AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 3593/2024

ELIS PAVAJE SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL ALBA IULIA

Decizia CNSC nr. 3593/C11/4110 din 18.12.2024

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 3593/C11/4110 din 18.12.2024

Data din document
2024-12-18
Complet
C11

Obiectul procedurii

având ca obiect Proiectare și execuție lucrări „Modernizare străzi zona de dezvoltare Municipiul Alba Iulia Lot 3 - Emil Racoviță, Grigore Antipa, Petre Ispirescu, Dimitrie Bolintineanu, Simion Mândrescu, Alexandru Odobescu, Arieșului", s-a solicitat anularea deciziei autorității contractante prin care oferta depusă de PORR CONSTRUCT SRL a fost declarată admisibilă, conformă și câștigătoare a procedurii de atribuire și oferta sa clasată pe locul al II-lea, a raportului procedurii nr. 132086/15.11.2024 sub aspectul deciziei de desemnare ca admisibilă, conformă și câștigătoare a ofertei depuse de PORR CONSTRUCT SRL și clasarea ofertei sale pe locul II, precum și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestei decizii și a actelor subsecvente acesteia, respectiv obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei declarate câștigătoare. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 79294/09.12.2024, PORR CONSTRUCT SRL, cu sediul în București, b-dul Dimitrie Pompeiu nr. 5 - 7, et…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția tardivității contestației invocată de autoritatea contractantă. Respinge ca nefondată contestația formulată de ELIS PAVAJE SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL ALBA IULIA. Încuviințează în principiu și admite, cererea de intervenție înaintată de PORR CONSTRUCT SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016.
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

......... SRL a constituit cauțiunea în sumă de 88.000,00 lei, conform art. 611 .... (1) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 210808497/1, eliberată de CEC BANK SA, Sucursala .........-Iulia, la data de 28.11.2024, fiind transmisă, în original, prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 77141/29.11.2024. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzelor conexate, Consiliul reține cele ce urmează: ......... a organizat procedura prin licitație deschisă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect Proiectare și execuție lucrări „Modernizare străzi zona de dezvoltare ......... Lot 3 - Emil Racoviță, Grigore Antipa, Petre Ispirescu, Dimitrie Bolintineanu, Simion Mândrescu, Alexandru Odobescu, Arieșului", prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN1067006/28.03.2024. Valoarea estimată a contractului de lucrări este de 26.637.707,00 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire aplicat este „cel mai bun rap…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 3593/2024

Decizie CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 76022Data înregistrării: 2024-11-26
ContestatorELIS PAVAJE SRLCUI 1771593
Autoritate contractantăMUNICIPIUL ALBA IULIA

2024_3593_2024_Decizie_3593.pdf, BO2024_3593_2024_BO2024_3593.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.634 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3593/C11/4110 Data: 18.12.2024 Prin contestația nr. 448/25.11.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 76022/26.11.2024, formulată de ELIS PAVAJE SRL, cu sediul social în localitatea Petrești, str. Zorilor nr. 1, județul Alba, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J01/948/1991, având CUI RO 1771593, cu sediul procesual ales la sediul CABINET AVOCAT TUȚU MELINDA din Cluj - Napoca, B-dul 21 Decembrie 1989 nr. 86, județul Cluj, adresă la care se solicită comunicarea oricărei corespondențe, împotriva rezultatului procedurii de atribuire comunicat prin adresa nr. 132103/15.11.2024 și a raportului procedurii nr. 132086/15.11.2024, emise de MUNICIPIUL ALBA IULIA, cu sediul în Alba Iulia, str. Moților nr. 5A, județul Alba, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Proiectare și execuție lucrări „Modernizare străzi zona de dezvoltare Municipiul Alba Iulia Lot 3 - Emil Racoviță, Grigore Antipa, Petre Ispirescu, Dimitrie Bolintineanu, Simion Mândrescu, Alexandru Odobescu, Arieșului", s-a solicitat anularea deciziei autorității contractante prin care oferta depusă de PORR CONSTRUCT SRL a fost declarată admisibilă, conformă și câștigătoare a procedurii de atribuire și oferta sa clasată pe locul al II-lea, a raportului procedurii nr. 132086/15.11.2024 sub aspectul deciziei de desemnare ca admisibilă, conformă și câștigătoare a ofertei depuse de PORR CONSTRUCT SRL și clasarea ofertei sale pe locul II, precum și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestei decizii și a actelor subsecvente acesteia, respectiv obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei declarate câștigătoare. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 79294/09.12.2024, PORR CONSTRUCT SRL, cu sediul în București, b-dul Dimitrie Pompeiu nr. 5 - 7, et. 3, sector 2, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/11341/2004, având CUI 16601724, reprezentată convențional prin Pagina 1 din 2

§ 2

Cabinet de Avocat Alexandru Sandu, a formulat cerere de intervenție cu privire la contestația depusă de ELIS PAVAJE SRL, prin care solicită admiterea cererii de intervenție și respingerea contestației ca neîntemeiată. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția tardivității contestației invocată de autoritatea contractantă. Respinge ca nefondată contestația formulată de ELIS PAVAJE SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL ALBA IULIA. Încuviințează în principiu și admite, cererea de intervenție înaintată de PORR CONSTRUCT SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016.

§ 3

2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 144.073 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 .... (2) și ale art. 27 .... (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3593/C11/4110 Data: 18.12.2024 Prin contestația nr. 448/25.11.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 76022/26.11.2024, formulată de ......... SRL, cu sediul social în localitatea ........., ........., județul ........., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ........., având CUI RO ........., cu sediul procesual ales la sediul ...., adresă la care se solicită comunicarea oricărei corespondențe, împotriva rezultatului procedurii de atribuire comunicat prin adresa nr. 132103/15.11.2024 și a raportului procedurii nr. 132086/15.11.2024, emise de ........., cu sediul în ........., ........., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Proiectare și execuție lucrări „Modernizare străzi zona de dezvoltare ......... Lot 3 - Emil Racoviță, Grigore Antipa, Petre Ispirescu, Dimitrie Bolintineanu, Simion Mândrescu, Alexandru Odobescu, Arieșului", s-a solicitat anularea deciziei autorității contractante prin care oferta depusă de ......... SRL a fost declarată admisibilă, conformă și câștigătoare a procedurii de atribuire și oferta sa clasată pe locul al II-lea, a raportului procedurii nr. 132086/15.11.2024 sub aspectul deciziei de desemnare ca admisibilă, conformă și câștigătoare a ofertei depuse de ......... SRL și clasarea ofertei sale pe locul II, precum și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestei decizii și a actelor subsecvente acesteia, respectiv obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei declarate câștigătoare. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. ........./09.12.2024, ......... SRL, cu sediul în ........., ..., ......... ........., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ........., având CUI ........., reprezentată convențional prin ........., a formulat cerere de intervenție cu privire la contestația depusă de ......... SRL, prin care solicită admiterea cererii de intervenție și respingerea contestației ca neîntemeiată. Pagina 1 din 45

§ 2

Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 .... (1), art. 67 .... (1) și art. 123 .... (1) C. proc. civ. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 .... (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ......... SRL solicită cele menționate în partea introductivă a deciziei. Precizează că, a depus în cadrul acestei proceduri o ofertă în valoare de 21.570.703,98 lei, fără TVA, care a fost declarată admisibilă și conformă de către autoritatea contractantă, obținând un punctaj final de 99,65 puncte. În urma aplicării criteriului de atribuire, oferta sa s-a clasat pe locul I. Oferta ......... SRL deși, a fost declarată admisibilă, s-a clasat pe locul III, cu un punctaj de 95 de puncte. Împotriva deciziei autorității contractante de a acorda ofertei ......... SRL 95 de puncte, aceasta a formulat o contestație în fața CNSC, contestație ce a făcut obiectul dos. 3120/C11/2024. În esență, a considerat că în mod greșit a fost punctată cu 5 (cinci) puncte pentru experiența expertului cheie - șef șantier, respectiv faptul că, în mod eronat, autoritatea contractantă a luat în calcul 2 (două) din cele 6 (șase) contracte prezentate ca experiență similară, acordând 5 (cinci) puncte din 10 (zece) puncte. Prin decizia pronunțată, CNSC a admis contestația formulată. Urmare a acestei decizii, ......... a procedat la reevaluarea ofertei depuse de către ......... SRL, comunicând o solicitare de clarificare. În urma reevaluării ofertelor, ......... SRL a obținut 100 de puncte, clasându-se pe locul I, în timp ce ......... SRL a obținut 99,65 de puncte, clasându-se pe locul II. Consideră că oferta ......... SRL a fost evaluată în mod netemeinic și nelegal de către autoritatea contractantă, aceasta trebuind să fie declarată inacceptabilă și neconformă. Mai mult, chiar și dacă oferta ar fi fost acceptabilă și conformă, aceasta nu putea obține mai mult de 98 de puncte, clasându-se astfel pe locul II, după reevaluare. Oferta ......... SRL trebuia respinsă ca inacceptabilă, deoarece nu satisface criteriile de calificare stabilite prin documentația de atribuire potrivit art. 137 ... (2) din HG nr. 395/2016, cum ar fi: A) Oferta ......... SRL nu satisface în mod corespunzător cerințele de calificare prevăzute prin fișa de date a achiziției privind situația personală a ofertantului: 2

§ 3

Potrivit Cap. III.1.1.a) Situația personală a candidatului sau ofertantului, prevede ca și condiție pentru îndeplinirea Cerinței 1 - neîncadrarea în prevederile art. 164, 165 și 167 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice. Autoritatea contractantă a solicitat ......... SRL documentele DUAE prin adresa nr. 125116/31.10.2024. Documentele au fost depuse de către ......... SRL la data de 07.11.2024. Așadar, raportat la data depunerii documentelor, 07.11.2024, ......... SRL trebuia să facă dovada neîncadrării în prevederile art. 164, 165 și 167 din Legea 98/2016, prin depunerea pentru ......... SRL și subcontractanți a unor certificate de atestare fiscală din care să rezulte reiasă lipsa datoriilor restante la momentul prezentării certificatului, respectiv la data de 31.10.2024. ......... SRL nu a îndeplinit această condiție, având în vedere că prin răspunsul transmis la data de 07.11.2024, acesta a depus: - pentru ......... SRL: Certificat de atestare fiscală nr. 11193138 din 04.10.2024 emis de Ministerul Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, din care rezultă că la data de 30.09.2024, ofertantul nu are obligații fiscale/restanțe către Bugetul de Stat. În cuprinsul Certificatului de atestare fiscală se face expres mențiunea că: „Certificatul de atestare fiscală se poate utiliza de către persoana interesată pe o perioadă de timp de până la 30 de zile de la data eliberării ori de până la 90 de zile de la data eliberării de către persoanele fizice, care nu desfășoară activități economice în mod independent sau nu exercită profesii liberale." Așadar, raportat la data depunerii documentelor, 07.11.2024, Certificatul de atestare fiscală nr. 11193138/04.10.2024 nu se mai putea utiliza nici pentru a face dovada inexistenței obligațiilor fiscale la data de 30.09.2024. - Pentru subcontractantul ... SRL: Certificat de atestare fiscală nr. 21061/14.10.2024, emis de Ministerul Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, din care rezultă că la data de 30.09.2024, ofertantul nu are obligații fiscale/restanțe către Bugetul de Stat. - Pentru subcontractantul ... SRL: Certificat de atestare fiscală nr. 235844/04.11.2024, emis de Ministerul Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, din care rezultă că la data de 30.09.2024, ofertantul nu are obligații fiscale/restanțe către Bugetul de Stat. Așadar, ofertantul ......... SRL, precum și subcontractanții ... SRL și ... SRL nu au făcut dovada lipsei datoriilor restante la momentul prezentării certificatului, respectiv la data de 31.10.2024. În concluzie, ......... SRL nu a îndeplinit un criteriu de calificare stabilit în mod expres prin fișa de date a achiziției, oferta acestuia trebuind să fie respinsă ca inacceptabilă, în conformitate cu prevederile art. 215 .... (4) din Legea nr. 98/2016, coroborat art. 137 .... (2) lit. b) din HG nr. 365/2016. Pagina 3 din 45

§ 4

B) Oferta ... SRL nu satisface în mod corespunzător cerințele de calificare prevăzute prin fișa de date a achiziției, referitoare la experiența similară: Astfel, potrivit cap. III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională din fișa de date a achiziției, ofertantul trebuie să prezinte dovezi privind experiența similară. În dovedirea experienței similare, ......... SRL a depus 2 (două) contracte, respectiv: 1. „Modernizare DJ 7108 km 44 + 400 - 66 + 600 Gurahont Buteni, județul Arad" în valoare de 17.857.233,94 lei; 2. Proiectare și execuție „Ranforsare DJ692B Tomnatic - DN6" ......... SRL, din care autoritatea contractantă a reținut experiență similară în valoare de 6.411.863,28 lei fără TVA. După cum se poate observa, din cerințele fișei de date a achiziției, pentru a putea fi luată în considerare ca și experiență similară, contractele prezentate trebuie să aibă ca și obiect lucrări de construcție/reabilitare/ modernizare lucrări de construire și/sau lucrări de și/sau modernizare/ reabilitare drumuri expres și/sau drumuri naționale europene și/sau drumuri naționale principale și/sau drumuri naționale secundare și/sau drumuri județene si/sau drumuri de interes local. Or, lucrările prezentate în cel de al doilea contract, respectiv lucrări de ranforsare nu reprezintă lucrări de construcție/reabilitare/modernizare lucrări de construire și/sau lucrări de și/sau modernizare/reabilitare drumuri expres și/sau drumuri naționale europene și/sau drumuri naționale principale și/sau drumuri naționale secundare și/sau drumuri județene si/sau drumuri de interes local. Conform Anexei 2 privind Structura pe grupe și subgrupe de lucrări și servicii a indicativelor aferente întreținerii și reparării drumurilor publice cuprinse în Normativul AND 554 - 2002, lucrările de ranforsare sunt cuprinse la Cap. D Lucrări privind reparații curente la drumurile publice, fiind menționate la pct. 115. Astfel: D. Lucrări privind reparații curente la drumurile publice 113. Lucrări accidentale; refaceri după inundații, alunecări de terenuri, afuieri de poduri, cutremure, accidente rutiere pentru aducerea drumurilor și a podurilor la starea tehnica inițială 114. Îmbrăcăminte bituminoasa ușoară 115. Ranforsări ale sistemelor rutiere (cu lianți bituminoși sau hidraulici) (..). Lucrările privind reparații curente la drumurile publice (între care și Ranforsările sistemelor rutiere) nu reprezintă lucrări de construcție/ reabilitare/modernizare a drumuri publice, conform legislației în vigoare. Așadar, Contractul Proiectare și execuție „Ranforsare DJ692B Tomnatic - DN6" ......... SRL, din care autoritatea contractantă a reținut experiență similară în valoare de 6.411.863,28 lei fără TVA, nu putea fi contabilizat la calculul experienței similare. 4

§ 5

Pe cale de consecință, singurul contract care putea fi avut în vedere de către autoritatea contractantă la calculul experienței similare este „Modernizare DJ 7108 km 44 + 400 - 66 + 600 Gurahont Buteni, județul Arad" în valoare de 17.857.233,94 lei, contract care este sub pragul de 20.000.000 lei solicitat prin cap. III.1.3.a) din fișa de date a achiziției. În concluzie, ......... SRL nu a îndeplinit un criteriu de calificare stabilit în mod expres prin fișa de date a achiziției, oferta acestuia trebuind să fie respinsă ca inacceptabilă, în conformitate cu prevederile art. 215 .... (4) din Legea nr. 98/2016, coroborat art. 137 .... (2) lit. b) din HG nr. 395/2016. Totodată, oferta ......... SRL trebuia respinsă ca inacceptabilă și neconformă, deoarece propunerea tehnică nu satisface cerințele caietului de sarcini, mai ales că, prin răspunsul la clarificări, se modifică propunerea tehnică. Conform prevederilor art. 134 .... (5) - (6) și art. 137 .... (3) din HG nr. 395/ 2016, comisia de evaluare a solicitat ......... SRL clarificări cu privire la propunerea tehnică prin adresa nr. 73349/27.06.2024, la care a răspuns prin adresa din 04.07.2024. i) O primă observație este aceea că, deși autoritatea contractantă solicită un număr de 13 clarificări, ......... SRL răspunde doar la 12 din acestea, nerăspunzând în niciun fel la pct. 11 din solicitarea de clarificări. Având în vedere faptul că ......... SRL nu a răspuns unei solicitări de clarificare, respectiv pct. 11 din adresa nr. 73349/27.06.2024, consideră că oferta acestuia trebuie respinsă ca inacceptabilă, conform prevederilor art. 134 .... (5) din HG nr. 395/2016. ii) Totodată, consideră că ......... SRL a oferit un răspuns neconcludent cu privire la pct. 9 din solicitarea de clarificări. Astfel, autoritatea contractantă a solicitat clarificări cu privire la procedurile pentru executarea lucrărilor pe timp friguros, având în vedere că pe timp de iarnă există proceduri speciale de lucru. Prin răspunsul la solicitarea de clarificări din 04.07.2024, ......... SRL nu aduce nicio clarificare cu privire la procedurile pentru executarea lucrărilor pe timp friguros, limitându-se să indice categoriile de lucrări care se vor executa pe timpul friguros, împreună cu procedurile tehnice aferente acestor lucrări, fără a se evidenția procedurile prin care aceste tipuri de lucrări vor fi executate pe timpul friguros. În consecință, consideră că răspunsul ......... SRL cu privire la pct. 9 din adresa nr. 73349/27.06.2024 trebuia considerat neconcludent, oferta urmând a fi respinsă ca inacceptabilă, în conformitate cu prevederile art. 134 .... (5) din HG 395/2016. iii) În ceea ce privește celelalte răspunsuri oferite consideră că prin acestea se aduce o completare a propunerii tehnice, în special cele cu privire la: a) pct. 1 din solicitarea de clarificări – prin adresa de clarificare nr. 73349/ 27.06.2024, autoritatea contractantă a solicitat: „Potrivit precizărilor din răspunsul consolidat la solicitările de clarificări, relocarea stâlpilor electrici se va realiza în cadrul unui alt contract, în cofinanțare cu administratorul rețelelor DEER România și nu mai sunt specifice proiectului nostru. Precizați dacă Propunerea Tehnică - Lucrări de eliberare amplasament pentru realizarea obiectivului este pentru proiectare și execuție iluminat public. În formularul - cadru al propunerii - tehnice (Formularul 12 din cadrul documentației de atribuire), la punctul 1 s-a solicitat prezentarea metodologiei de proiectare/execuție pentru Pagina 5 din 45

