Decizie 583/2025
Decizie CNSC2025_583_2025_Decizie_583.pdf, BO2025_583_2025_BO2025_583.pdf
Document CNSC
MHS TRUCK & BUS SRL în contradictoriu cu SOCIETATEA NATIONALA DE GAZE NATURALE ROMGAZ S.A.
Decizia CNSC nr. 583/C2/534 din 06.03.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect Autoplatformă și servicii de revizii obligatorii în perioada de garanție, s-au solicitat următoarele: 1. Admiterea prezentei contestații; 2. Anularea raportului procedurii, a proceselor de evaluare subsecvente acestuia și a comunicării nr. 2551/13.02.2025; 3. Obligarea autorității contractante la reluarea evaluării ofertei EUROBODY HIDRAULICS SRL, prin clarificarea împrejurării dacă ofertantul face dovada capacității tehnice de a presta serviciile de mentenanță preventivă și corectivă solicitate prin caietul de sarcini, în condițiile prevăzute de Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 2131/2005 pentru aprobarea Reglementarilor privind autorizarea operatorilor economici care desfășoară activități de reparații, de întreținere, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucție a vehiculelor rutiere, precum și de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz (RNTR 9); 4. În măsură în care se confirma că ofertantul declarat câștigător nu dețin…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația depusă de MHS TRUCK & BUS SRL, în contradictoriu cu SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE GAZE NATURALE ROMGAZ SA. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_583_2025_Decizie_583.pdf, BO2025_583_2025_BO2025_583.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 583/C2/534 Data: 06.03.2025 Prin contestația nr. 30/19.02.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 10983/20.02.2025, formulată de MHS TRUCK & BUS SRL, cu sediul în București, Bd. Iuliu Maniu nr. 592A, corp 3, sector 6, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J40/7545/2007, având CUI R021570837, reprezentată legal de Iordache Elena Claudia, împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. 2551/13.02.2025, emisă de SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE GAZE NATURALE ROMGAZ SA, cu sediul în Târgu Mureș, str. Barajului nr. 6, județul Mureș, în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect Autoplatformă și servicii de revizii obligatorii în perioada de garanție, s-au solicitat următoarele: 1. Admiterea prezentei contestații; 2. Anularea raportului procedurii, a proceselor de evaluare subsecvente acestuia și a comunicării nr. 2551/13.02.2025; 3. Obligarea autorității contractante la reluarea evaluării ofertei EUROBODY HIDRAULICS SRL, prin clarificarea împrejurării dacă ofertantul face dovada capacității tehnice de a presta serviciile de mentenanță preventivă și corectivă solicitate prin caietul de sarcini, în condițiile prevăzute de Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 2131/2005 pentru aprobarea Reglementarilor privind autorizarea operatorilor economici care desfășoară activități de reparații, de întreținere, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucție a vehiculelor rutiere, precum și de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz (RNTR 9); 4. În măsură în care se confirma că ofertantul declarat câștigător nu deține autorizarea RAR care să îi permită efectuarea de servicii de reparații ale vehiculelor și nici nu a nominalizat un subcontractant Pagina 1 din 2
autorizat în acest sens, constatarea neconformității propunerii tehnice, ca urmare incidenței dispozițiilor art. 137 alin. (3) lit. a) și c) din HG nr. 395/2016. 5. Permiterea accesului la dosarul de soluționare a contestației, deîndată ce acesta va fi constituit, respectiv la toate informațiile care nu a fost dovedite prin mijloace de probă corespunzătoare că fiind confidențiale, așa cum este prevăzut la art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 57 alin. (1) și alin. (4), respectiv cele ale art. 217 alin. (5) - (6) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât să-și poată exercita pe deplin dreptul de a depune concluzii scrise și probe suplimentare, odată ce se va edifica cu privire la modalitatea în care ofertantul EUROBODY HIDRAULICS SRL a ofertat prestarea serviciilor de reparații și mentenanță aferente vehiculului ofertat. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația depusă de MHS TRUCK & BUS SRL, în contradictoriu cu SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE GAZE NATURALE ROMGAZ SA. