AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 938/2026

EVO COMPUTERS SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL CAREI

Decizia CNSC nr. 938/C8/701 din 26.03.2026

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 938/C8/701 din 26.03.2026

Data din document
2026-03-26
Complet
C8

Obiectul procedurii

având ca obiect „FURNIZARE ECHIPAMENTE ȘI RESURSE TEHNOLOGICE DIGITALE PENTRU UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÎNT DIN MUNCIPIUL CAREI (Lot 1 9-13 LABORATOARELE DE INFORMATICĂ)”, s-a solicitat Consiliului, anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 4346/20.02.2026, a raportului procedurii nr. 4342/20.02.2026 și obligarea autorității contractante la luarea măsurilor de remediere constând în reevaluarea ofertei contestatorului. De asemenea, s-a solicitat suspendarea procedurii până la soluționarea contestației. Acest capăt de cerere a fost soluționat de Consiliu prin emiterea Încheierii nr. 906/C8/701/06.03.2026 în sensul respingerii lui ca nefondat. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de EVO COMPUTERS SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL CAREI. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de EVO COMPUTERS SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL CAREI. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

acesteia. In aceste condiții, depunerea unei singure fișe tehnice oficiale, marcată corespunzător, este nu doar suficientă, ci și conformă practicii comerciale și cerințelor documentației de atribuire, în lipsa unei obligații exprese de a prezenta documente distincte pentru fiecare configurație. 3. În ceea ce privește produsul All-in-One Lenovo ThinkCentre Neo 50a 24 Gen 5, autoritatea contractantă a apreciat că mențiunile din fișa tehnică referitoare la valori de tip „până la 32 GB RAM" sau „până la 1 TB SSD" nu ar indica în mod concret configurația ofertată. Or, o asemenea interpretare ignoră însă faptul că, în propunerea tehnică, s-a indicat în mod explicit configurația efectiv ofertată, inclusiv valorile memoriei şi stocării, astfel încât nu se poate reține existenta unei incertitudini sau imposibilitatea determinării caracteristicilor tehnice. Mai mult, utilizarea în fișele tehnice ale producătorilor a unor formulări de tip „până la" reprezintă o practică standard în industrie, ac…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 938/2026

Decizie CNSC
An dosar: 2026Înregistrare: 14012Data înregistrării: 2026-03-02
ContestatorEVO COMPUTERS SRLCUI 20463883
Autoritate contractantăMUNICIPIUL CAREI

2026_938_2026_Decizie_938.pdf, BO2026_938_2026_BO2026_938.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.181 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 938/C8/701 Data: 26.03.2026 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 14012/02.03.2026, formulată de EVO COMPUTERS SRL, cu sediul în Câmpia Turzii , str. Salcâmului nr. 6, județul Cluj, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J12/93/2007, CUI 20463883, reprezentată legal de Lup Dragoș Teodor - administrator, în cadrul procedurii de licitație deschisă organizată de MUNICIPIUL CAREI, cu sediul în Carei, str. 1 Decembrie 1918 nr. 40, județul Bihor, în vederea atribuirii contractului având ca obiect „FURNIZARE ECHIPAMENTE ȘI RESURSE TEHNOLOGICE DIGITALE PENTRU UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÎNT DIN MUNCIPIUL CAREI (Lot 1 9-13 LABORATOARELE DE INFORMATICĂ)”, s-a solicitat Consiliului, anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 4346/20.02.2026, a raportului procedurii nr. 4342/20.02.2026 și obligarea autorității contractante la luarea măsurilor de remediere constând în reevaluarea ofertei contestatorului. De asemenea, s-a solicitat suspendarea procedurii până la soluționarea contestației. Acest capăt de cerere a fost soluționat de Consiliu prin emiterea Încheierii nr. 906/C8/701/06.03.2026 în sensul respingerii lui ca nefondat. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de EVO COMPUTERS SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL CAREI. Pagina 1 din 2

