Decizie 2002/2024
Decizie CNSC2024_2002_2024_Decizie_2002.pdf, BO2024_2002_2024_BO2024_2002.pdf
Document CNSC
NISARA IMPEX SRL în contradictoriu cu UNITATEA MILITARĂ 01838
Decizia CNSC nr. 2002/C3/1829 din 17.07.2024
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Furnizare produse agroalimentare”, cod CPV 15000000-8, s-au solicitat Consiliului următoarele: „A. În principal: Cu privire la LOTUL 4 – Carne proaspătă şi ouă, vă solicităm anularea în parte a Raportului procedurii nr. A5320/22.05.2024, în partea privind punctajul acordat ofertantului COMSORADI SRL, la factorul de evaluare Realizarea unei etape de producție în Regiunea de dezvoltare Sud - Est, respectiv în partea privind aplicarea criteriului de atribuire și stabilirea clasamentului ofertanților, din Raport, precum și anularea actelor subsecvente, inclusiv comunicările privind rezultatul procedurii și reevaluarea ofertei COMSORADI SRL, conform celor dispuse de CNSC în motivarea s-a cu privire la modul de punctare a ofertei COMSORADI SRL. B. În subsidiar: anularea procedurii pentru LOTUL 4 – Carne proaspătă şi ouă”. Prin cererea de intervenție voluntară accesorie în interesul autoritățiiVerifică pasajul în context →
DECIDE: Respinge ca tardivă cererea de intervenție accesorie, formulată de către COMSORADI SRL. Respinge ca nefondată contestația depusă de NISARA IMPEX SRL, inclusiv capătul de cerere subsidiar, în contradictoriu cu autoritatea contractantă UNITATEA MILITARĂ 01838. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2024_2002_2024_Decizie_2002.pdf, BO2024_2002_2024_BO2024_2002.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2002/C3/1829 Data: 17.07.2024 Prin contestația înregistrată la CNSC sub nr. 33694/30.05.2024 (dosar nr. 1829/2024), formulată de NISARA IMPEX SRL, în calitate de lider al Asocierii NISARA IMPEX SRL – MEATPROD THOMAS SRL, cu sediul în municipiul Săcele, str. General Dragalina nr. 21A, cam. 3, județul Brașov, având cod unic de înregistrare RO 8566375, înmatriculată la Oficiul pentru Registrul Comerțului sub nr. J8/808/1996, reprezentată convențional prin CABINET DE AVOCAT PUȘDERCĂ ADRIAN, cu sediul în municipiul Brașov, str. Mihail Kogălniceanu nr. 19, bl.C5 (Blocul Roland), ap. 30, județul Brașov, adresă indicată și pentru comunicarea actelor de procedură, împotriva rezultatului procedurii de atribuire pentru lotul 4 – „Carne proaspătă și ouă” consemnat în raportul procedurii nr. A5320/22.05.2024, document emis de către autoritatea contractantă UNITATEA MILITARĂ 01838, cu sediul în localitatea Boboc, str. Principală nr. 1, județul Buzău, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată pe loturi în vederea încheierii unui acord cadru având ca obiect „Furnizare produse agroalimentare”, cod CPV 15000000-8, s-au solicitat Consiliului următoarele: „A. În principal: Cu privire la LOTUL 4 – Carne proaspătă şi ouă, vă solicităm anularea în parte a Raportului procedurii nr. A5320/22.05.2024, în partea privind punctajul acordat ofertantului COMSORADI SRL, la factorul de evaluare Realizarea unei etape de producție în Regiunea de dezvoltare Sud - Est, respectiv în partea privind aplicarea criteriului de atribuire și stabilirea clasamentului ofertanților, din Raport, precum și anularea actelor subsecvente, inclusiv comunicările privind rezultatul procedurii și reevaluarea ofertei COMSORADI SRL, conform celor dispuse de CNSC în motivarea s-a cu privire la modul de punctare a ofertei COMSORADI SRL. B. În subsidiar: anularea procedurii pentru LOTUL 4 – Carne proaspătă şi ouă”. Prin cererea de intervenție voluntară accesorie în interesul autorității
contractante,
înregistrată
la
C.N.S.C.
