AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2449/2024

ANTREPRIZA DE REPARATII SI LUCRARI ARL CLUJ SA în contradictoriu cu COMUNA URECHENI (PRIMARIA URECHENI)

Decizia CNSC nr. 2449/C9/2667 din 30.08.2024

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2449/C9/2667 din 30.08.2024

Data din document
2024-08-30
Complet
C9

Obiectul procedurii

având ca obiect Executia lucrărilor aferente obiectivului de investiții: „MODERNIZARE REȚEA DE DRUMURI DE INTERES LOCAL ÎN COMUNA URECHENI, JUDEȚUL NEAMȚ”, 45233120-6 Lucrări de construcții de drumuri (Rev.2), de COMUNA URECHENI (PRIMARIA URECHENI), cu sediul în comuna Urecheni, str. Principală nr. 30, județul Neamț, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat: - anularea adresei nr. 5600/23.07.2024 prin care oferta sa a fost respinsă ca neconformă/inacceptabilă în baza art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, coroborat cu prevederile art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016; - anularea raportului procedurii de atribuire nr. 5596/23.07.2024 şi a actelor anterioare sau subsecvente şi/sau conexe acestuia, în ceea ce priveşte evaluarea ofertei sale; - obligarea autorităţii contractante la reevaluarea temeinică şi legală a ofertei sale, cu consecinţa constatării caracterului admisibil al acesteia şi emiterea unui nou raport/rezultat al procedurii, în conformi…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondată,contestația formulată de ANTREPRIZA REPARAŢII ŞI LUCRĂRI - ARL CLUJ SA, în contradictoriu cu COMUNA URECHENI (PRIMARIA URECHENI). În conformitate cu art. 64 Cod procedura civilă, încuviințează în principiu cererea de intervenție formulată de DANLIN XXL SRL și o admite. Respinge solicitarea intervenientei de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor ocazionate de judecarea contestaţiei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. …
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2449/2024

Decizie CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 49017Data înregistrării: 2024-08-01
ContestatorANTREPRIZA DE REPARATII SI LUCRARI ARL CLUJ SACUI 9478840
Autoritate contractantăCOMUNA URECHENI (PRIMARIA URECHENI)CUI 2614260

2024_2449_2024_Decizie_2449.pdf, BO2024_2449_2024_BO2024_2449.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 4.652 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2449/C9/2667 Data: 30.08.2024 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 49017/01.08.2024, depusă de ANTREPRIZA REPARAŢII ŞI LUCRĂRI - ARL CLUJ SA, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Fabricii nr. județul Cluj, înregistrată în Registrul Comerţului sub nr. J12/953/1997, având CUI RO9478840, reprezentată convenţional prin avocat Oana Hliboceanu cu adresa de comunicare a tuturor actelor procedurii în Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr. 90, etaj 2, cam. 2.01, sector 5, privind procedura simplificată organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Executia lucrărilor aferente obiectivului de investiții: „MODERNIZARE REȚEA DE DRUMURI DE INTERES LOCAL ÎN COMUNA URECHENI, JUDEȚUL NEAMȚ”, 45233120-6 Lucrări de construcții de drumuri (Rev.2), de COMUNA URECHENI (PRIMARIA URECHENI), cu sediul în comuna Urecheni, str. Principală nr. 30, județul Neamț, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat: - anularea adresei nr. 5600/23.07.2024 prin care oferta sa a fost respinsă ca neconformă/inacceptabilă în baza art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, coroborat cu prevederile art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016; - anularea raportului procedurii de atribuire nr. 5596/23.07.2024 şi a actelor anterioare sau subsecvente şi/sau conexe acestuia, în ceea ce priveşte evaluarea ofertei sale; - obligarea autorităţii contractante la reevaluarea temeinică şi legală a ofertei sale, cu consecinţa constatării caracterului admisibil al acesteia şi emiterea unui nou raport/rezultat al procedurii, în conformitate cu prevederile legale şi în condiţiile/limitele stabilite în decizia ce se va pronunţa. Prin cererea de intervenție înregistrată la Consiliu cu nr. 51575/13.08.2024, depusă de DANLIN XXL SRL, cu sediul în sat Horia, comuna Horia, în punctul numit Popeşti-Vale, județul Neamţ, înregistrată în Registrul Comerţului sub nr. J27/601/2004, având CUI RO1636111, reprezentată legal prin administrator Dan Amurăriţei și conventional prin C.A. Bogdan-Cosmin Buricea, cu sediul în Bucureşti, str. General Nicolae Pagina 1 din 3

§ 2

C. Dona nr. 15, sector 1, adresă la care solicită comunicarea tuturor actelor de procedură, privind aceeași procedură simplificată, intervenienta a solicitat: - admiterea în principiu a cererii de intervenţie; - respingerea în tot a contestaţiei ca neîntemeiată şi menţinerea rezultatului procedurii; - admiterea cererii de intervenţie; - obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea contestatiei. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondată,contestația formulată de ANTREPRIZA REPARAŢII ŞI LUCRĂRI - ARL CLUJ SA, în contradictoriu cu COMUNA URECHENI (PRIMARIA URECHENI). În conformitate cu art. 64 Cod procedura civilă, încuviințează în principiu cererea de intervenție formulată de DANLIN XXL SRL și o admite. Respinge solicitarea intervenientei de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor ocazionate de judecarea contestaţiei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Pagina 2 din 3

§ 3

Redactată în 5 exemplare originale, conține 40 pagini. Pagina 3 din 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 145.599 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .. Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 49017/01.08.2024, depusă de . ......... SA, cu sediul în .........-. ........., înregistrată în Registrul Comerţului sub nr. ., având CUI ........., reprezentată convenţional prin ......... cu adresa de comunicare a tuturor actelor procedurii în ........., privind procedura simplificată organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Executia lucrărilor aferente obiectivului de investiții: „..........”, 45233120-6 Lucrări de construcții de drumuri (Rev.2), de ........., cu sediul în comuna ........., str. Principală nr. 30, județul ........., în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat: - anularea adresei nr. 5600/23.07.2024 prin care oferta sa a fost respinsă ca neconformă/inacceptabilă în baza art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, coroborat cu prevederile art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016; - anularea raportului procedurii de atribuire nr. 5596/23.07.2024 şi a actelor anterioare sau subsecvente şi/sau conexe acestuia, în ceea ce priveşte evaluarea ofertei sale; - obligarea autorităţii contractante la reevaluarea temeinică şi legală a ofertei sale, cu consecinţa constatării caracterului admisibil al acesteia şi emiterea unui nou raport/rezultat al procedurii, în conformitate cu prevederile legale şi în condiţiile/limitele stabilite în decizia ce se va pronunţa. Prin cererea de intervenție înregistrată la Consiliu cu nr. 51575/13.08.2024, depusă de ., cu sediul în sat .., în punctul numit . ........., înregistrată în Registrul Comerţului sub nr. ., având CUI ., reprezentată legal prin administrator D..., adresă la care solicită comunicarea tuturor actelor de procedură, privind aceeași procedură simplificată, intervenienta a solicitat: - admiterea în principiu a cererii de intervenţie; - respingerea în tot a contestaţiei ca neîntemeiată şi menţinerea rezultatului procedurii; - admiterea cererii de intervenţie; Pagina 1 din 44

§ 2

- obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea contestatiei. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ofertantul ........ SA critică rezultatul procedurii, comunicat prin adresa nr. 5600/23.07.2024 și raportul procedurii nr. 5596/23.07.2024, solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. În fapt, contestatoarea arată că, prin adresa nr. 5600/23.07.2024 şi Raportul procedurii nr. 5596/23.07.2024, autoritatea contractantă i-a comunicat că oferta sa a fost respinsă ca neconformă/inacceptabilă în baza art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, coroborat cu prevederile art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, deoarece propunerea tehnică prezentată nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini, respectiv nu respectă cerinţele prevăzute la pct. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice din FDA şi a documentelor ce o completează. Oferta declarată câştigătoare a fost cea depusă de ... SRL. Toate celelalte oferte depuse în cadrul procedurii de atribuire, inclusiv oferta sa, au fost respinse ca neconforme. 1. În ceea ce priveşte primul motiv de pretinsă neconformitate a ofertei sale referitor la Metodologia de executare a lucrărilor Redând extras din solicitarea de clarificări de clarificări nr. 4445/19.06.2024 formulată de autoritatea contractă, din răspunsul său nr. 24/081/224.6595 din 20.06.2024 și din comunicarea rezultatului procedurii, contestatoarea precizează că autoritatea a reţinut neconformitatea ofertei sale pe motiv că nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini. În concret însă, comisia de evaluare nu a arătat o cerinţă a caietului de sarcini care nu ar fi satisfăcut. Comisia de evaluare a întreprins o evaluare extrem de formală concluzionând asupra faptului că simpla eroare în menţionarea anumitor standarde, normative abrogate, ar fi fost considerate în elaborarea metodologiei de execuţie. În opinia petentei, această este o concluzie profund eronată şi care nu ţine cont de răspunsul la solicitarea de clarificări. Comisia de evaluare nu poate determina faptul că metodologia de execuţie "nu (se) poate oferi garanţia cât şi certitudinea că execuţia lucrărilor şi calitatea obţinută va fi în corespondenţă cu cerinţele de calitate impuse prin Pagina 2 din 44

§ 3

actele normative în vigoare la data depunerii ofertelor". Comisia de evaluare avea datoria să verifice în concret metodologia de execuţie ca să poată determina dacă respectă sau nu normativele şi standardele în vigoare. Comisia de evaluare nu poate să demonstreze că metodologia de execuţie propusă prin propunerea tehnică a ARL ar fi contrară normativelor/standardelor actuale, în vigoare. Este doar o presupunere a comisiei faptul că metodologia de execuţie nu poate asigura corespondenţa dintre lucrări şi cerinţele de calitate aplicabile. Contestatoarea precizează că, deşi autoritatea contractantă argumentează că "Oferta reprezintă angajamentul asumat de către ofertant in scopul realizării obiectului contractului, astfel elementele consemnate în documentele depuse nu sunt elemente pur formale ale ofertei, prezumate a fi valabile și admise, fără probe concludente, pe simple aprecieri, ci reprezintă elemente esenţiale ale propunerii tehnice, a căror realitate trebuie să fie verificată de comisia de evaluare și confirmate de ofertant prin documentele înaintate autorității contractante", în speţă, în chiar acest mod a procedat autoritatea atunci când a concluzionat asupra neconformităţii ofertei sale strict raportat la prezumţia, simpla apreciere că o eroare - viciu de formă din propunerea tehnică este de natură să demonstreze neconformitatea acesteia. Invocând prevederile art. 135 alin. (1)-(3) din HG nr. 395/2016, contestatoarea menționează că simpla referinţă corespunzătoare, corectă la normativele în vigoare nu ar fi asigurat autoritatea contractantă de certitudinea că execuţia lucrărilor şi calitatea obţinută va fi în corespondenţă cu cerinţele de calitate impuse, metodologia de execuţie trebuind să fie analizată prin prisma conţinutului său propriu-zis. De asemenea, petenta precizează că autoritatea nu poate arăta nici care este cerinţa din caietul de sarcini care ar fi încălcată şi nici nu poate susţine o eventuală neconformitate raportată la conţinutul metodologiei de execuţie, ceea ce demonstrează că în realitate, pretinsa neconformitate nici nu există. În subsidiar, a nu accepta faptul că referinţa la un standard/normativ/stas abrogat reprezintă doar o eroare, un viciu de formă şi a ignora angajamentul asumat prin Declaraţia privind respectarea cerinţelor si obligaţiilor din caietul de sarcini, se traduce într- o măsură disproporţionată de natură să încalce principiul proporţionalităţii care impune ca actele şi deciziile autorităţilor să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar în scopul realizării obiectivelor urmărite, înţelegându-se că, în cazul în care este posibilă o alegere între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puţin constrângătoare, iar inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporţionate în raport cu scopurile urmărite (Hotărârea Curţii din 5 mai 1998, National Farmers' Union şi alţii, C157/96, pct. 60). De altfel, eroarea constând în indicarea unor norme abrogate este evidentă în condiţiile în care la pag. 229 şi 306 (Planul calităţii) din propunerea tehnică se regăsesc indicate standarde actuale, în vigoare. Pagina 3 din 44

§ 4

2. În ceea ce priveşte al doilea motiv de pretinsă neconformitate a ofertei sale în legătură cu Graficul general de erealizare a investiţiei publice Redând extras din solicitarea de clarificări de clarificări nr. 4445/19.06.2024 formulată de autoritatea contractă, din răspunsul său nr. 24/081/224.6595 din 20.06.2024 și din comunicarea rezultatului procedurii, contestatoarea susține că, concluzia comisiei de evaluare este complet eronată şi bazată pe propria sa interpretare. Clarificarea transmisă de societatea sa, în sensul că execuţia zidului de sprijin se va executa cu sprijiniri și nu deteriorează structura rutieră executată nu poate fi apreciată drept una falsă, deoarece din profilul transversal tip strada Morii se poate observa că zidul de sprijin este în afara amprizei drumului, deci execuţia acestuia nu are cum să afecteze structura rutieră. În plus, autoritatea contractantă omite din vedere faptul că, aşa cum este descris în propunerea tehnică, elevaţia se va betona în straturi, iar chiuveta se va poza pe primul strat urmând ca, ulterior, să se cofreze și să se betoneze restul elevaţiei. Evident că între sprijinirea de mal și cofrajul de interior al elevaţiei nu se va afla niciun muncitor pentru turnarea betonului. Turnarea se va face de pe drum cu o pompă de beton în conformitate cu cele menţionate în propunerea tehnică pag. 291-292. De asemenea, petenta susține că, în comunicarea privind rezultatul procedurii se afirmă că graficul de execuţie nu ar fi corelat cu metodologia de execuţie, iar ordinea operaţiunilor tehnologice nu ar fi respectată. Acestea sunt însă doar afirmaţii generale, nefiind indicat în ce constă prestinsa necorelare dintre graficul de execuţie şi metodologia de execuţie. De altfel, autoritatea contractantă nici nu poate arăta în concret această aşa-zisă necorelare, întrucât nu există. Atât timp cât societatea sa a respectat proiectul tehnic şi a demonstrat că execuţia zidului de sprijin se poate realiza cu sprijiniri, fără a deteriora structura rutieră existentă, orice alte supoziţii sau aprecieri sunt doar rău-intenţionate, respectiv menite să justifice demersul de respingere a ofertei sale. Astfel, autoarea contestației susține că metodologia de execuţie descrisă la pag. 154-163 din propunerea tehnică reflectă pe deplin metoda de execuţie a zidului de sprijin întocmai conform celor precizate în răspunsul de clarificare. Prin urmare, comisia de evaluare nu avea niciun motiv real de a concluziona în sensul că ordinea operaţiunilor tehnologice nu ar fi respectată. 3. În ceea ce priveşte al treilea motiv de pretinsă neconformitate a ofertei sale în legătură cu metoda de execuţie a parapetului Redând extras din solicitarea de clarificări de clarificări nr. 4445/19.06.2024 formulată de autoritatea contractă, din răspunsul său nr. 24/081/224.6595 din 20.06.2024 și din comunicarea rezultatului procedurii, contestatoarea precizează că concluzii autorității sunt profund Pagina 4 din 44

§ 5

eronate și nu țin cont nici de răspunsul la clarificări transmis de societatea sa şi nici de conceptul de abatere tehnică minoră. Este esenţial a se avea în vedere că pentru a nu recunoaşte ca fiind valabil un astfel de răspuns, respectiv pentru a aprecia că oferta nu respectă cerinţele caietului de sarcini, autoritatea contractantă avea obligaţia verificării incidenţei prevederilor art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016. În plus, îndreptarea abaterii nu ar fi condus nici la modificarea propunerii tehnice şi nici a celei financiare depuse iniţial. Or, acest aspect este esenţial în condiţiile în care aceste modificări ar fi urmare a unor erori tehnice minore care nu pot genera modificarea ofertei, respectiv care nu pot fi circumscrise dispoziţiilor art. 134 alin. (8) din HG nr. 395/2016. Dacă s-ar accepta teoria susţinută de autoritatea contractantă ar însemna că solicitările de clarificări ar fi lipsite de orice conţinut. Simplul fapt că, urmare solicitării de clarificări, autoritatea ar fi putut solicita o clarificare subsecventă în sensul refacerii graficului de execuţie, nu determină o altă concluzie decât aceea că aceasta este maniera corectă şi proporţională în care autoritatea trebuie să acţioneze în faţa unei oferte care prezintă anumite erori materiale/neclarităţi. 4. În ceea ce priveşte al patrulea motiv de pretinsă neconformitate a ofertei sale în legătură cu încadrarea în termenul propus în grafic corelat cu necesarul de utilaje specificat în dreptul activităţilor Redând extras din solicitarea de clarificări de clarificări nr. 4445/19.06.2024 formulată de autoritatea contractă, din răspunsul său nr. 24/081/224.6595 din 20.06.2024 și din comunicarea rezultatului procedurii, contestatoarea menționează că, raportat la cele reţinute în comunicarea privind rezultatul procedurii, se pot observa următoarele aspecte: (i) În primul rând, autoritatea contractantă ignoră pe deplin faptul că utilizarea propriilor consumuri este permisă de Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei nr. 1568 din 15.10.2002 pentru aprobarea reglementării tehnice „Ghid privind elaborarea devizelor la nivel de categorii de lucrări şi obiecte de construcţii pentru investiţii realizate din fonduri publice", indicativ P 91/1-02 conform căruia: Executanţii (ofertanţii) au deplină libertate de a-şi prevedea în ofertă propriile consumuri şi tehnologii de execuţie, cu respectarea cerinţelor cantitative şi calitative prevăzute în proiectul tehnic, în Caietul de sarcini şi în alte acte normative în vigoare care reglementează execuţia lucrărilor. (ii) Tocmai urmare a utilizării propriilor consumuri, societatea sa a clarificat faptul că este posibilă execuţia lucrărilor cu un singur cilindru. (iii) Afirmaţia autorităţii contractante în sensul că "există posibilitatea de a prezenta o fișă tehnică a utilajului ce va fi utilizat la execuţia lucrărilor din care să rezulte productivitatea declară în răspuns" este ¡relevantă la acest moment şi nu face decât să demonstreze că Pagina 5 din 44

