Decizie 537/2026
Decizie CNSC2026_537_2025_Decizie_537.pdf, BO2026_537_2025_BO2026_537.pdf
Document CNSC
STERILECO SRL în contradictoriu cu SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DR.CONSTANTIN ANDREOIU PLOIEȘTI
Decizia CNSC nr. 537/C8/5130 din 25.02.2026
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „SERVICII DE COLECTARE, TRANSPORT ŞI ELIMINARE FINALĂ A DEŞEURILOR MEDICALE”, s-a solicitat: - în principal, admiterea contestației, acces la dosarul achiziției și repunerea în termenul de motivare a contestației, ca urmare a accesului său la dosarul achiziției, respectiv la oferta integrală a operatorului economic EKONATIONAL DISTRIBUTION SRL desemnat câștigător, în condițiile în care nu există nicio dovadă care să justifice caracterul confidențial al ofertei; - constatarea încălcării de către autoritatea contractantă a dreptului STERILECO SRL la o cale de atac efectivă și la accesul liber la justiție; - în subsidiar, anularea comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire nr. 40902/13.08.2025, anularea raportului procedurii de atribuire, precum și a tuturor actelor subsecvente/conexe cu aceste documente emise de către autoritatea contractantă intimată și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei EKONATIONAL Pagina 1 din 3Verifică pasajul în context →
Ia act de renunțarea la contestația formulată de STERILECO SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DR. CONSTANTIN ANDREOIU PLOIEȘTI. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 3 din 3Verifică pasajul în context →
„urmare pronunțării de către Curtea de Apel Ploiești a Hotărârii nr. 248/23.02.2026, în dosarul 1078/42/2025, aflat în strânsă legătură cu prezenta cauză”. Consiliul constată că ... a înaintat contestația de față, depunând, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 211979770/1 din 05.01.2026, în sumă de 172.800,00 lei, eliberată de CEC Bank- Sucursala Piața Alba Iulia. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat o procedură de licitație deschisă, online, în vederea atribuirii contractului având ca obiect „SERVICII DE COLECTARE, TRANSPORT ŞI ELIMINARE FINALĂ A DEŞEURILOR MEDICALE”, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ...in 19.03.2024, valoarea totală estimată a contractului fiind de 12.960.000,00 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire fiind „prețul cel mai scăzut”. Consiliul reține că prin adresa nr. 2414/24.02.2026, înregistrată la Consil…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2026_537_2025_Decizie_537.pdf, BO2026_537_2025_BO2026_537.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 537/C8/5130 Data: 25.02.2026 Prin contestația fără număr de înregistrare din data de 29.12.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 91456/30.12.2025, formulată de STERILECO SRL cu sediul social situat în București, Calea Văcărești nr. 391, Clădirea Sun Offices, intrarea A, etaj 3, sector 4, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J40/1293/2023, având CUI 5071999, reprezentată legal prin administrator Valentina Harpău, și convențional prin SCA „Mircea și Asociații”, împotriva refuzului autorității contractante, SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DR. CONSTANTIN ANDREOIU PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, str. Gageni nr. 100, județul Prahova, în calitate de autoritate contractantă, de a-i permite accesul neîngrădit la dosarul achiziției, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „SERVICII DE COLECTARE, TRANSPORT ŞI ELIMINARE FINALĂ A DEŞEURILOR MEDICALE”, s-a solicitat: - în principal, admiterea contestației, acces la dosarul achiziției și repunerea în termenul de motivare a contestației, ca urmare a accesului său la dosarul achiziției, respectiv la oferta integrală a operatorului economic EKONATIONAL DISTRIBUTION SRL desemnat câștigător, în condițiile în care nu există nicio dovadă care să justifice caracterul confidențial al ofertei; - constatarea încălcării de către autoritatea contractantă a dreptului STERILECO SRL la o cale de atac efectivă și la accesul liber la justiție; - în subsidiar, anularea comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire nr. 40902/13.08.2025, anularea raportului procedurii de atribuire, precum și a tuturor actelor subsecvente/conexe cu aceste documente emise de către autoritatea contractantă intimată și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei EKONATIONAL Pagina 1 din 3
