Decizie 11/2025
Decizie CNSC2025_11_2024_Decizie_11.pdf, BO2025_11_2024_BO2025_11.pdf
Document CNSC
SKYLINE ENGINEERING SRL în contradictoriu cu JUDEȚUL CLUJ (CONSILIUL JUDEȚEAN)
Decizia CNSC nr. 11/C3/3812 din 08.01.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect Execuție lucrări de reabilitare energetică pentru Corpul A de clădire al Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca în cadrul proiectului „Reabilitarea energetică pentru corpul A de clădire al Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca”, cod CPV 45321000-3 – Lucrări de izolare termică (Rev. 2), anunț de participare nr. CN1071685/02.08.2024, s-a solicitat Consiliului: I. să dispună anularea comunicării rezultatului procedurii, anularea raportului procedurii nr. 43408/23.10.2024 și a proceselor verbale de evaluare, în ceea ce privește decizia autorității contractante de a declara inacceptabilă oferta Asocierii SKYLINE ENGINEERING SRL – ADDCONCEPT SRL; II. să dispună anularea raportului procedurii nr. 43408/23.10.2024, în ceea ce privește decizia autorității contractante de a anula procedura de atribuire; Pagina 1 din 30Verifică pasajul în context →
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de SKYLINE ENGINEERING SRL, în calitate de lider al Asocierii SKYLINE ENGINEERING SRL – ADDCONCEPT SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă JUDEȚUL CLUJ. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare Bogdan-Marius BOGHIU PREȘEDINTE Eduard-Marcel BADEA Consilier de soluționare Eugen-Dorel-Ștefan COJOACĂ Redactat practicaua deciziei Corina-Nicoleta TRITOIU Pagina 29 din 30Verifică pasajul în context →
Consiliul reține că autoritatea contractantă a transmis către ofertantul în cauză adresa nr. 43411/23.10.2024, de comunicare a rezultatului procedurii, în cuprinsul căreia a precizat că „Prin prezenta, vă facem cunoscut faptul că, a fost finalizată evaluarea ofertelor prezentate la licitatia deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică având ca obiect: „Execuţie lucrări de reabilitare energetică pentru Corpul A de clădire al Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca în cadrul proiectului "Reabilitarea energetică pentru corpul A de clădire al Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca". La prezenta procedură de atribuire, oferta dumneavoastră a fost calificată drept inaccepabilă și a fost respinsă, în baza dispoziţiilor art.134, alin (5) din HG. nr. 395/2016: (5): "în cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participa…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_11_2024_Decizie_11.pdf, BO2025_11_2024_BO2025_11.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 11/C3/3812 Data: 08.01.2025 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 69643/30.10.2024, formulată de SKYLINE ENGINEERING SRL, în calitate de lider al Asocierii SKYLINE ENGINEERING SRL – ADDCONCEPT SRL, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, str. Buftea nr. 1, bir. 2, județul Cluj, înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J12/2885/2012, având cod unic de înregistrare 30835569, reprezentată legal de Stoica Doru Mugurel și convențional de SCA Basarab, Todor, Tămâian, cu sediul ales în vederea comunicării actelor de procedură în municipiul Cluj-Napoca, str. Haiducului nr. 6, județul Cluj, împotriva raportului procedurii nr. 43408/23.10.2024, a tuturor actelor premergătoare și subsecvente acestuia și a comunicării rezultatului procedurii din 23.10.2024, documente emise de către JUDEȚUL CLUJ, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, Calea Dorobanților nr. 106, județul Cluj, în cadrul procedurii licitație deschisă, derulată online, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Execuție lucrări de reabilitare energetică pentru Corpul A de clădire al Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca în cadrul proiectului „Reabilitarea energetică pentru corpul A de clădire al Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca”, cod CPV 45321000-3 – Lucrări de izolare termică (Rev. 2), anunț de participare nr. CN1071685/02.08.2024, s-a solicitat Consiliului: I. să dispună anularea comunicării rezultatului procedurii, anularea raportului procedurii nr. 43408/23.10.2024 și a proceselor verbale de evaluare, în ceea ce privește decizia autorității contractante de a declara inacceptabilă oferta Asocierii SKYLINE ENGINEERING SRL – ADDCONCEPT SRL; II. să dispună anularea raportului procedurii nr. 43408/23.10.2024, în ceea ce privește decizia autorității contractante de a anula procedura de atribuire; Pagina 1 din 30
III. să dispună obligarea autorității contractante la: - reluarea procedurii de atribuire, prin reevaluarea ofertei depuse de Asocierea SKYLINE ENGINEERING SRL – ADDCONCEPT SRL, cu luarea în considerare a motivelor prezentate în prezenta contestație și potrivit legislației aplicabile; - stabilirea și comunicarea unui nou rezultat al procedurii, prin emiterea unui nou raport al procedurii, în conformitate cu prevederile documentației de atribuire și cu respectarea deciziei CNSC ce se va pronunța în soluționarea prezentei contestații;
IV. să dispună obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de formularea prezentei contestații. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: SKYLINE ENGINEERING SRL, în calitate de lider al Asocierii SKYLINE ENGINEERING SRL – ADDCONCEPT SRL, formulează contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 69643/30.10.2024,
împotriva raportului
procedurii
nr. 43408/23.10.2024, a tuturor actelor premergătoare și subsecvente acestuia și a comunicării rezultatului procedurii din 23.10.2024, documente emise de către JUDEȚUL CLUJ, solicitând cele redate în partea introductivă. I. În fapt, contestatorul face următoarele precizări: A. În cadrul procedurii de atribuire în cauză, au fost depuse două oferte, de către Asocierea MXM NORDCONS SRL – WELL PLAST SRL – TOTAL NSA AG CONSTRUCT SRL și de către Asocierea SKYLINE ENGINEERING SRL – ADDCONCEPT SRL. În etapa de evaluare a propunerilor tehnice, autoritatea contractantă a solicitat clarificări ambilor ofertanți. Asocierii al cărei lider este i-au fost transmise, în acest sens, adresele nr. 39434/26.09.2024 și nr. 41264/07.10.2024, pentru care au fost formulate răspunsuri în termen. În urma evaluării răspunsurilor la solicitările de clarificări și a propunerilor tehnice, ambele oferte au fost respinse astfel: oferta contestatorului, ca inacceptabilă, pe motiv că răspunsurile au fost neconcludente, iar oferta celuilalt participant, ca neconformă, întrucât nu a îndeplinit în totalitate cerințele caietului de sarcini. Drept urmare, autoritatea contractantă a decis anularea procedurii de atribuire. În aprecierea sa, decizia autorității contractante, de a-i declara oferta inacceptabilă (și, consecutiv, de a anula procedura) este una eronată. B. În justificarea interesului în promovarea contestației, invocă prevederile art. 4 alin. (1), raportat la art. 3 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 101/2016, coroborat cu art. 32 alin. (1) și art. 33 C.pr.civ.. De asemenea, consideră că sunt incidente și dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. C. Prin raportare la prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, la valoarea estimată a procedurii de atribuire și la data recepționării raportului procedurii, precizează că a formulat în termen contestația. De asemenea, menționează că, în conformitate cu dispozițiile art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, va constitui cauțiunea aferentă contestației formulate. Pagina 3 din 30
II. În încadrarea stării de fapt în temeiul de drept, petentul reclamă următoarele: - Nelegalitatea declarării ofertei sale ca fiind inacceptabilă. În acest sens, redă prevederile caietului de sarcini, cap. 9, pct. II. Graficul de eșalonare calendaristică Gantt, și arată că, prin solicitarea de clarificări nr. 39434/26.09.2024, la pct. 2, autoritatea contractantă i-a cerut: «Având în vedere:
• Cerința caietului de sarcini conform căreia, la cap. 9, pag. 10, Prezentarea Propunerii Tehnice, Autoritatea Contractantă impune 2 puncte de referință, respectiv: PUNCTUL DE REFERINȚĂ. nr. 1 - va fi realizat în termen de maxim 7 luni calendaristice de la Data de începere (inclusiv ziua Datei de începere) și presupune finalizarea tuturor lucrărilor de construcții și instalații interioare precum și înlocuirea tâmplăriei, aferente etajului IX ... • Din propunerea tehnică înaintată de către dumneavoastră, rezultă respectarea celor două puncte de referință impuse prin documentația de atribuire, însă raportat la punctul de referință nr. 3 (ales de către ofertant) îl definiți ca fiind următorul: ”Punct de referință nr. 3 – în termen de 3 luni de la data de începere se finalizează toate lucrările aferente etajului IX”. Luând în considerare cele de mai sus, vă solicităm să clarificați inadvertența în ceea ce privește suprapunerea parțială a celor două puncte de referință.”». Prin răspunsul la această solicitare susține că a comunicat următoarele: „Așa cum am evidențiat și în Graficul Gantt depus, după primirea ordinului de începere a lucrărilor vom monta schela exterioară pe întreaga fațadă și vom executa lucrări de demontări tâmplării, respectiv termosistem în paralel, în două locații concomitent, odată începând de la parter în sus și totodată începând de la etajul 9 în jos. În acest fel în primele 3 luni de la data de începere (adică în punctul de referință nr. 3 ales de noi), vom finaliza lucrările aferente etajului IX și vom asigura amorsarea cheltuielilor cu schela lucrând în două puncte distincte. Totodată, am arătat că în situațiile critice în zona etajului IX pe timpul lucrărilor vom asigura încălzirea spațiilor cu aerotherme pe sistem de organizare de șantier.”. Ca urmare, mai menționează, organizatoarea procedurii a revenit cu o nouă solicitare de clarificări (adresa nr. 41264/07.10.2024), prin care i-a cerut: „Luând în considerare răspunsul dumneavoastră din adresa nr. 39434/26.09.2024 și ținând cont de cerința autorității contractante privind obligativitatea prezentării a 3 puncte de referință în vederea monitorizării și evaluării lucrărilor din cadrul contractului, vă solicităm să clarificați diferențele între punctul de referință nr. 3 propus și punctele de referință nr. 1 și 2 impuse de Autoritatea Contractantă”. Prin răspunsul oferit acestei solicitări, susține că a comunicat autorității contractante faptul că, având în vedere perioada de desfășurare a lucrărilor, conform grafic 01.10.2024 – 30.09.2025, a considerat că aceasta este varianta optimă de împărțire pe etape a lucrărilor pentru respectarea cerinței principale: „activitatea medicală Pagina 5 din 30
trebuie să se desfășoare în condiții de normalitate, fără ca aceasta să fie perturbată de activitatea proiectului” și pentru respectarea punctelor de referință impuse prin documentația de atribuire. Astfel, afirmă că arătat că punctul de referință ales, cu nr. 3, se suprapune doar parțial cu punctele de referință impuse prin documentație, cum corect a sesizat autoritatea contractantă, dar are în plus finalizarea integrală a lucrărilor la etajul IX – interior și exterior, conform graficului depus.
