Decizie 2124/2024
Decizie CNSC2024_2124_2024_Decizie_2124.pdf, BO2024_2124_2024_BO2024_2124.pdf
Document CNSC
RENDER BAU CONSTRUCT SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL TARGU SECUIESC
Decizia CNSC nr. 2124/C7/1713 din 29.07.2024
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Execuție lucrări pentru obiectivul de investiții «Creșterea eficienței energetice a clădirii grădiniței cu program prelungit Manocska din municipiul Târgu Secuiesc»”, cod CPV 45321000-3 Lucrări de izolare termică (Rev. 2), se solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată și în consecință: - anularea adresei nr. 10509/13.05.2024, privind comunicarea rezultatului procedurii; - anularea raportului procedurii de atribuire nr. 10506/13.05.2024 ca fiind nelegal și netemeinic și anularea tuturor actelor subsecvente; - obligarea autorității contractante la luarea următoarelor măsuri de remediere: reluarea procedurii de analiză și reevaluarea ofertelor depuse de BICON SRL (oferta declarată câștigătoare) și a ofertei sale, ținând cont de conformitatea ofertei tehnice și financiare, precum și a prevederilor legale obligatorii în materie și de prevederile documentației de atribuire; reluarea analizei se va efectua cu luarea în considere a conformității ofertei sa…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, excepția lipsei de interes a contestatoarei RENDER BAU CONSTRUCT SRL, invocată de societatea intervenientă BICON SRL. Admite, contestația depusă de RENDER BAU CONSTRUCT SRL, cu sediul în sat Gârciu, Comuna Racu nr. 79, județul Harghita, reprezentată convențional prin MUNTEAN, MIRON - SOJKA SCPA, cu sediul în Târgu Mureș, str. Târgului nr. 12/1, județul Mureș, în contradictoriu cu MUNICIPIUL TÂRGU SECUIESC cu sediul în localitatea Târgu Secuiesc, str. Piața Gabor Aron nr. 24, județul Covasna, în calitate de autoritate contractantă și anulează raportul procedurii nr. 10506/13.05.2024, în partea care privește oferta BICON SRL, precum și documentele subsecvente acestuia. Obligă MUNICIPIUL TÂRGU SECUIESC la reevaluarea ofertei depuse de BICON SRL, în termen de cel mult 15 zile de la data primirii prezentei, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a prevederilor legale în vigoare. Comunicările privind rezultatul procedurii…Verifică pasajul în context →
criticile aduse la „modalitatea incompletă de răspuns cu privire constituirea garanției de participare”, aceste afirmații nu au niciun temei din moment ce comisia de analiză a ofertelor a primit din partea societății … o poliță de asigurare care a fost emisă în data de 14.03.2024 ora 12.13. Polița a fost emisă anterior modificării termenului limită de depunere a ofertelor, modificare operată de autoritatea contractantă în SEAP în data de 14.03.2023 ora 15.59. (…) În data de 27.03.2024, la solicitarea de clarificări adresată de autoritatea contractantă, societatea … a contactat asigurătorul și a solicitat modificarea perioadei de valabilitate a poliței privind garanția de participare, acest fapt a fost comunicat și autorității contractante prin răspunsul transmis în SEAP în data de 27.03.2024, ora 14.00, cu precizarea că în momentul în care va intra in posesia noii polițe o va transmite la adresa indicată. Societatea … a decis să răspundă la solicitarea de clarificare, până să intre în…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2024_2124_2024_Decizie_2124.pdf, BO2024_2124_2024_BO2024_2124.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2124 / C7 / 1713 Data: 29.07.2024 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 31190/21.05.2024, formulată de către RENDER BAU CONSTRUCT SRL, cu sediul în sat Gârciu, Comuna Racu, nr. 79, județul Harghita, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J19/21/2019, având CUI RO 40399467, reprezentată legal prin Udvari Áron în calitate de administrator, și convențional prin MUNTEAN, MIRON - SOJKA SCPA, cu sediul în Târgu Mureș, str. Târgului nr. 12/1, județul Mureș, unde solicită comunicarea tuturor actelor din procedură, împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. 10509/13.05.2024, emisă de către MUNICIPIUL TÂRGU SECUIESC, cu sediul în localitatea Târgu Secuiesc, str. Piața Gabor Aron nr. 24, județul Covasna, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Execuție lucrări pentru obiectivul de investiții «Creșterea eficienței energetice a clădirii grădiniței cu program prelungit Manocska din municipiul Târgu Secuiesc»”, cod CPV 45321000-3 Lucrări de izolare termică (Rev. 2), se solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată și în consecință: - anularea adresei nr. 10509/13.05.2024, privind comunicarea rezultatului procedurii; - anularea raportului procedurii de atribuire nr. 10506/13.05.2024 ca fiind nelegal și netemeinic și anularea tuturor actelor subsecvente; - obligarea autorității contractante la luarea următoarelor măsuri de remediere: reluarea procedurii de analiză și reevaluarea ofertelor depuse de BICON SRL (oferta declarată câștigătoare) și a ofertei sale, ținând cont de conformitatea ofertei tehnice și financiare, precum și a prevederilor legale obligatorii în materie și de prevederile documentației de atribuire; reluarea analizei se va efectua cu luarea în considere a conformității ofertei sale financiare și tehnice, precum și a Pagina 1 din 3
ofertantului BICON SRL, cu documentația de atribuire (cerințe tehnice/financiare) și cu respectarea/deținerea autorizațiilor prevăzute de legislația incidență (IGSU, ANRE); - continuarea procedurii de atribuire. - acordarea cheltuielilor generate de necesitatea demarării căii administrative de atac, constând în onorariu avocațial în aplicarea art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016. La data de 03.06.2024, BICON SRL, cu sediul în municipiul Sfântu Gheorghe, Aleea Făcliei nr. 12, bl. 12, sc. C, ap. 11, județul Covasna, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J14/290/1991, având CUI 544762, reprezentată legal de Bicsok Zoltan, în calitate de administrator, formulează cerere de intervenție, înregistrată la Consiliu cu nr. 34433/03.06.2024, prin care solicită: - analizarea cu prioritate a argumentelor/motivelor de netemeinicie a deciziei autorității contractante de respingere a ofertei RENDER BAU CONSTRUCT SRL, mai înainte de a analiza argumentele/ motivele de contestare a deciziei autorității contractante cu privire la oferta BICON SRL, deoarece este lipsită de interes analiza argumentelor de contestare cu privire la oferta BICON SRL în condițiile în care contestația față de rezultatul propriei oferte a RENDER BAU CONSTRUCT SRL va fi respinsă; - admiterea cererii de intervenție și, pe cale de consecință: a. respingerea contestației formulată de RENDER BAU CONSTRUCT SRL ca lipsită de interes întrucât contestatoarea nu critică efectiv decizia contestată de către autoritatea contractantă, prezentând doar afirmații generice, nemotivând în fapt și în drept de ce contestație sa este întemeiată/justificată, astfel încât în absența unor motive concrete de nelegalitate/netemeinicie cu privire la propriul rezultat obținut în procedură, ofertantul nu dovedește un interes legitim, personal, actual; b. respingerea contestației față de decizia autorității contractante cu privire la oferta BICON SRL ca fiind lipsită de obiect ca urmare a respingerii contestației în ceea ce privește decizia autorității contractante față de oferta RENDER BAU CONSTRUCT SRL; c. respingerea contestației ca nefondată/neîntemeiată întrucât rezultatul procedurii de atribuire este unul corect și legal. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ., și pentru motive care țin de economie procedurală. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, Pagina 2 din 3
în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, excepția lipsei de interes a contestatoarei RENDER BAU CONSTRUCT SRL, invocată de societatea intervenientă BICON SRL. Admite, contestația depusă de RENDER BAU CONSTRUCT SRL, cu sediul în sat Gârciu, Comuna Racu nr. 79, județul Harghita, reprezentată convențional prin MUNTEAN, MIRON - SOJKA SCPA, cu sediul în Târgu Mureș, str. Târgului nr. 12/1, județul Mureș, în contradictoriu cu MUNICIPIUL TÂRGU SECUIESC cu sediul în localitatea Târgu Secuiesc, str. Piața Gabor Aron nr. 24, județul Covasna, în calitate de autoritate contractantă și anulează raportul procedurii nr. 10506/13.05.2024, în partea care privește oferta BICON SRL, precum și documentele subsecvente acestuia. Obligă MUNICIPIUL TÂRGU SECUIESC la reevaluarea ofertei depuse de BICON SRL, în termen de cel mult 15 zile de la data primirii prezentei, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a prevederilor legale în vigoare. Comunicările privind rezultatul procedurii se vor transmite operatorilor economici implicați cu respectarea termenului legal prevăzut. Respinge, ca nefondată, cererea de intervenție formulată de BICON SRL. Admite solicitarea contestatoarei privind cheltuielile de judecată și obligă MUNICIPIUL TÂRGU SECUIESC la plata către RENDER BAU CONSTRUCT SRL a sumei de 4.000 lei, reprezentând onorariu avocațial. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 3 din 3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2124 / C7 / 1713 Data: 29.07.2024 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. (...), formulată de către (...)SRL, cu sediul în sat (...), înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. ..., având CUI RO ..., reprezentată legal prin ... în calitate de administrator, și convențional prin (...), unde solicită comunicarea tuturor actelor din procedură, împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. 10509/13.05.2024, emisă de către (...), cu sediul în localitatea (...), în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „(...) (...)»”, cod CPV (...)(Rev. 2), se solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată și în consecință: - anularea adresei nr. 10509/13.05.2024, privind comunicarea rezultatului procedurii; - anularea raportului procedurii de atribuire nr. 10506/13.05.2024 ca fiind nelegal și netemeinic și anularea tuturor actelor subsecvente; - obligarea autorității contractante la luarea următoarelor măsuri de remediere: reluarea procedurii de analiză și reevaluarea ofertelor depuse de (...) SRL (oferta declarată câștigătoare) și a ofertei sale, ținând cont de conformitatea ofertei tehnice și financiare, precum și a prevederilor legale obligatorii în materie și de prevederile documentației de atribuire; reluarea analizei se va efectua cu luarea în considere a conformității ofertei sale financiare și tehnice, precum și a ofertantului (...) SRL, cu documentația de atribuire (cerințe tehnice/financiare) și cu respectarea/deținerea autorizațiilor prevăzute de legislația incidență ((...)); - continuarea procedurii de atribuire. - acordarea cheltuielilor generate de necesitatea demarării căii administrative de atac, constând în onorariu avocațial în aplicarea art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016. Pagina 1 din 32
