Decizie 402/2025
Decizie CNSC2025_402_2025_Decizie_402.pdf, BO2025_402_2025_BO2025_402.pdf
Document CNSC
ENTERPRISE FOCUSED SOLUTIONS SRL în contradictoriu cu MULTIDIMENSION SRL
Decizia CNSC nr. 402/C11/110 din 18.02.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect ”Echipamente digitale (componenta hardware)” s-a solicitat: 1. anularea deciziei de anulare a procedurii de atribuire şi a tuturor actelor subsecvente acesteia; 2. continuarea procedurii de atribuire prin aplicarea în mod corespunzător a criteriului de atribuire şi atribuirea contractului de achiziţie publică. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei de competență materială a Consiliului în soluționarea contestației, invocată din oficiu. Admite contestația formulată de ENTERPRISE FOCUSED SOLUTIONS SRL, în contradictoriu cu MULTIDIMENSION SRL. Anulează actul autorității contractante privind decizia de anulare a procedurii de atribuire, precum și comunicarea privind această decizie. Obliga autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei de competență materială a Consiliului în soluționarea contestației, invocată din oficiu. Admite contestația formulată de ENTERPRISE FOCUSED SOLUTIONS SRL, în contradictoriu cu MULTIDIMENSION SRL. Anulează actul autorității contractante privind decizia de anulare a procedurii de atribuire, precum și comunicarea privind această decizie. Obliga autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
cerințele impuse. În schimb, ofertantul s-a limitat să precizeze: "Termen de livrare, instalare, punere în funcțiune și instruire: maxim 20 zile lucrătoare de la data efectuării plății de către Beneficiar, la locația de implementare din Intr. Știrbei Vodă, nr. 6, sector 1, .......... La livrare, subscrisa va prezenta rapoarte de testare întocmite conform metodelor de testare adecvate. În conformitate cu cerințele specificate, vom elibera la livrare declarație de conformitate specifică utilizând produsele configurației împreună cu seriile de produs, dosarul tehnic al produselor, manualul de utilizare, certificatul de calibrare, certificatul de calitate, certificatul de garanție și raportul de testare efectivă și benchmark." Autoritatea contractantă menționează că există un risc evident de neconformitate, suprapus peste o condiție de plată neagreată de către finanțator și recunoaște că, la data publicării anunțului de participare, documentația de atribuire conținea unele erori care au im…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_402_2025_Decizie_402.pdf, BO2025_402_2025_BO2025_402.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 402/C11/110 Data: 18.02.2025 Prin contestația nr. C1401/14.01.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 2630/16.01.2025, depusă de ENTERPRISE FOCUSED SOLUTIONS SRL, cu sediul social în municipiul București, Sector 3, str. Baba Novac nr. 23, bl. G10, sc. 2, ap. 85, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J40/20324/2008, având cod unic de înregistrare R024825960, reprezentată legal prin administrator Ungheanu Alexandru-Viorel, împotriva adresei nr. 1/08.01.2025, privind procedura simplificată organizată de MULTIDIMENSION SRL, cu sediul în localitatea Săveni, str. Ciprian Porumbescu nr. 7, județul Ialomița, în calitate de organizatoare, pentru atribuirea contractului de furnizare având ca obiect ”Echipamente digitale (componenta hardware)” s-a solicitat: 1. anularea deciziei de anulare a procedurii de atribuire şi a tuturor actelor subsecvente acesteia; 2. continuarea procedurii de atribuire prin aplicarea în mod corespunzător a criteriului de atribuire şi atribuirea contractului de achiziţie publică. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei de competență materială a Consiliului în soluționarea contestației, invocată din oficiu. Admite contestația formulată de ENTERPRISE FOCUSED SOLUTIONS SRL, în contradictoriu cu MULTIDIMENSION SRL. Anulează actul autorității contractante privind decizia de anulare a procedurii de atribuire, precum și comunicarea privind această decizie. Obliga autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă Pagina 1 din 2
aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin motivarea sa, și să continue procedura de atribuire. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 402/C11/110 Data: 18.02.2025 Prin contestația nr. C1401/14.01.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 2630/16.01.2025, depusă de ......... SRL, cu sediul social în municipiul ........., ........., ..., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. ........., având cod unic de înregistrare R024825960, reprezentată legal prin administrator ..., împotriva adresei nr. 1/08.01.2025, privind procedura simplificată organizată de ......... SRL, cu sediul în localitatea ........., ...., județul ........., în calitate de organizatoare, pentru atribuirea contractului de furnizare având ca obiect ”Echipamente digitale (componenta hardware)” s-a solicitat: 1. ......... de atribuire şi a tuturor actelor subsecvente acesteia; 2. continuarea procedurii de atribuire prin aplicarea în mod corespunzător a criteriului de atribuire şi atribuirea contractului de achiziţie publică. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ofertanta ......... SRL solicită cele menționate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea susține că, la data de 11.12.2024, ......... SRL a publicat în SEAP anunțul de participare simplificat nr. SCN1157029, pentru atribuirea contractului de achiziţie publică referitor la proiectul „Competence Center for Climate Change Digital Twin for Earth forecasts and societal redressment”, finanţat prin PNRR, Componenta C9, Investiţia 1.5, aplicând Legea nr. 98/2016 şi HG nr. 395/2016. Contestatoarea a depus o ofertă, fiind unicul ofertant înscris. La 30 decembrie 2024, ora 19:34, autoritatea a solicitat, prin adresa nr. 127/30.12.2024 publicată în SICAP, modificarea ofertei, cerând schimbări legate de locaţia de livrare (........., str. Liveni, nr. 4, sector 4) şi termenul de plată (maxim 10 zile după recepţie). Autoritatea a Pagina 1 din 18
