AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 66/2025

ANTREPRIZA REPARATII SI LUCRARI ARL CLUJ SA în contradictoriu cu COMUNA DOBROSLOVENI

Decizia CNSC nr. 66/C11/4135 din 13.01.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 66/C11/4135 din 13.01.2025

Data din document
2025-01-13
Complet
C11

Obiectul procedurii

având ca obiect Proiectare + Execuție aferent investiției „MODERNIZARE ȘI REABILITARE STRĂZI ÎN COMUNA DOBROSLOVENI, JUDEȚUL OLT, s-a solicitat anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 6604/15.11.2024, a raportului procedurii nr. 6605/15.11.2024 și a actelor anterioare sau subsecvente și/sau conexe emise de autoritatea contractantă prin care oferta sa a fost declarată neconformă și inacceptabilă, precum și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale, cu stabilirea caracterului conform și acceptabil al acesteia și emiterea unui nou raport/rezultat al procedurii, în conformitate cu prevederile legale și în condițiile/limitele stabilite în decizia ce se va pronunța. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

Respinge ca nefondată excepția tardivității contestației, invocată din oficiu și de COMUNA DOBROSLOVENI. Admite, în parte, contestația depusă de ANTREPRIZA REPARAȚII Șl LUCRĂRI - ARL CLUJ SA în contradictoriu cu COMUNA DOBROSLOVENI. Anulează actele autorității contractante privind respingerea ofertei ANTREPRIZA REPARAȚII Șl LUCRĂRI - ARL CLUJ SA, precum și comunicările privind rezultatul procedurii. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin motivarea sa, în ceea ce privește oferta depusă de ANTREPRIZA REPARAȚII Șl LUCRĂRI - ARL CLUJ SA, și să reia evaluarea acestei oferte. Respinge ca inadmisibile capetele de cerere privind obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei asocierii STYH A&A SRL - Secţia de Proiectare Olt SRL - Wagramer Termo 2000 SRL și de declarare câștigătoare a ofertei ANTREPRIZA RE…
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

motivează în mod eronat ca și ceilalți ofertanți prezintă organigramele incomplete. VI. prin răspunsul nr. 8 la solicitarea de clarificări nr. 5180/12.09.2024, ofertantul câștigător completează propunerea sa tehnică cu lista de utilaje, echipamente, resurse materiale - aspect ce în mod evident necesită declararea acestei oferte ca neconforme, iar nu declararea sa ca ofertă câștigătoare. VII. prin răspunsul său nr. 9 la solicitarea de clarificări nr. 5180/12.09.2024, ofertantul câștigător aduce alte neconcordanțe printre reperele transmise, ofertantul afirmând faptul că societatea .... SRL este furnizor pentru balast, piatră spartă, betoane de ciment, mixturi, deși din documentele expirate depuse, reiese că SC .... SRL este furnizorul pentru agregate. Aceste răspunsuri la solicitarea de clarificări, consideră că reprezintă completări nepermise aduse propunerii tehnice, completări ce dovedesc faptul că ofertantul declarat câștigător a transmis o ofertă (i) incompletă și (ii) care nu resp…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 66/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 76304Data înregistrării: 2024-11-26
ContestatorANTREPRIZA REPARATII SI LUCRARI ARL CLUJ SACUI 9478840
Autoritate contractantăCOMUNA DOBROSLOVENI

2025_66_2024_Decizie_66.pdf, BO2025_66_2024_BO2025_66.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.588 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 66/C11/4135 Data: 13.01.2025 Prin contestația din data de 22.11.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 76304/26.11.2024, formulată de ANTREPRIZA REPARAȚII Șl LUCRĂRI - ARL CLUJ SA, cu sediul social în Cluj-Napoca, str. Fabricii nr. 131, județul Cluj, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J12/953/1997, având CUI RO 9478840, reprezentată convențional prin AVOCAT OANA HLIBOCEANU, cu adresa de comunicare a tuturor actelor procedurii în București, Calea 13 Septembrie nr. 90, et. 2, cam. 2.01, sector 5, împotriva rezultatului procedurii de atribuire, comunicat prin adresa nr. 6604/15.11.2024 și a raportului procedurii nr. 6605/15.11.2024, emise de COMUNA DOBROSLOVENI, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 1, Comuna Dobrosloveni, județul Olt, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Proiectare + Execuție aferent investiției „MODERNIZARE ȘI REABILITARE STRĂZI ÎN COMUNA DOBROSLOVENI, JUDEȚUL OLT, s-a solicitat anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 6604/15.11.2024, a raportului procedurii nr. 6605/15.11.2024 și a actelor anterioare sau subsecvente și/sau conexe emise de autoritatea contractantă prin care oferta sa a fost declarată neconformă și inacceptabilă, precum și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale, cu stabilirea caracterului conform și acceptabil al acesteia și emiterea unui nou raport/rezultat al procedurii, în conformitate cu prevederile legale și în condițiile/limitele stabilite în decizia ce se va pronunța. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2

§ 2

Respinge ca nefondată excepția tardivității contestației, invocată din oficiu și de COMUNA DOBROSLOVENI. Admite, în parte, contestația depusă de ANTREPRIZA REPARAȚII Șl LUCRĂRI - ARL CLUJ SA în contradictoriu cu COMUNA DOBROSLOVENI. Anulează actele autorității contractante privind respingerea ofertei ANTREPRIZA REPARAȚII Șl LUCRĂRI - ARL CLUJ SA, precum și comunicările privind rezultatul procedurii. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin motivarea sa, în ceea ce privește oferta depusă de ANTREPRIZA REPARAȚII Șl LUCRĂRI - ARL CLUJ SA, și să reia evaluarea acestei oferte. Respinge ca inadmisibile capetele de cerere privind obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei asocierii STYH A&A SRL - Secţia de Proiectare Olt SRL - Wagramer Termo 2000 SRL și de declarare câștigătoare a ofertei ANTREPRIZA REPARAȚII Șl LUCRĂRI - ARL CLUJ SA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 110.074 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 66/C11/4135 Data: 13.01.2025 Prin contestația din data de 22.11.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 76304/26.11.2024, formulată de .... ......... SA, cu sediul social în ........., ........., județul ........., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ........., având CUI RO ........., reprezentată convențional prin ...., împotriva rezultatului procedurii de atribuire, comunicat prin adresa nr. 6604/15.11.2024 și a raportului procedurii nr. 6605/15.11.2024, emise de ........., cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 1, ........., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Proiectare + Execuție aferent investiției „MODERNIZARE ȘI REABILITARE STRĂZI ÎN ........., JUDEȚUL ........., s-a solicitat anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 6604/15.11.2024, a raportului procedurii nr. 6605/15.11.2024 și a actelor anterioare sau subsecvente și/sau conexe emise de autoritatea contractantă prin care oferta sa a fost declarată neconformă și inacceptabilă, precum și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale, cu stabilirea caracterului conform și acceptabil al acesteia și emiterea unui nou raport/rezultat al procedurii, în conformitate cu prevederile legale și în condițiile/limitele stabilite în decizia ce se va pronunța. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care .... ......... SA solicită cele menționate în partea introductivă a deciziei. Precizează că, în urma evaluării ofertelor, autoritatea contractantă i-a transmis comunicarea rezultatului procedurii nr. 6604/15.11.2024 și raportul procedurii nr. 6605/15.11.2024, prin care a informat-o că oferta sa a fost Pagina 1 din 34

§ 2

declarată neconformă și inacceptabilă, fără a o informa asupra ofertei declarată câștigătoare. Din cadrul raportului procedurii nr. 6605/15.11.2024 reiese faptul că, oferta declarată câștigătoare a fost cea depusă de asocierea formată din .... SRL (lider) - .... ......... SRL - .... 2000 SRL, care a obținut un punctaj de 100 de puncte, aceasta fiind totodată și singura ofertă declarată admisibilă și conformă. Menționează cu titlu introductiv că nici în cadrul comunicării rezultatului procedurii nr. 6604/15.11.2024 și nici în cadrul raportului procedurii nr. 6605/ 15.11.2024, achizitoarea nu a indicat motivele concrete pentru care oferta asocierii .... SRL - .... ......... SRL - .... 2000 SRL a fost desemnată câștigătoare, și apreciază nelegală declararea câștigătoare a acestei oferte. Consideră actul vătămător că este reprezentat de rezultatul procedurii de atribuire prin care în mod greșit și cu încălcarea prevederilor legale în materia achizițiilor publice, autoritatea contractantă a (i) respins oferta sa ca neconformă și inacceptabilă, respectiv (ii) a declarat oferta asocierii .... SRL - .... ......... SRL - .... 2000 SRL admisibilă, conformă și, în final, câștigătoare, deși ar fi trebuit să constate, dimpotrivă, că oferta sa este cea câștigătoare. Potrivit art. 207 din Legea nr. 98/2016, obligația autorității contractante este de a stabili oferta câștigătoare pe baza criteriului de atribuire și a factorilor de evaluare precizați în anunțul de participare și în documentele achiziției, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții: a) oferta respectivă îndeplinește toate cerințele, condițiile și criteriile stabilite prin anunțul de participare și documentele achiziției; b) oferta respectivă a fost depusă de un ofertant care îndeplinește criteriile privind capacitatea și, dacă este cazul, criteriile de selecție și nu se află sub incidența motivelor de excludere. În continuare, contestatoarea prezintă motivele de nelegalitate și netemeinicie a actelor contestate, mai ales că, raportul procedurii prezintă informații lacunare privind modalitatea de evaluare a ofertei sale, cât și a ofertei asocierii .... SRL - .... ......... SRL - .... 2000 SRL: 1. Autoritatea contractantă nu a prezentat motivele pentru care oferta asocierii .... SRL - .... ......... SRL - .... 2000 SRL a fost desemnată câștigătoare și, nici măcar informațiile minimale, fie ele nemotivate, privind valoarea ofertată/valoarea celorlalți parametrii de care depindea aplicarea criteriului de atribuire. Punctual, în acest sens, arată că dispozițiile legale impun obligația autorităților contractante de a include în raportul procedurii denumirea ofertantului desemnat câștigător, precum și motivele concrete pentru care oferta acestuia a fost desemnată câștigătoare. 2

§ 3

Raportul procedurii nu cuprinde motivele concrete pentru care oferta acestei asocierii a fost desemnată câștigătoare, iar simpla analiză a informațiilor incluse în acesta denotă faptul că acesta prezintă următoarele carențe care atrag indubitabil nelegalitatea întregului document: • Nu sunt indicate niciun fel de informații privind motivele concrete pentru care oferta acestuia a fost desemnată câștigătoare; suplimentar faptului că, propunerea financiară este un element important al ofertei, prețul ofertat prezintă, de asemenea, o pondere de 40% din factorii de evaluare. Prin urmare, doar o verificare temeinică, diligentă și concretă a prețului ofertat de către asociere trebuia să conducă la aplicarea punctajului maxim și, în consecință, la desemnarea câștigătoare a acestei oferte. Nicio astfel de informație nu se relevă din raportul procedurii, deși în lipsa unui preț sustenabil și corect aritmetic (deci în lipsa unor verificări diligente) oferta nu ar fi trebuit să fie desemnată câștigătoare. • Nu sunt menționate niciun fel de informații privind modalitatea de acordare a punctajului aferent factorilor de evaluare tehnici; cu titlu generic, prin raportul procedurii nu se indică nici măcar punctajul total obținut de către asociere, fără a se identifica, însă, punctajul prin raportare la fiecare dintre factorii de evaluare tehnici și la informațiile și documentele furnizate de către ofertantul declarat câștigător; din cuprinsul raportului procedurii nu se poate desprinde că, din perspectiva componentei tehnice, oferta acestei asocieri a obținut un anume punctaj, rezultă așadar că motivele concrete pentru care această ofertă a fost desemnată câștigătoare nu se relevă din raportul procedurii. • Nu se indică niciun fel de informații privind raționamentul comisiei în evaluare și punctare. Redarea simplistă și generică a concluziei finale față de declararea ofertei asocierii .... SRL - .... ......... SRL - .... 2000 SRL câștigătoare, nu denotă o motivare corespunzătoare a raționamentului pentru care oferta acesteia a fost desemnată astfel, nefiind posibilă, în atare scenariu, stabilirea sau nu a legalității evaluării și a concluziilor comisiei de evaluare. Modalitatea de întocmire, redare a informațiilor relevante din perspectiva procedurii de atribuire, a raportului procedurii nu reprezintă o formalitate, ci o înștiințare privind informațiile/documentele/aspectele care au concurat la decizia privind modul de atribuire; tocmai din aceste motive legiuitorul a statuat explicit necesitatea transmiterii motivelor pentru care o anumită ofertă este desemnată câștigătoare. Informarea legală, completă și corespunzătoare a ofertantului reprezintă o obligație a achizitoarei, justificarea actelor sale atât pentru respectarea principiului transparenței, cât și pentru a asigura dreptul la apărare al ofertantului care, doar cunoscând raționamentul achizitoarei, poate analiza corectitudinea acestuia și, implicit, poate aprecia dacă au fost sau nu încălcate dispozițiile legale în evaluarea ofertei desemnate câștigătoare . În primul rând, neindicarea punctajului total obținut de ofertantul câștigător, nu poate fi considerată o motivare completă (suficientă) și reală, destinatarul actului neputând evalua corectitudinea procesului de evaluare a ofertelor, respectiv de aplicare a criteriului de atribuire. Decizia de a declara Pagina 3 din 34