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .... Data: .... Prin contestația nr. ..., înregistrată la Consiliu sub nr. ...., formulată de ..., cu sediul în ..., împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. ..., emisă de ..., cu sediul în ... în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect ..., s-au solicitat următoarele: 1. Admiterea prezentei contestații; 2. Anularea raportului procedurii, a proceselor de evaluare subsecvente acestuia și a comunicării nr. ...; 3. Obligarea autorității contractante la reluarea evaluării ofertei ..., prin clarificarea împrejurării dacă ofertantul face dovada capacității tehnice de a presta serviciile de mentenanță preventivă și corectivă solicitate prin caietul de sarcini, în condițiile prevăzute de Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. ... pentru aprobarea Reglementarilor privind autorizarea operatorilor economici care desfășoară activități de reparații, de întreținere, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucție a vehiculelor rutiere, precum și de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz (RNTR 9); 4. În măsură în care se confirma că ofertantul declarat câștigător nu deține autorizarea RAR care să îi permită efectuarea de servicii de reparații ale vehiculelor și nici nu a nominalizat un subcontractant autorizat în acest sens, constatarea neconformității propunerii tehnice, ca urmare incidenței dispozițiilor art. 137 alin. (3) lit. a) și c) din HG nr. 395/2016. 5. Permiterea accesului la dosarul de soluționare a contestației, deîndată ce acesta va fi constituit, respectiv la toate informațiile care nu a fost dovedite prin mijloace de probă corespunzătoare că fiind confidențiale, așa cum este prevăzut la art. 19 alin. (1) din Legea nr. Pagina 1 din 10
101/2016, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 57 alin. (1) și alin. (4), respectiv cele ale art. 217 alin. (5) - (6) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât să-și poată exercita pe deplin dreptul de a depune concluzii scrise și probe suplimentare, odată ce se va edifica cu privire la modalitatea în care ofertantul ... a ofertat prestarea serviciilor de reparații și mentenanță aferente vehiculului ofertat. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzelor de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ..., prin care ... critică comunicarea rezultatului procedurii nr. ..., emisă de ..., în calitate de entitate contractantă, solicitând cele ante- menționate. În motivarea contestației, contestatorul prezintă un scurt istoric al procedurii arătând că, prin comunicarea nr. ..., i s-a adus la cunoștință faptul că oferta sa a fost declarată admisibilă, dar necâștigătoare, oferta câștigătoare fiind cea depusă de .... ... prezintă, în continuare, motivele pentru care, în opinia sa, evaluarea ofertei declarate câștigătoare s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale incidente din următoarele considerente: În calitate de distribuitor oficial autorizat al companiei ..., a depus o ofertă în cadrul procedurii de atribuire, nominalizând în calitate de subcontractanți, entitățile ... și ... care au fost declarate/nominalizate pentru prestarea serviciilor de revizie și întreținere pentru auto-sașiu și respectiv sistemul de ridicare al vehiculului. Elementul de departajare a fost generat de diferența de preț de aproximativ 23.000 lei, fără TVA față de oferta declarată câștigătoare, în condițiile în care s-a aflat în situația de a nominaliza cei 2 subcontractanți care au presupus cumularea la nivelul cuantumului propunerii financiare a unor elemente de cost presupuse de asigurarea prestării serviciilor de mentenanță, conform standard alelor de calitate impuse de producător. Ofertantul declarat câștigător nu a nominalizat nicio astfel de entitate prestatoare de servicii, fiind incertă modalitatea în care acesta a procedat la cuantificarea costului reviziilor obligatorii solicitate de entitatea contractantă (minim o revizie pe an x 3 ani). Atât în cadrul descrierii obiectului contractului de furnizare, cât și în cadrul caietului de sarcini, entitatea contractantă a precizat în mod explicit în cadrul Capitolului 3.9.2 - Mentenanță preventivă. Din punct de vedere al legislației aplicabile serviciile de mentenanță pot fi prestate, în primul rând numai de către o entitate/operator Pagina 2 din 10
economic autorizat de Registrul Auto Roman în condițiile prevăzute în RNTR 9 aprobat prin Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. ... pentru aprobarea Reglementarilor privind autorizarea operatorilor economici care desfășoară activități de reparații, de întreținere, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucție a vehiculelor rutiere, precum și de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz și în al doilea rând, numai de o entitate autorizata R.A.R. care este agreată de producătorul vehiculului. Subcontractantul ... este autorizat de RAR pentru activități de reparații și ale vehiculelor rutiere în Clasa 1. Clasa 1 se acordă pentru operatorii economici care îndeplinesc condițiile