Decizie 702/2025
Decizie CNSC2025_702_2025_Decizie_702.pdf, BO2025_702_2025_BO2025_702.pdf
Document CNSC
MIDA DRUM CONSTRUCT SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL GIURGIU
Decizia CNSC nr. 702/C3/346 din 17.03.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Execuție lucrări pentru obiectivul: Execuția lucrărilor pentru obiectivul «RENOVARE ENERGETICĂ A UNOR CLĂDIRI REZIDENȚIALE MULTIFAMILIALE DIN MUNICIPIUL GIURGIU»”, cod CPV 45200000-9, anunț de participare simplificat nr. SCN1148506/14.06.2024, s-au solicitat Consiliului următoarele: „I. În temeiul art.26 alin.1 lit.a) și b) din Legea 101/2016 să dispuneți anularea actelor atacate, respectiv: a) Anularea Raportului Procedurii (Actul nr. 10519/30.01.2025), a Comunicării privind rezultatul procedurii adresa nr. 10523/30.01.2025 transmisa către subscrisa, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestora, precum și a tuturor actelor subsecvente și/sau conexe, prin raportare la obiectul prezentei contestații și la considerentele deciziei ce urmează a fi pronunțată în prezenta cauză de către Consiliu; b) Anularea deciziei autorității contractante și a adresei nr. 10523/30.01.2025 prin care ni s-a adus la cunoștință că oferta subscrisei, Asocierea SC MIDA DRUM CONSTRUC…Verifică pasajul în context →
Respinge ca nefondată contestația depusă de MIDA DRUM CONSTRUCT SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă MUNICIPIUL GIURGIU și, pe cale de consecință, admite cererea de intervenție accesorie formulată de GENERAL MANAGEMENT CONSTRUCTION GROUP SRL, în ceea ce privește menținerea rezultatului prezentei proceduri. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 3 din 3Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_702_2025_Decizie_702.pdf, BO2025_702_2025_BO2025_702.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 702/C3/346 Data: 17.03.2025 Prin contestația nr. 114/05.02.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 7309/06.02.2025, formulată de MIDA DRUM CONSTRUCT SRL, în calitate de lider al Asocierii MIDA DRUM CONSTRUCT SRL - C.C.S. ENGINEERING SRL - MORNINGSTAR CONSULTING SRL, cu sediul în municipiul București, b-dul Octavian Goga nr. 12, bl. M 23, sc. 2, et. 8, ap. 48, sectorul 3, și adresa de corespondență în municipiul Giurgiu, aleea Plantelor nr. 156, județul Giurgiu, având CUI 3232189, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J2018000278406/29.08.2024, reprezentată legal de COSTEA SOLOMON PAUL, împotriva adresei nr. 10523/30.01.2025 privind comunicarea rezultatului procedurii, precum și a raportului procedurii nr. 10519/30.01.2025, documente emise de către MUNICIPIUL GIURGIU, cu sediul în municipiul Giurgiu, str. București nr. 49+51, județul Giurgiu, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, derulate on line, în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Execuție lucrări pentru obiectivul: Execuția lucrărilor pentru obiectivul «RENOVARE ENERGETICĂ A UNOR CLĂDIRI REZIDENȚIALE MULTIFAMILIALE DIN MUNICIPIUL GIURGIU»”, cod CPV 45200000-9, anunț de participare simplificat nr. SCN1148506/14.06.2024, s-au solicitat Consiliului următoarele: „I. În temeiul art.26 alin.1 lit.a) și b) din Legea 101/2016 să dispuneți anularea actelor atacate, respectiv: a) Anularea Raportului Procedurii (Actul nr. 10519/30.01.2025), a Comunicării privind rezultatul procedurii adresa nr. 10523/30.01.2025 transmisa către subscrisa, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestora, precum și a tuturor actelor subsecvente și/sau conexe, prin raportare la obiectul prezentei contestații și la considerentele deciziei ce urmează a fi pronunțată în prezenta cauză de către Consiliu; b) Anularea deciziei autorității contractante și a adresei nr. 10523/30.01.2025 prin care ni s-a adus la cunoștință că oferta subscrisei, Asocierea SC MIDA DRUM CONSTRUCT SRL - SC Pagina 1 din 3
C.C.S.ENGINEERING SRL (Asociat 1) - SC MORNINGSTAR CONSULTING SRL (Asociat 2) a fost declarată conformă dar necâștigătoare iar oferta SC GENERAL MANAGEMENT CONSTRUCTION GROUP SRL a fost declarată conformă și câștigătoare, cu un punctaj de 100 puncte și un preț de 19.859.262,41 lei fără TVA; c) Anularea deciziei autorității contractante de a desemna oferta depusă de SC GENERAL MANAGEMENT CONSTRUCTION GROUP SRL - ofertant individual - drept conformă și câștigătoare, oferta fiind neconformă în privința aspectelor pe care le vom prezenta mai departe; d) Obligarea Autorității Contractante la desemnarea ofertei SC GENERAL MANAGEMENT CONSTRUCTION GROUP SRL neconformă și, în concluzie, necâștigătoare; e) Obligarea autorității contractante, în situația în care Onoratul Consiliu cu poate determina neconformitatea ofertei SC GENERAL MANAGEMENT CONSTRUCTION GROUP SRL, la reluarea procedurii de atribuire de la etapa evaluării propunerii tehnice depuse de SC GENERAL MANAGEMENT CONSTRUCTION GROUP SRL și constatarea neconformității acesteia; Obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa evaluării propunerii financiare depuse de SC GENERAL MANAGEMENT CONSTRUCTION GROUP SRL, în cazul în care Onoratul consiliu nu achiesează la argumentele prezentate de Subscrisa în dreptul propunerii tehnice a SC GENERAL MANAGEMENT CONSTRUCTION GROUP SRL și constatarea neconformității acesteia;”. Prin cererea de intervenție înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 9479/14.02.2025, formulată de către GENERAL MANAGEMENT CONSTRUCTION GROUP SRL, cu sediul în municipiul București, str. Munților nr. 12, sectorul 6, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/17375/2003, având codul de identificare fiscală 16004815, reprezentată legal de administrator lonescu Orlando Sorin, și convențional prin SCA ŢUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII, cu sediul în București, Şos. Nicolae Titulescu nr. 4-8, clădirea America House, intrarea Aripa de Vest, et. 8, sectorul 1, adresă indicată și pentru comunicarea actelor de procedură, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, respectiv art. 61 alin. (3) și art. 63 din C.pr.civ.,
