Decizie 580/2025
Decizie CNSC2025_580_2025_Decizie_580.pdf, BO2025_580_2025_BO2025_580.pdf
Document CNSC
DRUPAS CONSTRUCTII SRL în contradictoriu cu COMUNA BUCOV (CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BUCOV)
Decizia CNSC nr. 580/C7/312 din 06.03.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Execuție trotuare dalate, podețe și rigole în comuna Bucov, sat Bucov, județul Prahova - etapa 2”, Număr referință: 2843531_2024_PAAPD1470412, cod CPV 45233161-5 Lucrări de construcții de trotuare (Rev. 2), organizată de COMUNA BUCOV (CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BUCOV), cu sediul în localitatea Bucov, strada Constantin Stere nr. 1, județul Prahova, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat următoarele: - anularea deciziei autoritatii contractante de stabilire câştigătoare a ofertei prezentate de societatea ITARO SRL, decizie transmisă prin comunicarea nr. 5204/27.01.2025 privind rezultatul procedurii de atribuire, respectiv anularea parţială a raportului procedurii nr. 5201/27.01.2025 în ceea ce priveste declararea ca fiind admisibilă, conformă şi câştigătoare a ofertei depusă de ITARO SRL, precum şi anularea comunicărilor subsecvente raportului procedurii şi a oricăror acte precedente sau subsecvente privind desemnarea ca admisibilă, conformă …Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de DRUPAS CONSTRUCŢII SRL, cu sediul în Bucureşti, strada Şaradei nr. 6, Subsol, sc. 1, ap.1, sector 1, reprezentată convenţional de Societatea Civilă de Avocaţi Fenechiu, Savu & Asociaţii, cu sediul profesional în Bucureşti, strada Turnul Eiffel nr. 6, sector 2, în contradictoriu cu COMUNA BUCOV (CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BUCOV), cu sediul în localitatea Bucov, strada Constantin Stere nr. 1, județul Prahova, în calitate de autoritate contractantă și anulează raportul procedurii nr. 5201/27.01.2025, în partea care privește oferta ITARO SRL, precum și aplicarea criteriului de atribuire, Pagina 2 din 3Verifică pasajul în context →
Astfel cum rezultă din propunerea tehnică, pag. 615 – 617 indicate și de societatea intervenintă, prin raportare la graficul Gantt prezentat, a fost indicat numărul de muncitori necesari pentru principalele categorii de lucrări care se vor realiza. Cu toate că a solicitat acces la oferta câștigătoarei, iar autoritatea contractantă i-a pus la dispoziție documentele acestei oferte, societatea contestatoare nu a precizat motivele pentru care a considerat că (...) SRL a avut în vedere pentru execuția contractului doar 7 muncitori care ar rezulta din cuprinsul graficului Gantt. Din aceste motive, critica societății contestatoare sub acest aspect se consideră nefondată. Cât privește cea de-a doua critică a societății contestatoare, în referire la disonanţa evidentă între numărul de muncitori declaraţi per obiectiv şi cel alocat fiecărei categorii de lucrări, spre exemplu, pentru obiectivul „01. Trotuare”, (...) SRL a declarat un număr total de 6 muncitori, însă adunând muncitorii alocaţi fie…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_580_2025_Decizie_580.pdf, BO2025_580_2025_BO2025_580.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 580 / C7 / 312 Data: 06.03.2025 Prin contestația nr. 104/03.02.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 6215/04.02.2025, formulată de DRUPAS CONSTRUCŢII SRL, cu sediul în Bucureşti, strada Şaradei nr. 6, Subsol, sc. 1, ap.1, sector 1, având CUI RO34774111, număr de înregistrare în Registrul Comerțului J40/8622/2015, reprezentată prin Ştefan Silvian – administrtor şi convenţional de Societatea Civilă de Avocaţi Fenechiu, Savu & Asociaţii, cu sediul profesional în Bucureşti, strada Turnul Eiffel nr. 6, sector 2, privind procedura simplificată, organizată pentru atribuirea contractului de lucrări având ca obiect „Execuție trotuare dalate, podețe și rigole în comuna Bucov, sat Bucov, județul Prahova - etapa 2”, Număr referință: 2843531_2024_PAAPD1470412, cod CPV 45233161-5 Lucrări de construcții de trotuare (Rev. 2), organizată de COMUNA BUCOV (CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BUCOV), cu sediul în localitatea Bucov, strada Constantin Stere nr. 1, județul Prahova, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat următoarele: - anularea deciziei autoritatii contractante de stabilire câştigătoare a ofertei prezentate de societatea ITARO SRL, decizie transmisă prin comunicarea nr. 5204/27.01.2025 privind rezultatul procedurii de atribuire, respectiv anularea parţială a raportului procedurii nr. 5201/27.01.2025 în ceea ce priveste declararea ca fiind admisibilă, conformă şi câştigătoare a ofertei depusă de ITARO SRL, precum şi anularea comunicărilor subsecvente raportului procedurii şi a oricăror acte precedente sau subsecvente privind desemnarea ca admisibilă, conformă şi câştigătoare a ofertei ITARO SRL; Pagina 1 din 3
- obligarea autorităţii contractante la aplicarea aspectelor de fapt şi de drept stabilite de Consiliu prin motivarea sa, în ceea ce privește oferta societăţii ITARO SRL, şi continuarea procedurii de atribuire. - obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor efectuate pentru soluţionarea contestaţiei, conform documentelor doveditoare ale cheltuielilor efectuate pe care le va detalia şi le va depune la Consiliu conform prevederilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016. Prin adresa nr. 112/11.02.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 8620/11.02.2025, ITARO SRL, cu sediul în Slobozia, șoseaua Brăilei nr. 17, județul Ialomiţa, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J21/958/1994, având CUI RO6583035, reprezentată prin Roșca Doru, în calitatea de administrator, a formulat cerere de intervenție cu privire la contestația formulată de către DRUPAS CONSTRUCŢII SRL, prin intermediul căreia solicită următoarele: - în principal: încuviinţarea în principiu a cererii de intervenţie în interes propriu având în vedere că există şi un drept propriu, pe care înţelege să îl apere, şi în considerarea prevederilor art. 61 alin. (2) din Cod proc. Civ. admiterea acesteia; - în subsidiar: în situaţia în care Consiliul va aprecia ca fiind inadmisibilă cererea de intervenţie în interes propriu, admiterea acesteia ca fiind o intervenţie accesorie, în interesul autorităţii contractante, în sensul prevăzut de art. 61 alin. (3) din Cod proc. Civ; - respingerea contestaţiei ca nefondată, iar pe cale de consecinţă menţinerea ca fiind temeinice şi legale actele autorităţii contractante. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de DRUPAS CONSTRUCŢII SRL, cu sediul în Bucureşti, strada Şaradei nr. 6, Subsol, sc. 1, ap.1, sector 1, reprezentată convenţional de Societatea Civilă de Avocaţi Fenechiu, Savu & Asociaţii, cu sediul profesional în Bucureşti, strada Turnul Eiffel nr. 6, sector 2, în contradictoriu cu COMUNA BUCOV (CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BUCOV), cu sediul în localitatea Bucov, strada Constantin Stere nr. 1, județul Prahova, în calitate de autoritate contractantă și anulează raportul procedurii nr. 5201/27.01.2025, în partea care privește oferta ITARO SRL, precum și aplicarea criteriului de atribuire, Pagina 2 din 3
inclusiv comunicările privind rezultatul procedurii, transmise ofertantului ITARO SRL, precum și societății contestatoare. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei ITARO SRL, în termen de cel mult 15 zile de la data primirii prezentei, cu respectarea considerentelor prezentei decizii, a documentației de atribuire și a prevederilor legale în vigoare. Comunicările privind rezultatul procedurii se vor transmite operatorilor economici implicați cu respectarea termenului legal prevăzut. Admite, în parte, capătul de cerere formulat de contestatoare cu privire la obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea contestației. Obligă autoritatea contractantă la plata către contestatoare a sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli ocazionate de soluționarea contestației și respinge cererea contestatoarei de obligare a autorității contractante la plata sumei de 2.950 lei reprezentând cheltuieli disproporționate, pentru considerentele expuse în motivarea deciziei. Respinge, ca nefondată, cererea de intervenție formulată de ITARO SRL, cu sediul în Slobozia, șoseaua Brăilei nr. 17, județul Ialomiţa. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 3 din 3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 580 / C7 / 312 Data: 06.03.2025 Prin contestația nr. 104/03.02.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. (...)/04.02.2025, formulată de (...) SRL, cu sediul în ..., având CUI ..., număr de înregistrare în Registrul Comerțului ..., reprezentată prin ... – administrtor şi convenţional de (...), cu sediul profesional în (...), privind procedura simplificată, organizată pentru atribuirea contractului de lucrări având ca obiect „(...), cod CPV 45233161-5 (...) (Rev. 2), organizată de (...)), cu sediul în localitatea (...), (...), în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat următoarele: - anularea deciziei autoritatii contractante de stabilire câştigătoare a ofertei prezentate de societatea (...) SRL, decizie transmisă prin comunicarea nr. 5204/27.01.2025 privind rezultatul procedurii de atribuire, respectiv anularea parţială a raportului procedurii nr. 5201/27.01.2025 în ceea ce priveste declararea ca fiind admisibilă, conformă şi câştigătoare a ofertei depusă de (...) SRL, precum şi anularea comunicărilor subsecvente raportului procedurii şi a oricăror acte precedente sau subsecvente privind desemnarea ca admisibilă, conformă şi câştigătoare a ofertei (...) SRL; - obligarea autorităţii contractante la aplicarea aspectelor de fapt şi de drept stabilite de Consiliu prin motivarea sa, în ceea ce privește oferta societăţii (...) SRL, şi continuarea procedurii de atribuire. - obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor efectuate pentru soluţionarea contestaţiei, conform documentelor doveditoare ale cheltuielilor efectuate pe care le va detalia şi le va depune la Consiliu conform prevederilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016. Prin adresa nr. 112/11.02.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 8620/11.02.2025, (...) SRL, cu sediul în ...., înregistrată la Oficiul Pagina 1 din 30
Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ... reprezentată prin ...., în calitatea de administrator, a formulat cerere de intervenție cu privire la contestația formulată de către (...) SRL, prin intermediul căreia solicită următoarele: - în principal: încuviinţarea în principiu a cererii de intervenţie în interes propriu având în vedere că există şi un drept propriu, pe care înţelege să îl apere, şi în considerarea prevederilor art. 61 alin. (2) din Cod proc. Civ. admiterea acesteia; - în subsidiar: în situaţia în care Consiliul va aprecia ca fiind inadmisibilă cererea de intervenţie în interes propriu, admiterea acesteia ca fiind o intervenţie accesorie, în interesul autorităţii contractante, în sensul prevăzut de art. 61 alin. (3) din Cod proc. Civ; - respingerea contestaţiei ca nefondată, iar pe cale de consecinţă menţinerea ca fiind temeinice şi legale actele autorităţii contractante. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația formulată de (...) SRL, prin care se critică decizia autorității contractante, (...)) potrivit căreia oferta societății (...) SRL a fost declarată admisibilă și căștigătoare. Contestatoarea precizează că în urma publicării raportului procedurii, la data de 28.01.2025, a solicitat acces la dosarul procedurii, respectiv la oferta depusă de societatea (...) SRL, întrucât aceasta nu fusese declarată confidenţială. Astfel, în urma studierii dosarului în data de 29.01.2025, contestatoarea susține că acceptarea ofertei depuse de (...) SRL este rezultatul unei evaluări netemeinice şi nelegale, care echivalează cu încălcarea principiului tratamentului egal al ofertanţilor şi conduce, în mod inevitabil, la o atribuire nelegală, motiv pentru care se impune anularea deciziei de atribuire şi reevaluarea ofertei declarate câstigatoare în conformitate cu prevederile legale aplicabile. Cu titlu prealabil, consideră că propunerea tehnică depusă de (...) SRL în cadrul procedurii de atribuire este vădit neconformă, conţinând inconsecvenţe majore care o fac dincolo de orice bănuială rezonabilă incompatibilă cu cerinţele documentaţiei de atribuire şi cu principiile fundamentale ale achiziţiilor publice. Analiza detaliată a documentelor prezentate de ofertantul declarat câştigător relevă o serie de vicii grave, constând în: i) subdimensionarea artificială a resurselor umane; ii) modificarea ilegală a duratei de execuţie; iii) discrepanţe între propunerea tehnică şi cea financiară; iv) preţuri nerealist de mici pentru materiale esenţiale şi Pagina 2 din 30
