AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2463/2024

AJG TRUCKS & TRAILERS SRL în contradictoriu cu U.A.T BORȘA

Decizia CNSC nr. 2463/C5/2482 din 02.09.2024

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2463/C5/2482 din 02.09.2024

Data din document
2024-09-02
Complet
C5

Obiectul procedurii

având ca obiect Achiziţionarea unei Autovidanje în cadrul proiectului cu titlul „Extindere sistem de canalizare menajeră în Oraşul Borşa, judeţul Maramureş", prin care solicită: 1) Anularea comunicării rezultatului procedurii de atribuire a contractului de furnizare având ca obiect Achiziţionarea unei Autovidanje în cadrul proiectului cu titlul „Extindere sistem de canalizare menajera în Oraşul Borşa, judeţul Maramureş"- anunţ de participare SCN 1147248/24.05.2024", înregistrată sub nr. R11989/11.07.2024, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii deciziei, precum şi a actelor subsecvente, 2) Anularea în tot a Raportului procedurii și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii deciziei, precum şi a actelor subsecvente, 3) Obligarea autorităţii contractante la reevaluarea tuturor ofertelor și declararea ofertei ca fiind acceptabilă, conformă şi admisibilă, 4) Obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei contestaţii…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de AJG TRUCK & TRAILERS SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă U.A.T BORȘA. În temeiul art. 67 din Codul de procedură civilă, admite cererea de intervenție accesorie formulată de S.C. GRADINARIU IMPORT EXPORT S.R.L. în contradictoriu cu societatea contestatoare. Prezenta decizie este obligatorie, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2463/2024

Decizie CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 45668Data înregistrării: 2024-07-18
ContestatorAJG TRUCKS & TRAILERS SRLCUI 3627544
Autoritate contractantăU.A.T BORȘACUI 3627544

2024_2463_2024_Decizie_2463.pdf, BO2024_2463_2024_BO2024_2463.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.792 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr.2463/C5/2482 Data: 02.09.2024 Prin contestația nr. 78/18.07.2024, înregistrată la CNSC cu nr. 45668/18.07.2024, formulată de AJG TRUCK & TRAILERS SRL, cu sediul în Sat Topliceni, Comuna Topliceni Tarlaua 32, parcela 1887- 1888, Judeţul Buzău, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului Bucureşti, sub nr. J10/1533/2008, C.U.I. R024737787, reprezentată prin dl. Administrator DINU Paul Daniel, reprezentant convențional Av. Ion Marius-Aurelian, în calitate de avocat titular al Cabinetului individual de avocatură ION Marius- Aurelian, cu sediul profesional în Calea Victoriei nr. 91-93, sc. D, ap. 45, sector 1, Bucureşti, adresa electronică office@ionlawoffice.ro

§ 2

av.mariusion@qmail.com, împotriva rezultatului procedurii comunicat cu adresa nr. R11989/11.07.2024 de către autoritatea contractantă, U.A.T BORȘA, cu sediul în Strada Floare de Colț nr. IA, Borşa, jud. Maramureș Cod Poștal 435200, în cadrul procedurii de atribuire a contractului sectorial având ca obiect Achiziţionarea unei Autovidanje în cadrul proiectului cu titlul „Extindere sistem de canalizare menajeră în Oraşul Borşa, judeţul Maramureş", prin care solicită: 1) Anularea comunicării rezultatului procedurii de atribuire a contractului de furnizare având ca obiect Achiziţionarea unei Autovidanje în cadrul proiectului cu titlul „Extindere sistem de canalizare menajera în Oraşul Borşa, judeţul Maramureş"- anunţ de participare SCN 1147248/24.05.2024", înregistrată sub nr. R11989/11.07.2024, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii deciziei, precum şi a actelor subsecvente, 2) Anularea în tot a Raportului procedurii și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii deciziei, precum şi a actelor subsecvente, 3) Obligarea autorităţii contractante la reevaluarea tuturor ofertelor și declararea ofertei ca fiind acceptabilă, conformă şi admisibilă, 4) Obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei contestaţii. Pagina 1 din 2

§ 3

Prin adresa nr. 48293/30.07.2024, S.C. GRADINARIU IMPORT EXPORT S.R.L, cu sediul în Bucuresti, str. Chiciurei nr. 47, Sector 3, înregistrată la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J40/841/1994, Cod Unic de Înregistrare R05348490, reprezentată legal prin Andrei Calin Gradinariu, în calitate de administrator, reprezentată convențional prin Gune Raluca, Cabinet de Avocat, prin avocat titular Raluca Gune, în calitate de ofertantă câștigătoare, a depus cererea de intervenție prin care solicită respingerea contestației ca nefondată. Contestația și cererea de intervenție vor fi analizate împreună. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris.

§ 4

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de AJG TRUCK & TRAILERS SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă U.A.T BORȘA. În temeiul art. 67 din Codul de procedură civilă, admite cererea de intervenție accesorie formulată de S.C. GRADINARIU IMPORT EXPORT S.R.L. în contradictoriu cu societatea contestatoare. Prezenta decizie este obligatorie, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 64.489 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr............ Data: ..... ..................Prin contestația nr. 78/18.07.2024, înregistrată la CNSC cu nr. 45668/18.07.2024, formulată de .......... SRL, cu sediul în ............ înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului Bucureşti, sub nr. ...................., reprezentată prin dl. Administrator ............., reprezentant convențional Av. .........., în calitate de avocat titular al Cabinetului individual de avocatură ......, cu sediul profesional în .... ................., adresa electronică ......... .............. împotriva rezultatului procedurii comunicat cu adresa nr. R11989/11.07.2024 de către autoritatea contractantă, ............, cu sediul în ........................ în cadrul procedurii de atribuire a contractului sectorial având ca obiect Achiziţionarea unei Autovidanje în cadrul proiectului cu titlul „Extindere sistem de canalizare menajeră în Oraşul Borşa, judeţul Maramureş", prin care solicită: 1) Anularea comunicării rezultatului procedurii de atribuire a contractului de furnizare având ca obiect Achiziţionarea unei Autovidanje în cadrul proiectului cu titlul „Extindere sistem de canalizare menajera în Oraşul ........., judeţul ........."- anunţ de participare SCN 1147248/24.05.2024", înregistrată sub nr. R11989/11.07.2024, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii deciziei, precum şi a actelor subsecvente, 2) Anularea în tot a Raportului procedurii și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii deciziei, precum şi a actelor subsecvente, 3) Obligarea autorităţii contractante la reevaluarea tuturor ofertelor și declararea ofertei ca fiind acceptabilă, conformă şi admisibilă, 4) Obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei contestaţii. Prin adresa nr. 48293/30.07.2024, ....................., înregistrată la Oficiul Registrului Comertului sub ......................., reprezentată legal prin ........................., în calitate de administrator, reprezentată convențional prin ..............., Cabinet de Avocat, prin avocat Pagina 1 din 24

§ 2

titular ................, în calitate de ofertantă câștigătoare, a depus cererea de intervenție prin care solicită respingerea contestației ca nefondată. Contestația și cererea de intervenție vor fi analizate împreună. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris.

§ 3

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ...................... critică respingerea ofertei sale ca fiind neconformă, solicitând cele redate în partea introductivă. Contestatoarea arată că la data de 11.07.2024, Autoritatea Contractantă a emis înscrisul intitulat Comunicare Rezultat Procedură înregistrat sub nr. R11989, prin care era notificată cu privire la declararea ofertei noastre ca şi neconformă „în condiţiile art. 134 şi 137 alin. 3) lit. a) din HG nr. 395/2016, coroborat cu prevederile art. 209 şi art. 215 din Legea nr. 98/2016 motivat de următoarele": - „Nerespectarea cerinţei Caietului de sarcini punctul 21.1. Propunerea tehnică modul de prezentare a Fişei tehnice a produsului realizată pe baza Cărţii tehnice (nu a prospectului comercial, nu prin prelucrări de pe Internet) prin preluarea paginilor descriptive ale documentului pe care apar titlul, produsul, producătorul, etc. precum şi a paginilor care conţin specificaţiile tehnice în care ofertantul a menţionat următoarele: - Pentru produsul SUPRASTRUCTURĂ, anexăm prezentei fișa tehnică în care sunt evidenţiate toate componentele acestui produs, fișa tehnică asumată sub semnătură şi ștampila de către societatea noastră şi care va sta la baza unei eventuale comenzi interne de producţie. - în cadrul propunerii tehnice a fost anexată fişa tehnică a produsului autoşasiu ......... fişă tehnică asumată sub ştampilă şi semnătură de către ............... în ........... Nu a fost anexată prospect comercial sau preluări din internet - a fost prezentată fişa tehnică rezultată din configuratorul oficial al producătorului unde sunt precizate sarcini pe axe, dimensiuni etc. In cazul in care autoritatea contractanta mai doreşte particularităţi tehnice cu privire la AUTOSASIU, putem răspunde cu drag si vă stăm la dispoziţie pentru orice clarificare. Prin răspunsul la solicitarea de clarificări atât pentru componenta SUPRASTRUCTURĂ cât şi pentru componenta AUTOŞASIU ofertantul arată că prin însuşirea fisei tehnice sub semnătură și stampilă NU demonstrează că Fisa tehnica a produsului este realizată pe baza Cărţii tehnice prin preluarea paginilor descriptive ale documentului pe care Pagina 2 din 24

