Decizie 263/2024
Decizie CNSC2024_263_2023_Decizie_263.pdf, BO2024_263_2023_BO2024_263.pdf
Document CNSC
EURO-AUDIT SERVICE SRL în contradictoriu cu COMUNA LIEȘTI (PRIMĂRIA COMUNEI LIEȘTI)
Decizia CNSC nr. 263/C3/3589 din 01.02.2024
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Modernizarea sistemului de iluminat public stradal în comuna Liești, județul Galați”, cod CPV 45310000-3 – Lucrări de instalații electrice (Rev. 2), anunț de participare simplificat nr. SCN1135950/14.12.2023, s-au solicitat: „1. Suspendarea procedurii până la soluționarea contestației. 2. În principal, modificarea Documentației de atribuire în sensul eliminării cerințelor restrictive care limitează în mod nelegal concurența. 3. Obligarea Autorității contractante la decalarea termenului de depunere a ofertelor și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/ 2016. 4. În subsidiar, în situația în care se va constata faptul că nu mai pot fi adoptate măsuri de remediere, anularea procedurii. 5. Obligarea Autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta procedură conform documentelor justifica…Verifică pasajul în context →
DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de EURO-AUDIT SERVICE SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA LIEȘTI (PRIMĂRIA COMUNEI LIEȘTI), în ceea ce privește criticile de la punctele I, II, III, IV, V, VI, VIII, IX, X, XI, XII, XIII și XV din contestație, conform celor reținute în considerentele prezentei decizii și, pe cale de consecință, Obligă autoritatea contractantă la remedierea documentației de atribuire și la publicarea în SEAP a modificărilor efectuate, cu respectarea prevederilor legale și a motivării aferentă prezentei în termen de 10 zile de la comunicare. Obligă COMUNA LIEȘTI (PRIMĂRIA COMUNEI LIEȘTI) la plata sumei de 3.000 lei către EURO-AUDIT SERVICE SRL, reprezentând cheltuieli efectuate pentru soluționarea contestației Respinge restul criticilor și capetelor de cerere, formulate de EURO- AUDIT SERVICE SRL. Admite, în parte, cererea de intervenție, formulată de CRISBO COMPANY SRL, respectiv solicitările de respingere a criticilor de la pozițiile…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2024_263_2023_Decizie_263.pdf, BO2024_263_2023_BO2024_263.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 263/C3/3589 Data: 01.02.2024 Prin contestația nr. 991/21.12.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 70118/22.12.2023, formulată de EURO-AUDIT SERVICE SRL, cu sediul în municipiul Târgoviște, str. Calafat nr. 7, județul Dâmbovița, înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J15/954/2004, având cod unic de înregistrare 16869469, reprezentată legal prin administrator Alexandru Cârlig, împotriva documentației de atribuire întocmită de către COMUNA LIEȘTI (PRIMĂRIA COMUNEI LIEȘTI), în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în comuna Liești, str. Anghel Saligny nr. 269, județul Galați, în cadrul procedurii simplificate, derulată online, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Modernizarea sistemului de iluminat public stradal în comuna Liești, județul Galați”, cod CPV 45310000-3 – Lucrări de instalații electrice (Rev. 2), anunț de participare simplificat nr. SCN1135950/14.12.2023, s-au solicitat: „1. Suspendarea procedurii până la soluționarea contestației. 2. În principal, modificarea Documentației de atribuire în sensul eliminării cerințelor restrictive care limitează în mod nelegal concurența. 3. Obligarea Autorității contractante la decalarea termenului de depunere a ofertelor și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/ 2016. 4. În subsidiar, în situația în care se va constata faptul că nu mai pot fi adoptate măsuri de remediere, anularea procedurii. 5. Obligarea Autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta procedură conform documentelor justificative ce vor fi depuse înainte de pronunțarea deciziei de soluționare a contestației.”. Prin cererea de intervenție nr. 8/08.01.2024, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 1228/09.01.2024, formulată de CRISBO COMPANY SRL, cu sediul în Pagina 1 din 3
municipiul Iași, Șoseaua Națională nr. 178-180, județul Iași, înregistrată la ONRC cu nr. J22/757/1995, având CUI 7954166, reprezentată legal de administrator Solcanu Bogdan Constantin și convențional de Staicu Daniela – Cabinet de Avocat, cu sediul ales în vederea comunicării actelor de procedură în municipiul București, Aleea Mizil nr. 14-18, et. 1, ap. 10A, sector 3, s-au solicitat, în temeiul art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, coroborat cu art. 63-64 și art. 66 din Cod. pr. civ., următoarele: „1. Admiterea prezentei Cereri de intervenție;
2. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respingerea Contestației, ca fiind nefondată; 3. Obligarea Contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu cele ale art. 451-453 din Codul de procedură civilă; 4. Asigurarea accesului la dosarul constituit la Consiliu, în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 101/2016.”. DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de EURO-AUDIT SERVICE SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA LIEȘTI (PRIMĂRIA COMUNEI LIEȘTI), în ceea ce privește criticile de la punctele I, II, III, IV, V, VI, VIII, IX, X, XI, XII, XIII și XV din contestație, conform celor reținute în considerentele prezentei decizii și, pe cale de consecință, Obligă autoritatea contractantă la remedierea documentației de atribuire și la publicarea în SEAP a modificărilor efectuate, cu respectarea prevederilor legale și a motivării aferentă prezentei în termen de 10 zile de la comunicare. Obligă COMUNA LIEȘTI (PRIMĂRIA COMUNEI LIEȘTI) la plata sumei de 3.000 lei către EURO-AUDIT SERVICE SRL, reprezentând cheltuieli efectuate pentru soluționarea contestației Respinge restul criticilor și capetelor de cerere, formulate de EURO- AUDIT SERVICE SRL. Admite, în parte, cererea de intervenție, formulată de CRISBO COMPANY SRL, respectiv solicitările de respingere a criticilor de la pozițiile nr. VII și XIV din contestație și respinge restul solicitărilor intervenientului, inclusiv solicitarea de plată a cheltuielilor de soluționare a contestației. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 3 din 3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. …/…/... Data: … Prin contestația nr. 991/21.12.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ..., formulată de ..., cu sediul în municipiul …, înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. …, având cod unic de înregistrare …, reprezentată legal prin administrator …, împotriva documentației de atribuire întocmită de către ... (PRIMĂRIA COMUNEI ...), în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ..., str. …, în cadrul procedurii simplificate, derulată online, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Modernizarea sistemului de iluminat public stradal în ..., județul Galați”, cod CPV 45310000-3 – Lucrări de instalații electrice (Rev. 2), anunț de participare simplificat nr. ..., s-au solicitat: „1. Suspendarea procedurii până la soluționarea contestației. 2. În principal, modificarea Documentației de atribuire în sensul eliminării cerințelor restrictive care limitează în mod nelegal concurența. 3. Obligarea Autorității contractante la decalarea termenului de depunere a ofertelor și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/ 2016. 4. În subsidiar, în situația în care se va constata faptul că nu mai pot fi adoptate măsuri de remediere, anularea procedurii. 5. Obligarea Autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta procedură conform documentelor justificative ce vor fi depuse înainte de pronunțarea deciziei de soluționare a contestației.”. Prin cererea de intervenție nr. 8/08.01.2024, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. ..., formulată de ..., cu sediul în municipiul …, înregistrată la ONRC cu nr. …, având CUI …, reprezentată legal de administrator … și convențional de … – Cabinet de Avocat, cu sediul ales în vederea comunicării actelor de procedură în municipiul …, s-au solicitat, în temeiul Pagina 1 din 93
art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, coroborat cu art. 63-64 și art. 66 din Cod. pr. civ., următoarele: „1. Admiterea prezentei Cereri de intervenție; 2. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respingerea Contestației, ca fiind nefondată; 3. Obligarea Contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu cele ale art. 451-453 din Codul de procedură civilă;
4. Asigurarea accesului la dosarul constituit la Consiliu, în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 101/2016.”. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: ... formulează contestația nr. 991/21.12.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ..., împotriva documentației de atribuire întocmită de către ... (PRIMĂRIA COMUNEI ...), solicitând cele redate în partea introductivă. Cu titlu preliminar, prin raportare la prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu cele ale art. 3 lit. f) din același act normativ, petentul arată că prezintă un interes legitim, dar și personal, născut și actual în formularea contestației ce face obiectul prezentei cauze. I. Cererea de suspendare a procedurii de atribuire a fost analizată de Consiliu, iar prin încheierea nr…, s-a dispus: „Admite cererea de suspendare a procedurii din cuprinsul contestației formulată de ... în contradictoriu cu ... (PRIMĂRIA COMUNEI ...)”. II. Contestatorul susține că documentația de atribuire aferentă prezentei proceduri este nelegală din mai multe considerente. În primul rând, arată că, în conformitate cu proiectul tehnic „PTh_SSV Vol 1” (parte integrantă din documentația de atribuire publicată în SEAP), proiectant este societatea ..., care a impus cerințe ce excedează celor minim stabilite prin Ordinul Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 1866/18.10.2021 pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public. Acesta adaugă că, prin felul în care a procedat, proiectantul lucrării a pus autoritatea contractantă în situația de a încălca în mod flagrant prevederile alin. (1) și (2) ale art. 50 din Legea nr. 98/2016. Cerințele impuse, precizează contestatorul, favorizează un anumit ofertant – .... De altfel, menționează că este de notorietate faptul că toate lucrările proiectate de ... au fost atribuite operatorului economic mai sus menționat, sens în care face trimitere la o serie de proceduri de atribuire. În același sens, mai transmite și că referatul privind verificarea de calitate este unul absolut formal, fără nici cea mai mică legătură cu proiectul tehnic, este întocmit la modul general și este utilizat de proiectant pentru toate proiectele tehnice pe care le realizează, acesta modificând doar denumirea proiectului și datele de identificare ale beneficiarului. În susținere, atașează înscrisuri. Ulterior sublinierii importanței proiectului tehnic și a verificării acestuia cu atenție și profesionalism, afirmă că referatul de verificare întocmit de verificatorul atestat PF ... „reprezintă o mostră de Pagina 3 din 93
iresponsabilitate”, care poate avea efecte din cele mai grave în exploatarea construcției vizate de procedură. Mai exact, prezintă o serie de constatări ale acestuia (din referatul întocmit și semnat), după cum urmează: A. „Rezistența mecanică si stabilitate”: Instalațiile electrice se vor realiza cu echipamente adecvate și se vor amplasa astfel încât să se asigure protecția acestora la acțiunea agenților chimici și de mediu. Proiectul tehnic prevede că toate elementele se montează în aer liber sub acțiunea factorilor de mediu, astfel încât verificatorul trebuia să
constate, să verifice și să stabilească dacă soluția proiectantului va asigura siguranța circulației rutiere, pietonale și a animalelor pe perioada de exploatare de minim 25 ani pentru echipamentele sistemului de iluminat public proiectat. B. „Securitate la incendiu”: Se va asigura protecția coloanelor electrice împotriva supracurenților. Verificatorul avea obligația de a consemna modul în care proiectantul a prevăzut în proiectul tehnic asigurarea protecției colanelor electrice împotriva supracurenților, astfel încât să existe certitudinea că în exploatare nu există pericolul de incendiu, ci nu să transmită recomandări după finalizarea proiectării, așa cum s-a întâmplat în cazul proiectului care face obiectul speței deduse judecații. C. „Igienă, sănătate și mediu”: Obiectivul va fi prevăzut cu Sistem de iluminat normal exterior stradal, în care se vor înlocui corpurile de iluminat aferente amplasamentelor existente. Enunțul anterior menționat reprezintă dovada faptului că verificatorul de proiect, care a semnat toate referatele pentru proiectele elaborate de ..., nu este conștient de faptul că el este cel care trebuie să verifice un proiect existent și nu o temă de proiectare. D. „Siguranța în exploatare”: Obiectivul va fi prevăzut cu: ✓ Sistem de protecție împotriva șocurilor electrice; ✓ Priză de pământ existentă de max.4 ohmi; ✓ Puncte de aprindere; ✓ Alimentare cu energie electrică (...) Enunțul de mai sus denotă, în opinia petentului, un dezinteres total cu privire la verificarea proiectului și respectarea legii, în condițiile în care face referire la lucrări care nu au legătură cu proiectul și nu fac obiectul acestuia. În baza celor relatate, susține că, în realitate, proiectul tehnic nu a fost verificat, chiar dacă, aparent, există un referat cu semnătura și ștampila verificatorului de proiecte, întrucât, așa cum se poate observa din referatele anexate pentru alte proiecte, acestea sunt absolut identice, „copiate la indigo”, inclusiv ștampila și semnătura fiind identice, fiind aplicate prin „transcopiere” pe calculator. Din analiza referatelor de verificare aparentă a proiectelor realizate de ..., concluzionează contestatorul, reies următoarele concluzii: - acestea sunt copii generale pentru toate proiectele ..., ceea ce reprezintă un lucru extrem de grav, întrucât rolul verificatorului de proiect este să preîntâmpine eventuale fapte grave în exploatare; - referatul are în vedere doar generalități și nu o verificare minuțioasa a proiectului; - ștampila de verificare nu reprezintă o garanție că în viitor lucrările executate în baza proiectului vor fi corespunzătoare; Pagina 5 din 93
- punctele la care se referă verificatorul în referat sunt tratate la viitor, ca și cum acesta este pe post de consultant și nu având rolul de verificare efectivă a proiectului; - nu a sesizat că proiectul are probleme chiar în ceea ce privește cantitățile de lucrări prevăzute a se monta în lucrare; - toate proiectele sunt copy/paste, nu se modifică decât cantitățile, chiar dacă locațiile sunt diferite și condițiile de execuție și contactul cu circulația publică sunt diferite.