§ 4

oferta acestei asocieri câștigătoare reprezintă singura informație comunicată de către autoritatea contractantă. În al doilea rând, motivarea reprezintă o cerință esențială de validitate a oricăror acte administrative. Motivarea este o condiție extrinsecă de legalitate a actului, făcând obiectul unei aprecieri în concret, ce permite identificarea într-un mod cât mai clar și corect a raționamentului avut în vedere de comisia de evaluare în adoptarea deciziei sale. Totodată, motivarea trebuie să fie una corespunzătoare, iar nu doar una formală, actele emise de autoritățile contractante având natura unor acte administrative, guvernate de principiul fundamental al motivării lor. Motivarea reprezintă o obligație generală a autorităților publice, aplicabilă oricărui act administrativ, îndeplinind un dublu rol: acela de transparență, în profitul beneficiarului actului care va putea să verifice dacă actul este sau nu întemeiat/legal, precum și acela de a conferi instanței un instrument eficient în vederea realizării controlului judiciar, având astfel posibilitatea de a verifica elementele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ. Consideră că nemotivarea actelor atacate este de natură a-i produce o vătămare suplimentară celei produse de efectul propriu-zis al acestora, respectiv declararea în mod nelegal a ofertei sale drept neconformă și inacceptabilă, cu declararea nelegală a ofertei asocierii respective ca fiind câștigătoare, fiind pusă în imposibilitatea de a cunoaște raționamentul concret al autorității contractante. Întrucât a fost privată de a face o analiză a motivelor pentru care această ofertă a fost desemnată greșit ca și câștigătoare, se impune (i) anularea actelor atacate, precum și (ii) emiterea și transmiterea ulterioară a unui nou raport al procedurii cu respectarea prevederilor legale aplicabile materiei achizițiilor publice. 2. Susține că oferta sa a fost în mod greșit respinsă ca neconformă și inacceptabilă, cu greșita calificare ca neconcludentă a răspunsului său la solicitarea de clarificări primită din partea autorității contractante. Fără să subestimeze importanța tuturor și oricărora dintre cerințele care se regăsesc în caietul de sarcini, dorește să explice incorectitudinea manifestă a (i) evaluării ofertei sale, respectiv (ii) a concluziilor autorității contractante privind o așa-zisă neconformitate și inacceptabilitate a ofertei, evaluare ce s-a făcut pur formal și de o manieră superficială. În mod sintetic, oferta sa a fost respinsă ca neconformă, sub pretextul eronat reținut al încadrării acesteia în prevederile art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, mai exact dispozițiile referitoare la neconformitatea propunerii tehnice pentru „că nu ar satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini". În plus, susține că oferta sa a mai fost în mod eronat respinsă ca inacceptabilă, în pretinsul temei al art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016, invocându-se greșit faptul că „răspunsurile transmise prin adresa nr. 4

§ 5

1007/16.09.2024, la solicitarea de clarificări nr. 5179/ 12.09.2024 nu sunt concludente". În concret, prezintă argumentele prin care demonstrează nelegalitatea evaluării autorității contractante ce a condus la concluzia eronată că propunerea sa tehnică este neconformă și inacceptabilă pentru că răspunsul la clarificări ar fi neconcludent. Mai departe, demonstrează netemeinicia măsurii de respingere a ofertei sale, evaluarea propunerii tehnice având ca principal scop identificarea unui pretext de respingere a acesteia, raportat la faptul că autoritatea contractantă nu a dorit la niciun moment dat clarificarea reală a existenței sau nu a motivului de neconformitate prezumptiv identificat de aceasta. Astfel, redă motivele pentru care oferta sa a fost respinsă ca neconformă și inacceptabilă. Raportat la motivele indicate, pentru claritate, antamează în continuare fiecare dintre aceste motive și prezintă argumentele sale pentru care aceste pretinse motive nu pot fi reținute ca fiind rezultatul unei evaluări corecte și în spiritul legii a propunerii sale tehnice, respectiv a răspunsului la solicitarea de clarificări adresată de autoritatea contractantă. De altfel, subliniază faptul că, în mod recurent, în jurisprudența CJUE se statuează faptul că măsura de respingere a ofertelor poate fi dispusă doar în situația în care o astfel de măsură este explicit statuată prin documentația de atribuire sau prin dispozițiile legale. În acest sens, exemplificativ, redă din Hotărârea CJUE din data de 2 mai 2019 pronunțată în cauza C-309/18. A. Primul motiv de pretinsă neconformitate a ofertei sale de autoritatea contractantă ce ar atrage neconformitatea propunerii tehnice este reprezentat de așa-zisa neîndeplinire a cerinței nr. 2 Programul rezumativ și programul de lucru, inclusiv graficul Gantt. Față de această pretinsă „neconformitate" a propunerii tehnice, autoritatea contractantă afirmă că „fără a va asigura că în fiecare zi pe parcursul execuției veți avea la dispoziție resursele necesare, pentru că nu aveți necesarul/zi.” Raportat la acest aparent motiv de neconformitate tehnică „identificat" de autoritatea contractantă, invocă nerespectarea de către achizitoare a dispozițiilor imperative ale propriei documentații de atribuire referitoare la modul de prezentare a propunerii tehnice din care face parte integrantă Programul rezumativ și programul de lucru, inclusiv graficul Gantt, și anume, Graficul Gantt prezentat de .... ......... SA respectă următoarele cerințe: - activitățile/subactivitățile au alocate resursele necesare la nivel de detaliu adaptat; - nivelul de detaliu al activităților a fost ales astfel încât să nu fie mai mare de 30 de zile calendaristice și să corespundă cu cerințele caietului de sarcini; - durata este exprimată în zile lucrătoare; Pagina 5 din 34

§ 6

- s-a ținut cont de perioade cu restricții în execuția anumitor activități, cât și de rezervele de timp și a fost evidențiată perioada de timp rece - aspect ce se regăsește în cadrul propunerii tehnice; - s-a folosit o scală de planificare a duratei/duratelor activităților lunare, în conformitate cu cerințele din cadrul caietului de sarcini/ documentația de atribuire - lucru vizibil în reprezentarea grafică la scala de timp; - este evidențiat drumul critic - activități de culoare roșie în reprezentarea grafică a propunerii tehnice. • Privitor la critica aferentă nerespectării cerinței privind încărcarea resurselor sub formă de prezentare: Încărcarea pe resursa exprimată unitate de măsură/zi, se regăsește în cadrul propunerii tehnice la punctul 8. Încărcări pe resurse. Aceste detalii/informații sunt în strânsă corelare cu necesarul rezultat din metodologia de execuție și al încărcărilor și necesarului rezultat din cadrul propunerii financiare, acesta a fost realizat utilizând un software de planificare a timpului (inclusiv Excel), în conformitate cu cerințele autorității contractante. În informațiile prezentate în ofertă, susține că se poate vedea împărțirea pentru fiecare resursă în parte (material, manoperă, utilaj, transport), raportată la scala de timp folosită în vederea întocmirii graficului de execuție (scala de planificare a duratei/duratelor activităților lunare, în conformitate cu cerințele din cadrul caietului de sarcini din documentația de atribuire), respectiv atât consumul total pentru fiecare lună de execuție cât și consumul/zi în cadrul fiecărei luni. În vederea susținerii conformității ofertei, respectiv că a adresat în mod concludent solicitarea de clarificări referitoare la modul de prezentare al încărcării pe resursă exprimată unitate de măsură/zi, indică extras din cadrul ofertei sale: - Îmbrăcăminte rutieră („asfaltarea"), activitate care este compusă din următoarele sub activități: - Curățire și amorsare suprafețe - strat 1 - Strat de legătură BADPC22,4 - Curățire și amorsare suprafețe - strat 2 - Strat de uzură BAPC16 - Subactivități de interfațare și activități de asigurare și control al calității conform legislației și PCCVI. Astfel, contestatoarea arată că, activitatea îmbrăcăminte rutieră se desfășoară în intervalul calendaristic 5/26/25 - dată de început și 6/26/25 - dată de sfârșit, reprezentând un număr total de 23 de zile lucrătoare. Aceste zile lucrătoare, în conformitate cu calendarul folosit în cadrul proiectului rezultă ca fiind împărțite pe subactivități după cum urmează: - curățire și amorsare + strat de legătura în intervalul calendaristic 5/26/25 -> 6/16/25 de unde rezultă 5 (cinci) zile lucrătoare în luna mai 2025 și 11 (unsprezece) zile lucrătoare în luna iunie 2025; 6

§ 7

- curățire și amorsare + strat de uzură în intervalul calendaristic 6/17/25 - 6/26/25 de unde rezulta 8 (opt) zile lucrătoare. Corelând cele detaliate mai sus se observă că numărul total de ore/lună necesar este de 416,79 ore în luna mai 2025 și 2.049,50 ore în luna iunie 2025. În cadrul propunerii tehnice la punctul 8. Încărcări pe resurse, încărcarea resurselor sub forma de prezentare încărcare pe resursa exprimată unitate de măsură/zi, se regăsește indicat expres necesarul de ore dovedit mai sus. De acolo, urmând indicațiile autorității contractante din cadrul caietului de sarcini, respectiv „Premise: o lună este formată convențional din 21 de zile lucrătoare) a rezultat necesarul de ore/meserii/zi: [19.85 ore/zi x 21

§ 8

zile = 416.79 ore / 97.60 ore/zi x 21 zile = 2.049,50 ore/zi] Aceste detalii/informații sunt în strânsă corelare cu necesarul rezultat din metodologia de execuție și al încărcărilor și necesarului rezultat din cadrul propunerii financiare, fiind realizat utilizând un software de planificare a timpului (inclusiv Excel), în conformitate cu cerințele autorității contractante. În ipoteza în care autoritatea contractantă ar fi procedat legal și ar fi evaluat în mod temeinic (i) Programul rezumativ și programul de lucru, inclusiv Graficul Gantt prezentat în cadrul ofertei sale, respectiv (ii) răspunsul său la solicitarea de clarificări pe acest subiect, comisia de evaluare ar fi constat respectarea întocmai a tuturor cerințelor ce privesc Programul rezumativ și programul de lucru, cât și, ulterior, ar fi procedat la declararea ofertei sale drept conformă acestor cerințe. B. Al doilea motiv de pretinsă neconformitate a ofertei sale, invocat de autoritatea contractantă ce ar atrage „neconformitatea" propunerii sale tehnice este reprezentat de așa-zisa „neîndeplinire" a cerinței nr. 3 Programul de control al calității, care trebuia să cuprindă: Descrierea sistemului calității aplicat lucrării în cauză, inclusiv listele cuprinzând procedurile aferente sistemului calității în conformitate cu cerințele tehnice obligatoriu aplicabile obiectivului/obiectivelor prezentei achiziții. Planul de control al calității, verificării și încercării în conformitate cu cerințele tehnice obligatoriu aplicabile obiectivului/obiectivelor prezentei achiziții pe faze determinante de execuție, incluzând metodologia detaliată pentru execuția testelor și verificărilor de calitate pentru materialele folosite și pentru lucrările executate, sens în care redă afirmațiile autorității contractante. În ceea ce privește critica privitoare la „neconcludența" răspunsului său la solicitarea de clarificări, subliniază că această critică este evident eronată și se impune a fi corectată prin admiterea prezentei contestații, raportat la faptul că, în mod incontestabil, prin răspunsul la clarificări a demonstrat că documentele depuse susțin capacitatea sa de a testa materialele ce se vor pune în operă, inclusiv lucrările ce se vor desfășura pe acest șantier în viitor, anume: i. a prezentat un contract încheiat între societatea sa și societatea STRABAG SRL privind prestarea de servicii pentru Laborator de verificări și încercări (contract nr. 19JJ88000) - contract identificabil în cadrul propunerii tehnice; Pagina 7 din 34

§ 9

ii. a prezentat în cadrul propunerii tehnice certificate/agremente materiale ce atestă calitatea materialelor puse în operă (documente identificabile în cadrul propunerii tehnice la paginile); iii. a prezentat Planul de control al calității, verificării și încercării pentru această lucrare, incluzând metodologia detaliată pentru execuția testelor și verificărilor de calitate pentru materialele folosite și pentru lucrările executate (document identificabil în cadrul propunerii tehnice). Raportat la aceste argumente, apare eronată concluzia autorității contractante că nu a prezentat, în mod descriptiv, programul de control al calității care descrie cel puțin următoarele: - Descrierea sistemului calității aplicat lucrării în cauză, inclusiv listele cuprinzând procedurile aferente sistemului calității în conformitate cu cerințele tehnice obligatoriu aplicabile obiectivului/obiectivelor prezentei achiziții; - Planul de control al calității, verificării și încercării în conformitate cu cerințele tehnice obligatoriu aplicabile obiectivului/obiectivelor prezentei achiziții pe faze determinante de execuție, incluzând metodologia detaliată pentru execuția testelor și verificărilor de calitate pentru materialele folosite și pentru lucrările executate. În concluzie, în ipoteza în care achizitoarea ar fi procedat legal și ar fi evaluat în mod temeinic (i) Descrierea sistemului calității aplicat lucrării în cauză și Programul de control al calității, verificării și încercării prezentat în cadrul ofertei, respectiv (ii) răspunsul la solicitarea de clarificări pe acest subiect, comisia de evaluare ar fi constat respectarea întocmai a tuturor cerințelor ce privesc Descrierea sistemului calității aplicat lucrării în cauză și Programul de control al calității, verificării și încercării, iar ulterior, ar fi procedat la declararea ofertei sale conformă. În contextul descris, consideră decizia de respingere a ofertei sale ca fiind vădit disproporționată și abuzivă, autoritatea contractantă încălcând: (a) obligația de a clarifica orice aspecte neclare cu ofertantul, într-un mod concludent, pentru determinarea tuturor clarificărilor necesare raportate la subiectul de interes; prezumând ca fiindu-i cunoscute propriile cerințe din documentația de atribuire, putea și trebuia, să solicite câte clarificări aprecia necesare ofertantului cu privire la parametrii tehnici ce fac obiectul evaluării, iar nu să respingă formal și cu superficialitate oferta; (b) proporționalitatea măsurii în raport cu presupusa abatere; atunci când evaluează o ofertă, autoritățile contractante trebuie să fie orientate spre a surmonta neclaritățile, iar nu spre a identifica pretexte de respingere. în cazul actual, nu numai că nu poate fi reținută o abatere, dar autoritatea contractantă, preferând să respingă oferta pe baze pur formale și nejustificate. Măsura respingerii ofertei este, așadar, nelegală și din perspectiva flagrantei încălcări a principiului proporționalității, legalității și eficientei utilizări a fondurilor publice. 8