§ 2

Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 32.430 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 938/C8/701 Data: 26.03.2026 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 14012/02.03.2026, formulată de ..., cu sediul în ... înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ..., CUI ... reprezentată legal de ... - administrator, în cadrul procedurii de licitație deschisă organizată de ..., cu sediul în ..., în vederea atribuirii contractului având ca obiect „FURNIZARE ECHIPAMENTE ȘI RESURSE TEHNOLOGICE DIGITALE PENTRU UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÎNT DIN MUNCIPIUL CAREI (Lot 1 9-13 LABORATOARELE DE INFORMATICĂ)”, s-a solicitat Consiliului, anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 4346/20.02.2026, a raportului procedurii nr. 4342/20.02.2026 și obligarea autorității contractante la luarea măsurilor de remediere constând în reevaluarea ofertei contestatorului. De asemenea, s-a solicitat suspendarea procedurii până la soluționarea contestației. Acest capăt de cerere a fost soluționat de Consiliu prin emiterea ....03.2026 în sensul respingerii lui ca nefondat. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația formulată, ... critică decizia autorității contractante de a-i respinge ca inacceptabilă și neconformă oferta depusă în cadrul procedurii menționate mai sus, apreciind că motivele invocate în luarea acestei decizi nu sunt prevăzute ca cerințe minime în documentația de atribuire, că acestea contrazic clarificările solicitate și primite, că ignoră în mod vădit fișele tehnice marcate depuse în cadrul ofertei și că reprezintă interpretări restrictive și nejustificate ale documentelor oficiale ale producătorilor. Pagina 1 din 13

§ 2

Potrivit contestatorului, răspunsul său la solicitările de clarificări ale autorității contractante care au vizat o pretinsă necorelare între propunerea tehnică și fișa tehnică – Desktop ASUS ExpertCenter D5 (D500SE – 313100007XA), lipsa fișei tehnice „varianta 1” marcate pentru ASUS ExpertCenter D5 și produsul All-in-One Lenovo ThinkCentre Neo 50a 24 Gen5 – SSD și memorie RAM, nu poate fi considerat neconcludent în condițiile în care acesta a fost transmis în termenul solicitat, a fost complet, documentat și susținut de fișele tehnice oficiale ale producătorilor iar autoritatea contractantă nu indicat nicio informație solicitat care să nu fi fost furnizată. Contestatorul prezintă pe larg motivele pentru care răspunsul său nu poate fi considerat neconcludent și apreciază că niciunul din motivele invocate de autoritatea contrctantă nu poate constitui motive de respingere a ofertei. Chiar și în situația în care, prin absurd, existau neclarități în urma primirii răspunsului la solicitarea de clarificări, apreciază că acestea puteau fi clarificate suplimentar, fără afectarea substanței ofertei și fără să se ajungă la sancțiunea extremă de respingere a ofertei. În aprecierea contestatorului se impune anularea rezultatului procedurii și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale. Motivarea integrală a contestației se regăsește în fișierul „[CN1083561/00320]

§ 3

Contestatie.pdf.p7s

§ 4

”, postat de autoritatea contractantă în SEAP la data de 02.03.2026, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr. ....... Reproducerea în cuprinsul deciziei a ansamblului motivării nu se justifică, din moment ce întreaga contestație poate fi vizualizată liber și gratuit în SEAP de către orice persoană interesată. Consiliul apreciază că sintetizarea de mai sus nu prejudiciază nici părțile și nici terții, din moment ce oricine are la dispoziție spre vizualizare și descărcare, prin intermediul SEAP, întreaga contestație. Prin punctul de vedere înregistrat la Consiliu cu nr. 15214/05.03.2026, autoritatea contrctantă a solicitat respingerea contestației formulate de .... În susținerea acestei solicitări, face trimitere la propunerea tehnică depusă de contestator și la documentele care au însoțit-o și arată că, în urma verificării conformității produselor din fișele tehnice puse la dispoziție de ofertant au fost constate o serie de aspecte care au necesitat clarificări după cum urmează: 1. Pentru produsul Desktop Business ASUS ExpertCenter D5, D500SE-313100007XA, varianta 1 si Desktop Business ASUS ExpertCenter D5, D500SE-313100007XA - varianta 2, din fisele tehnice

