AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1519/2025

TENDERFY SRL în contradictoriu cu UNITATEA DE LOGISTICĂ ȘI ACHIZIȚII CENTRALIZATE A POLIȚIEI PENITENCIARE

Decizia CNSC nr. 1519/C2/1229 din 03.06.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1519/C2/1229 din 03.06.2025

Data din document
2025-06-03
Complet
C2

Obiectul procedurii

având ca obiect Servicii de închiriere Aplicație de management și monitorizare a dosarelor de instanță pentru 48 luni, s-au solicitat următoarele: 1. Admiterea contestației; 2. Suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației; 3. Anularea raportului de specialitate în partea privind evaluarea aplicației informatice „LexGuard" oferită de TENDERFY SRL; 4. Obligarea autorității contractante la reevaluarea aplicației sale informatice într-un cadru obiectiv și imparțial, cu participarea unui expert imparțial sau a unei comisii de experți independenți; 5. Obligarea autorității contractante la verificarea completitudinii documentației tehnice prezentate de TENDERFY SRL și respingerea ofertei acestuia în cazul în care se confirmă lipsa conținutului real al documentelor esențiale. Pagina 1 din 3
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge excepțiile tardivității și inadmisibilității contestației. Pagina 2 din 3
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1519/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 23446Data înregistrării: 2025-04-10
ContestatorTENDERFY SRLCUI 42011927
Autoritate contractantăUNITATEA DE LOGISTICĂ ȘI ACHIZIȚII CENTRALIZATE A POLIȚIEI PENITENCIARE

2025_1519_2025_Decizie_1519.pdf, BO2025_1519_2025_BO2025_1519.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 5.093 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1519/C2/1229 Data: 03.06.2025 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 23446/10.04.2025, formulată de TENDERFY SRL, cu sediul în Suceava, str. Oituz nr. 44, județul Suceava, având CUI 42011927, reprezentată legal prin Daniel Mariniuc – administrator, împotriva raportului de specialitate întocmit în urma sesiunilor demonstrative din 13.02.2025 și 18.02.2025, precum și a tuturor actelor subsecvente acestuia, emise de ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR - UNITATEA DE LOGISTICĂ ȘI ACHIZIȚII CENTRALIZATE A POLIȚIEI PENITENCIARE (fostă BAZA DE APROVIZIONARE, GOSPODĂRIRE ȘI REPARAȚII), în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în comuna Jilava, str. Sabarului nr. 1, județul Ilfov, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii unui acord-cadru având ca obiect Servicii de închiriere Aplicație de management și monitorizare a dosarelor de instanță pentru 48 luni, s-au solicitat următoarele: 1. Admiterea contestației; 2. Suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației; 3. Anularea raportului de specialitate în partea privind evaluarea aplicației informatice „LexGuard" oferită de TENDERFY SRL; 4. Obligarea autorității contractante la reevaluarea aplicației sale informatice într-un cadru obiectiv și imparțial, cu participarea unui expert imparțial sau a unei comisii de experți independenți; 5. Obligarea autorității contractante la verificarea completitudinii documentației tehnice prezentate de TENDERFY SRL și respingerea ofertei acestuia în cazul în care se confirmă lipsa conținutului real al documentelor esențiale. Pagina 1 din 3

§ 2

Prin cererea de intervenție voluntară nr. 97/16.04.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 25305/17.04.2025, CENTRUL TERITORIAL DE CALCUL ELECTRONIC SA, cu sediul social în Piatra-Neamț, B-dul Decebal nr. 32, județul Neamț, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J1991000077277, având CUI RO2040729, reprezentată legal prin Ion Vrânceanu - Director general, solicită următoarele: 1. Admiterea cererii de intervenție voluntară; 2. Respingerea, ca nefondată, a contestației formulată de către TENDERFY SRL; 3. Menținerea raportului procedurii nr. 23381/02.04.2025, întocmit potrivit prevederilor Deciziei CNSC nr. 181/23.01.2025, ca temeinic și legal; 4. Respingerea solicitării cu privire la obligarea autorității contractante de a reevalua aplicația societății TENDERFY SRL, întrucât această solicitare este nejustificată și este făcută cu scopul de a tergiversa inutil încheierea procedurii de atribuire a acordului - cadru; 5. Respingerea solicitării referitoare la obligarea autorității contractante de a verifica „completitudinea" documentației tehnice prezentate de CTCE, întrucât Formularul de propunere tehnică depus de CTCE în cadrul procedurii de licitație este complet, conține capturi de ecran în măsură să probeze funcționalitățile și fluxurile de lucru în cadrul aplicației. De asemenea, Formularul de propunere tehnică, depus de CTCE, conține documentele esențiale invocate în ANEXA - Metodologia de implementare a proiectului (pag. 120 și următoarele); 6. Respingerea contestației având în vedere că aceasta nu este motivată în fapt, conform literei f) a art. 10 din Legea nr. 101/2016, întrucât așa-numitele motive, invocate de TENDERFY SRL, sunt în realitate acuzații, supoziții și presupuneri personale, defăimătoare și încărcate de subiectivism despre persoane sau situații de fapt la care nu a fost prezentă; 7. Finalizarea procedurii de atribuire prin încheierea acordului-cadru cu CTCE, în calitate de ofertant câștigător, în cadrul procedurii de licitație deschisă în cauză. Contestația va fi soluționată împreună cu cererea de intervenție, având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, precum și prevederile art. 61 și următoarele din Codul de procedură civilă. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepțiile tardivității și inadmisibilității contestației. Pagina 2 din 3

