AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2455/2024

DAMIAN CLEANING SERVICES SRL în contradictoriu cu COMPANIA NATIONALA DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A.- prin DRDP CLUJ

Decizia CNSC nr. 2455/C2/2796 din 30.08.2024

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2455/C2/2796 din 30.08.2024

Data din document
2024-08-30
Complet
C2

Obiectul procedurii

având ca obiect „Servicii de asigurare a curățeniei: Spații de servicii de lungă durată pe autostrada: A10 - SEBES - TURDA, parcare: km 4+200 Calea I/km 4+500 Calea II" - Acord cadru - 48 luni, s-a solicitat: „1) Admiterea Contestației formulată de subscrisa raportat la motivele pe care le vom dezvolta în continuare în cuprinsul prezentei; și, pe cale de consecință: ✓ Anularea tuturor actelor Autorității contractante ce au stat la baza emiterii Adresei privind comunicarea rezultatului procedurii (ANEXA NR. 1), în partea ce privește declararea ca fiind admisibilă și câștigătoare a ofertei BLA SHINE SRL, respectiv (dar fără a se limita la) rapoartele intermediare, procesele verbale ce au stat la baza emiterii actelor nelegale, raportul procedurii; ✓ Anularea Raportului procedurii (ANEXA NR. 2), în partea ce privește oferta BLA SHINE SRL; Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de DAMIAN CLEANING SERVICES SRL, în contradictoriu cu COMPANIA NATIONALA DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. prin DRDP Cluj, în calitate de autoritate contractantă. Anulează raportul procedurii nr. 29489/ 01.08.2024, în partea care privește evaluarea ofertei BLA SHINE SRL precum și actele subsecvente. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei indicate în acord cu dispozițiile legale și a celor evocate în motivare, în termen de 20 zile de la primirea deciziei. Obligă autoritatea contractantă la plata cheltuielilor de judecată către contestator, în sumă de 8925,00 lei. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2455/2024

Decizie CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 51547Data înregistrării: 2024-08-13
ContestatorDAMIAN CLEANING SERVICES SRLCUI 44400114
Autoritate contractantăCOMPANIA NATIONALA DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A.- prin DRDP CLUJCUI 16054368

2024_2455_2024_Decizie_2455.pdf, BO2024_2455_2024_BO2024_2455.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.940 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2455/C2/2796 Data: 30.08.2024 Prin contestația nr. 1395/12.08.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 51547/13.08.2024, formulată de DAMIAN CLEANING SERVICES SRL, cu sediul în Cluj- Napoca, strada Meteor nr. 55, județul Cluj, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J122709/2021, având CUI 44400114, reprezentată legal prin administrator Rodica Truta și convențional prin Societatea Civilă Profesională de Avocați „Ceparu și Irimia", cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, strada Ștefan Mihăileanu nr. 11, sectorul 2, împotriva adresei nr. 29492/01.08.2024, reprezentând rezultatul procedurii de atribuire și a raportului procedurii nr. 29489/01.08.2024, emise de COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. prin DRDP CLUJ, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în Cluj Napoca, strada Decebal nr. 128, județul Cluj, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, a acordului-cadru de achiziție publică de servicii având ca obiect „Servicii de asigurare a curățeniei: Spații de servicii de lungă durată pe autostrada: A10 - SEBES - TURDA, parcare: km 4+200 Calea I/km 4+500 Calea II" - Acord cadru - 48 luni, s-a solicitat: „1) Admiterea Contestației formulată de subscrisa raportat la motivele pe care le vom dezvolta în continuare în cuprinsul prezentei; și, pe cale de consecință: ✓ Anularea tuturor actelor Autorității contractante ce au stat la baza emiterii Adresei privind comunicarea rezultatului procedurii (ANEXA NR. 1), în partea ce privește declararea ca fiind admisibilă și câștigătoare a ofertei BLA SHINE SRL, respectiv (dar fără a se limita la) rapoartele intermediare, procesele verbale ce au stat la baza emiterii actelor nelegale, raportul procedurii; ✓ Anularea Raportului procedurii (ANEXA NR. 2), în partea ce privește oferta BLA SHINE SRL; Pagina 1 din 2