§ 6

răspunsul era concludent, dar ar fi putut fi completat şi cu o fişă tehnică a utilajului. Or, sub acest aspect, comisia de evaluare putea solicita clarificări subsecvente. Comisia de evaluare a ales însă, în mod disproporţionat, să acţioneze în sens contrar, respectiv să respingă oferta. În subsidiar, trebuie remarcat că din fișele tehnice ale utilajelor nu poate rezulta o productivitate a utilajului în sine. Productivitatea este influențată de o multitudine de factori printre care: condiţiile de teren, clima, pregătirea operatorului, diverse restricții ale terenului etc. Pentru productivități se utilizează poligoane experimentale și nu (exclusiv) fișe tehnice ale utilajului. Contestatoarea consideră că măsura respingerii ofertei încalcă principiul proporționalității, precizând că autoritatea contractantă avea posibilitatea de a solicita clarificări suplimentare. Prin adresa nr. 6004/07.08.2024 înregistrată la Consiliu sub nr. 50463/07.08.2024, autoritatea contractantă a formulat punct de vedere cu privire la contestația depusă de .. ......... SA. Autoritatea contractantă prezintă un scurt istoric al procedurii, arătând că la procedura în cauză au fost depuse 5 oferte, rezultatul evaluării ofertelor fiind consemnat în Raportul procedurii nr. 5596/23.07.2024, unde singura ofertă admisibilă ce a îndeplinit toate cerinţele stabilite la nivelul documentaţiei de atribuire, a fost adjudecată de către ... SRL, întrunind un punctaj de 100 de puncte, în urma aplicării criteriului de atribuire. Faţă de operatorul economic A.......... S.A, autoritatea arată că a formulat solicitarea de clarificări cu nr. 4445/19.06.2024 cu privire la informaţiile regăsite în cadrul propunerii tehnice. La această solicitare ofertantul a răspuns prin adresa cu nr. 24/081/224.6595/20.06.2024, aducând explicaţii pentru fiecare punct al solicitării de clarificări. Cu respectarea prevederilor art. 133, alin (2) din HG 395/2016, comisia de evaluare, împreună cu expertul tehnic cooptat, a analizat răspunsul ofertantului la solicitarea de clarificări, informaţiile regăsite fiind consemnate în cadrul procesului verbal de evaluare cu nr. 5241/11.07.2024, ce face parte din dosarul achiziţiei.  Astfel, în ceea ce priveşte metodologia de execuţie a lucrărilor, autoritatea arată că a stabilit două subpuncte ce se impuneau a fi clarificate. Prima parte a acestei secţiuni avea în vedere dezvoltarea unor activităţi care pot fi/ sunt incluse în scopul contractului de lucrări astfel cum au fost menţionate în cuprinsul caietului de sarcini. Prin răspunsul oferit, operatorul economic a indicat concret (pagini din propunerea tehnică) unde au fost detaliate activităţile impuse. Drept pentru care, răspunsul său a fost edificator şi concludent. Pentru subpunctul privind metodologia de execuţie a lucrărilor şi a obţinerii unor lucrări care să corespundă cerinţelor de calitate impuse, Pagina 6 din 44

§ 7

operatorul economic a admis stipularea unor acte normative/stasuri abrogate/anulate şi a invocat viciul de formă, în sensul art. 135 alin. (3) din HG nr. 395/2016, argumentând că prin declaraţia privind respectarea cerinţelor şi obligaţiilor din caietul de sarcini va respecta în totalitate specificaţiile caietului de sarcini precum şi normele/normativele tehnice din constucţii în vigoare. Achizitoarea menționează că, așa cum este stabilit de legiuitor, viciile de formă reprezintă acele erori/omisiuni din cadrul unui document existent în oferta prezentată şi care este similar cu alte documente prezentate de ofertant, iar prin corectarea/completarea acestuia nu se produce un avantaj în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire ori să conducă la depunerea unei noi oferte. Astfel, acceptarea răspunsului oferit cât şi asumarea deciziei comisiei de evaluare ca fiind încadrat în categoria viciilor de formă contravine dispoziţiilor art. 135 alin (3) din HG 395/2016. Cele invocate de contestatoare reprezintă o alegaţie, aşa cum s-a specificat în caietul de sarcini "Documentele solicitate de la potenţialii Ofertanţi sunt:... 9)Declaratie privind însușirea în totalitatea sa a Documentaţiei de atribuire ( Caiet de sarcini, Proiect tehnic, etc.);" nu poate fi asimilată cu faptul că acesta avea obligativitatea prezentării unei metodologii de execuţie prin raportare la informaţii tehnice complete privind viitoarea lucrare şi la cerinţele tehnice, economice şi tehnologice aflate în vigoare la data depunerii ofertei. Astfel, toţi ofertanţii participanţi la procedura de atribuire a contractului de execuţie, prin ofertele prezentate, au obligaţia demonstrării pentru această fază a proiectului, a capacităţii lor tehnice de a îndeplini cerinţele contractuale fără a cauza întârzieri, deficienţe în execuţie, vicii ascunse datorate unei execuţii neconforme sau cu utilizarea unor materiale ce nu se mai produc în conformitate cu dispoziţiile legale în materie. În urma constatării că la întocmirea metodologiei de execuţie au fost

§ 8

invocate

§ 9

cerinţele/specificaţiile

§ 10

din

§ 11

normative/stasuri abrogate/anulate, contestatoarei i s-a formulat o solicitare de clarificări prin care să justifice aceste aspecte. Prin răspunsul oferit, contestatoarea a admis faptul că metodologia de execuţie prezentată în cadrul ofertei a fost întocmită în baza unor normative şi stasuri abrogate sau anulate, nu a prezentat clarificări privind existenţa acestor informaţii în cadrul altor documente din ofertă, prin urmare încadrarea în categoria de vicii de formă nu s-a putut realiza în condiţiile impuse de legiuitor, iar dacă comisia de evaluare ar fi procedat conform indicaţiilor contestatoarei, ar fi încălcat prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. O astfel de abordare nu poate fi acceptată de autoritatea contractantă, ca fiind general valabilă, fără probe concludente prevăzute în cadrul ofertei, astfel cum a fost menționat în cadrul fișei de date unde se specifică în clar că "Ofertanţii poartă exclusiv răspunderea pentru examinarea cu atenţia cuvenită a documentaţiei de atribuire, inclusiv a oricărei clarificări aduse documentaţiei Pagina 7 din 44

§ 12

de atribuire în timpul perioadei de pregătire a ofertei prin răspunsurile autorităţii/ contractante la solicitările de clarificări, precum și pentru obţinerea tuturor informaţiilor necesare cu privire la orice fel de cerinţe/condiţii și obligaţii care pot afecta în vreun fel valoarea, condiţiile stabilite, natura/conţinutul ofertei și/sau execuţia contractului." Contrar celor expuse de către contestatoare faţă de o condiţie din caietul de sarcini care ar arăta concret cerinţa impusă a fi respectată, autoritatea învederează faptul că la pagina 2 în caietul de sarcini, se precizează: "Orice ofertă care se abate de la prevederile caietului de sarcini/proiectului tehnic sau care prezintă caractaristici tehnice inferioare celor prevăzute în aceasta sau care nu satisface cerinţele impuse, va fi declarată neconformă şi va fi respinsă". Achizitoarea precizează că, așa cum a fost menţionat şi în procesul de evaluare, utilizarea unor normative și stasuri abrogate sau anulate în cadrul metodologiei de execuţie la data depunerii ofertelor, nu poate oferi credibilitate că execuţia lucrărilor şi calitatea obţinută în urma aplicării lor ulterioare va fi în corespondenţă cu cerinţele de calitate impuse de legislaţia aflată în vigoare. Suplimentar, prin depunerea ofertei, operatorul economic avea obligaţia de a proba conformitatea ofertei cu cerinţele caietului de sarcini prin prezentarea propriei abordări/metodologii asupra modului de îndeplinire a contractului şi de rezolvare a eventualelor dificultăţi legate de îndeplinirea acestuia, în condiţii de calitate, prin raportare la conţinutul propunerii tehnice, astfel cum este precizat și în fișa de date a achiziţiei. Invocarea din partea contestatoarei a art. 135 din HG nr. 395/2016 şi a Hotărârii Curţii din 5 mai 1988, National Farmers" Union şi alţii, C157/96, pct.60, conform căreia s-a recurs la o măsură care să încalce principiul proporţionalităţii nu poate fi relevantă pentru Consiliu, deoarece evaluarea cerinţei s-a realizat la nivelul întregii lucrări şi nu secvenţial, astfel cum susţine contestatoare prin Planul calității descris în cadrul ofertei. Referitor la graficul de realizare a investiţiei publice Autoritatea precizează că, prin documentaţia de atribuire, mai exact în caietul de sarcini nr. 1833/ 28.03.2024 (pag. 15), se specifică fără drept de tăgadă că acesta "trebuie să fie în concordanţă cu metodologia de execuţie a lucrărilor și durata de finalizare a activităţilor din Contract". Prin solicitarea de clarificări înaintată operatorului economic economic ..., comisia de evaluare a solicitat acestuia informaţii referitoare la activităţile atribuite pentru execuţia str. Morilor ce se vor desfăsura în cadrul contractului. Primul subpunct al clarificării a avut în analiză modul/metoda de execuţie a zidului de sprijin. Această activitate figurează în grafic că se va realiza ulterior finalizării structurii rutiere, aspect contrar procedurii de realizare a lucrării. În răspunsul oferit, ofertantul se rezumă la simpla afirmaţie, pur declarativă că "Execuţia zidului de sprijin se va executa cu sprijiniri și nu deteriorează structura rutieră executată". Din punct de vedere tehnic, motivat de informaţiile şi detaliile expuse în documentaţia Pagina 8 din 44

§ 13

de atribuire, procedura de lucru nu permite turnarea betonului în condiţii optime, aşa cum sunt descrise în propunerea tehnică a ofertantului (pag. 291 - 292). Considerentele pentru care este ținută responsabilă autoritatea contractantă faţă de modul în care a fost evaluat răspunsul ofertantului poate fi combătut prin prisma faptului că, în procesul verbal, a fost descris procedura tehnică de realizare a zidului de sprijin. Prin contestaţia prezentată se declară "... din profilul transversal tip strada Morii se poate observa ca zidul de sprijin este în afara amprizei drumului, deci execuţia acestuia nu are cum să afecteze structura rutieră". Faţă de această afirmaţie, autoritatea arată că STAS- ul 2900 - Lăţimea drumurilor la punctul nr. 3.2 precizează: Ampriza drumului Amp este constituită din platforma drumului, construcţiile anexe pentru colectarea şi evacuarea apelor, banchete şi taluzuri, elemente de consolidare sau sprijinire (consolidări de taluzuri, ziduri de sprijin etc.). Astfel, contestatoarea nu face diferenţa între elementele constructive ale drumului şi spaţiul disponibil al amplasamentului, iar prin această afirmaţie încearcă să inducă în eroare judecata comisiei de evaluare. Prin urmare, constatările comisiei de evaluare sunt susţinute, iar afirmaţia din contestaţie privind "... elevaţia se va betona în straturi, iar chiuveta se va poza pe primul strat urmând ca ulterior să se cofreze şi să se betoneze restul elevaţiei" nu a fost precizată în cadrul răspunsului oferit la solicitarea de clarificare, aceasta încercând să inducă în eroare Consiliul şi, mai mult de atât, încercând să modifica răspunsul prin interpretări proprii. Astfel, autoritatea arată că motivul declarării răspunsului neconcludent, implicit a ofertei neconforme, survine din faptul că în evidenţierea etapelor de lucru nu este respectat un proces tehnologic în conformitate cu cerinţele tehnice, economice şi tehnologice, solicitate prin documentaţia de atribuire. Prin detaliile puse la dispoziţia ofertanţilor, s-a evidenţiat faptul că elemente ale zidului de sprijin vor fi amplasate în corpul drumului (în speţă sub acostament), iar contestatoarea a programat execuţia zidului de sprijin după finalizarea lucrărilor de aştenere straturi de fundaţie, straturi de mixturi asfaltice, straturi de acostament. Acest lucru denotă faptul că contestatoarea nu a studiat documentaţia de atribuire împreună cu cerinţele acesteia, astfel încât prin graficul prezentat să aibă corespondent în informaţiile incluse în caietul de sarcini, atât la nivelul pieselor scrise, cât şi la nivelul pieselor desenate, să demonstreze înţelegerea cerinţelor caietului de sarcini, să demonstreze abilitatea de a transpune informaţiile din piesele scrise şi piesele desenate, într-un grafic general de realizare a investiţiei publice fezabil, de aşa manieră încât să se asigure finalizarea lucrărilor în termenul specificat în caietul de sarcini. Aceste cerinţe au fost impuse de autoritatea contractantă prin Pagina 9 din 44

§ 14

documentaţia de atribuire în cadrul fişierului caiet de sarcini semnat.pdf - pct. B - Graficul general de realizare a investiţiei publice [...]. Pentru subpunctul al doilea, în ceea ce priveşte metoda de execuţie a parapetului, achizitoarea arată că operatorul economic invocă eroarea de tehnoredactare, cât şi încadrarea acestei în categoria viciilor de formă, însă acest aspect nu poate fi susţinut de orice alte informaţii şi elemente descrise în ofertă, corectarea acesteia conducând automat la redepunerea unui nou grafic de realizare a inveţiţiei. Totodată, obligativitatea autorităţii contractante asupra verificării incidenţei prevederilor art. 134 alin (6) din HG nr. 395/2016 nu este aplicabilă, deoarece răspunsul ofertantului nu a fost modificat (prin retransmiterea graficului), ci doar a admis eroarea regăsită de comisia de evaluare. Corecţia realizată prin simpla menţionare a altei date nu poate fi probată şi catalogată ca fiind o abatere tehnică minoră. Singurul răspuns valabil care să susţină afirmaţiile prezentate în răspunsul la clarificări ar fi condus la retransmiterea graficului și astfel s-ar fi încălcat prevederile art. (2) din Legea 98/2016, respectiv art. 135 alin. (3) din HG nr. 395/2016, prin crearea unui avantaj incorect în raport cu ceilalți participanţi la procedură. Conform prevederilor art. 209, alin. (2) din Legea nr. 98/2016 "Autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariţia unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat", iar solicitarea unei clarificări subsecvente în sensul refacerii graficului de execuţie, cum sugerează contestatoarea, contravine legislaţiei în materia achiziţiilor publice. Motivul declarării răspunsului neconcludent, implicit a ofertei neconforme, survine din faptul că aceasta, în evidenţierea etapelor de lucru nu a respectat un proces tehnologic în conformitate cu cerinţele tehnice, economice şi tehnologice solicitate de autoritatea contractantă prin documentaţia de atribuire. Faptul că prin detaliile puse la dispoziţia ofertanţilor s-au evidenţiat toate elementele constitutive ale zidului de sprijin, iar contestatoarea a programat execuţia parapetului de siguranţă ce se amplasează la partea superioară a zidului de sprijin, înaintea finalizării lucrărilor de drept a zidului de sprjin, denotă faptul că contestatoarea nu a studiat documentaţia de atribuire, împreună cu cerinţele acesteia, astfel încât să demonstreze înţelegerea cerinţelor caietului de sarcini, precum şi abilitatea de a transpune informaţiile din piesele scrise şi piesele desenate într-un Grafic general de realizare a investiţiei publice fezabil, de aşa manieră încât să se asigure finalizarea lucrărilor în termenul specificat în caietul de sarcini. Aceste cerinţe au fost impuse de autoritatea contractantă prin documentaţia de atribuire în cadrul fişierului Caiet de sarcini semnat.pdf- pct B - Graficul general de realizare a investiţiei publice. În legătură cu termenul propus în grafic corelat cu necesarul de utilaje, autoritatea arată că solicitarea comisiei de evaluare a fost de a Pagina 10 din 44

§ 15

identifica în cadrul ofertei respectarea cerinţei stabilite în caietul de sarcini, astfel: "Graficul general de realizare a investiţiei publice propus trebuie să conţină resursele planificate pentru realizarea activităţilor şi trebuie [...] d. să permită corelarea informaţiilor incluse în graficul general de realizare a investiţiei publice cu informaţiile din Propunerea Tehnică și Financiară". Drept pentru care i s-a solicitat ofertantului justificări cu privire la o serie de articole de deviz. Răspunsul ofertantului prin afirmaţia "Fiecare ofertant poate utiliza propriile norme de consum şi transport, respectiv propriile tehnologii de lucru şi productivităţi diferite [...]" nu constituie o justificare pe deplin îndeplinită, deoarece scopul clarificării a fost de a edifica norma de lucru a tipului de utilaj folosit. Comisia de evaluare a analizat utilajele menţionate în grafic cu timpul alocat acestora de realiza activităţile din proiect. În situaţia în care ofertantul ar fi avut capacitatea de a demonstra îndeplinirea cerinţei, avea posibilitatea de a-şi demonstra credibilitate prin toate mijloacele de probă de care dispune (ex. fișa tehnică a utilajului) şi nu doar prin simpla declaraţie a articolelor din nomenclator. La un calcul simplu, se observă faptul că contestatoarea propune un consum pentru articolele semnalate la 20% din consumul prevăzut în indicatoarele de norme de deviz. Se poate aprecia faptul că productivitatea utilajelor este net superioară celor utilizate la nivelul anilor 80 (atât tipul, cât şi descrierea utilajelor este aceeaşi), însă durata necesară pentru compactarea pământurilor şi obţinerea unui grad de minim 98% nu poate fi influenţată de maniera propusă de ofertant. Față de afirmația contestatoarei "... comisia de evaluare putea solicita clarificări subsecvente", achizitoarea precizează că această afirmaţie demonstrează faptul că contestatoarea nu a prezentat în cadrul răspunsului niciun document care să susţină consumurile "proprii", rezumându-se doar la a face trimiteri la un act normativ care oferă posibilitatea operatorilor economici de a utiliza la întocmirea ofertelor, propriile consumuri. Acest act normativ prevede la pct. 2.2.4 ca, în cazul în care, la elaborarea listelor de cantităţi pe articole de lucrări se utilizează indicatoarele de norme de deviz se vor respecta indicaţiile generale şi specifice din instrucţiunile de folosire a indicatorului, cât şi la pct. 2.4.3 se precizează că determinarea cantităţilor rezultate în extrasele de resurse (material, manoperă, utiliaj şi transport) rezultă din consumurile indicate în indicatoarele de norme de deviz sau a consumurilor proprii. Documentaţia de atribuire nu a precizat faptul ofertanţii au dreptul de a uza de prevederile Ghidului P91/1-02, însă dacă contestatoarea a decis să uzeze de acest act normativ în urma solicitării de clarificare, avea la dispoziţie toate premisele demonstrării consumurilor propuse. Acest ghid nu specifică libertatea ofertanţilor de a propune consumuri aleatorii, chiar şi acestea trebuie dovedite şi aduse la cunoştinţa autorităţii contractante. Astfel, doar prin simpla acceptare a Pagina 11 din 44

