Decizie 1811/2024
Decizie CNSC2024_1811_2024_Decizie_1811.pdf, BO2024_1811_2024_BO2024_1811.pdf
Document CNSC
COMPANIA ROMPREST SERVICE SA în contradictoriu cu SECTOR 4 (PRIMARIA SECTORULUI 4 BUCURESTI)
Decizia CNSC nr. 1811/C9/1860 din 01.07.2024
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect Delegarea de gestiune a serviciului public de salubrizare pe raza Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti, cod CPV 90511000-2 Servicii de colectare a deșeurilor menajere (Rev. 2), contestatoarea a solicitat admiterea contestației și anularea procedurii. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestația formulată de Compania Romprest Service SA, în contradictoriu cu Sectorul 4 (Primăria Sectorului 4), și anulează răspunsurile nr. 13, 14, 36, 37, 53 și 57 din răspuns consolidat 2. Obligă autoritatea …Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestația formulată de Compania Romprest Service SA, în contradictoriu cu Sectorul 4 (Primăria Sectorului 4), și anulează răspunsurile nr. 13, 14, 36, 37, 53 și 57 din răspuns consolidat 2. Obligă autoritatea contractantă la transmiterea răspunsurilor la clarificări cu respectarea celor din motivare și a dispozițiilor legale aplicabile, în termen de 20 zile de la primirea deciziei. Răspunsurile vor fi publicate în Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2024_1811_2024_Decizie_1811.pdf, BO2024_1811_2024_BO2024_1811.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1811/C9/1860 Data: 01.07.2024 Prin contestația nr. 1910/31.05.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 34185/03.06.2024, depusă de Compania Romprest Service SA, cu sediul în București, bd. Poligrafiei nr. 1C, etaj 3, sector 1, având CUI RO1378856 și număr de înregistrare în Registrul Comerțului J40/3673/2011, reprezentată prin Marian-Bogdan Adimi – director general adjunct, privind procedura de licitație deschisă organizată de Sectorul 4 (Primăria Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti), cu sediul în București, b-dul George Coșbuc nr. 6-16, sectorul 4, în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect Delegarea de gestiune a serviciului public de salubrizare pe raza Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti, cod CPV 90511000-2 Servicii de colectare a deșeurilor menajere (Rev. 2), contestatoarea a solicitat admiterea contestației și anularea procedurii. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestația formulată de Compania Romprest Service SA, în contradictoriu cu Sectorul 4 (Primăria Sectorului 4), și anulează răspunsurile nr. 13, 14, 36, 37, 53 și 57 din răspuns consolidat 2. Obligă autoritatea contractantă la transmiterea răspunsurilor la clarificări cu respectarea celor din motivare și a dispozițiilor legale aplicabile, în termen de 20 zile de la primirea deciziei. Răspunsurile vor fi publicate în Pagina 1 din 2
SEAP în cadrul aceluiași termen, urmând a fi stabilită o nouă dată limită de depunere a ofertelor. În temeiul art. 26 alin. (6) din lege, respinge restul solicitărilor petentei din cuprinsul contestației. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactat practicaua deciziei Liliana Chelu Redactată în 4 exemplare, conține 19 pagini Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .. Prin contestația nr. 1910/31.05.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ., depusă de ......... SA, cu sediul în ........., ., ........., având CUI . și număr de înregistrare în Registrul Comerțului ........., reprezentată prin ......... – director general adjunct, privind procedura de licitație deschisă organizată de . (. .........), cu sediul în ........., b-dul . în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect Delegarea de gestiune a serviciului public de salubrizare pe raza . ........., cod CPV 90511000-2 Servicii de colectare a deșeurilor menajere (Rev. 2), contestatoarea a solicitat admiterea contestației și anularea procedurii. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR asupra cauzei constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, să soluționeze contestația de față, prin care ......... SA critică răspunsul consolidat 2 la clarificări, solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei. Susține că motivele anulării procedurii sunt următoarele: 1. Autoritatea contractantă nu a indicat potenţialilor ofertanţi staţiile de tratare a deşeurilor cu care are încheiat contract de delegare a gestiunii activităților de tratare şi traseele pe care trebuie să se deplaseze autospecialele până la aceste instalaţii pentru toate categoriile și fracțiile de deşeuri care fac obiectul contractului, așa cum i se impusese prin Decizia Consiliului; 2. Încălcarea obligației de atribuire "în prealabil" a contractelor pentru activitățile de sortare, tratare și eliminare a deșeurilor; 3. Încălcarea obligației de informare completă a potențialilor ofertanți; 4. Absența controlului și optimizării fluxurilor de deșeuri; Pagina 1 din 21
5. Inconsistența concepției asupra modalităților de gestionare integrată a deșeurilor municipale; 6. Sunt impuse ofertanților moduri de calcul al tarifelor și moduri de lucru care încalcă legislaţia în vigoare. Arată că, într-un document, denumit de autoritatea contractantă, clarificare din oficiu prin care se afirmă că autoritatea contractantă, în baza Deciziei Consiliului, publică informaţii privitoare la staţii de sortare, staţii de tratare şi traseele aferente, este indicată staţia de sortare a operatorului . SRL şi contractul încheiat cu aceasta şi staţia de tratare . SRL, de asemenea, cu contractul încheiat cu aceasta, fiind indicate şi trasee de deplasare aferente, fără alte detalii. În răspunsul consolidat numărul 2 (la solicitările de clarificări ale potențialilor ofertanți), la întrebarea numărul 13, referitor la operatorul pentru tratarea/valorificarea deşeurilor textile, se precizează că nu există un operator desemnat pentru preluarea acestor tipuri de deşeuri. Chiar dacă se formulează ideea teoretică, privitoare la fluxul de deşeuri textile, că ar putea fi preluat de un anumit operator, nu există o soluţie contractuală de delegare a gestiunii pentru acest flux de deşeuri. La întrebarea numărul 14, cu privire la sortarea deşeurilor din construcţii şi demolări şi activitatea de transfer a acestora se raspunde, la punctul 1, că deşeurile din construcţii şi demolări, dar şi cele voluminoase vor fi predate operatorului .. Concluzia este că nu există o soluţie contractuală de delegare pentru sortarea/tratarea acestor fluxuri de deşeuri, recomandându-se practic depozitarea lor fără supunerea la operaţiuni de sortare/tratare menite să reducă volumele depozitate şi să asigure o valorificare superioară a materialelor valorificabile din deșeuri, ceea ce este ilegal. La punctul 2, litera b (răspunsul 14) se precizează că deşeurile biodegradabile de orice tip vor fi încredinţate în vederea tratării către operatorul economic . SRL, acesta putând accepta spre tratare aceste tipuri de deşeuri. Nu este indicat numărul ori denumirea de contract încheiat cu acest operator pentru acest tip de deşeuri, iar la răspunsul numărul 16 se precizează că s-a încheiat contract cu acest operator pentru delegarea gestiunii activității de tratare a deşeurilor reziduale, inclusiv transportul deşeurilor stabilizate biologic la depozitele de deşeuri sau la instalaţiile de valorificare energetică. O primă concluzie este că acest contract este încheiat doar pentru tratarea deşeurilor reziduale, nu şi a deşeurilor biodegradabile. Referirea la stabilizarea biologică, din a doua parte a denumirii contractului, priveşte deşeurile reziduale, care sunt supuse unui proces de tratare având ca rezultat şi stabilizarea biologică a acestora. Deşeurile biodegradabile reprezintă un alt flux de deşeuri, care se tratează separat de deşeurile reziduale, urmând ca la finalul procesului să fie valorificate în agricultură sau domenii conexe, produsul rezultat fiind compostul, spre deosebire de produsul rezultat în urma tratării deşeurilor reziduale, care este tot un deşeu rezidual, dar Pagina 2 din 21
