AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2453/2024

IM DESIGN STUDIO SRL în contradictoriu cu JANDARMERIA ROMANA - U.M. 0260 BUCURESTI

Decizia CNSC nr. 2453/C6/2581 din 30.08.2024

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2453/C6/2581 din 30.08.2024

Data din document
2024-08-30
Complet
C6

Obiectul procedurii

având ca obiect: „Servicii de proiectare și asistență tehnică pentru obiectivul de investiții «Extindere clădire de învățământ (pregătire) și administrativă din cazarma Băneasa»”, cod CPV 71356200-0 (Rev. 2), anunț de participare simplificat nr. SCN1148271/11.06.2024, s-au solicitat următoarele: - anularea adreselor nr. 906.635 prin care s-a comunicat anularea procedurii și anularea adresei nr. 906.652 prin care s-au comunicat motivele respingerii ofertei sale; - obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei IM DESIGN STUDIO SRL. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către societatea IM DESIGN STUDIO SRL, cu sediul în municipiul Iași, șos. Nicolnia nr. 101, bl. 996, sc. D, parter, județul Iași, în contradictoriu cu autoritatea contractantă JANDARMERIA ROMÂNĂ – U.M. 0260 BUCUREȘTI, cu sediul în municipiul București, str. Jandarmeriei nr. 9-11, sector 1, și menține decizia de anulare a procedurii de atribuire. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2453/2024

Decizie CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 47483Data înregistrării: 2024-07-26
ContestatorIM DESIGN STUDIO SRLCUI 35238758
Autoritate contractantăJANDARMERIA ROMANA - U.M. 0260 BUCURESTI

2024_2453_2024_Decizie_2453.pdf, BO2024_2453_2024_BO2024_2453.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.671 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2453/C6/2581 Data: 30.08.2024 Prin contestația înregistrată la C.N.S.C cu nr. 47483/26.07.2024, formulată de către societatea IM DESIGN STUDIO SRL, cu sediul în municipiul Iași, șos. Nicolina nr. 101, bl. 996, sc. D, parter, județul Iași, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J22/2064/2015, având CIF RO 35238758, reprezentat de Ioan – Răzvan Molie, împotriva adresei nr. 906.635, prin care se comunică anularea procedurii și împotriva adresei nr. 906.652, prin care s-a comunicat motivele respingerii ofertei contestatoarei, acte emise de JANDARMERIA ROMÂNĂ – U.M. 0260 BUCUREȘTI, cu sediul în municipiul București, str. Jandarmeriei nr. 9-11, sector 1, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire „simplificată”, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect: „Servicii de proiectare și asistență tehnică pentru obiectivul de investiții «Extindere clădire de învățământ (pregătire) și administrativă din cazarma Băneasa»”, cod CPV 71356200-0 (Rev. 2), anunț de participare simplificat nr. SCN1148271/11.06.2024, s-au solicitat următoarele: - anularea adreselor nr. 906.635 prin care s-a comunicat anularea procedurii și anularea adresei nr. 906.652 prin care s-au comunicat motivele respingerii ofertei sale; - obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei IM DESIGN STUDIO SRL. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2

§ 2

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către societatea IM DESIGN STUDIO SRL, cu sediul în municipiul Iași, șos. Nicolnia nr. 101, bl. 996, sc. D, parter, județul Iași, în contradictoriu cu autoritatea contractantă JANDARMERIA ROMÂNĂ – U.M. 0260 BUCUREȘTI, cu sediul în municipiul București, str. Jandarmeriei nr. 9-11, sector 1, și menține decizia de anulare a procedurii de atribuire. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 39.539 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ... Data: 30.08.2024 Prin contestația înregistrată la C.N.S.C cu nr. 47483/26.07.2024, formulată de către societatea ..., cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CIF RO ..., reprezentat de Ioan – ..., împotriva adresei nr. 906.635, prin care se comunică anularea procedurii și împotriva adresei nr. 906.652, prin care s-a comunicat motivele respingerii ofertei contestatoarei, acte emise de ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire „simplificată”, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect: „Servicii de proiectare și asistență tehnică pentru obiectivul de investiții «Extindere clădire de învățământ (pregătire) și administrativă din cazarma ...»”, cod CPV 71356200-0 (Rev. 2), anunț de participare simplificat nr. .../11.06.2024, s-au solicitat următoarele: - anularea adreselor nr. 906.635 prin care s-a comunicat anularea procedurii și anularea adresei nr. 906.652 prin care s-au comunicat motivele respingerii ofertei sale; - obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei .... Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Prin contestația înregistrată la C.N.S.C cu nr. 47483/26.07.2024, societatea ... menționează că, după un schimb de corespondențe (solicitări de clarificări și răspunsuri aferente) autoritatea contractantă i- a trimis adresa nr. 906.635 prin care o informa despre anularea procedurii, motivat de faptul că nicio ofertă nu a îndeplinit cerințele documentației de atribuire. Contestatoarea afirmă că, a doua zi după primirea comunicării de anulare, a înaintat autorității contractante o adresă prin care solicită ... Pagina 1 din 15

