AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 123/2025

ROMCONSULT AVM SRL | MEM PROJECT CONSTRUCT SRL în contradictoriu cu JUDETUL TIMIS

Decizia CNSC nr. 123/C10/4270,4275 din 17.01.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 123/C10/4270,4275 din 17.01.2025

Data din document
2025-01-17
Complet
C10

Obiectul procedurii

având ca obiect „Contract de prestări servicii de supervizare (asistență tehnică - dirigenție de șantier) a lucrărilor de execuție din cadrul proiectului „Modernizare DJ 691 sector Nod de descărcare A1 - limită județ Arad”, cod CPV 71356200-0, de către JUDEȚUL TIMIȘ, cu sediul în Timișoara, str. Revoluției 1989 nr. 17, județul Timiș, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: • Admiterea contestației și anularea comunicării autorității contractante nr. 36655 din 06.12.2024 (Comunicare motive de respingere), prin care Autoritatea a respins oferta contestatorului declarând-o inacceptabilă; • Obligarea autorității contractante de a reevalua oferta depusă de contestator cu luarea în considerare a motivelor prezentate în prezenta contestație prin aplicarea corectă și întocmai a criteriilor de atribuire stabilite prin documentația de atribuire și în conformitate cu documentația de atribuire ce a stat la baza evaluării tuturor ofertelor depuse în cadrul procedurii în derulare. 2. …
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondate contestațiile formulate de ROMCONSULT AVM SRL și de MEM PROJECT CONSTRUCT SRL în contradictoriu cu JUDEȚUL TIMIȘ. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare.
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 123/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 79125, 79203Data înregistrării: 2024-12-09
ContestatorROMCONSULT AVM SRL | MEM PROJECT CONSTRUCT SRLCUI 17301415
Autoritate contractantăJUDETUL TIMISCUI 4358029

2025_123_2024_Decizie_123.pdf, BO2025_123_2024_BO2025_123.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 4.073 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 123/C10/4270,4275 Data: 17.01.2025 1. Prin contestația nr. 241209-1/09.12.2024, înregistrată la CNSC cu nr. 79125/09.12.2024, formulată de ROMCONSULT AVM SRL, cu sediul în Timișoara, str. Gheorghe Doja nr. 35, ap. 8, având număr de înregistrare la ORC de pe lângă Tribunalul Timiș J35/1430/2024 și cod fiscal 17301415, reprezentată legal de administrator Alexandru Ioan Claudiu Achim, împotriva rezultatului procedurii de atribuire consemnat în Adresa nr. 36655/06.12.2024, privind procedura simplificată, online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Contract de prestări servicii de supervizare (asistență tehnică - dirigenție de șantier) a lucrărilor de execuție din cadrul proiectului „Modernizare DJ 691 sector Nod de descărcare A1 - limită județ Arad”, cod CPV 71356200-0, de către JUDEȚUL TIMIȘ, cu sediul în Timișoara, str. Revoluției 1989 nr. 17, județul Timiș, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: • Admiterea contestației și anularea comunicării autorității contractante nr. 36655 din 06.12.2024 (Comunicare motive de respingere), prin care Autoritatea a respins oferta contestatorului declarând-o inacceptabilă; • Obligarea autorității contractante de a reevalua oferta depusă de contestator cu luarea în considerare a motivelor prezentate în prezenta contestație prin aplicarea corectă și întocmai a criteriilor de atribuire stabilite prin documentația de atribuire și în conformitate cu documentația de atribuire ce a stat la baza evaluării tuturor ofertelor depuse în cadrul procedurii în derulare. 2. Prin contestația nr. 687/18.09.2024 înregistrată la CNSC cu nr. 79203/09.12.2024, formulată de către MEM PROJECT CONSTRUCT SRL, cu sediul în municipiul Iași, str. Ciurchi nr. 82, județul Iași, având număr de înregistrare la ORC J22/1848/2012 și CUI RO30833576, reprezentată legal de administrator Sofroni Andrei Marius, împotriva rezultatului procedurii consemnat în Adresa nr. 36655/06.12.2024, în cadrul aceleiași proceduri de Pagina 1 din 2

§ 2

atribuire, organizată de JUDEȚUL TIMIȘ, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: -Anularea Adresei Comunicare motive respingere ofertă nr. 36655 din 06.12.2024, act ce a fost emis nelegal și netemeinic cu încălcarea flagrantă a legislației achizițiilor publice; -Anularea deciziei Autorității Contractante prin care oferta contestatorului a fost declarată inacceptabilă; -Constatarea lipsei oricăror motive de declarare a ofertei contestatorului ca inacceptabilă, și pe cale de consecință să constate caracterul admisibil al ofertei acestuia în cadrul etapei de analiză a propunerii financiare. -Obligarea Autorității Contractante la reluarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei MEM PROJECT CONSTRUCT SRL cu luarea în considerare a motivelor prezentate în prezenta contestație, și cu declararea acestei oferte ca fiind admisibilă și stabilirea ofertelor câștigătoare cu respectarea prevederilor legale în materia achizițiilor publice. În temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, cele 2 contestații au fost conexate. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondate contestațiile formulate de ROMCONSULT AVM SRL și de MEM PROJECT CONSTRUCT SRL în contradictoriu cu JUDEȚUL TIMIȘ. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare.

§ 3

Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 66.843 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ... Data: ... 1. Prin contestația nr. ..., înregistrată la CNSC cu nr. ... formulată de ......... SRL, cu sediul în ........., str. ... având număr de înregistrare la ORC de pe lângă Tribunalul ......... ......... și cod fiscal ........., reprezentată legal de administrator ..., împotriva rezultatului procedurii de atribuire consemnat în Adresa nr. 36655/06.12.2024, privind procedura simplificată, online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Contract de prestări servicii de supervizare (asistență tehnică - dirigenție de șantier) a lucrărilor de execuție din cadrul proiectului „Modernizare DJ 691 sector Nod de descărcare A1 - limită județ Arad”, cod CPV 71356200-0, de către ........., cu sediul în ........., ........., ........., în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: • Admiterea contestației și anularea comunicării autorității contractante nr. 36655 din 06.12.2024 (Comunicare motive de respingere), prin care Autoritatea a respins oferta contestatorului declarând-o inacceptabilă; • Obligarea autorității contractante de a reevalua oferta depusă de contestator cu luarea în considerare a motivelor prezentate în prezenta contestație prin aplicarea corectă și întocmai a criteriilor de atribuire stabilite prin documentația de atribuire și în conformitate cu documentația de atribuire ce a stat la baza evaluării tuturor ofertelor depuse în cadrul procedurii în derulare. 2. Prin contestația nr. ... înregistrată la CNSC cu nr. ...., formulată de către ......... SRL, cu sediul în municipiul ........., str. ..., județul ........., având număr de înregistrare la ORC ......... și CUI ... reprezentată legal de administrator ......... ... împotriva rezultatului procedurii consemnat în Adresa nr. 36655/06.12.2024, în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, organizată de ........., în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: Pagina 1 din 21

§ 2

-Anularea Adresei Comunicare motive respingere ofertă nr. 36655 din 06.12.2024, act ce a fost emis nelegal și netemeinic cu încălcarea flagrantă a legislației achizițiilor publice; -Anularea deciziei Autorității Contractante prin care oferta contestatorului a fost declarată inacceptabilă; -Constatarea lipsei oricăror motive de declarare a ofertei contestatorului ca inacceptabilă, și pe cale de consecință să constate caracterul admisibil al ofertei acestuia în cadrul etapei de analiză a propunerii financiare. -Obligarea Autorității Contractante la reluarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei ......... SRL cu luarea în considerare a motivelor prezentate în prezenta contestație, și cu declararea acestei oferte ca fiind admisibilă și stabilirea ofertelor câștigătoare cu respectarea prevederilor legale în materia achizițiilor publice. În temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, cele 2 contestații au fost conexate. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestațiile de față, prin care ......... SRL și ......... SRL reclamă rezultatul procedurii de atribuire în cauză, solicitând cele de mai sus. 1. În ce privește contestația formulată de către ......... SRL, contestatorul învederează următoarele: Contestatorul apreciază că justifică un interes născut, direct și actual în formularea prezentei contestații, având în vedere că prin modul în care a fost realizată evaluarea ofertei sale, în ceea ce privește modalitatea de acces la experții necesari, i s-au creat prejudicii. Se menționează că în Fișa de date a achiziției, în Formularul 6 – Propunere tehnică sau în Caietul de sarcini, nu există nicio prevedere care să menționeze, sub sancțiunea respingerii ofertei ca fiind inacceptabilă, că este obligatorie și/sau necesară vreo formă anume de acces la experții propuși, de exemplu ca experții să fie ori angajați ori în caz contrar, să fie declarați subcontractanți. Contestatorul precizează că propunerea tehnică depusă și urmărește absolut toate prevederile documentației de atribuire. 1. Corespondența cu fișa de data a achiziției: Se menționează că propunerea tehnică a petentului corespunde cu cerințele impuse în documentația de atribuire și eventualele clarificări/răspunsuri la clarificări, atașate anunțului de participare simplificat publicat în SEAP. Pentru a demonstra acest lucru, contestatorul indică a se analiza Formularul F6 înaintat de acesta în cadrul propunerii tehnice. De asemenea, în Anexa 1 la Formularul F6, contestatorul susține că a atașat toate documentele persoanelor nominalizate, conform solicitării caietului de sarcini, inclusiv declarațiile de disponibilitate. 2. Corespondența cu Formularul 6 - Propunerea tehnică: În calitate de ofertant, contestatorul opinează că a respectat întocmai cerințele explicitate de autoritatea contractantă în Formularul 6, astfel: Pagina 2 din 21