§ 3

Respinge, ca nefondată, contestația TENDERFAY SRL, în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR - UNITATEA DE LOGISTICĂ ȘI ACHIZIȚII CENTRALIZATE A POLIȚIEI PENITENCIARE (fostă BAZA DE APROVIZIONARE, GOSPODĂRIRE ȘI REPARAȚII). Admite cererea de intervenție depusă de CENTRUL TERITORIAL DE CALCUL ELECTRONIC SA. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 3 din 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 32.022 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. .., formulată de ..., cu sediul în ...., emise de ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ..., în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii unui acord-cadru având ca obiect ..., s-au solicitat următoarele: 1. Admiterea contestației; 2. Suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației; 3. Anularea raportului de specialitate în partea privind evaluarea aplicației informatice „LexGuard" oferită de ...; 4. Obligarea autorității contractante la reevaluarea aplicației sale informatice într-un cadru obiectiv și imparțial, cu participarea unui expert imparțial sau a unei comisii de experți independenți; 5. Obligarea autorității contractante la verificarea completitudinii documentației tehnice prezentate de ... și respingerea ofertei acestuia în cazul în care se confirmă lipsa conținutului real al documentelor esențiale. Prin cererea de intervenție voluntară nr. ..., ..., cu sediul social în ...., solicită următoarele: 1. Admiterea cererii de intervenție voluntară; 2. Respingerea, ca nefondată, a contestației formulată de către ...; 3. Menținerea raportului procedurii nr. ..., întocmit potrivit prevederilor Deciziei CNSC nr. ..., ca temeinic și legal; 4. Respingerea solicitării cu privire la obligarea autorității contractante de a reevalua aplicația societății ..., întrucât această solicitare este nejustificată și este făcută cu scopul de a tergiversa inutil încheierea procedurii de atribuire a acordului - cadru; Pagina 1 din 12

§ 2

5. Respingerea solicitării referitoare la obligarea autorității contractante de a verifica „completitudinea" documentației tehnice prezentate de ..., întrucât Formularul de propunere tehnică depus de ... în cadrul procedurii de licitație este complet, conține capturi de ecran în măsură să probeze funcționalitățile și fluxurile de lucru în cadrul aplicației. De asemenea, Formularul de propunere tehnică, depus de ..., conține documentele esențiale invocate în ANEXA - Metodologia de implementare a proiectului (pag. 120 și următoarele); 6. Respingerea contestației având în vedere că aceasta nu este motivată în fapt, conform literei f) a art. 10 din Legea nr. 101/2016, întrucât așa-numitele motive, invocate de ..., sunt în realitate acuzații, supoziții și presupuneri personale, defăimătoare și încărcate de subiectivism despre persoane sau situații de fapt la care nu a fost prezentă; 7. Finalizarea procedurii de atribuire prin încheierea acordului-cadru cu ..., în calitate de ofertant câștigător, în cadrul procedurii de licitație deschisă în cauză. Contestația va fi soluționată împreună cu cererea de intervenție, având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, precum și prevederile art. 61 și următoarele din Codul de procedură civilă. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ..., prin care ... critică raportul de specialitate întocmit în urma sesiunilor demonstrative din ..., precum și toate actele subsecvente acestuia, emise de ..., în calitate de autoritate contractantă, solicitând cele ante-menționate. În motivarea contestației, ... face un scurt istoric al procedurii, precizând că: În executarea Deciziei CNSC nr. ...., autoritatea contractantă a organizat sesiuni demonstrative în zilele de ..., în cadrul cărora ofertanții au fost invitați să demonstreze funcționalitățile aplicațiilor informatice ofertate. Urmare acestor sesiuni, expertul cooptat dr. Costin Maria-Liliana a întocmit un raport de specialitate prin care a concluzionat, în mod neîntemeiat și cu interpretări eronate, că aplicația informatică „LexGuard" a ... „nu îndeplinește cerințele unei aplicații la cheie" și prezintă multiple carențe funcționale, aplicația „Jurist Pro Next" oferită de ... îndeplinind toate cerințele tehnice solicitate. Pagina 2 din 12

