AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2690/2023

PRO TOBY SRL în contradictoriu cu ECOAQUA SA JUDETUL CALARASI

Decizia CNSC nr. 2690/C1/2859 din 15.11.2023

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2690/C1/2859 din 15.11.2023

Data din document
2023-11-15
Complet
C1

Obiectul procedurii

având ca obiect: „CSI - Asistență tehnică pentru supervizarea lucrărilor, managementul și publicitatea proiectului din cadrul proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată pentru aria de operare a operatorului regional în județele Călărași și Ialomița, în perioada 2014-2020” cod CPV 71356200-0 s-a solicitat: 1. admiterea contestației, astfel cum a fost formulată; 2. anularea raportul procedurii nr. 2974/29.09.2023, în ceea ce privește: - evaluarea ofertei sale în ceea ce privește acordarea punctajului pentru componenta tehnică; - evaluarea ofertei desemnate câștigătoare în ceea ce privește, în principal, constatarea caracterului admisibil al acestei oferte și, în subsidiar, în ceea ce privește acordarea punctajului maxim de 80 de puncte propunerii tehnice a Asocierii EPMC; Pagina 1 din 3
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de PRO TOBY SRL în contradictoriu cu entitatea contractantă ECOAQUA SA, iar, pe cale de consecință, admite cererea de intervenție formulată de EPMC CONSULTING SRL. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ................ PREȘEDINTE ................. Consilier de soluționare .........................
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

La aceste răspuns generic, ofertantul în cauză nu a administrat niciun mijloc de probă prin care să demonstreze caracterul confidențial al înscrisurilor indicate, ca atare, și nici prejudiciul care va fi suferit urmare a dezvăluirii acestora. În ceea ce privește certificatul de înregistrare a mărcii nr. 182409, transmis de intervenient la dosarul cauzei în anexa corespondenței anterior menționată, Consiliul reține că a fost emis în temeiul Legii nr. 84/1998, cuprinde mențiunea că marca este figurativă și individuală, reproducerea mărcii și culorile folosite și este însoțită de lista de produse/servicii pe care se poate aplica respectiva marcă. Față de cele de mai sus, Consiliul reține prevederile art. 2 din Legea nr. 84/1998, potrivit cărora „Poate constitui marcă orice semn, cum ar fi cuvintele, inclusiv numele de persoane sau desenele, literele, cifrele, culorile, elementele figurative, forma produsului sau a ambalajului produsului sau sunetele, cu condiția ca aceste semne să fie cap…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2690/2023

Decizie CNSC
An dosar: 2023Înregistrare: 55428Data înregistrării: 2023-10-10
ContestatorPRO TOBY SRLCUI 5185767
Autoritate contractantăECOAQUA SA JUDETUL CALARASICUI 16730672

2023_2690_2023_Decizie_2690.pdf, BO2023_2690_2023_BO2023_2690.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 5.019 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2690/C1/2859 Data: 15.11.2023 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 55428/10.10.2023, formulată de PRO TOBY SRL, în calitate de lider al Asocierii PRO TOBY SRL – BRL INGINIERIE SRL – EURO FINANCE ADVISORE SRL – URBAN CONNECT SRL, cu sediul în Iași, str. Chișinăului, nr. 23, Clădirea de birouri CENTRO, etaj 6, județul Iași, având cod unic de înregistrare RO 5185767 înmatriculată la Oficiul pentru Registrul Comerțului sub nr. J22/156/1994, reprezentată legal prin director general, și convențional prin Societate de avocați IVAN ȘI ASOCIAȚII, cu sediu ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, str. Șoseaua Nicolae Titulescu nr. 1, bloc A7, scara 4, etaj 2, ap. 98-99, sector 1, împotriva rezultatului procedurii comunicat prin adresa nr. 2976/29.09.2023 emisă de către entitatea contractantă ECOAQUA SA, cu sediul în Călărași, str. Progresului, nr. FN, județul Călărași, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului, având ca obiect: „CSI - Asistență tehnică pentru supervizarea lucrărilor, managementul și publicitatea proiectului din cadrul proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată pentru aria de operare a operatorului regional în județele Călărași și Ialomița, în perioada 2014-2020” cod CPV 71356200-0 s-a solicitat: 1. admiterea contestației, astfel cum a fost formulată; 2. anularea raportul procedurii nr. 2974/29.09.2023, în ceea ce privește: - evaluarea ofertei sale în ceea ce privește acordarea punctajului pentru componenta tehnică; - evaluarea ofertei desemnate câștigătoare în ceea ce privește, în principal, constatarea caracterului admisibil al acestei oferte și, în subsidiar, în ceea ce privește acordarea punctajului maxim de 80 de puncte propunerii tehnice a Asocierii EPMC; Pagina 1 din 3

§ 2

- declararea ca fiind câștigătoare a ofertei depuse de Asocierea EPMC și anularea tuturor actelor anterioare și subsecvente în legătură cu acestea. 3. anularea comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire nr. 2976/29.09.2023 și a comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire transmisă de către entitatea contractantă către Asocierea EPMC; 4. obligarea entității contractante să adopte măsurile necesare restabilirii legalității procedurii de atribuire și să reevalueze ofertele depuse de către el și de către Asocierea EPMC, cu următoarele consecințe: - respingerea Ofertei Asocierii EMPC ca fiind (1) inacceptabilă și/sau (2) neconformă și, în subsidiar, constatarea faptului că propunerea tehnică a Asocierii EPMC nu întrunește punctajul maxim de 80 de puncte; - acordarea punctajului maxim de 80 de puncte propunerii tehnice a Asocierii Pro Toby. 5. obligarea entității contractante la continuarea procedurii de atribuire, cu respectarea prevederilor din materia achizițiilor sectoriale. Prin adresa nr. 906/20.10.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 57836/23.10.2023, EPMC CONSULTING SRL în calitate de lider al Asocierii EPMC CONSULTING SRL - DAMVAS GHIV CONSTRUCT SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Fagului nr. 11, județ Cluj, înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J12/4713/ 2008, având cod unic de înregistrare RO 24799569, reprezentată prin administrator, a formulat cerere de intervenție voluntară solicitând admiterea cererii de intervenție și respingerea contestației, ca nefondată.

§ 3

În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de PRO TOBY SRL în contradictoriu cu entitatea contractantă ECOAQUA SA, iar, pe cale de consecință, admite cererea de intervenție formulată de EPMC CONSULTING SRL. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ................ PREȘEDINTE ................. Consilier de soluționare .........................

§ 4

Redactat practicaua deciziei

§ 5

Maria Rovența Redactat practic deciziei An dra Redactată în 5 (cinci) exemplare originale, conține 82 (optzecisidouă) pagini Pagina 3 din 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 250.595 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2690/C1/2859 Data: 15.11.2023 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 55428/10.10.2023, formulată de ......... SRL, în calitate de lider al Asocierii ......... SRL – .......................... SRL, cu sediul în ........., str. ............., județul ........., având cod unic de înregistrare RO ......... înmatriculată la Oficiul pentru Registrul Comerțului sub nr. ........., reprezentată legal prin ........., și convențional prin Societate de avocați ............., cu sediu ales pentru comunicarea actelor de procedură în ..............., împotriva rezultatului procedurii comunicat prin adresa nr. 2976/29.09.2023 emisă de către entitatea contractantă ............, cu sediul în ........., str. .............., județul ........., în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului, având ca obiect: „CSI - Asistență tehnică pentru supervizarea lucrărilor, managementul și publicitatea proiectului din cadrul proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată pentru aria de operare a operatorului regional în județele ......... și Ialomița, în perioada 2014-2020” cod CPV 71356200-0 s-a solicitat: 1. admiterea contestației, astfel cum a fost formulată; 2. anularea raportul procedurii nr. 2974/29.09.2023, în ceea ce privește: - evaluarea ofertei sale în ceea ce privește acordarea punctajului pentru componenta tehnică; - evaluarea ofertei desemnate câștigătoare în ceea ce privește, în principal, constatarea caracterului admisibil al acestei oferte și, în subsidiar, în ceea ce privește acordarea punctajului maxim de 80 de puncte propunerii tehnice a Asocierii ..........................; - declararea ca fiind câștigătoare a ofertei depuse de Asocierea .......................... și anularea tuturor actelor anterioare și subsecvente în legătură cu acestea. Pagina 1 din 116

§ 2

3. anularea comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire nr. 2976/29.09.2023 și a comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire transmisă de către entitatea contractantă către Asocierea ..........................; 4. obligarea entității contractante să adopte măsurile necesare restabilirii legalității procedurii de atribuire și să reevalueze ofertele depuse de către el și de către Asocierea .........................., cu următoarele consecințe: - respingerea Ofertei Asocierii .......... ca fiind (1) inacceptabilă și/sau (2) neconformă și, în subsidiar, constatarea faptului că propunerea tehnică a Asocierii .......................... nu întrunește punctajul maxim de 80 de puncte; - acordarea punctajului maxim de 80 de puncte propunerii tehnice a Asocierii .......... 5. obligarea entității contractante la continuarea procedurii de atribuire, cu respectarea prevederilor din materia achizițiilor sectoriale. Prin adresa nr. 906/20.10.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare

§ 3

a

§ 4

Contestațiilor

§ 5

sub

§ 6

nr. 57836/23.10.2023, .......................... .......................... SRL în calitate de lider al Asocierii .......................... .......................... SRL - ..........................SRL, cu sediul în ........................, înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. ..........., având cod unic de înregistrare RO .............., reprezentată prin administrator, a formulat cerere de intervenție voluntară solicitând admiterea cererii de intervenție și respingerea contestației, ca nefondată.

§ 7

În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Cu titlu prealabil, solicită Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor accesul la dosarul achiziției. I. Nelegalitatea și netemeinicia deciziei entității contractante de a refuza în mod nejustificat accesul la documentele esențiale aferente dosarului achiziției. Contestatorul precizează că a formulat cerere de acces la dosarul achiziție publice imediat ce a luat la cunoștință din SICAP de publicarea raportului procedurii, însă, entitatea contractantă, deși i-a acceptat cererea de studiu, în fapt nu a acordat, în mod nelegal și cu încălcarea tuturor principiilor care guvernează achizițiile publice, acces la niciun document din dosarul achiziției publice, în afara celor aparținând ofertei sale și doar a unor solicitări de clarificări în ceea ce privește ofertantul declarat câștigător. De asemenea, arată că, din procesul verbal privind studierea dosarului de achiziție reiese că entitatea contractantă a restricționat atât accesul la dosarul achiziție, cât și dreptul său la o cale eficientă de atac împotriva unui raport al procedurii emis cu evidenta încălcare a dispozițiilor legale și a principiilor care guvernează domeniul achiziției publice. Astfel, entitatea i-a pus la dispoziție documente aparținând ofertei sale, raportul procedurii cu cele două anexe, Declarația de confidențialitate a .......................... .......................... SRL, 3 solicitări de clarificări (deși din raportul procedurii rezulta că au mai existat și alte solicitări către acest ofertant, inclusiv în etapa solicitării documentelor justificative DUAE) și un extras din propunerea tehnică care conține numai generalități și dispoziții legale cu aplicabilitate extinsă la toți ofertanții. În susținerea cererii sale invocă prevederile art. 231 alin. (5), art. 231 alin. (6) din Legea nr. 99/2016 și art. 154 din HG nr. 394/2016. De asemenea, consideră că raportul procedurii furnizat inițial de către entitatea contractantă, încărcat în SEAP în data 29.09.2023, a împiedicat-o să aibă acces la informații esențiale, deoarece acesta conținea doar 70 de pagini în loc de 97, cât are acest document în totalitate, ceea ce lipsea fiind tocmai evaluarea ofertei sale tehnice în ceea ce privește metodologia. Susține că a reușit să obțină raportul complet, care avea un total de 97 de pagini, numai după ce entitatea contractantă a permis accesul (în parte) la dosarul achiziției, 4 zile mai târziu, în data de 03.10.2023. Referitor la practica CJUE în ceea ce privește acest subiect, un exemplu elocvent îl constituie Cauza C-450/06 Varec împotriva Belgiei (din care redă un extras). Pagina 3 din 116

§ 8

Din coroborarea dispozițiilor enunțate rezultă faptul că pot fi protejate sub aspectul confidențialității numai anumite informații din cuprinsul documentelor depuse în procedura de atribuire și nu totalitatea documentelor prezentate. Cu alte cuvinte, nu pot fi declarate confidențiale ofertele tehnice și financiare în integralitatea lor, ci doar anumite informații din acestea care, dacă ar ajunge la cunoștința competitorilor, ar vătăma interesele și drepturile ofertantului. Consideră că nici decizia asociaților și nici Certificatul de înregistrare a mărcii emis pentru ofertantul câștigător nu sunt apte a proba caracterul confidențial al documentelor ce fac parte din dosarul de achiziție publică. Contestatorul susține că este esențial să se observe că înregistrarea unei mărci la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) nu echivalează cu stabilirea unui statut de confidențialitate pentru informațiile asociate acestei mărci, având în vedere mai multe considerente: -**Publicitatea informației: **OSIM asigură un caracter public informațiilor referitoare la mărcile înregistrate. Conform Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, informațiile referitoare la mărci sunt accesibile publicului, fapt care decurge din principiul transparenței și al accesului liber la informație. -**Confidențialitatea informațiilor:**Nu există o prevedere legală explicită în legislația românească care să stipuleze că aplicarea unei mărci înregistrate pe un document îi conferă acestuia un statut de confidențialitate. Așadar, utilizarea mărcii în sine nu creează o bază

§ 9

legală pentru a restricționa accesul la informațiile conținute în documentele marcate. -**Utilizarea mărcii: Nici o prevedere din Legea nr. 84/1998 nu este în sensul că prezența mărcii ar genera o clasificare a informațiilor drept secrete sau confidențiale.  -**Proprietatea

§ 10

intelectuală

§ 11

vs.

§ 12

Confidențialitate:**Legile referitoare la proprietatea intelectuală, precum Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, protejează creațiile intelectuale împotriva utilizării neautorizate, dar nu oferă confidențialitate conținutului acestora în mod implicit. Drepturile de proprietate intelectuală și confidențialitatea informațiilor sunt două aspecte distincte și trebuie abordate ca atare. Înregistrarea unei mărci nu instituie o protecție a confidențialității asupra metodologiei sau informațiilor tehnice asociate acestei mărci. Confluența dintre legea mărcilor și dreptul la confidențialitatea informațiilor trebuie abordată într-o manieră care respectă prevederile și spiritul legislației în vigoare, evitând abuzurile și interpretările care contravin acestor principii legale. În opinia sa conduita entității contractante este cu atât mai nelegală cu cât aceasta a restricționat accesul inclusiv la propriile sale acte întocmite în procesul de evaluare, inclusiv solicitări de clarificări și grile de evaluare a ofertei ofertantului declarat câștigător, acte ce, prin natura lor, nu pot fi declarate confidențiale. În plus, arată că același tratament confidențial a fost aplicat și documentelor de calificare a ofertantului declarat câștigător, precum și documentelor justificative depuse de către acesta în justificarea și dovedirea informațiile menționate în DUAE, în condițiile în care NU există nici o prevedere legală care să permită declararea ca fiind confidențiale a acestor documente.  Față de aceste aspecte, solicită accesul la toate informațiile pentru care nu se justifică caracterul confidențial din cadrul ofertei și repunerea sa în termenul de contestare a aspectelor de care a luat cunoștință cu ocazia studierii dosarului constituit la Consiliu. II. Repunerea în termenul de contestare. Contestatorul precizează că prin conduita sa, entitatea contractantă a îngrădit accesul său la o cale de atac efectivă. Având în vedere acestea, în măsura în care Consiliul va considera nejustificat refuzul autorității contractante de a acorda accesul la partea esențială din documentele aferente etapelor de evaluare, în vederea restabilirii legalității, solicită să se dispună repunerea în termenul de contestare. Solicită a se avea în vedere faptul că, în ciuda faptului că a întreprins toate demersurile necesare în vederea luării la cunoștință a modalității de evaluare a ofertei tehnice și financiare a ofertantului Pagina 5 din 116

§ 13

declarat câștigător și a motivelor care au stat la baza declarării acesteia admisibilă și având punctaj maxim, entitatea contractantă a refuzat în mod nejustificat și nelegal să pună la dispoziție documentele depuse de către ofertantul câștigător, deși acesta nu a probat caracterul confidențial al acestor înscrisuri. III. Scurt istoric. Contestatorul face un scurt istoric al derulării procedurii de atribuire a contractului ce face obiectul prezentei. IV. Motivele contestației. IV. 1 Evaluarea ofertei Asocierii .......... IV.1.1. Propunerea tehnică a Asocierii ......... întrunește punctajul maxim de 80 de puncte IV.1.1.1 Entitatea contractantă a realizat o evaluare superficială, neîntemeiată și nelegală a ofertei, inclusiv prin raportare la o cerința nescrisă în documentația de atribuire. Contestatorul arată că conform pct. II.2.5. Criterii de atribuire din Fișa de date, Componenta tehnică - Punctaj tehnic (Pt 2): Demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului, precum și o planificare adecvată a resurselor umane și a activităților are o pondere de 40% și un punctaj maxim de 40 de puncte. Conform Fișei de acordare a punctajului în conformitate cu factorii de evaluare selectați, în ceea ce privește Componenta tehnică (Pct. 3 din Fișa de acordare a punctajului - p. 5), pentru Factorul de evaluare Pt2 - Demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului, precum și o planificare adecvată a resurselor umane și a activităților se puteau acorda maxim 40 puncte și a fost stabilit un număr

§ 14

de 4 (patru) subfactori de evaluare pe care comisia de evaluare trebuia să îi utilizeze ca puncte de reper în aprecierea acestui factor, (reia din fișa de acordare a punctajului metodologia de acordare a punctajului pentru cei patru subfactori). În ceea ce privește oferta Asocierii ........., contestatorul susține că pentru subfactorul de evaluare Pt 2.1. - Abordarea propusă pentru implementarea contractului din cadrul Factorului de evaluare nr. 3 - Demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului, precum și o planificare adecvată a resurselor umane și a activităților, în Anexa nr. 2 la raportul procedurii, comisia de evaluare a propus acordarea calificativului „Bine” și a punctajului de 5 puncte. În opinia sa justificarea comisiei de evaluare în ceea ce privește depunctarea ofertei sale este profund deficitară și nelegală, comisia evaluând superficial oferta sa, cu încălcarea atât a dispozițiilor legale, cât și a prevederilor propriei documentații de atribuire, inclusiv prin invocare unei cerințe inexistente, respectiv folosirea unor metodologii „internaționale”. Contestatorul susține că așa cum se poate observa din cuprinsul Anexei 2 la raportul procedurii, comisia de evaluare a decis depunctarea ofertei sale pentru următoarele motive: - Metodologia propusă este bazată pe experiența proprie a ofertantului și nu este bazată pe metodologii internaționale, - Ofertantul preia într-o manieră copy-paste caietul de sarcini, - Abordarea proprie cu privire la implementarea contractului este prezentată în manieră sumară, - Ofertantul nu analizează impactul aspectelor cheie asupra rezultatelor așteptate, - Ofertantul nu detaliază metodologia de management al riscurilor și nu identifică riscuri suplimentare. Astfel cum urmează să demonstreze în cele ce urmează, contestatorul susține că în oferta sa tehnică existau, în mod detaliat, prezentate toate aceste aspecte, elemente și informații la care s-a referit comisia de evaluare, afirmațiile acesteia neavând nici un fundament ci fiind simple afirmații menite să aplice în mod formalist un punctaj mai mic ofertei Asocierii ........., cu consecința atribuirii contractului unui alt ofertant.

§ 15

Mai mult decât atât, precizează că dacă entitatea contractantă ar fi avut nelămuriri cu privire la metodologia sa, sau nu ar fi identificat anumite aspecte prezentate, ar fi putut și trebuit să clarifice aceste aspecte înainte de a aprecia că se impune depunctarea sa. Prin antiteza, arată că în ceea ce privește oferta .........................., declarată câștigătoare, comisia de evaluare a mers cu „diligența” până la a solicita acestuia prin clarificări să își completeze Graficul Gantt, parte Pagina 7 din 116

§ 16

esențială a ofertei tehnice, astfel încât să poată deveni conformă cu prevederile documentației de atribuire. Cerința ca metodologia propusă de ofertanți să se bazeze pe „metodologii internaționale” nu există în documentația de atribuire. Contestatorul susține că decizia entității contractante de a depuncta oferta sa pentru utilizarea unor metodologii bazate de propria experiență a membrilor asocierii, și nu a unor metodologii „internaționale” (?) este nu numai absurdă, ci și nelegală, deoarece nu există nici în Fișa de date, nici în caietul de sarcini și nici în alt document din cadrul documentației de atribuire vreo mențiune privind necesitatea ca metodologia propusă de ofertanți să se bazeze pe „metodologii internaționale”. Așa cum se poate observa, documentația de atribuire a prevăzut, în vederea acordării punctajului maxim pentru acest subfactor de evaluare, ca metodologia propusă de ofertanți să îndeplinească următoarele cerințe: - „Să fie prezentată clar și detaliat, - Să se bazeze pe o serie de metodologii detaliate pentru toate activitățile solicitate de entitatea contractantă, - Să fie adaptate la specificul contractului, cu evidențierea datelor de intrare (resurse alocate, informații etc.) și a rezultatelor estimate pentru fiecare activitate (rapoarte, rezultate etc.), iar acestea sunt corelate cu restul informațiilor prezentate în propunerea tehnică”. În ceea ce privește depunctarea ofertei sale în baza faptului că metodologia prezentată nu s-ar baza pe metodologii „internaționale”, susține că trebuie subliniat că documentația de atribuire este obligatorie atât pentru entitatea contractantă, cât și pentru ofertanți, nefiind

§ 17

permisă evaluarea ofertelor pe baza unor cerințe nescrise. Atât dispozițiile legale cât și jurisprudența și doctrina confirmă unitar acest aspect și sancționează entitățile contractante care evaluează ofertanții în baza unor cerințe nescrise. În susținere invocă Decizia civilă nr. 2211/21.05.2013 emisă de Curtea de Apel București, Cauza Enterprised Focused Salutions SRL (C- 278/14), Hotărârea CJUE din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell' Adda, C- 42/13. În opinia sa motivul pentru care entitatea contractantă a depunctat oferta Asocierii ......... încalcă, totodată, și principiile necesar a fi respectate în materia achizițiilor sectoriale: i. Principiul transparenței a fost grav încălcat prin aplicarea unor „condiții” pe care niciun operator economic diligent nu le-a cunoscut la momentul depunerii ofertei. ii. Principiul tratamentului egal a fost, de asemenea, încălcat; oferta desemnată câștigătoare nu a fost nicidecum evaluată în raport de „condițiile” aplicate exclusiv ofertei sale; dimpotrivă, cu mult mai multă ușurință și în contextul omisiunii unor aspecte din propunerea tehnică (Graficul Gantt al activităților), acest ofertant a beneficiat de punctajul maxim. iii. Și principiul proporționalității a fost încălcat întrucât nicio clarificare nu a fost adresată privind motivele pentru care oferta Asocierii ......... a fost depunctată. Referitor la afirmația comisie de evaluare: „Metodologia de implementare propusă este bazată pe experiența proprie a ofertantului (inclusiv membrii asocierii) și nu este bazată de metodologii internaționale, testate și uzitate pentru proiecte de mare anvergură”, dorește să reitereze faptul că Asocierea ......... SRL – .......................... SRL - este o asociere specializată în consultanță în inginerie, având în vedere experiența partenerilor membri ai Asocierii în derularea fondurilor europene pe infrastructura de mediu. Unul din avantajele Asocierii este inclusiv capacitatea de a construi echipe active în planificarea, managementul și implementarea proiectelor integrate de la începere și până la finalizare, așa cum se prezintă în cadrul propunerii tehnice la pag. 0390. În acest sens arată că ......... SRL – .......................... SRL este o asociere cu experiență vastă pe plan național și internațional în domeniul apă - apă uzată, așa cum de altfel se poate observa și în broșurile de prezentare ale companiilor, atașate propunerii tehnice. Totodată, Asocierea are capacitatea de a asigura o gamă largă de servicii precum elaborarea de studii, proiecte detaliate, specificații tehnice, documente de licitație, sau în a desfășura supervizarea lucrărilor de construcții, Pagina 9 din 116

§ 18

managementul de proiect, asistența tehnică pentru lucrări de construcții în domeniul apă - apă uzată, așa cum se prezintă în cadrul propunerii tehnice la pag. 1182-1185 coroborat cu Anexa nr. 1 - Prezentarea membrilor din cadrul Asocierii de la pag 1252-1298 (un total de 49 pagini). ..............., unul dintre asociați este o companie care aparține Grupului BRL, având acționar 100 % statul francez și este o companie de consultanță ce oferă servicii de inginerie și consultanță în peste 80 de țări din lume, cu o experiență practică de peste 68 de ani, în domeniile apei, mediului și gestionării utilizării terenurilor pentru autorități de stat, companii private, autorități locale și organizații internaționale de finanțare, având peste 800 de angajați și finalizând până în prezent numeroase proiecte la nivel internațional. Abordarea strategică în vederea realizării activităților, atingerii obiectivelor și obținerii rezultatelor așteptate este susținută de constituirea asocierii ......... SRL – ..........................SRL – și participării în calitate de ofertant, fiecare partener contribuind cu experiența și competențele dovedite în contracte similare anterioare, finalizate cu succes, dovadă fiind și recomandările atașate prezentărilor Asocierii (așa cum se prezintă în secțiunea Documente de calificare - pag.156-164 coroborat cu secțiunea DUAE pag. 0039-0040, un total de 9 pagini). De asemenea, arată că abordarea propusă de el se bazează pe metodologii, metode și/sau instrumente care au fost utilizate în alte proiecte similare adecvate naturii sarcinilor descrise în caietul de sarcini și care demonstrează o foarte bună înțelegere a contextului contractului de servicii, respectiv a particularității sarcinilor stabilite în caietul de

§ 19

sarcini, în corelație cu aspectele esențiale și cu ipotezele și riscurile identificate, activitățile din caietul de sarcini, așa cum se prezintă în cadrul propunerii tehnice la pag. 0390. De asemenea, susține că abordarea propusă se bazează cu preponderență pe metodologii, metode și/sau instrumente testate, recunoscute, potrivite naturii sarcinilor stabilite în caietul de sarcini, aflate în corelație cu aspectele cheie (esențiale), precum și cu riscurile și ipotezele (premisele) identificate. Prin urmare, în vederea realizării obiectivelor contractului, Asocierea va utiliza un concept care utilizează elementele: • Metodologiile, metodele și/sau instrumentele au fost anterior testate, respectiv Consultantul le-a utilizat în alte proiecte similare de asistență tehnică pentru supervizarea contractelor de lucrări. • Metodologiile, metodele și/sau instrumentele sunt recunoscute, respectiv sunt descrise în literatura de specialitate și diferitele ghiduri relevante pentru aspecte tehnice (de exemplu referitoare la procesele tehnologice din stațiile de tratare) ori vizând managementul de contract (de exemplu: planificarea activităților și a resurselor, raportarea, managementul financiar, managementul riscurilor, diseminarea rezultatelor etc). • Metodologiile, metodele și/sau instrumentele demonstrează înțelegerea contextului în sensul că: - sunt potrivite naturii sarcinilor stabilite în caietul de sarcini: se potrivesc activităților descrise în caietul de sarcini, scopului acestora, ariei de acoperire și perioadei de timp în care se desfășoară; - sunt aflate în corelație cu aspectele cheie, precum și cu riscurile și ipotezele identificate. Referitor la concluzia comisiei de evaluare „ofertantul preia în maniera copy-paste caietul de sarcini și realizează o preluare pur formală a prevederilor caietului de sarcini”, solicită Consiliului să constate că entitatea contractantă formulează această critică fără vreun temei de orice natură, el prezentând o ofertă tehnică complexă, detaliată și completă, astfel cum va demonstra și cum reiese cu puterea evidenței din oferta sa tehnică. Contestatorul consideră că oferta sa este extrem de complexă, conținând un total de 2255 de pagini. Printr-o simplă comparație numerică, caietul de sarcini are doar 217 pagini, o zecime din dimensiunea ofertei. Diferența de 2038 de pagini între cele două documente sugerează că oferta conține numeroase informații și detalii care nu sunt prezente în caietul de sarcini, așa cum se poate observa din simpla analiză a propunerii sale tehnice. Dincolo de acest aspect, arată că Asocierea ......... a prezentat în cadrul propunerii tehnice, în secțiunea A. METODOLOGIA PENTRU Pagina 11 din 116

§ 20

PRESTAREA SERVICIILOR - pct. 1 înțelegerea proprie privind obiectul contractului de servicii de Asistență tehnică și a importanței implementării contractului de servicii și atingerii rezultatelor contractului pentru entitatea contractantă, pe baza informațiilor furnizate în caietul de sarcini, ținând cont de obiectivele contractului, de rezultatele așteptate, contextul realizării achiziției contractului, (pag. 0233-0389 din propunerea tehnică), fiind analizate și tratate în detaliu toate cerințele formulate de către entitatea contractantă prin caietul de sarcini. De asemenea, susține că în cadrul propunerii tehnice de la pag. 0390 -1178 (un total de 788 pagini) Asocierea a prezentat în detaliu abordarea proprie și modalitatea de realizare a activităților în contextul responsabilităților și atribuțiilor stabilite în caietul de sarcini, conform cu metodologiile, metodele și/sau instrumentele care au fost utilizate în alte proiecte similare de către membrii asocierii .......... Astfel, arată că Asocierea a demonstrat o foarte bună înțelegere a relației dintre serviciile solicitate a fi prestate și obiectivele și rezultatele ce urmează a fi obținute în contextul descris în caietul de sarcini. De asemenea, Asocierea ........., prin prezentarea metodologiei de implementare a activităților solicitate în documentația de atribuire și a organizării acesteia prin alocarea resurselor necesare pentru prestarea serviciilor și prin alcătuirea unei echipe de proiect capabilă să ducă la bun sfârșit un proiect/contract de o asemenea anvergură, dar și prin planificarea resurselor și a activităților, în cadrul propunerii tehnice de la pag. 0585 - 2198 (un total de 1613 pagini) demonstrează o foarte bună înțelegere a relației dintre serviciile solicitate a fi prestate și obiectivele și