§ 2

să procedeze la aplicarea prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice și a Normelor de aplicare, în sensul comunicării tuturor participanților a raportului procedurii și a adreselor de comunicare rezultat procedură cu descrierea motivelor care au stat la baza luării deciziei de respingere a ofertelor. În aceeași ordine de idei, ... precizează că la data 19.07.2024 i s-a comunicat de către autoritatea contractantă adresa nr. 906.652 prin care au fost invocate următoarele motive: Motivul nr. 1: „nu a depus autorizația/atestatul ANRE privind autorizarea dlui. Septimiu Nicolas pentru a îndeplini cerința de «Proiectant instalații gaze naturale», cu experiența de minim 3 ani, conform solicitării de clarificări nr. 906.593 din 10.07.2024 și a Cap. V, pag 9 din caietul de sarcini nr. 903.102 din 05.06.2024." Motivul nr. 2: „foile de capăt aferente proiectelor elaborate prin care dl. ...apare ca responsabil întocmit, manager de proiect, depuse în urma solicitării de clarificări nr. 906.593 din 10.07.2024 adresată de autoritatea contractantă, nu conțin semnăturile proiectanților din care să rezulte că aceștia au fost coordonați în respectivele proiecte de dl. ... (așa cum este exemplificat în solicitarea de clarificări).” Motivul nr. 3: „nu îndeplinește cerința privind demonstrarea experienței unui specialist în domeniu ca manager de proiect prin depunerea a minim 5 proiecte cu activitate de coordonare proiecte de investiții cu o valoare individuală egală sau mai mare cu valoarea prezentei proceduri de achiziție publică, conform Cap. IV, pag. 8 din caietul de sarcini nr. 903.102 din 05.06.2024;” Motivul nr. 4: „nu a depus Polița de asigurare de răspundere civilă profesională a specialiștilor angrenați în realizarea obiectivului de investiții, în conformitate cu prevederile art. 31 din Legea nr. 10/1995 coroborat cu cerințele Cap. VIII, pag. 14 din caietul de sarcini nr. 903.102 din 05.06.2024.” Referitor la motivele invocate de către autoritatea contractantă, contestatoarea învederează Consiliului următoarele: Cu privire la motivul nr. 1, ... subliniază că așa cum a precizat și în răspunsul la clarificări prin prezentarea extrasului de pe site-ul ANRE societatea sa a făcut dovada faptului că dl. Septimiu Nicolas este autorizat/avizat ANRE conform solicitării autorității și îndeplinește condițiile impuse prin documentația de atribuire, depunând în acest sens documentele solicitate. Având în vedere cele antemenționate autoritatea contractantă, în cadrul acestei proceduri, nu a respectat principiul proporționalității și nici rolul său activ, având posibilitatea verificării veridicității documentelor depuse. Față de motivul nr. 2, contestatoarea arată că potrivit documentației de atribuire s-a lăsat la latitudinea ofertanților Pagina 2 din 15

§ 3

documentele cu care înțeleg să dovedească experiența personalului nominalizat. Ori, apelând la posibilitatea de a avea un rol activ în propria procedură, autoritatea contractantă ar fi putut constata că experiența similară depusă pentru dovedirea capacității tehnice și profesionale a ... de a duce la bun sfârșit un contract de o asemenea anvergură, coincide cu capacitatea dlui arhitect de a conduce echipe pentru realizarea obiectului contractului. Contestatoarea face această mențiune pentru că cele 3 recomandări depuse pentru societate îl au nominalizat și pe dl. Molie ca manager de proiect. ... precizează că a ales (permis de autoritatea contractantă) să dovedească experiența dlui. arhitect ...în calitate de manager de proiect cu recomandări emise de beneficiari. De asemenea, contestatoarea opinează că solicitarea de clarificări emisă de autoritatea contractantă este nu numai abuzivă (aceste documente solicitate ulterior nu au fost prevăzute în documentația de atribuire) dar și disproporționată având în vedere că aceeași autoritate contractantă a ales ca și criteriul de atribuire prețul cel mai scăzut. Urmare a solicitării de clarificări, contestatoarea a răspuns anexând foile de capăt și justificând suplimentar experiența dlui manager de proiect. În cele ce urmează, contestatoarea invocă și Decizia CJUE 403/21, precum și obligativitatea documentației de atribuire atât pentru ofertanți cât și pentru autoritatea contractantă. ... consideră că prin motivul nr. 4 de respingere a ofertei sale autoritatea contractantă încalcă principiul transparenței, excluzând din procedura pentru cerințe nescrise. Referitor la motivul nr. 3, contestatoarea invocă art. 30 alin. (6) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice din 02.06.2016, care precizează că criteriile de calificare și criteriile de selecție care se regăsesc în caietul de sarcini ori în documentația descriptivă și care nu sunt prevăzute în anunțul de participare/simplificat/de concurs sunt considerate clauze nescrise. Ori, așa după cum se poate observa această cerință, cu privire la experiența similară cuantificată valoric nu a fost inclusă și în anunțul de participare. Totodată, ... arată că această solicitare contravine și îndrumărilor și instrucțiunilor ANAP în acest sens, care recomandă cuantificarea în ani a experienței persoanelor și nicidecum cuantificarea valorică a contractelor aduse în justificarea experienței. Cu privire la motivul nr. 4, contestatoarea reia motivarea arătată la motivul nr. 3, respectiv invocă și în acest caz prevederile art. 30 alin. (6) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice din 02.06.2016, care precizează că Criteriile de calificare și criteriile de selecție care se regăsesc în caietul de Pagina 3 din 15

