Decizie 3113/2024
Decizie CNSC2024_3113_2024_Decizie_3113.pdf, BO2024_3113_2024_BO2024_3113.pdf
Document CNSC
ROADS DESIGN SRL în contradictoriu cu ORAȘUL TÂRGU NEAMȚ
Decizia CNSC nr. 3113/C5/3330 din 05.11.2024
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Servicii de Elaborare a Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiție „Sectorul 2 al Drumului de legătură la A8 - între A8 (km 5+800) până la intersecția cu DN 15B (km 9+800), inclusiv pod nou peste râul Neamț” (inclusiv obținere avize/acorduri)”, inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare CN1067663/11.04.2024, s-a solicitat admiterea contestației și꞉ 1. Anularea deciziei autorității contractante, consemnată în comunicareaVerifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de ROADS DESIGN SRL, în contradictoriu cu ORAȘUL TÂRGU NEAMȚ. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU,Verifică pasajul în context →
Având in vedere cele prezentate, autoritatea contractantă consideră că a evaluat în mod corect documentele de calificare și propunerea tehnică depusă de operatorul economic. În sprijinul motivelor prezentate sunt următoarele prevederi legale ale Legii nr. 98/2016: art. 75, art. 154, art. 123 alin. (1), art. 127 alin. (1) lit. f), art. 133 alin. (1) și (2) și art. 137 alin. (3). În concluzie, autoritatea contractantă solicită să se constate că acuzele sunt nefondate și să se respingă contestația ca nefondată, cu consecința menținerii actelor întocmite de autoritatea contractantă ca fiind legale și întemeiate. Analizând conținutul dosarului cauzei, Consiliul constată că ......... SRL, a transmis recipisa de consemnare nr. 210614822/1, eliberată de CEC BANK Sucursala ......... la data de 27.09.2024, din care rezultă consemnarea cauțiunii în valoare de 46.000,00 lei, pe seama și la dispoziția C.N.S.C., corespunzătoare dosarului nr. 3330/2024. Din documentele depuse de părți și din susține…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2024_3113_2024_Decizie_3113.pdf, BO2024_3113_2024_BO2024_3113.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea꞉ DECIZIE Nr. 3113/C5/3330 Data: 05.11.2024 Prin contestația nr. 619/26.09.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 61526/27.09.2024, formulată de ROADS DESIGN SRL, înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J12/3872/2008, având cod unic de înregistrare RO 24509002, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, strada Vântului nr. 30, județul Cluj, cu sediul procesual ales în municipiul Cluj-Napoca, strada Fabricii de Chibrituri nr. 13-21, județul Cluj, în incinta clădirii de birouri ICPIAF CENTER, etaj 2, reprezentată legal prin Demian Bogdan Vasile - administrator, împotriva rezultatului procedurii de atribuire, emis de autoritatea contractantă ORAȘUL TÂRGU NEAMȚ, cu sediul în Târgu Neamț, strada Ștefan cel Mare nr. 62, județul Neamț, în cadrul licitației deschise, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de Elaborare a Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiție „Sectorul 2 al Drumului de legătură la A8 - între A8 (km 5+800) până la intersecția cu DN 15B (km 9+800), inclusiv pod nou peste râul Neamț” (inclusiv obținere avize/acorduri)”, inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare CN1067663/11.04.2024, s-a solicitat admiterea contestației și꞉ 1. Anularea deciziei autorității contractante, consemnată în comunicarea
privind
rezultatul
procedurii
de
atribuire
nr. 14617/16.09.2024, prin care oferta ROADS DESIGN SRL a fost declarată ca fiind inacceptabilă și neconformă, decizia autorității fiind neîntemeiată și nefondată. 2. Anularea, în parte, a raportului procedurii nr. 14.609/16.09.2024, în ceea ce privește declararea ofertei contestatoarei ca inacceptabilă și neconformă; Page 1 of 2
3. Obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire, respectiv la reevaluarea ofertelor înaintate, în conformitate și în limitele motivării Deciziei ce urmeaza a fi pronunțată. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de ROADS DESIGN SRL, în contradictoriu cu ORAȘUL TÂRGU NEAMȚ. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU,
2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea꞉ DECIZIE Nr. 3113/C5/3330 Data: 05.11.2024 Prin contestația nr. 619/26.09.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 61526/27.09.2024, formulată de ......... SRL, înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. ........., având cod unic de înregistrare RO ........., cu sediul în municipiul ........., ........., județul ........., cu sediul procesual ales în municipiul ........., strada Fabricii de Chibrituri nr. 13-21, județul ........., în incinta clădirii de birouri ....................., etaj 2, reprezentată legal prin ......... - administrator, împotriva rezultatului procedurii de atribuire, emis de autoritatea contractantă ........., cu sediul în ........., ........., județul ........., în cadrul licitației deschise, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de Elaborare a Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiție „Sectorul 2 al Drumului de legătură la A8 - între A8 (km 5+800) până la intersecția cu DN 15B (km 9+800), inclusiv pod nou peste râul .........” (inclusiv obținere avize/acorduri)”, inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare ...................../11.04.2024, s-a solicitat admiterea contestației și꞉ 1. Anularea deciziei autorității contractante, consemnată în comunicarea
privind
rezultatul
procedurii
de
atribuire
nr. 14617/16.09.2024, prin care oferta ......... SRL a fost declarată ca fiind inacceptabilă și neconformă, decizia autorității fiind neîntemeiată și nefondată. 2. Anularea, în parte, a raportului procedurii nr. 14.609/16.09.2024, în ceea ce privește declararea ofertei contestatoarei ca inacceptabilă și neconformă; Page 1 of 17
3. Obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire, respectiv la reevaluarea ofertelor înaintate, în conformitate și în limitele motivării Deciziei ce urmeaza a fi pronunțată. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ......... SRL solicită cele menționate în partea introductivă a deciziei. ......... SRL a depus contestația la procedura sus menționată, pentru următoarele considerente꞉ I. Scurta circumstanțiere a situației de fapt În fapt, la data de 11.04.2024, ........., în calitate de autoritate contractantă, a publicat în SEAP anunțul de participare și documentația de atribuire pentru licitația publica mai sus menționată, valoarea estimată a achiziției fiind de 2.300.000,00 fără TVA și criteriul de atribuire impus a fost „cel mai bun raport calitate-preț”. În cadrul procedurii au participat cu oferte patru ofertanți, printre care și contestatoarea. În etapa de evaluare a ofertelor depuse, respectiv a propunerii tehnice, autoritatea contractantă i-a transmis două solicitări de clarificare, prin care i-a solicitat să aducă lămuriri cu privire la mai multe aspecte aferente propunerii tehnice depuse. La cele doua adrese, contestatoarea a răspuns în termen, în SEAP, oferind lămuririle necesare fiecărui aspect semnalat de autoritate. La data de 16.09.2024, autoritatea contractantă a publicat în SEAP comunicarea privind rezultatul procedurii nr. 14617/16.09.2024 și raportul procedurii nr. 14609/16.09.2024, prin intermediul cărora i-a fost adus contestatoarei la cunoștință faptul că oferta acesteia a fost declarata că fiind inacceptabilă și neconformă, de către comisia de evaluare, în temeiul art. 134 alin. (5) și art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, autoritatea considerând, pe de-o parte, că răspunsul la solicitările de clarificări nu a fost unul concludent, iar, pe de alta parte că oferta contestatoarei nu satisface cerințele din caietul de sarcini, pentru următoarele motive: - Graficul Gantt prezentat în cadrul ofertei nu respectă cerințele din documentația de atribuire, astfel nu sunt corelate duratele serviciilor ce urmează a prestate de către experții nominalizați de ofertant pentru îndeplinirea sarcinilor, cu numărul de ore specificat în coloana „Durata Sarcina/Durata cumulata zile personal/Număr zile experți" (Datele de început și datele de sfârșit ale activităților prezentate din care să rezulte 2
durata în zile lucrătoare), condiționările dintre acestea a căror rezultat ar fi fost materializat în evidențierea drumui critic. - Propunerea tehnică nu este adaptată obiectului achiziției. În 239 de pagini se face referire la ......... respectiv obiectul contractului doar de 2 (două) ori. Propunerea tehnică este o preluare generală a unui oarecare proiect fără a particulariza obiectul contractului de față, cu foarte puține intervenții, minore, proprii, dumneavoastră având obligația de a proba conformitatea ofertei cu cerințele acestuia prin prezentarea propriei abordări asupra modului de îndeplinire a contractului și de rezolvare a eventualelor dificultăți legate de îndeplinirea acestuia, prin raportare la conținutul propunerii tehnice mai sus menționat. Întrucât dintre cele 4 oferte înregistrate, trei au fost respinse ca inacceptabile și neconforme, ofertantul declarat câștigător a fost Asocierea ..................... SRL (Lider) - ..................... SRL, ..................... (asociat), care însă a ofertat un preț mai ridicat fata de prețul ofertat de contestatoare. Or, în ipoteza în care autoritatea contractantă ar fi eliminat contestatoarea din procedură, sub motivele sus-menționate, ......... SRL susține că s-ar fi clasat pe locul I în clasamentul final, ulterior aplicării corecte a criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate preț". Așadar, contestatoarea consideră că decizia autorității Contractante este nelegală, oferta ......... SRL îndeplinind toate condițiile impuse prin documentația de atribuire. Mai mult, așa cum contestatoarea va arăta punctual infra, răspunsul ......... SRL la solicitările de clarificări a fost unul concludent, lămuririle aduse fiind concludente. II. Calitatea și interesul ......... SRL în formularea prezentei contestații Astfel, în conformitate cu legislația achizițiilor publice (art. 2 din Legea nr. 101/2016), orice persoana care se considera vătămată într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act al autorității contractante, prin încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, poate formula contestație împotrivă acestui act. Poate formula contestație orice operator economic sau orice membru al unei asocieri al unor operatori economici care are sau a avut un interes legitim în legătură cu respectiva procedura de atribuire și care a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecință a unui act al autorității contractante, de natură să producă efecte juridice, ori ca urmare a nesoluționării în termenul legal a unei cereri privind respectiva procedura de atribuire. Contestatoarea ......... SRL justifică calitatea de persoana interesată prin prisma faptului că este un operator economic interesat de participarea la procedură și care activează în domeniul de interes în prezenta procedura de achiziție. De asemenea, contestatoarea este un operator economic care a procurat documentația de atribuire și a înțeles să depună oferta de participare, cu respectarea tuturor condițiilor solicitate de către autoritatea contractantă. Pagina 3 din 17
III. Oferta depusă de ......... SRL este o ofertă acceptabilă și conformă. Nu sunt incidente prevederile art. 134 alin. (5) și art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016. 1. Cu privire la primul motiv de declarare al ofertei contestatoarei că fiind neconformă, reținut de autoritate în adresa de comunicare a rezultatului procedurii, respectiv: „Graficul Gantt prezentat în cadrul ofertei nu respectă cerințele din documentația de atribuire, astfel nu sunt corelate duratele serviciilor ce urmează a fi prestate de către experții nominalizați de ofertant pentru îndeplinirea sarcinilor, cu numărul de ore specificat în coloana „Durata Sarcina/Durata cumulată zile personal/Număr zile experți" (Datele de început și datele de sfârșit ale activităților prezentate din care să rezulte durata în zile lucrătoare), condiționările dintre acestea a căror rezultat ar fi fost materializat în evidențierea drumui critic”, aceasta arătă următoarele: Prin adresa numărul 10.750/09.072024 autoritatea contractantă a solicitat contestatoarei clarificări cu privire la propunerea tehnică depusă, (numai întrebarea 2 din solicitare, contestatoarea răspunzând după cum urmează꞉ „În cadrul Propunerii Tehnice fișierul Propunere Tehnică partea I - .........