Decizie 3048/2023
Decizie CNSC2023_3048_2023_Decizie_3048.pdf
Document CNSC
ALITEC SOLUTION SRL în contradictoriu cu COMUNA SMULTI JUDETUL GALATI
Decizia CNSC nr. 3048/C7/3419 din 28.12.2023
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Achiziție execuție lucrări pentru obiectivului de investiții «Modernizarea rețelei de drumuri de interes local în comuna Smulți, județul Galați»”, cod CPV 45233120-6 Lucrări de construcții de drumuri (Rev. 2), s-a solicitat anularea a raportului procedurii nr. 5498/28.11.2023, a comunicării rezultatului procedurii nr. 5500/28.11.2023 și reevaluarea ofertei depuse. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele:Verifică pasajul în context →
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către asocierea ALITEC SOLUTION SRL - GENDAV SRL, prin liderul asocierii ALITEC SOLUTION SRL, cu sediul cu sediul în Galați, str. Brăilei nr. 88, tronson 1, bl. BR5B, et. 2, ap. 2, județul Galați, în contradictoriu cu COMUNA SMULȚI, cu sediul în comuna Smulți, str. Primăverii nr. 37, județul Galați, în calitate de autoritate contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
prezentei evaluări este (...), totuși, a cita o definiție a pazei si protecției, si pur si simplu a menționa faptul ca veți asigura paza potențialului perimetru nu sunt detalii suficiente pentru a conduce comisia de evaluare sa constate cerința ca fiind una îndeplinită, întrucât nu este prezentat efectiv modul in care se va mobiliza paza pentru lucrarea ce face obiectul prezentei evaluări. Comisia de evaluare va precizează faptul că, deși a fost regăsit in cadrul propunerii tehnice un document denumit Plan de pază, modul in care a fost întocmit nu poate fi apreciat ca fiind suficient pentru a constata cerința îndeplinită. Având in vedere faptul că nici prin răspunsul dat, deși comisia de evaluare prin solicitare a transmis că nu a putut regăsi un astfel de plan in cadrul propunerii tehnice, nu ați suplimentat sau transmis informații în acest sens al dovedirii îndeplinirii cerinței. Pentru neînțelegerea detaliilor solicitate prin cerință, dumneavoastră sunteți singurul in culpă, neînțel…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2023_3048_2023_Decizie_3048.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3048 / C7 / 3419 Data: 28.12.2023 Prin contestația nr. 1662/05.12.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 66263/05.12.2023, formulată de asocierea ALITEC SOLUTION SRL - GENDAV SRL, prin liderul asocierii ALITEC SOLUTION SRL, cu sediul în Galați, str. Brăilei nr. 88, tronson 1, bl. BR5B, et. 2, ap. 2, județul Galați, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J17/1082/2010, având CUI RO27730775, reprezentată legal prin Potec Nicolae-Petrișor, în calitate de administrator, împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. 5500/28.11.2023 și a raportului procedurii nr. 5498/28.11.2023, emise de către COMUNA SMULȚI, cu sediul în comuna Smulți, str. Primăverii nr. 37, județul Galați, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Achiziție execuție lucrări pentru obiectivului de investiții «Modernizarea rețelei de drumuri de interes local în comuna Smulți, județul Galați»”, cod CPV 45233120-6 Lucrări de construcții de drumuri (Rev. 2), s-a solicitat anularea a raportului procedurii nr. 5498/28.11.2023, a comunicării rezultatului procedurii nr. 5500/28.11.2023 și reevaluarea ofertei depuse. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele:
Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către asocierea ALITEC SOLUTION SRL - GENDAV SRL, prin liderul asocierii ALITEC SOLUTION SRL, cu sediul cu sediul în Galați, str. Brăilei nr. 88, tronson 1, bl. BR5B, et. 2, ap. 2, județul Galați, în contradictoriu cu COMUNA SMULȚI, cu sediul în comuna Smulți, str. Primăverii nr. 37, județul Galați, în calitate de autoritate contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3048 / C7 / 3419 Data: 28.12.2023 Prin contestația nr. 1662/05.12.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 66263/05.12.2023, formulată de asocierea (...) SRL - (...) SRL, prin liderul asocierii (...) SRL, cu sediul în (...), înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. (...), având CUI (...), reprezentată legal prin (...), în calitate de administrator, împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. 5500/28.11.2023 și a raportului procedurii nr. 5498/28.11.2023, emise de către (...), cu sediul în comuna (...), județul (...), în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Achiziție execuție lucrări pentru obiectivului de investiții «Modernizarea rețelei de drumuri de interes local în (...), județul Galați»”, cod CPV 45233120-6 Lucrări de construcții de drumuri (Rev. 2), s-a solicitat anularea a raportului procedurii nr. 5498/28.11.2023, a comunicării rezultatului procedurii nr. 5500/28.11.2023 și reevaluarea ofertei depuse. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care (...) SRL critică decizia autorității contractante (...), potrivit căreia oferta sa a fost declarată inacceptabilă, la faza de evaluare a propunerilor tehnice, întrucât răspunsul său la solicitările de clarificări cu privire la oferta tehnică, transmis cu adresa nr. 1427/19.10.2023, a fost considerat neconcludent, învederând că decizia aceasta este netemeinică și ilegală. Astfel, motivul de excludere arătat de autoritatea contractantă (corelat cu pct. 2 din solicitarea de clarificări nr. 4820/17.10.2023), se referă la o pretinsă neadaptare la lucrare a planului de pază. Pagina 1 din 13