§ 3

Pe data de ...., a fost încheiat un proces-verbal al sesiunii demonstrative pentru evaluarea aplicației sale, însă acesta este incomplet, conținând doar o listă de verificare a cerințelor tehnice, fără a documenta detaliat observațiile comisiei sau explicațiile oferite. Rezultatul procesului-verbal a fost „REFUZAT", urmând ca în termen de 3 zile lucrătoare să se remedieze aspectele identificate, ceea ce ... a încercat să facă în cadrul celei de-a doua sesiuni din 18.02.2025. Cu toate acestea, raportul de specialitate final conține constatări eronate și interpretări tendențioase, ignorând explicațiile și demonstrațiile efectuate în cadrul celei de-a doua sesiuni. În continuare, contestatorul prezintă critici privind modalitatea de desfășurare a sesiunilor demonstrative, învederând următoarele: 1. Condiții tehnice au fost inadecvate, lipsind un cadru adecvat de testare; 2. Raportul de specialitate reflectă o abordare părtinitoare în evaluarea aplicației sale; 3. În timpul sesiunilor demonstrative, expertul a solicitat demonstrarea unor funcționalități care nu erau explicit menționate în documentația de atribuire. De asemenea, în cele ce urmează, contestatorul prezintă o serie de critici privind raportul de specialitate, cum ar fi: • Aplicația sa a fost supusă unei evaluări extrem de riguroase, cu solicitarea demonstrării unor funcționalități care nu erau explicit menționate în documentația de atribuire, iar justificarea prețului aparent neobișnuit de scăzut al concurentului său a fost acceptată fără o analiză la fel de minuțioasă. • Justificarea prețului prezentată de ..., prin adresa nr. 64/18.03.2025, nu respectă cerințele art. 210 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, întrucât nu include detalii concrete privind costurile efective cu personalul, infrastructura tehnică, sau alte elemente esențiale care să justifice un preț atât de scăzut. • Justificarea prezentată se bazează pe generalități, fără a oferi o fundamentare economică reală și verificabilă a modului de formare a prețului. • Documentația prezentată ... a fost incompletă. • Tratamentul în solicitarea clarificărilor a fost unul discriminatoriu. • Termene pentru răspunsul la clarificări au fost disproporționate. • Procesul de evaluare a fost tergiversat. • Raportul menționează că „folosirea pentru această operație doar a perechii utilizator/email și cod de acces obținut prin sms sau email extern nu este întotdeauna de dorit". Această afirmație denotă o gravă lipsă de cunoștințe în domeniul securității informatice moderne și o evaluare eronată a cerințelor. • În raport se susține, în mod eronat, că aplicația ... nu permite importul dosarelor în timp real și, în special, menționează explicit că Pagina 3 din 12

