Decizie 3026/2024
Decizie CNSC2024_3026_2024_Decizie_3026.pdf, BO2024_3026_2024_BO2024_3026.pdf
Document CNSC
CRISTITA SRL în contradictoriu cu COMUNA CIOLANESTI (PRIMARIA CIOLANESTI TELEORMAN)
Decizia CNSC nr. 3026/C2/3322 din 28.10.2024
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect EXTINDERE RETEA DE CANALIZARE IN SATELE CIOLANESTII DIN DEAL SI CIOLANESTII DIN VALE DIN COMUNA CIOLANESTI, JUD. TELEORMAN, s-au solicitat următoarele: 1. Anularea raportului procedurii nr.3934/19.09.2024 și a tuturor actelor subsecvente acestuia; 2. Anularea comunicării de respingere a ofertei sale nr. 3935/19.09.2024. 3. Obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării admisibilității, prin reevaluarea ofertei CRISTIȚĂ SRL și continuarea procesului de evaluare, implicit decriptarea prețului ofertat de CRISTIȚĂ SRL. 4. Rectificarea documentelor ce rezulta din acest proces, astfel încât să se asigure respectarea prevederilor legale în vigoare în materia achizițiilor publice. Accesul la dosarul cauzei. Prin cererea de intervenție voluntară înregistrată la Consiliu cu nr. 64075/08.10.2024, VEGAMAR SRL, cu sediul în municipiul Alexandria, Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația CRISTIȚĂ SRL, în contradictoriu cu COMUNA CIOLĂNEȘTI (PRIMĂRIA CIOLĂNEȘTI). Admite cererea de intervenție depusă de VEGAMAR SRL. Respinge cererea intervenientului de obligare a contestatorului la plata cheltuielilor de judecată. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2024_3026_2024_Decizie_3026.pdf, BO2024_3026_2024_BO2024_3026.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3026/C2/3322 Data: 28.10.2024 Prin contestația nr. 988/26.09.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 61451/26.09.2024, formulată de CRISTIȚĂ SRL, cu sediul în comuna Dracea, sat Dracea, județul Teleorman, cod poștal 147101, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J34/167/2005, având CIF RO17348825, reprezentată legal de Birsasteanu Cătălin Eduard – administrator, împotriva raportului procedurii nr. 3934/19.09.2024, emis de COMUNA CIOLĂNEȘTI (PRIMĂRIA CIOLĂNEȘTI TELEORMAN), în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în comuna Ciolănești, Șos. Roșiori de Vede nr. 227, județul Teleorman, în cadrul procedurii simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect EXTINDERE RETEA DE CANALIZARE IN SATELE CIOLANESTII DIN DEAL SI CIOLANESTII DIN VALE DIN COMUNA CIOLANESTI, JUD. TELEORMAN, s-au solicitat următoarele: 1. Anularea raportului procedurii nr.3934/19.09.2024 și a tuturor actelor subsecvente acestuia; 2. Anularea comunicării de respingere a ofertei sale nr. 3935/19.09.2024. 3. Obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării admisibilității, prin reevaluarea ofertei CRISTIȚĂ SRL și continuarea procesului de evaluare, implicit decriptarea prețului ofertat de CRISTIȚĂ SRL. 4. Rectificarea documentelor ce rezulta din acest proces, astfel încât să se asigure respectarea prevederilor legale în vigoare în materia achizițiilor publice. Accesul la dosarul cauzei. Prin cererea de intervenție voluntară înregistrată la Consiliu cu nr. 64075/08.10.2024, VEGAMAR SRL, cu sediul în municipiul Alexandria, Pagina 1 din 2
str. Libertății nr. 363, bl. H2, sc. A, ap. 5, județul Teleorman, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J34/109/1999, având CUI R011719703, reprezentată legal de Grigore Ion - director și convențional prin Staicu Daniela - Cabinet de avocat, cu sediul în București, Ansamblul rezidențial WIN Herăstrău (la Recepție), str. Barajul Argeș nr. 8A, corp C3, et. 1, ap. nr. 3105, sector 1, unde se vor comunica toate actele de procedură, a solicitat următoarele: 1. Admiterea prezentei cereri de intervenție; 2. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respingerea contestației formulată de ofertantul CRISTIȚĂ SRL ca fiind nefondată; 3. Obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu cele ale art. 451-453 din Codul de procedură civilă; 4. Asigurarea accesului la dosarul constituit la Consiliu, în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 101/2016, inclusiv, la oferta depusă de CRISTIȚĂ SRL. Contestația va fi soluționată împreună cu cererea de intervenție, având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, precum și prevederile art. 61 și următoarele din Codul de procedură civilă. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația CRISTIȚĂ SRL, în contradictoriu cu COMUNA CIOLĂNEȘTI (PRIMĂRIA CIOLĂNEȘTI). Admite cererea de intervenție depusă de VEGAMAR SRL. Respinge cererea intervenientului de obligare a contestatorului la plata cheltuielilor de judecată. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: .... Prin contestația nr. ...., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ...., formulată de ..., cu sediul în .... împotriva raportului procedurii nr. ..., emis de ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ...în cadrul procedurii simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect ..., s-au solicitat următoarele: 1. Anularea raportului procedurii nr.... și a tuturor actelor subsecvente acestuia; 2. Anularea comunicării de respingere a ofertei sale nr. .... 3. Obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării admisibilității, prin reevaluarea ofertei ... și continuarea procesului de evaluare, implicit decriptarea prețului ofertat de .... 4. Rectificarea documentelor ce rezulta din acest proces, astfel încât să se asigure respectarea prevederilor legale în vigoare în materia achizițiilor publice. Accesul la dosarul cauzei. Prin cererea de intervenție voluntară înregistrată la Consiliu cu nr. ..., ..., cu sediul în ....a solicitat următoarele: 1. Admiterea prezentei cereri de intervenție; 2. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respingerea contestației formulată de ofertantul ... ca fiind nefondată; 3. Obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu cele ale art. 451-453 din Codul de procedură civilă; 4. Asigurarea accesului la dosarul constituit la Consiliu, în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 101/2016, inclusiv, la oferta depusă de .... Pagina 1 din 21
Contestația va fi soluționată împreună cu cererea de intervenție, având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, precum și prevederile art. 61 și următoarele din Codul de procedură civilă. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... critică raportul procedurii nr. ..., emis de ..., în calitate de autoritate contractantă, solicitând cele ante-menționate. În motivarea contestației, ... face un scurt istoric al procedurii, redând conținutul comunicării rezultatului nr. ..., respectiv motivele ce au stat la baza respingerii ofertei sale ca inacceptabilă și neconformă și prezintă, pe larg, argumente în combaterea acestora cum ar fi: Respingerea ofertei sale pe baza faptului că a stabilit un termen de 3 zile lucrătoare pentru constituirea garanției de bună execuție, față de 5 zile lucrătoare prevăzute de documentația de atribuire este nelegală, deoarece documentația de atribuire specifică un termen maxim, fără a prevedea sancțiuni sau descalificarea pentru propunerea unui termen mai scurt. Prin propunerea unor termene mai scurte (1 zi pentru emiterea ordinului de începere și 2 zile pentru mobilizare), nu doar că nu a afectat conformitatea ofertei sale cu documentația de atribuire, dar a îmbunătățit și eficiența procesului, în scopul unei execuții rapide și eficiente a lucrărilor. Această reducere de termene a fost făcută pe baza capacităților sale operaționale și logistice de a se mobiliza într-un timp mai scurt, fără a compromite cerințele contractuale. Documentația de atribuire nu menționează expres că termenul de emitere a ordinului de începere a lucrărilor nu poate fi devansat sub nicio formă. Comisia de evaluare nu a analizat propunerea sa tehnică în ansamblu și nu a luat în considerare informațiile din documentele complementare, cum ar fi Planul de control al calității. Astfel, decizia comisiei de a considera răspunsul său neconcludent este nefundamentată și nu respectă obligația de a evalua toate documentele ofertei în conformitate cu legislația achizițiilor publice. În diagrama Gantt, a prezentat activitățile într-o manieră care reflectă un program tehnologic eficient, utilizând legături de tip „sfârșit- început" între activități. Aceasta nu înseamnă că toate activitățile sunt realizate în aceeași zi, ci că fluxul tehnologic urmărit permite desfășurarea secvențială a lucrărilor, astfel încât racordurile electrice subterane pentru toate stațiile de pompare să fie realizate în mod coerent și coordonat. Diagrama Gantt reflectă o planificare etapizată a Pagina 2 din 21
activităților, corelată cu resursele disponibile și cu constrângerile de timp, ceea ce arată un management responsabil al proiectului. Durata activităților și corelarea între stații: Activitățile încep și se finalizează în termenele specificate în grafic (17.03.2025 - 13.04.2026), iar prezentarea cumulată nu indică faptul că toate racordurile sunt realizate în exact aceeași zi, ci că întregul proces se desfășoară într-un interval coordonat. Aceasta reflectă o abordare organizatorică care permite optimizarea resurselor și a timpului de execuție. A respectat cerințele documentației de atribuire, incluzând în grafic activitățile din articolele de deviz, însă acestea au fost comasate acolo unde activitățile erau similare. În răspunsul la solicitarea de clarificări, a precizat în mod clar că activitățile sunt planificate să se desfășoare succesiv pe tronsoane. Acest lucru înseamnă că, deși graficul indică aceleași date de început și finalizare pentru tipurile de activități (ex: săpături, montaj conducte etc.), acestea nu sunt executate simultan pe întreaga rețea de canalizare, ci în mod succesiv pe tronsoane diferite. Astfel, fiecare echipă finalizează lucrările pe un tronson și trece la următorul, până la finalizarea întregii rețele. Transporturile au fost reprezentate distinct în graficul de resurse. Comasarea normelor de săpături a fost realizată pentru a prezenta procesul de execuție într-o manieră simplificată și clară, fără a afecta desfășurarea corectă și ordonată a lucrărilor. Normele de săpături au fost comasate pentru a oferi o reprezentare clară și simplificată a procesului de execuție, fără a compromite exactitatea planificării sau desfășurarea corectă a lucrărilor. În documentația de atribuire nu a fost specificată o cerință strictă privind defalcarea normelor de săpături pe un nivel mai mult sau mai puțin detaliat. Comisia de evaluare nu a analizat, în integralitate, propunerea sa tehnică, limitându-se la anumite elemente din graficul de execuție, fără a lua în considerare toate explicațiile și clarificările furnizate. Comisia nu a furnizat argumente tehnice concrete care să demonstreze imposibilitatea tehnologică a desfășurării activităților așa cum au fost planificate. Evaluarea comisiei se bazează pe presupuneri vagi și nefundamentate tehnic, ignorând complet explicațiile detaliate furnizate în clarificări. Legăturile de tip „sfârșit-început" dintre activități reflectă corect modul în care operațiunile tehnologice trebuie să se desfășoare în teren, respectând succesiunea corectă a activităților (ex: săpătura urmează să fie finalizată înainte de montajul conductei), în propunerea tehnica fiind descrisă tehnologia de execuție pentru fiecare activitate. Faptul că toate activitățile au aceeași perioadă de început și finalizare în graficul general reflectă continuitatea proiectului, nu simultaneitatea activităților pe toate tronsoanele. Pagina 3 din 21
Prezentarea metodologiei suplimentare de refacere a fundației drumului din piatră spartă nu încalcă nicio cerință din documentația de atribuire. Includerea unor măsuri preventive și soluții tehnice suplimentare, chiar dacă nu sunt în mod direct solicitate, nu alterează conținutul ofertat, ci aduce un plus de valoare, evidențiind capacitatea de a răspunde prompt la provocări care pot apărea în execuția unui proiect complex. Eroarea legată de includerea specificațiilor pentru branșamentele de apă reprezintă un viciu de formă care nu afectează conformitatea ofertei sale cu cerințele din documentația de atribuire. Includerea activităților de dezinfectare a rezervorului și supratraversările în PCCVI constituie o eroare tehnică, fără nicio relevanță asupra executării efective a lucrărilor licitate. Această eroare nu schimbă conformitatea ofertei sale cu cerințele specificate în documentația de atribuire. Respingerea ofertei sale pe baza prezentării unor proceduri tehnice de execuție, care conform comisiei de evaluare nu ar avea aplicabilitate în lucrare, este neîntemeiată și nelegală, deoarece evaluarea comisiei a fost făcută în mod exagerat și fără a analiza în mod corespunzător aplicabilitatea procedurilor tehnice la lucrarea specifică. Respingerea ofertei sale pe baza faptului că nu a prezentat convenția/antecontractul doveditor al posibilității de utilizare a terenului pentru organizarea de șantier și convenția/antecontractul doveditor al posibilității de utilizare pentru deșeuri este neîntemeiată și nelegală, întrucât evaluarea comisiei de evaluare a fost făcută fără a ține cont de întregul context al documentației de atribuire, în special de clarificările din Formularul F8 - Organizare de șantier și Proiectul tehnic de execuție. Respingerea ofertei sale pe baza faptului că fișele tehnice ale utilajelor nu erau semnate și ștampilate de furnizor/producător la momentul depunerii inițiale este neîntemeiată și nelegală, întrucât semnarea și ștampilarea fișelor tehnice constituie un aspect formal care nu influențează substanțial conformitatea tehnică a propunerii sale. Respingerea ofertei sale pe baza lipsei semnăturii și ștampilei pe fișele tehnice inițiale este neîntemeiată și nelegală. Acest detaliu formal nu a afectat conținutul tehnic al propunerii, iar transmiterea ulterioară a fișelor semnate și ștampilate a fost realizată că urmare a unei solicitări de clarificări care a vizat un aspect de formă. Respingerea ofertei pentru acest motiv contravine principiului proporționalității și depășește cadrul legal prevăzut de legislația achizițiilor publice. Respingerea ofertei sale pe baza faptului că paginile propunerii tehnice nu sunt semnale și numerotate în format fizic, deși numerotarea a fost realizată electronic și documentele au fost semnate digital, este neîntemeiată și nelegală. Această decizie de respingere este exagerată și Pagina 4 din 21
disproporționată față de cerințele reale ale documentației de atribuire și față de contextul actual al transmiterii ofertelor în format electronic. Completarea CV-ului specialistului cu proiectele menționate deja în recomandările încărcate în oferta tehnică, precum și semnarea olograf a documentului, constituie acțiuni care vizează doar aspecte de formă și nu adaugă informații noi sau substanțiale la oferta depusă inițial. Toate informațiile referitoare la experiența și calificările specialistului erau deja incluse în documentația inițială, iar completarea CV-ului și semnarea acestuia olograf au fost realizate doar pentru a clarifica și organiza mai bine informațiile deja existente. Astfel, nu poate fi considerată o completare a ofertei, ci doar o ajustare formală. Proiectele menționate în recomandările încărcate în ofertă au fost deja prezentate în documentele originale și sunt în concordanță cu informațiile din CV-ul specialistului. Completarea CV-ului cu aceste proiecte nu a adăugat informații noi care să modifice conținutul ofertei, ci doar a organizat informațiile deja prezentate în recomandări. Completarea nu poate fi considerată o modificare substanțială a propunerii, deoarece aceste informații erau deja cunoscute comisiei de evaluare prin recomandările anexate. Respingerea unei oferte pe baza unui detaliu formal, precum tipul semnăturii (inserată sau aplicată manual), contravine principiului proporționalității, care impune că evaluarea ofertelor să fie realizată în raport cu impactul real al aspectelor analizate asupra conformității ofertei. Semnătura inserată nu afectează autenticitatea documentului și nu poate constitui un motiv suficient pentru descalificare, atât timp cât aceasta este însușită de specialistul care a transmis documentul. Respingerea ofertei sale pe baza faptului că extrasele ... pentru experții ..., ....) nu erau actualizate la momentul depunerii ofertei este neîntemeiată și disproporționată. Respingerea ofertei sale pe baza neactualizării extrasele ... la momentul depunerii ofertei este neîntemeiată și disproporționată. Documentele prezentate inițial dovedesc relația contractuală a experților cu ofertantul și subcontractantul, iar solicitarea de clarificări pentru actualizarea acestor documente este un aspect formal care nu afectează conformitatea propunerii sale tehnice. Respingerea pe acest motiv este o măsură exagerată și contravine principiului proporționalității, având în vedere că această neconformitate nu are un impact real asupra capacității sale de a executa contractul. Respingerea ofertei sale pe baza unui detaliu formal precum lipsa semnăturii olografe și perioada de valabilitate expirată a poliței prezentate în ofertă, ignorând faptul că a transmis polița reînnoită, este o măsură exagerată și disproporționată. A respectat cerințele documentației de atribuire prin prezentarea poliței pentru responsabilul tehnic ... și a transmis documentul de reînnoire prin răspunsul la solicitarea de clarificări. Aceste aspecte nu Pagina 5 din 21
