AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1838/2024

SOMA SRL | BRANTNER SERVICII ECOLOGICE SRL | POLARIS M HOLDING SRL în contradictoriu cu ASOCIATIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARA „ECONEAMT” JUDETUL NEAMT

Decizia CNSC nr. 1838/C10/1685,1687,1696 din 03.07.2024

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1838/C10/1685,1687,1696 din 03.07.2024

Data din document
2024-07-03
Complet
C10

Obiectul procedurii

având ca obiect „Delegarea prin concesiune a gestiunii unor activităţi componente ale serviciului de salubrizare a unităţilor administrativ teritoriale membre ale Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ECONEAMŢ, din Zona 1, judeţul Neamţ”, cod CPV 90500000-2, de către ASOCIAŢIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ „ECONEAMŢ”, cu sediul în localitatea Piatra-Neamț, Str. Alexandru cel Bun nr. 27, județul Neamț, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat admiterea contestaţiei şi pe cale de consecinţă: 1. Suspendarea Procedurii de Atribuire în stadiul în care se află până la soluţionarea Contestaţiei 2. Obligarea autorităţii contractante la adoptarea măsurilor de remediere prin modificarea documentaţiei din procedura de atribuire cu privire la: a. Eliminarea asumării de către delegat a Riscului nr. 3 „Ajustarea traseelor de colectare" şi a Riscului nr. 10 - „Întreruperea activităţii la Staţia de sortare Piatra-Neamţ si/sau la Staţia de compostare Piatra-Neamţ, în vederea realizării …
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de SOMA SRL în contradictoriu cu ASOCIAŢIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ „ECONEAMŢ”. În temeiul art. 26 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 101/2016, admite în parte contestația formulată de BRANTNER SERVICII ECOLOGICE SRL în contradictoriu cu ASOCIAŢIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ „ECONEAMŢ”, respectiv capetele de cerere subsidiare regăsite la punctele I, III, VI și VIII din contestație. În temeiul art. 26 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, să aducă modificările menționate în considerentele prezentei decizii la cunoștința tuturor operatorilor economici interesați de participarea la această procedură de atribuire, prin publicarea lor în SICAP, și să stabilească o nouă dată de depunere a ofertelor, cu respectarea prevederilor art. 85 alin. (1) din Legea nr. 100/2016. În temeiul…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1838/2024

Decizie CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 30756, 30820, 30857Data înregistrării: 2024-05-17
ContestatorSOMA SRL | BRANTNER SERVICII ECOLOGICE SRL | POLARIS M HOLDING SRLCUI 946778
Autoritate contractantăASOCIATIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARA „ECONEAMT” JUDETUL NEAMTCUI 24822890

2024_1838_2024_Decizie_1838.pdf, BO2024_1838_2024_BO2024_1838.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 7.284 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr.1838/C10/1685,1687,1696 Data:03.07.2024

§ 2

Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 30756/17.05.2024, formulată de SOMA SRL cu sediul în localitatea Cisnădie, str. Pajiştei nr. 39A, judeţul Sibiu, înregistrată la ORC de pe lângă Tribunalul Sibiu sub nr. J32/2368/2023, având Cod unic de înregistrare RO 946778, reprezentată legal de Şoşu Constantin în calitatea de administrator şi convenţional de Cabinet Avocat Adrian Pușdercă, cu sediul procesual ales în Braşov, B-dul Mihail Kogălniceanu nr. 19, bl. C5, et . 6, ap.30, județul Braşov, împotriva documentației de atribuire, privind procedura de licitație deschisă, online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Delegarea prin concesiune a gestiunii unor activităţi componente ale serviciului de salubrizare a unităţilor administrativ teritoriale membre ale Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ECONEAMŢ, din Zona 1, judeţul Neamţ”, cod CPV 90500000-2, de către ASOCIAŢIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ „ECONEAMŢ”, cu sediul în localitatea Piatra-Neamț, Str. Alexandru cel Bun nr. 27, județul Neamț, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat admiterea contestaţiei şi pe cale de consecinţă: 1. Suspendarea Procedurii de Atribuire în stadiul în care se află până la soluţionarea Contestaţiei 2. Obligarea autorităţii contractante la adoptarea măsurilor de remediere prin modificarea documentaţiei din procedura de atribuire cu privire la: a. Eliminarea asumării de către delegat a Riscului nr. 3 „Ajustarea traseelor de colectare" şi a Riscului nr. 10 - „Întreruperea activităţii la Staţia de sortare Piatra-Neamţ si/sau la Staţia de compostare Piatra-Neamţ, în vederea realizării de investiţii de către Delegatar", din tabelul 6-1 Matricea riscurilor - pct.III.1 de mai jos, precum şi eliminarea din propunerea de Pagina 1 din 3

§ 3

contract a prevederilor corespunzătoare acestor riscuri. b. Eliminarea condiţionării dreptului operatorului de a beneficia de modificarea tarifele pentru cauze neprevăzute de legislaţia specifică (Ordinul nr. 640/2022) - pct.III.2 de mai jos. 3. Continuarea procedurii de atribuire cu respectarea celor dispuse cu privire la capătul 2 de cerere, cu prelungirea termenului de depunere a ofertelor. Cu cheltuieli de judecată. Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 30820/20.05.2024, formulată de BRANTNER SERVICII ECOLOGICE SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Lalelelor nr. 11, Spațiul comercial 2, et. supantă, ap. 46, județul Cluj, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J12/620/1995, având CUI RO 7180367, reprezentată legal de administrator David Zeininger și convențional de Cabinet Avocat Cătălin Chiriac, cu sediul procesual ales în Cluj-Napoca, str. Teodor Mihali nr. 38-40, ap. 19, județul Cluj, împotriva documentației de atribuire, privind procedura de licitație deschisă, online, organizată în cadrul aceleiași proceduri de atribuire de către ASOCIAŢIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ „ECONEAMŢ”, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: I. Cu titlu preliminar, suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiei; II. Pe fondul contestaţiei: 1. în principal, admiterea contestaţiei si anularea Procedurii; 2. în subsidiar: -Admiterea Contestaţiei și obligarea Autorităţii Contractante la adoptarea măsurilor de remediere ce se impun. -Obligarea Autorităţii Contractante la prelungirea termenului limită de depunere a ofertelor într-o măsură suficientă pentru a permite informarea corespunzătoare a participanților cu privire la modificările adoptate. Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 30857/20.05.2024, formulată de POLARIS M HOLDING SRL, cu sediul în Constanța, str. Spiru Haret nr. 2A, județul Constanța, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J13/1645/1999, având CUI RO 12079629, reprezentată legal de administrator Itu Adrian-Petre și convențional de Cabinet Avocat Ionuț Nicolae Tarsoaga, împotriva documentației de atribuire, privind procedura de licitație deschisă, online, organizată în cadrul aceleiași proceduri de atribuire de către ASOCIAŢIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ „ECONEAMŢ”, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: 1) Suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea prezentei contestații, potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 101/2016; 2) Obligarea Autorității contractante să adopte măsurile necesare restabilirii legalității procedurii de atribuire, prin modificarea corespunzătoare a documentației de atribuire, conform celor precizate în contestație, iar dacă acest lucru nu este posibil, anularea procedurii de atribuire. În temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, cele trei contestații au fost conexate. Prin Încheierea nr. 1624/C10/1685,1687,1696/29.05.2024, Consiliul s- a pronunțat asupra cererii de suspendare a procedurii, din cuprinsul Pagina 2 din 3

§ 4

contestațiilor formulate de SOMA SRL, BRANTNER SERVICII ECOLOGICE SRL și POLARIS M HOLDING SRL, pe care a admis-o. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de SOMA SRL în contradictoriu cu ASOCIAŢIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ „ECONEAMŢ”. În temeiul art. 26 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 101/2016, admite în parte contestația formulată de BRANTNER SERVICII ECOLOGICE SRL în contradictoriu cu ASOCIAŢIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ „ECONEAMŢ”, respectiv capetele de cerere subsidiare regăsite la punctele I, III, VI și VIII din contestație. În temeiul art. 26 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, să aducă modificările menționate în considerentele prezentei decizii la cunoștința tuturor operatorilor economici interesați de participarea la această procedură de atribuire, prin publicarea lor în SICAP, și să stabilească o nouă dată de depunere a ofertelor, cu respectarea prevederilor art. 85 alin. (1) din Legea nr. 100/2016. În temeiul art. 26 alin. (6) din același act normativ, respinge ca nefondate celelalte cereri subsidiare, precum și capătul principal de cerere vizând anularea procedurii de atribuire. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de POLARIS M HOLDING SRL în contradictoriu cu ASOCIAŢIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ „ECONEAMŢ”. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 3 din 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 347.760 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr..... Data:.....

§ 2

Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ..., formulată de ......... SRL cu sediul în localitatea ..., înregistrată la ORC de pe lângă Tribunalul Sibiu sub nr. ........., având Cod unic de înregistrare RO ........., reprezentată legal de ......... în calitatea de administrator şi convenţional de Cabinet Avocat ..., cu sediul procesual ales în ........., ... județul ........., împotriva documentației de atribuire, privind procedura de licitație deschisă, online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Delegarea prin concesiune a gestiunii unor activităţi componente ale serviciului de salubrizare a unităţilor administrativ teritoriale membre ale ......... ........., din Zona 1, judeţul .........”, cod CPV 90500000-2, de către ......... „.........”, cu sediul în localitatea .........., Str. .., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat admiterea contestaţiei şi pe cale de consecinţă: 1. Suspendarea Procedurii de Atribuire în stadiul în care se află până la soluţionarea Contestaţiei 2. Obligarea autorităţii contractante la adoptarea măsurilor de remediere prin modificarea documentaţiei din procedura de atribuire cu privire la: a. Eliminarea asumării de către delegat a Riscului nr. 3 „Ajustarea traseelor de colectare" şi a Riscului nr. 10 - „Întreruperea activităţii la Staţia de sortare .........-......... si/sau la Staţia de compostare .........-........., în vederea realizării de investiţii de către Delegatar", din tabelul 6-1 Matricea riscurilor - pct.III.1 de mai jos, precum şi eliminarea din propunerea de contract a prevederilor corespunzătoare acestor riscuri. b. Eliminarea condiţionării dreptului operatorului de a beneficia de modificarea tarifele pentru cauze neprevăzute de legislaţia specifică (Ordinul nr. 640/2022) - pct.III.2 de mai jos. Pagina 1 din 104

§ 3

3. Continuarea procedurii de atribuire cu respectarea celor dispuse cu privire la capătul 2 de cerere, cu prelungirea termenului de depunere a ofertelor. Cu cheltuieli de judecată. Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ..., formulată de ......... SRL, cu sediul în ........., str. ..., județul ........., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ........., având CUI RO ........., reprezentată legal de administrator ......... și convențional de Cabinet Avocat ..., cu sediul procesual ales în ........., str. ... județul ........., împotriva documentației de atribuire, privind procedura de licitație deschisă, online, organizată în cadrul aceleiași proceduri de atribuire de către ......... „.........”, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: I. Cu titlu preliminar, suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiei; II. Pe fondul contestaţiei: 1. în principal, admiterea contestaţiei si anularea Procedurii; 2. în subsidiar: -Admiterea Contestaţiei și obligarea Autorităţii Contractante la adoptarea măsurilor de remediere ce se impun. -Obligarea Autorităţii Contractante la prelungirea termenului limită de depunere a ofertelor într-o măsură suficientă pentru a permite informarea corespunzătoare a participanților cu privire la modificările adoptate. Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. .., formulată de ......... SRL, cu sediul în ........., str. ... județul ........., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ........., având CUI RO ........., reprezentată legal de administrator .........-...și convențional de Cabinet Avocat ..., împotriva documentației de atribuire, privind procedura de licitație deschisă, online, organizată în cadrul aceleiași proceduri de atribuire de către ......... „.........”, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: 1) Suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea prezentei contestații, potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 101/2016; 2) Obligarea Autorității contractante să adopte măsurile necesare restabilirii legalității procedurii de atribuire, prin modificarea corespunzătoare a documentației de atribuire, conform celor precizate în contestație, iar dacă acest lucru nu este posibil, anularea procedurii de atribuire. În temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, cele trei contestații au fost conexate. Prin Încheierea nr. ..., Consiliul s-a pronunțat asupra cererii de suspendare a procedurii, din cuprinsul contestațiilor formulate de ......... SRL, ......... SRL și ......... SRL, pe care a admis-o. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestațiile de față, prin care ......... SRL, ......... SRL și ......... SRL, reclamă documentația de atribuire, considerând-o nelegală. Pagina 2 din 104

§ 4

În ceea ce privește contestația formulată de ......... SRL, contestatorul învederează următoarele: 1. Cu privire la matricea riscurilor. Aspecte comune - recuperarea tuturor costurilor cu efectuarea serviciilor publice Contestatorul arată că legislaţie specifică în materia acestor modificări tarifare (Ord. ANRSC 640/2022 şi art 34-35 din Legea 101/2006), prevăd în esenţă recuperarea tuturor costurilor cu efectuarea serviciilor publice, aspect ce exclude limitări de orice fel, inclusiv măsuri cu caracter echivalent de genul riscurilor în sarcina operatorului pentru cauze străine acestuia (sau chiar în provocate de beneficiar). În acelaşi sens este şi Hotărârea nr. 255/08.04.2024, pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia în dosar nr. 130/57/2024. Într-o primă concluzie, autorul contestației susține că aceste tarife se fundamentează pe costuri obiective şi efective şi nu pot fi limitate artificial, nici măcar prin includerea unor riscuri care nu se află în controlul operatorului şi care au ca efect nerecuperarea costurilor prin tarif. În concret, contractele ce au ca obiect serviciul de salubrizare, prin reglementări speciale, impun cerinţa recuperării costurilor prin tarif, aspect care nu poate fi nesocotit prin documente contestate, în cauză fiind aplicabil şi principiul ierarhiei actelor normative cumulat cu asigurarea supremaţiei principiului legalităţii. Se menționează că principiul legalităţii, principiu fundamental într-un stat de drept (consacrat şi prin art. 1 alin. 5) din Constituţia României şi, mai recent, prin art. 6 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ), impune exigenţa ca activitatea administraţiei publice să se desfăşoare în temeiul şi în limitele legii. Astfel, administraţia publică, în adoptarea oricăror acte administrative (documentaţia de atribuire/caietul de sarcini, fiind un astfel de act), nu poate acţiona arbitrar, ci după anumite reguli expres stabilite prin lege, prin care se reglementează procedurile administrative ce trebuie respectate, urmate, condiţiile materiale ale acţiunii administrative şi se definesc drepturile subiecţilor administraţi. De asemenea Principiul ierarhiei normative impune ca actele administrative normative (documentaţia de atribuire/caietul de sarcini, fiind un astfel de act) să respecte anumite cerinţe impuse de norma legală superioară. 15. Cu privire la Riscul nr. 3 „Ajustarea traseelor de colectare" Contestatorul învederează că în documentul intitulat „Studiu de oportunitate", parte a Documentaţiei de atribuire a Contractului, la pag. 76 este prezentat Tab. 6-1 „Matricea riscurilor aferente contractului de delegare a gestiunii activităţilor componente ale serviciului de salubrizare din Zona 1 a SMID ......... ce fac obiectul prezentului studiu". Referitor la Riscul nr. 3 „Ajustarea traseelor de colectare", risc alocat în totalitate viitorului operator (delegatului), Autoritatea contractantă precizează: „La elaborarea propunerii financiare, delegatul trebuie să estimeze consumurile aferente activităţii de colectare separată si transport separat al deşeurilor municipale. Pentru determinarea acestor consumuri, delegatul stabileşte traseele de colectare, prin raportare la informaţiile prevăzute în documentaţia de atribuire (cum ar fi, informaţiile referitoare la mijloacele de transport şi recipientele de colectare care sunt puse la dispoziţie de Pagina 3 din 104

§ 5

delegatari şi/sau care trebuie asigurate de delegat), precum şi prin raportare la situaţia din teren. Pe parcursul execuţiei contractului de delegare a gestiunii, este posibil ca delegatul să constate că traseele de colectare, pe care le-a luat în calcul la determinarea consumurilor ce au fundamentat propunerea financiară, trebuie ajustate pentru a eficientiza prestarea activităţii de colectare separată şi transport separat al deşeurilor municipale." Referitor la „Managementul riscului" Autoritatea contractantă precizează: „Responsabilitatea pentru stabilirea traseelor de colectare, luate în calcul la determinarea consumurilor ce au fundamentat propunerea financiară, aparţine delegatului. În consecinţă, delegatul suportă toate eventualele cheltuieli suplimentare generate de ajustarea traseelor de colectare,

§ 6

respectivele

§ 7

cheltuieli

§ 8

neputând

§ 9

fi

§ 10

solicitate delegatarilor/utilizatorilor." Legat de acest risc şi implicaţiile asumării sale de către posibilii ofertanţi, contestatorul supune atenţiei Consiliului următoarea situaţie: dacă pe un traseu de colectare al deşeurilor municipale efectuat de viitorul operator cu o anumită frecvenţă (spre exemplu zilnică în mediul urban sau săptămânală în mediul rural) se vor desfăşura lucrări de infrastructură rutieră (ex. consolidarea sau refacerea unui pod), lucrări care pot dura o perioadă de timp îndelungată, viitorul operator va fi nevoit să modifice traseul de colectare şi să înregistreze un număr de kilometri semnificativ mai mare pentru desfăşurarea activităţilor Contractului în perioada respectivă. Din studierea unor documentaţii de atribuire similare se constată că riscuri similare cu Riscul nr. 3 sunt alocate exclusiv Autorităţii contractante sau sunt alocate atât Autorităţii contractante, cât şi viitorului operator, dar în nici o situaţie acesta din urmă nu este obligat să suporte toate eventualele cheltuieli suplimentare generate de ajustarea traseelor de colectare, din cauze ce nu ţin de viitorul operator. Din acest motiv, se consideră ilegală suportarea de către viitorul operator a cheltuielilor suplimentare generate de ajustarea/modificarea traseelor de colectare în situaţii care nu i se datorează şi care nu ţin de culpa acestuia. 16. Cu privire la Riscul nr. 10 Contestatorul afirmă că în acelaşi tabel 6-1, este prezentat şi Riscul nr. 10 - „Întreruperea activităţii la Staţia de sortare .........-......... si/sau la Staţia de compostare .........-........., în vederea realizării de investiţii de către Delegatar", descris de Autoritatea contractantă astfel: „Delegatarul îşi rezervă dreptul ca, pe durata contractului de delegare, să realizeze investiţii în modernizarea şi/sau extinderea Staţiei de sortare .........-......... şi/sau a Staţiei de compostare .........-........., inclusiv prin atragerea de finanţare nerambursabilă. În această situaţie, în vederea realizării investiţiilor, va fi necesar ca delegatul să predea delegatarului, integral sau parţial, Staţia de sortare .........-......... şi/sau Staţia de compostare .........-........., ceea ce presupune că, pe perioada cuprinsă între data la care delegatarul predă instalaţiile către delegatar şi data la care delegatarul predă instalaţiile modernizate/extinse către delegat (presupunând că investiţiile se finalizează înainte de expirarea duratei contractului de delegare a gestiunii), delegatul Pagina 4 din 104

§ 11

să se afle în imposibilitatea de a presta activităţile de salubrizare care se desfăşoară prin intermediul respectivelor instalaţii şi, în consecinţă, în imposibilitatea de a încasa tarifele aprobate pentru aceste activităţi." Precizările Autorităţii contractante pe coloana „Managementul riscului" sunt: „Toate pierderile, directe sau indirecte (inclusiv profitul nerealizat), precum şi orice alte consecinţe suferite de delegat ca urmare sau în legătură cu imposibilitatea de a presta activităţile de salubrizare desfăşurate prin intermediul celor două instalaţii de deşeuri, pe durata în care acestea sunt predate delegatarului în vederea realizării modernizării şi/sau extinderii, sunt suportate, în mod exclusiv, de delegat, neputând constitui temei pentru a solicita delegatarului/ADI ......... plata de daune şi/sau prelungirea duratei gestiunii activităţilor de salubrizare în cauză." Se arată că acest „risc" sau mai degrabă o acţiune predictibilă pe care Autoritatea contractantă o are deja în vedere va afecta grav activitatea viitorului Delegat în cazul în care va avea loc precum va arăta petentul în continuare. Atât „Studiul de oportunitate şi fundamentare", cât şi „Caietul de sarcini" precizează faptul că viitorul Delegat va trebui să facă anumite investiţii în Staţia de sortare ......... şi în Staţia de compostare ......... (pag. 116-117 din Studiu de oportunitate şi fundamentare şi pag 72-73 din Caietul de sarcini). Conform pct. 4 (pag. 40/42) din Formularul 17, ofertanţii vor întocmi un „Plan de recuperare a investiţiilor", Autoritatea contractantă precizând clar următoarele: „La realizarea Planului de recuperare a investiţiilor se va lua în considerare amortizarea anuală pe durata normală de utilizare a investiţiei respective, în conformitate cu normativele în vigoare (HG nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea si duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, cu modificările si completările ulterioare), precum si valoarea ratelor de leasing financiar (in cazul utilajelor achiziţionate si finanţate în acest mod), specificându-se în mod clar durata si condiţiile financiare ale respectivului angajament (avans, durata etc). Datele prezentate în Planul de recuperare a investiţiilor trebuie să fie corelate cu datele prezentate în Fisele de fundamentare a tarifelor. Este permisă utilizarea unor mijloace fixe ale căror durate de amortizare sau de leasing depăşesc durata contractului. În cazul în care durata de amortizare sau durata contractului de leasing sunt mai mici decât durata contractului de concesiune, costurile de amortizare a investiţiilor se repartizează uniform, la nivel anual pe întreaga durată a contractului de concesiune". Contestatorul atrage atenţia asupra situaţiei în care dacă Autoritatea Contractantă (Delegatarul) va demara lucrări de modernizare a celor două staţii, lucrări ce vor conduce la imposibilitatea desfăşurării de către Delegat a activităţilor de sortare a deşeurilor reciclabile şi compostare (tratare aerobă) a deşeurilor biodegradabile, Delegatul nu va mai factura contravaloarea acestor activităţi, iar amortizarea corespunzătoare investiţiilor realizate nu se va mai recupera prin tarifele aplicate în perioada de nefunctionare a celor două statii. Pagina 5 din 104

§ 12

Prin Riscul nr. 10 atribuit viitorului operator, Autoritatea contractantă nu asigură, chiar şi în situaţia în care în urma procedurii de atribuire viitorul operator ar utiliza (pentru că a ofertat în acest mod) tarifele maxime precizate în Documentaţia de atribuire, recuperarea investiţiilor în modernizarea celor două staţii - de sortare a deşeurilor reciclabile şi de tratare a deşeurilor biodegradabile. Contestatorul supune atenţiei Consiliului faptul că Autoritatea contractantă consideră ca fiind un „risc" pentru viitorul operator posibila modernizare a staţiilor de tratare a deşeurilor, deci o acţiune posibilă pe care o are deja în vedere. Consideră petentul că, atribuirea acestui risc în sarcina exclusivă a viitorului operator aşa cum este prevăzut în Documentaţia de atribuire a Contractului, este nelegală şi încalcă flagrant legislaţia şi drepturile participanţilor la procedură, astfel că, nu poate sta la baza întocmirii unei oferte concurenţiale şi nici a unui contract în care se respectă si nu în ultimul rând se urmăreşte menţinerea echilibrului contractual. Astfel, viciile grave din documentaţia de atribuire afectează întreaga procedură în sensul că, pe de o parte determină un dezechilibru în modul de executare a contractului, iar pe de altă parte, impune operatorului riscuri care determină nesustenabilitatea contractului şi imposibilitatea obţinerii unui profit şi asigurarea continuităţii contractului de delegare de gestiune. Contestatorul susține că este ştiut faptul că, contractele de delegare a gestiunii serviciilor de natura celor care fac obiectul prezentei proceduri prevăd o serie de riscuri în sarcina viitorilor ofertanţi, fiind în esenţă vorba de riscuri rezonabile, predictibile, ci nu de situaţii discreţionare. Închiderea Staţiilor de sortare şi/sau compostare este previzibilă, în situaţia in care autoritatea contractantă dispune de fondurile necesare modernizării acestora, activitatea acestora va fi suspendată pe durată „nedeterminată", întrucât nu se face trimitere la nicio perioadă de timp în care potenţiale lucrări s-ar executa, nici care este natura acestora. O atare situaţie, nu poate fi asimilată riscului de operare sau riscului de piaţă, categorii de riscuri întâlnite în contractele de delegare, ea fiind generată in mod unilateral şi discreţionar de către autoritatea contractantă, viitorul operator fiind pus în faţa faptului împlinit, fără a fi îndreptăţit la dezdăunare. Mai mult, contestatorul emite ipoteza în care activitatea Staţiei de sortare şi/sau compostare va fi suspendată de o durată de mai mult de 1 an sau 2 ani, limitându-ne doar la această perioadă, în fapt ea putând subzista mult mai mult. Se întreabă petentul, cum poate o astfel de situaţie să nu conducă la afectarea gravă a echilibrul contractual şi a resurselor viitorului operator în situaţia în care „Toate pierderile, directe sau indirecte (inclusiv profitul nerealizat), precum şi orice alte consecinţe suferite de delegat ca urmare sau în legătură cu imposibilitatea de a presta activităţile de salubrizare desfăşurate prin intermediul celor două instalaţii de deşeuri, pe durata în care acestea sunt predate delegatarului în vederea realizării modernizării şi/sau extinderii, sunt suportate, în mod exclusiv, de delegat, neputând constitui temei pentru a solicita delegatarului/ADI ......... plata de daune şi/sau prelungirea duratei gestiunii activităţilor de salubrizare în cauză." Pagina 6 din 104

§ 13

O atare situaţie nu poate fi primită în opinia contestatorului, fiind nelegală şi totodată abuzivă prin asumarea acestui risc exclusiv de către viitorul operator. În concret, contractul de concesiune de servicii - este definit ca fiind un contract cu titlu oneros, asimilat potrivit legii actului administrativ, încheiat în scris, prin care una sau mai multe autorităţi/entităţi contractante încredinţează prestarea şi gestionarea de servicii, ..., în care contraprestaţia pentru servicii este reprezentată fie exclusiv de dreptul de a exploata serviciile care fac obiectul contractului, fie de acest drept însoţit de o plată. Conform preambulului Directivei 2014/23/UE privind atribuirea contractelor de concesiune, un risc de operare ar trebui înţeles drept riscul de expunere la situaţiile neprevăzute ale pieţei, putând consta fie în riscul de cerere, fie în riscul de disponibilitate sau în ambele riscuri, de disponibilitate şi de cerere, dar oricum riscuri generate de elemente viitoare şi incerte, externe părţilor contractului. Regula generală pentru alocarea unui risc este aceea că trebuie suportat de partea care poate atenua riscul în cea mai mare măsură. De asemenea, art. 6, alin.3, lit. a din Legea nr. 101/2016, prevede că riscul de operare ca fiind acela "generat de evenimente care nu se află sub controlul părţilor la contractul de concesiune". Din economia textelor mai sus enunţate, este evident pentru petent că, Riscul nr. 10 - Întreruperea activităţii la Staţia de sortare .........-......... si/sau la Staţia de compostare .........-........., în vederea realizării de investiţii de către Delegatar, nu se încadrează la noţiunea de risc, întrucât este previzibil, ba chiar probabil, aşa cum am arătat mai sus şi care ar fi urmarea manifestării de voinţă discreţionare şi exclusive a Delegatarului. Drept urmare, suportarea de către viitorul operator a unui astfel de risc, pe lângă faptul că excede noţiunii de risc din dreptul românesc, generează si un dezechilibru contractual major apriori în defavoarea viitorului operator. Mai mult, contestatorul susține că se pune întrebarea cum se vor recupera investiţiile realizate de viitorul operator, a căror valoare o estimează la aproximativ un milion de euro, în cazul în care Autoritatea contractantă îi va solicita acestuia să le şi retragă fizic din staţii cu ocazia demarării investiţiei proprii în modernizarea celor două staţii. Bineînţeles că amortizarea acestora nu va mai fi posibilă. De altfel, Riscul în cauză este prevăzut şi în Modelul de Contract de delegare la Art. 14 (pag. 25/59). În acest sens, contestatorul solicită şi eliminarea din propunerea de contract a prevederilor art. 14, alin. (5). 17. Tot în legătură cu acest Risc nr. 10, contestatorul atrage atenţia şi asupra unor costuri suplimentare pentru transportul deşeurilor reciclabile şi biodegradabile la alte instalaţii de tratare în cazul în care aceste două staţii vor fi oprite pentru modernizare. Documentaţia de atribuire prezintă fluxul (n.n. „traseul") deşeurilor municipale ce fac obiectul Contractului în următoarele documente: a) în Caietul de sarcini, Art. 69, 70 (pag. 14) şi Art. 90, 91 (pag. 17) b) în Regulamentul serviciului (parte a Documentaţiei de atribuire) Art. 20 coroborat cu Art. 37, alin. (1), lit. a) şi Art. 44, lit. a). Pagina 7 din 104

§ 14

Având în vedere cele anterior prezentate şi în ipoteza opririi celor două staţii pentru modernizare, pe lângă nerecuperarea în integralitate a investiţiilor realizate de viitorul operator în cele două staţii, contestatorul opinează că acesta va fi pus şi în situaţia să înregistreze costuri suplimentare deosebite datorate transportului deşeurilor reciclabile şi biodegradabile la alte instalaţii de sortare/ compostare. III.2. Cu privire la modificarea/ajustarea tarifelor - nelegalitatea limitării modului de formare a tarifului pentru cauze neprevăzute de legislaţia specifică (Ordinul nr. 640/2022) Contestatorul arată că, conform precizărilor Documentaţiei de atribuire, viitorul operator are dreptul de a ajusta respectiv, a modifica tarifele ofertate în raport cu dispoziţiile legale în vigoare - Ordinul 640/2022, normă specială de aplicare în materie. Astfel, condiţiile precizate în Normele Metodologice de stabilire de ajustare sau modificare a tarifelor adoptate de ANRSC prin Ordinul 640/2022 sunt „completate" de prevederile Art. 9, lit. c) şi e) din modelul de contract care îngrădeşte dreptul operatorului de a modifica tarifele. Se solicită eliminarea condiţiei ilegale şi restrictive conform căreia viitorul operator are dreptul de a modifica tarifele doar dacă această acţiune nu se datorează ca urmare a producerii unuia din riscurile aflate în sarcina sa, aşa cum sunt precizate în matricea de repartiţie a riscurilor. Contestatorul precizează că își întemeiază solicitarea prin faptul că norma legală în materia stabilirii, ajustării şi modificării tarifelor serviciului public de salubritate este Ordinul ANRSC nr. 640/2022, normă care nu precizează astfel de condiţii pentru modificarea tarifelor, iar Legea 101/2006 a serviciului public precizează clar la Art. 34 că cheltuielile de operare şi investiţii ale operatorilor trebuie recuperate integral. În sensul celor de mai sus, contestatorul arată că, cauzele şi condiţiile de modificare a tarifelor sunt prevăzute de Ord. ANRSC nr. 640/2022 (legislaţie specifică în materia acestor modificări tarifare), legislaţie ce în esenţă prevede recuperarea tuturor costurilor cu efectuarea serviciilor publice, aspect ce exclude limitări de orice fel. De altfel, acest principiu este explicit prevăzut şi în art. 35 alin. 7, 8 şi 9 din Legea 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor. În concluzie, aceste tarife se fundamentează pe costuri obiective şi efective şi nu poate fi limitat artificial printr-o dispoziţie cuprinsă în documentaţia de atribuire de către autoritatea contractantă. Astfel, ajustarea sau modificarea tarifelor pentru activităţile de salubrizare se face doar în condiţiile reglementate expres prin Ordinul nr.640/2022 emis de către A.N.R.S.C, cu respectarea întocmai a acestora şi nicidecum în condiţiile unui act administrativ emis de o administraţie publică locală şi care contravine dispoziţiilor exprese ale legii, impunând limitări de natură a conduce la neacoperirea costurilor de prestare a serviciului. În lipsa unei dispoziţii legale exprese, autoritatea publică locală nu are competenţa să stabilească alte condiţii în ceea ce priveşte ajustarea şi modificarea tarifelor şi nici de impune limitări de natură a conduce la neacoperirea costurilor de prestare a serviciilor. Impunerea unor limitări în privinţa modificării sau ajustării tarifelor pe parcursul executării contractului în afara cadrului stabilit prin Normele metodologice adoptate de A.N.R.S.C, încalcă în opinia contestatorului, Pagina 8 din 104

§ 15

principiile prevăzute la art. 34 din Legea nr. 101/2006, respectiv: recuperarea integrală de către operatori, prin tarife, taxe de salubrizare sau, după caz, subvenţii de la bugetul local, a costurilor de operare si menţinerea echilibrului contractual. În acelaşi sens este şi Hotărârea nr. 255/08.04.2024, pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia în dosar nr. 130/57/2024. În contextul celor de mai sus, contestatorul apreciază că este imperios necesar ca autoritatea contractantă să procedeze la remedierea documentaţiei de atribuire, inclusiv modelul de contract, prin eliminarea limitării modificării tarifului de condiţia impusă în sarcina viitorului operator la art. 9 lit. c şi e din Modelul de contract parte a documentaţiei de atribuire. Prin adresa nr. ..., înregistrată la Consiliu sub nr. ..., autoritatea contractantă formulează Punct de vedere la contestația depusă de ......... SRL, învederând următoarele: 1. În cadrul acestui proiect au fost construite o serie de obiective (depozit conform Girov, Staţie sortare Cordun, Staţii transfer Taşca şi Tg. .........) şi dotări pentru localităţile participante (platforme de colectare, containere şi pubele pentru deşeuri etc.) dar au fost integrate şi obiective construite anterior prin fonduri ISPA şi PHARE (cum sunt Staţiile de sortare .........-......... şi Roznov şi Staţia de Compostare ......... - parte a prezentei proceduri contestate), fiind instituită de către finanţator obligaţia delegării gestiunii serviciilor de salubrizare către entităţi specializate, pe baza procedurilor de licitaţie publică. 2. Proiectul Sistem Integrat de Management al Deşeurilor în Judeţul ......... presupune delegarea a 5 contracte: 4 contracte de colectare şi valorificare a deşeurilor aferente celor 4 zone a judeţului ......... (pentru Zonele 2, 3 şi 4 sunt încheiate contratele de delegare) şi un contract pentru administrarea Depozitului judeţean conform de deşeuri Girov (este încheiat contract de delegare). Zona 1 a judeţului ........., obiectul prezentei proceduri, cuprinde Mun. .........-......... şi oraşul Roznov în mediul urban, respectiv 25 UAT-uri în mediul rural. 3. ......... „........." acţionează în calitate de autoritate contractantă, în numele şi pe seama unităţilor administrativ teritoriale membre ce fac parte din Zona 1 a judeţului ........., potrivit mandatelor speciale acordate prin hotărâri ale Consiliului Judeţean/consiliilor locale: Judeţul ......... nr. 89/2024, .........-......... nr. 123/2024, Roznov nr. 47/2024, Alexandru cel Bun nr. 27/2024, Bârgăuani nr. 15/2024, Bodeşti nr. 25/2024, Borleşti nr. 29/2024, Cândeşti nr. 14/2024, Costişa nr. 27/2024, Dobreni nr. 16/2024, Dochia nr. 27/2024, Dragomireşti nr. 21/2024, Dumbrava Roşie nr. 27/2024, Făurei nr. 6/2024, Gârcina nr. 19/2024, Girov nr. 27/2024, Mărgineni nr. 18/2024, Negreşti nr. 19/2024, ......... Şoimului nr. 8/2024, Pângăraţi nr. 19/2024, Podoleni nr. 24/2024, Rediu nr. 17/2024, Români nr. 33/2024, Ruginoasa nr. 12/2024, Săvineşti nr. 18/2024, Ştefan cel Mare nr. 26/2024, Tazlău nr. 29/2024, Zăneşti nr. 22/2024. B. Consideraţii privind cererea de suspendare a procedurii de atribuire până la soluţionarea prezentei contestaţii 4. Potrivit procedurii precizate în art. 22 din Legea nr. 101/2016, Autoritatea contractantă a transmis în data de 20.05.2024 către CNSC punctul său de vedere nr. 256/20.05.2024 privind respingerea acestui capăt Pagina 9 din 104

§ 16

de cerere ca fiind nefondat şi lezând interesul public al locuitorilor judeţului ........., asupra căruia nu mai revine. C. Consideraţii privind respingerea cererii principale de obligare a autorităţii contractante la remedierea documentaţiei de atribuire ca fiind nefondată 5. Pe fond, contestatoarea solicită remedierea următoarelor aspecte din documentaţia de atribuire: I. cu privire la matricea riscurilor, remedierea a. riscului nr. 3 „Ajustarea traseelor de colectare", respectiv a b. riscului nr. 10 „Întreruperea activităţii la Staţia de sortare/Staţia de compostare .........- ........."; II. cu privire la modificarea/ajustarea tarifelor - nelegalitatea limitării modului de formare a tarifului pentru cauze neprevăzute de legislaţia specifică (Ordinul ANRSC nr. 640/2022). Autoritatea contractantă răspunde punctual la criticile formulate şi solicită respingerea contestaţiei având în vedere următoarele consideraţii: I. Cu privire la matricea riscurilor şi remedierea riscului nr. 3 şi nr. 10 6. În drept, contestatoarea invocă prevederile art. 22 din Ordinul ANRSC nr. 640/2022 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile de salubrizare, precum şi de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deşeurilor şi a taxelor de salubrizare, respectiv prevederile art. 34 şi 35 din Legea nr. 101/2016 a serviciului de salubrizare a localităţilor, susţinând că acestea „prevăd în esenţă recuperarea tuturor costurilor cu efectuarea serviciilor publice, aspect ce exclude limitări de orice fel, inclusiv măsuri cu caracter echivalent de genul riscurilor în sarcina operatorului pentru cauze străine acestuia (sau chiar în provocate de beneficiar)." Apreciază Autoritatea că este relevantă şi citarea principiilor înscrise la art. 43 alin. (2) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, prevederi legale la care art. 34 din Legea nr. 101/2006 face trimitere în mod expres: Veniturile operatorilor se constituie prin încasarea de la utilizatori, sub formă de preţuri sau tarife, a sumelor reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate și, după caz, din alocaţii bugetare, cu respectarea următoarelor principii: a) asigurarea autonomiei financiare a operatorului; b) asigurarea rentabilităţii si eficienţei economice; c) asigurarea egalităţii de tratament al serviciilor de utilităţi publice în raport cu alte servicii publice de interes general; d) recuperarea în totalitate de către operatori a costurilor furnizării/ prestării serviciilor, cu excepţia situaţiilor în care aceştia furnizează/prestează serviciile de utilităţi publice în baza unui contract de concesiune. 7. În contradicţie cu susţinerile contestatoarei, din prevederile legale mai sus citate rezultă faptul că, în situaţia prestării serviciilor de utilităţi publice în baza contractelor de concesiune, recuperarea totală a costurilor prestării nu poate fi garantată şi nu poate constitui o obligaţie a concedentului. În mod similar, Legea nr. 100/2016 recunoaşte această particularitate a contractului de concesiune, potrivit prevederilor art. 6: atribuirea unei concesiuni de lucrări sau de servicii implică întotdeauna transferul către concesionar a unei părţi semnificative a riscului de operare Pagina 10 din 104

§ 17

de natură economică, în legătură cu exploatarea lucrărilor si/sau a serviciilor respective, riscurile vizate fiind generate de evenimente care nu sunt în controlul părţilor. Deşi Autoritatea este de acord, în principiu, cu precizările citate de contestatoare dintr-o decizie a Curţii de Apel Alba Iulia, se observă că acestea se referă la faptul că ajustarea sau modificarea tarifelor de salubrizare se face exclusiv potrivit prevederilor Ordinului ANRSC nr. 640/2022. Or, potrivit Ordinului ANRSC nr. 640/2022, ajustarea tarifelor are loc la o perioadă de minimum 3 luni, fiind aplicabil indicele preţurilor de consum comunicat de INS, în timp ce modificarea tarifelor este limitată la următoarele condiţii precizate limitativ la art. 36 alin. (1): Tarifele activităţilor specifice serviciului de salubrizare se modifică în următoarele situaţii: a) la modificarea majoră a unuia sau a mai multor elemente de cheltuieli, determinată de modificarea preţurilor de achiziţie din piaţă, a condiţiilor de exploatare sau a obligaţiilor de serviciu public, care au o influenţă în creşterea nivelului tarifelor mai mare decât cea rezultată din aplicarea parametrului de ajustare; b) la modificarea cheltuielilor cu amortizarea/redevenţa, ca urmare a punerii în funcţiune a unor mijloacelor fixe rezultate din investiţiile realizate în sistemul de salubrizare şi numai după înregistrarea acestora în contabilitate; c) la modificarea structurii tarifului ori a nivelului unor elemente de cheltuieli, ca urmare a modificărilor legislative, inclusiv prin actele administrative emise de autorităţile administraţiei publice locale, care vizează introducerea unor noi elemente de cheltuieli ori eliminarea sau modificarea nivelului anumitor elemente de cheltuieli, precum instituirea sau modificarea de taxe, impozite şi contribuţii obligatorii datorate către bugetul de stat, bugetul local sau altor organisme publice; d) la modificarea cantităţii, volumului sau, după caz, a suprafeţei programate ca urmare a modificării caietului de sarcini ori a modificării cu mai mult de ± 10%, pe o perioadă de 3 luni consecutiv, a cantităţii medii lunare de deşeuri municipale generate şi/sau a cantităţii de deşeuri intrată în staţia de transfer, staţia de sortare, instalaţiile de tratare, depozitul de deşeuri faţă de cantitatea programată din fundamentarea anterioară, cu condiţia respectării indicatorilor de performanţă prevăzuţi în contractul de delegare sau după caz, în hotărârea de dare în administrare. Prin urmare, susţinerile contestatoarei potrivit cărora „tarifele se fundamentează pe costuri obiective şi efective şi nu poate fi limitat artificial, nici măcar prin includerea unor riscuri care nu se află în controlul operatorului şi care au ca efect nerecuperarea costurilor prin tarif" sunt eronate în opinia Autorității, specificul contractului de concesiune fiind transferul semnificativ al riscurilor de operare de natură economică în sarcina acestuia, situaţia fiind exceptată de legiuitor de la principiul recuperării în totalitate de către operatori a costurilor furnizării/prestării serviciilor. 8. În opinia Autorității, stabilirea unei matrice a riscurilor şi identificarea riscurilor de operare de natură economică care sunt în mod semnificativ transferate concesionarului, nu conduc la încălcarea principiului legalităţii (potrivit art. 8 din Legea nr. 100/2016, autoritatea/entitatea contractantă are obligaţia să analizeze dacă atribuirea contractului implică transferul unei părţi Pagina 11 din 104