§ 4

„dosarele de la Înalta Curte de Casație și Justiție nu sunt cuprinse deloc în obiectul căutărilor aplicației". • Referitor la alertare și notificări, în raport se susține că alertele prin email și SMS ale aplicației ... nu funcționează. Această evaluare diferențiată, subliniază contestatorul, demonstrează încă o dată abordarea părtinitoare a expertului și nerespectarea principiului tratamentului egal în evaluarea ofertelor. • Referitor la parametrizarea rapoartelor, în raport se susține, în mod eronat, că „aplicația nu realizează un grad mare de parametrizare. • Referitor la justificarea prețului ofertat de concurent, contestatorul precizează că, în conformitate cu prevederile art. 210 alin. (3) din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă are obligație de a respinge oferta atunci când prețul scăzut propus nu poate fi justificat temeinic de către ofertant. În acest caz, justificarea prezentată nu îndeplinește standardele legale și, prin urmare, oferta concurentului ar fi trebuit respinsă. • Referitor la precizarea din raport cu privire la faptul că aplicația ... nu permite realizarea de backup și restaurare, contestatorul învederează contrastul puternic în modul de evaluare al acestei funcționalități (critica severă pentru aplicația sa versus acceptarea fără detalii pentru ...) fiind favorizată soluția .... În final, contestatorul prezintă, pe larg, și alte aspecte, care, în opinia sa, demonstrează tratamentul inegal al autorității contractante, invocând un posibil conflict de interese, precum și lipsa de imparțialitate a comisiei de evaluare, solicitând Consiliului: - încuviințarea probei cu înscrisuri; - efectuarea unei expertize tehnice independente care să evalueze funcționalitățile aplicației sale; - audierea membrilor comisiei de evaluare cu privire la modul de desfășurări a sesiunilor demonstrative. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. Prin punctul de vedere comunicat prin adresa nr. ... ..., în calitate de autoritate contractantă, solicită respingerea contestației ... ca neîntemeiată. Totodată, autoritate contractantă invocă excepția inadmisibilității contestației în baza prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și art. 128 alin. (3)-(5) din HG nr. 395/2016. În ceea ce privește fondul cauzei, organizatoarea procedurii învederează următoarele: În Raportul de specialitate nr..., se menționează explicit că „infrastructura pusă la dispoziție a permis simularea principalelor fluxuri de lucru descrise în caietul de sarcini, fără a fi necesară o configurație specifică detaliată pentru fiecare ofertant". De asemenea, rapoartele individuale ale experților (nr. ....) atestă că „fiecare ofertant a fost informat cu privire la obiectivele principale ale demonstrației, respectiv Pagina 4 din 12

§ 5

validarea funcționalităților cheie privind combinarea datelor din dosarele de instanță cu date operative". Cu privire la conexiunea la internet, raportul expertului (nr. .../20.02.2025) precizează că „orice dificultăți de conectare au fost punctuale și au fost gestionate prin metode alternative de demonstrare, acolo unde a fost posibil, fără a afecta evaluarea funcționalităților esențiale". Procesul-verbal a fost completat ulterior cu detaliile relevante din rapoartele individuale, asigurând o imagine completă a desfășurării sesiunilor. Invitațiile au fost considerate suficient de clare, specificând scopul principal al sesiunii demonstrative ca fiind verificarea practică a conformității cu cerințele funcționale. Rapoartele individuale ale expertului conțin descrieri detaliate ale modului în care au fost testate funcționalitățile propuse de fiecare ofertant, alături de argumente tehnice specifice pentru calificativele acordate. Raportul de specialitate nr. ...., corelează explicit solicitările de demonstrare a metodelor de autentificare și a procedurilor de backup cu cernitele generale privind securitatea accesului (caietul de sarcini, Anexa nr. 1, pag. 21, pct. 3.1) și managementul datelor (caietul de sarcini, Anexa nr. 1, pag. 26, pct. 4.5). Deși nu au fost detaliate ca funcționalități individuale distincte, acestea sunt considerate aspecte intrinseci ale funcționării unei aplicații de complexitatea celei achiziționate. Clarificările solicitate de ... au primit răspuns prin trimitere la documentația existentă, considerându-se că structura rapoartelor era suficient de clară pentru a permite ofertanților să își prezinte informațiile relevante în conformitate cu cernitele. Solicitarea de detalii suplimentare ar fi putut avantaja un ofertant în detrimentul altora. Raportul comisiei de evaluare detaliază procesul de evaluare atât a ofertei tehnice, cât și a justificării financiare a ofertantului câștigător. În secțiunea privind evaluarea financiară, se specifică că „justificarea prețului neobișnuit de scăzut a fost analizată în detaliu, fiind susținută de structura costurilor, economii de scară, soluții tehnice eficiente". Comisia a considerat aceste justificări ca fiind rezonabile și în conformitate cu prevederile art. 210 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Evaluarea tehnică a fost realizată pe baza criteriilor de atribuire stabilite în documentație, aplicate în mod egal tuturor ofertanților, așa cum reiese din rapoartele individuale ale experților. Verificarea conformității administrative și a eligibilității ofertanților, precum și evaluarea tehnică, au fost realizate pe baza documentelor solicitate explicit în documentația de atribuire. Raportul comisiei de evaluare confirmă că „oferta depusă de ofertantul declarat câștigător conținea toate documentele obligatorii prevăzute în documentația de atribuire". Planurile și manualele menționate de ... nu au fost specificate ca documente obligatorii în această etapă a procedurii, fiind solicitate, eventual, la etapa de implementare a contractului. Pagina 5 din 12

