AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2025/2024

EVEREST ONE BCG SRL în contradictoriu cu COMUNA STÎNGĂCEAUA

Decizia CNSC nr. 2025/C5/2046 din 19.07.2024

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2025/C5/2046 din 19.07.2024

Data din document
2024-07-19
Complet
C5

Obiectul procedurii

având ca obiect „SISTEM ALIMENTARE CU APĂ SAT TÂRSA, COMUNA STÂNGĂCEAUA, JUDEŢUL MEHEDINŢI”, inițiată prin publicarea anunțului de participare simplificat nr. SCN1145578 în data de 25.04.2024, s-a solicitat: a) Admiterea contestației și anularea adresei nr. 1947/05.06.2023; b) Anularea procesului verbal de evaluare a propunerii tehnice (document la care contestatoarea nu a avut acces) și a actelor subsecvente acestuia; c) Anularea raportului procedurii; d) Continuarea procedurii de atribuire și declararea ofertei noastre ca fiind conformă din punct de vedere al evaluării propunerii tehnice; e) Reevaluarea ofertei depuse de către SC NED CONSTRUCT SRL, și constatarea faptului că aceasta nu îndeplinește cerințele documentației de atribuire în sensul în care nu îndeplinește mai multe cerințe privitoare la propunerea tehnică după cum urmează: - nu se regăsește în cuprinsul ofertei depuse de către acest ofertant sudor autorizat ISCIR pentru sudura electrofuziune; - nu se regăsește în cadr…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge ca nefondată contestația formulată de EVEREST ONE BCG SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA STÂNGĂCEAUA. Prezenta decizie este obligatorie, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Dan TRĂSNEA Doina-Florica ENIȚĂ Grațiela Magdalena GAIDARGI Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2025/2024

Decizie CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 36697Data înregistrării: 2024-06-12
ContestatorEVEREST ONE BCG SRLCUI 45184469
Autoritate contractantăCOMUNA STÎNGĂCEAUACUI 7536961

2024_2025_2024_Decizie_2025.pdf, BO2024_2025_2024_BO2024_2025.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.281 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2025/C5/2046 Data: 19.07.2024 Prin contestația nr. 128/12.06.2024, înregistrată la CNSC cu nr. 36697/12.06.2024, formulată de EVEREST ONE BCG SRL, cu sediul în Stângăceaua, județul Mehedinți, cu adresa de corespondență în municipiul Drobeta Turnu Severin, strada Crișan nr. 78, bloc IR2, parter județul Mehedinți, având CUI RO 45184469 și număr de înregistrare la Registrul Comerțului J25/717/2021, reprezentată de Gusman Costinel Adrian – administrator, împotriva rezultatului procedurii de atribuire, emis de COMUNA STÂNGĂCEAUA, cu sediul în localitatea Stângăceaua, strada Principală nr. FN, județul Mehedinți, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate privind atribuirea contractului având ca obiect „SISTEM ALIMENTARE CU APĂ SAT TÂRSA, COMUNA STÂNGĂCEAUA, JUDEŢUL MEHEDINŢI”, inițiată prin publicarea anunțului de participare simplificat nr. SCN1145578 în data de 25.04.2024, s-a solicitat: a) Admiterea contestației și anularea adresei nr. 1947/05.06.2023; b) Anularea procesului verbal de evaluare a propunerii tehnice (document la care contestatoarea nu a avut acces) și a actelor subsecvente acestuia; c) Anularea raportului procedurii; d) Continuarea procedurii de atribuire și declararea ofertei noastre ca fiind conformă din punct de vedere al evaluării propunerii tehnice; e) Reevaluarea ofertei depuse de către SC NED CONSTRUCT SRL, și constatarea faptului că aceasta nu îndeplinește cerințele documentației de atribuire în sensul în care nu îndeplinește mai multe cerințe privitoare la propunerea tehnică după cum urmează: - nu se regăsește în cuprinsul ofertei depuse de către acest ofertant sudor autorizat ISCIR pentru sudura electrofuziune; - nu se regăsește în cadrul ofertei depuse de NED CONSTRUCT responsabil tehnic cu sudura autorizat ISCIR; - societatea NED CONSTRUCT SRL nu este autorizată ANRE să realizeze lucrări de instalații electrice; Pagina 1 din 2

§ 2

- societatea NED CONSTRUCT SRL nu a făcut dovada că are acces la specialistul prevăzut de Legea nr. 10/1995 — responsabil tehnic pentru lucrări electrice. În subsidiar, anularea procedurii de atribuire în cazul în care se constată că toate oferte depuse nu îndeplinesc cerințele documentației de atribuire. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris CONSILIUL DECIDE: Respinge ca nefondată contestația formulată de EVEREST ONE BCG SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA STÂNGĂCEAUA. Prezenta decizie este obligatorie, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Dan TRĂSNEA Doina-Florica ENIȚĂ Grațiela Magdalena GAIDARGI Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 63.235 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .. Data: .. Prin contestația nr. 128/12.06.2024, înregistrată la CNSC cu nr. 36697/12.06.2024, formulată de .... SRL, cu sediul în ., cu adresa de corespondență în municipiul . având CUI . administrator, împotriva rezultatului procedurii de atribuire, emis de COMUNA ...., cu sediul în localitatea ...., strada Principală nr. FN, județul Mehedinți, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate privind atribuirea contractului având ca obiect „.. inițiată prin publicarea anunțului de participare simplificat nr. ..., s-a solicitat: a) Admiterea contestației și anularea adresei nr. 1947/05.06.2023; b) Anularea procesului verbal de evaluare a propunerii tehnice (document la care contestatoarea nu a avut acces) și a actelor subsecvente acestuia; c) Anularea raportului procedurii; d) Continuarea procedurii de atribuire și declararea ofertei noastre ca fiind conformă din punct de vedere al evaluării propunerii tehnice; e) Reevaluarea ofertei depuse de către .. SRL, și constatarea faptului că aceasta nu îndeplinește cerințele documentației de atribuire în sensul în care nu îndeplinește mai multe cerințe privitoare la propunerea tehnică după cum urmează: - nu se regăsește în cuprinsul ofertei depuse de către acest ofertant sudor autorizat ISCIR pentru sudura electrofuziune; - nu se regăsește în cadrul ofertei depuse de . responsabil tehnic cu sudura autorizat ISCIR; - societatea . SRL nu este autorizată ANRE să realizeze lucrări de instalații electrice; - societatea . nu a făcut dovada că are acces la specialistul prevăzut de Legea nr. 10/1995 — responsabil tehnic pentru lucrări electrice. În subsidiar, anularea procedurii de atribuire în cazul în care se constată că toate oferte depuse nu îndeplinesc cerințele documentației de atribuire. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris Pagina 1 din 21

§ 2

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care .... SRL solicită cele menționate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea a formulat contestația pentru următoarele considerente: A. Chestiuni prealabile 1. Autoritatea contractantă a demarat procedura de achiziție publică privind atribuirea contractului mai sus menționat, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat SCN1145578/25.04.2024. 2. În cadrul acestei proceduri a întocmit o documentație de atribuire, în baza căreia ofertanții aveau obligația să-și întocmească ofertele pentru a participa la procedură. Autoritatea contractantă prin comisia de evaluare are obligația de a evalua ofertele depuse doar prin prisma prevederilor documentației de atribuire (fișa de date, caiet de sarcini, specificații tehnice) și a clarificărilor comunicate. 3. Prin adresa nr. 1432/29.05.2024 comisia de evaluare din cadrul UAT COMUNA .... a transmis o adresă care conținea două solicitări de clarificări. La această solicitare de clarificări, contestatoarea a răspuns prin adresa nr. 239/04.11.2022. 4. Fără a ține cont de precizările contestatoarei din cuprinsul răspunsului la clarificări, comisia de evaluare a declarat oferta depusă de către .... SRL inacceptabilă în temeiul a art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, deoarece nu respectă cerințele din documentația de atribuire. Contestatoarea susține că data la care a luat cunoștință despre declararea ofertei sale ca fiind neconformă a fost data comunicării adresei nr. 1947, respectiv 05.06.2024. B. Interesul legitim de a formula plângerea Contestatoarea a depus o oferta conformă și admisibilă, dar prin evaluarea nelegală efectuată de comisia de evaluare, oferta acesteia a fost declarată inacceptabilă conform prevederilor art. 137 alin. 3 lit. a) din Legea nr. 101/2016. Deoarece prin modul de a efectua evaluarea contestatoarei i s-au creat prejudicii, în sensul în care i s-a refuzat participarea la faza de evaluare a propunerii financiare, aceasta consideră că justifică și dovedește un interes legitim în a formula plângerea. Având în vedere art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 contestatoarea consideră că actul vătămător este adresa nr. 1947 prin Pagina 2 din 21

