AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 3049/2024

METAL MINDS DESIGN SRL în contradictoriu cu JUDEȚUL GIURGIU

Decizia CNSC nr. 3049/C2/3664 din 30.10.2024

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 3049/C2/3664 din 30.10.2024

Data din document
2024-10-30
Complet
C2

Obiectul procedurii

având ca obiect Furnizare „Lămpi UV de capacitate mare” în cadrul proiectului „Dotări medicale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu” finanțat prin Planul National de Redresare și Reziliență, s-au solicitat: - Admiterea prezentei contestații; - Anularea adresei nr.20905 din data de 09.08.2024, reprezentând Comunicarea rezultatului procedurii publicata in SEAP in data de 10.10.2024, a Raportului procedurii nr.20848/09.10.2024, precum si a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestora; - Obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării conformității ofertei depuse de S.C. METAL MINDS DESIGN S.R.L. prin verificarea propunerii tehnice si a fiselor tehnice emise de producătorul de echipamente. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din lege, respinge, ca nefondată, contestația formulată de METAL MINDS DESIGN SRL, în contradictoriu cu JUDEȚUL GIURGIU, în calitate de autoritate contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016.
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 3049/2024

Decizie CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 67141Data înregistrării: 2024-10-21
ContestatorMETAL MINDS DESIGN SRLCUI 42515932
Autoritate contractantăJUDEȚUL GIURGIUCUI 4938042

2024_3049_2024_Decizie_3049.pdf, BO2024_3049_2024_BO2024_3049.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.897 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3049 / C2 / 3664 Data: 30.10.2024 Prin contestația nr. 380/19.10.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 67141/21.10.2024, formulată de METAL MINDS DESIGN SRL, cu sediul social în orașul Băicoi, str. Horia nr. 24, județul Prahova, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J29/751/2020, având CUI RO42515932, reprezentată legal prin Nicola Amelia-Adriana, având adresa de corespondență în comuna Blejoi, sat Ploieștiori, str. Inului nr. 276, hala C3, județul Prahova, împotriva raportului procedurii nr. 20848/09.10.2024 și a adresei nr. 20905/09.10.2024 de comunicare a rezultatului procedurii, emise de JUDEȚUL GIURGIU, cu sediul în Giurgiu, str. București nr. 10, județul Giurgiu, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii contractului având ca obiect Furnizare „Lămpi UV de capacitate mare” în cadrul proiectului „Dotări medicale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu” finanțat prin Planul National de Redresare și Reziliență, s-au solicitat: - Admiterea prezentei contestații; - Anularea adresei nr.20905 din data de 09.08.2024, reprezentând Comunicarea rezultatului procedurii publicata in SEAP in data de 10.10.2024, a Raportului procedurii nr.20848/09.10.2024, precum si a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestora; - Obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării conformității ofertei depuse de S.C. METAL MINDS DESIGN S.R.L. prin verificarea propunerii tehnice si a fiselor tehnice emise de producătorul de echipamente. Pagina 1 din 2

§ 2

Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din lege, respinge, ca nefondată, contestația formulată de METAL MINDS DESIGN SRL, în contradictoriu cu JUDEȚUL GIURGIU, în calitate de autoritate contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016.

§ 3

Pagina 2 din 2 PREȘEDINTE COMPLET, MEMBRU, MEMBRU, Alina-Oana OPRIȘAN Maria-Marinela PĂUN

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 18.396 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .... Data: .... Prin contestația nr. ..., înregistrată la CNSC sub nr. ...., formulată de ..., cu sediul social în ....împotriva raportului procedurii nr. ... și a adresei nr. ... de comunicare a rezultatului procedurii, emise de ..., cu sediul în ..., ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii contractului având ca obiect .....s-au solicitat: - Admiterea prezentei contestații; - Anularea adresei nr......, reprezentând Comunicarea rezultatului procedurii publicata in SEAP in data de 10.10.2024, a Raportului procedurii nr...., precum si a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestora; - Obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării conformității ofertei depuse de ... prin verificarea propunerii tehnice si a fiselor tehnice emise de producătorul de echipamente. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... critică rezultatul procedurii de atribuire în cauză, solicitând cele menționate în partea introductivă. Contestatoarea precizează că, prin decizia CNSC nr. .... în prezenta procedură, s-a dispus reevaluarea atât a ofertei ..., declarată inițial câștigătoare, cât și a ofertei societății sale, clasată inițial pe locul II, Pagina 1 din 7

