Decizie 1006/2025
Decizie CNSC2025_1006_2025_Decizie_1006.pdf, BO2025_1006_2025_BO2025_1006.pdf
Document CNSC
NEXT GENERATION TECHNOLOGIES SRL în contradictoriu cu PRIMARIA MUNICIPIULUI OLTENITA
Decizia CNSC nr. 1006/C8/688 din 11.04.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Furnizarea, montajul și execuția lucrărilor de construcții privind instalarea a 14 stații de reîncărcare a vehiculelor electrice, achiziționate în cadrul proiectului Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiul Oltenița, județul Călărași”, se solicită: I. Declararea ofertei depuse de către ofertantul: ASOCIEREA FLASH LIGHTING SERVICES SRL (lider de asociere) - AGO PROIECT ENGINEERING SRL (asociat) ca fiind neconfidențială, din cauza lipsei documentelor probatorii; II. Acordarea accesului la dosarul achiziției în scopul formulării de completări față de criticile depuse, inclusiv de noi critici, în contextul în care i- a fost refuzat dreptul de a consulta oferta ofertantului indicat mai sus; III. Anularea raportului procedurii nr. INT 80778/ 21.02.2025 și a comunicării rezultantului nr. 35270/21.02.2025; IV. Obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei și declararea ca fiind inadmisibilă a ofertei depuse de către ofertantul asocierea FLASH…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite în principiu cererea de intervenție. Admite, în parte, contestația ce face obiectul dosarului nr. 3536/2024, formulată de NEXT GENERATION TECHNOLOGIES SRL, în contradictoriu cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI OLTENIȚA și va obliga autoritatea contractantă ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei, potrivit considerentelor prezentei decizii și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice să-i permită contestatoarei accesul la dosarul achiziției, cu excepția documentelor declarate și probate ca fiind confidențiale. Pe cale de consecință, respinge, ca prematură, cererea contestatoarei cu referire la oferta declarată câștigătoare. Respinge cererea de intervenție formulată de FLASH LIGHTING SERVICES SA, cu privire la contestația formulată de către NEXT GENERATION TECHNOLOGIES SRL și cheltuielile solicitate. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părț…Verifică pasajul în context →
obiect „Furnizarea, montajul și execuția lucrărilor de construcții privind instalarea a 14 stații de reîncărcare a vehiculelor electrice, achiziționate în cadrul proiectului Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiul .......... prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr.............. Conform anunțului de participare și a documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”, iar valoarea estimată a contractului, este de 1.993.589,99 lei fără TVA. Față de contestația depusă, ................ a formulat cerere de intervenție. Consiliul apreciază că această cerere prezintă natura juridică a unei intervenții accesorie, deoarece sprijină poziția autorității contractante, în sensul respingerii contestației formulate de ofertantul .................... Având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) și art. 68 din Legea nr. 101/2016, coroborate cu prevederile art. 61 alin. (3), art. 63, art. 64, art. 65 și art. 67 din Codul de p…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_1006_2025_Decizie_1006.pdf, BO2025_1006_2025_BO2025_1006.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +40-21-3104641, Fax. +40-21-3104642, Fax. +40-21-8900745, e-mail: office@cnsc.ro, www.cnsc.ro, http://portal.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1006/C8/688 Data: 11.04.2025 Prin contestația nr. 122/03.03.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 13646/04.03.2025, formulată de către NEXT GENERATION TECHNOLOGIES SRL, cu sediul în Iași, str. Nae Ionescu nr. 4, județul Iași, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J22/1311/2022, având CUI 31726543, împotriva raportului procedurii nr. INT. 80778/21.02.2025, emis de către PRIMĂRIA MUNICIPIULUI OLTENIȚA, cu sediul în Oltenița, Bd. Republicii nr. 40, județul Călărași, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului, având ca obiect „Furnizarea, montajul și execuția lucrărilor de construcții privind instalarea a 14 stații de reîncărcare a vehiculelor electrice, achiziționate în cadrul proiectului Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiul Oltenița, județul Călărași”, se solicită: I. Declararea ofertei depuse de către ofertantul: ASOCIEREA FLASH LIGHTING SERVICES SRL (lider de asociere) - AGO PROIECT ENGINEERING SRL (asociat) ca fiind neconfidențială, din cauza lipsei documentelor probatorii; II. Acordarea accesului la dosarul achiziției în scopul formulării de completări față de criticile depuse, inclusiv de noi critici, în contextul în care i- a fost refuzat dreptul de a consulta oferta ofertantului indicat mai sus; III. Anularea raportului procedurii nr. INT 80778/ 21.02.2025 și a comunicării rezultantului nr. 35270/21.02.2025; IV. Obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei și declararea ca fiind inadmisibilă a ofertei depuse de către ofertantul asocierea FLASH LIGHTING SERVICES SRL (lider de asociere) - AGO PROIECT ENGINEERING SRL (asociat). Prin adresa nr. 14444/17.03.2025, înregistrată la CNSC cu nr. 17066/ 18.03.2025, FLASH LIGHTING SERVICES SA în calitate de lider al asocierii FLASH LIGHTING SERVICES SRL (lider de asociere) - AGO PROIECT ENGINEERING SRL (asociat), cu sediul în București, Bd. Dimitrie Pompeiu nr. 5-7, sectorul 2, reprezentată convențional de SCA NEMEȘ VOICU BILAN, cu Pagina 1 din 2
sediul profesional ales în București, str. Părintele Galeriu nr. 9, sectorul 2, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/4125/2001, având CUI RO13845929, a formulat cerere de intervenție voluntară, prin care solicită respingerea pe fond a contestației și păstrarea ca legal și temeinic a raportului procedurii nr. INT 80778/21.02.2025 și a adresei de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire nr. 35270/21.02.2025; cât și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de contestație. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite în principiu cererea de intervenție. Admite, în parte, contestația ce face obiectul dosarului nr. 3536/2024, formulată de NEXT GENERATION TECHNOLOGIES SRL, în contradictoriu cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI OLTENIȚA și va obliga autoritatea contractantă ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei, potrivit considerentelor prezentei decizii și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice să-i permită contestatoarei accesul la dosarul achiziției, cu excepția documentelor declarate și probate ca fiind confidențiale. Pe cale de consecință, respinge, ca prematură, cererea contestatoarei cu referire la oferta declarată câștigătoare. Respinge cererea de intervenție formulată de FLASH LIGHTING SERVICES SA, cu privire la contestația formulată de către NEXT GENERATION TECHNOLOGIES SRL și cheltuielile solicitate. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Redactat în 5 exemplare originale, conține 30 pagini. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +40-21-3104641, Fax. +40-21-3104642, Fax. +40-21-8900745, e-mail: office@cnsc.ro, www.cnsc.ro, http://portal.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1006/C8/688 Data: 11.04.2025 Prin contestația nr. 122/03.03.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 13646/04.03.2025, formulată de către ............ înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ................ având .............. împotriva raportului procedurii nr. INT. 80778/21.02.2025, emis de către ....................., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului, având ca obiect „Furnizarea, montajul și execuția lucrărilor de construcții privind instalarea a 14 stații de reîncărcare a vehiculelor electrice, achiziționate în cadrul proiectului Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiul Oltenița, județul Călărași”, se solicită: I. Declararea ofertei depuse de către ofertantul: ...................... ca fiind neconfidențială, din cauza lipsei documentelor probatorii; II. Acordarea accesului la dosarul achiziției în scopul formulării de completări față de criticile depuse, inclusiv de noi critici, în contextul în care i- a fost refuzat dreptul de a consulta oferta ofertantului indicat mai sus; III. Anularea raportului procedurii nr. INT 80778/ 21.02.2025 și a comunicării rezultantului nr. 35270/21.02.2025; IV. Obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei și declararea ca fiind inadmisibilă a ofertei depuse de către ofertantul asocierea ................ Prin adresa nr. 14444/17.03.2025, înregistrată la CNSC cu nr. 17066/ 18.03.2025, ......... în calitate de lider al ................ înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. .........., având ..............., a formulat cerere de intervenție voluntară, prin care solicită respingerea pe fond a contestației și păstrarea ca legal și temeinic a raportului procedurii nr. INT 80778/21.02.2025 și a adresei de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire nr. 35270/21.02.2025; cât și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de contestație. Pagina 1 din 29
Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ................ critică decizia autorității contractante de declarare ca fiind câștigătoare a ofertei asocierii .............. (lider de asociere) - .............. (asociat) pentru următoarele motive: A. Cu privire la cererea contestatoarei de declarare a ofertei depuse de către ofertantul: ..................... ca fiind neconfidențială, din cauza lipsei documentelor probatorii Contestatoarea susține că după publicarea rezultatelor a solicitat acces la dosarul achiziției și la oferta câștigătoare. Autoritatea contractantă a refuzat accesul la aceste oferte indicând că oferta depusă este confidențială, permițând accesul doar la documentele de evaluare (și acestea cenzurate). Petenta solicită Consiliului accesul la ofertele abuziv declarate de cei doi ofertanți ca fiind confidențiale, în condițiile în care: (1) Conform raportului procedurii nr. INT 80778/ 21.02.2025, autoritatea contractantă a indicat doar faptul că ofertanții au "indicat motivele aferente" pentru care ofertanții au solicitat, iar comisia de evaluare le-a aprobat, confidențialitatea ofertelor. Acest lucru confirmă că ofertanții nu au prezentat dovezi așa cum indică legea; (2) prevederile Legii nr.98/2016, art. 57, alin (4) care specifică clar: „Operatorii economici indică și dovedesc în cuprinsul ofertei care informații din propunerea tehnică, elemente din propunerea financiară și/sau fundamentări/justificări de preț/cost sunt confidențiale întrucât sunt: date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală. Informațiile indicate de operatorii economici din propunerea tehnică, elemente din propunerea financiară și/sau fundamentări/justificări de preț/cost ca fiind confidențiale trebuie să fie însoțite de dovada care le conferă caracterul de confidențialitate, dovada ce devine anexă la ofertă, în caz contrar nefiind aplicabile prevederile alin. (1)" „Indicarea de motive" (oricare ar fi acestea) nu poate constitui o dovadă suficientă pentru admiterea confidențialității ofertelor, deoarece ar fi contrar prevederilor Legii nr. 98/2016 art. 57 alin (4) care specifică clar că sunt necesare dovezi. Contestatoarea susține că autoritatea contractantă a refuzat cererea fără a-i arăta declarațiile de confidențialitate și acele "motive" invocate. De asemenea, nu există nici un raționament logic și fundamentat pentru care o ofertă de preț în cadrul acestei proceduri ar putea fi considerată in întregime confidențială. Ofertele depuse de către cei 2 ofertanți nu conțin niciun secret comercial, nefiind îndeplinite în privința niciunui element condițiile cumulative prevăzute la punctul 4.2.1 din îndrumarea ANAP. Pagina 2 din 29
