Decizie 351/2024
Decizie CNSC2024_351_2024_Decizie_351.pdf, BO2024_351_2024_BO2024_351.pdf
Document CNSC
OUTLINES SRL în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA
Decizia CNSC nr. 351/C3/123 din 12.02.2024
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Prestarea serviciilor de asistență tehnică – dirigenție de șantier, pentru obiectivul de investiții: «Construire stadion Gheorghe Hagi», Str. Primăverii, nr. 2-11, municipiul Constanța, județul Constanța”, cod CPV 71356200-0, anunțul de participare nr. CN1058246/09.08.2023, s-au solicitat următoarele: „➢ anularea Raportului procedurii nr. L224/10.01.2024R, prin care oferta subscrisei a fost declarată neconformă în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016 actualizată, ➢ anularea Adresei privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire; ➢ anularea actelor care au stat la baza emiterii Raportului procedurii de atribuire mai sus menționat, precum și a actelor subsecvente acestui Raport, și obligarea Autorității Contractante la stabilirea caracterului admisibil al ofertei depusa de subscrisa în vederea stabilirii ofertei câștigătoare potrivit criteriului de atribuire stabilit prin documentația de atribuire; Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
DECIDE: Admite în parte, în ceea ce privește primele 2 petite precum și prima teză din al treilea petit, contestația formulată de OUTLINES SRL, în calitate de lider al Asocierii OUTLINES SRL - REC IMMPULS SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA, și, pe cale de consecință, anulează în parte raportul procedurii, în ceea ce privește oferta Asocierii OUTLINES SRL - REC IMMPULS SRL, și actele subsecvente, și obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei Asocierii OUTLINES SRL - REC IMMPULS SRL, începând cu propunerea tehnică a respectivei asocieri, reevaluare care se va efectua potrivit documentației de atribuire, a prevederilor legale și a celor reținute în motivare în termen de 10 zile de la comunicare. Respinge ca nefondată solicitarea din teza a doua a celui de al treilea petit din contestația formulată de OUTLINES SRL, în calitate de lider al Asocierii OUTLINES SRL - REC IMMPULS SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă C…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2024_351_2024_Decizie_351.pdf, BO2024_351_2024_BO2024_351.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 351/C3/123 Data: 12.02.2024 Prin contestația înregistrată la CNSC sub nr. 2942/17.01.2024, formulată de OUTLINES SRL, în calitate de lider al Asocierii OUTLINES SRL - REC IMMPULS SRL, cu sediul în municipiul București, str. Brădeana nr. 30-40, sectorul 5, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/20583/13.12.2006, având CUI RO19706865, reprezentată legal de Oancea Florina Paula, împotriva adresei privind comunicarea rezultatului procedurii și a raportului procedurii nr. L224/10.01.2024, documente emise de către COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA, cu sediul în municipiul București, Piața Națiunilor Unite nr. 9, sectorul 5, și adresă de corespondență în municipiul București, str. Povernei nr. 1-3, sectorul 1, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Prestarea serviciilor de asistență tehnică – dirigenție de șantier, pentru obiectivul de investiții: «Construire stadion Gheorghe Hagi», Str. Primăverii, nr. 2-11, municipiul Constanța, județul Constanța”, cod CPV 71356200-0, anunțul de participare nr. CN1058246/09.08.2023, s-au solicitat următoarele: „➢ anularea Raportului procedurii nr. L224/10.01.2024R, prin care oferta subscrisei a fost declarată neconformă în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016 actualizată, ➢ anularea Adresei privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire; ➢ anularea actelor care au stat la baza emiterii Raportului procedurii de atribuire mai sus menționat, precum și a actelor subsecvente acestui Raport, și obligarea Autorității Contractante la stabilirea caracterului admisibil al ofertei depusa de subscrisa în vederea stabilirii ofertei câștigătoare potrivit criteriului de atribuire stabilit prin documentația de atribuire; Pagina 1 din 2
➢ obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016 actualizată”. Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 101/2016, s-a solicitat accesul la dosarul format în cadrul Consiliului. Ulterior, prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 4087/22.01.2024, a fost indicat reprezentantul convențional al contestatorului, respectiv CABINET DE AVOCAT PÂRLOG PAULA, cu sediul în București, str. Dr. Carol Davila nr. 33, et. 2, ap. 4, sectorul 5, adresă indicată și pentru comunicarea actelor de procedură. DECIDE: Admite în parte, în ceea ce privește primele 2 petite precum și prima teză din al treilea petit, contestația formulată de OUTLINES SRL, în calitate de lider al Asocierii OUTLINES SRL - REC IMMPULS SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA, și, pe cale de consecință, anulează în parte raportul procedurii, în ceea ce privește oferta Asocierii OUTLINES SRL - REC IMMPULS SRL, și actele subsecvente, și obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei Asocierii OUTLINES SRL - REC IMMPULS SRL, începând cu propunerea tehnică a respectivei asocieri, reevaluare care se va efectua potrivit documentației de atribuire, a prevederilor legale și a celor reținute în motivare în termen de 10 zile de la comunicare. Respinge ca nefondată solicitarea din teza a doua a celui de al treilea petit din contestația formulată de OUTLINES SRL, în calitate de lider al Asocierii OUTLINES SRL - REC IMMPULS SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA. Respinge ca nedovedită solicitarea contestatorului OUTLINES SRL privind acordarea cheltuielilor de soluționare. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. … Data: … Prin contestația înregistrată la CNSC sub nr. ..., formulată de ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL - ... SRL, cu sediul în municipiul …, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. …, având CUI RO…, reprezentată legal de …, împotriva adresei privind comunicarea rezultatului procedurii și a raportului procedurii nr. L224/10.01.2024, documente emise de către ..., cu sediul în municipiul …, și adresă de corespondență în municipiul …, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Prestarea serviciilor de asistență tehnică – dirigenție de șantier, pentru obiectivul de investiții: «Construire stadion …”, cod CPV 71356200- 0, anunțul de participare nr. ..., s-au solicitat următoarele: „➢ anularea Raportului procedurii nr. L224/10.01.2024R, prin care oferta subscrisei a fost declarată neconformă în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016 actualizată, ➢ anularea Adresei privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire; ➢ anularea actelor care au stat la baza emiterii Raportului procedurii de atribuire mai sus menționat, precum și a actelor subsecvente acestui Raport, și obligarea Autorității Contractante la stabilirea caracterului admisibil al ofertei depusa de subscrisa în vederea stabilirii ofertei câștigătoare potrivit criteriului de atribuire stabilit prin documentația de atribuire; ➢ obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016 actualizată”. Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 101/2016, s-a solicitat accesul la dosarul format în cadrul Consiliului. Ulterior, prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. …, a fost indicat reprezentantul convențional al contestatorului, respectiv CABINET DE Pagina 1 din 19
AVOCAT …, cu sediul în …, adresă indicată și pentru comunicarea actelor de procedură. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Prezentând situația de fapt, contestatorul menționează anunțul prin care a fost inițiată procedura de atribuire, enumeră operatorii economici ce au depus oferte, și arată că, prin raportul procedurii nr. L224/10.01.2024, oferta asocierii sale a fost respinsă ca neconformă, potrivit art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, sens în care redă paragraful relevant. Susține că organizatoarea procedurii a „redus” verificarea conformității propunerii tehnice cu cerințele caietului de sarcini, în temeiul art. 127 alin. (1) lit. f) din H.G. nr. 395/2016, la un singur aspect, mai exact „preluarea unei Note din cuprinsul paginii 79 a Caietului de sarcini”. Redând cerința caietului de sarcini „Raportat la stadiul fizic al lucrărilor de execuție, prestatorul va asigura prezența specialiștilor pe șantier de cel puțin două ori pe săptămână, în funcție de categoriile de lucrări”, precum și două solicitări ce i-au fost comunicate prin adresa nr. L19358/21.11.2023, contestatorul apreciază că situația premisă pe care o clarifică autoritatea contractantă este întemeiată pe dispozițiile art. 210 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, coroborat cu art. 136 alin. (4) din H.G. nr. 395/2016, pe care le redă, respectiv situațiile în care propunerea financiară se situează sub pragul de 80% din valoarea estimată a contractului. Contestatorul susține că organizatoarea procedurii a încălcat principiile nediscriminării și al egalității de tratament, prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, deoarece i-a solicitat clarificarea unor aspecte de natură financiară, iar ulterior i-a respins oferta ca neconformă potrivit art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016. În acest context, referindu-se la oferta sa, petentul consideră că, anterior verificării propunerii financiare, comisia de evaluare a stabilit caracterul conform al propunerii tehnice, potrivit art. 127 alin. (1) lit. f)
din H.G. nr. 395/2016, sens în care redă și un fragment din pag. 7 a raportului procedurii. Dacă la data de 07.12.2023 a fost finalizată etapa de verificare a propunerii financiare, iar evaluarea propunerilor tehnice în raport cu cerințele caietului de sarcini, pe baza informațiilor prezentate în propunerea tehnică, s-a finalizat în data de 04.12.2023 - detaliată în procesul verbal nr. L 19789/04.12.2023, este pusă sub semnul întrebării legalitatea solicitării de clarificări din 21.11.2023, cu termen de răspuns 23.11.2023, arată contestatorul. Cu privire la aceste aspecte, contestatorul susține că era nejustificată o clarificare care avea ca obiect prețul aparent neobișnuit de scăzut, deși se decisese aplicarea prevederilor art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016. Consideră că organizatoarea procedurii a favorizat „anumiți ofertanți”, încălcând principiile nediscriminării, tratamentului egal și al transparenței, prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. ... SRL susține că ambiguitatea solicitării de clarificări contravine prevederilor art. 134 alin. (4) din H.G. nr. 395/2016 și a determinat aplicarea ilegală a sancțiunii respingerii propunerii tehnice a asocierii sale. Totodată, susține că verificarea opisului propunerii tehnice ar fi fost un prim indiciu în ceea ce privește modul de elaborare a documentului în raport de cerințele caietului de sarcini, pe de o parte, și, pe de altă parte, un reper în stabilirea cu obiectivitate și imparțialitate a unei eventuale solicitări de clarificări cu respectarea rigorilor impuse de art. 134 alin. (4) din H.G. nr. 395/2016. După ce redă din răspunsul oferit la solicitarea de clarificări anterior prezentată, contestatorul precizează că activitățile din contract vor fi realizate, pe lângă diriginții precizați conform caietului de sarcini, și de un întreg „Cumul de Experți Non Key necesari cât și cu Diriginte de șantier autorizat Domeniul 6 Construcții edilitare și gospodărie comunală”, fiind luate în considerare 625 zile, sens în care detaliază. Arată că, în raportul procedurii autoritatea contractantă a justificat eliminarea ofertei asocierii sale în etapa de verificare a propunerilor tehnice, deși solicitarea de clarificări nr. 19358/21.11.2023 conținea atât solicitarea de fundamentare a prețului, cât și de clarificare a numărului de zile repartizate personalului de supervizare. Faptul că autoritatea contractantă i-a solicitat clarificări privind numărul de zile repartizat experților la faza de evaluare financiară, deși numărul de zile alocat experților putea fi preluat din propunerea tehnică, reprezintă o contradicție între principiile de evaluare a ofertei, apreciază contestatorul. În concluzie, ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL - ... SRL, solicită admiterea contestației, astfel cum a fost formulată. Pagina 3 din 19
