AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 273/2025

ELBI ENERGY PROJECTS SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL TURNU MĂGURELE

Decizia CNSC nr. 273/C3/4433 din 05.02.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 273/C3/4433 din 05.02.2025

Data din document
2025-02-05
Complet
C3

Obiectul procedurii

având ca obiect „Execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții: «MODERNIZAREA SERVICIULUI DE ILUMINAT PUBLIC ÎN MUNICIPIUL TURNU MĂGURELE, JUDEȚUL TELEORMAN»”, cod CPV 45310000-3, anunț de participare simplificat nr. SCN1131756/25.09.2023, s-au solicitat următoarele: „(1) Anularea Adresei nr. 124/103022 din 13.12.2024 privind comunicarea rezultatului procedurii antemenționate față de subscrisa; (2) Anularea Raportului Procedurii nr. 124/102934 din 13.12.2024 și a tuturor actelor care au stat la baza acestuia, respectiv a actelor care au fost emise în temeiul acestuia; (3) Obligarea Autorității Contractante la reluarea procedurii de atribuire, în principal, începând cu Raportul procedurii nr. 124/83570/15.10.2024 și, în subsidiar, începând cu etapa de reevaluare a ofertelor; (4) Obligarea autorității contractante la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar”. Pagina 1 din 3
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

DECIDE: Admite excepția invocată din oficiu și, pe cale de consecință, respinge ca lipsită de interes cererea de intervenție formulată de EURO- AUDIT SERVICE SRL. Respinge ca nefondată contestația depusă de ELBI ENERGY PROJECTS SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă MUNICIPIUL TURNU MĂGURELE, inclusiv capătul de cerere privind obligarea respectivei autorități contractante la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 3 din 3
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 273/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 82030Data înregistrării: 2024-12-20
ContestatorELBI ENERGY PROJECTS SRLCUI 41166842
Autoritate contractantăMUNICIPIUL TURNU MĂGURELECUI 4253731

2025_273_2024_Decizie_273.pdf, BO2025_273_2024_BO2025_273.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 4.701 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 273/C3/4433 Data: 05.02.2025 Prin contestația înregistrată la CNSC sub nr. 82030/20.12.2024, formulată de ELBI ENERGY PROJECTS SRL, cu sediul în București, Șos. Alexandriei nr. 203A, sectorul 5, având cod unic de înregistrare RO41166842, înmatriculată la Oficiul pentru Registrul Comerțului sub nr. J40/6842/2019, reprezentată legal prin administrator Năstase Andra Ioana, și convențional prin CABINET DE AVOCAT HEDEȘ ANDREEA- IOANA, având sediul procesual ales în municipiul Bistrița, cartier Unirea, str. Henri Coandă nr. 10, județul Bistrița-Năsăud, împotriva adresei nr. 124/103022 din 13.12.2024 privind comunicarea rezultatului procedurii și a raportului procedurii nr. 124/102934 din 13.12.2024, documente emise de către MUNICIPIUL TURNU MĂGURELE, cu sediul în Turnu Măgurele, b-dul Republicii nr. 2, județul Teleorman, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, derulate online, în vederea atribuirii unui contract având ca obiect „Execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții: «MODERNIZAREA SERVICIULUI DE ILUMINAT PUBLIC ÎN MUNICIPIUL TURNU MĂGURELE, JUDEȚUL TELEORMAN»”, cod CPV 45310000-3, anunț de participare simplificat nr. SCN1131756/25.09.2023, s-au solicitat următoarele: „(1) Anularea Adresei nr. 124/103022 din 13.12.2024 privind comunicarea rezultatului procedurii antemenționate față de subscrisa; (2) Anularea Raportului Procedurii nr. 124/102934 din 13.12.2024 și a tuturor actelor care au stat la baza acestuia, respectiv a actelor care au fost emise în temeiul acestuia; (3) Obligarea Autorității Contractante la reluarea procedurii de atribuire, în principal, începând cu Raportul procedurii nr. 124/83570/15.10.2024 și, în subsidiar, începând cu etapa de reevaluare a ofertelor; (4) Obligarea autorității contractante la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar”. Pagina 1 din 3

§ 2

Prin cererea de intervenție nr. 13/20.01.2025, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 3421/21.01.2025, formulată de către EURO-AUDIT SERVICE SRL, cu sediul în Târgoviște, str. Calafat nr. 7, județul Dâmbovița, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J15/954/2004, având codul de identificare fiscală RO16869469, reprezentată legal de administrator ALEXANDRU CÂRLIG, și convențional prin CABINET DE AVOCAT VLAD JINARU, având sediul procesual ales în municipiul București, Calea Dorobanți nr. 133, sectorul 1, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, respectiv art. 61 și urm. C.pr.civ., cu referire la contestația ELBI ENERGY PROJECTS SRL, s-au solicitat următoarele: „ - în temeiul art. 17 alin. 3 din Legea 101/2016 raportat la art. 64 alin. (2) din N.C.P.C., admiterea în principiu a cererii de intervenție accesorie, în interesul autorității contractante, formulată de EURO-AUDIT SERVICE S.R.L.; - PE FONDUL CAUZEI, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea 101/2016, respingerea contestației formulată de ELBI ENERGY PROJECTS S.R.L., ca nefondată; - pe cale de consecință, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea 101/2016, menținerea actelor emise de autoritatea contractantă prin care s-a decis anularea procedurii de achiziție publică, acestea fiind temeinice și legale”. Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 101/2016, s- a solicitat studierea dosarului format în cadrul Consiliului. Prin adresa nr. 2303/27.12.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 83227/30.12.2024, autoritatea contractantă MUNICIPIUL TURNU MĂGURELE, prin reprezentantul convențional, a indicat sediul procesual ales la SCPA CEPARU ȘI IRIMIA, municipiul București, str. Ștefan Mihăileanu nr. 11, sectorul 2. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR

§ 3

DECIDE: Admite excepția invocată din oficiu și, pe cale de consecință, respinge ca lipsită de interes cererea de intervenție formulată de EURO- AUDIT SERVICE SRL. Respinge ca nefondată contestația depusă de ELBI ENERGY PROJECTS SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă MUNICIPIUL TURNU MĂGURELE, inclusiv capătul de cerere privind obligarea respectivei autorități contractante la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 3 din 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 43.167 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. .../.../... Data: ... Prin contestația înregistrată la CNSC sub nr. .../..., formulată de ... SRL, cu sediul în ..., având cod unic de înregistrare ..., înmatriculată la Oficiul pentru Registrul Comerțului sub nr. ..., reprezentată legal prin administrator ..., și convențional prin CABINET DE AVOCAT ..., având sediul procesual ales în municipiul ..., împotriva adresei nr. 124/103022 din 13.12.2024 privind comunicarea rezultatului procedurii și a raportului procedurii nr. 124/102934 din 13.12.2024, documente emise de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, derulate online, în vederea atribuirii unui contract având ca obiect „Execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții: «MODERNIZAREA SERVICIULUI DE ILUMINAT PUBLIC ÎN ..., JUDEȚUL ...»”, cod CPV 45310000-3, anunț de participare simplificat nr. .../..., s-au solicitat următoarele: „(1) Anularea Adresei nr. 124/103022 din 13.12.2024 privind comunicarea rezultatului procedurii antemenționate față de subscrisa; (2) Anularea Raportului Procedurii nr. 124/102934 din 13.12.2024 și a tuturor actelor care au stat la baza acestuia, respectiv a actelor care au fost emise în temeiul acestuia; (3) Obligarea Autorității Contractante la reluarea procedurii de atribuire, în principal, începând cu Raportul procedurii nr. 124/83570/15.10.2024 și, în subsidiar, începând cu etapa de reevaluare a ofertelor; (4) Obligarea autorității contractante la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar”. Prin cererea de intervenție nr. 13/20.01.2025, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. .../..., formulată de către ... SRL, cu sediul în ..., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ..., având codul de identificare fiscală ..., reprezentată legal de administrator ..., și convențional prin CABINET DE AVOCAT ..., având sediul procesual ales în municipiul ..., în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. Pagina 1 din 19

§ 2

101/2016, respectiv art. 61 și urm. C.pr.civ., cu referire la contestația ... SRL, s-au solicitat următoarele: „ - în temeiul art. 17 alin. 3 din Legea 101/2016 raportat la art. 64 alin. (2) din N.C.P.C., admiterea în principiu a cererii de intervenție accesorie, în interesul autorității contractante, formulată de ... S.R.L.; - PE FONDUL CAUZEI, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea 101/2016, respingerea contestației formulată de ... S.R.L., ca nefondată; - pe cale de consecință, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea 101/2016, menținerea actelor emise de autoritatea contractantă prin care s-a decis anularea procedurii de achiziție publică, acestea fiind temeinice și legale”. Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 101/2016, s- a solicitat studierea dosarului format în cadrul Consiliului. Prin adresa nr. 2303/27.12.2024, înregistrată la CNSC sub nr. .../..., autoritatea contractantă ..., prin reprezentantul convențional, a indicat sediul procesual ales la SCPA ..., municipiul .... În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Prin contestația înregistrată la CNSC sub nr. .../..., ... SRL critică adresa nr. 124/103022 din 13.12.2024 privind comunicarea rezultatului procedurii și raportul procedurii nr. 124/102934 din 13.12.2024, documente emise de către ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, derulate online, în vederea atribuirii unui contract având ca obiect „Execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții: «MODERNIZAREA SERVICIULUI DE ILUMINAT PUBLIC ÎN ..., JUDEȚUL ...»”, cod CPV 45310000-3, solicitând cele redate în partea introductivă. Prezentând situația de fapt, petentul indică contestațiile ce au fost formulate împotriva rezultatului procedurii de atribuire în cele două cicluri procesuale anterioare, precum și soluțiile pronunțate de Consiliul prin deciziile nr. ... din ... și nr. .../.... Precizează că la data de 13.12.2024 autoritatea contractantă a publicat raportul procedurii nr. 124/102934 din 13.12.2024 prin care a

§ 3

dispus anularea procedurii de atribuire, iar prin adresa nr. 124/103022 din 13.12.2024 i-a comunicat caracterul neconform al ofertei societății sale. Considerând că atât soluția de constatare a neconformității ofertei societății sale, cât și soluția de anulare a procedurii sunt nelegale și netemeinice, ... SRL prezintă următoarele critici pe fondul cauzei: 1. Raportul procedurii nr. 124/83570/15.10.2024 este un act administrativ irevocabil care produce efecte juridice. În acest sens invocă prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) și art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, respectiv art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Subliniază că raportul procedurii nr. 124/83570/15.10.2024 este actul administrativ prin care i s-a creat un drept, oferta sa fiind declarată câștigătoare, iar documentul a intrat în circuitul civil și, mai mult decât atât, a fost menținut de către CNSC prin decizia nr. ... din .... Petentul susține că, în raportul procedurii nr. 124/102934 din 13.12.2024, autoritatea contractantă nu a făcut nici o referire la raportul procedurii nr. 124/83570/15.10.2024 sau la decizia CNSC nr. ... din ..., ci a menționat decizia CNSC nr. .../..., trecând direct la constatarea neconformității ofertei ... SRL. A ignorat raportul procedurii nr. 124/83570/15.10.2024 prin care, punând în aplicare decizia CNSC nr. .../..., a constatat caracterul conform al ofertei societății sale, aceasta fiind declarată câștigătoare. Totodată, arată că prin raportul procedurii din data de 13.12.2024 organizatoarea procedurii nu a revocat raportul procedurii nr. 124/83570/15.10.2024, document care cuprinde manifestarea de voință a autorității contractante și punerea în aplicare a deciziei CNSC nr. .../.... Cu privire la aceste aspecte, contestatorul solicită Consiliului să constate că, la acest moment, în circuitul civil se află două rapoarte ale procedurii, care sunt contradictorii, ambele conținând manifestarea de voință a autorității contractante și punerea în aplicare a deciziei CNSC nr. .../.... 2. Referindu-se la reevaluarea ofertei societății sale prin raportul procedurii nr. 124/102934 din 13.12.2024, petentul prezintă următoarele argumente: A. Autoritatea contractantă nu avea dreptul să dispună reevaluarea ofertei ... SRL, deoarece prin raportul procedurii nr. 124/83570/15.10.2024 a reținut caracterul conform al acestei oferte, care a fost declarată câștigătoare, iar prin decizia CNSC nr. ... a fost menținut acest raport. După ce menționează că prin raportul procedurii nr. 124/102934 din 13.12.2024, autoritatea contractantă a reevaluat formal oferta societății sale, constatând caracterul neconform al acesteia și dispunând anularea procedurii de achiziție publică, contestatorul susține că deciziile Pagina 3 din 19