§ 6

realizarea obiectivului este pentru proiectare și execuție iluminat public. În Formularul cadru al propunerii tehnice (Formularul 12 din cadrul documentației de atribuire), la punctul 1 s-a solicitat prezentarea metodologiei de proiectare/execuție pentru realizarea lucrărilor, iar în propunerea tehnică prezentată de ... SRL - începând cu pag. 171 sunt descrise riscurile și programul calității, la modul general." Prin răspunsul la solicitarea de clarificări din 04.07.2024, ......... SRL a menționat că: „Vă transmitem atașat, răspunsul subcontractantului ... SRL 1. Procedura de montaj pentru iluminat stradal și pietonal." Astfel, prin răspunsul la clarificări, ......... SRL a completat în mod nepermis propunerea tehnică, depunând procedura de montaj pentru iluminat stradal și pietonal, procedură care ar fi trebuit să se regăsească deja în cuprinsul propunerii tehnice, conform cerințelor autorității contractante. Or, prin intermediul clarificărilor, nu se poate completa propunerea tehnică, ci doar să se clarifice informații cuprinse în aceasta. În concluzie, oferta ......... SRL trebuia respinsă ca inacceptabilă, conform art. 134 .... (6) din HG nr. 395/2016. b) pct. 2 din solicitarea de clarificări - Conform acestei solicitări de clarificare nr. 73349/27.06.2024, autoritatea contractantă a solicitat: „În planul Calității pentru subcontractantul Electro - Aparataj SRL sunt descrise, la modul general, la nivel de firmă, activitatea de efectuare a înregistrărilor, trasabilitatea, modalitatea prin care se controlează calitatea în toate stadiile de implementare a contractului, controlul documentelor / ce urmează a a se executa, fără a descrie, în mod concret, cum se realizează efectiv aceste activități de către societatea dumbeavoastră și în/pentru ce etape de implementare a contractului.” Prin răspunsul la solicitarea de clarificări din 04.07.2024, ......... SRL a menționat că: „Vă transmitem atașat, răspunsul subcontractantului ... SRL - 2. Planul calității". Astfel, prin răspunsul la clarificări, ......... SRL a completat în mod nepermis propunerea tehnică, depunând Planul calității, Plan care ar fi trebuit să se regăsească deja în cuprinsul propunerii tehnice, conform cerințelor autorității contractante. Or, prin intermediul clarificărilor nu se poate completa propunerea tehnică, ci doar să se clarifice informații cuprinse în aceasta. În concluzie, oferta ......... SRL trebuia respinsă ca inacceptabilă, conform art. 134 .... (6) din HG nr. 395/2016. iv) ......... SRL nu a îndeplinit în mod conform cerințele caietului de sarcini: În cadrul caietului de sarcini se prevede în mod expres faptul că: „Ofertantul va prezenta modalitatea de asigurare a accesului la toți specialiștii atestați necesari în vederea verificării nivelului de calitate corespunzător cerințelor fundamentale aplicabile lucrărilor cuprinse în obiectul contractului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995 și a altor legi incidente (Legea 395/2006). Ofertantul va descrie momentul în care specialiștii vor interveni în implementarea viitorului contract si modul în care si-a asigurat accesul la serviciile acestora (fie prin resurse proprii, caz în care vor fi prezentate persoanele în cauză, fie prin externalizare, situație în care se vor descrie aranjamentele contractuale realizate în vederea obținerii serviciilor respective), nominalizarea și prezentarea de documente justificative care dovedesc pregătirea/autorizarea/avizarea în specialitate, urmând să se realizeze pe parcursul derulării contractului." 6

§ 7

În cadrul răspunsului ......... SRL la solicitarea de clarificări nr. 3 a autorității contractante, aceasta menționează că: „Totodată, în cadrul Formularului 12 al propunerii tehnice, la pct. "c" - pag 23 - 25, respectiv la pag. 44 din Propunerea tehnică - "Metodologia pentru realizarea lucrărilor" și pag. 708 din Propunerea Tehnică "Planul calității", pe lângă ......... SRL sunt prezentați toți subcontractanții implicați în implementarea contractului, în ordine cronologică a momentului de intervenție în procesul tehnologic". Fără a putea să verificăm documentele indicate de către ......... SRL, oferta acestora fiind declarată confidențială, din acest răspuns deduce faptul că ofertantul nu a îndeplinit cerința solicitată în mod expres prin caietul de sarcini și anume acela de a ”„descrie momentul în care specialiștii vor interveni în implementarea viitorului contract și modul în care și-a asigurat accesul la serviciile acestora". O astfel de lipsă trebuia sancționată în conformitate cu prevederile art. 215 .... (5) din Legea nr. 98/2016 coroborate cu prevederile art. 137 .... (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, respectiv cu respingerea ca neconformă a ofertei. Cu privire la punctajul acordat pentru experiența profesională specifică a expertului cheie șef șantier, autoritatea contractantă nu putea acorda ofertei ......... SRL punctajul maxim de 10 de puncte. În ceea ce privește punctajul acordat componentei tehnice, respectiv expertului cheie - Șef Șantier, cap. II.2.5 Criterii de atribuire din fișa de date, ......... SRL l-a nominalizat pe ... Mihai ... ca „Șef de Șantier", prezentând în vederea obținerii punctajului maxim, un număr de 6 (șase) contracte cu recomandări. Autoritatea contractantă a impus obligația de a prezenta cel puțin un contract având caracteristicile cumulative de mai sus (condiție minimă), acordând punctaj în funcție de experiența șefului de șantier în contracte similare, conform cerinței din fișa de date. Algoritmul de calcul, descris și aferent Factorului de evaluare 2.2.4 în cadrul fișei de date la cap. II.2.5 Criterii de atribuire, reflectă un avantaj pentru achizitoare doar în condițiile enumerate de către aceasta. În consecință, prezentarea unui contract ce nu satisface legătură directă cu natura și obiectul contractului de achiziție publică ce urmează să fie atribuit, nu reflectă un avantaj pe care autoritatea contractantă îl poate obține prin utilizarea factorului de evaluare respectiv. Invocând prevederile art. 32 .... (8) din HG nr. 395/2016 susține că sunt aplicabile obligatoriu în mod cumulativ: reflectă un avantaj (din motivul aplicării unui Algoritm de calcul coerent și just) prin luarea în considerare/cuantificarea numai a contractelor ce au legătură directă cu natura și obiectul contractului de achiziție publică ce urmează să fie atribuit, contracte ce sunt conforme cu descrierea aferentă Factorului de evaluare aplicat. Raportat la cele 6 (șase) recomandări depuse, autoritatea contractantă a concluzionat inițial că doar 2 (două) dintre ele, respectiv poziția 1 și poziția 6 au ca obiect lucrări similare celor stabilite prin fișa de date, acordând 5 din 10 puncte. Față de acest aspect, contestatoarea susține că CNSC a stabilit că, raportat la prevederile 209 .... (1) și (2) din Legea nr. 98/2016, coroborat cu art. 134 .... (1) din HG nr. 395/2016, autoritatea contractantă avea Pagina 7 din 45

§ 8

obligația de a solicita clarificări suplimentare privind obiectul celorlalte contracte. Urmare a reevaluării ofertei ......... SRL, achizitoarea a considerat că toate cele 6 (șase) contracte au ca obiect lucrări similare celor stabilite prin fișa de date, acordând acestui factor un număr de 10 puncte. Consideră că evaluarea celor 6 (șase) contracte prezentate pentru experiența Șefului de Șantier s-a făcut în mod nelegal, întrucât: A. Contractul „ASFALTARE PARCARE, MONTAJ BORDURI, CENTRU COMERCIAL DUMBRĂVIȚA", beneficiar fiind SSAB - G SA BACĂU nu putea fi punctată ca experiență pentru șef șantier. Pentru a se puncta experiența Șefului de Șantier, acesta trebuie să fi participat în calitate de șef șantier sau poziție similară în cel puțin un contract de tip: > Proiectare și execuție lucrări/execuție lucrări de construcție/ reabilitare/modernizare drumuri expres și sau/drumuri naționale europene și sau drumuri naționale principale și/sau drumuri naționale secundare și/ sau drumuri județene și/sau drumuri de interes local. Așadar, experiența ca șef șantier trebuie să vizeze proiectare execuție/ reabilitare/modernizare drumuri cu o anumită funcționalitate, respectiv drumuri publice, de la drumuri expres până la drumuri de interes local. Conform art. 5 din Ordonanța nr. 43/1997 privind regimul drumurilor „Din punct de vedere funcțional și administrativ-teritorial, în ordinea importanței, drumurile publice (s.n.) se împart în următoarele categorii: a) drumuri de interes național; b) drumuri de interes județean; c) drumuri de interes local." Potrivit art. 3 al aceluiași act normativ: „Din punct de vedere al destinației drumurile se împart în: a) drumuri publice - drumuri de utilitate publică și/sau de interes public destinate circulației rutiere și pietonale, în scopul satisfacerii cerințelor generale de transport ale economiei, ale populației și de apărare a țării; acestea sunt proprietate publică și sunt întreținute din fonduri publice, precum și din alte surse legal constituite" Nu în ultimul rând, invocă și art. 2.2. din Ordinul nr. 1296/2017 pentru aprobarea Normelor tehnice privind proiectarea, construirea și modernizarea drumurilor. Așadar, lucrările pentru care expertul cheie a avut calitatea de Șef Șantier sau poziție similară trebuie să aibă categoria funcțională a drumurilor de interes național, județean, local, comunal, respectiv să aparțină drumurilor publice, administrate de autorități publice. În mod evident, contractul prezentat privește o investiție privată, respectiv amenajarea unui centru comercial, beneficiar fiind o entitate privată, respectiv SSAB - G SA BACĂU. În recomandare se precizează faptul că, în cadrul acestui contract s-au executat următoarele tipuri de lucrări: montare borduri prefabricate, realizare pistă de cicliști și trotuare, realizare parcare. 8

§ 9

Aceste lucrări nu privesc în niciun caz drumurile publice, nefiind lucrări de proiectare și execuție lucrări/execuție lucrări de construcție/reabilitare/ modernizare drumuri publice. Realizarea unei piste pentru bicicliști sau realizarea parcării vizează o investiție privată, aferentă funcționării unui centru comercial, această funcționalitate neputând fi considerată ca reprezentând experiență similară, conform cerinței din fișa de date, pentru expertul cheie. Astfel, potrivit art. 3 lit. b) din Ordonanța nr. 43/1997, drumurile de utilitate privată se disting de drumurile publice, având o cu totul altă destinație. În cazul de față, prin cerința explicită din fișa de date, destinația solicitată este cea a drumurilor publice, cu diferite funcționalități, excluzându-se așadar drumurile de utilitate privată. În consecință, contractul prezentat nu are legătură cu obiectul prevăzut în factorul de punctare pentru poziția de „șef șantier", acest contract prezentat neputând fi considerat acceptat/valid spre a fi cuantificat ca și Experiența specifică a d-lui ... Mihai .... Având în vedere acest aspect, respectiv faptul că acest contract nu poate fi cuantificat ca și experiență pentru „șef șantier", consideră că punctajul maxim pe care l-ar putea primi oferta ......... SRL pentru acest factor de evaluarea este de 8 puncte, clasând oferta pe locul III cu 98 de puncte, astfel cum a stabilit și autoritatea contractantă. În consecință, orice analiză de către CNSC a celorlalte contracte prezentate de către ......... SRL este lipsită de interes. Cu toate acestea, punctează câteva aspecte esențiale, care demonstrează faptul că oferta ......... SRL nu putea primi 100 de puncte. Astfel: B. CONTRACTUL ASFALTARE STRĂZI ÎN ORAȘUL CURTICI, JUDEȚUL ARAD (POZIȚIA 3), CONTRACTUL REPARAȚII STRĂZI ÎN COMUNA DUMBRĂVIȚA (POZIȚIA 4) ȘI CONTRACTUL ASFALTARE STRĂZI ÎN LOCALITATEA TEREMIA MARE, STR. MATEIBALDOVINA ȘI STR. MIRCEA MARCU (POZIȚIA 5). Potrivit cerințelor din fișa de date, pentru a se puncta ca și experiență specifică a Expertului cheie, acesta trebuie să fi coordonat contract tip proiectare și execuție/execuție lucrări de construcție/reabilitare/ modernizare drumuri publice. Așadar, tipurile de lucrări care trebuie să fi fost executate sunt de: o Execuție drumuri publice; o Reabilitare drumuri publice; o Modernizare drumuri publice; Din recomandările aferente celor 3 (trei) contracte analizate, reiese că lucrările executate au privit: > pentru contractul de la poziția 3: Realizarea terasamentelor pentru mărirea lățimii carosabile și asfaltarea străzilor Serelor, Liniștii, Dorobanților, Grănicerilor, Take Ionescu, Daciei, Filipescu, Unirii. Libertății, Vioarelor și Vlad Țepeș; > pentru contractul de la poziția 4: Lucrări de infrastructură pentru îmbunătățirea capacității portante și lucrări de reparații cu asfalt a străzilor din localitate; Pagina 9 din 45

§ 10

> pentru contractul de la poziția 5: Lucrări de terasamente, lucrări de infrastructură și suprastructură. Redând din prevederile art. 2 .... (3) din Ordonanța nr. 43 din 28 august 1997 privind regimul juridic al drumurilor, precum și din dispozițiile art. 5 din Normativul privind întreținerea și repararea drumurilor publice - indic. AND 554-2002, arată că acest act normativ nu se aplică: a) lucrărilor de modernizări și construcții noi de drumuri (acestea executându-se în conformitate cu legislația lucrărilor de construcții). Din analiza contractelor prezentate de către ......... SRL, reiese faptul că acestea nu privesc execuție/modernizare/reabilitare drumuri publice, astfel cum a fost solicitat prin fișa de date a achiziției, ci privesc lucrări de întreținere a drumurilor, lucrări care sunt supuse altor norme de execuție. Astfel, în contradicție cu cele susținute de CNSC prin decizie, lucrările de terasamente executate privesc lucrările de întreținere și nicidecum de execuție/reabilitare/modernizare a drumurilor publice. Or, autoritatea contractantă a solicitat dovedirea unei experiențe relevante în cadrul unor lucrări care să aibă ca obiect lucrări specifice privind execuție/reabilitare/modernizare drumurilor publice și nu doar lucrări de întreținere, astfel cum a prezentat ......... SRL pentru Șeful de Șantier. Astfel, consideră că, aceste contracte nu se pot considera acceptate/ valide spre a fi cuantificate ca și Experiență specifică a lui ... Mihai .... Pentru toate motivele expuse supra, ......... SRL solicită admiterea contestației astfel cum aceasta a fost formulată. În probațiune a depus înscrisuri. Consiliul, prin adresa nr. 76423/4110/C11/27.11.2024, a solicitat contestatoarei să constituie cauțiunea legală, în sensul art. 611 din Legea nr. 101/2016. ........., prin adresa nr. 1382/27.11.2024, înregistrată la Consiliu sub nr. 76773/28.11.2024, a formulat punct de vedere raportat la contestația formulată de ......... SRL. În preambul, prezintă un scurt istoric al procedurii, precizând că, în urma finalizării evaluării, a fost desemnat câștigător ......... SRL. După publicarea raportului procedurii în SEAP, precum și a comunicărilor privind rezultatul procedurii, a fost primită în termen contestația nr. 101072/ 10.09.2024 depusă de ......... SRL împotriva rezultatului procedurii. Consiliul a admis această contestație prin decizia nr. 2716/C11/3120/ 26.09.2024, și a dispus reevaluarea ofertei depuse de ......... SRL în ceea ce privește documentele depuse în vederea aplicării factorului de evaluare „experiența experților cheie - șef de șantier", inclusiv prin solicitarea de documente suplimentare care să-i permită determinarea tipului de lucrări executate în cadrul contractelor invocate pentru dovedirea experienței 10

§ 11

specifice. Această decizie a fost atacată la Curtea de Apel ......... de către ......... SRL și a fost emisă Hotărârea Civila nr. 727/30.10.2024. Prin aceasta, instanța a decis respingerea plângerii formulate de către ......... SRL ca neîntemeiată. Întrucât decizia CNSC a rămas obligatorie, a făcut aplicarea acesteia prin solicitarea de documente suplimentare în ceea ce privește experiența șefului de șantier și reevaluarea ofertei depuse de ......... SRL. Chiar dacă contestația depusă de ......... SRL împotriva rezultatului procedurii după reevaluare cuprinde mai multe motive, consideră ca acesta (experiența șefului de șantier) este singurul aspect care putea face obiectul prezentei contestații, întrucât: - comisia de evaluare a fost obligată să reevalueze doar propunerea tehnică depusă de ......... SRL și doar în ceea ce privește experiența șefului de șantier; - oricare ofertant care se considera nedreptățit putea să depună contestație în termenul legal și anume, în 10 zile de la publicarea în SEAP a comunicărilor inițiale; - ofertantul ......... SRL nu a făcut niciun demers în termenul legal privind declararea ofertei ......... SRL ca inacceptabilă sau neconformă. Astfel, consideră că toată expunerea contestatoarei privind respingerea ofertei ......... SRL este tardivă, acest lucru trebuind să se facă în termenul legal. Cu toate acestea, va argumenta toate motivele invocate de contestatoare: 1. Certificatele de atestare fiscală privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor la bugetul consolidat au fost considerate de către comisia de evaluare ca fiind în perioada de valabilitate. Astfel, prin adresa nr. 125116/31.10.2024, înregistrată în SEAP cu nr. [CN1067006/00129] solicitare documente suport DUAE.pdf.p7s, Data postare: 31.10.2024 14:13, Data limita de răspuns: 07.11.2024 23:59 au fost solicitate ofertantului situat pe primul loc în ierarhie, după reevaluarea ofertei depuse, documente suport DUAE. La această solicitare, ......... SRL a răspuns în termen, Data asociere răspuns: 07.11.2024 16:05. De pe certificatele de atestare fiscală rezultă următoarele: - Certificat de atestare fiscală nr. 11193138/04.10.2024 este emis ca urmare a cererii din data de 03.10.2024 din care rezultă că la data de 30.09.2024, ......... SRL nu figurează cu datorii la bugetul de stat. - Certificat de atestare fiscală nr. 21061/14.10.2024 este emis ca urmare a cererii din data de 11.10.2024 din care rezultă că la data de 30.09.2024 ... SRL nu figurează cu datorii la bugetul de stat. - Certificat de atestare fiscală nr. 235844/04.10.2024 este emis ca urmare a cererii din data de 31.10.2024 din care rezultă că la data de 30.09.2024, CONSTRUCTION&PIPELINE SERVICES SRL nu figurează cu datorii la bugetul de stat. Astfel, ANAF eliberează certificate fiscale care atestă evidențele fiscale prin raportare la luna precedentă solicitării unui astfel de certificat. La data solicitării acestora de către autoritatea contractantă, respectiv data Pagina 11 din 45