§ 3

A indicat că tabelul privind personalul de specialitate disponibil și propus în calitate de ofertant pentru derularea contractului se regăsește la pagina 30-31 din propunerea tehnică; A indicat că documentele solicitate de autoritatea contractantă pentru Reprezentantul Supervizorului se regăsesc la: pag. 1 - pag. 51 din Anexa 1 la Formularul nr. 6; A indicat că documentele solicitate de autoritatea contractantă pentru Dirigintele de șantier drumuri şi poduri se regăsește la pag. 52 - pag. 82 din Anexa 1 la Formularul nr. 6 În cadrul Formularului 6 pentru întreg Personalul Supervizorului, a descris modului în care vor fi organizate şi gestionate activităţile din cadrul contractului privind specialiştii necesari precum și modul de acces la specialiştii atestaţi, demonstrând corespunzător îndeplinirea cerinţelor tehnice şi contractuale, precum şi a reglementărilor standardelor şi normelor aplicabile în domeniul din care face parte obiectul contractului. În calitate de Ofertant, contestatorul a făcut dovada că dispune de personal calificat şi autorizat de Inspectoratul de Stat în Construcţii pentru dirigenţie de şantier, în condiţiile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii şi Ordinului nr. 1496/30.11.2011 pentru aprobarea procedurii de autorizare a diriginţilor de şantier, pentru toate domeniile necesare pentru supravegherea lucrărilor ce se vor executa conform documentaţiei tehnice. În calitate de ofertant, petentul a făcut dovada că dispune de întreg personalul solicitat de autoritatea contractantă prin documentația de atribuire, prezentând pentru întreg personalul diplomele de studii eliberate de instituţiile de învăţământ superior, recunoscute de statul român, Declaraţia de disponibilitate, semnată de titular, Recomandări emise de Beneficiari și/sau angajatori din care să rezulte clar numele proiectului/contractului, calitatea pe care a avut-o în derularea acestuia și calitatea serviciilor prestate de către acesta. 3. Corespondența cu Caietul de sarcini În cadrul Propunerii Tehnice, pentru întreg Personalul Supervizorului, contestatorul a descris modul în care vor fi organizate şi gestionate activităţile din cadrul contractului privind specialiştii necesari precum și modul de acces la specialiştii atestaţi, demonstrând corespunzător îndeplinirea cerinţelor tehnice şi contractuale, precum şi a reglementărilor standardelor şi normelor aplicabile în domeniul din care face parte obiectul contractului. În calitate de Ofertant, acesta a făcut dovada că dispune de personal calificat şi autorizat de Inspectoratul de Stat în Construcţii pentru dirigenţie de şantier, în condiţiile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii şi Ordinului nr. 1496/30.11.2011 pentru aprobarea procedurii de autorizare a diriginţilor de şantier, pentru toate domeniile necesare pentru supravegherea lucrărilor ce se vor executa conform documentaţiei tehnice. În calitate de ofertant, contestatorul a făcut dovada că dispune de întreg personalul solicitat de autoritatea contractantă prin documentația de atribuire, prezentând pentru întreg personalul diplomele de studii eliberate de instituţiile de învăţământ superior recunoscute de statul român, Declaraţia de disponibilitate, semnată de titular, Recomandări emise de Beneficiari și/sau angajatori din care să rezultă clar numele proiectului/contractului, calitatea pe care a avut-o în derularea acestuia și calitatea serviciilor prestate de către acesta. Pagina 3 din 21

§ 4

Conform solicitării Autorității contractante, tabelul privind personalul de specialitate disponibil și propus de petent, în calitate de ofertant pentru derularea contractului, a fost prezentat la pagina 30 - 31 din propunerea tehnică, utilizând întocmai formatul impus de autoritatea contractantă. Pentru a urmări întocmai cerințele autorității contractante, pentru personalul care nu este angajat al societății contestatoare, s-a specificat generic că disponibilitatea se bazează pe un contract de colaborare. Având în vedere că pentru a dovedi disponibilitatea personalului autoritatea contractantă prin Formularul 6 și Caietul de Sarcini impune doar „Declarația de disponibilitate, semnată de titular", contestatorul, pentru a face dovada că dispune de experți, a prezentat tocmai declarațiile de disponibilitate semnate de titulari pentru întreg personalul solicitat de autoritatea contractantă. (în speță pentru cele 4 persoane impuse de autoritatea contractantă ca experți minim necesari, declarațiile se află la paginile 1, 52, 83 și 102 din Anexa 1 la formularul 6). În ciuda faptului că din punctul de vedere al contestatorului propunerea sa tehnică respectă în totalitate cerințele impuse de Autoritatea Contractantă prin documentația de atribuire, Autoritatea, prin solicitarea de clarificare nr. nr. 35211/1/28.11.2024 a solicitat: „întrucât pentru acoperirea poziţiilor - responsabil supervizor, dirigenţie şantier drumuri, dirigentie şantier reţele electrice si respectiv dirigentie şantier cai ferate, la modalitatea de asigurare este consemnat „contract de colaborare" iar in cadrul ofertei nu au fost regăsite si alte documente, tinand cont de prevederile art. 3 alin (1) litera yy) din Legea nr. 98/2016, "yy) subcontractant/subantreprenor - orice operator economic care nu este parte a unui contract de achiziţie publică şi care execută anumite părţi ori elemente ale lucrărilor/serviciilor, răspunzând în faţa contractantului de organizarea şi derularea tuturor etapelor necesare în acest scop. Punerea la dispoziţie a unui utilaj sau furnizarea de materiale/bunuri în cadrul unui contract de achiziţie publică nu este considerată subcontractare în sensul prezentei legif si avand in vedere ca aceste persoane sunt experti cheie care presteaza direct serviciile aferente acestui contract, pentru respectarea prevederilor Legii 98/2016 coroborat cu prevederile art. 7 al. (3) din Codul fiscal (Legea nr. 227/2015), vă solicităm clarificaţi forma legală de muncă sau colaborare propusă în cazul experţilor pentru care a fost indicat „contract de colaborare". În calitate de ofertant, contestatorul a răspuns la solicitarea de clarificare prin adresa nr. 241202-1 din 02.12.2024, precizând în esență că, deși în accepțiunea sa propunerea tehnica respectă în totalitate cerințele autorității contractante din documentația de atribuire, la cererea autorității contractante pune la dispoziție contractele de colaborare pe care se bazează accesul la experți și în baza cărora acești experți au dat declarațiile de disponibilitate, precizând în mod concret modalitatea de acces la fiecare dintre experți și transmițând și contractele pe care se bazează accesul la acești experți. Se reține că Comisia de evaluare a motivat respingerea ofertei contestatorului prin neconcludența răspunsului dat de acesta la Solicitarea de Clarificare nr. 35211/1/28.11.2024, referitor la statutul juridic al personalului cheie. Contestatorul analizează punctual argumentele Comisiei: Pagina 4 din 21