§ 18

semnificative a riscului de operare către operatorul economic) şi nici a principiului ierarhiei actelor normative (Legea nr. 100/2016 este un act normativ superior Ordinului ANRSC nr. 640/2022). Prin urmare, ipoteza contestatoarei potrivit căreia identificarea unor riscuri care nu se află în controlul viitorului operator şi care pot avea ca efect nerecuperarea tuturor costurilor de operare (potrivit Legii nr. 100/2016 şi a Legii nr. 51/2006) este o limitare artificială a dreptului acesteia de a modifica/ajusta tarifele ofertate (potrivit Ordinului ANRSC nr. 640/2022) este în mod vădit eronată, mai ales în contextul în care chiar Ordinul ANRSC în cauză limitează clar situaţiile care pot genera modificări de tarif. a. Privitor la riscul nr. 3 „Ajustarea traseelor de colectare" 9. Cu titlu prealabil, autoritatea contractantă precizează faptul că, în activitatea de colectare a deşeurilor, modul de stabilire a traseelor de colectare are un impact semnificativ asupra costurilor de operare, atât din perspectiva consumurilor materiale şi a resurselor tehnice implicate, cât şi din cea a resursei umane necesare unei bune desfăşurări a activităţilor contractate. Din descrierea acestui risc, aşa cum este citată şi de contestatoare, rezultă clar faptul că „ajustarea traseelor de colectare" este un risc generat de elaborarea propunerii financiare, întrucât ofertanţii au responsabilitatea de a stabili traseele de colectare pe care le iau în calcul la determinarea consumurilor ce fundamentează propunerile lor financiare. În consecinţă, producerea acestui risc are consecinţe economice asupra modului de operare a serviciilor ofertate: dacă, în execuţia contractului, delegatul ajustează, din motive proprii (de exemplu, pentru a-şi eficientiza activitatea), traseele de colectare avute în vedere la elaborarea propunerii financiare, atunci se modifică şi consumurile care au fundamentat propunerea financiară şi, implicit, costul activităţii prestate de delegat. 10. Potrivit art. 96 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 867/2016 (1) [...] indiferent de modul de distribuire a riscurilor, modul de recuperare a costurilor de către concesionar trebuie stabilit astfel încât să îl determine pe acesta să depună toate diligenţele necesare pentru reducerea costurilor respective. (2) Modul în care se realizează recuperarea costurilor de către concesionar trebuie să includă, în mod obligatoriu, preluarea celei mai mari părţi din riscurile de operare aferente contractului de concesiune. Potrivit art. 97 alin. (1) din acelaşi act normativ, contractul de concesiune trebuie să cuprindă clauze prin care se stabileşte în mod explicit modul de distribuire a riscurilor pe întreaga durată a acestuia, iar potrivit alin. (2) concedentul nu are dreptul ca, pe parcursul îndeplinirii contractului de concesiune, să accepte sau să solicite modificări ale clauzelor contractuale care ar avea ca efect o diminuare a responsabilităţilor concesionarului în asemenea măsură încât cea mai mare parte a riscurilor să fie redistribuită concedentului. Potrivit art. 106 lit. b) din Legea nr. 100/2016, fără a aduce atingere prevederilor art. 101-105 şi 107, modificarea unui contract de concesiune în perioada de valabilitate este considerată substanţială, inter alia, atunci când modificarea schimbă echilibrul economic al contractului de concesiune în favoarea concesionarului şi/sau alocarea riscurilor între părţi într-un mod Pagina 12 din 104

§ 19

care nu a fost prevăzut în concesiunea de lucrări sau în concesiunea de servicii iniţială. Prin urmare, în conformitate cu normele legale mai sus citate, în ipoteza în care este incident riscul modificării traseelor de operare, fiind un risc ce îşi are originea în modul de elaborare a ofertei cu care ofertantul participă la procedura de atribuire şi în baza căreia îi este atribuit contractul de concesiune, autoritatea contractantă nu poate prelua acest risc şi nu poate fi ţinută responsabilă pentru modificările pe care operatorul le face în scopul eficientizării activităţii, mai ales în condiţiile în care legiuitorul obligă concesionarul să fie diligent în ceea ce priveşte reducerea costurilor de operare. 11. Cu referire la exemplele furnizate de contestatoare în pasajele finale ale pct. 15 din Contestaţie, Autoritatea apreciază că efectuarea de lucrări de infrastructură rutieră care pot dura o perioadă îndelungată cu consecinţa modificării traseelor şi a creşterii distanţelor parcurse, astfel de situaţii nu se subscriu riscului nr. 3, fiind: -fie situaţii fortuite care sunt tratate potrivit prevederilor specifice din contract; -fie situaţii dintre cele descrise de art. 36 alin. (1) lit. a) din Ordinul ANRSC nr. 640/2022 (în speţă, modificarea majoră a unuia sau a mai multor elemente de cheltuieli, determinată de modificarea condiţiilor de exploatare, care au o influenţă în creşterea nivelului tarifelor), situaţii care îndreptăţesc viitorul operator la modificarea tarifelor corespunzător costurilor înregistrate. Nu înţelege Autoritatea relevanţa susţinerilor contestatoarei potrivit cărora „din studierea unor documentaţii de atribuire similare se constată că riscuri similare cu Riscul nr. 3 sunt alocate exclusiv Autorităţii contractante sau sunt alocate atât Autorităţii contractante, cât şi viitorului operator, dar în nici o situaţie acesta din urmă nu este obligat să suporte toate eventualele cheltuieli suplimentare generate de ajustarea traseelor de colectare, din cauze ce nu ţin de viitorul operator”, de vreme ce riscul nr. 3 se referă la ajustarea traseelor de colectare, ca urmare a deciziei delegatului, în scopul eficientizării activităţii pe care acesta o prestează (delegatul îşi modifică propriile ipoteze privind traseele de colectare, pe care le-a avut în vedere la elaborarea propunerii financiare) şi nu pentru cauze ce nu ţin de acesta sau nu îi sunt imputabile, situaţii pentru care legiuitorul a prevăzut remediul ajustării sau modificării tarifelor. b. Riscul nr. 10 „Întreruperea activităţii la Staţia de sortare/Staţia de compostare .........- ........." 12. Aşa cum a precizat autoritatea contractantă în preambulul prezentului punct de vedere, Staţia de sortare şi Staţia de compostare, proprietate a municipiului .........-........., sunt două instalaţii pentru tratarea deşeurilor reciclabile şi biodegradabile edificate printr-un proiect ISPA, la nivelul anului 2005 (anul punerii în funcţiune). Aceste instalaţii au fost integrate în proiectul „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul .........", finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Mediu 2007- 2013, cu obligaţia delegării operării acestora către operatorul desemnat câştigător al prezentei proceduri. Raportat la exigenţele legale actuale, aceste instalaţii necesită modernizare pentru a contribui corespunzător la îndeplinirea ţintelor şi indicatorilor de performanţă privind gestiunea deşeurilor. În acest sens, Pagina 13 din 104

§ 20

Judeţul ........., în calitate de beneficiar al proiectului „Investiţii complementare Sistemului de management integrat al deşeurilor în judeţul .........", intenţionează să solicite finanţare pentru modernizarea acestor instalaţii din cadrul Programului Dezvoltare Durabilă 2021-2027. Pentru a putea realiza această modernizare prin proiectul menţionat, aflat în prezent în faza de elaborare a Studiului de fezabilitate, este necesară parcurgerea următoarelor etape: (i) depunerea unei aplicaţii de finanţare, (ii) aprobarea finanţării pentru proiect, (iii) semnarea contractului de finanţare, (iv) organizarea procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare, (v) execuţia contractului de achiziţie publică (i.e. prestarea serviciilor de proiectare şi execuţia lucrărilor de modernizare). Pentru ca modernizarea instalaţiilor proprietate publică a mun. .........-......... să poată fi implementată de Judeţul ........., în ipoteza finanţării acestui proiect, Judeţul ......... trebuie să primească aceste obiective libere de orice sarcini, chiar dacă operarea acestora a fost delegată operatorului de salubrizare al Zonei 1. Conform datelor comunicate de Unitatea de Implementare a Proiectului din cadrul Consiliului Judeţean ......... prin adresa nr Răspuns UIP - Consiliul Judeţean ......... nr. 50/26658/21.05.2024 (Anexa 2 la prezenta), U.A.T. Judeţul ......... are în pregătire proiectul „Investiţii complementare Sistemului de management integrat al deşeurilor în judeţul .........", cu o valoarea estimată de 300.000.000 lei. Proiectul va fi depus spre finanţare prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027, Apel PDD 1.3 proiecte noi - Îmbunătăţirea modului de gestionare a deşeurilor municipale în vedere asigurării tranziţiei spre economia circulară., următoarele informaţii fiind relevante în legătură cu contestaţia depusă: -în prezent Ghidul de finanţare nu aste aprobat, fiind în faza de consultare publică pe site-ul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene din data de 03.04.2024, iar termenul limită de depunere a aplicaţiilor de finanţare, conform ghidului, este 31.12.2025; -conform documentaţiei elaborate până în prezent, lucrările de investiţii pentru proiectul „Investiţii complementare Sistemului de management integrat al deşeurilor în judeţul ........." sunt prevăzute a fi realizate în 24 de luni de la semnarea contractelor de lucrări, iar pentru obiectivul Staţie de sortare şi compostare ........., în termen de 6 luni, cu menţiunea că lucrările aferente modernizării Staţiei de sortare şi compostare ........., la fel ca şi în cazul staţiilor de sortare şi transfer Cordun, Taşca şi Tîrgu-........., se vor desfăşura în paralel cu activitatea operatorului de salubritate desemnat, existând doar sistări/întreruperi parţiale ale activităţii de sortare şi compostare, pentru a nu afecta continuitatea activităţii operatorului. Întrucât, la data elaborării documentaţiei de atribuire, la fel ca şi în momentul prezent, nu se cunoaşte cu certitudine dacă proiectul „Investiţii complementare Sistemului de management integrat al deşeurilor în judeţul ........." va fi eligibil pentru finanţare, dacă sau când va fi depus la finanţator/aprobat/finanţat, la elaborarea prezentei documentaţii de atribuire a fost identificat riscul nr. 10 „Întreruperea activităţii la Staţia de sortare .........-......... şi/sau la Staţia de compostare .........- ........., în vederea realizării de investiţii de către Delegatar". Pagina 14 din 104

§ 21

Apreciază autoritatea contractantă că acest risc se încadrează în prevederile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 100/2016, fiind un risc operaţional legat de disponibilitatea serviciilor prestate în cadrul instalaţiilor de sortare şi compostare vizate de modernizare, fiind generat de evenimente ce nu se află sub controlul părţilor (deşi finanţarea lucrărilor de modernizare este urmărită de Judeţul ........., aprobarea proiectului depinde de entitatea finanţatoare, iar lucrările de modernizare nu sunt efectuate de părţile prezentului contract) şi implicând expunerea la fluctuaţiile pieţei (justificarea şi realizarea lucrărilor de modernizare a instalaţiilor de deşeuri în cauză este dependentă de evoluţiile privind fluxurile de deşeuri de la nivelul Zonei 1, în speţă, de gradul de colectare separată a deşeurilor reciclabile, respectiv de gradul de colectare separată a biodeşeurilor). Conform art. 6 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 100/2016, o altă condiţie pentru calificarea unui risc drept risc de operare este ca, drept efect asumării riscului, concesionarului să nu i se garanteze, în condiţii normale de exploatare, recuperarea costurilor investiţiilor efectuate şi a costurilor în legătură cu exploatarea serviciilor. În cazul riscului nr. 10, Autoritatea susține că această condiţie nu este aplicabilă, pentru că ipoteza acestui risc nu se referă la condiţii normale de exploatare a instalaţiilor de deşeuri în cauză, ci, dimpotrivă, la o situaţie în care instalaţiile nu pot fi exploatate pe perioada în care sunt supuse modernizării. 13. Cu referire directă la criticile contestatoarei de la acest punct, Autoritatea arată următoarele: a) modernizarea celor două instalaţii nu „va afecta grav activitatea viitorului Delegat în cazul în care va avea loc", întrucât nu presupune suspendarea/încetarea activităţilor de colectare şi tratare a fracţiilor de deşeuri reciclabile/biodegradabile, ci doar gestionarea temporară a acestora prin mijloace alternative. Aşa cum în mod corect observă şi contestatoarea la pct. 17 din Contestaţie, încetarea temporară a activităţii în cele două staţii pe perioada efectuării lucrărilor de modernizare nu împiedică desfăşurarea activităţilor de sortare a deşeurilor reciclabile şi de tratare aerobă a biodeşeurilor: „atragem atenţia şi asupra unor costuri suplimentare pentru transportul deşeurilor reciclabile şi biodegradabile la alte instalaţii de tratare în cazul în care aceste două staţii vor fi oprite pentru modernizare". Prin urmare contestatoarea recunoaşte că aceste activităţi se pot desfăşura în continuare, existând alternative, orice costuri suplimentare generate de utilizarea unor instalaţii alternative fiind suportate prin tarif, în condiţiile Ordinului ANRSC nr. 640/2022; b) potrivit celor susţinute de contestatoare, „Delegatul nu va mai factura contravaloarea acestor activităţi, iar amortizarea corespunzătoare investiţiilor realizate nu se va mai recupera prin tarifele aplicate în perioada de nefuncţionare a celor două staţii". Modernizarea staţiilor nu presupune nici stoparea activităţilor şi nici efectuarea acestora fără plată, lucru cunoscut de contestatoare conform precizărilor de la pct. 17 din contestaţie. În ceea ce priveşte amortizarea investiţiilor realizate de delegat, la momentul predării instalaţiilor de deşeuri către delegatar, acesta din urmă va avea obligaţia să achite delegatului valoarea neamortizată a respectivelor investiţii; în acest sens, Contractul de delegare cuprinde următoarele clauze (Anexa 1. E. la prezenta, filele 85 - 86): Art. 13. Bunurile de Retur (1) Sunt Bunuri de Retur: [...] Pagina 15 din 104

§ 22

b) bunurile realizate de Delegat în conformitate cu Programul de Investiţii (Anexa nr. 8 la Contract); [...] (17) La încetarea Contractului din orice cauză, toate Bunurile de Retur revin Delegatarului, de plin drept, gratuit, în bună stare, exploatabile şi libere de orice sarcini sau obligaţii. Prin excepţie de la regula transferului cu titlu gratuit, Bunurile de Retur prevăzute la alin. (1) lit. b) care nu au fost amortizate integral până la Data Încetării Contractului intră în proprietatea Delegatarului în schimbul plăţii către Delegat a unei compensaţii egale cu valoarea neamortizată a respectivelor bunuri, dacă este cazul. c) afirmaţia contestatoarei, potrivit căreia „autoritatea contractantă nu asigură chiar si în situaţia în care în urma procedurii de atribuire viitorul operator ar utiliza (pentru că a ofertat în acest mod) tarifele maxime precizate în Documentaţia de atribuire, recuperarea investiţiilor în modernizarea celor două staţii - de sortare a deşeurilor reciclabile si de tratare a deşeurilor biodegradabile", nu este justificată în opinia Autorității: -pe perioada cât operează cele două instalaţii, delegatul îşi va recupera, prin tarif, amortizarea corespunzătoare respectivei perioade; -dacă şi când va trebui să predea delegatarului instalaţiile de deşeuri, delegatul va fi îndreptăţit, conform precizării menţionate la litera anterioară, să i se achite, de către delegatar, valoarea neamortizată a investiţiilor pe care delegatul le-a realizat în cele două instalaţii. În subsidiar, autoritatea contractantă subliniază că investiţiile în modernizarea staţiilor, avute în vedere la riscul nr. 10, vor fi finanţate din fonduri nerambursabile şi din contribuţia Judeţului .........; prin urmare, costurile cu modernizarea staţiilor nu sunt în sarcina operatorului, astfel că nu pune problema unei eventuale recuperări, de către operator, a respectivelor costuri prin tarif. d) apreciază Autoritatea că susţinerea contestatoarei, conform căreia „autoritatea contractantă consideră ca fiind un „risc" pentru viitorul operator posibila modernizare a staţiilor de tratare a deşeurilor, deci o acţiune posibilă pe care o are deja în vedere", este afectată de o confuzie: riscul nu constă în modernizarea staţiilor de tratare, ci în posibilitatea ca, temporar, delegatul să nu poată utiliza aceste instalaţii, fiind nevoit să identifice soluţii alternative. Aşa cum rezultă din explicaţiile riscului, din punct de vedere al costurilor implicate, delegatul nu poate pretinde a fi despăgubit pentru neutilizarea temporară a instalaţiilor vizate de modernizare, dar nu i se interzice nicăieri recuperarea costurilor implicate de mijloacele sau metodele alternative implicate în derularea activităţilor de sortare/compostare a deşeurilor; e) Autoritatea consideră că nu poate fi vorba de un dezechilibru contractual sau de o încălcare a drepturilor participanţilor la procedură, atât timp cât situaţia ipotetică şi previzibilă (dar nu actuală sau certă) a fost adusă la cunoştinţa tuturor posibililor ofertanţi, iar aceştia nu sunt împiedicaţi ca prin procedura de modificare a tarifelor prevăzută de Ordinul ANRSC nr. 640/2022 să acopere eventualele costuri suplimentare astfel generate; f) în acord cu contestatoarea, „regula generală pentru alocarea unui risc este aceea că trebuie suportat de partea care poate atenua riscul în cea mai mare măsură": viitorul operator, cunoscând posibilitatea ca pentru o perioadă limitată de timp staţiile de sortare/compostare pot fi oprite pentru Pagina 16 din 104

§ 23

modernizare şi având dreptul exclusiv de a presta aceste activităţi, este singurul în măsură să atenueze acest risc. Față de critica contestatoarei că, în ipoteza opririi celor două staţii pentru modernizate, delegatul va fi pus şi în situaţia să înregistreze costuri suplimentare deosebite datorate transportului deşeurilor reciclabile şi biodegradabile la alte instalaţii de sortare/ compostare, Autoritatea contractantă învederează Consiliului un fapt pe care şi contestatoarea ar fi trebuit să îl cunoască: într-o atare situaţie, delegatul va fi îndreptăţit să solicite modificarea tarifului pentru activitatea de salubrizare afectată de această situaţie, în aplicarea art. 36 alin. (1) lit. a) din Ordinul ANRSC nr. 640/2022, care prevede că tarifele activităţilor specifice de salubrizare se modifică, inter alia, la modificarea majoră a unuia sau a mai multor elemente de cheltuieli, determinată de modificarea condiţiilor de exploatare, care au o influenţă în creşterea nivelului tarifelor mai mare decât cea rezultată din aplicarea parametrului de ajustare. Prin urmare, presupunând că se vor înregistra costuri suplimentare, respectivele costuri nu vor fi suportate de delegat, ci vor servi drept fundamentare pentru solicitarea de modificare corespunzătoare a tarifului pentru activitatea de salubrizare afectată de suspendarea operării celor două instalaţii de deşeuri în cauză. 14. În ceea ce priveşte prevederile art. 14 alin. (5) din Contract, a căror eliminare este solicitată de reclamantă, Autoritatea solicită CNSC să aibă în vedere faptul că viitorul operator primeşte dreptul exclusiv de prestare a activităţilor de salubrizare delegate prin contract, inclusiv cele de sortare şi de tratare aerobă a deşeurilor. Autoritatea contractantă susține că, prin aceste prevederi contractuale, doreşte să evite un comportament necorespunzător al operatorului desemnat în condiţiile în care exclusivitatea prestării serviciilor delegate coroborată cu indisponibilizarea temporară a două instalaţii îl pot determina pe acesta să refuze prestarea serviciilor, pretinzând daune interese sau prelungirea contractului de delegare, chiar dacă oprirea temporară a instalaţiilor nu presupune nici oprirea serviciilor şi nici lipsirea operatorului de posibilitatea de a recupera prin tarif eventuale costuri suplimentare generate de prestarea serviciilor pe perioada indisponibilizării celor două instalaţii. 15. Din susţinerile contestatoarei rezultă clar faptul că aceasta cunoaşte că oprirea temporară a celor două instalaţii nu echivalează cu stoparea serviciilor delegate, existând posibilitatea tratării deşeurilor la alte instalaţii de tratare (ex. la alte instalaţii existente în cadrul SMID din Judeţul ........., prin instalaţii mobile închiriate etc.). În acest caz intervine remediul modificării tarifului în condiţiile prevăzute de Ordinul ANRSC nr. 640/2022. Prin dispoziţiile art. 14 alin. (5) din contract se urmăreşte însă ca operatorul că nu poată invoca această situaţie pentru a suspenda prestarea activităţilor de salubrizare în cauză simultan cu pretinderea de daune interese pentru propria inacţiune. Din niciuna din prevederile Caietului de sarcini sau a Regulamentului serviciului invocate de contestatoare la pct. 17 nu reiese o eventuală interdicţie de a gestiona deşeurile reciclabile/Biodeşeurile prin mijloace alternative pe perioada în care instalaţiile de gestionare din .........-......... se presupune că vor fi modernizate; dimpotrivă, reiese clar faptul că operatorul este obligat să presteze aceste activităţi, iar „costurile suplimentare Pagina 17 din 104

§ 24

deosebite datorate transportului deşeurilor reciclabile şi biodegradabile la alte instalaţii de sortare / compostare" vor putea fi recuperate prin tarif, în condiţiile şi cu respectarea Ordinului ANRSC nr. 640/2022. II. Cu privire la modificarea/ajustarea tarifelor - nelegalitatea limitării modului de formare a tarifului pentru cauze neprevăzute de legislaţia specifică (Ordinul ANRSC nr. 640/2022) 16. În opinia contestatoarei, existenţa riscurilor de operare de natură economică este o restricţionare ilegală a dreptului viitorului operator de a obţine modificarea tarifelor chiar în condiţiile producerii unuia din riscurile aflate în sarcina sa. Aşa cum rezultă din dispoziţiile legale citate la pct. 6 şi 7 de mai sus, prin art. 43 din Legea nr. 51/2006, contractul de concesiune este exceptat de la regula recuperării în totalitate de către operatori a costurilor cu prestarea serviciilor, iar potrivit art. 6 din Legea nr. 100/2016 atribuirea unei concesiuni de servicii implică şi transferul unei părţi semnificative a riscului de operare economică în legătură cu prestarea serviciilor respective. Cu alte cuvinte legiuitorul, în materia contractelor de concesiune, a prevăzut ipoteza ca viitorul concesionar să se afle în situaţia în care nu îşi poate recupera în totalitate costurile cu serviciile furnizate. Acest fapt este o condiţie definitorie a contractului de concesiune de la care nu se poate deroga prin pretinsa incidenţă a prevederilor Ordinului ANRSC nr. 640/2022. De altfel, nici Ordinul ANRSC nr. 640/2022 nu permite modificarea tarifelor în mod necondiţionat, discreţionar, ci prevede doar posibilitatea ajustării tarifelor cu indicele preţurilor de consum la o perioadă de cel puţin 3 luni sau modificarea tarifelor limitat la cele patru condiţii precizate la articolul 36 alin. (1), citate la pct. 7 de mai sus. Dacă am admite ipoteza că tarifele pot fi modificate în orice condiţii pe parcursul contractului, ar însemna eludarea prevederilor Legii nr. 100/2016, respectiv nu ar mai fi îndeplinită condiţia de bază pentru a ne afla într-un contract de concesiune: asumarea, de către concesionar, riscurilor economice în legătură cu execuţia contractului. Se arată că limitările avute în vedere de contestatoare nu sunt impuse de autoritatea contractantă, ci sunt impuse chiar de legiuitor. Prin transferul riscului de operare de natură economică în sarcina concesionarului, respectiv prin excluderea contractului de concesiune din sfera contractelor în care operatorul îşi poate recupera în totalitate costurile de operare prin tarif, legiuitorul impune condiţii clare de derulare acestui tip de contracte fără ca prin aceasta să contravină prevederilor Ordinului ANRSC nr. 640/2022, prevederi care la rândul lor limitează modificarea discreţionară a tarifelor. Cu titlu de exemplu, Autoritatea indică riscurile 6 şi 7 descrise la pagina 79 din Studiul de oportunitate (Anexa 1 H. la prezenta, fila 192): -pentru diferenţe minore de până la 10 % din cantităţile de deşeuri care se înregistrează pe o perioadă mai mare de 3 luni consecutiv sau diferenţe mai mari de 10 % pe o perioadă mai mică de 3 luni consecutive riscul economic aparţine operatorului (riscul 5); -pentru diferenţe majore faţă de cantitatea programată de deşeuri, mai mari de 10 % şi pentru perioade mai mari de 3 luni consecutiv riscul economic aparţine autorităţii contractante fiind incidente prevederile legale privind modificarea tarifului. Pagina 18 din 104

§ 25

Se observă că acest mod de stabilire a riscurilor şi a repartiţiei lor respectă întocmai prevederile art. 36 alin. (1) lit. d) din Ordinul ANRSC nr. 640/2022. Rezultă faptul că limitarea modificărilor tarifelor în situaţia apariţiei unui risc aflat în sarcina viitorului operator nu contravine şi nu contrazice nici prevederile Legilor nr. 51/2006 şi nr. 100/2016 şi nici prevederile Ordinului ANRSC nr. 640/2022. Prin urmare, această limitare nu este una artificială şi nu presupune condiţionarea, printr-un act administrativ emis la nivelul administraţiei publice locale, aplicării dispoziţiilor legale, aşa cum susţine contestatoarea, ci este una legal fundamentată, fără a fi încălcate drepturile potenţialilor ofertanţi. 17. Pentru motivele de fond arătate, autoritatea contractantă solicită Consiliului să respingă cererea de obligare a autorităţii contractante la remedierea documentaţiei de atribuire formulată de contestatoare pentru: 1. Remedierea (a) riscului nr. 3 „Ajustarea traseelor de colectare" şi (b) riscului nr. 10 „Întreruperea activităţii la Staţia de sortare/Staţia de compostare .........-........."; respectiv 2. Cu privire la modificarea/ajustarea tarifelor - nelegalitatea limitării modului de formare a tarifului pentru cauze neprevăzute de legislaţia specifică (Ordinul nr.640/2022), ca fiind netemeinică şi nefondată. D. Consideraţii privind respingerea cererii subsidiare de prelungire a termenului limită de depunere a ofertelor ca fiind nefondată 18. Autoritatea reține că contestatoarea nu motivează acest capăt de cerere, prin urmare apreciază că este nefondat. În acest sens, autoritatea contractantă precizează că, potrivit art. 53 alin. (3) coroborat cu art. 53 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 867/2016, entitatea contractantă are obligaţia de a prelungi termenul-limită de depunere a ofertelor în cazul în care, după publicarea unui anunţ, entitatea contractantă transmite spre publicare un anunţ de tip erată la anunţul iniţial, deoarece au intervenit anumite modificări faţă informaţiile deja publicate, iar acele modificări conduc la ajustări/completări ale documentaţiei de atribuire care presupun timp suplimentar pentru reacţia potenţialilor ofertanţi. În cazul de faţă condiţiile legale menţionate nu se verifică, astfel că, în opinia Autorității, nu se justifică prelungirea termenului-limită de depunere a ofertelor. În concluzie, autoritatea contractantă solicită respingerea contestaţiei formulate de contestatoare pentru motivele de fapt şi de drept arătate în cuprinsul acestui Punct de vedere şi menţinerea în totalitate a actelor şi documentaţiei contestate şi, pe cale de consecinţă, respingerea oricăror pretenţii, de orice natură, ale contestatoarei. În ce privește contestația formulată de ......... SRL, contestatorul învederează următoarele: În principal, se solicită anularea procedurii de atribuire, contestatorul opinând că sunt îndeplinite condiţiile de anulare a procedurii, pentru motivele detaliate în continuare. A. Contestatorul afirmă că s-a recurs în mod greşit la atribuirea unei concesiuni, deşi natura contractului este de achiziţie publică. Riscurile contractului avute în vedere în determinarea naturii contractului au fost Pagina 19 din 104

§ 26

determinate greşit şi au fost atribuite în mod subiectiv şi nejustificat operatorului Ca punct de pornire, contestatorul arată că distincţia concesiune/achiziţie are caracter esenţial pentru un operator al serviciului de salubrizare. Acest lucru întrucât, conform art. 43 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 51/2006 „veniturile operatorilor se constituie prin încasarea de la utilizatori, sub formă de preţuri sau tarife, a sumelor reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate si, după caz, din alocaţii bugetare, cu respectarea următoarelor principii: recuperarea în totalitate de către operatori a costurilor furnizării/prestării serviciilor, cu excepţia situaţiilor în care aceştia furnizează/prestează serviciile de utilităţi publice în baza unui contract de concesiune." Conform art. 8 alin. 1 din Legea nr. 100/2016 „Prin studiul de fundamentare prevăzut la art. 7 alin. (1) autoritatea/entitatea contractantă are obligaţia să analizeze dacă atribuirea contractului implică transferul unei părţi semnificative a riscului de operare către operatorul economic." Potrivit art. 8 alin. 3 din Legea nr. 100/2016 „În cazul în care, ca urmare a analizei prevăzute la alin. (1), autoritatea/entitatea contractantă constată că o parte semnificativă a riscului de operare, astfel cum este definit la art. 6, nu va fi transferată operatorului economic, contractul respectiv va fi considerat contract de achiziţie publică sau contract sectorial, după caz." Raportat la art. 6 din Legea nr. 100/2016, contestatorul susține că se impune în primul rând observat că nu transferul oricărui risc este relevant pentru a califica un contract ca fiind de concesiune ci doar transferul riscului semnificativ de operare. Legea arată că riscul de operare este acela care îndeplineşte în mod cumulativ următoarele 3 condiţii: a. Este generat de evenimente care nu se află sub controlul părţilor. b. Implică expunerea la fluctuaţiile pieţei. c. Ca efect al asumării riscului de operare, concesionarului nu i se garantează, în condiţii normale de exploatare, recuperarea costurilor investiţiilor efectuate si a costurilor în legătură cu exploatarea lucrărilor sau serviciilor. Tot legea arată că riscul de operare poate consta în: a. Riscul de cerere - riscul privind cererea reală pentru serviciile ce fac obiectul contractului . b. Riscul de ofertă - riscul legat de furnizarea serviciilor - în special că furnizarea serviciilor nu va corespunde cererii. Sub aspectul riscurilor, contractul nu poate fi considerat de concesiune din 2 motive principale, respectiv: a. Autoritatea contractantă nu a făcut o analiză obiectivă a riscurilor, pentru determinarea obiectivă a acestora şi determinarea justificată a persoanei cea mai în măsură să le suporte, astfel cum prevede legea. b. În contract nu există risc de operare care să fie suportat de operator în mod semnificativ. a) Contestatorul este de părere că determinarea riscurilor s-a făcut aleatoriu, contrar cerinţelor legale. Conform art. 8 alin. 1 din Legea nr. 100/2016, cu privire la determinarea riscului de operare, autoritatea contractantă avea obligaţia să: Pagina 20 din 104

§ 27

a. Întocmească un studiu de fundamentare. b. Prin studiu să analizeze dacă atribuirea contractului implică transferul unei părţi semnificative a riscului de operare către operator. c. să constate, în funcţie de partea cea mai aptă să suporte riscurile, dacă contractul este de achiziţie ori de concesiune. Prin urmare, atribuirea de către autorităţile contractante a unui contract de concesiune nu constituie un drept potestativ al acestora, ci presupune determinarea obiectivă a unor elemente de fapt, pe care autoritatea contractantă în cauză trebuie să o realizeze în cuprinsul studiului de fundamentare. Astfel cum rezultă din Studiul de fundamentare, secţiunea 6.3 „Natura juridică a contractului de delegare a gestiunii (matricea de repartiţie a riscurilor)" (pag. 73 şi urm): a. Autoritatea contractantă a „identificat" riscuri, fără o analiză efectivă, fundamentată pe elemente obiective. În fapt le-a ales aleatoriu. b. Autoritatea Contractantă nu a identificat riscuri de operare, ci a identificat riscuri generale contractuale. c. Din riscurile identificate, în stabilirea naturii contractului, nu s-a raportat, cum impune legea, la riscul de operare ci s-a raportat şi a alocat toate riscurile identificate, în baza acestei alocări calificând contractul ca fiind de concesiune. Prin urmare, conform celor rezultate din studiul de fundamentare, nu s-a făcut o analiză obiectivă a riscurilor de operare şi desemnarea contractului drept contract de concesiune s-a făcut prin raportare la riscuri care nu sunt riscuri de operare, astfel cum le defineşte art. 6 din legea nr. 101/2016. În concret, se arată la pag. 76 din studiul de fundamentare că riscurile identificate sunt: Nr. crt. Denumirea riscului Observaţii 1. Depăşirea costurilor estimate aferente mobilizării pentru începerea prestării serviciului Nu este risc de operare, întrucât nu vizează nici cererea nici oferta de servicii de salubrizare. Este risc contractual, privitor la executarea conformă a obligaţiilor asumate prin oferta tehnică şi financiară. 2. Întârzieri sau costuri suplimentare la autorizarea activităţii/licenţierea delegatului Nu este risc de operare, întrucât nu vizează nici cererea nici oferta de servicii de salubrizare. Este risc contractual, privitor la executarea conformă a obligaţiilor asumate prin oferta tehnică şi financiară. 3. Ajustarea traseelor de colectare Nu este risc de operare, întrucât nu vizează nici cererea nici oferta de servicii de salubrizare. Este risc contractual, privitor la executarea conformă a obligaţiilor asumate prin oferta tehnică şi financiară. Pagina 21 din 104

§ 28

4. Incompatibilităţi între echipamentele de colectare şi condiţiile din teren Nu este risc de operare, întrucât nu vizează nici cererea nici oferta de servicii de salubrizare. Este risc contractual, generat de încălcare de către autoritatea contractantă a obligaţiei sale ca în întocmirea documentaţiei tehnice să indice în mod corect, complet şi explicit specificaţiile tehnice a echipamentelor de colectare şi a condiţiilor din teren. 5. Diferenţe minore faţă de cantitatea programată de deşeuri Constituie risc de operare, însă nu are caracter semnificativ - corect alocat delegatului 6. Diferenţe majore faţă de cantitatea programată de deşeuri Constituie risc de operare, cu caracter semnificativ - a fost însă, corect, alocat delegatarului 7. Nerespectarea condiţiilor de colectare Recipientele

§ 29

pentru

§ 30

colectarea separată a eseurilor municipale Nu este risc de operare, întrucât nu vizează nici cererea nici oferta de servicii de salubrizare. Este risc contractual, privitor la executarea conformă a obligaţiilor privind colectare deşeurilor periculoase din deşeurile menajere, conform contract licitat. 8. Deficienţe în colectarea de la utilizatori a taxei de salubrizare Nu este risc de operare, întrucât nu vizează nici cererea nici oferta de servicii de salubrizare. Nu este nici măcar risc contractual, colectarea taxei de salubrizare de către UAT nefăcând obiectul contractului. Sursa de finanţare a obligaţiei ADI de plată a facturilor de salubrizare nu prezintă relevanţă pentru operator. 9. Deficienţe în încasarea de la utilizatori a tarifelor de salubrizare Nu este risc de operare, întrucât nu vizează nici cererea nici oferta de servicii de salubrizare. Este cel mai clar risc contractual posibil - cel e a nu-ţi fi plătite facturile. 10. Întreruperea activităţii la Staţia de sortare .........- ......... şi/sau la Staţia de compostare .........-........., în vederea realizării de investiţii de către Delegatar Nu este risc de operare, întrucât nu vizează nici cererea nici oferta de servicii de salubrizare. Constituie risc contractual, situaţia fiind clar prevăzută ca atare în art. 14 din contract - „Investiţii ale Delegatarului în modernizarea şi/sau extinderea Staţiei de sortare ......... şi/sau a Staţiei de compostare .........". Totodată, ipoteza nu constituie în sine un risc ci o certitudine, Consiliul Judeţean, membru semnificativ al ADI, făcând deja public faptul că în 18.01.2023 a atribuit contractul de servicii având ca obiect „documentaţia suport pentru atribuirea contractelor de proiectare şi execuţie a lucrărilor" aferente Staţiei de sortare ......... şi staţiei de Compostare ........., cu termen de execuţie 16 luni, ce urmează să se împlinească la data de 18.06.2024 (Anexa 1). Prin urmare, lucrările vor fi realizate în cei 8 ani de derulare a contractului licitat în Procedură. Prin urmare, deşi autoritatea contractantă, prin studiul de fundamentare, menţionează că a luat în calcul, definiţia riscului de operare, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 100/2016, pentru calificarea contractului drept concesiune, contestatorul subliniază că majoritatea riscurilor efectiv identificate nu se încadrează în definiţia dată de legiuitor. Din totalul de 10 riscuri identificate, contestatorul susține că doar 2 pot fi calificate ca fiind de operare și din cele 2 riscuri de operare, riscul Pagina 22 din 104

§ 31

semnificativ a fost alocat autorităţii contractante, fapt ce dă natura juridică a contractului licitat de achiziţie, nu de concesiune. În ceea ce priveşte analiza privind pierderea potenţială estimată a fi suportată de delegat în caz de manifestare a riscurilor de operare, realizată prin studiul de fundamentare la pag. 83, realizată prin raportare la o diferenţă de cantităţi de -10% porneşte de la premise greşite, fapt pentru care, în opinia contestatorului este neîntemeiată. În primul rând, contestatorul arată că analiza se bazează pe ipoteza că operatorul colectează timp de 1 an cantităţi de deşeuri cu 10% mai mici decât cele estimate („Presupunând că, pe parcursul anului 1 de operare, delegatul colectează/tratează o cantitate cu 10% mai mică decât cantitatea de deşeuri programată, prin raportare la tarifele maxime ale activităţilor componente ale serviciului de salubrizare, calculate, prin prezentul studiu, pentru anul 1 de operare, la cantităţile programate pentru anul 1 de operare si la ponderile costurilor fixe cu redevenţa si cu amortizarea în valoarea totală a tarifelor enumerate mai sus, rezultă că pierderea potenţială care ar trebui suportată de delegat ar fi de 834.803,25 lei.") După cum se poate observa, situaţia se încadrează la riscul nr. 6 „Diferenţe majore faţă de cantitatea programată de deşeuri"- Riscul a fost alocat de Autoritatea Contractantă Delegatarului, nu operatorului. Prin urmare, riscul nu este suportat de operator. În al doilea rând, situaţia constituie motiv de modificare a tarifelor, pentru recuperarea integrală a costurilor, în condiţiile ordinului ANRSC nr. 640/2024, fapt pentru care, într-o asemenea situaţie, nu există niciun risc semnificativ pentru operator. Prin urmare, contestatorul opinează că analiza de determinare şi alocare a riscurilor, pentru stabilirea contractului ca fiind de concesiune, este netemeinică şi nelegală pentru că nu identifică niciun risc semnificativ de operare, atribuit operatorului, fiind făcută în fapt invers decât ar fi trebuit, pornindu-se de la rezultatul clasificării contractului ca fiind concesiune, deşi el e în fapt de achiziţie. Totodată, deşi din totalul riscurilor contractului (care, cum a arătat petentul, 80% nu sunt riscuri de operare), majoritatea au fost alocate operatorului, studiul de fundamentare nu conţine nicio justificare a motivelor pentru care fiecare risc identificat a fost alocat către operator, alocarea fiind făcut strict pentru că aşa a dorit autoritatea contractantă, ca contractul să fie unul de concesiune, nu de achiziţie, şi nu pentru că operatorul ar fi cel mai în măsură să le suporte. b) Contestatorul susține că în contract nu există risc de operare care să fie suportat de operator în mod semnificativ. Se susţine acest lucru întrucât obiectul contractului îl constituie prestarea de servicii de salubrizare. Prin urmare, riscul de operare, ca risc de cerere pentru servicii, ca risc de ofertare a serviciilor ori amândouă, nu există întrucât: a. Articolul art. 34 lit. a) din Legea nr. 101/2006, a serviciului de salubrizare stabileşte imperativ că „finanţarea cheltuielilor de funcţionare, reabilitare si dezvoltare a serviciului de salubrizare si a cheltuielilor de investiţii pentru realizarea infrastructurii aferente acestuia se face cu respectarea legislaţiei în vigoare privind finanţele publice locale, în ceea ce priveste iniţierea, fundamentarea, promovarea si aprobarea investiţiilor Pagina 23 din 104

§ 32

publice, a principiilor prevăzute la art. 43 alin. (2) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările si completările ulterioare, precum si a următoarelor principii: recuperarea integrală de către operatori, prin tarife, taxe de salubrizare sau, după caz, subvenţii de la bugetul local, a costurilor de operare şi a investiţiilor pentru înfiinţarea, reabilitarea si dezvoltarea sistemelor de salubrizare;" - prin urmare, legea prevede faptul că operatorul este protejat de pierderi de operare ori investiţii prin stabilirea, ajustarea ori modificarea tarifelor. În cazul în care acest deziderat nu este realizat, devine aplicabil art. 34 lit. b din Legea nr. 101/2006 ce reglementează principiul menţinerii echilibrului contractual, ce protejează operatorul de pierderi în situaţia manifestării unor riscuri care generează pierderi. b. Legea nr. 101/2006 mai prevede dreptul operatorului să solicite ajustarea tarifelor (pentru eliminarea riscului de inflaţie) şi de modificare a tarifelor (pentru eliminarea riscului de creştere a costurilor de prestare a serviciilor, inclusiv în cazul în care cantitatea de deşeuri scade semnificativ). c. În prezentul contract, cererea de servicii este determinată de autoritatea contractantă prin caietul de sarcini, prin care se arată cantitatea anuală de servicii necesare. d. În prezentul contract, oferta de servicii este determinată de ofertanţi, care prin ofertă stabilesc cantitatea de servicii ofertate. Prin urmare, natura contractului şi natura serviciului licitat nu permite concluzia existenţei unui risc semnificativ de operare (de cerere ori de ofertă), astfel cum este de finit de art. 6 din Legea nr. 100/2016, care să poată fi alocat operatorului. Totodată, contestatorul afirmă că trebuie avut în vedere şi faptul că potrivit art. 6 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 100/2016. Astfel, conform art. 6 alin. 1 „Atribuirea unei concesiuni de lucrări sau de servicii implică întotdeauna transferul către concesionar a unei părţi semnificative a riscului de operare de natură economică, în legătură cu exploatarea lucrărilor si/sau a serviciilor respective.", iar conform art. 6 alin. 2 „Se consideră că o parte semnificativă a riscului de operare a fost transferată atunci când pierderea potenţială estimată suportată de concesionar nu este una neglijabilă." Prin urmare, pentru determinare posibilităţii de atribuire a unui contract de concesiune nu este suficientă transferarea riscurilor de operare în sarcina operatorului ci este obligatoriu şi ca efectul acestui transfer să fie generarea riscului ca operatorul să suporte o pierdere potenţială estimată semnificativă. Raportat la cele arătate mai sus, contestatorul învederează că în speţa de faţă nu poate exista o „pierdere potenţială semnificativă care să fie suportată de operator. Pentru toate aceste motive, contestatorul apreciază că studiul de fundamentare este nelegal şi netemeinic sub aspectul identificării riscului de operare, alocării sale operatorului şi stabilirii naturii contractului ca fiind de concesiune, fapt pentru care se impune anulat. Ca o consecinţă a anulării studiului de fundamentare,contestatorul susține că se impune anularea procedurii de atribuire, a cărei întreagă construcţie are la bază atribuirea unui contract de concesiune. B. Contestatorul face mențiunea că autoritatea contractantă nu a indicat modul de calcul a tarifelor maximale - nu s-a dovedit sustenabilitatea financiară a contractului. Pagina 24 din 104