De asemenea, specifică și că a ales acest punct de referință cu luarea în considerare a faptului că etajul IX are destinația de bloc operator (sală de operații și săli sterilizare), foarte importantă pentru desfășurarea activităților spitalicești. Cu toate acestea, reiterează contestatorul, oferta i-a fost respinsă ca inacceptabilă, autoritatea contractantă motivându-și decizia astfel: „având în vedere că cele două puncte de referință impuse de Autoritatea Contractantă cuprind activități distincte prin care se asigură monitorizarea și evaluarea evoluției lucrărilor, nu s-au putut identifica activități distincte incluse în punctul de referință 3 propus de ofertant, altele față de punctele de referință 1 și 2 impuse”. Considerând că răspunsurile sale la solicitările de clarificări au fost concludente și că informațiile furnizate prin acestea sunt complete și corecte și dovedesc îndeplinirea cerințelor caietului de sarcini, declară că respingerea ofertei sale și, ulterior, anularea procedurii de atribuire reprezintă măsuri abuzive adoptate de organizatoare. Pentru a demonstra că oferta sa nu prezintă niciun motiv de neconformitate, contestatorul precizează că, astfel cum reiese din conținutul caietului de sarcini, ofertanților li s-a solicitat să propună în Graficul Gantt, pe lângă cele 2 puncte de referință impuse de autoritate, încă cel puțin 1 punct de referință cu termen de finalizare în maxim 3 luni de la data de începere. În propunerea tehnică, la p. 31, învederează acesta, a menționat următoarele: „Atașăm prezentei propuneri tehnice Diagrama Gantt întocmită conform solicitării, cu respectarea punctelor de referință propuse în documentația de atribuire: - Punct de referință nr. 1 - în termen de 7 luni de la Data de începere se finalizează toate lucrările de construcții și instalații interioare precum și înlocuirea tâmplăriei aferente etajului IX - Punct de referință nr. 2 – în termen de 10 luni de la Data de începere se finalizează lucrările de termoizolație, tâmplărie și finisaje exterioare pentru Corpul A - Punct de referință nr. 3 – în termen de 3 luni de la Data de începere se finalizează toate lucrările aferente etajului IX”. Totodată, specifică faptul că, în propunerea acestui punct de referință nr. 3, după cum rezultă și din graficul Gantt depus, a avut în vedere următoarea metodologie de abordare a lucrărilor: 1. După semnarea Ordinului de începere a lucrărilor: - să execute inițial lucrările aferente subsolurilor, spațiilor tehnice și parterului (zona administrativă), - să monteze schela de fațadă și să înceapă execuția lucrărilor la etajul IX, Bloc Operator, atât în exterior cât și în interior. Pagina 7 din 30
Mai exact, adaugă petentul, după cum s-a arătat și prin răspunsul la solicitarea de clarificări, va executa lucrări de demontări tâmplării, respectiv termosistem în paralel, în două locații concomitent, odată începând de la parter în sus și, totodată, începând de la etajul 9 în jos; în acest fel, în primele 3 luni de la data de începere (adică în punctul de referință nr. 3 ales), va finaliza toate lucrările aferente etajului IX, atât în interior, cât și în exterior.
Așadar, subliniază acesta, etapa 1 cuprinde lucrările planificate a fi realizate în primele 3 luni, respectiv termenul care coincide cu punctul de referință nr. 3 ales. 2. În etapa a II-a a, prevăzut continuarea lucrărilor în două puncte distincte – etajul 8 și etajul 1 (respectiv de sus în jos și de jos în sus). 3. Etapa a III-a: etajele 7 și 2. 4. Etapa a IV-a: etaj 6 și etaj 3. 5. Etapa a V-a: etaj 4 și etaj 5. Contestatorul evidențiază că, în toate etapele, a prevăzut executarea lucrărilor la interior și la exterior: termosistem fațade, tâmplărie exterioară, dezafectări instalații termice existente, montare radiatoare, ventiloconvectoare, recuperatoare de căldură, instalații electrice și finisaje interioare (spaleți interiori, reparații în urma lucrărilor de instalații, gleturi, zugrăveli etc). Acesta susține că, pentru a se încadra în durata de execuție (12 luni de la data de începere a lucrărilor) singura posibilitate este cea prezentată. De asemenea, afirmă că durata lucrărilor aferente etapelor 1-5 de mai sus este de 7 luni, respectându-se astfel punctul nr. 1 de referință impus de autoritatea contractantă. 6. Etapa a VI-a: în perioada de la luna a 7-a până la luna a 10-a, conform graficului, se vor realiza lucrările aferente caselor de scară (căilor de acces). Prin urmare, declară că respectă și cel de-al doilea punct de referință impus de autoritate, punctul de referință nr. 2 - în termen de 10 luni de la data de începere se finalizează lucrările de termoizolație, tâmplărie și finisaje exterioare pentru Corpul A. 7. În ultimele 2 luni se vor executa lucrări la acoperiș, lucrări exterioare, probe, teste, instruire personal, eventuale remedieri, etc. Așadar, subliniază contestatorul, punctul de referință nr. 3, propus de asocierea sa, nu coincide cu cel ales de autoritatea contractantă, acesta cuprinzând inclusiv lucrările exterioare de fațadă (finisaje exterioare), respectiv finalizarea integrală a lucrărilor interioare și exterioare aferente etajului IX – bloc operator, nu doar a lucrărilor de construcții, instalații interioare și înlocuire tâmplărie aferente etajului IX, cum prevede punctul de referință nr. 1 impus de autoritate. Din punct de vedere calendaristic, explică acesta, punctul de referință nr. 3 este inclus în punctul de referință nr. 1 (primele 3 luni fac parte, în mod evident, din primele 7 luni), dar din punct de vedere al lucrărilor executate și al stadiului acestora, cele două puncte de referință sunt diferite. Adăugând că inclusiv organizatoarea procedurii a menționat în solicitările sale de clarificări că este vorba despre o suprapunere parțială a celor două puncte de referință, consideră surprinzătoare concluzia Pagina 9 din 30
acesteia: „nu s-au putut identifica activități distincte incluse în punctul de referință 3 propus de ofertant, altele față de punctele de referință 1 și 2 impuse”. Contestatorul afirmă că decizia autorității contractante este, în mod evident, eronată din moment ce asocierea al cărei lider este a clarificat că punctul nr. 3 de referință include activități distincte, respectiv: ➢ Punctul nr. 3 de referință se referă la finalizarea integrală a tuturor lucrărilor interioare și exterioare aferente etajului IX;
➢ Punctul nr. 1 de referință se referă la finalizarea lucrărilor interioare (de construcții și instalații) și înlocuire tâmplărie aferente etajului IX, deci mai puține lucrări (activități) decât cele prevăzute de asociere la punctul nr. 3; ➢ Punctul nr. 2 de referință se referă la finalizarea lucrărilor de termoizolație, tâmplărie și finisaje exterioare pentru Corpul A, deci mai multe lucrări decât cele prevăzute de asociere la punctul nr. 3. Referitor la cerința din caietul de sarcini: „Ofertantul va propune și va reprezenta în Graficul Gantt încă cel puțin 1 punct de referință, astfel: 1. un punct de referință cu termen de finalizare în maxim 3 luni de la Data de începere (inclusiv ziua Datei de începere)”, petentul precizează că autoritatea contractantă a definit termenul de „punct de referință” ca fiind „termen pentru realizarea activităților considerate critice de Autoritatea Contractantă”, „prin care se asigură monitorizarea și evaluarea evoluției Lucrărilor”. Plecând de la acestă definiție, apreciază că a îndeplinit cerința, alegerea momentului finalizării tuturor lucrărilor aferente etajului IX – bloc operator, reprezentând astfel de activități considerate critice. Mai mult, menționează că a evidențiat, în mod corespunzător, în Graficul Gantt depus succesiunea lucrărilor care vor fi executate, cu reprezentarea punctelor de referință așa cum au fost acestea stabilite, astfel că nu există nicio contradicție între acestea și grafic. Din nou, contestatorul comunică faptul că, după primirea ordinului de începere a lucrărilor, va monta schela exterioară pe întreaga fațadă și va executa lucrări de demontări tâmplării, respectiv termosistem în paralel, în două locații concomitent, odată începând de la parter în sus și totodată începând de la etajul 9 în jos; în acest fel, în primele 3 luni de la data de începere (adică în punctul de referință nr. 3 ales de asociere), va finaliza lucrările aferente etajului IX. Reiterează, totodată, că a considerat că aceasta este împărțirea optimă pe etape a lucrărilor, pentru respectarea cerinței principale din caietul de sarcini: „Ofertantul va întocmi graficul de realizare având în vedere punctele de referință impuse prin caietul de sarcini precum și durata de realizare a fiecărei etape, conform tabelului de mai sus. De asemenea se va ține cont de faptul ca activitatea medicală trebuie să se desfășoare în condiții de normalitate, fără ca aceasta să fie perturbată de activitatea proiectului”. În concluzie, SKYLINE ENGINEERING SRL apreciază că a dovedit înțelegerea complexității și volumului de lucrări, precum și capacitatea de a-și administra în mod corect resursele, iar reținerile autorității contractante cu privire la neîndeplinirea cerințelor din caietul de sarcini sunt greșite. Petentul consideră că răspunsurile sale la solicitările de clarificări ale autorității contractante au fost concludente, iar organizatoarea procedurii a dat dovadă de rea-credință în evaluarea Pagina 11 din 30
ofertei sale, ignorând prevederile art. 133 alin. (2) din HG nr. 395/2016. Astfel, susține că se impune reverificarea conținutului propunerii tehnice și stabilirea, în mod clar, a modului în care aceasta îndeplinește sau nu cerințele minime stabilite prin caietul de sarcini. În considerarea tuturor celor prezentate, solicită admiterea contestației, astfel cum aceasta a fost formulată. În drept, au fost invocate prevederile art. 8 din Legea nr. 101/2016, precum și celelalte dispoziții legale la care s-a făcut referire în cu prinsul documentului.
În probațiune, au fost atașate înscrisuri. Dovada comunicării contestației către autoritatea contractantă a fost prezentată. Prin adresa nr. 70117/3812/C3/31.10.2024, în temeiul art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, Consiliul solicită SKYLINE ENGINEERING SRL să transmită dovada constituirii cauțiunii aferente contestației formulate, în cuantumul legal prevăzut. Prin punctul de vedere nr. 44948/04.11.2024, înregistrat la CNSC cu nr. 70777/04.11.2024, JUDEȚUL CLUJ solicită respingerea contestației ce face obiectul prezentei cauze, ca nefondată. Combătând afirmațiile contestatorului, autoritatea contractantă face următoarele precizări: 1. Referitor la neîndeplinirea de către contestator a punctului de referință nr. 3, conform cerințelor caietului de sarcini, arată, preliminar, că în caietul de sarcini (pg. 10-11), a stabilit că: „Se vor prezenta obligatoriu în Graficul Cantt punctele de referință - conformitatea evoluției Lucrărilor cu Programul de Referință stabilit conform contractului de lucrări va fi controlată printr-un sistem de 3 puncte de referință, prin care se asigură monitorizarea și evaluarea evoluției lucrărilor. Ofertantul va respecta primele doua puncte de referință impuse prin prezentul Caiet de Sarcini și va denumi în propunerea tehnică încă cel puțin 1 punct de referință prin raportare la lucrările ce se impun a fi executate. Punctele de referință propuse vor fi formulate după modelul punctelor de referință impuse, menționându-se obiectul, durata și termenul pentru realizarea acestuia. PUNCTE DE REFERINŢĂ - TERMENE PENTRU REALIZAREA ACTIVITĂŢILOR
CONSIDERATE
CRITICE
DE
AUTORITATEA CONTRACTANTĂ Conformitatea evoluției Lucrărilor cu Programul de Referință stabilit conform prevederilor subclauzei 17.8 va fi controlată printr-un sistem de puncte de referință, prin care se asigură monitorizarea și evaluarea evoluției Lucrărilor, conform prevederilor sub clauzei 36.3 din contract. Autoritatea contractantă impune următoarele puncte de referință: PUNCTUL DE REFERINŢĂ nr. 1-vafi realizat în termen de maxim 7 luni calendaristice de la Data de începere (inclusiv ziua Datei de începere) și presupune finalizarea tuturor lucrărilor de construcții și instalații interioare precum și înlocuirea tâmplăriei, aferente etajului IX Notă: atingerea punctului de referință va fi stabilită de Supervizor prin rapoarte speciale privind stadiul lucrărilor raportat la punctele de referință. PUNCTUL DE REFERINŢĂ nr. 2-va fi realizat în termen de maxim 10 luni calendaristice de la Data de începere (inclusiv ziua Datei de Pagina 13 din 30
începere) și presupune finalizarea lucrărilor de termoizolație, tâmplărie și finisaje exterioare pentru Corpul A. Notă: atingerea punctului de referință va fi stabilită de Supervizor prin rapoarte speciale privind stadiul lucrărilor raportat la punctele de referință. Ofertantul va propune și va reprezenta în Graficul Gantt încă cel puțin 1 punct de referință, astfel: 1. un punct de referință cu termen de finalizare în maxim 3 luni de la Data de începere (inclusiv ziua Datei de începere).”.