cu
nr. Pagina 1 din 2
35735/07.06.2024, formulată de către COMSORADI SRL, cu sediul în municipiul Buzău, str. Bucegi nr. 14, județul Buzău, având cod unic de înregistrare RO 6202149, înmatriculată la Oficiul pentru Registrul Comerțului sub nr. J10/1832/1994, reprezentată legal prin administrator Niță Gheorghe, în temeiul dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 101/2016, coroborate cu cele ale art. 63 C.pr.civ., cu referire la contestația NISARA IMPEX SRL, s-au solicitat Consiliului următoarele: „ (…) să admiteți cererea de intervenție și, pe cale de consecință: - în principal, respingerea contestației formulată de NISARA IMPEX SRL împotriva Raportului procedurii A5320/22.05.2024 (…), lotul 4 CARNE PROASPĂTĂ ȘI OUĂ, ca neîntemeiată; - în subsidiar, să constatați că Nisara Impex SRL nu realizează nicio etapă de producție în Regiunea de dezvoltare Sud- Est, aceasta neavând punct de lucru în această regiune (pentru a putea face dovada unei etape de producție a ouălor, cum ar fi curățarea și igienizarea ouălor, ambalarea și etichetarea acestora; - să respingeți contestația ca nefondată întrucât rezultatul procedurii de atribuire este unul corect și legal”. DECIDE: Respinge ca tardivă cererea de intervenție accesorie, formulată de către COMSORADI SRL. Respinge ca nefondată contestația depusă de NISARA IMPEX SRL, inclusiv capătul de cerere subsidiar, în contradictoriu cu autoritatea contractantă UNITATEA MILITARĂ 01838. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. … Data: … Prin contestația înregistrată la CNSC sub nr. … (dosar nr. …), formulată de ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL – ... SRL, cu sediul în municipiul …, având cod unic de înregistrare RO …, înmatriculată la Oficiul pentru Registrul Comerțului sub nr. …, reprezentată convențional prin CABINET DE AVOCAT …, cu sediul în municipiul …, adresă indicată și pentru comunicarea actelor de procedură, împotriva rezultatului procedurii de atribuire pentru lotul 4 – „Carne proaspătă și ouă” consemnat în raportul procedurii nr. A5320/22.05.2024, document emis de către autoritatea contractantă ..., cu sediul în localitatea …, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată pe loturi în vederea încheierii unui acord cadru având ca obiect „Furnizare produse agroalimentare”, cod CPV 15000000-8, s-au solicitat Consiliului următoarele: „A. În principal: Cu privire la LOTUL 4 – Carne proaspătă şi ouă, vă solicităm anularea în parte a Raportului procedurii nr. A5320/22.05.2024, în partea privind punctajul acordat ofertantului ... SRL, la factorul de evaluare Realizarea unei etape de producție în Regiunea de dezvoltare Sud - Est, respectiv în partea privind aplicarea criteriului de atribuire și stabilirea clasamentului ofertanților, din Raport, precum și anularea actelor subsecvente, inclusiv comunicările privind rezultatul procedurii și reevaluarea ofertei ... SRL, conform celor dispuse de CNSC în motivarea s-a cu privire la modul de punctare a ofertei ... SRL. B. În subsidiar: anularea procedurii pentru LOTUL 4 – Carne proaspătă şi ouă”. Prin cererea de intervenție voluntară accesorie în interesul autorității contractante, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. ..., formulată de către ... SRL, cu sediul în municipiul …, având cod unic de înregistrare RO …, înmatriculată la Oficiul pentru Registrul Comerțului sub nr. …, reprezentată legal prin administrator …, în temeiul dispozițiilor art. 17 Pagina 1 din 13
din Legea nr. 101/2016, coroborate cu cele ale art. 63 C.pr.civ., cu referire la contestația ... SRL, s-au solicitat Consiliului următoarele: „ (…) să admiteți cererea de intervenție și, pe cale de consecință: - în principal, respingerea contestației formulată de ... SRL împotriva Raportului procedurii A5320/22.05.2024 (…), lotul 4 CARNE PROASPĂTĂ ȘI OUĂ, ca neîntemeiată; - în subsidiar, să constatați că ... SRL nu realizează nicio etapă de producție în Regiunea de dezvoltare Sud- Est, aceasta neavând punct de lucru în această regiune (pentru a putea face dovada unei etape de producție a ouălor, cum ar fi curățarea și igienizarea ouălor, ambalarea și etichetarea acestora; - să respingeți contestația ca nefondată întrucât rezultatul procedurii de atribuire este unul corect și legal”. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: În cadrul contestației, cu titlu prealabil, ... SRL prezintă anunțul de participare prin care a fost inițiată procedura de atribuire, precum și algoritmul de calcul pentru factorul de evaluare „Realizarea unei etape de producție în regiunea de dezvoltare unde își are sediul autoritatea contractantă” din cadrul criteriului de atribuire. De asemenea, subliniază caracterul obligatoriu al documentației de atribuire, sens în care se raportează la dispozițiile art. 75 din Legea nr. 98/2016 și art. 123 din H.G. nr. 395/2016. I. Susținând nelegalitatea și netemeinicia modului de evaluare a ofertei ... SRL, contestatorul arată că acest ofertant nu realizează el însuși activitatea de producție „ouă”. Redând fragmentul relevant din raportul procedurii, contestatorul susține că societatea ... SRL a primit punctajul maxim (30 de puncte) pentru factorul de evaluare „Realizarea unei etape de producție în Regiunea de dezvoltare Sud – Est”, dar nu este autorizată să desfășoare, în mod direct, activitatea de producție „ouă” (parte din produsele lotului), neexistând atașată ofertei autorizația sanitar veterinară, pe numele acestui ofertant unic. Contestatorul arată că societatea ... SRL a ofertat produsele „ouă” rezultate din activitatea de producție a unui terț față de prezenta procedură de atribuire, iar punctajul se acordă doar ofertanților, nu și terților. Precizează că, în această situație, pentru factorul de evaluare „Realizarea unei etape de producție în Regiunea de dezvoltare Sud – Est”, ofertantul declarat câștigător trebuia să primească cel mult 29,05 puncte, ca și Asocierea ... SRL – ... SRL, sens în care invocă principiul tratamentului egal, precum și jurisprudența Consiliului și a Curții de Apel Ploiești. II. Argumentând solicitarea de anulare a procedurii de atribuire, contestatorul consideră că, în vederea asigurării respectării principiului Pagina 2 din 13
tratamentului egal și al legalității, în cazul imposibilității adoptării măsurilor corective care să asigure punctarea identică a ofertanților aflați în aceeași situație de fapt și de drept, singura soluție este aceea a anulării procedurii în conformitate cu prevederile art. 212 alin.(1), lit. c) teza I și alin.(2) din Legea nr. 98/2016. În drept au fost invocate dispozițiile art. 8 și urm. din Legea nr. 101/2016, iar în probațiune au fost solicitate înscrisuri. Prin adresa nr. …, în temeiul dispozițiilor art. 611 alin. (1) lit. b) și alin. (22) din Legea nr. 101/2016, Consiliul i-a solicitat contestatorului să transmită dovada constituirii cauțiunii în cuantumul legal, pentru lotul contestat. Totodată, având în vedere mențiunile generice din împuternicirea avocațială nr. BV 070498 din 29.05.2024 (unde se indica anunțul de participare publicat în SEAP, nu și obiectul contestației), în temeiul art. 68 din Legea nr. 101/2016, respectiv art. 151 alin. (1) și alin. (2) din C.pr.civ., Consiliul a solicitat depunerea la dosarul cauzei a dovezii calității de reprezentant convențional pentru semnarea contestației ce vizează anularea în parte a raportului procedurii nr. A5320/22.05.2024, iar în subsidiar, anularea procedurii pentru lotul 4. Ca răspuns, prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. …, contestatorul a depus la dosarul cauzei mandatul special al reprezentantului convențional. Prin adresa nr. A5734/04.06.2024, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, autoritatea contractantă ... a transmis punct de vedere cu privire la contestația ... SRL, precizând că nu va adopta măsuri de remediere, inclusiv pentru solicitarea subsidiară de anulare a procedurii de atribuire. În cadrul documentului subliniază că, pe tot parcursul derulării procedurii de atribuire, a respectat principiul tratamentului egal și al legalității, precum și caracterul definitiv al documentației de atribuire, ce nu a fost contestată. Redând algoritmul de calcul pentru factorul de evaluare „Realizarea unei etape de producție în Regiunea de dezvoltare Sud – Est” din fișa de date, organizatoarea procedurii subliniază că se puncta realizarea unei etape de producție în Regiunea de dezvoltare Sud – Est „sau cât mai aproape de aceasta
”. Arată că ofertanților le-a pus la dispoziție un formular Excel prin care şi-au autoevaluat punctajul pentru factorul de evaluare realizarea unei etape de producție în regiunea de dezvoltare unde își are sediul autoritatea contractantă, sens în care punctează: - Asocierea contestatoare şi-a autoevaluat punctajul total la 29,05 puncte, produsul „Ouă de găină” având 20 puncte, și a transmis contractul nr. 1/01.06.2023, încheiat cu producătorul de ouă ... SRL, cu sediul în județul Brașov (selectând opțiunea numărul 2 a algoritmului de calcul al factorului de evaluare, „pentru realizarea unei etape de Pagina 3 din 13