§ 3

care în mod eronat și cu încălcarea prevederilor legate în materia achizițiilor publice, oferta .... SRL a fost declarată inacceptabilă. Astfel în cazul admiterii criticilor formulate în prezenta contestație, cu consecința admiterii contestației, oferta contestatoarei este îndreptățită a fi declarată conformă și introdusă astfel în analiza propunerilor financiare, având în vedere criteriul de atribuire, consideră .... SRL Prețul propus de contestatoare este cu aproape 100.000 lei fără TVA mai mic decât cel propus de ofertantul declarant câștigător, în cazul reevaluării oferta acesteia s-ar situa pe primul loc în clasamentul intermediar. Raportat la aceste aspecte, contestatoarea apreciază că justifică un interes născut, direct și actual în formularea prezentei contestații. I. CU PRIVIRE LA NERESPECTAREA CERINȚELOR MINIME DE CALIFICARE DE CĂTRE ....SRL a) Obiectul acestui contract îl reprezintă, pe lângă realizarea forajului și a rețelei de distribuție a apei potabile, și realizarea racordului electric pentru pompa din puț, realizarea racordului electric pentru stația de tratare, realizarea iluminatului în gospodăria de apă. Toate aceste activități se execută de către societăți autorizate ANRE minim domeniul Be. La pagina 16 din caiet de sarcini – rectificat – se solicită respectarea mai multor legi, printre care și:  Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012;  Ordinul Președintelui A.N.R.E. nr. 89/10.05.2018 și publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 462/05.06.2018; La pagina 6 din Caiet de sarcini – rectificat se solicită ,,Ofertantul va prezenta necesarul de resurse umane, tehnice și materiale disponibilizate pentru execuția lucrărilor, respectiv utilaje, echipamente de construcție, mijloace de transport, precum și necesarul de resurse de personal de specialitate pentru execuția și conducerea lucrărilor, asigurarea calității lucrărilor, SSM și întreg personalul de specialitate și execuție

§ 4

necesar

§ 5

execuției

§ 6

lucrărilor

§ 7

pentru

§ 8

toate categoriile/subcategoriile de lucrări aferente obiectivului de investiții, împreună cu dovada accesului la resursele propuse, astfel încât sa fie demonstrată capacitatea tehnică și profesională de a se susține cadența de execuție a lucrărilor propusă în cadrul graficului fizic de îndeplinire a lucrărilor aferente contractului”. Coroborând aceste cerințe era evident că ofertanții să fie autorizați ANRE pentru execuția lucrărilor electrice, minim Be. Analizând site-ul ANRE, contestatoarea a constatat că ....SRL nu este nominalizată ca fiind autorizată în acest domeniu. Având în vedere că nu a nominalizat asociați și subcontractanți înseamnă că acest ofertant și-a asumat să îndeplinească singur toate cerințele documentației de atribuire, practic oferta sa este inacceptabilă Pagina 3 din 21

§ 9

deoarece nu respectă cerințele minime ale caietului de sarcini și ale restului documentației de atribuire. b) având în vedere lipsa autorizației ANRE este de presupus că acest ofertant nu a făcut dovada specialistului necesar conform legii 10/1995 pentru realizarea lucrărilor de energie electrică, respectiv responsabil tehnic cu execuția autorizat MLPAT (MDRAP) domeniul 6.1 - Instalații electrice. Aceasta cerință a fost menționată expres în documentația de atribuire în mai multe locuri: pag. 6 din caiet de sarcini – rectificat și pag. 7 din același caiet de sarcini c) aceleași prevederi ale documentației de atribuire enumerate la punctul b impuneau ca ofertantul să facă dovada că are acces la sudor pentru polietilenă autorizat ISCIR și la Responsabil tehnic sudură autorizat ISCIR, personal absolut necesar pentru realizarea sudurilor cap-cap sau electrofuziune la conductele de polietilenă. Practic, fără acest personal, lucrările nu puteau fi realizate. d) ofertantul ....SRL a prezentat un grafic neconform cu cerințele proiectului tehnic care prevedea, înainte de a se realiza forajul propriu zis, trebuie realizată împrejmuirea de protecție conform normativelor în vigoare. Nici acest lucru nu a fost verificat de către comisia de evaluare și expertul cooptat, fiind evident modul părtinitor în care au fost evaluate ofertele, cea a contestatoarei a fost „întoarsă” pe toate părțile și cea a ....SRL a fost declarată câștigătoare fără nicio verificare. e) Nerespectând aceste prevederi ale propriei documentații de atribuire autoritatea contractantă a declarat câștigător un ofertant care nu îndeplinește cerințele minime ale documentației de atribuire încălcând principiul tratamentului egal. II. CU PRIVIRE LA MOTIVELE DE DECLARARE A OFERTEI CONTESTATOAREI CA FIIND INACCEPTABILĂ a) Adresa de comunicare a rezultatului procedurii conține de la început neconformități, consideră contestatoarea. Deși se precizează că reprezintă ,,Extras: Raportul final al procedurii” tot conținutul adresei nr. 1947 nu se regăsește în raportul procedurii. b) Motivul de descalificare reprezentat de așa zisa lipsă a sub activităților este unul nereal și în neconcordanță cu metodologia de execuție pe care contestatoarea a transmis-o autorității contractante. Așa numitele sub activități, săpare tranșee, pregătire pat nisip, pozare conductă, acoperire cu nisip etc reprezintă activități care se realizează zilnic și aproximativ în același timp. Practic rețeaua de distribuție se realizează „bucățică cu bucățică” în fiecare zi. Pe tot parcursul realizării rețelei de distribuție se sapă tranșee și se pozează conducta, respectiv se pune nisip peste și sub ea. Aceste așa zise sub activități nu pot fi despărțite, nu se sapă tranșeea pe tot traseul (2500 metri) și după se face patul de nisip pe tot traseul, iar abia apoi se pozează 2500 metri conductă. Conform tehnologiei nominalizate de contestatoare, săparea, Pagina 4 din 21

§ 10

pozarea și acoperirea se face pe bucăți mici, practic în fiecare zi se acoperă conducta pozată, nu se lasă tranșee descoperite pentru a poza conducte în alte zile deoarece prezinta risc pentru populație, iar o ploaie sau alte intemperii ar distruge munca depusă. Acolo unde etapizarea pe luni a permis împărțirea, contestatoarea a înscris în graficul Gantt fiecare etapă. Spre exemplu, la foraj, aceasta a prevăzut mai multe sub activități: realizare împrejmuire de protecție foraj, realizare foraj, racord electric foraj, instalații hidraulice foraj, montare pompă în puț. Contestatoarea susține că, daca ar respecta raționamentul prin care a fost eliminată oferta acesteia, ar însemna să descrie în grafic fiecare metru de săpătură, conductă, fiecare metru de foraj, lucru care nu a fost solicitat prin documentația de atribuire, mai ales că acolo s-a solicitat un grafic pe luni, nu unul pe zile. De altfel, contestatoarea menționează faptul că a și primit clarificări cu privire la etapizarea pe luni în grafic, aceasta prezentând un grafic pe zile, săptămâni și luni. Mai consideră contestatoarea faptul că a prezentat un grafic Gantt care conține suficiente date (activități și sub activități) pentru a putea fi urmărită succesiune acestora, iar termenul prezentat este unul conform cu documentația de atribuire, fiind justificat prin restul documentelor postate în SICAP. c) Cu privire la al doilea motiv de declarare a ofertei contestatoarei ca fiind inacceptabilă aceasta apreciază că acesta este unul vădit eronat și folosit cu scopul de a justifica decizia autorității contractante. Astfel, contestatoarea a prezentat metodologia de execuție pentru branșamente, iar la pagina 2 din acest document - branșamente apă din PEHD De 25 mm complet echipate - 75 buc. La pagina 53 a prezentat metodologia pentru realizarea branșamentelor, indiferent de numărul acestora tehnologia este aceeași. Să elimini o ofertă pentru că, la o anumita pagină nu s-a înscris numărul de branșamente este disproporționat și vădit nelegal atât timp cât numărul acestora este clar precizat la pagina 2 din același document, conchide contestatoarea. Numărul branșamentelor este menționat și la pagina 8 din metodologia de execuție „Branșamentele individuale : 75 buc, din PEHD cu Dn=25 mm. Branșamentele se vor realiza pe domeniul public și constă în montarea unui cămin PEHD D500/1100 echipat cu apometru și robinet.” În temeiul prevederilor legale, contestatoarea solicită Consiliului accesul pentru studierea și copierea documentelor din dosarul achiziției. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 8 din Legea nr. 101/2016, art. 134, 135, 137 din HG nr. 395/2016, art. 3, art. 209, art. 215 din Legea nr. 98/2016. În probațiune, au fost depuse înscrisuri. Prin adresa nr. 1565/18.06.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 38573/19.06.2024, autoritatea Pagina 5 din 21

