Decizie 2809/2024
Decizie CNSC2024_2809_2024_Decizie_2809.pdf, BO2024_2809_2024_BO2024_2809.pdf
Document CNSC
PSG ONE SRL în contradictoriu cu DIRECTIA DE SANATATE PUBLICA GORJ
Decizia CNSC nr. 2809/C7/3151 din 04.10.2024
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Servicii de pază, protecție și intervenție rapidă”, se solicită admiterea contestației, stabilirea valorii estimate în conformitate cu legislația muncii în vigoare, suspendarea procedurii de atribuire și stabilirea unui nou termen privind depunerea ofertelor, iar în situația în care valoarea estimată nu poate fi modificată, anularea procedurii de atribuire. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de către PSG ONE S.R.L., cu sediul în București, str. Samuil Vulcan nr. 12D, corp B, biroul 3, sectorul 5 și cu adresa de corespondență în Târgu Jiu, str. 23 August nr. 1B, parter, județul Gorj, în contradictoriu cu DIRECŢIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de către PSG ONE S.R.L., cu sediul în București, str. Samuil Vulcan nr. 12D, corp B, biroul 3, sectorul 5 și cu adresa de corespondență în Târgu Jiu, str. 23 August nr. 1B, parter, județul Gorj, în contradictoriu cu DIRECŢIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2024_2809_2024_Decizie_2809.pdf, BO2024_2809_2024_BO2024_2809.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2809/C7/3151 Data: 04.10.2024 Prin contestația nr. 286/11.09.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 58062/12.09.2024, formulată de către PSG ONE S.R.L., cu sediul în București, str. Samuil Vulcan nr. 12D, corp B, biroul 3, sectorul 5 și cu adresa de corespondență în Târgu Jiu, str. 23 August nr. 1B, parter, județul Gorj, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/1932/2024, având CUI 31293660, împotriva documentației de atribuire, emisă de către DIRECŢIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ GORJ, cu sediul în Târgu Jiu, str. 22 Decembrie 1989 nr. 22bis, județul Gorj, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii proprii, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Servicii de pază, protecție și intervenție rapidă”, se solicită admiterea contestației, stabilirea valorii estimate în conformitate cu legislația muncii în vigoare, suspendarea procedurii de atribuire și stabilirea unui nou termen privind depunerea ofertelor, iar în situația în care valoarea estimată nu poate fi modificată, anularea procedurii de atribuire. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de către PSG ONE S.R.L., cu sediul în București, str. Samuil Vulcan nr. 12D, corp B, biroul 3, sectorul 5 și cu adresa de corespondență în Târgu Jiu, str. 23 August nr. 1B, parter, județul Gorj, în contradictoriu cu DIRECŢIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ Pagina 1 din 2
GORJ, cu sediul în Târgu Jiu, str. 22 Decembrie 1989 nr. 22bis, județul Gorj, ca nefondată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 6 (șase) pagini. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 286/11.09.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 58062/12.09.2024, formulată de către ..., cu sediul în ... și cu adresa de corespondență în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., împotriva documentației de atribuire, emisă de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii proprii, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Servicii de pază, protecție și intervenție rapidă”, se solicită admiterea contestației, stabilirea valorii estimate în conformitate cu legislația muncii în vigoare, suspendarea procedurii de atribuire și stabilirea unui nou termen privind depunerea ofertelor, iar în situația în care valoarea estimată nu poate fi modificată, anularea procedurii de atribuire. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... critică modalitatea prin care autoritatea contractantă a stabilit cuantumul valorii estimate a respectivei proceduri de atribuire. În fapt, ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura privind atribuirea contractului având ca obiect „Servicii de pază, protecție și intervenție rapidă”, cod CPV 79713000-5, pentru o perioadă de 12 luni, având termen de depunere a ofertelor 12.09.2024, ora 14.00, o valoare maximă a acordului cadru de 209.364 lei pentru un număr maxim de 8.760 ore, rezultând un tarif unitar de 23,90 lei/oră (209.364 lei : 8.760 ore). Contestația este formulată împotriva documentației de atribuire, deoarece valoarea estimată a achiziției este una foarte mică si nu include costurile minime stabilite de Codul Muncii, legislația muncii și fiscală în vigoare. Pagina 1 din 7