§ 12

cererii de eliberare a acestora de către ofertanți, luna precedentă nu era încheiată din punct de vedere fiscal. 2. Contractul prezentat ca experiență similară: Proiectare și execuție „Ranforsare DJ692B Tomnatic - DN6" executat de ......... SRL îndeplinește cerința autorității contractante privind experiența similară. Acest contract, care a fost modificat prin Act adițional nr. 1/2020, cuprinde următoarele: ”- execuție lucrări drumuri: 5.940.469,76 lei, excl. TVA; - execuție lucrări Cale Ferată: 346.500,00 lei, excl. TVA; - execuție lucrări rețele: 124.893,52 lei excl. TVA; - elaborare Proiect Tehnic: 125.000,00 lei, excl. TVA; - elaborare documentații tehnice necesare avize/acorduri/autorizații: 40.000,00 lei, - verificarea tehnică proiect: 5.000,00 lei, excl. TVA; - servicii de asistență din partea proiectantului: 20.000,00 lei, excl. TVA.” Chiar dacă ar fi selectat doar execuția lucrărilor de drumuri în valoare de 5.940.469,76 lei, fără TVA, cerința ar fi fost de asemenea îndeplinită. Această valoare însumată cu cea a contractului precedent față de care contestatoarea nu are obiecțiuni depășește pragul valoric impus prin documentația de atribuire. 3. Cu privire la faptul că ......... SRL nu ar fi răspuns la toate solicitările de clarificări, respectiv la solicitarea nr. 11 privind modul de realizare a pistei de biciclete, susține că aceasta afirmație este nefondată, prin răspunsul său ofertantul oferind o explicație că procedurile aferente acestui obiect sunt identice cu procedurile tehnice de execuție a structurii rutiere, enumeră aceste proceduri și indică paginile din propunerea tehnică unde acestea se regăsesc. 4. În ceea ce privește răspunsul de la solicitarea nr. 9 referitoare la proceduri pentru executarea lucrărilor pe timp friguros, face mențiunea că ofertantul a reprezentat pe graficul de lucrări perioada de iarnă, a evidențiat lucrările care se vor executa în această perioadă și a indicat paginile din propunerea tehnică unde se regăsesc procedurile aferente acestor lucrări. 5. În punctul 1 din solicitarea de clarificări, partea prezentată de ... SRL, face trimitere la lucrările de iluminat public existente în oferta inițială. Răspunsul ofertantului vine să detalieze aceste aspecte prin procedurile specifice aplicate la lucrare. Nu se poate considera o completare a ofertei întrucât aceste aspecte au fost cuprinse în propunerea tehnică, iar lucrările de execuție pe partea de iluminat public reprezintă o mică parte din contractul de bază care înseamnă proiectare și execuție modernizare străzi. De altfel, în ceea ce privește propunerea tehnică, legiuitorul prevede posibilitatea completării acesteia cu informații suplimentare, așa cum este prevăzut la art. 134 .... (5) din HG nr. 395/2016. 6. În ceea ce privește solicitarea nr. 2 cu privire la planul calității care este prezentat la nivel general de subcontractantul ... SRL, iar prin răspunsul său ofertantul transmite planul calității pentru partea lui de implicare în 12

§ 13

cadrul contractului, adaptat la lucrarea de față, își păstrează concluziile de la punctul precedent. 7. După cum recunoaște și contestatoarea, acesta nu a avut acces la propunerea tehnică a ofertantului ......... SRL și nici la răspunsul la solicitările de clarificări referitoare la propunerea tehnică. Faptul că ......... SRL deduce din solicitarea autorității contractante că răspunsul ofertantului nu este concludent, conduce la concluzia că aceste motive invocate sunt pur speculative. Astfel, solicită Consiliului să observe că prin răspunsul său detaliat, ofertantul indică pentru fiecare subactivitate paginile din propunerea tehnică unde se regăsesc aceste informații, inclusiv momentul implicării în ordine cronologică a tuturor subcontractanților declarați. 8. Cuprivire la punctajul acordat pentru experiența șefului de șantier, autoritatea contractantă face următoarele observații: Față de acest aspect, CNSC a stabilit că autoritatea contractantă avea obligația de a solicita clarificări suplimentare privind obiectul contractelor privind experiența similară a șefului de șantier care nu au fost punctate. Comisia de evaluare a solicitat clarificări suplimentare ofertantului ......... SRL, conform adresei nr. 113934/07.10.2024 înregistrată în SEAP cu nr. [CN1067006/00123] solicitare clarificări propunere tehnică PORR.pdf.p7s, Data postare: 07.10.2024 12:44, Data limita de răspuns: 11.10.2024 23:59, la care ofertantul a răspuns în termen, Data asociere răspuns: 10.10.2024 13:38, prin publicarea adresei [CN1067006/00126] Răspuns la adresa nr. 113934 din 07.10.2024_T 1- semnat.pdf.p7s. Prin răspunsul său, ofertantul grupează documentele justificative ale celor 4 contracte și atașează următoarele înscrisuri: 1. Pentru contractul având ca obiect: „Asfaltare parcare, montaj borduri Centru Comercial IKE Dumbrăvița" a depusă Recomandare emisă de beneficiar SSAB-AG SA BACĂU din data de 08.10.2024 prin care beneficiarul confirmă executarea fără obiecțiuni de către șeful de șantier a următoarelor tipuri de lucrări: - lucrări de terasamente; - lucrări de construire piste de bicicliști și trotuare; - lucrări de construire parcare prin execuția de lucrări la infrastructura și suprastructura, - extras din PT/Caiet de sarcini; - liste de cantități; - extrase din situații de lucrări. 2. Pentru contractul având ca obiect: „Asfaltare străzi in orașul Curtici, județul Arad" a depusă recomandare emisă de Orașul Curtici prin care beneficiarul confirmă executarea fără obiecțiuni de către șeful de șantier a următoarelor tipuri de lucrări: - lucrări de terasamente; - lucrări reabilitare drum prin execuția de lucrări la infrastructura pentru îmbunătățirea capacității portante și suprastructura cu mixturi asfaltice; - extras din PT/Caiet de sarcini; - extras din situație de plată. Pagina 13 din 45

§ 14

3. Pentru contractul având ca obiect: „Reparații străzi in comuna Dumbrăvița" a depus recomandare nr. 73253/08.10.2024, emisă de Primăria comunei Dumbrăvița prin care beneficiarul confirmă executarea fără obiecțiuni de către șeful de șantier a următoarelor tipuri de lucrări: - lucrări de terasamente; - lucrări reabilitare drum prin execuția de lucrări la infrastructura pentru îmbunătățirea capacității portante și suprastructura cu mixturi asfaltice; - extras din PT/Caiet de sarcini; - extras din situație de plată. 4. Pentru contractul având ca obiect: „Asfaltare străzi in localitatea Teremia Mare, str. Matei Baldovina și str. Mircea Marcu, județul Timiș" s-a depus recomandarea nr. 7129/08.10.2024 emisă de Primăria comunei Teremia Mare prin care beneficiarul confirmă executarea fără obiecțiuni de către șeful de șantier a următoarelor tipuri de lucrări: - lucrări de terasamente; - lucrări reabilitare drum prin execuția de lucrări la infrastructura pentru îmbunătățirea capacității portante și suprastructura cu mixturi asfaltice; - extras din PT/Caiet de sarcini; - extras din situație de plată.  Întrucât din documentele suplimentare prezentate de ofertant rezultă în cadrul acestor contracte că au fost executate lucrări de natură similară celor solicitate, comisia de evaluare a admis răspunsul ofertantul și i-a acordat punctajul maxim aferent acestui factor de evaluare. În ceea ce privește obiecțiunea contestatoarei privind punctarea contractului „Asfaltare parcare, montaj borduri Centru Comercial IKE Dumbrăvița", datorită faptului că experiența șefului de șantier trebuia să vizeze drumuri cu o anumită funcționalitate, respectiv drumuri publice, autoritatea contractantă face precizarea că nicăieri în documentația de atribuire nu s-a specificat „drum public". De altfel, orice recomandare care atestă execuția unor lucrări, indiferent dacă acestea au ca beneficiar o instituție publică sau un client privat, trebuie luate în considerare, după cum este precizat și în Instrucțiunea nr. 2/2017 a ANAP, art.12 .... (4). Până la urmă, scopul pentru care a fost punctat acest factor de evaluare și anume ca personalul cheie implicat în îndeplinirea contractului are experiență necesară de a urmări executarea acestor lucrări. Astfel, șeful de șantier a dovedit că a participat la executarea unor lucrări similare, ceea ce are ca și consecință punctarea experienței similare cu maximum de puncte pentru acest factor de evaluare. Referitor la celelalte 3 contracte invocate de contestatoare și care în accepțiunea acestuia nu pot fi punctate întrucât presupun lucrări de reparații străzi și nu de execuție/modernizare/reabilitare drumuri, face precizarea că inițial, așa a fost și interpretarea comisiei de evaluare. Dar, în urma reevaluării acestora, după prezentarea de documente 14

§ 15

suplimentare, ......... SRL a dovedit că în cadrul acestor contracte au fost executate lucrări similare cu obiectul prezentei achiziții. Având în vedere cele mai sus prezentate, solicită respingerea contestației. ......... SRL, prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. ........./09.12.2024, a formulat cerere de intervenție prin care solicită cele menționate în partea introductivă. Justifică interesul pentru menținerea raportului procedurii și a actelor subsecvente, emise de către autoritatea contractantă, prin care oferta sa a fost declarată câștigătoare. Solicită să se constate netemeinicia criticilor invocate de contestatoarea ......... SRL, astfel: (a) Oferta sa a îndeplinit toate criteriile de calificarea stabilite prin fișa de date i. în ceea ce privește susținerile contestatoarei în sensul că nu ar fi îndeplinit cerința de calificare privind situația personală a ofertantului, întrucât la data la care au fost solicitate documentele DUAE anumite certificate fiscale nu ar fi fost în termenul de valabilitate: ■ certificat fiscal PORR care atestă că ofertantul nu avea obligații fiscale/restanțe la bugetul de stat emis în luna octombrie 2024; ■ certificat fiscal pentru unul dintre subcontractanți, ... SRL care atestă că subcontractantul nu are obligații fiscale/restanțe la bugetul de stat emis în luna octombrie 2024; ■ certificat fiscal pentru unul dintre subcontractanți, ... SRL care atestă că subcontractantul nu are obligații fiscale/restanțe la bugetul de stat emis în 04 noiembrie 2024. Redând din prevederile art. 165 din Legea nr. 98/2016, arată că, aspectul invocat de contestatoare nu reprezintă o situație de excludere, în condițiile în care nu există nicio situație de încălcare a obligațiilor privind plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat, ci s-ar fi putut pune în discuție, cel mult, clarificarea prin solicitarea certificatului fiscal actualizat pentru luna noiembrie. În altă ordine de idei, solicită Consiliului să observe că adresa de solicitare a documentelor în susținerea DUAE a fost comunicată de achizitoare cu nr. 125116/31.10.2024, în ultima zi a lunii octombrie. Atât ea, cât și subcontractantul ... SRL au solicitat autorităților fiscale la începutul lunii noiembrie, după recepționarea solicitării documentelor DUAE, emiterea unor noi certificate de atestare fiscală care să confirme lipsa oricăror datorii la bugetul de stat la data de 31.10.2024. La data limită pentru comunicarea documentelor DUAE, 07.11.2024, conform solicitării autorității contractante, autoritățile fiscale nu emiseseră încă certificatele de atestare fiscală din luna noiembrie, astfel încât ......... SRL și subcontractantul ... SRL au depus certificatele de atestare fiscală emise de autorități în luna octombrie 2024. În ceea ce privește subcontractantul ... SRL, acesta a solicitat certificatul de atestare fiscală în data de 31/10/2024, imediat după recepționarea solicitării autorității contractante de comunicare a documentelor DUAE, după cum se poate observa la dosarul achiziției. Pagina 15 din 45

§ 16

Certificatul de atestare fiscală a fost emis de autoritățile fiscale pentru subcontractantul ... SRL în data de 04.11.2024, atestând lipsa oricăror datorii la bugetul de stat la data de 30.09.2024 posibil datorită faptului că data solicitării certificatului a fost 31.10.2024, în luna octombrie 2024. Susținerile contestatoarei sunt neîntemeiate și formulate cu rea- credință în condițiile în care nici ea, în calitate de ofertant, și nici subcontractanții săi nu se aflau în situația de excludere prevăzută de art. 165 din Legea nr. 98/2016, în condițiile în care niciunul dintre certificatele fiscale nu relevă vreo încălcare a obligațiilor privind plata impozitelor. ii. în ceea ce privește susținerile contestatoarei în sensul că oferta sa nu ar fi îndeplinit cerința de calificare privind experiența similară, întrucât Contractul pentru Proiectul „Ranforsore DJ692B Tomnatic - DN6" nu ar îndeplini cerința de a fi avut ca obiect lucrări de construcție/reabilitare/ modernizare drumuri, menționează că, potrivit fisei de date, pentru dovedirea experienței similare, ofertantul trebuie să facă dovada că a dus la bun sfârșit în ultimii 5 ani, lucrări similare în valoare cumulată de cel puțin 20.000.000 lei. În aceste condiții, a depus 2 contracte, astfel: - „Modernizare DJ 7108 km 44 + 400 - 66 + 600 Gurahont Buteni, județul Arad" în valoare de 17.857.233,94 lei; - Proiectare și execuție „Ranforsare DJ692B Tomnatic~DN6" în valoare de 6.411.86,28 lei; Conform cerinței din fișa de date, se consideră lucrări similare „din punct de vedere al complexității și/sau utilității lucrări de construcție/ reabilitare/modernizare lucrări de construire și/sau lucrări de și/sau modernizare/reabilitare drumuri expres și/sau drumuri naționale europene și/sau drumuri naționale principale și/sau drumuri naționale secundare și/sau drumuri județene si/sau drumuri de interes local". Lucrările executate în cadrul contractului având ca obiect „Ranforsare DJ692B Tomnatic - DN6", precizează că sunt lucrări de modernizare drumuri județene, fiind îndeplinită cerința prevăzută în fișa de date pentru experiența similară. Susținerile contestatoarei ......... SRL în sensul că respectivul contract pentru Proiectul cu titlul „Ranforsare DJ692B Tomnatic - DN6" sunt neîntemeiate și bazate doar pe interpretarea titlului Proiectului, plecând de la denumirea de „ranforsare" conținută în titlu. În realitate, Lucrările aferente Proiectului „Ranforsare DJ692B Tomnatic - DN6" sunt descrise în documentele contractului după cum urmează: - în caietul de sarcini în vederea întocmirii ofertelor și a proiectului, potrivit extrasului atașat, „pagina 12" din document, se poate observa că drumul DJ 692 B este propus spre modernizare pe toate lungimea/ suprafața acestuia; 16

§ 17

- „listele de cantități" puse la dispoziție de beneficiarul proiectului și atașate includ toate tipurile de lucrări ce necesită a fi executate: infrastructura drumului, suprastructura, până la amenajare parcări și drumuri laterale, toate aceste lucrări fiind lucrări de modernizare în condițiile în care au fost executate cu refacerea în totalitate a fundației drumului. - toate lucrările au fost executate și decontate de către ......... SRL, astfel cum se dovedește prin documentele atașate; - potrivit proiectului de execuție „Memoriu Tehnic" se poate observa în descrierea lucrărilor de drumuri că proiectantul face referire la modernizarea acestuia, acest lucru reieșind și din tipul de lucrări necesar a fi executate; - în planșele de execuție „profile transversale tip" se arată că structura drumului este reabilitată și modernizată, pe toata lungimea acestuia regăsindu-se straturile de fundație din balast, piatră spartă, cât și cele de suprastructura din asfalt de diferite tipuri; - în referatul întocmit de către proiectant la terminarea lucrărilor, se precizează că lucrările de drum s-au efectuat prin modernizarea acestuia. În concluzie, consideră susținerea contestatoarei privind lucrările executate în cadrul Proiectului „Ranforsare DJ692B Tomnatic - DN6" că sunt doar lucrări de „reparații curente la drumurile publice (cu lianți bituminoși sau hidraulici)" este neadevărată și nefondată. Chiar dacă denumirea proiectului este „Ranforsare DJ692B Tomnatic - DN6", toate lucrările executate sunt lucrări de modernizare drum județean fiind îndeplinită cerința din fișa de date pentru experiența similară. (b) Oferta ......... SRL a îndeplinit toate cerințele stabilite prin caietul de sarcini, fără a modifica oferta: i. în ceea ce privește susținerile contestatoarei că ar fi răspuns prin adresa de clarificări din data de 04.07.2024 la doar 12 dintre întrebările de clarificare, nerăspunzând la întrebarea nr. 11, solicită Consiliului să verifice adresa de răspuns la clarificări nr. 377/05.07.2024 în care se poate observa că a răspuns la toate întrebările de clarificare formulate de autoritatea contractanta inclusiv la întrebarea 11 prin care au fost indicate paginile unde se găsesc documentele referitoare la modul de realizare a pistei de biciclete. Critica formulată de contestatoare este pur speculativă și neîntemeiată. ii. în ceea ce privește susținerile contestatoarei că ar fi oferit un răspuns neconcludent la întrebarea de clarificare nr. 9 din adresa autorității contractante nr. 73349/27.06.2024 întrucât nu au fost clarificate procedurile pentru executarea lucrărilor pe timp friguros, intervenienta arată că, prin răspunsul la întrebarea nr. 9 s-au indicat procedurile tehnice pentru lucrările care se vor executa pe timp friguros, în corelare cu graficul de execuție. În graficul de realizare a investiției din propunerea tehnică, a fost reprezentată pe grafic perioada de iarnă, în această perioada efectuându- se lucrări de canalizare pluvială (ex.: Trasarea construcțiilor edilitare, Execuție săpături pentru lucrările edilitare, Lucrări de sprijinire a săpăturilor deschise, Umpluturi și compactări la construcții edilitare), Pagina 17 din 45