§ 11

contractantă COMUNA .... a transmis „Punct de vedere” prin intermediul căruia solicită respingerea contestației, ca nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: În fapt, la data de 25.04.2024 ora: 08:38, autoritatea contractantă a inițiat procedura de atribuire mai sus menționată, procedura la care au participat și au depus oferte un număr de trei operatori economici astfel cum rezultă din cuprinsul listei cu participanții, postată în SEAP și atașată prezentului punct de vedere. Împotriva modalității prin care a fost evaluată oferta sa, .... SRL a formulat contestație, solicitând anularea adresei nr. 1947/05.06.2024 precum și a tuturor actelor subsecvente și reevaluarea ofertei câștigătoare cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Autoritatea contractantă subliniază faptul că împotriva documentației de atribuire contestatoarea .... SRL nu a formulat contestație conform Legii nr. 101/2016 şi nici nu a solicitat clarificări conform art. 160 din Legea nr. 98/2016. Pe cale de consecință, documentația de atribuire a fost însușită de către toți ofertanții și ofertanții nu pot adăuga cerințe suplimentare documentației de atribuire, însă au obligația de a solicita clarificări conform art. 160 din Legea nr. 98/2016 în situația în care consideră că există neclarități. Așadar, în lipsa parcurgerii acestor proceduri, orice critică adusă prin prezenta contestație documentației de atribuire este tardivă, conchide achizitoarea Referitor la pct. e) și pct. I cu privire la nerespectarea cerinţelor minime de calificare de către SC ....SRL, achizitoarea arată următoarele: Ca urmare a finalizării evaluării ofertelor, subscrisa autoritatea contractantă a procedat la transmiterea comunicării rezultatului procedurii, înregistrat la sediul său sub nr. 1947/05.06.2024, în care sunt detaliate criteriile/motivele pentru care oferta contestatoarei a fost declarată inacceptabilă potrivit art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 și neconformă potrivit art. 137 alin. (3) lit. a) HG nr. 395/2016, art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, raportul procedurii nr. 1501/05.06.2024 fiind publicat în SEAP. Contestatoarea consideră că propunerea tehnică depusă de ofertantul clasat pe locul 1 în clasamentul final nu respectă cerințele documentației de atribuire, susținând astfel că în cadrul ofertei nu are autorizații ISCIR și ANRE. Autoritatea contractantă menționează că autoarea contestației .... SRL nu a solicitat accesul la dosarul achiziției publice, în conformitate cu prevederile art. 217 alin. (5) și (6) din Legea nr. 98/2016, și în raportul procedurii nr.1501/05.06.2024 nu se regăsesc informații care sunt confidențiale, clasificate sau protejate de un drept de proprietate intelectuală, potrivit legii, și pe care aceasta le utilizează în motivarea contestației, neavând o bază legală și/sau un argument juridic valid privind accesul sau la informațiile din cadrul documentelor de calificare și propunerea tehnică ale ofertantului câștigător ....SRL. Pagina 6 din 21

§ 12

Achizitoarea precizează că, în cadrul fișei de date a achiziției cap. IV.4.1 - Modul de prezentare al propunerii tehnice și/sau în documentele ce compun documentația de atribuire nu s-a solicitat nominalizarea şi detalierea personalului implicat în realizarea investiției, implicit în îndeplinirea contractului de lucrări, nu au fost impuse cerințe și/sau condiții obligatorii privind respectarea prevederilor Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, în această fază; operatorul economic/ofertantul va avea în vedere ca în cadrul ofertei să țină cont de cerințele fundamentale aplicabile execuției lucrărilor aferente obiectului achiziției „SISTEM ALIMENTARE CU APĂ SAT TÂRSA, COMUNA ...., JUDEŢUL MEHEDINŢI", și nicidecum de a demonstra îndeplinirea unor cerințe

§ 13

privitoare

§ 14

la

§ 15

nominalizarea

§ 16

și

§ 17

detalierea (avizarea/atestarea/autorizarea)

§ 18

personalului

§ 19

sau

§ 20

a operatorului/operatorilor implicați şi/sau depunerea unor documente justificative în această privință. Cu privire la această sarcină, art. 13 alin. (3) din Legea nr. 10/1995 prevede - verificarea calității lucrărilor executate pentru realizarea construcțiilor şi a intervențiilor la construcțiile existente, pentru care se emit, în condițiile legii, autorizații de construire, este obligatorie şi se efectuează de către investitori prin diriginți de șantier autorizați. Conform prevederilor art. 22 lit. d) din legea sus-menționată, achizitoarea în calitate de beneficiar are obligația de a asigura verificarea execuției corecte a lucrărilor de construcții prin diriginți de specialitate sau agenți economici de consultanță specializați, pe tot parcursul lucrărilor. Aceste prevederi se aplică construcțiilor şi instalațiilor aferente acestora, indiferent de forma de proprietate, destinație, categorie şi clasă de importanță sau sursă de finanțare, în scopul protejării vieții oamenilor, a bunurilor acestora, a societății şi a mediului înconjurător. Ținând cont şi de faptul că nu s-a contestat documentația de atribuire si nu s-au solicitat nici clarificări, criticile contestatoarei cu privire la aceste capete de cerere, sunt netemeinice și se impune respingerea acestora, consideră achizitoarea. Referitor la punctul „A. Chestiuni prealabile” și pct. II CU PRIVIRE LA MOTIVELE DE DECLARARE A OFERTEI CONTESTATOAREI CA FIIND INACCEPTABILĂ, autoritatea contractantă susține următoarele: În solicitarea de clarificări nr. 1367/23.05.2024, s-a solicitat contestatoarei .... SRL să indice paginile din cuprinsul propunerii tehnice prezentate în care se regăsește îndeplinirea cerinței ce a fost solicitată atât în fișa de date a achiziției pag. 7 la cap. IV.4.1, pct.1 lit. d) „programul de execuție (diagrama Gantt) pe luni calendaristice, la nivel de categorie de lucrări (deviz), care să ilustreze succesiunea tehnologică de realizare a lucrărilor; ordinea şi derularea în timp a activităților pe care ofertantul propune să le îndeplinească pentru realizarea lucrărilor, Pagina 7 din 21