La data de 03.06.2024, (...) SRL, cu sediul în municipiul (...), înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată legal de (...), în calitate de administrator, formulează cerere de intervenție, înregistrată la Consiliu cu nr. ..., prin care solicită: - analizarea cu prioritate a argumentelor/motivelor de netemeinicie a deciziei autorității contractante de respingere a ofertei (...)SRL, mai înainte de a analiza argumentele/ motivele de contestare a deciziei autorității contractante cu privire la oferta (...) SRL, deoarece este lipsită de interes analiza argumentelor de contestare cu privire la oferta (...) SRL în condițiile în care contestația față de rezultatul propriei oferte a (...)SRL va fi respinsă; - admiterea cererii de intervenție și, pe cale de consecință: a. respingerea contestației formulată de (...)SRL ca lipsită de interes întrucât contestatoarea nu critică efectiv decizia contestată de către autoritatea contractantă, prezentând doar afirmații generice, nemotivând în fapt și în drept de ce contestație sa este întemeiată/justificată, astfel încât în absența unor motive concrete de nelegalitate/netemeinicie cu privire la propriul rezultat obținut în procedură, ofertantul nu dovedește un interes legitim, personal, actual; b. respingerea contestației față de decizia autorității contractante cu privire la oferta (...) SRL ca fiind lipsită de obiect ca urmare a respingerii contestației în ceea ce privește decizia autorității contractante față de oferta (...)SRL; c. respingerea contestației ca nefondată/neîntemeiată întrucât rezultatul procedurii de atribuire este unul corect și legal. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ., și pentru motive care țin de economie procedurală. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ofertanta (...)SRL critică comunicarea rezultatului procedurii nr. 10509/13.05.2024, emisă de către (...), în procedura menționată în partea introductivă, potrivit căreia oferta sa a fost clasată pe locul 2, după aplicarea criteriului de atribuire, conform raportului procedurii nr. 10506/13.05.2024 cu prețul ofertat de 5.365.000 lei, fără TVA, față de oferta societății (...) SRL de 5.301.611,73 lei, fără TVA. Contestatoarea susține că oferta depusă de (...) SRL nu face dovada că ar complini cu cerințele din documentația de atribuire - partea tehnică, mai mult, neexistând societății declarate subcontractanți ai Pagina 2 din 32
acesteia, nu deține capacitatea tehnică să execute toate categoriile de lucrări ce fac obiectul contractului. De asemenea, modalitatea în care ofertanta (...) SRL a dat curs solicitărilor de clarificare, nu este în concordanță cu legea achizițiilor publice, sens în care autoritatea contractantă trebuia să respingă această ofertă. Astfel, indică inadvertențe formale care se desprind din analiza raportului procedurii de atribuire cu privire la: - Prețul estimat al procedurii de atribuire fiind indicată eronat valoarea de 1.160.575,08 lei, în loc de 5.702.897,19 lei. - Punctul 2.4.5 din raportul procedurii „Aplicarea criteriului de atribuire și stabilirea clasamentului ofertanților”, preț ofertat de (...)SRL este indicat eronat 5.617.610,06 lei, fără TVA, în loc de 5.365.000,00 lei, fără TVA, practic fiind inversate sumele ofertate între (...)SRL și (...)SRL. Contestatoarea prezintă și următoarele aspecte de neconformitate: 1. Un prim element de neregularitate se reflectă în modalitatea incompletă în care ofertanta (...) SRL a dat curs solicitărilor de clarificare cu privire la constituirea garanției, dublată de o reiterare a aceleiași solicitări de către autoritatea contractantă, în condițiile în care comisia de evaluare, ar fi trebuit să rețină incidența art. 142 alin. (3) din HG nr 394/2016, sens în care indică următoarele: Ofertanta (...) SRL a constituit garanția de participare sub forma unei polițe de asigurare contractată cu asigurătorul Groupama SA, fiind prezentat ordinul de plată din 14.03.2024 cu perioadă de valabilitate 19.03.2024-19.07.2024. Prin adresa nr. 7189/27.03.2024, autoritatea contractantă a solicitat ofertantului (...) SRL clarificări privind perioada de valabilitate a garanției de participare, dat fiind faptul că aceasta trebuia să acopere cel puțin perioada de valabilitate a ofertei, respectiv 4 luni de la termenul limită de depunere a ofertelor și până la 25.07.2024. Ofertanta a răspuns în cadrul secțiunii dedicate pe platforma SEAP, fără a atașa polița de asigurare, cu mențiunea că o va transmite imediat ce intră în posesia acesteia la adresa indicată. Analizând răspunsul, autoritatea contractantă a reținut, pe de-o parte, faptul că (...) SRL nu a atașat polița de asigurare care să fie în termenul de valabilitate de minim 4 luni conform documentației de atribuire, iar pe de altă parte, faptul că nu a fost indicată nicio adresă pentru transmiterea poliței de asigurare, orice comunicare fiind transmisă strict pe platforma SEAP, prin mijloace electronice. În acest sens, autoritatea contractantă, cu toate că a reținut o neconcordanță și un răspuns incomplet de clarificare, a ales nefondat să revină cu o nouă solicitare prin adresa nr. 7557/03.04.2024, practic reiterând aceeași solicitare de clarificări: „s-a adus la cunoștința ofertantului faptul că singura modalitate de comunicare este prin Pagina 3 din 32
intermediul platformei SEAP, respectiv s-a solicitat prezentarea poliței de asigurare conform cerințelor”, aspect nepermis în legislația achizițiilor publice. Or, atunci când o ofertantă nu răspunde în mod complet la solicitările de clarificări, autoritatea contractantă trebuie să aplice prevederile art. 136 alin. (3) din HG nr. 395/2016. Abia ca răspuns la a doua solicitare de clarificare, ofertanta a încărcat polița nr. 964113840 din care rezultă prelungirea perioadei de asigurare până la data de 25.07.2024. Pe cale de consecință, consideră că prin reiterarea clarificării autoritatea contractantă i-a creat un avantaj nejustificat și neacceptat sub auspiciile legii achizițiilor publice ofertantei (...) SRL. 2. În aceeași direcție de neconformitate a răspunsurilor la clarificările solicitate, evocă faptul că prin procesul - verbal privind evaluarea conformității ofertelor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și, după caz, cu factorii de evaluare nr. 8634/16.04.2024 se reține relativ la oferta (...) SRL: „La nivelul propunerii tehnice, în secțiunea dedicată personalului contractantului/resurse și organizare, ofertanții urmează să includă o descriere a modului de acces la specialiștii atestați, care sunt strict necesari pentru îndeplinirea obiectului contractului demonstrând astfel îndeplinirea cerințelor tehnice și contractuale, precum și a reglementărilor, standardelor și normelor aplicabile în domeniul din care fac parte obiectul contractului. (…) De asemenea, în cadrul propunerii tehnice ofertanții vor descrie momentul în care expertul RTE sau diverși specialiști va/vor interveni în implementarea viitorului contract, precum și modul în care operatorul economic ofertant și-a asigurat accesul la serviciile acestora (fie prin resurse proprii, caz în care vor fi prezentate persoanele în cauză, fie prin externalizare, situație în care se vor descrie angajamentele contractuale realizate în vederea obținerii serviciilor respective)”. Prin adresa înregistrară sub nr. 8635/16.04.2024, autoritatea contractantă a indicat faptul că (...) SRL nu a precizat la nivelul propunerii tehnice documentele solicitate pentru reprezentant RTE și șeful de șantier „Conform Caietului de sarcini pentru personalul solicitat *(reprezentant, șef de șantier și RTE) se vor depune odată cu oferta următoarele documente: - CV actualizat și semnat - Declarație de disponibilitate - Atestări tehnico-profesionale în termen de valabilitate pentru RTE. De asemenea, ofertantul nu a specificat momentul în care expertul RTE sau diverși specialiști vor interveni în implementarea viitorului Pagina 4 din 32
contract, precum și modul în care operatorul economic ofertant și-a asigurat accesul la serviciile acestora”, cu termen de răspuns 18.04.2024. Prin adresa cu nr. 90009/22.04.2024, ca urmare a răspunsului dat la solicitarea de clarificări nr. 8635/16.04.2024, autoritatea contractantă a reținut răspunsul incomplet al ofertantei (...) SRL:
„Ofertantul nu a prezentat în cadrul răspunsului documentele solicitate pentru reprezentant ((...)). CV-ul șefului de șantier ((...)) nu a fost semnat. De asemenea ofertantul nu a prezentat declarații de disponibilitate." Cu toate acestea, autoritatea contractantă a revenit, cu nesocotirea art. 136 alin. (3) din HG nr. 395/2016, cu aceeași solicitare dc clarificare și cu aceeași solicitare de anexare a documentele indicate. În acest sens, se susține că oferta (...) SRL nu respectă prevederile din cuprinsul documentației de atribuire, cu trimitere la fișa de date achiziții, „IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice”: ”Ofertantul va avea în vedere FORMULARUL DE PROPUNERE TEHNICĂ (formular nr. 5) pus la dispoziție de Autoritatea Contractantă. Propunerea tehnică elaborată de ofertant va respecta în totalitate cerințele prevăzute în caietul de sarcini, fisa de date și documentația tehnica. Propunerea tehnică trebuie să reflecte asumarea de către ofertant a tuturor cerințelor/obligațiilor prevăzute în caietul de sarcini. Pe lângă formularul de propunere tehnică ofertantul va prezenta următoarele documente: - La nivelul propunerii tehnice, în secțiunea dedicată personalului contractantului/resurse și organizare, ofertanții urmează să includă o descriere a modului de acces la specialiștii atestați, care sunt strict necesari pentru îndeplinirea obiectului contractului, demonstrând astfel îndeplinirea cerințelor tehnice și contractuale precum și a reglementărilor, standardelor și normelor aplicabile în domeniul din care face parte obiectul contractului”. 3. De asemenea se reține în continuare faptul că tot prin adresa de clarificare nr. 8635/16.04.2024 au fost solicitate ofertantei (...) SRL clarificări cu privire la lipsa declarației privind beneficiarul real. Se reține faptul că: „ofertantul a precizat în cadrul răspunsului faptul că documentul solicitat a fost depus și se regăsește în cadrul documentelor de calificare”. Dar, comisia de evaluare: „analizând documentele indicate nu a identificat Declarația privind beneficiarul real al fondurilor”. Se transmite din nou aceeași clarificare și încă o dată prezentarea declarației. Pagina 5 din 32
Astfel, contestatoarea susține că, prin reiterarea aceleiași solicitări de clarificări se încalcă principiile egalității de tratament și al nediscriminării, aducându-se un avantaj nejustificat ofertantei (...) SRL, cu încălcarea prevederilor art. 136 alin. (3) din normele metodologice aferente Legii nr. 98/2016. 4. Totodată, s-a indicat faptul că, în urma analizării ofertei tehnice/financiare, nu au fost depuse de către ofertanta (...) SRL: - formularele C6, C7, C8 și C9 (solicitare de clarificări prin adresa nr. 8635/16.04.2024); - totodată, cu privire la modalitatea de formulare a ofertei financiare, ofertanta nu a cotat, nu a indicat prețul în formularul F1 - Centralizatorul cheltuielilor pe obiectiv, pentru liniile: „4.2 Montaj utilaj tehnologic; 5.1 Organizare de șantier", fiind indicată valoarea „0” (zero) atât pentru cheltuielile/ob. exclusiv TVA, cât și pentru C+M. Ca răspuns la solicitarea de clarificare, (...) SRL a redepus formularele F1 și F2, ceea ce a condus în mod evident la modificarea practic a devizului (schimbarea structurii devizului), și a prezentat formularele C6, C7, C8 și C9, modificând oferta inițială. Contestatoarea susține că schimbarea structurii devizului nu poate fi încadrată în categoria viciilor de formă, astfel că, se apreciază că modalitatea de analiză a comisiei de evaluare trebuia să se oprească la reținerea incidenței art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016. 5. Contestatoarea susține și că ofertanta (...) SRL a inclus prețuri la manoperă care nu respectă prevederile minime în materia relațiilor de muncă, privind acordarea și asigurarea plății salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. Respectarea cerințelor în materia relațiilor de muncă reprezintă un criteriu obligatoriu derivat din documentația de atribuire, inclusiv declarațiile pe propria răspundere ale ofertantului cu privire la respectarea normelor în materie (depusă de (...) SRL finalmente ca urmare a solicitării de clarificări nr. 8635/16.04.2024) și bineînțeles cu privire la legislația incidență. Astfel, indică faptul că, potrivit OUG nr. 93/2023 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru sectoarele construcții, agricol și industria alimentară, în vigoare din 01.11.2023, art. 1 alin. (1) stabilește următoarele: „Prin derogare de la prevederile art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru sectorul construcții salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește în bani, fără a include indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, la suma de 4.582 lei lunar, pentru un Pagina 6 din 32