§ 6

Calendarul detaliat al procesului de evaluare este prezentat în Anexa B a raportului comisiei de evaluare. Perioada dintre sesiunile demonstrative și solicitarea de justificare a prețului a fost necesară pentru analiza riguroasă a rapoartelor individuale ale experților, elaborarea raportului centralizator și parcurgerea etapelor procedurale interne, în conformitate cu complexitatea tehnică a achiziției și numărul de ofertanți participanți. Prin Raportul expertului nr. .... s-a constatat că metoda de autentificare demonstrată de ... nu îndeplinește integral cernitele de securitate specificate la pagina 21 din caietul de sarcini, pct. 3.1.1. În contrast, raportul privind ofertantul câștigător (nr. ....) detaliază modul în care soluția propusă respectă aceste cerințe. Termenele stabilite pentru depunerea ofertelor și pentru etapele de evaluare au fost considerate rezonabile, având în vedere complexitatea achiziției și numărul estimat de ofertanți, respectând prevederile Legii nr. 98/2016. Nu au existat solicitări de prelungire a termenelor din partea altor ofertanți, ceea ce indică faptul că acestea au fost considerate adecvate. Toate deciziile autorității contractante au fost luate în baza prevederilor legale și a documentației procedurii, cu scopul de a asigura o achiziție eficientă și în conformitate cu principiile achizițiilor publice. Fată de cele de mai sus, considerând că au fost respectate dispozițiile legale aplicabile, autoritatea contractantă solicită Consiliului respingerea contestației .... Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. În replică față de punctul de vedere al autorității contractante, prin adresa înregistrată la CNSC cu nr. ...., ... formulează răspuns, prin care reiterează aspectele precizate anterior în contestație, menținându-și, în totalitate, criticile formulate. Prin cererea de intervenție voluntară nr. ..., ... solicită cele menționate în partea introductivă, precizând faptul că prin demersul său, sprijină argumentele autorității contractante, în sensul menținerii rezultatului procedurii de atribuire prin care oferta societății sale a fost desemnată admisibilă si câștigătoare, după aplicarea criteriului de atribuire. Ulterior justificării admisibilității cererii sale, intervenientul prezintă, pe larg, motivele pentru care în opinia sa, criticile formulate de ... în cuprinsul contestației sunt neîntemeiate. În drept, se invocă Legea nr. 101/2016, Legea nr. 98/2016, HG nr. 395/2016, precum și OG nr. 25/2006. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. Prin adresele nr. ....., Consiliul, în temeiul dispozițiilor art. 20 coroborate cu cele ale art. 15 și art. 16 din Legea nr. 101/2016, a solicitat părților opinia cu privire la excepția tardivității formulării Pagina 6 din 12

§ 7

contestației invocată din oficiu, prin raportare la prevederile art. 8 alin. (1) lit. a) din actul normativ menționat, ținând seama de data de ..... Prin adresa nr. ....... a precizat că este de acord cu excepția tardivității formulării contestației invocată din oficiu de către Consiliu. Prin adresa nr. ..... a solicitat respingerea excepției tardivității formulării contestației din următoarele considerente: • nu a avut cunoștință de existența raportului de specialitate nr. .... • nu a avut cunoștință de existența raportului de specialitate nr. .... • singura documentație de care a luat cunoștință este raportul de specialitate nr. .... În ceea ce privește raportul de specialitate nr. .... din data de 20.02.2025, contestatorul precizează că a luat cunoștință de conținutul acestuia ulterior datei de ...., data la care a transmis o solicitare oficială de acces la documentație, având titlul „Solicitare de acces la documentație - Accesul la Raportul integral al procedurii, împreună cu toate anexele aferente". Accesul efectiv la documentație și, implicit, luarea la cunoștință de conținutul raportului, a avut loc doar după onorarea acestei solicitări de către autoritatea contractantă - respectiv în data de .... Raportul nr. ... nu i-a fost anterior comunicat. Nu a fost disponibil în platforma SEAP sau prin alte mijloace. Nu a existat o posibilitate reală și efectivă de a lua cunoștință de conținutul său înainte de data onorării solicitării sale. Rapoartele nr. .... îi sunt necunoscute. În consecință, solicită Consiliului să respingă excepția tardivității invocată din oficiu, având în vedere următoarele: • Contestația a fost formulată și depusă în termenul legal prevăzut de lege; • Au fost respectate toate procedurile și formalitățile legale; • Dreptul la contestație este un drept fundamental care trebuie exercitat fără restricții nejustificate. Prin adresa nr. .... a solicitat admiterea excepției tardivității formulării contestației invocată de Consiliu și respingerea contestației ... ca tardiv formulată întrucât datele la care a luat la cunoștință contestatorul despre rapoartele de specialitate nr. ....au fost chiar datele la care acestea au fost întocmite astfel cum rezultă din mențiunile regăsite în finalul acestor acte. ... a constituit cauțiunea în cuantum de .... Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire, prin licitație deschisă, în vederea încheierii acordului-cadru Pagina 7 din 12