§ 2

sesizându-se aspecte de neconformitate ale ofertei depuse de ... (declarată inițial conformă de către autoritatea contractantă). Totodată, menționează că, în procesul de reevaluare a ofertei sale, autoritatea contractantă a declarat această ofertă ca fiind neconformă, potrivit art. 137 alin. (3) lit. a) din HG 395/2016. Reclamanta apreciază că oferta societății sale a fost corect evaluată și acceptată de autoritatea contractantă în prima etapă de evaluare a ofertelor, reținându-se în mod întemeiat că oferta satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini, aceasta fiind conformă și declarată admisibilă, deși, după primirea deciziei CNSC antemenționată, achizitoarea reevaluează oferta și o declară neconformă din lipsa protocolului de dezinfectie. ... consideră că atât autoritatea contractantă, cât și CNSC se află într-o eroare de interpretare și evaluare a conformității produsului furnizat - .... În primul rând, reclamanta arată că, prin caietul de sarcini, ... solicita furnizarea unui produs numit LAMPI UV care să îndeplinească caracteristici minime redate sub formă tabelară în cuprinsul contestației. De asemenea, ... redă un tabel cu dozele de radiaţie UV necesare pentru reducerea log 1, log 2 şi log 4 a diferiţilor agenţi patogeni, conform studiilor de specialitate. Contestatoarea subliniază faptul că toate informațiile solicitate privind funcționarea, parametrizarea şi trasabilitatea echipamentelor sale sunt incluse în propunerea sa tehnică şi sunt disponibile publicului pe platformele Wolf-e. Autoarea contestației redă cele menționate în caietul de sarcini referitor la modul de prezentare a propunerii tehnice și cerințele minime ale acesteia. Raportat la obligația prezentării protocolului de dezinfecție, notează reclamanta, acesta se regăsește în propunerea tehnică - .... Referitor la definiţia şi implementarea protocoalelor de dezinfectare, evidențiază reclamanta, protocoalele de dezinfectare UV sunt seturi personalizate de reguli preconfigurate pentru fiecare încăpere, în funcţie de necesităţile specifice ale spaţiului, precum tipul de agenţi patogeni vizaţi şi destinaţia camerei (saloane, săli de operaţie, coridoare). Adaugă că aceste protocoale sunt stabilite în timpul instalării, utilizând harta fiecărui etaj sau secţie, şi sunt accesibile printr-un cod QR unic aplicat pe fiecare uşă sau zonă de dezinfectare, iar odată scanat, echipamentul identifică locaţia şi începe automat procesul de dezinfectare specific acelei zone. Referitor la întrebările privind eficacitatea asupra anumitor patogeni .... Astfel, semnalează contestatoarea, doza de 100 mJ/cm2 oferită de echipamentele sale asigură inactivarea patogenilor într-un timp scurt, chiar şi în condiţii dificile de utilizare. Pagina 2 din 7