§ 4

sarcini ori în documentația descriptivă și care nu sunt prevăzute în anunțul de participare/simplificat/de concurs sunt considerate clauze nescrise. Societatea ... susține că cerința din caietul de sarcini este ușor ambiguă, având în vedere că potrivit art. 31 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții asigurarea de răspundere civilă profesională se încheie pe perioada implementării contractului, mai mult pentru a obține de la asigurator această asigurare este necesar prezentarea contractului semnat de ambele părți, dar și prezentarea ordinului de începere a lucrărilor. Totuși, pentru a asigura autoritatea contractantă de buna sa credință, ... a prezentat declarația pe proprie răspundere conform căreia se angajează să prezinte autorității contractante această asigurare. În final, ... arată că nici până la data depunerii contestației autoritatea contractantă nu a publicat în SEAP raportul procedurii în forma și conținutul legiferate de prevederile Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice și normele de aplicare. Prin adresa nr. ..., în temeiul dispozițiilor art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, Consiliul a solicitat contestatoarei să transmită dovada constituirii cauțiunii în cuantum de 12.605,15 lei. Prin corespondența înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 48322/30.07.2024, societatea ... a transmis la dosarul cauzei, în original, recipisa de consemnare nr. 210432056/1 din 30.07.2024, în valoare de 12.605,15 lei, emisă de CEC BANK – Sucursala Victoria. Prin adresa nr. 906.859/02.08.2024, înregistrată la C.N.S.C cu nr. 49431/02.08.2024, cu privire la contestația formulată de ..., autoritatea contractantă ... a transmis punctul de vedere, arătând următoarele: - Autoritatea contractantă a decis corect neconformitatea cerinței conform cap. V, pag. 9 din caietul de sarcini nr. 903.102 din 05.06.2024, întrucât contestatoarea nu a depus autorizația/atestatul ANRE privind autorizarea dl. ing. Septimiu Nicolas, din care să rezulte că are experiență de minimum 3 ani în domeniul „instalații gaze naturale”, document solicitat prin adresa nr. 906.593 din 10.07.2024. ... precizează că prin răspunsul la solicitarea de clarificări, ... nu a depus documentul solicitat, ci o captură de ecran de pe site-ul ANRE. Prin caietul de sarcini s-a solicitat să se facă dovada celor 3 ani de experiență în domeniul respectiv, autorizarea fiind făcută printr-un document semnat și ștampilat pentru perioada în curs de către ANRE, în domeniul gazelor naturale. De asemenea, ... a confirmat faptul că dl. ing. Septimiu Nicolas nu deține acest document și că „(...) domnul inginer a făcut cerere de eliberare a atestatului dar acesta urmează calea procedurii interne (destul de greoaie) a instituției abilitate.” Pagina 4 din 15