§ 4

apar titlul, produsul, producătorul etc., precum şi a paginilor care conţin specificaţiile tehnice’’. Prin răspunsul la solicitarea de clarificări atât pentru componenta SUPRASTRUCTURĂ, cât şi pentru componenta AUTOŞASIU, contestatoarea arată s-au depus alăturat ofertei fişe tehnice emise de către producători sau importatori/dealeri autorizaţi sub semnătură şi ştampilă rezultate din programe de configurare sau din documente interne de producţie. NU s-au preluat de pe internet imagini sau pliante/prospecte generale cu descrieri, a fost prezentată descrierea amănunţită a produsului, unde apare titlul produsului, producătorul etc. precum şi identificarea paginilor care conţin specificaţiile tehnice. Nu a fost depusă la întâmplare o pagina de internet sau „print screen" - au fost depuse înscrisuri oficiale din care rezultă conformitatea produsului, ca şi caracteristici tehnice, cu caracteristicile tehnice avute în vedere de către autoritatea contractantă la redactarea documentaţiei de atribuire a contractului de achiziţie publică. ..........SRL este PRODUCĂTORUL utilajului, aceasta realizând un produs nou prin înglobarea componentei de Suprastructură Autovidanjă pe Autoşasiul (subansamblu/ componentă) achiziţionat de la ...................S.R.L - dealer autorizat (transpunerea imagini producătorului în Romania cu toate implicaţiile legale - documentele emise de către acesta fiind doar în baza prescripţiilor producătorului componentei autoşasiu) şi produs de către ................. Aşadar, caracteristicile echipamentului Autovidanjă rezultă din combinarea caracteristicilor subansamblelor din care este compus, caracteristici care rezultă din fişa tehnică a produsului/echipamentului pusă la dispoziţia autorităţii contractante şi care înglobează toate caracteristicile. Cu privire la cartea tehnică. Cartea tehnică este considerată cel mai important document al unei maşini şi este reglementat prin Ordonanţa de Guvern nr. 78/2000 privind omologarea vehiculelor rutiere şi eliberarea cărţii de identitate a acestora în vederea admiterii în circulaţie pe drumurile publice din România, cu modificările ulterioare. Cartea tehnică este emisă de Registrul Auto Român (RAR), instituţie care certifică faptul că vehiculul este omologat şi conform din punct de vedere tehnic pentru a putea circula în siguranţă pe drumurile publice din România. O carte tehnică auto vine sub forma unui formular cu patru pagini de dimensiuni A4 (297 x 210 mm) şi A5 (210 x 148 mm) împăturită şi conţine atât informaţii generale despre proprietar, cât şi informaţii de identificare despre maşină şi date tehnice. Pagina 3 din 24

§ 5

Trebuie menţionat faptul că, după producerea/realizarea echipamentului respectiv, producătorul (în baza autorizaţiei de producţie emisă de către Registrul Auto Roman anexată prezentei) este obligat a solicita către Registrul Auto Român omologarea echipamentului/ vehiculului, omologare în urma căreia se emite cartea de identitate (denumită şi cartea tehnică) a vehiculului. Aşadar, a îndeplinit obligaţiile prevăzute în caietul de sarcini, respingerea ofertei ca şi neconformă fiind nefondată şi nelegală în acelaşi timp. Nerespectarea cerinţei caietului de sarcini 21.1. Propunerea tehnică respectiv: „în situaţia în care ofertantul este doar distribuitor si nu este producătorul direct al utilajului și dotărilor sale, acesta trebuie să facă dovada că este autorizat de producătorul echipamentului să facă distribuţie şi service pe teritoriul României" şi ţinând cont de faptul că pentru componenta AUTOŞASIU rezultă că producător/Furnizor este ........... S.R.L. Prin răspunsul la solicitarea de clarificări in care ofertantul a transmis „Anexăm prezentei autorizaţia de dealer a furnizorului de autoşasiu ................. S.R.L, autorizaţie emisă de ................, entitate ce reprezintă legal producătorul în toată România" rezultă că NU a prezentat dovada că este autorizat de producătorul echipamentului să facă distribuţie şi service pe teritoriul României. Prin Adresa nr. 23/09.05.2024, unicul importator ...........SRL, în calitate de importator al componentei Autoşasiu ........... S.R.L certifică faptul că această din urmă societate este dealer autorizat ................ SRL și are dreptul să comercializeze produsele ............ Lucrări de inspecţii service și reparaţii în perioada garanţie tehnică şi post garanţie. .............. S.R.L deţine Autorizaţie tehnică nr. 21169 Revizia 3 emisă pentru producător valabilă până în luna 9 an 2024. Aşadar, această societate are calitatea de dealer autorizat al producătorului ........... având dreptul de a comercializa către terţi produsele ................ şi de a efectua inspecţii service și reparaţii în perioada garanţie tehnică şi post garanţie, fiind totodată autorizată şi de către Registrul Autor Român. Consideră că autoritatea contractantă se află într-o eroare vădită cu privire la obligativitatea depunerii şi cu privire la aşa zisa lipsă a dovezii că este autorizată de producătorul echipamentului să facă distribuţie şi service pe teritoriul României. În oferta depusă a menţionat faptul că Autoşasiul ............... Model ML190EL32/P - U180 este achiziţionat de la dealerul autorizat al .............. SRL, respectiv furnizat de către .............S.R.L, urmând ca Pagina 4 din 24

§ 6

intervenţiile în perioada de garanţie asupra componentei Autoşasiu să fie efectuate în reţeaua de service ............ S.R.L cu acoperire naţională, în acest sens a anexat lista unităţilor service autorizate. De asemenea, a menţionat faptul că suprastructura Autovidanjă va fi executată de către ofertant în cadrul procedurii de achiziţie publică, urmând ca intervenţiile în perioada de garanţie asupra componentei Autovidanjă să fie efectuate în reţeaua ............... SRL. Aşadar, ................... SRL devine producătorul utilajului prin achiziţionarea de subansambluri si componente (respectiv autoşasiu), realizând un produs nou prin înglobarea componentei de Autovidanjă pe Autoşasiul achiziţionat de la ................... S.R.L, nefiind incidentă situaţia expusă la acest punct de către autoritatea contractantă. După producerea/realizarea echipamentului respectiv, producătorul este obligat a solicita către Registrul Auto Român omologarea echipamentului/vehiculului, omologare în urma căreia se emite cartea de identitate (denumită şi cartea tehnică) a vehiculului. Urmând aceeaşi logică, ............ ori ................. S.R.L nu pot să furnizeze „dovada că este autorizată de producătorul echipamentului să facă distribuţie şi service pe teritoriul României" în condiţii în care aceste societăţi nu produc, şi, respectiv nu comercializează produsul Autovidanjă, ci furnizează o componentă a acestui echipament, respectiv Autoşasiul. Echipamentul Autovidanjă este produs şi comercializat de .............SRL. -Nerespectarea cerinţei Caietului de sarcini 21.1. Propunerea tehnică respectiv „Ofertantul trebuie să deţină service autorizat RAR pentru maşini autopropulsate pentru lucrări (MAL) sau să pună dispoziţia autorităţii contractante Lista autorizată a service-urilor autorizate. Va fi prezentată în cadrul ofertei tehnice copie după autorizaţia tehnica RAR faţă/verso cu viza valabilă la zi pentru desfăşurarea activităţilor de întreţinere-reparaţii Maşini Autopropulsate pentru Lucrări (MAL)" În care ofertantul prin răspunsul la clarificări a completat oferta tehnică depusă iniţial prin prezentarea următoarelor autorizaţii RAR: -Autorizaţie tehnică nr. 21169 Revizia 3 emisă pentru dealer .................R.L valabilă până în luna 9 an 2024. -Autorizaţie tehnică nr. 30572/03.06.2024 emisă pentru ......... S.R.L. valabilă până în luna 12 an 2024. Ofertantul a prezentat reţeaua naţională de service-uri ........... în toată ......., aşa cum face referire în răspunsul la clarificări. în cadrul declaraţiei de service Producător ......... S.R.L. a menţionat autoutilitarele pentru echipa mobilă şi NU a prezentat documente din care rezultă modul de deţinere a acestora în Pagina 5 din 24