stabilizat biologic şi care se elimină final prin depozitare, ori se valorifică energetic prin incinerare cu cogenerare energetică. Rezultă astfel că nu există o soluţie contractuală pentru fluxul de deşeuri biodegradabile. În răspunsul dat la întrebarea numărul 36, autoritatea contractantă stabileşte o activitate de sortare a fluxului de deşeuri provenite din construcţii şi reamenajări în sarcina operatorului de colectare, modificând în mod total nejustificat documentația de atribuire. La întrebarea numărul 37 i s-a cerut autorităţii contractante să precizeze operatorul de tratare/depozitare pentru deşeurile provenite din construcţii reamenajări, cu conţinut de azbest. În răspunsul său, autoritatea contractantă a eliminat pur şi simplu acest flux de deşeuri din caietul de sarcini, motivând că acest tip de deşeuri este prezent doar în cantităţi infime. Precizează că acest flux de deşeuri este stabilit la art. 35 din Regulamentul cadru al serviciului public de salubrizare adoptat prin Ordinul ANRSC nr. 82/2015, fiind preluat ca atare în cadrul aceluiaşi articol 35 şi în Regulamentul serviciului public de salubrizare al sectorului 4, aprobat prin HCL nr. J16/10.09.2021. Prin răspunsul dat este modificat caietul de sarcini de aşa natură, încât intră în contradicţie cu propriul Regulament de salubrizare, dar şi cu Regulamentul cadru. La întrebarea numărul 50, autoritatea contractantă confirmă faptul că toate costurile legate de colectarea şi eliminarea deşeurilor textile şi periculoase vor fi incluse în tariful pentru colectare şi transport al deşeurilor municipale reziduale colectate în mod separat de la populaţie. O primă observaţie este aceea că deşeurile textile sunt clasificate din start de către autoritatea contractantă ca fiind deşeuri reziduale, iar acestea vor fi tratate, inclusiv în ceea ce priveşte eliminarea, ca deşeuri reziduale. De asemenea, precizările sunt caracterizate de ambiguitate, deoarece se vorbeşte despre includere în tarifele pentru deşeuri colectate în mod separat de la populaţie, în condiţiile, în care în conformitate cu legea, nu există astfel de tarife, ci se calculează un tarif unic pentru activitatea de colectare și transport a fiecărui tip de deșeu, raportat la cantităţi exprimate în unități de masă (tone) - care include toate cheltuielile aferente - și din care, prin formule specifice, sunt derivate tarifele aplicate populaţiei în lei/persoană sau agenţilor economici în lei/mc. Nu există posibilitatea tehnică de includere a unor cheltuieli în tarifele aplicate populaţiei sau în cele aplicate agenţilor economici. În aceste condiţii este evident că autoritatea contractantă nu şi-a respectat obligaţia impusă de Consiliu prin decizie şi a încercat iniţial să deruteze potenţialii ofertanți şi organismele de control indicând o staţie de tratare (care este pentru tratare mecano-biologică a deșeurilor reziduale - cod 200301) şi o staţie de sortare a deşeurilor, fără alte precizări, lăsând astfel să se înţeleagă că, în baza contractelor încheiate cu acestea, există soluţii de sortare/tratare/eliminare a tuturor fluxurilor Pagina 3 din 21
de deşeuri care fac obiectul caietului de sarcini. Prin răspunsurile date la solicitările de clarificări a modificat cele susţinute în clarificarea din oficiu anterioară, arătând explicit sau implicit că nu există soluţii contractuale de delegare pentru toate fluxurile de deşeuri. În continuarea sunt invocate dispozițiile legale care au fost încălcate vizavi de obligația de atribuire ”în prealabil” a contractelor pentru activitățile de sortare, tratare și eliminarea deșeurilor. De asemenea, sunt prezentate susțineri în ceea ce privește încălcarea obligației de informare completă a potențialilor ofertanți, absența controlului și optimizării fluxurilor de deșeuri, inconsistența concepției asupra modalităților de gestionare integrată a deșeurilor municipale. Solicită, în finalul contestației, anularea procedurii. Prin adresa nr. P10.2/1047/07.06.2024, înregistrată la Consiliu sub nr. 35696/07.06.2024, .. ......... a transmis punctul său de vedere în care a arătat că documentaţia de atribuire a fost postată în SEAP la data de 25.02.2023 prin anunţul de participare .. Într-o primă etapă, documentaţia a fost contestată de către trei operatori economici, fiind pronunţată decizia Consiliului nr. . menţinută în calea de atac a plângerii prin Hotărârea nr. . din data de 16.05.2023, pronunţată în dosarul . de către Curtea de Apel ......... - Secția a X-a de contencios administrativ și fiscal şi pentru achiziţii publice. La data de 27.02.2024, a postat în SEAP prin intermediul documentului clarificare din oficiu conform decizie nr. 711- CNSC, înregistrat la sediul autorităţii contractante sub nr. .., modul de punere în aplicare a Deciziei nr. ., prin indicarea instalaţiilor/staţiilor de tratare/sortare unde trebuie transportate deşeurile colectate de pe raza ......... al Municipiului .......... Raportat la motivele de contestare invocate prin cuprinsul contestaţiei de către contestatar, respectiv: încălcarea obligaţiei de atribuire "în prealabil" a contractelor pentru activitățile de sortare, tratare și eliminare a deşeurilor, încălcarea obligaţiei de informare completă a potenţialilor ofertanți, absența controlului și optimizării fluxurilor de deşeuri, inconsistența concepţiei asupra modalităţilor de gestionare integrată a deşeurilor municipale, sunt impuse ofertanților moduri de calcul al tarifelor și moduri de lucru care încalcă legislaţia în vigoare ultima dată la care se presupune faptul că operatorul economic contestator a luat la cunoştintă despre motivele de contestare este data de 27.02.2024, dată la care autoritatea contractantă a postat în SEAP documentul ., reieşind aşadar că legiuitorul prezumă absolut luarea la cunoştinţă despre documentaţie la data publicării ei, orice dovadă contrară neputând fi primită. Operatorul economic cunoştea aspectele reclamate încă de la data publicării, ultimul termen fiind raportat la data de 27.02.2024 şi trebuia să manifeste o minimă diligenţă şi să atace în termenul legal aspectele în Pagina 4 din 21
discuţie, dacă dorea completarea lor/punerea la dispoziţie într-un anumit format a unor documente, etc., sau chiar anularea procedurii, potrivit intenţiei sale, devoalate de însuşi actul de contestare. De asemenea, este invocată excepția lipsei de interes în formularea contestației susținând că grupul de societăți Romprest din informațiile publice înregistrează o cifra medie de afaceri în ultimii 3 ani în cuantum de aproximativ 255.805.331,33 lei (.fapt ce arată că societatea nu se poate încadra ca ofertant eligibili să depună ofertă în procedură. Totodată, invocă excepția nulității contestației, întrucât contestația nu cuprinde mențiuni cu referire la actul a cărei anulare/ modificare/remediere se solicită, fapt ce contravine dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. De asemenea, nu cuprinde considerente clare și precise raportat la cele solicitate. Invocă, de asemenea, excepția inadmisibilității ținând seama de conținutul contestației. Consideră că în cauza este inadmisibilă solicitarea de anularea a procedurii cum a fost formulată, ținând seama de aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 211 și 212 din cadrul Legii nr. 98/2016, care impun anularea în cazul în care există încălcări flagrante ale legii și nu se poate susține remedierea celor arătate. Astfel, ofertantul nu indică actul nelegal supus anulării, nu indică ce prevederi legale conduc la anularea procedurii și nu indică ce anume din răspunsurile la clarificări comunicate conduc la aplicarea unei sancțiuni ce este imposibil de remediat. Prin
adresa
înregistrată
la
Consiliu
sub
nr. 39968/26.06.2024, ......... SA a răspuns excepțiilor invocate de autoritatea contractantă, solicitând respingerea acestora. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: .. ......... a inițiat procedura de licitație deschisă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect Delegarea de gestiune a serviciului public de salubrizare pe raza . ........., cod CPV 90511000-2 Servicii de colectare a deșeurilor menajere (Rev. 2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. .., data limită de depunere a ofertelor fiind stabilită prin anunț pentru 10.04.2023, ora 1500, decalată ulterior la data de 20.06.2024, ora 15:00. Valoarea estimată a contractului este 1.687.472.221,83 lei, fără TVA. Nemulțumită de răspunsul consolidat 2, ......... SA a înaintat contestația de față. Contestatoarea a constituit cauțiunea în sumă de 220.000 lei, conform prevederilor art. 61¹ alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr.. din 03.06.2024, eliberată de CEC Bank, Sucursala Victoria. În cadrul procedurii a fost pronunțată anterior decizia nr. .. din 29.03.2023, decizie rămasă definitivă prin respingerea, ca nefondată, de către Curtea de Apel ........., Secția a X-a de contencios administrativ și Pagina 5 din 21