Continuând, evidențiază că, la evaluarea propunerii tehnice a contestatorului, pentru această cerință, comisia de evaluare a constatat, că punctul de referință propus de ofertant se suprapune în totalitate punctului de referință nr. 1 impus de autoritatea contractantă, diferența fiind modificarea termenului de execuție - din 7 luni în 3 luni. În consecință, arată organizatoarea procedurii, prin adresa nr. 39434/26.09.2024, i-a solicitat petentului următoarele clarificări: „Având în vedere cerința: Autoritatea contractantă impune următoarele puncte de referință: PUNCTUL DE REFERINŢĂ nr. 1 - va fi realizat în termen de maxim 7 luni calendaristice de la Data de începere (inclusiv ziua Datei de începere) și presupune finalizarea tuturor lucrărilor de construcții și instalații interioare precum și înlocuirea tâmplăriei, aferente etajului IX raportat la definirea punctului de referință nr. 3 din propunerea tehnică transmisă: Punct de referință nr. 3 - în termen de 3 luni de la data de începere se finalizează toate lucrările aferente etajului IX, Vă rugăm clarificați suprapunerea lucrărilor aferente punctelor de referință nr. 1 și 3 raportat la duratele de realizare.”. Inserând, de asemenea răspunsul contestatorului („Conform graficului atașat la procedură, după primirea ordinului de începere a lucrărilor, vom monta schelă exterioară pe întreaga fațadă, în acest sens, în funcție de temperaturile exterioare, vom executa lucrări de demontări tâmplării respectiv termosistem în doua locații începând de la parter și de la et. 9 concomitent. În acest fel, în primele 3 luni, vom finaliza lucrările aferente etajului 9 și vom asigura și amorsarea cheltuielilor cu schela lucrând în două puncte distincte. În situațiile critice în zona etajului 9 pe timpul lucrărilor vom asigura încălzirea spațiilor cu aerotherme pe sistem de organizare de șantier.”), face precizarea că a i- a transmis acestuia o a doua solicitare de clarificări (adresa nr. 41264/07.10.2024), având următorul conținut: „Având în vedere: Cerința caietului de sarcini conform căreia, la cap.9, pag. 10, Prezentarea Propunerii Tehnice, Autoritatea contractantă impune 2 puncte de referință, respectiv: «PUNCTUL DE REFERINŢĂ nr. 1 - va fi realizat în termen de maxim 7 luni calendaristice de la Data de începere (inclusiv ziua Datei de începere) și presupune finalizarea tuturor lucrărilor de construcții și instalații interioare precum și înlocuirea tâmplăriei, aferente etajului IX PUNCTUL DE REFERINŢĂ nr. 2 - va fi realizat în termen de maxim 10 luni calendaristice de la Data de începere (inclusiv ziua Datei de începere) și presupune finalizarea lucrărilor de termoizolație, tâmplărie și finisaje exterioare pentru Corpul A.» Pagina 15 din 30
Din propunerea tehnică înaintată de către dumneavoastră, punctul de referință nr. 3 (ales de către ofertant) are următorul conținut: «Punct de referință nr. 3 - în termen de 3 luni de la data de începere se finalizează toate lucrările aferente etajului IX». Luând în considerare răspunsul dumneavoastră din adresa nr. 39434/26.09.2024 și ținând cont de cerința autorității contractante privind obligativitatea prezentării a 3 puncte de referință în vederea monitorizării și evaluării lucrărilor din cadrul contractului, vă solicităm să
clarificați diferențele între punctul de referință nr. 3 propus și punctele de referință nr. 1 și 2, impuse de Autoritatea Contractantă.”. Față de acestă solicitare, arată că petentul a răspuns, în termen, după cum urmează: „Ne menținem în continuare răspunsul dat și având în vedere perioada de desfășurare a contractului conform grafic 01.10.2024- 30.09.2025 (dintre care 6-7 luni timp friguros) am considerat că aceasta este cea mai optimă împărțire pe etape a lucrărilor pentru respectarea cerinței principale: «activitatea medicală trebuie să se desfășoare în condiții de normalitate, fără ca aceasta să fie perturbată de activitatea proiectului» și pentru respectarea punctelor de referință impuse prin documentația de atribuire. Punctul de referință nr. 3 ales de noi se suprapune parțial peste cele două puncte de referință propuse (cum ați sesizat) dar are în plus prevederea finalizării integrale a lucrărilor la etajul 9 - interior și exterior conform grafic. Am ales acest punct de referință având în vedere că etajul 9 are destinația bloc operator (sală operații și săli sterilizare) încăpere existentă doar la etajul 9 foarte importantă pentru desfășurarea activităților spitalicești și pentru ca la pag. 8, cap. 9 II din caietul de sarcini-graficul de eșalonare calendaristica Gantt, în structura alocată pentru fiecare lucrare NU este menționată nicio referire la durata maximă alocată pentru realizarea lucrărilor aferente.”. Ca atare, autoritatea contractantă subliniază că membrii comisiei de evaluare au considerat că ofertantul nu a putut justifica suprapunerea celor 3 puncte de referință și, implicit, nu a respectat cerințele caietului de sarcini, motiv pentru care oferta acestuia a fost calificată drept inacceptabilă, prin raportare la prevederile art. 134. Contrar susținerilor contestatorului, organizatoarea procedurii apreciază că a respectat prevederile legale, dar și pe cele ale documentației de atribuire (față de care nu au fost solicitate clarificări în termenul legal prevăzut). Pe de altă parte, transmite că, astfel cum rezultă din modul de formulare a celor două puncte de referință impuse de autoritatea contractantă, acestea cuprind activități distincte unele față de altele. Mai exact, specifică, în primul rând, că punctul de referință nr. 1 vizează finalizarea tuturor lucrărilor de construcții și instalații interioare, precum și înlocuirea tâmplăriei, aferente etajului IX, după care, că punctul de referință nr. 2 presupune finalizarea lucrărilor de termoizolație, tâmplărie și finisaje exterioare pentru Corpul A. Prin raportare la mențiunea de la p. 11 din caietul de sarcini („Punctele de referință propuse vor fi formulate după modelul punctelor de referință impuse, menționându-se obiectul, durata și termenul pentru Pagina 17 din 30
realizarea acestuia.”), susține că, în propunerea tehnică a Asocierii SKYLINE ENGINEERING SRL – ADDCONCEPT SRL și implicit în graficul Gantt prezentat de aceasta, nu s-au putut identifica activități distincte incluse în punctul de referință nr. 3 propus de ofertant, față de punctele de referință 1 și 2, impuse de autoritatea contractantă. Cu trimitere la draftul de contract, subliniază că nerespectarea oricărui punct de referință atrage sancțiuni pecuniare pentru contractant și că acceptarea punctului de referință nr. 3, în forma actuală, ar
compromite scopul monitorizării progresului lucrărilor și ar putea crea un avantaj nejustificat pentru ofertant. Un punct de referință distinct, după cum s-a solicitat expres prin documentația de atribuire, asigură monitorizarea, în mod corect, a unei faze distincte a lucrărilor, mai adaugă. Drept urmare, susține că suprapunerile de activități conduc la aplicarea repetată a sancțiunilor pentru aceleași activități cuprinse în două puncte de referință distincte scriptic, dar care tratează același lucru, în detrimentul altor ofertanți care au înțeles cerințele caietului de sarcini și au formulat corect punctul de referință propus. Autoritatea contractantă apreciază că cele două solicitări de clarificări adresate contestatorului au fost suficiente, acesta demonstrând, de fiecare dată, neînțelegerea cerințelor caietului de sarcini. Potrivit documentației de atribuire, subliniază aceasta, ofertantul avea obligația de a întocmi Graficul Gantt în conformitate cu instrucțiunile exprese ale autorității contractante și cu luarea în considerare a tuturor etapelor de execuție și a perioadei de finalizare a contractului, precum și cu includerea în grafic a tuturor punctelor de referință, așa cum au fost solicitate. Orice omisiune, mai adaugă, a fost asumată de contestator ca motiv de excludere din procedură. Despre afirmația petentului, potrivit căreia autoritatea contractantă a refuzat, în mod nejustificat, să-i accepte explicațiile, declară că nu poate fi primită; prin răspunsurile la solicitările de clarificări, ofertantul a demonstrat, de fapt, că nu înțelege obligațiile și activitățile stabilite prin caietul de sarcini. Acesta, conchide organizatoarea procedurii, a fost și motivul pentru care oferta Asocierii SKYLINE ENGINEERING SRL – ADDCONCEPT SRL a fost respinsă, ca inacceptabilă, în temeiul art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016, coroborat cu art. 137 alin. (1) din același act normativ. Concluzionând că, în aprecierea sa, au fost respectate toate dispozițiile legale incidente, reia solicitarea de respingere a contestației ce face obiectul prezentei cauze, ca nefondată. În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 101/2016, ale Legii nr. 98/2016, ale HG nr. 395/2016, ale Legii nr. 554/2004, precum și cele ale Directivei 2014/24/UE privind achizițiile publice. Dovada comunicării punctului de vedere către contestator a fost prezentată. În probațiune, prin adresa înregistrată la CNSC cu nr. 72310/11.11.2024, au fost transmise, pe suport electronic, documente din componența dosarului achiziției. Cu adresa înregistrată la CNSC cu nr. 73988/18.11.2024, contestatorul transmite dovada cheltuielilor de judecată, constând în: Pagina 19 din 30
factura nr. BBR-3654/29.10.2024, emisă de Basarab, Todor, Tămâian – Societate Civilă de Avocați, în valoare de 7.140,00 lei, reprezentând onorariu avocațial conform contract de asistență juridică nr. 920108/2024; ordinul de plată prin care s-a dispus achitarea facturii anterior menționate. Prin nota internă din data de 02.12.2024, în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 101/2024, Consiliul a decis prelungirea termenului de soluționare a contestației cu 10 zile. Această decizie a fost comunicată și autorității contractante prin adresa nr. 77695/3812/C3/03.12.2024.