§ 8

având ca obiect ..., prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ..... Valoarea estimată totală a achiziției este de .... lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut. În cadrul procedurii au fost primite 3 oferte, în urma evaluării cărora a fost emis raportul procedurii nr. ...., prin care a fost desemnată câștigătoare oferta depusă de ..., cu o propunere financiară de 857.088,00 lei. Nemulțumit de acest rezultat al procedurii, ..., aflat pe locul 2, a depus contestația soluționată prin Decizia CNSC nr. .... Decizia Consiliului nu a fost atacată cu plângere. Continuând procedura, autoritatea contractantă a emis raportul procedurii nr. ..., prin care a desemnat câștigătoare oferta depusă de ..., având o propunere financiară de ... lei, în timp ce oferta contestatorului a fost respinsă. Împotriva acestui nou rezultat al procedurii, despre care a fost încunoștiințat prin adresa nr. ...., ... a depus prezenta contestație. Cererea de suspendare a procedurii de atribuire până la soluționarea contestației, a fost respinsă prin Încheierea nr. ... Relativ la cererea de intervenție depusă de ..., având în vedere că autorul său are calitate și capacitate procesuală și a dovedit un interes legitim propriu în pricină prin promovarea cererii, fiind ofertantul desemnat câștigător, Consiliul, în conformitate cu art. 64 C.proc.civ, o încuviințează, în principiu, ca cerere de intervenție în interesul autorității contractante. Intervenția în cauză este în interesul autorității contractante, întrucât intervenientul urmărește aceeași finalitate ca autoritatea contractantă, respectiv respingerea contestației și menținerea actelor emise de comisia de evaluare în cadrul procedurii. Cu titlu preliminar analizei temeiniciei criticilor din contestație, Consiliul, în raport cu dispozițiile art. 26 alin. (1) din Lege nr. 101/2016, se va pronunța, cu prioritate, asupra excepției tardivității contestației, invocată din oficiu, și asupra excepției inadmisibilității contestației, invocată de autoritatea contractantă. I. Excepția tardivității contestației invocată din oficiu, va fi respinsă având în vedere următoarele: Actul atacat de ... este raportul de specialitate nr. .../... încheiat ulterior sesiunilor demonstrative din ..., iar nu rapoartele de specialitate încheiate cu ocazia fiecăreia dintre cele două sesiuni demonstrative din .... Cu privire la data luării la cunoștință a actului atacat, cu relevanță în analiza excepției tardivității contestației, Consiliul reține a fi 07.04.2024, indicată de contestator ca fiind cea la care autoritatea contractantă i-a permis accesul la dosarul achiziție constituit la sediul său. Actele dosarului nu relevă o altă dată, iar autoritatea contractantă Pagina 8 din 12

§ 9

nu indică o altă dată ca fiind cea a luării la cunoștință de către ... a raportului de specialitate nr. .../... încheiat ulterior sesiunilor demonstrative din .... Prin urmare, având în vedere că ... a transmis prezenta contestație, prin e-mail, la data de ...., cu încadrarea în termenul legal de 7 zile care a început să curgă la data de .... a comunicării rezultatului procedurii, excepția tardivității se vădește a fi nefondată. II. Excepția inadmisibilității contestației, invocată de autoritatea contractantă, va fi, de asemenea, respinsă, deoarece, chiar dacă actul atacat nu este emis de comisia de evaluare, este unul care a stat la baza adoptării deciziei de respingere criticată de contestator în cadrul demersului de față. Prin urmare, Consiliul apreciază că actul atacat se circumscrie noțiunii de act al unei autorități contractante utilizată în cadrul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 invocat de autoritatea contractantă.