cu referire la contestația MIDA DRUM CONSTRUCT SRL, s-a solicitat admiterea cererii de intervenție, respingerea contestației, ca nefondată, precum și menținerea rezultatului procedurii, ca temeinic și legal. Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 101/2016, s- a solicitat studierea dosarului cauzei. DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația depusă de MIDA DRUM CONSTRUCT SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă MUNICIPIUL GIURGIU și, pe cale de consecință, admite cererea de intervenție accesorie formulată de GENERAL MANAGEMENT CONSTRUCTION GROUP SRL, în ceea ce privește menținerea rezultatului prezentei proceduri. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 3 din 3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. … Data: … Prin contestația nr. 114/05.02.2025, înregistrată la CNSC sub nr. ..., formulată de ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL - ... SRL - ... SRL, cu sediul în municipiul …, și adresa de corespondență în municipiul …, având CUI …, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. …, reprezentată legal de …, împotriva adresei nr. 10523/30.01.2025 privind comunicarea rezultatului procedurii, precum și a raportului procedurii nr. 10519/30.01.2025, documente emise de către ..., cu sediul în ..., …, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, derulate on line, în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Execuție lucrări pentru obiectivul: Execuția lucrărilor pentru obiectivul «RENOVARE ENERGETICĂ A UNOR CLĂDIRI REZIDENȚIALE MULTIFAMILIALE DIN ...»”, cod CPV 45200000-9, anunț de participare simplificat nr. ..., s-au solicitat Consiliului următoarele: „I. În temeiul art.26 alin.1 lit.a) și b) din Legea 101/2016 să dispuneți anularea actelor atacate, respectiv: a) Anularea Raportului Procedurii (Actul nr. 10519/30.01.2025), a Comunicării privind rezultatul procedurii adresa nr. 10523/30.01.2025 transmisa către subscrisa, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestora, precum și a tuturor actelor subsecvente și/sau conexe, prin raportare la obiectul prezentei contestații și la considerentele deciziei ce urmează a fi pronunțată în prezenta cauză de către Consiliu; b) Anularea deciziei autorității contractante și a adresei nr. 10523/30.01.2025 prin care ni s-a adus la cunoștință că oferta subscrisei, Asocierea SC ... SRL - SC … SRL (Asociat 1) - SC ... SRL (Asociat 2) a fost declarată conformă dar necâștigătoare iar oferta SC ... SRL a fost declarată conformă și câștigătoare, cu un punctaj de 100 puncte și un preț de 19.859.262,41 lei fără TVA; c) Anularea deciziei autorității contractante de a desemna oferta depusă de SC ... SRL - ofertant individual - drept conformă și Pagina 1 din 19
câștigătoare, oferta fiind neconformă în privința aspectelor pe care le vom prezenta mai departe; d) Obligarea Autorității Contractante la desemnarea ofertei SC ... SRL neconformă și, în concluzie, necâștigătoare; e) Obligarea autorității contractante, în situația în care Onoratul Consiliu cu poate determina neconformitatea ofertei SC ... SRL, la reluarea procedurii de atribuire de la etapa evaluării propunerii tehnice depuse de SC ... SRL și constatarea neconformității acesteia; Obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa evaluării propunerii financiare depuse de SC ... SRL, în cazul în care Onoratul consiliu nu achiesează la argumentele prezentate de Subscrisa în dreptul propunerii tehnice a SC ... SRL și constatarea neconformității acesteia;”. Prin cererea de intervenție înregistrată la C.N.S.C. cu nr. ..., formulată de către ... SRL, cu sediul în …, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. …, având codul de identificare fiscală …, reprezentată legal de administrator …, și convențional prin SCA …, cu sediul în …, adresă indicată și pentru comunicarea actelor de procedură, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, respectiv art. 61 alin. (3) și art. 63 din C.pr.civ., cu referire la contestația ... SRL, s-a solicitat admiterea cererii de intervenție, respingerea contestației, ca nefondată, precum și menținerea rezultatului procedurii, ca temeinic și legal. Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 101/2016, s- a solicitat studierea dosarului cauzei. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Contestatorul menționează că, potrivit celor consemnate în raportul procedurii, oferta asocierii sale a ocupat locul II în clasamentul ofertelor admisibile, obținând un total de 94,91 puncte. De asemenea, precizează că prin cele două acte atacate în prezenta cauză i s-a comunicat oferta declarată câștigătoare, depusă de ... SRL, care a obținut un total de 100 puncte, și a avut o propunere financiară în valoare de 19.859.262,41 lei, fără TVA.
