AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 63/2025

SKYVISTA INVEST SRL în contradictoriu cu COMPANIA NATIONALA DE INVESTITII SA

Decizia CNSC nr. 63/C1/4391 din 13.01.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 63/C1/4391 din 13.01.2025

Data din document
2025-01-13
Complet
C1

Obiectul procedurii

având ca obiect: „Pachet 25: Proiectare, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada execuției lucrărilor pentru obiectivul de investiție: Lot 2 - 9753 - Construire si dotare dispensar medical, sat Gologanu, str. Liliacului nr.2, comuna Gologanu, județul Vrancea”, s-a solicitat: 1. Anularea în parte a Raportului procedurii și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei depuse. 2. Anularea adreselor de comunicare a rezultatului procedurii către SKYVISTA INVEST SRL si către ofertantul desemnat câștigător (Asocierea Turvyk Investment Group-Audio Multimedia Group), precum și a oricăror acte subsecvente precum decizie de atribuire, contract de achiziție publică (dacă a fost încheiat etc.) 3. Anularea actelor procedurii anterioare, concomitente și/sau subsecvente comunicării rezultatului și raportului procedurii ce fundamentează adoptarea măsurilor privind declararea ofertei Asocierii Skyvista Invest SRL - Arhestia Concept SRL, drept neconformă,…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de SKYVISTA INVEST SRL în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 3 din 3
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

solicitam sa justificați cele 6 zile in plus, fata de durata solicitata in Caietul de sarcini”. Prin adresa înregistrată la CNI SA cu nr. 20079L/06.11.2024, contestatorul a răspuns, în termenul solicitat, precizând că, la un calcul sumar, în perioada menționată în ofertă, respectiv 01.11.2024 – 06.02.2025, rezultă o perioadă de 3 luni și 6 zile pentru durata de proiectare, fiind rezultatul unei erori materiale pe care ofertantul înțelege să o îndrepte, modificând durata de realizare a serviciilor de proiectare. Răspunsul contestatorului a fost considerat neconcludent de către comisia de evaluare, prin răspunsul transmis, acesta modificând elementele de conținut ale Graficului Gantt, în ceea ce privește durata etapei de proiectare, datelor de început și de terminare a activității de proiectare. Prin depunerea ofertei, ......... SRL, și-a însușit conținutul întregii documentații de atribuire, deci implicit și cerințele expres detaliate în cadrul documentației de atribuire referitoare la…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 63/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 81345Data înregistrării: 2024-12-18
ContestatorSKYVISTA INVEST SRLCUI 39729472
Autoritate contractantăCOMPANIA NATIONALA DE INVESTITII SA

2025_63_2024_Decizie_63.pdf, BO2025_63_2024_BO2025_63.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.198 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 63/C1/4391 Data: 13.01.2025 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 81345/18.12.2024 (comunicată prin e-mail, la data de 17.12.2024), formulată de SKYVISTA INVEST SRL, cu sediul în municipiul Focșani, str. Vîlcele, nr. 1, județul Vrancea, înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J39/618/2018, având cod unic de înregistrare RO3972472 reprezentată legal prin administrator și convențional prin avocat Andra Bălțatu, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, str. Mașina de Pâine nr. 14, bl. R29, sc. B, et. 7, ap. 76, Sector 2, împotriva raportului procedurii nr. raportului procedurii nr. 22041L din 11.12.2024 emis de către autoritatea contractantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în București, str. Povernei, nr. 1-3, sector 1, în cadrul procedurii simplificate online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect: „Pachet 25: Proiectare, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada execuției lucrărilor pentru obiectivul de investiție: Lot 2 - 9753 - Construire si dotare dispensar medical, sat Gologanu, str. Liliacului nr.2, comuna Gologanu, județul Vrancea”, s-a solicitat: 1. Anularea în parte a Raportului procedurii și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei depuse. 2. Anularea adreselor de comunicare a rezultatului procedurii către SKYVISTA INVEST SRL si către ofertantul desemnat câștigător (Asocierea Turvyk Investment Group-Audio Multimedia Group), precum și a oricăror acte subsecvente precum decizie de atribuire, contract de achiziție publică (dacă a fost încheiat etc.) 3. Anularea actelor procedurii anterioare, concomitente și/sau subsecvente comunicării rezultatului și raportului procedurii ce fundamentează adoptarea măsurilor privind declararea ofertei Asocierii Skyvista Invest SRL - Arhestia Concept SRL, drept neconformă, precum și reevaluarea ofertei depuse. Pagina 1 din 3

