Decizie 2971/2023
Decizie CNSC2023_2971_2023_Decizie_2971.pdf, BO2023_2971_2023_BO2023_2971.pdf
Document CNSC
KOMBAT GUARD GRUP SECURITY SRL în contradictoriu cu ADMINISTRATIA NATIONALA "APELE ROMANE" - ADMINISTRATIA BAZINALA DE APA SIRET
Decizia CNSC nr. 2971/C8/3263 din 19.12.2023
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „SERVICII DE PAZĂ ȘI PROTECȚIE LA OBIECTIVELE DIN CADRUL SISTEMULUI DE GOSPODĂRIRE A APELOR BACĂU”, cod CPV principal 79713000-5 Servicii de pază (Rev.2), s-a solicitat anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 23431/10.11.2023 și implicit a actelor subsecvente, iar pe cale de consecință continuarea procedurii cu respectarea întocmai a considerentelor Deciziei Consiliului nr. 2506/C8/1781/25.10.2023, precum și ale Deciziilor nr. 191/15.03.2023 și nr. 603/13.09.2023, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, care au caracter definitiv. Totodată, a solicitat cheltuieli de judecată, în cuantum de 3.570 lei. Prin cererea de intervenție, înregistrată la Consiliu cu nr. 64999/27.11.2023, SGPI SECURITY FORCE SRL, cu sediul social în București, str. Vatra Dornei nr. 11, bloc 18, sc. 2, etaj 1, ap. 50, sector 4, și sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, Splaiul Unirii nr. 313, sector 3 (în incinta platformei ICPE), înregistrată la Oficiul …Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite, în principiu, cererea de intervenție formulată de SGPI SECURITY FORCE SRL. Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către KOMBAT GUARD GRUP SECURITY SRL, în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ „APELE ROMÂNE” - ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ SIRET și menține anularea procedurii. Respinge cererea contestatoarei de acordare cheltuieli de judecată. Admite cererea de intervenție formulată de SGPI SECURITY FORCE SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2023_2971_2023_Decizie_2971.pdf, BO2023_2971_2023_BO2023_2971.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2971/C8/3263 Data: 19.12.2023 Prin contestația nr. 731/17.11.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 63299/20.11.2023, formulată de KOMBAT GUARD GRUP SECURITY SRL, cu sediul social în municipiul București, str. Aleea Intrarea Horbotei nr. 12, bl. 1, ap. 26, camera 2, sector 3, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. J40/1671/2010, având CIF 14195425, atribut fiscal RO, reprezentată legal de Dumitriu Costache, în calitate de administrator și convențional prin Cabinet de avocat Iovu Oana Alina, împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 23431/ 10.11.2023 (notificarea de anulare a procedurii) transmisă de ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ „APELE ROMÂNE” - ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ SIRET, cu sediul în Bacău, str. Cuza Vodă nr. 1, județul Bacău, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii proprii, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „SERVICII DE PAZĂ ȘI PROTECȚIE LA OBIECTIVELE DIN CADRUL SISTEMULUI DE GOSPODĂRIRE A APELOR BACĂU”, cod CPV principal 79713000-5 Servicii de pază (Rev.2), s-a solicitat anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 23431/10.11.2023 și implicit a actelor subsecvente, iar pe cale de consecință continuarea procedurii cu respectarea întocmai a considerentelor Deciziei Consiliului nr. 2506/C8/1781/25.10.2023, precum și ale Deciziilor nr. 191/15.03.2023 și nr. 603/13.09.2023, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, care au caracter definitiv. Totodată, a solicitat cheltuieli de judecată, în cuantum de 3.570 lei. Prin cererea de intervenție, înregistrată la Consiliu cu nr. 64999/27.11.2023, SGPI SECURITY FORCE SRL, cu sediul social în București, str. Vatra Dornei nr. 11, bloc 18, sc. 2, etaj 1, ap. 50, sector 4, și sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, Splaiul Unirii nr. 313, sector 3 (în incinta platformei ICPE), înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/15513/2008, având CUI Pagina 1 din 2
24452844, reprezentată legal de Marin Gabriel Mirel – administrator, s-a solicitat admiterea cererii de intervenție, respingerea ca nefondată a contestației KOMBAT GUARD GRUP SECURITY SRL și menținerea ca legală a deciziei autorității contractante de anulare a procedurii. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, precum și prevederile art. 67 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite, în principiu, cererea de intervenție formulată de SGPI SECURITY FORCE SRL. Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către KOMBAT GUARD GRUP SECURITY SRL, în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ „APELE ROMÂNE” - ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ SIRET și menține anularea procedurii. Respinge cererea contestatoarei de acordare cheltuieli de judecată. Admite cererea de intervenție formulată de SGPI SECURITY FORCE SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 731/17.11.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 63299/20.11.2023, formulată de ..., cu sediul social în municipiul ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. ..., având ..., atribut fiscal ..., reprezentată legal de ..., în calitate de administrator și convențional prin Cabinet de avocat ..., împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 23431/ 10.11.2023 (notificarea de anulare a procedurii) transmisă de ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii proprii, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „SERVICII DE PAZĂ ȘI PROTECȚIE LA OBIECTIVELE DIN CADRUL SISTEMULUI DE GOSPODĂRIRE A APELOR BACĂU”, cod CPV principal 79713000-5 Servicii de pază (Rev.2), s-a solicitat anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 23431/10.11.2023 și implicit a actelor subsecvente, iar pe cale de consecință continuarea procedurii cu respectarea întocmai a considerentelor Deciziei Consiliului nr. ..../25.10.2023, precum și ale Deciziilor nr. 191/15.03.2023 și nr. 603/13.09.2023, pronunțate de ., care au caracter definitiv. Totodată, a solicitat cheltuieli de judecată, în cuantum de 3.570 lei. Prin cererea de intervenție, înregistrată la Consiliu cu nr. 64999/27.11.2023, ..., cu sediul social în ..., și sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în ...., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/15513/2008, având ..., reprezentată legal de ..... – administrator, s-a solicitat admiterea cererii de intervenție, respingerea ca nefondată a contestației .... și menținerea ca legală a deciziei autorității contractante de anulare a procedurii. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, precum și prevederile art. 67 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Pagina 1 din 16
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația formulată, .... critică decizia autorității contractante de a anula procedura de atribuire în temeiul art. 211 lit. b) și art. 212 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 98/2016, având în vedere că prevederile art. 212 alin. (1) lit. d), invocate de către autoritatea contractantă, ca motivație pentru anularea procedurii, nu își au aplicabilitate în speța de față. În continuare, aceasta arată că, prin Deciziile nr. 191/15.03.2023, și nr. 603/13.09.2023, Curtea de Apel Bacău nu a dispus reevaluarea ofertei operatorului economic declarat câștigător - ...., prin modificarea/completarea unei cerințe din caietul de sarcini, așa cum, în mod eronat, subiectiv, netemeinic și nelegal motivează autoritatea contractantă în notificarea de anulare a procedurii. Potrivit contestatorului, în conținutul adresei nr. 23431/ 10.11.2023, autoritatea contractantă face o înșiruire de prevederi legale și prezintă o jurisprudența comunitară care excede celor stabilite de către Consiliu și Curtea de Apel Bacău, prin deciziile pronunțate, și care nu reprezintă decât interpretări subiective ale acesteia. De asemenea, arată că motivele invocate de către autoritatea contractantă la pct. 2 din Notificare, respectiv că s-ar recepționa la finalul lunii noiembrie 2023 o anumită lucrare de instalare a sistemului perimetral la unul dintre obiective și că ar fi fost demarat proiectul „Reducerea riscului la inundații pe râul Tazlău la obiectivul Baraj Belci”, paza intrând în responsabilitatea constructorului, sunt evenimente viitoare, incerte și nesigure și nu pot fi primite ca motive de anulare a procedurii. Dispozitivul de pază supus procedurii la momentul prezentei este același, nu a suferit modificări, iar motivele susmenționate reprezintă o modalitate nelegală și netemeinică de a întârzia și de a refuza punerea în aplicare a unor hotărâri judecătorești. În opinia contestatorului, autoritatea contractantă nu întâmpină, la momentul prezentei, niciun fel de impediment în a încheia contractul de prestări servicii cu ofertantul care va fi declarat câștigător, în urma reevaluării dispuse prin Decizia Consiliului și prin Deciziile Curții de Apel Bacău susmenționate. De asemenea, consideră că nu se încalcă niciun principiu în materia achizițiilor publice prin reevaluarea care se impune a fi făcută în conformitate cu Deciziile susmenționate, iar cu privire la presupusa reducere a dispozitivului de pază supus procedurii, arată că acesta este o chestiune de durată și nu reprezintă o certitudine la momentul prezentei.
În continuare, contestatorul reia argumentele invocate și în cadrul ciclului procesual anterior derulat în fața Consiliului, precizând, în esență, următoarele: - Decizia nr. 191/15 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 52/32/2023 are caracter definitiv, este obligatorie și trebuia pusă în aplicare de către autoritatea contractantă conform considerentelor deciziei și nu interpretată în mod subiectiv; - în cuprinsul deciziei menționate, instanța a reținut că .... nu a făcut dovada că agenții de pază, cu care intenționează să desfășoare serviciile de pază solicitate, dețin aviz de port armă, că nu a cuprins în oferta financiară cheltuieli de transport, cazare, deplasare și diurnă, pentru personalul care nu se află în proximitatea obiectivelor și că, deși a indicat domiciliile celor 27 de agenți de pază cu care intenționează să execute contractul de pază, acestea nu se află în locațiile în care sunt situate obiectivele deținute de autoritatea contractantă, fiind necesare cel puțin cheltuieli de transport pentru a se asigura deplasarea acestora de la domiciliu la locul de muncă; - prin Decizia nr. 191/15 martie 2023, Curtea de Apel Bacău a reținut punctual și foarte clar aspectele ce se impuneau a fi reevaluate de către autoritatea contractantă cu privire la oferta declarată câștigătoare, depusă de către ...., însă autoritatea contractantă a ales să facă o reevaluare superficială și subiectivă a acestei oferte, fără a ține seama întocmai de considerentele reținute de Curtea de Apel Bacău, în cuprinsul Deciziei menționate, și în final a procedat la anularea procedurii fără motive temeinice și legale; - prin Decizia nr. 1301/C8/1238/12.06.2023, CNSC a admis contestația formulată de către .... și a dispus reevaluarea ofertelor depuse cu respectarea documentației de atribuire, a legislației incidente, a Deciziei nr. 191/15.03.2023 pronunțată de Curtea de Apel Bacău și a considerentelor aferente decizie CNSC; de asemenea, Consiliul a reținut: „În urma analizei răspunsurilor primite, Consiliul constată că entitatea contractantă a hotărât, în mod eronat, prin procesul verbal de reevaluare nr. 1977/25.04.2023, admisibilitatea ofertei SC SGPI SECURITY FORCE SRL, pe aspectul analizat, în lipsa avizelor port - arma pentru agenții de securitate care vor presta servicii de pază"; - prezentarea avizelor port armă reprezenta unul dintre criteriile de calificare pe care ofertantul .... nu l-a îndeplinit, așa cum a reținut și Curtea de Apel Bacău prin Decizia nr. ...., și nu era vorba despre modificarea/eliminarea oricăror specificații tehnice din caietul de sarcini ori din alte documente emise în legătură cu procedura de atribuire, așa cum, în mod eronat, netemeinic și nelegal a motivat autoritatea contractantă în notificarea de anulare a procedurii nr. 13290/22.06.2023; Pagina 3 din 16