§ 10

În concluzie, din cadrul tuturor celor demonstrate mai sus, precizează că autoritatea contractantă a solicitat clarificări de o manieră pur superficială, fără însă a fi interesată de respectarea sau nu, în realitate, de către oferta sa a cerințelor documentației de atribuire. Raportat la toate argumentele evocate, solicită admiterea criticilor de legalitate și temeinicie formulate față de actele emise de autoritatea contractantă cu privire la oferta sa, și anularea actelor criticate, cu obligarea autorității contractante la reemiterea unor noi acte cu reținerea (i) caracterului concludent al răspunsurilor sale la clarificări, respectiv (ii) a conformității propunerii sale tehnice. În concluzie, solicită admiterea contestației, precum și accesul la documentele dosarului constituit la Consiliu. În probațiune a depus înscrisuri. Consiliul, prin adresele nr. 76671/4135/C11/27.11.2024 și nr. 76673/4135/C11/27.11.2024, în temeiul prevederilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, a pus în discuție părților excepția tardivității contestației raportat la data emiterii comunicării rezultatului procedurii nr. 6604/15.11.2024 și la data depunerii contestației la Consiliu, 26.11.2024, înregistrată sub nr. 76304/26.11.2024, având în vedere dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016. ........., prin adresa nr. 7040/28.11.2024, înregistrată la Consiliu sub nr. 77064/29.11.2024, a formulat un punct de vedere. Prin punctul de vedere aceasta solicită respingerea contestației și menținerea rezultatului procedurii, precizând că .... ......... SA a depus ofertă în cadrul procedurii de atribuire, ofertă care a fost analizată în cadrul ședințelor comisiei de evaluare. Pe parcursul etapei de evaluare a propunerilor tehnice au fost transmise solicitări de clarificări către petentă, propunerea sa tehnică având nevoie de clarificări și lămuriri cu privire la anumite aspecte. După finalizarea etapei de evaluare a propunerilor tehnice, luând în considerare propunerile tehnice depuse, precum și răspunsul ofertanților la solicitările de clarificări, comisia de evaluare a declarat oferta societății, neconformă și inacceptabilă. Ca urmare, a transmis la data 15.11.2023 comunicarea privind rezultatul procedurii prin adresa nr. 6604, prin care oferta depusă de .... ......... SA a fost respinsă ca neconformă, în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, deoarece nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini, și inacceptabilă, conform art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016, deoarece răspunsurile transmise la solicitarea de clarificări nr. 1307/05.04.2023, nu sunt concludente și nu clarifică aspectele semnalate ce necesitau clarificări și/sau informații suplimentare. Totodată, precizează că nu a primit contestația depusă de către operatorul .... ......... SA, prin niciun mijloc de comunicare precizat în documentația de atribuire, e-mail sau poștă, fiind astfel îndeplinite condițiile stipulate la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, care încadrează contestația ca fiind tardivă. Aceasta fiind și motivul pentru care UAT ......... Pagina 9 din 34

§ 11

nu a luat act de aceasta și nici nu a publicat-o în SEAP conform art.16 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. Mai mult decât atât, adresa nr. 76673/4135/C11/2024, emisă de Consiliu, este singurul document prin care a luat la cunoștință de contestația formulată de către operatorul .... ......... SA, motiv pentru care invocă excepția tardivității contestației raportat la data comunicării rezultatului procedurii respectiv data de 15.11.2024, conform art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, deoarece termenul maxim de depunere al contestației, în acest caz, era data de 7 zile, respectiv data de 22.11.2024. În concluzie, consideră ca ofertantul .... ......... SA nu a respectat prevederile art.16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. În raport cu precizările de mai sus, punctual, învederează - prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, prevederile art. 16 alin. (1) și (4) din Legea nr. 101/2016. .... ......... SA, prin adresa din data de 28.11.2024, înregistrată la Consiliu cu nr. 77083/29.11.2024, a răspuns la adresa Consiliului menționată mai sus, precizând că, actul autorității contractante atacat prin contestație, respectiv comunicarea privind rezultatul procedurii nr. 6604/15.11.2024, i-a fost comunicat în data de 15.11.2024. Termenul pentru formularea contestației (7 zile calculate începând cu data de 16.11.2024) a expirat la data de 22.11.2024, dată la care a comunicat prin serviciul public poștal contestația către CNSC și către autoritatea contractantă. În dovedirea celor de mai sus, depune atașat dovezile de comunicare a contestației în data de 22.11.2024, prin serviciul public poștal. În ceea ce privește confirmările de primire ale acestor comunicări, precizează că până la acest moment (28.11.2024), acestea nu i-au fost returnate de factorul poștal și astfel nu se află în posesia sa, acestea urmând să fie depuse la dosarul cauzei imediat ce vor fi primite. Precizează că data la care autoritatea contractantă sau CNSC a înregistrat contestația (n.n. 26.11.2024) nu are relevanță sub aspectul comunicării în mod valabil a acesteia., sens în care invocă prevederile art. 183 alin. (1) Cod procedură civilă. Pe cale de consecință, solicită respingerea excepției tardivității contestației, formularea acesteia având loc în termenul legal. .... ......... SA, prin adresa din data de 29.11.2024, comunicată pe e-mail și înregistrată la Consiliu cu nr. 77316/02.12.2024, a comunicat că, drept urmare unei erori materiale, a transmis în data de 28.11.2024, cu titlu de anexă, o dovadă de comunicare a unei contestații formulate de societatea sa, dar care face obiectul unui alt dosar aflat pe rolul CNSC. 10

§ 12

În scopul corectării acestei erori, a retransmis dovezile de comunicare ale contestației în data de 22.11.2024, prin serviciul public poștal, către CNSC și către autoritatea contractantă. Consiliul, prin adresa nr. 79727/4135/C11/11.12.2024, a solicitat autorității contractante să transmită, cu respectarea prevederilor art. 18 alin. (1) și (2) din Legea nr. 101/2016, punctul de vedere referitor la contestație, copia dosarului achiziției, precum și copia ofertei depusă de ......... SA, precum și corespondența purtată cu acestea pe perioada de evaluare a ofertelor. ........., prin adresa nr. 7669/20.12.2024, înregistrată la Consiliu sub nr. 82889/24.12.2024, a formulat un punct de vedere raportat la contestația formulată de .... ......... SA și a transmis documentele solicitate de Consiliu aferente dosarului achiziției. Prin punctul de vedere, în preambul, este prezentată situația de fapt, și se arată că .... ......... SA a depus ofertă în cadrul procedurii de atribuire, ofertă care a fost analizată în cadrul ședințelor comisiei de evaluare, iar pe parcursul etapei de evaluare a propunerilor tehnice s-a constatat necesitatea solicitării de clarificări și lămuriri în legătură cu propunerea tehnică depusă de contestatoare. După finalizarea etapei de evaluare a propunerilor tehnice, luând în considerare propunerile tehnice depuse, precum și răspunsul ofertanților la solicitările de clarificări, comisia de evaluare a declarat oferta depusă de petentă neconformă și inacceptabilă. Ca urmare, a transmis la data 15.11.2023 comunicarea privind rezultatul procedurii prin adresa nr. 6604, oferta depusă de contestatoarea fiind respinsa ca neconformă în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, deoarece nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini și ca inacceptabilă, conform art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016, deoarece răspunsurile transmise la solicitarea de clarificări nr. 1307/ 05.04.2023, nu sunt concludente și nu clarifică aspectele semnalate ce necesitau clarificări și/sau informații suplimentare. În raport cu criticile contestatarei, punctual, învederează că, după finalizarea procedurii, a fost întocmit și aprobat raportul procedurii nr. 6605/15.11.2024, în urma căruia au fost transmise comunicările privind rezultatul procedurii către cei trei operatori economici care au depus ofertă, comunicări ce respectă întru-totul prevederile art. 215 din legea 98/2016. În ceea ce privește primul motiv de respingere a ofertei, 1. Referitor la Cerinţa 2. Programul rezumativ şi programul de lucru, inclusiv graficul Gantt: În urma evaluării propunerii tehnice și a răspunsului la solicitarea de clarificări, transmis prin adresa 1007/16.09.2024, comisia de evaluare a constatat că răspunsul este neconcludent, deoarece, în cadrul lui s-a specificat că în cadrul graficului Gantt, s-a specificat media unității de măsura/zi, în acest fel recunoscându-se că nu s-a ținut cont de alocarea de resurse/zi, ci s-a calculat o medie a resurselor folosite/zi, fără a se asigura că în fiecare zi pe parcursul execuției vor fi avute la dispoziție resursele necesare, pentru ca nu se folosește necesarul/zi. Pagina 11 din 34

§ 13

Arătând care este solicitarea precizează că această cerință de a prezenta încărcările pe resurse exprimate fizic pe zi pentru fiecare dintre resursele folosite are rolul de a o asigura că vor fi alocate resursele, fără să existe supraalocări și că pot fi realizate lucrările cu resursele propuse. Însă, în cazul ofertei depuse de petentă această cerință nu se poate verifica pentru că, nici în propunerea tehnică și nici în răspunsul la solicitarea de clarificări, nu se regăsește Graficul așa cum este solicitat în documentația de atribuire, deci nu se poate demonstra alocarea corespunzătoare a resurselor și încadrarea în termenul de execuție asumat. Cum însăși contestatoarea afirmă, în mod recurent în jurisprudența CJUE se statuează că măsura de respingere a ofertei poate fi dispusă doar în situația în care o astfel de măsura este explicit statuată prin documentația de atribuire sau prin dispozițiile legale, sens în care arată cele stabilite în fișa de date, cap. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice. Referitor la cerința privind Programul rezumativ şi programul de lucru, inclusiv graficul Gantt, contestatoarea nu a prezentat consumurile de resurse așa cum au fost acestea solicitate în documentația de atribuire, pe care le citează. Astfel, arată că rolul cerinței de a prezenta încărcările pe resurse exprimate fizic/pe zi pentru fiecare dintre resursele folosite este de a o asigura că ofertanții alocă corect resursele, fără să existe supraalocări și ca pot realiza lucrările cu resursele propuse, însă în cazul ofertei depuse de contestatoare această cerință nu se poate verifica, întrucât nu prezintă nici în propunerea tehnică, nici în răspunsul la solicitarea de clarificări Graficul așa cum s-a solicitat în documentația de atribuire, deci nu se poate analiza alocarea corespunzătoare a resurselor și încadrarea în termenul de execuție asumat. Pentru a clarifica acest aspect a solicitat clarificări însă, așa cum însăși contestatoare confirmă, acesta a prezentat în cadrul graficului Gantt media unității de măsură/zi, contrar cerinței. Ceea ce a făcut ofertantul a fost să ia consumul de resurse total, rezultat din Fomularul C6 și să împartă la numărul total de zile, fără a ține cont de ce lucrare se execută într-o zi, de consumul de resurse pentru acea categorie de lucrare. Drept urmare, această metodă simplificată (o împărțire între total resurse pe întreaga investiție/numărul total de zile execuţie) nu reprezintă o planificare a resurselor și nu se poate analiza dacă alocarea resurselor este făcută conform planificării activităților din grafic (acesta fiind scopul pentru care a fost solicitata această cerință). Prezentarea în forma solicitată a resurselor ne asigură, în urma analizării acestora, că ofertantul a alocat corect resursele, fără să existe supraalocări și că ofertantul poate realiza lucrările cu resursele propuse. 12

§ 14

Atâta timp cât această alocare de resurse nu este prezentată nici în propunerea tehnică depusă și nici în clarificările aduse, iar la pag. 1037 este prezentat tabelul cu resurse materiale, pe luni, de la luna 1 ...la luna 11, iar la următoarea pagina 1038, sunt prezentate aceleași resurse, tabelul fiind tot pe luni, iar estimarea resurselor pe zi s-a făcut împărțind total resursă pe luna la numărul de 21 zile, mod de calcul utilizat și pentru celelalte resurse (personal la pag. 1039-1040, utilaje la pag. 1040 și transport la pag. 1041), graficul nu este prezentat conform cerinței din documentația de atribuire. Prin răspunsul său ofertantul a confirmat modul de prezentare a resurselor și nu a dat curs solicitării transmise, păstrând forma inițială de prezentare a graficului. În ceea ce privește cel de al doilea motiv, referitor la cerința 3. Programul de control al calității, menționează că: În urma evaluării propunerii tehnice si a răspunsului la solicitarea de clarificări, transmis prin adresa 1007/16.09.2024, comisia de evaluare a constatat că răspunsul ofertantului a fost neconcludent deoarece nu a prezentat metodologia detaliata pentru execuția testelor și verificărilor de calitate pentru materialele folosite și pentru lucrările executate. Conform paginilor indicate în răspuns (pag. 684-702), acestea se referă la este PCCVI care prezintă metodele de verificare, frecvența lor, toleranțe admisibile, cine efectuează controlul/verificarea, tipul de document emis și unde se păstrează, fără a descrie metodologia detaliată pentru execuția testelor și verificărilor de calitate pentru materialele folosite și pentru lucrările executate. De la pag. 659 - 662 se prezintă un plan general pentru controlul execuției lucrărilor, de la pag. 666-672 sunt prezentate certificate IS09001, 14001, 45001, precum și formularele utilizare, iar la pag. 703-718 sunt anexe ale PCCVI, unde se prezintă tipurile de încercări realizate, însă nu se prezintă metodologia detaliată pentru execuția testelor și verificărilor de calitate pentru materialele folosite și pentru lucrările executate. Această cerință îi era cunoscută contestatoarei încă de la publicarea anunțului de participare și a documentației de atribuire. În răspunsul său, petenta a prezentat un contract încheiat de către ei cu societatea STRABAG privind prestarea de servicii pentru laborator de verificări si încercări, contract care se regăsea și în propunerea tehnică. A solicitat clarificări despre metodologia detaliată pentru execuția testelor și verificărilor de calitate pentru materialele folosite și pentru lucrările executate, cerință care era deja solicitată prin fișa de date. Afirmația petentei că decizia de respingere a ofertei este vădit disproporționată și abuzivă, este întrutotul falsă și nefundamentată, chiar raportat la cele susținute de aceasta. A respectat această obligație, după cum se poate vedea din conținutul solicitării de clarificări, prin care a solicitat clarificarea unor aspecte legate de 6 cerințe, iar pentru 4 dintre acestea a considerat răspunsul primit concludent și cerința îndeplinită, iar pentru celelalte două cerințe nu a putut considera răspunsul neconcludent, fapt ce a condus la declararea ofertei inacceptabilă și neconformă. Pagina 13 din 34

