Decizie 853/2024
Decizie CNSC2024_853_2024_Decizie_853.pdf, BO2024_853_2024_BO2024_853.pdf
Document CNSC
INSPET SA în contradictoriu cu COMUNA CONTESTI (PRIMARIA) JUDETUL DAMBOVITA
Decizia CNSC nr. 853/C11/764 din 04.04.2024
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect «Execuție lucrări pentru obiectivul „DEZVOLTAREA REȚELEI INTELIGENTE DE DISTRIBUȚIE A GAZELOR NATURALE ÎN VEDEREA CREȘTERII NIVELULUI DE FLEXIBILITATE, SIGURANȚĂ, EFICIENȚĂ ÎN OPERARE, PRECUM și DE INTEGRARE A ACTIVITĂȚILOR DE TRANSPORT, DISTRIBUȚIE ȘI CONSUM FINAL, PE TERITORIUL COMUNEI CONȚEȘTI, JUDEȚUL DÂMBOVIȚA”», s-au solicitat Consiliului urmatoarele: - anularea adresei nr. 1836/05.03.2024, prin care oferta INSPET SA a fost respinsa ca inacceptabilă/neconformă; - anularea adresei prin care oferta depusa de SORCHIV GAZ SRL a fost declarată câștigătoare; - anularea tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestor decizii, precum și a tuturor actelor subsecvente, inclusiv a raportului procedurii nr. 1725/01.03.2024; - obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei INSPET SA; Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite în parte contestația depusă de INSPET SA în contradictoriu cu COMUNA CONȚEȘTI (PRIMARIA). Anulează actele autorității contractante privind deciziile referitoare la ofertele depuse de INSPET SA și de SORCHIV GAZ SRL, precum și comunicările privind rezultatul procedurii. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin motivarea sa, în ceea ce privește ofertele depuse de INSPET SA și de SORCHIV GAZ SRL și să continue procedura de atribuire. Respinge ca nefondat capătul subsidiar de cerere din contestație vizând anularea procedurii de atribuire. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la …Verifică pasajul în context →
Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: COMUNA ......... (PRIMARIA) a inițiat o licitație deschisă în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect «Execuție lucrări pentru obiectivul „DEZVOLTAREA REȚELEI INTELIGENTE DE DISTRIBUȚIE A ...ELOR NATURALE ÎN VEDEREA CREȘTERII NIVELULUI DE FLEXIBILITATE, SIGURANȚĂ, EFICIENȚĂ ÎN OPERARE, PRECUM și DE INTEGRARE A ACTIVITĂȚILOR DE TRANSPORT, DISTRIBUȚIE ȘI CONSUM FINAL, PE TERITORIUL COMUNEI ........., JUDEȚUL .........”», prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN 1059151 din 02.09.2023, valoarea estimată a contractului de lucrări fiind de 30.055.615,64 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire aplicat fiind „cel mai bun raport calitate-preț”. Decizia privind rezultatul procedurii a fost comunicată ......... SA prin adresa nr. 1836 din 05.03.2024, potrivit căreia oferta sa a fost respinsa ca inacceptabila, în baza art. 134 alin. (…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2024_853_2024_Decizie_853.pdf, BO2024_853_2024_BO2024_853.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 853/C11/764 Data: 04.04.2024 Prin contestația nr. 1184/14.03.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 15723/14.03.2024, formulată de INSPET SA, cu sediul social în Ploiești, str. Democrației 15, județul Prahova, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J29/21/ „199”, având CUI RO1357410, reprezentată legal prin administrator Ciprian Emanuel Paltineanu, împotriva rezultatului procedurii de atribuire, comunicat prin adresa nr. 1836/05.03.2024, și a raportului procedurii nr. 1725/01.03.2024, emise de COMUNA CONȚEȘTI (PRIMARIA), cu sediul în Contești, str. Primăriei nr. 456, județul Dâmbovița, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire prin licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect «Execuție lucrări pentru obiectivul „DEZVOLTAREA REȚELEI INTELIGENTE DE DISTRIBUȚIE A GAZELOR NATURALE ÎN VEDEREA CREȘTERII NIVELULUI DE FLEXIBILITATE, SIGURANȚĂ, EFICIENȚĂ ÎN OPERARE, PRECUM și DE INTEGRARE A ACTIVITĂȚILOR DE TRANSPORT, DISTRIBUȚIE ȘI CONSUM FINAL, PE TERITORIUL COMUNEI CONȚEȘTI, JUDEȚUL DÂMBOVIȚA”», s-au solicitat Consiliului urmatoarele: - anularea adresei nr. 1836/05.03.2024, prin care oferta INSPET SA a fost respinsa ca inacceptabilă/neconformă; - anularea adresei prin care oferta depusa de SORCHIV GAZ SRL a fost declarată câștigătoare; - anularea tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestor decizii, precum și a tuturor actelor subsecvente, inclusiv a raportului procedurii nr. 1725/01.03.2024; - obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei INSPET SA; Pagina 1 din 2
- în subsidiar, în situația în care oferta INSPET SA este neconformă/inacceptabilă, dispunerea anularii procedurii de atribuire, în temeiul art. 212 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016, în condițiile în care aceeași sancțiune se impune și cu privire la ofertantul SORCHIV SRL. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite în parte contestația depusă de INSPET SA în contradictoriu cu COMUNA CONȚEȘTI (PRIMARIA). Anulează actele autorității contractante privind deciziile referitoare la ofertele depuse de INSPET SA și de SORCHIV GAZ SRL, precum și comunicările privind rezultatul procedurii. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin motivarea sa, în ceea ce privește ofertele depuse de INSPET SA și de SORCHIV GAZ SRL și să continue procedura de atribuire. Respinge ca nefondat capătul subsidiar de cerere din contestație vizând anularea procedurii de atribuire. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 853/C11/764 Data: 04.04.2024 Prin contestația nr. 1184/14.03.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 15723/14.03.2024, formulată de ......... SA, cu sediul social în ........., ........., județul ........., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. .../„199”, având CUI RO..., reprezentată legal prin administrator ........., împotriva rezultatului procedurii de atribuire, comunicat prin adresa nr. 1836/05.03.2024, și a raportului procedurii nr. 1725/01.03.2024, emise de COMUNA ......... (PRIMARIA), cu sediul în ........., str. .. județul ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire prin licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect «Execuție lucrări pentru obiectivul „DEZVOLTAREA REȚELEI INTELIGENTE DE DISTRIBUȚIE A ...ELOR NATURALE ÎN VEDEREA CREȘTERII NIVELULUI DE FLEXIBILITATE, SIGURANȚĂ, EFICIENȚĂ ÎN OPERARE, PRECUM și DE INTEGRARE A ACTIVITĂȚILOR DE TRANSPORT, DISTRIBUȚIE ȘI CONSUM FINAL, PE TERITORIUL COMUNEI ........., JUDEȚUL .........”», s-au solicitat Consiliului urmatoarele: - anularea adresei nr. 1836/05.03.2024, prin care oferta ......... SA a fost respinsa ca inacceptabilă/neconformă; - anularea adresei prin care oferta depusa de ... ... SRL a fost declarată câștigătoare; - anularea tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestor decizii, precum și a tuturor actelor subsecvente, inclusiv a raportului procedurii nr. 1725/01.03.2024; - obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei ......... SA; - în subsidiar, în situația în care oferta ......... SA este neconformă/inacceptabilă, dispunerea anularii procedurii de atribuire, în Pagina 1 din 28
temeiul art. 212 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016, în condițiile în care aceeași sancțiune se impune și cu privire la ofertantul ... SRL. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația nr. 1184/14.03.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 15723/14.03.2024, prin care solicită cele menționate în partea introductivă a deciziei. Cu privire la pretinsa neconformitate a ofertei ......... SA, arată următoarele: Așa cum a susținut și prin răspunsul la solicitarea de clarificări, metodologia proprie de execuție, ce are la bază proceduri tehnice de execuție (atașate în cadrul propunerii tehnice), nu este prezentă sub forma copierii caietului de sarcini. Susține că metodologia de execuție este completă și corectă fiind structurată astfel: - organizarea de șantier, - probe și teste, - descrierea operațiunilor de execuție a proiectului o identificare a traseului, - pichetarea traseului pentru rețeaua de distribuție ...e proiectată, - asigurarea condițiilor de circulație a pietonilor și vehiculelor în siguranță în zona în care se desfășoară lucrările de săpătură, - amenajarea terenului, desfacerea îmbrăcăminților pavajelor, aranjarea materialelor dislocate, etc. - săparea propriu-zisă a șanțului, cu luarea măsurilor pentru depozitarea provizorie a pământului rezultat din săpătură sau transportul întregii cantități a acestuia în depozitul de pământ, - finisarea și netezirea șanțului, - controlul calitativ al execuției șanțului, - umplerea șanțului, - refacerea pavajului (aducerea la starea inițială), - stocare, manipulare și transport a materialelor, - îmbinarea prin sudura cap la cap a conductelor din polietilenă, - îmbinarea prin electrofuziune a conductelor din polietilena - îmbinarea prin sudura manuală cu arc electric la țevi de oțel, - controlul și verificarea calitativă, - controlul de calitate pe șantier pentru conductele din polietilenă, - verificările de execuție și a probelor de presiune, - probe de presiune, - montajul firului trasor utilizat la pozarea conductelor, 2
