Decizie 343/2025
Decizie CNSC2025_343_2024_Decizie_343.pdf, BO2025_343_2024_BO2025_343.pdf
Document CNSC
PROTECT CONF TEXTILE SRL în contradictoriu cu REGIA NATIONALA A PADURILOR - ROMSILVA RA - DS SUCEAVA
Decizia CNSC nr. 343/C10/4229 din 13.02.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Furnizare de echipament de protecție 2024- DSSV”, cod CPV 18143000-3, de către REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA RA - DIRECŢIA SILVICĂ SUCEAVA, cu sediul în municipiul Suceava, b-dul 1 Mai nr. 6, județul Suceava, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: -Admiterea prezentei contestaţii, -Reanalizarea și reevaluarea ofertelor depuse de SOCIETATEA COOPERATIVA MESTESUGAREASCA DE GRADUL 1 SOLIDARITATEA IASI și PROTECT CONF TEXTILE SRL -Anularea Raportului procedurii nr. 32403/25.11.2024 publicat în SEAP în data de 25.11.2024 -Anularea Comunicării privind rezultatul procedurii nr. 22956/25.11.2024 publicat in SEAP in data de 25.11.2024. -Adoptarea măsurilor de remediere a situației ce reprezintă obiectul prezentei contestații. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. a) și b) și alin. (5) din Legea nr. 101/2016, admite în parte contestația formulată de PROTECT CONF TEXTILE SRL, în contradictoriu cu REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA RA - DIRECŢIA SILVICĂ SUCEAVA, în calitate de autoritate contractantă. Dispune anularea deciziei de desemnare câștigătoare a ofertei depuse de SOCIETATEAVerifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_343_2024_Decizie_343.pdf, BO2025_343_2024_BO2025_343.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr.343/C10/4229 Data:13.02.2025 Prin contestația nr. 371/04.12.2024 înregistrată la CNSC cu nr. 78376/05.12.2024, formulată de către PROTECT CONF TEXTILE SRL cu sediul în localitatea Salcea, județul Suceava, având cod unic de înregistrare R041134964 și număr de înregistrare la Oficiul Registrul Comerțului J33/1063/2019, reprezentată legal de administrator Dura Savel, împotriva rezultatului procedurii de atribuire consemnat în Raportul procedurii nr. 32403/25.11.2024 și Comunicarea nr. 22956/25.11.2024, privind procedura de licitație deschisă, online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Furnizare de echipament de protecție 2024- DSSV”, cod CPV 18143000-3, de către REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA RA - DIRECŢIA SILVICĂ SUCEAVA, cu sediul în municipiul Suceava, b-dul 1 Mai nr. 6, județul Suceava, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: -Admiterea prezentei contestaţii, -Reanalizarea și reevaluarea ofertelor depuse de SOCIETATEA COOPERATIVA MESTESUGAREASCA DE GRADUL 1 SOLIDARITATEA IASI și PROTECT CONF TEXTILE SRL -Anularea Raportului procedurii nr. 32403/25.11.2024 publicat în SEAP în data de 25.11.2024 -Anularea Comunicării privind rezultatul procedurii nr. 22956/25.11.2024 publicat in SEAP in data de 25.11.2024. -Adoptarea măsurilor de remediere a situației ce reprezintă obiectul prezentei contestații. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 1 din 2
CONSILIUL DECIDE: În temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. a) și b) și alin. (5) din Legea nr. 101/2016, admite în parte contestația formulată de PROTECT CONF TEXTILE SRL, în contradictoriu cu REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA RA - DIRECŢIA SILVICĂ SUCEAVA, în calitate de autoritate contractantă. Dispune anularea deciziei de desemnare câștigătoare a ofertei depuse de SOCIETATEA
COOPERATIVA
MESTESUGAREASCA
DE
GRADUL
1 SOLIDARITATEA IASI, anularea Raportului procedurii nr. 32403/25.11.2024 și a comunicărilor subsecvente, în partea care privește această ofertă. Dispune continuarea procedurii prin reevaluarea ofertei depuse de SOCIETATEA
COOPERATIVA
MESTESUGAREASCA
DE
GRADUL
1 SOLIDARITATEA IASI potrivit motivării, și, ulterior, desemnarea ofertei câștigătoare dintre ofertele admisibile, conform criteriului de atribuire stabilit, în termen de 10 zile de la comunicare. În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondate criticile formulate de PROTECT CONF TEXTILE SRL referitoare la propria ofertă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr..... Data:.... Prin contestația nr. .... înregistrată la CNSC cu nr. ..., formulată de către ......... SRL cu sediul în localitatea ..., județul ........., având cod unic de înregistrare R0.... și număr de înregistrare la Oficiul Registrul Comerțului ........., reprezentată legal de administrator ........., împotriva rezultatului procedurii de atribuire consemnat în Raportul procedurii nr. 32403/25.11.2024 și Comunicarea nr. 22956/25.11.2024, privind procedura de licitație deschisă, online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Furnizare de echipament de protecție 2024- DSSV”, cod CPV 18143000-3, de către . ........., cu sediul în municipiul ........., ........., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: -Admiterea prezentei contestaţii, -Reanalizarea și reevaluarea ofertelor depuse de .... și ......... SRL -Anularea Raportului procedurii nr. 32403/25.11.2024 publicat în SEAP în data de 25.11.2024 -Anularea Comunicării privind rezultatul procedurii nr. 22956/25.11.2024 publicat in SEAP in data de 25.11.2024. -Adoptarea măsurilor de remediere a situației ce reprezintă obiectul prezentei contestații. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ......... SRL reclamă rezultatul procedurii de atribuire în cauză, solicitând cele de mai sus. Pagina 1 din 12