§ 15

Mai arată că cerințele fișei de date sunt obligatorii atât pentru ofertanți, cât și pentru comisia de evaluare. Ofertantul nu a dat curs solicitării transmise, în sensul că nu a prezentat metodologia detaliată, ci s-a rezumat în a enumera niște pagini din propunerea tehnică depusă, dar la care nu se regăsesc informațiile solicitate. Față de toate cele precizate, solicită Consiliului să constate că, deși au existat anumite cerințe clare în caietul de sarcini vizavi de modul de prezentare a propunerii tehnice aferente execuției lucrărilor, societatea contestatoare a încercat să demonstreze conformitatea ofertei sale prin trimiteri la anumite pagini la care s-au regăsit diverse informații, însă nu ceea ce s-a solicitat. În calitatea sa, a furnizat operatorilor economici toate informațiile referitoare la modul de elaborare stabilind și nivelul de detaliu ce trebuie avut în vedere la întocmirea Programului rezumativ și programului de lucru, inclusiv graficul Gantt, pe zile calendaristice. Invocând rolul comisiei de evaluare potrivit dispozițiilor art. 127 lit. (f) din HG nr. 395/2016, consideră că această contestație introdusă de .... ......... SA nu poate fi reținută de către Consiliu ca fiind legală și, în concluzie, nu poate sta la baza unei decizii de anulare a rezultatului procedurii și a documentelor premergătoare întocmite de către comisia de evaluare. Astfel fiind, apreciază că se poate concluziona că a realizat evaluarea ofertelor cu respectarea conținutului obligatoriu al documentației de atribuire, dar și a legislației în materia achizițiilor publice, motiv pentru care solicită Consiliului respingerea contestației depusă de .... ......... SA ca nefondată și menținerea ca fiind temeinice și legale a actelor sale întocmite în cadrul procedurii de atribuire. ........., prin adresa nr. 126/10.01.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 1148/10.01.2025, a formulat completare la punctul de vedere la contestația formulată de .... ......... SA, precizând că autoarea contestației nu a solicitat accesul la dosarul achiziției publice. .... ......... SA, prin adresa din data de 09.01.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 1104/10.01.2024, a transmis concluzii scrise formulate ca urmare a acordării accesului la dosar cauzei de către CNSC. În primul rând, subliniază că toate apărările achizitoarei sunt prezentate la modul general, fără a combate argumentele sale invocate în contestație, aspect care reclamă respingerea apărărilor acesteia ca nefondate. 14

§ 16

În al doilea rând, ca urmare a studiului dosarului achiziției la sediul CNSC, a putut circumstanția în mod incontestabil dubla măsură pe care autoritatea contractantă a aplicat-o în etapa de evaluare a măsurilor, respectiv cum față de oferta sa, aceasta a „identificat" carențe ce în realitate nu se susțin, iar cu privire la oferta declarată câștigătoare a ignorat cu desăvârșire nenumăratele carențe ce atrag în mod necesar respingerea ofertei câștigătoare, carențe precum: I. în răspunsul nr. 2 la solicitarea de clarificări nr. 5180/12.09.2024, ofertantul .... SRL își completează oferta cu documente care nu au fost prezentate inițial și care atestă forma de deținere pentru echipamentele prezentate, care trebuiau prezentate obligatoriu în faza inițială de depunere a ofertelor;  II. în răspunsul nr. 4 la solicitarea de clarificări nr. 5180/12.09.2024, .... SRL atașează un număr de 6 (șase) proceduri tehnice de execuție (Lucrări de trasare, lucrări pregătitoare și lucrări de terasamente; Fundație din balast; Fundație din piatră spartă: Betoane; îmbrăcăminte bituminoase cilindrate executate la cald; Marcaje rutier), care nu acoperă „toata plaja de lucrări/operațiuni necesare în execuția contractului, pe obiecte și categorii de lucrări pentru toate categoriile de lucrări ce se vor executa", conform cerințelor din documentația de atribuire. Procedurile prezentate acoperă doar parțial categoriile de lucrări, dar nu se regăsesc proceduri pentru Frezare, Acostamente, Rigole, șanțuri de pământ, Podețe tubulare, podețe acces proprietăți, etc. De asemenea, procedurile prezentate sunt generale, nu sunt adaptate la lucrare așa cum este cerința din caietul de sarcini precum și faptul că prezintă proceduri care nu au aplicabilitate la lucrare, fapt care contravine cerințelor caietului de sarcini, drept urmare oferta ar fi trebuit declarată neconformă, conform prevederilor imperative ale caietului de sarcini. III. prin răspunsul nr. 5 la solicitarea de clarificări nr. 5180/12.09.2024, .... SRL își completează propunerea tehnică cu documente pe care nu le-a depus în ofertă în faza de licitație și anume completează cu documentele justificative de la producător/furnizor din care să rezulte caracteristicile tehnice ale materialelor. Documentele prezentate reprezintă în mare parte documente expirate: - rețete de mixturi asfaltice pentru SC .... SRL, care nu sunt valabile (ex. Rețeta nr. 72/14.12.2016) și o parte dintre ele care nu au legătură cu obiectul contractului (rețete pentru BA8, etc), Autorizație de Mediu nr. 40/05.07.2016, cu data expirării 05.07.2021, fără dovada efectuării vizelor anuale și prelungirii valabilității; - Certificat de conformitate al controlului producției în fabrica nr. 2293-CPR- 0482, pentru SC .... SRL fără viza anuală, ultima viză fiind în aprilie 2019 și valabil până la 02.05.2023; - Certificat de conformitate al controlului producției în fabrica nr. 2293-CPR- 0400, pentru SC .... SRL fără viză anuală, ultima viză fiind în aprilie 2019 și valabil până la 19.02.2022; - Certificat de conformitate nr. 357P, pentru SC .... SRL, fără viza anuală, ultima viză fiind în Aprilie 2019 și valabil până la 07.05.2023. Pagina 15 din 34

§ 17

Practic toate documentele care justifică calitatea principalelor materiale (balast, piatră spartă, mixturi asfaltice. betoane) sunt în afara perioadei de valabilitate. Astfel, această împrejurare contravine în mod evident cerințelor imperative ale caietului de sarcini, drept urmare oferta ar fi trebuit declarată neconformă, conform prevederilor imperative ale caietului de sarcini. IV. prin răspunsul nr. 6 la solicitarea de clarificări nr. 5180/12.09.2024, ofertantului .... SRL îi este solicitată clarificarea conformității Planului PCCVI. Prezentând extrase din documentele asocierii contestate, susține că planul de control prezentat de .... SRL nu îndeplinește cerințele unul PCCVI. În cel mai bun caz, în cadrul planului prezentat de acesta sunt prezentate niște încercări generale și sumare pe niște tipuri de materiale.  De asemenea, în cadrul planului nu se regăsesc metodele de control și verificare pe categoriile de lucrări și etape de execuție care corespund proiectului. În scop exemplificativ, prezintă în continuare o enumerare a carențelor prezentate de planul ofertat de .... SRL. În cadrul planului nu se regăsesc verificări la lucrările de: terasamente, lucrări de frezare, lucrări de execuție strat de balast, lucrări de execuție strat de piatră spartă și siguranța rutieră (marcaje și indicatoare). Prin răspunsul la clarificări, ofertantul câștigător își completează în mod nepermis oferta tehnică cu „metodologia detaliată pentru execuția testelor și verificărilor de calitate pentru materialele folosite și pentru lucrările executate", aspect ce atrage necesitatea respingerii ofertei aparținând .... SRL, iar nu declararea acesteia câștigătoare. V. prin răspunsul nr. 7 ia solicitarea de clarificări nr. 5180/12.09.2024, .... SRL aduce alte completări ofertei depuse, transmițând în mod nepermis în completarea ofertei sale tehnice „organigrama personalului, precum și rolurile și responsabilitățile personalului implicat în desfășurarea contractului", sens în care prezintă un extras din această Organigramă. Astfel cum rezultă cu claritate din acest extras, această organigramă, deși depusă în mod nepermis după data limită de depunere a ofertelor, prezintă totodată următoarele carențe evidente: - nu este adecvată cerințelor din caietul de sarcini: nu include personalul de execuție, personalul administrativ și auxiliar, nu include subantreprenorii/ asociații, nu include echipamentele utilizate; - nu sunt reprezentate liniile de comunicare între membrii echipei/sau sunt prezentate eronat (echipele de execuție se subordonează în mod eronat Responsabilului tehnic cu execuția ale cărui atribuții sunt prezentate în răspunsul la solicitare de clarificări). - în raportul de analiză tehnică întocmit de SC .... SRL, înregistrat cu nr. 6344/31.10.2024 de ........., deși se constată că organigrama nu respectă cerințele autorității contractante, se „acceptă" răspunsul transmis și se 16

§ 18

motivează în mod eronat ca și ceilalți ofertanți prezintă organigramele incomplete. VI. prin răspunsul nr. 8 la solicitarea de clarificări nr. 5180/12.09.2024, ofertantul câștigător completează propunerea sa tehnică cu lista de utilaje, echipamente, resurse materiale - aspect ce în mod evident necesită declararea acestei oferte ca neconforme, iar nu declararea sa ca ofertă câștigătoare. VII. prin răspunsul său nr. 9 la solicitarea de clarificări nr. 5180/12.09.2024, ofertantul câștigător aduce alte neconcordanțe printre reperele transmise, ofertantul afirmând faptul că societatea .... SRL este furnizor pentru balast, piatră spartă, betoane de ciment, mixturi, deși din documentele expirate depuse, reiese că SC .... SRL este furnizorul pentru agregate. Aceste răspunsuri la solicitarea de clarificări, consideră că reprezintă completări nepermise aduse propunerii tehnice, completări ce dovedesc faptul că ofertantul declarat câștigător a transmis o ofertă (i) incompletă și (ii) care nu respectă cerințele documentației de atribuire. VIII. În concluzie, subliniază că toate aceste răspunsuri transmise de ofertantul câștigător se impuneau a fi calificate ca neconcludente, cu consecința respingerii ofertei asocierii ca inacceptabilă și neconformă. Pe cale de consecință, solicită respingerea apărările formulate de autoritatea contractantă prin punctul de vedere ca nefondate, aceasta procedând fără doar și poate la evaluarea ofertelor cu nesocotirea principiilor tratamentului egal și al proporționalității. De asemenea, subliniază că propunerea sa financiară este inferioară valoric propunerii financiare înaintată de asocierea declarată câștigătoare, aspect care în contextul admiterii contestației, cu consecința constatării caracterului admisibil, acceptabil și conform al ofertei sale, atrage declararea ofertei sale ca fiind câștigătoarea procedurii de atribuire. .... ......... SA a constituit cauțiunea în sumă de 65.812,00 lei, conform art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 1, eliberată de Raiffeisen Bank, la data de 26.11.2024, fiind transmisă, în original, prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 76459/27.11.2024. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzelor conexate, Consiliul reține cele ce urmează: ......... a organizat procedura simplificată, în vederea atribuirii contractului având ca obiect Proiectare + Execuție aferent investiției „MODERNIZARE ȘI REABILITARE STRĂZI ÎN ........., JUDEȚUL ........., prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN1149652/08.07.2024. Valoarea estimată a contractului de lucrări este de 3.290.516,14 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire aplicat este „cel mai bun raport calitate-preț”. Împotriva rezultatului procedurii de atribuire, comunicat prin adresa nr.