- lucrări de terasamente, - pichetarea lucrărilor, - săparea șanțului pentru conductă, - finisarea șanțului, - astuparea conductei, - recepția terasamentelor pe faze de execuție, - îmbinarea țevilor metalice, - realizarea racordurilor, - sistem de telecitire a consumului de ... și automatizare a distribuției de ..., - montaj conducte de protecție, - împământare și ecranare, - probe și verificări, - lucrări în condiții climatice nefavorabile. Pentru fiecare activitate în parte menționată de autoritatea contractantă, ......... SA a abordat în cadrul propunerii tehnice lucrările prevăzute în caietul de sarcini demonstrând și prezentând modul de abordare propriu privind execuția lucrărilor. În ceea ce privește ofertantul declarat câștigător, contrar susținerilor autorității contractante, care arată faptul că prin „detaliere", conform definiției, se înțelege „a arata, a expune cu lux de amănunte, a analiza, a demonstra în mod amănunțit”, metodologia de execuție este prezentată prin copierea integrală a normativelor tehnice în vigoare, nefiind prezentată viziunea proprie a ofertantului și modul concret în care acesta va aborda lucrările. Referitor la exemplele prezentate de autoritatea contractantă, contestatoarea arată că, referitor la executarea conductelor din OL (cămine, armature, piese legătură), precizează faptul că, începând cu fila 23 este prezentată metodologia de îmbinare prin sudură manuală cu arc electric la țevi de oțel, la care contestatoarea face trimitere expresă și totodată, subliniază că începând cu fila 37 sunt descrise și lucrările pentru îmbinarea țevilor metalice. Astfel, contestatoarea susține că a prezentat metodologii proprii lucrărilor privind montajul conductei de OL. În ceea ce privește ofertantul declarat câștigător, în cadrul capitolului III metodologia realizării contractului (abordarea din punct de vedere tehnologic a metodologiei de execuție), începând cu fila 112, subcapitolul 4. detalierea metodelor de lucru pentru componentele majore ale lucrărilor, acesta a copiat integral normativului tehnic - parte integrantă din Ordinul nr. 89/2018. Referitor la montaj răsuflători conducte Ol și polietilenă, contestatoarea arată că montajul răsuflătorilor a fost prezent în descrierea lucrărilor, în cadrul activității de montaj fir trasor și face trimitere expresă la propunerea sa tehnică. Arată că, din contra, referitor la ofertantul declarat câștigător, în cadrul capitolului III metodologia realizarii contractului (abordarea din punct de vedere tehnologic a metodologiei de execuție), singurele Pagina 3 din 28
informații referitoare la răsuflători reprezintă transpunerea ad litteram a Normativului tehnic - parte integrantă din Ordinul nr. 89/2018 - fila 170 „capacele pentru răsuflătorile pozate în carosabil se confecționează din fontă sau din material compozit cu respectarea clasei de utilizare corespunzătoare spațiului carosabil- clasa D400" iar la fila 247 - secțiunea a 2-a tuburi de protecție, răsuflători: „2(2) capacele pentru răsuflătorile pozate în carosabil se confecționează din fontă": Referitor la montaj conductă polietilenă (țevi, fitinguri, armature, răsuflători), contestatoarea arată că în cadrul propunerii tehnice au fost descrise operațiunile de montaj conductă polietilenă prin prezentarea metodologiei proprii. Montajul conductei presupune mai multe etape, acestea fiind descrise pe larg în cadrul propunerii sale tehnice. Arată că, subactivitățile ce presupun țevi, fitinguri, armature, răsuflători sunt parte integrantă din montajul conductei de polietilenă. În ceea ce privește ofertantul declarat câștigător, în cadrul capitolului III metodologia realizării contractului (abordarea din punct de vedere tehnologic a metodologiei de execuție), începând cu fila 114, informațiile cu privire la tevi, fitinguri, armaturi și răsuflători, sunt prezentate prin copierea integrala a Normativului tehnic - parte integrantă din Ordinul nr. 89/2018. Referitor la proiecție anticorozivă la conductele din OL subterane, contestatoarea arată că, în cadrul propunerii tehnice, ......... SA a descris lucrările referitoare la protecția anticorozivă la conductele din OL subterane la fila 45, la subcapitolul „montaj conducte de protecție". De asemenea, în răspunsul la solicitarea de clarificări a menționat explicit faptul că lucrările se vor executa în conformitate cu prevederile din Ordinul nr. 89/10.05.2018 privind aprobarea NTPEE și legislația în vigoare: - Legea 10/1995 republicată - privind calitatea în construcții, cu modificările ulterioare, - HG nr. 343/2017 - regulamentul de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente; - C300 - Normativ de prevenire a incendiilor pe durata execuției lucrărilor aferente; - Instrucțiuni de lucru și protecția muncii specifice activităților de distributie a ...elor naturale. Mai mult, susține că în cadrul anexei la planul calității a atașat următoarele proceduri de execuție, unde este descrisă activitatea privind lucrările solicitate: • MP-306 - izolație anticorozivă a sudurilor cu manșon, • MP-058 - vopsirea cond tehnologice și a confecțiilor metalice. În ceea ce privește ofertantul declarat câștigător, în cadrul capitolului III metodologia realizării contractului (abordarea din punct de vedere tehnologic a metodologiei de execuție), începând cu fila 181 4
informațiile referitoare la protecția anticorozivă a conductelor, sunt prezentate prin copierea integrală a Normativului tehnic - parte integrantă din Ordinul nr. 89/2018. Prin urmare, contestatoarea apreciază că, autoritatea contractantă a încălcat principiile tratamentului egal și nediscriminării, în condițiile în care nu a aplicat aceleași exigențe și reguli de evaluare și în cazul ofertantului declarat câștigător. Astfel, dacă în cazul contestatoarei, autoritatea contractantă a analizat în mod excesiv și, în același timp, eronat modul de elaborare a metodologiei de execuție, doar cu scopul eliminării ofertei ......... SA din procedură, iar în cazul ofertantului declarat câștigător, dimpotrivă, autoritatea nu a manifestat un minim de diligență cu privire la modul de îndeplinire de către acest ofertant a acelorași cerințe. Concluzionează în sensul că, autoritatea contractanta a evaluat ofertele în mod nelegal, acționând cu rea-credință și cu încălcarea dispozițiilor legale din materia achizițiilor publice, inclusiv principiile prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 avute în vedere de Curtea Europeana de Justiție în toate deciziile pronunțate. Referitor la „Lucrări care nu sunt detaliate și nu prezintă prescripțiile tehnice privind execuția: „Săpătură propriu - zisa a șanțului" - nu prezintă săpături gropi pentru sudura la punctele de îmbinare; „Finisare șanțuri, netezire șanț, umpluturi" - nu prezintă grosime strat nisip pentru conducte OL; strat nisip pentru conducte polietilena, umpluturi nisip și piatră spartă în dreptul răsuflăturilor", contestatoarea arată că, în cadrul propunerii tehnice au fost detaliate prescripții tehnice privind săpătură, finisarea șanțului, netezirea, umpluturile. În ceea ce privește grosimea straturilor de nisip/piatră spartă etc. este menționat faptul că se vor respecta prevederile din Ordinului nr. 89/10 mai 2018 privind aprobarea NTPEE și legislația în vigoare. Cu privire la acest aspect, singura diferență de formă dintre oferta ......... SA și oferta declarată câștigătoare este aceea că ... ... SRL a copiat integral Ordinul nr. 89/10.05.2018 privind aprobarea NTPEE. Referitor la procedurile tehnice de execuție, contestatoarea susține că au fost atașate în cadrul propunerii tehnice cu scopul de a evidenția/completa metodologia de execuție, acestea nefiind solicitate prin caietul de sarcini. Procedurile, chiar daca au fost întocmite în anii trecuți, sunt conforme standardelor și normativelor aplicabile. Metodologia de execuție descrisă în procedurile tehnice enumerate de autoritatea contractantă este aceeași, indiferent de anul de elaborare. Execuția lucrărilor implica aceleași rigori și exigente. Face trimitere în acest sens la o decizie de practică pronunțată de CNSC, într-o speță similară, care a vizat modul de prezentare a procedurilor tehnice de execuție. Apreciază că în speța de față autoritatea contractată a susținut respingerea ofertei din perspectiva unor motive de formă și nicidecum de fond, în condițiile în care chiar dacă procedurile sunt elaborate în anii Pagina 5 din 28
trecuți, ......... SA a prezentat proceduri de execuție care se referă la categoriile de lucrări care fac obiectul contractului, fiind complete și conforme. Mai mult, acest motiv de neconformitate este nelegal și din perspectiva faptului că, așa cum a arătat anterior, autoritatea contractantă nu a solicitat prin documentația de atribuire depunerea procedurilor de execuție. ......... SA a depus aceste proceduri în susținerea metodologiei de execuție și cu scopul demonstrării modului riguros de abordare a lucrărilor. Or, autoritatea contractantă a sancționat un ofertant riguros și diligent, declarând câștigător operatorul economic care a copiat integral un normativ. „Referitor la realizarea lucrărilor ofertantul în răspunsul său se rezumă la declararea formală la execuția, recepția și punerea în funcțiune se vor respecta prevederile Ordinului 89/10 mai 2018 privind aprobarea NTPEE și legislația în vigoare; Execuția rețelei de distribuție ...e naturale se va realiza în conformitate cu prevederile proiectului, respectarea tuturor prescripțiilor de calitate cuprinse în norme, normative, tehnologii de execuție și caietul de sarcini", față de care contestatoarea arată că în mod evident această situație nu poate fi încadrată în niciun motiv de neconformitate în condițiile în care ......... SA a declarat explicit că va respecta normativele în vigoare. În același timp, motivul invocat de autoritatea contractanta este apreciat ca surprinzător, în condițiile în care ofertantul declarat câștigător a sustinut îndeplinirea întocmai a aceluiași normativ, singura diferența fiind aceea ca normativul a fost depus în cadrul propunerii tehnice, situație care în niciun caz nu poate reprezenta motiv de declarare a unei oferte neconforme iar a celeilalte admisibile și conforme. Astfel, apreciază că din nou autoritatea contractantă a încălcat principiile tratamentului egal și nediscriminării prin avantajarea evidentă a ofertantului declarat câștigător. În ceea ce privește planul calității, la Capitolul 11, controlul proceselor - descrierea lucrărilor, ......... SA a descris lucrările ce urmează a fi executate și metodologia aferentă. În fapt, descrierea lucrărilor este cea prezentată în metodologia de execuție (nu se puteau descrie alte lucrări). Atât în planul calității (prezentat începând cu fila 291), cât și în planul de inspecție și control al calității-ITP-450 (prezentat începând cu fila 378) au fost abordate lucrările și a fost detaliat procesul tehnologic. Contestatoarea face trimitere la fișa de date referitor la cerințele privind planul calității și arată că, nicidecum nu s-a solicitat „abordarea din punct de vedere tehnologic a metodologiei de execuție a lucrărilor așa cum susține autoritatea contractantă”. 6