Nu au valoarea comercială prin faptul că sunt secrete, propunerea tehnică nefiind de natură a necesita aplicarea vreunei soluții revoluționare în domeniu. În plus, aceeași îndrumare ANAP arată faptul că secretul comercial trebuie să se extindă dincolo de procedura de atribuire în discuție, ceea ce nu este cazul. Nu există nicio dovadă asupra vreunor măsuri rezonabile luată de persoana care deține în mod legal controlul asupra informațiilor respective, pentru a fi păstrate secrete. Propunerea tehnică depusă de acești ofertanți nu conține niciun element de proprietate intelectuală. Nu s-a depus dovada unor drepturi de copy-right (care înseamnă drepturi asupra unor lucrări literare și artistice, o formă de protecție garantată de lege a lucrărilor originale ale unui autor) și nici dovada existenței vreunor drepturi conexe. Practic, contestatoarea susține că, prin refuzul de a-i furniza informațiile a căror confidențialitate nu este nici justificată, nici probată, autoritatea contractantă i-a încălcat dreptul la o cale de atac eficientă, vătămarea constând în imposibilitatea de a descoperi și arăta toate elementele neconforme ale ofertelor situate pe poziții superioare în clasament. Având în vedere refuzul nelegal de a permite accesul societății contestatoare în mod nerestricționat la dosarul achiziției, solicită, ulterior studierii dosarului la sediul Consiliului, în temeiul art. 186 din Codul de procedură civilă, repunerea în termenul de a contesta, cu dezvoltarea și suplimentarea motivelor de contestare: Art. 186: Repunerea în termen (1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. În subsidiar, solicită Consiliului obligarea autorității contractante să-i permită accesul la dosarul achiziției în mod nerestricționat. Solicită inclusiv permiterea accesului la propunerea financiară, cu eventuala blurare a prețurilor a căror confidențialitate (nu) este dovedită. Prin faptul că ofertanții aclamă o așa- zisă confidențialitate a prețurilor obținute de la furnizori/colaboratori, nu se justifică refuzul de a permite accesul contestatoarei la conținutul documentelor depuse în propunerea financiară. B. Cu privire la cererea noastră de acces la dosarul achiziției în scopul formulării de completări față de criticile noastre, inclusiv de noi critici, în contextul în care ne-a fost refuzat dreptul de a consulta integral dosarului achiziției; Autoarea contestației arată că a solicitat acces al dosarul achiziției. Ca răspuns, a primit doar procesele verbale de evaluare DUAE, procesele verbale de evaluare tehnică, procesele verbale de evaluare financiară, procesele verbale de evaluare a documentelor justificative. Ori, aceste documente nu sunt "dosarul achiziție" așa cum indică și permite Legea nr.98/2016. Nu a primit acces la ofertele depuse de ofertanți, nu a primit acces la procesele verbale de evaluare intermediară, nu a primit acces la solicitările de clarificări ale comisiei, nu a primit acces la răspunsurile la solicitările de clarificări; În lipsa documentelor indicate mai sus, contestatoarea susține că nu a putut analiza în totalitate toate motivele inadmisibilității celor două oferte, în Pagina 3 din 29
condițiile în care a constatat mai multe motive de neconformitate doar din cele câteva documente la care a avut acces. C. Cu privire la cererea noastră de anulare a raportului procedurii nr. INT 80778/ 21.02.2025 și a comunicării rezultantului nr. 35270/ 21.02.2025 Contestatoarea susține că oferta depusă de ................... (asociat) este inacceptabilă, ceea ce face ca rezultatul procedurii și conținutul raportului procedurii nr. INT 80778/ 21.02.2025 să fie nul, unica modalitate de remediere constând în anularea acestuia. I. Neconformitatea ofertei tehnice depuse de ...................... Prin depunerea ofertelor la procedură, se presupune că ofertanții și-au însușit documentația de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate scuza nicio abatere de la prescripțiile ei, opozabile în cel mai mic detaliu (relevantă în acest sens este decizia nr. 1555 din 6 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, Secția de contencios administrativ și fiscal) sau Decizia nr. 916/CA/2019-R din 8 noiembrie 2019 a Curții de Apel Oradea, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal). Bunurile ofertate în oferta criticată nu îndeplinesc cerințele minime tehnice, iar ofertantul nici nu a făcut dovada îndeplinirii acestora. Conform fișei de date, se indică „Propunerea tehnică elaborată de ofertant va respecta și va reflecta asumarea de către ofertant a tuturor cerințelor/obligațiilor prevăzute în caietul de sarcini. Propunerea tehnică poate conține orice informații pe care ofertantul le consideră necesare pentru fundamentarea ofertei sale. Ofertele care nu respectă cerințele minime impuse prin caietul de sarcini, vor fi considerate neconforme în temeiul art. 215, alin (5) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice si vor fi respinse". Astfel, pentru toate cerințele tehnice minimale ale stațiilor de încărcare electrică ofertanții aveau obligația să le dovedească prin documente și rapoarte, documente de conformitate. În realitate, stațiile ofertate, prin oferta criticată, nu îndeplinesc următoarele cerințe și nici nu au prezentat documente probante: a. Conform documentației de atribuire (MASURI DE REMEDIERE Nr. 307/09.10.2024), stațiile trebuiau să respecte cerința: „Certificat de conformitate pentru sistemele de comunicație UCPP minim versiunea 1.6" Oferta criticată indică stații care nu dețin acest certificat de conformitate. Dovada 1: conform procesul verbal de evaluare tehnică, ofertantul nu a atașat nici o dovadă pentru îndeplinirea acestei cerințe. Comisia de evaluare a solicitat clarificări cu privire la acest aspect, însă răspunsul ofertantului (oricare ar fi fost acela) este un răspuns neadevărat, deoarece stațiile ofertate nu dețin acest certificat. Dovada 2: Din procesul de evaluare tehnică, rezultă că producătorul/fabricantul stațiilor este ................... Pe site-ul oficial al producătorului https://vvww.autopilotes.corn/DC Charger stațiile cu 2 și 3 conectori -rezultă că nu dețin „Certificat de conformitate pentru sistemele de comunicație OCPP minim versiunea 1.6". Pe site-ul OCA fliltps://openchargealliance.org/cerUfied-companies/ ) nici Nanjing AE System Technology Co LTD ca producător de stații, nici Smart Business& Technologies Solutions SRL ca furnizor nu apar listați ca stațiile produse de Nanjing AE System Technology Co LTD să fie certificate pentru OCPP1.6 Contestatoarea susține că acest lucru face să existe trei opțiuni: Pagina 4 din 29
Fie ofertantul a prezentat, contrar realității, documente din care ar rezulta că producătorul deține pentru OCPP 1.6 certificat de conformitate; fie ofertantul a prezentat vreo „declarație" din partea producătorului că îndeplinește - ceea ce nu poate fi luată în considerare deoarece cerința se referea la prezentarea unui „Certificat de conformitate pentru sistemele de comunicație OCPP minim versiunea 1.6" - automat fiind înțeles că trebuie să fie din partea unui certificator extern/independent și nu de către producător; fie ofertantul a prezentat vreo „declarație de conformitate" din partea furnizorului sau din partea producătorului că îndeplinește - ceea ce nu poate fi luată în considerare deoarece cerința se referea la prezentarea unui "Certificat de conformitate pentru sistemele de comunicație OCPP minim versiunea 1.6" - și nu a unei "declarații de conformitate". O declarație de conformitate nu poate înlocui un Certificat de conformitate emis de un organism acreditat în domeniu, care se obține în urma unor rapoarte de testare. b. Conform documentației de atribuire, stațiile trebuiau să respecte cerința: „greutate maxim 300 kg". Conform procesului de evaluare tehnică, ofertantul a declarat în mod nereal că stațiile cântăresc 199 kg. Conform răspunsului la clarificări producătorul stațiilor este Nanjing AF System Technology Co LTD. Contestatoarea susține că această informație cu privire la greutatea declarată nu este adevărată, producătorul indică că stația cântărește 370 kg. Prin urmare, nu numai că nu cântăresc 199 kg cât a declarat ofertantul ci sunt peste limita admisă de 300 KG cât permitea documentația de atribuire. c. Conform documentației de atribuire, stațiile trebuiau să respecte cerința: „amprenta la sol 0,4mp" Autoarea contestației susține că oferta criticată indică stații care nu îndeplinesc această cerință. Dovada 1: conform procesului-verbal de evaluare tehnică, ofertantul a indicat clar că stațiile au dimensiuni cu o amprentă la sold de 0,57mp. Comisia de evaluare a solicitat clarificări cu privire la acest aspect, însă răspunsul ofertantului este un răspuns neadevărat, deoarece stațiile ofertate nu corespund cerințelor. Contestatoarea susține că oricare ar fi fost răspunsul ofertantului, acesta este o modificare a ofertei depuse inițial și o dovadă clară că ofertantul nu îndeplinește cerințele minimale. Din consemnările comisiei, rezultă că noua stație ofertată are o amprentă la sol de 0,28 mp adică jumătate din cea ofertată inițial. Dovada 2: Din procesul de evaluare tehnică, rezultă că producătorul/ fabricantul stațiilor este Nanjing AE System Technology Co LTD. Pe site-ul oficial al producătorului https://www.autopilotes.com/DC Charger stațiile cu 2 și 3 conectori - au o amprentă la sol de 580mm x 750 mm, adică cu mult peste 0,43 mp, mai mare decât cea impusă de autoritatea contractantă. Prin urmare, oricare ar fi fost răspunsul ofertantului, în realitate face ca stațiile să nu respecte cerințele documentației de atribuire. Pagina 5 din 29
d. Conform documentației de atribuire, stațiile trebuiau să respecte cerința: „Cititor de carduri bancare încorporat în carcasa stației în echipare standard care nu afectează calitatea produsului" și în același timp nu deține " Declarație de conformitate din partea producătorului, cu privire la faptul că integrarea POS-ului nu afectează parametrii funcționali și certificările stației" Conform procesului de evaluare tehnică, ofertantul a declarat în mod nereal că stațiile sunt dotate cu „Cititor de carduri bancare încorporat în carcasa stației în echipare standard care ne afectează calitatea produsului". Din procesul de evaluare tehnică, rezultă că producătorul/fabricantul stațiilor este Nanjing AE System Technology Co LTD. Pe site-ul oficial al producătorului h11ps://www.autopi 1 ot.es.com/DC Charger stațiile cu 2 și 3 conectori - nu sunt prevăzute din fabrică cu posibilitatea de a avea POS. Astfel, contestatoarea susține că ofertantul avea 2 opțiuni: - Fie pentru a crea aparența îndeplinirii cerinței a prezentat documente nereale din partea producătorului chinez; - fie a prezentat situația ca, furnizorul din România ................... îi face adaptare la carcasa - însă în acest sens toate certificările pe carcasă (IK10, IP55) nu mai sunt valabile, cele prezentate odată cu oferta nemaifiind valabile. Or, atâta timp cât producătorul pe site-ul propriu indică că stațiile nu au integrat POS în carcasă, nu putea exista „Declarație de conformitate din partea producătorului, cu privire la faptul că integrarea POS-ului nu afectează parametrii funcționali și certificările stației". Prin urmare, contestatoarea susține că fie la oferta a fost atașata o declarație din partea furnizorului .......................fie a fost prezentat, în mod contrar realității, vreun document contrafăcut din partea producătorului. e. Conform documentației de atribuire, stațiile trebuiau să respecte cerința: „sistemul de retractare inclus în carcasa stației" Conform procesului de evaluare tehnică, petenta arată că ofertantul a declarat în mod nereal că stațiile dețin sistem de retractare inclus în carcasa stației, în realitate acesta este atașat stației.
Membrii comisiei de evaluare s-au rezumat doar la a menționa că cerința este îndeplinită, deși era evident că nu este îndeplinită. f. Conform documentației de atribuire, stațiile trebuiau să respecte cerința: „Stația va avea posibilitatea de integrare ulterioară în sisteme de încărcare de 100 KW" Conform procesului de evaluare tehnică, ofertantul a declarat că stațiile nu îndeplinesc această cerință, iar comisia de evaluare a declarat incorect că cerința este îndeplinită.