Mai precizează că în data de 31.01.2025 i-a solicitat autorității contractante accesul la dosarul achiziției publice, pe care l-a primit în data de 03.02.2025, atunci când a constatat că oferta declarată câștigătoare este neconformă. În acest sens, contestatorul prezintă următoarele critici punctuale ce vizează oferta ... SRL: I. Cu referire la propunerea tehnică a acestei oferte: 1. Prin raportare la cerințele din secțiunea IV.4.1 a fișei de date, graficul Gantt prezentat la paginile 52-106 din propunerea tehnică nu conține toate activitățile principale și secundare de realizare a investiției, conform listelor de cantități, sens în care inserează fragmentele relevante. Consideră că organizatoarea procedurii a efectuat o evaluare superficială a acestei oferte, care este neconformă prin raportare la prevederile art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016. 2. Invocând cerințele referitoare la drumul critic din cadrul secțiunii IV.4.1 a fișei de date, petentul susține că ofertantul declarat câștigător nu a indicat corect drumul critic, deoarece există numeroase suprapuneri ale activităților, sens în care exemplifică. Graficul Gantt prezentat de ofertantul declarat câștigător nu este întocmit în raport cu definiția elementelor solicitate (în speță „drumul critic”), și nu poate reprezenta îndeplinirea cerințelor autorității contractante, apreciază contestatorul. Menționează că organizatoarea procedurii nu i-a solicitat clarificări societății ... SRL, iar oferta sa este neconformă în raport de dispozițiile art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016. II. Cu privire la propunerea financiară din oferta ... SRL, petentul prezintă următoarele critici: 1. Invocând cerințele din secțiunea IV.4.2. din fișa de date, menționează că s-a solicitat prezentarea în cadrul propunerii financiare a programului de lucru, respectiv graficul Gantt valoric, întocmit pe baza graficului de realizare a investiției prezentat în propunerea tehnică, prin completarea cu valori. Cu referire la oferta criticată, susține că în cadrul propunerea financiară, la paginile 227- 233, se regăsește un grafic ce nu a fost întocmit pe baza graficului de realizare a investiției prezentat în propunerea tehnică, astfel că nu respectă prevederile documentației de atribuire. Totodată, susține că, potrivit celor consemnate de organizatoarea procedurii în procesul verbal nr. 8016/23.01.2025, privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerile tehnice, graficul nu a fost întocmit pe baza graficului din propunerea tehnică, și nici nu i-a solicitat clarificări privind modul de îndeplinire a cerinței din fișa de date. Pagina 3 din 19
În acest context, petentul consideră că autoritatea contractantă a încălcat principiile achizițiilor publice stipulate în Legea nr. 98/2016, art. 2, alin. (2), în special principiul nediscriminării, tratamentului egal și proporționalității. Subliniază că ... a declarat conformă și acceptabilă o ofertă despre care știa că nu îndeplinește cerințele fișei de date. 2. Conform fișei de date a achiziției, cap. IV.4.2 Modul de prezentare al propunerii financiare, s-a solicitat centralizatorul cu lucrările executate de asociați, subcontractanți, dacă este cazul, precizează contestatorul, susținând că ofertantul declarat câștigător a prezentat la pagina 5 un centralizator intitulat „CENTRALIZATOR LUCRĂRI EXECUTATE DE SUBCONTRACTANȚI”, cu indicarea subcontractantului și a procentului de subcontractare, dar fără a indica și lucrările ce se vor subcontracta. În concluzie, ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL - ... SRL - ... SRL, solicită admiterea contestației, așa cum a fost formulată. În drept au fost invocate dispozițiile legale menționate în cuprinsul documentului, iar în probațiune au fost solicitate înscrisuri, precum și „orice alte mijloace de probă utile, pertinente și concludente soluționării contestației”. Prin adresa nr. … din 10.02.2025, în temeiul art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, Consiliul i-a solicitat contestatorului să transmisă dovada constituirii cauțiunii în cuantumul legal. Prin adresa nr. 15194/10.02.2025, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, în temeiul dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 101/2016, autoritatea contractantă ... a transmis punct de vedere cu privire la contestația Asocierii ... SRL - ... SRL - ... SRL solicitând Consiliului respingerea acesteia, ca neîntemeiată. Cu titlu prealabil, organizatoarea procedurii prezintă datele relevante ale anunțului de participare prin care a inițiat procedura de atribuire, operatorii economici ce au depus oferte, precum și aspectele consemnate în raportul procedurii nr. 10519/30.01.2025 în ceea ce privește aceste oferte.
Precizează că oferta declarată câștigătoare a fost cea depusă de către ... SRL, având o valoare de 19.859.262,41 lei, fără TVA, și un total de 100 de puncte, iar oferta asocierii contestatorului a ocupat locul II în clasamentul ofertelor admisibile, având o propunere financiară în valoare de 21.209.980,98 lei, fără TVA, și un total de 94,91 puncte. În combaterea criticilor din cadrul contestației, organizatoarea procedurii precizează că a evaluat ofertele prin raportare la cerințele documentației de atribuire, și răspunde punctual, după cum urmează: a. Cu privire la prima critică ce viza propunerea tehnică, respectiv faptul că ofertantul declarat câștigător nu a prezentat toate activitățile principale și secundare, conform listelor de cantități, prezintă informațiile regăsite în fișierul PROPUNERE TEHNICA (1)- semnat.pdf, respectiv programul de execuție/graficului de execuție tip GANT (paginile 52-106). Apreciază că acestea respectă soluția tehnică propusă și aprobată, precum și toate categoriile de lucrări solicitate prin caietul de sarcini, sens în care detaliază. Organizatoarea procedurii subliniază că, prin documentația de atribuire, cu referire la modul de prezentare a propunerii tehnice, nu a solicitat prezentarea programului de execuție/graficului Gantt în funcție de formularele F3 - lista categoriile de lucrări pe obiect. Formularele F3 conțin în mare măsură și articole de procurare, utilaj, manopera, transport, care sunt evidențiate separat prin formularele C6, C7, C8 și C9. Graficul de execuție prezentat de ofertantul declarat câștigător conține strict activități și subactivități de execuție, referitoare la articole de execuție, și acoperă în întregime toate specificațiile aferente formularelor F3 - parte a proiectului tehnic, arată autoritatea contractantă, susținând că sunt nefondate argumentele contestatorului. b. În combaterea celeilalte critici referitoare la propunerea tehnică a ofertantului declarat câștigător, respectiv evidențierea drumului critic, UAT ... face trimitere la programul de execuție/graficul de execuție tip GANT (paginile 52-106), și susține că drumul critic a fost evidențiat, și corespunde cu succesiunea activităților planificate conform cerințelor de implementare și planificării gândite de antreprenor. A considerat că modul de evidențiere a activităților critice este corect, deoarece se asigură o interdependență a activităților, o desfășurare a acestora într-o succesiune logică, iar o parte din acestea sunt cu începere simultană. Criticile aduse de contestator cu privire la acest aspect sunt neîntemeiate, cerințele caietului de sarcini fiind îndeplinite în totalitate, conchide autoritatea contractantă. c. Referindu-se la critica ce viza prezentarea graficului de execuție valoric, UAT ... susține că ofertantul declarat câștigător a depus în cadrul propunerii financiare, la pag. 228-234, graficul fizic și valoric de realizare Pagina 5 din 19