Precizează că, prin adresa nr. 4820/17.10.2023, autoritatea contractantă i-a solicitat să indicăm unde, în cadrul propunerii tehnice se regăsește planul de pază adaptat lucrării. Cu adresa nr. 1427/19.10.2023, susține că a răspuns acestei solicitări de clarificări indicând paginile 1863-1864 din cadrul propunerii tehnice. Potrivit comunicării rezultatului procedurii, autoritatea contractantă a admis existența documentului (planului de pază) în propunerea tehnică (deși inițial pretindea că nu l-a regăsit) însă de data aceasta critică modul în care planul de pază a fost întocmit. Subliniază faptul că modul în care a fost întocmit planul de pază sau conținutul acestuia nu a făcut obiectul niciunei solicitări de clarificări din partea autorității contractante. Totodată, consideră că dacă autoritatea contractantă avea nelămuriri și cu privire la conținutul documentului sau considera că sunt necesare completări, putea uza de prevederile art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 și art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016, pe care le redă. De altfel, consideră că nici comunicarea privind rezultatul procedurii nu cuprinde motivele explicite și suficient de detaliate pentru care comisia de evaluare a apreciat că modul de întocmire a planului de pază nu este „suficient pentru a constata cerința îndeplinită”, sens în care redă dispozițiile art. 134 alin. (4) din HG nr. 395/2016. Consideră că simpla apreciere subiectivă și generală conform căreia „modul în care a fost întocmit nu poate fi apreciat ca fiind suficient pentru a constata cerința îndeplinită”, fără a arăta care au fost referințele și prevederile documentației de atribuire în raport de care comisia a apreciat astfel, nu este în măsură să justifice decizia de respingere a ofertei. Conform prevederilor legale, pentru fiecare ofertă în parte, îndeplinirea fiecărei cerințe se analizează/verifică prin raportare la prevederile documentației de atribuire, și nu prin comparații între oferte sau prin raportare la oferta pe care autoritatea contractantă o declară câștigătoare. În primul rând, susține că autoritatea nu a stabilit/impus, la nivelul documentației de atribuire, anumite cerințe privind conținutul, structura sau întinderea planului de pază, lăsând la latitudinea și aprecierea ofertanților aceste aspecte. În al doilea rând, prin invocarea, în comunicarea privind rezultatul procedurii, a deciziei CNSC nr. 1366/C11/1256, 1260/16.06.2023, aferentă unei alte proceduri, autoritatea contractantă încearcă să arate că ar exista soluții pronunțate de CNSC în spețe similare (referitoare la planul de pază), favorabile autorităților contractante, însă (...) a omis să menționeze că situația de fapt era diferită în acel caz iar planul de pază Pagina 2 din 13
era diferit prezentat în oferta respectivă față de cea din procedura organizată de (...). Prin punctul de vedere nr. 5678/08.12.2023, înregistrat la CNSC cu nr. 68061/13.12.2023, autoritatea contractantă a solicitat respingerea în totalitate a contestației, cu consecința rămânerii valabile a constatărilor comisiei de evaluare, prezentând argumentele expuse în continuare. Înainte de a proceda la detalierea și analizarea motivelor de excludere invocate de (...) SRL, consideră relevante următoarele precizări, la care s-a raportat comisia de evaluare la momentul evaluării ofertelor: - art. 135 alin. (3) din HG nr. 395/2016 ; - extras din decizia CNSC nr. 870/C2/754.768 din 28.04.2021: „Potrivit art. 65 alin.(2) si art. 133 alin. (1) din HG nr. 395/2016, comisia de evaluare are obligația de a analiza si de a verifica fiecare oferta din punctul de vedere al elementelor tehnice propuse, cat si din punctul de vedere al aspectelor financiare pe care le implica. Propunerea tehnica trebuie sa corespunda cerințelor minime prevăzute in caietul de sarcini. De asemenea, in baza art. 127 alin. (1) lit. F), comisia de evaluare are atribuția verificării conformității propunerilor tehnice ale ofertanților cu prevederile caietului de sarcini. Din ansamblul legislației pe linie de achiziții publice rezulta ca evaluarea fiecărei oferte se raportează numai la cerințele care ii sunt aplicabile din documentația de atribuire, nu la altele (sau la aceleași, însă diminuate ori majorate). Cerințele privind modul de intocmire a propunerii tehnice nu trebuie sa depindă de modul in care sunt înțelese la un moment dat de către o societate ofertanta, dincolo de exprimarea din documentația de atribuire, fiind imperativ ca autoritatea contractanta sa asigure operatorilor economici o înțelegere/interpretare unitara, decurgând din informarea lor completa, corecta