§ 2

4. Obligarea autorității contractante la continuarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei depuse de Asocierea Skyvista Invest SRL și emiterea unui nou raport/rezultat al procedurii, potrivit considerentelor Deciziei ce urmează a fi pronunțată, în cauză. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți,

§ 3

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de SKYVISTA INVEST SRL în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 3 din 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 32.487 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 63/C1/4391 Data: 13.01.2025 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 81345/18.12.2024 (comunicată prin e-mail, la data de 17.12.2024), formulată de ..... SRL, cu sediul în municipiul ........., ........., județul ........., înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. ........., având cod unic de înregistrare .... reprezentată legal prin administrator și convențional prin ........., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în ........., ..., împotriva raportului procedurii nr. raportului procedurii nr. 22041L din 11.12.2024 emis de către autoritatea contractantă ......... SA, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ........., ..., ........., în cadrul procedurii simplificate online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect: „Pachet 25: Proiectare, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada execuției lucrărilor pentru obiectivul de investiție: Lot 2 - 9753 - Construire si dotare dispensar medical, sat ..., str. ... nr.2, comuna .., județul .........”, s-a solicitat: 1. Anularea în parte a Raportului procedurii și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei depuse. 2. Anularea adreselor de comunicare a rezultatului procedurii către ...SRL si către ofertantul desemnat câștigător (Asocierea ...), precum și a oricăror acte subsecvente precum decizie de atribuire, contract de achiziție publică (dacă a fost încheiat etc.) 3. Anularea actelor procedurii anterioare, concomitente și/sau subsecvente comunicării rezultatului și raportului procedurii ce fundamentează adoptarea măsurilor privind declararea ofertei Asocierii ......... SRL - ...SRL, drept neconformă, precum și reevaluarea ofertei depuse. 4. Obligarea autorității contractante la continuarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei depuse de Asocierea ......... SRL și Pagina 1 din 21

§ 2

emiterea unui nou raport/rezultat al procedurii, potrivit considerentelor Deciziei ce urmează a fi pronunțată, în cauză. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Contestatorul precizează că, în procesul de evaluare a ofertelor, autoritatea contractantă a declarat admisibile, în faza de evaluare DUAE, toate ofertele depuse. De asemenea, în conformitate cu mențiunile procesului verbal nr. 20157L/06.11.2024, consideră că, în mod nefondat, autoritatea

§ 3

contractantă a declarat oferta sa inacceptabilă, în faza de evaluare a propunerilor tehnice. Arată că autoritatea contractantă a avut în vedere documentele depuse în faza de ofertare, precum și răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 19856L/01.11.2024, pe care aceasta l-a considerat în mod nejustificat neconcludent; unicul motiv (eronat, de altfel) pentru care a fost reținut de către autoritatea contractantă că oferta ar fi neconformă, ar fi acela că prin răspunsul la solicitarea de clarificări (adresa înregistrată la autoritate cu nr. 20079L/06.11.2024), s-ar fi modificat conținutul propunerii tehnice, or, această concluzie este nefondată și nelegală. Contestatorul precizează că, prin adresa nr. 19856L/01.11.2024, autoritatea contractantă i-a solicitat următoarele clarificări: „Analizând Graficul Gantt prezentat comisia de evaluare a constatat că durata de realizare a serviciilor de proiectare se desfășoară în perioada (01.11.2024- 06.02.2025) pe o durata de 3 luni si 6 zile. Vă solicităm să justificați, cele 6 zile în plus, față de durata solicitată în caietul de sarcini”, răspunsul la clarificări fiind următorul: „În primul rând menționăm că perioada necesară proiectării, precum și Graficul Gantt respectă prevederile CS, proiectarea fiind prevăzută pe o durată de 3 luni, în conformitate cu pct. 10 din Secțiunea I a CS. Împrejurarea că la un calcul sumar în perioada menționată în ofertă, respectiv 01.11.2024 - 06.02.2025, rezultă o perioadă de 3 luni și 6 zile pentru durata de proiectare, este rezultatul unei erori materiale pe care înțelegem să o îndreptăm, dovedind astfel fără niciun dubiu că oferta respectă toate prevederile caietului de sarcini. Mai mult, datele menționate în Graficul Gantt sunt date estimative, folosite doar pentru a simula perioada de proiectare, aspect ce rezultă din faptul că oferta este elaborată în conformitate cu caietul de sarcini, potrivit căruia durata de proiectare de 3 luni va începe în realitate de la data precizată în ordinul de începere a prestării serviciilor. Mai mult, în graficul anexat am actualizat aceste date calendaristice, fără a însemna că prin aceasta modificăm oferta întrucât, așa cum am arătat mai sus, ele sunt doar simulări pentru a dovedi capacitatea subscrisei de a presta serviciile în durata indicată de autoritate în caietul de sarcini. Depunem anexat prezentului Răspuns Graficul Gantt, din care rezultă următoarele: Durata de proiectare respectă cerința de 3 luni, conform caiet sarcini. Durata de execuție respectă cerința de 10 luni, conform caiet sarcini. În aceste condiții, așa cum ați observat, oferta este conformă și îndeplinește toate cerințele din documentația de atribuire. Subliniem că retransmiterea Graficului Gantt nu reprezintă o completare sau o modificare a ofertei inițial depuse, ci numai reactualizarea lui în vederea îndreptării erorii Pagina 3 din 21