§ 5

puse la dispoziție in limba romană nu reies caracteristicile tehnice minime solicitate, astfel comisia de evaluare a solicitat clarificări prin adresa nr. 23102 din 21.10.2025 prin care se solicită în mod clar indicarea (pag)/marcarea( paragraf) unde anume în fișa se afla descrise caracteristicile tehnice care să îndeplinească cerințele minime din Anexa 1 la caietul de sarcini. 2. pentru produsul All in One Lenovo ThinkCentre Neo 50a 24 Gen 5, din fisa tehnica pusa la dispoziție nu reies caracteristicile minime solicitate, astfel comisia de evaluare a solicitat clarificări prin adresa nr 23102 din 21.10.2025 prin care se solicită indicarea (pag)/marcarea (paragraf) unde anume in fisa tehnica pusa la dispoziție în limba romană, se află descrise caracteristicile tehnice care să îndeplinească cerințele minime din Anexa 1 la caietul de sarcini. 3. în propunerea tehnică prezentată de ofertant se menționează produsul ofertat "Display interactiv Var. 2- display interactive evoboard v 100 75 android 14 suport inclus- EVOBOARD-EVOCONNECT, însă nu a fost identificată fișa tehnică în limba romană a produsului, astfel comisia de evaluare a solicitat clarificări prin adresa nr 23102 din 21.10.2025 prin care se solicită clarificarea acestui aspect. 4. pentru produsul Pachet video proiecție cu ecran manual ofertantul prezintă o fișă tehnică a produsului ofertat care prezintă alte caracteristici decât cele înscrise în propunerea tehnică depusă de ofertant; propunerea tehnică întocmită de ofertant nu ar trebui să copieze întru totul caracteristicele tehnice solicitate, astfel prin clarificarea 23102 din data de 21.10.2025 au fost solicitate clarificări referitoare la, unde în fișa tehnică, aferentă a produsului ofertat în propunerea tehnică, sunt evidențiate caracteristicile minime solicitate și componentele pachetului suportul modular compatibil. 5. pentru produsul Hard extern - Sandisk Extreme® Portable V2, au fost solicitate clarificări prin adresa nr 23102 din 21.10.2025 pentru a confirmă faptul ca ceea ce se propune pentru ofertare este un hard extern "Sandisk" cu o capacitate de min 2 TB. Potrivit autorității contractante, contestația vizează punctele 4 și 5 precizate mai sus, cu privire la care, după verificarea răspunsului transmis de contestator, comisia de evaluare a reținut următoarele: 1. Referitor la punctul 4 din solicitarea de clarificări, comisia de evaluare a verificat răspunsul, tabelul de conformitate prezentat de ofertant pentru produsul Desktop Business ASUS ExpertCenter D5, D500SE-313100007XA - varianta 2 şi a constatat că toate specificațiile tehnice din tabelul prezentat atât în propunerea tehnică cît și în răspunsul la clarificări diferă fata de fisa tehnica prezentata pentru produs. Operatorul economic a marcat distinct (cu galben) în fișa Pagina 3 din 13

§ 6

tehnică, caracteristicile produsului ofertat, unde se poate observa faptul că: - specificația tehnică ofertată pentru Memoria RAM - in propunerea tehnică și în răspunsul la clarificări este de 40GB(40 GB DDR4 U-DIMM (2* sloturi, max. 64 GB) iar în fișa tehnică prezentată este de 16GB(2x DDR4 U-DIMM slot, Memorie DDR4 U-DIMM 16GB, Memorie maxima acceptata:64GB) - caracteristica tehnică ofertată pentru Stocare SSD în propunerea tehnică și în răspunsul la clarificări este de este de 1.25 TB M.2 2280 NVMe™ PCIe 4.0 SSD iar în fișa tehnică prezentată este de 1TB M.2 2280 NVMe™ PCIe® 4.0 SSD. Prin urmare, produsul propus spre ofertare prezentat in oferta tehnica (Desktop Business ASUS ExpertCenter D5, D500SE- 313100007XA) nu corespunde cu fișa tehnică prezentată ca document suport, există necorelări ale caracteristicilor tehnice propuse în oferta tehnică și fișa tehnică a acestui produs. În ceea ce privește fișa tehnică pentru produsul ASUS ExpertCenter D5, D500SE-3131Q0007XA, varianta 1, aceasta nu a fost pusa la dispoziția comisiei de evaluare așa cum a fost solicitată adică să reiasă caracteristicile tehnice minime solicitate, prin indicarea (pag)/marcarea (paragraf) unde anume în fișă se află descrise caracteristicile tehnice care să îndeplinească cerințele minime din Anexa 1 la caietul de sarcini - Indicarea in mod concret a configurația produsului. 2. Referitor la punctul 5 din solicitarea de clarificări ofertantul SC EVO COMPUTERS SRL a precizat referitor la produsul ofertat AII in One Lenovo ThinkCentre Neo 50a 24 Gen 5, în răspunsul la clarificări că echipamentul dispune de SSD M.2 2280 PCIe 4.0 x4 NVMe, cu suport până la 1 TB. Comisia de evaluare constată că această mențiune reflectă capacitatea maximă suportată de sistem, însă nu indică concret capacitatea efectivă de suport SSD instalată în configurația standard. Ofertantul SC EVO COMPUTERS SRL a precizat referitor la produsul ofertat AII in One Lenovo ThinkCentre Neo 50a 24 Gen 5 că, din fişa tehnică oficială a producătorului, memoria RAM este indicată ca fiind „până la 32 GB DDR5-520G". Comisia de evaluarea a constat că această mențiune reflectă capacitatea maximă suportată de sistem, însă nu indică concret capacitatea efectivă de RAM instalată într-o configurație standard de fabricație, astfel că din fișa tehnică pusă la dispoziție nu se pot determina în mod concret caracteristicile minime ofertate. În plus, faptul că în răspunsul la clarificări pentru același produs ofertat "AII in One