program normal de lucru în medie de 165,333 pe lună, reprezentând în medie 27,714 lei/oră”. De asemenea nu au fost luate în considerare alte drepturi salariale, cuprinzând spor pentru ore suplimentare, pentru muncă prestată în zilele de sărbătoare legală sau în weekend, indemnizație aferentă concediu de odihnă. În acest sens, face trimitere la formularul C7 Lista cuprinzând consumurile cu mâna de lucru, depusă de către (...) SRL, unde cu titlu de exemplu indică: La poziția 51 din tabel, pentru „Electrician categoria IV” se regăsește la preț unitar cotată cu 6,25 lei, iar la poziția 52 din tabel, tot pentru „Electrician categoria IV” se regăsește un preț unitar de 1,60 lei. De asemenea, nu se prevede de ce pentru aceeași categorie sunt indicate tarife diferențiate. Or, indiferent de modalitatea de structurare a categoriilor de personal indicate în formularul C7, este cert faptul că un preț unitar de 1,6 lei, de 6,25 lei, 3,34 lei (asfaltator categoria V, 3,34 lei - poziția 3 din Formularul C7), nu poate, sub nicio formă să corespundă asigurării condițiilor de salarizare minime prevăzute de legislația incidentă. În acest sens, revenea autorității contractante constatarea neîncadrării în respectarea normelor minime în domeniul relațiilor de muncă și respingerea ofertei (...) SRL. Astfel, consideră că este neverosimil să se rețină conformitatea ofertei (...) SRL. 6. Contestatoarea subliniază și faptul că, prin declarația cu privire la numărul salariaților regăsită la dosarul achiziției se certifică de către societatea (...) SRL că ar deține un număr mediu de 48, în condițiile în care din documentele publice reiese un număr mediu de 44 de salariați. 7. Un ultim aspect se reflectă în lipsa tuturor autorizațiilor IGSU necesare pentru executarea tuturor categoriilor de lucrări prevăzute în obiectul contractului, respectiv pentru efectuarea lucrărilor de: - ignifugare, - a lucrărilor de instalare și întreținere a sistemelor și instalațiilor dc ventilare pentru evacuarea fumului și gazelor fierbinți; - a lucrărilor de instalare și întreținere a sistemelor și instalațiilor de semnalizare, alarmare și alertare; - instalare și întreținere a sistemelor și instalațiilor de limitare și stingere a incendiilor, cu excepția celor care conțin anumite gaze fluorurate cu efect de seră. Totodată, susține că lipsesc autorizațiile pentru: - Firme autorizate instalații electrice: - Firme autorizate agenți gaze naturale Pagina 7 din 32
Autorizarea se desprinde din însăși categoria lucrărilor prevăzute în obiectul contractului de achiziție publică „Obiectul contractului de achiziție îl reprezintă realizarea termosistemului în vederea asigurării eficienței energetice optime a clădirii. Se propun intervenții la anvelopa clădirii, la instalațiile de încălzire și apă caldă, la instalațiile electrice”. - pentru efectuarea lucrărilor de instalare și întreținere a sistemelor și instalațiilor de ventilare pentru evacuarea fumului și gazelor fierbinți, Lista cu persoanele autorizate în conformitate cu OMAI nr. 87/2010 cu modificările și completările ulterioare, pentru efectuarea lucrărilor de instalarea și întreținere a sistemelor și instalațiilor de limitare și stingere a incendiilor, cu excepția celor care conțin anumite gaze fluorurate cu efect de seră, la data de 15 martie 2024, disponibilă online prin consultarea
adresei
electronice:
https://www.igsu.ro/ ResourcesCNSIPC/CNSIPC/L_PERS/1710751204198.pdf. Astfel, contestatoarea susține că (...) SRL nu deține o asemenea autorizare, și nici nu există subantreprenori nominalizați. Răspunsul dat de autoritatea contractantă la clarificările privind documentația de atribuire nr. 7030/25.03.2024 relevă necesitatea deținerii unei asemenea autorizări: „ignifugarea structurii șarpantei este prevăzut în devizul ARH Lucrări exterioare- articol 31 - ASIM Tratament material lemnos ignifug și antiseptic - 1109 mp”. Astfel, consideră că autoritatea contractantă trebuia să solicitate expres, în baza art. 209 din Legea nr. 98/2016 raportat la art. 134 din HG nr. 395/2016, clarificări cu privire la autorizațiile și certificatele deținute în termen de valabilitate, în vederea asigurării executării contractului în condiții de legalitate. În vederea asigurării principiilor care guvernează legea achizițiilor publice: transparența, nediscriminarea și tratamentul egal apreciază că această solicitare ar fi trebuit să parvină tuturor ofertanților, tocmai pentru ca aceștia să poată dovedi deținerea autorizațiilor necesare executării lucrării. In extenso, deținerea de către operatorii economici a autorizațiilor IGSU se poate verifica prin accesarea site-ului oficial al instituției, astfel că autoritatea contractantă putea aprecia admisibilitatea ofertelor și fără a solicita documente suplimentare, în acest sens făcând trimitere la art. 197 din Legea nr. 98/2016. Așadar, consideră că, din documentația de atribuire rezultă faptul că printre lucrările ce fac obiectul contractului, sunt incluse și elemente ce necesită potrivit legislației în vigoare obligația operatorilor economici
de a deține autorizația IGSU, respectiv autorizații cu privire la instalațiile electrice. În acest sens invocă și redă prevederile art. 1, 3 și 20 din Ordinul 87/2010 pentru aprobarea Metodologiei de autorizare a persoanelor care Pagina 8 din 32
efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor - Metodologie din 2010 de autorizare a persoanelor care efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor și art. 1 din Ordinul 1583/2008 privind aplicarea standardelor referitoare la sisteme de control și evacuare a fumului și gazelor fierbinți din construcții și de limitare a propagării fumului în caz de incendiu Totodată se invocă jurisprudența Curților de Apel și a Consiliului în spețe similare. Astfel, susține că atribuirea contractului nu se poate realiza în condiții de legalitate atât timp cât autoritatea contractantă nici nu s-a asigurat de faptul că ofertanții dețin și capacitatea tehnică/financiare și personal specializat care să poată executa toate categoriile de lucrări care fac obiectul contractului ce urmează procedura de atribuire. De asemenea, nu poate fi pierdut din vedere faptul că societatea sa este autorizată pentru toate categoriile de lucrări care se impun a fi realizate în îndeplinirea obiectului contractului de achiziție publică, aspect care a necesitat eforturi susținute, cu impact financiar semnificativ pentru autorizarea societății și personalului. Revine prin urmare autorității contractante obligația să solicite clarificări și cu privire la respectarea Ordinului MAI nr. 87/2010, referitoare la persoana responsabilă cu activitatea respectivă și deținerea autorizației IGSU, în acest sens. Prin urmare, se activează necesitatea luării unor măsurii remediu, anularea procedurii de atribuire, a actelor de comunicare a rezultatului procedurii și actelor subsecvente, fiind imperios necesar ca autoritatea contractantă să reanalizeze ofertele sub aspectul criticilor imputate în prezenta contestație și să dispună în acest sens cu privire la o nouă reevaluare, cu respectarea tuturor prevederilor legale și a documentației de atribuire. Totodată, în acord cu aplicarea art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, solicită ca, în urma admiterii contestației, Consiliul să dispună obligarea autorității contractante la plata contravalorii cheltuielilor ocazionate cu soluționarea contestației, reprezentând onorariul avocațial, conform dovezilor anexate. Prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 32621/27.05.2024, contestatoarea a depus dovada cheltuielilor de judecată, respectiv factura fiscală nr. seria MMS nr. 245 din 17.05.2024, emisă de (...)- (...), în valoare de 5.950,00 lei și ordinul de plată aferent. Prin punctul său de vedere nr. 11845/30.05.2024, înregistrată Consiliu cu nr. 34078/31.05.2024, autoritatea contractantă a solicitat respingerea contestației depusă de către (...)SRL, ca fiind neîntemeiată, precum și respingerea solicitării acesteia privind plata cheltuielilor Pagina 9 din 32
efectuate pentru soluționarea contestației, pentru argumentele expuse în continuare. Conform celor sesizate prin contestația formulată la procedura de atribuire antemenţionată s-au identificat erori formale în documentul privind raportul procedurii de atribuire. Aceste erori materiale vor fi remediate în mod corespunzător, nefiind de natură a modifica rezultatul procedurii sau clasamentul ofertanților. Confirmăm faptul că valoarea procedurii este de 5.702.897,19 lei și nu 1.160.575,08 lei așa cum în mod eronat s-a menționat în partea incipientă a raportului procedurii. De asemenea, prețul ofertei (...)SRL este 5.365.000,00 lei. Cu toate acestea, remedierea acestor erori materiale nu conduce la modificarea clasamentului, contestatorul (...)SRL fiind clasat în continuare pe locul II. Cu privire la primul aspect de neconformitate invocat de contestator, învederează faptul că autoritatea contractantă a procedat la solicitarea de noi clarificări în cazul mai multor ofertanți participanți la procedură, astfel nefiind încălcat principiul tratamentului egal între ofertanți. Clarificările suplimentare au fost solicitate cu scopul de a facilita o concurență reală între ofertanți, oferindu-se tuturor ofertanților șanse egale de a clarifica neconcordanțele din ofertele lor. Niciun ofertant nu a fost favorizat, scopul clarificărilor fiind tocmai acela de a preveni eliminarea ofertanților pentru nereguli care pot fi suplinite sau clarificate în condițiile legii. Principiul proporționalității presupune corelarea dintre necesitatea autorității contractante, obiectul contractului și cerințele care trebuie îndeplinite de ofertanți pentru satisfacerea necesităților. Aplicarea principiului impune autorității contractante să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar în scopul realizării obiectivelor urmărite. în acest caz, confruntându-se cu o ofertă care conținea aspecte neclare, comisia de evaluare, a recurs la o măsură mai puțin constrângătoare și a decis să solicite clarificări ofertantului, decât să opteze pentru respingerea imediată a acestuia. Cu privire la „modalitatea incompletă de răspuns privind garanția de participare” a (...) SRL invocată de contestatoare, precizează că aceasta a răspuns în data de 27.03.2024 prin căsuța de dialog prin SEAP, răspuns prin care a precizat în mod neechivoc faptul că în momentul în care va intra în posesia noii polițe cu termenul modificat ne- o va remite. Ulterior, la aceiași dată, ofertantul a trimis noua poliță pe adresa de e-mail erika.toth@kezdi.ro. Însă, având în vedere faptul că toată procedura de atribuire s-a desfășurat prin intermediul platformei SEAP, în data de 03.04.2024 i-a solicitat ofertantului să încarce noua poliță în SEAP, precizând prin Pagina 10 din 32