DISTRIBUTION SRL desemnată câștigătoare în mod nelegal, ținând seama de toate elementele menționate în continuare; - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de soluționarea contestației. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE:
Ia act de renunțarea la contestația formulată de STERILECO SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DR. CONSTANTIN ANDREOIU PLOIEȘTI. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 3 din 3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 537/C8/5130 Data: 25.02.2026 Prin contestația fără număr de înregistrare din data de 29.12.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 91456/30.12.2025, formulată de .... cu sediul social situat în ..., înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. ..., având ..., reprezentată legal prin administrator ..., și convențional prin ...”, împotriva refuzului autorității contractante, ..., cu sediul în ... în calitate de autoritate contractantă, de a-i permite accesul neîngrădit la dosarul achiziției, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „SERVICII DE COLECTARE, TRANSPORT ŞI ELIMINARE FINALĂ A DEŞEURILOR MEDICALE”, s-a solicitat: - în principal, admiterea contestației, acces la dosarul achiziției și repunerea în termenul de motivare a contestației, ca urmare a accesului său la dosarul achiziției, respectiv la oferta integrală a operatorului economic EKONATIONAL DISTRIBUTION SRL desemnat câștigător, în condițiile în care nu există nicio dovadă care să justifice caracterul confidențial al ofertei; - constatarea încălcării de către autoritatea contractantă a dreptului ... la o cale de atac efectivă și la accesul liber la justiție; - în subsidiar, anularea comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire nr. 40902/13.08.2025, anularea raportului procedurii de atribuire, precum și a tuturor actelor subsecvente/conexe cu aceste documente emise de către autoritatea contractantă intimată și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei EKONATIONAL DISTRIBUTION SRL desemnată câștigătoare în mod nelegal, ținând seama de toate elementele menționate în continuare; - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de soluționarea contestației. Pagina 1 din 5
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația formulată, ..., în calitate de operator economic participant la procedura de licitație deschisă, clasat pe locul al doilea, critică refuzul autorității contractante de a-i permite accesul integral la dosarul achiziției. Prin adresa nr. 2414/24.02.2026, înregistrată la Consiliu cu nr. 12816/25.02.2026, ... a transmis cerere de renunțare la contestație
„urmare pronunțării de către Curtea de Apel Ploiești a Hotărârii nr. 248/23.02.2026, în dosarul 1078/42/2025, aflat în strânsă legătură cu prezenta cauză”. Consiliul constată că ... a înaintat contestația de față, depunând, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 211979770/1 din 05.01.2026, în sumă de 172.800,00 lei, eliberată de CEC Bank- Sucursala Piața Alba Iulia. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat o procedură de licitație deschisă, online, în vederea atribuirii contractului având ca obiect „SERVICII DE COLECTARE, TRANSPORT ŞI ELIMINARE FINALĂ A DEŞEURILOR MEDICALE”, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ...in 19.03.2024, valoarea totală estimată a contractului fiind de 12.960.000,00 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire fiind „prețul cel mai scăzut”. Consiliul reține că prin adresa nr. 2414/24.02.2026, înregistrată la Consiliu cu nr. 12816/25.02.2026, ... a transmis cerere de renunțare la contestație, Luând în considerare dispozițiile art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016, Consiliul urmează să ia act de renunțarea la contestația formulată de .., în contradictoriu cu autoritate contractantă, .... Prezenta decizie va fi obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, potrivit prevederilor art. 29 și art. 32 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea la contestația formulată de ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Pagina 3 din 5
... ... ..
Redactat practicaua deciziei, Mirela-Cerasela Radu
Redactată în 4 exemplare originale, conține 3 pagini. Pagina 5 din 5
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.