Astfel, solicită Consiliului să dispună reverificarea proiectului tehnic în concordanță strict cu prevederile legislației în vigoare. De asemenea, precizează că se impune obligarea autorității contractante la prezentarea dovezii contractării serviciilor de verificare a proiectului și a plații respectivelor servicii. I. Acuzând ambiguitatea și nelegalitatea documentației de atribuire în ceea ce privește activitatea de înlocuire a unui număr de două puncte de aprindere, ... punctează următoarele: - Printre activitățile înscrise în PT (pg. 16 din documentul „PTh_SSV Vol 1” și pg. 18 din pdf.) nu figurează și activitatea de înlocuire a 2 puncte de aprindere. La pg. 17 din același document, în Tabelul nr.4 Centralizator de materiale, sunt prevăzute aceste 2 puncte de aprindere, însă nicăieri în proiectul tehnic nu s-a specificat care va fi destinația acestor materiale. - în Detaliile de execuție ale proiectului nu sunt prevăzute locurile în care se vor monta punctele de aprindere și nici procedurile de execuție specifice acestui tip de lucrare. De asemenea nu se specifică în PT tipul punctelor de aprindere ce vor fi montate, în Fișa tehnică F5 nr. 3 Punct de aprindere trifazat cu Gateway cu ieșiri monofazate/trifazate (pg. 62- 65 din documentul „PTh_SSV Vol 2”) fiind descrise atât puncte de aprindere cu ieșiri monofazate, cât și puncte de aprindere cu ieșiri trifazate. - în cadrul activităților contractului nu se regăsește demontarea punctelor de aprindere existente și montarea de puncte de aprindere noi. Punctele de aprindere cu telegestiune sunt prevăzute doar în Tabel 6 (pg. 22 din documentul „PTh_SSV Vol 1”, pag. 24 din pdf.) fără a se menționa nimic despre montajul lor și, mai ales, dacă acestea înlocuiesc punctele de aprindere vechi sau sunt puncte de aprindere suplimentare. Chiar în cap. IV.1.3. și V se face o descriere generală a montajului, fără nicio legătură cu lucrarea de față. Faptul că Punctele de aprindere sunt doar menționate și nu montate rezultă din formularele de deviz astfel: • în Formularul F4 Lista cu cantități de lucrări se află menționat: „Punct de aprindere cu telegestiune: 2 buc.” și apar evidențiate cele 2 modulele de telegestiune ce se montează în PA; • în formularul F3 Lista de cantități pe categorii de lucrări se observă foarte clar că nu se montează punct de aprindere nou, se montează în punctele de aprindere existente module de telegestiune, pentru care se explicitează și norma de montaj. • după cum se poate observa în F3, a fost creată o normă de montaj pentru module de telegestiune care nu au fost prevăzute în F4 Lista de cantități de lucrări. În susținerea afirmațiilor sale, contestatorul redă extrase din documentele la care a făcut referire mai sus. Pagina 7 din 93
I. Petentul invocă ambiguitatea și nelegalitatea documentației în ceea ce privește activitatea de înlocuire a unui număr de 5 puncte de aprindere. Mai exact, acesta arată că, printre activitățile înscrise în proiectul tehnic, la pag. 16 din documentul „... PTH SSV” (pag. 18 din pdf.), nu figurează și activitatea de înlocuire a unui număr de 5 puncte de aprindere, însă la pag. 17 (pag. 19 din pdf.) din cuprinsul aceluiași document, în Tabelul nr. 4 - Centralizator cantități de echipamente, este
prevăzut un număr de 5 puncte de aprindere, fără ca prin PT să se specifice care va fi destinația acestor materiale. În detaliile de execuție ale proiectului, mai adaugă contestatorul, nu sunt prevăzute locurile în care se vor monta punctele de aprindere și nici procedurile de execuție specifice acestui tip de lucrare. De asemenea, în proiectul tehnic, nu se specifică tipul punctelor de aprindere ce vor fi montate, în fișa tehnică F5 nr. 5 - Punct de aprindere trifazat cu Gateway cu ieșiri monofazate/trifazate (pag. 146-149 din documentul „... PTH SSV” fiind descrise atât puncte de aprindere cu ieșiri monofazate, cât și puncte de aprindere cu ieșiri trifazate. ... menționează, totodată, că, în cadrul activităților contractului, nu se regăsește demontarea punctelor de aprindere existente și montarea de puncte de aprindere noi; de asemenea, în același capitol la enumerarea lucrărilor ce se vor efectua, pct. „Principalele activități ce vor fi prestate”, lucrarea nominalizată este denumită „Implementarea unui sistem de telemanagement la nivel de punct de aprindere, cu un număr de 5 unități”. În aprecierea sa, această formulare, voit confuză, creează convingerea ofertanților că la nivelul punctelor de aprindere existente se vor monta 5 gateway-uri, fără demontarea acestora, întrucât nicăieri în PT nu se prevede demontarea punctelor de aprindere existente, așa cum se prevede demontarea corpurilor de iluminat, consolelor și cablurilor de alimentare și montarea, în locul lor, a unor echipamente noi. Punctele de aprindere cu telegestiune, mai indică, sunt prevăzute doar în Tabel 6 (pag. 22 din documentul „... PTH SSV”, pag. 24 din pdf.) fără a se menționa nimic despre montajul lor și mai ales dacă acestea înlocuiesc punctele de aprindere vechi sau sunt puncte de aprindere suplimentare, nespecificându-se în niciun fel dacă acestea sunt puncte de aprindere noi cu telegestiune sau sunt punctele de aprindere existente ce vor fi echipate cu sistem de telegestiune (gateway). Astfel, subliniază că nu se poate concluziona că documentația de atribuire este una clară, ci că, dimpotrivă, este în mod intenționat ambiguă. Simpla descriere generală a unui echipament din punct de vedere constructiv și de montare în cadrul unui proiect de execuție nu este relevantă dacă proiectantul nu stabilește planșe desenate în legătură cu locul și cotele de montaj, detaliile de montaj (pe stâlp, în cabina, în postul trafo, pe perete, etc.), urmate de detalii de montaj concrete. Faptul că există în cadrul proiectului o planșă desenată, ce conține schema monofilară a punctului de aprindere, nu poate substitui detaliile de montaj care sunt esențiale pentru ofertanți, pentru a propune un preț corect, completează petentul. Pentru ca punctul de aprindere cu telegestiune să poată fi ofertat conform formularelor de deviz, contestatorul consideră că este necesar Pagina 9 din 93
să se clarifice atât partea scrisă, cât și partea desenată și detaliile tehnice ale PT, astfel încât să se cunoască în mod concret următoarele: - numărul de puncte de aprindere ce se vor demonta; - numărul de puncte de aprindere ce se vor monta și dacă acestea conțin sistemul de telegestiune integrat (nr. gateway), iar în caz contrar: nr. de sisteme de telegestiune (gateway-uri) ce vor fi achiziționate în mod separat;
Materiale necesare montajului punctelor de aprindere în formularul F4 (nu este prevăzut niciun fel de material de montaj). Arătând și alte nereguli de tipul celor prezentate, punctează că, din moment ce din fișa tehnică nr. 5 a punctului de aprindere se desprinde faptul că acesta conține sistemul de telegestiune (gateway) montat deja înăuntrul său, este de neînțeles că în formularul F3 punctul de aprindere se montează în mod separat și nu conține gateway. Mai mult, în formularul F4 punctul de aprindere conține gateway. De asemenea, mai indică petentul, în formularul F4 nu se preconizează a se achiziționa gateway în mod independent (se consideră parte componentă a punctului de aprindere), în timp ce în formularul F3 se dă normă de montare pentru Gateway, care de fapt nu este achiziționat prin formularul F4. Toate aceste „scăpări” ale proiectului tehnic trebuie corectate și transparentizate, conchide acesta. În susținere, redă extrase din documentele la care a făcut referire. II. Pe de altă parte, ... invocă ambiguitatea și nelegalitatea documentației de atribuire și în ceea ce privește cerința referitoare la senzor multifuncțional. În acest sens, menționează că, deși nici în Tabelul nr. 4 - Centralizator cantități de echipamente (pag. 17 din documentul „... PTH SSV” – pag. 19 din pdf.), nici în Tabelul 6 – Lista echipamente (pag. 22 din documentul „... PTH SSV” – pag. 24 din pdf.), nici în Formularul F4 – Lista cu cantitățile de utilaje și echipamente tehnologice, inclusiv dotări nu este menționat „senzor multifuncțional”, la pag. 136 – 138 din documentul „... PTH SSV” se regăsește fișa tehnică nr. 3 – Senzor multifuncțional. În egală măsură, mai adaugă contestatorul, senzorii multifuncționali nu se regăsesc nici în cuprinsul planșelor desenate. În sprijinul celor afirmare, inserează extrase din documentele la care a făcut trimitere. Considerând evidentă ambiguitatea documentației de atribuire, susține că se impune eliminarea fișei tehnice nr. 3 – Senzor multifuncțional. III. Petentul reclamă același caracter ambiguu și nelegal al documentației de atribuire și din perspectiva cerinței referitoare la sistemul de telegestiune. Detaliind, precizează că în cuprinsul proiectului tehnic, la pag. 19 (pag. 21 din pdf.) din documentul „... PTH SSV” se prezintă sistemul de telegestiune impus de proiectant, descris sumar și intenționat confuz, astfel încât ofertanții să nu poată oferta soluția impusă și astfel să renunțe la a participa la procedură, iar in acest fel proiectantul să și-l adjudece prin propria sa firmă de construcții – .... Pagina 11 din 93
În mod concret, subliniază contestatorul, la pag. 20 din PT (pag. 22 din pdf), la pct. „Conectivitate”, se prevede că „Sistemul proiectat a fost, așadar, ales să funcționeze fără conectarea la internet a elementelor componente ale sistemului de telegestiune, indiferent de tipul de comunicație ales”. La aceeași pagină, la pct. „Operabilitate”, proiectantul prevede: „Având în vedere că sistemul de iluminat public stradal este considerat de interes strategic pentru beneficiar, controlul acestuia trebuie să se poată face 24h/24h, 7 zile din 7 pe un calculator/laptop din
dispecerat, printr-o aplicație web-based, cât și prin dispozitive mobile (telefoane mobile/tablete), indiferent dacă acestea utilizează Android sau iOS”. Astfel, declară acesta, este evidentă inconsecvența proiectantului care, pe de-o parte, afirmă că sistemul de telegestiune nu se va conecta la internet, iar pe de altă parte, că sistemul va utiliza non stop o aplicație web-based - aplicațiile bazate pe Web-based cuprinzând, de fapt, toate aplicațiile care comunică cu utilizatorul prin HTTP (adică internet). Autorul contestației precizează că autoritatea contractantă are obligația de a stabili care este tipul de comunicație pe care îl impune drept cerință: PLC (Power Line Communication), adică tehnologia de comunicații pe linia de alimentare a cablurilor electrice pentru a primi date și a trimite comenzi, sau comunicație prin web-based, care implică legătura cu internetul. Acest aspect, mai adaugă, este sprijinit și de fișele tehnice ale componentelor sistemului de telegestiune, prin care se impune drept cerință comunicarea exclusiv PLC, în timp ce controlul și gestiunea sistemului de telegestiune 24h/24h, 7 zile din 7 se realizează printr-o aplicație web-based de pe calculator/laptop sau dispozitive mobile/tabletă prin Android sau iOS, toate funcționând prin internet. Apreciind că, în speță, este vorba despre un proiect tehnic de execuție care a fost verificat de către un verificator de proiecte autorizat MLPAT (cu referat copy paste) și avizat de beneficiar cu serioase erori de concepție și confuzii voit provocate, solicită Consiliului să impună autorității contractante refacerea acestuia, astfel încât să poată fi utilizat de către ofertanți în realizarea obiectivului proiectat. IV. Ambiguitatea și nelegalitatea documentației de atribuire reiese și din cerința cu privire la comunicația de tip PLC, solicitată pentru controlerele de corp și concentratorul de date (gateway), mai transmite contestatorul. Acesta arată că, prin proiectul tehnic, proiectantul impune realizarea comunicației dintre controlerele de corp și concentratoarele de date (gateway) montate în interiorul punctelor de aprindere exclusiv prin liniile de alimentare cu energie electrică existente, aflate în proprietatea furnizorului de energie electrica, adică prin comunicație exclusiv de tip PLC (Power Line Communication). În continuare, comunicația între concentratorul de date (modulul central) și serverul CMS proprietate a beneficiarului (care însă nu este prevăzut printre achizițiile proiectului) trebuie să se efectueze prin PLC (Power Line Communication). Ulterior prezentării funcționalității serverului CMS, subliniază că proiectantul avea obligația de a descrie în proiect, în mod clar, în ce condiții și cum este posibilă comunicația de tip PLC pe care a impus-o pentru controlerele de corp și concentratorul de date (gateway), atât timp cât pentru cel din urmă (gateway) a impus o comunicație tip web- Pagina 13 din 93
based. Punctând că respectiva comunicație de tip PLC este posibilă doar daca în punctul de aprindere în care sunt instalate cele 5 gateway- uri (concentratoare de date) există legături fizice directe (cablul de alimentare a rețelei electrice pentru corpurile de iluminat) între corpurile de iluminat dintr-o anumită zonă (stradă) și gateway (concentratorul de date), susține că este necesară instalarea a tot atâtea gateway-uri câte circuite directe de alimentare au corpurile de iluminat dintr-un punct de aprindere.
Contestatorul afirmă că o altă problemă pe care proiectantul avea obligația să o rezolve prin proiectul tehnic se referă la modalitatea de preluare de către concentratorul de date (gateway), care nu este prevăzut cu interfață (modem ) PLC, întrucât acesta comunică prin web- based cu serverul CMS a datelor transmise de către controlerele de telegestiune (care comunică prin sistem PLC), între aceste componente existând deosebiri majore constructive, făcând imposibilă preluarea datelor și transmiterea lor pentru prelucrare către serverul CMS. Ca atare, solicită Consiliului să impună autorității contractante refacerea proiectului tehnic astfel încât să fie posibilă utilizarea aceluiași tip de comunicație între toate componentele sistemului de telegestiune, atât cu modulul central, cât și intre acesta și serverul CMS. De asemenea, mai solicită C.N.S.C. să impună organizatoarei procedurii cuprinderea în cadrul PT a tuturor componentelor necesare realizării proiectului, fără excepție (ex. Server CMS, modemuri PLC, repetoare- amplificatoare de semnal, acces la rețeaua electrică pentru transmiterea de date, descrierea tehnologiilor de comunicație impuse, etc.). În consecință, apreciază că documentația de atribuire conține o serie de deficiențe grave care trebuie remediate, în caz contrar fiind afectată în mod iremediabil concurența între operatorii economici, făcând imposibilă participarea la procedură. V. Alte cerințe ce reflectă, în opinia contestatorului, ambiguitatea și nelegalitatea documentației de atribuire, sunt cele ce se regăsesc în fișa tehnică F5 nr. 1 rd. 1.2, rd. 1.3 și fișa tehnică F5 nr. 2 - Controller punct luminos, rd. 1.11. În susținere, arată că la fișa tehnica F5 nr. 1 se impune la rd. 1.2 că „Aparatul de iluminat va fi integrat într-un sistem de control care permite controlul de la distanță”. De asemenea, la rd.1.3 se precizează: „Aparatul de iluminat va fi echipat cu modul de telegestiune (...)”. În același timp, în fișa tehnică F5 nr. 2 - Controller punct luminos, rd. 1.11, se impune, pentru controlerul de corp de telegestiune, ca tipul de comunicație să fie exclusiv PLC (Power Line Communication). Or, în această situație, în care se impune pentru corpul de iluminat ofertat să fie integrat într-un sistem de control care permite controlul la distanță, iar pentru controlerul de corp, care reprezintă tocmai echipamentul prin care poate fi controlat corpul de iluminat la distanță, s-a impus exclusiv comunicația de tip PLC (adică exclusiv pe linia de alimentare cu energie electrică a corpului de iluminat), petentul consideră că se pune problema realizării controlului la distanță fără utilizarea conexiunii la internet (web) sau radiofrecvență (RF). Afirmând că cerințele impuse prin fișele tehnice din proiectul tehnic se exclud una pe cealaltă și duc la imposibilitatea ofertării unei soluții de comunicare în concordanță cu documentația de atribuire, solicită Pagina 15 din 93
Consiliului să impună autorității contractante refacerea PT în concordanță cu soluțiile existente în acest moment pe piață. VI. ... reclamă ambiguitatea și nelegalitatea documentației de atribuire și din prisma cerințelor cuprinse în fișa tehnică F5 nr. 1, rând 1.14, referitoare la „compartimentul accesorii electrice va fi prevăzut cu un dispozitiv pentru menținerea capacului în poziția «deschis» pe durata realizării intervențiilor cu siguranță de menținere”. Acesta susține că cerința este formulată în mod ambiguu, întrucât există: a) corpuri de iluminat al căror capac se deschide în jos și nu au
nevoie de un asemenea dispozitiv; b) corpuri de iluminat al căror capac se deschide în sus, la 180° și de asemenea nu necesită dispozitiv de menținere și c) foarte puține corpuri de iluminat, printre care și corpurile ..., care se semideschid și au nevoie de un asemenea dispozitiv de menținere în poziția „deschis”. Totodată, menționează că Ghidul de finanțare nu impune o asemenea cerință, ea fiind introdusă de către proiectantul ... în vederea obstrucționării concurenței. Astfel, în considerarea celor menționate, apreciază că se impune eliminarea cerinței, pe motiv că aceasta este, în mod vădit, nelegală. VII. De asemenea, contestatorul susține că ambiguitatea și nelegalitatea documentației de atribuire se reflectă și în cerințele solicitate la fișa tehnică F5 nr. 1, rând 1.14, referitoare la: „placa led va fi prevăzută cu un senzor termic care permite, împreuna cu tipul de driver utilizat, reducerea fluxului luminos în cazul în care temperatura pe sursele led depășește pragul critic prestabilit”. În acest sens, precizează că placa led, prevăzută cu senzor termic, este specifică aparului de iluminat al ..., iar cerința este restrictivă, în condițiile în care producătorii consacrați nu utilizează un asemenea sistem de răcire a LED-urilor aflate în funcțiune, prin reducerea fluxului luminos, întrucât poate fi deosebit de periculoasă pentru circulația auto (provocând accidente grave). De altfel, mai adaugă petentul, doar aparatele de iluminat primitive mai utilizează astăzi reducerea fluxului luminos al LED-urilor pentru menținerea temperaturii de funcționare, întrucât acestea nu sunt prevăzute cu sisteme de răcire combinate. Adăugând că Ghidul de finanțare nu impune o asemenea cerință, ea fiind introdusă de către proiectantul ... în scopul de a obstrucționa concurența cu orice preț, solicită eliminarea acesteia pe motiv că este, în mod vădit, nelegală. VIII. Petentul afirmă că și cerințele din fișa tehnică F5 nr. 1, rândul 1.14, referitoare la inscripționarea aparatului de iluminat, și la rândul 1.17, referitoare la aplicația mobilă gratuită, au caracter ambiguu și nelegal. În justificare, arată că în fișa tehnică F5 nr. 1 a corpului de iluminat cu LED, rândul 1.14, s-a impus drept cerință inscripționarea aparatului de iluminat cu un cod QR prin gravare sau orice altă metodă care să asigure citirea pe întreaga perioadă de funcționare a corpului de iluminat. În acest sens, s-a solicitat o fotografie pentru demonstrarea îndeplinirii cerinței. Această cerință, menționează contestatorul, nu are nicio justificare tehnică. Detaliind, punctează că: Pagina 17 din 93
- în primul rând, cerința impusă nu are nicio legătură cu obiectivele Ghidului de finanțare a programului, întrucât nu contribuie la atingerea obiectivelor privind reducerea consumului de energie electrică și, pe această cale, a emisiilor de CO2 în atmosferă; - în al doilea rând, prin gravare nu se poate obține un cod de bare sau un cod QR care să poată fi citit cu un terminal mobil, așa cum presupune aplicația mobilă impusă prin fișa tehnică; - în al treilea rând, prin impunerea unei inscripționări cu o tehnologie indestructibilă, proiectantul nu a definit ce înseamnă această
tehnologie în materie de coduri de bare și cod QR și nici nu a stabilit o durată în care aceasta să reziste. Acesta mai subliniază că, indiferent de metoda de gravare sau inscripționare indestructibilă a corpului de iluminat propusă de ofertant, atât timp cât aceasta se realizează pe carcasa superioară a corpului de iluminat, factorii de mediu distructivi (ploaia acidă, praful, excrementele de păsări, înghețul, etc.) vor acționa asupra ei (iar prin curățare aceasta va fi distrusă) și va limita drastic perioada de utilizare cu mult mai mică decât 100.000 ore de funcționare a corpurilor de iluminat (aprox.25 ani). Astfel, apreciază că cerința este restrictivă și satisface doar interesele ..., iar solicitarea de demonstrare a îndeplinirii ei prin prezentarea unei fotografii „este cel puțin hilară”. Pe de altă parte, contestatorul arată că, în aceeași fișă tehnică, la rândul 1.17, se solicită punerea la dispoziția beneficiarului, de către producător, a unei aplicații mobile gratuite, disponibilă în Google Play și AppStore prin indicarea numelui aplicației și a modului de accesare a acesteia cu scopul verificării unor informații despre corpul de iluminat ofertat. Totodată, la același rd. 1.17, se solicită și furnizarea, în cadrul propunerii tehnice, a aplicației gratuite și a unui cod serial/cod QR/cod de bare, al unui aparat existent în scopul verificării funcționalităților solicitate. Cerința de „punere la dispoziția beneficiarului a unei aplicații mobile gratuite, disponibilă pe Google Play și Appstore”, mai transmite petentul, poate fi impusă prin documentația de atribuire strict în sarcina ofertanților la procedură, nu în sarcina producătorilor care nu sunt ofertanți și nu au nicio relație contractuală cu autoritatea contractantă. Impunerea unor cerințe în sarcina unor terți față de procedură este profund nelegală, adaugă acesta. Nici cerința: „Aplicația va avea minim două funcții principale: a) furnizare de date unice despre aparatul de iluminat și b) introducere de date suplimentare despre ansamblul de iluminat”, nu poate fi impusă producătorilor care nu sunt ofertanți în procedură, mai completează. Dezvoltând, menționează că tipul informațiilor solicitate de proiectant la pct. a) din aplicație sunt informații ce se regăsesc în totalitate în fișa tehnică a corpului de iluminat solicitat, emisă și semnată de producător (solicitată la pct. 3.1). Astfel, apreciază că obligarea unui producător la o asemenea aplicație nu poate avea niciun sens sau finalitate legală. De asemenea, afirmă că informațiile solicitate precum „Dimensiunea permisă a consolei de fixare Ø, Tipul driverului, Opțiunea de control, Opțiuni de telemanagement, Furnizarea codurilor de comandă pentru piese de schimb: driver, modul LED, etc., Setări driver, etc.”, sunt fie lipsite de claritate, fie complet inutile sau sunt solicitate Pagina 19 din 93
din cauza faptului că așa sunt structurate în aplicația ..., impusă de proiectantul .... Tipul informațiilor de la pct. b), pentru care beneficiarul solicită permiterea introducerii lor în aplicație, sunt informații pe care le furnizează sistemul de telegestiune care va fi implementat și nu o aplicație de tip cod QR, afirmă contestatorul. De altfel, mai adaugă acesta, operarea într-o aplicație proprietară nu poate fi efectuată de către terți și în niciun caz în mod independent de permisiunea producătorului. Doar sistemul de telegestiune ce va fi implementat poate
pune la dispoziția beneficiarului, fără restricții, toate informațiile solicitate aplicației QR, acesta devenind proprietarul de drept al sistemului de telegestiune. În consecința celor prezentate, apreciază că cerința privind solicitarea ca producătorul să pună la dispoziția furnizorului o aplicație mobilă gratuită, care să dubleze informații deja solicitate prin alte documente, este o cerință restrictivă și profund nelegală; astfel, solicită eliminarea acesteia sau modificarea ei în sensul de a face referire exclusiv la informații care nu sunt gestionate prin sistemul de telegestiune. În altă ordine de idei, petentul susține că există o gravă necorelare între obligativitatea ofertanților de a furniza corpurile de iluminat exclusiv cu un cod QR aplicat prin gravare sau altă metodă indestructibilă și solicitarea, în cadrul aceleiași cerințe, a punerii la dispoziție unui cod serial/cod QR/cod de bare și nu doar a unui cod QR, cum în mod abuziv este solicitat la rândul 1.14. Menționând că se impune, de asemenea, clarificarea, de către proiectant, a momentului introducerii datelor suplimentare în aplicația mobilă gratuită și a persoanei care va efectua acest lucru, ținând seama că aplicația respectivă va deveni funcțională doar după desemnarea ofertantului câștigător, solicită Consiliului să oblige autoritatea contractantă la eliminarea din cuprinsul fișei tehnice a oricărei referiri la aplicația mobilă gratuită (rândul 1.14, rândul 1.17) până în momentul refacerii PT, cu condițiile concrete de funcționare a codului QR. IX. Ambiguitatea și nelegalitatea documentației de atribuire reiese, în opinia contestatorului, și din conținutul cerințelor cuprinse în fișa tehnică F5 nr. 1, rândul 3.17, referitoare la raportul de testare LM-80, TM-21. În acest sens, precizează că, în fișa tehnică F5 nr.1 Corpuri de iluminat cu LED, la pct. 3.17, proiectantul impune în mod eronat testul LM-80 TM-21 pentru LED-uri, testul corect fiind LM-84 TM-28. De altfel, menționează că testul LM80 TM 21 se utilizează doar în cazul în care se montează LED-uri independente sau nu într-o sursă de lumină (placă LED, bec LED, tuburi LED, etc), iar testul LM-84 TM-28 se utilizează în cazul în care LED-urile dispuse pe placa optică sau în mod individual se montează într-un corp de iluminat, așa cum este cazul proiectului de față. Diferența clară dintre cele doua rapoarte de testare LM-80 TM-21 și LM-84 TM-28, mai adaugă, rezidă în faptul că primul testează durata de viață (funcționare a LED-urilor), în timp ce al doilea testează durata de viață a corpurilor de iluminat echipate cu LED-uri. Prin testul LM84 TM28 este verificată durata de viață (funcționare) a LED-urilor care funcționează montate într-un corp de iluminat care absoarbe o parte semnificativă a fluxului luminos emis și sunt influențate și de alți factori, Pagina 21 din 93
față de LED-urile care nu sunt montate într-un sistem de iluminat. În condițiile în care, prin proiectul tehnic, se impune montarea de corpuri de iluminat în SIP, consideră că este cât se poate de clară necesitatea impunerii unui test adecvat corpurilor de iluminat echipate cu LED-uri (nu doar pentru LED-uri libere). Pe cale de consecință, solicită Consiliului obligarea autorității contractante la modificarea documentației, ca atare. X. Similar, ... transmite că la fel de ambigue și nelegale sunt și cerințele din fișa tehnică F5 nr. 2 Controller punct luminos, rândul 1.11.