§ 7

Lenovo ThinkCentre Neo 50a 24 Gen 5" ofertantul transmite caracteristici tehnice diferite față de propunerea tehnica inițială. Potrivit autorității contractate, din propunerea tehnică reies unele caracteristici iar din răspunsul la solicitarea de clarificări, altele. Această situația a fost menționată în procesul-verbal de evaluare. În acest context, comisia de evaluare a concluzionat că răspunsurile la punctele 1, 2, 3, 6, 7, 8 din solicitarea de clarificări sunt concludente astfel cerința minimă fiind îndeplinită și răspunsurile 4 și 5 neconcludente. Astfel, autoritatea contractantă apreciază că evaluarea ofertei contestatorului s-a efectuat cu respectarea strictă a dispozițiilor legale incidente şi a prevederilor documentației de atribuire. În urma analizării propunerii tehnice, precum și a răspunsului la solicitarea de clarificări nr. 23102/21.10.2025, comisia de evaluare a constatat existenta unor neconcordanțe semnificative între specificațiile tehnice prezentate în propunerea tehnică şi cele evidențiate în fișele tehnice anexate, respectiv:diferențe între caracteristicile tehnice declarate și cele rezultate din documentele suport (RAM, capacitate SSD); lipsa indicării concrete și verificabile a configurațiilor efectiv ofertate; prezentarea unor informații privind capacități maxime suportate de echipamente, iară a preciza configurația standard livrată; modificarea unor caracteristici tehnice prin răspunsul la clarificări, în raport cu propunerea tehnică inițială. Prin urmare, clarificările transmise la punctele 4 și 5 nu au fost concludente și nu au înlăturat neconformitățile constatate inițial, fiind incidente dispozițiile art. 134 alin. (5) și art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, potrivit cărora oferta este considerată inacceptabilă și neconformă atunci când clarificările nu sunt concludente sau când nu sunt satisfăcute în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini. Autoritatea contractantă apreciază că în mod corect comisia de evaluare a reținut că răspunsurile aferente punctelor 1, 2, 3, 6, 7 şi 8 din solicitarea de clarificări sunt concludente, cerințele minime fiind îndeplinite iar răspunsurile aferente punctelor 4 şi 5 sunt neconcludente, existând necorelări tehnice esențiale care afectează conformitatea ofertei. Ca urmare a studierii dosarului aflat pe rolul Consiliului, EVO COMPUTERS SRL a transmis la dosarul cauzei concluziile scrise înregistrate la Consiliu cu nr. 19088/18.03.2026 prin care, referitor la motivele reținute de autoritatea contractantă în respingerea oferii, a precizat următoarele: 1. În ceea ce priveşte produsul Desktop Business ASUS ExpertCenter D5, D500SE-13100007XA, autoritatea contractantă a Pagina 5 din 13

§ 8

reținut existența unor pretinse necorelări între memoria RAM şi capacitatea de stocare indicate în propunerea tehnică şi cele menționate în fișa tehnică a producătorului, concluzionând, în mod eronat, că produsul ofertat nu corespunde documentului suport. O asemenea concluzie ignoră însă faptul esențial că modelul ofertat este identic cu cel descris în fișa tehnică, respectiv ASUS ExpertCenter D5 D500SE-313100007XA, neexistând nicio modificare de model, cod sau platformă hardware, aspect ce rezultă în mod explicit din propunerea tehnică depusă. Diferențele invocate de autoritatea contractantă privesc exclusiv configurația internă a echipamentului, respectiv memoria RAM şi capacitatea de stocare, elemente care, în mod uzual, sunt configurabile în funcție de cerințele beneficiarului, în limitele tehnice stabilite de producător. Or, fișa tehnică a producătorului ASUS nu reprezintă un document limitativ, care să stabilească o configurație unică și obligatorie, ci un document de prezentare a platformei hardware și a intervalelor de configurare posibile, indicând inclusiv capacitatea maximă de memorie suportată de sistem, respectiv până la 64 GB RAM. În aceste condiții, faptul că fișa tehnică de la producător prezintă o configurație care poate fi de la 8 GB RAM pana la 64 gb si capacitate de stocare de la 256 gb la 1, 25 TB SSD nu poate conduce la concluzia că sistemul nu poate fi configurat la 8 gb memorie RAM si stocare 256 gb pentru varianta 1, respectiv 40 GB RAM şi 1,25 TB SSD pt varianta 2(cu același tip de processor intel i3 pentru ambele variante), atâta timp cât aceste valori sunt perfect compatibile cu platforma şi se încadrează în limitele tehnice ale acesteia. Prin urmare, nu este vorba de o necorelare între ofertă şi fișa tehnică, sau clarificările trimise autorității contractante, ci a unei configurații superioare celei standard, situație care nu doar că nu este interzisă, dar este pe deplin compatibilă cu cerințele caietului de sarcini, în lipsa unei prevederi exprese care să interzică ofertarea unor valori superioare cerințelor minime. Interpretarea autorității contractante echivalează, în mod nejustificat, configurația standard din fișă tehnică cu o configurație obligatorie, ceea ce reprezintă o confuzie tehnică evidentă. 2. În același context, fiind vorba de același model de echipament ofertat, atât pentru varianta 1 cît și pentru varianta 2, susținerea potrivit căreia nu ar fi fost prezentată o fișă tehnică distinctă pentru „varianta 1" reprezintă o formalizare excesivă și neprevăzută în documentația de atribuire. Producătorii din domeniul IT nu emit fișe tehnice distincte pentru fiecare combinație posibilă de memorie și stocare, ci pun la dispoziție documente generale care descriu platforma și capacitățile