§ 16

declaraţiilor operatorilor economici poate conduce la neexecutarea contractului în termenul propus de aceştia sau execuţia defectuoasă a lucrărilor, ceea ce ar conduce la costuri suplimentare pentru autoritatea contractantă. În comunicarea transmisă de comisia de evaluare s-a oferit un minim exemplu prin care contestatoarea ar fi putut clarifica consumurile propuse, însă aceasta s-a rezumat doar la a prezenta un calcul matematic. Comisia de evaluare, prin nota de clarificare, a solicitat constestatoarei să clarifice încadrarea în termenul propus în grafic corelat cu necesarul de utilaje specificat în dreptul activităţilor. Prin urmare, nu i s-a solicitat prezentarea/depunerea unor documente care să poată conduce la depunerea unei noi oferte, implicit de a crea o situaţie din propria iniţiativă de descalificare/declarare neconformă a ofertei. Drept pentru care aceasta avea doar obligaţia să prezinte suficiente dovezi care să susţină oferta deja prezentată în forma iniţială. Rolul unei solicitări de clarificări nu este de a indica operatorilor economici ce documente să prezinte, modul de formulare a răspunsului, astfel încât oferta să fie conformă cu cerinţele documentaţiei de atribuire. Aceasta are menirea clarificării doar a informaţiilor deja prezentate în ofertă evitând astfel premiza de a căuta motive formale de respingere a ofertelor. În aceste condiţii, cu privire la integralitatea justificărilor prezentate de contestatoarea ... ......... S.A, concluziile comisiei de evaluare au fost îndreptăţite a fi evaluate sub prevederile art. 137 alin. (3) lit. a) din HG 395/2016, oferta sa fiind considerată neconformă, deoarece nu satisface corespunzător prevederile caietului de sarcini. B) Referitor la încălcarea principiului proporționalității, achizitoarea susține că a derulat un proces de achiziţie publică, ce s-a desfăşurat cu respectarea integrală a prevederilor legale, inclusiv a principiilor care stau la baza atribuirii contractelor de achiziţie publică, inclusiv a proporţionalităţii, astfel cum este legiferat în art. 2 din Legea 98/2016, aducând argumente în acest sens. Totodată, autoritatea solicită respingerea contestatiei ca tardivă, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (11) din Legea nr. 101/2016. Invocând prevederile art. 16 alin. (1), art. 8 alin. (1) lit. b) și art. 5 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, achizitoarea precizează că raportul procedurii şi comunicările privind rezultatul procedurii au fost transmise ofertanţilor în data de 23.07.2024, iar termenul de 7 zile începând cu ziua următoare luării la cunoștință despre actul autorității contractante considerat nelegal se împlinea pe data de 30.07.2024, ora 0:00 p.m. Având în vedere că la data de 31.07.2024 (prima zi a termenului expirat), nu a fost înștiințată cu privire la contestația formulată de ..., aceasta fiind primită în data de 02.08.2024, la 2 zile după expirarea termenului de depunere a contestaţiei, autoritatea solicită respingerea acesteia conform prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pagina 12 din 44

§ 17

Atât înregistrarea contestaţiei la CNSC (01.08.2024), cât şi la autoritatea contractantă (02.08.2024), s-a realizat ulteriror expirării termenului de contestaţie. Astfel, dat fiind că în cazul de faţă, fiind vorba de o procedură simplificată, termenul procedural stabilit de Legea nr. 101/2016 pentru sesizarea Consiliului, este de 7 zile începând cu ziua luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, respectiv adresa de comunicare a rezultatului procedurii, cu nr. 5600/23.07.2024 şi raportul procedurii nr. 5596/23.07.2024, si se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a acestuia, iar contestaţia formulată de .. a fost înaintată, respectiv trimisă atât Consiliului, cât şi autorităţii contractante, prin poștă în data de 30.07.2024, ziua luării la cunoştinţă de către părţile implicate este considerată tardivă. Prin cererea de intervenție înregistrată la Consiliu cu nr. 51575/13.08.2024, ... SRL a solicitat: - admiterea în principiu a cererii de intervenţie; - respingerea în tot a contestaţiei ca neîntemeiată şi menţinerea rezultatului procedurii; - admiterea cererii de intervenţie; - obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea contestatiei. Intervenienta solicită admiterea în principiu a cererii de intervenţie în conformitate cu art. 17 alin. (3) din Lega nr. 101/2016, art. 61 alin. (1) şi (3), art. 64 alin. (2) C.proc.civ. dată fiind poziţia de ofertant declarat câştigător. Netemeinicia contestaţiei formulate de .. A. Autoritatea contractantă a realizat o evaluare riguroasă şi temeinică a ofertei depusă de .... prin raportare la cerinţele documentaţiei de atribuire şi prevederile Legii nr. 98/2016 şi HG nr. 395/2016 i. Indicarea în cuprinsul Metodologiei de executare a lucrărilor a unor normative, proceduri de execuţie şi stas-uri abrogate/ anulate nu reprezintă un „viciu de formă" Intervenienta rată că, prin caietul de sarcini (pag. 15), autoritatea a stabilit că Propunerea tehnică elaborată de ofertanţi va cuprinde „A. Metodologia de executare a lucrărilor", iar: „în acest capitol al Propunerii Tehnice Ofertantul trebuie să documenteze metodologia de execuţie a lucrărilor, prin raportare la informaţii tehnice complete privind viitoarea lucrare şi la cerinţele tehnice, economice şi tehnologice ale beneficiarului, aşa cum sunt acestea incluse în părţile scrise şi părţile desenate ale Proiectului tehnic aferent execuţiei lucrărilor şi specificaţiilor din Caietul de Sarcini". Metodologia de execuţie descrie activităţile şi fazele de execuţie cu toate cerinţele minime obligatorii a fi îndeplinite în procesul de producţie, Pagina 13 din 44

§ 18

în funcţie de prevederile proiectelor tehnice de execuţie şi a reglementărilor tehnice aplicabile. Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii stabileşte caracterul obligatoriu al reglementărilor tehnice în execuţia lucrărilor pentru toţi factorii implicaţi, inclusiv executanţi: - potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 10/1995, aplicarea cerinţelor fundamentale pentru obţinerea unor construcţii de calitate se stabileşte pe domenii/subdomenii şi categorii de construcţii şi specialităţi prin regulamente şi reglementări tehnice în construcţii; - pentru calitatea în construcţii sunt responsabili inclusiv executanţii (art. 6 alin. 2 din Legea nr. 10/1995), reglementările tehnice în execuţia construcţiilor având caracter obligatoriu în vederea asigurării cerinţelor fundamentale aplicabile în construcţii (art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/1995); - este de datoria executantului ca atunci când semnalează neconformităţi şi neconcordanţe în cuprinsul proiectelor să le semnaleze investitorului în vederea soluţionării (art. 25 lit. a din Legea nr. 10/1995), fiind obligat să respecte proiectele şi detaliile de execuţie pentru realizarea nivelului de calitate corespunzător. În sistemul procedurii de atribuire a contractelor de achiziţie publică, regula este conformarea din oficiu a ofertanţilor la cerinţele prescrise de autoritate, iar neconformităţile constituie cauze legale de respingere a lor. Doar pe cale de excepţie, neconformităţile sunt tolerabile şi corectabile, ca abateri tehnice minore sau vicii de formă. Prezentarea unor metodologii de execuţie întemeiate pe standarde/ stasuri/ normative abrogate, care nu corespund cerinţelor tehnice actuale, nu reprezintă o eroare materială în sensul art. 135 alin. (3) din HG nr. 395/2016, având în vedere că metodologiile de execuţie sunt o componentă centrală a propunerii tehnice care nu pot fi revizuite după ce autoritatea contractantă a stabilit caracterul anacronic al acestora. Sunt neîntemeiate aprecierile contestatoarei potrivit cărora respingerea ofertei pentru acest motiv ar fi întemeiată doar pe o „presupunere" a comisiei asupra faptului că metodologia de execuţie, astfel cum a fost prezentată în ofertă, nu poate oferi garanţia şi certitudinea că execuţia lucrărilor şi calitatea obţinută va fi în corespondenţă cu cerinţele de calitate impuse prin actele normative în vigoare la data depunerii ofertelor. Intervenienta arată că, potrivit art. 10 alin. (1), art. 14 alin. (2) şi art. 249 C.proc.civ., contestatoarei îi revenea obligaţia de a proba cele susţinute, însă aceasta nu a demonstrat că metodologiile prezentate ar corespunde normelor în vigoare. ii. În mod întemeiat autoritatea a respins oferta contestatoarei ca neconformă pentru necorelarea graficului de execuţie cu metodologia de execuţie şi nerespectarea ordinii operaţiunilor tehnologice Pagina 14 din 44

§ 19

Astfel, autoarea intervenției arată că, în cadrul documentaţiei de atribuire, autoritatea contractantă a pus la dispoziţia ofertanţilor Proiectul tehnic nr. 381/2023. La întocmirea Graficului general de realizarea investiţiei publice, contestatoarea nu a avut în vedere faptul că prin Proiectul tehnic a fost prevăzut un dren pentru colectarea apelor provenite din terasamente în spatele zidului de sprijin, sens în care graficul propus nu respectă ordinea operaţiunilor tehnologice. Prin caietul de sarcini (pag. 15-16), secţiunea B. Graficul de realizare a investiţiei publice din care să rezulte încadrarea în durata contractului de achiziţie publică, s-a stabilit că acesta trebuie să cuprindă „b. Ordinea în care executantul intenţionează să execute lucrările în ordine tehnologică" şi „să conţină resursele planificate pentru realizarea activităţilor şi trebuie: a. să aibă corespondent în informaţiile incluse în Caietul de Sarcini, atât la nivelul pieselor scrise cât şi la nivelul pieselor desenate, b. să demonstreze: • înţelegerea cerinţelor Caietului de Sarcini; • abilitatea de a transpune informaţiile din piesele scrise şi desenate într-un Grafic general de realizare a investiţiei publice fezabil, de așa manieră încât să se asigure finalizarea lucrărilor în termenul specificat în Caietul de Sarcini c. să utilizeze o scală de planificare a duratei/ duratelor activităţi/ activităţilor (calendar lunar/ săptămânal/ zi lucrătoare) d. să permită corelarea informaţiilor incluse în graficul general de realizare a investiţiei publice cu informaţiile din Propunerea Tehnică şi Financiară". În ceea ce priveşte încercările contestatoarei de a justifica ordinea propusă prin Graficul general de realizare a investiţiei, faţă de susţinerea acesteia de la para. 23 din contestaţie „(...) elevaţia se va betona în straturi, iar chiuveta se va poza pe primul strat urmând ca ulterior, să se cofreze şi să se betoneze restul elevaţiei (...) ", intervenienta arată că, potrivit cerinţelor din Proiectul tehnic nr. 381/2023 (pag. 91), cap. D - Lucrări de beton şi beton armat, în cazul în care betonul din elevaţia zidului de sprijin este turnat în straturi, se vor avea în vedere următoarele: intervalul între turnarea a două straturi succesive de beton nu trebuie să depășească 1..3 ore(atunci când se utilizează aditiv întârzietor) functie de condițiile locale și de timpul de priză al cimentului. În cazul în care se depăşeşte acest interval înainte de reluarea turnării se așterne pe betonul vechi un strat de mortar de ciment 1:3 în grosime de 1...2 cm. Astfel, soluţia propusă prin contestaţie nu respectă listele de cantităţi stabilite prin proiect, fiind necesar un strat de mortar suplimentar, neprevăzut de proiectant, după cum nu au fost prevăzute nici costurile întreruperii procesului de turnare a betonului în cofrajele pregătite pentru elevaţie. Aşadar, ţinând cont de faptul că suntem în prezenta unui contract de execuţie, iar proiectarea nu aparţine antreprenorului, se impune ca soluţiile propuse de ofertanţi să respecte Proiectul tehnic existent. Pagina 15 din 44

§ 20

Prin urmare, în mod corect autoritatea contractantă a concluzionat că prin raportare la prevederile Proiectului tehnic, graficul de execuţie nu este corelat cu metodologia de execuţie şi nu respectă ordinea operaţiunilor tehnologice. iii. Este corectă soluţia autorităţii contractante de respingere a ofertei contestatoarei ca neconformă pentru indicarea în cuprinsul Graficului de execuţie ca dată de executare a parapetului data de 10.10.2024 în condiţiile în care execuţia zidului de sprijin din beton pe care acesta este amplasat se finalizează la data de 26.12.2024 Prezentarea aleatorie a etapelor de execuţie, astfel cum este şi situaţia zidului de sprijin prezentată anterior, nu reprezintă o abatere tehnică minoră în sensul art. 135 alin. (3) din HG nr. 395/2016. Graficul de execuţie reprezintă o componentă centrală a propunerii tehnice şi nu poate fi revizuită ori de câte ori doreşte ofertantul, prin modificarea succesiunii activităţilor, indiferent dacă perioada totală de execuţie rămâne neschimbată. Reproşând autorităţii contractante că în raport de prevederile art. 136 alin. (6) din HG nr. 395/2016 nu i s-a solicitat o nouă clarificare prin care să i se solicite transmiterea unui nou Grafic de execuţie, contestatoarea îşi invocă propria culpă, propria neatenţie la elaborarea ofertei. Or, nu este permis ca ofertantul să îşi creeze o situaţie favorabilă invocând propria vină/ incorectitudine, principiu consfinţit inclusiv prin adagiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans. Intervenienta precizează că art. 209 din Legea nr. 98/2016 instituie dreptul autorităţii şi nu obligaţia acesteia de a solicită clarificări, iar facultatea autorităţii de a solicita clarificări se manifestă doar în ipoteza în care asupra ofertei există anumite incertitudini sau neclarităţi faţă de care evaluarea ei presupune informaţii lămuritoare, nicidecum atunci când neconformitatea este vădită pentru oricine, când nu există niciun context ce trebuie lămurit, precum montarea parapetului la o dată la care nu există zidul de sprijin pe care ar fi trebuit montat. Astfel, intervenienta consideră că autoritatea contractantă nu a acţionat arbitrar, prin abuz de drept sau cu exces de putere, solicitând contestatoarei clarificări în raport de neconformitatea semnalată şi stabilind că oferta contestatoarei este vizibil neconformă prin prisma neidentificării locului de amplasare a parapetului de protecţie din documentaţia de atribuire. O eventuală intervenţie asupra graficului de execuţie trebuie să atragă fără excepţie respingerea ca neconformă a ofertei, în baza interdicţiei exprese reglementate de art. 124 alin. (1) coroborat cu art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016. Ulterior depunerii ofertei nu se poate depune un nou grafic de execuţie întrucât se aduce o gravă atingere principiului tratamentului egal între ofertanţi - fiecare dintre cei care nu şi-au prezentat în mod corect ordinea operaţiunilor de execuţie ar fi ”bucuroși” să depună ulterior alte grafice. Pagina 16 din 44

§ 21

În acest sens sunt şi argumentele prezentate de autoritatea contractantă în soluţia de respingere ca neconformă a ofertei contestatoarei atunci când face trimitere la prevederile art. 2 din Legea nr. 98/2016 şi art. 135 alin. (3) din HG nr. 395/2016 şi reţine că ataşarea unui nou grafic cu ocazia unui nou răspuns i-ar fi creat contestatoarei un „avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedură, care au respectat întocmai cerinţele din fişa de date şi caietul de sarcini, riscul transmiterii ofertei cade în sarcina operatorului economic care transmite respectiva ofertă, astfel acesta avea obligaţia de a verifica toate documentele dacă respectă cerinţele documentaţiei de atribuire". Aşadar, în mod legal autoritatea contractantă a considerat oferta contestatoarei neconformă pentru indicarea nerealistă în graficul de execuţie a perioadei de montare a parapetului. iv. Este temeinică soluţia autorităţii contractante de respingere ca neconformă a ofertei contestatoarei pentru neîncadrarea în termenul propus în graficul de execuţie cu necesarul de utilaje specificat în dreptul activităţilor În mod corect autoritatea contractantă a stabilit că simpla indicare a utilizării propriilor norme de consum nu dovedesc încadrarea în termenul propus în grafic pentru realizarea articolelor de lucrări TSD07A1, DA06A1 şi DA12C1. Contestatoarea nu a făcut dovada că prin utilizarea unui singur cilindru compactor ar fi în măsură să execute articolele într-un timp record, estimând o productivitate în medie de 5 ori mai mare decât cea avută în vedere de autoritatea contractantă. După cum a arătat şi autoritatea contractantă, contestatoarea ar fi putut să dovedească productivitatea declarată în răspuns prin prezentarea fişei tehnice a utilajului. Fişa tehnică este acel document emis de producătorul utilajului şi care cuprinde parametrii tehnici şi funcţionali precum şi specificaţii de performanţă. Prin urmare, cu rea-credinţă contestatoarea pretinde că fişa tehnică nu ar face dovada productivităţii şi că ar fi necesare „poligoane experimentale". Chiar din încercarea de justificare a contestatoarei reiese că la stabilirea duratei pentru articolele de lucrări indicate nu a fost avută în vedere o productivitate concretă a cilindrului compactor utilizat, iar „propriile norme de consum" pretins utilizate nu sunt rezultatul unui produs care înglobează o tehnologie înaltă şi ar fi mai economic astfel încât să reprezinte un avantaj pentru autoritatea contractantă. Prin Caietul de sarcini, secţiunea B. Graficul de realizare a investiţiei publice din care să rezulte încadrarea în durata contractului de achiziţie publică, s-a stabilit că acesta trebuie să cuprindă „c. Detalii cuprinzând estimările rezonabile ale executantului privind necesarul de personal pe categorii, numărul utilajelor executantului necesare pe şantier pentru realizarea fiecărei etape principale de lucrări" şi (...) „b. să demonstreze (...) abilitatea de a transpune informaţiile din piesele Pagina 17 din 44