Concret, arată că, prin fișa tehnică mai sus menționată, la rândul 1.11, proiectantul impune ca tip de comunicație exclusiv PLC (Power Line Communication), în timp ce la rândul 1.1 se stabilește că acesta să efectueze „controlul la distanță sau automat al aparatelor de iluminat”. Controlul la distanță al aparatelor de iluminat nu se poate realiza decât prin comunicație GSM sau RF, cu utilizarea internetului, adaugă petentul. De asemenea, afirmă că motivația proiectantului în ceea ce privește lipsa costurilor de comunicație prin PLC (pe care acesta o impune) nu reprezintă o alternativă, atât timp cât rețelele electrice nu sunt pregătite pentru astfel de comunicații; accesul la rețele trebuie acordat de proprietarul acestora și nu se face în mod gratuit, în timp ce în spectrul frecvențelor radio sunt nenumărate posibilități de acces gratuit pentru realizarea comunicațiilor. În acest context, solicită Consiliului să dispună eliminarea, din fișa tehnică, a exclusivității pentru comunicația de tip PLC și să permită și alte tipuri de comunicație pe frecvențe libere. XI. În susținerea faptului că și cerințele din fișa tehnică F5 nr. 2 rândul 1.9 (referitoare la inscripționarea controllerului punct luminos) și rândul 1.15 (referitoare la aplicația mobilă gratuită) sunt ambigue și nelegale, contestatorul înțelege să se folosească de argumentele expuse anterior, la pct. VIII. În mod suplimentar, învederează următoarele: - Controllerul de telegestiune are rolul de colectare, comunicare și control pentru corpul de iluminat pe care este montat și gestionează toate informațiile despre corpul de iluminat pe care îl controlează și cele proprii ale sale și le comunică prin intermediul gateway-ului sau în mod direct serverului (toate informațiile solicitate la rândul1.15 din fișa tehnică F5 nr. 2 a controllerului de punct luminos, precum și cele ale corpului de iluminat pe care este montat, prevăzute în fișa tehnică F5 nr.1 a corpului de iluminat stradal cu LED, rândul 1.17); - solicitarea, de către proiectant, a unei aplicații mobile gratuite pentru controllerul de punct luminos - creierul sistemului de telegestiune - care să fie pusă în mod gratuit la dispoziția autorității contractante de către producător, reprezintă nu numai o cerință abuzivă din partea proiectantului, ci și o suprapunere a acestei aplicații peste aplicația sistemului de telegestiune, care, odată implementată, va avea disponibile toate informațiile despre corpul de iluminat, controllerul de punct luminos, controllerul de grup (gateway) și senzorul multifuncțional (acolo unde este impus). În aceste condiții, inutilitatea aplicației mobile gratuite este în mod evident demonstrată; toate informațiile oferite de aceasta sunt redundante, ele fiind disponibile în mod permanent în aplicația sistemului de telegestiune. Astfel de aplicații mobile sunt utile doar acolo unde nu există o altă aplicație, cum este cea de telegestiune Pagina 23 din 93
în cazul de față, cu scopul obținerii unor informații rapide la fața locului, fără a mai fi nevoie de consultarea unor înscrisuri. ➢ la art. 11 din Normele metodologice de aprobare a Ghidului de finanțare a Programului privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public, aprobate prin Ordinul 1866/2021 al Ministrului mediului, apelor și pădurilor, pe lângă faptul că nu se impune drept cerință minimă o astfel de aplicație, aceasta nici nu contribuie în niciun fel la atingerea obiectivelor din program, în sensul creșterii eficienței energetice și a reducerii amprentei de CO2; asemenea cerințe
sunt străine de obiectivele proiectului și sunt menite să limiteze concurența și să avantajeze societatea .... XII. Comunicând că și cerințele din fișele tehnice F5 nr. 5, rândul 3.3, și nr. 4, rândul 3.3 (referitoare la certificatul de conformitate solicitat) au același caracter anterior reclamat, contestatorul face trimitere, în susținere, la argumentele expuse în cadrul punctelor VIII și XI. XIII. Pe de altă parte, susține că ambiguitatea și nelegalitatea documentației este reflectată și de cerințele solicitate la fișele tehnice F5 nr. 5, rândul 3.3, și nr. 4, rândul 3.3, referitoare la certificatul de conformitate solicitat. La rândul 3.3. din documentul menționat, afirmă acesta, nu se specifică în clar dacă proiectantul solicită certificat de conformitate pentru punctul de aprindere sau pentru echiparea acestuia, conform rândului 1.17, adică pentru Gateway, senzor de lumină, senzor efracție și ceas programator. În cazul în care se solicită certificarea punctului de aprindere, mai adaugă contestatorul, invocarea standardelor respective nu sunt aplicabile, iar producătorii punctelor de aprindere din România nu dețin asemenea certificări. Totodată, menționează că echipamentele electrice ale producătorilor străini nu pot fi montate în Sistemul Energetic Național fără omologarea lor de către ANRE. Pe cale de consecință, solicită Consiliului să oblige autoritatea contractantă la eliminarea cerinței sau la reformularea pentru punctul de aprindere. XIV. Contestatorul invocă nelegalitatea și ambiguitatea documentației de atribuire și din perspectiva cerințelor cuprinse în fișele tehnice nr. 2 Controller punct luminos, rândul 3.3, nr. 5 Punct de aprindere trifazat cu gateway, rândul 3.3, și nr. 4 Sistem de telegestiune, rândul 3.3, referitoare la obligativitatea certificatului de conformitate conform directivelor esențiale. Mai exact, susține că nelegalitatea este dată de impunerea certificatului de conformitate, în condițiile în care legislația în vigoare impune acceptarea de mijloace echivalente, cum ar fi declarația de conformitate, care este o declarație pe proprie răspundere a producătorului, emisă sub sancțiune legală, prin care se confirmă că produsele ofertate respectă standardele prevăzute de directivele europene, putându-li-se aplica marcajul CE. Această declarație, mai punctează, este valabilă neînsoțită de certificatul de conformitate. Acesta din urmă, însă, este un document emis de un laborator autorizat, prin care se confirmă că produsele testate de laborator (deci nu cele ofertate, întrucât testarea este mult anterioară ofertării) respectă standardele prevăzute de directivele Pagina 25 din 93
europene și este valabil doar însoțit de Declarația de conformitate CE a producătorului, prin care participantul la procedură se angajează să oferteze produse similare cu cele testate prevăzute în certificatul de conformitate. Prin urmare, solicită obligarea autorității contractante la modificarea documentației de atribuire, în sensul acceptării prezentării și a declarației de conformitate în vederea îndeplinirii cerinței. Mai mult, petentul afirmă că formularea cerinței este ambiguă și lasă loc subiectivismului, întrucât nu stabilește cu claritate ce anume din
standardele invocate trebuie să respecte produsele supuse testării. De asemenea, adaugă că menționarea generală a îndeplinirii standardelor (care prin excelență sunt standarde tehnice ce confirmă/infirmă parametrii tehnici/constructivi/funcționali cât se poate de reali) este impusă doar cu scopul limitării concurenței și avantajarea unui anumit ofertant, respectiv .... XV. Nu în ultimul rând, apreciază că nelegalitatea documentației de atribuire rezidă și în cerințele cuprinse în fișa tehnică nr. 4 Sistem de telegestiune, rândul 5.1, referitoare la punerea la dispoziție, de către producătorul sistemului de telegestiune, a unui serviciu de asistență telefonică și online gratuit, în limba română, cu scopul ghidării instalatorului și utilizatorului atât în perioada de instalare, cât și în perioada de garanție. În susținere, înțelege să se folosească de argumentele pe larg prezentate în cadrul punctelor VIII, XI și XII. În plus, transmite că cerința este impusă în mod excesiv în sarcina tuturor ofertanților, fiind necesar a fi modificată, în sensul că va privi strict câștigătorul. În acest sens, invocă decizia C.N.S.C. nr. …. ... apreciază că, în speță, sunt incidente prevederile alin. (1) și (2) ale art. 50, alin. (1) al art. 154, alin. (1) și (6) ale art. 155, alin. (1) și (2) ale art. 156 din Legea nr. 98/2016, alin. (1) și (2) ale art. 158, art. 167 și art. 200 din Legea nr. 98/2016. Totodată, contestatorul înțelege să invoce Deciziile C.N.S.C. nr. … și nr. …, menținute prin Deciziile nr. …, respectiv nr. …, emise de Curtea de Apel Suceava în dosarele nr…, respectiv nr. …, prin intermediul cărora, în spețe similare, în cazul unor proiecte realizate de către ..., au fost admise criticile .... Mai mult, a fost invocată și Decizia Consiliului nr. ... În drept, petentul declară că își întemeiază contestația pe dispozițiile art. 8 și următoarele din Legea nr. 101/2016. În probațiune, au fost atașate înscrisuri. Dovada comunicării contestației și către autoritatea contractantă a fost prezentată. Prin adresa nr. …, Consiliul solicită contestatorului ca, în temeiul art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, să transmită dovada constituirii cauțiunii aferente demersului său, în cuantumul legal prevăzut. Cu adresa nr. 18292/27.12.2023, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. ..., ... (PRIMĂRIA COMUNEI ...) transmite punctul de vedere cu privire la contestația formulată de ..., solicitând respingerea motivelor invocate prin acesta, ca nefondate. I. Față de motivele invocate la pct. I din contestație, autoritatea contractantă face, preliminar, precizarea că prin proiectul tehnic nu sunt Pagina 27 din 93
stabilite condiții de participare la procedură, că acestea sunt stabilite prin fișa de date și prin anunțul de participare. În al doilea rând, comunică faptul că petentul se limitează la a spune că cerințele sunt restrictive, dar nu aduce și dovezi/motivări în acest sens. Cât privește presupusa conexiune între societățile ... și ..., prin raportare la prevederile art. 167 alin. (1) lit. f) și alin. (6) din Legea nr. 98/2016, solicită respingerea criticilor contestatorului, ca nefondate și netemeinice, având în vedere că stadiul procedurii nu este cel de
evaluare a ofertelor, iar autoritatea contractantă nu deține indicii rezonabile despre o denaturare a concurenței. II. Pe de altă parte, menționează că nu este de competența autorității contractante să se pronunțe asupra calității referatului de verificare. Continuând, adaugă că tocmai pentru a avea o garanție asupra proiectului tehnic, a solicitat ca acesta să fie verificat tehnic. Atât timp cât verificarea s-a efectuat de către altă persoană decât a proiectantului, atestată conform Legii nr. 10 și atestarea încă este valabilă, consideră că și-a îndeplinit obligațiile solicitate de legislația în vigoare. Astfel, solicită respingerea criticilor ce vizează referatul de verificare al proiectului tehnic. III. Presupusa ambiguitate a documentației de atribuire în ceea ce privește activitatea de înlocuire a unui număr de 5 puncte de aprindere se datorează, în opinia autorității contractante, lipsei de analiză în detaliu a informațiilor puse la dispoziție. În acest sens, arată că în fișa de date, la cap. 11.1.4 Descrierea succintă a contractului sau a achiziției/achizițiilor, se menționează în mod clar: „- demontarea aparatelor de iluminat vechi existente, - demontarea consolelor vechi, - demontarea cablurilor de alimentare vechi, -demontarea clemelor de legătură vechi, - montarea de aparate de iluminat stradale LED - cu telegestiune în punct luminos 24W- 779 bucăți, -montarea de console de susținere, coliere de prindere, realizare legătură electrică, - sistem de telemanagement la nivel de punct de aprindere - 5 unități”. De asemenea, adaugă că în anunțul de participare, la 11.1.4) Descrierea succintă, apare aceeași descriere, iar în cadrul proiectului tehnic nr. 19/PT/2023, la pagina 8, se solicită un număr de 5 puncte de aprindere, fiind, deci, evidentă cantitatea solicitată a acestora. La pg. 72 din capitolul V. Detalii de execuție, este descrisă modalitatea de execuție și montare a punctelor de aprindere, iar în planșa SE1 este prezentată schema electrică monofilară a punctelor de aprindere, care cuprinde toate elementele componente ale unui punct de aprindere (contactoare, siguranțe, contor pentru măsurarea energiei electrice, etc.) și nu numai echipamentul pentru telegestiune, mai indică organizatoarea procedurii. În consecință, solicită respingerea, ca nefondate, a acestor critici având în vedere că în mai multe documente din cadrul documentației de atribuire (fișa de date, anunț de atribuire, PT) sunt precizate clar cantitatea solicitată, funcționalitățile și specificațiile tehnice minimale, este descrisă și modalitatea de execuție și montare a punctelor de aprindere și, nu în ultimul rând, este prezentată schema electrică monofilară. Pagina 29 din 93
IV. Subliniind că, dintr-o eroare, a fost introdusă fișa tehnică nr. 3 - Senzor multifuncțional, acest echipament nefiind parte a prezentului proiect (și, mai ales, nefiind făcute alte precizări la nivelul Proiectului Tehnic), precizează că va clarifica acest aspect printr-un răspuns consolidat, postat în SEAP în termenul precizat în documentația de atribuire. V. Autoritatea contractantă specifică faptul că, la fel ca și în cazul cerinței privind punctele de aprindere, presupusa ambiguitate invocată
de contestator se datorează lipsei de analiză în detaliu a documentației de atribuire și a proiectului tehnic. Considerând clară cerința „Sistemul va avea în componența sa echipamente care, prin funcționarea lor, nu generează costuri suplimentare pentru citirea și transmiterea datelor”, mai explică și că un sistem de telegestiune ce folosește ca protocol de comunicație rețele de date mobile (GSM) presupune ca fiecare controler individual de telegestiune să fie echipat cu o cartelă SIM pentru transmiterea datelor dintre aparatele de iluminat și serverul de comandă și control. Protocolul de comunicație bazat pe rețele de date mobile ar presupune ca autoritatea contractantă să încheie un contract cu un operator de telefonie mobilă pentru asigurarea lunară a unui abonament de date pentru 729 cartele SIM pe toată durata de viață a aparatelor de iluminat (aproximativ 25 ani). Or, acest lucru este inacceptabil, conchide organizatoarea procedurii care, în susținere, face trimitere la Decizia CNSC nr. …. Astfel, declară că cerința în discuție este fundamentată de lipsa costurilor pentru citirea și transmiterea datelor și, în consecință, solicită Consiliul să respingă critica petentului, ca total nefondată. VI. Combătând criticile ce vizează comunicația de tip PLC, solicitată pentru controlerele de corp și contactorul de date (gateway), arată (prin inserare extras din cuprinsul documentului), în primul rând, că precizarea din cadrul proiectului tehnic este formulată în sensul acceptării și a altor tehnologii de comunicație, cu condiția lipsei de costuri cu transmiterea de date. Or, din moment ce sunt acceptate și alte tehnologii de comunicație, transmite că este nefondată critica petentului. Prezentând o serie de argumente, conchide că sistemul proiectat a fost ales să funcționeze fără conectarea la internet a elementelor componente ale sistemului de telegestiune, indiferent de tipul de comunicații ales. VII. Similar, autoritatea contractantă arată că cerința din fișa tehnică F5 nr. 2, rândul 1.11, este formulată în sensul acceptării și a altor tehnologii de comunicație, cu condiția lipsei de costuri cu transmisiunea de date. Aceasta adaugă că critica petentului face referire la anumite specificații scoase din context cu scopul de a induce în eroare Consiliul. De asemenea, reiterează aspecte prezentate la punctul anterior, concluzionând, și de această dată, că sistemul proiectat a fost ales să funcționeze fără conectarea la internet a elementelor componente ale sistemului de telegestiune, indiferent de tipul de comunicații ales. Ca atare, apreciază că și această critică este nefondată, din moment ce sunt acceptate și alte tehnologii de comunicație. Pagina 31 din 93
VIII. În combaterea criticilor din cadrul celui de-al optulea punct al contestației, autoritatea contractantă precizează că, în contextul în care durata de viață solicitată este de 100.000 ore (care reprezintă o medie de peste 24 de ani la o durată medie de funcționare de 4.150 de ore/an), o componentă foarte importantă este mentenanța post garanție. De aceea, explică aceasta, compartimentele optice trebuie să poată fi deschise fără deteriorarea componentelor. Compartimentul accesorii electrice (aparataj) trebuie prevăzut cu un dispozitiv pentru menținere a capacului în poziția Deschis pe durata intervențiilor pentru scurtarea
timpilor de remediere a defecțiunilor ce presupun înlocuirea unor părți componente, în condițiile în care reparațiile vor fi executate la poziție. Timpii de intervenție scurtați duc la minimalizarea riscului de blocare a traficului și eficientizarea consumurilor de resurse umane și utilaj și, implicit, costurile intervenției.