fiscal și pentru achiziții publice, prin Hotărârea nr. . din 16.05.2023, a plângerii formulate de . .......... Prin decizia nr. . din 29.03.2023 Consiliul a decis următoarele: În temeiul art. 26 alin. (7) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, ia act de renunțarea . SA la contestația formulată. În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din lege, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestația formulată de SC . SA, în contradictoriu cu Sectorul 4 (Primăria ......... .........), și obligă autoritatea contractantă la modificarea cerinței privind experiența similară, conform celor din motivare, și la indicarea operatorilor economici a instalațiilor/stațiilor de tratare/ sortare unde trebuie transportate deșeurile colectate de pe raza sectorului 4, conform celor din motivare. În temeiul art. 26 alin. (6) din lege, respinge, ca rămase fără obiect, solicitările privind indicarea locațiilor unde trebuie amplasate/amenajate punctele de colectare și matricea riscurilor și, ca nefondate, celelalte solicitări din contestația .. SA. În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din lege, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestația formulată de ......... SA, în contradictoriu cu Sectorul 4 (Primăria ......... .........), și obligă autoritatea contractantă la modificarea documentației de atribuire în privința indicării stațiilor de sortare/ tratare și depozitelor ecologice, conform celor din motivare, și decalării termenului pentru depunerea ofertelor. Modificările vor fi efectuate într-un termen de 20 zile de la primirea deciziei, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, și vor fi aduse la cunoștința operatorilor economici prin publicarea lor în SEAP, în cadrul aceluiași termen. Autoritatea contractantă va fi obligată să stabilească o nouă dată pentru depunerea ofertelor care nu va fi mai devreme de 20 zile de la publicarea modificărilor în SEAP. În temeiul art. 26 alin. (6) din lege, respinge, ca nefondate, celelalte solicitări din cuprinsul contestației formulate de ......... SA. Prin clarificarea din oficiu automată publicată în SEAP în data de 27.02.2024, autoritatea contractantă a adus la cunoștința operatorilor economici următoarele: Având în vedere obligaţiile impuse de Decizia CNSC nr. .., prin care: „autoritatea contractantă trebuie să indice instalaţiile/staţiile de tratare/ sortare unde trebuie transportate deşeurile colectate de pe raza ......... ........., precum şi tarifele aferente activităţilor de tratare/sortare, depozitare pentru eliminarea finală a deşeurilor şi traseele pe care trebuie să se deplaseze autospecialele, astfel încât să poată fi întocmită în mod corespunzător propunerea tehnică şi financiară. In situaţia în care nu va putea pune la dispoziţie aceste informaţii, autoritatea contractantă trebuie să anuleze procedura de atribuire. Autoritatea Contractantă publica următoarele informaţii: i. Staţia de sortare unde trebuie transportate deşeurile colectate de pe raza ......... ........., este staţia . din Sos. . (distanţa faţă de km 0 al Municipiului .........: 13 km), iar tariful aferent acestei activitaţi este de 189,79 lei/tonă fără TVA, conform contractului nr. 628/29.09.2023, încheiat între . ......... si . SRL. ii. Staţia de tratare unde trebuie transportate deşeurile colectate de pe raza ......... ......... este staţia ., iar tariful aferent acestei activitaţi este de 450,90 lei fără TVA, conform contractului nr. 184/07.02.2024, încheiat între .. Pagina 6 din 21
iii. Traseele pe care trebuie să se deplaseze autospecialele, sunt: Pentru sortare: Se ataseaza traseul de transport al deşeurilor municipale la statia de sortare, prezentat de operatorul .. SRL in propunerea sa tehnica. Pentru tratare: Se ataseaza traseul de transport la statia de tratare, prezentat de operatorul economic . SA in propunerea sa tehnica. Se elimină de la nivelul documentelor achiziţiei toate prevederile privind modalitatea de redactare a ofertei, respectiv: „In vederea întocmirii unor oferte economice comparabile si pentru a pune la dispoziţie operatorilor economici interesaţi toate informaţii necesare, pentru activităţile de sortare a deşeurilor municipal reciclabile si de tratare se va lua in calcul ca distanta medie de transport de la punctul de colectare la facilitatea de sortare/tratare o distanta de 30 km pe sens. Ulterior desemnării staţiei de sortare/tratare de către autoritatea contractantă/ADIGMB printr-o procedura diferita de prezenta procedura, se va actualiza/ajusta tariful in funcţie de distanţa pană la staţia de sortare/tratare care va/vor fi desemnată/desemnate pentru desfăşurarea acestor activităţi de sortare/ tratare - prin proceduri de atribuire paralele cu prezenta procedură." Cercetând cu întâietate, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, excepţia tardivităţii contestaţiei invocată de autoritatea contractantă, Consiliul constată că aceasta susține că data la care contestatoarea a luat cunoștință de motivele contestare este data de 27.02.2024, data publicării în SEAP a clarificării din oficiu. Pe de altă parte, în punctul de vedere asupra excepțiilor invocate, ......... SA a explicat că, prin contestație, este criticat răspunsul consolidat 2, prin care a fost modificată clarificarea din oficiu, întrucât, deși în clarificarea din oficiu a fost indicată o stație de tratare a deșeurilor și o stație de sortare a deșeurilor, lăsând să se înțeleagă că aceasta ar reprezenta soluțiile pentru toate categoriile de deșeuri, ulterior, în cadrul răspunsului consolidat 2, au fost modificate cele susținute în clarificare. Așadar, pentru a se pronunța asupra excepției tardivității, Consiliul va analiza răspunsul consolidat 2, prin prisma celor criticate în contestație, pentru a decide dacă prin acest răspuns au fost aduse modificări clarificării postate în SEAP în data de 27.02.2024. O primă critică privește răspunsul la întrebarea nr. 13: Având în vedere solicitarea precizată în Caietul de sarcini, la Cap. 2 art. 10 lit d) potrivit căreia operatorul trebuie să asigure inclusiv colectarea separată a deșeurilor textile începând cu anul 2025, vă rugăm să ne indicați care este operatorul delegat pentru preluarea acestui cod de deșeuri municipale; Răspuns nr.13: În prezent nu este un operator desemnat pentru preluarea acestor tipuri de deșeuri (deșeurile textile colectate separat în principal se valorifică nefiind eliminate prin depozitare). Ofertanții vor prezenta costuri aferente numai activității de colectare și transport a deșeurilor textile, costurile menționate urmând a fi repartizate în cadrul tarifului de prestație pentru activitatea de colectare și transport deșeuri menajere reziduale. Menționăm că ofertanții vor Pagina 7 din 21
lua în calcul ca flux propus de deșeuri, predarea acestora către operatorul stației de sortare a deșeurilor, în speță societatea .. Se observă că, într-adevăr, prin răspunsul publicat, s-a adus la cunoștința operatorilor economici o informație nouă, referitoare la faptul că nu există un operator desemnat pentru preluarea acestor tipuri de deșeuri, acestea urmând a fi predate către societatea .. Așadar, nu poate fi constatată tardivitatea formulării acestei critici, câtă vreme operatorul economic este nemulțumit de faptul că nu există o soluție contractuală pentru gestionarea acestui tip de deșeuri, situație cunoscută la data de 21.05.2024. Răspunsul consolidat 2 a fost publicat în SEAP la data de 21.05.2024, iar contestația a fost transmisă, prin e- mail, atât autorității contractante, cât și Consiliului în data de 31.05.2024, cu respectarea termenului legal prevăzut la art. 8 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 8 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. De asemenea, raportat la prevederile art. 5 din același act normativ potrivit cărora (1) Termenele procedurale stabilite de prezenta lege, exprimate în zile, încep să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului şi se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului. (2) Ziua în cursul căreia a fost comunicat un act procedural nu este luată în calculul termenului. Dacă ultima zi a unui termen exprimat altfel decât în ore este o zi nelucrătoare, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare, este lipsită de relevanță ora transmiterii e- mailului, câtă vreme dispozițiile legale stabilesc încheierea termenului la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului. Autoritatea contractantă nu a indicat nici în răspunsul la clarificări nici în punctul său de vedere că această informație ar fi fost publicată anterior datei de 21.05.2024, astfel că va fi respinsă excepția tardivității formulării acestei critici. O altă critică privește răspunsul la întrebarea nr. 14: Având în vedere fluxul de deșeuri prezentat în răspunsul nr. 9, regăsit în "Răspunsul consolidat Revizia 1" din data de 07.04.2023 transmis sub nr. P10.3/464: 1. Vă rugăm să ne indicați care sunt operatorii delegați pentru activitatea de sortare a deșeurilor din construcții și demolări și activitatea de transfer a acestor deșeuri către Depozitul ecologic Vidra. 