AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 181/2025

CENTRUL TERITORIAL DE CALCUL ELECTRONIC SA în contradictoriu cu UNITATEA DE LOGISTICĂ ȘI ACHIZIȚII CENTRALIZATE A POLIȚIEI PENITENCIARE

Decizia CNSC nr. 181/C2/4482 din 23.01.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 181/C2/4482 din 23.01.2025

Data din document
2025-01-23
Complet
C2

Obiectul procedurii

având ca obiect Servicii de închiriere Aplicație de management și monitorizare a dosarelor de instanță pentru 48 luni, s-a solicitat, s-au solicitat următoarele: a) Admiterea contestației; b) Suspendarea procedurii de atribuire sau aplicării oricărei decizii luate de autoritatea contractantă, până la soluționarea contestației, conform art. 22 si 23 din Legea nr. 101/2016; c) Anularea comunicării finale privind desemnarea ofertelor admisibile, dar necâștigătoare, privind rezultatul procedurii nr. 31497/ 18.12.2024 și a actelor ce au stat la baza emiterii acesteia; d) Anularea raportului procedurii nr. 31495/18.12.2024, a anexelor la acesta și a tuturor actelor ce au stat la baza emiterii lui, înlăturarea aspectelor nelegale și continuarea procedurii; Pagina 1 din 3
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de CENTRUL TERITORIAL DE CALCUL ELECTRONIC SA, în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR - UNITATEA DE LOGISTICĂ ȘI ACHIZIȚII CENTRALIZATE A POLIȚIEI PENITENCIARE (fostă BAZA DE APROVIZIONARE, GOSPODĂRIRE ȘI REPARAȚII), și anulează raportul procedurii nr. 31495/18.12.2024, în partea care privește evaluarea ofertelor, precum și actele subsecvente acestuia. Obligă autoritatea contractantă să continue procedura cu reevaluarea ofertelor depuse în considerarea prevederilor documentației de atribuire și a celor legale. Obligatorie. Pagina 2 din 3
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 181/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 83143Data înregistrării: 2024-12-30
ContestatorCENTRUL TERITORIAL DE CALCUL ELECTRONIC SACUI 2040729
Autoritate contractantăUNITATEA DE LOGISTICĂ ȘI ACHIZIȚII CENTRALIZATE A POLIȚIEI PENITENCIARE

2025_181_2024_Decizie_181.pdf, BO2025_181_2024_BO2025_181.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 4.835 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 181/C2/4482 Data: 23.01.2025 Prin contestația nr. 411/27.12.2024, înregistrată la Consiliu sub nr. 83150/30.12.2024, formulată de CENTRUL TERITORIAL DE CALCUL ELECTRONIC SA, cu sediul social în Piatra-Neamț, B-dul Decebal nr. 32, județul Neamț, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J27/77/1991, având CUI RO2040729, reprezentată legal prin Ion Vrânceanu - Director general, împotriva raportului procedurii nr. 31495/18.12.2024 și a comunicării rezultatului procedurii nr. 31497/18.12.2024, emise de ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR - UNITATEA DE LOGISTICĂ ȘI ACHIZIȚII CENTRALIZATE A POLIȚIEI PENITENCIARE (fostă BAZA DE APROVIZIONARE, GOSPODĂRIRE ȘI REPARAȚII), în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în comuna Jilava, str. Sabarului nr. 1, județul Ilfov, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii unui acord-cadru având ca obiect Servicii de închiriere Aplicație de management și monitorizare a dosarelor de instanță pentru 48 luni, s-a solicitat, s-au solicitat următoarele: a) Admiterea contestației; b) Suspendarea procedurii de atribuire sau aplicării oricărei decizii luate de autoritatea contractantă, până la soluționarea contestației, conform art. 22 si 23 din Legea nr. 101/2016; c) Anularea comunicării finale privind desemnarea ofertelor admisibile, dar necâștigătoare, privind rezultatul procedurii nr. 31497/ 18.12.2024 și a actelor ce au stat la baza emiterii acesteia; d) Anularea raportului procedurii nr. 31495/18.12.2024, a anexelor la acesta și a tuturor actelor ce au stat la baza emiterii lui, înlăturarea aspectelor nelegale și continuarea procedurii; Pagina 1 din 3