v) omisiunea unor cheltuieli obligatorii, toate acestea având ca efect alterarea echilibrului concurenţial şi crearea unei aparenţe frauduloase de conformitate. Sub un prim aspect, arată că propunerea tehnică a (...) SRL este marcată de inconsecvenţe majore, care demonstrează imposibilitatea obiectivă a realizării lucrărilor în conformitate cu parametrii declaraţi şi care, per se, atrag sancţiunea neconformităţii şi inadmisibilităţii ofertei. Astfel, graficul Gantt prezentat de ofertant indică un număr total de 7 muncitori alocaţi pentru întreaga investiţie, în timp ce analiza necesarului real de resurse umane arată că pentru executarea lucrărilor sunt necesare 50.000 de ore de muncă, conform propunerii financiare. Aplicând formula standard de calcul, ţinând cont de durata estimată a contractului şi de numărul mediu de ore lucrate lunar conform reglementărilor în vigoare (OUG nr. 93/2023), se observă că cei 7 muncitori ar putea presta, cumulat, doar 13.888 ore, ceea ce demonstrează fără echivoc faptul că oferta depusă este nerealistă şi imposibil de implementat în condiţiile asumate contractual. Per a contrario, dacă ofertantul ar fi intenţionat să respecte propriile sale angajamente privind durata execuţiei şi necesarul de resurse umane, ar fi trebuit să declare un număr semnificativ mai mare de muncitori, ceea ce ar fi condus, inevitabil, la o creştere considerabilă a valorii ofertei. Sub un al doilea aspect, analiza structurii propunerii tehnice relevă o disonanţă evidentă între numărul de muncitori declaraţi per obiectiv şi cel alocat fiecărei categorii de lucrări. Spre exemplu, pentru obiectivul „01. Trotuare”, (...) SRL a declarat un număr total de 6 muncitori, însă adunând muncitorii alocaţi fiecărei categorii componente, rezultă un număr total de 88 de muncitori, diferenţă care evidenţiază o lipsă de coerenţă structurală a ofertei şi o încercare clară de a manipula în mod artificial parametrii ofertei pentru a părea viabilă. În plus, aceeaşi anomalie se regăseşte şi la obiectivul „Refacere structură rutieră drumuri laterale”, unde ofertantul a declarat un singur muncitor pentru întreaga lucrare, în condiţiile în care, pe fiecare categorie componentă a acestui obiectiv, sunt alocaţi câte 3 muncitori, ceea ce evidenţiază o fractură logică în întocmirea propunerii tehnice. Or, dacă s-ar accepta, ad absurdum, această abordare, ar trebui să se admită că un singur muncitor ar putea realiza montarea a 6 staţii de autobuz într-un interval de 1,8 ore per staţie, ceea ce este evident imposibil din punct de vedere tehnic şi logistic. O astfel de planificare defectuoasă a resurselor, dublată de o inconsecvenţă evidentă în alocarea forţei de muncă, demonstrează faptul că oferta societății (...) SRL a fost construită în mod artificial pentru a se încadra în anumite limite valorice, fără a avea o bază reală de implementare, ceea ce o face neconformă şi impune respingerea sa conform dispoziţiilor art. 137 alin. (3) lit. a) din Normele metodologice din 2016 de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice. Pagina 3 din 30
Astfel, propunerea tehnică a societatii (...) SRL conţine neconcordanţe grave între resursele umane declarate şi numărul real de muncitori, ceea ce face imposibilă execuţia lucrărilor în termenele stabilite. Sub un al treilea aspect, în ceea ce priveşte propunerea tehnică a societatii (...) SRL, îl constituie modificarea nepermisă a duratei de execuţie după depunerea ofertei, fapt care încalcă în mod flagrant principiile de transparenţă, egalitate de tratament şi predictibilitate ce guvernează procedurile de achiziţii publice. În documentaţia de atribuire, autoritatea contractantă a stabilit în mod expres că durata execuţiei lucrărilor este de 18 luni, această cerinţă având caracter obligatoriu şi reprezentând un element esenţial al contractului ce urmează a fi atribuit. Cu toate acestea, (...) SRL, prin propunerea sa tehnică iniţială, a ofertat o durată de execuţie de 12 luni, ceea ce demonstrează fără echivoc nesocotirea unei cerinţe minimale a caietului de sarcini. Această omisiune gravă ar fi trebuit să conducă, ope legis, la respingerea imediată a ofertei ca fiind neconformă, potrivit art. 137 alin. (3) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 98/2016, care prevede că o ofertă este considerată neconformă dacă nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini. În speţă, (...) SRL a depus o ofertă care, prin nerespectarea termenului de execuţie impus, nu era capabilă să răspundă exigenţelor contractului, ceea ce atrage, ipso facto, obligaţia comisiei de evaluare de a o exclude din procedură. Mai mult, în urma solicitărilor de clarificări adresate de autoritatea contractantă, (...) SRL a modificat ex post propunerea tehnică, ajustând durata de execuţie la 18 luni, încercând astfel să corecteze deficienţa ofertei sale iniţiale. În acest sens redă „Solicitare clarificare 6”: „Deoarece investitia este finantata din Bugetul Local al Comunei (...) va rugam sa clarificaţi daca suma este cuprinsa și aprobata prin BVC. avand în vedere ca la art 2.2 din draftul de contract specificaţi ca „Achizitorul are obligaţia de a plăti lucrările executate în limita alocarilor aprobate cu această destinație”. „Răspuns”: „Da, suma este prevăzută în BVC, fiind aprobate credite de angajament multianuale”. Contestatoarea consideră că o asemenea modificare este inacceptabilă, şi contravine în mod direct art. 134 alin. (6) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 98/2016, care stabileşte în mod imperativ că orice modificare a conţinutului propunerii tehnice după depunerea ofertelor atrage respingerea acesteia. În deplină concordanţă cu aspectele reliefate, sunt şi clarificările aduse de Agenţia Naţională pentru Achiziţii în rezolvarea diferitelor speţe, din care redă extras. Totodată, contestatoarea invocă jurisprudenţa instanţelor naţionale, Hotărârea din 29 martie 2012, SAG ELV SLOVENSKO și alţii, C-599/10, a CJUE și articolul 2 din Directiva 2004/18. Pagina 4 din 30
Astfel, având în vedere practica reliefată, în care se sancţionează situaţia când în urma clarificărilor solicitate de autoritatea contractantă, ofertantul îşi modifică oferta iniţială, ajustând termenul de execuţie, se impune în mod automat aplicarea în prezenta procedură a art. 134 alin. (6) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 98/2016, care conduc la declararea ofertei ca fiind inacceptabilă. În concluzie, potrivit regulii conform căreia normele juridice clare nu se interpretează („in claris non fit interpretatio” sau „interpretatio cessat în claris”), modificarea unui element esenţial al propunerii tehnice în urma depunerii ofertei nu poate fi justificată sub nicio formă prin prisma clarificărilor permise de lege, întrucât, în realitate, s-a produs o modificare substanţială a parametrilor iniţiali ai ofertei, ceea ce reprezintă o încălcare flagrantă a principiului egalităţii de tratament între ofertanţi. Astfel, contestatoarea reclamă nelegalitatea conduitei autorităţii contractante de a cere şi de a accepta ca (...) SRL să-şi modifice oferta prin răspunsurile la clarificările ce i-au fost cerute. Prin acest mod, s-a creat în favoarea acestui ofertant un avantaj evident, aspect interzis expres prin prevederea art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 Coroborând aspectele de fapt şi cele de drept avute în vedere mai sus, subliniază faptul că societatea (...) SRL nu a răspuns cerinţelor documentaţiei de atribuire, context în care autoritatea contractantă trebuia să facă aplicarea dispoziţiei art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016 şi să o declare neconformă, iar mai apoi, având în vedere modificările survenite ca urmare a clarificării ofertei, trebuia să constate caracterul ei inacceptabil, reieşit din aplicarea prevederilor art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016. Prin declararea ofertei (...) SRL ca fiind câștigătoare, s-au încălcat prevederile art. 137 alin. (1) şi alin. (5) din HG nr. 395/2016. Totodată, contestatoarea prezintă argumente de nelegalitate a evaluării propunerea financiară a ofertantului (...) SRL, considerând că este neconformă. Cu titlu prealabil, susține că se impune anularea procedurii de atribuire şi respectiv reevaluarea ofertelor, având în vedere deficienţele majore ale propunerii financiare, care denotă nu doar o lipsă de corelare cu propunerea tehnică, ci şi încălcarea principiilor fundamentale ale achiziţiilor publice, în special cele privind transparenţa, concurenţa reală şi asigurarea unei execuţii contractuale conforme cu cerinţele documentaţiei de atribuire. Sub un prim aspect, susține că propunerea financiară prezentată de (...) SRL nu este corelată cu propunerea tehnică, ceea ce atrage imposibilitatea executării contractului în condiţiile impuse de documentaţia de atribuire. Astfel, (...) SRL a declarat furnizori de materiale aflaţi la distanţe considerabile faţă de locaţia execuţiei lucrărilor (ex.: 119 km pentru pavaje, 283 km pentru indicatoare rutiere), însă, în propunerea financiară, toate transporturile au fost cotate la 20 km, fără nicio justificare obiectivă. Această practică frauduloasă a avut ca efect Pagina 5 din 30