Cu adresa înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 70652/04.11.2024, SKYLINE ENGINEERING SRL transmite, în original, recipisa de consemnare nr. 210724306/1 din 01.11.2024, în valoare de 88.000,00 lei, emisă de CEC Bank – Sucursala Cluj. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: JUDEȚUL CLUJ, în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura licitație deschisă, derulată online, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Execuție lucrări de reabilitare energetică pentru Corpul A de clădire al Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca în cadrul proiectului „Reabilitarea energetică pentru corpul A de clădire al Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca”, cod CPV 45321000-3 – Lucrări de izolare termică (Rev. 2), elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând în SEAP, anunțul de participare nr. CN1071685/02.08.2024. Conform acestui anunț, valoarea estimată a procedurii este de 11.314.534,67 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire utilizat este „Cel mai bun raport calitate-preț”, cu factorii de evaluare: Prețul ofertei – 80% și Coordonator/șef de șantier – 20%. Procedând la soluționarea contestației formulate de SKYLINE ENGINEERING SRL, în calitate de lider al Asocierii SKYLINE ENGINEERING SRL – ADDCONCEPT SRL, Consiliul constată că aceasta vizează rezultatul procedurii de atribuire, fiind formulate critici cu privire la motivul care a stat la baza deciziei de respingere a ofertei prezentate de acest ofertant. Sub acest aspect, Consiliul reține că autoritatea contractantă a transmis către ofertantul în cauză adresa nr. 43411/23.10.2024, de comunicare a rezultatului procedurii, în cuprinsul căreia a precizat că „Prin prezenta, vă facem cunoscut faptul că, a fost finalizată evaluarea ofertelor prezentate la licitatia deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică având ca obiect: „Execuţie lucrări de reabilitare energetică pentru Corpul A de clădire al Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca în cadrul proiectului "Reabilitarea energetică pentru corpul A de clădire al Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca". La prezenta procedură de atribuire, oferta dumneavoastră a fost calificată drept inaccepabilă și a fost respinsă, în baza dispoziţiilor art.134, alin (5) din HG. nr. 395/2016: (5): "în cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispoziţiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă." Și art. 137, alin. (1) din HG 395/2016: Pagina 21 din 30
(1) „Comisia de evaluare are obligaţia de a respinge ofertele inacceptabile şi neconforme". Astfel, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei dumneavoastră rezidă în următoarele: în urma solicitărilor de clarificări transmise prin adresele nr. 39434/26.09.2024 și nr.41264/07.10.2024, ați înaintat răspunsul dvs, în termenul maxim alocat, în SEAP, semnat cu semnătură electronică extinsă. în urma evaluării comisia de evaluare a constatat următoarelor aspecte: - Raportat la cerinţa din Caietul de sarcini:
„Ofertantul va respecta primele două puncte de referinţă impuse prin prezentul Caiet de Sarcini şi va denumi în propunerea tehnică încă cel puţin 1 punct de referinţă prin raportare la lucrările ce se impun a fi executate. Punctele de referinţă propuse vor fi formulate după modelul punctelor de referinţă impuse, menţionându-se obiectul, durata şi termenul pentru realizarea acestuia." și având în vedere că cele două puncte de referinţă impuse de Autoritatea contractantă cuprind activități distincte prin care se asigură monitorizarea şi evaluarea evoluţiei lucrărilor, s-a constatat din răspunsurile dumneavoastră că nu se pot identifica activități distincte incluse în punctul de referinţă 3, altele față de punctele de referinţă 1 si 2 impuse. Acest aspect pune în discuţie o problemă importantă legată de punctul de referinţă 3, care include activităţi deja avute în vedere de autoritatea contractantă. Dacă acest punct ar fi acceptat ca fiind conform, s-ar diminua eficienţa şi scopul pentru care au fost stabilite aceste puncte de referinţă. Așa cum prevede draftul de contract, nerespectarea oricărui punct de referinţă atrage sancţiuni pecuniare pentru contractant. Din perspectiva interpretării şi aplicării contractului, acceptarea punctului de referinţa 3, în forma actuală, ar compromite scopul monitorizării progresului lucrărilor şi ar putea crea un avantaj nejustificat pentru ofertantul. Un punct de referinţă distinct, astfel cum a fost şi formulată cerinţa autorităţii contractante, dă asigurări că fiecare punct de referinţă monitorizează în mod corect o fază distinctă a lucrărilor. Or, suprapunerile de activităţi conduc la aplicarea repetată a sancţiunilor pentru aceleaşi activităţi cuprinse în două puncte de referinţă distince scriptic, dar care trateaza acelaşi lucru, în detrimentul altor ofertanţi care au înţeles cerinţele caietului de sarcini şi au formulat corect punctul de referinţă propus. Conform legislaţiei in materie de Achiziţii publice, Comisia de evaluare nu are datoria de a solicita clarificari in mod repetat unui operator, cu scopul de a-l ajuta sa-si îndrepte viciile de formă sau alte neconcordanţe şi nici nu poate ignora faptul că propunerea tehnică nu tratează toate cerinţele exprese ale caietului de sarcini. Cu toate acestea, in verea aplicarii principiilor care stau la baza Legii 98/2016, Comisia v-a solicitat 2 clarificări distincte, faţă de Graficul Gantt, iar în urma acestor demersuri, ati trimis două răspunsuri care nu au clarificat în niciun fel neconcordanţele, ci doar au demonstrat neînţelegerea cerinţelor caietului de sarcini. Potrivit documentaţiei de atribuire, ofertantii aveau obligaţia de a întocmi Graficul Gantt potrivit instrucţiunilor exprese ale autorităţii contractante şi cu luarea în considerare a tuturor etapelor de execuţie şl a perioadei de finalizare a contractului, precum si cu includerea în grafic a tuturor punctelor de referinţă, așa cum au fost solicitate prin documentaţia de atribuire. în acest sens, ofertantii aveau obligaţia de a întocmi propunerea tehnică în conformitate cu documentaţia de atribuire, orice omisiune sau neconcordanţă fiind asumată de acesta ca motiv de excludere din procedură. Prin urmare, se constată că ofertantul nu a demonstrat o bună înţelegere a obligaţiilor şi a activităţilor stabilite în caietul de sarcini, drept pentru care Pagina 23 din 30
comisia de evaluare a stabilit faptul că răspunsurile la clarificări nu sunt concludente şi a respins oferta ca inacceptabilă în baza prevederilor art 134, alin. (5) din HG 395/2016. (...)”. Raportat la motivul de respingere a ofertei prezentate de Asocierea SKYLINE ENGINEERING SRL – ADDCONCEPT SRL, așa cum acesta a fost invocat în cuprinsul adresei de comunicare a rezultatului procedurii, Consiliul reține ca fiind relevante în soluționare prevederile din caietul de sarcini potrivit cărora „Se vor prezenta obligatoriu în Graficul Gantt punctele de referință – conformitatea evoluției Lucrărilor cu Programul de Referință
stabilit conform contractului de lucrări va fi controlată printr-un sistem de 3 puncte de referință, prin care se asigură monitorizarea și evaluarea evoluției lucrărilor. Ofertantul va respecta primele două puncte de referință impuse prin prezentul Caiet de Sarcini și va denumi în propunerea tehnică încă cel puțin 1 punct de referință prin raportare la lucrările ce se impun a fi executate. Punctele de referință propuse vor fi formulate după modelul punctelor de referință impuse, menționându-se obiectul, durata și termenul pentru realizarea acestuia. PUNCTE DE REFERINȚĂ. - TERMENE PENTRU REALIZAREA ACTIVITĂȚILOR
CONSIDERATE
CRITICE
DE
AUTORITATEA CONTRACTANTĂ. Conformitatea evoluției Lucrărilor cu Programul de Referință stabilit conform prevederilor subclauzei 17.8 va fi controlată printr-un sistem de puncte de referință, prin care se asigură monitorizarea și evaluarea evoluției Lucrărilor, conform prevederilor sub clauzei 36.3 din contract. Autoritatea contractantă impune următoarele puncte de referință: PUNCTUL DE REFERINță. nr. 1 - va fi realizat în termen de maxim 7 luni calendaristice de la Data de începere (inclusiv ziua Datei de începere) și presupune finalizarea tuturor lucrărilor de construții și instalații interioare precum și înlocuirea tâmplăriei, aferente etajului IX. Notă: atingerea punctului de referință va fi stabilită de Supervizor prin rapoarte speciale privind stadiul lucrărilor raportat la punctele de referință. PUNCTUL DE REFERINță nr. 2 - va fi realizat în termen de maxim 10 luni calendaristice de la Data de începere (inclusiv ziua Datei de începere) și presupune finalizarea lucrărilor de termoizolație, tâmplărie și finisaje exterioare pentru Corpul A. Notă: atingerea punctului de referință va fi stabilită de Supervizor prin rapoarte speciale privind stadiul lucrărilor raportat la punctele de referință. Ofertantul va propune și va reprezenta în Graficul Gantt încă cel puțin 1 punct de referință, astfel: 1. un punct de referință cu termen de finalizare în maxim 3 luni de la Data de începere (inclusiv ziua Datei de începere)”. Astfel, Consiliul constată că prin documentația de atribuire s-a impus ca ofertanții să stabilească cel puțin un punct de referință, suplimentar față de punctele de referință stabilite de autoritatea contractantă, iar din cuprinsul propunerii tehnice prezentate de SKYLINE ENGINEERING SRL rezultă că acest ofertant a reprezentat în cadrul Graficului Gantt un al treilea punct de referință, cu termen de finalizare la 3 luni de la data de începere și presupune finalizarea tuturor lucrărilor aferente etajului IX. În acest context, Consiliul constată că punctul de referință ales de ofertantul în cauză, cu termen de finalizare la 3 luni de la data de începere, presupune finalizarea unor lucrări pentru care autoritatea Pagina 25 din 30
contractantă a stabilit punctul de referință nr. 1 și 2, respectiv cu maxim 7 luni de la data începerii și maxim 10 luni de la data începerii. Se reține că, sub acest aspect, membrii comisiei de evaluare au solicitat clarificări în două rânduri cu privire la suprapunerea activităților punctului de referință stabilit de ofertantul Asocierea SKYLINE ENGINEERING SRL – ADDCONCEPT SRL cu cele stabilite de autoritatea contractantă prin documentația de atribuire, iar ofertantul în cauză a răspuns precizând că „Conform graficului atasat la procedura dupa primirea ordinului de incepere a lucrarilor vom monta schela exterioara pe intreaga
fatada, in acest sens functie de temperaturile exterioare vom executa lucrari de demontari tamplarii respectiv termosistem in doua locatii incepand de la parter si de la et 9 concomitent. In acest fel in primele 3 luni vom finaliza lucrarile aferente etajului 9 si vom asigura si amorsarea cheltuielilor cu schela lucrand in doua puncte distincte. In situatiile critice in zona etajului 9 pe timpul lucrarilor vom asigura incalzirea spatiilor cu aerotherme pe sistem de organizare de santier”, respectiv „Ne menținem în continuare răspunsul dat și având în vedere perioada de desfășurare a contractului conform grafic 01.10.2024-30.09.2025 (dintre care 6-7 luni timp friguros) am considerat că aceasta este cea mai optimă împărțire pe etape al lucrărilor pentru respectarea cerinței principale: „activitatea medicala trebuie sa se desfasoare in conditii de normalitate, fara ca aceasta sa fie perturbata de activitatea proiectului” si pentru respectarea punctelor de referinta impuse prin documentatia de atribuire. Punctul de referinta nr.3 ales de noi se suprapune parțial peste cele doua puncte de referinta propuse (cum a-ti sesizat) dar are in plus prevederea finalizarii integrale a lucrarilor la etajul 9 – interior si exterior conform grafic. Am ales acest punct de referinta avand in vedere ca etajul 9 are destinatia bloc operator(sala operatii si sali sterilizare) incapere existenta doar la etajul 9 foarte importanta pentru desfasurarea activitatilor spitalicesti si pentru ca la pag.8, cap.9 II din caietul de sarcini – graficul de esalonare calendaristica Gantt, in structura alocata pentru fiecare lucrare NU este mentionat nici o referire la durata maxima alocata pentru realizarea lucrarilor aferente”. Prin urmare, Consiliul constată că ofertantul Asocierea SKYLINE ENGINEERING SRL – ADDCONCEPT SRL recunoaște că al treilea punct de referință stabilit prin propunerea tehnică se suprapune peste punctele de referință stabilite de autoritatea contractantă prin documentația de atribuire, astfel că în cuprinsul Graficului Gantt prezentat nu este evidențiată succesiunea activităților atât timp cât finalizarea tuturor lucrărilor aferente etajului 9 se realizează după 3 luni (punctul de referință impus de ofertant), în timp ce punctele de referință impuse de autoritatea contractantă presupuneau activități aferente etajului 9 ce se finalizau după maxim 7 luni (înlocuirea tâmplăriei – punct de referință nr. 1) iar restul odată cu finalizarea lucrărilor, respectiv după maxim 10 luni (finalizarea lucrărilor pentru Corpul A – punct de referință nr. 2). Într-o atare situație, Consiliul constată că, în mod corect, membrii comisiei de evaluare au apreciat că răspunsurile la solicitările de clarificări transmise de către Asocierea SKYLINE ENGINEERING SRL – ADDCONCEPT SRL sunt neconcludente, întrucât nu au arătat modul de îndeplinire a cerinței din documentația de atribuire prin care s-a solicitat ca punctele de referință să arate evoluția lucrărilor, astfel că, în mod întemeiat, aceștia au declarat oferta inacceptabilă, făcând aplicarea prevederilor art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 potrivit cărora „În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei Pagina 27 din 30
sau solicitării de participare, potrivit dispoziţiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă”. De asemenea, Consiliul constată că în măsura în care ofertantul în cauză nu a făcut dovada îndeplinirii respectivei cerințe din caietul de sarcini, în mod întemeiat, comisia de evaluare a apreciat că oferta este neconformă, fiind aplicate prevederile art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr.