Contestatorul indică Denumire factor evaluare: a. Pondere componenta calitativă Punctaj maxim factor: 50 Algoritm de calcul: Punctajul se acorda astfel: a). Pentru respectarea standardelor prevăzute in Caietul de sarcini pt. toate produsele (nr.crt.-col. 0 de la 1 la 43) se acorda 50 pct.; b). Pentru celelalte caracteristici care nu indeplinesc prevederile caietului de sarcini, standardele de calitate etc. (chiar si o singura caracteristica ce nu se regaseste in propunerea tehnica din coloana 2 specificaţii - Anexa 1) se acorda 0 puncte. b. Preţul ofertei Componenta financiara 40% Punctaj maxim factor: 40 Algoritm de calcul: Punctajul se acorda astfel: a) Pentru cel mai scăzut dintre preturi se acorda punctajul maxim alocat; b) Pentru celelalte preturi ofertate punctajul P(n) se calculeaza proporţional, astfel: P(n) = (Pret minim ofertat / Pret n) x punctaj maxim alocat. c. Termen de livrare Punctaj maxim factor: 10 Algoritm de calcul: Punctajul pentru factorul de evaluare (termen de livrare) se acorda astfel: a) pentru termenul minim de livrare se atribuie punctajul maxim-10 puncte, b) pentru alt termen decât cel de la punctul a)punctajul se acorda astfel: Pn =(termen minim/termen n) x punctajul maxim alocat. Se arată că în cadrul procedurii de atribuire au fost depuse cinci oferte distincte printre care și oferta contestatorului, toate ofertele fiind admise in etapa evaluare DUAE si documente de calificare. În etapa de evaluare tehnică, prin clarificarea nr. 21347/19.09.2024, comisia de evaluare a solicitat contestatorului următoarele: "pentru a verifica daca produsele prezentate de dvs. in cadrul propunerii tehnice respecta standardele de calitate impuse prin documentaţia de atribuire, va solicitam sa ne transmiteti pana la data de 27.09.2024, orele 14.00, la sediul .... ......... situat in B-dul 1 Mai, nr. 6, mostre pentru urmatoarele categorii de produse: 1. Costum salopeta poz 8 din caietul de sarcini 2. (Costum vătuit matlasat - poz 12 din caietul de sarcini 3. Parazapezi - poz 32 din caietul de sarcini 4. Pantaloni - poz 33 din caietul de sarcini 5. Căciulă îmblănită - poz 34 din caietul de sarcini 6. Suba scurta - poz 35 din caietul de sarcini 7. Bluza - poz 36 din caietul de sarcini". În ceea ce priveşte solicitarea depunerii de mostre în etapa evaluării tehnice, contestatorul opinează că autoritatea contractantă nu respecta propriul Caiet de sarcini care precizează "ofertanții clasaţi pe primul loc vor prezenta obligatoriu model de produs mostra pentru oferta tehnica". Mai mult decât atat, prin clarificarea nr. 20324/21.08.2024, la documentaţia de atribuire, autoritatea contractantă întăreste această cerinţă si mentionează ca "vor trimite mostre doar ofertantii clasaţi pe primul loc". Consideră petentul că prin cerinţa de prezentare a mostrelor la momentul la care nu a fost stabilit ofertantul clasat pe primul loc, autoritatea contractantă nu a respectat propria documentaţie de atribuire ale cărei prescripţii se impun a fi urmate atat de ofertanţi cat mai ales de autoritatea contractanta. Se menționează că relevante în acest sens sunt decizia nr. 1555 din 6 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, Secţia de contencios administrativ şi Fiscal, decizia nr. 916/CA/2019-R din 8 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Oradea, Secţia a Il-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi decizia nr. Pagina 2 din 12
610 din 6 octombrie 2020 a Curţii de Apel Braşov, Secţia contencios administrativ şi fiscal. Astfel, cum un contract constituie legea părţilor, şi documentaţia de atribuire are aceeaşi valoare pentru părţi, iar niciuna dintre ele nu îi poate ignora sau nesocoti clauzele. Întrucât anterior depunerii documentaţiei pentru această procedură de atribuire, contestatorul a întâmpinat o situaţie identică cu o altă autoritate contractantă care a respins oferta ca inacceptabilă deoarece nu a predat mostre/eşantioane ale produsului, ofertantul a decis să acţioneze cu buna credinţa si sa depună mostre pentru produsele solicitate prin răspuns nr. 369/27.09.2024 la clarificarea nr. 21347/19.09.2024 (deşi această cerinţă nu este prevăzută în documentaţia de atribuire). Se reține că, urmare etapei de evaluare tehnică, patru oferte din cele cinci oferte depuse au fost declarate neconforme cu acelaşi "motiv de respingere art. 137, alin. (3), lit. a) din HG 395/2016 nu sunt îndeplinite cerinţele minime solicitate prin documentaţia de atribuire" (a se vedea Raportul procedurii nr. 32403/25.11.2024). Procedura a fost finalizată prin emiterea "Raportului procedurii" cu nr. 32403/25.11.2024 prin care a fost declarată câștigătoare singura oferta declarată admisibilă, oferta depusă de .... cu un punctaj de 100 puncte și o valoare de 988.370,81 lei fără TVA. Rezultatul procedurii a fost comunicat petentului prin "Comunicare rezultat procedura" cu nr. 22956/25.11.2024, unde se menționează că oferta sa a fost declarată "neconformă pe motiv de respingere art. 137, alin.