AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2742/2023

DEMECO SRL în contradictoriu cu SPITALUL MUNICIPAL CAMPULUNG MOLDOVENESC JUDETUL SUCEAVA

Decizia CNSC nr. 2742/C4/2942 din 20.11.2023

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2742/C4/2942 din 20.11.2023

Data din document
2023-11-20
Complet
C4

Obiectul procedurii

având ca obiect „Prestări servicii de colectare, de transport și de eliminare finală a deșeurilor spitalicești”, cod CPV 90524400-0, s-a solicitat: - anularea tuturor adreselor de comunicare privind desemnarea ofertei câștigătoare și necâștigătoare, inclusiv comunicarea înregistrată sub nr. 13983 din data de 11.10.2023, precum și a actelor subsecvente emise/încheiate ulterior în baza acestora; - anularea raportului procedurii nr. 13981/11.10.2023, precum și a actelor subsecvente emise/încheiate ulterior în baza acestuia; - obligarea autorităţii contractante la adoptarea măsurilor de remediere ce se impun, respectiv reevaluarea/reexaminarea ofertei depuse de Stericycle România SRL, în sensul respingerii acesteia ca fiind inacceptabilă/neconformă. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de SC DEMECO SRL, în contradictoriu cu SPITALUL MUNICIPAL CÂMPULUNG MOLDOVENESC. Obligă autoritatea contractantă la anularea raportului procedurii de atribuire nr. 13981/11.10.2023 cu privire la oferta depusă de SC STERICYCLE ROMÂNIA SRL și a adreselor de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, și dispune reevaluarea acestei oferte, conform considerentelor de mai sus. Măsurile dispuse vor fi aduse la îndeplinire în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2742/2023

Decizie CNSC
An dosar: 2023Înregistrare: 57132Data înregistrării: 2023-10-18
ContestatorDEMECO SRLCUI 16514342
Autoritate contractantăSPITALUL MUNICIPAL CAMPULUNG MOLDOVENESC JUDETUL SUCEAVA

2023_2742_2023_Decizie_2742.pdf, BO2023_2742_2023_BO2023_2742.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.874 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2742/C4/2942 Data: 20.11.2023 Prin contestaţia nr. 2365/18.10.2023, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 57132/18.10.2023, înaintată de SC DEMECO SRL, cu sediul în Bacău, str. Chimiei nr. 6A, judeţul Bacău, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub numărul J04/1070/2004, având CUI 1651434, reprezentată legal prin administrator Blănaru Ciprian Ioan, împotriva rezultatului procedurii comunicat prin adresa 13983/11.10.2023 și a raportului procedurii nr. 13981/11.10.2023, documente emise de SPITALUL MUNICIPAL CÂMPULUNG MOLDOVENESC, cu sediul în Câmpulung Moldovenesc, str. Sirenei nr. 25, judeţul Suceava, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate organizată în vederea încheierii acordului cadru având ca obiect „Prestări servicii de colectare, de transport și de eliminare finală a deșeurilor spitalicești”, cod CPV 90524400-0, s-a solicitat: - anularea tuturor adreselor de comunicare privind desemnarea ofertei câștigătoare și necâștigătoare, inclusiv comunicarea înregistrată sub nr. 13983 din data de 11.10.2023, precum și a actelor subsecvente emise/încheiate ulterior în baza acestora; - anularea raportului procedurii nr. 13981/11.10.2023, precum și a actelor subsecvente emise/încheiate ulterior în baza acestuia; - obligarea autorităţii contractante la adoptarea măsurilor de remediere ce se impun, respectiv reevaluarea/reexaminarea ofertei depuse de Stericycle România SRL, în sensul respingerii acesteia ca fiind inacceptabilă/neconformă. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2

§ 2

În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de SC DEMECO SRL, în contradictoriu cu SPITALUL MUNICIPAL CÂMPULUNG MOLDOVENESC. Obligă autoritatea contractantă la anularea raportului procedurii de atribuire nr. 13981/11.10.2023 cu privire la oferta depusă de SC STERICYCLE ROMÂNIA SRL și a adreselor de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, și dispune reevaluarea acestei oferte, conform considerentelor de mai sus. Măsurile dispuse vor fi aduse la îndeplinire în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 70.049 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestaţia nr. 2365/18.10.2023, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 57132/18.10.2023, înaintată de SC ...SRL, cu sediul în …, reprezentată legal prin administrator …, împotriva rezultatului procedurii comunicat prin adresa 13983/11.10.2023 și a raportului procedurii nr. 13981/11.10.2023, documente emise de ..., cu sediul în …., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate organizată în vederea încheierii acordului cadru având ca obiect „Prestări servicii de colectare, de transport și de eliminare finală a deșeurilor spitalicești”, cod CPV 90524400-0, s-a solicitat: - anularea tuturor adreselor de comunicare privind desemnarea ofertei câștigătoare și necâștigătoare, inclusiv comunicarea înregistrată sub nr. 13983 din data de 11.10.2023, precum și a actelor subsecvente emise/încheiate ulterior în baza acestora; - anularea raportului procedurii nr. 13981/11.10.2023, precum și a actelor subsecvente emise/încheiate ulterior în baza acestuia; - obligarea autorităţii contractante la adoptarea măsurilor de remediere ce se impun, respectiv reevaluarea/reexaminarea ofertei depuse de ...SRL, în sensul respingerii acesteia ca fiind inacceptabilă/neconformă. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia de faţă, prin care SC ...SRL, în calitate de operator economic participant la procedura de atribuire în cauză, critică decizia autorității contractante de a declara câștigătoare oferta depusă de SC ...SRL, având în vedere următoarele argumente: I. În ceea ce privește neconformitatea și inadmisibilitatea ofertei SC ...SRL Pagina 1 din 26

§ 2

I.1. Lipsa autorizării ...SRL pentru activitatea/instalaţia de distilare a deşeurilor lichide periculoase: Potrivit cerinţelor caietul de sarcini, punctul 3 - Descrierea serviciilor solicitate - pag. 3, ofertantul trebuie să colecteze, transporte și să elimine deșeurile medicale generate de autoritatea contractantă, încadrate la codul de deșeu 18 01 06*/18 01 07, conform HG nr. 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor și pentru aprobarea listei cuprinzând deșeurile, inclusiv deșeurile periculoase. Conform acestui act normativ, deșeul cu codul 18 01 06* este un unul periculos, chiar dacă autoritatea contractantă a omis inserarea simbolului (*). Potrivit art. 4 alin. (3) din HG nr. 856/2002: „Deșeurile periculoase prevăzute în Anexa 2 sunt marcate cu un asterisc (*))." Potrivit Anexa 2 la HG nr. 856/2002: „18 01 06*) chimicale constând din sau conţinând substanţe periculoase”. De asemenea, studiind întreaga listă de coduri ale deşeurilor menţionate de autoritatea contractantă ca urmând a fi generate, deșeurile încadrate la codurile 18 01 06* / 18 01 07 sunt deşeuri lichide, atât din punct de vedere al descrierii acestora conform HG nr. 856/2002, cât și din descrierea prezentată în caietul de sarcini. Conform răspunsului consolidat la solicitările de clarificare emis de autoritatea contractantă sub nr. 12696/18.09.2023, răspunsul la întrebarea 2, documentele ce trebuiesc prezentate de ofertant împreună cu oferta pentru a demonstra capacitatea de a îndeplini serviciile caietului de sarcini sunt (în ceea ce priveşte deșeurile lichide periculoase (18 01 06*), Autorizaţia de Mediu pentru instalaţia de distilare deşeuri lichide periculoase. Petenta învederează că, în urma studierii ofertei ..., a constatat că aceasta a depus Autorizaţia de Mediu nr. 40, rev. 11.01.2023 (emisă pentru instalaţia de incinerare Poiana Trestiei), fără ca în cuprinsul acestui act administrativ să fie autorizată o instalaţie pentru distilarea deşeurilor lichide periculoase, nerespectând astfel condiţiile impuse imperativ de către autoritatea contractantă. I.2.