§ 9

acesteia. In aceste condiții, depunerea unei singure fișe tehnice oficiale, marcată corespunzător, este nu doar suficientă, ci și conformă practicii comerciale și cerințelor documentației de atribuire, în lipsa unei obligații exprese de a prezenta documente distincte pentru fiecare configurație. 3. În ceea ce privește produsul All-in-One Lenovo ThinkCentre Neo 50a 24 Gen 5, autoritatea contractantă a apreciat că mențiunile din fișa tehnică referitoare la valori de tip „până la 32 GB RAM" sau „până la 1 TB SSD" nu ar indica în mod concret configurația ofertată. Or, o asemenea interpretare ignoră însă faptul că, în propunerea tehnică, s-a indicat în mod explicit configurația efectiv ofertată, inclusiv valorile memoriei şi stocării, astfel încât nu se poate reține existenta unei incertitudini sau imposibilitatea determinării caracteristicilor tehnice. Mai mult, utilizarea în fișele tehnice ale producătorilor a unor formulări de tip „până la" reprezintă o practică standard în industrie, acestea indicând limitele maxime ale platformei, și nu configurația efectiv livrată, care este stabilită de ofertant și precizată în mod explicit în oferta tehnică. în aceste condiții, a considera că lipsa unei valori fixe în fișa tehnică echivalează cu lipsa determinării configurației ofertate reprezintă o interpretare eronată şi contrară practicii comerciale 4. Referitor la pretinsa existență a unor diferențe între propunerea tehnică inițială și răspunsul la clarificări, se impune a se sublinia că aceste diferențe sunt doar aparente și rezultă dintr-o analiză fragmentară a documentelor. Clarificările transmise nu au avut ca efect modificarea produsului ofertat, ci exclusiv detalierea și explicarea caracteristicilor acestuia, în concordanță cu informațiile disponibile în documentele producătorului. Or, în lipsa unei modificări reale a produsului sau a parametrilor esențiali ai ofertei, nu se poate reține existența unei modificări de ofertă, în sensul interzis de legislația în materia achizițiilor publice. Contestatorul concluzionează că, prin modul în care a fost realizată evaluarea, autoritatea contractantă a ignorat obligația de a analiza oferta în ansamblu, de a corela informațiile din toate documentele depuse şi de a interpreta datele tehnice în conformitate cu specificul produselor ofertate. În schimb, aceasta a recurs la o interpretare rigidă şi formalistă, izolând anumite elemente din fișele tehnice şi ignorând informațiile explicite din propunerea tehnică, ceea ce a condus la o concluzie eronată privind neconformitatea ofertei. Preliminar, Consiliul constată că societatea ... a depus, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 212169523/1, din data de 04.03.2026, emisă de CEC Bank, în cuantum de 8.587 lei. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: Pagina 7 din 13

§ 10

..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat o procedură de licitație deschisă în vederea atribuirii contractului având ca obiect „FURNIZARE ECHIPAMENTE ȘI RESURSE TEHNOLOGICE DIGITALE PENTRU UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÎNT DIN MUNCIPIUL CAREI (Lot 1 9-13 LABORATOARELE DE INFORMATICĂ), elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând, în SEAP, anunțul de participare C..., criteriul de atribuire fiind „cel mai bun raport calitate- preț”, iar valoarea estimată a procedurii fiind de 625.272,63 lei. Nemulțumit de respingerea ofertei sale, ... a formulat o contestație, solicitând cele din partea introductivă. Litigiul părților privește, în esență, respingerea ofertei pentru neconfirmarea specificațiilor tehnice prezentate în propunerea tehnică, dar și pentru lipsa confirmări caracteristicilor echipamentelor ofertate. Astfel, pentru anumite echipamente, ofertantul a prezentat în propunerea tehnică unele specificații, iar prin răspunsul de clarificare a depus fișe tehnice cu alte informații. Pentru produsul Sistem desktop cu monitor - Varianta 2 a prezentat: Propunerea tehnică Răspuns clarificare Desktop