Pentru demonstrarea faptului că cerința nu este una restrictivă, prezintă un tabel, realizat de proiectant, cu aparate de iluminat ale unor producători consacrați pe piața mondială, ce au caracteristici similare. În considerarea celor expuse, apreciază că cerința este argumentată din punct de vedere tehnic și necesară autorității contractante pentru o bună exploatare a sistemului de iluminat, iar solicitarea contestatorului este lipsită de relevanță, motiv pentru care se impune a fi respinsă ca nefondată. IX. Organizatoarea procedurii afirmă că LED-urile, ca orice alt dispozitiv semiconductor, generează căldură. Temperaturile ridicate pot scurta în mod semnificativ durata de viață a unui LED și pot avea un impact negativ asupra fluxului luminos și a duratei de viață, de aceea este necesar controlul temperaturii. Tocmai acesta este rolul unui senzor termic într-un sistem LED, subliniază aceasta. Astfel, în cazul în care temperatura pe sursele LED depășește pragul critic prestabilit, senzorul termic transmite informația driver-ului electronic, iar acesta reduce curentul și poate transmite alerte de supraîncălzire sau chiar poate avea o funcție de oprire cu scopul de a proteja placa LED de supraîncălzire. Răcirea prin managementul termic al carcasei nu rezolvă supraîncălzirea locală a plăcii LED, această supraîncălzire fiind efectul unei creșteri bruște a curentului, fiind un regim temporar de funcționare (dependent de starea rețelei de alimentare sau de existența unui scurtcircuit sau chiar a unei descărcări atmosferice) și nu regim permanent, mai punctează. Referitor la mențiunea contestatorului, cum că o astfel de soluție poate fi deosebit de periculoasă pentru circulația auto și că poate predispune la accidente grave, afirmă că aceasta este „nedovedită, eronată și falsă” și are scopul de a induce în eroare Consiliul. În realitate, conchide autoritatea contractantă, rolul unei astfel de soluții este tocmai de a evita astfel de situații. Pentru a demonstra că această cerință nu duce la restricționarea anumitor ofertanți, prezintă un tabel cu aparate de iluminat ale unor producători consacrați pe piața mondială, ce au caracteristici similare. Față de cele expuse, apreciază că și această cerință este argumentată din punct de vedere tehnic și necesară autorității contractante pentru o bună exploatare a sistemului de iluminat, iar solicitarea contestatoarei este lipsită de relevanță. Pe cale de consecință, solicită respingerea criticii petentului, ca nefondată. Pagina 33 din 93
X. Totodată, autoritatea contractantă susține că și criticile ce vizează cerințele solicitate la fișa tehnică F5 nr. 1, rândul 1.14, (referitoare la inscripționarea aparatului de iluminat) și la rândul 1.17 (referitoare la aplicația mobilă gratuită), sunt nefondate. În motivarea afirmației sale, precizează că, prin raportare la durata de viață solicitată prin în cadrul proiectului tehnic, de 100.000 ore, foarte importante sunt componenta de service și mentenanța post garanție. O simplă etichetă autoadezivă, explică aceasta, nu poate rezista pe toată durata de viață solicitată a aparatelor de iluminat, respectiv de
peste 24 de ani, motiv pentru care se impune o soluție de gravare pe carcasă a unui cod QR sau orice altă tehnologie de inscripționare indestructibilă, pentru ca autoritatea contractantă să poată identifica oricând produsul și să aibă la dispoziție informații despre acesta precum: nume produs, cod produs, furnizor, specificații tehnice ale acestuia, etc. Astfel, indiferent de motiv (înlocuirea aparatului de iluminat în caz de defect în perioada de garanție, înlocuirea unei componente defecte pe perioada post garanție, upgrade al aparatului de iluminat prin adăugarea unui senzor sau orice element din sfera SmartCity, modificarea poziției aparatului de iluminat ca urmare a unei reamenajări urbane, o eventuală completare cu același tip de aparat de iluminat ca urmare a extinderii unei zone-străzi), autoritatea contractantă trebuie să poată identifica oricând produsul, mai adaugă. Important de menționat, apreciază organizatoarea procedurii, este faptul că informațiile despre aparatele de iluminat trebuie să fie disponibile înainte de implementarea sistemului de telegestiune, în etapa de montaj. În plus, subliniază că informațiile din sistemul de telegestiune sunt disponibile atât timp cât aparatele de iluminat și controlerele de iluminat sunt sub tensiune și funcționează normal, însă în cazul unei defecțiuni ale unui aparat de iluminat, informațiile în sistemul de telegestiune devin indisponibile; din acest motiv este necesară o aplicație care să nu fie dependentă de sistemul de telegestiune, pentru a avea la dispoziție oricând informații. Pentru a demonstra că cerința nu duce la restricționarea concurenței, prezintă un tabel (întocmit de proiectant) cu aparate de iluminat ale unor producători consacrați pe piața mondială, ce au caracteristici similare. Astfel, consideră că și această cerință este argumentată din punct de vedere tehnic și necesară autorității contractante pentru o bună exploatare a sistemului de iluminat, că solicitarea contestatorului este lipsită de relevanță, drept pentru care trebuie respinsă ca nefondată. XI. Autoritatea contractantă precizează că cerința de la punctul 3.17 din fișa tehnică nr. 1, are legătură cu cerința de la punctul 1.13, prin care s-a solicitat durată de viață de minim 100.000 ore, L90B10, dar și cu cerința de la articolul 11, litera i), alin. (1) din ghidul de finanțare, în baza căruia a fost obținută finanțarea acestui proiect. Arătând cum este definită specificația LB0B10 și ce înseamnă aceasta la 200.000 ore, menționează că, pentru a se asigura că cerința este îndeplinită, proiectantul a prevăzut, prin fișa tehnică mai sus menționată, necesitatea unui raport de testare pentru demonstrarea cerinței cu privire la durata de viață și menținere a fluxului luminos. Pagina 35 din 93
Specificând, de asemenea, că cerința face referire la un parametru calitativ, fiind una din cerințele tehnice minime pentru echipamentele din proiect, așa cum este solicitat în ghidul de finanțare a Programului privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public, transmite că și în acest caz, alegațiile contestatorului sunt nefondate. XII. Cu privire la cerința prevăzută în fișa tehnică F5 nr. 2 Controller punct luminos, rândul 1.11, transmite că aceasta este formulată în sensul acceptării și altor tehnologii de comunicație, cu condiția lipsei de costuri cu transmisiunea de date.
Astfel, din moment ce sunt acceptate și alte tehnologii de comunicație, apreciază critica nr. ii) din cadrul punctului XII al contestației, ca fiind nefondată. Prezentând o serie de argumente, conchide că sistemul proiectat a fost ales să funcționeze fără conectarea la internet a elementelor componente ale sistemului de telegestiune, indiferent de tipul de comunicații ales. În susținere, face trimitere la Decizia C.N.S.C. nr. …. Susținând, și în acest caz, că cerința este fundamentată de lipsa costurilor pentru citirea și transmiterea datelor, solicită respingerea criticii contestatorului cu privire la aceasta, ca nefondată. XIII. Autoritatea contractantă reiterează o serie de considerente expuse anterior cu privire la cerințele referitoare la inscripționarea controllerului punct luminos și la aplicația mobilă gratuită și, în dorința de a demonstra că cerința nu este una restrictivă, prezintă un tabel cu aparate de iluminat ale unor producători consacrați pe piața mondială, ce au caracteristici asemănătoare. Suplimentar, transmite că lucrările de înlocuire, reparație, întreținere sau orice intervenție asupra controlerului de telegestiune se fac cu întreruperea alimentării cu energie electrică, caz în care informațiile prin sistemul de telegestiune nu sunt disponibile, citirile din controlerul de telegestiune și furnizarea de informații fiind dependentă de alimentarea cu energie. Cu toate acestea, mai adaugă, personalul de execuție trebuie să aibă la dispoziție oricând datele despre controlere. În plus, sistemul de telegestiune este pus în funcțiune după instalarea aparatelor de iluminat și implicit a controlerelor, iar la momentul instalării electricienii trebuie să poată citi datele din aplicație, despre controler, pentru o instalare corectă. XIV. Tot nefondate sunt, în aprecierea autorității contractante, și criticile conform cărora cerințele din fișele tehnice F5 nr. 5, rândul 3.3 și nr. 4, rândul 3.3, referitoare la certificatul de conformitate solicitat, ar fi ambigue și nelegale. Redând prevederile art. 10, art. 12 și art. 21 din HG nr. 668/2017, susține că petentul încearcă să reducă nejustificat nivelul de calitate stabilit prin proiectul tehnic, prin propunerea unor echipamente de calitate îndoielnică, fără certificate de conformitate. Așadar, solicită respingerea alegațiilor acestuia, ca nefondate. XV. În mod asemănător, afirmă că și criticile referitoare la ambiguitatea și nelegalitatea cerințelor din fișele tehnice nr. 2 Controller punct luminos, rândul 3.3, nr. 5 Punct de aprindere trifazat cu gateway, rândul 3.3, și nr. 4 Sistem de telegestiune, rândul 3.3, referitoare la obligativitatea certificatului de conformitate conform directivelor esențiale, sunt nefondate. Pagina 37 din 93
În acest sens, menționează că, dincolo de declarațiile contestatorului, cerința este clară și bine definită, așa cum reiese din chiar fișele tehnice mai sus specificate (din cuprinsul cărora redă extras). Astfel, subliniază că pentru punctul de aprindere trifazat cu Gateway, ale cărui cerințe sunt solicitate în fișa tehnică nr. 4, se solicită certificat de conformitate a punctului de aprindere dotat cu sistem de telegestiune (gateaway), iar pentru Sistem de telegestiune iluminat public, ale cărui cerințe sunt solicitate în fișa tehnică nr. 5, se solicită
certificat de conformitate pentru toate elementele sale componente. În consecință, solicită Consiliului să respingă critica petentului ca nefondată. XVI. În combaterea criticilor din cadrul ultimului punct al contestației, transmite că, dată fiind importanța iluminatului public pentru autoritatea contractantă, cât și complexitatea unui sistem de telegestiune, eventualii ofertanți trebuie să pună la dispoziția autorității contractante un serviciu de asistență telefonică și online gratuit, în limba română, pentru ghidarea instalatorului și utilizatorului, atât în perioada de instalare, cât și în perioada de garanție, pentru a reduce timpul de intervenție asupra sistemului de iluminat. Din acest motiv, solicită Consiliului să respingă și această critică ce, în opinia sa, este total nefondată. Raportat la toate aspectele prezentate, precum și la prevederile art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, declară că se impune respingerea contestației formulate de ..., ca nefondată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea 101/2016, dar și toate celelalte texte legale la care s-a făcut trimitere în cuprinsul contestației. Dovada comunicării punctului de vedere și către contestator a fost prezentată. Prin e-mail înregistrat la C.N.S.C. cu nr. …, ... (PRIMĂRIA COMUNEI ...) transmite înscris din dosarul achiziției publice (strategia de contractare). Cu adresa nr. 11/05.01.2024, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. ..., ... transmite dovada cheltuielilor de judecată, constând în factura nr. …, în valoare de 7.140 lei (emisă de SCA …), confirmarea plății electronice a acesteia și contractul de asistență juridică încheiat între contestator și societatea de avocatură. Prin cererea de intervenție nr. 8/08.01.2024, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. ..., formulată în favoarea autorității contractante, ... solicită, în temeiul art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, coroborat cu art. 63-64 și art. 66 din Cod. pr. civ., cele redate în partea introductivă a prezentei decizii. I. În susținerea admisibilității cererii sale, intervenientul redă dispozițiile art. 10 și art. 12 din Ghidul de finanțare a Programului privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public, pe cele ale art. 12 din HG nr. 907/2016, precum și extras din Anexa nr. 10 la acest act normativ, și susține că, prin diminuarea performanțelor și specificațiilor tehnice ale echipamentelor din proiectul tehnic, autoritatea contractantă este pusă în imposibilitatea de a trage la răspundere proiectantul, în situația ipotetică în care aceste modificări vor conduce la imposibilitatea îndeplinirii indicatorilor de proiect asumați în fața finanțatorului. Pagina 39 din 93
Cu alte cuvinte, mai adaugă acesta, eligibilitatea cheltuielilor efectuate de către beneficiar cu achiziția serviciilor, produselor sau lucrărilor necesare implementării proiectului și care pot fi decontate din Fondul de mediu este condiționată de îndeplinirea criteriilor de eligibilitate. În acest context, învederează că dispozițiile art. 10 și 11 din Ordin, care reglementează „criteriile de eligibilitate a Proiectului” și, respectiv, ”cerințele tehnice minime pentru echipamentele achiziționate și montate prin proiect”, obligă beneficiarul să prezinte, în vederea finanțării, un
proiect care să respecte o serie de standarde minimale de iluminat (ex: art. 10 lit. d) din Ordin), de economie energie (ex: art. 10 lit. f) Ordin), iar echipamentele achiziționate și montate să asigure cerințele tehnice minimale prezentate la art. 11 din Ordin. În sprijin, invocă jurisprudența instanțelor naționale. Față de cele menționate, solicită, în temeiul art. 64 alin. (2) Cod pr. civ., admiterea cererii sale de intervenție accesorie, adăugând că îi sunt aplicabile și dispozițiile art. 65 din același act normativ. Cu referire la susținerea contestatorului, potrivit căreia procedurile în cadrul cărora proiectele sunt realizate de către ... sunt atribuite societății ..., indică o serie de alte câteva proceduri de atribuire, care contrazic acest fapt. II. Solicitând respingerea contestației ce face obiectul prezentei cauze, ca nefondată, punctează, în prealabil, că prin art. 11 alin. (1) din Ordinul nr. 1866/2021, au fost instituite cerințe minime pe care trebuie să le îndeplinească corpurile de iluminat ce urmează a fi montate în proiect, astfel că, pornind de la aceste cerințe minime, autoritatea contractantă, în raport de necesitățile proprii de achiziție, poate institui cerințe suplimentare pentru demonstrarea performanțelor în timp ale aparatelor de iluminat, nefiindu-i interzis să solicite rapoarte de testare suplimentare/certificate de conformitate. Impunerea unor condiții suplimentare celor stipulate în art. 11 alin. (1) lit. l) din Ordinul nr. 1866/2021 este justificată și nu poate fi apreciată că denaturează concurența, subliniază autorul cererii de intervenție. În susținere, invocă Decizia Civilă nr. 1181/2023 din ședința din 30 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în cadrul dosarului nr. 864/33/2023. 1. Cu privire la verificarea proiectului, susține că, din cuprinsul contestației, reiese că ... nu a analizat documentația de atribuire. În susținere, face trimitere la Decizia C.N.S.C. nr. …. 2. Referitor la cerința care vizează codul QR, transmite că solicitarea unui astfel de cod, care să facă trimitere, de exemplu, la o pagină web de pe site-ul producătorului, nu are caracter restrictiv, fiind o practică uzuală în multe domenii de interes (turism, comerț, domeniul horeca etc.), iar metoda gravării este justificată prin durata lungă de utilizare a sistemului de iluminat, cca. 24 ani, timp în care o eventuală etichetă autocolantă, aplicată pe carcasă, ar putea deveni ilizibilă sau ar putea să se dezlipească. În sprijinul său, invocă aceeași decizie ca și la punctul anterior. 3. Cu referire la cerința detaliată, aferentă aparatului de iluminat cu led, potrivit căreia „Producătorul aparatelor de iluminat va pune la dispoziția beneficiarului o aplicație mobilă gratuită, disponibilă în Google Play și AppStore”, învederează că: Pagina 41 din 93
1. informațiile furnizate de sistemul de telegestiune fac referire la parametrii electrici și energetici (tensiune, curent, frecvență consum de energie, etc), alerte, programe și scenarii de funcționare, tip de control (manual/automat) locație, stare și calitatea comunicației. 2. în schimb, aplicația pentru aparatele de iluminat oferă informații și caracteristici doar despre acestea, cum ar fi: nume produs, cod produs, producător, flux luminos, nr. de LED-uri, data producției, gradul IP și IK, tipul LED-urilor și a driverului.
Prin raportare la cele prezentate anterior, consideră că, indubitabil, aplicația pentru aparatele de iluminat diferă de aplicația sistemului de telegestiune, aceasta fiind necesară pe toată durata de viață a aparatelor de iluminat, iar beneficiarul (fie direct prin serviciul propriu de gestiune, fie prin intermediul unui operator economic căruia i-a fost delegat serviciul de iluminat public) trebuie să poată identifica oricând datele despre produse. Ca argument suplimentar, precizează că lucrările de înlocuire, reparație, întreținere sau orice intervenție asupra aparatului de iluminat se fac cu întreruperea alimentării cu energie electrică, caz în care informațiile prin sistemul de telegestiune nu sunt disponibile, citirile din controlerul de telegestiune și furnizarea de informații fiind dependentă de alimentarea cu energie electrică. În plus, sistemul de telegestiune este pus în funcțiune după instalarea aparatelor de iluminat, iar la momentul instalării electricienii trebuie să poată citi datele aparatelor de iluminat care pot avea diferite caracteristici (putere diferită, temperatura de culoare diferită, tip de montaj diferit, etc), mai adaugă. 4. Față de cerința prin care se impune prezentarea unei declarații de conformitate emisă de către producător, privind respectarea prevederilor standardului SR EN 50419, intervenientul afirmă că necesitatea solicitării unei astfel de declarații este confirmată chiar de conținutul Ghidului de finanțare a Programului privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public, din 13.07.2022, parte integrantă din Ordinul nr. 1866/2021 și Ordinul nr. 1947/2022, respectiv la art. 10 (ale cărui dispoziții le redă). În susținere, redă și prevederile art. 37 din OUG nr. 5/2015 și face trimitere la Decizia C.N.S.C. cu nr. 1287/C10/1185, rămasă definitivă prin Decizia nr. 436 din 8 august 2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, în dosarul nr. 486/39/2023. 5. Cu privire la inscripționarea unui cod de bare sau cod QR pe controllerul de iluminat, intervenientul înțelege să invoce Decizia C.N.S.C. cu nr. 2968/C1/3216 din 19.12.2023. 6. Referitor la cerința privind prezentarea certificatelor de conformitate, redă considerente expuse în cuprinsul aceleiași decizii anterior menționată. Totodată, menționează că dreptul autorității contractante de a solicita un certificat de conformitate sau un raport de testare este reglementat de prevederile art. 158 din Legea nr. 98/2016, pe care le redă. În sprijinul său, indică și Decizia Civilă nr. 1181/2023 din ședința din 30 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în cadrul dosarului nr. 864/33/2023. Pagina 43 din 93
Prevalându-se de toată jurisprudența indicată, subliniază că este dreptul autorității contractante de a solicita documentații care atestă calitatea și conformitatea echipamentelor, fiind singură în măsură să-și identifice necesitățile și să deruleze proceduri în sensul satisfacerii acestora, în acest caz necesitatea materializându-se într-un sistem de iluminat public modern, durabil și eficient energetic. Citând dispozițiile art. 10, art. 11, art. 12 și art. 21 din HG nr. 668/13.09.2017, declară că, în mod evident, certificatul de conformitate reprezintă documentul care atestă, probează, faptul că un produs este
conform cu standardele și normativele în vigoare, autorității contractante fiindu-i necesară confirmarea unui organism de certificare asupra performanței materialelor și echipamentelor ofertate. Cu referire la cerința privind asistența telefonică, menționează că aceasta este necesară pentru ghidarea instalatorului și utilizatorului, atât în perioada de instalare, cât și în perioada de garanție, pentru a reduce timpul de intervenție asupra sistemului de iluminat. Pentru toate motivele prezentate, solicită respingerea contestației, ca nefondată. Dând curs solicitării exprese din cadrul cererii de intervenție, prin adresa nr. …, Consiliul transmite către ... invitația de studiere a dosarului cauzei. Ca urmare, în data de 10.01.2024, reprezentantul convențional al societății se prezintă la sediul C.N.S.C., studiază dosarul, dar nu solicită fotocopii din componența acestuia. Prin concluziile scrise nr. 10/15.01.2024, înregistrate la C.N.S.C. cu nr. …, ... reia solicitarea de respingere a contestației, ca nefondată, sens în care reiterează o serie de aspecte prezentate în cadrul cererii de intervenție. Cu privire la admisibilitatea demersului său, înțelege să mai invoce Hotărârea nr. 9/2024 din 11.01.2024, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, în cadrul dosarului nr. 317/43/2023. Dovada comunicării documentului către autoritatea contractantă și către contestator a fost atașată. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. cu nr. …, ... transmite, în original, recipisa nr. …, eliberată de CEC Bank - Sucursala …, în valoare de 38.130,00 lei. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: ... (PRIMĂRIA COMUNEI ...), în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată, derulată online, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Modernizarea sistemului de iluminat public stradal în ..., județul Galați”, cod CPV 45310000-3 – Lucrări de instalații electrice (Rev. 2), elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând în SEAP, anunțul de participare simplificat nr. .... Conform acestui anunț, valoarea estimată a procedurii este de 1.906.461,71 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire utilizat este „Cel mai bun raport calitate-preț”, cu următorii factori de evaluare: Prețul ofertei – 80% și Garanția tehnică a lucrărilor suplimentară ofertată (PGL) – Componenta tehnică – 20%. Prin încheierea nr. …, Consiliul a dispus: „Admite cererea de suspendare a procedurii din cuprinsul contestației formulată de ... în contradictoriu cu ... (PRIMĂRIA COMUNEI ...)”. Pagina 45 din 93
Hotărârea a fost transmisă autorității contractante prin adresa nr. … și contestatorului prin adresa nr. …. Nemulțumit de prevederile documentației de atribuire, ... a formulat contestația a cărei soluționare face obiectul prezentei cauze și a solicitat următoarele: „1. Suspendarea procedurii până la soluționarea contestației. 2. În principal, modificarea Documentației de atribuire în sensul eliminării cerințelor restrictive care limitează în mod nelegal concurența.