§ 7

proprietate/în chirie și dacă este deţinătorul acestora, iar pentru parcul industrial - hală" deţinut nu a prezentat documente de proprietate. Potrivit art. 209 alin. (3) din Legea nr. 98/2016 (1): „în cazul în care informaţiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate sau în cazul în care lipsesc anumite documente, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita într-un anumit termen ofertanţilor/candidaţilor clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de aceştia în cadrul ofertelor sau solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor tratamentului egal şi transparenţei." Autoritatea contractantă avea posibilitatea de a-i solicita „documente din care rezultă modul de deţinere a acestora în proprietate/în chirie si dacă este deţinătorul acestora, iar pentru parcul industrial - hală" deţinut nu a prezentat documente de proprietate", cu referire la autoutilitarele pentru echipa mobilă şi cu referire la hala deţinută şi în care îşi desfăşoară activitatea. În caietul de sarcini nu există nici o prevedere care să oblige ofertantul a depune înscrisurile antemenţionate, prin urmare, autoritatea contractantă avea posibilitatea de a solicita înscrisuri din care să rezulte dacă are în proprietate sau doar în folosinţă autoutilitarele pentru echipa mobilă şi hala aflată în parcul industrial. Motivul invocat de către autoritatea contractantă este unul nesusţinut de probe, în condiţiile în care ofertantul nu avea obligaţia de a depune alte înscrisuri în afara celor enunţate la punctul 21.1 şi pe care le-a ataşat ofertei depuse („Ofertantul trebuie să deţină service autorizat RAR pentru maşini autopropulsate pentru lucrări (MAL) sau să pună dispoziţia autorităţii contractante Lista autorizată a service-urilor autorizate. Va fi prezentată în cadrul ofertei tehnice copie după autorizaţia tehnica RAR faţă/verso cu viza valabilă la zi pentru desfăşurarea activităţilor de întreţinere-reparaţii Maşini Autopropulsate pentru Lucrări (MAL)"). - în urma solicitării de clarificări a comisiei de evaluare cu următorul conţinut „Ţinând cont ca in cadrul formularului cadru Propunere tehnica pentru achiziţia/furnizarea de produse la punctul 6 aţi precizat „anexăm prezentei graficul de livrare", vă rugăm clarificaţi având în vedere că în cadrul ofertei acesta nu se regăseşte. Prin răspunsul la solicitarea de clarificări nr. R10795 din 18.06.2024 ofertantul menţionează: „Ne cerem scuze pentru această neconcordanţă şi anexăm prezentei adrese graficul de livrare" din care rezultă ca a completat oferta tehnică prin prezentarea graficului de livrare ce nu a fost depus iniţial în cadrul ofertei tehnice. Ţinând cont de cele menţionate mai sus, de cerinţele caietului de sarcini si de faptul că răspunsurile transmise la solicitările de clarificări Pagina 6 din 24

§ 8

identificate pe parcursul evaluării nu sunt concludente, nu satisfac în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini si nu respectă cerinţele prezentate în documentele achiziţiei, oferta ......... S.R.L este neconformă în condiţiile art. 134 si art. 137 alin. (3) lit. a) din HG 395/2016 coroborat cu prevederile art. 209 si art. 215 din legea nr. 98/2016. Normele metodologice de aplicare a legislaţiei de achiziţii publice/sectoriale reglementează modalitatea de identificare şi tratare de către comisia de evaluare a situaţiilor în care sunt detectate erori materiale, acestea fiind divizate în trei categorii: viciile de formă, abaterile tehnice minore şi erorile aritmetice. Introducerea acestor prevederi în legislaţie a avut la bază necesitatea găsirii unui echilibru just între aplicarea, pe de o parte, a principiului proporţionalităţii şi, pe de altă parte, a principiului tratamentului egal şi principiului transparenţei. Atât erorile aritmetice, cât şi viciile de formă, au particularitatea că reprezintă erori sau omisiuni din cadrul ofertei a căror corectare/completare este susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în cadrul ofertei sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare. Viciile de formă pot viza atât elemente ale propunerii tehnice, cât şi ale propunerii financiare, pe când erorile aritmetice vizează strict elemente ale propunerii financiare. Întrucât modul de corectare a abaterilor tehnice minore, viciilor de formă şi a erorilor aritmetice este legiferat, problema încălcării principiului transparenţei este eliminată, deoarece toţi ofertanţii participanţi la o procedură de atribuire sunt avizaţi asupra metodologiei de lucru a comisiei de evaluare, rămânând în sarcina comisiei de evaluare respectarea principiului proporţionalităţii şi principiului tratamentului egal. Pentru

§ 9

a respecta

§ 10

cele două principii

§ 11

menţionate, autorităţile/entităţile contractante trebuie să ţină seama de următoarele recomandări: -

§ 12

principiul

§ 13

proporţionalităţii

§ 14

impune

§ 15

ca

§ 16

decizia autorităţilor/entităţilor contractante să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar în scopul realizării obiectivelor urmărite, înţelegându-se că, în cazul în care este posibilă o alegere între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puţin constrângătoare, iar inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporţionate în raport cu scopurile urmărite. Acest principiu impune autorităţii/entităţii contractante - atunci când aceasta se confruntă cu o ofertă care conţine aspecte neclare, iar o cerere de precizări/clarificări cu privire la conţinutul ofertei menţionate ar putea asigura securitatea juridică în Pagina 7 din 24

§ 17

acelaşi mod precum respingerea imediată a ofertei în cauză - să solicite precizări ofertantului vizat, mai degrabă decât să opteze pentru respingerea imediată a ofertei acestuia. - principiul egalităţii de tratament al operatorilor economici nu interzice autorităţii/entităţii contractante să îi solicite unui ofertant să clarifice o ofertă sau să îndrepte o eroare materială vădită pe care ar conţine-o aceasta, cu condiţia însă ca o asemenea solicitare să fie adresată oricărui ofertant care se află în aceeaşi situaţie, ca toţi ofertanţii să fie trataţi în mod egal şi ca această clarificare sau această îndreptare să nu poată fi asimilată depunerii unei noi oferte. Omiterea din cadrul graficului de execuţie a contractului a unor etape componente poate fi considerată o abatere tehnică minoră dacă respectivele etape sunt descrise/se regăsesc informaţii despre aceste etape în alte secţiuni ale ofertei. -o cerere de clarificare a unei oferte poate interveni numai după ce autoritatea/entitatea contractantă a luat cunoştinţă de ansamblul ofertelor şi trebuie, în principiu, să fie adresată în mod echivalent tuturor ofertanţilor care se află în aceeaşi situaţie şi să privească toate punctele ofertei care impun o clarificare. Din analiza jurisprudenţei existente şi luând în considerare prevederile legale în vigoare, rezultă că abaterile tehnice minore se referă inclusiv la omisiuni clare, dar a căror corectare este posibilă, însă numai dacă ele sunt nesemnificative în ansamblul ofertei aşa cum dispun prevederile art. 134 alin. (8) din H.G. 395/2016 în cazul achiziţiilor publice, respectiv art. 140 alin. (7) din H.G. 394/2016 în cazul achiziţiilor sectoriale. În conformitate cu prevederile art. 134 din H.G. 395/2016, respectiv art. 140 din H.G. 394/2016, abaterile tehnice minore se referă la modificări/clarificări ale informaţiilor din propunerea tehnică, dar acest lucru nu înseamnă că încadrarea respectivei abateri/omisiuni în categoria abaterii tehnice minore trebuie realizată exclusiv la momentul evaluării propunerii tehnice. Având în vedere că, în conformitate cu prevederile art. menţionate anterior, autoritatea/entitatea contractantă trebuie să analizeze respectiva abatere/omisiune din perspectiva neîncadrării în situaţiile prezentate de lit. a) la e) alin. (8) respectiv (9) din art. menţionate, inclusiv prin cuantificarea teoretică în valoare monetară a respectivei abateri/omisiuni, de cele mai multe ori, această cuantificare se poate realiza în cele mai multe cazuri doar pe baza informaţiilor incluse în propunerea financiară (ex. preţuri unitare, tarife etc). În aceste cazuri, nu este greşit din punct de vedere procedural, ca o anumită abatere/omisiune să fie analizată din perspectiva încadrării în categoria abaterilor tehnice minore la momentul evaluării propunerii financiare. Pagina 8 din 24