solicitarea de clarificare motivele pentru care trebuie să efectueze această operație. Astfel, în opinia sa, nu a încălcat nicio prevedere legală, din moment ce ofertanta a răspuns complet și a prezentat documentele solicitate. Cu privire la neconformitatea răspunsurilor la clarificările solicitate în etapa tehnică, invocată de contestatoare, învederează faptul că autoritatea contractantă a evaluat ofertele în conformitate cu cerințele stabilite prin documentația de atribuire. În urma verificării propunerii tehnice, s-a constatat faptul că nu au fost depuse documentele solicitate (CV actualizat și semnat, declarație de disponibilitate, atestări tehnico- profesionale în termen pentru RTE). Astfel, au fost solicitate clarificări prin adresa nr. 8635/ 16.04.2024 în acest sens, iar ofertanta a răspuns prin transmiterea documentelor menționate mai sus, însă acestea au fost incomplete, fiind necesară o nouă serie de clarificări adresate prin solicitarea nr. 9009/22.04.2024. Răspunsul ofertantei a fost declarat a fi unul concludent, acesta intrând în categoria viciilor de formă deoarece completările au fost susținute în mod neechivoc de sensul și de conținutul altor informații existente inițial în ofertă. (Propunere tehnică p.51 - Ofertantul a prezentat organigrama societății, personalul numit pentru executarea lucrărilor fiind: Șef de proiect - (...) - va menține legătură intre AC, beneficiar, proiectanți și toți care participă la realizarea proiectului; RTE - Ing. (...); Responsabil CQ - (...); Șef de șantier - Ing. (...)). Revenind la numărul de clarificări solicitate, reiterează faptul că s-a procedat la solicitarea de noi clarificări în cazul mai multor ofertanți participanți la procedură și s-a recurs la o măsură mai puțin constrângătoare prin solicitarea de clarificări ofertanților, decât să se recurgă la respingerea acestora, comisia de evaluare respectând astfel principiul tratamentului egal și al proporționalității. Cu privire la modificarea devizului din oferta inițială, menționează faptul că a solicitat clarificări prin adresa nr. 9630/26.04.2024, referitor la faptul că nu au fost ofertate liniile solicitate prin proiectul tehnic, acest lucru fiind necesar a fi respectat în cadrul proiectului derulat prin PNRR. Răspunsul ofertantei a fost considerat unul admisibil în măsura în care prin modificarea liniilor devizului nu s-a produs nicio modificare asupra prețului, oferta inițială fiind menținută. În acest sens invocă dispozițiile art. 134 alin. (6), alin. (7) și art. 135 alin. (1) din HG nr. 395/2016, susținând că informațiile prezentate de ofertantă în cadrul răspunsului la clarificări sunt susținute de conținutul altor informații existente inițial în oferta depusă, respectiv, sumele alocate ulterior în capitolele aferente acestora, existau în cadrul propunerii financiare la momentul prezentării ofertei. Pagina 11 din 32
De asemenea, formularele privind extrasele de resurse materiale, manoperă, utilaj și transport prezentate în răspunsul la clarificări reprezintă o completare a căror informații sunt susținute în mod neechivoc de sensul și de conținutul altor informații existente inițial în alte documente prezentate de ofertant (în oferta inițială erau cuprinse cheltuielile menționate la liniile 4.1.4, 4.1.6 și 4.1.2 odată cu întocmirea formularului F3). De asemenea, astfel de clarificări au fost adresate și altui ofertant participant la procedură, motiv pentru care nu a fost favorizat niciunul dintre ofertanți, respectiv nu s-a produs încălcarea principiului tratamentului egal. Cu privire la prețurile de manoperă aplicate, autoritatea contractantă nu poate verifica în ce măsură angajatorul îndeplinește drepturile salariale privind sporurile pentru ore suplimentare, pentru muncă prestată în zilele de sărbătoare legală sau în weekend, respectiv cu privire la indemnizația aferentă concediului de odihnă. Normativele de specialitate în construcții au un caracter de recomandare, ele nefiind district limitative, și fiind folosite pentru estimarea costurilor lucrărilor. În cadrul acestor normative sunt prevăzute cantitățile de materiale și timpul de punere în operă. Astfel, la întocmirea unui deviz este lăsată la latitudinea ofertantului posibilitatea de a modifica structura unei componente din cadrul unei norme în funcție de experiența și materialele pe care le va folosi. Totodată programul de devize este de așa natură configurat ca o anumită categorie de taxe și impozite să fie generate automat, acestea fiind incluse în prețul final ofertat. În vederea demonstrării respectării legislației în vigoare ofertantul a prezentat Declarația privind respectarea obligațiilor referitoare la condițiile de muncă și protecția muncii. Astfel, ofertantul și-a asumat obligația respectării dispozițiilor imperative ale legii, fiind îndeplinite cerințele caietului de sarcini. Referitor la inadvertența constatată în privința numărului angajaților, autoritatea contractantă consideră că acest aspect nu afectează sub nicio formă legalitatea derulării procedurii, în condițiile în care ofertanta în cauză a indicat faptul că are un număr mediu de 48 de salariați, nefiind precizat cu exactitate, însă acest număr poate suferi modificări de la o lună la alta. Argumentul potrivit căruia din documente publice rezultă un număr mediu de 44 de angajați nu este unul pertinent, iar o diferență de câțiva angajați nu afectează executarea contractului în mod corespunzător, atâta timp cât ofertantul consideră că poate duce la bun sfârșit executarea contractului cu personalul pe care îl are la dispoziție. Autoritatea contractantă nu a impus cerințe privind numărul minim de angajați. Pagina 12 din 32
Referitor la lipsa autorizațiilor IGSU, autoritatea contractantă nu a solicitat astfel de atestate/autorizări prin documentația de atribuire, fiind analizate numai aspectele expres solicitate. Conform prevederilor art. 20 alin. (2) din HG nr. 395/2016 Documentația de atribuire conține orice cerință, criteriu, regulă și alte informații necesare pentru a asigura ofertantului/candidatului o informare completă, corectă și explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire. Autoritatea contractantă nu poate cere informații care nu au fost solicitate prin documentația de atribuire, respectiv nu poate modifica cerințele pe parcursul procedurii. Nefiind solicitată această autorizație oferta (...) SRL a fost declarată admisibilă în mod legal, aceasta îndeplinind cerințele minime solicitate prin documentația de atribuire. În atare situație contestatoarea nu se poate subroga voinței autorității contractante și să impună ad hoc un criteriu de selecție care nu a fost precizat în mod distinct în documentația de atribuire. Autoritatea contractantă subliniază faptul că documentația de atribuire nu a format obiectul vreunei contestații, astfel că și-a consolidate forța obligatorie în forma în care a fost elaborată și completată, conținutul său devenind obligatoriu atât pentru ofertanți în etapa de elaborare a ofertelor, cât și pentru comisia de evaluare în etapa evaluării ofertelor. Concluzionând, autoritatea contractantă susține că a procedat corespunzător prevederilor legale în materia achizițiilor publice, nefiind încălcat principiul tratamentului egal, fiecare ofertant având șanse egale de a clarifica neconcordanțele din ofertele depuse, clarificări prin care nu s-a realizat o completare a ofertelor financiare sau tehnice. Totodată comisia de evaluare a procedat la evaluarea ofertelor conform cerințelor incluse în documentația de atribuire. Analizând existența documentelor și informațiilor solicitate au fost declarate admisibile acele oferte care îndeplineau cerințele solicitate. Reiterează faptul că erorile materiale privind valoarea procedurii și prețul ofertei menționate în raportul procedurii vor fi remediate, cu mențiunea că această eroare nu afectează sub nicio formă clasamentul sau rezultatul procedurii de atribuire. În ceea ce privește obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecat, invocând art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, precizează că în lipsa unei facturi în care să fie prevăzute în detaliu cheltuielile, nu se poate impune autorității contractante plata cheltuielilor de judecată, motiv pentru care consideră că solicitarea contestatorului nu poate fi acceptată. La data de 03.06.2024, (...) SRL, în calitate de ofertantă câștigătoare, a formulat cerere de intervenție, înregistrată la Consiliu cu Pagina 13 din 32
nr. 34433/03.06.2024, prin care a solicitat cele redate în partea introductivă a deciziei. În acest sens, menționează faptul că autoritatea contractantă a analizat cu rigurozitate ofertele depuse, respectând prevederile legale raportat la oferta tehnică și la cea financiară. Susține că societatea contestatoarea a făcut afirmații tendențioase cu privire la capacitatea tehnică a societății sale când precizează nu deține capacitatea tehnică să execute toate categoriile de lucrări ce fac obiectul contractului, fără a cunoaște istoricul de peste 33 de ani și portofoliul societății sale. În ceea ce privește modalitatea de răspuns la solicitările de clarificări care i-au fost adresate, aceste răspunsuri au respectat legislația incidență, neexistând niciun motiv de respingere a ofertei sale. Subliniază faptul că legiuitorul nu impune autorității contractante un număr minim sau maxim de clarificări pe care le poate solicita pentru lămurirea unui aspect pentru ca aceasta să ia o decizie corectă. I. Referitor la criticile aduse legat de „modalitatea incompletă de răspuns cu privire constituirea garanției de participare”, consideră că acestea afirmații nu au niciun temei din moment ce comisia de analiză a ofertelor a primit din partea societății sale o poliță de asigurare care a fost emisă în data de 14.03.2024 ora 12.13. Polița a fost emisă anterior modificării termenului limită de depunere a ofertelor, modificare operată de autoritatea contractantă în SEAP în data de 14.03.2023 ora 15.59. În data de 27.03.2024, la solicitarea de clarificări adresată de autoritatea contractantă, societatea sa a contactat asigurătorul și a solicitat modificarea perioadei de valabilitate a poliței privind garanția de participare, acest fapt fiind comunicat și autorității contractante prin răspunsul transmis în SEAP în data de 27.03.2024, ora 14.00, cu precizarea că în momentul în care va intra in posesia noii polițe o va transmite la adresa indicată. Precizează că a decis să răspundă la solicitarea de clarificare, până să intre în posesia noii polițe, deoarece nu avea cum să estimeze durata de timp în care asigurătorul va transmite noua poliță și pentru a se putea încadra în termenul prevăzut în solicitarea de clarificări având în vedere că în acea perioadă se sărbătorea Paștele Catolic, iar asigurarea era încheiată printr-un broker de asigurare. Ulterior, în data de 27.03.2024, ora 15.46 a comunicat la adresa de e-mail precizată în documentația de atribuire, erika.toth@kezdi.ro, polița de asigurare cu noul termen. În data de 03.04.2024 autoritatea contractantă a solicitat ca această poliță să fie încărcată și în SEAP, din moment ce în urma transmiterii răspunsului în data de 27.03.2024 căsuța de dialog aferentă solicitării de clarificări nr. 1141385/00043 s-a închis și societatea sa nu Pagina 14 din 32