§ 2

✓ Obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere în ceea ce privește evaluarea ofertei BLA SHINE SRL în sensul reevaluării acesteia cu luarea în considerare a prevederilor documentației de atribuire și a legislației incidente; 2) Obligarea Autorității contractante la plata cheltuielilor efectuate de Subscrisa pentru soluționarea Contestației, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu cele ale art. 451-453 din Codul de procedură civilă; 3)Asigurarea accesului la dosarul constituit pe rolul CNSC, în temeiul art. 19 din Legea nr. 101/2016”. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de DAMIAN CLEANING SERVICES SRL, în contradictoriu cu COMPANIA NATIONALA DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. prin DRDP Cluj, în calitate de autoritate contractantă. Anulează raportul procedurii nr. 29489/ 01.08.2024, în partea care privește evaluarea ofertei BLA SHINE SRL precum și actele subsecvente. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei indicate în acord cu dispozițiile legale și a celor evocate în motivare, în termen de 20 zile de la primirea deciziei. Obligă autoritatea contractantă la plata cheltuielilor de judecată către contestator, în sumă de 8925,00 lei. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 27.402 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. …….. Data: …….. Prin contestația nr. 1395/12.08.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 51547/13.08.2024, formulată de ........, cu sediul în ........, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ........, având CUI ........, reprezentată legal prin administrator ........ și convențional prin ........, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în ........, împotriva adresei nr. 29492/01.08.2024, reprezentând rezultatul procedurii de atribuire și a raportului procedurii nr. 29489/01.08.2024, emise de ........, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ........, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, a acordului-cadru de achiziție publică de servicii având ca obiect ........, s-a solicitat: „1) Admiterea Contestației formulată de subscrisa raportat la motivele pe care le vom dezvolta în continuare în cuprinsul prezentei; și, pe cale de consecință: ✓ Anularea tuturor actelor Autorității contractante ce au stat la baza emiterii Adresei privind comunicarea rezultatului procedurii (ANEXA NR. 1), în partea ce privește declararea ca fiind admisibilă și câștigătoare a ofertei ........, respectiv (dar fără a se limita la) rapoartele intermediare, procesele verbale ce au stat la baza emiterii actelor nelegale, raportul procedurii; ✓ Anularea Raportului procedurii (ANEXA NR. 2), în partea ce privește oferta ........; ✓ Obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere în ceea ce privește evaluarea ofertei ........ în sensul reevaluării acesteia cu luarea în considerare a prevederilor documentației de atribuire și a legislației incidente; 2) Obligarea Autorității contractante la plata cheltuielilor efectuate de Subscrisa pentru soluționarea Contestației, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu cele ale art. 451-453 din Codul de procedură civilă; Pagina 1 din 10