§ 33

Sub aspectul scopului studiului de fundamentare a unei concesiuni, art. 16 din HG nr. 867/2016 stabileşte următoarele: „La realizarea studiului de fundamentare trebuie ţinut seama de estimarea cheltuielilor si veniturilor pe întreaga durată a unui proiect, la care trebuie luate în calcul nu numai costurile legate de construcţie, ci şi totalul cheltuielilor şi veniturilor aferente operării si întreţinerii de¬a lungul perioadei proiectului. (2) Estimarea prevăzută la alin. (1) are un dublu scop: a) de a furniza o perspectivă atentă asupra tuturor costurilor, veniturilor şi riscurilor care pot apărea pe parcursul duratei de viaţă a proiectului; b) de a furniza un reper pentru perioada de derulare a contractului de concesiune." Întrucât serviciul licitat este unul de utilitate publică, în speţa sunt aplicabile şi prevederile art. 29 alin. 2 din Legea nr. 51/2006, ce stabilesc că „Delegarea gestiunii serviciilor de utilităţi publice, respectiv operarea, administrarea şi exploatarea sistemelor de utilităţi publice aferente, se poate face pentru toate sau numai pentru o parte dintre activităţile componente ale serviciilor, pe baza unor analize tehnico-economice si de eficienţă a costurilor de operare, concretizate într-un studiu de oportunitate." Conform art. 15 lit. a) din HG nr. 395/2016 „Rezultatele studiului de fundamentare a deciziei de concesionare trebuie să justifice necesitatea şi oportunitatea concesiunii şi să demonstreze că: a) proiectul este realizabil;" Raportat la prevederile legale citate, autoritatea contractantă are obligaţia de a realiza studiul de fundamentare în care trebuie să identifice categoriile esenţiale de cheltuieli şi să le estimeze prin mijloace obiective, astfel încât să se poată verifica matematic că din veniturile estimate pot fi acoperite costurile estimate şi că astfel proiectul este realizabil. Prin studiul de fundamentare realizat în prezenta Procedură, Autoritatea Contractantă nu a reuşit să dovedească atingerea acestui rezultat din cauza faptului că nu a inclus în studiu calculul efectiv al fiecărui tarif maximal. Concret, în cap. 9 „Fezabilitatea Economică" din Studiul de fundamentare, Autoritatea Contractantă indică tarifele maximale determinate pentru fiecare sub activitate şi face o prezentare generală a principiilor şi a metodologiei în baza cărora a determinat aceste tarife, însă nu arată costurile efectiv avute în vedere şi calculul efectiv, pentru a se putea verifica şi confirma legalitatea şi temeinicia valorilor prezentate drept tarife maximale. În cadrul acestei prezentări generale se arată că au fost avute în vedere cerinţele imperative ale Ordinului ANRSC nr. 640/2022, ce indică expres, în materia stabilirii tarifelor de salubrizare, care sunt costurile esenţiale de operare şi modul în care acestea trebuie avute în vedere. Mai mult nu se arată. Mai exact, autoritatea contractantă nu a indicat valorile costurilor esenţiale, date expres de Ordinul ANRSC nr. 640/2022, respectiv: a. Combustibili şi lubrifianţi. b. Energie electrică tehnologică c. Piese de schimb utilaje d. Materii prime şi materiale consumabile Pagina 25 din 104

§ 34

e. Echipamente de lucru şi protecţia muncii f. Întreţinere, reparaţii, piese de schimb g. Cheltuieli cu protecţia mediului h. Alte servicii executate de terţi i. Alte cheltuieli materiale j. Cheltuieli cu salariile k. Taxe licenţe l. Alte cheltuieli indirecte m. Cheltuieli financiare (asigurări, taxe bancare). Totodată, autoritatea contractantă nu a estimat costurile esenţiale rezultate din propria documentaţie de atribuire, respectiv costurile de investiţii în reparaţii şi înlocuiri a instalaţiilor nefuncţionale de la staţiile de Sortare şi Compostare ........., respectiv de la staţia de tratare Roznov (conform art. 6.2, art. 6.3, 6.4 din Caietul de sarcini), de o valoare vădit semnificativă. Raportat la prevederile art. 16 alin. 1 şi 2 din HG nr. 867/2016 şi cu luarea în considerare a prevederilor art. 71 alin. 1 din Legea nr. 100/2016, lipsa elementelor de cost avute în vedre în calcul şi lipsa calcului efectiv de determinare a fiecărui tarif maximal impus de autoritatea contractantă constituie motiv de nelegalitate a studiului de fundamentare. În concluzie, contestatorul arată că studiul de fundamentare nu respectă legea pentru că nu s-a făcut estimarea transparentă a costurilor, nu s-a ţinut cont de estimarea costurilor si nu s-a făcut o analiză de eficienţă a costurilor, fapt pentru care nu s-a realizat obiectivul studiului de fundamentare, de a se dovedi că proiectul este realizabil, adică a faptului că veniturile estimate sunt apte să acopere costurile estimate. Acest lucru este cu atât mai grav cu cât în speţă se atribuire serviciul de salubrizare, care este un serviciu de utilitate publică, cu privire la care art. 3 lit. e şi j din Legea nr. 101/2006 stabileşte că trebuie organizate astfel încât să se asigure continuitatea şi securitatea serviciului, care în speţă, din cauza lipsei unei analize economico-financiare de cost efective, nu pot fi garantate. IV. Cu privire la fondul procedurii - în subsidiar, contestatorul solicită remedierea neregulilor ce afectează procedura. A. Privitor la motivele invocate pentru anularea procedurii: Cerere subsidiară de remediere, în ipoteza în care Consiliul nu va considera necesară anularea procedurii, cu privire la motivele invocate în susţinerea cererii de anulare, contestatorul solicită obligarea autorităţii contractante la adoptarea de remedieri care să înlăture motivele de nelegalitate indicate. În toate cazurile, contestatorul opinează că autoritatea Contractantă trebuie obligată inclusiv la aprobarea remedierilor la care este ţinută în parcursul legal intern, respectiv refacerea studiului de fundamentare conform si aprobarea tuturor modificărilor rezultate prin Hotărâri ale organelor colegiale ale membrilor ADI si prin hotărâre a ADI și publicarea în SEAP a modificărilor, pe bază de anunţuri de tip erată, cu respectarea prevederilor art. 53 din HG nr. 867/2016. B. Motive de nelegalitate a Procedurii de Atribuire ce impun remedieri (i) Contestatorul susține că densitatea deşeurilor, ce trebuie utilizată pentru conversia tarifelor din lei/tonă în lei/mc, pentru utilizatori non casnici, a fost stabilită de Autoritatea Contractantă nelegal Pagina 26 din 104

§ 35

Se arată că prin art. 9.1.2 din Studiul de fundamentare, autoritatea contractantă a stabilit că „Tarifele în lei/tonă vor fi convertite în lei/mc pe baza densităţii deşeurilor" În continuare, în tabelul 9-1 si în tabelul 9-6 (de la pct. 9.2.1 din Studiul de fundamentare), autoritatea contractantă a stabilit o densitate de 0.150 kg./l (respectiv 150 kg/mc), ca densitate medie pentru Deşeuri reziduale, inclusiv a reziduurilor menajere şi similare şi a altor deşeuri colectate separat decât cele de hârtie, metal, plastic şi sticlă". Ca sursă a datelor, în notă la ambele tabele, autoritatea contractantă arată că „Sursă: elaboratorSOF". Prin urmare, sursa acestei valori a densităţii medii nu o constituie nici legea si nici vreun studiu privitor la densitatea deşeurilor din aria delegării care să fi fost realizat de autoritatea contractantă ci constituie o estimare subiectivă si fără bază a elaboratorului Studiului de Oportunitate si Fundamentare. Se reține că valoarea astfel stabilită este nelegală, fiind contrară prevederilor actelor normative în vigoare si vătămătoare pentru operatorul delegat. Valoarea este nelegală întrucât, conform Breviarului de calcul nr. 4, anexă la Ordinul ANRSC nr. 111/2007, privind aprobarea Caietului de sarcini- cadru al serviciului de salubrizare a localităţilor stabileste clar că „greutatea specifică a deşeurilor menajere se ia egală cu circa 350 kg/mc, dacă la nivelul localităţii nu a fost stabilită prin măsurători şi înregistrări statistice o altă greutate specifică a deşeurilor;" Similar, Ordinul Ministerului Mediului si Gospodăririi Apelor nr. 756/2004, privind aprobarea Normativului tehnic privind incinerarea deseurilor stabileste că „deşeurile menajere au greutatea specifica relativ mare, in special datorita procentului ridicat de deseuri fermentabile (vegetale si animale), cât și a umidităţii ridicate a acestora. Aceasta variază intre 300 - 350 kg/m3." Ordinul mai arată concret, în Tabelul nr. 1 - „Greutatea specifică medie a componentelor deşeurilor menajere" că Resturile alimentare Uscate au o greutate medie specifică de 350 kg/mc." Prin urmare, contestatorul afirmă că stabilirea fără justificare a greutăţii medii a deşeurilor la nivelul a 150 kg./mc., este contrară legii, ce impune ca, în lipsa unor măsurători şi înregistrări statistice care să ateste o altă greutate specifică a deşeurilor, autoritatea contractantă are obligaţia de a avea în vedere o greutate medie/densitate medie a deşeurilor menajere de 350 kg/mc. Nu în ultimul rând, mai arată contestatorul că, prin stabilirea în cadrul acestei Proceduri a unei densităţi medii a deşeurilor menajere la 150 kg/mc, autoritatea contractantă discriminează operatorul ce va asigura serviciul în Zona 1 ........., în raport cu operatorii Zonelor 2, 3 şi 4, care toţi utilizează la facturare o densitate medie de 350 kg/mc. Cu titlu exemplificativ, contestatorul anexează Hotărârea ADI nr. 2/12.01.2024 privind ajustarea tarifelor aferente Contractului de delegare nr. 159/1035/04.04.20218, Zona 2, jud. ......... unde, din calculul tarifului în lei/mc la utilizatori non-casnici, rezultă că densitatea medie folosită şi aprobată de ADI este de 350 kg/mc (Anexa 2). Densitatea de 350 kg/mc a fost utilizată de ADI şi în zona 3 (a se vedea HAGA ADI nr. 4/12.01.2024 - Anexa 3) şi în zona 4 (a se vedea HAGA ADI nr. 6/16.02.2024 - Anexa 4). Pagina 27 din 104

§ 36

Situaţia tratamentului diferenţiat dintre operatorul zonei 1 şi operatorii celorlalte 3 zone constituie o încălcare a prevederilor art. 9 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 101/2006, se stabileşte că „În exercitarea prerogativelor acordate prin prezenta lege, autorităţile administraţiei publice locale au, faţă de operatorul serviciului de salubrizare, următoarele obligaţii: a) să asigure tratament egal pentru toţi operatorii serviciilor de salubrizare care acţionează în cadrul unităţii administrativ- teritoriale/sectoarelor municipiului Bucureşti sau al ........., după caz;" Consecinţa stabilirii unei densităţi de 150 kg/mc, în loc de 350 kg/mc, cât prevede legea este foarte gravă pentru operator întrucât pentru o parte din servicii, acesta este forţat să factureze sume cu 2,3 ori mai mici decât impun cantităţile, fiind obligat de contract ori de lege să convertească tariful ofertat în lei/tonă în tarif în lei/mc, prin raportare la densitatea medie stabilită ilicit de autoritatea contractantă. Concret, deficienţa afectează tarifele aferente serviciilor prestate de operator utilizatorilor non-casnici, pentru colectarea tuturor tipurilor de deşeuri, precum şi tarifelor T6, T7, T8, T9 şi T11. Obligaţia de facturare în mc. pentru aceste tarife rezultă din secţiunea 9.2.1 din Studiul de fundamentare, unde se arată că „tarifele T6, T7, T8, T9 şi T11 se fundamentează pe elemente de cheltuieli, obligatoriu, în lei/mc", aspect reluat şi la pag. 33 din „Formulare delegare Zona 1 SMID Neamţ_ v.2_2024.13". Similar, art. 43 alin. 1 lit. i) din Ordinul ANRSC nr. 640/2022 stabileşte clar că „În modalitatea de plată prin tarif, operatorul care se află în raporturi contractuale cu utilizatorii, evidenţiază distinct pe factura emisă următoarele elemente: (i) tariful aprobat aferent fiecărei activităţi componente a serviciului de salubrizare, exprimat în lei/persoană/lună pentru utilizatorii casnici şi în lei/mc pentru utilizatorii non- casnici”. Prin urmare, prin subevaluarea, fără temei, a densităţii deşeurilor, autoritatea contractantă forţează operatorul să aplice la facturare tarife care nu corespund cantităţilor de deşeuri estimate, fapt ce periclitează sustenabilitatea serviciului prin generarea previzibilă a imposibilităţii operatorului de recuperare a costurilor de operare din tarife. Contestatorul subliniază că, potrivit autorităţii contractante, „utilizatorii non-casnici generează procentul de deşeuri similare (n.n. - generate de utilizatori non-casnici) raportat la deşeurile menajere per total (cantităţile nu sunt defalcate pe mediul urban şi mediul rural) a variat în intervalul 16 - 232 %, cu o medie de 70%." (pag. 37, ultimul paragraf din Studiul de fundamentare). Prin urmare, prin această simplă decizie de diminuare fără justificare a densităţii deşeurilor, autoritatea contractantă a forţat, voalat, reducerea de 2.3 ori a sumelor ce vor fi facturate de operator, pentru 70% din cantitatea de deşeuri vizată de Procedură. (ii) Contestatorul susține că tariful maximal T9 este greşit Conform art. 9.2 din Studiul de fundamentare, tariful T9 vizează reprezintă „Tarif pentru gestionarea deşeurilor reziduale din deşeurile menajere, provenite de la evenimente publice, la solicitarea organizatorilor". Pentru aceeaşi fracţie de deşeuri, respectiv deşeuri reziduale, prin art. 9.1 din Studiul de fundamentare, s-a prevăzut şi T2, „Tarif pentru colectarea şi transportul separat al deşeurilor reziduale, inclusiv a deşeurilor menajere Pagina 28 din 104

§ 37

şi similare şi al altor deşeuri colectate separat decât cele de hârtie, metal, plastic şi sticlă", diferenţa fiind că T9 se aplică în contextul unei activităţi solicitată de utilizatori la cerere, T2 aplicându-se în contextul colectării regulate a deşeurilor. Cu privire la ambele tarife, petentul a critica mai sus faptul că densitatea medie dată de documentaţie, de 150 kg/mc este contrară legii, aspect pe care reiterează CNSC să îl aibă în vedere. Tot prin studiul de fundamentare, art. 9.1.4, respectiv 9.2.3 se arată care sunt valorile maximale aferente T2, respectiv T9, astfel: a. T2 - 382,55 lei/tonă, ceea ce prin transformare în lei/mc, prin raportare la densitatea indicata de 150 kg/mc, înseamnă 57.38 lei/mc. b. T9 - 36,95 lei/mc. Prin urmare, conform documentaţiei de atribuire, valoarea maximă a T2 este mai mare decât valoarea maximă a T9. Acest lucru nu poate fi în opinia Autorității astfel. Conform art. 9.1.3 din Studiul de fundamentare, cu relevanţă pentru T2, „Tarifele maxime pentru activitatea de colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale s-au fundamentat prin luarea în calcul numai a cheltuielilor de operare aferente activităţii de colectare, fără a include în structura tarifului: o cheltuielile cu depozitarea, cheltuieli cu sortarea şi/sau cheltuieli aferente altor activităţi de tratare a deşeurilor; o cheltuielile cu contribuţia pentru economia circulară; o veniturile estimate din sumele încasate de la organizaţiile care implementează răspunderea extinsă a producătorilor." În ceea ce priveşte tariful T9, art. 9.2.2 d) din Studiul de fundamentare stabileşte că „Tariful maxim pentru gestionarea deşeurilor reziduale din deşeurile municipale, provenite de la evenimentele publice, la solicitarea organizatorilor se fundamentează prin luarea în calcul în structura tarifului a următoarelor cheltuieli: o cheltuieli cu colectarea deşeurilor reziduale din deşeurile municipale, provenite de la evenimentele publice; o cheltuieli cu depozitarea deşeurilor reziduale din deşeurile municipale, provenite de la evenimentele publice." În nota de la art. 9.3 din Studiul de fundamentare se arată că „La calculul veniturilor din încasarea tarifului de depozitare aferent gestionării deşeurilor similare şi a serviciilor conexe serviciului de salubrizare s-a utilizat o valoare a tarifului de depozitare de 88,47 lei/tonă, fără TVA." Din cele de mai sus rezultă cu claritate că valoarea maximală a tarifului T9 a fost determinată greşit întrucât deşi tariful T2 şi tariful T9 privesc aceeaşi fracţie de deşeuri, tariful T2, care nu include un cost de 88,47 lei/tonă este mai mare decât tariful T9 care include și costul de 88,47 lei/tonă. (iii) Contestatorul arată că obligaţiile legate de colectarea şi transportul fracţiei de deşeu biodegradabil sunt stabilite nelegal. În ceea ce priveşte fracţia deşeurilor biodegradabile, documentaţia atribuire stabileşte următoarele aspecte: a. Aceasta nu se colectează din întreaga arie a delegării. Acest aspect rezultă din art. 8.1.1 din Studiul de fundamentare, unde se arată că „Unităţile administrativ teritoriale din mediul rural care vor colecta Pagina 29 din 104

§ 38

biodeşeurile sunt: Alexandru cel Bun, Bodeşti, Borleşti, Costişa, Dobreni, Dumbrava Roşie, Girov, Gârcina, Negreşti, ......... Şoimului, Pângăraţi, Podoleni, Rediu, Săvineşti şi Zăneşti." b. Se impune achiziţionarea de către operator de recipiente de colectare (pubele/saci) inclusiv pentru UAT unde se prevede că nu are loc colectarea deşeurile biodegradabile. Acest lucru rezultă din: i. Art. 67 alin. 3 din Caietul de sarcini, unde se prevede că „În mediul rural numărul de gospodării individuale este de circa 48.062" ii. Conform anexei nr. 1 la Caietul de sarcini „Aria de delegare zona 1 .........", numărul total de gospodării din UAT ce beneficiază de serviciul de colectare şi transport a biodeşeurilor este de doar 34.368. iii. Pct. 6.1 din Anexa nr. 6 la Caietul de sarcini „Infrastructura asigurată de operator", rândul 2. c. În calcularea tarifului pentru colectarea separată şi transportul separat al biodeşeurilor din deşeurile municipale, autoritatea contractantă impune raportarea la întreaga populaţie rurală, inclusiv la populaţia din UAT care nu vor beneficia de acest serviciu. Acest aspect rezultă din: i. Anexa 1 la Caietul de sarcini „Aria de delegare Zona 1 ........." unde suma numărului total de locuitori din UAT rurale (incluzând cele care nu beneficiază de colectarea şi transportul deşeurilor biodegradabile) este de 93.623 locuitori. ii. Conform anexei nr. 1 la Caietul de sarcini „Aria de delegare zona 1 .........", populaţia totală a UAT ce beneficiază de serviciul de colectare şi transport a biodeşeurilor este de doar 71.664. iii. Formularul de „Fisa de fundamentare pentru stabilirea tarifului de colectare separata si transport separat al biodeseurilor din deseurile municipale ", unde la pct. XIII se arată: Consecinţele nelegale a acestei reglementări necoroborate, ce se impun remediate, constau în faptul că: a. Pe de o parte, costul de prestare este umflat artificial, prin obligarea operatorului să ia în considerare costul de achiziţie a pubelelor pentru gospodării care nu beneficiază de serviciu. b. Se instituie obligaţia contractuală a operatorului să achiziţioneze un număr semnificativ de pubele care nu au utilitate şi costul suplimentar al acestora va fi reflectat incorect în tariful plătit de utilizatori. c. Se impune de către autoritatea contractantă reducerea artificială a tarifului prin împărţirea costurilor aferente serviciului la o populaţie semnificativ mai mare decât cea care va beneficia efectiv de acest serviciu. (iv) Contestatorul afirmă că autoritatea contractantă a reglementat gresit situaţia tarifării utilizatorilor non-casnici pentru separarea incorectă a deseurilor. Prin art. 7.3.2 din Studiul de fundamentare „Mecanismul financiar pentru gestionarea deşeurilor similare", s-a stabilit că „Utilizatorii noncasnici care nu separă corect deseurile municipale vor achita operatorului zonei 1 a SMID ......... un tarif pentru separarea incorectă a deşeurilor municipale aprobat de fiecare autoritatea deliberativă a unităţii administrativ- teritoriale, stabilit cu respectarea prevederilor art. 51 alin. (5) din Legea nr. 101/2006." Articolul 51 alin. 5 din Legea nr. 101/2006 stabileşte că „Autoritatea deliberativă a unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale sau, după caz, adunarea generală a ......... are obligaţia să aprobe, în aplicarea dispoziţiilor Pagina 30 din 104

§ 39

art. 17 alin. (5) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 17/2023, un tarif pentru separarea incorectă a deşeurilor municipale la un nivel de până la 2 ori mai mare decât nivelul rezultat din tarifele cumulate pentru gestionarea deşeurilor municipale." Contestatorul susține că trebuie avute în vedere şi prevederile art. 8 din Ordinul ANRSC nr. 640/2022, ce stabilesc că „(1) În aplicarea dispoziţiilor art. 17 alin. (5) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021, cu modificările şi completările ulterioare, autorităţile administraţiei publice locale ale unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale sau, după caz, asociaţiile de dezvoltare intercomunitară au obligaţia să sancţioneze utilizatorii care nu separă corect deşeurile, prin stabilirea şi aprobarea unui tarif pentru separarea incorectă a fracţiilor de deşeuri municipale. (2) Tariful pentru separarea incorectă a fracţiilor de deşeuri municipale prevăzut la alin. (1) nu se fundamentează de operatori şi se stabileşte la un nivel de până la 2 ori mai mare decât nivelul rezultat din însumarea tarifelor distincte pentru activităţile desfăşurate de operatori pentru gestionarea fracţiilor de deşeuri municipale colectate separat, exprimate în lei/persoană/lună pentru utilizatorii casnici, respectiv în lei/mc pentru utilizatorii non-casnici, în modalitatea de plată prin tarif”. În ceea ce priveşte contextul stabilirii acestui tarif, contestatorul arată că relevant este art. 29 alin. 2 lit. b din Ordinul ANRSC nr. 640/2022, ce stabilește că „Tarifele pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare se stabilesc (...): b) în cazul gestiunii delegate, la nivelul tarifelor ofertate/negociate în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii activităţii/activităţilor specifice serviciului de salubrizare, organizate, după caz, potrivit prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza fişei de fundamentare întocmită de către operatorul desemnat câştigător al procedurii de atribuire, prevăzută în anexa nr. 1 la prezentele normele metodologice." Prin urmare, legislaţia aplicabilă stabileşte clar că tariful pentru separarea incorectă se stabileşte în cadrul procedurii de atribuire şi se aprobă în contextul desemnării ofertei câştigătoare. Abordarea de a lăsa nivelul acestui tarif nedeterminat în procedură şi stabilirea faptului că acesta va fi determinat ulterior este nelegală în opinia contestatorului, întrucât: a. Legea prevede ca el să fie determinat/stabilit în cadrul procedurii de atribuire. b. Legea prevede că, atunci când procedura este organizată de ADI, ADI stabileşte şi aprobă tariful, nu fiecare unitate administrativ teritorială în parte, cu s-a prevăzut în documentaţie. c. Lipsa nivelului acestui tarif lipseşte de previzibilitate contractul. d. Se generează riscul ca operatorul să fie lipsit de acest tarif, obţinerea de către operator, de la fiecare UAT în parte a unei hotărâri de aprobare a acestui tarif fiind complexă şi de lungă durată, fapt ce îngreunează nejustificat executarea conformă a contractului. Pagina 31 din 104

§ 40

În aceste condiţii, petentul solicită obligarea autorităţii contractante la indicarea nivelului tarifului aplicabil pentru sancţionarea utilizatorilor care separă incorect deşeurile la un nivel de până la 2 ori mai mare decât nivelul rezultat din tarifele cumulate pentru gestionarea deşeurilor municipale. (v) Contestatorul precizează că redevenţa are caracter excesiv, rezultat din modalitatea greşită de determinare a acesteia. Conform art. 29 alin. 11 lit. m) din Legea nr. 51/2006 „Contractul de delegare a gestiunii cuprinde în mod obligatoriu clauze referitoare la: (...): m) nivelul redevenţei sau al altor obligaţii, după caz; la stabilirea nivelului redevenţei, autoritatea publică locală va lua în considerare valoarea calculată similar amortizării pentru mijloacele fixe aflate în proprietate publică si puse la dispoziţie operatorului odată cu încredinţarea serviciului/activităţii de utilităţi publice şi gradul de suportabilitate al populaţiei. Nivelul redevenţei se stabileşte în mod transparent şi nediscriminatoriu pentru toţi potenţialii operatori de servicii de utilităţi publice, utilizându-se aceeaşi metodologie de calcul;" Prin art. 9.4 din Studiul de fundamentare, Autoritatea Contractantă arată că „Prin urmare, algoritmul de calcul al valorii redevenţei pentru activele puse la dispoziţia operatorului Zonei 1 a SMID ........., a avut la bază următoarele date de intrare: -durata de utilizare (DU) a activelor este cea prevăzută în Catalogul mijloacelor fixe, aprobat prin H.G. nr. 2139/2004, cu modificările şi completările ulterioare; -valoarea de inventar a echipamentelor şi activelor necorporale care vor fi puse la dispoziţia operatorului Zonei 1 a SMID .........." Conform art. 1.1 din HG nr. 2139/2004 „Catalogul cuprinde clasificarea mijloacelor fixe utilizate în economie şi duratele normale de funcţionare ale acestora, care corespund cu duratele de amortizare în ani, aferente regimului de amortizare liniar." Conform art. 28 alin. 12 din Codul fiscal „Amortizarea fiscală se calculează după cum urmează: a) începând cu luna următoare celei în care mijlocul fix amortizabil se pune în funcţiune, prin aplicarea regimului de amortizare prevăzut la alin. (5); b) pentru cheltuielile cu investiţiile efectuate din surse proprii la mijloacele fixe din domeniul public, pe durata normală de utilizare, pe durata normală de utilizare rămasă sau pe perioada contractului de concesionare sau închiriere, după caz;" Conform pct. 28 din normele metodologice din 6 ianuarie 2016 de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal „În aplicarea prevederilor art. 28 alin. (12) lit. c) din Codul fiscal, amortizarea fiscală a cheltuielilor cu investiţiile efectuate la mijloacele fixe care fac obiectul unor contracte de închiriere, concesiune, locaţie de gestiune, se calculează astfel: c) pe durata normală de funcţionare, potrivit opţiunii contribuabilului, începând cu luna următoare finalizării investiţiei, în cazul investiţiilor ce pot fi identificate potrivit Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe." Pagina 32 din 104

§ 41

În cadrul tabelelor de calcul ale redevenţei prevăzute în art. 9.4 din Studiul de fundamentare, Autoritatea Contractantă indică „Valoarea de inventar (lei)" şi „Durata de funcţionare (ani)", pe baza acestora determinând „Amortizarea anuală". Tabelele nu cuprind însă şi „datapunerii în funcţiune", element necesar pentru a determina finalul duratei normale de utilizare a fiecărui element fix de inventar. Prin urmare, conform legii, amortizarea mijloacelor fixe de tipul celor date în gestiune în prezenta Procedură se realizează pe durata normală de funcţionare, calculată de la data punerii în funcţiune. În speţă, contestatorul opinează că această cerinţă nu a fost respectată, redevenţa nefiind calculată similar amortizării. În lipsa indicării datei punerii în funcţiune, Autoritatea Contractantă a calculat redevenţa prin raportare la durata teoretică de funcţionare a bunurilor, deşi este posibil că pentru unele bunuri durata normală de utilizare a încetat ori urmează să înceteze pe durata de 8 ani a contractului licitat. Acest lucru a condus la o redevenţă supradimensionat nelegal, ce nu a fost calculată similar amortizării. În consecinţă, se solicită obligarea autorităţii contractante la recalcularea redevenţei prin raportare la durata rămasă de funcţionare a fiecărui bun şi, în republicarea calculelor, să indice documentat în tabelele de calcul data punerii în funcţiune a fiecăruia. Totodată, ca o consecinţă a modificării valorii redevenţei, să întreprindă toate măsurile necesare pentru corelarea documentaţiei cu noile valori rezultate. (vi) Contestatorul arată că obligaţia de investiţii nu a fost concret determinată, generând risc de oferte incomparabile. Prin art. 11, pct. ii) din modelul contractului s-a prevăzut că „Delegatul are următoarele obligaţii generale:(...) ii) să realizeze toate investiţiile prevăzute prin Programul de Investiţii (Anexa nr. 8 la Contract);" Similar se prevede prin art. 13 alin. 13 din Modelul Contractului: „Delegatul are obligaţia să realizeze toate investiţiile prevăzute în Programul de Investiţii (Anexa nr. 8 la Contract), în Documentaţia de Atribuire şi în Oferta Delegatului" Se arată că documentaţia de atribuire nu prevede concret în ce constau aceste investiţii. În schimb, prin anexa 6 la caietul de sarcini, pct. 6.2 (pentru staţia de sortare .........), pct. 6.3 (pentru staţia de compostare .........) şi pct. 6.4 (pentru staţia de tratare Roznov), se prevăd următoarele: „Alegerea schemei de investiţii este lăsată la dispoziţia Operatorului, care trebuie să ia în considerare cantităţile de deşeuri reciclabile colectate separat care necesită sortare, echipamentele existente pe amplasament şi starea de funcţionare a acestora. Mai jos, cu titlul de exemplu, este prezentată o variantă a schemei de investiţii." Prin urmare, deşi solicită investiţii semnificative, autoritatea contractantă nu indică care sunt acestea, lăsând la dispoziţia fiecărui ofertant dreptul să stabilească propriul program de investiţii. O atare abordare este nelegală în opinia contestatorului întrucât face ofertele imposibil de comparat, atât sub aspect tehnic cât şi financiar. Se menționează că autoritatea Contractantă a mai fost sancţionată anterior de CNSC pentru lipsa unui necesar şi a unui program efectiv de investiţii prin Decizia CNSC nr. ...., unde în mod corect consiliul a Pagina 33 din 104

§ 42

reţinut că „În aceste condiţii însă, se poate ajunge în situaţia în care autoritatea contractantă poate primi oferte care deşi pot fi considerate conforme, nu pot fi comparate din cauza modului diferit de abordare a soluţiilor tehnice şi/sau financiare, respectiv a propunerii sau nu de anumite investiţii, situaţie în care ar deveni incidente dispoziţiile art. 89 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 100/2016 având consecinţă anularea procedurii." În consecinţă, conform opticii anterioare a Consiliului din decizia citată, petentul consideră că „(...) se impune remedierea documentaţiei de atribuire fie prin eliminarea din cuprinsul acesteia a dispoziţiilor referitoare la Programul de investiţii, fie prin definirea exactă a parametrilor la care trebuie să se raporteze ofertanţii în întocmirea ofertelor." (vii) Contestatorul opinează că modul de despăgubire a operatorului pentru investiţiile realizate, în cazul încetării înainte de termen a contractului, a fost reglementat nelegal. Conform art. Art. 37, alin. 3 din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, republicată, cu modificările si completările ulterioare, prevede: „Investiţiile în infrastructura specifică serviciilor de salubrizare care se realizează din fonduri proprii ale operatorilor de drept privat constituie bunuri de retur; Bunurile astfel realizate rămân în proprietatea operatorilor pe toată durata contractului de delegare a gestiunii şi revin de drept, la expirarea contractului, gratuit şi libere de orice sarcini, unităţilor administrativ-teritoriale, fiind integrate domeniului public al acestora." Interpretând clauza citată şi ţinând cont de prevederile art. 34 lit. a) din Legea nr. 101/2006, ce stabilesc dreptul operatorilor de recuperare integrală prin tarife a costurilor de investiţii pe durata contractului, înseamnă că, în cazul încetării contractului altfel decât prin expirare (ajungere la termen), delegatul are dreptul la a fi despăgubit de autoritatea contractantă pentru investiţiile realizate, pentru perioada rămasă neamortizată din durata contractului. Acest lucru este înţeles şi de autoritatea contractantă care, prin modelul contractului stabileşte următoarele: a. Art. 13 alin. 8: „Investiţiile realizate de Delegat din fonduri proprii pentru reabilitarea, modernizarea şi dezvoltarea Bunurilor de Retur, se amortizează de către acesta pe Durata Contractului." b. Art. 13 alin. 17: „(17) La încetarea Contractului din orice cauză, toate Bunurile de Retur revin Delegatarului, de plin drept, gratuit, în bună stare, exploatabile şi libere de orice sarcini sau obligaţii. Prin excepţie de la regula transferului cu titlu gratuit, Bunurile de Retur prevăzute la alin. (1) lit. b) [art. 13 alin. 1 lit. b stabileşte: „Sunt Bunuri de Retur: bunurile realizate de Delegat în conformitate cu Programul de Investiţii (Anexa nr. 8 la Contract)], care nu au fost amortízate integral până la Data Încetării Contractului intră în proprietatea Delegatarului în schimbul plăţii către Delegat a unei compensaţii egale cu valoarea neamortizată a respectivelor bunuri, dacă este cazul." Contestatorul apreciază că autoritatea contractantă, prin alte clauze din modelul contractului, generează confuzie, aptă să lase fără aplicare art. 13 alin. 17, citat mai sus, astfel: a. Art. 13 alin. 19 „Investiţiile realizate de Delegat în conformitate cu Programul de Investiţii (Anexa nr. 8 la Contract) constituie Bunuri de Retur, Pagina 34 din 104

§ 43

care revin de drept, la încetarea Contractului, gratuit si libere de orice sarcini, Delegatarului si sunt integrate domeniului public al acestuia, după cum urmează: (...)" - excepţia prevăzută la art. 13 alin. 17 nu se mai menţionează. b. Art. 14 alin. 5: „în situaţia prevăzută la alin. (2) lit. c), predarea, integrală sau parţială, a Instalaţiilor de Deşeuri prevăzute la alin. (1), către Delegatar, în vederea realizării de investiţii, nu este şi nu poate fi invocată de Delegat drept un temei pentru a solicita Delegatarului/Asociaţiei plata de Daune si/sau prelungirea Duratei Gestiunii Serviciului, respectiv a Duratei Contractului. Toate pierderile, directe sau indirecte, suferite de Delegat, inclusiv profitul nerealizat, precum şi orice alte consecinţe care îl afectează pe Delegat ca urmare sau în legătură cu imposibilitatea de a presta Serviciul pe durata în care Instalaţiile de Deşeuri prevăzute la alin. (1) sunt predate Delegatarului în vederea realizării de investiţii, sunt suportate, în mod exclusiv, de Delegat, acesta fiind un risc asumat în întregime de Delegat prin depunerea Ofertei şi prin încheierea Contractului." Parte din consecinţele unei atare situaţii sunt pierderea dreptului operatorului de a încasa tariful activităţii realizate la locaţie, tarif ce include cotă parte amortizare a investiţiilor realizate de operator la locaţie. Prin urmare, o altă consecinţă a situaţiei este pierderea de către operator a contravalorii investiţiilor pe care nu şi le poate amortiza pe durata cât timp instalaţiile sunt în modernizare/extindere. Situaţia nu are justificare în opinia contestatorului și reiterează că art. 34 lit. a din Legea nr. 101/2006 prevede dreptul operatorului de recuperare prin tarife a costurilor de investii, drept încălcat de autoritatea contractantă prin impunerea pierderilor de investiţii în sarcina operatorului. Se arată că impunerea acestor clauze constituie un vădit abuz de autoritate, ce trebuie cenzurat prin obligarea autorităţii contractante să elimine din contract/modifice prevederile art. 14 alin. 5 şi să modifice prevederile art. 13 alin. 19, prin raportare la prevederile art. 13 alin. 17. (viii) Contestatorul susține că penalităţile impuse pentru situaţia nerespectării de către operator a indicatorilor de performanţă sunt nelegale. Conform art. 29 alin. 3 din Modelul contractului „Nerespectarea de către Delegat a Indicatorilor de Performanţă tehnici corelaţi cu ţintele/obiectivele asumate la nivel naţional si local atrage obligaţia acestuia de a plăti Delegatarului/Asociaţiei penalităţi în cuantum egal cu valoarea cheltuielilor cu contribuţia pentru economia circulară si cu tariful de depozitare a Deşeurilor, aplicat de Operatorul de Salubrizare care exploatează Depozitul, pentru cantităţile de Deseuri Municipale care depăsesc cantităţile destinate a fi depozitate corespunzătoare Indicatorilor de Performanţă." În continuare, prin art. 29 alin. 7 din Modelul Contractului se stabileşte că „Sumele încasate de Asociaţie cu titlu de penalităţi sau Daune se repartizează către unităţile administrativ- teritoriale care au calitatea de Delegatar, în baza unei metodologii aprobate la nivelul Asociaţiei." Se apreciază că, clauza constituie o transpunere greşită a prevederilor art. 39 alin. 7 din Ordinul ANRSC nr. 640/2022, ce stabileşte că „În conformitate cu prevederile art. 17 alin. (5) lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deseurilor, cu modificările si completările ulterioare, operatorii suportă costurile cu contribuţia pentru Pagina 35 din 104

§ 44

economia circulară, inclusiv cheltuielile cu depozitarea deşeurilor reziduale, reziduurilor sau deseurilor tratate, după caz, pentru cantităţile de deseuri municipale eliminate prin depozitare care depăsesc cantităţile rezultate din aplicarea indicatorilor de performanţă prevăzuţi în contractul de delegare sau, după caz, în hotărârea de dare în administrare, sub formă de penalităţi pentru neîndeplinirea indicatorilor de performanţă, care nu se includ în tarifele aplicate utilizatorilor." Prin urmare, prin contract se impune ca în caz de depăşire a ţintelor de reciclare, contravaloarea contribuţiei pentru economia circulară şi costurile de depozitare aferente să fie plătită către ADI în timp ce textul legal impune ca operatorul să suporte aceste costuri prin nefacturarea lor către utilizatori şi prin plata lor către Fondul de mediu (contribuţia cu economia circulară) şi către operatorul depozitului (costurile de depozitare). Raportat la fluxul financiar contractual, această prevedere contractuală conduce la dubla sancţionare a operatorului în ceea ce priveşte cantităţile de deşeuri colectate de la utilizatorii non casnici, dublă sancţionare care nu ar exista dacă s-ar face aplicarea corectă a prevederilor legale. Acest lucru întrucât, în cazul în care se depăşesc indicatorii de performanţă operatorul nu mai are dreptul să factureze la utilizatorii non casnici/casnici pentru servicii la cerere, costurile cu economia circulară şi costurile de depozitare, dară rămâne în continuare obligat să le plătească către AFM şi operatorul depozitului şi, suplimentar, trebuie să le mai plătească odată şi către ADI, cu titlu de penalităţi. Dacă s-ar aplica prevederile legale corect, în aceeaşi situaţie, operatorul nu ar mai avea dreptul să factureze aceste cheltuieli către utilizator şi ar fi ţinut să le plătească către AFM şi operatorul depozitului, acest fapt constituind o penalizare, în sensul art. 39 alin. 4 din Legea nr. 101/2006 şi art. 39 alin. 7 din Ordinul ANRSC nr. 640/2022. Pentru aceste motive, contestatorul solicită obligarea autorităţii contractante să elimine din modelul contractului şi din restul documentaţiei de atribuire (ex. tabelul privind indicatorii de performanţă) obligaţia operatorului de a plăti către ADI contravaloarea acestor costuri, cu titlu de penalităţi contractuale, şi să se menţioneze, conform legii că aceste costuri nu pot fi facturate, urmând a fi suportate de către operator. (ix) Contestatorul apreciază că se impune obligarea autorităţii contractante să publice cantităţile de deşeuri estimat a fi colectate pe durata contractului, pe categorii, pentru fiecare localitate din aria delegării. În nota de la pag. 34 din Formulare, se prevede: „La stabilirea tarifelor ofertate în Propunerea financiară, Ofertantul va avea în vedere corelarea acestora cu actvităţile şi aspectele prezentate în Propunerea tehnică. Astfel, pentru fiecare tarif ofertat, în Memoriul tehnico- economic justificativ trebuie să se regăsească resursele activităţilor prezentate în Propunerea tehnică." Totodată, conform secţiunii „Managementul riscului", aferentă riscului 3 din Matricea riscurilor „Responsabilitatea pentru stabilirea traseelor de colectare, luate în calcul la determinarea consumurilor ce au fundamentat propunerea financiară, aparţine delegatului." În cadrul ofertei tehnice operatorul trebuie să indice alocarea de resurse, tipul şi numărul de utilaje alocat precum şi rutele ce vor fi parcurse pentru colectarea deşeurilor din fiecare UAT, conform frecvenţelor stabilite de autoritatea contractantă. Pagina 36 din 104

§ 45

Pentru a putea determina aceste aspecte, ofertanţii au nevoie să cunoască cantitatea estimată de deşeuri, pe fiecare fracţie, la nivelul fiecărui UAT. Aceste informaţii nu se regăsesc la nivelul documentaţiei de atribuire. În aceste condiţii, în temeiul art. 71 alin 1 din Legea nr. 100/2016, contestatorul solicită obligarea autorităţii contractante la publicarea acestor date, pentru asigurarea unei informări complete, corecte şi precise a ofertanţilor cu privire la cerinţele concesiunii. (x) Contestatorul învederează că autoritatea contractantă nu a publicat documentele la care face trimitere în anexa 7 la Caietul de sarcini. În ultima pagină a Caietului de sarcini se regăseşte documentul intitulat „Anexa nr. 7. Manuale de operare ale instalaţiilor de tratare, avize/autorizaţii". În cadrul documentului se enumeră o serie de documente pretins a face parte din caietul de sarcini, care însă nu sunt publicate. Fiind necesare pentru informarea corectă, completă şi precisă a ofertanţilor, în sensul art. 71 alin. 1 din Legea nr. 100/2016, contestatorul solicită obligarea autorităţii contractante la publicarea tuturor acestor documente. (xi) Contestatorul reține că documentaţia impune nejustificat obligaţia amenajării unei baze de lucru suplimentare staţiilor de tratare a deşeurilor ce oricum trebuie operate în executarea contractului. Conform art. 209 din Caietul de sarcini „Operatorul este responsabil cu amenajarea şi autorizarea cel puţin a unei Baze de lucru operaţionale, al cărei amplasament să fie situat în zona delegată sau în proximitatea acesteia, fără a crea un disconfort riveranilor acesteia. Este necesară amenajarea Bazei de lucru pentru a asigura posibilitatea de intervenţie imediată ori de câte ori este necesar." Consideră petentul cerinţa nenecesară şi generatoare a unui cost nejustificat ce încarcă tarifele. Acest lucru întrucât documentaţia de atribuire prevede deja concesionarea către operator a Staţiei de sortare ........., a staţiei de compostare ......... şi a staţiei de tratare Roznov, fiecare din acestea urmând a deveni puncte de lucru ale operatorului şi, implicit, baze de lucru operaţionale. Aceste amplasamente îndeplinesc toate cerinţele de fond impuse prin Secţiunea 7 din Caietul de sarcini, privitoare la amenajarea unei baze de lucru. În consecinţă, contestatorul solicită eliminarea acestei cerinţe, ori clarificarea de către autoritatea contractantă a faptului că cerinţa se consideră îndeplinită şi prin amenajarea şi autorizarea bazei, în condiţiile secţiunii 7 din caietul de sarcini, la amplasamentul staţiilor de tratare concesionate. (xii) Contestatorul susține că interdicţia de a cere despăgubiri în cazul de încetare a contractului prevăzut de art. 36 alin. 6 din modelul contractului este nelegală Prin art. 36 alin. 6 din modelul contractului se prevede că „În cazul în care, în termen de 30 de zile de la primirea de către Partea destinatară a notificării transmise de Partea interesată sau, dacă este cazul, în termenul stabilit de comun acord, în scris, de către ambele Părţi ca durată maximă a negocierilor, nu se ajunge la un acord cu privire la modalitatea de restabilire a echilibrului contractual, oricare dintre Părţi are dreptul să notifice celeilalte Pagina 37 din 104

