AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 98/2026

STRABAG SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL BAIA MARE

Decizia CNSC nr. 98/C8/4816 din 15.01.2026

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 98/C8/4816 din 15.01.2026

Data din document
2026-01-15
Complet
C8

Obiectul procedurii

având ca obiect „EXECUȚIE LUCRĂRI PENTRU OBIECTIVUL DE INVESTIȚII: «REABILITARE ŞI MODERNIZARE - TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE», STR. CRIȘAN, NR. 8, MUNICIPIUL BAIA MARE, JUD. MARAMUREȘ”, s-a solicitat admiterea contestației, astfel cum aceasta a fost formulată, respectiv anularea parțială și adoptarea măsurilor de remediere a Răspunsului consolidat la solicitări de clarificări publicat în SEAP la data de 28.11.2025 în ceea ce privește răspunsurile nr. 6, 62, 64, 65-68, 166, 172, precum și suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației. Prin Încheierea nr. 4435/C8/4816 din 10.12.2025, Consiliul a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de STRABAG SRL. Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația depusă de STRABAG SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL BAIA MARE. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația depusă de STRABAG SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL BAIA MARE. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 98/2026

Decizie CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 86193Data înregistrării: 2025-12-08
ContestatorSTRABAG SRLCUI 6891914
Autoritate contractantăMUNICIPIUL BAIA MARECUI 3627692

2026_98_2025_Decizie_98.pdf, BO2026_98_2025_BO2026_98.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.576 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 98/C8/4816 Data: 15.01.2026 Prin contestația fără număr de înregistrare din data de 05.12.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 86193/08.12.2025, formulată de STRABAG SRL, cu sediul social în București, Calea 13 Septembrie nr. 90, etaj 5, camera 5.14, sector 5, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J1994013563409, având CUI 6891914, reprezentată convențional prin avocat Iuliana Negoiță, cu adresa de comunicare a actelor procedurii în București, Calea 13 Septembrie nr. 90, etaj 2, camera 2.01, sector 5, împotriva răspunsului consolidat la solicitările de clarificări, emis de MUNICIPIUL BAIA MARE, cu sediul în localitatea Baia Mare, str. Șincai Gheorghe nr. 37, județul Baia Mare, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă în vederea atribuirii contractului având ca obiect „EXECUȚIE LUCRĂRI PENTRU OBIECTIVUL DE INVESTIȚII: «REABILITARE ŞI MODERNIZARE - TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE», STR. CRIȘAN, NR. 8, MUNICIPIUL BAIA MARE, JUD. MARAMUREȘ”, s-a solicitat admiterea contestației, astfel cum aceasta a fost formulată, respectiv anularea parțială și adoptarea măsurilor de remediere a Răspunsului consolidat la solicitări de clarificări publicat în SEAP la data de 28.11.2025 în ceea ce privește răspunsurile nr. 6, 62, 64, 65-68, 166, 172, precum și suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației. Prin Încheierea nr. 4435/C8/4816 din 10.12.2025, Consiliul a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de STRABAG SRL. Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația depusă de STRABAG SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL BAIA MARE. Pagina 1 din 2

§ 2

Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016.

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 25.260 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ..../C8/... Data: ...... Prin contestația fără număr de înregistrare din data de ......, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ......, formulată de ......, cu sediul social în ......., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ......., având CUI ......., reprezentată convențional prin avocat ........, cu adresa de comunicare a actelor procedurii în ......, împotriva răspunsului consolidat la solicitările de clarificări, emis de ......, cu sediul în ...., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă în vederea atribuirii contractului având ca obiect „......”, s-a solicitat admiterea contestației, astfel cum aceasta a fost formulată, respectiv anularea parțială și adoptarea măsurilor de remediere a Răspunsului consolidat la solicitări de clarificări publicat în SEAP la data de ...... în ceea ce privește răspunsurile nr. ....., precum și suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației. Prin Încheierea nr. ......, Consiliul a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de ....... CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația formulată, ......, în calitate de operator economic interesat de participarea la procedură, critică răspunsul consolidat la solicitările de clarificări, publicat în SEAP la data de ....., în ceea ce privește răspunsurile nr. ........ Precizează că unele dintre clarificările publicate prin răspunsul consolidat modifică semnificativ documentația inițial publicată, alte clarificări nu sunt de natură să răspundă în mod concret solicitărilor, sunt neconcludente sau contradictorii. Aceasta apreciază că, raportat la conținutul acestor răspunsuri, operatorii economici sunt puși în imposibilitatea de a pregăti oferte care să poată răspunde nevoilor autorității contractante și care, chiar dacă ar fi depuse, nu ar putea fi comparate. Pagina 1 din 15