afectează conformitatea generală a propunerii sale tehnice și nu justifică descalificarea ofertei. Respingerea ofertei sale pe baza solicitării de a prezenta documente suplimentare pentru validarea autenticității recomandărilor experților cheie este neîntemeiată și disproporționată. Oferta sa tehnică a inclus recomandări detaliate pentru experții cheie propuși, care atestă participarea acestora în proiecte anterioare. Comisia a solicitat doar documente suplimentare pentru validarea acestora, motiv pentru care transmiterea de procese verbale de recepție sau alte documente justificative nu ar trebui să fie considerată ca o completare a ofertei, ci o clarificare solicitată și permisă de procedura de evaluare. Respingerea ofertei pe baza faptului că nu a descris momentul exact în care vor interveni experții propuși în implementarea viitorului contract este nelegală și disproporționată. Documentația de atribuire, în conformitate cu fișa de date a achiziției și cerințele din caietul de sarcini, nu impune detalierea specifică a fiecărui moment în care un expert își va desfășura activitatea în proiect, ci subliniază mai degrabă necesitatea prezentării unei structuri organizaționale clare și a modului în care experții se vor asigura că lucrările vor fi executate conform standardelor cerute. Având în vedere cele prezentate mai sus, ... afirmă că autoritatea contractantă se află într-o gravă eroare, deoarece propunerile sale, tehnică și financiară, au fost depuse cu respectarea tuturor cerințelor de calificare, respectiv cu respectarea prevederilor caietului de sarcini. În concluzie, contestatorul apreciază că autoritatea contractantă a respins oferta sa, ca inacceptabilă, în mod greșit și nelegal. Contestatorul susține, în continuare, că decizia de respingere a ofertei sale încalcă principiul tratamentului egal, deoarece comisia de evaluare a declarat răspunsurile sale la clarificări ca neconcludente, deși multe dinte acestea vizau aceleași aspecte sau chiar aveau un conținut similar cu cel solicitat de la ..., ofertantul câștigător. Redă clarificările pentru multiplele aspecte esențiale care ar fi trebuit să fie pateu integrantă a documentație din ofertă. În drept, se invocă prevederile Legii nr.101/2016, Legii nr. 98/2016, precum și Anexei la HG nr. 395/2016. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. Prin punctul de vedere comunicat prin adresa nr. ..... ..., în calitate de autoritate contractantă, consideră contestația formulată de ... ca fiind lipsită de temei/fundament din următoarele motive: În urma analizei răspunsurilor formulate de ofertant, a constatat că acesta nu a respectat termenele impuse prin intermediul documentației de atribuire. Lucrările temporare la care face referire ofertantul din pozițiile 11- 33 sunt strict lucrările de înființare a incintei organizării de șantier, care Pagina 6 din 21
așa cum sunt programate a se executa (.....) nu se desfășoară pe toată durata proiectului. Ofertantul nu a prezentat în grafic lucrările de interferare cu rețelele și structurile existente motivând că acestea sunt lucrările din cadrul listelor de cantități. În ceea ce privește procesele de control conform planului de control al calității lucrărilor pe faze de control și pe faze determinante, ofertantul afirmă că acestea se regăsesc în pozițiile 177-184, însă aceste poziții nu exemplifică și probele efective care se fac pe parcursul derulării proiectului, conform planului de control, ci doar enumera documentele care se vor întocmi. Nici secvențierea activităților proiectului nu se regăsește distinct în ofertă. Conform documentației de atribuire ofertantul avea obligația sa întocmească graficul de lucrări pe articole de deviz. Ofertantul a prezentat în grafic o serie de activități cumulate pentru racordurile electrice ale celor 15 stații de pompare în care toate activitățile încep și se finalizează în aceeași zi: .....ceea ce tehnologic nu este posibil, mai ales că ofertantul a prezentat in grafic toate legăturile dintre activități de tipul sfârșit-început. Ofertantul avea obligația de a reprezenta grafic activitățile pentru fiecare stație în parte și pe articole și nu cumulat. Contestatorul recunoaște că a comasat normele de săpături și nu a reprezentat grafic transporturile din listele de cantități de lucrări, deci nu a îndeplinit cerința de a întocmi graficul de lucrări pe articole de deviz. De asemenea, recunoaște că a repartizat toate activitățile din grafic cu aceleași date de început și sfârșit, ceea ce demonstrează că activitățile nu au fost repartizate în ordine tehnologică, deoarece în funcție de această reprezentare, nu se poate stabili nicicum când începe o subactivitate inițială a procesului de execuție (spre exemplu săpătură) și când începe o activitate intermediară ( spre exemplu montat conductă sau montat cămine sau altă subactivitate intermediara). În documentație nu s-a solicitat prezentarea graficului pe străzi sau tronsoane, cum afirma ofertantul, ci pe articole de deviz ceea ce contestatorul nu a îndeplinit. Ofertantul recunoaște ca nu a respectat solicitarea de a întocmi graficul pe fiecare articol de deviz comasând articolele de deviz, deci recunoaște ca nici alocarea resurselor nu a fost realizată pentru fiecare activitate în parte. În urma analizării răspunsului formulat de ofertant, a constatat că ... nu a respectat cerințele impuse prin intermediul documentației de atribuire și anume: - nu a personalizat propunerea tehnică depusă la lucrarea de față incluzând în descrierea lucrării alte lucrări care nu fac obiectul procedurii; - nu a personalizat PCCVI depus la lucrarea de față incluzând în cadrul PCCVI-ului alte lucrării care nu fac obiectul procedurii; Pagina 7 din 21
- nu a personalizat PTE depuse la lucrarea de față incluzând în cadrul PTE alte lucrări care nu fac obiectul procedurii și PTE care au aplicabilitate la alte tipuri de lucrări; - nu a respectat documentația de atribuire, el asumându-și formularul de organizare de șantier în cadrul ofertei depuse, dar nu a prezentat convenție/antecontract de organizare de șantier; - fișele tehnice depuse nu sunt însușite de către producător/ furnizor, fișele semnate au fost adăugate ulterior în cadrul răspunsului la solicitarea de clarificare, dar conform cerințelor, lipsa oricărei descrieri sau descriere incompleta are ca efect respingerea ofertei și de asemenea nu este permisă completarea ulterioara a propunerii tehnice; - nu a respectat cerințele în care avea obligația de a întocmi un opis și paginile să fie numerotate și semnate de către ofertant; - a adăugat documente ulterior depunerii ofertei în cadrul răspunsului la solicitarea de clarificare; - la paginile indicate de către ofertant nu se regăsește momentul în care vor interveni experții propuși, ci doar atribuțiile fiecărui specialist. Având în vedere cele de mai sus, ... solicită Consiliului respingerea contestației formulată de ..., ca nefondată. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. Prin cererea de intervenție voluntară înregistrată la Consiliu cu nr. ..., ... a solicitat următoarele: 1. Admiterea prezentei cereri de intervenție; 2. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respingerea contestației formulată de ofertantul ... ca fiind nefondată; 3. Obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu cele ale art. 451-453 din Codul de procedură civilă; 4. Asigurarea accesului la dosarul constituit la Consiliu, în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 101/2016, inclusiv, la oferta depusă de .... Ulterior justificării admisibilității cererii sale, intervenientul prezintă motivele pentru care în opinia sa, criticile formulate de ... în cuprinsul contestației sunt neîntemeiate. În continuare, ... reia susținerile autorității contractante și prezintă, pe larg, argumente pentru a demonstra că afirmațiile contestatorului sunt nefondate, deoarece din propunerea tehnică a ... nu rezultă că au fost îndeplinite toate cerințele documentației de atribuire și nu au fost respectate prevederile din fișa de date, respectiv din caietul de sarcini prin care s-au stabilit, în mod clar, o serie de solicitări privind modul de realizare al lucrărilor și informațiile ce se impun a fi prezentate de către ofertanți, iar prin răspunsul la clarificări nu au fost furnizate informații concludente. Totodată, subliniază că, în mod corect, comisia de evaluare a reținut incidența prevederilor art. 134 alin. (6) coroborat cu art. 134 alin. (5) din Pagina 8 din 21
HG nr. 395/2016, respingând oferta contestatorului în temeiul art. 137 alin. (1) din HG nr. 395/2016. De asemenea, intervenientul apreciază că nu se mai impune a se proceda la analizarea în mod distinct a tuturor motivelor de respingere reținute în adresa de comunicare a rezultatului procedurii, respectiv în raportul procedurii. În susținerea afirmațiilor sale, ... invocă jurisprudența Consiliului, precum și pe cea a Curților de Apel. În concluzie, ... solicită Consiliului să dispună admiterea cererii de intervenție astfel cum a fost formulată. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. Prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. ..., ... a transmis punctul de vedere față de cererea de intervenție voluntară formulată de ..., prin care combate susținerile acestuia și solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată. Ulterior studierii dosarului cauzei, prin adresa nr. .... a depus înscrisul denumit „Completare a contestației” prin care aduce critici privind oferta declarată câștigătoare, considerând că aceasta a fost evaluată în mod incorect și nelegal. În acest sens, învederează că evaluarea ofertei depusă de ... a fost realizată într-un mod deficitar și părtinitor, iar cerințele impuse prin documentația de atribuire nu au fost respectate în totalitate, ignorarea unor aspecte esențiale, cum ar fi absența certificatului de calificare pentru specialistul propus și lipsa documentelor fiscale obligatorii, dovedind o nesocotire a principiilor de transparență și egalitate aplicabile în cadrul procedurilor de achiziție publică. În aceste condiții, solicită Consiliului să dispună o verificare amănunțită a conformității ofertei ..., iar în cazul constatării neconformităților și a încălcării cerințelor legale, să dispună descalificarea acestei oferte. Prin adresa înregistrată la CNSC cu nr. ..., ... a depus concluzii scrise ca urmare a completării contestației de către ... solicitând respingerea, ca inadmisibile, a motivelor invocate de contestator. Totodată, prin adresa înregistrată la CNSC cu nr. .., ... a depus concluzii scrise reiterând cele menționate în cuprinsul cererii de intervenție. ... a constituit cauțiunea, în cuantum de .... Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ...., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire simplificată a contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect ..., prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ..... Pagina 9 din 21
Valoarea estimată totală a achiziției este de ... lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate preț. Au fost depuse în cadrul procedurii 3 oferte, în urma evaluării cărora a fost încheiat raportul procedurii nr. ..., potrivit cu care câștigătoare este oferta depusă de ... cu o propunere financiară de .... lei, în timp ce oferta contestatorului a fost respinsă. Nemulțumit de rezultatul procedurii astfel stabilit, despre care a fost încunoștiințat prin adresa nr. ..., pentru motivele evocate în cele ce preced, ... a depus prezenta contestație. Cu privire la cererea de intervenție depusă în cauză, dat fiind faptul că, așa cum s-a arătat deja, ... este ofertantul câștigător al procedurii conform raportului procedurii nr. ..., se reține, contrar opiniei contestatorului, că interesul său de a interveni în prezentul litigiu este unul evident și constă în conservare calități sale de câștigător al procedurii în contextul în care este pusă la îndoială prin contestația de față. Consiliul, văzând că ... are calitate și capacitate procesuală, va încuviința în principiu cererea în discuție, pe care o apreciază ca fiind în interesul autorității contractante câtă vreme ofertantul menționat urmărește aceeași finalitate ca și autoritatea contractantă, respectiv menținerea actelor de evaluare întocmite în cadrul procedurii, aspect care este de esența cererii de intervenție accesorie. Pe cale de consecință, solicitarea contestatorului de respingere a cererii de intervenție este nefondată. Referitor la cererile de studiere a dosarului cauzei formulate de contestator respectiv intervenient, se reține că, potrivit legislației în vigoare, accesul la dosarul constituit la Consiliu se face în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 101/2016, care stipulează următoarele: (1) La cerere, părțile cauzei au acces la documentele dosarului constituit la Consiliu, în aceleași condiții în care se realizează accesul la dosarele constituite la instanțele de judecată potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, cu excepția documentelor pe care operatorii economici le declară și probează ca fiind confidențiale, întrucât cuprind, fără a se limita la acestea, secrete tehnice și/sau comerciale, stabilite conform legii, iar dezvăluirea acestora ar prejudicia interesele legitime ale operatorilor economici, în special în ceea ce privește secretul comercial și proprietatea intelectuală. (2) Accesul la documentele dosarului constituit la Consiliu potrivit alin. (1) nu este condiționat de accesul la documentele aflate la autoritatea contractantă potrivit legislației privind achizițiile publice sau legislației privind achizițiile sectoriale ori legislației privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii. (3) În sensul alin. (1), documentele sunt marcate sau indicate de către ofertanți, în mod explicit și vizibil, ca fiind confidențiale. Consultarea documentelor confidențiale din oferte este permisă numai cu acordul scris al respectivilor ofertanți. Pagina 10 din 21
Având în vedere că atât contestatorul, cât și intervenientul au declarat confidențiale anumite părți din ofertele depuse, în considerarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 101/2016, prin adresele nr. .... Consiliul a solicitat acestora să precizeze dacă permit studierea respectivelor documente, precum și să probeze și să prezinte justificarea documentelor declarate confidențiale. Prin răspunsurile formulate, ... și respectiv ... și-au exprimat refuzul accesului la informațiile declarate confidențiale, invocând, în acest sens, o serie de argumente similare. Analizând cererile primite, ținând cont de principiul tratamentului egal, în condițiile în care însuși contestatorul și-a declarat, în mod similar, confidențiale părți din ofertă, precum și de faptul că parte din informațiile la care se solicită accesul intră sub protecția GDPR, Consiliul nu a asigurat accesul la conținutul propunerilor tehnice și a celei financiare depusă de ..., urmând, totuși, să efectueze verificări în direcțiile indicate prin contestație. Este considerat relevant în aprecierea alegațiilor contestatorului legate de drepturile sale de acces la documentele depuse de un contracandidat, modul în care acesta, la rândul lui, a interpretat prevederile legale și și-a declarat confidențiale, bazat pe aceleași norme, întreaga propunere financiară și tehnică, precum și răspunsurile la solicitările de clarificări, astfel că orice critică a acestuia legată de confidențialitatea documentelor, trebuie analizată și cu asigurarea aplicării principiului tratamentului egal, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Așadar, în aprecierea Consiliului, dreptul de acces trebuie pus în balanță cu dreptul altor operatori economici la protecția informațiilor confidențiale, și a respectării tratamentului egal al participanților la procedura de atribuire. Accesul la un proces echitabil/liber la justiție, invocat de contestator, nu presupune încălcarea principiului tratamentului egal ori a altor prevederi legale. Modul de a proceda al Consiliului se circumscrie celor reținute la pct. 55 din Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 14 februarie 2008, cauza C-450/06, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE, a cărei acțiune principală a avut ca obiect dreptul la protecția informațiilor confidențiale, prin care Curtea a reținut că: „(...) Este de competența acestui organism să decidă în ce măsură și potrivit căror modalități se impune garantarea confidențialității și a secretului acestor informații, în lumina cerințelor unei protecții juridice efective și a respectării dreptului la apărare al părților la litigiu și, în cazul unei căi de atac în fața unei instanțe sau al unei căi de atac în fața unui alt organism care este o instanță sau tribunal în înțelesul articolului 234 CE, pentru ca procedura, în ansamblul său, să respecte dreptul la un proces echitabil”. Pagina 11 din 21
Trecând la soluționarea fondului contestației, Consiliul ia act că autorul acestei reclamă evaluarea înfăptuită în cazul ofertei sale, inclusiv comparativ cu oferta desemnată câștigătoare, pe care o apreciază, totodată, ca neconformă pentru o serie de aspecte care au format obiectul unor solicitări de clarificări similare. Cu titlu prealabil, privitor la criticile contestatorului referitoare la oferta desemnată câștigătoare formulate în cadrul înscrisului „Completare a contestației” nr. .... Termenul de formulare a contestației de față, având în vedere data luării la cunoștință de către contestator a actelor atacate, respectiv ...., cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, incident în cauză față de tipul contractului ce se va încheia (contract de lucrări) și valoarea estimată a acestuia (de ..... Așadar, înscrisul „Completare a contestației” a fost depus în afara termenului legal de formulare a contestației, situație în care motivele noi de contestare legate de oferta câștigătoare vor fi respinse, ca inadmisibile. În stabilirea acestei finalități relevant este faptul că ... nu a înțeles să uzeze de dispozițiile art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016 și să solicite autorității contractante accesul la dosarul achiziției publice constituit la sediul acesteia, situație în care nu este în măsură să invoce în prezent o imposibilitate obiectivă de a formula respectivele critici. Cu alte cuvinte, trebuia contestatorul să acționeze diligent și să transmită autorității contractante solicitarea arătată și doar dacă accesul îi era refuzat era în drept acesta să invoce o cauză obiectivă de natură a determina soluționarea criticilor formulate pe calea completării la contestație. Procedând la analiza temeiniciei criticilor de pretinsă nelegalitate a evaluării înfăptuite în privința ofertei sale, Consiliul reține din actele evaluării că oferta ... a fost respinsă, ca inacceptabilă și neconformă, pentru mai multe motive comunicate corespunzător prin adresa de comunicare a rezultatului procedurii. Fără a fi ținut să analizeze motivele de respingere în ordinea expusă în actele de evaluare și comunicarea rezultatului procedurii, Consiliul observă că, printre acestea, se regăsesc o categorie privitoare la graficul Gantt prezentat, identificate în adresa de comunicare sub denumirile SOLICITARE 4, SOLICITARE 5 și SOLICITARE 6, prin care se reproșează contestatorului, în esență, întocmirea înscrisului menționat cu nerespectarea prevederilor documentației de atribuire. În analiza temeiniciei acestora, Consiliul reține, din actele dosarului, că în etapa de evaluare tehnică autoritatea contractantă a transmis contestatorului solicitarea de clarificări nr. ...., considerat neconcludent de membrii comisiei de evaluare. Analizând la rândul său graficul Gantt regăsit în propunerea tehnică a contestatorului prin raportare la rigorile documentației de atribuire și Pagina 12 din 21