§ 4

pronunțate de CNSC sunt obligatorii atât pentru ofertanți, cât și pentru organizatoarea procedurii. Or, prin decizia CNSC nr. ... din ..., Consiliul nu a stabilit în sarcina UAT ... nici o obligație, și nici nu a constatat că desemnarea ofertei ... SRL ca fiind câștigătoare ar fi nelegală. Apreciază că, ulterior pronunțării deciziei CNSC nr. ... din ..., în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 101/2016, ... avea obligația de a invita societatea sa la semnarea contractului de achiziție publică. Față de posibilitatea de reevaluare a unei oferte considerate conforme și admisibile chiar de către autoritatea contractantă, petentul invocă decizia nr. 66/2018 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, subliniind că raportul procedurii nr. 124/83570/15.10.2024 este irevocabil sub aspectul constatării conformității ofertei societății sale, atât timp cât prin decizia CNSC nr. ... din ... Consiliul nu a dispus reevaluarea acestei oferte și a menținut raportul procedurii. Dat fiind că raportul procedurii nr. 124/83570/15.10.2024 este irevocabil sub aspectul constatării conformității ofertei ... SRL, petentul solicită Consiliului să constate că autoritatea contractantă nu avea un temei legal pentru a dispune reevaluarea acestei oferte. B. Referindu-se la reevaluarea ofertei sale, separat de caracterul irevocabil al raportului procedurii nr. 124/83570/15.10.2024, contestatorul precizează că în cuprinsul raportului procedurii nr. 124/102934 din 13.12.2024 autoritatea contractantă s-a prevalat de considerentele deciziei CNSC nr. .../... pentru a constata că oferta ... SRL ar fi neconformă. În acest context, se raportează la dispozițiile art. 209 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016, susținând că prin decizia nr. .../... Consiliul a dispus reevaluarea ofertei societății sale, nu anularea procedurii, deși CNSC avea această prerogativă prin raportare la prevederile art. 26 alin. (7) din Legea nr. 101/2016. De asemenea, raportându-se la aspectele consemnate în raportul procedurii nr. 124/102934 din 13.12.2024 și adresa nr. 124/103022 din 13.12.2024 privind comunicarea rezultatului procedurii, contestatorul susține că autoritatea contractantă nu a realizat o reevaluare proprie a

§ 5

ofertei societății sale, ci s-a limitat la copierea exactă a considerentelor deciziei CNSC pentru a constata că această ofertă este neconformă și a continuat prin a dispune anularea procedurii de achiziție publică. Apreciază că, chiar și urmare a deciziei CNSC nr. .../..., dacă ar fi considerat că se impune constatarea caracterului neconform al ofertei ... SRL, autoritatea contractantă avea obligația de a-i solicita clarificări pentru a stabili în mod nemijlocit dacă se impune sau nu constatarea caracterului neconform al acestei oferte. Detaliind, petentul invocă jurisprudența CNSC și redă din raportul procedurii nr. 124/102934 din 13.12.2024. Astfel, solicită Consiliului să constate că autoritatea contractantă „nu s-a raliat dispozițiilor” deciziei CNSC nr. .../..., în sensul în care nu a dat curs dispozitivului acestei hotărâri, respectiv de a realiza o reevaluare „proprie și efectivă a ofertei” societății sale. 3. În ceea ce privește anularea procedurii de achiziție publică în temeiul dispozițiilor art. 212 alin. (1) lit. a) din Legea nr. „101/2016”, contestatorul susține că, potrivit celor consemnate în raportul procedurii nr. 124/83570/15.10.2024, în cadrul prezentei proceduri de atribuire există o ofertă admisibilă, declarată chiar câștigătoare, aceasta fiind depusă de societatea sa. În acest sens, invocă prevederile art. 146 alin. (2) din H.G. nr. 395/2016, precum și jurisprudența Consiliului. Astfel, consideră că nu există un motiv „care să se plieze pe dispozițiile art. 212 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016”. În concluzie, ... SRL solicită admiterea contestației, așa cum a fost formulată. În drept au fost invocate dispozițiile legale menționate în cuprinsul documentului, iar în probațiune au fost solicitate înscrisuri. Prin adresa nr. ... din ..., în temeiul art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, Consiliul i-a solicitat contestatorului să comunice dovada constituirii cauțiunii în cuantumul legal. Totodată, în temeiul art. 68 din Legea nr. 101/2016, respectiv art. 151 alin. (1) și alin. (2) din C.pr.civ., i-a solicitat să depună la dosarul cauzei mandatul special al reprezentantului convențional pentru semnarea contestației. Ca răspuns, prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. .../..., ... SRL a depus mandatul special al reprezentantului convențional. Prin adresa nr. 2303/27.12.2024, înregistrată la CNSC sub nr. .../..., în temeiul dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, autoritatea contractantă ..., prin reprezentantul convențional SCPA ..., a formulat punct de vedere cu privire la contestația ... SRL, solicitând respingerea acesteia, ca nefondată, în temeiul art. 26 din Legea nr. 101/2016, precum și menținerea actelor emise de UAT ca fiind temeinice și legale. Pagina 5 din 19