Mai mult, afirmațiile autorității contractante sunt vădit generale, fără a detalia și a arata în mod concret, raportat la oferta contestatoarei, care sunt elementele/informațiile care lipsesc sau nu răspund întocmai cerințelor documentației de atribuire. Autoritatea contractantă susține în mod general, fără a detalia în mod concret care sunt informațiile lipsă, faptul că „nu a abordat din punct de vedere tehnologic toate lucrările prevăzute în caietul de sarcini și nu a detaliat procesul tehnologic a metodologiei de execuție a tuturor lucrărilor care fac obiectul achiziției”. Astfel, din adresa de comunicare a rezultatului procedurii, lipsește cu desăvârșire orice explicație privind motivele concrete pentru care autoritatea contractantă a apreciat că informațiile prezentate sunt incomplete. Prin urmare, sub acest aspect al motivelor pentru care s-a apreciat ca oferta contestatoarei ar fi neconformă, actul emis de autoritatea contractantă este nemotivat. Unul dintre principiile care guvernează materia achizițiilor publice este principiul transparenței în virtutea căruia autoritatea contractantă avea obligația de a ne aduce la cunoștință cerințele din documentația de atribuire pe care aceasta pretinde ca nu le-a îndeplinit. În caz contrar, decizia de respingere a ofertei contestatoarei ca neconformă apare ca o decizie arbitrară, care denotă o lipsă evidentă de transparență în desfășurarea și derularea procedurii de atribuire. Atât jurisprudența naționala (Decizia ICCJ nr. 1580/2008), cât și jurisprudența CJUE, au statuat faptul că orice decizie „... trebuie motivată, (...) și din prisma posibilității persoanei sau a societății de a aprecia asupra legalității și temeiniciei măsurii, respectiv asupra respectării granițelor dintre puterea discreționară și arbitrariul". Sub aspectul motivării actului administrativ, Curtea Europeană de Justiție a reținut că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis și trebuie să prezinte de o maniera clară algoritmul urmat de instituția care a adoptat masura atacată, astfel încât, să i se permită persoanelor vizate/instanțelor efectuarea revizuirii actului, insuficiența motivării sau nemotivarea atrăgând nulitatea. În același sens, în cauza C 509/1993 s-a reținut că, o detaliere a motivelor este necesară și atunci când instituția emitentă dispune de o largă putere de apreciere întrucât motivarea conferă actului transparență, putându-se verifica în acest fel dacă actul este corect fundamentat. Motivarea actului administrativ, justificarea rațiunilor de fapt și de drept care au stat la baza emiterii acestuia, reprezintă o garanție a respectării legii și a ocrotirii drepturilor individuale, iar lipsa acestor elemente se sancționează cu nulitatea absolută a actului administrativ. De asemenea, în condițiile în care deciziile autorităților sunt supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, nu este permisă absența motivării explicite a actului administrativ atacat, deoarece în acest context, posibilitatea atacării în justiție a actului respectiv este iluzorie, de vreme ce judecătorul nu poate specula asupra Pagina 7 din 28
motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură. În ceea ce privește sancțiunea aplicabilă actului administrativ din cuprinsul căruia lipsesc elemente precum motivele de fapt și de drept, jurisprudența comunitară, respectiv națională este unanimă, actul fiind lovit de nulitate absolută. Modul haotic și imprecis în care autoritatea contractantă a invocat motivele de pretinsa neconformitate a ofertei ......... SA generează imposibilitatea contestatoarei în a aprecia asupra temeiniciei și legalității actului atacat. Mai mult, lipsa elementelor esențiale care ar trebui să justifice masura drastică a respingerii unei oferte pentru neîndeplinirea cerințelor documentației de atribuire, face imposibilă verificarea încadrării situațiilor constatate de autoritatea contractantă în categoria excepțiilor prevăzute de legiuitor, respectiv abaterile tehnice minore sau viciile de formă. Face trimitere la practica Consiliului. Referitor la susținerea autorității contractante „după cum afirma și ofertantul, în răspunsul la clarificări, „în cadrul metodologiei de execuție, a planului calității planului de inspecție și control al calității-ITP-450, este descris modul în care vor fi executate lucrările principale" iar în procedurile tehnice de execuție sunt descrise modurile de abordare pentru operațiunile esențiale", ce are ca scop realizarea calității lucrărilor, în condițiile în care autoritatea contractanta a solicitat în fișa de date a achiziției detalierea procesului tehnologic a metodologiei de execuție a lucrărilor care fac obiectul achiziției", nu limitarea la descrierea doar a lucrărilor principale și abordarea numai a operațiunilor esențiale.", față de care contestatoarea arată că în cadrul propunerii tehnice, așa cum a menționat și anterior, a fost descris modul în care vor fi executate lucrările, prin prezentarea unei metodologii de execuție proprie conform cerințelor impuse de autoritatea contractantă. Ofertantului declarat câștigător, nu a descris deloc modul de execuție a lucrărilor, limitându-se doar la copierea Normativului tehnic - parte integrantă din Ordinul nr. 89/2018. În ceea ce privește susținerea autorității contractante „Referitor la lucrările privind realizarea stație de măsură medie presiune (caseta din tablă izolată, fundații beton montaj echipamente, împrejmuire, drum acces, instalații electrice alimentare echipamente etc., ofertantul nu le-a prezentat în metodologia de execuție; aceste lucrări fac obiectul achiziției, acestea sunt prezentate în documentația de proiect (proiectantul precizează „prezentul caiet de sarcini va fi completat cu prevederile din proiectul tehnic, memoriile de specialitate și notele înscrise pe planuri"), față de care contestatoarea face trimitere la propunerea sa tehnică privind stația de măsură. 8
Mai mult, în cadrul adresei de comunicare a rezultatului procedurii, autoritatea contractantă menționează faptul că aceste lucrări fac obiectul achiziției, în contradictoriu cu cele menționate în solicitarea de clarificări transmisă contestatoarei prin care se arată explicit că aceste lucrări nu fac obiectul achiziției, la care face trimitere. Apreciază că lipsa unei proceduri de execuție în cadrul Metodologiei pentru subactivitatea subtraversări cursuri apă, nu poate reprezenta un motiv de neconformitate care să conducă la sancțiunea cea mai drastică de respingere a ofertei ci, o abatere tehnică minoră. Face trimitere în acest sens la îndrumarea ANAP privind modul de tratare a abaterilor tehnice minore, viciilor de formă și a erorilor aritmetice în cadrul procesului de evaluare a ofertelor. Or, autoritatea contractantă a acționat sub imperiul unui formalism exagerat prin respingerea ofertei în condițiile în care oferta contestatoarei îndeplinește întocmai cerințele documentației de atribuire depunând o metodologie de execuție proprie care a fost elaborată cu seriozitate și rigurozitate. A declarat în mod explicit că își asumă executarea tuturor lucrărilor care fac obiectul achiziției conform specificațiilor tehnice impuse prin caietul de sarcini. Referitor la pozarea conductelor și a branșamentelor și montarea răsuflătorilor, contestatoarea susține că autoritatea contractantă repetă pretinsele „neconformități" invocând din nou lipsa unei detalieri, fără a arăta în mod concret care sunt informațiile care lipsesc din oferta ......... SA. Referitor la realizarea lucrărilor de protecție anticorozivă la conductele de OL și motivele de respingere invocate de autoritatea contractantă, contestatoarea arată că procedurile tehnice de execuție au fost atașate în cadrul propunerii tehnice cu scopul de a susține metodologia de execuție, acestea nefiind solicitate prin caietul de sarcini. În cadrul acestor proceduri, chiar dacă ele au fost întocmite în anii trecuți, se regăsesc standardele/normativele în vigoare. Referitor la motivil de respingere privind „revizuirea tuturor rețelelor existente de alimentare cu apă, de stingere a incendiilor, de canalizare, de alimentare cu energie termică, etc" prezentate de ofertant la cap. 2.4 lucrări în condiții climatice nefavorabile"(pct. a,b,c,d), care nu sunt aferente investiției propuse, acestea nu sunt prevăzute în caietul de sarcini (comuna ......... nu are rețele de alimentare cu energie termică și cișmele apă)”, contestatoarea arată că așa cum a răspuns și la solicitarea de clarificări, mențiunile de la pagina 49 referitoare la „revizuirea tuturor rețelelor existente de alimentare cu apă, de stingere a incendiilor, de canalizare, de alimentare cu energie termică, etc." fac parte din capitolul 2.4. lucrări în condiții climatice nefavorabile, mai exact fac referire strict la faptul că, în cazul în care există instalații și rețele în șantier acestea vor fi protejate în cazul condițiilor meteo nefavorabile. De altfel, este greu de înțeles care este motivul de neconformitate care a condus la respingerea ofertei ......... SA. Situația constatată de Pagina 9 din 28