avea cum să încarce polița, drept pentru care a trebuit să posteze o nouă solicitare de clarificare, solicitare în cadrul căreia ne-a oferit un răspuns la cele comunicate de societatea noastră anterior în data de 27.03.2024. Totodată, subliniază faptul că pentru a i se emite o nouă poliță de asigurare cu noua perioadă de valabilitate, asigurătorul i-a solicitat să transmită o dovadă în sensul celor solicitate, care să emane din partea autorității contractante. Astfel că susținerile contestatoarei privind aplicabilitatea art. 136 alin. (3) din HG nr. 395/2016 nu sunt justificate. II. Cu referire la presupusele neconformități privind propunerea tehnică, evocă următoarele: a). Referitor la accesul la specialiști, cum a precizat autorității contractante prin răspunsul transmis că, dintr-o eroare nu au fost atașate documentele care atestau nivelul pregătirii de specialitate a persoanelor indicate ca făcând parte din echipa tehnică. Totodată prin răspunsul dat a indicat în mod neechivoc momentul în care vor interveni persoanele de specialitate în derularea contractului. Societatea sa, în mod indirect, în cadrul propunerii tehnice, a indicat momentele intervenției acestor persoane prin precizarea documentelor care se vor întocmi pe fazele determinate ale lucrării, documente care sunt întocmite de către aceste persoane. Cu referire la documentele privind disponibilitatea acestui personal acestea, în opinia sa, nu aveau relevanță din moment ce doar responsabilul tehnic cu execuție nu era angajatul societății sale, responsabil cu care societatea sa are un contract de colaborare, celelalte persoane fiind angajați ai societății. În cadrul documentelor de calificare a depus două declarații pe propria răspundere prin care își însușea proiectul tehnic și clauzele contractuale, documente care suplineau cerințele solicitate. Ca urmare a solicitărilor de clarificări remise de către autoritatea contractantă a răspuns punctual și a transmis documentele solicitate, astfel că nici în această situație nu sunt incidente prevederile art. 136 alin. (3) din HG nr. 395/2016. b). Cu referire la formularul privind beneficiarul real al fondurilor, precizează că a depus o declarație pe propria răspundere, însă autoritatea contractantă a solicitat depunerea formularului standardizat emis de către Oficiul Registrului Comerțului, document care a fost depus în termenul și forma solicitată de către autoritatea contractantă. c). Cu referire nedepunerea formularelor C6, C7, C8 și C9, precum și a neconcordanțelor din formularul F1, a precizat și în răspunsul transmis autorității contractante că acest fapt se datorează unei erori generate de programul de devize la momentul întocmirii raportului din program în vederea ofertării. Pagina 15 din 32
În cea ce privește modificarea structurii devizului, precizează că această afirmație este una fără temei din moment ce în oferta inițială sunt cuprinse cheltuielile privind montajul echipamentelor tehnologice și cu organizarea de șantier. Acestea fiind evidențiate la liniile 4.1.4, 4.1.6 si 4.1.2 din formularul F1 odată cu întocmirea formularului F3. Dintr-o omisiune, la momentul generării ofertei, aceste linii nu au fost mutate la liniile 4.2 și 5.1 aferente montajului echipamentelor și a organizării de șantier, operațiunea de evidențiere a acestor cheltuieli în formularele FI și F2 trebuind să fie executată manual. Astfel, redepunerea formularelor F1 și F2 și a formularelor C nu reprezintă o modificare a propunerii tehnice și nu reprezintă o schimbare a structurii devizului sau o modificare a prețului ofertei cum a sugerat contestatoarea. Din interpretarea teleologică a art. 135 alin. (3) rezultă în mod evident faptul că aceasta este o omisiune care se încadrează perfect în categoria viciilor de formă. Cum a precizat anterior, toate devizele au fost întocmite, devize detaliate în cadrul formularelor F3, însă dintr-o omisiune nu au fost mutate din liniile generate în mod automat de programul de devize. Astfel că, în situația de față nu sunt incidente prevederile art. 136 alin. (3) din HG nr. 395/2016 d). Cu referire la tariful orar ofertat, precizează că tariful mediu orar este de 45 de lei/oră, iar la întocmirea unui deviz este lăsată la latitudinea ofertantei posibilitatea de a modifica structura unei componente din cadrul unei norme în funcție de experiența și materialele pe care le va folosi. Pentru o corecta informare a comisiei, precizează că tariful mediu orar pentru categoria de personal asfaltator, la care face referire contestatoare, este de 43,43 lei cum simplu se poate vedea din tarifele orare prevăzute în formularul C7. În structura formularului F3 fiind cuprinse în mod automat elementele salariale, ale contribuției la asigurările sociale, precum și cheltuielile indirecte și profitul. e). Cu privire la numărul mediu de salariați, precizează că, dacă ar fi studiat mai atent documentele publice ar fi constat că numărul mediu este de 48 de salariați pe perioada de referință solicitată de către autoritatea contractantă, precum și faptul că societatea sa are o activitate de peste 33 de ani în domeniul construcțiilor. f). Referitor la lipsa unor presupuse autorizații, arată că autoritatea contractantă nu a solicitat prezentarea de avize sau autorizații, astfel că aceste susținerile contestatoarei nu pot fi acceptate. Însă, autoritatea contractantă a solicitat ca ofertanții să prezinte experiență similară de o valoare cel puțin egală cu cea a lucrărilor ce intenționează să le contacteze, astfel societatea sa a prezentat ca lucrări Pagina 16 din 32
de referință două lucrări efectuate la două instituții de învățământ, lucrări care sunt asemănătoare cu cea care face obiectul achiziției. Totodată, precizează că societatea sa își asigură pentru anumite lucrări speciale personalul în condițiile prevăzute de art. 88 Codul muncii sau prin apelarea la furnizori de servicii în condițiile art. 3 alin. (1) lit. w) din Legea nr. 98/2016. Prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 37085/13.06.2024, contestatoarea a depus concluzii scrise prin care a reiterat argumentele din contestație, solicitând respingerea argumentelor aduse de către autoritatea contractantă, și de către intervenienta (...) SRL. Astfel, precizează că autoritatea contractantă admite erorile formale semnalate în cuprinsul raportului procedurii de atribuire. Totodată reia, argumentele expuse în contestație cu privire la neconformitatea ofertei declarate câștigătoare. Prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 40119/26.06.2024, intervenienta a depus răspuns la concluziile scrise ale contestatoarei prin care a solicitat respingerea contestației ca fiind netemeinică și nelegală cu luarea în vedere a argumentelor invocate de către Municipiul Tg. Secuiesc prin punctul de vedere depus, precum și a argumentelor aduse prin cererea de intervenție. În susținere prezintă punctual argumente în combaterea criticilor contestatoarei. Documentele din dosarul achiziției, necesare soluționării cauzei, au fost depuse de către autoritatea contractantă prin adresa nr. 13910/03.07.2024,
fiind
înregistrate
la
Consiliu
cu
nr. 42871/08.07.2024. Prin e-mai, în data de 26.07.2024, înregistrate la Consiliu cu nr. 47708/29.07.2024 și 47719/29.07.2024, autoritatea contractantă a transmis răspunsurile (...) SRL la clarificările solicitate. În data de 29.07.2024, înregistrate la Consiliu cu nr. 47755/29.07.2024, intervenienta a transmis dovada comunicării acestei cereri și autorității contractante și contestatoarei, în data de 05.06.2024. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect: „(...) (...)»”, cod CPV (...)(Rev. 2), (...), în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN1141385/ 28.02.2024. Din informațiile anunțului de participare simplificat amintit, Consiliul a reținut că valoarea estimată a contractului de lucrări care se atribuie este de 5.702.897,19 lei, fără TVA, criteriul de atribuire este „Prețul cel mai scăzut”, iar data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită inițial Pagina 17 din 32
la data de 19.03.2024, ulterior fiind modificată pentru data de 25.03.2024, ora 15:00. Din procesul – verbal nr. 7030/25.03.2024 al ședinței de vizualizare a ofertelor depuse online, inclusiv verificarea garanției de participare, Consiliul a reținut că au depus ofertă 4 operatori economici, între care și societatea contestatoare (...)SRL. În conformitate cu raportul procedurii nr. 10506/13.05.2024, Consiliul a reținut următorul clasament al ofertelor admisibile: 1. (...) SRL valoarea ofertei 5.301.611,73 lei, fără TVA – locul I; 2. (...)SRL valoarea ofertei 5.617.610,06 lei, fără TVA – locul II; 3. (...)SRL valoarea ofertei 5.365.000,00 lei, fără TVA – locul III. Nemulțumită fiind de rezultatul procedurii, respectiv de faptul că oferta sa a fost declarată admisibilă dar necâștigătoare, câștigătoare fiind declarată oferta (...) SRL, (...)SRL a depus contestația în analiză, solicitând următoarele: - anularea adresei nr. 10509/13.05.2024, privind comunicarea rezultatului procedurii; - anularea raportului procedurii de atribuire nr. 10506/13.05.2024 ca fiind nelegal și netemeinic și anularea tuturor actelor subsecvente; - obligarea autorității contractante la luarea următoarelor măsuri de remediere: reluarea procedurii de analiză și reevaluarea ofertelor depuse de (...) SRL (oferta declarată câștigătoare) și a ofertei sale, ținând cont de conformitatea ofertei tehnice și financiare, precum și a prevederilor legale obligatorii în materie și de prevederile documentației de atribuire; reluarea analizei se va efectua cu luarea în considere a conformității ofertei sale financiare și tehnice, precum și a ofertantului (...) SRL, cu documentația de atribuire (cerințe tehnice/financiare) și cu respectarea/deținerea autorizațiilor prevăzute de legislația incidență ((...)); - continuarea procedurii de atribuire. - acordarea cheltuielilor generate de necesitatea demarării căii administrative de atac, constând în onorariu avocațial în aplicarea art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016. Cu respectarea prevederilor art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, (...)SRL a făcut dovada constituirii cauțiunii corespunzătoare, în valoare de 88.000,00 lei, conform recipisei de consemnare nr. 210253502/1, emisă de CEC Bank – Sucursala Miercurea Ciuc, la data de 23.05.2024. Recipisa de consemnare se va restitui în condițiile stipulate de art. 1.064 din Codul de procedură civilă, coroborate cu dispozițiile art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pagina 18 din 32
În cauza care formează obiectul prezentului dosar, (...) SRL (ofertantă desemnată câștigătoare) a depus cererea de intervenție nr. 1221/03.06.2024, înregistrată la Consiliu cu nr. 34433/03.06.2024, prin care a solicitat respingerea contestației formulate de (...)SRL și menținerea rezultatului procedurii, respectiv raportul procedurii nr. 10506/13.05.2024 și adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 10510/13.05.2024. Cu privire la această cerere de intervenție transmisă prin mijloace electronice (e-mail), Consiliului (la data de 03.06.2024), autorității contractante și contestatoarei (la data de 05.06.2024), se constată că aceasta a fost formulată cu respectarea prevederilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 [(3) Până la soluționarea contestației de către Consiliu, operatorii economici interesați să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii economici participanți la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenție voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestației. În cazul procedurilor a căror inițiere nu se realizează prin publicare în SEAP, termenul de 10 zile se calculează de la data comunicării contestației”], în condițiile în care, așa cum rezultă din documentele aflate la dosarul cauzei, autoritatea contractantă a publicat în SEAP contestația formulată de (...)SRL la data de 30.05.2024, astfel că termenul limită de depunere a unei astfel de cereri, calculat prin aplicarea dispozițiilor anterior citate, s-a împlinit la data 10.06.2024 inclusiv (09.06.2024 fiind o zi de duminică, nelucrătoare, prima zi lucrătoare era luni 10.06.2024), rezultând că cererea de intervenție transmisă Consiliului (la data de 03.06.2024), autorității contractante și contestatoarei (la data de 05.06.2024), s-a realizat în cadrul termenului legal anterior calculat. Având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) și art. 68 din Legea nr. 101/2016, coroborate cu prevederile art. 61 alin. (3), art. 63, art. 64, art. 65 și art. 67 din Codul de procedură civilă, dar și faptul că în cadrul procedurii de atribuire în cauză, oferta (...) SRL se află pe locul 1 în clasamentul final, iar cererea sa privește respingerea contestației formulate de (...)SRL și menținerea deciziei autorității contractante referitoare la oferta sa, Consiliul admite, în principiu, cererea de intervenție depusă de (...) SRL ca fiind în interesul autorității contractante. În ceea ce privește excepția lipsei de interes a contestatoarei (...)SRL, invocată de societatea intervenientă, motivată de faptul că societatea contestatoare nu a criticat respingerea ofertei sale, Consiliul constată lipsa de temeinicie a acesteia. În stabilirea acestei finalități, Consiliul a avut în vedere că societatea contestatoare a criticat rezultatul procedurii, respectiv evaluarea efectuată de către autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare, în privința ofertei depuse de (...) SRL, oferta (...)SRL fiind Pagina 19 din 32