§ 2

e) Anularea procesului-verbal nr. 29748/29.10.2024, privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și, după caz, cu factorii de evaluare; f) Anularea procesului-verbal nr. 31115/06.12.2024 privind evaluarea propunerilor financiare; g) Obligarea autorității contractante să ia măsurile de remediere, în temeiul art. 9 din Legea nr. 101/2016, pentru restabilirea legalității în procedura de atribuire, prin reevaluarea ofertelor tehnice depuse de ofertanți, în cadrul unei prezentări demonstrative, care trebuie organizată conform pct. 6 „Alte cerințe" din Anexa 1 Specificații tehnice din documentația de atribuire (obligație neîndeplinită de autoritatea contractantă în cursul procedurii de evaluare a ofertelor tehnice); h) Obligarea autorității contractante să emită și să transmită participanților la procedură solicitările privind organizarea sesiunilor demonstrative de evaluare a ofertelor tehnice, în conformitate cu pct. 6 „Alte cerințe" din Anexa 1 Specificații tehnice din Documentația de atribuire; i) Descalificarea ofertantului TENDERFY SRL, întrucât oferta tehnică depusă în cadrul procedurii nu îndeplinește cerințele, condițiile si criteriile solicitate de autoritatea contractantă în documentația de atribuire nr. 27742/30.08.2024, pentru motivele ce urmează a fi detaliate; j) Obligarea autorității contractante să ia măsurile de remediere necesare, prin înlăturarea aspectelor nelegale ce vor fi menționate în contestație și, pe cale de consecință, continuarea procedurii și desemnarea ofertei depuse de CENTRUL TERITORIAL DE CALCUL ELECTRONIC SA drept ofertă câștigătoare, întrucât este singura care îndeplinește cerințele documentației de atribuire, raportat la actele normative incidente și este clasată pe locul următor. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de CENTRUL TERITORIAL DE CALCUL ELECTRONIC SA, în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR - UNITATEA DE LOGISTICĂ ȘI ACHIZIȚII CENTRALIZATE A POLIȚIEI PENITENCIARE (fostă BAZA DE APROVIZIONARE, GOSPODĂRIRE ȘI REPARAȚII), și anulează raportul procedurii nr. 31495/18.12.2024, în partea care privește evaluarea ofertelor, precum și actele subsecvente acestuia. Obligă autoritatea contractantă să continue procedura cu reevaluarea ofertelor depuse în considerarea prevederilor documentației de atribuire și a celor legale. Obligatorie. Pagina 2 din 3

§ 3

Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 3 din 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 34.983 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .... Data: .... Prin contestația nr. ...., înregistrată la Consiliu sub nr. ....., formulată de ..., cu sediul social în ....., împotriva raportului procedurii nr. ... și a comunicării rezultatului procedurii nr. ..., emise de ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ..., în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii unui acord-cadru având ca obiect ..., s-a solicitat, s-au solicitat următoarele: a) Admiterea contestației; b) Suspendarea procedurii de atribuire sau aplicării oricărei decizii luate de autoritatea contractantă, până la soluționarea contestației, conform art. 22 si 23 din Legea nr. 101/2016; c) Anularea comunicării finale privind desemnarea ofertelor admisibile, dar necâștigătoare, privind rezultatul procedurii nr. .... și a actelor ce au stat la baza emiterii acesteia; d) Anularea raportului procedurii nr. ..., a anexelor la acesta și a tuturor actelor ce au stat la baza emiterii lui, înlăturarea aspectelor nelegale și continuarea procedurii; e) Anularea procesului-verbal nr. ..., privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și, după caz, cu factorii de evaluare; f) Anularea procesului-verbal nr. ... privind evaluarea propunerilor financiare; g) Obligarea autorității contractante să ia măsurile de remediere, în temeiul art. 9 din Legea nr. 101/2016, pentru restabilirea legalității în procedura de atribuire, prin reevaluarea ofertelor tehnice depuse de ofertanți, în cadrul unei prezentări demonstrative, care trebuie organizată conform pct. 6 „Alte cerințe" din Anexa 1 Specificații tehnice din documentația de atribuire (obligație neîndeplinită de autoritatea contractantă în cursul procedurii de evaluare a ofertelor tehnice); Pagina 1 din 13

§ 2

h) Obligarea autorității contractante să emită și să transmită participanților la procedură solicitările privind organizarea sesiunilor demonstrative de evaluare a ofertelor tehnice, în conformitate cu pct. 6 „Alte cerințe" din Anexa 1 Specificații tehnice din Documentația de atribuire; i) Descalificarea ofertantului ..., întrucât oferta tehnică depusă în cadrul procedurii nu îndeplinește cerințele, condițiile si criteriile solicitate de autoritatea contractantă în documentația de atribuire nr. ..., pentru motivele ce urmează a fi detaliate; j) Obligarea autorității contractante să ia măsurile de remediere necesare, prin înlăturarea aspectelor nelegale ce vor fi menționate în contestație și, pe cale de consecință, continuarea procedurii și desemnarea ofertei depuse de ... drept ofertă câștigătoare, întrucât este singura care îndeplinește cerințele documentației de atribuire, raportat la actele normative incidente și este clasată pe locul următor. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzelor de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația nr. ..., înregistrată la CNSC sub nr. ..., prin care ... critică raportul procedurii nr. ... și comunicarea rezultatului procedurii nr. ..., emise de ..., în calitate de autoritate contractantă, solicitând cele ante- menționate. În motivarea contestației, ... prezintă un scurt istoric al procedurii de atribuire, precizând că, prin raportul procedurii nr. ..., autoritatea contractantă i-a adus la cunoștință faptul că oferta sa a fost declarată admisibilă, dar necâștigătoare, fiind desemnată câștigătoare oferta depusă de ... întrucât a avut prețul cel mai scăzut. Față de acest aspect, învederează că, în urma studierii dosarului achiziției publice, la sediul autorității contractante a constatat următoarele: • Evaluarea ofertelor a fost realizată în mod superficial de către comisia de evaluare, fără să se fi organizat sesiunea demonstrativă; • Ofertantul ..., la fel ca și ..., nu au demonstrat, în propunerile tehnice, că dețin o aplicație de monitorizare și management dosare, ori că îndeplinesc cerințele și realizează funcționalitățile solicitate în documentația de atribuire, în raport cu aplicația ce urmează a fi implementată la nivelul autorității contractante. Prin urmare, contestatorul apreciază că oferta depusă de ... ar fi trebuit respinsă încă din faza de evaluare a ofertelor tehnice, ca fiind inacceptabilă, neconformă și inadecvată, potrivit art. 207 alin. (1) și art. 215 din Legea nr. 98/2016. Pagina 2 din 13