autoritatea contractantă nu poate genera respingerea ofertei ca neconformă nefiind indicată nicio cerință din documentația de atribuire care să nu fi fost îndeplinită de contestatoare. Referitor la motivul de respingere „ofertantul nu a prezentat fișa tehnică nr. 3 - stație de măsurat Q=5000 Smc/h și fișa tehnică nr. 4 - stație de lucru comună cu completarea corespunzătoare a coloanei „corespondență propuneri tehnice cu specificațiile tehnice impuse prin caietul de sarcini", contestatoarea îl apreciază ca fiind în contradicție cu solicitarea de clarificări transmisă: lucrările de „modernizare SRMP existent pentru aducerea la standardele actuale și interconectarea cu sistemul inteligent care va deservi comunei ......... cât și cu cel SCADA existent" - aceste lucrări nu fac obiectul contractului (conform documentației de atribuire „modernizarea SRMP și probele racordului existent" se face de SC TRANS... SA). Arată că, în cadrul propunerii tehnice a fost prezentată fișa tehnică nr. 3 - stație de măsurat Q=5000 Smc/h și fișa tehnică nr. 4 - stație de lucru comună, începând cu fila 440, cu completarea corespunzătoare a coloanei „corespondență propuneri tehnice cu specificațiile tehnice impuse prin caietul de sarcini.” Referitor la motivul de respingere „s-a reverificat în oferta tehnică și s-au constatat următoarele: la pagina 440 din oferta tehnică fișa tehnică nr. 3 - stație de măsură Q=5000 Smc/h este completată de furnizorul SC VECTOR ... SRL, din conținutul acesteia este omisă prezentarea următorilor parametri tehnici și funcționali prevăzuți în fișa tehnică nr. 3 din caietul de sarcini: "paratrăsnet, pichet PSI, ladă nisip, priză de pământ, sistem de alimentare cu energie electrică a echipamentelor - sistem fotovoltaic realizat din panouri solare cu acumulatori, unul principal și unul de rezervă, prevăzut cu alarma cu rol de preluare în caz de avarie a celui principal și transmitere a avariei în dispecerat și la pag. 444 din oferta tehnică fișa tehnică nr. 4 - stație de lucru comună, este completată de furnizorul M&M COMPUTERS SRL ........., din conținutul acesteia este omisă precizarea parametrilor tehnici și funcționali privind "monitor cu rezoluție 1920x 1080", prevăzut în fișa tehnică nr. 4 din caietul de sarcini", contestatoarea arată că în conformitate cu HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul cadru al documentației tehnico-economice aferentă obiectivelor de investiții se specifică următoarele „formularul F5 se completează pentru fiecare utilaj”. Proiectantul completează și răspunde pentru datele și informațiile înscrise în coloana 1; coloanele 2 și 3 se completează de către ofertanți în cadrul derulării, în condițiile legii a unei proceduri de achiziție publica. În conformitate cu cele menționate în solicitările de clarificări „modernizare SRMP existent pentru aducerea la standardele actuale și interconectarea cu sistemul inteligent care va deservi comunei ......... cât și cu cel SCADA existent" aceste lucrări nu fac obiectul contractului 10
(conform documentației de atribuire „modernizarea SRMP și probele racordului existent" se face de Trans... SA). Mai mult, autoritatea contractantă nu i-a solicitat clarificări cu privire la pretinsa lipsă a prezentării parametrilor tehnici menționați mai sus. Referitor la motivele de respingere privind planul privind măsurile de supraveghere a lucrărilor în perioada de garanție acordată, contestatoarea arată că, planul prezentat la pagina 285, este aferent obiectivului supus ofertării. Mențiunea din cuprinsul planului, respectiv „rețea de alimentare cu apa" este un viciu de formă, denumirea corecta fiind „rețea de alimentare cu ...e". Totodata, viciul de formă identificat de autoritatea contractanta nu influențează măsurile de supraveghere a lucrărilor în perioada de garanție pentru prezentul obiectiv și nici nu poate reprezenta motiv de respingere a ofertei ca neconformă. Referitor la motivele de excludere care vizează tabelul prezentat la pagina 290, contestatoarea arată că face referire la deficiențele care sunt consecința viciilor de execuție. Acesta a fost prezentat pentru a prezenta în mod clar, perioada de intervenție în care va remedia deficiențele, precum și faptul că va pune la dispoziție toate resursele necesare în cazul în care va fi necesară intervenția în perioada de garanție. Referitor la prezentarea dovezii care conferă caracterul de confidențialitate a informațiilor care sunt confidențiale, contestatoarea arată că motivul reținut de autoritatea contractanta nu reprezintă motiv de respingere a ofertei. Este abuziv și invocat cu vădită rea-credință. În cadrul propunerii tehnice, pagina 841 se regăsește declarația privind partea/părțiie din propunerea tehnică și financiară care au caracter confidențial, cu identificarea informațiilor din propunerea tehnica ce sunt confidențiale. Așa acum a arătat și demonstrat anterior, metodologia de execuție elaborata de ofertantul declarat câștigător în niciun caz nu este o metodologie riguroasă sau detaliată, ofertantul limitându-se doar la copierea unui normativ. În aceste condiții, dacă Consiliul va aprecia că oferta ......... SA în mod corect a fost respinsă ca neconformă, solicită aplicarea aceleiași sancțiuni și ofertantului declarat câștigător în condițiile în care nu a prezentat o metodologie de execuție proprie ci doar a copiat și inclus în ofertă articole din normativele în vigoare. În probațiune, au fost depuse înscrisuri. Punctul de vedere nr. 2302/19.03.2024, a fost înregistrat la CNSC cu nr. 16728/19.03.2024, împreună cu dosarul achiziției. Referitor la punctele criticate de contestatoare, face următoarele prezentări: Referitor la modul de realizare a lucrărilor (planul propus), metodologia de execuție a lucrărilor, autoritatea contractantă face Pagina 11 din 28
trimitere la solicitarea de clarificare nr. 1 și răspunsul aferent al contestatoarei, împreună cu motivele de neconformitate/inacceptabilitate prezentate de autoritatea contractantă și criticile aferente invocate de contestatoare pe acest aspect, autoritatea contractantă face următoarele apărări. Referitor la motivele la la pct. 1 alin. (1) și (2) ale autorității contractante criticate de contestatoare, autoritatea contractantă apreciază contestația ca nefondată, clarificările solicitate de autoritatea contractantă nu s-au referit la structura metodologiei, ele s-au referit la detalierea metodologiilor de execuție a lucrărilor și la prezentarea prescripțiilor tehnice, așa cum sunt prevăzute în caietul de sarcini pentru fiecare activitate în parte. Procedurile tehnice prezentate în oferta tehnică, la care face referire contestatoarea, nu pot completa metodologia de execuție în totalitate, deoarece sau identificat proceduri tehnice nevizate AG (viza ce conferă dreptul de aplicare, certificând respectarea legislației în vigoare), proceduri elaborate pe o legislație abrogată și proceduri neidentificate pentru unele lucrări prevăzute în caietul de sarcini și neabordate în metodologia de execuție. Referitor la metodologia de execuție a ofertantului câștigător precizează că ea prezintă structura metodologiei, descrie metodologia de execuție a lucrărilor, detaliază procesul tehnologic prin prezentarea prescripțiilor tehnice așa cum sunt impuse în NTPEE - Ord 89/2018. La pct. 1 alin. (2), autoritatea contractantă arată că, așa cum se poate observa a prezentat următoarele lucrări neabordate în metodologia de execuție: executare conducte din OL (cămine, armature, piese legătură), montaj răsuflători conducte Ol și polietilenă; montaj conductă polietilenă (țevi, fitinguri, armature, răsuflători); proiecție anticorozivă la conductele din OL subterane; executare subtraversări drumuri, CF, cursuri apă). Contestația este nefondată, metodologiile prezentate de contestatoare în cuprinsul contestației nu prezintă lucrările menționate de autoritatea contractanta, după cum urmează: I – Executare conducte din 01 (cămine, armature, piese legătură)- prezintă îmbinarea prin sudură a țevilor din OL, nu prezintă executare cămine, armaturi, piese de legătură; II - Montaj răsuflători conducte OL și polietilenă - prezintă montajul firului trasor la conductele din polietilenă, nu prezintă montaj răsuflători la conducte OL și polietilenă; III - Montaj conductă polietilenă (țevi, fitinguri, armature, răsuflători) -prezintă operațiunile de execuție, nu prezintă montaj țevi, fitinguri, armature, răsuflători; IV- Protecție anticorozivă la conductele din OL subterane- prezinta montaj conducte de proiective ,nu prezintă proiecția anticoroziva la conducte din Ol ;face referire la procedurile MP-306-Izolație 12
anticoroziva a sudurilor cu manșon Întocmita conform HG 118/2013- Norme de proiectare și execuție -abrogata la data publicării Ordinului 89/2018 și MP-058-Vopsirea cond tehnologice și a confecțiilor metalice, care se refera la conductele montate subteran iar conform prevederi Caiet de Sarcini execuția conductelor din OL se face subteran; V – Executare subtraversări drumuri, CF, cursuri apă - face trimitere la procedura MP-033 - subtraversare drumuri și CF, nu se referă la subtraversări cursuri apă. 2. Referitor la pct. 1 alin. (3) al autorității contractante criticat de contestatoare, contestația este apreciată ca nefondată - în metodologia de execuție contestatoarea nu a prezentat prescripțiile tehnice privind execuția lucrărilor privind: „săpătura propriu-zisă a șanțului" - săpături gropi pentru sudura la punctele de îmbinare; grosime strat nisip pentru conducte OL; strat nisip pentru conducte polietilenă, umpluturi nisip și piatră spartă în dreptul răsuflătorilor; 3. Referitor la pct. 1 alin. (4) al autorității contractante criticat de contestatoare, contestația este apreciată ca nefondată. În răspunsul la clarificări contestatoarea afirmă „precizăm faptul că, toate lucrările vor fi executate în conformitate cu procedurile tehnice de execuție implementate în cadrul societății noastre (atașate în cadrul propunerii tehnice), întocmite cu respectarea întocmai a Normelor și Normativelor în vigoare „iar în contestație afirmă „procedurile tehnice de execuție au fost atașate în cadrul propunerii tehnice cu scopul de a evidenția/completa metodologia de execuție, acestea nefiind solicitate prin caietul de sarcini." Dupa cum se poate observa în cele prezentate mai sus procedurile tehnice prezentate de contestatoare în propunerea tehnică implementate în cadrul societății pe care contestatoarea precizează că le aplică în execuția lucrărilor, se prezintă în felul următor: - proceduri neavizate AQ, prin care să se confere documentației putera de aplicare conform legislației în vigoare (respectă legislația și reglementările tehnice specifice activității): MP-013 - săpare șanț cond. din polietilenă; MP-017 - executarea firului trasor; MP-018 - Montaj branșament; MP-256 - lansare conductă în șanț; MP-259-l - săpare șanț la conducte OL; MP-258 - recepție calitativă pt. cond. de OL pe șantier; - proceduri întocmite înainte de 2018, ce nu respectă prevederile 0rdinului nr. 89/10 mai 2018 privind aprobarea NTPEE și legislația în vigoare - abrogate: - MP – 306 - izolație anticorozivă a sudurilor cu manșon; întocmită în 2017 conform HG nr. 118/2013 - Norme de proiectare și execuție - abrogat la data publicării Ordinului 89/2018; - WP-030 - control vizual și dimensional al îmbinărilor sudate din polietilenă; întocmit în 2013; conform NTPEE-2008 cu completări 2010 și 2012 - abrogat la data publicării Ordinului 89/2018; - lucrări prevăzute în caietul de sarcini, neabordate în metodologia de execuție, pentru care nu s-au identificat proceduri de execuție" subtraversări cursuri apă; Pagina 13 din 28