§ 18

De exemplu, dacă în cazul unui contract de lucrări sunt prezentate în cadrul metodologiei execuţia unui anumit număr de unităţi dintr-o anumită categorie de lucrări, dar din alte documente (ex. planşe grafice de execuţie) rezultă un număr diferit, autoritatea/entitatea contractantă nu va fi în măsură să stabilească la momentul evaluării propunerii tehnice dacă respectiva abatere reprezintă o abatere tehnică minoră, deoarece nu va putea cuantifica valoarea monetară a respectivei abateri/omisiuni şi deci, nu ar putea fi verificată neîncadrarea în situaţiile prezentate de lit. a) la c). Astfel, autoritatea/entitatea contractantă va trece mai departe la analiza propunerii financiare şi pe baza preţurilor din propunerea financiară va fi în măsură să cuantifice valoarea monetară a respectivei abateri/omisiuni, urmând să decidă dacă respectiva abatere/omisiune poate fi încadrată ca abatere tehnică minoră, prin raportare la prevederile art. 134 alin (9) din H.G. 395/2016, respectiv art. 140 alin. (8) din H.G. 394/2016. Consideră abaterea menţionată în cuprinsul înscrisului Comunicare rezultat procedură ca fiind una minoră în condiţiile în care, ataşat formularului cadru - Propunere tehnică pentru achiziţia/furnizarea de produse, la pagina nr. 3 se regăseşte, la punctul 2.1. Denumire produs" un tabel în care, la punctul nr. 4, se regăseşte data de livrare solicitată, respectiv „maxim 6 luni de la semnare contract". Prin semnarea și transmiterea către autoritatea contractantă a înscrisului intitulat „Grafic de livrare", nu se modifică și nu se completează oferta, ci doar se acoperă o eroare materială, în condiţiile în care termenul de livrare era deja precizat şi acceptat prin depunerea ofertei tehnice. Potrivit art. 22 din Caietul de Sarcini: „Propunerea tehnică va include un tabel de corespondenţă în format editabil în cadrul căruia va răspunde, punct cu punct, la cerinţele din prezentul Caiet de sarcini." Menţionează că omiterea din cadrul graficului de execuţie a contractului a unor etape componente poate fi considerată o abatere tehnică minoră, dacă respectivele etape sunt descrise/se regăsesc informaţii despre aceste etape în alte secţiuni ale ofertei. În concluzie, considerând motivele invocate de către autoritatea contractantă pentru respingerea ofertei ca fiind neîntemeiate, solicită admiterea celor menționate în partea introductivă. Prin punctul de vedere nr. P12607/22.07.2024, înregistrat la CNSC cu nr. 46529/23.07.2024, autoritatea contractantă solicită respingerea ca nefondată a contestației. Autoritatea contractantă arată că, în baza documentației de atribuire, a evaluat ofertele depuse respectând prevederile legale în vigoare din domeniul achizițiilor publice. Pagina 9 din 24

§ 19

La data limită de depunere a ofertelor au depus oferte ofertanți ......... și ............... Comisia de evaluare, după verificarea și analizarea ofertelor depuse, a stabilit câștigătoarea proceduri, S.C. ................ S.R.L În ceea ce privește oferta contestatoarei, a considerat că ofertantul, prin răspunsul la clarificări a completat oferta tehnică depusă inițial prin prezentarea următoarelor autorizații RAR: Autorizație tehnică nr. 21169 Revizia 3 emisă pentru producător .................. S.R.L și Autorizație tehnică nr. 30572/03.06.2024, emisă pentru ......... S.R.L. Ofertantul a prezentat rețeaua națională de service-uri .......... în toată România, așa cum face referire în răspunsul la clarificări. În cadrul declarației de service, producător ......... S.R.L, a menționat autoutilitarele pentru echipa mobilă și NU a prezentat documente din care rezultă modul de deținere a acestora în proprietate/în chirie și dacă este deținătorul acestora iar pentru parcul industrial -hala detinut nu a prezentat documente de proprietate. În urma solicitării de clarificări a comisiei de evaluare cu următorul conținut „Ținând cont că în cadrul formularului cadru Propunere tehnică pentru achiziția / furnizarea de produse, la punctul 6, ați precizat „anexăm prezentei graficul de livrare", vă rugăm clarificați, având în vedere că în cadrul ofertei, acesta nu se regăsește’’. Prin răspunsul la solicitarea de clarificări nr. R 10795 din 18.06.2024, ofertantul menționează: „Ne cerem scuze pentru această neconcordanță și anexăm prezentei adrese graficul de livrare", din care rezultă ca a completat oferta tehnică prin prezentarea graficului de livrare ce nu a fost depus inițial în cadrul ofertei tehnice. Faptul că răspunsurile transmise la solicitările de clarificări identificate pe parcursul evaluării nu sunt concludente, nu satisfac în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini și nu respectă cerințele prezentate în documentele achiziției, oferta ......... S.R.L este neconformă în condițiile art. 134 și art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, coraborat cu prevederile art. 209 și art. 215 din Legea nr. 98/2016. Rezultatul evaluărilor asupra ofertelor depuse sunt reflectate în cadrul raportului procedurii nr. INT1287/10.07.2024, PV standard anexa 1 m. INT1080/17.06.2024, anexa 3 m. INT1189/27.06.2024, PV standard anexa 4 m. INT1204/28.06.2024, PV standard anexa 6 m. INT 1286/10.07.2024, care sunt parte a dosarului achiziției. Oferta contestatarului a fost declarată neconformă, în baza art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 coroborat cu art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, „nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini", iar prin completările/clarificările transmise nu sunt Pagina 10 din 24

§ 20

concludente, nu satisfac în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini și nu respectă cerințele prezentate în documentele achiziției. Criticile mentionate în contestatie nu sunt sustenabile, nu pot duce la modificarea rezultatului procedurii. Prin raspunsul la solicitarea de clarificări atât pentru componenta SUPRASTRUCTURĂ cât pentru componenta AUTOȘASIU ofertantul arată că prin însușirea fișei tehnice sub semnătura și stampilă NU demonstrează că Fișa tehnică a produsului este realizată pe baza Cărții tehnice prin preluarea paginilor descriptive ale documentului pe care apar titlul, produsul, producätorul etc, precum a paginilor care conțin specificațiile tehnice. Prin răspunsul la solicitarea de clarificări (adresa înregistrată sub nr. 10795/18.06.2024) ofertantul nu a clarificat modul de prezentare a Fișei tehnice a produsului componentă SUPRASTRUCTURĂ - PRODUCĂTOR ......... S.R.L și componenta AUTOȘASIU — PRODUCĂTOR .........., conform cerintă caiet de sarcini, iar ca răspuns, ofertantul retransmite autorității contractante fișele tehnice identice cu cele prezentate în ofertă, cu mențiunea fisă tehnică asumată sub semnatură și stampilă de catre societatea noastra" pentru componenta de SUPRASTRUCTURĂ mentiunea „fișa tehnică asumată sub ștampila semnătură de către DEALERUL OFICIAL al .......... în Romania" pentru componenta de AUTOȘASIU. Autoritatea contractantä constatä cä la prezentarea fisei tehnice pentru componenta AUTOSASIU - PRODUCĂTOR .......... aceasta este emisă de ..........S.R.L conținând toate datele acestuia și stampilată, semnată de .........., fără să prezinte alt document din care să rezulte că această componentă este produsă de .........., iar acesta predă dreptul de comercializare societății S.C. ............ S.R.L participând la prezenta procedură în calitatea sa de „furnizor". Totodată, referitor la prezentarea fișei tehnice pe baza cărții tehnice a utilajului, autoritatea contractantă a solicitat prin caietul de sarcini următoarele „se accepta ca utilajul să fie nou omologat, fabricat în conformitate cu standardul actual al tehnicii din domeniu vor îndeplini toate conditiile de fiabilitate, tehnică, de confort de siguranță pentru circulația pe drumurile publice din România, conform legislației Române (Ordinul M.L.T.P.L nr. 211 din 11 febr. 2003 RNTR2 toate directivele normele elaborate de Comunitatea Europeană care se referă la autovehicule" astfel că ofertantul putea să prezinte documentul pe baza cărții tehnice sau a altor documente care să conțină datele specifice cărții tehnice, demonstrând, în acest sens, autorității contractante îndeplinirea cerinței. Autoritatea contractantă, respectând principiul tratamentului egal nedescriminatoriu, a solicitat ofertantului clarificări cu privire la Pagina 11 din 24