§ 3

Nedepunerea

§ 4

Autorizaţiei

§ 5

de

§ 6

Mediu

§ 7

aparţinând subcontractantului ...Prahova. Conform răspunsului consolidat la solicitările de clarificare emis de autoritatea contractantă sub nr. 12696/18.09.2023, răspunsul la întrebarea 2, documentele ce trebuiesc prezentate de ofertant împreună cu oferta pentru a demonstra capacitatea de a îndeplini serviciile caietului de sarcini sunt (în ceea ce priveşte eliminarea finală prin depozitare în depozitul de deşeuri a deşeurilor rezultate din procesul de decontaminare termică la temperaturi scăzute), Autorizaţia de Mediu pentru depozitul de deşeuri. Pagina 2 din 26

§ 8

Potrivit caietului de sarcini, s-a instituit obligativitatea depunerii, odată cu oferta, a dovezii autorizării depozitului de deşeuri (Autorizaţie de Mediu), preluând în contestație prevederi de la pagina 4, 6-7 și 7-8. Activitatea de depozitare finală în depozit a deşeurilor rezultate din procesul de decontaminare termică la temperaturi scăzute este o operaţiune de eliminare în sensul legii. Potrivit prevederilor OUG nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, eliminarea deşeurilor este o operaţiune de sine stătătoare, fiind reglementată distinct la art. 4 alin. (1) lit. e), art. 20, etc., și constă în, „orice operaţiune care nu este o operaţiune de valorificare, chiar şi în cazul în care una dintre consecinţele secundare ale acesteia ar fi recuperarea de substanţe sau de energie. Anexa nr. 7 stabileşte o listă a operaţiunilor de eliminare, listă care nu este exhaustivă", potrivit Anexei 1 pct. 17 din aceeaşi Ordonanţa. O lista a operaţiunilor de eliminare este prevăzută în Anexa 7 din OUG nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor. Potrivit, Ordinului Ministrul Sănătăţii nr. 1226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţi medicale - Anexa nr. 1 Norma tehnică privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale: „(1) Metodele folosite pentru eliminarea deşeurilor medicale rezultate din activităţi medicale sunt: - incinerarea, numai pentru tipurile de deşeuri medicale pentru care este interzisă tratarea prin decontaminare termică la temperaturi scăzute urmată de mărunţire (de exemplu, deşeurile medicale: anatomopatologice, chimice, farmaceutice, citotoxice şi cit ostatice etc.). cu respectarea prevederilor legale impuse de Hotărârea Guvernului nr. 128/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordinului ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 756/2004 pentru aprobarea Normativului tehnic privind incinerarea deşeurilor; - depozitarea în depozitul de deşeuri, numai după tratarea prin decontaminare termică la temperaturi scăzute şi cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordinului ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 95/2005 privind stabilirea criteriilor de acceptare şi procedurilor preliminare de acceptare a deşeurilor la depozitare şi lista naţională de deşeuri acceptate în fiecare clasă de depozit de deşeuri, cu modificările ulterioare, în baza unor buletine de analiză care se vor efectua pe încărcătura ce va fi transportată către depozit; (2) Deşeurile rezultate din instalaţiile de tratare prin decontaminare termică trebuie să fie supuse procesării mecanice înainte de depozitare, astfel încât acestea să fie nepericuloase şi de nerecunoscut. Instalaţiile de decontaminare termică la temperaturi scăzute trebuie sa fie prevăzute cu echipament de tocare-mărunţire a deşeurilor." Contestatoarea arată că, în urma studierii ofertei ..., a constatat că aceasta a depus, în ceea ce priveşte subcontractantul Vitalia (depozit de deşeuri) doar decizia privind aplicarea vizei anuale şi nu Autorizatia de Mediu (AIM nr. 2/23.08.2013), aşa cum în mod clar a solicitat autoritatea contractantă. Pagina 3 din 26

§ 9

Decizia de aplicare a unei vize anuale nu este un document de autorizare, din cuprinsul acesteia neputându-se identifica operaţiunile pentru care subcontractantul Vitalia este autorizat şi, deci, pentru care are capacitatea tehnică a le presta în cadrul procedurii. Nedepunerea documentului de autorizare al subcontractantului Vitalia încă de la momentul depunerii ofertei, atrage sancţionarea ofertei ca fiind neconformă/inacceptabilăpotrivit prevederilor de la pagina 7. I.3. Nedepunerea Licenţei de Transport Mărfuri: Potrivit caietului de sarcini, pag. 5, ofertantul trebuia să depună, odată cu oferta, Licenţa de Transport Mărfuri, copie conformă a licenţei comunitare pentru transportul rutier de mărfuri contra cost Ministerul Transporturilor - Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. din care să rezulte calitatea de operator de transport rutier de mărfuri - conform art. 24 din Ordonanţa nr. 27/2011 privind transportul rutier, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de valabilitate la data depunerii. Pentru autovehiculele care vor transporta deşeurile ce fac obiectul caietului de sarcini, se va prezenta Licenţa de transport mărfuri - copie conformă a licenţei comunitare pentru transportul rutier de mărfuri contra cost Ministerul Transporturilor - Autoritatea Rutieră Română - A.R.R din care să rezulte calitatea de operator de transport rutier de mărfuri - conform art. 24 din Ordonanţa nr. 27/2011 privind transportul rutier, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de valabilitate la data depunerii. Cerinţa este menţionată şi în fişa de date cap. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice. Contestatoarea precizează că, în urma studierii ofertei ..., nu a identificat acest document, astfel încât apreciază că oferta trebuia respinsă ca neconformă. I.4. Nedepunerea Modelului de Contract însuşit: Potrivit fişei de date cap. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice. pag. 7, ofertantul trebuia să depună „Model de contract însușit semnat şi ştampilat pe fiecare pagină". Cerinţa este menţionată şi în documentul Instrucţiuni pentru ofertanţi, încărcat de autoritatea contractantă în SEAP odată cu documentaţia de participare. În urma studierii ofertei ..., nu a identificat acest document, astfel încât apreciază că oferta trebuia respinsă ca neconformă. I.5. Nedepunerea ultimului set de analize microbiologice efectuate în urma tratării termice/sterilizării. Potrivit caietului de sarcini, ofertanţii sunt obligaţi să depună odată cu oferta, pentru activitatea de sterilizare - decontaminare termică la temperaturi scăzute (cf. OMS 1226/2012), dovada că echipamentul utilizat determină un singur proces de tratare şi ultimul set de analize microbiologice efectuate în urma procesului de tratare termică. Pagina 4 din 26

§ 10

În urma studierii ofertei ..., nu a identificat acest document, astfel încât apreciază că oferta trebuia respinsă ca neconformă. ... a transmis documentele relevante în soluţionarea contestaţiei, precum și punctul său de vedere înregistrat la Consiliu sub nr. 58565/25.10.2023, prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată şi neîntemeiată, învederând următoarele: I.1. Referitor la

§ 11

lipsa autorizării ...SRL pentru activitatea/instalaţia de distilare a deşeurilor lichide periculoase

§ 12

: Autoritatea contractantă arată că a evaluat conformitatea propunerilor tehnice depuse, respectând atât cerinţele caietului de sarcini, cât şi răspunsul consolidat la solicitările de clarificări cu nr. 12696/18.09.2023. În cadrul caietului de sarcini, la pag. 4, se solicită ca operatorii economici să fie autorizaţi pentru următoarele categorii de deşeuri spitaliceşti rezultate din activităţi medicale: Denumirea serviciului Cod Deşeu Categorii de deşeuri spitaliceşti rezultate din activităţi medicale Servicii

§ 13

de

§ 14

colectare, transport, neutralizare şi eliminare deşeuri chimice din sau conţinând subs. periculoase 18 01 06/18 01 07 18 01 06 - Acizi, baze, solvenţi halogenaţi, alte tipuri de solvenţi, produse chimice organice şi anorganice, inclusiv produse reziduale generate în cursul diagnosticului de laborator, soluţii fixatoare sau de developare, produse concentrate utilizate în serviciile de dezinfecţie

§ 15

şi

§ 16

curăţenie,

§ 17

soluţii

§ 18

de formaldehidă etc. 18 01 07 Produse chimice organice şi anorganice nepericuloase (care nu necesită etichetare specifică), dezinfectanţi (hipoclorit de sodiu slab concentrat, substanţe de curăţare etc.), soluţii antiseptice, deşeuri de la aparatele de diagnoză cu concentraţie scăzută de substanţe chimice periculoase etc, care nu se încadrează la 18 01 06* În răspunsul consolidat la solicitările de clarificări cu nr. 12696/18.09.2023, ca răspuns la întrebarea nr. 2 au fost acceptate următoarele: „Documentele prin care se demonstrează îndeplinirea cerinţelor de mai sus pot fi, dar fără a limita prezentarea şi a altor documente: - Referat tehnic de evaluare microbiologică privind echipamentul de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute utilizat pentru deşeurile periculoase rezultate din activitatea medicală-emis de DSP. - Autorizaţia integrată de mediu pentru instalaţia de incinerare deşeuri periculoase, instalaţia de distilare deşeuri lichide periculoase, depozitarea temporară a deşeurilor periculoase. - Autorizaţie de mediu pentru serviciile de colectare, transport şi eliminare a deşeurilor medicale spitaliceşti, emisă de organismele teritoriale de mediu de pe raza pe care ofertantul îşi desfăşoară activitatea pentru colectarea, transportul şi eliminarea deşeurilor Pagina 5 din 26

