AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 683/2025

ALTEX ROMANIA SRL în contradictoriu cu PRIMARIA MUNICIPIULUI TIRGU-MURES

Decizia CNSC nr. 683/C4/382 din 14.03.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 683/C4/382 din 14.03.2025

Data din document
2025-03-14
Complet
C4

Obiectul procedurii

având ca obiect „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitar din Municipiul Târgu Mureş", s-a solicitat: - anularea comunicării privind rezultatul procedurii nr. 4490 din 28.01.2025, precum şi anularea parţială a raportului procedurii nr. 2 din 28.01.2025, în ceea ce priveşte decizia autorităţii contractante de a respinge oferta ALTEX ROMÂNIA SRL, ca fiind inacceptabilă; - obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii de atribuire prin: • reevaluarea ofertei depuse de ALTEX ROMÂNIA SRL, conform prevederilor legale; • emiterea unui nou raport al procedurii, în conformitate cu dispoziţiile legale şi cu soluţia ce se va pronunţa asupra contestaţiei. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de ALTEX ROMÂNIA SRL în contradictoriu cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TÂRGU-MUREȘ. Obliga autoritatea contractantă la anularea raportului procedurii de atribuire nr. 2/28.01.2025 cu privire la oferta depusă de ALTEX ROMÂNIA SRL, a adreselor de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire și la reevaluarea acestei oferte, conform considerentelor de mai sus. Măsurile dispuse vor fi aduse la îndeplinire în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 683/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 7873Data înregistrării: 2025-02-07
ContestatorALTEX ROMANIA SRLCUI 2864518
Autoritate contractantăPRIMARIA MUNICIPIULUI TIRGU-MURES

2025_683_2025_Decizie_683.pdf, BO2025_683_2025_BO2025_683.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.946 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 683/C4/382 Data: 14.03.2025 Prin contestaţia nr. 13139/07.02.2025, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 7873/07.02.2025, înaintată de ALTEX ROMÂNIA SRL, cu sediul în Voluntari, Şos. Bucureşti Nord nr. 10, Clădirea Global City Business Park, Corpul 011, et. 10, judeţ Ilfov, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J20/6002611238, având codul unic de înregistrare 2864518, reprezentată prin domnul Andrei-Cristian Camara, împotriva comunicării privind rezultatul procedurii nr. 4490/28.01.2025 şi a raportului procedurii nr. 2/28.01.2025, documente emise de PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TÂRGU-MUREȘ, cu sediul în Piaţa Victoriei nr. 3, Târgu- Mureş, jud. Mureş, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitaţie deschisă organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitar din Municipiul Târgu Mureş", s-a solicitat: - anularea comunicării privind rezultatul procedurii nr. 4490 din 28.01.2025, precum şi anularea parţială a raportului procedurii nr. 2 din 28.01.2025, în ceea ce priveşte decizia autorităţii contractante de a respinge oferta ALTEX ROMÂNIA SRL, ca fiind inacceptabilă; - obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii de atribuire prin: • reevaluarea ofertei depuse de ALTEX ROMÂNIA SRL, conform prevederilor legale; • emiterea unui nou raport al procedurii, în conformitate cu dispoziţiile legale şi cu soluţia ce se va pronunţa asupra contestaţiei. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2

§ 2

În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de ALTEX ROMÂNIA SRL în contradictoriu cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TÂRGU-MUREȘ. Obliga autoritatea contractantă la anularea raportului procedurii de atribuire nr. 2/28.01.2025 cu privire la oferta depusă de ALTEX ROMÂNIA SRL, a adreselor de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire și la reevaluarea acestei oferte, conform considerentelor de mai sus. Măsurile dispuse vor fi aduse la îndeplinire în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.

§ 3

Redactată în 4 exemplare, conţine 13 (treisprezece) pagini. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 37.486 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .... Data: ... Prin contestaţia nr. 13139/07.02.2025, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 7873/07.02.2025, înaintată de ... SRL, cu sediul în …, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. …, având codul unic de înregistrare 2864518, reprezentată prin domnul …, împotriva comunicării privind rezultatul procedurii nr. 4490/28.01.2025 şi a raportului procedurii nr. 2/28.01.2025, documente emise de PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ..., cu sediul în …, ..., jud. …, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitaţie deschisă organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitar din Municipiul ...", s-a solicitat: - anularea comunicării privind rezultatul procedurii nr. 4490 din 28.01.2025, precum şi anularea parţială a raportului procedurii nr. 2 din 28.01.2025, în ceea ce priveşte decizia autorităţii contractante de a respinge oferta ... SRL, ca fiind inacceptabilă; - obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii de atribuire prin: • reevaluarea ofertei depuse de ... SRL, conform prevederilor legale; • emiterea unui nou raport al procedurii, în conformitate cu dispoziţiile legale şi cu soluţia ce se va pronunţa asupra contestaţiei. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia de faţă, prin care ... SRL, în calitate de operator economic participant la procedura de atribuire în cauză, reclamă decizia autorităţii contractante de a respinge oferta sa ca fiind inacceptabilă, în temeiul art. 134 alin. (5) coroborat cu art. 137 alin. (1) din HG nr. 395/2016, motivat de faptul că răspunsurile sale la solicitările de clarificări nu ar fi fost concludente, Pagina 1 din 13