clasată pe locul II în clasamentul ofertelor admisibile, nefiind respinsă cum a susținut intervenienta. Totodată, s-a avut în vedere că societatea contestatoare a formulat critici concrete cu referire la oferta clasată pe un loc superior față de oferta sa, atât cu privire la întocmirea și prezentarea ofertei, cât și cu referire la modul în care a răspuns solicitărilor de clarificare primite din partea achizitoarei. Astfel că, dacă se dovedesc adevărate cele susținute de societatea contestatoare și se constată că oferta (...) SRL trebuie respinsă, oferta societății contestatoare trece pe locul I în clasamentul ofertelor admisibile, fiind declarată câștigătoare a procedurii de atribuire, ceea ce dovedește interesul în formularea contestației în analiză. Este de reținut și incidența prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorități contractante sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorității contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară, potrivit prevederilor prezentei legi”. De asemenea, art. 3 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 101/2016, definește „persoana care se consideră vătămată”, ca fiind „orice operator economic care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: (i) are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire; și (ii) a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecință a unui act al autorității contractante, de natură să producă efecte juridice, ori ca urmare a nesoluționării în termenul legal a unei cereri privind o procedură de atribuire”. Pe de altă parte, Codul de procedură civilă stabilește la art. 32: „(1) Orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală, în condițiile legii; b) are calitate procesuală; c) formulează o pretenție; d) justifică un interes. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, și în cazul apărărilor”, iar la art. 33: „Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. (...)”. În aceste condiții, Consiliul apreciază că (...)SRL, în calitate de participant la procedura de atribuire, are un interes în promovarea contestației, având teoretic șansa de a câștiga contractul de lucrări în discuție, în situația în care oferta poziționată în clasamentul final înaintea sa ar fi înlăturate din procedură ca urmare a admiterii contestației ce formează obiectul prezentului dosar, motiv pentru care Consiliul va respinge excepția lipsei de interes a contestatoarei, invocată de societatea intervenientă (...) SRL. Pagina 20 din 32
În continuare, Consiliul procedează la analiza criticilor formulate de (...)SRL, o primă critică vizând faptul că, în raportul procedurii, au fost reținute, în mod eronat anumite informații: - Prețul estimat al procedurii de atribuire fiind indicată eronat valoarea de 1.160.575,08 lei, în loc de 5.702.897,19 lei. - Punctul 2.4.5 din raportul procedurii „Aplicarea criteriului de atribuire și stabilirea clasamentului ofertanților”, preț ofertat de (...)SRL este indicat eronat 5.617.610,06 lei, fără TVA, în loc de 5.365.000,00 lei, fără TVA, practic fiind inversate sumele ofertate între (...)SRL și (...)SRL. Prin punctul de vedere față de contestație, autoritatea contractantă a confirmăm faptul că valoarea procedurii este de 5.702.897,19 lei și nu 1.160.575,08 lei, așa cum în mod eronat s-a menționat în partea inițială a raportului procedurii, precum și faptul că prețul ofertei (...)SRL este 5.365.000,00 lei. Din verificarea acestor neconcordanțe, Consiliul constată că acestea nu influențează rezultatul procedurii, mai mult, cu toate că s-a indicat pentru oferta contestatoarei o valoare incorectă (5.617.610,06 lei, fără TVA, în loc de 5.365.000,00 lei, fără TVA), poziția în clasamentul ofertelor admisibile, având în vedere criteriul de atribuire ales ”prețul cel mai scăzut” a fost în mod corect stabilită pentru oferta contestatoarei (locul II). Pentru aceste motive, constatând că valorile eronat reținute în raportul procedurii sunt simple erori materiale ce urmează a fi corectate de autoritatea contractantă și nu au influențat rezultatul final al procedurii, Consiliul respinge aceste critici ca lipsite de interes. În ceea ce privește cel de-al doilea aspect criticat, privind faptul că, în mod eronat, autoritatea contractantă a solicitat clarificări suplimentare ofertantei (...) SRL, se constată lipsa de temeinicie a acestuia. Este de reținut că, la pct. III.1.6.a) ”Garanție de participare” din fișa de date, s-au precizat următoarele: ”Garanția de participare - în conformitate cu art. 154 si 1541 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice si art. 35-37 din HG 395/2016. Cuantumul garanției de participare este de: 57.000,00 lei Pentru garanția constituită prin transfer bancar, se va utiliza următorul cont: RO57TREZ2575006XXX001819CUI: 4201813, iar în detaliile tranzacției se va menționa numărul Anunțului de participare. Perioada de valabilitate a garanției de participare va fi cel puțin egală cu perioada de valabilitate a ofertei. (…)” Din verificarea documentelor depuse de (...) SRL în susținerea garanției de participare se constată existența următoarelor: - Garanția de participare la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică, emisă de (...)SA; Pagina 21 din 32
- Poliță de asigurare de garanție de participare la licitație, încheiată de asigurător (...)SA, pentru asigurat (...) SRL, suma asigurată fiind de 57.000 lei, prima de asigurare 600 lei și perioada de valabilitate 19.03.2024 – 19.07.2024; - Ordinul de plată nr. 191/14.03.2024, pentru suma de 600 lei, reprezentând prima de asigurare. În aceste condiții, Consiliul constată că, în mod corect autoritatea contractantă a solicitat ofertantei (...) SRL prin adresa nr. 7189/27.03.2024, clarificări cu referire la valabilitatea garanției de participare: ”… conform fișei de date perioada de valabilitate a garanției de participare va fi cel puțin egală cu perioada de valabilitate a ofertei, mai precis 4 luni de la termenul limită de depunere a ofertelor (25.07.2024). Valabilitatea poliței prezentate (19.03.2024 – 19.07.2024) nu acoperă termenul solicitat, conform cerințelor acesta trebuie să fie valabilă până la data de 25.07.2024. Vă rugăm clarificați. Termenul limită de prezentare a răspunsului la clarificări: 02.04.2024”. Prin procesul – verbal nr. 7689/04.04.2024, al ședinței de vizualizare a ofertelor depuse online, inclusiv verificarea garanției de participare, cu referire la aspectul în discuție autoritatea contractantă a reținut următoarele: ”Ofertantul a răspuns în cadrul secțiunii dedicate pe platforma SEAP, fără a atașa polița de asigurare, cu mențiunea că o va transmite imediat ce intră în posesia poliței la adresa indicată. Având în vedere faptul că modalitatea de desfășurare a procedurii de atribuire este online prin intermediul platformei SEAP, comunicarea se face strict în cadrul platformei în secțiunea corespunzătoare. Autoritatea contractantă nu a indicat nicio adresă la care ofertantul să transmită polița de asigurare. Orice comunicare, solicitare, informare, notificare și altele asemenea, sunt transmise în scris prin mijloace electronice pe platforma SEAP. Prin urmare, prin adresa nr. 7557/03.04.2024 s-a adus la cunoștința ofertantului faptul că singura modalitate de comunicare este prin intermediul platformei SEAP, respectiv s-a solicitat prezentarea poliței de asigurare conform cerințelor. Ofertantul a răspuns în termen celei de a doua solicitări de clarificări. Răspunsul ofertantului a fost semnat cu semnătură electronică. Ofertantul a prezentat Suplimentul de precizare nr. 1 la Polița nr. 964113840 din care rezolvă prelungirea perioadei de asigurare a poliței până la data de 25.07.2024. Suplimentul este semnat și ștampilat … Răspunsul ofertantului este concludent, perioada de valabilitate a poliței acoperă perioada solicitată. Cerința privind garanția de participare este considerată îndeplinită”. Sunt de reținut în acest sens și cele precizate de societatea intervenientă prin cererea de intervenție din 03.06.2024: «Referitor la Pagina 22 din 32
criticile aduse la „modalitatea incompletă de răspuns cu privire constituirea garanției de participare”, aceste afirmații nu au niciun temei din moment ce comisia de analiză a ofertelor a primit din partea societății … o poliță de asigurare care a fost emisă în data de 14.03.2024 ora 12.13. Polița a fost emisă anterior modificării termenului limită de depunere a ofertelor, modificare operată de autoritatea contractantă în SEAP în data de 14.03.2023 ora 15.59. (…) În data de 27.03.2024, la solicitarea de clarificări adresată de autoritatea contractantă, societatea … a contactat asigurătorul și a solicitat modificarea perioadei de valabilitate a poliței privind garanția de participare, acest fapt a fost comunicat și autorității contractante prin răspunsul transmis în SEAP în data de 27.03.2024, ora 14.00, cu precizarea că în momentul în care va intra in posesia noii polițe o va transmite la adresa indicată. Societatea … a decis să răspundă la solicitarea de clarificare, până să intre în posesia noii polițe, deoarece nu avea cum să estimeze durata de timp în care asigurătorul va transmite noua poliță și pentru a se putea încadra în termenul prevăzut în solicitarea de clarificări având în vedere că în acea perioadă se sărbătorea Paștele Catolic, iar asigurarea era încheiată printr-un broker de asigurare. Ulterior, în data de 27.03.2024, ora 15.46 … a comunicat la adresa de e-mail precizată în documentația de atribuire, erika.toth@kezdi.ro, polița de asigurare cu noul termen. În data de 03.04.2024 autoritatea contractantă a solicitat ca această poliță să fie încărcată și în SEAP, din moment ce în urma transmiterii răspunsului în data de 27.03.2024 căsuța de dialog aferentă solicitării de clarificări nr. 1141385/00043 s-a închis și societatea … nu avea cum să încarce polița, drept pentru care a trebuit să posteze o nouă solicitare de clarificare, solicitare în cadrul căreia ne-a oferit un răspuns la cele comunicate de societatea noastră anterior în data de 27.03.2024. Totodată, … precizăm că pentru a ne emite o nouă poliță de asigurare cu noua perioadă de valabilitate, asigurătorul i-a solicitat să transmită o dovadă în sensul celor solicitate, care să emane din partea autorității contractante. Astfel că susținerile contestatoarei privind aplicabilitatea art. 136 alin. (3) din HG nr. 395/2016 nu sunt justificate.» Din verificarea documentelor depuse de (...) SRL, inclusiv a documentului ”Supliment de precizare nr. 1 la Polița de asigurare de garanție de participare la licitație nr. 964113840”, emis de (...)SA, la data de 27.03.2024, Consiliul reține următoarele: ”… noi (...)SA, în calitate de Asigurător, confirmăm Beneficiarului (...) prelungirea perioadei de asigurare a poliței de participare la licitație nr. 964113840 Pagina 23 din 32