-s.pdf.p7s la pag. 236-237 am prezentat "Graficul Fizic (Gantt) de prestare a serviciilor de proiectare" unde se poate observa că personalul propus pentru prestarea serviciilor de proiectare este împărțit pe fiecare activitate și sub-activitate (sub-sarcina) în parte. În ultima coloană denumită „Durata sarcină/Durata cumulată zile personal/”„Număr”, zile experți" se regăsesc alocate pentru fiecare expert în parte numărul de zile alocate pentru fiecare activitate/sub-activitate (sub-sarcină) precum și numărul total al zilelor ce trebuie prestate. Ziua de lucru a fost luată în considerare a avea programul normal de lucru de 8h/zi, astfel că prin înmulțirea zilelor cu numărul de ore aferente unei zile de lucru, rezultă numărul de ore alocate fiecărei persoane în parte precum și totalul centralizator al orelor ce trebuie prestate. Având în vedere solicitarea dumneavoastră precum și cele mai sus menționate privind numărul de ore pe fiecare activitate/sub-activitate vă rugam să regăsiți atașat Graficul Fizic (Gantt) de prestare a serviciilor de proiectare revizuit cu completarea numărului de ore care corespund numărului de zile declarate, acest grafic prezentând doar o detaliere și o confirmare a informațiilor cuprinse în cadrul Propunerii Tehnice”. Considerăm că acest viciu de formă nu schimba conținutul Propunerii Tehnice ci este doar o clarificare adusă acesteia, respectiv o îndreptare a viciului de formă”. Practic, contestatoarea, în graficul Gant prezentat în propunerea tehnică inițial a evidențiat numărul de zile pentru fiecare expert nominalizat, pe activitate și sub activitate, iar prin răspunsul la clarificări a îndreptat viciul de formă identificat de autoritatea contractantă, respectiv a arătat faptul că unei zile lucrătoare îi corespunde, așa cum este în mod 4
convențional, un număr de 8 ore de muncă (conform prevederilor art. 112 alin. (1) din Codul Muncii, pentru salariații angajați cu normă întreagă, durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână.) La aceasta întrebare din prima solicitare de clarificări autoritatea contractantă, prin adresa numărul 11946/31.07.2024 revine cu o nouă solicitare de clarificare (pag. 6 contestație), la care contestatoarea răspunde cu adresa nr. 417/01.08.2024, răspunsul fiind redat la paginile 7- 10 din contestație. Contestatoarea consideră că răspunsul său la clarificare este lămuritor și concludent, explicațiile aduse fiind edificatoare, în sensul că nu există nici o necorelare în graficul Gant. Durata activităților și a sub activităților (definite în grafic ca sarcini și sub-sarcini) evidențiată în coloana lună/zi este diferită de durata cumulată ore personal/număr ore experți pentru considerentele prezentate detaliat și explicit în răspunsul la clarificări: Durata activităților și a sub activităților este determinată de data de început și de data de sfârșit a activității/sub activității respective; Numărul de ore per expert a fost stabilit de ofertant în funcție de specificitatea și complexitatea fiecărei activități/sub activități, din experiența proprie pe care o deține în domeniu, iar oferta financiară a fost întocmită în corelare cu numărul de zile/ore prestate de fiecare expert în parte; ......... SRL consideră că autoritatea contractantă a interpretat într-un mod totalmente greșit răspunsul contestatoarei la clarificare în momentul în care a reținut următorul motiv de respingere al ofertei ......... SRL: „Graficul Gantt prezentat în cadrul Ofertei nu respecta cerințele din documentația de atribuire, astfel nu sunt corelate duratele serviciilor ce urmează a fi prestate de către experții nominalizați de ofertant pentru îndeplinirea sarcinilor, cu numărul de ore specificat în coloana „Durata Sarcina/Durata cumulata zile personal/Număr zile experți" (Datele de început și datele de sfârșit ale activităților prezentate din care să rezulte durata în zile lucrătoare), condiționările dintre acestea a căror rezultat ar fi fost materializat în evidențierea drumui critic”. Contestatoarea consideră că autoritatea contractantă, spre deosebire de .........S SRL care a demonstrat, explicând detaliat și punctual, prin răspunsul la clarificări faptul că nu exista nici o necorelare în graficul prezentat, concluzionează pur și simplu că nu sunt corelate duratele serviciilor ce urmează a fi prestate, fără a motiva/argumenta în nici un mod aceasta decizie, conform prevederilor art. 215 alin. (2) litera b) din Legea 98/2016. Așa cum reiese cu evidență din comunicare, autoritatea contractantă nu a prezentat motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei. Mai mult, lecturând în repetate rânduri primul motiv de respingere al ofertei ......... SRL, redat mai sus, contestatoarea nu înțelege ce a dorit Pagina 5 din 17
autoritatea contractantă să spună în ultima parte din acesta: „Graficul Gantt prezentat în cadrul Ofertei nu respectă cerințele din documentația de atribuire, astfel nu sunt corelate duratele serviciilor ce urmează a fi prestate de către experții nominalizați de ofertant pentru îndeplinirea sarcinilor, cu numărul de ore specificat în coloana „Durata Sarcina/Durata cumulata zile personal/Număr zile experți" (Datele de început și datele de sfârșit ale activităților prezentate din care să rezulte durata în zile lucrătoare), condiționările dintre acestea a căror rezultat ar fi fost materializat în evidențierea drumui critic”. Aceasta ultima parte a frazei „condiționările dintre acestea a căror rezultat ar fi fost materializat în evidențierea drumui critic” pare a fi ruptă din context, nu face sens în frază, apreciază contestatoarea și în concluzie, consideră că a demonstrat că acest prim motiv de respingere al ofertei sale este nefondat și nemotivat de autoritatea contractantă. 2. Cu privire la al doilea motiv de declarare al ofertei contestatoarei că fiind neconformă, reținut de autoritate în adresa de comunicare a rezultatului procedurii, contestatoarea arată faptul că prin adresa numărul 10750/09.07.2024, autoritatea contractantă i-a solicitat clarificări cu privire la propunerea tehnică depusă, întrebarea 3 din solicitare). Contestatoarea redă la pagina 13 din contestație răspunsul său la solicitarea de clarificări și susține că autoritatea contractantă nu a revenit cu o nouă solicitare la acest răspuns al ......... SRL, cum a făcut-o în cazul răspunsului la întrebarea numărul 2, cu toate acestea a reținut următorul motiv de respingere al ofertei: „Propunerea tehnică nu este adaptată obiectului achiziției. În 239 de pagini se face referire la ......... respectiv obiectul contractului doar de 2 (doua) ori. Propunerea tehnică este o preluare generală a unui oarecare proiect fără a particulariza obiectul contractului de față, cu foarte puține intervenții, minore, proprii, dumneavoastră având obligația de a proba conformitatea ofertei cu cerințele acestuia prin prezentarea propriei abordări asupra modului de îndeplinire a contractului și de rezolvare a eventualelor dificultăți legate de îndeplinirea acestuia, prin raportare la conținutul propunerii tehnice mai sus menționat”. Încă o data, autoritatea contractantă înțelege să fie evazivă și să nu prezinte concret motivul/motivele respingerii contestatoarei: „Propunerea tehnică nu este adaptată obiectului achiziției” Contestatoarea nu înțelege ce vrea să spună autoritatea contractantă prin această afirmație, lipsită de orice suport: cum să nu fie adaptată obiectului achiziției? De ce nu este adaptată? Ce anume din propunerea tehnică cu corespunde obiectului contractului de achiziție publică? În cele 239 de pagini ale propunerii sale tehnice, susține contestatoarea faptul că a prezentat detaliat abordarea și metodologia propuse pentru prestarea serviciilor care fac obiectul prezentului contract (evident că este vorba de 6