§ 5

1. Statutul lui .......... (Reprezentantul Supervizorului): Comisia a respins colaborarea cu dl. .........., deoarece acesta nu este angajat şi nici subcontractant. Această obiecţiune este nefondată în opinia petentului, deoarece documentaţia de atribuire nu conţine o astfel de cerinţă explicită. Documentația de atribuire, Caietul de Sarcini și Formularul 6, se referă la demonstrarea disponibilităţii personalului calificat. Acordul de colaborare cu dl. Stanciu, în conformitate cu Codul Civil, este un act juridic valabil care garantează îndeplinirea obligaţiilor contractuale. Acest document demonstrează disponibilitatea dlui. Stanciu, respectând principiul legalităţii. Faptul că dl. Stanciu nu este angajat direct nu constituie o neconformitate, atâta timp cât se demonstrează disponibilitatea şi competenţa sa pentru îndeplinirea sarcinilor contractuale, ambele fiind demonstrate în propunerea tehnică. 2. Utilizarea contractelor de prestări servicii cu terţe societăţi - o abordare legală şi eficientă: a. Comisia de evaluare a interpretat utilizarea contractelor de prestări servicii cu terţe societăţi (SC .... S.R.L.) ca o neconformitate, argumentând că aceste societăţi nu au fost declarate ca subcontractanţi conform Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice. Această interpretare este apreciată de contestator restrictivă şi ignoră atât autonomia voinţei contractuale (Codul Civil), cât şi realitatea practicii în domeniul achiziţiilor publice. b. Autonomia voinţei contractuale: Legislaţia română privind achiziţiile publice, deşi impune respectarea unor reguli stricte, nu anulează principiul autonomiei voinţei contractuale. Atâta timp cât petentul oferă dovada asigurării personalului calificat şi competenţa necesară pentru executarea contractului, alegerea formei contractuale cu terţe părţi nu ar trebui să afecteze validitatea ofertei. În cazul petentului, contractele de prestări servicii cu societăţile menţionate garantează furnizarea de servicii de înaltă calitate, având la bază expertiza şi resursele necesare. Aceste contracte includ clauze contractuale clare cu privire la responsabilităţi, termene, şi mecanisme de reziliere, asigurând o protecţie echivalentă cu o relaţie de subcontractantă. c. Eficienţa şi flexibilitatea economică: Utilizarea contractelor de prestări servicii, în locul unui sistem de subcontractanţi, este o alegere strategică ce oferă avantaje economice şi de flexibilitate. Această abordare a permis accesul la un personal cu înaltă specializare şi o vastă experienţă, care nu ar fi fost disponibil prin intermediul unei structuri de subcontractanţi. Structura contractuala aleasă a optimizat costurile, evitând birocraţia şi complexitatea administrativă asociată cu relaţiile de subcontractanre. Aşadar, alegerea contestatorului nu a afectat calitatea ofertei, ci a permis o abordare mai eficientă din punct de vedere economic. d. Lipsa unei cerinţe explicite: Documentatia de atribuire nu stipulează obligativitatea declarării explicite a prestatorilor de servicii ca subcontractanţi. Cerinţa principală este asigurarea personalului calificat şi a competenţei necesare. Contestatorul susține că a îndeplinit această cerinţă prin contractele de prestări servicii, prezentând totodată şi dovada competenţei fiecărui specialist (expertiză, atestate, recomandări, etc.) în anexe. Pagina 5 din 21

§ 6

e. Prevederi legale aplicabile: Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, se referă la subcontractare într-un context specific. În cazul petentului, contractele de prestări servicii nu intră sub incidenţa acestor prevederi, deoarece nu implică o delegare a responsabilităţii contractuale către terţi. Relaţiile contractuale cu prestatorii de servicii sunt clare, transparente, şi conforme cu legislatia în vigoare. 3. Respectarea criteriilor de atribuire: Oferta contestatorului respectă integral prevederile documentaţiei de atribuire şi legislaţia aplicabilă. Ofertantul susține că a furnizat toate informaţiile şi documentele solicitate, respingerea ofertei pe baza unor interpretări subiective şi restrictive fiind o încălcare a principiului egalităţii de şanse. 4. Conformitatea integrală cu cerinţele documentaţiei de atribuire - o abordare proactivă şi riguroasă: Se apreciază că oferta contestatorului a fost elaborată cu atenţie sporită şi respectă integral toate cerinţele documentaţiei de atribuire, demonstrând o înţelegere completă a cerinţelor tehnice şi a legislaţiei aplicabile. Ofertantul a prezentat o descriere detaliată a modului în care va organiza şi gestiona activităţile de supervizare, garantând accesul la specialişti atestaţi şi îndeplinirea tuturor cerinţelor tehnice şi contractuale. Contestatorul are convingerea că a oferit un răspuns comprehensiv la toate punctele din documentaţie, evitând orice ambiguitate sau interpretare subiectivă. a. Analiza punctelor din caietul de sarcini: Contestatorul a analizat fiecare punct al caietului de sarcini, răspunzand clar şi argumentat la fiecare cerinţă. Propunerea tehnică, Formularul 6 și Anexa demonstrează conformitatea cu specificaţiile din caietul de sarcini, fișei de date a achiziției și în esență cu întreaga documentație de atribuire. b. Transparenţa şi comunicarea: Contestatorul afirmă că a adoptat o abordare transparentă şi proactivă, furnizând toate informaţiile necesare Comisiei de Evaluare. Răspunsurile sale la solicitările de clarificare au fost prompte şi complete, oferind o imagine clară asupra modului în care va asigura supervizarea proiectului. c. Experienţa şi competenţa ofertantului: ......... SRL are o vastă experienţă în domeniul supervizării de proiecte similare, iar echipa sa are competenţa necesară pentru a asigura un management eficient al proiectului. Contestatorul a prezentat dovezi concludente ale experienţei şi calificării personalului propus (atestate, recomandări, etc.), demonstrând capacitatea sa de a îndeplini toate cerinţele contractuale. d. Încălcarea principiului egalităţii de şanse: Respingerea ofertei contestatorului pe baza unor interpretări subiective şi fără o analiză profundă a argumentelor sale constituie o încălcare a principiului egalităţii de şanse, un principiu fundamental în dreptul achiziţiilor publice. Se apreciază că Comisia de evaluare a interpretat în mod eronat utilizarea contractelor de prestări servicii cu societăţile SC .... S.R.L. Comisia susţine că aceste societăţi ar fi trebuit declarate ca subcontractanţi, conform Legii nr. 98/2016. Această interpretare este nejustificată în opinia petentului, nu este în concordanță cu documentația da atribuire şi demonstrează o neînţelegere a distincţiei juridice clare între „furnizor (de servicii in cazul de fata) " şi „subcontractant", aşa cum este definită în lege. Se reține că Societăţile au acţionat în calitate de furnizori de servicii specializate, conform definiţiei legale. Pagina 6 din 21

§ 7

Ele vor furniza serviciile expertilor, fără a fi implicate în relaţia contractuală dintre ......... SRL şi Autoritatea Contractantă. Contractele de prestări servicii au fost încheiate în mod independent, reglementând responsabilităţile, termenele, şi mecanismele de reziliere conform prevederilor Codului Civil. Contractele au rolul exclusiv de a legifera colaborarea intre subscrisa si respectivii experti, rol identic cu al unui contract de munca, unui alt tip legal de contract de colaborare etc. Disponibilitatea expertilor in conformitate cu documentatia de atribuire trebuia facuta prin declaratiile de disponibilitate, Lipsa unei obligaţii legale de declarare ca subcontractant: Obligativitatea declarării unui furnizor ca subcontractant derivă exclusiv din prevederi specifice ale documentaţiei de atribuire. Dacă, ipotetic, documentaţia ar fi solicitat o autorizare specială, un agrement tehnic, o experienţă minimă în proiecte similare, sau orice altă cerinţă pe care ......... SRL nu o îndeplinea direct, atunci petentul ar fi fost obligat să declare furnizorul respectiv ca subcontractant pentru a îndeplini cerinţele de participare. Însă, documentaţia de atribuire nu a impus nicio cerinţă de acest tip referitoare la experienţă, autorizări speciale, sau alte calificări pe care contestatorul, în calitate de ofertant sa nu le deţina in mod direct. Prin urmare, accesul la personalul calificat prin intermediul acordurilor de colaborare/contractelor de prestări servicii este perfect legal şi nu contravine în niciun fel condiţiilor impuse de Autoritatea Contractantă. Raportat la argumentele prezentate mai sus, petentul consideră că în mod nelegal și neîntemeiat comisia de evaluare a procedat la evaluarea propunerii sale tehnice, respectiv la evaluarea Răspunsului nr. 241202-1 din 02.12.2024 la Solicitarea de clarificare a autorității contractante nr. 35211/1/28.11.2024, respingând oferta sa și declarând-o inacceptabilă, motiv pentru care se impune reevaluarea ofertei sale, prin stabilirea corectă a corespondenței propunerii sale tehnice cu cerințele documentației de atribuire în ceea ce privește accesul la experții solicitați. Contestatorul susține că a prezentat disponibilitatea personalului solicitat de autoritatea contractantă întocmai în conformitate cu cerințele documentației de atribuire. Mențiunea autorității contractante din Comunicarea 36655 din 06.12.2024 conform căreia comisia de evaluare nu poate accepta justificările contestatorului «având în vedere ca ceilalţi participanți la procedura si-au întocmit corect oferta avand nominalizaţi proprii angajati sau daca nu au recurs la asocieri si/sau subcontrctanti» nu poate fi considerată relevantă, deoarece evaluările comisiei de evaluare trebuie făcute în raport cu cerințele documentației de atribuire și nu în raport cu propunerile tehnice ale altor ofertanți. Pentru aceste considerente, contestatorul solicită admiterea contestaţiei astfel cum aceasta a fost formulată. Prin adresa nr. ..., înregistrată la Consiliu sub nr. ..., .......... depune punct de vedere la contestația formulată de ......... SRL, precizând următoarele: Analizând oferta tehnică a contestatorului, cu privire la personalul cheie minim solicitat ( pag. 256-264), comisa de evaluare a cerut clarificări cu adresa nr. 35.211 la data de 28.11.2024 cu privire la: „Pentru toate cele 4 (patru) persoane cheie care presteaza direct servicii aferente acestui contract, inclusiv şi cele două persoane care fac Pagina 7 din 21