a investiției, întocmit pe luni, prin completare cu valori în dreptul fiecărei activități principale/ obiect. Precizează că a analizat acest document, și a constatat că nu este întocmit pe baza graficului de realizare a investiției prezentat în propunerea tehnică, dar reflectă pentru fiecare obiectiv (bloc) în parte, categoriile de lucrări principale ce fac obiectul prezentului obiectiv de investiții, având alocate valori pentru îndeplinirea acestora. Astfel, a considerat că nu sunt necesare clarificări, deoarece graficul fizic valoric prezentat de ofertant evidențiază în mod corect modul de alocare a resurselor pentru fiecare activitate în parte. Propunerea financiară a ... SRL respectă prevederile art. 133 alin. (3) din H.G. nr. 395/2016, deoarece se încadrează în fondurile care pot fi disponibilizate pentru îndeplinirea contractului, și este corelată cu elementele propunerii tehnice. Criticile aduse de contestator cu privire la acest aspect sunt total neîntemeiate, cerințele din caietul de sarcini fiind îndeplinite în totalitate, conchide organizatoarea procedurii. d. Combătând critica referitoare la lipsa evidențierii de către ofertantul declarat câștigător a lucrărilor ce vor fi executate de către subcontractant, autoritatea contractantă face trimitere la pagina 6 din propunerea financiară a acestei societății, precizând că a fost indicată valoarea de 1,41%, care se regăsește în acordul de subcontractare. Menționează că a verificat acest aspect, iar valoarea lucrărilor ce vor fi executate de către subcontractant, respectiv lucrări la instalațiile electrice ale clădirilor, este de 279.787,92 lei, astfel că nu au fost necesare clarificări. În concluzie, ... solicită respingerea contestației formulate de ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL - ... SRL - ... SRL, ca neîntemeiată. Dovada comunicării către contestator a fost atașată. Prin cererea de intervenție înregistrată la C.N.S.C. cu nr. ..., în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, respectiv art. 61 alin. (3) și art. 63 din C.pr.civ., cu referire la contestația ... SRL, ... SRL a solicitat admiterea cererii de intervenție, respingerea
contestației, ca nefondată, precum și menținerea rezultatului procedurii, ca temeinic și legal. Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 101/2016, a solicitat studierea dosarului cauzei. Argumentând admisibilitatea cererii sale, intervenientul susține că oferta societății sale a fost declarată câștigătoare în cadrul procedurii de atribuire, sens în care face trimitere la cele consemnate în raportul procedurii nr. 10519/30.01.2025. De asemenea, arată că autorul contestației a formulat critici cu privire la oferta ... SRL. Prezentând situația de fapt, intervenientul menționează anunțul prin care a fost inițiată procedura de atribuire, precum și faptul că oferta asocierii contestatorului a ocupat locul secund în clasamentul ofertelor admisibile. Susținând caracterul nefondat al criticilor din cadrul contestației, prin care este criticată oferta societății sale, intervenientul prezintă următoarele argumente: A. În ceea ce privește propunerea tehnică, pe care o consideră conformă, arată că: A1. Graficul Gantt conține toate activitățile principale și secundare, fiind corelat cu listele de cantități (formularul F3), sens în care invocă prevederile documentației de atribuire, respectiv cerințele din cap. IV.4.1 al fișei de date și cele din cap. 13 al caietului de sarcini (pag. 14-15). Precizează că acest grafic a fost structurat în funcție de componentele proiectului, fiecare dintre aceste componente fiind detaliată prin activități ce acoperă toate operațiunile esențiale pentru realizarea fiecărei etape. Acestea includ atât lucrările provizorii, cât și lucrările permanente, până la predarea finală a lucrării, sens în care detaliază. Graficul Gantt a fost elaborat în conformitate cu cerințele documentației de atribuire, iar propunerea financiară a fost corelată cu propunerea tehnică, subliniază intervenientul. A2. Susținând că drumul critic din cadrul graficului Gantt a fost întocmit în mod corect, intervenientul arată că argumentele contestatorului sunt nefondate, respectiv eronate din punct de vedere tehnic. Precizează că planificarea activităților din graficul Gantt a fost realizată automat, utilizând software-ul Microsoft Project (MS Project), care determină drumul critic pe baza succesiunii logice a activităților și a relațiilor de dependență dintre acestea. Identificarea drumului critic se face algoritmic, luând în considerare durata activităților, ordinea de execuție și dependențele dintre ele, asigurând o planificare optimizată a proiectului. Pagina 7 din 19
Consideră că suprapunerea unor activități și existența unor activități care sunt realizate în avans nu influențează alegerea corectă a drumului critic. Programul MS Project ia în considerare doar activitățile care impun restricții asupra duratei totale a proiectului, iar în acest caz nu există restricții care să împiedice desfășurarea simultană a mai multor activități, suprapunerile fiind gestionate în mod corect de către software. Drumul critic indicat în graficul Gantt a fost corect determinat, conform metodologiei utilizate în managementul proiectelor, iar propunerea tehnică a societății sale a fost conformă inclusiv sub acest aspect, subliniază intervenientul. B. Referindu-se la propunerea financiară a societăți sale, pe care o consideră conformă, intervenientul combate cele două critici ale contestatorului, după cum urmează: B1. Graficul valoric reflectă categoriile de lucrări principale și valorile aferente, acest grafic fiind diferit de graficul Gantt. Precizează că graficul valoric depus de societatea sa se regăsește la pag. 227-233 din propunerea financiară și reflectă conținutul graficului de execuție, sens în care detaliază și face trimitere la cele consemnate de organizatoarea procedurii în procesul verbal nr. 8016/23.01.2025, de evaluare a propunerilor financiare. Graficul valoric întocmit de societatea sa îndeplinește cerința de la cap. IV.4.2 din fișa de date, astfel că propunerea financiară este conformă, subliniază intervenientul. B2. Combătând susținerile contestatorului, ... SRL arată că centralizatorul cu lucrările executate de către subcontractant a fost corelat cu acordul de subcontractare nr. 1/24.06.2024, document care se regăsește la pag. 12-13 din documentele de calificare. Precizează că lucrările ce vor fi executate de către subcontractant sunt lucrări la instalații electrice, și reprezintă 1,41% din totalul lucrărilor aferente contractului ce va fi atribuit, iar subcontractantul … SRL a completat și depus formularul DUAE. Propunerea financiară a societății sale a fost conformă și îndeplinește toate cerințele de la cap. IV.4.2 din fișa de date, subliniază intervenientul.