A se vedea capturile de ecran de la pagina 17 din contestație, de unde rezultă că Stațiile ofertate sunt configurate pentru 60KW DC+ maxim 22KW AC. Astfel, deși era evident că din 82 kw (60+22) nu se poate obține 100KW - comisia de evaluare a declarat conformă oferta, fără nici a evalua această cerință din documentația de atribuire. Comisia era obligată, pe de o parte să verifice cerința (eventual să solicite clarificări ofertantului cum este Pagina 6 din 29
îndeplinită), iar pe de altă parte trebuia să observe că 82Kw ofertați nu este egal cu minim 1OOKw solicitați. g. Conform documentației de atribuire, stațiile trebuiau să respecte cerința: „poziționat între 0,9 m și 1,3 m înălțime, pentru a fi accesibil și persoanelor cu dizabilități" Din pozele producătorului, din pozele prezentate de ofertant în oferta tehnică rezultă fără nici un dubiu că ecranul este poziționat la o înălțime mai mare de intervalul 0,9~1,3m de la sol, cerința fiind neîndeplinită. h. Conform documentației de atribuire, stațiile trebuiau să respecte cerința: „IK10 inclusiv pentru display de 7" Contestatoarea susține că ofertantul nu a prezentat nicio dovadă (certificat de testare, raport de încercare) din care să rezulte că display-ul de 7" are certificare IK10. Cerința documentației de atribuire prevedea foarte clar faptul că se demonstrează prin "teste de laborator”, - la nivelul ofertei nu există nici un test de laborator pentru ecran. Cel mai probabil există pentru carcasa stației, dar nu pentru ecran. Pentru carcasa de oțel este ceva obișnuit ca să fie îndeplinit IK10 însă pentru ecran testele se fac separat de carcasa stației, iar certificarea trebuie să fie explicită pentru ecran. Ofertantul nu a prezentat nici un raport de testare pentru ecran, care să demonstreze că îndeplinește cerințele IK10. De altfel, site-ul producătorului Nanjing AE System Technology Co LTD nu arată în mod explicit că ar deține IK 10 nici măcar pentru carcasa stației, și sub nici un caz pentru ecran. i. Conform documentației de atribuire, stațiile trebuiau să respecte cerința: „acces la o platformă de management" La nivelul ofertei depuse, ofertantul nu a demonstrat că are acces la o platformă APP Store și Google Pay. APP Store și Google Pay sunt disponibile oricărei persoane, iar la căutarea făcută de societatea contestatoare, aceasta susține că nu a identificat nici o aplicație deținută de către ofertant. j. Conform documentației de atribuire, stațiile trebuiau să respecte cerința: „sistem de degivrare la conectori cu control electronic al temperaturii" Oferta depusă de către ofertantul câștigător nu îndeplinește această cerință, oferta nu conține nicio dovadă în acest sens, susține autoarea contestației. k. Conform documentației de atribuire, stațiile trebuiau să respecte cerința: " de a prezenta certifica EU" Contestatoarea arată că oferta depusă de către ofertantul câștigător nu conține certificările pentru conectori și pentru temperatură. Astfel, se impunea ca la nivelul ofertei să fie depuse certificate de conformitate CE pentru conectori și pentru intervalul de temperatură. La nivelul ofertei nu există nici un certificat CE pentru conectori și nici un certificare EU pentru intervalul de temperatură. Prezentarea unei declarații de conformitate din partea producătorului nu echivalează cu îndeplinirea cerinței de calificare de a prezentare certificate CE. Pagina 7 din 29
Comisia de evaluare nu putea declara oferta conformă doar în baza unor declarații asumate la nivelul ofertei atâta timp cât documentația de atribuire solicită imperativ certificate CE. În concluzie, societatea contestatoare arată că stațiile ofertate de către ofertantul câștigător nu îndeplinesc toate cerințele minimale din punct de vedere tehnic. Comisia de evaluare nu a indicat, iar realitatea face ca stațiile ofertate de către .................... să nu dețină și să nu îndeplinească cerințele minimale. Acest lucru, face ca oferta depusă să nu corespundă cerințelor caietului de sarcini, fiind neconformă. Comisia de evaluare avea obligația de a indica cum stațiile ofertate îndeplinesc cerințele, care sunt documentele probante. Prin depunerea ofertelor la procedură, se presupune că ofertanții și-au însușit documentația de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate scuza nicio abatere de la prescripțiile ei, opozabile în cel mai mic detaliu (relevantă în acest sens este decizia nr. 1555 din 6 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, Secția de contencios administrativ și fiscal) sau Decizia nr. 916/CA/2019-R din 8 noiembrie 2019 a Curții de Apel Oradea, Secția a II-a civila, de contencios administrativ și fiscal). Comisia de evaluare a permis în mod nelegal modificarea și completarea ofertei pe durata evaluării ofertelor, ulterior datei limite de depunere a ofertelor. Toți ofertanții trebuiau să depună o ofertă completă și conformă până la data limită de depunere, fără ca mai apoi să poată completa oferta cu documente sau cu informații lipsă. Conform procesului verbal de evaluare tehnică, ofertantul nu a prezentat toate informațiile, nu a prezentat toate documentele necesare demonstrării conformității ofertei, acceptarea modificărilor și completărilor de documente de către comisie ulterior fiind o abatere de la principiul tratamentului egal față de ofertanți. Răgazul câștigat de ofertant, între data limită de depunere a ofertelor și până la clarificările comisiei de a face rost de documente, de a analiza și gândi mai bine oferta și răspunsurile, i-au oferit un avantaj nelegal în fața ofertanților ce au depus ofertă dar și în fața acelor ofertanți care nu au mai depus ofertă și care dacă ar fi știut că pot beneficia de beneficiul de a completa ulterior poate că ar fi depus și aceștia. Astfel, contestatoarea învederează faptul că, conform procesului verbal de evaluare tehnică, se poate vedea în mod evident că ofertantul câștigător a avut parte de un tratament privilegiat și a avut posibilitatea de a-și completa oferta, inclusiv contrar solicitărilor comisiei care se referea să i se indice unde în cadrul ofertei se regăsesc documentele și nu i s-a indicat să-și completeze oferta cu documente lipsă. În acest sens indică: - I s-a permis să indice alte stații a căror dimensiune să corespundă cerințelor tehnice minimale. În situația în care acesta poate nu a schimbat stațiile, atunci înseamnă că acesta și-a completat oferta cu informații care lipseau ; - Comisia nu a regăsit certificatul de conformitate OCPP versiunea 1.6 - așa cum se poate vedea la pagina 9 din procesul verbal de evaluare tehnică nr. 2. Pagina 8 din 29
- Conform procesului verbal de evaluare tehnică, pagina 23, ofertantului i s-a permis sa depună "documente justificative de testare și control pentru modelul de stație ofertat". Acestea trebuiau prezentate odată cu oferta; - Conform fișei de date a achiziției termenul de garanție acordat e factor de evaluare. Durata contractului era de 6 luni de zile, prin urmare termenul real de garanție acordat este de 42 de luni și nu de 48 de luni. Cu toate acestea, comisia de evoluarea i-a acordat grație și a acceptat să-și modifice oferta și să indice un termen de garanție care să îi asigure un punctaj maxim. Ba mai mult, i-a indicat și cum să procedeze, indicându-i să-și completeze oferta și să aducă o declarație în acest sens. Petenta susține că membrii comisiei de evaluare trebuia să evalueze oferta și să acorde punctaj pe documentele prezentate, prin acceptarea modificării termenului de garanție comisia a acceptat modificarea și completarea ofertei, dar i-a acordat un punctaj pe care acesta nu îl merita. Corect, ar fi fost ca membrii comisiei să acorde punctaj pentru 42 de luni așa cum rezultă inițial și nu pentru 48 de luni cum și-a modificat ofertantul oferta. I. Neconformitatea ofertei financiare depuse de ....................... Conform Legii nr. 98/2016, etapa de evaluare financiară se numește: „evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerile tehnice". Conform ofertei tehnice, ofertantul a prevăzut activități pe care nu le-a avut în vedere la redactarea ofertei financiare. Acest lucru conduce la concluzia: a. Fie oferta tehnică este neconformă, referindu-se la lucrări ce nu fac obiectul procedurii; b. fie, dacă oferta tehnică este corectă, oferta financiară nu este corelată cu oferta tehnică, iar, în acest caz, oferta financiară este neconformă. Comisia de evaluare a ofertelor nu a identificat peste 50% dintre formularele ofertei financiare, anume formularele C6, C7, C8, C9. Aceste formulare trebuiau depuse odată cu oferta, însă comisia nu le-a regăsit. Ba mai mult, comisia a solicitat explicit ca ofertantul să indice clar "unde se pot regăsi și listele" în cadrul ofertei deja depuse, fără să îi ofere posibilitatea de a-și completa oferta. Contrar propriei solicitări, comisia a acceptat un răspuns neelocvent și neconcludent, prin care ofertantul a depus formularele lipsă. Ofertantului i s-a solicitat să indice unde se regăsesc formularele lipsă, nu i s-a solicitat să le depună. În consecință, comisia nu trebuie să accepte completarea ofertei financiare cu formularele lipsă. Pe cale de consecință, societatea contestatoare solicită Consiliului să admită contestația și să dispună cele solicitate în petitul acesteia. Prin adresa nr. 40112/07.03.2025, înregistrată la CNSC cu nr. 14974/10.03.2025, ........... transmite punctul său de vedere cu privire la contestația formulată de către ............., solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată, pentru următoarele motive: A. În fapt, .................... a publicat în data de 25.09.2024 pe site-ul SEAP sub nr. ................, anunțul de participare cu privire la procedura de achiziție (licitație deschisa) privind „Furnizarea, montajul și execuția lucrărilor Pagina 9 din 29
de construcții privind instalarea a 14 stații de reîncărcare a vehiculelor electrice, achiziționate în cadrul proiectului Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiul ...............", finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu - contract de finanțare nr. 469/GES/ din 28.12.2023. Procedura de achiziție are la bază proiectul tehnic elaborat .................. 2. Referitor la documentația de atribuire pentru această procedură, autoritatea contractantă comunică următoarele: - referitor la documentația de atribuire pentru această procedură s-a mai primit o contestație din partea unui operator economic, înainte de data de deschidere a ofertelor, în urma căreia autoritatea contractantă a adoptat măsuri de remediere a celor sesizate și a efectuat modificări asupra documentației de atribuire, astfel că a publicat în SEAP măsuri de remediere elaborate de proiectantul .............. (Anexa 1 - publicată în SEAP în data de 10.10.2024); - În urma contestației depuse și a măsurilor de remediere adoptate, CNSC a emis în data de 21.10.2024 Decizia nr. 2945/C5/3462 din 18.10.2024 prin care decide, în temeiul art. 26,alin. (6) din Legea nr. 101/2016, și respinge ca rămasă fără obiect contestația formulată și stabilește că este nefondat capătul de cerere referitor la stabilirea specificației tehnice privind emiterea bonului fiscal. - ținând cont de modificările realizate asupra documentației de atribuire, termenul de depunere a ofertelor a fost decalat cu 6 zile, respectiv până la data de 06.11.2024, pentru a acorda un timp suficient operatorilor economici interesați să participe la procedură, să-și pregătească și să depună oferta, respectându-se în acest fel aplicarea principiilor prevăzute de Legea 98/2016. 3. Cu privire la motivele invocate de către contestatoarea ................. autoritatea contractantă subliniază următoarele aspecte: Referitor la solicitarea privind accesul la dosarul achiziției (motive invocate la pct. A și pct. B) și la informațiile declarate de ofertanți ca fiind confidențiale: - în raportul procedurii nr. INT nr. 80778/ 21.02.2025, publicat în SEAP în 21.02.2025, autoritatea contractantă a menționat că, pentru această procedură, ....................... a prezentat atât la paginile 1 -5 din propunerea tehnică, cât și la paginile 1 -5 din oferta financiară o declarație cu privire la informațiile cu caracter confidențial, motivând că: a. Propunerea Tehnică b. întreaga Propunere Financiară c. Documentele de calificare d. Toate răspunsurile la eventuale solicitări de clarificări conțin informații cu caracter confidențial în oferta ce a depus-o pentru procedura de achiziție. - În data de 21.02.2025, ora 16:41, autoritatea contractantă susține că a primit pe mail solicitarea ....................... pentru a i se asigura accesul la dosarul achiziției publice pentru această procedură, solicitarea fiind înregistrată la sediul instituției cu nr. 35357/24.02.2025; - în data de 25.02.2025, ora 10:56, i s-a transmis pe mail contestatoarei adresa de răspuns înregistrată cu nr. 35357/24.02.2025. Pagina 10 din 29