2. În aceeași ordine de idei, vă rugăm să ne indicați operatorii de salubritate delegați, sau operatorii economici autorizați și agreați, de Autoritatea contractantă pentru preluarea în vederea eliminării (tratare aerobă/tratare anaerobă/sortare/ depozitare directă) a următoarelor tipuri de deșeuri municipale care vor fi colectate separat de pe raza administrativă a . ......... (deșeuri biodegradabile, deșeuri biodegradabile de la bucătării și cantine, deșeuri din piele, textile, lemn, metale, deșeuri compozite-tetrapak, voluminoase, deșeuri de ambalaje predate de agenții economici, etc). Răspuns nr. 14: Față de solicitarea transmisă facem următoarele precizări. 1. Deșeurile din construcții și demolări respectiv deșeurile voluminoase vor fi predate operatorului depozitului . În acest sens ofertanții vor respecta prevederile cuprinse în cadrul documentației de atribuire cu privire la Pagina 8 din 21
colectarea/ valorificarea acestor tipuri de deșeuri. 2. Deșeurile colectate separat pe de raza . ......... vor fi colectate conform cerințelor cuprinse în cadrul Caietului de Sarcini urmând a fi predate conform fluxului de deșeurile către: A). .. - deșeuri colectate separat - fracție uscată inclusiv deșeurile de tipul textilelor, lemnului, metalelor, tetrapack, ambalaje colectate de la agenții economici etc.; B) Deșeurile biodegradabile de orice tip vor fi încredințate în vederea tratării către operatorul economic .. SRL, acesta putând accepta spre tratare aceste tipuri de deșeuri. Așadar, și față de acest răspuns, nu poate fi constatată tardivitatea formulării criticilor, câtă vreme operatorul economic este nemulțumit de faptul că nu există o soluție contractuală pentru gestionarea fluxului de deșeuri biodegradabile. Următoarele critici privesc răspunsurile la întrebările nr. 36 și 37: Întrebarea nr. 36: Referitor la cele precizate la art. 93 pct. 1.4. cu privire la: Întrucât la nivelul Municipiului ......... nu există un depozit pentru deșeurile provenite din construcții/reamenajări, după extragerea tuturor materialelor și/sau părților reciclabile sau reutilizabile, restul deșeului ajunge la depozitare, fiind folosit ca strat de acoperire. vă rugăm să clarificați dacă "extragerea tuturor materialelor și/sau părților reciclabile sau reutilizabile din deșeurile din construcții" înainte de a fi depozitate, este o operațiune în sarcina deținătorului/generatorului acestor deșeuri, sau în sarcina operatorului de colectare, sau în sarcina operatorului stației de sortare (menționată în răspunsul la întrebarea nr. 9, din Răspunsul consolidat - Revizia 1 cu nr. P10.3/646/07.04.2023, aferent fluxului deșeurilor voluminoase dar și al deșeurilor din construcții și demolări). Răspuns nr. 36: Fata de solicitarea arătată confirmăm faptul că "extragerea tuturor materialelor și/sau părților reciclabile sau reutilizabile din deșeurile din construcții" înainte de a fi depozitate, este o operațiune în sarcina operatorului desemnat pentru activitatea de colectare și transport. Întrebarea nr. 37: Referitor la cele precizate la art. 93 pct. 1.4. cu privire la: Deșeurile rezultate din construcții, care conțin azbest, nu se amestecă cu celelalte deșeuri și vor fi colectate separat, în așa fel încât să nu se degajeze fibre din material. Personalul care realizează această operație va purta echipament de protecție, special pentru lucrul cu azbestul. Containerele în care se colectează deșeurile provenite din construcții/reamenajări încadrate în categoria periculoase", trebuie să fie prevăzute cu semne convenționale distinctive utilizate pentru avertizare în cazul substanțelor otrăvitoare și să fie inscripționate cu avertizarea "PERICOL DE MOARTE". vă rugăm să ne precizați care este operatorul de tratare/depozitare a acestor deșeuri provenite din construcții/reamenajări, încadrate în categoria "periculoase", autorizat pentru eliminarea (tratare în special) și care este desemnat de Autoritatea contractantă pentru preluarea tipului de deșeuri Pagina 9 din 21
menționat. Totodată vă rugam sa ne transmiteți tarifele aprobate de Autoritatea contractanta pentru eliminarea acestui tip de deșeu din construcții. Răspuns nr.37: Fata de solicitarea arătată cat și ținând seama că aceste tipuri de deșeuri sunt în prezente în cantități infime în cadrul deșeurilor de tip DCD, precizăm că se elimină prevederea mai sus menționată, urmând ca aceste tipuri de deșeuri sa fie colectate împreună cu deșeurile de tip DCD, urmând fluxul menționat acestora. În ceea ce privește întrebările nr. 36 și 37, prin acestea sunt aduse informații noi la cunoștința operatorilor economici, respectiv faptul că "extragerea tuturor materialelor și/sau părților reciclabile sau reutilizabile din deșeurile din construcții" înainte de a fi depozitate, este o operațiune în sarcina operatorului desemnat pentru activitatea de colectare și transport și se elimină prevederea la care s-a făcut referire în clarificare (răspuns nr. 37). Așadar, au fost aduse modificări documentației de atribuire, criticile nefiind tardive. Trecând la analiza criticilor mai sus amintite, aferente răspunsurilor la întrebările nr. 13 și 14, Consiliul constată că acestea privesc colectarea separată a deșeurilor textile și preluarea acestora și eliminarea (tratare aerobă/tratare anaerobă/sortare/depozitare directă) a următoarelor tipuri de deșeuri municipale: deșeuri biodegradabile, deșeuri biodegradabile de la bucătării și cantine, deșeuri din piele, textile, lemn, metale, deșeuri compozite-tetrapak, voluminoase, deșeuri de ambalaje predate de agenții economici, etc. În răspunsurile la clarificări, în privința deșeurilor textile s-a menționat că ofertanții vor lua în calcul ca flux propus de deșeuri, predarea acestora către operatorul stației de sortare a deșeurilor, în speță societatea Solid Waste Operation. Prin contestație s-a criticat lipsa unei soluții contractuale de delegare a gestiunii pentru acest tipuri de deșeuri. S-a susținut, între altele, că ......... vizavi de stațiile de sortare/tratare a fost doar parțială, întrucât pentru fluxurile de deșeuri pentru care nu a fost stabilită/finalizată o soluție contractuală pentru tratare/sortare/eliminare nu pot fi stabilite la momentul formulării contestației traseele care trebuie urmate, neputând fi elaborate în mod complet nici propunerea tehnică nici cea financiară. S-a adăugat că, neavând finalitatea traseelor, în speță, stațiile de tratare și sortare, rutele optime pe care ar urma să fie transportate respectivele categorii de deșeuri nu pot fi stabilite și, în consecință, nici să fie cuprinse în propunerea tehnică, iar costurile în cea financiară. În ceea ce privește stațiile de sortare/tratare, prin decizia anterioară pronunțată în cadrul procedurii, Consiliul a reținut: În soluționare sunt relevante următoarele dispoziții legale, la care au făcut referire și părțile: - din Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţă de urgenţă nr. 133/2022 Pagina 10 din 21