În drept au fost invocate prevederile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 101/2016, precum și dispozițiile legale menționate în cuprinsul documentului, iar în probațiune au fost solicitate înscrisuri. Prin adresa nr. …, în temeiul art. 611 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, Consiliul i-a solicitat ... SRL să transmită la dosarul cauzei dovada constituirii cauțiunii, iar în temeiul art. 10 alin. (1) să indice, în clar, adresa de corespondență a societății (în contestație erau indicate 3 adrese poștale), adresa de poștă electronică și faxul, precum și să depună dovada datei recepționării adresei privind comunicarea rezultatului procedurii. Totodată, în temeiul art. 16 alin. (1) din același act normativ, i-a solicitat să faceți dovada datei comunicării contestației și către autoritatea contractantă. Ca răspuns la aceste solicitări, prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. …, a fost indicat reprezentantul convențional al contestatorului, respectiv CABINET DE AVOCAT …, cu sediul în …, adresă indicată și pentru comunicarea actelor de procedură, sens în care a fost depusă împuternicirea avocațială seria … din 22.01.2024. Totodată, a fost transmisă dovada datei comunicării contestației și către autoritatea contractantă. În completare, prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. …, a fost înaintată dovada datei recepționării actelor atacate. În probațiune, prin adresa nr. 70/SJA/22.01.2024, înregistrată la CNSC sub nr. …, autoritatea contractantă ... a transmis, în fotocopie, documente din dosarul achiziției publice, precum și propunerea tehnică a contestatorului pe suport electronic (DVD). Prin adresa nr. 4237/25.01.2024, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, în temeiul dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, ... a transmis punct de vedere cu privire la contestația ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL - ... SRL, solicitând respingerea acesteia, ca nefondată, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016. Cu titlu prealabil, enumeră operatorii economici ce au depus ofertă în cadrul procedurii, precum și clasamentul ofertelor admisibile, precizând că oferta contestatorului a fost respinsă ca neconformă, în
baza art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, deoarece nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini, sens în care redă aspectele reținute de către comisia de evaluare. După ce redă solicitările contestatorului, organizatoarea procedurii combate, în mod punctual, argumentele acestuia, sens în care arată următoarele: Prin caietul de sarcini, pag. 79, a solicitat „Notă: Raportat la stadiul fizic al lucrărilor de execuție, prestatorul va asigura prezenta specialiștilor pe șantier de cel puțin două ori pe săptămână, în funcție de categoriile de lucrări aflate în derulare”, iar Asocierea ... SRL - ... SRL a prevăzut în ofertă 12 vizite/ contract, însemnând aproximativ o vizită la două luni pentru fiecare diriginte, conform activității D2 SUPRAVEGHEREA CONSTRUCȚIEI (PERIOADA DE EXECUȚIE) din documentul „detalierea numărului de zile de muncă alocat personalului implicat (…)”, număr care este mult sub pragul de minimum două vizite/săptămână, adică minimum 8 vizite pe lună impuse de caietul de sarcini. Arată că, urmare a evaluării propunerii tehnice depuse de către asociere, comisia de evaluare i-a transmis solicitarea de clarificări nr. L 19358/21.11.2023, la care contestatorul a răspuns prin adresa înregistrată la instituție sub nr. L 19552/24.11.202, sens în care redă solicitarea și răspunsul oferit. Organizatoarea procedurii precizează că, prin răspunsul la clarificări, contestatorul a încercat să justifice conformitatea ofertei, în sensul că a nominalizat personal suplimentar care, alături de diriginții de șantier, pot duce contractul de achiziție la bun sfârșit, la cerințele de calitate impuse prin documentația de atribuire. Nici prin răspunsul la clarificări contestatorul nu a făcut dovada îndeplinirii cerinței din caietul de sarcini cu privire la numărul de vizite, respectiv minimum două vizite/săptămână, adică minimum 8 vizite pe lună, subliniază autoritatea contractantă, precizând că acestea erau stabilite în sarcina diriginților de șantier, neputând fi complinite prin cumul cu experții non cheie. Arată că, la baza deciziei de respingere a ofertei contestatorului a stat numărul de vizite alocat pentru fiecare expert, număr nejustificat de mic, cât și faptul că ofertantul/ prestatorul nu respectă prevederile art. 22 lit. d) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, prevederi care stabilesc obligația acestuia de a asigura personal pe tot parcursul derulării lucrărilor pentru a asigura verificarea execuției corecte a acestora. După ce precizează că oferta Asocierii ... SRL - ... SRL nu a respectat cerințele caietului de sarcini referitoare la numărul de vizite ale experților pe șantier, iar decizia de respingere a acesteia în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016 este corectă, autoritatea Pagina 5 din 19