I s-a comunicat că, în conformitate cu prevederile art. 217 din Legea 98/2016, i se pot pune la dispoziție o parte din documentele solicitate, ținând cont și de declarația cu privire la informațiile cu caracter confidențial depusă de ofertantul declarat câștigător, ................... odată cu oferta înaintata pentru procedură. Unele informații au fost blurate de autoritatea contractantă, cum ar fi: adrese, date de contact, nume de societăți și adresele sediilor sociale ale acestora, ținând cont de toate informațiile declarate și motivate de ofertantul declarat câștigător ca fiind confidențiale; Referitor la motivele invocate la pct. C- solicitare anulare raport procedura: - În ceea ce privește îndeplinirea cerinței pentru stațiile de reîncărcare „Certificat de conformitate pentru sistemele de comunicații OCPP minim versiunea 1.6", autoritatea contractantă a stabilit că este îndeplinită cerința întrucât în cadrul procesului de evaluare i-a solicitat clarificări în acest sens ofertantului .................. după cum urmează: > prin procesul verbal nr. 80064/ 08.01.2025 (PV1) s-a stabilit să i se solicite clarificări, astfel că i-a transmis acestuia în data de 08.01.2025 adresa înregistrată cu nr. 208/ 08.01.2025, cu termen de răspuns de 2 zile lucrătoare de la data postării în SEAP, iar acesta a răspuns în termenul impus de comisie, în data de 10.01.2025, ora 20:39, răspunsul fiind înregistrat la sediul autorității contractante cu nr. 472/ 13.01.2025. Toate acestea s-au menționat și în Anexa 3 (PV nr. INT 80253/ 21.01.2025), precum și în Anexa A la acest proces verbal (în Anexa A se regăsesc unele cerințe de ordin tehnic, respectiv unele caracteristici solicitate, precum și îndeplinirea acestor cerințe de către ofertantul ...................... Odată cu răspunsul dat, ofertantul a menționat: „ Certificarea conformității cu sistemele de comunicație OCPP min. versiunea 1.6 se confirma prin documentele ce au fost prezentate la pag. 104- 105 și 110 din propunerea tehnică înaintată și confirmarea îndeplinirii condițiilor prin tabelul „ corespondenta propunerii tehnice cu specificațiile tehnice impuse de caietul de sarcini", precum și de descrierea platformei „cu care operăm stații conform OCPP 1.6 de mai bine de 10 ani, pe întreg teritoriul României". - În ceea ce privește îndeplinirea cerinței pentru stațiile de reîncărcare „greutate maxim 300 kg", ofertantul a menționat la pag. 103 din propunerea tehnică că stațiile de reîncărcare ofertate au o greutate de 199 kg („Corespondența propunerii tehnice cu specificațiile tehnice impuse prin caietul de sarcini"). Toate acestea s-au menționat și în ANEXA 3 (PV nr. INT 80253/ 21.01.2025), precum și în Anexa A la acest proces verbal. - În ceea ce privește îndeplinirea cerinței pentru stații „amprenta la sol 0,4 mp", autoritatea contractantă i-a solicitat clarificări ofertantului declarat câștigător, după cum urmează: > prin procesul verbal nr. 80064/ 08.01.2025 (PV1) s-a stabilit să i se solicite clarificări, astfel că i-a transmis acestuia în data de 08.10.2025 adresa înregistrată cu nr. 208/ 08.01.2025, cu termen de răspuns de 2 zile lucrătoare de la data postării în SEAP, iar acesta a răspuns în termenul impus de comisie, în data de 10.01.2025, ora 20:39, răspunsul fiind înregistrat la sediul autorității contractante cu nr. 472/ 13.01.2025. Toate acestea s-au menționat și în Anexa 3 (PV nr. INT 80253/21.01.2025), precum și în Anexa A la acest proces verbal. Pagina 11 din 29
Odată cu răspunsul dat, ofertantul precizează că dintr-o eroare materială de tastare a fost menționată o amprentă la sol de 0,366 mp în locul celei corecte de 0,28 mp, a prezentat fotografii și schițe ale stațiilor ofertate pentru a clarifica următoarele: - dimensiune bază (talpă) stație: 700 x 400 mm (0.28 mp) - amprentă la sol a stației; - dimensiune stație ofertată 1900x600x950 mm, așa cum se regăsește și la pag. 96 din propunerea tehnică înaintată. În ceea ce privește îndeplinirea cerinței pentru stații „Cititor de card: RFID și NFC încorporat în carcasa stației în echipare standard, care nu afectează certificările produsului", autoritatea contractantă a regăsit în propunerea tehnică - pag. 104 a ofertantului ................... următoarele referințe: "RFID și NFC încorporate în carcasa stației ca echipament standard, integrat în carcasă, un terminal POS certificat CE, funcțional, dotat cu modul fiscal, cu posibilitatea emiterii bonului fiscal electronic ". Toate acestea s-au menționat și în Anexa 3 (PV nr. INT 80253/ 21.01.2025), precum și în Anexa A la acest proces verbal. - În ceea ce privește îndeplinirea cerinței pentru stații „ sistem de retractare inclus în carcasa stației, pentru cablurile DC; Cablurile DC vor fi pe toată lungimea lor în aer în poziția retractat", autoritatea contractantă a regăsit în propunerea tehnică (pag. 104 si pag. 287) a ofertantului aceeași descriere - a se vedea „Corespondența propunerii tehnice cu specificațiile tehnice impuse prin caietul de sarcini", prezentată de ofertant. Toate acestea s-au menționat și în Anexa 3 (PV nr. INT 80253/ 21.01.2025), precum și în Anexa A la acest proces verbal. - În ceea ce privește îndeplinirea: > cerinței în conformitate cu Măsura 9, impusă de proiectant pentru stații, și anume „Stația, va fi furnizată cu toate elementele constructive necesare pentru a putea furniza la solicitarea autorității contractante, fără nici un cost suplimentar, o putere totala de minim 100 KW", > cerinței „ Echipata cu display TFT - touch screen antivandal minim 7" poziționat între 0,9 m și 1,3 m înălțime, pentru a fi accesibil și persoanelor cu dizabilități, cu certificare antivandal IK10 dovedita prin raport de testare ", > cerinței în conformitate cu Măsura 2, impusă de proiectant pentru stații: „ Factor de proiecție antivandal IK 10, inclusiv pentru display-ul de 7 inch, demonstrate prin teste de laborator ", Autoritatea contractantă precizează că a regăsit în propunerea tehnică (la pag.103 și 104) a ofertantului ...................... aceeași prezentare - a se vedea „Corespondența propunerii tehnice cu specificațiile tehnice impuse prin caietul de sarcini", prezentată de ofertant. Toate acestea s-au menționat și în Anexa 3 (PV nr. INT 80253/ 21.01.2025), precum și în Anexa A la acest proces verbal. - În ceea ce privește îndeplinirea cerinței în conformitate cu Măsura 3, impusă de proiectant pentru stații, respectiv: „Pentru fiecare stație, beneficiarul va primi acces securizat pentru perioada de garanție, la o platformă software de management și monitorizare. Platforma va funcționa cu o aplicație mobilă client, disponibilă gratuit pe AppStore și Google Play; Pagina 12 din 29
Furnizarea softului pentru operarea stațiilor în scop comercial, va face obiectul unor contracte ulterioare", autoritatea contractantă susține că a regăsit în propunerea tehnică atât o prezentare, cât și următoarele informații: „Aplicația poate fi descărcată atât de pe GoogleStore, cât și de pe AppleStore" (propunere tehnică pag. 107); "Ecranul secțiunii "Account", de unde utilizatorul are posibilitatea de a-și schimba parola, introduce un nr. de telefon, informațiile cardului, detaliile de facturare, cardul RF1D precum și nr. de înmatriculare al mașinii" (propunere tehnică pag. 114). Toate acestea s-au menționat și în ANEXA 3 (PV nr. INT 80253/ 21.01.2025), precum și în Anexa A la acest proces verbal. - În ceea ce privește îndeplinirea cerinței pentru stații „sistem de degivrare la conectori, cu control electronic al temperaturii, pentru evitarea formarii condensului la temperaturi scăzute", autoritatea contractantă susține că a regăsit în propunerea tehnică (pag. 104 si pag. 287) aceeași descriere pentru stațiile ofertate - a se vedea „Corespondența propunerii tehnice cu specificațiile tehnice impuse prin caietul de sarcini", prezentata de ofertant. - Pentru îndeplinirea cerinței „de a prezenta certificare EU", autoritatea contractantă menționează că a regăsit în propunerea tehnică (pag. 104 și pag. 134-135) a ofertantului documente și informații cu privire la Declarația de conformitate a produselor cu cerințele esențiale prevăzute de directivele Uniunii Europene ( marca CE )" și „Standarde obligatorii: SR EN IEC 61851- 1:2019; SR EN IEC 61851-23:2014; SR EN IEC 61851-24:2014; SR EN 61851-21:2021; SR EN IEC 61000-6-3:2021; SR EN IEC 61000-6-2:2019" respectiv. > Declarație de conformitate cu directivele 2014/35/EU, 2014/30/EU , din care reiese conformitatea cu reglementările CE, inclusiv cu standardul EN 62196( pag 137 din prop. tehnică). Declarația este valabila pentru întreg echipamentul, incluzând astfel și conectorii. > Certificat/Atestat de conformitate CE din 06.08.2020, cu valabilitate până la 06.08.2025, eliberat pentru producătorul stațiilor de reîncărcare, în care este menționat că sunt îndeplinite toate aceste standarde de către mai multe modele de stații (pag. 134-137). >„Corespondența propunerii tehnice cu specificațiile tehnice impuse prin caietul de sarcini"-pag. 101 și 104, prezentată de ofertant. Odată cu răspunsul nr. 472/ 13.01.2025 publicat în SEAP în 10.01.2025, ora 20:39 la solicitarea de clarificări nr. 208/ 08.01.2025 a autorității contractante, ofertantul a declarat că "documentul emis este asumat și de către producătorul stațiilor de reîncărcare, fiind un document justificativ în această privință ". - Referitor la garanția acordata stațiilor de reîncărcare, ofertantul a prezentat o declarație a producătorului din care reiese că acesta acordă o garanție de 48 de luni de la livrare (propunere tehnică - pag. 133), iar ............. a completat "48 luni" în secțiunea din SEAP dedicată factorului de evaluare "Perioada de garanție acordată stațiilor de încărcare " și, de asemenea, a menționat în oferta înaintată că acordă o garanție de 48 de luni de la data punerii în funcțiune a stațiilor (propunere tehnică - pag. 10 și pag. 23). Comisia de evaluare pentru certificarea momentului din care se aplică garanția a solicitat ofertantului prezentarea unei declarații prin care asocierea își asumă garanția de 48 de luni de la data punerii în funcțiune a stațiilor, așa Pagina 13 din 29
cum precizase în propunerea tehnică (a se vedea răspunsul liderului de asociere publicat în SEAP în data de 20.01.2025, la ora 14.30, la solicitarea de clarificări înregistrată cu nr. 3232/ 17.01.2025, transmisă de autoritatea contractantă în 17.01.2025). Astfel, diferența de garanție între data livrării și data punerii în funcțiune este asumată de ofertant, iar ofertantul nu este obligat să achiziționeze stațiile imediat după semnarea contractului. Comisia a luat în calcul la acordarea punctajului termenul ofertat inițial și asumat, de 48 luni de la data punerii în funcțiune a stațiilor, fără nicio modificare a ofertei tehnice depuse. - referitor la consumurile de resurse materiale, cele cu mâna de lucru, orele de funcționare a utilajelor și a consumurile privind transporturile, pe care autoritatea contractantă le-a solicitat prin adresa nr. 25420/ 29.01.2025, face precizarea că Formularele C6, C7, C8 și C9 nu au fost solicitate în mod expres prin caietul de sarcini, însă aceste consumuri au fost necesare pentru o analiză mai amănunțită a prețurilor regăsite în propunerea financiară înaintată, ofertantul necompletând oferta financiară cu documente lipsă, (a se vedea răspunsul liderului de asociere publicat în SEAP în data de 30.01.2025, la ora 15:10, la solicitarea de clarificări înregistrata cu nr. 25420/29.01.2025, transmisă de autoritatea contractantă în 29.01.2025). Față de aspectele menționate mai sus, societatea contestatoare solicită Consiliului să constate că sesizările contestatoarei sunt nefondate și neîntemeiate și pe cale de consecință să respingă contestația depusă ca fiind neîntemeiată și continuarea procedurii. Prin adresa nr.14444/17.03.2025, înregistrată la CNSC cu nr. 17066/ 18.03.2025, ......................, a formulat cerere de intervenție voluntară, prin care solicită respingerea pe fond a contestației și păstrarea ca legal și temeinic a raportului procedurii nr. INT 80778/21.02.2025 și a adresei de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire nr. 35270/ 21.02.2025; cât și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de contestație pentru următoarele motive: Intervenienta arată că are un interes propriu, născut și actual în soluționarea contestației formulate de ............. fiind ofertantul declarat câștigător, interesul său fiind de a-și păstra această poziție. Rezultă că sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru ca ................. să formuleze cererea de intervenție accesorie în susținerea poziției autorității contractante în vederea respingerii contestației. INADMISIBILITATEA CAPĂTULUI DE CERERE PRIVIND „Declararea ofertei depuse de ofertantul: ................. ca fiind neconfidențială, din cauza lipsei documentelor probatorii" Contrar celor susținute de contestatoare, societatea intervenientă susține că a depus în cadrul ofertei Declarația cuprinzând informațiile confidențiale (pag. 1 din ofertă) prin care a indicat și probat informațiile confidențiale din cadrul ofertei. A arătat că informațiile din cuprinsul propunerii tehnice și propunerii financiare sunt clasificate ca fiind secrete tehnice sau comerciale, în temeiul următoarelor dispoziții legale: i) art. 11 lit. d) din Legea nr.11/1991 „d) secret comercial - orice informație care, total sau parțial, nu este în general cunoscută sau nu este ușor accesibilă persoanelor din mediul care se ocupă în mod obișnuit cu acest gen de informație și care dobândește o Pagina 14 din 29