(3), lit. a) din HG 395,2016 nu sunt îndeplinite cerinţele minime solicitate prin documentaţia de atribuire la următoarele categorii de produse: bluza 36 (poziţia 36 din caietul de sarcini). Asa cum reiese din comunicare, autoritatea contractanta a omis sa precizeze motivul concret al neconformitatii produsului "bluza 36 (poziţia 36 din caietul de sarcini)", încălcând astfel dispoziţiile art. 215, alin. (2) lit. b) din Legea 98/2016. În lipsa temeiului faptic din comunicarea rezultatului privind cauza respingerii ofertei tehnice precum si din alte considerente menționate în prezenta, contestatorul a formulat Cererea de acces la dosarul achiziţiei nr. .. prin care a solicitat autorităţii contractante, în temeiul art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, să-i asigure accesul neîngrădit la dosarul achiziţiei publice. În data de 26.11.2024, în interiorul termenului legal de 1 (o) zi lucrătoare de la data înregistrării cererii de acces la dosarul achiziţiei publice, autoritatea contractantă a comunicat petentului Răspunsul nr. 23002/26.11.2024, invitându-l în data de 28.11.2024, începând cu ora 12:00, la sediul .... ......... în vederea prezentării documentelor din dosar. Cu toate acestea, la momentul prezentării la sediul autorităţii contractante în data de 28.11.2024 documente din dosarul achiziţiei, unele emise chiar de către autoritatea contractantă, nu au fost puse la dispoziția contestatorului, fiind astfel restricţionat, în mod nelegal, accesul integral la dosarul achiziției. Astfel, autoritatea contractantă a permis contestatorului să consulte din dosarul achziitiei, în mod limitat, doar documente proprii respectiv oferta tehnica si mostra depusa de contestator, fară sa permită consultarea documentelor parte integranta din dosarul achiziţiei depuse de alti ofertanţi sau documente emise de autoritatea contractanta. Pagina 3 din 12
Cu prilejul consultării dosarului achiziţiei, contestatorul a aflat cauza respingerii ofertei sale ca neconformă datorita neconformității produsului "bluza 36 (poziţia 36 din caietul de sarcini), respectiv mostra depusa nu îndeplineşte cerinţele caietului de sarcini. În concret, potrivit cerinţelor caietului de sarcini "bluza 36 (poziţia 36 din caietul de sarcini), ofertata trebuia să respecte următoarele specificaţii tehnice minime obligatorii: "- bluza din bumbac -caracteristici; design modern, rever cu 3 nasturi, guler si manşete tricotate -culoare verde" Potrivit Anexei la Propunerea tehnica depusă de contestator, produsul ofertat "bluza 36 (poziţia 36 din caietul de sarcini)" are următoarele specificaţiile tehnice: "- bluza din bumbac -caracteristici; design moder, rever cu 3 nasturi, guler și manşete tricotate -culoare verde" Potrivit Fisei tehnice depuse de contestator, produsul ofertat "bluza 36 (poziţia 36 din caietul de sarcini)" are urmatoarele specificaţiile tehnice: "- bluza din bumbac -caracteristici; design modern, rever cu 3 nasturi, guler si manşete tricotate -culoare verde" Potrivit Mostrei depusa de contestator produsul ofertat "bluza 36 (poziţia 36 din caietul de sarcini)" are urmatoarele specificaţiile tehnice: "- bluza din bumbac -caracteristici; design modern, rever cu 2 nasturi, guler si manşete tricotate -culoare verde" Astfel, se constată ca la baza deciziei de respingere ca neconformă a ofertei contestatorului a stat neconformitatea mostrei depuse în ceea ce priveşte rever cu 2 nasturi în loc de rever cu 3 nasturi, așa cum este specificat in Caietul de sarcini. Contestatorul învederează Consiliului ca dintr-o eroare materială a depus mostra unui alt produs decât cel avut în vedere la momentul depunerii ofertei tehnice şi documentelor suport, respectiv un produs care îndeplineşte toate caracteristicile solicitate mai puţin reverul care are 2 nasturi in loc de 3 nasturi. Se apreciază această neconformitate ca fiind minora intrucat motivul invocat de autoritatea contractanta pentru solicitarea mostrelor prin clarificările nr. 21347/19.09.2024 a fost: "pentru a verifica daca produsele prezentate de dvs. in cadrul propunerii tehnice respecta standardele de calitate impuse prin documentaţia de atribuire". Prin caietul de sarcini autoritatea contractanta nu a impus nici un standard de calitate in ceea ce priveşte produsul "bluza 36 (poziţia 36 din caietul de sarcini)" si petentul nu intelege care standard de calitate nu a respectat mostra depusă. Asa cum rezulta din Fișa tehnica depusă, contestatorul a ofertat un produs care îndeplineste standardul de calitate SREN 13688:2013. în standardul EN ISO 13688 publicat de Institutul Internaţional de Standardizare (ISO), sunt explicate cerinţele generale de performanţă pentru ergonomie, Pagina 4 din 12