§ 46

Părţi încetarea Contractului, fără ca vreuna dintre Părţi să poată pretinde Daune. În această situaţie, sunt aplicabile prevederile Art. 45 (Obligaţia de a asigura continuitatea prestării Serviciului) din Contract." Pentru că, conform legii, nu se poate nega dreptul operatorului de a fi despăgubit pentru investiţiile realizate şi pe care, într-un astfel de caz, nu le poate recupera prin amortizare din tarife pe durata contractului,contestatorul solicită ca în cadrul clauzei să se prevadă, „cu excepţia celor cuvenite conform art. 13 alin. 17". Cu adresa nr. ..., înregistrată la CNSC cu nr. ..., autoritatea contractantă formulează punct de vedere la contestația depusă de ......... SRL, precizând următoarele: Se solicită respingerea cererii de anulare a procedurii pentru următoarele argumente: I. Cu referire la natura contractului de concesiune şi determinarea riscurilor avute în vedere în determinarea procedurii aplicabile (pct. 29 - 53), Contestatoarea susţine anularea procedurii de atribuire motivat de o presupusă eroare în stabilirea procedurii, respectiv atribuirea unei concesiuni deşi natura contractului ar fi de achiziţie publică. În drept, contestatoarea îşi bazează afirmaţiile raportat la prevederile art. 8 din Legea nr. 100/2016 şi susţine că Autoritatea a încălcat obligaţia de a analiza dacă atribuirea contractului implică transferul unei părţi semnificative a riscului de operare către operatorul economic, în condiţiile art. 6 din acelaşi act normativ. În fapt, Autoritatea susține că în CAPITOLUL 6. ASPECTE INSTITUŢIONALE PRIVIND GESTIUNEA ACTIVITĂŢILOR COMPONENTE ALE SERVICIULUI DE SALUBRIZARE ÎN ZONA 1, pct. 6.3. Natura juridică a contractului de delegare a gestiunii (matricea de repartiţie a riscurilor) pag. 73 - 87, a fost inclusă, pe lângă justificările legale şi matricea riscurilor identificate (care încorporează atât descrierea şi repartiţia riscului cât şi explicaţii cu privire la managementul acestuia), o amplă analiză a riscului numărul 5 referitor la diferenţe minore în cantităţile de deşeuri colectate, fiind cuantificată pierderea potenţială maximă în situaţia survenirii acestui risc. Din analiza detaliată a acestui risc, inclusiv prin cuantificarea valorică şi procentuală anuală şi a impactului economic pe care acest risc („nesemnificativ" potrivit contestatoarei) îl are asupra contractului de delegare, rezultă o pierdere efectivă suportată din profit de 834.803,25 RON, însemnând aproximativ 32 % din cota de profit rezonabil urmărită de operator, valoare deloc de neglijat. Mai mult, la o valoare contractuală anuală de aproximativ 32.500.000 lei determinată prin raportare directă la cantităţile de deşeuri gestionate, o reducere cu până la 10 % a cantităţii colectate înseamnă în mod direct şi o reducere a cifrei de afaceri cu până la 3.250.000 RON cifră deloc „nesemnificativă". Urmând a detalia punctual toate aceste aspecte de fond, Autoritatea face şi următoarele precizări privitoare la actele normative incidente determinării naturii contractului de delegare, în cazul său, în forma contractului de concesiune: În conformitate cu art. 297 alin. (1) din O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, Pagina 38 din 104

§ 47

„(1) Autorităţile prevăzute la art. 287 decid, în condiţiile legii, cu privire la modalităţile de exercitare a dreptului de proprietate publică, respectiv: a) darea în administrare; b) concesionarea; c) închirierea; d) darea în folosinţă gratuită." Potrivit art. 29 alin. (8) şi (9) din Legea nr. 51/2006 privind serviciile de utilităţi publice, „(8) Contractul de delegare a gestiunii serviciilor de utilităţi publice poate fi: a) contract de concesiune de servicii; b) contract de achiziţie publică de servicii. (9) În cazul serviciilor de utilităţi publice, astfel cum sunt definite la art. 1 alin. (2), procedura de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii se stabileşte, după caz, în baza prevederilor Legii nr. 98/2016, Legii nr. 99/2016 şi Legii nr. 100/2016." Nu în ultimul rând, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 100/2006: „(1) Bunurile proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale utilizate pentru prestarea activităţilor de salubrizare pot fi date în administrare sau pot fi concesionate şi puse la dispoziţia operatorilor în baza procesului-verbal de predare-preluare, anexă obligatorie la hotărârea de dare în administrare sau, după caz, la contractul de delegare a gestiunii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare." Din interpretarea coroborată a normelor legale mai sus citate rezultă că legiuitorul limitează, în cazul serviciului de salubrizare, punerea la dispoziţia operatorilor a bunurilor proprietate publică la două modalităţi (darea în administrare sau concesionarea bunurilor), în funcţie de temeiul juridic pentru gestiunea serviciului (hotărâre de dare în administrare sau contract de delegare a gestiunii). Pentru a pune bunurile proprietate publică la dispoziţia unor operatori privaţi, într-un contract de delegare a serviciilor de salubrizare, sporind astfel gradul de concurenţă în cadrul procedurii de achiziţie publică, este necesară concesionarea acestor bunuri, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 101/2006. Prin studiul de fundamentare a deciziei de concesionare, autoritatea contractantă este obligată să ţină cont şi de implicaţia pe care o are concesionarea bunurilor proprietate publică la determinarea riscurilor contractuale. Cu titlu de exemplu, în cazul de față, acest risc a fost analizat detaliat sub forma suportării redevenţei aferente bunurilor proprietate publică, din veniturile proprii ale operatorului, în cazul în care cantităţile de deşeuri programate scad cu până la 10 %. Se menționează că scăderea cantităţilor de deşeuri cu până la 10 % este un evident risc de cerere, legiuitorul arătând că acest tip de risc priveşte cererea reală pentru lucrările sau serviciile care fac obiectul concesiunii (art. 6 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 100/2016), fără a face distincţie dacă oferta este mai mare decât cererea sau dacă cererea este mai mare decât oferta, riscul existând în ambele situaţii. În situaţia scăderii cantităţilor de deşeuri cu până la 10 % inclusiv, oferta este mai mare decât cererea (capacitatea bunurilor proprietate publică de a trata sau gestiona deşeurile este mai mare decât cantitatea colectată/gestionată prin acestea); întrucât redevenţa Pagina 39 din 104

§ 48

plătită de operator se calculează prin raportare la valoarea acestor bunuri şi nu prin raportare la cantităţile colectate sau facturate, rezultă că diferenţa de redevenţă neacoperită din tarifele facturate, în cazul scăderii cantităţii de deşeuri, trebuie acoperită de operator din alte venituri, acesta fiind un risc economic semnificativ detaliat în Studiul de oportunitate la pag. 83-87, prin calculul pierderii potenţiale înregistrată de operator în cazul survenirii riscului 5. Apreciază Autoritatea că riscurile identificate în cadrul Studiului de oportunitate au fost corect analizate şi cuantificate, fiind justificată considerarea contractului ca fiind unul de concesiune prin suportarea semnificativă a riscului de operare de către operator. Mai mult, contractul de concesiune este apt să complinească şi obligaţiile legale speciale impuse de legiuitor prin Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor, lege specială în raport de Legea nr. 100/2016. Aşa cum este menţionat la punctul III.1.9) din Fişa de date a achiziţiei, legislaţia aplicabilă prezentei achiziţii include şi Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor, respectiv Legea nr. 51/2006 a serviciilor de utilităţi publice, ambele legi conţinând prescripţii speciale cu privire la contractele de utilităţi publice. Chiar dacă procedura de achiziţie publică este guvernată şi respectă prevederile Legii nr. 100/2016, în elaborarea documentaţiei de atribuire autoritatea contractantă este obligată să respecte legislaţia specială din domeniu, unul din principiile achiziţiilor publice fiind principiul legalităţii. a) Referitor la modul de determinare a riscurilor (pct. 36 - 47) Conform punctelor 37 - 47 din contestaţia, contestatoarea susţine că determinarea acestora a fost făcută în mod aleatoriu, în mod potestativ, fiind identificate riscuri contractuale generale şi alocându-le pe toate în sarcina concesionarului. În fapt, Autoritatea apreciază că poziţia contestatoarei este eronată întrucât: Nr. crt. Denumirea riscului Observaţiile noastre 1. Depăşirea

§ 49

costurilor

§ 50

estimate aferente mobilizării pentru începerea prestării serviciului Este un risc de operare, respectiv este un risc de ofertă întrucât costurile estimate aferente mobilizării pentru începerea prestării serviciilor, costuri ce includ investiţiile prevăzute în caietul de sarcini şi care se amortizează ulterior prin tarif, pot genera pierderi semnificative operatorului în ipoteza estimării greşite a acestora, pierderi ce nu pot fi recuperate prin tarifele ofertate, neconstituind cauză de modificare a tarifelor. 2. Întârzieri sau costuri suplimentare la autorizarea activităţii/licenţierea delegatului Este un risc de operare, respectiv este un risc de ofertă deoarece legiuitorul interzice în mod expres prestarea serviciilor de salubrizare fără existenţa tuturor autorizaţiilor şi licenţelor necesare. Prin urmare, lipsa unor autorizaţii sau a unor licenţe afectează în mod negativ oferta serviciilor de salubrizare mergând până la imposibilitatea totală a prestării serviciilor delegate. Pagina 40 din 104

§ 51

3. Ajustarea traseelor de colectare Este un risc de operare, întrucât stabilirea traseelor de colectare, în procesul de pregătire a ofertei tehnico- economice, este în sarcina ofertantului. Ajustarea ulterioară a acestora şi costurile generate de această ajustare nu pot fi puse în sarcina autorităţii contractante (în tarife) dacă delegatul va constata ulterior că traseele ofertate trebuie ajustate pentru eficientizarea prestării activităţilor de colectare şi transport a deşeurilor. 4. Incompatibilităţi între echipamentele de colectare şi condiţiile din teren Este un risc de operare, obligaţia întocmirii ofertei tehnico-economice fiind a ofertantului, orice eroare în ofertare generatoare de incompatibilităţi între echipamentele de colectare propuse în ofertă şi condiţiile din teren poate conduce la o diminuare sau o creştere a ofertei de servicii, cu consecinţe financiare suportate exclusiv de ofertant. De exemplu, ofertează autogunoiere de capacitate prea mare şi anumite zone de colectare sunt inaccesibile acestor echipamente: există simultan o ofertă prea mare care nu corespunde cererii, respectiv o cerere nesatisfăcută de ofertă. Nr. crt. Denumirea riscului Observaţiile noastre 5. Diferenţe minore faţă de cantitatea programată de deşeuri Este un risc de operare: aşa cum am detaliat în Studiul de oportunitate, o diferenţă de până la 10% inclusiv în cantităţile programate de deşeuri are un impact semnificativ de natură economică asupra contractului de delegare. 6. Diferenţe majore faţă de cantitatea programată de deşeuri Constituie risc de operare, cu caracter semnificativ, dar alocat legal delegatarului; conform dispoziţiilor art. 36 alin. 1 lit. d) din Ordinul ANRSC nr. 640/2022: „modificarea cantităţii, volumului sau, după caz, a suprafeţei programate ca urmare a modificării caietului de sarcini ori a modificării cu mai mult de ± 10%, pe o perioadă de 3 luni consecutiv, a cantităţii medii lunare de deşeuri municipale generate" dă dreptul operatorului de a solicita modificarea tarifelor ofertate. 7. Nerespectarea condiţiilor de colectare a deşeurilor periculoase Este un risc de operare, descrierea de la „managementul riscului" fiind edificatoare: operatorul este obligat să implementeze măsuri de informare şi conştientizare a utilizatorilor cu privire la riscul amestecului deşeurilor periculoase în deşeurile municipale şi este obligat să suporte costurile suplimentare generate de extragerea deşeurilor periculoase din deşeurile municipale de eliminarea conform procedurilor indicate în sistemul de management de mediu. 8. Deficienţe în colectarea de la utilizatori a taxei de salubrizare Acest risc nu este în sarcina operatorului, este asumat de delegatar la fel ca şi în cazul riscului 6. 9. Deficienţe în încasarea de la utilizatori a tarifelor de salubrizare Este un risc de operare, contestatoarea înţelegând eronat conţinutul acestui risc că fiind un risc de a nu-i fi plătite facturile. În fapt, vizează lipsa de diligenţă a operatorului în încasarea sau recuperarea debitelor restante, risc ce nu poate fi pus în sarcina autorităţii contractante. Pagina 41 din 104

§ 52

10. Întreruperea activităţii la Staţia de sortare ......... şi/sau la Staţia de compostare .........-........., în vederea realizării de investiţii de către Delegatar Este un risc de operare, fiind un risc operaţional legat de disponibilitatea instalaţiilor de sortare şi compostare vizate de modernizare, care este generat de evenimente ce nu se află sub controlul părţilor, respectiv de decizia de aprobare, de către autoritatea de management pentru Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027 (PDD), a finanţării nerambursabile pentru proiectul care va include modernizarea instalaţiilor (în acest sens, incertitudinea cu privire la producerea acestui risc priveşte atât decizia de aprobare sau nu a acestor investiţii, cât şi, în cazul în care investiţiile sunt aprobate, momentul la care se va semna contractul de finanţare şi, ulterior, momentul la care se va semna contractul de achiziţie a lucrărilor de modernizare a instalaţiilor). În cazul în care acest risc se produce (respectiv dacă se aprobă finanţarea prin PDD a modernizării instalaţiilor, se semnează contractul de finanţare şi se atribuie contractul Nr. crt. Denumirea riscului Observaţiile noastre de achiziţie a lucrărilor de modernizare a instalaţiilor, înainte de expirarea duratei contractului de delegare a gestiunii ce face obiectul prezentei proceduri), concesionarul nu poate solicita prelungirea duratei contractului de delegare a gestiunii şi/sau daune pentru perioada în care acesta nu poate exploata instalaţiile de deşeuri în cauză. Punctăm faptul că, pentru a media impactul pe care retragerea din operare a instalaţiilor de deşeuri, pe durata modernizărilor, îl va avea asupra activităţii concesionarului, prin contractul de delegare se prevede obligaţia delegatarului de a notifica concesionarului intenţia de a solicita predarea, integrală sau parţială, a instalaţiilor de deşeuri cu cel puţin 4 luni înainte de data estimată pentru respectiva predare. În opinia Autorității, riscurile identificate conform tabelului de mai sus sunt toate riscuri de operare în sensul stabilit de legiuitor prin legea nr. 100/2016; întrucât 8 dintre acestea cad în sarcina delegatului, riscul semnificativ al derulării contractului este transferat către concesionar. Chiar dacă contestatoarea nu este de acord cu analiza din Studiul de oportunitate şi fundamentare referitoare la riscul 5, analiză pe care o socoteşte greşită deoarece autoritatea contractantă a luat în calcul ipoteza scăderii cu 10 % a cantităţii de deşeuri colectate, apreciază Autoritatea că argumentele acesteia de la punctele 44, 45 şi 46 nu sunt în măsură să dovedească că riscul suportat de concesionar nu este unul semnificativ. Susţinerile de la punctul 44 şi 45 sunt în mod vădit eronate întrucât analiza din Studiul de oportunitate şi fundamentare se referă la situaţia în care cantitatea de deşeuri efectiv colectată/tratată de delegat este cu 10 % mai mică decât cantitatea de deşeuri programată. Riscul 5 se referă tocmai la diferenţe de cantităţi care nu sunt mai mari de ± 10 % (i.e. diferenţe care sunt mai mici sau egale cu 10). Pagina 42 din 104

§ 53

Caracterul superficial al analizei contestatoarei este evident în opinia Autorității, de vreme ce apreciază că o diferenţă de 10% între cantitatea efectivă şi cantitatea programată se încadrează la riscul 6; or, condiţia impusă de legiuitor pentru modificarea tarifului este ca modificarea cantităţii programate să fie mai mare de 10 %. Pe lângă interpretarea greşită a menţiunilor din Studiul de oportunitate şi fundamentare, prin afirmaţia de la pct. 45 din contestaţie, Autoritatea opinează că contestatoarea dă dovada necunoaşterii dispoziţiilor legale. Astfel, în opinia contestatoarei, înregistrarea unei diferenţe de 10 % între cantitatea de deşeuri efectiv colectată/tratată şi cantitatea de deşeuri programată (ipoteza avută în vedere în analiza din Studiul de oportunitate) i- ar permite să solicite modificarea tarifului, în condiţiile Ordinului ANRSC nr. 640/2022. În fapt, conform art. 36 alin. (1) lit. d) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul ANRSC nr. 640/2022, tarifele activităţilor specifice serviciului de salubrizare se pot modifica la modificarea cantităţii, volumului sau, după caz, a suprafeţei programate ca urmare a modificării caietului de sarcini ori a modificării cu mai mult de ± 10%, pe o perioadă de 3 luni consecutiv, a cantităţii medii lunare de deşeuri municipale generate şi/sau a cantităţii de deşeuri intrată în staţia de transfer, staţia de sortare, instalaţiile de tratare, depozitul de deşeuri faţă de cantitatea programată din fundamentarea anterioară, cu condiţia respectării indicatorilor de performanţă prevăzuţi în contractul de delegare sau după caz, în hotărârea de dare în administrare. După cum se poate observa, contrar susţinerilor contestatoarei, Ordinul ANRSC nr. 640/2022 nu permite modificarea tarifelor, în cazul în care modificarea cantităţilor de deşeuri este mai mică sau egală cu 10 % faţă de cantitatea programată. Prin urmare o modificare a cantităţii programate mai mică sau egală cu 10 % este un risc suportat de operator. La analiza valorii riscului suportat de operator este normal să se folosească valoarea maximă de 10 %, acesta având dreptul de a cunoaşte pierderea maximă potenţială suportată în cazul incidenţei riscului analizat. În fapt, prin analiza realizată extensiv potrivit pag. 83 - 87 din Studiul de oportunitate şi fundamentare, rezultă în mod concret faptul că, în cazul riscului analizat, pierderea potenţială suportată de delegat într-un singur an reprezintă până la 2,57 % din cifra totală de afaceri sau 32 % din cota de profit, însemnând concomitent şi o reducere cu cca. 10 % a cifrei de afaceri. Apreciem că aceasta este o pierdere semnificativă suportată de delegat, care justifică încadrarea prezentului contract în categoria contractelor de concesiune. Pierderea potenţială de 834.803,25 lei, ce ar trebui suportată de delegat, reprezintă 2,57% din cifra de afaceri pentru activităţile componente ale serviciului de salubrizare, estimată pentru anul 1 de operare. Întrucât ponderea costurilor fixe cu redevenţa si cu amortizarea în valoarea totală a tarifelor nu înregistrează diferenţe majore în anii de operare 2-8, se poate reţine că, în cazul în care riscul „Diferenţe minore faţă de cantitatea programată de deşeuri" s-ar produce pe întreaga durată a contractului de delegare a gestiunii, pierderea potenţială a delegatului ar Pagina 43 din 104

§ 54

reprezenta aproximativ 2,57% din cifra totală de afaceri pentru activităţile componente ale serviciului de salubrizare. Conform art. 29 alin. (12) din normele metodologice aprobate prin Ordinul ANRSC nr. 640/2022, cota de profit rezonabil a operatorilor care prestează activităţile specifice serviciului, în gestiune directă, nu trebuie să depăşească, pe toată durata actului de atribuire, rata swap pentru România plus 1%. Conform informaţiilor publicate de Consiliul Concurenţei, rata swap la 7 ani, pentru România, valabilă de la 01.01.2024 la 30.06.2024, este de 6,99%, astfel că, aplicând algoritmul de calcul stabilit prin prevederile citate din normele metodologice aprobate prin Ordinul ANRSC nr. 640/2022, cota de profit rezonabil este de 7,99%. După cum se poate observa, pierderea potenţială ce ar trebui suportată de delegat, în cazul în care riscul „Diferenţe minore faţă de cantitatea programată de deşeuri" s-ar produce pe întreaga durată a contractului de delegare a gestiunii, ar reprezenta aproximativ 32% din cota de profit rezonabil, stabilită prin raportare la prevederile art. 29 alin. (12) din normele metodologice aprobate prin Ordinul ANRSC nr. 640/2022. Având în vedere cele arătate mai sus, se observă că pierderea potenţială estimată suportată de delegat, în cazul producerii riscului „Diferenţe minore faţă de cantitatea programată de deşeuri" nu este una neglijabilă (nici ca procent din profitul operatorului, nici ca sumă absolută). În consecinţă, autoritatea contractantă susține că contractul de delegare a gestiunii activităţilor componente ale serviciului de salubrizare din Zona 1 a SMID ......... ce fac obiectul prezentului studiu este un contract de concesiune. Contrar opiniei contestatoarei exprimate la punctul 47 din contestaţie, Studiul de oportunitate şi fundamentare conţine justificarea clară a motivelor pentru care fiecare risc identificat a fost alocat operatorului, justificare ce se regăseşte în tabelul 6 - 1, pag. 76 - 82. Întrucât autoritatea contractantă înţelege că aceasta nu respinge şi nu contestă aceste explicaţii, ci doar nu este de acord cu modul de alocare a riscurilor, Autoritatea apreciază susţinerile acesteia privitoare la lipsa de justificare a alocării riscurilor către operator ca fiind nefondate. b) Cu privire la suportarea în mod semnificativ a riscurilor de operare de către operator (pct. 48 - 53). Autoritatea reține că Contestatoarea justifică pretinsa inexistenţă a unui risc de operare (risc de cerere sau risc de ofertare), care să fie suportat în mod semnificativ de operator, potrivit următoarelor argumente: a. art. 34 lit. a) din Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare prevede recuperarea integrală de către operatori, prin tarife, a costurilor de operare şi a investiţiilor; b. acelaşi text normativ permite operatorului solicitarea ajustării sau modificării tarifelor; c. cererea de servicii este determinată de autoritatea contractantă prin intermediul caietului de sarcini în care se arată cantitatea anuală de servicii necesare; d. oferta este determinată de ofertanţi care prin ofertă stabilesc cantitatea de servicii ofertate. Autoritatea contractantă răspunde punctual după cum urmează: Pagina 44 din 104

§ 55

a. art. 34 lit. a) din Legea nr 101/2006 face trimitere explicită la prevederile art. 43 alin (2) din Legea nr. 51/2006, potrivit cărora serviciile de utilităţi publice prestate în baza unui contract de concesiune sunt exceptate de la principiul recuperării în totalitate de către operatori a costurilor prestării serviciilor. Acesta este un risc inerent contractelor de concesiune aşa cum este definit şi în Legea nr. 100/2016, prin transferul riscului economic către concesionar; b. Legea nr. 101/2006 prevede dreptul operatorului de a solicita ajustări sau modificări de tarife şi reglementează principiul menţinerii echilibrului contractual ce protejează operatorul de pierderi, însă în mod limitat; acesta nu este un principiu absolut, se aplică exclusiv la cazurile care pot justifica fie ajustarea fie modificarea tarifelor, cazuri enumerate limitativ în Ordinul ANRSC nr. 640/2022, act normativ la care face trimitere chiar Legea nr. 101/2006. Or, situaţia prevăzută la riscul 5, pentru care s-a realizat, prin Studiul de oportunitate şi fundamentare, analiza detaliată a pierderilor ce ar putea fi suportate de delegat în cazul producerii acestui risc (pierderi care sunt departe de a fi nesemnificative), nu se încadrează la cazurile limitative enumerate în Ordinul ANRSC nr. 640/2022. Astfel, în cazul riscului 5, este irelevantă invocarea, de către contestatoare, a acestor dispoziţii legale privind modificarea tarifelor; c. este eronată susţinerea că cererea de servicii este determinată de autoritatea contractantă; obligaţia noastră este de a întocmi un caiet de sarcini în care sunt prezentate date estimative privind serviciile solicitate pentru a permite ofertanţilor să întocmească oferte comparabile. Cererea de servicii este determinată în mod exclusiv de beneficiarii serviciilor de salubrizare, persoane fizice şi juridice din aria de delegare a contractului; cererea de servicii este influenţată de factorul demografic, nivelul de trai al consumatorilor, gradul de instruire şi comportamentul acestora etc.; d. este adevărat că oferta de servicii este întocmită de ofertanţi, acesta nefiind totuşi un drept „potestativ" al acestora. Astfel, contrar susţinerii contestatoarei, nu ofertanţii stabilesc prin ofertă cantitatea de servicii ofertate; în fapt oferta tehnico-economică ofertanţii trebuie să respecte cerinţele Caietului de sarcini, a Studiului de oportunitate şi a celorlalte documente din cadrul procedurii de atribuire, inclusiv cantitatea de servicii estimată de entitatea contractantă a fi necesară. Dacă, potrivit interpretării contestatoarei, ofertanţii ar avea libertate să stabilească cantitatea de servicii ofertate, respectivele oferte ar fi nu doar neconforme, ci şi necomparabile. În fapt, nici unul dintre argumentele de mai sus nu are legătură cu identificarea naturii contractului de delegare sau cu existenţa sau inexistenţa riscurilor semnificative de operare definite de art. 6 din Legea nr. 100/2016. Dacă ar fi adevărate susţinerile contestatoarei, ar trebui să admitem că Legea nr. 101/2006 este ori contradictorie, ori inaplicabilă, întrucât stipulează că delegarea gestiunii activităţilor de salubrizare se poate realiza şi prin contract de concesiune, concesiune „imposibilă" (în opinia contestatoarei), în condiţiile în care prevede şi recuperarea integrală de către operatori a costurilor de operare şi a investiţiilor. Prin urmare, susţinerile consemnate la pct. 49 şi 50 din contestaţie sunt eronate în opinia Autorității, practica arătând că majoritatea contractelor de delegare a gestiunii activităţilor de salubrizare din România, Pagina 45 din 104

§ 56

în special contractele de gestiune din cadrul sistemelor de management integrat al deşeurilor cu finanţare europeană şi prin care au fost puse la dispoziţia operatorilor bunuri proprietate publică, au fost încadrate în categoria contractelor de concesiune. Susţinerile contestatoarei de la pct. 51 sunt nedovedite în accepțiunea autorității contractante, aceasta arătând că în cuprinsul Studiului de oportunitate, în CAPITOLUL 6. ASPECTE INSTITUŢIONALE PRIVIND GESTIUNEA ACTIVITĂŢILOR COMPONENTE ALE SERVICIULUI DE SALUBRIZARE ÎN ZONA 1, pct. 6.3. Natura juridică a contractului de delegare a gestiunii (matricea de repartiţie a riscurilor) (pag. 73 - 87), a fost inclusă o justificare extinsă a raţiunii transferului riscurilor de operare în sarcina operatorului; faptul că o pierdere potenţială de 32 % din profit sau de 2,57 % din cifra de afaceri, respectiv o diminuare cu 10 % acesteia din urmă „i se pare" operatorului nesemnificativă nu este un argument valid. Autoritatea se întreabă dacă pierderea estimată ar fi fost mai mare, contractul ar fi fost sustenabil? În contradicţie cu susţinerile contestatoarei de la pct. 53, Autoritatea apreciază că nu dovedeşte nelegalitatea studiului de oportunitate şi fundamentare şi netemeinicia acestuia, opinia acesteia cu privire la valoarea de la care o pierdere potenţială începe să devină semnificativă nu impune anularea procedurii de atribuire. De altfel, aceasta nu contrazice calculele efectuate de autoritatea contractantă în Studiul de oportunitate şi fundamentare şi nici nu oferă vreun calcul alternativ sau nu indică pragul de la care o pierdere potenţială devine semnificativă, justificând astfel alegerea contractului de concesiune, neindicând nici în ce act normativ este prevăzut un altfel de prag. Apreciază Autoritatea că, cererea de anulare a procedurii este una exagerată, bazată exclusiv pe prezumţiile contestatoarei. Prin urmare, autoritatea contractantă solicită Consiliului respingerea alegaţiilor pur conjecturale de la acest capăt de cerere, cu consecinţa respingerii cererii de anulare a procedurii. II. Cu referire la modul de calcul a tarifelor maximale şi sustenabilitatea financiară a contractului (pct. 54 - 65) Se reține că Contestatoarea susţine anularea procedurii de atribuire motivat de lipsa indicării modului de calcul al tarifelor maximale, respectiv nu s-a dovedit sustenabilitatea financiară a contractului. Legislaţia citată de aceasta, în speţă prevederile art. 16 din HG nr. 867/2016 obligă autoritatea contractantă la furnizarea unei estimări a cheltuielilor si veniturilor pe întreaga durată a unui proiect, respectiv de a furniza o perspectivă atentă asupra tuturor costurilor, veniturilor si riscurilor care pot apărea pe parcursul duratei de viaţă a proiectului. Contestatoarea precizează că "raportat la prevederile legale citate, autoritatea contractantă are obligaţia de a realiza studiul de fundamentare în care trebuie să identifice categoriile esenţiale de cheltuieli şi să le estimeze prin mijloace obiective, astfel încât să se poată verifica matematic că din veniturile estimate pot fi acoperite costurile estimate şi că astfel proiectul este realizabil". Deşi contestatoarea interpretează această cerinţă prin prisma furnizării calculului detaliat al tarifului maxim pentru fiecare activitate a serviciului de salubrizare, Autoritatea consideră că în contextul unei metodologii detaliate Pagina 46 din 104

§ 57

şi clare a calculului tarifelor de salubrizare, prevăzută în Ordinul ANRSC nr. 640/2022, sustenabilitatea financiară a contractului constă în demonstrarea acoperirii tarifelor activităţilor serviciului de salubrizare, calculate pe baza costurilor de operare şi întreţinere şi a unei cote de profit rezonabile, din veniturile încasate la nivelul sistemului de salubrizare din (1) tarife/taxe pentru utilizatorii serviciului de salubrizare, (2) din valorificarea/vânzarea deşeurilor reciclabile şi a compostului şi (3) din sumele încasate de la organizaţiile care implementează răspunderea extinsă a producătorului. Astfel, în Studiul de oportunitate şi fundamentare, la cap. 10.1 Accesibilitatea delegării, s-a determinat dacă utilizatorii casnici au capacitatea de a plăti tarifele maxime de salubrizare, estimate în cadrul studiului, după ce acestea au fost reduse cu veniturile din valorificarea/vânzarea deşeurilor reciclabile şi a compostului şi veniturile din sumele încasate de la organizaţiile care implementează răspunderea extinsă a producătorului. Potrivit calculelor detaliate, furnizate la acest capitol, rezultă că proiectul este realizabil, respectiv tarifele maxime pot fi plătite de către utilizatorii serviciului de salubrizare şi, prin urmare, este sustenabil financiar. Revenind la interpretarea contestatoarei cu privire la sustenabilitatea financiară a contractului, respectiv furnizarea detaliată a modalităţii de calcul a costurilor care au stat la baza determinării tarifelor maxime, Autoritatea precizează că în niciun caz nu suntem obligaţi să furnizăm o ofertă financiară completă, aceasta fiind în fapt solicitarea reclamantei de la pct. 58 din contestaţie - „nu a inclus în studiu calculul efectiv al fiecărui tarif'. A furniza acest model de calcul precompletat cu datele solicitate înseamnă a ne obliga să furnizăm o ofertă financiară complet întocmită, fapt ce contravine prevederilor legale stipulate în HG nr. 867/2016, art. 77 (1) „Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire, în condiţiile art. 41 alin. (4) din Lege." În plus, a proceda în acest mod, înseamnă o încălcare a principiilor achiziţiilor publice, prin îngrădirea libertăţii ofertanţilor de a întocmi oferta financiară potrivit experienţei şi cunoştinţelor proprii. De asemenea, obligaţia de fundamentare a tarifelor, corespunzător activităţii prestate, revine operatorilor care desfăşoară activităţi pe fluxul deşeurilor municipale conform prevederilor Ordinului preşedintelui ANRSC nr. 640/2022 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile de salubrizare, precum şi de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deşeurilor şi a taxelor de salubrizare. Pentru întocmirea unitară şi comparabilă a ofertelor financiare, a fost pusă la dispoziţia ofertanţilor un fişier de calcul tabelar (Excel) care urmează să fie completat de ofertanţi cu date proprii, reale, inclusiv cu datele solicitate la pct. 62 din contestaţie. Ofertanţii vor elabora propunerea financiară (tariful) pentru activităţile serviciului de salubrizare pe baza formularelor puse la dispoziţie cu respectarea principiilor de calcul a tarifelor maxime de salubrizare prevăzute în Ordinul ANRSC nr. 640/2022 în funcţie de propriul mod de organizare, în funcţie de propriu plan de investiţii şi structură de costuri, propriile consumuri de combustibil, materiale, personal, s.a. Prin urmare, furnizarea valorilor elementelor de cost efectiv avute în vedere, valori pe baza cărora au fost calculate tarifele maxime nu prezintă Pagina 47 din 104

§ 58

relevanţă pentru ofertanţi, din moment ce ipotezele avute în vedere şi aceste valori nu pot fi impuse la calculul tarifelor maximale care vor fi prezentate în Propunerea financiară. Apreciază Autoritatea că prezentarea valorilor elementelor de cost înseamnă impunerea unor ipoteze de calcul care pot conduce la restricţionarea ofertanţilor de a prezenta propria structură a tarifelor maxime de salubrizare conform prevederilor Ordinului ANRSC nr. 640/2022 şi a propriilor costuri şi consumuri. Consideră autoritatea contractantă că prezentarea anumitor elemente de cost şi a valorilor aferente în studiul de oportunitate şi fundamentare poate conduce la elaborarea unor propuneri financiare care nu ţin cont de specificul fiecărui ofertant prin preluarea valorilor deja înscrise în studiul de oportunitate şi fundamentare. Întrucât, la pct. 59, contestatoarea susţine că autoritatea contractantă „nu arată costurile efectiv avute în vedere şi calculul efectiv, pentru a se putea verifica şi confirma legalitatea şi temeinicia valorilor prezentate drept tarife maximale", Autoritatea arată că aceasta nu dovedeşte că legiuitorul obligă la prezentarea calculelor solicitate în detaliu şi nu dovedeşte în niciun fel că tarifele maximale propuse ar fi eronate, eventual prin prezentarea unui calcul care să includă elementele solicitate la pct. 61 şi din care să poată fi concluzionată existenţa unor eventuale diferenţe relevante faţă de datele estimate furnizate de autoritatea contractantă. În fapt, la o simplă comparaţie a tarifelor maximale furnizate în prezenta documentaţie de atribuire cu tarifele aplicabile aceloraşi activităţi din Zonele 2-4, tarife fundamentate şi aprobate în condiţii reale de operare şi nu estimate, conform hotărârilor de aprobare prezentate chiar de contestatoare în anexa la contestaţie, rezultă că tarifele maximale pentru Zona 1 sunt mult mai mari. Prin urmare, se întreabă Autoritatea, aceasta nu este o discriminare a autorităţii contractante faţă de celelalte zone, aşa cum susţine la pct. 76 a Contestaţiei? Este evident pentru Autoritate că contestatoarea nu neagă realitatea acestor tarife, ci că doreşte exclusiv să obţină o ofertă financiară gata completată, fapt ce contravine legislaţiei achiziţiilor şi este nerezonabil în raport de obligaţiile pe care ofertanţii le au în întocmirea ofertelor. Contestatoarea, în critica sa, nu face referire la vătămarea pe care ar putea să o sufere din cauza tarifelor maximale calculate pentru fiecare sub activitate. Simpla precizare a faptului că nu au fost prezentate valorile elementelor de cost efectiv avute în vedere şi calculul efectiv nu poate fi considerată o abatere de la legislaţia aplicabilă procedurii de concesionare a serviciilor de salubrizare. Astfel, în lipsa unei motivări pertinente, care să releve încălcarea prevederilor legale invocate (art. 16, alin. 1 şi 2 din HG nr. 867/2016; art. 71, alin. 1 din Legea nr. 100/2016) Autoritatea consideră ca fiind nefondată această critică. Având în vedere cele prezentate şi raportat la dispoziţiile art. 53, alin. (3) din HG nr. 867/2016, în opinia Autorității, contestatoarea nu a făcut dovada că în cauză ar exista motive de anulare a procedurii care să afecteze atât de mult elementele ce descriu contextul concesiunii încât să afecteze nivelul de competiţie sau să schimbe piaţa de profil la care se adresează şi nici nu conduc la modificări substanţiale ale criteriilor de calificare şi selecţie Pagina 48 din 104

§ 59

în sensul extinderii nivelului acestora sau introducerii unora noi, fapt ce ar fi determinat restrângerea competiţiei sau favorizarea unor anumiţi operatori economici. În consecinţă, se solicită Consiliului să respingă cererea principală de anulare a procedurii de atribuire ca fiind neîntemeiată şi nefondată. D. Consideraţii privind cererea subsidiară de obligare a autorităţii contractante la remedierea documentaţiei de atribuire. Referitor la acest capăt de cerere, contestatoarea invocă unele vicii ce impun remedierea documentaţiei de atribuire, față de care autoritatea contractantă răspunde punctual următoarele: I. Privitor la motivele invocate pentru anularea procedurii: Cerere subsidiară de remediere (pct. 66 - 67) Cu privire la cererea de la pct. 66 din contestaţie, se constată că aceasta este lipsită de obiect, de vreme ce contestatoarea se rezumă la a solicita, cu titlu generic, obligarea autorităţii contractante la adoptarea de remedieri, fără să indice care sunt, în opinia sa, aspectele ce trebuie remediate şi în ce mod. Cu privire la cererea de la pct. 67 din contestaţie, se constată că aceasta este nefondată, pentru că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 100/2016, în cazul în care admite contestaţia, Consiliul poate dispune luarea de măsuri de remediere, fără însă a fi necesar ca prin decizia Consiliului să se indice modalităţile legale de aprobare, de către autoritatea contractantă, a respectivelor remedieri. În plus, potrivit mandatelor speciale acordate prin hotărâri ale Consiliului Judeţean/consiliilor locale enumerate la pct. 3. de mai sus, toate unităţile administrativ-teritoriale membre ale Zonei 1, în calitate de delegatari în prezentul contract, au mandatat expres A.D.I. „........." să acţioneze în calitate de autoritate contractantă şi să deruleze procedura de atribuire cu respectarea procedurilor de licitaţie prevăzute de lege, ceea ce implică adoptarea de remedieri fără a fi necesară o mandatare suplimentară: Se mandatează ......... „........." să exercite, pe seama şi în numele Judeţului ........./municipiului/ oraşului/ comunei, dreptul de a delega gestiunea serviciilor de utilităţi publice, prevăzută la art. 2, respectiv, în calitate de autoritate contractantă, să deruleze procedura de atribuire şi să încheie contractul "Delegarea prin concesiune a gestiunii unor activităţi componente ale serviciului de salubrizare al unităţilor administrativ- teritoriale membre ale ......... "..." din Zona 1, Judeţul .........", cu respectarea prevederilor Statutului Asociaţiei şi a procedurilor de licitaţie publică prevăzute de lege. Acest mandat este unul dispus în temeiul legii de unităţile administrativ teritoriale membre ale Asociaţiei implicate în Zona 1, respectiv în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 51/2006: „Unităţile administrativ- teritoriale pot mandata, în condiţiile legii, asociaţiile de dezvoltare intercomunitară având ca scop serviciile de utilităţi publice, prin hotărâri ale autorităţilor lor deliberative, să exercite, pe seama şi în numele lor, dreptul de a delega gestiunea serviciilor de utilităţi publice transferate în responsabilitatea asociaţiilor, inclusiv dreptul de a pune la dispoziţie sistemele de utilităţi publice aferente serviciilor de utilităţi publice transferate ..." Anexează Autoritatea cu titlu de exemplu copia Hotărârii Judeţului ......... nr. 89/2024 în care, la art. 5, se regăseşte mandatul mai Pagina 49 din 104

§ 60

sus citat (Anexa 3 la prezenta), cu menţiunea că pot fi puse la dispoziţia Consiliului toate celelalte copii ale HCL, acestea conţinând menţiuni identice. II. Motive de nelegalitate a Procedurii de Atribuire ce impun remedieri (pct. 68 - 145) i. Densitatea deşeurilor, ce trebuie utilizată pentru conversia tarifelor din lei/tonă în lei/mc, pentru utilizatori non casnici, a fost stabilită de Autoritatea Contractantă nelegal, pct. 74¬101 din contestaţie (pct. 68 - 83) Se menționează că întreaga documentaţie de atribuire prevede colectarea separată a deşeurilor menajere şi similare pe opt fracţii, respectiv: hârtie/carton, plastic/metal, sticlă (aceste 3 categorii reprezintă aşa numitele deşeuri reciclabile), biodeşeuri, deşeuri voluminoase, deşeuri periculoase, deşeuri textile şi deşeuri reziduale, fracţie ce reprezintă ce mai rămâne după colectarea separată a celorlalte fracţii de deşeuri). Densitatea la care face referire contestatoarea la punctul 69. reprezintă densitatea fracţiei de deşeuri reziduale, inclusiv deşeurile colectate separat, altele decât cele de hârtie, metal, plastic, sticlă şi biodeşeuri (numită în continuare, pentru simplificare, densitatea deşeurilor reziduale). Pe cale de consecinţă, densitatea la care se face referire este o densitate medie (i) a deşeurilor reziduale (fracţia care rămâne după colectarea separată a celorlalte 7 fracţii), (ii) a deşeurilor voluminoase, (iii) a deşeurilor periculoase şi a (iv) deşeurilor textile. Se face precizarea că Tabelele 9.1 şi 9.6 din Studiul de fundamentare includ o formulare incompletă (pe care o consideră Autoritatea eroare materială care va fi remediată), respectiv sintagma „Deşeuri reziduale, inclusiv a reziduurilor menajere şi similare şi al altor deşeuri colectate separat decât cele de hârtie, metal, plastic şi sticlă" va fi înlocuită cu sintagma „Deşeuri reziduale, inclusiv a reziduurilor menajere şi similare şi al altor deşeuri colectate separat decât cele de hârtie, metal, plastic, sticlă şi biodeşeuri". Faptul că este doar o eroare materială este demonstrat de prezentarea în mod separat a densităţii biodeşeurilor pe linia imediat următoare a tabelului. În completarea celor precizate de contestatoare la punctul 70, Autoritatea susține că sursa datelor privind densităţile prezentate în Tabelele 9.1 şi 9.6 din Studiul de fundamentare este reprezentată de studiul suport elaborat în cadrul contractului „Documentaţii tehnico-economice pentru investiţii complementare sistemului de management integrat al deşeurilor în judeţul ......... - elaborare aplicaţie de finanţare şi documente suport în vederea obţinerii finanţării aferente proiectului", contract semnat de către Consiliul Judeţean ......... în data de 18.01.2023, respectiv din documentul nr. 22147-C0-TEH-MTH- 017-00 Memoriu tehnic - Sistemul de colectare a deşeurilor municipale - Judeţul ......... (în extras în Anexa nr. 4 la prezenta). În fapt, contestatoarea include în anexele la contestaţie comunicatul de presă cu privire la acest proiect publicat în februarie 2023. Pe cale de consecinţă, autoritatea contractantă subliniază că aceste valori nu constituie „o estimare subiectivă şi fără bază a elaboratorului Studiului de Oportunitate şi Fundamentare", aşa cum precizează contestatoarea la punctul 70, ci sunt valori incluse în cadrul unei documentaţii tehnice elaborată de către o autoritate publică pentru obţinerea unei finanţări europene în vederea extinderii sistemului de gestionare a deşeurilor existent. Pagina 50 din 104