§ 3

În acest sens, afirmă că în urma analizării formularului 4 - „Propunere tehnică" depus de ... a constatat următoarele nereguli: I. Inexistența unei aplicații de management și monitorizare a dosarelor de instanță: În Formularul „Propunere tehnică" nu există nicio captură de ecran care să probeze existența unei aplicații informatice apte să permită managementul și monitorizarea dosarelor de instanță, așa cum se cere la pag. 31 din Anexa 1 - Specificații tehnice din documentația de atribuire. În conținutul acestui formular nu se regăsește nicio denumire de aplicație/produs informatic care să conducă la ideea că ofertantul a dezvoltat și deține în portofoliul său un instrument de management și monitorizare a dosarelor de instanță. Nu există ... al operatorului economic ... pentru aplicația informatică pe care acesta pretinde că o ofertează în cadrul procedurii. În Formularul „Propunere tehnică", ... nu demonstrează că a dezvoltat și deține o aplicație „la cheie", complet funcțională, așa cum se cere imperios în documentația de achiziție - Anexa nr. 1 Specificații tehnice, paginile 21 și 24. II. Din analiza propunerii tehnice a ... a rezultat că aceasta este vagă și ambiguă, constând în mare parte din copierea cerințelor autorității contractante din Formularul 4 („Propunere tehnică") - coloana stânga („Specificații tehnice") în coloana dreaptă („Specificații tehnice ofertate"), fără a demonstra îndeplinirea acestora prin capturi de ecran care să indice procedurile, fluxurile și funcționalitățile solicitate. Unele cerințe sunt redate „mot â mot", prin copy-paste în coloana din dreapta a Formularului „Propunere tehnică", păstrându-se chiar și timpul verbelor din cerința autorității contractante, deși, din punct de vedere gramatical, ar fi corect ca, în ceea ce privește acțiunea ofertantului, timpul verbelor să fie la prezent. Faptul că se menține viitorul în formularea verbelor ce indică acțiunea ofertantului denotă că acesta nu deține în prezent o aplicație deja dezvoltată așa cum se cere în caietul de sarcini, ci se referă la o aplicație care va fi dezvoltată ulterior. În susținerea afirmațiilor sale, contestatorul prezintă o serie de exemplificări. În ceea ce privește infrastructura AWS, autorul contestației precizează că: • Răspunsul ofertantului constă, în esență, într-o enumerare a unor facilități generale oferite de AWS, fără a explica în mod concret cum aceste servicii vor fi configurate pentru a îndeplini cerințele din Anexa nr. 1 - Specificații tehnice. • Lipsa arhitecturii aplicației: Nu se prezintă o arhitectură detaliată (așa cum se solicită la pag. 21 din Anexa nr. 1), nici capturi de ecran sau alte documente tehnice. În absența acestora, nu se poate stabili dacă „scalabilitatea automată" pretinsă este realizabilă efectiv, fiind cunoscut că doar anumite arhitecturi de aplicații susțin acest mecanism. Pagina 3 din 13