§ 2

3)Asigurarea accesului la dosarul constituit pe rolul CNSC, în temeiul art. 19 din Legea nr. 101/2016”. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ........ critică adresa nr. 29492/01.08.2024, reprezentând rezultatul procedurii de atribuire și raportul procedurii nr. 29489/01.08.2024, emise de ........, în calitate de autoritate contractantă, solicitând cele ante-menționate. În fapt, contestatorul precizează că, în cadrul procedurii de atribuire a depus o ofertă admisibilă, iar în urma aplicării criteriului de atribuire prețul cel mai scăzut, autoritatea contractantă i-a adus la cunoștință faptul că oferta societății sale s-a clasat pe locul II, câștigătoare fiind declarată oferta prezentată de ......... Față de acest rezultat, contestatorul semnalează faptul că rezultatul procedurii de atribuire este unul viciat, ca urmare a unei evaluări superficiale și deficitare a răspunsului prezentat de ........ cu privire la solicitarea ce viza clarificarea prețului neobișnuit de scăzut pentru serviciile de salubrizare. În continuare, contestatorul prezintă motivele pentru care, în opinia sa, decizia autorității contractante de declarare a ofertei ........ ca fiind câștigătoare a procedurii este nejustificată și nelegală. Ca și chestiune prealabilă, semnalează contestatorul că ........ a prezentat o ofertă al cărei preț, în partea ce viza componenta din Anexa 1C, poziția 2- Depozitarea, ridicarea și transportul deșeurilor menajere și selective din spațiile de servicii, a fost apreciat ca fiind nejustificat de scăzut prin raportare la valoarea estimată a procedurii de atribuire. În acest context, arată reclamantul, autoritatea contractantă a formulat adresa din data de 08.07.2024 prin care a solicitat ofertantului ........ clarificarea a două aspecte, relevantă pentru prezenta speță fiind solicitarea de la punctul 2, respectiv solicitarea ce viza valoarea ofertată pentru serviciile cu deșeuri și modul de calcul a acestei valori. Analizând răspunsul ........, se constată, potrivit autorului contestației, că acesta nu a făcut dovada că poate realiza, în cadrul valorii ofertate, toate serviciile solicitate de autoritatea contractantă prin documentația de atribuire și nu a anexat dovezi concludente în susținerea prețului ofertat. Mai exact, valoarea ofertată de ........ pentru serviciile de salubrizare nu este confirmată de furnizorul nominalizat de ofertant, respectiv de ........, singurul furnizor autorizat să colecteze deșeurile în zonă. În plus, ........ a prezentat înscrisuri false, aspect Pagina 2 din 10

§ 3

confirmat de chiar furnizorul ........, precum reiese din adresa nr. 451/06.08.2024, depusă în probațiune. Or, conform documentației de atribuire, rezultă, potrivit contestatorului, că autoritatea contractantă a solicitat ca ofertanții să asigure prestarea de servicii de gestionare și transportul deșeurilor, inclusiv vidanjarea micro stațiilor de epurare, astfel că, ofertanții aveau obligația să cuprindă în ofertele depuse inclusiv costurile solicitate în Anexa 1C, poziția 2- Depozitarea, ridicarea și transportul deșeurilor menajere și selective din spațiile de servicii. Mai notează contestatorul faptul că prețul ofertat de ........ pentru serviciile de salubrizare este de 140 lei/tonă, deși prețul/tonă este condiționat de respectarea Hotărârii nr. 1 din 10.01.20244- Asociați implicați din Zona 2 - Lot 2 Tartaria. Potrivit contestatorului, la solicitarea de clarificări prin care s-a pretins justificarea prețului ofertat pentru componenta aferentă serviciilor de salubrizare, ........ s-a rezumat la a afirma următoarele: „Atașat regăsiți contractul de prestări servicii deșeuri și oferta de la furnizor, calculul acestei valori este bazat pe faptul că în prezent activăm cu colaboratorul nostru ........ la ridicarea și colectarea deșeurilor din spațiul ......... Colaboratorul de prestări servicii cunoaște nevoile spațiului și a avut toate elementele necesare pentru a calcula și oferi un preț personalizat, acesta fiind fundamentat pe relația noastră de furnizor- colaborator și pe alte proiecte în desfășurare". De asemenea, a prezentat în susținere contractul pentru prestarea serviciilor de salubrizare agenți economici nr. RVT_104839 din 01.09.2022, anexa la contractul nr. RVT_104839 din 01.09.2022, act adițional fără număr din data de 01.04.2023 la contractul nr. RVT_104839 din 01.09.2022, act adițional nr. 1 din 05.06.2024 la Contractul nr. RVT_104839 din 01.09.2022 și ofertă servicii și tarife nr. 2700/01.06.2024. Din înscrisurile enumerate mai sus (anexate Răspunsului ........) rezultă, potrivit contestatorului, că în conformitate cu contractul nr. RVT_104839 din 01.09.2022, prețul pentru serviciile de salubrizare este de 534,44 lei. Însă, din anexele atașate răspunsului, se observă că potrivit actului adițional fără număr din data de 01.04.2023 la contractul nr. RVT_104839 din 01.09.2022, prețul de 534,44 lei a fost modificat la 140,00 lei/tonă. Mai susține contestatorul că, din documentele prezentate se observă că înscrisurile de același fel, emise de același furnizor, conțin elemente diferite. Concret, analizând actul adițional prin care se pretinde că ar fi fost modificat tariful convenit de ........ și societatea ........ pentru prestarea serviciilor de salubrizare, prin comparație cu actul adițional nr. 1 din 05.06.2024, se constată că: antetul emitentului nu este același, există discrepanțe majore la nivel de redactare și spațiere a paragrafelor, respectiv diferă dimensiunile și caracterul fontului utilizat, iar semnătura este identică. Pagina 3 din 10