contractantă subliniază că, prin diminuarea numărului de vizite stabilit imperativ prin cerințele caietului de sarcini, contractul de achiziție publică nu poate să fie dus la bun sfârșit în condițiile de calitate și legalitate stabilite prin documentația de atribuire. În acest sens, invocă și jurisprudența Consiliului. Totodată, arată că, oricând pe parcursul derulării procedurii de atribuire, comisia de evaluare are dreptul să adopte măsuri de remediere, iar faptul că, în urma evaluării financiare a dispus întoarcerea în etapa evaluării tehnice nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor legale, sau o încălcare a principiilor prevăzute art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Contestația este formulată cu rea credință, încălcând prevederile materiale procesuale referitoare la buna-credință și abuzul de drept, apreciază organizatoarea procedurii raportându-se la prevederile art. 14 și art. 15 Cod civil, respectiv art. 12 C.pr.civ., pe care le redă. De asemenea, invocă dispozițiile art. Legii nr. 98/2016, cele ale H.G. nr. 395/2016 și cele ale Legii nr. 101/2016. Dovada comunicării punctului de vedere către contestator a fost atașată. Având în vedere mențiunile generice din împuternicirea avocațială seria … din 22.01.2024 (unde erau enumerate numeroase activități, unele fiind deja efectuate, dar nu era indicat anunțul SEAP, și nici numărul de dosar CNSC), în temeiul art. 68 din Legea nr. 101/2016, respectiv art. 151 alin. (1) și alin. (2) din C.pr.civ., prin adresa nr. …, Consiliul i-a solicitat contestatorului să depună la dosarul cauzei dovada calității reprezentantului convențional pentru dosarul CNSC nr. …. Ca răspuns la această solicitare, prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. …, a fost depusă la dosarul cauzei împuternicirea avocațială seria … din 30.01.2024, document în care figurează dosarul CNSC nr. …. Având în vedere solicitarea de studiere a dosarului format în cadrul Consiliului, prin adresa nr. …, i-a fost transmisă contestatorului invitația aferentă, iar reprezentantul convențional al acestui s-a prezentat la sediul CNSC în data de 01.02.2024, a studiat documentele aflate pe suport letric și a obținut fotocopiile solicitate. Nu a solicitat transmiterea
documentelor care se regăseau pe suport electronic, așa cum fuseseră transmise de către autoritatea contractantă. Ulterior, prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. …, reprezentantul convențional al contestatorului a solicitat prelungirea termenului pentru transmiterea concluziilor scrise până la 05.02.2024. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. cu nr. …, în temeiul art. 19 coroborat cu art. 21 din Legea nr. 101/2016, asocierea contestatoare a transmis concluzii scrise, ca urmare a studierii dosarului cauzei. Prin intermediul documentului, reia solicitările din cadrul contestației, făcând trimitere, în susținere, la înscrisuri din dosarul achiziției publice. Totodată, apreciază că organizatoarea procedurii a încălcat anumite prevederi legale aplicabile în speță (pe care le citează), sens în care își expune argumentele. Dovada comunicării documentului și către autoritatea contractantă a fost prezentată. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. …, ... SRL a depus la dosarul cauzei, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 209887780/1 din 22.01.2024, eliberată de …, în cuantum de 31.565,00 lei. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitație deschisă, derulată online, în vederea atribuirii unui contract de servicii având ca obiect „Prestarea serviciilor de asistență tehnică – dirigenție de șantier, pentru obiectivul de investiții: „«Construire stadion …”, cod CPV 71356200-0, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând, în SEAP, anunțul de participare nr. ..., conform căruia valoarea estimată a procedurii este de 1.578.214,75 lei, fără TVA. Conform cap. II.2.5) din anunț, criteriul de atribuire al contractului este „cel mai bun raport calitate-preț”, având următorii factori de evaluare: - „Prețul ofertei” – pondere 40%; - „Experiența profesională (Pep)” – pondere 24%; - „Organizarea și metodologia (Pom)” – pondere 36%. Procedând la analiza actualei contestații, formulată de ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL - ... SRL, Consiliul reține că acesta este nemulțumit de rezultatul procedurii de atribuire, respectiv de decizia prin care oferta sa a fost respinsă ca neconformă, în baza art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, motiv pentru care Consiliul va soluționa contestația care face obiectul prezentei analizând aspectele criticate, raportat la conținutul documentației de atribuire și la prevederile legale incidente. Pagina 7 din 19
În acest sens, în evaluarea propunerii financiare depusă de Asocierea ... SRL - ... SRL (a se vedea cele consemnate la pag. 1 și 3 din procesul verbal cu nr. L 19351/21.11.2023, pag. 5, vol. 2/3 al dosarului cauzei), autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare, a transmis către acest ofertant adresa cu nr. L 19358/21.11.2023 (pag. 3, vol. 2/3 al dosarului cauzei), prin care a solicitat următoarele clarificări: „ (...) comisia de evaluare va solicita urmatoarele: 1. Tinand cont de faptul ca serviciile ce fac obiectul prezentei proceduri sunt asigurate prin personalul de diriginti de santier, va solicitam sa clarificati cum asigurati indeplinirea contractului avand in vedere faptul ca ati prevăzut doar 12 vizite pentru fiecare diriginte conform activitatii D2 SUPRAVEGHEREA CONSTRUCŢIEI (PERIOADA DE EXECUŢIE) din detalierea numărului de zile de munca alocat personalului, prezentate atat in propunerea tehnica cat si in propunerea financiara. 2. Va solicitam ca in conformitate cu prevederile articolului 136 alin (4) din Normele Metodologice aprobate prin HG nr. 395/2016, "În sensul prevederilor art. 210 alin. (1) din Lege, o ofertă prezintă un preţ aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat atunci când preţul ofertat, fără TVA, reprezintă mai puţin de 80% din valoarea estimată a contractului respectiv", sa prezentări fundamentarea preţului pentru urmatoarele: - Transportul personalului/deplasarea la punctele de lucru; - Cazarea; - Masa; - Chirii; - Teste;”. La aceste solicitări de clarificări, anterior citate, Asocierea ... SRL - ... SRL a transmis autorității contractante o adresă de răspuns, înregistrată de autoritatea contractantă sub nr. L 19552/24.11.2023 (pag. 557, vol. 3/3 al dosarului cauzei), în care a precizat următoarele: „Solicitarea de clarificare nr. 1 1. Tinand cont de faptul ca serviciile ce fac obiectul prezentei proceduri sunt asigurate prin personalul de diriginti de santier, va solicitam sa clarificati cum asigurati îndeplinirea contractului avand in vedere faptul ca ati prevazut