de autorizare din reglementări pentru a desfășura toate operațiunile prevăzute pentru cel puțin unul dintre sistemele A1.1 – A1.8 și care dețin abilitarea din partea unui producător de vehicule sau a reprezentantului autorizat al acestuia. Ofertantul ... nu apare că ar deține o astfel de autorizație cu consecința că, în fapt, aceasta entitate nu poate asigura serviciile de reparații pentru vehiculul ofertat, respectiv o eventuală intervenție ar intra în sfera contravențională și ar conduce inclusiv la pierderea garanției producătorului. În lipsa deținerii unei autorizații pentru activitățile proprii, ofertantul ... avea posibilitatea, ca singura alternativă de îndeplinire a cerințelor caietului de sarcini, nominalizarea unui subcontractant, însă o astfel de informație nu rezultă din înscrisurile publicate de autoritatea contractantă în SICAP. Întrucât, ... nu este autorizat de RAR să efectueze activități de reparații ale vehiculelor și nici nu apare că ar fi nominalizat un subcontractant autorizat, contestatorul apreciază că organizatoarea procedurii avea obligația de a reține incidența dispozițiilor art. 137 alin. (3) lit. a) și c) din HG nr. 395/2016. În concluzie, contestatorul solicită Consiliului să dispună admiterea prezentei contestații, astfel cum a fost formulată și motivată. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. Prin punctul de vedere comunicat prin adresa nr. .... solicită următoarele: - respingerea, ca netemeinică și nelegală, a contestației formulată de ...; - menținerea valabilității Anexei 5 a raportului de atribuire nr. .... din ...; - menținerea comunicării privind rezultatul procedurii nr..... din .... ca fiind legală și temeinică. Față de criticile contestatorului, entitatea contractantă învederează următoarele: Evaluarea ofertelor tehnice s-a făcut cu respectarea prevederilor legale și a cerințelor din caietul de sarcini aferent documentației de Pagina 3 din 10
atribuire. A analizat temeinic și nepărtinitor ofertele tuturor ofertanților pe baza informațiilor existente în cuprinsul acestora. În caietul de sarcini a solicitat următoarele: „Reviziile tehnice efectuate în perioada de garanție, conform programului de revizii tehnice prezentat de ofertant pentru utilaj se vor executa în ..., în unitățile service agreate de producător”. Ofertantul ... a menționat că aceste revizii se vor efectua în service-urile deținute de subcontractantul ... pentru care a prezentat dovada că acesta este agreat de furnizorul autosasiurilor (MAN) să presteze serviciile de revizii în perioada de garanție, precum și Autorizațiile RAR a service-urilor pe care le deține acesta. Ofertantul ... a menționat, în propunerea tehnică, la pagina 10 (235 din dosarul achiziţiei) următoarele: „Reviziile tehnice efectuate în perioada de garanție, conform programului de revizii tehnice prezentat de ofertant pentru utilaj se vor executa în Romania, în unitățile service agreate de producător (menționam că producătorul autosasiului este ...)". Analizând informațiile declarate de cei doi ofertanți în propunerile lor tehnice, comisia de evaluare a considerat că cerința cu privire la locația de prestare a serviciilor de întreținere obligatorii în perioada de garanție a fost îndeplinită de ambii ofertanți. În data de ....., a emis Anexa 5 - Raportul procedurii prin care a hotărât următoarele: - declara oferta ... ca fiind câștigătoare cu un punctaj total de 100,00 puncte - declara oferta ... (cu subcontractanții ... și ...) ca fiind necâștigătoare cu un punctaj de 98,37 puncte. În data de ...., a emis comunicările rezultatului procedurii. Referitor la susținerea contestatorul cum că oferta ... nu apare ca ar deține o autorizație RAR (pentru reparare și întreținere camioane), entitatea contractantă precizează că: - nu a solicitat nicăieri în cadrul documentației de atribuire sau a caietului de sarcini ca locul de prestare a serviciilor de revizii obligatorii în perioada de garanție să fie autorizat RAR; - nu a impus în cadrul documentației sau a caietului de sarcini modul contractual existent între ofertant și persoana juridică care deține locațiile unde se vor presta serviciile de revizii obligatorii în perioada de garanție, ca urmare fiecare ofertant fiind liber să aleagă modul contractual de prestare a serviciilor de revizii obligatorii în perioada de garanție. Ca urmare: - ofertantul ... a ales varianta subcontractării serviciilor de revizii obligatorii în perioada de garanție către ..., firmă autorizată a producătorului MAN în ... pentru a presta servicii de reparare a Pagina 4 din 10