§ 11

Business ASUS

§ 12

ExpertCenter D5,

§ 13

D500SE- 313100007XA, 1,25 tB M.2 2280 NVMe™ PCIe® 4.0 SSD, 40 GB DDR4 U-DIMM *2 În adresă a precizat: pentru produsul ofertat Desktop Business ASUS ExpertCenter D5, D500SE-313100007XA – Varianta 2. Memorie RAM minim 8 GB DDR4, upgradabilă: 40 GB DDR4 U-DIMM (2× sloturi, max. 64 GB) Stocare SSD ≥ 256 GB NVMe: 1.25 TB M.2 2280 NVMe™ PCIe 4.0 SSD Pag. 2 fișa tehnică ASUS Fișa tehnică a produsului (anexată răspunsului) – fișier electronic 4.ASUS ExpertCenter D5 SFF subliniat Memorie: 2x DDR4 U-DIMM slot, Memorie DDR4 U-DIMM 16 GB, Memorie maxima acceptata: 64GB Stocare 1TB M.2 2280 NVMe™ PCIe® 4.0 SSD Prin urmare, fișa tehnică a produsului nu confirmă memoria de 40 GB și stocarea de 1, 25 TB, valorile fiind de 16 GB și 1TB. Faptul că sistemul poate dispune de o memorie de max 64 GB, nu poate reprezenta o confirmare a livrării unui desktop cu max. 64 GB. Sub acest aspect răspunsul este neconcludent, întrucât informațiile din propunerea tehnică nu sunt confirmate de fișa tehnică. Deci nu se poate cu exactitate configurația echipamentului care ar fi trebuit livrat. Consiliul nu poate valida susținerile contestatorului că referitor Desktop ASUS ExpertCenter D5 (D500SE-313100007XA): „fișa tehnică ASUS este un document generic, care descrie configurații posibile și capacități maxime/minime ale platformei; reprezintă o descriere a gamei de configurații

§ 14

acceptate de producător; configurația ofertată de furnizor poate fi superioară configurației de bază prezentate în fișa tehnică, atât timp cât se încadrează în limitele platformei; respectă cerințele minime din caietul de sarcini; este susținută prin documente tehnice. (...) a ofertat o configurație cu memorie RAM și stocare superioare. de atribuire și nu constituie neconformitate. Lipsind informații de certitudine asupra capacității de stocare a memoriei RAM și a capacității de stocare SSD, nu se pot aplica factorii de evaluare: - Capacitatea de stocare a memoriei RAM pentru Sistem desktop cu monitor - Varianta 2 Oferta care prezintă o memorie RAM mai mică decât cea stabilită prin cerința minimă este considerată neconformă. Punctaj maxim factor 10 Algoritm de calcul: Punctajul se acorda astfel: a. Pentru o memorie RAM de 16 GB se acordă 0 puncte b. Pentru o memorie RAM de 32 GB se acordă 5 puncte c. Pentru o memorie RAM de 64 GB sau mai mare se acordă 10 puncte. Memoria RAM ofertată peste 64 GB nu va fi punctată suplimentar. Memoria RAM ofertata minimă este de 16 GB pentru care se acorda punctaj 0. Memoria RAM ofertata mai mica de 16 GB duce la respingerea ofertei ca neconforma. Modalitate de verificare: Ofertanții trebuie să prezinte informații referitoare la proiectarea fizică a memoriei RAM pentru Sistem desktop cu monitor - Varianta 2, a modelului care urmează a fi furnizat și să prezinte documente tehnice doveditoare – fișe tehnice sau alte documente care confirmă caracteristicile și care atestă corespondența cu produsul ofertat. - Capacitatea de stocare SSD pentru produsul Sistem desktop cu monitor - Varianta 2 Componenta tehnica - 3 Intra in acordare punctaj doar produsul: Sistem desktop cu monitor - Varianta 2. Oferta care prezintă o Capacitatea de stocare SSD mai mică decât cea stabilită prin cerința minimă este considerată neconformă. Punctaj maxim factor 10 Algoritm de calcul: Punctajul se acorda astfel: a. Pentru o capacitate de stocare SSD de 512 GB se acordă 0 puncte b. Pentru o capacitate de stocare SSD de 1 TB se acordă 5 puncte c. Pentru o capacitate de stocare SSD de 1.5 TB sau mai mare se acordă 10 puncte. Capacitatea de stocare ofertată peste 1.5 TB nu va fi punctată suplimentar. Capacitatea de stocare ofertata minimă este de 512 GB pentru care se acorda punctaj 0. Capacitatea de stocare ofertata mai mica de 512 GB duce la respingerea ofertei ca neconforma. Modalitate de verificare: Ofertanții trebuie să prezinte informații referitoare la proiectarea fizică a Capacitatii de stocare SSD pentru produsul Sistem desktop cu monitor - Varianta 2, a modelului care urmează a fi furnizat și să prezinte documente tehnice doveditoare – fișe tehnice sau alte documente care confirmă caracteristicile și care atestă corespondența cu produsul ofertat. Nefiind cunoscute cu exactitate capacitatea de stocare a memoriei RAM și capacitatea de stocare SSD ale produsului ofertat, nu se poate aplica algoritmul de punctare. Prin algoritmul de punctare s-a arătat explicit că trebuie prezentate documente care să confirme caracteristicile Pagina 9 din 13