justificat solicitarea prin faptul că echipamentele ofertate nu sunt un „sistem standardizat omologat şi recunoscut în piaţa de profil”. Oferta contestatoarei include următoarele echipamente: - ”Laptop tip 1 ACER™: 1 bucată - Laptop tip 2 LENOVO™: 1 bucată - Server tip 1 eXORIA™: 1 bucată - Server tip 2 eXORIA™: 1 bucată” Documentaţia tehnică depusă conţine: ”- Certificat SR EN ISO 9001:2015, emis de TOTAL ISO CERT, nr. C113RC4-269105. - Certificat de înregistrare a mărcii nr. 135068, emis de OSIM.” Contestatoarea argumentează că informațiile depuse la termenul limită, 27.12.2024, nu erau incomplete sau eronate iar autoritatea a justificat anularea procedurii prin „erori în documentaţia de atribuire”, neacceptate de ofertant pentru modificare contractuală. Contestatoarea consideră că anularea este un abuz, motivat de intenţia autorităţii de a exploata discreţionar procesul de atribuire, invocând „dezavantaje economice” sau „omisiuni” din specificaţiile tehnice. Conform contestatoarei, justificările din adresa nr. 1/08.01.2025 nu indică exact unde era cerut ca echipamentele ofertate să fie un sistem standardizat și susţine că autoritatea a creat circumstanţe artificiale pentru anularea procedurii, ceea ce constituie un abuz. Contestatoarea susține că autoritatea contractantă trebuia să stabilească încă din redactarea caietului de sarcini ce este esențial pentru achiziție, conform principiului asumării răspunderii prevăzut la art. 2 alin. 2 din Legea nr. 98/2016. În acest caz, autoritatea nu explică de ce, la 3 zile după publicarea ofertei, a constatat că plata echipamentelor trebuie realizată în termen de maxim 10 zile după recepție, contrar prevederilor din caietul de sarcini nr. 108 din 27.11.2024, care indică livrarea în maxim 20 de zile lucrătoare de la efectuarea plății, conform paginii 3/5 din secțiunea „Condiții privind atribuirea contractului”. Contestatoarea afirmă că autoritatea trebuie să își asume responsabilitatea pentru propria culpă, dar nu justifică în niciun fel dispoziția de anulare și nu oferă motive pentru modificarea caietului de sarcini. Aceasta consideră că anularea procedurii este nejustificată și a fost utilizată ca un subterfugiu pentru a evita încheierea contractului de achiziție publică cu aceasta. Contestatoarea susține că a depus o ofertă admisibilă, însă din motive nelegale și subiective, cunoscute doar de ......... SRL, aceasta a recurs la un ”tertip” nelegal pentru a nu încheia contractul. Contestatoarea invocă jurisprudența relevantă, menționând următoarele decizii: - Decizia nr. 3081 din 17.05.2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal Pagina 2 din 18
- Decizia nr. 281 din 03.03.2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția Contencios Administrativ și Fiscal. Contestatoarea susține că specificațiile tehnice, așa cum sunt precizate la art. 3 alin. (1) lit. rr) din Legea nr. 98/2016, reprezintă cerințe, prescripții și caracteristici de natură tehnică, care permit descrierea fiecărui produs, serviciu sau lucrare într-o manieră obiectivă, corespunzătoare necesităților autorității contractante. Prin urmare, contestatoarea subliniază că membrii comisiei de evaluare au obligația de a analiza ofertele strict prin raportare la aceste necesități, așa cum au fost exprimate concret în documentația de atribuire, și nu în funcție de alte cerințe care nu au fost avute în vedere la întocmirea acesteia. De asemenea, aceasta arată că prevederile art. 133 alin. (2) și art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, precum și art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, sunt imperative, scopul legiuitorului fiind eliminarea subiectivismului și arbitrarului în procesul de evaluare a ofertelor. Contestatoarea consideră că propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime din caietul de sarcini, iar conținutul documentației de atribuire, întocmit de autoritatea contractantă, are caracter obligatoriu atât pentru operatorii economici participanți la procedură, care trebuie să-și elaboreze ofertele conform acesteia, cât și pentru autoritatea contractantă, care trebuie să respecte atât dispozițiile legale aplicabile, cât și propriile prevederi din documentația de atribuire, ce stabilesc regulile aplicabile în cadrul procesului competitiv. Contestatoarea menționează că, potrivit caietului de sarcini nr. 108 din 27.11.2024, la pagina 3/5, intitulat "Condiții privind atribuirea contractului", oferta a fost depusă respectând întocmai conținutul specificat și citează Cerințele 1 – 6. Contestatoarea arată că ......... SRL nu poate invoca propria culpă, potrivit adagiului „nemo auditur propriam turpitudinem allegans,” rezultat din defectuoasa pregătire a procedurii de atribuire. Această culpă a fost impusă participanților după ce etapele de atribuire - depunerea, deschiderea și evaluarea ofertelor - au fost deja parcurse. Contestatoarea susține că, în conformitate cu art. 143 alin. (1) din HG nr. 395/2016, autoritatea contractantă are obligația de a încheia contractul de achiziție publică cu ofertantul a cărui ofertă este declarată câștigătoare, pe baza propunerilor tehnice și financiare incluse în respectiva ofertă. De asemenea, consideră că solicitările de clarificări din Adresa nr. 127 din 30 decembrie 2024, formulate de ......... SRL, sunt abuzive și nelegale. Contestatoarea menționează că informațiile și documentele prezentate la termenul limită pentru depunerea ofertelor, respectiv 27.12.2024, nu erau incomplete sau eronate. În acest context, contestatoarea susține că ......... SRL nu avea dreptul de a solicita clarificări sau completări, în special întrucât aceste solicitări presupuneau modificări ale documentației de atribuire asumate de părțile implicate în procedură. Pagina 3 din 18
Contestatoarea apreciază că anularea procedurii de atribuire s-a realizat fără un motiv concret, ferm, real sau obiectiv, atribuind această decizie exclusiv culpei ......... SRL, care a apreciat, în mod subiectiv, că procedura trebuie anulată. Aceasta invocă prevederile art. 212 din Legea nr. 98/2016, conform cărora anularea procedurii poate fi justificată doar de împrejurări independente de voința părților. Contestatoarea precizează că o astfel de imposibilitate nu poate rezulta din întocmirea de către ......... SRL a documentației care menționa un alt termen de plată sau un alt loc de livrare. Contestatoarea invocă principiul de drept „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus,” subliniind că autoritatea contractantă nu poate adăuga excepții de anulare a procedurii de atribuire, care nu sunt prevăzute în lege. Contestatoarea solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată. În probațiune, au fost depuse înscrisuri. În vederea soluționării contestației, prin adresa nr. 3096/110/C11/ 20.01.2025, în temeiul art. 12 alin. (2) și art. 15 alin. (1) din Legea 101/2016, Consiliul a pus în discuție excepția inadmisibilității contestației, solicitând organizatoarei procedurii, ......... SRL, punct de vedere asupra excepției de necompetență jurisdicțională a Consiliului și a declinării cauzei către Tribunalul ......... - Secția a X-a de contencios administrativ si fiscal și pentru achizitii publice, raportat la prevederile art. 4 din Legea nr. 98/2016, respectiv documente justificative din care să rezulte încadrarea ......... SRL, în una dintre categoriile de autorități contractante stabilite la art. 4 din Legea nr. 98/2016, respectiv statutul/actul constitutiv al asociației, precum și orice alte acte considerate relevante. Aceeași excepție a fost pusă în discuție și contestatoarei, prin adresa nr. 3086/110/C11/20.01.2025. Prin adresa nr. 5/20.01.