valoare comercială prin faptul că este secretă, pentru care deținătorul legitim a luat măsuri rezonabile ținând seama de circumstanțe, pentru a fi menținută în regim de secret; protecția secretului comercial operează atât timp cât condițiile enunțate anterior sunt îndeplinite în mod cumulativ;" ii) art. 40 alin, (1) din Codul Muncii „Angajatorul are în principal, următoarele drepturi: i) să asigure confidențialitatea datelor cu caracter personal ale salariaților." ¡ii) art. 163 alin. (1) din Codul Muncii „Salariul este confidențial, angajatorul având obligația de a lua măsurile necesare pentru asigurarea confidențialității". Prin declarația depusă, intervenienta a arătat că, în ceea ce privește documentele de calificare, acestea sunt confidențiale deoarece sunt prezentate contracte similare, situații de plată, respectiv prețuri cu care s-a participat la alte licitații, toate aceste informații fiind indicatori folosiți exclusiv de ................... și reprezintă componente proprii și confidențiale ale rezultatului încheierii respectivelor contracte. Având în vedere că oferta tehnică cuprinde propunerea prind tehnologia de execuție a lucrării și descrierea echipamentelor pe care le va folosi pentru îndeplinirea corespunzătoare a obiectului lucrării, divulgarea acestor informații către un competitor, cum este cazul contestatoarei, ar prejudicia în mod evident societatea intervenientă. În ceea ce privește oferta financiară, aceasta conține devize ofertă care cuprind: prețul materialului/echipamentului, manopera, costul utilajului, profitul firmei, toate aceste informații sunt indicatorii folosiți de ............... și reprezintă componente ale rezultatului valorii ofertate. Toate aceste elemente pot fi ofertate în diferite feluri, conducând la un rezultat diferit al prețului unitar final, în funcție de experiența și politica de ofertare a fiecărui operator economic, astfel încât divulgarea lor către un competitor, cum este cazul contestatoarei, ar prejudicia în mod evident societatea intervenientă. Din toate cele de mai sus rezultă că, în mod temeinic, autoritatea contractantă a restricționat accesul contestatoarei la oferta intervenientei. Mai mult, autoritatea a dat dovadă de respectarea principiilor tratamentului egal și al nediscriminării, deoarece a considerat confidențială și oferta contestatoarei. Având în vedere toate cele de mai sus, intervenienta solicită Consiliului să respingă primul capăt de cerere ca fiind inadmisibil, raportat la prevederile art. 26 din Legea nr. 101/2016, iar în subsidiar, ca neîntemeiat. INADMISIBILITATEA CAPĂTULUI II DE CERERE în ceea ce privește acordarea accesului „la dosarul achiziției în scopul formulării de completări față de criticile noastre, inclusiv noi critici" Raportat la prevederile art. 26 din Legea nr. 101/2016, societatea intervenientă consideră ca inadmisibil și capătul II de cerere, prin care contestatoarea solicită Consiliului să dispună acordarea accesului la dosarul achiziției „în scopul formulării de completări față de criticile noastre, inclusiv noi critici". Cum a arătat și mai sus, accesul la dosarul achiziție se acordă în conformitate cu art. 19 din Legea nr. 101/2016, iar Consiliul nu poate dispune ca ulterior studierii dosarului contestatoarea să aducă noi critici, o astfel de completare a contestației fiind interzisă expres de art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016: „Este inadmisibilă prezentarea unor noi motive de contestare și/sau Pagina 15 din 29
formularea unor noi capete de cerere pe calea concluziilor scrise sau orale ori a precizărilor la contestație ulterior termenului legal de formulare a acesteia." CONTESTAŢIA ESTE NEÎNTEMEIATĂ, DEOARECE OFERTA FLASH LIGHTING SERVICES SA ESTE CONFORMĂ ȘI ADMISIBILĂ Referitor la motivul de la lit. a) din cadrul contestației, cerința: „Certificat de conformitate pentru sistemele de comunicație OCPP minim versiunea 1.6" Contrar susținerilor contestatoarei, stațiile ofertate de societatea intervenientă îndeplinesc cerințele tehnice minime. Astfel, în cadrul propunerii tehnice, pag. 134, a fost depusă Declarația de Conformitate emisă de producător care garantează respectarea reglementărilor CE pentru aceste produse, din care reiese că stațiile de încărcare sunt conforme cu standardele europene aplicabile, inclusiv conformitatea cu sistemele de comunicație deschise OCPP (Open Charge Point Protocol), fiind făcută astfel dovada îndeplinirii cerinței. De asemenea, acest lucru a fost clarificat în cadrul răspunsului nr. 08 / 10.01.2025 privind certificarea de către producător a conformității OCPP, informația regăsindu-se în cadrul ofertei la pag. 104-105 și 110. Intervenienta a arătat că sistemul de comunicare OCPP este un protocol deschis (open) de comunicare dintre stații și platformele de operare, ceea ce înseamnă că acesta este complet accesibil tuturor factorilor implicați. Autoritatea contractantă nu a solicitat ca ofertanții să fie afiliați OCA (Open Charge Alliance), o astfel de cerință fiind, oricum, nelegală deoarece ar fi restrâns concurența, dat fiind că există și alte modalități de a demonstra faptul că stațiile de încărcare respectă protocolul de comunicație OCPP 1.6, iar afilierea la un astfel de organism nu reprezintă o cerință de exercitare a activității profesionale. De asemenea, contrar celor invocate de contestatoare, societatea intervenientă nu a modificat oferta ci a răspuns solicitărilor de clarificări în mod legal, aducând răspunsuri în susținerea celor deja ofertate și indicate în cuprinsul ofertei. Referitor la motivul de la lit. b) din contestație, cerința „greutate maximă 300 kg" Stațiile ofertate de ........................ au o greutate declarată de producător de 199 kg așa cum reiese din oferta tehnică pag. 100, încadrându- se astfel în cerințele impuse de documentația de atribuire. Așadar, îndeplinirea cerinței este confirmată printr-un document emis de producător. Stațiile pe care le redă contestatoarea nu au făcut obiectul ofertei societății interveniente, fiind ofertate alte echipamente decât cele din fotografiile și capturile de ecran din contestație. 6. Referitor la motivul de la lit. c) din contestație, cerința „amprenta la sol 0,4 mp" Acest aspect a fost clarificat în cadrul răspunsului nr. 08 / 10.01.2025 fiind prezentate extrase din instrucțiunile de montaj care dovedesc faptul că amprenta stației la sol are dimensiunile 700x400mm îndeplinind cerința minimă din documentația de atribuire. Pagina 16 din 29
Dimensiunea stației pe care societatea intervenientă a ofertat-o este de 199x600x950 mm, astfel cum se regăsește menționat în cadrul propunerii tehnice (pagina 96). ....................menționează că, astfel cum se observă din pozele aferente stațiilor (ex. pag. 102, 105 din propunerea tehnică) baza stației (care vă ocupa amprenta la sol) are dimensiuni mai reduse față de dimensiunile stației, respectiv 700x400mm, aspect care se confirmă și din detaliile tehnice de dimensionare ale stației. Referitor la critica d) din cuprinsul contestației, cerința: „Cititorul de carduri bancare încorporat în carcasa stației în echipare standard care nu afectează calitatea produsului, „Declarația de conformitate din partea producătorului, cu privire la faptul că integrarea POS-ului nu afectează parametrii funcționali și certificările stației" În propunerea tehnică la pag. 101 (tradus la pagina 104), producătorul certifică faptul că integrarea unui terminal POS nu afectează parametrii funcționali și certificările stației, rezultând astfel că cerința este îndeplinită. De asemenea, la pag. 279 din propunerea tehnică se regăsește certificarea din partea unui furnizor de soluții integrate de plată prin POS, omologat de o bancă de pe teritoriul României, din care reiese faptul că stațiile de încărcare sunt pregătite și funcționează cu sistemele furnizate de aceștia. Certificarea din partea furnizorului de soluții integrate de plată prin POS - Ropeco, care este principalul integrator/furnizor de soluții integrate de plată cu POS din România cu care are încheiat un parteneriat și prin intermediul căruia asigură încasările prin POS în conturi ale Băncii Transilvania probează îndeplinirea cerinței. Astfel, prin acest document emis de către furnizorul Ropeco se certifică și se garantează asigurarea unui sistem funcțional POS cu care deja operează și încasează sesiuni de încărcare de la stațiile de încărcare (stațiile de încărcare sunt pregătite și funcționează cu sistemele furnizate de acesta). De asemenea, îndeplinirea cerinței este confirmată și de mențiunile prezentate în tabelul „Corespondența propunerii tehnice cu specificațiile tehnice impuse de caietul de sarcini". Referitor la critica e) din cuprinsul contestației, cerința: „sistemul de retractare inclus în carcasa stației" În cadrul propunerii tehnice la pag. 101 este specificat, în cadrul ofertei de la producător, faptul că sistemul de retractare este inclus în carcasa stației. De altfel, acest lucru poate fi observat și din imaginile stației de încărcare prezentată în ofertă. Mai mult, acest aspect este confirmat inclusiv prin conținutul rapoartelor de testare regăsite în cadrul propunerii tehnice depuse, conf. următorului extras (ex: pag. 140, 198, etc). Astfel, stația ofertată respectă întocmai cerința solicitată, respectiv „Cablurile DC vor avea toată lungimea lor în aer în poziția retrasă", iar acest lucru se confirmă întocmai atât prin fișa de produs, cât și prin pozele aferente stației ofertate. Referitor la critica de la punctul f) din contestație, cerința: „Stația va avea posibilitatea de integrare ulterioară în sisteme de încărcare de 100 KW" Pagina 17 din 29
În propunerea tehnică la pag. 101 (103 tradus) este specificat în cadrul documentului de la producător faptul că stațiile vor fi livrate cu toate elementele constructive necesare astfel încât să poată furniza, fără niciun cost suplimentar, o putere totală de min. 100 kW. Referitor la critica de la punctul g) din contestație, cerința: „poziționat între 0,9 m și 1,3 înălțime, pentru a fi accesibil și persoanelor cu dizabilități" În propunerea tehnică la pag. 101 este specificat în cadrul ofertei de la producător faptul că ecranul TFT este poziționat între 0.9 m și 1.3 m, pentru a fi accesibil persoanelor cu dizabilități. Referitor la critica de la punctul h) din contestație, cerința: „IK10 inclusiv pentru display de 7." În propunerea tehnică la pag. 270 - 273 este prezentat raport de testare IK10 separat pentru ecranul tactil. Referitor la critica de la punctul i) din contestație, cerința : „acces la o platformă de management” La pag. 106 - 132 sunt detaliate specificațiile platformei de management pentru stațiile de încărcare ofertate, fiind prezentate inclusiv capturi de ecran cu toate funcționalitățile. Specificațiile provin de la furnizorul platformei de management, însă, suplimentar față de acestea, autoritatea contractantă a verificat existența platformei atât în APP Store cât și în Google Play, confirmându-se cele disponibilitatea declarată de furnizor. Referitor la critica de la punctul j) din contestație, cerința: „sistem de degivrare la conectori cu control electronic al temperaturii" În propunerea tehnică la pag. 101 este specificat în cadrul ofertei de la producător faptul că stațiile sunt dotate cu sistem de degivrare/dezghețare la conectori cu funcție de control electronic al temperaturii. Referitor la critica de la punctul k) din contestație, cerința „de a prezenta certificat EU Intervenienta susține că și această critică se dovedește a fi nefondată, deoarece în cadrul propunerii tehnice există declarație de conformitate CE a întregului echipament cu directivele incidente- paginile 134-135/ 137-138, respectiv 139. Astfel cum reiese din conținutul acestor certificări, oferta societății interveniente conține certificări în conformitate cu standardele EN 62196-3 (pt. Conector tip CCS) și EN 62196-2 (pt. Conector Type 2), respectiv pentru certificarea temperaturii de operare -350C - +700C. Suplimentar, aceste certificări sunt confirmate și prin rapoartele de testare depuse în cadrul propunerii tehnice, din cadrul cărora reiese întocmai faptul că, conectorii produși de către Phoenix Contact GmbH & Co. KG, respectă standardele europene menționate anterior (Raport nr. 60347717872). Așadar, stațiile ofertate de intervenientă îndeplinesc toate cerințele documentației de atribuire, decizia autorității contractante de declarare a ofertei drept admisibilă și conformă fiind legală și bazată pe o atentă analiză a documentelor depuse, precum și pe o corectă catalogare a răspunsurilor pe care le-a formulat față e solicitările de clarificări care i-au fost adresate. Pagina 18 din 29