§ 4

În acest context, autorul contestației precizează că a transmis către ........ o solicitare prin care i-a cerut acestuia să confirme dacă anexa de preț depusă de ........ prin care se arată că prețul a fost modificat de la 534,44 lei la 140,00 lei/tonă, este autentică, solicitare la care ........ SA a răspuns, prin adresa nr. 451/06.08.2024, menționând următoarele: „Actul adițional și oferta SERVICII ŞI TARIFE NR. 2700/01.06.2024 pe care societatea ........ o deține cât și actul adițional cu data de 01.04.2023 care este fără număr, iar în conținutul acestuia este specificat un tarif greșit respectiv cel de 140 lei/tonă care nu a fost eliberat de către SOCIETATEA ........ SA". Așadar, subliniază contestatorul, din răspunsul furnizorului reiese fără echivoc faptul că prețul ofertat de ........ nu este unul corect, respectiv că dovezile prezentate în susținerea prețului ofertat pentru serviciile de salubrizare nu sunt concludente, întrucât nu sunt confirmate de furnizorul nominalizat. Date fiind toate discrepanțele de la nivelul înscrisurilor prezentate de ........, contestatorul este de părere că nu poate fi reținută ca fiind corectă aprecierea comisiei de evaluare potrivit căreia răspunsul este unul concludent. În contextul celor expuse anterior, contestatorul apreciază că transmiterea unei noi adrese de clarificare, prin care ar urma să se solicite prezentarea unor documente justificative reale, este de natură să creeze un avantaj nejustificat și nepermis ofertantului ........, în condițiile în care acesta a avut deja ocazia de a depune documentele justificative și de a clarifica acest aspect, prin intermediul răspunsului pe care l-a prezentat în urma primei solicitări de clarificări transmisă de autoritatea contractantă. În cele ce urmează, autorul contestației prezintă o serie de repere jurisprudențiale referitoare la obligația prezentării unor dovezi concludente în susținerea prețului neobișnuit de scăzut. Concluzionând, din aspectele înfățișate anterior reiese, în opinia contestatorului, că analiza ofertei ........ nu a fost realizată cu rigurozitatea impusă de lege, nefiind verificată posibilitatea reală a societății ........ de a presta serviciile de salubrizare în conformitate cu informațiile prezentate în cuprinsul ofertei. Evidențiind faptul că ofertantul ........ a prezentat înscrisuri false în dovedirea costului ofertat pentru serviciile de salubrizare, aspect confirmat de chiar furnizorul nominalizat contestatorul solicită Consiliului ca, în considerarea celor expuse mai sus, să admită contestația, astfel cum a fost formulată. În drept, se invocă prevederile Legii nr. 101/2016, ale Legii nr. 98/2016 și ale anexei la HG nr. 395/2016, precum și celelalte prevederi legale din cuprinsul prezentei contestații. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. Prin punctul de vedere comunicat prin adresa nr. 31206/19.08.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 52584/19.08.2024, Pagina 4 din 10