§ 19

medicale spitaliceşti, în termen de valabilitate la data depunerii acesteia.” Având în vedere că legislaţia în domeniul mediului şi a deşeurilor medicale este într-o continuă schimbare, autoritatea contractantă nu a vrut ca prin solicitarea unui anumit tip de document, aceasta să fie considerată o condiţie restrictivă, drept pentru care a precizat că nu limitează prezentarea şi a altor documente. Pentru demonstrarea îndeplinirii cerinţei, ofertantul SC ... ROMANIA SRL, în secţiunea „Documente de oferta tehnică" din SEAP, în cadrul folderului […] STERILIZATOR IASI.rar.p7s, a depus documentele prin care a demonstrat că este autorizat pentru codurile deşeuri solicitate 18 01 06*/18 01 07. A prezentat Autorizatia de Mediu nr. 207/11.12.2019, revizia 2 din 06.12.2022, unde la pag. 12, 30 şi 31 se regăsesc codurile pentru deşeurile lichide periculoase 18 01 06*/18 01 07. A prezentat Decizia transfer autorizaţie de mediu nr. 16/13.11.2020, emisa de Agenţia pentru Protecţia Mediului laşi. Adresa nr. 3927/09.04.2015, emisă de Institutul Naţional de Sănătate Publică, Centrul Naţional de Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar, prin care se confirmă faptul că Referatul Tehnic cu nr. 6677/30.11.2004, pentru instalaţia de sterilizare deşeuri periculoase a fost preluat de SC ... Romania SRL. Hotărâre fuziune prin absorbţie, în care SC ... Romania SRL a absorbit SC MONDECO SRL. Autorizaţia de mediu nr. 153/12.08.2020 revizuită 2 în data de 14.06.2022, emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului Ilfov, unde la pag. 29 se regăsesc codurile de deşeuri 18 01 06*/18 01 07. Autorizaţia Integrată de Mediu nr. 40/13.01.2017, revizuită la data de 11.01.2023, emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti, la pag. 17 se regăseşte codul de deşeuri 18 01 06*. Ţinând cont de documentele prezentate, din care rezultă că ofertantul este autorizat să presteze serviciile care fac obiectul procedurii de achiziţie publică, inclusiv pentru codurile de deşeuri 18 01 06*/18 01 07, comisia de evaluare a considerat că sunt întrunite solicitările din documentaţia de atribuire (inclusiv răspunsurile la solicitările de clarificări) la evaluarea tehnică. Astfel, autoritatea contractantă consideră că evaluarea ofertei tehnice a SC ... ROMANIA SRL a fost realizată cu respectarea prevederilor Legii nr. 98/2016 şi HG nr. 395/2016. I.2. În ceea ce priveşte critica referitoare la

§ 20

nedepunerea Autorizaţiei de Mediu aparţinând subcontractantului ...Prahova. Autoritatea contractantă învederează că ofertantul SC ... ROMANIA SRL a prezentat acordul de subcontractare nr. 898/19.09.2023, încheiat cu ...PRAHOVA SRL, având ca obiect „depozitarea deşeurilor decontaminate în vederea eliminării finale la depozitul conform de Pagina 6 din 26

§ 21

deşeuri, în conformitate cu autorizaţia integrată de mediu nr. 2 din 23.08.2013, eliberată de Agenţia pentru Protecţia Mediului Prahova, la procedura simplificată organizată de autoritatea contractantă ...". Subcontractantul ...PRAHOVA SRL va depozita în depozitul ecologic deşeurile decontaminate, procent din valoarea contractului 1%. Pentru îndeplinirea cerinţei referitoare la depozitarea deşeurilor decontaminate, SC ... ROMANIA SRL a prezentat contractul de prestări servicii pentru depozitarea deşeurilor în Rampa Ecologică Băicoi nr. 61 şi Act adiţional nr. 14/16.08.2023, încheiat cu ...PRAHOVA SRL având ca obiect: Depozitarea şi tratarea, conform prevederilor legale, în vigoare, a deşeurilor industriale şi industriale asimilabile transportate/aduse de către beneficiar sau în numele beneficiarului la Rampa Ecologică Băicoi. A prezentat Decizia nr. 929/9412 din 12.07.2023 emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului …, în care se decide: „începând cu data comunicării prezentei decizii se aplică viza pentru perioada 23.08.2023-23.08.2024, pentru autorizaţia integrată de mediu nr. 2 din 23.08.2013 revizuită în data de 25.01.2022, titular ...... SRL, pentru activitatea depozit de deşeuri care primesc mai mult de 10 t deşeuri/zi, desfăşurată la punctul de lucru din oraşul Băicoi, str. Valea lui Dan nr. 10, jud. Prahova". Decizia emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului Prahova este valabilă, a fost eliberată după data emiterii autorizaţiei integrată de mediu nr. 2 din 23.08.2013 revizuită în data de 25.01.2022 şi atestă faptul că aceasta este în vigoare şi operatorul economic este autorizat în condiţiile legii. În cadrul propunerii tehnice, SC ... ROMANIA SRL s-a angajat să respecte prevederile legislaţiei invocate de contestatoare: „ORDIN nr. 1.226 din 3 decembrie 2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea-deşeurilor rezultate din activităţi medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţional ORDONANŢA DE URGENTA nr. 92 din 19 august 2021 privind regimul deseurilor(pag 1-2)"; În cadrul propunerii tehnice a prezentat în mod detaliat modul de prestare a activităţilor solicitate: ... Romania va presta fiecare activitate din cadrul prezentei proceduri în mod autorizat şi face dovada deţinerii autorizaţiilor necesare fiecărei activităţi. De asemenea, ... Romania este înregistrat în Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor şi în Planul Regional de Gestionare a Deşeurilor. Serviciile se prestează conform prevederilor art. 45 din Ordinul 1226/2012, conform caietului de sarcini şi a legislaţiei în vigoare. Toate autorizaţiile şi avizele deţinute de ... Romania fac dovada respectării principiului proximităţii: eliminarea deşeurilor în instalaţiile conforme cele mai apropiate, eliminarea deşeurilor cât mai aproape de locul de generare (art. 4 alin. 6 din H.G. 1061/2008). Pagina 7 din 26

§ 22

Pentru îndeplinirea contractului ...face dovada deţinerii următoarelor echipamente de bază: În punctul de lucru din municipiul laşi, Bdul. Chimiei nr. 14, judeţul laşi, conform Autorizaţiei de Mediu nr. 207/11.12.2019, transferată prin Decizia nr. 16/13.11.2020, revizuită la data de 06.12.2022, pentru SC ... ROMANIA SRL de către Agenţia pentru Proiecţia Mediului laşi, precum şi conform notificării privind certificarea conformităţii cu normele de igiena nr. 3927 emisă de Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului laşi se vor elimina deşeurile prin metoda tratării prin decontaminare termică la temperaturi scăzute a deşeurilor medicale periculoase. Pentru asigurarea continuităţii serviciilor în conformitate cu graficul stabilit, dispunem de următoarea instalaţie de decontaminare, de rezervă: în punctul de lucru din şos. Giurgiului nr. 5, Jilava, Ilfov, conform Autorizaţiei de Mediu nr. 153/12.08.2020, revizuită la data de 14.06.2022 emisă pentru S.C. ...SRL de către Agenţia pt Protecţia Mediului ILFOV, deţinem o instalaţie de decontaminare termică, prevăzută cu sistem de mărunţire/ deformare, precum şi conform notificării privind certificarea conformităţii cu normele de igienă nr. 939 din 08.06.2017 emisă de Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Ilfov se vor elimina deşeurile prin metoda tratării prin decontaminare termică la temperaturi scăzute a deşeurilor medicale periculoase. Incinerarea, numai pentru tipurile de deşeuri medicale pentru care este interzisă tratarea prin decontaminare termică la temperaturi scăzute urmată de mărunţire (de exemplu, deşeurile medicale: anatomopatologice, chimice, farmaceutice, citotoxice şi citostatice etc.), cu respectarea prevederilor legale impuse de Hotărârea Guvernului nr. 128/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordinului ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 756/2004 pentru aprobarea Normativului tehnic privind incinerarea deşeurilor. În punctul de lucru din Drumul Poiana Trestiei nr. 17-27, Sector 1, Bucureşti, două instalaţii de incinerare autorizate prin Autorizaţia Integrată de Mediu nr. 40, emisă de ARPM Bucureşti, revizuită la 11.01.2023, în numele ... Romania SRL, precum şi conform notificării privind certificarea conformităţii cu normele de igienă şi sănătate publică nr. 43/17631 din 23.09.2013 emisă de Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti; Instalaţiile de decontaminare termică respectă cerinţele tehnice cuprinse în OMS 1279/2012 privind aprobarea Criteriilor de evaluare a echipamentelor de neutralizare prin decontaminare termică a deşeurilor rezultate din activitatea medicală, aşa după cum rezultă din notificarea de certificare a confomităţii emisă de DSP, depusă în procedură. Transportul şi eliminarea finală a deşeurilor rezultate în urma decontaminării termice şi a mărunţirii/deformării se va face fie prin depozitarea în depozitul de deşeuri, în baza contractului nr. Pagina 8 din 26