§ 2

Motivarea integrală a contestației se regăsește în fișierul „[...... CONTESTATIE.pdf”, postat de autoritate în SEAP la data de ....., în cadrul documentelor asociate anunțului de participare. Reproducerea în cuprinsul deciziei a ansamblului motivării nu se justifică, din moment ce întreaga contestație poate fi vizualizată liber și gratuit în SEAP de către orice persoană interesată. Prin punctul de vedere nr. ....., înregistrat la Consiliu cu nr. ...., ...... a solicitat Consiliului respingerea contestației formulate de ......, ca nefondată și neîntemeiată.

§ 3

Autoritatea contractantă arată că a răspuns la solicitările de clarificări primite în perioada ..... prin adresa nr. ....., postând răspunsul în SEAP în data de ....., ca atașament, în secțiunea „Listă clarificări, notificări și decizii" - Răspuns consolidat la solicitări de clarificări, aferent anunțului de participare, iar la solicitările de clarificări primite în perioada ...... autoritatea contractantă a răspuns în data de ......, prin adresa nr. ....., postând răspunsul în SEAP în data de ...., ca atașament, în secțiunea „Listă clarificări, notificări și decizii" - Răspuns consolidat la solicitări de clarificări, aferent anunțului de participare. 1. În ceea ce privește critica potrivit căreia termenul de depunere a ofertelor nu este realist, posibil a fi respectat, fiind în mod evident insuficient, autoritatea contractantă arată că termenul limită de depunere a ofertelor inițial prevăzut în anunțul de participare a fost ......, iar în urma solicitărilor primite de la mai mulți operatori economici interesați autoritatea contractantă a prelungit termenul de depunere a ofertelor în SEAP de două ori, respectiv ..... și ulterior ..... La data suspendării procedurii de atribuire, termenul limită de depunere a ofertelor în SEAP a fost data de ...... ...... a considerat suficientă decalarea termenului limită de depunere a ofertelor cu 7 zile întrucât răspunsurile transmise nu impuneau o modificare substanțială a documentației, ofertanții având termen suficient pentru lecturarea și implementarea informațiilor suplimentare aduse la cunoștința tuturor operatorilor economici interesați. 2. În ceea ce privește punctul 2.3.2 din contestație - Modificarea substanțială a obiectului contractului prin suplimentarea scopului de lucrări Referitor la susținerea din contestație: „în cadrul răspunsului consolidat, ca urmare a solicitărilor de clarificări transmise, s-a suplimentat scopul de lucrări cu următoarele categorii de lucrări care nu figurau în documentația inițială" arată că au fost completate în listele de cantități F3, articole ce se regăseau exclusiv doar în alte piese scrise sau desenate ale proiectului, dar scopul lucrărilor a rămas același de Reabilitare și modernizarea Teatrului Municipal Baia Mare. Categoriile de lucrări la care se face referire au fost omise din încadrarea în articole de deviz în Formularul F3. Referitor la susținerea: „într-o manieră extrem de lejeră și superficială, Autoritatea Contractantă menționează că aceste lucrări au fost omise din listele de cantități capitolul rezistență~, autoritatea contractantă apreciază că maniera „extrem de lejera și superficiala" are un caracter total subiectiv. Clarificările reprezintă răspunsuri obiective, valabile pentru toți participanții. Referitor la susținerea din contestație: „Pe lângă aspectele financiare, lucrările suplimentare impuse prin răspunsurile de clarificare modifică natura și Pagina 3 din 15

§ 4

amploarea lucrărilor ce trebuie executate, făcând necesare inclusiv resurse tehnice suplimentare care nu au fost prevăzute inițial și care oricum nu pot fi evaluate într-o perioadă atât de redusă până la data limită de depunere a ofertelor", face precizarea că prin răspunsurile de clarificare nu se propun lucrări suplimentare impuse. Susține că, prin critica adusă, contestatoarea demonstrează lipsa unui studiu aprofundat asupra documentelor precum și dezinteresul total de a întocmi o ofertă conformă. Alte piese desenate sau scrise fac referire la aceste lucrări, iar proiectul trebuie citit în ansamblul lui.