§ 10

Pe fondul contestației, ... formulează critici cu privire la desfășurarea sesiunilor demonstrative, reclamând: -condiții tehnice inadecvate și lipsa unui cadru adecvat de testare; -abordarea părtinitoare în evaluare; -impunerea unor cerințe suplimentare față de documentația de atribuire și lipsa de răspuns la solicitările de clarificări. În soluționare, Consiliul reține că desfășurarea sesiunilor demonstrative au avut loc urmare a Deciziei CNSC nr. ..., prin care a fost soluționată contestația ... care a vizat desemnarea ofertei câștigătoare fără parcurgerea fazei dedicată organizării sesiunii demonstrative ca parte a etapei de evaluare tehnică stabilită în documentația de atribuire. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că, în aplicarea deciziei Consiliului, autoritatea contractantă a transmis ... invitația nr. ....., invitație în conținutul căreia a solicitat comunicarea datelor de identificare a persoanei participante, denumirea fiecărui produs, marca, seria – inclusiv pentru accesorii (laptop, stick, telefon etc). De asemenea, s-a precizat în conținutul invitației că: se va întocmi un proces- verbal al sesiunii demonstrative în vederea demonstrării aspectelor susținute în cadrul propunerii tehnice. Anexat la acesta vor fi atașate capturi de ecran ca dovadă a îndeplinirii cerințelor punctuale. Cu ocazia realizării sesiunii demonstrative a fost încheiat procesul verbal nr. ...., semnat de membrii comisiei de evaluare și expertul cooptat, pe de o parte, iar, pe de altă parte, de reprezentantul ...., în care apare mențiunea REFUZAT, însoțită de obligația prestatorului de a analiza observațiile primite și de a efectua modificările solicitate în termen de 3 zile lucrătoare, după care se va relua procedura de recepție a acestora. Anexat, se identifică Anexa nr. 1 și raportul de specialitate nr. ... semnat de expertul cooptat. Pagina 9 din 12

§ 11

Prin invitația nr. ..., ... a fost convocat la cea de a doua sesiune demonstrativă stabilită pentru data de ...., care avea a se desfășura cu respectarea acelorași rigori aduse la cunoștință prin precedenta invitație. Cu ocazia realizării sesiunii demonstrative a fost încheiat procesul- verbal nr. ..., semnat de membrii comisiei de evaluare și expertul cooptat, pe de o parte, iar, pe de altă parte, de reprezentantul ..., anexat căruia se identifică raportul de specialitate nr. ..... semnat de expertul cooptat, conținând concluzia În majoritatea cazurilor testate nu îndeplinește cerințele Fișei Tehnice, precum și capturi de ecran. Contestatorul critică, în cadrul detalierii fiecărui argument invocat, modalitatea necorespunzătoare, în opinia sa, de organizare a celor două sesiuni demonstrative, precum și conținutul proceselor verbale încheiate, despre care susține că sunt incomplete, prezentând, totodată, rigorile a căror respectare ar fi asigurat o evaluare obiectivă după părerea sa. Având în vedere că ... a participat prin reprezentantul desemnat, după cum s-a arătat mai sus, la fiecare dintre cele două sesiuni demonstrative, ceea ce presupune că a luat cunoștință despre modalitatea concretă de derulare a respectivelor sesiuni demonstrative dar și de conținutul proceselor verbale încheiate la finalul lor (nr. .....), Consiliul reține critica în analiza ca tardivă. Totodată, nu poate fi omis că desfășurarea sesiunii demonstrative a fost stabilită la nivelul documentației de atribuire astfel că în situația în care considera necesar a se desfășura cu respectarea anumitor reguli, ... era în drept de a solicita clarificări ori chiar de a contesta documentația de atribuire în termenul legat de 7 zile de la data publicării ei în SEAP, demers în lipsa căruia criticarea modalității de derulare a sesiunilor demonstrative este evident tardivă. Contestatorul și-a asumat modalitatea de derulare a sesiunilor demonstrative astfel cum a fost stabilită de autoritatea contractantă, situație în care nu mai este în drept să reclame, la acest moment, modalitatea în care respectivele sesiuni s-au derulat. Altfel spus, trebuia contestatorul să fie diligent și să se asigure în etapa de până la data limită de depunere a ofertelor, asupra includerii în documentația de atribuire a regulilor care, în opinia sa, ar fi condus la o evaluare obiectivă. Din aceste considerente nu pot fi supuse cenzurii Consiliului nici argumentele care se subsumează criticii privind constatările din raportul de specialitate atacat (pct. III din contestație). Invocă contestatorul un tratament discriminatoriu în evaluarea ofertelor tehnice versus ofertele financiare, susținând că evaluarea tehnică a ofertei sale a fost extrem de riguroasă în comparație cu evaluarea efectuată din perspectiva prețului neobișnuit de scăzut în cazul ofertantului .... Consiliul nu poate primi în soluționare acest argument având în vedere că evaluarea tehnică și evaluarea financiară sunt etape diferite în Pagina 10 din 12