§ 4

• Gestionarea permisiunilor prin Amazon IAM: Deși IAM permite stabilirea drepturilor asupra resurselor AWS (EC2, RDS etc.), nu este conceput drept sistem nativ de administrare a funcționalităților interne ale unei aplicații găzduite în AWS. Pentru un acces granular la nivel de funcționalitate și date, ar fi necesară fie configurarea de conturi individuale pe platforma AWS pentru toți utilizatorii finali, fie o altă soluție complementară, neclarificată de ofertant. • Versiunea „read-only" la încetarea contractului: Ofertantul menționează menținerea bazei de date pe serverele AWS, fără a preciza cine suportă costurile de găzduire și mentenanță ulterioare. • Protecția împotriva atacurilor cibernetice (AWS Shield, WAF): În lipsa unei arhitecturi clare, nu se poate deduce cum ar fi integrate aceste servicii pentru a proteja în mod eficient aplicația împotriva atacurilor informatice. Astfel, nu există vreo garanție că securitatea sistemului va fi asigurată la nivelul solicitat de autoritatea contractantă. Prin urmare, consideră că propunerea ofertantului ... nu oferă informații suficiente pentru a demonstra conformitatea cu prevederile documentației de atribuire, lăsând numeroase aspecte esențiale neacoperite. Totodată, învederează că ... nu a răspuns unor cerințe de la pagina 20 (după litera r) din Anexa nr. 1 - Specificații tehnice, și nu a definit ori depus, deși era obligatoriu (pct. 3.1., pag. 25), Metodologia de implementare și documentele aferente (template-uri, formulare etc.). Doar prin neîndeplinirea acestei cerințe (pct. 3.1.), oferta ar fi trebuit descalificată. Autoritatea contractantă ar fi fost obligată să solicite clarificări, dar acest lucru nu s-a întâmplat. În concluzie, având în vedere că documentația de atribuire a impus în mod expres furnizarea unei aplicații COTS (Commercial Off-The- Shelf), complet funcționale „așa cum este", din analiza răspunsurilor formulate de ofertantul ... reiese că acesta nu deține competența și experiența necesară pentru dezvoltarea și gestionarea unui asemenea produs. Prin formulări vagi, ambigue și incomplete, ofertantul nu oferă garanția îndeplinirii cerințelor minime prevăzute în documentația de atribuire, motiv pentru care ... afirmă că oferta ... ar fi trebuit respinsă din punct de vedere tehnic. Referitor la neîndeplinirea criteriilor privind capacitatea tehnică și profesională de către ..., contestatorul face următoarele precizări: Analizând datele publice afișate de ONRC și de Ministerul Finanțelor, reiese că societatea câștigătoare nu dispune de resursele umane necesare gestionării acordului-cadru, având în anul 2023 un singur angajat. În oferta tehnică depusă sunt menționate doar două persoane - administratorul și un împuternicit/reprezentant legal al societății - fără a fi indicată nicio altă persoană ori vreun alt angajat. Acordul-cadru și contractele subsecvente presupun prestarea serviciilor Pagina 4 din 13

§ 5

atât pentru sediul central al ANP, cât și pentru 48 de penitenciare din subordinea acesteia, conform Anexei nr. 2 la documentația de achiziție. În aceste condiții, consideră că ofertantul nu poate îndeplini cerințele prevăzute la pct. 2 din Anexa nr. 1 - Specificații tehnice (pag. 26), referitoare la asigurarea unei persoane de contact tehnice principale, responsabilă cu relația cu specialiștii ANP, și a unei persoane de contact tehnice secundare. Absența resurselor umane din cadrul societății câștigătoare nu poate garanta îndeplinirea cerinței de la pct. 5.3 - Personal calificat și nici a cerinței de la pct. 5.6 - Descriere servicii de suport tehnic (pag. 27, Anexa nr. 1). Deși în ofertă se susține că va fi pus la dispoziție personal calificat cu competențe dovedite în domeniul IT, nu se prezintă nicio probă concretă în acest sens; se menționează în mod repetat o „echipă", fără a furniza date despre componența ei. De asemenea, cerința de la pct. 4 - Instruire utilizatori (pag. 26, Anexa nr. 1 - Specificații tehnice) nu poate fi îndeplinită din cauza lipsei de personal. Deși ofertantul susține în propunerea tehnică faptul că poate efectua instruirea „utilizatorilor la sediul central", „administratorilor de sistem" și „utilizatorilor finali", nu demonstrează cum va fi asigurată instruirea întregului „personal implicat în folosirea aplicației", așa cum impune documentația de atribuire. Întrucât societatea desemnată câștigătoare nu deține resursele umane și tehnice necesare gestionării acordului-cadru, art. 179 din Legea nr. 98/2016 obligă autoritatea contractantă să se asigure că operatorii economici dispun de astfel de resurse. Față de acest aspect, contestatorul apreciază că autoritatea contractantă nu și-a îndeplinit această obligație de diligență. La o simplă interogare în portalul de achiziții publice SEAP, se constată că ... nu a participat la nicio procedură de achiziție publică având ca obiect aplicații informatice. În concluzie, contestatorul afirmă că autoritatea contractantă ar fi trebuit să descalifice oferta tehnică a ofertantului câștigător pe criteriul că nu îndeplinește criteriile privind capacitatea tehnică și profesională. În drept, se invocă dispozițiile Legii nr. 98/2016, ale Normelor metodologice aprobate prin HG nr. 395/2016, ale Legii nr.101/2016, ale Ordinul nr. 1170/2021, ale OG nr. 25/2006, precum și toate dispozițiile legale invocate în cuprinsul prezentei contestații. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. Prin punctul de vedere comunicat prin adresa nr. ....., înregistrată la CNSC sub nr. ...., ..., în calitate de autoritate contractantă, solicită respingerea contestației ... ca neîntemeiată pentru considerentele expuse în cele ce urmează: Nu a avut solicitări de clarificări din partea ofertanților pentru a oferi un răspuns consolidat, în conformitate cu prevederile art. 161 din Legea 98/2016. Pagina 5 din 13