si explicita cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire”. Astfel, susține că evaluarea propunerilor tehnice s-a făcut raportat la documentația de atribuire definitiv rămasă, prin necontestarea acesteia cât și a răspunsului consolidat, oferit în mod clar și exact ofertanților participanți. După acest moment al definitivării documentației, ofertanta își asumă îndeplinirea tuturor cerințelor așa cum acestea au rămas valabile și opozabile atât autorității contractante cât și acesteia, nefiind permise interpretări diferite despre modul în care trebuie îndeplinite/înțelese sau nu o serie de cerințe ale acesteia, ofertanții fiind singurii în măsură de a-și îndeplini ofertele conform și de a suporta riscurile transmiterii incomplete/incorecte a ofertei depuse. 1. Referitor la motivul de excludere, respectiv lipsa planului de pază susține că a solicitat clarificări după cum urmează: «În ceea ce privește punctul 8 al caietului de sarcini conform căruia se solicita printre altele: „Planul de execuție trebuie să conțină și: a. planificarea activităților prin care ofertantul să indice toate etapele esențiale execuției Pagina 3 din 13
lucrărilor: b. strategia de aprovizionare cu resursele necesare realizării contractului; c. adecvarea la constrângerile fizice impuse de amplasamentul lucrării inclusiv planul de pază adaptat lucrării; d. aspectele de ordin operațional ale lucrărilor existente ce trebuie menținute; e) lucrările temporare si permanente care vor fi executate; f) perioadele de timp necesare pentru verificarea si aprobarea documentelor antreprenorului de către autoritatea contractanta precum; g) obținerea aprobaților necesare in baza prevederilor Legislației romanești in vigoare; h) succesiunea, programarea si durata testelor", analizând propunerea tehnică înaintată, comisia de evaluare nu a regăsit prezentat planul de pază adaptat lucrării, motiv pentru care vă solicită să indicați unde în cadrul propunerii tehnice înaintate se poate regăsi prezentat acesta». La această întrebare, ofertanta a prezentat următorul răspuns: „Referitor pct. 2, vă comunicăm că Planul de pază adaptat lucrării se regăsește în cadrul Propunerii tehnice (documentul intitulat Propunere tehnica_Part9.pdf) la pagina 1863-1864”. Procedând la reverificarea paginilor indicate în cadrul răspunsului, respectiv paginile 1863 - 1864, comisia de evaluare a regăsit documentul intitulat Plan de pază la nivelul căruia s-au oferit informații cu privire la organizarea de șantier, iar referitor la pază regăsește următoarea mențiune: „Conform art. (1) din Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protecția persoanelor: (1) Paza si proiecția sunt activități desfășurate prin forțe si mijloace specifice, in scopul asigurării siguranței obiectivelor, bunurilor si valorilor împotriva oricăror acțiuni ilicite care lezează dreptul de proprietate, existenta materiala a acestora, precum si a protejării persoanelor împotriva oricăror acte ostile care le pot periclita viată, integritatea fizica sau sănătatea. (2) Paza si protecția se realizează prin forțe si mijloace militare sau civile, de către instituțiile specializate ale autorităților administrației publice, sau in regim privat, de către proprietarii sau deținătorii obiectivelor, bunurilor sau valorilor, precum si de către societățile specializate de paza si proiecție”, „Se va asigura paza prin personal propriu sau printr-o firmă specializată in acest sens, daca va fi cazul” și „Ofertantul SC (...) SRL va asigura paza „potențialului perimetru” pus la dispoziție de autoritatea contractantă, Comuna Poiana, conform prevederilor legii nr. 333/2003”. Astfel, deși ofertantul dintr-o eroare de tehnoredactare menționează o altă autoritate contractantă, respectiv Comuna Poiana, dat fiind faptul că autoritatea contractanta a procedurii care face obiectul prezentei evaluări este (...), totuși, a cita o definiție a pazei și protecției, și a menționa faptul că va asigura paza potențialului perimetru nu sunt detalii suficiente pentru a conduce comisia de evaluare să constate cerința ca fiind una îndeplinită, întrucât nu este prezentat efectiv modul în care se va mobiliza paza pentru lucrarea care face obiectul prezentei evaluări. Pagina 4 din 13
Deși a fost regăsit în cadrul propunerii tehnice un document denumit Plan de pază, modul în care a fost întocmit nu poate fi apreciat ca fiind suficient pentru a constata cerința îndeplinită. Practic ofertantul oferă detalii despre organizarea de șantier și spune ca va asigura paza, dar cerința documentației de atribuire era prezentarea: „c. adecvarea la constrângerile fizice impuse de amplasamentul lucrării inclusiv planul de paza adaptat lucrării”. Având în vedere faptul că nici prin răspunsul dat, deși comisia de evaluare prin solicitare a transmis că nu a putut regăsi un astfel de plan în cadrul propunerii tehnice, ofertantul nu a suplimentat sau transmis informații în acest sens al dovedirii îndeplinirii cerinței. Cum nici în urma răspunsului la solicitarea de clarificări transmisă nu se regăsește planul de pază adaptat la lucrare, comisia de evaluare a constatat că răspunsul este neconcludent. În susținerea celor menționate ca urmare a verificărilor efectuate de comisia de evaluare, în referire la acest aspect legat de prezentarea planului de pază adaptat la lucrare, în care este vorba de aceeași ofertantă dar la o altă autoritate contractantă, Consiliul s-a pronunțat prin decizia nr. 1366/C11/1256, 1260/16.06.2023, din care redă un extras. Dosarul achiziției și documentele necesare soluționării cauzei au fost transmise de autoritatea contractantă fiind înregistrate la Consiliu cu nr. 68731/15.12.2023.