§ 2

referindu-se la justificarea ofertării unor preţuri unitare diferite pentru produse identice. În fapt, în data de 11.12.2024 a primit solicitarea de clarificări nr. 65316 din 11.12.2024, prin care autoritatea contractantă a solicitat clarificarea „diferenţelor de preţuri unitare folosite la ofertarea unor echipamente identice, având în vedere faptul că nu se admite a se utiliza preţuri diferite pentru acelaşi tip de produs din cadrul aceleiaşi oferte financiare”. Contestatoarea a răspuns, în data de 16.12.2024, indicând faptul că documentaţia de atribuire nu conţine nicio cerinţă din care să reiasă că „nu se admite a se utiliza preţuri diferite pentru acelaşi tip de produs din cadrul aceleiaşi oferte financiare", oferind o justificare potrivit căreia diferenţele se datorează necesitaţii încadrării în valorile estimate pentru fiecare linie bugetară (sală de clasă, laborator etc). A precizat că acest aspect ţine strict de organizarea ofertantului, structura de preţuri cuprinzând toate costurile şi activităţile necesare derulării contractului în condiţiile de calitate solicitate în documentaţia de atribuire. În data de 19.12.2024, aceasta a primit solicitarea de clarificări nr. 66828 din 19.12.2024, prin care autoritatea contractantă a solicitat explicaţii suplimentare şi documente pentru justificarea ofertării unor preţuri unitare diferite pentru acelaşi produs. Contestatoarea a răspuns solicitării de clarificare în data de 27.12.2024. În susţinerea admisibilităţii ofertei sale, contestatoarea învederează următoarele: 1. Autoritatea contractantă a respins oferta pe baza unor cerinţe inexistente în documentaţia de atribuire: În solicitările de clarificări, autoritatea contractantă a solicitat justificarea utilizării unor preţuri unitare diferite pentru produse identice, deşi documentaţia de atribuire nu interzice o astfel de practică, precizând totodată că orice cerinţă obligatorie trebuie să fie expres prevăzută în documentaţia de atribuire şi nu poate fi impusă ulterior prin solicitări de clarificări. Astfel, evaluarea ofertei în baza unei cerinţe care nu a fost prevăzută iniţial contravine principiilor transparenţei şi tratamentului egal, consacrate de art. 2 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice. 2. Justificarea oferită de ... SRL a fost completă şi în concordanţă cu realitatea economică: A răspuns solicitărilor de clarificări prin explicarea metodei de alocare a costurilor şi justificarea diferenţelor de preţ prin considerente logistice (livrarea echipamentelor la 32 de unităţi de învăţământ), precum şi prin încadrarea în valorile estimate per destinaţie, aşa cum rezultă din caietul de sarcini. Pagina 2 din 13

§ 3

În opinia sa, solicitarea de documente suplimentare (facturi proforme, structuri detaliate de cost) este abuzivă, întrucât nu există o obligaţie legală de a prezenta astfel de documente, iar diferenţele de preţ sunt justificate prin organizarea internă a ofertantului. 3. Comisia de evaluare şi-a depăşit competenţele prin solicitarea unor explicaţii care exced cerinţele documentaţiei de atribuire: Conform art. 207-210 din Legea nr. 98/2016, comisia de evaluare are obligaţia de a analiza ofertele în strictă conformitate cu documentaţia de atribuire, fără a introduce cerinţe suplimentare. Evaluarea trebuie să fie obiectivă, unitară şi nediscriminatorie, iar respingerea unei oferte trebuie să fie justificată clar prin raportare la cerinţele documentaţiei. 4. Respingerea ofertei este abuzivă şi contrară principiului proporţionalităţii: Conform practicii constante a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, o ofertă poate fi respinsă doar în situaţia în care există o abatere clară şi semnificativă de la cerinţele documentaţiei de atribuire. Respingerea unei oferte doar pe baza unei interpretări subiective privind structura preţurilor reprezintă un abuz de drept şi o încălcare a principiului proporţionalităţii. Petenta consideră că diferenţele de preţ nu afectează nici calitatea echipamentelor livrate, nici derularea contractului, iar autoritatea contractantă nu a demonstrat existenţa vreunei neconformităţi reale. Atașat adresei nr. 7683/11.02.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 10837/19.02.2025, autoritatea contractantă a transmis documentele relevante în soluţionarea contestaţiei, împreună cu punctul de vedere referitor la contestația în cauză, prin care solicită respingerea acesteia ca fiind netemeinică şi nefondată, pentru următoarele considerente: În ceea ce priveşte afirmaţiile contestatoarei referitoare la faptul că „documentaţia de atribuire nu conţine nicio cerinţă din care reiese că nu se admite a se utiliza preţuri pentru acelaşi tip de produs din cadrul aceleiaşi oferte financiare", autoritatea contractantă menţionează că utilizarea aceluiaşi preţ unitar pentru acelaşi tip de produs (având o singura fişă tehnică cu aceleaşi caracteristici) în cadrul aceleiaşi oferte financiare, nu reprezintă o cerinţă în sine, şi nu poate fi considerată o cerinţă obligatoriu de prevăzut în documentaţia de atribuire, ci o respectare a principiilor legislaţiei achiziţiilor, aşa cum sunt prevăzute la art. 2 alin. (2). Chiar dacă documentaţia de atribuire nu interzice explicit preţurile unitare diferite, este importantă şi necesară o justificare clară, concludentă şi reală, prin prezentarea de documente justificative în acest sens, a diferenţelor de preţ unitar pentru acelaşi tip de produs (având o singura fişă tehnică cu aceleaşi caracteristici), absenţa prezentării acestor documente care să justifice în mod real diferenţele de preţ Pagina 3 din 13