§ 21

rezultatele ce urmează a fi obținute în contextul descris în caietul de sarcini. Referitor la: „Abordarea proprie cu privire la implementarea contractului este prezentată în manieră sumară”, contestatorul precizează că Asocierea al cărei lider este, în cadrul propunerii tehnice a prezentat Abordarea proprie, abordarea propusă bazându-se pe metodologii, metode și/sau instrumente care au fost utilizate în alte proiecte similare adecvate naturii sarcinilor descrise în caietul de sarcini și care demonstrează o foarte bună înțelegere a contextului contractului de servicii, respectiv a particularității sarcinilor stabilite în caietul de sarcini, în corelație cu aspectele esențiale și cu ipotezele și riscurile identificate, activitățile din caietul de sarcini, așa cum se menționează în mod detaliat la pag. 0390-0497 (un total de 107 pagini). Menționează că abordarea sa în vederea realizării activităților, atingerii obiectivelor și obținerii rezultatelor așteptate, în contextul responsabilităților și atribuțiilor stabilite în caietul de sarcini, prin prezentarea activităților și a modalității efective de realizare a acestora și a rezultatului fiecărei activități desfășurate pentru a demonstra atingerea, în cadrul duratei de realizare a serviciilor, a obiectivelor asociate contractului este prezentată în cadrul propunerii tehnice la pag.0585-0953 (un total de 368 pagini). Având în vedere toate considerațiile prezentate mai sus, consideră că rezultă cu puterea evidenței faptul că interpretarea entității contractante asupra Abordării proprii cu privire la implementarea contractului, cum că ar fi prezentată într-o maniera sumară, este profund eronată și nelegală. Referitor la: „Ofertantul prezintă aspectele cheie în cadrul secțiunii - Prezentarea aspectelor cheie generale identificate de CAT MPSL pentru îndeplinirea obiectivelor contractului și atingerea rezultatelor așteptate (pag. 186-189) în maniera centralizată și asociază la nivel de rezultatele influențate de aspectele cheie identificate în maniera schematică, tabelară, fără a analiza în fapt impactul aspectelor cheie asupra rezultatelor așteptate” contestatorul susține că a prezentat în cadrul secțiunii A - METODOLOGIA PENTRU PRESTAREA SERVICIILOR - Identificarea și explicitarea aspectelor cheie privind îndeplinirea obiectivelor contractului și atingerea rezultatelor așteptate pe două direcții, un total de 11 pagini: - Prezentarea aspectelor cheie identificate de CAT-MPSL (pag 0413- 0416), - Explicitarea aspectelor cheie identificate de CAT-MPSL (pag 0416- 0424). De asemenea arată că Asocierea a identificat un număr de 39 de aspecte cheie (AC), astfel cum sunt prezentate în propunerea tehnică la Pagina 13 din 116

§ 22

pag 0414-0416. Aspectele esențiale (AE) sunt corelate cu impactul pe care îl au asupra celor 3 componente: I. calitate - denumit R1 ; II. cost - denumit R2 ; III. timp - denumit R3 ale rezultatului de atins. Mai mult, susține că Asocierea a prezentat la pag. 0424-0439 (un total de 15 pagini) aspectele cheie specifice (în număr de 71) considerate esențiale pentru obținerea rezultatelor proiectului și atingerea obiectivelor, dar și corelația dintre abordarea propusă și metodologia pentru realizarea activităților și obținerea rezultatelor la pag 0439-0446 (un total de 7 pagini).  Având în vedere cele expuse mai sus, consideră că aspectele cheie identificate de Asociere nu sunt prezentate doar în mod schematic/tabelar așa cum specifica entitatea contractantă, ci detaliat, fiind prezentate inclusiv informații referitoare la impactul asupra rezultatelor așteptate. Referitor la: „La secțiunea 5.2. RISCURI ofertantul nu detaliază metodologia de management a riscurilor ci propune un plan simplu de gestiune a riscurilor. Ofertantul nu identifică riscuri suplimentare.”, contestatorul susține că a prezentat în cadrul secțiunii A - METODOLOGIA PENTRU PRESTAREA SERVICIILOR, de la pag.0449 până la pag. 0497 (un total de 48 pagini), Managementul riscurilor împreună cu identificarea și descrierea riscurilor, probabilitatea de apariție, impactul

§ 23

scontat,

§ 24

clasificarea

§ 25

riscurilor,

§ 26

analiza

§ 27

riscurilor, consecințele/modul în care afectează realizarea obiectivelor proiectului/execuția

§ 28

contractului,

§ 29

monitorizarea

§ 30

riscurilor

§ 31

și soluții/recomandări de minimizare/eliminare.

§ 32

Contestatorul susține că Asocierea a prezentat în cadrul propunerii tehnice metodologia de management al riscurilor astfel: „Managementul riscului presupune parcurgerea următoarelor etape: 1) Stabilirea contextului în care se manifesta riscul; 2) Identificarea acestuia; 3) Analiza riscului; 4) Evaluarea riscului; 5) Strategii și măsuri pentru evitarea/ diminuarea impactului riscului; 6) Gestionarea riscului: monitorizarea implementării strategiilor/ masurilor de evitare/diminuare a impactului generat de risc, analiza efectului produs de măsurile și strategiile aplicate „, metodologie care este detaliată de la pag. 0451 la pag 0497(un total de 46 pagini). Având în vedere cele expuse anterior, în opinia sa este evident că a prezentat în cadrul propunerii tehnice abordarea proprie asupra metodologiei de management al riscurilor. De asemenea, susține că a identificat și riscuri suplimentare pe care le-a prezentat în detaliu. Riscurile prezentate în cadrul propunerii tehnice sunt împărțite în două categorii principale: > riscuri legate de implementare > riscuri privind execuția contractului,

§ 33

acestea clasificându-se la rândul lor în două subcategorii: riscuri generale și riscuri specifice. În ceea ce privește riscurile privind implementarea, ele sunt detaliate la paginile 0451 până la pag. 0461 coroborat cu paginile 0472 până la pag. 0487, dintre care enumeră riscurile suplimentare identificate de către Asocierea .........: Riscuri generale (8 riscuri enumerate) Riscuri specifice (34 riscuri enumerate), riscuri pentru care s-au prezentat următoarele informații în cadrul propunerii tehnice: probabilitatea de apariție, impactul scontat, clasificarea lor, analiza riscurilor, consecințe/modul în care afectează realizarea obiectivelor proiectului/execuția contractului, monitorizarea riscurilor și soluții/recomandări de minimizare/eliminare. În ceea ce privește riscurile legate de executarea contractului, susține că ele sunt prezentate la paginile 0462 până la pag. 0471 coroborat cu paginile 0488 până la 0497, dintre care enumeră riscurile suplimentare identificare de către Asocierea .........: - Riscuri generale: (5 riscuri enumerate)  - Riscuri specifice: (14 riscuri enumerate), riscuri pentru care s-au prezentat următoarele informații în cadrul propunerii tehnice: probabilitatea de apariție, impactul scontat, Pagina 15 din 116

§ 34

clasificarea lor, analiza riscurilor, consecințe/modul în care afectează realizarea obiectivelor proiectului/execuția contractului, monitorizarea riscurilor și soluții/recomandări de minimizare/eliminare.  În total, arată că Asocierea a reușit sa identifice un număr relevant de riscuri, potențial a afecta implementarea serviciilor de asistență tehnică, pentru fiecare dintre acestea propunând măsuri concrete și corespunzătoare de remediere. În mod evident, susține că deși un număr semnificativ de riscuri a fost identificat de către Asociere, aceste riscuri nu acoperă totalitatea celor ce vor putea apărea pe parcursul contractului (niciun operator economic, indiferent cât de diligent ar fi neputând identifica toate riscurile posibil a apărea) însă, în mod evident, acestea sunt suficiente pentru a demonstra înțelegerea foarte bună a documentației de atribuire și a dispozițiilor contractului ce urmează a fi atribuit. Referitor la: „Asigurarea calității se realizează prin punerea în aplicarea a procedurilor de lucru specifica ISO 9001 SI 14001” contestatorul precizează că Asocierea ......... SRL a prezentat în cadrul propunerii tehnice la pag. 0403 - 0413 Sistemul de Asigurarea Calității, structurat în două categorii: Manualul calității și Proceduri administrative. Deoarece consideră că întregul mod de abordare în prestarea serviciilor, inclusiv conceptul utilizat pentru atingerea obiectivelor contractului, vor putea fi puse în practică numai printr-un management adecvat al calității, contestatorul precizează că a prezentat în cadrul ofertei modul în care Consultantul înțelege să aplice procedurile de management al calității, existente în cadrul companiilor care fac parte

§ 35

din asocierea ......... SRL - ..........................SRL, la nivelul sarcinilor care îi revin potrivit caietului de sarcini. De asemenea, arată că sunt prezentate la pag. 0405-0406 certificările ISO 9001 și 14001 ale membrilor asocierii: ......... SRL și ........ SRL și certificările ISO 9001 ale membrilor asocierii ............ Franța și SC ........... SRL. În demonstrarea metodologiei, a planului de lucru, a organizării și a personalului propuse pentru prestarea serviciilor adecvate specificului contractului de servicii, Asocierea ......... supune atenției Consiliului și următoarele aspecte considerate esențiale: • Metodologia detaliată, propusă pentru realizarea activităților solicitate de entitatea contractantă a fi desfășurate în cadrul contractului pentru atingerea obiectivelor contractului, este prezentata în propunerea tehnică de la pag. 0585 până la pag. 0953 (un total de 368 pagini), secțiune în care se remarcă metodologia de elaborare a fiecărei etape, activitate și subactivitate evidențiind, conform cerințelor din caietul de sarcini, resursele umane și materiale implicate în realizarea fiecărei etape, livrabile și împărțirea sarcinilor pe membrii asocierii. Se prezintă managementul contractului de asistență tehnică prin coordonare, planificare și alocare resurse, monitorizare și control, managementul mecanismului de urmărire, control și raportare livrabile, transferul de experiență. Sunt prezentate detaliat activitățile de asistență tehnică pentru supervizarea lucrărilor, managementul și publicitatea proiectului pentru atingerea obiectivelor contractului, inclusiv activități suplimentare pe care Asocierea ......... SRL le-a considerat necesare pentru implementarea contractului de Asistență tehnică, cu evidențierea pentru fiecare activitate în parte a datelor de intrare utilizate și a datelor de ieșire, resursele și facilitățile alocate, punctele de reper/jaloane, durata și termene de realizare, sprijinul acordat de subcontractanți pentru realizarea unei anumite activități. De asemenea arată că în cadrul Planului de lucru propus pentru prestarea serviciilor în conformitate cu cerințele din caietul de sarcini, cu abordarea și metodologia propuse de Asocierea ......... SRL, se prezintă planificarea în timp a activităților din contract, în succesiunea, corelarea logică și cronologică a acestora/inter-relaționarea acestora, stabilită prin raportare la metodologia de realizare a serviciilor/activităților, durata activităților, rezultatele asociate, punctele de reper/control (jaloanele), de la pag. 0954 până la pag. 1178 (un total de 224 pagini) structurat astfel: - Anexa 6 - Grafic de timp și activități în care se prezintă graficul detaliat de prestare a activităților / sarcinilor corelat cu alocarea Pagina 17 din 116

§ 36

sarcinilor fiecărui membru al grupului de operatori economici(pag 0955 - 0979); - Grafic cu reprezentarea Rapoartelor/livrabilelor pe fiecare activitate în parte (pag. 0980 -0981); - ANEXA 6 - Grafic de timp și activități - Graficul Gantt (pag. 0982- 1081); - ANEXA 7 — Alocare zile lucru experți pe activități și pe fiecare lună în derularea contractului - centralizare experți - cu detalierea distribuției zilelor de lucru ale experților principali și secundari / activități (pag. 1082); - ANEXA 7 — Alocare zile lucru experți pe activități și pe fiecare lună în derularea contractului cu detalierea distribuției zilelor de lucru ale experților principali și secundari / activități (pag. 1083-1126); - Anexa 7 — Alocare zile lucru experți pe activități și pe fiecare lună în derularea contractului cu repartizarea zilelor lucrătoare alocate experților pe fiecare lună în derularea contractului (pag. 1127-1177); - ANEXA 8 — Alocare zile lucru experți pe componente și activități - Grafic de repartizare a zilelor lucrătoare alocate experților în cadrul activităților contractului (pag. 1178). În concluzie, susține că Planul de lucru detaliat al prestării serviciilor este prezentat într-o succesiune logică, care demonstrează încadrarea în durata de execuție a contractului, conformitatea cu termenele de execuție a serviciilor solicitate, gradul de înțelegere a obiectivelor Proiectului și rezultatele așteptate, conformitatea cu cerințele caietului de sarcini, cunoașterea, respectiv respectarea legislației în vigoare.

§ 37

Totodată, precizează că organizarea și personalul Asocierii ......... SRL - ..........................SRL se regăsește în cadrul propunerii tehnice la pag. 1179 -2198 ( un total de 1019 pagini), demonstrând un grad mai mult decât adecvat al organizării propuse pentru realizarea activităților în cadrul contractului de servicii prin: - prezentarea capacității acesteia de a construi echipe active în planificarea, managementul și implementarea proiectelor de la începere până la finalizare; - prin descrierea responsabilităților și sarcinilor alocate fiecăreia din pozițiile de experți din cadrul echipei de contract, pentru ducerea la îndeplinire în cele mai bune condiții a activităților și sarcinilor din contract și obținerea rezultatelor, conform organigramei propuse de ofertant, cu respectarea cerințelor din caietul de sarcini; - prin implicarea personalului suport/back-stopping pentru realizarea activităților; - prin modul în care echipa propusă de Asociere pentru contractul de servicii relaționează și interacționează cu structura organizațională, inclusiv responsabilitățile referitoare la managementul contractului; - prin modul de organizare a infrastructurii necesară pentru desfășurarea activităților contractului și a facilităților suport (resurse tehnice, backstopping, logistice, administrative, etc.) pe care Asocierea le pune la dispoziția echipei de contract, pentru îndeplinirea în bune condiții a activităților din cadrul contractului. În plus, arată că chiar entitatea contractantă, în cadrul analizei conformității ofertei ......... SRL (un total de 364 de pagini), la capitolele privind metodologie și riscuri a constatat că Asocierea îndeplinește cerințele prevăzute în cadrul documentației, urmând ca ulterior în Anexa nr. 2 a raportului el să constate cu surprindere scăderea într-un mod complet artificial a punctajului. Pentru aceste motive, consideră că propunerea comisiei de evaluare de acordare a calificativului „Bine” este în contradicție totală cu cele reținute chiar de către comisia de evaluare și nu reflectă conținutul propunerii tehnice depuse de Asocierea ........., fiind vădit neîntemeiată și nelegală. Din analiza conținutului propunerii tehnice depuse de Asocierea ......... corespunzător Subfactorului de evaluare Pt 2.1. - Abordarea propusă pentru implementarea contractului, în opinia sa rezultă, indubitabil, faptul că propunerea tehnică îndeplinește cerințele și liniile directoare pentru acordarea calificativului „Foarte bine” și a punctajului de 10 puncte, conform Fișei de acordare a punctajului și a documentației de atribuire. Având în vedere cele expuse anterior, consideră că acordarea de către comisia de evaluare a calificativului „Bine” pentru evaluarea Pagina 19 din 116

§ 38

Subfactorului Pt2 - Abordarea propusă pentru implementarea contractului, pentru oferta Asocierii ........., apare ca fiind o apreciere pur subiectivă, neîntemeiată care este combătută, în mod evident, de conținutul propunerii tehnice a Asocierii ......... și care încalcă prevederile documentației de atribuire și ale legislației din materia achizițiilor sectoriale. În plus, susține că comisia de evaluare ar fi trebuit să folosească pentru toți ofertanții aceeași categorie/același tip de informații/indicatori din ofertele tehnice pentru analiza/evaluarea aceluiași factor sau subfactor de evaluare, conduită pe care nu a adoptat-o, încălcând astfel, așa cum a arătat anterior în detrimentul Asocierii ........., principiul egalității de tratament și principiul nediscriminării, reglementate de art. 2 lit. b) și a) din Legea nr. 99/2016.  În același sens, așa cum a arătat, în ceea ce privește aspectele pentru care a fost depunctată oferta sa, entitatea contractantă nu a procedat la clarificarea acestora. Astfel, arată că deși Asocierea a primit o solicitare de calificări privind oferta tehnică, solicitarea de clarificare nr. 2561/25.08.2023, ce conține un număr de 14 întrebări, aceste aspecte privind metodologia nu au fost solicitate a fi clarificate de către ofertant. În mod evident, dacă entitatea nu a considerat necesar să clarifice aspectele privind metodologia, iar în evaluarea realizată de către aceasta, de nu mai puțin de 364 de pagini, nu există nici o mențiune cu privire la necesitatea lămuririi unor aspecte din cuprinsul ofertei sale tehnice, atunci consideră că aceasta trebuia să acorde punctaj maxim Asocierii .......... V. Evaluarea ofertei Asocierii ...........................

§ 39

V.1. În principal, oferta Asocierii .......................... este inacceptabilă și neconformă. V.1.1. Entitatea contractanta a clarificat în repetate rânduri Asocierea .........................., favorizând în mod nepermis acest ofertant. Contestatorul arată că prin adresa „Comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire” nr. 2976/29.09.2023, entitatea contractantă i-a comunicat faptul că oferta Asocierii .......................... a fost declarată câștigătoare. Conform mențiunilor din comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, punctajul obținut de către Asocierea .......................... pentru prețul ofertei este de 19,2 de puncte, prețul din oferta acesteia fiind 43.265.232,80 lei, fără TVA spre deosebire de prețul din oferta sa care este de 41.736.670,80 lei, fără TVA și pentru care i s-a acordat punctajul maxim de 20 de puncte. Astfel cum rezultă din dosarul achiziției publice, comisia de evaluare a solicitat de 3 (trei) ori, Asocierii .......................... clarificări în legătură atât cu propunerea tehnică (2 solicitări), cu propunerea financiară (1 solicitare), cât și în ceea ce privește documentele justificative DUAE (nu mai puțin de 4 solicitări), prin următoarele Solicitări de clarificare: Solicitarea de clarificări nr. 2562/25.08.2023; Solicitarea de clarificări nr. 2568/ 25.08.2023; Solicitarea de clarificări nr. 2665/04.09.2023; Solicitarea de clarificări nr. 2693/05.09.2023; Solicitarea de clarificări nr. 2793/ 14.09.2023; Solicitarea de clarificări nr. 2893/22.09.2023; Solicitarea de clarificări nr. 2928/26.09.2023. Cu privire la acest aspect arată că riscul întocmirii ofertelor cade în sarcina operatorului economic el neputând să își invoce propria culpă ca motiv al întocmirii neconforme a ofertei potrivit principiului „nemo auditur propriam turpitudinem allegans”, nimănui nefiindu-i îngăduit să se prevaleze de propria culpă pentru a valorifica un drept. În același sens, entității contractante îi este interzis să negocieze cu un ofertant și să îi clarifice până când acesta reușește să depună o ofertă admisibilă și conformă. Prin solicitarea de clarificări nr. 2562/25.08.2023, punctul 7, entitatea contractantă a solicitat Asocierii .......................... să își modifice/revizuiască Graficul GANTT, cu introducerea activității Realizarea, actualizarea și întreținerea/mentenanța paginii web de promovare a proiectului cu termenul alocat pentru implementare, conform mențiunilor din ofertă. Contestatorul notează faptul că, din conținutul solicitării de clarificări mai sus menționate, rezultă că, în realitate, a fost vorba despre o veritabilă completare a graficului GANTT. Pagina 21 din 116

§ 40

Prin solicitarea de clarificări nr. 2568/25.08.2023, entitatea contractantă a solicitat, din nou, Asocierii .........................., să revizuiască Graficul GANTT, după cum urmează: (1) să introducă în cadrul graficului GANTT termenul de întocmire a cererii de finanțare și revizuirea analizei cost beneficiu; (2) cu introducerea componentei de Modul Dispecerat, Management avarii cu termenul alocat pentru implementare. În legătură cu această modalitate nelegală de evaluare a ofertei câștigătoare, consideră că se impun a fi subliniate două aspecte: - oferta Asocierii .......................... nu a fost întocmită în conformitate cu documentația de atribuire, fiind completată ca urmare a solicitărilor de clarificare - aspecte interzis de legislația în materia achizițiilor sectoriale;  - Asocierea .......................... a fost vădit favorizată de către entitatea contractantă, care nu avea dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariția unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat. În opinia sa o astfel de conduita încalcă nu doar legislația dar și principiile achizițiilor publice, cu precădere principiile transparenței și tratamentului egal, principii consacrate în jurisprudența europeană. În continuare contestatorul prezintă jurisprudență a CJUE. V.2. Asocierea .......................... și-a modificat în mod nepermis oferta tehnică. Contestatorul arată că prin caietul de sarcini, operatorii economici trebuiau să facă dovada modului de organizare a activităților, a

§ 41

metodologiilor, a alocărilor de resurse, corelându-le în mod corespunzător. Astfel, ofertantul declarat câștigător, în raport cu solicitările de clarificare adresate de către entitatea contractantă, nr. 2568 și nr. 2562, ambele solicitări transmise în data 25.08.2023, și-a modificat propunerea tehnică fie prin modificarea numărului de luni pentru activitatea A1.7., fie prin decalarea sau nerespectarea unor termene aferente predării livrabilelor, fie prin modificarea/ajustarea procentelor la plată alocate fiecărei etape. Așa cum rezultă din Anexa nr. 1 la raportul procedurii, membrii comisiei de evaluare au analizat răspunsurile la solicitările de clarificări și au stabilit că ambele răspunsuri sunt concludente, considerând cerința ca fiind îndeplinită. În opinia sa această concluzie a membrilor comisiei de evaluare este în vădită contradicție cu dispozițiile legale, în condițiile în care, prin răspunsurile

§ 42

transmise

§ 43

entității

§ 44

contractante,

§ 45

ofertantul Asocierea .......................... și-a modificat în mod nepermis oferta tehnică, întrucât graficul de prestare a serviciilor, parte esențială a ofertei tehnice, a fost modificat prin răspunsurile la solicitările de clarificări, transformând documentul inițial neconform într-unul care să respecte cerințele caietului de sarcini. În susținere invocă prevederile art. 221 alin. (1) din Legea nr. 99/2016. În opinia sa graficul de prestare a serviciilor reprezintă viziunea proprie a unui ofertant privind modul de realizare a activităților din cadrul contractului și legăturile dintre aceste activități, astfel încât să se îndeplinească cerințele caietului de sarcini, atât din punct de vedere al calității livrabilelor, cât și din punct de vedere al încadrării în termenele solicitate de entitatea contractantă, fiind un instrument deosebit de important în managementul proiectelor. Astfel arată că acesta este un instrument de analiză și planificare, care prezintă timpii de început și de încheiere, dar și durata activităților și ajută la rezolvarea interdependenței temporale a sarcinilor, înțelegerea și urmărirea proiectului deoarece multe activități se desfășoară concomitent și deseori trebuie să preceadă activități ulterioare. Graficul de prestare a serviciilor permite evidențierea grafică, printre altele, a activităților desfășurate și a orizontului de timp estimat pentru îndeplinirea sarcinilor. Astfel, acest document oferă entității contractante posibilitatea de a cunoaște, încă de la începutul elaborării ofertei, informațiile referitoare la timpul alocat de ofertant sarcinilor/activităților aferente contractului și eventualele depășiri de termen, respectiv dacă acestea sunt corelate, dacă respectă duratele și ordinea stabilită de entitatea contractantă. Pagina 23 din 116

§ 46

Prin urmare ofertantul declarat câștigător a depus, inițial un grafic completat eronat/incomplet, aspect observat din cele două solicitări de clarificări transmise de către entitatea contractantă. În opinia sa modificările ulterioare nu pot fi asimilate viciilor de formă fiind evident că erau de substanță și modificau considerabil această componentă a ofertei tehnice. Modificările efectuate de ofertantul declarat câștigător sunt informații importante /substanțiale ale propunerii tehnice, iar acceptarea acestora transformă, de fapt, oferta din ofertă neconformă în ofertă conformă cu cerințele caietului de sarcini, fiind evident avantajul adus acestui ofertant, avantaj oferit de către entitatea contractantă prin clarificarea repetată a acestui operator economic și chiar indicarea modificării ofertei tehnice, conduită ce încalcă flagrant dispozițiile legale și principiile achizițiilor publice. Prin urmare arată că oferta depusă de Asocierea .......................... este o ofertă inacceptabilă și, pe cale de consecință, în urma reevaluării, trebuie respinsă deoarece orice modificare a graficului de prestare, modificare ce a existat cu siguranță ca urmare a celor două solicitări de clarificare consemnate de entitatea contractantă, reprezintă modificări ale ofertei inițiale. În plus, în ceea ce privește imposibilitatea modificării ofertei prin intermediul răspunsurilor la clarificări, practica judiciară națională este și aceasta constantă, în sensul constatării inacceptabilității unei asemenea modificări și oferte. În acest sens, consideră relevante Decizia nr. 216 din 02.11.2021, Decizia nr. 317 din 15.02.2022 Decizia nr. 5367/15.10.2018 pronunțate

§ 47

de Curtea de Apel București, Decizia CNSC nr. 2130/C5/2265 din 11.10.2022. V.3.Asocierea .......................... și-a modificat în mod nepermis oferta financiară. Contestatorul susține că oferta financiară depusă de Asocierea .......................... este neconformă, în conformitate cu prevederile art. 143, alin. (1) din HG nr. 394/2016 raportat la art. 140, alin. (5) din același act normativ. În plus, din analiza documentelor puse la dispoziție de entitatea contractantă, subliniază în formă incompletă, se constată că în etapa de evaluare financiară s-a cerut o clarificare (nr. 2665/04.09.2023). În acest sens arată că în propunerea financiară a ofertantului declarat câștigător, se poate observa în cuprinsul Anexei nr. 5 - Raportul procedurii, faptul că acesta și-a modificat prețul în urma solicitării de clarificare sus menționată adresată în perioada de analiză și evaluare a ofertelor de către entitatea contractantă. Solicitarea de clarificări prevedea corectarea valorii totale din cadrul Centralizatorului la oferta financiară, cât și în cadrul Anexei la Formularul 14 - Centralizator privind detalierea prețului, a următoarelor activități: • A. Asistență tehnică pentru managementul și publicitatea proiectului – A1 - Asistență și consultanță pe parcursul implementării proiectului pentru administrarea și îndeplinirea cerințelor contractului de finanțare - Raport trimestrial privind realizarea activității A1. • A. Asistență tehnică pentru managementul și publicitatea proiectului – A1 - Asistență și consultanță pe parcursul implementării proiectului pentru administrarea și îndeplinirea cerințelor contractului de finanțare - Raport privind organizarea și desfășurarea fiecărei sesiuni de instruire. • A. Asistență tehnică pentru managementul și publicitatea proiectului - A2 - Actualizarea sistemului GIS pentru sistemele de alimentare cu apă și canalizare în zonele proiectului - Rapoarte trimestriale incluzând Fișiere SHAPE/SQL cu structura atributelor completată cu informații din etapa de colectare. • B. Asistență tehnică pentru supervizarea execuției contractelor de lucrări și a contractelor de furnizare - Experți mediu, Ingineri de structuri, instalații electrice, instalații Automatizare și SCADA, instalații mecanice, Expert sisteme de alimentare cu apă și canalizare, Expert AQ, Coordonator SSM, Experți topograf/geodez, Alți experți. Referitor la dispozițiile legale ce au fost încălcate de către comisia de evaluare în analizarea ofertei financiare depuse de către Asocierea

§ 48

..........................

§ 49

..........................

§ 50

SRL - ..........................SRL, citează mai jos din cuprinsul prevederilor Pagina 25 din 116

§ 51

IV.4.2 Modul de prezentare al propunerii financiare din Fișa de date a achiziției.  De asemenea arată că potrivit prevederilor art. 140 alin. (5) din HG 394/2016 „în cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă comisiei de evaluare potrivii dispozițiilor alin. (1) conținutul propunerii tehnice sau propunerii financiare, oferta va fi considerată inacceptabilă”. Unica excepție în ceea ce privește propunerea financiară este cea reglementată de alin. (9) a aceluiași art. 140. Deși entitatea contractantă a încercat să mascheze această modificare a ofertei financiare, utilizând expresia „eroare materială”, este evident că cele solicitate de către aceasta ofertantului nu pot fi încadrate în categoria erorilor aritmetice permise de lege, modificările nepresupunând o simplă corectare a unor astfel de erori, ci o adevărată modificare. V.5.În subsidiar, Asocierea .......................... nu trebuia să primească punctajul maxim în ceea ce privește expertul principal „coordonator echipă supervizare” Punctajul obținut de către ofertantul Asocierea .......................... pentru Factorul de evaluare nr. 1 Componenta tehnică Punctaj tehnic (Pt1): Experiența personalului desemnat pentru executarea contractului, consideră că a fost în mod nelegal calculat ca fiind cel maxim, respectiv 40 puncte, având în vedere că Asocierea .......................... nu a demonstrat pentru Expertul principal „Coordonator Echipa Supervizare” că acesta a fost implicat în numărul de contracte solicitat pentru obținerea punctajului maxim (mai mult de 3 proiecte/contracte).