§ 61

În legătură cu legalitatea acestei valori, Autoritatea reține că precizările contestatoarei de la punctele 71 - 74 sunt incorecte din punct de vedere tehnic. Deoarece contestatoarea compară densităţile a 2 categorii diferite de deşeuri, concluzionând că densitatea deşeurilor reziduale luată în considerare la elaborarea documentaţiei de atribuire este stabilită în mod ilegal, argumentul fiind că nu are aceeaşi valoare cu densităţile prevăzute în 2 acte normative, respectiv Ordinul ANRSC nr. 111/2007 privind aprobarea Caietului de sarcini- cadru al serviciului de salubrizare al localităţilor şi Ordinul MMGA nr. 756/2004 privind aprobarea Normativului tehnic privind incinerarea deşeurilor. Însă contestatoarea pierde din vedere faptul că: (i) densitatea prevăzută de către Breviarul de calcul nr. 4, anexă la Ordinul ANRSC nr. 111/2007 (numită în actul normativ greutate specifică) este pentru deşeurile colectate în amestec şi nu pentru deşeurile colectate separat, (ii) este numai pentru deşeurile menajere şi nu pentru deşeurile menajere şi similare şi (iii) este o valoare stabilită acum cca. 17 ani, când colectarea separată a deşeurilor la nivel naţional era inexistentă. În sprijinul ultimei afirmaţii, a se vedea datele aferente anului 2007 publicate de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, disponibile la http://www-old.anpm.ro/upload/3843 Publicatie 2007.pdf. În anul 2007 doar 50% din populaţia României era conectată la servicii de salubrizare şi s-au valorificat doar 1% (!) din deşeurile municipale colectate spre deosebire de anul 2022 (cele mai recente date disponibile la nivel naţional ) când 97% din populaţie era conectată la servicii de salubrizare, gradul de valorificare crescând la 19%. În continuare, contestatoarea face referire la datele de densitate prevăzute de Ordinul MMAG nr. 756/2004, pierzând şi de această dată din vedere că, la fel ca în cazul Ordinului ANRSC, (i) valoarea inclusă în actul normativ, respectiv 300 - 350 kg/mc, se referă la deşeurile menajere colectate în amestec şi nu la deşeurile colectate separat, (ii) valoarea prevăzută este numai pentru deşeurile menajere şi nu pentru deşeurile menajere şi similare şi (iii) este o valoare stabilită acum aproape 20 de ani. Chiar respectivul act normativ precizează că densitatea deşeurilor poate varia de-a lungul timpului „Greutatea specifică de referinţă, de exemplu în cazul deşeurilor menajere, are în general o tendinţă de scădere, datorită creşterii continue a procentului deşeurilor cu greutate specifică mică (hârtie, cartoane, ambalaje diverse, plastice etc.) şi scăderea procentajului de materiale biodegradabile şi inerte (zgură, cenuşă, pământ, moloz etc.) ca urmare a creşterii nivelului de calitate al vieţii." În concluzie, contrar celor afirmate de către contestatoare la punctul 75, autoritatea contractantă susține că stabilirea densităţii (numită şi greutate specifică) a deşeurilor reziduale la nivelul documentaţiei de atribuire: (i) s-a realizat în mod justificat, respectiv a fost preluată din unul din documentele tehnice ale proiectului cu finanţare europeană de extindere a sistemului de management al deşeurilor, fiind stabilită prin măsurători şi Pagina 51 din 104

§ 62

înregistrări statistice (conform precizărilor din Breviarul de calcul nr. 4, anexă la Ordinul ANRSC nr. 111/2007), prin urmare, (ii) valoarea nu contravine valorilor stabilite prin actele normative în vigoare. În legătură cu precizările contestatoarei de la punctul 76 cu privire la discriminarea operatorului Zonei 1 în raport cu operatorii Zonelor 2, 3 şi 4, care utilizează la facturare o densitate medie de 350 kg/mc, acestea nu sunt corecte în viziunea Autorității. Contestatoarea pierde iarăşi din vedere că spre deosebire de prezenta procedură, în zonele 2, 3 şi 4 operatorii delegaţi colectează biodeşeurile în amestec cu deşeurile reziduale (obligaţia colectării separate a biodeşeurilor este limitată la gospodăriile individuale din mediul urban - case), astfel comparaţia valorilor densităţilor între 2 categorii diferite de deşeuri nu este relevantă. Pentru clarificarea termenilor, noţiunilor şi definiţiilor utilizate, Autoritatea solciită contestatoarei să ia în considerare precizările din documentaţia de atribuire, respectiv art. 1 din modelul de contract. În drept, apreciază Autoritatea că au fost respectate prevederile legale din Breviarul de calcul nr. 4, anexă la Ordinul ANRSC nr. 111/2007 citate la punctul 72. al contestaţiei, respectiv valorile contestate au fost stabilite în cadrul unui proiect care vizează studierea şi determinarea compoziţiei deşeurilor din judeţul ........., fapt specificat în comunicatul de presă din data de 06.02.2023 anexat de reclamantă la contestaţie, referitor la proiectul în care a fost elaborat documentul nr. 22147-C0-TEH-MTH-017- 00 Memoriu tehnic - Sistemul de colectare a deşeurilor municipale - Judeţul ......... (în extras în Anexa nr. 4 la prezenta). ii. Tariful maximal T9 este greşit (pct. 84 - 92) Contestatoarea pretinde că valoarea maximă a tarifului T2 „Tarif pentru colectarea şi transportul separat al deşeurilor reziduale, inclusiv a deşeurilor menajere şi similare şi al altor deşeuri colectate separat decât cele de hârtie, metal, plastic şi sticlă" nu poate fi mai mare decât valoarea maximă a tarifului T9 „Tarif pentru gestionarea deşeurilor reziduale din deşeurile menajere, provenite de la evenimente publice, la solicitarea organizatorilor". În acest sens, contestatoarea precizează că tariful T9 „Tarif pentru gestionarea deşeurilor reziduale din deşeurile menajere, provenite de la evenimente publice, la solicitarea organizatorilor" include suplimentar faţă de tariful T2 „Tarif pentru colectarea şi transportul separat al deşeurilor reziduale, inclusiv a deşeurilor menajere şi similare şi al altor deşeuri colectate separat decât cele de hârtie, metal, plastic şi sticlă", cheltuieli cu depozitarea deşeurilor reziduale din deşeurile municipale, provenite de la evenimentele publice calculate pe baza unui tarif de depozitare de 88,47 lei/tonă, fără TVA. Prin urmare, în opinia contestatoarei, având în vedere că tariful T9 include şi costuri suplimentare cu depozitarea deşeurilor reziduale, valoarea acestuia nu poate fi mai mică decât valoarea tarifului T2. Raportat la concluzia contestatoarei cu privire la diferenţa dintre cele două tarife, autoritatea contractantă subliniază faptul că contestatoarea a omis prevederea din Studiul de oportunitate şi fundamentare, prevăzută la cap. 9 Fezabilitatea economică, subcap. 9.1.3 Ipoteze de calcul în stabilirea tarifelor maxime aferente activităţilor componente ale serviciului de salubrizare, potrivit căreia "Tariful pentru colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor reziduale, inclusiv a reziduurilor menajere şi similare şi Pagina 52 din 104

§ 63

al altor deşeuri colectate separat decât cele de hârtie, metal, plastic şi sticlă include costurile cu tratarea deşeurilor voluminoase si a deşeurilor textile, prevăzute a fi realizate în Staţia de tratare deşeuri voluminoase şi deşeuri textile Roznov". Potrivit estimărilor Autorității, aceste costuri deţin o pondere semnificativă în totalul costurilor care au stat la baza calculului Tarifului pentru colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor reziduale, inclusiv a reziduurilor menajere şi similare şi al altor deşeuri colectate separat decât cele de hârtie, metal, plastic şi sticlă, având în vedere şi redevenţa calculată pentru Staţia de tratare deşeuri voluminoase şi deşeuri textile Roznov (Tabelul 9-12 din Studiul de oportunitate şi fundamentare), precum şi investiţiile care vor fi asigurate de operator pentru asigurarea tratării deşeurilor voluminoase şi a deşeurilor textile (Tabelul 8-16 şi Tabelul 8-17 din Staţia de tratare deşeuri voluminoase şi deşeuri textile Roznov). Prin urmare, Autoritatea indică o imagine clară şi corectă a componenţei celor două tarife: (1) Tariful T2 „Tarif pentru colectarea şi transportul separat al deşeurilor reziduale, inclusiv a deşeurilor menajere şi similare şi al altor deşeuri colectate separat decât cele de hârtie, metal, plastic şi sticlă" include: - Costurile cu activitatea de colectare separată şi transport separat a deşeurilor reziduale, inclusiv a deşeurilor menajere şi similare şi al altor deşeuri colectate separat decât cele de hârtie, metal, plastic şi sticlă, inclusiv a fluxurilor de deşeuri speciale: deşeuri voluminoase, deşeuri periculoase şi deşeuri textile; - Costurile cu tratarea deşeurilor voluminoase şi a deşeurilor textile, prevăzute a fi realizate în Staţia de tratare deşeuri voluminoase şi deşeuri textile Roznov. (2) Tariful T9 „Tarif pentru gestionarea deşeurilor reziduale din deşeurile menajere, provenite de la evenimente publice, la solicitarea organizatorilor" include: - Costurile cu serviciul ocazional de colectare separată şi transport separat a deşeurilor reziduale provenite de la evenimentele publice; - Costurile cu depozitarea deşeurilor reziduale provenite de la evenimentele publice. Afirmaţia contestatoarei potrivit căreia valoarea maximă a tarifului T2 „Tarif pentru colectarea şi transportul separat al deşeurilor reziduale, inclusiv a deşeurilor menajere şi similare şi al altor deşeuri colectate separat decât cele de hârtie, metal, plastic şi sticlă" nu poate fi mai mare decât valoarea maximă a tarifului T9 „Tarif pentru gestionarea deşeurilor reziduale din deşeurile menajere, provenite de la evenimente publice, la solicitarea organizatorilor" este neîntemeiată în opinia Autorității întrucât: a) cele două tarife fac referire la servicii diferite: - Tariful maxim T2 „Tarif pentru colectarea şi transportul separat al deşeurilor reziduale, inclusiv a deşeurilor menajere şi similare şi al altor deşeuri colectate separat decât cele de hârtie, metal, plastic şi sticlă" a fost calculat pentru activitatea de colectare separată şi transport separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, respectiv pentru fracţia de deşeuri reziduale, inclusiv deşeuri menajere şi Pagina 53 din 104

§ 64

similare şi alte deşeuri colectate separat decât cele de hârtie, metal, plastic şi sticlă; - Tariful maxim T9 „Tarif pentru gestionarea deşeurilor reziduale din deşeurile menajere, provenite de la evenimente publice, la solicitarea organizatorilor" a fost calculat pentru un serviciu conex serviciului de salubrizare, a cărui caracteristică esenţială este dată de caracterul ocazional al acestui serviciu. De altfel, contestatoarea confirmă la pct. 85 din Contestaţie că diferenţa dintre cele două tarife este "că T9 se aplică în contextul unei activităţi solicitată de utilizatori la cerere, T2 aplicându- se în contextul colectării regulate a deşeurilor". Diferenţa dintre cele două servicii este cu atât mai relevantă cu cât costurile activităţii de colectare separată şi transport separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii sunt influenţate în mod direct de sistemul de colectare implementat la nivelul zonei de colectare, ale cărui caracteristici în termeni de rute, periodicitatea colectării, cuantumul şi tipul resurselor alocate (autocompactoare, recipiente, resurse umane), sunt semnificativ diferite comparativ cu caracteristicile unui serviciu ocazional de colectare a deşeurilor. b) cele două tarife includ costuri cu tratarea/depozitarea deşeurilor care nu sunt comparabile: - Tariful maxim T2 „Tarif pentru colectarea şi transportul separat al deşeurilor reziduale, inclusiv a deşeurilor menajere şi similare şi al altor deşeuri colectate separat decât cele de hârtie, metal, plastic şi sticlă" include costurile cu tratarea deşeurilor voluminoase şi textile prevăzute a fi realizate în Staţia de tratare deşeuri voluminoase şi deşeuri textile Roznov; - Tariful maxim T9 „Tarif pentru gestionarea deşeurilor reziduale din deşeurile menajere, provenite de la evenimente publice, la solicitarea organizatorilor" include costurile cu depozitarea deşeurilor reziduale provenite de la evenimentele publice. Contestatoarea, în critica sa, nu face referire la vătămarea pe care ar putea să o sufere din cauza tarifelor maximale T2 şi T9 calculate pentru activităţile corespunzătoare, prin urmare Autoritatea apreciază că a clarificat necesitatea acestei abordări tarifare implicând utilizarea de tarife separate pentru servicii diferite ce includ activităţi de salubrizare distincte. În drept, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (2) din Ordinul ANRSC nr. 640/2022, legiuitorul stipulează obligaţia autorităţilor deliberative ale UAT sau ADI la aprobarea „tarifelor pentru serviciile conexe serviciului de salubrizare cu grad redus de repetabilitate şi care se desfăşoară ocazional, respectiv: [...] (iii) tariful pentru gestionarea deşeurilor provenite de la evenimentele publice, la solicitarea organizatorilor, pe baza fişei de fundamentare întocmită de către operator. Factura se emite către organizatorul evenimentului public; [...] (2) În situaţia în care deşeurile prevăzute la alin. (1) sunt transportate la depozitul de deşeuri, cheltuielile cu contribuţia pentru economia circulară se calculează şi se facturează prin aplicarea cuantumului contribuţiei pentru economia circulară la cantitatea totală de deşeuri colectată." Prin urmare, solicitarea de stabilire a tarifului T9 „Tarif pentru gestionarea deşeurilor reziduale din deşeurile menajere, provenite de la Pagina 54 din 104

§ 65

evenimente publice, la solicitarea organizatorilor" este una legală şi se face distinct de tariful T2. iii. Obligaţiile legate de colectarea şi transportul fracţiei de deşeu biodegradabil sunt stabilite nelegal (pct. 93 - 94) Conform prevederilor din documentaţia de atribuire, activitatea de colectare separată a biodeşeurilor se va realiza pentru toate cele 27 de UAT- uri din aria de delegare. Cu titlul de exemplu, se prezintă mai jos art. 14 alin. (1) din Regulamentul serviciului, care prevede colectarea separată a biodeşeurilor de pe teritoriul tuturor unităţilor administrativ teritoriale care fac parte din zona delegată. „Următoarele categorii de deşeuri vor fi colectate separat de pe teritoriul unităţilor administra- tiv-teritoriale şi transportate la staţiile/instalaţiile de tratare stabilite de .........: I. Zona 1 de colectare: a) deşeuri reziduale menajere şi similare; b) biodeseuri menajere si similare - din mediul urban si din mediul rural; c) deşeuri reciclabile menajere şi similare (hârtie şi carton, plastic şi metal, sticlă), inclusiv deşeuri de ambalaje; d) deşeuri periculoase din deşeurile menajere; e) deşeuri voluminoase provenite de la populaţie, instituţii publice şi operatori economici; f) deşeuri textile menajere; g) deşeuri provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora." Autoritatea susține că precizarea din cadrul Studiului de fundamentare, capitolul 8.1.1 la care face referire contestatoarea la punctul 93 este o eroare materială pentru care se propune remedierea. De altfel, documentaţia de atribuire include precizări referitoare la colectarea separată a biodeşeurilor din toate UAT-urile incluse în aria de delegare, precizări prezentate în Caietul de sarcini, respectiv în modelul de contract. Singura precizare contrară este cea din Studiul de fundamentare la care face referire contestatoarea la punctul 93. În concluzie, Autoritatea precizează că Studiul de fundamentare va fi remediat în sensul eliminării sintagmei „Unităţile administrativ teritoriale din mediul rural care vor colecta biodeşeurile sunt: Alexandru cel Bun, Bodeşti, Borleşti, Costişa, Dobreni, Dumbrava Roşie, Girov, Gârcina, Negreşti, ......... Şoimului, Pângăraţi, Podoleni, Rediu, Săvineşti şi Zăneşti." din secţiunea 8.1.1." iv. Autoritatea contractantă a reglementat greşit situaţia tarifării utilizatorilor non-casnici pentru separarea incorectă a deşeurilor (pct. 95 - 101) Se reține că Contestatoarea pretinde că este nelegală menţiunea conform căreia nivelul tarifului prevăzut la art. 51 alin. (5) din Legea nr. 101/2006 va fi determinat ulterior şi solicită, în consecinţă, obligarea autorităţii contractante la indicarea nivelului tarifului aplicabil pentru sancţionarea utilizatorilor care separă incorect deşeurile la un nivel de până la 2 ori mai mare decât nivelul rezultat din tarifele cumulate pentru gestionarea deşeurilor municipale. Pagina 55 din 104

§ 66

Se constată că acest capăt al contestaţiei este nefondat, contestatoarea dovedind o necunoaştere a dispoziţiilor legale care reglementează procesul de stabilire a tarifului prevăzut la art. 51 alin. (5) din Legea nr. 101/2006. Conform art. 8 alin. (2) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul ANRSC nr. 640/2022, tariful pentru separarea incorectă a fracţiilor de deşeuri municipale se stabileşte la un nivel de până la 2 ori mai mare decât nivelul rezultat din însumarea tarifelor distincte pentru activităţile desfăşurate de operatori pentru gestionarea fracţiilor de deşeuri municipale colectate separat, exprimate în lei/mc pentru utilizatorii non-casnici, în modalitatea de plată prin tarif. Conform prevederilor de la Secţiunea 1 a Capitolului III al Normelor metodologice aprobate prin Ordinul ANRSC nr. 640/2022, tarifele distincte pentru activităţile desfăşurate de operatori pentru gestionarea fracţiilor de deşeuri municipale colectate separat se stabilesc prin raportare la tarifele pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare, desfăşurate de operatorii de salubrizare pe fluxul fracţiei de deşeuri corespunzătoare respectivelor tarife distincte. Conform art. 29 alin. (2) lit. b) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul ANRSC nr. 640/2022, în cazul gestiunii delegate, tarifele pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare se stabilesc la nivelul tarifelor ofertate/negociate în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii activităţii/activităţilor specifice serviciului de salubrizare. În consecinţă, prin raportare la dispoziţiile legale citate anterior, în cazul gestiunii delegate (cum este cazul procedurii de atribuire), procesul de stabilire a tarifului prevăzut la art. 51 alin. (5) din Legea nr. 101/2006 este următorul: a) tarifele pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare se stabilesc la nivelul tarifelor ofertate în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii activităţilor specifice serviciului de salubrizare; b) pe baza tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare se stabilesc tarifele distincte pentru activităţile desfăşurate de operatori pentru gestionarea fracţiilor de deşeuri municipale colectate separat; c) prin raportare la nivelul tarifelor distincte pentru activităţile desfăşurate de operatori pentru gestionarea fracţiilor de deşeuri municipale colectate separat se stabileşte tariful pentru separarea incorectă a fracţiilor de deşeuri municipale. Autoritatea observă că solicitarea contestatoarei este contrară ordinii logice şi juridice de stabilire a tarifului pentru separarea incorectă a fracţiilor de deşeuri municipale, întrucât doar după atribuirea contractului de delegare a gestiunii ce face obiectul prezentei proceduri, când devin aplicabile tarifele ofertate de ofertantul declarat câştigător, se va putea proceda la calcularea tarifelor distincte şi, apoi, la stabilirea nivelului tarifului pentru separarea incorectă a fracţiilor de deşeuri municipale. În aceste condiţii, se apreciază absurdă solicitarea contestatoarei de a stabili, înainte de atribuirea contractului de delegare a gestiunii, nivelul tarifului pentru separarea incorectă a fracţiilor de deşeuri municipale. În subsidiar, se solicită CNSC, de asemenea, să constate profunda eroare în care se găseşte contestatoarea cu privire la natura şi finalitatea Pagina 56 din 104

§ 67

tarifului pentru separarea incorectă a fracţiilor de deşeuri municipale. Subliniază Autoritatea că respectivul tarif are rolul unei penalizări a utilizatorilor care plătesc contravaloarea serviciului de salubrizare prin tarif, însă nu reprezintă un tarif pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare, la care să fie îndreptăţit operatorul de salubrizare. În acest sens, este elocvent faptul că, potrivit art. 8 alin. (2) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul ANRSC nr. 640/2022, tariful pentru separarea incorectă a fracţiilor de deşeuri municipale nu se fundamentează de operatori; în acest context, afirmaţia de la punctul 99 a contestaţiei - tariful pentru separarea incorectă se stabileşte în cadrul procedurii de atribuire (deci de către ofertant/operator) - este, în mod vădit, falsă. În consecinţă, nu numai că tariful pentru separarea incorectă a fracţiilor de deşeuri municipale nu poate fi stabilit înainte de atribuirea contractului de delegare a gestiunii ce face obiectul prezentei proceduri, respectivul tarif nici nu prezintă relevanţă din punctul de vedere al elaborării propunerii financiare în cadrul prezentei proceduri. v. Redevenţa are caracter excesiv, rezultat din modalitatea greşită de determinare a acesteia (pct. 102 - 111) Se reține că Contestatoarea pretinde că redevenţa nu a fost calculată similar amortizării, întrucât "redevenţa s-a calculat prin raportare la durata teoretică de funcţionare a bunurilor, deşi este posibil că pentru unele bunuri durata normală de utilizare a încetat ori urmează să înceteze pe durata de 8 ani a contractului licitat". Prin urmare, contestatoarea solicită "recalcularea redevenţei prin raportare la durata rămasă de funcţionare a fiecărui bun şi, în republicarea calculelor, să indice documentat în tabelele de calcul data punerii în funcţiune a fiecăruia". În argumentarea afirmaţiilor sale, contestatoarea invocă prevederi din Codul Fiscal cu privire la modalitatea de calcul a amortizării fiscale a cheltuielilor cu investiţiile efectuate la mijloacele fixe care fac obiectul unor contracte de închiriere, concesiune, locaţie de gestiune. Consideră Autoritatea că referinţa legală invocată de contestatoare nu este aplicabilă cazului de faţă din două motive: a) Conceptul de "amortizare fiscală" este în legătură doar cu deductibilitatea cheltuielilor cu amortizarea activelor corporale şi necorporale la calculul impozitului pe profit. În legislaţia financiar-contabilă, prevederile referitoare la amortizarea contabilă (OMFP nr. 1802/2014) sunt diferite de prevederile cu referire la amortizarea fiscală (Codul Fiscal). Pe scurt, diferenţele dintre cele două concepte sunt: -valoarea de inventar a activelor corporale. Pentru amortizarea fiscală, valoarea minimă de inventar a activului este de 2.500 de lei, cu o durată de viaţă mai mare de un an, conform reglementarilor in vigoare, în timp ce, pentru amortizarea contabilă, nu este prevăzută o valoare minimă pentru care activul sa fie înregistrat ca mijloc fix amortizabil; -durata de amortizare. În cazul amortizării contabile, durata de utilizare economică este stabilită de fiecare entitate în parte în funcţie de perioada estimată de entitate pentru care activul va produce beneficii din utilizarea sa, în timp ce în cazul amortizării fiscale, durata de amortizare este stabilită Pagina 57 din 104

§ 68

printr-un act normativ, respectiv HG nr. 2139/2004 care aprobă „Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe"; -metodele de amortizare. În timp ce în amortizarea contabilă, alegerea metodei de amortizare (liniară, degresivă şi accelerată) trebuie să reflecte modul în care beneficiile economice viitoare ale unui activ se aşteaptă să fie consumate de entitate, Codul Fiscal prevede trei reguli de baza: o amortizarea liniară, care se aplică în cazul construcţiilor în mod obligatoriu; o echipamentele tehnologice pot fi amortizate liniar, degresiv sau accelerat; o pentru celelalte mijloace fixe amortizabile, în afară de construcţii şi echipamentele tehnologice, se poate aplica fie amortizarea liniară, fie cea degresivă. Prin urmare, având în vedere că în contextul de faţă, termenul de "amortizare" este strâns legat de termenul de "redevenţă" al cărei scop, printre altele este de a asigura "întreţinerea, înlocuirea şi dezvoltarea activelor date în administrare sau în concesiune" conform art. 5 din Normele pentru constituirea, alimentarea şi utilizarea Fondului de întreţinere, înlocuire şi dezvoltare, prevăzute în Anexa la OUG nr. 198/2005, cu modificările şi completările ulterioare, Autoritatea consideră neîntemeiată invocarea unor prevederi fiscale care au scopul strict de reglementare a recunoaşterii cheltuielilor cu amortizarea la calculul impozitului pe profit. b) Prevederile legale invocate de contestatoare fac referire strictă la amortizarea cheltuielilor cu investiţiile efectuate la mijloacele fixe care fac obiectul unor contracte de închiriere, concesiune, locaţie de gestiune care nu sunt aplicabile în cazul de faţă. Astfel, autoritatea contractantă precizează că în componenţa tarifelor aferente activităţilor serviciului de salubrizare, există, potrivit prevederilor Ordinului ANRSC nr. 640/2022 cu modificările şi completările ulterioare, două categorii distincte de costuri care vizează amortizarea infrastructurii de salubrizare: -Cheltuielile cu redevenţa care se calculează printr-o metodă similar amortizării, având în vedere doar valoarea de inventar a bunurilor care se află în proprietatea Municipiului ........., a Judeţului ......... şi a Oraşului Roznov şi care vor fi date în folosinţă viitorului operator; -Cheltuielile cu amortizarea care se calculează pentru investiţiile asigurate de operator la mijloacele fixe care fac obiectul contractului de concesiune şi care vor fi recuperate integral de operator pe perioada contractului de delegare. Prin urmare, consideră Autoritatea că contestatoarea a invocat prevederi legale care nu se aplică amortizării bunurilor care fac obiectul contractului de concesiune, ci doar investiţiilor efectuate la bunurile date în concesiune. Totodată, se reţine faptul că contestatoarea solicită ca redevenţa să fie calculată prin raportare la durata rămasă de funcţionare a fiecărui bun. Prin utilizarea raţionamentului contestatoarei, pentru o parte din bunurile care vor fi date în folosinţă viitorului operator, nu s-ar încasa redevenţă sau s-ar încasa redevenţă pentru o perioadă limitată de timp. Cu toate acestea, având în vedere că din fondul IID, în a cărui componenţă este inclusă redevenţa, se vor asigura resursele necesare pentru înlocuirea Pagina 58 din 104

§ 69

activelor date în concesiune, rezultă că utilizarea bunurilor date în folosinţă nu va fi limitată de durata rămasă de funcţionare a bunurilor, stabilită la momentul semnării contractului de concesiune. Prin urmare, redevenţa, stabilită pe baza principiilor de calcul ale amortizării contabile, trebuie să reprezinte un venit constant al fondului IID, în vederea asigurării înlocuirii sau reinvestirii periodice a bunurilor date în concesiune. Sub aspectul faptului că redevenţa este considerată excesivă, se dovedeşte faptul că redevenţa a fost calculată corect conform legislaţiei aplicabile procedurii de concesionare a serviciilor de salubrizare şi, în lipsa unei motivări pertinente, care să releve încălcarea prevederilor legale, Autoritatea consideră ca fiind nefondată această critică. vi. Obligaţia de investiţii nu a fost concret determinată, generând risc de oferte incomparabile (pct. 112 - 117) Aşa cum este specificat în Fişa de date a procedurii, secţiunea II.2.5 criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut. Astfel, conform Formularului nr. 13 Formular de ofertă, elementele ofertate sunt preţul total, valoarea unitară pentru 11 tarife exprimată în lei/tonă sau în lei/mc (după caz) şi valoarea pentru anul 1 pentru cele 8 activităţi/servicii care fac obiectul contractului de delegare. Aşa cum precizează şi contestatoarea la punctul 113, în cazul celor trei instalaţii de tratare a deşeurilor, respectiv staţia de sortare ........., staţia de compostare ......... şi instalaţia de tratare Roznov, alegerea schemei de investiţii este lăsată la dispoziţia Operatorului, care trebuie să ia în considerare cantităţile de deşeuri colectate separat care necesită tratare, echipamentele existente pe amplasamente şi starea de funcţionare a acestora. Aşa cum aceasta precizează la punctul 114, pentru parte din activităţile serviciului autoritatea contractantă nu indică cu exactitate care sunt investiţiile necesare, „lăsând la dispoziţia fiecărui ofertant dreptul să stabilească propriul program de investiţii". De altfel, deşi contestatoarea nu a menţionat, conform precizărilor din Anexa 6 a Caietului de sarcini, şi alegerea schemei de maşini pentru colectarea deşeurilor (numărul şi volumul) este lăsată la dispoziţia potenţialilor ofertanţi „care trebuie să ia în considerare atât cantităţile estimate şi frecvenţa de colectare solicitată cât şi condiţiile de trafic şi acces din aria de delegare, astfel încât să asigure îndeplinirea cerinţelor solicitate prin documentaţia de atribuire (inclusiv îndeplinirea indicatorilor de performanţă)". Însă, conform precizărilor din Formularul 17 Model de propunere tehnică, ofertanţii au, printre altele, următoarele obligaţii privind modul de prezentare a secţiunii 3 din Propunerea tehnică - Planul de organizare a activităţii: „Luând în considerare cerinţele din Documentaţia de atribuire, Ofertantul va calcula necesarul de echipamente pentru prestarea activităţilor contractului, separat pentru fiecare activitate în parte. Calculele vor fi prezentate explicit în cadrul Propunerii tehnice, specificându-se toţi parametrii principali pentru fiecare tip de mijloc de transport, respectiv pentru fiecare tip de utilaj în parte." La realizarea verificării suficienţei capacităţii utilajelor ce urmează să fie puse la dispoziţie se vor utiliza breviarele de calcul din Ordinul ANRSC nr. Pagina 59 din 104

§ 70

111/2007 privind aprobarea Caietului de sarcini cadrul al serviciului de salubrizare a localităţilor, cantităţile de lucrări estimate a fi realizate, frecvenţele de prestare a serviciilor şi parametrii de calitate solicitaţi prin Caietul de sarcini. În cazul deşeurilor reciclabile se va prezenta pentru fiecare categorie în parte, respectiv hârtie/carton, plastic/metal şi sticlă, modul de aplicare al breviarelor. În ceea ce priveşte echipamentele/îmbunătăţirile ce se vor asigura/realiza la instalaţiile de tratare a deşeurilor de la ......... şi Roznov, în cadrul acestei secţiuni se va prezenta modalitatea în care acestea îndeplinesc cerinţele cantitative şi calitative privind tratarea deşeurilor colectate separat (reciclabile, biodeşeuri, deşeuri voluminoase şi deşeuri textile) în aceste instalaţii." Se menționează faptul că în procesul de evaluare a ofertelor Autoritatea contractantă va analiza modalitatea în care schemele de investiţii ofertate vor asigura îndeplinirea obiectivelor procedurii, respectiv colectarea şi tratarea deşeurilor la parametrii solicitaţi prin documentaţia de atribuire şi nu va realiza o comparaţie între schemele de investiţii ofertate, unicul criteriu de atribuire fiind preţul cel mai scăzut. Ofertanţii au obligaţia de a prevedea şi ulterior de a asigura echipamentele/investiţiile necesare pentru prestarea activităţilor la parametrii solicitaţi şi de a garanta corectitudinea informaţiilor prezentate în oferte. Mai mult, solicitarea în cadrul documentaţiei de atribuire a unei anume scheme de investiţii nu este în interesul procedurii, deoarece în mod evident duce la restrângerea accesului la procedură în cazul ofertanţilor care ar propune o soluţie tehnică alta decât cea solicitată prin documentaţie, dar care ar asigura atingerea parametrilor stabiliţi. În concluzie, Autoritatea contractantă nu consideră necesară remedierea documentaţiei de atribuire, în sensul includerii unei anumite scheme de investiţii, iar „definirea exactă a parametrilor la care trebuie să se raporteze ofertanţii în întocmirea ofertelor" menţionată de contestatoare la punctul 117 este deja realizată, documentaţia de atribuire prezentând cantităţile de deşeuri estimat a fi colectate şi tratate pe categorii, infrastructura existentă, frecvenţele de colectare şi indicatorii de performanţă ce trebuie îndepliniţi. Apreciază Autoritatea că aceste informaţii sunt suficiente pentru a asigura operatorilor economici interesaţi o informare completă, corectă şi explicită privind cerinţele documentaţiei de atribuire, inclusiv în ceea ce priveşte determinarea schemei de investiţii necesare pentru buna desfăşurare a activităţilor contractuale. vii. Modul de despăgubire a operatorului pentru investiţiile realizate, în cazul încetării înainte de termen a contractului, a fost reglementat nelegal (pct. 118 - 124) Contestatoarea pretinde că, deoarece, în perioada în care nu poate exploata instalaţiile de deşeuri, delegatul nu percepe tarifele pentru activităţile de salubrizare aferente exploatării instalaţiilor, atunci delegatul ar fi privat de posibilitatea de a-şi recupera, integral, valoarea investiţiilor pe care acesta le¬a realizat în respectivele instalaţii. Conform art. 13 alin. (17) din modelul de contract de delegare a gestiunii, anexat documentaţiei de atribuire şi citat chiar de contestatoare, la încetarea contractului din orice cauză. prin excepţie de la regula transferului cu titlu gratuit, bunurile de retur (i.e. inclusiv investiţiile realizate de delegat Pagina 60 din 104

§ 71

în conformitate cu programul de investiţii), care nu au fost amortizate integral până la data încetării contractului intră în proprietatea delegatarului în schimbul plăţii către delegat a unei compensaţii egale cu valoarea neamortizată a respectivelor bunuri. Se constată că prin modelul de contract este reglementat, în mod clar şi fără echivoc, dreptul delegatului de a i se plăti o compensaţie egală cu valoarea neamortizată a investiţiilor realizate de acesta în bunurile de retur. În consecinţă, Autoritatea apreciază că solicitarea contestatoarei de a modifica art. 13 alin. 19 din modelul de contract este nefondată pentru că, atât timp cât la art. 13 alin. (17) din modelul de contract se reglementează, cu titlu de excepţie de la regula transferului cu titlu gratuit a bunurilor de retur, obligaţia delegatarului de a plăti delegatului o compensaţie egală cu valoarea neamortizată a bunurilor de retur, nu este necesară o reiterare a acestei excepţii şi în cadrul art. 13 alin. (19) din modelul de contract. În ceea ce priveşte prevederile art. 14 alin. (5) din Contract, a căror eliminare este solicitată de reclamantă, se arată că viitorul operator primeşte dreptul exclusiv de prestare a activităţilor de salubrizare delegate prin contract, inclusiv cele de sortare şi de tratare aerobă a deşeurilor. Autoritatea contractantă, prin aceste prevederi contractuale, doreşte să evite un comportament necorespunzător al operatorului desemnat în condiţiile în care exclusivitatea prestării serviciilor delegate coroborată cu indisponibilizarea temporară a două instalaţii îl pot determina pe acesta să refuze prestarea serviciilor, pretinzând daune interese sau prelungirea contractului de delegare, chiar dacă oprirea temporară a instalaţiilor nu presupune nici oprirea serviciilor şi nici lipsirea operatorului de posibilitatea de a recupera prin tarif eventuale costuri suplimentare generate de prestarea serviciilor pe perioada indisponibilizării celor două instalaţii. În consecinţă, solicitarea contestatoarei de a modifica/elimina prevederile art. 14 alin. (5) din Contract este nefondată: prevederile art. 13 alin. (17) din Contract, nefăcând distincţie între motivele care pot conduce la lipsa de amortizare a bunurilor şi precizând că toate „bunurile de retur care nu au fost amortizate integral până la data încetării contractului intră în proprietatea delegatarului în schimbul plăţii către delegat a unei compensaţii egale cu valoarea neamortizată a respectivelor bunuri", nu permit interpretarea sugerată de reclamantă, respectiv că bunurile temporar neutilizate pe perioada investiţiilor în staţiile respective nu vor beneficia la finalul contractului de acelaşi tratament cu toate celelalte bunuri neamortizate, potrivit principiului de interpretare juridică unde legea nu distinge nici noi nu trebuie să distingem. viii. Penalităţile impuse pentru situaţia nerespectării de către operator a indicatorilor de performanţă sunt nelegale (pct. 125 - 132) Autoritatea subliniază, cu referire la criticile contestatoarei de la punctele 125 - 132 din contestaţie, că acestea vizează exclusiv modalitatea de plată prin tarif a serviciilor de salubrizare, respectiv serviciile prestate utilizatorilor non casnici (aşa cum arată contestatoarea la pct. 129), utilizatorii casnici fiind vizaţi de modalitatea de plată a serviciilor pe bază de taxă. Conform art. 29 alin. (3) din modelul de contract, în cazul nerespectării indicatorilor de performanţă, delegatul are obligaţia de a plăti delegatarului/asociaţiei penalităţi în cuantum egal cu valoarea cheltuielilor cu Pagina 61 din 104

§ 72

contribuţia pentru economia circulară şi cu tariful de depozitare a deşeurilor, aplicat de operatorul de salubrizare care exploatează depozitul, pentru cantităţile de deşeuri municipale care depăşesc cantităţile destinate a fi depozitate corespunzătoare indicatorilor de performanţă. Contestatoarea invocă faptul că modul de redactare al art. 29 alin. (3) din modelul de contract presupune că delegatul trebuie să plătească delegatarului/asociaţiei penalităţi inclusiv pentru cantităţile de deşeuri similare (i.e. deşeurile generate de operatorii noncasnici) care depăşesc cantităţile destinate a fi depozitate corespunzătoare indicatorilor de performanţă, ceea ce, aşa cum este menţionat la pct. 129 din contestaţie, raportat la fluxul financiar contractual, ar conduce la o sancţionare suplimentară a delegatului. Coroborat cu modalitatea de plată a tarifelor pentru activităţile de salubrizare ce fac obiectul contractului (conform art. 18, contravaloarea activităţilor de salubrizare privind deşeurile menajere - i.e. deşeurile generate de utilizatorii casnici - este achitată de delegatari, iar contravaloarea activităţilor de salubrizare privind deşeurile similare este achitată de utilizatorii noncasnici), rezultă că prevederile art. 29 alin. (3) din modelul de contract trebuie interpretate în sensul obligaţiei delegatarului de a plăti delegatarului/asociaţiei penalităţi doar pentru cantităţile de deşeuri menajere care depăşesc cantităţile destinate a fi depozitate corespunzătoare indicatorilor de performanţă. Autoritatea contractantă susține că își însuşește critica contestatoarei şi precizează că va modifica modelul de contract în sensul de a prevedea, în mod clar, că delegatul are obligaţia de a plăti delegatarului/asociaţiei penalităţi în cuantum egal cu valoarea cheltuielilor cu contribuţia pentru economia circulară şi cu tariful de depozitare doar pentru cantităţile de deşeuri menajere care depăşesc cantităţile destinate a fi depozitate corespunzătoare indicatorilor de performanţă. De asemenea, se precizează că Autoritatea va modifica modelul de contract în sensul de a prevedea că delegatul are obligaţia de a plăti operatorului depozitului cheltuielile cu contribuţia pentru economia circulară (contrar susţinerilor contestatoarei, delegatul nu achită contribuţia pentru economia circulară către Administraţia Fondului pentru Mediu, ci operatorului depozitului, acesta din urmă virând respectiva contribuţie către AFM) şi cu tariful de depozitare pentru cantităţile de deşeuri similare care depăşesc cantităţile destinate a fi depozitate corespunzătoare indicatorilor de performanţă. În acest caz, cheltuielile cu contribuţia pentru economia circulară şi cu tariful de depozitare vor avea natura juridică a unor penalităţi, fiind achitate de delegat din fonduri proprii, fără posibilitatea recuperării acestora prin tarif. ix. Se impune obligarea autorităţii contractante să publice cantităţile de deşeuri estimat a fi colectate pe durata contractului, pe categorii, pentru fiecare localitate din aria delegării (pct. 133 - 137) Se arată că Modul de prezentare a Propunerii tehnice este stabilit de către Formularul nr. 17 Model Propunere Tehnică. Astfel, în cadrul secţiunii 3 Planul de organizare a activităţii, ofertantul trebuie să prezinte cel puţin următoarele: Pagina 62 din 104

§ 73

• alocarea de resurse pentru fiecare categorie de deşeuri (vehicule, echipamente, unelte, personal) şi pentru fiecare activitate, parte a serviciului de salubrizare; • organizarea calendaristică a activităţii pe parcursul unui an - pentru fiecare activitate, parte a serviciului de salubrizare; • modul de colectare şi tratare, echipamentele si resursele utilizate pentru fiecare categorie de deşeuri care face obiectul contractului. În mod similar, necesarul de echipamente pentru prestarea activităţilor contractului, va fi prezentat separat, pentru fiecare activitate în parte. Autoritatea contractantă învederează că precizarea contestatoarei de la punctul 133, respectiv „la stabilirea tarifelor ofertate în Propunerea financiară, Ofertantul va avea în vedere corelarea acestora cu activităţile şi aspectele prezentate în Propunerea tehnică. Astfel, pentru fiecare tarif ofertat, în Memoriul tehnico-economic justificativ trebuie să se regăsească resursele activităţilor prezentate în Propunerea tehnică" este inclusă în Formularul nr. 16 Anexa 3 la Formularul de ofertă, cu obiectivul de a atrage atenţia potenţialilor ofertanţi asupra necesităţii corelării Propunerii tehnice cu Oferta financiară. Conform cerinţelor documentaţiei de atribuire, Oferta financiară constă în prezentarea celor 11 tarife solicitate, cu Fişele de fundamentare şi memorii tehnico-economice justificative aferente fiecărui tarif. În concluzie, documentaţia de atribuire solicită prezentarea atât a resurselor necesare cât şi a tarifelor ofertate pe activităţi şi categorii de deşeuri, după caz, şi nu include nicio prevedere privind prezentarea unor elemente separat, pentru fiecare unitate administrativ teritorială în parte. În ceea ce priveşte precizarea contestatoarei de la punctul 134, Autoritatea subliniază că riscul 3 din Matricea riscurilor se referă la ajustarea traseelor de colectare în perioada de operare, risc alocat operatorului în cazul în care doreşte să facă ajustări în perioada de operare. Documentaţia de atribuire nu solicită prezentarea traseelor de colectare în cadrul Propunerii tehnice. Potenţialii ofertanţi sunt liberi ca pe baza datelor incluse în documentaţie (nr. de locuitori şi nr. de gospodării din fiecare unitate administrativ teritorială în parte, cantităţile de deşeuri estimat a fi colectate pentru fiecare categorie de deşeuri, punctele de colectare existente, frecvenţa de colectare solicitată) să îşi stabilească propriile trasee de colectare, pe care este liber să le ajusteze ulterior, în perioada de operare, cu suportarea eventualelor cheltuieli suplimentare generate. Se arată precizat însă că ajustarea traseelor în perioada de operare poate avea ca efect şi reducerea costurilor de operare, în urma optimizării rutelor de transport. Astfel, precizarea contestatoarei de la punctul 135, conform căreia „în cadrul ofertei tehnice operatorul trebuie să indice alocarea de resurse, tipul şi numărul de utilaje alocat precum şi rutele ce vor fi parcurse pentru colectarea deşeurilor din fiecare UAT, conform frecvenţelor stabilite de autoritatea contractantă" este în mod evident incorectă în opinia Autorității, documentaţia de atribuire nesolicitând sub nicio formă prezentarea în cadrul Propunerii tehnice a rutelor parcurse pentru colectarea deşeurilor din fiecare UAT. De altfel, aşa cum este menţionat şi în Fişa de date în secţiunea VI.3 (pag. 17 şi pag. 18) „Potenţialii ofertanţi pot vizita amplasamentul pentru a Pagina 63 din 104