prezentul contract: scrie și în prima pagină a propunerii tehnice plus că ......... SRL a depus oferta la această procedură) planul de lucru pentru implementarea/realizarea serviciilor/obținerea rezultatelor în cadrul contractului, personalul propus și managementul realizații serviciilor, infrastructura care va fi utilizată în realizarea activităților în cadrul contractului, etc, inclusiv în anexele la aceasta; toate activitățile și sub activitățile, rezultate urmărite, infrastructură, totul este adaptat și dimensionat conform necesitații prezentului contract. „În 239 de pagini se face referire la ......... respectiv obiectul contractului doar de 2 (două) ori”. Această afirmație a autorității contractante nu este adevărată în opinia contestatoarei. Referitor la „Propunerea tehnică este o preluare generală a unui oarecare proiect fără a particulariza obiectul contractului de față, cu foarte puține intervenții, minore, proprii, dumneavoastră având obligația de a proba conformitatea Ofertei cu cerințele acestuia prin prezentarea propriei abordări asupra modului de îndeplinire a contractului și de rezolvare a eventualelor dificultăți legate de îndeplinirea acestuia, prin raportare la conținutul propunerii tehnice mai sus menționat”, contestatoarea consideră că din cele de mai sus nu rezultă motivul concret pentru care oferta sa a fost respinsă, fraza în ansamblu nefăcând sens. Referitor la „Propunerea tehnică este o preluare generală a unui oarecare proiect fără a particulariza obiectul contractului de față, cu foarte puține intervenții, minore, proprii, dumneavoastră având obligația de a proba conformitatea Ofertei cu cerințele acestuia prin prezentarea propriei abordări asupra modului de îndeplinire a contractului și de rezolvare a eventualelor dificultăți legate de îndeplinirea acestuia, prin raportare la conținutul propunerii tehnice mai sus menționat”, contestatoarea se întreabă dacă avea obligația de a proba conformitatea ofertei prin raportare la conținutul propunerii tehnice. Contestatoarea consideră că꞉ Autoritatea contractantă practic a emis niște judecați de valoare: a afirmat că propunerea tehnică este o preluare generală a unui proiect oarecare, neadaptată la obiectul contractului, fără a explica de ce, fiind o opinie neargumentată a acesteia; de altfel așa a fost și solicitarea de clarificări a autorității; Poate să contrazică afirmațiile nefundamentate ale autorității: propunerea tehnică ......... SRL nu este o „preluare generală a unui oarecare proiect”, propunerea tehnică este întocmită pentru acest proiect și contestatoarea a prezentat în cuprinsul acesteia propria abordare asupra modului de îndeplinire a contractului și de rezolvare a eventualelor dificultăți legate de îndeplinirea acestuia: La paginile 6-7, contestatoarea susține că a identificat factorii cheie/fundamentali în opinia sa pentru implementarea cu succes a proiectului și a prezentat abordarea sa în legătură cu aceștia; La paginile 8 – 70, a prezentat abordarea ......... SRL privind structura planului de lucru Pagina 7 din 17
propus pentru îndeplinirea obiectivelor proiectului, detaliat; toate activitățile, sarcinile, sub activitățile prezentate în cuprinsul acesteia sunt conforme cu legislația în domeniu aplicabilă și sunt aplicabile acestuia contract, contract care are ca obiect servicii de proiectare, faza SF; La paginile 71 – 99, contestatoarea susține că a prezentat metodologia propusă pentru fiecare sub-sarcină identificată, în format tabelar, în cuprinsul căreia a prezentat informațiile referitoare la: Modalitatea efectivă de realizare a activității (metoda, procedura, tehnica, procedeul, după caz) Date de intrare utilizate pentru realizarea activității (resurse folosite: ex. software, resurse umane, informații etc.) Date de ieșire - Rezultate obținute la finalul activității (rezultate intermediare și/ sau finale) Durata activității Informații suplimentare relevante în legătură cu activitatea, acolo unde este aplicabil Pentru fiecare sarcină contestatoarea a identificat riscurile specifice și măsurile necesare pentru diminuarea riscurilor specifice (paginile 91 — 99 din propunerea tehnică). În concluzie, contestatoarea ......... SRL consideră că a demonstrat că și acest motiv de respingere al ofertei sale este nefondat și nemotivat de autoritatea contractantă. Chiar dacă în adresa privind rezultatul procedurii, contestatoarei i-au fost comunicate numai motivele de respingere a ofertei identificate mai sus, aceasta susține că a observat faptul că în raportul procedurii autoritatea contractanta a reținut și alte motive de respingere a ofertei, parte din raportul procedurii fiind redat la pagina 16 din contestație. Legat de drumul critic (la care face referire achizitoarea în raport), contestatoarea susține că autoritatea contractantă nu i-a solicitat nici o clarificare cu privire la drumul critic și afirmă că, în situația in care o făcea, cu siguranță contestatoarea ar fi clarificat situația drumului critic. Contestatoarea face trimitere și la prevederile din caietul de sarcini, pagina 44, prevederi pe care le redă la pagina 16-17 din contestație. Contestatoarea, în notele de subsol graficului fizic (Gantt) de prestare a serviciilor de proiectare susține că a făcut următoarele precizări: „Se consideră JALOANE ale proiectului toate termenele precizate la „Rapoarte și livrabile" precum și cele 2 puncte de referință din cadrul Propunerii Tehnice, prezentul grafic fiind parte componentă din aceasta”. Legătura dintre drumul critic si jaloanele stabilite pentru realizarea unui proiect este esențială pentru gestionarea eficientă a timpului și resurselor în managementul proiectelor, învederează contestatoarea. Pe de altă parte, contestatoarea detaliază fiecare concept și relația dintre ele (Drumul critic, jaloanele, legătura dintre drumul critici și jaloane, evaluarea riscurilor, și planificarea resurselor), concluzionând că jaloanele 8