§ 18

procedurile aferente acestor lucrări regăsindu-se în propunerea tehnică incluzând măsurile luate pe timp friguros, critica fiind pur speculativă și neîntemeiată. ii. în ceea ce privește susținerile contestatoarei că prin celelalte răspunsuri de clarificare la întrebările de clarificare formulate prin adresa autorității contractante nr. 73349/27.06.2024 s-ar fi completat în mod nepermis propunerea tehnică: - prin răspunsul de clarificare la întrebarea nr. 1 prin care s-au transmis clarificări privind procedura de montaj pentru iluminat stradal și pietonal a subcontractantului ... SRL, s-ar fi completat în mod nepermis propunerea tehnică; - prin răspunsul de clarificare la întrebarea nr. 2 prin care s-au transmis clarificări privind Planul calității al subcontractantului ... SRL, s-ar fi completat în mod nepermis propunerea tehnică;  Astfel, invocă prevederile art. 209 .... (1) din Legea nr. 98/2016. În ceea ce privește întrebarea de clarificare nr. 1 din adresa autorității contractante nr. 73349/27.06.2024, aceasta specifică, pe de o parte, faptul că relocarea stâlpilor electrici se va realiza în cadrul unui alt contract, iar, pe de altă parte, faptul că în propunerea tehnică a subcontractantului de specialitate ... SRL sunt descrise riscurile și programul calității fără a fi însă detaliate suficient. La întrebarea de clarificare nr. 2 din adresa autorității contractante nr. 73349/27.06.2024 se invocă, de asemenea, faptul că Planul calității prezentat de subcontractantul ... SRL nu ar fi suficient detaliat. După cum se poate observa din cele două solicitări de clarificare, autoritatea contractantă arată că relocarea stâlpilor electrici nu face obiectul acestui contract, că în propunerea tehnică a subcontractantului ... SRL sunt prezentate riscurile și programul calității, și se solicită descrierea mai detaliată a riscurilor și a programului calității și descrierea concretă a modului de realizare efectivă a acestor activități prin raportare la etapele de implementare. În consecință, autoritatea contractantă nu a solicitat completarea ofertei cu documente lipsă din conținutul acesteia, așa cum de rea-credință și neîntemeiat susține contestatoarea, ci a solicitat detalieri și clarificări asupra informațiilor deja existente în propunerea tehnică a subcontractantului.  Prin răspunsurile de clarificare la întrebările nr. 1 și 2 din adresa autorității contractante nr. 73349/27.06.2024, au fost transmise documente privind clarificarea și detalierea procedurii de montaj pentru iluminat stradal și pietonal și a Planului calității, clarificări care sunt absolut permise de lege, conform art. 209 .... (1) din Legea nr. 98/2016 și conform practicii unitare a CNSC și Curților de Apel. Solicită respingerea susținerilor contestatoarei ca neîntemeiate. 18

§ 19

iv. în ceea ce privește presupunerea contestatoarei că oferta sa nu ar fi prezentat cronologic momentele în care subcontractanții intervin în implementarea contractului, susține că modul de realizare a lucrărilor (planul propus) este parte integrantă a propunerii tehnice, împreuna cu celelalte capitole formând un tot unitar, așa cum s-a solicitat în cadrul caietului de sarcini și a Formularului 12 pus la dispoziție în cadrul procedurii de achiziție. Astfel că, se regăsesc în cadrul propunerii tehnice la Metodologia de execuție (planul propus pentru execuția lucrărilor), respectiv la pag. 407 - 416 (în subsol pag. 101-110) - Planul de lucru privind serviciile de proiectare, referiri clare la modul de elaborare a activităților și execuție a lucrărilor, descrise în ordinea cronologică de desfășurare, în concordanță cu obiectul prezentei achiziții, durata și alocările de resurse pe fiecare activitate în parte. În Metodologia de execuție/Planul propus pentru execuția lucrărilor este prezentată descrierea activităților și a sub-activităților în ordinea cronologică, premergătoare activității de proiectare, în care sunt descrise toate părțile implicate, prin indicarea personalului și a echipamentele care se vor utiliza pentru execuția lucrărilor. În Planul de lucru privind serviciile de proiectare este prezentat Planul de lucru tabelar cu descrierea sarcinilor și a sub-sarcinilor în ordinea cronologică, în care sunt descrise toate părțile implicate, prin indicarea personalului și a echipamentele care se vor utiliza pentru desfășurarea activităților de proiectare. De asemenea, este indicat și timpul necesar pentru elaborarea Proiectului Tehnic, respectiv pentru Execuția lucrărilor, fiind descrise resursele și modul în care se va desfășura întreaga activitate de proiectare, respectiv execuția lucrărilor. La punctul 1 „Metodologia pentru realizarea lucrărilor (proiectare )" este prezentat tabelul cu descrierea activităților și a rezultatelor care se vor obține, indicând timpul necesar de elaborare a documentațiilor care se vor desfășura conform HG nr. 907/2016, hotărâre de guvern care reglementează etapele și conținutul cadru al documentațiilor tehnico- economice aferente obiectivelor de investiții finanțate din fonduri publice.  Mai mult, a prezentat în „METODOLOGIA PENTRU REALIZAREA LUCRĂRILOR", respectiv la pag. 334-343 (în subsol pag. 28-37) -„1.3 Metodologia pentru realizarea etapei de DTAC și a Proiectului tehnic (PTE)" unde sunt descrise activitățile de derulare a contractului, cuprinzând execuția lucrărilor și sarcinile și sub-sarcinile necesare pentru întocmirea proiectului tehnic, fiind descrise resursele, structura organizatorică a modului de îndeplinire a contractului, documentele care rezultă și durata de realizare, toate acestea reprezintă metodologia proprie în desfășurarea activităților de proiectare, și nicidecum o simplă generalizare sau copiere a caietului de sarcini. În plus la pag. 385-401 (în subsol pag. 79-95), a prezentat Planul de asigurare a calității particularizat prin descrierea tuturor sarcinilor si sub- sarcinilor aferente prezentei investiții care reprezintă metodologia proprie de desfășurare a categoriilor de servicii de proiectare. A denumit personalul propriu care va participa la elaborarea serviciilor de proiectare. Pagina 19 din 45

§ 20

De asemenea, solicită Consiliului să identifice la pag. 344-401 (în subsol pag. 38-95) Descrierea detaliata a tuturor activităților/a procedurilor tehnice de execuție privind serviciile de proiectare. De exemplu la pag. 351 (în subsol pag. 45) se poate observa că au fost descrise detaliat (nu doar tabelar) părțile implicate in procesul tehnologic. La pag. 362 (în subsol pag. 56) și pag. 376 (în subsol pag. 70), a fost specificat faptul că, în calitate de proiectant la această procedură, intervenienta susține că și-a însușit elaborarea întregii documentații DTAC/DTOE/PT și o să o predea verificată autorității contractante. În cadrul Formularului 12 al propunerii tehnice, la pct. "c" din propunerea tehnică – „Metodologia pentru realizarea lucrărilor" și „Planul calității", pe lângă ......... SRL, sunt prezentați toți subcontractorii implicați în implementarea contractului, în ordine cronologică a momentului de intervenție în procesul tehnologic. Momentele în care subcontractanții intervin în implementarea contractului sunt reprezentate în mod clar și indubitabil prin serviciile/ lucrările/activitățile din graficele de execuție prezentate în cadrul propunerii tehnice, acestea fiind detaliate inclusiv, dar nu limitativ, în cadrul Formular nr. 12 - Formular-cadru propunere tehnică proiectare și execuție, pct. 4. Managementul contractului pentru execuția lucrărilor (proiectare și execuție), lit. c. Abordarea pentru managementul activității subcontractanților: identificarea lucrărilor realizate de subcontractanți. Prin urmare, solicită respingerea și a acestei critici ca neîntemeiată și formulată cu rea-credință. (c) Îndeplinirea cerințelor documentației de atribuire pentru punctarea proiectelor invocate ca experiență similară a șefului de șantier: Așa cum în mod corect a reținut CNSC prin decizia nr. 2716/C11/ 3120/26.09.2024, hotărâre validată prin decizia Curții de Apel ......... nr. 727/30.10.2024, dreptul comisiei de evaluare de a solicita clarificări nu este unul discreționar, ci a fost acordat potrivit prevederilor art. 134 .... (1)din HG nr. 395/2016. Astfel, în considerarea argumentelor stabilite prin decizia CNSC și de către Curtea de Apel, autoritatea contractantă a solicitat informații suplimentare referitoare la contractele invocate pentru dovedirea experienței specifice a expertului șef de șantier în condițiile confirmate de CNSC. CNSC și Curtea de Apel au confirmat că solicitarea de clarificări asupra informațiilor prezentate în oferta sa nu reprezintă o completare nepermisă a propunerii tehnice, ci are doar un rol de clarificare și confirmare, fiind temeinică și legală, inclusiv prin solicitarea de documente suplimentare care să-i permită achizitoarei determinarea tipurilor de lucrări executate în cadrul contractelor invocate pentru dovedirea experienței similare. 20

§ 21

În ceea ce privește proiectul de „Asfaltare parcare, montaj borduri, Centru Comercial IKEA Dumbrăvița", menționează că, în primul rând, așa cum rezultă chiar și din titlul caietului de sarcini al proiectului, CONSTRUIRE CENTRU CU FUNCȚIUNI COMERCIALE, DE SERVICII, BIROURI SI ALTE FUNCȚIUNI COMPLEMENTARE, LUCRĂRI DE REȚELE EDILITARE, BRANȘAMENTE, PARCARI, ALEI AUTO SI PIETONALE, ACCESE, SPATII VERZI FAZA: PT+DE LUCRĂRI DE DRUMURI, dar și din conținutul caietului de sarcini, proiectul a avut ca obiect: în primul rând, lucrări de drumuri, și lucrări de amenajare a unei parcări. Așa cum rezultă din caietul de sarcini al proiectului, lucrările de drumuri executate în cadrul respectivului proiect sunt identificate la pct. IV din caietul de sarcini, iar lucrările de amenajare a unei parcări sunt identificate la pct. V din caietul de sarcini. Detaliile de execuție ale lucrărilor de drumuri și de amenajare a parcării sunt identificate la pct. VII din caietul de sarcini. Parametrii tehnici ai fundației de balast a drumului pot fi identificați în caietul de sarcini, ai stratului de nisip, ai mixturii asfaltice și ai bordurilor prefabricate. Așa cum s-a demonstrat și în dosarul Curții de Apel ......... nr. 515/57/2024, în care s-a pronunțat decizia nr. 727/30.10.2024 prin care s-a respins plângerea ......... SRL împotriva deciziei CNSC nr. 2716/C11/3120/26.09.2024, ......... SRL a depus Anexa la Recomandarea emisă de Beneficiarul Proiectului SSAB - AG SA BACĂU prin care se relevă explicit tipurile de lucrări ce au fost realizate în cadrul Proiectului, respectiv lucrări de construire drumuri, care elimină orice dubiu că experiența în acest Proiect trebuie validată ca experiență similară. Astfel, susține că se clarifică faptul că Proiectul invocat ca experiență similară a „șefului de șantier" în oferta sa reprezintă un proiect de construcții drumuri, fiind îndeplinită cerința autorității contractante pentru punctarea experienței similare a acestui expert la evaluarea ofertei sale. În al doilea rând, intervenienta solicită Consiliului să observe că petenta a încercat, în mod artificial și neîntemeiat, să modifice criteriile pentru validarea contractelor invocate ca experiență similară. Astfel, deși nicăieri în cuprinsul documentației de atribuire nu se precizează cerința ca lucrările de construcție/reabilitare/modernizare drumuri să aibă ca obiect drumuri publice, în sensul de drumuri aparținând domeniului public, petenta își fundamentează întreaga argumentație referitoare la invalidarea lucrărilor în cadrul Proiectului „Centrul Comercial IKEA - Dumbrăvița" ca experiență similară pe aspectul că drumurile și lucrările realizate în cadrul acestui proiect nu se aflau în domeniul public. Petenta creează, practic, o cerință și invocă nerespectarea cerinței create de societatea sa pentru dovedirea experienței similare de către Proiectul propus ca experiență similară în oferta a. Nicăieri în cuprinsul documentației de atribuire nu a fost folosită noțiune de „drumuri publice" în sensul de aparținând domeniului public, așa cum invocă petenta. Susținerile petentei în sensul că lucrările realizate în cadrul Proiectului „Centrul Comercial IKEA - Dumbrăvița" nu ar trebuie validate ca experiență Pagina 21 din 45

§ 22

similară întrucât nu au fost realizate asupra unui bun din domeniul public, sunt neîntemeiate și sunt în afara cerințelor documentației de atribuire. În condițiile în care nu a existat nicio cerință expresă în documentația de atribuire ca drumurile construite/modernizate/reabilitate să aparțină domeniului public, experiența similară a „șefului de șantier" în cadrul Proiectului „Centrul Comercial IKEA - Dumbrăvița" îndeplinește toate cerințele pentru a fi validată și punctată în cadrul evaluării. Prin urmare, intervenienta solicită respingerea susținerilor petentei în sensul că experiența expertului ... ... Mihai în cadrul Proiectului „Centrul Comercial IKEA - Dumbrăvița" nu ar trebui punctată ca experiență similară, ca neîntemeiată.  În ceea ce privește proiectul de „Asfaltare străzi în orașul Curtici", intervenienta precizează că lucrările aferente proiectului sunt descrise în caietul de sarcini. Astfel cum rezultă din detaliile caietului de sarcini, după cum au fost identificate mai sus pentru ușurința referinței, obiectul contractului a fost de reabilitare a întregii structuri a drumului, începând cu terasamentele și straturile de fundare, pentru îmbunătățirea performanțelor de siguranță și exploatare a drumului și aducerea acestuia la nivelul cerințelor esențiale de calitate prevăzute de lege. Toate detaliile prezentate clarifică faptul că proiectul invocat ca experiență similară a „șefului de șantier" în oferta sa reprezintă un proiect de reabilitare drumuri, conform definiției prevăzute de Lege, fiind îndeplinită cerința autorității contractante pentru punctarea experienței similare a acestui expert la evaluarea ofertei sale. În ceea ce privește proiectul de „Reparații străzi în comuna Dumbrăvița", intervenienta menționează că, lucrările aferente proiectului sunt descrise în caietul de sarcini. Astfel cum rezultă din detaliile caietului de sarcini, obiectul contractului a fost de reabilitare a întregii structuri a drumului, începând cu terasamentele și straturile de fundare, pentru îmbunătățirea performanțelor de siguranță și exploatare a drumului și aducerea acestuia la nivelul cerințelor esențiale de calitate prevăzute de lege. Toate detaliile prezentate mai sus, clarifică că și acest proiect invocat ca experiență similară a „șefului de șantier" în oferta sa reprezintă un proiect de reabilitare drumuri, conform definiției prevăzute la pct. 172 din Anexa 2 - DEFINIREA unor termeni de specialitate utilizați în cuprinsul legii - la Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, fiind îndeplinită cerința autorității contractante pentru punctarea experienței similare a acestui expert la evaluarea ofertei sale. În ceea ce privește proiectul de „Asfaltare străzi în comuna Teremia Mare", isusține că, lucrările aferente proiectului „Asfaltare străzi în comuna Teremia Mare" au fost similare cu lucrările realizate în cadrul proiectului „Execuție drum comunal Teremia Mare - Teremia Mică", proiect ce a fost 22

§ 23

validat de achizitoare ca experiență similară relevantă pentru „șeful de șantier". Diferența dintre cele 2 proiecte a fost aceea că în titlul proiectului „Asfaltare străzi în comuna Teremia Mare" nu era conținut niciunul dintre cuvintele „construcție/reabilitare/modernizare", ceea ce a determinat achizitoarea, în urma unei analize superficiale bazate pe titlul proiectului, să nu puncteze acest proiect ca experiență similară a „șeful de șantier" propus în ofertă și să depuncteze astfel oferta la evaluarea tehnică. Lucrările aferente proiectului „Asfaltare străzi în comuna Teremia Mare" sunt descrise în caietul de sarcini. Deci, obiectul contractului a fost de reabilitare a întregii structuri a drumului, începând cu terasamentele și straturile de fundare, pentru îmbunătățirea performanțelor de siguranță și exploatare a drumului și aducerea acestuia la nivelul cerințelor esențiale de calitate prevăzute de lege.  Arată că, toate detaliile prezentate clarifică că și acest proiect invocat ca experiență similară a „șefului de șantier" în oferta sa reprezintă un proiect de reabilitare drumuri, conform definiției prevăzute la pct. 172 din Anexa 2 - DEFINIREA unor termeni de specialitate utilizați în cuprinsul legii, la Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, fiind îndeplinită cerința autorității contractante pentru punctarea experienței similare a acestui expert la evaluarea ofertei sale. În concluzie, în considerarea tuturor argumentelor expuse mai sus, precum și a probatoriului de clarificare administrat, solicită Consiliului să constate că toate proiectele propuse în oferta sa pentru dovedirea experienței similare a „șeful de șantier" îndeplineau cerința autorității contractante din documentația de atribuire, fiind proiecte de „construcții" sau „reabilitare" de drumuri. În considerarea argumentelor mai sus expuse, solicită admiterea cererii de intervenție și admiterea în principiu a cererii de intervenție, precum și respingerea contestației ca neîntemeiată. ......... SRL, prin adresa nr. 491/13.12.2024, înregistrată la Consiliu cu nr. 80518/13.12.2024, a transmis ”Întâmpinare față de cererea de intervenție formulată de ......... SRL”, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată și nefondată, pentru următoarele motive: A) Cu privire la susținerile potrivit cărora oferta ......... SRL nu satisface în mod corespunzător cerințele de calificare prevăzute prin fișa de date a achiziției privind situația personală a ofertantului Arată că ......... SRL susține în esență faptul că criticile sale sunt neîntemeiate, atâta vreme cât art. 165 din Legea nr. 98/2016 prevede faptul că aspectul invocat nu reprezintă o situație de excludere, ci cel mult, s-ar putea pune în discuție clarificarea prin solicitarea certificatului fiscal actualizat pentru luna noiembrie. Așadar, ......... SRL admite faptul că nu a respectat cerințele fișei de date privind prezentarea de certificate de atestare fiscală din care să reiasă lipsa datoriilor restante la momentul prezentării certificatului, dar susține că o astfel de situație nu ar conduce la Pagina 23 din 45