§ 5

• Autoritatea contractantă a decis corect neconformitatea cerinței conform Cap IV, pag. 8 din caietul de sarcini nr. 903.102 din 05.06.2024, întrucât foile de capăt aferente proiectelor elaborate prin care dl. ...apare ca responsabil - manager de proiect, depuse în urma solicitării de clarificări nr. 906.593 din 10.07.2024 adresată de autoritatea contractantă, nu conțin semnăturile proiectanților din care să rezulte că aceștia au fost coordonați în respectivele proiecte de dl. ...(așa cum este exemplificat în solicitarea de clarificări). Totodată, ... susține că ... nu îndeplinește cerința privind demonstrarea experienței unui specialist în domeniu ca manager de proiect prin depunerea a minimum 5 proiecte cu activitate de coordonare proiecte de investiții cu o valoare individuală egală sau mai mare cu valoarea prezentei proceduri de achiziție publică, conform caietului de sarcini nr. 903.102 din 05.06.2024. Autoritatea contractantă menționează că ... face referire la condiții ce nu au fost prevăzute în documentația de atribuire, însă în caietul de sarcini nr. 903.102 din 05.06.2024, la punctul ce face referire la contestația motivului de respingere în cauză este stipulat „ofertantul va prezenta o decizie prin care numește ca Manager de Proiect un specialist cu experiență în domeniu de minimum 5 proiecte ca activitate de coordonare proiecte de investiții cu o valoare individuală egală sau mai mare cu valoarea prezentei proceduri de achiziție publică”, astfel contestația este lipsită de fond. • Referitor la Motivul nr. 4 de excludere, prin care contestatoarea transmite faptul că asigurarea de răspundere civilă profesională „se încheie pe perioada implementării contractului, mai mult pentru a obține de la asigurator această asigurare este necesar prezentarea contractului semnat de ambele părți dar și prezentarea ordinului de începere a lucrărilor”, autoritatea contractantă menționează faptul că, în Legea nr. 10 din 18 ianuarie 1995 privind calitatea în construcții, la art. 31 este stipulat că „specialiștii atestați tehnico-profesional sau autorizați, prevăzuți la art. 6, au obligația să încheie asigurări de răspundere civilă profesională, cu valabilitate pe durata exercitării dreptului de practică prin desfășurarea efectivă a activităților specifice pentru care au fost autorizați/atestați”, precum este menționat și în caietul de sarcini nr. 903.102 din 05.06.2024, cap. VIII, astfel contestarea acestui motiv de excludere fiind, din nou, nefondată. Cu privire la invocarea art. 30 alin. (6) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, de către contestatoarea, ... menționează faptul că toate aceste prevederi se regăsesc în caietul de sarcini nr. 903.102 din 05.06.2024, cap. VIII, astfel: „În conformitate cu prevederile art. 31 din Legea nr.10/1995, Ofertantul va prezenta autorității contractante asigurarea de Pagina 5 din 15

§ 6

răspundere civilă profesională a specialiștilor angrenați în realizarea obiectivului de investiții.” ... considerăm că toate cele contestate de către ... nu își au fundament legal și nu se justifică a fi admise. Prin corespondența înregistrată la CNSC sub nr. 50450/07.08.2024, ... a înaintat concluzii scrise, arătând următoarele: Referitor la experiența dlui. ing. Septimiu Nicolas contestatoarea precizează că aceasta nu se dovedește cu prezentarea atestatului ANRE, acesta fiind un document administrativ, definit prin regulamentul pentru atestarea operatorilor economici, care proiectează, execută și verifică instalații electrice ca fiind: „act administrativ individual emis de către ANRE unui operator economic solicitant, prin care i se acordă acestuia dreptul de a desfășura, după caz, activități de proiectare, executare și verificare de instalații electrice, cu respectarea condițiilor-cadru de valabilitate asociate prevăzute de prezentul regulament;”. Acest regulament se regăsește pe site-ul ANRE și poate fi ușor analizat de către toți cei interesați, inclusiv formularul tip, care trebuie completat pentru obținerea atestatului. La o simplă analiză a paginii nr. 9 din caietul de sarcini, invocată în apărare de către autoritatea contractantă, se poate observa că nu există nicio cerință cu privire la depunerea vreunui atestat, care să dovedească experiența similară, dar sunt cerințe cu privire la posibilitatea dovedirii experienței prin recomandări/contract de muncă/adeverințe, fapt respectat de .... De asemenea, contestatoarea învederează că cel de al doilea motiv invocat pentru respingerea ofertei, respectiv lipsa experienței dlui. arh. ...este un motiv care nici prin punctul de vedere înaintat nu a putut fi susținut de argumente legale. ... susține că a dovedit prin documentele și planșele depuse în cadrul propunerii ca dl arhitect deține experiență similară și este capabil să ducă la bun sfârșit contractul. Totodată, contestatoarea subliniază că nicăieri în documentația de atribuire nu se solicită prezentarea unor planșe de proiect care să îndeplinească anumite condiții. Prin urmare, orice solicitare ulterioară a autorității contractante, care nu coincide cu vreuna din cerințele inițiale este abuzivă și nu poate constitui motiv de respingere a ofertei. Ca și pentru următorul motiv ... amintește prevederile art. 30 alin. (6) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice din 02.06.2016, prin care se stipulează, în mod expres că: Criteriile de calificare și criteriile de selecție care se regăsesc în caietul de sarcini ori în documentația descriptivă și care nu sunt prevăzute în anunțul de participare / simplificat / de concurs sunt considerate clauze nescrise, regula nerespectată de către autoritatea contractantă. Mai mult, cerința care apare în caietul de sarcini dar nu este susținută de anunțul de participare, este una care nu respectă Îndrumările ANAP cu privire la experiența similară a specialiștilor care nu poate fi cuantificată decât că Pagina 6 din 15