- art. 144 Unităţile administrativ-teritoriale care atribuie, în mod individual, activitatea de colectare separată şi transport separat al deşeurilor municipale au obligaţia să atribuie, în prealabil, activităţile de sortare, de tratare a deşeurilor şi/sau de eliminare, prin depozitare, a deşeurilor reziduale şi a reziduurilor rezultate din procesul de tratare, după caz, în situaţia în care respectivele activităţi nu au fost delegate, în asociere, cu alte unităţi administrativ-teritoriale, de către asociaţia de dezvoltare intercomunitară la care acestea sunt membre. Este interzisă prestarea de către operatori a activităţilor de sortare, tratare şi/sau de eliminare, prin depozitare, a deşeurilor municipale fără contract de delegare încheiat cu unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială de pe raza căreia provin deşeurile. - art. 145 Operatorii care prestează activitatea de colectare separată a deşeurilor municipale au obligaţia să transporte fracţiile colectate separat numai către operatorii staţiilor de transfer, operatorii staţiilor de sortare, operatorii instalaţiilor de tratare şi operatorii depozitelor de deşeuri care au contracte de delegare încheiate cu unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, cu sectoarele municipiului ......... de pe raza cărora sunt colectate respectivele deşeuri. - din Ordonanţa nr. 2/2021 privind depozitarea deşeurilor: - art. 8 alin. (1) În depozitele de deşeuri periculoase este permisă numai depozitarea deşeurilor periculoase ce îndeplinesc criteriile prevăzute la pct. 2 din anexa nr. 2. (2) În depozitele de deşeuri nepericuloase este permisă depozitarea următoarelor deşeuri: a) deşeuri municipale, în conformitate cu alin. (6); b) deşeuri nepericuloase de orice altă origine, care satisfac criteriile de acceptare a deşeurilor la depozitul pentru deşeuri nepericuloase prevăzute la pct. 2 din anexa nr. 2; c) deşeuri periculoase stabile, nereactive, cum sunt cele solidificate, vitrificate, care la levigare au o comportare echivalentă cu a celor prevăzute la lit. b) şi care îndeplinesc criteriile relevante de acceptare prevăzute la pct. 2 din anexa nr. 2; aceste deşeuri periculoase nu se depozitează în amestec cu deşeurile biodegradabile nepericuloase. (…) (6) Depozitarea deşeurilor, conform prevederilor alin. (1) şi (2), este permisă numai dacă deşeurile sunt supuse în prealabil unor operaţii de tratare fezabile tehnic şi care contribuie la îndeplinirea obiectivelor stabilite în prezenta ordonanţă; - din Anexa privind Caietul de sarcini-cadru al serviciului de salubrizare din 09.07.2007, aprobată prin Ordinul nr. 111/2007 al preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice: - art. 19 Traseele de transport al deşeurilor municipale sunt cele prezentate în anexa nr. ... (se trece numărul anexei la caietul de sarcini care va cuprinde harta zonei de deservire, cu indicarea traseului de transport al deşeurilor municipale la staţia de sortare, transfer sau depozit, după caz). - art. 20 alin. (1). Deşeurile municipale, după colectare, se depozitează temporar la staţia de transfer, situată în .................... (se va specifica locaţia Pagina 11 din 21
acesteia, în cazul că există staţie de transfer), având capacitatea de prelucrare de .... m3/zi şi o ritmicitate de transfer de ...... m3/zi. (2) La staţia de transfer sunt arondaţi următorii operatori care depozitează temporar deşeuri municipale în cantităţi de: .......... (se trec operatorii arondaţi staţiei de transfer, sediul acestora şi cantităţile medii zilnice depozitate temporar). - art. 21 alin. (1) Deşeurile municipale se sortează la staţia de sortare situată în ................ (se va specifica locaţia acesteia), având capacitatea de ...... t/zi. (2) La staţia de sortare sunt arondaţi următorii operatori care transportă deşeuri municipale în cantităţi de: .......... (se trec operatorii arondaţi staţiei de sortare, sediul acestora şi cantităţile medii zilnice aduse în vederea sortării). - art. 22. - Depozitul/depozitele de deşeuri în care se va depozita fracţia inutilizabilă este/sunt situat/e în ................ (se va specifica depozitul/depozitele la care este arondată localitatea în care operatorul prestează serviciul, acesta fiind prevăzut în autorizaţia de mediu eliberată de autoritatea de mediu competentă). În fișa de date a achiziției, cap. II.3 Ajustarea contractului, pct. iii, s-au prevăzut următoarele: În vederea întocmirii unor oferte economice comparabile și pt a pune la dispoziție operatorilor economici interesați toate inform necesare, pt activitățile de transport a deșeurilor municipale reciclabile se va lua în calcul la ofertare ca distanță medie de transport de la punctul de colectare la facilitatea de sortare/tratare o distanță de 30 km pe sens. Ulterior desemnării stației de sortare/tratare de către .. printr-o procedură diferită de prezenta procedura, se va modifica tariful în funcție de distanța până la stația de sortare/tratare care va/vor fi desemnată/desemnate pentru desfășurarea activității de sortare/tratare – prin proceduri de atribuire distincte de prezenta procedură. Contrar susținerilor autorității contractante din punctele de vedere transmise, faptul că, prin documentație, s-a prevăzut că Activitățile de eliminare prin depozitare a deşeurilor, precum si a celor privind tratarea cad sub atribuțiile de organizare ale ........., nu înseamnă că este îndreptățită să pună la dispoziție o ducmentație fără informațiile esențiale necesare elaborării în mod corespunzător a ofertei, respectiv instalaţiile/staţiile de tratare/sortare unde trebuie transportate deşeurile colectate de pe raza ......... .......... Pentru achizitoare nu există o simplă obligație de informare, ci de informare completă, astfel încât să nu pună operatorii economici în situația elaborării unor oferte necorespunzătoare. Lipsa indicării instalaţiilor/staţiilor de tratare/sortare unde trebuie transportate deşeurile colectate de pe raza ......... ......... nu este acoperită prin modul de calcul propus de achizitoare, respectiv In vederea întocmirii unor oferte economice comparabile si pentru a pune la dispoziție operatorilor economici interesați toate informații necesare, pentru activitățile de sortare a deșeurilor municipale reciclabile si de tratare se va lua in calcul ca distanta medie de transport de la punctul de colectare la facilitatea de sortare/tratare o distanta de 30 km pe sens, întrucât relevanță în stabilirea tarifului prestării nu Pagina 12 din 21
prezintă numai distanța de parcurs, ci necesitatea stabilirii traseelor, informații obligatorii conform modelului de contract aprobat prin ordinul nr. 111/2007. Mai mult, după cum a arătat contestatoarea ......... SA, impactul amplasării și distanței până la facilitățile respective nu se reflectă doar în prețul contractului, ci influențează prestația în ansamblul ei, dar și modul în care se calculează punctajul pentru factorii de evaluare. Potrivit art. 3 alin. (1) lit. z) din Legea nr. 98/21016 documentaţia de atribuire reprezintă documentul achiziţiei care cuprinde cerinţele, criteriile, regulile şi alte informaţii necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă şi explicită cu privire la cerinţe sau elemente ale achiziţiei, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire, inclusiv specificaţiile tehnice ori documentul descriptiv, condiţiile contractuale propuse, formatele de prezentare a documentelor de către candidaţi/ofertanţi, informaţiile privind obligaţiile generale aplicabile, iar conform art. 154 alin. (1) din aceeași lege Autoritatea contractantă are obligaţia de a elabora documentaţia de atribuire care conţine toate informaţiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o inform achiziţiei, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire. Față de cele de mai sus și pentru a nu se încălca principiile prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, Principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziţie publică şi a organizării concursurilor de soluţii sunt: a) nediscriminarea; b) tratamentul egal; c) recunoaşterea reciprocă; d) transparenţa; e) proporţionalitatea; f) asumarea răspunderii, autoritatea contractantă trebuie să indice instalaţiile/staţiile de tratare/sortare unde trebuie transportate deşeurile colectate de pe raza ......... ........., precum și tarifele aferente activităţilor de tratare/sortare, depozitare pentru eliminarea finală a deșeurilor şi traseele pe care trebuie să se deplaseze autospecialele, astfel încât să poată fi întocmită în mod corespunzător propunerea tehnică și financiară. În situația în care nu va putea pune la dispoziție aceste informații, autoritatea contractantă trebuie să anuleze procedura de atribuire.