§ 24

respingerea ofertei ca inacceptabilă, ci cel mult ar impune o solicitare de clarificări. Aceste susțineri demonstrează suplimentar caracterul viciat al evaluării realizate de către autoritatea contractantă. În primul rând, achzitoarea trebuia să excludă ......... SRL din procedura de licitație în temeiul art. 137 .... (2) din HG nr. 395/2016. Or, obligativitatea prezentării de certificate fiscale care să ateste lipsa datoriilor la momentul prezentării certificatului se regăsește în fișa de date, Cap. III.1.1.a) Situația personală a candidatului sau ofertantului, care prevede ca și condiție pentru îndeplinirea Cerinței 1 - Neîncadrarea în prevederile art. 164, 165 și 167 din Legea 98/2016. Autoritatea contractantă nici nu a verificat dacă ......... SRL avea datorii, admițând o ofertă pentru care nu s-au făcut dovezile cerute prin anunțul de participare/fișa de date. Simpla susținere a ......... SRL, prin intermediul ”cererii de intervenție”, cum că nu ar fi existat obligații privind plata impozitelor, taxelor sau contribuțiilor la bugetul general consolidat, nu echivalează cu îndeplinirea cerinței prevăzute de Cap. III.1.1.a) din fișa de date. În concluzie, ......... SRL nu a îndeplinit un criteriu de calificare stabilit în mod expres prin fișa de date a achiziției, oferta acestuia trebuind să fie respinsă ca inacceptabilă, în conformitate cu prevederile art. 215 .... (4) din Legea nr. 98/2016, coroborat art. 137 .... (2) lit. b) din HG nr. 365/2016. B) Cu privire la susținerile potrivit cărora oferta ......... SRL nu satisface în mod corespunzător cerințele de calificare prevăzute prin fișa de date a achiziției, referitoare la experiența similară. ......... SRL nu a îndeplinit cerința de calificare privind experiența similară, întrucât contractul „Ranforsare DJ692B Tomnatic - DN6", din care autoritatea contractantă a reținut experiență similară în valoare de 6.411.863,28

§ 25

lei,

§ 26

fără

§ 27

TVA,

§ 28

nu

§ 29

reprezintă

§ 30

lucrări

§ 31

de construcție/reabilitare/modernizare lucrări de construire și/sau lucrări de și/sau modernizare/reabilitare drumuri expres și/sau drumuri naționale europene și/sau drumuri naționale principale și/sau drumuri naționale secundare și/sau drumuri județene și/sau drumuri de interes local. Prin cererea de intervenție, ......... SRL susține în esență faptul că deși, titlul contractului este „ranforsare", care reprezintă reparații curente la drumurile publice, în realitate, lucrările aferente acestui Proiect au fost de modernizare. În acest sens, ......... SRL atașează o serie de înscrisuri. În primul rând, aceste înscrisuri, în situația în care acestea nu fac parte din dosarul de achiziție publică, nu pot fi avute în considerare de către CNSC în analizarea apărărilor formulate de către ......... SRL. Astfel, legalitatea deciziei autorității contractante de a considera oferta admisibilă și câștigătoare trebuie analizată strict prin prisma 24

§ 32

verificării ofertei ......... SRL, depuse în fața achizitoarei, raportat la cerințele documentației de atribuire. În al doilea rând, consideră că documentele depuse nu fac dovada îndeplinirii cerinței privind experiența similară întrucât lucrările privind reparații curente la drumurile publice (între care și Ranforsările sistemelor rutiere) nu reprezintă lucrări de construcție/reabilitare/modernizare a drumuri publice, conform legislației în vigoare. Susține că, Contractul Proiectare și execuție „Ranforsare DJ692B Tomnatic - DN6" ......... SRL, din care autoritatea contractantă a reținut experiență similară în valoare de 6.411.863,28 lei, fără TVA, nu putea fi contabilizat la calculul experienței similare. Pe cale de consecință, singurul contract care putea fi avut în vedere de către autoritatea contractantă la calculul experienței similare este „Modernizare DJ 7108 km 44 + 400 - 66 + 600 Gurahont Buteni, județul Arad" în valoare de 17.857.233,94 lei, contract care este sub pragul de 20.000.000 lei solicitat prin cap. III.1.3.a) din fișa de date a achiziției. În concluzie, nu a fost îndeplinit un criteriu de calificare stabilit în mod expres prin fișa de date a achiziției, oferta acestuia trebuind să fie respinsă ca inacceptabilă, în conformitate cu prevederile art. 215 .... (4) din Legea nr. 98/2016, coroborat art. 137 .... (2) lit. b din HG nr. 365/2016. Totodată, susține că: I. Oferta ......... SRL trebuia respinsă ca inacceptabilă și neconformă, deoarece propunerea tehnică nu satisface cerințele caietului de sarcini, mai ales că, prin răspunsul la clarificări se modifică propunerea tehnică: i) Cu privire la susținerile potrivit cărora ......... SRL a răspuns la 12 din cele 13 întrebări de clarificare, nerăspunzând 1 întrebarea 11, consideră că ......... SRL nu a răspuns unei solicitări de clarificare, respectiv pct. 11 din adresa nr. 73349/27.06.2024, și deci, oferta acestuia trebuie respinsă ca inacceptabilă, conform prevederilor art. 134 .... (5) din HG nr. 365/2016. ii) Cu privire la susținerea conform căreia ......... SRL a oferit un răspuns neconcludent cu privire la pct. 9 din solicitarea de clarificări, prin care se solicita: Prin răspunsul la solicitarea de clarificări din 04.07.2024, ......... SRL nu aduce nicio clarificare cu privire la procedurile pentru executarea lucrărilor pe timp friguros, limitându-se să indice categoriile de lucrări care se vor executa pe timpul friguros, împreună cu procedurile tehnice aferente acestor lucrări, fără a se evidenția procedurile prin care aceste tipuri de lucrări vor fi executate pe timpul friguros. Prin cererea de intervenție formulată, ......... SRL reiterează tipurile de lucrări ce se vor executa pe timp friguros, fără a indica în niciun fel procedurile specifice pe timp de iarnă, aferente acestor tipuri de lucrări. În consecință, își menține punctul de vedere conform căruia răspunsul ......... SRL cu privire la pct. 9 din adresa nr. 73349/27.06.2024 trebuia considerat neconcludent, oferta urmând a fi respinsă ca inacceptabilă, în conformitate cu prevederile art. 134 .... (5) din HG nr. 365/2016. Pagina 25 din 45

§ 33

iii) În ceea ce privește celelalte răspunsuri oferite, consideră că prin acestea se aduce o completare a propunerii tehnice, în special cele cu privire la pct. 1 și 2 din solicitarea de clarificări. iv) ......... SRL nu a îndeplinit în mod conform cerințele caietului de sarcini. Prin răspunsul la solicitarea de clarificări și prin cererea de intervenție formulată, ......... SRL nu a făcut dovada că a cuprins în ofertă descrierea momentului în care specialiștii vor interveni în implementarea viitorului contract și modul în care și-a asigurat accesul la serviciile acestora. O astfel de lipsă trebuia sancționată în conformitate cu prevederile art. 215 .... (5) din Legea nr. 98/2016 coroborate cu prevederile art. 137 .... (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, respectiv cu respingerea ca neconformă a ofertei. II. Cu privire la punctajul acordat pentru experiența profesională specifică a expertului cheie șef șantier, autoritatea contractantă nu putea acorda ofertei ......... SRL punctajul maxim de 10 de puncte, încălcându-se prevederile art. 2 din Legea nr. 98/2016, deoarece: A. Contractul "ASFALTARE PARCARE, MONTAJ BORDURI, CENTRU COMERCIAL DUMBRĂVIȚA", beneficiar fiind SSAB - G SA BACĂU nu putea fi punctată ca experiență pentru Șef Șantier: Pentru a se puncta experiența Șefului de Șantier, acesta trebuie să fi participat în calitate de șef șantier sau poziție similară în cel puțin un contract de tip: > Proiectare și execuție lucrări/execuție lucrări de construcție/ reabilitare/modernizare drumuri expres și/sau drumuri naționale europene și/sau drumuri naționale principale și/sau drumuri naționale secundare și/sau drumuri județene și/sau drumuri de interes local. Așadar, experiența ca șef șantier trebuie să vizeze proiectare execuție/ reabilitare/modernizare drumuri cu o anumită funcționalitate, respectiv drumuri publice, de la drumuri expres până la drumuri de interes local. În cazul de față, nu are relevanță faptul că fișa de date nu folosește sintagma de drumuri publice, atâta vreme cât tipurile de drumuri solicitate ca experiență, fac parte, conform legislației, din categoria drumurilor publice. De altfel, ......... SRL, în afara faptului că susține că a executat în cadrul Contractului pentru Beneficiarul IKEA (și nu AG SA Bacău - Anexa 3) lucrări de drumuri, nu indică în niciun fel tipul de drum executat, dintre cele solicitate prin fișa de date (drumuri expres și/sau drumuri naționale europene și/sau drumuri naționale principale și/sau drumuri naționale secundare și/sau drumuri județene și/sau drumuri de interes local). Așadar, lucrările pentru care expertul cheie a avut calitatea de Șef Șantier sau poziție similară trebuie să aibă categoria funcțională a drumurilor de interes național, județean, local, comunal, respectiv să aparțină drumurilor publice, administrate de autorități publice. 26

§ 34

Contractul prezentat privește o investiție privată, respectiv amenajarea unui centru comercial, beneficiar fiind o entitate privată. Realizarea unei piste pentru bicicliști sau realizarea parcării vizează o investiție privată (potrivit art. 3 lit. b din Ordonanța nr. 43/1997), aferentă funcționării unui centru comercial, această funcționalitate neputând fi considerată ca reprezentând experiență similară, conform cerinței din fișa de date, pentru expertul cheie. Drumurile de utilitate privată se disting de drumurile publice, având o cu totul altă destinație. În cazul de față, prin cerința explicită din fișa de date, destinația solicitată este cea a drumurilor publice, cu diferite funcționalități, excluzându-se așadar drumurile de utilitate privată. În consecință, contractul prezentat nu are legătură cu obiectul prevăzut în factorul de punctare pentru poziția de „șef șantier", neputând fi considerat acceptat/valid spre a fi cuantificat ca și Experiență specifică a lui ... Mihai .... B. Contractul ”ASFALTARE STRĂZI ÎN ORAȘUL CURTICI, JUDEȚUL ARAD” (POZIȚIA 3). În ceea ce privește acest contract, își menține poziția formulată în cadrul contestației. C. Contractul REPARAȚII STRĂZI ÎN COMUNA DUMBRĂVIȚA (POZIȚIA 4): ......... SRL susține că acest Proiect reprezintă un proiect de reabilitare drumuri, conform definiției prevăzute la pct. 172 din Anexa 2 la Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor în construcții - consideră aceste susțineri nefondate. În concluzie, acest contract nu putea fi avut în vedere la punctarea experienței Șefului de Șantier. D. Contractul ”ASFALTARE STRĂZI ÎN LOCALITATEA TEREMIA MARE, STR. MATEI BALDOVINA ȘI STR. MIRCEA MARCU” (POZIȚIA 5): Potrivit cerințelor din fișa de date, pentru a se puncta ca și experiență specifică a expertului, acesta trebuie să fi coordonat contract tip proiectare și execuție/execuție lucrări de construcție/reabilitare/ modernizare drumuri publice. Așadar, tipurile de lucrări care trebuie să fi fost executate sunt de: - Execuție drumuri publice; - Reabilitare drumuri publice; - Modernizare drumuri publice; Din recomandările contractului analizat, reiese că lucrările executate au privit „Lucrări de terasamente, lucrări de infrastructură și suprastructură." Or, autoritatea contractantă a solicitat dovedirea unei experiențe relevante în cadrul unor lucrări care să aibă ca obiect lucrări specifice privind execuție/reabilitare/modernizare drumurilor publice și nu doar lucrări de întreținere, astfel cum a prezentat ......... SRL pentru Șeful de Șantier. În concluzie, solicită respingerea cererii de intervenție formulată de către ......... SRL și admiterea contestației. ......... a comunicat dosarul achiziției publice în data de 02.12.2024, fiind înregistrat sub nr. 77368, completat cu adresa nr. 142492/06.12.2024, înregistrat sub nr. 79979/11.12.2024. Pagina 27 din 45

§ 35

......... SRL a constituit cauțiunea în sumă de 88.000,00 lei, conform art. 611 .... (1) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 210808497/1, eliberată de CEC BANK SA, Sucursala .........-Iulia, la data de 28.11.2024, fiind transmisă, în original, prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 77141/29.11.2024. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzelor conexate, Consiliul reține cele ce urmează: ......... a organizat procedura prin licitație deschisă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect Proiectare și execuție lucrări „Modernizare străzi zona de dezvoltare ......... Lot 3 - Emil Racoviță, Grigore Antipa, Petre Ispirescu, Dimitrie Bolintineanu, Simion Mândrescu, Alexandru Odobescu, Arieșului", prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN1067006/28.03.2024. Valoarea estimată a contractului de lucrări este de 26.637.707,00 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire aplicat este „cel mai bun raport calitate-preț”. Împotriva rezultatului procedurii comunicat prin adresa nr. 97905/03.09.2024 și a raportului procedurii nr. 97818/03.09.2024, ......... SRL a înaintat Consiliului contestația soluționată prin decizia nr. 2716/C11/3120/26.09.2024. Decizia Consiliului a fost atacată cu plângere de către ......... SRL la Curtea de Apel ......... și a fost respinsă prin Hotărârea nr. 727/2024 din data de 30.10.2024. Ulterior, autoritatea contractantă a încheiat un nou raport al procedurii de atribuire prin care a stabilit rezultatul procedurii, împotriva căruia ......... SRL a înaintat Consiliului contestația în analiză, solicitând anularea deciziei autorității contractante prin care oferta depusă de ......... SRL a fost declarată admisibilă, conformă și câștigătoare a procedurii de atribuire, iar oferta sa clasată pe locul al II-lea, a raportului procedurii nr. 132086/15.11.2024 sub aspectul deciziei de desemnare ca admisibilă, conformă și câștigătoare a ofertei depuse de ......... SRL și clasarea ofertei sale pe locul II, precum și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestei decizii și a actelor subsecvente acesteia, respectiv obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei declarate câștigătoare. Ca o chestiune prealabilă, Consiliul reține că, urmare a formulării contestației, ......... SRL a formulat cerere de intervenție, pe care Consiliul o încuviințează în principiu, ca cerere de intervenție accesorie în favoarea autorității contractante, în conformitate cu art. 64 Cod procedură civilă, dat fiind faptul că autoarea ei, în calitate de ofertantă declarată câștigătoare, dovedește un interes legitim propriu în pricina prin promovarea ei. Astfel, cererea de intervenție urmează a fi cercetată odată cu solicitările contestatoarei, în condițiile impuse de dispozițiile coroborate ale 28

§ 36

art. 17 .... (3) din Legea nr. 101/2016 cu cele ale art. 64 și 67 din Codul de procedură civilă, autoarea lor având interes în menținerea actualului rezultat al procedurii de atribuire. Având în vedere prevederile art. 26 .... (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul urmează să se pronunțe cu întâietate asupra excepției tardivității contestației invocată de autoritatea contractantă în ceea ce privește criticile referitoare la alte aspecte privind oferta ......... SRL decât cele supuse reevaluării de către Consiliu prin decizia sa nr. 2716/C11/3120/ 26.09.2024. În acest sens, Consiliul reține că actul atacat prin prezentul demers al ......... SRL este raportul procedurii nr. 132086/15.11.2024, astfel că transmiterea contestației la data de 25.11.2024 s-a făcut în ultima zi a termenului de 10 zile stabilit de legiuitor la art.8 .... (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016. Faptul că de anumite elemente, precum rezultatul evaluării propunerii tehnice a ......... SRL, autoarea contestației avea cunoștință încă din data de 03.09.2024, când a fost comunicat rezultatul primei evaluări realizate de achizitoare în cadrul acestei proceduri, este irelevant în speță, deoarece, la acel moment, fiind declarată câștigătoare, ......... SRL nu avea nici un interes în a ataca admisibilitatea ofertei depuse de ......... SRL. Pe de altă parte, doar ulterior reluării evaluării ofertei ......... SRL și a depunerii documentelor doveditoare privind îndeplinirea cerințelor de calificare ......... SRL era îndreptățită la contestarea îndeplinirii cerințelor de calificare de către ......... SRL. În acest sens, Consiliul are în vedere că, ulterior deciziei sale, au fost depuse documente care să dovedească îndeplinirea cerințelor de calificare asumată prin DUAE. Astfel fiind, Consiliul apreciază că autoarea contestației a atacat în mod legal alături de modul de acordare a punctajului ofertei ......... SRL, modul de îndeplinire a cerințelor de calificare și de întocmire a propunerilor tehnice de către acest ofertant. Pentru aceste motive, Consiliul va respinge ca neîntemeiată excepția tardivității contestației cu privire la alte aspecte decât reevaluarea dispusă de Consiliu prin decizia sa nr. 2716/C11/3120/26.09.2024, invocată de autoritatea contractantă. Pe fondul contestației, Consiliul reține că un prim set de critici formulat de autoarea contestației este în legătură cu modul de demonstrare de către ofertantul declarat câștigător a îndeplinirii criteriilor de calificare impuse de autoritatea contractantă. Astfel, un prim aspect criticat este în legătură cu nedemonstrarea de către ofertantul declarat câștigător a cerințelor privind situația personală, respectiv nedepunerea de documente care să ateste lipsa datoriilor la bugetul de stat. În acest sens, contestatoarea arată că ......... SRL şi subcontractanții declarați nu au făcut dovada lipsei datoriilor restante la momentul prezentării certificatului, respectiv la data de 31.10.2024, astfel că oferta acestuia trebuia respinsă ca inacceptabilă. În contra susținerilor contestatoarei, autoritatea contractantă arată că certificatele prezentate de ofertantul declarat câștigător atestă Pagina 29 din 45

§ 37

îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor la bugetul consolidat. Consiliul constată că, ulterior stabilirii clasamentului ofertelor admisibile în urma reevaluării ofertei ......... SRL dispuse de Consiliu prin decizia sa anterioară, autoritatea contractantă a solicitat acestui ofertant clasat pe locul I în acest clasament, prin adresa nr. 125116/ 31.10.2024, transmiterea documentelor suport pentru demonstrarea îndeplinirii tuturor criteriilor de calificare, în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE. La această solicitare ofertantul a răspuns depunând, printre altele, următoarele documente: - Certificat de atestare fiscală nr. 11193138/04.10.2024, eliberat de ANAF pentru ......... SRL, care atestă lipsa datoriilor la data de 30.09.2024, emis ca urmare a cererii din 03.10.2024; - Certificat de atestare fiscală nr. 21061/14.10.2024, eliberat de ANAF pentru ... SRL, care atestă lipsa datoriilor la data de 30.09.2024, emis ca urmare a cererii din 11.10.2024; - Certificat de atestare fiscală nr. 235844/04.11.2024, eliberat de ANAF pentru ... SRL, care atestă lipsa datoriilor la data de 30.09.2024, emis ca urmare a cererii din 31.10.2024; - Certificat de atestare fiscală nr. 11474972/05.11.2024, eliberat de ANAF pentru ... SA, care atestă lipsa datoriilor la data de 31.10.2024, emis ca urmare a cererii din 01.11.2024; - Certificat de atestare fiscală nr. 9219/07.11.2024, eliberat de ANAF pentru ... SRL, care atestă lipsa datoriilor la data de 31.10.2024, emis ca urmare a cererii din 07.11.2024; - Certificat de atestare fiscală nr. 11473469/05.11.2024, eliberat de ANAF pentru .. SRL, care atestă lipsa datoriilor la data de 31.10.2024, emis ca urmare a cererii din 01.11.2024; - Certificat de atestare fiscală nr. 11478495/05.11.2024, eliberat de ANAF pentru ... SRL, care atestă lipsa datoriilor la data de 31.10.2024, emis ca urmare a cererii din 01.11.2024; - Certificat de atestare fiscală nr. 11473516/04.11.2024, eliberat de ANAF pentru ... SRL, care atestă lipsa datoriilor la data de 31.10.2024, emis ca urmare a cererii din 01.11.2024. Astfel, raportat la data formulării cererii de către achizitoare, 31.10.2024, documentele prezentate de ofertant nu puteau fi ignorate de membrii comisiei de evaluare, orice certificat emis într-o anumită lună atestând situația existentă la finalul lunii anterioare, atât timp cât cererea/ răspunsul au fost întocmite în luna respectivă/ulterioară. Prin urmare, cererile adresate în luna octombrie, care au primit răspuns în aceeași lună, atestă situația existentă la data de 30.09.2024, iar cererile care deși au fost formulate în octombrie, dar au primit răspuns în luna noiembrie, atestă situația existentă la 31.10.2024, precum cererile adresate în luna noiembrie. 30