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În vederea atribuirii contractului având ca obiect „Achiziție execuție lucrări pentru obiectivului de investiții «Modernizarea rețelei de drumuri de interes local în (...), județul Galați»”, cod CPV 45233120-6 Lucrări de construcții de drumuri (Rev. 2), (...), în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN1126903/22.06.2023. Din informațiile anunțului de participare simplificat amintit, s-a reținut că valoarea estimată a contractului de lucrări este de 6.165.009,93 lei, fără TVA, criteriul de atribuire este „Cel mai bun raport calitate – preț”, iar data limită de depunere a ofertelor a fost 07.07.2023, ora 15:00. Nemulțumită de rezultatul procedurii de atribuire, respectiv de faptul că oferta sa a fost respinsă, asocierea (...) SRL - (...) SRL, prin liderul asocierii (...) SRL, a înaintat contestația în analiză prin care a solicitat anularea raportului procedurii nr. 5498/28.11.2023, a comunicării rezultatului procedurii nr. 5500/28.11.2023 și reevaluarea ofertei depuse. În conformitate cu prevederile art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, (...) SRL a făcut dovada constituirii cauțiunii corespunzătoare Pagina 5 din 13
în valoare de 88.000,00 lei, conform recipisei de consemnare nr. 209766883/1 din 11.12.2023, eliberată de CEC Bank – Sucursala Galați, pe seama și la dispoziția CNSC. În referire la critica contestatoarei privind respingerea ofertei sale, se reține că, prin adresa nr. 5500/28.11.2023 care cuprinde rezultatul procedurii, s-au indicat ofertantei motivele care au condus la această finalitate: „(…) Oferta dumneavoastră a fost declarată inacceptabilă conform următoarelor: (…) art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 ”(5) In cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări și, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispozițiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă." Motivele care au stat la baza deciziei: Răspunsul dumneavoastră nr. 1427/19.10.2023 la solicitarea de clarificări transmisa cu adresa cu numărul nr. 4820/17.10.2023, a fost apreciat de către comisia de evaluare ca fiind neconcludent, precum si inacceptabil, deoarece: Referitor la ultimul punct al solicitării conform căruia comisia de evaluare v-a solicitat indicarea unde in cadrul propunerii tehnice înaintate se poate regăsi prezentat planul de paza adaptat la lucrare, ați răspuns, astfel: „Referitor pct. 2, va comunicam ca Planul de paza adaptat lucrării se regăsește in cadrul Propunerii tehnice (documentul intitulat Propunere tehnica_Part9.pdf) la pagina 1863-1864." Analizând răspunsul dumneavoastră, comisia de evaluare îl constata neconcludent pe următoarele considerente: Procedând la reverificarea paginilor indicate in cadrul răspunsului, respectiv paginile 1863 - 1864, comisia de evaluare regăsește documentul intitulat Plan de paza la nivelul căruia ați oferit informații cu privire la organizarea de șantier, iar referitor la pază regăsește următoarea mențiune: „Conform art. (1) din Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și proiecția persoanelor: (1) Paza și proiecția sunt activități desfășurate prin forțe si mijloace specifice, in scopul asigurării siguranței obiectivelor, bunurilor si valorilor împotriva oricăror acțiuni ilicite care lezează dreptul de proprietate, existența materială a acestora, precum si a protejam persoanelor împotriva oricăror acte ostile care le pot periclita viată, integritatea fizica sau sănătatea. (2) Paza si proiecția se realizează prin forțe si mijloace militare sau civile, de către instituțiile specializate ale autorităților administrației publice, sau in regim privat, de către proprietarii sau deținătorii obiectivelor, bunurilor sau valorilor, precum si de către societățile specializate de paza si proiecție", "Se va asigura paza prin personal propriu sau printr-o firma specializata in acest sens, daca va fi cazul” și "Ofertantul SC (...) SRL va asigura paza "potențialului perimetru" pus la dispoziție de Autoritatea Contractanta, Comuna Poiana, conform prevederilor legii nr. 333/2003". Comisia de evaluare va aduce la cunoștință faptul că deși dintr-o eroare de tehnoredactare menționați o alta autoritate contractanta, respectiv Comuna Poiana, dat fiind faptul ca autoritatea contractanta a procedurii ce face obiectul Pagina 6 din 13