§ 4

materiale și retransmiterea pentru deplină coerență în prezentarea și evaluarea ofertei.” Contestatorul arată că oferta sa a fost respinsă, ca inacceptabilă, în baza dispozițiilor art. 134 alin. (5) coroborat cu alin. (6) din HG nr. 395/2016, deoarece, răspunsul la clarificări ar fi fost neconcludent și, prin răspuns, s-ar fi modificat conținutul propunerii tehnice prin modificarea duratei numărului de zile și datelor de „start” din Graficul Gantt pentru serviciile de proiectare, în opinia sa, concluzia autorității contractante fiind eronată.

§ 5

În continuare, contestatorul face trimitere la art. 9.5. din Caietul de sarcini, arătând că, în documentația de atribuire, autoritatea contractantă a stabilit termenele pe luni, nu pe zile. Menționează că, în oferta tehnică depusă inițial, a depus Graficul Gantt ce viza perioada 01.11.2024 - 02.12.2025 pentru proiectare și execuție. Consideră că și în această versiune a Graficului Gantt, oferta respecta cerințele caietului de sarcini, respectiv, alocarea unui număr total de 13 luni din care 3 luni pentru proiectare și 10 luni pentru execuție. De asemenea, subliniază că, prin răspunsul la solicitarea de clarificări, a îndreptat o eroare materială, în sensul că, în Graficul Gantt inițial s-a prevăzut ca dată de raportare pentru început 01.11.2024, însă în realitate data avută în vedere a fost 07.11.2024, dovedindu-se astfel, respectarea cerinței, respectiv încadrarea în plafonul de 13 luni prevăzut de autoritate. Subliniază, totodată, faptul că răspunsul la solicitarea de clarificări nu reprezintă modificarea ofertei depuse, făcând trimitere la prevederile art. 134 alin. (7) - (8) din HG nr. 395/2016. Consideră că, în speță, autoritatea contractantă avea două obligații esențiale: a) să analizeze dacă respectiva abatere/omisiune se încadrează în sfera abaterilor tehnice minore și b) să facă dovada că a analizat acest aspect. Însă, niciuna dintre aceste obligații nu este îndeplinită, autoritatea contractantă mărginindu-se numai să declare oferta neconformă. Arată că, în evaluarea ofertei depuse, autoritatea contractantă a folosit drept criteriu de evaluare numărul de zile, deși, în caietul de sarcini face referire, exclusiv, la perioade exprimate în luni, prin urmare, decizia de respingere a ofertei este complet în afara legii, în condițiile în care, autoritatea nu a indicat nici măcar care este cerința pretins nerespectată. Apreciază că modificarea Graficului Gantt este una insignifiant de mică și fără impact în privința executării contractului sau a evaluării ofertelor, fiind permisă de art. 134 din HG nr. 395/2016. Contestatorul solicită accesul la dosarul cauzei. Prin punctul de vedere nr. 68089/23.12.2024, înregistrat la CNSC sub nr. 82545/23.12.2024, autoritatea contractantă solicită Consiliului, respingerea, ca nefondată, a contestației. Preliminar, autoritatea contractantă face o scurtă expunere a situației de fapt. Consideră că susținerile contestatorului referitoare la presupusa respingere, în mod nelegal, a ofertei sale sunt nefondate, decizia Pagina 5 din 21