diminuarea nejustificată a costurilor totale ale ofertei, creând un avantaj competitiv neloial faţă de ceilalţi ofertanţi. O ofertă care prezintă astfel de contradicţii între propunerea tehnică şi cea financiară este, ipso facto, inacceptabilă. Practic, această „neconcordanţă” are ca efect diminuarea artificială a costurilor totale ale ofertei şi constituie o încălcare a clarificărilor, care stabileau în mod expres obligaţia ofertanţilor de a cota distanţele reale de transport. În acest sens redă „Solicitare clarificare 3 Vă rugăm să permiteri ofertanţilor să își coteze distanţele reale de transport în conformitate cu furnizorii proprii și cu locaţia bazelor de producţie proprii”. „Răspuns: În vederea prezentării unei oferte reale; fiecare ofertant să coteze distanțele reale de transport în funcţie de distanța la care se află fiecare ofertant și de furnizorii de materiale ai fiecărui ofertant”. În plus, lipsa corelării între propunerea tehnică şi cea financiară este sancţionată potrivit 137 alin. (3) lit. a), respectiv d) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 98/2016, pe care le redă. În concluzie, contestatoarea consideră că în cazul (...) SRL, propunerea financiară nu reflectă în mod real costurile transportului, întrucât declară furnizori de materiale la distanţe mari, dar include costuri de transport minime (ex. 20 km). Sub un al doilea aspect, o altă problemă fundamentală identificată în cadrul propunerii financiare o constituie costurile neobişnuit de mici pentru anumite categorii de lucrări şi materiale, aspect care ridică suspiciuni rezonabile privind caracterul sustenabil al ofertei. Conform art. 210 alin. (5) din Legea 98/2016, autoritatea contractantă are obligaţia de a verifica caracterul anormal de scăzut al unei oferte atunci când există indicii că aceasta nu poate fi executată la nivelul calitativ cerut fără a genera riscuri de neîndeplinire a contractului. Astfel, (...) SRL a declarat preţuri nerealist de mici pentru materiale esenţiale, fără a prezenta nicio justificare tehnică sau economică. Spre exemplu, în Formularul C6, preţul declarat pentru parapetul metalic este de 5,36 lei/kg, cu mult sub media pieţei, iar pentru balastul stabilizat cu ciment, preţul ofertat este de 82 lei/mc, în condiţiile în care costul real al acestui material este de cel puţin 270 lei/mc. Practic, conform 137 alin. (3) lit. g), din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 98/2016, oferta este neconformă dacă propunerea financiară conţine costuri neobişnuit de mici, ceea ce afectează capacitatea ofertantului de a executa contractul în condiţiile impuse de caietul de sarcini. În cazul de faţă, (...) SRL a ofertat preţuri mult sub media pieţei pentru materiale esenţiale (ex.: parapet metalic la 5,36 lei/kg, balast stabilizat cu ciment la 82 lei/mc), ceea ce creează suspiciunea unui preţ de dumping şi a unei oferte neconforme. Sub un al treilea aspect, analizând oferta financiară a societății (...) SRL, se observa cu usurință că graficul fizic și valoric prezentat (care ar trebui să cuprindă toate valorile și categoriile de lucrări ce fac obiectul contractului) nu cuprinde toate cheltuielile din ofertă. Astfel, din Pagina 6 din 30
acest grafic lipseste o sumă de 62.460 lei, fără TVA, reprezentând contravaloarea dotărilor. De aici reiese modul superficial de verificare și evaluare a documentelor de către autoritatea contractantă, care a determinat astfel favorizarea ofertantului declarat câștigător. Din graficul fizic și valoric prezentat a doua oară de (...) SRL, în urma clarificărilor, pe lângă faptul că însăși prezentarea acestuia cu alte resurse și valori decât cel inițial reprezintă o modificare nepermisă şi nelegală a ofertei, se observă că reies aceleași neconcordanțe ca și cele prezentate mai sus cu privire la propunerea tehnică. Sub un al patrulea aspect, analizând oferta financiară a societatii (...) SRL în raport cu cerinţele documentaţiei de atribuire şi cu devizele aferente, se constată o diferenţă esenţială între cantităţile de materiale necesare şi cele efectiv ofertate, fapt ce conduce la concluzia că oferta nu este corelată cu propunerea tehnică şi, implicit, nu asigură executarea contractului conform cerinţelor autorităţii contractante. Contestatoarea susține că un exemplu concret este eliminarea din oferta financiară a cantităţii de 89.372,34 kg de oţel beton (BST500S), material esenţial pentru realizarea unor categorii de lucrări precum rigole, ziduri de sprijin şi podeţe tubulare. Concret, ofertantul nu a inclus materialul BST500S (oţel beton) în propunerea sa financiară, deşi acest material este absolut necesar pentru execuţia lucrărilor prevăzute în documentaţia de atribuire. Din listele de cantităţi de lucrări (Formularul F3) rezultă clar că pentru diverse categorii de lucrări sunt necesare următoarele cantităţi de oţel BST500S: - trotuare - 77.531,96 kg - zid de sprijin - 8.174,51 kg - profil L - 144,20 kg Cantitatea totală rezultată este de 88.487,47 kg, iar aplicând coeficientul de consum din reţetă (1,01 kg/kg), cantitatea real necesară este de 89.372,34 kg. Or, în propunerea financiară a societatii (...) SRL, acest material nu apare în extrasele de materiale (Formularul C6). În mod normal, toate materialele necesare lucrărilor din Formularul F3 trebuie să se regăsească automat în Formularul C6, ceea ce nu s-a întâmplat. Prin această omisiune, ofertantul a eliminat complet un cost real şi obligatoriu din propunerea sa financiară, diminuând în mod nejustificat valoarea totală a ofertei sale cu 442.393,08 lei. Această incongruenţă este esenţială, deoarece: - Formularul F3 (Listele cu cantităţi de lucrări) reprezintă documentul care stabileşte exact volumul de materiale necesare pentru fiecare categorie de lucrări, și, - Formularul C6 (Extrasele de materiale) trebuie să reflecte fidel aceste cantităţi, întrucât orice diferenţă între cele două formulare conduce la imposibilitatea execuţiei lucrărilor în conformitate cu cerinţele tehnice. Pagina 7 din 30
Contestoarea consideră că, în mod evident, prin omiterea acestor cantităţi, (...) SRL a propus o ofertă care nu acoperă în mod real resursele necesare execuţiei, ceea ce contravine art. 137 alin. (3) lit. d) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 98/2016, potrivit căruia o ofertă este neconformă dacă „propunerea financiară nu este corelată cu elementele propunerii tehnice, ceea ce poate conduce la executarea defectuoasă a contractului”. Mai mult decât atât, această diferenţă nu a fost justificată de ofertant în răspunsurile la clarificări. (...) SRL a susţinut că materialul nu se regăseşte în Formularul C6 pentru că nu este inclus în devize, ceea ce este o explicaţie eronată, întrucât devizele trebuie să reflecte realitatea lucrărilor asumate prin propunerea tehnică, iar eliminarea unor resurse obligatorii nu este permisă. Asftel, având în vedere cele precizate, această omisiune intenţionată a condus la o diminuare artificială a valorii ofertei cu peste 442.393,08 lei, contrar cerinţelor documentaţiei de atribuire. Contestatoare precizează faptul că practica judiciară sancţionează atitudinea culpabilă a unui ofertant, manifestată prin neincluderea unor costuri în ofertă, redând extrase din spețe similare (Hotărârea nr. 1164/2024 din 17.12.2024, emisă de Curtea de Apel Cluj). Pe cale de consecință, susține că propunerea financiară a ofertantului (...) SRL conţine omisiuni esenţiale, care conduc la un preţ nesustenabil, contrar prevederilor legale. Astfel, autoritatea contractantă, în mod nepermis, a acceptat o ofertă care nu asigură executarea contractului conform documentaţiei de atribuire şi prevederilor legale. Prin urmare, această abatere impune anularea deciziei de atribuire și a actelor autoritatii contractante privind desemnarea ca admisibilă, conformă și câstigătoare a ofertei (...) SRL, precum și a comunicărilor privind rezultatul procedurii. Prin punctul său de vedere nr. 5863/07.02.2025, înregistrat la Consiliu cu nr. 8958/12.02.2025, autoritatea contractantă a solicitat respingerea contestaţiei (...) SRL ca fiind neîntemeiată şi menținerea deciziei sale prin care oferta societății (...) SRL a fost desemnată câștigătoare. Autoritatea contractantă precizează că în cadrul acestei proceduri, au depus oferte trei operatori economici: - (...) SRL, - (...) SRL, - Asocierea ..... SRL În urma evaluării propunerilor financiare, comisia de evaluare a constatat că oferta Asocierii Vlakim SRL este inacceptabilă și neconformă, fiind astfel respinsă. Ofertele (...) SRL şi (...) SRL au fost considerate admisibile, iar în urma aplicării criteriului de atribuire, contractul a fost atribuit (...) SRL, care a avut preţul cel mai scăzut. Autoritatea contractantă prezintă argumente în susținerea deciziei adoptate. Pagina 8 din 30
1. Referitor la numărul de muncitori alocaţi şi numărul de ore de muncă necesare, autoritatea contractantă a susținut că graficul de execuţie şi resursele umane necesare au fost clarificate prin răspunsurile (...) SRL la solicitările de clarificări. (...) SRL a demonstrat că dispune de personalul necesar şi că poate respecta termenul de execuţie stabilit în contract. În răspunsurile la solicitările de clarificare, a fost confirmată alocarea corespunzătoare a resurselor pentru fiecare etapă a proiectului. Conform lista cuprinzând consumurile cu mâna de lucru cumulat pe proiect - formular C7 din cadrul ofertei financiare a ofertantului (...) SRL rezultă un număr de 50.264,877 ore cu un preț pe oră de manoperă de 28 lei ceea ce dovedeşte că se respectă reglementările OUG nr. 93/2023 „pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru sectoarele construcții, agricol și industria alimentară, pentru sectorul de construcții salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabileste în bani, fără a include îndemnizaţiile în conformitate cu Art. 1.- (1) Prin derogare de la prevederile art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru sectorul construcții salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește în bani, fără a include îndemnizaţiile, sporurile și alte adaosuri, la suma de 4.582 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând în medie 27,714 lei/oră”. Din formularului C7 din oferta financiară a (...) SRL, rezultă un număr de ore de 50.264,877, număr ce corespunde cu formularul C7 pus la dispoziţie de autoritatea contractantă, întocmit de proiectant, 50.264,877ore : 378 zile lucrătoare : 8 ore/zi lucrătoare rezultă un necesar de 16,6 muncitori pentru investitie. Conform graficului transmis de ofertantul (...) SRL rezultă un număr de 24 muncitori, suficienţi pentru execuţia investiţiei, ceea ce demonstrează fără echivoc faptul că oferta depusă de ofertantul declarat câștigător este realistă. În ceea ce priveşte graficul Gantt acesta nu a fost solicitat de autoritatea contractantă, deci nu face parte din evaluare. Evaluarea graficului s-a realizat fizic și valoric, evaluare ce s-a realizat și pentru societatea contestatoare, nu pe structura graficului Gantt, deoarece contestatoarea nu a depus graficul Gantt, ci doar graficul fizic și valoric. Contestatoarea doreşte a fi luat în calcul în cadrul evaluarii pentru (...) SRL graficul Gantt, fapt ce nu oferă o egalitate de tratament ofertanţilor. 2. Referitor la preţul ofertat de (...) SRL, aceasta nu a ofertat un preţ neobişnuit de scăzut, valoarea propusă fiind comparabilă cu valorile altor contracte similare. În acest sens autoritatea contractantă invocă art. 210 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 și HG nr. 395/2016 - art. 136 alin. (4) în sensul prevederilor art. 210 alin. (1) din Lege, o ofertă prezintă un preț aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat atunci când preţul ofertat, fără TVA, reprezintă mai puţin de 80% din valoarea estimată a contractului respectiv. Din economia prevederilor legale mai sus mentionate, rezultă că autoritatea contractantă are obligaţia să solicite ofertantului justificarea Pagina 9 din 30