prezentei evaluări este (...), totuși, a cita o definiție a pazei si protecției, si pur si simplu a menționa faptul ca veți asigura paza potențialului perimetru nu sunt detalii suficiente pentru a conduce comisia de evaluare sa constate cerința ca fiind una îndeplinită, întrucât nu este prezentat efectiv modul in care se va mobiliza paza pentru lucrarea ce face obiectul prezentei evaluări. Comisia de evaluare va precizează faptul că, deși a fost regăsit in cadrul propunerii tehnice un document denumit Plan de pază, modul in care a fost întocmit nu poate fi apreciat ca fiind suficient pentru a constata cerința îndeplinită. Având in vedere faptul că nici prin răspunsul dat, deși comisia de evaluare prin solicitare a transmis că nu a putut regăsi un astfel de plan in cadrul propunerii tehnice, nu ați suplimentat sau transmis informații în acest sens al dovedirii îndeplinirii cerinței. Pentru neînțelegerea detaliilor solicitate prin cerință, dumneavoastră sunteți singurul in culpă, neînțelegere ce o puteați clarifica printr-o solicitare de clarificări adresata documentației de atribuire. Cum acest aspect nu a fost solicitat de către niciunul dintre ofertanții participanți la procedura, documentația de atribuire rămâne definitivă prin neschimbare, ofertanții având obligativitatea prezentării tuturor detaliilor solicitate prin aceasta, iar comisia de evaluare obligativitatea evaluării in mod corect a tuturor ofertanților si nu a ceea ce a înțeles fiecare in mod particular. Așadar, cum nici in urma răspunsului la solicitarea de clarificări transmisă nu se regăsește planul de pază adaptat la lucrare, comisia de evaluare constată răspunsul neconcludent. In susținerea celor menționate mai sus, ca urmare a verificărilor efectuate de comisia de evaluare, acest lucru referitor la prezentarea planului de paza adaptat la lucrare, CNSC a statuat prin deciziile sale situații similare de unde citam: ”Analizând toate aceste informații, Consiliul retine ca singura informație care poate fi identificata ca aparținând unui plan de pază poate fi considerată doar cea legata de împrejmuirea perimetrului, existenta porților de acces, si mențiunea ca, daca este cazul, la intrarea in șantier se va amplasa un indicator "accesul interzis persoanelor neautorizate", lipsind cu desăvârșire informații minime pentru a se putea aprecia ca deși nu exista in cadrul propunerii tehnice un document intitulat Plan de paza, modul in care a fast întocmita poate fi considerat suficient pentru dovedirea îndeplinirii cerinței. Nici măcar prin răspunsul dat, deși achizitoarea i-a comunicat ca nu a putut identifica un astfel de plan in cadrul propunerii tehnice, asocierea nu a adus mai multe informații si nu a transmis un document in acest sens al dovedirii îndeplinirii cerinței, ci s-a mulțumit la a face trimiteri la pagini din propunerea sa tehnica prin care sunt tratate alte aspecte, îndeosebi legate de securitatea in muncă. De altfel, nici prin contestație autoarea acesteia nu aduce argumente suplimentare pentru dovedirea îndeplinirii cerinței, nedemonstrând niciun moment care sunt acele informații care, măcar in opinia sa, fac dovada îndeplinirii cerinței. Consiliul observă nu numai ca propunerea tehnica nu conține astfel de informații, dar si răspunsul dat nu este unul concludent, trimiterile asocierii nefiind de natură a demonstra îndeplinirea cerinței. Pagina 7 din 13
Este adevărat ca autoritatea contractanta nu a cuprins in cadrul documentației de atribuire ce anume trebuie sa conțină acest plan de paza, insă este la fel de adevărat ca nici in propunerea tehnică a asocierii nu poate fi identificată existenta, nu atât a unui document intitulat astfel, cat mai ales, a unor informații concrete aferente unui plan de paza adaptat lucrării. Daca avea nelămuriri cu privire la acest aspect, respectiv modul de îndeplinire a cerinței, asocierea putea solicita informații suplimentare anterior in acest sens, conform prevederilor art. 160 din Legea nr. 98/2016. Pentru aceste motive, cu luarea in considerarea a naturii contractului si a aspectului in discuție, Consiliul retine ca nu exista nici un temei pentru care sa poată invalida decizia autorității contractante privind respingerea ofertei asocierii pentru acest motiv, apreciind drept corecta decizia autorității contractante din acest punct de vedere." Nota: Extras din Decizia nr. 1366/C11/1256,1260/16.06.2023 (...)”. Totodată, se reține că, prin caietul de sarcini, pct. 8 ”Propunerea tehnică”, s-a solicitat operatorilor economici, printre altele: ”Planul de execuție trebuie să conțină și: a. planificarea activităților prin care ofertantul să indice toate etapele esențiale execuției lucrărilor: b. strategia de aprovizionare cu resursele necesare realizării contractului; c. adecvarea la constrângerile fizice impuse de amplasamentul lucrării inclusiv planul de pază adaptat lucrării; d. aspectele de ordin operațional ale lucrărilor existente ce trebuie menținute; e) lucrările temporare si permanente care vor fi executate; f) perioadele de timp necesare pentru verificarea si aprobarea documentelor antreprenorului de către autoritatea contractanta precum; g) obținerea aprobaților necesare in baza prevederilor Legislației