Contrar celor invocate de contestatoare, societatea intervenientă susține că nu a modificat oferta ci a răspuns solicitărilor de clarificări în mod legal, aducând răspunsuri în susținerea celor deja ofertate și indicate în cuprinsul ofertei. Referitor la critica privitoare la garanția stațiilor Prin răspunsul nr. 33 / 20.01.2025, intervenienta a prezentat declarație de asumare a perioadei de garanție, de 48 de luni, începând cu data punerii lor în funcțiune. Astfel diferență de garanție între data livrării și data punerii în funcțiune este asumată de către ofertant printr-o declarație fermă. Depunerea declarației ofertantului nu reprezintă o completare nelegală a ofertei, cum susține contestatoarea, deoarece aceasta vine în susținerea și clarificarea declarațiilor depuse anterior în cadrul ofertei, cum ar fi declarația producătorului stațiilor, în conformitate cu art. 134 alin. (7) punctul a) coroborat cu art. 135 alin. (3) din HG nr. 395/2016. Contractul nu obligă pe ofertanți să achiziționeze stațiile de încărcare imediat după semnarea contractului. Termenul de 6 luni se referă la toată derularea contractului, inclusiv la lucrările de alimentare cu energie electrică a echipamentelor. Referitor la critica privitoare la formularelor C6, C7, C8, C9 În documentația de atribuire nu a fost prevăzută, în mod clar, prezentarea formularelor C6, C7, C8, C9. ....................... întocmite conform proiectului tehnic. Cerințele din fișa de date referitoare la documentele care trebuie să se regăsească în propunerea financiară au fost următoarele: Propunerea financiară vă cuprinde formularul de ofertă (formular din Documentația de atribuire) și anexa 1 la acesta, precum și graficele stabilite conform caietului de sarcini, după caz. Ofertantul vă prezenta și formularul de contract însușit. În urma răspunsului la solicitarea de clarificări societatea intervenientă susține că a adus clarificări concludente, prezentând formularele C6, C7, C8, C9, fără a modifica oferta inițială. De altfel, aceste formulare reprezintă extrase de resurse materiale (C6), mâna de lucru (C7), utilaje (C8), transporturi (C9) din devizele deja întocmite, astfel încât nu reprezintă o modificare a ofertei, cum în mod netemeinic susține contestatoarea. Informațiile din Formularele C6, C7, C8, C9 se regăsesc și în cuprinsul devizelor, astfel că depunerea acestora s-a realizat în conformitate cu art. 134 alin. (7) punctul a) coroborat cu art. 135 alin. (3) din HG nr. 395/2016. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 18802/25.03.2025, autoritatea contractantă a transmis la dosarul cauzei documente din dosarul achiziției, în format electronic, necesare soluționării contestației. ....................... a transmis, în original, recipisa de consemnare nr. 211113954/1, eliberată de CEC BANK Sucursala Iași la data de 07.03.2025, din care rezultă consemnarea cauțiunii în valoare de 39.871,80 lei. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de autoritate contractantă, ................... a inițiat o procedură de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului, având ca Pagina 19 din 29
obiect „Furnizarea, montajul și execuția lucrărilor de construcții privind instalarea a 14 stații de reîncărcare a vehiculelor electrice, achiziționate în cadrul proiectului Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiul .......... prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr.............. Conform anunțului de participare și a documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”, iar valoarea estimată a contractului, este de 1.993.589,99 lei fără TVA. Față de contestația depusă, ................ a formulat cerere de intervenție. Consiliul apreciază că această cerere prezintă natura juridică a unei intervenții accesorie, deoarece sprijină poziția autorității contractante, în sensul respingerii contestației formulate de ofertantul .................... Având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) și art. 68 din Legea nr. 101/2016, coroborate cu prevederile art. 61 alin. (3), art. 63, art. 64, art. 65 și art. 67 din Codul de procedură civilă, dar și faptul că ............... în calitate de ofertant câștigător, a solicitat respingerea contestației formulate de ofertantul ................. Consiliul admite, în principiu, cererea de intervenție, astfel cum a fost calificată. Procedând la analiza contestației ce face obiectul dosarului nr. 688/2025, formulate de ................. - ofertant clasat pe locul II, Consiliul reține că aceasta reclamă, în primul rând, modul în care autoritatea contractantă a dat curs solicitărilor de studiere a dosarului achiziției, apreciind că, în mod nelegal, au fost nesocotite prevederile art. 57 alin. (4) din Legea nr. 98/2016. Totodată, în opinia contestatoarei, oferta declarată câștigătoare, trebuia respinsă ca neconformă/inacceptabilă. Față de susținerile din contestația formulată, Consiliul reține că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 98/2016, accesul la dosarul achiziției publice, la sediul autorității contractante, se face în conformitate cu dispozițiile art. 217 alin. (5) și (6), potrivit cărora: (5) Accesul persoanelor la dosarul achiziției publice potrivit alin. (4) se realizează cu respectarea termenelor și procedurilor prevăzute de reglementările legale privind liberul acces la informațiile de interes public și nu poate fi restricționat decât în măsura în care aceste informații din cadrul propunerilor tehnice, propunerilor financiare și/sau fundamentările/justificările de preț/cost au fost declarate și probate conform art. 57 alin. (4) ca fiind confidențiale, potrivit legii. (6) Prin excepție de la prevederile alin. (5), după comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, autoritatea contractantă este obligată să permită, la cerere, într-un termen care nu poate depăși o zi lucrătoare de la data primirii cererii, accesul neîngrădit al oricărui ofertant/candidat la raportul procedurii de atribuire și la informațiile care nu fac parte din propunerile tehnice, propunerile financiare și/sau fundamentările/ justificările de preț/cost. Autoritatea contractantă este obligată să permită, la cerere, într-un termen care nu poate depăși o zi lucrătoare de la data primirii cererii, accesul neîngrădit al oricărui ofertant/ candidat și la informațiile din cadrul propunerilor tehnice și/sau la fundamentările/ justificările de preț/cost care nu au fost declarate și probate de către ofertanți ca fiind confidențiale. De asemenea, sunt reținute și prevederile art. 57 din același act normativ, alin. (1): Fără a aduce atingere celorlalte prevederi ale prezentei legi sau dispozițiilor legale privind liberul acces la informațiile de interes public ori ale altor acte normative care reglementează activitatea autorității contractante, autoritatea contractantă are obligația de a nu dezvălui informațiile din propunerea tehnică, elementele din propunerea financiară și/sau fundamentări/justificări de preț/cost transmise de operatorii economici indicate și dovedite de aceștia ca fiind confidențiale întrucât sunt: date cu caracter Pagina 20 din 29
personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală. Caracterul confidențial se aplică doar asupra datelor/informațiilor indicate și dovedite ca fiind date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală și alin. (4): Operatorii economici indică și dovedesc în cuprinsul ofertei care informații din propunerea tehnică, elemente din propunerea financiară și/sau fundamentări/justificări de preț/cost sunt confidențiale întrucât sunt: date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală. Informațiile indicate de operatorii economici din propunerea tehnică, elemente din propunerea financiară și/sau fundamentări/justificări de preț/cost ca fiind confidențiale trebuie să fie însoțite de dovada care le conferă caracterul de confidențialitate, dovadă ce devine anexă la ofertă, în caz contrar nefiind aplicabile prevederile alin. (1). Din economia acestor prevederi legale, Consiliul constată că accesul persoanelor la dosarul achiziției publice se realizează cu respectarea legislației privind liberul acces la informațiile de interes public. Această interpretare este susținută de faptul că excepția indicată la art. 217 alin. (6), anterior citat, face referire la termenul în care ofertanților/candidaților în cadrul unei proceduri de achiziție publică li se asigură accesul și la tipul de documente la care le este permis accesul, iar nu la legislația în baza căreia se realizează acest demers. De asemenea, o repunere în termenul de contestare nu poate fi luată în considerare, întrucât dispozițiile Legii nr. 101/2016 (normă specială aplicabilă achizițiilor publice ce exclude norma generală) stabilesc, în mod clar, care sunt condițiile și termenele pentru depunerea unei contestații. Astfel, termenul de contestare este expres prevăzut de legiuitor și începe să curgă de la data luării la cunoștință a actului autorității contractante considerat nelegal, conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Prin urmare, Consiliul nu poate lua în considerare un alt termen de depunere a contestației, care să înceapă să curgă de la o altă dată, având în vedere faptul că legiuitorul nu a reglementat, în cadrul actului normativ, în vigoare, nicio excepție de la modalitatea de calcul a acestuia. Or, când legea nu distinge, nici interpretul (contestatorul și/sau autoritatea contractantă) nu trebuie să distingă, potrivit principiului de drept „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”. Numai prin respectarea art. 57 alin. (1) și (4) și art. 217 alin. (5) și (6) din Legea 98/2016 poate fi asigurat accesul la o cale de atac efectivă și dreptul la apărare, conform Legii nr. 101/2016 și Directivei 89/665/CEE. În lipsa accesului la informațiile din dosarul achiziției, dreptul la o cale de atac este golit de conținut, devenind o formă fără fond, iar transparența procedurii de atribuire este complet anihilată. Din documentele transmise de autoritatea contractantă se constată că nu au fost depuse, de către ofertanți, dovezi privind caracterul confidențial al documentelor din ofertele prezentate în cadrul acestei proceduri, în afară de cele referitoare la datele personale ale celor care vor fi implicați în contract. Lipsa probelor din cuprinsul declarațiilor nu dovedește confidențialitatea ofertelor. De altfel, nicio dovadă a unui prejudiciu nu a fost depusă. Or, astfel de susțineri nu puteau fi luate în considerare ca dovezi pentru limitarea accesului contestatoarei la oferta aflată înaintea sa în clasament. Pagina 21 din 29
În acest sens, Consiliul apreciază ca relevantă atât practica CNSC cât și practica judiciară, respectiv decizii ale Consiliului ce au rămas definitive prin respingerea plângerilor, respectiv: - decizia nr. 640/C8/463/13.03.2024, rămasă definitivă prin respingerea plângerii de către Curtea de Apel Ploiești – dosar nr. 285/42/2024 – hotărârea nr. 338/09.04.2024; - decizia nr. 597/C8/307/08.03.2024, rămasă definitivă prin respingerea plângerii de către Curtea de Apel București – dosar nr. 2005/2/2024 – hotărârea nr. 302/30.04.2024; - decizia nr. 955/C8/880/15.04.2024, rămasă definitivă prin respingerea plângerii de către Curtea de Apel Ploiești – dosar nr. 425/42/2024 – hotărârea nr. 519/28.05.2024; - decizia nr. 1342/C8/1231/17.05.2024, rămasă definitivă prin respingerea plângerii de către Curtea de Apel Alba-Iulia – dosar nr. 287/57/2024 – hotărârea nr. 522/03.07.2024; - decizia nr. 1441/C8/1307, 1316/27.05.2024, rămasă definitivă prin respingerea plângerii de către Curtea de Apel Cluj – dosar nr. 575/33/2024 – hotărârea nr. 713/08.07.2024; - decizia nr. 1641/C8/1612/14.06.2024, rămasă definitivă prin respingerea plângerii de către Curtea de Apel Bacău – dosar nr. 303/32/2024 – hotărârea nr. 649/13.08.2024; - decizia nr. 2092/C8/2244, 2467/25.07.2024, rămasă definitivă prin respingerea plângerii de către Curtea de Apel București – dosar nr. 5213/2/2024 – hotărârea nr. 586/18.09.2024; - decizia nr. 2123/C8/2217/29.07.2024, rămasă definitivă prin respingerea plângerii de către Curtea de Apel Timișoara – dosar nr. 988/59/2024 – hotărârea nr. 804/16.09.2024; - decizia nr. 2893/C8/3103, 3105/14.10.2024, rămasă definitivă prin respingerea plângerii de către Curtea de Apel Bacău – dosar nr. 494/32/2024 – hotărârea nr. 864/02.12.2024; - decizia nr. 3121/C8/3283, 3548/05.11.2024, rămasă definitivă prin respingerea plângerii de către Curtea de Apel Timișoara – dosar nr. 1365/59/2024 – hotărârea nr. 1252/10.12.2024; - decizia nr. 3278/C8/3890/08.05.2024, rămasă definitivă prin respingerea plângerii de către Curtea de Apel București – dosar nr. 7552/2/2024 – hotărârea nr. 26/17.01.2025; - decizia nr. 3277/C8/3216/19.11.2024, rămasă definitivă prin respingerea plângerii de către Curtea de Apel Brașov – dosar nr. 600/64/2024 – hotărârea nr. 772/19.12.2024; - decizia nr. 3329/C8/3603/25.11.2024, rămasă definitivă prin respingerea plângerii de către Curtea de Apel Cluj – dosar nr. 1181/33/2024 – hotărârea nr. 38/20.01.2024; - decizia nr. 3545/C8/4035/13.12.2024, rămasă definitivă prin respingerea plângerii de către Curtea de Apel Timișoara – dosar nr. 1496/59/2024 – hotărârea nr. 69/29.01.2025; Pagina 22 din 29