răspunsul la clarificări formulat, Consiliul achiesează concluziei autorității contractante din următoarele considerente: Astfel, rigorile regăsite la cap. IV.4.1 – Modul de prezentare al propunerii tehnice din fișa de date, stabilesc: (…) Propunerea tehnica va cuprinde obligatoriu fără însă a se limita la acestea, în strictă corespondență cu prevederile caietului de sarcini, urmatoarele: (…) 2. Prezentarea modului de realizare a lucrărilor (planul propus) care va descrie : a) Abordarea obiectivului de investitii din punct de vedere al etapelor de realizare a obiectivului, altele decat cele privind modul de realizarea a lucrarilor, de la faza de preluare a amplasamentului pana la receptia finala, prezentand detaliat dar fara a se limita la obligatiile ofertantului privind organizarea de santier, trasarea lucrarilor, jurnalul de santier, materialele si echipamentele folosite pe santier, inspectii si testare, garantie, carte tehnica, receptie finala. b) Programul de executie (diagrama Gantt) pe articole de deviz cu alocarea resurselor pe etape succesive de realizare a lucrarilor, care sa ilustreze succesiunea tehnologica de realizare a lucrarilor, ordinea si derularea in timp a activitatilor pe care ofertantul propune sa le indeplineasca pentru realizarea integrala a lucrarilor. c) Justificarea termenului de executie al lucrarilor pe luni si etape succesive de realizare a lucrarilor. Graficul de indeplinire a contractului va surprinde executia lucrarilor, in succesiunea logica de realizare a acestora si in corelare cu legislatia in vigoare si resursele declarate, cu precizarea duratelor de indeplinire si a datelor de incepere si finalizare, precum si cu indicarea drumului critic, a interdependentelor dintre activitati si a reperelor critice. Durata astfel rezultata prin luarea in considerare a termenelor respective, se constituie ca durata de executie a contractului, care se va intinde intre momentul emiterii ordinului de incepere a lucrarilor si momentul receptiei la terminarea tuturor lucrarilor. Programul va ilustra succesiunea tehnologica de realizare a lucrarilor, ordinea si derularea in timp a activitatilor pe care ofertantul propune sa le indeplineasca pentru realizarea lucrarilor, in special: - lucrarile permanente si temporare ce urmeaza sa fie executate, - activitatile de interfatare cu lucrarile existente si operarea acestora, dupa caz; - secventierea, derularea in timp, cu evidentierea clara a activitatilor incluse in procesele de asigurare, respectiv de control al calitatii, conform legislatiei specifice corespunzatoare obiectului contractului; - denumirea activitatilor si subactivitatilor aferente, durata acestora, cu evidentierea punctelor cheie (jaloanele) in executia contractului; - drumul critic clar identificat in planificarea activitatilor, Graficul GANTT- programul de executie Se vor mentiona si urmatoarele: durata de indeplinire, datele de incepere si finalizare, precum si indicarea drumului critic, a interdependentelor dintre activitati si a reperelor critice, sens in care, pentru acuratetea prezentarii informatiilor se recomanda utilizarea unui program de calcul automatizat (Primavera/ Microsoft Project/similar). Graficele de Indeplinire a contractului vor fi insotite de o sectiune descriptiva in cadrul careia se vor explicita elementele cuprinse. Aceste descrieri detaliate vor contine, dupa caz, si planul de lucru cu asociatii/subcontractantii in raport cu eventualele activitati care urmeaza sa fie derulate de catre fiecare asociat/subcontractant in parte, care sa faca Pagina 13 din 21
dovada indeplinirii depline a serviciilor/categoriilor de lucrari care reprezinta obiectul contractului. In concluzie, durata va rezulta prin luarea in considerare a termenelor respective, constituita ca durata de executie a contractului, care se va intinde intre momentul emiterii ordinului de incepere si momentul receptiei la terminarea tuturor lucrarilor respective. Prevederile enunțate se regăsesc preluate în mod identic și în cadrul caietului de sarcini, secțiunea 2 – Prezentarea modului de realizare a lucrărilor (planul propus). A mai pus autoritatea contractantă la dispoziția ofertanților, de asemenea, și listele de cantități de lucrări pe categorii de lucrări - Formularele F3. Analizând modul în care autoritatea contractantă a elaborat cerinţa referitoare la programul de executie (diagrama Gantt), Consiliul constată că solicitarea a fost ca operatorii economici să depună un program de execuţie detaliat al lucrărilor, pe articole de deviz cu alocarea resurselor pe etape succesive de realizare a lucrarilor, care sa ilustreze succesiunea tehnologica de realizare a lucrărilor, ordinea și derularea în timp a activităților pe care ofertantul propune să le îndeplinească pentru realizarea integrala a lucrărilor. Mai departe, autoritatea contractantă a detaliat modul de prezentare a graficului și a precizat nivelul de detaliu pentru fiecare element solicitat care trebuia să se regăsească în cuprinsul graficului Gantt. O atenție sporită a acordat autoritatea contractantă vizavi de principalul element al graficului stabilind la modalitatea de îndeplinire a cerinței privind justificarea termenului de executie al lucrarilor pe luni si etape succesive de realizare a lucrarilor următoarele aspecte de care ofertanții trebuiau să țină cont la elaborarea respectivului grafic: Graficul de indeplinire a contractului va surprinde executia lucrarilor, in succesiunea logica de realizare a acestora si in corelare cu legislatia in vigoare si resursele declarate, cu precizarea duratelor de indeplinire si a datelor de incepere si finalizare, precum si cu indicarea drumului critic, a interdependentelor dintre activitati si a reperelor critice. Durata astfel rezultata prin luarea in considerare a termenelor respective, se constituie ca durata de executie a contractului, care se va intinde intre momentul emiterii ordinului de incepere a lucrarilor si momentul receptiei la terminarea tuturor lucrarilor. Cu alte cuvinte, autoritatea contractantă a dorit ca operatorii economici să elaboreze un grafic de execuţie care să cuprindă etapele/activităţile corelate logic şi tehnologic şi totodată să aibă planificate interdependențele dintre activităţi/sarcini şi ordinea de realizare/execuţie a acestora, astfel cum a menţionat. Mai mult, autoritatea contractantă a atras atenția ofertanților asupra importanței Principalului element al graficului care va fi termenul de executie al contractului in care potentialul ofertant se obliga sa execute lucrarile aferente, și a faptului că Programul va ilustra succesiunea tehnologica de realizare a lucrarilor, ordinea si derularea in timp a activitatilor pe care ofertantul propune sa le Pagina 14 din 21
indeplineasca pentru realizarea lucrarilor, iar în vederea îndeplinirii respectivelor cerințe a stabilit următoarele elemente de care ofertanții trebuiau să țină seama: - lucrarile permanente si temporare ce urmeaza sa fie executate, - activitatile de interfatare cu lucrarile existente si operarea acestora, dupa caz; - secventierea, derularea in timp, cu evidentierea clara a activitatilor incluse in procesele de asigurare, respectiv de control al calitatii, conform legislatiei specifice corespunzatoare obiectului contractului; - denumirea activitatilor si subactivitatilor aferente, durata acestora, cu evidentierea punctelor cheie (jaloanele) in executia contractului; - drumul critic clar identificat in planificarea activitatilor, Graficul GANTT- programul de executie Se vor mentiona si urmatoarele: durata de indeplinire, datele de incepere si finalizare, precum si indicarea drumului critic, a interdependentelor dintre activitati si a reperelor critice, sens in care, pentru acuratetea prezentarii informatiilor se recomanda utilizarea unui program de calcul automatizat (Primavera/ Microsoft Project/similar). Documentația de atribuire, inclusiv sub aspectul prevederilor redate, reține Consiliul că nu a format obiectul vreunei contestații, situație în care și-a consolidat forța obligatorie atât față de ofertanți, cât și față de comisia de evaluare, relevante în acest sens fiind dispozițiile art. 75 din Legea nr. 98/2016 care impun în sarcina ofertanților obligația de a întocmi oferta cu respectarea documentației de atribuire, obligație preluată și la art. 123 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, dar și dispozițiile art. 127 alin. (1) lit. f) din H.G. nr. 395/2016, care instituie în sarcina comisiei de evaluare obligația verificării conformității propunerilor tehnice ale ofertanților cu prevederile caietului de sarcini. Relevanță prezintă și dispozițiile art. 133 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, care instituie obligația comisiei de evaluare de a analiza și verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al obligațiilor tehnice propuse, cât și din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică, dar și alin. (2) al aceluiași articol, potrivit cu care propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini. ..... Contestatorul nu tăgăduiește situația de fapt reținută de autoritatea contractantă în privința graficului Gantt depus, arătată și prin solicitarea de clarificări, anume că: - La reprezentarea activităților pe rețeaua de canalizare, toate activitățile încep și se finalizează în aceeași zi: ..... - La reprezentarea grafică a conductelor de refulare al stațiilor de pompare aveți aceeași perioadă cu cea a racordurilor electrice subterane unde și aici toate activitățile încep și se finalizează în aceeași zi: ... - La reprezentarea grafică a refacerii suprafeței carosabile toate activitățile încep și se finalizează în aceeași zi: .... Pagina 15 din 21
Pornind de la faptul că pentru achizitoare era de interes proba faptului că ofertantul prin graficul depus a înțeles solicitările privind detalierea modului de îndeplinire a cerințelor prevăzute în documentație, iar programul de execuție a lucrărilor va cuprinde toate categoriile de lucrări și va ilustra succesiunea tehnologica de realizare a lucrărilor, ordinea si derularea în timp a activităților pe care ofertantul propune sa le îndeplinească pentru realizarea lucrărilor, nu se poate susține că ofertantul în discuție a elaborat graficul de execuție care să corespundă cerințelor mai sus redate. După parcurgerea graficului Gantt al societății contestatoare, identificat în propunerea tehnică, Consiliul confirmă temeinicia motivelor la care s-a oprit autoritatea contractantă, întrucât acesta nu respectă cerința detalierii Programului de executie (diagrama Gantt) pe articole de deviz cu alocarea resurselor pe etape succesive de realizare a lucrarilor, care sa ilustreze succesiunea tehnologica de realizare a lucrarilor, ordinea si derularea in timp a activitatilor pe care ofertantul propune sa le indeplineasca pentru realizarea integrala a lucrarilor. Cu alte cuvinte, din graficul elaborat nu rezultă abordarea din punct de vedere proces tehnologic (metodologia de executie) pentru realizarea lucrărilor, prin descrierea în succesiune cronologică pe articole de deviz cu alocarea resurselor pe etape succesive de realizare a lucrărilor, nu se regăsește evidențiată, astfel cum a fost solicitat. După parcurgerea graficului depus și a răspunsurilor furnizate la solicitările adresate, Consiliul confirmă temeinicia motivului la care s-a oprit autoritatea contractantă, întrucât graficul elaborat de ofertantul contestator nu ilustează succesiunea tehnologica de realizare a lucrarilor, ordinea si derularea in timp a activitatilor pe care ofertantul propune sa le indeplineasca pentru realizarea lucrarilor în ceea ce privește categoriile de lucrări cu privire la care a fost chestionat contestatorul. Așadar din examinarea graficului depus vizavi de categoria de lucrări în discuție, achizitoarea nu poate stabili succesiunea tehnologica de realizare a lucrarilor, ordinea si derularea in timp a activitatilor. Împrejurarea relatată de contestator potrivit căreia Fiecare activitate din grafic reflectă articolele relevante din deviz, unele articole fiind comasate pentru a simplifica prezentarea și a oferi o imagine clară și coerentă asupra succesiunilor activităților. nu conduce la îndeplinirea cerinței, câtă vreme chiar din modalitatea de elaborare a răspunsului rezultă faptul că ofertanta și-a planificat realizarea lucrărilor succesiv/ pe etape. Ori, ceea ce era de interes pentru achizitoarea era tocmai ca acest grafic elaborat să ilustreze succesiunea tehnologică de realizare a lucrărilor, ordinea si derularea in timp a activitatilor pe care ofertantul propune sa le îndeplinească pentru realizarea lucrărilor, astfel conduita adoptata de contestator privitor la comasare nu poate fi primită în soluționare ca fiind judicioasă, în speța analizată. Elaborarea unui program de execuție care să îndeplinească rigorile stabilite în cuprinsul documentației asigură autoritatea Pagina 16 din 21
contractantă că lucrarea va fi realizată la parametrii calitativi solicitaţi și reduce riscul ca respectivul contract să fie atribuit unui ofertant care nu are capacitatea tehnică de a se organiza riscând întârzierea finalizării contractului. Demonstrarea unui program de execuție adecvat aduce beneficii directe și cuantificabile autorităţii contractante prin estimarea corectă de către viitorul contractant a efortului necesar pentru ca execuția contractului să se finalizeze în termenul de execuție ofertat și să nu sufere întârzieri și cheltuieli suplimentare. A fost alegerea ofertantului să nu elaboreze graficul de execuție propus în concordanță cu precizările achizitoarei vizavi de modul de elaborarea al acestuia, în condițiile în care rolul respectivului înscris, așa cum a fost anterior reținut era tocmai acela de a asigura autoritatea contractanta că ofertantul deţine resursele necesare și cunoaşte tehnologia de execuţie, respectiv ca programul propus respectă normativele in vigoare in ceea ce priveşte condiţiile de realizare a lucrărilor. Astfel Consiliul constată că autoritatea contractantă a furnizat potențialilor ofertanți toate informaţiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă şi precisă cu privire la cerinţele achiziţiei, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire, în conformitate cu prevederile art. 154 din Legea nr. 98/2016, iar în măsura în care ofertantul contestator avea vreo nelămurire cu privire la modul de elaborare a graficului de execuție reclamat atunci putea solicita clarificări, lipsa sa de diligență în acest sens neputând fi imputată autorității contractante. Or, în condițiile în care nu a procedat în acest fel și a depus oferta în maniera arătată, contestatorul și-a asumat riscul respingerii acesteia, ceea ce s-a și întâmplat. Astfel, decizia de respingere a ofertei contestatorului apare ca legală cel puțin din considerentele de mai sus. Soluția nu este alta nici privit prin prisma principiului tratamentului egal, prin raportare la situația ofertei desemnată câștigătoare, ofertă care, în opinia contestatorului, s-a aflat într-o situație similară cu cea a ofertei sale. Reținând că nu se poate invoca o eventuală lipsă de interes a autorului contestației dată fiind menținerea deciziei de respingere a ofertei sale, pe deplin aplicabile fiind considerentele hotărârii din cauza C-131/16, Archus și Gama, Consiliul constată că argumentele ... sunt de natura unor afirmații cu caracter general, formulate vizavi de informațiile regăsite în raportul procedurii de atribuire, în contextul în care nu a solicitat accesul la dosarul achiziției publice la sediul autorității contractante. Nu a detaliat contestatorul susținerile sale nici ulterior asigurării accesului la dosarul cauzei, urmare a cererii întemeiată pe dispozițiile Pagina 17 din 21
art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, ocazie cu care i s-au pus la dispoziție inclusiv solicitările de clarificări, răspunsurile și procesele- verbale din etapa de evaluare, în cadrul înscrisului Completare la contestație formulând cu totul alte critici. Prin urmare, Consiliul va analiza aspectele în discuție ținând seama de caracterul lor general și limitativ, astfel cum a fost expus prin contestație. Așadar, contestatorul arată că: 1. Indicarea surselor de aprovizionare, metodelor și rutelor de transport de la locul de livrare la locul de punere în operă – Solicitarea acestei clarificări relevă că aceste informații nu au fost clar prezentate în oferta inițială, ceea ce ridică semne de întrebare asupra conformității propunerii tehnice. Reține Consiliul din actele dosarului, că aspectele vizând indicarea surselor de aprovizionare, metodele și rutele de transport de la locul de livrare la locul de punere în operă, a format obiectul unei solicitări de clarificări adresată de autoritatea contractantă ... în etapa de evaluare a propunerii tehnice, cum corect susține contestatorul, în cadrul solicitării 6. Astfel, a cerut autoritatea contractantă ... următoarele: 6. Unde se regăsește descrisă indicarea surselor de aprovizionare, metodelor și rutelor de transport de la locul de livrare la locul de punere în operă., răspunsul ..., din adresa nr. ...., fiind în sensul că informațiile cu relevanță prin prisma solicitării adresate, se regăsesc în partea 1 a propunerii tehnice, paginile 18-23. Verificând propunerea tehnică a ..., Consiliul constată că cele arătate se confirmă, situație în care susținerea contestatorului va fi respinsă. O altă susținere a contestatorului este următoarea: 2. Modul de relaționale cu autoritatea contractantă – Se pare că nu au fost descrise clar metodele de interacțiune și coordonare cu autoritatea contractantă, așa cum este cerut de documentația de atribuire. Observă Consiliul că în cadrul aceleiași solicitări de clarificări, autoritatea contractantă a cerut ...: 7. Unde se regăsește descris modul de relaționare cu autoritatea contractantă., răspunsul ... fiind în sensul indicării locului în care se regăsesc informațiile cerute, respectiv propunerea tehnică partea 1, paginile 27- 32. Efectuând verificările necesare, Consiliul constată că la paginile menționate se regăsesc informațiile în discuție, astfel că susținerea se vădește a fi nefondată. Susține contestatorul, de asemenea, că: 3. Explicarea diferenței dintre data finalizării montării conductelor (07.11.2025) și data finalizării montajului benzii de semnalizare (20.03.2026) - Această solicitare sugerează o lipsă de coerență între graficul de execuție și activitățile planificate, ceea ce, în mod normal ar putea afecta conformitatea ofertei. Pagina 18 din 21