§ 4

unitar, fiind considerată o încălcare a principiilor care stau la baza procesului de achiziţie publică. În opinia sa, faptul că au fost solicitate justificări ale preţurilor unitare diferite ofertate pentru acelaşi produs (având o singura fişă tehnică cu aceleaşi caracteristici) nu reprezintă sub nicio formă o cerinţă suplimentară, impusă ulterior de autoritatea contractantă prin solicitările de clarificări, ci obligaţia comisiei de evaluare, conform prevederilor art. 127 alin. (1) lit. i) din HG nr. 395/2016 actualizată, oferind astfel posibilitatea ofertantului de a-şi demonstra conformitatea ofertei şi a clarifica întreg cuprinsul ofertei sub toate aspectele sale. Un alt aspect, considerat important, este şi faptul că în perioada de vizualizare a documentaţiei de atribuire, respectiv în termenul prevăzut pentru solicitări de clarificări aferente documentaţiei de atribuire, contestatorul a formulat către autoritatea contractantă 2 (două) solicitări de clarificări cu privire la documentaţia de atribuire, dar niciuna dintre aceste solicitări de clarificări nu a făcut referire la acest aspect, deşi acesta îşi cunoştea strategia de ofertare a preţurilor şi ar fi putut clarifica acest aspect încă din faza de vizualizare a documentaţie de atribuire, tocmai pentru a prezenta o ofertă financiară corectă şi în concordanţă cu principiile care stau la baza derulării achiziţiilor. Raportat la afirmaţiile contestatoarei referitoare la justificările sale legate de faptul că aceste diferenţe se datorează necesităţii încadrării în valorile estimate de autoritatea contractantă pentru fiecare linie bugetară (sală de clasă, laborator etc.), autoritatea contractantă arată că documentaţia de atribuire nu prevede acest aspect, neexistând nicio limitare de valoare pe sală de clasă, laborator etc., operatorii economici ofertanţi în cadrul acestei proceduri având doar obligaţia să se încadreze în valoarea estimată totală a achiziţiei. Tabelele prevăzute în cadrul caietului de sarcini pag. 8-13 la care contestatorul face referire, reprezintă doar o structurare a necesităţilor de produse pe săli de clasă, laboratoare, cabinete, fără a obliga ofertanţii la încadrarea în sumele respective, nicidecum o limitare la acestea, aşa cum eronat a considerat să interpreteze contestatorul. Prin urmare, şi legat de acest aspect contestatorul avea posibilitatea să solicite clarificări încă din faza de vizualizare a documentaţie de atribuire, tocmai pentru a-şi clarifica eventualele neclarităţi legate de aceasta şi a prezenta o ofertă financiară corectă şi în concordanţă cu principiile care stau la baza derulării achiziţiilor. Referitor la critica contestatorului cu privire la modul de analiză şi evaluare a ofertelor, autoritatea contractantă face precizarea că membrii comisiei de evaluare şi-au exercitat atribuţiile în mod corect şi în concordanţă cu prevederile legale, afirmaţie susţinută tocmai de faptul că, în etapa de evaluare a propunerii financiare, a adresat două solicitări de clarificări contestatorului conform prevederile art. 134 din HG nr. Pagina 4 din 13