producție în altă Regiunea de dezvoltare din România punctajul va fi de 20 puncte”); - ... SRL şi-a autoevaluat punctajul la 30 puncte, produsul „Ouă de găină” având 30 puncte, livrarea urmând să fie efectuată de la producătorul de ouă ... SA, cu sediul în județul Galați (selectând prima opțiune a algoritmului de calcul al factorului de evaluare, „pentru realizarea unei etape de producţie în Regiunea de dezvoltare Sud-Est (Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea, Vrancea) punctajul va fi de 30 puncte”). Raportându-se la aceste aspecte, autoritatea contractantă consideră că ofertanții au cunoscut, au înțeles, și au aplicat corespunzător, prin autoevaluare, factorii de evaluare din criteriul de atribuire, iar comisia de evaluare a analizat ofertele, asigurându-se că punctajul a fost autoevaluat în mod corect de fiecare ofertant și au transmis documente care să susțină punctajul. Suplimentar, arată că petentul nu a solicitat clarificări la documentația de atribuire, și nici nu a contestat-o. Dovada comunicării documentului către contestator a fost atașată. Prin cererea de intervenție voluntară accesorie în interesul autorității contractante, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. ..., formulată de către ... SRL, în temeiul dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 101/2016, coroborate cu cele ale art. 63 C.pr.civ., cu referire la contestația ... SRL, s-au solicitat cele redate în partea introductivă. În cadru documentului, ... SRL arată că oferta societății sale a fost declarată câștigătoare pentru lotul 4 și prezintă argumente în susținerea cererilor formulate. În drept au fost invocate dispozițiile art. 17 alin. (3) și urm. din Legea 101/2016, ale Legii nr. 98/2016, ale H.G. nr. 395/2016, cele ale art. 61 și urm. C.pr.civ., respectiv art. 15, art. 21 și art. 52 din Constituție, precum și orice alt act normativ incident/indicat în cadrul cererii de intervenție. În probațiune au fost depuse înscrisuri. Prin adresa nr. …, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul i-a solicitat intervenientului să depună la dosarul cauzei dovada îndeplinirii obligației prevăzute la art. 17 alin. (4) din același act normativ, respectiv dovada comunicării către autoritatea contractantă și către contestator a cererii de intervenție înregistrată la CNSC sub nr. .... Ca răspuns la această solicitare, prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. …, ... SRL a depus la dosarul cauzei dovada comunicării cererii de intervenție, către autoritatea contractantă și către contestator, în data de 13.06.2024. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. …, contestatorul a formulat „RĂSPUNS LA CERERE DE INTERVENȚIE” prin care a solicitat Consiliului următoarele: Pagina 4 din 13
„1. Să admiteți excepției neconstituirii cauțiunii, pentru capătul subsidiar din cererea de intervenție; 2. Să admiteți excepția tardivității capătului subsidiar din cererea de intervenție; 3. Să constatați inadmisibilitatea capătului subsidiar din cererea de intervenție; 4. Să respingeți cererea de intervenție”. În cadrul documentului, ... SRL prezintă argumente în susținerea acestor cereri. Dovada comunicării către intervenient și către autoritatea contractantă a fost atașată. În probațiune, prin adresa nr. A6170/13.06.2024, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, autoritatea contractantă ... a transmis, în copie certificată, documente din dosarul achiziției publice. Având în vedere data publicării contestației în SEAP (31.05.2024), termenul de 10 zile prevăzut la art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, precum și comunicarea cererii de intervenție către contestator și către autoritatea contractantă în data de 13.06.2024, în temeiul dispozițiilor art. 15 alin. (1) și art. 68 din același act normativ, prin raportare la prevederile art. 185 din Legea nr. 134/2010, prin adresele nr. …, nr. … și nr. … din 21.06.2024, Consiliul a pus în discuția părților excepția tardivității formulării cererii de intervenție de către ... SRL. Ca răspuns la această excepție, prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. …, ... SRL a precizat că cererea sa de intervenție a fost comunicată către Consiliu în data de 06.06.2024, iar către contestator și către autoritatea contractantă în data de 13.06.2024. Consideră că excepția tardivității cererii de intervenție ar trebui respinsă, deoarece obligația de comunicare, prevăzută la art. 17 din Legea nr. 101/2016, a fost îndeplinită în parte. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. …, ... SRL a formulat concluzii scrise prin care a solicitat admiterea excepției tardivității formulării cererii de intervenție. În acest sens, se raportează la dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, și arată că termenul pentru formularea cererii de intervenție s-a împlinit în 10.06.2024, întrucât contestația a fost publicată în SEAP în data de 31.05.2024, iar cererea de intervenție a ... SRL a fost comunicată cu depășirea termenului anterior indicat. Dovada comunicării către intervenient și către autoritatea contractantă a fost atașată. Prin nota încheiată în data de 008.07.2024, în temeiul dispozițiilor 24 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, completul de soluționare a decis prelungirea termenului de soluționare a dosarului CNSC nr. … cu 10 zile, această decizie fiind comunicată autorității contractante prin adresa nr. …. Pagina 5 din 13
Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. …, ... SRL a depus, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii având nr. 210274130/1 din 31.05.2024, eliberată de …, în cuantum de 46.967,90 lei. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitație deschisă, derulată online, pe loturi, în vederea încheierii unui acord cadru având ca obiect „Furnizare produse agroalimentare”, cod CPV 15000000-8, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând în SEAP, anunțul de participare nr. …, conform căruia valoarea estimată a procedurii este de 18.142.419,07 lei, fiind divizată în 11 loturi, dintre acestea fiind contestat Lotul 4 – „Carne proaspătă și ouă”, având o valoare estimată de 4.486.293,93 lei. Conform cap. II.2.5) din anunț, criteriul de atribuire al acordului- cadru pentru lotul contestat este „Cel mai bun raport calitate – preț”, având următorii factori de evaluare: - „Prețul ofertei” – pondere 40%; - „Lanțul de aprovizionare” - pondere 30%; - „Realizarea unei etape de producție în regiunea de dezvoltare unde își are sediul autoritatea contractantă” - pondere 30%. În cauza care formează obiectul prezentei, ... SRL a depus cererea de intervenție (transmisă la Consiliu, pe cale electronică, prin e-mail, în data de 07.06.2024) înregistrată la CNSC sub nr. ..., care prezintă natura juridică a unei cereri de intervenție accesorie deoarece sprijină poziția autorității contractante, fără a solicita desființarea vreunui act emis de aceasta, motiv pentru care Consiliul califică cererea de intervenție drept cerere de intervenție accesorie formulată în favoarea entității contractante. În raport de dispozițiile art. 17 alin. (3) prima teză și (4) din Legea nr. 101/2016, care stipulează că „(3) Până la soluționarea contestației de către Consiliu, operatorii economici interesați să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii economici participanți la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenție voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestației. (...). (4) Cererea de intervenție se înaintează atât Consiliului, cât și autorității contractante și contestatorului/contestatorilor, nu mai târziu de expirarea termenului legal de formulare a acesteia.” și având în vedere faptul că, la data de 31.05.2024, autoritatea contractantă a publicat în SEAP, sub identificatorul „[.../00582] Contestatiel Lot 4_semnat.pdf”, contestația depusă de ... SRL, pentru Lotul 4, Consiliul constată că cererea de intervenție nu a fost formulată în cadrul termenului legal în discuție, respectiv nu a fost înaintată în Pagina 6 din 13
termenul respectiv
atât Consiliului, cât și autorității contractante și contestatorului, conform prevederilor legale exprese, anterior citate. Mai precis, având în vedere data publicării contestației în SEAP (31.05.2024), termenul de 10 zile prevăzut la art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, precum și comunicarea cererii de intervenție către contestator și către autoritatea contractantă în data de 13.06.2024, în temeiul dispozițiilor art. 15 alin. (1) și art. 68 din același act normativ, prin raportare la prevederile art. 185 din Legea nr. 134/2010, prin adresele nr. …, nr. … și nr. … din 21.06.2024, Consiliul a pus în discuția părților excepția tardivității formulării cererii de intervenție de către ... SRL. Ca răspuns la această excepție, prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. …, ... SRL a precizat că cererea sa de intervenție a fost comunicată către Consiliu în data de 06.06.2024, iar către contestator și către autoritatea contractantă în data de 13.06.2024. Astfel, respectivul ofertant consideră că excepția tardivității cererii de intervenție ar trebui respinsă, deoarece obligația de comunicare, prevăzută la art. 17 din Legea nr. 101/2016, a fost îndeplinită în parte. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. …, ... SRL a formulat concluzii scrise prin care a solicitat admiterea excepției tardivității formulării cererii de intervenție. În acest sens, ... SRL s-a raportat la dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, și a arătat că termenul pentru formularea cererii de intervenție s-a împlinit în 10.06.2024, întrucât contestația a fost publicată în SEAP în data de 31.05.2024, iar cererea de intervenție a ... SRL a fost comunicată cu depășirea termenului anterior indicat. Pe cale de consecință, în urma analizei răspunsurilor primite ca urmare a adreselor anterior precizate, Consiliul urmează să respingă ca tardivă cererea de intervenție formulată de ... SRL, întrucât, în cazul de față, prin formularea, de către intervenientul în cauză, a respectivei cereri de intervenție, nu au fost respectate prevederile exprese, fără echivoc, ale art. 17 alin. (3) în coroborare cu alin. (4) din Legea nr. 101/2016. Procedând la soluționarea contestației formulată de ... SRL, Consiliul reține că acesta este nemulțumit de rezultatul prezentei proceduri de atribuire, pentru Lotul 4, comunicat prin adresa nr. 7237/07.05.2024, respectiv de decizia prin care oferta Asocierii ... SRL – ... SRL a fost declarată admisibilă dar necâștigătoare, precum și de modul în care a fost evaluată oferta depusă de către ... SRL, declarată câștigătoare, respectiv de modalitatea de calcul al punctajului acordat ofertei respective, motiv pentru care Consiliul va soluționa contestația în cauză, analizând criticile formulate în acest sens de către respectivul Pagina 7 din 13
contestator, raportat la conținutul documentației de atribuire aferentă și la prevederile legale incidente. Astfel, referitor la criticile formulate de către contestatorul ... SRL, cu privire la oferta Asocierii ... SRL – ... SRL, depusă pentru Lotul 4, Consiliul reține că, în cadrul documentului publicat în SEAP sub identificatorul „[.../00001] FisaDate_DF1206392.pdf” și intitulat generic „Fișa de date”, autoritatea contractantă a solicitat expres, la Secțiunea II.2.5 - Criterii de atribuire: Cel mai bun raport calitate – preț, pentru factorul de evaluare - Realizarea unei etape de producție în regiunea de dezvoltare unde își are sediul autoritatea contractantă, următoarele: „Descriere - Componenta tehnica – Realizarea unei etape de productie în REGIUNEA DE DEZVOLTARE SUDEST, care este alcătuită din următoarele județe: Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea sau cat mai aproape de aceasta. 30% - Punctaj maxim factor: 30 Algoritm de calcul: - pentru realizarea unei etape de producție în Regiunea de dezvoltare Sud-Est (Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea) punctajul va fi de 30 puncte. - pentru realizarea unei etape de producție în altă Regiunea de dezvoltare din România punctajul va fi de 20 puncte. - pentru realizarea unei etape de producție într-o țară din Uniunea Europeană punctajul va fi de 10 puncte. - pentru produsele provenite din afara Uniunii Europene, nu se va acorda punctaj. Pentru determinarea punctajului factorului de evaluare „lanțul de aprovizionare” corespunzător lotului pentru care se depune oferta, se vor utiliza formulele: VTE(lot) = VTEprod1 + VTEprod2…+ VTEprod(x) unde: VTE(lot) – valoarea totală estimată a lotului; VTEprod1 – valoarea estimată pentru primul produs din lot; VTEprod2 – valoarea estimată pentru al doilea produs din lot; VTEprod(x) – valoarea estimată pentru produsul x din lot. STO(lot) = STprod1 + STprod2…+ STprod(x) STprod(x) = VTEprod(x) x PA prod(x) unde: STO (lot) – scorul total obținut al lotului STprod1 – scorul total pentru primul produs din lot STprod2 – scorul total pentru al doilea produs din lot STprod(x) – scorul total pentru produsul x din lot PA prod(x) – punctajul acordat pentru produsul x din lot PFF(lot) = STO(lot)/VTE(lot) unde: PFF(lot) – punctaj final factor pentru lot.”. Totodată, în cadrul documentului publicat în SEAP sub identificatorul „[.../00005]
8
Instructiuni
pentru Pagina 8 din 13
ofertanti_semnat.docx.p7s”, autoritatea contractantă a solicitat următoarele: „2.2 Realizarea unei etape de producție în regiunea de dezvoltare unde își are sediul autoritatea contractantă, pondere 30% (...) Ofertanții vor demonstra îndeplinirea acestei cerințe astfel: - completarea formularului Algoritmul de calcul al factorului ”Realizarea unei etape de producție în regiunea de dezvoltare unde își are sediul autoritatea contractantă” pentru lotul ofertat;”. Astfel, Consiliul reține că, în cadrul formularului în discuție, denumit - 8Formular calcul Realizare.xlsx, care se regăsește în cadrul fișierului publicat
în
SEAP
sub