3. Obligarea Autorității contractante la decalarea termenului de depunere a ofertelor și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/ 2016. 4. În subsidiar, în situația în care se va constata faptul că nu mai pot fi adoptate măsuri de remediere, anularea procedurii. 5. Obligarea Autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta procedură conform documentelor justificative ce vor fi depuse înainte de pronunțarea deciziei de soluționare a contestației”. În cauză a fost formulată, de către ..., cererea de intervenție voluntară nr. 8/08.01.2024, înregistrată la CNSC sub nr. ..., prin care au fost solicitate, în temeiul art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, coroborat cu art. 63-64 și art. 66 din Cod. pr. civ. următoarele: „1. Admiterea prezentei Cereri de intervenție; 2. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respingerea Contestației, ca fiind nefondată; 3. Obligarea Contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu cele ale art. 451-453 din Codul de procedură civilă; 4. Asigurarea accesului la dosarul constituit la Consiliu, în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 101/2016”. Consiliul constată faptul că cererea de intervenție prezintă natura juridică a unei cereri de intervenție accesorie, deoarece sprijină poziția autorității contractante cu privire la rezultatul procedurii de atribuire, fără a solicita desființarea vreunui act emis de aceasta, motiv pentru care Consiliul califică cererea de intervenție drept cerere de intervenție accesorie formulată în favoarea autorității contractante. În raport de dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 care stipulează că „Până la soluționarea contestației de către Consiliu, operatorii economici interesați să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii economici participanți la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenție voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestației. În cazul procedurilor a căror inițiere nu se realizează prin publicare în SEAP, termenul de 10 zile se calculează de la data comunicării contestației” și având în vedere faptul că, la data de 27.12.2023, autoritatea contractantă a publicat în SEAP, sub identificatorul „[S…] contestatie iluminat ...
.pdf”, contestația formulată de ..., Consiliul constată că cererea de intervenție, transmisă CNSC, contestatorului și autorității contractante la data de 08.01.2023, prin mijloace electronice, a fost formulată în cadrul termenului legal (zilele de 06.01.2024 și 07.01.2024 fiind nelucrătoare, sâmbătă și duminică). Pagina 47 din 93
Având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) și art. 68 din Legea nr. 101/2016, coroborate cu prevederile art. 61 alin. (3), art. 63, 65 și 67 din Codul de Procedură Civilă, cererea ... privește menținerea documentației de atribuire în forma sa actuală și având în vedere caracterul deschis al procedurii simplificate, care permite oricărui operator economic să depună ofertă în cadrul acestei proceduri, Consiliul admite în principiu cererea de intervenție formulată de ..., astfel cum a fost calificată iar, în conformitate cu art. 67 din c.p.c., coroborat cu cele
ale art. 68 din Legea nr. 101/2016. Consiliul va analiza cererea de intervenție anterior menționată împreună cu contestația formulată de .... Analizând fondul cauzei, Consiliul constată că, în contestația ... sunt formulate critici cu privire la cerințe ale documentației de atribuire, considerate a fi ambigue de către contestator, precum și cu privire la cerințe pe care contestatorul susține că pot fi îndeplinite doar de echipamentele produse de .... Contestatorul critică faptul că referatul de verificare întocmit de verificatorul de proiect (PF ...) încalcă dispozițiile art. 22 lit. c) din Legea nr. 10/1995, de unde rezultă, în opinia contestatorului, că proiectul tehnic nu a fost verificat conform prevederilor legale. Autorul contestației solicită Consiliului să dispună obligarea autorității contractante să efectueze o reverificare a proiectului tehnic, cu respectarea întocmai a prevederilor legislației în vigoare, precum și obligarea autorității contractante la prezentarea dovezii contractării serviciilor de verificare a proiectului și a plății respectivelor servicii, prin publicarea contractului încheiat cu verificatorul de proiect și a dovezii efectuării plății serviciilor care au făcut obiectul respectivului contract. De asemenea, contestatorul critică faptul că cerințele documentației de atribuire cu privire la punctele de aprindere sunt neclare și nelegale. Consiliul constată că, în cadrul fișierului publicat în SEAP în anexa anunțului de participare simplificat nr. ..., sub identificatorul „[…] ... PTh_SSV.pdf”, se regăsește „Referat privind verificarea de calitate /.../ a proiectului de specialitate nr. 19PT/2023 /.../” (proiectul tehnic care face parte din documentația de atribuire publicată în SEAP), semnat și ștampilat cu ștampila verificatorului de proiecte PF ..., deținător al autorizației nr. 06839/16.08.2005. Consiliul constată că autorul contestației nu a indicat existența unui conținut cadru sau formular tipizat pentru un astfel de referat, susținerea sa cu privire la faptul că structura sumară și tipizată a raportului constituie un motiv de a considera că nu a fost verificat proiectul tehnic fiind neîntemeiată. De asemenea, Consiliul constată că nu este întemeiată susținerea cu caracter general a contestatorului, potrivit căreia este favorizat operatorul economic ..., urmând a fi analizate numai criticile concrete, cu privire la prevederi specifice ale documentației de atribuire, pe care autorul contestației le consideră restrictive sau a fi de natură să favorizeze un anumit operator economic. Totodată, Consiliul constată că este prematur a fi analizată, în cadrul unei contestații care vizează documentația de atribuire, o ipotetică permitere a participării la procedură a operatorului economic ..., în condițiile în care nu au fost depuse ofertele în cadrul procedurii contestate. Pagina 49 din 93
Cu privire la solicitarea contestatorului, de a fi dispusă reverificarea proiectului tehnic în concordanță cu prevederile legislației în vigoare și obligarea autorității contractante la prezentarea dovezii contractării serviciilor de verificare a proiectului și a plății respectivelor servicii, Consiliul constată că serviciile de verificare tehnică a proiectului nu fac obiectul prezentei proceduri de atribuire, nefiind de competența Consiliului stabilirea unor măsuri cu privire la această solicitare a contestatorului.
În condițiile în care autoritatea contractantă a făcut dovada că proiectul tehnic, parte a documentației de atribuire, a fost verificat tehnic de către un verificator de proiecte autorizat, Consiliul constată că este neîntemeiată solicitarea contestatorului de a fi obligată autoritatea contractantă la publicarea contractului încheiat cu verificatorul de proiect și a dovezii efectuării plății serviciilor care au făcut obiectul respectivului contract. Cu privire la susținerea contestatorului, potrivit căreia prin proiectul tehnic au fost impuse cerințe ce excedează celor minim stabilite prin Ordinul Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 1866/18.10.2021 pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public, Consiliul constată că aceasta are caracter general, nefiind posibilă însărcinarea completului de soluționare cu analizarea in integrum a prevederilor documentației de atribuire, urmând a fi analizate de Consiliu numai susținerile concrete, formulate cu privire la prevederi ale documentației de atribuire. Contestatorul critică, la punctul I din contestație, faptul că, în centralizatorul cantităților de echipamente din documentația de atribuire, sunt prevăzute cinci puncte de aprindere dotate cu sisteme de telegestiune, dar nu este precizată destinația acestora, respectiv nu apare activitatea de înlocuire a unor puncte de aprindere existente și nu sunt prevăzute locurile în care se vor monta punctele de aprindere. Consiliul constată faptul că, în documentul intitulat „Proiect /.../ 19PT/2023”, publicat în SEAP în anexa anunțului de participare simplificat nr. ..., sub identificatorul „[…] ... PTh_SSV.pdf”, ce constituie anexă la caietul de sarcini (conform mențiunilor de la pag. 42 a documentului publicat în SEAP sub identificatorul „[…] Sectiunea caiet de sarcini – iluminat public ....pdf”), înscris care, potrivit prevederilor art. 20 alin. (10) din HG nr. 395/2016, conține specificații tehnice prin intermediul cărora a descris autoritatea contractantă necesitatea sa, pentru a cărei satisfacere a fost organizată prezenta procedură de atribuire, și anume (pag. 17): „/.../ Varianta constructivă presupune montarea aparatelor de iluminat pe stâlpi existenți și implementarea unui sistem de telegestiune, după cum urmează: Tabelul nr. 4 Centralizator cantități de echipamente” Denumire Cantitate Aparat de iluminat LED cu telegestiune în punct luminos 24W 779 buc Sistem de telemanagement al iluminatului public în punct luminos 779 module puncte luminoase Punct de aprindere dotat cu sistem de telegestiune 5 buc La pag. 8 și pag. 16 din același document sunt precizate activitățile care fac obiectul contractului, care includ demontarea aparatelor de iluminat stradale existente, a consolelor, cablurilor de alimentare și clemelor de legătură vechi, precum și montarea a 779 aparate de Pagina 51 din 93
iluminat LED cu telegestiune în punct luminos 24W și implementarea unui sistem de telemanagement la nivel de punct de aprindere, pentru un număr de cinci unități. Precizări similare sunt făcute și la punctul II.1.4 din instrucțiunile pentru ofertanți, publicate în SEAP în anexa anunțului de participare simplificat nr. ..., sub identificatorul „[…] FisaDate_DF1198693.pdf”, intitulate generic „fișa de date”. În cadrul acestor activități, Consiliul nu a regăsit precizări cu privire la o eventuală demontare a unor puncte de aprindere existente sau la montarea unor puncte de aprindere suplimentare.
Prin punctul de vedere formulat de autoritatea contractantă, transmis prin adresa nr. 18292/27.12.2023, înregistrată la CNSC sub nr. ..., aceasta precizează că, la pag. 8 din documentul „19/PT/2023” au fost solicitate 5 puncte de aprindere și consideră că este evidentă cantitatea cerută. În același document, autoritatea contractantă mai afirmă, cu privire la proiectul tehnic anterior menționat, următoarele: - la pag. 72 din cap. V. DETALII DE EXECUȚIE, este descrisă modalitatea de execuție și montare a punctelor de aprindere; - în planșa SE1 este prezentată schema electrică monofilară a punctelor de aprindere, care cuprinde toate elementele componente, respectiv contactoare, siguranțe, contor de măsură a energiei, etc, și nu doar elementul de control al sistemului de telegestiune, cum greșit susține contestatorul. Contestatorul consideră că nu i-au fost puse la dispoziție procedurile de execuție specifice lucrărilor de montare a punctelor de aprindere dotate cu sistem de telegestiune. Analizând această susținere a contestatorului, Consiliul constată că, la pag. 72 din documentul „... PTh_SSV.pdf”, în cadrul Capitolului 3 Montarea punctelor de aprindere este prezentat modul de montare al acestora și operațiunile care trebuie efectuate, iar autorul contestației nu a formulat critici concrete care să vizeze aceste operațiuni, susținerea sa cu privire la faptul că nu i-au fost puse la dispoziție procedurile de execuție specifice lucrărilor de montare a punctelor de aprindere dotate cu sisteme de telegestiune fiind neîntemeiată. Contestatorul consideră că este necesar să fie precizat în documentația de atribuire tipul punctelor de aprindere ce vor fi montate, în Fișa tehnică Formular F5 nr. 5 Punct de aprindere trifazat cu Gateway cu ieșiri monofazate/trifazate (pag. 146-149 din fișierul „... PTh_SSV.pdf”) sunt descrise atât puncte de aprindere cu ieșiri monofazate, cât și puncte de aprindere cu ieșiri trifazate. Cu privire la aceste susțineri, Consiliul constată că sunt neîntemeiate, date fiind cele menționate de autoritatea contractantă în cadrul punctului de vedere, transmis prin adresa nr. 18292/27.12.2023, înregistrată la CNSC sub nr. ..., potrivit cărora în proiectul tehnic este prezentată schema electrică detaliată a punctelor de aprindere, care cuprinde toate elementele componente și nu doar elementul de control al sistemului de telegestiune. Astfel, Consiliul a regăsit, la pag. 156 din fișierul „... PTh_SSV.pdf”, schema electrică (planșa SE1), cu privire la care contestatorul nu a formulat critici concrete și nu a probat faptul că aceasta nu conține elementele necesare identificării tipului de punct de aprindere necesar. Pagina 53 din 93
Susține autoritatea contractantă, în cadrul punctului de vedere, transmis prin adresa nr. 18292/27.12.2023, înregistrată la CNSC sub nr. ..., că din proiectul tehnic rezultă că sunt solicitate 5 puncte de aprindere. Consiliul constată netemeinicia susținerilor autorității contractante, dat fiind faptul că, în documentul „19PT/2023”, sunt făcute mențiuni cu privire la 5 bucăți „punct de aprindere dotat cu sistem de telegestiune”, precum și la „implementarea unui sistem de telemanagement la nivel de punct de aprindere, pentru un număr de cinci unități”, nefiind clar dacă noțiunile de telegestiune și
telemanagement se referă la același echipament sau la echipamente diferite. Cu privire la restul susținerilor autorității contractante, din punctul de vedere, transmis prin adresa nr. 18292/27.12.2023, înregistrată la CNSC sub nr. ..., Consiliul constată că nu sunt indicate mențiuni din cadrul documentației de atribuire care să furnizeze informațiile a căror lipsă este susținută de contestator, respectiv nu se indică unde este precizată activitatea de înlocuire a unor puncte de aprindere existente sau de montare a unora noi, dotate cu sistem de telegestiune și nu sunt prevăzute locurile în care se vor monta punctele de aprindere de acest tip. Astfel, în formularul F3 și în anexa acestuia (pag. 115-121 din fișierul „... PTh_SSV.pdf”) este precizată numai montarea modulelor de telegestiune la nivel de punct de aprindere (pag. 119), cu toate că, în formularul F4 (pag. 112 din fișierul „... PTh_SSV.pdf”) este precizat echipamentul tehnologic „punct de aprindere cu telegestiune”. Aceste aspecte sunt evident contradictorii, amplificâmd ambiguitățile anterior constatate de Consiliu, potrivit cărora, cu privire la activitățile precizate în documentația de atribuire și care implică puncte de aprindere, este menționat că acestea vizează „sistem de telemamagement” și nu „sistem de telegestiune”, care este precizat pentru echipamentele solicitate. Consiliul constată că, în cadrul documentației de atribuire, există prevederi neclare cu privire la punctele de aprindere cu sistem de telegestiune, nerezultând clar dacă acestea sunt puncte noi sau suplimentare față de cele existente, sau dacă este necesară demontarea/înlocuirea unor puncte de aprindere existente și nici cu privire la locul unde se instalează aceste puncte de aprindere. În acest sens, Consiliul reține incidența dispozițiilor art. 154 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, care stipulează următoarele: „Art. 154. - (1) Autoritatea contractantă are obligația de a elabora documentația de atribuire care conține toate informațiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă și precisă cu privire la cerințele achiziției, obiectul contractului și modul de desfășurare a procedurii de atribuire”. Date fiind aceste constatări, Consiliul va admite, în parte, critica formulată de contestator, respectiv partea care vizează faptul că, în cadrul documentației de atribuire sunt cuprinse informații incomplete sau contradictorii cu privire la activitățile contractului, fiind necesar ca autoritatea contractantă să menționeze în documentație toate activitățile care fac obiectul contractului, inclusiv eventuala demontare sau înlocuire a sistemelor existente, tipul echipamentelor montate și locul unde se vor Pagina 55 din 93
instala acestea, astfel încât operatorii economici să dispună de toate informațiile necesare elaborării ofertelor. Critica de la punctul II din contestație vizează cerința referitoare la senzor multifuncțional, contestatorul precizând faptul că, în Tabelul nr. 4 - Centralizator cantități de echipamente (pag. 17 din documentul „... PTH SSV.pdf” – pag. 19 din fișierul informatic), în Tabelul 6 – Lista echipamente (pag. 22 din documentul „... PTH SSV.pdf” – pag. 24 din fișierul informatic) și în Formularul F4 – Lista cu cantitățile de utilaje și echipamente tehnologice, inclusiv dotări nu este menționat „senzor
multifuncțional”, senzorii multifuncționali neregăsindu-se nici în cuprinsul planșelor desenate. Cu toate acestea, la pag. 136 – 138 din documentul „... PTH SSV.pdf” se regăsește fișa tehnică nr. 3 – Senzor multifuncțional, contestatorul solicitând eliminarea acesteia. Prin punctul de vedere, transmis de autoritatea contractantă prin adresa nr. 18292/27.12.2023, înregistrată la CNSC sub nr. ..., aceasta precizează că, dintr-o eroare, a fost introdusă fișa tehnică nr. 3 - Senzor multifuncțional, acest echipament nefiind parte a prezentului contract și nefiind făcute alte precizări la nivelul Proiectului Tehnic, urmând a clarifica acest aspect printr-un răspuns consolidat, postat în SEAP în termenul precizat în documentația de atribuire. Consiliul constată că autoritatea contractantă a achiesat la solicitarea contestatorului, admițând temeinicia criticii formulată de acesta și precizând că va elimina fișa tehnică nr. 3 – Senzor multifuncțional, dar nu a fost publicată în SEAP, până la pronunțarea prezentei decizii, niciun document cu privire la modificarea documentației de atribuire, în sensul precizat prin punctul de vedere, transmis de autoritatea contractantă. Date fiind aceste considerente, Consiliul va admite critica de la punctul II din contestație și va obliga autoritatea contractantă la modificarea documentației de atribuire, prin eliminarea fișei tehnice nr. 3 „Senzor multifuncțional”. La punctele III, IV, V și X din contestație, ... critică prevederi ale documentației de atribuire referitoare la conectivitatea sistemelor de iluminat și de telegestiune, considerând că sunt prevăzute moduri contradictorii de funcționare a acestora. Consiliul constată că, în analiza criticii, sunt relevante următoarele precizări din documentația de atribuire: - pag. 22 din cadrul fișierului „... PTh_SSV.pdf”: „Operabilitate Este necesar ca sistemul de telegestiune să fie accesibil, în condiții de siguranță cibernetică, de pe orice terminal mobil sau fix acreditat de beneficiarul sistemului. Având în vedere că sistemul de iluminat public stradal este considerat de interes strategic pentru beneficiar, controlul acestuia trebuie să se poată face 24h/24h, 7 zile din 7, pe un calculator/laptop din dispecerat, printr-o aplicație wed-based, cât și prin dispozitive mobile (telefoane mobile/tabletă), indiferent dacă acestea utilizează Android sau IOS. De asemenea, sistemul trebuie să fie capabil să notifice, atât în aplicație, cât și prin email, factorii interesați, asupra unor avarii sau funcționări defectuoase. Conectivitate Atât elementele de fezabilitate și rentabilitate economică, cât și constrângerile amplasamentului (clădiri, copaci, relief deluros, alte elemente de bruiaj) impun comunicațiile fără costuri, indiferent dacă acestea se Pagina 57 din 93
realizează radio sau prin cablul de alimentare a energiei electrice. Arhitectura hardware și de comunicații trebuie să permită, așadar, o instalare independentă de infrastructura unor furnizori de servicii de telecomunicații, cum ar fi cele de telefonie mobilă, care presupun, pe lângă riscurile de nefuncționare din cauze topografice, costuri substanțiale cu transmisiunile de date. Sistemul proiectat a fost, așadar, ales să funcționeze fără conectarea la internet a elementelor componente ale sistemului de telegestiune, indiferent de tipul de comunicație ales”.