Potrivit informațiilor din caietul de sarcini nr. 8845/05.09.2024, se poate observa că obiectul prezentei proceduri de achiziție publică îl constituie un post permanent: În prezent, salariul minim pe economie este stabilit prin H.G. nr. 598/2024, în valoare de 3.700 lei/lună pentru o normă de lucru de 168 ore/lună/agent, rezultând un tarif orar de 22.024 lei/oră (3.700 lei : 168 ore/lună). Având în vedere natura posturilor de pază, respectiv 24/24 ore, pe lângă salariul minim, agenților de pază urmează a li se acorda următoarele sporuri și contribuții obligatorii: ▪ Sporul de noapte – art. 126 din Codul Muncii: Salariații de noapte beneficiază: a) fie de program de lucru redus cu o oră față de durata normală a zilei de muncă, pentru zilele în care efectuează cel puțin 3 ore de muncă de noapte, fără ca aceasta să ducă la scăderea salariului de bază; b) fie de un spor pentru munca prestată în timpul nopții de 25% din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru. Mod de calcul: 8 ore x 365 zile x 22.024 lei/oră x 25% : 8.760 ore/post = 1,84 lei/oră. ▪ Sporul pentru zile de sărbătoare legală – art. 139 din Codul Muncii: Prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 52/2023 cu privire la numărul zilelor de sărbătoare legală, contestatorul a calculat sporul pentru un număr de 17 zile de sărbătoare legală: Mod de calcul: 17 zile x 24 ore/zi x 22.024 lei/oră : 8.760 ore/post = 1,03 lei/oră. ▪ Sporul de repaus săptămânal – art. 137 din Codul Muncii: (1) Repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta și duminica. (2) În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern. (3) În situația prevăzută la alin. (2) salariații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă. ▪ Indemnizația privind concediul de odihnă în conformitate cu dispozițiile art. 144 și 150 alin. (1) din Codul Muncii: Art. 150 alin. (1) din Codul Muncii prevede: „Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă”. Mod de calcul: 3.700 lei/an : 12 luni : 168 ore/lună = 1,84 lei/oră. Pagina 2 din 7
Total tarif fără CAM = 22,024 + 1,84 + 1,03 + 1,84 = 26,73 lei/oră. ▪ Contribuția asiguratorie de muncă în conformitate cu dispozițiile art. 2203 din Codul Fiscal: Mod de calcul: 26,73 lei/oră x 2,25 % = 0,60 lei/oră. ▪ Contribuția la fondul de handicap în procent de 4% conform art. 78 din Legea nr. 448/2006: Mod de calcul: 3.700 lei x 4 % : 168 ore/lună = 0,88 lei/oră. Total costuri salariale: 26,73 + 0,60 + 0,88 = 28,21 lei/oră. Astfel, pentru ofertarea unui tarif care să respecte legislația muncii în vigoare, rezultă că în prezenta procedură de achiziție publică este necesară o valoare a acordului cadru de 247.120 lei, la acest tarif adăugându-se următoarele costuri: - valoarea serviciilor de monitorizare și intervenție rapidă; - uniformă de lucru - dotare standard, conform art. 40 din Legea nr. 333/2003; - echipamente de lucru - spray, baston, lanternă, fluier, registre de pază - conform art. 43 din Legea nr. 333/2003 și art. 52 alin. (1) din H.G. nr. 301/2012; - abonament lunar pentru telefonie mobilă, conform art. 52 alin. (1) din H.G. nr. 301/2012; - medicina muncii - examenul medical periodic se efectuează anual, intervalul dintre două verificări medicale neputând depăși 12 luni (pct. 2 lit. c Anexa 1 din H.G. nr. 315/2007). - cota de profit reală. Pentru stabilirea corectă a valorii estimate a acordului-cadru din prezenta procedură de atribuire, autoritatea contractantă avea obligația de a stabili costurile minime obligatorii pentru prestarea serviciului de pază și intervenție rapidă, așa cum s-a arătat mai sus. Având în vedere că autoritatea contractantă a organizat o procedură proprie și nu o achiziție directă, în mod eronat, valoarea estimată a achiziției a fost stabilită în conformitate cu art. 7 alin. (7) lit. a) sau b) din Legea nr. 98/2016, dispozițiile anterior amintite fiind aplicabile achiziției directe. Pe cale de consecință, ... solicită C.N.S.C. admiterea ca temeinică și legală a contestației sale și dispunerea în concordanță cu prevederile legale aplicabile în materie. Prin adresa nr. 9651/26.09.2024, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 61630/27.09.2024, ... transmite punctul său de vedere cu privire la contestația formulată de către ..., precizând următoarele: - valoarea estimată a procedurii contestate, a fost stabilită pe baza contractului aflat deja în derulare cu contestatorul, asumată de către acesta prin adresa nr. 175/20.06.2024, înregistrată la autoritatea contractantă sub nr. 6256/20.06.2024 (Anexa nr. 1 la prezenta), prin care, raportat la H.G. nr. 598/06.06.2024, acesta garantează Pagina 3 din 7