sunt indicatori care punctează stadiul progresului proiectului, iar drumul critic evidențiază activitățile care trebuie monitorizate atent pentru a respecta aceste puncte cheie. Jaloanele amplasate corect pe parcursul activităților de pe drumul critic pot ajuta la urmărirea eficientă a proiectului și la prevenirea eventualelor întârzieri majore. În speță, consideră contestatoarea că dacă autoritatea contractantă ar fi întrebat-o despre modalitatea de îndeplinire a cerinței din caietul de sarcini „Evidențierea constrângerilor pentru derularea activităților într-o succesiune logică și cronologică, inclusiv prin identificarea drumului critic aferent realizării activităților din Contract și obținerii rezultatelor solicitate”, i-ar fi răspuns cu ușurință că drumul critic este determinat de jaloanele proiectului: începe cu prima activitate din contract, trece prin fiecare jalon (acesta fiind evidențiat grafic în ceea ce privește termenul de îndeplinire a acestuia), până la ultimul, care reprezintă ultima activitate. Contestatoarea redă la paginile 18 și 19 din contestație, extras din raportul procedurii (pag. 9-10), subliniind faptul că, și în raportul procedurii autoritatea contractantă se limitează la a emite judecați de valoare, fără un minim argument, în contradictoriu cu aceasta fiind chiar propunerea tehnică a ......... SRL. O simpla lecturare a acesteia demonstrează, fără putință de tăgadă, consideră contestatoarea, că a respectat întocmai cerințele din documentația de atribuire. Referitor la „În cadrul metodologiei privind realizarea activităților și sub activităților care sunt detaliate în cadrul propunerii tehnice a fost prezentată o compilare de secvențe din proceduri tehnice, fără a fi particularizate la obiectul contractului, fără a acoperi întreaga gamă a serviciilor ce fac obiectul acestuia, fără a descrie etapele de realizare a serviciilor contractului așa cum acestea se regăsesc detaliate în documentația de atribuire. Nu s-a regăsit o descriere a serviciilor ce fac obiectul contractului în conformitate cu graficul depus. Nu se respectă întru-totul cerința privind modul de prezentare a metodologiei de prestare a activităților. Descrierea activităților este prezentată minimal, la modul general fără a fi aplicată la obiectul contractului”, contestatoarea consideră că această afirmație a autorității contractante nu este adevărată, ......... neprezentând nici o compilare de secvențe din proceduri tehnice fără a fi particularizate la obiectul contractului. Mai afirmă contestatoarea că a acoperit întreagă gama a serviciilor ce fac obiectul contractului, a descris etapele de realizare a serviciilor contractului așa cum acestea se regăsesc detaliate în documentația de atribuire, a descris serviciile ce fac obiectul contractului, în conformitate cu graficul depus, respectând întru-totul cerința privind modul de prezentare a metodologiei de prestare a activităților, activitățile descrise de contestatoare fiind prezentate complet, detaliat, aplicat la obiectul achiziției. Cât timp autoritatea contractantă nu precizează ce anume din propunerea tehnica a contestatoarei nu este particularizat la obiectul contractului, care sunt serviciile pe care nu le-a acoperit, ce etape ale realizării serviciilor contractului nu le-a descris, etc, contestatoarea Pagina 9 din 17
consideră că se află în imposibilitatea de a contracara punctual susținerile, nefondate de altfel, ale autorității contractante. În ceea ce privește menționarea într-un singur loc din propunerea tehnică a ......... SRL a denumirii unui alt obiectiv de investiții, este evident, așa cum s-a arătat și prin răspunsul la clarificare, că este un viciu de formă, pe care contestatoarea susține că l-a îndreptat prin răspuns. În concluzie, având în vedere toate aspectele prezentate mai sus, contestatoarea solicită admiterea contestației, așa cum a fost ea formulată. În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 98/2016 modificată și actualizată, ale HG nr 395/2016, Legii nr. 101/2016, precum și pe celelalte acte normative incidente în cauză. În probațiune, au fost depuse înscrisuri. Prin adresa nr. 15732/30.09.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 62395/01.10.2024, autoritatea contractantă a transmis „Punct de vedere” referitor la contestația formulată de ......... SRL, solicitând respingerea acesteia ca nefondată, pentru următoarele motive꞉ 1. Cu privire la cerința conform documentației de atribuire, privind modul în care ofertantul a înțeles obiectivele contractului și prevederile caietului de sarcini, prin identificarea și explicitarea aspectelor cheie privind îndeplinirea obiectivelor contractului și atingerea rezultatelor așteptate și prin descrierea constructivă, funcțională și tehnologică a obiectivului de investiție, resursele alocate (personal), etc., conform cu cerințele de la punctul 5.1. din caietul de sarcini „Metodologia privind realizarea activităților și sub activităților din cadrul contractului ce se referă la prestarea serviciilor”, comisia de evaluare oferte, analizând propunerea tehnică a ofertantului ......... SRL, a constatat faptul că aceasta nu este adaptată obiectului achiziției. În 239 de pagini se face referire la ......... respectiv obiectul contractului doar de 2 (două) ori. Propunerea tehnică este o preluare generală a unui oarecare proiect fără a particulariza obiectul contractului de față, cu foarte puține intervenții, minore, proprii, ofertantul având obligația de a proba conformitatea ofertei cu cerințele caietului de sarcini prin prezentarea propriei abordări asupra modului de îndeplinire a contractului de rezolvare a eventualelor dificultăți legate de îndeplinirea acestuia, prin raportare la conținutul propunerii tehnice mai sus menționate. A se vedea următoarele capitole și subcapitole din propunerea tehnică, cap. 1, 3, 4 5 și 6). Informațiile din propunerea tehnică trebuie să permită verificarea corespondenței cu cerințele din caietul de sarcini, cu detalierea modului de îndeplinire a condițiilor din acesta. În cadrul metodologiei privind realizarea activităților și sub activităților care sunt detaliate în cadrul propunerii tehnice a fost prezentată o compilare de secvențe din proceduri tehnice, fără a fi particularizate la obiectul contractului, fără a acoperi întreaga gamă a serviciilor ce fac 10