§ 21

în special: denumirea activităților şi sub activităților aferente, durata acestora" cât și în toate fișierele care compun documentația de atribuire. Răspunsul la solicitarea de clarificări al contestatoarei, care nu a avut nr. de înregistrare, se regăsește la pag 4 din contestație. Autoritatea contractantă a revenit în solicitarea de clarificări 1432/29.05.2024 cu alte detalieri, care se regăsesc la paginile 4 și 5 din contestație. Comisia de evaluare a ofertelor a precizat contestatoarei .... SRL că nu s-au solicitat de clarificări la documentația de atribuire în conformitate cu art. 160 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. De asemenea, comisia de evaluare a ofertelor precizează că în fișa de date a achiziției se specifică la pag.6 - cap. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice „Propunerea tehnică elaborată de ofertant va respecta în totalitate cerințele prevăzute în caietul de sarcini. Propunerea tehnică trebuie să reflecte asumarea de către ofertant a tuturor cerinţelor și obligațiilor prevăzute în caietul de sarcini și Proiectul tehnic nr. SA2/2024 parte integrantă a documentației de atribuire. Propunerea tehnică trebuie să demonstreze că Ofertantul a înțeles corect cerințele din caietul de sarcini şi că metodologia propusă este corespunzătoare pentru obținerea asigurării calității lucrărilor. De asemenea, Propunerea Tehnică trebuie sa convingă autoritatea contractantă, că în caz de atribuire ofertantul dispune de resurse materiale şi umane suficiente pentru a asigura execuția lucrărilor contractului cu respectarea tuturor prevederilor legale naționale în vigoare. Propunerea tehnică elaborată de ofertant va respecta în totalitate cerințele prevăzute în caietul de sarcini, în documentația de atribuire, orice trimitere/referire la caietul de sarcini reprezintă trimiteri si referiri la documentele tehnice publicate în SEAP." Având in vedere că s-a precizat în comentariul din ERATA publicată pe data de 25.04.2024 ora 15:37 „se vor respecta prevederile/cerințele prezentului "Caiet de sarcini - COMPLET"" s-a solicitat din nou contestatoarei .... SRL să indice paginile din cuprinsul propunerii tehnice prezentate în care se regăsește îndeplinirea cerinței ce a fost solicitată atât în fișa de date a achiziției pag. 7 la cap. IV.4.1, pct.1 lit. d) „programul de execuție (diagrama Gantt) pe luni calendaristice, la nivel de categorie de lucrări (deviz), care să ilustreze succesiunea tehnologică de realizare a lucrărilor, ordinea şi derularea în timp a activităților pe care ofertantul propune să le îndeplinească pentru realizarea lucrărilor, în special: denumirea activităților şi sub activităților aferente, durata acestora". Răspunsul contestatoarei .... SRL nu a avut nr. de înregistrare, aşa cum specifica la pct.3 din cap. A Chestiuni prealabile (fiind un nr. de înregistrare din data de 22 noiembrie 2022, respectiv 239/04.11.2022) (pag. 7 – punct de vedere). Pagina 8 din 21

§ 22

Răspunsul a fost considerat neconcludent de către comisia de evaluare întrucât, reanalizând părțile propunerii tehnice indicate de ofertant în cadrul răspunsului, achizitoarea a constatat că nu se regăsesc detaliate sub activitățile ce urmează a fi efectuate conform cerinței din fișa de date a achiziției, unde la IV.4.1, pct.1 lit. d) Modul de prezentare a propunerii tehnice, se regăsește cerința: „programul de execuție (diagrama Gantt) pe luni calendaristice, la nivel de categorie de lucrări (deviz), care să ilustreze succesiunea tehnologică de realizare a lucrărilor, ordinea şi derularea în timp a activităților pe care ofertantul propune să le îndeplinească pentru realizarea lucrărilor, în special: denumirea activităților şi sub activităților aferente, durata acestora". Contestatoarea în răspunsul transmis, nu a indicat unde în cadrul propunerii tehnice se regăsesc sub activitățile necesare realizării obiectului achiziției aşa cum este solicitat în fișa de date a achiziției, deoarece nu a tratat aceste aspect în propunerea tehnică prezentată în termenul limită de depunere a ofertelor, aşa cum detaliază în prezenta contestație sub activitățile pentru realizarea REŢELEI DE DISTRIBUŢIE. Sub acest aspect, critica contestatoarei cu privire la acest capăt de cerere, este neîntemeiată, iar sub acest aspect se impune respingerea acesteia. De asemenea, la pct. II din contestație, contestatoarea aduce pentru prima dată explicații cu privire la sub activitățile pe care trebuia să le insereze în graficul Gantt. Or, aceste aspecte nu pot fi invocate pentru prima dată direct în fața Consiliului, ci trebuiau prezentate autorității contractante pentru a putea fi analizate şi coroborate cu graficul furnizat. Autoritatea contractantă solicită Consiliului să constate faptul că, în fața Consiliului nu pot fi invocate motive şi explicații care să suplinească lipsa de diligență, de care a dat dovadă ofertantul contestator în fața autorității contractante. Deși s-au făcut numeroase demersuri şi s-a revenit în mod repetat pentru a transmite clarificări, contestatoarea nu s-a conformat, iar în fața Consiliului invocă pentru prima dată o serie de explicații cu privire la pretinse sub activități. Or, pe de o parte, aşa cum achizitoarea a precizat, aceasta consideră că acestea nu pot fi invocate pentru prima dată în fața Consiliului, iar pe de altă parte, acestea trebuiau să facă parte efectiv din Graficul Gantt prezentat. Referitor la lit. b) criticat de către contestatoare, achizitoarea aduce la cunoștință următoarele: Aceasta a prezentat în comunicarea trimisă către contestatoare cu nr. 1947/05.06.2024, detaliat la Punct 2 că metodologia de execuție prezentată în fișierul „Metodologia de execuție TIRSA" din cadrul ofertei tehnice prezentate în termenul limită de depunere a ofertelor, la pag. 2- 10 este doar o copie din Memorii tehnice pe specialități (pag. 15-22) din cadrul Proiectului tehnic SA2/2024 din LISTA DE FIŞIERE CARE COMPUN DOCUMENTAŢIA DE ATRIBUIRE, iar începând cu pag. 11 până la pagina Pagina 9 din 21

§ 23

104 sunt prezentate metode de lucru pentru execuția sistemelor de alimentare cu apă la modul general fără a identifica specificul lucrărilor SISTEM ALIMENTARE CU APĂ .., COMUNA ...., ... Propunerea tehnică nu va consta în copierea proiectului tehnic, nefiind astfel respectată cerința autorității contractante din cap. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice pct. 1 lit. b) „abordarea din punct de vedere proces tehnologic (metodologia de execuție) pentru realizarea lucrărilor". Pentru a sublinia afirmația de mai sus, autoritatea contractantă inserează la paginile 9 și 10 din punctul de vedere capturi de ecran pentru comparație din care rezultă copierea proiectului tehnic. Și sub acest aspect, critica contestatoarei cu privire la acest capăt de cerere, pare a fi neîntemeiat, iar sub acest aspect se impune respingerea acesteia. În concluzie, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației ca nelegală și netemeinică precum și menținerea tuturor actelor efectuate de către COMUNA .... în cadrul acestei proceduri de atribuire. În probațiune, au fost depuse înscrisuri. Prin adresa nr. 153/15.07.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 44595/15.07.2024, contestatoarea .... SRL a transmis „Concluzii scrise, ca urmare a studierii dosarului cauzei la sediul Consiliului, reiterând cele precizate în contestație. Analizând conținutul dosarului cauzei, Consiliul constată că .... SRL, a transmis recipisa de consemnare nr. 210307678/1, eliberată de CEC Bank – Sucursala Drobeta Turnu Severin la data de 13.06.2024, din care rezultă consemnarea cauțiunii în valoare de 36.589,85 lei, pe seama și la dispoziția C.N.S.C., corespunzătoare dosarului nr. 2046/2024. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: COMUNA .... a organizat procedura simplificată privind atribuirea contractului având ca obiect „. inițiată prin publicarea anunțului de participare simplificat nr. SCN1145578 în data de 25.04.2024. Valoarea estimată a achiziției este de 1.829.492,50 lei, iar criteriul de atribuire este „prețul cel mai scăzut”. Contestatorul este nemulțumit de modalitatea în care a fost evaluată oferta depusă de ....SRL susținând că nu a respectat cerințele minime de calificare. În cadrul caietului de sarcini autoritatea contractantă a menționat: - la pag. 15-17 „Ofertantul va avea în vedere ca toate serviciile, materialele și echipamentele necesare punerii în operă a lucrărilor, cât și lucrările executate, să fie conforme cu cerințele specificate: (...)” enumerând 2 pagini de acte normative iar la final a menționat „Lista de mai sus nu va fi considerată exhaustivă. Prin legislație se înțelege legislația cu modificările și completările la zi.” - la pag. 6 „Prezentare execuție lucrări Pagina 10 din 21