§ 12

cadrul procedurii de atribuire, guvernate fiind de dispoziții distincte regăsite în documentația de atribuire și legislația aplicabilă. Cât privește susținerea legată de lipsa documentației reale din partea concurentului, se observă că, în argumentare, contestatorul face vorbire despre acceptarea în cazul contracandidatului său ..., de documente formale, fără conținut real, situație care se întâlnește în cazul documentelor: Planul de migrare, Manualul de utilizare, Planul de testare, Cerințele tehnice și funcționale, Designul componentelor software. Se observă că ... nu reclamă o lipsă fizică a respectivelor documente, ci mai degrabă un conținut neadecvat fără a indica însă vreo cerință a documentației de atribuire care să fi fost nesocotită. Or, aplicarea sancțiunii respingerii ofertei, ca neconformă, prevăzută la art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, are ca ipoteză premisă nerespectarea unei cerințe exprese a caietului de sarcini, simplele aprecieri subiective nefiind, prin urmare, suficiente pentru a justifica adoptarea măsurii extreme de respingere a unei oferte din procedură. Nici susținerile contestatorului legate de tratamentul discriminatoriu în cazul solicitărilor de clarificări nu pot fi primite, deoarece, conform actelor aflate la dosar, atât ... cât și ... au primit solicitări de clarificări similare, emise la data de .... Se impune a fi precizat că în situația în care termenul de răspuns era apreciat prea scurt, contestatorul, cu invocarea volumului și complexității clarificărilor cerute, era în drept să solicite autorității contractante prelungirea termenului de răspuns. Va respinge Consiliul și argumentul privitor la tergiversarea procesului de evaluare, cu precizarea că intervalul de timp pe care s-a întins evaluarea ofertelor nu este de natură a influența legalitatea deciziilor adoptate în cadrul acestui proces. Cu privire la criticile contestatorului legate de justificarea prețului ofertat de ..., Consiliul constată că autoritatea contractantă a efectuat verificări asupra prețului ofertat nu doar cu ocazia stabilirii actualului rezultat al procedurii, ci și cu ocazia stabilirii rezultatului precedent. Astfel, anterior stabilirii primului rezultat al procedurii autoritatea contractantă a transmis ofertantului ... solicitarea de clarificări nr. ..... Având în vedere că cele prezentate deja de ofertant sunt informații câștigate procedurii, coroborat cu răspunsul criticat prin demersul de față, Consiliul nu achiesează opiniei contestatorului. Astfel, ... a prezentat în răspunsurile sale justificări ale elementelor de cost indicate de autoritatea contractantă, în limitele impuse de aceasta, respectiv costurile de personal raportat la numărul acestora și timpul alocat (costuri de implementare, mentenanță, suport și garanție) și costurile de găzduire în cloud-ul Amazon, cheltuieli directe și indirecte. Pagina 11 din 12

§ 13

Nu arată contestatorul nicăieri că respectivele costuri ar afecta în vreun fel buna execuție a contractului. De observat este și faptul că prețul ofertat de contestator este mai mare cu 20.832 lei față de cel ofertat de câștigătorul procedurii, dar și că adresa de justificare a prețului transmisă inițial .... Astfel stând lucrurile, critica se reține a fi nefondată. De asemenea, cu luarea în considerare a celor deja expuse, Consiliul va respinge și celelalte critici din contestație deoarece reprezintă simple aprecieri subiective și speculații ale contestatorului pe marginea activității comisiei de evaluare, insuficiente a răsturna rezultatul procedurii de atribuire. Cererea de audiere a membrilor comisiei de evaluare va fi respinsă având în vedere prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit cu care audiate, dacă se consideră necesar de Consiliu, sunt doar părțile în litigiu, adică contestatorul și autoritatea contractantă, nu și membrii comisiei de evaluare. De asemenea, va fi respinsă solicitarea de efectuare a unei expertize tehnice independente, întrucât probatoriul administrat este suficient soluționării cauzei. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept expuse, Consiliul, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, va respinge contestația, ca nefondată. Față de soluția prefigurată, cererea de intervenție depusă de ... va fi admisă. Decizia este obligatorie pentru părți, potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepțiile tardivității și inadmisibilității contestației. Respinge, ca nefondată, contestația ..., în contradictoriu cu .... Admite cererea de intervenție depusă de .... Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 12 din 12

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.