obiectul acestuia, fără a descrie etapele de realizare a serviciilor contractului cum acestea se regăsesc detaliate în documentația de atribuire. Nu s-a regăsit o descriere a serviciilor ce fac obiectul contractului în conformitate cu graficul depus. Nu se respectă întru-totul cerința privind modul de prezentare a metodologiei de prestare a activităților. Descrierea activităților este prezentată minimal, la modul general fără a fi aplicată la obiectul contractului, ofertantul având obligația de a proba conformitatea ofertei cu cerințele caietului de sarcini prin prezentarea propriei abordări/metodologii asupra modului de îndeplinire a contractului de rezolvare a eventualelor dificultăți legate de îndeplinirea acestuia, prin raportare la conținutul propunerii tehnice mai sus menționate. Autoritatea contractantă își rezervă dreptul de a analiza și verifica conformitatea valorilor/propunerilor/activităților ofertate/propuse de operatorii economici din punctul de vedere al îndeplinirii cerințelor solicitate prin caietul de sarcini, cu scopul protejării acesteia împotriva ofertelor ce conțin valori/propuneri/activități care întră în contradicție cu specificațiile tehnice stabilite sau care nu pot fi fundamentate. Mai mult de atât, susține autoritatea contractantă că regăsește în propunerea tehnică depusă de ofertantul ......... SRL, în cadrul Anexei D - Plan de management al mediului — Planul General de mediu (punctul 3. Surse de poluanți și instalații pentru reținerea, evacuarea și dispersia poluanților în mediu, 3.1. Protecția calității apelor) specificat alt obiectiv, respectiv: „Reabilitare DJ 151 Km 45+810 — 126+736, limita jud. -Bistrița", județul Bistrița Năsăud" Lot 2 - Final comuna Sânmihaiu de Câmpie Șintereag (DN 17) km 70+550 -106+362 cu o lungime de 35.812 m.". Ofertantul ......... SRL avea obligația de a întocmi oferta într-o manieră organizată, astfel încât procesul de evaluare a ofertelor să permită identificarea facilă a corespondenței informațiilor cuprinse în ofertă cu specificațiile tehnice din caietul de sarcini. Ofertantul a depus o propunere tehnică care nu respectă cerințele minime din caietul de sarcini. Prin adresa nr. 10750/09.07.2024, comisia de evaluare a solicitat ofertantului să clarifice aceste aspecte. Ofertantul a răspuns solicitării de clarificări prin adresa înregistrată la autoritatea contractantă cu nr. 10979/ 12.07.2024. Prin depunerea ofertei, operatorii economici și-au însușit conținutul întregii documentații de atribuire, motiv pentru care aveau obligația, potrivit art. 123 din HG nr. 395/2016 de a elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentația de atribuire. Raportat la cele evocate și ținând seama că printre atribuțiile comisiei de evaluare sunt cele de verificare a propunerilor tehnice prezentate de ofertanți, din punct de vedere al modului în care acestea corespund cerințelor din caietul de sarcini, cum este prevăzut la art. 127 alin. (l) lit. g) din HG nr. 395/2016, această verificare s-a făcut cu rigurozitatea impusă de legislația în domeniu. În aceste condiții, comisia de evaluare nu are dreptul să solicite refacerea înscrisurilor generalist necorelate cu prevederile caietului de Pagina 11 din 17
sarcini din cadrul ofertei operatorului economic, având în vedere că, prevederile art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 interzic determinarea apariției unui avantaj ca urmare a solicitării unor clarificări, în speță transformarea unei oferte neelaborată corespunzător documentației de atribuire (sancționată de legiuitor cu respingerea ca neconformă), într-una conformă. 2. Cu privire la cerințele regăsite la pct. 5.1 (PLANUL DE LUCRU PENTRU
IMPLEMENTAREA/REALIZAREA
SERVICIILOR/OBȚINEREA REZULTATELOR ÎN CADRUL CONTRACTULUI) din caietul de sarcini, face următoarele precizări: Graficul Gantt prezentat în cadrul ofertei nu respectă cerințele din documentația de atribuire, astfel nu sunt corelate duratele serviciilor ce urmează a fi prestate de către experții nominalizați de ofertant pentru îndeplinirea sarcinilor, cu numărul de ore specificat în coloana „Durată Sarcină/Durata cumulata zile personal/Număr zile experți" (Datele de început datele de sfârșit ale activităților prezentate din care să rezulte durata în zile lucrătoare), condiționările dintre acestea a căror rezultat ar fi fost materializat în evidențierea drumui critic (drumul critic lipește din graficul prezentat, ofertantul fiind în imposibilitatea de a răspunde la o eventuală solicitare de clarificări legat de acest aspect). Realizarea proiectului de investiție constă într-un ansamblu de procese, acțiuni intercorelate numite activități. Activitățile împreună cu intercondiționările dintre ele precum utilizarea corectă a resurselor sunt reprezentate sub forma unei rețele cu aspect de plasă, care constituie suportul fizic al metodei drumului critic. Drumul critic constă într-un șir de activități dependente una de cealaltă în care sunt utilizate corespunzător resursele necesare. Începerea unei activități de către un expert cheie este condiționată de finalizarea celei anterioare de către alt expert nominalizat. Timpul total necesar realizării tuturor activităților din „drumul critic" reprezintă timpul de realizare a proiectului. Faptul că activitățile și resursele (experții utilizați) care ar trebui să fie pe drumul critic nu sunt reprezentate și corelate corespunzător pe graficul Gantt prezentat de ofertant conduce la imposibilitatea managerului de proiect/precum și a persoanelor delegate cu responsabilitatea realizării proiectului, de a urmări și coordona eficient realizarea proiectului conform planului. Conform literaturii de specialitate, prezentarea metodei drumului critic (CPM Critical Path Metod) presupune o analiză structurală a proiectului pe baza ei se întocmește o listă a activităților lui cu duratele de timp aferente și dependențele dintre ele, impuse de procesul tehnologic. Utilitatea CPM în managementul proiectelor constă în faptul că permite o prioritizare și o reorganizare a activităților în vederea scurtării drumului critic stabilit inițial, fie prin „fast tracking" în paralel a mai multor activități), fie prin diminuarea timpului de realizare a activităților identificate drept esențiale pentru finalizarea proiectului, alocând noi resurse („crashing the critical 12