Prin contestație, ......... SA a invocat următoarele dispoziții legale: - din Legea nr. 101/2006: - art. 2 alin. (1) Serviciul public de salubrizare a localităţilor face parte din sfera serviciilor comunitare de utilităţi publice şi se desfăşoară sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităţilor administraţiei publice locale ori ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, în scopul salubrizării localităţilor. (2) Serviciul public de salubrizare a localităţilor, denumit în continuare serviciu de salubrizare, se organizează pentru satisfacerea nevoilor comunităţilor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale. (3) Serviciul de salubrizare cuprinde următoarele activităţi: a) colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat; b) operarea centrelor de colectare prin aport voluntar a deşeurilor de la persoanele fizice; Pagina 13 din 21
c) transferul deşeurilor municipale în staţii de transfer, inclusiv transportul separat al deşeurilor reziduale la depozitele de deşeuri nepericuloase şi/sau la instalaţiile integrate de tratare, al deşeurilor de hârtie, metal, plastic şi sticlă colectate separat la staţiile de sortare şi al biodeşeurilor la instalaţiile de compostare şi/sau de digestie anaerobă; d) sortarea deşeurilor de hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă colectate separat din deşeurile municipale în staţii de sortare, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la depozitele de deşeuri şi/sau la instalaţiile de valorificare energetică; e) tratarea aerobă a biodeşeurilor colectate separat în instalaţii de compostare, inclusiv transportul reziduurilor la depozitele de deşeuri şi/sau la instalaţiile de valorificare energetică; f) tratarea anaerobă a biodeşeurilor colectate separat în instalaţii de digestie anaerobă, inclusiv transportul materialului semisolid igienizat şi stabilizat la depozitele de deşeuri şi/sau la instalaţiile de valorificare energetică; g) tratarea deşeurilor municipale cu potenţial energetic în instalaţii de incinerare cu eficienţă energetică ridicată, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din incinerare la depozitele de deşeuri; h) tratarea mecanobiologică a deşeurilor reziduale în instalaţiile de tratare mecanobiologice sau, după caz, în instalaţiile integrate de tratare, inclusiv transportul deşeurilor stabilizate biologic şi al deşeurilor reziduale care nu mai pot fi valorificate la depozitele de deşeuri şi al deşeurilor reziduale valorificabile energetic la instalaţiile de valorificare energetică; (…) (5) Autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ- teritoriale/sectoarelor municipiului ......... au obligaţia: a) să implementeze un sistem de gestionare, pe 4 fracţii, a deşeurilor de hârtie, metal, plastic şi sticlă din deşeurile municipale, format din staţii de transfer şi staţii de sortare, după caz, împreună cu puncte de colectare/sisteme de colectare individuală din "poartă în poartă", centre de colectare prin aport voluntar şi insule ecologice digitalizate dotate cu recipiente/containere dedicate pentru colectarea separată a respectivelor deşeuri, inclusiv să atribuie, individual sau în asociere, contractele de delegare a gestiunii activităţii de transfer deşeuri municipale şi contractele de delegare a gestiunii activităţii de sortare; b) să implementeze un sistem de gestionare a deşeurilor reziduale din deşeurile municipale, format din staţii de transfer, instalaţii de tratare mecanobiologice, inclusiv parte a instalaţiilor integrate de tratare şi/sau depozite de deşeuri împreună cu puncte de colectare/sisteme de colectare individuală din "poartă în poartă", insule ecologice digitalizate compuse din ansambluri pentru colectarea separată a deşeurilor reziduale, inclusiv să atribuie, individual sau în asociere, contractele de delegare a gestiunii activităţii de transfer deşeuri municipale, contractele de delegare a gestiunii activităţii de tratare mecanobiologică, contractele de delegare a gestiunii activităţii de eliminare, prin depozitare, a deşeurilor reziduale din deşeurile municipale; c) să implementeze un sistem de gestionare a biodeşeurilor din deşeurile municipale, format din staţii de transfer, instalaţii de compostare şi/sau instalaţii de digestie anaerobă împreună cu puncte de colectare/sisteme de colectare individuală din "poartă în poartă", centre de colectare prin aport voluntar, insule ecologice digitalizate dotate cu recipiente/containere dedicate pentru colectarea separată a biodeşeurilor şi/sau să doteze gospodăriile populaţiei cu unităţi de compostare individuală, inclusiv să atribuie, individual sau în asociere, contractele de delegare a gestiunii activităţii de tratare aerobă şi/sau de tratare anaerobă a biodeşeurilor colectate separat şi, după caz, contractele de delegare a gestiunii activităţii de transfer deşeuri municipale; (…) - art. 18 Unităţile administrativ-teritoriale care atribuie, în mod individual, activitatea de colectare separată şi transport separat al deşeurilor municipale au obligaţia să atribuie, în prealabil, activităţile de sortare, de tratare a deşeurilor şi/sau de eliminare, prin depozitare, a deşeurilor reziduale şi a reziduurilor rezultate din procesul de tratare, după caz, în situaţia în care respectivele activităţi nu au fost delegate, în asociere, cu alte unităţi administrativ- teritoriale, de către asociaţia de dezvoltare intercomunitară la care acestea sunt membre. Este interzisă prestarea de către operatori a activităţilor de sortare, tratare şi/sau de eliminare, prin depozitare, a deşeurilor municipale fără contract de delegare încheiat cu unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială de pe raza căreia provin deşeurile. Pagina 14 din 21
- art. 19 Operatorii care prestează activitatea de colectare separată a deşeurilor municipale au obligaţia să transporte fracţiile colectate separat numai către operatorii staţiilor de transfer, operatorii staţiilor de sortare, operatorii instalaţiilor de tratare şi operatorii depozitelor de deşeuri care au contracte de delegare încheiate cu unităţile administrativ- teritoriale sau, după caz, cu sectoarele municipiului ......... de pe raza cărora sunt colectate respectivele deşeuri. - din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2021 - art. 15 Valorificarea deşeurilor (1) Producătorii de deşeuri şi deţinătorii de deşeuri au obligaţia de a se asigura că deşeurile sunt pregătite pentru reutilizare, reciclate sau sunt supuse altor operaţiuni de valorificare, în conformitate cu prevederile art. 4 şi art. 21. (2) Unităţile şi întreprinderile care valorifică deşeurile au următoarele obligaţii: a) să deţină spaţii special amenajate pentru stocarea deşeurilor în condiţii care să garanteze reducerea riscului pentru sănătatea umană şi deteriorării calităţii mediului; b) să evite formarea de stocuri de deşeuri care urmează să fie valorificate, precum şi de produse rezultate în urma valorificării care ar putea genera fenomene de poluare a mediului sau care să prezinte riscuri asupra sănătăţii populaţiei; c) să adopte cele mai bune tehnici disponibile în domeniul valorificării deşeurilor. (3) Producătorii/deţinătorii de deşeuri vor îndeplini aceeaşi obligaţie ca cea prevăzută la alin. (2) lit. a). - art. 16 alin. (1) Pentru asigurarea unui grad înalt de valorificare, producătorii de deşeuri şi deţinătorii de deşeuri, în cazul în care acest lucru este necesar, pentru respectarea prevederilor art. 15 şi pentru facilitarea sau îmbunătăţirea pregătirii pentru reutilizare, reciclării şi altor operaţiuni de valorificare, au obligaţia să colecteze deşeurile separat şi să nu le amestece cu alte deşeuri sau materiale cu proprietăţi diferite. - art. 33 Biodeşeurile (1) Autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociaţiile de dezvoltare intercomunitară ale acestora cu respectarea art. 16 alin. (1), (2) şi (4) trebuie ca până la 31 decembrie 2023 să organizeze colectarea separată şi reciclarea la sursă a biodeşeurilor sau colectarea separată a acestora fără a le amesteca cu alte tipuri de deşeuri. În raport de cele de mai sus, se poate constata, contrar susținerilor autoarei