- protecție anticorozivă a conductelor montate subteran. 4. Referitor la pct. 1 alin. (5) al autorității contractante criticat de contestatoare, la pct. latin 5, contestatoarea prin numerotarea pe care o face în contestația depusă desprinde o precizare din subsolul punctul 1 și o comentează nejustificat, după cum se poate observa mai sus în răspunsul la clarificări nr. 1 la solicitarea de clarificări a autorității contractante contestatoarea face aceasta precizare referitor la detalierea metodologiei. Susține că, afirmația contestatoarei nu este contestata „la execuția, recepția și punerea în funcțiune se vor respecta prevederile Ordinului nr. 89/10 mai 2018 privind aprobarea NTPEE și legislația în vigoare. Execuția rețelei de distribuție ...e naturale se va realiza în conformitate cu prevederile proiectului, respectarea tuturor prescripțiilor de calitate cuprinse în norme, normative, tehnologii de execuție și caietul de sarcini", numai că în metodologia de execuție contestatoarea nu trebuia să se rezume doar la această declarație formală, trebuia să prezinte și prescripțiile tehnice impuse de legislația în vigoare pentru a respecta cerința din fișa de date a achiziției „detalierea procesului tehnologic, a metodologiei de execuție a lucrărilor, care fac obiectul achiziției." Autoritatea contractantă citează din solicitarea de clarificare nr. 2, răspunsul aferent al contestatoarei la acesta și prezintă totodată motivele sale de neconformitate/inacceptabilitate care au condus la respingerea ofertei contestatoarei. 5 - Referitor la pct. 1 alin. (6) al autorității contractante criticat de contestatoare, în ceea ce privește planul calității la cap. 11 controlul proceselor - descrierea lucrărilor, ......... SA a descris lucrările ce urmează a fi executate și metodologia aferentă. În fapt, descrierea lucrărilor este cea prezentată în metodologia de execuție (nu se puteau descrie alte lucrări). 6. Referitor la pct. 1 alin. (7) al autorității contractante criticat de contestatoare, arată că în cadrul propunerii tehnice, așa cum a menționat și anterior, a fost descris modul în care vor fi executate lucrările, prin prezentarea unei metodologii de execuție proprie conform cerințelor impuse de autoritatea contractanta. 7. Referitor la pct. 1 alin. (8) al autorității contractante criticat de contestatoare, în cadrul propunerii tehnice au fost menționate următoarele ... contestatoarea prezintă date din oferta tehnica referitoare la stația de măsurare. 8. Referitor la pct. 1 alin. (9) al autorității contractante criticat de contestatoare, apreciază că lipsa unei proceduri de execuție în cadrul metodologiei pentru subactivitatea subtraversare cursuri apă, nu poate reprezenta un motiv de neconformitate care sa conducă la sancționarea cea mai drastică de respingere a ofertei ci, o abatere tehnica minoră. 14
Referitor la pct. 1 alin. (6) al autorității contractante criticat de contestatoare, arată că, a solicitat contestatoarei să precizeze unde a prezentat în metodologia de execuție realizarea stație de măsură medie presiune (caseta din tablă izolată, fundații beton montaj echipamente, imprejmuire, drum acces, inst. electrice alimentare echipamente etc.), subtraversări cursuri apă, realizare cămine și vane, contestatoarea prin răspunsul ei face trimitere la planul calității. A constatat ca ele nu se regăsesc nici în planul calității întrucât în planul calității s-a prezentat o copie din metodologia de execuție a lucrărilor unde nu s-au identificat lucrările respective. 6. Referitor la pct. 1 alin. (7) al autorității contractante criticat de contestatoare, așa cum se poate contestația este nefondată. În răspunsul la clarificarea nr. 2 contestatoarea precizează că în metodologia de execuție este descris modul în care vor fi executate lucrările principale iar în procedurile tehnice sunt descrise numai operațiunile esențiale - fișa de date a achiziției nu limitează la așa ceva; deci se înțelege că lucrările privind realizarea stație de măsură medie presiune (caseta din tabla izolată, fundații beton montaj echipamente, împrejmuire, drum acces, inst. electrice alimentare echipamente etc.), nu au fost abordate pentru că nu sunt lucrări principale. 7. Referitor la pct. (1) alin. 8 al autorității contractante criticat de contestatoare, contestația este apreciată ca nefondată, în mențiunile pe care le prezintă contestatoarea, existente în propunerea tehnică, nu se regăsesc lucrările de realizare a stației de măsură medie presiune. Contestatoarea face nejustificat referire la solicitarea de clarificări nr. 6 privind realizarea lucrările de execuție SRMP, întrucât acest aspect a fost clarificat iar în cadrul adresei de comunicare a rezultatului procedurii, autoritatea contractantă menționează clar că aceste lucrări fac obiectul achiziției, așa cum afirmă și contestatoarea. 8. Referitor la pct. 1 alin. 9 al autorității contractante criticat de contestatoare, criticile sunt apreciate ca nefondate, procedurile tehnice prezentate în oferta tehnică, după cum afirmă contestatoarea vin în completarea metodologiei de execuție și conform acestora se execută lucrările. Nu se poate considera lipsa acestei proceduri un viciu de formă, întrucât lipsesc două proceduri: subtraversare cursuri apă și protecție anticorozivă a conductelor montate subteran - sunt proceduri neavizate AQ și proceduri întocmite conform norme de proiectare și execuție abrogate, care nu se pot aplica în execuție. Autoritatea contractantă face trimitere la solicitarea de clarificare nr. 3 și răspunsul aferent, precum și motivele de neconformitate/ inacceptabilitate ale ofertei ......... SA referitor la acest punct, față de care arată că, referitor la pct. 1 alin. (10) al autorității contractante criticate de contestatoare Autoritatea contractanta arată că s-au solicitat clarificări, arătându- se în mod concret care sunt informațiile care lipsesc din oferta tehnică, iar prin răspunsul său contestatoarea face trimitere la detaliile de execuție și la procedurile tehnice. Prevederile din partea desenată trebuia Pagina 15 din 28
să fie prezentate și în metodologie, așa cum precizează și proiectantul în caietul de sarcini se va completa cu prevederile din proiectul tehnic, memoriile de specialitate și notele înscrise pe pagini. Referitor la procedurile tehnice la care face referire contestatoarea se prezintă astfel: MP-058 - vopsirea conductelor tehnologice și a confecțiilor metalice - aceasta procedură se referă la conductele montate suprateran, iar în caietul de sarcini execuția conductelor se face subteran (altă procedură nu s-a identificat în propunerea tehnică); MP-306 - izolarea anticorozivă a sudurilor întocmită conform HG nr. 118/2013 - Norme de proiectare și execuție - abrogat la data aprobării NTPEE - mai 2018. Face trimitere la clarificarea nr. 7 și la răspunsul aferent al a contestatoarei, precum și la motivele de neconformitate/inacceptabilitate și la motivele aferente din contestația ......... SA, cu precizarea că referitor la pct. 3 al autorității contractante criticat de contestatoare, contestația este nefondată. Așa cum se poate observa, autoritatea contractantă a solicitat contestatoarei ca prin răspunsul la clarificări să prezinte fișele tehnice completate corespunzător. În răspunsul său contestatoarea a prezentat numai fișa 1 și fișa 2. În răspunsul la clarificări de la punctul 3 - declarație privind termenul de garanție acordat lucrărilor executate contestatoarea precizează că fișele tehnice sunt completate și aprobate de furnizor. Apreciază că, în contestația sa contestatoarea face afirmații contradictorii: când afirmă că „în cadrul propunerii tehnice a fost prezentată fișa tehnică nr. 3 - stație de măsură Q = 5000 smc/h și fișa tehnică nr. 4 - stație de lucru comună, începând cu fila 440, cu completarea corespunzătoare a coloanei „corespodență propuneri tehnice cu specificațiile tehnice impuse prin caietul de sarcini", când afirmă că „autoritatea contractantă nu ne-a solicitat clarificări cu privire la pretinsa lipsă a prezentării parametrilor tehnici menționați mai sus." În contestația sa contestatoarea împarte motivul neconformității ofertei prezentat la punctul 3, prezentat de autoritatea contractantă, în două părți pe care le contestă independent (cu toate că sunt un tot unitar) și omite din conținut următoarea mențiune a autorității contractante „la răspunsul la clarificări nr. 3" declarație privind termenul de garanție” contestatoarea precizează că fișele tehnice sunt completate și aprobate de furnizor, după cum a observat și autoritatea contractantă, încălcând prevederile HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul cadru al documentației tehnico-economice aferentă obiectivelor de investiții în care se specifică următoarele „formularul F5 se completează pentru fiecare utilaj proiectantul completează și răspunde pentru datele și informațiile înscrise în coloana l; coloanele 2 și 3 se completează de către ofertanți în cadrul derulării, în condițiile legii a unei proceduri de achiziție publică" 16