- decizia nr. 3515/C8/3761/11.12.2024, rămasă definitivă prin respingerea plângerii de către Curtea de Apel Ploiești – dosar nr. 1150/42/2024 – hotărârea nr. 128/12.02.2025. În acest sens, Consiliul apreciază ca relevantă atât practica CNSC cât și practica judiciară, respectiv: - Hotărârea nr. 506/2023 din 27.09.2023, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, dosar nr. 420/57/2023, în care s-au reținut următoarele: „Curtea reamintește că, tot supra, a reținut că în cuprinsul art. 57 alin. 1 și alin. 4 din Legea nr. 98/2016, legiuitorul vorbește expres despre dovezi privind caracterul confidențial al unor informații din cuprinsul ofertei, nicidecum despre motive/ argumente/susțineri/ alegații/teoretizări. Astfel, pentru probarea caracterului confidențial al informațiilor indicate ca atare, nu este suficientă menționarea în cuprinsul ofertei a informațiilor cu caracter confidențial și a cauzei/motivelor/ argumentelor/ susținerilor/alegațiilor/ teoretizărilor privind caracterul confidențial al acestora, ci, trebuie indicate dovezile privind acest caracter, nefiind suficientă nici măcar indicarea dovezilor privind acest caracter, ci, corelativ indicării lor exprese în cuprinsul ofertei, dovezile trebuie anexate acesteia - ele devenind astfel, anexe la ofertă. Practic, verificarea îndeplinirii de către ofertant, a celor patru obligații de rezultat expuse supra pct. 1-4, cumulativ impuse de art. 57 alin. 1 și 4 din Legea 98/2016, pentru activarea obligației autorității contractante, prevăzută de art. 57 alin. 1 din Legea nr. 98/2016, de a nu dezvălui informațiile de al căror caracter confidențial se prevalează acesta, presupune în final, posibilitatea identificării și corelării dovezilor de confidențialitate anexate ofertei, cu dovezile de confidențialitate indicate în cuprinsul ofertei”; - Hotărârea nr. 591/10.10.2023, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. 481/64/2023: „Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată în dosarul nr. 481/64/2023 de către petenta Asocierea Gott Strasse SRL – Perfect Consult Europe SRL, prin lider al Asocierii, Gott Strasse SRL, în contradictoriu cu intimații Municipiul Codlea și Euro Strada SRL, împotriva Deciziei nr. 2038/C8/2181,2185 din data de 01.09.2023 emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată în dosarul conexat nr. 485/64/2023 de către petenta societatea Euro Strada SRL în contradictoriu cu intimații Municipiul Codlea și societatea Gott Strasse SRL, împotriva Deciziei nr. 2038/C8/2181,2185 din data de 01.09.2023 emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Obligă petenta Gott Strasse SRL, în calitate de lider al Asocierii Gott Strasse SRL – Perfect Consult Europe SRL, să plătească intimatului Municipiul Codlea suma de 4.462,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Obligă petenta societatea Euro Strada SRL să plătească intimatului Municipiul Codlea suma de 4.462,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunțată azi, 10.10.2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței”, de menținere a deciziei nr. 2038/C8/2181,2185/01.09.2023, prin care s-a dispus: „Admite, în principiu, cererea de intervenție formulată de EURO STRADA SRL. Conexează contestațiile formulate de GOTT STRASSE SRL și de EURO STRADA SRL. Admite, în parte, contestațiile formulate de GOTT STRASSE SRL și de EURO STRADA SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL CODLEA și anulează rezultatul procedurii consemnat în raportul procedurii și adresele de comunicare. Obligă autoritatea contractantă să refacă raportul procedurii și să emită noi comunicări privind rezultatul procedurii, cu respectarea dispozițiilor art. 215 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 98/2016, în termen de 10 zile de la primirea deciziei, potrivit considerentelor prezentei decizii și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice și să permită contestatoarelor accesul la dosarul achiziției, cu excepția documentelor declarate și probate ca fiind confidențiale. Respinge, ca premature, restul cererilor contestatoarelor, cu referire la ofertantele aflate înaintea lor în clasament (ofertanta declarată câștigătoare și/sau cea clasată pe locul 2). Admite cererea de intervenție formulată de EURO STRADA SRL”; - Decizia nr. 135 din 26.10.2023, emisă de Curtea de Apel Pitești, pronunțată în dosarul nr. 607/46/2023, într-o cauză similară: „Curtea constată că în cuprinsul declarației de confidențialitate depuse la Consiliu, justificările consemnate apar a avea un conținut mai mult teoretic, abstract, afirmându-se că Pagina 23 din 29
secretele comerciale ce sunt conținute de respectivele documente sunt protejate prin măsuri apreciate de ofertant ca fiind dovezi suficiente pentru a demonstra caracterul confidențial, enumerând patru astfel de măsuri, cu titlu de exemplu, fără a se regăsi însă dovezi privind aceste măsuri, în documentația pusă la dispoziția instanței. Caracterul teoretic al justificărilor este vădit, în special, în raport cu anumite documente din conținutul propunerii tehnice, spre exemplu cele intitulate „Fișa cu date de securitate”, în cadrul cărora sunt redate secțiunile 2 – 16, aceleași fișe fiind accesibile oricărei persoane pe site-ul Linde Gaz SRL, într-un conținut identic cu cel redat de documentele astfel intitulate depuse în cadrul propunerii tehnice. Într-un asemenea context, este dificil de conceput că un document care este accesibil oricărei persoane, poate fi declarat confidențial și, astfel, inaccesibil participanților interesați într-o procedură de atribuire a contractului de achiziție publică, procedură ce este caracterizată, esențialmente, prin transparență. La fel, dificil de conceput este și că prezumția generală reținută de consiliu, acoperă astfel de documente. Potrivit art. 57 alin. 1 din Legea nr. 98/2016, datele și informațiile ce pot fi indicate ca fiind confidențiale, de către operatorii economici participanți la o procedură de atribuire, sunt numai cele care se încadrează în una dintre categoriile enumerate de acest text legal, și anume date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau date/informații protejate de un drept de proprietate intelectuală, același regim juridic avându-l fundamentările/justificările de preț/cost și, în toate cazurile, dreptul operatorilor economici de a le declara confidențiale trebuie să îndeplinească
dubla condiție expres prescrisă de legea internă
, și anume condiția
de a justifica
caracterul confidențial, indicând categoria căreia îi aparțin datele/informațiile declarate confidențiale și condiția
de a dovedi
acest caracter. Se subînțelege, astfel, că, în cazuri precum cel aici analizat, în care se afirmă că documentele declarate confidențiale constituie secrete comerciale, în înțelesul Legii nr. 11/1991, nu este suficientă o simplă declarație de confidențialitate dată în acest sens,
fiind necesară, pentru a opera prezumția reținută de Consiliu, o argumentare tehnică și plauzibilă,
cerință ce nu este îndeplinită în cauza de față în ceea ce privește documentele referite în exemplul redat în precedentele considerente. Curtea consideră că, având la dispoziție dosarul achiziției publice, Consiliul putea și trebuia să observe caracterul insuficient justificat al declarației de confidențialitate pentru datele și informațiile de natura celor din documentele menționate cu titlu de exemplu și, astfel, să oblige autoritatea contractantă să acționeze în conformitate cu legea, iar nu să mențină această restricție în totalitate pentru propunerea financiară și în parte pentru propunerea tehnică, dispunând a se permite accesul petentei „la partea din propunerea tehnică depusă de Linde Gaz SRL nedeclarată confidențială”, întrucât, așa cum rezultă din dispozițiile legale analizate, simpla declarație de confidențialitate nu este suficientă pentru a se restricționa accesul altui participant la respectivele date/informații. Menținerea restricției doar în considerarea declarației de confidențialitate unită cu prezumția generală reținută de Consiliu, deși confidențialitatea a fost insuficient justificat, este contrară prevederilor art. 217 alin. (4), (5) și (6) din Legea nr. 98/2016 (...). Așa cum rezultă din textele legale redate, condiția probării caracterului confidențial este esențială pentru ca datele/informațiile având acest caracter să beneficieze de protecție, în acest sens fiind prevederile art. 57 alin. 4 din Legea nr. 98/2016, conform cărora: (4) Operatorii economici indică și dovedesc în cuprinsul ofertei care informații din propunerea tehnică, elemente din propunerea financiară și/sau fundamentări/justificări de preț/cost sunt confidențiale întrucât sunt: date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală. Informațiile indicate de operatorii economici din propunerea tehnică, elemente din propunerea financiară și/sau fundamentări/justificări de preț/cost ca fiind confidențiale trebuie să fie însoțite de dovada care le conferă caracterul de confidențialitate, dovadă ce devine anexă la ofertă, în caz contrar nefiind aplicabile prevederile alin. (1) ale aceluiași articol, potrivit căruia: Fără a aduce atingere celorlalte prevederi ale prezentei legi sau dispozițiilor legale privind liberul acces la informațiile de interes public ori ale altor acte normative care reglementează activitatea autorității contractante, autoritatea contractantă are obligația de a nu dezvălui informațiile din propunerea tehnică, elementele din propunerea financiară și/sau Pagina 24 din 29
fundamentări/justificări de preț/cost transmise de operatorii economici indicate și dovedite de aceștia ca fiind confidențiale întrucât sunt: date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală. Caracterul confidențial se aplică doar asupra datelor/informațiilor
indicate și dovedite
ca fiind date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală. Norma din dreptul intern enunțată asigură echilibrul ce trebuie menținut între interesul celui ce declară confidențialitatea unor date/informații din oferta depusă într-o procedură de atribuire precum cea din prezenta cauză și interesul public ce constituie fundamentul principiului transparenței a cărui funcționare trebuie asigurată în cadrul unei astfel de proceduri, astfel că este conformă și cu exigențele dreptului european, așa cum rezultă din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, sens în care trebuie citată Hotărârea din cauza C-927/19, prin care, în partea relevantă pentru cauză, s-a statuat astfel: „(...) 5) Articolul 1 alineatul (1) al patrulea paragraf și articolul 1 alineatele (3) și (5) din Directiva 89/665, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2014/23, precum și articolul 21 din Directiva 2014/24, citit în lumina principiului general de drept al Uniunii la o bună administrare, trebuie interpretate în sensul că o autoritate contractantă, sesizată de un operator economic cu o cerere de comunicare a informațiilor considerate confidențiale cuprinse în oferta unui concurent căruia i-a fost atribuit contractul, nu este obligată să comunice aceste informații atunci când transmiterea lor ar conduce la încălcarea normelor de drept al Uniunii referitoare la protecția informațiilor confidențiale, chiar dacă cererea operatorului economic este prezentată în cadrul unei căi de atac a aceluiași operator privind legalitatea aprecierii de către autoritatea contractantă a ofertei concurentului. Atunci când refuză să transmită asemenea informații sau când, odată cu formularea unui astfel de refuz, respinge calea de atac administrativă formulată de un operator economic cu privire la legalitatea aprecierii ofertei concurentului în cauză, autoritatea contractantă este obligată să evalueze comparativ dreptul solicitantului la bună administrare și dreptul concurentului la protecția informațiilor confidențiale, așa încât decizia sa de refuz sau decizia sa de respingere să fie motivată, iar dreptul la o cale de atac eficientă de care beneficiază un ofertant respins să nu fie lipsit de efect util. 6) Articolul 1 alineatul (1) al patrulea paragraf și articolul 1 alineatele (3) și (5) din Directiva 89/665, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2014/23, precum și articolul 21 din Directiva 2014/24, citite în lumina articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretate în sensul că instanța națională competentă sesizată cu o cale de atac împotriva deciziei unei autorități contractante prin care se refuză comunicarea către un operator economic a informațiilor considerate confidențiale cuprinse în documentația transmisă de concurentul căruia i-a fost atribuit contractul sau cu o cale de atac împotriva deciziei unei autorități contractante de respingere a căii de atac administrative formulate împotriva unei astfel de decizii de refuz este obligată să evalueze comparativ dreptul solicitantului de a beneficia de o cale de atac efectivă și dreptul concurentului său la protecția informațiilor confidențiale și a secretelor comerciale ale acestuia. În acest scop, instanța menționată, care trebuie în mod necesar să dispună de informațiile necesare, inclusiv de informațiile confidențiale și de secretele comerciale, pentru a fi în măsură să se pronunțe în deplină cunoștință de cauză cu privire la caracterul comunicabil al informațiilor menționate,