camioanelor MAN, precum și service autorizat RAR pentru prestare de servicii de reparații camioane; - ofertantul ... a ales varianta colaborării directe cu service-urile autorizate ale producătorului de sașiu respectiv rețeaua ... din .... Singura cerință din documentație cu privire la locul de prestare a serviciilor de revizii obligatorii a fost ca acestea să se desfășoare în service-uri autorizate de producătorul autoșasiurilor, cerință care a fost îndeplinită de ambii ofertanți. În concluzie, ... solicită respingerea contestației formulată de ... ca fiind netemeinică și nelegală. În drept, se invocă prevederile Legii nr. 101/2016, cele ale Legii nr. 99/2016, precum și cele ale normelor de aplicare aprobate prin HG nr. 394/2016. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. Urmare a studierii dosarului cauzei, prin adresa nr. .... prezintă concluzii scrise, prin care fundamentează argumentele prezentate prin contestație referitoare la motivele pentru care consideră că oferta desemnată câștigătoare este neconformă. ... a constituit cauțiunea în cuantum de .... Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ..., în calitate de entitate contractantă, a inițiat procedura de atribuire, prin licitație deschisă, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect ..., prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. .... Valoarea estimată a contractului este de .... lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț. Au fost primite în cadrul procedurii 2 oferte, în urma evaluării cărora a fost încheiat raportul procedurii nr. ...., prin care a fost desemnată câștigătoare oferta depusă de ..., cu un punctaj total de 100 puncte, având o propunere financiară de .... Nemulțumit de acest rezultat al procedurii, pentru motivele evocate în cele ce preced, ... a depus contestația de față, prin care critică evaluarea ofertei desemnată câștigătoare, susținând că este nelegală. Examinând contestația, Consiliul ia act că autorul acesteia reclamă decizia de desemnare a ofertei ... drept câștigătoare, susținând că acest ofertant nu a declarat un subcontractant care să dețină autorizația RAR necesară prestării serviciului de reparație a vehiculului ofertat. Analizând acest considerent de pretinsă nelegalitate, Consiliul constată, având în vedere și susținerile entității contractante, că problema care se impune a fi dezlegată, cu prioritate, este aceea dacă Pagina 5 din 10
ofertanții aveau obligația de a prezenta autorizația RAR despre care face vorbire contestatorul. În acest sens, se observă că în motivarea contestației, ... face trimitere la prevederile cap. 3.9.2 – Mentenanța preventivă din caietul de sarcini, menționând că toate aceste specificații sunt reiterate și la nivelul Clauzelor contractuale articolele de la 12.9 la 12.20 . Invocă contestatorul și prevederile din documentul Instrucțiuni pentru ofertanți având conținutul: Se recomandă ca propunerea tehnică să cuprindă secțiunile din structura caietului de sarcini, după cum urmează: (…) 2). Modalitatea de îndeplinire a cerințelor referitoare la: - asigurarea disponibilității în contextul cerințelor incluse în Caietul de Sarcini, prin prezentarea activităților și a modalității efective de realizare a acestora pentru a demonstra atingerea obiectivelor asociate Contractului; - garanție și remedierea defectelor apărute în perioada de garanție în contextul cerințelor incluse in Caietul de Sarcini; (…). Parcurgând aceste prevederi, Consiliul constată că entitatea contractantă nu a impus în sarcina ofertanților obligația de a prezenta autorizația RAR la care face referire contestatorul. De altfel, nici contestatorul nu indică cerințele exprese ale documentației de atribuire prin intermediul cărora să se fi solicitat prezentarea în ofertă a autorizației RAR necesară prestării serviciilor de reparații a vehiculului ofertat. În acest context, obligația la care face referire contestatorul se impune a fi analizată prin prisma dispozițiilor art. 164 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, potrivit cu care Entitatea contractantă are obligaţia de a elabora documentaţia de atribuire care conţine toate informaţiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă şi precisă cu privire la cerinţele achiziţiei sectoriale, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire. dar și a prevederilor art. 88 din același act normativ, preluate și la nivelul art. 129 alin. (1) din HG nr. 394/2016, precum și a prevederilor art. 133 alin. (1) lit. b) și lit. f) din HG nr. 394/2016, acestea din urmă stabilind în sarcina comisiei de evaluare atribuțiile de verificare a îndeplinirii criteriilor de calificare de către ofertanți și de verificare a conformității propunerilor tehnice ale ofertanților cu prevederile caietului de sarcini. Așadar, Consiliul determină că, față de ansamblul legislației pe linie de achiziții publice, evaluarea fiecărei oferte se raportează numai la cerințele care îi sunt aplicabile din documentația de atribuire, nu la altele. Este adevărat că prevederile susenunțate din documentația de atribuire conțin referiri cu privire la rezultatul dorit de entitatea contractantă în urma încheierii contractului de achiziție, dar acestea nu pot fi interpretate nicidecum în sensul că echivalează cu obligația Pagina 6 din 10