4. Referitor la planul privind măsurile de supraveghere a lucrărilor în perioada de garanție acordată, autoritatea contractantă face trimitere la solicitarea de clarificare nr. 1, răspunsul aferent, la motivele de neconformitate/inacceptabilitate și la motivele din contestația ......... SA, față de care arată că referitor la punctul 4 al autorității contractante contestația nu este fondată. Așa cum se poate observa și din cele prezentate mai sus, autoritatea contractantă a solicitat contestatoarei clarificări iar răspunsul la clarificări a fost neconcludent. Nu se poate considera un viciu de formă o documentație întreagă ce reprezintă „planul pentru masurile de supraveghere a lucrărilor în perioada de garanție" prezentat în această formă „planul prezentat în această formă nu este relevant față de obiectivul contractului și el nu poate fi utilizat decât cu modificări majore. În cuprinsul proiectului nu este o simpla redactare „rețea apă" în loc de „rețea ...e" unde sunt prezentate măsuri specifice rețelelor de apă și nu măsuri specifice rețelelor de ...e, după cum se poate observa: - denivelări structurale, apariția unor fisuri la căminele de vizitare pe traseul „conductelor de alimentare cu apă"; - se va urmări stagnarea apei în cămine, decolmatarea acestora funcționarea stațiilor de pompare în parametri optimi; - se va urmări apariția unor fisuri la conductele de alimentare cu apă; - se va urmări funcționarea în condiții optime a echipei, care fac parte din proiectul de extindere rețea de alimentare cu apă potabilă; -se urmărește eliminarea oricăror neconformități la rețeaua electrică, branșamente; - urmărire specială fisuri în pereții căminelor și stațiilor de pompare; - efectuarea unor operații precum: reparații locale la rețeaua de alimentare cu apă, decolmatări. Referitor la tabelul prezentat de contestatoare, așa cum este completat nu este relevant față de obiectul contractului. La „potențialele defecte datorate viciilor de execuție" ofertantul se referă doar la defecte echipamente modalitatea de intervenție fiind înlocuirea cu alte echipamente și alte defecte în afara de echipamente, la care la modalitatea de intervenție contestatoarea precizează că „Nu este cazul". Conform prevederilor din caietul de sarcini investiția cuprinde pe lângă rețeaua de ...e și echipamente, o categorie mai mare de lucrări la care pot apărea vicii în perioada de garanție: executare cămine și vane, montare armături instalații, platforma betonată, refacere drumuri asfaltate la rețele și branșamente etc., pe care contestatoare nu le prezintă. 5. Referitor la indicarea motivată a informațiilor din propunerea tehnică care sunt confidențiale, autoritatea contractantă face trimitere la clarificarea nr. 1 și la răspunsul aferent, cu precizarea că, constatările de la cest punct nu reprezintă motiv de respingere a ofertei, ci doar au fost comunicate spre informare. Pagina 17 din 28
Contestarea „metodologiei de execuție a lucrărilor care fac obiectul achizitiei" întocmită de ofertantul declarant câștigător, de către contestatoare, consideră că este nefondată. Prezentă următoarele: - ofertantul declarat câștigător și ofertantul contestator au abordat metodologia de execuție a lucrărilor într-o manieră diferită; - ambii ofertanți au prezentat în oferta tehnică operațiunile de execuție, au descris fiecare activitate în parte și au precizat că la execuția, recepția și punerea în funcțiune se vor respecta prevederile Ordinului 89/10 mai 2018 privind aprobarea NTPEE și legislația în vigoare; - ofertantul declarant câștigător, în metodologia de execuție de la pag. 106 – pag. 458, a prezentat la fiecare activitate și prescripțiile tehnice impuse prin Ordinul 89/2018 pe care le va respecta în execuție așa cum sunt stipulate în NTPEE din mai 2018; Astfel încât în oferta câștigătoare, în metodologia de execuție, la fiecare activitate în parte sunt prezentate prescripțiile tehnice, așa cum sunt impuse prin Ordinul 89/2018, contribuind la detalierea procesului tehnologic, a metodologiei de execuție a lucrărilor, așa cum s-a solicitat prin fișa de date a achiziției; - ofertantul contestator, în metodologia de execuție de la pag. 5 – pag. 46, a prezentat modul de realizare a lucrărilor fără a preciza prescripțiile tehnice așa cum sunt impuse prin NTPEE din mai 2018 -Ordin nr. 89/2018 care contribuiau la detalierea procesului tehnologic, a metodologiei de execuție a lucrărilor, așa cum s-a solicitat prin fișa de date a achiziției; -ofertantul contestator a atașat la oferta tehnică procedurile tehnice de execuție a lucrărilor, cu toate ca ele nu au fost solicitate în caietul de sarcini, unele dintre ele contribuind la completarea metodologiei de execuție; - ofertantul câștigător nu a prezentat procedurile tehnice de execuție, ele nefiind solicitate prin caietul de sarcini, el a prezentat „lista cu procedurile tehnice de execuție a tuturor obiectivelor și categoriilor de lucrări care urmează să fie aplicate la realizarea obiectivului de investiții propus. În susținerea contestației, prin adresa nr. 1473/01.04.2024, înregistrată la CNSC cu nr. 19780/01.04.2024, ......... SA formulează „Concluzii scrise”, precizând, pe lângă aspectele deja prezentate, următoarele: Ca o chestiune prealabilă, arată că, autoritatea contractantă susține faptul că ......... SA nu a detaliat metodologia de execuție pentru o serie de activități/subactivități, fără a arata în mod concret lipsurile identificate. Susțineri generale potrivit cărora „lucrările nu sunt detaliate", nu pot reprezenta motiv de respingere a unei oferte ca neconformă în condițiile în care, este imposibil de identificat care sunt 18
acele informații care lipsesc pentru a satisface întru totul exigențele autorității contractante. Mai mult, susține autoritatea contractantă ca nu a fost prezentată metodologia de execuție pentru o subactivitate, respectiv subtraversare cursuri apă care, așa cum a susținut și prin contestația formulată, reprezintă un procent insignifiant față de ansamblul ofertei. De asemenea, autoritatea contractantă invocă o serie de pretinse lipsuri din oferta contestatoarei, deși ......... SA a arătat în mod concret unde se găsesc informațiile solicitate. Face trimitere în acest sens la o decizie recentă a Consiliului, prin care s-au reținut următoarele: „dincolo de faptul că anumite aprecieri ale achizitoarei se regăsesc reținute și în motivele anterioare prezentate de achizitoare pentru a justifica decizia privind neconformitatea ofertei asocierii, în întreaga evaluare, autoritatea contractantă s-a rezumat la a prezenta doar o înșiruire de neconformități pe care membrii comisiei de evaluare le-ar fi constatat, la modul general, fără însă a fi menționate în concret care sunt lipsurile constatate ale documentelor evidențiate, prin raportare la obligațiile ofertantului rezultate din documentația de atribuire". Fără a mai relua susținerile din contestația formulată, în considerarea punctului de vedere formulat de autoritatea contractantă, prezentă succint argumentele care probează cu evidență îndeplinirea întocmai a cerințelor impuse prin documentația de atribuire. Referitor la apărările autorității contractante privind metodologia de execuție, contestatoarea arată că: - în cadrul propunerii tehnice este detaliată metodologia de execuție așa cum a arătat și dovedit prin contestația formulată, - procedurile tehnice de execuție au fost atașate în cadrul propunerii tehnice fiind relevante informațiile din cadrul acestora care au scopul de a susține metodologia de execuție. Astfel, nu are nicio relevanță dacă aceste proceduri sunt sau nu semnate în condițiile în care nu s-a solicitat prin documentația de atribuirea depunerea procedurilor și vizarea acestora. Autoritatea contractanta avea obligația de a analiza informațiile relevante din cadrul acestora care sunt corecte, complete și conforme și care fac parte din metodologia de execuție, - chiar dacă procedurile au fost întocmite în anii trecuți, sunt conforme standardelor și normativelor în vigoare, - metodologia de execuție descrisă în procedurile tehnice enumerate de autoritatea contractantă este aceeași, indiferent de anul de elaborare. Execuția lucrărilor implică aceleași rigori și exigențe, Referitor la metodologia de execuție a ofertantului câștigător precizează că: - nu prezintă structura metodologiei, nu descrie metodologia de execuție a lucrărilor, nu detaliază procesul tehnologic, ci doar prezintă prescripțiile tehnice prin copierea integrală a NTPEE - Ordin 89/2018. - astfel, este cu atât mai surprinzătoare susținerea autorității contractante potrivit căreia „clarificările solicitate de autoritatea contractantă nu s-au referit la structura metodologiei, ele s-au referit la Pagina 19 din 28
detalierea metodologiilor de execuție a lucrărilor și la prezentarea prescripțiilor tehnice, așa cum sunt prevăzute în caietul de sarcini pentru fiecare activitate în parte", în condițiile în care ofertantul declarat câștigător a prezentat o metodologie care reprezintă copia fidela a unui act normativ și nicidecum o prezentare detaliată așa cum s-a reținut în cazul contestatoarei. Referitor la lucrări prevăzute în caietul de sarcini, neabordate în metodologia de execuție, pentru care nu s-au identificat proceduri de execuție: subtraversări cursuri apă; protecție anticorozivă a conductelor montate subteran, arată că: - lipsa unei proceduri de execuție în cadrul metodologiei pentru subactivitatea subtraversări cursuri apă, nu poate reprezenta un motiv de neconformitate care sa conducă la sancțiunea cea mai drastică de respingere a ofertei ci, o abatere tehnică minoră. - neprezentarea unei metodologii de execuție pentru o subactivitate care reprezintă procentual de aproximativ 0,3% din ansamblul ofertei, în mod evident nu poate reprezenta un motiv de respingere a ofertei, ci o veritabila abatere tehnică minoră. - în ceea ce privește protecție anticorozivă a conductelor montate subteran, în cadrul anexei la planul calității, a atașat următoarele proceduri de execuție, unde este descrisă activitatea privind lucrările solicitate: • MP-306 - izolație anticorozivă a sudurilor cu manșon; • MP-058 - vopsirea cond. tehnologice și a confecțiilor metalice. Afirmația contestatoarei nu este contestată „la execuția, recepția și punerea în funcțiune se vor respecta prevederile Ordinului 89/10 mai 2018 privind aprobarea NTPEE și legislația în vigoare; Execuția rețelei de distribuție ...e naturale se va realiza în conformitate cu prevederile proiectului, respectarea tuturor prescripțiilor de calitate cuprinse în norme, normative, tehnologii de execuție și caietul de sarcini", numai că în metodologia de execuție contestatoarea nu trebuia să se rezume doar la această declarație formală, trebuia să prezinte și prescripțiile tehnice impuse de legislația în vigoare pentru a respecta cerința din fișa de date a achiziției „detalierea procesului tehnologic, o metodologiei de execuție a lucrări lor, care fac obiectul achiziției". Prin urmare, contestatoarea subliniază că: - faptul că a făcut trimitere la legislația în vigoare, pe care a declarat că o respectă, reprezintă o declarație formală însă, în ceea ce privește ofertantul declarat câștigător, copierea ad litteram a legislației reprezintă, în viziunea autorității, un mod conform și complet de a răspunde cerințelor documentației de atribuire, - consideră că, este profund greșit acest mod de evaluare a ofertelor, în condițiile în care, copierea unor acte normative nu poate reprezenta un avantaj în evaluarea ofertelor cu atât mai mult cu cât, aceste acte 20