§ 22

scrise şi desenate într-un Grafic general de realizare a investiţiei publice fezabil, de așa manieră încât să se asigure finalizarea lucrărilor în termenul specificat în Caietul de Sarcini". Or, necorelarea metodologiilor de execuţie şi estimarea nerezonabilă a utilajelor necesare pentru realizarea fiecărei etape principale de lucrări nu poate fi acoperită prin invocarea utilizării unor norme proprii de deviz fară suport, termenul indicat pentru realizarea articolelor fiind unul nerealist. B. De asemenea, intervenienta consideră că nu există o încălcare a principiului proporționalității, aducând argumente în acest sens. Totodată, în temeiul art. 19 din Legea nr. 101/2016, solicită acordarea accesului la dosarul achiziţiei. Prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 54728/28.08.2024, contestatoarea a formulat concluzii scrise în urma studierii dosarului achiziției publice. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: În vederea atribuirii contractului având ca obiect Executia lucrărilor aferente obiectivului de investiții: „.. .........”, 45233120-6 Lucrări de construcții de drumuri (Rev.2), ........., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. .. Din informațiile anunțului de participare simplificat amintit, s-a reținut că valoarea estimată a contractului de lucrări este de 6.948.247,20 lei, fără TVA, criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate preț, iar data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 22.04.2024, ora 15:00. Nemulțumită fiind de rezultatul procedurii de atribuire, comunicat prin Adresa nr. 5600/23.07.2024 și Raportul procedurii nr. 5596/23.07.2024, prin care oferta sa a fost respinsă ca neconformă, ............ SA a depus contestația în analiză, solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea a constituit cauțiunea în sumă de 88.000,00 lei, conform art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 1, eliberată de Raiffeisen Bank – Agenția 13 Septembrie, la data de 30.07.2024. În soluționarea cauzei, Consiliul are în vedere că, după depunerea contestației . ......... SA, înregistrată la Consiliu sub nr. 49017/01.08.2024, ... SRL a formulat cererea de intervenție trasmisă prin mail la data de 12.08.2024, fiind înregistrată la Consiliu sub nr. 51575/13.08.2024. Cu privire la admiterea în principiu a cererii de intervenție formulată de ... SRL, Consiliul are în vedere că, în ceea ce o privește pe intervenientă, interesul acesteia este evident în condițiile în care oferta sa este declarată câștigătoare în cadrul procedurii de atribuire, conform Raportului procedurii nr. 5596/23.07.2024, motiv pentru care, în Pagina 18 din 44

§ 23

conformitate cu art. 64 Cod procedura civilă, încuviințează în principiu cererea de intervenție formulată de ... SRL și o califică drept accesorie, în condițiile în care intervenția vizează menţinerea ca fiind temeinice și legale a actelor autorității contractante. În raport de dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 care stipulează că Până la soluționarea contestației de către Consiliu, operatorii economici interesați să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii economici participanți la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenție voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestației. În cazul procedurilor a căror inițiere nu se realizează prin publicare în SEAP, termenul de 10 zile se calculează de la data comunicării contestației, și având în vedere că autoritatea contractantă a publicat în SEAP contestația formulată de ..., la data de 02.08.2024, Consiliul constată că cererea de intervenție este formulată în termenul legal. În conformitate cu prevederile art. 67 din Codul de Procedură Civilă, coroborat cu cele ale art. 68 din Legea nr. 101/2016, Consiliul va analiza cererea de intervenție ... SRL, împreună cu contestația formulată de .. ......... SA. Preliminar soluționării aspectelor reclamate de autoarea contestației, potrivit dispozițiilor art. 26 alin (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va proceda la analiza cu prioritate a excepției tardivității contestației, invocată de autoritatea contractantă. Argumentele aduse de achizitoare în favoarea excepției invocate se bazează pe următoarele aspecte: - raportul procedurii şi comunicările privind rezultatul procedurii au fost transmise ofertanţilor în data de 23.07.2024. Termenul de 7 zile incepand cu ziua următoare luării la cunostinta despre actul autoritatii contractante considerat nelegal se împlinea pe data de 30.07.2024, ora 0:00 p.m,; - Rezumând, dat fiind că în cazul de faţă fiind vorba de o procedură simplificată, termenul procedural stabilit de Legea 101/2016 pentru sesizarea Consiliului, este de 7 zile începând cu ziua luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, respectiv adresa de comunicare a rezultatului procedurii, cu nr. 5600/23.07.2024 şi raportul procedurii nr. 5596/23.07.2024 si se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a acestuia, iar contestaţia formulată de .......... S.A a fost înaintată respectiv trimisă atât consiliului cât şi autorităţii contractante, pe cale terestră utilizând Poşta Română în data de 30.07.2024, ziua luării la cunoştinţă de către părţile implicate este considerată tardivă. Concluzia la care ajunge achizitoarea este aceea că având în vedere prevederile art. 16 alin (1) din Legea 101/2016, conform cărora "(1) Sub sancţiunea Pagina 19 din 44

§ 24

respingerii contestaţiei ca tardivă, aceasta se înaintează atât Consiliului, cât şi autorităţii contractante, nu mai târziu de expirarea termenului legal de contestare”, atât înregistrarea contestaţiei la CNSC (01.08.2024) cât şi la autoritatea contractantă (02.08.2024) s-a realizat ulterior expirării termenului de contestaţie. Trecând la cercetarea excepției tardivității, ridicată de achizitoare, față de care forul jurisdicțional stabilește caracterul neîntemeiat, întrucât contestația a fost expediată atât Consiliului, cât și autorității organizatoare, prin poștă, la data de 30.07.2024 - aspect reținut și de achizitoare iar contestaţia formulată de SC .. ......... S.A a fost înaintată respectiv trimisă atât consiliului cât şi autorităţii contractante, pe cale terestră utilizând Poşta Română în data de 30.07.2024) în interiorul celor 7 zile pe care le prescrie legea remediilor, prin art. 8 alin. (1) lit. b), calculate potrivit art. 5, precitat. Din perspectiva respectării termenului este relevantă ziua expedierii, 30.07.2024, iar nu data la care a fost înregistrată contestația în evidențele Consiliului (CNSC (01.08.2024) și ale achizitoarei (02.08.2024) Întrucât Legea nr. 101/2016 nu cuprinde derogări față de dreptul comun în materie, care o completează în virtutea art. 68 din lege. Ca urmare a revizuirii Codului de procedură civilă în decembrie 2018, prin Legea nr. 310/2018, ora comunicării nu mai are relevanță, operante fiind – în ceea ce privește actele de procedură – dispozițiile art. 183 din cod: Art. 183. – (1) Actul de procedură, depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare ori trimis prin fax sau e-mail, este socotit a fi făcut în termen. [...] (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), recipisa oficiului poștal, precum și înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administrația locului de deținere, pe actul depus, precum și mențiunea datei și orei primirii faxului sau a e-mail-ului, astfel cum acestea sunt atestate de către calculatorul sau faxul de primire al instanței, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată. Contrar celor susținute de achizitoare excepția tardivității formulării contestației este respinsă ca nefondată, în cauză dispozițiile legale art. 8 din Legea ne. 101/2016 Faptul că, prezenta contestația a fost înregistrată atât la Consiliu, cât și la autoritatea contractantă ulterior datei de 30.087.2024, care reprezintă termenul la care se împlinea termenul legal de formulare a contestației nu conduce la tardivitatea formulării contestației. Astfel fiind, formularea contestației se situează în interiorul termenului legal, pe cale de consecință Consiliul va respinge excepția tardivității invocată de unitatea achizitoare privind formularea contestației. Procedând la analiza cauzei, Consiliul constată că aceasta vizează modalitatea în care autoritatea contractantă a evaluat oferta . ......... SA și a declarat-o ca fiind inacceptabilă și neconformă. Pagina 20 din 44

§ 25

Potrivit actului de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire nr. Adresa nr. 5600/23.07.2024, motivele reținute de membrii comisiei de evaluare care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei sunt următoarele: Prin prezenta vă informăm că în urma evaluării ofertei depuse la prezenta procedură şi a răspunsurilor la solicitările de clarificări, comisia de evaluare în conformitate cu prevederile Art. 137, alin. (1) din HG 395/2016, vă face cunoscut că a decis ca aceasta este NECONFORMĂ/inacceptabilă în baza Art. 215, alin. 5 din Legea 98/2016, coroborat cu prevederile Art.137, alin.3, lit.a) deoarece propunerea tehnica prezentată nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini, respectiv nu respectă cerinţele prevăzute la pct. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice din FDA si a documentelor ce o completeaza. În baza celor expuse mai sus, vă facem cunoscute motivele ce au stat la baza RESPINGERII ofertei: În cadrul PROPUNERII TEHNICE, comisia de evaluare a formulat solicitări de clarificări cu privire la informaţiile prezentate în această etapă. Astfel, prin Adresa cu nr. 4445/19.06.2024 se formulează solicitări de clarificări cu privire la o serie de informaţii ce nu au fost tratate/descrise corespunzător. La această solicitare de clarificări ati răspuns prin Adresa nr. 24/081/224.6595 din 20.06.2024 în care răspundeţi punctual fiecărei clarificări în parte. Comisia de evaluare a analizat răspunsurile oferite concluzionând astfel: • Referitor la METODOLOGIA DE EXECUTARE A LUCRĂRILOR Punctul 1 Prin Caietul de sarcini nr. 1833/28.03.2024, la secţiunea 10 - Modul de prezentare a propunerii tehnice, Punctul A. autoritatea contractantă a solicitat ca ofertanţii să dezvolte o serie de informaţii cu privire la metodologia de execuţie a lucrărilor. în urma analizei propunerii tehnice prezentate, comisia de evaluare nu a regăsit dezvoltate următoarele cerinţe din documentaţia de atribuire. vii. activităţi legate de recepţia finală Ia expirarea perioadei de garanţie de bună execuţie. viii. managementul schimbărilor cantitative sau calitative în timpul execuţiei lucrărilor. ix. impactul asupra comunităţii locale / măsuri pentru dezvoltarea comunităţii locale în arealul geografic / regiunea în care se desfăşoară lucrările. Drept pentru care a formulat solicitări de clarificări in acest sens cu respectarea prevederilor art. 134 alin. 8 si art.135 din HG 395/2016 actualizata. în data de 20.06.2024, răspundeţi la solicitarea de clarificări înaintată de comisia de evaluare în care oferiţi răspunsuri punctuale pentru fiecare din cele prevăzute in clarificare. Comisia de evaluare a analizat răspunsul oferit si consemnează că acesta este concludent. Prin urmare CERINŢA MINIMĂ ESTE ÎNDEPLINITĂ. Punctul 2 Raportat la informaţiile prezentate de la pagina 138 la pagina 163 despre metodologia pentru execuţia lucrărilor de rigole din pamant si rigole din beton turnat monolit, execuţia podeţelor şi a zidurilor de sprijin din beton, comisia de evaaluare a formulat solicitări de clarificări cu privre la respectarea legislaţiei în vigoare în cadrul metodologiei de execuţie a lucrărilor şi obţinerea unor lucrări care să corespundă cerinţelor de calitate impuse prin standard/stas/normativ de actualitate. în cadrul răspunsului oferit la acest punct precizaţi: "Dintr-o eroare de tehno redactare au fost mentionate normative/stasuri abrogate/anulate"." Prin această afirmaţie, admiteţi faptul că metodologia de execuţie prezentată în cadrul ofertei a fost întocmită în baza unor normative şi stasuri abrogate sau anulate. Prin prezentarea metodologiei de execuţie în forma actuală, nu se poate oferi garanţia cât şi certitudinea că execuţia lucrărilor şi calitatea obţinută va fi în corespondenţă cu cerinţele de calitate impuse prin actele normative în vigoare la data depunerii ofertelor. Oferta reprezintă angajamentul asumat de către ofertant in scopul realizarii obiectului contractului, astfel elementele consemnate in documentele depuse nu sunt elemente pur formale ale ofertei, prezumate a fi valabile si admise, fara probe concludente, pe simple aprecieri, ci reprezintă Pagina 21 din 44

§ 26

elemente esenţiale ale propunerii tehnice, a căror realitate trebuie sa fie verificata de comisia de evaluare si confirmate de ofertant prin documentele inaintate autoritatii contractante. Faţă de aceste aspecte, comisia a consemnat că cerinţa minimă nu este îndeplinită fiind incidente prevederile Art. 137, alin. 3, lit. a) din HG 395/2016, deoarece nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini si astfel oferta este declarată NECONFORMĂ. • Referitor la GRAFICUL GENERAL DE REALIZARE A INVESTIŢIEI PUBLICE Punctul 1 în oferta prezentată de Ia pagina 174 la pagina 189 s-a regăsit graficul de execuţie propus. Analizând activităţile atribuite pentru execuţia Str. Morilor, durata şi resursele alocate, comisia de evaluare a solicitat clarificări cu privire la modului/metoda de execuţie. > Cu privire la metoda de execuţie a zidul de sprijin în răspunsul oferit se declară: "Execuţia zidului de sprijin se va executa cu sprijiniri si nu deteriorează structura rutiera executata". Această afirmaţie este una falsă, chiar dacă prin proiect au fost prevăzute sprijiniri pentru execuţia zidului de sprijin, prin detaliul din D.A. se remarcă faptul că în spatele zidului a fost prevăzut un dren pentru colectarea apelor provenite din terasamente. Execuţia acestui dren mai ales a chiunetei drenului care are o lăţime de 30 cm şi se va executa la o adâncime de 2,00 m se poate materializa după execuţia elevaţiei zidului de sprijin. Astfel, spaţiul disponibil între sprijinirile de maluri si spatele elevaţiei nu permit accesul muncitorilor pentru turnarea betonului, asigurarea pantei spre orificiul de scurgere prin elevaţia zidului, realizarea hidroizolaţiei, etape descrise în propunerea tehnică (pag. 291 - 292]. în documentaţia de atribuire, pct. B Graficul general de realizare a investiţiei publice s-a solicitat: "Acesta trebuie să fie în concordanţă cu metodologia de execuţie a lucrărilor si durata de finalizare a activităţilor din Contract....să permită corelarea informaţiilor incluse în graficul general de realizare a investiţiei publice cu informaţiile din Propunerea Tehnica si Financiară. Astfel, cerinţa din D.A. a solicitat ofertanţilor să întocmească graficul de execuţie în strânsă legătură cu metodologia de execuţie propusă a lucrării pentru a permite verificarea termenelor de execuţie propuse a fiecărei etape din lucrare cu modul de organizare al fiecărui ofertant şi necesităţile acestuia pe parcursul defăşurării contractului pentru obţinerea rezultatului solicitat prin documentaţia de atribuire. Prin răspunsul oferit se demonstrează că documentaţia de atribuire nu a fost studiată si înţeleasă pe deplin. Afirmaţia conform căreia nu este afectată structura rutieră, reprezintă o încercare de inducere în eroare a comisiei de evaluare, graficul de execuţie nu este corelat cu metodologia de execuţie iar ordinea operaţiunilor tehnologice nu este respectată. Astfel, cerinţa minimă este neîndeplinită fiind incidente prevederile Art. 137, alin. 3, lit. a} din HG 395/2016, deoarece nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini, oferta va fi declarată NECONFORMĂ. > Cu privire la metoda de execuţie a parapetului în răspunsul oferit se declară: "Dintr-o eroare de redactare a fost trecuta data de 10.10.2024, in realitate aceasta este data de 26.12.2024 ca data de finalizare a parapetului metalic, neinfluentand data de finalizare a lucrărilor pentru proiect, respectiv 26.12.2024 si nici celelate date din graficul de execuţie depus". Cu acest această afirmaţie se admite că programarea lucrărilor s-a realizat aleatoriu, fără o bază tehnică, fără a identifica cerinţa locului de amplasare a parpetului de protecţie din documentaţia de atribuire. Precizarea că reprezintă o greşeală de tehnoredactare putea fi luată în considerare dacă în dreptul reprezentării grafice a momentului în care se va desfăşura această activitate regăsimm data de 26.12.2024 şi nu 10.10.2024. Răspunsul oferit nu poate fi considerat abatere tehnică minoră deoarece omisiunile/abaterile din propunerea tehnică nu pot fi completate/corectate într-un mod care să nu conducă la depunerea unei noi oferte, de altfel, ofertantul în suţinerea afirmaţiilor putea ataşa răspunsului oferit graficul Gantt în care să evidenţieze "greşeala" şi că sunt respectate cerinţele documentaţiei de atribuire, însă prin acceptarea acestui răspuns, s-ar încălca principiile enumerate la art. 2 din Lg. 98/2016 cât şi dispoziţiile art. 135 alin 3 din HGR 395/2016, prin crearea unui avantaj incorect in raport cu ceilalţi participanţi la procedura, care au respectat intocmai cerinţele din fisa de date si caietul de sarcini, riscul transmiterii ofertei cade în sarcina operatorului economic care transmite respectiva ofertă, astfel acesta avea obligaţia de a verifica toate documentele dacă respectă cerinţele documentaţiei de atribuire. Pagina 22 din 44