ofertanților de prezentare a autorizațiilor la care face contestatorul referire. Prin urmare, în contextul documentației de atribuire astfel cum a fost elaborată de entitatea contractantă, rezultă că ofertantul clasat pe primul loc nu era debitorul obligației a cărei neîndeplinire o impută contestatorul. În stabilirea acestei finalități, Consiliul reține ca relevantă și jurisprudența CJUE, obligatorie pentru statele comunitare, care a statuat că obligația de transparență are ca scop în special să garanteze că este înlăturat riscul de arbitrar din partea autorității contractante (Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza ... şi alții, C-599/10, EU:C:2012:191, punctul 25, precum şi jurisprudența acolo citată). De asemenea, Consiliul reține că potrivit jurisprudenței constante a CJUE, în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18, unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le-a stabilit (Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C-336/12, EU:C:2013:647, punctul 40, și Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell'Adda, C- 42/13, EU:C:2014:2345, punctele 42 și 43, Hotărârea din 2 iunie 2016, Pippo Pizzo, C-27/15, EU:C:2016:404, punctul 39). Totodată, conform considerentelor expuse în cauza Pippo Pizzo principiul egalității de tratament impune ca ofertanții să dispună de aceleași șanse în formularea ofertelor lor și implică, așadar, ca aceste oferte să fie supuse acelorași condiții pentru toți ofertanții. Pe de altă parte, obligația de transparență - care constituie corolarul principiului egalității de tratament, are ca scop să garanteze absența riscului de favoritism și de arbitrar din partea autorității contractante. Această obligație implică formularea tuturor condițiilor și modalităților procedurii de atribuire în mod clar, precis și neechivoc în anunțul de participare sau în caietul de sarcini, astfel încât, în primul rând, să permită tuturor ofertanților informați în mod rezonabil și obișnuit de diligenți să le înțeleagă conținutul exact și să le interpreteze în același mod și, în al doilea rând, să permită autorității contractante să verifice efectiv dacă ofertele prezentate de ofertanți corespund criteriilor care guvernează contractul în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell'Adda, C-42/13, EU:C:2014:2345, punctul 44 și jurisprudența citată). Astfel, prezentarea autorizației RAR la care face referire contestatorul, nefiind impusă în mod clar, precis și neechivoc, nu îndeplinește exigența pentru respectarea principului transparenței, astfel cum a fost conturat în jurisprudența CJUE, în special în Hotărârea din cauza Cartiera dell'Adda, anterior menționată, Hotărârea Comisia/CAS Succhi di Frutta, C-496/99 P, EU:C:2004:236, punctul 110, și Hotărârea Cartiera dell'Adda, C-42/13, EU:C:2014:2345, punctul 44, Hotărârea Curții din 12 martie 2015, eVigilo Ltd, C-538/13, EU:C:2015:166, punctul 32. De asemenea, se impune a fi avut în vedere că una dintre regulile de interpretare logică a textelor normative, care poate fi extinsă și la cele consensuale, este că „unde legea nu distinge, nici interpretul nu Pagina 7 din 10
trebuie să distingă – ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”, regulă ce presupune că unei formulări generale a textului trebuie să îi corespundă o aplicare generală a acestuia, fără a face apel la distincții pe care nu le prevede. Elocvente în ceea ce privește obligația entității contractante de a se raporta în evaluarea ofertelor la regulile documentației de atribuire explicit stabilite sunt și considerentele regăsite în Hotărârea din 26 ianuarie 2023, ... împotriva ...., C-403/21, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, formulată în temeiul articolului 267 privind Tratatul pentru funcționarea Uniunii Europene, de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, conform cărora: 60 Fiind cel mai bine plasată pentru a evalua propriile nevoi, autorității contractante i sa recunoscut de către legiuitorul Uniunii o largă putere de apreciere cu ocazia stabilirii criteriilor de selecție, fapt demonstrat în special de utilizarea recurentă a verbului „a putea” la articolul 58 din Directiva 2014/24. Astfel, în conformitate cu alineatul (1) al acestui articol, aceasta beneficiază de o anumită marjă de apreciere pentru definirea condițiilor de participare la o procedură de atribuire a unui contract pe care le consideră ca având legătură și fiind proporționale cu obiectul contractului și de natură să garanteze că un candidat sau un ofertant dispune de capacitate juridică și financiară, precum și de competențele tehnice și profesionale necesare pentru executarea contractului care urmează să fie atribuit. Mai precis, potrivit alineatului (4) al articolului menționat, autoritatea contractantă apreciază în mod liber condițiile de participare pe care le consideră proprii, din punctul său de vedere, pentru a garanta în special executarea contractului la un nivel de calitate pe care îl estimează ca adecvat (Hotărârea din 31 martie 2022, Smetna palata na Republika Bulgaria, C195/21, EU:C:2022:239, punctul 50). 