romanești in vigoare; h) succesiunea, programarea si durata testelor.” Mai mult, s-a reținut că, față de cerința caietului de sarcini, prin adresa nr. 4820/17.10.2023, autoritatea contractantă i-a solicitat ofertantei următoarea clarificare: «2. În ceea ce privește punctul 8 al caietului de sarcini conform căruia se solicita printre altele: Planul de execuție trebuie să conțină și: a. planificarea activităților prin care ofertantul să indice toate etapele esențiale execuției lucrărilor: b. strategia de aprovizionare cu resursele necesare realizării contractului; c. adecvarea la constrângerile fizice impuse de amplasamentul lucrării inclusiv planul de pază adaptat lucrării; d. aspectele de ordin operațional ale lucrărilor existente ce trebuie menținute; e) lucrările temporare si permanente care vor fi executate; f) perioadele de timp necesare pentru verificarea si aprobarea documentelor antreprenorului de către autoritatea contractanta precum; g) obținerea aprobaților necesare in baza prevederilor Legislației romanești in vigoare; h) succesiunea, programarea si durata testelor, analizând propunerea tehnică înaintată, comisia de evaluare nu a regăsit prezentat planul de pază adaptat lucrării, motiv pentru care vă solicită să indicați unde în cadrul propunerii tehnice înaintate se poate regăsi prezentat acesta … .» Față de această solicitare de clarificare, ofertanta (...) SRL a prezentat prin adresa nr. 1427/19.10.2023, următorul răspuns: ”Referitor la pct. 2, vă comunicăm că Planul de pază adaptat lucrării se regăsește în Pagina 8 din 13
cadrul Propunerii tehnice (document intitulat Propunere tehnica_Part9.pdf) la pagina 1863-1864.” Urmare a răspunsului primit, autoritatea contractantă a respins oferta asocierii (...) SRL – (...) SRL, acest rezultat fiind comunicat ofertantei prin adresa nr. 5500/28.11.2023, act atacat prin contestația în analiză. Din verificarea paginilor 1863 – 1864 din propunerea tehnică, indicate de ofertantă în susținerea faptului că acestea cuprind Planul de pază adaptat lucrării, se reține că sunt cuprinse următoarele informații: ” DATE GENERALE Denumirea obiectivului investiției: Achiziție de execuție de lucrări publice pentru obiectivul de investiție: Modernizarea rețelei de drumuri de interes local în comuna Smulti, județul Galați Beneficiarul investiției: Comuna Smulti, județul Galați 1. DELIMITARE SI ACCES ŞANTIER pentru Modernizarea rețelei de drumuri de interes local in comuna Smulti, județul Galați, va cuprinde : - Amenajare platforma balast; - Amplasare barăci tip container cu destinația de magazie, birouri, laborator, dormitor, etc. - 2 buc - împrejmuire plasă zincată - Amplasare cabina WC ecologic - 1 buc - Pichet PSI - 1 buc Periodic se va verifica continuitatea, starea tehnica și de securitate a împrejmuirii șantierului astfel încât să fie reîntâmpinat orice acces neautorizat în incintă. Modalitatea de acțiune și interacțiune, amplasarea posturilor, consemnele - general și particulare vor fi prevăzute într-un plan de paza al obiectivului de către executant. Organizarea de șantier se va amplasa cat mai aproape de amplasamentul investiției, amplasarea acesteia făcându-se cu aprobarea Comunei Smulti, pe suprafețe de teren puse la dispoziție de aceasta. Organizarea de șantier se va amplasa cat mai aproape de lucrare si va asigura accesul direct și facil atât al muncitorilor, utilajelor si mijloacelor de transport proprii, cat si a mijloacelor de intervenție rapidă în caz de urgență. Căile de acces provizorii se vor amplasa astfel încât să nu se intersecteze cu traseele rețelelor de utilități care urmează sau au fost deja deviate din amplasamentul lucrării. Accesul în amplasamentul drumurilor se va realiza din drumurile județene secundare DJ 251C și 251 F si din rețeaua de drumuri locale a localității Smulti. Conform art. (1) din Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor: (1) Paza și protecția sunt activități desfășurate prin forțe și mijloace specifice, în scopul asigurării siguranței obiectivelor, bunurilor și valorilor împotriva oricăror acțiuni ilicite care lezează dreptul de proprietate, existența materială a acestora, precum și a protejării persoanelor împotriva oricăror acte Pagina 9 din 13
ostile care le pot periclita viața, integritatea fizică sau sănătatea. (2) Paza și protecția se realizează prin forțe și mijloace militare sau civile, de către instituțiile specializate ale autorităților administrației publice, sau în regim privat, de către proprietarii sau deținătorii obiectivelor, bunurilor sau valorilor, precum și de către societățile specializate de pază și protecție. Accesul de la organizarea de șantier la traseul proiectului se va face prin drumurile locale, printr-o poartă pentru persoane si una pentru utilaje. Se va asigura paza prin personal propriu sau printr-o firma specializată in acest sens, daca va fi cazul. Ofertantul, Asocierea SC (...) SRL- SC (...) SRL va asigura paza "potențialului perimetru" pus la dispoziție de Autoritatea Contractanta, Comuna Poiana, conform prevederilor legii nr. 333/2003. Ofertantul Asocierea