§ 38

Pentru aceste motive, Consiliul apreciază că autoritatea contractantă nu putea ignora certificate emise anterior datei formulării solicitării, în aceeași lună, care atestă situația datoriilor operatorului economic la data de 30.09.2024. De asemenea, având în vedere valabilitatea acestor certificate, de 30 de zile de la data eliberării, Consiliul consideră că este corectă aprecierea autorității contractante, toate certificatele prezentate pentru ofertant și subcontractanții acestui fiind valabile la data prezentării lor. Pe de altă parte, în situația în care se aprecia necesară prezentarea unor noi certificate care să ateste situația datoriilor la data de 31.10.2024, autoritatea contractantă trebuia să revină și să facă o nouă solicitare, strict în ceea ce privește operatorii economici pentru care au fost depuse certificate care atestau lipsa datoriilor la data de 30.09.2024. Contrar susținerilor contestatoarei, anterior unei astfel de solicitări nu putea interveni, în mod automat, o decizie de respingere a ofertei respective. Doar în funcție de răspunsurile primite la o asemenea solicitare, autoritatea contractantă putea decide măsura în care se impunea o astfel de măsură sau nu. În consecință, criticile contestatoarei în legătură cu acest aspect sunt considerate lipsite de temei. Următorul aspect criticat de autoarea contestație, se reține a fi în legătură cu experiența similară a ofertantului declarat câștigător, autoarea contestației susținând că dintre cele două contracte prezentate de ofertant, cel de al doilea contract, respectiv contractul având ca obiect Proiectare şi execuţie "Ranforsare DJ692B Tomnatic - DN6", nu putea fi luat în considerare pentru dovedirea experienței similare solicitate. În sprijinul acestor susțineri, autoarea contestației afirmă că lucrările privind reparații curente la drumurile publice (între care și ranforsările sistemelor rutiere) nu reprezintă lucrări de construcție/reabilitare/ modernizare a drumurilor publice, conform legislației în vigoare. În replică, autoritatea contractantă susține că acest contract îndeplinește cerința privind experiența similară stabilită prin documentația de atribuire, sens în care enumeră lucrările derulate în acesta. În soluționare, Consiliul are în vedere că, prin fișa de date, cap. III.1.3.a) Capacitatea tehnica si/sau profesionala, în legătură cu experiența similară a ofertanților, autoritatea contractantă a stabilit următoarele: „Informatii si/sau nivel(uri) minim(e) necesare pentru evaluarea respectarii cerintelor mentionate: Pentru contractele de achiziție de lucrări: executarea de lucrări de tipul specificat Modalitatea de indeplinire: Experienţă similară în lucrari: Ofertantul va face dovada ca a dus la bun sfârşit în ultimii 5 ani, calculați de la data limita de depunere a ofertelor, lucrări similare din punct de vedere al complexității si/sau utilității, în valoare cumulata de cel puţin 20.000.000 lei la nivelul unuia sau mai multor contracte. Pentru serviciile de proiectare si asistenta tehnica din partea proiectantului, autoritatea contractanta nu impune cerinta de experienta similara. Ultimii 5 ani se raportează la termenul limita de depunere a ofertelor, cu aplicarea corespunzătoare a Instrucțiunii ANAP nr. 2/2017 (art.13 .... (1) lit. b). In cazul în care mai mulţi operatori economici participa în comun la procedura, în vederea demonstrării îndeplinirii experienței similare se vor avea în vedere prevederile art. 185 din Legea nr. 98/2016. Pagina 31 din 45

§ 39

Se considera lucrări similare din punct de vedere al complexității si/sau utilității lucrări de construcție/reabilitare/modernizare lucrări de construire și/sau lucrări de și/sau modernizare/reabilitare drumuri expres și/sau drumuri naționale europene și/sau drumuri naționale principale și/sau drumuri naționale secundare și/sau drumuri județene si/sau drumuri de interes local. Prin lucrări duse la bun sfârşit în cadrul perioadei de 5 ani, se înţelege: - lucrări recepţionate pe obiecte, care sunt însoțite de proces verbal de receptie întocmit in conformitate cu prevederile legale si tehnice din domeniul din care face parte obiectul contractului; - lucrări recepţionate însoțite de proces-verbal la terminarea lucrărilor; - lucrări recepţionate însoțite de proces verbal de receptie finala. Ultimii 5 ani vor fi calculați pana la data limita de depunere a ofertelor cu menţiunea ca modul de calcul al perioadei nu va fi afectat de eventualele decalări ale termenului limita prevăzut in anuntul de participare. ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… Modalitatea de îndeplinire : Completare DUAE in conformitate cu prev. art. 193, ....1 din Legea 98/2016. Documentele justificative care probeaza indeplinirea cerintei vor fi prezentate la solicitarea autoritatii contractante doar de catre ofertantul clasat pe locul I in clasamentul intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor. Executarea lucrarilor se confirma prin prezentarea unor documente/ recomandări emise de beneficiarul lucrărilor si/ sau Procese verbale de receptie pe obiect si/sau Procese verbale de receptie la terminarea lucrărilor si/ sau Procese verbale de receptie finala si/ sau Documente constatatoare emise de autoritățile contractate si/ sau Certificări de buna execuţie, din care sa reiasă toate elementele necesare pentru confirmarea îndeplinirii cerinţei de capacitate tehnica, din care sa rezulte beneficiarul direct al lucrarilor, valoarea lucrarilor executate, tipul lucrarilor executate, precum si perioada si locul de executare a lucrarilor. Documentele vor fi prezentate in copie lizibila cu menţiunea „conform cu originalul”, însoțite după caz, de traducerea autorizata a acestora in limba romana. In cazul in care documentele prezentate nu sunt relevante, autoritatea contractanta îşi rezerva dreptul de a solicita informaţii si documente suplimentare, inclusiv de la beneficiarul final al lucrărilor care fac obiectul contractului prezentat drept experienţă similara, pentru confirmarea celor prezentate de ofertant. NOTĂ: La nivelul DUAE trebuie precizate de către candidaţi/ofertanţi informaţii cum ar fi: numărul şi data contractului invocat drept experienţă similară, beneficiarul acestuia şi datele sale de contact, data şi numărul documentului de recepţie, precum şi ponderea şi/sau activităţile pentru care a fost responsabil, împreună cu valoarea acestora, fără TVA.” Verificând documentele depuse de ofertant, Consiliul constată că în legătură cu contractul criticat, ......... SRL a precizat în DUAE depus, următoarele informații: „Descriere: Proiectare si executie "Ranforsare DJ692B Tomnatic -DN6" ......... SRL - Contractant general 97,12% (6.441.863,28 lei fara TVA). Contract: 124/ 22334 din 18.10.2019, Act Aditional nr. 1 - 16064 din 13.08.2020 Proiectare, verificare tehnica, asistenta tehnica si executie lucrari 6.601.863,28 LEI, exclusiv TVA, din care: - executie lucrari de drumuri: 5.940.469,76 lei, fara TVA - executie lucrari cale ferata: 346.500,00 lei, fara TVA - executie lucrari retele: 124.893,52 lei, fara TVA - elaborare Proiect tehnic: 125.000,00 lei, fara TVA - elaborare documentatii tehnice necesare avize/ acorduri/autorizatii: 40.000,00 lei, fara TVA - verificarea tehnica a proiectului: 5.000,00 lei, fara TVA - servicii de asistenta din partea proiectantului: 20.000,00 lei, fara TVA Proces Verbal de Receptie la terminarea lucrarilor nr. 1 din 30.06.2021 Document Constatator nr. 21196 din 13.09.2021 Valoare: 6601863,28 Moneda: RON Data inceput: 05/08/2020 32

§ 40

Data sfarsit: 27/05/2021 Beneficiari: Judetul Timis prin Consiliul Judetean Timis Adresa: Timisoara, bv. Revolutiei din 1989, nr. 17, jud. Timis”, iar printre documentele depuse pentru dovedirea celor susținute în DUAE, în referire la acest contract au fost depuse următoarele documente: - contract nr. 124/22334 din 18.10.2019, în care la cap. 5 Prețul contractului, se menționează alături de prețul acestuia (6.519.490,92 lei, fără TVA), următoarele: „ - execuţie lucrări drumuri: 5.912.094,19 lei, excl. TVA; - execuţie lucrări Cale Ferată: 346.500,00 lei, excl. TVA; - execuţie lucrări reţele: 63.634,45 lei excl. TVA; - elaborare Proiect Tehnic: 125.000,00 lei, excl. TVA; - elaborare documentaţii tehnice necesare avize/acorduri/autorizaţii: 40.000,00 lei, excl. TVA; - verificarea tehnică proiect: 5.000,00 lei, excl. TVA; - servicii de asistenţă din partea proiectantului: 20.000,00 lei, excl. TVA." - Act adițional nr. 1 (nr. 16064/13.08.2020) la contract nr. 124/22334/ 18.10.2019, prin care se suplimentează anumite lucrări; - Proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 1/30.06.2021, care atestă valoarea finală a lucrărilor ca fiind 6.411.863,28 lei, fără TVA; - Document constatator nr. 21196/13.09.2021; - Documentație de avizare a lucrărilor de intervenție. Având în vedere toate aceste informații, raportat la modul de formulare a cerinței privind experiența similară, Consiliul constată că, în mod corect, autoritatea contractantă a luat în considerare acest contract în dovedirea deținerii experienței similare solicitate. Prin urmare, alături de valoarea primului contract invocat în dovedirea cerinței de către ofertant, de 17.462.961,94 lei, fără TVA, contract considerat relevant scopului pentru care a fost indicat (dovedirea experienței similare) inclusiv de către petentă prin neatacarea lui, Consiliul consideră îndreptățită aprecierea comisiei de evaluare privind îndeplinirea de către ......... SRL a cerinței de experiență similară. În consecință sunt considerate nefondate și criticile contestatoarei formulate în legătură cu experiența similară deținută de ofertantul declarat câștigător. Un alt set de critici formulat de autoarea contestației se constată a fi în legătură cu propunerea tehnică depusă de ......... SRL, petenta susținând că oferta trebuia respinsă ca inacceptabilă. Astfel, contestatoarea susține că, deși ofertantului declarat câștigător i s-au solicitat 13 solicitări de clarificare legate de propunerea tehnică, ......... SRL ar fi răspuns doar la 12 dintre acestea, respectiv nu a răspuns la întrebarea nr. 11, referitoare la procedurile privind modul de realizare a pistei de biciclete. În contra celor susținute de contestatoare, autoritatea contractantă arată că, prin răspunsul său la solicitarea de clarificări, ofertantul a prezentat explicația că procedurile aferente acestui obiect sunt identice cu procedurile tehnice de execuție a structurii rutiere, enumeră aceste proceduri și indică paginile din propunerea tehnică unde acestea se regăsesc. Verificând lucrările comisiei de evaluare, Consiliul reține că, prin adresa nr. 73349/27.06.2024, autoritatea contractantă a solicitat ......... Pagina 33 din 45

§ 41

SRL, în legătură cu propunerea tehnică depusă, printre altele următoarea solicitare: „De asemenea, nu se regăsesc proceduri cu privire la modul de realizare a pistei de biciclete având în vedere faptul că s-au solicitat clarificări cu privire la condiţiile pe care aceasta trebuie sa asigure cu respectarea tramei stradale si a condiţiilor de siguranţa”. La această solicitare, ofertantul a răspuns cu adresa nr. 377/ 05.07.2024 și, contrar afirmațiilor contestatoarei, a răspuns inclusiv la solicitarea nr. 11, conform celor precizate de autoritatea contractantă prin punctul de vedere la contestație. Cum autoarea contestației invocă lipsa existenței unui răspuns, verificarea Consiliul s-a rezumă la constatarea existenței acestuia și nu la analiza conținutului și relevanței acestuia, aspecte asupra cărora nu au fost aduse argumente care să infirme temeinicia aprecierii achizitoarei. Astfel fiind, criticile contestatoarei sunt considerate lipsite de temei și în această privință. Un alt aspect criticat de petentă în legătură cu propunerea tehnică depusă de ......... SRL, Consiliul reține a fi legat de lipsa de concludență a răspunsului dat la solicitarea nr. 9 din aceeași adresă de solicitare de clarificări. În acest sens, aceasta susține că autoritatea contractantă a solicitat clarificări cu privire la procedurile pentru executarea lucrărilor pe timp friguros, având în vedere că pe timp de iarnă există proceduri speciale de lucru, iar ofertantul declarat câștigător nu aduce nicio clarificare cu privire la procedurile pentru executarea lucrărilor pe timp friguros, limitându-se să indice categoriile de lucrări care se vor executa pe timpul friguros, împreună cu procedurile tehnice aferente acestor lucrări, fără a se evidenția procedurile prin care aceste tipuri de lucrări vor fi executate pe timpul friguros. În replică la aceste susțineri, autoritatea contractantă precizează că ofertantul criticat a reprezentat pe graficul de lucrări perioada de iarna, a evidențiat lucrările care se vor executa în această perioada și a indicat paginile din propunerea tehnică unde se regăsesc procedurile aferente acestor lucrări. Verificând, Consiliul reține că, prin adresa nr. 73349/27.06.2024, întrebarea nr. 9, autoritatea contractantă a solicitat următoarele: „În propunerea tehnică nu se regăsesc proceduri pentru executarea lucrărilor pe timp friguros. Aceasta cerinţa este obligatorie intrucat la solicitarea de clarificari s-a răspuns ca nu se vor întrerupe lucrările in această perioada. Va rugam clarificaţi” Prin răspunsul său din adresa nr. 377/ 05.07.2024, ofertantul a indicat că: „Perioada de timp friguros este inclusă în cele 24 luni. În graficul de realizare a investiției, pag. 1764 – 1765 din Propunerea tehnică, a fost reprezentată pe grafic perioada de iarnă, în această perioada efectuându-se lucrări de canalizare pluvială (ex.: Trasarea constructiilor edilitare, Executie sapaturi pentru lucrarile edilitare, Lucrari de sprijinire a sapaturilor deschise, Umpluturi si compactari la constructii edilitare), procedurile aferente acestor lucrări regăsindu-se la pag. 922-959 în Propunerea tehnică.” 34

§ 42

Așa cum rezultă și din solicitarea de clarificări, autoritatea contractantă a cerut o astfel de clarificare deoarece nu a identificat în propunerea tehnică a ofertantului informații distincte din care să rezulte proceduri pentru executarea lucrărilor pe timp friguros, în condițiile în care s-a impus ca executarea lucrărilor să nu fie întreruptă. Or, din analiza graficului Gantt, așa cum susține și ofertantul declarat câștigător în răspunsul său, rezultă că unele din activitățile ce urmează a fi executate se derulează pe perioada de timp friguros, fiind asigurată astfel continuitatea activitățile și în această perioadă. De asemenea, în cadrul propunerii tehnice ofertantul a descris procedurile tehnice aferente lucrărilor respective. Ofertanții nu aveau vreo obligație de a trata distinct și evidenția separat procedurile tehnice de execuție strict pentru perioada respectivă, iar informațiile existente în ofertă și indicate autorității contractante prin răspunsul dat au fost considerate suficiente de membrii comisiei de evaluare. De altfel, pe lângă lipsa unor argumente concrete legate de lipsa de relevanță a informațiilor existente în cadrul propunerii tehnice depuse ......... SRL, Consiliul constată că petenta, în fapt, nu a indicat cerința documentației de atribuire/caietului de sarcini care nu ar fi fost respectată de acest ofertant. Prin urmare, raportat la modul de formulare al criticilor de către autoarea contestației și argumentele aduse de aceasta, Consiliul constată lipsa de temei și a acestor critici. Referitor la următorul set de critici, Consiliul reține că se referă la celelalte răspunsuri date de ......... SRL la solicitările achizitoarei din adresa nr. 73349/27.06.2024. Astfel, o primă critică este în legătură cu solicitarea nr. 1 și răspunsul dat la aceasta, autoarea contestației apreciind că ofertantul în cauză și-a completat în mod nepermis propunerea tehnică prin depunerea Procedurii de montaj pentru iluminat stradal și pietonal, procedură care trebuia să se regăsească în cuprinsul propunerii tehnice la data depunerii ei. În replică, autoritatea contractantă susține că partea prezentată de ... SRL face trimitere la lucrările de iluminat public existente în oferta inițială, răspunsul ofertantului detaliind procedurile specifice aplicate la lucrare, aspecte cuprinse în propunerea tehnică, astfel că nu se poate vorbi de o completare a ofertei. Verificând, Consiliul constată că, prin adresa nr. 73349/27.06.2024, întrebarea nr. 1, autoritatea contractantă i-a solicitat ......... SRL următoarele: „1 .Potrivit precizărilor din răspunsul consolidat la solicitările de clarificari relocarea stâlpilor electrici se va realiza in cadrul unui alt contract, în cofinanţare cu administratorul reţelelor DEER Romania şi nu mai sunt specifice proiectului nostru. Precizaţi daca Propunerea Tehnica - Lucrări de eliberare amplasament pentru realizarea obiectivului este pentru proiectare şi execuţie iluminat public. In formularul-cadru al propunerii tehnice (Formularul 12 din cadrul documentaţiei de atribuire), la punctul 1 s-a solicitat prezentarea metodologiei de proiectare/execuţie pentru realizarea lucrărilor, iar în propunerea tehnică prezentată de Electro-Aparataj SRL - începând cu pag. 171 sunt descrise riscurile şi programul calităţii, la modul general.” Prin răspunsul nr. 377/05.07.2024, ofertantul a comunicat autorității contractante Procedura de montaj pentru iluminat stradal și pietonal, Pagina 35 din 45