§ 3

Raportat la datele tehnice, distanța optimă de aplicare, timpul de expunere și suprafața acoperită, reclamanta afirmă că acești parametri sunt calculaţi şi ajustaţi pentru fiecare încăpere în parte prin intermediul protocolului setat la instalare, pentru a asigura o dezinfectare optimă şi eficientă. Referitor la trasabilitatea şi monitorizarea procesului de dezinfectare, contestatoarea menționează că datele fiecărui ciclu de dezinfectare sunt înregistrate automat în platforma producătorului, această platformă fiind accesibilă gratuit pentru unitatea medicală şi permite urmărirea fiecărei operaţiuni, inclusiv ora de pornire, durata dezinfectării, intensitatea radiaţiei şi locaţia exactă, oferind trasabilitate completă, acest lucru asigurând conformitatea cu normele în vigoare, iar toate rapoartele pot fi descărcate pentru verificări ulterioare sau audituri. Raportat la protocolul ...pentru utilizarea echipamentelor ..., reclamanta remarcă faptul că echipamentele sale sunt configurate şi utilizate pe baza unui protocol specific fiecărei încăperi în care sunt instalate, protocol care este stabilit în momentul instalării şi parametrizării echipamentului, conform hărţilor spitalului şi cerinţelor specifice fiecărei încăperi. Conform studiilor de specialitate, arată ..., dozele necesare de radiaţie UV-C pentru inactivarea agenţilor patogeni au fost stabilite pe baza datelor experimentale şi publicate de organizaţii recunoscute la nivel internaţional, precum International ..... Raportat la aplicaţia mobilă ... şi trasabilitatea sistemelor, precizează reclamanta, în propunerea sa tehnică, a menţionat că ... pune la dispoziţia spitalelor o aplicaţie mobilă dedicată, disponibilă gratuit iniţial, care calculează automat dozele logaritmice necesare pentru fiecare spaţiu dezinfectat, această aplicaţie asigurând trasabilitatea fiecărei sesiuni de dezinfectare şi fiind un instrument puternic în mâinile medicului epidemiolog al spitalului. Adaugă că, în baza informaţiilor publice disponibile pe site-ul producătorului, această aplicaţie calculează automat dozele necesare pe baza caracteristicilor fiecărei camere, asigurându-se că fiecare spaţiu este dezinfectat la standardele cerute (log 1, log 2, log 4). Contestatoarea subliniază faptul că aplicația oferă trasabilitate completă şi istoricul fiecărei sesiuni de dezinfectare, ceea ce asigură conformitatea cu reglementările în vigoare şi elimină orice dubiu legat de implementarea corectă a protocoalelor. Raportat la responsabilitatea medicului epidemiolog şi clarificările autorităţii contractante, ... remarcă faptul că medicul epidemiolog al spitalului este responsabil de stabilirea tipului de dezinfectare dorit pentru fiecare spaţiu (log 1, log 2, log 4), în funcţie de riscurile specifice. În clarificările solicitate, atrage atenția contestatoarea, autoritatea contractantă a cerut un tabel privind timpul de funcţionare/ciclu de funcţionare al echipamentelor, însă nu a specificat nimic referitor la Pagina 3 din 7

§ 4

suprafeţele care urmează a fi dezinfectate, aspect care este esenţial şi nu poate fi generalizat, deoarece fiecare spaţiu are cerinţe unice, iar parametrii de dezinfectare trebuie ajustaţi corespunzător. În drept se invocă dispozițiile Legii nr. 101/2016, Legii nr. 98/2016 și ale HG nr. 395/2016, precum și celelalte prevederi legale din cuprinsul prezentei contestații. Ca mijloace de probă au fost depuse înscrisuri. Prin punctul de vedere nr. ..., ..., în calitate de autoritate contractantă, solicită respingerea contestației formulată de ..., ca nefondată, prezentând o serie de aspecte în susținerea faptului că instituția sa a pus în aplicare .... Prin adresa nr. ..... a transmis concluzii scrise, prin intermediul cărora prezintă o serie de aspecte în susținerea admiterii contestației astfel cum a fost formulată. ... a constituit cauțiunea în sumă de ..... Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitație deschisă, în vederea atribuirii contractului de furnizare având ca obiect ...... În cadrul procedurii au depus oferte cinci operatori economici, iar în urma evaluării ofertelor, membrii comisiei au stabilit, astfel cum rezultă din raportul procedurii nr. .... Împotriva acestui rezultat, ... a depus contestația ce formează obiectul dosarului nr. ...... în partea privind ofertele ... și ... și actele ulterioare, inclusiv adresele de comunicare a rezultatului procedurii și obligată autoritatea contractantă la reevaluarea acestor oferte și la emiterea unui nou raport al procedurii de atribuire, în termen de cel mult zece zile de la data primirii deciziei, cu respectarea celor stabilite în considerentele prezentei, a documentației licitației și a legislației aplicabile achiziției publice. Se impune precizarea faptului că Decizia Consiliului nr. .....nu a făcut obiectul vreunei plângeri. Ulterior reevaluării înfăptuite de autoritatea contractantă, considerând că oferta sa, în mod nelegal, a fost declarată neconformă, pentru motivele evocate mai sus, ... a sesizat Consiliul cu soluționarea contestației aflată în prezent pe rol. Conform art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, deciziile Consiliului sunt obligatorii pentru părțile cauzei, inclusiv pentru ..., ținută de obligația punerii în executare a deciziei, inclusiv prin prisma considerentelor decisive pe care ea le cuprinde. Totodată, potrivit Codului de procedură civilă: Art. 430 - Autoritatea de lucru judecat Pagina 4 din 7