SC (...) SRL- SC (...) SRL va asigura paza Organizării de șantier astfel încât aceasta să nu fie afectată/trasă la răspundere sau viciată în niciun mod (financiar/pecuniar și/sau juridic) de o eventuală lipsă de materiale sau dotări ce vor fi depozitate în respectiva locație, deci nu va exista vreun impact negativ asupra acesteia.” În condițiile celor reținute, se consideră că, în mod corect autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare a respins oferta asocierii (...) SRL – (...) SRL, pentru neîndeplinirea cerinței caietului de sarcini în referire la prezentarea planului de pază adaptat lucrării. După cum s-a reținut în adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 5500/28.11.2023, asocierea (...) SRL – (...) SRL a prezentat în cuprinsul documentului Plan de pază, informații privind organizarea de șantier, fiind precizat și că ”Se va asigura paza prin personal propriu sau printr-o firma specializata in acest sens, daca va fi cazul”, precum și că "Ofertantul SC (...) SRL va asigura paza "potențialului perimetru" pus la dispoziție de Autoritatea Contractanta, Comuna Poiana, conform prevederilor legii nr. 333/2003" și redate, totodată, prevederile art. 1 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor. Or, pentru faptul că planul de pază a fost prezentat în acest mod, nu se poate considera că se face dovada îndeplinirii cerinței caietului de sarcini în referire la prezentarea planului de pază adaptat lucrării. Simplele precizări ale ofertantei că ”Se va asigura paza prin personal propriu sau printr-o firma specializata în acest sens, daca va fi cazul” și că "Ofertantul SC (...) SRL va asigura paza "potențialului perimetru" pus la dispoziție de Autoritatea Contractanta … conform prevederilor legii nr. 333/2003", cu redarea prevederilor art. 1 din actul normativ amintit nu pot fi considerate suficiente pentru a se considera cerința caietului de sarcini în discuție îndeplinită. Este adevărat că achizitoarea nu a precizat în documentației de atribuire cum anume trebuia întocmit acest plan de pază, lăsând la latitudinea ofertanților aceste aspecte însă acest fapt nu putea îndreptăți ofertanta să prezinte o ofertă incompletă. Pagina 10 din 13
Ofertanta nu a indicat, în concret, cum anume va asigura serviciul de pază, adaptat lucrării care se va executa, respectiv elementele concrete pe baza cărora se va asigura prestarea acestui serviciu. Pe de altă parte, o solicitare de clarificare suplimentară în referire la planul de pază, cum a susținut societatea contestatoare, nu ar fi posibilă fără încălcarea principiului tratamentului egal din procedură. Mai mult, autoritatea contractantă nu ar fi putut solicita completarea planului de pază prezentat, întrucât, pe de o parte ar fi adus ofertantei un avantaj în detrimentul celorlalți participanți din procedură, cu încălcarea prevederilor art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, iar pe de altă parte, completarea cu informații suplimentare a acestui plan de pază ar fi condus la modificarea propunerii tehnice și implicit la respingerea ofertei ca inacceptabilă, în temeiul art. 134 alin. (6) din Normele metodologice aprobate conform HG nr. 395/2016. Potrivit prevederilor art. 134 alin. (6) din Normele metodologice aprobate conform HG nr. 395/2016, În cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă comisiei de evaluare potrivit dispozițiilor alin. (1) conținutul propunerii tehnice sau propunerii financiare, oferta sa va fi considerată inacceptabilă. Este de reține și faptul că, în același sens, Consiliul s-a pronunțat și prin decizia nr. 1366/C11/1256, 1260/16.06.2023, menținută de Curtea de Apel Galați, Secția de contencios administrativ și fiscal prin Hotărârea nr. 164/03.08.2023, din care autoritatea contractantă a reținut în adresa cuprinzând rezultatul procedurii nr. 5500/28.11.2023: ”… Analizând toate aceste informații, Consiliul retine ca singura informație care poate fi identificata ca aparținând unui plan de pază poate fi considerată doar cea legata de împrejmuirea perimetrului, existenta porților de acces, si mențiunea ca, daca este cazul, la intrarea in șantier se va amplasa un indicator "accesul interzis persoanelor neautorizate", lipsind cu desăvârșire informații minime pentru a se putea aprecia ca deși nu exista in cadrul propunerii tehnice un document intitulat Plan de paza, modul in care a fast întocmita poate fi considerat suficient pentru dovedirea îndeplinirii cerinței. (…) De altfel, nici prin contestație autoarea acesteia nu aduce argumente suplimentare pentru dovedirea îndeplinirii cerinței, nedemonstrând niciun moment care sunt acele informații care, măcar in opinia sa, fac dovada îndeplinirii cerinței. Consiliul observă nu numai ca propunerea tehnica nu conține astfel de informații, dar si răspunsul dat nu este unul concludent, trimiterile asocierii nefiind de natură a demonstra îndeplinirea cerinței. Este adevărat ca autoritatea contractanta nu a cuprins in cadrul documentației de atribuire ce anume trebuie sa conțină acest plan de paza, însă este la fel de adevărat ca nici in propunerea tehnică a asocierii nu poate fi identificată existenta, nu atât a unui document intitulat astfel, cat mai ales, a unor informații concrete aferente unui plan de paza adaptat lucrării. Daca avea nelămuriri cu privire la acest aspect, respectiv modul de îndeplinire a cerinței, asocierea putea solicita informații suplimentare anterior in acest sens, conform prevederilor art. 160 din Legea nr. 98/2016. Pagina 11 din 13