Contestatorul, observă Consiliul, a avut acces la răspunsul ... pe această temă, în conținutul căruia au fost furnizate explicațiile cerute, fără a invoca un eventual caracter neconcludent al acestuia, context în care susținerea va fi respinsă. Arată contestatorul în continuare că: 4. Diagrama drumului critic – Lipsa identificării acestei diagrame în oferta inițială ridică întrebări cu privire la claritatea programului de execuție și la respectarea cerinței privind controlul fazelor critice ale proiectului. Și acest aspect a format obiectul solicitării de clarificări nr. 3750/09.09.2024, la care ... a răspuns indicând partea din propunerea tehnică unde se regăsește informația asupra lipsei căreia a fost chestionat, respectiv propunerea tehnică partea a 2-a, paginile 1097- 1098. Verificând paginile la care se face trimitere în cadrul răspunsului, Consiliul constată că se regăsește informația în discuție. Susține contestatorul, de asemenea, că: 5. Utilizarea stratului de macadam în cadrul lucrării – Solicitarea acestei clarificări indică o posibilă inconsecvență între soluția tehnică propusă și cerințele din documentația de atribuire. Consiliul reține că ... a răspuns solicitării de clarificări pe această temă, răspuns la care contestatorul a avut acces cu ocazia studierii documentelor aflate la dosarul cauzei și față de care nu a înțeles să mai susțină vreo neconformitate. Prin urmare, susținerea va fi respinsă. În referire la susținerea: 6. Utilizarea balastului stabilizat – În mod similar, solicitarea referitoare la balast stabilizat ridică întrebări cu privire la conformitatea tehnică a ofertei., Consiliul constată că și acest aspect a format obiectul adresei de clarificări nr. ...... în urma vizualizării căreia contestatorul însă nu a mai înțeles să susțină vreo neconformitate. Pe cale de consecință, susținerea este nefondată. Mai susține contestatorul legat tot de oferta desemnată câștigătoare că: 7. Documentele de calificare profesională pentru RTE pe partea de instalații electrice – Solicitarea acestei documentații suplimentare arată că oferta inițială nu conținea documentele cerute pentru demonstrarea competenței echipei de execuție. ... a indicat prin răspunsul formulat paginile din propunerea tehnică unde se regăsesc respectivele înscrisuri, în același mod procedând și în ceea ce privește contractul de organizare de șantier dar și în ceea ce privește certificatele ISO. Verificând paginile din propunerea tehnică indicate în dovedirea aspectelor puse în discuție, Consiliul constată că, în concordanță cu cele arătate în răspunsul nr. .... din partea 1 a propunerii tehnice, contractul de organizare de șantier se identifică la paginile 818-830 din partea a Pagina 19 din 21
doua a propunerii tehnice, iar certificatele ISO se identifică la paginile 1071-1073 din partea a 2-a a propunerii tehnice. În concluzie, sunt nefondate și aceste ultime critici ale contestatorului. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge contestația, ca nefondată. Față de soluția prefigurată, Consiliul va admite cererea de intervenție depusă de .... Cu privire la cererea intervenientului de obligare a contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, Consiliul o va respinge având în vedere că la dosar nu se regăsește dovada efectuării unor atare cheltuieli. Decizia este obligatorie pentru părți, potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația ..., în contradictoriu cu .... Admite cererea de intervenție depusă de .... Respinge cererea intervenientului de obligare a contestatorului la plata cheltuielilor de judecată. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 20 din 21
Pagina 21 din 21
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .. Prin contestația nr. 3124/16.11.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ., depusă de ., cu sediul în ........., ........., județul ........., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ........., având ., reprezentată legal de ., administrator, privind licitația deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de delegare a gestiunii Serviciului public de transport persoane prin curse regulate în aria de competență a județului ........., cod CPV .Rev.2), de ........., cu sediul în ........., ........., ........., reprezentată convențional prin ........., cu sediul la profesional în ........., sediu ales pentru comunicarea actelor de procedură, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat, în principal, accesul la dosarul achiziției publice, în integralitatea lui; în subsidiar, în măsura în care se va aprecia că nu pot fi dispuse măsuri de remediere, anularea procedurii de atribuire, pentru Lotul 9, Lotul 10, Lotul 11; obligarea autorității contractante la continuarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertelor și stabilirea ofertelor câștigătoare dintre ofertele admisibile; suspendarea procedurii de achiziție până la soluționarea contestației; anularea raportului de atribuire nr. 26362/31.10.2023 și a comunicărilor nr. 26946 - lot 9, 26944 - lot 10, 26942 - lot 11 din 07.11.2023 și a tuturor documentelor subsecvente; constatarea situației potențial generatoare de conflict de interese conform punctelor enumerate la art. 73 din Legea nr. 99/2016 și a motivelor de excludere privind conflictul de interese menționate la art. 180 alin. (1) din Legea nr. 99/2016 a doamnei consilier județean . în calitate de administrator unic al SC . SRL. Prin Încheierea nr. ... a fost respinsă, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, pentru loturile 9, 10 și 11, formulată de SC .. SRL. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de Pagina 1 din 28
față, prin care ofertantul SC .. SRL critică rezultatul procedurii de atribuire aferent loturilor 9, 10 și 11, solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea susține că, urmare a luării la cunoștință a prevederilor raportului procedurii de atribuire nr. 26362/VLA1/ 31.10.2023, în data de 07.11.2023, a solicitat autorității contractante accesul la dosarul achiziției publice, pentru loturile nr. 9,10 și 11, în baza prevederilor art. 231 din Legea nr. 99/2016, dar nu i s-a permis accesul la dosar în integralitatea lui, ci numai la anumite părți. Consideră contestatoarea că, din cauza refuzului nejustificat și probat/dovedit cu documente legale - și nu doar simpla menționare a prezentării de către ofertanții câștigători a Formularului nr. 6 Declarație referitoare la confidențialitatea Ofertei Tehnice, și nu menționează prezentarea/probarea de către ofertanții câștigători și a Formularului nr. 7_Declaratie referitoare la confidențialitatea Ofertei Financiare - care să ateste confidențialitatea ofertelor autorității contractante- de a permite accesul la dosarul achiziției publice, nu este respectat dreptul său legal la o cale de atac efectivă (art. 18 alin. 1, art. 21 alin. 1 și art. 55 alin. 3 din Directiva 2014/24/UE) și, implicit, formularea unei contestații punctuale și detaliate având în vedere imposibilitatea studierii/analizării aspectelor relevante din cadrul dosarului achiziției publice. Contestatoarea invocă încălcarea prevederilor legale și neaplicarea unui tratament egal și nediscriminatoriu tuturor ofertanților, cum este prevăzut de art. 62 din Legea nr. 99/2016. În ceea ce privește factorii de evaluare care au fost stabiliți de autoritatea contractantă în documentația de atribuire - .., contestatoarea invocă nulitatea absolută - atât ca formă, cât și conținut - a raportului de atribuire nr. 26362/31.10.2023, în care factorul de evaluare/departajare luat în calcul de autoritatea contractantă este prețul total al ofertei și nu cel al nivelului tarifului mediu- lei/km/loc – atașând în susținere extras din raportul de atribuire. Referitor la situația potențial generatoare de conflict de interese conform punctelor enumerate la art. 73 din Legea nr. 99/2016 și a motivelor de excludere privind conflictul de interese menționate la art. 180 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, a doamnei consilier județean, ., în calitate de administrator unic al SC .., contestatoarea atașează contestației adresa nr. 2854/23.10.2023 și înregistrată la Consiliul Județean ......... cu nr. ., prin care a solicitat Consiliului Județean ......... să efectueze verificări în ceea ce privește incompatibilitatea din calitatea de consilier județean a doamnei . cu cea de ofertant participant în calitate de administrator al societății . - desemnată câștigătoare pentru Loturile 10 și Lot 11. Contestatoarea arată că, în data de 10.11.2023, prin adresa nr. 25336, Consiliului Județean ......... a informat-o că instituția abilitată este Agenția Națională de Integritate, precum și că, prin Hotărârea Pagina 2 din 28
Consiliului Județean nr. 283/31.10.2023, s-a constatat încetarea de drept, prin demisie, a mandatului de consilier județean al doamnei .. Contestatoarea consideră tardivă și nerelevantă această demisie dat fiind că doamna consilier s-a aflat în situația generatoare de conflict de interese/motive de excludere din procedură de la începutul și pe întreaga perioadă de derulare a procedurii din speță, conform precizărilor din cadrul documentației de atribuire, respectiv Instrucțiuni către ofertanți. În continuare, contestatoarea aduce critici pentru lotul 9. Referitor la lotul 10, în ceea ce privește procesul-verbal final privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcinii și, după caz, cu factorii de evaluare nr. 21554/14.09.2023 - pentru lot 1, 2, 5, 8, 10, 11, 12 – contestatoarea invocă următoarele neconcordanțe: - la pag. 233 din procesul-verbal, la capitolul balanța analitică a mijlocului fix este prezentată doar balanța ofertantului SC .. SRL - lider, dar nu este prezentată și balanța mijloacelor fixe ale subcontractantului declarat . SRL, fapt la care autoritatea contractantă face mențiunea cerință îndeplinită, fără a solicita clarificări. Contestatoarea solicită autorității contractante să justifice cum anume a realizat evaluarea financiară, respectiv cheltuielile cu amortismentele, atât timp cât nu a avut la dosar balanțele mijloacelor fixe ale subcontractantului . - la pag. 237 din procesul-verbal, la capitolul Alte Documente sunt prezentate doar acordurile firmelor de leasing pentru autovehiculele ofertantului SC . - lider dar nu sunt prezentate și acordurile firmelor de Leasing pentru autovehiculele subcontractantului declarat . SRL, fapt la care autoritatea contractantă face mențiunea cerință îndeplinită, fără a solicita clarificări; - la pag. 237 din procesul-verbal, la capitolul Alte Documente nu este prezentat angajamentul privind vehiculele nepoluante și angajamentul privind înmatricularea vehiculelor în ......... ale ofertantului SC ... SRL - lider având în vedere că aceste documente au fost solicitate prin documentația de atribuire/caiet de sarcini, autoritatea contractantă făcând mențiunea cerință îndeplinită, fără a solicita clarificări; - la pagina 257 este menționat că ofertantul SC ... SRL – lider nu prezintă Formularul F 3.3 - solicitat în caietul de sarcini, fapt la care autoritatea contractantă face mențiunea cerință îndeplinită, fără a solicita clarificări; - în cadrul Formularului F 3.1 - Declarație privind disponibilitatea, ofertantul SC ... SRL a menționat că va folosi un număr de 12 șoferi pentru efectuarea serviciului pentru Lotul 10, dar pentru acest lot, autoritatea contractantă a prevăzut în caietul de sarcini și programul de transport 11 vehicule active și 2 vehicule rezervă. Contestatoarea solicită autorității contractante să justifice cum a evaluat din punct de vedere tehnic și, de asemenea, financiar (în ceea ce privește cheltuielile cu Pagina 3 din 28
salariile șoferilor) oferta SC ... SRL având în vedere numărul subdimensionat de șoferi pentru efectuarea serviciului în cadrul acestui lot. Efectuând o analiză, contestatoarea arată că a constatat un necesar de 29 de șoferi, rezultând în mod clar și concludent că operatorul de transport va fi în imposibilitatea efectuării transportului de persoane raportat la orele de conducere pentru conducătorii auto, existând curse care încep la ora 05.04 și se termină la ora 22.45, de luni până vineri, inclusiv sâmbăta și duminica; - în cadrul acestui lot ofertanta SC ... SRL nu a prezentat nicio fundamentare a prețului referitoare la cheltuielile cu mașinile de rezervă. În ceea ce privește procesul-verbal final privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerea tehnică nr. 24229/12.10.2023 - pentru lot 1, 2, 5, 8, 10, 11, 12, contestatoarea susține că a constatat următoarele neconcordanțe: - urmare a solicitării de clarificări nr. 22994/29.09.2023, ofertantul SC ... SRL a transmis răspunsul nr. 23459/04.10.2023 prin care preciza: "Vă transmitem totodată că toate costurile legate de mașina de rezervă sunt incluse în elementele de tarif din structura de fundamentare a prețului pe fiecare traseu în parte. Vă asigurăm de asemenea, că tarifele din structura de fundamentare a prețului (mașina principală + mașina de rezervă) conțin toate cheltuielile ocazionate de executarea serviciilor aferente obiectului contractului și nu există alt cost adăugat, valoarea stabilită inițial criptată în SEAP ca preț al licitației fiind finală", răspuns ce a fost evaluat de autoritatea contractantă ca fiind concludent. Menționează că, în cadrul acestui proces-verbal a fost prezentat tariful mediu/km/loc în valoare de 0,17 ofertat de către ofertantul ... SRL, care era de altfel prim factor de evaluare de natură financiară și în contradictoriu cu evaluarea/departajarea ofertelor din punct de vedere financiar realizată de autoritatea contractantă în cadrul raportului final al procedurii în care factorul de evaluare/departajare utilizat este prețul total al ofertei, fapt ce are ca și consecință nulitatea, atât ca formă și conținut, al raportului procedurii. Referitor la solicitarea privind anularea comunicărilor nr. 26946-LOT 9, 26944-LOT 10 prin care oferta sa a fost declarată respinsă, ca fiind neconformă, deoarece răspunsurile transmise nu au fost concludente, contestatoarea consideră ca fiind nejustificată și părtinitoare decizia autorității contractante. Menționează că, dacă ar fi introdus în cadrul fundamentării pentru mașina de rezervă cheltuielile salariale, acestea s-ar fi dublat, dat fiind faptul că, în cadrul cap. III Cheltuieli cu salariile personalului, se iau în calcul numai cheltuielile cu salariile conducătorilor auto. Chiar dacă ar fi fost luate în calcul separat aceste cheltuieli, tariful mediu lei/km/loc nu s-ar fi modificat. Totodată, contestatoarea solicită studierea și fotocopierea înscrisurilor aflate la dosarul cauzei. Pagina 4 din 28
În drept, contestatoarea invocă art. 2 și art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016 și textele legale menționate în cuprinsul contestației. Prin adresa nr. 2112/23.11.2023, înregistrată la Consiliu sub nr. .., ......... a formulat punct de vedere cu privire la contestația depusă de SC ... SRL, solicitând respingerea ei pentru lotul 11, ca fiind formulată de o persoană care nu are interes, iar în rest, ca nefondată. Referitor la criticile privind restricționarea dreptului său la o cale de atac efectivă, prevăzut de art. 18 alin. (1), art. 21 alin. (1) și art. 55 alin. (3) din Directiva 2014/24/UE și susținerea potrivit căreia simpla declarație a confidențialității ofertelor conform Formularelor 6 și 7 din documentația de atribuire, fără a fi depuse probe în susținere de către operatorii economici, nu îndeplinește cerințele legale pentru protecția acestora împotriva dezvăluirii, autoritatea contractantă arată că documentele din propunerile tehnice și financiare ale operatorilor economici vizate de contestatoare îndeplinesc cerința prevăzută de art. 1 lit. d) din Legea nr. 11/1991 privind concurența neloială, în sensul în care nu sunt cunoscute la nivel general și nu sunt ușor accesibile concurenților, fiind luate toate măsurile pentru protejarea lor. Autoritatea contractantă susține că legislația aplicabilă, atât în materia achizițiilor publice, cât și a liberului acces la informații de interes public protejează în mod expres informațiile confidențiale, asigurând suport legal operatorului economic ce dorește protejarea know-how-ului, respectiv a secretului său comercial, pentru a nu periclita derularea activității economice în condiții de reală competitivitate și concurență. În plus, se arătă că legislația specială a achizițiilor publice este completată, în materie de confidențialitate, de dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public, acestea exceptând, de asemenea, de la liberul acces al cetățenilor, informațiile privind activitățile comerciale și financiare, în condițiile atingerii principiului concurenței loiale. De asemenea, importanța protejării și garantării informațiilor pe care operatorul economic le precizează ca fiind confidențiale, clasificate sau protejate de un drept de proprietate intelectuală rezultă inclusiv din prevederile art. 19, art. 27 alin. (11), respectiv art. 35 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, care stipulează inclusiv obligația Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, respectiv a instanței de judecată, atât de a nu permite accesul altor operatori economici la documentele și informațiile declarate confidențiale, cât și de a nu divulga, în cuprinsul deciziei pronunțate, astfel de informații. Totodată, autoritatea contractantă menționează că în speță sunt aplicabile dispozițiile dreptului Uniunii din cauza C-927/19. În concluzie, autoritatea contractantă solicită respingerea, ca nefondat, al motivului contestației privind pretinsa încălcare a dispozițiilor Legii nr. 99/2016 și ale Directivei 2014/24/CE în ce privește Pagina 5 din 28