- fișa tehnică nr. 1 (pag. 126 din fișierului „... PTh_SSV.pdf”) aferentă aparatelor de iluminat: „1.2. Aparatul de iluminat va fi integrat într-un sistem de control care permite controlul de la distanță; 1.3. Aparatul de iluminat va fi echipat cu modul de telegestiune, alimentat și instalat printr-o priză standardizată de tip Nema sau Zhaga sau similar”. - în fișa tehnică nr. 2 (pag. 132 din fișierului „... PTh_SSV.pdf”) aferentă controllerelor punct luminos, sunt precizate următoarele: «1.10. Montaj: soclu tip „plug-and-play”(NEMA/ZHAGA sau similar); 1.11. Tip comunicație: fără costuri legate de transmisiunea de date: PLC (Power Line Communication) și/sau wireless (comunicație radio de tip LoRa sau similar)». Contestatorul consideră că este necesar ca autoritatea contractantă să elimine cerințele contradictorii, să stabilească tipul de comunicații care trebuie asigurat pentru fiecare dispozitiv din cadrul sistemului, să impună autorității contractante cuprinderea în cadrul proiectului tehnic a tuturor componentelor necesare realizării proiectului și eliminarea cerinței de a fi permisă exclusiv comunicarea de tip PLC și de a fi permise și alte tipuri de comunicație pe frecvențe libere. Din precizările documentației de atribuire, anterior reproduse, Consiliul constată că rezultă cu claritate faptul că autoritatea contractantă urmărește ca soluția tehnică propusă pentru comunicarea datelor între aparatele de iluminat și sistemul de telegestiune să fie realizată fără costurile aferente utilizării unor rețele de date mobile, aspect susținut de autoritatea contractantă și prin punctul de vedere, transmis prin adresa nr. 18292/27.12.2023, înregistrată la CNSC sub nr. .... Contestatorul consideră că: „/.../ se impune pentru corpul de iluminat ofertat sa fie integrat intr-un sistem de control care permite controlul la distanta, iar pentru controlerul de corp, care reprezinta tocmai echipamentul prin care poate fi controlat corpul de iluminat la distanta, s-a impus exclusiv comunicatia de tip PLC (adica exclusiv pe linia de alimentare cu energie electrica a corpului de iluminat) se pune foarte serios problema realizarii controlului la distanta fara utilizarea conexiunii la internet (web) sau radiofrecventa (RF) /.../”. Consiliul constată că este neîntemeiată susținerea formulată de contestator, cu privire la faptul că este impusă exclusiv comunicarea de tip PLC, dat fiind faptul că, în documentația de atribuire, este precizat faptul că „Tip comunicație: fără costuri legate de transmisiunea de date: PLC (Power Line Communication) și/sau wireless (comunicație radio de tip LoRa sau similar)”. Date fiind prevederile anterior reproduse ale documentației de atribuire, Consiliul constată faptul că a fost permisă și o comunicație de Pagina 59 din 93
tip radio sau similar, cu condiția ca aceasta să nu genereze costuri suplimentare pentru autoritatea contractantă. În acest sens, Consiliul are în vedere și susținerile autorității contractante, din cadrul punctului de vedere transmis prin adresa nr. 18292/27.12.2023, înregistrată la CNSC sub nr. ..., în care a fost precizat că se impun comunicațiile fără costuri, indiferent dacă acestea se realizează radio sau prin cablul de alimentare a energiei electrice, arhitectura hardware și de comunicații trebuie să permită instalare independentă de infrastructură unor furnizori de servicii
de telecomunicații, cum ar fi cele de telefonie mobilă, iar sistemul trebuie să funcționeze fără conectarea la internet a elementelor componente ale sistemului de telegestiune, indiferent de tipul de comunicații ales. În ceea ce privește operarea sistemului de telegestiune, Consiliul constată că sunt formulate cerințe care impun ca acesta să prezinte conexiune la internet, fiind precizată necesitatea utilizării unei aplicații web-based și, în special, posibilitatea transmiterii de e-mailuri. Pe de altă parte, documentația de atribuire conține precizări contradictorii, potrivit cărora „Sistemul proiectat a fost, așadar, ales să funcționeze fără conectarea la internet
a elementelor componente ale sistemului de telegestiune, indiferent de tipul de comunicație ales”, aspect care se regăsește și în cadrul punctului de vedere transmis prin adresa nr. 18292/27.12.2023, înregistrată la CNSC sub nr. .... În aceste condiții, Consiliul constată că autoritatea contractantă trebuie să precizeze în documentația de atribuire, în mod clar, care sunt echipamentele/punctele care asigură conexiunea la internet a sistemului de telegestiune, astfel încât operatorii economici să dispună de toate informațiile necesare pentru elaborarea ofertelor, criticile de la punctele III, IV, V și X, sub acest aspect, urmând a fi admise. Critica de la punctul VI din contestație vizează cerința cuprinsă în fișa tehnică F5 nr. 1 aferentă aparatelor de iluminat, rândul 1.14 (pag. 127 din fișierului „... PTh_SSV.pdf”), potrivit căreia: «/.../ Compartimentul accesorii electrice va fi prevazut cu un dispozitiv pentru mentinerea capacului in pozitia „deschis” pe durata realizarii interventiilor cu siguranta de mentinere». Contestatorul consideră că există: a) corpuri de iluminat al căror capac se deschide în jos și nu au nevoie de un asemenea dispozitiv; b) corpuri de iluminat al căror capac se deschide în sus la 180° și, de asemenea, nu necesită dispozitiv de menținere; c) corpuri de iluminat, care se semideschid și au nevoie de un asemenea dispozitiv de menținere în poziția „deschis”, considerând că acest tip constructiv este favorizat prin documentația de atribuire. Prin punctul de vedere, transmis de autoritatea contractantă cu adresa nr. 18292/27.12.2023, înregistrată la CNSC sub nr. ..., aceasta precizează că cerința este necesară pentru scurtarea timpilor de intervenție pe perioada de mentenanța post garanție. Autoritatea contractantă prezintă și o serie de fotografii ale unor corpuri de iluminat care prezintă un astfel de dispozitiv, susținând că cerința nu este limitativă. Consiliul constată că este întemeiată susținerea contestatorului, potrivit căreia aceasta a impus o cerință constructivă, care are Pagina 61 din 93
potențialul de a restricționa competiția, fără a justifica această cerință printr-o nevoie obiectivă. Astfel, nevoia obiectivă și justificată a autorității contractante, respectiv aceea de a fi menținut în poziția deschis capacul compartimentului de accesorii electrice al aparatului de iluminat poate fi satisfăcută și prin alte soluții constructive, care nu impun existența unui dispozitiv dedicat pentru realizarea acestei funcțiuni (cum ar fi situațiile în care capacul se deschide în jos). În ceea ce privește susținerea autorității contractante, cu privire la existența mai multor producători de aparate de iluminat ale căror
produse încorporează o astfel de soluție constructivă, Consiliul constată că toate aparatele prezentate de aceasta au capace care se deschid în sus, ceea ce face necesară existența unui dispozitiv specific care să mențină capacul deschis la un anumit unghi de înclinare. Prin urmare, Consiliul constată că cerința impusă prin documentația de atribuire este de natură a limita participarea la procedură a aparatelor de iluminat pentru care sunt folosite anumite soluții constructive. Date fiind considerentele anterior menționate, Consiliul va admite critica de la punctul VI din contestație, urmând ca autoritatea contractantă să procedeze la modificarea cerinței din fișa tehnică F5 nr. 1, rândul 1.14, în sensul solicitării unui dispozitiv pentru menținerea capacului compartimentului de accesorii electrice al aparatului de iluminat în poziția „deschis” numai în situațiile în care caracteristicile constructive ale aparatului impun existența unei astfel de nevoi. Critica de la punctul VII din contestație vizează cerința cuprinsă în fișa tehnică F5 nr. 1 aferentă aparatelor de iluminat, rândul 1.14 (pag. 127 din fișierului „... PTh_SSV.pdf”), potrivit căreia: „placa led va fi prevăzută cu un senzor termic care permite, împreună cu tipul de driver utilizat, reducerea fluxului luminos în cazul în care temperatura pe sursele led depășește pragul critic prestabilit”. Contestatorul consideră că cerința ca placa LED să fie prevăzută cu senzor termic este specifică aparatului de iluminat al ... și este restrictivă, întrucât producătorii consacrați nu utilizează un asemenea sistem de răcire a LED-urilor aflate în funcțiune, prin reducerea fluxului luminos, soluția tehnică fiind depășită din punct de vedere moral și tehnic și poate conduce la accidente de circulație grave. Prin punctul de vedere, transmis de autoritatea contractantă cu adresa nr. 18292/27.12.2023, înregistrată la CNSC sub nr. ..., aceasta precizează necesitatea controlului temperaturii și rolul unui senzor termic într-un sistem de iluminat LED, independent de managementul termic al carcasei. În cazul în care, în mod temporar, ca urmare a unei funcționări anormale a sistemului sau a unei defecțiuni, temperatura pe sursele LED depășește pragul critic prestabilit, se asigură reducerea curentului și pot fi transmise alerte de supraîncălzire sau chiar poate avea o funcție de oprire cu scopul de a proteja placa LED de supraîncălzire. De asemenea, autoritatea contractantă a prezentat o listă cu producători care fabrică aparate de iluminat dotate cu astfel de senzori de temperatură. Consiliul constată că este întemeiată susținerea autorității contractante, potrivit căreia este necesară și justificată impunerea unei cerințe tehnice cu privire la protejarea plăcii LED în cazul unei funcționări anormale a sistemului de iluminat sau a apariției unor defecțiuni, dar aceasta nu justifică impunerea unei singure soluții tehnice pentru remediere. Astfel, chiar dacă menținerea temperaturii surselor LED în Pagina 63 din 93
limitele prestabilite se poate face și prin răcirea acestora prin alte metode, este necesară prevederea unui sistem de siguranță, care să protejeze sursa LED în cazul în care toate celelalte sisteme tehnice existente nu au reușit să asigure menținerea temperaturii acestei surse în limitele prestabilite. De altfel, Consiliul reține faptul că sistemele electrice sunt prevăzute, în mod uzual, cu siguranțe care au rolul de a întrerupe alimentarea cu energie electrică în cazul apariției unor defecțiuni, iar sistemul solicitat de autoritatea contractantă are rol similar unei astfel de siguranțe.
Date fiind considerentele anterior menționate, Consiliul va respinge, ca nefondată, critica de la punctul nr. VII din contestație. Prin criticile de la punctele VIII, XI și XII din contestație, contestatorul, face trimitere la fișa tehnică F5 nr. 1, rândul 1.14, referitoare la inscripționarea aparatului de iluminat, și rândul 1.17, referitoare la aplicația mobilă gratuită. Consiliul reține că sunt formulate critici cu privire la cerințele cuprinse în fișa tehnică F5 nr. 1 (pag. 128-129 din fișierului „... PTh_SSV.pdf”), referitoare la inscripționarea aparatului de iluminat, și la rândul 1.17, referitoare la aplicația mobilă gratuită, fiind avute în vedere următoarele mențiuni: 1.14. /.../ Aparatul de iluminat va avea inscripționat, prin gravare sau orice altă tehnologie de inscripționare indestructibilă, un cod de bare sau QR pe carcasa acestuia. Se va prezenta o fotografie pentru demonstrarea îndeplinirii cerinței. Din considerente de durabilitate, nu sunt acceptate etichete autoadezive. /.../ 1.17. Producătorul aparatelor de iluminat va pune la dispoziția beneficiarului o aplicație mobilă gratuită, disponibilă în Google Play și AppStore. Se va indica numele aplicației și modul de accesare a acesteia, iar autoritatea contractantă va verifica funcționalitatea conform cerințelor de mai jos. Aplicația va avea minim două funcții principale: a) Furnizare de date unice despre aparatul de iluminat și b) introducere de date suplimentare despre ansamblul de iluminat Aplicația va furniza minim următoarele date ale aparatului de iluminat: /.../ Aplicația va permite introducerea a minim următoarelor date suplimentare despre ansamblul de iluminat: - introducerea locației de instalare; - adăugarea de note referitoare la aparat sau ansamblu (minim tip stâlp, număr stâlp, înălțime stâlp); - introducerea de date despre istoricul operațiunilor de mentenanță și reconfigurarea parametrilor; - informațiile introduse referitoare la istoricul de mentenanță vor fi înregistrate de sistem și vor putea fi exportate în format .csv. /.../ Aplicația va recunoaște individual fiecare aparat de iluminat prin cel puțin una din următoarele variante: - introducerea în aplicație a unui cod unic al aparatului, furnizat și inscripționat pe acesta - scanarea unui cod QR sau cod de bare, furnizate împreuna cu aparatul Se va furniza în cadrul propunerii tehnice aplicația gratuită și un cod serial/cod QR/cod de bare a unui aparat existent, pentru verificarea funcțiunilor solicitate. Acesta va trebui să respecte întrutotul solicitările”. Contestatorul critică și alte cerințe similare, care sunt prevăzute în: Pagina 65 din 93
- fișa tehnică F5 nr. 2, rândul 1.9, referitoare la inscripționarea controllerului punct luminos, și de la rândul 1.15, referitoare la aplicația mobilă gratuită (pag. 132-133 din fișierului „... PTh_SSV.pdf”); - fișa tehnică F5 nr. 5, rândul 1.15, referitoare la inscripționarea punctului de aprindere trifazat cu gateway, și de la rândul 1.20, referitoare la aplicația mobilă gratuită (pag. 146-147 din fișierului „... PTh_SSV.pdf”).