§ 5

395/2016 actualizată, tocmai pentru a oferi posibilitatea şi a respecta dreptul acestuia de a-şi demonstra conformitatea. Având în vedere faptul că deși solicitările de clarificări ale comisiei de evaluare au fost clare și au fost solicitate în mod concis şi exact justificarea diferenţelor de preţuri unitare folosite la ofertarea unor echipamente identice (având o singura fişă tehnică cu aceleaşi caracteristici), operatorul economic contestator nu a prezentat documentele solicitate prin care să justifice în mod corespunzător aceste diferenţe de preţuri, nici chiar după a doua solicitare de clarificări, situație față de care nu poate considera aceste motive de declarare a ofertei inacceptabilă ca „fiind minore”, „fără temei legal” şi nicidecum „abuzivă”, aşa cum afirmă contestatorul în cuprinsul contestaţiei sale. Apreciază că, prin comisia de evaluare, şi-a exercitat atribuţiile într-un mod corect şi legal, în conformitate cu prevederile legale, evaluarea propunerii financiare a ofertantului contestator fiind temeinică, solicitându-i acestuia probe concludente şi oferindu-i posibilitatea de a-şi demonstra conformitatea ofertei. În concluzie, consideră că respingerea ofertei contestatorului a fost total justificată, neavând la bază „motive minore, care nu au temei legal", aşa cum afirmă în cuprinsul contestaţiei sale. Urmare studierii dosarului achiziţiei, contestatoarea a formulat concluzii scrise nr. 13459/03.03.2025, înregistrate la Consiliu sub nr. 13528/03.03.2025, prin care solicită admiterea contestaţiei, astfel cum a fost formulată. Consiliul constată că, pentru a îndeplini obligația stabilită la art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, contestatoarea a înaintat recipisa de consemnare a cauțiunii nr. …, în valoare de 426.927 lei, emisă de CEC Bank – Sucursala …, la data de 10.02.2025. Cauţiunile constituite se vor restitui, la cerere, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în temeiul art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016. Din analiza susţinerilor părţilor şi a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reţine cele ce urmează: În calitate de autoritate contractantă, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ... a inițiat procedura de atribuire prin licitație deschisă a contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitar din Municipiul ...", prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. .../05.07.2024, împreună cu documentația de atribuire aferentă. Valoarea estimată a contractului este de 21.346.323,69 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire a fost stabilit ca fiind „Cel mai bun raport calitate-preț”. Pagina 5 din 13

§ 6

Potrivit raportului procedurii de atribuire nr. 2/28.01.2025 în cadrul procedurii de atribuire au fost depuse 2 oferte, respectiv ... SRL și ... SRL. Împotriva rezultatului procedurii de atribuire a formulat contestație ... SRL prin care critică decizia autorității contractante de respingere a ofertei sale ca inacceptabilă și solicită anularea comunicării privind rezultatul procedurii nr. 4490 din 28.01.2025, precum şi anularea parţială a raportului procedurii nr. 2 din 28.01.2025, în ceea ce priveşte decizia autorităţii contractante de a respinge oferta ... SRL, ca fiind inacceptabilă și obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii de atribuire prin: • reevaluarea ofertei depuse de ... SRL, conform prevederilor legale; • emiterea unui nou raport al procedurii, în conformitate cu dispoziţiile legale şi cu soluţia ce se va pronunţa asupra contestaţiei. Analizând contestația formulată de ... SRL, Consiliul reține că prin adresa nr. 4490/28.01.2025 autoritatea contractantă a comunicat ofertantului contestator, următoarele: „(…), procedura de atribuire privind achiziția publică având ca obiect încheierea contractului de Achiziție de echipamente digitale în cadrul proiectului: (…), se anulează, deoarece nu a fost depusă nici o ofertă admisbilă. Oferta depusă de societatea dvs. este respinsă fiind declarată inacceptabilă, conform prevederilor art. 134 alin.(5), coroborate cu prevederile art. 137, alin. (1) din HG nr. 395/2016 actualizată, din următoarele considerente: Răspunsul ofertantului la solicitările de clarificări nr. 65316 din 11.12.2024 transmis prin adresa înregistrată la autoritatea contractantă cu nr. 66345/17.12.2024 (online în SEAP în 16.12.2024) și nr. 66828 din 19.12.2024 transmis prin adresa înregistrată la autoritatea contractantă cu nr. 67587/30.12.2024 (online în SEAP în 27.12.2024) este neconcludent, clarificând parțial aspectele sesizate de comisia de evaluare, respectiv ofertantul nu a prezentat comisiei de evaluare documentele solicitate prin care să justifice în mod corespunzător ofertarea prețurilor unitare diferite pentru același produs (având o singură fișă tehnică cu aceleași caracteristici), așa cum a fost menționat în solicitările de clarificări ale acesteia”. Contestatoarea invocă caracterul nelegal al deciziei de respingere a ofertei sale arătând că, așa cum a făcut cunoscut și în răspunsurile la solicitările de clarificări, prețul echipamentelor conține, conform cerințelor caietului de sarcini, instalări, puneri în funcțiune, testări, instruirea personalului mentenanței corective, preventive, evolutive în toate locațiile, activități care au fost incluse în prețul produselor conform fișei de date, costuri care diferă în funcție de locație/destinație. Precizează totodată că aceste costuri au fost împărțite astfel încât să respecte valorile estimate per destinație, conform informațiilor cuprinse în caietul de sarcini paginile 8-13. Un alt argument în susținerea cererilor sale este acela că ofertarea unor prețuri unitare diferite nu afectează nici derularea procedurii de atribuire și nici nivelul de calitate al echipamentelor livrate și al serviciilor conexe. Pagina 6 din 13