- autoritatea contractantă avea obligația legală de a reevalua oferta .... prin prisma îndeplinirii acestui criteriu de calificare în sine și obligația legală și posibilitatea de a adopta măsuri de remediere, fără a încălca niciun principiu al achizițiilor publice reglementat de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, nefiind întrunite condițiile legale de anulare a procedurii în cauză; - ca urmare a plângerii formulate la Curtea de Apel Bacău, prin care a solicitat anularea Deciziei CNSC nr. ..../12.06.2023, în partea în care se reține că au fost încălcate principiile prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, prin modificarea documentației de atribuire, în etapa de evaluare a ofertelor, respectiv în partea în care reține imposibilitatea entității contractante de a adopta măsurile de remediere dispuse de instanță, din cauza încălcării principiilor prevăzute la art. 2, care ar conduce la anularea procedurii, Curtea de Apel Bacău a emis decizia 603/13.09.2023, prin care a fost admisă plângerea și s-a dispus reevaluarea cu respectarea Deciziei nr. 191/15.03.2023 pronunțata de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 52/32/2023. Prin punctul de vedere nr. 24531/22.11.2023, înregistrat la Consiliu cu nr. 64222/23.11.2023, .... a solicitat respingerea contestației formulate de ..., ca nefondată. Prezentând istoricul procedurii, autoritatea contractantă arată că a reluat procesul de reevaluare a ofertelor, cu respectarea considerentelor Deciziei Curții de Apel Bacău nr. 191/2023 din 15 martie 2023, iar prin raportul procedurii nr. 9089/03.05.2023, ofertantul declarat câștigător a fost .... Arată că împotriva raportului de reevaluare a procedurii nr. 9089/ 03.05.2023, .... a formulat contestația nr. 315/09.05.2023, ce a format obiectul dosarului nr. 1238/ 2023, soluționată prin Decizia nr. ..... din 12.06.2023, în sensul admiterii contestației și obligării autorității contractante la reevaluarea ofertei societății ..., cu respectarea Deciziei nr. 191/15.03.2023, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, precum și a considerentelor reținute în Decizia nr. 1301/C8/1238 din 12.06.2023. În vederea aducerii la îndeplinire a dispozițiilor Deciziei nr. 191/ 15.03.2023 a Curții de Apel Bacău, precum și a considerentelor reținute în Decizia nr. 1301/C8/1238 din 12.06.2023, prin raportul procedurii nr. 13289/22.06.2023, comisia de evaluare a hotărât anularea procedurii de atribuire conform art. 212 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 98/2016. Mai arată că, prin plângerea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, obiect al dosarului nr. 374/32/2023, ... a contestat Decizia nr. 1301/C8/1238 din 12.06.2023 pronunțată de CNSC și a solicitat anularea în parte a acesteia, ca nelegală și netemeinică, respectiv "(...) să se
rețină faptul că nu sunt motive de anulare a procedurii și, pe cale de consecință, continuarea procedurii cu respectarea întocmai a considerentelor Hotărârii/Deciziei nr. 191 din 15.03.2023 pronunțată de Curtea de Apel Bacău". Prin decizia nr. 603/13.10.2023, Curtea de Apel Bacău a admis contestația ... și a dispus obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei ...., cu respectarea considerentelor deciziei nr. 191/2023 pronunțate în dosarul 52/32/2023. În aceste condiții, arată că, aplicând decizia Curții de Apel Bacău, autoritatea contractantă a dispus reevaluarea ofertei ... cu privire la faptul că nu a fost făcută dovada deținerii numărului corespunzător de angajați persoane cu handicap, sens în care a solicitat operatorului economic clarificări cu privire la acest aspect. În urma evaluării răspunsului la solicitarea de clarificări, comisia de evaluare a constatat faptul că, la solicitarea autorității contractante, a dovezii angajării unui număr de 52 de persoane care provin din rândul persoanelor cu handicap, acesta a precizat că, în ofertă, au fost depuse 52 de certificate din care rezultă gradul de handicap, fapt pentru care consideră răspunsul ca fiind concludent. De asemenea, tot ca urmare a dispoziției instanței, a solicitat ofertantului .... să argumenteze și să justifice dacă în calculația de preț avansată pentru tariful ofertat, pentru cheltuielile minime, au fost luate în vedere și cheltuielile pentru deplasare/cazarea personalului de pază la obiectivele din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Bacău. În evaluarea răspunsului primit, a constatat că toți salariații indicați în lista de agenți au domiciliul atât în localitate cât și în afara localității în care se află obiectivele supuse contractului de prestări servicii de pază, la distanțe între 5-27 km (de exemplu Moinești, Dărmănești, Comănești, Târgu Ocna, Asău, Onești). În consecință, comisia de evaluare a apreciat că neincluderea tarifului cu transportul, cazare, deplasare și diurnă nu influențează oferta financiară și că valoarea costurilor salariale brute ofertate asigură îndeplinirea contractului de prestări servicii în parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini, fapt pentru care s-a considerat că răspunsul este concludent. Totodată, reevaluarea ofertei .... a fost făcută și sub aspectul deținerii de avize port armă conform art. 70 alin. (7) din Legea nr. 295/2004, sens în care ofertantului i-au fost solicitate clarificări. Constatând, din răspunsul primit, că nu a fost făcută dovada deținerii avizelor de port armă pentru agenții de securitate care vor desfășura serviciile de pază înarmată la obiectivul Baraj Poiana Uzului, ofertantului i s-a solicitat să depună avizele de port armă în termen de valabilitate pentru agenții de securitate care vor desfășura serviciile de pază înarmată la obiectivul Baraj Poiana Uzului. Pagina 5 din 16