emisă la data de 14.03.2024 având Asigurat (...) SRL … se prelungește perioada de asigurare până la data de 25.07.2024. Toate celelalte prevederi ale contractului de asigurare rămân neschimbate …”. Se determină în aceste condiții că, în mod corect cerința referitoare la constituirea garanției de participare de către (...) SRL a fost considerată corect îndeplinită de către autoritatea contractantă. Ofertanta (...) SRL a făcut dovada garanției de participare solicitate, pentru valoarea și perioada de valabilitate de 4 luni solicitată, prin raportare la data inițial stabilită pentru depunerea ofertelor, respectiv 19.03.2024. Pentru faptul că data de depunere a ofertelor a fost modificată de autoritatea contractantă, din 19.03.2024 fiind stabilit 25.03.2024, era îndreptățit ca ofertanta să prelungească perioada de valabilitate a poliței de garanție de participare conform cerinței impuse, de acoperire a celor 4 luni solicitate. Or, în condițiile în care ofertanta a prezentat ”Supliment de precizare nr. 1 la Polița de asigurare de garanție de participare la licitație nr. 964113840”, emis din data de 27.03.2024, prin care s-a prelungit valabilitatea garanției de participare, nu se poate considera că se impune o măsură de sancționare a ofertei, doar pentru că a încărcat acest supliment la o dată ulterioară. Ofertanta a avut de la început dovada constituirii garanției de participare, în mod corect, raportat la data inițială de depunere a ofertelor 14.03.2024, care ulterior a devenit 25.03.2024, demersurile achizitoarei fiind de asigurare a valabilității garanției prin raportare la data nouă de depunere a ofertelor, 25.03.2024. Critica societății contestatoare din acest punct de vedere se consideră nefondată. Referitor la cel de-al treilea aspect criticat de societatea contestatoare, privind faptul că ofertanta câștigătoare nu a prezentat documentele solicitate pentru reprezentantul RTE și pentru șeful de șantier, se reține că, potrivit cerințelor caietului de sarcini (pag. 11), operatorii economici aveau următoarea obligație: ”… Pentru personalul solicitat (reprezentant, șef de șantier și RTE) se vor depune odată cu oferta următoarele documente: - CV actualizat și semnat; - Declarație de disponibilitate; - Atestări tehnico – profesionale în termen de valabilitate pentru RTE De asemenea, în cadrul propunerii tehnice ofertanții vor descrie momentul în care expertul RTE sau diverși specialiști va/vor interveni în implementarea viitorului contract, precum și modul în care operatorul economic ofertant și-a asigurat accesul la serviciile acestuia/acestora (fie Pagina 24 din 32
prin resurse proprii, caz în care vor fi prezentate persoanele în cauză, fie prin externalizare, situație în care se vor descrie aranjamentele contractuale realizate în vederea obținerii serviciilor respective)”. Totodată, Consiliul reține că, în referire la acest aspect, prin adresa nr. 8635/16.04.2024, autoritatea contractantă a solicitat ofertantei clarificări și prezentarea documentelor, conform cerinței caietului de sarcini. Constatând, ca urmare a răspunsului primit, faptul că ofertanta nu a prezentat pentru (...) (reprezentant CQ) documentele solicitate, că CV- ul lui (...) (șef de șantier) nu este semnat, precum și că nu au fost prezentate declarații de disponibilitate pentru (reprezentant, șef șantier și RTE), prin adresa nr. 9009/22.04.2024, autoritatea contractantă a revenit cu solicitări de clarificare suplimentare. Ofertanta a răspuns acestor cereri prezentând documentele solicitate, fapt reținut de autoritatea contractantă prin procesul – verbal nr. 9300/24.04.2024 privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și, după caz, cu factorii de evaluare. Din verificarea cerinței caietului de sarcini în discuție, a informațiilor din propunerea tehnică cuprinse în acest sens, a celor două solicitări de clarificare și a răspunsurilor prezentate de ofertantă, Consiliul consideră că, în mod corect, autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare, a considerat răspunsul concludent și cerința îndeplinită. În condițiile în care ofertanta a nominalizat în cuprinsul propunerii tehnice persoanele solicitate prin caietul de sarcini pentru îndeplinirea contractului în cauză, inclusiv atribuțiile acestor persoane (filele 51 - 56), depunerea CV-urilor, a declarațiilor de disponibilitate și a atestării tehnico – profesionale pentru RTE nu poate să conducă la avantajarea acestei ofertante, în detrimentul celorlalți ofertanți, cu încălcarea prevederilor art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Critica societății contestatoare și din acest punct de vedere se consideră nefondată. În ceea ce privește cel de-al patrulea aspect criticat de societatea contestatoare, în referire la faptul că ofertanta (...) SRL nu a depus Declarația privind beneficiarul real al fondurilor, se constată lipsa de temeinicie a acesteia. În aprecierea acestei finalități, s-a reținut că, la pct. III.1.1.b) ”Capacitatea de exercitare a activității profesionale”, s-a impus următoarea cerință: ”Cerința nr. 2 – Colectarea informațiilor beneficiarului real la momentul depunerii ofertei. Ofertanții vor declara beneficiarul real al fondurilor alocate prin PNRR, în conformitate cu Instrucțiunea nr. 2/14.09.2023 referitoare la obținerea unor date și informații privind identificarea ex-ante a beneficiarului real. Pagina 25 din 32
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței: Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor, respectiv Secțiunea (”Partea IV. Criteriile de selecție”) Paragraful (”A. Capacitatea de a corespunde cerințelor/Înscrierea în registrul comerțului”) răspunzând la întrebarea ”Este înscris într-unul dintre registrele profesionale sau comerciale relevante din statul membru în care este stabilit”. După stabilirea clasamentului ofertelor comisia de evaluare va solicita prezentarea documentului care conține informațiile cu privire la beneficiarul real a fondurilor alocate din PNRR odată cu documentele suport/dovezile aferente informațiilor din DUAE depuse de ofertantul clasat pe primul loc. Documentul justificativ care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE si care prevede informații cu privire la beneficiarul real al fondurilor alocate din PNRR, este: a) pentru ofertanții a căror acționari sunt persoane fizice sau persoane juridice înregistrate pe teritoriul României, se va depune un extras ONRC. b) pentru ofertantul/ofertanții declarat(i) câștigător(i) are/au în structura acționariatului entități juridice străine, autoritatea contractantă colectează de la ofertant o declarație pe proprie răspundere dată de către reprezentantul legal, conform prevederilor articolului 326 din Codul Penal privind falsul in declarații, ce va conține datele privind beneficiarii reali ai entităților juridice străine (cel puțin numele, prenumele si data nașterii), în conformitate cu Legea 129/2019, cu completările si modificările ulterioare. c) pentru ofertanții străini, înregistrați în afara României, aceștia vor depune documente justificative, certificate sau alte înscrisuri eliberate de autoritatea responsabilă de datele beneficiarului real din țara ofertantului, însoțit de traducerea în limba română, certificată de traducători autorizați, în condițiile legii. d) pentru ofertanții de tipul asociațiilor si fundațiilor, autoritatea contractantă colectează de la aceștia un extras de la Ministerul Justiției (Registrul Național ONG) privind beneficiarii reali ai asociației/fundației; în cazul în care asociația/fundația este o entitate străină sau are beneficiari reali persoane străine, autoritatea contractantă colectează de la ofertanți o declarație pe proprie răspundere dată de către reprezentantul legal/președinte, conform prevederilor articolului 326 din Codul Penal privind falsul in declarații, ce va conține datele privind beneficiarii reali ai entităților juridice (cel puțin numele, prenumele si data nașterii), în conformitate cu Legea 129/2019, cu completările si modificările ulterioare”. Pagina 26 din 32
Totodată, Consiliul a reținut că, prin adresa nr. 8635/16.04.2024, autoritatea contractantă a solicitat ofertantei (...) SRL, cu referire la cerința legată de Declarația privind beneficiarul real al fondurilor, depunerea acestei declarații, prin răspunsul prezentat ofertanta precizând că această declarație a fost depusă în cuprinsul documentelor de calificare. Ulterior acestui răspuns, autoritatea contractantă a revenit cu o solicitare suplimentară, prin adresa nr. 9009/22.04.2024, prin care a cerut ofertantei depunerea Declarației privind beneficiarul real al fondurilor, precizând că nu a regăsit această declarație în cuprinsul documentelor de calificare cum a indicat ofertanta. Prin răspunsul oferit, ofertanta a redepus Declarația pe propria răspundere conform prevederilor art. 326 din Codul Penal privind falsul în declarații ce va conține datele despre beneficiarul real, precum documentul Furnizare informații privind beneficiarii reali nr. 573861/23.04.2024, emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului. În aceste condiții, prin procesul – verbal nr. 9300/24.04.2024 privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și, după caz, cu factorii de evaluare, autoritatea contractantă a reținut că răspunsul ofertantei este concludent și cerința îndeplinită. Din verificarea documentelor depuse de ofertantă și a celor analizate de autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare, se consideră că cele constatate în referire la concludența răspunsului și la îndeplinirea cerinței sunt corecte. Doar pentru că a omis să prezinte documentul Furnizare informații privind beneficiarii reali, emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului, conform cerințelor fișei de date, mai sus reținute, Consiliul consideră că o măsură de respingere nu se impune. Critica societății contestatoare și din acest punct de vedere se consideră nefondată. Cu referire la al cincilea aspect criticat de autoarea contestației, în privința faptului că ofertanta (...) SRL nu a depus formularele C6, C7, C8 și C9 solicitate prin adresa nr. 8635/16.04.2024, Consiliul constată că ofertanta a depus aceste formulare ca urmare a unei noi solicitări, cuprinse în adresa nr. 9630/26.04.2024. Față de cele criticare de autoarea contestației, Consiliul constată că ofertanta (...) SRL a prezentat cele 4 formulare (C6, C7, C8 și C9), doar după ce autoritatea contractantă a revenit cu o solicitare suplimentară, nr. 9630/26.04.2024. Cu toate acestea, întrucât valoarea ofertată este determinată pe baza prețurilor unitare din cuprinsul acestor 4 formulare în discuție, completarea acestor formulare reprezintă o completare de confirmare Pagina 27 din 32