§ 21

documentele prezentate, iar ofertantul prin răspunsul său, de altfel, incomplet, rezultă că nu respectă cerințele caietului de sarcini, a documentelor achizitiei, nefiind justificata alegerea autoritatii contractante de a solicita înca un rand de clarificari cu privire la documentele prezentate de ofertant. 2. Referitor la: „Nerespectarea cerintei Caietului de sarcini 21.1. Propunerea tehnicä respectiv „În situatia în care ofertantul este doar distribuitor, nu este producătorul direct al utilajului, dotărilor sale, acesta trebuie să facă dovada că este autorizat de producătorul echipamentului să facă distribuție service pe teritoriul României" și ținând cont ca pentru Componenta

§ 22

Autosasiu

§ 23

rezultă

§ 24

ca

§ 25

Producator/Furnizor este ........../.............. Prin răspunsul la solicitarea de clarificări în care ofertantul a transmis „Anexăm prezentei autorizația de dealer a furnizorului de autosasiu — ......... S.R.L, autorizație emisă de .......... ROMANIA, entitate ce reprezintä legal producătorul în toata România", rezulta că NU a prezentat dovada că este autorizat de producătorul echipamentului să facă distribuție service pe teritoriul României. Autoritatea contractantă în urma evaluării răspunsului la solicitarea de clarificări (adresă înregistrată sub nr. 10795/18.06.2024) a concluzionat că ofertantul a prezentat autorizație de service emisă pentru producător de .......... ROMANIA, nu dovada că ofertantul este autorizat de producătorul echipamentului respect .......... ROMANIA, să facă distribuție service pe teritoriul României, pentru componenta Autoșasiu. Autoritatea contractantă, respectând principiul tratamentului egal nedescriminatoriu, a solicitat ofertantului clarificări cu privire la documentele prezentate, iar ofertantul prin răspunsul său, de altfel, incomplet, nu respectă cerințele caietului de sarcini, nefiind justificată alegerea autorității contractante de a solicita încă un rând de clarificări cu privire la documentele prezentate de ofertant. Prin faptul că ofertantul sustine că acesta devine producător prin ansamblarea celor două componente, nu furnizează „dovada că este autorizat de producătorul echipamentului să facă distribuție service pe teritoriul României", prezentând autorității contractante rețeaua de service -uri .......... în toată România, nu demonstrează că ofertantul are deplinătatea dreptului să facă service în unitătile deținute de .......... ROMANIA, în urma achiziționării de către ofertant a componentei AUTOSASIU. Referitor la nerespectarea cerinței Caietului de sarcini 21.1. Propunerea tehnică respectiv „Ofertantul trebuie să dețina service autorizat RAR, pentru mașini autopropulsate pentru lucrări (MAL) sau sa Pagina 12 din 24

§ 26

pună la dispoziția autorității contractante Lista autorizată a service-urilor autorizate. Va fi prezentată în cadrul ofertei tehnice copie după autorizația tehnică RAR față/verso cu viza valabilă la zi pentru desfășurarea activităților de întreținere — reparații Mașini Autopropulsate pentru Lucrări (MAL)". Ofertantul prin răspunsul la clarificări, a completat oferta tehnică depusă inițial prin prezentarea următoarelor autorizații RAR:

§ 27

Autorizație tehnică nr. 21169 Revizia 3, emisă pentru producător ..........S.R.L, valabilă până în luna a IX-a anul 2024 și Autorizație tehnică nr. 30572/03.06.2024, emisă pentru ......... S.R.L, valabilă până în luna a XII-a anul 2024. Ofertantul a prezentat rețeaua națională de service-uri .......... în toată România, așa cum face referire în răspunsul la clarificări. În cadrul declarației de service, Producătorul ......... S.R.L a menționat autotutilitarele pentru echipa mobilă, și NU a prezentat documente din care rezultă modul de deținere a acestora în proprietate/în chirie și dacă este deținătorul acestora, iar pentru parcul industrial - hala deținută, nu a prezentat documente de proprietate. Ofertantul a prezentat declarația de service fără să fie însoțită de documentele menționate în cuprinsul acesteia, pentru a atesta verdicitatea celor menționate, aceste documente trebuiau prezentate de către ofertant, autoritatatea contractantă în urma evaluării ofertei, a constat lipsa acestora, iar pentru respectarea principiului nediscriminării față de celălalt ofertant, a considerat că oferta prezentată de S.C. ......... S.R.L este incompletă. Referitor la prezentarea graficului de livrare în urma solicitării de claificări, autoritatea contractantă în urma evaluării răspunsului la solicitarea de clarificări (adresă înregistrată sub nr. 10795/18.06.2024) prin care ofertantul a transmis Graficul de livrare document la care se făcea referire în cadrul formularului propunere tehnică, nu a fost prezentat inițial în cadrul ofertei, autoritatea contractantă pentru respectarea principiului tratamentului egal față de celălalt ofertant, nu poate să încadreze răspunsul în categoria îndreptării unei erorii tehnice minore. Prin cererea de intervenție nr. 48293/30.07.2024, calificată drept intervenție în interesul autorității contractante Unitatea Administrativ Teritorială ........., intervenienta solicită Consiliului să încuviințeze în principiu cererea de intervenție formulata în temeiul prevederilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, coroborată cu cele ale art. 61 și urm. din Codul de procedura civila și să respingă criticile contestatoarei ca fiind nefondate, cu menținerea actelor întocmite în cadrul procedurii de către autoritatea contractantă în legătură cu evaluarea ofertei sale ca fiind temeinice și legale. Pagina 13 din 24

§ 28

Intervenienta solicită accesul la dosarul cauzei de îndată ce acesta va fi constituit, astfel încât să își poată exercita pe deplin dreptul de a depune concluzii scrise. Arată că autoritatea contractantă a publicat în S.E.A.P. contestația în data de 18.07.2024, și astfel, cererea este introdusă în termen legal În ceea ce privește legalitatea raportului procedurii de atribuire comunicat către contestatoare prin adresa nr. 989/11.07.2024, cu titlu prealabil, documentația de atribuire nu a fost contestată de niciun operator economic, drept pentru care toate prevederile ei și-au consolidat forța obligatorie atât pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire, cât și pentru autoritatea contractantă, acestea fiind în sensul prevederilor art. 75 din Legea nr. 98/2016, coroborate cu cele ale art. 123 din anexa la HG nr. 395/2016 Prin urmare, pentru a face dovada admisibilității ofertei lor, fiecare dintre participanții la procedura de atribuire avea obligația de a prezenta înscrisuri prin care să facă dovada îndeplinirii cerințelor minime ale documentației de atribuire, iar Autoritatea Contractantă, în aplicarea dispozițiilor art. 127 coroborate cu cele ale art. 132 alin. (1) și ale art. 133 alin. (1) din anexa HG nr. 395/2016, avea obligația sa verifice dacă documentele prezentate de participanții la procedură fac dovada admisibilității ofertelor astfel depuse. Din analiza succinta a modului de prezentare a propunerii tehnice a operatorul economic ......... S.R.L., se poate observa o neconformitate excesivă și nepermisă a acesteia față de cerințele autorității contractante. 1. Autoritatea contractantă, în mod corect, a constatat că nu a fost îndeplinită cerința de la pct. 21.1 din caietul de sarcini. Sub un prim aspect, contrar celor susținute de către contestatoare, cu ușurință se poate observa faptul ca demonstrarea corespondenței propunerii tehnice cu specificațiile tehnice, nu s-a efectuat printr-o matrice de corespondență și prin prezentarea de documentație tehnică (matrice prezentată în cuprinsul caietului de sarcini). A proceda în maniera aleasă de contestatoare și a depune, cu titlu general, o fișa tehnică a produsului ofertat (suprastructura și autoșasiu), fără a avea cuprinse toate specificațiile tehnice solicitate și fără a fi indicate autorității contractante unde anume se află, nu echivalează cu îndeplinirea cerinței de la 21.1 din caietul de sarcini. Mai mult, nici prin răspunsul la clarificări depus, ......... S.R.L., tot nu a reușit să îndeplinească această cerintă, fiind, totodată, într-o confuzie cu privire la cartea tehnica și cartea de identitate a vehiculului. Cartea tehnică este documentul emis de către producătorul autoșasiului/suprastructurii și arată toate caracteristicile sale. Pagina 14 din 24