§ 5

(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre. Art. 431 - Efectele lucrului judecat (1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă. Deși nu operează excepția autorității de lucru judecat în prezenta cauză, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile art. 431 alin. (1) precitat, actul vătămător atacat fiind diferit față de cel din litigiul anterior, Consiliul nu poate infirma cele deja stabilite, singura având competență în acest sens fiind curtea de apel în a cărei rază se află sediul .... Astfel cum s-a arătat în cele ce preced, decizia Consiliului nu a fost atacată cu plângere. Însă, pe deplin aplicabil este efectul puterii de lucru judecat, statuat la art. 431 alin. (2) C. proc. civ. - Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă. Condiţia de aplicare a autorităţii de lucru judecat presupune identitatea de acţiuni (părţi, obiect şi cauză juridică), ce opreşte repetarea judecăţii, iar puterea, prezumţia de lucru judecat, ce impune consecvenţa în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat şi statuat printr- o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre. În decizia sa nr. 1777 din 25 iunie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă, a reținut că, în mod corect, instanţa de apel a precizat că nu respinge acţiunea în baza autorităţii de lucru judecat, ci are obligaţia de a judeca în fond, însă soluţia trebuie să ţină cont de dezlegarea deja dată asupra problemei de drept dedusă judecăţii, dând eficienţă prezumţiei de lucru judecat, că a mai fost odată dezlegată chestiunea litigioasă. Relativ la cele trasate de Consiliu în sarcina autorității contractante, în ceea ce privește reevaluarea ofertei ..., sunt reținute considerentele: (…) Și oferta ... (ofertantul clasat pe locul 2) este criticată sub aspectul îndeplinirii aceleiași cerințe, contestatoarea acuzând lipsa prezentării protocoalelor. Din examinarea propunerii tehnice a ... rezultă că dispozitivul ofertat este lampa UV- C ..., producător ...SRL. Pagina 5 din 7