§ 52

Astfel, în cadrul documentației de atribuire, entitatea contractantă a menționat în mod expres următoarele: „Descriere: (........) • Pentru demonstrarea experienței specifice privind participarea în calitate Lider/Lider de echipa adjunct/Manager de Proiect/Manager Adjunct de Proiect/Coordonator proiect/Coordonator adjunct proiect/ Inginer Rezident (sau poziții echivalente cu acestea ca responsabilități, dar cu denumiri diferite) la supervizarea a mai mult de 3(trei) proiecte /contracte de lucrări la nivelul căruia să fi desfășurat activități de supervizare/ supraveghere/ urmărire pentru lucrări (de execuție și/ sau proiectare și execuție) aferente unui obiectiv de investiții din domeniul infrastructurii mediu - se acorda 10 puncte”.  Contestatorul arată că în anexa nr. 1 la raportul procedurii, entitatea contractantă menționează că pentru Expertul Principal „Coordonator

§ 53

Echipa

§ 54

Supervizare”

§ 55

(.............), Asocierea

§ 56

..........................

§ 57

..........................

§ 58

SRL - ..........................SRL a prezentat 3 (trei) recomandări pentru susținerea experienței similare, iar din aceste documente suport prezentate în cadrul ofertei rezultă că expertul nominalizat face dovada implicării pe poziția de Lider/ Lider de echipă adjunct/ Manager de proiect/ Manager adjunct de proiect/Coordonator proiect/ Coordonator adjunct proiect/Inginer Rezident în 3 proiecte/contracte similare de lucrări la nivelul căruia să fi desfășurat activități de supervizare/ supraveghere/ urmărire pentru lucrări (de execuție și/ sau proiectare și execuție) aferente unui obiectiv de investiții din domeniul infrastructurii mediu. Ori, în documentația de atribuire, respectiv în fișa de acordare punctaj, pentru obținerea punctajului maxim de 10 puncte, trebuiau prezentate mai mult de 3 proiecte/contracte similare. Arată că pentru îndeplinirea cerinței și susținerea experienței similare, Asocierea .......................... a prezentat, în baza recomandărilor, pentru expertul sus menționat următoarele contracte: 1. Recomandare nr. 5952/30.05.2016 emisa de ............. SA din care rezultă că expertul a ocupat poziția de Adjunct lider de echipă Inginer Rezident în cadrul proiectului cu titlul Asistență tehnică pentru supervizarea lucrărilor „Reabilitarea și extinderea sistemului de alimentare cu apă a sistemului de canalizare, județul Gorj, România”; 2. Recomandare nr. 6746 din data de 02.06.2016 emisă de Apa- Canal Ilfov SA din care reiese că expertul a ocupat poziția de Inginer Rezident în cadrul proiectului cu titlul Asistență tehnică pentru Supervizarea lucrărilor și proiectare „Reabilitarea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare în județul Ilfov”. Pagina 27 din 116

§ 59

3. Certificat nr. DGMPFE 5110/10.08.2021 emis de Primăria Municipiului București Direcția Generală Management Proiecte cu Finanțare Externă Serviciul UIP Faza 2 Glina din care reiese că expertul a ocupat poziția de Inginer Rezident în cadrul proiectului cu titlul Asistență tehnică pentru supervizarea lucrărilor din cadrul proiectului „Finalizarea Stației de Epurare Glina, reabilitarea lucrărilor principalelor colectoare de canalizare și a canalului colector Dâmbovița (Caseta)”. VI. Temeiuri de drept. În drept, invocă Legea nr. 101 /2016, Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, HG nr. 394/2016 și celelalte temeiuri de drept invocate în cuprinsul contestației.  VII. Probe. În susținerea contestației, solicită încuviințarea administrării probei cu înscrisuri. Prin adresa nr. 4917/16.10.2023, înregistrată la CNSC sub nr. 56644/17.10.2023, autoritatea contractantă transmite punctul de vedere cu privire la contestație, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată și menținerea tuturor actelor atacate, inclusiv a raportului procedurii. I. Aspecte preliminare: Pentru o mai bună înțelegere a situației dintre părți și a cronologiei evenimentelor, entitatea contractantă dorește să expună în mod succint următoarele: Procedura de achiziție a fost demarată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare cu nr. CN1054023/09.04.2023, achiziția fiind guvernată de prevederile Legii 99/2016 privind achizițiile sectoriale și nu

§ 60

de Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, așa cum în mod eronat invoca contestatorul. De asemenea arată că urmare a finalizării procesului de evaluare (în data de 29.09.2023) au fost transmise comunicări privind rezultatul procedurii către toți ofertanții. Referitor la cele două oferte precizează că au fost evaluate în mod unitar, prin respectarea prevederilor documentației de achiziție și prin punerea în aplicare a prevederilor legale în vigoare în materia achizițiilor sectoriale, inclusiv a principiilor care guvernează procesul de achiziție. Precizează că ambii ofertanți au prezentat în cadrul ofertelor declarațiile privind confidențialitatea ofertelor și au transmis documente suport în susținerea motivelor și argumentelor detaliate în cadrul declarații. II. Cu privire la obiecțiunile generale invocate de contestator legate de restricționarea accesului la dosarul de achiziție, ce ar fi putut avea efect asupra dreptului de a exercita o cale eficientă de atac, menționează următoarele: 1. Contestatorul a solicitat accesul la dosarul achiziției prin adresa nr. PT_0UT_0977/29.09.2023 înregistrată la entitatea contractantă cu nr. 2986/02.10.2023, la care entitatea contractantă a răspuns în data de 02.10. 2023 iar analiza dosarului achiziției s-a realizat în data de 03.10.2023 la sediul entității contractante prin intermediul reprezentanților contestatarului: ................., fiind concretizată prin procesul - verbal (anexa 3 la prezentul punct de vedere). Astfel, având în vedere cele de mai sus, rezultă în mod clar că a acordat în mod legal accesul la dosarul achiziției, cu respectarea declarației privind confidențialitatea informațiilor (Formular nr. 17). Afirmația contestatorului din care rezultă că nu a pus la dispoziție documentele aferente dosarului achiziției, consideră că nu poate fi luată în considerare, așa cum a demonstrat mai sus. Astfel, prin prisma echității de tratament și a recunoașterii reciproce, comisia de evaluare a respectat principiul confidențialității ofertelor în mod unitar pentru ambii ofertanți care au prezentat ca dovezi în susținerea celor argumentate în Formularul 17, aceleași documente suport. În consecință, dacă ......... înțelege să prezinte ca dovadă certificatul OSIM de înregistrare a mărcii, faptul că acesta critică același tip de certificat prezentat de .......................... contrazice în tot argumentele prezentate în cadrul contestației. În continuarea celor menționate mai sus, afirmațiile contestatorului din care rezultă că celălalt ofertant, respectiv .........................., nu a făcut dovada confidențialității ofertei depuse sunt nefondate și neîntemeiate atât timp cât și acesta a depus aceleași documente probatorii, așa cum rezultă din anexele acestui punct de vedere. Pagina 29 din 116

§ 61

III. Cu privire la evaluarea ofertei tehnice și aplicarea factorilor de evaluare tehnică, menționează următoarele: În vederea prezentării situației de fapt cu privire la evaluarea factorului de evaluare „Subfactorul de evaluare Pt 2.1 - Abordarea propusă pentru implementarea contractului”, prezintă în cele ce urmează, în manieră comparativă, pentru o mai bună înțelegere, punctele slabe identificate în cazul ofertei .......... Extras raport al procedurii oferta ......... - puncte slabe: „În termeni generali, în cadrul ofertei operatorul economic păstrează întocmai exprimarea din caietul de sarcini, cum ar fi spre exemplu: 6. ORGANIZARE ȘI METODOLOGIE ÎN CADRUL CONTRACTULUI Cerințele privind metodologia și organizarea sunt prezentate în Anexa 5 la Caietul de sarcini. 7. PLAN DE LUCRU PENTRU ACTIVITĂȚILE/SERVICIILE SOLICITATE Cerințele privind planul de lucru sunt prezentate în Anexele 5 și 6 la Caietul de sarcini. În fapt, ofertantul preia în maniera copy-paste caietul de sarcini și realizează o preluare pur formală a prevederilor caietului de sarcini. Abordarea proprie cu privire la implementarea contractului este prezentată în manieră sumară. Metodologia de implementare propusă este bazată pe experiența proprie a ofertantului (inclusiv membrii asocierii) și nu este bazată de metodologii internaționale, testate și uzitate pentru proiecte de mare anvergură - a se vedea pag. 7: „Prezenta Propunere Tehnică este concepută pe baza experienței companiilor partenere din cadrul Asocierii

§ 62

(numită în continuare „Consultant” în descrierea metodologiei de prestare a serviciilor de asistență tehnică) în domeniul infrastructurii de alimentare cu apă și canalizare”. Ofertatul prezintă aspectele cheie în cadrul secțiunii „Prezentarea aspectelor cheie generale identificate de CAT-MPSL pentru îndeplinirea obiectivelor contractului și atingerea rezultatelor așteptate” (pag. 186- 189), în maniera centralizată și asociază la nivel de rezultate influențate de aspectele cheie identificate în maniera schematică, tabelară, fără a analiza în fapt impactul aspectelor cheie asupra rezultatelor așteptate. La secțiunea 5.2. RISCURI ofertantul nu detaliază metodologia de management a riscurilor ci propune un plan simplu de gestiune a riscurilor. Ofertantul nu identifică riscuri suplimentare. Asigurarea calității se realizează prin punerea în aplicarea a procedurilor de lucru specifica ISO 9001 și 14001”. Extras raport al procedurii oferta .......................... - puncte forte: „Ofertantul propune o metodologie de implementare bazată pe o metodologie testată și certificată la nivel internațional, fiind adecvată pentru implementarea proiectelor de mare anvergură. În ceea ce privește metodologia propusă pentru prestarea serviciilor, ofertantul menționează la pag. 74: Pentru această întreagă construcție Consultantul a utilizat metode, metodologii și tehnici consacrate de Management de proiect (managementul prin obiective, managementul prin rezultate, managementul resurselor, managementul proceselor desprins din standardul PMBOK ®), axându-se în principal pe managementul de proiect prin obiective și prin buget și folosind în planificare metoda drumului critic pe care se bazează și softul folosit în elaborarea graficului Gantt. Ofertantul propune un plan de management a riscurilor și o metodologie detaliată pentru implementarea măsurilor specifice de management a riscurilor (prezintă inclusiv Procese specifice managementului riscurilor unui proiect, modalitatea de cuantificare a riscurilor etc.). Ofertantul prezintă și riscurile proprii identificate, care pot afecta buna implementare a contractului. Ofertatul prezintă aspectele cheie în cadrul secțiunii 2.1. Prezentarea aspectelor considerate de către CAT MPSL esențiale pentru îndeplinirea obiectivelor și atingerea rezultatelor (pag. 80 - 96) unde identifică un număr de 92 aspecte cheie pentru prestarea serviciilor. În cadrul secțiunii ofertantul descrie impactul aspectelor cheie asupra rezultatelor așteptate și realizează o serie de comentarii și justificați cu privire la acestea, prezentând în mod implicit metodologia de implementare pentru integrarea tuturor aspectelor cheie în activitățile care fac obiectul contractului”. Pagina 31 din 116

§ 63

Față de criticile din cadrul contestației și cele detaliate mai sus, precizează următoarele: 1. Aplicarea subfatorului de evaluare s-a realizat prin respectarea metodologiei de punctare, așa cum a fost aceasta detaliată în cadrul documentației de achiziție și cum este prezentată în mod corect în cadrul contestației. 2. Pentru evaluarea calitativă a ofertelor comisia de evaluare a ofertelor a avut în vedere aceleași elemente/aspecte ale celor 2 oferte, așa cum a fost menționat în cadrul metodologiei de evaluare, fiind comparate calitativ ofertele așa cum este detaliat mai sus. Cu privire la critica legată de metodologiile internaționale, solicită Consiliului să constate că aceasta nu a fost în fapt considerată ca fiind cerință minimă de calificare ci a fost evaluată ca element de valoare adăugată, fiind punctat în consecință. Având în vedere valoarea și importanța proiectului (proiect regional de apă - canal) capacitatea de management a operatorului economic reprezintă în fapt o asigurare a calității serviciilor prestate și a capacității acestuia de a răspunde în timp util la toate solicitările entității contractante. O metodologie de implementare bazată pe standarde internaționale este expresia calității și a capacității operatorului economic de a înțelege mecanismele care trebuie aplicate pentru prestarea serviciilor. În acest sens, susține că metodologia de implementare bazată pe standarde internaționale (în acest sens standardul PMBOK) reprezintă o expresie a calității și a înțelegerii operatorului economic cu privire la elementele de management care trebuie puse în aplicare pentru buna

§ 64

implementare a contractului. În consecință, fiind vorba de elemente de valoare adăugată din partea .........................., metodologia de implementare propusă de acesta a fost punctată suplimentar față de metodologia propusă de ........., bazată pe o înțelegere limitată a obiectului contractului, așa cum rezultă din oferta transmisă. Faptul că .......................... propune o metodologie de implementare bazată pe standarde internaționale constituie în fapt un element de departajare între cele 2 oferte. 3. Cu privire la analiza proprie a ofertei, autoritatea consideră că ......... se substituie comisiei de evaluare și realizează o evaluare proprie, subiectivă, a ofertei, menționând doar elemente cantitative (număr de pagini) și nu elemente calitative care să facă dovada unui proces de evaluare defectuos. Astfel, pentru susținerea capacității de prestare a serviciilor ......... realizează o inventariere a prezentărilor asociaților și subcontractanților, ca elemente de valoare adăugată pentru prestarea serviciilor, dar nu prezintă în fapt, secțiunile din cadrul ofertei de unde rezultă valoarea adăugată a metodologiei propuse. Trebuie punctat că solicitarea expresă a entității contractante a fost întocmai ca experiența ofertanților să fie transpusă într-o metodologie adecvată unui proiect de importanță regională și ca aceasta să fie adaptată proiectului, astfel încât nevoia entității contractante să fie satisfăcută. Ofertantul nu prezintă dovezi concrete cu privire la cele menționate în cadrul ofertei cu privire la aplicarea subfactorului de evaluare ci face doar trimiteri contextuale, la secțiuni întregi din ofertă, fără a menționa punctual la ce face referire. În mod concret, nici în cadrul contestației operatorul economic nu demonstrează care este valoarea adăugată cu privire la metodologia propusă, superioară față de cea a ........................... 4. Entitatea contractantă precizează că contestatorul preia întocmai, în manieră copy - paste prevederile caietului de sarcini și folosește exprimările din cadrul caietului de sarcini, fără a le personaliza sau asuma, așa cum a menționat în cadrul anexei pentru aplicarea factorilor de evaluare: „În termeni generali, în cadrul ofertei operatorul economic păstrează întocmai exprimarea din caietul de sarcini, cum ar fi spre exemplu: 6. ORGANIZARE ȘI METODOLOGIE ÎN CADRUL CONTRACTULUI Cerințele privind metodologia și organizarea sunt prezentate în Anexa 5 la Caietul de sarcini. 7. PLAN DE LUCRU PENTRU ACTIVITĂȚILE/SERVICIILE SOLICITATE Cerințele privind planul de lucru sunt prezentate în Anexele 5 și 6 la Caietul de sarcini. Pagina 33 din 116

§ 65

În fapt, ofertantul preia în maniera copy-paste caietul de sarcini și realizează o preluare pur formală a prevederilor caietului de sarcini”. Astfel, consideră că afirmația contestatorului este nefondată. În cadrul documentelor care fac parte din dosarul achiziției au fost menționate cu titlu de exemplu secțiuni prin care ofertantul face clar dovada că a preluat secțiuni întregi din caietul de sarcini, fără ca acestea să fie adaptate/personalizate și integrate în abordarea sau metodologia proprie de implementare. 5. Cu privire la ipotetica încălcare a obligației de a solicita clarificări, fiind vorba de elemente de calitate a ofertei, în opinia sa o posibilă solicitare de clarificare ar fi îndemnat în fapt favorizarea ofertantului care ar fi avut astfel posibilitatea de a detalia în cadrul răspunsului elementele de calitate care ar fi putut fi avute în vedere, când în fapt acesta acea obligația de a întocmi oferta în manieră clară, care să îi permită comisiei de evaluare să realizeze o evaluare corectă a ofertei. Entitatea contractantă nu înțelege care sunt elementele de ambiguitate acuzate de către contestator cu privire la elementele care nu au fost clare în cadrul ofertei, comisia de evaluare a ofertelor având la dispoziție toate informațiile necesare pentru evaluarea calitativă a ofertei. Conform documentației de achiziție ofertantul este pe deplin responsabil de modul de întocmire a ofertei. Mai mult, contestatorul nu oferă în fapt vreun exemplu concret și nici nu realizează o analiză contrafactuală pentru a demonstra că solicitarea de clarificare era necesară. Consideră că comisia de evaluare a ofertelor și-a îndeplinit atribuțiile legale și a realizat o evaluare comparativă a celor 2 oferte,

§ 66

rezultatele fiind prezentate în cadrul documentelor de evaluare care fac parte din dosarul achiziției. În fapt, arată că contestatorul nu prezintă argumente în susținerea acuzațiilor din cadrul contestației și nu face o analiză comparativă pe baza anexelor privind acordarea punctajului pentru cei 2 ofertanți, care fac parte din raportul procedurii și care i-au fost puse la dispoziție. Solicită Consiliului să constate că în cadrul contestației este realizat inventarul metodologiilor incluse în cadrul ofertei (a se vedea cu titlu de exemplu alin. 78) dar contestatorul realizează o demonstrare teoretică a metodologiilor presupus a fi menționate în cadrul ofertei fără a indicat în concret secțiunea/pagina/paragraful din oferta tehnică unde pot fi identificate informațiile din cadrul contestației. Astfel, nici contestatorul nu poate demonstra elementele de valoare adăugată/punctele forte din cadrul ofertei sale, elemente care l-ar fi îndreptățit la acordarea unui punctaj maxim pentru acest subfactor de evaluare. 6.

§ 67

Cu

§ 68

privire

§ 69

la

§ 70

solicitarea

§ 71

de

§ 72

clarificare adresată .........................., respectiv: „Vă solicităm să revizuiți graficul GANTT cu introducerea activității Realizarea, actualizarea și întreținerea/mentenanța paginii web de promovare a Proiectului cu termenul alocat pentru implementare, așa cum ați menționat în cadrul ofertei: (,..) Pagina web a proiectului va deveni activă la maxim 2 luni după aprobarea Planului de informare și publicitate a proiectului”. Solicită Consiliului să constate că în fapt, solicitarea vizează corelarea secțiunilor ofertei tehnice și nu o modificare a ofertei, cum încearcă în mod eronat contestatorul să demonstreze. Mecanismul clarificărilor este clar stabilit prin Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale și reprezintă un instrument la îndemâna comisiei de evaluare, așa cum este stabilit prin art. 221, alin. (1). Astfel, arată că rezultă în mod clar că solicitarea de clarificare a fost formulată în limitele legii, fiind în fapt o corelare între secțiunile ofertei tehnice. 7. Entitatea contractantă precizează că numărul de pagini, riscuri, aspecte cheie etc. nu a reprezentat în fapt un factor de diferențiere între cele 2 oferte deoarece acestea sunt doar elemente cantitative și nu calitative. Scopul subfactorului de evaluare care vizează abordarea și metodologia este întocmai de a realiza o evaluare calitativă a ofertelor și de a selecta oferta care prezintă cele mai bune avantaje pentru entitatea contractantă, astfel încât aceasta să obțină asigurările rezonabile necesare pentru realizarea contractului în condiții optime. Astfel, arată că oferta selectată ca fiind câștigătoare prezintă în manieră concretă, în cadrul ofertei, elementele necesare pentru acordarea calificativului „foarte bine”, așa cum a fost stabilit încă de la Pagina 35 din 116

§ 73

bun început în cadrul metodologiei de evaluare care face parte din documentația de achiziție: „Ofertantul are o foarte bună înțelegere a relației dintre serviciile solicitate a fi prestate și obiectivele și rezultatele ce urmează a fi obținute în contextul descris în Caietul de sarcini, în corelare cu ipotezele și riscurile asociate întrucât: i. abordarea propusă prezintă o metodologie pentru realizarea activităților din Caietul de sarcini prezentata clar și detaliat și se bazează pe o serie de metodologii detaliate pentru toate activitățile solicitate de Entitatea Contractantă și propuse de Ofertant, fiind prezentate și explicitate aspectele cheie identificate privind îndeplinirea obiectivelor contractului și atingerea rezultatelor așteptate, acestea fiind relevante. ii. abordarea propusă și metodologia prezentată sunt adaptate la specificul Contractului, cu evidențierea datelor de intrare (resurse alocate, informații etc.) și a rezultatelor estimate pentru fiecare activitate (rapoarte, rezultate etc.), iar acestea sunt corelate cu restul informațiilor prezentate în propunerea tehnică. iii. Sunt identificate riscurile care pot influența implementarea contractului de servicii, a impactului acestora la nivelul contractului de servicii și sunt stabilite acțiuni/măsuri de prevenire/atenuare/ eliminare a riscurilor, acestea fiind corect identificate și relevante pentru contract/ activitățile contractului”. Mai mult, entitatea susține că contestatorul prezintă secțiuni întregi din oferta tehnică ca fiind relevate când de fapt nu sunt. Cantitatea covârșitoare de pagini unde se realizează prezentarea asociaților/ subcontractorilor nu este relevantă pentru că în fapt, experiența acestora

§ 74

nu a fost transpusă într-o metodologie adecvată care să poate fi punctată conform calificativului „foarte bine” iar contestatorul nu face dovada acestui lucru nici în cadrul contestației. Afirmația contestatorului „(...) a prezentat Propunerea Tehnică în număr de 2255 pagini în care demonstrează o foarte bună înțelegere a contractului de servicii de asistență tehnică, a importanței implementării contractului de servicii și atingerii rezultatelor contractului pentru Entitatea Contractantă prin abordarea propusă și metodologia prezentată adaptate la specificul contractului”, în opinia sa este ¡relevantă în contextul în care numărul/cantitatea de pagini nu a constituit un factor de evaluare. Relevantă este calitatea informației, a analizei proprii a ofertantului, a abordării și a viziunii acestuia cu privire la modalitatea de implementare a contractului de prestări servicii. 8. Cu privire la modalitatea de asigurare a calității, entitatea susține că prezentarea certificatelor ISO 9001 a fost considerată ca fiind o măsură minimă de asigurare a calității, standardizată dar neadaptată obiectului contractului. În fapt, contestatorul nu prezintă în cadrul ofertei o metodologie/abordare adaptată contractului prin care să facă dovada că poate presta serviciile în condiții optime de calitate. Astfel arată că în cadrul ofertei tehnice (pag. 0592 - 0593) contestatorul menționează: „Asigurarea Calității Sistemul de management integrat calitate-mediu-sănătate este implementat de Consultant și are ca referință standardele ISO 9001: 2015, ISO 14001: 2015. Sistemul de management integrat se aplică la toate procesele și funcțiunile din cadrul organizației precum și tuturor produselor/serviciilor oferite, ca o măsură de asigurare că acestea sunt conforme cu cerințele specificate. Asigurarea calității resurselor (input-urilor) serviciilor prestate (proceselor) și a livrabilelor predate (outputurilor) aferente contractului de asistență tehnică reprezintă o responsabilitate care revine implicit Consultantului. Acesta este un aspect esențial pentru implementarea cu succes a întregului contract, respectarea standardelor și procedurilor de calitate asigurând un nivel de calitate garantat în prestarea serviciilor de asistență tehnică către Beneficiar și, implicit, obținerea unor rezultate optime, atât la nivel de contract, cât și la nivel de Proiect. În vederea conformării cu cerințele CE, verificarea unei aplicații trebuie să includă și o examinare riguroasă a obiectivelor, rezultatelor estimate, activităților desfășurate și a măsurilor de prevenire a riscurilor. Pornind de la premisa că toate celelalte condiții sunt îndeplinite Consultantul CAT MP-SL va asigura că toate livrabilele ce trebuie pregătite în acest contract vor îndeplini toate cerințele și standardele de calitate astfel încât aplicația de finanțare și alte documente de realizat în Pagina 37 din 116

§ 75

cadrul contractului de asistență tehnică să fie aprobate în timp util și fără solicitări de clarificări”. În opinia sa se poate observa cu ușurință că oferta nu prezintă nici un element/metodologie practică prin care se va asigura managementul calității în cadrul contractului. Nu rezultă din ofertă cine realizează managementul calității, care sunt etapele de verificare înainte de transmiterea livrabilelor etc., astfel încât ofertantul să facă dovada că are o abordare adecvată care să îi permită obținerea rezultatelor așteptate de entitatea contractantă. IV. Cu privire la evaluarea ofertei tehnice pentru asocierea .......................... respectiv solicitarea ca aceasta să fie declarată inacceptabilă și neconformă, menționează următoarele: 1. Mecanismul clarificărilor este clar stabilit prin Legea 99/2016 privind achizițiile sectoriale și reprezintă un instrument la îndemâna comisia de evaluare, așa cum este stabilit prin art. 221, alin. (1). Nu există nici o mențiune în cadrul prevederilor legale relevante cu privire la numărul de clarificări care pot fi solicitate unui ofertant. Comisia de evaluare are obligația de a formula solicitări de clarificări pentru a asigura un proces adecvat, unitar și transparent de evaluare a ofertelor iar în acest sens are la dispoziție mecanismul clarificărilor. 2. Afirmația contestatorului cu privire la faptul că prin răspunsurile la solicitările de clarificare ofertantul .......................... și-a completat oferta, consideră că nu este fundamentată. în fapt, așa cum rezultă din conținutul solicitărilor de clarificare, prin intermediul solicitărilor comisia de evaluare a solicitat detalii și corelări între secțiunile ofertelor. Nici una din solicitările adresate .......................... nu a avut ca rezultat

§ 76

modificarea ofertei iar contestatorul nu poate demonstra acest lucru. Acest face doar simple afirmații. V. Cu privire la evaluarea ofertei tehnice pentru asocierea .......................... respectiv solicitarea ca aceasta să fie declarată inacceptabilă și neconformă pentru că ofertantul și-a modificat oferta tehnică, menționează următoarele: Cu privire la solicitarea de clarificare adresată .........................., respectiv: „a) Vă solicităm să revizuiți graficul GANTT cu introducerea activității Realizarea, actualizarea și întreținerea/mentenanța paginii web de promovare a Proiectului cu termenul alocat pentru implementare, așa cum ați menționat în cadrul ofertei: (...) Pagina web a proiectului va deveni activă la maxim 2 luni după aprobarea Planului de informare și publicitate a proiectului. b) Având în vedere răspunsul 7 din cadrul adresei de răspuns consolidat nr. înregistrare: 1398/11.05.2023 unde entitatea contractantă a menționat: Conform caietului de sarcini, termenul pentru înaintarea cererii de finanțare PODD este estimativ, având în vedere că este nevoie de existența unui Ghid al solicitantului PODD (sau alta documentație cu rol echivalent) emis de autoritățile competente pentru finalizarea cererii de finanțare, termenul de înaintare în cadrul contractului fiind de maxim 2 luni de la data solicitării emise de Entitatea Contractantă. La faza de ofertă, ofertanții vor lua în considerare ipoteza că solicitarea Entității contractante pentru întocmirea cererii de finanțare este luna 1 de contract de servicii de asistență tehnică, urmând ca datele să fie actualizate în implementarea contractului funcție de informațiile și documentele aplicabile publicate de autoritățile competente. Prin raportare la cele menționate în cadrul ofertei tehnice, activitatea A1.7, respectiv: Revizuirea Analizei Cost Beneficiu la finalizarea contractelor de lucrări, elaborare a întregului Proiect va fi elaborată cu 2 luni înainte de finalizarea contractului de servicii. Coroborat cu graficul GANTT prezentat în anexa la oferta tehnică unde nu este menționat termenul pentru revizuirea întocmirea cererii de finanțare, va solicităm să: a) Justificați modalitatea de îndeplinire a cerinței privind termenul de întocmire a cererii de finanțare prin raportare la prevederile ofertei tehnice; b) Revizuiți și să menționați în concret în cadrul graficului GANTT termenul de întocmire a cererii de finanțare și revizuirea analizei cost beneficiu, așa cum ați menționat în cadrul ofertei. Pagina 39 din 116

§ 77

c) Vă solicităm să revizuiți graficul GANTT cu introducerea componentei de Modul Dispecerat, Management avarii cu termenul alocat pentru implementare, așa cum ați menționat în cadrul ofertei: (...) Implementarea aplicației de management infrastructură se va realiza în termen de 6 luni de la începerea prestării serviciilor”. Solicită Consiliului să constate că în fapt, solicitările vizează corelarea secțiunilor ofertei tehnice și nu o modificare a ofertei, cum încearcă în mod eronat contestatarul să demonstreze. Toate activitățile pentru care s-au solicitat clarificările, în opinia sa sunt în fapt menționate și detaliate în partea scrisă a ofertei iar prin solicitările de clarificare s-a realizat doar corelarea secțiunilor ofertei tehnice. Astfel, rezultă în mod clar că solicitarea de clarifica a fost formulată în limitele legii, fiind în fapt o corelare între secțiunile ofertei tehnice. VI. Cu privire la modificarea ofertei financiare, menționează următoarele: 1. Entitatea contractantă precizează că evaluarea ofertelor financiare s-a realizat cu respectarea prevederilor legale în vigoare și cu aplicarea principiilor care guvernează achizițiile sectoriale. Solicitările de clarificare au fost formulate în limitele legale și prin aplicarea interpretării ANAP cu privire la tratarea viciilor de formă și a erorilor aritmetice, așa cum rezultă din ÎNDRUMARE privind modul de tratare a abaterilor tehnice minore, viciilor de formă și a erorilor aritmetice în cadrul procesului de evaluare a ofertelor. 2. În concret susține că din solicitările de clarificări formulate rezultă că pentru evaluarea ofertei financiare comisia de evaluare a

§ 78

ofertelor și-a exercitat în mod corect atribuțiile și a aplicat întocmai prevederile legale în vigoare, prin evitarea unui formalism excesiv în ceea ce privește evaluare ofertei financiare. VII. Cu privire la punctajul alocat pentru factorul de evaluare, menționează următoarele: 1. Pentru evaluarea factorului tehnic Pt 1 - Experiența personalului desemnat pentru executarea contractului - Subfactorul de evaluare Expertul Principal „Coordonator Echipa Supervizare”, entitatea susține că au fost luate în considerare următoarele: „Expertul nominalizat este ............ - Coordonator echipă supervizare (Inginer Rezident) pentru care ofertantul prezintă următoarele documente suport pentru susținerea experienței similare: a) Recomandare nr. 5952/30.05.2016 emisă de ApaRegio Gorj SA din care rezultă că expertul a ocupat poziția de Adjunct lider de echipa (Inginer Rezident) în cadrul proiectului cu titlul „Asistență tehnică pentru supervizarea lucrărilor «Reabilitarea și extinderea sistemului de alimentare cu apă a sistemului de canalizare, județul Gorj, România » „ b) Recomandare nr. 6746 din data de 02.06.2016 emisă de Apa- Canal Ilfov SA din care reiese că expertul a ocupat poziția de Inginer Rezident în cadrul proiectului cu titlul „Asistență Tehnică pentru Supervizarea lucrărilor și proiectare «Reabilitarea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare în județul Ilfov». c) Certificat nr. DGMPFE 5110/10.08.2021 emis de Primăria Municipiului București Direcția Generală Management Proiecte cu Finanțare Externă Serviciul UIP Faza 2 Glina din care reiese că expertul a ocupat poziția de Inginer Rezident în cadrul proiectului cu titlul „Asistență Tehnică pentru supervizarea lucrărilor din cadrul proiectului « Finalizarea Stației de Epurare Glina, reabilitarea lucrărilor principalelor colectoare de canalizare și a canalului colector Dâmbovița(Caseta)». 2. Pentru evaluarea experților și implicit pentru aplicarea factorilor de evaluare entitatea contractantă precizează că a solicitat în caietul de sarcini următoarele: „Prin urmare, pentru îndeplinirea cerințelor minime referitoare la studii și experiența profesională pentru fiecare expert principal propus, cât și pentru aplicarea factorului de evaluare privind Experiența personalului desemnat pentru executarea contractului (Pti) ofertantul va prezenta în cadrul Propunerii tehnice: - Curriculum vitae (format Europass) semnate în original de către fiecare expert nominalizat; - Copii cu mențiunea „conform cu originalul” ale diplomelor și certificatelor profesionale obținute menționate în CV; - Documente doveditoare de natura recomandărilor/referințelor de la beneficiari/angajatori, sau orice alte documente similare, cu Pagina 41 din 116

§ 79

mențiunea „conform cu originalul”, din care să rezulte îndeplinirea cerințelor privind profilul/experiența specialiștilor propuși, respectiv cel puțin următoarele informații: denumirea proiectului în care a fost implicat expertul, poziția deținuta în cadrul proiectului, perioada (luna, an) în care expertul și-a îndeplinit atribuțiile pe poziția deținută în cadrul proiectului, și principalele responsabilități ale expertului în cadrul proiectului; Entitatea Contractantă își rezervă dreptul de a se adresa inclusiv beneficiarului final al serviciilor care fac obiectul contractului/elor prezentat/e pentru a demonstra experiența profesională a experților, pentru confirmarea celor prezentate de ofertant; - Declarație de disponibilitate în original conform Formular 11 din Secțiunea Formulare; - Consimțământ de prelucrare date cu caracter personal, conform Formularului nr. 18 - Secțiunea Formulare. Se vor nominaliza persoane diferite pentru fiecare din pozițiile experților principali. În derularea contractului de servicii nu este admis ca o persoana să ocupe în același timp, două sau mai multe poziții de expert principal în organigrama CAT, cu excepția persoanei desemnate drept „Inginer Rezident 1” care va ocupa și funcția de „Coordonator Echipa Supervizare” și cu excepția perioadei de garanție când pentru activitatea de supervizare se acceptă cumularea responsabilităților asociate unor poziții distincte la nivelul unei poziții”. În vederea evaluării ofertelor și pentru evaluarea în manieră corectă și transparentă a tuturor documentelor prezentate în cadrul ofertei, entitatea susține că au fost avute în vedere toate documentele prezentate de cei 2 ofertanți.