§ 23

61/01.12.2017 - încheiat între S.C. ...şi S.C. ...Prahova S.R.L., precum şi a actului adiţional nr. 14/16.08.2023". Atât prin propunerea tehnică prezentată, cât şi prin autorizaţiile depuse, ofertantul a demonstrat îndeplinirea cerinţei din caietul de sarcini care prevedea că „Prestatorul trebuie să informeze autoritatea contractantă cu privire la identitatea acestora, pentru fiecare tip de servicii în parte, inclusiv autorizaţiile de mediu în termen de valabilitate”. Pentru a nu fi condiţie restrictivă, s-a solicitat ca, pentru prestatorii de servicii, autoritatea contractantă să fie informată cu privire la identitatea acestora şi a autorizaţiilor de mediu, nu prezentată în mod efectiv autorizaţia: a fost prezentată denumirea prestatorului de servicii, a fost nominalizată autorizaţia integrată de mediu nr. 2 din 23.08.2013 revizuită în data de 25.01.2022 şi prezentată Decizia cu viza pe anul 2023. În conformitate cu prevederile pct. IV.4.3 Modul de prezentare al ofertei - Prezumţia de legalitate şi autenticitate a documentelor prezentate ofertantul îşi asumă răspunderea exclusivă pentru legalitatea şi autenticitatea tuturor documentelor prezentate în original, copie şi/sau copie „conformă cu originalul” în vederea participării la procedură. De asemenea, arată autoritatea contractantă, SC ...SRL a prezentat acord de subcontractare, contract prestări servicii, decizie eliberată de Agenţia pentru Protecţia Mediului Prahova. Prin răspunsul consolidat la solicitarea de clarificări cu nr. 12696/18.09.2023, care a fost publicat în SEAP şi prin care au intervenit anumite modificări/clarificări la cerinţele caietului de sarcini, autoritatea contractantă a informat operatorii economici că documentele pot fi autorizaţii (...), dar fără a limita prezentarea altor documente prin care să demonstreze conformitatea. În timpul procesului de evaluare al ofertelor, comisia de evaluare nu poate solicita documente/autorizaţii suplimentare care nu au fost solicitate în mod explicit în documentaţia de atribuire. Prin prezentarea Deciziei nr. 929/9412 din 12.07.2023 a fost demonstrat faptul că SC ...Prahova SRL deţine autorizaţie de mediu valabilă la data depunerii ofertelor. Prin documentele transmise, ofertantul a demonstrat îndeplinirea cerinţei privind informarea autorităţii contractante referitoare la subcontractanţi/prestatori de servicii şi a faptului că aceştia sunt autorizaţi în condiţiile legii, comisia de evaluare a considerat că sunt întrunite solicitările din documentaţia de atribuire (inclusiv răspunsul consolidat la solicitările de clarificări) la evaluarea tehnică. Astfel, autoritatea contractantă consideră că evaluarea ofertei tehnice a SC ... ROMANIA SRL a fost realizată cu respectarea prevederilor Legii nr. 98/2016 şi HG nr. 395/2016. I.3.

§ 24

Nedepunerea Licenţei de Transport Mărfuri

§ 25

: Pentru demonstrarea îndeplinirii cerinţei, ofertantul SC ... ROMANIA SRL, în secţiunea „Documente de oferta tehnică" din SEAP, în cadrul Pagina 9 din 26

§ 26

folderului [SCN1130983/00080] TRANSPORT şi AUTO.rar.p7s, a depus documentele care atestă îndeplinirea cerinţei: - Licenţa de transport eliberată de ARR; - înregistrare ARR privind transport mărfuri pericloase. Ofertantul a demonstrat îndeplinirea cerinţei privind prezentarea Licenţei de transport eliberată ARR, comisia de evaluare a considerat că sunt întrunite solicitările din documentaţia de atribuire (inclusiv răspunsurile la solicitările de clarificări) la evaluarea tehnică. Astfel, autoritatea contractantă consideră că evaluarea ofertei tehnice a SC ... ROMANIA SRL a fost realizată cu respectarea prevederilor legale. I.4.

§ 27

Nedepunerea modelului de contract însuşit

§ 28

: Autoritatea contractantă arată că neprezentarea modelului de contract nu reprezintă o cerinţă minimă de calificare din punct de vedere tehnic şi nu este sub incidenţa art. 137 alin. (3) lit. a) din HG 395/2016. Tot în fişa de date la pct. IV.4.3 Modul de prezentare al ofertei este prevăzut că „Prin depunerea unei oferte, ofertantul acceptă în prealabil condiţiile generale şi particulare care guvernează viitorul contract de achiziţie publică/sectorială, după cum sunt acestea prezentate în documentaţia de atribuire, ca fiind singura bază de desfăşurare a acestei proceduri de atribuire, indiferent de situaţia ori de condiţiile proprii ale ofertantului”, informație care se regăsește și în documentul Instrucțiuni ofertanți, pagina 8. În propunerea tehnică pag. 11, ofertantul SC ... ROMANIA SRL a declarat: „... ROMANIA SRL va lua toate măsurile necesare în vederea prestării la timp a servciilor asumate prin Propunerea Tehnică. ... ROMANIA SRL, după semnarea acordului cadru şi contractului subsecvent va constitui în termen legal garanţia de bună execuţie şi va întreprinde toate măsurile, prin alocare de resurse umane, financiare, pentru a începe la timp prestarea serviciilor care va obiectul prezentei proceduri, asumate prin prezenta procedură". Astfel, autoritatea contractantă susţine că nu a impus în fişa de date, aşa cum în mod eronat susţine SC ...SRL, ca şi condiţie eliminatorie neprezentarea modelul de contract însuşit. Comisia de evaluare a considerat că sunt prezentate suficiente informaţii referitoare la acceptarea clauzelor contractuale, drept pentru care a considerat că sunt întrunite solicitările din documentaţia de atribuire (inclusiv răspunsul consolidat la solicitările de clarificări) la evaluarea tehnică. Astfel, autoritatea contractantă consideră că evaluarea ofertei tehnice a SC ... ROMANIA SRL, a fost realizată cu respectarea prevederilor legale. I.5. Referitor la critica privind

§ 29

nedepunerea ultimului set de analize microbiologice efectuate în urma tratării termice/sterilizării. Pagina 10 din 26

§ 30

Pentru demonstrarea îndeplinirii cerinţei, ofertantul SC ... ROMANIA SRL, în secţiunea „Documente de oferta tehnică” din SEAP, în cadrul folderului

§ 31

[SCN1130983/00075]

§ 32

INCINERATOR

§ 33

POIANA TRESTIEI.rar.p7s,

§ 34

şi

§ 35

[SCN1130983/00079]

§ 36

STERILIZATOR JILAVA.rar.p7s, a prezentat următoarele buletine de analize/rapoarte de încercare: holder: [SCN1130983/00075] INCINERATOR POIANA TRESTIEI.rar.p7s Raport de încercare nr. 2315888/21.08.2023; Raport de încercare nr. 147-DMPM din 10.07.2023; Raport de încercare nr. 146-DMPM din 10.07.2023; Raport de încercare 149-DMPM din 04.07.2023; Folder [SCN1130983/00079] STERILIZATOR JILAVA.rar.p7s Buletin de analize sanitare microbiologice din data de 22.08.2023, emis de Direcţia de Sănătate Publică laşi. Ţinând cont de faptul că data limită de depunere a ofertelor a fost 25.09.2023, rezultă că buletinul de analize eliberat pe data de 22.08.2023 de către Direcţia de Sănătate Publică laşi este ultimul buletin de analize care putea fi eliberat. Şi în acest caz, consideră că solicitarea contestatarului este neîntemeiată, deoarece ofertantul SC ... ROMANIA SRL a prezentat documentele solicitate în caietul de sarcini. Comisia de evaluare a considerat că sunt întrunite solicitările din documentaţia de atribuire (inclusiv răspunsul consolidat la solicitările de clarificări) la evaluarea tehnică. Astfel, autoritatea contractantă consideră că evaluarea ofertei tehnice a SC ... ROMANIA SRL a fost realizată cu respectarea prevederilor Legii nr. 98/2016 şi HG nr. 395/2016. Consiliul constată că, pentru a îndeplini obligația stabilită la art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, contestatoarea a înaintat în data de 20.10.2023, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 209612560/1, din data de 19.10.2023, în valoare de 8.400 lei, emisă de CEC Bank – Sucursala Bacău. Cauţiunea constituită se va restitui, la cerere, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în temeiul art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016. Din analiza susţinerilor părţilor şi a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reţine cele ce urmează: ..., în calitate de autoritate contractantă, a publicat în SEAP anunțul de participare simplificat ... în data de 07.09.2023 privind procedura simplificată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Prestări servicii de colectare, de transport și de eliminare finală a deșeurilor spitalicești”. Valoarea estimată a procedurii de atribuire este cuprinsă între 100.800 și 420.000 lei, fără TVA, termen stabilit pentru depunerea Pagina 11 din 26

§ 37

ofertelor 25.09.2023, ora 15:00. Criteriul de atribuire „Prețul cel mai scăzut”. În cadrul procedurii de atribuire au fost depuse 2 oferte, așa cum rezultă din procesul – verbal nr. 13087/25.09.2023, respectiv: 1. SC ...SRL; și 2. SC ...SRL. După evaluarea ofertelor, comisia de evaluare a întocmit raportul procedurii de atribuire înregistrat sub nr. 13981/11.10.2023 prin care a declarat admisibile ambele oferte, oferta situată pe primul loc, după aplicarea criteriului de atribuire „Prețul cel mai scăzut”, fiind cea depusă de SC ...SRL iar oferta depusă de SC ...SRL s-a clasat pe locul al doilea. Împotriva acestui rezultat a formulat contestație SC ...SRL prin care solicită: - anularea tuturor adreselor de comunicare privind desemnarea ofertei câștigătoare și necâștigătoare, inclusiv comunicarea înregistrată sub nr. 13983 din data de 11.10.2023, precum și a actelor subsecvente emise/încheiate ulterior în baza acestora; - anularea raportului procedurii nr. 13981/11.10.2023, precum și a actelor subsecvente emise/încheiate ulterior în baza acestuia; - obligarea autorităţii contractante la adoptarea măsurilor de remediere ce se impun, respectiv reevaluarea/reexaminarea ofertei depuse de ...SRL, în sensul respingerii acesteia ca fiind inacceptabilă/neconformă. În susținerea cererilor sale contestatoarea invocă motive de respingere ca neconformă a ofertei declarată câștigătoare pentru nerespectarea unor cerințe minime stabilite prin caietul de sarcini, cerințe pe care Consiliul le va analiza în ordinea prezentată în contestație. Însă, preliminar analizării aspectelor sesizate de contestatoare, este de remarcat că documentația de atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini, formularele necesare și modelul contractului de servicii, la care se adaugă clarificările postate în SEAP, nu a fost contestată cu succes de niciun operator economic, drept care toate prevederile ei și-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât mai ales pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire, inclusiv pentru ofertantul a cărui ofertă a fost declarată câștigătoare (relevantă, în acest sens, este, de pildă, decizia civilă nr. 2799 din 19 decembrie 2022 a Curții de Apel Craiova, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust de926443g). La acest moment, nu pot fi emise pretenții sau critici vizavi de prevederile documentației de atribuire, întrucât ar fi vădit tardive, raportat la termenul prescris de Legea nr. 101/2016 (a se vedea, cu titlu de exemplu, decizia civilă nr. 77 din 7 februarie 2023 a Curții de Apel Galați, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 39g63373e). „Conținutul documentației de atribuire, astfel cum a fost întocmită de entitatea contractantă, este obligatoriu atât pentru agenții economici participanți la procedură, care au obligația de a Pagina 12 din 26