doar 12 vizite pentru fiecare diriginte conform activitatii D2 SUPRAVEGHEREA CONSTRUCŢIEI (PERIOADA DE EXECUŢIE) din detalierea numărului de zile de munca alocat personalului, prezentate atat in propunerea tehnica cat si in propunerea financiara. Raspuns Ia Solicitarea de clarificare nr. 1 Activitati desfasurate pe parcursul executiei lucrarilor D-2 SUPRAVEGHEREA INVESTIŢIEI (PERIOADA DE EXECUŢIE) Partea de realizare a activitatii contractului va fi realizata pe langa dirigintii precizaţi conform caietului de sarcini si cu un întreg Cumulul de Experţi Non Key necesari cat si cu Diriginte de şantier autorizat Domeniul 6 Constructii edilitare si gospodărie comunala. (ponderea va fi conform metodologiei, ofertei tehnice, Graficului de execuţie al Consultant si al Constructorului), au fost luate in considerare 625 zile. Toti aceşti experti vor lucra la indeplinirea contractului conform caietului de sarcini si al ofertei tehnice detaliate si asumate. Intreaga realizare a partii de executie a contractului este formata si din activitatile detaliate in graficul de execuţie. D-1 ACTIVITATI PREMERGATOARE INCEPERII EXECUTIEI LUCRARILOR Cumul Experti Non Key necesari si - Diriginte de santier autorizat Domeniul 6 Constructii edilitare si gospodarie comunala. (ponderea va fi conform metodologiei, ofertei tehnice, Graficului de execuţie al Consultant si al Constructorului) 130 zile D3 GESTIUNEA FINANCIARA A CONTRACTULUI Cumul Experţi Non Key necesari si - Diriginte de şantier autorizat Domeniul 6 Constructii edilitare si gospodărie comunala. (ponderea va fi conform metodologiei, ofertei tehnice, Graficului de executie al Consultant si al Constructorului) 335 zile. D-4 GESTIONAREA CONTRACTELOR Cumul Experţi Non Key necesari si - Diriginte de santier autorizat Domeniul 6 Constructii edilitare si gospodarie comunala. (ponderea va fi conform metodologiei, ofertei tehnice, Graficului de executie al Consultant si al Constructorului) 123 zile. D-5 FINALIZAREA LUCRARILOR Cumul Experţi Non Key necesari si - Diriginte de şantier autorizat Domeniul 6 Constructii edilitare si gospodărie comunala. (ponderea va fi conform metodologiei, ofertei tehnice, Graficului de executie al Consultant si al Constructorului) 40 zile. Solicitarea nr. 2 2. Va solicitam ca in conformitate cu prevederile articolului 136 alin (4) din Normele Metodologice aprobate prin HG nr. 395/2016, "în sensul prevederilor art. 210 alin. (1) din Lege, o ofertă prezintă un preţ aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat atunci când preţul ofertat, fără TVA, reprezintă mai puţin de 80% din valoarea estimată a contractului respectiv", sa prezentati fundamentarea pretului pentru urmatoarele: - Transportul personalului/deplasarea la punctele de lucru; Pagina 9 din 19
- Cazarea; - Masa; - Chirii; - Teste. Raspuns Solicitarea nr.2 Preturile au fost stabilte la o valoarea orara raportata la 8 ore/zi Tarif orar - Manopera Tarif orar - Manopera Taxe Tarif orar - Manopera Profit Tarif orar Manopera - Materiale Cosumabile (printare, fotocopiere, hârtie, tonner, expediere situatii de lucrări, facturi, procese verbale, telefonie, etc); in aceastea sunt incluse masa, teste si cazarea - 4 lei/ora = 32 lei/zi/om Tarif Orar Manopera (Cazarea, Teste, Masa, Chirii. orice alta cheltuiala neprevăzută), aceastea sunt incluse masa, teste si cazarea - 18,68 lei/ora - 149,43 lei/zi/om Tarif Orar Manopera - Transportul personalului/deplasarea la punctele de lucru; in aceasta este inclus transportul 13,34 lei/ora 106,73 lei/zi/om Tinand cont ca dirigintii cat si o partea a stafului de experţi vor fi locali, preturile detaliate mai sus sunt cuprinzatore intrucat compenseaza pentru dirigintii si experţii care vor avea nevoie de transport şi cazare.”. Ulterior transmiterii, de către Asocierea ... SRL - ... SRL, a răspunsului anterior precizat, autoritatea contractantă a decis în urma analizei acestui răspuns, să respingă oferta respectivei asocieri ca fiind neconformă, raportat la prevederile art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, care stipulează că „(3) În condițiile art. 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situații: a) nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini;”, motivând invocarea acestui temei legal, specific etapei de evaluare a propunerilor tehnice și nu a propunerilor financiare, în cadrul Procesului-Verbal cu nr. L 19787/04.12.2023 privind reîntoarcerea în procedură în etapa de evaluare a conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și, după caz, cu factorii de evaluare (pag. 148, vol. 2/3 al dosarului cauzei) și specificând totodată, în cadrul respectivului document, că „Urmare a acestei hotărâri, comisia de evaluare decide anularea în parte a procesului de evaluare financiară nr. L 19351 din 21.11.2023, respectiv în partea referitoare la evaluarea financiară