§ 80

3. În fapt, din corelarea informațiilor prezentate în CV-ul expertului și Certificat nr. DGMPFE 5110/10.08.2021 emis de Primăria Municipiului București Direcția Generală Management Proiecte cu Finanțare Externă Serviciul UIP Faza 2 Glina, rezultă că expertul a fost implicat în 2 contracte de asistență tehnică (faza I și faza II), fapt care justifică alocarea punctajului maxim, expertul făcând astfel dovada că a fost implicat pe o poziție similară în mai mult de 3 proiecte/contracte similare. Solicită astfel Consiliului să constate că pentru a-și construi argumentarea, contestatorul se substituie în mod abuziv comisiei de evaluare și pe baza unor afirmații nefondate încearcă să modifice rezultatul procedurii. Prin urmare, solicită respingerea contestației ca neîntemeiată și nefondată, cu consecința menținerii comunicărilor privind rezultatul procedurii, precum și toate actele care au stat la baza emiterii acestei decizii și a actelor subsecvente, inclusiv a raportului procedurii și dispunerea continuării procedurii de achiziție. În drept, își întemeiază prezentul punct de vedere pe prevederile art. 4 și art. 26 din Legea nr. 101/2016 și toate dispozițiile legale la care a făcut referire în cadrul prezentului document. Prin adresa nr. 906/20.10.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare

§ 81

a

§ 82

Contestațiilor

§ 83

sub

§ 84

nr. 57836/23.10.2023, .......................... .......................... SRL în calitate de lider al Asocierii .......................... .......................... SRL - ..........................SRL, a formulat cerere de intervenție voluntară, solicitând admiterea acesteia și respingerea ca nefondată a contestației. Intervenientul precizează că la data de 10.10.2023, entitatea contractantă, .......................... SA, a publicat în SEAP contestația depusă de ......... SRL, în calitate de lider al Asocierii ......... SRL – .......................... SRL astfel că, în conformitate cu art. 17 alin. (3) din Legea 101/2016, în calitate de ofertant câștigător, este în drept să depună prezenta cerere de intervenție, cerere prin intermediul căreia va sublinia netemeinicia contestației, solicitând Consiliului respingerea contestației. Cu titlu prealabil intervenientul, punctează aspectele pentru care solicită Consiliului să respingă cererea contestatorului de acces la documentele aferente ofertei .......................... și implicit repunerea acesteia în termenul de contestare. Pe fond consideră contestația nefondată. Având în vedere defalcarea contestației pe două paliere, respectiv: 1. Contestarea modului de evaluare a ofertei ........., și Pagina 43 din 116

§ 85

2. Contestarea modului de evaluare a ofertei .........................., intervenientul precizează că structurează în mod similar cererea de intervenție. Chiar de la debut, intervenientul semnalează lipsa unor criticii concrete, contestatorul limitându-se la a argumenta contestația prin referințe la noțiunea de „evident” sau la indicarea unui volum mare de pagini, fără însă a demonta concret constatările comisiei de evaluare. De asemenea, în ceea ce privește oferta .........................., contestatorul nici măcar nu concretizează criticile în raport de prevederile concrete din documentația de atribuire ci speculează strict aspecte cu titlu general în raport de o serie de solicitări de clarificări, pe care le tratează ab initio ca nefiind legale. Contestația este nefondată cu privire la criticile privind evaluarea ofertei .......... Cu privire la evaluarea ofertei ......... SRL arată că acesta critică în esență faptul că pentru punctajul tehnic (Pt)2: Demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului, precum și o planificare adecvată a resurselor umane și a activităților are o pondere de 40% și un punctaj maxim de 40 de puncte, acesta a obținut punctajul de 35 de puncte, or, în aprecierea sa, contestatorul ar fi trebuit să obțină punctajul maxim. În continuare intervenientul redă modul de calcul a punctajului pentru factorul de evaluare Pt2 potrivit Fișei de date, precum și potrivit fișei de acordare a punctajului. Având în vedere cei 4 subfactori, fiecare putând fi notat cu punctajul maxim de 10 și calificativul foarte bine, contestatorul contestă

§ 86

în esență modul de evaluare a subfactorului P.2.1 - Abordarea propusă pentru implementarea contractului. Mai exact, arată că contestatorul contestă următoarele mențiuni din cuprinsul raportului procedurii, care au stat la baza acordării calificativului „Bine” în loc de „Foarte Bine”: I. Metodologia propusă este bazată pe experiența proprie a ofertantului și nu este bazată pe metodologii internaționale, II. Ofertantul preia într-o manieră copy-paste caietul de sarcini, III. Abordarea proprie cu privire la implementarea contractului este prezentată în manieră sumară, IV. Ofertantul nu analizează impactul aspectelor cheie asupra rezultatelor așteptate, V. Ofertantul nu detaliază metodologia de management al riscurilor și nu identifică riscuri suplimentare. Chiar de la debut, intervenientul subliniază că contestatorul nu a contestat toate mențiunile entității contractante, iar criticile sale nu combat în vreun fel mențiunile entității contractante, acesta limitându-se la a enumera complexitatea propunerii tehnice prin enumerarea numărului de pagini dar fără a corela efectiv informațiile din acestea. În opinia sa simpla enumerare a numărului de pagini nu reprezintă o garanție a faptului că ofertantul s-a raportat în mod corect la cerințele entității contractante. Acest aspect îl semnalează chiar de la început întrucât nici o critică a contestatorului nu este concretizată și susținută, ci întregul raționament al acestuia se bazează pe „prestigiul” asocierii și numărul de pagini al ofertei tehnice. De exemplu, contestatorul contestă preluarea în maniera copy- paste a documentației de atribuire și realizarea pur formală a prevederilor caietului de sarcini, precum și mențiunea entității contractante cu privire la maniera sumară a propriei abordări, susținând că numărul de pagini demonstrează complexitatea ofertei tehnice. Practic, contestatorul reține numărul de pagini ca prezumție absolută pentru conformitatea propunerii tehnice. Cu privire la acest aspect susține că trebuie însă observat, ab initio, faptul că oferta tehnică cuprinde și o serie de anexe, preponderent grafice/tabele care însumează sute de pagini, aceste pagini nefiind în esență detalierea modului propriu în care ofertantul demonstrează îndeplinirea cerințelor caietului de sarcini, ci reprezintă doar o reprezentare grafică de alocare a resurselor. Partea scrisă, metodologică, nu este asumată și detaliată de către contestator, drept dovadă nici nu contestă concret mențiunile entității contractante. Pagina 45 din 116

§ 87

De altfel, consideră că trebuie observat faptul că entitatea contractantă a reținut că contestatorul a prezentat o abordare proprie, ÎNSĂ aceasta NU a fost în mod optim detaliată. În opinia sa contestatorul nu aduce absolut niciun argument cu privire la suficiența detalierii propunerii tehnice, or o atare manieră de contestare nu poate fi decât vădit nefondată. Nefiind aduse critici punctuale, intervenientul susține că se află în dificultate în ceea ce privește analiza și pertinența susținerilor contestatorului, motiv pentru care solicită, respingerea contestației cu prioritate ca nefondată, întrucât însăși analiza fondului contestației este împiedicată de lipsa de concretețe a contestației. Practic, întregul raționament al contestatorului este unul general, or în jurisprudență s-a statut constant că în lipsa unor critici punctuale, probate, invariabil Consiliul va fi ținut la respingerea contestației, nefiind în măsură să dispună din oficiu reevaluarea ofertelor respectiv completarea contestației în raport de lipsurile evidente. Contestația este nefondată cu privire la criticile privind evaluare ofertei ........................... Cu privire la evaluarea ofertei sale, intervenientul arată că contestatorul își întemeiază criticile pornind de la faptul că intervenientului i-au fost solicitate o serie de clarificări. Astfel, contestatorul susține că (1) entitatea contractantă în mod nepermis ar fi solicitat clarificări, (2) ca urmare a răspunsurilor la clarificări contestatorul susține că ar fi fost modificată oferta tehnică și financiară și (3) în subsidiar acesta a criticat punctajul obținut pentru expertul principal „coordonator echipă supervizare”.

§ 88

Așa cum va arăta în continuare, consideră că nici o critică a contestatorului nu este fondată. 1. Cu privire la punctul V.1. care vizează solicitările de clarificări primite în legătura cu propunerea tehnică, propunerea financiară și documentele justificative DUAE. Intervenientul arată că prin punctul V.1.1. contestatorul critică în esență faptul că în cadrul procesului de evaluare i-au fost solicitate clarificări aferente propunerii tehnice, propunerii financiare precum și în ceea ce privește documentele justificative, și dat fiind numărul de clarificări solicitate, automat oferta .......................... ar fi prezumat viciată, iar în procesul de evaluare ar fi nerespectat principiul tratamentului egal. Deși aceste considerente nu sunt un argument în sine pentru contestarea ofertei .........................., subliniază că teza contestatorului este falsă, întrucât prevederile legale nu cenzurează numărul de clarificări și de altfel, în speță nu s-a pus problema vreunei favorizări a sa prin solicitările de clarificări, aspect pe care îl va justifica. În susținere invocă prevederile art. 221 alin. (1) din Legea 99/2016 și ale art. 140 alin. (1) din HG 394/2016. Reținând textele legale anterior menționate, consideră că reiese cu evidență faptul că comisia de evaluare nu este limitată în ceea ce privește solicitările de clarificări, singura condiție fiind ca prin solicitarea de clarificări să nu se tindă la favorizarea vreunui ofertant, încălcarea tratamentului egal. Dar numărul în sine de clarificări nu este cenzurat legal. De altfel, consideră că limitarea comisiei de evaluare în solicitarea de clarificări ar perturba însăși procesul de evaluare, mai ales că acest proces este unul deosebit de complex, iar adesea ofertele sunt deosebit de voluminoase. Doar în prezenta speță, ofertele tehnice cuprind mii de pagini, astfel că solicitarea de clarificări apare ca o nevoie absolut firească. În speță, arată că contestatorul speculează faptul că intervenientul ar fi fost favorizat prin 2 solicitări de clarificări cu privire la propunerea tehnică, respectiv solicitările: 2562/25.08.2023 și 2568/25.08.2023, în condițiile în care contestatorului i-a fost solicitată o singură solicitare de clarificare. Punctează că simpla defalcare a unei solicitări de clarificări, în două solicitări, emise și comunicate în aceeași zi, nu reprezintă nicidecum o încălcare a tratamentului legal. În esență, cumulând punctele din cele 2 solicitări, emise în aceiași zi, se poate observa faptul că lui i-a fost solicitat să răspundă cumulat la 17 întrebări, în timp ce contestatorului i-a fost solicit să răspundă la 14 întrebări aferente propunerii tehnice, astfel că nu poate fi vorba de o Pagina 47 din 116

§ 89

diferență de tratament în evaluarea ofertelor. Cu atât mai mult, din numărul de solicitări de clarificări nu se poate concluziona automat nelegalitatea procesului de evaluare, ci din contră solicitările de clarificări confirmă stăruința comisiei de evaluare în a efectua o analiză temeinică a ofertelor. Dovadă în acest sens fiind inclusiv raportul procedurii, raport care însumează 97 de pagini + Anexe. Apoi, pentru evitarea oricărui dubiu, punctează faptul că solicitările de clarificări aferente propunerii tehnice, respectiv solicitarea nr. 2562/25.08.2023 și solicitarea nr. 2568/25.08.2023, au vizat aspecte care țineau de confirmarea și clarificarea unor informații declarate deja la nivel de ofertă. De altfel, arată că nici contestatorul nu face dovada susținerilor sale, critica fiind una pur generală, urmată de o înșiruire de extrase din jurisprudență, fără însă a reține concret situația dedusă judecății. - Solicitarea nr. 2562/25.08.2023 emisă de .......................... cuprindea solicitări de natura confirmărilor/clarificărilor/corelărilor celor declarate deja la nivel de ofertă, astfel ca corecturile făcute asupra graficului GANTT nu au avut ca scop decalarea sau nerespectarea unor termene aferente predării livrabilelor, și nici modificarea/ajustarea procentelor de plată alocate fiecărei etape. - Solicitarea nr. 2568/25.08.2023 emisă de .......................... cuprindea solicitări de natura confirmărilor/clarificărilor/corelărilor celor declarate deja la nivel de ofertă, astfel ca corecturile făcute asupra graficului GANTT nu au avut ca scop decalarea sau nerespectarea unor termene aferente predării livrabilelor, și nici modificarea/ajustarea procentelor de plată alocate fiecărei etape.

§ 90

Reținând așadar aspectele anterior menționate, apreciază că toate criticile prevăzute la punctul V.1. din contestație sunt nefondate. 2. Cu privire la punctul V.2 prin care contestatorul susține modificarea nepermisă a ofertei tehnice. Plecând de la premisele conturate la punctul V.1 din contestație, respectiv faptul că intervenientului i-au fost solicitate clarificările 2562/25.08.2023 și 2568/25.08.2023, contestatorul invocă faptul că oferta tehnică ar fi fost modificată nepermis. Cu titlu prealabil, subliniază faptul că oferta nu a fost modificată și totodată subliniază faptul că nici contestatorul nu a fost în măsură să precizeze modificările pe care le susține, aceasta limitându-se la a afirma general „și-a modificat propunerea tehnică fie prin modificarea numărului de luni pentru activitatea A1.7., fie prin decalarea sau nerespectarea unor termene aferente predării livrabilelor, fie prin modificarea/ajustarea procentelor la plată alocate fiecărei etape”. În condițiile în care însăși contestatorul nu poate susține propria critică, apreciază că rezultă în mod evident că aceste argumente sunt speculații cu caracter pur general, or Consiliul nu este chemat să completeze criticile contestatorului și nici să reevalueze ofertele depuse în procedură, ci să își exercite controlul jurisdicțional asupra unor aspecte concrete deduse judecății. Înainte de a expune punctual netemeinicia criticilor, intervenientul aduce în vedere cadrul legal aplicabil, respectiv art. 140 din HG 394/2016. Analizând aceste prevederi legale, arată că se poate observa cu claritate faptul că o modificare a propunerii tehnice, poate fi considerată o abatere tehnică minoră a ofertei inițiale, în situația în care: A. Nu determină modificări care să depășească 1% din prețul total al ofertei; În speță se critică revizuire graficului Gantt, or arată faptul că această revizuire nu a determinat vreo modificare de preț ci strict confirmarea unor informații preexistente în cadrul propunerii tehnice. B. Nu determină o cuantificare teoretică în valoare monetară care să conducă la eludarea acelor prevederi legale care instituie obligații ale entității contractante în raport cu anumite praguri valorice; În speță, a precizat anterior că modificările graficului Gantt, nu au generat vreo consecință pe plan financiar. C. În urma corectării respectivei abateri/omisiuni nu se schimbă clasamentul. În speță, corectarea graficului Gantt nu are vreo influență asupra clasamentului. E vorba de o simplă confirmare a unor informații preexistente. Pagina 49 din 116

§ 91

D. Modificarea nu presupune o diminuare calitativă în comparație cu oferta inițială; în speță, corectarea graficului Gantt nu are consecințe asupra calității serviciilor ofertate. E. modificarea nu vizează o parte din ofertă pentru care documentația de atribuire a exclus în mod clar posibilitatea ca ofertanții să se abată de la cerințele exacte ale respectivei documentații, iar oferta inițială nu a fost în conformitate cu aceste cerințe. În speță, nu s-a solicitat completarea ofertei prin introducerea de documente care au fost prevăzute în documentația de atribuire ca obligatorie, ci s-a confirmat strict o informație preexistentă. Așadar, ceea ce subliniază de la început, este faptul că în speță este vorba strict de o abatere tehnică minoră, abatere care însă nu a afectat caracterul admisibil al ofertei, prevederile art. 140 din HG nr. 394/2016 fiind pe deplin respectate. Punctual, arată faptul că prin ambele solicitări entitatea contractantă nu a urmărit decât confirmarea unor aspecte din cadrul ofertei tehnice cu aspectele aferente graficului Gantt, sens în care chiar de la început s-a subliniat că informațiile aferente se regăseau deja în cadrul ofertei, acestea nedeterminând vreo modificare a activităților, a termenelor predării livrabilelor sau a plăților. De asemenea, punctează faptul că potrivit documentației de atribuire (pag. 199 din C.S), entitatea contractantă nu impune o formă a graficului Gantt și nici o formă a planului de lucru, fiecare ofertant fiind liber să decidă asupra formei și modului de detaliere a graficului Gantt. Pentru claritate, precizează că entitatea contractantă a pus la dispoziția ofertanților un model orientativ - Anexa 6 la caietul de sarcini, însă acest

§ 92

model nu cuprindea vreun nivel de detaliere anume. În speță, pentru realizarea graficului Gantt, detaliat, s-a utilizat un software specializat, respectiv Microsoft Project, fiind cuprinse toate activitățile relevante pentru executarea contractului. Cu privire la solicitarea nr. 2562/25.08.2023 emisă de .......................... precizează punctual că această solicitare de clarificare se referă la detalierea în graficul Gantt a unei subcomponente a activității

§ 93

7, mai

§ 94

precis

§ 95

Realizarea,

§ 96

actualizarea

§ 97

și întreținerea/mentenanța paginii web de promovare a proiectului, descrisă metodologic în oferta tehnică, pag.336-338, ca și parte integrantă a activității 7. Așa cum reiese din documentația de atribuire, coroborată cu propunerea tehnică și propunerea financiară, în opini8a sa această completare a graficului Gantt nu modifică cu nimic nici organizarea în timp a activității, nici graficul de plăți, din următoarele motive: i) Nicio plată nu este condiționată direct de Realizarea, actualizarea și întreținerea/mentenanța paginii web de promovare a proiectului, introducerea sau nu a acestui element în graficul Gantt neavând impact asupra graficului de plăți. ii) Introducerea sau neintroducerea unei mențiuni în graficul Gantt este o decizie pur subiectivă, vizând nivelul de detaliere al pașilor/etapelor necesari/momentelor semnificative realizării unei activități și alocării resurselor pentru fiecare dintre acestea. În managementul de proiect, această structură pe nivele (activități/sub- activități/etape, sub-etape, sarcini, etc) se numește „WBS” (work breakdown structure). Nivelul de detaliere (numărul de niveluri) este decis de fiecare manager, astfel încât structurarea la momentul respectiv să fie util din perspectiva organizării în timp și alocării resurselor. În contextul momentului realizării graficului Gantt, ofertantul a realizat nivelul considerat optim de detaliere, în contextul în care acesta acoperă un proiect complex, cu multe activități foarte diferite, cu o durată de timp foarte mare și resurse multe și diverse. iii) În speță, elementele esențiale, prevăzute ca atare în anexele nr. 6, 7 la caietul de sarcini coroborate cu anexa nr. 9 - defalcarea bugetului, au fost respectate de către el, modificarea operată la solicitarea entității contractante neavând așadar niciun fel de consecință asupra propunerii tehnico-financiare. Astfel, arată că întrucât entitatea contractantă a considerat oportună clarificarea referitoare la componenta respectivă în graficul Gantt, ca mențiune distinctă, ofertantul a confirmat practic cele scrise în propunerea tehnică cu solicitarea entității. Pagina 51 din 116

§ 98

Astfel, susține că clarificarea solicitată de entitatea contractantă nu a fost în nici un caz o modificare a ofertei, cu atât mai puțin o „veritabilă completare a graficului Gantt”. Cu privire la solicitarea nr. 2568/25.08.2023 emisă de .........................., precizează că și aceasta viza practic doar confirmarea unor informații deja declarate la nivelul propunerii tehnice, astfel că modificările efectuate asupra graficului GANNT nu au determinat vreo decalare sau nerespectare a vreunor termene aferente predării livrabilelor și nici modificarea procentelor de plată alocate fiecărei etape. În acest sens, cu privire la întrebarea 1, pct. B, intervenientul susține că a arătat entității contractante că termenul de realizare a cererii de finanțare și revizuire a analizei cost beneficiu este menționat la liniile 38 și 39 din graficul Gantt, astfel: - Actualizarea cererii de finanțare - 2 luni de la începerea prestării serviciilor, conform cerințelor entității contractante și precizărilor din oferta tehnică. În graficul Gantt atașat s-a corectat eroarea materială din documentul inițial, în sensul în care termenul estimat este la finalul lunii 2, nu începutul acesteia. - Revizuirea analizei cost beneficiu este corect indicată în graficul Gantt, mai precis la 2 luni de la revizuirea Devizului General, în conformitate cu Răspunsul consolidat nr. 1398/11.05.2023, Răspunsul întrebării nr. 57, pag. 37: „Doar pentru faza de ofertă, ofertanții vor lua în considerare că actualizarea Analizei Cost-Beneficiu va fi solicitată de Entitatea Contractantă a fi prezentată de Prestator în termen de maxim 2 luni de la înaintarea devizului general al proiectului (după recepția la

§ 99

terminarea lucrărilor din contractele de lucrări)”. Dintr-o eroare de editare, în cadrul propunerii tehnice, la pag. 173, a fost menționat: «Revizuirea Analizei Cost-Beneficiu la finalizarea contractelor de lucrări, respectiv a întregului Proiect va fi elaborata cu 2 luni înainte de finalizarea contractului de servicii”, corect fiind „revizuirea Analizei cost beneficiu la finalizarea contractelor de lucrări, respectiv a întregului proiect va fi elaborată cu 2 luni de la finalizarea devizelor generale actualizate”. Cu alte cuvinte, susține că în cadrul răspunsului la solicitarea de clarificări, a adus doar o clarificare a unei erori materiale, fără însă a modifica în vreun fel, activitățile vizate. De altfel, acestea au fost oricum descrise pe larg în cadrul propunerii financiare și entitatea contractantă a solicitat clarificarea doar pentru confirmare corelării informațiilor. Sub aspectul momentului realizării cererii de finanțare, este esențial de subliniat că această eroare materială oricum nu are vreun impact asupra propunerii tehnice, întrucât data efectivă urmează a se actualiza în momentul cunoașterii, de către entitatea contractantă, a informațiilor necesare pentru realizarea acesteia. Mai exact, data efectivă depinde de momentul publicării Ghidului Solicitantului, deschiderii apelului de proiecte, precum și de eventuale acte normative care vor fi publicate în perioada respectivă. Complementar, în ceea ce privește revizuirea graficului sub aspectul introducerii aplicației de management infrastructură/modul dispecerat/ management avarii în termenul de 6 luni de la începerea prestării serviciilor, (pct. 3 din solicitarea de clarificări nr. 2568) precizează faptul că aceste informații se regăseau deja în cadrul propunerii tehnice, iar solicitarea privea doar precizarea unei mențiuni, nicidecum a unei activități distincte care să afecteze organizarea sau alocarea resurselor. În acest sens, subliniază că nici o plată aferentă activității A2, în cadrul căreia se realizează respectivul modul, nu este direct dependent de realizarea acestui modul, plățile aferente acestei activități fiind, conform documentației de atribuire: a. Plan de colectare informații și metodologie prestare activități de GIS cu indicarea tuturor etapelor de verificare a progresului; b. Raport privind achiziția produselor hardware și software în activitatea A2; c. Rapoarte trimestriale incluzând Fișiere SHAPE/SQL cu structura atributelor completată cu informații din etapa de colectare; d. Raport intermediar privind realizarea activității A2 e. Raport final privind realizarea activității A2. Așadar, concluzia care se desprinde din toate aspectele anterior menționate este că solicitările de clarificări au fost solicitări care nu au Pagina 53 din 116

§ 100

determinat vreo modificare substanțială a ofertei ci au clarificat, confirmat informații existente deja în cadrul ofertei. Nici o mențiune efectuată cu privire la graficul Gantt nu a condus la modificare modului de prestare a serviciilor, la decalarea vreunor termene sau la modificarea/ajustarea unor procente la plata alocate fiecărei etape. De altfel, acest aspect nu a influențat nici alocarea resurselor. Astfel consideră că întreaga critică a contestatorului este vădit nefondată. Concluzionând, solicită respingerea criticilor contestatorului ca vădit nefondate întrucât modificările operate de el pot fi circumscrise unor vicii de formă/abateri tehnice minore, care nu conduc nicidecum la respingerea ofertei. Cu privire la punctul V.3 prin care contestatorul susține modificarea nepermisă a ofertei financiare. Pornind de la faptul că prin solicitarea de clarificări nr. 2665/ 04.09.2023, s-a prevăzut corectarea valorii totale din cadrul centralizatorului la oferta financiară, precum și în cadrul anexei la formularul 14 - centralizator privind detalierea proiectului, contestatorul invocă o așa zisă modificare a ofertei financiare. Încă de la început subliniază faptul că prin solicitarea nr. 2665/ 04.09.2023, entitatea contractantă a subliniat faptul că este vorba strict de erori aritmetice, nicidecum de modificarea vreunor elemente din cadrul propunerii financiare. Fără a avea în vedere conținutul efectiv al solicitării de clarificare, precum și fără a reține incidența art. 140 alin. (9) din HG nr. 394/2016, contestatorul susține existența unei veritabile modificări a ofertei

§ 101

financiare fără însă a preciza în vreun fel această critică, lansând practic doar o afirmație cu titlu general. Prin urmare, susține că în mod cert, o astfel de critică nu poate fi reținută mai ales că nici măcar nu poate fi identificată. În orice caz, intervenientul clarifică faptul că în urma solicitării de clarificări, nu a făcut altceva decât să corectez eroarea aritmetică, strecurată asupra zecimalelor. Nu s-a procedat la modificarea vreunui element din propunerea tehnică, aspect care rezultă cu claritate din răspunsul la clarificări. Totodată punctează că în urma corectării erorii aritmetice, valoarea contractului s-a actualizat de la suma de 43.265.237,95 lei la suma de 43.265.232,80 lei, așadar cu mai puțin de 5 lei, aspect care confirmă încă odată faptul că în speță a fost vorba de o simplă eroare aritmetică, iar el a corectat acest aspect în conformitate cu dreptul recunoscut de prevederile art. 140 alin. (9) din HG nr. 394/2016. Așadar consideră că și această critică este vădit nefondată. Cu privire la punctul V.5 prin care contestatorul susține că asocierea .......................... nu trebuia să primească punctajul maxim în ceea ce privește expertul principal „Coordonator echipă supervizare”. Intervenientul arată că potrivit documentației de atribuire, respectiv documentului „FISA ACORDARE PUNCTAJ”, s-a solicitat în vederea obținerii punctajului maxim aferent sub-factorului expert principal „coordonator echipă supervizare” prezentarea unei experiențe specifice privind participarea expertului în calitate de „Lider/Lider de echipă