§ 6

comisiei de evaluare fiind în deplină concordanță cu prevederile documentației de atribuire, astfel cum reiese din secțiunea 1 a caietului de sarcini. Arată că, prin răspunsul transmis, asocierea contestatoare a înaintat un nou grafic Gantt, invocând existența unei erori materiale: „împrejurarea că la un calcul sumar în perioada menționată de subscrisa în ofertă, respectiv 01.11.2024 - 06.02.2025, rezultă o perioadă de 3 luni și 6 zile pentru durata de proiectare este rezultatul unei erori

§ 7

materiale pe care înțelegem să o îndreptăm, dovedind astfel fără niciun dubiu că oferta subscrisei respectă toate prevederile caietului de sarcini”. Mai mult, consideră că, prin răspunsul formulat, ofertantul însuși, a încercat să își disculpe propria eroare, anticipând rezoluția comisiei de evaluare: „(...) subliniem că retransmiterea Graficului Gantt nu reprezintă o completare sau o modificare a ofertei inițial depuse, ci numai reactualizarea lui în vederea îndreptării erorii materiale și retransmiterea pentru deplină coerență în prezentarea și evaluarea ofertei”. În opinia autorității contractante, conduita ofertantului relevă, în mod clar, intenția restabilirii situației prin posibilitatea acordării de către comisia de evaluare a unui nou termen de depunere a ofertei, contrar normelor care guvernează achizițiile publice. De asemenea, arată că, modificarea duratei de realizare a contractului a fost confirmată de către asocierea contestatoare care, prin răspunsul la solicitarea de clarificări, a precizat: „(...) mai mult, în graficul anexat am actualizat aceste date calendaristice, fără a însemna că prin aceasta modificăm oferta întrucât, așa cum am arătat mai sus, ele sunt doar simulări pentru a dovedi capacitatea subscrisei de a presta serviciile în durata indicată de autoritate în caietul de sarcini”. Astfel, menționează că, prin răspunsul la solicitarea de clarificări, ofertantul a atașat un grafic de execuție cu reprezentarea activităților conform cerinței din caietul de sarcini; din analiza documentului prezentat, comisia de evaluare a constatat că ofertantul a prezentat un grafic de execuție modificat față de cel care pe l-a prezentat în oferta tehnică. Modificarea graficului prezentat în oferta inițială cu unul diferit prezentat prin răspuns, conduce la modificarea ofertei tehnice. Analizând Graficul Gantt prezentat, comisia de evaluare a constatat că durata de realizare a serviciilor de proiectare se desfășoară în perioada (01.11.2024- 06.02.2025), pe o durată de 3 luni și 6 zile, motiv pentru care i s-a solicitat ofertantului să justifice cele 6 zile în plus, față de durata solicitată în caietul de sarcini. Ofertantul a răspuns prin adresa FN înregistrată la autoritate cu nr. 20079L/06.11.2024, precizând că, la un calcul sumar, în perioada menționată de ofertant în ofertă, respectiv 01.11.2024 - 06.02.2025, rezultă o perioadă de 3 luni și 6 zile pentru durata de proiectare, fiind rezultatul unei erori materiale pe care acesta înțelege să o îndrepte, modificând durata de realizare a serviciilor de proiectare. Autoritatea contractantă consideră că, prin răspunsul la solicitarea de clarificări, în mod evident, ofertantul și-a modificat graficul de tip Gantt, astfel încât, susținerea acestuia, potrivit căreia „în speță, menționarea datei eronate este în mod evident un viciu de formă, rezultând indubitabil din restul informațiilor din ofertă că perioada de Pagina 7 din 21

§ 8

proiectare ofertată este de 3 luni, iar perioada de execuție ofertată este de 10 luni”, nu poate fi reținută în această situație. În ipoteza acceptării unei astfel de modificări a propunerii tehnice, autoritatea contractantă precizează că ar fi creat un avantaj evident în favoarea contestatorului, cu încălcarea prevederilor art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, avantaj constând în ignorarea prevederilor art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016.