inofensivitate, mărime, determinarea mărimii, îmbătrânirea, compatibilitatea şi marcarea îmbrăcămintei de protecţie şi informaţiile care trebuie furnizate de producător cu privire la îmbrăcămintea de protecţie. Cerinţa autoritatii contractante ca produsul bluza sa aiba rever cu 3 nasturi nu reprezintă o cerinţa de performanta inclusa in standardele de calitate referitoare la echipamentele de lucru, de aceea consideră petentul neconformitatea ca fiind minora in raport cu standardele de calitate in vigoare si cu rolul unui echipament de lucru care se acorda in principal pentru protejarea şi prevenirea uzurii premature şi/sau a murdăririi excesive a îmbrăcămintei şi încălţămintei personale, si nu pentru ocrotirea împotriva accidentelor de muncă ori a îmbolnăvirilor profesionale. În susţinere, contestatorul face trimitere la practica instanţelor de judecată potrivit căreia „reprezintă o atitudine total abuzivă declararea unei oferte ca fiind neconformă pentru anumite aspecte evident minore raportat la complexitatea de ansamblu a ofertei şi la multitudinea de date pretinse de aceasta". În acelaşi sens, se redă din considerentele Deciziei nr. 387/2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj: „Prin prisma interesului care trebuie satisfăcut, solicitarea de lămuriri suplimentare se impune cu forţa evidenţei fiind preferabila unei soluţii de declarare a tuturor ofertelor ca neconforme sau inacceptabile, face solicitarea vreunei lămuriri suplimentare". Concluzionează petentul că, în condiţiile în care autoritatea contractantă are ca scop semnarea contractului de achiziţie publică, şi nu respingerea ofertelor primite, prin modul de analiză şi de evaluare, aceasta trebuie să aibă certitudinea că ofertele respinse nu asigură respectarea cerinţelor tehnice şi de calitate enunţate în caietul de sarcini precum şi să confere securitate juridică sporita deciziei sale prin solicitarea de clarificări clare din punct de vedere al obiectului, motivate, prin raportare la prevederile documentaţiei de atribuire şi cu un termen de răspuns adaptat. În acest sens, petentul consideră că autoritatea contractantă nu a respectat prevederile art. 134, alin. (1) și art. 135 alin. (3) din HG 395/2016. Contestatorul precizează că este în măsură să pună la dispoziţia autorității contractante respectiv a Consiliului mostra produsului ofertat, astfel încât discrepanţa dintre informaţiile propunerii tehnice şi caracteristicile mostrei produsului ofertat să fie surmontată, mostra care ar fi putut fi depusă în prealabil daca autoritatea contractantă ar fi adoptat o atitudine proactivă, diligentă, în sensul solicitării de clarificări. Petentul consideră că o astfel de solicitare de clarificări nu ar fi fost susceptibilă de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire intrucat depunerea de mostre nu a fost solicitata pana la data limita de depunere a ofertelor ci in etapa de evaluare tehnică. Se apreciază că prin modalitatea de stabilire a concluziilor de neconformitate a ofertei contestatorului, autoritatea contractantă nu asigură caracterul transparent al activităţii sale. Contestatorul arată că nu a putut lua cunoştintă de documentele depuse de ceilalţi ofertanţi respectiv ...., fiindu-i absolut imposibil a efectua o analiza a documentelor și mostrelor în baza cărora această ofertă a fost evaluată — cu atât mai mult cu cât autoritatea contractanta nu i-a permis nici măcar accesul la procesele verbale de evaluare. Cu prilejul consultării dosarului de achiziţie, desi i-a fost restrictionat accesul la oferta câştigătorului ...., contestatorului i s-a comunicat ca Pagina 5 din 12
termenul de livrare ofertat de câștigător este de 1 zi (24 de ore) din momentul lansării comenzii către furnizor pana la momentul livrării echipamentului la magazia .... ......... si la magaziile subunităţilor acesteia, in condiţiile in care termenul de livrare este un factor de evaluare cu o pondere de 10%. Contestatorul apreciază că acest termen de livrare de 1 zi, este cel puţin nerealist si nefezabil, prin prisma mai multor aspecte elementare. In primul rând, ofertantul declarat câştigător nu ia în considerare timpul de confecţionare a echipamentului de protectie, timpul de livrare a echipamentului din import, timpul de livrare la sediile beneficiarului care nu este rapid accesibil din punct de vedere geografic. In al doilea rand, ofertantul desemnat câştigător a participat ca ofertant unic, neavand asociaţi sau subcontractanti si, asa cum reiese de pe pagina