§ 8

obiectul punctării, comisia de evaluare pentru respectarea prevederilor art. 3 alin. (yy) din Legea nr. 98/2016 coroborat cu prevederile art. 7 al. (3) din Codul fiscal (Legea nr. 227/2015), a solicitat ofertantului să clarifice forma legală de muncă sau colaborare propusă în cazul experţilor pentru care a fost indicată "contracte de colaborare" pag. 30-21 din oferta tehnica”. Contestatorul a transmis răspunsul, în termen la data de 02.12.2024 ora 18:39, în cadrul căruia se precizează: -reprezentant supervizor - .......... (persoană fizică, fara a avea calitatea de persoana fizica autorizata sau altă formă legal constituită prin care poate desfăşura o activitate comercială) se va face in baza acordului de colaborare nr. 241111-3/11.11.2024, urmând ca in cazul in care va fi declarat castigator sa încheie un contract în condiţiile legii; -diriginte de şantier drumuri - .......... se face in baza contractului de prestări servicii 241111-4/11.11.2024 care de fapt este un contract încheiat cu SC ... S.R.L. - diriginte de şantier reţele electrice - .... se face în baza contractului de prestări servicii 241111-2/11.11.2024 care de fapt este un contract încheiat cu S.C. .... S.R.L.; -diriginte de şantier specializarea căi ferate se face in baza contractului de prestări servicii 241111-1/11.11.2024 care de fapt este un contract încheiat cu S.C. .... S.R.L. Având în vedere faptul că ceilalţi participanţi la procedura şi-au întocmit corect oferta, având nominalizaţi proprii angajaţi sau au recurs la asocieri si/sau la subcontractări, comisia de evaluare nu poate accepta această explicaţie întrucat s-ar încalca unul dintre principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziţii publice consacrat de prevederile art. 2 alin (2) litera b) din Legea nr. 98/2016 - tratamentul egal, si s-ar incalca propriile reguli stipulate in documentaţia de atribuire, respectiv in cadrul fisei de date, cap. III. 1.3 .a) Capacitatea tehnică si/sau profesională, se precizează clar faptul că, „în cazul în care ofertantul intenţionează să subcontracteze parţial contractul, DUAE include informaţiile solicitate cu privire la subcontractanţi, activitătiile pe care le vor realiza aceştia si procentul aferent acestor activităţi,

§ 9

raportat

§ 10

la

§ 11

valoarea

§ 12

contractului,

§ 13

iar subcontractantul/subcontractanţii nominalizat/i de către ofertant, are/au obligaţia de a completa DUAE cu datele proprii. Se va prezenta DUAE completat de fiecare subcontractant (daca este cazul), in conformitate cu prev. art. 193 din Legea 98/2016. Neprezentarea acestuia odată cu oferta atrage după sine respingerea ofertei ca inacceptabila (temei art. 137, alin. (2), litera k) din HG 395/2016).Se va prezenta acordul de subcontractare". Având în vedere răspunsul prezentat, şi ţinând cont de faptul că dl. .......... nominalizat pentru ocuparea poziţiei de reprezentant supervizor, iar această poziţie face obiectul punctării, fiind factor de evaluare, si tinand cont de faptul ca nu este angajatul ofertantului si nu este nominalizat nici ca subcontractant/asociat conform prevederilor legale, pe deoparte, si pentru ceilalţi experţi cheie sunt prezentate contracte de prestări servicii încheiate cu societati comerciale (SC .... S.R.L.), comisia a respins oferta și a declarat- o inacceptabilă întrucât răspunsul nu este concludent (temei art. 134 alin (5) din HG nr. 395/2016). În ceea ce priveşte răspunsul contestatorului cu privire la faptul că persoana nominalizată pentru a ocupa poziţia de reprezentant supervizor "în cazul in care va fi declarat câștigător va încheia un contract in condiţiile Pagina 8 din 21

§ 14

legii", autoritatea contractantă susține că aceasta abordare nu poate fi reținută, din cauza faptului că această persoană face parte dintre experţii cheie care vor presta în mod direct serviciile contractului, fiind necesar a fi cunoscute din faza ofertării resursele umane pe care se bazează acesta. Regimul contractului de supervizare este reglementat inclusiv de HG nr. 1/2018, executarea atribuţiilor şi a obiectului contractului bazându-se efectiv pe cunoştinţele profesionale ale persoanelor cheie. Ori, aceste servicii reprezintă obiectul principal al contractului, iar în conformitate cu prevederile legale în vigoare, prin operator economic se înţelege orice persoană fizică sau juridică, de drept public ori de drept privat, sau grup ori asociere de astfel de persoane, care oferă în mod licit pe piaţă executarea de lucrări şi/sau a unei construcţii, furnizarea de produse ori prestarea de servicii, inclusiv orice asociere temporară formată între două ori mai multe dintre aceste entităţi. Ca atare, o persoană, fără a avea calitatea de persoană fizica autorizata (sau altă formă legal constituită prin care poate desfăşura o activitate comercială) şi care să aibă o formă legala de colaborare cu ofertantul sau care sa fie angajata conform Codului Muncii a ofertantului, Autoritatea consideră că nu poate face parte din cadrul ofertării. În cadrul legislaţiei privind achiziţiile publice, niciăieri nu este precizat faptul că un operator economic poate participa la procedura de atribuire cu personal cu care nu are un raport de colaborare sau nu are raport de muncă constituit legal. Operatorii economici care se bazează pe capacităţile profesionale şi tehnice ale unui alt operator economic, în dovedirea cerinţelor stabilite prin documentaţia de atribuire, au obligaţia să îşi nominalizeze subcontractanţii atunci când depun o ofertă; subcontractarea unei părţi a obiectului achiziţiei şi calitatea de subcontractant a unei entităţi derivă din efectul legii, subcontractarea nefiind o cerinţă pe care autoritatea contractantă o poate impune sau nu, în funcţie de specificul unei proceduri. Ori, contestatorul a nominalizat o anumita persoana şi anume dnul .......... pentru prestarea serviciilor de reprezentant supervizor (de altfel prestaţia principală pe care urmează a o executa societatea declarată câştigătoare), însă persoana nominalizată nu are constituită o formă legală pentru a desfăşura o activitate economică astfel cum este definită ea de Codul fiscal, Codul Muncii sau alta legislaţie incidenţă în acestă materie, sau cel puţin odată cu depunerea documentaţiei nu ne-a fost fost transmis vreun document din care să reiasă vreo formă de constituire a acestuia în operator economic. Aşadar nu s-a făcut dovada ca aceasta persoana, asa cum este prezentata in cadrul ofertei, poate presta serviciile conform prevederilor legale. Ca atare, autoritatea contractantă reiterează faptul că o persoană, fară a avea calitatea de persoana fizica autorizata (sau altă formă legal constituită prin care poate desfăşura o activitate comercială) şi care să aibă o formă legala de colaborare cu ofertantul sau care sa fie angajata conform Codului Muncii a ofertantului, nu poate face parte din cadrul ofertării. În cadrul legislaţiei privind achiziţiile publice, nicăieri nu este precizat faptul că, un operator economic poate participa la procedura de atribuire, cu personal cu care nu are un raport de colaborare sau nu are raport de muncă Pagina 9 din 21