§ 19

6604/15.11.2024

§ 20

și

§ 21

a

§ 22

raportului

§ 23

procedurii

§ 24

nr. 6605/15.11.2024, .... ......... SA a înaintat Consiliului contestația în analiză, solicitând anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. Pagina 17 din 34

§ 25

6604/15.11.2024, a raportului procedurii nr. 6605/15.11.2024 și a actelor anterioare sau subsecvente și/sau conexe emise de autoritatea contractantă prin care oferta sa a fost declarată neconformă și inacceptabilă, precum și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale, cu stabilirea caracterului conform și acceptabil al acesteia și emiterea unui nou raport/rezultat al procedurii, în conformitate cu prevederile legale și în condițiile/limitele stabilite în decizia ce se va pronunța. Fiind ținut, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 [Consiliul se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură şi de fond, cu încadrarea în termenul prevăzut la art. 24 alin. (1), iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei], la a verifica cu întâietate excepțiile invocate, Consiliul va analiza cu precădere excepția tardivității contestației invocată din oficiu și de către autoritatea contractantă. În acest sens, Consiliul reține că actul atacat prin prezentul demers al .... ......... SA este adresa de comunicare a rezultatului procedurii 6604/15.11.2024 și raportul procedurii nr. 6605/15.11.2024, astfel că transmiterea contestației, prin poștă (conform nr. de prezentare AR09134738734 – CNSC și nr. de prezentare AR09134738744 – autoritatea contractantă) s-a făcut în ultima zi a termenului de 7 zile stabilit de legiuitor la art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016: ”(1) Persoana care se consideră vătămată de un act al autorităţii contractante poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorităţii contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum şi pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de: b) 7 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică/sectorială sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii.” În verificarea termenului prezintă relevanță data transmiterii contestației și nu cea a primirii și înregistrării ei, conform art. 183 din Codul de procedură civilă. Astfel fiind, Consiliul apreciază că autoarea contestației a atacat în termenul legal rezultatul procedurii stabilit de autoritatea contractantă în legătură cu oferta sa. Pentru aceste motive, Consiliul va respinge ca neîntemeiată excepția tardivității contestației invocată din oficiu de Consiliu și de autoritatea contractantă. Pe fondul contestației, Consiliul reține că autoarea contestației este nemulțumită de respingerea ofertei sale ca inacceptabilă și neconformă, apreciind că este eronată declararea câștigătoare a ofertei asocierii .... SRL - .... ......... SRL - .... 2000 SRL, pentru că, în fapt, trebuia declarată câștigătoare oferta sa. 18

§ 26

Astfel, un prim set de critici este formulat de autoarea contestației în legătură cu conținutul adresei de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire și a raportului procedurii, aceasta susținând că în cadrul acestora nu se regăsesc indicate motivele concrete pentru care oferta asocierii .... SRL - .... ......... SRL - .... 2000 SRL a fost desemnată câștigătoare. Ca prim aspect, Consiliul reține că oferta autoarei contestației a fost respinsă ca inacceptabilă și neconformă, astfel că, în privința conținutului adresei de comunicare a rezultatului procedurii transmise acesteia, obligațiile autorității contractante sunt cele stabilite de legiuitor la art. 215 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, potrivit cărora: ”(2) În cadrul comunicării privind rezultatul procedurii prevăzute la alin. (1), autoritatea contractantă are obligaţia de a cuprinde: b) fiecărui ofertant respins, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei sale.” Prin urmare, oferta sa fiind respinsă, autoritatea contractantă nu avea vreo obligație în a-i transmite vreo informație referitoare la oferta declarată câștigătoare. Verificând adresa de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire nr. 6604/15.11.2024, transmisă petentei, Consiliul constată că aceasta conține motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei sale. Cât privește raportul procedurii de atribuire nr. 6605/15.11.2024, Consiliul constată că acesta conține: - informații legate de autoritatea contractantă și despre obiectul și valoarea achiziției; - informații cu privire la modul de derulare a procedurii de atribuire, cu privire la solicitările de clarificări adresate în legătură cu documentația de atribuire (parțial este prezentat și conținutul acestor solicitări) și când s-a răspuns la aceste solicitări; - care sunt ofertanții care au depus ofertă dintre cei înscriși în SEAP; - informații cu privire la faptul că procesul de evaluare a garanției de finalizare se regăsește detaliat în procesul-verbal nr. 3980/25.07.2024, și prezentate deciziile luate în privința ofertelor depuse și motivele care au stat la baza acestor decizii; - informații cu privire la faptul că procesul de evaluare a cerințelor de calificare se regăsește detaliat în procesul-verbal nr. 3980/25.07.2024, și prezentate deciziile luate în privința ofertelor depuse și motivele care au stat la baza acestor decizii; - informații cu privire la faptul că procesul de evaluare a propunerilor tehnice se regăsește detaliat în procesele-verbale nr. 5178/12.09.2024 și 5345/ 31.10.2024, și prezentate deciziile luate în privința ofertelor depuse și concluzionate motivele care au stat la baza acestor decizii, respectiv respingerea ofertei contestatoarei și a celei depusă de asocierea SC .... SRL – SC .... SRL și declararea conformă a ofertei asocierii .... SRL - .... ......... SRL - .... 2000 SRL; - informații cu privire la faptul că procesul de evaluare a propunerilor financiare se regăsește detaliat în procesul-verbal nr. 6385/04.11.2024, și prezentată decizia luată în privința ofertei asocierii .... SRL - .... ......... SRL - .... 2000 SRL, declararea conformă și admisibilă a acestei ofertei; Pagina 19 din 34

§ 27

- informații legate de modul de aplicare a criteriului de atribuire (cel mai bun raport calitate – preț) și stabilirea clasamentului ofertanților, în care este menționată singura ofertă admisibilă și prețul ofertat de respectiva asociere; - informații cu privire la faptul că procesul de evaluare a documentelor suport/dovezilor pentru demonstrarea informațiilor cuprinse în DUAE depus de .... SRL - .... ......... SRL - .... 2000 SRL se regăsește detaliat în procesul-verbal nr. 6535/13.11.2024, fiind prezentată decizia luată în privința acestora; - informații cu privire la stabilirea drept câștigătoare a procedurii de atribuire a ofertei depusă de .... SRL - .... ......... SRL - .... 2000 SRL și valoarea ofertată de aceasta; - lipsa declarării existenței unor informații confidențiale în cadrul ofertelor depuse în procedura de atribuire; - precizarea neidentificării unor situații de conflict de interese. Consiliul consideră relevante în privința modului de întocmire a raportului procedurii de atribuire dispozițiile art. 216 din Legea nr. 98/2016, potrivit cărora: „(1) Autoritatea contractantă are obligaţia de a întocmi raportul procedurii de atribuire pentru fiecare contract de achiziţie publică atribuit sau acord-cadru încheiat, precum şi pentru fiecare sistem dinamic de achiziţii lansat. (11) Raportul intermediar şi raportul procedurii se publică în SEAP, semnate cu semnătură electronică calificată, în aceeaşi zi cu transmiterea comunicării prevăzute la art. 215 alin. (1), fără referire la informaţiile pe care operatorul economic le precizează şi probează ca fiind confidenţiale sau protejate de un drept de proprietate intelectuală. (2) Raportul procedurii de atribuire prevăzut la alin. (1) trebuie să cuprindă cel puţin următoarele documente/informaţii: a) denumirea şi adresa autorităţii contractante, obiectul şi valoarea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru sau a sistemului dinamic de achiziţii; b) dacă este cazul, rezultatele procesului de calificare şi/sau selecţie a candidaţilor/ofertanţilor şi/sau reducerea numărului acestora pe parcursul procedurii de atribuire; c) motivele respingerii unei oferte care are un preţ neobişnuit de scăzut; d) denumirea ofertantului declarat câştigător şi motivele pentru care oferta acestuia a fost desemnată câştigătoare; e) în măsura în care sunt cunoscute, partea/părţile din contractul de achiziţie publică/acordul- cadru pe care ofertantul declarat câştigător intenţionează să o/le subcontracteze unor terţi şi denumirea subcontractanţilor; f) justificarea motivelor privind alegerea procedurii de atribuire, în cazul aplicării procedurilor de negociere competitivă, dialog competitiv sau negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare; g) justificarea motivelor pentru care autoritatea contractantă a decis anularea procedurii de atribuire; h) atunci când este cazul, motivele pentru care au fost folosite alte mijloace de comunicare decât cele electronice pentru depunerea ofertelor; i) atunci când este cazul, conflictele de interese identificate şi măsurile luate în acest sens. (3) Informaţiile care fac obiectul alin. (2) lit. b) sunt următoarele: a) denumirea candidaţilor/ofertanţilor calificaţi şi/sau selectaţi şi motivele care au stat la baza acestor decizii; b) denumirea candidaţilor/ofertanţilor respinşi şi motivele respingerii.” Raportat la aceste dispoziții, Consiliul constată că informațiile minime necesare a se regăsi în cadrul unui astfel de document au fost menționate 20

§ 28

de autoritatea contractantă, singura omisiune fiind aceea legată de punctajul obținut de ofertantul declarat câștigător conform alin. (2) lit. d) anterior citat, având în vedere că s-a precizat doar prețul, deși, pentru prezenta procedură a fost ales criteriul de atribuire cel mai bun raport calitate – preț, sens în care au fost stabiliți o serie de factori de evaluare. Cu toate acestea, raportat la situația existentă în speță, respectiv existența unei singure oferte admisibile, prezentarea punctajelor determinate de achizitoare pentru această ofertă devine irelevantă. Doar existența unei astfel de omisiuni nu este de natură a aduce prejudicii celorlalți participanți la procedura de atribuire ori a afecta legalitatea rezultatului procedurii stabilit de autoritatea contractantă, atât timp cât sunt menționate procesele – verbale întocmite la finalizarea fiecăreia dintre etape, iar în cadrul procesului-verbal nr. 6385/04.11.2024 se regăsesc descrise punctajele acordate ofertei asocierii declarate câștigătoare pentru fiecare dintre factorii de evaluare și motivele pentru care au fost acordate. Contrar susținerilor contestatoarei, în raportul procedurii este menționată valoarea ofertată de asocierea declarată câștigătoare, la pag. 9, după cum rezultă inclusiv din copia atașată contestației. Cât privește lipsa informării legale, complete și corespunzătoare pe care o invocă autoarea contestației ca reprezentând obligația autorității contractante, Consiliul are în vedere dispozițiile art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, precum și faptul că petenta nu a adresat o astfel de solicitare, după cum rezultă din adresa nr. 126/10.01.2024. Prin urmare, pe lângă faptul că nemenționarea punctajului obținut de sigura ofertă admisibilă nu determină, în sine, nulitatea raportului procedurii de atribuire și, mai ales, nelegalitatea rezultatului procedurii stabilit de achizitoare, Consiliul observă lipsa de diligență a contestatoarei în a-și asigura accesul la toate documentele întocmite de autoritatea contractantă urmare a evaluării ofertelor depuse în procedură, respectiv la ofertele depuse în procedură, și a formula o contestație având cunoștință despre toate informațiile cuprinse în acestea. În ceea ce privește criticile formulate de petentă în legătură cu decizia de respingere a ofertei sale, Consiliul reține că oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă și neconformă, conform adresei nr. 6604/15.11.2024, pentru următoarele motive: „Referitor la propunerea tehnica aferenta execuţiei lucrărilor, oferta depusa nu îndeplineşte 1. Referitor la Cerinţa 2. Programul rezumativ şi programul de lucru, inclusiv graficul Gantt, In urma evaluării propunerii tehnice si a răspunsului la solicitarea de clarificări, transmis prin adresa 1007/16.09.2024 Comisia de evaluare a constatat faptul ca răspunsul dvs. este neconcludent deoarece: Prin răspunsul dvs., specificaţi ca ati prezentat in cadrul graficului Gantt media unitatii de masura/zi, in acest fel recunoscând chiar dvs ca nu ati tinut cont de alocarea de resurse /zi ci ati calculat o medie a resurselor folosite/zi, fara a va asigura ca in flecare zi pe parcursul execuţiei veti avea la dispoziţie resursele necesare, pentru ca nu aveţi necesarul/zi. Cerinţa solicitata este prezentarea: - incarcarea pe resursa materiala, exprimata fizic in unitatea de masura /zi; - incarcarea pe resursa manopera, exprimata fizic in ore/meserie/zi; - incarcarea pe resursa utilaj, exprimata fizic in ore/zi; - incarcarea pe resursa transport, exprimata fizic in tone/zi. Aceasta cerinţa de a prezenta încărcările pe resurse exprimate fizic/pe zi pentru fiecare dintre resursele folosite are rolul de ne asigura, in urma analizarii acestora, ca ofertanţii aloca corect resursele, fara sa existe supraalocari si ca poate realiza lucrările cu resursele propuse. Insa, in Pagina 21 din 34