de internet listafirme.ro ( a se vedea Extras pag internet Listafirme.ro) are un număr mediu de 2 angajaţi. In aceste condiţii, petentul consideră că ofertantul castigator nu are capacitatea tehnica si operaţionala sa execute contractul si sa indeplineasca obligaţiile contractuale la nivelul ofertat. În concluzie, petentul apreciază abuzivă respingerea ofertei sale, cu scopul de a elimina cu uşurinţa, pe motive minore, potentialii ofertanţi nedoriti ai prezentei proceduri in favoarea ofertantului .... care a castigat, fara excepţie in ultimii 6 ani, toate procedurile de achiziţie avand ca obiect Furnizare echipament de protectie si organizate de .... .......... In sprijinul acestei afirmaţii sunt anunţurile de atribuire la achiziţiile publice avand ca obiect Furnizare echipament de protectie organizate de .... .........: -in anul 2023, atribuirea contractului către ... (conform anunţ de atribuire CAN1111660/20.09.2023) in valoare de 1079229,91 lei fara TVA -in anul 2022, atribuirea contractului către .... (conform anunţ de atribuire CAN1085942/28.08.2022) in valoare de 910877 lei fara TVA -in anul 2021, atribuirea contractului către .... (conform anunţ de atribuire CAN 1060669/09.08.2021) in valoare de 665907,86 Iei fara TVA -in anul 2020, atribuirea contractului către .... (conform anunţ de atribuire CAN 1028694/04.02.2020) in valoare de 705189,20 lei fara TVA -in anul 2018, atribuirea contractului către .... (conform anunţ de atribuire CAN 1006309/19.10.2018) in valoare de 611656,30 lei fara TVA Față de toate aceste considerente, contestatorul solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată. Prin adresa nr. .... înregistrată la Consiliu sub nr. ..., autoritatea contractantă depune Punct de vedere la contestația formulată de ......... SRL, învederând următoarele: Evaluarea conformităţii propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini şi, dupa caz, cu factorii de evaluare, s-a făcut prin Procesul verbal nr. 26037/19.09.2024 prin intermediul căruia comisia de evaluare a analizat informaţiile prezentate de operatorii economici înscrişi la procedura în cauză şi a formulat trei solicitări de clarificări referitoare la 7 categorii de produse (costum salopetă - poziţia 8, costum vătuit matlasat poziţia 12, parazăpezi poziţia 32, pantaloni poziţia 33, căciulă îmblănită poziţia 34, şubă scurtă - poziţia 35, bluză - poziţia 36) în virtutea aplicării principiilor care guvernează legislaţia achiziţiilor publice, inclusiv principiul transparenţei, având ca scop clarificarea aspectelor identificate. Mai exact, s-a solicitat depunerea de mostre ale produselor sus- enumerate la magazia .... ........., deoarece au fost constatate neconcordanţe Pagina 6 din 12
între produsele menţionate în popunerea tehnică şi cele solicitate în documentaţia de atribuire. Acest demers a fost realizat tocmai pentru a evita declararea ofertei ca fiind neconformă sau inacceptabilă, asigurând astfel un proces de evaluare corect şi obiectiv. Prin intermediul procesului verbal nr. 28636/21.10.2024 comisia de evaluare a luat act de răspunsurile prezentate de operatori la solicitările de clarificări şi a finalizat evaluarea tehnică prin intermediul căreia a concluzionat următoarele: Acordarea a 0 puncte - ofertanţilor: -.... SRL a cărui ofertă tehnică nu este conformă cu prevederile caietului de sarcini, potrivit dispoziţiilor art. 137 alin (3) lit. a din HG 395/2016, întrucât nu îndeplineşte cerinţele minime solicitate prin documentaţia de atribuire la următoarele categorii de produse: -costum vătuit matlasat (poz 12 din caietul de sarcini — producătorul specifică că materialul este ţesătură diagonal 35% bumbac +65 % poliester şi nu specifică greutatea pe mp. în timp ce prin caietul de sarcini sau solicitat alte caracteristici tehnice şi s-a solicitat raport de încercare produs finit emis în decursul anului curent, iar ofertantul prezintă raport de testare din anul 2016).; -.... SRL a cărui ofertă tehnică nu este conformă cu prevederile caietului de sarcini, potrivit dispoziţiilor art. 137 alin (3) lit. a din HG 395/2016, întrucât nu îndeplinesc cerinţele minime solicitate prin documentaţia de atribuire la următoarele categorii de produse: -costum salopetă (poz. 8 din caietul de sarcini - nu se regăseşte în oferta tehnică), -căciulă îmblănită (poziţia 34 din caietul de sarcini –ofertantul prezintă o şapcă ), -costum vătuit matlasat (poz 12 din caietul de sarcini - nu se regăseşte în oferta tehnică), -parazăpezi (poziţia 32 din caietul de sarcini - nu se regăseşte în oferta tehnică), -pantaloni (poziţia 33 din caietul de sarcini - nu se regăseşte în oferta tehnică), -şubă scurtă (poziţia 35 din caietul de sarcini - nu se regăseşte în oferta tehnică), -bluză (poziţia 36 din caietul de sarcini - nu se regăseşte în oferta tehnică), -pîslari (poziţia 37 din caietul de sarcini- nu se regăseşte în oferta tehnică). -......... SRL a cărui ofertă