§ 6

În tabelul comparativ, disponibil în cadrul propunerii tehnice, ... a bifat Da în dreptul cerinței - să aibă următoarele protocoale de dezinfecție cu acționare asupra următorilor spori și fungi: .... În cadrul documentului indicat se regăsește tabel cu timpul necesar pentru inactivarea unor patogeni la diferite distanțe cu dispozitivul ..., fără a se identifica inactivarea Bordetella pertussis. Acesta este și motivul pentru care autoritatea contractantă prin adresa nr. .... (întrebarea nr. 1) a solicitat clarificarea modalității de îndeplinire a cerinței. Răspunzând solicitării, ... a furnizat o declarație pe propria răspundere, semnată de reprezentantul ...SRL, prin care acesta confirmă că echipamentul oferit de compania sa îndeplinește și depășește toate cerințele menționate, inclusiv eficacitatea împotriva bacteriei Bordetella pertussis. Mai adaugă ofertantul că Protocoalele noastre de dezinfectare utilizează o doză de radiație UVC de minim 100 mJ/cm², o valoare considerabil mai mare decât doza necesară pentru inactivarea 99,99% a majorității patogenilor similari, inclusiv Bordetella pertussis. Studiile arată că o doză mult inferioară de radiație UVC, în intervalul de 5-10 mJ/cm², este suficientă pentru a atinge un nivel de inactivare de 99,99% pentru patogeni similari. Acest nivel ridicat de radiație UVC asigură o eficacitate sporită și un spectru mai larg de acțiune împotriva diverselor microorganisme patogene. Astfel cum rezultă din cele mai sus prezentate, ... nu a fost în măsură să pună la dispoziție protocoale de dezinfecție cu acționare și pe ...... Este cert că autoritatea a pretins ca echipamentul ofertat să aibă o anumită eficacitate și că propunerea tehnică va cuprinde, în mod obligatoriu, protocoale de dezinfecție - în felul acesta demonstrându-se corespondența cu cele pretinse în caietul de sarcini - după cum la fel de cert este și că ... nu a reușit să furnizeze autorității informațiile care să ofere certitudinea asupra îndeplinirii cerinței. Extrem de important de observat, ca și în cazul anterior analizat, este că, deși nu este admisă de lege o asemenea manoperă, aceeași autoritate se dezice de cerințele proprii documentației de atribuire. Ori, este sancționabilă această conduită a autorității contractante de a-și nesocoti propriile reguli, reguli care, dacă nu ar fi fost stabilite în maniera existentă la nivelul documentației, ar fi permis, poate, unui număr mai mare de operatori economici să participe la procedură (astfel în locul protocolului să se fi permis prezentarea unei declarații pe propria răspundere din partea producătorului cum că îndeplinește toate cerințele, inclusiv eficacitatea împotriva bacteriei Bordetella pertussis). Prezentarea protocoalelor de dezinfecție nu a fost opțională ci obligatorie. Declarația producătorului cum că îndeplinește toate cerințele nu suplinește obligația prezentării protocoalelor. Pe cale de consecință, se confirmă concluzia la care a ajuns societatea contestatoare, anume că și oferta clasată pe locul doi este neconformă tehnic, că nu respectă cerințele caietului de sarcini, astfel că analiza celorlalte critici se dovedește a fi de prisos, soarta ofertei nemaiputând fi schimbată. Așadar, a reținut Consiliul că oferta ... este neconformă tehnic, nerespectând cerințele caietului de sarcini sub aspectul punerii la dispoziție a protocoalelor de dezinfecție cu acționare și pe ..... Pagina 6 din 7

§ 7

Astfel, Consiliul nu poate face abstracție de raționamentul ce răzbate din decizia sa anterioară nr. ....., rămasă definitivă, iar o analiză asupra ofertei ... nu mai poate fi efectuată, la acest moment, cum s-a subliniat în cele ce preced, organismul administrativ-jurisdicțional neputând infirma cele deja stabilite. Având a pune în aplicare decizia Consiliului, în mod corect, autoritatea contractantă a respins oferta ..., fapt consemnat în raportul procedurii nr. .... Câtă vreme Consiliul s-a exprimat, fără echivoc, asupra neconformității ofertei ..., ipoteza oricărei analize, la acest moment, pe marginea acestui subiect nu se subscrie concluziei expusă în decizie. Pe cale de consecință, Consiliul, luând în considerare argumentele expuse în cele ce preced și determinând că nu există motive pentru infirmarea deciziei autorității, va respinge, ca nefondată, contestația formulată de .... Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din lege, respinge, ca nefondată, contestația formulată de ..., în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 7 din 7 PREȘEDINTE COMPLET, MEMBRU, MEMBRU, Alina-Oana OPRIȘAN Maria-Marinela PĂUN