§ 43

elaborată de subcontractantul nominalizat în acest scop (proiectare, servicii de asistență tehnică și execuție rețele iluminat public). Verificând propunerea tehnică depusă de acest ofertant, se constată că în documentul Segment 001 of Oferta Tehnică începând cu pag. 169. se regăsește capitolul Propunere tehnică realizat de ... SRL, iar la cap. 8 din cadrul acesteia, se regăsește indicată a fi Metodologia folosită pentru execuția lucrărilor (pag. 71-126 al acestui capitol). Astfel, la pag. 239 - 294 din documentul Segment 001 of Oferta Tehnică, cu păstrarea numerotării utilizate de ......... SRL se regăsește Prezentarea modului de realizare a lucrărilor. De asemenea, în documentul Segment 003 of Oferta Tehnică, începând cu pag. 426 se regăsește Procedura tehnică de execuție – Montarea stâlpilor de iluminat, prezentată de ......... SRL, ce conține, printre altele, informații generale despre turnarea fundațiilor pentru stâlpi, montarea stâlpilor și montarea corpurilor sau a sistemelor de iluminat. Astfel fiind, prezentarea Procedurii de montaj pentru iluminat stradal și pietonal de către subcontractantul declarat ... SRL, raportat la informațiile existente în propunerea tehnică a ofertantului declarat câștigător, a fost apreciată în mod corect de autoritatea contractantă drept o completare formală/o detaliere, de confirmare, a propunerii tehnice din acest punct de vedere și nu una care să atragă sancțiunea invocată de petentă prevăzută de legiuitor la art. 134 .... (6) din HG nr. 395/2016. Această apreciere a Consiliului a avut în vedere pe lângă informațiile existente în propunerea tehnică a ofertantului criticat, excepția permisă de legiuitor la art. 134 .... (7) lit. a) din același act normativ și definiția de la art. 135 .... (5) din HG nr. 395/2016 („…viciile de formă reprezintă acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/ completare este susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire.”). Aceeași apreciere și pentru aceleași motive o are Consiliul și în legătură cu răspunsul la întrebarea nr. 2 din aceeași solicitare de clarificări privind Planul calității elaborat de același subcontractant, în condițiile în care în documentul Segment 001 of Oferta Tehnică începând cu pag. 169, se regăsește capitolul Propunere tehnică realizat de ... SRL, iar la cap. 2 din cadrul acesteia, se regăsește indicat a fi Programul de asigurare a calității propus/Planul calității/Manual de management al calității (pag. 9- 29 al acestui capitol). Astfel fiind, raportat la susținerile formulate de autoarea contestației, Consiliul consideră lipsite de temei criticile acesteia în legătură propunerea tehnică depusă de ......... SRL. 36

§ 44

Un alt aspect criticat de petentă este în legătură cu răspunsul dat la întrebarea nr. 3 din aceeași solicitare de clarificări, contestatoarea susținând că din răspunsul dat de ......... SRL deduce că acesta nu a îndeplinit cerința solicitată în mod expres prin caietul de sarcini și anume acea de a „descrie momentul în care specialistii vor interveni în implementarea viitorului contract si modul în care si-a asigurat accesul la serviciile acestora". În replică, autoritatea contractantă arată că se poate observa că, prin răspunsul său detaliat, ofertantul declarat câștigător indică pentru fiecare subactivitate paginile din propunerea tehnică unde se regăsesc informațiile solicitate, inclusiv momentul implicării în ordine cronologică a tuturor subcontractanților declarați. Verificând, Consiliul constată că, prin aceeași adresă, întrebarea nr. 3, autoritatea contractantă a solicitat ......... SRL următoarele: „În formularul-cadru al propunerii tehnice (Formularul 12 din cadrul documentaţiei de atribuire), la punctul 1 s-a solicitat prezentarea modului de realizare a lucrărilor (planul propus) prin care Ofertantul va descrie abordarea din punct de vedere al metodologiei de execuţie pentru realizarea lucrărilor prin referire atât la modul de organizare si prestare a serviciilor de proiectare cat si la modul de executare a lucrărilor in baza proiectului. Propunerea tehnica nu va consta in copierea caietului de sarcini SF (caz în care oferta va fi respinsă ca neconformă), ci va conţine detalierea procesului tehnologic, a metodologiei de execuţie a lucrărilor (proiectare si execuţie) care fac obiectul achiziţiei. In cadrul propunerii tehnice sunt amintite măsurile din caietul de sarcini şi studiul de fezabilitate, fără a se preciza când și cum vor interveni toate părțile implicate in procesul tehnologic (proiectare și execuție). Vă rugăm clarificați.”, iar ofertantul a răspuns: „Modul de realizare a lucrărilor (planul propus) este parte integrantă a propunerii tehnice, împreuna cu celelalte capitole formând un tot unitar, așa cum s-a solicitat în cadrul caietului de sarcini și a Formularului 12 pus la dispoziție în cadrul procedurii de achiziție. Astfel că vă rugam să regăsiți în cadrul propunerii tehnice la pag. 44 – 90 Metodologia de execuție (planul propus pentru execuția lucrărilor), respectiv la pag. 407 – 416 (în subsol pag. 101-110) - Planul de lucru privind serviciile de proiectare, referiri clare la modul de elaborare a activităților și execuție a lucrărilor, descrise în ordinea cronologică de desfășurare, în concordanță cu obiectul prezentei achiziții, durata și alocările de resurse pe fiecare activitate în parte. În Metodologia de execuție/ Planul propus pentru execuția lucrărilor este prezentată descrierea activităților și a sub-activităților în ordinea cronologică, premergătoare activității de proiectare, în care sunt descrise toate părțile implicate, prin indicarea personalului și a echipamentele care se vor utiliza pentru execuția lucrărilor. În Planul de lucru privind serviciile de proiectare este prezentat Planul de lucru tabelar cu descrierea sarcinilor și a sub-sarcinilor în ordinea cronologică, în care sunt descrise toate părțile implicate, prin indicarea personalului și a echipamentele care se vor utiliza pentru desfășurarea activităților de proiectare. De asemenea este indicat și timpul necesar pentru elaborea Proiectului Tehnic, respectiv pentru Execuția lucrărilor, fiind descrise resursele și modul în care se va desfășura întreaga activitate de proiectare, respectiv execuția lucrărilor. La punctul 1” Metodologia pentru realizarea lucrarilor (proiectare )” la pag. 319-330 (în subsol pag. 13-24) este prezentat tabelul cu descrierea activităților și a rezultatelor care se vor obține, indicând timpul necesar de elaborare a documentațiilor care se vor desfășura conform HG 907/2016, hotărâre de guvern care reglementează etapele și conținutul cadru al documentațiilor tehnico economice aferente obiectivelor de investiții finanțate din fonduri publice Mai mult subscrisa a prezentat la pag. 44-47, 49-86 –„METODOLOGIA PENTRU REALIZAREA LUCRARILOR”, respectiv la pag. 334-343 (în subsol pag. 28-37) –„1.3 Metodologia pentru realizarea etapei de DTAC şi a Proiectului tehnic (PTE)” unde sunt descrise activitățile de derulare a contractului, cuprinzând execuția lucrărilor și sarcinile și sub-sarcinile necesare pentru întocmirea proiectului tehnic, fiind descrise resursele, structura organizatorică a modului de îndeplinere a contractului, documentele care rezultă și durata de realizare, toate acestea reprezintă metodologia proprie în desfășurarea activităților de proiectare, și nicidecum o simplă generalizare sau copiere a caietului de sarcini. In plus la pag. 385-401 (în subsol pag. 79-95) am prezentat Planul de asigurare a calitatii particularizat prin descrierea tuturor sarcinilor si sub-sarcinilor aferente prezentei investitii care Pagina 37 din 45

§ 45

reprezintă metodologia proprie de desfășurare a categoriilor de servicii de proiectare. Am denumit personalul propriu care va participa la elaborarea serviciilor de proiectare. De asemenea va rugam sa regasiti de la pag. 344-401 (în subsol pag. 38-95) Descrierea detaliata a tuturor activitatilor / a procedurilor tehnice de executie privind serviciile de proiectare. De exemplu la pag. 351 (în subsol pag. 45) puteti observa ca au fost descrise detaliat (nu doar tabelar) partile implicate in procesul tehnologic.(…). Totodată, în cadrul Formularului 12 al propunerii tehnice, la pct. ”c” – pag. 23-25, respectiv la pag. 44 din Propunerea tehnică – ”Metodologia pentru realizarea lucrărilor” și pag. 708 din Propunerea tehnică – ”Planul calității”, pe lângă ......... S.R.L., sunt prezentați toți subcontractorii implicați în implementarea contractului, în ordine cronologică a momentului de intervenție în procesul tehnologic.” În aceste condiții, Consiliul nu poate identifica din susținerile contestatoarei motivele pentru care informațiile prezente la paginile indicate în acest răspuns nu ar fi trebuit considerate suficiente de autoritatea contractantă, respectiv care ar fi motivele pentru care, raportat la ceea ce s-a solicitat, răspunsul dat ar fi unul neconcludent. Pentru aceste motive criticile contestatoarei vor fi considerate neîntemeiate și în legătură cu acest aspect. În această apreciere, Consiliul a avut în vedere și modul în care autoritatea contractantă a înțeles să formuleze solicitările de clarificări anterior analizate, aceasta invocând lipsuri sau omisiuni pentru diverse informații, care, în fapt, se regăseau, integral sau în parte în propunerea tehnică a ofertantului. În ceea ce privește ultimul set de critici, Consiliul reține că este în legătură cu punctajul acordat pentru experiența specifică a expertului cheie Șef de șantier. Astfel, autoarea contestației susține că autoritatea contractantă nu putea acorda punctajul maxim de 10 puncte ofertei ......... SRL pentru acest factor de evaluare, considerând că, în mod nelegal, autoritatea contractantă a luat în considerare cele 6 contracte prezentate pentru dovedirea experienței specifice deținute de acest expert, atât timp cât 4 dintre acestea nu sunt relevante scopului pentru care au fost depuse. În replică, autoritatea contractantă susține că s-a conformat celor stabilite de Consiliu prin decizia sa nr. 2716/C11/3120/26.09.2024, a solicitat clarificări, iar în urma analizării documentelor suplimentare prezentate a constatat că ......... SRL a dovedit că, în cadrul contractelor invocate au fost executate lucrări similare cu obiectul prezentei achiziții. În soluționare sunt considerate relevante cele stabilite de Consiliu prin decizia sa anterioară, nr. 2716/C11/3120/26.09.2024, rămasă definitivă urmare a respingerii plângerii formulate de către ......... SRL de către Curtea de Apel ........., prin Hotărârea nr. 727/2024 din 30.10.2024, respectiv: „(…) prin demersul său în fața Consiliului, autoarea contestație contestă punctajul acordat pentru ”șeful de șantier”. Analizând anunțul de atribuire și documentația de atribuire aferentă acestuia, Consiliul reține că în vederea aplicării factorului de evaluare ”cel mai bun raport calitate-preț”, autoritatea contractantă a stabilit o serie de factori de evaluare printre care se numără și factorul de evaluare 38

§ 46

Componenta tehnică – 2.2.4 Experienta expertilor cheie - Sef de santier, cu pondere de 10% din punctajul total, urmând ca punctajul să fie acordat după următorul algoritm de calcul: ”Algoritm de calcul: Persoana propusă va deține următoarele: studii superioare în domeniul CFDP finalizate, dovedite prin Diplomă de licență/Diplomă de absolvire sau echivalent. Se va puncta experiență specifică - participarea în calitate de sef santier sau pozitie similara în cel puțin un contract de tip proiectare si execuție lucrări/execuție lucrări de construcție/reabilitare/ modernizare drumuri expres și/sau drumuri naționale europene și/sau drumuri naționale principale și/sau drumuri naționale secundare și/sau drumuri județene și/sau drumuri de interes local. -pentru experienţa constând în implicarea într-un singur proiect, oferta va fi declarată conformă însă va fi punctată cu zero puncte -pentru experienţa constând în implicarea în minim 2 maxim 3 proiecte - 5 puncte; -pentru experienţa constând în implicarea în minim 4 maxim 5 proiecte - 8 puncte; -pentru experienţa constând în implicarea în mai mult de 5 proiecte - 10 puncte. Punctajul maxim care poate fi obtinut: 100 puncte. Nota: 1.Nu se accepta cumularea expertilor cheie, chiar daca indeplinesc cerintele pentru mai multi factori de evaluare. 2.Intrucat platforma SEAP permite introducerea unui nr.limitat de caractere pt.fiecare sectiune, modalitatea de indeplinire, atributiile si modul concret de evaluare si acordare a punctajului sunt prezentate in documentul „Metodologie de calcul şi evaluare pentru acordarea punctajelor fiecărui factor de evaluare”, care este parte din Documentatia de atribuire.” Conform ”Metodologiei de calcul și evaluare pentru acordarea punctajelor fiecărui factor de evaluare”, parte a documentației de atribuire, în ceea ce privește acest factor de evaluare autoritatea contractantă a stabilit că: ”Persoana propusă va deţine următoarele: studii superioare în domeniul CFDP finalizate, dovedite prin Diplomă de licenţă/ Diplomă de absolvire sau echivalent. Se va puncta experienţă specifică - participarea în calitate de sef şantier sau poziţie similara în cel puţin un contract de tip proiectare si execuţie lucrări/execuţie lucrări de construcţie/reabilitare/modernizare drumuri expres şi/sau drumuri naţionale europene şi/sau drumuri naţionale principale şi/sau drumuri naţionale secundare şi/sau drumuri judeţene şi/sau drumuri de interes local. -pentru experienţa constând în implicarea într-un singur proiect, oferta va fi declarată conformă însă va fi punctată cu zero puncte -pentru experienţa constând în implicarea în minim 2 maxim 3 proiecte - 5 puncte; -pentru experienţa constând în implicarea în minim 4 maxim 5 proiecte - 8 puncte; -pentru experienţa constând în implicarea în mai mult de 5 proiecte - 10 puncte.” Pentru poziția de ”Șef de șantier”, contestatoarea a desemnat pe ... Mihai ..., sens în care au fost depuse următoarele documente: - Declarație de disponibilitate; - Curriculum Vitae; - Diplomă de Master, emisă de Universitatea Politehnică Timișoara, Facultatea de Construcții, în domeniul Inginerie Civilă și Instalații, program de studii: Infrastructuri pentru transporturi; - Diplomă de Licență, emisă de Universitatea Politehnică Timișoara, Facultatea de Construcții, specializarea Căi ferate, Drumuri și Poduri; - Contrat individual de muncă din 13.02.2019 și Act adițional la acesta; - Recomandare nr. 3832/13.06.2023 (1), emisă de Comuna Teremia Mare, privind contractul ”Drum comunal DC7 Teremia Mare-Teremia Mică, de la podul din fața Morii din loc. Teremia Mică, județul Timiș”, derulat în perioada 05.08.2020-03.12.2020, în care se menționează alături de alte informații, valoarea lucrărilor și tipul acestora (Lucrări de terasamente, Lucrări de infrastructură și suprastructură și Dispozitive de scurgere și colectare a apelor), inclusiv poziția ocupată de ... Mihai ... de ”Șef de șantier”; - Recomandare nr. 869/15.06.2023 (2), emisă de SSAB – AG SA Bacău, privind contractul ”Asfaltare parcare, montaj borduri, Centru Comercial Dumbrăvița”, derulat în perioada 08.09.2022-05.05.2023, în care se menționează alături de alte informații, valoarea lucrărilor și tipul acestora (Montare borduri prefabricate, Realizare pista de cicliști și trotuare, Asfaltare parcare), inclusiv poziția ocupată de ... Mihai ... de ”Șef de șantier”; - Recomandare nr. 10626/03.04.2023 (3), emisă de Orașul Curtici, privind contractul ”Asfaltare străzi în orașul Curtici, județul Arad”, derulat în perioada 25.05.2020-20.03.2021, în care se menționează alături de alte informații, valoarea lucrărilor și tipul acestora (realizarea terasamentelor pentru mărirea lățimii carosabile și asfaltarea străzilor Serelor, Liniștii, Dorobanților, Grănicerilor, Take Ionescu, Daciei, Filipescu, Unirii, Libertății, Viorelelor și Vlad Țepeș), inclusiv poziția ocupată de ... Mihai ... de ”Șef de șantier”; - Recomandare emisă de Comuna Dumbrăvița (4), Județul Timiș, privind contractul ”Reparații străzi în comuna Dumbrăvița”, derulat în perioada 03.04.2023-03.02.2024, în care se menționează alături de alte informații, valoarea lucrărilor și tipul acestora (Lucrări de infrastructură pentru îmbunătățirea capacității portante și lucrări de reparații cu asfalt a străzilor din localitate), inclusiv poziția ocupată de ... Mihai ... de ”Șef de șantier”; Pagina 39 din 45