§ 24

1. Prezentarea modului de realizare a lucrărilor (planul propus), care va descrie: a) abordarea din punct de vedere proces tehnologic (metodologia de execuție) pentru realizarea lucrărilor; Ofertantul va descrie abordarea generala și metodologia pentru execuția lucrărilor. Oferta va include descrieri detaliate pentru metodele de lucru pentru componentele majore ale lucrărilor. Se va prezenta metodologia de execuție a lucrărilor în condiții climatice nefavorabile. Se va include, de asemenea, conceptul ofertantului privind testarea lucrărilor executate. b) resurse (personal și instalații/echipamente) Ofertantul va prezenta necesarul de resurse umane, tehnice și materiale disponibilizate pentru execuția lucrărilor, respectiv utilaje, echipamente de construcție, mijloace de transport, precum și necesarul de resurse de personal de specialitate pentru execuția și conducerea lucrărilor, asigurarea calității lucrărilor, SSM și întreg personalul de specialitate și execuție necesar execuției lucrărilor pentru toate categoriile/subcategoriile de lucrări aferente obiectivului de investiții, împreună cu dovada accesului la resursele propuse, astfel încât sa fie demonstrată capacitatea tehnică și profesională de a se susține cadența de execuție a lucrărilor propusă în cadrul graficului fizic de îndeplinire a lucrărilor aferente contractului. Se va prezenta inclusiv o organigramă ce va conține structura organizațională pe care a prevăzut-o ofertantul în scopul îndeplinirii contractului împreună cu descrierea rolurilor și responsabilităților personalului propus. Suplimentar față de personalul solicitat mai sus, se va face dovada deținerii următorului personal: 1. Manager de proiect - responsabil pentru managementul proiectului conform standardelor de management de proiect si a legislației în vigoare. Menține relația cu Autoritatea Contractanta pe probleme ce privesc implementarea proiectului. Răspunde de planificarea, monitorizarea si controlul activităților proiectului precum si urmărirea realizării activităților conform planificării, in condițiile contractului; Asigura controlul schimbărilor aprobate prin proiect; Planifica, aloca si monitorizează resursele proiectului; Întocmește documente de management a proiectului si le modifica atunci când este nevoie. În cazul în care se constată o deviație în realizarea activităților față de planificarea inițială, managerul de proiect, împreună cu experții implicați în activitățile respective vor realiza un plan de excepție care să explice situația apărută, să prezinte consecințele necorectării situației de excepție și opțiunile existente pentru corectarea acesteia împreună cu planul de implementare a opțiunilor și recomandărilor; Pentru personalul nominalizat. se vor prezenta documente asa cum sunt solicitate in Caiet de sarcini aferent Documentatiei de atribuire: - declaratie de disponibilitate/contract de munca/contract de prestari servicii, dupa caz - CV format Europass; - diploma de studii; - Certificatul de absolvire ca manager de proiect; - minimum două recomandări din care sa rezulte participarea ca manager de proiect in minim 2 contracte de proiectare și execuție lucrări sau in 2 contracte de execuție lucrări având ca obiect rețele edilitare, de la beneficiarii finali ai investițiilor. 2. Șefi de șantier - responsabili cu organizarea, coordonarea, si controlul activitatilor desfasurate pe santier, respectarea tehnologiilor de executie si a instructiunilor privind exploatarea si intretinerea mijloacelor si uneltelor de productie, fiind responsabili de corecta si buna utilizare a tuturor utilajelor de pe santier. Pagina 11 din 21

§ 25

Persoana desemnata trebuie sa fie absolvent de studii superioare, cu diplomă de licență sau echivalent, in domeniul constructii, specialitatea constructii hidrotehnice/rețele edilitare/instalatii in constructii. Pentru șeful de șantier se vor prezenta - declaratie de disponibilitate/contract de munca/contract de prestari servicii, dupa caz: - CV format Europass; - diploma de studii; - minimum două recomandări din care sa rezulte participarea ca sef de santier in minim 2 contracte de execuție lucrări având ca obiect rețele edilitare, de la beneficiarii finali ai investițiilor: 3. Specialist in managementul deșeurilor - prezentarea deciziei de numire in cadrul companiei (operator economic privat/autoritate publica/orice alt document care să ateste prestarea serviciilor în beneficiul operatorului economic)- va planificarea activităților de protecție a mediului si va coordona implementarea sistemului de management de mediu. Persoana desemnata trebuie sa fie absolvent de studii superioare, cu diplomă de licență sau echivalent și va face dovada atestării profesionale prin prezentarea Certificatului de specialist în managementul deșeurilor. 4. Manager in Sistemele de Management al Calității - persoana responsabilă cu elaborarea si implementarea, menținerea si îmbunătățirea sistemului calității, tratarea neconformitaților si stabilirea masurilor corective, stabilirea si menținerea relațiilor cu clienții si furnizorii in scopul asigurării calității, evaluarea furnizorilor, elaborarea si urmărirea programelor de audit, monitorizarea efectuării inspecțiilor si încercărilor, precum si educarea, instruirea si motivarea pentru calitate a personalului. Persoana desemnata trebuie sa fie absolvent de studii superioare, cu diplomă de licență sau echivalent și va face dovada atestării profesionale prin prezentarea Certificatului de specialist manager în sistemul de management al calității. 5. Sudori autorizați în polietilenă - pentru executarea lucrărilor de sudură a conductelor din PEHD/PEID. 6. Personal tehnic de specialitate responsabil tehnic cu sudura - min. 1 persoana; Se vor prezenta următoarele documente justificative: - atestat tehnico-profesional valabil la data prezentării acestuia, emis in conformitate cu legislația in vigoare, insotit de legitimație valabila la momentul prezentării; - declarație de disponibilitate/contract de munca/contract de prestări servicii după caz; 7. Inginer/tehnician pentru execuția lucrărilor de instalare și întreținerea sistemelor și instalațiilor de limitare și stingere a incendiilor. *Nota: Având in vedere obiectul contractului, precum si legislația privind calitatea în construcții, autoritatea contractantă consideră că îndeplinirea mai multor poziții de către același expert/specialist nu este posibilă deoarece activitatea și, respectiv responsabilitățile pentru care o persoană a fost desemnată (șef de șantier, RTE etc.) în cadrul contractului, solicită prezența în același timp și loc, simultan a fiecăruia dintre aceștia, în consecință îndeplinirea cumulativă a mai multor poziții în cadrul contractului reprezintă factor de risc în derularea acestuia. În vederea demonstrării îndeplinirii cerinței se vor prezenta documente care să probeze modul în care va fi asigurată participarea la îndeplinirea viitorului contract (contract de muncă/extras Revisal, declarație de disponibilitate a persoanei respective, de participare pe întreaga perioadă de derulare a contractului de lucrări). Înlocuirea acestor persoane, după caz, se va face numai în temeiul art. 162 din HG nr. 395 / 2016, cu modificările și completările ulterioare.” Pagina 12 din 21