§ 15

constituit legal. Prin procedurile de achiziţii publice nu se incurajeaza munca la negru. Operatorii economici care se bazează pe capacităţile profesionale şi tehnice ale unui alt operator economic, în dovedirea cerinţelor stabilite prin documentaţia de atribuire, au obligaţia să îşi nominalizeze subcontractanţii atunci când depun o ofertă; subcontractarea unei părţi a obiectului achiziţiei şi calitatea de subcontractant a unei entităţi derivă din efectul legii, subcontractarea nefiind o cerinţă pe care autoritatea contractantă o poate impune sau nu, în funcţie de specificul unei proceduri. Toate aceste informaţii cu privire la modul de depunere a ofertelor se regăsesc în cadrul anunţului de participare simplificat si respectiv a fișei de date. Şi nu în ultimul rând, Autoritatea susține că nu este de neglijat faptul ca, atata timp cat exista cel puţin un ofertant care sa aibe oferta depusa conform prevederilor legale, Comisia de evaluare nu poate trata diferit participanţii, astfel incat sa accepte explicaţiile ofertantului, respectiv „după castigârea licitatiei il va angaja", sau „va încheia un contract în condiţiile legii„ întrucât s-ar încalca principiul tratamentului egal prevăzut de art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea 98/2016 şi s-ar aduce atingere prevederilor art. 209 alin (2) din Legea 98/2016, „(2) Autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariţia unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat.” Ofertantul în cadrul ofertei trebuie să precizeze clar si fără echivoc modalitatea de acces la experţii propuşi, nu doar la nivel declarativ. Totodată având în vedere cele consemnate in cadrul ofertei tehnice depuse la pag 30-31, coroborat cu răspunsul la clarificari postat in SEAP de acesta in data de 02.12.2024 conform caruia calitatea de diriginti de şantier pentru: - diriginte de şantier drumuri-.......... se face in baza contractului de prestări servicii 241111- 4/11.11.2024 care de fapt este un contract încheiat cu SC ...S.R.L. -diriginte de şantier reţele electrice-... se face in baza contractului de prestări servicii 241111-2/11.11.2024 care de fapt este un contract încheiat cu S.C. .... S.R.L.; -diriginte de şantier specializarea căi ferate se face in baza contractului de prestări servicii 241111-1/11.11.2024 care de fapt este un contract încheiat cu S.C. ... S.R.L., demonstrează faptul ca din momentul elaborarii ofertei, contestatarul stia in mod clar cu cine va presta serviciile si ca atare acesta pentru cele trei persoane de specialitate /diriginte de şantier drumuri, diriginte de şantier reţele electrice si respectiv diriginte de şantier specializarea căi ferate, avea obligaţia conform prevederilor legale in vigoare ca pe SC ... S.R.L., S.C. ... S.R.L si respectiv pe S.C. ... S.R.L sa ii nominalizeze ca fiind subcontractanti, informaţii care se regăsesc si in cadrul fisei de date la cap III. 1.3.a) Capacitatea tehnica si/sau profesionala, se precizeaza clar faptul ca, „In cazul în care ofertantul intenţionează să subcontracteze parţial contractul, DUAE include informaţiile solicitate cu privire la subcontractanti, activităţile pe care le vor realiza aceştia si procentul aferent acestor activităţi, raportat la valoarea contractului, iar subcontractantul/subcontractanţii nominalizat/i de către ofertant, are/au obligaţia de a completa DUAE cu datele proprii. Se va prezenta DUAE completat de fiecare subcontractant (daca este cazul), in conformitate cu Pagina 10 din 21

§ 16

prev. art. 193 din Legea 98/2016. Neprezentarea acestuia odată cu oferta atrage după sine respingerea ofertei ca inacceptabila (temei art. 137, alin. (2), litera k) din HG 395/2016).Se va prezenta acordul de subcontractare". În cazul în care documentaţia de atribuire postata în SEAP, nu îi era clara, contestatarul avea pozibilitatea sa solicite clarificari, asa cum este consemnat in fisa de date, secţiunea II. 1.4 Descrierea succinta a contractului sau a achiziţiei/achiziţiilor, unde se specifica: „(...) Autoritatea contractanta va răspunde in mod clar si complet tuturor solicitărilor de clarificare /informaţii suplimentare, in cea de-a 7-a zi înainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor, in condiţiile in care solicitările se vor adresa cu cel puţin 11 zile înainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor. Clarificările depuse dupa acest termen nu vor mai fi luate in considerare." Atât timp cat nu au fost inregistrate clarificari cu privire la acest aspect, documentaţia de atribuire devine obligatorie atat pentru autoritatea contractanta, cat si pentru ofertanţi. Nu în ultimul rând, autoritatea subliniază faptul că în cadrul caietului de sarcini, la modalitatea de asigurare personal se specifica clar faptul că pe lângă contract de munca/contract de colaborare este specificat clar faptul că acest personal poate fi asigurat prin subcontractanți. Motivele respingerii ofertei acestuia nu se referă la faptul că nu ar fi îndeplinit cerințele din caietul de sarcini pentru acest personal, ci doar forma de dispunere a acestuia, întrucât dacă s-ar accepta această formă, nu s-ar ține cont de prevederile legale in vigoare privind achiziţiile publice și respectiv s-ar încuraja probabil munca la negru. Pentru motivele expuse mai sus, autoritatea contractantă solicită respingerea contestaţiei depuse de către ......... SRL, ca fiind nefondată şi neîntemeiată. Cu adresa nr. ..., înregistrată la Consiliu cu nr. ..., autoritatea contractantă informează Consiliul că a primit adresa nr. 210/12.12.2024 de la operatorul economic ... SRL, ofertant în cadrul procedurii de atribuire în discuție, precizând că își menține decizia de declarare ca inacceptabilă a ofertei respectivului ofertant. Deși adresa nr. 210/12.12.2024, comunicată Autorității de către operatorul economic ... SRL nu îndeplinește, în opinia autorității contractante, elementele unei contestații, aceasta a tratat-o ca pe o contestație și a publicat-o în SICAP la data de 17.12.2024. Totodată, autoritatea contractantă susține că a verificat site-ul CNSC și a constatat faptul că nu există înregistrată adresa în cauză și la Consiliu, astfel că solicită respingerea acesteia ca tardivă conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. 2. În ce privește contestația formulată de către ......... SRL, împotriva rezultatului procedurii, în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, organizată de ........., în calitate de autoritate contractantă, contestatorul învederează următoarele: Autoritatea contractantă a solicitat în etapa de evaluare a ofertei, 2 (două) clarificari cu privire la documentatia depusa existand astfel 2 (două) raspunsuri din partea contestatorului prin care a demonstrat că îndeplinește condiţiile din documentaţia de atribuire, depunând documente relevante Pagina 11 din 21

§ 17

pentru a justifica răspunsurile, printre care și răspunsul la solicitarea privind preţul nejustificat de mic. Însă, prin documentul „Comunicare motive respingere ofertă nr. 36655 din 06.12.2024", oferta operatorului economic a fost declarata RESPINSĂ si INACCEPTABILĂ în conformitate cu prevederile art. 136 alin. 3 coroborat cu art 134 alin 5 din HG 395/2016 cu modificarile si completarile ulterioare. În ce privește interesul în promovarea prezentei contestații, prin raportare la imprejurarile de fapt si de drept, contestatorul apreciază că, în calitate de participant in cadrul procedurii de atribuire a Contractului de achizitie publica, justifica un interes determinat, legitim, personal, nascut si actual întrucat maniera in care a fost elaborata documentatia de atribuire creeaza un prejudiciu substantial materializat in pierderea sansei de castig a proceduri de atribuire. Prin urmare, contestatorul, având șansa reală de a câștiga Contractul de achizitie publica dat fiind faptul ca îndeplineste toate cerintele legale si cele impuse de autoritatea contractanta în procedura de atribuire, apreciază că se justifica interesul real în legatură cu promovarea prezentei contestații, astfel cum prevede art. 2 din Legea nr. 101/2016. Pe fondul contestatiei, se arată că la momentul formulării prezentei contestaţii, contestatorul cunoaşte din conţinutul "Comunicare motive respingere ofertă nr. 36655 din 06.12.2024" publicat în SEAP in data de 06.12.2024, faptul că oferta sa este respinsă şi incceptabilă. Motivul pentru care Autoritatea Contractanta declara RESPINSA şi INACCEPTABILA oferta operatorului economic ......... SRL constă în lipsa Acordului de Subcontractare sau a Contractului Individual de Muncă aferent personalului- cheie - Butnariu Marius. În fapt Autoritatea Contractantă susţine că numirea unui expert prin „Declaraţie de disponibilitate" nu respectă cerinţele legale. Acest lucru este în opinia petentului corect doar parţial. Conform Legii 98/2016 şi normelor subsecvente: Operatorii economici pot utiliza declaraţiile de disponibilitate ale experţilor în etapa de ofertare. Încheierea unui contract de muncă sau subcontractarea este necesară doar în faza de implementare, după atribuirea contractului. Totodată, Autoritatea Contractantă afirmă că experţii trebuiau să fie angajaţi sau subcontractaţi încă din etapa ofertei, dar legislaţia permite flexibilitate în această privinţă. Prevederi legale: Art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea 98/2016 defineşte operatorul economic ca fiind inclusiv persoane fizice sau juridice care pot desemna experţi externi prin declaraţii de disponibilitate, fără a fi angajaţi dinainte. În practica achiziţiilor publice, declaraţiile de disponibilitate sunt utilizate frecvent pentru experţi în etapa de ofertare, fără a necesita subcontractare prealabilă. Dacă doar unii participanţi sunt penalizaţi pentru utilizarea declaraţiilor de disponibilitate, aceasta poate fi interpretată ca tratament inegal, contrar principiilor achiziţiilor publice (transparenţă, egalitate de tratament, nediscriminare). Conform HG 395/2016 - Articolul 134 alin. (5): Definirea „operatorului economic" permite includerea unei persoane fizice sau juridice, individual sau Pagina 12 din 21