preţului la materiale/manopera doar dacă se află în prezenta unui „pret neobişnuit de scăzut” ceea ce nu a fost cazul ofertei depuse de (...) SRL, deoarece preţul ofertat de acesta este în procent de 97% din valoarea estimată a contractului, astfel că toate sutinerile contestatoarei pe acest aspect sunt neavenite. Aşadar, temeinic și legal comisia de evaluare a concluzionat că oferta financiară a ofertantului (...) SRL este sustenabilă şi nu prezintă riscuri privind calitatea lucrărilor. 3. Referitor la lipsa din graficul fizic și valoric al sumei de 62.460 lei, fără TVA, reprezentând contravaloarea dotărilor, autoritatea contractantă susține că, contrar alegaţiilor contestatoarei, suma de 62.460 lei se regăsește în valoarea din Formularul de ofertă inclusiv în anexa nr. 1 la formularul de ofertă de la pag.5 la pag. 9, cât și în F1- Centralizatorul cheltuielilor pe obiectiv - pag. 10 din oferta financiară F2- Centralizatorul cheltuielilor pe categorii de lucrări, pentru obiectul 1.1. Trotuare în Comuna (...) - pag. 11 din oferta financiară. În graficul fizic și valoric sunt cuprinse doar lucrările fizice de execuţie și montaj. Suma de 62.460 lei fără TVA, ce reprezintă o dotare se regăsește în formularul de ofertă, Centralizatoarele F1, F2, F4. Valoarea totală a ofertei câștigătoare cuprinde inclusiv dotările, respectiv statiile de autobuz, care sunt livrate de furnizor ca și dotare. 4. Referitor la necorelarea propunerii tehnice cu cea financiară, respectiv distanţa furnizorilor de materiale faţă de locul execuţiei lucrărilor, autoritatea contractantă susține că, având în vedere faptul că nu sunt modificări de cantități și materiale și contractul este unul doar de execuţie iar propunerea tehnică este cea solicitată de autoritatea contractanta fără nici o modificare față de proiectul tehnic pus la dispoziţie în SEAP, s-a constatat că ofertantul declarat câștigător a corelat propunerea tehnică cu cea financiară. În concret, în urma solicitării de clarificare nr. 3, respectiv: „Vă rugăm să permiteți ofertanţilor să își coteze distanțele reale de transport în conformitate cu furnizorii proprii și cu locaţia bazelor de producţie proprii”, autoritatea contractantă a permis ofertanţilor să-i coteze propriile distanțe de transport, având în vedere că Indicatoarele de norme de deviz sunt orientative conform Ordinului MLPAT nr. 784/1998 –Ordin pentru aprobarea Normelor metodologice privind conținutul - cadru de organizare a licitaţiilor, prezentare a ofertelor, adjudecare, contractare și decontare a execuţiei lucrărilor. 5. Referitor la omisiunile din cantităţile de lucrări ofertate, respectiv eliminarea din oferta financiară a cantităţii de 89.372,34 kg de oţel beton (BST500S), autoritatea contractantă a susținut că societatea (...) SRL a prezentat toate cantităţile conform cerinţelor documentaţiei de atribuire. În urma solicitărilor de clarificare, (...) SRL a demonstrat că nu există omisiuni şi că oferta este completă şi corectă. În concret, referitor la preţul oțelului beton, autoritatea contractantă a solicitat clarificări prin adresele nr. 4505/15.01.2025, nr. 4708/ 16.01.2025 și nr. 4672/17.01.2025, iar ofertantul câstigător a Pagina 10 din 30
clarificat acest aspect, în sensul că respectă în totalitate „Listele de cantități”, iar la decontare nici un preț pe material, manoperă, utilaj și transport nu va fi modificat. Toate prețurile rămân neschimbate la decontare așa cum rezultă din răspunsul ofertantului declarat câstigător la solicitările de clarificari menționate anterior. Autoritatea contractantă precizează că solicitările contestatoarei în sensul declarări ofertei (...) SRL ca neconformă și inacceptabilă, sunt lipsite de temei legal. Comisia de evaluare a verificat conformitatea dintre propunerile tehnice şi financiare şi nu au fost identificate discrepanţe. Răspunsurile la clarificările financiare demonstrează că oferta (...) SRL este fundamentată corect şi nu prezintă neconcordanţe, având în vedere că autoritatea contractantă a pus la dispoziţie ofertanţilor liste de cantitati (cuprinzând articole de deviz, formulare cu consumuri de material, manoperă, utilaj, transport, Formulare C6, C7, C8, C9 respectate de (...) SRL. Ofertantul declarat câstigător nu a schimbat materialele din cadrul articolelor de deviz, toate materialele din oferta financiară fiind cele solicitate de autoritatea contractantă. Toate materialele conform Formular C6 - Lista cuprinzând consumurile de resurse materiale cumulat pe proiect, sunt însoțite obligatoriu la punerea în operă de certificate de calitate, garanţie, declaraţii de conformitate, declaraţii de performanță, agremente tehnice, etc. toate făcând parte obligatoriu din cartea tehnică a construcţiei. 6. Referitor la modificarea conţinutului ofertei tehnice, autoritatea contractantă a precizat că (...) SRL a transmis clarificările solicitate de comisia de evaluare, fără a modifica soluţiile tehnice sau preţurile, clarificările oferite fiind conforme cu prevederile art. 137 din HG nr. 395/2016. 7. Referitor la modificarea termenului de execuţie, autoritatea contractantă a susținut că societatea (...) SRL nu a modificat termenul de execuţie impus prin documentaţie, ci doar a detaliat graficul de execuţie pentru o mai bună organizare. În conformitate cu art. 134 alin. (4) din HG nr. 395/2016 comunicarea transmisă în sensul alin. (1) către candidat/ofertant trebuie să fie clară și să definească în mod explicit și suficient de detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare. Astfel, prin adresa nr. 24736/30.12.2024, a solicitat clarificări referitor la termenul de execuţie de 18 luni. Ofertantul (...) SRL a răspuns în termenul solicitat de autoritatea contractantă la clarificări, prin care a depus în termen graficul de execuţie cu termen de 18 luni, nemodificând propunerea tehnico - financiară sub niciun aspect, fiind respectată cerinţa de 18 luni stabilită în documentaţia de atribuire. (...) SRL nu a modificat unilateral durata execuţiei lucrărilor, ci a propus o optimizare a planificării activităţilor în cadrul termenului maxim admis. În urma solicitărilor de clarificare, (...) SRL a confirmat angajamentul său ferm de a finaliza lucrările în termenul de 18 luni Pagina 11 din 30
prevăzut în documentaţie, iar propunerea de 12 luni reprezintă o planificare internă optimizată, fără a contraveni obligaţiilor contractuale. Referitor la diferenţa dintre termenul de execuţie şi optimizarea graficului de execuţie, în cadrul procesului de evaluare, (...) SRL a clarificat că durata de 12 luni reprezintă un termen estimativ pentru finalizarea fizică a lucrărilor, însă angajamentele contractuale şi garanţiile oferite respectă termenul contractual obligatoriu de 18 luni, neexistând nicio încălcare a principiilor achiziţiilor publice. Propunerea (...) SRL nu a fost considerată neconformă de comisia de evaluare, întrucât nu a existat o modificare a cerinţei esenţiale impuse prin documentaţia de atribuire. Comisia de evaluare a constatat că termenul de 18 luni este respectat, iar propunerea unui grafic de execuţie optimizat pe 12 luni nu modifică în niciun fel obligaţiile asumate contractual. (...) SRL a explicat în detaliu că durata totală a contractului rămâne 18 luni, iar optimizarea termenului de execuţie nu afectează respectarea cerinţei documentaţiei. Prin urmare, nu există temei legal pentru respingerea ofertei pe acest motiv, întrucât nu a fost încălcată o cerinţă minimală a caietului de sarcini. În concluzie, autoritatea contractantă consideră că, contestaţia formulată de (...) SRL pe acest aspect este neîntemeiată, întrucât (...) SRL respectă termenul contractual de 18 luni, iar propunerea iniţială de 12 luni reprezintă o planificare optimizată a resurselor, fără a afecta obligaţiile asumate. Prin adresa nr. 112/11.02.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 8620/11.02.2025, (...) SRL ofertant declarat câștigător în procedură, a formulat cerere de intervenție cu privire la contestația formulată de către (...) SRL, prin intermediul căreia a solicitat cele redate în partea introductivă. (...) SRL a susținut că societatea (...) SRL a redactat o contestaţie conţinând aprecieri generale neprobate, lipsind cu desăvârşire motivele concrete raportate la conţinutul documentaţiei de atribuire sau a legislaţiei în materie. Totodată, prezintă punctual argumente în com„baterea criticilor contestatoarei cu referire la oferta sa. Prin adresa nr. 143/13.02.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 9464/13.02.2025, contestatoarea a transmis întâmpinare faţă de cererea de intervenţie formulată de (...) SRL, prin intermediul căreia a solicitat următoarele : - respingerea cererii de intervenţie principală ca inadmisibilă şi, pe cale de consecinţă, calificarea acesteia ca fiind o veritabilă cerere de intervenţie accesorie; - respingerea cererii de intervenţie ca neîntemeiată, şi pe cale de consecinţă admiterea contestaţiei, astfel cum a fost formulată. Contestatoarea susține că în prezenta procedură, (...) SRL nu poate avea calitatea de intervenient principal, întrucât acesta doar susţine poziţia autorităţii contractante. Prin urmare, solicită respingerea Pagina 12 din 30
cererii de intervenţie principală formulată de (...) SRL ca inadmisibilă, cu consecinţa reîncadrării acesteia ca intervenţie accesorie, având efectele juridice aferente. Totodată, prezintă argumente în susținerea contestației sale. Prin adresa nr. 130/10.02.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 9331/13.02.2025, contestatoarea a depus dovada cheltuielilor de judecată, respectiv factura seria AVO nr. 839 din 04.02.2025, în valoare de 5.950,00 lei și ordinul de plată aferent emis de Banca Transilvania. Dosarul achiziției a fost transmis de autoritatea contractantă prin adresa nr. 5881/07.02.2025, fiind înregistrat la Consiliu cu nr. 8958/12.02.2025, atât pe suprt letric, cât și electronic. Consiliul a întocmit Notă de prelungire a termenului de soluționare a contestației, cu aplicarea prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În vederea atribuirii contractului de lucrări, având ca obiect „(...), cod CPV 45233161-5 (...) (Rev. 2), (...)), în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată, prin publicarea în SEAP a anunțul de participare simplificat nr. .... Din informațiile anunțului de participare simplificat amintit, s-a reținut că valoarea estimată a contractului de lucrări care se atribuie este de 8.302.167,15 lei, fără TVA, criteriul de atribuire este „Prețul cel mai scăzut”, iar data de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 09.12.2024 ora 15:00. Din raportul procedurii nr. 5201/27.01.2025 s-a reținut, pe de o parte, că au depus ofertă 3 operatori economici, inclusiv societatea contestatoare, iar pe de altă parte că oferta (...) SRL a fost declarată câștigătoare, oferta depusă de societatea contestatoare (...) SRL fiind declarată admisibilă s-a situat pe locul 2 în clasamentul acestor oferte. Nemulțumită fiind de acest rezultat, respectiv de faptul că oferta (...) SRL a fost declarată admisibilă și câștigătoare a procedurii, (...) SRL a depus contestația în analiză, care face obiectul dosarului nr. 312/2025, solicitând următoarele: - anularea deciziei autoritatii contractante de stabilire câştigătoare a ofertei prezentate de societatea (...) SRL, decizie transmisă prin comunicarea nr. 5204/27.01.2025 privind rezultatul procedurii de atribuire, respectiv anularea parţială a raportului procedurii nr. 5201/27.01.2025 în ceea ce priveste declararea ca fiind admisibilă, conformă şi câştigătoare a ofertei depusă de (...) SRL, precum şi anularea comunicărilor subsecvente raportului procedurii şi a oricăror acte precedente sau subsecvente privind desemnarea ca admisibilă, conformă şi câştigătoare a ofertei (...) SRL; - obligarea autorităţii contractante la aplicarea aspectelor de fapt şi de drept stabilite de Consiliu prin motivarea sa, în ceea ce privește oferta societăţii (...) SRL, şi continuarea procedurii de atribuire. Pagina 13 din 30
- obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor efectuate pentru soluţionarea contestaţiei, conform documentelor doveditoare ale cheltuielilor efectuate pe care le va detalia şi le va depune la Consiliu conform prevederilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016. Totodată, cu respectarea prevederilor art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, (...) SRL a făcut dovada constituirii cauțiunii corespunzătoare, în valoare de 88.000,00 lei, conform recipisei de consemnare nr. 211028548/1, emisă de CEC Bank – Sucursala Victoria la data de 10.02.2025. Recipisa de consemnare se va restitui în condițiile stipulate de art. 1.064 din Codul de procedură civilă, coroborate cu dispozițiile art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. În cauza care formează obiectul prezentului dosar, (...) SRL (ofertant desemnat câștigător) a depus cererea de intervenție nr. 112/11.02.2025, înregistrată la CNSC cu nr. 8620/11.02.2025, prin care a solicitat respingerea contestației formulate de către (...) SRL ca nefondată și pe cale de consecință menținerea ca fiind temeinice și legale a actelor autorității contractante. Cu privire la această cerere de intervenție transmisă prin mijloace electronice (e-mail), Consiliului, autorității contractante și contestatoarei, la data de 11.02.2025, se constată că aceasta a fost formulată cu respectarea prevederilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 [Până la soluționarea contestației de către Consiliu, operatorii economici interesați să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii economici participanți la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenție voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestației. În cazul procedurilor a căror inițiere nu se realizează prin publicare în SEAP, termenul de 10 zile se calculează de la data comunicării contestației”], în condițiile în care, așa cum rezultă din documentele aflate la dosarul cauzei, autoritatea contractantă a publicat în SEAP contestația formulată de (...) SRL la data de 03.02.2025, astfel că termenul limită de depunere a unei astfel de cereri, calculat prin aplicarea dispozițiilor anterior citate, s-a împlinit la data 13.02.2025, inclusiv, rezultând că cererea de intervenție transmisă Consiliului, autorității contractante și contestatoarei la data de 11.02.2025 s-a realizat în cadrul termenului legal anterior calculat. Având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) și art. 68 din Legea nr. 101/2016, coroborate cu prevederile art. 61 alin. (3), art. 63, art. 64, art. 65 și art. 67 din Codul de procedură civilă, dar și faptul că în cadrul procedurii de atribuire în cauză, oferta (...) SRL se află pe locul 1 în clasamentul final, iar cererea sa privește respingerea contestației formulate de (...) SRL ca nefondată și pe cale de consecință menținerea ca fiind temeinice și legale a actelor autorității contractante, Consiliul apreciază că aceasta are caracterul unei cereri de intervenție în interesul autorității contractante, urmând a fi admisă în principiu. Ofertanții declarați câștigători și care urmăresc să își prezerve acest status printr-o intervenție în procesul care se poartă în fața Pagina 14 din 30
Consiliului nu au la îndemână decât calea intervenției accesorii, în favoarea și pentru întărirea argumentelor autorității contractante (sprijinirea poziției autorității contractante este de esența intervenției accesorii în favoarea acesteia, pe când, specific intervenției principale este reacția potrivnică atât față de contestatoare, cât și față de autoritatea contractantă). Altminteri, dacă ar formula cerere de intervenție principală – în interes propriu – ar însemna că îmbrățișează calitatea de contestatoare, îndreptându-se direct sau indirect împotriva actului autorității contractante (altfel spus, împotriva autorității contractante) prin care ei au fost desemnați câștigători, ceea ce este lipsit de interes. Se admite în aceste condiții excepția inadmisibilității invocată de contestatoare în legătură cu calificarea cererii de intervenție ca principală, aceasta fiind calificată de CNSC ca cerere de intervenție în interesul autorității contractante. Trecând la soluționarea contestației formulate de (...) SRL, care face obiectul dosarului nr. 312/2025, se constată că aceasta este îndreptată ofertei depuse de (...) SRL, declarată câștigătoare în procedură, considerând că acceptarea acestei oferte este rezultatul unei evaluări netemeinice şi nelegale, care echivalează cu încălcarea principiului tratamentului egal al ofertanţilor şi conduce, în mod inevitabil, la o atribuire nelegală, motiv pentru care se impune anularea deciziei de atribuire şi reevaluarea ofertei declarate câstigatoare în conformitate cu prevederile legale aplicabile. O primă critică formulată de societatea contestatoare privește faptul că ar exista o subdimensionare artificială a resurselor umane, în condițiile în care, din graficul Gantt prezentat de ofertant rezultă un număr total de 7 muncitori alocaţi pentru întreaga investiţie, în timp ce analiza necesarului real de resurse umane arată că pentru executarea lucrărilor sunt necesare 50.000 de ore de muncă, conform propunerii financiare. În punctul de vedere față de contestație, autoritatea contractantă a precizat cu referire la acest aspect, printre altele, următoarele: ”… Din formularului C7 din oferta financiară a (...) SRL, rezultă un număr de ore de 50.264,877, număr ce corespunde cu formularul C7 pus la dispoziţie de autoritatea contractantă, întocmit de proiectant, 50.264,877ore : 378 zile lucrătoare : 8 ore/zi lucrătoare rezultă un necesar de 16,6 muncitori pentru investitie. Conform graficului transmis de ofertantul (...) SRL rezultă un număr de 24 muncitori, suficienţi pentru execuţia investiţiei, ceea ce demonstrează fără echivoc faptul că oferta depusă de ofertantul declarat câștigător este realistă.” Din verificările documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul constată că ofertanta a făcut dovada deținerii unui număr mai mare decât cei 7 muncitori la care s-a referit societatea contestatoare, pentru acoperirea numărului total de ore de manoperă prevăzute în formularului C7 Lista cuprinzând consumurile cu mâna de lucru (50.264,877 ore), formular existent în cadrul propunerii financiare. Pagina 15 din 30
Astfel cum rezultă din propunerea tehnică, pag. 615 – 617 indicate și de societatea intervenintă, prin raportare la graficul Gantt prezentat, a fost indicat numărul de muncitori necesari pentru principalele categorii de lucrări care se vor realiza. Cu toate că a solicitat acces la oferta câștigătoarei, iar autoritatea contractantă i-a pus la dispoziție documentele acestei oferte, societatea contestatoare nu a precizat motivele pentru care a considerat că (...) SRL a avut în vedere pentru execuția contractului doar 7 muncitori care ar rezulta din cuprinsul graficului Gantt. Din aceste motive, critica societății contestatoare sub acest aspect se consideră nefondată. Cât privește cea de-a doua critică a societății contestatoare, în referire la disonanţa evidentă între numărul de muncitori declaraţi per obiectiv şi cel alocat fiecărei categorii de lucrări, spre exemplu, pentru obiectivul „01. Trotuare”, (...) SRL a declarat un număr total de 6 muncitori, însă adunând muncitorii alocaţi fiecărei categorii componente, rezultă un număr total de 88 de muncitori, se constată temeinicia acesteia. În aprecierea asupra acestei finalități, Consiliul a avut în vedere faptul că, în cuprinsul graficului Gantt existent în cadrul propunerii tehnice, la pag. 586 – 610, pentru 1.1 TROTUARE, ofertanta a indicat 6 muncitori, aceasta în condițiile în care, pentru categoriile de lucrări componente, din însumarea numărului de muncitori rezultă 88 (1.1.1 Terasamente - 11; 1.1.2 Structură rut. trotuare pietoni - 8; 1.1.3 Canalizație cabluri - 7; 1.1.4 Accese proprietate - 16; 1.1.5 Stații de autobuz - 2; 1.1.6 Rigole - 31; 1.1.7 Acostament consolidat – 12; 1.1.8 Mintare stațiiautobuz - 1). Vizavi de acest aspect, care demonstrează o necorelare a informațiilor, autoritatea contractantă ar fi putut solicita lămuriri ofertatului, cu respectarea prevederilor art. 134 alin. (1) din Normele metodologice aprobate conform HG nr. 395/2016. Totodată, solicitări de clarificare s-ar fi impus și cu privire la obiectivul 1.5 Refacere structură rutieră drumuri laterale, unde ofertantul a declarat un singur muncitor pentru aceste lucrări, cu toate că, pentru fiecare dintre cele două categorii de lucrări componente a alocat câte 3 muncitori (1.5.1 Refacere structură rutieră drumuri laterale – 3; 1.5.2 Refacerea drumurilor în zona bordurilor – 3). Abordarea aceasta a ofertantului ar fi trebuit clarificată de autoritatea contractantă în temeiul prevederilor mai sus evocate, critica fiind considerată întemeiată. În referire la cea de-a treia critică a societății contestatoare cu privire la modificarea nepermisă a duratei de execuţie ofertate, după depunerea ofertei, fapt care încalcă principiile de transparenţă, egalitate de tratament şi predictibilitate ce guvernează procedurile de achiziţii publice, Consiliul reține faptul că, inițial, ofertantul a prevăzut în ofertă o durată de execuție de 12 luni, cu toate că, în fișa de date, pct. II.2.7, s- au prevăzut 18 luni. Pagina 16 din 30
Totodată, Consiliul a reținut că, în privința duratei de execuție prevăzute în ofertă, cu adresa nr. 24736/30.12.2024, pct. 3, autoritatea contractantă a solicitat ofertantului următoarea clarificare: ”Perioada de execuție a lucrării stabilită în proiectul tehnic și în grafic, este de 18 luni, banii sunt alocați multianual și nu permit decontarea. În acest context vă rugăm să refaceți termenul de execuție (graficul, declarația privind termenul de execuție)”. Acestei solicitări, cu adresa nr. 10/08.01.2025, pct. 3, ofertantul (...) SRL a adus următoarele precizări: ”Atașat acestui răspuns vă trimitem Graficul de execuție și Declarația privind termenul de execuție revizuite. Menționăm că Graficul de execuție atașat inițial în cadrul Propunerii Tehnice a fost realizat în conformitate cu resursele de care dispunem și care ne permit realizarea lucrărilor într-un timp mai scurt”. Ofertantul a depus documentele la care s-a referit în cuprinsul răspunsului. De asemenea, este de reținut faptul că societatea contestatoare a făcut referire la răspunsul consolidat publicat de achizitoare în SEAP la data de 02.12.2024, în cuprinsul căruia, față de solicitarea de clarificare nr. 6: „Deoarece investitia este finantata din Bugetul Local al Comunei (...) va rugam sa clarificaţi daca suma este cuprinsa și aprobata prin BVC avand în vedere ca la art 2.2 din draftul de contract specificaţi ca „Achizitorul are obligaţia de a plăti lucrările executate în limita alocarilor aprobate cu această destinație”, autoritatea contractantă a publicat următorul răspuns: „Da, suma este prevăzută în BVC, fiind aprobate credite de angajament multianuale”. Mai mult, Consiliul a reținut că, prin cererea de intervenție, cu privire la acest aspect, autoarea acesteia a precizat următoarele: «… în funcţie de tehnologia de execuţie şi resursele ce urmează a fi alocate acestui obiectiv, în situaţia în care am fi fost semnatarii acestui contract, am prevăzut o durată mai mică de execuţie, 12 luni, faţă de durata maximă 18 luni. La solicitarea autorităţii contractante, prin care ni s-a comunicat faptul că „banii sunt alocaţi multianual şi nu permit decontarea" în perioada de 12 luni ci numai în perioada de 18 luni, şi prin care ni s-a solicitat modificarea duratei graficului cu o perioadă de 18 luni … am achiesat la cele solicitate şi am transmis graficul conform solicitării autorităţii contractante. In consecinţă, nu se poate considera neconformă oferta noastră deoarece, pe de o parte … am prevăzut un termen iniţial de realizare de 12 luni, mai mic decât termenul maxim, iar pe de altă parte durata aferentă graficului a fost modificată (18 luni) la solicitarea autorităţii contractante. Faţă de toate aceste aspecte, vă solicităm să constaţi caracterul total nefondat al celor învederate şi să respingeţi contestaţia ca nefondată pentru aspectele mai sus menţionate.» Față de cele reținute, având în vedere că, prin fișa de date, la pct. II.2.7, s-a prevăzut o durată de execuție de 18 luni, iar prin răspunsul de clarificare nr. 6, mai sus reținut, autoritatea contractantă a precizat explicit că investiția este prevăzută în BVC și că sunt aprobate credite de Pagina 17 din 30