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 3349/20.01.2025, ......... SRL a răspuns solicitării adresate, susținând că societatea «se găsește în categoria de autorități contractante stabilite la art. 4 din Legea 98/2016 îndeplinind condițiile: ”- Conform Legii nr. 98/2016, obligația aplicării reglementărilor în domeniul achizițiilor publice revine oricărei entități sau asocieri care are calitatea de autoritate contractantă. Astfel, dacă parteneriatul are în componența sa cel puțin o autoritate contractantă, acesta are și el calitatea de autoritate contractantă în temeiul art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016 și, în concordanță inclusiv cu prevederile art. 2 din Ordinul nr. 6712/890/2017, trebuie să achiziționeze produse, servicii sau lucrări în cadrul proiectului, conform prevederilor respectivei legi. - Contract de finanțare nr. 760008/30.12.2022 (document atasat).”» Prin adresa nr. 7/21.01.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 3565/21.01.2025, ......... SRL a completat răspunsul la solicitarea adresată și a menționat că nu este de acord cu declinarea către Tribunalul ......... luând în considerare competența CNSC în condițiile în care achiziția publică se face din finanțarea cu utilizarea parțială a Pagina 4 din 18
fondurilor nerambursabile sub coordonarea Ministerului Cercetării Inovării și Digitalizării conform Contractului de finanțare nr. 760008/30.12.2022. În data de 22.01.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 3785/22.01.2025, contestatoarea a răspuns solicitării primite, precizând că datorită faptului că sediul ......... SRL este în județul ......... și comunicând acceptul cu privire la declinarea cauzei către Tribunalul ......... - Secția de contencios administrativ si fiscal, rapotrat la prevederile art. 49 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. În vederea soluționării contestației, prin adresa nr. 4979/110/C11/28.01.2025, în temeiul art. 18 alin. (1) și (2) din Legea 101/2016, Consiliul a solicitat ......... SRL, punct de vedere referitor la contestație și copia dosarului achiziției, integral, precum și corespondența purtată pe perioada de desfășurare a procedurii. ......... SRL a transmis punctul de vedere nr. 14/31.01.2025, înregistrat la CNSC cu nr. 6128/03.01.2025, iar dosarul achiziției a fost transmis cu adresa nr. 13/29.01.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 6128/03.02.2025. Autoritatea contractantă subliniază că ofertantul ......... SRL susține că autoritatea contractantă a solicitat modificări ale ofertei sale în mod "abuziv și nelegal", respectiv modificarea locației de livrare și a termenului de plată. Autoritatea contractantă menționează că nu este vorba despre modificări abuzive și nelegale, așa cum susține contestatoarea, ci este vorba despre o constatare tardivă a unor erori în documentația de atribuire, respectiv menționarea unei adrese eronate de livrare a produselor și o inversare a livrării și plății produselor. Astfel, în loc să se scrie că plata se face în termen de 20 de zile de la livrare, s-a scris că livrarea se face în termen de 20 de zile de la plată, lucru nepermis în cadrul contractului de finanțare și care ar conduce la neeligibilitatea cheltuielii. Autoritatea contractantă subliniază că abia în momentul analizării ofertei tehnice a sesizat eroarea și a identificat un element de risc ridicat privind condițiile de plată, respectiv înainte de recepționarea produselor și punerea în funcțiune, risc amplificat de ofertarea unor servere nestandardizate, realizate din componente de către ofertant. Se reiterează faptul că, fiind un proiect finanțat din fonduri europene, din punct de vedere financiar, plata înaintea livrării nu este acceptată de către finanțator, cheltuiala efectuată în avans nefiind eligibilă. Mai mult, există riscul ca după efectuarea plății, ofertantul, din motive care țin sau nu de culpa sa, să se afle în imposibilitatea livrării produselor ofertate sau ca acestea să nu fie funcționale. Riscul este considerabil, mai ales în cazul serverelor, care, așa cum s-a precizat deja, sunt confecționate de ofertant prin asamblarea elementelor componente. Pagina 5 din 18
Deși ofertantul a susținut că produsele sunt omologate, nu a prezentat o dovadă clară în această privință. Autoritatea contractantă arată că, identificând acest risc, a încercat remedierea situației de comun acord cu unicul ofertant din cadrul procedurii. Astfel, la data de 30 decembrie 2024, a emis solicitarea de clarificări nr. 127, în cadrul căreia a cerut ofertantului unic să își actualizeze oferta, având în vedere erorile identificate în caietul de sarcini, mai precis în ceea ce privește locul de livrare și termenul de plată și precizează că nu s-a solicitat plata după 20 de zile de la livrare, așa cum s-a dorit, dar s-a înscris inversat, ci la 10 zile de la livrare și punere în funcțiune. Autoritatea contractantă consideră că solicitările făcute au fost fundamentate, ținând cont de necesitatea alinierii documentației de atribuire cu cerințele reale ale autorității, pentru a se asigura corectitudinea și conformitatea procesului de achiziție și asumarea răspunderii de către ofertant. Totodată, arată că ofertantul a confirmat că își menține oferta nemodificată și a refuzat să accepte modificările solicitate, modificări care nu aveau legătură cu cerințele tehnice, ci doar cu aspecte ușor de remediat. Prin refuzul ofertantului unic de a accepta condițiile de plată și locul de livrare propuse, autoritatea contractantă consideră că se află sub incidența prevederilor legale aplicabile, menționând în acest sens art. 212 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Autoritatea contractantă arată că, în cazul de față, se creează premisele încălcării principiului asumării răspunderii. Practic, se pot plăti produse care ar putea să nu fie livrate, iar răspunderea ofertantului să fie limitată de agrearea acestei condiții de către autoritatea contractantă. Pe de altă parte, se reiterează faptul că cheltuiala făcută în avans este neeligibilă, iar autoritatea contractantă nu ar avea resursele plății