§ 29

cazul ofertei depuse de dvs aceasta cerinţa nu se poate verifica, intrucat nu prezentati nici in propunerea tehnica, nici in răspunsul la solicitarea de clarificari , Graficul asa cum este solicitat in Documentaţia de atribuire, deci nu puteti demonstra alocarea corespunzătoare a resurselor si încadrarea in termenul de execuţie asumat. 2. Referitor la Cerinţa 3. Programul de control al calităţii, care va descrie: (... ) Planul de control al calităţii, verificării şi încercării în conformitate cu cerinţele tehnice obligatoriu aplicabile obiectivului/obiectivelor prezentei achiziţii pe faze determinante de execuţie, incluzând metodologia detaliata pentru execuţia testelor si verificărilor de calitate pentru materialele folosite si pentru lucrările executate. (...) In urma evaluării propunerii tehnice si a răspunsului la solicitarea de clarificări, transmis prin adresa 1007/16.09.2024, Comisia de evaluare a constatat faptul ca răspunsul dvs. este neconcludent deoarece: Nu prezentati metodologia detaliata pentru execuţia testelor si verificărilor de calitate pentru materialele folosite si pentru lucrările executate. Conform paginilor indicate in răspunsul dvs. de la pag. 684-702 este PCCVI care prezintă metodele de verificare, frecventa lor, tolerante adminisbile, cine efectueaza controlul/verificarea, tipul de document emis si unde se pastreaza, fara a descrie metodologia detaliata pentru execuţia testelor si verificărilor de calitate pentru materialele folosite si pentru lucrările executate. De la pag. 659 - 662 se prezintă un plan general pentru controlul execuţiei lucrărilor, de la pag. 666-672 sunt prezentate certificate IS09001, 14001, 45001 precum si formulare utilizare. De la pag. 703-718 sunt anexe ale PCCVI, unde se prezintă tipurile de încercări realizate, insa nu se prezintă metodologia detaliata pentru execuţia testelor si verificărilor de calitate pentru materialele folosite si pentru lucrările executate. Desi ati transmis răspuns la solicitările de clarificari, in termenul precizat de Comisia de evaluare, răspunsul dvs. nu a fost concludent, deoarece pe baza lui nu a putut fi constatata îndeplinirea cerinţelor din caietul de sarcini si documentaţia de atribuire, Având in vedere toate motivele detaliate mai sus, Oferta dvs este respinsa.” Din conținutul adresei de comunicare a rezultatului procedurii rezultă că respingerea ofertei contestatoarei se datorează neîndeplinirii cerințelor 2 și 3 din cadrul fișei de date, cap. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, referitoare la execuția contractului, obligații ce se regăsesc preluate și în caietul de sarcini, prin care autoritatea contractantă a stabilit că: „2. Programul rezumativ și programul de lucru, inclusiv graficul Gantt, cu detalierea lucrarilor la nivel de activitati si subactivitati, astfel incat sa se poata verifica corectitudinea procesului tehnologic de executie si implicit a duratei de executie pe fiecare strada in parte, in stransa legatura cu resursele alocate pentru fiecare activitate pe care ofertantul propune sa le indeplineasca pentru realizarea lucrarilor. Prin prezentarea Graficului Gantt se doreste justificarea termenului de executie a lucrarilor, la nivel de operatii tehnologice, in succesiunea logica de realizare a acestora pentru fiecare strada ce face obiectul contractului, si in corelare cu legislatia in vigoare si resursele declarate, cu precizarea duratelor de indeplinire si a datelor de incepere si finalizare, precum si cu indicarea drumului critic, a interdependentelor dintre activitati si a reperelor critice. Programul va ilustra succesiunea tehnologica de realizare a lucrarilor, ordinea si derularea in timp a activitatilor pe care ofertantul propune sa le indeplineasca pentru realizarea lucrarilor, in special: - lucrarile permanente si temporare ce urmeaza sa fie executate, - activitățile de interfațare cu lucrările existente și operarea acestora, după caz; - secventierea, derularea in timp, cu evidentierea clara a activitatilor incluse in procesele de asigurare, respectiv de control al calitatii, conform legislatiei specifice corespunzatoare obiectului contractului; - denumirea activitatilor si subactivitatilor aferente, durata acestora, cu evidentierea punctelor cheie (jaloanele) in executia contractului; - drumul critic clar identificat in planificarea activitatilor. - perioadele cu restrictii in executia anumitor activitati si rezervele de timp prevazute. La intocmirea Programului de executie se va tine cont de faptul ca se va lucra sub circulatie pe jumatate de cale Ofertantul va prezenta o justificare a termenului de executie a lucrarilor pe luni si operatii tehnologice, corelat cu legislatia si normele tehnice in vigoare si resursele declarate, 22

§ 30

detaliat la nivelul operatiilor care se vor executa, in format de tip Grafic GANTT - diagrama drumului critic explicitata pentru intreg proiectul (va contine obligatoriu distributia resurselor, diagrama PERT si drumul critic). La intocmirea graficului se va tine cont de incarcarile pe resurse; in acest sens ofertantul avand obligatia sa le prezinte; dupa cum urmeaza: - incarcarea pe resursa materiala, exprimata fizic in unitatea de masura /zi; - incarcarea pe resursa manopera, exprimata fizic in ore/meserie/zi; - incarcarea pe resursa utilaj, exprimata fizic in ore/zi; - incarcarea pe resursa transport, exprimata fizic in tone/zi. 3. Programul de control al calității, care va descrie: - Descrierea sistemului calităţii aplicat lucrarii in cauza, inclusiv listele cuprinzând procedurile aferente sistemului calităţii în conformitate cu cerinţele tehnice obligatoriu aplicabile obiectivului/obiectivelor prezentei achiziţii. - Planul de control al calităţii, verificării şi încercării în conformitate cu cerinţele tehnice obligatoriu aplicabile obiectivului/obiectivelor prezentei achiziţii pe faze determinante de executie, incluzand metodologia detaliata pentru executia testelor si verificarilor de calitate pentru materialele folosite si pentru lucrarile executate). In acest sens se vor prezenta toate atestate si certificarile necesare pentru executia acestui tip de contract. Se vor prezenta metodele de verificare a indeplinirii criteriilor de performanta (minim modul de realizare a testelor – inclusiv scenariile in care vor fi testate principalele componente ale lucrarii si materialele aferente.” În legătură cu modul în care contestatoarea a pus în aplicare aceste cerințe în cadrul ofertei sale, prin adresa nr. 5179/12.09.2024, autoritatea contractantă i-a solicitat acesteia următoarele clarificări: „4. Referitor la Cerinţa 2. Programul rezumativ şi programul de lucru, inclusiv graficul Gantt Prezentati graficul Gantt de la pag. 1013 la pag. 1064. Încărcările pe resurse sunt prezetate / luna, cu nu /zi asa cum se solicita in caietul de sarcini "La întocmirea graficului se va tine cont de încărcările pe resurse; in acest sens ofertantul avand obligaţia sa le prezinte; dupa cum urmeaza: - incarcarea pe resursa materiala, exprimata fizic in unitatea de masura /zi; - incarcarea pe resursa manopera, exprimata fizic in ore/meserie/zi; - incarcarea pe resursa utilaj, exprimata fizic in ore/zi; - incarcarea pe resursa transport, exprimata fizic in tone/zi." Va solicitam sa clarificaţi cum îndepliniţi cerinţa avand in vedere ca nu prezentati încărcările pe resurse asa cum au fost solicitate si drumul critic, astfel incat sa demonstrati încadrarea in termenul de execuţie solicitat? 5. Referitor la Cerinţa 3. Programul de control al calităţii, care va descrie: Planul de control al calităţii, verificării şi încercării în conformitate cu cerinţele tehnice obligatoriu aplicabile obiectivului/obiectivelor prezentei achiziţii pe faze determinante de execuţie, incluzând metodologia detaliata pentru execuţia testelor si verificărilor de calitate pentru materialele folosite si pentru lucrările executate). Nu prezentaţi metodologia detaliata pentru execuţia testelor si verificărilor de calitate pentru materialele folosite si pentru lucrările executate. Avand in vedere cele mentionate cum justificati îndeplinirea cerinţei "Planul de control al calităţii, verificării şi încercării în conformitate cu cerinţele tehnice obligatoriu aplicabile obiectivului/ obiectivelor prezentei achiziţii pe faze determinante de execuţie, incluzând metodologia detaliata pentru execuţia testelor si verificărilor de calitate pentru materialele folosite si pentru lucrările executate. In acest sens se vor prezenta toate atestate si certificările necesare pentru execuţia acestui tip de contract. Se vor prezenta metodele de verificare a îndeplinirii criteriilor de performanta (minim modul de realizare a testelor - inclusiv scenariile in care vor fi testate principalele componente ale lucrării si materialele aferente).” Primind aceste solicitări, contestatoarea a răspuns cu adresa nr. 1007/ 16.09.2024, după cum urmează: „RĂSPUNS 4 In conformitate cu caietul de sarcini din cadrul documentaţiei de atribuire se precizeaza urmatoarele: Pagina 48 din 64 ... Premise: o luna este formata convenţional din 21 de zile lucratoare ... (b) Activitatile vor avea alocate resursele necesare la nivel de detaliu adaptat (principalele Materiale ce se vor pune in Pagina 23 din 34

§ 31

opera, resursele umane, utilajele si mijloacele de transport), in concordanta cu necesarul si diponibilului acestora; ... (d) Nivelul de detaliu al activitatilor va fi ales astfel incat durata acestora sa nu fie mai mare de 30 de zile calendaristice Pagina 49 din 64 Graficul general de realizare a investitiei publice (Gantt) propus trebuie sa conţină resursele planificate pentru realizarea activitatilor si trebuie: c. sa fie realizat utilizând un software de planificare a timpului (inclusiv Excel) compatibil cu infrastructura TIC existenta la nivel de Autoritate Contractanta - Microsoft Project / Primavera / etc; d. sa utilizeze o scala de planificare a duratei/duratelor activitatilor lunare; … Si printre urmatoarele si ceea ce se sesizeaza in solicitarea de clarificari, si anume: Pagina 49 din 64 La întocmirea graficului se va tine cont de încărcările pe resurse; in acest sens ofertantul avand obligaţia sa le prezinte; dupa cum urmeaza: - incarcarea pe resursa materiala, exprimata fizic in unitate de masura /zi; - incarcarea pe resursa manopera, exprimata fizic in ore/zi; - incarcarea pe resursa utilaj, exprimata fizic in ore/zi; - incarcarea pe resursa transport, exprimata fizic in tone/zi. Drept urmare, in vederea respectării cerinţelor Autoritatii Contractante, Asocierea .... ......... - CONS DRUM - in calitate de ofertant, a întocmit si depus in cadrul propunerii tehnice (de la pagina 1013 pana la pagina 1064) programul de execuţie/graficul de eşalonare calendaristica Gantt, cat si partea descriptiva aferenta acesteia, urmărind îndeplinirea punctelor din cadrul caietului de sarcini. Dupa cum se poate observa, in graficul de execuţie Gantt (de la pagina 1058 pana la pagina 1063), sunt evidente urmatoarele criterii: - activitatile/subactivitatile au alocate resursele necesare la nivel de detaliu adaptat - nivelul de detaliu al activitatilor a fost ales astfel incat sa nu fie mai mare de 30 de zile calendaristice si sa corespunda cu cerinţele caietului de sarcini - durata este exprimata in zile lucratoare - s-a tinut cont de perioade cu restrictii in execuţia anumitor activitati, de rezervele de timp si a fost evidentiata perioada de timp rece - lucru mentionat la pagina 1025-1026 din cadrul propunerii tehnice 6. Perioadele cu restricţii in execuţia anumitor activitati si rezervele de timp prevăzute In vederea planificării execuţiei lucrării s-a tinut cont de cerinţa beneficiarului in ceea ce priveşte duratele solicitate. Astfel, activitatile au fost planificate in asa fel incat acestea sa aiba o succesiune logica si corecta din punct de vedere tehnologic si s-a avut in vedere o alocare suficienta de resurse. In cadrul graficului se poate identifica îndeplinirea solicitării de a tine cont de eventuale perioade cu restrictii in execuţia anumitor activitati, cat si rezervele de timp prevăzute. Ca si perioade cu restrictii s-a tinut cont de sărbătorile legale (prin definirea acestora in calendarul softului folosit in vederea realizarii graficului), cat si de perioada de perioada de iama care se impune in conformitate cu legislaţia in vigoare. Perioadele de execuţie aferenta activitatilor au fost astfel dimensionate incat s-a luat in considerare si timpul necesar fazelor determinante. ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………. - s-a folosit o scala de planificare a duratei/duratelor activităților lunare, in conformitate cu cerințele din Cadrul caietului de Sarcini din documentația de Atribuire – lucru vizibil in prezentarea grafica la scala de timp ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………. este evidentiat drumul critic - activitati de culoare roşie in reprezentarea grafica de la pagina 1058 pana la pagina 1063 In ceea ce priveşte îndeplinirea cerinţei ca la întocmirea graficului sa se tina cont de încărcările pe resurse si faptul ca in acest sens ofertantul are obligaţia de a le prezenta, dupa cum urmeaza: - incarcarea pe resursa materiala, exprimata fizic in unitate de masura /zi; - incarcarea pe resursa manopera, exprimata fizic in ore/zi; - incarcarea pe resursa utilaj, exprimata fizic in ore/zi; - incarcarea pe resursa transport, exprimata fizic in tone/zi. 24

§ 32

Menţionam ca incarcarea resurselor sub forma de prezentare incarcare pe resursa exprimata unitate de masura /zi, se regăsesc in cadrul propunerii tehnice la punctul 8. încărcări pe resurse, de la pagina 1037 pana la pagina 1041. Aceste detalii/informatii sunt in stransa corelare cu necesarul rezultat din metodologia de execuţie si al încărcărilor si necesarului rezultat din cadrul propunerii financiare si a fost realizat utilizând un software de planificare a timpului (inclusiv Excel), in conformitate cu cerinţele Autoritatii Contractante. In informaţiile prezentate se poate vedea impartirea pentru fiecare resursa in parte (material, manopera, utilaj, transport), raportata la scala de timp folosita in vederea intocmirii graficului de execuţie (scala de planificare a duratei/duratelor activitatilor lunare, in conformitate cu cerinţele din cadrul Caietului de Sarcini din Documentaţia de Atribuire), atat consumul total pentru fiecare luna de execuţie cat si consumul /zi in cadrul fiecărei luni. resursa material …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….. resursa manopera ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………. resursa utilaj ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………. resursa transport ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………. RĂSPUNS 5 Prin cerinţa nr. 3 din documentaţia de atribuire, asa cum a fost ea redactata (caiet de sarcini pag. 50) se solicita: ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..…….. Astfel, îndeplinirea cerinţei se regaseste in oferta depusa, dupa cum urmeaza: La pag.684-702 este prezentat Planul de control al calitatii verificări si incercari, pentru lucrarea supusa achiziţiei, pe faze de execuţie, incluzând medote de verificare, frecventa solicitata, tolerante admisibile, cine efectueaza controlul si înregistrările de calitate. Având in vedere faptul ca, la baza întocmirii PCCVI stau Caietele de sarcini întocmite de proiectant in faza elaborare a proiectului tehnice de execuţie, iar achiziţia este una proiectare cu execuţie, in momentul ofertării nu am avut la dispoziţie caiete de sarcini pentru categoriile de lucrări ofertate, acestea urmând a fi întocmite in cadrul proiectului tehnice de execuţie, asa cum este prevăzut in Hotararea nr.907/2016, caiete de sarcini prin care se reglementează condiţiile tehnice si tehnologice, condiţiile de calitate pentru produsele care urmeaza a fi incorporate in lucrare, testele, inclusiv cele tehnologice, încercările, nivelurile de tolerante, care sa garanteze îndeplinirea exigentelor de calitate si performanta, fapt care este stipulat si in anexa nr.10 din HG.907/2016, pct.IV. Anexa nr. 10 din in Hotararea nr.907/2016: Proiect tehnic de execuţie - conţinut -cadru IV. Caiete de sarcini Caietele de sarcini sunt părţi integrante ale proiectului tehnic de execuţie, care reglementează nivelul de performanţă a lucrărilor, precum şi cerinţele, condiţiile tehnice şi tehnologice, condiţiile de calitate pentru produsele care urmează a fi încorporate în lucrare, testele, inclusiv cele tehnologice, încercările, nivelurile de toleranţe şt altele de aceeaşi natură, care să garanteze îndeplinirea exigenţelor de calitate şi performanţă solicitate. Caietele de sarcini se elaborează de către proiectanţi, care prestează, în condiţiile legii, servicii de proiectare în domeniul construcţiilor şi instalaţiilor pentru construcţii, pe specialităţi, prin dezvoltarea elementelor tehnice cuprinse în planşe, şi nu trebuie să fie restrictive. 1. Rolul şi scopul caietelor de sarcini: a) reprezintă descrierea elementelor tehnice şi calitative menţionate în planşe şi prezintă informaţii, precizări şi prescripţii complementare planşelor; b) detaliază notele şi cuprind caracteristicile şi calităţile materialelor folosite, testele şi probele acestora, descriu lucrările care se execută, calitatea, modul de realizare, testele, verificările şi probele acestor lucrări, ordinea de execuţie şi de montaj şi aspectul final; c) prevăd modul de urmărire a comportării în timp a investiţiei; d) prevăd măsurile şi acţiunile de demontare/demolare (inclusiv reintegrarea în mediul natural a deşeurilor) după expirarea perioadei de viaţă (postutilizarea). Astfel, in PCCVI-ul care a fost intocmit in etapa de ofertare, s-a făcut precizarea ca vor fi respectate caietele de sarcini si proiectul tehnice de execuţie, asa cum acestea urmeaza a fi concepute. …………………………………………………………………………………………………………………………................................. De asemenea, in PCCVI este specificat faptul ca, fazele determinante se vor stabili dupa ce proiectantul va intocmi proiectul tehnic de execuţie si va stabili un program de control al lucrărilor Pagina 25 din 34