Motivare · BO2024_3049

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 5.926 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația cu nr. 12005/21.12.2023, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 70157/22.12.2023, formulată de către societatea ... SA, cu sediul în ..., înregistrată la ONRC sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată legal prin ... și convențional de ..., cu sediul ales pentru comunicarea actelor procedurii în ..., împotriva documentației de atribuire aferentă delegării de gestiune prin concesiune, elaborată de către autoritatea contractantă ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, desfășurată prin licitație deschisă, în vederea încheierii contractului de concesiune având ca obiect „...”, cod CPV 50232100-1 Servicii de întreținere a iluminatului public (Rev.2), anunț de participare nr. ..., s-au solicitat următoarele: ,,1. Anularea în parte a documentației și obligarea Autorității Contractante la modificarea documentației de atribuire în sensul eliminării cerinței din Caietul de sarcini de la punctul 8.1.2.3 Pentru Autorizații și atestate cu privire la deținerea autorizației/licenței pentru proiectare și execuție de lucrări - AFER sau similar, în conformitate cu legislația specifică CFR; 2. Suspendarea procedurii de atribuire a contractului până la soluționarea prezentei contestații, în temeiul dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 101/2016; 3. Obligarea Autorității Contractante la prelungirea termenului-limită de depunere a ofertelor cu o perioadă egală cu durata suspendării procedurii, calculată de la data publicării în SEAP a deciziei prin care va fi soluționată definitiv prezenta contestație”. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Prin contestația cu nr. 12005/21.12.2023, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 70157/22.12.2023, societatea ... SA, critică documentația procedurii de atribuire în cauză, solicitând cele menționate în partea introductivă. Pagina 1 din 3

§ 2

În drept, invocă art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) lit. a) și art. 10 din Legea nr. 101/2016. Societatea ... SA a transmis la dosarul cauzei, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. ... din 27.12.2023, în sumă de 35.000,00 lei, eliberată de CEC Bank, Sucursala Victoria, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 70493/27.12.2023. Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 1) din Legea nr. 101/2016, ,,După primirea contestaţiei, autoritatea contractantă poate adopta măsurile de remediere pe care le consideră necesare ca urmare a contestaţiei, în cel mult 3 zile de la primirea contestaţiei. Măsurile adoptate trebuie comunicate contestatorului, celorlalţi operatori economici implicaţi în procedura de atribuire, precum şi Consiliului, nu mai târziu de o zi de la data adoptării lor. Pentru a fi aduse la cunoştinţa operatorilor economici interesaţi, măsurile adoptate înainte de data-limită de depunere a solicitărilor de participare sau, după caz, a ofertelor se publică în SEAP’’. În temeiul normei juridice anterior invocate, prin adresa nr. 140039/28.12.2023, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 70753/28.12.2023, autoritatea contractantă comunică faptul că, urmare a contestației formulată de către ... SA, ”a decis remedierea documentației și eliminarea cerinței contestate de către S.C. ... SA”, menționând că în data de 28.12.2023 a postat, în S.E.A.P. sub nr. .../00012 măsura unică de remediere eliminând cerința contestată: ,,Punctul 8.1.2.3 – Pentru Autorizații și atestate din caietul de sarcini, se modifică astfel: «În loc de: Ofertanții vor face dovada desfășurării activității pe baza licențelor eliberate de autoritățile de reglementare competente: ANRE. De asemenea, deoarece o parte a rețelei de iluminat public se află în zona de protecție a CFR, operatorul trebuie să dețină autorizații/licențe pentru proiectare și execuție de lucrări – AFER sau similar, în conformitate cu legislația specifică CFR» se va citi: «Ofertanții vor face dovada desfășurării activității pe baza licențelor eliberate de autoritățile de reglementare competente: ANRE»’’, în acest sens, atașând documentul intitulat ”MĂSURI REMEDIERE” nr. 140037/28.12.2023 și dovada comunicării acestora către contestatoare. Ulterior, ca urmare a măsurilor de remediere adoptate de către autoritatea contractantă, prin adresa nr. 12026/28.12.2023, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 70964/28.12.2023, societatea ... SA a solicitat Consiliului să ia act de renunțarea la contestație. Având în vedere cele expuse mai sus, devin aplicabile dispozițiile art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora: „Consiliul poate lua act, oricând în cursul soluționării contestației, de renunțarea la aceasta de către contestator”. Prin urmare, în temeiul legal anterior invocat, Consiliul urmează să ia act de renunțarea, de către societatea ... SA, la soluționarea contestației formulată în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Pagina 2 din 3

§ 3

Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ. Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea, de către societatea ... SA, cu sediul în ..., la soluționarea contestației formulată în contradictoriu cu ..., cu sediul în .... Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Pagina 3 din 3

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.