§ 5

de ........, în calitate de autoritate contractantă, solicită respingerea contestației, ca fiind neîntemeiată. După ce, în prealabil, prezintă un istoric al procedurii în cauză, împotriva criticilor aduse de contestator, autoritatea contractantă se apără precizând următoarele: 1. Referitor la critica conform căreia „decizia autorității contractante de declarare a ofertei ........ ca fiind câștigătoare a procedurii este nejustificată și nelegală”: - comisia de evaluarea a realizat evaluarea financiară a ofertantului ........ prin Procesul-verbal privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerile tehnice nr. 27761/17.07.2024, înscrisuri din care rezultată că valoarea ofertată inițial este de 3.649.563,04 lei fără TVA reprezentând 84,15% față de valoarea estimată; - în urma solicitărilor de clarificări cu privire la corectarea erorilor aritmetice, valoarea ofertată devine 3.652.317,43 lei fără TVA, reprezentând 84,21% din valoarea estimata, astfel că prețul ofertat nu este neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi prestat potrivit prevederilor art. 210 alin.(1) din Legea nr. 98/2016; - cu toate acestea, comisia de evaluare și-a îndeplinit obligațiile și responsabilitățile privind evaluarea ofertelor în conformitate cu prevederile art. 127 alin. 1 din HG 395/2016, evaluând fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât și din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică și a solicitat, prin adresa nr. 26594/08.07.2024, clarificări privind justificarea prețului ofertat în Anexa 1C, poziția 2 - Depozitarea, ridicarea și transportul deșeurilor menajere și selective din spatiile de servicii și prezentarea de dovezi concludente, inclusiv contract de prestări servicii pentru serviciile cuprinse în Anexa 1C, poziția 2, tuturor ofertanților, respectând astfel principiul tratamentului egal; - ofertantul ........ a depus, prin răspunsul la clarificări, următoarele documente:  Contract pentru prestarea serviciilor de salubrizare nr. RVT 104839 din 01.09.2022, încheiat între ........ SA și ........, prin care contravaloarea serviciilor prestate/contractate, este corespunzător tarifului aprobat de ........, determinat în conformitate cu normele metodologice elaborate si aprobate de ........;  Anexa la contractul pentru prestarea serviciilor de salubrizare nr. RVT_104839 din 01.09.2022, încheiat între ........ SA și ........ din care reies tarifele aprobate la data intrării în vigoare a contractului pentru Colectarea separată și transportul separat al deșeurilor similare provenind din activități comerciale din industrie și instituții, inclusiv fracții colectate separate cu un tarif/tonă de 534,44 RON fără TVA; Pagina 5 din 10