§ 6

Prin Formularul nr. 4 - Propunere tehnică pentru servicii de închiriere aplicație de management și monitorizare a dosarelor de instanță, secțiunea 6 Alte cerințe (documentația de atribuire nr. ..., pagina 92 din 100) a impus ca sesiunile de testare se vor efectua în termen de 5 zile lucrătoare de la semnarea acordului-cadru și vor avea loc la sediul autorității contractante. În conformitate cu solicitarea structurii de specialitate din cadrul ordonatorului secundar de credite care a elaborat fișele tehnice ale prezentei proceduri de atribuire, s-a modificat cerința punctului 6 din fișa tehnică, în conformitate cu atașamentul anexat la prezenta, modificare care a fost efectuată înaintea publicării documentației de atribuire. A specificat, în clar, modalitatea concretă de prezentare a propunerii tehnice care se va redacta sub formă tabelară cu două coloane, în coloana din stânga fiind prevăzute specificațiile impuse de către autoritatea contractantă, conform modelului completat și pus la dispoziție prin documentația de atribuire nr. ... (pagina 75 din 100), iar în coloana din dreapta specificațiile tehnice ofertate. Nu a dorit, prin documentația de atribuire, transmiterea denumirii aplicației/produsului informatic, solicitarea fiind strict referitoare la capacitățile tehnice a aplicației ofertate. Având în vedere prevederile art. 172 alin. (1), art. 179 lit. m) din Legea nr. 98/2016, coroborat cu prevederile Fișei tehnice și a Caietului de sarcini, din cadrul documentației de atribuire, autoritatea contractantă subliniază că are dreptul de a impune numai criteriile de capacitate definite de legislație. Afirmația privind Certificatul O.R.D.A. este eronată în integralitatea ei, deoarece o astfel de cerere conduce la încălcarea prevederilor art. 2 și art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, solicitându-se alte documente decât cele prevăzute în prezenta procedură de atribuire. Legat de Formularul de propunere tehnică al operatorului economic ..., autoritatea contractantă afirmă că acesta îndeplinește cerințele impuse. În susținere, organizatoarea procedurii prezintă sub formă tabelară cerințele tehnice solicitate, precum și cele ofertate de către ..., considerând că acesta a respectat prevederile documentației de atribuire nr. ..., pagina 91 din 100. Totodată, autoritatea contractantă menționează că i-a transmis ofertantului ... solicitarea de clarificări nr. ..., la care operatorul economic a răspuns în termen. Deși anumite segmente ale propunerii tehnice sunt preluate din caietul de sarcini prin referire la faptul că ofertantul va aplica aceste cerințe, pentru fiecare specificație tehnică solicitată de către autoritatea contractantă, ofertantul a detaliat modalitatea proprie de ofertare, prin referire la echipamentele folosite, specificații tehnice, tehnologie. Pagina 6 din 13

§ 7

Având în vedere cele de mai sus, ... consideră că au fost respectate dispozițiile legale aplicabile, motiv pentru care solicită Consiliului respingerea contestației depusă de .... Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. Prin adresa nr. ...., ... prezintă răspuns la punctul de vedere al autorității contractante, prin care reiterează aspectele precizate anterior în contestație, menținându-și, în totalitate, criticile formulate și concluzionând următoarele: Autoritatea contractantă nu are nicio imagine asupra modului în care arată aplicația, care trebuie să realizeze managementul și monitorizarea miilor de dosare de instanță ale Administrației Naționale a Penitenciarelor și a unităților din subordine, deși conform cerințelor de la pag. 31 din documentația de atribuire erau obligatorii de prezentat capturile de ecran în cadrul ofertelor depuse de participanți în cadrul procedurii de achiziție. Autoritatea contractantă nu cunoaște dacă programul stabilit câștigător îndeplinește cerințele și criteriile stabilite în documentația de atribuire (au fost prevăzute sesiuni demonstrative, dar acestea au fost omise). Autoritatea contractantă nu cunoaște dacă ofertantul stabilit câștigător este producătorul și proprietarul legal al programului, nu cunoaște denumirea acestui program și nici dacă acesta poate fi introdus în circuitul comercial (rezultând implicit imposibilitatea semnării acordului-cadru). nefiind solicitat .... Autoritatea contractantă a declarat câștigător ofertantul ..., urmând întâi să semneze acordul-cadru cu acesta și ulterior să vizualizeze efectiv programul. ... a constituit cauțiunea în cuantum de ... Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire, prin licitație deschisă, în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect ..., prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. .... Valoarea estimată totală a achiziției este de .... lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut. În cadrul procedurii au fost primite 3 oferte, în urma evaluării cărora a fost emis raportul procedurii nr. ..., prin care a fost desemnată câștigătoare oferta depusă de ..., cu o propunere financiară de .... lei, în timp ce oferta contestatorului a fost clasată pe locul doi, având o propunere financiară de .... lei. Nemulțumit de acest rezultat al procedurii, pentru motivele evocate în cele ce preced, ... a depus contestația de față. Pagina 7 din 13