Contestatorul consideră că nu este justificată tehnic cerința cu privire la inscripționarea echipamentelor, iar aceasta nu contribuie la atingerea obiectivelor programului prin care este finanțat contractul. Consiliul constată că nu este întemeiată această susținere a contestatorului, dat fiind faptul că cerința este justificată de necesitatea ca aparatele de iluminat, controlerele de punct luminos și punctele de aprindere trifazate cu gateway să poată fi identificate în mod cert și facil pe toată durata de viață a acestora, care este de ordinul zecilor de ani, ceea ce impune inscripționarea acestora printr-o metodă care să asigure un grad ridicat de durabilitate a acestei inscripționări. Mai mult, Consiliul constată că nu a fost limitată procedura tehnică de inscripționare a marcajului solicitat de autoritatea contractantă. Susținerile contestatorului cu privire la faptul că cerințele criticate excedează obiectivelor programului prin care este finanțat contractul vor fi respinse, contestatorul neindicând prevederi legale care să interzică o cerință precum cea în discuție sau să oblige autoritatea contractantă să impună strict cerințele minime ale finanțatorului și să nu urmărească obținerea unui nivel calitativ superior pentru sistemul de iluminat public. Cu privire la susținerile contestatorului, potrivit cărora, prin gravare nu se poate obține un cod de bare sau un cod QR care să poată fi citit cu un terminal mobil, așa cum presupune aplicația mobilă impusă prin fișa tehnică, Consiliul constată că este neîntemeiată, dat fiind faptul că autorul contestației nu a probat în nici un fel această susținere. Mai mult, documentația de atribuire impune furnizarea în cadrul propunerii tehnice și a unui cod serial/cod QR/cod de bare, care trebuie să respecte întrutotul cerințele documentației de atribuire, pentru verificarea funcțiunilor solicitate, ceea ce este de natură a asigura autoritatea contractantă că metoda de inscripționare asigură funcționalitatea solicitată. Or, potrivit dispozițiilor art. 249 din Codul de procedură civilă, „Cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile prevăzute de lege”, această regulă fiind exprimată și prin adagiul „actori incubit onus probandi” (reclamantului îi incumbă sarcina probei). Consiliul constată și netemeinicia susținerii potrivit căreia nu este definit ce înseamnă tehnologie de inscripționare indestructibilă în materie de coduri de bare și cod QR, dat fiind faptul că a fost menționată, cu titlu de exemplu, gravarea și au fost permise și tehnologii similare acesteia. În ceea ce privește faptul că autoritatea contractantă nu a stabilit durata pentru care trebuie să reziste inscripționarea, Consiliul constată că rezultă din documentația de atribuire faptul că, dat fiind caracterul indestructibil solicitat pentru această inscripționare, durata pentru care trebuie să reziste este durata de viață a echipamentelor inscripționate. Pagina 67 din 93
Tot neîntemeiată se dovedește a fi și susținerea cu privire la indicarea în documentația de atribuire a unei metode de protejare a codurilor inscripționate pe echipamente, prin amplasarea acestora într- un compartiment special protejat împotriva apei și a prafului, contestatorul considerând că factorii de mediu distructivi și curățarea ulterioară a echipamentelor conduc la distrugerea inscripționării în perioade mari de timp. În acest sens, Consiliul constată că, prin cerința ca metoda de inscripționare să fie indestructibilă, autoritatea contractantă a urmărit chiar evitarea unei astfel de distrugeri a
inscripționării, nefiind justificată protejarea suplimentară a acesteia. Mai mult, cerințele documentației de atribuire nu împiedică ofertarea unor echipamente pentru care codurile inscripționate sunt protejate suplimentar de factorii de mediu distructivi. Mai consideră contestatorul că există o discrepanță între solicitarea ca aparatele de iluminat să fie inscripționate cu un cod de bare sau cu un cod QR, în timp ce, pentru aplicația mobilă, trebuie prezentat un cod serial/cod QR/cod de bare. De asemenea, contestatorul consideră că această susținere este relevantă pentru criticile cu privire la inscripționarea controlerului de punct luminos și a punctului de aprindere trifazat cu gateway. Consiliul constată că este întemeiată susținerea contestatorului, dat fiind faptul că nu se justifică limitarea posibilității inscripționării aparatelor de iluminat exclusiv cu cod de bare/cod QR, în condițiile în care informațiile solicitate a fi gestionate de aplicația mobilă pot fi introduse și prin utilizarea unui cod serial, iar autoritatea contractantă va testa aceste modalități de introducere a datelor în aplicație. Prin urmare, autoritatea contractantă urmează a fi obligată să accepte și inscripționarea aparatelor de iluminat cu coduri seriale, în vederea furnizării informațiilor solicitate prin documentația de atribuire. În ceea ce privește cerințele de inscripționare a controlerului de punct luminos și a punctului de aprindere trifazat cu gateway, Consiliul constată că solicitarea precizată atât în fișa tehnică nr. 2 (rândul 1.9), cât și în fișa tehnică nr. 5 (rândul 1.15), este următoarea: „Material carcasă: policarbonat rezistent la UV, cod de bare sau cod QR gravat pe carcasă sau orice altă inscripționare indestructibilă (nu sunt acceptate etichete autoadezive)”. Dat fiind faptul că nu rezultă cu claritate dacă este permisă și inscripționarea acestor echipamente cu coduri seriale sau este permisă exclusiv inscripționarea cu cod de bare sau cod QR, indiferent de modul de realizare a inscripționării, Consiliul constată că este întemeiată susținerea contestatorului, fiind necesar ca autoritatea contractantă să procedeze la modificarea documentației de atribuire și la precizarea clară a faptului că este permisă și inscripționarea controlerului de punct luminos și a punctului de aprindere trifazat cu gateway cu cod serial, care să respecte solicitările din cadrul documentației de atribuire. Contestatorul solicită și clarificarea momentului introducerii datelor suplimentare în aplicația mobilă gratuită și precizarea responsabilului cu introducerea acestor date, ținând seama că aplicația respectivă va deveni funcțională doar după desemnarea ofertantului câștigător, precum și eliminarea, din cuprinsul fișei tehnice, a oricărei referiri la aplicația mobilă gratuită (rândurile 1.14 și 1.17 din fișa tehnică nr. 1, rândurile 1.9 și 1.15 din fișa tehnică nr. 2 și rândurile 1.15 și 1.20 din Pagina 69 din 93
fișa tehnică nr. 5) până în momentul precizării în proiectul tehnic a condițiilor concrete de funcționare a codului QR. Consiliul va admite această solicitare a contestatorului, având în vedere faptul că reiese, din punctul de vedere transmis prin adresa nr. 18292/27.12.2023, înregistrată la CNSC sub nr. ..., că informațiile despre aparatele de iluminat trebuie să fie disponibile înainte de implementarea sistemului de telegestiune pentru a avea informații despre aparatele de iluminat și specificațiile tehnice ale acestora în etapa de montaj.
Or, dat fiind faptul că activitățile prezentului contract includ și montarea aparatelor de iluminat, activitate ulterioară momentului introducerii datelor în aplicația în discuție, este necesar ca autoritatea contractantă să clarifice dacă operatorul economic care va fi desemnat câștigător în cadrul contractului are responsabilități cu privire la introducerea datelor solicitate la punctul 1.17 din fișa tehnică nr. 1, punctul 1.15 din fișa tehnică nr. 2 și punctul 1.20 din fișa tehnică nr. 5, în aplicația informatică utilizată. Mai susține contestatorul că cerința ca „producătorul /.../ va pune la dispoziția beneficiarului o aplicație mobilă gratuită, disponibilă pe Google Play și Appstore /.../”, este restrictivă, obligații putând fi impuse prin documentația de atribuire strict în sarcina ofertanților la procedură, nu în sarcina producătorilor. Consiliul reține a fi întemeiată critica privind obligarea producătorului de îndeplini activități în cadrul contractului ce urmează a fi încheiat de autoritatea contractantă cu ofertantul declarat câștigător, în situațiile în care executantul ofertant nu are și calitatea de producător, urmând a fi obligată autoritatea contractantă la impunerea de cerințe strict în sarcina ofertanților. Contestatorul critică cerința: „Aplicația va avea minim două funcții principale: a) furnizare de date unice despre aparatul de iluminat /.../” și menționează că informațiile solicitate se regăsesc în totalitate în fișa tehnică a corpului de iluminat solicitat, emisă și semnată de producător (solicitată prin documentația de atribuire). De asemenea, contestatorul susține că informațiile solicitate, precum „Dimensiunea permisă a consolei de fixare Ø, Tipul driverului, Opțiunea de control, Opțiuni de telemanagement, Furnizarea codurilor de comandă pentru piese de schimb: driver, modul LED, etc., Setări driver, etc.”, sunt fie lipsite de claritate, fie complet inutile sau sunt solicitate din cauza faptului că așa sunt structurate în aplicația .... Prin punctul de vedere, transmis de autoritatea contractantă cu adresa nr. 18292/27.12.2023, înregistrată la CNSC sub nr. ..., aceasta precizează că este necesar ca datele tehnice despre echipamente să fie disponibile pentru echipele de intervenție pe toată durata de viață a echipamentelor și să permită preluarea unor informații cu privire la modificări, îmbunătățiri sau alte operațiuni efectuate asupra acestora. Consiliul constată că scopul aplicației solicitată prin documentație este acela de a permite gestionarea operațiunilor de service și mentenanță, iar existența informațiilor în cadrul unor fișe tehnice nu echivalează cu furnizarea informațiilor complete și actualizate necesare echipelor de intervenție, la locul unde se efectuează operațiuni și la momentul intervenției, iar contestatorul nu a indicat modul în care ar Pagina 71 din 93
putea fi gestionate și puse la dispoziția acestor echipe informațiile actualizate necesare, utilizând exclusiv fișe tehnice. Mai constată Consiliul și că susținerea contestatorului, potrivit căreia nu sunt precizate cu claritate informațiile solicitate cu privire la „Dimensiunea permisă a consolei de fixare Ø, Tipul driverului, Opțiunea de control, Opțiuni de telemanagement, Furnizarea codurilor de comandă pentru piese de schimb: driver, modul LED, etc., Setări driver, etc.” sau că acestea sunt fie complet inutile, fie sunt solicitate din cauza faptului că așa sunt structurate în aplicația ..., este neîntemeiată,
aceasta având caracter general și nefiind indicate informațiile care sunt neclare, inutile sau restrictive. În ceea ce privește cerința: „Aplicația va avea minim două funcții principale: /.../ b) introducere de date suplimentare despre ansamblul de iluminat”, contestatorul consideră că acestea sunt informații pe care le furnizează sistemul de telegestiune care va fi implementat, iar operarea într-o aplicație proprietară nu poate fi efectuată de către terți și în niciun caz în mod independent de permisiunea producătorului. Astfel, contestatorul consideră că numai sistemul de telegestiune ce va fi implementat și care devine proprietate a autorității contractante poate pune la dispoziția beneficiarului, fără restricții, toate informațiile solicitate aplicației mobile. Contestatorul solicită eliminarea cerinței privind aplicația mobilă gratuită sau modificarea ei în sensul de a face referire exclusiv la informații care nu sunt gestionate prin sistemul de telegestiune. Prin punctul de vedere, transmis de autoritatea contractantă prin adresa nr. 18292/27.12.2023, înregistrată la CNSC sub nr. ..., aceasta precizează că aplicația solicitată, utilizată pentru service și mentenanță, trebuie să permită introducerea datelor înainte ca sistemul de telegestiune să devină funcțional și trebuie să funcționeze și în situațiile în care un echipament este nefuncțional, în astfel de situații informațiile din sistemul de telegestiune nefiind disponibile. De asemenea, autoritatea contractantă enumeră producători care oferă o astfel de aplicație, susținând că cerința nu are caracter limitativ și permite ofertarea unor produse provenind de la majoritatea producătorilor de aparate de iluminat. Consiliul constată că este întemeiată susținerea autorității contractante, potrivit căreia este necesară accesarea, de către echipele de mentenanță și reparații, a unui set de informații specifice activității acestora, separat de informațiile necesare gestionării sistemului de iluminat public. Cu toate acestea, Consiliul constată că este restrictivă solicitarea ca aceste informații să fie disponibile exclusiv printr-o aplicație distinctă de sistemul de telegestiune, dat fiind faptul că informații similare pot fi incluse în ambele aplicații informatice. Susținerea autorității contractante, potrivit căreia informațiile din sistemul de telegestiune nu mai sunt disponibile în cazul în care un echipament se defectează nu sunt întemeiate, dat fiind faptul că modul de funcționare și de stocare a informațiilor din sistemul de telegestiune poate permite salvarea și accesul la informațiile solicitate de autoritatea contractantă, într-un mod similar modului de lucru al aplicației mobile solicitate. Pe de altă parte, Consiliul constată că o eventuală admitere a cererii contestatorului, de eliminare a aplicației solicitată de autoritatea Pagina 73 din 93
contractantă, ar echivala cu impunerea obligativității furnizării tuturor informațiilor necesare mentenanței și remedierii defecțiunilor de către sistemul de telegestiune, ceea ce prezintă potențialul de a deveni o cerință restrictivă, în condițiile în care un număr de producători, conform enumerării făcute de autoritatea contractantă și necombătută de contestator, furnizează astfel de informații printr-o aplicație separată de sistemul de telegestiune. În ceea ce privește solicitarea ca aplicația în discuție să permită înregistrarea exclusiv a informațiilor care nu sunt gestionate prin
sistemul de telegestiune, Consiliul constată că este neîntemeiată, dat fiind faptul că nu poate fi obligată autoritatea contractantă la a extrage datele necesare, în mod simultan, din două aplicații informatice distincte. Date fiind considerentele anterior menționate, Consiliul urmează a admite, în parte, criticile de la punctele nr. VIII, XI și XII din contestație, urmând ca autoritatea contractantă să elimine cerința ca aplicația mobilă gratuită, menționată în fișele tehnice ale aparatelor de iluminat, controlerelor de punct luminos și a punctelor de aprindere trifazate cu gateway, să fie pusă la dispoziție de producător, să fie complet separată de sistemul de telegestiune și cerința ca inscripționarea corpurilor de iluminat să se facă exclusiv prin cod QR/cod de bare și să indice responsabilul pentru introducerea datelor în aplicația utilizată pentru service și mentenanță. În acest sens, urmează ca autoritatea contractantă să modifice documentația de atribuire, astfel încât îndeplinirea tuturor cerințelor de gestionare a datelor solicitate de autoritatea contractantă prin fișele tehnice ale aparatelor de iluminat, controlerelor de punct luminos și a punctelor de aprindere trifazate cu gateway să se poată face atât prin ofertarea unei aplicații distinctă de sistemul de telegestiune, cât și prin ofertarea unui sistem de telegestiune, cu condiția de a fi posibilă acordarea accesului la datele precizate, separat de cele necesare gestionării acestui sistem și cu asigurarea disponibilității acestora și în situația în care echipamentele în discuție sunt defecte. Autoritatea contractantă va fi obligată, de asemenea, să elimine cerința ca producătorul să pună la dispoziție aplicația prevăzută la punctul 1.17 din fișa tehnică nr. 1, punctul 1.15 din fișa tehnică nr. 2 și punctul 1.20 din fișa tehnică nr. 5. De asemenea, urmează ca autoritatea contractantă să modifice documentația de atribuire, astfel încât corpurile de iluminat să poată fi inscripționate cu un cod serial/cod QR/cod de bare, cu condiția ca acestea să furnizeze toate informațiile solicitate de autoritatea contractantă și să îndeplinească cerințele documentației de atribuire cu privire la rezistența în timp. Consiliul va obliga autoritatea contractantă să precizeze, în documentația de atribuire, cui revine responsabilitatea introducerii datelor necesare pentru service și mentenanță în aplicația utilizată. Prin critica de la punctul IX, autorul contestației vizează cerințele de la rândul 3.17 din fișa tehnică F5 nr. 1 aferentă aparatelor de iluminat (pag. 131 din fișierului „... PTh_SSV.pdf”), referitoare la raportul de testare LM-80, TM-21, care precizează următoarele: „3.14. Se va prezenta raportul de testare LM-80, TM 21 pentru LED-urile utilizate în fabricarea aparatelor de iluminat, pentru demonstrarea cerinței cu privire la durata de viață și menținerea fluxului luminos”. Pagina 75 din 93
Contestatorul consideră că a fost impus în mod eronat testul LM-80 TM-21 pentru LED-uri (care se utilizează doar în cazul în care se montează LED-uri independente), testul corect fiind LM-84 TM-28 (care se utilizează în cazul în care LED-urile sunt dispuse pe placa optică sau, în mod individual, se montează într-un corp de iluminat). Astfel, contestatorul consideră că, prin testul LM-84 TM-28, este verificată durata de viață a LED-urilor care funcționează montate într-un corp de iluminat.
Prin punctul de vedere, transmis de autoritatea contractantă cu adresa nr. 18292/27.12.2023, înregistrată la CNSC sub nr. ..., aceasta precizează că cerința criticată este în legătură cu o altă cerință, de la rândul 1.13 din aceeași fișă tehnică, prin care a fost impusă „durată de viață de minim 100.000 ore, L90B10”, această condiție fiind impusă prin articolul 11 alin. (1) lit. i) din ghidul de finanțare aplicabil acestui proiect. Consiliul constată că cerința autorității contractante este justificată de nevoia de a fi dovedită durata de viață a LED-urilor utilizate în cadrul aparatelor de iluminat, neexistând nici un impediment care să nu permită și utilizarea unor metode de testare care implică întregul aparat de iluminat, nu doar LED-urile. Pe de altă parte, Consiliul constată că este relevantă și prezentarea unor rapoarte de testare cu privire la LED-urile cu care este echipat aparatul de iluminat, nefiind justificată eliminarea în totalitate a acestei metode de testare, în condițiile în care cerința nu este formulată astfel încât să producă contestatorului o vătămare. Astfel, dat fiind faptul că autoritatea contractantă nu a prezentat argumente prin care să arate faptul că nevoia autorității contractante nu poate fi satisfăcută prin prezentarea raportului de testare indicat de contestator, în condițiile în care a fost precizat că acest raport de testare dovedește durata de viață a LED-urilor montate într-un aparat de iluminat, Consiliul va admite, în parte, critica de la punctul VIII din contestație, urmând ca autoritatea contractantă să permită, prin cerința de la punctul 3.17 din fișa tehnică F5 nr. 1 a aparatelor de iluminat, fie prezentarea raportului de testare LM-84 TM-28, fie a raportului de testare LM-80 TM-21. Prin critica de la punctul XIII din contestație, ... apreciază că cerințele din cadrul fișei tehnice F5 nr. 5, rândul 3.3., referitoare la certificatul de conformitate solicitat, au caracter ambiguu și nelegal, nefiind precizat clar dacă se solicită certificat de conformitate pentru punctul de aprindere, sau pentru echiparea acestora conform rândul 1.17, adică pentru Gateway, senzor de lumină, senzor efracție și ceas programator Contestatorul consideră că a constatat aceleași aspecte și cu privire la sistemul de telegestiune prevăzut în fișa tehnică F5 nr. 4 rândul 3.3. Consiliul are în vedere mențiunile din: - fișa tehnică nr. 4 (pag. 144 din fișierul „... PTh_SSV.pdf”): „3.3. Se va prezenta certificat de conformitate pentru întreg sistemul de telegestiune, conform directivelor esențiale ce va confirma că sistemul de telegestiune cu toate elementele sale componente (controller punct luminos, punct de aprindere cu telegestiune) respectă următoarele standarde SR EN 61439-1:2012, SR EN 61439-5:2012, SR EN 61000-6-3:2007 4 Al:2011 + AC:2012, SR EN 55032:2015 + AC:2016, SR EN 55011:2016 + A1:20I7, SR EN IEC 61000-3-2:2019, SR EN 61000-3-3:2014, SR EN IEC 61000-6-1:2019, Pagina 77 din 93
SR EN 55035:2017, SR EN 61000-4- 2:2009, SR EN 61000-4-3:2006 + A 1:2018 + A2:201I,SR EN 61000-4-4:2013, SR EN 61000-4-5:2015, SR EN 61000-4-6:2014, SR EN 61000-4-8:2010, SR EN 61000-4- 1:2015, SR EN 60068-2-1:2007, SR EN 60068-2-2:2008, 62262:2004, SR EN 60529:1995 + A 1:2003 + A2:2015 + AC:20I7 + AC:2019 emis de către un organism de certificare acreditat în conformitate cu SR EN ISO/CEI 17065:2013; Se va prezenta acreditarea organismului de certificare”. - fișa tehnică nr. 5 (pag. 146 și 148 din fișierul „... PTh_SSV.pdf”):
„1.17. Echipare: senzor efracție, senzor lumină (crepuscular), ceas programator astronomic, gateway sistem de telegestiune și accelerometru. /.../ 3.3. Se va prezenta certificat de conformitate al punctului de aprindere dotat cu sistem de telegestiune, conform directivelor esențiale ce va confirma respectarea următoarelor standarde: SR EN 61439-1:2012, SR EN 61439- 5:2015, SR EN 61439-1:2012 - Anexa J, SR EN 60068-2-1:2007, SR EN 60068-2-2:2008, SR EN 62262:2004. SR EN 60529:1995 + A 1:2003 +A2:2015 AC:2017 + AC:2019 emis de către un organism de certificare acreditat în conformitate cu SR EN ISO/CEI 17065:2013; Se va prezenta acreditarea organismului de certificare”. Consiliul constată neclaritatea cerinței de la punctul 3.3 din fișa tehnică nr. 4, de a fi prezentat certificatul de conformitate, nefiind precizat cu claritate dacă acesta trebuie să fie emis pentru sistemul de telegestiune, în întregul său, sau pentru fiecare componentă a acestuia. În mod similar, Consiliul constată neclaritatea cerinței de la punctul 3.3 din fișa tehnică nr. 5, nefiind precizat cu claritate care este echipamentul/subansamblul prevăzut la punctul 1.17 din aceeași fișă tehnică, pentru care trebuie prezentată certificarea. Pe de altă parte, Consiliul constată netemeinicia susținerilor contestatorului privind lipsa de aplicabilitate a standardelor precizate la punctele 3.3 din fișele tehnice nr. 4 și nr. 5 pentru sistemul de telegestiune, respectiv pentru punctele de aprindere, acestea având un caracter general și nefiind probate de autorul contestației, cu toate că, potrivit dispozițiilor art. 249 din Codul de procedură civilă, „Cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile prevăzute de lege”, această regulă fiind exprimată și prin adagiul „actori incubit onus probandi” (reclamantului îi incumbă sarcina probei). Date fiind aceste considerente, Consiliul va admite, în parte, critica de al punctul nr. XIII din contestație, autoritatea contractantă urmând a preciza dacă solicită certificat de conformitate pentru sistemul de telegestiune, în întregul său, sau pentru fiecare componentă a acestuia (controller punct luminos, punct de aprindere cu telegestiune), respectiv pentru punctul de aprindere sau pentru fiecare componentă a acestuia conform rândul 1.17 (Gateway, senzor de lumină, senzor efracție și ceas programator). La punctul XIV din contestație, contestatorul critică ambiguitatea și nelegalitatea documentației de atribuire, care, în opinia acestuia, reiese și din cerințele cuprinse în fișele tehnice nr. 2 - controller punct luminos (rândul 3.3), nr. 5 - punct de aprindere trifazat cu gateway (rândul 3.3) și nr. 4 - sistem de telegestiune (rândul 3.3) - obligativitatea certificatului de conformitate conform directivelor esențiale. Pagina 79 din 93
Contestatorul susține că nelegalitatea este dată de impunerea certificatului de conformitate, în condițiile în care legislația în vigoare impune acceptarea de mijloace echivalente, cum ar fi declarația de conformitate, care este o declarație pe proprie răspundere a producătorului, emisă sub sancțiune legală, prin care se confirmă că produsele ofertate respectă standardele prevăzute de directivele europene, putându-li-se aplica marcajul CE. Contestatorul mai consideră că această declarație este valabilă neînsoțită de certificatul de conformitate. Acesta din urmă, însă, este un
document emis de un laborator autorizat, prin care se confirmă că produsele testate de laborator (deci nu cele ofertate, întrucât testarea este mult anterioară ofertării) respectă standardele prevăzute de directivele europene și este valabil doar însoțit de Declarația de conformitate CE a producătorului, prin care participantul la procedură se angajează să oferteze produse similare cu cele testate prevăzute în certificatul de conformitate. Contestatorul solicită obligarea autorității contractante la modificarea documentației de atribuire, în sensul acceptării prezentării și a declarației de conformitate în vederea îndeplinirii cerinței. Consiliul constată că autorul contestației se limitează la afirmații cu caracter general cu privire la cerințele din documentația de atribuire, fără să indice vreo normă juridică care să permită aplicarea marcajului CE pe echipamentele în discuție, în urma declarării conformității de către producător. În acest sens, Consiliul reține ca fiind relevante dispozițiile art. 5 și art. 6 din Decizia nr. 768/2008/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 iulie 2008 privind un cadru comun pentru comercializarea produselor, care dispun astfel: «Articolul 5 Declarația CE de conformitate În cazul în care legislația comunitară de armonizare impune ca producătorul să declare că s-a demonstrat îndeplinirea cerințelor referitoare la un produs („declarația CE de conformitate”), legislația prevede întocmirea unei singure declarații pentru toate actele comunitare aplicabile produsului, declarație care să conțină toate informațiile necesare pentru a identifica legislația comunitară de armonizare la care se raportează declarația, menționând și referințele de publicare a actelor în cauză. Articolul 6 Evaluarea conformității (1) În cazul în care impune evaluarea conformității, legislația comunitară de armonizare poate prevedea efectuarea evaluării de către autoritățile publice, producători sau organismele notificate /.../». Scopul reglementării acestor modalități de dovedire a conformității se regăsește în cadrul considerentului 29 al actului normativ anterior menționat, unde sunt precizate următoarele: „Marcajul CE, ca și indicație concretă a conformității unui produs, este consecința vizibilă a unui întreg proces cuprinzând evaluarea conformității în sensul larg. Principiile generale care reglementează marcajul CE sunt prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerințelor de acreditare și de supraveghere a pieței în ceea ce privește comercializarea produselor. Normele care reglementează aplicarea marcajului CE, care urmează să fie folosite în cadrul legislației comunitare de armonizare care prevede utilizarea acelui marcaj, ar trebui să fie prevăzute prin prezenta decizie”. Astfel, demonstrarea conformității în vederea aplicării marcajului CE este condiționată de parcurgerea unui întreg proces de evaluare, ale Pagina 81 din 93
cărui etape sunt bine stabilite, iar legislația privind calitatea în construcții impune testarea de conformitate a produselor care sunt folosite pentru execuția unor lucrări. Mai susține contestatorul că formularea cerinței este ambiguă și lasă loc subiectivismului, întrucât nu stabilește cu claritate ce anume din standardele invocate trebuie să respecte produsele supuse testării, astfel încât menționarea generală a îndeplinirii standardelor este impusă doar cu scopul limitării concurenței și avantajarea unui anumit ofertant, respectiv ....