§ 38

elabora ofertele în conformitate cu prevederile acesteia, cât și pentru entitatea contractantă, aceasta fiind obligată ca, în desfășurarea procedurii de achiziție, să respecte atât legislația aplicabilă în domeniu, cât și propria sa documentație de atribuire care stabilește regulile ce trebuie respectate de părțile implicate în derularea procesului competitiv.” – sentința civilă nr. 113/CA din 11 septembrie 2020 a Curții de Apel Constanța, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 672e8757. În concluzie, documentația acceptată implicit de toate societățile ofertante le impunea să îi urmeze cu strictețe prescripțiile, sens în care dispune și art. 75 din Legea nr. 98/2016 – ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informațiile și cerințele prevăzute în documentele achiziției, precum și art. 123 alin. (1) din normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 – ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire. Prin depunerea ofertelor la procedură, se presupune că ofertanții și-au însușit documentația de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate scuza nicio abatere de la prescripțiile ei, opozabile în cel mai mic detaliu (elocvente în acest sens sunt, de pildă, decizia nr. 1555 din 6 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, Secția de contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 4d27ede4, decizia nr. 916/CA/2019-R din 8 noiembrie 2019 a Curții de Apel Oradea, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 7g222g79, și decizia nr. 610 din 6 octombrie 2020 a Curții de Apel Brașov, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 6e77d24g). Astfel cum un contract constituie legea părților, și documentația de atribuire, însoțită de clarificările postate în SEAP, are aceeași valoare pentru părți, iar niciuna dintre ele nu îi poate ignora sau nesocoti clauzele (a se vedea decizia civilă nr. 107 din 15 ianuarie 2021 a Curții de Apel Craiova, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 2724gd82). Cerințele riguroase în materie de achiziții publice presupun întocmirea documentelor necesare în conformitate cu prevederile documentației de atribuire, cunoscut fiind faptul că garantarea corectitudinii procedurii achizițiilor publice poate justifica respingerea ofertei pentru orice fel de încălcare a dispozițiilor legale în materie, care ar putea fi considerată de ofertant mai puțin importantă (în această direcție s-au pronunțat, de pildă, Curtea de Apel Craiova, Secția contencios administrativ și fiscal, în decizia nr. 45 din 12 ianuarie 2023, cod ReJust 39gd8e778, Curtea de Apel București, Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, în decizia civilă nr. 1589 din 12 august 2021, cod ReJust 736ee28e, în decizia nr. 1405 din 17 iunie 2021, cod ReJust 28993ed2, în decizia nr. 1754 din 8 octombrie 2020, cod ReJust 845de6d9, și în decizia civilă nr. 1417 din 9 septembrie 2020, cod ReJust gg2g5696, și Curtea de Apel Brașov, Secția de contencios administrativ și fiscal, în decizia nr. 468/R din 16 mai 2017, cod ReJust 8988379e). Pagina 13 din 26

§ 39

Raportat la obiectivul general constând în prevenirea și sancționarea încălcării dispozițiilor legale în materia procedurilor de achiziție publică, nu i se poate reproșa autorității contractante că a analizat ofertele participanților la procedură în raport de cerințele minime de participare necontestate, sancționând neîndeplinirea acestora (Curtea de Apel București, Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, decizia civilă nr. 828 din 1 aprilie 2021, cod ReJust 65ed4d74, și decizia civilă nr. 517 din 4 martie 2021, cod ReJust 65459455, și Curtea de Apel Cluj, Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, decizia civilă nr. 2507 din 21 decembrie 2016, cod ReJust 27494445). În jurisprudența sa, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că autoritatea adjudecătoare trebuie să interpreteze criteriile în același fel pe parcursul întregii proceduri. La punctul 34 din Hotărârea din 13 iulie 2017, Ingsteel și Metrostav (C-76/16, EU:C:2017:549), Curtea a reamintit că „principiul egalității de tratament impune ca ofertanții să dispună de aceleași șanse în formularea ofertelor lor și implică, așadar, ca aceste oferte să fie supuse acelorași condiții pentru toți ofertanții. Pe de altă parte, obligația de transparență, care constituie corolarul principiului egalității de tratament, are ca scop să garanteze absența riscului de favoritism și de arbitrar din partea autorității contractante. Această obligație implică formularea tuturor condițiilor și modalităților procedurii de atribuire în mod clar, precis și neechivoc în anunțul de participare sau în caietul de sarcini, astfel încât, în primul rând, să permită tuturor ofertanților informați în mod rezonabil și normal de diligenți să le înțeleagă conținutul exact și să le interpreteze în același mod și, în al doilea rând, să permită autorității contractante să verifice efectiv dacă ofertele prezentate de ofertanți corespund criteriilor care guvernează contractul în cauză (Hotărârea din 2 iunie 2016, Pizzo, C-27/15, EU:C:2016:404, punctul 36, precum și jurisprudența citată)”. În cazul în care, în cadrul unei proceduri simplificate, cum este și în prezenta speță, autoritatea contractantă definește condițiile pe care intenționează să le impună ofertanților, aceasta limitează exercitarea propriei puteri de apreciere și nu poate de altfel să se abată, față de vreun ofertant, de la condițiile pe care le-a definit astfel fără să încalce principiul egalității de tratament între ofertanți (Ordonanța președintelui Tribunalului Uniunii Europene din 4 decembrie 2014, Vanbreda Risk & Benefits/ Comisia, T-199/14 R, EU:T:2014:1024, punctul 96, și Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 20 martie 2013, Nexans France/ Entreprise commune Fusion for Energy, T-415/10, EU:T:2013:141, punctul 80). Și autorităților contractante le revine obligația de a garanta aplicarea dreptului Uniunii cu ocazia adoptării deciziilor lor și de a lăsa Pagina 14 din 26

§ 40

neaplicate, dacă este necesar, dispozițiile naționale care ar contraveni celor ale dreptului Uniunii care au efect direct (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 22 iunie 1989, Costanzo, 103/88, EU:C:1989:256, punctele 30-33, Hotărârea din 14 octombrie 2010, Fuß, C-243/09, EU:C:2010:609, punctele 61 și 63, Hotărârea din 4 decembrie 2018, Minister for Justice and Equality și Commissioner of An Garda Síochána, C-378/17, EU:C:2018:979, punctele 36 și 38, precum și Hotărârea din 21 ianuarie 2020, Banco de Santander, C-274/14, EU:C:2020:17, punctul 78). În soluționarea contestației, Consiliul reține de asemenea că potrivit prevederilor art. 123 din HG nr. 395/2016 operatorii economici au obligația de a elabora oferta [art. 3 lit. hh) din Legea nr. 98/2016 prevede că propunerea tehnică a ofertantului este parte a ofertei și se elaborează pe baza cerințelor din caietul de sarcini. Propunerea tehnică reprezintă modalitatea concretă pe care ofertantul o recomandă autorității contractante în vederea îndeplinirii cerințelor sale tehnice stabilite în caietul de sarcini] în conformitate cu prevederile documentației de atribuire. Depășind această introducere de subliniere a importanței conformării întru totul la regulile impuse de autoritatea contractantă în documentația de atribuire, conformare devenită un truism și care reprezintă regula în sistemul de atribuire a contractelor de achiziție publică, asupra aspectelor sesizate de reclamantă, Consiliul va proceda la analiza criticilor. I.1. Lipsa autorizării pentru activitatea/instalația de distilare a deșeurilor lichide periculoase Cu privire la această autorizare contestatoarea arată că în oferta depusă de SC ...SRL se regăsește Autorizația de mediu nr. 40, rev. 11.01.2023, emisă pentru instalația de incinerare Poiana Trestiei, fără ca din cuprinsul acestui act să rezulte că este o instalație autorizată pentru distilarea deșeurilor lichide periculoase, situație în care consideră că nu sunt respectate prevederile documentației de atribuire, cu completările intervenite prin adresa nr. 12696/18.09.2023, întrebarea nr. 2. Contestatoarea apreciază că potrivit răspunsului consolidat la solicitările de clarificare emis de autoritatea contractantă sub nr. 12696/18.09.2023, răspunsul la întrebarea 2, documentele ce trebuiesc prezentate de ofertant împreună cu oferta pentru a demonstra capacitatea de a îndeplini serviciile caietului de sarcini sunt (în ceea ce priveşte deșeurile lichide periculoase (18 01 06*), Autorizaţia de Mediu pentru instalaţia de distilare deşeuri lichide periculoase, așa cum rezultă din descrierea din caietul de sarcini. Analizând susținerile contestatoarei, Consiliul constată că prevederile invocate de aceasta sunt cele prevăzute în caietul de sarcini la punctul 3. Descrierea serviciilor solicitate, unde autoritatea contractantă a stabilit că „intenționează să achiziționeze următoarele servicii de colectare, transport și eliminare finală pentru următoarele categorii de deșeuri spitalicești rezultate din activități medicale: (…) Pagina 15 din 26