§ 26

- la cap. III.1.1) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale, inclusiv cerintele privind inscrierea in registrele profesionale sau comerciale din cadrul anunțului de participare autoritatea contractantă a solicitat: „1. Ofertantii, tertii sustinatori si subcontractantii nu trebuie sa se regaseasca in situatiile prevazute la art.60, 164, 165, 167 din Legea nr.98/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrata indeplinirea cerintei: se va completa DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor. Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor. Aceste documente pot fi: 1. certificate constatatoare privind lipsa datoriilor RESTANTE cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) la momentul prezentarii; 2. cazierul judiciar al operatorului economic si al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control in cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv; 3. dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice; 4. alte documente edificatoare, dupa caz. Ofertantul va depune impreuna cu DUAE si declaratia privind neincadrarea in prevederile art. 60 din Legea 98/2016 (...) 2. În cazul depunerii unei oferte comune, DUAE va fi completat de catre fiecare operator economic în parte. cf. Notificarii 256/2016 si Erata Notific.258/2016, in sensul in care Acordul de asociere se depune odata cu DUAE, iar documentele justificative vor fi prezentate doar de operatorul economic clasat pe primul loc, la solicitarea autoritatii contractante. Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedeasca o forma de înregistrare în conditiile legii din tara de rezidenta, din care sa reiasa ca operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla în niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului. Modalitate prin care se demonstreaza îndeplinirea cerintei: se va completa DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor, inclusiv de catre asociati, subcontractanti, tert sustinator. DUAE se completeaza in platforma electronica SEAP. Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificat constatator emis de ONRC, sau în cazul ofertantilor straini, documente echivalente emise în tara de rezidenta, urmeaza sa fie prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire, conform prevederilor art. 196 alin (2) din Legea nr. 98/2016. Informatii si formalitati necesare pentru evaluarea respectarii cerintelor mentionate: Pentru persoanele juridice române Documente de confirmare: Certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comertului de pe raza caruia este situate sediul ofertantului. Din certificatul constatator/extrasul de registru prezentat, trebuie sa rezulte obiectul de activitate al ofertantului (obiectul contractului trebuie sa aiba corespondent in CAEN din certificatul constatator emis de ONRC); starea ofertantului; persoanele care reprezinta ofertantul in relatia cu tertii.” Pagina 13 din 21

§ 27

- la cap. „III.1.3) Capacitatea tehnica si profesionala” din cadrul anunțului de participare autoritatea contractantă a solicitat: „Listă şi descriere succintă a criteriilor de selecție: Pentru contractele de achiziție de lucrări: executarea de lucrări de tipul specificat Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor care ar putea fi impuse: Pentru contractele de achiziție de lucrări executarea de lucrări de tipul specificat Lista cu principalele lucrări executate in ultimii 5 ani, calculați pana la data limita de depunere a ofertelor cu indicarea valorilor, datelor si a beneficiarilor publici sau privați. Experiența similară Ofertantul trebuie sa fi executat lucrari similare, in ultimii 5 ani, cu o valoare insumata a lucrarilor executate, prezentate ca experienta similara, de cel putin 1.700.000,00 lei fara TVA. Valoarea solicitata pentru indeplinirea cerintei de experienta similara pentru executarea de lucrari se poate atinge prin luarea in considerare a unui numar de maxim 1 (unul) contracte. Prin lucrari similare se inteleg lucrari de executare consolidare modernizare reabilitare retele de alimentare cu apa. Se va completa si depune DUAE, urmand ca documentele enumerate ulterior sa se prezinte doar de ofertantului clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor si va fi prezint doar la solicitarea autoritatii contractante. Pentru dovedirea experientei similare se vor depune spre ex certificari de buna executiedocumente constatatoare recomandari procese verbale de receptie (prin care sa se confirme executie lucrari similare, continand referiri la beneficiarul contractului; tipul lucrarilor executate; perioada în care s-a realizat contractul; valoarea contractului. Tertul/tertii sustinatori vor completa DUAE cu informatii privind nivelul lor de experienta, prin raportare la contractele executate în trecut, corespunzator sustinerii acordate. Conform Notif. 256/2016 in sensul in care impreuna cu DUAE se va depune angajamentul ferm al tertului sustinator – Formular nr.4 (impreuna cu documentele transmise acestuia de catre tert din care sa rezulte modul efectiv prin care tertul sustinator va asigura indeplinirea propriului angajament de sustinere), iar documentele justificative care probeaza cele asumate in angajamente acorduri vor fi solicitate de catre autoritatea contractanta doar ofertantului clasat pe primul loc la finalizarea evaluarii ofertelor; Prin angajamentul ferm, tertul/tertii confirma, prezentând documente justificative, dupa caz, faptul ca va/vor sprijini ofertantul în vederea îndeplinirii obligațiilor contractuale, fie prin precizarea modului în care va interveni concret, pentru a duce la îndeplinire respectivele activitati pentru care a acordat sustinerea, fie prin identificarea resurselor tehnice si profesionale pe care le va pune la dispozitie ofertantului (descriind modul concret în care va realiza acest lucru). Totodata, conform prevederilor art. 184 din Legea nr. 98/2016, prin angajamentul ferm, tertul/tertii se va/vor angaja ca va vor raspunde în mod solidar cu ofertantul pentru executarea contractului de achizitie publica. Raspunderea solidara a tertului/tertilor sustinator/sustinatori se va angaja sub conditia neîndeplinirii de catre acesta acestia a obligatiilor de sustinere asumate prin angajament. Capacitatea tehnica si/sau profesionala a operatorului economic poate fi sustinuta în conformitate cu art. 182 din Legea nr. 98/2016. Modalitate de îndeplinire în DUAE completat de ofertant se vor include si informatiile cu privire la existenta unei sustineri de terta parte, precum si celelalte aspecte solicitate prin formatul standard al DUAE”. Consiliul în soluționare are în vedere argumentele reținute de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în mai multe cauze, potrivit cărora documentația de atribuire nu se completează cu prevederi Pagina 14 din 21

§ 28

suplimentare ale legislației speciale sau prin interpretarea extensivă a documentației de atribuire, ofertanții fiind obligați să depună doar dovezile expres solicitate în conținutul acesteia, amintind, în acest sens, următoarele:  Cauza Enterprised Focused Solutions SRL (C-278/14) Curtea a declarat că „normele fundamentale și principiile generale ale Tratatului FUE, în special principiile egalității de tratament și nediscriminării, precum și obligația de transparență care rezultă din acestea trebuie interpretate în sensul că autoritatea contractantă nu poate respinge o ofertă care îndeplinește cerințele anunțului de participare pe baza unor motive care nu sunt prevăzute în anunțul menționat”  Cauza Medipac Kazantzidis AE vs. Venizeleio Pananeio (C-6/05) considerentele 53 și 54 „(53)(...) principiul egalității de tratament al ofertanților, precum și obligația de transparență, care se aplică independent de aplicabilitatea sau neaplicabilitatea Directivei 93/36, se opun, cu scopul de a evita arbitrarul, ca însăși această autoritate contractantă să aibă posibilitatea de a respinge în mod direct oferta în cauză și îi impun să se conformeze unei proceduri, precum procedura de protecție prevăzută la articolul 8 din Directiva 93/42, de natură să garanteze o apreciere și un control obiectiv și independent al riscurilor pretinse. (54) În plus, acest principiu și această obligație interzic autorității contractante să respingă o ofertă care respectă cerințele anunțului privind cererea de ofertă întemeindu se pe motive care nu au fost prevăzute în acest anunț și care sunt invocate ulterior depunerii acestei oferte”.  Cauza Pippo Pizzo împotriva CRGT Srl (C 27/15) considerentul 39 și 47 „(39) Astfel, conform unei jurisprudențe constante a Curții, în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18, unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le a stabilit (a se vedea în special Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C 336/12, EU:C:2013:647, punctul 40, și Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell’Adda, C 42/13, EU:C:2014:2345, punctele 42 și 43). (...) (47) În ceea ce privește argumentul întemeiat pe faptul că CRGT furnizase deja anterior serviciile care făceau obiectul cererii de ofertă și, în consecință, putea cunoaște existența contribuției în discuție în litigiul principal, este suficient să se constate că principiul egalității de tratament și obligația de transparență, care constituie corolarul acestuia, ar fi vădit încălcate în cazul în care un astfel de operator ar fi supus unor criterii care nu sunt stabilite prin cererea de ofertă și care nu ar fi aplicabile unor operatori noi.”  Cauza Cartiera dell’Adda SpA vs. CEM Ambiente SpA (C-42/13) considerentul 44 „Astfel, pe de o parte, principiul egalității de Pagina 15 din 21