§ 9

Prin adresa nr. 1942/SJA/20.12.2024 – 68089/23.12.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 82537/ 23.12.2024, autoritatea contractantă transmite dosarul achiziției publice. La solicitarea sa, contestatorul a studiat dosarul cauzei la sediul Consiliului, fără a depune concluzii scrise. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 82313/23.12.2024, ......... SRL depune, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 210881664/1 din 20.12.2024, eliberată de CEC Bank – Sucursala Victoria , în cuantum de 78.497,45 lei. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: ......... SA, în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect: „Pachet 25: Proiectare, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada execuției lucrărilor pentru obiectivul de investiție: Lot 2 - 9753 - Construire si dotare dispensar medical, sat .., str. ... nr.2, comuna ..., județul .........”, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând, pe SEAP, anunțul de participare simplificat nr. .../04.06.2024, conform căruia valoarea estimată a procedurii este 8.817.157,35 lei fără TVA. Conform cap. II.2.5) din anunț, criteriul de atribuire al contractului este „cel mai bun raport calitate-preț”. Din analiza contestației formulate de ...SRL se reține că acesta este nemulțumit de respingerea ofertei sale, ca neconformă, deoarece nu au fost respectate cerințele documentației de atribuire privind graficul Gantt, iar, în urma solicitărilor de clarificări adresate de autoritatea contractantă, clarificările/completările transmise nu sunt concludente, contestatorul modificându-și propunerea tehnică, motiv pentru care, Consiliul va analiza această critică prin raportare atât la cerințele documentației de atribuire cât și la legislația specifică în materie. Astfel, în ceea ce privește Graficul Gantt, se reține că această cerință este stipulată în Caietul de sarcini, unde, la pag. 23, cap. 10 DURATA SERVICIILOR DE PROIECTARE ȘI EXECUȚIE, este înscris: Durata de proiectare - 3 luni ; Durata de execuție - 10 luni, Iar, la cap. 11, la pag. 24, MODUL DE PREZENTARE AL PROPUNERII TEHNICE, se stipulează, în mod expres: „Cerința 5 Durata activităților corelată cu termenul maxim impus prin caietul de sarcini - Grafic Gantt; Planul de lucru (grafic tip GANTT) se va realiza utilizând un software de planificare a timpului, cu evidențierea drumului critic. Pe acest grafic se vor evidenția următoarele: durata de execuție a activităților cuprinse în centrele de cost, astfel cum sunt prezentate în Pagina 9 din 21

§ 10

secțiunea 2 a caietului de sarcini, data de început și data de terminare a activității, personalul implicat în execuția contractului.”. Graficul Gantt este o metodă des întâlnită în managementul proiectelor/lucrărilor, aceasta se prezintă sub forma unei diagrame cu bare orizontale care ilustrează activitățile dintr-un anumit proiect, desfășurate în timp, indicând perioada de începere și de finalizare, precum și durata acestor activități. Graficul Gantt reprezintă în esență un calendar al activităților/subactivităților și sarcinilor, corelate logic și tehnologic, și procesul prin care se stabilesc etapele proiectului și ordinea

§ 11

de execuție a acestora ce urmează să fie implementate într-un proiect/lucrare și orizontului de timp estimat pentru îndeplinirea sarcinilor. Din analiza cerințelor documentației de atribuire mai sus menționate, rezultă că autoritatea contractantă, ținând cont de specificul/ complexitatea activității ce urmează a se executa, precum și de termenul de execuție impus (13 luni, din care 3 luni pentru proiectare și 10 luni pentru execuție) a solicitat, în mod expres, ca graficul GANTT, elaborat de ofertanți, să cuprindă activitățile principale și secundare, astfel cum sunt descrise în caietul de sarcini cu detalierea principalelor resurse utilizate. Solicitarea introducerii în cadrul graficului Gantt a acestor informații (activități principale/secundare) împreună cu alocarea specifică a resurselor umane materiale utilaje, dotări, facilități de producție, etc.) are scopul de a oferi autorității contractante posibilitatea de a verifica dacă termenul de realizare propus este realist, iar, în execuția contractului ,se vor respecta normele legale de muncă și normele de execuție a lucrărilor, astfel încât, rezultatul procedurii de atribuire să nu fie viciat prin includerea unor informații eronate sau care nu corespund cu realitatea și care în final să conducă, fie la nerespectarea termenului de 13 luni solicitat, fie la nerespectarea specificaților tehnice impuse. Conținutul documentației de atribuire, așa cum aceasta este întocmită de autoritatea contractantă, este obligatoriu atât pentru operatorii economici participanți la procedură care au obligația de a-și elabora ofertele în conformitate cu prevederile acesteia (art. 123 din HG nr. 395/2016), cât și pentru autoritatea contractantă, aceasta fiind obligată ca, în desfășurarea procedurii de achiziție publică să respecte atât dispozițiile legale aplicabile în acest domeniu, cât și prevederile propriei documentații de atribuire care stabilește regulile ce trebuie respectate de ambele părți în derularea procesului competitiv. Modul de elaborare a propunerii tehnice nu a fost contestat de participanții la procedură, iar, prin depunerea ofertelor pentru procedura în cauză, operatorii economici au acceptat condițiile impuse de autoritatea contractantă. Nemodificată, anterior datei limită de depunere a ofertelor, documentația de atribuire (inclusiv caietul de sarcini) este obligatorie, atât pentru autoritate, cât și pentru ofertanți care trebuie să o respecte întocmai. Analizând propunerea tehnică a contestatorului, inclusiv, răspunsul la solicitarea de clarificări adresată de comisia de evaluare, Consiliul constată că acesta a modificat, prin răspunsul la clarificările adresate de comisia de evaluare, graficul Gantt depus inițial, în ceea ce privește durata etapei de proiectare, dar și a datelor de început și de terminare a activității. Pagina 11 din 21