395/2016 potrivit cărora „oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii: a) nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini”. În aceste condiții, Consiliul respinge, ca nefondate, criticile formulate de contestator cu privire la motivul care a stat la baza deciziei de respingere a ofertei sale și, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge, ca nefondată, contestația formulată de SKYLINE ENGINEERING SRL, în calitate de lider al Asocierii SKYLINE ENGINEERING SRL – ADDCONCEPT SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă JUDEȚUL CLUJ. În ceea ce privește solicitarea contestatorului SKYLINE ENGINEERING SRL, de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației, Consiliul va proceda la respingerea, ca nefondată, a acesteia, având în vedere soluția adoptată, de respingere, ca nefondată, a contestației formulate. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de SKYLINE ENGINEERING SRL, în calitate de lider al Asocierii SKYLINE ENGINEERING SRL – ADDCONCEPT SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă JUDEȚUL CLUJ. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare Bogdan-Marius BOGHIU PREȘEDINTE Eduard-Marcel BADEA Consilier de soluționare Eugen-Dorel-Ștefan COJOACĂ Redactat practicaua deciziei Corina-Nicoleta TRITOIU Pagina 29 din 30
Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 17 (șaptesprezece) pagini.
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. .../.../... Data: ... Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 69643/30.10.2024, formulată de ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL – ... SRL, cu sediul în municipiul ..., înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. ..., având cod unic de înregistrare ..., reprezentată legal de Stoica Doru Mugurel și convențional de SCA ..., cu sediul ales în vederea comunicării actelor de procedură în municipiul ..., împotriva raportului procedurii nr. 43408/23.10.2024, a tuturor actelor premergătoare și subsecvente acestuia și a comunicării rezultatului procedurii din 23.10.2024, documente emise de către ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul ..., în cadrul procedurii licitație deschisă, derulată online, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Execuție lucrări de reabilitare energetică pentru Corpul A de clădire al ... în cadrul proiectului „Reabilitarea energetică pentru corpul A de clădire al ...”, cod CPV 45321000-3 – Lucrări de izolare termică (Rev. 2), anunț de participare nr. .../..., s-a solicitat Consiliului: I. să dispună anularea comunicării rezultatului procedurii, anularea raportului procedurii nr. 43408/23.10.2024 și a proceselor verbale de evaluare, în ceea ce privește decizia autorității contractante de a declara inacceptabilă oferta Asocierii ... SRL – ... SRL; II. să dispună anularea raportului procedurii nr. 43408/23.10.2024, în ceea ce privește decizia autorității contractante de a anula procedura de atribuire; III. să dispună obligarea autorității contractante la: - reluarea procedurii de atribuire, prin reevaluarea ofertei depuse de Asocierea ... SRL – ... SRL, cu luarea în considerare a motivelor prezentate în prezenta contestație și potrivit legislației aplicabile; - stabilirea și comunicarea unui nou rezultat al procedurii, prin emiterea unui nou raport al procedurii, în conformitate cu prevederile Pagina 1 din 29
documentației de atribuire și cu respectarea deciziei CNSC ce se va pronunța în soluționarea prezentei contestații; IV. să dispună obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de formularea prezentei contestații. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL – ... SRL, formulează contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 69643/30.10.2024, împotriva raportului procedurii
nr. 43408/23.10.2024, a tuturor actelor premergătoare și subsecvente acestuia și a comunicării rezultatului procedurii din 23.10.2024, documente emise de către ..., solicitând cele redate în partea introductivă. I. În fapt, contestatorul face următoarele precizări: A. În cadrul procedurii de atribuire în cauză, au fost depuse două oferte, de către Asocierea ... SRL – ... SRL – ... SRL și de către Asocierea ... SRL – ... SRL. În etapa de evaluare a propunerilor tehnice, autoritatea contractantă a solicitat clarificări ambilor ofertanți. Asocierii al cărei lider este i-au fost transmise, în acest sens, adresele nr. 39434/26.09.2024 și nr. 41264/07.10.2024, pentru care au fost formulate răspunsuri în termen. În urma evaluării răspunsurilor la solicitările de clarificări și a propunerilor tehnice, ambele oferte au fost respinse astfel: oferta contestatorului, ca inacceptabilă, pe motiv că răspunsurile au fost neconcludente, iar oferta celuilalt participant, ca neconformă, întrucât nu a îndeplinit în totalitate cerințele caietului de sarcini. Drept urmare, autoritatea contractantă a decis anularea procedurii de atribuire. În aprecierea sa, decizia autorității contractante, de a-i declara oferta inacceptabilă (și, consecutiv, de a anula procedura) este una eronată. B. În justificarea interesului în promovarea contestației, invocă prevederile art. 4 alin. (1), raportat la art. 3 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 101/2016, coroborat cu art. 32 alin. (1) și art. 33 C.pr.civ.. De asemenea, consideră că sunt incidente și dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. C. Prin raportare la prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, la valoarea estimată a procedurii de atribuire și la data recepționării raportului procedurii, precizează că a formulat în termen contestația. De asemenea, menționează că, în conformitate cu dispozițiile art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, va constitui cauțiunea aferentă contestației formulate. II. În încadrarea stării de fapt în temeiul de drept, petentul reclamă următoarele: - Nelegalitatea declarării ofertei sale ca fiind inacceptabilă. În acest sens, redă prevederile caietului de sarcini, cap. 9, pct. II. Graficul de eșalonare calendaristică Gantt, și arată că, prin solicitarea de clarificări nr. 39434/26.09.2024, la pct. 2, autoritatea contractantă i-a cerut: «Având în vedere: • Cerința caietului de sarcini conform căreia, la cap. 9, pag. 10, Prezentarea Propunerii Tehnice, Autoritatea Contractantă impune 2 puncte de referință, respectiv: Pagina 3 din 29
PUNCTUL DE REFERINȚĂ. nr. 1 - va fi realizat în termen de maxim 7 luni calendaristice de la Data de începere (inclusiv ziua Datei de începere) și presupune finalizarea tuturor lucrărilor de construcții și instalații interioare precum și înlocuirea tâmplăriei, aferente etajului IX ... • Din propunerea tehnică înaintată de către dumneavoastră, rezultă respectarea celor două puncte de referință impuse prin documentația de atribuire, însă raportat la punctul de referință nr. 3 (ales de către ofertant) îl definiți ca fiind următorul: ”Punct de referință nr. 3 – în
termen de 3 luni de la data de începere se finalizează toate lucrările aferente etajului IX”. Luând în considerare cele de mai sus, vă solicităm să clarificați inadvertența în ceea ce privește suprapunerea parțială a celor două puncte de referință.”». Prin răspunsul la această solicitare susține că a comunicat următoarele: „Așa cum am evidențiat și în Graficul Gantt depus, după primirea ordinului de începere a lucrărilor vom monta schela exterioară pe întreaga fațadă și vom executa lucrări de demontări tâmplării, respectiv termosistem în paralel, în două locații concomitent, odată începând de la parter în sus și totodată începând de la etajul 9 în jos. În acest fel în primele 3 luni de la data de începere (adică în punctul de referință nr. 3 ales de noi), vom finaliza lucrările aferente etajului IX și vom asigura amorsarea cheltuielilor cu schela lucrând în două puncte distincte. Totodată, am arătat că în situațiile critice în zona etajului IX pe timpul lucrărilor vom asigura încălzirea spațiilor cu aerotherme pe sistem de organizare de șantier.”. Ca urmare, mai menționează, organizatoarea procedurii a revenit cu o nouă solicitare de clarificări (adresa nr. 41264/07.10.2024), prin care i-a cerut: „Luând în considerare răspunsul dumneavoastră din adresa nr. 39434/26.09.2024 și ținând cont de cerința autorității contractante privind obligativitatea prezentării a 3 puncte de referință în vederea monitorizării și evaluării lucrărilor din cadrul contractului, vă solicităm să clarificați diferențele între punctul de referință nr. 3 propus și punctele de referință nr. 1 și 2 impuse de Autoritatea Contractantă”. Prin răspunsul oferit acestei solicitări, susține că a comunicat autorității contractante faptul că, având în vedere perioada de desfășurare a lucrărilor, conform grafic 01.10.2024 – 30.09.2025, a considerat că aceasta este varianta optimă de împărțire pe etape a lucrărilor pentru respectarea cerinței principale: „activitatea medicală trebuie să se desfășoare în condiții de normalitate, fără ca aceasta să fie perturbată de activitatea proiectului” și pentru respectarea punctelor de referință impuse prin documentația de atribuire. Astfel, afirmă că arătat că punctul de referință ales, cu nr. 3, se suprapune doar parțial cu punctele de referință impuse prin documentație, cum corect a sesizat autoritatea contractantă, dar are în plus finalizarea integrală a lucrărilor la etajul IX – interior și exterior, conform graficului depus. De asemenea, specifică și că a ales acest punct de referință cu luarea în considerare a faptului că etajul IX are destinația de bloc operator (sală de operații și săli sterilizare), foarte importantă pentru desfășurarea activităților spitalicești. Pagina 5 din 29
Cu toate acestea, reiterează contestatorul, oferta i-a fost respinsă ca inacceptabilă, autoritatea contractantă motivându-și decizia astfel: „având în vedere că cele două puncte de referință impuse de Autoritatea Contractantă cuprind activități distincte prin care se asigură monitorizarea și evaluarea evoluției lucrărilor, nu s-au putut identifica activități distincte incluse în punctul de referință 3 propus de ofertant, altele față de punctele de referință 1 și 2 impuse”. Considerând că răspunsurile sale la solicitările de clarificări au fost concludente și că informațiile furnizate prin acestea sunt complete și
corecte și dovedesc îndeplinirea cerințelor caietului de sarcini, declară că respingerea ofertei sale și, ulterior, anularea procedurii de atribuire reprezintă măsuri abuzive adoptate de organizatoare. Pentru a demonstra că oferta sa nu prezintă niciun motiv de neconformitate, contestatorul precizează că, astfel cum reiese din conținutul caietului de sarcini, ofertanților li s-a solicitat să propună în Graficul Gantt, pe lângă cele 2 puncte de referință impuse de autoritate, încă cel puțin 1 punct de referință cu termen de finalizare în maxim 3 luni de la data de începere. În propunerea tehnică, la p. 31, învederează acesta, a menționat următoarele: „Atașăm prezentei propuneri tehnice Diagrama Gantt întocmită conform solicitării, cu respectarea punctelor de referință propuse în documentația de atribuire: - Punct de referință nr. 1 - în termen de 7 luni de la Data de începere se finalizează toate lucrările de construcții și instalații interioare precum și înlocuirea tâmplăriei aferente etajului IX - Punct de referință nr. 2 – în termen de 10 luni de la Data de începere se finalizează lucrările de termoizolație, tâmplărie și finisaje exterioare pentru Corpul A - Punct de referință nr. 3 – în termen de 3 luni de la Data de începere se finalizează toate lucrările aferente etajului IX”. Totodată, specifică faptul că, în propunerea acestui punct de referință nr. 3, după cum rezultă și din graficul Gantt depus, a avut în vedere următoarea metodologie de abordare a lucrărilor: 1. După semnarea Ordinului de începere a lucrărilor: - să execute inițial lucrările aferente subsolurilor, spațiilor tehnice și parterului (zona administrativă), - să monteze schela de fațadă și să înceapă execuția lucrărilor la etajul IX, Bloc Operator, atât în exterior cât și în interior. Mai exact, adaugă petentul, după cum s-a arătat și prin răspunsul la solicitarea de clarificări, va executa lucrări de demontări tâmplării, respectiv termosistem în paralel, în două locații concomitent, odată începând de la parter în sus și, totodată, începând de la etajul 9 în jos; în acest fel, în primele 3 luni de la data de începere (adică în punctul de referință nr. 3 ales), va finaliza toate lucrările aferente etajului IX, atât în interior, cât și în exterior. Așadar, subliniază acesta, etapa 1 cuprinde lucrările planificate a fi realizate în primele 3 luni, respectiv termenul care coincide cu punctul de referință nr. 3 ales. 2. În etapa a II-a a, prevăzut continuarea lucrărilor în două puncte distincte – etajul 8 și etajul 1 (respectiv de sus în jos și de jos în sus). 3. Etapa a III-a: etajele 7 și 2. Pagina 7 din 29
4. Etapa a IV-a: etaj 6 și etaj 3. 5. Etapa a V-a: etaj 4 și etaj 5. Contestatorul evidențiază că, în toate etapele, a prevăzut executarea lucrărilor la interior și la exterior: termosistem fațade, tâmplărie exterioară, dezafectări instalații termice existente, montare radiatoare, ventiloconvectoare, recuperatoare de căldură, instalații electrice și finisaje interioare (spaleți interiori, reparații în urma lucrărilor de instalații, gleturi, zugrăveli etc).