C. Apreciind că măsura respingerii ofertei societății sale ar fi excesivă și disproporționată, intervenientul arată că autoritatea contractantă nu trebuie să acționeze sub imperiul unui formalism excesiv, sens în care se raportează la dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, respectiv principiile nediscriminării, tratamentului egal, transparenței și proporționalității. În acest sens, invocă și redă din jurisprudența CJUE, a Consiliului și a instanțelor naționale. Combătând susținerile contestatorului, pe care le consideră nefondate și contrare dispozițiilor legale, arată că organizatoarea procedurii nu avea obligația de a-i solicita clarificări, deoarece dispozițiile art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 prevăd un drept al autorității contractante, nu o obligație, sens în care detaliază și invocă jurisprudența CJUE, a Consiliului și a instanțelor naționale. Propunerea tehnică și propunerea financiară depuse de către societatea sa sunt conforme cu documentația de atribuire, și conțin toate informațiile necesare care au permis comisiei de evaluare să concluzioneze că societatea deține capacitatea de a executa contractul de achiziție publică la parametrii cantitativi și calitativi impuși prin documentația de atribuire, apreciază intervenientul. În concluzie, ... SRL solicită admiterea cererii de intervenție, respingerea contestației ... SRL, ca nefondată, precum și menținerea rezultatului procedurii, ca temeinic și legal. În drept au fost invocate prevederile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, respectiv art. 61 și urm. C. pr. civ., precum dispozițiile legale menționate în cuprinsul documentului, iar în probațiune au fost solicitate înscrisuri. Dovada comunicării cererii de intervenție către contestator și către autoritatea contractantă a fost depusă la dosarul cauzei în data de 14.02.2025, corespondența fiind înregistrată la CNSC sub nr. …. Conform solicitării din cuprinsul cererii de intervenție, prin adresa nr. … din 04.03.2025, Consiliul i-a transmis societății ... SRL invitația de a studia dosarul format în cadrul CNSC, iar reprezentantul convențional s-a prezentat în data de 04.03.2025, a studiat dosarul, respectiv documentele regăsite în format letric, și a obținut fotocopiile solicitate. Totodată, a solicitat și a obținut, pe suport electronic, documentele transmise astfel de către autoritatea contractantă, cu excepția ofertei asocierii contestatorului. Ulterior, prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. …, ... SRL a formulat concluzii scrise prin raportare la documentele studiate și la apărările autorității contractante din punctul de vedere, solicitând admiterea cererii de intervenție, respingerea contestației ... SRL, ca nefondată, precum și menținerea rezultatului procedurii, ca temeinic și legal. În cadrul documentului a reluat considerente deja prezentate. Pagina 9 din 19
Dovada comunicării către contestator și către autoritatea contractantă a fost atașată. În probațiune, prin adresa nr. 15704/11.02.2025, înregistrată la CNSC sub nr. …, autoritatea contractantă a transmis la dosarul cauzei, în format electronic (1 stick de memorie) și în format letric, documente din dosarul achiziției publice. Prin nota încheiată în data de 06.03.2025, în temeiul dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, completul de soluționare a decis prelungirea termenului de soluționare a dosarului CNSC nr. … cu 10 zile, această decizie fiind comunicată autorității contractante prin adresa nr. …. Ca răspuns la solicitarea Consiliului, ... SRL a depus la dosarul cauzei, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 211022872/1 din 07.002.2025, eliberată de …, în valoare de 88.000,00 lei, documentul fiind înregistrat la CNSC sub nr. …. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată, derulată on line, în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Execuție lucrări pentru obiectivul: Execuția lucrărilor pentru obiectivul «RENOVARE ENERGETICĂ A UNOR CLĂDIRI REZIDENȚIALE MULTIFAMILIALE DIN ...»”, cod CPV 45200000-9, sens în care a publicat, în SEAP, anunțul de participare simplificat nr. ..., conform căruia valoarea estimată a procedurii este de 22.077.842,39 lei, fără TVA. Conform documentației de atribuire, criteriul de atribuire al contractului este „Cel mai bun raport calitate – preț”, având următorii factori de evaluare: - „2. FACTORII DE EVALUARE «COMPONENTA TEHNICĂ»– Garanția acordată lucrărilor” – pondere 10%; - „Prețul ofertei” - pondere 80%; - „3. FACTORII DE EVALUARE «COMPONENTA TEHNICĂ» – Experiența experților cheie” – pondere 10%. Într-un prim ciclu procesual, în cadrul acestei proceduri de atribuire, Consiliul a analizat contestația nr. 1320/12.11.2024,
înregistrată la CNSC sub nr. …, formulată de ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL - ... SRL - ... SRL, iar prin decizia nr. ... a dispus următoarele: „Admite în parte contestația formulată de ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., și, pe cale de consecință, anulează în parte raportul procedurii, în ceea ce privește oferta depusă de Asocierea ... SRL – ... SRL – ... SRL, și actele subsecvente, și obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei depusă de Asocierea ... SRL – ... SRL – ... SRL, începând cu propunerea tehnică aferentă și cu răspunsul transmis în termenul dat, de către respectiva asociere, ca urmare a solicitării de clarificări în discuție, reevaluare care se va efectua potrivit documentației de atribuire, a prevederilor legale și a celor reținute în motivare în termen de 10 zile de la comunicare. Respinge ca nefondată solicitarea contestatorului ..., formulată la pct. I.c) din petitul contestației (pag. 2). Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare”. Această hotărâre a Consiliului a rămas definitivă prin nerecurare. În prezenta cauză, ... SRL a depus cerere de intervenție (transmisă la Consiliu, pe cale electronică, prin e-mail, în data de 14.02.2025), înregistrată la CNSC sub nr. … (pag. 000136, vol. 1/2 al dosarului cauzei), care prezintă natura juridică a unei cereri de intervenție accesorie deoarece sprijină poziția autorității contractante, fără a solicita desființarea vreunui act emis de aceasta, motiv pentru care Consiliul califică respectiva cerere de intervenție drept cerere de intervenție accesorie formulată în favoarea autorității contractante. În raport de dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, care stipulează că „Până la soluționarea contestației de către Consiliu, (...), operatorii economici participanți la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenție voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestației. În cazul procedurilor a căror inițiere nu se realizează prin publicare în SEAP, termenul de 10 zile se calculează de la data comunicării contestației.” și având în vedere faptul că, la data de 06.02.2025, autoritatea contractantă a publicat în SEAP, sub identificatorul „[.../00089] contestatie.pdf”, contestația depusă de ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL - ... SRL - ... SRL, Consiliul constată că cererea de intervenție este formulată în cadrul termenului legal. Având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) și art. 68 din Legea nr. 101/2016, coroborate cu prevederile art. 61 alin. (3), art. 63, 65 și 67 din Cod proc. civ. dar și faptul că, în cadrul procedurii de atribuire în cauză, ... SRL are calitatea de ofertant câștigător, iar cererea sa privește Pagina 11 din 19
menținerea deciziei autorității contractante, Consiliul admite în principiu cererea de intervenție formulată de ... SRL, astfel cum a fost calificată iar, în conformitate cu art. 67 din c.p.c., coroborat cu cele ale art. 68 din Legea nr. 101/2016, Consiliul va analiza cererea de intervenție a acestuia împreună cu contestația formulată de ... SRL. Procedând la analiza actualei contestații formulate de ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL - ... SRL - ... SRL, Consiliul reține că acesta este nemulțumit de rezultatul procedurii comunicat prin adresa nr. 10523/30.01.2025, și consemnat în raportul procedurii nr. 10519/30.01.2025, respectiv decizia prin care oferta ... SRL a fost declarată câștigătoare, motiv pentru care Consiliul va soluționa contestația care face obiectul prezentei, analizând aspectele criticate, raportat la conținutul documentelor achiziției, la prevederile legale incidente și la cele dispuse de Consiliu prin Decizia nr. .... Astfel, în cadrul acestei proceduri, într-un prim ciclu procesual, Consiliul a analizat contestația cu nr. 1320/12.11.2024, înregistrată la CNSC sub nr. …, formulată de ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL - ... SRL - ... SRL, împotriva adresei nr. 105481/06.11.2024 privind comunicarea rezultatului procedurii, precum și a raportului procedurii nr. 105473/06.11.2024, documente emise de către ..., cu sediul în ..., …, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, derulate on line, în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Execuție lucrări pentru obiectivul: Execuția lucrărilor pentru obiectivul «RENOVARE ENERGETICĂ A UNOR CLĂDIRI REZIDENȚIALE MULTIFAMILIALE DIN ...»”, cod CPV 45200000-9, anunț de participare simplificat nr. .../ 14.06.2024, prin care contestatorul în discuție a solicitat următoarele: „I. În temeiul art.26 alin.1 lit.a) și b) din Legea 101/2016 să dispuneți anularea actelor atacate, respectiv: a) Anularea Raportului Procedurii (Actul nr. 105473 / 06.11.2024), a Comunicării privind rezultatul procedurii adresa nr. 105481/06.11.2024, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestora, precum și a tuturor actelor subsecvente și/sau conexe, prin raportare la obiectul prezentei contestații și la considerentele deciziei ce urmează a fi pronunțată în prezenta cauză de către Consiliu;
b) Anularea deciziei autorității contractante de a declara inacceptabilă oferta a subscrisei, Asocierea SC ... SRL - SC ... SRL (Asociat 1) - SC ... SRL (Asociat 2), și anularea deciziei autorității contractante de respingere a ofertei subscrisei; c) Anularea deciziei autorității contractante de a desemna oferta depusă de SC ... SRL - ofertant individual drept câștigătoare; d) Obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa evaluării propunerii tehnice depuse de subscrisa, Asocierea SC ... SRL - SC ... SRL (Asociat 1) - SC ... SRL (Asociat 2), și solicitarea clarificărilor și completărilor clare și explicite conform art. 209, alin (1) din Legea 98/2016 și art.134 alin. (1) și (4) din HG nr. 395/2016 și reevaluarea ofertei depusă de subscrisa, Asocierea SC ... SRL - SC ... SRL (Asociat 1) - SC ... SRL (Asociat 2)”. Prin Decizia nr. ..., Consiliul a dispus următoarele: „Admite în parte contestația formulată de ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., și, pe cale de consecință, anulează în parte raportul procedurii, în ceea ce privește oferta depusă de Asocierea ... SRL – ... SRL – ... SRL, și actele subsecvente, și obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei depusă de Asocierea ... SRL – ... SRL – ... SRL, începând cu propunerea tehnică aferentă și cu răspunsul transmis în termenul dat, de către respectiva asociere, ca urmare a solicitării de clarificări în discuție, reevaluare care se va efectua potrivit documentației de atribuire, a prevederilor legale și a celor reținute în motivare în termen de 10 zile de la comunicare. Respinge ca nefondată
solicitarea
contestatorului ...