§ 6

În cadrul documentului, prezintă un istoric la procedurii de atribuire, respectiv contestațiile din primele două cicluri procesuale și soluțiile pronunțate de CNSC. Referindu-se la rezultatul procedurii contestat în prezenta cauză, autoritatea contractantă precizează că, în vederea respectării dispozițiilor primei decizii a CNSC, nr. .../..., a reevaluat oferta ... SRL cu respectarea prevederilor legale și cu luarea în considerare a celor reținute în cadrul acestei hotărâri. Ca urmare, prin adresa nr. 124/13.12.2024, în conformitate cu prevederile art. 215 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, i-a comunicat contestatorului că oferta sa a fost respinsă, fiind declarată neconformă potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, deoarece nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini. De asemenea, având în vedere că nu a fost depusă nicio ofertă admisibilă, conform prevederilor art. 127 alin. (1) lit. m) din H.G. nr. 395/2016, a constatat că se impune anularea procedurii în temeiul art. 212 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016. În combaterea criticilor din cuprinsul contestației, organizatoarea procedurii prezintă următoarele apărări: 1. Cu privire la posibilitatea revizuirii actelor pe care le-a emis, cu referire la raportul procedurii nr. 124/83570 din 15.10.2024, arată că are dreptul de a revoca propriul raport al procedurii de atribuire, precum și actele subsecvente acestuia, în măsura în care acestea conțin erori, întrucât pe parcursul evaluării ofertelor instituția este ținută de respectarea principiilor achizițiilor publice. Chiar dacă principiul legalității nu apare enumerat între principiile de la art. 2 din Legea achizițiilor publice, acesta este statuat în Codul administrativ, fiind aplicabil și cu ocazia derulării procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică. Totodată, susține că raportul procedurii nr. 124/83570/15.10.2024 nu este definitiv, și nu a fost semnat contractul de achiziție publică, deoarece raportul a fost contestat de către ... SRL, iar apărările prezentate pentru acea contestație nu au relevanță în prezenta cauză, întrucât a susținut excepția lipsa de interes a ... SRL raportat la calitatea

§ 7

acestuia de ofertant respins definitiv din cadrul procedurii, aspect reținut de Consiliu prin decizia CNSC nr. ..., fără a mai fi analizat fondul cauzei. În ceea ce privește încălcarea considerentelor deciziei nr. 66/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, organizatoarea procedurii consideră că acestea nu sunt aplicabile în speță, întrucât vizau situația în care se impunea o reevaluare a ofertelor ca urmare a controlului de legalitate exercitat de CNSC și/sau de instanța de judecată, dar în cauză actele au fost corectate din oficiu. Detaliind, autoritatea contractantă susține că raportul procedurii intră în circuitul civil și produce efecte juridice definitive (imposibil de corectat) abia după expirarea termenului de așteptare în vederea atacării lui și semnarea subsecventă a contractului de achiziție publică. Raportându-se la scopul Legii nr. 101/2016, consideră că își poate corecta propriile acte. Apreciază că, în materia achizițiilor publice, opțiunea autorității de a își revizui și remedia propriile acte, chiar și din oficiu, există oricând până la momentul finalizării achiziției prin semnarea contractului. 2. Referindu-se la caracterul obligatoriu al deciziei CNSC, respectiv autoritatea de lucru judecat, organizatoarea procedurii susține că actele privind respingerea ofertei contestatorului și anularea procedurii de atribuire sunt legale, sens în care invocă și redă dispozițiile art. 28 alin. (1) și art. 35 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. Arată că a procedat la aplicarea celor dispuse prin decizia CNSC nr. .../... din data de ..., hotărâre definitivă, și a reevaluat oferta contestatorului, aceasta fiind declarată neconformă în condițiile art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, deoarece nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini. Autoritatea contractantă precizează că, în procesul de evaluare, a aplicat prevederile documentației de atribuire și aspectele de fapt și de drept stabilite de CNSC prin motivarea deciziei în ceea ce privește oferta ... SRL, sens în care redă paragrafele relevante. Raportându-se la dispozițiile art. 430 și art. 431 C.pr.civ., pe care le redă, UAT ... susține că a reevaluat oferta ... SRL cu respectarea prevederilor documentației de atribuire și a considerentelor deciziei CNSC. Oferta a fost respinsă pentru neîndeplinirea cerințelor solicitate în fișa de date și în caietul de sarcini, raportat la fiecare dintre cerințele care sunt precizate atât în formularul F5 - fișa tehnică nr. 1 pentru aparat de iluminat tip LED AIL 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 11, 12, 13, 14, cât și pentru formularul F5- fișa tehnică nr. 2 (pentru aparat de iluminat tip LED AIL 10). Consideră că aspectele privind neconformitatea acestei oferte nu mai pot fi analizate în prezenta cauză având în vedere pe de o parte prevederile art. 430 și art. 431 C.pr.civ., precum și cele reținute în decizia nr. .../... / ..., prin care Consiliul a statuat cu privire la oferta Pagina 7 din 19