§ 7

De asemenea, arată că evaluarea ofertelor trebuie realizată în baza prevederilor art. 207-210 din Legea nr. 98/2016 și art. 134-136 din HG nr. 395/2016, fără a depăși aceste reglementări, punctând totodată câteva argumente juridice în susținerea caracterului nelegal al deciziei de respingere a ofertei sale, respectiv: - autoritatea contractantă a respins oferta pe baza unor cerințe inexistente în documentația de atribuire; - justificarea oferită de contestatoare, în opinia sa, a fost complete și în concordanță cu realitatea economică; - comisia de evaluare și-a depășit competențele prin solicitarea unor explicații care exced cerințele documentației de atribuire; - respingerea ofertei a fost abuzivă și contrară principiului proporționalității, și - practica instanțelor europene confirmă caracterul absolut al criteriului de conformitate. Analizând conținutul propunerii tehnice, Consiliul constată că într- adevăr ... SRL a ofertat prețuri diferite pentru același produs, reținând în acest sens ca exemplu produsul Display interactiv 85” care apare la prețul de 6.223,00 lei pentru Laboratorul de informatică, la prețul de 6.123,00 lei pentru Sală clasă și la prețul de 6.889,00 lei pentru Laborator științe, în mod asemănător și la alte produse. În fișa de date a achiziției, Cap. IV.4.2 Modul de prezentare al propunerii financiare, autoritatea contractantă a prevăzut, astfel: „Propunerea Financiară va cuprinde prețul total ofertat, valoare fără TVA, care se completează în sistemul electronic SEAP rubric special dedicate «Oferta financiră», semnată cu semnătură electronica extinsă, în căsuța indicate de sistem se va trece oferta finală totală pentru toate categoriile de articole cuprinse în Caietul de sarcini (…). Ofertantul va elabora propunerea financiară astfel încât aceasta să furnizeze toate informațiile necesare cu privire la diversele condiții financiare și comerciale legate de formarea prețului ofertat (cum ar fi prețuri unitare aplicabile, exprimate în Lei, fără TVA), astfel încât să se poată proba asigurarea realizării tuturor activităților, cel puțin la nivelul calitativ solicitat prin caietul de sarcini, în marja prețului ofertat. Totodată, intră în obligația ofertanților să demonstreze, la prima cerere scrisă a comisiei de evaluare, faptul că au prevăzut în cadrul ofertei resurse financiare suficiente pentru a îndeplini toate activitățile ce trebuie întreprinse de aceștia pentru a- și îndepini în mod corespunzător obligațiile în cadrul contractului. (…) NOTA!!! Se solicită prețul pentru fiecare produs în parte și valoarea totală a ofertei, valoare care va fi luată în calcul la evaluarea ofertelor. a) Se va ține cont la elaborarea ofertei financiare, de faptul că ofertantul câștigător va trebui să include în prețul ofertat și transportul produselor la destinațiile solicitate de autoritatea contractantă. b) Prețul produselor ofertate este ferm, exprimat în lei, fără TVA, pe toată durata contractului. Preț ofertat – Prețurile unitare ofertate vor include contravaloarea produselor și toate taxele (cheltuieli de transport, cheltuielile de depozitare sau alte cheltuieli ocazionate de livrare)”, fără a stabili în sarcina ofertanților o interdicție de a oferta prețuri diferite pentru același produs. Pagina 7 din 13

§ 8

Prin caietul de sarcini, în speță Anexa 2 la Caietul de sarcini – centralizator produse solicitate, autoritatea contractantă a prezentat sub formă de tabel produsele care îi sunt necesare pentru fiecare destinație, Laborator informatică, Sală de clasă, Laborator științe, Cabinet Didactic + CJRAE, Atelier practică, la finalul cărora a indicat sumele în care ofertanții trebuie să se încadreze, aceste sume nu ar fi fost menționate ci doar valoarea estimată totală, contrar susținerilor autorității contractante din punctul de vedere. Deși autoritatea contractantă invocă culpa contestatoarei pentru lipsa unor solicitări cu privire la prevederile documentației de atribuire, Consiliul reține că o primă obligație revine autorității contractante de a elabora documentația de atribuire în mod clar, conform prevederilor art 154 din Legea nr. 98/2016, care stabilește în sarcina sa astfel „(1) Autoritatea contractantă are obligaţia de a elabora documentaţia de atribuire care conţine toate informaţiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă şi precisă cu privire la cerinţele achiziţiei, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire”, în caz contrar este încălcat principiul transparenței statuat de art. 2 alin. (2) lit. d) din același act normativ. Procedând la analiza modului în care a fost evaluată oferta, Consiliul reține că prin adresa nr. 65316/11.12.2024 autoritatea contractantă a solicitat contestatoarei următoarele clarificări: „În cadrul propunerii financiare, comisia a constatat faptul că aceasta prezintă diferențe a prețurilor unitare folosite la ofertarea unor echipamente identice (având o singură fișă tehnică cu aceleași caracteristicii) prevăzute în anexe, raportat la locul unde vor fi utilizate (săli de clasă/laboratoare științe/laboratoare de informatică/cabinet didactice+CJRAE și ateliere de practică), după cum urmează: - Display interactive 85” - Suport mobil compatibil cu display-ul intractiv - Laptop 15.6” Tip 2 - Sistem All-in-One - Sistem sunet - Multifunctională color - Cameră videoconferință - Router wirless - Scaner documente, portabil - Aparat foro digital - Docking station - DVD writer - Set realitate virtuală Căști VR 64GB; Controlere manual; Geantă de depozitare portabilă, rigidizată; stație integrate de încărcare USB - Imprimantă 3D (FT 5 nr. 28AIT Imprimantă 3 D) - Chromebook tactil 2in1, x360 14” - Braț robotic educational - Boxa portabilă - Reportofon digital professional - Microfon fără fir - Microscop digital monocular educational Pagina 8 din 13