§ 29

Informațiile din Fișa tehnică se preiau din cartea tehnică cu indicarea corespunzătoare a paginilor care conțin specificațiile tehnice preluate. Pe de altă parte, cartea de identitate a vehiculului sau CIV este documentul emis de Registrul Auto Român și este reglementat prin Ordonanța de Guvern nr. 78/2000 privind omologarea vehiculelor rutiere și eliberarea cărții de identitate a acestora, în vederea admiterii în circulație pe drumurile publice din Romania, cu modificările ulterioare, doar că acest document nu a fost solicitat în procedură de către autoritatea contractantă, având în vedere că emiterea acestuia are loc după omologarea vehiculului la Registrul Auto Român. Prin urmare, având în vedere că ......... S.R.L. nu a reușit nici prin oferta inițială și nici prin răspunsul la clarificări să dovedească îndeplinirea cerinței pct. 21.1 din caietul de sarcini, în mod corect autoritatea contractantă a respins-o ca fiind neconformă. Prin Caietul de sarcini s-a menționat că nu se acceptă descrierea detaliată a modului în care este îndeplinită o cerință prin copierea conținutului cerinței. Sub un al doilea aspect, ......... S.R.L. nu a dovedit ca are capacitatea de a derula obiectul contractului de achizitie publică, în sensul ca nu a dovedit că are dreptul de a face distribuție și service la autospeciala ce va face obiectul contractului de achiziție publică. Obiectul contractului de achiziție este reprezentat de achiziția unei autospeciale, pentru care autoritatea contractantă a stabilit, prin documentația de atribuire, și condiții de garanție. Mai mult, obligația de garanție era și un factor de evaluare ce se puncta cu maximul 20 puncte, după cum urmează: Garanție 12 luni — 5 puncte; Garantie 24 luni — 10 puncte; Garantie 36 luni — 20 puncte. Așadar, activitatea de garanție și, totodată, de service post garanție, fiind parte din obiectul contractului care urmează a fi atribuit, în raport de dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 98/2016, ofertanții participanți la procedura de atribuire trebuie să aibă capacitatea pentru a presta în mod licit serviciile în discuție sau să subcontracteze această activitate unor operatori economici autorizați. Aceasta deoarece, în conformitate cu prevederilor art. 51 din anexa la HG nr. 395/2016, în situația în care autoritatea contractantă solicită în cadrul criteriilor referitoare la capacitatea de exercitare a activității profesionale și/sau cerințelor de executare a contractului anumite autorizații specifice, cerința se consideră îndeplinită în cazul operatorilor economici ce participa în comun la procedura de atribuire, dacă aceștia demonstrează ca dispun de respectivele resurse autorizate și/sau ca unul dintre membrii asocierii deține autorizația solicitată, după caz, cu condiția ca respectivul membru să execute partea din contract pentru care este solicitată autorizația respectivă. Pagina 15 din 24

§ 30

În cazul în care ofertantul/candidatul sau operatorii economici care participă în comun la procedura de atribuire subcontractează o parte din contractul de achiziție publică, cerința prevăzuta la alin. (1) se consideră îndeplinită dacă subcontractantul nominalizat deține autorizația solicitată prin documentația de atribuire, cu condiția ca acesta să execute partea din contract pentru care este solicitată autorizația respectivă." Or, operatorul economic ......... S.R.L. nu are capacitatea profesională pentru a presta licit pe piață servicii aferente service-ului în perioada de garanție și post qaranție nici la autoșasiu și nici la suprastructură. Fiind în prezența unui contract de achiziție publică ce are ca obiect o autospecială, în privința service-ului în perioada de garantie garantie sunt incidente dispozițiile OG nr. 82/2000 privind autorizarea operatorilor economici care desfășoară activități de reparații, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucție a vehiculelor rutiere, precum și de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz, în conformitate cu care, pentru prestarea serviciilor de întreținere a autospecialei, este necesară deținerea unei autorizații emisă de Registrul Auto Român. Potrivit dispozitiilor art. 2 alin. (1) din OG nr. 82/2000, Autorizaţia tehnică de funcţionare pentru agenţii economici care prestează servicii de reparaţii şi/sau de reglare se eliberează de către Regia Autonomă "Registrul Auto Român", organismul tehnic specializat al Ministerului Transporturilor, în baza raportului de evaluare a capabilităţii tehnice, întocmit de personalul propriu certificat pentru evaluarea conformității’’. La solutionarea contestației trebuie avut în vedere ca operatorul economic ......... S.R.L. nu este autorizat pentru a efectua activitatea de service în perioada de garanție și post garanție, situație în care, în mod corect, Autoritatea Contractantă a aplicat prevederile art. 137 alin. (2) lit. b) din anexa la HG nr. 395/2016, în sensul de a respinge oferta ca inacceptabilă. În același sens, în ceea ce privește prestarea serviciilor pentru care este necesară autorizația RAR, operatorul economic ......... S.R.L. a ofertat o autospecială construită pe un șasiu de bază .........., cu privire la care recunoaște, prin însăși contestația depusă, că nu are capacitatea de a realiza mentenanța în perioada de garanție, aceeași situație reținându-se și cu privire la suprastructură. Prin urmare, în contextul în care Contestatoarea cunoștea încă de la momentul depunerii ofertei că nu dispune de autorizația necesară asigurării serviciilor în perioada de garanție/post garanție, avea obligația fie de a coopta alți operatori economici care dețin aceste autorizații, fie de a subcontracta partea din contractul de achiziției către operatori economici care dețin autorizațiile în discuție. Pagina 16 din 24

§ 31

Autoritatea contractantă, în mod corect, a constatat ca ......... S.R.L. nu a depus si graficul de livrare. De altfel, lipsa depunerii graficului de livrare a fost recunoscută și prin contestația depusă. Contrar opiniei contestatoarei, complinirea ulterioară a acestei cerințe nu poate fi acceptată de către autoritatea contractantă, deoarece duce la completarea ofertei cu documente noi și ar reprezenta o încălcare a principiului tratamentului egal, al transparentei și nediscriminării. Depunerea ulterioară a acestui document nu poate fi acceptată nici din perspectiva unui viciu de formă, abatere tehnică minoră sau erori aritmetice, deoarece nu îndeplinește niciuna dintre condițiile necesare pentru a fi considerată viciu de formă, abatere tehnică minoră sau erori aritmetice. Față de toate aceste considerente solicită Consiliului să încuviințeze în principiu cererea de intervenție formulată în temeiul prevederilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 coroborate cu cele ale art. 61 și urm. din Codul de procedura civila. Analizând conținutul dosarului cauzei, Consiliul constată că ......... S.R.L. a transmis recipisa de consemnare nr. 210413998, eliberată de CEC BANK Sucursala Gara de Nord, la data de 23.07.2024, din care rezultă consemnarea cauțiunii în valoare de 21.400 lei, pe seama și la dispoziția C.N.S.C., corespunzătoare dosarului nr. 2482/2024. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ......... a organizat procedura simplificată privind atribuirea contractului de lucrări având ca obiect Achiziţionarea unei Autovidanje în cadrul proiectului cu titlul „Extindere sistem de canalizare menajeră în Oraşul ........., judeţul .........", inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN1147242, în data de 19.07.2024. Valoarea estimată a achiziției este de 1.070.000 lei, iar criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”. Nemulțumită de rezultatul procedurii de atribuire consemnat de achizitoare în adresa nr. R11989/11.07.2024, potrivit căruia oferta sa a fost respinsă, ca neconformă, ......... S.R.L. a formulat contestația în analiză, solicitând cele menționate în partea introductivă. După depunerea contestației, a formulat cerere de intervenție S.C. ..........S.R.L, ofertanta câștigătoare, solicitând respingerea ca nefondată a contestației și menținerea rezultatului procedurii stabilit de autoritatea contractantă. Având a se pronunța asupra admisibilității cererii de intervenție, Consiliul reține că S.C. ..........S.R.L, în calitate de ofertant câștigător, are interes în menținerea rezultatului procedurii stabilit de autoritatea Pagina 17 din 24