§ 74

evalua, pe propria răspundere, cheltuială şi risc, datele necesare pregătirii şi elaborării ofertei, prin depunerea unei solicitări scrise la Autoritatea contractantă, nu mai târziu de termenul limită de depunere a solicitărilor de clarificări/informaţiile suplimentare menţionat la Secţiunea I.3." În completarea datelor care pot fi obţinute în urma vizitelor pe amplasament, documentaţia de atribuire prezintă pentru UAT-urile din mediul urban şi pentru zonele de blocuri din mediul rural, toate punctele de colectare existente, fiecare cu adresă şi numărul şi volumul recipientelor de colectare amplasate la fiecare punct (Anexa nr. 2 la Caietul de sarcini). Astfel, potenţialii ofertanţi au date detaliate pentru toate punctele de colectare existente (în număr de 388), în care se va colecta cel puţin 65% din cantitatea totală de deşeuri estimat a fi generată. În concluzie, nu este necesară prezentarea cantităţii estimate de deşeuri pe fiecare fracţie la nivel de UAT, documentaţia de atribuire nesolicitând prezentarea în cadrul Propunerii tehnice şi/sau a Propunerii financiare de resurse/calcule la nivel de UAT. În ceea ce priveşte datele de care au nevoie ofertanţii pentru pregătirea propunerilor tehnice şi/sau financiare, în speţă pentru stabilirea traseelor de colectare, acestea sunt prezentate, aşa cum a arătat mai sus Autoritatea, în cadrul documentaţiei de atribuire, pot fi completate în urma vizitelor pe amplasament şi pe baza resurselor cartografice existente online (ex. geoportal ANCPI). În consecinţă, se constată că pct. ix din contestaţie este nefondat deoarece Autoritatea contractantă nu solicită prezentarea în Propunerea tehnică a rutelor ce vor fi parcurse pentru colectarea deşeurilor din fiecare UAT, iar documentaţia de atribuire include toate elementele necesare pentru pregătirea propunerilor tehnice şi financiare de către potenţialii ofertanţi. x. Autoritatea contractantă nu a publicat documentele la care face trimitere în anexa 7 la CS (pct. 138 - 139) Documentele precizate în „Anexa nr. 7. Manuale de operare ale instalaţiilor de tratare, avize/autorizaţii" au fost publicate în SEAP în data de 21.05.2024, conform dovezii furnizate în Anexa 2 la prezenta; autoritatea contractantă menţioneazăă că dintr-o eroare tehnică, arhiva cu documentele existente nu a fost încărcată în SEAP simultan cu documentaţia, iar, în ceea ce priveşte extrasele de carte funciară aferente mun. .........-........., acestea vor fi publicate după comunicarea acestora de către proprietar (Anexa 2 la prezenta). Prin urmare, autoritatea contractantă apreciază că prezentul punct al contestaţiei poate fi respins ca fiind rămas fără obiect. xi. Documentaţia impune nejustificat obligaţia amenajării unei baze de lucru suplimentare staţiilor de tratare a deşeurilor ce oricum trebuie operate în executarea contractului (pct. 140 - 143) Aşa cum precizează şi constatatoarea, conform art. 209 din Caietul de sarcini „Operatorul este responsabil cu amenajarea şi autorizarea cel puţin a unei Baze de lucru operaţionale, al cărei amplasament să fie situat în zona delegată sau în proximitatea acesteia, fără a crea un disconfort riveranilor acesteia. Este necesară amenajarea Bazei de lucru pentru a asigura posibilitatea de intervenţie imediată ori de câte ori este necesar." Conform precizărilor citate din Caietul de sarcini, se solicită amenajarea cel puţin a unei Baze de lucru operaţionale. nu suplimentare, care poate fi amplasată oriunde pe teritoriul zonei delegate sau în proximitatea zonei Pagina 64 din 104

§ 75

delegate, deci inclusiv la staţiile de sortare, compostare ......... şi/sau la staţia de tratare Roznov. Cele 3 instalaţii menţionate sunt amplasate pe teritoriul unităţilor administrative teritoriale municipiul ......... şi oraşul Roznov, care fac parte din zona delegată. Astfel, cerinţele documentaţiei de atribuire nu împiedică viitorul operator să amenajeze Baza de lucru pe unul dintre cele 3 amplasamente ale instalaţiilor de tratare. În consecinţă, se constată că pct. xi din contestaţie este nefondat pentru că cerinţa este clară, nu necesită eliminare sau clarificare. În mod evident, aşa cum este formulată, cerinţa poate fi îndeplinită prin amenajarea unei Baze de lucru pe unul dintre amplasamentele celor 3 instalaţii de tratare. xii. Interdicţia de a cere despăgubiri în cazul de încetare a contractului prevăzut de art. 36 alin. 6 din modelul contractului este nelegală (pct. 144 - 145) Contestatoarea pretinde că, deoarece la art. 36 alin. (6) din modelul de contract este prevăzut un caz de încetare a contractului în care părţile nu pot pretinde daune, delegatul ar fi privat de posibilitatea de a-şi recupera valoarea rămasă neamortizată din investiţiile pe care acesta le-a realizat în bunurile de retur. Conform art. 13 alin. (17) din modelul de contract, la încetarea contractului din orice cauză. prin excepţie de la regula transferului cu titlu gratuit, bunurile de retur (i.e. inclusiv investiţiile realizate de delegat în conformitate cu programul de investiţii), care nu au fost amortizate integral până la data încetării contractului intră în proprietatea delegatarului în schimbul plăţii către delegat a unei compensaţii egale cu valoarea neamortizată a respectivelor bunuri. Se arată că prin modelul de contract este reglementat, în mod clar şi fără echivoc, dreptul delegatului de a i se plăti valoarea neamortizată a investiţiilor realizate de acesta în bunurile de retur, la încetarea contractului din orice cauză. Astfel, această prevedere îşi produce efectele inclusiv în cazul în care contractul încetează conform prevederilor art. 36 alin. (6) din contract. Termenul de daună utilizat la art. 36 alin. (6) din Contract nu se poate confunda din punct de vedere juridic cu compensaţia datorată pentru valoarea neamortizată a bunurilor. Mai mult, clauza de încetare prevăzută la art. 36 alin. (6) nu se subscrie ipotezei prevăzute de art. 1530 Cod civil („creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat şi care este consecinţa directă şi necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligaţiei") întrucât nu ne aflăm într-o situaţie de neexecutare culpabilă a unei obligaţii contractuale care să genereze un prejudiciu în legătură cu care creditorul ar avea dreptul la o justă desdăunare. În fapt, întregul art. 36 este o clauză de protecţie a părţilor contractuale, permiţând încetarea contractului dacă nu este soluţionată clauza menţinerii echilibrului contractual - în această situaţie nu poate exista îndeplinire culpabilă a obligaţiilor contractuale, prin urmare nu pot exista pretenţii ale niciuneia dintre părţi la obţinerea de daune. În consecinţă, Autoritatea opinează că pct. xii din contestaţie este nefondat pentru că, atât timp cât la art. 13 alin. (17) din modelul de contract se reglementează, cu titlu de excepţie de la regula transferului cu titlu Pagina 65 din 104

§ 76

gratuit a bunurilor de retur, obligaţia delegatarului de a plăti delegatului, la încetarea din orice cauză a contractului, o compensaţie egală cu valoarea neamortizată a bunurilor de retur, nu este necesară o reiterare a acestei excepţii şi în cadrul art. 36 alin. (6) din modelul de contract. Pentru motivele arătate, autoritatea contractantă solicită Consiliul să respingă cererea subsidiară de obligare a autorităţii contractante la remedierea documentaţiei de atribuire formulată de contestatoare pentru punctele (A.) Privitor la motivele invocate pentru anularea procedurii: Cerere subsidiară de remediere şi (B.) Motive majore de nelegalitate a Procedurii de Atribuire ce impun remedieri din contestaţie, ca fiind neîntemeiată şi nefondată. E. Consideraţii privind cererea subsidiara de prelungire a termenului limită de depunere a ofertelor Autoritatea contractantă reține că Contestatoarea nu motivează acest capăt de cerere, prin urmare îl apreciază că este nefondat. În acest sens, se precizează că, potrivit art. 53 alin. (3) coroborat cu art. 53 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 867/2016, entitatea contractantă are obligaţia de a prelungi termenul-limită de depunere a ofertelor în cazul în care, după publicarea unui anunţ, entitatea contractantă transmite spre publicare un anunţ de tip erată la anunţul iniţial, deoarece au intervenit anumite modificări faţă informaţiile deja publicate, iar acele modificări conduc la ajustări/completări ale documentaţiei de atribuire care presupun timp suplimentar pentru reacţia potenţialilor ofertanţi. În cazul de faţă condiţiile legale menţionate nu se verifică, astfel că, în opinia Autorității, nu se justifică prelungirea termenului-limită de depunere a ofertelor. În concluzie, autoritatea contractantă solicită respingerea contestaţiei formulate de contestatoare pentru motivele de fapt şi de drept arătate în cuprinsul acestui Punct de vedere şi menţinerea în totalitate a actelor şi documentaţiei contestate şi, pe cale de consecinţă, respingerea oricăror pretenţii, de orice natură, ale reclamantei. Consideră Autoritatea exagerată solicitarea contestatorului de anulare a procedurii în condiţiile în care există instituţia remedierii documentaţiei, dacă Consiliul ar considera insuficiente argumentele aduse de aceasta în prezentul Punct de vedere. În ce privește contestația formulată de ......... SRL, contestatorul învederează următoarele: a) Contestatorul face precizarea că serviciile ce urmează a fi concesionate se circumscriu celor reglementate de Legea nr 101/2006, lege specială in materia salubrizării localităților. Astfel, potrivit Art. 2 pct 3 din Legea nr 101/2006 Serviciul de salubrizare cuprinde următoarele activităţi: a) colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat; b) operarea centrelor de colectare prin aport voluntar a deşeurilor de la persoanele fizice; c) transferul deşeurilor municipale în staţii de transfer, inclusiv transportul separat al deşeurilor reziduale la depozitele de deşeuri nepericuloase şi/sau la instalaţiile integrate de tratare, al deşeurilor de Pagina 66 din 104

§ 77

hârtie, metal, plastic şi sticlă colectate separat la staţiile de sortare şi al biodeşeurilor la instalaţiile de compostare şi/sau de digestie anaerobă; d) sortarea deşeurilor de hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă colectate separat din deşeurile municipale în staţii de sortare, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la depozitele de deşeuri şi/sau la instalaţiile de valorificare energetică; e) tratarea aerobă a biodeşeurilor colectate separat în instalaţii de compostare, inclusiv transportul reziduurilor la depozitele de deşeuri şi/sau la instalaţiile de valorificare energetică; f) fitratarea anaerobă a biodeşeurilor colectate separat în instalaţii de digestie anaerobă, inclusiv transportul materialului semisolid igienizat şi stabilizat la depozitele de deşeuri şi/sau la instalaţiile de valorificare energetică; g) tratarea deşeurilor municipale cu potenţial energetic în instalaţii de incinerare cu eficienţă energetică ridicată, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din incinerare la depozitele de deşeuri; h) tratarea mecanobiologică a deşeurilor reziduale în instalaţiile de tratare mecanobiologice sau, după caz, în instalaţiile integrate de tratare, inclusiv transportul deşeurilor stabilizate biologic şi al deşeurilor reziduale care nu mai pot fi valorificate la depozitele de deşeuri şi al deşeurilor reziduale valorificabile energetic la instalaţiile de valorificare energetică; i) instalaţii de tratare mecanobiologică; j) eliminarea, prin depozitare, a deşeurilor reziduale, a deşeurilor stradale, a deşeurilor de pământ şi pietre provenite de pe căile publice, a reziduurilor rezultate de la instalaţiile de tratare a deşeurilor municipale, precum şi a deşeurilor care nu pot fi valorificate provenite din activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a locuinţelor la depozitele de deşeuri nepericuloase; k) măturatul, spălatul şi stropitul căilor publice din localitate, inclusiv colectarea şi transportul deşeurilor de pământ şi pietre provenite de pe căile publice la depozitele de deşeuri, precum şi a deşeurilor provenite din coşurile stradale la depozitele de deşeuri şi/sau la instalaţiile de tratare; l)curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice din localitate şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei sau de îngheţ; m)dezinsecţia, dezinfecţia şi deratizarea la obiectivele din domeniul public şi domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale. Se remarcă faptul că serviciile pe care autoritatea contractantă doreşte să le concesioneze sunt cele prevăzute la literele a, d și e din legea nr. 101/2006. Prin urmare,contestatorul apreciază că autoritatea contractantă este ținută să respecte și Legea nr 101/2006, alături de legile generale în materia achiziţiilor publice, - legea nr. 100/2016 în cazul de față. Acelaşi act normativ, la art. 2 pct. 8 arată următoarele: „Înainte de atribuirea activităţii de colectare separată şi transport separat al deşeurilor municipale, unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, sectoarele municipiului Bucureşti sunt obligate să atribuie, individual sau în asociere, activităţile de transfer, sortare, tratare anaerobă/aerobă şi/sau de eliminare prin depozitare " Prin urmare legea specială instituie o ordine în atribuirea activităților din cadrul serviciului de salubrizare a localităților, primele fiind cele de Pagina 67 din 104

§ 78

transfer, sortare și tratare anaerobă a deşeurilor și doar ulterior activitatea de colectare și transport separat a deşeurilor la instalaţiile de sortare și tratare ce au fost atribuite în prealabil. Contestatorul reține că textul în cauză exclude atât o atribuire într-o altă ordine (ex. întâi colectarea și apoi sortarea) cât și o eventuală atribuire simultană a celor două activități. În cazul de față, contestatorul opinează că autoritatea contractantă încearcă, cu eludarea flagrantă a legii, să atribuie concomitent atât colecatrea separată și transportul separat al deşeurilor, cât și sortarea deşeurilor de ambalaje, dar și tratarea aerobă a biodeșeurilor. b.) Contestatorul arată că potrivit art 2 pct 2 din Legea nr 100/2006, Principiile care stau la baza atribuirii contractelor de concesiune de lucrări şi de concesiune de servicii sunt: a) nediscriminarea; b) tratamentul egal; c) recunoaşterea reciprocă; d) transparenţa; e) proporţionalitatea; f) asumarea răspunderii. Scopul oricărei proceduri de achiziţie publica este acela de promovare a concurenței între operatorii economici și de utilizare a resurselor în condiţii de eficiență. De asemenea, normele metodologice, aprobate prin HG nr. 867/2016 în art. 1 pct. 3 arată că „pe parcursul aplicării procedurii de atribuire, entitatea contractantă are obligaţia de a adopta toate măsurile necesare pentru a evita apariţia unor situaţii de natură să determine existenţa unui conflict de interese si/sau denaturarea concurenței”. Contestatorul observă că modul în care a fost elaborată documentaţia de atribuire restricționează aproape total participarea operatorilor economici la procedura de achiziţie, denaturând concurența. În concret, pentru a asigura participarea unui număr cât mai restrâns de posibil ofertanţi, autoritatea contractantă, cu încălcarea legii, a unit într- un singur pachet mai multe activități ale serviciului de salubrizare a localităților, respectiv colectarea și transportul separat al deşeurilor, sortarea deşeurilor de ambalaje și tratarea aerobă a biodeșeurilor. Corespunzător, autoritatea contractantă a impus ca și criteriu de selecţie existența experienţei similare în mai multe domenii, respectiv: Operatorul trebuie sa fi prestat in mod coresunzator, in ultimii 3 ani, activitati de colectare separata si transport separat al deşeurilor municipale cu o valoare cumulata de minimum 25.488.020,65 lei. In acelaşi timp, operator trebuie sa fi prestat in mod corespunzător in ultimii 3 ani si activitati de tratare a deşeurilor municipale cu o valoare cumulata de 9.977.541,46 lei. Contestatorul apreciază că justificările celor două condiţii sunt absolut puerile. Se arată spre exemplu: „cerinţa referitoare la experienţa similara privind activitatea de tratare a deşeurilor municipale urmăreşte probarea de către operatorii economici a faptului ca deţin capacitatea tehnica si profesionala pentru prestarea activitatilor de sortare si de compostare care presupun operarea unor instaîatii cu un specific ce nu permite asimilarea decât cu activitatile de operare a unor instalatii de tratare a deşeurilor”. Pagina 68 din 104

§ 79

Nicăieri însă nu se arată care este motivaţia impunerii unei duble condiţii privind experienţa similară – 25.488.020 lei în colectare și 9.977.541 lei în tratarea deşeurilor. Ori, această dublă condiționalitate, impusă arbitrar, fără nicio justificare și fără respectarea principiului proprtionalității, nu face altceva decât să denatureze concurența, permiţând participarea la procedură a unui număr extrem de restrâns de participanţi, ca să nu spună contestatorul, a unui singur "anume" ofertant. c.) Contestatorul învederează că autoritatea contractantă a încălcat și prevederile art. 21 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr 100/2016. Potrivit acestuia: (1) Entitatea contractantă poate iniţia aplicarea procedurii de atribuire numai după ce au fost elaborate documentaţia de atribuire şi documentele- suportprevăzute la alin. (3). (2) Entitatea contractantă are obligaţia de a încărca integral în SEAP; în zilele lucrătoare, documentaţia de atribuire împreună cu documentele- suport (3) Documentele-suport conţin: a) declaraţia prevăzută la art. 47 din Lege privind persoanele ce deţin funcţii de decizie în cadrul entităţii contractante, respectiv cele cu putere de reprezentare din partea furnizorilor de servicii auxiliare concesiunii, precum şi datele de identificare ale acestora; b) strategia de contractare. Prin intermediul strategiei de contractare se documentează deciziile din etapa de planificare, fundamentare şi pregătire a procedurii de atribuire a contractului de concesiune în legătură cu: a) relaţia dintre obiectul, constrângerile asociate şi complexitatea contractului şi resursele disponibile la nivel de entitate contractantă; b) contractul de concesiune propus, durata contractului şi modalitatea de îndeplinire a acestuia; c) mecanismele de plată în cadrul contractului, alocarea riscurilor în cadrul acestuia, masuri de gestionare a riscurilor, stabilirea penalităţilor pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor contractuale; d) justificările privind determinarea valorii estimate a contractului/ acordului-cadru, precum şi orice alte elemente legate de obţinerea de beneficii pentru entitatea contractantă şi/sau îndeplinirea obiectivelor comunicate la nivelul sectorului administraţiei publice în care activează entitatea contractantă; e) justificările privind alegerea procedurii de atribuire în situaţiile prevăzute la art. 50 alin. (2) din Lege şi, după caz, decizia de a reduce termenele în condiţiile Legii; f) criteriile de calificare şi selecţie ce urmează a fi utilizate şi caracteristicile pieţei căreia se adresează concesiunea; g) criteriile de atribuire şi ponderile alocate acestora; h) orice alte elemente legate de obţinerea de beneficii pentru entitatea contractantă şi/sau îndeplinirea obiectivelor comunicate la nivelul sectorului administraţiei publice în care activează entitatea contractantă; i) alte elemente relevante pentru îndeplinirea necesităţii entităţii contractante. Pagina 69 din 104

§ 80

Contestatorul observă că autoritatea contractantă nu a încărcat nici la această dată în SEAP acest document obligatoriu. Pentru aceste motive, contestatorul solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată. Prin adresa nr. ... înregistrată la Consiliu sub nr. ..., autoritatea contractantă formulează Punct de vedere la contestața depusă de ......... SRL, precizând următoarele: Autoritatea solicită respingerea cererii de remediere a procedurii de atribuire pentru următoarele argumente: I. Cu referire la prevederile art. 2 alin. (8) din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, Autoritatea susține că art. 2 alin. (8) Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006 prevede următoarele: (8) Înainte de atribuirea activităţii de colectare separată şi transport separat al deşeurilor municipale, unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, sectoarele municipiului Bucureşti sunt obligate să atribuie, individual sau în asociere, activităţile de transfer, sortare, tratare anaerobă/aerobă şi/sau de eliminare prin depozitare. În situaţia în care, la finalizarea implementării investiţiilor finanţate din fonduri europene nerambursabile, facilităţile de sortare, tratare şi/sau de eliminare prin depozitare nu sunt disponibile, se poate atribui operarea colectării ca soluţie tranzitorie acceptată, cu condiţia prezentării dovezilor sub formă de contracte, parteneriate şi/sau alte forme de colaborare cu instalaţii de sortare, tratare anaerobă/aerobă şi/sau de eliminare prin depozitare care să demonstreze faptul că gestionarea deşeurilor ulterioară colectării este efectuată în condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare şi va contribui la îndeplinirea obiectivelor de reciclare, respectiv valorificare a deşeurilor municipale. Aşa cum cunoaşte şi contestatoarea, practica dreptului presupune ca „modalităţile juridice de interpretare a unei norme legale trebuie să aibă în vedere nu numai litera, ci si spiritul legii, astfel încât rezultatul aplicării practice a normei juridice să fie cât mai aproape de finalitatea urmărită de legiuitor" (DECIZIA Nr.682/2018 a Curţii Constituţionale a României). În acest sens, afirmaţiile contestatoarei că „textul in cauza exclude atat o atribuire intr-o alta ordine (ex. intai colectarea si apoi sortarea) cat si o eventuala atribuire simultana a celor doua activitati", respectiv „autoritatea contractanta incearca, cu eludarea flagranta a legii, sa atribuie concomitent atat colecatrea separata si transportul separat al deseurilor, cat si sortarea deseurilor de ambalaje, dar si tratarea aeroba a biodeseurilor" sunt eronate în opinia Autorității, întrucât: a) Legiuitorul nu interzice atribuirea activităţilor de colectare separată şi transport separat al deşeurilor municipale prin acelaşi contract de delegare cu activităţile de transfer, sortare, tratare anaerobă/aerobă (activitatea de eliminare prin depozitare este atribuită de Consiliul Judeţean ......... printr-un contract de delegare încheiat în anul 2019 cu un operator privat). A admite opinia contestatoarei referitoare la presupusa interdicţie a delegării simultane, nu înseamnă altceva decât a admite o obligaţie nelegiferată, o adăugare la lege, aceea de a atribui activităţile de salubrizare exclusiv pe baza unor contracte de delegare diferite. Pagina 70 din 104

§ 81

Chiar acest mod de a proceda, prin scindarea aceluiaşi serviciu de salubrizare în activităţi componente, şi pe cale de consecinţă, în contracte de valoare mai mică, este susceptibil de încălcare a dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice. b) Se apreciază că finalitatea urmărită de legiuitor, prin norma legală citată, normă introdusă în Legea nr. 101/2006 prin Legea nr. 228 din 14 iulie 2023 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 133/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, precum şi a Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, este aceea a asigurării unui cadru legal necesar îndeplinirii obligaţiilor asumate de România în materia gestiunii deşeurilor, în special prin aplicarea principiilor economiei circulare care au ca efect valorificarea eficientă a deşeurilor în detrimentul depozitării acestora: Având în vedere necesitatea accelerării procesului de extindere si modernizare a sistemelor de gestionare a deşeurilor în România, cu accent pe colectarea separată, măsuri de prevenţie, reducere, reutilizare şi valorificare în vederea conformării cu directivele aplicabile şi a tranziţiei la economia circulară, [...] importanţa realizării, extinderii şi modernizării infrastructurii de colectare separată a deşeurilor municipale, în contextul atingerii noilor obiective de pregătire, reutilizare şi reciclare a deşeurilor municipale în conformitate cu Directiva (UE) 2018/851 a Parlamentului European [...] instituirea urgentă a cadrului legal pentru asigurarea sustenabilităţii serviciului de salubrizare, asigurarea dreptului la servicii de salubrizare şi operaţionalizarea instrumentelor economice la contribuţia pentru economia circulară, responsabilitatea extinsă a producătorului şi instituirea principiului „plăteşte pentru cât arunci", [...] ţinând cont de necesitatea urgentă a redefinirii cadrului de reglementare economică a serviciilor de salubrizare care să aibă în vedere eficientizarea prestării acestor servicii prin tarife stabilite pe baza indicatorilor minimi de performanţă aferenţi activităţilor prestate de operatori, precum şi stimularea colectării separate a deşeurilor municipale de către utilizatori, prin implementarea principiului „plăteşte pentru cât arunci", [... ] având în vedere necesitatea creării unui cadru juridic strategic pentru tranziţia către economia circulară [...] astfel încât România să se conformeze cu reformele asumate în cadrul Planului naţional de redresare şi rezilienţă pentru componenta managementul deşeurilor [...] (O.U.G. nr. 133/2022) c) La interpretarea normei legale invocate, Autoritatea solicită contestatoarei să aibă în vedere expunerea de motive a PL-x nr. 685/2022, expunere ce stă la baza adoptării Legii nr. 228/2023 de către parlamentul României: 2.3. Schimbări preconizate [...] 7. asigurarea/realizarea infrastructurii de sortare, tratare şi/sau eliminare prin depozitare a fracţiilor de deşeuri municipale colectate separat, inclusiv prin atribuirea respectivelor activităţi, în prealabil, de atribuirea activităţii de colectare separată (pag. 11 din expunerea de motive la PL-x nr. 685/2022 ) Apreciază Autoritatea că rezultă cu claritate din textul mai sus citat că intenţia legiuitorului a fost de a se asigura de existenţa facilităţilor de tratare a deşeurilor în prealabil delegării serviciilor de colectare: atribuirea prealabilă a activităţilor de tratare/sortare este o modalitate prin care autoritatea Pagina 71 din 104

§ 82

contractantă nu se va regăsi în situaţia în care colectează deşeuri şi nu le poate trata/depozita, aflându-se într-o situaţie de încălcare flagrantă (i) atât a obligaţiilor de mediu (depozitări ilegale de deşeuri, depozitarea deşeurilor fără tratare prealabilă, depozitarea deşeurilor în amestec etc.) (ii) cât şi a obligaţiilor din domeniul achiziţiilor publice (ar atribui un contract încălcând principiul legalităţii actului administrativ dacă activităţile delegate conduc la încălcări ale actelor normative specifice salubrizării (i)). d) În situaţia Autorității contractuală, aşa cum clar reiese din Studiul de oportunitate şi din celelalte documente ale prezentei proceduri, toate instalaţiile de sortare, tratare şi depozitare a deşeurilor sunt realizate şi în uz la data prezentei proceduri, fiind delegate prin contracte încă din anul 2005 (instalaţiile de sortare şi tratare din .........-.........), 2011 (instalaţiile de sortare de la Roznov), respectiv din 2019 pentru Depozitul judeţean de deşeuri Girov, prin urmare scopul legiuitorului ca aceste instalaţii să fie asigurate/realizate anterior delegării activităţilor de colectare a deşeurilor este îndeplinit. Practic, în această situaţie de fapt rezidă şi raţiunea practică a delegării concomitente a activităţilor de tratare a deşeurilor cu cele de colectare din Zona 1: -spre deosebire de majoritatea proiectelor de gestiune integrată a deşeurilor din România realizate prin POS Mediu (în care au fost construite centre integrate de tratare a deşeurilor care deservesc întregul judeţ - CMID), în judeţul ......... există mai multe instalaţii de tratare de mici dimensiuni construite prin fonduri ISPA şi PHARE integrate în SMID, cu deservire zonală şi aflate în uz la data delegării contractelor zonale din SMID (PHARE: Staţie sortare Taşca - Zona 4, Staţie sortare şi Staţie compostare Târgu-......... - Zona 3, Staţie sortare Roznov - Zona 1; ISPA: Staţie sortare şi Staţie compostare .........-......... - Zona 1; respectiv POS Mediu: Staţie sortare Cordun - Zona 2); -toate instalaţiile de mai sus, conform montajului instituţional al proiectului, au fost delegate la nivel zonal, împreună cu serviciile de colectare, raportat la capacitatea tehnică redusă a acestora, adaptată la zona de delegare şi ţinând cont de principiile aplicabile în materia protecţiei mediului. Conform contractului de finanţare, aceleaşi reguli trebuie aplicate şi Zonei 1. e) În interpretarea art. 2 alin. (8) din Legea nr. 101/2006, Autoritatea susține că nu trebuie ignorate nici precizările din teza a II-a a normei, teză care accentuează pe dezideratul disponibilităţii facilităţilor de sortare, tratare şi/sau de eliminare prin depozitare anterior delegării serviciilor de colectare a deşeurilor, nicidecum pe prestarea acestor servicii prin contracte diferite, cum sugerează contestatoarea. Apreciem că alin (8) al art. 2 nu poate fi interpretat distinct nici de obligaţiile din alin. (9) („Este interzisă prestarea de către operatori a activităţilor de transfer, sortare, tratare şi/sau de eliminare, prin depozitare, a deşeurilor municipale fără contract de delegare încheiat cu unitatea administrativ-teritorială/sectorul municipiului Bucureşti de pe raza căreia/căruia provin deşeurile"), neinterzicând prestarea serviciilor de colectare şi a serviciilor de tratare a deşeurilor într-un singur contract. Se arată că economia circulară presupune un model de producţie şi consum ce vizează recondiţionarea produselor şi reciclarea materialelor, pentru a creşte ciclul de viaţă. Obiectivul final al modelului economic circular Pagina 72 din 104

§ 83

este de a reduce utilizarea de resurse noi şi de a minimiza producerea de deşeuri, mai ales a acelor categorii care nu pot fi reutilizate/reciclate. Astfel, în procesul de tranziţie la economia circulară este imperios necesar ca deşeurile generate să fie colectate separat şi tratate în vederea reciclării. Pe cale de consecinţă, în cazul sistemului de management integrat al deşeurilor din judeţul ........., este obligatoriu ca staţia de sortare, respectiv staţia de compostare să fie în funcţiune la momentul începerii activităţii de colectare separată, deoarece aceste instalaţii vor asigura tratarea deşeurilor colectate separat, în vederea reciclării, contribuind astfel la tranziţia către economia circulară. Astfel, pe lângă motivele prezentate, delegarea activităţii de colectare separată împreună cu activităţile de tratare asigură disponibilitatea instalaţiilor de tratare la data începerii colectării separate. În ipoteza în care aceste activităţi ar fi fost delegate în contracte separate, chiar dacă procedura de delegare a activităţilor de tratare ar fi început anterior procedurii de delegare a activităţii de colectare, nu există certitudinea disponibilităţii instalaţiilor la data începerii efective a colectării separate. Modalitatea aleasă, de atribuire într-un singur contract a activităţilor de colectare separată şi tratare a deşeurilor, este singura care asigură acest deziderat. Potrivit obligaţiei stabilite la art. 3 alin. (14) din Legea nr. 101/2006, „proiectele finanţate din fonduri europene nerambursabile sau aflate în pregătire se implementează în conformitate cu prevederile contractului de finanţare si ale programelor de finanţare, ca cerinţe minime". Astfel, prezentul contract de delegare parte a proiectului finanţat cu fonduri europene Sistem Integrat de Management al Deşeurilor în Judeţul ......... - Contract de finanţare nr. 131165 din data de 24.02.2011 privind proiectul Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul ......... (SMID) în valoare totală de 142.837.104 lei fără TVA. Între obligaţiile stabilite prin proiect, a fost prevăzută şi cea a încheierii unui Acord de parteneriat între toate UAT membre ale Asociaţiei, Acord în care este descrisă modalitatea de delegare a serviciilor de salubrizare şi a instalaţiilor construite prin fonduri europene, în cadrul proiectului SMID. Finanţatorul proiectului, Autoritatea de management POS Mediu, prin adresa nr. 6654/CG/27.07.2015 (Anexa 2 la prezenta), la punctul 3. A., cu referire la modificarea cadrului contractual privind delegarea serviciului, impune următoarele: A. Patru contracte de delegare prin concesiune a serviciului de colectare, transport, sortare, compostare şi transferul deşeurilor, câte unul pentru fiecare dintre cele patru zone ale judeţului .......... Aceste contracte de delegare vor fi acordate prin licitaţie publică de către ADI ........., care primeşte mandat din partea proprietarilor respectivelor instalaţii (UAT-urile pentru facilităţile construite prin alte proiecte şi Judeţul ........., pentru cele construite prin acest proiect). B. Un contract de delegare prin concesiune pentru gestiunea depozitului conform construit prin proiect la Girov, acordat prin licitaţie publică de către Judeţul .......... Prin urmare, respectând solicitarea finanţatorului mai sus citată, prin Hotărârea A.D.I. „........." nr. 5/26.04.2016, a fost încheiat Actul adiţional nr. 2 la Acordul de parteneriat în vederea realizării proiectului "Sistem de management integrat a deşeurilor în judeţul ........." încheiat între localităţile Pagina 73 din 104

§ 84

membre ale A.D.I. ".........", cu modificările ulterioare, aprobat prin Hotărârea A.D.I. ......... nr. 4/05.12.2014, care, la pct. 10 prevede următoarele (în extras, în Anexa 2 la prezenta): 10. Art. 8, alin. (1), se modifică şi va avea următorul conţinut: (1) Vor fi selectate următoarele categorii de operatori, pentru activităţile care sunt parte a serviciului de salubrizare, prin procedura de licitaţie publică: - operatori pentru colectarea şi transportul deşeurilor municipale de la generatori la staţiile de sortare, compostare, transfer sau depozitul Girov, după caz, şi pentru operarea staţiilor de sortare, compostare şi transfer după cum urmează: I. pentru zona 1 - operator pentru colectarea şi transportul deşeurilor de la generatori la staţia de sortare ......... şi Roznov, la staţia de compostare ......... şi la depozitul Girov şi pentru operarea staţiei de sortare ........., a staţiei de sortare Roznov şi a staţiei de compostare .......... În concluzie, autoritatea contractantă apreciază că modalitatea propusă privind delegarea serviciilor de salubrizare din Zona 1, în cadrul unui singur contract care include atât activitatea de colectare separată a deşeurilor din zonă cât şi operarea instalaţiilor de sortare şi tratare a deşeurilor edificate prin fonduri europene, este una legală, respectând obligaţiile stabilite atât prin contractul de finanţare mai sus menţionat cât şi prevederile legale speciale privitoare la gestiunea serviciilor de salubrizare. Totodată, Autoritatea susține că obligaţiile prevăzute la art. 71 alin. (1) din Legea nr. 100/2016 au fost îndeplinite, autoritatea contractantă elaborând documentaţia de atribuire şi furnizând toate informaţiile necesare pentru a asigura ofertanţilor/candidaţilor o informare completă, corectă şi precisă cu privire la cerinţele concesiunii de servicii şi obiectul contractului, nicio vătămare nefiind evidenţiată de contestatoare în ipoteza atribuirii simultane a activităţilor ce fac obiectul contractului de concesiune şi care să justifice remedierea documentaţiei de atribuire în sensul indicat. II. Cu referire la principiile care guvernează atribuirea contractelor de concesiune, prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 100/2016, şi presupusa încălcare a acestora, Autoritatea face mențiunea că potrivit documentelor achiziţiei, prezenta procedură are ca obiect atribuirea unui contract de delegare a unor activităţi componente ale serviciului de salubrizare prestate la nivelul localităţilor ce alcătuiesc Zona 1 de colectare din SMID ........., respectiv: a) colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat; b) sortarea deşeurilor de hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă colectate separat din deşeurile municipale în staţii de sortare, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la depozitele de deşeuri şi/sau la instalaţiile de valorificare energetică. Prestarea acestei activităţi presupune operarea Staţiei de sortare .........-.........; c) tratarea aerobă a biodeşeurilor colectate separat în instalaţii de compostare, inclusiv transportul reziduurilor la depozitele de deşeuri şi/sau la instalaţiile de valorificare energetică. Prestarea acestei activităţi presupune operarea Staţiei de compostare .........-.......... Pagina 74 din 104

§ 85

Conform art. 75 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, autoritatea contractantă are dreptul de a aplica în cadrul procedurii de atribuire criterii de calificare şi selecţie referitoare la capacitatea candidatului/ofertantului; conform aceleiaşi norme, criteriile de calificare şi selecţie trebuie să fie nediscriminatorii şi proporţionale cu obiectul concesiunii de lucrări sau al concesiunii de servicii. Conform art. 35 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) din normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 867/2016, cu modificările şi completările ulterioare, criteriile privind capacitatea tehnică şi profesională stabilite de autoritatea contractantă pot viza în special existenţa unui nivel corespunzător de experienţă, prin raportare la contractele executate în trecut. Legislaţia din materia concesiunilor nu include dispoziţii cu privire la modul de stabilire a criteriilor de calificare referitoare la experienţa similară. În lipsa unor asemenea dispoziţii, poate fi utilizată ca referinţă reglementarea din materia achiziţiilor publice şi a achiziţiilor sectoriale: conform art. 3 alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 3 alin. (2) lit. b) din Instrucţiunea nr. 2/2017, nivelul impus de autoritatea/entitatea contractantă pentru experienţa similară solicitată drept criteriu de calificare nu poate fi mai mare decât valoarea estimată a contractului de achiziţie publică/de achiziţie sectorială/acordului- cadru ce urmează să fie atribuit. Prin documentaţia de atribuire aferentă prezentei proceduri s-au stabilit criterii de calificare referitoare la experienţa tehnică şi profesională a ofertanţilor, vizând un nivel corespunzător al experienţei similare corespunzătoare activităţilor de salubrizare ce fac obiectul contractului, după cum urmează: a) experienţă similară privind prestarea activităţii de colectare separată şi transport separat al deşeurilor municipale în valoare cumulată de minimum 25.488.020,65 lei, în ultimii 3 ani înainte de data limită de depunere a ofertelor. Având în vedere că prin contractul ce face obiectul procedurii de atribuire se va gestiona activitatea de colectare separată şi transport al deşeurilor municipale, stabilirea unui criteriu de calificare referitor la experienţa similară privind această activitate este, în opina Autorității, justificată pentru că vizează capacitatea ofertanţilor de a desfăşura o astfel de activitate. În ceea ce priveşte proporţionalitatea acestui criteriu de calificare, autoritatea contractantă punctează faptul că valoarea estimată a activităţii de colectare separată şi transport separat este de 24.093.206,87 lei în primul an de operare, respectiv de 192.745.654,96 lei pe întreaga durată de 8 ani a contractului. Având în vedere că perioada de referinţă a criteriului de calificare în cauză este de 3 ani, aplicând prin analogie reglementarea de la art. 3 alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 3 alin. (2) lit. b) din Instrucţiunea nr. 2/2017, autoritatea contractantă ar fi fost îndreptăţită să solicite, cu respectarea principiului proporţionalităţii, o valoarea minimă a experienţei similare de 72.279.620,61 lei (3 ani x 24.093.206,87 lei/an). Se arată că nivelul minim solicitat pentru criteriul de calificare în cauză (25.488.020,65 lei) este mult inferior valorii pe care autoritatea contractantă ar fi avut dreptul, în mod legal, să o solicite, fapt de natură să demonstreze caracterul fals al afirmaţiei contestatoarei privind o presupusă limitare a concurenţei; Pagina 75 din 104

§ 86

b) experienţă similară privind prestarea activităţii de tratare a deşeurilor municipale în valoare cumulată de minimum 9.977.541,46 lei, în ultimii 3 ani înainte de data limită de depunere a ofertelor. Având în vedere că prin contractul ce face obiectul procedurii de atribuire se va gestiona activitatea de sortare şi activitatea de tratare aerobă a deşeurilor municipale, stabilirea unui criteriu de calificare referitoare la experienţa similară privind activitatea de tratare este, în opinia Autorității, justificată şi în legătură cu obiectul contractului. Pentru a nu limita posibilitatea ofertanţilor de a demonstra îndeplinirea acestui criteriu de calificare, prin documentaţia de atribuire s-a prevăzut că se acceptă experienţa similară dobândită cu privire la următoarele activităţi: -sortarea deşeurilor de hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă colectate separat din deşeurile municipale în staţii de sortare; -tratarea aerobă a biodeşeurilor colectate separat în instalaţii de compostare; -tratarea anaerobă a biodeşeurilor colectate separat în instalaţii de digestie anaerobă; -tratarea mecanobiologică a deşeurilor reziduale în instalaţiile de tratare mecanobiologice sau, după caz, în instalaţiile integrate de tratare. În ceea ce priveşte proporţionalitatea acestui criteriu de calificare, Autoritatea punctează faptul că valoarea estimată a activităţii de colectare separată şi transport separat este de 9.167.603,81 lei în primul an de operare (6.526.599,92 lei pentru activitatea de sortare şi 2.641.003,89 lei pentru activitatea de tratare aerobă), respectiv de 73.340.830,48 lei (52.212.799,36 lei pentru activitatea de sortare şi 21.128.031,12 lei pentru activitatea de tratare aerobă) pe întreaga durată de 8 ani a contractului. Având în vedere că perioada de referinţă a criteriului de calificare în cauză este de 3 ani, aplicând prin analogie reglementarea de la art. 3 alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 3 alin. (2) lit. b) din Instrucţiunea nr. 2/2017, autoritatea contractantă ar fi fost îndreptăţită să solicite, cu respectarea principiului proporţionalităţii, o valoarea minimă a experienţei similare de 27.502.811,43 lei (3 ani x 9.167.603,81 lei/an). Se arată că nivelul minim solicitat pentru criteriul de calificare în cauză (9.977.541,46 lei) este mult inferior valorii pe care autoritatea contractantă ar fi avut dreptul, în mod legal, să o solicite, fapt de natură să demonstreze caracterul fals al afirmaţiei contestatoarei privind o presupusă limitare a concurenţei. Autoritatea contractantă solicită CNSC să constate că cele două criterii de calificare privind experienţa similară sunt corespunzătoare activităţilor de salubrizare ce fac obiectul contractului (activitatea de colectare separată şi transport separat, respectiv activitatea de sortare şi activitate de tratare aerobă). Este surprinzătoare pentru Autoritate nedumerirea contestatoarei în ceea ce priveşte decizia autorităţii contractante de a stabili cele două criterii de calificare: delegatul căruia i se va atribui contractul va trebuie să presteze toate activităţile de salubrizare ce fac obiectul contractului, fiind, în consecinţă, necesar să demonstreze capacitatea tehnică şi profesională de a presta respectivele activităţi. Necesitatea de a avea o minimă garanţie cu privire la capacitatea tehnică şi profesională a viitorului delegat de a presta activităţile de Pagina 76 din 104

§ 87

salubrizare ce fac obiectul contractul este cu atât mai justificată având în vedere semnificativul impact social şi de mediu pe care l-ar putea avea prestarea necorespunzătoare a acestor activităţi. În concluzie, Autoritatea reţine că susţinerile contestatoarei cu privire la o presupusă restricţionare a concurenţei ca urmare a impunerii celor două criterii de calificare privind experienţa similară sunt, în întregime, nefondate, dovedind o cunoaştere precară a legislaţiei aplicabile şi o aparentă confuzie cu privire la obiectul achiziţiei, autoritatea contractantă făcând menţiuni clare în documentaţie şi despre ipotezele legale ale asocierii sau a terţului susţinător, menţiuni ce au ca scop evitarea restricţionării concurenţei în prezenta procedură. III. Cu referire la prevederile art. 9 pct. 3 respectiv art. 21 pct. 3 lit. b din H.G. nr. 867/2016, autoritatea contractantă arată că a elaborat acest document suport al procedurii de achiziţie (Anexa 1 la prezenta, I. Strategia de contractare) şi l-a publicat în SEAP împreună cu documentaţia de atribuire a procedurii de licitaţie la data transmiterii anunţului de atribuire în SEAP, în zi lucrătoare - 30.04.2024 ora 10:26 (diferită şi anterioară datei publicării anunţului 07.05.2024 ora 13:05) (Anexa 3 la prezenta). În fapt, este imposibil din punct de vedere al funcţionalităţii tehnice a portalului SEAP ca o autoritate contractantă să publice o documentaţie de atribuire fără a încărca şi strategia de contractare, acest document fiind verificat de specialiştii ANAP în perioada cuprinsă între data transmiterii anunţului de atribuire în SEAP şi data publicării anunţului în SEAP, stabilind dacă procedura urmează să fie supusă sau nu controlului ex ante. Prin urmare, documentul Strategia de contractare a fost elaborat de autoritatea contractantă şi a fost publicat în SEAP conform formularului pus la dispoziţie de administratorul portalului SEAP, critica contestatoarei fiind nefondată în opinia Autorității. Se apreciază că prezentul punct al contestaţiei îşi are originea într-o dublă confuzie pe care o face contestatoarea: (i) confundă îndeplinirea unei obligaţii a autorităţii contractante de a elabora/publica în SEAP documentul Strategia de contractare cu faptul că acest document nu este disponibil în secţiunea publică, destinată ofertanţilor, a portalului SEAP (aşa cum rezultă din Anexa 3); (ii) o confuzie de natură juridică, între documentaţia de atribuire (destinată informării complete, corecte şi explicite a ofertanţilor) care este disponibilă în secţiunea publică a portalului SEAP şi documentele-suport (destinate personalului de specialitate din cadrul ANAP şi ANI) ale procedurii de atribuire, între care se regăseşte şi strategia de contractare (destinată documentării deciziilor din etapa de planificare, fundamentare şi pregătire a procedurii de atribuire). Având în vedere că punctul (i) este explicat de punctul (ii) referitor la confuzia juridică, Autoritatea se oprește pe scurt la acesta din urmă: a) strategia de contractare este un document-suport al procedurii de atribuire, distinct de documentaţia de atribuire: >Aşa cum cunoaşte şi contestatoarea din prevederile legale invocate la pag. 4 a contestaţiei, respectiv prevederile art. 9 alin. (1) şi (3) din H.G. nr. 867/2016, deşi strategia este un document al procedurii de atribuire, acesta este distinct de documentaţia de atribuire şi nu este inclus în aceasta: Pagina 77 din 104