, formulată la pct. I.c) din petitul contestației (pag. 2). Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare”. În acest sens, în cadrul considerațiilor din motivarea Deciziei CNSC nr. ..., rămasă definitivă și executorie, Consiliul a precizat următoarele: „În ceea ce privește solicitarea de la pct. I.c) din petitul contestației (pag. 2), Consiliul reține că, fără a indica, preciza sau argumenta un fundament probatoriu real, contestatorul ... SRL solicită Consiliului, în mod generic, să dispună „Anularea deciziei autorităţii contractante
de a desemna oferta depusă de SC ... SRL - ofertant individual drept câştigătoare;”. În aceste condiții, Consiliul precizează că, în conformitate cu art. 12 alin. (1) c.p.c., „(1) Drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună- credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți” or, în cazul de față, contestatorul ... SRL nu a ținut cont de aceste prevederi în formularea solicitării generice în discuție, pe care, astfel, nu a justificat-o corespunzător. Astfel, Consiliul subliniază faptul că, raportat la prevederile legale reglementate, contestația trebuie formulată cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de lege, printre care tocmai motivarea, în fapt și în drept, care Pagina 13 din 19
servește la determinarea exactă a obiectului procedurii administrativ- jurisdicționale, având în vedere principiul disponibilității potrivit căruia judecata are loc în limitele sesizării, precum și mijloacele de probă pe care se sprijină contestația, altminteri soluționarea contestației ar echivala cu un control efectuat din oficiu de către Consiliu, inadmisibil în condițiile actualei legislații. Contestatorul nu poate însărcina Consiliul să efectueze o cercetare „in integrum” a procedurii de atribuire sau o supraevaluare a ofertelor concurente pe bază de supoziții. Mai mult, existența rolului activ al Consiliului nu poate conduce la concluzia că întreaga sarcina a probei ar cădea asupra Consiliului, ceea ce nu se întâmplă nici măcar în cadrul dosarelor supuse principiului oficialității, sau că nerespectarea dispozițiilor legale cu privire la propunerea și administrarea probelor nu ar avea pentru părți consecințe procedurale. Pe cale de consecință, în măsura în care partea ce formulează anumite critici, susțineri, nu este solitară în efortul de a proba, aceasta rămâne singura sancționată în caz de eșec, deoarece dacă nu administrează probele care să convingă Consiliul, cu toată eventuala colaborare a adversarului și, în pofida rolului activ al Consiliului, va pierde cauza care face obiectul dosarului iar adversarul va triumfa. În tot acest context,
Consiliul va respinge solicitarea contestatorului ...
, formulată la pct. I.c) din petitul contestației (pag. 2).” În corelare cu cele citate anterior, Consiliul reține că, în cadrul raportului procedurii cu nr. 105473/06.11.2024, act atacat de către ... SRL prin contestația aferentă primului ciclu procesual, autoritatea contractantă a precizat următoarele: „4. Concluzii și semnături Membrii comisiei de evaluare desemnează oferta prezentată de ofertantul S.C. ... S.R.L
. - ofertant individual, avand drept subcontractant pe S.C. ... S.R.L. ca ofertă câştigătoare cu un pret al ofertei de 19.859.262,41 lei fara TVA, obţinând un punctaj total de 100 de puncte, pentru această procedură de atribuire, ofertă care a fost clasată pe primul loc în clasamentul rezultat după aplicarea criteriului de atribuire şi verificarea documentelor suport aferente probării informaţiilor prezentate în DUAE.”. Or, în cadrul prezentei contestații, cu nr. 114/05.02.2025, înregistrată la CNSC sub nr. ..., formulată de către ... SRL, respectivul
contestator reia cele citate mai sus (din contestația depusă anterior, cu nr. 1320/12.11.2024, înregistrată la CNSC sub nr. …), solicitând Consiliul să dispună: „a) Anularea Raportului Procedurii (Actul nr. 10519/30.01.2025), a Comunicării privind rezultatul procedurii adresa nr. 10523/30.01.2025 transmisa către subscrisa, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestora, precum şi a tuturor actelor subsecvente şi/sau conexe, prin raportare la obiectul prezentei contestaţii şi la considerentele deciziei ce urmează a fi pronuţată în prezenta cauză de către Consiliu; b) Anularea deciziei autorităţii contractante si a adresei nr. 10523/30.01.2025 prin care ni s-a adus la cunoştinţa ca oferta subscrisei, Asocierea SC ... SRL - SC ... SRL (Asociat 1) - SC ... SRL (Asociat 2) a fost declarata conforma dar necastigatoare iar oferta SC ... SRL a fost declarata conforma si castigatoare, cu un punctaj de 100 puncte si un pret de 19.859.262,41 lei fara TVA; c) Anularea deciziei autorităţii contractante de a desemna oferta depusă de SC ... SRL - ofertant individual - drept conforma si câştigătoare, oferta fiind neconforma in privinţa aspectelor pe care le vom prezenta mai departe;”. În acest context, Consiliul precizează că, în cauza C-532/20, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Curtea de Apel București, CJUE (ale cărei decizii preliminare sunt obligatorii atât pentru instanța de trimitere, cât și pentru toate instanțele din statele membre), prin decizia pronunțată în 24.02.2022, s-a pronunțat cu privire la termenele de atac, astfel: „32 În această privință, trebuie amintit că nu se pot asigura căi de atac efective împotriva încălcărilor dispozițiilor aplicabile în materia atribuirii contractelor de achiziții publice decât dacă termenele prevăzute pentru introducerea acestor căi de atac încep să curgă numai de la data la care reclamantul a luat cunoștință sau ar fi trebuit să ia cunoștință despre pretinsa încălcare a dispozițiilor menționate (a se vedea prin analogie Ordonanța din 14 februarie 2019, Cooperativa Animazione Valdocco, C- 54/18, EU:C:2019:118, punctul 45 și jurisprudența citată). 33 În acest scop, decizia entității contractante comunicată ofertanților trebuie, conform articolului 2c din Directiva 92/13, să fie însoțită de un rezumat al motivelor pertinente. 34 Acest rezumat al motivelor pertinente, care trebuie să însoțească atât deciziile entităților contractante notificate în mod specific ofertanților, cât și pe cele publicate care nu fac obiectul unei notificări speciale, urmărește să asigure că ofertanții interesați au sau pot avea cunoștință despre o eventuală încălcare a normelor aplicabile procedurilor de atribuire a contractelor. Pagina 15 din 19