Acesta susține că, pentru a se încadra în durata de execuție (12 luni de la data de începere a lucrărilor) singura posibilitate este cea prezentată. De asemenea, afirmă că durata lucrărilor aferente etapelor 1-5 de mai sus este de 7 luni, respectându-se astfel punctul nr. 1 de referință impus de autoritatea contractantă. 6. Etapa a VI-a: în perioada de la luna a 7-a până la luna a 10-a, conform graficului, se vor realiza lucrările aferente caselor de scară (căilor de acces). Prin urmare, declară că respectă și cel de-al doilea punct de referință impus de autoritate, punctul de referință nr. 2 - în termen de 10 luni de la data de începere se finalizează lucrările de termoizolație, tâmplărie și finisaje exterioare pentru Corpul A. 7. În ultimele 2 luni se vor executa lucrări la acoperiș, lucrări exterioare, probe, teste, instruire personal, eventuale remedieri, etc. Așadar, subliniază contestatorul, punctul de referință nr. 3, propus de asocierea sa, nu coincide cu cel ales de autoritatea contractantă, acesta cuprinzând inclusiv lucrările exterioare de fațadă (finisaje exterioare), respectiv finalizarea integrală a lucrărilor interioare și exterioare aferente etajului IX – bloc operator, nu doar a lucrărilor de construcții, instalații interioare și înlocuire tâmplărie aferente etajului IX, cum prevede punctul de referință nr. 1 impus de autoritate. Din punct de vedere calendaristic, explică acesta, punctul de referință nr. 3 este inclus în punctul de referință nr. 1 (primele 3 luni fac parte, în mod evident, din primele 7 luni), dar din punct de vedere al lucrărilor executate și al stadiului acestora, cele două puncte de referință sunt diferite. Adăugând că inclusiv organizatoarea procedurii a menționat în solicitările sale de clarificări că este vorba despre o suprapunere parțială a celor două puncte de referință, consideră surprinzătoare concluzia acesteia: „nu s-au putut identifica activități distincte incluse în punctul de referință 3 propus de ofertant, altele față de punctele de referință 1 și 2 impuse”. Contestatorul afirmă că decizia autorității contractante este, în mod evident, eronată din moment ce asocierea al cărei lider este a clarificat că punctul nr. 3 de referință include activități distincte, respectiv: ➢ Punctul nr. 3 de referință se referă la finalizarea integrală a tuturor lucrărilor interioare și exterioare aferente etajului IX; ➢ Punctul nr. 1 de referință se referă la finalizarea lucrărilor interioare (de construcții și instalații) și înlocuire tâmplărie aferente etajului IX, deci mai puține lucrări (activități) decât cele prevăzute de asociere la punctul nr. 3; Pagina 9 din 29
➢ Punctul nr. 2 de referință se referă la finalizarea lucrărilor de termoizolație, tâmplărie și finisaje exterioare pentru Corpul A, deci mai multe lucrări decât cele prevăzute de asociere la punctul nr. 3. Referitor la cerința din caietul de sarcini: „Ofertantul va propune și va reprezenta în Graficul Gantt încă cel puțin 1 punct de referință, astfel: 1. un punct de referință cu termen de finalizare în maxim 3 luni de la Data de începere (inclusiv ziua Datei de începere)”, petentul precizează că autoritatea contractantă a definit termenul de „punct de referință” ca fiind „termen pentru realizarea activităților considerate critice de
Autoritatea Contractantă”, „prin care se asigură monitorizarea și evaluarea evoluției Lucrărilor”. Plecând de la acestă definiție, apreciază că a îndeplinit cerința, alegerea momentului finalizării tuturor lucrărilor aferente etajului IX – bloc operator, reprezentând astfel de activități considerate critice. Mai mult, menționează că a evidențiat, în mod corespunzător, în Graficul Gantt depus succesiunea lucrărilor care vor fi executate, cu reprezentarea punctelor de referință așa cum au fost acestea stabilite, astfel că nu există nicio contradicție între acestea și grafic. Din nou, contestatorul comunică faptul că, după primirea ordinului de începere a lucrărilor, va monta schela exterioară pe întreaga fațadă și va executa lucrări de demontări tâmplării, respectiv termosistem în paralel, în două locații concomitent, odată începând de la parter în sus și totodată începând de la etajul 9 în jos; în acest fel, în primele 3 luni de la data de începere (adică în punctul de referință nr. 3 ales de asociere), va finaliza lucrările aferente etajului IX. Reiterează, totodată, că a considerat că aceasta este împărțirea optimă pe etape a lucrărilor, pentru respectarea cerinței principale din caietul de sarcini: „Ofertantul va întocmi graficul de realizare având în vedere punctele de referință impuse prin caietul de sarcini precum și durata de realizare a fiecărei etape, conform tabelului de mai sus. De asemenea se va ține cont de faptul ca activitatea medicală trebuie să se desfășoare în condiții de normalitate, fără ca aceasta să fie perturbată de activitatea proiectului”. În concluzie, ... SRL apreciază că a dovedit înțelegerea complexității și volumului de lucrări, precum și capacitatea de a-și administra în mod corect resursele, iar reținerile autorității contractante cu privire la neîndeplinirea cerințelor din caietul de sarcini sunt greșite. Petentul consideră că răspunsurile sale la solicitările de clarificări ale autorității contractante au fost concludente, iar organizatoarea procedurii a dat dovadă de rea-credință în evaluarea ofertei sale, ignorând prevederile art. 133 alin. (2) din HG nr. 395/2016. Astfel, susține că se impune reverificarea conținutului propunerii tehnice și stabilirea, în mod clar, a modului în care aceasta îndeplinește sau nu cerințele minime stabilite prin caietul de sarcini. În considerarea tuturor celor prezentate, solicită admiterea contestației, astfel cum aceasta a fost formulată. În drept, au fost invocate prevederile art. 8 din Legea nr. 101/2016, precum și celelalte dispoziții legale la care s-a făcut referire în cu prinsul documentului. În probațiune, au fost atașate înscrisuri. Dovada comunicării contestației către autoritatea contractantă a fost prezentată. Pagina 11 din 29
Prin adresa nr. ../..., în temeiul art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, Consiliul solicită ... SRL să transmită dovada constituirii cauțiunii aferente contestației formulate, în cuantumul legal prevăzut. Prin punctul de vedere nr. 44948/04.11.2024, înregistrat la CNSC cu nr. .../..., ... solicită respingerea contestației ce face obiectul prezentei cauze, ca nefondată. Combătând afirmațiile contestatorului, autoritatea contractantă face următoarele precizări:
1. Referitor la neîndeplinirea de către contestator a punctului de referință nr. 3, conform cerințelor caietului de sarcini, arată, preliminar, că în caietul de sarcini (pg. 10-11), a stabilit că: „Se vor prezenta obligatoriu în Graficul Cantt punctele de referință - conformitatea evoluției Lucrărilor cu Programul de Referință stabilit conform contractului de lucrări va fi controlată printr-un sistem de 3 puncte de referință, prin care se asigură monitorizarea și evaluarea evoluției lucrărilor. Ofertantul va respecta primele doua puncte de referință impuse prin prezentul Caiet de Sarcini și va denumi în propunerea tehnică încă cel puțin 1 punct de referință prin raportare la lucrările ce se impun a fi executate. Punctele de referință propuse vor fi formulate după modelul punctelor de referință impuse, menționându-se obiectul, durata și termenul pentru realizarea acestuia. PUNCTE DE REFERINŢĂ - TERMENE PENTRU REALIZAREA ACTIVITĂŢILOR
CONSIDERATE
CRITICE
DE
AUTORITATEA CONTRACTANTĂ Conformitatea evoluției Lucrărilor cu Programul de Referință stabilit conform prevederilor subclauzei 17.8 va fi controlată printr-un sistem de puncte de referință, prin care se asigură monitorizarea și evaluarea evoluției Lucrărilor, conform prevederilor sub clauzei 36.3 din contract. Autoritatea contractantă impune următoarele puncte de referință: PUNCTUL DE REFERINŢĂ nr. 1-vafi realizat în termen de maxim 7 luni calendaristice de la Data de începere (inclusiv ziua Datei de începere) și presupune finalizarea tuturor lucrărilor de construcții și instalații interioare precum și înlocuirea tâmplăriei, aferente etajului IX Notă: atingerea punctului de referință va fi stabilită de Supervizor prin rapoarte speciale privind stadiul lucrărilor raportat la punctele de referință. PUNCTUL DE REFERINŢĂ nr. 2-va fi realizat în termen de maxim 10 luni calendaristice de la Data de începere (inclusiv ziua Datei de începere) și presupune finalizarea lucrărilor de termoizolație, tâmplărie și finisaje exterioare pentru Corpul A. Notă: atingerea punctului de referință va fi stabilită de Supervizor prin rapoarte speciale privind stadiul lucrărilor raportat la punctele de referință. Ofertantul va propune și va reprezenta în Graficul Gantt încă cel puțin 1 punct de referință, astfel: 1. un punct de referință cu termen de finalizare în maxim 3 luni de la Data de începere (inclusiv ziua Datei de începere).”. Continuând, evidențiază că, la evaluarea propunerii tehnice a contestatorului, pentru această cerință, comisia de evaluare a constatat, că punctul de referință propus de ofertant se suprapune în totalitate Pagina 13 din 29
punctului de referință nr. 1 impus de autoritatea contractantă, diferența fiind modificarea termenului de execuție - din 7 luni în 3 luni. În consecință, arată organizatoarea procedurii, prin adresa nr. 39434/26.09.2024, i-a solicitat petentului următoarele clarificări: „Având în vedere cerința: Autoritatea contractantă impune următoarele puncte de referință: PUNCTUL DE REFERINŢĂ nr. 1 - va fi realizat în termen de maxim 7 luni calendaristice de la Data de începere (inclusiv ziua Datei de
începere) și presupune finalizarea tuturor lucrărilor de construcții și instalații interioare precum și înlocuirea tâmplăriei, aferente etajului IX raportat la definirea punctului de referință nr. 3 din propunerea tehnică transmisă: Punct de referință nr. 3 - în termen de 3 luni de la data de începere se finalizează toate lucrările aferente etajului IX, Vă rugăm clarificați suprapunerea lucrărilor aferente punctelor de referință nr. 1 și 3 raportat la duratele de realizare.”. Inserând, de asemenea răspunsul contestatorului („Conform graficului atașat la procedură, după primirea ordinului de începere a lucrărilor, vom monta schelă exterioară pe întreaga fațadă, în acest sens, în funcție de temperaturile exterioare, vom executa lucrări de demontări tâmplării respectiv termosistem în doua locații începând de la parter și de la et. 9 concomitent. În acest fel, în primele 3 luni, vom finaliza lucrările aferente etajului 9 și vom asigura și amorsarea cheltuielilor cu schela lucrând în două puncte distincte. În situațiile critice în zona etajului 9 pe timpul lucrărilor vom asigura încălzirea spațiilor cu aerotherme pe sistem de organizare de șantier.”), face precizarea că a i- a transmis acestuia o a doua solicitare de clarificări (adresa nr. 41264/07.10.2024), având următorul conținut: „Având în vedere: Cerința caietului de sarcini conform căreia, la cap.9, pag. 10, Prezentarea Propunerii Tehnice, Autoritatea contractantă impune 2 puncte de referință, respectiv: «PUNCTUL DE REFERINŢĂ nr. 1 - va fi realizat în termen de maxim 7 luni calendaristice de la Data de începere (inclusiv ziua Datei de începere) și presupune finalizarea tuturor lucrărilor de construcții și instalații interioare precum și înlocuirea tâmplăriei, aferente etajului IX PUNCTUL DE REFERINŢĂ nr. 2 - va fi realizat în termen de maxim 10 luni calendaristice de la Data de începere (inclusiv ziua Datei de începere) și presupune finalizarea lucrărilor de termoizolație, tâmplărie și finisaje exterioare pentru Corpul A.» Din propunerea tehnică înaintată de către dumneavoastră, punctul de referință nr. 3 (ales de către ofertant) are următorul conținut: «Punct de referință nr. 3 - în termen de 3 luni de la data de începere se finalizează toate lucrările aferente etajului IX». Luând în considerare răspunsul dumneavoastră din adresa nr. 39434/26.09.2024 și ținând cont de cerința autorității contractante privind obligativitatea prezentării a 3 puncte de referință în vederea monitorizării și evaluării lucrărilor din cadrul contractului, vă solicităm să clarificați diferențele între punctul de referință nr. 3 propus și punctele de referință nr. 1 și 2, impuse de Autoritatea Contractantă.”. Față de acestă solicitare, arată că petentul a răspuns, în termen, după cum urmează: Pagina 15 din 29