§ 102

adjunct/Manager

§ 103

de

§ 104

Proiect/Manager

§ 105

Adjunct

§ 106

de Proiect/Coordonator proiect/Coordonator adjunct proiect/Inginer Rezident (sau poziții echivalente cu acestea ca responsabilități, dar cu denumiri diferite) la supervizarea a mai mult de 3(trei) proiecte /contracte de lucrări la nivelul căruia să fi desfășurat activități de supervizare/supraveghere/urmărire pentru lucrări (de execuție și/ sau proiectare și execuție) aferente unui obiectiv de investiții din domeniul infrastructurii mediu”. Pentru a elimina o eventuală înțelegere greșită a termenilor intervenientul face precizarea faptului că noțiunea de „proiect în domeniul infrastructurii de mediu” nu este sinonim cu „contract de servicii de asistență tehnică în domeniul infrastructurii de mediu”. Un proiect de mediu, pentru a-și atinge scopul este, de regulă, împărțit în mai multe contracte (ex de lucrări, de servicii, de furnizare). Astfel, conform cerinței erau acceptate atât proiectele, cât și (/=sau) contractele de lucrări din cadrul unul proiect, luând în considerare că în practică un Lider/Lider de echipa adjunct/Manager de Proiect/Manager Adjunct de Proiect/Coordonator proiect/Coordonator Pagina 55 din 116

§ 107

adjunct proiect/ Inginer Rezident are în responsabilitate mai multe contracte de lucrări din cadrul unui proiect. Deci, conform cerinței erau suficiente 4 contracte de lucrări la nivelul

§ 108

căruia

§ 109

să

§ 110

fi

§ 111

desfășurat

§ 112

activități

§ 113

de supervizare/supraveghere/urmărire pentru lucrări (de execuție și/ sau proiectare și execuție) aferente unui obiectiv de investiții din domeniul infrastructurii mediu pentru obținerea punctajului maxim. Intervenientul susține că contestatorul nu face distincție între proiecte de mediu și contracte și, în plus nu a analizat conținutul recomandărilor, echivalând practic fiecare recomandare cu un proiect/contract, însă la o analiză a conținutul recomandărilor se poate observa faptul că pentru expertul principal - coordonator echipa supervizare el a depus documente justificative care dovedesc implicarea acestuia în 7 contracte de lucrări. Așadar aproape dublul contractelor pentru care s-ar fi obținut punctajul maxim. Astfel, arată că la momentul depunerii ofertei a prezentat în cadrul Anexelor (partea 2) la Formular 15_Oferta tehnică următoarele documente relevante pentru îndeplinirea cerinței de calificare, respectiv pentru calcularea punctajului aferent sub-factorului expert principal „coordonator echipă supervizare”: - Recomandarea nr. 5952/30.05.2016 emisă de ApaRegio Gorj prin care se confirmă implicarea expertului în perioada iulie 2009-martie 2013 și august 2013-octombrie 2015 în poziția de Inginer Rezident și Adjunct Lider de Echipă în proiectul „Asistență Tehnică pentru supervizarea lucrărilor „Reabilitarea și extinderea sistemului de

§ 114

alimentare cu apă și a sistemului de canalizare, județul Gorj, România” în cadrul următoarelor contracte de lucrări: 6. Reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție a apei și de canalizare menajeră în Municipiul Târgu Jiu 7. Reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție a apei și de canalizare menajeră în orașele Târgu Cărbunești și Țicleni, 8. Lucrări la sursele de apă în orașele Târgu Cărbunești și Țicleni, 9. Lucrări la sursele de apă și stația de tratare Bumbești Jiu. - Recomandarea nr. 6746/02.06.2016 emisă de APA CANAL ILFOV SA prin care se confirmă implicarea expertului în perioada martie 2013 - iulie 2013 în calitate de inginer rezident în proiectul „Asistență Tehnică pentru Supervizarea lucrărilor și proiectare „Reabilitarea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare în județul Ilfov” în cadrul următoarelor contracte de lucrări: 6. Reabilitare și extindere surse de apă, stații de tratare, rezervoare și stații de pompare în localitățile Bragadiru, Cornetu, Pantelimon, Dobroești, Ciorogârla, Brănești și Cernica, județul Ilfov; 7. Reabilitare și extindere rețele de alimentare cu apă și rețele de canalizare, stații de pompare apă uzată - U.A.T. 3 Pantelimon. - Certificat nr. DGMPFE 5110/10.08.2021 emis de Primăria Municipiului București Direcția Generală Management Proiecte cu Finanțare Externă Serviciul UIP Faza 2 Glina prin care se confirmă implicarea expertului în calitate de Inginer rezident 3 - Colectoare (CL3) în calitate de inginer rezident în proiectul „Asistență Tehnică pentru supervizarea lucrărilor din cadrul proiectului „Finalizarea Stației de Epurare Glina, reabilitarea principalelor colectoare de canalizare și a canalului colector Dâmbovița (Caseta)” în cadrul contractului de lucrări: 2. Reabilitarea colectoarelor principale de canalizare (A0 și B0). În opinia sa conform celor detaliate mai sus, rezultă fără putință de tăgadă faptul că expertul nominalizat de el pe poziția de expert principal „coordonator echipă supervizare” îndeplinește condițiile pentru obținerea punctajului maxim dintr-o singură recomandare, totalizând la nivelul celor 3 recomandări prezentate un număr de 7 contracte de lucrări, deci mai mult de 3, fiind astfel evaluat corect de către comisia de evaluare. În consecință, apreciază că și această ultimă critică a contestatorului este în mod cert neîntemeiată. Reținând toate aspectele anterior învederate, solicită admiterea prezentei cereri de intervenție și consecutiv respingerea în integralitate a contestației. Având în vedere documentele depuse în cadrul procedurii, declarate „CONFIDENȚIALE”, respectiv „propunerea tehnică și propunerea financiară” precum și faptul că ......... SRL a solicitat să i se permită accesul la dosarul al cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 20 din Pagina 57 din 116

§ 115

Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, prin adresa

§ 116

nr.

§ 117

48224/

§ 118

2363/C1/04.09.2023,

§ 119

Consiliul solicită .......................... .......................... SRL SRL să comunice temeiul juridic al încadrării tuturor înscrisurilor menționate de către aceasta ca fiind „confidențiale”, să justifice această încadrare și să demonstreze prin orice mijloc de probă, caracterul confidențial al documentelor și prejudiciul adus urmare a dezvăluirii acestor informații, conform dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Prin adresa nr. 916/25.10.2023, înregistrată la CNSC sub nr. 58483/25.10.2023, .......................... .......................... SRL răspunde solicitării Consiliului, precizând că temeiul juridic pentru încadrarea înscrisurilor ca fiind confidențiale este dat de următoarele norme: art. 70 alin. (4) din Legea nr. 99/2016, Regulamentul nr. 679 din 27 aprilie 2016 și Îndrumarea ANAP din 07.03.2023. De asemenea, precizează că a justificat și dovedit faptul că, informațiile de la nivelul propunerii tehnice și propunerii financiare (fundamentări/justificări de preț) sunt confidențiale întrucât reprezintă proprietatea intelectuală/industrială, atașând copia certificatului de înregistrare a mărcii nr.182409 împreună cu Anexele acestuia din care rezultă în opinia sa fără putință de tăgadă că, serviciile prestate respectiv documentele/ofertele elaborate de el reprezintă proprietate intelectuală/ industrială și în consecință sunt protejate de marca înregistrată care oferă implicit și caracter confidențial al elementelor ofertei depusă de către asociere.

§ 120

De asemenea, precizează faptul că la nivelul angajaților și a colaboratorilor .......................... .......................... SRL există semnate acte adiționale la contractele de muncă și acorduri de respectare a confidențialității, iar pentru personalul implicat în elaborarea ofertei ce face obiectul prezentei contestații le pune la dispoziția Consiliului. Având în vedere cele mai sus menționate și arătate, precum și anexele pe care le atașează prezentei, solicită Consiliului respingerea cererii contestatorului ......... SRL privind accesul acestuia la părțile declarate confidențiale din oferta sa. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 60053/02.11.2023 contestatorul transmite Note scrise în replică față de punctul de vedere al autorității contractante, față de cererea de intervenție, respectiv ca urmare a studierii dosarului cauzei la CNSC. Preliminar contestatorul face sumarul notelor scrise: 1. În ceea ce privește evaluarea ofertei asocierii ......... SRL. Contestatorul precizează că propunerea tehnică a Asocierii ......... întrunește punctajul maxim de 80 de puncte, entitatea contractantă depunctând oferta sa fără vreun temei de orice natură, Asocierea ......... prezentând o metodologie ce îndeplinește toate aceste cerințe. În cadrul următoarelor paragrafe susține că va demonstra, cu puterea evidenței, următoarele aspecte: - Presupusa „plus valoare” a indicării unui standard privind o metodologie internațională reprezintă o cerință inexistentă, entității nefiindu-i permis să compare ofertele raportat la acest/a criteriu/cerințe nescris/a; - Oferta .......................... nu a demonstrat că metodologia prezentată se bazează (altfel decât doar declarativ) pe respectivul standard internațional; - Oferta ......... trebuia să primească punctajul maxim, deoarece ofertantul a demonstrat o înțelegere foarte bună a contractului și a prezentat extensiv cum anume va implementa totalitatea cerințelor prevăzute în documentație; - Entitatea contractantă a depunctat în mod abuziv și disproporționat oferta sa fără a proceda la comunicarea vreunei solicitări de clarificare; - Entitatea contractantă a încălcat atât dispozițiile legale, cât și principiile fundamentale care guvernează achizițiile publice, favorizând în mod flagrant și nelegal Asocierea ........................... 2.

§ 121

În

§ 122

ceea

§ 123

ce

§ 124

privește

§ 125

evaluarea

§ 126

ofertei asocierii ........................... A. În principal, oferta asocierii .......................... este inacceptabilă și neconformă Pagina 59 din 116

§ 127

Contestatorul arată că astfel cum a demonstrat prin intermediul contestației, oferta Asocierii .......................... nu a fost întocmită în conformitate cu documentația de atribuire, .......................... nerespectând cerințele minime prevăzute în cadrul documentației: • completarea graficului Gantt în mod nepermis ulterior solicitărilor de clarificare,  • nerespectarea în alocarea zilelor lucrătoare a prestațiilor minime ale experților propuși, conform cerințelor documentației de atribuire; • nerespectarea cerințelor minime privind prelevarea a unui număr minim de probe, conform cerințelor documentației de atribuire; • nedemonstrarea folosirii unei platforme software pentru Project Management adecvate pentru acest tip de contract, conform cerințelor documentației de atribuire; Asocierea .......................... a fost vădit favorizată de către entitatea contractantă, care nu avea dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariția unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat. Asocierea .......................... și-a modificat prețul în urma solicitării de clarificare adresată în perioada de analiză și evaluare a ofertelor de către entitatea contractantă. b. În subsidiar, Asocierea .......................... nu trebuia să primească punctajul maxim în ceea ce privește expertul principal „coordonator echipă supervizare”. Având în vedere existența unor similitudini evidente între punctul de vedere al entității contractante și cererea de intervenție a Asocierii .........................., contestatorul precizează că prezentele

§ 128

concluzii scrise vor adresa argumentele din ambele documente, cu punctarea aspectelor ce au fost tratate diferit, uneori chiar contradictoriu,

§ 129

de

§ 130

entitatea

§ 131

contractantă

§ 132

față

§ 133

de Asocierea ........................... De asemenea, arată că se impune a fi menționat, ab initio, că în urma studiului dosarului în fața CNSC, aspectele de nelegalitate și neconformitate a procesului de evaluare a ofertei sale și a ofertei Asocierii .........................., tratate în cadrul contestației, au fost confirmate. Având în vedere evidenta nelegalitate a restricționării accesului la dosarul achiziției de către entitatea contractantă, în ciuda tuturor demersurilor și diligenței sale, contestatorul precizează că nu a dezvoltat extensiv argumentele prezentate în cadrul contestației privind nelegalitatea depunctării ofertei sale, precum și a neconformității ofertei Asocierii .........................., acesta fiind motivul pentru care acele critici conținute în cadrul contestației vor fi completate și dezvoltate prin prezentele concluzii.  În ceea ce privește evaluarea ofertei Asocierii .......... Analizând atât intervenția, cât și punctul de vedere al entității contractante, contestatorul consideră că reiese cu puterea evidenței că entitatea contractantă a realizat o evaluare superficială, neîntemeiată și nelegală a ofertei ........., inclusiv prin raportare la o cerință nescrisă în documentația de atribuire. Propunerea tehnică a Asocierii ......... întrunește

§ 134

punctajul

§ 135

maxim

§ 136

de

§ 137

80

§ 138

de

§ 139

puncte,

§ 140

nici Asocierea .......................... și nici entitatea contractantă nereușind să ofere Consiliului argumente pentru care oferta sa a fost depunctată. Atât entitatea contractantă, cât și Asocierea .......................... susțin ca principal argument că contestatorul nu ar fi probat neregulile evaluării, ce au fost evidențiate în cadrul contestației, încercând să interpreteze într-o manieră distorsionată susținerile Asocierii ......... privind dimensiunile ofertei sale. În mod evident, susține că nu și-a întemeiat argumentele pe „numărul de pagini”, ci a arătat, în cadrul mai multor argumente că, inclusiv din perspectiva dimensiunilor considerabil mai mari ale propunerii sale tehnice versus dimensiunea caietului de sarcini, este absurdă depunctarea sa pe motiv că oferta ar fi doar un copy-paste a caietului de sarcini. Prin urmare, arată că cerința ca metodologia propusă de ofertanți să se bazeze pe „metodologii internaționale” nu există în documentația de atribuire, iar entitatea contractantă nu avea voie să departajeze ofertele utilizând această cerință/acest criteriu nescris/a. În ceea ce privește cerința nescrisă a pretinsei metodologii internaționale, arată că nici entitatea contractantă și nici intervenientul nu au negat că o astfel de cerință nu există în cadrul documentației de Pagina 61 din 116

§ 141

atribuire, ci entitatea contractantă a încercat inducerea în eroare a Consiliului prin susținerea conform căreia invocarea de metodologii internaționale a fost un criteriu pentru a putea compara ofertele din punct de vedere calitativ, nefiind o cerință de calificare. Contestatorul susține că ceea ce a rezultat ca urmare a studiului dosarului achiziției publice, mai exact a ofertei tehnice a Asocierii .........................., este că acest ofertant nu a detaliat în nici un mod în cuprinsul propriei oferte această „metodologie internațională” pentru care a primit punctaj maxim prin comparație cu metodologia descrisă de el. Astfel, precizează că nelegalitatea și subiectivismul evaluării și acordării punctajului este și mai evidentă tocmai prin compararea celor doua oferte, comparație pe care, de altfel, entitatea susține, în cadrul punctului de vedere, că ar fi realizat-o. Urmare a dobândirii accesului la dosarul achiziției publice, contestatorul precizează că a putut verifica acele elemente ale propunerii tehnice prezentată de ofertantul declarat câștigător ce au fost considerate „puncte forte” de către comisia de evaluare și au determinat acordarea punctajului maxim. Ori, așa cum urmează să detalieze mai jos, această analiză comparativă demonstrează aspectele deja susținute în cadrul contestației, respectiv arată nivelul de detaliu și conformitate net superior al ofertei sale prin comparație cu oferta declarată câștigătoare.  Așa cum rezultă din raportul procedurii și a menționat din nou în punctul de vedere entitatea contractantă, „elementul de valoare adăugată” a fost faptul că metodologia .......................... s-ar fi bazat

§ 142

pe standardul PMBOK. Ori, din analizarea întregii propuneri tehnice a .......................... rezultă că așa-zisa bazare a metodologiei prezentate pe standardul PMBOK, pentru care a fost considerată superioară oferta EMPC, este exclusiv la nivel declarativ, respectivul standard figurând într-o unică mențiune de 4 rânduri din cadrul ofertei, fără ca Asocierea să demonstreze ce anume presupune acesta sau cum anume are de gând să îl aplice contractului. Mai mult, susține că departe de a dezvolta o metodologie internațională, în realitate oferta Asocierii .......................... este cea în care s-au folosit acele metode de copy - paste pentru care oferta sa a fost depunctată în mod neîntemeiat. Contestatorul susține că nu a regăsit în cadrul ofertei tehnice .......................... nici un tip de metodologie de îndeplinire a fiecărei sarcini de mai jos, solicitate de entitatea contractantă prin caietul de sarcini, ci doar enumerări copy-paste ale prevederilor caietului de sarcini așa cum exemplifică în cele ce urmează: - paginile din caietul de sarcini comparativ cu paginile di oferta ..........................: 123 cu 383; 126-127 cu 383; 128 cu 395;129-130 cu 398; 130-131 cu 401-402. Din enumerarea exemplificativă, de mai sus, consideră că se poate observa cu ușurință că în cadrul ofertei tehnice a Asocierii .......................... sunt preluate sarcinile solicitate în caietul de sarcini

§ 143

în

§ 144

maniera

§ 145

copy/paste.

§ 146

Ori,

§ 147

ofertantul

§ 148

declarat câștigător, .........................., pentru aceasta metodologie a primit calificativul Foarte Bine, însă el, care a prezentat detaliat și extensiv cum anume va duce la îndeplinire cerințele conținute în documentația de atribuire a fost depunctată primind calificativul Bine. Reiterează faptul că documentația de atribuire a prevăzut, în vederea acordării punctajului maxim pentru acest subfactor de evaluare, ca metodologia propusă de ofertanți să îndeplinească următoarele cerințe: - „Să fie prezentată clar și detaliat - Să se bazeze pe o serie de metodologii detaliate pentru toate activitățile solicitate de Entitatea Contractanta - Să fie adaptată la specificul Contractului, cu evidențierea datelor de intrare (resurse alocate, informații etc.) și a rezultatelor estimate pentru fiecare activitate (rapoarte, rezultate etc.), iar acestea sunt corelate cu restul informațiilor prezentate în propunerea tehnică”. Contrar susținerilor nefondate ale intervenientului și entității, contestatorul precizează că a făcut trimitere în cadrul contestației depuse la secțiunile și la paginile din cadrul propunerii tehnice unde se găsesc îndeplinite cerințele solicitate prin documentația de atribuire. Pagina 63 din 116

§ 149

De asemenea, arată că susținerile privind indicarea numărului de pagini de către el este formulată cu rea-credință atât de către entitate, cât și de către intervenient, numărul de pagini fiind indicat strict pentru a arăta volumul de detalii inclus în ceea ce privește modul în care va îndeplini totalitatea cerințelor din documentația de atribuire. Totodată, indicarea experienței vaste a asociaților s-a realizat cu scopul de a prezenta faptul că abordarea strategică în vederea realizării activităților, atingerii obiectivelor și obținerii rezultatelor așteptate este susținută de constituirea asocierii ......... SRL – .......................... SRL - și participării în calitate de ofertant, fiecare partener contribuind cu experiența și competențele dovedite în contracte similare anterioare, finalizate cu succes. În opinia sa comisia de evaluare ar fi trebuit să folosească pentru toți ofertanții aceeași categorie/același tip de informații/indicatori din ofertele tehnice pentru analiza/evaluarea aceluiași factor sau subfactor de evaluare, conduită pe care nu a adoptat-o, încălcând astfel, așa cum a arătat anterior în detrimentul Asocierii ........., principiul egalității de tratament și principiul nediscriminării, reglementate de art. 2 lit. b) și a) din Legea nr. 99/2016. Referitor la solicitarea de clarificări asupra metodologiei contestatorul reiterează susținerile din contestație. Contrar susținerilor fără fundament ale entității din cuprinsul punctului de vedere, contestatorul susține că în cadrul propunerii sale tehnice este prezentat modul în care Consultantul înțelege să aplice procedurile de management al calității, existente în cadrul companiilor care fac parte din Asociere, la nivelul sarcinilor care îi revin potrivit

§ 150

caietului de sarcini. - a se vedea pentru claritate paginile 0403-0413 din cadrul ofertei sale. De asemenea, susține că este prezentat modul de aplicare a procedurilor de management al proiectului prin următoarele: revizuirea modului de îndeplinire a contractului; planul operațional de proiect; verificare și informare; întâlniri de proiect; dispunerea de informații; rapoarte; controlul modificărilor, inclusiv a procedurilor administrative prin următoarele: controlul documentației; controlul comunicării (fax, telefon, e-mail, etc.); gestionarea coletelor și a altor obiecte; audit intern al calității („Sistemul Calității general va fi auditat periodic de către directorul de proiect al Consultantului, respectând un calendar de audit stabilit anterior. Rezultatele auditului vor fi documentate si transmise către directorul de proiect al Consultantului, pentru eventualitatea în care este necesară adoptarea de măsuri corective”); revizuiri ale sistemului de management; arhiva de calitate. Astfel, contrar susținerilor entității contractante și a intervenientului susține că a detaliat și demonstrat partea practică prin intermediul căreia se va asigura acest management al calității, din oferta sa rezultând în mod clar, contrar susținerilor entității, toate elementele necesare: cine realizează managementul calității, care sunt etapele de verificare, cum se va realiza auditul acestor procese etc. În opinia sa întregul punct de vedere depus demonstrează că, în realitate, entitatea contractantă a realizat o evaluare superficială și nelegală a ofertei sale și a favorizat în mod clar ofertantul Asocierea .........................., nu numai prin considerarea ofertei acestuia ca fiind superioară calitativ, dar așa cum a arătat și va detalia în continuare, și declararea drept câștigător, deși oferta sa este în mod vădit neconformă și inacceptabilă, ofertantul .......................... impunând-se a fi exclus din cadrul procedurii de atribuire. Având în vedere cele prezentate pe larg atât în cadrul contestației, cât și cadrul prezentelor, arată că rezultă cu puterea evidenței următoarele aspecte: - Presupusa „plus valoare” a indicării unui standard privind o metodologie internațională reprezintă o cerință inexistentă, entității nefiindu-i permis să compare ofertele raportat la acest/a criteriu/cerințe nescris/a; - Oricum, .......................... nu a demonstrat că metodologia prezentată se bazează (altfel decât doar declarativ) pe respectivul standard internațional; - Oferta ......... trebuia să primească punctajul maxim, deoarece ofertantul a demonstrat o înțelegere foarte bună a contractului și a prezentat extensiv cum anume va implementa totalitatea cerințelor prevăzute în documentație; Pagina 65 din 116

§ 151

- Entitatea contractantă a depunctat în mod abuziv și disproporționat oferta sa fără a proceda la comunicarea vreunei solicitări de clarificare; Entitatea contractantă a încălcat atât dispozițiile legale, cât și principiile fundamentale care guvernează achizițiile publice, favorizând în mod flagrant și nelegal oferta Asocierii ........................... Evaluarea ofertei asocierii ........................... În principal, oferta Asocierii .......................... este inacceptabilă și neconformă. Contestatorul susține că astfel cum a demonstrat și în cadrul contestației și cum a fost confirmat și ulterior studiului dosarului în fața CNSC, se impun a fi subliniate două aspecte: - oferta Asocierii .......................... nu a fost întocmită în conformitate cu documentația de atribuire, .......................... nerespectând cerințele minime prevăzute în cadrul documentației: neintroducerea activităților relevante în cadrul graficului Gantt și completarea Graficului Gantt în mod nepermis ulterior solicitărilor de clarificare, nerespectarea în alocarea zilelor lucrătoare a prestațiilor minime ale experților propuși, nerespectarea cerințelor minime privind prelevarea a unui număr minim de probe, nedemonstrarea folosirii unei platforme software pentru Project Management adecvate pentru acest tip de contract; - Asocierea .......................... a fost vădit favorizată de către entitatea contractantă, care nu avea dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariția unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat.

§ 152

În acest sens arată că prin caietul de sarcini, operatorii economici trebuiau să facă dovada modului de organizare a activităților, a metodologiilor, a alocărilor de resurse, corelându-le în mod corespunzător, Graficul Gantt corect întocmit fiind un element de esență al ofertei tehnice. Ori, ofertantul declarat câștigător a depus, inițial un grafic completat eronat/incomplet, aspect observat din cele două solicitări de clarificări transmise de către entitatea contractantă. În opinia sa oferta depusă de Asocierea .......................... este o ofertă inacceptabilă și, pe cale de consecință, în urma reevaluării, trebuie respinsă deoarece orice modificare a graficului de prestare, reprezintă modificări ale ofertei inițiale și orice nerespectare a cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini trebuie sancționate cu excluderea ofertantului din cadrul procedurii. În plus, contestatorul precizează că caracterul neconform și inacceptabil al ofertei Asocierea .......................... rezultă cu puterea evidenței și din alte „omisiuni” și necorelări între propunerea tehnică și cea financiară, deși în cadrul documentației de atribuire erau prevăzute ca fiind minim obligatorii. Astfel, susține că oferta Asocierii .......................... nu respectă în alocarea zilelor lucrătoare prestațiile MINIME impuse în documentația de atribuire pentru cea mai importantă categorie de experți, respectiv Inginerii Rezidenți. Redă în continuare atribuțiile acestei categorii de experți și prestațiile minime precizate în documentația de atribuire și rolul extrem de important al acestei categorii de experți. Astfel, arată că pentru inginerii rezidenți (8 ingineri rezidenți, pozițiile de la 2 la 9), deoarece așa cum a demonstrat mai sus Inginerul rezident 1 ocupă și poziția de Coordonator Echipă de Supervizare, prestațiile minime pentru aceștia trebuie să fie de 5.847 de zile. În cadrul ofertei tehnice, în toată metodologia de prestare a serviciilor (a se vedea și tabelele Anexa B Alocarea zile lucru experți pe componente și activități - pagina 2090 din documentația CNSC - volumul 5), precum și în cadrul ofertei financiare (pagina 9103 din documentația CNSC - volumul 22), prestațiile ofertate de către .......................... pentru inginerii rezidenți au fost de 5.760 zile, mai puțin cu 87 de zile față de prestațiile minime obligatorii stabilitate de către entitatea contractantă, oferta astfel depusă nerespectând flagrant cerințele minime ale entității, stipulate în cadrul documentației de atribuire. Această includere în oferta financiară a unui număr mai mic de zile decât cel minim impus conduce, în opinia sa în mod evident, la o îndeplinire necorespunzătoare a contractului, constituind totodată un motiv care ar fi trebuit să atragă excluderea ofertantului. Pagina 67 din 116

§ 153

Cu toate că această neconformitate a ofertei EPNC era una evidentă, contestatorul arată că în mod surprinzător la pagina 281 din raportul experților cooptați - pagina 5946 din dosarul CNSC - se precizează că cerința minimă este îndeplinită - concluzie în deplină contradicție cu evidența faptului că prestațiile ofertate de către .......................... pentru inginerii rezidenți au fost de 5.760 zile, mai puțin cu 87 de zile față de prestațiile minime obligatorii stabilitate de către entitatea contractantă, respectiv 5.847 de zile. Un alt exemplu la fel de evident în acest sens susține că este cel privind numărul minim de probe ce trebuie prelevate. Astfel, conform cerințelor din caietul de sarcini, pag 99-100, în cadrul activității privind managementul nămolului, pentru analizele la compost se prevăd un număr minim de probe, cerința minimă a entității contractante, pe durata celor 6 luni, de 40 probe. În oferta .........................., la pag. 9032 din dosarul CNSC, se regăsesc ofertate un număr de doar 6 probe, față de numărul minim de 40 de probe solicitat de entitatea contractantă. Contestatorul arată că o altă parte o propunerii tehnice a ofertantului .......................... evaluată în mod superficial și cu încălcarea tratamentului egal de către comisia de evaluare este cea privind platforma software pentru Project Management, ce a fost solicitată a fi prezentată de către ofertanți. Din documentele studiate rezultă fără dubiu că .......................... nu a reușit să demonstreze cerințele minime ale entității contractante și nu a prezentat caracteristicele tehnice ale acestei platforme, deși acest aspect a făcut inclusiv obiectul unei solicitări de clarificare.