tehnică nu este conformă cu prevederile caietului de sarcini, potrivit dispoziţiilor art. 137 alin (3) lit. a din HG 395/2016, întrucât nu îndeplineşte cerinţele minime solicitate prin documentaţia de atribuire la următoarele categorii de produse: -bluza 36 (poz 36 din caietul de sarcini, bluza are 2 nasturi, nu 3 cum s-a cerut în Caietul de Sarcini). -.... SRL a cărui ofertă tehnică nu este conformă cu prevederile caietului de sarcini, potrivit dispoziţiilor art. 137 alin (3) lit. a din HG 395/2016, întrucât nu îndeplineşte cerinţele minime solicitate prin documentaţia de atribuire la unnătoarele categorii de produse: -bluza 36 (poz 36 din caietul de sarcini, bluza are 2 nasturi, nu 3 cum s-a cerut în Caietul de Sarcini), -căciula îmblănită (poziţia 34 bleumarin nu kaki, negru cum s-a cerut prin Caietul de Sarcini). Pagina 7 din 12
Autoritatea face precizarea că, în ceea ce priveşte acordarea punctajului ofertei tehnice, respectiv a componentei calitative, aceasta a stabilit un procent de 40% din punctajul total, echivalent cu 40 de puncte. De asemenea, s-a menţionat în mod expres în conţinutul documentaţiei de atribuire faptul că orice caracteristică a unui produs care nu îndeplineşte prevederile caietului de sarcini sau standardele de calitate va fi punctată cu 0 puncte. Contestatarul a luat act de documentaţia de atribuire şi a formulat şi depus ofertă în cadrul prezentei proceduri, exprimându-şi acordul cu privire la documentaţia de atribuire elaborată şi publicată în cadrul platformei SEAP, fără a formula obiecţiuni asupra acesteia, aspect ce întăreşte încă o dată decizia corectă şi obiectivă a comisiei de evaluare de a acorda 0 puncte atât contestatarului cât şi celorlalţi operatori economici ale căror oferte nu îndeplinesc cerinţele stabilite prin documentaţia de atribuire. Evaluarea propunerilor financiare s-a făcut prin Procesul verbal privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformităţii acestora cu propunerile tehnice nr. 20937/23.10.2024, oferta depusă de .... fiind declarată admisibilă. Verificarea documentelor - suport depuse în susţinerea informaţiilor din DUAE şi din documentele ce îl însoţesc s-a făcut prin Procesul verbal privind evaluarea documentelor - suport depuse de candidaţi/ofertanţi pentru demonstrarea informaţiilor din DUAE nr. 30591/08.11.2024. Comisia de evaluare a constatat că documentele suport depuse în susţinerea informaţiilor din DUAE susţin datele înscrise în DUAE de ..... Prin Raportul procedurii nr. 32403/25.11.2024, membrii comisiei de evaluare au desemnat oferta prezentată de ...., ca oferta câştigătoare, rezultatul procedurii fiind comunicat celor 5 ofertanţi. Se menționează că documentaţia de atribuire, alcătuită din DUAE şi instrucţiunile către ofertanţi („Fişa de date" în SEAP), caietul de sarcini, proiectul de contract, formularele şi modelele de documente, NU a fost contestată de niciun operator economic, drept pentru care toate prevederile ei şi-au consolidat forţa obligatorie, atât pentru autoritatea contractantă, cât mai ales pentru operatorii economici participanţi la procedură. În sensul celor precizate, potrivit prevederilor art. 123 alin. 1 din HG nr. 395/2016 cu modificările şi completările ulterioare, ofertanţii „elaborează oferta în conformitate cu prevederile din documentaţia de atribuire.". Prin depunerea ofertelor în cadrul procedurii se presupune că ofertanţii şi- au însuşit documentaţia de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate scuza nici o abatere de la prescripţiile ei, opozabile în cel mai mic detaliu. Concluzionând, Autoritatea susține că oferta contestatorului a fost fundamentată eronat în sensul prezentării în cadrul propunerii tehnice a unui produs ce nu respectă cerinţele, respectiv standardele de calitate solicitate prin intermediul documentaţiei de atribuire - bluza poz 36 din caietul de sarcini, produsul contestatarului are 2 nasturi faţă de cerinţele autorităţii contractante stabilite prin intermediul documentaţiei de atribuide de 3 nasturi, cerinţă stabilită şi drept urmare, acesta ar fl trebuit să formuleze obiecţiuni asupra prezentei proceduri până la data limită de evaluare a ofertelor, interval de timp în care operatorii economici interesaţi să depună oferte au posibilitatea să analizeze documentaţia şi să solicite eventuale clarificări. Pagina 8 din 12