contestației, că a fost indicat fluxul propus de deșeuri și predarea acestora către societățile ... În decizia anterioară s-a stabilit că autoritatea contractantă trebuie să indice instalaţiile/staţiile de tratare/sortare unde trebuie transportate deşeurile colectate de pe raza ......... ........., precum și tarifele aferente activităţilor de tratare/sortare, depozitare pentru eliminarea finală a deșeurilor şi traseele pe care trebuie să se deplaseze autospecialele, astfel încât să poată fi întocmită în mod corespunzător propunerea tehnică și financiară. În situația în care nu va putea pune la dispoziție aceste informații, autoritatea contractantă trebuie să anuleze procedura de atribuire. Cu toate acestea, vizavi de lipsa unor soluții contractuale pentru fluxurile de deșeuri mai sus amintite, Consiliul constată că, într-adevăr, prin răspunsurile la clarificări, autoritatea contractantă și-a asumat stațiile de sortare/tratare și pentru tipurile de deșeuri în privința cărora se formulează critici, însă acestea trebuie să fie stabilite în acord cu prevederile legale. Fiind puse la dispoziție fluxurile de deșeuri, operatorii economici nu sunt împiedicați în elaborarea ofertei, însă autoritatea contractantă nu Pagina 15 din 21
poate stabili modul de sortare/tratare a tipurilor de deșeuri după cum sunt sau nu acceptate de operatorii respectivelor stații, ci acestea trebuie să respecte dispozițiile legale aplicabile. Se impune astfel remedierea documentației vizavi de fluxurile de deșeuri în discuție, prin raportare la dispozițiile legale. Potrivit art. 19 din Legea nr. 101/2006, mai sus citat, Operatorii care prestează activitatea de colectare separată a deşeurilor municipale au obligaţia să transporte fracţiile colectate separat numai către operatorii staţiilor de transfer, operatorii staţiilor de sortare, operatorii instalaţiilor de tratare şi operatorii depozitelor de deşeuri care au contracte de delegare încheiate cu unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, cu sectoarele municipiului ......... de pe raza cărora sunt colectate respectivele deşeuri. Or, în lipsa relațiilor contractuale nu se poate determina modul în care înțelege achizitoarea să asigure respectarea acestor dispoziții legale. Autoritatea contractantă nu a adus vreo explicație în punctul său de vedere vizavi de lipsa relațiilor contractuale pentru tipurile de deșeuri în discuție și cum va fi acoperită aceasta pentru derularea în mod corespunzător a contractului. În ceea ce privește răspunsul nr. 36: Fata de solicitarea arătată confirmăm faptul că "extragerea tuturor materialelor și/sau părților reciclabile sau reutilizabile din deșeurile din construcții" înainte de a fi depozitate, este o operațiune în sarcina operatorul desemnat pentru activitatea de colectare și transport, se constată a fi întemeiate criticile contestatoarei, întrucât activitatea menționată de extragere a materialelor și/sau părților reciclabile sau reutilizabile din deșeurile din construcții este o activitate de sortare, nu de colectare sau transport, astfel încât acestea să cadă în sarcina operatorului desemnat pentru activitatea de colectare și transport, cum a stabilit achizitoarea. Se impune astfel eliminarea acestei obligații din sarcina operatorului desemnat pentru activitatea de colectare și transport, autoritatea contractantă urmând a analiza și a stabili această sarcină în raport de contractele încheiate pentru activitățile de tratare și sortare. Vizavi de deșeurile provenite din construcții, cu conținut de azbest, în răspunsul nr. 37, s-a arătat că ținând seama că aceste tipuri de deșeuri sunt în prezente în cantități infime în cadrul deșeurilor de tip DCD, precizăm că se elimină prevederea mai sus menționată, urmând ca aceste tipuri de deșeuri sa fie colectate împreună cu deșeurile de tip DCD, urmând fluxul menționat acestora. Cum a arătat și contestatoarea, eliminarea operată de autoritatea contractantă intră în contradicție cu prevederile art. 35 din Regulamentul-cadru al serviciului de salubrizare a localităţilor din 09.03.2015, aprobat prin Ordinul nr. 82/2015 al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, potrivit cărora (1) Deşeurile rezultate din construcţii, care conţin Pagina 16 din 21
azbest, nu se amestecă cu celelalte deşeuri şi vor fi colectate separat, în aşa fel încât să nu se degajeze fibre din material; personalul care realizează această operaţie va purta echipament de protecţie, special, pentru lucrul cu azbestul. (2) Containerele în care se colectează deşeurile periculoase din construcţii trebuie să fie prevăzute cu semne convenţionale distinctive utilizate pentru avertizare în cazul substanţelor otrăvitoare şi să fie inscripţionate cu avertizarea "PERICOL DE MOARTE". Astfel fiind, se impune anularea răspunsului la clarificări nr. 37, autoritatea contractantă urmând a stabili modul de colectare a acestor deșeuri raportat la dispozițiile mai sus citate și să indice care este operatorul de tratare/depozitare a acestor deșeuri. La întrebarea nr. 50: Solicitarea nr. 7 • Clarificări referitoare la colectarea deșeurilor textile și periculoase Solicitarea 7.2 • Vă rugăm să confirmați că toate costurile generate de colectarea și eliminarea acestor deșeuri, inclusiv cele de informare conștientizare a populației, vor fi incluse în tariful 1.la - Colectare și transport deșeuri municipale reziduale colectate în mod separat de la populație. s-a răspuns: Confirmam cele sustinute de catre ofertant. Vizavi de întrebarea nr. 50, se poate observa că aceasta nu reprezintă o solicitare de clarificare, ci una de confirmare a unor aspecte cunoscute anterior operatorului economic, prin răspuns nefiind modificată o situație anterioară, astfel că sunt tardiv formulate criticile. La întrebarea nr. 58: Va rugam sa transmiteti indicatii/detalii cu privire la codificarea strazilor în cadrul fisierelor Anexe CS Rev 1, Anexele 1-7, respectiv a coloanei "I" (format excel) situata intre "suprafata de lucru carosabil" și "suprafata de lucru trotuare" în care sunt inscrise litere de la A, B, C, D, E, F. s-a răspuns: Ofertantii vor lua în considerare continutul actual al anexelor la caietul de sarcini asa cum au fost acestea actualizate în urma solicitarilor de clarificari, acestea ramanand neschimbate. Se observă că ofertanta nu aduce o motivare concretă a lipsei unui răspuns clar și complet, în sensul că nu se indică modul în care este împiedicată să elaboreze oferta raportat la răspunsul primit și care sunt acele informații lipsă, constatându-se caracterul nefondat al criticii. Întrebarea nr. 59: a) Cu privire la obligatia operatorului de a dota sistemul de Salubrizare stradala cu "100 de utilaje propulsate în sistem electric necesare pentru maturatul manual și intretinere" (art. 104 din caietul de sarcini), dar și de raspunsul nr. 16, din Răspunsul Consolidat Revizia 1 din clarificarea nr. P10.3/646/07.04.2023, prin care costurile cu acesta investitie se introduc doar în cadrul tarifului pentru activitatea de maturat manual, putem sa luam în considerare ca acestea sunt dedicate acestei activitatii de maturat manual? b) Va rugam sa ne precizati în clar functionalitatea acestor utilaje avuta în vedere de Autoritatea contractanta în cadrul operatiunii de maturat manual, informatie necesara pentru a putea stabili în cadrul propunerii tehnice procesul de lucru al operatiunii de maturat manual. Pagina 17 din 21