path"), acestea aplicându-se după începerea serviciilor/lucrărilor, în faza de execuție în cazul în care prestatorul nu se încadrează în graficul inițial. Etapele în planificarea proiectelor prin CPM, cum este definită aceasta, cuprind următorii pași: 1. Stabilirea activităților individuale; 2. Stabilirea succesiunii acestor activități; 3. „Desenarea" diagramei; 4. Estimarea perioadei de finalizare pentru fiecare activitate; 5. Identificarea căii critice (cea mai lungă cale prin rețeaua desenată); 6. Actualizarea diagramei pe măsură ce proiectul avansează. Pentru clarificarea acestor aspecte ofertantului i s-au cerut clarificări prin adresele înregistrate cu nr. 11946/31.07.2024 și nr. 10750/09.07.2024. Ofertantul a răspuns solicitărilor de clarificări prin adresele înregistrate la autoritatea contractantă cu nr. 10979/12.07.2024 și nr. 12082/01.08.2024. Prin definiție, drumul critic constă într-un de activități critice (a căror rezervă de timp este nulă), dependente una de cealaltă (o activitate critică nu poate fi pornită până ce nu au fost finalizate toate activitățile critice, al căror eveniment final corespunde cu evenimentul de start al acesteia, deci acestea nu se pot suprapune, cum în mod contrar este ilustrat în graficul prezentat de contestatoare). Timpul total minim necesar realizării tuturor activităților din drumul critic reprezintă durata de realizare a obiectivului. Activitățile care se află pe drumul critic trebuie clar evidențiate, deoarece trebuie să li se acorde o importanță sporită în realizarea obiectivului, având în vedere că orice modificare intervenită în derularea activităților din drumul critic perturbă întreaga execuție. Altfel spus, pentru fiecare activitate din graficul de execuție trebuie prevăzută o perioadă critică care trebuie respectată astfel încât execuția să fie finalizată în timpul prestabilit. În același timp, corelând informația din răspunsul la solicitările de clarificări cu legenda din subsolul graficului, se constată că nu există nicio legătură marcată cu respectiv critică, astfel că nu este îndeplinită condiția ilustrării unui drum critic, fapt ce a determinat comisia de evaluare să declare răspunsul neconcludent cerință neîndeplinită. În absenta acestui drum critic, nu poate fi considerată îndeplinită nici cerința privind prezentarea succesiunii inter relaționării activităților. Chiar în situația în care, din ansamblul propunerii tehnice a ......... SRL, ar fi reieșit că este îndeplinită această cerință, oferta depusă ar fi rămas tot neconformă din motivele enumerate mai sus. Se observă că, prin contestația depusă, contestatorul se limitează la a-și exprima punctul de vedere fără a prezenta o argumentație concretă vizavi de conținutul propunerii sale, ceea ce coroborat cu lipsa vreunui temei, denotă că toate aprecierile sale sunt pur speculative, făcute în necunoștință de cauză. Pagina 13 din 17
Având in vedere cele prezentate, autoritatea contractantă consideră că a evaluat în mod corect documentele de calificare și propunerea tehnică depusă de operatorul economic. În sprijinul motivelor prezentate sunt următoarele prevederi legale ale Legii nr. 98/2016: art. 75, art. 154, art. 123 alin. (1), art. 127 alin. (1) lit. f), art. 133 alin. (1) și (2) și art. 137 alin. (3). În concluzie, autoritatea contractantă solicită să se constate că acuzele sunt nefondate și să se respingă contestația ca nefondată, cu consecința menținerii actelor întocmite de autoritatea contractantă ca fiind legale și întemeiate. Analizând conținutul dosarului cauzei, Consiliul constată că ......... SRL, a transmis recipisa de consemnare nr. 210614822/1, eliberată de CEC BANK Sucursala ......... la data de 27.09.2024, din care rezultă consemnarea cauțiunii în valoare de 46.000,00 lei, pe seama și la dispoziția C.N.S.C., corespunzătoare dosarului nr. 3330/2024. Din documentele depuse de părți și din susținerile acestora, Consiliul constată următoarele: Autoritatea contractantă ......... a inițiat, la data de 11.04.2024, o licitație deschisă, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de Elaborare a Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiție „Sectorul 2 al Drumului de legătură la A8 - între A8 (km 5+800) până la intersecția cu DN 15B (km 9+800), inclusiv pod nou peste râul .........” (inclusiv obținere avize/acorduri)”, inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare ....................., valoarea estimată a procedurii fiind de 2.300.000,00 lei fără TVA. Potrivit raportului procedurii de atribuire nr. 14609/16.09.2024, în cadrul priocedurii au depus oferte 4 operatori economici, iar în urma evaluării lor, 3 oferte au fost respinse, inclusiv oferta contestatoarei ......... SRL, fiind declarată câștigătoare oferta depusă de Asocierea Ertehnis SRL și ..................... Civil SRL. În urma comunicării acestui rezultat, a formulat contestația în analiză ......... SRL, solicitând reevaluarea ofertei sale. Consiliul reține că oferta contestatoarei a fost respinsă ca inacceptabilă, întrucât răspunsurile la clarificări au fost neconcludente, și neconformă, deoarece nu respectă prevederile documentației de atribuire. Motivele concrete reținute de autoritatea contractantă sunt următoarele: -Graficul Gantt prezentat în cadrul ofertei nu respectă cerințele din documentația de atribuire, astfel nu sunt corelate duratele serviciilor ce urmează a fi prestate de către experții nominalizați de ofertant pentru îndeplinirea sarcinilor, cu numărul de ore specificat în coloana „Durată Sarcină/Durata cumulata zile personal/Număr zile experți" (Datele de început datele de sfârșit ale activităților prezentate din care să rezulte durata în zile lucrătoare), condiționările dintre acestea a căror rezultat ar fi 14