angajament multianuale, este lipsit de echivoc că nu se putea avea în vedere la realizarea graficului de execuție o durată de execuție de 12 luni (un an) cum a procedat ofertantul (...) SRL. Mai mult, durata de execuție fiind în legătură directă cu plățile care care se vor face pentru lucrările executate în limita alocărilor aprobate cu această destinație, fapt confirmat de aceeași clarificare mai sus reținută, nu existau motive pentru a se avea în vedere în cadrul ofertei o durată mai mică decât cea prevăzută, de 18 luni. Pe de altă parte, este de reținut și faptul că durata de execuție nu a fost aleasă factor de evaluare, pentru a îndreptăți ofertantul că oferteze o durată mai mică de 18 luni, pentru obținerea unui punctaj mai mare. Pentru aceste motive, critica autoarei contestației sub acest aspect se consideră întemeiată. Cu privire la cea de-a patra critică a societății contestatoare în referire la faptul că propunerea financiară depusă de (...) SRL nu ar fi corelată cu propunerea tehnică, în condițiile în care a declarat furnizori de materiale aflaţi la distanţe considerabile faţă de locaţia de execuţie a lucrărilor (ex.: 119 km pentru pavaje, 283 km pentru indicatoare rutiere), însă, în propunerea financiară, toate transporturile au fost cotate la 20 km, fără nicio justificare obiectivă, Consiliul constată temeinicia acesteia. Din verificarea propunerii tehnice (pag. 619 și 620) și a celei financiare (pag. 81) prezentate de (...) SRL, Consiliul constată că cele susținute de societatea contestatoare sunt întemeiate. Astfel, pentru lucrările de pavaj furnizorul este la o distanță de 119 km față de lucrare, iar pentru indicatoarele rutiere, furnizorul este la o distanță de 283 km, însă în cuprinsul formularului C9 Lista cuprinzând consumurile privind transporturile, din propunerea financiare, ofertantul a utilizat articole de transport la 10 km și la 20 km. Este de reținut în acest sens și faptul că, prin răspunsul consolidat publicat în SEAP la data de 29.11.2024, față de solicitarea de clarificare nr. 3: ”Vă rugăm să permiteri ofertanţilor să își coteze distanţele reale de transport în conformitate cu furnizorii proprii și cu locaţia bazelor de producţie proprii”, autoritatea contractantă a formulat următorul răspuns: ”În vederea prezentării unei oferte reale; fiecare ofertant să coteze distanțele reale de transport în funcţie de distanța la care se află fiecare ofertant și de furnizorii de materiale ai fiecărui ofertant”. Prin punctul de vedere față de contestație, cu referire la acest aspect, autoritatea contractantă a precizat următoarele: ”… având în vedere faptul că nu sunt modificări de cantități și materiale și contractul este unul doar de execuţie iar propunerea tehnică este cea solicitată de autoritatea contractanta fără nici o modificare față de proiectul tehnic pus la dispoziţie în SEAP, s-a constatat că ofertantul declarat câștigător a corelat propunerea tehnică cu cea financiară.” Prin cererea de intervenție, autoarea acestea a susținut următoarele: ”… contestatoarea având acces la toate aceste documente inclusiv la propunerea … financiară, putea să constate cu ușurință Pagina 18 din 30
faptul că, propunerea … financiară este susținută de ofertele de preț primite”, susținând, pe de o parte că, din oferta de preț pentru pavaj rezultă că prețul include și valoarea pentru transport, iar pentru semnele de circulație (36 buc. + 10 buc.) pentru transport se va realiza o singură cursă pentru care prezintă un calcul. Având în vedere că toate elemente ofertei, incluse în propunerea tehnică și în cea financiară trebuie să se regăsească într-o corelare perfectă, fără aspecte de neconcordanță, precum cele arătate de contestatoare, Consiliul apreciază că, în mod incorect achizitoarea, prin comisia de evaluare, nu a lămurit cu ofertantul criticat aspectele în discuție, respectiv motivul pentru care cele două categorii de produse se vor achiziționa de la mai mult de 100 km, însă în lista C9 cu tarifele de transport, din propunerea financiară se regăsesc transporturi doar la 10 km și la 20 km. Cu aplicarea prevederilor art. 134 alin. (1) din Normele de aplicare aprobate conform HG nr. 395/2016, achizitoarea ar fi trebuit să lămurească cu ofertantul aspectul în discuție și doar în funcție de răspunsul primit, de concludența/neconcludența acestuia putea să stabilească dacă sunt/nu sunt corelate propunerea tehnică cu cea financiară. Pentru o astfel de neconcordanță, în mod lipsit de echivoc s-ar fi impus o solicitare de clarificare în acest sens. Consiliul nu se poate substitui comisiei de evaluare, pentru a verifica informațiile prezentate în acest sens de societatea intervenientă. Prin urmare, critica societății contestatoare din acest punct de vedere este întemeiată. În referire la cea de-a cincea critică a societății contestatoare, în privința faptului că (...) SRL a cuprins în ofertă (propunerea financiară) preţuri nerealist de mici pentru materiale esenţiale, fără a prezenta nicio justificare tehnică sau economică, precum pentru parapetul metalic - 5,36 lei/kg în C6, iar pentru balastul stabilizat cu ciment 82 lei/mc în C6, în condiţiile în care costul real al acestui material ar fi de cel puţin 270 lei/mc, Consiliul constată că nu au fost demonstate cele susținute. Conform prevederilor art. 249 Cod proc. civilă, sarcina probei revine celui care face o susținere, în acest caz, societatea contestatoare avea obligația de a face dovada celor susținute, respectiv a faptului că, pentru cele două produse, parapetul metalic și balastul stabilizat cu ciment, prețul ofertat ”este cu mult sub media pieței” astfel cum s-a susținut. În aceste condiții, critica societății contestatoare se consideră nedovedită. Se consideră nefondată și critica societății contestatoare cu referire la faptul că ofertantul (...) SRL nu a cuprins în graficul fizic și valoric prezentat (care ar trebui să cuprindă toate valorile și categoriile de lucrări ce fac obiectul contractului) din oferta financiară, valoarea corespunzătoare dotărilor, respectiv 62.460 lei, fără TVA, câtă vreme în fișa de date, la pct. IV.4.2 Modul de prezentare al propunerii Pagina 19 din 30
financiare s-a solicitat, printre altele Graficul de execuţie a lucrărilor fizic si valoric. Contrar celor susținute de contestatoare, valoarea de 62.460 lei, fără TVA, corespunzătoare dotărilor, nu era obligatoriu să fie cuprinsă în acest grafic, câtă vreme acesta trebuia să evidențieze componenta de execuție a contractului de lucrări cauză. Cât privește susținerile contestatoarei cu referire la graficul fizic și valoric modificat de (...) SRL, din durată de 12 luni în durată de execuție de 18 luni, este de reținut, pe de o parte, că acesta s-a prezentat la solicitarea expresă a autorității contractante. Pe de altă parte, fiind prezentat graficul Gantt pentru o durată de execuție mai mare (18 luni față de 12 luni) era îndreptățită modificarea resurselor folosite, și nu a valorilor pentru fiecare categorie de lucrare care nu sunt modificate, față de valorile lucrărilor graficului Gantt din propunerea financiară. În referire la ultima critică a societății contestatoare legată de faptul că în oferta depusă de (...) SRL există o diferenţă esenţială între cantităţile de materiale necesare şi cele efectiv ofertate, fapt ce conduce la concluzia că oferta nu este corelată cu propunerea tehnică şi, implicit, nu asigură executarea contractului conform cerinţelor autorităţii contractante, spre exemplu eliminarea din oferta financiară a cantităţii de 89.372,34 kg de oţel beton (BST500S), material esenţial pentru realizarea unor categorii de lucrări precum rigole, ziduri de sprijin şi podeţe tubulare, Consiliul constată temenicia acesteia. Prin contestație, autoarea acesteia a susținut că «… ofertantul nu a inclus materialul BST500S (oţel beton) în propunerea sa financiară, deşi acest material este absolut necesar pentru execuţia lucrărilor prevăzute în documentaţia de atribuire. Din listele de cantităţi de lucrări (Formularul F3) rezultă clar că pentru diverse categorii de lucrări sunt necesare următoarele cantităţi de oţel BST500S: - trotuare - 77.531,96 kg - zid de sprijin - 8.174,51 kg - profil L - 144,20 kg Cantitatea totală rezultată este de 88.487,47 kg, iar aplicând coeficientul de consum din reţetă (1,01 kg/kg), cantitatea real necesară este de 89.372,34 kg. Or, în propunerea financiară a societatii (...) SRL, acest material nu apare în extrasele de materiale (Formularul C6). În mod normal, toate materialele necesare lucrărilor din Formularul F3 trebuie să se regăsească automat în Formularul C6, ceea ce nu s-a întâmplat. Prin această omisiune, ofertantul a eliminat complet un cost real şi obligatoriu din propunerea sa financiară, diminuând în mod nejustificat valoarea totală a ofertei sale cu 442.393,08 lei. Această incongruenţă este esenţială, deoarece: - Formularul F3 (Listele cu cantităţi de lucrări) reprezintă documentul care stabileşte exact volumul de materiale necesare pentru fiecare categorie de lucrări, Pagina 20 din 30
și, - Formularul C6 (Extrasele de materiale) trebuie să reflecte fidel aceste cantităţi, întrucât orice diferenţă între cele două formulare conduce la imposibilitatea execuţiei lucrărilor în conformitate cu cerinţele tehnice. În mod evident, prin omiterea acestor cantităţi, (...) SRL a propus o ofertă care nu acoperă în mod real resursele necesare execuţiei, ceea ce contravine art. 137 alin. (3) lit. d) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 98/2016, potrivit căruia o ofertă este neconformă dacă „propunerea financiară nu este corelată cu elementele propunerii tehnice, ceea ce poate conduce la executarea defectuoasă a contractului”. Mai mult decât atât, această diferenţă nu a fost justificată de ofertant în răspunsurile la clarificări. (...) SRL a susţinut că materialul nu se regăseşte în Formularul C6 pentru că nu este inclus în devize, ceea ce este o explicaţie eronată, întrucât devizele trebuie să reflecte realitatea lucrărilor asumate prin propunerea tehnică, iar eliminarea unor resurse obligatorii nu este permisă. Având în vedere cele precizate … această omisiune intenţionată a condus la o diminuare artificială a valorii ofertei cu peste 442.393,08 lei, contrar cerinţelor documentaţiei de atribuire. În plus, inclusiv practica judiciară sancţionează atitudinea culpabilă a unui ofertant, manifestată prin neincluderea unor costuri în ofertă (…)». Totodată, Consiliul reține faptul că, în referire la acest material, BST500S (oţel beton), autoritatea contractantă a solicitat ofertantului mai multe clarificări, prin adresele nr. 4505/15.01.2025, nr. 4708/16.01.2025 și nr. 4672/17.01.2025. Prin adresa nr. 4505/15.01.2025, autoritatea contractantă a solicitat ofertantului (...) SRL următoarele: ”… În urma evaluării propunerii financiare depuse de dvs., comisia de evaluare a identificat următoarele neclarități: (…) 2. In cadrul F3-Obiect: Zid de sprijin; Categoria de lucrări: Zid de sprijin H= 1,6m s-au constatat urmatoarele: (…) - Art. de deviz 16-CZ0301A1 - Confecţionare armătură fasonare bare pentru fundaţii izol. continui și radiere în atelier centralizat, cantitate 8174,510 kg de asemeni preţul pe material 0 lei. Vă rugăm să clarificaţi 3. In cadrul F3 - Obiect Profil „L", categoria de lucrări Profil „L" s-au constatat urmatoarele: (…) - Art. de deviz 10-CZ0301A1 - Confecţionare armătură fasonare bare pentru fundaţii izol. continui și radiere în atelier centralizat, cantitate 2636,800 kg de asemeni preţul pe material 0 lei. Vă rugăm să clarificaţi 4. In cadrul F3-Obiect Podeț tabular, categoria de lucrări Podeţe tubulare D400mm Pagina 21 din 30