Răspuns nr. 59: Confirmam cele aratate de catre ofertant în cadrul solicitarii costurile cu aceasta investitie se introduc în cadrul tarifului pentru activitatea de maturat manual. Cu privire la conceptul tehnic de realizare al operatiunii acesta va fi evidentiat de catre ofertantii în cadrul propunerii tehnice. Având în vedere că, în întrebarea formulată, se face referire la "100 de utilaje propulsate în sistem electric necesare pentru măturatul manual și întreținere", față de răspunsul Cu privire la conceptul tehnic de realizare al operatiunii acesta va fi evidentiat de catre ofertanti în cadrul propunerii tehnice și de criticile succinte formulate în cadrul contestației nu poate fi identificată nemulțumirea operatorului economic. În lipsa unei motivări corespunzătoare, Consiliul nu poate stabili care ar fi răspunsul așteptat de contestatoare, care sunt acele informațiile pe care urmărește să le cunoască și care nu i-au fost puse la dispoziție. Vizavi de întrebările nr. 60, 62, 63, 65, 69, se observă că societatea contestatoare nu formulează critici concrete, fiind făcută o simplă mențiune că răspunsurile vizavi de întrebările amintite fac trimiteri la răspunsuri care nu au legătură cu întrebările puse sau nu se răspunde la întrebări. Nu este prezentată o motivare corespunzătoare aferentă răspunsurilor în discuție și nu sunt aduse explicații vizavi de împiedicarea întocmirii ofertei în aceste condiții. Sunt întemeiate astfel susținerile autorității contractante referitoare la lipsa motivării aferente. În ceea ce privește prevederile contradictorii ale caietului de sarcini, Consiliul constatată a fi întemeiate cele susținute de achizitoare, respectiv, pe de o parte, caracterul general al criticilor, lipsit de motivarea aferentă, iar pe de altă parte, tardivitatea acestora raportat la data publicării caietului de sarcini (februarie 2023). Alegațiile contestatoarei din cadrul punctului 5 al contestației referitoare la inconsistența concepției asupra modalităților de gestionare integrată a deșeurilor municipale au un caracter formal și general neputându-se determina care ar fi măsurile care ar trebui dispuse de Consiliu. Un alt set de critici privește răspunsurile la întrebările nr. 53 și 57: Întrebarea nr.53: Solicitarea nr. 9 • Clarificări referitoare la colectarea deșeurilor similare Solicitarea 9.2 • Având în vedere faptul că numărul și structura recipientelor de colectare este foarte diferită între agenții economici și a constatării din practică a faptului că mulți agenți economici își achiziționează propriile recipiente de colectare, vă rugăm să ne confirmați faptul că nu va trebui să includem în tarifele de colectare a deșeurilor similare costul pentru recipientele de colectare a acestor deșeuri. Raspuns nr. 53: Infirmam cele sustinute de catre operator. Astfel în cadrul tarifului de prestatie ofertantii vor evidentia și vor include costul dotarii cu recipienti. In Pagina 18 din 21
acest sens am avut în vedere incurajarea colectarii separate a deseurilor inclusiv în randul agentilor economici. Potrivit art. 30 alin. (1) Operatorii trebuie să presteze serviciul de salubrizare cu respectarea principiilor universalităţii, accesibilităţii, continuităţii, adaptabilităţii şi egalităţii de tratament între utilizatori. (2) Operatorii au obligaţia de a pune la dispoziţia utilizatorilor casnici recipientele, precum şi, după caz, sacii necesari pentru colectarea separată a deşeurilor menajere, conform obligaţiilor asumate prin contractul de delegare sau, după caz, prin hotărârea de dare în administrare. Costurile de achiziţionare ale acestora se includ în tariful pentru prestarea activităţii de colectare separată şi transport separat al deşeurilor, dacă nu sunt puse la dispoziţie de autoritatea contractantă. În cazul utilizatorilor noncasnici, operatorul are obligaţia să asigure, contra cost, recipientele, precum şi, după caz, sacii necesari pentru colectarea separată a deşeurilor similare, dacă acestea nu sunt achiziţionate de către utilizatori. Autoritatea contractantă nu a adus vreo explicație vizavi de faptul că obligă operatorii să asigure și pentru utilizatorii noncasnici recipientele, deși acestea trebuiau asigurate, conform dispozițiilor legale, contra cost. De asemenea, nu s-a precizat în concret care ar fi fost acele informații din care să rezulte cu claritate aceste elemente încă din cadrul documentației de atribuire și care ar determina caracterul tardiv al criticilor. Astfel achizitoarea trebuie să pună în acord documentația de atribuire cu dispozițiile legale citate. De asemenea, în ceea ce privește criticile aduse răspunsului la întrebarea nr. 57 prin care se stabilește că vor fi predate deșeurile colectate separat către stația de tratare mecano-biologică RomWaste Solutions SRL, deși în aceste stații ar trebui predate doar deșeurile reziduale, autoritatea contractantă nu a adus nicio explicație. Or, achizitoarea nu are doar obligația de a stabili care sunt stațiile de tratare/sortare după cum acceptă operatorii desemnați pentru aceste activități, ci trebuie să le stabilească cu respectarea dispozițiilor legale. Se impune astfel față de cele de mai sus anularea răspunsurilor la întrebările 13, 14, 36, 37, 53 și 57 din răspunsul consolidat 2, autoritatea contractantă urmând a formula răspunsuri la clarificări cu respectarea celor din motivare și a dispozițiilor legale aplicabile.
Vizavi de celelalte excepții invocate în punctul de vedere, Consiliul constată că, raportat la prevederile art. 2 și art. 3 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 101/2016, este neîntemeiată excepția lipsei de interes în formularea contestației, pe motiv că societatea nu îndeplinește cerința minimă privind cifra de afaceri. După cum s-a arătat și în răspunsul transmis de contestatoare, nu se cunoaște la momentul formulării contestației împotriva unui răspuns de clarificări modul în care va alege ......... SA să depună ofertă, respectiv dacă va avea asociați sau terți susținători, astfel că nu poate fi Pagina 19 din 21
determinat interesul în formularea contestației în analiză prin raportare la aspecte care țin de alegeri viitoare ale operatorului economic. Referitor la nulitatea contestației pentru lipsa menționării actului atacat, cum s-a arătat anterior, pe de o parte, au fost aduse critici răspunsului consolidat 2, iar pe de altă parte, caietul de sarcini, criticile fiind soluționate raportat la susținerile din cadrul contestației. În ceea ce privește excepția inadmisibilității contestației pe motiv că singura solicitare a contestatoarei este cea de anularea procedurii, într-adevăr, se constată că autoarea contestației a apreciat că nu pot fi dispuse măsuri de remediere, întrucât autoritatea contractantă nu a respectat întocmai decizia anterioară a Consiliului, rămasă definitivă, însă organul administrativ-jurisdicțional apreciază că pot fi dispuse măsuri de remediere în sensul celor mai sus arătate. Anularea unei proceduri reprezintă o măsură extremă, care intervine doar, pe de o parte, în situația când, în derularea procedurii, se constată încălcări ale normelor legale, care lezează principiile ce o guvernează, încălcări iremediabile, iar pe de altă parte când Consiliul sesizat prin contestație stabilește că neregulile înregistrate fac imposibilă continuarea procedurii de atribuire. Așadar, anularea intervine doar în situațiile în care încălcările săvârșite nu pot fi acoperite prin măsuri de remediere. Privită prin prisma imperativului restabilirii legalității actelor sau procedurii în ansamblu, opțiunea remedierii apare ca fiind una firească, preferabilă aceleia a anulării actelor/procedurii. Ipoteza anulării nu se suprapune cazului, autoritatea fiind în măsură să remedieze actele procedurii, astfel cum s-a dispus mai înainte. Se reține că, potrivit informațiilor din SEAP (vizualizare procedură), data limită pentru depunerea ofertelor este 09.07.2024, ora 15:00. În situația în care nu pot fi duse la îndeplinire măsurile dispuse, autoritatea contractantă va anula procedura de atribuire. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestația formulată de ......... SA, în contradictoriu cu .. și anulează răspunsurile nr. 13, 14, 36, 37, 53 și 57 din răspuns consolidat 2. Obligă autoritatea contractantă la transmiterea răspunsurilor la clarificări cu respectarea celor din motivare și a dispozițiilor legale aplicabile, în termen de 20 zile de la primirea deciziei. Răspunsurile vor fi publicate în Pagina 20 din 21
SEAP în cadrul aceluiași termen, urmând a fi stabilită o nouă dată limită de depunere a ofertelor. În temeiul art. 26 alin. (6) din lege, respinge restul solicitărilor petentei din cuprinsul contestației. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, . . . Redactat practicaua deciziei Liliana Chelu Redactată în 4 exemplare, conține 19 pagini Pagina 21 din 21
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.