§ 7

perioada în ani și nu valoric prin însumarea contractelor în derularea cărora au participat. Referitor la ultimul motiv de respingere a ofertei sale, ... subliniază că și acesta ca și cele anterioare nu este susținut de nicio prevedere legală. Nici această cerință nu este prevăzută în anunțul de participare simplificat și nici susținut de art. 31 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, deoarece prezentarea acestei asigurări obligă potențialii ofertanți la cheltuieli inutile, aceasta obligație devenind activă oricum în momentul încheierii contractului. Mai mult, contestatoarea invocă, inclusiv art. 11.4 din formularul de contract depus în cadrul procedurii și acceptat de către societatea sa prin înaintarea propunerii tehnice. Prin acest articol contestatoarea și-a asumat nu doar respectarea contractului, ci și a prevederilor Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, care obligă prestatorul inclusiv la deținerea acestei asigurări în momentul începerii activității din contract. În final, ... arată CNSC că la data depunerii prezentelor concluzii autoritatea contractantă a anulat procedura în SEAP nerecunoscând nici măcar dreptul de a contesta deciziile de respingere a ofertei sale și de anulare a procedurii legiferate de prevederile Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice și normele de aplicare. Contestatoarea reiterează, de asemenea solicitarea sa de a avea în vedere în procesul de analiză și Decizia CJUE nr.403/21, prin care s-a decis că „se opun ca documentele achiziției să fie completate de drept cu criterii de calificare rezultate din reglementări speciale aplicabile unor activități legate de contractul ce urmează să fie atribuit care nu au fost prevăzute în anunțul de participare". În analiza apărării sale, ... solicită CNSC să aibă în vedere și Decizia CJUE 403/21, precum și obligativitatea documentației de atribuire atât pentru ofertanți cât și pentru autoritatea contractantă. Prin adresa nr. ..., Consiliul a solicitat autorității contractante următoarele: - Copia dosarului achiziției publice; - Oferta depusă de ..., inclusiv corespondența purtată cu aceasta pe perioada de evaluare a ofertei. Prin adresa nr. 906.926/13.08.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 51728/13.08.2024, autoritatea contractantă a înaintat documentele necesare soluționării contestației. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul reține următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire „simplificată”, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect: „Servicii de proiectare și asistență tehnică pentru obiectivul de investiții «Extindere clădire de învățământ (pregătire) și administrativă din cazarma ...»”, cod CPV 71356200-0 Pagina 7 din 15

§ 8

(Rev. 2), publicând, în S.E.A.P., anunțul de participare simplificat nr. .../11.06.2024. La pct. II.1.5) din cadrul anunțului de participare, organizatoarea procedurii a precizat că valoarea totală estimată este de 630.257,50 lei, fără TVA, iar pct. II.2.5) din cadrul aceluiași document, a fost stabilit criteriul de atribuire: „prețul cel mai scăzut”. Analizând conținutul dosarului cauzei, Consiliul constată că ... a transmis recipisa de consemnare a cauțiunii cu nr. 21043056/1 din 30.07.2024 din care rezultă consemnarea cauțiunii în cuantum legal, pe seama și la dispoziția C.N.S.C, corespunzător dosarului nr. .... Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată următoarele: Din analiza contestației, Consiliul reține că nemulțumirea societății ... vizează modul în care autoritatea contractantă a respins oferta sa ca neconformă, precum și decizia de anulare a procedurii de atribuire. Preliminar analizării aspectelor sesizate de contestatoare, este de remarcat că documentația de atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini (părțile tehnice), formularele necesare și modelul contractului de achiziție, la care se adaugă clarificările aferente, prin faptul că au depus ofertă, au fost acceptate de către operatorii economici participanți, drept pentru care toate prevederile acesteia și-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât și pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire. Prin urmare, la acest moment nu pot fi emise pretenții sau critici vizavi de cerințele documentației de atribuire, întrucât ar fi vădit tardive, raportat la termenul prescris de Legea nr. 101/2016. În conținutul adresei de comunicare a rezultatului procedurii, nr. 906.652/19.07.2024, autoritatea contractant a indicat următoarele motive de respinge ca neconformă a ofertei societății ...: - „nu a depus autorizația/atestatul ANRE privind autorizarea dlui. Septimiu Nicolas pentru a îndeplini cerința de «Proiectant instalații gaze naturale», cu experiența de minim 3 ani, conform solicitării de clarificări nr. 906.593 din 10.07.2024 și a Cap. V, pag 9 din caietul de sarcini nr. 903.102 din 05.06.2024. - foile de capăt aferente proiectelor elaborate prin care dl. ...apare ca responsabil întocmit, manager de proiect, depuse în urma solicitării de clarificări nr. 906.593 din 10.07.2024 adresată de autoritatea contractantă, nu conțin semnăturile proiectanților din care să rezulte că aceștia au fost coordonați în respectivele proiecte de dl. ...(așa cum este exemplificat în solicitarea de clarificări). - nu îndeplinește cerința privind demonstrarea experienței unui specialist în domeniu ca manager de proiect prin depunerea a minim 5 proiecte cu activitate de coordonare proiecte de investiții cu o valoare individuală egală sau mai mare cu valoarea prezentei proceduri de Pagina 8 din 15