„Ne menținem în continuare răspunsul dat și având în vedere perioada de desfășurare a contractului conform grafic 01.10.2024- 30.09.2025 (dintre care 6-7 luni timp friguros) am considerat că aceasta este cea mai optimă împărțire pe etape a lucrărilor pentru respectarea cerinței principale: «activitatea medicală trebuie să se desfășoare în condiții de normalitate, fără ca aceasta să fie perturbată de activitatea proiectului» și pentru respectarea punctelor de referință impuse prin documentația de atribuire.
Punctul de referință nr. 3 ales de noi se suprapune parțial peste cele două puncte de referință propuse (cum ați sesizat) dar are în plus prevederea finalizării integrale a lucrărilor la etajul 9 - interior și exterior conform grafic. Am ales acest punct de referință având în vedere că etajul 9 are destinația bloc operator (sală operații și săli sterilizare) încăpere existentă doar la etajul 9 foarte importantă pentru desfășurarea activităților spitalicești și pentru ca la pag. 8, cap. 9 II din caietul de sarcini-graficul de eșalonare calendaristica Gantt, în structura alocată pentru fiecare lucrare NU este menționată nicio referire la durata maximă alocată pentru realizarea lucrărilor aferente.”. Ca atare, autoritatea contractantă subliniază că membrii comisiei de evaluare au considerat că ofertantul nu a putut justifica suprapunerea celor 3 puncte de referință și, implicit, nu a respectat cerințele caietului de sarcini, motiv pentru care oferta acestuia a fost calificată drept inacceptabilă, prin raportare la prevederile art. 134. Contrar susținerilor contestatorului, organizatoarea procedurii apreciază că a respectat prevederile legale, dar și pe cele ale documentației de atribuire (față de care nu au fost solicitate clarificări în termenul legal prevăzut). Pe de altă parte, transmite că, astfel cum rezultă din modul de formulare a celor două puncte de referință impuse de autoritatea contractantă, acestea cuprind activități distincte unele față de altele. Mai exact, specifică, în primul rând, că punctul de referință nr. 1 vizează finalizarea tuturor lucrărilor de construcții și instalații interioare, precum și înlocuirea tâmplăriei, aferente etajului IX, după care, că punctul de referință nr. 2 presupune finalizarea lucrărilor de termoizolație, tâmplărie și finisaje exterioare pentru Corpul A. Prin raportare la mențiunea de la p. 11 din caietul de sarcini („Punctele de referință propuse vor fi formulate după modelul punctelor de referință impuse, menționându-se obiectul, durata și termenul pentru realizarea acestuia.”), susține că, în propunerea tehnică a Asocierii ... SRL – ... SRL și implicit în graficul Gantt prezentat de aceasta, nu s-au putut identifica activități distincte incluse în punctul de referință nr. 3 propus de ofertant, față de punctele de referință 1 și 2, impuse de autoritatea contractantă. Cu trimitere la draftul de contract, subliniază că nerespectarea oricărui punct de referință atrage sancțiuni pecuniare pentru contractant și că acceptarea punctului de referință nr. 3, în forma actuală, ar compromite scopul monitorizării progresului lucrărilor și ar putea crea un avantaj nejustificat pentru ofertant. Un punct de referință distinct, după cum s-a solicitat expres prin documentația de atribuire, asigură monitorizarea, în mod corect, a unei Pagina 17 din 29
faze distincte a lucrărilor, mai adaugă. Drept urmare, susține că suprapunerile de activități conduc la aplicarea repetată a sancțiunilor pentru aceleași activități cuprinse în două puncte de referință distincte scriptic, dar care tratează același lucru, în detrimentul altor ofertanți care au înțeles cerințele caietului de sarcini și au formulat corect punctul de referință propus. Autoritatea contractantă apreciază că cele două solicitări de clarificări adresate contestatorului au fost suficiente, acesta
demonstrând, de fiecare dată, neînțelegerea cerințelor caietului de sarcini. Potrivit documentației de atribuire, subliniază aceasta, ofertantul avea obligația de a întocmi Graficul Gantt în conformitate cu instrucțiunile exprese ale autorității contractante și cu luarea în considerare a tuturor etapelor de execuție și a perioadei de finalizare a contractului, precum și cu includerea în grafic a tuturor punctelor de referință, așa cum au fost solicitate. Orice omisiune, mai adaugă, a fost asumată de contestator ca motiv de excludere din procedură. Despre afirmația petentului, potrivit căreia autoritatea contractantă a refuzat, în mod nejustificat, să-i accepte explicațiile, declară că nu poate fi primită; prin răspunsurile la solicitările de clarificări, ofertantul a demonstrat, de fapt, că nu înțelege obligațiile și activitățile stabilite prin caietul de sarcini. Acesta, conchide organizatoarea procedurii, a fost și motivul pentru care oferta Asocierii ... SRL – ... SRL a fost respinsă, ca inacceptabilă, în temeiul art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016, coroborat cu art. 137 alin. (1) din același act normativ. Concluzionând că, în aprecierea sa, au fost respectate toate dispozițiile legale incidente, reia solicitarea de respingere a contestației ce face obiectul prezentei cauze, ca nefondată. În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 101/2016, ale Legii nr. 98/2016, ale HG nr. 395/2016, ale Legii nr. 554/2004, precum și cele ale Directivei 2014/24/UE privind achizițiile publice. Dovada comunicării punctului de vedere către contestator a fost prezentată. În probațiune, prin adresa înregistrată la CNSC cu nr. .../..., au fost transmise, pe suport electronic, documente din componența dosarului achiziției. Cu adresa înregistrată la CNSC cu nr. .../..., contestatorul transmite dovada cheltuielilor de judecată, constând în: factura nr. BBR- 3654/29.10.2024, emisă de ... – Societate Civilă de Avocați, în valoare de 7.140,00 lei, reprezentând onorariu avocațial conform contract de asistență juridică nr. 920108/2024; ordinul de plată prin care s-a dispus achitarea facturii anterior menționate. Prin nota internă din data de 02.12.2024, în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 101/2024, Consiliul a decis prelungirea termenului de soluționare a contestației cu 10 zile. Această decizie a fost comunicată și autorității contractante prin adresa nr. .../.... Cu adresa înregistrată la C.N.S.C. cu nr. .../..., ... SRL transmite, în original, recipisa de consemnare nr. ... din 01.11.2024, în valoare de 88.000,00 lei, emisă de CEC Bank – Sucursala .... Pagina 19 din 29
Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura licitație deschisă, derulată online, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Execuție lucrări de reabilitare energetică pentru Corpul A de clădire al ... în cadrul proiectului „Reabilitarea energetică pentru corpul A de clădire al ...”, cod CPV 45321000-3 – Lucrări de izolare termică (Rev. 2), elaborând, în acest sens,
documentația de atribuire aferentă și publicând în SEAP, anunțul de participare nr. .../.... Conform acestui anunț, valoarea estimată a procedurii este de 11.314.534,67 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire utilizat este „Cel mai bun raport calitate-preț”, cu factorii de evaluare: Prețul ofertei – 80% și Coordonator/șef de șantier – 20%. Procedând la soluționarea contestației formulate de ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL – ... SRL, Consiliul constată că aceasta vizează rezultatul procedurii de atribuire, fiind formulate critici cu privire la motivul care a stat la baza deciziei de respingere a ofertei prezentate de acest ofertant. Sub acest aspect, Consiliul reține că autoritatea contractantă a transmis către ofertantul în cauză adresa nr. 43411/23.10.2024, de comunicare a rezultatului procedurii, în cuprinsul căreia a precizat că „Prin prezenta, vă facem cunoscut faptul că, a fost finalizată evaluarea ofertelor prezentate la licitatia deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică având ca obiect: „Execuţie lucrări de reabilitare energetică pentru Corpul A de clădire al ... în cadrul proiectului "Reabilitarea energetică pentru corpul A de clădire al ...". La prezenta procedură de atribuire, oferta dumneavoastră a fost calificată drept inaccepabilă și a fost respinsă, în baza dispoziţiilor art.134, alin (5) din HG. nr. 395/2016: (5): "în cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispoziţiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă." Și art. 137, alin. (1) din HG 395/2016: (1) „Comisia de evaluare are obligaţia de a respinge ofertele inacceptabile şi neconforme". Astfel, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei dumneavoastră rezidă în următoarele: în urma solicitărilor de clarificări transmise prin adresele nr. 39434/26.09.2024 și nr.41264/07.10.2024, ați înaintat răspunsul dvs, în termenul maxim alocat, în SEAP, semnat cu semnătură electronică extinsă. în urma evaluării comisia de evaluare a constatat următoarelor aspecte: - Raportat la cerinţa din Caietul de sarcini: „Ofertantul va respecta primele două puncte de referinţă impuse prin prezentul Caiet de Sarcini şi va denumi în propunerea tehnică încă cel puţin 1 punct de referinţă prin raportare la lucrările ce se impun a fi executate. Punctele de referinţă propuse vor fi formulate după modelul punctelor de referinţă impuse, menţionându-se obiectul, durata şi termenul pentru realizarea acestuia." Pagina 21 din 29
și având în vedere că cele două puncte de referinţă impuse de Autoritatea contractantă cuprind activități distincte prin care se asigură monitorizarea şi evaluarea evoluţiei lucrărilor, s-a constatat din răspunsurile dumneavoastră că nu se pot identifica activități distincte incluse în punctul de referinţă 3, altele față de punctele de referinţă 1 si 2 impuse. Acest aspect pune în discuţie o problemă importantă legată de punctul de referinţă 3, care include activităţi deja avute în vedere de autoritatea contractantă. Dacă acest punct ar fi acceptat ca fiind conform, s-ar diminua eficienţa şi scopul pentru care au fost stabilite aceste puncte de referinţă.