§ 33

de execuţie pe baza caruia ISC va stabili programul de faze determinante (a se vedea pag. 702 din propunerea tehnica). ……………………….................................................................................................................... - In cadrul Planului de control al calitatii, la cap.10 Inspecţii si încercări este prezentata metodologia pentru controlul execuţiei lucrărilor, pentru monitorizare, masurare si analiza (a se vedea pag. 659-662 din propunerea tehnica). - In cadrul Planului de control al calitatii, la cap. 12 Anexe, sunt prezentate atestatele si certificatele necesare pentru execuţia lucrărilor (pag 666-672). De asemenea, este depus in cadrul ofertei, Contract cadru de prestări servicii nr.19JJ88000 - inchiat intre ARL ......... si STRABAG SRL, pentru Laborator de verificări si încercări pentru îndeplinirea criteriilor de performanta, care est ataşat in propunerea tehnica la pag.847-858. Conform cerinţei: - Planul de control al calităţii, verificării şi încercării în conformitate cu cerinţele tehnice obligatoriu aplicabile obiectivului/obiectivelor prezentei achiziţii pe faze determinante de execuţie, incluzând metodologia detaliata pentru execuţia testelor si verificărilor de calitate pentru materialele folosite si pentru lucrările executate). In acest sens se vor prezenta toate atestate si certificările necesare pentru execuţia acestui tip de contract. Se vor prezenta metodele de verificare a îndeplinirii criteriilor de performanta (minim modul de realizare a testelor inclusiv scenariile care vor fi testate principalele componente ale lucrării si materialele aferente. Se vor descrie cel puţin armatoarele metode de testare, condiţiile de acceptare si livrabilele ce se vor prezenta beneficiarului pentru: determinarea granulozitatii terenurilor de fundare determinarea limitelor de plasticitate determinarea caracteristicilor de compactare determinarea rezistentei pamanturilor la forfecare determinarea greutatii volumetrice a pamanturilormin stare naturala de umiditate metode de încercare pentru mixturi asfattice Aceste descrieri se regăsesc prezentate la pag.703-718 din propunerea tehnica, asa cum acestea au fost solicitate. Tinand cont de cele prezentate in oferta depusa si de informaţiile de care dispunem in aceasta etapa, cerinţa a fost îndeplinita conform solicitării”. În evaluarea acestor răspunsuri autoritatea contractantă a reținut în procesul-verbal nr. 6345/31.10.2024, următoarele: - în legătură cu modul de îndeplinire a cerinței nr. 2: cerința nu este îndeplinită, deoarece prin răspunsul său ofertantul specifică faptul că a prezentat în cadrul graficului Gantt media unității de măsură/zi, însă cerința solicita prezentarea încărcării pentru fiecare resursă, exprimată fizic în unitate de măsură/zi; astfel consideră că nu a fost atins scopul impunerii cerinței, justificare regăsită a fi menționată și în adresa de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, anterior citată în integralitatea sa; - în legătură cu modul de îndeplinire a cerinței nr. 3: cerința nu este îndeplinită, deoarece: ”Ofertantul nu a clarificat cele solicitate în clarificari”. Analizând toate aceste informații, Consiliul observă că, în ceea ce privește primul dintre motivele reținute de autoritatea contractantă pentru respingerea ofertei, se referă la faptul că în graficul prezentat consumurile lunare de resurse nu sunt prezentate la nivel de unitate de măsură/zi, ci ca medie zilnică pe lună. Verificând, Consiliul observă că, într-adevăr, în cadrul propunerii tehnice, pag. 1037-1041, sunt prevăzute consumurile cu resurse, cu următoarele mențiuni: „consumuri rezultate conform consum de resursa si distribuire pe perioade conform grafic 26

§ 34

........................................................................................................................................ media unitate/zi - o luna formata conventional din 21 de zile lucratoare”. Or, raportat la existența acestor mențiuni în cadrul propunerii tehnice, Consiliul consideră că este eronat reținut un astfel de motiv de către autoritatea contractantă în a-și justifica decizia de respingere a ofertei contestatoarei. Un prim aspect avut în vedere de Consiliu în această apreciere a sa este faptul că, raportat la modul de solicitare a clarificării de către achizitoare, răspunsul formulat de contestatoare nu putea fi considerat neconcludent, autoarea contestației indicând cum a fost determinat consumul pe zi prezentat pentru fiecare resursă, conform modului său de înțelegere a acestei solicitări. Autoritatea contractantă este cea care a stabilit prin caietul de sarcini, alături de informațiile evocate în justificarea deciziilor sale și că: - în legătură cu drumul critic: „Activitatea este o parte distincta (separabila fizic) si indivizibila (rezultatul ei este disponibil doar la finalizarea respectivei activitati) a contractului care consuma resurse fizice si/sau de timp. Premise: o luna este formata convenţional din 21 de zile lucratoare.” - în legătură cu modul de realizare a graficului Gantt: „Graficul general de realizare a investiţiei publice (Gantt) propus trebuie să conţină resursele planificate pentru realizarea activităţilor şi trebuie: a. să aibă corespondent în informaţiile incluse în Caietul de Sarcini, atât la nivelul pieselor scris cât şi la nivelul pieselor desenate b.să demonstreze: i. înţelegerea cerinţelor Caietului de Sarcini; ii. abilitatea de a transpune informaţiile din piesele scrise şi piesele desenate într-un Grafic general de proiectare si execuţie a lucrărilor (fizic şi valoric) fezabil, de aşa manieră încât să se asigure finalizarea lucrărilor în termenul specificat în Caietul de Sarcini; c. să fie realizat utilizând un software de planificare a timpului (inclusiv Excel) compatibil cu infrastructura TIC existentă la nivel de Autoritate Contractantă - Microsoft Project / Primavera / etc; d. să utilizeze o scală de planificare a duratei/duratelor activităţii/activităţilor lunara; e. să permită corelarea informaţiilor incluse în graficul general de realizare a investiţiei publice (fizic) cu informaţiile din Propunerea Financiară (fluxul de numerar, pentru aceeaşi unitate de planificare); în acest sens, în cadrul Propunerii financiare va fi prezentat acelaşi grafic, fizic şi valoric.” Prin urmare, achizitoarea este cea care a impus ca nivelul de detaliere a graficului Gantt depus să fie la nivel de lună, astfel că, din coroborarea acestor informații modul de prezentare de către petentă a consumurilor cu resursele nu poate fi sancționat de maniera utilizată de achizitoare. Tot în acest sens, este avut în vedere că achizitoarea susține, prin punctul de vedere la contestație, că ofertantul nu a dat curs solicitării și a păstrat forma inițială a graficului, aspect care nu este susținut de modul în care este formulată solicitarea. După cum rezultă din susținerile achizitoarei urmare a solicitării de clarificări era acceptabil, necesar și suficient a fi prezentat prin răspuns un nivel de detaliere al informațiilor astfel încât să poată fi identificat consumul de resursă pe fiecare zi și nu ca medie lunară, adică ofertantul să prezinte o detaliere suplimentară a informațiilor deja existente în propunerea sa tehnică. Or, o astfel de necesitate/precizare nu se regăsește în solicitarea adresată de achizitoare contestatoarei pentru ca să se poată considera că Pagina 27 din 34

§ 35

răspunsul primit ar fi neconcludent și, în consecință, să determine sancționarea ofertei acesteia pentru o astfel de omisiune. Raportat la dispozițiile art. 134 alin. (1) și (4) din Legea nr. 935/2016, care stabilesc obligațiile achizitoarei în ceea ce privește conținutul unei solicitări de clarificări, inclusiv (...) să definească în mod explicit şi suficient de detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare, este evident că modul de formulare a solicitării de clarificări nu putea determina un rezultat precum cel presupus a fi fost urmărit de membrii comisiei de evaluare. Nu în ultimul rând, Consiliul are în vedere și că, așa cum rezultă din anunțul de participare simplificat și după cum este definit în caietul de sarcini, obiectivul general al contractului îl constituie elaborarea proiectului tehnic de execuție, asigurarea asistentei tehnice din partea proiectantului pe perioada de execuție a lucrărilor și execuția lucrărilor pentru „MODERNIZARE SI REABILITARE STRĂZI IN ........., JUDEŢUL .........", iar Faza 1 a serviciilor – Servicii de proiectare presupune elaborarea, printre altele, a proiectului tehnic, a detaliilor de execuție și a caietelor de sarcini. Astfel, devine evident faptul că, ulterior finalizării activității de proiectare, la începerea activității de execuție toate aceste informații vor putea fi prezentate, pe baza celor stabilite de proiectat, urmând a fi redactat un nou grafic și o nouă alocare a resurselor conform proiectului tehnic aprobat. În ceea ce privește cel de al doilea motiv de respingere a ofertei contestatoarei, Consiliul reține că a fost, de asemenea, eronat stabilit de achizitoare. Din analiza tuturor informațiilor prezentate rezultă că, în discuție, ca și în cazul anterior, este modul de întocmire a unui plan aferent tot etapei de execuție, respectiv Programul calității. În acest sens, Consiliul are în vedere, în primul rând, precizarea autoarei contestației din punctul de vedere la contestație că, la baza întocmirii unui astfel de plan stau caietele de sarcini întocmite de proiectant în faza de elaborare a proiectului tehnic de execuție, respectiv că obiectul contractului este de proiectare și execuție, astfel că, la momentul ofertării nu a avut la dispoziție caiete de sarcini pentru categoriile de lucrări ofertate, întocmite conform HG nr. 907/2016. În legătură cu cele susținute de petentă, Consiliul reține ca relevante dispozițiile HG nr. 907/2016, Anexa 10 – Proiectul tehnic de execuție: „IV. Caiete de sarcini Caietele de sarcini sunt părţi integrante ale proiectului tehnic de execuţie, care reglementează nivelul de performanţă a lucrărilor, precum şi cerinţele, condiţiile tehnice şi tehnologice, condiţiile de calitate pentru produsele care urmează a fi încorporate în lucrare, testele, inclusiv cele tehnologice, încercările, nivelurile de toleranţe şi altele de aceeaşi natură, care să garanteze îndeplinirea exigenţelor de calitate şi performanţă solicitate. Caietele de sarcini se elaborează de către proiectanţi, care prestează, în condiţiile legii, servicii de proiectare în domeniul construcţiilor şi instalaţiilor pentru construcţii, pe specialităţi, prin dezvoltarea elementelor tehnice cuprinse în planşe, şi nu trebuie să fie restrictive. 28