identificatorul „[.../00006] Formulare_semnat.zip.p7s”, autoritatea contractantă a solicitat, expres ofertanților, pentru Lotul 4, următoarele: „Depunem anexat documentele din care rezultă locul de realizare a unei etape de producție, pentru fiecare produs.” Mai mult, în cadrul caietului de sarcini, autoritatea contractantă a specificat următoarele: „OUĂ DE GĂINĂ PENTRU CONSUM ALIMENTAR 1. Scop şi domeniu de utilizare Prezenta specificaţie tehnică stabileşte condiţiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească ouăle de găină utilizate pentru hrănirea efectivelor Ministerului Apărării Naţionale. 2. Documente de referinţă În cuprinsul ei, prezenta specificaţie face referire la documente emise şi aprobate de autorităţile civile şi militare. Pentru documentele datate se utilizează ediţia la care se face referire, fără modificările ulterioare, dacă în text nu se prevede altfel. Pentru documentele nedatate se utilizează ultima ediţie în vigoare. a. Documente de natură legală: - Hotărârea de Guvern nr.415 privind regimul de comercializare a ouălor publicată în Monitorul Oficial al României nr. 296 din 05 aprilie 2004. (...) 3. Condiţii tehnice de calitate Ouăle de găină pentru consum alimentar trebuie să fie ouă din categoria A, minim clasa M (medii, cu greutatea de la 53g până la 63g). 4. Reguli pentru verificarea calităţii Verificarea calităţii se face pe loturi. La fiecare lot se verifică: - ambalarea; - marcarea; - proprietăţile organoleptice; - masa. 5. Ambalarea Ambalajele pentru ouă trebuie să fie rezistente la şoc, curate, uscate şi în bună stare; să fie făcute din materiale care să protejeze ouăle de mirosuri străine şi de riscul deteriorării calităţii. Fiecare unitate de ambalaj trebuie să conţină ouă din aceeaşi categorie. Pagina 9 din 13
În ambalaje ouăle se aşează în poziţie verticală, cu vârful în jos. Ambalajele vor fi utilizate în funcţie de mărimea ouălor. Ambalajele mici nu pot fi refolosite; cele mari pot fi refolosite numai dacă răspund cerinţelor de igienă şi dacă nu prezintă marcaje anterioare, care pot crea confuzii. 6. Marcarea Ouăle din categoria A se vor ştampila cu numărul de identificare al producătorului(care să permită identificarea metodei de producţie folosite). Marcajele ştampilate pe ouă şi aplicate pe ambalaje, trebuie să fie clare, vizibile şi lizibile. Produsele folosite pentru ştampilare trebuie să fie conforme cu prevederile în vigoare, referitoare la coloranţii utilizaţi în alimentele pentru consum uman. (...).” Consiliul reține că, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) lit. h) și art. 4 din HG nr.415/2004, indicată ca fiind legislație aplicabilă în cazul prezentei proceduri, „Art. 1 - Pentru aplicarea prezentei hotărâri termenii şi expresiile de mai jos semnifică, după cum urmează: (...) h) colector - orice persoană autorizată de autorităţile competente să colecteze ouă de la producător pentru livrare: - la un centru de ambalare; - pe o piaţă care vinde exclusiv angrosiştilor ale căror unităţi sunt aprobate ca centre de ambalare; - în industrie; (...) Art. 4 - (1) Fără a prejudicia prevederile art. 2, producătorii nu pot livra: a) ouă altor persoane fizice sau juridice
în afara colectorilor
, centrelor de ambalare, pieţelor, în sensul art. 2 alin. (2) lit. a), a industriei alimentare şi industriei nealimentare; b) ouă industriale, în afară de ouăle incubate, altor persoane în afara centrelor de ambalare sau a industriei, cu excepţia industriei alimentare; c) ouă incubate altora decât unităţilor de prelucrare sau industriei, cu excepţia industriei alimentare.”. Consiliul subliniază că regulile din documentația de atribuire, cum sunt și regulile și cerințele sus citate, solicitate la Lotul 4, sunt obligatorii și nu formale, or acestea nu au fost contestate de către niciun operator economic interesat, până la data-limită de depunere a ofertelor, astfel că, prin depunerea ofertelor la prezenta procedură, operatorii economici au acceptat și și-au însușit condițiile impuse de autoritatea contractantă. În acest context, Consiliul reține ca fiind relevante susținerile autorității contractante, din punctul de vedere transmis, și anume: „4. Din descrierea factorului de evaluare rezultă că acesta punctează realizarea unei etape de producţie în REGIUNEA DE DEZVOLTARE SUD- EST sau cât mai aproape de aceasta, punctajul fiind stabilit utilizând următorul algoritm: Pagina 10 din 13
- pentru realizarea unei etape de producţie în Regiunea de dezvoltare Sud-Est (Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea, Vrancea) punctajul va fi de 30 puncte. - pentru realizarea unei etape de producţie în altă Regiunea de dezvoltare din România punctajul va fi de 20 puncte. - pentru realizarea unei etape de producţie într-o ţară din Uniunea Europeană punctajul va fi de 10 puncte. - pentru produsele provenite din afara Uniunii Europene, nu se va acorda punctaj. 5. Ofertanţilor li s-a pus la dispoziţie un formular Excel prin care şi-au autoevaluat punctajul pentru factorul de evaluare Realizarea unei etape de producţie în regiunea de dezvoltare unde îşi are sediul autoritatea contractantă. 6. Pentru acest factor de evaluare S.C. ... S.R.L. şi-a autoevaluat punctajul total la 29,05 puncte, produsul Ouă de găină având 20 puncte, ofertantul transmiţând în susţinerea autoevaluării contractul numărul 1/01.06.2023, încheiat cu producătorul de ouă ...