produselor. Autoritatea contractantă menționează că, analizând și alte spețe similare din arhiva CNSC, a concluzionat că singura variantă rămasă este anularea procedurii și susține că spețele analizate au fost situații similare, în care CNSC a respins contestațiile formulate împotriva anulării procedurii. Astfel, consideră că, având în vedere faptul că ceea ce s-a solicitat prin clarificări era doar plata ulterioară recepției și punerii în funcțiune, precum și o altă adresă de livrare, nu există un motiv justificat pentru care, dacă ar fi fost de bună-credință, ofertantul să nu fi acceptat. Se precizează că adresa de livrare reprezintă un aspect nesemnificativ, iar plata urma să se facă după demonstrarea conformității produselor cu caietul de sarcini și după punerea în funcțiune. Autoritatea contractantă subliniază că nu au existat alți ofertanți și că nu se pune problema favorizării unui terț, ci doar s-a dorit menținerea ofertantului în procedură și arată că, în conformitate cu Pagina 6 din 18
legislația în vigoare, autoritatea contractantă nu poate semna un contract dacă documentația de atribuire conține erori care afectează în mod semnificativ condițiile procedurii de achiziție și principiile menționate în Legea nr. 98/2016. Autoritatea contractantă subliniază că, referitor la acuzația ofertantului conform căreia s-ar fi depășit dreptul legal de a solicita completări prin modificarea documentației deja asumate, intenția a fost de a remedia erorile din caietul de sarcini. Scopul a fost asigurarea unui proces de achiziție transparent și corect, evitând prejudicierea unicului ofertant, potențial câștigător, prin neatribuirea contractului. Autoritatea contractantă menționează că nu a solicitat completări pentru a modifica fundamentul procedurii de atribuire, ci doar pentru a îndrepta erorile de redactare și a asigura corectitudinea procesului. Autoritatea contractantă consideră că, prin refuzul ofertantului de a colabora în remedierea erorilor, singura variantă rămasă a fost anularea procedurii. Chiar dacă, în speță, situația creată este generată de culpa autorității contractante, se susține că sunt îndeplinite condițiile de anulare a procedurii de atribuire, în temeiul prevederilor art. 212 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Se arată că s-au constatat neconcordanțe și omisiuni în caietul de sarcini privind condițiile de plată acceptate prin Contractul de finanțare nr. 760008/30.12.2022, care ar conduce la nerealizarea obiectivului general al proiectului. De asemenea, achiziționarea unor produse cu plata în avans sau care pot să nu fie conforme cu specificațiile tehnice stabilite prin Contractul de finanțare nr. 760008/30.12.2022 atrage după sine declararea neeligibilă a achiziției. Autoritatea contractantă menționează că a procedat la anulare după consultarea unor spețe similare în portalul CNSC, unde au fost identificate decizii de respingere a contestațiilor și menținere a anulării procedurilor. Ofertantul susține că autoritatea contractantă at fi depășit dreptul legal de a solicita completări, cerând modificări ale documentației de atribuire deja asumate de părțile implicate în procedură. De asemenea, ofertantul menționează că autoritatea contractantă ar fi creat „circumstanțe artificiale” pentru anularea procedurii, argumentând că în niciun document nu se precizează că echipamentele ofertate trebuie să fie un sistem standardizat, omologat și recunoscut în piață. Autoritatea contractantă arată că, într-adevăr, nu a solicitat acest aspect în caietul de sarcini, deoarece nu a anticipat o astfel de situație ci s-a așteptat ca la procedură să participe operatori economici care comercializează produse standardizate, mărci comune pe piață, însoțite de fișe tehnice. Totodată, precizează că ofertantul nu a fost respins, fiind acceptată și varianta acestuia, însă a fost identificat un Pagina 7 din 18
risc de neconformitate a produselor, care s-a adăugat la problema plății în condiții neacceptate de finanțator. Autoritatea contractantă precizează că anularea procedurii a fost o măsură necesară pentru a corecta erorile identificate în caietul de sarcini, fiind unica soluție rămasă în condițiile în care aceste erori nu au putut fi remediate de comun acord cu ofertantul. Se menționează că erorile respective vizau aspecte esențiale ale procedurii de achiziție și că acestea erau ușor de acceptat de către ofertant și consideră că anularea procedurii a fost în deplină concordanță cu dispozițiile legale aplicabile și nu a fost motivată de intenția de a evita încheierea unui contract, ci de necesitatea de a asigura corectitudinea, transparența și legalitatea întregului proces de achiziție. Ofertantul subliniază că, potrivit caietului de sarcini nr. 108 din 27.11.2024, livrarea trebuia să se efectueze în termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la efectuarea plății de către beneficiar. În ciuda acestui fapt, la trei zile după publicarea ofertei, autoritatea contractantă a decis să impună un nou termen de plată, respectiv maximum 10 zile după recepție. Autoritatea contractantă răspunde că termenul de livrare și plata a fost o problemă identificată în timpul evaluării ofertelor, când s-a constatat că nu a fost precizată adresa corectă și că termenul de livrare și cel de plată au fost inversate. Se menționează că, în ciuda acestui fapt, a fost oferită posibilitatea plății în termen de 10 zile, nu de 20 de la livrare. Ofertantul consideră că autoritatea contractantă trebuie să își asume responsabilitatea pentru erorile din documentația de atribuire și pentru necesitatea clarificărilor și modificărilor solicitate. În acest sens, autoritatea contractantă precizează că nu este vorba despre neasumare, ci despre o situație care poate duce la imposibilitatea efectuării plății produselor. Autoritatea contractantă contestă aceste acuzațiile contestatoarei cu privire la faptul că s-a depus o ofertă conformă și admisibilă în cadrul procedurii de achiziție publică, dar că ......... SRL ar fi recurs la un „tertip vădit nelegal" pentru a evita încheierea contractului de achiziție publică, prin anularea procedurii din motive subiective, precizând că nu a existat intenția de a anula procedura, însă oferta transmisă a ridicat anumite suspiciuni, existând riscul ca serverele ofertate să fie neconforme, ceea ce ar duce la neîndeplinirea indicatorilor din proiect. De asemenea, arată că erorile identificate și asumate de către autoritatea contractantă sunt de natură să conducă la neeligibilitatea cheltuielilor aferente procedurii. Autoritatea contractantă susține că, în privința serverelor, caietul de sarcini a specificat clar anumite caracteristici tehnice, așteptând ca oferta să conțină produse standardizate, însoțite de fișe tehnice care să confirme fără echivoc, încă din faza de ofertare, conformitatea cu Pagina 8 din 18