§ 15

și care atestă corespondența cu produsul ofertat. Însă, fișa tehnică nu confirmă specificațiile reclamate. Prin urmare, sub acest aspect, oferta este neconformă, în baza art. 134 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016. Referitor produsul Sistem All in one ofertantul a prezentat: Propunerea tehnică Răspuns clarificare All-in-One Lenovo, ThinkCentre neo 50a 24 Gen 5, 24" FHD (1920x1080) IPS Anti-glare 300nits, 99% sRGB, No Touch, Intel Core i3-1315U, 6C (2P +4E) / 8T, P-core 1.2 / 4.5GHz, E-core 0.9 / 3.3GHz, 10MB, 1x 8GB SO-DIMM DDR5-5200, 512GB SSD M.2 2280 PCIe 4.0x4 NVMe Opal 2.0 În fișa tehnică a produsului – fisier electronic ThinkCentre_neo_50a_24_Gen_5_Spec fisa all in one.pdf O unitate, SSD M.2 2280 de până la 1 TB În adresă a precizat: Memorie RAM minim 8 GB DDR4/DDR5, upgradabilă: 8 GB DDR5-5200 SO- DIMM, 2 sloturi, până la 32 GB Stocare SSD ≥ 256 GB NVMe: SSD M.2 2280 PCIe 4.0 x4 NVMe, până la 1 TB Fișa tehnică a produsului (anexată răspunsului) - fisier electronic 5. ThinkCentre_neo_50a_24_Gen_5_Spec fisa all in one subliniat: Memorie maximă: Până la 32 GB DDR5-5200 O unitate, SSD M.2 2280 de până la 1 TB Conform fișei tehnice nu se pot cunoaște concret capacitatea efectivă de suport SSD instalată în configurația standard și capacitatea efectivă de RAM instalată într-o configurație standard de fabricație. Astfel, din fișa tehnică nu se pot determina, în mod concret caracteristicile ofertate. Prin urmare, și sub aspect, răspunsul este neconcludent. Consiliul nu poate lua în considerate nici susținerile contestatorului privind produsul All-in-One Lenovo ThinkCentre Neo 50a 24 Gen 5 – SSD și memorie RAM: „oferta contestatoarei a indicat explicit configurația ofertată, atât în propunerea tehnică inițială, cât și în tabelele de conformitate; documentația de atribuire

§ 16

nu impune prezentarea unei fișe de fabricație individualizate

§ 17

pentru fiecare echipament. În consecință, simplul fapt că fișa tehnică menționează „până la” nu echivalează cu lipsa configurației ofertate și nu poate conduce la concluzia neconformității.”. Autoritatea a arătat explicit și prin fișa de date a achiziției/ IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice că: „Oferta tehnica va fi elaborata pentru fiecare lot in parte, pentru toate produsele solicitate in cadrul unui lot (nu se accepta oferte partiale) si va cuprinde urmatoarele documente: (...) b) In scopul demonstrării corespondentelor caracteristicilor tehnice ofertate cu specificatiile tehnice minime solicitate (cf. anexelor ale caietului de sarcini) pentru produsele oferite, ofertanții vor depune documente doveditoare (de