restricționarea accesului la informațiile confidențiale din ofertele concurente depuse în procedură. Referitor la critica privind caracterul nefondat al cererii de constatare a nulității absolute a raportului procedurii motivat de faptul că "Factorul de evaluare/departajare luat în calcul de autoritatea contractantă este prețul total al ofertei și nu cel al nivelului tarifului mediu - lei/km/loc", autoritatea contractantă susține că punctajul nu a fost acordat în funcție de valoarea totală a propunerii financiare, ci potrivit factorilor de evaluare stabiliți în documentația de atribuire. Astfel, în procesul-verbal nr. 21554/14.09.2023 privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și, după caz, cu factorii de evaluare pentru Loturile 1, 2, 5, 8, 10, 11, 12, se constată că punctajul ofertelor a fost acordat în raport de factorii de evaluare din documentația de atribuire, iar în procesul-verbal final nr. 24229/12.10.2023 privind evaluarea conformității propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerile tehnice, se regăsește punctajul acordat ofertelor rămase în procedură, ce corespunde cu factorul de evaluare Nivelul tarifului mediu (lei/km/loc) - max. 42 puncte. În procesul-verbal nr. 24229/12.10.2023 se regăsește punctajul calculat pentru oferta asocierii ... de 42 puncte, pentru Lotul 9 (pag. 78), pentru oferta ... SRL aferentă Lotului 10 se regăsește punctajul de 42 de puncte (pag. 80), iar pentru Lotul 11 se regăsește punctajul ofertei ... SRL (pag. 82). Menționarea valorii totale a propunerii financiare în raportul procedurii nu determină, cum eronat înțelege contestatoarea, concluzia că valoarea totală a fost luată în considerare la stabilirea rezultatului procedurii, ci că autoritatea contractantă a urmărit respectarea prevederilor art. 229 și 230 alin. (2) din Legea nr. 99/2016. Autoritatea
contractantă
concluzionează
că
societatea contestatoare nu face dovada celor susținute, procesele-verbale întocmite pe durata procedurii atestând că la stabilirea punctajului aferent părții tehnice și părții financiare au fost respectate cerințele din documentația de atribuire, precum și dispozițiile art. 133 alin. (1) lit. l) din HG nr. 394/2016 și art. 209 alin. (2) din Legea nr. 99/2016. Referitor la critica privind situația potențial generatoare de conflict de interese, autoritatea contractantă o consideră nefondată prin raportare la dispozițiile art. 72-73 din Legea nr. 99/2016 privind regulile de evitare a conflictului de interese. Citând prevederile art. 72 și 73 din Legea nr. 99/2016, autoritatea contractantă susține că, așa cum rezultă și din documentele depuse de contestatoare, consilierul județean .. nu a participat la votul privind proiectul transportului urban și nici la amendamente (ședința Consiliului Județean din 15 martie 2023). Pagina 6 din 28
De asemenea, din prevederile art. 72 din Legea nr. 99/2016, coroborate cu dispozițiile art. 90 din Legea nr. 161/2013, rezultă că persoana vizată nu s-a aflat nici la inițierea procedurii și nici pe durata procesului de evaluare în situații potențial generatoare de conflict de interese, nevotând aprobarea documentației de atribuire și nefiind nici membru în comisiile de evaluare a ofertelor depuse în procedură. Subliniază autoritatea contractantă și faptul că, în subsidiar, chiar dacă autoritatea contractantă ar fi identificat o situație potențial generatoare de conflict de interese, atunci are obligația de a urma procedura prevăzută la art. 75 din Legea nr. 99/2016, mergând până la înlocuirea persoanei vizate în cadrul comisiilor de evaluare. Ori, în cauză, autoritatea contractantă, prin Consiliul Județean, a luat act de demisia persoanei vizate, care nu mai deține, astfel, calitatea de consilier județean. Contestatoarea nu aduce niciun element care să conducă la încadrarea acestuia în dispozițiile art. 73 din Legea nr. 99/2016, rezumându-se la a afirma că deținerea calității de consilier județean creează în sine o situație de conflict de interese. Precizează autoritatea contractantă că sesizarea contestatoarei viza incompatibilitatea consilierului județean și nu motivul de excludere privind existența unui conflict de interese. În continuarea, autoritatea contractantă răspunde punctual criticilor contestatoarei referitoare la lotul 9. În ceea ce privește criticile privind evaluare ofertei ... SRL, pentru Lotul 10, autoritatea contractantă consideră că, în mod nefondat contestatoarea a invocat nelegalitatea evaluării, analizând procesul- verbal nr. 21554/14.09.2023 privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și după caz, cu factorii de evaluare și, fără a indica în niciuna din criticile sale dispoziția din documentația de atribuire nerespectată de către ofertantul declarat câștigător. Referitor la critica potrivit căreia nu s-a depus balanța mijloacelor fixe pentru subcontractantul .. SRL, în cadrul ofertei ... SRL și nici nu s-a solicitat clarificări pe acest aspect, autoritatea contractantă susține că în conformitate cu dispozițiile fișei de date a achiziției, ofertanții aveau obligația de a depune situațiile financiare anuale, iar balanțele de verificare doar în cazul în care anul fiscal nu era încheiat la data depunerii ofertei. Din oferta depusă de ... SRL rezultă că, pentru subcontractantul ... SRL au fost depuse bilanțurile și dovezile de înregistrare la organele fiscale, astfel cum rezultă de la pag. 719 și următoarele din oferta câștigătoare. Solicită autoritatea contractantă respingerea motivului contestației, ca nefondat. Pagina 7 din 28
În ceea ce privește critica conform căreia ofertantul câștigător nu ar fi depus acordurile de leasing pentru autovehiculele subcontractantului ... și nici nu i-au fost adresate clarificări, autoritatea contractantă precizează că nu a impus operatorilor economici ofertanți să depună "acorduri de leasing", respectiv acorduri ale companiilor de leasing în ce privește autovehiculele declarate. Drept urmare, cerința nefiind menționată în documentația de atribuire, autoritatea contractantă nu poate impune operatorilor economici depunerea unor documente în afara celor menționate sau a documentelor echivalente care să îndeplinească același scop, respectiv nu poate respinge o ofertă pentru cerințe care nu sunt cuprinse în documentația de atribuire, drept pentru care solicită respingerea motivului contestației, ca nefondat. În ceea ce privește criticile privind faptul că ofertantul declarat câștigător nu ar fi depus angajamentul privind vehiculele nepoluante și Angajamentul privind înmatricularea vehiculelor în ........., contrar susținerilor contestatoarei, autoritatea contractantă menționează că nu a stabilit în sarcina ofertanților depunerea vreunui angajament în legătură cu vehiculele nepoluante. O astfel de obligație există doar în sarcina operatorului economic care încheie contractul de delegare cu autoritatea, astfel cum rezultă din prevederile art. 28 alin. (15) din Regulamentul de efectuare a transportului public județean de persoane prin curse regulate, în ........., parte a documentației de atribuire publicată în SEAP. De asemenea, Regulamentul stabilește că operatorul delegat va înmatricula în termen de 90 de zile de la data semnării contractului autovehiculele care sunt înmatriculate în alt județ decât cel al autorității sau în alt stat membru. În ceea ce privește critica potrivit căreia ofertantul câștigător nu ar fi depus Formularul F.3.3., autoritatea contractantă susține că nici această critică nu este întemeiată, întrucât ofertantul a depus acest formular, care se află la pag. 83 a propunerii sale tehnice, împrejurarea că pe înscris nu este menționat numărul formularului, nu poate conduce la respingerea ofertei, câtă vreme întregul conținut și forma din documentul aferent secțiunii din documentația de atribuire au fost respectate. În legătură cu criticile privind formularul 3.1.1. - Declarație privind disponibilitatea, respectiv faptul că ofertantul ... SRL a menționat un număr de 12 șoferi pentru activitatea serviciului de transport în condițiile în care s-a prevăzut în programul de transport un număr de 11 vehicule active și 2 vehicule de rezervă, autoritatea contractantă susține că nu a impus un număr minim de șoferi operatorilor economici, aceștia dimensionând necesarul în raport de prevederile OG nr. 37/2007. Împrejurarea că autoarea contestației a calculat un număr de 29 de șoferi nu înseamnă nici că acesta este adecvat traseelor stabilite prin program și nici că ceilalți operatori economici aveau obligația să oferteze Pagina 8 din 28
același personal disponibil. De altfel, contestatoarea nu detaliază modul de calcul, ci doar afirmă că "efectuând o analiză am constatat un necesar de 29 de șoferi" și că operatorul de transport va fi în imposibilitatea de a efectua transportul de persoane. În ceea ce privește critica evaluării ofertei declarate câștigătoare privind propunerea financiară a acesteia, respectiv susținerea contestatoarea că răspunsul la solicitarea de clarificări nu ar fi concludent, autoritatea contractantă menționează că, prin solicitarea de clarificare nr. 22994/29.09.2023, transmisă ofertantului ... SRL, s-a solicitat clarificarea costului aferent mașinilor de rezervă la fundamentarea tarifului unei călătorii, la care s-a răspuns prin adresa nr. 278/06.10.2023, pe care îl citează. Cum prin documentația de atribuire nu s-a solicitat ca pentru autovehiculele de rezervă să fie fundamentat tariful în mod distinct, autoritatea contractantă susține că răspunsul ofertantului prin care se preciza că toate costurile pentru mașinile de rezervă sunt incluse în elementele de tarif din structura de fundamentare a prețului pentru fiecare traseu reprezintă o precizare suficientă și expresă legată de cuprinderea costurilor în sensul solicitat de autoritate și, astfel, în mod corect, s-a apreciat răspunsul concludent, ofertantul respectând cerințele documentației de atribuire referitoare la fundamentarea tarifului. Legat de interpretarea de către contestatoare a modului de aplicare a factorului de evaluare tarif mediu/km/loc, autoritatea contractantă solicită Consiliului să ia act de susținerile precedente, în sensul în care s-a aplicat în mod corect criteriul de atribuire prin alocarea de punctaje conform factorilor stabiliți în anunțul de participare, fișa de date și instrucțiunile pentru ofertanți și nu s-a stabilit clasamentul și ofertantul câștigător pe baza valorii totale a propunerii financiare. În concluzie, privind evaluarea ofertelor concurente, contestatoarea formulează critici numai în raport cu anumite elemente care nu au constituit cerințe în documentația de atribuire. Or, prin raportare la dispozițiile art. 219 alin. (1) din Legea nr. 99/2016 și art. 129 din HG nr. 394/2016, documentația de atribuire are un caracter obligatoriu, atât pentru ofertanți, cât și pentru autoritatea contractantă, care evaluează ofertele strict prin raportare la cerințele caietului de sarcini și din celelalte documente publicate în SEAP. Așadar, analiza ofertelor se realizează exclusiv prin raportare la conținutul documentației de atribuire, fără posibilitatea autorității contractante de a reinterpreta prevederi ale acesteia, sau de a analiza ofertele prin raportare la alte cerințe decât cele expres prevăzute în documentația de atribuire. Autoritatea contractantă invocă în susținere practica instanțelor judecătorești și a Consiliului care statuează că autoritatea contractantă are obligația de a respecta întocmai cerințele impuse prin documentația de atribuire, respectiv Decizia nr. 1882/C1/1787 din 04.07.2018, Pagina 9 din 28
hotărârea pronunțată în cauza CJUE C-27/15, decizia nr. 1555 din 6 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, Secția de Contencios administrativ și fiscal, Decizia CNSC nr. 2179/C7/2389/2390 din 03.12.2019, Decizia nr. 1882/C1/1787 din 04.07.2018, Decizia nr. 2410/C2/2611/ 04.09.2018, Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-6/05, MedipacKazantzidis, punctul 54. În continuare, autoritatea contractantă răspunde criticilor privind evaluarea ofertei ... SRL, pentru Lotul 11, precum și celor privind evaluarea ofertei ... SRL, pentru Lotul 9. În ceea ce privește criticile privind evaluarea ofertei ... - LOT 10, autoritatea contractantă susține că, similar situației ofertei contestatoarei în ce privește Lotul 9, aceasta a ales să prezinte distinct fundamentarea tarifului pentru mașinile de rezervă. Întrucât nu s-a solicitat acest lucru în documentația de atribuire, autoritatea contractantă arată că fundamentarea tarifului pentru mașinile de rezervă trebuie să respecte întocmai prevederile Ordinului ANRSC nr. 272/2007, drept pentru care a solicitat contestatoarei clarificări prin adresa nr. 23454/04.10.2023, întrucât din fundamentarea tarifului lipseau în oferta financiară cheltuielile cu salariile, iar prin adresa nr. 2655/05.10.2023, contestatoarea a comunicat că toate costurile cu salariile pentru mașinile de rezervă sunt incluse în categoria cheltuielilor indirecte. Răspunsul contestatoarei este identic cu cel privind impozitul aferent autovehiculelor de rezervă neincluse în fundamentarea prețului pentru Lotul 10. Drept urmare, autoritatea contractantă susține că și în această situație, regimul de fundamentare a tarifului nu trebuie să fie diferit între autovehiculele de traseu și cele de rezervă, ofertanții având obligația abordării unitare a tarifului, în caz contrar fiind încălcate prevederile Ordinului ANRSC nr. 272/2007 și ale documentației de atribuire. Pentru aceste motive, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației, ca nefondată, iar pe cale de consecință, continuarea procedurii de achiziție publică potrivit raportului de procedură întocmit și finalizarea procedurii de achiziție publică, prin încheierea contractului de achiziție sectorială. Prin corespondența nr. 2903728.11.2023, înregistrată la Consiliu sub nr. 65550/29.11.2023, autoritatea contractantă a transmis documentele necesare soluționării contestației. Declarațiile de confidențialitate (Formularul 6) depuse de ... SRL au fost transmise cu adresa înregistrată la Consiliu sub nr. .. Prin adresa din data de 28.11.2023 înregistrată la Consiliu sub nr. 65217/28.11.2023, contestatoarea a transmis Cerere de renunțare la judecata contestației în ceea ce privește loturile 9 și 11. Totodată, contestatoarea susține că își menține contestația formulată în ceea ce privește criticile pentru lotul 10. Pagina 10 din 28
Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 67085/08.12.2023, contestatoarea a transmis Concluzii scrise, pin care invocă comportamentul abuziv al autorității contractante, care a declarat oferta sa, ca fiind neconformă, în mod nelegal, motivele și argumentele care au condus la o asemenea concluzie fiind rezultatul unui comportament necorespunzător și nelegal, sens în care solicită Consiliului să constate că, în speță, autoritatea contractantă și-a întemeiat decizia de respingere a ofertei sale doar pe baza unei interpretări nefondate, eronate și abuzive, contrar exigențelor legale în materie. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ........., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat licitația deschisă organizată în vederea atribuirii contractului de delegare a gestiunii . ........., cod CPV - 60112000-6 Servicii de transport rutier public (Rev.2), pe loturi, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. . data limită de depunere a ofertelor fiind stabilită pentru 19.06.2023, ora 15:00; valoarea estimată a contractului este 814.333.323,00 lei, fără TVA. Nemulțumită de rezultatul procedurii pentru loturile 9, 10 și 11, SC ... SRL a înaintat contestația în analiză, solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. Prin adresa datată 28.11.2023, ... SRL a transmis cerere de renunțare la contestație pentru loturile 9 și 11. Astfel fiind, Consiliul va lua act de renunțarea la contestație pentru cele două loturi, rămânând în soluționare contestația aferentă lotului 10. Contestatoarea a constituit cauțiunea în sumă de 1.255.474,04 lei, conform art. 611 alin. (1) și alin. (21) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. ., eliberată de CEC Bank – Sucursala ........., la data de 27.11.2023, pentru lotul 10. Trecând la soluționarea criticilor aduse evaluării ofertelor depuse pentru lotul 10, Consiliul constată că societatea contestatoare formulează critici împotriva deciziei de desemnarea câștigătoare a ofertei ... SRL și a deciziei de respingere, ca neconformă, a ofertei sale. În ceea ce privește oferta ... SRL, Consiliul constată că, în cadrul procesului-verbal de evaluare nr. 24229/12.10.2023 privind evaluarea propunerii financiare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerile tehnice, pentru lotul 10, s-au reținut următoarele: 2.Prin adresa nr. 23454 din data de 04.06.2023 s-a transmis urmatoarea solicitare de clarificare cu termen de răspuns 06.10.2023 cu următorul continut: Având in vedere: -Cerinţa din caietul de sarcini Art. 12 pct. 36) b) să folosească autovehiculul de rezervă numai în cazul unei defecţiuni tehnice sau pentru preluarea fluxului de călători ca dublură în condiţiile stabilite de prezentul regulament, în cazul unei defecţiuni trebuie justificată cu acte doveditoare şi notificată Serviciului Transport; -Informaţiile prezentate în cadrul ofertei tehnice cu privire „Număr total de vehicule active: -11 din care 5 vehicule cu capacitatea ≤ 22 locuri şi 6 vehicule cu capacitatea ≥ 23 locuri Număr minim de vehicule rezerve:-2 din care 2 vehicul cu capacitatea ≤ 22 locuri Pagina 11 din 28