Operatorul economic a răspuns în termenul solicitat și a transmis următoarele documente: Extras din Hotărârea 11/17.01.2018 - Cerere autorizare IPJ Bacău, Fișe de instructaj și instruire, Avize psihologice, Certificate medicale, Adeverințe șomaj și dispoziții de repartizare. Totodată, a făcut următoarele precizări: - nu a fost solicitată, drept cerință de calificare de către autoritatea contractantă în cadrul documentației de atribuire, depunerea avizelor de port armă pentru agenții de securitate care vor desfășura serviciile de pază înarmată la obiectivul Baraj Poiana Uzului; - legiuitorul condiționează indubitabil acordarea autorizației privind folosirea armelor letale și a muniției pentru societățile de pază numai în următoarele condiții: existența unui contract de prestări servicii încheiat potrivit Legii nr. 333/2003 și prezentarea acestuia în termenul de valabilitate, autorizația nu poate depăși durata contractului de prestări servicii pentru care se solicită autorizarea, planul de pază în original și copie avizat de organele de politie competente, numărul de posturi pentru care se solicită autorizarea, contractele individuale de muncă ale agenților de pază care urmează să folosească arma; - nu a fost solicitat de către autoritatea contractantă, în cadrul documentației de atribuire, prezentarea avizelor de port armă în termen de valabilitate pentru agenții de securitatea care vor desfășura serviciile de pază înarmată la obiectivul Baraj Poiana Uzului. În urma evaluării răspunsului la solicitarea de clarificare și, în vederea respectării Deciziei nr. 191/2023 a Curții de Apel Bacău în care s-a stipulat că .... nu a făcut dovada că agenții de pază cu care intenționează să desfășoare serviciile de pază solicitate de autoritatea contractantă dețin aviz de port armă, "acesta reprezentând în sine unul dintre criteriile de calificare", s-a constatat că ofertantul nu îndeplinește criteriul de calificare, în raport cu care Curtea de Apel Bacău a impus reevaluarea ofertei lui ..... De asemenea, s-a constatat că, punând în aplicare Deciziile Curții de Apel nr. 191/2023 și 603/2023, a evaluat o singură ofertă din cele patru depuse, utilizând un criteriu de calificare indicat de Curtea de Apel, criteriu ce nu a fost solicitat prin documentația de atribuire: „...dovada că agenții de pază cu care intenționează să desfășoare serviciile de pază solicitate de autoritatea contractantă dețin aviz de port armă, acesta reprezentând în sine unul din criteriile de calificare ...”. Prin urmare, comisia de evaluare a constatat că se află în imposibilitatea de a aplica Deciziile Curții de Apel, fără ca aceasta să conducă la încălcarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea
nr. 98/2016, și a hotărât anularea procedurii de atribuire conform art. 212 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 98/2016. Prin cererea de intervenție formulată, .... arată că, prin Decizia Curții de Apel Bacău s-a dat o soluție în cauză care este în contradictoriu cu prevederile legale respectiv art. 80 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, cât și cu cele ale art. 96 din Norma 17/01/2018, prin care practic sunt interpretate cu totul eronat aceste prevederi, ceea ce a determinat autoritatea contractantă să procedeze la anularea procedurii în cauză, întrucât ar fi fost imposibil să se pună în practică această decizie fără a încalcă legislația, atât în domeniul achiziției, cât și documentația de atribuire. Practic, prin Decizia Curții de Apel Bacău, autoritatea contractantă s-ar fi văzut nevoită în aceasta etapă a procedurii să modifice cerințele caietului de sarcini, or această procedură ar încălca dispozițiile legislației în materie de achiziții publice. În opinia intervenientului, afirmația privind neconformitatea ofertei sale și criticile aduse raportului procedurii se bazează pe necunoașterea legislației pe care o invocă prin contestație, confundând cerințele caietului de sarcini privind deținerea avizului port armă pentru agenți, cu deținerea autorizației pentru deținerea armelor și munițiilor conform Legii nr. 295/2004, care sunt două lucruri distincte. Acestea ar trebui respinse ca nelegale, întrucât sunt combătute, în mod indubitabil, de actele normative în vigoare dar și cu înscrisuri oficiale emise de însuși IPJ Bacău, Poliția competentă teritorial să acorde avizele de port arma agenților și condițiile legale în care acestea pot fi obținute. Or, în ciuda prevederilor legale de mai sus, contestatoarea nu face decât să afirme, în mod tendențios, faptul că autoritatea contractantă nu a respectat, după opinia sa, niciun act normativ din cele enunțate mai sus. În cuprinsul documentației, nu se solicită niciunde obligativitatea ofertanților de a atașa ofertei avize de port armă în termen de valabilitate pentru agenții de securitate care vor desfășura serviciile de pază înarmată la obiectivul Baraj Poiana Uzului, considerând astfel că și evaluarea ofertei trebuie să se plieze pe dispozițiile art. 133 din HG 395/2016. Mai mult decât atât, în lumina art. 70 alin. (7) din Legea nr. 295/2004, aceste avize sunt valabile atât timp cât persoanele fizice sunt în desfășurarea raporturilor de muncă cu persoana juridică autorizată (în speță cu operatorul economic ofertant în procedură) pentru a procura, deține și folosi arme letale și arme neletale, precum și muniția corespunzătoare. Trebuie reținut faptul că, prin adresa nr. 273519/07.04.2023 a IPJ Bacău, sunt tranșate, în mod indubitabil, condițiile în care invocarea deciziei Curții de Apel Bacău, în evaluarea ofertei peste cerințele caietului de sarcini, ar fi însemnat o modificare din partea autorității contractante Pagina 7 din 16