cerințele impuse. În schimb, ofertantul s-a limitat să precizeze: "Termen de livrare, instalare, punere în funcțiune și instruire: maxim 20 zile lucrătoare de la data efectuării plății de către Beneficiar, la locația de implementare din Intr. Știrbei Vodă, nr. 6, sector 1, .......... La livrare, subscrisa va prezenta rapoarte de testare întocmite conform metodelor de testare adecvate. În conformitate cu cerințele specificate, vom elibera la livrare declarație de conformitate specifică utilizând produsele configurației împreună cu seriile de produs, dosarul tehnic al produselor, manualul de utilizare, certificatul de calibrare, certificatul de calitate, certificatul de garanție și raportul de testare efectivă și benchmark." Autoritatea contractantă menționează că există un risc evident de neconformitate, suprapus peste o condiție de plată neagreată de către finanțator și recunoaște că, la data publicării anunțului de participare, documentația de atribuire conținea unele erori care au impus necesitatea clarificărilor și corectărilor ulterioare. Cu toate acestea, autoritatea contractantă precizează că a acționat prompt și transparent pentru a rectifica aceste erori, solicitând clarificări și completări doar în scopul îmbunătățirii corectitudinii și transparenței procedurii. În acest context, autoritatea contractantă consideră nefondată contestația formulată de ......... SRL. ......... SRL a constituit cauțiunea în sumă de 1.144,00 lei, conform art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 210954237/1, eliberată de CEC BANK SA - Sucursala Liviu Rebreanu, la data de 16.01.2025, fiind transmisă, în original, prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 3688/21.01.2025. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: În vederea încheierii contractului de furnizare având ca obiect ”Echipamente digitale (componenta hardware)”, ......... SRL, în calitate de organizatoare, a inițiat procedura simplificată, online, publicând în SEAP anunțul de participare simplificat nr. SCN1157029/11.12.2024, valoarea estimată a contractului de furnizare fiind 57.200,00 lei fără TVA, criteriul de atribuire este ”prețul cel mai scăzut”, iar termenul limită de depunere a ofertelor a fost 27.12.2024, ora 15:00. Nemulțumit de anularea procedurii, comunicată cu adresa nr. 1/08.01.2025, ......... SRL, singurul operator economic care a depus ofertă, a înaintat Consiliului contestația în analiză, considerând că aceasta este nelegală și solicitând anularea acestei decizii și continuarea procedurii de atribuire. În considerarea dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora Consiliul se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei, se va analiza, cu prioritate, Pagina 9 din 18
excepția lipsei de competență materială a CNSC în soluționarea contestației, invocată din oficiu. În analiza acestei excepții, Consiliul reține că art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 dispune că „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorități contractante sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorității contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară (...)”. De asemenea, Consiliul apreciază ca fiind incidente următoarele prevederi legale: - art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016: „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorități contractante sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorității contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ- jurisdicțională sau judiciară, potrivit prevederilor prezentei legi.”; - art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, care definește actul autorității contractante ca fiind: „orice act, orice operațiune care produce sau poate produce efecte juridice, neîndeplinirea în termenul legal a unei obligații prevăzute de legislația în materie, omisiunea ori refuzul de a emite un act sau de a efectua o anumită operațiune, în legătură cu sau în cadrul unei proceduri de atribuire, fără a include achiziția directă care intră sub incidența Legii nr. 554/2004, prevăzute de art. 68 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, de art. 82 din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare, sau de art. 50 din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare”; - art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016: „Consiliul este competent să soluționeze contestațiile cu privire la procedurile de atribuire a contractelor prin complete specializate constituite potrivit regulamentului de organizare și funcționare aprobat potrivit art. 37 alin. (2)”; - art. 5 alin. (82) din OUG nr. 124/2021 potrivit căruia: „Modul de derulare a procedurii de achiziție pentru atribuirea contractelor de furnizare de produse, prestare de servicii, execuție de lucrări finanțate din fondurile externe nerambursabile și rambursabile aferente Mecanismului de redresare și reziliență, alocate prin Planul național de redresare și reziliență, aplicabilă beneficiarilor privați, care nu au obligația respectării prevederilor legale aplicabile în domeniul achizițiilor publice, precum și listele utilizate pentru verificarea achizițiilor derulate de aceștia se aprobă prin ordin al ministrului investițiilor și proiectelor europene, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.” În speță, Consiliul are în vedere că, așa cum rezultă din documentele depuse la dosarul cauzei, prin procedura în discuție, «beneficiarul S.C. ......... S.R.L., achiziționează echipamente digitale în Pagina 10 din 18