§ 6

 Act adițional fără număr din data de 01.04.2023 prin care începând cu data de 01.04.2023 se modifică tariful practicat pentru colectarea separată și transportul separat al deșeurilor reziduale de la 534,44 lei / tonă fără TVA la 140,00 lei / tonă fără TVA;  Act adițional nr. 1 din data de 05.06.2024 prin care începând cu data de 01.06.2024 se deschide un nou punct de lucru situat pe autostrada A10 km 4+200 parcerea - ........, privind colectarea săptămânala a deșeurilor menajere în zilele de luni;  Oferta de servicii și tarife nr. 2700 din 01.06.2024 pentru punctul de lucru situat pe autostrada A10 km 4+200parcerea ........ de unde rezultă prețul de 140,00 lei / tonă fără TVA; - comisia de evaluare a apreciat că documentele prezentate de către ........ sunt complete, ofertantul aducând explicații și dovezi concludente în ceea ce privește elementele de preț ce constituie oferta financiara; - ca atare, comisia de evaluare nu a solicitat alte clarificări privind Contractul pentru prestarea serviciilor de salubrizare nr. RVT_104839 din 01.09.2022, încheiat intre ........ SA și ........ și a anexelor acestuia, inclusiv a actelor adiționale, considerând că ofertantul demonstrează și susține prețul ofertat prin furnizarea informațiilor necesare pentru a analiza/evalua contractul nr. RVT 104839 din 01.09.2022, a fiecărei anexe și a tuturor Actelor adiționale provenite din răspunsul la clarificări, documentele prezentate fiind concludente în dovedirea celor prezentate. 2. Referitor la critica conform căreia „prețul ofertat de ........ nu este unul corect, respectiv că dovezile prezentate în susținerea prețului ofertat pentru serviciile de salubrizare nu sunt concludente, întrucât nu sunt confirmate de furnizorul nominalizat”: - comisia de evaluare a avut la dispoziție toate documentele necesare pentru a evalua corect oferta depusă de către ........, documentele prezentate având număr de înregistrare, stampilă și semnătură, acestea neproducând în niciun fel confuzie în evaluarea lor care să presupună investigații suplimentare din partea comisie de evaluare; - de asemenea, comisia de evaluare nu are obligația solicitării de clarificări către furnizorii de servicii pentru verificarea preturilor din ofertele de preț, așa cum subliniază contestatorul, ci doar ofertanților; - valoarea Contractului RVT 104839 din 01.09.2022 încheiat cu ........ SA a fost modificată prin Actul adițional din data de 01.04.2023 prin care, începând cu aceasta dată, tariful de 534,44 lei / tonă fără TVA se modifică la 140,00 lei / tonă fără TVA, modul de derulare a unui contract de prestări servicii încheiat între un ofertant și un furnizor de servicii nefiind în responsabilitatea comisiei de evaluare; - ofertele de preț și contractele prezentate reprezintă relația comercială pe care o are fiecare ofertant cu furnizorii de servicii, negociate conform înțelegerii dintre parți, iar comisia de evaluare nu este Pagina 6 din 10

§ 7

abilitată să stabilească faptul că un ofertant a prezentat înscrisuri false și, drept urmare oferta lui trebuie exclusă, așa cum pretinde contestatorul; - prin depunerea înscrisurilor, ofertantul câștigător ........ și-a asumat conformitatea și corectitudinea lor, comisia neavând niciun motiv să considere că sunt false înscrisurile depuse împreuna cu răspunsul la clarificări; - atât contractul pentru prestarea serviciilor de salubrizare nr. RVT_104839 din 01.09.2022, încheiat între ........ SA și ........ cât și înscrisurile anterior menționate, au aceeași semnătură și stampilă, comisia novând la dispoziție actul ce a fost comunicat împreuna cu contestația și înregistrat la ........ SA sub nr. 451/06.08.2024, act emis după întocmirea raportului procedurii care, de altfel, nu este semnat de către reprezentantul legal al ........ SA; - astfel, din documentele depuse de către ofertant, comisia de evaluare a apreciat că preturile ofertantului sunt justificate în mod corespunzător, având la dispoziție toate informațiile necesare pentru declararea ofertei acceptabilă și conformă. Concluzionând, pentru toate argumentele expuse mai sus, autoritatea contractantă solicită Consiliului să constate netemeinicia motivelor invocate de contestator, și pe cale de consecința să respingă contestația formulată de acesta. În drept, se invocă prevederile Legii nr. 101/2016, ale Legii nr. 98/2016 și ale HG nr. 395/2016. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. Ulterior studierii dosarului cauzei, și în replică față de apărările autorității contractante, contestatorul formulează concluzii scrise, prin adresa nr. 1502/29.08.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 55285/30.08.2024, în cuprinsul cărora, reiterând criticile sale, solicită admiterea contestației, cu consecința reevaluării ofertei ......... ........ a constituit cauțiunea în cuantum de ........ lei prin recipisa de consemnare nr. ........ din data de 14.08.2024, eliberată de CEC Bank – Sucursala ........, fiind înregistrată în Registrul de evidență al CNSC sub nr. 2642/19.08.2024. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ........, în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire, prin licitație deschisă, a acordului-cadru de achiziție publică de servicii având ca obiect ........ , prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ........, la care a anexat documentația de atribuire, valoarea estimată fiind de ........ lei, fără TVA. Potrivit documentului „Declarație de participare”, publicat în SEAP, asociat anunțului de participare, în cadrul procedurii au fost primite 4 oferte, iar, ulterior evaluării acestora, a fost întocmit raportul procedurii nr. Pagina 7 din 10