§ 18

în asociere, care are dreptul de a furniza resursele umane necesare prin diferite forme (angajare directă, subcontractare, declaraţii de disponibilitate). Nu se specifică faptul că toate resursele umane trebuie să fie angajate sau subcontractate în momentul depunerii ofertei. Această flexibilitate permite prezentarea unui expert printr-o declaraţie de disponibilitate. În temeiul Codul Fiscal (Legea 227/2015) - Articolul 7 alin. (3) se menţionează că o ofertă este considerată „inacceptabilă" doar dacă nu respectă cerinţele minime impuse prin documentaţia de atribuire. Dacă documentaţia permite declaraţii de disponibilitate sau nu solicită explicit angajare/subcontractare, oferta este considerată conformă. Conform Principiului proporţionalităţii şi tratamentului egal Legea 98/2016 - Articolul 2 alin. (2) se reglementează raporturile de muncă şi se arată că un contract de muncă poate fi încheiat în momentul în care există o relaţie contractuală în desfăşurare. Nu se poate impune încheierea contractului de muncă pentru persoane care vor lucra efectiv doar după atribuirea contractului. Cerinţele autorităţii contractante trebuie să fie proporţionale cu obiectul contractului. Solicitarea ca experţii să fie deja angajaţi sau subcontractaţi înainte de semnarea contractului poate fi considerată disproporţionată. În etapa de ofertare, declaraţiile de disponibilitate sunt un angajament din partea expertului desemnat că este disponibil să lucreze în cadrul proiectului. Aceasta este o practică uzuală în achiziţii publice, acceptată dacă este susţinută de angajamentul operatorului economic de a încheia un contract legal cu expertul. Legislaţia permite încheierea unui contract de muncă sau subcontractare după atribuirea contractului, deoarece această etapă reprezintă momentul în care relaţia contractuală devine obligatorie. Respingerea unei oferte pentru neangajarea prealabilă a experţilor este neintemeiata si discriminatorie în opinia petentului, atâta timp cât operatorul economic demonstrează că va respecta cerinţele în faza de implementare. Consideră petentul că, prin răspunsul nr. 769/29.11.2024 la solicitarea de clarificări nr. 35211/1/28.11.2024, a indicat în mod expres că expertul- cheie urmează să fie angajat conform prevederilor legale în cazul adjudecării licitaţiei. În aceste condiţii, contestatorul apreciază că Autoritatea Contractantă ar fi trebuit să îşi exercite rolul activ într-un mod corespunzător, evitând un formalism excesiv şi o interpretare strict literală şi rigidă a documentaţiei de atribuire. Analiza ofertei ar fi trebuit să fie realizată într-un mod integrat, luând în considerare ansamblul acesteia, şi nu segmentată în mod fragmentar. Consideră petentul ca Autoritatea Contractanta a tratat superficial răspunsul său la solicitarea de clarificare nr. 35211/1/28.11.2024, fără a analiza după cum se cuvine răspunsul, dând dovada de un formalism excesiv. Față de cele de mai sus, contestatorul observă și comportamentul abuziv al Autorității Contractante, care a declarat oferta sa ca fiind respinsă şi inacceptabilă în mod nelegal, motivele și argumentele care au condus la o asemenea concluzie fiind rezultatul unui comportament necorespunzător și nelegal, sens în care solicită CNSC să constate că în speța de față Autoritatea Contractantă și-a întemeiat decizia de respingere a ofertei sale doar pe baza Pagina 13 din 21

§ 19

unor informații nefondate, interpretate eronat și abuziv, contrar exigențelor legale în materie. Prin urmare, contestatorul solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată. Prin adresa nr. ..., înregistrată la Consiliu sub nr. ..., .......... depune punct de vedere la contestația formulată de ......... SRL, arătând următoarele: Analizând oferta tehnică a contestatarului, cu privire la personalul cheie minim solicitat ( pag.108-116), comisia de evaluare a cerut clarificări cu adresa nr. 35.211 la data de 28.11.2024 cu privire la: -Indicarea, in cadrul ofertei tehnice, a poziţiei (pagina) unde se regaseste persoana nominalizata pentru ocuparea poziţiei de Inginer atestat ca diriginte de şantier in Domeniul 4 - Cai ferate, metrou, tramvai; -Pentru cele doua persoane cheie care fac si obiectul punctării, care presteaza direct servicii aferente acestui contract, comisia de evaluare pentru respectarea prevederilor art. 3 alin. (yy) din Legea nr. 98/2016 coroborat cu prevederile art. 7 al. (3) din Codul fiscal (Legea nr. 227/2015), a solicitat ofertantului sa clarifice forma legală de muncă sau colaborare propusă în cazul experţilor pentru care a fost indicată "declaraţia de disponibilitate". Ofertantul a transmis răspunsul, în termen la data de 29.11.2024 ora 10:39, prin care doreşte să justifice omisiunea nominalizării persoanei atestate ca diriginte de şantier in Domeniul 4 - Cai ferate, metrou, tramvai, motivând prin faptul că în răspunsul consolidat din data de 08.11.2024 nu s- ar fi cerut in mod expres acest lucru, deşi clarificarea se referea la personalul indicat în tabelul de la pag. 11-12 din caietul de sarcini, care reprezintă personalul minim obligatoriu pentru desfăşurarea activităţilor contractului, iar prin răspuns au fost eliminate poziţiile/persoanele: •Inginer atestat ca diriginte de şantier în Domeniul 9 - Reţele: Subdomeniul 9.2 reţele termice şi sanitare; •Inginer atestat ca diriginte de şantier în Domeniul 9 - Reţele: Subdomeniul 9.3 reţele de telecomunicaţii; •Inginer atestat ca diriginte de şantier în Domeniul 9 — Reţele: Subdomeniul 9.4 reţele de gaze naturale" si in schimb s-a introdus „Inginer atestat ca diriginte de şantier in Domeniul 4 - Cai ferate, metrou, tramvai." Ca atare, din cadrul listei, ofertanţii trebuiau să facă dovada că au personal specializat care sa acopere toate specializările cuprinse in lista (cel puţin cele 4 (patru) specializări care să acopere obiectul principal al contractului), asa cum rezulta din caietul de sarcini coroborat cu răspunsul consolidat postat in SEAP la data de 08.11.2024. Contestatorul, însă, omițând nominalizarea persoanei, încearcă să aducă tot felul de explicaţii cu privire la faptul ca acest specialist a fost luat in considerare, iar dovada calității acestuia este depusă ataşat răspunsului din data de 29.11.2024, după termenul limită de depunere al ofertelor. Comisia de evaluare, având în vedere principiul tratamentului egal față de ceilalţi participanţi la procedura, coroborat cu cele solicitate in documentaţie, nu a putut accepta răspunsul acestuia, întrucat prin răspunsul prezentat, ofertantul aduce completări ofertei iniţiale și autoritatea contractantă prin comisia de evaluare nu ar respecta prevederile art. 209 alin. (2) din Legea 98/2016, "(2) Autoritatea contractantă nu are dreptul ca Pagina 14 din 21

§ 20

prin clarificările/completările solicitate să determine apariţia unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat". În ceea ce priveşte răspunsul contestatorului cu privire la faptul că persoana nominalizată pentru a ocupa funcţia de diriginte şantier cu specializarea drumuri „că i se va incheia un contract de angajare”, devenind astfel angajatul firmei în situatia atribuirii către acesta a contractului de supervizare, Autoritatea susține că această abordare nu poate fi retinuta, din cauza faptului ca această persoană face parte dintre experţii cheie care vor presta in mod direct serviciile contractului. Ori, aceste servicii reprezintă obiectul principal al contractului si in conformitate cu prevederile legale in vigoare, prin operator economic se intelege orice persoană fizică sau juridică, de drept public ori de drept privat, sau grup ori asociere de astfel de persoane, care oferă în mod licit pe piaţă executarea de lucrări şi/sau a unei construcţii, furnizarea de produse ori prestarea de servicii, inclusiv orice asociere temporară formată între două ori mai multe dintre aceste entităţi. Ori, contestatorul a nominalizat o anumita persoana şi anume dnul Butariu Marius pentru prestarea serviciilor de dirigenţie de şantier specializarea drumuri (de altfel prestaţia principală pe care urmează a o executa societatea declarată câştigătoare), însă persoana nominalizată nu are constituită o formă legală pentru a desfăşura o activitate economică astfel cum este definită ea de Codul fiscal, Codul Muncii sau alta legislaţie incidenţă în acestă materie, sau cel puţin odată cu depunerea documentaţiei nu a fost fost transmis vreun document din care să reiasă vreo formă de constituire a acestuia în operator economic. Aşadar nu s-a făcut dovada că aceasta persoana, asa cum este prezentata in cadrul ofertei, poate presta serviciile conform prevederilor legale. Ca atare, o persoana, fară a avea calitatea de persoana fizică autorizată (sau altă formă legal constituită prin care poate desfăşura o activitate comercială) şi care să aibă o formă legala de colaborare cu ofertantul sau care sa fie angajata conform Codului Muncii a ofertantului, nu poate face parte din cadrul ofertării. Autoritatea contractantă apreciază că Ofertantul în cadrul ofertei trebuie să precizeze clar și fără echivoc modalitatea de acces la experţii propuşi, nu doar la nivel declarativ. Pentru motivele expuse mai sus, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației depuse de către ......... SRL, ca fiind nefondată și neîntemeiată. Cu adresa nr. ..., înregistrată la Consiliu sub nr. ..., ......... SRL depune răspuns la punctul de vedere al autorității contractantă, învederând următoarele: 1. Referitor la inginerul atestat ca diriginte de şantier în domeniul 4 - căi ferate, metrou, tramvai: Contestatorul subliniază faptul că în cadrul propunerii tehnice au fost incluse serviciile oferite de un inginer atestat ca diriginte de şantier pentru domeniul 4 - căi ferate, metrou, tramvai. Acest aspect este detaliat în mod clar la pagina 65 a propunerii tehnice, precum şi în planul de lucru, unde acest specialist are alocate un număr total de 264 de ore. Alocarea timpului Pagina 15 din 21