vederea implementării obiectivului de investiții stabilit prin Proiectul “Competence Center for Climate Change Digital Twin for Earth forecasts and societal redressment”, finanțat prin Planul National de Redresare și Reziliență, Componenta C9, Investiția I.5.». În acest sens, între MINISTERUL CERCETĂRII, INOVĂRII ȘI DIGITALIZĂRII, în calitate de coordonator de reforme și/sau investiții pentru Planul Național de Redresare și Reziliență și ......... SRL, în parteneriat cu Universitatea Politehnica din ......... (lider), Universitatea „Ovidius” din Constanța, Agenția Spațială Română – ROSA, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului – INCDFP, Universitatea pentru Științele Vieții “Ion Ionescu de la Brad” din Iași, Eau de Web SRL, Europlastic SRL, Greensoft SRL și Investigații Medicale Praxis SRL a fost încheiat contractul de finanțare nr. 760008/30.12.2022, având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile de către Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, pentru implementarea Proiectului Competence Center for Climate Change Digital Twin for Earth forecasts and societal redressment: DTEClimate. Verificând calitatea de autoritate contractantă a ......... SRL în prezenta procedură de atribuire, Consiliul are în vedere următoarele dispoziții legale: - art. 4 din Legea nr. 98/2016: „(1) Au calitatea de autoritate contractantă în sensul prezentei legi: a) autorităţile şi instituţiile publice centrale sau locale, precum şi structurile din componenţa acestora care au delegată calitatea de ordonator de credite şi care au stabilite competenţe în domeniul achiziţiilor publice; b) organismele de drept public; c) asocierile formate de una sau mai multe autorităţi contractante dintre cele prevăzute la lit. a) sau b)”. - art. 2 din Ordinul nr. 6712/890/2017 privind aprobarea modului de efectuare a achiziţiilor în cadrul proiectelor cu finanţare europeană implementate în parteneriat: „În cazul proiectelor implementate în parteneriat constituit din una sau mai multe autorităţi contractante şi una sau mai multe entităţi juridice fără calitatea de autoritate contractantă, parteneriatul respectiv este considerat autoritate contractantă în baza art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, şi trebuie să achiziţioneze produse, servicii sau lucrări în cadrul proiectului, conform prevederilor Legii nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare.” Raportat la aceste dispoziții legale, Consiliul constată că, ......... SRL are calitate de autoritate contractantă în sensul art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, excepția invocată urmând să fie respinsă. Procedând la analiza pe fond a contestației, Consiliul constată că aceasta vizează decizia de anulare a procedurii de atribuire. Din documentele depuse la dosarul cauzei rezultă că, ulterior deschiderii singurei oferte depuse, cea a contestatoarei, autoritatea contractantă a solicitat acesteia, prin adresa nr. 127/30.12.2024, printre altele, următoarele clarificări: Pagina 11 din 18
„III. Prezentarea răspunsului dumneavoastră privind acceptarea condițiilor contractuale, stabilite cu acordul părților, ținând cont că în caietul de sarcini sunt articole diferite cu privire la livrarea, plata și recepția echipamentelor furnizate, respectiv: Livrarea produselor se va realiza la punctul de lucru din ........., str. Liveni, nr. 4, sector 4, unde Beneficiarul deține echipamente și personal pentru verificarea conformității tehnice; b. Validarea conformității componentelor hardware furnizate se va realiza la momentul predării-primirii echipamentelor ; c. În baza procesului verbal de conformitate se va putea emite procesul verbal de recepție și primirea facturii aferente furnizării de către Beneficiar; d. Plata echipamentelor se va realiza în termen de maxim 10 zile după recepția acestora (ținând cont că echipamentele ofertate de dumneavoastră nu sunt un sistem standardizat omologat și recunoscut în piața de profil)” ......... SRL a răspuns aceste solicitări, precizând următoarele: „III. Potrivit caietului de sarcini nr. 108 din 27.11.2024 - pagina 3/5 - Condiții privind atribuirea contractului, subscrisa ......... S.R.L. am depus ofertă respectând întocmai conținutul, după cum urmează: Cerință: 1. Condiții de livrare: Produsele vor fi livrate la locația de implementare - Intrarea Știrbei Vodă, nr. 6, sector 1. Cerință: 2. Termenul de livrare: Livrarea se va face în termen de maxim 20 de zile lucrătoare de la data efectuării plății de către Beneficiar. Ofertă: Termen de livrare, instalare, punere în funcțiune și instruire: maxim 20 zile lucrătoare de la data efectuării plății de către Beneficiar, la locația de implementare din Intr. Ştirbei Voda, nr. 6, sector 1, ........., vezi <Condiții privind atribuirea contractului, pct. 2 din caietul de sarcini nr. 108 din 27 noiembrie 2024>. Cerință: 3. Transport: Operatorul economic va asigura transportul produselor până la locația de livrare indicată de Beneficiar. Livrarea se va realiza în termenul agreat cu Beneficiarul. (...) Cerință: 4. Documente ce trebuie furnizate Beneficiarului în legătură cu produsul: factura, declarația de conformitate, procesul verbal de recepție cantitativ-calitativa. Cerință: 5. Recepția produselor: Recepția se va face la sediul Beneficiarului, unde după verificarea configurației și a cantităților produselor se va încheia un proces verbal de recepție cantitativ-calitativă, conform cerințelor din Contract. Dacă în cadrul recepției se constată că nu a fost livrată întreaga cantitate/că produsele nu respectă specificațiile tehnice din oferta acceptată, atunci Furnizorul va fi obligat să remedieze neconformitățile, conform clauzelor contractuale. Acestea vor fi descrise într-o Nota de constatare. În cazul în care neconformitățile nu sunt remediate în termenul stabilit, Beneficiarul își rezervă dreptul de a rezilia contractul și de a solicita plata de daune interese, conform clauzelor contractuale. (...) Ofertă: La livrare, subscrisa va prezenta rapoarte de testare întocmite conform metodelor de testare adecvate. Pagina 12 din 18
În conformitate cu cerințele specificate, vom elibera la livrare declarație de conformitate specifică utilizând produsele configurației împreună cu seriile de produs, dosarul tehnic al produselor, manualul de utilizare, certificatul de calibrare, certificatul de calitate, certificatul de garanție şi raportul de testare efectivă şi benchmark. (...) Specificații de performanță si condiții privind siguranța în exploatare: - produsele sunt noi, nefolosite și respectă condițiile tehnice și de securitate în muncă; (...) Autoritatea contractantă nu-şi poate invoca propria culpă, potrivit adagiului "nemo auditur propriam turpitudinem allegans", izvorâtă din defectuoasa pregătire a procedurii de atribuire, impusă participanților după o perioadă de timp, înăuntrul căreia s-au consumat etape de atribuire - (depunerea ofertelor, deschiderea ofertelor, evaluarea ofertelor). Conform art. 143 alin. 1 din HG nr. 395/2016 se instituie regula conform căreia autoritatea contractantă are obligaţia de a încheia contractul de achiziţie publică cu ofertantul a cărui ofertă este stabilită ca fiind câştigătoare, pe baza propunerilor tehnice şi financiare cuprinse în respectiva ofertă. Prin urmare, pretinsele solicitări de clarificări ale autorităţii contractante din Adresa nr. 127 din 30 decembrie 2024, sunt abuzive şi nelegale. Informațiile sau documentele prezentate de subscrisa la