§ 8

29489/01.08.2024 în cuprinsul căruia s-a reținut modul de desfășurare al procedurii, respingerea a două oferte, precum și desemnarea ofertei depuse de ........, câștigătoare a procedurii. Nemulțumit de această decizie a autorității contractante, ........, a cărui ofertă a fost admisibilă și clasată pe locul 2, a formulat contestația de față, solicitând cele menționate în partea introductivă. Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată că, în fapt, contestatorul este nemulțumit de decizia de desemnare câștigătoare a ofertei depusă de ........, în esență, prin raportare la documentele pe care acesta le-a transmis comisiei de evaluare în vederea justificării prețului propus, arătând că acest ofertant a prezentat înscrisuri false, respectiv înscrisurile privind serviciile de salubrizare provenite de la ........ SRL, după cum se arată, singurul furnizor autorizat să colecteze deșeurile în zonă. Depune contestatorul, ca probă, un răspuns primit din partea acestei societăți prin care se menționează că parte din înscrisurile înaintate pentru justificarea prețului de ........, nu sunt eliberate de respectiva societate. Față de criticile contestatorului, autoritatea contractantă se apără arătând că valoarea ofertei ........ reprezintă 84,21% din valoarea estimată, nefiind neobișnuit de scăzută, însă, cu aplicarea tratamentului egal, în considerarea atribuțiilor ce îi revin, a solicitat tuturor ofertanților justificarea prețului pentru depozitarea, ridicarea și transportul deșeurilor menajere și selective din spațiile de servicii și prezentarea de dovezi concludente, iar documentele primite din partea ofertantului indicat - contract, acte adiționale și oferta de servicii și tarife încheiate cu ........ SA – susțin prețul propus. Se mai arată de autoritatea contractantă că ofertele de preț și contractele prezentate reprezintă relația comercială pe care o are fiecare ofertant cu furnizorii de servicii, negociate conform înțelegerii dintre părți, iar comisia de evaluare nu este abilitată să stabilească faptul că un ofertant a prezentat înscrisuri false, ........ asumându-și conformitatea și corectitudinea lor. Cu privire la faptul că valoarea ofertei ........ reprezintă 84,21% din valoarea estimată, Consiliul reține că acest aspect nu prezintă relevanță în soluționare, în condițiile în care comisia de evaluare a întreprins demersuri în sensul obținerii din partea ofertantului a justificării prețului, iar în discuție este caracterul suficient/concludent al înscrisurilor furnizate de acesta. De asemenea, chiar dacă la momentul analizării respectivelor documente probante, comisia de evaluare nu a sesizat aspecte care să pună la îndoială justificarea primită din partea ........, în lumina probelor administrate de contestator la dosarul cauzei, respectiv adresa nr. 451/06.08.2024, primită din partea furnizorului de servicii de Pagina 8 din 10