- Art. de deviz 18-CZ0301A1 - Confecţionare armătură fasonare bare pentru fundaţii izol. continui și radiere în atelier centralizat, cantitate 144,200 kg, preţul pe material 0 lei. Va rugam sa clarificaţi”. Acestei solicitări, ofertantul (...) SRL a prezentat prin adresa nr. 35/16.01.2025, următorul răspuns: ”Referitor la art. CZ0301A1 Confecționare armătură fasonare bare pentru fundații izol. continui și radiere în atelier centalizat dintr-o eroare de program nu s-a înregistrat prețul materialului dar el este cuprins în prețul ofertei. Acest lucru poate fi văzut în cadrul Listei cuprinzând consumurile de material – C6 la poziția 3 Armătură B500C. Precizăm că în realizarea propunerii financiare am ținut cont să respectăm întocmai Documentația de atribuire respectiv listele cu cantități pe categorii de lucrări precum și listele cuprinzând consumurile de resurse material, cu mâna de lucru, ore de funcționare utilaje și transporturi.” Ulterior, autoritatea contractantă a revenit cu o nouă solicitare de clarificare prin adresa nr. 4708/16.01.2025: ”Vă solicităm să confirmați că punerea în operă a materialului cuprins în art. CZ0301A1 – Confecționare armătură fasonare bare pentru fundații izol. continui și radiere în atelier centralizat din toate obiectele care sunt cotate cu ”0” vor fi încasate cu valoarea ”0”, așa cum este prinsă în oferta dvs. de preț, care face parte integrantă din propunerea financiară”, iar ofertanta a răspuns cu adresa nr. 39/16.01.2025 astfel: ”… Așa cum v-am transmis în Răspunsul de clarificare nr. 35/16.01.2025 și pe care îl reatașăm acestui răspuns doar materialul din cadrul articolului mai sus menționat nu s-a înregistrat în cadrul articolului, dar prețul unitar de punerea lui în operă (manoperă și utilaj) înseamnă 2,104 lei/kg așa cum este cuprins în LISTA cu cantitățile de lucrări pe categorii de lucrări F3 pentru fiecare categorie de lucrări. În total punerea în operă a materialului acestui articol din toate obiectele ce fac parte integrantă a ofertei noastre financiare însumând 23050,7 lei …”. Prin adresa nr. 4672/17.01.2025, autoritatea contractantă a revenit cu solicitări suplimentare: ”Având în vedere că răspunsul nr. 39/16.01.2025 este neconcludent pentru solicitarea de clarificări nr. 4708/16.01.2025, vă rugăm să specificați clar cum veți deconta materialul de la Articolul CZ0301A1 - Confecționare armătură fasonare bare pentru fundații izol. continui și radiere în atelier centralizat cotat cu ”0” în cadrul devizelor din oferta financiară. În concluzie vă rugăm să clarificați ferm cum se va deconta materialul sus menționat din cadrul ofertei dvs.”. Acestei din urmă solicitări, ofertantul (...) SRL a răspuns cu adresa nr. 45/17.01.2025: «1. … Așa cum v-am transmis în răspunsul de clarificare cu nr. 35/16.01.2025 și pe care îl reatașăm acestui răspuns, doar materialul din cadrul articolului mai sus menționat nu s-a înregistrat în cadrul articolului, dar prețul unitar de punerea lui în operă (manoperă și utilaj) înseamnă 2,104 lei/kg așa cum este cuprins în Pagina 22 din 30
LISTA cu cantitățile de lucrări pe categorii de lucrări F3 pentru fiecare categorie de lucrări. În total, punerea în operă a materialului acestui articol din toate obiectele ce fac parte integrantă a ofertei noastre financiare însumează 23050,7 lei. Se poate observa că în solicitarea de clarificare nr. 4708/16.01.2025 transmisă de dumneavoastră a fost strict cu privire la tariful de … ”punere în operă a materialului cuprins în art. CZ0301A1 Confecționare armătură fasonare bare pentru fundații izol. continui și radiere în atelier centralizat din toate obiectele care sunt cotate cu 0 vor fi încasate cu 0”. În răspunsul la solicitarea de clarificare nr. 39/16.01.2025 treansmis de SC IUTARO SRL se poate observa că s-a răspuns strict și concludent vis-a-vis de tariful de punere în operă a materialului așa cum a fost solicitat, nicidecum de tariful materialului cuprins în art. CZ0301A1. Specificăm încă o dată că tariful unitar de punere în operă a materialului art. CZ0301A1 este 2,104 lei/kg așa cum este specificat în Lista cu cantitățile de lucrări pe categorii de lucrări F3 a fiecărui biect, iar în total oferta punerea în operă a acestui articol de deviz este de 23050,7 lei. Evidențiem că decontarea materialului de la art. CZ0301A1 nu a fost specificat în solicitarea nr. 4708/16.01.2025. 2. Revenind la solicitarea nr. 4672/17.01.2025 vă transmitem că materialul din art. CZ0301A1 Confecționare armătură fasonare bare pentru fundații izol. continui și radiere în atelier centralizat va fi decontat cu 0 conform devizelor din oferta financiară. …» În aceste condiții, în procesul – verbal intermediar nr. 5 (nr. 4923/21.01.2025) privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerile tehnice, cu referire la oferta (...) SRL, în contextul răspunsurilor de clarificare, mai sus reținute, printre acestea și precizarea ofertantei, din a treia adresă de răspuns, potrivit căreia ” vă transmitem că materialul din art. CZ0301A1 Confecționare armătură fasonare bare pentru fundații izol. continui și radiere în atelier centralizat va fi decontat cu 0 conform devizelor din oferta financiară”, autoritaea contractantă, prin comisia de evaluare a reținut că este răspuns concludent, în temeiul art. 134 alin. (10) din HG nr. 395/2016 și oferă conformă. Consiliul reține și faptul că, prin raportul procedurii nr. 5201/27.01.2025, oferta depusă de (...) SRL fiind clasată pe locul 1, cu prețul cel mai scăzut, a fost declarată câștigătoare, în timp ce oferta contestatoarei a fost declarată admisibilă, fiind clasată pe locul 2 în clasamentul ofertelor admisibile. Totodată, prin punctul de vedere față de contestație, autoritatea contractantă a susținut următoarele: ”Referitor la omisiunile din cantităţile de lucrări ofertate - eliminarea din oferta financiară a cantităţii de 89.372,34 kg de oţel beton (BST500S) … (...) SRL a prezentat toate cantităţile conform cerinţelor documentaţiei de atribuire. Pagina 23 din 30
În urma solicitărilor de clarificare, (...) SRL a demonstrat că nu există omisiuni şi că oferta este completă şi corectă. În concret, referitor la preţul oțelului beton, autoritatea contractantă a solicitat clarificări prin adresele nr. 4505/15.01.2025, nr. 4708/16.01.2025 și nr. 4672/17.01.2025 … iar ofertantul câstigător a clarificat acest aspect, în sensul că respectă în totalitate „Listele de cantități”, iar la decontare nici un preț pe material, manoperă, utilaj și transport nu va fi modificat. Toate prețurile rămân neschimbate la decontare așa cum rezultă din răspunsul ofertantului declarat câstigător la solicitările de clarificari menționate mai sus. Solicitările contestatoarei în sensul declarări ofertei SC (...) SRL ca neconformă și inacceptabilă, sunt lipsite de temei legal. (…) Comisia de evaluare a verificat conformitatea dintre propunerile tehnice şi financiare şi nu au fost identificate discrepanţe. Răspunsurile la clarificările financiare demonstrează că oferta (...) SRL este fundamentată corect şi nu prezintă neconcordanţe, având în vedere că autoritatea contractantă a pus la dispoziţie ofertanţilor liste de cantitati (cuprinzând articole de deviz, formulare cu consumuri de material, manoperă, utilaj, transport, Formulare C6, C7, C8, C9 respectate de (...) SRL. Ofertantul declarat câstigător nu a schimbat materialele din cadrul articolelor de deviz, toate materialele din oferta financiară fiind cele solicitate de autoritatea contractantă. (…) Toate materialele conform Formular C6 - Lista cuprinzând consumurile de resurse materiale cumulat pe proiect, sunt însoțite obligatoriu la punerea în operă de certificate de calitate, garanţie, declaraţii de conformitate, declaraţii de performanță, agremente tehnice, etc. toate făcând parte obligatoriu din cartea tehnică a construcţiei.” Din verificarea ofertei depuse de (...) SRL, Consiliul a constatat, pe de o parte, că în cadrul formularului C6 Lista cuprinzând consumurile de resurse materiale, pag. 71 din propunerea financiară, poz. 3, se regăsește materialul în discuție, respectiv BST500S (oţel beton) în cantitate de 89.372,34 kg (inclusiv coeficientul de consum 1,01), care coincide cu cantitatea din formularul C6 pus la dispoziția ofertanților. Pentru acest material a fost indicat în formularul C6 un preț unitar de 4,95 lei/kg. Totodată, din verificarea Listelor cu cantități de lucrări pe categorii de lucrări, formular F3, depuse de (...) SRL în cadrul propunerii financiare, Consiliul a constatat că pentru toate articolele de deviz CZ0301A1 Confecționare armătură fasonare bare pentru fundații izol. continui și radiere în atelier centralizat valoarea unitară a materialului este ”0 lei”, fiind prevăzută doar valoare pentru manoperă ”0,924 lei/kg” și utilaj ”1,18 lei/kg”. Astfel, după cum a recunoscut și ofertatul (...) SRL valoarea cuprinsă pentru material este ”0 lei”, fiind prevăzută doar valoare pentru manoperă și utilaj, în total pentru acestea două componente ”2,104 lei/kg”. Pagina 24 din 30
Simplul fapt că în formularul C6 din propunerea financiară se regăsește produsul BST500S (oţel beton) în cantitate de 89.372,34 kg, este lipsit de relevanță în evaluarea ofertelor, câtă vreme valoarea acestui produs nu se regăsește în valoarea ofertată (Formularele F3 au valoare ”0” pentru materialul corespunzător articolelor de deviz CZ0301A1). În condițiile în care pentru cantitatea totală de 89.372,34 kg valoarea materialului este ”0 lei”, ofertantul prevăzând doar valori pentru manoperă și utilaj, în total 2,104 lei/kg, se impunea ca autoritatea contractantă să verifice posibilitatea încadrării respectivei omisiuni în categoria abaterii tehnice minore. În acest sens, Consiliul reține prevederile art. 134 alin. (5) – (11) din Normele metodologice aprobate conform HG nr. 395/2016, potrivit cărora, (5) În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispoziţiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă. (6) În cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă comisiei de evaluare potrivit dispoziţiilor alin. (1) conţinutul propunerii tehnice sau propunerii financiare, oferta sa va fi considerată inacceptabilă. (7) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (6), oferta va fi considerată admisibilă în măsura în care modificările operate de ofertant în legătură cu propunerea sa tehnică se încadrează în una din categoriile de mai jos: a) pot fi încadrate în categoria viciilor de formă; sau b) reprezintă corectări ale unor abateri tehnice minore, iar o eventuală modificare a preţului total al ofertei, indusă de aceste corectări, nu ar fi condus la modificarea clasamentului ofertanţilor participanţi la procedura de atribuire. (8) Sunt considerate abateri tehnice minore acele omisiuni/abateri din propunerea tehnică care pot fi completate/corectate într-un mod care nu conduce la depunerea unei noi oferte. (9) O modificare a propunerii tehnice nu poate fi considerată o abatere tehnică minoră a ofertei iniţiale în următoarele situaţii:
a) cuantificarea teoretică în valoare monetară a respectivei abateri/omisiuni depăşeşte 1% din preţul total al ofertei; b) cuantificarea teoretică în valoare monetară a respectivei abateri/omisiuni conduce la eludarea aplicării acelor prevederi ale legii care instituie obligaţii ale autorităţii contractante în raport cu anumite praguri valorice; c) în urma corectării respectivei abateri/omisiuni, se constată că s-ar schimba clasamentul ofertanţilor; Pagina 25 din 30
d) modificarea ar presupune o diminuare calitativă în comparaţie cu oferta iniţială;
e) modificarea vizează o parte din ofertă pentru care documentaţia de atribuire a exclus în mod clar posibilitatea ca ofertanţii să se abată de la cerinţele exacte ale respectivei documentaţii, iar oferta iniţială nu a fost în conformitate cu aceste cerinţe. (10) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (6), oferta va fi considerată admisibilă în măsura în care modificările operate de ofertant, la solicitarea comisiei de evaluare, în legătură cu propunerea sa financiară, reprezintă erori aritmetice, respectiv aspecte care pot fi clarificate cu respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Lege, elementele propunerii financiare urmând a fi corectate, implicit alături de preţul total al ofertei, prin refacerea calculelor aferente. (11) În cazul în care ofertantul nu este de acord cu îndreptarea erorilor aritmetice oferta sa va fi considerată inacceptabilă. Contrar celor reținute de autoritatea contractantă prin procesul – verbal intermediar nr. 5 privind evaluarea propunerilor financiare, prevederile art. 134 alin. (10) din HG nr. 395/2016, nu sunt aplicabile, omisiunea valorii pentru materialul BST500S (oţel beton) în cantitate de 89.372,34 kg (inclusiv coeficientul de consum 1,01), nu poate fi încadrată în dispozițiile legale anterior menționate. La o simplă verificare a valorii omisiunii în discuție, având în vedere cantitatea de 89.372,34 kg și prețul 4,95 lei/kg din formularul C6 depus de ofertant, rezultă o valoare de 442.393,04 lei, care reprezintă 5,49% din valoarea ofertată (8.058.333,55 lei, fără TVA). Mai mult, prin adăugarea valorii omise pentru cantitatea totală de oțel beton, respectiv 442.393,04 lei la valoarea ofertată, rezultă o valoare de 8.500.726,59 lei, fără TVA, cu consecința modificării clasamentului ofertanților declarați admisibili (valoarea ofertată de contestatoare fiind de 8.144.948,05 lei, fără TVA). Față de cele reținute, Consiliul constată că evaluarea ofertei depuse de (...) SRL nu s-a realizat cu exigența impusă de legislația în materia achizițiilor publice, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestația depusă de (...) SRL, în contradictoriu cu (...)), în calitate de autoritate contractantă și va anula raportul procedurii nr. 5201/27.01.2025, în partea care privește oferta (...) SRL, precum și aplicarea criteriului de atribuire, inclusiv comunicările privind rezultatul procedurii, transmise ofertantului (...) SRL, precum și societății contestatoare. Totodată, Consiliul va obliga autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei (...) SRL, în termen de cel mult 15 zile de la data primirii prezentei, cu respectarea considerentelor prezentei decizii, a documentației de atribuire și a prevederilor legale în vigoare. Comunicările privind rezultatul procedurii se vor transmite operatorilor economici implicați cu respectarea termenului legal prevăzut. Pe cale de consecință, Consiliul va respinge cererea de intervenție formulată de (...) SRL. Pagina 26 din 30
În ceea ce privește cererea contestatoarei de obligare a autorității contractante la plata sumei de 5.950 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocațial), Consiliul o va admite, în parte, pentru următoarele motive: Codul de procedură civilă stipulează următoarele: - Art. 451: „(1) Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului. (2) Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său. (3) Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător la plata experților judiciari și a specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3). (4) Nu vor putea fi însă micșorate cheltuielile de judecată având ca obiect plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și plata sumelor cuvenite martorilor potrivit alin. (1)”; - Art. 452: „Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”; - Art. 453: „(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
(2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată”. Având în vedere dispozițiile anterior menționate, se constată că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată este culpa procesuală a părții. În speță, Consiliul reține culpa procesuală a autorității contractante în intentarea acțiunii de către contestatoarea (...) SRL, motiv pentru care Consiliul apreciază că, în speță, se impune obligarea autorității contractante la plata unor cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat. Cheltuielile reclamate de contestatoare sunt în sumă de 5.950 lei și reprezintă servicii de consultanță juridică și reprezentare contestație, prestate de SCA Fenechiu Savu și Asociații, dovedite cu factura seria AVO nr. 839 din 04.02.2025 și achitate prin intermediul Băncii Transilvania prin ordinul de plată nr. 198/05.02.2025. Pagina 27 din 30
Analizând temeinicia pretențiilor contestatoarei, referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate, reprezentând onorariu avocat, Consiliul apreciază că se impune reducerea onorariului de avocat la suma de 3.000 lei, din următoarele considerente: Având în vedere faptul că procedura de soluționare este o procedură scrisă, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, facultativă și gratuită potrivit art. 24 alin. (4) din Constituția României și având în vedere faptul că, în speță, nu s-au dispus audieri sau depunerea de concluzii orale, Consiliul apreciază că suma solicitată de contestatoare este excesivă. Cheltuielile de judecată cuprind orice cheltuieli pe care partea care a câștigat procesul va dovedi că le-a făcut, cum sunt onorariile de avocat, costul dactilografierii actelor depuse la dosar etc., dar numai cele strict necesare pentru buna desfășurare a soluționării prezentei contestații. Potrivit prevederilor art. 68 din Legea nr. 101/2016 coroborat cu art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă și, ținând seama de serviciile prestate de SCA Fenechiu Savu și Asociații, Consiliul, analizând prin prisma dispozițiilor art. 451 alin. (2) din Codul de procedură, cererea de plată a sumei de 5.950 lei, reprezentând onorariu avocat suportat de contestatoare cu ocazia soluționării contestației sale la CNSC, apreciază că respectiva sumă trebuie redusă. Astfel, având în vedere faptul că, așa cum s-a reținut prin considerente, unele critici ale contestatoarei s-au dovedit a fi nefondate, în temeiul art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă („Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său”), cererea contestatoarei de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate cu soluționarea prezentei contestații, va fi admisă, în parte. În acest sens, în temeiul prevederilor legale enumerate anterior, va obliga autoritatea contractantă la plata către contestatoare a sumei de 3.000 lei și va respinge cererea contestatoarei de obligare a autorității contractante la plata sumei de 2.950 lei reprezentând cheltuieli disproporționate (conform dispozițiilor legale citate anterior). Consiliul va da eficiență dispozițiilor art. 451 alin. (2) Cod procedură civilă, coroborat cu art. 68 din Legea nr. 101/2016, în sensul că va reduce onorariul de avocat, considerând că prin aceasta nu se intervine în convenția încheiată de contestatoare, în calitate de client, și avocatul ei, pentru că în acest fel ar fi încălcate dispozițiile art. 1270 Cod civil. De asemenea, se apreciază că nu se aduce atingere nici dispozițiilor Legii nr. 51/1995, potrivit cărora avocații sunt liberi ca prin înțelegere cu clienții lor să stabilească onorarii, întrucât Consiliul nu face altceva decât să stabilească, în cadrul raportului juridic procesual civil, cheltuielile de judecată, astfel că, prin aplicarea dispozițiilor art. 68 din Pagina 28 din 30
Legea nr. 101/2016 raportat la art. 451 alin. (2) Cod procedură civilă, Consiliul nu cenzurează contractul de asistență juridică, ci doar stabilește în mod corespunzător cuantumul cheltuielilor de judecată, în raport de criticile admise. Pentru aceste considerente, Consiliul apreciază că reducerea onorariului de la 5.950 lei, la suma de 3.000 lei, este în concordanță cu munca depusă de avocat, complexitatea cauzei și numărul criticilor admise. În condițiile art. 451 Cod procedură civilă, contestatoarea este îndreptățită să solicite cheltuielile de judecată, respectiv onorariu de avocat, care însă poate fi diminuat de către Consiliul, în condițiile legale menționate anterior. Dispoziția art. 451 Cod procedură civilă este în concordanță și cu jurisprudența CEDO conform căreia un reclamant poate obține rambursarea cheltuielilor sale de judecată în măsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil. În soluționarea acestui aspect, Consiliul reține Decizia ICCJ nr. 3/2020 prin care s-au statuat următoarele: „în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă, motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă”. În consecință, în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite, în parte, capătul de cerere formulat de contestatoare cu privire la obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea contestațiilor, va obliga autoritatea contractantă la plata către contestatoare a sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli ocazionate de soluționarea contestației și va respinge cererea contestatoarei de obligare a autorității contractante la plata sumei de 2.950 lei reprezentând cheltuieli disproporționate, pentru considerentele expuse în motivarea deciziei. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de (...) SRL, cu sediul în ....., reprezentată convenţional de (...), cu sediul profesional în (...), în contradictoriu cu (...)), cu sediul în localitatea (...), (...), în calitate de autoritate contractantă și anulează raportul procedurii nr. 5201/27.01.2025, în partea care privește oferta (...) SRL, precum și aplicarea criteriului de atribuire, inclusiv comunicările privind rezultatul procedurii, transmise ofertantului (...) SRL, precum și societății contestatoare. Pagina 29 din 30
Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei (...) SRL, în termen de cel mult 15 zile de la data primirii prezentei, cu respectarea considerentelor prezentei decizii, a documentației de atribuire și a prevederilor legale în vigoare. Comunicările privind rezultatul procedurii se vor transmite operatorilor economici implicați cu respectarea termenului legal prevăzut. Admite, în parte, capătul de cerere formulat de contestatoare cu privire la obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea contestației. Obligă autoritatea contractantă la plata către contestatoare a sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli ocazionate de soluționarea contestației și respinge cererea contestatoarei de obligare a autorității contractante la plata sumei de 2.950 lei reprezentând cheltuieli disproporționate, pentru considerentele expuse în motivarea deciziei. Respinge, ca nefondată, cererea de intervenție formulată de (...) SRL, cu sediul în Slobozia, șoseaua Brăilei nr. 17, județul Ialomiţa. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Redactată în 5 exemplare originale, conține 30 pagini. Pagina 30 din 30
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.