data limită de depunere a ofertelor, 27.12.2024, nu sunt incomplete sau eronate, astfel că autoritatea contractantă nu are dreptul de a solicita completări (în cazul de faţă, autoritatea contractantă solicită modificări faţă de documentaţia de atribuire asumată de părţile implicate în procedură).” Ca urmare a acestui răspuns, fără a stabili caracterul conform/neconform/admisibil/inadmisibil al ofertei depusă de ......... SRL, ......... SRL a anulat procedura de atribuire, elaborând în acest sens documentul intitulat „Motivarea anulării procedurii”, cu următorul conținut: „În procesul de evaluare calificare și tehnică a constatat că există erori și neconcordanțe în documentaţia aferentă procedurii ce fac imposibilă semnarea contractului privind achiziția, în acest sens a apelat la acordul ofertantului unic pentru acceptarea corectării acestora prin solicitarea de clarificări nr. 127, ca urmare a răspunsului ofertantului, care a confirmat că își menține oferta nemodificată. Astfel, autoritatea contractantă este în imposibilitatea corectării erorilor identificate în caietul de sarcini și ca urmare nu poate ajunge la semnarea unui contract care o dezavantajează în mod evident. Informațiile greșite din caietul de sarcini – precum locul de livrare corect menționat în fișa de date și greșit în caietul de sarcini, termenul de efectuare a plății și ulterior a recepției calitative și cantitative – am încercat să solicităm acordul ofertantului unic în vederea acceptării clauzelor contractuale corectate prin solicitarea de clarificări, acestea nefiind acceptate. Motivul anulării se încadrează în OUG 114/2011 art. 181 alin. (2) lit. b) autoritatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri Pagina 13 din 18
corective fără ca acestea să conducă , la rândul lor, la încălcarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a)-f).” Analizând decizia de anulare a procedurii de atribuire, Consiliul constată, în primul rând, că aceasta a fost adoptată în baza unor dispoziții legale greșite. Astfel așa cum se poate observa în finalul motivării anulării procedurii, achizitoarea a invocat OUG nr. 114/2011. Acest act normativ vizează atribuirea anumitor contracte de achiziţii publice în domeniile apărării şi securităţii, ceea ce nu este cazul în prezenta procedură de atribuire. De fapt, procedura de atribuire în analiză, potrivit informațiilor din documentaţia de atribuire, a fost organizată în baza Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice și a HG nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. De altfel, în speță nu este incidentă nici situația prevăzută de art. 181 alin. (2) lit. b) din ordonanța invocată [„(1) Autoritatea contractantă are obligaţia de a anula aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziţie publică în următoarele cazuri: (...) b) dacă nu a fost depusă nicio ofertă sau dacă au fost depuse oferte care, deşi pot fi luate în considerare, nu pot fi comparate din cauza modului neuniform de abordare a soluţiilor tehnice şi/ori financiare”], în condițiile în care, pe de o parte, în procedură a fost depusă o ofertă (cea a contestatoarei), iar pe de altă parte, aceasta nu trebuie comparată cu vreo alt ofertă sub aspectul modului de abordare a soluției tehnice sau financiare, fiind singura ofertă depusă. Prin urmare, în mod greșit a fost reținut ca temei legal de anulare a procedurii de atribuire art. 181 alin. (2) lit. b) din OUG nr. 114/2011. Legea nr. 98/2016, aplicabilă prezentei proceduri de atribuire, stabilește, la ar. 212, cazurile în care procedura de atribuire trebuie anulată, acestea fiind urmtoarele: „(1) Autoritatea contractantă are obligaţia de a anula procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică/acordului-cadru în următoarele cazuri: a) dacă nu a fost depusă nicio ofertă/solicitare de participare sau dacă nu a fost depusă nicio ofertă admisibilă; b) dacă au fost depuse oferte admisibile care nu pot fi comparate din cauza modului neuniform de abordare a soluţiilor tehnice şi/ori financiare; c) dacă încălcări ale prevederilor legale afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului; d) Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sau instanţa de judecată dispune modificarea/eliminarea unor specificaţii tehnice/cerinţe din caietul de sarcini ori din alte documente emise în legătură cu procedura de atribuire astfel încât nu mai poate fi atins în mod corespunzător scopul achiziţiei, iar autoritatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri de remediere, fără ca acestea să afecteze principiile achiziţiilor publice reglementate la art. 2 alin. (2);". Pagina 14 din 18
e) dacă contractul/acordul-cadru nu poate fi încheiat cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită câştigătoare din cauza faptului că ofertantul în cauză se află într-o situaţie de forţă majoră sau în imposibilitatea fortuită de a executa contractul/acordul-cadru şi nu există o ofertă clasată pe locul următor admisibilă. (2) În sensul dispoziţiilor alin. (1) lit. c), prin încălcări ale prevederilor legale se înţelege situaţia în care, pe parcursul procedurii de atribuire, se constată erori sau omisiuni, iar autoritatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca aceasta să conducă la încălcarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2).” Din informațiile existente în „Motivarea anulării procedurii” rezultă că, în fapt, autoritatea contractantă a constatat existența unor erori și neconcordanțe în documentația de atribuire cu privire la locul de livrare (în fișa de date a achiziției s-a menționat, la „pct. II.2.3 Locul principal de executare: Str. Liveni nr. 4. sector 4”, iar în caietul de sarcini „Condiții de livrare: Produsele vor fi livrate la locația de implementare - Intrarea Știrbei Vodă, nr. 6, sector ”) și termenul de plată (în caietul de sarcini – „2. Termenul de livrare: Livrarea se va face în termen de maxim 20 de zile lucrătoare de la data efectuării plătii de către Beneficiar” - autoritatea contractantă susținând că plata trebuie efectuată după recepția produselor, în caz contrar cheltuiala nu este eligibilă), motivele care au condus la decizia criticată ținând de conduita neatentă a autorității contractante în elaborarea documentației de atribuire. Or, Consiliul notează că este bine știut că, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, unul dintre principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică este cel al asumării răspunderii, înțeles în speța prezentă ca fiind responsabilitatea autorității contractante pentru stabilirea necesitaților de achiziție și a cerințelor/specificațiilor