inițială a propunerii financiare depusă de ofertantul Asocierea ... (Leader) - ..., precum și a procesului verbal de evaluare tehnică final nr. L 18616/07.11.2023, în partea referitoare la evaluarea propunerii tehnice depusă de ofertantul Asocierea ... (Leader) - ....”. Astfel, în cadrul comunicării privind rezultatul procedurii, transmisă către Asocierea ... SRL - ... SRL (pag. 000013, vol. 1/3 al dosarului cauzei), autoritatea contractantă a precizat următoarele: „Prin prezenta vă facem cunoscut faptul că în urma evaluării ofertei dumneavoastră depusă în cadrul procedurii de licitatie deschisa, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică, având ca obiect: Prestarea serviciilor de asistenta tehnica - dirigentie de santier pentru obiectivul de investitii: "Construire stadion …", comisia de evaluare a decis respingerea ofertei ca neconforma în baza prevederilor art. 137 alin. (3) litla) din normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 395/2016 deoarece "oferta nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini". In luarea deciziei comisia de evaluare a avut in vedere faptul ca la elaborarea propunerii tehnice dumneavoastra nu ati respectat cerinţa caietului de sarcini de la pagina 79, respectiv: „Raportat la stadiul fizic al lucrărilor de execuţie, prestatorul va asigura prezenţa specialiştilor pe şantier de cel puţin două ori pe săptămâna, în funcţie de categoriile de lucrări aflate în derulare." Astfel dumneavoastra ati alocat un număr de 12 vizite/contract, insemnand aproximativ 1 vizita la 2 luni pentru fiecare diriginte, conform activitatii D2 SUPRAVEGHEREA CONSTRUCŢIEI (PERIOADA DE EXECUŢIE) din documentul "detalierea numărului de zile de munca alocat personalului implicat …", numar care este mult sub pragul de minim 2 vizite/sapatamana, insemnand minim 8 vizite pe luna impus de caietul de sarcini.”. Verificând, la rândul său, răspunsul Asocierii ... SRL - ... SRL, raportat la clarificările anterior precizate, coroborat cu cerințele din documentația de atribuire și cu prevederile legislației în materie, Consiliul reține că motivul de respingere în discuție este în legătură cu solicitarea de clarificare de la punctul 1 din adresa cu nr. L 19358/21.11.2023, precum și cu răspunsul aferent, sus citat. Totodată, în urma verificărilor de rigoare anterior precizate, Consiliul mai reține că, prin răspunsul în discuție, sus citat, respectiva asociere a răspuns în mod corect la solicitarea de clarificări în discuție, având în vedere atât modul de formulare al acestei solicitări, cât și contextul dat, aspecte care vor fi detaliate în cele ce urmează. Mai precis, raportat la modul în care comisia de evaluare a solicitat respectivele clarificări, Consiliul subliniază că potrivit prevederilor exprese ale art. 134 alin. (1) și (4) din HG nr. 395/2016, „(1) Comisia de evaluare are obligația de a stabili care sunt clarificările și completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte, precum și perioada de timp acordată pentru transmiterea acestora, termenul-limită neputând fi stabilit decât la nivel de zile lucrătoare, fără a fi precizată o oră anume în cadrul acestuia. (...) Pagina 11 din 19
(4) Comunicarea
transmisă în
sensul
alin.
(1) către candidat/ofertant trebuie să fie clară și să definească în mod explicit și suficient de detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare.” Or, solicitarea de clarificare, de la punctul 1 din adresa cu nr. L 19358/21.11.2023, contrar prevederilor exprese ale art. 134 alin. (1) și (4) din HG nr. 395/2016, nu face referire, absolut deloc, la cerinţa din caietul de sarcini, de la pag. 79, cerință invocată de autoritatea contractantă inclusiv în comunicarea privind rezultatul procedurii, ca bază a motivării privind respingerea ofertei Asocierii ... SRL - ... SRL, în sensul neîndeplinirii respectivei cerințe. În aceste condiții, Consiliul reține că, prin solicitarea de clarificare, de la punctul 1 din adresa cu nr. L 19358/21.11.2023, comisia de evaluare a ignorat faptul că legiuitorul, prin prevederile art. 134 alin. (1) și (4) din HG nr. 395/2016, a reglementat expres, în sarcina comisiei de evaluare, cum este și cea în discuție, modul concret prin care aceasta stabilește, și solicită ca atare, care sunt clarificările și completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei oferte, astfel încât, și în acest caz, să li se asigure ofertanților o protecție juridică corespunzătoare, de natură să le permită acestora să își apere drepturile în deplină cunoștință de cauză, în așa fel încât să nu fie puși în situația transmiterii unor răspunsuri de natură să conducă, în mod artificial, la respingerea ofertelor depuse, tocmai datorită
unor
solicitări de clarificări cu formulări generale, echivoce. Mai mult, referitor la invocarea, de către comisia de evaluare, a cerinţei din caietul de sarcini, de la pag. 79, ca bază a motivării privind respingerea ofertei Asocierii ... SRL - ... SRL, în sensul neîndeplinirii respectivei cerințe, Consiliul, în analiza efectuată în cauză, reține că această comisie, prin formalismul excesiv demonstrat în evaluarea ofertei depusă de respectiva asociere, înclusiv prin prisma solicitării de clarificări în speță și verificării răspunsului aferent, care a generat, ulterior, inclusiv o revenire din etapa de verificare a propunerilor financiare în etapa de verificare a propunerilor tehnice, raportat la oferta în cauză (fapt
reflectat în diverse procese-verbale, prin intermediul cărora procesul- verbal nr. L 18616/07.11.2023, prin care comisia de evaluare a decis, inițial, ca fiind admisibilă oferta Asocierii în discuție, raportat la propunerea tehnică din cadrul acesteia, este fie înlocuit fie anulat în parte – a se vedea pag. 13 și 148, vol. 2/3 al dosarului cauzei), nu și-a respectat în fapt regulile stabilite în cadrul documentației de atribuire, interpretând, în cazul de față, respectarea/aplicarea cerinței în discuție într-un mod care nu reflectă sensul vizat de această cerință, prin propria formulare. Mai precis, potrivit cerinței în discuție, de la pag. 79 din caietul de sarcini, „Nota: Raportat la stadiul fizic al lucrărilor de execuție, prestatorul va asigura prezența specialiștilor pe șantier de cel puțin două ori pe săptămâna (minim 8 vizite/lună – n.n.), în funcție de categoriile de lucrări aflate în derulare.”