§ 41

Denumirea serviciului Servicii de colectare, transport, neutralizare și eliminare deșeuri chimice din sau conținând subst. periculoase. Cod Deșeu 18 01 06/18 01 07 Categorii de deșeuri spitalicești rezultate din activități medicale 18 01 06 – Acizi, baze, solvenți halogenați, alte tipuri de solvenți, produse chimice organice și anorganice, inclusiv produse reziduale generate în cursul diagnosticului de laborator, soluții fixatoare sau de developare, produse concentrate utilizate în serviciile de dezinfecție și curățenie, soluții de formaldehidă, etc. 18 01 07 Produse chimice organice și anorganice nepericuloase (care nu necesită etichetare specific), dezinfectanți (hipoclorit de sodiu slab concentrate, substanțe de curățare, etc), soluții antiseptic, deșeuri de la aparatele de diagnoză cu concentrație scăzută de substanțe chimice periculoase etc, care nu se încadrează la 18 01 06*”. Potrivit documentului Răspuns consolidat solicitare de clarificări, publicat în SEAP sub nr. 12696/18.09.2023, prevederile caietului de sarcini au fost clarificate astfel: „Întrebare nr. 2 Referitor la mențiunea din caietul de sarcini: De asemenea, Prestatorul trebuie să prezinte: Documente emise de autoritățile competente care să ateste că activitatea de incinerare a deșeurilor medicale nu are impact negativ asupra factorilor de mediu; Documentația corespunzătoare care să facă dovada eliminării finale în mod legal a deșeurilor medicale periculoase Răspuns întrebare nr.2 Documentele prin care se demonstrează îndeplinirea cerințelor de mai sus pot fi, dar fără a limita prezentarea și a altor documente: Referat tehnic de evaluare microbiologică privind echipamentul de tartare prin decontaminare termică la temperature scăzute „________” utilizat pentru deșeuri pericuoase rezultate din activitatea medical emis de DSP. Autorizația integrată de mediu pentru instalația de incinerare deșeuri periculoase, instalația de distilare deșeuri lichide periculoase, depozitarea temporară a deșeurilor periculoase. Autorizație de mediu pentru serviciile de colectare, transport și eliminare a deșeurilor medicale spitalicești, emisă de organismele teritoriale de mediu de pe raza pe care ofertantul își desfășoară activitatea pentru colectarea, transportul și eliminarea deșeurilor medicale spitalicești, în termen de valabilitate la data depunerii acesteia”. Verificând conținutul propunerii tehnice depusă de ofertantul SC ...SRL, Consiliul constată că în folderul „INCINERATOR POIANA TRESTIEI” Pagina 16 din 26

§ 42

se regăsește Autorizație Integrată de Mediu Nr. 40 din 13.01.2017, Revizuită la data de 11.01.2023, în conținutul căreia sunt menționate următoarele informații relevante în raport cu criticile formulate, respectiv: -pag. 3 „AUTORIZAȚIA INTEGRATĂ DE MEDIU REVIZUITA „Pentru funcționarea instalației: S.C. ... ROMANIA S.R.L. Amplasată în: București, sector 1, Drumul Poiana Trestiei, nr. 27B Operator: S.C. ... ROMANIA S.R.L.” -pag. 8 „Lista deșeurilor acceptate la incinerare: (…)”, care cuprinde la pagina 17 codul „18 01 06* chimicale constând din sau conținând substanțe periculoase”. Prin urmare, având în vedere informațiile din cuprinsul Autorizației Integrate de Mediu Nr. 40 din 13.01.2017, Revizuită la data de 11.01.2023, Consiliul constată că cerința prevăzută de autoritatea contractantă în caietul de sarcini a fost îndeplinită prin prezentarea acestui document. Consiliul va reține că cerința din caietul de sarcini, așa cum a fost modificată, este permisivă și dă posibilitatea ofertanților să prezinte și alte documente prin care să facă dovada că pot presta „Servicii de colectare, trasport, neutralizare și eliminare deșeuri chimice din sau conținând subs. periculoase”. Consiliul va reține în soluționare că pentru îndeplinirea acestei cerințe ofertantul SC ... ROMANIA SRL a prezentat și alte documente care au fost avute în vedere, în mod corect, în evaluarea ofertei: - în secțiunea „Documente de oferta tehnică" din SEAP, în cadrul folderului [SCN1130983/00078] STERILIZATOR IASI.rar.p7s, a depus documentele prin care a demonstrat că este autorizat pentru codurile deşeuri solicitate 18 01 06*/18 01 07; - Autorizatia de Mediu nr. 207/11.12.2019, revizia 2 din 06.12.2022, în conținutul căreia la pag. 12, 30 şi 31 sunt menționate codurile pentru deşeurile lichide periculoase 18 01 06*/18 01 07; - Decizia transfer autorizaţie de mediu nr. 16/13.11.2020, emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului laşi; - adresa nr. 3927/09.04.2015, emisă de Institutul Naţional de Sănătate Publică, Centrul Naţional de Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar, care confirmă faptul că Referatul Tehnic cu nr. 6677/30.11.2004, pentru instalaţia de sterilizare deşeuri periculoase a fost preluat de SC ... Romania SRL; - Hotărâre furziune prin absorbţie, în care SC ... Romania SRL a absorbit SC MONDECO SRL; - Autorizaţia de mediu nr. 153/12.08.2020 revizuită 2 în data de 14.06.2022, emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului Ilfov, în conținutul căreia, la pag. 29, sunt menționate codurile de deşeuri 18 01 06*/18 01 07; Pagina 17 din 26

§ 43

- Autorizaţia Integrată de Mediu nr. 40/13.01.2017, revizuită la data de 11.01.2023, emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti, în conținutul căreia, la pag. 17, se regăseşte codul de deşeuri 18 01 06*. Astfel, Consiliul constată că în mod corect autoritatea contractantă a decis că oferta depusă de SC ... ROMANIA SRL îndeplinește cerința criticată, având în vedere că din toate documentele prezentate în ofertă ofertantul face dovada că este autorizat să presteze serviciile care fac obiectul procedurii de achiziţie publică, inclusiv pentru codurile de deşeuri 18 01 06*/18 01 07, criticile dovedindu-se astfel nefondate. I.2 Nedepunerea

§ 44

Autorizației

§ 45

de

§ 46

mediu

§ 47

aparținând subcontractantului ...Prahova În susținerea acestei critici contestatoarea arată că potrivit răspunsului la întrebarea 2 a adresei nr. 12696/18.09.2023 documentul care trebuie prezentat pentru demonstrarea capacității de a îndeplini serviciile din caietul de sarcini în ceea ce privește eliminarea finală prin depozitare în depozitul de deșeuri rezultate din procesul de decontaminare termică la temperaturi scăzute este Autorizația de mediu pentru depozitul de deșeuri. Cu privire la eliminarea finală a deșeurilor contestatoarea arată că este o activitate de sine stătătoare, așa cum este reglementată de OUG nr. 92/2021, iar ofertantul a prezentat pentru subcontractant doar decizia privind aplicarea vizei anuale și nu Autorizația de mediu nr. 2/23.08.2014. Este criticat de asemenea și faptul că decizia de aplicare a unei vize anuale nu reprezintă un document de autorizare întrucât din aceasta nu se pot identifica serviciile pentru care subcontractantul este autorizat astfel încât să dovedească că are capacitatea tehnică de a presta serviciul pentru care a fost declarat subcontractant. În soluționarea criticii, Consiliul reține că potrivit obiectului contractului cât și a prevederilor documentației de atribuire, ofertanții trebuie să facă dovada că pot presta legal serviciile privind „colectarea, transportul și eliminarea finală a deșeurilor spitalicești”. Legat de prevederea din caietul de sarcini referitoare la eliminarea finală a deșeurilor a fost solicitată o clarificare la care autoritatea contractantă a răspuns prin postarea în SEAP a documentului Răspuns consolidate solicitare de clarificări, înregistrat cu nr. 12696/18.09.2023, al cărui conținut a fost citat anterior. Astfel, potrivit documentației de atribuire ofertanții aveau obligația de a prezenta documente din conținutul cărora să rezulte că activitatea de eliminare finală a deșeurilor este autorizată. Verificând documentele prezentate în oferta depusă de SC ... ROMANIA SRL, Consiliul constată că a fost depus Acordul de subcontractare nr. 898/19.09.2023, încheiat cu SC ...PRAHOVA SRL, având ca obiect, conform punctului 2 Obiectul, valoarea și durata contractului „Art.1. Acest acord se încheie pentru depozitarea deşeurilor decontaminate în vederea eliminării finale la depozitul conform de Pagina 18 din 26