Mai mult decât atât, Autoritatea Contractantă consideră că, înainte de a fi formulat contestaţia şi de a tatona în aprecieri pur subiective şi lipsite de substanţă, contestatorul, ......... SRL, ar fi trebuit să analizeze cu o deosebită atenţie documentaţia atunci când i s-a oferit accesul la dosarul achiziţiei, pentru a identifica eventualele neconcordanţe sau aspecte care necesită clarificări înainte de depunerea ofertei şi pentru a se lămuri dacă suspiciunile sale sunt întemeiate sau nu, comparând punctajele obţinute de toţi participanţii la procedură şi de a analiza toate contractele declarate, depuse şi probate cu privire la experienţa similară a persoanei responsabile cu derularea viitorului contract. Pe cale de consecinţă, având în vedere cele prezentate mai sus, autoritatea contractantă opinează că, considerentele de fapt şi de drept sunt de natura a conduce la respingerea contestaţiei formulată de către ......... SRL, ca nefondată şi pe cale de consecinţă, menţinerea ca legale şi temeinice a tuturor actelor emise de autoritatea contractanta, conform art. 26 alin. 6 din Legea nr. 101/2016. Prin adresa înregistrată la CNSC cu nr. ..., ......... SRL a depus, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 210841669/1 din 09.12.2024, emisă de .... Bank – Sucursala ........., în valoare de 22.338,38 RON, potrivit dispozițiilor art. 611 din Legea nr. 101/2016. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ............, în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitație deschisă, online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Furnizare de echipament de protecție 2024-DSSV”, cod CPV 18143000-3. În acest sens a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat în SEAP anunțul de participare nr. ...., criteriul de atribuire stabilit fiind „cel mai bun raport calitate-preț”. În Raportul procedurii nr. 32403/25.11.2024, s-a consemnat depunerea a 5 oferte, respingerea a 4 oferte printre care și a contestatorului, precum și admisibilitatea ofertei depusă de ...., aceasta fiind desemnată câștigătoarea procedurii de atribuire cu o propunere financiară de 988.370,81 lei fără TVA. Împotriva rezultatului procedurii de atribuire, consemnat în Raportul procedurii nr. 32403/25.11.2024 și Comunicarea nr. 22956/25.11.2024, ......... SRL a depus contestația ce face obiectul dosarului nr. .... Analizând susținerile părților, coroborate cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și având în vedere dispozițiile legale în materie, Consiliul urmează să admită în parte contestația ......... SRL, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit documentelor aflate la dosarul cauzei, Consiliul reține că oferta contestatorului a fost respinsă în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin.(3) lit. a) din HG 395/2016, întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele minime solicitate prin documentaţia de atribuire la următoarele categorii de produse: bluza 36 (poziţia 36 din caietul de sarcini), respectiv reverul acesteia are 2 nasturi în loc de 3 nasturi. În concret, potrivit cerinţelor caietului de sarcini „bluza 36 ofertată (poziţia 36 din caietul de sarcini) trebuia să respecte următoarele specificaţii tehnice minime obligatorii: "- bluza din bumbac Pagina 9 din 12
-caracteristici; design modern, rever cu 3 nasturi, guler si manşete tricotate -culoare verde" Potrivit Anexei la Propunerea tehnica depusă de contestator, produsul ofertat "bluza 36 (poziţia 36 din caietul de sarcini)" are următoarele specificaţiile tehnice: "- bluza din bumbac -caracteristici; design moder, rever cu 3 nasturi, guler și manşete tricotate -culoare verde" Potrivit Fisei tehnice depuse de contestator, produsul ofertat "bluza 36 (poziţia 36 din caietul de sarcini)" are urmatoarele specificaţiile tehnice: "- bluza din bumbac -caracteristici; design modern, rever cu 3 nasturi, guler si manşete tricotate -culoare verde" Consiliul reține că autoritatea contractantă a formulat trei solicitări de clarificări unor 3 ofertanți, referitoare la 7 categorii de produse (costum salopetă - poziţia 8, costum vătuit matlasat poziţia 12, parazăpezi poziţia 32, pantaloni poziţia 33, căciulă îmblănită poziţia 34, şubă scurtă - poziţia 35, bluză - poziţia 36). Astfel, autoritatea contractantă a solicitat depunerea de mostre ale produselor sus-enumerate la magazia .... ........., deoarece au fost constatate neconcordanţe între produsele menţionate în propunerea tehnică şi cele solicitate în documentaţia de atribuire. Deși contestatorul susține că solicitarea mostrelor în etapa de evaluare tehnică ar fi fost excesivă la acest moment deoarece în caietul de sarcini și prin răspunsul la clarificările la documentația de atribuire a fost precizat faptul că „vor trimite mostre doar ofertantii clasaţi pe primul loc", Consiliul apreciază faptul că această solicitare a fost totuși necesară pentru verificarea conformității celor 7 produse ofertate (din totalul de 42) cu cerințele caietului de sarcini. Potrivit mostrei depusa de contestator produsul ofertat "bluza 36 (poziţia 36 din caietul de sarcini)" are urmatoarele specificaţiile tehnice: "- bluza din bumbac -caracteristici; design modern, rever cu 2 nasturi, guler si manşete tricotate -culoare verde". Cu toate că autorul contestației precizează că „dintr-o eroare materială a depus mostra unui alt produs decât cel avut în vedere la momentul depunerii ofertei tehnice şi documentelor suport, respectiv un produs care îndeplineşte toate caracteristicile solicitate mai puţin reverul care are 2 nasturi in loc de 3 nasturi”, Consiliul constată că în oferta tehnică, fișier „poziția 1-43 pdf pag.149”, acesta a depus o fotografie a produsului ofertat pentru poziția 36 din caietul de sarcini din care rezultă că bluza ofertată are un rever cu 2 nasturi și nu cu 3 nasturi, așa cum a fost solicitat în documentația de atribuire și cum a precizat în anexa la propunerea tehnică depusă. Deși contestatorul susține că această neconformitate ar fi una minoră, totuși Consiliul apreciază că ignorarea unei cerințe din caietul de sarcini și acceptarea acesteia ar conduce la încălcarea principiului nediscriminării și al Pagina 10 din 12