potrivit prevederilor art. 134 alin. (1) din Normele metodologice aprobate conform HG nr. 395/2016. Cât privește faptul că ofertanta nu a completat aceste formulare la prima solicitare de clarificare, se consideră că, în mod eronat nu s-a dat curs acestor solicitări, însă, doar pentru acest motiv respingerea ofertei se consideră că ar fi o măsură excesivă și disproporționată. Critica societății contestatoare se consideră nefondată și din acest punct de vedere. În referire la al șaselea aspect criticat de societatea contestatoare, legat de faptul că ofertanta (...) SRL nu a indicat în cuprinsul Formularului F1 – Centralizatorul cheltuielilor pe obiectiv pentru 4.2 Montaj utilaj tehnologic și 5.1 Organizare de șantier, inclusiv în cuprinsul Formularului F2 – Centralizatorul cheltuielilor pe categorii de lucrări, pe obiecte, Consiliul reține că, în privința acestui aspect, prin adresa nr. 9630/26.04.2024 autoritatea contractantă a solicitat clarificări, cu redepunerea acestor două formulare, după caz. Ofertanta a răspuns acestor solicitări, cu redepunerea celor două formulare în care s-au evidențiat costurile pentru organizarea de șantier 36.699,00 lei (rd. 4.1.2), cheltuielile cu montaj echipamente eligibile 132.576,11 lei (rd. 4.1.4) și cheltuielile cu montaj echipamente neeligibile 3.188,67 (rd. 4.1.6). Din verificarea formularelor F1 și F2 depuse, se constată că ofertanta a menținut valoarea totală a ofertei 5.301.611,73 lei, modificând doar valoarea cap. 4.1 Construcții și instalații care a fost redusă de la 4.945.521,73 lei, la valoarea de 4.773.057,95 lei. În cuprinsul procesului – verbal nr. 9912/06.05.2024 privind evaluarea propunerilor financiare, răspunsurile la clarificări, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerile tehnice, autoritatea contractantă în cazul ofertei depuse de (...) SRL a reținut faptul că ofertanta a redepus formularele F1 și F2, cu evidențierea valorilor pentru capitolele 4.2 Montaj utilaj tehnologic și 5.1 Organizare de șantier. Cu referire la incidența prevederilor art. 134 alin. (6) din Normele metodologice aprobate conform HG nr. 395/2016, s-a reținut că este o situație de excepție, modificările intervenite putând fi încadrate în categoria viciilor de formă, a căror corectare/completare este susținută de sensul și de conținutul altor informații din ofertă, sumele alocate celor două capitole 4.2 Montaj utilaj tehnologic și 5.1 Organizare de șantier, existând în ofertă. Față de cele reținute, Consiliul consideră incidente prevederile art. 134 alin. (6) și (10) din Normele metodologice aprobate conform HG nr. 395/2016, potrivit cărora (6) În cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă comisiei de evaluare potrivit dispozițiilor alin. (1) conținutul propunerii tehnice sau propunerii financiare, oferta sa va fi considerată inacceptabilă. … (10) Prin excepție de la dispozițiile alin. (6), oferta va fi considerată Pagina 28 din 32
admisibilă în măsura în care modificările operate de ofertant, la solicitarea comisiei de evaluare, în legătură cu propunerea sa financiară, reprezintă
erori aritmetice, respectiv aspecte care pot fi clarificate cu respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Lege, elementele propunerii financiare urmând a fi corectate, implicit alături de preţul total al ofertei, prin refacerea calculelor aferente. Ca urmare a solicitării de clarificări nr. 9630/26.04.2024, ofertanta (...) SRL a modificat structura celor două centralizatoare, F1 și F2, respectiv valoarea cap. 4.1 Construcții și instalații care a fost redusă de la 4.945.521,73 lei, la valoarea de 4.773.057,95 lei, însă această modificare poate fi încadrată în situația de excepție prevăzută la art. 134 alin. (10) din Normele metodologice aprobate conform HG nr. 395/2016, redat mai sus. Ofertanta avea în cadrul propunerii financiare, respectiv în formularului F1, în formularul F2 și în formularul F3, depuse inițial, valori pentru Organizare de șantier, la rd. 4.1.2, iar Montaj utilaj tehnologic la rd. 4.1.4 și 4.1.6, astfel că modificarea rezultată pentru valoarea de construcții și instalații nu poate fi considerată o modificare care să conducă la respingerea ofertei conform 134 alin. (6) din Normele metodologice aprobate conform HG nr. 395/2016. Pentru aceste motive, Consiliul consideră critica societății contestatoare din acest punct de vedere neîntemeiată. Cu referire la al șaptelea aspect criticat de contestatoare, în referire la valorile cuprinse de ofertanta (...) SRL pentru tarifele de manoperă, fără respectarea valorii privind salariul de bază minim garantat în plată pentru sectoarele construcții, conform art. 1 alin. (1) din OUG nr. 93/2023, în vigoare din 01.11.2023, se constată temeinicia acestuia. Verificând propunerea financiară a ofertantei (...) SRL, Consiliul constată că, așa cum rezultă din Formularul C7 – Lista cuprinzând consumurile cu mâna de lucru, ofertanta a prevăzut tarife lei/oră care nu respectă valoarea de 27,714 lei/oră, conform art. 1 alin. (1) din OUG nr. 93/2023 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru sectoarele construcții, agricol și industria alimentară, în vigoare la data inițierii procedurii de atribuire „pentru sectorul construcții salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește în bani, fără a include indemnizațiile, sporurile şi alte adaosuri, la suma de 4.582 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând în medie 27,714 lei/oră”. Astfel, Consiliul a identificat multe poziții din Formularul C7 pentru care s-au cuprins valori mult mai mici de manoperă, decât valoarea de 27,714 lei/oră, care trebuia respectată, pentru exemplificare, doar din primele două pagini, sunt reținute următoarele: poz. 3 Aasfaltator categoria a V-a 3,34 lei/oră; poz. 46 Electrician cabluri subterane Pagina 29 din 32
categoria a II-a 2,15 lei/oră; poz. 47 Electrician cabluri subterane categoria a II-a 1,95 lei/oră; poz. 52 Electrician categoria a IV-a 1,60 lei/oră; poz. 58 Electrician categoria a V-a 2,20 lei; poz. 62 Electrician categoria a V-a 4,75 lei/oră; poz. 90 Instalator alimentare cu apă categoria a II-a 0,89 lei/oră; poz. 95 Instalator alimentare cu apă categoria a V-a 3,23 lei/oră; poz. 97 Instalator alimentare cu apă categoria a V-a 3,88 lei/oră; poz. 110 Instalator electrician 2,23 lei/oră. În acest context, analizând prevederile documentației de atribuire, Consiliul reține că în cadrul fișei de date, la pct. IV.4.1 s-a precizat că ”Ofertantul (ofertant unic, asociați, subcontractanți) va prezenta o declarație pe proprie răspundere din care să reiasă că se vor respecta condițiile de mediu, sociale și cu privire la relațiile de muncă pe toată durata de îndeplinire a contractului de lucrări”. De asemenea, Consiliul reține că art. 137 alin. (1) și alin. (2) lit. d) din Normele metodologice aprobate conform HG nr. 395/2016, prevede următoarele: „(1) Comisia de evaluare are obligația de a respinge ofertele inacceptabile, neconforme și neadecvate. (2) În condițiile art. 215 alin. (4) din Lege, oferta este considerată inacceptabilă în următoarele situații: (...) d) nu asigură respectarea reglementărilor obligatorii referitoare la condițiile specifice de muncă și de protecție a muncii, atunci când această cerință este formulată în condițiile art. 51 alin. (2) din Lege”. Din cuprinsul procesului – verbal nr. 9912/06.05.2024 privind evaluarea propunerilor financiare, a răspunsurilor de clarificare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerile tehnice, Consiliul nu a putut identifica motivul pentru care, deși ofertanta (...) SRL a prevăzut în Formularul C7 valori mult mai mici de manoperă, decât valoarea medie de 27,714 lei/oră, și pentru aceeași categorie de muncitori tarife orare cu valori distincte, oferta acesteia a fost declarată admisibilă. În aceste condiții, Consiliul considerând întemeiate criticile societății contestatoare, apreciază că se impune analiza ofertei criticate, în raport de cele anterior menționate, eventual prin solicitarea de clarificări, sub rezerva analizării incidenței dispozițiilor art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, care stipulează următoarele: „Autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariția unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat”, precum și a prevederilor art. 134 alin. (6) din Normele metodologice aprobate conform HG nr. 395/2016 care stipulează că: „În cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă comisiei de evaluare potrivit dispozițiilor alin. (1) conținutul propunerii tehnice sau propunerii financiare, oferta sa va fi considerată inacceptabilă”. Pagina 30 din 32
O astfel de solicitare de clarificare se impune a fi adresată ofertantei și în contextul în care aceasta a prevăzut valori diferite pentru tariful de manoperă, pentru aceeași categorie de personal muncitor, din exemplele mai sus reținute fiind constatată existența următoarelor situații: - poz. 58 Electrician categoria a V-a 2,20 lei, iar la poz. 62 Electrician categoria a V-a 4,75 lei/oră; - poz. 95 Instalator alimentare cu apă categoria a V-a 3,23 lei/oră, iar la poz. 97 Instalator alimentare cu apă categoria a V-a 3,88 lei/oră. În ceea ce privește al optulea aspect criticat, în referire la faptul că, prin declarația cu privire la numărul de salariați se indică deținerea unui număr mediu de 48, în condițiile în care din documentele publice reiese un număr mediu de 44 de salariați, Consiliul consideră că acest fapt nu poate să conducă la respingerea ofertei, cu atât mai mult cu cât prin documentația de atribuire nu s-a impus operatorilor economici un număr minim de salariați. Nefondată se consideră și critica societății contestatoare cu privire la faptul că ofertanta (...) SRL nu deține autorizații necesare pentru executarea anumitor categorii de lucrări din cadrul contractului, în condițiile în care autoritatea contractantă nu a impus operatorilor economici deținerea de autorizații. Doar pentru că din cuprinsul documentației de atribuire rezultă că se vor executa lucrări care implică deținerea anumitor autorizări pentru execuția acestora în condiții de legalitate, nu înseamnă că ofertanții aveau obligația de a le prezenta în ofertă, cum a susținut contestatoarea, câtă vreme nu s-a impus nicio cerință în acest sens în cadrul documentației de atribuire. În considerarea celor reținute, cu respectarea prevederilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestația formulată de (...)SRL, în contradictoriu cu (...), în calitate de autoritate contractantă și anulează raportul procedurii nr. 10506/13.05.2024, în partea care privește oferta (...) SRL, precum și documentele subsecvente acestuia. Totodată, va obliga autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei depuse de (...) SRL, în termen de cel mult 15 zile de la data primirii prezentei, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a prevederilor legale în vigoare. Comunicările privind rezultatul procedurii se vor transmite operatorilor economici implicați cu respectarea termenului legal prevăzut. Pe cale de consecință, se va respinge cererea de intervenție formulată de (...) SRL. Vizavi de solicitarea contestatoarei privind obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocațial, se reține că, la dosarul cauzei a fost depusă factura fiscală Pagina 31 din 32
seria MMS nr. 245 din 17.05.2024, emisă de (...)- (...), în valoare de 5.950,00 lei și ordinul de plată aferent. Având în vedere complexitatea cauzei, documentele întocmite și criticile admise, Consiliul va reduce corespunzător cheltuielile de judecată solicitate, astfel că va obliga (...) la plata către (...)SRL a sumei de 4.000 lei. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, excepția lipsei de interes a contestatoarei (...)SRL, invocată de societatea intervenientă (...) SRL. Admite, contestația depusă de (...)SRL, cu sediul în ....., reprezentată convențional prin (...), în contradictoriu cu (...) cu sediul în localitatea (...), în calitate de autoritate contractantă și anulează raportul procedurii nr. 10506/13.05.2024, în partea care privește oferta (...) SRL, precum și documentele subsecvente acestuia. Obligă (...) la reevaluarea ofertei depuse de (...) SRL, în termen de cel mult 15 zile de la data primirii prezentei, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a prevederilor legale în vigoare. Comunicările privind rezultatul procedurii se vor transmite operatorilor economici implicați cu respectarea termenului legal prevăzut. Respinge, ca nefondată, cererea de intervenție formulată de (...) SRL. Admite solicitarea contestatoarei privind cheltuielile de judecată și obligă (...) la plata către (...)SRL a sumei de 4.000 lei, reprezentând onorariu avocațial. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 32 din 32
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.