§ 27

Mai mult, ofertantul are obligaţia de a elabora oferta in conformitate cu prevederile din documentaţia de atribuire. Prin depunerea ofertei acesta si-a insusit continutul intregii documentaţii de atribuire, pe care trebuia sa le respecte intocmai. Continutul documentaţiei de atribuire, asa cum acesta este intocmita de autoritatea contractanta, este obligatoriu atat pentru operatorii economici participanţi la procedura care au obligaţia de a elabora ofertele in conformitate cu prevederile acesteia, cat si pentru autoritatea contractanta, aceasta fiind obligata ca desfasurarea procedurii de achiziţie publica sa respecte atat dispoziţiile legale aplicabile in acest domeniu. Oferta reprezintă angajamentul asumat de către ofertant in scopul realizarii obiectului contractului, astfel elementele consemnate in documentele depuse nu sunt elemente pur formale ale ofertei, prezumate a fi valabile si admise, fara probe concludente, pe simple aprecieri, ci reprezintă elemente esenţiale ale propunerii tehnice, a căror realitate trebuie sa fie verificata de comisia de evaluare si confirmate de ofertant prin documentele inaintate autoritatii contractante. Prin urmare, cerinţele din caietul de sarcini nu sunt îndeplinite, în ceea ce priveşte cerinţa minimă impusă fiind aplicabile prev. art. 137, alin.(3) lit. a), HG 395/2016: „în condiţiile art. 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii: a) nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini". > Cu privire la încadrarea în termenul propus în grafic corelat cu necesarul de utilaje specificat în dreptul activităţilor Răspunsul oferit prin afirmaţia conform căruia: "Fiecare ofertant poate utiliza propriile norme de consum si transport, respectiv propriile tehnologii de lucru si productivitati diferite de cele din 1981, cand a fost elaborat indicatorul de norme de deviz, rezultând ca este necesar un singur cilindru pentru execuţia lucrărilor" se poate aprecia că este neconcludent, deoare ce nu a fost clarificată încadrarea în termenul propus în grafic, corelat cu necesarul de utilaje specificat în dreptul activităţilor, rezumându-se doar la a specifica faptul că a utilizat propriile norme de consum. în vederea susţinerii afirmaţiilor exista posibilitatea de a prezenta o fişă tehnică a utilajului ce va fi utilizat la execuţia lucrărilor din care să rezulte productivitatea declarată în răspuns. Oferta reprezintă angajamentul asumat de către ofertant in scopul realizarii obiectului contractului, astfel elementele consemnate in documentele depuse nu sunt elemente pur formale ale ofertei, prezumate a fi valabile si admise, fara probe concludente, pe simple aprecieri, ci reprezintă elemente esenţiale ale propunerii tehnice, a căror realitate trebuie sa fie verificata de comisia de evaluare si confirmate de ofertant prin documentele inaintate autoritatii contractante. Sunt aplicabile prevederile art. 137, alin.(3), lit. a), HG 395/2016: „ oferta [..] a)nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini" [..]„ESTE CONSIDERATĂ NECONFORMĂ". Punctul 2 Raportat la categoria de lucrări Şanţuri naturale pentru transportul pământului rezultat prevăzut în grafic, comisia de evaluare a solicitat clarificarea modalitaţii de încarcare manuală a pământului în autobasculantă, ţinând cont de faptul că autobasculanta are o înălţime de la sol de 3,50 m. Răspunsul oferit potrivit căruia "lucrările pentru şanţurile naturale de pamant se executa concomitent cu Podeţele transversale, tehnologia de execuţie cuprinde executarea săpăturilor pentru şanţurile de pamant si depozitarea materialului pe acostament fiind ulterior incarcat cu excavatorul de la lucrările pentru podeţe in autobasculanta." este concludent CERINŢA MINIMĂ FIIND ÎNDEPLINITĂ. • Referitor la PROGRAMUL CALITĂŢII PROPUS Documentaţia de atribuire prevedea ca ofertanţii să prezinte procedurile tehnice de execuţie ale principalelor categorii de lucrări asa cum sunt prezentate in proiectul tehnic sub aspectul respectării prevederilor art. 134 alin. 8 si art. 135 alin. 3 din HG 395/2016 actualizata. Prin răspunsul oferit la acest punct, s-a consemnat că răspunsul este concludent. CERINŢA MINIMĂ FIIND ÎNDEPLINITĂ. ❖ CONCLUZII FINALE Faţă de toate cele detaliate mai sus se constată faptul că oferta elaborată nu a respectat cerinţele Autorităţii contractante impuse prin DOCUMENTAŢIA DE ATRIBUIRE unde s- a specificat în mod clar: Pagina 23 din 44

§ 28

- extras Caiet de Sarcini - "Nu se admit ofertele parţiale din punct de vedere cantitativ si calitativ, ci numai ofertele integrale, care corespund tuturor specificaţiilor tehnice minimle stabilite prin Caietul de Sarcini" - "Orice ofertă care se abate de la prevederile caietului de sarcini/proiect tehnic sau prezintă caracteristici tehnice inferioare celor prevăzute în acesta sau care nu satisfac cerinţele impuse în acesta, va fi declarată neconformă şi va fi respinsă. - "Cerinţele impuse în caietul de sarcini sunt considerate cerinţe minimale, nerespectarea acestora ducând la respingerea ofertei" - extras Fisa de Date: - "Orice necorelare, omisiune ori neconformitate constatată în privinţa documentelor ofertei, în raport cu caietul de sarcini ori prevederile legislaţiei în vigoare, inclusiv în cazul lipsei unui document aferent propunerii financiare/tehnice si/sau completarea greşită a unui document ori neprezentarea acestuia conţinând cel puţin informaţiile solicitate, poate conduce la declararea ofertei ca fiind neconformă" - Ofertanţii poartă exclusiv răspunderea pentru examinarea cu atenţia cuvenită a documentaţiei de atribuire, inclusiv a oricărei clarificări aduse documentaţiei de atribuire în timpul perioadei de pregătire a ofertei prin răspunsurile autorităţii/ contractante la solicitările de clarificări, precum si pentru obţinerea tuturor informaţiilor necesare cu privire la orice fel de cerinţe/condiţii si obligaţii care pot afecta în vreun fel valoarea, condiţiile stabilite, natura/conţinutul ofertei si/sau execuţia contractului Prin depunerea ofertei ofertantul şi-a însusit continutul întregii documentaţii de atribuire, pe care trebuia să le respecte întocmai. Continutul documentaţiei de atribuire, asa cum este intocmita de autoritatea contractanta, este obligatorie atat pentru operatorii economici participanţi la procedura care au obligaţia de a elabora ofertele in conformitate cu prevederile acesteia, cat si pentru autoritatea contractanta, aceasta fiind obligata ca desfasurarea procedurii de achiziţie publica sa respecte atat dispoziţiile legale aplicabile in acest domeniu. Oferta reprezintă angajamentul asumat de către ofertant in scopul realizarii obiectului contractului, astfel elementele consemnate in documentele depuse nu sunt elemente pur formale ale ofertei, prezumate a fi valabile si admise, fara probe concludente, pe simple aprecieri, ci reprezintă elemente esenţiale ale propunerii tehnice, a căror realitate trebuie sa fie verificata de comisia de evaluare si confirmate de ofertant prin documentele inaintate autoritatii contractante.  Mai mult, acceptarea completării ofertei iniţiale cu noi informaţii şi/sau documente contravin prevederilor caietului de sarcini, ar crea un avantaj incorect făţă de ceilalţi participanţi la procedură care au depus toate diligenţele şi au îndeplinit cerinţele din documentaţia de atribuire. Înainte de a proceda la analiza pe fond a aspectelor sesizate de societatea contestatoare, Consiliul găseşte util expunerea câtorva elemente din cadrul documentaţiei de atribuire, menite să înlesnească înţelegerea ei, cât şi să îi circumstanţieze soluţionarea. Descrierea obiectului contractului de lucrări supus procedurii de atribuire în cauză se regăsește în fișa de date la pct. II.1.4 Descrierea succinta a contractului sau a achizitiei/achizitiilor: Obiectul contractului de lucrari ce urmeaza a fi atribuit consta in executia lucrarilor de: ”MODERNIZARE REȚEA DE DRUMURI DE INTERES LOCAL ÎN COMUNA ........., JUDEȚUL .........”. Așa cum rezultă din economia actului de comunicare, achizitoarea, prin membrii comisiei de evaluare a stabilit o serie de neconformități vizavi de propunerea tehnică depusă de societatea contestatoare. Un prim aspect care a stat la baza deciziei de respingere l-a constituit indicarea în cuprinsul Metodologiei de executare a lucrărilor a unor normative, proceduri de execuţie şi stas-uri abrogate/anulate. Pagina 24 din 44

§ 29

Se reține faptul că, pe parcursul derulării etapei de evaluare, membrii comisiei au adresat ofertantei contestatoare ........... SA prin intermediul actului nr. 4445/19.06.2024 o solicitare de clarificare care a vizat și aspectul aflat în analiză, respectiv: Ca urmare a evaluarii PROPUNERII TEHNICE si a documentelor ce il insotesc prezentate in cadrul procedurii de achiziţie a contractului mentionat mai sus, comisia de evaluare va solicita sa clarificaţi urmatoarele aspecte: (...) 2. In cadrul ofertei prezentate regăsim de la pagina 138 la pagina 163 metodologia pentru execuţia lucrărilor de rigole din pamant si rigole din beton turnat monolit, execuţia podeţelor şi a zidurilor de sprijin din beton. Metodologia propusă pentru categoriile de mai sus este întocmită ca îndeplinind cerinţele/specificaţiile SR 388/95, normativului NE 012/07, instrucţiunilor PE 713/90, STAS 1275/88 şi STAS 438/1-80, normative/stasuri abrogate/anulate. Vă rugăm clarificaţi respectarea legislaţiei în vigoare în cadrul metodologiei de execuţie a lucrărilor şi obţinerea unor lucrări care să corespundă cerinţelor de calitate impuse prin standard/stas/normativ de actualitate. .. ......... SA a răspuns solicitării adresate în termenul acordat cu adresa nr. 24/081/224.6595 din 20.06.2024 comunicând următoarele: Referitor la METODOLOGIA DE EXECUTARE A LUCRĂRILOR: - "Conform DECLARAŢIE PRIVIND RESPECTAREA CERINŢELOR SI OBLIGAŢIILOR DIN CAIETUL DE SARCINI - Propunerea tehnica prezentata respecta in totalitate specificaţiile din caietele de sarcini precum si normele/normativele tehnice din constructii in vigoare, asumandu-ne in întregime cerinţele/obligaţiile si obiectivele autoritatii contractante pe toata durata contractului." (Pagina 45 din Propunerea tehnica). Mentionam si ne angajam ca vom executa lucrarile cu respectarea legislaţiei în vigoare si ca lucrările şi vor corespunde cerinţelor de calitate impuse prin standarde/stas/normative de actualitate. Dintr-o eroare de tehnoredactare au fost mentionate normative/stasuri abrogate/anulate. Mentionam ca aceasta eroare de redactare se incadreaza în categoria viciilor de formă, in sensul art. 135 alin. (3) din HG nr. 395/2016.  In subsdiar, dorim totodata sa precizam ca societatea noastra a implementat Sistemul de Management al Calităţii si detine toate certificarile de calitate conform normelor si normativelor in vigoare : ISO9001, ISO14001, ISO45001 si realizeaza lucrarea conform acestor standarde de calitate. Propunerile tehnice au fost evaluate de comisia de evaluare în raport cu cerinţele minime din caietul de sarcini pe baza informaţiilor prezentate în propunerea tehnică, iar rezultatul evaluării se regăseşte în Procesul-verbal nr. 2 de evaluare a documentelor postate in SEAP privind evaluarea conformităţii propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini şi, după caz, cu factorii de evaluare, înregistrat sub nr. 5241/11.07.2024 vizavi de aspectul în analiză astfel consemnat: In data de 20.06.2024, ofertantul răspunde la solicitarea de clarificari prin adresa nr. 24/081/224.6595. Ofertantul declară: "Dintr-o eroare de tehno redactare au fost mentionate normative/stasuri abrogate/anulate". Prin această afirmaţie, ofertantul admite faptul că metodologia de execuţie prezentată în cadrul ofertei a fost întocmită în baza unor normative şi stasuri abrogate sau anulate. Prin prezentarea metodologiei de execuţie în forma actuală, ofertantul nu poate oferi garanţia cât şi certitudinea că execuţia lucrărilor şi calitatea obţinută va fi în corespondenţă cu cerinţele de calitate impuse prin actele normative în vigoare la data depunerii ofertelor. Oferta reprezintă angajamentul asumat de către ofertant in scopul realizaţii obiectului contractului, astfel elementele consemnate in documentele depuse nu sunt elemente pur formale ale ofertei, prezumate a fi valabile si admise, fara probe concludente, pe simple aprecieri, ci reprezintă elemente esenţiale ale propunerii tehnice, a căror realitate trebuie sa fie verificata de comisia de evaluare si confirmate de ofertant prin documentele înaintate autoritatii contractante. Pagina 25 din 44

§ 30

Rezultatul evaluării (...) 2. Cerinţă minimă neîndeplinită, sunt incidente prevederile art 137, alin. 3, lit a) nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini. Consiliul apreciază a fi relevante precizările din cadrul fișei de date referitoare la modul de elaborare a propunerii tehnice, respectiv: IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice Ofertanții vor întocmi propunerea tehnică într-o manieră organizată, astfel încât aceasta să asigure posibilitatea verificării în mod facil a corespondenței cu cerințele/specificațiile prevăzute în cadrul prezentei secțiuni, respectiv cu cele prevăzute în cadrul Caietului de sarcini și a documentelor anexate la acesta, care fac parte integrantă din documentația de atribuire. În acest scop, pornind de la propria expertiză a ofertantului în domeniul contractului ce urmează să fie atribuit și prin raportare la necesitățile, obiectivele și constrângerile autorității/ contractante, astfel cum au fost acestea descrise în cadrul Caietului de sarcini, propunerea tehnică va cuprinde informații relevante privind abordarea propusă de ofertant pentru execuția contractului. 10. MODUL DE PREZENTARE A PROPUNERII TEHNICE Propunerea tehnică elaborată de ofertant va respecta în totalitate cerinţele prevăzute în fişa de date a achiziţiei şi în caietul de sarcini. Aceasta va fi structurată si va conţine cel puţin următoarele informaţii: A. Metodologia de executare a lucrărilor În acest capitol al Propunerii Tehnice Ofertantul trebuie să documenteze metodologia de execuţie a lucrărilor, prin raportare la informaţii tehnice complete privind viitoarea lucrare şi la cerinţele tehnice, economice şi tehnologice ale beneficiarului, aşa cum sunt acestea incluse în părţile scrise şi părţile desenate ale Proietului tehnic aferent execuţiei lucrărilor si specificaţiilor din Caietul de Sarcini. Activităţi care pot fi / sunt incluse în scopul contractului de lucrări: i. lucrări pregătitoare ii. pregătirea amplasamentului iii. pregătirea şantierului iv. activităţi de punere în operă a documentaţiei tehnice (aşa cum sunt prevăzute in proiectul tehnic) v. controlul calităţii lucrărilor executate vi. activităţi legate de recepţia la terminarea lucrărilor vii. activităţi legate de recepţia finală la expirarea perioadei de garanţie de bună execuţie viii. managementul schimbărilor cantitative sau calitative în timpul execuţiei lucrărilor; IX. impactul asupra comunităţii locale / măsuri pentru dezvoltarea comunităţii locale în arealul geografic / regiunea în care se desfăşoară lucrările. Metodologia de execuţie descrie activităţile şi fazele de execuţie cu toate cerinţele minime obligatorii a fi îndeplinite în procesul de producţie, în funcţie de prevederile proiectelor tehnice de execuţie şi a reglementărilor tehnice aplicabile. Din economia cerințelor mai sus redate, Consiliul determină că ceea ce era de interes pentru autoritatea contractantă este ca ofertanţii participanţi la procedura de atribuire a contractului de execuţie, prin ofertele prezentate să facă dovada capacității lor tehnice de a îndeplini cerinţele contractuale fără a cauza întârzieri, deficienţe în execuţie, vicii ascunse datorate unei execuţii neconforme sau cu utilizarea unor materiale ce nu se mai produc în conformitate cu dispoziţiile legale în materie. Pagina 26 din 44

§ 31

Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii stabileşte caracterul obligatoriu al reglementărilor tehnice în execuţia lucrărilor pentru toţi factorii implicaţi, inclusiv executanţi: - potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 10/1995, aplicarea cerinţelor fundamentale pentru obţinerea unor construcţii de calitate se stabileşte pe domenii/ subdomenii şi categorii de construcţii şi specialităţi prin regulamente şi reglementări tehnice în construcţii; - pentru calitatea în construcţii sunt responsabili inclusiv executanţii (art. 6 alin. 2 din Legea nr. 10/1995), reglementările tehnice în execuţia construcţiilor având caracter obligatoriu în vederea asigurării cerinţelor fundamentale aplicabile în construcţii (art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/1995); - este de datoria executantului ca atunci când semnalează neconformităţi şi neconcordanţe în cuprinsul proiectelor să le semnaleze investitorului în vederea soluţionării (art. 25 lit. a din Legea nr. 10/1995), fiind obligat să respecte proiectele şi detaliile de execuţie pentru realizarea nivelului de calitate corespunzător. Argumentul decisiv adus de .. ......... SA în favoarea conformității propunerii tehnice se bazează pe următoarele aspecte comunicare în răspunsul furnizat, respectiv:

§ 32

- dintr-o eroare de tehnoredactare au fost menționate normative/stasuri abrogate/anulate; - propunerea tehnică prezentată respectă in totalitate specificaţiile din caietele de sarcini precum si normele/normativele tehnice din constructii in vigoare, astfel cum și-a asumat ofertanta contesttaore, potrivit Declaraţiei privind respectarea cerinţelor si obligaţiilor din caietul de sarcini depusă la pagina 45 în cadrul ofertei; - a menționat că se angajează să execute lucrările cu respectarea legislației în vigoare și că lucrările vor corespunde cerinţelor de calitate impuse prin standarde/stas/normative de actualitate; - a menționat ca eroarea de redactare se incadrează în categoria viciilor de formă, în sensul art. 135 alin. (3) din H.G. nr. 395/2016;  - a precizat că societatea a implementat Sistemul de Management al Calităţii si detine toate certificarile de calitate conform normelor si normativelor in vigoare : ISO9001, ISO14001, ISO45001 și realizează lucrarea conform acestor standarde de calitate. Împrejurarea descrisă de societatea contestatoare în cadrul răspunsului furnizat, potrivit căreia propunerea tehnică prezentată respectă in totalitate specificaţiile din caietele de sarcini precum si normele/normativele tehnice din constructii in vigoare, astfel cum și-a asumat ofertanta contestatoare, potrivit declarației depusă la pagina 45 nu este de natură a conduce implicit la temeinicia susținerilor, câtă vreme ofertanta nu a clarificat respectarea legislaţiei în vigoare în cadrul metodologiei de execuţie a lucrărilor şi obţinerea unor lucrări care să corespundă cerinţelor de calitate impuse prin standard/stas/normativ de actualitate, în contextul descris de achizitoare: In cadrul ofertei prezentate regăsim de la pagina 138 la pagina 163 metodologia pentru execuţia lucrărilor de rigole din pamant si rigole din beton turnat monolit, Pagina 27 din 44