§ 12

Contrar termenului de 3 luni, menționat în cadrul documentației de atribuire, contestatorul a ofertat un termen de 3 luni și 6 zile, motiv pentru care, prin adresa nr. 19856L/01.11.2024, comisia de evaluare a solicitat asocierii ......... SRL - ...SRL clarificări asupra graficului Gantt prezentat, după cum urmează: „Analizând Graficul Gantt prezentat comisia de evaluare a constatat ca durata de realizare a serviciilor de proiectare se desfășoară in perioada (01.11.2024- 06.02.2025) pe o durata de 3 luni si 6 zile. Va

§ 13

solicitam sa justificați cele 6 zile in plus, fata de durata solicitata in Caietul de sarcini”. Prin adresa înregistrată la CNI SA cu nr. 20079L/06.11.2024, contestatorul a răspuns, în termenul solicitat, precizând că, la un calcul sumar, în perioada menționată în ofertă, respectiv 01.11.2024 – 06.02.2025, rezultă o perioadă de 3 luni și 6 zile pentru durata de proiectare, fiind rezultatul unei erori materiale pe care ofertantul înțelege să o îndrepte, modificând durata de realizare a serviciilor de proiectare. Răspunsul contestatorului a fost considerat neconcludent de către comisia de evaluare, prin răspunsul transmis, acesta modificând elementele de conținut ale Graficului Gantt, în ceea ce privește durata etapei de proiectare, datelor de început și de terminare a activității de proiectare. Prin depunerea ofertei, ......... SRL, și-a însușit conținutul întregii documentații de atribuire, deci implicit și cerințele expres detaliate în cadrul documentației de atribuire referitoare la structura propunerii tehnice, respectiv, prezentarea graficului Gantt după structura descrisă în caietul de sarcini. Riscul întocmirii ofertei în sarcina operatorului economic, acesta neputând să își invoce propria culpă ca motiv al întocmirii neconforme a ofertei potrivit principiului „nemo auditur propriam turpitudinem allegans”, fiind incidente prevederile art. 133 alin. (2) din HG nr. 395/2016, potrivit cărora, propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor prevăzute în cadrul documentației de atribuire; oferta care nu satisface cerințele caietului de sarcini este considerată o ofertă neconformă, iar comisia de evaluare are obligația de a respinge ofertele neconforme (art. 137 alin. (1) din hotărâre). Consiliul reține faptul că operatorii economici, în elaborarea ofertei tehnice trebuie să țină cont de toate cerințele exprese ale documentației de atribuire, astfel încât, nu pot propune un grafic GANTT incomplet sau cu alt termen de prestare a serviciilor de proiectare, decât cel solicitat, doar în baza unor simple decizii comerciale, în încercarea de fi declarate ca și câștigătoare a ofertelor prin vicierea rezultatului. În cauza C 131/16, CJUE s-a pronunțat astfel: „Or, în conformitate cu jurisprudența citată la punctul 29 din prezenta hotărâre, o solicitare adresată de autoritatea contractantă unui ofertant de a furniza declarațiile și documentele necesare nu poate avea, în principiu, alt obiect decât clarificarea ofertei acestuia din urmă sau îndreptarea unei erori vădite care viciază oferta menționată. Prin urmare, ea nu îi poate permite cu titlu general unui ofertant să furnizeze declarațiile și documentele a căror comunicare era impusă prin caietul de sarcini și care nu au fost comunicate în termenul stabilit pentru depunerea ofertelor. Conform jurisprudenței menționate la punctul 31 Pagina 13 din 21