§ 48

deşeuri, în conformitate cu autorizaţia integrată de mediu nr. 2 din 23.08.2013, eliberată de Agenţia pentru Protecţia Mediului Prahova, la procedura simplificată organizată de autoritatea contractantă ...". Conform „Art. 2. Plata valorii serviciilor de depozitare a deșeurilor decontaminate în vederea eliminării finale la depozitul conform de deșeuri, prestate de către subcontractant va fi efectuată direct de către contractant, în baza realțiilor comerciale încheiate între părți, reprezentând 1,00% din valoarea contractului”. Consiliul constată că SC ... ROMANIA SRL a prezentat și Contractul de prestări servicii pentru depozitarea deşeurilor în Rampa Ecologică Băicoi nr. 61 şi Act adiţional nr. 14/16.08.2023, încheiat cu SC ...PRAHOVA SRL având ca obiect, conform Art. 2.1 „(…) depozitarea şi tratarea, conform prevederilor legale, în vigoare, a deşeurilor industriale şi industriale asimilabile transportate/aduse de către beneficiar sau în numele beneficiarului la Rampa Ecologică Băicoi. Autorizația integrată de mediu nr. 2 din 23.08.2013, indicată în acordul de asociere nu a fost prezentată, cum de altfel confirmă și autoritatea contractantă, ci doar Decizia nr. 929/9412 din 12.07.2023 emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului Prahova, în care emitentul decide că: „1. Începând cu data comunicării prezentei decizii se aplică viza pentru perioada 23.08.2023-23.08.2024, pentru Autorizaţia integrată de mediu nr. 2 din 23.08.2013 revizuită în data de 25.01.2022, titular S.C. ...PRAHOVA SRL, pentru activitatea Depozit de deşeuri care primesc mai mult de 10 t deşeuri/zi, (…) desfăşurată la punctul de lucru din or. Băicoi, str. Valea lui Dan nr. 10, jud. Prahova (…)". Consiliul reține că într-adevăr Decizia emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului Prahova este valabilă şi atestă faptul că autorizația este în vigoare şi operatorul economic este autorizat în condiţiile legii, după cum susține autoritatea contractantă, însă, potrivit prevederilor documentației de atribuire ofertanții aveau obligația de a prezenta toate documentele solicitate iar în situația în care din eroare aceștia au omis să prezinte unele documente în completarea celor prezentate deja, cum este cazul în prezenta speță, comisia de evaluare are obligația de a solicita clarificări în conformitate cu dispozițiile art. 134 din HG nr. 395/2016 potrivit cărora „(1) Comisia de evaluare are obligaţia de a stabili care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte, (…)”. Faptul că în conținutul propunerii tehnice se regăsesc o multitudine de informații care conduc la concluzia că prestarea serviciilor ce fac obiectul prezentei proceduri vor fi realizate cu respectarea prevederilor legale nu absolvă membrii comisiei de evaluare de a realiza, cu respectarea atribuțiilor ce-i revin conform art. 127 din HG nr. 395/2016, o Pagina 19 din 26

§ 49

evaluare completă și riguroasă a fiecărei oferte prin raportare la propriile prevederi stabilite prin documentația de atribuire și cu respectarea principiilor statuate de art. 2 din Legea nr. 98/2016, în speță a tratamentului egal și al transparenței. Caracterul admisibil al ofertei se realizează strict prin raportare la prevederile documentației de atribuire și a informațiilor și documentelor prezentate în ofertă și nu în baza unei aprecieri generale cu privire la modul de elaborare a propunerii tehnice și a declarațiilor prezentate în aceasta de către ofertant. Contrar susținerilor autorității contractante, ofertantul nu a demonstrat îndeplinirea cerinţei din caietul de sarcini care prevedea că „În cazul subcontractării cu societăți specializate, Prestatorul trebuie să informeze autoritatea contractantă cu privire la identitatea acestora, pentru fiecare tip de servicii în parte, inclusiv autorizaţiile de mediu în termen de valabilitate”, de vreme ce nu a fost prezentată și Autorizația intergrată de mediu nr. 2/23.08.2013 indicată în acordul de subcontractare ci doar Decizia de aplicare a vizei anuale pentru aceasta. Consiliul va reține ca relevante în prezenta speță și dispozițiile art. 174 din Legea nr. 98/2016, care stabilesc că „(1) Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita ofertantului/candidatului să transmită informaţii şi documente relevante referitoare la capacitatea tehnică şi profesională a subcontractanţilor propuşi, cu privire la partea/părţile din contract pe care aceştia urmează să o/le îndeplinească efectiv”. Astfel, Consiliul constată că pe lângă faptul că documentația de atribuire prevedea în mod expres prezentarea unui document (raport tehnic, autorizație integrată de mediu, autorizație de mediu conform răspunsului la întrebarea nr. 2) care să confirme faptul că pentru eliminarea finală a deșeurilor spitalicești, legiuitorul a reglementat și situația în care deși nesolicitate autoritatea contractantă are un astfel de drept, dovedindu-se astfel o pârghie la îndemîna autorităților contractante de a se asigura că subcontractantul va presta în condiții de legalitate activitatea subcontractantă. Prin urmare, concluzionând Consiliul constată că membrii comisiei de evaluare aveau obligația de a efectua o evaluare completă a ofertei ținând seama de propriile cerințe stabilite prin documentație de atribuire și cu respectarea principiului transparenței și a principiului tratamentului egal, motiv pentru care va admite criticile. I.3. Nedepunerea Licenţei de Transport Mărfuri Consiliul constată că legat de această cerință contestatoarea susține că, deși este stabilită prin caietul de sarcini și fișa de date a achiziției, Cap. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, ofertantul nu a depus Licenţa de Transport Mărfuri, copie conformă a licenţei comunitare pentru transportul rutier de mărfuri contra cost emisă de Ministerul Transporturilor - Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. din care să rezulte calitatea de operator de transport rutier de mărfuri - conform art. 24 din Pagina 20 din 26

§ 50

Ordonanţa nr. 27/2011 privind transportul rutier, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de valabilitate la data depunerii ofertei. În soluționarea criticilor, Consiliul reține că potrivit caietului de sarcini, obiectul prezentei proceduri de atribuire îl constituie „Prestări servicii de colectare, transport și eliminare finală a deșeurilor spitalicești”, iar la punctul 13 autoritatea contractantă a stabilit că: „13 PROPUNEREA TEHNICĂ va conține următoarele documente: (..) b) Referat tehnic pentru autovehiculele (minim 1-2 capacități de transport) utilizate pentru transportul deșeurilor periculoase rezultate din activitatea medical, însoțite de referate eliberate de Institutul de Sănătate Publică și valabil la data deschiderii ofertelor. Referatul va fi eliberat conform cerințelor HG nr. 1061/2008 și OMS nr. 613/2009 și se va depune în copie. c)licențele (la utilizarea capacităților de transport de peste 3,5 tone) și autorizațiile necesare desfășurării activității de transport pentru deșeuri periculoase (vor fi depuse copii ale acestor documente emise)”. Prevederi referitoare la autovehiculele de transport deșeuri autoritatea contractantă a stabilit și prin fișa de date a achiziției, Cap. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, astfel: „Pentru autovehiculele care vor transporta deşeurile ce fac obiectul caietului de sarcini, se va prezenta Licenţa de transport mărfuri - copie conformă a licenţei comunitare pentru transportul rutier de mărfuri contra cost Ministerul Transporturilor - Autoritatea Rutieră Română - A.R.R din care să rezulte calitatea de operator de transport rutier de mărfuri - conform art. 24 din Ordonanţa nr. 27/2011 privind transportul rutier, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de valabilitate la data depunerii”. Din conținutul ofertei depusă de SC ... ROMANIA SRL, rezultă că pentru demonstrarea îndeplinirii cerinţei, în secţiunea „Documente de oferta tehnică” din SEAP, în cadrul folderului [SCN1130983/00080] TRANSPORT şi AUTO.rar.p7s, ofertantul a prezentat documentele care atestă îndeplinirea cerinţei, respectiv: - Licenţa de transport nr. 0189145 eliberată de ARR cu perioadă de valabilitate 13.08.2016-12.08.2026; și - Adresa nr. 23270/05.09.2014 de înregistrare ARR privind transport rutier de mărfuri periculoase. Prin urmare, Consiliul constată că SC ... ROMANIA SRL a demonstrat îndeplinirea cerinţei privind prezentarea Licenţei de transport eliberată ARR, și reține că membrii comisiei de evaluare, în mod corect, au considerat că sunt respectate cerințele din documentaţia de atribuire, motiv pentru care criticile vor fi respinse ca nefondate. I.4. Nedepunerea Modelului de contract însușit. Contestatoarea susține că depunerea Modelului de contract însușit era obligatorie conform prevederilor documentației de atribuire și că în urma studierii ofertei SC ... ROMANIA SRL nu a identificat un astfel de Pagina 21 din 26