tratamentului egal consacrate de dispozițiile art.2 alin.(2) lit. a) și b) din Legea nr.98/2016. Conţinutul documentaţiei de atribuire, aşa cum este întocmită de autoritatea/entitatea contractantă, este obligatoriu, atât pentru operatorii economici participanţi la procedură, care au obligaţia de a-şi elabora ofertele în conformitate cu prevederile acesteia, cât şi pentru autoritatea/entitatea contractantă, aceasta fiind obligată ca, în desfăşurarea procedurii de achiziţie publică, să respecte atât dispoziţiile legale aplicabile în acest domeniu, cât şi prevederile propriei documentaţii de atribuire, care stabilesc regulile ce trebuie respectate de ambele părţi în derularea procesului de evaluare. În condițiile în care orice operator economic interesat în a participa la procedura de atribuire ar fi avut nemulțumiri/nelămuriri cu privire la conținutul documentației de atribuire avea posibilitatea să conteste în termenul legal prevăzut de dispozițiile art.8 din Legea nr.101/2026, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat. Prin urmare, în opinia Consiliului, contestatorul avea obligația de a depune oferta cu respectarea cerințelor documentației de atribuire, potrivit dispozițiilor art.123 alin.(1) teza I din HG nr.395/2016, conform cărora „Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire..” În ceea ce privește criticile contestatorului referitoare la termenul de livrare ofertat de operatorul economic desemnat câștigător, respectiv ...., Consiliul reține faptul că autoritatea contractantă în punctul de vedere transmis a ales să nu formuleze apărări față de cele precizate de contestator. În condițiile în care termenul de livrare a constituit un factor de evaluare având o pondere de 10% din punctajul aferent criteriului de atribuire, Consiliul apreciază că autoritatea contractantă avea obligația să se asigure că termenul de livrare ofertat de .... pentru toate cele 42 de produse, respectiv o (1) zi din momentul lansării comenzii către furnizor pana la momentul livrării echipamentului la magazia .... ......... și la magaziile subunităţilor acesteia (așa cum a fost solicitat în caietul de sarcini-pag.2), este unul sustenabil, având în vedere faptul că produsele provin de la producători diferiți. Prin urmare, Consiliul apreciază că autoritatea contractantă trebuie să solicite clarificări ofertantului .... sub aspectul sustenabilității termenului de livrare ofertat. În consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) lit. a) și b) și alin. (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite în parte contestația formulată de ......... SRL și va dispune anularea deciziei de desemnare câștigătoare a ofertei depuse de ...., anularea Raportului procedurii nr. 32403/25.11.2024 și a comunicărilor subsecvente, în partea care privește această ofertă, precum și continuarea procedurii prin reevaluarea ofertei depuse de .... potrivit motivării, și, ulterior, desemnarea ofertei câștigătoare dintre ofertele admisibile, conform criteriului de atribuire stabilit, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii. În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondate criticile formulate de ......... SRL referitoare la propria ofertă. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 11 din 12
CONSILIUL DECIDE: În temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. a) și b) și alin. (5) din Legea nr. 101/2016, admite în parte contestația formulată de ......... SRL, în contradictoriu cu .........., în calitate de autoritate contractantă. Dispune anularea deciziei de desemnare câștigătoare a ofertei depuse de ...., anularea Raportului procedurii nr. 32403/25.11.2024 și a comunicărilor subsecvente, în partea care privește această ofertă. Dispune continuarea procedurii prin reevaluarea ofertei depuse de .... potrivit motivării, și, ulterior, desemnarea ofertei câștigătoare dintre ofertele admisibile, conform criteriului de atribuire stabilit, în termen de 10 zile de la comunicare. În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondate criticile formulate de ......... SRL referitoare la propria ofertă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 12 din 12
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.