§ 14

din prezenta hotărâre, ea nu poate nici să aibă ca rezultat depunerea de către un ofertant a unor documente care cuprind modificări de așa natură încât constituie, în realitate, o nouă ofertă”. În aceste condiții, comisia de evaluare nu avea dreptul să accepte din partea acestui ofertant modificarea graficului Gantt depus în propunerea sa tehnică inițială, având în vedere că un astfel de demers ar fi constituit un avantaj evident în favoarea acestuia, cu încălcarea prevederilor art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, care interzic determinarea apariției unui avantaj, ca urmare a solicitării unor

§ 15

clarificări, în speță, transformarea unei oferte neelaborată corespunzător documentației de atribuire (sancționată de legiuitor cu respingerea ca neconformă), într-una conformă. Prin urmare, în acord atât cu dispozițiile legale amintite, cât și cu cele ale documentației de atribuire, autoritatea contractantă este obligată să analizeze conformitatea tuturor ofertelor prezentate, cu respectarea principiului tratamentului egal consacrat de prevederile art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, raportat la toți operatorii economici participanți la procedura în cauză. În cauza C-523/16, CJUE s-a pronunțat astfel: „Astfel, Curtea a statuat printre altele că o solicitare de clarificare nu poate suplini lipsa unui înscris sau a unei informații a căror comunicare era impusă de documentele achiziției, autoritatea contractantă fiind obligată să respecte cu strictețe criteriile stabilite chiar de ea (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C- 336/12, EU:C:2013:647, punctul 40, precum și Hotărârea din 11 mai 2017, Archus și Gama, C- 131/16, EU:C:2017:358, punctul 33)” . Este adevărat că procedura de achiziție publică este reglementată de norma din domeniul dreptului public care se desfășoară sub autoritatea principiului priorității interesului public, însă, în etapa de evaluare, autoritatea contractantă nu poate să respecte doar acest principiu și să încalce celelalte principii, expres reglementate de prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, în special, principiul nediscriminării, tratamentului egal și transparenței. Mai mult, contestatorul a ales, prin propria manifestare de voință, să răspundă în termen la aceste solicitări de clarificări, ceea ce implică o acceptare a lor și oferind astfel posibilitatea autorității contractante de a verifica concludența răspunsurilor. Prin urmare, în acord atât cu dispozițiile legale amintite, cât și cu cele ale documentației de atribuire, autoritatea contractantă avea obligația să analizeze conformitatea tuturor ofertelor prezentate, cu respectarea principiului tratamentului Pagina 15 din 21

§ 16

egal consacrat de prevederile art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, raportat la toți operatorii economici participanți la procedura în cauză. În cadrul Hotărârii din 10 octombrie 2013, CJUE s-a pronunțat în cauza C-336/12 astfel: „31 Principiul egalității de tratament și obligația de transparență se opun oricărei negocieri între autoritatea contractantă și un ofertant în cadrul unei proceduri de atribuire a unor contracte de achiziții publice, ceea ce implică faptul că, în principiu, o ofertă nu poate fi modificată