îndeplinirea contractului la o valoare ce permite asigurarea salariului minim brut pe țară garantat în plată pentru agenții de securitate, tarif revizuit și detaliat conform acestui act normativ, noul tarif astfel rezultat, ulterior calculației contestatorului, fiind însușit de ambele părți contractante prin actul adițional nr. 1/31/25.06.2024; - procedura proprie de atribuire a contractului a fost în mod legal stabilită de autoritatea contractantă, în conformitate cu prevederile art. III din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, actualizată; - deși a contestat valoarea estimată a procedurii, contrar acesteia, contestatorul a înțeles să depună la sediul autorității contractante oferta de preț, înregistrată sub nr.10/12.09.2024; - în termen, a mai fost depusă și înregistrată sub nr. 11/12.09.2024, la sediul autorității contractante, încă o ofertă de preț la procedura proprie pentru atribuirea contractului de servicii având ca obiect „Servicii de pază și intervenție rapidă ...”, existând astfel posibilitatea prestării serviciului de pază la valoarea estimată de către autoritatea contractantă; - prin adresa nr. 9492/24.09.2024, autoritatea contractantă a solicitat contestatorului, în calitate de parte contractantă a contractului aflat în vigoare, prelungirea duratei acestuia până la data de 31.10.2024, intenție acceptată, notificata autorității contractante prin adresa nr. 295/24.09.2024 înregistrată la sediul ... sub nr. 9512/24.09.2024 și însușită prin Actul adițional nr. 2/44/25.09.2024, la aceeași valoare, pe care, în mod paradoxal, o contestă în etapa de depunere a ofertelor. Pe cale de consecință, raportat la cele mai sus prezentate, ... apreciază că nu se impune estimarea valorii serviciului de pază, în sensul majorării acesteia, dat fiind și contextul actual prin publicarea O.U.G. nr. 107/ 2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanțelor bugetare și a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de autoritate contractantă, ... a inițiat o procedură proprie, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Servicii de pază, protecție și intervenție rapidă”, cod CPV 79713000-5 Servicii de pază (Rev.2), prin publicarea pe site-ul propriu a anunțului de participare nr. 8961/09.09.2024. Conform anunțului de participare și a documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”, iar valoarea estimată totală a acordului-cadru este de 209.364,00 lei fără TVA. Analizând conținutul dosarului cauzei, Consiliul constată că ... a transmis recipisa de consemnare nr. 210572104/1, eliberată de CEC BANK S.A. Sucursala ..., la data de 16.09.2024, din care rezultă Pagina 4 din 7
consemnarea cauțiunii în valoare de 8.375,00 lei, pe seama și la dispoziția C.N.S.C., corespunzătoare dosarului nr. 3151/2024. Astfel, Consiliul constată că ... a constituit cauțiunea în cuantumul și în termenul prevăzut la art. 611 din Legea nr. 101/2016. Prin Încheierea nr. 2958/C7/3151/20.09.2024, Consiliul a admis cererea ... de suspendare a procedurii și a dispus suspendarea acesteia până la soluționarea fondului cauzei. Procedând la analiza cauzei, Consiliul constată că aceasta vizează modalitatea în care autoritatea contractantă ... a stabilit valoarea estimată a prezentei achiziții, criticile aduse de către ... vizând, în mod exclusiv, acest aspect. Analizând speța, Consiliul are în vedere, pe de-o parte, „obiectul” achiziției publice ce constă în „Servicii de pază, protecție și intervenție rapidă” iar, pe de altă parte, organizarea de către autoritatea contractantă a unei proceduri proprii, fiind incidente prevederile at. 68 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, privind achizițiile publice, conform cărora „1) Procedurile de atribuire reglementate de prezenta lege, aplicabile pentru atribuirea contractelor de achiziție publică/acordurilor-cadru sau organizarea concursurilor de soluții cu o valoare estimată egală sau mai mare decât valorile prevăzute la art. 7 alin. (5), sunt următoarele:(...) h) procedura de atribuire aplicabilă în cazul serviciilor sociale și al altor servicii specifice;”, coroborate cu cele ale art. 111 care prevăd că „(1) Procedura de atribuire prevăzută la art. 68 alin. (1) lit. h), aplicabilă în cazul serviciilor sociale și al altor servicii specifice prevăzute în anexa nr. 2, este o procedură proprie, autoritatea contractantă având obligația respectării principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2).” Așadar, în verificarea aspectului contestat, ce rezidă în critica adusă de ... vizavi de modalitatea în care autoritatea contractantă ... a stabilit valoarea estimată a prezentei achiziții, se va avea în vedere doar respectarea