§ 9

achiziție publică, conform Cap. IV, pag. 8 din caietul de sarcini nr. 903.102 din 05.06.2024. - nu a depus Polița de asigurare de răspundere civilă profesională a specialiștilor angrenați în realizarea obiectivului de investiții, în conformitate cu prevederile art. 31 din Legea nr. 10/1995 coroborat cu cerințele Cap. VIII, pag. 14 din caietul de sarcini nr. 903.102 din 05.06.2024”, iar în cadrul Decizie de anulare a procedurii de atribuire în cauză nr. 906.635/18.07.2024, motivul de stabilire a acestei hotărâri este: „nu au fost depusă nicio o ofertă admisibilă, în conformitate cu art. 212 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016”. În etapa de evaluare a ofertelor, având anumite nelămuriri raportat la motivele de neconformitate citate mai sus, autoritatea contractantă s- a prevalat de dispozițiile art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, potrivit cărora: „În cazul în care informaţiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate sau în cazul în care lipsesc anumite documente, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita într-un anumit termen ofertanţilor/candidaţilor clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de aceştia în cadrul ofertelor sau solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor tratamentului egal şi transparenţei”, coroborat cu cele ale art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016: „Comisia de evaluare are obligaţia de a stabili care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte, precum şi perioada de timp acordată pentru transmiterea acestora, termenul-limită neputând fi stabilit decât la nivel de zile lucrătoare, fără a fi precizată o oră anume în cadrul acestuia”, astfel că, prin adresa nr. 906.593/10.07.2024, a solicitat societății ... următoarele: „(...) - să ne puneţi la dispoziţie autorizaţia/atestatul ANRE privind autorizarea dl. Septimiu Nicolas, documente justificative care să demonstreze experienţa de minim 3 ani în domeniul "instalaţii gaze naturale"; - decizia de numire ca manager de proiect în cadrul viitorului contract de prestări servicii de proiectare şi asistenţă tehnică pentru realizarea obiectivului de investiţii „Extindere clădire de învăţământ (pregătire) şi administrativă din Cazarma ...", pentru dl. Molie Răzvan; - documente justificative din care rezultă îndeplinirea experienţei ca manager de proiect în cadrul a minim 5 proiecte derulate (ex: lista cu semnăturile proiectanţilor/foaia de capăt); - pentru cele minim 5 proiecte derulate, vă rugăm să ne puneţi la dispoziţie contractele din care să reiasă valoarea individuală egală sau mai mare cu valoarea prezentei proceduri de achiziţie publică, precum şi alte documente care să ateste finalizarea respectivelor contracte; (...) Pagina 9 din 15

§ 10

- conform cap. VIII, pag. 16 din Caietul de sarcini nr. 903.102/ 05.06.2024, coroborat cu prevederile art. 31 din Legea nr. 10/1995, vă rugăm să ne puneți la dispoziție «asigurarea de răspundere civilă profesională a specialiștilor angrenați în realizarea obiectivului de investiții» (...).” Răspunsul contestatoarei a fost comunicat cu adresa înregistrată la sediul autorității cu nr. 883413/16.07.2024. În ceea ce privește solicitarea de prezentarea a autorizației/atestatului ANRE privind autorizarea dl. Septimiu Nicolas, precum și documente justificative care să demonstreze experiența de minim 3 ani în domeniul „instalații gaze naturale”, societatea contestatoare a răspuns astfel: „Punctul 2: Dorim sa menţionam ca pentru specialistul inginer proiectant instalatii gaze naturale, ca de altfel pentru toti specialiştii solicitati ati prevăzut ca cerinţe prezentarea CV-ului, tabelul cu experienţa, diploma si recomandari. Nu ati solicitat atestate/avize sau alte autorizaţii. Pentru dl. Septimiu Nicolas societatea noastra a ataşat tabelul care reprezintă registru de evidenta a autorizaţiilor deţinute de persoanele fizice care desfăşoară activităţi în sectorul gazelor naturale, in cadrul acestuia puteţi observa evidenta "in timp real" a valabilitatii atestatelor. Legitimaţiile se pot retrage în cazurile în care sunt săvârşite anumite fapte indisciplinare. Prezentarea unei legitimaţie nu atestă faptul că deţinătorul mai are dreptul să o utilizeze. Experienţa de minim trei ani se regăseşte în CV-ul acestuia. In finalul acestui răspuns dorim sa asiguram autoritatea contractanta ca domnul inginer a făcut cerere de eliberare a atestatului dar aceasta urmeaza calea procedurii interne (destul de greoaie) a institutiei abilitate.” În analiza informațiilor pe care societatea contestatoare le-a prezentat în cadrul răspunsului său, Consiliul are în vedere fișa de date, unde la cap. III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională, la pct. „Personalul minim solicitat pentru realizarea proiectulu”, se solicită: •Specialistul nr. 1: Arhitect cu drept de semnătură, care va îndeplini și funcția de șef de proiect; (...) •Specialistul nr. 5: Inginer proiectant instalații gaze naturale; •(...)”, iar la pct. „Modalitatea de indeplinire”, se precizează: „Pentru îndeplinirea acestor cerințe se vor prezenta următoarele documente: •Curriculum Vitae, datat și semnat. Pe ultima pagina a CV-ului se va menționa “Declar pe proprie răspundere, sub sancțiunea prevederilor Codului penal, că informațiile prezentate sunt corecte și corespund realității”; •Tabelul privind dovada experienței potrivit domeniului de specialitate; •Diplomă de licență/similar; Pagina 10 din 15