§ 88

(1) Etapa de planificare, fundamentare şi pregătire a unui proces de concesionare [...] se încheie cu aprobarea de către conducătorul entităţii contractante a strategiei de contractare si a documentaţiei de atribuire pentru procedura respectivă. (3) Strategia de contractare este un document al fiecărei proceduri de atribuire [...] >Potrivit art. 19 alin. (3) din actul normativ mai sus citat, în cuprinsul documentaţiei de atribuire legiuitorul nu face nicio menţiune despre includerea Strategiei de contractare: (3) Documentaţia de atribuire cuprinde următoarele documente: a) instrucţiunile către ofertanţi/candidaţi; b) specificaţiile tehnice, respectiv caietul de sarcini, sau documentul descriptiv, după caz; c) modelul de contract, conţinând clauzele contractuale obligatorii; d) formularele şi modelele de documente. >Strategia de contractare este un document-suport, împreună cu declaraţia privind persoanele ce deţin funcţii de decizie în cadrul autorităţii contractante (încărcată deopotrivă în SEAP dar indisponibilă în secţiunea publică a procedurii), aşa cum este prevăzut în art. 21 alin. (3) din H.G. nr. 867/2016, citat la pag. 11 a contestaţiei, prin urmare cunoscut de contestatoare. b) Strategia de contractare îndeplineşte obiective legale diferite de documentaţie de atribuire, aşa cum rezultă din prevederile art. 9 alin. (2) şi 19 alin. (2) din actul normativ mai sus citat: Art. 9 alin. (2) Prin intermediul strategiei de contractare se documentează deciziile din etapa de planificare, fundamentare şi pregătire a procedurii de atribuire a contractului de concesiune [...] Art. 19 alin. (2) Entitatea contractantă are obligaţia de a elabora documentaţia de atribuire, care conţine toate informaţiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă şi explicită cu privire la obiectul contractului de concesiune şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire, precum şi toate cerinţele, criteriile şi regulile respectivei proceduri de atribuire. Din comparaţia explicaţiilor mai sus citate cuprinse în H.G. nr. 867/2016 cu privire la strategia de contractare/documentaţia de atribuire, rezultă că în timp ce primul document are rolul de a documenta etapa de pregătire/planificare a procedurii de achiziţie publică, documentaţia de atribuire este parte esenţială a etapei de organizare a procedurii/atribuire a contractului de achiziţie publică, fiind de maximă importanţă pentru ofertanţii interesaţi. Din explicaţiile mai sus furnizate rezultă că strategia de contractare este un document suport pentru documentaţia de atribuire, elaborat în scopul documentării conţinutului documentaţiei de atribuire şi a aspectelor strategice legate de organizarea şi derularea procedurii de atribuire, precum şi a corespondenţei achiziţiei cu obiectivele strategice ale autorităţii contractante. Nefăcând parte din documentaţia de atribuire, nu este un document elaborat în scopul informării ofertanţilor, prin urmare acest document este restrictionat accesului public în portalul SEAP, fapt ce nu poate fi calificat ca Pagina 78 din 104

§ 89

neîndeplinire a obligatilor legale a autoritătii contractante de elaborare/încărcare a documentului în portalul achiziţiilor publice. Pentru motivele arătate, autoritatea contractantă solicită Consiliului să respingă cererea de obligare a autorităţii contractante la remedierea documentaţiei de atribuire formulată de contestatoare pentru motivele: A. Autoritatea contractantă a încălcat prevederile art. 2 pct. 8 din Legea nr. 101/2006, B. Autoritatea contractantă a încălcat principiile care guvernează atribuirea contractelor de concesiune, C. Autoritatea contractantă nu a întocmit şi/sau nu a încărcat integral în SEAP strategia de contractare, ca fiind neîntemeiată şi nefondată. D. Consideraţii privind cererea subsidiară de obligare a autorităţii contractante la anularea procedurii de atribuire Având în vedere lipsa totală de motivare a acestui petit al contestaţiei şi raportat la dispoziţiile art. 53, alin. (3) din HG nr. 867/2016, în opinia Autorității, contestatoarea nu a făcut dovada că în cauză ar exista motive de anulare a procedurii care să afecteze atât de mult elementele ce descriu contextul concesiunii încât să afecteze nivelul de competiţie sau să schimbe piaţa de profil la care se adresează şi nici nu conduc la modificări substanţiale ale criteriilor de calificare şi selecţie în sensul extinderii nivelului acestora sau introducerii unora noi, fapt ce ar fi determinat restrângerea competiţiei sau favorizarea unor anumiţi operatori economici. În consecinţă, se solicită Consiliului să respingă cererea de anulare a procedurii de atribuire ca fiind neîntemeiată şi nefondată. În concluzie, autoritatea contrcatantă solicită respingerea contestaţiei pentru motivele de fapt şi de drept arătate în cuprinsul acestui Punct de vedere şi menţinerea în totalitate a actelor şi documentaţiei contestate şi, pe cale de consecinţă, respingerea oricăror pretenţii, de orice natură, ale acesteia. Consideră Autoritatea exagerată solicitarea contestatoarei de anulare a procedurii în condiţiile în care există instituţia remedierii documentaţiei, dacă Consiliul ar considera insuficiente argumentele aduse de Autoritate în prezentul Punct de vedere. Prin adresa înregistrată la CNSC cu nr. ..., ......... SRL depune, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 210241495/1 din 20.05.2024, emisă de ..., în valoare de 220.000,00 RON, potrivit dispozițiilor art. 611 din Legea nr. 101/2016. Prin adresa înregistrată la CNSC cu nr. ..., ......... SRL depune, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 210242377/1 din 20.05.2024, emisă de .. ........., în valoare de 220.000,00 RON, potrivit dispozițiilor art. 611 din Legea nr. 101/2016. Prin adresa înregistrată la CNSC cu nr. ..., ......... SRL depune, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 210245944/1 din 21.05.2024, emisă de ... ........., în valoare de 220.000,00 RON, potrivit dispozițiilor art. 611 din Legea nr. 101/2016. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ......... „.........”, în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitație deschisă, online, pentru atribuirea contractului de achiziție publică având ca obiect „Delegarea prin concesiune a gestiunii unor activităţi componente ale serviciului de salubrizare a unităţilor administrativ Pagina 79 din 104

§ 90

teritoriale membre ale ......... ........., din Zona 1, judeţul .........”, cod CPV 90500000-2. În acest sens a elaborat documentația de atribuire și a postat în SICAP anunțul de concesionare nr. ..., criteriul de atribuire stabilit fiind „prețul cel mai scăzut”. Împotriva documentației de atribuire, ......... SRL, ......... SRL și ......... SRL au formulat contestațiile ce fac obiectul dosarelor conexate nr. ... 1. În ceea ce privește fondul contestației ......... SRL, Consiliul reține următoarele: Prin contestația depusă, contestatorul solicită remedierea documentației de atribuire astfel: a. Eliminarea asumării de către delegat a Riscului nr. 3 „Ajustarea traseelor de colectare" şi a Riscului nr. 10 - „Întreruperea activităţii la Staţia de sortare .........-......... si/sau la Staţia de compostare .........-........., în vederea realizării de investiţii de către Delegatar", din tabelul 6-1 Matricea riscurilor - pct.III.1 de mai jos, precum şi eliminarea din propunerea de contract a prevederilor corespunzătoare acestor riscuri. b. Eliminarea condiţionării dreptului operatorului de a beneficia de modificarea tarifele pentru cauze neprevăzute de legislaţia specifică (Ordinul nr. 640/2022). Referitor la eliminarea asumării de către delegat a Riscului nr. 3 „Ajustarea traseelor de colectare" și a Riscului nr. 10 - „Întreruperea activităţii la Staţia de sortare .........-......... si/sau la Staţia de compostare .........-........., în vederea realizării de investiţii de către Delegatar", Consiliul reține că în documentul intitulat „Studiu de oportunitate", parte a Documentaţiei de atribuire a Contractului, la pag. 76 este prezentat Tab. 6-1 „Matricea riscurilor aferente contractului de delegare a gestiunii activităţilor componente ale serviciului de salubrizare din Zona 1 a SMID ......... ce fac obiectul prezentului studiu". Referitor la Riscul nr. 3 „Ajustarea traseelor de colectare", risc alocat în totalitate viitorului operator (delegatului), autoritatea contractantă a precizat: „La elaborarea propunerii financiare, delegatul trebuie să estimeze consumurile aferente activităţii de colectare separată si transport separat al deşeurilor municipale. Pentru determinarea acestor consumuri, delegatul stabileşte traseele de colectare, prin raportare la informaţiile prevăzute în documentaţia de atribuire (cum ar fi, informaţiile referitoare la mijloacele de transport şi recipientele de colectare care sunt puse la dispoziţie de delegatari şi/sau care trebuie asigurate de delegat), precum şi prin raportare la situaţia din teren. Pe parcursul execuţiei contractului de delegare a gestiunii, este posibil ca delegatul să constate că traseele de colectare, pe care le-a luat în calcul la determinarea consumurilor ce au fundamentat propunerea financiară, trebuie ajustate pentru a eficientiza prestarea activităţii de colectare separată şi transport separat al deşeurilor municipale." Referitor la „Managementul riscului" autoritatea contractantă a menționat: „Responsabilitatea pentru stabilirea traseelor de colectare, luate în calcul la determinarea consumurilor ce au fundamentat propunerea financiară, aparţine delegatului. În consecinţă, delegatul suportă toate eventualele cheltuieli suplimentare generate de ajustarea traseelor de Pagina 80 din 104

§ 91

colectare,

§ 92

respectivele

§ 93

cheltuieli

§ 94

neputând

§ 95

fi

§ 96

solicitate delegatarilor/utilizatorilor." Se mai reține că, în acelaşi tabel 6-1, este prezentat şi Riscul nr. 10 - „Întreruperea activităţii la Staţia de sortare .........-......... si/sau la Staţia de compostare .........-........., în vederea realizării de investiţii de către Delegatar", descris de autoritatea contractantă astfel: „Delegatarul îşi rezervă dreptul ca, pe durata contractului de delegare, să realizeze investiţii în modernizarea şi/sau extinderea Staţiei de sortare .........-......... şi/sau a Staţiei de compostare .........-........., inclusiv prin atragerea de finanţare nerambursabilă. În această situaţie, în vederea realizării investiţiilor, va fi necesar ca delegatul să predea delegatarului, integral sau parţial, Staţia de sortare .........-......... şi/sau Staţia de compostare .........-........., ceea ce presupune că, pe perioada cuprinsă între data la care delegatarul predă instalaţiile către delegatar şi data la care delegatarul predă instalaţiile modernizate/extinse către delegat (presupunând că investiţiile se finalizează înainte de expirarea duratei contractului de delegare a gestiunii), delegatul să se afle în imposibilitatea de a presta activităţile de salubrizare care se desfăşoară prin intermediul respectivelor instalaţii şi, în consecinţă, în imposibilitatea de a încasa tarifele aprobate pentru aceste activităţi." Precizările autorităţii contractante pe coloana „Managementul riscului" sunt: „Toate pierderile, directe sau indirecte (inclusiv profitul nerealizat), precum şi orice alte consecinţe suferite de delegat ca urmare sau în legătură cu imposibilitatea de a presta activităţile de salubrizare desfăşurate prin intermediul celor două instalaţii de deşeuri, pe durata în care acestea sunt predate delegatarului în vederea realizării modernizării şi/sau extinderii, sunt suportate, în mod exclusiv, de delegat, neputând constitui temei pentru a solicita delegatarului/ADI ......... plata de daune şi/sau prelungirea duratei gestiunii activităţilor de salubrizare în cauză." În soluționare, Consiliul apreciază ca fiind relevante principiile prevăzute la art. 43 alin. (2) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, prevederi legale la care art. 34 din Legea nr. 101/2006 face trimitere în mod expres: „Veniturile operatorilor se constituie prin încasarea de la utilizatori, sub formă de preţuri sau tarife, a sumelor reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate și, după caz, din alocaţii bugetare, cu respectarea următoarelor principii: a) asigurarea autonomiei financiare a operatorului; b) asigurarea rentabilităţii si eficienţei economice; c) asigurarea egalităţii de tratament al serviciilor de utilităţi publice în raport cu alte servicii publice de interes general; d) recuperarea în totalitate de către operatori a costurilor furnizării/ prestării serviciilor, cu excepţia situaţiilor în care aceştia furnizează/prestează serviciile de utilităţi publice în baza unui contract de concesiune”. Prin urmare, Consiliul reține că, potrivit prevederilor legale mai sus citate, rezultă faptul că, în situaţia prestării serviciilor de utilităţi publice în baza contractelor de concesiune, recuperarea totală a costurilor prestării nu poate fi garantată şi nu poate constitui o obligaţie a concedentului. În mod similar, Legea nr. 100/2016 recunoaşte această particularitate a contractului Pagina 81 din 104

§ 97

de concesiune, potrivit prevederilor art. 6: „atribuirea unei concesiuni de lucrări sau de servicii implică întotdeauna transferul către concesionar a unei părţi semnificative a riscului de operare de natură economică, în legătură cu exploatarea lucrărilor si/sau a serviciilor respective, riscurile vizate fiind generate de evenimente care nu sunt în controlul părţilor”. Potrivit Ordinului ANRSC nr. 640/2022, ajustarea tarifelor are loc la o perioadă de minimum 3 luni, fiind aplicabil indicele preţurilor de consum comunicat de INS, în timp ce modificarea tarifelor este limitată la următoarele condiţii precizate limitativ la art. 36 alin. (1): Tarifele activităţilor specifice serviciului de salubrizare se modifică în următoarele situaţii: a) la modificarea majoră a unuia sau a mai multor elemente de cheltuieli, determinată de modificarea preţurilor de achiziţie din piaţă, a condiţiilor de exploatare sau a obligaţiilor de serviciu public, care au o influenţă în creşterea nivelului tarifelor mai mare decât cea rezultată din aplicarea parametrului de ajustare; b) la modificarea cheltuielilor cu amortizarea/redevenţa, ca urmare a punerii în funcţiune a unor mijloacelor fixe rezultate din investiţiile realizate în sistemul de salubrizare şi numai după înregistrarea acestora în contabilitate; c) la modificarea structurii tarifului ori a nivelului unor elemente de cheltuieli, ca urmare a modificărilor legislative, inclusiv prin actele administrative emise de autorităţile administraţiei publice locale, care vizează introducerea unor noi elemente de cheltuieli ori eliminarea sau modificarea nivelului anumitor elemente de cheltuieli, precum instituirea sau modificarea de taxe, impozite şi contribuţii obligatorii datorate către bugetul de stat, bugetul local sau altor organisme publice; d) la modificarea cantităţii, volumului sau, după caz, a suprafeţei programate ca urmare a modificării caietului de sarcini ori a modificării cu mai mult de ± 10%, pe o perioadă de 3 luni consecutiv, a cantităţii medii lunare de deşeuri municipale generate şi/sau a cantităţii de deşeuri intrată în staţia de transfer, staţia de sortare, instalaţiile de tratare, depozitul de deşeuri faţă de cantitatea programată din fundamentarea anterioară, cu condiţia respectării indicatorilor de performanţă prevăzuţi în contractul de delegare sau după caz, în hotărârea de dare în administrare. Prin urmare, susţinerile contestatorului potrivit cărora „tarifele se fundamentează pe costuri obiective şi efective şi nu poate fi limitat artificial, nici măcar prin includerea unor riscuri care nu se află în controlul operatorului şi care au ca efect nerecuperarea costurilor prin tarif" sunt eronate în opinia Consiliului, specificul contractului de concesiune fiind transferul semnificativ al riscurilor de operare de natură economică în sarcina acestuia, situaţia fiind exceptată de legiuitor de la principiul recuperării în totalitate de către operatori a costurilor furnizării/prestării serviciilor. Privitor la riscul nr. 3 „Ajustarea traseelor de colectare", Consiliul reține că, din descrierea acestui risc, rezultă clar faptul că „ajustarea traseelor de colectare" este un risc generat de elaborarea propunerii financiare, întrucât ofertanţii au responsabilitatea de a stabili traseele de colectare pe care le iau în calcul la determinarea consumurilor ce fundamentează propunerile lor financiare. În consecinţă, producerea acestui risc are consecinţe economice asupra modului de operare a serviciilor ofertate: dacă, în execuţia Pagina 82 din 104

§ 98

contractului, delegatul ajustează, din motive proprii (de exemplu, pentru a-şi eficientiza activitatea), traseele de colectare avute în vedere la elaborarea propunerii financiare, atunci se modifică şi consumurile care au fundamentat propunerea financiară şi, implicit, costul activităţii prestate de delegat. Potrivit dispozițiilor art. 96 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 867/2016: (1) [...] indiferent de modul de distribuire a riscurilor, modul de recuperare a costurilor de către concesionar trebuie stabilit astfel încât să îl determine pe acesta să depună toate diligenţele necesare pentru reducerea costurilor respective. (2) Modul în care se realizează recuperarea costurilor de către concesionar trebuie să includă, în mod obligatoriu, preluarea celei mai mari părţi din riscurile de operare aferente contractului de concesiune. Potrivit dispozițiilor art. 97 alin. (1) din acelaşi act normativ, contractul de concesiune trebuie să cuprindă clauze prin care se stabileşte în mod explicit modul de distribuire a riscurilor pe întreaga durată a acestuia, iar potrivit alin. (2) concedentul nu are dreptul ca, pe parcursul îndeplinirii contractului de concesiune, să accepte sau să solicite modificări ale clauzelor contractuale care ar avea ca efect o diminuare a responsabilităţilor concesionarului în asemenea măsură încât cea mai mare parte a riscurilor să fie redistribuită concedentului. Potrivit dispozițiilor art. 106 lit. b) din Legea nr. 100/2016, „fără a aduce atingere prevederilor art. 101-105 şi 107, modificarea unui contract de concesiune în perioada de valabilitate este considerată substanţială, inter alia, atunci când modificarea schimbă echilibrul economic al contractului de concesiune în favoarea concesionarului şi/sau alocarea riscurilor între părţi într-un mod care nu a fost prevăzut în concesiunea de lucrări sau în concesiunea de servicii iniţială”. Prin urmare, în conformitate cu normele legale mai sus citate, în ipoteza în care este incident riscul modificării traseelor de operare, fiind un risc ce îşi are originea în modul de elaborare a ofertei cu care ofertantul participă la procedura de atribuire şi în baza căreia îi este atribuit contractul de concesiune, autoritatea contractantă nu poate prelua acest risc şi nu poate fi ţinută responsabilă pentru modificările pe care operatorul le face în scopul eficientizării activităţii, mai ales în condiţiile în care legiuitorul obligă concesionarul să fie diligent în ceea ce priveşte reducerea costurilor de operare. În ceea ce privește exemplele furnizate de contestator, respectiv efectuarea de lucrări de infrastructură rutieră care pot dura o perioadă îndelungată cu consecinţa modificării traseelor şi a creşterii distanţelor parcurse, Consiliul, în acord cu autoritatea contractantă, apreciază că astfel de situaţii nu se subscriu riscului nr. 3, fiind: -fie situaţii fortuite care sunt tratate potrivit prevederilor specifice din contract; -fie situaţii dintre cele descrise de art. 36 alin. (1) lit. a) din Ordinul ANRSC nr. 640/2022 (în speţă, modificarea majoră a unuia sau a mai multor elemente de cheltuieli, determinată de modificarea condiţiilor de exploatare, care au o influenţă în creşterea nivelului tarifelor), situaţii care îndreptăţesc viitorul operator la modificarea tarifelor corespunzător costurilor înregistrate. Prin urmare criticile formulate de contestator sub acest aspect apar ca fiind neîntemeiate. Pagina 83 din 104

§ 99

Referitor la Riscul nr. 10 „Întreruperea activităţii la Staţia de sortare/Staţia de compostare .........- .........", risc a cărui eliminare este solicitată de contestator, Consiliul reține următoarele: Din cele precizate de autoritatea contractantă în punctul de vedere se reține că Staţia de sortare şi Staţia de compostare, proprietate a municipiului .........-........., sunt două instalaţii pentru tratarea deşeurilor reciclabile şi biodegradabile edificate printr-un proiect ISPA, la nivelul anului 2005 (anul punerii în funcţiune). Aceste instalaţii au fost integrate în proiectul „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul .........", finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Mediu 2007-2013, cu obligaţia delegării operării acestora către operatorul desemnat câştigător al prezentei proceduri. Raportat la exigenţele legale actuale, aceste instalaţii necesită modernizare pentru a contribui corespunzător la îndeplinirea ţintelor şi indicatorilor de performanţă privind gestiunea deşeurilor. În acest sens, Judeţul ........., în calitate de beneficiar al proiectului „Investiţii complementare Sistemului de management integrat al deşeurilor în judeţul .........", intenţionează să solicite finanţare pentru modernizarea acestor instalaţii din cadrul Programului Dezvoltare Durabilă 2021-2027. Pentru a putea realiza această modernizare prin proiectul menţionat, aflat în prezent în faza de elaborare a Studiului de fezabilitate, este necesară parcurgerea următoarelor etape: (i) depunerea unei aplicaţii de finanţare, (ii) aprobarea finanţării pentru proiect, (iii) semnarea contractului de finanţare, (iv) organizarea procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare, (v) execuţia contractului de achiziţie publică (i.e. prestarea serviciilor de proiectare şi execuţia lucrărilor de modernizare). Pentru ca modernizarea instalaţiilor proprietate publică a mun. .........-......... să poată fi implementată de Judeţul ........., în ipoteza finanţării acestui proiect, Judeţul ......... trebuie să primească aceste obiective libere de orice sarcini, chiar dacă operarea acestora a fost delegată operatorului de salubrizare al Zonei 1. Conform datelor comunicate de Unitatea de Implementare a Proiectului din cadrul Consiliului Judeţean ......... prin adresa nr Răspuns UIP - Consiliul Judeţean ......... nr. 50/26658/21.05.2024 (Anexa 2 la prezenta), U.A.T. Judeţul ......... are în pregătire proiectul „Investiţii complementare Sistemului de management integrat al deşeurilor în judeţul .........", cu o valoarea estimată de 300.000.000 lei. Proiectul va fi depus spre finanţare prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027, Apel PDD 1.3 proiecte noi - Îmbunătăţirea modului de gestionare a deşeurilor municipale în vedere asigurării tranziţiei spre economia circulară., următoarele informaţii fiind relevante în legătură cu contestaţia depusă: -în prezent Ghidul de finanţare nu aste aprobat, fiind în faza de consultare publică pe site-ul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene din data de 03.04.2024, iar termenul limită de depunere a aplicaţiilor de finanţare, conform ghidului, este 31.12.2025; -conform documentaţiei elaborate până în prezent, lucrările de investiţii pentru proiectul „Investiţii complementare Sistemului de management integrat al deşeurilor în judeţul ........." sunt prevăzute a fi realizate în 24 de luni de la semnarea contractelor de lucrări, iar pentru obiectivul Staţie de Pagina 84 din 104

§ 100

sortare şi compostare ........., în termen de 6 luni, cu menţiunea că lucrările aferente modernizării Staţiei de sortare şi compostare ........., la fel ca şi în cazul staţiilor de sortare şi transfer Cordun, Taşca şi Tîrgu-........., se vor desfăşura în paralel cu activitatea operatorului de salubritate desemnat, existând doar sistări/întreruperi parţiale ale activităţii de sortare şi compostare, pentru a nu afecta continuitatea activităţii operatorului. În aceste condiții, Consiliul apreciază ca fiind pertinente motivele avute în vedere de autoritatea contractantă la identificarea riscului nr.10, respectiv: „Întrucât, la data elaborării documentaţiei de atribuire, la fel ca şi în momentul prezent, nu se cunoaşte cu certitudine dacă proiectul „Investiţii complementare Sistemului de management integrat al deşeurilor în judeţul ........." va fi eligibil pentru finanţare, dacă sau când va fi depus la finanţator/aprobat/finanţat, la elaborarea prezentei documentaţii de atribuire a fost identificat riscul nr. 10 „Întreruperea activităţii la Staţia de sortare .........-......... şi/sau la Staţia de compostare .........- ........., în vederea realizării de investiţii de către Delegatar". De asemenea, se rețin ca fiind reale susținerile autorității contractante, potrivit cărora modernizarea eventuală a celor două instalaţii nu „va afecta grav activitatea viitorului Delegat în cazul în care va avea loc", întrucât nu presupune suspendarea/încetarea activităţilor de colectare şi tratare a fracţiilor de deşeuri reciclabile/biodegradabile, ci doar gestionarea temporară a acestora prin mijloace alternative. De altminteri, așa cum și contestatorul precizează, încetarea temporară a activităţii în cele două staţii pe perioada efectuării lucrărilor de modernizare nu împiedică desfăşurarea activităţilor de sortare a deşeurilor reciclabile şi de tratare aerobă a biodeşeurilor. Prin urmare aceste activităţi se pot desfăşura în continuare, existând alternative, orice costuri suplimentare generate de utilizarea unor instalaţii alternative fiind suportate prin tarif, în condiţiile Ordinului ANRSC nr. 640/2022. Referitor la susținerile contestatorului potrivit cărora „Delegatul nu va mai factura contravaloarea acestor activităţi, iar amortizarea corespunzătoare investiţiilor realizate nu se va mai recupera prin tarifele aplicate în perioada de nefuncţionare a celor două staţii", acestea nu sunt întemeiate întrucât modernizarea staţiilor nu presupune nici stoparea activităţilor şi nici efectuarea acestora fără plată, iar amortizarea investiţiilor realizate de delegat, la momentul predării instalaţiilor de deşeuri către delegatar, acesta din urmă va avea obligaţia să achite delegatului valoarea neamortizată a respectivelor investiţii; în acest sens, Contractul de delegare cuprinde următoarele clauze (Anexa 1. E. la prezenta, filele 85 - 86): „Art. 13. Bunurile de Retur (1) Sunt Bunuri de Retur: [...] b) bunurile realizate de Delegat în conformitate cu Programul de Investiţii (Anexa nr. 8 la Contract); [...] (17) La încetarea Contractului din orice cauză, toate Bunurile de Retur revin Delegatarului, de plin drept, gratuit, în bună stare, exploatabile şi libere de orice sarcini sau obligaţii. Prin excepţie de la regula transferului cu titlu gratuit, Bunurile de Retur prevăzute la alin. (1) lit. b) care nu au fost amortizate integral până la Data Încetării Contractului intră în proprietatea Delegatarului în schimbul plăţii către Delegat a unei compensaţii egale cu valoarea neamortizată a respectivelor bunuri, dacă este cazul”. Nici alegațiile contestatorului referitoare la faptul că „autoritatea contractantă nu asigură chiar si în situaţia în care în urma procedurii de Pagina 85 din 104

§ 101

atribuire viitorul operator ar utiliza (pentru că a ofertat în acest mod) tarifele maxime precizate în Documentaţia de atribuire, recuperarea investiţiilor în modernizarea celor două staţii - de sortare a deşeurilor reciclabile si de tratare a deşeurilor biodegradabile" nu apar ca fiind justificate deoarece, pe de o parte, pe perioada cât operează cele două instalaţii, delegatul îşi va recupera, prin tarif, amortizarea corespunzătoare respectivei perioade, iar, pe de altă parte, dacă şi când va trebui să predea delegatarului instalaţiile de deşeuri, delegatul va fi îndreptăţit, conform precizării menţionate la litera anterioară, să i se achite, de către delegatar, valoarea neamortizată a investiţiilor pe care delegatul le-a realizat în cele două instalaţii. De altminteri, investiţiile în modernizarea staţiilor, avute în vedere la riscul nr. 10 de către autoritatea contractantă, vor fi finanţate din fonduri nerambursabile şi din contribuţia Judeţului .........; prin urmare, costurile cu modernizarea staţiilor nu sunt în sarcina operatorului, astfel că nu pune problema unei eventuale recuperări, de către operator, a respectivelor costuri prin tarif. Riscul nr.10 identificat de autoritatea contractantă și care trebuie asumat de viitorul contractant nu constă în modernizarea staţiilor de tratare, așa cum eronat susține contestatorul, ci constă în posibilitatea ca, temporar, delegatul să nu poată utiliza aceste instalaţii, fiind nevoit să identifice soluţii alternative. Aşa cum rezultă din explicaţiile riscului, din punct de vedere al costurilor implicate, delegatul nu poate pretinde a fi despăgubit pentru neutilizarea temporară a instalaţiilor vizate de modernizare, dar nu i se interzice nicăieri recuperarea costurilor implicate de mijloacele sau metodele alternative implicate în derularea activităţilor de sortare/compostare a deşeurilor. Similar, în ipoteza opririi celor două staţii pentru modernizate, delegatul fiind pus în situaţia să înregistreze costuri suplimentare deosebite datorate transportului deşeurilor reciclabile şi biodegradabile la alte instalaţii de sortare/ compostare, delegatul va fi îndreptăţit să solicite modificarea tarifului pentru activitatea de salubrizare afectată de această situaţie, în aplicarea art. 36 alin. (1) lit. a) din Ordinul ANRSC nr. 640/2022, deci eventualele costuri suplimentare nu vor fi suportate de delegat, ci vor servi drept fundamentare pentru solicitarea de modificare corespunzătoare a tarifului pentru activitatea de salubrizare afectată de suspendarea operării celor două instalaţii de deşeuri în cauză. În aceste condiții, în aprecierea Consiliului, nu se poate vorbi de un dezechilibru contractual sau de o încălcare a drepturilor participanţilor la procedură, atât timp cât situaţia ipotetică şi previzibilă (dar nu actuală sau certă) a fost adusă la cunoştinţa tuturor posibililor ofertanţi, iar aceştia nu sunt împiedicaţi ca prin procedura de modificare a tarifelor prevăzută de Ordinul ANRSC nr. 640/2022 să acopere eventualele costuri suplimentare astfel generate. În ceea ce privește criticile privind nelegalitatea limitării modului de formare a tarifului pentru cauze neprevăzute de legislaţia specifică (Ordinul ANRSC nr. 640/2022), Consiliul reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 43 din Legea nr. 51/2006, contractul de concesiune este exceptat de la regula recuperării în totalitate de către operatori a costurilor cu prestarea serviciilor, iar potrivit art. 6 din Legea nr. 100/2016 atribuirea unei concesiuni de servicii implică şi transferul unei părţi Pagina 86 din 104

§ 102

semnificative a riscului de operare economică în legătură cu prestarea serviciilor respective. Cu alte cuvinte legiuitorul, în materia contractelor de concesiune, a prevăzut ipoteza ca viitorul concesionar să se afle în situaţia în care nu îşi poate recupera în totalitate costurile cu serviciile furnizate. Acest fapt este o condiţie definitorie a contractului de concesiune de la care nu se poate deroga prin pretinsa incidenţă a prevederilor Ordinului ANRSC nr. 640/2022. De altfel, nici Ordinul ANRSC nr. 640/2022 nu permite modificarea tarifelor în mod necondiţionat, discreţionar, ci prevede doar posibilitatea ajustării tarifelor cu indicele preţurilor de consum la o perioadă de cel puţin 3 luni sau modificarea tarifelor limitat la cele patru condiţii precizate la articolul 36 alin. (1). În opinia Consiliului, dacă s-ar admite ipoteza că tarifele pot fi modificate în orice condiţii pe parcursul derulării contractului, ar însemna eludarea prevederilor Legii nr. 100/2016, respectiv nu ar mai fi îndeplinită condiţia de esențială pentru existența unui contract de concesiune, respectiv asumarea, de către concesionar, a riscurilor economice în legătură cu execuţia contractului. Prin urmare, limitările precizate de contestator nu sunt impuse de autoritatea contractantă, ci sunt impuse chiar de legiuitor. Prin transferul riscului de operare de natură economică în sarcina concesionarului, respectiv prin excluderea contractului de concesiune din sfera contractelor în care operatorul îşi poate recupera în totalitate costurile de operare prin tarif, legiuitorul impune condiţii clare de derulare acestui tip de contracte fără ca prin aceasta să contravină prevederilor Ordinului ANRSC nr. 640/2022, prevederi care la rândul lor limitează modificarea discreţionară a tarifelor. În aceste condiții, Consiliul apreciază ca neîntemeiate și aceste critici formulate de ......... SRL. 2.În ceea ce privește contestația ......... SRL, Consiliul reține următoarele: Prin contestația depusă ......... SRL solicită, în principal, anularea procedurii de atribuire iar în subsidiar obligarea autorității contractante la remedierea documentației de atribuire. Referitor la solicitarea contestatorului de anulare a procedurii de atribuire, Consiliul o apreciază ca neîntemeiată, întrucât apărările formulate de autoritatea contractantă pentru continuarea procedurii sunt pertinente și demonstrează faptul că nu se impune anularea procedurii în cauză (pag.37- pag.48 din prezenta decizie), argumente pe care Consiliul nu le va mai relua din considerente practice, acestea regăsindu-se în textul indicat. De altminteri, însuși contestatorul în petitul acțiunii formulează și solicitări privind remedierea documentației de atribuire, ceea ce presupune continuarea prezentei proceduri de achiziție publică și nu anularea acesteia. În ceea ce privește criticile contestatorului ce vizează modificarea documentației de atribuire, Consiliul reține următoarele: (i) Contestatorul susține că densitatea deşeurilor, ce trebuie utilizată pentru conversia tarifelor din lei/tonă în lei/mc, pentru utilizatori non casnici, a fost stabilită de autoritatea contractantă nelegal. Consiliul reține că autoritatea contractantă precizează, referitor la acest aspect că densitatea la care face referire contestatorul reprezintă densitatea Pagina 87 din 104

§ 103

fracţiei de deşeuri reziduale, inclusiv deşeurile colectate separat, altele decât cele de hârtie, metal, plastic, sticlă şi biodeşeuri (numită în continuare, pentru simplificare, densitatea deşeurilor reziduale). Pe cale de consecinţă, densitatea la care se face referire este o densitate medie (i) a deşeurilor reziduale (fracţia care rămâne după colectarea separată a celorlalte 7 fracţii), (ii) a deşeurilor voluminoase, (iii) a deşeurilor periculoase şi a (iv) deşeurilor textile. De asemenea, Consiliul reține că autoritatea contractantă, în punctul de vedere, precizează faptul că Tabelele 9.1 şi 9.6 din Studiul de fundamentare includ o formulare incompletă (pe care o consideră autoritatea eroare materială care va fi remediată), respectiv sintagma „Deşeuri reziduale, inclusiv a reziduurilor menajere şi similare şi al altor deşeuri colectate separat decât cele de hârtie, metal, plastic şi sticlă" va fi înlocuită cu sintagma „Deşeuri reziduale, inclusiv a reziduurilor menajere şi similare şi al altor deşeuri colectate separat decât cele de hârtie, metal, plastic, sticlă şi biodeşeuri". Prin urmare autoritatea contractantă va trebui să facă această remediere și să o publice în SEAP pentru a fi adusă la cunoștință tuturor operatorilor economici interesați. Autoritatea susține că sursa datelor privind densităţile prezentate în Tabelele 9.1 şi 9.6 din Studiul de fundamentare este reprezentată de studiul suport elaborat în cadrul contractului „Documentaţii tehnico-economice pentru investiţii complementare sistemului de management integrat al deşeurilor în judeţul ......... - elaborare aplicaţie de finanţare şi documente suport în vederea obţinerii finanţării aferente proiectului", contract semnat de către Consiliul Judeţean ......... în data de 18.01.2023, respectiv din documentul nr. 22147-C0-TEH-MTH- 017-00 Memoriu tehnic - Sistemul de colectare a deşeurilor municipale - Judeţul .......... Prin urmare aceste valori nu constituie „o estimare subiectivă şi fără bază a elaboratorului Studiului de Oportunitate şi Fundamentare", aşa cum eronat susține contestatorul, ci sunt valori incluse în cadrul unei documentaţii tehnice elaborată de către o autoritate publică pentru obţinerea unei finanţări europene în vederea extinderii sistemului de gestionare a deşeurilor existent. Densitatea prevăzută de către Breviarul de calcul nr. 4, anexă la Ordinul ANRSC nr. 111/2007 (numită în actul normativ greutate specifică) este pentru deşeurile colectate în amestec şi nu pentru deşeurile colectate separat, este numai pentru deşeurile menajere şi nu pentru deşeurile menajere şi similare şi este o valoare stabilită acum cca. 17 ani, când colectarea separată a deşeurilor la nivel naţional era inexistentă. În ceea ce privește referirile contestatorului la datele de densitate prevăzute de Ordinul MMAG nr. 756/2004, trebuie avut în vedere următoarele: - valoarea inclusă în actul normativ, respectiv 300 - 350 kg/mc, se referă la deşeurile menajere colectate în amestec şi nu la deşeurile colectate separat, - valoarea prevăzută este numai pentru deşeurile menajere şi nu pentru deşeurile menajere şi similare şi - este o valoare stabilită acum aproape 20 de ani. Chiar respectivul act normativ precizează că densitatea deşeurilor poate varia de-a lungul Pagina 88 din 104

§ 104

timpului „Greutatea specifică de referinţă, de exemplu în cazul deşeurilor menajere, are în general o tendinţă de scădere, datorită creşterii continue a procentului deşeurilor cu greutate specifică mică (hârtie, cartoane, ambalaje diverse, plastice etc.) şi scăderea procentajului de materiale biodegradabile şi inerte (zgură, cenuşă, pământ, moloz etc.) ca urmare a creşterii nivelului de calitate al vieţii." În concluzie, stabilirea densităţii (numită şi greutate specifică) a deşeurilor reziduale la nivelul documentaţiei de atribuire s-a realizat în mod justificat, respectiv a fost preluată din unul din documentele tehnice ale proiectului cu finanţare europeană de extindere a sistemului de management al deşeurilor, fiind stabilită prin măsurători şi înregistrări statistice (conform precizărilor din Breviarul de calcul nr. 4, anexă la Ordinul ANRSC nr. 111/2007), astfel că valoarea nu contravine valorilor stabilite prin actele normative în vigoare. Referitor la susținerile contestatorului cu privire la discriminarea operatorului Zonei 1 în raport cu operatorii Zonelor 2, 3 şi 4, care utilizează la facturare o densitate medie de 350 kg/mc, se reține că, spre deosebire de prezenta procedură, în zonele 2, 3 şi 4 operatorii delegaţi colectează biodeşeurile în amestec cu deşeurile reziduale (obligaţia colectării separate a biodeşeurilor este limitată la gospodăriile individuale din mediul urban - case), astfel comparaţia valorilor densităţilor între 2 categorii diferite de deşeuri nu este relevantă. ii. Contestatorul susține că Tariful maximal T9 este greşit, solicitând modificarea sa. Contestatorul pretinde că valoarea maximă a tarifului T2 „Tarif pentru colectarea şi transportul separat al deşeurilor reziduale, inclusiv a deşeurilor menajere şi similare şi al altor deşeuri colectate separat decât cele de hârtie, metal, plastic şi sticlă" nu poate fi mai mare decât valoarea maximă a tarifului T9 „Tarif pentru gestionarea deşeurilor reziduale din deşeurile menajere, provenite de la evenimente publice, la solicitarea organizatorilor". În acest sens, contestatorul precizează că tariful T9 „Tarif pentru gestionarea deşeurilor reziduale din deşeurile menajere, provenite de la evenimente publice, la solicitarea organizatorilor" include suplimentar faţă de tariful T2 „Tarif pentru colectarea şi transportul separat al deşeurilor reziduale, inclusiv a deşeurilor menajere şi similare şi al altor deşeuri colectate separat decât cele de hârtie, metal, plastic şi sticlă", cheltuieli cu depozitarea deşeurilor reziduale din deşeurile municipale, provenite de la evenimentele publice calculate pe baza unui tarif de depozitare de 88,47 lei/tonă, fără TVA. Prin urmare, în opinia contestatoarei, având în vedere că tariful T9 include şi costuri suplimentare cu depozitarea deşeurilor reziduale, valoarea acestuia nu poate fi mai mică decât valoarea tarifului T2. Raportat la susținerile contestatorului cu privire la diferenţa dintre cele două tarife, Consiliul reține că acesta a omis prevederea din Studiul de oportunitate şi fundamentare, prevăzută la cap. 9 Fezabilitatea economică, subcap. 9.1.3 Ipoteze de calcul în stabilirea tarifelor maxime aferente activităţilor componente ale serviciului de salubrizare, potrivit căreia "Tariful pentru colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor reziduale, inclusiv a reziduurilor menajere şi similare şi al altor deşeuri colectate separat decât cele de hârtie, metal, plastic şi sticlă include costurile cu Pagina 89 din 104