§ 8

depusă de către ... SRL faptul că „din cauza motivelor antementionate nu poate fi înlăturat caracterul neconform al acestei oferte, rezultatul fiind același” Organizatoarea procedurii arată că a respectat decizia definitivă a CNSC, nr. .../... din data de ..., iar obligația de reevaluarea a ofertei ... SRL rezultă chiar din dispozitivul acestei hotărâri. Mai arată că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 101/2016, Consiliul poate dispune măsura anulării procedurii de atribuire numai cu respectarea principiului disponibilității și în situația în care nu este posibilă remedierea actului atacat. În speță, în primul ciclu procesual, nu au fost incidente prevederile art. 26 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 101/2016, care stabilesc situațiile în care CNSC poate dispune anularea procedurii de atribuire. 3. Cu privire la legalitatea anulării procedurii, autoritatea contractantă citează din decizia CNSC nr. .../... din data de ..., precizează că oferta ... SRL a fost respinsă în mod definitiv, iar oferta ... SRL a fost reevaluată, fiind respinsă ca neconformă, pentru nerespectarea cerințelor caietului de sarcini. Astfel, susține că, în mod legal, în îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin potrivit prevederilor art. 127 alin. (1) lit. m) din H.G. nr. 395/2016, comisia de evaluare a propus anularea procedurii de atribuire, deoarece nu a fost depusă nicio ofertă admisibilă. În cauză erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 212 lit. a) din Legea nr. 98/2016, instituția având obligația de a anula procedura de atribuire. După ce menționează că nu a încălcat prevederile art. 146 alin. (2) din H.G. nr. 395/2016, aspect indicat de contestator, organizatoarea procedurii subliniază că, față de cele reținute și dispuse prin decizia CNSC nr. .../..., în urma respectării și aplicării prevederilor legale și ale documentației de atribuire, decizia de anulare a procedurii a fost consecința legală a lipsei unei oferte admisibile, fiind incident motivul de anulare prevăzut de art. 212 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/2016. În concluzie, UAT ... solicită respingerea contestației ... SRL ca nefondată.

§ 9

Dovada comunicării acestui punct de vedere către contestator a fost atașată. În probațiune, prin adresa nr. 2093/14.01.2025, înregistrată la CNSC sub nr. .../..., au fost transmise la dosarul cauzei, în copie certificată, documente din dosarul achiziției publice emise ulterior pronunțării deciziei CNSC nr. .../.... Prin cererea de intervenție nr. 13/20.01.2025, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. .../..., în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, respectiv art. 61 și urm. C.pr.civ., cu referire la contestația ... SRL, ... SRL a solicitat cele menționate în partea introductivă. În cadrul documentului, ... SRL prezintă un amplu istoric al procedurii de atribuire, respectiv contestațiile pe care le-a formulat în cele două cicluri procesuale, cererile de intervenție ale ... SRL, precum și soluțiile pronunțate de instanța de control judiciar. Precizează că autoritatea contractantă a emis raportul procedurii nr. 124/102934 din 13.12.2024, prin care a pus în aplicare decizia CNSC nr. ... pronunțată în data de ..., stabilind că oferta ... SRL este neconformă, iar raportat la faptul că nu existau oferte admisibile în procedură, a decis anularea acesteia. Menționează că acest raport al procedurii este contestat în dosarul CNSC nr. .../2024. Argumentând admisibilitatea în principiu a cererii sale de intervenție, ... SRL susține că urmărește menținerea deciziei de anulare a procedurii, respectiv posibilitatea de a depune o ofertă în ipoteza reluării procedurii de achiziție publică. Mai susține că este îndeplinită condiția interesului pentru societatea sa și în raport de faptul că, în virtutea principiului tratamentului egal, prin demersul efectuat, urmărește menținerea deciziei de respingere a celeilalte oferte, care nu îndeplinește aceleași cerințe ale caietului de sarcini care au condus la respingerea propriei oferte. În acest context, intervenientul invocă jurisprudența CJUE și cea a Consiliului. Pe fond, ... SRL prezintă argumente ce vizează caracterul neîntemeiat al criticilor contestatorului. În drept au fost invocate dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, cele ale Legii nr. 98/2016, ale H.G. nr. 395/2016, precum și prevederile art. 61 și urm. din Codul de procedură civilă, iar în probațiune au fost solicitate înscrisuri. Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 101/2016, s- a solicitat studierea dosarului cauzei. Dovada comunicării acestei corespondențe către contestator și către autoritatea contractantă a fost atașată. Pagina 9 din 19

§ 10

Referitor la această cerere de intervenție, având în vedere soluția pronunțată de Consiliu prin decizia nr. .../..., menținută de Curtea de Apel București, Secția a X-a de contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice, prin hotărârea nr. 22/2025 din 17.01.2025, pronunțată în dosarul nr. 7365/2/2024, precum și dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, în temeiul dispozițiilor art. 15 alin. (1) și art. 68 din același act normativ, prin raportare la prevederile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 (Codul de procedură civilă), prin adresele nr. ..., nr. ... și nr. ... din ..., Consiliul a pus în discuția părților excepția lipsei de interes a ... SRL în formularea cererii de intervenție, deoarece oferta acestei societăți a fost exclusă definitiv din procedură. Ca răspuns, prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. .../..., ... SRL a formulat note scrise prin care a solicitat admiterea excepției lipsei de interes. Dovada comunicării acestui document (exemplarul semnat electronic de către reprezentantul convențional) către autoritatea contractantă și către ... SRL a fost transmisă la dosarul cauzei în data de 27.01.2025, fiind înregistrată la CNSC sub nr. .../.... Prin adresa nr. 125/27.01.2025, înregistrată la CNSC sub nr. .../..., autoritatea contractantă ... a solicitat admiterea excepției lipsei de interes, invocată din oficiu de Consiliu, deoarece ... SRL a fost exclus definitiv din procedură. Dovada comunicării către contestator și către intervenient a fost atașată. Referitor la cheltuielile de judecată solicitate, prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. .../..., ... SRL a depus la dosarul cauzei factura nr. HED278 din 23.01.2025, în valoare de 4.560,08 lei, cu TVA, reprezentând onorariu avocat, precum și extrasul de cont din data de 23.01.2025, care reflectă încasarea de către avocat a sumei de 4.560,08 lei. Dovada comunicării acestor înscrisuri către autoritatea contractantă și către intervenient a fost atașată.