Pentru aceste motive, cu luarea in considerarea a naturii contractului si a aspectului in discuție, Consiliul retine ca nu exista nici un temei pentru care sa poată invalida decizia autorității contractante privind respingerea ofertei asocierii pentru acest motiv, apreciind drept corecta decizia autorității contractante din acest punct de vedere.” Cât privește critica contestatoarei cu referire la faptul că ”nici comunicarea privind rezultatul procedurii nu cuprinde motivele explicite și suficient de detaliate pentru care comisia de evaluare a apreciat că modul de întocmire a planului de pază nu este suficient pentru a constata cerința îndeplinită”, se constată lipsa de temeinicie a acesteia. După cum s-a reținut în paginile de mai sus, comunicarea nr. 5500/28.11.2023 cuprinde motivele explicite pentru care oferta contestatoarei a fost respinsă, fiind considerată inacceptabilă, sens în care se va reda un extras din comunicarea amintită: ”… Procedând la reverificarea paginilor indicate in cadrul răspunsului, respectiv paginile 1863 - 1864, comisia de evaluare regăsește documentul intitulat Plan de paza la nivelul căruia ați oferit informații cu privire la organizarea de șantier, iar referitor la pază regăsește următoarea mențiune: „Conform art. (1) din Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și proiecția persoanelor: (1) Paza și proiecția sunt activități desfășurate prin forțe si mijloace specifice, in scopul asigurării siguranței obiectivelor, bunurilor si valorilor împotriva oricăror acțiuni ilicite care lezează dreptul de proprietate, existența materială a acestora, precum si a protejam persoanelor împotriva oricăror acte ostile care le pot periclita viată, integritatea fizica sau sănătatea. (2) Paza si proiecția se realizează prin forțe si mijloace militare sau civile, de către instituțiile specializate ale autorităților administrației publice, sau in regim privat, de către proprietarii sau deținătorii obiectivelor, bunurilor sau valorilor, precum si de către societățile specializate de paza si proiecție", "Se va asigura paza prin personal propriu sau printr-o firma specializata in acest sens, daca va fi cazul” și "Ofertantul SC (...) SRL va asigura paza "potențialului perimetru" pus la dispoziție de Autoritatea Contractanta, Comuna Poiana, conform prevederilor legii nr. 333/2003". Comisia de evaluare va aduce la cunoștință faptul că deși dintr-o eroare de tehnoredactare menționați o alta autoritate contractanta, respectiv Comuna Poiana, dat fiind faptul ca autoritatea contractanta a procedurii ce face obiectul prezentei evaluări este (...), totuși, a cita o definiție a pazei si protecției, si pur si simplu a menționa faptul ca veți asigura paza potențialului perimetru nu sunt detalii suficiente pentru a conduce comisia de evaluare sa constate cerința ca fiind una îndeplinită, întrucât nu este prezentat efectiv modul in care se va mobiliza paza pentru lucrarea ce face obiectul prezentei evaluări. Comisia de evaluare va precizează faptul că, deși a fost regăsit in cadrul propunerii tehnice un document denumit Plan de pază, modul in care a fost întocmit nu poate fi apreciat ca fiind suficient pentru a constata cerința îndeplinită. (…) Pentru neînțelegerea detaliilor solicitate prin cerință, dumneavoastră sunteți singurul in culpă, neînțelegere ce o puteați clarifica printr-o solicitare de clarificări adresata documentației de atribuire. Cum acest aspect nu a fost solicitat de către niciunul dintre ofertanții participanți la procedura, Pagina 12 din 13
documentația de atribuire rămâne definitivă prin neschimbare, ofertanții având obligativitatea prezentării tuturor detaliilor solicitate prin aceasta, iar comisia de evaluare obligativitatea evaluării in mod corect a tuturor ofertanților si nu a ceea ce a înțeles fiecare in mod particular.” În considerarea celor reținute, constatând că autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare, a respins în mod corect oferta asocierii (...) SRL - (...) SRL, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, se va respinge, ca nefondată, contestația formulată de asocierea (...) SRL - (...) SRL, prin liderul asocierii (...) SRL, în contradictoriu cu (...).
Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către asocierea (...) SRL - (...) SRL, prin liderul asocierii (...) SRL, cu sediul cu sediul în (...), în contradictoriu cu (...), cu sediul în (...), str. Primăverii nr. 37, județul Galați, în calitate de autoritate contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Redactat în 4 exemplare originale, conține 12 pagini. Pagina 13 din 13
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.