§ 33

execuţia podeţelor şi a zidurilor de sprijin din beton. Metodologia propusă pentru categoriile de mai sus este întocmită ca îndeplinind cerinţele/specificaţiile SR 388/95, normativului NE 012/07, instrucţiunilor PE 713/90, STAS 1275/88 şi STAS 438/1-80, normative/stasuri abrogate/anulate. Nici argumentul adus în susținerea conformității propunerii tehnice, menționarea că se angajează să execute lucrările cu respectarea legislației în vigoare și că lucrările vor corespunde cerinţelor de calitate impuse prin standarde/stas/normative de actualitate nu vor fi reținute ca fiind relevante, în lipsa indicării vreunei informaţie/document în susținerea celor menționate. Consiliul determină temeinicia celor susținute de achizitoare, după cum s-a reținut mai sus, toate riscurile ce decurg din întocmirea ofertei aparțin ofertanților, autoritatea contractantă trebuind să realizeze evaluarea ofertelor pe documente și informații care pot fi probate, și nu pe asigurările date de un ofertant. Oferanta contestatoarea avea obligativitatea prezentării unei metodologii de execuţie prin raportare la informaţii tehnice complete privind viitoarea lucrare şi la cerinţele tehnice, economice şi tehnologice aflate în vigoare la data depunerii ofertei. Ori câtă vreme prin răspunsul oferit nu a demonstrat modalitatea de îndeplinire a celor susținute la nivel declarativ, astfel cum a fost menţionat şi în procesul de evaluare, utilizarea unor normative si stasuri abrogate sau anulate în cadrul metodologiei de execuţie la data depunerii ofertelor, nu poate oferi credibilitate că execuţia lucrărilor şi calitatea obţinută în urma aplicării lor ulterioare va fi în corespondenţă cu cerinţele de calitate impuse de legislaţia aflată în vigoare. Autoritatea contractantă a explicat: Prin răspunsul oferit, contestatoarea admite faptul că metodologia de execuţie prezentată în cadrul ofertei a fost întocmită în baza unor normative şi stasuri abrogate sau anulate, nu a prezentat clarificări privind existenţa acestor informaţii în cadrul altor documente din ofertă, prin urmare încadrarea în categoria de vicii de formă nu se poate realiza în condiţiile impuse de legiuitor, iar daca comisia de evaluare ar fi procedat conform indicaţiilor contestatoarei, ar fi încălcat prevederile art. 2 , alin. 2 din Lg. 98/2016. O astfel de abordare nu poate fi acceptată de către comisia de evaluare, ca fiind general valabilă, fără probe concludente prevăzute în cadrul ofertei, astfel cum a fost menţionat in cadrul fisei de date unde se specifică în clar că "Ofertanţii poartă exclusiv răspunderea pentru examinarea cu atenţia cuvenită a documentaţiei de atribuire, inclusiv a oricărei clarificări aduse documentaţiei de atribuire în timpul perioadei de pregătire a ofertei prin răspunsurile autorităţii/ contractante la soiicitările de clarificări, precum si pentru obţinerea tuturor informaţiilor necesare cu privire la orice fel de cerinţe/condiţii si obligaţii care pot afecta în vreun fel valoarea, condiţiile stabilite, natura/conţinutul ofertei si/sau execuţia contractului." În mod similar, situația descrisă, eroarea de redactare nu se încarează în categoria viciilor de formă, in sensul art. 135 alin. (3) din H.G. nr. 395/2016, astfel cum a indicat contestatoare din considerentele mai jos expuse. Normele metodologice de aplicare a legislației achizițiilor publice/sectoriale reglementează modalitatea de identificare și tratare de către comisia de evaluare a situațiilor în care sunt identificate erori Pagina 28 din 44

§ 34

materiale, acestea fiind divizate în trei categorii: viciile de formă, abaterile tehnice minore și erorile aritmetice. Introducerea acestor prevederi în legislație a avut la bază necesitatea găsirii unui echilibru just între aplicarea, pe de o parte, a principiului proporționalității și, pe de altă parte, a principiului tratamentului egal și principiului transparenței. Potrivit art. 134 din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016: (1) Comisia de evaluare are obligaţia de a stabili care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte, precum şi perioada de timp acordată pentru transmiterea acestora, termenul-limită neputând fi stabilit decât la nivel de zile lucrătoare, fără a fi precizată o oră anume în cadrul acestuia. (...). (3) Comisia de evaluare va stabili termenul-limită în funcţie de volumul şi complexitatea clarificărilor şi completărilor formale sau de confirmare necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte. (4) Comunicarea transmisă în sensul alin. (1) către candidat/ofertant trebuie să fie clară şi să definească în mod explicit şi suficient de detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare. (5) În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispoziţiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă. (6) În cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă comisiei de evaluare potrivit dispoziţiilor alin. (1) conţinutul propunerii tehnice sau propunerii financiare, oferta sa va fi considerată inacceptabilă. (7) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (6), oferta va fi considerată admisibilă în măsura în care modificările operate de ofertant în legătură cu propunerea sa tehnică se încadrează în una din categoriile de mai jos: a) pot fi încadrate în categoria viciilor de formă; sau b) reprezintă corectări ale unor abateri tehnice minore, iar o eventuală modificare a preţului total al ofertei, indusă de aceste corectări, nu ar fi condus la modificarea clasamentului ofertanţilor participanţi la procedura de atribuire. (8) Sunt considerate abateri tehnice minore acele omisiuni/abateri din propunerea tehnică care pot fi completate/corectate într-un mod care nu conduce la depunerea unei noi oferte. (9) O modificare a propunerii tehnice nu poate fi considerată o abatere tehnică minoră a ofertei iniţiale în următoarele situaţii: a) cuantificarea teoretică în valoare monetară a respectivei abateri/omisiuni depăşeşte 1% din preţul total al ofertei; b) cuantificarea teoretică în valoare monetară a respectivei abateri/omisiuni conduce la eludarea aplicării acelor prevederi ale legii care instituie obligaţii ale autorităţii contractante în raport cu anumite praguri valorice; c) în urma corectării respectivei abateri/omisiuni, se constată că s-ar schimba clasamentul ofertanţilor; d) modificarea ar presupune o diminuare calitativă în comparaţie cu oferta iniţială; e) modificarea vizează o parte din ofertă pentru care documentaţia de atribuire a exclus în mod clar posibilitatea ca ofertanţii să se abată de la cerinţele exacte ale respectivei documentaţii, iar oferta iniţială nu a fost în conformitate cu aceste cerinţe. (10) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (6), oferta va fi considerată admisibilă în măsura în care modificările operate de ofertant, la solicitarea comisiei de evaluare, în legătură cu propunerea sa financiară, reprezintă erori aritmetice, respectiv aspecte care pot fi clarificate cu respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Lege, elementele propunerii financiare urmând a fi corectate, implicit alături de preţul total al ofertei, prin refacerea calculelor aferente.

§ 35

(11) În cazul în care ofertantul nu este de acord cu îndreptarea erorilor aritmetice oferta sa va fi considerată inacceptabilă. Pagina 29 din 44

§ 36

Potrivit art. 135 alin. (1) În condiţiile art. 209 din Lege, comisia de evaluare are dreptul de a solicita ofertantului corectarea viciilor de formă cu privire la oferta acestuia.

§ 37

(2) În cazul în care ofertantul nu este de acord cu îndreptarea viciilor de formă, în condiţiile prevăzute la alin. (1), oferta sa va fi considerată inacceptabilă.

§ 38

(3) În sensul dispoziţiilor alin. (1), viciile de formă reprezintă acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare este susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire. Atât erorile aritmetice cât și viciile de formă au particularitatea că reprezintă erori sau omisiuni din cadrul ofertei a căror corectare/completare este susținută în mod neechivoc de sensul și de conţinutul altor informaţii existente iniţial în cadrul ofertei sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare. Viciile de formă pot viza atât elemente ale propunerii tehnice, cât și ale propunerii financiare, pe când erorile aritmetice vizează strict elemente ale propunerii financiare. Abaterile tehnice minore se referă inclusiv la omisiuni clare, dar a căror corectare este posibilă, însă numai dacă ele sunt nesemnificative în ansamblul ofertei (nu se încadrează în situațiile prevăzute de art. 134 alin. (9) din H.G. 395/2016 în cazul achizițiilor publice, respectiv art. 140 alin. (8) din H.G. 394/2016 în cazul achizițiilor sectoriale). Se poate observa din dispozițiile de mai sus că avem, pe de o parte, regula, potrivit căreia nu se admit modificări ale propunerii tehnice și financiare în urma răspunsurilor la clarificări, și, pe de altă parte, excepțiile de la această regulă, încadrate la rândul lor în două categorii: vicii de formă și abateri tehnice minore în cazul modificării propunerii tehnice și erori aritmetice, respectiv aspecte care pot fi clarificate cu respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Lege, elementele propunerii financiare urmând a fi corectate, implicit alături de preţul total al ofertei, prin refacerea calculelor aferente, în cazul propunerii financiare. De asemenea, pentru vicii de formă sunt aplicabile dispozițiile art. 135 din norme, mai sus citate. Așa cum a susținut și consemnat achizitoarea în procesul de evaluare, utilizarea unor normative si stasuri abrogate sau anulate în cadrul metodologiei de execuţie la data depunerii ofertelor, nu poate oferi credibilitate că execuţia lucrărilor şi calitatea obţinută în urma aplicării lor ulterioare va fi în corespondenţă cu cerinţele de calitate impuse de legislaţia aflată în vigoare. Cu ocazia formulării concluziilor scrie ofertanta contestatoare susține De altfel, eroarea constând în indicarea unor norme abrogate este evidentă în condiţiile în care la pag. 229 şi 306 (Planul calităţii) din propunerea tehnică a Subscrisei se regăsesc indicate standarde actuale, în vigoare, respectivele referințe nefiind indicate în cadrul răspunsului furnizat la solicitarea de clarificare adresată. Din examinarea referințelor indicate, Consiliul reține că paginile 229 şi 306 din cadrul secțiunii dedicată Programul calitatii propus pentru Pagina 30 din 44

§ 39

executia acestei lucrari sunt enumerate o serie de standarde, aspect care nu răspunde în concret cerințele solicitate prin clarificare în mod expres vizavi de metodologia pentru execuţia lucrărilor de rigole din pamant si rigole din beton turnat monolit, execuţia podeţelor şi a zidurilor de sprijin din beton. Metodologia propusă pentru categoriile de mai sus este întocmită ca îndeplinind cerinţele/specificaţiile SR 388/95, normativului NE 012/07, instrucţiunilor PE 713/90, STAS 1275/88 şi STAS 438/1-80, normative/stasuri abrogate/anulate. În considerarea celor antemenționate sunt juste susținerile achizitoarei, potrivit cărora: Invocarea din partea contestatorului a art. 135 din HG 395/2016 şi a Hotărârii Curţii din 5 mai 1988, National Farmers" Union şi alţii, C157/96, pct.60, conform căreia s-a recurs la o măsură care să încalce principiul proporţionalităţii nu poate fi relevantă pentru Consiliu deoarece, evaluarea cerinţei la realizat la nivelul întregii lucrări şi nu secvenţial astfel cum susţine contestatarul prin Planul calitatii descris în cadrul ofertei. Contrar celor susținute de autoarea contestației cu privire la: - comisia de evaluare reţine neconformitatea ofertei noastre pe motiv că nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini, în concret însă, comisia de evaluare nu arată (şi nici nu poate arăta) o cerinţă a caietului de sarcini care nu ar fi satisfăcută prin oferta ARL; - comisia de evaluare nu poate nicicum să demonstreze că metodologia de execuţie propusă prin propunerea tehnică a ARL ar fi contrară normativelor / standardelor actuale, în vigoare. Este doar o presupunere a comisiei faptul că metodologia de execuţie nu poate asigura corespondenţa dintre lucrări şi cerinţele de calitate aplicabile potrivit art. 10 alin. (1), art. 14 alin. (2) şi art. 249 C.proc.civ. contestatoarei îi revenea obligaţia de a proba cele susţinute, însă aceasta nu a demonstrat că metodologiile prezentate ar corespunde normelor în vigoare.

§ 40

În raport de cele mai sus reținute se constată caracterul nefondat al criticilor aduse în ceea ce priveşte motivul de respingere a ofertei referitor la indicarea eronată a unor standarde abrogate. Cel de-al doilea motiv care a stat la baza declarării neconformității propunerii tehnice vizează graficul general de realizare a investiţiei publice sub 3 aspecte: - cu privire la metoda de execuţie a zidul de sprijin; - cu privire la metoda de execuţie a parapetului și - cu privire la încadrarea în termenul propus în grafic corelat cu necesarul de utilaje specificat în dreptul activităţilor. Cerința a cărei pretinsă neîndeplinire este reclamată se regăsește astfel formulată la nivelul fișei de date astfel: IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice (...) 2) Graficul general de realizare a investitiei din care să rezulte încadrarea în durata contractului de achiziție publică prin Planificarea fizică a activităților pe săptămâni, cu indicarea tuturor fazelor/etapelor de realizare a acestora, în ordinea și succesiunea logică a evenimentelor informații care vor trebui să probeze transpunerea prevederilor caietului de sarcini într-un plan de implementare fezabil. Daca anumite activitati sunt realizate de subcontractanti in cadrul graficului vor fi evidentiate distinct. Pagina 31 din 44

§ 41

Referințe detaliate vizavi de graficul general de realizare a investiţiei publice se regăsesc și în cadrul caietului de sarcini, respectiv: A. Graficul general de realizare a investiţiei publice din care să rezulte încadrarea în durata contractului de achiziţie publică. Acesta trebuie să fie în concordanţă cu metodologia de execuţie a lucrărilor si durata de finalizare a activităţilor din Contract. Cel puţin următoarele informaţii trebuie prezentate în această secţiune a Propunerii tehnice: a. Denumirea lucrărilor b. Ordinea in care executantul intentioneaza sa execute lucrările in ordine tehnologica; c. Detalii cuprinzând estimările rezonabile ale executantului privind necesarul de personal pe categorii, numărul utilajelor executantului necesare pe şantier pentru realizarea fiecărei etape principale de lucrări; d. Toate datele, termenele si obiectivele principale in contract, in special data de incepere a lucrărilor si durata de execuţie; e. Data la care executantul si-a planificat finalizarea lucrărilor; f. Conexiunile logice si dependentele existente intre activitiiti; g. Drumul sau drumurile critice; Graficul general de realizare a investiţiei publice propus trebuie să conţină resursele planificate pentru realizarea activităţilor şi trebuie: a. să aibă corespondent în informaţiile incluse în Caietul de Sarcini, atât la nivelul pieselor scrise cât şi la nivelul pieselor desenate. b. să demonstreze: • înţelegerea cerinţelor Caietului de Sarcini; • abilitatea de a transpune informaţiile din piesele scrise şi piesele desenate într- un Grafic general de realizare a investiţiei publice fezabil, de aşa manieră încât să se asigure finalizarea lucrărilor în termenul specificat în Caietul de Sarcini; c. să utilizeze o scală de planificare a duratei/duratelor activităţii/activităţilor (calendar lunar/săptămânal/zi lucrătoare) d. să permită corelarea informaţiilor incluse în graficul general de realizare a investiţiei publice cu informaţiile din Propunerea Tehnica si Financiară. Nota : Se solicita de asemenea un angajament cu privire la actualizarea Graficului general de realizare a investitiei si prezentarea acestuia Autoritatii Contractante imediat dupa emiterea ordinului de incepere. Ca și în cazul precedent analizat, membrii comisiei au adresat ofertantei contestatoare ........... SA prin intermediul actului nr. 4445/19.06.2024 o solicitare de clarificare care a vizat și aspectul aflat în analiză, respectiv: Ca urmare a evaluarii PROPUNERII TEHNICE si a documentelor ce il insotesc prezentate in cadrul procedurii de achiziţie a contractului mentionat mai sus, comisia de evaluare va solicita sa clarificaţi urmatoarele aspecte: (...) B. Referitor la GRAFICUL GENERAL DE REALIZARE A INVESTIŢIEI PUBLICE din care să rezulte încadrarea în durata contractului de achiziţie publică. 1. în oferta prezentată de la pagina 174 la pagina 189 regăsim graficul de execuţie propus. Analizând activităţile atribuite pentru execuţia .., durata şi resursele alocate, s-a constatat: - în data de 03.10.2024 s-a evidenţiat începutul şi sfârşitul execuţiei stratului de uzură din BAPC 16. La data de 04.10.2024 este programată începerea lucrărilor de execuţie a zidului de sprijin din beton armat cu termen de finalizare pe 26.12.2024. Vă rugăm să clarificaţi modul/metoda de execuţie a zidului de sprijin în condiţiile în care structura rutieră este finalizată. - în data de 10.10.2024 s-a evidenţiat începutul şi sfârşitul execuţiei parapetului metalic. La data de 04.10.2024 acesta a programat începerea lucrărilor de execuţie a zidului de sprijin din beton armat cu termen de finalizare pe 26.12.2024. Vă rugăm clarificaţi Pagina 32 din 44

§ 42

modul/metoda de execuţie a parapetului în condiţiile în care amplasarea acestuia este pe zidul de sprijin din beton care la data de 10.10.2024 nu este finalizat. - Pentru art. TSD07A1, Art. DA06A1, Art. DA12C1 aţi prevăzut că se vor realiza in termen de: • Art. TSD07A1 = 1 zi; • Art. DA06A1 = 3 zile; • Art. DA12C1 = 3 zile. Pentru fiecare activitate aferentă articolelor de mai sus, aţi precizat în grafic că este necesat un singur cilindru compactor. Din consumurile rezultate din nomenclatoarele de norme de deviz rezultă: • Art. TSD07A1 = 8,72 ore/smc x 1,30 smc = 11,313 ore; • Art. DA06A1 = 0,153 ore/mc x 430 mc = 65,79 ore; • Art. DA12C1 = 0,218 ore/mc x 390 mc = 85,02 ore Vă rugăm clarificaţi încadrarea în termenul propus în grafic corelat cu necesarul de utilaje specificat în dreptul activităţilor. .. ......... SA a răspuns solicitării adresate în termenul acordat cu adresa nr. 24/081/224.6595 din 20.06.2024 comunicând următoarele: B. Referitor la GRAFICUL GENERAL DE REALIZARE A INVESTIŢIEI PUBLICE din care să rezulte încadrarea în durata contractului de achiziţie publică. 1. în oferta prezentată de la pagina 174 la pagina 189 regăsim graficul de execuţie propus. Analizând activităţile atribuite pentru execuţia Str. Morilor, durata si resursele alocate, s-a constatat: - în data de 03.10.2024 s-a evidenţiat începutul si sfârşitul execuţiei stratului de uzură din BAPC16. La data de 04.10.2024 este programată începerea lucrărilor de execuţie a zidului de sprijin din beton armat cu termen de finalizare pe 26.12.2024. Vă rugăm să clarificaţi modul/metoda de execuţie a zidului de sprijin în condiţiile în care structura rutieră este finalizată. Raspuns : - Executia zidului de sprijin se va executa cu sprijiniri si nu deterioreaza structura rutiera executata. - în data de 10.10.2024 s-a evidenţiat începutul şi sfârşitul execuţiei parapetului metalic. La data de 04.10.2024 acesta a programat începerea lucrărilor de execuţie a zidului de sprijin din beton armat cu termen de finalizare pe 26.12.2024. Vă rugăm clarificaţi modul/metoda de execuţie a parapetului în condiţiile în care amplasarea acestuia este pe zidul de sprijin din beton care la data de 10.10.2024 nu este finalizat. Raspuns : - Dintr-o eroare de redactare a fost trecuta data de 10.10.2024, in realitate aceasta este data de 26.12.2024 ca data de finalizare a parapetului metalic, neinfluentand data de finalizare a lucrarilor pentru proiect, respectiv 26.12.2024 si nici celelate date din graficul de executie depus. Mentionam ca aceasta eroare se incadreaza în categoria abaterilor viciilor de formă, in sensul art. 135 alin (3) din HG nr. 395/2016. In cadrul Graficului de executie au fost reprezentate toate activitatile iar aspectele clarificate nu impacteaza propunerea tehnica depusa. Pentru art. TSD07A1, Art. DA06A1, Art. DA12C1 aţi prevăzut că se vor realiza in termen de: • Art. TSD07A1 = 1 zi; • Art. DA06A1 = 3 zile; • Art. DA12C1 = 3 zile. Pentru fiecare activitate aferentă articolelor de mai sus, aţi precizat în grafic că este necesat un singur cilindru compactor. Din consumurile rezultate din nomenclatoarele de norme de deviz rezultă: • Art. TSD07A1 = 8,72 ore/smc x 1,30 smc = 11,313 ore; • Art. DA06A1 = 0,153 ore/mcx 430 mc = 65,79 ore;  • Art. DA12C1 = 0,218 ore/mc x 390 mc = 85,02 ore Vă rugăm clarificaţi încadrarea în termenul propus în grafic corelat cu necesarul de utilaje specificat în dreptul activităţilor. Raspuns: Pagina 33 din 44