§ 51

document, sancțiunea ce trebuia aplicată, în opinia sa, era respingerea ofertei ca neconformă. Analizând prevederile documentației de atribuire, Consiliul constată că în fișa de date a achiziției, Cap. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, autoritatea contractantă a stabilit în sarcina ofertanților și următoarea obligație: „Modelul de contract însușit semnat și ștampilat pe fiecare pagină. Eventualele propuneri cu privire la clauzele contractului și eventualele propuneri cu privire la clauzele specific contractuale se vor formula în scris sub forma de clarificări, înainte de depunerea ofertei sau se vor prezenta în cadrul ofertei sub forma de propuneri de amendamente”, aceeași prevedere regăsindu-se și la pagina 5 a documentului Instrucțiuni pentru ofertanți, publicat în SEAP. Mai mult decât atât, Consiliul constată că prevederile documentației de atribuire și-au întărit forța obligatorie prin răspunsul la o solicitare de clarificări referitoare la această prevedere legală la care autoritatea contractantă a răspuns prin adresa nr. 12696/18.09.2023, astfel: „Întrebarea nr. 1 Referitor la modelul de contract și acord cadru vă rugăm să ne specificați dacă este necesar să punem la dispoziție draftul nostru de contract sau puneți la dispoziție atât draftul de contract, cât și draftul de acord cadru? Răspuns întrebarea nr. 1 Se vor folosi draftul de acord cadru și contract subsecvent puse la dispoziție de autoritatea contractantă”. În soluționarea criticilor, Consiliul constată că inclusiv autoritatea contractantă confirmă că Modelul de contract însușit nu a fost depus afirmând nefondat prin punctul de vedere că neprezentarea modelului de contract nu reprezintă o cerinţă minimă de calificare din punct de vedere tehnic şi nu este sub incidenţa art. 137 alin. (3) lit. a) din HG 395/2016. În analiza criticii, Consiliul are în vedere că ofertanții au obligația de a elabora oferta conform prevederilor documentației de atribuire, fie că este sau nu vorba doar de criterii de calificare, toți ofertanții au obligația de a respecta prevederile art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016, respectiv „(1) Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire, (…)”. O astfel de prevedere a documentației de atribuire are relevanță în stabilirea încadrării sau nu în situația reglementată de legiuitor la art. 137 alin. (3) din același act normative, potrivit căruia „(3) În condiţiile art. 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii: (…) b) conţine propuneri de modificare a clauzelor contractuale pe care le-a stabilit autoritatea contractantă în cadrul documentaţiei de atribuire, care sunt în mod evident dezavantajoase pentru aceasta din urmă, iar ofertantul, deşi a Pagina 22 din 26

§ 52

fost informat cu privire la respectiva situaţie, nu acceptă renunţarea la clauzele respective”. Potrivit atribuțiilor ce revin membrilor comisiei de evaluare prevăzute de art. 127 alin. (1) din HG nr. 395/2016, aceștia au, printre altele, obligația de „i) elaborarea solicitărilor de clarificări şi/sau completări necesare în vederea evaluării solicitărilor de participare şi/sau ofertelor”. Evaluarea ofertei declarată câștigătoare cu ignorarea propriilor prevederi din documentația de atribuire a condus la aplicarea unui tratament diferit în evaluare ofertelor. Prevederile documentației de atribuire sunt obligatorii atât pentru ofertanți cât și pentru autoritatea contractantă în procesul de evaluare. Consiliul reține că legiuitorul a reglementat și situația în care în evaluarea ofertei sunt necesare clarificări/completări formale ale ofertei, așa cum se impunea și în prezenta speță. Or, în evaluarea ofertei declarată câștigătoare comisia de evaluare, cu ignorarea prevederilor propriei documentații de atribuire și a prevederilor legale, nu a făcut aplicarea dipozițiilor art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016 care stabilesc în sarcina sa „(1) Comisia de evaluare are obligaţia de a stabili care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte, precum şi perioada de timp acordată pentru transmiterea acestora, termenul-limită neputând fi stabilit decât la nivel de zile lucrătoare, fără a fi precizată o oră anume în cadrul acestuia” prin faptul că nu a solicitat acestuia prezentarea Modelului de contract conform solicitării din documentația de atribuire, așa cum a fost clarificată prin adresa nr. 12696/18.09.2023, publicată în SEAP. Nu vor fi reținute ca relevante în soluționarea criticilor legate de nedepunerea Modelului de contract însușit, susținerille autorității contractante exprimate prin punctul de vedere, conform cărora în fişa de date la pct. IV.4.3 Modul de prezentare al ofertei este prevăzut că „Prin depunerea unei oferte, ofertantul acceptă în prealabil condiţiile generale şi particulare care guvernează viitorul contract de achiziţie publică/sectorială, după cum sunt acestea prezentate în documentaţia de atribuire, ca fiind singura bază de desfăşurare a acestei proceduri de atribuire, indiferent de situaţia ori de condiţiile proprii ale ofertantului”, informație care se regăsește și în documentul Instrucțiuni ofertanți, pagina 8, întrucât prezentarea documentului a fost solicitată în mod expres iar ofertanții, așa cum stabilesc prevederile art. 123 din HG nr. 395/2016, aveau obligația de a-l depune. Din același motiv, Consiliul apreciază că nici informațiile care se regăsesc în propunerea tehnică, la pagina 11, citate de autoritatea contractantă ca fiind informații suficiente referitoare la acceptarea clauzelor contractuale, în condițiile în care prevederilor documentației de atribuire sunt obligatorii pentru toți ofertanți, prevederi care au fost Pagina 23 din 26

§ 53

lămurite de către autoritatea contractantă prin publicarea în SEAP a Răspunsul consolidat, tot în sensul prezentării Modelului de contract însușit, așa cum a fost solicitat. Prin urmare, contrar susținerilor autorității contractante, evaluarea ofertei nu a fost realizată cu respectarea prevederilor documentației de atribuire și nici a prevederilor legale mai sus citate, situație în care se impune revaluarea ofertei prin solicitarea de clarificări, în speță a prezentării Modelului de contract, fie însușit fie cu propuneri de clauze contractuale, criticile fiind astfel admise. I.5 Nedepunerea ultimului set de analize microbiologice efectuate în urma tratării termice/sterilizării. Legat de acest aspect, Consiliul constată că, așa cum susține și contestatoarea, în caietul de sarcini se solicită la punctul 13 „Propunerea tehnică va conține următoarele documente: (…) f) în cazul sterilizării termice, trebuie să se demonstreze faptul că echipamentul de sterilizare utilizat determină un proces sigur de tratare, adică îndepliniște cel puțin nivelul III de inactivare microbiologică a deșeului medical procesat. Se va depune ultimul set de analize microbiologice efectuate în urma tratării termice în instalație ( copie), cât și contractul cu societatea care preia deșeul rezultat în urma sterilizării/tratării termice în vederea depozitării/eliminării finale a acestuia”, documente pe care susține că nu le-a regăsit în oferta depusă de SC ... ROMANIA SRL. Verificând însă conținutul ofertei depusă de ofertantul SC ... ROMANIA SRL, Consiliul constată că, așa cum susține și autoritatea contrcatantă prin punctul de vedere, în secţiunea „Documente de oferta tehnică” din SEAP, în cadrul folderului [SCN1130983/00075] INCINERATOR POIANA TRESTIEI.rar.p7s, şi [SCN1130983/00079] STERILIZATOR JILAVA.rar.p7s, au fost depusă următoarele buletine de analize/rapoarte de încercare: Folder:

§ 54

[SCN1130983/00075]

§ 55

INCINERATOR

§ 56

POIANA TRESTIEI.rar.p7s Raport de încercare nr. 2315888/21.08.2023; Raport de încercare nr. 147-DMPM din 10.07.2023; Raport de încercare nr. 146-DMPM din 10.07.2023; Raport de încercare 149-DMPM din 04.07.2023; Folder [SCN1130983/00079] STERILIZATOR JILAVA.rar.p7s Buletin de analize sanitare microbiologice din data de 22.08.2023, emis de Direcţia de Sănătate Publică laşi. Având în vedere documentele prezentate în ofertă Consiliul constată că, în mod corect, comisia de evaluare a decis că ofertantul SC ... ROMANIA SRL a prezentat documentele solicitate în caietul de sarcini, motiv pentru care criticile referitoare la acest aspect vor fi respinse ca nefondate. Pagina 24 din 26

§ 57

Cu toate acestea, Consiliul constată caracterul nelegal al deciziei autorității contractante de a declara admisibilă și câștigătoare a ofertei depusă de SC ... ROMANIA SRL cu nerespectarea prevederilor documentației de atribuire și a prevederilor legale referitoare la atribuțiile ce revin membrilor comisiei de evaluare, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, va admite contestația formulată de SC ...SRL, în contradictoriu cu ..., și va obliga autoritatea contractantă la anularea raportului procedurii de atribuire nr. 13981/1.10.2023 cu privire la oferta depusă de SC ... ROMANIA SRL și a adreselor de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, și dispune reevaluarea acestei oferte, conform considerentelor de mai sus. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de SC ...SRL, în contradictoriu cu .... Obligă autoritatea contractantă la anularea raportului procedurii de atribuire nr. 13981/11.10.2023 cu privire la oferta depusă de SC ...SRL și a adreselor de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, și dispune reevaluarea acestei oferte, conform considerentelor de mai sus. Măsurile dispuse vor fi aduse la îndeplinire în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, … Pagina 25 din 26

§ 58

Redactată în 4 exemplare, conţine 24 (douăzecișipatru) pagini. Pagina 26 din 26

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.