§ 105

tratarea deşeurilor voluminoase si a deşeurilor textile, prevăzute a fi realizate în Staţia de tratare deşeuri voluminoase şi deşeuri textile Roznov". Potrivit estimărilor autorității contractante, aceste costuri deţin o pondere semnificativă în totalul costurilor care au stat la baza calculului Tarifului pentru colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor reziduale, inclusiv a reziduurilor menajere şi similare şi al altor deşeuri colectate separat decât cele de hârtie, metal, plastic şi sticlă, având în vedere şi redevenţa calculată pentru Staţia de tratare deşeuri voluminoase şi deşeuri textile Roznov (Tabelul 9-12 din Studiul de oportunitate şi fundamentare), precum şi investiţiile care vor fi asigurate de operator pentru asigurarea tratării deşeurilor voluminoase şi a deşeurilor textile (Tabelul 8-16 şi Tabelul 8-17 din Staţia de tratare deşeuri voluminoase şi deşeuri textile Roznov). Prin urmare,Consiliul reține că autoritatea contractantă precizează componenţa celor două tarife: (1) Tariful T2 „Tarif pentru colectarea şi transportul separat al deşeurilor reziduale, inclusiv a deşeurilor menajere şi similare şi al altor deşeuri colectate separat decât cele de hârtie, metal, plastic şi sticlă" include: - Costurile cu activitatea de colectare separată şi transport separat a deşeurilor reziduale, inclusiv a deşeurilor menajere şi similare şi al altor deşeuri colectate separat decât cele de hârtie, metal, plastic şi sticlă, inclusiv a fluxurilor de deşeuri speciale: deşeuri voluminoase, deşeuri periculoase şi deşeuri textile; - Costurile cu tratarea deşeurilor voluminoase şi a deşeurilor textile, prevăzute a fi realizate în Staţia de tratare deşeuri voluminoase şi deşeuri textile Roznov. (2) Tariful T9 „Tarif pentru gestionarea deşeurilor reziduale din deşeurile menajere, provenite de la evenimente publice, la solicitarea organizatorilor" include: - Costurile cu serviciul ocazional de colectare separată şi transport separat a deşeurilor reziduale provenite de la evenimentele publice; - Costurile cu depozitarea deşeurilor reziduale provenite de la evenimentele publice. În aceste condiții, afirmațiile contestatorului nu se susțin întrucât: a) cele două tarife fac referire la servicii diferite: - Tariful maxim T2 „Tarif pentru colectarea şi transportul separat al deşeurilor reziduale, inclusiv a deşeurilor menajere şi similare şi al altor deşeuri colectate separat decât cele de hârtie, metal, plastic şi sticlă" a fost calculat pentru activitatea de colectare separată şi transport separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, respectiv pentru fracţia de deşeuri reziduale, inclusiv deşeuri menajere şi similare şi alte deşeuri colectate separat decât cele de hârtie, metal, plastic şi sticlă; - Tariful maxim T9 „Tarif pentru gestionarea deşeurilor reziduale din deşeurile menajere, provenite de la evenimente publice, la solicitarea organizatorilor" a fost calculat pentru un serviciu conex serviciului de salubrizare, a cărui caracteristică esenţială este dată de caracterul ocazional al acestui serviciu. Pagina 90 din 104

§ 106

De altfel, Consiliul reține că însuși contestatorul precizează că diferenţa dintre cele două tarife este "că T9 se aplică în contextul unei activităţi solicitată de utilizatori la cerere, T2 aplicându-se în contextul colectării regulate a deşeurilor". Diferenţa dintre cele două servicii este cu atât mai relevantă cu cât costurile activităţii de colectare separată şi transport separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii sunt influenţate în mod direct de sistemul de colectare implementat la nivelul zonei de colectare, ale cărui caracteristici în termeni de rute, periodicitatea colectării, cuantumul şi tipul resurselor alocate (autocompactoare, recipiente, resurse umane), sunt semnificativ diferite comparativ cu caracteristicile unui serviciu ocazional de colectare a deşeurilor. b) cele două tarife includ costuri cu tratarea/depozitarea deşeurilor care nu sunt comparabile: - Tariful maxim T2 „Tarif pentru colectarea şi transportul separat al deşeurilor reziduale, inclusiv a deşeurilor menajere şi similare şi al altor deşeuri colectate separat decât cele de hârtie, metal, plastic şi sticlă" include costurile cu tratarea deşeurilor voluminoase şi textile prevăzute a fi realizate în Staţia de tratare deşeuri voluminoase şi deşeuri textile Roznov; - Tariful maxim T9 „Tarif pentru gestionarea deşeurilor reziduale din deşeurile menajere, provenite de la evenimente publice, la solicitarea organizatorilor" include costurile cu depozitarea deşeurilor reziduale provenite de la evenimentele publice. Prin urmare, Consiliul apreciază că autoriutatea contractantă a justificat necesitatea acestei abordări tarifare implicând utilizarea de tarife separate pentru servicii diferite ce includ activităţi de salubrizare distincte, criticile fiind neîntemeiate. iii. Referitor la criticile privind faptul că obligaţiile legate de colectarea şi transportul fracţiei de deşeu biodegradabil sunt stabilite nelegal, Consiliul reține că autoritatea contractantă, în punctul de vedere, precizează următoarele: „Autoritatea susține că precizarea din cadrul Studiului de fundamentare, capitolul 8.1.1 la care face referire contestatoarea la punctul 93 este o eroare materială pentru care se propune remedierea. De altfel, documentaţia de atribuire include precizări referitoare la colectarea separată a biodeşeurilor din toate UAT-urile incluse în aria de delegare, precizări prezentate în Caietul de sarcini, respectiv în modelul de contract. Singura precizare contrară este cea din Studiul de fundamentare la care face referire contestatoarea la punctul 93. În concluzie, Autoritatea precizează că Studiul de fundamentare va fi remediat în sensul eliminării sintagmei „Unităţile administrativ teritoriale din mediul rural care vor colecta biodeşeurile sunt: Alexandru cel Bun, Bodeşti, Borleşti, Costişa, Dobreni, Dumbrava Roşie, Girov, Gârcina, Negreşti, ......... Şoimului, Pângăraţi, Podoleni, Rediu, Săvineşti şi Zăneşti." din secţiunea 8.1.1." Consiliul apreciază că, în virtutea respectării principiului transparenței și a obligației autorității contractante la o informare corectă, completă și explicită a ofertanților, se impune remedierea documentației de atribuire în sensul precizat anterior, raportat la faptul că punctul de vedere al autorității Pagina 91 din 104

§ 107

contractante nu este un act emis în cadrul procedurii, ci în etapa căii de atac, astfel că nu poate fi apt să conducă la modificarea informațiilor din documentația de atribuire care stă la baza întocmirii și evaluării ofertelor. iv. Referitor la criticile privind faptul că autoritatea contractantă a reglementat greşit situaţia tarifării utilizatorilor non-casnici pentru separarea incorectă a deşeurilor, Consiliul reține că autorul contestației pretinde că este nelegală menţiunea conform căreia nivelul tarifului prevăzut la art. 51 alin. (5) din Legea nr. 101/2006 va fi determinat ulterior şi solicită, în consecinţă, obligarea autorităţii contractante la indicarea nivelului tarifului aplicabil pentru sancţionarea utilizatorilor care separă incorect deşeurile la un nivel de până la 2 ori mai mare decât nivelul rezultat din tarifele cumulate pentru gestionarea deşeurilor municipale. Conform art. 8 alin. (2) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul ANRSC nr. 640/2022, tariful pentru separarea incorectă a fracţiilor de deşeuri municipale se stabileşte la un nivel de până la 2 ori mai mare decât nivelul rezultat din însumarea tarifelor distincte pentru activităţile desfăşurate de operatori pentru gestionarea fracţiilor de deşeuri municipale colectate separat, exprimate în lei/mc pentru utilizatorii non-casnici, în modalitatea de plată prin tarif. Conform prevederilor de la Secţiunea 1 a Capitolului III al Normelor metodologice aprobate prin Ordinul ANRSC nr. 640/2022, tarifele distincte pentru activităţile desfăşurate de operatori pentru gestionarea fracţiilor de deşeuri municipale colectate separat se stabilesc prin raportare la tarifele pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare, desfăşurate de operatorii de salubrizare pe fluxul fracţiei de deşeuri corespunzătoare respectivelor tarife distincte. Conform art. 29 alin. (2) lit. b) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul ANRSC nr. 640/2022, în cazul gestiunii delegate, tarifele pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare se stabilesc la nivelul tarifelor ofertate/negociate în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii activităţii/activităţilor specifice serviciului de salubrizare („Tarifele pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare se stabilesc (...): b) în cazul gestiunii delegate, la nivelul tarifelor ofertate/negociate în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii activităţii/activităţilor specifice serviciului de salubrizare, organizate, după caz, potrivit prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza fişei de fundamentare întocmită de către operatorul desemnat câştigător al procedurii de atribuire, prevăzută în anexa nr. 1 la prezentele normele metodologice.") În consecinţă, prin raportare la dispoziţiile legale citate anterior, în cazul gestiunii delegate (cum este cazul procedurii de atribuire), procesul de stabilire a tarifului prevăzut la art. 51 alin. (5) din Legea nr. 101/2006 este următorul: a) tarifele pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare se stabilesc la nivelul tarifelor ofertate în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii activităţilor specifice serviciului de salubrizare; Pagina 92 din 104

§ 108

b) pe baza tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare se stabilesc tarifele distincte pentru activităţile desfăşurate de operatori pentru gestionarea fracţiilor de deşeuri municipale colectate separat; c) prin raportare la nivelul tarifelor distincte pentru activităţile desfăşurate de operatori pentru gestionarea fracţiilor de deşeuri municipale colectate separat se stabileşte tariful pentru separarea incorectă a fracţiilor de deşeuri municipale. Așa cum rezultă din dispozițiile legale precizate anterior, doar după atribuirea contractului de delegare a gestiunii ce face obiectul prezentei proceduri, când devin aplicabile tarifele ofertate de ofertantul declarat câştigător, se va putea proceda la calcularea tarifelor distincte şi, apoi, la stabilirea nivelului tarifului pentru separarea incorectă a fracţiilor de deşeuri municipale. v. Referitor la criticile contestatorului conform cărora redevenţa ar avea caracter excesiv, rezultat din modalitatea greşită de determinare a acesteia, Consiliul reține că autorul contestației susține că redevenţa nu a fost calculată similar amortizării, întrucât "redevenţa s-a calculat prin raportare la durata teoretică de funcţionare a bunurilor, deşi este posibil că pentru unele bunuri durata normală de utilizare a încetat ori urmează să înceteze pe durata de 8 ani a contractului licitat". Prin urmare, contestatoarea solicită "recalcularea redevenţei prin raportare la durata rămasă de funcţionare a fiecărui bun şi, în republicarea calculelor, să indice documentat în tabelele de calcul data punerii în funcţiune a fiecăruia". În argumentarea afirmaţiilor sale, contestatorul invocă prevederi din Codul Fiscal cu privire la modalitatea de calcul a amortizării fiscale a cheltuielilor cu investiţiile efectuate la mijloacele fixe care fac obiectul unor contracte de închiriere, concesiune, locaţie de gestiune. În acord cu susținerile aurorității contractante, Consiliul apreciază că dispozițiile legale invocate de contestator nu sunt aplicabile în speță din două motive: a) Conceptul de "amortizare fiscală" este în legătură doar cu deductibilitatea cheltuielilor cu amortizarea activelor corporale şi necorporale la calculul impozitului pe profit. În legislaţia financiar-contabilă, prevederile referitoare la amortizarea contabilă (OMFP nr. 1802/2014) sunt diferite de prevederile cu referire la amortizarea fiscală (Codul Fiscal). Pe scurt, diferenţele dintre cele două concepte sunt: -valoarea de inventar a activelor corporale. Pentru amortizarea fiscală, valoarea minimă de inventar a activului este de 2.500 de lei, cu o durată de viaţă mai mare de un an, conform reglementarilor in vigoare, în timp ce, pentru amortizarea contabilă, nu este prevăzută o valoare minimă pentru care activul sa fie înregistrat ca mijloc fix amortizabil; -durata de amortizare. În cazul amortizării contabile, durata de utilizare economică este stabilită de fiecare entitate în parte în funcţie de perioada estimată de entitate pentru care activul va produce beneficii din utilizarea sa, în timp ce în cazul amortizării fiscale, durata de amortizare este stabilită printr-un act normativ, respectiv HG nr. 2139/2004 care aprobă „Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe"; Pagina 93 din 104

§ 109

-metodele de amortizare. În timp ce în amortizarea contabilă, alegerea metodei de amortizare (liniară, degresivă şi accelerată) trebuie să reflecte modul în care beneficiile economice viitoare ale unui activ se aşteaptă să fie consumate de entitate, Codul Fiscal prevede trei reguli de baza: o amortizarea liniară, care se aplică în cazul construcţiilor în mod obligatoriu; o echipamentele tehnologice pot fi amortizate liniar, degresiv sau accelerat; o pentru celelalte mijloace fixe amortizabile, în afară de construcţii şi echipamentele tehnologice, se poate aplica fie amortizarea liniară, fie cea degresivă. Prin urmare, având în vedere că în contextul de faţă, termenul de "amortizare" este strâns legat de termenul de "redevenţă" al cărei scop, printre altele este de a asigura "întreţinerea, înlocuirea şi dezvoltarea activelor date în administrare sau în concesiune" conform art. 5 din Normele pentru constituirea, alimentarea şi utilizarea Fondului de întreţinere, înlocuire şi dezvoltare, prevăzute în Anexa la OUG nr. 198/2005, cu modificările şi completările ulterioare, Autoritatea consideră neîntemeiată invocarea unor prevederi fiscale care au scopul strict de reglementare a recunoaşterii cheltuielilor cu amortizarea la calculul impozitului pe profit. b) Prevederile legale invocate de contestator fac referire strictă la amortizarea cheltuielilor cu investiţiile efectuate la mijloacele fixe care fac obiectul unor contracte de închiriere, concesiune, locaţie de gestiune care nu sunt aplicabile în cazul de faţă. Astfel, în componenţa tarifelor aferente activităţilor serviciului de salubrizare, există, potrivit prevederilor Ordinului ANRSC nr. 640/2022 cu modificările şi completările ulterioare, două categorii distincte de costuri care vizează amortizarea infrastructurii de salubrizare: -Cheltuielile cu redevenţa care se calculează printr-o metodă similar amortizării, având în vedere doar valoarea de inventar a bunurilor care se află în proprietatea Municipiului ........., a Judeţului ......... şi a Oraşului Roznov şi care vor fi date în folosinţă viitorului operator; -Cheltuielile cu amortizarea care se calculează pentru investiţiile asigurate de operator la mijloacele fixe care fac obiectul contractului de concesiune şi care vor fi recuperate integral de operator pe perioada contractului de delegare. Prin urmare, se apreciază că contestatorul a invocat prevederi legale care nu se aplică amortizării bunurilor care fac obiectul contractului de concesiune, ci doar investiţiilor efectuate la bunurile date în concesiune. Totodată, se reţine faptul că contestatorul solicită ca redevenţa să fie calculată prin raportare la durata rămasă de funcţionare a fiecărui bun. Prin utilizarea raţionamentului contestatoarei, pentru o parte din bunurile care vor fi date în folosinţă viitorului operator, nu s-ar încasa redevenţă sau s-ar încasa redevenţă pentru o perioadă limitată de timp. Cu toate acestea, având în vedere că din fondul IID, în a cărui componenţă este inclusă redevenţa, se vor asigura resursele necesare pentru înlocuirea activelor date în concesiune, rezultă că utilizarea bunurilor date în folosinţă nu va fi limitată de durata rămasă de funcţionare a bunurilor, stabilită la momentul semnării contractului de concesiune. Prin urmare, redevenţa, stabilită pe baza principiilor de calcul ale amortizării contabile, trebuie să Pagina 94 din 104

§ 110

reprezinte un venit constant al fondului IID, în vederea asigurării înlocuirii sau reinvestirii periodice a bunurilor date în concesiune. Sub aspectul faptului că redevenţa este considerată excesivă, se dovedeşte faptul că redevenţa a fost calculată corect conform legislaţiei aplicabile procedurii de concesionare a serviciilor de salubrizare şi, în lipsa unei motivări pertinente, care să releve încălcarea prevederilor legale, se apreciază ca fiind nefondată această critică. vi. Referitor la criticile conform cărora obligaţia de investiţii nu a fost concret determinată, generând risc de oferte incomparabile, Consiliul reține următoarele Prin art. 11, pct. ii) din modelul contractului s-a prevăzut că „Delegatul are următoarele obligaţii generale:(...) ii) să realizeze toate investiţiile prevăzute prin Programul de Investiţii (Anexa nr. 8 la Contract);" Similar se prevede prin art. 13 alin. 13 din Modelul Contractului: „Delegatul are obligaţia să realizeze toate investiţiile prevăzute în Programul de Investiţii (Anexa nr. 8 la Contract), în Documentaţia de Atribuire şi în Oferta Delegatului" Consiliul reține că, într-adevăr, documentaţia de atribuire nu prevede concret în ce constau aceste investiţii. În schimb, prin anexa 6 la caietul de sarcini, pct. 6.2 (pentru staţia de sortare .........), pct. 6.3 (pentru staţia de compostare .........) şi pct. 6.4 (pentru staţia de tratare Roznov), se prevăd următoarele: „Alegerea schemei de investiţii este lăsată la dispoziţia Operatorului, care trebuie să ia în considerare cantităţile de deşeuri reciclabile colectate separat care necesită sortare, echipamentele existente pe amplasament şi starea de funcţionare a acestora. Mai jos, cu titlul de exemplu, este prezentată o variantă a schemei de investiţii." Prin urmare, deşi solicită investiţii semnificative, autoritatea contractantă nu indică care sunt acestea, lăsând la dispoziţia fiecărui ofertant dreptul să stabilească propriul program de investiţii. Deși autoritatea contractantă susține că în procesul de evaluare a ofertelor va analiza modalitatea în care schemele de investiţii ofertate vor asigura îndeplinirea obiectivelor procedurii, respectiv colectarea şi tratarea deşeurilor la parametrii solicitaţi prin documentaţia de atribuire şi nu va realiza o comparaţie între schemele de investiţii ofertate, unicul criteriu de atribuire fiind preţul cel mai scăzut, totuși Consiliul reține că susținerile contestatorului sunt întemeiate, întrucât o abordare diferită a acestor solicitări la momentul depunerii ofertelor poate conduce la prezentarea unor oferte care, deși conforme, nu pot fi comparate din cauza modului diferit de abordare a soluţiilor tehnice şi/sau financiare, respectiv a propunerii sau nu de anumite investiţii, situaţie în care ar deveni incidente dispoziţiile art. 89 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 100/2016 având consecinţă anularea procedurii. În contextul de mai sus, Consiliul apreciază că se impune remedierea documentației de atribuire fie prin eliminarea din cuprinsul acesteia a dispozițiilor referitoare la Programul de investiții, fie prin definirea exactă a parametrilor la care trebuie să se raporteze ofertanții în întocmirea ofertelor. vii. În ceea ce privește criticile referitoare la modul de despăgubire a operatorului pentru investiţiile realizate, în cazul încetării înainte de termen a contractului, contestatorul considerând că acesta a fost reglementat nelegal, Consiliul reține următoarele: Pagina 95 din 104

§ 111

Contestatorul susține că, deoarece, în perioada în care nu poate exploata instalaţiile de deşeuri, delegatul nu percepe tarifele pentru activităţile de salubrizare aferente exploatării instalaţiilor, atunci delegatul ar fi privat de posibilitatea de a-şi recupera, integral, valoarea investiţiilor pe care acesta le¬a realizat în respectivele instalaţii. Totuși Consiliul reține că potrivit art. 13 alin. (17) din modelul de contract de delegare a gestiunii, anexat documentaţiei de atribuire (menționat chiar de contestator) la încetarea contractului din orice cauză. prin excepţie de la regula transferului cu titlu gratuit, bunurile de retur (i.e. inclusiv investiţiile realizate de delegat în conformitate cu programul de investiţii), care nu au fost amortizate integral până la data încetării contractului intră în proprietatea delegatarului în schimbul plăţii către delegat a unei compensaţii egale cu valoarea neamortizată a respectivelor bunuri. Prin urmare se constată că prin modelul de contract este reglementat, în mod clar şi fără echivoc, dreptul delegatului de a i se plăti o compensaţie egală cu valoarea neamortizată a investiţiilor realizate de acesta în bunurile de retur. În consecinţă, Consiliul apreciază că solicitarea contestatorului de a modifica art. 13 alin. 19 din modelul de contract este nefondată pentru că, atât timp cât la art. 13 alin. (17) din modelul de contract se reglementează, cu titlu de excepţie de la regula transferului cu titlu gratuit a bunurilor de retur, obligaţia delegatarului de a plăti delegatului o compensaţie egală cu valoarea neamortizată a bunurilor de retur, nu este necesară o reiterare a acestei excepţii şi în cadrul art. 13 alin. (19) din modelul de contract. În ceea ce priveşte prevederile art. 14 alin. (5) din Contract, a căror eliminare este solicitată de contestator, se arată că viitorul operator primeşte dreptul exclusiv de prestare a activităţilor de salubrizare delegate prin contract, inclusiv cele de sortare şi de tratare aerobă a deşeurilor. În aceste condiții, în opinia Consiliului, apar ca fiind pertinente apărările autorității contractante conform cărora, prin aceste prevederi contractuale, doreşte să evite un comportament necorespunzător al operatorului desemnat în condiţiile în care exclusivitatea prestării serviciilor delegate coroborată cu indisponibilizarea temporară a două instalaţii îl pot determina pe acesta să refuze prestarea serviciilor, pretinzând daune interese sau prelungirea contractului de delegare, chiar dacă oprirea temporară a instalaţiilor nu presupune nici oprirea serviciilor şi nici lipsirea operatorului de posibilitatea de a recupera prin tarif eventuale costuri suplimentare generate de prestarea serviciilor pe perioada indisponibilizării celor două instalaţii. În consecinţă, solicitarea contestatorului de a modifica/elimina prevederile art. 14 alin. (5) din Contract este nefondată: prevederile art. 13 alin. (17) din Contract, nefăcând distincţie între motivele care pot conduce la lipsa de amortizare a bunurilor şi precizând că toate „bunurile de retur care nu au fost amortizate integral până la data încetării contractului intră în proprietatea delegatarului în schimbul plăţii către delegat a unei compensaţii egale cu valoarea neamortizată a respectivelor bunuri", nu permit interpretarea sugerată de acesta, respectiv că bunurile temporar neutilizate pe perioada investiţiilor în staţiile respective nu vor beneficia la finalul contractului de acelaşi tratament cu toate celelalte bunuri neamortizate. Pagina 96 din 104

§ 112

viii. Referitor la criticile contestatorului privind penalităţile impuse pentru situaţia nerespectării de către operator a indicatorilor de performanţă, considerate nelegale, Consiliul reține următoarele: Se reține că aceste critici vizează exclusiv modalitatea de plată prin tarif a serviciilor de salubrizare, respectiv serviciile prestate utilizatorilor non casnici, utilizatorii casnici fiind vizaţi de modalitatea de plată a serviciilor pe bază de taxă. Conform art. 29 alin. (3) din modelul de contract, în cazul nerespectării indicatorilor de performanţă, delegatul are obligaţia de a plăti delegatarului/asociaţiei penalităţi în cuantum egal cu valoarea cheltuielilor cu contribuţia pentru economia circulară şi cu tariful de depozitare a deşeurilor, aplicat de operatorul de salubrizare care exploatează depozitul, pentru cantităţile de deşeuri municipale care depăşesc cantităţile destinate a fi depozitate corespunzătoare indicatorilor de performanţă. Contestatorul invocă faptul că modul de redactare al art. 29 alin. (3) din modelul de contract presupune că delegatul trebuie să plătească delegatarului/asociaţiei penalităţi inclusiv pentru cantităţile de deşeuri similare (i.e. deşeurile generate de operatorii noncasnici) care depăşesc cantităţile destinate a fi depozitate corespunzătoare indicatorilor de performanţă, ceea ce, raportat la fluxul financiar contractual, ar conduce la o sancţionare suplimentară a delegatului. Coroborat cu modalitatea de plată a tarifelor pentru activităţile de salubrizare ce fac obiectul contractului (conform art. 18, contravaloarea activităţilor de salubrizare privind deşeurile menajere - i.e. deşeurile generate de utilizatorii casnici - este achitată de delegatari, iar contravaloarea activităţilor de salubrizare privind deşeurile similare este achitată de utilizatorii noncasnici), rezultă că prevederile art. 29 alin. (3) din modelul de contract trebuie interpretate în sensul obligaţiei delegatarului de a plăti delegatarului/asociaţiei penalităţi doar pentru cantităţile de deşeuri menajere care depăşesc cantităţile destinate a fi depozitate corespunzătoare indicatorilor de performanţă. Consiliul reține că autoritatea contractantă, în punctul de vedere, achiesează la aceste critici ale contestatorului şi precizează că va modifica modelul de contract în sensul de a prevedea, în mod clar, că delegatul are obligaţia de a plăti delegatarului/asociaţiei penalităţi în cuantum egal cu valoarea cheltuielilor cu contribuţia pentru economia circulară şi cu tariful de depozitare doar pentru cantităţile de deşeuri menajere care depăşesc cantităţile destinate a fi depozitate corespunzătoare indicatorilor de performanţă. De asemenea, autoritatea contractantă precizează că va modifica modelul de contract în sensul de a prevedea că delegatul are obligaţia de a plăti operatorului depozitului cheltuielile cu contribuţia pentru economia circulară (contrar susţinerilor contestatoarei, delegatul nu achită contribuţia pentru economia circulară către Administraţia Fondului pentru Mediu, ci operatorului depozitului, acesta din urmă virând respectiva contribuţie către AFM) şi cu tariful de depozitare pentru cantităţile de deşeuri similare care depăşesc cantităţile destinate a fi depozitate corespunzătoare indicatorilor de performanţă. În acest caz, cheltuielile cu contribuţia pentru economia circulară şi cu tariful de depozitare vor avea natura juridică a unor penalităţi, Pagina 97 din 104

§ 113

fiind achitate de delegat din fonduri proprii, fără posibilitatea recuperării acestora prin tarif. În aceste condiții Consiliul apreciază că, în virtutea respectării principiului transparenței și a obligației autorității contractante la o informare corectă, completă și explicită a ofertanților, se impune, remedierea documentației de atribuire în sensul precizat anterior, raportat la faptul că punctul de vedere al autorității contractante nu este un act emis în cadrul procedurii, ci în etapa căii de atac, astfel că nu poate fi apt să conducă la modificarea informațiilor din documentația de atribuire care stă la baza întocmirii și evaluării ofertelor. ix. Referitor la criticile contestatorului conform cărora s-ar impune obligarea autorităţii contractante să publice cantităţile de deşeuri estimat a fi colectate pe durata contractului, pe categorii, pentru fiecare localitate din aria delegării, Consiliul le apreciază ca fiind neîntemeiate. În Formularul nr. 16 Anexa 3 la Formularul de ofertă, au fost menționate următoarele: „la stabilirea tarifelor ofertate în Propunerea financiară, Ofertantul va avea în vedere corelarea acestora cu activităţile şi aspectele prezentate în Propunerea tehnică. Astfel, pentru fiecare tarif ofertat, în Memoriul tehnico-economic justificativ trebuie să se regăsească resursele activităţilor prezentate în Propunerea tehnică". Această precizare este necesară pentru a atrage atenţia potenţialilor ofertanţi asupra necesităţii corelării Propunerii tehnice cu Oferta financiară. Conform cerinţelor documentaţiei de atribuire, Oferta financiară constă în prezentarea celor 11 tarife solicitate, cu Fişele de fundamentare şi memorii tehnico- economice justificative aferente fiecărui tarif. În concluzie, documentaţia de atribuire solicită prezentarea atât a resurselor necesare cât şi a tarifelor ofertate pe activităţi şi categorii de deşeuri, după caz, şi nu include nicio prevedere privind prezentarea unor elemente separat, pentru fiecare unitate administrativ teritorială în parte. În ceea ce priveşte susținerile contestatorului referitoare la Riscul 3 din Matricea riscurilor-„Ajustarea traseelor de colectare", Consiliul are în vedere aceleași considerente avute în vedere la soluționarea contestației depusă de ......... SRL. Prin urmare, nu este necesară prezentarea cantităţii estimate de deşeuri pe fiecare fracţie la nivel de UAT, documentaţia de atribuire nesolicitând prezentarea în cadrul Propunerii tehnice şi/sau a Propunerii financiare de resurse/calcule la nivel de UAT. În ceea ce priveşte datele de care au nevoie ofertanţii pentru pregătirea propunerilor tehnice şi/sau financiare, în speţă pentru stabilirea traseelor de colectare, acestea sunt prezentate în cadrul documentaţiei de atribuire, putând fi completate în urma vizitelor pe amplasament şi pe baza resurselor cartografice existente online. x. În ceea ce privește susținerile contestatorului potrivit cărora autoritatea contractantă nu a publicat documentele la care face trimitere în anexa 7 la caietul de sarcini, Consiliul reține că documentele precizate în „Anexa nr. 7. Manuale de operare ale instalaţiilor de tratare, avize/autorizaţii" au fost publicate în SEAP în data de 21.05.2024,( conform dovezii furnizate de autoritatea contractantă. De asemenea, Consiliul mai reține și faptul că autoritatea contractantă a menţionat în punctul de vedere că dintr-o eroare tehnică, arhiva cu documentele existente nu a fost încărcată în SEAP simultan cu documentaţia, iar, în ceea ce priveşte Pagina 98 din 104

§ 114

extrasele de carte funciară aferente mun. .........-........., acestea vor fi publicate după comunicarea acestora de către proprietar. xi. Referitor la susținerile contestatorului potrivit cărora documentaţia impune nejustificat obligaţia amenajării unei baze de lucru suplimentare staţiilor de tratare a deşeurilor ce oricum trebuie operate în executarea contractului, Consiliul reține următoarele: Aşa cum precizează şi constatatorul, conform art. 209 din Caietul de sarcini „Operatorul este responsabil cu amenajarea şi autorizarea cel puţin a unei Baze de lucru operaţionale, al cărei amplasament să fie situat în zona delegată sau în proximitatea acesteia, fără a crea un disconfort riveranilor acesteia. Este necesară amenajarea Bazei de lucru pentru a asigura posibilitatea de intervenţie imediată ori de câte ori este necesar." Conform precizărilor citate din Caietul de sarcini, se solicită amenajarea cel puţin a unei Baze de lucru operaţionale. nu suplimentare, care poate fi amplasată oriunde pe teritoriul zonei delegate sau în proximitatea zonei delegate, deci inclusiv la staţiile de sortare, compostare ......... şi/sau la staţia de tratare Roznov. Cele 3 instalaţii menţionate sunt amplasate pe teritoriul unităţilor administrative teritoriale municipiul ......... şi oraşul Roznov, care fac parte din zona delegată. Astfel, cerinţele documentaţiei de atribuire nu împiedică viitorul operator să amenajeze Baza de lucru pe unul dintre cele 3 amplasamente ale instalaţiilor de tratare. În consecinţă, se constată că susținerile contestatorului sunt neîntemeiate, cerința fiind clară, în mod evident, aşa cum este formulată, aceasta putând fi îndeplinită prin amenajarea unei Baze de lucru pe unul dintre amplasamentele celor 3 instalaţii de tratare. xii. Referitor la criticile contestatorului potrivit cărora interdicţia de a cere despăgubiri în cazul de încetare a contractului prevăzut de art. 36 alin. 6 din modelul contractului ar fi nelegală, Consiliul reține următoarele: Contestatorul susține că, deoarece la art. 36 alin. (6) din modelul de contract este prevăzut un caz de încetare a contractului în care părţile nu pot pretinde daune, delegatul ar fi privat de posibilitatea de a-şi recupera valoarea rămasă neamortizată din investiţiile pe care acesta le-a realizat în bunurile de retur. Conform art. 13 alin. (17) din modelul de contract, la încetarea contractului din orice cauză. prin excepţie de la regula transferului cu titlu gratuit, bunurile de retur (i.e. inclusiv investiţiile realizate de delegat în conformitate cu programul de investiţii), care nu au fost amortizate integral până la data încetării contractului intră în proprietatea delegatarului în schimbul plăţii către delegat a unei compensaţii egale cu valoarea neamortizată a respectivelor bunuri. Astfel, prin modelul de contract este reglementat, în mod clar şi fără echivoc, dreptul delegatului de a i se plăti valoarea neamortizată a investiţiilor realizate de acesta în bunurile de retur, la încetarea contractului din orice cauză. Astfel, această prevedere îşi produce efectele inclusiv în cazul în care contractul încetează conform prevederilor art. 36 alin. (6) din contract. Prin urmare, criticile sunt neîntemeiate întrucât de vreme ce la art. 13 alin. (17) din modelul de contract se reglementează, cu titlu de excepţie de la regula transferului cu titlu gratuit a bunurilor de retur, obligaţia delegatarului de a plăti delegatului, la încetarea din orice cauză a Pagina 99 din 104

§ 115

contractului, o compensaţie egală cu valoarea neamortizată a bunurilor de retur, nu este necesară o reiterare a acestei excepţii şi în cadrul art. 36 alin. (6) din modelul de contract. 3.În ceea ce privește contestația ......... SRL, Consiliul reține următoarele: Referitor la criticile contestatorului privind faptul că autoritatea contractantă ar fi organizat procedura cu încălcarea dispozițiilor legale, în sensul că acesta a decis să atribuie concomitent atât colecatrea separată și transportul separat al deşeurilor, cât și sortarea deşeurilor de ambalaje, dar și tratarea aerobă a biodeșeurilor prin încheierea unui singur contract de delegare prin concesiune, Consiliul le apreciază ca fiind neîntemeiate. Astfel, potrivit dispozițiilor art.2 alin. (8) din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006: (8) Înainte de atribuirea activităţii de colectare separată şi transport separat al deşeurilor municipale, unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, sectoarele municipiului Bucureşti sunt obligate să atribuie, individual sau în asociere, activităţile de transfer, sortare, tratare anaerobă/aerobă şi/sau de eliminare prin depozitare. În situaţia în care, la finalizarea implementării investiţiilor finanţate din fonduri europene nerambursabile, facilităţile de sortare, tratare şi/sau de eliminare prin depozitare nu sunt disponibile, se poate atribui operarea colectării ca soluţie tranzitorie acceptată, cu condiţia prezentării dovezilor sub formă de contracte, parteneriate şi/sau alte forme de colaborare cu instalaţii de sortare, tratare anaerobă/aerobă şi/sau de eliminare prin depozitare care să demonstreze faptul că gestionarea deşeurilor ulterioară colectării este efectuată în condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare şi va contribui la îndeplinirea obiectivelor de reciclare, respectiv valorificare a deşeurilor municipale”. În acesta condiții, Consiliul apreciează că legiuitorul nu interzice atribuirea activităţilor de colectare separată şi transport separat al deşeurilor municipale prin acelaşi contract de delegare cu activităţile de transfer, sortare, tratare anaerobă/aerobă (activitatea de eliminare prin depozitare este atribuită de Consiliul Judeţean ......... printr-un contract de delegare încheiat în anul 2019, așa cum precizează autoritatea contractantă în punctul de vedere). Relevante în soluționare sunt, în opinia Consiliului, și susținerile autorității contractante, precizate în punctul de vedere, potrivit cărora: „...prezentul contract de delegare parte a proiectului finanţat cu fonduri europene Sistem Integrat de Management al Deşeurilor în Judeţul ......... - Contract de finanţare nr. 131165 din data de 24.02.2011 privind proiectul Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul ......... (SMID) în valoare totală de 142.837.104 lei fără TVA. Între obligaţiile stabilite prin proiect, a fost prevăzută şi cea a încheierii unui Acord de parteneriat între toate UAT membre ale Asociaţiei, Acord în care este descrisă modalitatea de delegare a serviciilor de salubrizare şi a instalaţiilor construite prin fonduri europene, în cadrul proiectului SMID. Finanţatorul proiectului, Autoritatea de management POS Mediu, prin adresa nr. 6654/CG/27.07.2015 (Anexa 2 la prezenta), la punctul 3. A., cu referire la modificarea cadrului contractual privind delegarea serviciului, impune următoarele: Pagina 100 din 104

§ 116

A. Patru contracte de delegare prin concesiune a serviciului de colectare, transport, sortare, compostare şi transferul deşeurilor, câte unul pentru fiecare dintre cele patru zone ale judeţului .......... Aceste contracte de delegare vor fi acordate prin licitaţie publică de către ADI ........., care primeşte mandat din partea proprietarilor respectivelor instalaţii (UAT-urile pentru facilităţile construite prin alte proiecte şi Judeţul ........., pentru cele construite prin acest proiect). B. Un contract de delegare prin concesiune pentru gestiunea depozitului conform construit prin proiect la Girov, acordat prin licitaţie publică de către Judeţul .......... Prin urmare, respectând solicitarea finanţatorului mai sus citată, prin Hotărârea A.D.I. „........." nr. 5/26.04.2016, a fost încheiat Actul adiţional nr. 2 la Acordul de parteneriat în vederea realizării proiectului "Sistem de management integrat a deşeurilor în judeţul ........." încheiat între localităţile membre ale A.D.I. ".........", cu modificările ulterioare, aprobat prin Hotărârea A.D.I. ......... nr. 4/05.12.2014, care, la pct. 10 prevede următoarele (în extras, în Anexa 2 la prezenta): 10. Art. 8, alin. (1), se modifică şi va avea următorul conţinut: (1) Vor fi selectate următoarele categorii de operatori, pentru activităţile care sunt parte a serviciului de salubrizare, prin procedura de licitaţie publică: - operatori pentru colectarea şi transportul deşeurilor municipale de la generatori la staţiile de sortare, compostare, transfer sau depozitul Girov, după caz, şi pentru operarea staţiilor de sortare, compostare şi transfer după cum urmează: I. pentru zona 1 - operator pentru colectarea şi transportul deşeurilor de la generatori la staţia de sortare ......... şi Roznov, la staţia de compostare ......... şi la depozitul Girov şi pentru operarea staţiei de sortare ........., a staţiei de sortare Roznov şi a staţiei de compostare .........”. Prin urmare, Consiliul apreciază că modalitatea propusă privind delegarea serviciilor de salubrizare în cadrul unui singur contract care include atât activitatea de colectare separată a deşeurilor din zonă cât şi operarea instalaţiilor de sortare şi tratare a deşeurilor edificate prin fonduri europene, este una legală, respectând obligaţiile stabilite atât prin contractul de finanţare mai sus menţionat cât şi prevederile legale speciale privitoare la gestiunea serviciilor de salubrizare. Nici criticile referitoare la modalitatea de solicitare a experienței similare în documentația de atreibuire nu pot fi apreciate ca fiind întemeiate de Consiliu. Astfel, potrivit documentelor aflate la dosarul cauzei, prezenta procedură are ca obiect atribuirea unui contract de delegare a unor activităţi componente ale serviciului de salubrizare prestate la nivelul localităţilor ce alcătuiesc Zona 1 de colectare din SMID ........., respectiv: a) colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat; b) sortarea deşeurilor de hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă colectate separat din deşeurile municipale în staţii de sortare, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la depozitele de deşeuri şi/sau la instalaţiile Pagina 101 din 104

§ 117

de valorificare energetică. Prestarea acestei activităţi presupune operarea Staţiei de sortare .........-.........; c) tratarea aerobă a biodeşeurilor colectate separat în instalaţii de compostare, inclusiv transportul reziduurilor la depozitele de deşeuri şi/sau la instalaţiile de valorificare energetică. Prestarea acestei activităţi presupune operarea Staţiei de compostare .........-.......... Potrivit dispozițiilor art. 75 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 100/2016, autoritatea contractantă are dreptul de a aplica în cadrul procedurii de atribuire criterii de calificare şi selecţie referitoare la capacitatea candidatului/ofertantului; conform aceleiaşi norme, criteriile de calificare şi selecţie trebuie să fie nediscriminatorii şi proporţionale cu obiectul concesiunii de lucrări sau al concesiunii de servicii. Prin documentaţia de atribuire aferentă prezentei proceduri s-au stabilit criterii de calificare referitoare la experienţa tehnică şi profesională a ofertanţilor, vizând un nivel corespunzător al experienţei similare corespunzătoare activităţilor de salubrizare ce fac obiectul contractului, după cum urmează: a) experienţă similară privind prestarea activităţii de colectare separată şi transport separat al deşeurilor municipale în valoare cumulată de minimum 25.488.020,65 lei, în ultimii 3 ani înainte de data limită de depunere a ofertelor. Având în vedere că prin contractul ce face obiectul procedurii de atribuire se va gestiona activitatea de colectare separată şi transport al deşeurilor municipale, stabilirea unui criteriu de calificare referitor la experienţa similară privind această activitate, în opinia Consiliului, este justificată pentru că vizează capacitatea ofertanţilor de a desfăşura o astfel de activitate. În ceea ce priveşte proporţionalitatea acestui criteriu de calificare, se reține faptul că valoarea estimată a activităţii de colectare separată şi transport separat este de 24.093.206,87 lei în primul an de operare, respectiv de 192.745.654,96 lei pe întreaga durată de 8 ani a contractului, astfel că nu se poate susține că autoritatea contractantă nu ar fi respectat principiul proporționalității. b) experienţă similară privind prestarea activităţii de tratare a deşeurilor municipale în valoare cumulată de minimum 9.977.541,46 lei, în ultimii 3 ani înainte de data limită de depunere a ofertelor. Având în vedere că prin contractul ce face obiectul procedurii de atribuire se va gestiona activitatea de sortare şi activitatea de tratare aerobă a deşeurilor municipale, stabilirea unui criteriu de calificare referitoare la experienţa similară privind activitatea de tratare este justificată şi în legătură cu obiectul contractului. De asemenea, Consiliul reține că, pentru a nu limita posibilitatea ofertanţilor de a demonstra îndeplinirea acestui criteriu de calificare, prin documentaţia de atribuire s-a prevăzut că se acceptă experienţa similară dobândită cu privire la următoarele activităţi: -sortarea deşeurilor de hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă colectate separat din deşeurile municipale în staţii de sortare; -tratarea aerobă a biodeşeurilor colectate separat în instalaţii de compostare; -tratarea anaerobă a biodeşeurilor colectate separat în instalaţii de digestie anaerobă; Pagina 102 din 104

§ 118

-tratarea mecanobiologică a deşeurilor reziduale în instalaţiile de tratare mecanobiologice sau, după caz, în instalaţiile integrate de tratare. În ceea ce priveşte proporţionalitatea acestui criteriu de calificare, și în acest caz Consiliul reține că valoarea estimată a activităţii de colectare separată şi transport separat este de 9.167.603,81 lei în primul an de operare (6.526.599,92 lei pentru activitatea de sortare şi 2.641.003,89 lei pentru activitatea de tratare aerobă), respectiv de 73.340.830,48 lei (52.212.799,36 lei pentru activitatea de sortare şi 21.128.031,12 lei pentru activitatea de tratare aerobă) pe întreaga durată de 8 ani a contractului. Prin urmare, Consiliul apreciază că autoritatea contractantă a respectat principiul proporționalității și dispozițiile legale referitoare la modalitatea de solicitare a experienței similare, cele două criterii de calificare privind experienţa similară fiind corespunzătoare activităţilor de salubrizare ce fac obiectul contractului. În consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondată contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu ......... „.........”. În consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul art. 26 alin. (2) lit.a) și b) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite în parte contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu ......... „.........”, respectiv capetele de cerere subsidiare regăsite la punctele I, III, VI și VIII din contestație. În temeiul art. 26 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va obliga autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, să aducă modificările menționate în considerentele prezentei decizii la cunoștința tuturor operatorilor economici interesați de participarea la această procedură de atribuire, prin publicarea lor în SICAP, și să stabilească o nouă dată de depunere a ofertelor, cu respectarea prevederilor art. 85 alin. (1) din Legea nr. 100/2016. În temeiul art. 26 alin. (6) din același act normativ, Consiliul va respinge ca nefondate celelalte cereri subsidiare, precum și capătul principal de cerere vizând anularea procedurii de atribuire. În consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondată contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu ......... „.........”. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu ......... „.........”. În temeiul art. 26 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 101/2016, admite în parte contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu ......... „.........”, respectiv capetele de cerere subsidiare regăsite la punctele I, III, VI și VIII din contestație. În temeiul art. 26 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, să Pagina 103 din 104

§ 119

aducă modificările menționate în considerentele prezentei decizii la cunoștința tuturor operatorilor economici interesați de participarea la această procedură de atribuire, prin publicarea lor în SICAP, și să stabilească o nouă dată de depunere a ofertelor, cu respectarea prevederilor art. 85 alin. (1) din Legea nr. 100/2016. În temeiul art. 26 alin. (6) din același act normativ, respinge ca nefondate celelalte cereri subsidiare, precum și capătul principal de cerere vizând anularea procedurii de atribuire. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu ......... „.........”. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 104 din 104

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.