§ 11

Notele scrise ale contestatorului cu privire la excepția lipsei de interes și înscrisurile referitoare la cheltuielile de judecată au fost transmise către reprezentantul convențional al ... SRL în data de 03.02.2025, prin e-mail, corespondența fiind înregistrată la CNSC sub nr. .../.... Ca răspuns la solicitarea Consiliului, ... SRL a depus la dosarul cauzei, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. ... din 19.12.2024, eliberată de CEC Bank, Sucursala ..., în cuantum de 79.281,00 lei, documentul fiind înregistrat la CNSC sub nr. .../.... Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată, derulată online, în vederea atribuirii unui contract având ca obiect „Execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții: «MODERNIZAREA SERVICIULUI DE ILUMINAT PUBLIC ÎN ..., JUDEȚUL ...»”, cod CPV 45310000-3, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând, în SEAP, anunțul de participare simplificat nr. .../..., conform căruia valoarea estimată a procedurii este de 3.964.050 lei, fără TVA, iar conform cap. II.2.5) din anunț, criteriul de atribuire al contractului este „Cel mai bun raport calitate – preț”, având următorii factori de evaluare: - „Prețul ofertei” – pondere 40%; - „Eficiența energetică a proiectului” – pondere 35%; - „P3 – Configurație tehnică produse” – pondere 25%. În cadrul acestei proceduri de atribuire, CNSC a pronunțat două decizii ce vizează rezultatul procedurii. Astfel, într-un prim ciclu procesual, Consiliul a analizat cele două contestații formulate de ... SRL, respectiv contestația nr. 213/17.03.2024, înregistrată la CNSC sub nr. .../... (dosar nr. .../...), și contestația nr. 301/09.04.2024, înregistrată la CNSC sub nr. .../... (dosar nr. .../...), precum și cele două cereri de intervenție formulate de către ... SRL, iar prin decizia nr. .../... a dispus următoarele: „În temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 cu modificările și completările ulterioare, contestațiile care fac obiectul dosarelor nr. .../... și nr. .../... se conexează. Respinge ca nefondată excepția privind lipsa de interes a ... SRL, în formularea contestației, excepție invocată de către intervenientul ... SRL, în cererea de intervenție accesorie (dosar CNSC nr. .../...). Respinge ca nefondată excepția privind lipsa de interes a ... SRL, în formularea contestației, excepție invocată de autoritatea contractantă în notele scrise înregistrate la CNSC sub nr. .../... (dosar CNSC nr. .../...). Pagina 11 din 19

§ 12

Respinge ca nefondată excepția privind lipsa de interes a ... SRL, în formularea contestației, excepție invocată de către intervenientul ... SRL, în cererea de intervenție accesorie (dosar CNSC nr. .../...). Admite în parte contestația depusă de ... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... (dosar CNSC nr. .../...), și, pe cale de consecință, anulează Raportul procedurii de atribuire și actele subsecvente acestuia, în ceea ce privește oferta depusă de ... SRL, și obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei depusă de ... SRL, începând cu propunerea tehnică aferentă, cu respectarea documentației de atribuire, a prevederilor legale, implicit cu luarea în considerare a prevederilor art. 127 alin. (1) lit. m) din HG nr. 395/2016, și a motivării aferentă prezentei, în termen de 10 zile de la comunicare. Respinge ca nefondate criticile formulate în contestația depusă de ... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... (dosar CNSC nr. .../...), raportate la decizia autorității contractante prin care oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă și neconformă. Obligă autoritatea contractantă ... la plata sumei de 3.000 lei către ... SRL, reprezentând cheltuieli efectuate pentru soluționarea contestației (dosar CNSC nr. .../...). Admite contestația depusă de ... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... (dosar CNSC nr. .../...) și, pe cale de consecință, anulează Raportul procedurii de atribuire și actele subsecvente acestuia, în ceea ce privește oferta depusă de ... SRL, și obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei depusă de ... SRL, începând cu propunerea tehnică aferentă, cu respectarea documentației de atribuire, a prevederilor legale, implicit cu luarea în considerare a prevederilor art. 127 alin. (1) lit. m) din HG nr. 395/2016, și a motivării aferentă prezentei, în termen de 10 zile de la comunicare. Respinge cererile de intervenție accesorie formulate de ... SRL în dosarul CNSC nr. .../... și în dosarul CNSC nr. .../..., dosare conexate.

§ 13

Respinge ca inadmisibile solicitările intervenientului ... SRL, de obligare a contestatorului ... SRL la plata de cheltuieli de judecată. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare”. Împotriva acestei hotărâri a CNSC a fost exercitată calea de atac de către ... SRL, iar prin hotărârea nr. 492/2024 din 11.07.2024, pronunțată de către Curtea de Apel București, Secția a X-a de contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice, în dosarul nr. 3872/2/2024, plângerea a fost respinsă ca nefondată. În cel de-al doilea ciclu procesual, Consiliul a analizat contestația nr. 1092/23.10.2024, înregistrată la CNSC sub nr. .../... (dosar nr. .../...), formulată de ... SRL, precum și cererea de intervenție înregistrată la C.N.S.C. cu nr. .../..., formulată de către ... SRL, iar prin decizia nr.