§ 5

În analiza de impact asupra valorii totale estimate, valoarea articolelor menționate a fost calculată luând în considerare atât materialele cât și manopera, transportul și utilajul. Referitor la susținerea: „Chiar și în condițiile în care operatorii economici interesați de participarea la procedura de atribuire ar putea realiza evaluările tehnice și financiare necesare pentru elaborarea ofertei, devine improbabil ca valoarea inițial estimată, publicată prin anunțul de participare, să fie suficientă.", arată că potrivit răspunsurilor anterioare, valoarea totală estimată nu se modifică. Improbabilitatea la care se face referire nu se certifică în ansamblu. Aceste articole vor suplimenta valoarea capitolului rezistență întocmit de fiecare ofertant. În urma verificărilor și a unui studiu de impact asupra valorii, luând în considerare alte lucrări care se elimină în urma clarificărilor primite, valoarea estimată rămâne neschimbată. Referitor la critica: „Din evaluarea subscrisei, valoarea lucrărilor suplimentare impuse prin răspunsurile de clarificare din data de 28.11.2025, depășește 3.600.000 Lei, ceea ce determină insuficiența valorii estimate inițial.", clarificările nu au introdus lucrări suplimentare față de documentația inițială. Valoarea la care se face referire este una subiectivă și nu reprezintă o valoare ce va fi luată în calcul de toți potențialii ofertanți care pregătesc să depună ofertă. Valoarea la care se face referire nu reprezintă o sumă ce se adaugă la estimarea totală. În urma verificărilor, valoarea totală estimată a lucrărilor rămâne neschimbată. Aceasta subliniază dezinteresul contestatoarei de a prezenta o ofertă corectă, completă și conformă, întrucât contestatoarea a ales să nu solicite clarificări cu privire la acest aspect, ci să depună contestație. Referitor la critica: „Situația creată generează incertitudine şi lipsă de transparență, afectând capacitatea operatorilor economici de a participa în condiții de egalitate la procedura de atribuire, iar sub acest aspect, se impune obligarea Autorității Contractante la revizuirea documentației de atribuire și a valorii estimate a achiziției", aceasta apreciază că nu se poate aduce în discuție lipsa de transparență și condiții de egalitate afectate. Toți participanții au acces la toată documentația și la toate clarificările solicitate. Fiecare participant este responsabil de citirea documentației în ansamblul ei. Fișierele ce ridicau probleme de claritate sesizate de participanți în clarificări au fost remediate și reîncărcate în cele 2 răspunsuri consolidate. Conform răspunsurilor anterioare, valoarea estimată nu se modifică. 3. În ceea ce privește punctul 2.3.3 din Contestație - Eroare materială neremediată în devizul revizuit - articolul 2.41-TSC35A32, arată că Articolul 2.41- TSC35A32 a fost transcris inițial greșit în Formularul F3, virgula fiind pusă eronat la cantitate. Pagina 5 din 15

§ 6

Arată că, în urma solicitărilor de clarificări transmise de către potențiali ofertanți, în răspunsul consolidat nr. ...... publicat în SEAP în data de ....., această eroare a fost remediată. 4. În ceea ce privește susținerea potrivit căreia răspunsul la întrebarea nr. 6 impune o cerință suplimentară în ceea ce privește demonstrarea îndeplinirii criteriului privind capacitatea tehnică și/sau profesională arată că cerința privind experiența similară este formulată exclusiv în Fișa de date la cap. III.1.3.a) și se referă la: lucrări de construire/consolidare/reabilitare/modernizare/extindere;