§ 11

•Scrisoare/scrisori de recomandare de la beneficiarii serviciilor prestate, din care să rezulte experiența potrivit domeniului de specialitate/Contract de muncă din care să reiasă experiența potrivit domeniului de specialitate/adeverință semnată de angajator din care să reiasă experiența potrivit domeniului de specialitate; •Declarație de disponibilitate, semnată si datată, pentru întreaga perioadă de derulare a contractului. Acesta își va desfășura activitatea permanent, pe parcursul programului de lucru, sens în care va monitoriza și verifica execuția lucrărilor, asigurându-se că se vor realiza lucrări de calitate conform prevederilor legale și reglementărilor tehnice în domeniu, va întocmi toate documentele aferente calității lucrărilor executate, etc. Autorizații/avize/legitimații pentru personalul menționat la Cap.II din Fișa de date, respectiv Cap. V din Caietul de sarcini.” De asemenea, în conținutul caietului de sarcini, la Cap. V. Personalul ofertantului, pe lângă informațiile conținute de fișa de date se regăsește următoarea mențiune: „Experiența profesională a proiectanților pentru fiecare domeniu/specialitate – experiența minimă de 3 ani în domeniul proiectării și asistenței tehnice, condiție absolut obligatorie și eliminatorie”. Față de cele evocate, raportat la conținutul documentației de atribuire, în sensul că s-a solicitat Specialistul nr. 5: Inginer proiectant instalații

§ 12

gaze

§ 13

naturale, pentru

§ 14

care

§ 15

trebuiau

§ 16

depuse Autorizații/avize/legitimații, este evident că și pentru această poziție era necesară dovedirea, cu unul dintre documentele enumerate, că dl. Septimiu Nicolas are dreptul de a profesa în acest domeniu. În aceste condiții, Consiliul nu va reține ca întemeiată afirmația societății ... potrivit căreia în caietul de sarcini „nu există nicio cerință cu privire la depunerea vreunui atestat”, întrucât, așa s-a menționat mai sus, este necesară prezentarea unuia dintre documentele „Autorizații/avize/legitimații”, iar prin solicitarea de clarificări s-a cerut: „autorizaţia/atestatul ANRE privind autorizarea dl. Septimiu Nicolas”. Prin urmare, așa cum este formulată cerința, ofertantul avea obligația de a prezenta oricare dintre aceste documente, chiar dacă s-a fi numit „atestat”, emis de organismele competente în domeniu (în acest caz ANRE). De asemenea, Consiliul va respinge ca neîntemeiată și susținerea conform căreia autoritatea contractantă nu ar fi respectat „principiul proporționalității și nici rolul sau activ, având posibilitatea verificării documentelor depuse”, deoarece, în acest caz, cea care avea responsabilitatea prezentării documentelor solicitate este societatea .... Relevantă, pe acest aspect, este chiar afirmația contestatoarei din adresa de răspuns la clarificări: „(...) dorim sa asiguram autoritatea contractanta ca domnul inginer a făcut cerere de eliberare a atestatului dar aceasta urmeaza calea procedurii interne (destul de greoaie) a Pagina 11 din 15

§ 17

institutiei abilitate”, care probează faptul că respectiva persoană nu deține, încă, acest document. Prin urmare, în condițiile în care în cadrul documentației de atribuire s-au solicita prezentarea documentelor în discuție, Consiliul constată că societatea contestatoare nu s-a conformat acesteia, nerespectând dispozițiile art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016: „Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire, (...)”, astfel că, în mod corect, autoritatea contractantă a respins oferta societății ..., ca neconformă, în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, care stabilește: „În condiţiile art. 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii: a) nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini”. În concluzie, față de cele evocate, Consiliul constată că, referitor la acest aspect, contestatoarea nu s-a conformat art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016 și nici nu a răspuns concludent la solicitarea de clarificări a autorității contractante astfel că, în mod corect, aceasta din urmă a respins oferta societății ..., ca neconformă, în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, fiind incidente și dispozițiile art. 134 alin. (5) din același act normativ: „În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispoziţiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/ completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă”. Următorul motiv, care stat la baza respingerii ca neconformă a ofertei contestatoarei, asupra căruia Consiliul se va pronunța, vizează următoarea solicitare din adresa nr. 906.593/10.07.2024: „conform cap. VIII, pag. 16 din Caietul de sarcini nr. 903.102/ 05.06.2024, coroborat cu prevederile art. 31 din Legea nr. 10/1995, vă rugăm să ne puneți la dispoziție «asigurarea de răspundere civilă profesională a specialiștilor angrenați în realizarea obiectivului de investiții» (...)”, răspunsul contestatoarei fiind: „Potrivit art. 31 din Legea nr.10/1995, privind calitatea in constructii aceasta asigurare se incheie dupa semnarea contractului (Proiectanţii precum şi specialiştii atestaţi tehnico- profesional sau autorizaţi, prevăzuţi la art. 6, au obligaţia să încheie asigurări de răspundere civilă profesională, cu valabilitate pe durata exercitării dreptului de practică). Or, dreptul de practică, în cazul de faţă, se referă la perioada în care noi, in calitate de ofertant şi de potenţial prestator, ne vom exercita Pagina 12 din 15