§ 14

... din ... a dispus următoarele: „Admite excepția privind lipsa de interes a ... SRL în formularea contestației, excepție invocată de autoritatea contractantă și de către intervenientul ... SRL. Respinge contestația depusă de ... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., ca lipsită de interes. Admite în parte cererea de intervenție accesorie formulată de ... SRL, respectiv în partea ce vizează excepția lipsei de interes a ... SRL în formularea contestației. Respinge ca inadmisibilă solicitarea intervenientului ... SRL de obligare a contestatorului ... SRL la plata de cheltuieli de judecată. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare”. Împotriva acestei hotărâri a CNSC a fost exercitată calea de atac de către ... SRL, iar prin hotărârea nr. 22/2025 din 17.01.2025, Curtea de Apel București, Secția a X-a de contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice, în dosarul nr. 7365/2/2024, a dispus următoarele: „Respinge excepția lipsei de obiect ca neîntemeiată. Respinge plângerea ca nefondată. Obligă petenta catre intimata Orașul Turnu Măgurele la plata sumei de 5950 lei, reprezentând onorar avocat redus. Obliga petenta către intimata ... SRL la plata sumei de 7250 lei, reprezentând onorar avocat redus. Definitivă. Pronunțată, azi, 17 ianuarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței”. Având în vedere prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul urmează să se pronunțe cu întâietate asupra excepției privind lipsa de interes a ... SRL în formularea cererii de intervenție, excepție invocată din oficiu. Pagina 13 din 19

§ 15

Astfel, referitor la excepția în discuție, Consiliul subliniază că, potrivit prevederilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016: „(3) Până la soluționarea contestației de către Consiliu, operatorii economici interesați să participe la procedura de atribuire (nu poate fi pusă în discuție această situație, procedura de atribuire în cauză

§ 16

fiind în derulare, în etapa reglementată de art. 17 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016 – n.n.), respectiv, după caz, operatorii economici participanți la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenție voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestației. În cazul procedurilor a căror inițiere nu se realizează prin publicare în SEAP, termenul de 10 zile se calculează de la data comunicării contestației.”. Or, în cadrul considerentelor din motivarea Deciziei CNSC nr. ... din ..., rămasă definitivă (decizie aferentă celui de-al doilea ciclu procesual, conform celor anterior prezentate – n.n.), Consiliul a precizat următoarele: „Pe cale de consecință, Consiliul reține, având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) și art. 3 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 101/2016, că este exclusă condiția existenței unui interes actual și direct și, totodată, a cauzării unui prejudiciu, ca urmare a modalității de reevaluare a ofertei ... SRL, din moment ce

§ 17

oferta

§ 18

... SRL

§ 19

a fost respinsă definitiv, iar, din acest motiv, operatorul în cauză nu are interes în legătură cu procedura de atribuire și, prin urmare, nu îndeplinește una din cele două condiții care trebuie îndeplinite în mod cumulativ potrivit art. 3 lit. f) din Legea nr. 101/2016, pentru a fi considerat persoană care se consideră vătămată. În aceste condiții, Consiliul apreciază ca fiind aplicabil, în speță, principiul jurisprudențial reținut de CJUE în hotărârea pronunțată în cauza C- 355/15, potrivit căreia: „34 Pe de altă parte, trebuie arătat că, după cum reiese din articolul 1 alineatul (3) și din articolul 2a din Directiva 89/665, aceasta garantează exercitarea unor căi de atac efective împotriva deciziilor nelegale adoptate în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziții publice, oferind

§ 20

oricărui ofertant exclus posibilitatea de a contesta nu numai decizia de excludere, ci și, până la soluționarea acestei contestații, deciziile ulterioare care i- ar aduce prejudicii în ipoteza în care excluderea sa ar fi anulată. 35 În aceste condiții, articolul 1 alineatul (3) din această directivă nu poate fi interpretat în sensul că se opune ca unui ofertant cum este grupul să îi fie refuzat accesul la calea de atac împotriva deciziei de atribuire a contractului, în cazul în care acesta trebuie să fie considerat ofertant exclus definitiv în înțelesul articolului 2a alineatul (2) al doilea paragraf din această directivă”. Aplicând, în mod corespunzător, prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, Consiliul reține că, la data formulării prezentei contestații, ... SRL nu justifică un interes în legătură cu procedura de atribuire, motiv pentru care, în temeiul art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, va respinge, ca lipsită de interes, contestația formulată de ... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ....”. În aceste condiții, este evident că ... SRL, fiind un ofertant exclus definitiv din cadrul prezentei proceduri de atribuire, conform celor anterior prezentate, nu mai îndeplinește calitatea de operator economic participant la respectiva procedură, o condiție obligatorie esențială, impusă prin prevederile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, pentru formularea unei cereri de intervenție, aspect pe care contestatorul ar fi trebuit să îl cunoască. În acest context, Consiliul va respinge argumentele ... SRL care se regăsesc în prezenta cerere de intervenție (pag. 6-8), aduse în susținerea interesului său în formularea respectivei cereri, argumente prin care acesta ignoră, în ceea ce îl privește, atât lipsa condiției de operator economic participant la procedura de atribuire în discuție, impusă de prevederile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, cât și calitatea de ofertant exclus definitiv, din cadrul respectivei proceduri, calitate despre care CJUE s-a pronunțat expres în diverse cauze, dintre care chiar intervenientul, în mod paradoxal, invocă, indirect, una, și anume decizia din cauza C-131/16, în care este stipulat expres că „56 Această interpretare este confirmată de dispozițiile articolului 2a alineatele (1) și (2) din Directiva 92/13, care prevăd expres un drept la o cale de atac al ofertanților care nu au fost excluși definitiv, în special împotriva deciziilor de atribuire a contractelor de achiziții publice adoptate de entitățile contractante. 57 Desigur, în cauza în care a fost pronunțată Hotărârea din 21 decembrie 2016, Bietergemeinschaft Technische Gebäudebetreuung und Caverion Österreich (C355/15, EU:C:2016:988, punctele 13-16, 31 și 36), Pagina 15 din 19