§ 9

- Ecran de proiecție - Video proiector Prin urmare vă solicităm clarificați acest aspect, respectiv diferențele de prețuri unitare folosite la ofertarea unor echipamente identice, având în vedere faptul că nu se admite a se utiliza prețuri diferite pentru același tip de produs din cadrul aceluiași oferte financiare”. În data de 16.12.2024 contestatoarea a transmis următorul răspuns: „2. În ceea ce privește ofertarea unor prețuri unitare diferite pentru echipamnete identice, vă supunem atenției faptul că oferta subscrisei respectă toate cerințele documentației de atribuire, încadrându-se atât în valoarea estimate a achiziției cât și în limitele impuse prin caietul de sarcini. Documentația de atribuire nu conține nicio cerință din care reiese că «nu se admite a se utiliza prețuri diferite pentru același tip de produs din cadrul aceleași oferte financiare». Autoritatea Contractantă nu are dreptul să respingă o ofertă care respectă cerințele documentației de atribuire întemeindu-se pe motive care nu au fost prevăzute în aceasta, care sunt invocate ulterior depunerii ofertei. Relevante în acest context sunt îndrumările publicate de ANAP, ce prevăd următoarele: - «legislația achizițiilor publice are prevederi exprese doar ceea ce privește stabilirea, de către autoritatea/entitatea contractantă, a valorii totale estimate a contractului; nu există prevederi legale care să ofere dreptul autorității/entității contractante de a impune limite/praguri valorice/procentuale pentru anumite operațiuni/activități/componente din cadrul propunerii financiare» - «în lipsa unor dispoziții legale contrare, operatorul economic are dreptul de stabili atât cheltuieli indirecte, cât și profitul pe care intenționează să îl obțină, pe baza propriilor analize, în funcție de management propriu» Totodată, vă îndeverăm concluzia Hotărârii din 16.04.2015, cauza C-278/14 a Curții de Justiție a Uniunii Europene, ce precizează expres faptul că «autoritatea contractantă nu poate respinge o ofertă care îndeplinește cerințele anunțului de participare pe baza unor motive care nu sunt prevăzute în anunțul menționat». În vederea justificării ofertării de prețuri unitare diferite, precizăm ca obiectul contractului de achiziție include servicii de instalare, punere în funcțiune, testare, instruire și mentenanță (corectivă, preventive, evolutivă). Structura de costuri aferentă fiecărui reper ofertat include toate activitățile și costurile necesare îndeplinirii contractului în bune condiții, marginea de profit nefiind repartizată uniform, în vederea încadrării în limitele impuse prin documentația de atribuire (încadrarea în valoarea estimaă per sală de clasă/laborator, etc). Acest aspect ține strict de organizarea ofertantului, obligația Autorității Contractante fiind strict de a se asigura ca prețurile sunt rezultatului liberei concurente, pot fi justificate și pot asigura îndeplinirea contractului în condițiile stabilite prin documentația de atribuire”. Nemulțumită de răspunsul primit, comisia de evaluare a formulat o nouă solicitare de clarificări cu adresa nr. 66828/19.12.2024 prin care a solicitat informații și documente suplimentare primei solicitări, astfel: „Cu privire la oferta financiară depusă de dvs: Din răspunsul dv. Înregistrat la instituția noastră cu nr. 66345 din 17.12.2024 la solicitarea de clarificări menționată mai sus, nu reultă justificarea diferențelor de prețuri unitare folosite la ofertarea unor echipamente identice (având o singură fișă tehnică cu aceleași caracteristici) prevăzute în anexe, raportat la locul unde vor fi Pagina 9 din 13