§ 21

şi responsabilităţile acestuia au fost planificate astfel încât să asigure respectarea cerinţelor tehnice şi organizatorice specifice proiectului. De asemenea, se menţionează că acest inginer atestat ca diriginte de şantier în domeniul menţionat este considerat personal secundar în cadrul acestei licitaţii. În consecinţă, petentul nu a considerat necesară nominalizarea sa explicită, deoarece rolul său, deşi important pentru buna desfăşurare a activităţilor, nu influenţează direct criteriile de atribuire sau deciziile fundamentale ale proiectului. În plus, se precizează că abordarea contestatorului respectă în totalitate cerinţele documentaţiei de atribuire şi principiile de organizare eficientă a resurselor umane. Alegerea de a nu nominaliza personalul secundar urmăreşte să menţină claritatea şi concizia documentaţiei, concentrând atenţia asupra personalului cheie, care joacă un rol esenţial în îndeplinirea obiectivelor proiectului. Totodată, planificarea riguroasă a resurselor implică o flexibilitate operaţională, care permite adaptarea eficientă la eventualele modificări în derularea proiectului. 2. Referitor la forma legală de muncă sau colaborare propusă: Contestatorul subliniază cu fermitate că nu a fost niciodată intenţia sa să presteze muncă fără respectarea legislaţiei în vigoare, inclusiv în ceea ce priveşte încheierea contractelor de muncă. Precizarea conform căreia contractul de angajare urmează să fie încheiat după câştigarea licitaţiei este o abordare transparentă şi justificată, având în vedere incertitudinea accesării efective a acestei lucrări. Încheierea unui contract înainte de obţinerea unui rezultat favorabil ar reprezenta un risc financiar şi logistic nejustificat, atât pentru compania petentului, cât şi pentru persoanele implicate. De asemenea, această practică respectă uzanţele din domeniu, unde angajamentele sau declaraţiile de disponibilitate ale specialiştilor reprezintă o modalitate adecvată şi legală de a demonstra capacitatea de a implementa proiectul în conformitate cu cerinţele autorităţii contractante. În ceea ce îl priveşte pe domnul Butnariu Marius, contestatorul face precizarea că acesta a fost inclus în cadrul licitaţiei printr-o Declaraţie de disponibilitate, care reprezintă un angajament clar şi ferm faţă de acest proiect. Prin acest document, domnul Butnariu şi-a exprimat acordul de a participa la lucrare în cazul în care oferta contestatorului este declarată câştigătoare. Această practică este nu doar permisă, ci şi frecvent utilizată în contextul procedurilor de achiziţii publice, fiind în conformitate cu cerinţele legale şi cu standardele de transparenţă. Mai mult decât atât, includerea unui specialist prin intermediul unei declaraţii de disponibilitate permite optimizarea proceselor de selecţie şi planificare, fără a impune angajamente premature, care ar putea genera costuri nejustificate. Această abordare contribuie la utilizarea eficientă a resurselor şi la respectarea principiilor de responsabilitate financiară. În concluzie, petentul consideră că abordarea sa este complet justificată şi conformă cu normele aplicabile, garantând în acelaşi timp pregătirea şi capacitatea sa de a implementa cu succes proiectul dacă oferta sa este declarată câştigătoare. Prin adresa înregistrată la CNSC cu nr. ..., ......... SRL a depus, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 210848537/1 din Pagina 16 din 21

§ 22

11.12.2024, emisă de ... Bank SA – Sucursala ........., în valoare de 14.000,00 RON, potrivit dispozițiilor art. 611 din Legea nr. 101/2016. Prin adresa înregistrată la CNSC cu nr. ..., ......... SRL a depus, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 21086499/1 din 16.12.2024, emisă de ...Bank SA – Sucursala ........., în valoare de 14.000,00 RON, potrivit dispozițiilor art. 611 din Legea nr. 101/2016. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată, online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Contract de prestări servicii de supervizare (asistență tehnică - dirigenție de șantier) a lucrărilor de execuție din cadrul proiectului „Modernizare DJ 691 sector Nod de descărcare A1 - limită județ ...”, cod CPV 71356200-0. În acest sens a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat în SEAP anunțul de participare simplificat nr. .., criteriul de atribuire stabilit fiind „cel mai bun raport calitate-preț”; factorii de evaluare stabiliți de autoritatea contractantă prin documentație sunt următorii: prețul ofertei - 40%, experiența deținută de reprezentantul supervizorului sau similar - 30% și experiența deținută de către inginer atestat ca diriginte de șantier în domeniul 3 – subdomeniul 3.2 - 30%. Prin adresa nr. 36655 publicată în SICAP în data de 06.12.2024, autoritatea contractantă a comunicat ofertanților rezultatul evaluării ofertelor depuse. Ulterior, autoritatea contractantă a finalizat procedura și a întocmit Raportul procedurii nr. 38185/17.12.2024, în care a consemnat depunerea a 8 oferte, respingerea a 7 oferte, printre care și a contestatorilor, precum și desemnarea ofertei depusă de ... SRL admisibilă și câștigătoarea procedurii de atribuire, cu un punctaj total de 100 puncte. Împotriva rezultatului procedurii de atribuire, consemnat în Adresa nr. 36655/06.12.2024, ......... SRL a depus contestația care formează obiectul dosarului nr. ... Împotriva rezultatului procedurii de atribuire, consemnat în Adresa nr. 36655/06.12.2024, ......... SRL a depus contestația care formează obiectul dosarului nr. ... În temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, cele 2 contestații au fost conexate. Referitor la contestația formulată de ......... SRL, se reține în soluționare că prin adresa nr. 36655/06.12.2024, autoritatea l-a informat pe contestator că oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă în temeiul art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016, deoarece răspunsul la solicitarea de clarificare a autorității contractante nu a fost concludent; autoritatea a apreciat că „dl. .........., nominalizat ca responsabil supervizor, nu este angajatul ofertantului și nu este nominalizat nici ca subcontractant/asociat conform prevederilor legale. Pentru ceilalți experți cheie sunt prezentate contracte de prestări servicii încheiate cu societăți comerciale”. Autoritatea a mai menționat în adresa de comunicare faptul că „alți ofertanți din procedură au prezentat în ofertă proprii angajați sau au recurs la asocieri și/sau subcontractări – ținând astfel cont de prevederile documentației de atribuire și de prevederile legale în vigoare; în cadrul Pagina 17 din 21