§ 9

salubrizare- ........ SRL indicat în răspunsul ofertantului, prin care acesta din urmă nu recunoaște corectitudinea tarifului de 140lei/tonă prezentat de ........, și nici actul adițional și oferta de servicii și tarife nr. 2700/01.06.2024, prin care ofertantul în discuție își justifică valoarea propusă, Consiliul apreciază că se nasc suspiciuni rezonabile cu privire la posibilitatea ........ de a obține, la prețul indicat, serviciile furnizate de ........ SRL. În contextul conturat, constatând că există un risc privind posibilitatea ca ........ să poată să obțină, de la ........ SRL, serviciile aferente componentei financiare privind Depozitarea, ridicarea și transportul deșeurilor menajere și selective din spațiile de servicii cuprinse în Anexa 1C, poziția 2, Consiliul stabilește că se impune revenirea în etapa de evaluare a acestei oferte prin parcurgerea unei etape de clarificări, inclusiv cu societatea ........ SRL, în urma căreia să se poată concluziona cu certitudine asupra realității informațiilor din oferta desemnată câștigătoare, pentru a nu mai exista suspiciuni sau neclarități de tipul celor reclamate de contestator. Jurisprudenţa Consiliului este constantă în sensul că orice decizie a autorității privind admiterea sau respingerea unei oferte trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică, sub toate aspectele acesteia, şi pe probe concludente, iar nu pe documente insuficiente, având în vedere că unui ofertant trebuie să i se dea dreptul de a-şi demonstra cu claritate conformitatea ofertei cu care a participat la procedură. Demersurile dispuse în sarcina comisiei de evaluare nu reprezintă, în opinia Consiliului, o încălcarea a principiului tratamentului egal, prin raportare la dispozițiile art. 134 din HG nr. 395/2016, deoarece nu suntem în prezența reluării aceleiași solicitări de clarificări, ci, în discuție, este verificarea realității documentelor depuse în probațiune de ofertant. Abia după parcurgerea unei asemenea etape de clarificări se poate decide, întemeiat, dacă aspectele declarate de ........ în răspunsul său privind justificarea prețului, se susțin sau nu. Pentru considerentele enunțate, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va admite contestația formulată de ........, în contradictoriu cu ........, în calitate de autoritate contractantă, va anula raportul procedurii nr. 29489/01.08.2024, în partea care privește evaluarea ofertei ........ precum și actele subsecvente, și va obliga autoritatea contractantă la reevaluarea acestei oferte în acord cu dispozițiile legale și a celor evocate în motivare, în termen de 20 zile de la primirea deciziei. În ceea ce privește solicitarea contestatorului de acordare a cheltuielilor de judecată, Consiliul va avea în vedere dispozițiile alin. (9) al articolului menționat, conform cu care - Consiliul poate obliga, la cerere, partea în culpă, la plata cheltuielilor efectuate pentru soluţionarea contestaţiei. Cuantumul, detalierea şi documentele doveditoare ale cheltuielilor efectuate sunt prezentate în cerere, care trebuie depusă înainte de pronunţarea deciziei de soluţionare a contestaţiei. Pagina 9 din 10

§ 10

În dovedirea efectuării acestor cheltuieli, contestatorul a transmis, prin adresa nr. 1504/30.08.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 55409/30.08.2024, factura fiscală nr. A-008887/14.08.2024, în valoare de 8925,00 lei, reprezentând Asistență juridică…dosar CNSC nr. 2790/C2/2024, emisă de ........, pe numele ........, și achitată de acesta la data de 16.08.2024, conform extrasului bancar depus în probațiune. Față de soluția pronunțată, reținând culpa procesuală a autorității contractante, în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va dispune obligarea acesteia la plata în favoarea contestatorului a sumei de 8925,00 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Decizia este obligatorie pentru părți, potrivit art.28 alin.1 din același act normativ. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de ........, în contradictoriu cu ........, în calitate de autoritate contractantă. Anulează raportul procedurii nr. 29489/ 01.08.2024, în partea care privește evaluarea ofertei ........ precum și actele subsecvente. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei indicate în acord cu dispozițiile legale și a celor evocate în motivare, în termen de 20 zile de la primirea deciziei. Obligă autoritatea contractantă la plata cheltuielilor de judecată către contestator, în sumă de 8925,00 lei. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 10 din 10

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.