§ 10

utilizări 9săli de clasă/laboratoare științe/laboratoare de informațică/cabinet didactice+CJRAE și ateliere de practică), după cum urmează: - Displey interactive 85” - Suport mobil compabil cu display-ul interactiv - Laptop 15.6” Tip 2 - Sistem All-in-One - Sistem sunet - Multifuncțională color - Cameră videoconferință - Router wireless - Scaner documente, portabil - Aparat foto digital - Docking station - DVD weiter - Set realitate virtuală Căști VR 64GB; Controlere manual; Geantă de depozitare portabilă, rigidizată; stație integrate de încărcare USB - Imprimantă 3D (FT 5 nr.28AIT Imprimantă 3 D) - Chromebook tactil 2in1, x360 14” - Braț robotic educational - Boxa portabilă - Reportofon digital professional - Microfon fără fir - Microscop digital monocular educational - Ecran de proiecție - Video proiector Pentru a evalua coret oferta dumneavoastră și a respecta principiile de transparență și nediscriminare prevăzute de legislația aplicabilă, vă solicităm să clarificați aceste aspecte, respectiv: Justificarea diferențelor de preț: Vă rugăm să ne explicați motivele pentru care ați ofertat prețuri unitare diferite pentru același produs(având o singură fișă tehnică cu aceleași caracteristici), indicând orice factori (ex.condiții de livrare, cantități diferite, discounturi aplicate, termeni de plată, etc) care ar putea explica aceste diferențe. Documente justificative: Vă rugăm să ne transmiteți orice documente relevante care pot susține justificarea prețurilor ofertate, cum ar fi: - Facturi proforme sau oferte primite de la furnizori pentru produsul respectiv; - Detalierea structurii de costuri care să explice diferențele de preț; Contracte anterioare care atestă prețul de achiziție pentru produse similar. Alte informații relevante: dacă diferențele de preț sunt determinate de strategii comerciale specific (ex. volume de achiziție, discounturi, condiții speciale de livrare), vă rugăm să le menționați în mod detaliat”. Ofertantul ... SRL a transmis de această dată următorul răspuns: „Ca urmare a solicitării de clarificare, vă comunicăm următoarele: Raportat la Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice și Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice din 02.06.2016, parte integrantă din Hotărârea 395/2016, vă comunicăm faptul că Autoritatea are dreptul de a solicita clarificări asupra unor «elemente de preț ale unei oferte sunt aparent neobișnuit de scăzute», sau «oferta prezintă un preț aparent neobișnuit de scăzut unde reprezintă mai puțin de 80% din valoarea estimată a contractului respectiv». Pagina 10 din 13

§ 11

Tot astfel în condițiile art. 215 alin.(5) din Lege, oferta este considerată neconformă când în urma verificărilor prevăzute la art. 210 din Lege se constată că propunerea financiară are un preț sau conține costuri neobișnuit de scăzute. Vă rugăm să observați faptul că prețul neobișnuit de scăzut este un motiv temeinic și legal de respingere a ofertei dacă ofertantul prin dovezile furnizate nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al prețului sau al costurilor propuse, ținând seama de elementele menționate la alin. (2) din art. 210 din L 98/2016. Față de solicitarea de clarificări privind prețurile unitare diferite pentru aceleași produse ofertate, și dispozițiile legale din L98/2016 și HG 395/2016, vă rugăm să observați că singurul motiv de descalificare îl reprezintă depășirea valorii estimate (art. 215 alin.4 din L98/2016, art. 137 lit.e și f din Hg 395/2016, totodată Curtea de Justiție a consacrat o regulă în sensul în care unei oferte depuse într-o procedură i se pot aduce modificări dacă acestea nu sunt unele substanțiale. Legislația specifică achizițiilor publice, raportat la procedura de licitație deschisă, nu dă dreptul Autorității să formuleze clarificări cu privire la situația ce face obiectul solicitării de clarificări, dacă oferta nu depășește valoarea estimată. Așa cum am precizat în răspunsul precedent, autoritatea contractantă a limitat valorile ce puteau fi ofertate per sala de clasă/laborator. Astfel, a făcut imposibilă repartizarea uniformă a costurilor generate de cheltuielile produse și implicit a marginii comerciale pe fiecare tip de produse. În consecință, costurile și marginea nu au fost repartizate uniform și distinct în structura de preț. Ofertantul a optat pentru alocarea acestora pe baza unei metode raționale, aplicate cu consecvență. În urma acestei metode, criteriul de alocare a costurilor și a marginii comerciale este valoarea de vânzare relative a fiecărui produs care să se încadreze în limitele impuse de autoritatea contractantă. În concluzie, reiterăm faptul că oferta subscrisei respectă toate cerințele documentației de atribuire și am oferit toate informațiile necesare evaluării ofertei, conform prevederilor legale”. După analiza celor două răspunsuri, comisia de evaluare, în mod greșit, a stabilit, conform procesului-verbal nr. 1635/15.01.2025, că cerința este neîndeplinită, fără a indica în mod concret care cerință din documentația de atribuire a fost neîndeplinită, iar răspunsul apreciat neconcludent, răspuns care, de asemenea, trebuia să se raporteze la o prevedere a documentației de atribuire față de informațiile din oferta depusă. Or, prin primul răspuns contestatoarea a clarificat aspectul legat de diferența de prețuri pentru același produs, așa cum rezultă din acesta, astfel că orice alte justificări detaliate și prezentarea unor documente au fost solicitate în mod excesiv față de prevederile documentației de atribuire. Argumentul autorității contractante din punctul de vedere potrivit căruia „faptul că utilizarea aceluiași preț unitar pentru același tip de produs (având o singură fișă tehnică cu aceleași caracteristici) în cadrul aceleiași oferte financiare, nu reprezintă o cerință în sine, și nu poate fi considerată o cerință obligatoriu de prevăzut în documentația de atribuire, ci o respectare a principiilor legislației achiziițiilor, așa cum sunt prevăzute la art.2, alin.2”, este neîntemeiat de vreme ce așa zisa neconcludență a răspunsului nu își găsește corespondent în prevederile Pagina 11 din 13