§ 43

- Fiecare ofertant poate utiliza propriile norme de consum si transport, respectiv propriile tehnologii de lucru si productivitati diferite de cele din 1981, cand a fost elaborat indicatorul de norme de deviz, rezultand ca este necesar un singur cilindru pentru executia lucrarilor aferente art. TSD07A1, Art. DA06A1, Art. DA12C1: • Art. TSD07A1 = 1.60 ore/smc x 1,30smc = 2,08 ore; • Art. DA06A1 = 0,032 ore/mcx 430mc = 13,76 ore; • Art. DA12C1 = 0,032 ore/mc x 390 mc = 12,48 ore Propunerile tehnice au fost evaluate de comisia de evaluare în raport cu cerinţele minime din caietul de sarcini pe baza informaţiilor prezentate în propunerea tehnică, iar rezultatul evaluării se regăseşte în Procesul-verbal nr. 2 de evaluare a documentelor postate in SEAP privind evaluarea conformităţii propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini şi, după caz, cu factorii de evaluare, înregistrat sub nr. 5241/11.07.2024 vizavi de aspectul în analiză astfel consemnat: (...) In data de 20.06.2024, ofertantul răspunde la solicitarea de clarificari prin adresa nr. 24/081/224.6595. Ofertantul declară: "Execuţia zidului de sprijin se va executa cu sprijiniri si nu deteriorează structura rutiera executata". Această afirmaţie este una falsă, chiar dacă prin proiect au fost prevăzute sprijiniri pentru execuţia zidului de sprijin, prin detaliul din DA se remarcă faptul că în spatele zidului a fost prevăzut un dren pentru colectarea apelor provenite din terasamente. Execuţia acestui dren mai ales a chiunetei drenului care are o lăţime de 30 cm şi se va executa la o adâncime de 2,00 m se poate materializa după execuţia elevaţiei zidului de sprijin. Astfel, spaţiul disponibil între sprijinirile de maluri si spatele elevaţiei nu permit accesul muncitorilor pentru turnarea betonului, asigurarea pantei spre orificiul de scurgere prin elevaţia zidului, realizarea hidroizolaţiei, etape descrise în propunerea tehnică (pag. 291 - 292). In documentaţia de atribuire, pct. B Graficul general de realizare a investiţiei publice s-a solicitat Acesta trebuie să fie în concordanţă cu metodologia de execuţie a lucrărilor si durata de finalizare a activităţilor din Contract Astfel, cerinţa din D.A. a solicitat ofertanţilor să întocmească graficul de execuţie în strânsă legătură cu metodologia de execuţie propusă a lucrării pentru a permite verificarea termenelor de execuţie propuse a fiecărei etape din lucrare cu modul de organizare al fiecărui ofertant şi necesităţile acestuia pe parcursul defăşurării contractului pentru obţinerea rezultatului solcitat prin DA. Ofertantul prin răspunsul oferit demonstrează că nu a studiat şi înţeles cerinţele documentaţiei de atribuire. Afirmaţia ofertantului precum că nu este afectată structura rutieră reprezintă o încercare de inducere în eroare a comisiei de evaluare, graficul de execuţie nu este corelat cu metodologia de execuţie iar ordinea operaţiunilor tehnologice nu este respectată. - Ofertantul declară: "Dintr-o eroare de redactare a fost trecuta data de 10.10.2024, in realitate aceasta este data de 26.12.2024 ca data de finalizare a parapetului metalic, neinfluentand data de finalizare a lucrărilor pentru proiect, respectiv 26.12.2024 si nici celelate date din graficul de execuţie depus". Prin răspunsul oferit, ofertantul admite că programarea lucrărilor s- a realizat aleatoriu, fără o bază tehnică, fără a identifica cerinţa locului de amplasare a parpetului de protecţie din documentaţia de atribuire. Precizarea acestuia că reprezintă o greşeală de tehnoredactare putea fi luată în considerare dacă în dreptul reprezentării grafice a momentului în care se va desfăşura această activitate regăseam data de 26.12.2024 şi nu 10.10.2024. Răspunsul oferit nu poate fi considerat abatere tehnică minoră deoarece omisiunile/abaterile din propunerea tehnică nu pot fi completate/corectate într-un mod care să nu conducă la depunerea unei noi oferte, de altfel, ofertantul în suţinerea afirmaţiilor putea ataşa răspunsului oferit graficul Gantt în care să evidenţieze "greşeala" şi că sunt respectate cerinţele documentaţiei de atribuire, însă prin acceptarea acestui răspuns, s- ar încălca principiile enumerate la art 2 din Lg. 98/2016 cât şi dispoziţiile art 135 alin 3 din HGR 395/2016, prin crearea unui avantaj incorect in raport cu ceilalţi participanţi la procedura, care au respectat intocmai cerinţele din fisa de date si caietul de sarcini, riscul transmiterii Pagina 34 din 44

§ 44

ofertei cade în sarcina operatorului economic care transmite respectiva ofertă, astfel acesta avea obligaţia de a verifica toate documentele dacă respectă cerinţele documentaţiei de atribuire. Mai mult ofertantul are obligaţia de a elabora oferta in conformitate cu prevederile din documentaţia de atribuire. Prin depunerea ofertei acesta si-a insusit continutul intregii documentaţii de atribuire, pe care trebuia sa le respecteintocmai. Continutul documentaţiei de atribuire, asa cum acesta este intocmita de autoritatea contractanta, este obligatoriu atat pentru operatorii economici participanţi la procedura care au obligaţia de a elabora ofertele in conformitate cu prevederile acesteia, cat si pentru autoritatea contractanta, aceasta fiind obligata ca desfasurarea procedurii de achiziţie publica sa respecte atat dispoziţiile legale aplicabile in acest domeniu. Oferta reprezintă angajamentul asumat de către ofertant in scopul realizarii obiectului contractului, astfel elementele consemnate in documentele depuse nu sunt elemente pur formale ale ofertei, prezumate a fi valabile si admise, fara probe concludente, pe simple aprecieri, ci reprezintă elemente esenţiale ale propunerii tehnice, a căror realitate trebuie sa fie verificata de comisia de evaluare si confirmate de ofertant prin documentele inaintate autoritatii contractante. Ofertantul declară: "Fiecare ofertant poate utiliza propriile norme de consum si transport, respectiv propriile tehnologii de lucru si productivitati diferite de cele din 1981, cand a fost elaborat indicatorul de norme de deviz, rezultând ca este necesar un singur cilindru pentru execuţia lucrărilor". Prin răspunsul oferit se poate aprecia că este neconcludent, ofertantul nu a clarificat încadrarea în termenul propus în grafic corelat cu necesarul de utilaje specificat în dreptul activităţilor, acesta rezumându-se doar la a specifica faptul că a utilizat propriile norme de consum. În vederea susţinerii afirmaţiilor avea posibilitatea de a prezenta o fişă tehnică a utilajului ce îl va utiliza la execuţia lucrărilor din care să rezulte productivitatea declarată în răspuns. Oferta reprezintă angajamentul asumat de către ofertant in scopul realizarii obiectului contractului, astfel elementele consemnate in documentele depuse nu sunt elemente pur formale ale ofertei, prezumate a fi valabile si admise, fara probe concludente, pe simple aprecieri, ci reprezintă elemente esenţiale ale propunerii tehnice, a căror realitate trebuie sa fie verificata de comisia de evaluare si confirmate de ofertant prin documentele inaintate autoritatii contractante. Rezultatul evaluării (...) 2. Cerinţă minimă neîndeplinită, sunt incidente prevederile art 137, alin. 3, lit a) nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini. Din examinarea graficului general de realizare a investiţiei publice depus de ... SA la paginile 174 – 189, Consiliul constată temeinicia concluziilor la care au ajuns membrii comisiei de evaluare din considerentele mai jos expuse: - în cadrul documentaţiei de atribuire autoritatea contractantă a pus la dispoziţia ofertanţilor Proiectul tehnic nr. 381/2023; - așa cum a precizat achizitoarea în cadrul proiectului tehnic a fost prevăzut un dren pentru colectarea apelor provenite din terasamente în spatele zidului de sprijin. Execuţia acestui dren mai ales a chiunetei drenului care are o lăţime de 30 cm şi se va executa la o adâncime de 2,00 m se poate materializa după execuţia elevaţiei zidului de sprijin; - metoda de execuţie a zidului de sprijin figurează în graficul depus de . că se va realiza ulterior finalizării structurii rutiere, aspect contrar procedurii de realizare a lucrării: în data de 03.10.2024 s-a evidenţiat începutul şi sfârşitul execuţiei stratului de uzură din BAPC 16. La data de 04.10.2024 este programată începerea lucrărilor de execuţie a zidului de sprijin din beton armat cu termen de finalizare pe 26.12.2024. În Pagina 35 din 44

§ 45

răspunsul furnizat, ofertanta contestatoare a explicat că ”Executia zidului de sprijin se va executa cu sprijiniri si nu deterioreaza structura rutiera executata"; - din punct de vedere tehnic, motivat de informaţiile şi detaliile expuse în documentaţia de atribuire, procedura de lucru nu permite turnarea betonului în condiţii optime aşa cum sunt descrise în propunerea tehnică a ofertantei la paginile 291- 292, respectiv: 6) LUCRARI DE REALIZARE ZID DE SPRIJIN Lucrari pregatitoare: - Instruirea personalului care contribuie la realizarea lucrarilor in scopul insusirii proiectelor de executie a caietelor de sarcini, standardelor, normativelor si procedurilor care se refera la faza respectiva de lucru; - Pregatirea zonei de lucru prin executarea lucrarilor premergatoare realizarii constructiilor care constau in: asigurarea cailor de acces, pregatirea zonelor de depozitare a materialelor; - Existenta declaratiilor de conformitate pentru materialele ce vor fi puse in opera si a proceselor de receptie calitativa ale acestora; - Existenta laboratorului si dotarii acestuia cu aparatura si personalul necesar verificarii calitatii lucrarilor de executie; - Trasarea lucrarilor de catre echipa topo conform cu proiectul de executie; - Aprovizionarea materialelor trebuie sa se faca in prealabil; - Stocurile aprovizionate trebuie sa asigure desfasurarea esalonata a lucrarilor, fara intreruperi mari ale procesului de executie; - Stocarea armaturii pentru radier se face in depozite deschise amenajate, fara denivelari accentuate, curate si cu scurgerea apelor asigurata, care sa conserve caracteristicile calitative ale materialelor pe toata durata depozitarii; - Asigurarea utilajelor, sculelor si uneltelor necesare realizarii pilotilor forati; Executia lucrarilor: Trasarea lucrarilor: Trasarea si pichetarea, cuprind urmatoarele etape: - trasarea si materializarea centrelor fundatiilor; - trasarea si materializarea axelor de simetrie ale fundatiilor; Executia fundatiei: Executia sapaturii fundatiei se face in mare parte mecanizat, dupa atingerea cotei de fundare se va turna beton de egalizare cu clasa C12/15 in grosime de min 10cm, necesar pentru preluarea neregularitatilor sapaturii si impiedicarii scurgerii laptelui de ciment din radierul fundatiei precum si pentru armarea radierului, respectand acoperirea cu beton. Se va asigura evacuarea apelor din zona de lucru a radierelor prin saparea unui sant de scurgere in aval. Se va executa cofrarea si armarea fundatiei apoi turnarea betonului C25/30. Se va asigura ca betonul va fi uniform raspandit in lungul elementului nedepasind straturi de 50 cm inaltime si turnarea noului strat inainte de inceperea prizei betonului turnat anterior. Inaltimea de cadere a betonului nu va fi mai mare de 1,5 m. Executia fundatiei se va efectua pe tronsoane, asigurandu-se ca se monteaza corect placile de polistiren expandat la rosturile dintre acestea. Executia elevatiei: Elevatia se va cofra si arma conform cu detaliile de executie. Se va asigura ca betonul va fi uniform raspandit in lungul elementului nedepasind straturi de 50 cm inaltime si turnarea noului strat inainte de inceperea prizei betonului turnat anterior. Trebuie sa se asigure ca se monteaza corect tuburile din PVC cu rol de barbacane atfel incat scurgerea apelor din drenul din spatele elevatiei structurii sa se efectueze prin acestea. Turnarea betonului de consistenta fluida, clasa C35/45 in elevatie, se face direct din autobetoniere sau cu pompa, astfel incat inaltimea de cadere a betonului sa nu fie mai mare de 1,5m. Betonul turnat in elevatie se va compacta cu vibratorul si se va avea grija sa nu se produca deplasari ale cofrajelor si armaturilor. Dupa decofrarea elevatiei se poate trece la executia cunetei din spatele acesteia asigurandu-se ca scurgerea apelor este asigurata prin barbacanele care sunt racordate cu aceasta. Pagina 36 din 44

§ 46

Drenul se executa din material granular invelit in geotextil. Suprafata ce intra in contact cu pamantul se va proteja cu emulsie bituminoasa tip EBCR 60, in doua straturi. - cu ocazia formulării contestației, .. ......... SA în vederea conformității graficul propus în ceea ce privește respectarea ordinii operaţiunilor tehnologice explică: din profilul transversal tip strada Morii se poate observa ca zidul de sprijin este în afara amprizei drumului, deci execuţia acestuia nu are cum sa afecteze structura rutiera și elevaţia se va betona în straturi, iar chiuveta se va poza pe primul strat urmând ca ulterior, să se cofreze şi să se betoneze restul elevaţiei (...)”; - în referire la explicațiile aduse cu ocazia formulării contestației, se vor avea în vedere argumentele aduse de autoarea intervenției, în replică la susținerile contestatoarei, respectiv: arătăm că potrivit cerinţelor din Proiectul tehnic nr. 381/2023 (pag. 91), cap. D - Lucrări de beton şi beton armat, în cazul în care betonul din elevaţia zidului de sprijin este turnat în straturi, se vor avea în vedere următoarele: intervalul intre turnarea a doua straturi succesive de beton nu trebuie sa depaseasca 1..3 ore (atunci cand se utilizeaza aditiv intaritor) functie de conditiile locale si de timpul de priza al cimentului. In cazul in care se depăşeşte acest interval inainte de reluarea turnării se aşterne pe betonul vechi un strat de mortar de ciment 1:3 in grosime de 1...2 cm. Astfel, soluţia propusă prin contestaţie nu respectă listele de cantităţi stabilite prin proiect, fiind necesar un strat de mortar suplimentar, neprevăzut de proiectant, după cum nu au fost prevăzute nici costurile întreruperii procesului de turnare a betonului în cofrajele pregătite pentru elevaţie.

§ 47

- cu ocazia formulării concluziilor scrise, contestatoarea argumentează conformitatea graficului propus vizavi de ordinea operaţiunilor tehnologice , prin prisma faptului că turnarea se va face de pe drum cu o pompă de beton în conformitate cu cele menţionate în propunerea tehnică pag. 291-292. - Consiliul are în vedere dispozițiile Ordonanţei nr. 43/1997 privind regimul drumurilor: Articolul 14 Zona drumului public cuprinde: ampriza, zonele de siguranță și zonele de protecție. Articolul 15 Ampriza drumului este suprafața de teren ocupată de elemente constructive ale drumului: parte carosabilă, trotuare, piste pentru cicliști, acostamente, șanțuri, rigole, taluzuri, șanțuri de gardă, ziduri de sprijin și alte lucrări de artă. - sub acest aspect susținerile din contestației, potrivit cărora din profilul transversal tip strada Morii se poate observa ca zidul de sprijin este în afara amprizei drumului, deci execuţia acestuia nu are cum sa afecteze structura rutiera nu respectă dispozițiile legale redate, din care rezultă că ampriza drumului este constituită din platforma drumului, construcţiile anexe pentru colectarea şi evacuarea apelor (șanțuri, rigole, taluzuri) ziduri de sprijin, etc.