§ 36

Caietele de sarcini, împreună cu planşele, trebuie să fie concepute astfel încât, pe baza lor, să se poată determina cantităţile de lucrări, costurile lucrărilor şi utilajelor, forţa de muncă şi dotarea necesară execuţiei lucrărilor. Redactarea caietelor de sarcini trebuie să fie concisă şi sistematizată. 1. Rolul şi scopul caietelor de sarcini: a) reprezintă descrierea elementelor tehnice şi calitative menţionate în planşe şi prezintă informaţii, precizări şi prescripţii complementare planşelor; b) detaliază notele şi cuprind caracteristicile şi calităţile materialelor folosite, testele şi probele acestora, descriu lucrările care se execută, calitatea, modul de realizare, testele, verificările şi probele acestor lucrări, ordinea de execuţie şi de montaj şi aspectul final; c) prevăd modul de urmărire a comportării în timp a investiţiei; d) prevăd măsurile şi acţiunile de demontare/demolare (inclusiv reintegrarea în mediul natural a deşeurilor) după expirarea perioadei de viaţă (postutilizarea). 2. Tipuri de caiete de sarcini 2.1. În funcţie de categoria de importanţă a obiectivului de investiţii, caietele de sarcini pot fi: a) caiete de sarcini generale, care se referă la lucrări curente în domeniul construcţiilor şi care se elaborează pentru toate obiectivele de investiţii; b) caiete de sarcini speciale, care se referă la lucrări specifice şi care se elaborează independent pentru fiecare lucrare. 2.2. În funcţie de destinaţie, caietele de sarcini pot fi: a) caiete de sarcini pentru execuţia lucrărilor; b) caiete de sarcini pentru furnizori de materiale, semifabricate, utilaje, echipamente tehnologice şi confecţii diverse; c) caiete de sarcini pentru recepţii, teste, probe, verificări şi puneri în funcţiune; d) caiete de sarcini pentru urmărirea comportării în timp a construcţiilor şi conţinutul cărţii tehnice. 3. Conţinutul caietelor de sarcini Caietele de sarcini trebuie să cuprindă: a) nominalizarea planşelor, părţilor componente ale proiectului tehnic de execuţie, care guvernează lucrarea; b) descrierea obiectivului de investiţii; aspect, formă, caracteristici, dimensiuni, toleranţe şi altele asemenea; c) descrierea execuţiei lucrărilor, a procedurilor tehnice de execuţie specifice şi etapele privind realizarea execuţiei; d) măsurători, probe, teste, verificări şi altele asemenea, necesare a se efectua pe parcursul execuţiei obiectivului de investiţii; e) proprietăţile fizice, chimice, de aspect, de calitate, toleranţe, probe, teste şi altele asemenea pentru produsele/materialele utilizate la realizarea obiectivului de investiţii; f) standarde, normative şi alte prescripţii care trebuie respectate în cazul execuţiei, produselor/materialelor, confecţiilor, elementelor prefabricate, utilajelor, montajului, probelor, testelor, verificărilor; g) condiţii privind recepţia. V. Liste cu cantităţi de lucrări Acest capitol va cuprinde toate elementele necesare cuantificării valorice a lucrărilor şi conţine: a) centralizatorul cheltuielilor, pe obiectiv (formularul F1); b) centralizatorul cheltuielilor pe categorii de lucrări, pe obiecte (formularul F2); c) listele cu cantităţile de lucrări, pe categorii de lucrări (formularul F3); d) listele cu cantităţile de utilaje şi echipamente tehnologice, inclusiv dotări (formularul F4); e) fişele tehnice ale utilajelor şi echipamentelor tehnologice, inclusiv dotări (formularul F5); f) listele cu cantităţi de lucrări pentru construcţii provizorii OS (organizare de şantier) (Se poate utiliza formularul F3.). NOTĂ: Formularele F1-F5, completate cu preţuri unitare şi valori, devin formulare pentru devizul ofertei şi vor fi utilizate pentru întocmirea situaţiilor de lucrări executate, în vederea decontării. VI. Graficul general de realizare a investiţiei publice (formularul F6) Graficul general de realizare a investiţiei publice reprezintă eşalonarea fizică a lucrărilor de investiţii/intervenţii. NOTĂ: Formularele F1-F6 fac parte integrantă din anexa nr. 10 la prezenta hotărâre.” Astfel, așa cum susține și petenta prin răspunsul său, oferta sa a fost elaborată pe baza informațiilor de care a dispus în această etapă. Pagina 29 din 34

§ 37

Conform celor stabilite și comunicate de autoritatea contractantă în legătură cu acest motiv de respingere a ofertei rezultă că, deși, achizitoarea susține că nu a fost prezentată metodologia detaliată pentru execuția testelor și verificărilor de calitate pentru materialele folosite și pentru lucrările executate, reține totuși că sunt prezentate metodele de verificare, frecventa lor, toleranțele admisibile, cine efectuează controlul/verificarea, tipul de document emis și unde se păstrează, că se prezintă un plan general pentru controlul execuției lucrărilor, că sunt prezentate certificate ISO 9001, ISO 14001, ISO 45001 precum și formularele utilizate, că au fost prezentate anexe ale planului unde se prezintă tipurile de încercări realizate, aceasta concluzionează că nu este prezentată metodologia detaliată pentru execuția testelor și verificărilor de calitate pentru materialele folosite și pentru lucrările executate. Este evident faptul că, urmare a realizării proiectării, executantul contractului are obligația de a prezenta, alături de alte documente, și un alt Plan al calității, detaliat și aplicat lucrării, inclusiv în ceea ce privește metodologia detaliată pentru execuția testelor și verificărilor de calitate pentru materialele folosite și pentru lucrările executate. Faptul că în discuție este o cerință ce se regăsește stabilită prin fișa de date a achiziției este irelevant în speță, autoritatea contractantă neputând a avea pretenția de a se prezenta informațiile la momentul ofertării la nivelul de detaliu rezultat prin luare în considerare a rezultatelor obținute urmare a derulării unei părți din obiectul contractului. La momentul depunerii ofertei atât rezonabil, dar și legal, este ca ofertanții să își depună oferta pe baza informațiilor puse la dispoziție de autoritatea contractantă, cu un nivel de detaliere rezultat din cadrul acestora. Or, la acest moment, așa cum s-a precizat, luând în considerare obiectul contractului (proiectare și execuție) pretenția prezentării pentru etapa de execuție a unor planuri și proceduri tehnice de execuție detaliate aplicabile contractului supus achiziției nu este posibilă, fiind evidentă existența unor specificații generale, care urmează a fi detaliate ulterior realizării proiectării și întocmirii și aprobării proiectului tehnic. Având în vedere cele reținute de Consiliu în analiza sa, rezultă că respingerea ofertei contestatoarei este eronată și nejustificată, motiv pentru care se impune reluarea evaluării acestei oferte din această perspectivă. Referitor la criticile suplimentare formulate pe calea concluziilor scrise de către contestatoare la data de 09.01.2025, Consiliul reține că acestea au fost formulate cu mult după luarea la cunoștință de rezultatul procedurii de atribuire, respectiv la data de 15.11.2024. În speță prezintă relevanță dispozițiile art. 217 alin. (4), (5) și (6) din Legea nr. 98/2016: „(4) Ulterior finalizării procedurii de atribuire, dosarul achiziţiei publice are caracter de document public. (5) Accesul persoanelor la dosarul achiziţiei publice potrivit alin. (4) se realizează cu respectarea termenelor şi procedurilor prevăzute de reglementările legale privind liberul acces la informaţiile de 30

§ 38

interes public şi nu poate fi restricţionat decât în măsura în care aceste informaţii din cadrul propunerilor tehnice, propunerilor financiare şi/sau fundamentările/justificările de preţ/cost au fost declarate şi probate conform art. 57 alin. (4) ca fiind confidenţiale, potrivit legii. (6) Prin excepţie de la prevederile alin. (5), după comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, autoritatea contractantă este obligată să permită, la cerere, într-un termen care nu poate depăşi o zi lucrătoare de la data primirii cererii, accesul neîngrădit al oricărui ofertant/candidat la raportul procedurii de atribuire şi la informaţiile care nu fac parte din propunerile tehnice, propunerile financiare şi/sau fundamentările/justificările de preţ/cost. Autoritatea contractantă este obligată să permită, la cerere, într-un termen care nu poate depăşi o zi lucrătoare de la data primirii cererii, accesul neîngrădit al oricărui ofertant/candidat şi la informaţiile din cadrul propunerilor tehnice şi/sau la fundamentările/justificările de preţ/cost care nu au fost declarate şi probate de către ofertanţi ca fiind confidenţiale.” Așadar, regula o reprezintă caracterul public al dosarului achiziţiei publice după finalizarea procedurii de atribuire, accesul la acesta fiind asigurat prin incidența dispozițiilor legale generale, ce reglementează liberul acces la informaţiile de interes public. Aceleași dispoziții legale generale, ce reglementează liberul acces la informaţiile de interes public, sunt aplicabile și în privința competenței de judecată a diferendelor apărute în acest context. Însă, legiuitorul a stabilit și excepția la regula accesului la dosarul achiziţiei publice, ca document public după finalizarea procedurii de atribuire. Aceasta excepție este reglementată prin prevederea art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, condițiile și termenele de acces fiind exprese, astfel: - accesul este permis, la cerere, doar participanților la procedură în calitate de ofertant/candidat; - accesul este permis după comunicarea rezultatului procedurii de atribuire; - autoritatea contractantă este obligată să permită accesul într-un termen care nu poate depăşi o zi lucrătoare de la data primirii cererii. Existența unei asemenea excepții de acces la dosarul achiziţiei publice este justificată în contextul unor alte reguli privind activitatea de control a legalității actelor autorităţii contractante, emise în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziție publică. Astfel, potrivit art. 10 lit. d), e), f) și g) din Legea nr. 101/2016: „Contestaţia se formulează în scris şi trebuie să conţină următoarele elemente: d) precizarea actului atacat al autorităţii contractante; e) obiectul contestaţiei; f) motivarea în fapt şi în drept a contestaţiei; g) mijloacele de probă pe care se sprijină contestaţia, în măsura în care este posibil”. Edificator este și faptul că, potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 101/2016: „În situaţia în care Consiliul apreciază că în contestaţie nu sunt cuprinse toate informaţiile prevăzute la art. 10, acesta cere contestatorului ca, în termen de 3 zile de la înştiinţare, să completeze contestaţia. În cazul în care contestatorul nu se conformează obligaţiei impuse de Consiliu, contestaţia este anulată.” Mai mult, în conformitate cu prevederea art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, „Este inadmisibilă prezentarea unor noi motive de contestare şi/sau formularea unor noi capete de cerere pe calea concluziilor scrise sau orale ori a precizărilor la contestaţie ulterior termenului legal de formulare a acesteia.” Rezultă din dispozițiile citate ale Legii nr. 101/2016, că procedura de contestare în fața Consiliului este una riguros reglementată, persoana vătămată fiind ținută ca, în cuprinsul contestaţiei depuse, sau cel târziu în Pagina 31 din 34

§ 39

termen de 3 zile de la înștiințarea din partea Consiliului, să expună în fața acestuia toate aspectele de fapt și de drept, precum și toate probele pe care se sprijină acuzațiile aduse referitor la legalitatea actelor atacate ale autorităţii contractante. Sancțiunile aplicabile unei conduite contrare sunt extreme, respectiv anularea contestaţiei, în contextul regulii de la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, și respingerea ca inadmisibile a motivelor noi de contestare şi/sau a noilor capete de cerere, formulate pe calea concluziilor scrise sau orale ori a precizărilor la contestație ulterior termenului legal de formulare a acesteia. În contextul acestei rigori la care contestatorul este supus în fața Consiliului, este evident că a fost asigurat și instrumentul legal la îndemâna persoanei care se considera vătămată, astfel încât aceasta să fie în măsură să respecte regulile regăsite la art. 10, art. 11 și art. 21 din Legea nr. 101/2016. Acest instrument nu este altul decât accesul la dosarul achiziţiei publice, solicitat în baza dispozițiilor art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, momentul în care acest tip de acces poate fi cerut („după comunicarea rezultatului procedurii de atribuire”) și termenul în care el trebuie asigurat („într-un termen care nu poate depăşi o zi lucrătoare de la data primirii cererii”), fiind evident stabilite în scopul asigurării posibilității persoanei care se considera vătămată de a înainta Consiliului, în termenele de contestare de la art. 8 din Legea nr. 101/2016 (7 zile, respectiv 10 zile), un act de investitură a organismului administrativ-jurisdicțional care să cuprindă toate elemente prevăzute la art. 10 din Legea nr. 101/2016 și care să facă posibilă evitarea aplicării sancțiunilor stabilite la art. 11 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. Astfel, nicăieri în cuprinsul legii nu se amintește că persoana vătămată își poate schimba motivarea contestației prin care s-a delimitat cadrul judecății, astfel încât Consiliul să analizeze alte motive sau motive suplimentare decât cele cu care a fost învestit în termenul legal de contestare. Din contră, potrivit art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 este inadmisibilă prezentarea unor noi motive de contestare și/sau formularea unor noi capete de cerere pe calea concluziilor scrise sau orale ori a precizărilor la contestație ulterior termenului legal de formulare a acesteia. Astfel fiind, Consiliul nu va analiza motivele noi, suplimentare celor din contestație, fiind inadmisibilă formularea lor pe această cale. Cât privește solicitarea contestatoarei de declarare câștigătoare a ofertei sale, Consiliul constată inadmisibilitatea cererii, evaluarea ofertelor, stabilirea admisibilității și conformității lor, respectiv a ofertei declarate câștigătoare fiind atributul exclusiv al autorității contractante, conform dispozițiilor art. 127 alin. (1) din HG nr. 395/2016. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în 32

§ 40

materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul urmează să admită, în parte, contestația depusă de .... ......... SA, să anuleze actele autorității contractante privind respingerea ofertei .... ......... SA, precum și comunicările privind rezultatul procedurii. În baza art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va obliga autoritatea contractantă ca, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin motivarea sa, în ceea ce privește oferta depusă de .... ......... SA, și să reia evaluarea acestei oferte. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca inadmisibile capetele de cerere privind obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei asocierii .... SRL - .... ......... SRL - .... 2000 SRL și de declarare câștigătoare a ofertei .... ......... SA. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge ca nefondată excepția tardivității contestației, invocată din oficiu și de .......... Admite, în parte, contestația depusă de .... ......... SA în contradictoriu cu .......... Anulează actele autorității contractante privind respingerea ofertei .... ......... SA, precum și comunicările privind rezultatul procedurii. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin motivarea sa, în ceea ce privește oferta depusă de .... ......... SA, și să reia evaluarea acestei oferte. Respinge ca inadmisibile capetele de cerere privind obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei asocierii .... SRL - .... ......... SRL - .... 2000 SRL și de declarare câștigătoare a ofertei .... ......... SA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ......... Pagina 33 din 34

§ 41

Redactată în 4 exemplare, conține 32 pagini. Redactată practicaua deciziei .... 34

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.