§ 29

tratament impune ca ofertanții să dispună de aceleași șanse în formularea ofertelor lor și implică, așadar, ca aceste oferte să fie supuse acelorași condiții pentru toți ofertanții. Pe de altă parte, obligația de transparență are ca scop să garanteze absența riscului de favoritism și de arbitrar din partea autorității contractante. Aceasta implică formularea tuturor condițiilor și modalităților procedurii de atribuire în mod clar, precis și neechivoc în anunțul de participare sau în caietul de sarcini, astfel încât, în primul rând, să permită tuturor ofertanților informați în mod rezonabil și obișnuit de diligenți să le înțeleagă conținutul exact și să le interpreteze în același mod și, în al doilea rând, să permită autorității contractante să verifice efectiv dacă ofertele prezentate de ofertanți corespund criteriilor care guvernează contractul în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/CAS Succhi di Frutta, C 496/99 P, EU:C:2004:236, punctele 108-111)”.  În Hotărârea pronunțată la data 26.01.2023 în cauza C-403/21 având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, CJUE s-a pronunțat astfel: „68 Astfel cum reiese din răspunsul dat la prima întrebare, pentru a nu a lipsi de substanță larga putere de apreciere de care dispune autoritatea contractantă pentru a stabili criteriile de selecție pe care intenționează să le impună operatorilor economici drept condiții de participare la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții, obligațiile rezultate din reglementări speciale aplicabile unor activități legate de un contract de achiziții publice care urmează să fie atribuit nu se pot adăuga de drept în calitate de criterii de selecție la criteriile menționate expres în documentele acestui contract. 69 Prin urmare, este necesar să se răspundă la a doua întrebare că principiile proporționalității și transparenței garantate la articolul 18 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2014/24 trebuie interpretate în sensul că se opun ca documentele achiziției să fie completate de drept cu criterii de calificare rezultate din reglementări speciale aplicabile unor activități legate de contractul ce urmează să fie atribuit care nu au fost prevăzute în aceste documente și pe care autoritatea contractantă nu a intenționat să le impună operatorilor economici în cauză”. În concluzie, documentația de atribuire este de strictă interpretare, criticile contestatorului cu privire la faptul că ofertantul câștigător: - nu este autorizat ANRE pentru execuția lucrărilor electrice, minim Be, - că nu a nominalizat asociați și subcontractanți, - că nu a făcut dovada specialistului necesar conform legii nr. 10/1995 pentru realizarea lucrărilor de energie electrică, respectiv responsabil Pagina 16 din 21

§ 30

tehnic cu execuția autorizat MLPAT (MDRAP) domeniul 6.1 – Instalații electrice, - că nu are acces la sudor pentru polietilenă autorizat ISCIR și la responsabil tehnic sudură autorizat ISCIR, urmând a fi respinse ca nefondate având în vedere că autoritatea contractantă nu a solicitat nici ca operatorul să fie autorizat ANRE și nici ca sudorul pentru polietilenă și responsabil tehnic sudură să fie autorizat ISCIR. Referitor la criticile contestatorului cu privire la faptul că graficul depuse de către ....SRL este neconform deoarece înainte de realizarea forajului propriu-zis trebuia realizată împrejmuirea de protecție, Consiliul urmează să o respingă ca nefondată având în vedere că în graficul depus în cadrul propunerii tehnice (fișierul denumit grafic „gantt stangaceaua.pdf”) activitatea de împrejmuire este prevăzută a fi efectuată în perioada 18.02.2025-25.02.2025 iar activitatea de execuție puț forat se va efectua în perioada 07.03.2025-08.04.2025 deci ulterior împrejmuirii. Referitor la criticile cu privire la motivele de respingere a ofertei depuse de către contestator, Consiliul reține următoarele: Autoritatea contractantă a respins oferta contestatorului motivat de faptul că „graficul Gantt prezentat atât în cadrul ofertei tehnice prezentate în termenul limită de depunere a ofertelor cât și în răspunsul postat în SEAP la data de 03.06.2024 la solicitarea de clarificări nr. 1432/29.05.2024 este doar la nivel de activități” și că „metodologia de execuție Tirsa” din cadrul ofertei tehnice prezentate este doar o copie din memorii tehnice de specialități (pag. 15-22) din cadrul proiectului tehnic SA2/2024 din Lista de fișiere care compun documentația de atribuire iar paginile 11-105 sunt prezentate metode de lucru pentru execuția sistemelor de alimentare cu apă la modul general. Procedând la verificarea acestor aspecte, Consiliul reține următoarele: - în cadrul Fișei de date a achiziției la cap. IV.4.1.Modul de prezentare a propunerii tehnice, autoritatea contractantă a menționat: „Propunerea tehnică elaborată de ofertant va respecta în totalitate cerințele prevăzute în caietul de sarcini. Propunerea tehnică trebuie să reflecte asumarea de către ofertant a tuturor cerințelor si obligațiilor prevazute în caietul de sarcini si Proiectul tehnic nr. SA2/2024 parte integranta a documentatiei de atribuire. Propunerea tehnica trebuie sa demonstreze ca Ofertantul a înțeles corect cerințele din Caietul de Sarcini și ca metodologia propusă este corespunzătoare pentru obținerea asigurării calității lucrărilor. De asemenea, Propunerea Tehnica trebuie sa convingă Autoritatea Contractantă, că în caz de atribuire Ofertantul dispune de resurse materiale și umane suficiente pentru a asigura execuția lucrărilor contractului cu respectarea tuturor prevederilor legale naționale în vigoare. Propunerea tehnica elaborata de ofertant va respecta în totalitate cerințele prevăzute în caietul de sarcini. în documentația de atribuire, orice trimitere/referire la Caietul de sarcini reprezintă trimiteri și referiri la documentele tehnice publicate în SEAP. Pagina 17 din 21

§ 31

Propunerea tehnică, trebuie să reflecte cunoștințele tehnice ale ofertantului și asumarea de către acesta a tuturor cerințelor/obligațiilor prevăzute în proiectul tehnic, legislația și normativele tehnice în vigoare. Nu se acceptă completarea/corectarea ulterioară a normativelor tehnice. Propunerea tehnică a Ofertantului trebuie sa includă informații și detalii suficiente pentru a permite evaluarea ofertei potrivit factorilor de evaluare adoptați. Nu sunt acceptate limitări ale obligațiilor ofertantului față de cerințele prezentate în documentația de atribuire. Propunerea Tehnică trebuie prezentată semnată cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat. In cazul în care oferta tehnică nu respectă toate cerințele prevăzute în documentația de atribuire și nu reflectă asumarea de către Ofertant a tuturor cerințelor/obligațiilor prevăzute în Caietul de Sarcini, Autoritatea Contractantă are dreptul de a o respinge, conform prevederilor Legii 98/2016. Propunerea Tehnica a Ofertantului trebuie să includă, fară a se limita, următoarele: Propunerea tehnică trebuie să reflecte asumarea de către ofertant a tuturor cerințelor din Documentația de atribuire (Fișa de date a achiziției, Caietul de sarcini, anexele la acesta, Documentațiile puse la dispoziție de achizitor și Contract). Propunerea tehnică va fi întocmită astfel încât să asigure posibilitatea verificării corespondenţei acesteia cu caietul de sarcini. (...) 1. Ofertantul Prezentarea modului de realizare a lucrărilor (planul propus) care va descrie: a) Se va completa Formularul Pr.Th. - Formular nr. 7 - Propunerea tehnică - Metodologia pentru realizarea lucrării din secțiunea Formulare- Sistemul Electronic de Achizitii b) abordarea din punct de vedere proces tehnologic (metodologia de execuție) pentru realizarea lucrărilor; c) resurse (personal, echipamente) d) programul de execuție (diagrama Gantt) pe luni calendaristice, la nivel de categorie de lucrări (deviz), care să ilustreze succesiunea tehnologică de realizare a lucrărilor, ordinea și derularea în timp a activităților pe care ofertantul propune să le îndeplinească pentru realizarea lucrărilor, în special: • lucrările permanente și temporare ce urmează să fie executate, • alocarea resurselor umane si materiale conform organigramei; • activitățile de interfațare cu lucrările existente și operarea acestora, după caz ; • secvențierea, derularea în timp și durata testelor, cu evidențierea clară a activităților incluse în procesele de asigurare, respectiv de control al calității, conform legislației specifice corespunzătoare obiectului contractului; • denumirea activităților și subactivităților aferente, durata acestora, cu evidențierea punctelor cheie (jaloanele) în execuția contractului; • drumul critic clar identificat în planificarea activităților.” - cerința din fișierul „Caiet de sarcini -semnat”, publicat în SEAP la data de 25.04.2024 ora 08:38 în LISTA DE FISIERE CARE COMPUN DOCUMENTATIA DE ATRIBUIRE: c) programul de execuție (diagrama Gantt), la nivel de categorie de lucrări, care să ilustreze succesiunea tehnologică de realizare a lucrărilor, ordinea și derularea în timp a activităților/subactivităților pe care ofertantul propune să le îndeplinească pentru realizarea lucrărilor. - cerinta din documentul „Caiet de sarcini – rectificat” publicat ca ERATA pe SEAP: Clarificare tehnica Caiet de Sarcini - Tip document: Pagina 18 din 21