§ 8

În soluționare, din examinarea contestației, Consiliul ia act că ... critică, pe de o parte, evaluarea ofertelor susținând că a fost realizată superficial câtă vreme autoritatea contractantă nu a organizat sesiunea demonstrativă prevăzută de documentația de atribuire (pct. 6 – Alte cerințe din Anexa 1 – Specificații tehnice), iar, pe de altă parte, decizia de desemnare a ofertei câștigătoare pe care o consideră nelegală. Procedând la analiza temeiniciei primei critici, constituită de susținerea contestatorului conform căreia evaluarea ofertelor a fost una superficială deoarece autoritatea contractantă nu a organizat în etapa de evaluare a ofertelor sesiunea demonstrativă prevăzută în documentația de atribuire, Consiliul determină, văzând apărările în combatere ale autorității contractante, că se impune a fi stabilit dacă autoritatea contractantă avea obligația despre care face vorbire contestatorul sau nu. Așadar, verificând documentația de atribuire postată în SEAP ca fișier electronic în cadrul anunțului de participare, Consiliul constată că în cadrul înscrisului denumit Documentație de atribuire, la pct. 6 – Alte cerințe (pag. 31), se regăsesc următoarele: 6. Alte cerinţe Pentru a permite demonstrarea fără echivoc a conformității ofertelor cu cerințele din prezenta Fișă tehnică, în cadrul procedurii de evaluare a ofertelor, Autoritatea Contractantă solicită ofertanților o prezentare demonstrativă pe aplicația ofertată a cerințelor din Caietul de sarcini. Se vor prezenta fluxuri funcţionale şi emulări ale proceselor şi nu capturi de ecran. Necesitățile hardware și sursele de date în vederea susținerii sesiunii demonstrative cad exclusiv în sarcina ofertanților. Sesiunile demonstrative vor avea loc la sediul Autorității Contractante în termen de 2 zile lucrătoare de la data emiterii solicitării de către aceasta. Ofertanții pot include în propunerea tehnică orice alte informații considerate semnificative de către Ofertant, în sprijinul propunerii tehnice. Pentru analizarea unitară a ofertelor, operatorii economici trebuie să prezinte o descriere detaliată a modului în care oferta răspunde cerințelor minime stabilite, printr-o corespondență punct cu punct între ofertă și cerințele fișei tehnice. Pentru fiecare componentă se vor prezenta capturi de ecran elocvente astfel încât să se poată deduce că fluxul aferent componentei funcționează. Numai în acest mod se va considera că este îndeplinită cerința. Pe de altă parte, în cadrul înscrisului Formularul nr. 4 – Propunere tehnică pentru servicii de închiriere aplicație de management și monitorizare a dosarelor de instanță, pus la dispoziția ofertanților în conținutul fișierului Model Formulare, au fost prevăzute următoarele: 6. Alte cerințe Ofertanții pot include în propunerea tehnică Pentru analizarea unitară a ofertelor, operatorii economici trebuie să prezinte o descriere detaliată a modului în care oferta răspunde cerințelor minime stabilite, printr-o corespondență punct cu punct între ofertă și Pagina 8 din 13

§ 9

cerințele caietului de sarcini. Nu vor fi acceptate oferte parțiale, ci doar oferte complete, care satisfac toate cerințele prezentei documentații. În termen de 5 zile lucrătoare de la semnarea acordului cadru va avea loc la sediul autorității contractante sesiunea de testare, astfel: a)Prestatorul va efectua pe cheltuiala sa și fără niciun fel de costuri din partea Beneficiarului, toate testele pentru a asigura funcționarea serviciului de închiriere a aplicației la parametri agreați. Se vor prezenta fluxuri funcționale și emulări ale proceselor și nu capturi de ecran. Necesitățile hardware și sursele de date în vederea susținerii sesiunii demonstrative cad exclusiv în sarcina Prestatorului. Sesiunile demonstrative vor avea loc la sediul Autorității Contractante; b) În urma efectuării testărilor funcționale, reprezentanții părților vor încheia un proces-verbal de recepție calitativă, în care se va consemna îndeplinirea tuturor operațiunilor descrise; c) Procesul verbal de recepție calitativă va include unul din următoarele rezultate: - acceptat; - refuzat. În cazul procesului-verbal de recepție calitativă refuzat, Prestatorul va analiza observațiile primite și va efectua modificările solicitate în termen maxim de 3 zile lucrătoare, după care se va relua procedura de recepție a acestora. În temeiul art. 147, alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului- cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, în cazul în care, pe parcursul îndeplinirii contractului, se constată faptul că anumite elemente ale propunerii tehnice sunt inferioare sau nu corespund cerințelor prevăzute în caietul de sarcini, prevalează prevederile caietului de sarcini. Toate cerințele din prezentul caiet de sarcini, sunt minime și obligatorii, iar nerespectarea uneia dintre cerințe va duce automat la Pagina 9 din 13