-Anexa nr. 1 la formular nr. 8 - FUNDAMENTAREA TARIFULUI UNEI CĂLĂTORII PENTRU MAŞINILE DE REZERVA din care reiese faptul ca nu exista costuri cu salariile pentru maşinile de rezerva Solicitam a se clarifica de ce nu se regăsesc cheltuielile cu salariile in cadrul Anexei nr. 1 la Formular nr. 8 FUNDAMENTAREA TARIFULUI UNEI CĂLĂTORII PENTRU MAŞINILE DE REZERVA, având in vedere ca maşina de rezerva poate fi folosita si ca dublură pentru preluarea fluxului de călători. Ofertantul a transmis răspunsul solicitării de clarificari semnat cu semnătură electronica extinsa in data de 06.10.2023 cu urmatoarele precizări: Astfel in baza prevederilor HG nr. 394/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 va transmitem mai jos, răspunsul societatii noastre la solicitările de clarificări: Referitor la faptul ca in cadrul Anexei nr. 1 la Formularul nr. 8 Fundamentarea tarifului unei calatorii pentru auto de rezerva nu exista costuri cu salariile pentru auto facem urmatoarea precizare: In cadrul acestui lot nr şoferilor a fost dimensionat astfel incat aceştia sa asigure maşinile de rezerva in cazul in care se impune utilizarea acestora pentru preluarea fluxului de calatori. In situatii execeptionale politica de management a operatorilor de transport din cadrul asocierii este urmatoarea: In cadrul Cap V Alte cheltuieli au fost luate in calcul cheltuielile cu salariile a doi coordonatori de transport/manager de transport care deţin atestate profesionale/permise de conducere conform categorii mijlocului de transport/cartele tahograf, au prevăzute in fisele postului sarcinii si îndatoriri de conducători auto si care vor conduce autovehiculele de rezerva in cazul apariţiilor unor situatii neprevăzute cu flux mare de calatori. Facem precizarea ca pentru maşinile de rezerva in situatia in care sunt folosite ca dublura pentru preluarea fluxului de calatori aceasta genereaza costuri, dar si venituri suplimentare care nu au fost prevazute in documentaţia de atribuire si pe care ni le asumam. Pe aceasta cale va aducem la cunostinta ca operatorii de transport din cadrul asocierii isi asuma preluarea fluxului de calatorii cu mijloace de transport si şoferi suplimentari si in cazul in care se depăşeşte numărul maşinilor de rezerva prevăzute (2buc) in documentaţia de atribuire, tinad cont de faptul ca in cadrul acestei grupe sunt 9 trasee, in vederea asigurarii condiţiilor de siguranţa si confort a calatorilor transportati. Evaluarea răspunsului la solicitarea de clarificare : În cadrul Anexei nr. 1 la Formular nr. 8- FUNDAMENTAREA TARIFULUI UNEI CĂLĂTORII se regaseste cap III Cheltuieli cu salariile personalului, astfel: -In cadrul Anexei nr. 1 – FUNDAMENTAREA TARIFULUI UNEI CĂLĂTORI pentru traseul 584. in cadrul cap III Cheltuieli cu salariile personalului suma aferenta salariilor este de 270.000.00 lei. - In cadrul Anexei nr 1 – FUNDAMENTAREA TARIFULUI UNEI CĂLĂTORII pentru traseul 585, in cadrul cap III Cheltuieli cu salariile personalului suma aferenta salariilor este dc 270.000.00 lei. In cadrul Anexei nr. 1 – FUNDAMENTAREA TARIFULUI UNEI CĂLĂTORII pentru traseul 586, in cadrul cap III Cheltuieli cu salariile personalului suma aferenta salariilor este de 135.000,00 lei. In cadrul Anexei nr. 1 – FUNDAMENTAREA TARIFULUI UNEI CĂLĂTORII pentru traseul 587, in cadrul cap III Cheltuieli cu salariile personalului suma aferenta salariilor este de 240.000,00 lei. In cadrul Anexei nr. 1 – FUNDAMENTAREA TARIFULUI UNEI CĂLĂTORII pentru traseul 588, in cadrul cap III Cheltuieli cu salariile personalului suma aferenta salariilor este de 120.000,00 lei. In cadrul Anexei nr. 1 – FUNDAMENTAREA TARIFULUI UNEI CĂLĂTORII pentru traseul 589, in cadrul cap III Cheltuieli cu salariile personalului suma aferenta salariilor este de 120.000,00 lei. In cadrul Anexei nr. 1 – FUNDAMENTAREA TARIFULUI UNEI CĂLĂTORII pentru traseul 590, in cadrul cap III Cheltuieli cu salariile personalului suma aferenta salariilor este de 180.000,00 lei. Pagina 12 din 28
In cadrul Anexei nr. 1 – FUNDAMENTAREA TARIFULUI UNEI CĂLĂTORII pentru traseul 591, in cadrul cap III Cheltuieli cu salariile personalului suma aferenta salariilor este de 120.000,00 lei. In cadrul Anexei nr. 1 – FUNDAMENTAREA TARIFULUI UNEI CĂLĂTORII pentru traseul 582, in cadrul cap III Cheltuieli cu salariile personalului suma aferenta salariilor este de 150.000,00 lei. În cadrul Anexei nr. 1 – FUNDAMENTAREA TARIFULUI UNEI CĂLĂTORII pentru auto rezerva din lotul 10, in cadrul III - Cheltuieli cu salariile personalului suma aferenta salariilor este de 0 lei. Conform cerinţei din caietul de sarcini Art. 12 pct. 36) b) să folosească autovehiculul de rezervă numai în cazul unei defecţiuni tehnice sau pentru preluarea fluxului de călători ca dublură în condiţiile stabilite de prezentul regulament, in cazul unei defecţiuni trebuie justificată cu acte doveditoare şi notificată Serviciului Transport ofertantul la fundamentarea preţului trebuie sa ia in consideraţie, atât maşinile declarate pe fiecare traseu cat si maşina de rezerva. Ofertantul precizeaza faptul ca in cadrul Cap V Alte cheltuieli au fost luate in calcul cheltuielile cu salariile a doi coordonatori de transport/manager de transport care deţin atestate profesionale/ permise de conducere conform categorii mijlocului de transport/cartele tahograf au prevăzute in fisele postului sarcinii si îndatoriri! de conducători auto si care vor conduce autovehiculele de rezerva in cazul apariţiilor unor situaţii neprevăzute, cu flux mare de calatori insa din documentele analizate pentru maşina de rezerva, suma aferenta cheltuielilor cu salariile este de 0 lei. Tot in cadrul Anexei nr. 1 nr. 1 — FUNDAMENTAREA TARIFULUI UNEI CĂLĂTORII pentru auto rezerva din lotul 10 in cadrul cap. V Cheltuieli financiare se regasește suma de 2.148 lei suma mult prea mica pentru a fi luata in consideraţie ca salariu, comparativ cu celelalte informaţii prezentate. Totalul cheltuielilor pentru maşina de rezerva in suma de 11.221,25 lei se regaseste in cadrul fiecărui traseu, la cap V. Alte Cheltuieli si coincide cu totalul Anexei nr. 1 - FUNDAMENTAREA TARIFULUI UNEI CĂLĂTORII pentru auto rezerva din lotul 10. Analizând cele prezentate comisia de evaluare considera răspunsul neconcludent întrucât ofertantul nu a justificat de ce cheltuielilor cu salariile pentru maşina de rezerva este 0, in comparaţie cu celelalte salarii prezentate in cadrul Anexelor de fundamentare a tarifului unei calatorii, si nu se justifica prezentarea unei cheltuieli cu salariile intr-un alt capitol bugetar avand in vedere existenta unei poziţii bugetare aferenta acestei cheltuieli. Orice modificarea a sumei cu privire la cheltuiala salariala pentru maşina de rezerva ar conduce la o creştere a totalului Anexei nr. 1 - FUNDAMENTAREA TARIFULUI UNEI CĂLĂTORII pentru auto rezerva, implicita o creştere a valorii ofertate pentru fiecare traseu. In consecinţa orice modificare operate de ofertant, la solicitarea comisiei de evaluare, în legătură cu propunerea sa financiară, ce nu reprezintă erori aritmetice, respectiv aspecte care pot fi clarificate cu ajutorul, elementele propunerii financiare urmând a fi corectate, implicit alături de preţul total al ofertei, prin refacerea calculelor aferente, ar cădea sub incidenţa principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Lege 99/2016. Ca urmare a celor prezentate se constata ca sunt incidente prevederile Art 139 alin. (1) Comisia de evaluare are obligația de a analiza şi de a verifica fiecare ofertă atât din punctul de vedere al elementelor tehnice propuse, cât şi din punctul de vedere al aspectelor financiare pe care le implică, coroborat cu Art 140, art (1) Comisia de evaluare are obligaţia de a stabili care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte, precum şi perioada de timp acordată pentru transmiterea acestora, termenul-limită ne putând fi stabilit decât la nivel de zile lucrătoare, fără a fi precizată o anumită oră. Art 140, art (4) In cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant, in condiţiile art. 221 din Lege, clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta in cadrul ofertei sau solicitării de participare, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă, declara oferta respinsa, 143, alin (3), lit a) în condiţiile art. 228 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii: a) nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini; d)propunerea financiară nu este corelată cu elementele propunerii tehnice ceea ce ar putea conduce la Pagina 13 din 28
executarea defectuoasă a contractului sau constituie o abatere de la legislaţia incidenţă, alta decât cea în domeniul achiziţiilor sectoriale; Articolul 143 (1) Comisia de evaluare are obligaţia de a respinge ofertele inacceptabile, neconforme şi neadecvate. Astfel comisia de evaluare declara respinsa ca fiind NECONFORMA in speţa fiind aplicabile prevederile art. 228 alin. (5) lit. a) din Legea 99/2016 coroborate cu prevederile art. 139, alin (1), din H.G. 394/2016, art. 140 alin. (1) si alin. (4) din H.G. 394/2016, precum si cu prevederile art. 143 alin. (1) si alin. (3) lit. a), d) din H.G. 394/2016, deoarece răspunsurile transmise nu au fost concludente. Consiliul constată că, atât în cuprinsul contestației, cât și în concluziile scrise, contestatoarea a explicat, cum a arătat și în răspunsul la clarificări, că, în condițiile în care cele două persoane nominalizate ca manager de transport și dispecer, au și îndatorirea de a conduce autovehiculele societății, nu trebuiau cuprinse alte cheltuieli salariile pentru mașinile de rezervă, aceste două persoane intervenind în situațiile neprevăzute. Așadar, se constată că acele cheltuieli salariale au fost prevăzute în ofertă, contrar susținerilor autorității contractante. Faptul că, în formular, s-a prevăzut, cheltuieli 0 nu înseamnă că acele cheltuieli nu au fost cuprinse, câtă vreme cele două persoane care intervin în situații neprevăzute au fost cuprinse în ofertă cu costurile aferente. Achizitoarea a reținut că Analizând cele prezentate comisia de evaluare considera răspunsul neconcludent întrucât ofertantul nu a justificat de ce cheltuielilor cu salariile pentru maşina de rezerva este 0, in comparaţie cu celelalte salarii prezentate in cadrul Anexelor de fundamentare a tarifului unei calatorii, si nu se justifica prezentarea unei cheltuieli cu salariile intr-un alt capitol bugetar avand in vedere existenta unei poziţii bugetare aferenta acestei cheltuieli. Or, în procesul-verbal nu se regăsește motivul pentru care nu se putea lua în considerare faptul că acele cheltuieli determinate de intervenția în situații neprevăzute sunt asigurate prin intermediul celor două persoane. Mai mult, fiind situații neprevăzute nici nu se putea considera că este certă intervenția celor două persoane, iar faptul că, în acele situații în care intervin mașinile de rezervă, acestea vor fi conduse de managerul de transport și de dispecer nu s-a explicat cărei prevederi din documentație ar contraveni. În ceea ce privește cele aduse în discuție de achizitoare, în sensul că s-ar fi modificat propunerea financiară, Consiliul reține că nu s-a justificat neluarea în considerare a explicațiilor ofertantei prin intervenirea celor două persoane, astfel că devine lipsită de relevanță această completare a motivului de respingere. Se constată, astfel că este necesară o reevaluare a ofertei ... SRL în privința costurilor pentru mașinile de rezervă. Trecând în continuare la analiza criticilor aduse ofertei câștigătoare, Consiliul constată o primă critică privește faptul că, în cadrul factorilor de evaluare, autoritatea contractantă a calculat punctajul în funcție de valoarea totală a ofertei financiare, și nu de Nivelul tarifului mediu – (lei/km/loc) (Pf). Pagina 14 din 28
În punctul său de vedere, autoritatea contractantă a susținut că din procesele-verbale nr. 21554/14.09.2023 și 24229/12.10.2023 rezultă că punctajul s-a acordat pentru Nivelul tarifului mediu – (lei/km/loc) (Pf). Analizând procesul-verbal nr. 24229/12.10.2023 privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerea tehnică, Consiliul constată că, pentru lotul 10, pentru singura ofertă admisibilă aparținând ... SRL, este înscrisă valoarea totală ofertată și punctajul - 42 puncte. În procesul-verbal nr. 21554/14.09.2023 privind evaluarea propunerilor tehnice se regăsește punctajul pentru factorii tehnici. Întrucât în discuție este modul de acordare a punctajului pentru lotul 10, oferta admisibilă fiind doar oferta ... SRL este lipsit de relevanță că nu a fost menționat punctajul în raport de Nivelul tarifului mediu – (lei/km/loc) (Pf). Astfel fiind, solicitarea de constatare a nulității absolute a raportului procedurii pentru necalcularea punctajului va fi respinsă ca lipsită de interes, neaducând vreun prejudiciu ofertei contestatoarei aceasta fiind respinsă ca neconformă și neacordându-i-se punctaj pe baza factorilor de evaluare. Vizavi de situația potențial generatoare de conflict de interese prin participarea doamnei consilier județean .., în calitatea de administrator unic al ... SRL, Consiliul constată că sunt invocate dispozițiile art. 73 din Legea nr. 99/2016 și 180 alin. (1) din Legea nr. 99/2016. Potrivit art. 72 din Legea nr. 99/2016 În sensul prezentei legi, prin conflict de interese se înţelege orice situaţie în care personalul entităţii contractante sau al unui furnizor de servicii de achiziţie care acţionează în numele entităţii contractante care sunt implicaţi în desfăşurarea procedurii de atribuire sau care pot influenţa rezultatul acesteia au, în mod direct sau indirect, un interes financiar, economic sau un alt interes personal, care ar putea fi perceput ca element care compromite imparţialitatea sau independenţa lor în contextul procedurii de atribuire. Prezintă relevanță și următoarele dispoziții legale: - art. 73 alin. (1) din Legea nr. 99/2016 stabilesc că Reprezintă situaţii potenţial generatoare de conflict de interese orice situaţii care ar putea duce la apariţia unui conflict de interese în sensul art. 72, cum ar fi următoarele, reglementate cu titlu exemplificativ: a) participarea în procesul de verificare/evaluare a solicitărilor de participare/ofertelor a persoanelor care deţin părţi sociale, părţi de interes, acţiuni din capitalul subscris al unuia dintre ofertanţi/candidaţi, terţi susţinători sau subcontractanţi propuşi ori a persoanelor care fac parte din consiliul de administraţie/organul de conducere sau de supervizare al unuia dintre ofertanţi/candidaţi, terţi susţinători sau subcontractanţi propuşi; b) participarea în procesul de verificare/evaluare a solicitărilor de participare/ofertelor a unei persoane care este soţ/soţie, rudă sau afin, până la gradul al doilea inclusiv, cu persoane care fac parte din consiliul de Pagina 15 din 28
administraţie/organul de conducere sau de supervizare al unuia dintre ofertanţi/candidaţi, terţi susţinători ori subcontractanţi propuşi; c) participarea în procesul de verificare/evaluare a solicitărilor de participare/ofertelor a unei persoane despre care se constată sau cu privire la care există indicii rezonabile/informaţii concrete că poate avea, direct sau indirect, un interes personal, financiar, economic ori de altă natură, sau se află într-o altă situaţie de natură să îi afecteze independenţa şi imparţialitatea pe parcursul procesului de evaluare; d) situaţia în care ofertantul individual/ofertantul asociat/candidatul/ subcontractantul propus/terţul susţinător are drept membri în cadrul consiliului de administraţie/organului de conducere sau de supervizare şi/sau are acţionari ori asociaţi semnificativi persoane care sunt soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul al doilea inclusiv ori care se află în relaţii comerciale cu persoane cu funcţii de decizie în cadrul entităţii contractante sau al furnizorului de servicii de achiziţie implicat în procedura de atribuire;
e) situaţia în care ofertantul/candidatul a nominalizat printre principalele persoane desemnate pentru executarea contractului persoane care sunt soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul al doilea inclusiv ori care se află în relaţii comerciale cu persoane cu funcţii de decizie în cadrul entităţii contractante sau al furnizorului de servicii de achiziţie implicat în procedura de atribuire. - art. 75. - (1) În cazul în care entitatea contractantă identifică o situaţie potenţial generatoare de conflict de interese în sensul art. 72, aceasta are obligaţia de a întreprinde orice demersuri necesare pentru a stabili dacă situaţia respectivă reprezintă o situaţie de conflict de interese şi de a prezenta candidatului/ ofertantului aflat în respectiva situaţie o expunere a motivelor care, în opinia entităţii contractante, sunt de natură să ducă la un conflict de interese. (2) În cazul prevăzut la alin. (1), entitatea contractantă va solicita candidatului/ofertantului transmiterea punctului său de vedere cu privire la respectiva situaţie. (3) În cazul în care, în urma aplicării dispoziţiilor alin. (1) şi (2), entitatea contractantă stabileşte că există un conflict de interese, adoptă măsurile necesare pentru eliminarea circumstanţelor care au generat conflictul de interese, dispunând măsuri precum: înlocuirea persoanelor responsabile cu evaluarea ofertelor, atunci când le este afectată imparţialitatea, acolo unde este posibil, sau eliminarea ofertantului/candidatului aflat în relaţie cu persoanele cu funcţii de decizie din cadrul entităţii contractante. - art. 76. - (1) Entitatea contractantă precizează în documentaţia de atribuire numele persoanelor ce deţin funcţii de decizie în cadrul entităţii contractante sau al furnizorului de servicii de achiziţie implicat în procedura de atribuire. De asemenea, potrivit art. 180 alin. (1) lit. e) din același act normativ (1) Entitatea contractantă exclude din procedura de atribuire a contractului sectorial/acordului-cadru orice operator economic care se află în oricare dintre următoarele situaţii: e) se află într-o situaţie de conflict de interese în cadrul sau/în legătură cu procedura în cauză, iar această Pagina 16 din 28