§ 7

construcții

§ 8

civile categoria de importanță B; cu condiția ca cel puțin un contract să fie la o clădire civilă aflată în aria sau zona de protecție a unui monument istoric. Clarificarea nr. 6, din cadrul răspunsului consolidat din ....., a fost emisă ca urmare a unei solicitări explicite a unui operator economic, care a cerut confirmarea că sunt acceptate, ca experiență similară, şi contractele executate la clădiri civile clasate ca monument istoric, nu doar la clădiri situate în aria sau zona de protecție. Susține că, prin clarificarea nr. 6, autoritatea contractantă: nu a impus și nu impune o cerință suplimentară privind deținerea unei atestări pentru lucrări la monumente istorice în sarcina ofertantului; a explicat, în continuitate cu Nota din Caietul de sarcini și cu legea nr. 422/2001, că lucrările prezentate ca experiență similară la monumente istorice se realizează, în mod legal, cu personal de specialitate atestat; a extins, în sens permisiv, sfera contractelor acceptabile ca experiență similară, fără a modifica sau înăspri condițiile de participare. 5. În ceea ce privește critica potrivit căreia răspunsul la întrebarea nr. 172 încalcă depozițiile legale imperative arată că prin contestația formulată împotriva răspunsului consolidat la solicitările de clarificări ce face obiectul prezentului dosar, contestatoarea critică decizia autorității contractante de a menține clauza din Acordul Contractual publicat în SEAP, potrivit căreia: "Ajustarea/actualizarea prețului se poate realiza pe baza solicitării executantului după o perioadă de minim 6 luni de la semnarea contractului, după următoarea formulă: (...)". Pentru a se respecta principiul transparenței, autoritatea contractantă a precizat în documentația de atribuire clar şi fără echivoc clauza de revizuire a prețului contractului pe durata de implementare a acestuia, stabilind totodată şi condițiile în care se va aplica (incluzând toate informațiile necesare cu privire la aplicarea formulei de ajustarea prețurilor), iar una dintre aceste condiții este trecerea unei perioade de 6 luni de la data semnării contractului. Subliniază că, în conformitate cu art. 2222 alin. (9) din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă are obligația de a introduce clauze de ajustare/revizuire a prețului pentru contractele de lucrări care se derulează pe o perioadă mai mare de 6 luni. Prin urmare, concluzionează că actele normative invocate impun introducerea unei clauze de ajustare, dar nu stabilesc momentul de aplicare în mod imperativ, ci oferă autorității contractante prerogativa de a-l stabili, cu condiția ca acesta să fie clar menționat în documentația de atribuire - ceea ce s-a realizat în cazul de față. În sprijinul acestei interpretări, ANAP a publicat un comunicat oficial (disponibil la: https://anap.gov.ro/...), prin care confirmă că: „Decizia privind momentul de aplicare a ajustării prețului revine autorității contractante, Pagina 7 din 15

§ 9

cu condiția ca aceasta să fie prevăzută clar și lipsit de echivoc în documentația de atribuire". Aceasta consideră că nu se modifică echilibrul contractual dintre prestația ofertantului şi beneficiul obținut de autoritatea contractantă prin realizarea obiectului contractului. Prin adresele înregistrată la Consiliu cu nr. ...... și nr. ....., autoritatea contractantă a transmis, în format optic, documente din dosarul achiziției.

§ 10

Consiliul constată că societatea ...... a înaintat Consiliului contestația de față, depunând, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 1 emisă de ..... în data de ......, stabilită potrivit art. 611 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, în sumă de ..... lei. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ......, în calitate de autoritate contractantă, a organizat o procedură de licitație deschisă în vederea atribuirii contractului având ca obiect „......” elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând, în SEAP, anunțul de participare ......, criteriul de atribuire fiind „cel mai bun raport calitate-preț”. Nemulțumită de răspunsurile nr. ......, încărcate în SEAP la data de ....., ...... a formulat prezenta contestație solicitând cele menționate în partea introductivă. Ca o chestiune preliminară, se reține faptul că, în vederea atribuirii contractului de execuție, supus procedurii de atribuire în cauză, autoritatea contractantă a elaborat documentația de atribuire, indicând în cuprinsul acesteia cerințele tehnice și de calitate pe care ofertanții trebuie să le respecte în vederea întocmirii unor oferte conforme. Totodată, Consiliul ia act că, în data de ...., autoritatea contractantă a publicat măsurile de remediere în SEAP, la rubrica documentație și clarificări, ulterior, stabilind termenul de depunere a ofertelor pentru data de ...... În prezent, procedura este suspendată. Prin urmare, este rămasă fără obiect critica privind termenul de depunere a ofertelor. Analizând critica cu referire la faptul că în cadrul răspunsului consolidat, ca urmare a solicitărilor de clarificări transmise, s-a modificat subsțanțial obiectului contractului, întrucât „s-a suplimentat scopul de lucrări cu următoarele categorii de lucrări care nu figurau în documentația inițială: „(...) răspuns 62 (...) răspuns 64 (...) răspuns 65-68 (...)”, Consiliul constată netemeinicia ei. În aprecierea acestei finalități, Consiliul are în vedere răspunsul transmis de autoritatea contractantă, precum și punctul de vedere, respectiv: „categoriile de lucrări la care se face referire au fost omise din încadrarea în articole de deviz în formularul F3”. Analizând critica cu referire la faptul că „lucrările omise din documentația inițială au un impact semnificativ asupra bugetului total al proiectului, fiind de natură să influențeze costurile finale care vor fi considerate în valoarea propunerii financiare”, „pe lângă aspectele financiare, lucrările suplimentare impuse prin răspunsurile de clarificare modifică natura și amploarea lucrărilor ce trebuie executate, făcând necesare inclusiv resurse tehnice suplimentare care nu au fost prevăzute inițial și care oricum nu pot fi evaluate într-o perioadă atât de redusă până la data limită de depunere a ofertelor”, „chiar și în condițiile în care operatorii economici interesați de Pagina 9 din 15