§ 48

Recapitulând ansamblul considerentelor expuse, Consiliul determină că, ţinând cont de faptul că suntem în prezenta unui contract de execuţie, iar proiectarea nu aparţine antreprenorului, se impune ca soluţiile propuse de ofertanţi să respecte proiectul tehnic existent. Prin detaliile puse la dispoziţia ofertanţilor s-a evidenţiat faptul că elemente ale zidului de sprijin vor fi amplasate în corpul drumului (în speţă sub acostament), iar contestatoarea a programat execuţia zidului Pagina 37 din 44

§ 49

de sprijin după finalizarea lucrărilor de aştenere straturi de fundaţie, straturi de mixturi asfaltice, straturi de acostament. În raport de cele mai sus reținute Consiliul constată temeinicia concluzia la care au ajuns membrii comisiei de evaluare vizavi respectiv graficului general de realizarea investiţiei publice propus de contestatoarea .. ......... SA nu respectă ordinea operaţiunilor tehnologice. Pentru subpunctul al doilea, în ceea ce priveşte metoda de execuţie a parapetului, așa cum a fost anterior redat, contestatoarea la solicitarea adresată privind în data de 10.10.2024 s-a evidenţiat începutul şi sfârşitul execuţiei parapetului metalic. La data de 04.10.2024 acesta a programat începerea lucrărilor de execuţie a zidului de sprijin din beton armat cu termen de finalizare pe 26.12.2024. Vă rugăm clarificaţi modul/metoda de execuţie a parapetului în condiţiile în care amplasarea acestuia este pe zidul de sprijin din beton care la data de 10.10.2024 nu este finalizat a invocat Dintr-o eroare de redactare a fost trecuta data de 10.10.2024, in realitate aceasta este data de 26.12.2024 ca data de finalizare a parapetului metalic, neinfluentand data de finalizare a lucrarilor pentru proiect, respectiv 26.12.2024 si nici celelate date din graficul de executie depus. Mentionam ca aceasta eroare se incadreaza în categoria abaterilor viciilor de formă, in sensul art. 135 alin (3) din H.G. nr. 395/2016. In cadrul Graficului de executie au fost reprezentate toate activitatile iar aspectele clarificate nu impacteaza propunerea tehnica depusa. Argumentele aduse de contestatoare, în justificarea încadrării erorii ca fiind viciu de formă, în sensul art. 135 alin (3) din H.G. nr. 395/2016 nu sunt judicioase și nu vor fi reținute de Consiliu în soluționare, atâta vreme cât informațiile prevăzute în cadrul respectivelor documentații tehnice nu au corespondent în cadrul ofertei depuse, astfel încât să fie aplicabile dispozițiile invocate de contestatoare.

§ 50

Considerentele anterior reținute de Consiliu, vizavi de neincidența abaterilor tehnice/viciilor de procedură, cu ocazia soluționării primului motiv de respingere, sunt valabile și în acest caz, astfel că nu vor mai fi reluate. Față de situația creată Consiliul reține că graficul general de realizare a investiţiei publice propus reprezintă o componentă importantă a propunerii tehnice, prin care ofertanta dovedește că a elaborat un grafic general fezabil de realizare a investiţiei publice din care să rezulte încadrarea în durata contractului de achiziţie publică, de aşa manieră încât să se asigure finalizarea lucrărilor în termenul specificat în caietul de sarcini, prin cuprinderea tuturor informațiilor solicitate. Astfel graficul nu poate fi revizuit, prin modificarea succesiunii activităţilor, indiferent dacă perioada totală de execuţie rămâne neschimbată, în orice circumstanțe, ci doar dacă respectivele modificări ale duratelor se regăsesc în cadrul ofertei. Aceeași abordare este propusă și de ANAP în cuprinsul Îndrumarea ANAP privind modul de tratare a abaterilor tehnice minore, viciilor de formă şi a erorilor aritmetice în cadrul procesului de evaluare a ofertelor: De exemplu, omiterea din cadrul graficului de execuție a contractului a unor etape Pagina 38 din 44

§ 51

componente poate fi considerată o abatere tehnică minoră dacă respectivele etape sunt descrise/se regăsesc informații despre aceste etape în alte secțiuni ale ofertei. Invocarea dispozițiilor legale vizavi de incidența unui viciu de formă trebuia susținută cu informații. Așadar simpla menționarea a incidenței viciului de formă nu conduce la acceptarea pretinsei erori ca fiind viciu de formă, câtă vreme ofertanta contestatoare nu a prezentat nici un fel de informaţie/document în susținerea viciului de formă semnalat. Cu ocazia formulării contestației, .......... SA susține că achizitoarea trebuia să revină cu o clarificare subsecventă în sensul refacerii graficului de execuţie, invocând incidența dispozițiilor legale apicabile abaterilor tehnice minore. Invocă în susținerea celor precizate Îndrumarea ANAP privind modul de tratare a abaterilor tehnice minore, viciilor de formă şi a erorilor aritmetice în cadrul procesului de evaluare a ofertelor potrivit căreia"principiul egalităţii de tratament al operatorilor economici nu interzice autoritătii/entitătii contractante să îi solicite unui ofertant să clarifice o ofertă sau să îndrepte o eroare materială vădită pe care ar conţine-o aceasta, cu condiţia însă ca o asemenea solicitare să fie adresată oricărui ofertant care se află în aceeaşi situaţie, ca toţi ofertanţii să fie trataţi în mod egal şi ca această clarificare sau această îndreptare să nu poată fi asimilată depunerii unei noi oferte. De exemplu, omiterea din cadrul graficului de execuţie o contractului a unor etape componente poate fi considerată o abatere tehnică minoră dacă respectivele etape sunt descrise/se regăsesc informaţii despre aceste etape în alte secţiuni ale ofertei." Astfel concluzionează că simpla eroare cu privire la o dată din cuprinsul graficului de execuţie trebuie să poată fi îndreptată prin clarificări. Achizitoarea a argumentat că prin răspunsul transmis ofertanta contestatoare invocă încadrarea erorii de tehnocredactare în categoria viilor de formă, însă acest aspect nu poate fi susţinut de alte informaţii şi elemente descrise în ofertă, corectarea acesteia conducând automat la redepunerea unui nou grafic de realizare a invesţiţiei, corecţia realizată prin simpla menţionare a altei date nu poate fi probată şi catalogată ca fiind o abatere tehnică minoră. În considerarea celor antemenționate sunt relevante susținerile autoarei intervenției, respectiv: O eventuală intervenţie asupra graficului de execuţie trebuie să atragă fără excepţie respingerea ca neconformă a ofertei, în baza interdicţiei exprese reglementate de art. 124 alin. (1) coroborat cu art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016. Ulterior depunerii ofertei nu se poate depune un nou grafic de execuţie întrucât se aduce o gravă atingere principiului tratamentului egal între ofertanţi - fiecare dintre cei care nu şi-au prezentat în mod corect ordinea operaţiunilor de execuţie ar fi bucuroşi să depună ulterior alte grafice. (...) În acord cu jurisprudenţa CJUE - Cauza C 599/10, SAG ELV Slovensko şi alţii , într-o speţă similară Consiliul a reţinut că: „Autoritatea nu poate solicita lămuriri ofertantului pe a cărui ofertă o apreciază ca fiind imprecisă sau neconformă cu specificaţiile tehnice ale caietului de sarcini. A permite autorităţii să solicite clarificări într-o asemenea situaţie ar implica riscul de a se considera că a negociat cu ofertantul în detrimentul concurenţilor. Ofertantul nu poate imputa autorităţii nesolicitarea de lămuriri, atât timp cât lipsa calităţii ofertei sale rezultă din încălcarea obligaţiei de diligentă în redactarea propriilor oferte". (BO 193 2024).” Pagina 39 din 44

§ 52

Riscul întocmirii răspunsului la solicitările de clarificări la fel ca și cel al întocmirii ofertelor cade în sarcina operatorului economic, el neputând să își invoce propria culpă ca motiv al nejustificării celor solicitate, potrivit principiului „nemo auditur propriam turpitudinem allegans”. Raspunsului furnizat de asocierea contestatoare îi sunt incidente dispozițiile art. 134 alin. (5) din H.G. nr. 395/2016 potrivit cărora: (5) În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispoziţiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă. În concluzie, în raport cu cele mai sus reţinute, Consiliul constată că autoritatea contractantă în mod corect, a reținut neconcludența răspunsului formulat, prin raportare la cerințele din cadrul documentației de atribuire și a solicitării de clarificare adresate. În mod similar, aceeași concluzie de temeinicie a motivului invocat de achizitoare în stabilirea neconformității propunerii tehnice va fi reținută de Consiliu și în ceea ce privește subpunctul al treilea, cu privire la încadrarea în termenul propus în grafic corelat cu necesarul de utilaje specificat în dreptul activităţilor. În ceea ce priveşte încadrarea în termenul propus în grafic corelat cu necesarul de utilaje specificat în dreptul activităţilor, contestatoarea la solicitarea adresată privind justificarea încadrării a explicat: Fiecare ofertant poate utiliza propriile norme de consum si transport, respectiv propriile tehnologii de lucru si productivitati diferite de cele din 1981, cand a fost elaborat indicatorul de norme de deviz, rezultand ca este necesar un singur cilindru pentru executia lucrarilor aferente art. TSD07A1, Art. DA06A1, Art. DA12C1: • Art. TSD07A1 = 1.60 ore/mc x 1,30 mc = 2,08 ore; • Art. DA06A1 = 0,032 ore/mcx 430mc = 13,76 ore; • Art. DA12C1 = 0,032 ore/mc x 390 mc = 12,48 ore Față de răspunsul furnizat, în mod corect membrii comisiei de evaluare au stabilit neconcludența acestuia, fiind just considerentul reținut că simpla indicare a utilizării propriilor norme de consum nu dovedește încadrarea în termenul propus în grafic pentru realizarea articolelor de lucrări TSD07A1, DA06A1 şi DA12C1. Termenul propus nu este un element pur formal al ofertei, prezumat a fi valabil și admis indiferent de întinderea sa, ci reprezintă un element esențial al propunerii financiare ale cărui realitate și legalitate trebuie să fie verificate de comisia de evaluare și confirmate de ofertant prin documentele înaintate autorității. Or, necorelarea metodologiilor de execuţie şi estimarea nesustenabilă a utilajelor necesare pentru realizarea fiecărei etape principale de lucrări nu poate fi acoperită doar prin invocarea utilizării unor norme proprii de deviz fără depunerea unor documente suport în Pagina 40 din 44

§ 53

susținerea afirmaților și calculelor efecuate, termenul indicat pentru realizarea articolelor fiind unul nerealist/nefezabil. Consiliul determină temeinicia celor susținute de achizitoare, după cum s-a reținut mai sus, toate riscurile ce decurg din întocmirea ofertei aparțin ofertanților, autoritatea contractantă trebuind să realizeze evaluarea ofertelor pe documente și informații care pot fi probate, și nu pe asigurările date de un ofertant. Practic, în speţă, autoarea contestației se prevalează de propria culpă, respectiv de neconformitatea ofertei, solicitând acceptarea ei pe considerentul că tocmai urmare a utilizării propriilor consumuri, ARL a clarificat faptul că este posibilă execuţia lucrărilor cu un singur cilindru Împrejurarea că proiectul tehnic pus la dispoziție de achizitoare nu a cuprins liste de consumuri de resurse materiale, manoperă, utilaje și transport nu conduce la acceptarea oricăror consumuri propuse de ofertan, în lipsa justificării acestor consumuri. Contractul de faţă nu este de proiectare, ci de execuţie, ceea ce înseamnă că, indiferent de evoluția tehnologică, obligaţia esenţială a ofertanților este de a respecta proiectul tehnice elaborat, respectiv ceea ce a prescris proiectantul, inclusiv la nivel cantitativ. Potrivit art. 25 lit. g) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, executantul lucrărilor de construcţii are obligaţia respectării proiectelor şi a detaliilor de execuţie pentru realizarea nivelului de calitate corespunzător cerinţelor. Reproşând autorităţii contractante că în raport de prevederile art. 136 alin. (6) din H.G. nr. 395/2016 nu i s-a solicitat o nouă clarificare, contestatoarea îşi invocă propria culpă, atâta vreme cât potrivit adresei nr. 4445/19.06.2024 achizitoarea a solicitat .......... SA să clarifice încadrarea în termenul propus în grafic corelat cu necesarul de utilaje specificat în dreptul activităţilor, fiind de interes pentru autoritatea contractantă că societatea contestatoare a elaborat un grafic general fezabil de realizare a investiţiei publice din care să rezulte încadrarea în durata contractului de achiziţie publică, de aşa manieră încât să se asigure finalizarea lucrărilor în termenul specificat în caietul de sarcini, prin cuprinderea tuturor informațiilor solicitate. A fost alegerea ofertantului să justifice cele solicitate de autoritatea contractantă, astfel cum a fost mai sus reținut, prin declarararea consumurilor utilizate, rezumându-se doar la a face trimiteri la un act normativ care oferă posibilitatea operatorilor economici de a utiliza la întocmirea ofertelor, propriile consumuri, nefiind prezentat niciun document care să susţină consumurile "proprii". Astfel că, implicit, ofertantul trebuie să accepte și sancțiunea stabilită de legiuitor, în cazul în care operatorii economici transmit informații neconcludente, care nu justifică în mod corespunzător informațiile solicitate. Pagina 41 din 44

§ 54

Societatea contestatoare trebuia să depună toate diligențele necesare și să furnizeze documentele solicitate de autoritatea contractantă, în caz contrar fiind incidente dispozițiile art. 134 alin. (5) din H.G. nr. 395/2016 coroborat cu dispozițiile art. 137 alin. (3) lit. a) din același act normativ indicat. După cum s-a reținut mai sus toate riscurile ce decurg din întocmirea ofertei aparțin ofertanților, autoritatea contractantă trebuind să realizeze evaluarea ofertelor pe documente și informații care pot fi probate, și nu pe asigurările date de un ofertant.

§ 55

În considerarea celor antemenționate sunt judicioase precizările autorității contractante potrivit cărora: Prin contestaţia prezentată se declară la punct 35 lit. (iii) "... comisia de evaluare putea solicita clarificări subsecvente". Faţă de această afirmaţie facem cunoscut faptul că constetatoarea nu a prezentat în cadrul răspunsului niciun document care să susţină consumurile "proprii" rezumându-se doar la a face trimiteri la un act normativ care oferă posibilitatea operatorilor economici de a utiliza la întocmirea ofertelor, propriile consumuri. Acest act normativ prevede la pct. 2.2.4 ca, în cazul în care, la elaborarea listelor de cantităţi pe articole de lucrări se utilizează indicatoarele de norme de deviz se vor respecta indicaţiile generale şi specifice din instrucţiunile de folosire a indicatorului, cât şi la pct. 2.4.3 se precizează că determinarea cantităţilor rezultate în extrasele de resurse (material, manoperă, utiliaj şi transport) rezultă din consumurile indicate în indicatoarele de norme de deviz sau a consumurilor proprii. Documentaţia de atribuire nu a precizat faptul ofertanţii au dreptul de a uza de prevederile Ghidului P91/1-02, însă dacă constestatoarea a decis să uzeze de acest act normativ în urma solicitării de clarificare, avea la dispoziţie toate premisele demonstrării consumurilor propuse. Acest ghid nu specifică libertatea ofertanţilor de a propune consumuri aleatorii, chiar şi acestea trebuiesc dovedite şi aduse la cunoştinţa autorităţii contractante. Astfel, doar prin simpla acceptare a declaraţiilor operatorilor economici poate conduce la neexecutarea contractului în termenul propus de aceştia sau execuţia defectuosă a lucrărilor, ceea ce ar conduce la costuri suplimentare pentru autoritatea contractantă. în comunicarea transmisă de comisia de evaluare s-a oferit un minim exemplu prin care constestatoarea ar fi putut clarifica consumurile propuse, însă aceasta s-a rezumat doar la a prezenta un calcul matematic. Comisia de evaluare, prin nota de clarificare, a solicitat constestatoarei să clarifice încadrarea în termenul propus în grafic corelat cu necesarul de utilaje specificat în dreptul activităţilor. Prin urmare nu i s-a solicitat prezentarea/depunerea unor documente care să poată conduce la depunerea unei noi oferte, implicit de a crea o situaţie din propria iniţiativă de descalificare/declarare neconformă a ofertei. Drept pentru care aceasta avea doar obligaţia să prezinte suficiente dovezi care să susţină oferta deja prezentată în forma iniţială. Rolul unei solicitări de clarificari nu este de a indica operatorilor economici ce documente să prezinte, modul de formulare a răspunsului, astfel încât oferta să fie conformă cu cerinţele documentaţiei de atribuire. În raport de cele mai sus redate, Consiliul determină că în mod temeinic

§ 56

membrii

§ 57

comisiei

§ 58

de

§ 59

evaluare

§ 60

au

§ 61

stabilit inacceptabilitatea/neconformitatea ofertei .. ......... SA. În atari condiţii, Consiliul constată că nu se mai impune o reevaluare a ofertelor, în etapa de evaluare a ofertelor autoritatea contractantă respectând prevederile legale aplicabile şi asumându-şi răspunderea asupra deciziilor luate în cadrul procedurii de atribuire, rezultatele evaluărilor efectuate fiind consemnate în procesele-verbale intermediare de evaluare şi fiind luate în considerare în decizia de Pagina 42 din 44

§ 62

atribuire a contractului de achiziţie publică, potrivit Raportul procedurii nr. 5596/23.07.2024. În consecință, pentru motivele reținute anterior, neexistând motive întemeiate pentru infirmarea măsurii luate de autoritate sau pentru ......... de atribuire, Consiliul urmează să respingă criticile formulate de societatea contestatoare. Față de cele reținute mai sus cu prilejul soluționării contestației depusă de .. ......... SA, Consiliul va admite cererea de intervenție depusă de ... SRL, privitor la aceasta. Solicitarea societății interveniente ... SRL, privind achitarea de către contestatoare a cheltuielilor de judecată va fi respinsă ca nefondată, ofertanta nu a prezentat documente doveditoare în acest sens. Analiza actului atacat al autorității contractante, din punctul de vedere al legalității și temeiniciei, s-a efectuat prin prisma motivelor invocate de societatea contestatoare, în acord cu principiul disponibilității care guvernează și procedura administrativ-jurisdicțională în fața Consiliului [art. 26 alin. (2) partea introductivă din legea remediilor și art. 9 alin. (2) C. proc. civ. - obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților]. Cu privire la aspectele care nu au format obiectul contestației, răspunderea juridică pentru declararea câștigătoare a unei anumite oferte revine autorității contractante, ținută de lege să verifice și să stabilească modul de îndeplinire de către ofertant/ofertă a tuturor cerințelor de calificare și specificațiilor tehnice stabilite în documentația de atribuire. Art. 1 alin. (4) din normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 statuează că autoritatea contractantă este responsabilă pentru modul de atribuire a contractului de achiziție publică/acordului-cadru, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale aplicabile, deci și a regulilor de elaborare a proceselor-verbale și a rapoartelor comisiei de evaluare, inclusiv în ceea ce privește concluziile verificărilor de ordin tehnic/financiar. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondată,contestația formulată de ... ......... SA, în contradictoriu cu .......... Pagina 43 din 44

§ 63

În conformitate cu art. 64 Cod procedura civilă, încuviințează în principiu cererea de intervenție formulată de ... SRL și o admite. Respinge solicitarea intervenientei de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor ocazionate de judecarea contestaţiei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, . . ..

§ 64

Redactată în 5 exemplare originale, conține 40 pagini. Pagina 44 din 44

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.