situaţie nu poate fi remediată în mod efectiv prin alte măsuri mai puţin severe, prevăzute la art. 75 alin. (3). Atașat contestației a fost depusă Hotărârea din 31.10.2023 a Consiliului Județean ......... prin care se constată încetarea de drept, prin demisie, a mandatului de consilier județean al doamnei Papuc Rodica Mariana și declararea vacantării locului de consilier județean. Vizavi de demisia consilierului județean din funcție se constată că aceasta a intervenit la data încheierii raportului procedurii (31.10.2023), astfel că devine lipsită de relevanță această demisie, câtă vreme ofertele au fost evaluate anterior acestei date. În punctul său de vedere, autoritatea contractantă a susținut că doamna Papuc Rodica Mariana nu a fost implicată în derularea procedurii de atribuire și nu a fost numită membru al comisiei de evaluare a ofertelor. S-a adăugat că nu a participat la votul privind proiectul transportului urban și nici la amendamente (ședința Consiliului Județean din 15 martie 2003). Prin concluziile scrise contestatoarea a adus în discuție relația existentă între persoanele cu funcții de decizie din cadrul autorității, menționate în anunțul de participare, ..., și consilierul județean .. administrator al societății desemnate câștigătoare. Se poate observa că dispozițiile art. 72 din Legea nr. 99/2016 fac referire la existența unui interes care ar putea fi perceput ca element care compromite imparţialitatea sau independenţa lor în contextul procedurii de atribuire. În plus, prevederile legale fac referire la situații potențiale generatoare de conflict de interese în privința cărora achizitoarea trebuie să demareze demersurile pentru stabilirea existenței su nu a conflictului. Or, câtă vreme un consilier județean este administrator al unei societăți participante la o procedură de atribuire, fiind aduse în discuție și relațiile acestuia cu persoanele de decizie nominalizate în anunțul de participare, autoritatea contractantă nu putea să ignore această situație pe parcursul evaluării ofertelor și să nu întreprindă niciun demers pentru verificarea potențialului conflict de interese. În HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI european din 13 octombrie 2015, în cauza T-403/12, Intrasoft International SA, împotriva Comisiei Europene, s-au reținut următoarele: 75 Noțiunea de conflict de interese prezintă un caracter obiectiv și, pentru a o caracteriza, trebuie să se facă abstracție de intențiile persoanelor interesate, în special de buna lor credință (a se vedea Hotărârea din 20 martie Pagina 17 din 28
2013, Nexans France/Entreprise commune Fusion for Energy, T-415/10, Rep., EU:T:2013:141, punctul 115 și jurisprudența citată). 76 Nu există o obligație absolută care ar reveni autorităților contractante de a exclude sistematic ofertanții în situație de conflict de interese, o astfel de excludere nefiind justificată în cazurile în care este posibil să se demonstreze că această situație rămâne fără efect asupra comportamentului acestora din urmă în cadrul procedurii de cerere de ofertă și că nu conține un risc real de apariție a unor practici care pot să denatureze concurența dintre ofertanți. În schimb, excluderea unui ofertant în situație de conflict de interese este indispensabilă atunci când nu există un remediu mai adecvat pentru evitarea oricărei încălcări a principiilor egalității de tratament între ofertanți și transparenței (Hotărârea Nexans France/Entreprise commune Fusion for Energy, punctul 75 de mai sus, EU:T:2013:141, punctele 116 și 117). 77 Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, autoritatea contractantă are obligația, la fiecare fază a unei proceduri de cerere de ofertă, să asigure respectarea principiului egalității de tratament și, pe cale de consecință, respectarea egalității de șanse a tuturor ofertanților (a se vedea Hotărârea din 12 iulie 2007, Evropaïki Dynamiki/Comisia, T-250/05, EU:T:2007:225, punctul 45 și jurisprudența citată). 78 Mai precis, principiul egalității de șanse impune, potrivit jurisprudenței, ca toți ofertanții să dispună de aceleași șanse în formularea ofertelor lor și implică, așadar, ca aceste oferte să fie supuse acelorași condiții pentru toți acești ofertanți. În ceea ce privește principiul transparenței, care constituie corolarul principiului egalității de șanse, acesta are ca scop, în esență, să garanteze că este înlăturat riscul de favoritism și de comportament arbitrar din partea autorității contractante. Acesta presupune ca toate condițiile și modalitățile procedurii de atribuire să fie formulate clar, precis și univoc, în anunțul de participare sau în caietul de sarcini (Hotărârea din 9 septembrie 2009, Brink’s Security Luxemburg/Comisia, T-437/05, Rep., EU:T:2009:318, punctele 114 și 115). Principiul transparenței presupune, în plus, ca toate informațiile tehnice relevante pentru buna înțelegere a anunțului de participare sau a caietului de sarcini să fie puse, de îndată ce este posibil, la dispoziția tuturor întreprinderilor participante la o procedură de achiziții publice, astfel încât, pe de o parte, să permită tuturor ofertanților informați în mod rezonabil și care dau dovadă de o diligență normală să înțeleagă conținutul exact al acestora și să le interpreteze în același fel și, pe de altă parte, să dea posibilitatea autorității contractante să verifice dacă ofertele lor corespund Pagina 18 din 28
criteriilor care guvernează contractul în cauză (a se vedea Hotărârea din 29 ianuarie 2014, European Dynamics Belgium și alții/EMA, T-158/12, EU:T:2014:36, punctul 60 și jurisprudența citată). 79 Reiese din jurisprudența menționată la punctele 74-78 de mai sus că raționamentul în ceea ce privește riscul de conflict de interese impune o apreciere concretă, pe de o parte, a ofertei și, pe de altă parte, a situației ofertantului în cauză și că excluderea acestui ofertant este un remediu care urmărește să garanteze respectarea principiilor transparenței și egalității de șanse a ofertanților. Așadar, și în raport cu cele decise de Tribunalul european, demersurile achizitoarei erau necesare, în condițiile în care societatea la care un consilier județean este administrator participă cu ofertă în cadrul procedurii de atribuire. În urma primirii răspunsului și analizei efectuate, autoritatea contractantă putea decide asupra situației generatoare de conflict de interese. În ceea ce privește critica adusă faptului că nu s-a prezentat balanța analitică a mijlocului fix pentru subcontractantul ... SRL, Consiliul constată că autoritatea contractantă invocă în punctul său de vedere prevederile cap. III.1.2) Capacitatea economică și financiară - Informații și/sau nivel(uri) minim(e) necesare pentru evaluarea respectării cerințelor menționate, unde s-a solicitat, între altele, ca modalitate de îndeplinire: Documentele justificative considerate adecvate pentru demonstrarea informațiilor incluse în DUAE (completat): i. trebuie să susțină toate declarațiile incluse în DUAE (completat) în secțiunea/secțiunile solicitată(e) ii. includ dar nu se limitează la: extrase din situațiile financiare pentru ultimele 3 exerciții financiare încheiate indicând cifra de afaceri anuală în domeniul obiectului Contractului. Situațiile financiare aferente anilor, sau extrasele din situațiile financiare, vizate și înregistrate la organele competente/cu confirmare de depunere electronică la organele competente, sau a altor documente edificatoare, respectiv, rapoarte de audit financiar întocmite de entități specializate, sau balanțe de verificare asumate de Operatorul economic, în cazul în care situațiile financiare aferente anului financiar încheiat nu au fost încă definitivate conform prevederilor legislației incidente în domeniu. S-a susținut că pentru subcontractant au fost depuse bilanțurile și dovezile de înregistrare la organele fiscale. Se poate observa, că, la pag. 233 a procesului-verbal nr. 21554/ 14.09.2023, se face referire la modalitatea de îndeplinire a cerinței vizând prezentarea documentelor pentru mijloacele de transport, consemnarea comisiei fiind: Pentru cerința Balanţa analitică a mijloacelor fixe ale ofertantului, ofertantul ... SRL prezintă balanţa analitică a mijloacelor fixe din data de 30.04.2023 - Cerință îndeplinită, fără a se Pagina 19 din 28
face vreo referire la documentele pentru mijloacele de transport ale subcontractantului. Consiliul constată că, la pag. 719 și următoarele din propunerea tehnică, pentru ... SRL sunt prezentate bilanțurile aferente anului 2020- 2022. Întrucât prezentarea balanței de verificare se referea la situația în care nu au fost definitivate situațiile financiare pentru anul financiar încheiat, iar anul 2023 nu este încheiat, cum susține însăși contestatoarea prin concluziile scrise, nu exista obligația depunerii balanței pentru anul 2023. Referitor la faptul că în lipsa balanțelor analitice nu puteau fi verificate cheltuielile cu amortizarea, se constată că petenta formulează o simplă afirmație fără o motivare aferentă prin raportare la propunerea financiară a câștigătoarei. În ceea ce privește prezentarea acordurilor de leasing pentru vehiculele subcontractantului și angajamentele pentru vehiculele nepoluante și înmatricularea vehiculelor în ........., se constată că nu au fost identificate de către contestatoare cerințele a căror neîndeplinire este reclamată. Potrivit art. 12 din caietul de sarcini În vederea realizării unui sistem de transport public județean de persoane pe raza administrativ- teritorială a județului ........., care să asigure deplasarea călătorilor în condiții de siguranță a circulației rutiere şi pietonale, confort, regularitate şi continuitate, operatorii de servicii publice de transport trebuie să asigure următoarele cerințe: 53. să comunice Consiliului Județean ......... înmatriculările autobuzelor cu care efectuează serviciul, intervenite ulterior atribuirii licențelor de traseu, așadar, cerința privește prezentarea înmatriculărilor ulterior atribuirii licențelor de traseu, nu prezentarea lor în cadrul ofertei. De asemenea, în referire la acordurile de leasing se reține că o astfel de cerință nu se regăsește în caietul de sarcini și nu a fost identificată de contestatoare, iar cerințele din Regulamentul de efectuare a transportului public județean de persoane prin curse regulate privesc etapa de executare a contractului. În acest context, cele constatate rămân valabile și în ceea ce privește criticile formulate prin concluziile scrise vizavi de acordurile de leasing prezentate de câștigătoarea procedurii. În referire la angajamentele pentru vehiculele nepoluante s-au invocat de către autoritatea contractantă în punctul său de vedere prevederile art. 28 (15) din Regulamentul de efectuare a transportului public județean de persoane prin curse regulate, in ........., atașat în SEAP, potrivit cărora Ținând cont de prevederile OUG nr.71/2021 dar si ținând cont de faptul exista la nivel mondial o criza a semiconductorilor, a componentelor electronice si termene foarte mari de livrare ale autobuzelor noi, operatorul va dispune pentru atingerea țintelor pentru numărul minim de vehicule ușor nepoluante, stipulat mai jos pentru Pagina 20 din 28
fiecare grupa in parte, de o perioada maxima de gratie de 540 zile calendaristice de la data semnării contractului. In termen de 90 de zile calendaristice operatorul are obligația sa facă dovada către Entitatea Contractanta contractării numărului minim de vehicule prevăzut pentru fiecare grupa in parte de la o companie producătoare de autovehicule nepoluante. In cazul in care operatorul nu face dovada in termenul stipulat de 90 de zile, prin prezentarea unui contract ferm de achiziție cu termen de livrare a vehiculelor nepoluante in interiorul perioadei de gratie de 540 de zile, licența de traseu va fi revocata iar operatorul nu va mai putea participa la următoarele doua sesiuni de delegare a transportului județean in aria teritorială a .......... In cazul in care operatorul nu va dispune la sfârșitul perioadei de gratie de 540 de zile de numărul obligatoriu de vehicule nepoluante pentru fiecare grupa, licența de traseu va fi revocata iar operatorul nu va mai putea participa la următoarele doua sesiuni de delegare a transportului județean in aria teritorială a .......... Așadar, se poate observa că cerința privește etapa de executare a contractului, nefiind obligatorie prezentarea documentelor în ofertă. Societatea contestatoare nu a indicat unde anume în caietul de sarcini se regăsesc cerințele la care face referire și care susține că trebuiau îndeplinite de ofertant și subcontractantul său. În privința Formularului nr. 3.3 – Declarație privind condițiile de asigurare a serviciilor de transport pe fiecare traseu din grupa de trasee, pentru care s-a reținut că cerința nu este îndeplinită, organizatoarea procedurii a susținut că acest formular se regăsește la pag. 83 din propunere tehnică. Analizând propunerea tehnică a ... SRL, Consiliul constată că la pag. 82 și 83 din propunerea tehnică se regăsește un grafic de circulație, nu Declaraţie privind condițiile de asigurare a serviciilor de transport pe fiecare traseu din grupa de trasee. Nici potrivit numerotării efectuate de achizitoare, la pag. 83 din ofertă nu se regăsește respectiva declarație. Se constată astfel că nu se cunoaște motivul pentru care nu s-au solicitat clarificări sau dacă documentul se regăsește în propunerea tehnică, astfel că autoritatea contractantă trebuie să clarifice acest aspect și să rectifice, dacă este cazul, procesul-verbal. Față de cele de mai sus, este de amintit că, prin depunerea ofertelor la procedură, se presupune că ofertanții și-au însușit documentația de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate scuza nicio abatere de la prescripțiile ei, opozabile în cel mai mic detaliu (relevantă în acest sens este decizia nr. 1555 din 6 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, Secția de contencios administrativ și fiscal). Astfel cum un contract constituie legea părților, și documentația de atribuire, întovărășită de clarificările postate în SEAP, are aceeași valoare pentru părți, iar niciuna dintre ele nu îi poate ignora sau nesocoti clauzele. Pagina 21 din 28
În aceeași direcție, Curtea de Apel Iași, Secția de contencios administrativ și fiscal, a reținut în decizia nr. 2204 din 21 septembrie 2012 că cerințele riguroase în materie de achiziții publice presupun întocmirea documentelor necesare în conformitate cu prevederile documentației de atribuire, cunoscut fiind faptul că garantarea corectitudinii procedurii achizițiilor publice poate justifica respingerea ofertei pentru orice fel de încălcare a dispozițiilor legale în materie, care ar putea fi considerată de ofertant mai puțin importantă. În jurisprudența sa, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că autoritatea adjudecătoare trebuie să interpreteze criteriile în același fel pe parcursul întregii proceduri. Principiul egalității de tratament presupune ca toți participanții la o procedură de atribuire să beneficieze de aplicarea acelorași condiții impuse de autoritate, astfel încât să se garanteze că este înlăturat orice risc de favoritism și de arbitrar din partea autorității. Principiile egalității de tratament și transparenței, care au drept semnificație în special faptul că ofertanții trebuie să se afle pe o poziție de egalitate atât în momentul în care își pregătesc ofertele, cât și în momentul în care acestea sunt evaluate de către autoritatea contractantă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 octombrie 2001, SIAC Construction, C-19/00, pct. 34, și Hotărârea din 4 decembrie 2003, EVN și Wienstrom, C-448/01, pct. 47), constituie într-adevăr, temeiul directivelor privind procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice (Hotărârea Universale-Bau și alții, C-470/99, pct. 91, și Hotărârea din 19 iunie 2003, GAT, C-315/01, pct. 73), iar obligația autorităților contractante de a asigura respectarea acestora corespunde chiar esenței acestor directive (în acest sens sunt Hotărârea din 17 septembrie 2002, Concordia Bus Finland, C-513/99, pct. 81, și Hotărârea din 3 martie 2005, Fabricom, C-21/03 și C-34/03, pct. 26). Evaluarea fiecărei oferte se raportează numai la cerințele care îi sunt aplicabile din documentația de atribuire, nu la altele (sau la aceleași, însă diminuate ori majorate). Pe de altă parte, dispozițiile coroborate ale Legii nr. 98/2016 și HG nr. 395/2016, stabilesc în sarcina autorităților contractante obligația ca, în evaluarea ofertelor, să aplice propria documentație de atribuire care guvernează licitația, documentație rămasă definitivă prin neatacare. O astfel de interpretare a fost în mod constant subliniată de jurisprudența CJUE, aceasta statuând că „în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18, unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le-a stabilit” (Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C-336/12, EU:C:2013:647, punctul 40, și Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell'Adda, C-42/13, EU:C:2014:2345, punctele 42 și 43, Hotărârea din 2 iunie 2016, Pippo Pizzo, C-27/15, EU:C:2016:404, punctul 39)". Pagina 22 din 28