§ 32

Clarificare din oficiu - Data publicare: 25.04.2024 ora 08:42 având Comentariu: Va rugam sa regasiti caietul de sarcinii atasat acestei clarificari cu denumirea "Caiet de sarcini - rectificat" si sa nu luati in calcul caietul de sarcini incarcat in documentatia de atribuire c) programul de execuție (diagrama Gantt), la nivel de categorie de lucrări, care să ilustreze succesiunea tehnologică de realizare a lucrărilor, ordinea și derularea în timp a activităților/subactivităților pe care ofertantul propune să le îndeplinească pentru realizarea lucrărilor - cerinta de la pag.5 din documentul „Caiet de sarcini COMPLET- semnat” publicat publicat ca ERATA pe SEAP: Tip document: Clarificare din oficiu - Data publicare: 25.04.2024 ora 15:37 având Comentariu: Având în vedere că Autoritatea Contractantă nu va pune la dispoziție spaţiul destinat organizării de şantier, se vor respecta prevederile/cerințele prezentului "Caiet de sarcini - COMPLET" c) programul de execuție (diagrama Gantt) pe luni calendaristice, la nivel de categorie de lucrări (deviz), care să ilustreze succesiunea tehnologică de realizare a lucrărilor, ordinea și derularea în timp a activităților pe care ofertantul propune să le îndeplinească pentru realizarea lucrărilor, în special: - denumirea activităților și subactivităților aferente, durata acestora, cu evidențierea punctelor cheie (jaloanele) în execuția contractului; În raport de aceste cerințe comisia de evaluare prin adresa nr. 1432/29.05.2024 a solicitat contestatorului „să indice paginile din cuprinsul propunerii tehnice prezentate se regăsește îndeplinirea cerinței ce a fost solicitata atât în Fisa de date a achiziției pag. 7 la cap. IV.4.1, pct.1 lit. d) „programul de execuție (diagrama Gantt) pe luni calendaristice, la nivel de categorie de lucrări (deviz), care să ilustreze succesiunea tehnologică de realizare a lucrărilor, ordinea și derularea în timp a activităților pe care ofertantul propune să le îndeplinească pentru realizarea lucrărilor, în special: denumirea activităților și subactivităților aferente, durata acestora” cât și în toate fișierele menționate mai sus care compun Documentația de atribuire.” Procedând la verificarea graficului gantt depus de către ofertant, Consiliul reține că acest grafic nu a fost elaborat potrivit cerințelor anterior citate în sensul că acesta nu cuprinde activitățile și subactivitățil ci doar cele 14 categorii de lucrări de construcții și instalații enumerate în cadrul formularul F2 - Centralizatorul cheltuielilor pe obiect și categorii de lucrări postat în SEAP. Prin răspunsul la solicitarea de clarificări, contestatorul precizează că „fiecare activitate este prezentată în interdependență cu celelalte, pe coloana predecesoare se înscriu activitățile care preced respectiva activitate”. Rezultă astfel că societatea contestatoare în elaborarea graficului a confundat activitățile și subactivitățile cu categoriile de lucrări obiectul de investiție. Pagina 19 din 21

§ 33

Autoritatea contractantă a fost pusă în imposibilitatea verificării organizării activității, estimarea duratei de timp și programarea resurselor necesare, deoarece programul de execuție (diagrama Gantt) pe luni calendaristice, la nivel de categorie de lucrări (deviz), depus de către contestator nu ilustează succesiunea tehnologică de realizare a lucrărilor, ordinea și derularea în timp a activităților pe care ofertantul propune să le îndeplinească pentru realizarea lucrărilor, în special denumirea activităților și subactivităților aferente, durata acestora, cu evidențierea punctelor cheie (jaloanele) în execuția contractului. Față de aceste aspecte criticile contestatorului urmează a fi respinse. Referitor la cel de al doilea motiv de respingere a ofertei contestatorului, respectiv „metodologia de execuție Tirsa” din cadrul ofertei tehnice prezentate este doar o copie din memorii tehnice de specialități (pag. 15-22) din cadrul proiectului tehnic SA2/2024 din Lista de fișiere care compun documentația de atribuire iar paginile 11-105 sunt prezentate metode de lucru pentru execuția sistemelor de alimentare cu apă la modul general, Consiliul reține următoarele: Primele pagini de la 2-10 din cadrul fișierului denumit „Metodologia de executie TIRSA.pdf” reprezintă o simplă preluare cu „copy-paste” a specificațiilor detaliate de către autoritatea contractantă în cadrul proiectului tehnic postat în SEAP pag. 15-22, aspecte necontestate de către contestator în cadrul contestației formulate. Referitor la faptul că a prezentat doar metode de lucru generale, contestatorul susține că „o ofertă nu poate fi eliminată pentru ca la o anumită pagină nu a înscris numărul de branșamente” acesta fiind înscris la pag. 8 în cadrul metodologiei. Față de aceste susțineri, Consiliul constată următoarele: - La pagina 8 din metodologia de execuție Tirsa” din cadrul ofertei tehnice se află indicat numărul de branșamente, însă doar pentru simplu motiv că paginile 2-10 reprezintă o simplă preluare a informațiilor din cadrul proiectului tehnic depus de către autoritatea contractantă și nu pentru că și-a elaborat o metodologie corespunzătoare pentru obținerea asigurării calității lucrărilor și care să convingă autoritatea contractantă, că în caz de atribuire va dispune de resurse materiale și umane suficiente pentru a asigura execuția lucrărilor contractului cu respectarea tuturor prevederilor legale naționale în vigoare. - Contestatorul nu a negat și nici nu a depus vreun mijloc de probă din care să rezultă că paginile 11-105 nu reprezintă metode de lucru pentru execuția sistemelor de alimentare cu apă la modul general. - Elaborarea unei propuneri tehnice în sensul Legea nr. 98/2016 nu implică o simplă operaţiune de copiere „ad litteram” a unei părți din Pagina 20 din 21

§ 34

proiectul tehnic și depunerea unor proceduri general aplicabile oricărei lucrări ci reprezintă elaborarea unui document complex în care fiecare ofertat în funcţie de propriile tehnologii, utilaje, echipamente, muncitorii, soluţiile tehnice, condiţiile deosebite de care beneficiază, etc., raportat la necesitatea autorităţii contractante, detaliază/descrie modul concret de execuţie a lucrării, descriere care ulterior trebuie să fie verificată de către autoritatea contractantă. Faţă de cele de mai sus, şi ţinând seama că printre atribuţiile comisiei de evaluare sunt şi cele de: - verificare a propunerilor tehnice prezentate de ofertanţi, din punctul de vedere al modului în care acestea corespund cerinţelor minime din caietul de sarcini; - stabilire a ofertelor inacceptabile sau neconforme şi a motivelor care stau la baza încadrării ofertelor respective în această categorie; - stabilire a ofertelor admisibile, aşa cum este prevăzut la art. 127 alin. (1) lit. f), j) şi k) din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, Consiliul constată că această verificare s-a făcut cu rigurozitatea impusă de legislaţia în domeniu, urmând a respinge ca nefondate criticile contestatorului privind verificarea ofertei sale. Având în vedere considerentele de fapt și de drept mai sus reiterate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 cu modificările și completările ulterioare, Consiliul urmează să respingă ca nefondată contestația formulată de .... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA ..... Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge ca nefondată contestația formulată de .... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA ..... Prezenta decizie este obligatorie, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 21 din 21

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.