SRL (operator economic care, conform informațiilor furnizate de SEAP/Vizualizare declarație de participare, nu apare ca fiind declarat asociat/subcontractant/terț susținător în cadrul ofertantului - Asocierea ... SRL – ... SRL – n.n.), cu sediul în judeţul Braşov (selectând opţiunea numărul 2 a algoritmului de calcul al factorului de evaluare, „
pentru realizarea unei etape de producţie în altă Regiunea de dezvoltare din România punctajul va fi de 20 puncte"). 7. Pentru acest factor de evaluare S.C. ... S.RL. şi-a autoevaluat puctajul la 30 puncte, produsul Ouă de găină având 30 puncte, livrarea urmând să fíe efectuată de la producătorul de ouă ... S.A. (operator economic care, conform informațiilor furnizate de SEAP/Vizualizare declarație de participare, nu apare ca fiind declarat asociat/subcontractant/terț susținător al ofertantului ... SRL – n.n.) , cu sediul în judeţul Galaţi (selectând prima opţiune a algoritmului de calcul al factorului de evaluare,
„ pentru realizarea unei etape de producţie în Regiunea de dezvoltare Sud-Est (Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea, Vrancea) punctajul va fi de 30 puncte"). Având în vedere cele prezentate mai sus, considerăm că pe toată durata procedurii S.C. ... S.R.L. şi ceilalţi ofertanţi au cunoscut, au înţeles şi au aplicat corespunzător, prin autoevaluare
, factorii de evaluare ai procedurii, iar comisia de evaluare a analizat ofertele, asigurându-se că punctajul a fost autoevaluat în mod corect de fiecare ofertant şi ofertanţii transmit documente care să susţină punctajul.” Astfel, raportat la situația prezentată anterior, din care rezultă că autoritatea contractantă a respectat principiul tratamentului egal în cazul celor doi ofertanți menționați, vizavi de formularele de autoevaluare prezentate de aceștia, Consiliul nu va reține susțineri formulate de către contestatorul ... SRL prin criticile în discuție, cum ar fi „Punctajul se acordă doar ofertanților și nu terților, sens în care, în măsura în care ofertantul ... SRL, nu desfășoară el, direct, activitatea de producție ”ouă”, nu poate primii Pagina 11 din 13
maximul de punte (30 puncte), rezervat doar producătorilor direcți pentru toate produsele aferente lotului contestat.”, susțineri axate pe o interpretare proprie, convenabilă, a unor cerințe din documentația de atribuire, prezentate astfel atât în mod incomplet cât și în mod distorsionat, în condițiile în care, în ceea ce privește factorul de evaluare - Realizarea unei etape de producție în regiunea de dezvoltare unde își are sediul autoritatea contractantă, respectiva autoritate nu a precizat, la Algoritmul de calcul din Secțiunea II.2.5 - Criterii de atribuire a Fișei de date, regula că punctajul maxim aferent acestui factor este rezervat doar producătorilor direcți și nici nu a făcut referiri la astfel de producători. Mai mult, prin mențiuni din cadrul criticilor formulate prin prezenta contestație, cum ar fi „Nelegalitatea și netemeinicia modului de evaluare a ofertei ... SRL – ofertantul ... SRL nu realizează el însuși activitatea de producție ”ouă”, contestatorul ... SRL ignoră faptul că, prin aplicarea factorului de evaluare în discuție, nu se punctează, în mod evident, calitatea de producător ci realizarea unei etape de producție, pentru fiecare produs, conform algoritmului de calcul anterior citat. În ceea ce privește jurisprudența CNSC invocată de către contestator, Consiliul reține faptul că trimiterile la practica judiciară sunt relative la pricinile soluționate anterior, nu constituie izvor de drept și nici nu pot obliga la emiterea unei noi decizii într-un anumit sens, deoarece precedentul judiciar nu constituie izvor de drept în sistemul românesc. Potrivit Legii nr. 101/2016, în activitatea sa, Consiliul se supune numai legii, deciziile acestuia fiind pronunțate în temeiul legii. În aceeași direcție sunt și normele art. 26 din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, care statuează independența completului de soluționare a contestațiilor, deciziile pronunțate fiind bazate pe stricta aplicare și respectare a legii, iar nu pe deciziile pronunțate anterior. Raționamentul anterior se regăsește și în considerentele Deciziei nr. 2/19.01.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în care s-a reținut faptul că „Ab initio, Înalta Curte observă că în sistemul de drept românesc jurisprudența nu constituie izvor de drept, instanțele judecătorești nefiind ținute de soluțiile pronunțate anterior de alte instanțe. Hotărârile judecătorești au aplicabilitate numai la speță, efectele lor neputând fi extinse la cauze similare cu care instanțele au fost învestite”. Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept mai sus evocate, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va respinge ca Pagina 12 din 13
nefondată contestația depusă de ... SRL, inclusiv capătul de cerere subsidiar, în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Respinge ca tardivă cererea de intervenție accesorie, formulată de către ... SRL. Respinge ca nefondată contestația depusă de ... SRL, inclusiv capătul de cerere subsidiar, în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare … PREȘEDINTE … Consilier de soluționare … Redactat practicaua deciziei … Redactată în 5 (cinci) exemplare originale, conține … pagini. Pagina 13 din 13
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.