normative la care contestatoarea a făcut trimitere în mod explicit sunt publice, putând fi accesate de autoritatea contractantă, - scopul cerințelor unei documentații de atribuire este acela de a verifica dacă ofertanții au înțeles obiectul contractului și au capacitatea profesională de a executa lucrările conform exigentelor impuse de autoritatea contractantă. - în condițiile în care contestatoarea a prezentat metodologia de execuție, proceduri tehnice și a indicat în mod explicit legislația pe care o va respecta și aplica întocmai apreciază că, oferta trebuie considerată conformă deoarece a demonstrat că a înțeles cerințele documentației de atribuire și a prezentat explicit modul în care va aborda execuția lucrărilor. Referitor la apărările autorității contractante privind metodologia de execuție - realizarea stației de măsură medie presiune (caseta din tablă izolată, fundații beton montaj echipamente, împrejmuire drum acces, instalații electrice alimentare echipamente etc.); subtraversări cursuri apa; realizare cămine și vane, contestatoarea subliniază că: - în cadrul propunerii tehnice au fost menționate următoarele: stația de măsură (SM .........) prevăzută în aval de stația de reglare -măsurare predare (SM .........) va fi de tip casetat, realizata din tabla izolata (panouri sandwich). Aceasta va funcționa în regim de medie presiune, având în componenta sisteme de filtrare și măsurare, echipamentele fiind amplasate pe o fundație de beton împrejmuită cu plasă montată pe stâlpi de oțel. Stația de măsură se va amplasa pe terenul Primăriei .......... În interiorul Staței de măsură proiectată, se vor instala următoarele: - pentru măsurarea volumului consumat (corectat și necorectat) a debitului, presiunii și temperaturii se va utiliza un ansamblu format dintr- un contor cu turbină echipat cu convertor, - modul de transmisie/recepție date la distanță prin GSM, - sistem de alimentare cu energie electrică a echipamentelor. - în cadrul adresei de comunicare a rezultatului procedurii, autoritatea contractantă menționează faptul că aceste lucrări fac obiectul achiziției, în contradictoriu cu cele menționate în solicitarea de clarificări transmisă contestatoarei prin care se arată explicit că aceste lucrări nu fac obiectul achiziției: În continuare, susține că autoritatea contractantă repeta aceleași motive de pretinsă neconformitate a ofertei contestatoarei, susținând faptul ca lipsesc două proceduri: subtraversare cursuri apă și protecție anticorozivă a conductelor montate subteran. Așa cum a arătat anterior, lipsa unei proceduri pentru o subactivitate care reprezintă aproximativ 0,3% din ansamblul ofertei, în mod evident nu poate reprezenta un motiv de respingere a ofertei, ci o veritabila abatere tehnică minoră. De asemenea, în ceea ce privește protecția anticorozivă a conductelor montate subteran în cadrul anexei la planul calității a atașat următoarele proceduri de execuție, unde este descrisa activitatea privind lucrările solicitate: Pagina 21 din 28
• MP-306 - izolație anticorozivă a sudurilor cu manșon; • MP-058 - vopsirea cond. tehnologice și a confecțiilor metalice. Susține că, autoritatea contractantă se limitează a susține faptul că „sunt proceduri neavizate AQ și proceduri întocmite conform norme de proiectare și execuție abrogate, care nu se pot aplica în execuție", fără a arăta în mod concret care sunt informațiile prezentate de contestatoare care nu se pot aplica în execuție. Susținerile autorității contractante sunt generale și nu respecta obligația motivării actului administrativ. Sub aspectul motivării actului administrativ, Curtea Europeană de Justiție a reținut că motivarea trebuie sa fie adecvată actului emis și trebuie să prezinte de o manieră clară algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura atacată, astfel încât, să li se permită persoanelor vizate/instanțelor efectuarea revizuirii actului, insuficiența motivării sau nemotivarea atrăgând nulitatea. În același sens, În cauza C 509/1993 s-a reținut că, o detaliere a motivelor este necesară și atunci când instituția emitentă dispune de o largă putere de apreciere întrucât motivarea conferă actului transparență, putându-se verifica în acest fel dacă actul este corect fundamentat. Motivarea actului administrativ, justificarea rațiunilor de fapt și de drept care au stat la baza emiterii acestuia, reprezintă o garanție a respectării legii și a ocrotirii drepturilor individuale, iar lipsa acestor elemente se sancționează cu nulitatea absolută a actului administrativ. Referitor la mențiunile de la pagina 49 referitoare la „revizuirea tuturor rețelelor existente de alimentare cu apă, de stingere a incendiilor, de canalizare, de alimentare cu energie termică, etc." fac parte din capitolul 2.4. Lucrări în condiții climatice nefavorabile, mai exact fac referire strict la faptul că, în cazul în care există instalații și rețele în șantier acestea vor fi protejate în cazul condițiilor meteo nefavorabile, așa cum a răspuns și la solicitarea de clarificări. De altfel, este greu de înțeles care este motivul de neconformitate care a condus la respingerea ofertei ......... SA. Situația constatată de autoritatea contractantă nu poate genera respingerea ofertei ca neconformă nefiind indicată nicio cerință din documentația de atribuire care sa nu fi fost îndeplinită de ......... SA. Autoritatea contractantă a afirmat că exisă o motivare contradictorie referitoare la fișa tehnică nr. 3 și 4, când se afirmă că „autoritatea contractantă nu ne-a solicitat clarificări cu privire la pretinsa lipsă a prezentării parametrilor tehnici menționați mai sus.", față de care contestatoarea afirmă că: - nu există nicio contradicție, - prin contestație a arătat explicit unde a prezentat fișele tehnice și, de asemenea, a arătat că în situația în care autoritatea avea nelămuriri putea solicita clarificări, măsura dispusă fiind vădit nelegală în considerarea obligațiilor autorității contractante de a clarifica oferta 22
înainte de a dispune cea mai severă sancțiune, aceea a respingerii ofertei ca neconformă. Subliniază că mențiunea din cuprinsul planului respectiv „rețea de alimentare cu apă" este un viciu de formă, denumirea corecta fiind „rețea de alimentare cu ...e". Astfel, contrar susținerilor autorității contractante conform cărora „în conținut sunt prezentate măsuri specifice rețelelor de apă și nu măsuri specifice rețelelor de ...e", contestatoarea arată că a inclus informații specifice rețelelor de alimentare cu ...e. Face trimitere la propunerea tehnică, pagina 284 este prezentat planul pentru măsurile de supraveghere a lucrărilor în perioada de garanție unde este menționat scopul urmăririi în timp a lucrărilor care se referă la obiectivul care face obiectul prezentei proceduri. Cu titlu de exemplu, arată următoarele: - cu privire la degradările structurale, deși a menționat faptul că se manifestă prin denivelări pe traseul conductei de alimentare cu apă, în fapt, informațiile se referă la denivelări pe traseul conductei de alimentare cu ..., - cu privire la urmărirea fisurilor la conductele cu apă, în fapt informațiile se refera la conductele cu ...e. Prin urmare, toate referirile la conductele cu apă sunt în fapt măsuri aplicabile conductelor cu ...e. Viciul de formă identificat de autoritatea contractanta nu influențează măsurile de supraveghere a lucrărilor în perioada de garanție pentru prezentul obiectiv și nici nu poate reprezenta motiv de respingere a ofertei ca neconformă. Subliniază că, metodologia de execuție elaborată de ofertantul declarat câștigător în niciun caz nu este o metodologie riguroasă sau detaliată, ofertantul limitându-se doar la copierea unui normativ. Or, în considerarea propriilor susțineri ale autorității contractante care au fost aplicate doar în cazul evaluării ofertei ......... SA, metodologia de execuție prezentată de ... ... SRL nu este detaliată, prin detaliere înțelegându-se a demonstra și nicidecum a copia. Astfel, contestatoarea solicită să se constate modul nelegal în care autoritatea contractantă a evaluat ofertele, acționând cu rea-credință și cu încălcarea dispozițiilor legale din materia achizițiilor publice. În fapt, autoritatea contractantă a invocat o serie de motive de pretinsă neconformitate a ofertei ......... SA, susținerile fiind generale, nemotivate, nejustificate. Apreciază că autoritatea contractantă, în mod abuziv, a optat pentru respingerea ofertei ......... SA și declararea câștigătoare a ofertei ... ... SRL, încălcând principiile tratamentului egal și nediscriminării. ......... SA a constituit cauțiunea în sumă de 601.112,31 lei, conform art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 210054031/1 din data de 18.03.2024, eliberată de CEC BANK SA - Sucursala .......... Pagina 23 din 28
Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: COMUNA ......... (PRIMARIA) a inițiat o licitație deschisă în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect «Execuție lucrări pentru obiectivul „DEZVOLTAREA REȚELEI INTELIGENTE DE DISTRIBUȚIE A ...ELOR NATURALE ÎN VEDEREA CREȘTERII NIVELULUI DE FLEXIBILITATE, SIGURANȚĂ, EFICIENȚĂ ÎN OPERARE, PRECUM și DE INTEGRARE A ACTIVITĂȚILOR DE TRANSPORT, DISTRIBUȚIE ȘI CONSUM FINAL, PE TERITORIUL COMUNEI ........., JUDEȚUL .........”», prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN 1059151 din 02.09.2023, valoarea estimată a contractului de lucrări fiind de 30.055.615,64 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire aplicat fiind „cel mai bun raport calitate-preț”. Decizia privind rezultatul procedurii a fost comunicată ......... SA prin adresa nr. 1836 din 05.03.2024, potrivit căreia oferta sa a fost respinsa ca inacceptabila, în baza art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016, deoarece răspunsurile la clarificări nu sunt concludente, și ca neconforma, în baza art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, deoarece nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini. în adresa, autoritatea contractanta a expus pe larg motivele deciziei de respingere. Împotriva acestei decizii a autorității contractante, ......... SA a depus contestația în analiză, solicitând următoarele: - anularea adresei nr. 1836/05.03.2024, prin care oferta ......... SA a fost respinsa ca inacceptabilă/neconformă; - anularea adresei prin care oferta depusa de ... ... SRL a fost declarată câștigătoare; - anularea tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestor decizii, precum și a tuturor actelor subsecvente, inclusiv a raportului procedurii nr. 1725/01.03.2024; - obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei ......... SA; - în subsidiar, în situația în care oferta ......... SA este neconformă/inacceptabilă, dispunerea anularii procedurii de atribuire, în temeiul art. 212 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016, în condițiile în care aceeași sancțiune se impune și cu privire la ofertantul ... SRL. Verificând, prin prisma celor susținute de ......... SA, legalitatea deciziei autorităţii contractante de a respinge oferta sa pentru motivele indicate în cuprinsul adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 1836 din 05.03.2024, Consiliul retine ca aceasta oferta a făcut obiectul clarificării, prin aplicarea de către achizitoare a dispozițiilor art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016, care stabilesc ca „Comisia de evaluare are obligaţia de a stabili care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte, precum 24
și perioada de timp acordată pentru transmiterea acestora, termenul- limită neputând fi stabilit decât la nivel de zile lucrătoare, fără a fi precizată o oră anume în cadrul acestuia.” Însă, parcurgând atât considerentele de respingere a ofertei, aparținând achizitoarei, dar și criticile aduse prin contestație și apărările din punctul de vedere al achizitoarei la aceasta, Consiliul stabilește ca evaluarea ofertei și a răspunsurilor de clarificare a ei nu au avut în vedere posibilitățile acordate de legiuitor prin dispozițiile art. 134 din HG nr. 395/2016, astfel: „(7) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (6), oferta va fi considerată admisibilă în măsura în care modificările operate de ofertant în legătură cu propunerea sa tehnică se încadrează în una din categoriile de mai jos: a) pot fi încadrate în categoria viciilor de formă; sau b) reprezintă corectări ale unor abateri tehnice minore, iar o eventuală modificare a preţului total al ofertei, indusă de aceste corectări, nu ar fi condus la modificarea clasamentului ofertanţilor participanţi la procedura de atribuire. (8) Sunt considerate abateri tehnice minore acele omisiuni/abateri din propunerea tehnică care pot fi completate/corectate într-un mod care nu conduce la depunerea unei noi oferte. (9) O modificare a propunerii tehnice nu poate fi considerată o abatere tehnică minoră a ofertei iniţiale în următoarele situaţii: a) cuantificarea teoretică în valoare monetară a respectivei abateri/omisiuni depăşeşte 1% din preţul total al ofertei.” În aplicarea acestor dispoziții legale trebuie avute în vedere și prevederile art. 135 alin. (3) din HG nr. 395/2016, astfel: „În sensul dispoziţiilor alin. (1), viciile de formă reprezintă acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare este susţinută în mod neechivoc de sensul și de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire.” În analiza sa, Consiliul are în vedere faptul ca stabilirea concludentei unui răspuns de clarificare a ofertei se raportează exclusiv la solicitarea transmisa, căreia i se răspunde. Or, din motivarea deciziei de respingere, reținută de autoritatea contractanta, nu rezulta legătura intre solicitarea transmisa ofertantei și răspunsul acesteia, în stabilirea lipsei de concludenta a răspunsului. Pare, mai degrabă, ca aspectele pentru care achizitoarea a decis respingerea, ar rezida din nerespectarea prevederilor documentației de atribuire, fără a fi evaluata incidenta posibilității de îmbunătățire a ofertei pe calea clarificării ei, în limitele stabilite de legiuitor în cuprinsul dispozițiilor legale citate mai înainte. Consiliul notează ca i se reproșează ofertei respinse, lipsa unor elemente, fără a fi evaluat și daca respectivele lipsuri sunt reale, raportat la specificațiile documentației de atribuire, și daca ele nu pot fi acoperite Pagina 25 din 28
printr-o solicitare de completare, în acord cu prevederea art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016. Consiliul observa ca elaborarea unei oferte pe baza unor normative vechi nu poate constitui de facto un motiv de respingere, câtă vreme nu este analizat și daca o astfel de modalitate încalcă sau nu normativul în vigoare la momentul depunerii ofertei. In ceea ce privește erorile din cuprinsul ofertei, invocate de contestatoare, Consiliul constata ca nici incidenta acestora nu a fost analizata de achizitoare, care s-a limitat la a decide ca nu le poate lua în considerare. Nici eronata invocare a confidențialității ofertei nu poate constitui motiv legal de respingere a acesteia, singura urmare, în aceasta situație, putând fi accesul persoanei interesate la conținutul ei, în acord cu dispozițiile art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, nicidecum neconformitatea ofertei. Având în vedere aspectele reținute de Consiliu, acesta stabilește ca evaluarea ofertei ......... SA nu a ținut cont de întregul context legal incident, situație în care decizia de respingere criticata va fi invalidata, urmând ca autoritatea contractanta sa facă o evaluare completa a acestei oferte, luând în considerare și oportunitatea unor solicitări de clarificare a ei, în sensul și cu respectarea prevederilor art. 134 alin. (1) și (4) din HG nr. 395/2016, într-o astfel de situație, autoritatea contractanta fiind ținută sa analizeze răspunsurile primite prin raportare la întregul context legal stabilit la art. 134 și 135 din HG nr. 395/2016. In ceea ce privește oferta declarata câştigătoare, Consiliul constata ca aspectul invocat de contestatoare, respectiv acela al preluării în conținutul acestei oferte a prevederilor unui normativ tehnic, nu reprezintă motiv de neconformitate a ofertei, câtă vreme, în cuprinsul acesteia se regăsesc și considerente personale ale autoarei ofertei cu referire la modalitatea de îndeplinire a scopului achiziţiei, respectiv modalitatea de realizare a obiectului contractului de achiziție publica. Or, în contextul în care, prin punctul sau de vedere la contestație, autoritatea contractanta arata ca „Ofertantul declarant castigator, în metodologia de execuţie de la pag 106-pag 458 ,a prezentat la fiecare activitate și prescripţiile tehnice impuse prin Ordinul 89/2018 pe care le va respecta în execuţie asa cum sunt stipulate în NTPEE din mai 2018, astfel incat în oferta castigatoare ,in metodologia de execuţie, la fiecare activitate în parte sunt prezentate prescripţiile tehnice, asa cum sunt impuse prin Ordinul 89/2018, contribuind la detalierea procesului tehnologic, a metodologiei de execuţie a lucrărilor, asa cum s-a solicitat prin Fisa de date a achiziţiei.”, Consiliul stabilește ca se impune și reanalizarea acestei oferte, în contextul în care, prezentarea exclusiv a prescripţiilor tehnice regăsite în Ordinul nr. 89/2018 nu poate conduce la conformitatea ofertei. Pentru a stabili aceasta, Consiliul are în vedere ca, 26
potrivit art. 3 alin. (1) lit. hh) din Legea nr. 98/2016, oferta reprezintă „actul juridic prin care operatorul economic îşi manifestă voinţa de a se angaja din punct de vedere juridic într-un contract de achiziţie publică. Oferta cuprinde propunerea financiară, propunerea tehnică, precum și alte documente stabilite prin documentaţia de atribuire.”, iar conform art. 133 alin. (2) din HG nr. 395/2016, „Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerinţelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv.” Prin urmare, oferta reprezintă viziunea proprie a operatorului economic asupra modalității în care este în măsură sa aducă la îndeplinire obiectul achiziţiei, cu respectarea tuturor regulilor și cerințelor stabilite prin documentația de atribuire. în acest context, urmează ca autoritatea contractanta sa verifice daca oferta pe care a declarat-o câştigătoare cuprinde informații ce emana de la operatorul economic cu privire la modalitatea în care acesta înțelege ca îndeplinește obiectul viitorului contract de achiziție publica. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul urmează să admită în parte contestația depusă de ......... SA și să anuleze actele autorității contractante privind deciziile referitoare la ofertele depuse de ......... SA și de ... ... SRL, precum și comunicările privind rezultatul procedurii. În baza art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va obliga autoritatea contractantă ca, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin motivarea sa, în ceea ce privește ofertele depuse de ......... SA și de ... ... SRL și să continue procedura de atribuire. În baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondat capătul subsidiar de cerere din contestație vizând anularea procedurii de atribuire, deoarece, la acest moment, nu se identifica în cauza motive de fapt și de drept pentru care sa fie luata măsura extrema de anulare a întregii proceduri de achiziție publica. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite în parte contestația depusă de ......... SA în contradictoriu cu COMUNA ......... (PRIMARIA). Anulează actele autorității contractante privind deciziile referitoare la ofertele depuse de ......... SA și de ... ... SRL, precum și comunicările privind rezultatul procedurii. Pagina 27 din 28
Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin motivarea sa, în ceea ce privește ofertele depuse de ......... SA și de ... ... SRL și să continue procedura de atribuire. Respinge ca nefondat capătul subsidiar de cerere din contestație vizând anularea procedurii de atribuire. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, .. ... ... Redactată în 4 exemplare, conține 27 pagini. Redactată practicaua deciziei ... 28
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.