§ 47

- Recomandare nr. 3833/13.08.2023 (5), emisă de Comuna Teremia Mare, privind contractul ”Asfaltare străzi în localitatea Teremia Mare, str. Matei Baldovina și str. Mircea Marcu”, derulat în perioada 04.04.2022-20.04.2022, în care se menționează alături de alte informații, valoarea lucrărilor și tipul acestora (Lucrări de terasamente, Lucrări de infrastructură și suprastructură), inclusiv poziția ocupată de ... Mihai ... de ”Șef de șantier”; - Recomandare nr. 142/19.01.2024 (6), emisă de Comuna Gottlob, privind contractul ”Modernizare străzi în localitatea Gottlob, comuna Gottlob, județul Timiș”, derulat în perioada 09.08.2023-18.01.2024, în care se menționează alături de alte informații, valoarea lucrărilor și tipul acestora (realizarea terasamentelor pentru mărirea lățimii carosabile și asfaltarea străzilor DS1, DS2, DS4, DS6, DS9, DS13A, DS17, DS18, DS23, DS24, DS25), inclusiv poziția ocupată de ... Mihai ... de ”Șef de șantier”; Verificând modul de realizare a evaluării de către autoritatea contractantă, Consiliul reține că, prin procesul-verbal nr. 90856/ 12.08.2024, autoritatea contractantă a stabilit că oferta petentei, alături de alte 2 oferte din cele 6 depuse, este conformă, iar în urma aplicării factorilor de evaluare pentru componenta tehnică a stabilit că: ”(…) punctajul obținut pentru fiecare ofertant calificat pentru propunerea tehnică este: 1. ANTREPRIZA DE REPARAȚII ȘI LUCRĂRI AL CLUJ SA – 60 puncte 2. ......... SRL – 60 puncte 3. ......... SRL – 55 puncte.”, iar în anexa la acest proces-verbal privind modul de acordare a punctajelor se menționează, invariabil, de către fiecare dintre membrii comisie de evaluare, că: ”Puncte slabe: Nu au fost identificate puncte slabe pe baza informațiilor din propunerea tehnică depusă. Puncte tari: Au fost identificate documente suport care confirmă experiența expertului cheie – șef de șantier. Justificarea comisiei de evaluare: Au fost prezentate 6 contracte privind proiecte similare pentru expertul cheie nr. 4 cu documentele justificative care confirmă îndeplinirea cerinței privind experiența experților. Dintre acestea, vom reține ca experiență similară doar două și anume Recomandarea 1 și Recomandarea 6, întrucât celelalte nu respectă cerința ”construcție/reabilitare/ modernizare drumuri”, contractele enumerate fiind asfaltări sau reparații străzi. Punctaj: 5 Punctaj ponderat: 5% Punctaj pe secțiune: 5 pct” Analizând toate aceste informații, Consiliul reține că autoritatea contractantă a stabilit că, în vederea acordării punctajului vor fi luate în considerare contractele în care persoana a fost desemnată pentru poziția de ”Șef de șantier” au fost de tip proiectare și execuție lucrări/execuție lucrări de construcție/reabilitare/modernizare drumuri expres și/sau drumuri naționale europene și/sau drumuri naționale principale și/sau drumuri naționale secundare și/sau drumuri județene și/sau drumuri de interes local. Prin urmare, autoritatea contractantă avea obligația de a lua în considerare orice contract având ca obiect construcție/reabilitare/ modernizare de drumuri, de la drumuri de interes local, până la drumuri expres. De asemenea, reține Consiliul, autoritatea contractantă nu a stabilit tipul de documente ce trebuia prezentat de ofertanți pentru a demonstra experiența specifică deținută de persoana desemnată pentru poziția de Șef de șantier, lăsând la latitudinea ofertanților să aleagă modul de demonstrare a acestei experiențe specifice. Cât privește lucrările comisiei de evaluare realizate în acest sens, Consiliul observă că, din cadrul documentelor depuse de autoritatea contractantă, rezultă că aceasta nu a analizat natura lucrărilor executate în cadrul contractelor pentru care petenta a depus documente (Recomandări) care să ateste calitate de Șef de șantier a persoanei desemnate pentru această poziție. Astfel, membrii comisiei au luat în considerare doar contractele aferente recomandărilor nr. 1 și 6, considerând că celelalte recomandări privesc contracte având ca obiect asfaltări sau reparații străzi. Or, conținutul acestor recomandări nu este de natură a determina în mod clar, lipsit de echivoc, tipurile de lucrări care au fost realizate în cadrul contractelor prezentate, astfel încât 40

§ 48

achizitoarea să fie în măsură să poată aprecia, în cunoștință de cauză, dacă lucrările efectuate în cadrul acestor contracte pot determina luarea în considerare a fiecăruia dintre cele 6 contracte invocate, și cu atât mai puțin a-i permite acesteia să ignore 4 dintre cele 6 contracte depuse de petentă. După cum rezultă inclusiv din punctul de vedere la contestație, în fapt, autoritatea contractantă în aprecierea sa a avut în vedere conținutul titlului contractelor, deși în cadrul recomandărilor prezentate se făcea referire, cu titlu general, și la tipuri de lucrări executate. În acest sens, Consiliul observă că, chiar în cuprinsul recomandărilor prezentate se face trimitere și la anumite tipuri de lucrări executate, iar autoritatea contractantă nu a făcut nicio analiză în acest sens și nici nu a considerat necesară solicitarea de clarificări ofertantului, astfel încât să stabilească măsura în care experiența specifică a persoanei desemnate Șef de șantier este relevantă pentru a putea fi luată în acordarea punctajului. Dincolo de denumirea contractului prezentată în cadrul fiecărei recomandări depuse de ofertant, achizitoarea era chemată să verifice și să stabilească tipurile de lucrări executate și măsura în care acestea corespund obiectului stabilit de achizitoare în documentația de atribuire. Astfel, relevante sunt nu doar denumirile respectivelor contracte, ci și anexele la acestea, cu atât mai mult în cadrul contractelor publice care, potrivit art. 147 .... (1) din HG nr. 395/2016, au cel puțin următoarele anexe, ca parte integrantă: caietul de sarcini, inclusiv clarificările și/sau măsurile de remediere aduse până la depunerea ofertelor ce privesc aspectele tehnice și financiare; oferta, respectiv propunerea tehnică și propunerea financiară, inclusiv clarificările din perioada de evaluare; contractele cu subcontractanții, în măsura în care în contractul de achiziție publică/acordul-cadru este reglementat un mecanism de efectuare a plăților directe către subcontractanți; acordul de asociere, dacă este cazul. Prin urmare, autoritatea contractantă era chemată la a solicita informații suplimentare referitoare la contractele la care aprecia că au fost invocate eronat de către ofertant pentru dovedirea experienței specifice, plecând de la premisa că fiecare dintre ofertanți a depus documente privind contracte care le-ar putea permite obținerea unui punctaj cât mai mare, pentru fiecare dintre factorii de evaluare. O astfel de conduită a autorității contractante este permisă de dispozițiile coroborate ale art. 209 .... (1) și (2) din Legea nr. 98/2016 cu cele ale art. 134 .... (1) din HG nr. 395/2016, potrivit cărora autoritatea contractantă poate invita ofertanții să completeze sau să clarifice documentele/informațiile din ofertă. Consiliul notează că oportunitatea unor astfel de verificări este reclamată de necesitatea ca autoritatea contractantă să fie în posesia unor probe certe și complete care să demonstreze potențialul operatorului economic participant la procedură, iar pe de altă parte, să-i formeze convingerea legalității aprecierii sale asupra acțiunilor sale, în speță fiind determinarea experienței specifice deținută de persoana desemnată pentru poziția de Șef de șantier. Contrar susținerilor autorității contractante, o astfel de solicitare de clarificări legată de recomandările prezentate, respectiv solicitarea de informații și documente suplimentare care să-i permită aprecierea în cunoștință de cauză asupra experienței specifice deținute de persona nominalizată pentru poziția în analiză, nu este de natură a conduce la o completare nepermisă a propunerii tehnice, ci are doar rol de confirmare, atât timp cât pentru contractele în cauză au fost prezentate recomandări emise de beneficiari, iar aceste contracte se regăsesc în Curriculum Vitae prezentat pentru această persoană. Raportat la modul de formulare a cerinței privind modul de acordare a punctajului, ofertantul a depus documentele considerate de acesta relevante în vederea acordării punctajului, iar în situația în care informațiile cuprinse în acestea erau considerate insuficiente pentru a permite luarea în considerare a lor, dar și a stabili fără echivoc contrariul, achizitoarea era chemată să clarifice aspectele respective. Susținerile autorității contractante că are dreptul și nu obligația de a solicita clarificări, nu pot fi primite de Consiliu, motivat de faptul că, în vederea realizării unei evaluări temeinice, riguroase și complete, legiuitorul a conferit membrilor comisie de evaluare dreptul de a solicita clarificări asupra elementelor/informațiilor/documentelor din cadrul fiecărei oferte. Acest drept nu este unul discreționar, a cărui manifestare este legată de existența/inexistența voinței la un moment dat a membrilor comisiei de evaluare de a realiza astfel de demersuri, ci a fost acordat tocmai pentru a-i permite achizitoarei ca evaluarea realizată să fie una temeinică și legală. Or, autoritatea contractantă a ales, contrar acestor dispoziții, să nu clarifice situația prezentată de acest ofertant privind experiența specifică deținută de persoana desemnată pentru poziția de Șef de șantier, și să stabilească, în mod arbitrar, care recomandări corespund prin titulatura lor (nu prin obiectul lucrărilor realizate) și care nu corespund algoritmului de calcul prezentat. În acest sens, cu titlu de exemplu, pentru a sublinia că aprecierea comisiei de evaluare este lipsită de temeinicia și rigurozitatea impusă de legiuitor, Consiliul observă că membrii Pagina 41 din 45

§ 49

acesteia au luat în considerare Recomandarea 6, care privește contractul ”Modernizare străzi în localitatea Gottlob, comuna Gottlob, județul Timiș”, dar nu a luat în considerare Recomandarea 3, care privește contractul ”Asfaltare străzi în orașul Curtici, județul Arad”, fără a analiza lucrările executate în cadrul celor două contractate. Astfel, deși în Recomandarea 6 este precizat ”realizarea terasamentelor pentru mărirea lățimii carosabile și asfaltarea străzilor …”, iar în recomandarea 3 este precizat ”realizarea terasamentelor pentru mărirea lățimii carosabile și asfaltarea străzilor …” cele două recomandări au fost apreciate diferite de achizitoare, fără a exista vreo analiză care să susțină legalitatea acestui mod de acțiune. Este evident faptul că cele două contractante au denumiri diferite, însă în prezentarea lucrărilor executate în cele două contracte formularea este aceeași. Prin urmare, rezultă, cum de altfel s-a reținut anterior, că aprecierea autorității contractante s-a limitat la denumirea contractului, deși de interes pentru achizitoare era a stabili tipurile de lucrări executate și relevanța experienței specifice deținută de persoana nominalizată în acest sens. În aceste condiții, Consiliul constată necesitatea reluării procesului de evaluare a documentelor depuse pentru dovedirea experienței specifice deținute de persoana nominalizată de petentă pentru poziția de Șef de șantier, inclusiv prin solicitarea de documente suplimentare care să-i permită achizitoarei determinarea tipurilor de lucrări executate în cadrul contractelor invocate pentru dovedirea experienței specifice a acesteia, respectiv măsura în care acestea se încadrează în categoria de lucrări de construcție/reabilitare/modernizare de drumuri.” Ulterior acestei decizii, prin adresa nr. 113934/07.10.2024, autoritatea contractantă a solicitat ......... SRL, următoarele: „(…) Astfel, pentru ofertantul ......... SRL, pentru dovedirea experienţei specifice a şefului de şantier nominalizat in oferta, se solicita documente suplimentare care sa permită comisiei de evaluare determinarea tipurilor de lucrări executate in cadrul contractelor invocate pentru dovedirea experienţei specifice a acestuia, respectiv masura in care acestea se incadreaza in categoria de lucrări de constructie/reabilitare/modernizare de drumuri. In fapt, pentru lucrările aferente următoarelor recomandari: -Recomandarea 2 - execuţie "Asfaltare parcare, montaj borduri, Centru Comercial Dumbravita" - Emisă de SAAB - AG S.A. BACAU, -Recomandarea 3 - "Asfaltare străzi in oraşul Curtici, judeţul Arad" - Emisă de Primăria oraşului Curtici, -Recomandarea 4 - "Reparaţii străzi in comuna Dumbravita" - Emisă de Primaria comunei Dumbravita, -Recomandarea 5 - "Asfaltare străzi in localitatea Teremia Mare, str. Matei Baldovina si str. Mircea Marcu, judeţul Timiş" - Emisă de Primaria comunei Teremia Mare, va solicitam sa transmiteti orice document reprezentativ din care sa rezulte ca aceste lucrări respecta cerinţa autoritatii contractante si lucrările au fost efectiv realizate.”, solicitare la care ofertantul a răspuns cu adresa nr. 559/10.10.2024, după cum urmează: „Astfel, vă rugăm să regăsiţi ataşat la prezenta, documente aferente următoarelor recomandări: - Recomandarea 2 — execuţie "Asfaltare parcare, montaj borduri, Centru Comercial Dumbravita" — Emisă de SAAB - AG S.A. BACAU - Anexa 1 [pas. 2-61], - Recomandarea 3 — "Asfaltare străzi in oraşul Curtici, judeţul Arad" — Emisă de Primăria oraşului Curtici - Anexa 2 [pag. 62 - 163], - Recomandarea 4 — "Reparaţii străzi in comuna Dumbravita" — Emisă de Primaria comunei Dumbravita - Anexa 3 [pag. 164 - 243], - Recomandarea 5 — ”Asfaltare străzi in localitatea Teremia Mare, str. Matei Baldovina si str. Mircea Marcu, judeţul Timiş" — Emisă de Primaria comunei Teremia Mare - Anexa 4 [pag. 244 - 338].” Primind acest răspuns, în cadrul procesului-verbal nr. 117325/14.10.2024, autoritatea contractantă a reținut următoarele: „Prin răspunsul sau, ofertantul ofertantul prezintă pentru cele 4 contracte nominalizate in oferta si pentru care au fost solicitate clarificari, documente suplimentare si anume: 42

§ 50

Recomandarea 2 - execuţie "Asfaltare parcare, montaj borduri, Centru Comercial Dumbravita" - Emisă de SAAB - AG S.A.' BACAU: - recomandare nr. CSST19/08.10.2024 emisa de SAAB - AG S.A. BACAU prin care beneficiarul confirma executarea fara obiectiuni de către şeful de şantier a următoarelor tipuri de lucrări: - lucrări de terasamente; - lucrări de construire piste de biciclisti si trotuare; - lucrări de construire parcare prin execuţia de lucrări la infrastructura si suprastructura, -extras din PT/Caiet de sarcini; - liste de cantitati; - extrase din situatii de lucrări. - Recomandarea 3 - "Asfaltare străzi in oraşul Curtici, judeţul Arad" - Emisă de Primăria orașului Curtici: - recomandare emisa de Oraşul Curtici prin care beneficiarul confirma executarea fara obiectiuni de către şeful de şantier a următoarelor tipuri de lucrări: - lucrări de terasamente; - lucrări reabilitare drum prin execuţia de lucrări la infrastructura pt. imbunatatirea capacitatii portante si suprastructura cu mixturi asfaltice. - extras din PT/Caiet de sarcini; - extras din situatie de plata. Recomandarea 4 - "Reparaţii străzi in comuna Dumbravita" - Emisă de Primaria comunei Dumbravita: - recomandare nr. 73253/08.10.2024 emisa de Primaria comunei Dumbravita prin care beneficiarul confirma executarea fara obiectiuni de către şeful de şantier a următoarelor tipuri de lucrări: - lucrări de terasamente; - lucrări reabilitare drum prin execuţia de lucrări la infrastructura pt. imbunatatirea capacitatii portante si suprastructura cu mixturi asfaltice. - extras din PT/Caiet de sarcini; - extras din situatie de plata. Recomandarea 5 - "Asfaltare străzi in localitatea Teremia Mare, str. Matei Baldovina si str. Mircea Marcu, judeţul Timiş" - Emisă de Primaria comunei Teremia Mare: - recomandare nr. 7129/08.10.2024 emisa de Primaria comunei Teremia Mare prin care beneficiarul confirma executarea fara obiectiuni de către şeful de şantier a următoarelor tipuri de lucrări: - lucrări de terasamente; - lucrări reabilitare drum prin execuţia de lucrări la infrastructura pt. imbunatatirea capacitatii portante si suprastructura cu mixturi asfaltice. - extras din PT/Caiet de sarcini; - extras din situatie de plata. Comisia admite răspunsul ofertantul si decide sa ia in calcul pentru stabilirea punctajului aferent expertului cheie „sef de şantier" si aceste contracte pentru dovedirea experienţei similare.” În ceea ce privește primul dintre aceste contracte ("Asfaltare parcare, montaj borduri, Centru Comercial Dumbravita"), Consiliul observă că, atașat răspunsului a fost depusă o nouă recomandare emisă de către SC SSAB cu nr. CSS19/08.10.2024, în care se menționează lucrările executate ca fiind aceleași ca cele reținute de achizitoare în procesul- verbal amintit. De asemenea, a fost depus extras din Proiectul tehnic – Lucrări de drumuri aferent contractului, în care sunt descrise lucrările ce se doresc a fi executate, liste de cantități, etc, din care rezultă că lucrările privesc realizarea accesului rutier la rețeaua majoră de circulație (Calea Aradului/DN69), inclusiv realizarea de căi de acces și amenajarea unui sens giratoriu la intersecția dintre Calea Aradului și b-dul Petre Țuțea. Prin urmare, raportat la modul de definire a cerinței privind experiența specifică și luând în considerare tipurile de lucrări descrise și urmărite a se executa (unele dintre aceste privind părți din DN69 și a b-dul Petre Țuțea), informațiile prezentate sunt de natură a determina relevanța contractului în stabilirea punctajului aferent factorului de evaluare în Pagina 43 din 45

§ 51

discuție, chiar dacă în cadrul respectivului contract s-au realizat și alte tipuri de lucrări care nu se încadrează cerinței. Contrar susținerilor contestatoarei, autoritatea contractantă nu avea motive în să ignore acest contract. Situația este similară și în cazul celorlalte 3 contracte supuse analizei, autoarea contestației susținând că aceste contracte nu privesc execuție/ modernizare/reabilitare drumuri publice, cum s-a solicitat, ci privesc lucrări de întreținere a drumurilor, lucrări supuse unor alte norme de execuție. Or, în documentele prezentate pentru aceste 3 contracte în documentele prezentate sunt descrise condițiile impuse pentru modul de execuție de lucrări de terasamente, de execuție a straturilor de fundație din balast sau balast optimal, de execuție fundație din piatră spartă sau piatră spartă amestec optimal, de execuție a straturilor de bază și a îmbrăcăminților bituminoase cilindrate, aferente unor drumuri similare celor dorite a fi executate în cadrul contractului supus achiziției, înscriindu- se în definiția dată de autoritatea contractantă experienței specifice. Prin urmare, raportat la modul de formulare a criticilor de către petentă și argumente acesteia, Consiliul consideră că în mod corect autoritatea contractantă a luat în considerare și aceste contracte, astfel că sunt considerate lipsite de temei criticile contestatoarei. În aceste condiții, neputând fi identificate argumente și, mai ales dovezi, care să ateste nelegalitatea evaluării realizate de membrii comisiei de evaluare în privința ofertei depusă de ......... SRL, Consiliul reține temeinicia deciziei autorității contractante privind stabilirea rezultatului procedurii de atribuire. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 .... (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul urmează să respingă ca nefondată contestația formulată de ......... SRL. Totodată, contestația urmând a fi respinsă, Consiliul, încuviințând în principiu cererea de intervenție depusă de ......... SRL, o va admite. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția tardivității contestației invocată de autoritatea contractantă. Respinge ca nefondată contestația formulată de ......... SRL, în contradictoriu cu .......... 44

§ 52

Încuviințează în principiu și admite, cererea de intervenție înaintată de ......... SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 .... (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016.

§ 53

PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ......... Redactată în 5 exemplare, conține 42 pagini. Redactată practicaua deciziei .... Pagina 45 din 45

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.