. Astfel, conform susținerilor din punctul de vedere transmis, autoritatea contractante, care, prin comisia de evaluare, a decis declararea ofertei Asocierii ... SRL - ... SRL ca fiind neconformă, consideră că, raportat la respectiva cerință, „(...) nici prin răspunsul la clarificări contestatoarea nu a făcut dovada îndeplinirii cerinţei din caietul de sarcini cu privire la numărul de vizite (minim 2 vizite/săptămână, însemnând minim 8 vizite pe lună impus prin caietul de sarcini). Nominalizarea experţilor cheie din caietul de sarcini, precum şi indicarea faptului că pentru prestarea serviciilor care fac obiectul contractului vor fi implicaţi experţi non key nu înseamnă că oferta depusă de asocierea contestatoare respectă cerinţele caietului de sarcini. Subliniem că numărul de minim 8 vizite/luna a fost impus prin caietul de sarcini dirigintilor de şantier, fiind astfel evident că aceasta condiţie nu poate fi complinită prin cumul cu experţii non cheie”. Or, prin asemenea susțineri, pe care autoritatea contractantă și-a axat deciziile sale cu privire la respingerea ofertei Asocierii ... SRL - ... SRL, Consiliul constată că aceasta nu își respectă propriile cerințe din caietul de sarcini, cerințe care atestă, fără echivoc, că sintagma „prezența specialiștilor pe șantier”, din cadrul cerinței în discuție, de la pag. 79 din caietul de sarcini, nu vizează diriginții de șantier, aceștia fiind o categorie precizată distinct față de specialiști, în cadrul respectivului caiet. Astfel, Consiliul reține că însăși autoritatea contractantă a solicitat expres, în sensul precizat anterior, în caietul de sarcini, îndeplinirea unor cerințe cum ar fi: „7. CERINȚE GENERALE PE CARE TREBUIE SĂ LE ÎNDEPLINEASCĂ OFERTANTUL (...) In perioada de execuție, in funcție de volumul lucrărilor si de complexitatea lor, Dirigintele poate utiliza suplimentar personal specializat nenominalizat pentru urmărirea lucrărilor. Pagina 13 din 19
(...) Sedii, puncte de lucru (...) Ofertantul va trebui să asigure dotarea corespunzătoare a specialiştilor şi diriginţilor de şantier cu mijloace de transport (pentru deplasarea între punctele de lucru), spaţii de lucru pentru activitatea de birou, echipamente de protecţia muncii, mijloace de comunicare, alte mijloace şi echipamente necesare desfăşurării activităţii. Pentru personalul specializat, pentru care se solicită permanența în șantier, spațiul pentru birouri va fi asigurat de către Antreprenor. În perioada de execuție, în funcție de volumul lucrărilor și de complexitatea lor, Dirigintele va utiliza suplimentar personal specializat nenominalizat pentru urmărirea lucraărilor. (...) 8. CERINȚE SPECIFICE PE CARE TREBUIE SĂ LE ÎNDEPLINEASCĂ OFERTANTUL (...) Alte responsabilităţi (...) - Aplica ştampila Prestatorului alături de ştampila dirigintelui de şantier şi după caz a specialiştilor desemnaţi de Prestator pentru toate documentele pentru care are obligaţia legală şi contractuală să le întocmească sau să le verifice; (...) - Realizează verificări topometrice pe toată perioada de execuție a lucrărilor cum ar fi: trasarea lucrărilor, cote și dimensiuni ale elementele constructive, etc. În acest sens dirigintele de șantier va dispune de specialist topometru și echipamente adecvate realizării măsurătorilor. (...) - Dirigintele de șantier va asigura personal pentru supravegherea lucrărilor în șantier pe toată perioada execuției lucrărilor și pentru toate specialitățile. (...) 9. RAPORTAREA (...) Raportul de finalizare a lucrărilor se va întocmi înaintea Recepției la Terminarea lucrărilor. Acesta va cuprinde detalii şi explicaţii asupra serviciilor
prestate de către specialiştii şi diriginţii de şantier pe parcursul derulării contractului de servicii, cu detalii şi explicaţii asupra desfăşurării contractului de proiectare şi execuţie, cu un capitol special dedicat recepţiei la terminarea lucrării.”. În soluționarea contestației, Consiliul reține că documentația de atribuire, așa cum aceasta este întocmită de autoritatea contractantă, este obligatorie atât pentru operatorii economici participanți la procedură, care au obligația de a-și elabora ofertele în conformitate cu prevederile acesteia (art. 123 din HG nr. 395/2016), cât și pentru autoritatea contractantă, aceasta fiind obligată ca, în desfășurarea procedurii de atribuire, să respecte atât dispozițiile legale aplicabile în acest domeniu cât și prevederile propriei documentații de atribuire, care stabilește regulile ce trebuie respectate de ambele părți în derularea procesului competitiv. Practica CJUE cu privire la cerințele documentației de atribuire și la respectarea principiilor fundamentale este constantă astfel: Cauza Enterprised Focused Solutions SRL (C-278/14) Curtea a declarat că „normele fundamentale și principiile generale ale Tratatului FUE, în special principiile egalității de tratament și nediscriminării, precum și obligația de transparență care rezultă din acestea trebuie interpretate în sensul că
autoritatea contractantă nu poate respinge o ofertă care îndeplinește cerințele anunțului de participare pe baza unor motive care nu sunt prevăzute în anunțul menționat”. Cauza Medipac-Kazantzidis AE vs. Venizeleio-Pananeio (C- 6/05) considerentele 53 și 54 „(53)(...) principiul egalității de tratament al ofertanților, precum și obligația de transparență, care se aplică independent de aplicabilitatea sau neaplicabilitatea Directivei 93/36, se opun, cu scopul de a evita arbitrarul, ca însăși această autoritate contractantă să aibă posibilitatea de a respinge în mod direct oferta în cauză și îi impun să se conformeze unei proceduri, precum procedura de protecție prevăzută la articolul 8 din Directiva 93/42, de natură să garanteze o apreciere și un control obiectiv și independent al riscurilor pretinse. (54) În plus, acest principiu și această obligație interzic autorității contractante să respingă o ofertă care respectă cerințele anunțului privind cererea de ofertă întemeindu
- se pe motive care nu au fost prev
ă zute
î n acest anun
ț și care sunt invocate ulterior depunerii acestei oferte”. Or, în cazul de față, este evident, astfel cum a fost demonstrat anterior, că, în declararea ofertei Asocierii ... SRL - ... SRL ca fiind Pagina 15 din 19