§ 10

declararea ofertei ca fiind neconformă. Analizând prevederile citate, Consiliul reține că cele din înscrisul Documentația de atribuire fac vorbire despre organizarea unor sesiuni demonstrative cu scop de demonstrare a conformității ofertelor, în termen de 2 zile lucrătoare de la data emiterii solicitării de către autoritatea contractantă, fiind fără vreun dubiu că etapa în care se derulează aceastea este cea a evaluării ofertelor, ca etapă dedicată verificării conformității ofertelor tehnice cum se precizează explicit, de altfel, în text, în timp ce în Formularul nr. 4 – Propunere tehnică se face vorbire despre o sesiune de testare organizată în termen de 5 zile lucrătoare de la semnarea acordului-cadru cu prestatorul, adică după finalizarea procedurii de atribuire și încheierea acordului-cadru cu ofertantul desemnat câștigător. Documentația de atribuire în ansamblul său, observă Consiliul din consultarea informațiilor existente în SEAP, nu a format obiectul vreunei solicitări de clarificări în etapa de până la data-limită de depunere a ofertelor, ceea ce presupune că și-a întărit forța obligatorie în forma elaborată și publicată. Arată autoritatea contractantă în combaterea susținerilor contestatorului că în conformitate cu solicitarea structurii de specialitate din cadrul ordonatorului secundar de credite care a elaborat fișele tehnice ale prezentei proceduri de atribuire, s-a modificat cerința punctului 6 din fișa tehnică, în conformitate cu atașamentul anexat la prezenta, modificare care a fost efectuată înaintea publicării documentației de atribuire. În documentul la care face autoritatea contractantă trimitere, se arată: În ceea ce privește punctul 6 din fișa tehnică – închiriere aplicație Management și monitorizare dosare instanță, avem rugămintea ca sesiunea demonstrativă să fie efectuată după finalizarea procedurii de atribuire, în urma stabilirii ofertantului câștigător, în conformitate cu prevederile legale. Consiliul constată că această solicitare se află transpusă la nivelul Formularului nr. 4 – Propunere tehnică, nu și la nivelul înscrisului Documentația de atribuire, pct. 6 – Alte cerințe care are forma de mai sus. Situația din speța de față se impune a fi analizată prin prisma dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 98/2016, potrivit cu care Ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informațiile și cerințele prevăzute în documentele achiziției (...), dispozițiilor art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016 potrivit cu care Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire (…), dar și a dispozițiilor art. 127 alin. (1) lit. f) din HG nr. 395/2016 care statuează printre atribuțiile comisiei de evaluare și pe cea de verificarea conformității propunerilor tehnice ale ofertanților cu prevederile caietului de sarcini. Pagina 10 din 13

§ 11

Din economia dispozițiilor menționate, sintetizând, rezultă, pe de o parte, obligația ofertanților de a întocmi oferta cu respectarea documentației de atribuire, dar și a autorității contractante de a se raporta la același reper. Obligația comisiei de evaluare a se raporta în evaluare la regulile documentației de atribuire pe care singură le-a stabilit este consacrată jurisprudențial și de CJUE care, în cauza C-42/13, a arătat: 42. Or, Curtea a hotărât deja că unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le-a stabilit, astfel încât aceasta ar avea obligația să excludă de la o achiziție un operator economic care nu a comunicat un înscris sau o informație a cărei prezentare era impusă în documentele acestei achiziții sub sancțiunea excluderii (a se vedea în acest sens Hotărârea Manova, C 336/12, EU:C:2013:647, punctul 40). 43. Această obligație strictă ce revine autorităților contractante derivă din principiul egalității de tratament și din obligația de transparență care decurge de aici, cărora le sunt supuse autoritățile contractante, în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18. 44. Astfel, pe de o parte, principiul egalității de tratament impune ca ofertanții să dispună de aceleași șanse în formularea ofertelor lor și implică, așadar, ca aceste oferte să fie supuse acelorași condiții pentru toți ofertanții. Pe de altă parte, obligația de transparență are ca scop să garanteze absența riscului de favoritism și de arbitrar din partea autorității contractante. Aceasta implică formularea tuturor condițiilor și modalităților procedurii de atribuire în mod clar, precis și neechivoc în anunțul de participare sau în caietul de sarcini, astfel încât, în primul rând, să permită tuturor ofertanților informați în mod rezonabil și obișnuit de diligenți să le înțeleagă conținutul exact și să le interpreteze în același mod și, în al doilea rând, să permită autorității contractante să verifice efectiv dacă ofertele prezentate de ofertanți corespund criteriilor care guvernează contractul în cauză. Și la punctul 39 din Hotărârea pronunțată în cauza C-27/15, CJUE a arătat: Astfel, conform unei jurisprudențe constante a Curții, în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18, unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le-a stabilit (a se vedea în special Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C-336/12, EU:C:2013:647, punctul 40, și Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell’Adda, C-42/13, EU:C:2014:2345, punctele 42 și 43). Prin urmare, impunând anumite rigori, autoritatea contractantă limitează exercitarea propriei puteri de apreciere și nu poate să se abată de la condițiile pe care le-a definit, în caz contrar comportamentul său fiind unul sancționabil. Nimic nu împiedică autoritatea contractantă, este adevărat, ca ulterior publicării documentației de atribuire să procedeze înainte de data-limită de depunere a ofertelor, din proprie inițiativă, la modificarea unor prevederi ale documentație de atribuire, însă pentru opozabilitate și respectarea principiului transparenței revine acesteia obligația de a aduce măsura de remediere la cunoștința tuturor operatorilor economici interesați prin publicarea sa în SEAP. Cu alte cuvinte, îndeplinirea condiției de publicitate are rolul de asigurare a respectării principiilor din Pagina 11 din 13