§ 154

Cu privire la acest aspect arată că textul din oferta .......................... este de tip copy - paste, fără a detalia platforma de tipul Project Management, fără a demonstra cerințele minime ale entității contractante, fără a prezenta caracteristicele tehnice ale acestei platforme. Oferta financiară depusă de Asocierea .......................... este neconformă, în conformitate cu prevederile art. 143, alin. (1) din HG 394/2016 raportat la art. 140, alin. (5) din același act normativ. Referitor la modificarea valorii propunerii financiare contestatorul reiterează susținerile sale din contestație. În subsidiar, Asocierea .......................... nu trebuia să primească punctajul maxim în ceea ce privește expertul principal „coordonator echipă supervizare”. Contestatorul arată că punctajul obținut de către ofertantul Asocierea .......................... pentru Factorul de evaluare nr. 1 Componenta tehnică Punctaj tehnic (Pt1): Experiența personalului desemnat pentru executarea contractului, a fost în mod nelegal calculat ca fiind cel maxim, respectiv 40 puncte, având în vedere că Asocierea .......................... nu a demonstrat pentru Expertul principal „Coordonator Echipă Supervizare” că acesta a fost implicat în numărul de contracte solicitat pentru obținerea punctajului maxim (mai mult de 3 proiecte/contracte). În ceea ce privește numărul exact de proiecte/contracte acesta a fost menționat în mod clar în Anexa la raportul de atribuire unde se menționează 3 astfel de proiecte/contracte. Cu toate acestea, entitatea contractantă în punctul de vedere înțelege să își suplimenteze „ad- hoc” evaluarea efectuată și menționează 4 proiecte/contracte, iar Asocierea .......................... plusează în cadrul intervenției voluntare și menționează nu mai puțin de 7 astfel de proiecte/contracte. Consideră că Asocierea .......................... încearcă să își susțină această proprie evaluare a expertului făcută nu în procedura de evaluare, ci în fața CNSC, prin argumentația că proiect ar putea să însemne mai multe contracte. Acest presupus argument și aceste nou descoperite 7 contracte nu sunt confirmate nici măcar de entitatea contractantă aceasta argumentând - tardiv și inadmisibil oricum - că ar fi existat 4 proiecte/contracte ce ar fi putut fi luate în considerare, deși în raport s-a menționat în mod expres doar 3. În legătură cu acest al patrulea contract descoperit în fața CNSC, primul aspect ce se impune a fi subliniat este că evaluarea experților .......................... a avut deja loc și rezultatele acestei evaluări au fost consemnate în cuprinsul raportului procedurii - comisia de evaluare identificând 3 contracte eligibile pentru acest expert. Pagina 69 din 116

§ 155

Dincolo de aceste aspecte, în legătură cu al patrulea contract, intervenientul susține că din informațiile publice rezultă că în data de 05.10.2015, EPTISA a semnat contractul de servicii „Asistență tehnică pentru supervizarea lucrărilor din cadrul proiectului Finalizare stație de epurare Glina, reabilitarea principalelor colectoare de canalizare și a canalului colector Dâmbovița Casetă” (conform link-ului https://doc. pmb.ro/ contracte/contracte_2021/429.pdf). De

§ 156

asemenea

§ 157

arată

§ 158

că

§ 159

în

§ 160

data

§ 161

de 27.07.2021, ........ .......................... și ............ au semnat contractul de servicii „Asistență tehnică pentru supervizarea lucrărilor din cadrul proiectului Finalizare stație de epurare Glina, reabilitarea principalelor colectoare de canalizare și a canalului colector Dâmbovița Casetă în Municipiul București - etapa II”. Recomandarea invocata abia în fața CNSC pentru expertul Coordonator echipă supervizare (Inginer rezident 1) - ............. este din data 10.08.2021, conform Certificatului nr. DGMPFE 5110 citat în punctul de vedere al entității. Dat fiind perioada scurtă de 21 de zile între data semnării contractului pentru Faza II (20.07.2021) și emiterea recomandării/certificatului (10.08.2021), consideră că este de domeniul evidenței că expertul propus nu a putut fi, în mod obiectiv implicat în derularea contractului pentru Faza II, contrar afirmațiilor aberante ale entității contractante din punctul său de vedere (acesta fiind probabil motivul pentru care, în realitate, așa cum rezulta din raportul procedurii și anexa la acesta, în procesul de evaluare acest contract nu a fost luat în considerare)

§ 162

Totodată arată că pentru îndeplinirea cerinței și susținerea experienței similare, Asocierea .......................... a prezentat, în baza recomandărilor, pentru expertul sus menționat și alte contracte care, nu sunt menționate în Anexa nr. 1 la raportul procedurii creat de autoritatea contractantă. Mai mult, arată că aceste contracte nu au fost luate în considerare de entitatea contractantă, fapt confirmat inclusiv prin absența oricărei mențiuni despre ele în punctul de vedere transmis către CNSC. Având în vedere aceste aspecte, cât și cele prezentate în cadrul contestației consideră că rezultă cu puterea evidenței că expertul propus de către Asocierea .......................... nu îndeplinea condițiile pentru a-i fi acordat punctajul maxim. Prin

§ 163

adresa

§ 164

înregistrată

§ 165

la

§ 166

CNSC

§ 167

sub

§ 168

nr. 60682/06.11.2023, .......................... .......................... SRL transmite Note scrise prin intermediul cărora solicită admiterea prezentelor note scrise și respingerea contestației și a notelor scrise transmise de contestator. (1) Cu privire la oferta tehnică 1. Contestatorul afirmă faptul că oferta Asocierii sale nu respectă cerințele minime ale caietului de sarcini privind modificarea graficului Gantt. În ceea ce privește graficul Gantt, gradul de detaliere și modalitatea de prezentare a acestuia, intervenientul susține că a prezentat deja punctul său de vedere transmis prin cererea de intervenție nr. 906/20.10.2023 astfel că nu va mai relua aici argumentele, ci doar va constata faptul că contestatorul, având acces la secțiuni din sau la întreaga sa propunere tehnică, evaluează ea însăși calitatea propunerii sale tehnice, după criterii proprii. În opinia sa contestatorul consideră, în mod eronat, că detalierea sau nu a „modulului dispecerat management avarii”, de exemplu este un element obligatoriu al graficului Gantt, cu un impact covârșitor la nivelul întregii oferte - element pe care l-a explicat în intervenția sa anterioară. De asemenea, refuză (din neștiință sau rea-intenție) să accepte faptul că această completare la acest nivel de detaliu a graficului Gantt nu are, așa cum a explicat, niciun impact asupra termenelor la care se realizează serviciile solicitate prin caietul de sarcini, nu modifică cu nimic alocarea de resurse, și pare că nu înțelege sau refuză să înțeleagă faptul că alocarea de resurse are impact major asupra construcției ofertei financiare. 2. În ceea ce privește clarificările solicitate de entitatea contractantă și transmise de Asociere privind așa-zisa nerespectare a numărului minim de zile din caietul de sarcini, intervenientul susține că contestatorul prezintă un neadevăr prin omisiune. Mai precis, Pagina 71 din 116

§ 169

contestatorul susține, ori din rea intenție ori printr-o neînțelegere sau necunoaștere a modalității de citire a alocărilor de zile, că numărul de zile alocat Inginerilor rezidenți pentru componenta B este mai mic decât cel solicitat de entitatea contractantă prin caietul de sarcini. o În argumentația celor de mai sus contestatorul menționează, numărul minim de zile alocat - 5847 zile pentru reprezentanți supervizori/ingineri rezidenți, ceea ce este corect. Însă mai departe, contestatorul, susține în mod eronat că prin oferta sa s-ar fi alocat doar 5760 de zile pentru inginerii rezidenți; intervenientul susține că a ofertat, așa cum va demonstra fără dubiu mai jos, un total de 5847 de zile pentru cei 9 ingineri rezidenți din propunerea tehnică. o Astfel, arată că ......... SRL se raportează, menționând cele 5760 de zile, la zilele alocate pentru 8 din cei 9 Ingineri Rezidenți ofertați, așa cum se vede de altfel din însăși linia din cadrul ofertei financiare prezentată de contestatar ca „argument”: o Însă, în cadrul propunerii tehnice, susține că a ofertat numărul de zile alocate Inginerilor Rezidenți corect (vorbește de Inginerii Rezidenți 1-9) și conform cu Caietul de sarcini, după cum urmează: ■ Fiecare dintre cei 9 Ingineri rezidenți (numerotați de la 1 la 9) sunt alocați pentru aceste atribuții unor contracte de lucrări distincte. Acest element se regăsește detaliat clar în Formularul 15 (Anexa 3 la Propunerea tehnică), respectiv în Anexa nr. 7 la Propunerea tehnică, de unde se vede, cu claritate, că fiecare contract de lucrări are câte un inginer rezident alocat; ■ precizează faptul că expertul care îndeplinește cumulativ atribuțiile de coordonator supervizare, respectiv inginer rezident 1 are,

§ 170

așa cum se poate vedea din Anexele 3 și 8, sus-amintite, alocate contractele de lucrări CL 8, CL 13, respectiv contractul de furnizare 1 în calitate de Inginer rezident, respectiv are alocate zile pentru fiecare dintre contractele de lucrări în calitate de coordonator de supervizare. ■ printr-o simplă operațiune aritmetică se poate vedea că cele 5760 de

§ 171

zile

§ 172

ale

§ 173

Inginerilor

§ 174

Rezidenți

§ 175

2-9,

§ 176

menționați

§ 177

de ..........................SRL, la care se adaugă cele 87 de zile alocate exclusiv pentru activitatea de inginer rezident 1 Inginerului Rezident 1/Coordonator echipă supervizare, totalizează, în cadrul propunerii tehnice, exact cele 5847 de zile alocate celor 9 ingineri rezidenți din caietul de sarcini. Este astfel curios cum contestatorul nu înțelege sau pretinde că nu înțelege că numărul de zile al inginerilor rezidenți include nu doar numărul de zile alocat inginerilor rezidenți 2-9 (indicați de contestator, printr-un marcaj aplicat extrasul din oferta intervenientului), dar nu include și numărul de zile alocat activității de inginer rezident expertului care, în conformitate cu caietul de sarcini, îndeplinește rolul de Inginer rezident 1 și Coordonatorul de supervizare. ■ în Anexele 7 și 8 la propunerea tehnică, tocmai pentru a sublinia cu claritate acest lucru, ofertantul a explicitat alocările, mai ales în Anexa 7, adăugând și o notă în acest sens: „poziția de coordonator de supervizare și Inginer Rezident 1 sunt

§ 178

cumulate

§ 179

de

§ 180

aceeași persoană. În prezenta anexă, celulele marcate cu galben, aferente contractelor CL 8, CL 13 și CF1 reprezintă alocările aferente poziției Inginerului Rezident 1”. Astfel, cele menționate mai sus în propunerea tehnică se regăsesc și în propunerea financiară după cum urmează (ca să facă referire exact la extrasul pe care îl invocă contestatorul, la pag. 21 din notele sale scrise) – redă în continuare tabelul în discuție. Astfel, susține că se poate vedea ușor că numărul de zile ale Inginerilor Rezidenți 2-9 de la linia 3 (5760 de zile) trebuie coroborate cu cele 87 de zile din totalul de 875 alocate Inginerului Rezident 1 /Coordonatorului supervizare de la linia 2. Așa cum a fost explicitat în propunerea tehnică, cele 875 de zile de la poziția 2 reprezintă (în conformitate și cu cerințele caietului de sarcini) 87 zile ale expertului alocate atribuțiilor de Inginer rezident 1, respectiv 788 alocate atribuțiilor de coordonator de supervizare. 3. În ceea ce privește punctul de vedere formulat de contestator, conform căruia intervenientul nu a respectat cerința minimă privind numărul de probe aferente Activității A6, menționează că această afirmație este falsă. El a ofertat aceste analize în conformitate cu cerințele caietului de sarcini, mai precis: • Conform CS - pag 99, cap 4.5.1.6 „Compania de monitorizare a compostului rezultat de la instalația de uscare ......... se va desfășura Pagina 73 din 116

§ 181

LUNAR, pe o perioadă de 6 luni de la data intrării în operare a instalației de uscare [....].Numărul total minim de probe pentru fiecare indicator este 40 pentru întreaga perioadă de monitorizare”. • Conform formularului de ofertă financiară publicat în SEAP, Secțiunea Formulare, respectiv Formularul 14 s-a luat în considerare numărul de 6 luni X prețul unitar cu analizele realizate într-o lună. Mai mult face precizarea că atât timp cât prin formular nu s-a impus nr. de 40 la coloana „Cantitate” similar cum la alte linii au fost impuse nr. de bucăți, consideră că valoarea ofertată pentru analizele de compost este corectă, rezultatul final fiind același, nr luni 6 X preț unitar analize/lună= 40 analize X preț unitar/analiză. • Prin propunerea tehnică și-a asumat realizarea acestor analize, astfel în propunerea financiară valoarea acestora se regăsește în cadrul Formularului 14, linia II-A6, 2. Analize de nămol: 6 luni X Preț unitar analize/lună. 4. În ceea ce privește afirmațiile contestatorului prin care susține faptul că nu ar fi demonstrat cerința privind „folosirea unei platforme de software de tip Project Management”, intervenientul menționează următoarele: - se abține să comenteze faptul că contestatorul consideră că are calitatea de evaluator al propunerii sale tehnice. Evaluarea propunerii tehnice este de competența comisiei de evaluare. - precizează doar faptul că, pentru realizarea specifică a aplicației, conform cerințelor caietului de sarcini consideră că este necesară o aplicație care va fi dezvoltată personalizat pentru beneficiar, nu un software standard care trebuie achiziționat de la un producător, fapt

§ 182

indicat și de oferta financiară pentru această aplicație. Din experiența sa, este vorba despre o aplicație complexă, care trebuie să aibă un profil personalizat și trebuie să fie construită în funcție de nevoile fiecărui Beneficiar. Din punct de vedere financiar, de asemenea au fost acoperite aceste cerințe, ofertantul ținând cont de experiența similară avută. De asemenea, arată că nu poate să nu remarce faptul că contestatorul, având acces la secțiuni (cel puțin) din părți confidențiale ale propunerii sale tehnice, se erijează în evaluator al acesteia, stabilind ce este conform/neconform, admisibil și neadmisibil sau ce punctaj ar trebui să primească oferta intervenientului. Astfel, arată că ......... SRL utilizează diferite extrase din propunerea tehnică pentru a-și justifica „evaluările”, considerând, de exemplu, faptul că enumerarea unor responsabilități ale supervizorului în cadrul propunerii tehnice, care se regăsesc și în caietul de sarcini, reprezintă o ofertă „copy-paste”. Precizează, doar pentru clarificare, faptul că extrasele prezentate în argumentație reprezintă extrase din enumerarea responsabilităților Supervizorului, responsabilități care în general sunt responsabilități standard și care necesită o mare atenție în elaborare, pentru: A respecta caietele de sarcini; A respecta legislația curentă; A respecta standardele utilizate în supervizarea contractelor. Astfel, în general activitățile supervizorului în această calitate sunt în general responsabilități standard, în acord cu legislația existentă și adaptate după specificul contractului. De asemenea, în ceea ce privește inducerea ideii că oferta sa nu utilizează principii ale metodologiei PMBok, intervenientul precizează că nu cunoaște gradul în care contestatarul a avut acces și a înțeles Propunerea sa tehnică (nefiind rolul său să o evalueze), însă dorește să precizeze faptul că integrarea unei metodologii standard în activitățile curente nu presupune prezentarea unor teorii ci aplicarea practică a elementelor și instrumentelor în descrierea activităților, planificare, etc. (2) Cu privire la oferta financiară. 1. Cu privire la susținerile contestatorului privind oferta financiară, pag. 29 din notele scrise intervenientul arată că acesta reia aceleași susțineri din cadrul contestației inițiale (punctul 155) fără a prezenta sau justifica în clar care sunt modificările/omisiunile/greșelile care nu se încadrează în cadrul erorilor aritmetice. Așadar această critică este vădit nefondată cât timp contestatorul nu reușește să expliciteze în ce constă modificarea/omisiunea/greșeala. 3. Precizează că prin răspuns nu s-a procedat la modificarea vreunui element din propunerea tehnică, aspect care rezultă cu claritate din răspunsul la clarificări, pe care l-a redat în extras în cererea de intervenție la paginile 28-29, unde se poate observa cu claritate faptul că modificările sunt de ordinul zecimalelor, care urmare a corectării erorii Pagina 75 din 116

§ 183

aritmetice, valoarea contractului s-a actualizat de la suma de 43. 265.237,95 lei la suma de 43.265.232,80 lei, așadar cu mai puțin de 5 lei, aspect care confirmă încă odată faptul că în speță a fost vorba de o simplă eroare aritmetică, iar el a corectat acest aspect în conformitate cu dreptul recunoscut de prevederile art. 140 alin. (9) din HG nr. 394/2016. (3) Cu privire la expertul principal „Coordonator echipa supervizare. Reiterează faptul că potrivit documentației de atribuire, respectiv documentului „FISA ACORDARE PUNCTAJ”, s-a solicitat în vederea obținerii punctajului maxim aferent sub-factorului expert principal „coordonator echipă supervizare” prezentarea unei experiențe specifice privind participarea expertului în calitate de „Lider/Lider de echipă adjunct/ Manager de Proiect/ Manager Adjunct de Proiect/ Coordonator proiect/ Coordonator adjunct proiect/Inginer Rezident (sau poziții echivalente cu acestea ca responsabilități, dar cu denumiri diferite) la supervizarea a mai mult de 3 (trei) proiecte /contracte de lucrări la nivelul căruia să fi desfășurat activități de supervizare/ supraveghere/ urmărire pentru lucrări (de execuție și/ sau proiectare și execuție) aferente unui obiectiv de investiții din domeniul infrastructurii mediu”. Astfel, în opinia sa rezultă fără putință de tăgadă faptul că în evaluarea ofertelor entitatea contractantă trebuia să ia în considerare și contractele de lucrări prezentate. Conform cerinței erau suficiente 4 contracte de lucrări la nivelul căruia expertul să fi desfășurat activități de supervizare/supraveghere/ urmărire pentru lucrări (de execuție și/ sau proiectare și execuție) aferente unui obiectiv de investiții din domeniul infrastructurii mediu pentru obținerea punctajului maxim.

§ 184

Cu privire la acest aspect arată că contestatorul, chiar dacă a avut acces la dosarul achiziției, nu a analizat conținutul recomandărilor, echivalând practic fiecare recomandare cu un proiect/contract, însă la o analiză a conținutul recomandărilor se poate observa faptul că pentru expertul principal - coordonator echipa supervizare a depus documente justificative care dovedesc implicarea acestuia în 7 contracte de lucrări, informații care reies din cele 3 recomandări/documente prezentate în cadrul ofertei și reținute de entitatea contractantă în Anexa 1 raportului procedurii, existând astfel mențiuni despre ele. Intervenientul readuce în fața Consiliul precizarea faptului că la momentul depunerii ofertei a prezentat în cadrul Anexelor (partea 2) la Formular 15_Oferta tehnică următoarele documente relevante pentru îndeplinirea cerinței de calificare, respectiv pentru calcularea punctajului aferent sub-factorului expert principal „coordonator echipă supervizare”: (prezintă cele 3 recomandări redate prin cererea de intervenție). Conform celor detaliate mai sus, consideră că rezultă fără putință de tăgadă faptul că expertul nominalizat de el pe poziția de expert principal „coordonator echipă supervizare” îndeplinește condițiile pentru obținerea punctajului maxim dintr-o singură recomandare respectiv Recomandarea nr. 5952/30.05.2016 emisă de ApaRegio Gorj, în cadrul căreia expertul a fost responsabil de 4 contracte de lucrări. În consecință, apreciază că și această ultimă critică a contestatorului este în mod cert neîntemeiată, având în vedere că prin ofertă a îndeplinit cerințele stabilite în vederea obținerii punctajului maxim pentru acest subfactor de evaluare. Prin adresa nr. 5308/07.11.2023, înregistrată la CNSC sub nr. 60984/07.11.2023, entitatea contractantă transmite punct de vedere față de notele scrise transmise de contestator solicitând respingerea contestației și menținerea tuturor actelor atacate, inclusiv a raportului procedurii. I. Cu privire la concluziile contestatorului legate de modalitatea de evaluare a factorului cu privire la metodologia de implementare, menționează următoarele: a) Evaluarea ofertelor în sine presupune aplicarea unei abordări comparative pentru aplicarea factorilor de evaluare, prin evidențierea punctelor tari și a punctelor forte, după stabilirea faptului că metodologia propusă îndeplinește în fapt toate cerințele entității contractante - în ceea ce privește structura, abordare, date de intrare și ieșire etc. În fapt, arată că factorul de evaluare a vizat în mod direct evaluarea calității ofertelor transmise. Pentru respectarea principiilor care guvernează achizițiile sectoriale în cadrul procesului - verbal de evaluare și în raportul procedurii au fost documentate punctele forte și punctele slabe cu exemple din ofertele primite. Pagina 77 din 116

§ 185

Astfel, susține că modalitatea de evaluare este documentată în cadrul înscrisurilor care fac parte din dosarul achiziției, cu exemple clare din cele 2 oferte. b) Entitatea arată că, prin utilizarea metodei de reducere la absurd contestatorul încearcă să demonstreze ca oferta clasata pe locul I are secțiuni de copy - paste și în acest sens prezintă în maniera trunchiată și subiectivă doar anumite secțiuni din oferta tehnică, unde operatorul economic clasat pe locul I a preluat atribuții/ sarcini întocmai din caietul de sarcini. Totuși, contestatorul face abstracție de interpretarea proprie a ofertantului, prezentată in extenso în cadrul ofertei, cu privire la îndeplinirea sarcinilor/atribuțiilor preluate din caietul de sarcini. Precizează că în cadrul documentelor care prezintă lucrările comisiei de evaluare a ofertelor au fost preluate cu titlu de exemplu secțiunile de tipul copy - paste din caietul de sarcini, secțiuni care au fost preluate ca atare (inclusiv cu exprimări de tipul „prestatorul va realiza (...), prestatorul va întocmi (...)” etc.), exprimări care sunt prezenta într-un procent covârșitor în cadrul ofertei prezentată de contestator. Astfel, concluzia contestatorului că ambele oferte conțin secțiuni de copy - paste nu poate fi luată în considerare pentru că nu acesta este aspectul evaluat de comisia de evaluare a ofertelor ci faptul că în cadrul ofertei contestatorul a avut o abordare de preluare efectivă a caietului de sarcini, fără o adaptare adecvată a cerințelor din caietul de sarcini în metodologia proprie. c) Contestatorul nu prezintă în fapt argumente clare din propria ofertă pentru demonstrarea punctelor forte ale propriei oferte ci, pentru a se apăra, critică oferta clasată pe locul I. Solicită în acest sens

§ 186

Consiliului să constate că prin intermediul contestației și a concluziilor scrise contestatorul nu demonstrează în fapt că metodologia propusă este superioară ci doar conformă cu solicitările entității contractante. d) Cu privire la afirmația contestatorului „(...) acest ofertant nu a detaliat în nici un mod în cuprinsul propriei oferte această „metodologie internațională” pentru că a primit punctaj maxim prin comparație cu metodologia descrisă de către subscrisa”, entitatea notează că inclusiv în modul de prezentare a acestui argument contestatorul face dovada de superficialitate în abordare, având în vedere că nu este relevant dacă punctul/ titlul este sau nu prezentat în cuprinsul ofertei ci relevant este că informația este prezentată în detaliu în cadrul ofertei. Pentru a asigura corectitudinea și relevanța procesului de evaluare a ofertelor comisia de evaluare a ofertelor a realizat o analiză sistematică și corelată, a conținutului ofertelor, fără a se apleca asupra elementelor pur formaliste din cadrul ofertelor. Astfel, susține că relevant este că informația este prezentată în cadrul ofertei, este relevantă și adaptată contractului/ obiectului serviciilor și contribuie la satisfacerea nevoii entității contractante, și nu dacă este sau nu prezentată în cuprinsul ofertei. e) Cu privire la pretinsa obligație a entității contractante de a formula clarificări cu privire la conținutul ofertei tehnice, pentru aplicarea factorului de evaluare precizează că legiuitorul a prevăzut un „drept” și nu o „obligație” în sarcina entităților contractante cu privire la formularea de solicitări de clarificări în situația în care „informațiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate sau în cazul în care lipsesc anumite documente”. Comisia de evaluare constituită la nivelul entității contractante a evaluat cu toată diligența ofertele depuse în cadrul acestei proceduri de achiziție centralizată, constatând în urma evaluării că nu există neclarități/ elemente/informații lipsă în cadrul ofertei contestatorului cu privire la aplicarea factorului de evaluare, care să împiedice efectiv comisia de evaluare să aplice factorul de evaluare. Astfel, factorul de evaluare a fost evaluat în baza informațiilor pe care ofertantul le-a prezentat în cadrul ofertei (fiind în directa responsabilitate a acestuia), prin aplicarea principiului tratamentului egal. Mai mult acest drept „de a solicita clarificări” se aplică în cazul în care textul ofertei este vag sau neclar și circumstanțele de care are cunoștință entitatea contractantă sugerează că această ambiguitate poate fi explicată cu ușurință sau eliminată. II. Cu privire la numărul de zile alocat de ofertantul clasat pe locul I pentru inginerii rezidenți, punctează că inclusiv din captura prezentată de contestatar rezultă că ofertantul clasat pe locul I a ofertat în total Pagina 79 din 116

§ 187

6635 zile (inclusiv efortul alocat pentru coordonator pentru realizarea activităților specifice de inginer rezident), după cum urmează: 2 Inginer rezident și Coordonator Supervizare 875 3 Reprezentanți Supervizor/Ingineri rezidenți 2 + 9 5760 Entitatea contractantă precizează că trebuie avut în vedere că inginerul coordonator nu poate realiza doar activități de coordonare având în vedere că din caietul de sarcini rezultă clar că acesta are un dublu rol: „Se vor nominaliza persoane diferite pentru fiecare din pozițiile experților principali. În derularea contractului de servicii nu este admis ca o persoană să ocupe în același timp, două sau mai multe poziții de expert principal în organigrama CAT, cu excepția persoanei desemnate drept „Inginer Rezident 1” care va ocupa si funcția de „Coordonator Echipă Supervizare” și cu excepția perioadei de garanție când pentru activitatea de supervizare se acceptă cumularea responsabilităților asociate unor poziții distincte la nivelul unei poziții, (secțiunea 9.1.1. Experții principali din caietul de sarcini). Astfel, arată că deși contestatarul interpretează in maniera subiectiva modalitatea de îndeplinire a cerinței și se substituie comisiei de evaluare a ofertelor, rezultând în mod clar că această abordare este una lacunară, voit cu rea credință, pentru manipularea informațiilor care se regăsesc în fapt în cadrul ofertei clasate pe locul I. III. Cu privire la critica legată de numărul minim de probe ce trebuie prelevate, așa cum rezultă din oferta ofertantului clasat pe locul I, precizează următoarele: a) Ofertantul și-a asumat îndeplinirea cerinței, după cum urmează: „(......)

§ 188

Numărul total minim de probe pentru fiecare indicator este 40, pentru întreaga perioadă de monitorizare (6 luni). CAT-MPSL va acorda sprijin OR în vedere încheierii de contract/contracte cu fabrica de ciment în vederea valorificării energetice(Oferta tehnica, pag. 324). b) Informațiile din oferta tehnică sunt corelate cu cele menționate în cadrul ofertei financiare, (.....). c) Rezultă astfel că ofertantul clasat pe locul I îndeplinește cerința minimă a caietului de sarcini.  Prin urmare, entitatea contractantă solicită respingerea contestației ca neîntemeiată și nefondată, cu consecința menținerii comunicărilor privind rezultatul procedurii, precum și toate actele care au stat la baza emiterii acestei Decizii și a actelor subsecvente, inclusiv a raportului procedurii și dispunerea continuării procedurii de achiziție. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr......./09.11.2023 contestatorul transmite Concluzii scrise prin care înțelege să răspundă punctual la susținerile .......................... și ale entității contractante în ceea ce privește evaluarea ofertei .........................., astfel: În principal, susține că oferta Asocierii .......................... este inacceptabilă și neconformă. Având în vedere cele susținute de către entitatea contractantă și de către Asocierea .........................., contestatorul menționează că, în mod evident, el nu încearcă și nu poate să se substituie nici Consiliului și nici entității contractante, însă având în vedere faptul că procedura de evaluare a fost viciată a înțeles să formuleze și să fundamenteze critici atât în ceea ce privește evaluarea propriei oferte, cât și evaluarea ofertei Asocierii ........................... Astfel cum a demonstrat și în cadrul contestației și cum a fost confirmat și ulterior studiului dosarului în fața CNSC, contestatorul consideră că se impun a fi subliniate două aspecte: - oferta Asocierii .......................... nu a fost întocmită în conformitate cu documentația de atribuire, .......................... nerespectând cerințele minime prevăzute în cadrul documentației: neintroducerea activităților relevante în cadrul graficului Gantt și completarea acestuia în mod nepermis ulterior solicitărilor de clarificare, nerespectarea în alocarea zilelor lucrătoare a prestațiilor minime ale experților propuși, nerespectare cerințelor minime privind prelevarea unui număr minim de probe, nedemonstrarea folosirii unei platforme adecvate pentru acest tip de contract. - Asocierea .......................... a fost vădit favorizată de către entitatea contractantă, care nu avea dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariția unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat. Pagina 81 din 116

§ 189

În continuare contestatorul reiterează cele precizate prin contestație și notele scrise formulate ca urmare a studierii dosarului cauzei la Consiliu. Prin adresa nr. 966/10.11.2023, înregistrată la CNSC sub nr. 61804/ 13.11.2023 .......................... .......................... SRL transmite Note scrise prin intermediul cărora solicită: 1. admiterea prezentele note scrise, 2. respingerea contestației și notelor scrise formulate de ......... SRL, ca fiind nefondate. (1) Cu privire la criticile formulate cu privire la oferta sa tehnică. Intervenientul precizează că în evaluarea documentelor depuse până în prezent la dosar de către contestator cu privire la alocarea greșită a numărului de zile pentru categoria de experți „reprezentanți supervizor/ingineri rezidenți" aduce în atenția Consiliului următoarele explicații detaliate: Conform caietului de sarcini coordonatorul echipă supervizarea (doar pentru această poziție) avea alocat un număr, de 24 de zile pentru componenta A (Asistența tehnică pentru managementul și publicitatea proiectului), și un număr 788 de zile pentru componenta B (Asistența tehnică pentru supervizarea execuției contractelor de lucrări și a contractelor de furnizare), în total, pentru coordonatorul de echipă de supervizare, exclusiv pentru această poziție (care este și inginerul rezident nr. 1) i s-au alocat 24 de zile + 788 zile adică 812 zile. În continuare prezintă cap. 9.2 Prestații minime din caietul de sarcini.