trebuie să procedeze la o examinare a tuturor elementelor de fapt și de drept pertinente. Ea trebuie de asemenea
să poată anula decizia de refuz sau decizia de respingere a căii de atac administrative dacă acestea sunt nelegale și, dacă este cazul, să trimită cauza autorității contractante sau chiar să adopte ea însăși o nouă decizie dacă dreptul său național îi permite acest lucru.” Față de cele prezentate, Consiliul determină că, în mod nelegal, autoritatea contractantă nu i-a asigurat accesul contestatoarei la documentele prezentate de ofertantul aflat înaintea sa în clasament. Prin urmare, informarea legală a ofertantului reprezintă o obligație ce îi revine autorității contractante în justificarea actelor sale și pentru respectarea principiului transparenței actului decizional, dar și ca un instrument efectiv pus Pagina 25 din 29
la dispoziția operatorului economic diligent, care cunoaște obligațiile autorității contractante, care înțelege ca, în scopul depunerii contestației, să acceseze informațiile din actele pe care autoritatea contractantă este obligată să i le pună la dispoziție și care dorește să învestească organismul de soluționare cu o contestație care să respecte toate rigorile Legii nr. 101/2016, pentru preîntâmpinarea situațiilor ce pot atrage sancțiuni din partea organismului administrativ-jurisdicțional. În aceste condiții, Consiliul va admite cererea contestatoarei ................ și va obliga autoritatea contractantă să permită contestatoarei accesul la dosarul achiziției, cu excepția documentelor declarate și probate ca fiind confidențiale. În aceste condiții, Consiliul va respinge, ca premature, restul cererilor contestatoarei, cu referire la oferta declarată câștigătoare. Totodată, Consiliul are în vedere că prin adresa de comunicare a rezultatului procedurii nu conține informațiile statuate de legiuitor, respectiv caracteristicile și avantajele relative ale ofertei/ ofertelor desemnate câștigătoare/ aflate înaintea sa în clasament, în raport cu oferta sa, în corelare cu modalitatea de departajare a ofertelor, respectiv modalitatea de acordare a punctajului aferent factorilor de evaluare tehnici. Cu referire la acest aspect, jurisprudența Consiliului și a instanțelor de judecată este constantă, în sensul că orice decizie a autorității contractante trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică a ofertei, sub toate aspectele acesteia și pe probe concludente, iar nu pe simple aprecieri ale membrilor comisiei de evaluare. În baza art. 127 alin. (1) lit. n) din HG nr. 395/2016, comisiei de evaluare îi revine atribuția de a elabora procese-verbale aferente fiecărei ședințe, iar în temeiul art. 131 alin. (4) din aceleași norme, fiecare decizie a comisiei de evaluare este fundamentată prin identificarea elementelor concrete ale solicitării de participare/ofertelor în raport cu cerințele definite prin documentele achiziției și prevederile legale. Art. 1 alin. (4) din HG nr. 395/2016 statuează că autoritatea contractantă este responsabilă pentru modul de atribuire a contractului de achiziție publică/acordului-cadru, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale aplicabile, deci și a regulilor de elaborare a proceselor-verbale și a rapoartelor comisiei de evaluare, inclusiv în ceea ce privește concluziile verificărilor de ordin tehnic sau financiar. Conținutul Raportului procedurii este reglementat expres de legiuitor astfel cum dispune art. 216 din Legea nr. 98/2016: „(1) Autoritatea contractantă are obligația de a întocmi raportul procedurii de atribuire pentru fiecare contract de achiziție publică atribuit sau acord-cadru încheiat, precum şi pentru fiecare sistem dinamic de achiziții lansat. (11) Raportul intermediar şi raportul procedurii se publică în SEAP, semnate cu semnătură electronică calificată, în aceeași zi cu transmiterea comunicării prevăzute la art. 215 alin. (1), fără referire la informațiile pe care operatorul economic le precizează şi probează ca fiind confidențiale sau protejate de un drept de proprietate intelectuală. (2) Raportul procedurii de atribuire prevăzut la alin. (1) trebuie să cuprindă cel puțin următoarele documente/informații: (...)”, iar art. 215, prevede: „(1) Autoritatea contractantă informează fiecare candidat/ofertant Pagina 26 din 29
cu privire la deciziile luate în ceea ce priveşte rezultatul selecției, rezultatul procedurii, respectiv atribuirea/încheierea contractului de achiziție publică/acordului- cadru sau admiterea într-un sistem dinamic de achiziții, inclusiv cu privire la motivele care stau la baza oricărei decizii de a nu atribui un contract, de a nu încheia un acord-cadru, de a nu implementa un sistem dinamic de achiziții ori de a relua procedura de atribuire, cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 3 zile de la emiterea deciziilor respective. (2) În cadrul comunicării privind rezultatul procedurii prevăzute la alin. (1), autoritatea contractantă are obligația de a cuprinde: a) fiecărui candidat respins, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a solicitării sale de participare; b) fiecărui ofertant respins, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei sale; c) fiecărui ofertant care a depus o ofertă admisibilă, dar care nu a fost declarată câştigătoare, caracteristicile şi avantajele relative ale ofertei/ofertelor desemnate câştigătoare în raport cu oferta sa, numele ofertantului căruia urmează să i se atribuie contractul de achiziție publică sau, după caz, ale ofertantului/ofertanților cu care urmează să se încheie un acord- cadru”. Prin sintagma „caracteristicile şi avantajele” se înțelege atât diferențierea de punctaj precum și motivarea în fapt, respectiv aspectele concrete din ofertă care au format convingerea comisiei de evaluare în luarea deciziei de punctare în acel mod. Textul legal nu face altceva decât să particularizeze obligația autorității contractante de motivare a actului pe care îl emite, obligație care de altfel există în cazul oricăror acte administrative. În lipsa comunicării tuturor informațiilor potrivit dispozițiilor art. 215 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 98/2016, evaluarea autorității contractante, consemnată în fișele de punctaj, anexate procesului-verbal de evaluare, conduce
la
oferirea
de
informații
suplimentare
privind informațiile/documentele care au fost sau nu luate în considerare, respectiv justificări cu privire la acestea, precum și caracteristicile şi avantajele relative ale ofertei desemnate câştigătoare în raport cu oferta sa având în vedere criteriul de atribuire stabilit cel mai bun raport calitate-preț, cu următorii factori de evaluare: „Componenta financiară – 80%, cu un punctaj maxim de 80 puncte, evaluată pe baza prețului ofertei; Componenta tehnică – 20%, cu un punctaj maxim de 20 puncte, evaluată în funcție de perioada de garanție acordată stațiilor de încărcare”. Cu toate acestea, comunicarea rezultatului procedurii trebuia să cuprindă informații justificate privind modalitatea de acordare a punctajului aferent factorilor de evaluare tehnici. De asemenea, modalitatea de comunicare a rezultatului unei proceduri de achiziție publică nu reprezintă o formalitate, ci o înștiințare a participantului la procedură cu referire la toate acele informații care au concurat la determinarea deciziei comunicate, legiuitorul a înțeles să reglementeze, în mod expres, această etapă a procedurii, cu indicarea precisă a conținutului pe care demersul autorității contractante trebuie să îl aibă pentru fiecare situație Pagina 27 din 29
în care se poate afla o ofertă, dar și din următoarele prevederi ale Legii nr. 101/2016: - art. 10 „Contestația se formulează în scris şi trebuie să conțină următoarele elemente: d) precizarea actului atacat al autorității contractante; e) obiectul contestației; f) motivarea în fapt şi în drept a contestației; g) mijloacele de probă pe care se sprijină contestația, în măsura în care este posibil.” - art. 11 „(1) În situația în care Consiliul apreciază că în contestație nu sunt cuprinse toate informațiile prevăzute la art. 10, acesta cere contestatorului ca, în termen de 3 zile de la înștiințare, să completeze contestația. În cazul în care contestatorul nu se conformează obligației impuse de Consiliu, contestația este anulată.” - art. 21 „(3) Este inadmisibilă prezentarea unor noi motive de contestare şi/sau formularea unor noi capete de cerere pe calea concluziilor scrise sau orale ori a precizărilor la contestație ulterior termenului legal de formulare a acesteia.” Prin urmare, informarea legală a ofertantului reprezintă o obligație ce îi revine autorității contractante în justificarea actelor sale și pentru respectarea principiului transparenței actului decizional, dar și ca un instrument efectiv pus la dispoziția operatorului economic diligent, care cunoaște obligațiile autorității contractante, care înțelege ca, în scopul depunerii contestației, să acceseze informațiile din actele pe care autoritatea contractantă este obligată să i le pună la dispoziție și care dorește să învestească organismul de soluționare cu o contestație care să respecte toate rigorile Legii nr. 101/2016, pentru preîntâmpinarea situațiilor ce pot atrage sancțiuni din partea organismului administrativ-jurisdicțional. Raportat la dispozițiile art. 215 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 98/2016, la analiza comunicării rezultatului procedurii prin prisma criticilor formulate de autoarea contestației, Consiliul constată că autoritatea contractantă s-a achitat doar formal de sarcinile sale prin necomunicarea către contestatoare, în mod concret, a caracteristicilor şi avantajelor relative ale ofertei desemnate câştigătoare în raport cu oferta sa, precum și oferirea de informații suplimentare privind informațiile/documentele care nu au fost luate în considerare, respectiv justificări cu privire la acestea. Cu toate acestea, dispunerea remedierii adresei de comunicare a rezultatului procedurii, sub aspectul completării acesteia cu detalierea elementelor descrise la art. 215 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 98/2016 ar fi de prisos, atâta vreme cât așa cum a fost anterior reținut contestatoarea a luat la cunoștință despre caracteristicile și avantajele relative ale ofertei desemnate câștigătoare, în raport cu oferta sa, în corelare cu modalitatea de departajare a ofertelor, respectiv modalitatea de acordare a punctajului aferent factorilor de evaluare tehnici. În aceste condiţii, Consiliul nu mai dispune remedierea documentului în discuție, fiind o măsură de remediere formală, atâta vreme cât urmare a studierii dosarului achiziției publice, la sediul autorității contractante, contestatoarea a luat la cunoștință despre caracteristicile și avantajele relative ale ofertei desemnate câștigătoare, în raport cu oferta sa. Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, Consiliul va admite, în parte, contestația ce face obiectul dosarului nr. 3536/2024, Pagina 28 din 29
formulată de .............., în contradictoriu cu ................. și va obliga autoritatea contractantă ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei, potrivit considerentelor prezentei decizii și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice să-i permită contestatoarei accesul la dosarul achiziției, cu excepția documentelor declarate și probate ca fiind confidențiale. Pe cale de consecință, Consiliul va respinge, ca prematură, cererea contestatoarei cu referire la oferta declarată câștigătoare. Pe cale de consecință, Consiliul va respinge cererea de intervenție formulată de ................... și cheltuielile solicitate. Prezenta decizie va fi obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se va putea formula plângere la instanța de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate potrivit prevederilor art. 29 și 32 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite în principiu cererea de intervenție. Admite, în parte, contestația ce face obiectul dosarului nr. 3536/2024, formulată de ............., în contradictoriu cu ................. și va obliga autoritatea contractantă ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei, potrivit considerentelor prezentei decizii și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice să-i permită contestatoarei accesul la dosarul achiziției, cu excepția documentelor declarate și probate ca fiind confidențiale. Pe cale de consecință, respinge, ca prematură, cererea contestatoarei cu referire la oferta declarată câștigătoare. Respinge cererea de intervenție formulată de ............., cu privire la contestația formulată de către .................... și cheltuielile solicitate. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Redactat în 5 exemplare originale, conține 30 pagini. Pagina 29 din 29
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.