§ 23

ofertei trebuie nominalizate persoane angajate ale ofertantului, iar pentru cei care au prezentat contracte de servicii încheiate cu diferite societăți comerciale, trebuiau să fie declarați subcontractanți”. Se reține că în Formularul nr. 6 din cadrul documentației de atribuire, s-a solicitat să se prezinte: „La nivelul Propunerii tehnice se va include o descriere a modului în care vor fi organizate și gestionate activitățile din cadrul contractului privind specialiștii necesari precum si modul de acces la specialiștii atestați, inclusiv prin recurgerea la subcontractanți de specialitate, după caz, demonstrând corespunzător îndeplinirea cerințelor tehnice și contractuale, precum și a reglementărilor standardelor și normelor aplicabile in domeniul din care face parte obiectul contractului. Ofertantul va prezenta un tabel privind personalul de specialitate disponibil si propus pentru derularea contractului”. Autoritatea contractantă i-a cerut clarificări ofertantului contestator prin adresa nr. 35.211 la data de 28.11.2024, astfel: „Pentru toate cele 4 (patru) persoane cheie care presteaza direct servicii aferente acestui contract, inclusiv şi cele două persoane care fac obiectul punctării, comisia de evaluare pentru respectarea prevederilor art. 3 alin. (yy) din Legea nr. 98/2016 coroborat cu prevederile art. 7 al. (3) din Codul fiscal (Legea nr. 227/2015), a solicitat ofertantului să clarifice forma legală de muncă sau colaborare propusă în cazul experţilor pentru care a fost indicată "contracte de colaborare" pag. 30-21 din oferta tehnica”. Contestatorul a transmis răspunsul, în termen la data de 02.12.2024 ora 18:39, în cadrul căruia se precizează: -reprezentant supervizor - .......... (persoană fizică, fără a avea calitatea de persoană fizică autorizată sau altă formă legal constituită prin care poate desfăşura o activitate comercială) se va face în baza acordului de colaborare 241111-3/11.11.2024, urmând ca în cazul in care va fi declarat câstigator sa încheie un contract în condiţiile legii; -diriginte de şantier drumuri - .......... se face în baza contractului de prestări servicii 241111-4/11.11.2024 care de fapt este un contract încheiat cu SC ... S.R.L. - diriginte de şantier reţele electrice, - ... - contractul de prestări servicii 241111-2/11.11.2024 care de fapt este un contract încheiat cu S.C. .... S.R.L.; -diriginte de şantier specializarea căi ferate – accesul se face in baza contractului de prestări servicii 241111-1/11.11.2024, care de fapt este un contract încheiat cu societatea S.C. .... S.R.L. Autoritatea contractantă, în urma analizării răspunsului transmis de ofertantul în cauză, a apreciat că răspunsul este neconcludent, deoarece persoanele nominalizate nu sunt nici angajații ofertantului și nici nominalizați ca subcontractanți/asociați conform prevederilor legale, sau au fost prezentate contracte de prestări servicii încheiate cu diverse societăți comerciale, care nu au fost declarate ca subcontractanți în DUAE, conform legii. Se reține că în fișa de date, cap. III. 1.3.a) - Capacitatea tehnică si/sau profesională, se precizează că: „în cazul în care ofertantul intenţionează să subcontracteze parţial contractul, DUAE include informaţiile solicitate cu privire la subcontractanţi, activitătiile pe care le vor realiza aceştia si procentul aferent acestor activităţi, raportat la valoarea Pagina 18 din 21

§ 24

contractului, iar subcontractantul/subcontractanţii nominalizat/i de către ofertant are/au obligaţia de a completa DUAE cu datele proprii. Se va prezenta DUAE completat de fiecare subcontractant (daca este cazul), in conformitate cu prev. art. 193 din Legea 98/2016. Neprezentarea acestuia odată cu oferta atrage după sine respingerea ofertei ca inacceptabila (temei art. 137, alin.(2), litera k) din HG 395/2016). Se va prezenta acordul de subcontractare". Conform art. 3 lit. yy) din Legea nr. 98/2016: „subcontractant/ subantreprenor - orice operator economic care nu este parte a unui contract de achiziţie publică şi care execută anumite părţi ori elemente ale lucrărilor/serviciilor, răspunzând în faţa contractantului de organizarea şi derularea tuturor etapelor necesare în acest scop”. Subcontractarea se califică astfel în baza legii, raportat la conținutul unei oferte și nu poate fi ignorată. De asemenea, nu se identifică în legislație texte care să condiționeze calitatea de subcontractant de întinderea părții din contractul de achiziție publică pe care acesta o realizează, din definiția legală redată mai sus rezultând că simplul fapt al îndeplinirii unor activități care fac parte din contractul de achiziție atrage calitatea de subcontractant a oricărui operator economic care nu este parte a contractului, dar care este implicat astfel în realizarea lui. De asemenea, se reține că în cazul d-lui .........., nominalizat ca reprezentant supervizor, executarea atribuţiilor şi a obiectului contractului se bazează efectiv pe cunoştinţele profesionale ale acestuia (personal cheie). Ori, aceste servicii reprezintă obiectul principal al contractului. Operatorii economici care se bazează pe capacităţile profesionale şi tehnice ale unui alt operator economic, în dovedirea cerinţelor stabilite prin documentaţia de atribuire au obligaţia să îşi nominalizeze subcontractanţii atunci când depun o ofertă; subcontractarea unei părţi a obiectului achiziţiei şi calitatea de subcontractant a unei entităţi derivă din efectul legii, subcontractarea nefiind o cerinţă pe care autoritatea contractantă o poate impune sau nu, în funcţie de specificul unei proceduri. Ori, contestatorul a nominalizat pe .......... pentru prestarea serviciilor de reprezentant supervizor (de altfel prestaţia principală pe care urmează a o executa societatea declarată câştigătoare), însă persoana nominalizată nu are constituită o formă legală pentru a desfăşura o activitate economică astfel cum este definită în Codul Muncii și nu este nici persoană fizică autorizată; prin urmare, ofertantul contestator nu a demonstrat că aceasta persoană, asa cum este prezentată în cadrul ofertei, poate presta serviciile conform prevederilor legale. Având în vedere că nu au fost solicitate clarificări cu privire la acest aspect, documentația de atribuire devine obligatorie pentru operatorii economici interesați, aceștia având obligația legală de a elabora ofertele în concordanță cu cerințele din documentația de atribuire. De altfel, în cadrul caietului de sarcini, se specifică clar faptul că, pe lângă contract de muncă/contract de colaborare, acest personal poate fi asigurat prin subcontractanți. Față de cele expuse anterior în motivare, Consiliul apreciază că în mod corect autoritatea a respins ca inacceptabilă oferta contestatorului prin raportare la prevederile documentației de atribuire și ale legislației incidente, criticile fiind neîntemeiate. Pagina 19 din 21

§ 25

Referitor la contestația formulată de ......... SRL, se reține în soluționare că prin adresa de comunicare nr. 36655/06.12.2024, autoritatea i-a adus la cunoștință că oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă în temeiul art. 135 alin. (5) din HG nr. 395/2016, pentru răspuns neconcludent, ca și în cazul primului contestator. Autoritatea a motivat că dl. ..., nominalizat ca diriginte de șantier domeniu 3 nu este angajatul ofertantului și nu este nominalizat nici ca subcontractant/asociat conform prevederilor legale. Se reține că prin adresa nr. 35.211/28.11.2024 autoritatea i-a cerut clarificări cu privire la: „-Indicarea, in cadrul ofertei tehnice, a poziţiei (pagina) unde se regaseste persoana nominalizata pentru ocuparea poziţiei de Inginer atestat ca diriginte de şantier in Domeniul 4 - Cai ferate, metrou, tramvai; -Pentru cele doua persoane cheie care fac si obiectul punctării, care presteaza direct servicii aferente acestui contract, comisia de evaluare pentru respectarea prevederilor art. 3 alin. (yy) din Legea nr. 98/2016 coroborat cu prevederile art. 7 al. (3) din Codul fiscal (Legea nr. 227/2015), a solicitat ofertantului sa clarifice forma legală de muncă sau colaborare propusă în cazul experţilor pentru care a fost indicată „declaraţia de disponibilitate". Ofertantul a transmis răspuns în data de 29.11.2024, motivând prin faptul că în documentație nu ar fi fost solicitat expres acest lucru. Ori, ofertanţii trebuiau să facă dovada că au personal pentru toate specializările, personal care să acopere obiectul principal al contractului, așa cum rezultă din documentația de atribuire publicată în SEAP. În ceea ce priveşte răspunsul contestatorului cu privire la faptul că persoana nominalizată pentru a ocupa funcţia de diriginte şantier cu specializarea drumuri „i se va incheia un contract de angajare”, devenind astfel angajatul firmei în situatia atribuirii către acesta a contractului de supervizare, această abordare nu poate fi reținută, deoarece această persoană face parte dintre experţii cheie care vor presta în mod direct serviciile contractului. Ori, persoana nominalizată nu este nici persoană fizică autorizată și nici nu a fost transmis vreun document din care să reiasă vreo formă de constituire a acestuia în operator economic. Aşadar nu s-a făcut dovada că aceasta persoană, așa cum este prezentată în cadrul ofertei poate presta serviciile conform prevederilor legale și nu au fost respectate prevederile din documentația de atribuire. Ca și în cazul precedent, Consiliul apreciază că în mod corect autoritatea contractantă a respins oferta contestatorului ca inacceptabilă, criticile fiind neîntemeiate. În consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondate contestațiile formulate de ......... SRL și de ......... SRL în contradictoriu cu .......... Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 20 din 21

§ 26

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondate contestațiile formulate de ......... SRL și de ......... SRL în contradictoriu cu .......... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 21 din 21

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.