§ 11

participarea la procedura de atribuire ar putea realiza evaluările tehnice și financiare necesare pentru elaborarea ofertei, devine improbabil ca valoarea inițial estimată, publicată prin anunțul de participare să fie suficientă”, Consiliul constată netemeinicia ei. În aprecierea acestei finalități, Consiliul nu va lua în considerare simpla afirmație a contestatoarei, potrivit căreia „din evaluarea subscrisei, valoarea lucrărilor suplimentare impuse prin răspunsurile de clarificare din data de 28.11.2025, depășește ..... lei, ceea ce determină insuficiența valorii estimate inițiel”, în condițiile în care aceasta din urmă nu a prezentat niciun argument sau probă, fiind pe

§ 12

deplin aplicabile în acest caz prevederile art. 249 Cod procedură civilă, potrivit cărora „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”. Astfel, fiecare parte litigantă are obligația de a-și dovedi pretențiile, susținerile, prin producerea unor mijloace de probă legale, verosimile, pertinente și concludente, potrivit principiului de drept „probatio incumbit ei qui digit, non ei qui negat”. Analizând critica cu referire la faptul că „articolul 2.41-TSC35A32 a fost transcris inițial greșit în formularul F3, virgula fiind pusă eronat la cantitate”, Consiliul constată că este rămasă fără obiect. În aprecierea acestei finalități, Consiliul are în vedere răspunsul consolidat nr. ....., publicat în SEAP potrivit căruia eroarea a fost remediată. Analizând critica cu referire la faptul că „Răspunsul la întrebarea nr. 6 impune o cerință suplimentară în ceea ce privește demonstrarea îndeplinirii cerinței privind capacitatea tehnică și/sau profesională”, Consiliul constată netemeinicia ei. În aprecierea acestei finalități, Consiliul are în vedere că răspunsul a fost emis ca urmare a solicitării unui operator economic de confirmare a acceptării, ca experiență similară, și a contractelor executate la clădiri civile clasate ca monument istoric. Or, mențiunea: „fiind necesară deținerea de către executant a atestării corespunzătoare pentru lucrări la monumente istorice” a avut rolul descrierii cadrului legal în care se realizează, în general, intervențiile la monumente istorice, în concordanță cu nota din caietul de sarcini: intervențiile asupra monumentelor istorice și asupra imobilelor din zonele de protecție se fac numai pe baza și cu respectarea avizului emis de Ministerul Culturii și în conformitate cu legislația în vigoare. Prin răspunsul transmis, autoritatea contractantă nu a impus o cerință suplimentară, ci a extins, în sens permisiv, sfera contractelor acceptate ca experiență similară. Analizând critica cu referire la faptul că „răspunsul la întrebarea nr. 172 încalcă dispozițiile legale imperative”, Consiliul constată tardivitatea acesteia. În aprecierea acestei finalități, Consiliul are în vedere că cerința în discuție „ajustarea actualizarea prețului se poate realiza pe baza solicitării executantului după o perioadă de minim 6 luni de la semnarea contractului, după următoarea formulă (...)” a fost publicată în SEAP la data inițierii procedurii, ....... Așadar, față de eventualele neajunsuri ale documentației de atribuire, contestatoarea avea obligația de a transmite contestația atât Consiliului, cât și autorității contractante, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a acesteia (.....). Contestatoarea cunoștea această cerință reclamată din documentația de atribuire, încă de la data publicării ei – ..... – și trebuia să manifeste o minimă diligență prin atacarea în termenul legal a deficiențelor în discuție, dacă dorea remedierea corespunzătoare a ei, Pagina 11 din 15

§ 13

neputând fi reținut niciun motiv legal pentru depășirea termenului impus de lege. Acest termen ar ajunge să fie golit de orice fel de efect și, în acest mod, deturnat textul legii, dacă sub acoperirea unui răspuns de clarificări/modificări, operatorul economic ar putea să conteste ulterior orice clauză din documentație invocând curgerea termenului de la răspunsul primit.