§ 21

Curtea a statuat că unui ofertant a cărui ofertă fusese exclusă de autoritatea contractantă dintro procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice i se putea refuza accesul la o cale de atac împotriva deciziei de atribuire a contractului de achiziții publice. Totuși, în această cauză, decizia de excludere a ofertantului menționat fusese confirmată printro decizie care a dobândit autoritate de lucru judecat înainte ca instanța sesizată cu calea de atac împotriva deciziei de atribuire a contractului să se pronunțe, astfel încât ofertantul respectiv trebuia să fie considerat exclus definitiv din procedura de atribuire a contractului de achiziții publice în discuție. 58 În schimb, în cauza principală, Archus și Gama au formulat o cale de atac împotriva deciziei prin care era exclusă oferta lor și împotriva deciziei de atribuire a contractului, adoptate simultan, și, prin urmare, nu pot fi considerate ca fiind excluse definitiv din procedura de atribuire a contractului de achiziții publice. Întro asemenea situație, noțiunea „un anumit contract” în sensul articolului 1 alineatul (3) din Directiva 92/13 poate viza, dacă este cazul, eventuala inițiere a unei noi proceduri de atribuire a unui contract de achiziții publice.”. Pe cale de consecință, Consiliul reține că, la data formulării prezentei cereri de intervenție, ... SRL nu mai are calitatea de participat la procedura de atribuire în cauză, fiind un ofertant exclus definitiv din cadrul acesteia, prin urmare nu justifică un interes în legătură cu formularea cererii de intervenție în discuție, motiv pentru care, în temeiul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite excepția invocată din oficiu și, pe cale de consecință, va respinge ca lipsită de interes cererea de intervenție formulată de ... SRL. Procedând la analiza contestației din prezenta cauză, formulată de către ... SRL, Consiliul reține că acesta este nemulțumit de rezultatul procedurii de atribuire, comunicat prin adresa nr. 103023/13.12.2024 și consemnat în raportul procedurii nr. 102935/13.12.2024, respectiv de decizia prin care oferta sa a fost respinsă, ca neconformă, precum și de decizia de anulare a procedurii de atribuire, motiv pentru care Consiliul va soluționa contestația care face obiectul prezentei analizând aspectele criticate în acest sens, raportat la conținutul documentației de atribuire, la prevederile legale incidente și la

§ 22

cele dispuse de Consiliu, prin Decizia CNSC nr. .../..., în ceea ce privește oferta depusă de ... SRL. Astfel, prin Decizia nr. .../..., rămasă definitivă, Consiliul a dispus, printre altele, următoarele: „(...) Admite în parte contestația depusă de ... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... (dosar CNSC nr. .../...), și, pe cale de consecință, anulează Raportul procedurii de atribuire și actele subsecvente acestuia, în ceea ce privește oferta depusă de ... SRL, și obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei depusă de ... SRL, începând cu propunerea tehnică aferentă, cu respectarea documentației de atribuire, a prevederilor legale, implicit cu luarea în considerare a

§ 23

prevederilor

§ 24

art. 127 alin.

§ 25

(1) lit. m) din HG nr. 395/2016, și a motivării aferentă prezentei, în termen de 10 zile de la comunicare.”. Or, raportat la variatele susțineri ale contestatorului ... SRL, care conțin mențiuni sau citate despre/din diverse prevederi legale, Consiliul constată că, prin respectivele susțineri, contestatorul în cauză ignoră cele precizate în cadrul considerentelor din motivarea Deciziei CNSC nr. .../..., și anume: „În aceste condiții, în ceea ce privește restul criticilor formulate de contestatorul ... SRL, la pct. B din contestație, cu privire la oferta ... SRL, Consiliul nu va mai analiza conformitatea acestora, atâta vreme cât, din cauza motivelor antemenționate, nu poate fi înlăturat caracterul neconform al acestei oferte, rezultatul fiind același. Astfel, raportat la considerentele anterioare, precum și la atribuțiile comisiei de evaluare, Consiliul subliniază că, potrivit prevederilor art. 127 alin. (1) lit. m) din HG nr. 395/2016, „În raport cu sarcinile și responsabilitățile, comisia de evaluare are, în ansamblu, următoarele atribuții: (...) m) stabilirea ofertei/ofertelor câștigătoare sau, după caz, formularea propunerii de anulare a procedurii;”. În aceste condiții, Consiliul constată că decizia autorității contractante, prin care oferta ... SRL a fost respinsă ca neconformă, comunicată acestuia prin adresa nr. 103023/13.12.2024 și consemnată în raportul procedurii nr. 102935/13.12.2024, este o decizie care respectă cele dispuse prin Decizia CNSC nr. .../..., rămasă definitivă. Mai mult, având în vedere că, în urma respingerii ofertei în discuție, autoritatea contractantă a stabilit că se află în situația evidentă în care, la prezenta procedură, nu a fost depusă nici o ofertă admisibilă, fiind necesar, în acest caz, să fie formulată propunerea de anulare a acestei proceduri, conform art. 127 alin. (1) lit. m) din HG nr. 395/2016, ceea ce s-a și întâmplat, Pagina 17 din 19

§ 26

Consiliul constată că invocarea, de către respectiva autoritate, a prevederilor art. 212 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016, ca temei de drept pentru anularea prezentei proceduri, își regăsește, în mod real și concret, justificarea, raportat la considerentele precizate anterior, vizavi de cele dispuse prin Decizia CNSC nr. .../..., rămasă definitivă. Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept mai sus evocate, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va respinge ca nefondată contestația depusă de ... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., inclusiv capătul de cerere privind obligarea respectivei autorități contractante la plata cheltuielilor de judecată. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Admite excepția invocată din oficiu și, pe cale de consecință, respinge ca lipsită de interes cererea de intervenție formulată de ... SRL. Respinge ca nefondată contestația depusă de ... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., inclusiv capătul de cerere privind obligarea respectivei autorități contractante la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ... PREȘEDINTE ... Consilier de soluționare ...

§ 27

Redactat practicaua deciziei ... Redactată în 5 (cinci) exemplare originale, conține ... (...) pagini. Pagina 19 din 19

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.