neconformă, autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare, s-a întemeiat pe motive care nu au fost prevăzute, la nivel de cerință/cerințe, în documentele achiziției, respectiv în caietul de sarcini. Astfel, raportat la cele evocate și ținând seama că printre atribuțiile comisiei de evaluare sunt și cele - de evaluare a propunerilor tehnice ale ofertanților în conformitate cu criteriile de atribuire, dacă este cazul, - de verificare a propunerilor financiare prezentate de ofertanți, inclusiv de verificare a conformității cu propunerile tehnice, de verificare a aritmetică, de verificare a încadrării în fondurile care pot fi disponibilizate pentru îndeplinirea contractului de achiziție publică respectiv, și, dacă este cazul, de verificare a încadrării acestora în situația prevăzută la art. 210 din Legea nr. 98/2016, precum și - de elaborare a solicitărilor de clarificări și/sau completări necesare în vederea evaluării ofertelor, și, pe cale de consecință, a evaluării răspunsurilor aferente, așa cum este prevăzut la art. 127 alin. (1) lit. g), h) și i) din HG nr. 395/2016, Consiliul constată că solicitarea de clarificări în discuție nu respectă prevederile art. 134 alin. (1) și (4) din HG nr. 395/2016, iar, pe cale de consecință, verificarea răspunsului Asocierii ... SRL - ... SRL, transmis ca urmare a acestei solicitări de clarificări, coroborat cu oferta depusă de această asociere, nu s-a putut face cu rigurozitatea impusă de legislația în domeniu, comisia de evaluare dând dovadă atât de superficialitate în evaluarea acestei oferte cât și de un formalism excesiv, atunci când a respins oferta respectivei asocieri ca fiind neconformă, această decizie fiind rezultatul atât a interpretării eronate, de către respectiva comisie, a prevederilor legale privind evaluarea ofertelor cât și a aplicării, în mod incorect, a cerinței în discuție, sus citată, de la pag. 79 din caietul de sarcini. În ceea ce privește solicitarea contestatorului ... SRL, din teza a doua a celui de al treilea petit din contestație, respectiv „si obligarea Autoritatii Contractante la stabilirea caracterului admisibil al ofertei depusa de subscrisa in vederea stabilirii ofertei castigatoare
potrivit criteriului de atribuire stabilit prin documentatia de atribuire”, Consiliul va respinge această solicitare în condițiile în care, raportat la legislația în materie, aplicabilă din anul 2016 (Legea nr. 98/2016 și Legea nr. 101/2016), stabilirea ofertelor admisibile este una din atribuțiile exprese ale comisiei de evaluare (art. 127 alin. (1) lit. k) din HG nr. 395/2016) și nu ale Consiliului, care, astfel, nu poate uzurpa atribuțiile respectivei comisii, respectiv nu poate obliga comisia de evaluare, în aceste circumstanțe, să stabilească caracterului admisibil al unei oferte, fapt pe care contestatorul ar fi trebuit să îl cunoască. Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept mai sus evocate, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va admite în parte, în ceea ce privește primele 2 petite precum și prima teză din al treilea petit, contestația formulată de ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL - ... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., și, pe cale de consecință, va anula în parte raportul procedurii, în ceea ce privește oferta Asocierii ... SRL - ... SRL, și actele subsecvente, și va obliga autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei Asocierii ... SRL - ... SRL, începând cu propunerea tehnică a respectivei asocieri, reevaluare care se va efectua potrivit documentației de atribuire, a prevederilor legale și a celor reținute în motivare în termen de 10 zile de la comunicare. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondată solicitarea din teza a doua a celui de al treilea petit din contestația formulată de ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL - ... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Referitor la solicitarea contestatorului privind acordarea cheltuielilor de soluționare, Consiliul va reține că, potrivit art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, „Consiliul poate obliga, la cerere, partea în culpă, la plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației. Cuantumul, detalierea și documentele doveditoare ale cheltuielilor efectuate sunt prezentate în cerere, care trebuie depusă înainte de pronunțarea deciziei de soluționare a contestației”. Ori, întrucât contestatorul ... SRL nu a depus documente doveditoare din care să rezulte natura și cuantumul cheltuielilor efectuate, Consiliul va respinge ca nedovedită solicitarea acestuia privind obligarea autorității contractante la plata de cheltuieli de soluționare. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Pagina 17 din 19
Admite în parte, în ceea ce privește primele 2 petite precum și prima teză din al treilea petit, contestația formulată de ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL - ... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., și, pe cale de consecință, anulează în parte raportul procedurii, în ceea ce privește oferta Asocierii ... SRL - ... SRL, și actele subsecvente, și obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei Asocierii ... SRL - ... SRL, începând cu propunerea tehnică a respectivei asocieri, reevaluare care se va efectua potrivit documentației de atribuire, a prevederilor legale și a celor reținute în motivare în termen de 10 zile de la comunicare. Respinge ca nefondată solicitarea din teza a doua a celui de al treilea petit din contestația formulată de ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL - ... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Respinge ca nedovedită solicitarea contestatorului ... SRL privind acordarea cheltuielilor de soluționare. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare … PREȘEDINTE … Consilier de soluționare …
Redactat practicaua deciziei …
Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține … pagini Pagina 19 din 19
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.