în această etapă a procedurii, autoritatea contractantă având obligația de a respecta legislația în materie de achiziții și legislația incidentă în procedură, autoritatea contractantă fiind singura în măsură să decidă aplicarea propriilor criterii și cerințe din documentație, conform legii. Nicio instanță nu se poate substitui autorității contractante de a desemna câștigătorul unei licitații și, de a nu-și respecta propria documentație, cât și legislația incidentă în procedură. De asemenea, contestatorul solicită să se rețină și faptul că, prin adresa cu nr. 273519/07.04.2023 a IPJ BACĂU „eliberarea avizelor de port arma pentru agenții de securitate se face ulterior semnării contractului de prestări servicii si aprobării planului de paza de către structura de ordine publica competenta". În aceste condiții, criticile contestatoarei referitoare la decizia autorității contractante sunt total eronate, întrucât aceasta s-ar afla într- o situație care ar fi atras sancțiuni întrucât, pe de o parte, ne aflăm în fața unei hotărâri judecătorești în materie de achiziții în primă și ultimă instanță, fără cale de atac, dar cu încălcarea fără tăgadă a normelor privind Regimul armelor și munițiilor și, pe de altă parte, respectarea legislației și documentației de atribuire. Intervenientul precizează că, astfel cum se poate constata din ofertă și răspunsurile la clarificări, au fost depuse toate înscrisurile doveditoare prin care se demonstrează fără echivoc faptul că oferta respectă prevederile legale, atât în privința sporurilor acordate, cât și a respectării Codului Muncii, așa cum de altfel învederează însăși autoritatea contractantă. Sporurile prevăzute de către art. 44 Codul muncii nu sunt necesare întrucât agenții își au domiciliul în județul Bacău, pe o rază de cel mult 27 km față de obiectivele supuse contractării. La data de 28.11.2023, autoritatea contractantă a transmis, la dosarul cauzei, documente din dosarul achiziției necesare soluționării contestației fiind înregistrate cu nr. 65460. Prin adresa fără număr, transmisă prin email în data de 29.11.2023 și înregistrată la Consiliu sub nr. 65764/04.12.2023, contestatoarea a transmis punct de vedere cu privire la cererea de intervenție solicitând respingerea acesteia, ca lipsită de interes, în menținerea deciziei de anulare a procedurii. Prin adresa nr. 25673/14.12.2023, înregistrată la Consiliu sub nr. 68507/15.12.2023, autoritatea contractantă a transmis la dosarul cauzei documente în susținerea deciziei de anulare a procedurii, respectiv: achiziția directă DA 3249409/25.01.2023 din SEAP a Cursului de Agent de securitate, Anexa 1 – Tabel cu persoanele nominalizate pentru curs,
certificatele de calificare profesională de agent de securitate a salariaților din cadrul SGA Bacău; proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor din
12.12.2023,
decizie
nr.
65/08.12.2023;
Avizul
nr. 217318/16.10.2023 emis de IPJ Bacău-Serviciul de Ordine Publică, Proiect Sistem de Alarmare împotriva Efracției pentru SGA Bacău-Baza de Producție Izvoare; analiza de risc la securitatea fizică nr. 1/17.03.2023 pentru SGA Bacău-Baza de Producție Izvoare; contract de execuție lucrări și proiectare nr. 7/22.08.2023 la obiectivul de investiții Instalare sistem perimetral detecție la efracție și extindere sistem supraveghere video în cadrul Bazei de Producție Izvoare, județul Bacău. Consiliul are în vedere că, în cauză, .... a formulat cerere de intervenție prin care solicită Consiliului, respingerea contestației și menținerea deciziei de anulare a procedurii. Cu privire la admiterea în principiu a cererii de intervenție formulată de ...., Consiliul are în vedere că acest operator economic, a participat la procedura anulată în prezent de autoritatea contractantă, oferta acesteia fiind respinsă ca neconformă, decizie rămasă definitivă ca urmare a respingerii contestației formulate împotriva acestea precum și a plângerii formulate împotriva deciziei Consiliului. În aceste condiții, .... are interesul de a fi menținută decizia autorității contractante, acesta fiind generat la rândul său de interesul de a participa la o nouă procedură cu același obiect. Cu privire la interesul în formularea cererii de intervenție, Consiliul nu reține afirmațiile contestatoarei legate de faptul că acesta nu ar fi legitim, personal și imediat deoarece: - interesul ... în menținerea deciziei de anulare a procedurii nu este contrar legii iar contestatoarea nu a produs nicio dovadă cu privire la lipsa legitimității a acestui interes; - interesul ... este unul personal, menținerea anulării procedurii putând fi de natură a determina organizarea unei noi proceduri cu același obiect, astfel încât folosul practic urmărit constă în posibilitatea participării la noua procedură, ceea ce ar putea implica și posibile beneficii de natură economică în patrimoniul societății; - legislația nu impune ca interesul, drept condiție de exercitare a acțiunii civile, să fie unul „imediat”, din art. 33 din codul de procedură rezultând că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Astfel fiind, în condițiile în care intervenția vizează menținerea ca temeinice și legale a actelor autorității contractante, și constatând că sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 61 alin. (1) și (3) Cod procedură civilă și de art. 17 alin. (3) și (4) din Legea nr. 101/2016, în temeiul art. 63 și art. 64 alin. (2) Cod procedură civilă, Consiliul va admite, în principiu, cererea de intervenție, în sprijinul autorității contractante, Pagina 9 din 16