de către achizitoare a principiilor aplicabile în materia achizițiilor publice. Procedând în consecință, Consiliul constată respectarea de către ... a acestor principii, în condițiile în care se reține că, în determinarea valorii estimate a acordului-cadru, aceasta a avut în vedere, pe de-o parte, ca reper, contractul având ca obiect „Servicii de pază, protecție și intervenție rapidă” aflat în derulare cu ..., iar pe de altă parte suma alocată de către Ministerul Sănătății-în calitate de ordonator principal de credite, pentru articolul bugetar 20.01.09 „Materiale și prestări servicii cu caracter funcțional”. Astfel, având în vedere faptul că, în determinarea valorii estimate, achizitoarea s-a raportat la H.G. nr. 598/06.06.2024, care garantează îndeplinirea contractului la o valoare ce permite asigurarea salariului minim brut pe țară garantat în plată pentru agenții de securitate, tarif revizuit și detaliat conform acestui act normativ, precum și de aspectele subliniate de ... prin adresa nr. 9970/04.10.2024, transmisă la dosarul Pagina 5 din 7
cauzei, și anume: „Suma alocată de către Ministerul Sănătății în calitate de ordonator principal de credite conform art. 4 din OMS 1078/2010 privind aprobarea regulamentului de organizare și funcționare și a structurii organizatorice ale direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București, pentru articolul bugetar 20.01.09 «Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional» a fost repartizată integral pentru plata tuturor contractelor de prestări servicii din care fac parte și serviciile de pază, iar suma aferentă serviciului de pază corespunde întocmai sumei estimate în Programul Anual al Achizițiilor Publice (PAAP)/2024 al autorității contractante; ... reiterăm că nu se impune estimarea valorii serviciului de pază în sensul majorării acesteia, dat fiind și contextul actual prin publicarea OUG nr. 107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanțelor bugetare și a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, potrivit căreia la art. XX pct. (5) se prevede că: «Ordonatorii de credite ai autorităților și instituțiilor publice prevăzuți la alin. (1) au obligația de a lua măsurile legale care se impun pentru ajustarea valorii angajamentelor legale cu nivelul plăților lunare din perioada ianuarie- august 2024 inclusiv, dacă este cazul prin încheierea de acte adiționale la contractele de achiziție publică și/sau, după caz, pentru prelungirea duratelor de execuție a contractelor de achiziție, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, astfel încât să nu depășească nivelul plăților medii lunare prevăzut la alin. (1)», autoritatea contractantă fiind unul din subiecții de drept prevăzuți de legiuitor în aliniatul mai sus menționat.” Or, ținând seama de justificările autorității contractante, de respectarea de către aceasta a principiilor aplicabile în materia achizițiilor publice, îndeosebi a principiului transparenței și cel al asumării răspunderii și constatând că ... se limitează doar la prezentarea unui calcul propriu ce ar fi trebuit, în opinia sa, să stea la baza determinării valorii estimate, calcul nefundamentat legal, Consiliul nu poate lua în considerare simplele susțineri ale contestatorului legate de presupusul caracter nelegal al modalității de stabilire a valorii estimate a prezentului acord-cadru, motiv pentru care va menține această valoare și, pe cale de consecință, va respinge criticile formulate de ..., ca nefondate. Un aspect în plus în sublinierea caracterului speculativ al criticii aduse este și faptul că, deși a contestat valoarea estimată a achiziției, ... a înțeles să depună la sediul autorității contractante oferta, înregistrată sub nr.10/12.09.2024. Concluzionând, în raport de cele anterior reținute, se are în vedere faptul că achizitoarea a respectat principiile aplicabile în materia achizițiilor publice, consacrate de Legea nr. 98/2016, atunci când a stabilit valoarea estimată a prezentei proceduri proprii organizată, criticile aduse de către ... fiind nefondate, motiv pentru care respinge criticile formulate de contestator. Pagina 6 din 7
În contextul de fapt și de drept anterior expus, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul respinge contestația formulată de către ..., în contradictoriu cu ..., ca nefondată. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de către ..., cu sediul în ... și cu adresa de corespondență în ..., în contradictoriu cu ..., cu sediul în ..., ca nefondată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 6 (șase) pagini. Pagina 7 din 7
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.