tehnice corespunzătoare obiectului achiziției, pentru indicarea regulilor și cerințelor de participare la procedură și pentru încheierea contractului. În contextul faptic amintit, este evident că, în realitate, motivul anulării prezentei proceduri de atribuire este reprezentat de invocarea culpei beneficiarului achiziției. Este de notorietate practica judiciară în materia achizițiilor publice potrivit căreia invocarea propriei culpe a achizitoarei nu poate reprezenta motiv valid al anulării unei proceduri de achiziție. Așa cum rezultă din textul art. 211 din Legea nr. 98/2016, regula în achizițiile publice o reprezintă încheierea contractului de achiziție publică/acordului-cadru, anularea procedurii constituind excepția de strictă aplicare doar în cazurile expres prevăzute la art. 212 din aceeași lege. În plus, necesitatea și oportunitatea unei achiziții sunt stabilite de fiecare autoritate contractantă și reprezintă atributul și responsabilitatea exclusivă a acesteia, însă, odată lansată și făcută publică procedura, Pagina 15 din 18
aceste două elemente ies din sfera de decizie a autorității, aceasta fiind obligată la stabilirea unui câștigător și la semnarea documentului de achiziție. Măsura anulării procedurii în prezenta cauză vine să ignore amintitul principiu al asumării răspunderii. Or, culpa achizitoarei în gestionarea condițiilor achiziției nu reprezintă una dintre circumstanțele în care legea obligă la anularea procedurii de atribuire. Astfel, nu poate fi calificată drept încălcare a prevederilor legale, eroarea cu privire la locul de livrare al echipamentelor sau neprecizarea unui termen de plată de 10 zile de la recepția echipamentelor (ținând cont că echipamentele ofertate nu sunt un sistem standardizat omologat și recunoscut în piața de profil). De asemenea, nu orice eroare constatată pe parcursul procedurii de atribuire poate impune anularea ei, legiuitorul stabilind expres că acestea trebuie să aibă o anumită gravitate de vreme ce au ca efect încălcarea prevederilor legale, condiție nedemonstrată ca îndeplinită în prezenta speță. Este covârșitoare practica instanțelor judecătorești în care acestea au statuat că anularea unei proceduri de atribuire trebuie să aibă la bază motive care nu se găsesc la discreția autorității contractante, independente de orice culpă a acesteia și obiective. Relevante pentru prezenta cauză sunt și cele reținute de Curtea de Apel Iași, Secția contencios administrativ și fiscal, în decizia nr. 976 din 11 septembrie 2017: «În plus, autoritatea contractantă nu ar putea să justifice anularea procedurii de achiziție în stadiul avansat, ulterior unei decizii CNSC prin care au fost deja sancționate acte pe care le-a emis în cadrul procedurii, pentru propria conduită culpabilă și, în același timp, să susțină că demersul său a vizat respectarea drepturilor posibililor ofertanți de a participa la procedură, de vreme ce este evident că tocmai prin această conduită ____ în mod efectiv drepturile ofertanților participanți în cadrul procedurii, în speciale cele ale ____ SRL, acestea fiind interesele protejate de lege în mod special în procedura de față, dat fiind stadiul desfășurării ei. Prin urmare, corect a reținut CNSC că autoritatea contractantă nu poate să își invoce propria culpă derivată din defectuoasa pregătire a procedurii de atribuire impusă participanților la licitație după o perioadă lungă de timp, în care s-au consumat etape importante ale procedurii și, mai ales, ulterior unei decizii a CNSC prin care au fost constatate deficiențe ale activității sale. În concluzie, dincolo de faptul că ipoteza invocată de autoritatea contractantă nu are acoperire legală raportat la art. 212 alin. 1 lit. c din Legea 98/2016, în virtutea binecunoscutului principiu de drept „nemo auditur propriam turpitudinem allegans”, nu se poate admite solicitarea autorității contractante de anulare a unei proceduri pentru considerente derivate din propria conduită culpabilă, cu efecte evident prejudiciabile pentru ofertanții participanți la licitație.» În Decizia sa nr. 1 din 8 ianuarie 2009, Curtea Constituțională a declarat că autoritatea publică contractantă nu poate invoca propria culpă, ori de câte ori dorește, pentru a anula procedura de atribuire a unui contract de achiziție publică. Pagina 16 din 18
Important de subliniat este și relevanța următoarelor dispoziții ale HG nr. 395/2016: - art. 145: „Autoritatea contractantă nu are dreptul de a amâna încheierea contractului cu scopul de a crea circumstanţe artificiale de anulare a procedurii”; - art. 146 alin. (2): „Autoritatea contractantă nu are dreptul să adopte nicio măsură cu scopul de a întârzia nejustificat procesul de evaluare a ofertelor, sau de a crea circumstanţe artificiale de anulare a procedurii de atribuire, o asemenea abordare fiind considerată o încălcare a principiului asumării răspunderii prevăzut la art. 2 alin. (2) din Lege”. Aceste prevederi coroborate cu ansamblul aspectelor evocate mai înainte determină concluzia Consiliului că anularea procedurii s-a realizat în baza unor motive artificiale, nejustificate de către autoritate, cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile. Față de cele analizate mai înainte, Consiliul determină că anularea nu îndeplinește condițiile cerute de lege [art. 212 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016] pentru a putea fi însușită și validată de acesta. O astfel de măsură extremă trebuie să se conformeze tuturor dispozițiilor legale care o reglementează. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, ......... SRL și să anuleze actul autorității contractante privind decizia de anulare a procedurii de atribuire, precum și comunicarea privind această decizie. În baza art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va obliga autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin motivarea sa, și să continue procedura de atribuire. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei de competență materială a Consiliului în soluționarea contestației, invocată din oficiu. Admite contestația formulată de ......... SRL, în contradictoriu cu ......... SRL. Anulează actul autorității contractante privind decizia de anulare a procedurii de atribuire, precum și comunicarea privind această decizie. Pagina 17 din 18
Obliga autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin motivarea sa, și să continue procedura de atribuire. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ......... Redactată în 4 exemplare, conține 16 pagini. Redactată practicaua deciziei .... Pagina 18 din 18
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.