formulată de ... și va dispune introducerea în cauză, în calitate de intervenient, a acestuia. Consiliul constată că societatea .... SRL a înaintat Consiliului contestația de față, depunând, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 209710565/1 emisă de CEC Bank, în data de 20.11.2023, stabilită potrivit art. 611 din Legea nr. 101/2016, în cuantum de 37.098 lei. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire a acordului-cadru, având ca obiect „SERVICII DE PAZĂ ȘI PROTECȚIE LA OBIECTIVELE DIN CADRUL SISTEMULUI DE GOSPODĂRIRE A APELOR BACĂU”, cod CPV 79713000-5 Servicii de pază (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțul publicitar având codul de identificare nr...., stabilind termenul limită pentru depunerea ofertelor data de 09.11.2022, ora 14:00, criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut” și valoarea estimată, fără TVA, de 1.930.880,00 lei. Nemulțumită de rezultatul procedurii comunicat prin adresa nr. 23421/10.11.2023, .... a formulat prezenta contestație solicitând cele menționate în partea introductivă. Consiliul constată că, în cadrul acestei proceduri, au mai fost formulate contestații, de către ... SRL, ce au fost soluționate de Consiliu, astfel: - Decizia nr. 55/C8/3092/10.01.2023: „Admite, în principiu, cererea de intervenție formulată de .... Respinge, ca nefondată, excepția tardivității formulării contestației, invocată de .... Respinge, ca nefondată, contestația depusă de ..., în contradictoriu cu .... Admite cererea de intervenție formulată de ...”. Împotriva acestei decizii a fost formulată plângere la Curtea de Apel Bacău, ce a fost soluționată prin Hotărârea nr. 191/15.03.2023, pronunțată în dosarul nr. 52/32/2023, în sensul: „Admite în fond contestația formulată de către petenta .... Obligă autoritatea contractuală la reevaluarea ofertei societății ... cu luarea în considerare a considerentelor prezentei decizii. Respinge în fond cererea de intervenție formulată de ..... Definitivă”. - Decizia nr. 1301/C8/1238/12.06.2023: „Admite, în principiu, cererea de intervenție formulată de .... Admite contestația formulată de ..., în contradictoriu cu ...., și anulează rezultatul procedurii consemnat în raportul procedurii și adresele de comunicare. Dispune reevaluarea ofertelor depuse cu respectarea documentației de atribuire, a legislației incidente, a deciziei nr. 191/15.03.2023 pronunțată de Curtea de Apel Bacău și a considerentelor aferente prezentei, în termen
de maximum 10 zile de la comunicare. Pe cale de consecință, respinge, ca nefondată, cererea de intervenție formulată de ....”. Împotriva acestei decizii, a fost formulată plângere la Curtea de Apel Bacău ce a fost soluționată prin Hotărârea nr. 603/13.10.2023, pronunțată în dosarul nr. 374/32/2023, în sensul: „Admite plângerea. Modifică în parte decizia contestată în sensul că admite contestația SC Kombat Guard Grup Security SRL în contradictoriu cu AN Apele Române - Administrația Bazinală Siret și anulează raportul procedurii și adresele de comunicare. Dispune reevaluarea cu respectarea deciziei nr. 191/15.03.2023, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 52/32/2023. Menține dispoziția de respingere ca nefondată a cererii de intervenție formulată de SGPI Security Force SRL. Definitivă”. În considerentele deciziei nr. 603/13.10.2023, Curtea de Apel Bacău, începând cu pagina 4, a reținut următoarele: «(...) Cu toate că prin Decizia nr. 1301/12.06.2023 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor s-a reținut că în procedura de reevaluare autoritatea contractantă a încălcat decizia instanței de control judiciar, modificând documentația de atribuire în etapa de evaluare a ofertelor, a constatat în același timp că aplicarea dispoziției instanței ar conduce la nerespectarea principiilor prevăzute de art. 2 din Legea nr. 99/2016. Curtea constată ca fiind greșite însă considerentele Consiliului în condițiile în care măsura reevaluării ofertelor dispusă de autoritatea contractantă este nelegală, încălcând atât soluția cuprinsă în dispozitivul Deciziei nr. 191/2023 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 52/32/2023, cât și considerentele acesteia. Respectarea deciziei instanței de judecată ar fi condus autoritatea contractantă la reevaluarea doar a ofertei formulate de către SGPI Security Force SRL și la constatarea caracterului inadmisibil/ inacceptabil al acesteia (...) Rezultă cu evidență din dispozitivul deciziei că reevaluarea s-a dispus doar cu privire la SGPI Security Force SRL, iar nu cu privire la toți participanții la procedură. (...) Măsura reevaluării tuturor ofertelor este evident nelegală și contrară celor statuate prin Decizia nr. 191/2023 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în condițiile în care în cuprinsul acesteia s-a stipulat că „în prealabil, Curtea consideră necesar a sublinia faptul că orice referiri ale autorității contractante sau intervenientei la caracterul neconform sau mai oneros al ofertei societății contestatoare nu pot fi primite întrucât aceasta nu a fost contestată, nefăcând obiectul analizei Consiliului sau al instanței de judecată”. Sub un alt aspect prin aceeași Decizie a Curții de Apel Bacău au fost reținute ca întemeiate mai multe critici formulate prin plângerea cu care a fost investită instanța în baza dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016 împotriva deciziei Decizia nr. 1301/12.06.2023 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, criticile reprezentând în fapt motive care determinau caracterul inacceptabil sau neconform al Pagina 11 din 16