§ 18

ex. fisa tehnica/ carte tehnica etc.) care vor cuprinde specificatiile tehnice ofertate, in limba romana sau tradusa in limba romana. Așadar, contrar susținerilor contestatorului, fișele tehnice trebuie să confirme caracteristicile produselor ofertate (ce vor fi livrate), adică să fie individualizate pentru fiecare echipament. În concluzie, din toate cele de mai sus, se constată că oferta a fost respinsă în mod corect, nefiind motive de infirmare a deciziei comisiei de evaluare. Atâta timp cât autoritatea contractantă a stabilit anumite caracteristici ale produselor, ofertanții aveau obligația respectării întocmai a lor, dar și a dovedirii acestora, potrivit art. 75 din Legea nr. 98/2016 [„Ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informațiile și cerințele prevăzute în documentele achiziției, însoțită de documentele sau de documentul unic de achiziție european, în conformitate cu dispozițiile art. 193-197, după caz, care demonstrează îndeplinirea criteriilor de calificare stabilite de autoritatea contractantă.”]. Privitor la obligația de respectare a documentației de atribuire, este de luat în seamă Hotărârea nr. 254/2026 din 24.02.2026 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, (cod RJ 9d3e2ee29): „(...) începând cu momentul depunerii ofertei, fiecare operator economic îşi asumă în mod expres obligaţia de a respecta integral prevederile documentaţiei de atribuire, astfel cum aceasta a fost publicată de autoritatea contractantă, inclusiv cerinţele tehnice stabilite prin caietul de sarcini şi fişele tehnice aferente, riscurile transmiterii ofertei fiind în sarcina acestora, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016 «Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire" şi art. 125 din acelaşi act normativ „Riscurile transmiterii ofertei, inclusiv forţa majoră sau cazul fortuit, cad în sarcina operatorului economic care transmite respectiva ofertă». Și practica CNSC este constantă, privitor la faptul că riscul transmiterii unei oferte neconforme este strict al operatorului economic (a se vedea Decizia CNSC nr. 1315/C3/687, 1154 din data de 15.05.2024, Decizia nr. 2328/C3/2523 din data de 19.08.2024; Decizia nr. 3162/C2/3460, 3470 din data de 07.11.2024). În fapt, prin criticile sale contestatorul încearcă o negociere a ofertei sale, în sensul transformării ei din neconformă în conformă, ceea de ar reprezenta o încălcare a principiului tratamentului egal și a principiului transparenței. Jurisprudența CJUE este constantă în acest sens, cum ar fi cea din Hotărârea sa din 11 mai 2017, cauza C 131/16, Archus, Gama Jacek Lipik împotriva Polskie Górnictwo Naftowe i Gazownictwo S A: „27 Principiul egalității de tratament și obligația de transparență se opun de asemenea oricărei negocieri între autoritatea contractantă și un ofertant în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziții publice, ceea ce implică faptul că, în principiu, o ofertă nu poate fi modificată după depunerea sa nici la inițiativa autorității contractante, nici la cea a ofertantului (a se vedea Pagina 11 din 13

§ 19

în acest sens Hotărârea din 29 martie 2012, SAG ELV Slovensko și alții, C599/10, EU:C:2012:191, punctul 36, precum și Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C336/12, EU:C:2013:647, punctul 31). 28 Astfel, a permite autorității contractante să solicite unui candidat a cărui ofertă o apreciază a fi imprecisă sau neconformă cu specificațiile tehnice din caietul de sarcini clarificări în această privință ar implica riscul de a se considera că această autoritate contractantă, în cazul în care oferta candidatului respectiv ar fi în final reținută, a negociat în mod confidențial această ofertă, în detrimentul celorlalți candidați și cu încălcarea principiului egalității de tratament (Hotărârea din 29 martie 2012, SAG ELV Slovensko și alții, C599/10, EU:C:2012:191, punctul 37).” De asemenea, relevantă este și Hotărârea CJUE din data de 27 noiembrie 2019, C402/18, Tedeschi și Consorzio Stabile Istant Service împotriva C. M. Service Srl, Università degli Studi di Roma La Sapienza, ECLI:EU:C:2019:1023: „46. Este necesar să se amintească, în această privință, că autoritățile contractante trebuie, de-a lungul întregii proceduri, să respecte principiile de atribuire a contractelor enunțate în considerentul (2) al Directivei 2004/18, printre care figurează în special principiile egalității de tratament, transparenței și proporționalității” Prin urmare, Consiliul consideră neîntemeiată critica referitoare la incorecta decizie a comisiei de evaluare de a reanaliza oferta contestatorului. Având în vedere neconformitatea vădită a ofertei ... SRL, Consiliul nu va mai analiza celelalte critici, întrucât menținerea în procedură a acesteia nu este posibilă, indiferent de eventualele constatări favorabile asupra altor aspecte tehnice. Văzând toate cele de mai sus, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de ... în contradictoriu cu ....

§ 20

Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată ... SRL în contradictoriu cu ... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... .. Redactat practicaua deciziei, Cătălin Zaharia Redactată în 4 exemplare Pagina 13 din 13

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.