Așa cum prevede draftul de contract, nerespectarea oricărui punct de referinţă atrage sancţiuni pecuniare pentru contractant. Din perspectiva interpretării şi aplicării contractului, acceptarea punctului de referinţa 3, în forma actuală, ar compromite scopul monitorizării progresului lucrărilor şi ar putea crea un avantaj nejustificat pentru ofertantul. Un punct de referinţă distinct, astfel cum a fost şi formulată cerinţa autorităţii contractante, dă asigurări că fiecare punct de referinţă monitorizează în mod corect o fază distinctă a lucrărilor. Or, suprapunerile de activităţi conduc la aplicarea repetată a sancţiunilor pentru aceleaşi activităţi cuprinse în două puncte de referinţă distince scriptic, dar care trateaza acelaşi lucru, în detrimentul altor ofertanţi care au înţeles cerinţele caietului de sarcini şi au formulat corect punctul de referinţă propus. Conform legislaţiei in materie de Achiziţii publice, Comisia de evaluare nu are datoria de a solicita clarificari in mod repetat unui operator, cu scopul de a-l ajuta sa-si îndrepte viciile de formă sau alte neconcordanţe şi nici nu poate ignora faptul că propunerea tehnică nu tratează toate cerinţele exprese ale caietului de sarcini. Cu toate acestea, in verea aplicarii principiilor care stau la baza Legii 98/2016, Comisia v-a solicitat 2 clarificări distincte, faţă de Graficul Gantt, iar în urma acestor demersuri, ati trimis două răspunsuri care nu au clarificat în niciun fel neconcordanţele, ci doar au demonstrat neînţelegerea cerinţelor caietului de sarcini. Potrivit documentaţiei de atribuire, ofertantii aveau obligaţia de a întocmi Graficul Gantt potrivit instrucţiunilor exprese ale autorităţii contractante şi cu luarea în considerare a tuturor etapelor de execuţie şl a perioadei de finalizare a contractului, precum si cu includerea în grafic a tuturor punctelor de referinţă, așa cum au fost solicitate prin documentaţia de atribuire. în acest sens, ofertantii aveau obligaţia de a întocmi propunerea tehnică în conformitate cu documentaţia de atribuire, orice omisiune sau neconcordanţă fiind asumată de acesta ca motiv de excludere din procedură. Prin urmare, se constată că ofertantul nu a demonstrat o bună înţelegere a obligaţiilor şi a activităţilor stabilite în caietul de sarcini, drept pentru care comisia de evaluare a stabilit faptul că răspunsurile la clarificări nu sunt concludente şi a respins oferta ca inacceptabilă în baza prevederilor art 134, alin. (5) din HG 395/2016. (...)”. Raportat la motivul de respingere a ofertei prezentate de Asocierea ... SRL – ... SRL, așa cum acesta a fost invocat în cuprinsul adresei de comunicare a rezultatului procedurii, Consiliul reține ca fiind relevante în soluționare prevederile din caietul de sarcini potrivit cărora „Se vor prezenta obligatoriu în Graficul Gantt punctele de referință – conformitatea evoluției Lucrărilor cu Programul de Referință stabilit conform contractului de lucrări va fi controlată printr-un sistem de 3 puncte de referință, prin care se asigură monitorizarea și evaluarea evoluției lucrărilor. Ofertantul va respecta primele două puncte de referință impuse prin prezentul Caiet de Sarcini și va denumi în propunerea tehnică încă cel puțin 1 punct de referință prin raportare la lucrările ce se impun a fi executate. Pagina 23 din 29
Punctele de referință propuse vor fi formulate după modelul punctelor de referință impuse, menționându-se obiectul, durata și termenul pentru realizarea acestuia. PUNCTE DE REFERINȚĂ. - TERMENE PENTRU REALIZAREA ACTIVITĂȚILOR
CONSIDERATE
CRITICE
DE
AUTORITATEA CONTRACTANTĂ. Conformitatea evoluției Lucrărilor cu Programul de Referință stabilit conform prevederilor subclauzei 17.8 va fi controlată printr-un sistem de
puncte de referință, prin care se asigură monitorizarea și evaluarea evoluției Lucrărilor, conform prevederilor sub clauzei 36.3 din contract. Autoritatea contractantă impune următoarele puncte de referință: PUNCTUL DE REFERINță. nr. 1 - va fi realizat în termen de maxim 7 luni calendaristice de la Data de începere (inclusiv ziua Datei de începere) și presupune finalizarea tuturor lucrărilor de construții și instalații interioare precum și înlocuirea tâmplăriei, aferente etajului IX. Notă: atingerea punctului de referință va fi stabilită de Supervizor prin rapoarte speciale privind stadiul lucrărilor raportat la punctele de referință. PUNCTUL DE REFERINță nr. 2 - va fi realizat în termen de maxim 10 luni calendaristice de la Data de începere (inclusiv ziua Datei de începere) și presupune finalizarea lucrărilor de termoizolație, tâmplărie și finisaje exterioare pentru Corpul A. Notă: atingerea punctului de referință va fi stabilită de Supervizor prin rapoarte speciale privind stadiul lucrărilor raportat la punctele de referință. Ofertantul va propune și va reprezenta în Graficul Gantt încă cel puțin 1 punct de referință, astfel: 1. un punct de referință cu termen de finalizare în maxim 3 luni de la Data de începere (inclusiv ziua Datei de începere)”. Astfel, Consiliul constată că prin documentația de atribuire s-a impus ca ofertanții să stabilească cel puțin un punct de referință, suplimentar față de punctele de referință stabilite de autoritatea contractantă, iar din cuprinsul propunerii tehnice prezentate de ... SRL rezultă că acest ofertant a reprezentat în cadrul Graficului Gantt un al treilea punct de referință, cu termen de finalizare la 3 luni de la data de începere și presupune finalizarea tuturor lucrărilor aferente etajului IX. În acest context, Consiliul constată că punctul de referință ales de ofertantul în cauză, cu termen de finalizare la 3 luni de la data de începere, presupune finalizarea unor lucrări pentru care autoritatea contractantă a stabilit punctul de referință nr. 1 și 2, respectiv cu maxim 7 luni de la data începerii și maxim 10 luni de la data începerii. Se reține că, sub acest aspect, membrii comisiei de evaluare au solicitat clarificări în două rânduri cu privire la suprapunerea activităților punctului de referință stabilit de ofertantul Asocierea ... SRL – ... SRL cu cele stabilite de autoritatea contractantă prin documentația de atribuire, iar ofertantul în cauză a răspuns precizând că „Conform graficului atasat la procedura dupa primirea ordinului de incepere a lucrarilor vom monta schela exterioara pe intreaga fatada, in acest sens functie de temperaturile exterioare vom executa lucrari de demontari tamplarii respectiv termosistem in doua locatii incepand de la parter si de la et 9 concomitent. In acest fel in primele 3 luni vom finaliza lucrarile aferente etajului 9 si vom asigura si amorsarea cheltuielilor cu schela lucrand in doua puncte distincte. In situatiile critice in zona etajului 9 pe timpul lucrarilor vom asigura incalzirea spatiilor cu aerotherme pe sistem de organizare de santier”, respectiv „Ne menținem în Pagina 25 din 29
continuare răspunsul dat și având în vedere perioada de desfășurare a contractului conform grafic 01.10.2024-30.09.2025 (dintre care 6-7 luni timp friguros) am considerat că aceasta este cea mai optimă împărțire pe etape al lucrărilor pentru respectarea cerinței principale: „activitatea medicala trebuie sa se desfasoare in conditii de normalitate, fara ca aceasta sa fie perturbata de activitatea proiectului” si pentru respectarea punctelor de referinta impuse prin documentatia de atribuire.
Punctul de referinta nr.3 ales de noi se suprapune parțial peste cele doua puncte de referinta propuse (cum a-ti sesizat) dar are in plus prevederea finalizarii integrale a lucrarilor la etajul 9 – interior si exterior conform grafic. Am ales acest punct de referinta avand in vedere ca etajul 9 are destinatia bloc operator(sala operatii si sali sterilizare) incapere existenta doar la etajul 9 foarte importanta pentru desfasurarea activitatilor spitalicesti si pentru ca la pag.8, cap.9 II din caietul de sarcini – graficul de esalonare calendaristica Gantt, in structura alocata pentru fiecare lucrare NU este mentionat nici o referire la durata maxima alocata pentru realizarea lucrarilor aferente”. Prin urmare, Consiliul constată că ofertantul Asocierea ... SRL – ... SRL recunoaște că al treilea punct de referință stabilit prin propunerea tehnică se suprapune peste punctele de referință stabilite de autoritatea contractantă prin documentația de atribuire, astfel că în cuprinsul Graficului Gantt prezentat nu este evidențiată succesiunea activităților atât timp cât finalizarea tuturor lucrărilor aferente etajului 9 se realizează după 3 luni (punctul de referință impus de ofertant), în timp ce punctele de referință impuse de autoritatea contractantă presupuneau activități aferente etajului 9 ce se finalizau după maxim 7 luni (înlocuirea tâmplăriei – punct de referință nr. 1) iar restul odată cu finalizarea lucrărilor, respectiv după maxim 10 luni (finalizarea lucrărilor pentru Corpul A – punct de referință nr. 2). Într-o atare situație, Consiliul constată că, în mod corect, membrii comisiei de evaluare au apreciat că răspunsurile la solicitările de clarificări transmise de către Asocierea ... SRL – ... SRL sunt neconcludente, întrucât nu au arătat modul de îndeplinire a cerinței din documentația de atribuire prin care s-a solicitat ca punctele de referință să arate evoluția lucrărilor, astfel că, în mod întemeiat, aceștia au declarat oferta inacceptabilă, făcând aplicarea prevederilor art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 potrivit cărora „În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispoziţiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă”. De asemenea, Consiliul constată că în măsura în care ofertantul în cauză nu a făcut dovada îndeplinirii respectivei cerințe din caietul de sarcini, în mod întemeiat, comisia de evaluare a apreciat că oferta este neconformă, fiind aplicate prevederile art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016 potrivit cărora „oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii: a) nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini”. În aceste condiții, Consiliul respinge, ca nefondate, criticile formulate de contestator cu privire la motivul care a stat la baza deciziei de respingere a ofertei sale și, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) Pagina 27 din 29
din Legea nr. 101/2016, respinge, ca nefondată, contestația formulată de ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL – ... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... În ceea ce privește solicitarea contestatorului ... SRL, de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației, Consiliul va proceda la respingerea, ca nefondată, a acesteia, având în vedere soluția adoptată, de respingere, ca nefondată, a contestației formulate.
Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL – ... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ... PREȘEDINTE ... Consilier de soluționare ... Redactat practicaua deciziei ... Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține ... (...) pagini. Pagina 29 din 29
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.