ofertei ...... Au fost astfel constatate ca fiind fondate motivele care priveau nerespectarea prevederilor referitoare la fondul de handicap, celor referitoare la lipsa avizelor port armă pentru agenții de pază propuși a presta servicii de pază înarmată precum a celor referitoare - la lipsa în conținutul ofertei financiare a cheltuielilor pentru agenții de pază propuși care nu au domiciliul sau reședința în localitățile unde urmează să se desfășoare serviciul de pază, oricare dintre acestea fiind suficient pentru a determina caracterul inacceptabil al ofertei ..... De altfel, în cuprinsul Deciziei nr. 191/2023, Curtea a constatat ca fiind fondate susținerile petentei referitoare la faptul că „oferta depusă de către .... trebuia declarată inacceptabilă și neconformă întrucât nu a respectat prevederile legale cu privire la plata fondului de handicap”. Constată așadar Curtea că reevaluarea și a altor oferte formulate de către alți participanți la procedură, demers ce a urmat solicitării de clarificări însoțite de documente suplimentare celor avute în vedere la evaluarea finalizată prin raportul procedurii contestat în dosarul nr. 52/32/2023 contravine în mod flagrant celor stabilite în mod definitiv în Decizia nr. 191/2023 pronunțată de Curtea de Apel Bacău. Decizia anterior menționată are autoritate de lucru judecat, fiind executorie de la data pronunțării conform dispozițiilor art. 632 și 634 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă. De asemenea, autoritatea contractantă avea obligația de a executa dispoziția instanței de judecată și în baza art. 34 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 101/2016 care instituie abilitarea instanței de judecată de a obliga autoritatea contractantă la emiterea unui act/adoptarea măsurilor necesare restabilirii legalității, cu indicarea clară și precisă a operațiunilor care urmează a fi realizate de autoritatea contractantă. Constatând așadar că autoritatea contractantă a încălcat limitele reevaluării dispusă de instanța de judecată în baza art. 34 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 101/2016, extinzând această operațiune la alți participanți la procedură în afară de ...., Curtea va admite plângerea urmând a proceda la modificarea în parte a deciziei contestate în sensul că va anula raportul procedurii și adresele de comunicare și va dispune ca reevaluarea să se facă cu respectarea Deciziei nr. 191/2023 pronunțate în dosarul nr. 52/32/2023 (...)»; - Decizia nr. 2506/C8/1781 din data de 25.10.2023: „Admite contestația formulată de ...., în contradictoriu cu .... și anulează actele autorității contractante întocmite ulterior deciziei Consiliului nr. ..../1238 din 12.06.2023. Obligă autoritatea contractantă să continue procedura, în termen de 15 zile de la primirea prezentei decizii, prin punerea în aplicare a deciziilor Curții de Apel Bacău nr. 191/15.03.2023 și nr. 603/
13.10.2023, pronunțate în dosarele nr. 52/32/2023 și nr. 374/32/ 2023”, rămasă definitivă, nefiind formulată plângere. În aceste condiții, având în vedere situația prezentată, Consiliul stabilește că autoritatea contractantă avea obligația punerii în aplicare a deciziilor Curții de Apel Bacău nr. 191/15.03.2023 și nr. 603/ 13.10.2023, în sensul reevaluării și respingerii ofertei depuse de ...., conform celor reținute în considerentele deciziilor. Punând în aplicare decizia Consiliului nr. 2506/C8/1781 din data de 25.10.2023, autoritatea contractantă a hotărât anularea raportului procedurii din data de 22.06.2023 și a actelor subsecvente, în baza documentului „Anulare raport procedură” nr. 575/30.10.2023, și reevaluarea ofertei ..... Prin raportul procedurii nr. 23430/10.11.2023, autoritatea contractantă a concluzionat, printre altele: „comisia de evaluare, în urma evaluării răspunsului la solicitarea de clarificare și, în vederea respectării Deciziei nr. 191/2023 a Curții de Apel Bacău în care s-a stipulat că .... nu a făcut dovada că agenții de pază cu care intenționează să desfășoare serviciile de pază solicitate de autoritatea contractantă dețin aviz de port armă, acesta reprezentând în sine unul dintre criteriile de calificare, constată că ofertantul nu îndeplinește criteriul de calificare în raport cu care Curtea de Apel Bacău a impus reevaluare ofertei lui .....” și a hotărât anularea procedurii, întrucât: „1. Anularea procedurii intervine prin prisma faptului că, în caietul de sarcini, autoritatea contractantă nu a solicitat operatorilor economici să prezinte la depunerea ofertelor, avizele de port armă pentru agenții de securitate care își vor desfășura activitatea la Obiectivul Baraj Poiana Uzului (...) 2. Având în vedere faptul că de la momentul lansării procedurii proprii de achiziție publică de Servicii de pază și protecție la obiectivele din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Bacău și până în prezent a trecut mai mult de 12 luni, Administrația Bazinală de Apă Siret a fost pusă în situația de a găsi soluții pentru asigurarea pazei la cele 3 obiective care fac obiectul prezentei proceduri (...) Serviciile de pază pentru obiectivul Bază de Producție Izvoare au fost prestate începând cu luna martie 2023, sunt și vor fi prestate de personalul propriu, nemaifiind necesară încheierea unui Acord cadru pe 25 de luni pentru prestarea serviciilor de pază și protecție la acest obiectiv. În plus autoritatea contractantă a realizat investiția Instalare sistem perimetral detecție la efracție și extindere sistem supraveghere video în cadrul Bazei de Producție Izvoare care va fi recepționată la finalul lunii noiembrie 2023. Totodată, ulterior inițierii achiziției Servicii de pază și protecție la obiectivele din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Bacău a fost demarat proiectul Reducerea riscului la inundații pe râul Tazlău prin reabilitarea barajului Belci ca acumulare nepermanentă, județul Bacău acest obiectiv fiind reabilitat prin PNRR. Astfel, odată cu predarea amplasamentului, paza și protecția Pagina 13 din 16