§ 17

după depunerea sa nici la inițiativa autorității contractante, nici la cea a ofertantului. În consecință, autoritatea contractantă nu poate solicita lămuriri unui ofertant a cărui ofertă apreciază că este imprecisă sau neconformă cu specificațiile tehnice din caietul de sarcini (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 martie 2012, SAG ELV Slovensko și alții, C 599/10, punctele 36 și 37). 32 Curtea a precizat însă că articolul 2 din Directiva 2004/18 nu se opune ca datele referitoare la ofertă să poată fi corectate sau completate punctual, în special întrucât necesită în mod vădit o simplă clarificare sau pentru a înlătura erori materiale evidente (Hotărârea SAG ELV Slovensko și alții, citată anterior, punctul 40). 33 Curtea a formulat în această hotărâre anumite cerințe care delimitează această posibilitate de a solicita în scris ofertanților o clarificare a ofertei lor. 34 Mai întâi, o cerere de clarificare a unei oferte, care poate interveni numai după ce autoritatea contractantă a luat cunoștință de ansamblul ofertelor, trebuie, în principiu, adresată în mod echivalent tuturor ofertanților care se află în aceeași situație (a se vedea în acest sens Hotărârea SAG ELV Slovensko și alții, citată anterior, punctele 42 și 43). 35 În continuare, cererea trebuie să privească toate punctele ofertei care impun o clarificare (a se vedea în acest sens Hotărârea SAG ELV Slovensko și alții, citată anterior, punctul 44). 36 În plus, această cerere nu poate conduce la prezentarea de către un anumit ofertant a ceea ce în realitate ar fi o nouă ofertă (a se vedea în acest sens Hotărârea SAG ELV Slovensko și alții, citată anterior, punctul 40). 37 În sfârșit, în general, în cadrul exercitării puterii de apreciere de care dispune în ceea ce privește posibilitatea de a solicita candidaților să își clarifice oferta, autoritatea contractantă trebuie să trateze candidații în mod egal și loial, astfel încât să nu se poată considera, la finalizarea procedurii de selecție a ofertelor și în raport cu rezultatul acesteia, că solicitarea de clarificare a favorizat sau a defavorizat nejustificat candidatul sau candidații cărora le a fost adresată (Hotărârea SAG ELV Slovensko și alții, citată anterior, punctul 41)”. În cauza C 42/13 CJUE la considerentele 42 - 44 a reținut că: „42. Or, Curtea a hotărât deja că unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le-a stabilit, astfel încât aceasta ar avea obligația să excludă de la o achiziție un operator economic care nu a comunicat un înscris sau o informație a cărei prezentare era impusă în documentele acestei achiziții sub sancțiunea excluderii (a se vedea în acest sens Hotărârea Manova, C 336/12, EU:C:2013:647, punctul 40). Pagina 17 din 21

§ 18

43. Această obligație strictă ce revine autorităților contractante derivă din principiul egalității de tratament și din obligația de transparență care decurge de aici, cărora le sunt supuse autoritățile contractante, în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18. 44. Astfel, pe de o parte, principiul egalității de tratament impune ca ofertanții să dispună de aceleași șanse în formularea ofertelor lor și implică, așadar, ca aceste oferte să fie supuse acelorași condiții pentru toți ofertanții. Pe de altă parte, obligația de transparență are ca scop să garanteze absența riscului de favoritism și de arbitrar din partea

§ 19

autorității contractante. Aceasta implică formularea tuturor condițiilor și modalităților procedurii de atribuire în mod clar, precis și neechivoc în anunțul de participare sau în caietul de sarcini, astfel încât, în primul rând, să permită tuturor ofertanților informați în mod rezonabil și obișnuit de diligenți să le înțeleagă conținutul exact și să le interpreteze în același mod și, în al doilea rând, să permită autorității contractante să verifice efectiv dacă ofertele prezentate de ofertanți corespund criteriilor care guvernează contractul în cauză”. Prin urmare, în acord atât cu dispozițiile legale amintite, cât și cu cele ale documentației de atribuire, Consiliul constată că autoritatea contractantă a analizat conformitatea ofertei desemnate câștigătoare, cu respectarea principiului tratamentului egal, consacrat de prevederile art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, raportat la toți potențialii participanți la procedura în cauză. Față de cele mai sus menționate, Consiliul reține că autoritatea contractantă a constatat, în mod corect, față de oferta contestatorului, incidența prevederilor art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016, potrivit cărora: „În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări și, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispozițiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/ completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă”, deoarece, acesta a modificat Graficului Gantt, în sensul în care, pe calea răspunsului la solicitările de clarificări ale comisiei de evaluare, a redus perioada de timp destinată prestării serviciilor de proiectare care fac obiectul contractului în analiză. Raportat la cele evocate și ținând seama că printre atribuțiile comisiei de evaluare sunt și cele de verificare a conformității propunerilor tehnice ale ofertanților cu prevederile documentației de atribuire, elaborarea solicitărilor de clarificări și/sau completări necesare în vederea evaluării ofertelor și de stabilire a ofertelor inacceptabile și/sau neconforme, precum și a motivelor care stau la baza încadrării acestora în fiecare din aceste categorii, așa cum este prevăzut la art. 127 alin. (1) lit. f), i) și j) din HG nr. 395/2016, Consiliul constată că această verificare s-a făcut, în cazul ofertei contestatorului, cu rigurozitatea impusă de legislația în domeniu și, pe cale de consecință, criticile acestuia privind nelegalitatea evaluării propriei sale oferte sunt nefondate, urmând să fie respinse. Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu ......... SA. Pagina 19 din 21

§ 20

Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu ......... SA.

§ 21

Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ......... PREȘEDINTE ......... Consilier de soluționare ......... Redactat practicaua deciziei .... Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 12 (douăsprezece) pagini Pagina 21 din 21

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.