§ 190

Prin urmare, se constată astfel, că numărul total de zile pentru categoria de experți „reprezentanți supervizor/Ingineri rezidenți" este de 5847 și include atât numărul de zile alocat Inginerilor rezidenți, care ocupă exclusiv această poziție (8 la număr), cât și numărul de zile alocat Inginerului rezident care ocupă și poziția de Coordonator echipă supervizare (considerat a fi rezidentul al 9-lea). Astfel, susține că presupusa eroare pe care contestatorul încearcă să o scoată în evidență, este strict un mod de abordare diferit de al său. Intervenientul arată că pentru reprezentanții supervizor/Ingineri rezident care ocupă pozițiile de la 2 până la 9 (adică 8 persoane) s-a alocat pentru componenta B prin oferta sa un nr. de 5760 zile. Pentru coordonatorul supervizare (care ocupa cumulativ și a 9-a poziție de inginer rezident) s-a alocat pentru componenta B - Asistența tehnică pentru supervizarea execuției contractelor de lucrări și a contractelor de furnizare un număr de 788 zile (conform caietului de sarcini care a solicitat acest număr pentru componenta B pentru poziția de coordonator supervizare) + 87 de zile (pentru poziția pe care o cumulează, de inginer rezident). Astfel rezulta numărul de 875 zile (788+87). Însă dacă separă cele 87 de zile de la linia Inginer rezident 1 și coordonator supervizare de zilele alocate strict poziției de Coordonator Supervizare (conform caietului de sarcini), și alocă cele 87 de zile categoriei reprezentanți supervizor/ingineri rezident (2-9), adică celorlalți 8 ingineri rezidenți, rezultă următoarele informații legate de implicarea acestor experți pe componenta B: Categorie de experți Zile alocate conform Cerința din caiet oferta .......................... - coordonator echipa supervizare 788 788 - reprezentanți supervizor/ing. rezident 87+5760=5847 5847 1 care ocupa si poz. coordonator+ (2-9) cele 8 pers. care ocupa strict poz. de ing. rezidenți. Legat de interpretarea contestatorului, consideră că aceasta este tendențioasă și profund eronată, în sensul în care prin caietul de sarcini se precizează în clar că expertul nominalizat doar pe poziția de Coordonator echipă supervizare (deci strict pentru această poziție) trebuie să aibă alocat un număr de 24 de zile pe componenta A și de 788 zile pe componenta B. Iar în cuantumul zilelor alocate categoriei de reprezentanți supervizor/ingineri rezidenți de 5847 zile sunt incluse și zilele pentru poziția inginerului rezident care cumulează și poziția de coordonator echipa supervizare. Precizează că niciunde în caietul de sarcini nu se precizează faptul că cele 788 zile alocate poziției de coordonator echipă supervizare includ și zilele pentru poziția de inginer rezident pe care o cumulează, și Pagina 83 din 116

§ 191

totodată niciunde în caietul de sarcini nu precizează că numărul de zile alocat categoriei de inginer rezidenți se refera doar la 8 poziții și nu la 9, cât sunt în total. Singura precizare este legată de faptul că unul dintre inginerii rezidenți ocupă și poziția de coordonator echipă supervizare, și nu invers... coordonatorul echipă supervizare ocupă și poziție de inginer rezident astfel încât să se înțeleagă că în zilele acestuia ar fi incluse și cele pentru poziția de inginer rezident. (2) Cu privire la oferta financiară Legat de modul de calcul folosit în oferta financiară cu privire la campaniile pentru analize detaliază mai jos modalitatea de calcul, stabilită cu luarea în considerare a cerințelor din caietul de sarcini. Cu privire la analizele de nămol și compost prezintă tabelar situația cum este prezentată în caietul de sarcini și în oferta sa. Intervenientul precizează că așa cum rezultă din caietul de sarcini entitatea contractantă nu a solicitat un număr de probe pentru Campania 2 (compost) ci a oferit informații strict despre frecvență și indicatori. Cu privire la analizele de apă uzată privind agenții economici industriali aduce în atenția Consiliului Graficul Gantt prezentat în oferta sa, conform căruia campania de prelevare probe începe după cele 4 luni în care se elaborează programul de monitorizare agenți economici industriali și se finalizează în luna 16 odată cu raportul privind rezultatele analizelor. Astfel, activitatea de prelevare se desfășoară pe o perioadă de 12 luni. Totodată, consideră că în efectuarea calculului trebuie luată în considerare cerința minimă din caietul de sarcini, conform căreia s-a

§ 192

stabilit frecvența de monitorizare pentru fiecare agent economic industrial. Astfel, pentru agenții economici în număr de 6 pentru care frecvența de monitorizare este lunară rezultă un număr total de probe de 72 (6*12 luni). Pentru agenții economici în număr de 12 pentru care frecvența de monitorizare este trimestrială rezultă un număr total de probe de 48 (12*4 luni). Obținându-se astfel numărul de 120 (72+48) de probe. Astfel, aduce în vederea Consiliului faptul că el nu încearcă să repare erorile din cadrul ofertei sale, deoarece acestea nu există, ci doar explică transpunerea cerințelor din caietul de sarcini în oferta sa financiară. Totodată, nu poate să nu sesizeze faptul că neînțelegerea modalității de calcul de către contestator (care a fost prevăzută prin caietul de sarcini) este pasibilă de suspiciunea faptului că tocmai acesta a interpretat în mod greșit cerințele minime din caietul de sarcini. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 55972/12.10.2023, contestatorul depune, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 209579550/1 tranzacția nr. 1379845346/130280964 din 09.10.2023, eliberată de CEC Bank - Sucursala Victoria, în cuantum de 901.881,14 lei. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: .......................... SA, în calitate de entitate contractantă, a organizat procedura de licitație deschisă în vederea atribuirii contractului, având ca obiect: „CSI - Asistență tehnică pentru supervizarea lucrărilor, managementul și publicitatea proiectului din cadrul proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată pentru aria de operare a operatorului regional în județele ......... și Ialomița, în perioada 2014-2020” cod CPV 71356200-0, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând în SEAP, anunțul de participare nr. CN1054023/09.04.2023, conform căruia valoarea estimată a procedurii este 45.094.057,75 lei. Conform cap. II.2.5 din anunț, criteriul de atribuire al contractului este „cel mai bun raport calitate preț”. În

§ 193

cauza

§ 194

care

§ 195

formează

§ 196

obiectul prezentei, .......................... .......................... SRL în calitate de lider al

§ 197

Asocierii

§ 198

..........................

§ 199

..........................

§ 200

SRL - ..........................SRL a formulat cererea de intervenție nr. 906/20.10.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 57836/23.10.2023, care prezintă natura juridică a unei cereri de intervenție accesorie deoarece, prin capetele de cerere, sprijină poziția entității contractante, fără a solicita desființarea vreunui Pagina 85 din 116

§ 201

act emis de aceasta, motiv pentru care Consiliul califică cererea de intervenție drept cerere de intervenție accesorie formulată în favoarea entității contractante. În raport de dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 care stipulează că „Până la soluționarea contestației de către Consiliu, (...), operatorii economici participanți la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenție voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestației. (...)” și art. 5 din același act normativ care prevede că: „(1) Termenele procedurale stabilite de prezenta lege, exprimate în zile, încep să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului și se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului. (2) Ziua în cursul căreia a fost comunicat un act procedural nu este luată în calculul termenului. Dacă ultima zi a unui termen exprimat altfel decât în ore este o zi nelucrătoare, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare”, având în vedere faptul că entitatea contractantă a publicat în SEAP în data 10.10.2023 sub identificatorul „[CN1054023/00092] CONTESTATIE ......... SRL.pdf.p7s” contestația formulată de ......... SRL, Consiliul constată că cererea de intervenție a .......................... .......................... SRL este formulată în cadrul termenului legal. Având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) și art. 68 din Legea nr. 101/2016, coroborate cu prevederile art. 61 alin. (3), art. 63, 65 și 67 din Cod proc. civ. dar și faptul că în cadrul procedurii de atribuire în cauză Asocierea

§ 202

..........................

§ 203

..........................

§ 204

SRL

§ 205

- ..........................SRL are calitatea de ofertant câștigător, iar cererea sa privește menținerea deciziei entității contractante, Consiliul admite în principiu cererea de intervenție formulată, astfel cum a fost calificată iar, în conformitate cu art. 67 din c.p.c., coroborat cu cele ale art. 68 din Legea nr. 101/2016, Consiliul va analiza cererea de intervenție a acestuia

§ 206

împreună

§ 207

cu

§ 208

contestația

§ 209

formulată

§ 210

de .......................... .......................... SRL. Având în vedere declarația de confidențialitate depusă de Asocierea

§ 211

..........................

§ 212

..........................

§ 213

SRL - ..........................SRL, precum și raportat la solicitarea ......... SRL de „acces la dosarul achiziției publice aflat pe rolul Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor”, în conformitate cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul a solicitat .......................... .......................... SRL, prin adresa nr. 58011/2859/C1/23.10.2023, să comunice temeiul juridic al încadrării tuturor înscrisurilor menționate ca fiind „confidențiale”, să justifice această încadrare și să demonstreze prin orice mijloc de probă, caracterul confidențial al documentelor și prejudiciul adus urmare a dezvăluirii acestor informații, conform dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, care stipulează că: „La cerere, părțile cauzei au acces la documentele dosarului constituit la Consiliu, în aceleași condiții în care se realizează accesul la dosarele constituite la instanțele de judecată potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, cu excepția documentelor pe care operatorii economici le declară și probează ca fiind confidențiale, întrucât cuprind, fără a se limita la acestea, secrete tehnice și/sau comerciale, stabilite conform legii, iar dezvăluirea acestora ar prejudicia interesele legitime ale operatorilor economici, în special în ceea ce privește secretul comercial și proprietatea intelectuală”. .......................... .......................... SRL a răspuns prin adresa nr. 916/25.10.2023 înregistrată la CNSC sub nr. 58483/25.10.2023, în care susține că înscrisurile declarate confidențiale ar fi atât secrete tehnice și comerciale, cât și proprietatea intelectuală. Susține că procedura de lucru și rezultatul acesteia reprezintă secretul său comercial și ar fi confidențiale, deoarece, înglobează informații și know-how proprii și informații cu caracter comercial. Susține că eventuala divulgare a acestor informații ar aduce atingere intereselor sale comerciale, deoarece, ar putea fi utilizate pe viitor de eventualii terți care le-ar lua la cunoștință. Anexează certificatul de înregistrare a mărcii nr. 182409 și anexele acestuia. Pagina 87 din 116

§ 214

La aceste răspuns generic, ofertantul în cauză nu a administrat niciun mijloc de probă prin care să demonstreze caracterul confidențial al înscrisurilor indicate, ca atare, și nici prejudiciul care va fi suferit urmare a dezvăluirii acestora. În ceea ce privește certificatul de înregistrare a mărcii nr. 182409, transmis de intervenient la dosarul cauzei în anexa corespondenței anterior menționată, Consiliul reține că a fost emis în temeiul Legii nr. 84/1998, cuprinde mențiunea că marca este figurativă și individuală, reproducerea mărcii și culorile folosite și este însoțită de lista de produse/servicii pe care se poate aplica respectiva marcă. Față de cele de mai sus, Consiliul reține prevederile art. 2 din Legea nr. 84/1998, potrivit cărora „Poate constitui marcă orice semn, cum ar fi cuvintele, inclusiv numele de persoane sau desenele, literele, cifrele, culorile, elementele figurative, forma produsului sau a ambalajului produsului sau sunetele, cu condiția ca aceste semne să fie capabile: a) să distingă produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi; și b) să fie reprezentate în Registrul mărcilor într-un mod care să permită autorităților competente și publicului să stabilească cu claritate și precizie obiectul protecției conferite titularului lor”. Rezultă

§ 215

că

§ 216

certificatul

§ 217

de

§ 218

marcă

§ 219

prezentat

§ 220

de .......................... .......................... SRL a fost înregistrat de către acest operator economic pentru a distinge produsele/serviciile din portofoliul său (astfel cum sunt enumerate în lista prezentată odată cu certificatul) de produsele/serviciile comercializate de alți operatori economici.

§ 221

Cu

§ 222

alte

§ 223

cuvinte,

§ 224

certificatul

§ 225

de

§ 226

marcă

§ 227

prezentat de .......................... .......................... SRL stipulează faptul că doar acest operator economic are dreptul de a utiliza, pe înscrisurile emise, simbolul grafic din căsuța intitulată „reproducere marcă”, de pe verso-ul certificatului. Acest aspect rezultă și din prevederile capitolului VI, intitulat „Drepturi conferite de marcă” din Legea nr. 84/1998, care stipulează, printre altele, la art. 39, aspecte cu privire la exclusivitatea etichetării/marcării/imprimării ambalajelor și produselor titularului mărcii, cu simbolurile care reprezintă marcă înregistrată. „(1) Înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept exclusiv asupra mărcii. (2) Fără a aduce atingere drepturilor titularilor dobândite înainte de data depunerii cererii sau de data de prioritate a mărcii înregistrate, titularul acesteia poate cere instanței judecătorești competente, printr-o acțiune în contrafacere, să interzică terților să utilizeze, în activitatea lor comercială, fără consimțământul său: a) un semn identic mărcii, pentru produse sau servicii identice celor pentru care marca a fost înregistrată; b) un semn pentru care, datorită faptului că este identic sau asemănător cu o marcă și din cauză că produsele sau serviciile cărora li se aplică marca sunt identice sau similare, există un risc de confuzie în percepția publicului, incluzând riscul de asociere între semn și marcă; c) un semn identic sau asemănător cu marca, pentru produse sau pentru servicii identice, similare sau diferite de cele pentru care marca este înregistrată, când aceasta din urmă a dobândit un renume în România și dacă prin utilizarea semnului fără motiv justificat se obțin foloase necuvenite din caracterul distinctiv sau renumele mărcii ori se aduce atingere acestora; d) un semn identic sau asemănător cu marca care este utilizat în alt scop decât acela de a distinge produsele sau serviciile, atunci când utilizarea acestui semn, fără motive întemeiate, atrage obținerea de foloase necuvenite din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii ori aduce atingere acestora. (3) În aplicarea alin. (2), titularul mărcii poate cere să fie interzise terților, în special, următoarele acte: a) aplicarea semnului pe produse sau pe ambalajul acestor produse; b) oferirea produselor sau comercializarea ori deținerea lor în acest scop sau, după caz, oferirea sau prestarea serviciilor sub acest semn; c) importul sau exportul de produse sub acest semn; d) utilizarea semnului pe documente comerciale sau pentru publicitate; Pagina 89 din 116

§ 228

e) utilizarea semnului ca denumire comercială ori ca parte a unei denumiri comerciale; f) utilizarea semnului în publicitatea comparativă într-un mod care contravine Legii nr. 158/2008 privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă, republicată. (4) În cazul în care există riscul ca ambalajul, etichetele, elementele sau dispozitivele de securitate ori de autenticitate sau orice alte suporturi pe care se aplică marca să poată fi utilizate pentru produse sau servicii într-o manieră care ar constitui o încălcare a drepturilor titularului unei mărci conform alin. (2) și (3), titularul mărcii respective are dreptul de a interzice, atunci când acestea sunt efectuate în activitatea comercială, următoarele acte: a) aplicarea unui semn identic sau similar cu marca pe ambalaje, etichete, elemente sau dispozitive de securitate ori de autenticitate sau pe orice alte suporturi pe care se poate aplica marca; b) oferirea, introducerea pe piață sau deținerea în aceste scopuri, precum și importul sau exportul ambalajelor, etichetelor, elementelor sau dispozitivelor de securitate sau de autenticitate sau a oricăror alte suporturi pe care se poate aplica marca”. Rezultă

§ 229

că,

§ 230

efectul

§ 231

înregistrării

§ 232

mărcii .......................... .......................... SRL la OSIM, în temeiul Legii nr. 84/1998, nu este protecția informațiilor din înscrisurile elaborate de către respectivul operator economic, ci, obținerea dreptului exclusiv de a marca/eticheta aceste înscrisuri cu simbolul figurat pe certificat. Analizând răspunsul .......................... .......................... SRL, Consiliul a decis să pună la dispoziția contestatorului care și-a manifestat

§ 233

dorința de a studia dosarul cauzei conform dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 101/2016, toate documentele aflate la dosar, cu excepția informațiilor cu caracter personal. Procedând la analiza fondului cauzei, Consiliul reține că ......... SRL este nemulțumit atât de punctajul acordat ofertei sale în cadrul factorului de evaluare tehnic „2.4 Gradul de adecvare al planului de lucru propus” cât și de modalitatea de evaluare a ofertei desemnată câștigătoare, despre care susține că ar trebui respinsă deoarece și-ar fi modificat propunerea tehnică și propunerea financiară iar, în subsidiar, că ar fi trebuit să primească punctaj inferior față de cel acordat de către comisia de evaluare în cadrul factorului de evaluare tehnic „coordonator echipa supervizare”. Analizând, pentru început, criticile contestatorului privind punctajul acordat propriei sale oferte, Consiliul reține că, la secțiunea II.2.5 din anunțul de participare, entitatea contractantă a menționat faptul că a ales să aplice, în cadrul prezentei proceduri, criteriul de atribuire „Cel mai bun raport calitate – preț”, în care a alocat 80% din punctaj unei combinații de factori tehnici, restul de 20% fiind alocați componentei financiare. Consiliul reține că, din cele 80 de puncte asociate factorilor tehnici, jumătate (respectiv 40 de puncte) sunt destinate factorului 2, intitulat „Demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului, precum și o planificare adecvată a resurselor umane și a activităților”, cu următorul algoritm de calcul: „Punctajul tehnic total Pt2 al ofertei tehnice se calculează prin însumarea punctajelor tehnice obținute în urma aplicării fiecărui subfactor de evaluare: Pt2 = Pt 2.1 + Pt 2.2 + Pt 2.3+ Pt 2.4 Unde: Pt 2.1, Pt 2.2, Pt 2.3 si Pt 2.4 sunt punctajele specifice acordate pentru fiecare subfactor de evaluare enumerate mai sus. Punctajul aferent unui subfactor de evaluare va fi obținut prin acordarea notei corespunzătoare calificativului obținut de oferta respectivă la evaluarea acelui subfactor. Punctajul tehnic total maxim Pt2 ce poate fi acordat unei propuneri tehnice este de 40 puncte. Descrierea detaliată a acordării punctajelor aferent acestui factor de evaluare se regăsește în Anexa la Fișa de date a achiziției - FISA DE ACORDARE A PUNCTAJULUI IN CONFORMITATE CU FACTORII DE EVALUARE SELECTATI din cadrul documentației de atribuire”. Consiliul reține că, în anexa anunțului de participare, în secțiunea destinată fișierelor care compun documentația de atribuire, se regăsește fișierul cu identificatorul „[CN1054023/00007] FISA ACORDARE PUNCTAJ.docx.p7s” în cadrul căruia, la pag. 12-15, se regăsește descrierea detaliată a modalității în care se va acorda punctajul pentru Pagina 91 din 116

§ 234

subfactorul 2.1, intitulat „Abordarea propusă pentru implementarea contractului”, astfel: - Se menționează „Liniile directoare: Se va analiza informația furnizată în formularul Organizare si metodologie – litera A)”; - Pentru acordarea punctajului maxim (10 puncte) asociat calificativului „foarte bine”, sunt stabilite următoarele condiții: „Ofertantul are o foarte bună înțelegere a relației dintre serviciile solicitate a fi prestate și obiectivele și rezultatele ce urmează a fi obținute în contextul descris în Caietul de sarcini, în corelare cu ipotezele și riscurile asociate întrucât: i. abordarea propusă prezintă o metodologie pentru realizarea activităților din Caietul de sarcini prezentată clar și detaliat și se bazează pe o serie de metodologii detaliate pentru toate activitățile solicitate de Entitatea Contractantă și propuse de Ofertant, fiind prezentate și explicitate aspectele cheie identificate privind îndeplinirea obiectivelor contractului și atingerea rezultatelor așteptate, acestea fiind relevante ii. abordarea propusă și metodologia prezentată sunt adaptate la specificul Contractului, cu evidențierea datelor de intrare (resurse alocate, informații etc.) și a rezultatelor estimate pentru fiecare activitate (rapoarte, rezultate etc.), iar acestea sunt corelate cu restul informațiilor prezentate în propunerea tehnică iii. sunt identificate riscurile care pot influența implementarea contractului de servicii, a impactului acestora la nivelul contractului de servicii și sunt stabilite acțiuni/măsuri de prevenire/atenuare/

§ 235

eliminare a riscurilor, acestea fiind corect identificate și relevante pentru contract/activitățile contractului”; - Pentru acordarea punctajului intermediar (5 puncte) asociat calificativului „bine”, condițiile sunt următoarele: „Ofertantul are un nivel adecvat al înțelegerii relației dintre serviciile solicitate a fi prestate și obiectivele și rezultatele contractului ce urmează a fi obținute în contextul descris în Caietul de sarcini, în corelare cu ipotezele și riscurile asociate întrucât: i. abordarea se bazează pe metodologie parțial particularizată la nivelul tuturor activităților din contract solicitate de Entitatea Contractantă și propuse de Ofertant, fiind prezentate și explicitate parțial aspectele cheie identificate privind îndeplinirea obiectivelor contractului și atingerea rezultatelor așteptate, acestea fiind relevante sau parțial relevante ii. abordarea propusă și metodologia prezentată arată un nivel corespunzător de înțelegere a contextului serviciilor și a specificului activităților solicitate prin Caietul de sarcini, cu evidențierea parțială a datelor de intrare (resurse alocate, informații etc.) și a rezultatelor estimate pentru fiecare activitate (rapoarte, rezultate etc.) si/sau acestea sunt parțial corelate cu restul informațiilor prezentate în propunerea tehnică iii. Sunt identificate riscurile care pot influența implementarea contractului de servicii, a impactului acestora la nivelul contractului de servicii

§ 236

și sunt

§ 237

stabilite parțial acțiuni/măsuri de prevenire/atenuare/ eliminare a riscurilor, acestea fiind parțial relevante pentru contract/ activitățile contractului”; - în ceea ce privește punctajul minim (1 punct) asociat calificativului „acceptabil”, acesta se acordă pentru îndeplinirea următoarelor condiții: „Ofertantul a înțeles și a descris în propunerea tehnică sumar relația dintre serviciile solicitate a fi prestate și obiectivele și rezultatele contractului, ce urmează a fi obținute în contextul descris în Caietul de sarcini, în corelare cu ipotezele și riscurile asociate întrucât: i. abordarea nu include decât metodologii generalizate sau sumare, fără a prezenta particularizări pentru toate activitățile care se vor desfășura în contract solicitate de Entitatea Contractanta și propuse de Ofertant, fiind prezentate sumar aspectele cheie privind îndeplinirea obiectivelor contractului și atingerea rezultatelor așteptate, acestea fiind relevante sau parțial relevante ii. abordarea propusă și metodologia prezentată arată un nivel limitat de înțelegere a contextului serviciilor și a specificului activităților solicitate prin Caietul de sarcini, cu evidențierea sumară a datelor de intrare (resurse alocate, informații etc.) și a rezultatelor Pagina 93 din 116

§ 238

estimate pentru fiecare activitate (rapoarte, rezultate etc.) și/sau acestea sunt în mică măsură corelate cu restul informațiilor prezentate în propunerea tehnică iii. Sunt identificate riscurile care pot influența implementarea contractului de servicii, a impactului acestora la nivelul contractului de servicii și sunt stabilite sumar acțiuni/măsuri de prevenire/atenuare/ eliminare a riscurilor, acestea fiind într-o mică măsură relevante pentru contract/activitățile contractului”. Rezultă că, diferența dintre cele 3 variante de punctaj stabilite prin anunțul de participare pentru sub-factorul de evaluare 2.1, este determinată de măsura în care metodologia propusă de fiecare ofertant este adaptată la obiectul contractului care urmează a fi atribuit, astfel cum a fost acesta descris prin specificațiile tehnice din caietul de sarcini. Din analiza dosarului cauzei, Consiliul reține că, potrivit adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 2976/29.09.2023 (pag. 11934- 11936, vol. 29 al dosarului cauzei), oferta contestatorului s-a situat pe lotul 2, în ierarhia rezultată în urma aplicării criteriului de atribuire, obținând 95 de puncte, valoare inferioară față de oferta intervenientului, care a obținut 99,29 puncte. Conform aceleiași adrese de comunicare a rezultatului procedurii, oferta contestatorului nu a obținut punctajul maxim posibil (100 de puncte), deoarece, i-au fost acordate la factorul de evaluate tehnic 75 de puncte din cele maxim 80 posibile. Motivele pentru care a fost depunctată oferta contestatorului la factorul tehnic se regăsesc la pag. 9004-9006 (vol. 22 al dosarului cauzei), în care entitatea contractantă menționează pentru subfactorul

§ 239

de evaluare 2.1 – „Abordarea propusă pentru implementarea contractului” având pondere de 10% din punctaj următoarele puncte slabe: „În termeni generali, în cadrul ofertei operatorul economic păstrează întocmai exprimarea din caietul de sarcini, cum ar fi spre exemplu:” 6. ORGANIZARE ȘI METODOLOGIE ÎN CADRUL CONTRACTULUI Cerințele privind metodologia și organizarea sunt prezentate în Anexa 5 la Caietul de sarcini. 7. PLAN DE LUCRU PENTRU ACTIVITĂȚILE/SERVICIILE SOLICITATE Cerințele privind planul de lucru sunt prezentate în Anexele 5 și 6 la caietul de sarcini. În fapt, ofertantul preia în maniera copy/paste caietul de sarcini și realizează o preluare pur formală a prevederilor caietului de sarcini. Abordarea proprie cu privire la implementarea contractului este prezentată în manieră sumară. Metodologia de implementare propusă este bazată pe experiența proprie a ofertantului (inclusiv membrii asocierii) și nu este bazată pe metodologii internaționale, testate și uzitate pentru proiecte de mare anvergură – a se vedea pag. 7: „Prezenta propunere tehnică este concepută pe baza experienței companiilor partenere din cadrul Asocierii (numită în continuare „Consultant” în descrierea metodologiei de prestare a serviciilor de asistență tehnică) în domeniul infrastructurii de alimentare cu apă și canalizare”. Ofertantul prezintă aspectele cheie în cadrul secțiunii „Prezentarea aspectelor cheie generale identificate de CAT-MPSL, pentru îndeplinirea obiectivelor contractului și atingerea rezultatelor așteptate” (pag. 186- 189) în maniera centralizată și asociază la nivel de rezultatele influențate de aspectele cheie identificate în manieră schematică, fără a analiza în fapt impactul aspectelor cheie asupra rezultatelor așteptate. La secțiunea 5.2 RISCURI ofertantul nu detaliază metodologia de management a riscurilor ci propune un plan simplu de gestiune a riscurilor. Ofertantul nu identifică riscuri suplimentare. Asigurarea calității se realizează prin punerea în aplicare a procedurilor de lucru specifice ISO 9001 și 14001”. Totodată, se reține că, pe coloana aferentă justificării punctajului acordat, entitatea contractantă a menționat, la aceleași pagini, următoarele aspecte: „În cadrul ofertei tehnice, operatorul economic prezintă atât abordarea generală cât și metodologia specifică de implementare a fiecărei activități în parte. Pentru fiecare activitate în parte ofertantul metodologia proprie de implementare. Pagina 95 din 116

§ 240

În ceea ce privește metodologia propusă pentru prestarea serviciilor, ofertantul propune o metodologie proprie. Având în vedere complexitatea contractului și a serviciilor care urmează a fi realizate, ofertantul propune o metodologie de implementare adecvată și alocă resursele necesare pentru prestarea serviciilor și implicit pentru obținerea rezultatelor așteptate. În cadrul anexelor la oferta tehnică ofertantul prezintă organigrama propusă pentru prestarea serviciilor (și granulat pentru echipa de supervizare) dar și resursele tehnice alocate de fiecare membru în parte pentru prestarea serviciilor. Pentru fiecare activitate în parte ofertantul prezintă alocarea resurselor tehnice și umane necesare pentru obținerea rezultatelor urmărite. Ofertantul prezintă un plan de management al riscurilor și propune măsuri de management pentru fiecare risc în parte. Astfel, având în vedere cele detaliate mai sus, pentru acest factor de evaluare propunem acordarea calificativului Bine”. Din analiza justificărilor comisiei de evaluare, anterior reproduse, Consiliul reține că, în esență, motivele pentru care entitatea contractantă a acordat doar 5 puncte contestatorului (și implicit motivele pentru care oferta acestuia nu a fost desemnată câștigătoare), sunt următoarele: - Metodologia propusă este bazată pe experiența proprie a ofertantului și nu este bazată pe metodologii internaționale; - Ofertantul ar fi preluat prin metoda copy/paste caietul de sarcini; - Abordarea proprie cu privire la implementarea contractului ar fi prezentată sumar;

§ 241

- Ofertantul nu ar fi analizat impactul aspectelor cheie asupra rezultatelor așteptate; - Ofertantul nu ar fi detaliat metodologia de management al riscurilor și nu ar fi identificat riscuri suplimentare. Referitor la primul aspect, respectiv faptul că metodologia propusă de contestator este bazată pe experiența proprie a acestuia și nu este bazată pe metodologii internaționale, Consiliul reține că, în algoritmul de acordare a punctajului din documentația de atribuire, nu a fost prevăzută nicio regulă cu privire la condiționarea punctajului de tipul metodologiei propuse (respectiv dacă punctajul urmează să fie diminuat în cazul în care metodologie propusă nu se bazează pe metodologii internaționale). Referitor la acest aspect, Consiliul reține că prevederile documentației de atribuire, inclusiv algoritmul de acordare a punctajului aferent factorilor tehnici, sunt obligatorii, atât operatorii economici, în etapa de elaborare a ofertelor, cât și pentru entitatea contractantă, în exercitarea atribuțiilor sale exclusive prevăzute la art. 133 alin. (1) din HG nr. 394/2016, în special cele de la lit. i), privind „aplicarea criteriului de atribuire și a factorilor de evaluare, astfel cum a fost prevăzut în anunțul de participare (...)”. Consiliul reține că, potrivit art. 164 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, se instituie în sarcina entității contractante obligația de a elabora documentația de atribuire, astfel încât, aceasta să fie de natură a informa potențialii ofertanți în mod complet, corect și precis, cu privire la cerințele achiziției sectoriale, obiectul contractului și modul de desfășurare al procedurii de atribuire. În cauza Cartiera dell’Adda SpA vs. CEM Ambiente SpA (C-42/13), CJUE s-a pronunțat astfel: „(...) pe de o parte, principiul egalității de tratament impune ca ofertanții să dispună de aceleași șanse în formularea ofertelor lor și implică, așadar, ca aceste oferte să fie supuse acelorași condiții pentru toți ofertanții. Pe de altă parte, obligația de transparență are ca scop să garanteze absența riscului de favoritism și de arbitrar din partea autorității contractante. Aceasta implică formularea tuturor condițiilor și modalităților procedurii de atribuire în mod clar, precis și neechivoc în anunțul de participare sau în caietul de sarcini, astfel încât, în primul rând, să permită tuturor ofertanților informați în mod rezonabil și obișnuit de diligenți să le înțeleagă conținutul exact și să le interpreteze în același mod și, în al doilea rând, să permită autorității contractante să verifice efectiv dacă ofertele prezentate de ofertanți corespund criteriilor care guvernează contractul în Pagina 97 din 116

§ 242

cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/CAS Succhi di Frutta, C- 496/99 P, EU:C:2004:236, punctele 108-111)”. Principiile transparenței, tratamentului egal și nediscriminării, care răzbat din prevederile legale și jurisprudența comunitară anterior menționate au fost particularizate, în ceea ce privește algoritmul de punctaj aferent factorilor de evaluare, prin art. 211 alin. (1) și (2) din Legea nr. 99/2016 „(1) Entitatea contractantă nu are dreptul de a utiliza factori de evaluare care să conducă la o libertate de apreciere nelimitată. (2) În sensul alin. (1), factorii de evaluare utilizați de entitatea contractantă trebuie să asigure o concurență reală între operatorii economici și să fie însoțiți de prevederi care să permită verificarea efectivă a informațiilor furnizate de către ofertanți, în scopul aplicării factorilor de evaluare”. Or, în condițiile în care entitatea contractantă nu a menționat, în documentația de atribuire, nicio condiționare între tipul metodologiei din ofertă (respectiv dacă aceasta este sau nu internațională) și punctajul acordat, Consiliul reține că, în etapa de evaluare a ofertelor, aceasta nu avea dreptul de a diminua punctajul acordat contestatorului pentru simplul motiv că a menționat în propunerea tehnică propria sa metodologie și nu denumirea unei metodologii internaționale astfel cum a procedat intervenientul.