35 În speță, sub rezerva unei verificări de către instanța de trimitere, motivele pertinente ale deciziei entității contractante de admitere a participării BraSig la procedura de atribuire a contractului în discuție în litigiul principal au putut fi deduse din raportul procedurii de atribuire a contractului menționat la punctele 14-16 din prezenta hotărâre, care, în temeiul dreptului român, trebuie să fie accesibil ofertanților interesați prin intermediul unei consultări la fața locului. 36 Cu toate acestea, o asemenea garanție juridică de acces la motivele deciziilor entităților contractante nu echivalează cu o comunicare, cu ocazia publicării sau a notificării acestor decizii, a motivelor pertinente ale acestora către ofertanți. 37 Astfel, în asemenea împrejurări în care motivele pertinente ale unei decizii a autorității contractante nu au fost aduse la cunoștința ofertanților nici prin intermediul unei publicări, nici cu ocazia notificării acestei decizii, termenul
în care adjudecatarul poate introduce o cale de atac împotriva unei decizii a autorității contractante prin care oferta unui ofertant necâștigător este declarată admisibilă începe să curgă nu de la data primirii acestei decizii, ci de la data comunicării către acest adjudecatar a motivelor pertinente ale deciziei menționate, care garantează că adjudecatarul menționat a avut cunoștință sau a putut să aibă cunoștință despre eventuale încălcări ale dreptului Uniunii care viciază o astfel de decizie.” În acest sens, în cadrul hotărârii în discuție, CJUE a declarat că „Articolul 1 alineatul (1) al patrulea paragraf și alineatul (3), precum și articolul 2c din Directiva 92/13/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind coordonarea actelor cu putere de lege și actelor administrative referitoare la aplicarea normelor comunitare cu privire la procedurile de achiziții publice ale entităților care desfășoară activități în sectoarele apei, energiei, transporturilor și telecomunicațiilor, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2014/23/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014, trebuie interpretate în sensul că termenul în care adjudecatarul unui contract poate introduce o cale de atac împotriva unei decizii a entității contractante prin care se declară admisibilă, în cadrul deciziei de atribuire a contractului respectiv, oferta unui ofertant necâștigător poate fi calculat luând ca punct de referință data primirii acestei decizii de adjudecare de către acest adjudecatar, chiar dacă, la acea dată,
ofertantul respectiv nu introdusese sau nu introdusese încă o cale de atac împotriva acesteia. În schimb, în cazul în care, cu ocazia notificării sau a publicării deciziei menționate, un rezumat al motivelor pertinente ale acesteia, precum informațiile referitoare la modalitățile de evaluare a ofertei menționate, nu a fost, conform articolului 2c amintit, adus la cunoștința adjudecatarului menționat, termenul respectiv trebuie calculat luând ca punct de referință comunicarea unui astfel de rezumat către același adjudecatar.” Astfel, raportat la criticile formulate de ... SRL, prin prezenta contestație, cu privire la oferta ... SRL, ofertă pe care o consideră, raportat la conținut, ca fiind neconformă, Consiliul constată că aceste critici vizează aspecte despre oferta în discuție, despre care ... SRL a avut cunoștință sau a putut să aibă cunoștință încă din primul ciclu procesual sus precizat, în care a avut calitatea tot de contestator, ca dovadă fiind însăși solicitările acestui contestator, formulate la pct. I.a) și I.c) din petitul contestației cu nr. 1320/12.11.2024, reluate prin prezenta contestație, cu nr. 114/05.02.2025, și anume „I. În temeiul art.26 alin.1 lit.a) și b) din Legea 101/2016 să dispuneți anularea actelor atacate, respectiv: a) Anularea Raportului Procedurii (Actul nr. 105473/06.11.2024), (...), prin raportare la obiectul prezentei contestații și la considerentele deciziei ce urmează a fi pronunțată în prezenta cauză de către Consiliu; (...) c) Anularea deciziei autorității contractante de a desemna oferta depusă de SC ... SRL - ofertant individual drept câștigătoare;”. Astfel, având în vedere interpretarea pronunțată de CJUE în cauza C-532/20, Consiliul reține că ... SRL a avut posibilitatea, încă din data de 12.11.2024, să formuleze, prin contestația aferentă primului ciclu procesual (în urma studierii documentelor din dosarul achiziției, existent la autoritatea contractantă; de altfel, însuși contestatorul a anexat la contestația aferentă Raportul procedurii cu nr. 105473/06.11.2024, document care, conform legii, este parte a dosarului achiziției – n.n.), criticile în discuție, cu privire la oferta ... SRL (critici care însă se regăsesc în prezenta contestație), posibilitate de care însă contestatorul în cauză nu s-a prevalat, la acel moment. În acest context, Consiliul nu va reține criticile în discuție, cu privire la oferta ... SRL, formulate prin prezenta contestație, de către ... SRL, contestație prin care acesta încearcă să inducă concluzia că sunt contestate aspecte de actualitate, raportate la noile acte emise de autoritatea contractantă, ulterior primului ciclu procesual, respectiv Raportul procedurii cu nr. 10519/ 30.01.2025 și comunicării privind rezultatul procedurii, transmisă prin adresa nr. 10523/30.01.2025, Pagina 17 din 19
dar, în realitate, critică aspecte despre care a avut cunoștință sau a putut să aibă cunoștință încă de la momentul formulării contestației din primul ciclu procesual, cu nr. 1320/12.11.2024, încercând astfel, prin modul de abordare reflectat în prezenta contestație, cu nr. 114/05.02.2025, să disimuleze tardivitatea respectivelor critici. Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept mai sus evocate, în temeiul dispozițiile art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va respinge ca nefondată contestația depusă de ... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... și, pe cale de consecință, va admite cererea de intervenție accesorie formulată de ... SRL, în ceea ce privește menținerea rezultatului prezentei proceduri. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația depusă de ... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... și, pe cale de consecință, admite cererea de intervenție accesorie formulată de ... SRL, în ceea ce privește menținerea rezultatului prezentei proceduri. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare … PREȘEDINTE … Consilier de soluționare …
Redactat practicaua deciziei … Redactată în 5 (cinci) exemplare originale, conține … pagini. Pagina 19 din 19
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.