61 În exercitarea acestei largi puteri de apreciere, autoritatea contractantă poate decide să includă, printre criteriile de selecție menționate întrun anunț de participare sau întrun caiet de sarcini, obligații rezultate din reglementări speciale aplicabile unor activități care sunt susceptibile să trebuiască să fie realizate în cadrul executării unui contract de achiziții publice și care nu au o importanță semnificativă. 62 Invers, autoritatea contractantă poate utiliza deopotrivă această largă putere de apreciere pentru a considera că nu este necesar ca aceste obligații să figureze printre criteriile de selecție. O atare alegere sar putea explica în special prin faptul că obligațiile respective nu au o importanță semnificativă sau prin caracterul eventual al realizării activităților cărora li se aplică obligațiile în cauză. Autoritatea contractantă ar putea prefera de asemenea să menționeze aceleași obligații în cadrul condițiilor de executare a contractului pentru a nu impune respectarea acestora decât ofertantului câștigător (a se vedea prin analogie Hotărârea din 7 septembrie 2021, Klaipėdos regiono atliekų tvarkymo centras, C927/19, EU:C:2021:700, punctele 88 și 89). 67 Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă principiile proporționalității și transparenței garantate la articolul 18 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2014/24 trebuie interpretate în sensul că se opun ca documentele achiziției să fie completate de drept cu criterii de calificare Pagina 8 din 10
rezultate din reglementări speciale aplicabile unor activități legate de contractul ce urmează să fie atribuit care nu au fost prevăzute în aceste documente și pe care autoritatea contractantă nu a intenționat să le impună operatorilor economici în cauză. 68 Astfel cum reiese din răspunsul dat la prima întrebare, pentru a nu a lipsi de substanță larga putere de apreciere de care dispune autoritatea contractantă pentru a stabili criteriile de selecție pe care intenționează să le impună operatorilor economici drept condiții de participare la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții, obligațiile rezultate din reglementări speciale aplicabile unor activități legate de un contract de achiziții publice care urmează să fie atribuit nu se pot adăuga de drept în calitate de criterii de selecție la criteriile menționate expres în documentele acestui contract. 69 Prin urmare, este necesar să se răspundă la a doua întrebare că principiile proporționalității și transparenței garantate la articolul 18 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2014/24 trebuie interpretate în sensul că se opun ca documentele achiziției să fie completate de drept cu criterii de calificare rezultate din reglementări speciale aplicabile unor activități legate de contractul ce urmează să fie atribuit care nu au fost prevăzute în aceste documente și pe care autoritatea contractantă nu a intenționat să le impună operatorilor economici în cauză. În deplin acord cu cele statuate de CJUE în cauzele anterior menționate, Consiliul reține că obligația de transparență interzice entității contractante să respingă o ofertă care respectă cerințele documentației, întemeindu-se pe motive legate de cerințe care nu se regăsesc în aceasta, cum sunt cele invocate de contestator în prezenta cauză. Așadar, Consiliul reține că ofertanții nu aveau obligația de a prezenta autorizația RAR indicată de contestator, cum corect susține entitatea contractantă. Pe cale de consecință, va fi respinsă și susținerea contestatorului legată de obligația ofertantului câștigător de a desemna un subcontractant, fiind lipsită de suport în circumstanțele de fapt relevate. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept expuse, Consiliul, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, va respinge contestația, ca nefondată. Decizia este obligatorie pentru părți, potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația depusă de ..., în contradictoriu cu .... Pagina 9 din 10
Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 10 din 10
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.