§ 12

documentației de atribuire, iar invocarea principiilor la modul general ca motiv de respingere a ofertei nu este altceva decât este un demers nelegal al autorității contractante. Autoritatea contractantă are obligația de a respecta prevederile art. 154 alin.(1) din Legea nr. 98/2015 cât și obligația de transparență, care constituie corolarul principiului egalității de tratament, și care are ca scop să garanteze absența riscului de favoritism și de arbitrar din partea autorității contractante. Această obligație implică formularea tuturor condițiilor și modalităților procedurii de atribuire în mod clar, precis și neechivoc în anunțul de participare sau în caietul de sarcini, astfel încât, în primul rând, să permită tuturor ofertanților informați în mod rezonabil și normal de diligenți să le înțeleagă conținutul exact și să le interpreteze în același mod și, în al doilea rând, să permită autorității contractante să verifice efectiv dacă ofertele prezentate de ofertanți corespund criteriilor care guvernează contractul în cauză (Hotărârea din 2 iunie 2016, Pizzo, C- 27/15, EU:C:2016:404, punctul 36, precum și jurisprudența citată)”. Consiliul reține în soluționare că, de altfel, autoritatea contractantă recunoște că ofertarea în această manieră nu este interzisă de documentația de atribuire afirmând prin punctul de vedere că „chiar dacă documentația de atribuire

§ 13

nu interzice explicit prețurile unitarea diferite, este importantă și necesară o justificare clară, concludentă (…), absența prezentării acestor documente care să justifice în mod real diferențele de preț unitar, fiind considerate o încălcare a principiilor care stau la baza procesului de achiziție publică”, fapt ce dovedește că solicitarea de documente și prezentarea unei justificări detaliate cu privire la ofertarea unor prețuri diferite a aceluași produs a fost excesivă și abuzivă în raport cu prevederile documentației de atribuire, astfel, pe cale de consecință, și decizia de respingere a ofertei pentru răspuns neconcludent se dovedește a fi excesivă și nelegală. Concluzionând, Consiliul reține că evaluarea ofertei trebuia efectuată în conformiatate cu prevederile documentației de atribuire, cu respectarea dispozițiilor cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 207-210 din Legea nr. 98/2016, în mod obiectiv, unitar și nediscriminatoriu, și așa cum s-a reținut și anterior în considerente, decizia de respingere a ofertei trebuie să fie justificată și întemeiată pe prevederi ale documentației de atribuire, care, la rândul ei trebuie să fie elaborată cu respectarea dispozițiilor art. 154 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 fără a da posibilitatea autorității contractante de a înterpreta diferit în etapa de evaluare aceste prevederi, așa cum în mod neîntemeiat face afirmații referitoare la valorile în care ofertanții trebuiau să se încadreze conform informațiilor din Anexa 2 la caietul de sarcini. Autoritatea contractantă nu a relevant Consiliului nicio dispoziție legală sau clauză a documentației de atribuire care să interzică ofertanților propunerea de prețuri unitare diferite la același produs, mai Pagina 12 din 13

§ 14

ales că în speță, aceste diferențe sunt nesemnificative și nu afectează executarea viitorului contract. Prin urmare, având în vedere rezultatul analizei criticilor contestatoarei, Consiliul constată caracterul întemeiat al acestora, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, va admite contestația formulată de ... SRL în contradictoriu cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ... și va obliga autoritatea contractantă la anularea raportului procedurii de atribuire nr. 2/28.01.2025 cu privire la oferta depusă de ... SRL, a adreselor de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire și la reevaluarea acestei oferte, conform considerentelor de mai sus. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de ... SRL în contradictoriu cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI .... Obliga autoritatea contractantă la anularea raportului procedurii de atribuire nr. 2/28.01.2025 cu privire la oferta depusă de ... SRL, a adreselor de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire și la reevaluarea acestei oferte, conform considerentelor de mai sus. Măsurile dispuse vor fi aduse la îndeplinire în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.

§ 15

Redactată în 4 exemplare, conţine 13 (treisprezece) pagini. Pagina 13 din 13

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.