fost materializat în evidențierea drumui critic (drumul critic lipește din graficul prezentat, ofertantul fiind în imposibilitatea de a răspunde la o eventuală solicitare de clarificări legat de acest aspect). -Propunerea tehnică nu este adaptată obiectului achiziției. În 239 de pagini se face referire la ......... respectiv obiectul contractului doar de 2 (două) ori. Propunerea tehnică este o preluare generală a unui oarecare proiect fără a particulariza obiectul contractului de față, cu foarte puține intervenții, minore, proprii, dumneavoastră având obligația de a proba conformitatea ofertei cu cerințele acestuia prin prezentarea propriei abordări asupra modului de îndeplinire a contractului și de rezolvare a eventualelor dificultăți legate de îndeplinirea acestuia, prin raportare la conținutul propunerii tehnice mai sus menționat. Contestatoarea critică maniera de evaluare a ofertei sale, considerând că graficul prezentat răspunde solicitărilor documentației de atribuire, că a îndreptat în cadrul răspunsului un viciu de formă, respectiv a completat numărul de ore de prestare pentru fiecare expert. Consiliul reține că autoritatea contractantă a solicitat contestatoarei două rânduri de clarificări referitoare la graficul Gantt, nr. 10750/09.07.2024 și nr. 11946/31.07.2024, prima solicitare referindu-se la numărul de ore alocat fiecărui expert desemnat, iar cea de-a doua, punctând o serie de activități specifice: ,,Pentru sarcina 0: Managementul proiectului, conform graficului (coloana Luna/zi), Expertul cheie nr. 1 și personalul suport prestează servicii suport pentru întreaga perioadă ade realizare a serviciilor de proiectare dar nu este corelat corespunzător cu numărul estimat de zile, respectiv ore din coloana Durata sarcină/Durata cumulată zile personal durata cumulată ore personal. Similar și pentru sarcina 2.3 Studiu geotehnic verificat Af-expert cheie 4, sarcina 2.4, Studiu de seismicitate-Expert cheie 4, Sub-sarcina 2.5, Studiu hidrologic, hidrotehnic și hidraulic, expet cheie 3, Sub-sarcina 2.9 alte studii expert cheie 3, șamd’’. În răspuns contestatoarea arată că a prezentat în coloana respectivă numărul total de zile/ore lucrate de fiecare persoană în parte în cadrul fiecărei sarcini, că a estimat ziua în care fiecare expert își începe și își finalizează activitatea, dar nu a putut estima dacă activitatea fiecărui expert se va desfășura liniar în zilele alocate, a considerat oportun să hașureze toată perioada de desfășurare a activității, la final precizând numărul de zile/ore alocate fiecărui expert în parte, distribuite aleator în perioada în care se defășoară activitatea. Exemplifică că pentru un expert, poate fi 3 ore în ziua 1, două ore în ziua 4, 5 ore în ziua 5, etc. Exemplifică, de asemenea, că pentru managementul proiectului, a luat în considerare 40 ore pentru cele 4 luni de contract, care sunt distribuite aleator pe întreaga perioadă a contractului și că acest expert va fi ajutat de personal suport un număr de 3 zile, deci 24 ore. Similar explică contestatoarea și în ceea ce privește studiul geotehnic și studiul de seismicitate. Verificând graficul, Consiliul reține că, într-adevăr, concluziile autorității contractante sunt întemeiate, neexistând explicații pertinente Pagina 15 din 17
referitoare la succesiunea tehnologică a etapelor de realizare a studiilor. Este evident că numărul de ore necesar și perioada de timp sunt prezentate aleatoriu de ofertanta contestatoare, chiar ea folosind des acest cuvânt. Nu există nicio explicație pentru care managerul contractului are doar 40 ore pe întreaga perioadă de derulare a contractului, cum, de altfel, nu există explicații din care să rezulte cum experții care sunt hașurați pe hartă cu lunile, în fapt, au doar câteva ore alocate. Consiliul reține că graficul este lipsit de claritate, iar explicațiile prezentate și răspunsurile la clarificări nu sunt de natură a lămuri solicitările autorității contractante. De asemenea, nu sunt menționate jaloanele și drumul critic. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de respingere a ofertei, Consiliul reține că și acesta este întemeiat, în oferta contestatoarei referirile la lucrarea ce se urmărește a se realiza după finalizarea proiectării, sunt unele vagi. Astfel, în ofertă nu se menționează care este situația existentă, unde este situat drumul, date ale investiției, pe unde trece drumul, câte avize vor fi necesare, de la câte autorități publice, cine sunt emitenții, nu are în vedere informațiile de la pag. 3 pct. 2.4, 9 pct. 3 și 39 pct. 5.1 din caietul de sarcini, propunerea tehnică fiind una generală, posibil de depus la toate procedurile ce au ca obiect studii de fezabilitate, neexistând o minimă particularizare. Consiliul nu își însușește punctul de vedere al contestatoarei referitor la nemotivarea deciziei de respingere a ofertei, motivele fiind amplu detaliate. Obligația dovedirii conformității ofertei cu prevederile caietului de sarcini aparține ofertanților, iar realizarea evaluării trebuie să fie facil. În fapt, Consiliul constată că în metodologie nu există referiri nici măcar despre râul traversat de pod, singurele referiri fiind graficul Gantt, formularele de desemnare a experților, organigramă. Este evident din analiza propunerii tehnice că aceasta este universal valabilă, că ofertanta nu a făcut un minim efort de particularizare. Dacă în general, se reproșează operatorilor că au copiat caietul de sarcini, în cazul de față, nu se preiau informațiile de particularizare a ofertei din conținutul acestuia, mențiunile comisiei de evaluare referitoare la motivul de respingere a ofertei fiind concludente. Faptul că în cadrul ofertei se face referire la o altă lucrare, nu este o simplă eroare materială, din moment ce în conținutul ofertei nu se menționează nimic concret despre amplasamentul viitoarei lucrări pentru care se dorește realizarea studiului de fezabilitate. Potrivit pct. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice din fișa de date a achiziției, Propunerea tehnica elaborata va respecta în totalitate cerințele caietului de sarcini și va reflecta asumarea, de către ofertant, a tuturor obligațiilor ce ii revin. Consiliul reține că ofertantul nu a realizat propunerea sa tehnică pentru această procedură, ci aceasta este un șablon ce trebuia 16
particularizat, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat, cel mai probabil din eroare. Având în vedere cele constatate, Consiliul reține că autoritatea contractantă a aplicat corect prevederile legale și ale documentației de atribuire în evaluarea ofertelor, astfel că, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, va respinge ca nefondată contestația formulată de ......... SRL, în contradictoriu cu .......... Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de ......... SRL, în contradictoriu cu .......... Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU,
Pagina 17 din 17
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.