§ 18

dreptul de practică pe perioada contractului ce urmează a fi semnat, în cazul în care oferta noastră va fi declarată câştigătoare. Solicitarea de a încheia o asigurare profesională în afara perioadei în care societatea noastră îşi exercită dreptul de practică pentru achiziţia de faţă este abuzivă şi excesivă pentru că obligă compania noastră la costuri nejustificate - de exemplu, există riscul ca noi să plătim o asigurare, iar contractul, din motive obiective să se desfăşoare cu o întârziere nelimitată şi care să atragă după sine costuri nejustificate. Ataşat acestui răspuns regăsiţi declaraţia prin care în calitate de operator economic ne asumăm constituirea asigurării de răspundere civilă profesională a specialiştilor angrenaţi în realizarea obiectivului de investiţii.” În soluționarea acestei critici, Consiliul se va raporta la conținutul caietului de sarcini, unde la Cap. VIII. Cerinţe minimale privind calitatea în construcţii şi alte cerinţe ce concură la realizarea si finalizarea obiectivului de investitii în termenul contractat, se solicită: „În conformitate cu prevederile art. 31 din Legea nr.10/1995, Ofertantul va prezenta Autorităţii contractante asigurarea de răspundere civilă profesională a specialiştilor angrenaţi în realizarea obiectivului de investiţii.” Având în vedere cele prezentate, respectiv faptul că, prin documentația de atribuire, s-a solicitat asigurarea de răspundere civilă a specialiștilor conform cerinței citate, Consiliul nu va reține ca întemeiată invocarea art. 30 alin. (6) din HG nr. 395/2016, deoarece, la cap. IV.4.1 - Modul de prezentare al propunerii tehnice, din fișa de date, se precizează, printre altele: „1. Propunerea tehnică va fi elaborată conform Caietului de sarcini nr. 903.102 din 05.06.2024 (...).” Prin urmare, pe baza raționamentului stabilit în soluționarea criticii de mai sus, Consiliul constată că societatea contestatoare nu a respectat conținutul documentației de atribuire, astfel că va respinge ca neîntemeiată și această critică. Mai mult, în cazul în care avea nelămuriri asupra aspectelor analizate mai sus, societatea ... se putea prevala, pe de o parte, de dispozițiile art. 160 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, potrivit cărora „Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informaţii suplimentare în legătură cu documentaţia de atribuire, cu respectarea termenului limită stabilit de autoritatea contractantă în anunţul de participare simplificat/de concurs”, astfel încât să solicite lămuriri autorității contractante în acest sens, iar, pe de altă parte, dacă era nemulțumită de respectivele cerințe, avea posibilitatea înaintării unei contestații cu respectarea art. 8 alin. (2) din Legea nr. 101/2016: „În cazul în care contestaţia priveşte conţinutul documentaţiei de atribuire, publicată în Sistemul electronic de achiziţii publice, denumit în continuare SEAP, data luării la cunoştinţă este data publicării documentaţiei de atribuire”. Pagina 13 din 15

§ 19

Însă, neuzând de aceste norme legale, se prezumă că, prin depunerea ofertei, societatea ... a înțeles și și-a însușit toate prevederile acestei documentații, astfel că era obligată să respecte întocmai prevederile art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016, citate mai sus. Față de cele expuse, Consiliul constată că oferta contestatoarei este inacceptabilă și neconformă, fiind incidente dispozițiile art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, coroborat cu cele ale art. 134 alin. (5) din același act normativ. Ținând seama de cele prezentate anterior, Consiliul nu se va mai pronunța asupra celorlalte critici ale contestatoarei privind respingerea ofertei sale, întrucât, chiar dacă acestea ar fi întemeiate, caracterul inacceptabil și neconform al ofertei sale nu mai poate fi înlăturat, incidența art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016 coroborat cu art. 134 alin. (5) din același act normativ, redate anterior, fiind evidentă. Având în vedere aspectele de fapt și de drept mai sus prezentate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările și completările ulterioare, pentru considerentele evocate în motivare, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de către societatea ..., în contradictoriu cu ..., și va menține decizia de anulare a procedurii de atribuire. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ. Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către societatea ..., cu sediul în ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., cu sediul în ..., și menține decizia de anulare a procedurii de atribuire. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016. Președinte, Membru, Membru, ...

§ 20

Pagina 14 din 15

§ 21

Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 14(paisprezece) pagini Pagina 15 din 15

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.