§ 14

Această optică este susținută și de practica judiciară, relevantă fiind de exemplu decizia nr. 711 din 11 decembrie 2023 a Curții de Apel Alba Iulia, Secția de contencios administrativ și fiscal: [...] tot ceea ce ține de contestația la documentația de atribuire, trebuie invocat pe calea acesteia și în termenul defipt de legiuitor pentru exercitarea ei, neputându-se eluda acest termen imperativ, în procedura clarificărilor la documentația de atribuire. De asemenea, dacă în cursul desfășurării procedurii, autoritatea contractantă emite alte acte cu impact asupra acesteia, ce au un caracter nelegal, acestea pot fi la rândul lor contestate în condițiile de mai sus. Astfel de acte pot fi reprezentate de modificări aduse documentației de atribuire prin Erate...etc... În cele ce preced, Curtea a subliniat că, se poate ajunge la modificarea documentației de atribuire, în situația în care, autoritatea contractantă a fost în mod real învestită cu solicitări de clarificări în termenul stabilit prin anunțul de participare simplificat - nu cu o contestație la documentația de atribuire, deghizată- iar urmare clarificărilor solicitate, autoritatea contractantă este cea care consideră că răspunsul la solicitările de clarificări, determină modificarea documentației de atribuire- a se vedea în acest sens, prevederile art.103 alin.4 din HG 396/2015. Altfel spus, nu prin modalitatea de formulare a solicitărilor de clarificări trebuie să se tindă la modificarea documentației de atribuire, ci, aceasta - modificarea documentației de atribuire- să fie efect al voinței autorității contractante care, pusă în fața unei solicitări reale de clarificări - nicidecum a unei contestații deghizate la documentația de atribuire, constată că, de fapt, se impune modificarea documentației de atribuire, situație în care, potrivit art.103 alin. (4) din HG nr. 395/2016, autoritatea contractantă are dreptul de a prelungi prin publicarea unui anunț de tip erată în SEAP, perioada stabilită conform art.102 în cazul în care răspunsul la solicitările de clarificări modifică documentația de atribuire. Curtea reamintește că în cele ce preced a subliniat că în ipoteza în care a apreciat că documentația de atribuire prezintă lacune, petenta trebuia să o conteste în termenul defipt de legiuitor pentru contestarea documentației de atribuire, nicidecum să tindă la contestarea acesteia în cadrul unui alt remediu – acela al clarificărilor. Având în vedere aspectele evocate, Consiliul stabilește că nu poate obliga autoritatea contractantă la modificarea/eliminarea cerințelor contestate, în sensul solicitat de contestatoare. Prin urmare, autoritatea contractantă nu are vreo obligație legală de a modifica documentația de atribuire după voința operatorilor economici care au formulat contestații; opțiunea modificării/ completării cerințelor documentației de atribuire reprezintă un drept al autorității contractante, iar nu o obligație, Consiliul neputând sancționa autoritatea contractantă pentru exercitarea dreptului său de a nu aduce modificări/eliminări/completări tuturor cerințelor contestate ori altor Pagina 13 din 15

§ 15

prevederi ale documentației, în condițiile în care nu se probează caracterul restrictiv al acestora. Potrivit art. 10 lit. g) din Legea nr. 101/2016, contestația se formulează în scris și trebuie să conțină, printre altele, „mijloacele de probă pe care se sprijină contestația, în măsura în care este posibil”, iar, în speță, contestatoarea nu a probat restrictivitatea cerințelor criticate. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația depusă de ......, în contradictoriu cu .......

§ 16

Prezenta decizie va fi obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se va putea formula plângere la instanța de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate potrivit prevederilor art. 29 și 32 din Legea nr. 101/2016. Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația depusă de ......, în contradictoriu cu ....... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ..... ...... ...... Pagina 15 din 15

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.