§ 32

contractantă, motiv pentru care, în temeiul art. 63 din Codul de procedură civilă, va admite în principiu cererea de intervenție accesorie. Consiliul mai reține că societatea contestatoare identifică și alte motive de neconformitate a ofertei, neidentificate de autoritatea contractantă, respectiv lipsa capacității de exercitare a activităților de service, în lipsa prezentării unui service autorizat propriu sau a unui subcontractant desemnat în acest sens. Contestatoarea își califică ea însăși intervenția ca fiind în interesul autorității contractante. Pe fondul contestației, Consiliul reține că autoritatea contractantă a identificat 4 motive de neconformitate a ofertei contestatoarei. Primul motiv reținut de autoritatea contractantă este următorul: „Nerespectarea cerinţei Caietului de sarcini punctul 21.1. Propunerea tehnică modul de prezentare a Fişei tehnice a produsului realizată pe baza Cărţii tehnice (nu a prospectului comercial, nu prin prelucrări de pe Internet) prin preluarea paginilor descriptive ale documentului pe care apar titlul, produsul, producătorul, etc. precum şi a paginilor care conţin specificaţiile tehnice în care ofertantul a menţionat următoarele: - Pentru produsul SUPRASTRUCTURĂ, anexăm prezentei fișa tehnică în care sunt evidenţiate toate componentele acestui produs, fișa tehnică asumată sub semnătură şi stampila de către societatea noastră şi care va sta la baza unei eventuale comenzi interne de producţie. - în cadrul propunerii tehnice a fost anexată fişa tehnică a produsului autoşasiu .......... fişă tehnică asumată sub ştampilă şi semnătură de către DEALERUL OFICIAL al .......... în România. Nu a fost anexată prospect comercial sau preluări din internet - a fost prezentată fişa tehnică rezultată din configuratorul oficial al producătorului unde sunt precizate sarcini pe axe, dimensiuni etc. În cazul în care autoritatea contractanta mai doreşte particularităţi tehnice cu privire la AUTOSASIU, putem răspunde cu drag si vă stăm la dispoziţie pentru orice clarificare. Prin răspunsul la solicitarea de clarificări atât pentru componenta SUPRASTRUCTURĂ cât şi pentru componenta AUTOŞASIU ofertantul arată că prin însuşirea fisei tehnice sub semnătură și stampilă NU demonstrează că Fisa tehnica a produsului este realizată pe baza Cărţii tehnice prin preluarea paginilor descriptive ale documentului pe care apar titlul, produsul, producătorul etc., precum şi a paginilor care conţin specificaţiile tehnice’’. Consiliul are în vedere că sintagma ,,Cartea tehnică (nu a prospectului comercial, nu prin prelucrări de pe Internet)’’ nu se referă la cartea de identitate a vehiculului (sau CIV), acesta fiind documentul emis de Registrul Auto Român, reglementat prin Ordonanța de Guvern nr. 78/2000 privind omologarea vehiculelor rutiere și eliberarea cărții de identitate a acestora, în vederea admiterii în circulație pe drumurile Pagina 18 din 24

§ 33

publice din România. Cartea tehnică astfel cum este menționată în documentație se referă la manualul tehnic al utilajului emis de producător. Autoritatea contractantă dorește ca informațiile din Fișa tehnică să fie preluate din manualul tehnic al utilajului, cu indicarea corespunzătoare a paginilor care conțin specificațiile tehnice preluate. Verificând propunerea tehnică depusă, Consiliul reține că ofertantul nu a respectat modul de prezentare a ofertei solicitat în documentația de atribuire necontestată de operatorii economici. Fișele tehnice sunt prezentate în format tabelar, semnat și ștampilat de producători, fără a prezenta manualele tehnice și a face trimitere la paginile care dovedesc specificațiile, așa cum solicită autoritatea contractantă. Este adevărat că maniera de dovedire a îndeplinirii specificațiilor tehnice doar pe baza manualului tehnic este una restrictivă, dar cerința expresă a documentației de atribuire nu a fost criticată de contestatoare și nici nu a fost clarificată înainte de depunerea ofertelor. Consiliul reține că autoritatea contractantă a solicitat contestatoarei clarificări pe aspectul respectiv, în răspuns depunând aceleași fișe din propunerea tehnică, fără a depune manualul tehnic și a face trimitere la paginile din manual ce dovedesc cerințele respective. În măsura în care operatorul ar fi depus, în urma solicitării de clarificări, documentul în formatul solicitat, ar fi fost o simplă confirmare a informațiilor deja existente în ofertă. Operatorul, însă, nu a înțeles cerința, depunând aceleași documente din ofertă, răspunsul fiind, astfel, neconcludent. Prin urmare, Consiliul reține incidența în cauză a următoarelor dispoziții din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 395/2016: - Art. 133. - (1) Comisia de evaluare are obligaţia de a analiza şi de a verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât şi din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. - Art. 134. - (1) Comisia de evaluare are obligaţia de a stabili care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte, precum şi perioada de timp acordată pentru transmiterea acestora, termenul-limită neputând fi stabilit decât la nivel de zile lucrătoare, fără a fi precizată o oră anume în cadrul acestuia. -Art. 136 alin. (3) În cazul în care ofertantul nu prezintă comisiei de evaluare informaţiile şi/sau documentele solicitate sau acestea nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al preţului sau al costurilor propuse, oferta va fi considerată neconformă. - Art. 137 alin. (3) În condiţiile art. 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii: Pagina 19 din 24

§ 34

a) nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini. Consiliul mai reține că nu exista niciun motiv a reveni cu o nouă solicitare de clarificări, din moment ce prima solicitare era clară În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de respingere, „în situaţia în care ofertantul este doar distribuitor și nu este producătorul direct al utilajului și dotărilor sale, acesta trebuie să facă dovada că este autorizat de producătorul echipamentului să facă distribuţie şi service pe teritoriul României" şi ţinând cont de faptul că pentru componenta AUTOŞASIU rezultă că producător/Furnizor este ........../..........S.R.L. Prin răspunsul la solicitarea de clarificări în care ofertantul a transmis „Anexăm prezentei autorizaţia de dealer a furnizorului de autoşasiu - ..........S.R.L, autorizaţie emisă de .......... ROMANIA, entitate ce reprezintă legal producătorul în toată România" rezultă că NU a prezentat dovada că este autorizat de producătorul echipamentului să facă distribuţie şi service pe teritoriul României’’, Consiliul reține că cerința, așa cum este formulată, conduce și la interpretarea dată de autoritatea contractantă, aceasta deosebit de restrictivă. Se înțelege din cerință că la procedură pot participa doar producătorii direcți și distribuitorii autorizați ai acestora. Motivul respingerii ofertei are în vedere faptul că operatorul nu este autorizat de .......... pentru distribuție și service pe teritoriul României. Această cerință nu a fost criticată de operatorii economici. Contestatoarea susține că ea este producătorul autovidanjei, întrucât ea este cea mare montează suprastructura, fiind autorizată în acest sens. Argumentul contestatoarei este valid, ea având calitatea de producător al produsului finit, denumit mai sus utilaj sau echipament, ce formează obiectul achiziției. Deci, sub acest aspect, contestatoarea a făcut dovada existenței service-ului autorizat, aceasta având calitatea de producător al utilajului/echipamentului. În ceea ce privește, însă, autoșasiul, element deosebit de important și determinant pentru succesul contractului, producătorul este .........., iar distribuitor ..........S.R.L, niciunul neavând calitate în procedura de atribuire. Consiliul reține că în ceea ce privește service-ul, următoarea cerință a cărei neîndeplinire este invocată de autoritatea contractantă are următorul conținut: «„Ofertantul trebuie să dețină service autorizat RAR, pentru mașini autopropulsate pentru lucrări (MAL) sau să pună la dispoziția autorității contractante Lista autorizată a service-urilor autorizate. Va fi prezentată în cadrul ofertei tehnice copie după autorizația tehnică RAR față/verso cu viza valabilă la zi pentru Pagina 20 din 24

§ 35

desfășurarea activităților de întreținere — reparații Mașini Autopropulsate pentru Lucrări (MAL)". Ofertantul prin răspunsul la clarificări, a completat oferta tehnică depusă inițial prin prezentarea următoarelor autorizații RAR:

§ 36

Autorizație tehnică nr. 21169 Revizia 3 emisă pentru producător ..........S.R.L, valabilă până în luna a IX-a anul 2024. Autorizație tehnică nr. 30572/03.06.2024, emisă pentru ......... S.R.L, valabilă până în luna a XII-a anul 2024». Astfel cum rezultă din această a doua cerință a documentației, aceasta atenuează cerința anterioară, respectiv autoritatea a cerut ca ofertantul să dețină service autorizat, sau dacă nu deține, să pună la dispoziția autorității contractante Lista autorizată a service-urilor autorizate. Această cerință este confirmată și de altă cerință de la pag. 8 din caietul de sarcini, ,,Contractantul are obligația de a asigura servicii de asistență tehnică și tractare permanente, cu timp de răspuns la sesizare de maximum 24 ore. În acest scop, Contractantul va prezenta în detaliu în cadrul propunerii tehnice, modul în care va asigura aceste obligații pe parcursul perioadei de garanție, trebuind, totodată, să facă dovada faptului că dispune de personal și de dotările necesare pentru îndeplinirea acestor obligații (fie dispune de personal și de dotări proprii, fie le poate asigura în baza unor contracte cu alți operatori economici, de exemplu) ". La fel ca la prima cerință analizată, ofertanții nu le-au contestat și nici nu au solicitat clarificări pentru a înțelege cum anume se aplică. Cele două cerințe sunt contradictorii. Astfel, din prima cerință se deduce că doar autoritatea contractantă a urmărit ca la procedură să poată participa doar distribuitorul autorizat și producătorul direct al utilajului, ,,în situaţia în care ofertantul este doar distribuitor și nu este producătorul direct al utilajului și dotărilor sale, acesta trebuie să facă dovada că este autorizat de producătorul echipamentului să facă distribuţie şi service pe teritoriul României’’, iar din a doua cerință, ,,Ofertantul trebuie să dețină service autorizat RAR, pentru mașini autopropulsate pentru lucrări (MAL) sau să pună la dispoziția autorității contractante Lista autorizată a service-urilor autorizate’’, rezultând că service-ul se poate asigura și de alte service- uri autorizate, în baza unui contract. Consiliul reține că în ceea ce privește service-ul, caietul de sarcini cuprinde o mulțime de specificații referitoare la garanția acordată produsului și mentenanță, iar perioada de garanție, așa cum susține și intervenienta, este factor de evaluare tehnic. Totodată, în ceea ce privește garanția componentelor și obligația de service, în caietul de sarcini există ample referiri, respectiv pag. 7-8, 10- Pagina 21 din 24

§ 37

13 și 19, care trebuie asumate în ofertă de persoane juridice care prestează efectiv acest serviciu. De pildă, timpul de răspuns, de implementare a unei soluții provizorii sau de remediere a defecțiunii, în funcție de nivelul de prioritate (urgent, critic, major, minor), prevăzut la pag. 13 din caietul de sarcini, trebuie asumat de cel care realizează service-ul, știut fiind că pe piață service-urile au întârzieri din lipsa pieselor de schimb. În condițiile în care ofertanta contestatoare nu poate realiza ea însăși service-ul pentru autoșasiul .........., era necesară ori o susținere din partea service-ului autorizat, ori o declarație de disponibilitate sau iun contract. În cazul ofertei contestatoarei se regăsește o simplă declarație a ofertantului la pag. 12 din Propunerea tehnică, în documentul intitulat Formular propunere tehnică, partea numită Rezumat, nefiind respectat caietul de sarcini. În toată propunerea tehnică nu a fost identificat de Consiliu un document din care să rezulte asumarea cerințelor speciale referitoare la garanție, service și mentenanță de către ..........S.R.L și nici perioada de garanție de 3 ani. Prin urmare, Consiliul reține că este întemeiată respingerea ofertei pentru inexistența dovezilor referitoare la existența autorizării producătorului .......... pentru Service. În ceea ce privește lipsa dovezilor referitoare la deținerea, cu orice titlu a dotărilor necesare, Consiliul reține că și în situația acestei cerințe, respingerea ofertei este întemeiată. Astfel, la întrebarea autorității din solicitarea de clarificări, cum asigură îndeplinirea cerinței ,,Ofertantul trebuie să dețină service autorizat RAR, pentru mașini autopropulsate pentru lucrări (MAL) sau să pună la dispoziția autorității contractante Lista autorizată a service-urilor autorizate’’, contestatoarea face referire la echipele mobile precizate în declarația de service, ori la pag. 8 din caietul de sarcini se solicită dovada existenței dotărilor. Consiliul reține argumentația autorității contractante și a intervenientei potrivit căreia dovada îndeplinirii specificațiilor tehnice referitoare la obligațiile se service și mentenanță trebuie realizată prin propunerea tehnică, și nu în urma solicitărilor de clarificări, criticile urmând a fi respinse ca nefondate. În ceea privește lipsa graficului de livrare, recunoscută de contestatoare, Consiliul reține că în documentul ,,Formular-cadru Propunere tehnică pentru achizitia / furnizarea de produse’’ se solicită următoarele informații din partea ofertanților: ,,6. Graficul de livrare / implementare al contractului Pagina 22 din 24

§ 38

[În acest capitol, Ofertantul trebuie să prezinte graficul de livrare / implementare al contractului. Graficul propus trebuie să fie corelat cu activitatile realizate si timpul propus pentru livrarea produselor] Cel puțin următoarele informații trebuie prezentate în această secțiune a Propunerii tehnice : a. Denumirea activităților; b. Evidențierea constrângerilor pentru derularea activităților într-o succesiune logică și cronologică, inclusiv prin identificarea drumului critic aferent realizării activităților din Contract si obținerii rezultatelor solicitate; c. Durata/succesiunea activităților și inter-relaționarea lor; d. Punctele cheie de control (jaloane/milestones); e. Resursele alocate activităților (zile/ activitate/rezultat – după caz). Graficul propus trebuie să conțină resursele planificate pentru realizarea activităților și trebuie: a. să aibă corespondent în informațiile incluse la secțiunea Modalitatea de indeplinire/realizare a operatiunilor cu titlu accesoriu b. să demonstreze: i. înțelegerea conținutului/prevederilor Caietului de Sarcini; ii. abilitatea de a transpune activitățile necesar a fi desfășurate într-un grafic de livrare fezabil, de așa manieră încât să se asigure realizarea activitatilor în termenul specificat; c. să fie realizat utilizând un software de planificare a timpului (inclusiv Excel) compatibil cu infrastructura TIC existentă la nivel de Autoritate Contractantă, astfel cum este indicat de către Autoritatea Contractantă în Caietul de sarcini; d. să utilizeze o scală de planificare a duratei/duratelor activității/activităților (calendar lunar/zi lucrătoare – astfel cum este solicitarea Autorității Contractante); e. să permită corelarea informațiilor incluse în graficul de livrare cu informațiile din Propunerea Financiară, pentru aceeași unitate de planificare (...) Modalitatea de îndeplinire/realizare a operatiunilor cu titlu accesoriu Activitățile descrise la acest capitol trebuie: i. reprezentate ca activitate și ca durată în Graficul de livrare în cadrul Contractului; ii. trebuie reflectate în propunerea financiară sub aspect valoric la nivel de activitate]’’. Astfel, în grafic nu trebuie menționat doar termenul de predare al autospecialei, ci și alte informații obligatorii pentru propunerea tehnică. Pagina 23 din 24

§ 39

Având în vedere că graficul este parte a propunerii tehnice, nu se poate accepta depunerea sa ulterioară, fiind o completare nepermisă a propunerii tehnice, deoarece acceptarea unei astfel de completări transformă oferta neconformă într-una conformă. Lipsa graficului nu reprezintă viciu de formă sau abatere tehnică minoră, practica națională pe această chestiune fiind una constantă și unanimă. Având în vedere cele constatate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondată contestația formulată de ...........SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă .......... Pe cale de consecință, în temeiul art. 67 din Codul de procedură civilă, va admite cererea de intervenție accesorie formulată de S.C. ..........S.R.L. în contradictoriu cu societatea contestatoare. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de ..........SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă .......... În temeiul art. 67 din Codul de procedură civilă, admite cererea de intervenție accesorie formulată de S.C. ..........S.R.L. în contradictoriu cu societatea contestatoare. Prezenta decizie este obligatorie, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU,

§ 40

Pagina 24 din 24

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.