obiectivului va intra în responsabilitatea constructorului, nemaifiind necesară încheierea unui acord cadru pe 25 de luni pentru prestarea serviciilor de pază și protecție la acest obiectiv. Ținând cont de cele menționate mai sus, în concordanță cu necesitățile actuale și în vederea asigurării economicității, eficacității și eficienței în utilizarea fondurilor publice autoritatea contractantă se află în imposibilitatea încheierii contractului de prestări servicii doar pentru Obiectivul nr. 2 – Baraj Poiana Uzului din Dărmănești (...) astfel, în conformitate cu prevederile art. 14 din Legea 98/2016 coroborate cu prevederile art. 211 lit. b) și ale art. 212 alin. (1) lit. c) și d) din Legea 98/2016 se dispune anularea procedurii de atribuire, întrucât s-a constatat că Administrația Bazinală de Apă Siret se află în imposibilitatea de a aplica Deciziile nr. 191/15.03.2023 și 603/13.10.2023 ale Curții de Apel Bacău fără ca aceasta să conducă la încălcarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea 98/2016, precum și faptul că obiectul acordului cadru va fi modificat prin diminuarea numărului de obiective de pază conform celor menționate mai sus”. Așadar, din cuprinsul Raportului procedurii, Consiliu observă că autoritatea contractantă a respectat deciziile Curții de Apel Bacău și pe cele emise de CNSC, reevaluând doar oferta .... Verificând legalitatea deciziei de anulare a procedurii, Consiliul constată că, potrivit exigențelor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, în evaluare au fost respectate principiile care stau la baza atribuirii contractelor: a) nediscriminarea; b) tratamentul egal; c) recunoașterea reciprocă; d) transparența; e) proporționalitatea; f) asumarea răspunderii. Față de problematica dedusă judecății, Consiliul reține ca relevante, în soluționare, următoarele prevederi ale Legii nr. 98/2016: - art. 211: „ Procedura de atribuire se finalizează prin: a) încheierea contractului de achiziție publică/acordului- cadru; sau b) anularea procedurii de atribuire; - art. 212: „(1) (1) Autoritatea contractantă are obligația de a anula procedura de atribuire a contractului de achiziție publică/acordului-cadru în următoarele cazuri: a) dacă nu a fost depusă nicio ofertă/solicitare de participare sau dacă nu a fost depusă nicio ofertă admisibilă; b) dacă au fost depuse oferte admisibile care nu pot fi comparate din cauza modului neuniform de abordare a soluțiilor tehnice și/ori financiare; c) dacă încălcări ale prevederilor legale afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului;
d) Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sau instanța de judecată dispune modificarea/eliminarea unor specificații tehnice/cerințe din caietul de sarcini ori din alte documente emise în legătură cu procedura de atribuire astfel încât nu mai poate fi atins în mod corespunzător scopul achiziției, iar autoritatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri de remediere, fără ca acestea să afecteze principiile achizițiilor publice reglementate la art. 2 alin. (2);". e) dacă contractul/acordul-cadru nu poate fi încheiat cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită câștigătoare din cauza faptului că ofertantul în cauză se află într-o situație de forță majoră sau în imposibilitatea fortuită de a executa contractul/acordul-cadru și nu există o ofertă clasată pe locul următor admisibilă. (2) În sensul dispozițiilor alin. (1) lit. c), prin încălcări ale prevederilor legale se înțelege situația în care, pe parcursul procedurii de atribuire, se constată erori sau omisiuni, iar autoritatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca aceasta să conducă la încălcarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2)”. Din economia acestor prevederi legale, Consiliul reține că o procedură de achiziție publică se finalizează fie prin încheierea contractului, fie prin anularea procedurii, actul decizional în care se stabilește cum anume este aceasta finalizată fiind raportul procedurii. Față de ansamblul considerentelor expuse, Consiliul reține că activitatea comisiei de evaluare s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale în domeniu incidente, neconstatând motive care să conducă la reluarea procedurii, astfel cum solicită autoarea contestației, situație în care criticile societății contestatoare privind nelegalitatea deciziei autorității contractante, vizavi de anularea procedurii, nu pot fi reținute, urmând a fi respinse ca neîntemeiate. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept prezentate, în baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de către ...., în contradictoriu cu ... și va menține anularea procedurii. Totodată, Consiliul va respinge și cererea contestatoarei de acordare cheltuieli de judecată. Pe cale de consecință, Consiliul va admite cererea de intervenție formulată de ..... Prezenta decizie va fi obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se va putea formula plângere la instanța de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate potrivit prevederilor art. 29 și 32 din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 15 din 16
CONSILIUL DECIDE: Admite, în principiu, cererea de intervenție formulată de .... Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către .... și menține anularea procedurii. Respinge cererea contestatoarei de acordare cheltuieli de judecată. Admite cererea de intervenție formulată de ..... Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactat practicaua deciziei, .... Redactată în 5 exemplare, conține 16 pagini.
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.