Nefiind indicate de contestatoare cerințele din documentația de atribuire care nu au fost respectate, Consiliul nu poate impune autorității contractante o reevaluare a ofertei câștigătoare prin raportare la respectivele cerințe. Vizavi de criticile aduse numărului de șoferi stabilit de către ofertanta câștigătoare (Formularul F.3.1), Consiliul constată că nu este prezentată o motivare aferentă acestor critici. Simplul fapt că sunt 11 autovehicule active și 2 autovehicule de rezervă nu înseamnă că în mod automat 12 șoferi nu sunt suficienți, fiind de datoria petentei să prezinte o motivare corespunzătoare prin care să fundamenteze numărul de șoferi și prin respectiva fundamentare să demonstreze subdimensionarea ofertei. Consiliul nu poate obliga achizitoarea să justifice cum a evaluat din punct de vedere tehnic și financiar cheltuielile cu salariile șoferilor doar pentru motivul că societatea contestatoare a dimensionat la 29 numărul șoferilor necesari prestării în mod corespunzător a serviciilor. De asemenea, Consiliul nu poate construi, în locul reclamantei, motivarea aferentă pentru a dispune o reevaluare a celor criticate. Motivarea trebuia să se regăsească în cuprinsul contestației câtă vreme i-a fost cunoscut contestatoarei numărul de șoferi propuși de câștigătoarea procedurii. Completarea motivării prin concluziile scrise, în condițiile în care se cunoștea numărul de șoferi alocați nu poate fi acceptată, fiind inadmisibilă pe calea concluziilor scrise conform art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. Analizând în continuare criticile aduse fundamentării de către câștigătoare a cheltuielilor cu mașinile de rezervă, Consiliul reține că, prin adresa nr. 23459/04.10.2023, autoritatea contractantă a solicitat ... SRL următoarele: Având în vedere: -Cerinţa din caietul de sarcini Art. 12 pct. 36)…b) să folosească autovehiculul de rezervă numai în cazul unei defecţiuni tehnice sau pentru preluarea fluxului de călători ca dublură în condiţiile stabilite de prezentul regulament, în cazul unei defecţiuni trebuie justificată cu acte doveditoare şi notificată Serviciului Transport; -Informaţiile prezentate în cadrul ofertei tehnice cu privire „Număr total de vehicule active: -11 din care 5 vehicule cu capacitatea ≤ 22 locuri şi 6 vehicule cu capacitatea ≥ 23 locuri Număr minim de vehicule rezerve 2 din care 2 vehicul cu capacitatea ≤ 22 locuri" -Anexa nr. 1 la Formular nr. 8-Fundamentarea tarifului unei călătorii, solicităm a se clarifica costul aferent mașinilor de rezervă la fundamentarea tarifului unei călătorii. Ofertanta a răspuns cu adresa nr. 278/06.10.2023, astfel: Va transmitem ca, tinand cont de solicitarea expresa a autoritatii contractante (caiet sarcini Art. 12 pct. 36 lit. b) ca autovehiculul de rezerva sa poata fi folosit numai in cazul unei defectiuni tehnice sau pentru preluarea fluxului de calatori ca dublura in conditiile stabilite de regulament, oferta a fost Pagina 23 din 28
realizata prin fundamentarea tarifelor unei calatorii centralizat (costuri totale - masina principala + masina de rezerva) astfel cum a fost descris in studiul de oportunitate (pg. 116). Va transmitem totodata ca toate costurile legate de masinile de rezerva sunt incluse in elementele de tarif din structura de fundamentare a pretului pentru fiecare traseu in parte referitoare la masinile principale. Va asiguram de asemenea ca tarifele din structura de fundamentare a pretului (masina principala + masina de rezerva) contin toate cheltuielile ocazionate de prestarea serviciilor aferente obiectului contractului si nu exista alt cost de adaugat, valoarea stabilita initial (criptata in SEAP) ca pret al licitatiei fiind finala. În punctul său de vedere, autoritatea contractantă a susținut următoarele: Cum prin documentaţia de atribuire nu s-a solicitat ca pentru autovehiculele de rezervă să fie fundamentat tariful în mod distinct, răspunsul ofertantului prin care se precizează că toate costurile pentru maşinile de rezervă sunt incluse în elementele de tarif din structura de fundamentare a preţului pentru fiecare traseu reprezintă o precizare suficientă şi expresă legată de cuprinderea costurilor în sensul solicitat de autoritate. O astfel de explicație a achizitoarei, raportat la solicitarea de clarificări și răspunsul transmis de ofertant nu poate fi considerată suficientă. Simpla afirmație a ofertantei că tarifele cuprind costurile atât pentru mașinile principale, cât și pentru mașinile de rezervă, fără o fundamentare aferentă separată din care să rezulte costurile pentru mașinile de rezervă trebuia să atragă o solicitare suplimentară de clarificări cu indicarea expresă a informațiilor care se urmărește a fi obținute. În mod corect achizitoarea a solicitat clarificarea costului aferent mașinilor de rezervă, însă față de răspunsul transmis trebuia continuată clarificarea cu ofertanta pentru obținerea informațiilor necesare verificării fundamentării tarifului ofertat. Față de răspunsul transmis, o măsură de respingere a ofertei ar fi fost disproporționată în raport cu scopul solicitării, impunându-se o clarificare suplimentară cu referiri explicite asupra informațiilor și documentelor care trebuie transmise de ofertantă. Potrivit art. 222 din Legea nr. 99/2016 (1) În cazul unei oferte care are un preţ sau cost aparent neobişnuit de scăzut în raport cu lucrările, produsele sau serviciile care constituie obiectul contractului sectorial/acordului-cadru care urmează a fi atribuit/încheiat, entitatea contractantă are obligaţia de a solicita ofertantului care a depus o astfel de ofertă clarificări cu privire la preţul sau costul propus. (2) Clarificările prevăzute la alin. (1) se pot referi în special la: a) fundamentarea economică a modului de formare a preţului, prin raportare la procesul de producţie, serviciile furnizate sau metodele de construcţie utilizate; b) soluţiile tehnice adoptate şi/sau orice condiţii deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru furnizarea produselor sau a serviciilor ori executarea lucrărilor; c) originalitatea lucrărilor, produselor sau serviciilor propuse de ofertant; d) respectarea obligaţiilor prevăzute la art. 64 alin. (1); e) respectarea obligaţiilor prevăzute la art. 232; f) posibilitatea ca ofertantul să beneficieze de un ajutor de stat. Pagina 24 din 28
(3) Entitatea contractantă evaluează informaţiile şi documentele furnizate de ofertantul a cărui ofertă are un preţ aparent neobişnuit de scăzut şi respinge respectiva ofertă numai atunci când dovezile furnizate nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al preţului sau al costurilor propuse, ţinând seama de elementele prevăzute la alin. (2), iar potrivit art. 142 din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2016 (1) În situaţia în care comisia de evaluare constată că elemente de preţ ale unei oferte sunt aparent neobişnuit de scăzute, prin raportare la preţurile pieţei, utilizându-se ca referinţă în acest sens informaţii cum ar fi buletine statistice sau cotaţii ale burselor de mărfuri, comisia de evaluare va solicita ofertantului care a depus oferta în cauză explicaţii cu privire la posibilitatea îndeplinirii contractului în condiţiile de calitate impuse prin documentaţia de atribuire. (2) Explicaţiile aduse de ofertant conform prevederilor alin. (1) vor fi însoţite de dovezi concludente privind elementele prevăzute la art. 222 alin. (2) din Lege, precum şi, după caz, respectiv de documente privind, după caz şi fără a se limita, preţurile ce pot fi obţinute de la furnizori, situaţia stocurilor de materii prime şi materiale, modul de organizare şi metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare al personalului ofertantului, performanţele şi costurile implicate de anumite utilaje sau echipamente de lucru. (3) În cazul în care ofertantul nu prezintă comisiei de evaluare informaţiile şi/sau documentele solicitate sau acestea nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al preţului sau al costurilor propuse, oferta va fi considerată neconformă. (4) În sensul prevederilor art. 222 alin. (1) din Lege, o ofertă prezintă un preţ aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat atunci când preţul ofertat, fără TVA, reprezintă mai puţin de 80% din valoarea estimată a contractului respectiv. Raportat la dispozițiile legale citate și ținând seama că relevant pentru autoritatea contractantă era să stabilească cu claritate dacă sunt sau nu incluse în ofertă în mod corespunzător toate cheltuielile, inclusiv cele aferente mașinilor de rezervă, astfel că se impuneau clarificări suplimentare. Totodată, este de reținut că sunt întemeiate criticile contestatoarei vizavi de faptul că semnificativ în verificarea fundamentării prețului era Nivelul tarifului mediu (lei/km/loc), factor de evaluare pe baza cărora urma a fi stabilită oferta câștigătoare. Se constată că este necesar a se efectua o reevaluare a ofertei câștigătoare. În ceea ce privește acordarea accesului la dosarul achiziției, Consiliul constată că, în mod nelegal, a fost restricționat accesul contestatoarei, câtă vreme nu există niciun fel de justificare din partea câștigătoarei cu privire la declararea ofertei confidențială, aspect care rezultă cu claritate din declarația de confidențialitate prezentată. În stabilirea acestei finalități se au în vedere următoarele dispoziții legale incidente: - art. 70 din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile publice potrivit cărora (1) Fără a aduce atingere celorlalte prevederi ale prezentei legi sau dispoziţiilor legale privind liberul acces la informaţiile de interes public ori ale altor acte normative care reglementează activitatea entităţii contractante, entitatea contractantă are obligaţia de a nu dezvălui informaţiile din propunerea tehnică, elementele din propunerea financiară şi/sau fundamentări/justificări de preţ/cost transmise de operatorii economici indicate şi dovedite de aceştia ca fiind confidenţiale, întrucât sunt: date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală. Caracterul confidenţial se aplică doar asupra datelor/informaţiilor indicate şi dovedite ca fiind date cu caracter Pagina 25 din 28
personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală. (2) Dispoziţiile alin. (1) nu afectează obligaţiile entităţii contractante prevăzute la art. 155 şi art. 227-229 în legătură cu transmiterea spre publicare a anunţului de atribuire şi, respectiv, comunicarea rezultatului procedurii de atribuire către candidaţi/ofertanţi. (3) Entitatea contractantă poate impune operatorilor economici anumite cerinţe în vederea protejării caracterului confidenţial al informaţiilor pe care aceasta le pune la dispoziţie pe durata întregii proceduri de atribuire, inclusiv informaţiile puse la dispoziţie în cadrul funcţionării unui sistem de calificare, potrivit prevederilor art. 175, indiferent dacă acesta a făcut sau nu obiectul unui anunţ privind existenţa unui sistem de calificare utilizat ca modalitate de invitare la o procedură concurenţială de ofertare. (4) Operatorii economici indică şi dovedesc în cuprinsul ofertei care informaţii din propunerea tehnică şi/sau fundamentări/justificări de preţ/cost sunt confidenţiale întrucât sunt: date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală. Informaţiile indicate de operatorii economici din propunerea tehnică, elementele din propunerea financiară şi/sau fundamentări/justificări de preţ/cost ca fiind confidenţiale trebuie să fie însoţite de dovada care le conferă caracterul de confidenţialitate, dovadă ce devine anexă la ofertă, în caz contrar nefiind aplicabile prevederile alin. (1); - art. 231 din Legea nr. 99/2016 potrivit cărora (1) Entitatea contractantă are obligaţia de a întocmi dosarul achiziţiei sectoriale pentru fiecare contract sectorial/acord-cadru încheiat, respectiv pentru fiecare sistem dinamic de achiziţii lansat. (2) Dosarul achiziţiei sectoriale se păstrează de către entitatea contractantă atât timp cât contractul sectorial/acordul-cadru produce efecte juridice, dar nu mai puţin de 5 ani de la data încetării contractului respectiv. (3) În cazul anulării procedurii de atribuire, dosarul se păstrează cel puţin 5 ani de la data anulării respectivei proceduri. (4) Ulterior finalizării procedurii de atribuire, dosarul achiziţiei sectoriale are caracter de document public. (5) Accesul persoanelor la dosarul achiziţiei sectoriale potrivit alin. (4) se realizează cu respectarea termenelor şi procedurilor prevăzute de reglementările legale privind liberul acces la informaţiile de interes public şi nu poate fi restricţionat decât în măsura în care aceste informaţii din cadrul propunerilor tehnice, propunerilor financiare şi/sau fundamentările/justificările de preţ/cost au fost declarate şi probate conform art. 70 alin. (4), ca fiind confidenţiale, potrivit legii. (6) Prin excepţie de la prevederile alin. (5), după comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, entitatea contractantă este obligată să permită, la cerere, într-un termen care nu poate depăşi o zi lucrătoare de la data primirii cererii, accesul neîngrădit al oricărui ofertant/candidat la raportul procedurii de atribuire şi la informaţiile care nu fac parte din propunerile tehnice, propunerile financiare şi/sau fundamentările/justificările de preţ/cost. Autoritatea contractantă este obligată să permită, la cerere, într-un termen care nu poate depăşi o zi lucrătoare de la data primirii cererii, accesul neîngrădit al oricărui ofertant/candidat şi la informaţiile din cadrul propunerilor tehnice şi/sau la fundamentările/justificările de preţ/cost care nu au fost declarate şi probate de către ofertanţi ca fiind confidenţiale. (7) Conţinutul dosarului achiziţiei sectoriale se stabileşte prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi; - dispozițiile art. 19 din Legea nr. 101/2016 potrivit cărora (1) La cerere, părţile cauzei au acces la documentele dosarului constituit la Consiliu, în aceleaşi condiţii în care se realizează accesul la dosarele constituite la instanţele de judecată potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, cu excepţia documentelor pe care operatorii economici le declară şi probează ca fiind confidenţiale, întrucât cuprind, fără a se limita la acestea, secrete tehnice şi/sau comerciale, stabilite conform legii, iar dezvăluirea acestora ar prejudicia interesele legitime ale operatorilor economici, în special în ceea ce priveşte secretul comercial şi proprietatea intelectuală. (2) Accesul la documentele dosarului constituit la Consiliu potrivit alin. (1) nu este condiţionat de accesul la documentele aflate la autoritatea contractantă potrivit legislaţiei Pagina 26 din 28
privind achiziţiile publice sau legislaţiei privind achiziţiile sectoriale ori legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii. (3) În sensul alin. (1), documentele sunt marcate sau indicate de către ofertanţi, în mod explicit şi vizibil, ca fiind confidenţiale. Consultarea documentelor confidenţiale din oferte este permisă numai cu acordul scris al respectivilor ofertanţi; - art. 129 alin. (1) din normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 394/2016 potrivit cărora (1) Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire, în condiţiile art. 70 alin. (4) din Lege. Conduita achizitoarei de a nu pune la dispoziția contestatoarei dosarul achiziției publice, în condițiile prevăzute contravine dispozițiilor legale mai sus redate. În acest context, Consiliul a luat în considerare din concluziile scrise elementele suplimentare care nu au fost cunoscute la data depunerii contestației, ci cu ocazia studierii dosarului la sediul Consiliului. Aceeași abordare a avut și Curtea de Apel Iaşi, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal în Decizia nr. 251/2023 din 25 aprilie 2023, unde a reținut următoarele considerente: De asemenea, a mai reţinut C.N.S.C, că motivele completatoare contestaţiei aduse de Nord-Est Security Force SRL prin intermediul ..precizărilor suplimentare" depuse la Consiliu la 13.03.2023 sunt ca inadmisibile şi nu pot fi reţinute pentru analizare, depăşind cadrul procesual cu care a fost învestit, raportat la prevederile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 (...) Analizând însă, interpretarea dată de către C.N.S.C. la caracterul motivelor completatoare contestaţiei în raport de art. 21, alin. 3, coroborat cu art. 8 alin. 1, lit. b din Legea nr. 101/2016, Curtea reţine ca dezvoltarea motivelor indicate generic în plângerea iniţială nu are caracter de motive noi în înţelesul legii. Astfel art. 21 alin 3 din legea 101/2016 prevede că ,,Este inadmisibilă prezentarea unor noi motive de contestare şi/sau formularea unor noi capete de cerere pe calea concluziilor scrise sau orale ori a precizărilor la contestaţie ulterior termenului legal de formulare a acesteia", or din conţinutul plângerii reiese că petenta a criticat modul de calcul al sporului de noapte, concediului de odihna, etc. aducând doar argumente suplimentare, prin notele depuse ulterior după ce a luat cunoştinţă de oferta financiară. Astfel, dezvoltarea motivelor ulterior nu poate fi încadrată la motive noi, cu atât mai mult cu cât, reclamanta a solicitat să i se dea acces la documentele declarate confidenţiale prin însăşi plângerea formulata la Consiliu, însă Consiliul nu a dat curs imediat acestei solicitări, ci abia în data de 02.03.2023 când a primit o noua cerere de acces, la 27.02.2023. În considerarea celor prezentate, se constată că este necesară dispunerea reevaluării ofertei contestatoarei și a câștigătoarei pentru lotul 10 contestat. Va fi respins, ca nefondat, capătul de cerere subsidiar privind anularea procedurii, dat fiind că pot fi dispuse măsuri de remediere în sensul celor mai sus arătate. Consiliul ia act de renunțarea de către ... SRL la solicitările formulate în privința loturilor 9 și 11. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 27 din 28
În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestația formulată de SC ... SRL, în contradictoriu cu ........., și anulează raportul procedurii de atribuire nr. 26362/VIA1/31.10.2023, în partea ce privește lotul 10, procesele-verbale de evaluare a ofertelor pentru lotul 10 și comunicările privind rezultatul procedurii aferente. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor ... SRL și ... SRL pentru lotul 10, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, în termen de 15 zile de la primirea deciziei. Rezultatul procedurii, pentru lotul amintit, va fi comunicat operatorilor economici în termenul legal. În temeiul art. 26 alin. (6) din lege, respinge, ca nefondat, capătul de cerere subsidiar privind anularea procedurii. În temeiul art. 26 alin. (8) din lege, ia act de renunțarea contestatoarei la capetele de cerere privind loturile 9 și 11. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU,
Redactată în 4 exemplare, conține 26 pagini. Pagina 28 din 28
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.