Cu privire la această susținere, Consiliul constată că, în fișele tehnice criticate sunt precizate standardele care trebuie respectate de echipamentele ofertate, iar din formularea cerinței se deduce că este solicitată îndeplinirea tuturor prevederilor acestor standarde. În acest sens, Consiliul constată că autorul contestației nu a indicat aspectele punctuale pe care le consideră neclare, susținerea având caracter general. Consiliul constată că și caracterul general al susținerilor cu privire la impunerea artificială a standardelor enumerate în fișele tehnice, nefiind indicate de contestator aspecte concrete care conduc la favorizare unui anumit operator economic sau care au caracter restrictiv. Date fiind considerentele anterior menționate, Consiliul urmează a respinge, ca nefondată, critica de la punctul XIV din contestație. Prin critica de la punctul XV din contestație, ... reclamă nelegalitatea cerințelor cuprinse în fișa tehnică nr. 4 - Sistem de telegestiune, rândul 5.1, referitoare la punerea la dispoziție, de către producătorul acestui sistem, a unui serviciu de asistență telefonică și online gratuit, în limba română, cu scopul ghidării instalatorului și utilizatorului atât în perioada de instalare, cât și în perioada de garanție. Cerința criticată de contestator este următoarea (pag. 145 din fișierul „... PTh_SSV.pdf”): „5.1. Producătorul sistemului de telegestiune pune la dispoziția clienților un serviciu de asistență telefonică și online gratuit, în limba română, cu scopul ghidării instalatorului și utilizatorului atât în perioada de instalare, cât și în perioada de garanție. Se vor prezenta modalitățile de acordare a serviciului de asistență tehnică (website, număr de telefon, email etc.), timpii de răspuns medii”. Contestatorul critică impunerea unei obligații în sarcina producătorului sistemului de telegestiune și invocă aceleași argumente de la punctele VIII, XI și XII din contestație. În mod similar celor constatate în analiza criticilor VIII, XI și XII, Consiliul constată că autoritatea contractantă nu poate impune obligații în sarcina producătorilor, care să limiteze participare la procedură a unor operatori economici care nu sunt și producători, critica sub acest aspect urmând a fi admisă. Contestatorul mai consideră că cerința este impusă în mod excesiv tuturor ofertanților și ar trebui modificată în sensul că va privi strict ofertantul câștigător. Consiliul constată că este neîntemeiată susținerea contestatorului, dat fiind faptul că cerința vizează perioada de implementare a contractului, la momentul ofertării fiind solicitată exclusiv indicarea unor informații de ordin general cu privire la serviciile solicitate. Dat fiind faptul că cerința criticată instituie obligații cu privire la perioada de execuție a lucrărilor, aplicabile ofertantului desemnat Pagina 83 din 93
câștigător, așa cum solicită ..., această susținere a contestatorului fiind neîntemeiată. Date fiind considerentele anterior menționate, Consiliul va admite, în parte, critica de la punctul XV din contestație, urmând ca autoritatea contractantă să fie obligată să elimine cerința ca producătorul să pună la dispoziție serviciul prevăzut la punctul 5.1 din fișa tehnică nr. 4. Cu privire la jurisprudența națională invocată de către contestator, Consiliul reține faptul că trimiterile la practica judiciară sunt relative la pricinile soluționate anterior, nu constituie izvor de drept și nici nu pot
obliga la emiterea unei noi decizii într-un anumit sens, deoarece precedentul judiciar nu constituie izvor de drept în sistemul românesc. Potrivit Legii nr. 101/2016, în activitatea sa, Consiliul se supune numai legii, deciziile acestuia fiind pronunțate în temeiul legii. În aceeași direcție sunt și normele art. 26 din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, care statuează independența completului de soluționare a contestațiilor, deciziile pronunțate fiind bazate pe stricta aplicare și respectare a legii, iar nu pe deciziile pronunțate anterior. Raționamentul anterior se regăsește și în considerentele Deciziei nr. 2/19.01.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în care s-a reținut faptul că „Ab initio, Înalta Curte observă că în sistemul de drept românesc jurisprudența nu constituie izvor de drept, instanțele judecătorești nefiind ținute de soluțiile pronunțate anterior de alte instanțe. Hotărârile judecătorești au aplicabilitate numai la speță, efectele lor neputând fi extinse la cauze similare cu care instanțele au fost învestite”. În vederea respectării principiilor transparenței și tratamentului egal, Consiliul va obliga autoritatea contractantă la publicarea în SEAP a modificărilor aduse documentației de atribuire, astfel încât acestea să fie aduse la cunoștința operatorilor economici interesați de procedură. Consiliul subliniază faptul că se impune o reverificare a documentației de atribuire, de către autoritatea contractantă, pentru a vedea dacă sunt necesare și alte modificări ale acesteia, în corelare cu cele reținute de Consiliu în cadrul considerentelor de mai sus Dat fiind faptul că este posibilă modificarea documentației de atribuire, astfel încât să fie satisfăcute cererile formulate de contestator, aferente criticilor admise, Consiliul va respinge, ca nefondat, capătul de cerere subsidiar formulat de contestator, prin care acesta a solicitat anularea procedurii de atribuire. În ceea ce privește cererea contestatorului de obligare a autorității contractante la plata sumei de 7.140 lei, inclusiv TVA, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocațial), Consiliul reține ca fiind incidente următoarele dispoziții legale: Codul de procedură civilă stipulează următoarele: - Art. 451: „(1) Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului. Pagina 85 din 93
(2) Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său. (3) Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător la plata experților judiciari și a specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3).
(4) Nu vor putea fi însă micșorate cheltuielile de judecată având ca obiect plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și plata sumelor cuvenite martorilor potrivit alin. (1)”; - Art. 452: „Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”; - Art. 453: „(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
(2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată”. Având în vedere dispozițiile anterior menționate, se constată că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de soluționare a contestației este culpa procesuală a părții. În speță, Consiliul reține culpa procesuală a autorității contractante în intentarea acțiunii de către ..., în calitate de contestator, motiv pentru care Consiliul apreciază că în speță se impune a obliga ... (PRIMĂRIA COMUNEI ...) la plata unor cheltuieli de soluționare a contestației reprezentând onorariu avocat. Cheltuielile reclamate de contestator sunt în sumă de 7.140 lei și reprezintă onorariu aferent serviciilor de asistență juridică prestate de «SCA „…”» prin avocat colaborator …, în baza contractului de asistență juridică seria …, facturate cu factura nr. …, achitată cu Ordinul de plată având referința băncii nr. …, emis prin serviciul de internet banking al ING Bank N.V. Amsterdam Sucursala București. Analizând temeinicia pretențiilor contestatorului, referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate, reprezentând onorariu avocat, Consiliul apreciază că se impune reducerea onorariului de avocat la suma de 3.000 lei, din următoarele considerente: Având în vedere faptul că procedura de soluționare este o procedură scrisă, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, facultativă și gratuită potrivit art. 24 alin. (4) din Constituția României și având în vedere faptul că în speță nu s-au dispus audieri sau depunerea de concluzii orale, Consiliul apreciază că suma solicitată de contestator este excesivă. Cheltuielile de judecată cuprind orice cheltuieli pe care partea care a câștigat procesul va dovedi că le-a făcut, cum sunt onorariile de avocat, costul dactilografierii actelor depuse la dosar etc., dar numai cele strict necesare pentru buna desfășurare a soluționării prezentei contestații. Potrivit prevederilor art. 68 din Legea nr. 101/2016 coroborat cu art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă și, ținând seama de Pagina 87 din 93
serviciile prestate de «SCA „…”» prin avocat colaborator …, Consiliul, analizând prin prisma dispozițiilor art. 451 alin. (2) din Codul de procedură, cererea de plată a sumei de 7.140 lei, reprezentând onorariu avocat suportat de contestator cu ocazia soluționării contestației sale la Consiliu, apreciază că raportat la volumul de muncă pe care l-a presupus redactarea criticilor formulate și la admiterea în parte a acestora, Consiliul urmează a reduce cuantumul sumei pretinse cu titlu de cheltuieli de soluționare la suma de 3.000 lei, față de care autoritatea contractantă va fi obligată la plată către contestator.
Consiliul va da eficiență dispozițiilor art. 451 alin. (2) Cod procedură civilă, coroborat cu art. 68 din Legea nr. 101/2016, în sensul că va reduce onorariul de avocat, considerând că prin aceasta nu se intervine în convenția încheiată de contestator, în calitate de client, și avocatul său, pentru că în acest fel ar fi încălcate dispozițiile art. 1270 Cod civil. De asemenea, se apreciază că nu se aduce atingere nici dispozițiilor Legii nr. 51/1995, potrivit cărora avocații sunt liberi ca prin înțelegere cu clienți lor să stabilească onorarii, întrucât Consiliul nu face altceva decât să stabilească, în cadrul raportului juridic procesual civil, cheltuielile de judecată, astfel că, prin aplicarea dispozițiilor art. 68 din Legea nr. 101/2016 raportat la art. 451 alin. (2) Cod procedură civilă, Consiliul nu cenzurează contractul de asistență juridică, ci doar stabilește în mod corespunzător cuantumul cheltuielilor de judecată, în raport de munca depusă de avocat, complexitatea cauzei, valoarea pricinii și proporționalitatea onorariului față de volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în această cauză. Pentru aceste considerente, Consiliul apreciază că reducerea onorariului de la 7.140 lei, la suma de 3.000 lei, este în concordanță cu elementele mai sus arătate, respectiv complexitatea cauzei și ținând seama de soluția de admitere în parte a contestației și, nu în ultimul rând, munca depusă de avocat, în condițiile art. 451 Cod procedură civilă contestatorul fiind îndreptățit să solicite cheltuielile de judecată, respectiv onorariu de avocat, care însă poate fi diminuat de către Consiliul, în condițiile legale menționate anterior. Dispoziția art. 451 Cod procedură civilă este în concordanță și cu jurisprudența CEDO conform căreia un reclamant poate obține rambursarea cheltuielilor sale de judecată în măsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil. Referitor la solicitarea ..., în calitate de intervenient accesoriu, de obligare a contestatorului ... la plata de cheltuieli de judecată, Consiliul va reține că, potrivit art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, „Consiliul poate obliga, la cerere, partea în culpă, la plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației. Cuantumul, detalierea și documentele doveditoare ale cheltuielilor efectuate sunt prezentate în cerere, care trebuie depusă înainte de pronunțarea deciziei de soluționare a contestației.” Totodată, Consiliul va reține că, potrivit art. 453 alin. (1) c.p.c. partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Conform art. 61 c.p.c. oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare. Intervenția este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul Pagina 89 din 93
dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta. Intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți. De asemenea, potrivit art. 65 alin. (1) c.p.c., intervenientul devine parte în proces numai după admiterea în principiu a cererii sale. În speță, ... a formulat o cerere de intervenție accesorie în favoarea autorității contractante. Astfel, din analiza coroborată a dispozițiilor codului de procedură civilă referitoare la plata cheltuielilor de judecată, Consiliul reține că pentru acordarea cheltuielilor de judecată nu este suficientă dobândirea
calității de parte într-un proces, ci mai este necesar și ca acea parte să câștige procesul, adică să obțină total sau în parte pretențiile solicitate prin cererea de chemare în judecată, dispozițiile art. 453 coroborat cu art. 454 teza I c.p.c. fiind explicite în acest sens. Or, din această perspectivă, Consiliul reține că intervenientul accesoriu, deși devine parte în proces după admiterea în principiu a cererii sale, conform art. 65 alin. (1) c.p.c., totuși acesta nu poate invoca nicio pretenție proprie în proces pentru a deveni „parte care câștigă procesul” sau „parte în culpă”, ci sprijină numai apărarea uneia dintre părți, după cum rezultă din dispozițiile art. 61 alin. (3) c.p.c., astfel încât acesta nu poate obține condamnarea părții care a căzut în pretenții la plata cheltuielilor de judecată și nici nu poate fi obligat la plata acestora părții care a câștigat procesul, ci doar partea în favoarea căreia a intervenit și care a fost în culpă putând fi obligată la achitarea acestor cheltuieli. Mai mult, Consiliul constată că intervenientul ... nu a făcut dovada cheltuielilor de soluționare solicitate prin cererea de intervenție. Față de cele de mai sus, Consiliul urmează a respinge ca inadmisibilă solicitarea intervenientului accesoriu ... de obligare a contestatorului ... la plata de cheltuieli de judecată. Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept mai sus evocate, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite, în parte, contestația formulată de ... în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... (PRIMĂRIA COMUNEI ...), în ceea ce privește criticile de la punctele I, II, III, IV, V, VI, VIII, IX, X, XI, XII, XIII și XV din contestație, conform celor reținute în considerentele prezentei decizii și, pe cale de consecință, va obliga autoritatea contractantă la remedierea documentației de atribuire și la publicarea în SEAP a modificărilor efectuate, cu respectarea prevederilor legale și a motivării aferentă prezentei în termen de 10 zile de la comunicare. Consiliul va obliga ... (PRIMĂRIA COMUNEI ...) la plata sumei de 3.000 lei către ..., reprezentând cheltuieli efectuate pentru soluționarea contestației. Totodată, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge restul criticilor și capetelor de cerere, formulate de .... Față de soluția pronunțată, Consiliul va admite, în parte, cererea de intervenție, formulată de ..., respectiv solicitările de respingere a criticilor de la pozițiile nr. VII și XIV din contestație și va respinge restul solicitărilor intervenientului, inclusiv solicitarea de plată a cheltuielilor de soluționare a contestației. Pagina 91 din 93
Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de ... în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... (PRIMĂRIA COMUNEI ...), în ceea ce privește criticile de la punctele I, II, III, IV, V, VI, VIII, IX, X, XI, XII, XIII și XV
din contestație, conform celor reținute în considerentele prezentei decizii și, pe cale de consecință, Obligă autoritatea contractantă la remedierea documentației de atribuire și la publicarea în SEAP a modificărilor efectuate, cu respectarea prevederilor legale și a motivării aferentă prezentei în termen de 10 zile de la comunicare. Obligă ... (PRIMĂRIA COMUNEI ...) la plata sumei de 3.000 lei către ..., reprezentând cheltuieli efectuate pentru soluționarea contestației Respinge restul criticilor și capetelor de cerere, formulate de .... Admite, în parte, cererea de intervenție, formulată de ..., respectiv solicitările de respingere a criticilor de la pozițiile nr. VII și XIV din contestație și respinge restul solicitărilor intervenientului, inclusiv solicitarea de plată a cheltuielilor de soluționare a contestației. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare … PREȘEDINTE … Consilier de soluționare … Redactat practicaua deciziei …. Redactată în 5 (cinci) exemplare originale, conține … (…) de pagini. Pagina 93 din 93
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.