§ 12

materia achizițiilor publice, nerespectarea sa lipsind de eficiență măsura de remediere dorit a fi adoptată. În concret, dacă intenționa ca sesiunea demonstrativă să se desfășoare ulterior încheierii acordului-cadru doar cu ofertantul desemnat câștigător, autorității contractante din speța de față îi revenea obligația să modifice corespunzător nu doar Formularul nr. 4 – Propunerea tehnică, ci și pct. 6 al înscrisului Documentația de atribuire. Procedând doar la modificarea formularului arătat înainte de inițierea procedurii de atribuire, iar nu și a înscrisului Documentația de atribuire, nu se poate concluziona decât că autoritatea contractantă are obligația de a organiza atât o sesiune demonstrativă în etapa de evaluare a ofertelor pentru demonstrarea conformității propunerilor tehnice, cât și una ulterior încheierii acordului-cadru doar cu ofertantul desemnat câștigător, aceasta deoarece ambele documente menționate au o forță obligatorie egală, care atrage respectarea lor deopotrivă. Nu se poate considera sub nicio formă că o prevedere a documentației de atribuire lato sensu este modificată de o altă prevedere a aceleiași documentații, caracterul contradictoriu între prevederile documentației de atribuire sesizat ulterior depunerii ofertelor putând fi lichidat doar prin adoptarea măsurii anulării procedurii, acordării prevalenței unor prevederi în raport cu altele opunându-se tocmai forța obligatorie egală a tuturor prevederilor documentației de atribuire. Prin urmare, modificarea doar a conținutului Formularului nr. 4 – Propunerea tehnică în acord cu adresa transmisă de un compartiment intern al autorității contractante nu este suficientă pentru a se considera înlăturată obligația de organizare a sesiunilor demonstrative în etapa de evaluare a ofertelor, interpretarea pe care contestatorul o acreditează prevederilor documentației de atribuire în ansamblul său fiind, pe cale de consecință, cea corectă, iar nu cea avansată de autoritatea contractantă. Din actele evaluării rezultă că autoritatea contractantă nu a acționat cu respectarea Documentației de atribuire pct. 6 – Alte cerințe, în sensul de a fi organizat în etapa de evaluare a ofertelor sesiunile demonstrative prevăzute la punctul arătat, situație în care rezultatul procedurii este de plano viciat, singura cale de restabilire a legalității procedurii fiind cea a înlăturării lui. În concluzie critica contestatorului este întemeiată, drept care va fi admisă. Având în vedere același considerent al vicierii rezultatului procedurii ca urmare a derulării sale cu nerespectarea documentației de atribuire, Consiliul nu va mai proceda la analiza celorlalte critici ale contestației, acestea apărând de prisos câtă vreme evaluarea propunerilor tehnice nu este încă finalizată. Se impune a fi adăugat, totuși, vizavi de criticile corespunzătoare din contestație, că autorității contractante îi revine obligația evaluării ofertelor cu respectarea regulilor impuse, inclusiv a celor prevăzute la Pagina 12 din 13

§ 13

pct. 6 – Alte cerințe din Documentația de atribuire în conținutul cărora se regăsește și paragraful (ultim): Pentru analizarea unitară a ofertelor, operatorii economici trebuie să prezinte o descriere detaliată a modului în care oferta răspunde cerințelor minime stabilite, printr-o corespondență punct cu punct între ofertă și cerințele fișei tehnice. Pentru fiecare componentă se vor prezenta capturi de ecran elocvente astfel încât să se poată deduce că fluxul aferent componentei funcționează. Numai în acest mod se va considera că este îndeplinită cerința. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept expuse, Consiliul, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, va admite contestația și va anula raportul procedurii nr. ..., în partea care privește evaluarea ofertelor depuse, precum și actele subsecvente acestuia, autoritatea contractantă urmând să continue procedura cu reevaluarea ofertelor în considerarea prevederilor documentației de atribuire și a celor legale. Decizia este obligatorie pentru părți, potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de ..., în contradictoriu cu ..., și anulează raportul procedurii nr. ..., în partea care privește evaluarea ofertelor, precum și actele subsecvente acestuia. Obligă autoritatea contractantă să continue procedura cu reevaluarea ofertelor depuse în considerarea prevederilor documentației de atribuire și a celor legale. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 13 din 13

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.