§ 243

Mai mult, Consiliul reține că depunctarea, pe motivul tipului de metodologie din oferta contestatorului și acordarea punctajului maxim ofertei intervenientului pentru același motiv, nu a survenit în urma unei analize riguroase cu privire la eventuala calitate a tipului de metodologie din cele 2 oferte, ci, este rezultatul identificării unor precizări punctuale în cele 2 oferte, respectiv: - „Prezenta propunere tehnică este concepută pe baza experienței companiilor partenere din cadrul Asocierii (numită în continuare „Consultant” în descrierea metodologiei de prestare a serviciilor de asistență tehnică) în domeniul infrastructurii de alimentare cu apă și canalizare” – pag. 7 din oferta contestatorului și - „Pentru această întreagă construcție, Consultantul a utilizat metode, metodologii și tehnici consacrate de management de proiect (managementul prin obiective, managementul prin rezultate, managementul resurselor, managementul proceselor desprins din standardul PMBOK), axându-se în principal pe managementul de proiect prin obiective și prin buget și folosind în planificare metoda drumului critic pe care se bazează și softul folosit în elaborarea graficului Gantt” – pag. 74 din oferta intervenientului, pag. 2167, vol. 7 al dosarului cauzei. Consiliul reține că, în lipsa unei analize temeinice și detaliate a celor 2 metodologii, analiză care, potrivit art. 219 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, ar fi trebuit să fie efectuată strict conform regulilor din algoritmul de punctare a factorului 2.1, entitatea contractantă nu avea dreptul de a diminua punctajul acordat ofertei contestatorului pentru faptul că nu a menționat, în propunerea sa tehnică, intenția de a implementa reguli de managementul proceselor „(...) desprinse din standardul PMBOK (...)” astfel cum a procedat contracandidatul său. Cu alte cuvinte, simpla mențiune a unui standard internațional, nu constituie, în prezenta procedură de atribuire, motiv de acordare diferențiată a punctajului în cadrul factorului de evaluare 2.1, deoarece, algoritmul de punctare adus la cunoștința operatorilor economici prin documentația de atribuire nu prevede o astfel de diferențiere, iar, analiza entității contractante privind acest aspect, s-a limitat la mențiuni punctuale din cele 2 oferte și la aprecieri proprii ale membrilor comisiei de evaluare privind pretinsa valoare adăugată a ofertei intervenientului față de oferta contestatorului, datorită utilizării sintagmei „(...) managementul proceselor desprins din standardul PMBOK (...)”. Ne este lipsit de relevanță nici faptul că algoritmul de acordare a punctajului factorului 2.1 stabilește anumite reguli prin care este apreciată calitatea fiecărei oferte, prin raportare la documentația de atribuire, nu la calitatea altor oferte astfel cum a procedat entitatea contractantă. Pagina 99 din 116

§ 244

Din analiza algoritmului factorului de evaluare 2.1 „Abordarea propusă pentru implementarea contractului”, se reține că, în vederea acordării punctajului, entitatea contractantă nu trebuia să procedeze la compararea mențiunilor privind originea metodologiei din cele 2 oferte, ci, trebuia sa verifice, potrivit algoritmului din documentația de atribuire, îndeplinirea unor anumite condiții de către metodologia din respectiva ofertă, cum ar fi cele menționate de ......... SRL în contestație, respectiv: - Metodologia să fie prezentată clar și detaliat; - Să se bazeze pe o serie de metodologii detaliate pentru toate activitățile solicitate de Entitatea Contractantă - Să fie adaptată la specificul Contractului, cu evidențierea datelor de intrare (resurse alocate, informații etc.) și a rezultatelor estimate pentru fiecare activitate (rapoarte rezultate etc.), iar acestea sunt corelate cu restul informațiilor prezentate în propunerea tehnică. În mod evident, entitatea contractantă are obligația să evalueze ofertele cu respectarea principiilor statuate la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 99/2016, printre care se regăsește și principiul proporționalității, însă, atingerea acestui deziderat nu se poate face cu încălcarea obligației exprese privind aplicarea criteriului de atribuire și a factorilor de evaluare, astfel cum au fost prevăzuți în documentația de atribuire. Cu alte cuvinte, în dorința de a atribui contractul, entitatea contractantă nu avea dreptul de a aplica selectiv prevederile legale incidente și nici de a acorda punctajul pe baza unor reguli care nu se regăsesc în documentația de atribuire.

§ 245

Prin urmare, apreciind că o simplă mențiune izolată din cuprinsul ofertei intervenientului nu justifică depunctarea ofertei contestatorului, Consiliul urmează să admită criticile contestatorului privind depunctarea ofertei sale din perspectiva neutilizării unei metodologii bazată pe standarde internaționale. În ceea ce privește pretinsul caracter sumar al abordării din oferta contestatorului cu privire la implementarea contractului, Consiliul reține că, potrivit accepțiunii generale din limba română, termenul „sumar” are este definit prin expresii de forma „în câteva cuvinte; pe scurt, succint, făcut în pripă, foarte simplu, superficial, expeditiv”. Având în vedere volumul mare de informații privind abordarea proprie și modalitatea de realizare a activităților din oferta contestatorului (aflate în vol. 9 al dosarului cauzei, începând cu pag. 3122 și în vol. 10), Consiliul apreciază că abordarea proprie cu privire la implementarea contractului din oferta contestatorului nu poate fi considerată nu poate fi caracterizată ca fiind superficială, expeditivă și nici pe scurt sau succint. Susținerile entității contractante din punctul de vedere potrivit cărora contestatorul nu ar fi demonstrat prin contestația depusă că propunerea sa tehnică ar conține „valoare adăugată (...) față de oferta ..........................” nu pot fi reținute deoarece, astfel cum a fost reținut anterior, algoritmul de acordare a punctajului în cadrul factorului 2.1 nu permite acordarea diferențiată a punctajului prin comparația conținutului ofertelor ci statuează în sensul verificării propunerilor tehnice prin comparație cu cerințele din caietul de sarcini. În cazul în care ar fi intenționat să diferențieze ofertele prin cuantificarea relativă a anumitor elemente concrete din cadrul acestora, entitatea contractantă avea obligația să precizeze acest aspect în cuprinsul documentației de atribuire, împreună, cu algoritmul de acordare a punctajului astfel încât ofertanții să cunoască încă din etapa de elaborare a ofertelor ce caracteristici trebuie să îndeplinească oferta pentru a fi declarată conformă, ce elemente se punctează suplimentar cerințelor minime din caietul de sarcini și care este modalitatea concretă, matematică în care se compară ofertele între ele în vederea acordării punctajului pentru factorul tehnic. Față de cele de mai sus, Consiliul apreciază că opinia exprimată de către entitatea contractantă prin punctul de vedere, potrivit căreia contestatorul ar fi trebuit să demonstreze care este valoarea adăugată rezultată din metodologia sa, comparativ cu cea din oferta intervenientului descrie, în fapt, modalitatea empirică, subiectivă și nelegală în care a aproximat entitatea contractantă punctajul acordat ofertei contestatorului, aceasta transformând, în fapt, algoritmul precizat în documentația de atribuire într-un algoritm de natură să conducă la o Pagina 101 din 116

§ 246

libertate de apreciere nelimitată, aspect interzis conform art. 211 din Legea nr. 99/2016. În ceea ce privește faptul că societatea contestatoare ar fi preluat prin metoda copy/paste prevederi ale caietului de sarcini, Consiliul reține că acesta nu este un caz identificat doar în oferta contestatorului ci se regăsește și în oferta intervenientului unde pot fi identificate porțiuni copiate prin aceeași metodă din caietul de sarcini, cum sunt cele enumerate de către ......... SRL în concluziile scrise formulate ulterior studierii dosarului cauzei. Față de acest aspect, Consiliul reține că aplicând în mod corespunzător principiile statuate la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 99/2016, comisia de evaluare ar fi trebuit să puncteze în mod similar cele 2 oferte pe considerentul copierii unor fragmente din caietul de sarcini, ambele regăsindu-se în această situație. Referitor la faptul că Asocierea ......... SRL – .......................... SRL ar fi prezentat aspectele cheie în cadrul secțiunii „Prezentarea aspectelor cheie generale identificate de CAT-MPSL, pentru îndeplinirea obiectivelor contractului și atingerea rezultatelor așteptate” (pag. 186-189) în maniera centralizată și ar fi asociat rezultatele influențate de aspectele cheie identificate în manieră schematică, fără a analiza în fapt impactul aspectelor cheie asupra rezultatelor așteptate, Consiliul reține că informațiile solicitate de entitatea contractantă se regăsesc la pag. 413- 446 din oferta contestatorului (vol. 9 al dosarului cauzei) iar modalitatea în care sunt prezentate nu justifică diminuarea punctajului, fiind corelate aspectele cheie specifice din documentația de atribuire și cele identificate

§ 247

de ofertant cu impactul pe care îl au pe 3 componente (calitate, cost și timp). Susținerile entității contractante potrivit cărora Asocierea ......... SRL – .......................... SRL nu ar fi detaliat metodologia de management a riscurilor, ci, ar fi propus un plan simplu de gestiune a riscurilor, nu pot fi reținute, deoarece, la pag. 449-497 din respectiva ofertă, aflate în vol. 9 al dosarului cauzei, se regăsesc toate elementele specifice unei metodologii, respectiv, riscurile identificate și descrise, impactul

§ 248

scontat,

§ 249

clasificarea

§ 250

riscurilor,

§ 251

analiza

§ 252

riscurilor, consecințele/modul în care afectează realizarea obiectivelor proiectului/execuția

§ 253

contractului,

§ 254

monitorizarea

§ 255

riscurilor

§ 256

și soluții/recomandări de minimizare/eliminare, fiind lipsit de relevanță faptul că informația este prezentată tabelar. Mai mult, o astfel de apreciere, privind distincția dintre un plan de gestiune a riscurilor și o metodologie având același obiect, apare, prin natura ei subiectivă, ca fiind de natură să excedeze caracterului obiectiv al criteriului de atribuire statuat la art. 211 din Legea nr. 99/2016. În ceea ce privește riscurile identificate de contestator, suplimentar, celor din caietul de sarcini, Consiliul reține că acestea se regăsesc la paginile enumerate de ......... SRL la punctele 96-97 din contestație, criticile acestuia, privind acest aspect, urmând a fi admise. În ceea ce privește, însă, modalitatea de asigurare a calității, Consiliul reține că Asocierea ......... SRL – .......................... SRL nu a prezentat, în cadrul propunerii tehnice, o metodologie/abordare adaptată contractului, astfel încât, să poată primi punctajul maxim la subfactorul de evaluare tehnic 2.1, ci, s-a limitat să prezinte la pag. 403-413 și pag. 592-593 din ofertă (vol. 9 al dosarului cauzei) sistemul de management calitate-mediu implementat în cadrul societăților comerciale membri ai asocierii. Consiliul reține că, pentru a putea primi maximul de 10 puncte, asociat calificativului „foarte bine” la sub-factorul 2.1, ar fi trebuit ca informațiile indicate de către entitatea contractantă, prin sintagma „Liniile directoare: Se va analiza informația furnizată în formularul Organizare si metodologie – litera A)”, ar fi trebuit să îndeplinească toate condițiile stipulate în algoritmul de punctare pentru calificativul „foarte bine”, inclusiv condiția adaptării la specificul contractului menționată la punctul „ii”. Referitor la acest aspect, Consiliul reține că formularul nr. 15, intitulat „Organizare si metodologie”, se regăsește la pag. 48 – 52 din setul de formulare publicat în SEAP în anexa anunțului de participare sub identificatorul „[CN1054023/00008] SECTIUNEA FORMULARE.docx.p7s” și menționează, în finalul secțiunii „A” faptul că „Ofertantul va aborda aspectele privind domeniul social și al relațiilor de muncă, sănătatea și Pagina 103 din 116

§ 257

securitatea în muncă, precum și privind obligațiile din domeniul mediului, pe parcursul derulării activităților, aplicarea procedurilor de management al calității la nivelul activităților derulate de CAT-MPSL”. Rezultă că, partea din metodologia pentru prestarea serviciilor aferentă asigurării calității, trebuia să fie adaptată la specificul contractului, în vederea obținerii punctajului maxim, iar, mențiunile generice și neadaptate din oferta contestatorului cu privire la asigurarea calității, nu justifică acordarea punctajului maxim, motiv pentru care, criticile contestatorului cu privire la acest aspect urmează a fi respinse. În ceea ce privește susținerile contestatorului potrivit cărora entitatea contractantă ar fi trebuit să-i solicite clarificări, Consiliul reține că, o eventuală solicitare de refacere/detaliere/adaptare a mențiunilor generice din oferta sa, referitoare la managementul calității, ar fi constituit avantaj evident în favoarea contestatorului, cu încălcarea prevederilor art. 221 alin. (2) din Legea nr. 99/2016, avantaj constând în majorarea punctajului obținut și, implicit, transformarea ofertei acestuia dintr-o ofertă necâștigătoare în ofertă câștigătoare. Având în vedere faptul că omisiunea încadrării într-un singur aspect din cele necesare punctajului maxim justifică depunctarea ofertei contestatorului, Consiliul reține că o eventuală reevaluare a ofertei acestuia ar fi lipsită de finalitate, câtă vreme, punctajul acordat acestuia la sub-factorul 2.1, nu s-ar putea majora datorită lipsei de adaptare a informațiilor referitoare la planul calității. În continuare, procedând la analiza criticilor contestatorului cu privire la oferta desemnată câștigătoare, Consiliul reține că un prim aspect se referă la faptul că respectivul ofertant și-ar fi modificat

§ 258

propunerea tehnică în urma solicitărilor de clarificări formulate de entitatea contractantă. În acest sens, Consiliul reține că, prin contestația care face obiectul prezentei, ......... SRL precizează expres că aspectele sub care și-ar fi modificat intervenientul propunerea tehnică se referă la revizuirea graficului Gantt, solicitată de entitatea contractantă la punctul 7 din adresa nr. 2562/25.08.2023 și punctele 1 și 3 din adresa nr. 2568 din aceeași dată, respectiv 25.08.2023. Procedând la analiza dosarului cauzei, Consiliul reține că cele 2 adrese de solicitare clarificări se află la pag. 6308-6314, în vol. 16 al dosarului cauzei și se referă, în esență, la completarea graficului Gantt cu informații prevăzute în partea descriptivă a propunerii tehnice, respectiv: - activitatea de realizare/actualizare și întreținere/mentenanță a paginii web a proiectului (punctul 7 din adresa nr. 2562/ 25.08.2023); - întocmirea cererii de finanțare și revizuirea analizei cost- beneficiu la finalizarea contractelor de lucrări (punctul 1 din adresa nr. 2568/25.08.2023); - termenul de implementare a aplicației de management infrastructură (punctul 3 din adresa nr. 2568/25.08.2023). Având în vedere faptul că modificările operate prin cele 3 solicitări anterior menționate sunt susținute de informații din alte documente existente în oferta intervenientului, Consiliul reține că entitatea contractantă nu a determinat apariția vreunui avantaj în favoarea respectivului acestuia, ci, a solicitat corectarea unor vicii de formă, astfel cum sunt acestea definite la art. 141 alin. (3) din HG nr. 394/2016, potrivit căruia „(...) viciile de formă reprezintă acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare este susținută în mod neechivoc de sensul și de conținutul altor informații existente inițial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalți participanți la procedura de atribuire”. Consiliul reține că obiectul contractului care urmează a fi atribuit prin prezenta procedură este deosebit de complex, situație în care omiterea evidențierii anumitor informații în graficul Gantt apare ca fiind explicabilă iar, potrivit art. 141 alin. (1) din HG nr. 394/2016, entitatea contractantă are dreptul de a solicita ofertantului corectarea viciilor de formă cu privire la oferta acestuia, în condițiile prevăzute la art. 221 din Legea

§ 259

nr.

§ 260

99/2016, astfel

§ 261

cum

§ 262

a procedat

§ 263

entitatea contractantă .......................... SA, în cazul graficului Gantt din oferta Pagina 105 din 116

§ 264

depusă de Asocierea .......................... .......................... SRL - ..........................SRL. Nici susținerile contestatorului, potrivit cărora entitatea contractantă ar fi determinat un avantaj în favoarea intervenientului prin faptul că a solicitat clarificări prin 2 adrese distincte, nu pot fi reținute, deoarece, ambele corespondențe au fost transmise în aceeași zi (data de 25.08.2023) și se referă la activități distincte din propunerea tehnică a intervenientului. Prin urmare, faptul că entitatea contractantă a transmis intervenientului solicitările de clarificare în 2 adrese distincte, reprezintă doar modalitatea în care și-a organizat comisia de evaluare activitatea, conform art. 137 din HG nr. 394/2016, nefiind evidențiată nicio legătură de cauzalitate între punctul 7 din prima solicitare și punctele 1 și 3 din a doua. În ceea ce privește clarificările solicitate de entitatea contractantă cu privire la propunerea financiară a intervenientului, prin adresa nr. 2665/04.09.2023 (pag. 9090-9092, vol. 23 al dosarului cauzei), Consiliul reține că acestea reprezintă, în fapt, corectarea unor calcule aritmetice din oferta Asocierii .......................... .......................... SRL - ..........................SRL, aspect menționat de entitate în solicitarea de clarificări și evidențiat de către respectivul ofertant, în răspunsul aflat la pag. 9093-9094 în același volum, prin care explică modalitatea concretă, matematică, în care au fost determinate valorile corecte (spre exemplu, faptul că valoarea corectă pentru activitatea A1 ar fi determinată pin înmulțirea 15 buc x 149.500,24 lei/buc).

§ 265

Potrivit art. 140 alin. (5) din HG nr. 394/2016, se instituie regula conform căreia modificarea propunerii financiare prin răspunsul la solicitarea de clarificări conduce la respingerea ofertei însă, de la această regulă, a fost instituită, prin alin. (9) al aceleiași norme juridice, excepția, conform căreia „(...) oferta va fi considerată admisibilă în măsura în care modificările operate de ofertant, la solicitarea comisiei de evaluare, în legătură cu propunerea sa financiară reprezintă erori aritmetice, respectiv aspecte care pot fi clarificate cu ajutorul principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Lege, elementele propunerii financiare urmând a fi corectate, implicit alături de prețul total al ofertei, prin refacerea calculelor aferente”. Hotărârea CJUE din data 5 iunie 2015 pronunțată în cauza C 49/15, statuează că: „43 În această privință, trebuie amintit că, în conformitate cu ceea ce s-a statuat la punctul 28 din prezenta ordonanță, corectarea unei erori materiale săvârșite de un ofertant în redactarea ofertei sale, în temeiul articolului 160 alineatul (3) din regulamentul delegat, nu trebuie să îi permită să o modifice și să îi confere astfel un avantaj necuvenit. 44 În consecință, orice modificare a unei oferte economice care nu privește corectarea mecanică a unei erori materiale vădite de redactare sau care nu rezultă automat dintr-o corectare nu este autorizată în temeiul articolului 160 alineatul (3) din regulamentul delegat. Astfel, autoritatea contractantă nu poate da unui singur ofertant, după deschiderea ofertelor, posibilitatea să modifice termenii ofertei sale, sub sancțiunea încălcării principiului egalității de tratament, precum și a termenilor dispoziției menționate”. Având în vedere faptul că modificările operate de intervenient în cadrul propunerii sale financiare, urmare a adresei de solicitare clarificări nr. 2665/04.09.2023 reprezintă corectarea mecanică a unor erori aritmetice, cu refacerea calculelor aferente, situație prevăzută atât de legislația națională cât și de jurisprudența comunitară anterior reproduse, Consiliul constată că nu se confirmă susținerile contestatorului privind pretinsul avantaj determinat în favoarea Asocierii

§ 266

..........................

§ 267

..........................

§ 268

SRL - ..........................SRL. În ceea ce privește solicitarea formulată de contestator în subsidiar privind recalcularea punctajului acordat intervenientului la factorul tehnic Pt1, Consiliul reține că societatea contestatoare este în eroare, în sensul că punctajul nu se acordă pentru numărul de recomandări prezentate, ci, pentru numărul de proiecte/contracte la care a participat respectivul expert, fiind lipsit de relevanță faptul că participarea la mai multe contracte este confirmată prin aceeași recomandare. Pagina 107 din 116

§ 269

În acest sens, Consiliul reține, ca relevantă, descrierea factorului de evaluare Pt1, din fișierul publicat în SEAP, în anexa anunțului de participare, sub identificatorul „[CN1054023/00007] FISA ACORDARE PUNCTAJ.docx.p7s”, în care se precizează explicit faptul că „Se vor contabiliza contractele de experiență specifică prezentate în mod complet de fiecare ofertant pentru fiecare expert principal (...) Contractele de experiență specifică sunt numărate/ contabilizate în vederea aplicării algoritmului de calcul (...)”. Totodată, se reține că, în cazul subfactorului Pte 2 al factorului Pt1(coordonatorul echipei supervizare, indicat de către ......... SRL în contestație), entitatea contractantă a precizat în fișa de acordare punctaj că punctajul se acordă astfel: „Pte 2 = totalul de puncte cumulate pentru Expertul Principal „Coordonator Echipă Supervizare” (max 10 puncte):  Pentru demonstrarea experienței specifice privind participarea in calitate de Lider /Lider de echipa adjunct/ Manager de Proiect/ Manager Adjunct de Proiect/ Coordonator proiect/ Coordonator adjunct proiect/Inginer Rezident (sau poziții echivalente cu acestea ca responsabilități, dar cu denumiri diferite) la supervizarea a cel puțin 2(doua) proiecte /contracte de lucrări la nivelul căruia să fi desfășurat activități de supervizare/ supraveghere/ urmărire pentru lucrări (de execuție și/ sau proiectare și execuție) aferente unui obiectiv de investiții din domeniul infrastructurii mediu - se acorda 1 punct;

§ 270

 Pentru demonstrarea experientei specifice privind participarea in calitate Lider /Lider de echipa adjunct/ Manager de Proiect/ Manager Adjunct de Proiect/ Coordonator proiect/ Coordonator adjunct proiect/Inginer Rezident (sau pozitii echivalente cu acestea ca responsabilitati, dar cu denumiri diferite) la supervizarea a cel putin 3(trei) proiecte /contracte de lucrări la nivelul căruia să fi desfășurat activități de supervizare/ supraveghere/ urmărire pentru lucrări (de execuție și/ sau proiectare și execuție) aferente unui obiectiv de investiții din domeniul infrastructurii mediu - se acorda 5 puncte;  Pentru demonstrarea experientei specifice privind participarea in calitate Lider /Lider de echipa adjunct/ Manager de Proiect/ Manager Adjunct de Proiect/ Coordonator proiect/ Coordonator adjunct proiect/Inginer Rezident (sau pozitii echivalente cu acestea ca responsabilitati, dar cu denumiri diferite) la supervizarea a mai mult de 3(trei) proiecte /contracte de lucrări la nivelul căruia să fi desfășurat activități de supervizare/ supraveghere/ urmărire pentru lucrări (de execuție și/ sau proiectare și execuție) aferente unui obiectiv de investiții din domeniul infrastructurii mediu - se acorda 10 puncte”. Din analiza algoritmului reprodus anterior, Consiliul reține că, pentru a obține punctajul maxim (10 puncte), intervenientul ar fi trebui să demonstreze că persoana propusă „coordonator echipă supervizare” a participat anterior la mai mult de „3(trei) proiecte /contracte de lucrări la nivelul căruia să fi desfășurat activități de supervizare/ supraveghere/ urmărire pentru lucrări (de execuție și/ sau proiectare și execuție) aferente unui obiectiv de investiții din domeniul infrastructurii mediu”. Astfel

§ 271

cum

§ 272

susține,

§ 273

în

§ 274

mod corect, .......................... .......................... SRL, în cererea de intervenție, noțiunea de „proiect în domeniul infrastructurii de mediu” nu este sinonim cu „contract de servicii de asistență tehnică în domeniul infrastructurii de mediu”, iar, un proiect de mediu, pentru a-și atinge scopul, este, de regulă, împărțit în mai multe contracte. Prin urmare, conform cerinței, erau acceptate atât proiectele, cât și contractele de lucrări din cadrul unui proiect. Rezultă că, potrivit cerinței, erau suficiente 4 contracte de lucrări la nivelul cărora să fi desfășurat activități de supervizare/supraveghere/ urmărire pentru lucrări (de execuție și/ sau proiectare și execuție) aferente unui obiectiv de investiții din domeniul infrastructurii mediu, pentru obținerea punctajului maxim. Din

§ 275

analiza

§ 276

dosarului

§ 277

cauzei,

§ 278

se

§ 279

reține

§ 280

că Asocierea

§ 281

..........................

§ 282

..........................

§ 283

SRL - ..........................SRL a prezentat, în propunerea sa tehnică, Pagina 109 din 116

§ 284

următoarele recomandări aflate la pag. 2643-1661, vol. 8 al dosarului cauzei: Recomandarea nr. 5952/30.05.2016, emisă de ApaRegio Gorj, prin care se confirmă implicarea expertului, în perioada iulie 2009-martie 2013 și august 2013 - octombrie 2015, în poziția de Inginer Rezident și Adjunct Lider de Echipă in proiectul „Asistență Tehnică pentru supervizarea lucrărilor „Reabilitarea și extinderea sistemului de alimentare cu apă și a sistemului de canalizare, județul Gorj, România” în cadrul următoarelor contracte de lucrări: - Reabilitarea si extinderea rețelelor de distribuție a apei si de canalizare menajeră în Municipiul Târgu Jiu - Reabilitarea si extinderea rețelelor de distribuție a apei si de canalizare menajeră în orașele Târgu Cărbunesti si Ticleni - Lucrări la sursele de apă în orașele Târgu Cărbunesti si Ticleni - Lucrări la sursele de apă si stația de tratare Bumbesti Jiu; Recomandarea nr. 6746/02.06.2016, emisă de APA CANAL ILFOV SA, prin care se confirmă implicarea expertului, în perioada martie 2013 - iulie 2013, în calitate de inginer rezident in proiectul „Asistență Tehnică pentru Supervizarea lucrărilor și proiectare „Reabilitarea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare în județul Ilfov” în cadrul următoarelor contracte de lucrări: - Reabilitare si extindere surse de apă, stații de tratare, rezervoare si stații de pompare în localitățile Bragadiru. Cornetu, Pantelimon. Dobroești, Ciorogârla. Brănești si Cernica, județul Ilfov

§ 285

- Reabilitare si extindere rețele de alimentare cu apă si rețele de canalizare, stații de pompare apă uzată - U.A.T. 3 Pantelimon; Certificat nr. DGMPFE 5110/10.08.2021, emis de Primăria Municipiului București Direcția Generală Management Proiecte cu Finanțare Externă Serviciul UIP Faza 2 Gllna, prin care se confirmă implicarea expertului, în calitate de Inginer rezident 3 - Colectoare (CL3) in proiectul „Asistență Tehnică pentru supervizarea lucrărilor din cadrul proiectului „Finalizarea Stației de Epurare Glina, reabilitarea principalelor colectoare de canalizare și a canalului colector Dâmbovița (Caseta)” în cadrul contractului de lucrări „Reabilitarea colectoarelor principale de canalizare (A0 si B0)”. Rezultă că expertul nominalizat de intervenient, pe poziția de expert principal „coordonator echipă supervizare”, îndeplinește condițiile pentru obținerea punctajului maxim, totalizând, la nivelul celor 3 recomandări prezentate, un număr de 7 contracte de lucrări, deci, mai mult de 3, fiind astfel evaluat corect de către comisia de evaluare. Față de cele de mai sus, Consiliul urmează să respingă, ca nefondate, criticile din contestația formulată de ......... SRL privind oferta desemnată câștigătoare. În ceea ce privește documentul „note scrise”, înregistrat la CNSC sub nr. 60053/02.11.2023, Consiliul reține că, prin comparație cu argumentele invocate în contestație, acesta conține motive noi de contestare, care nu se regăsesc în contestația formulată inițial, despre care ......... SRL susține că ar fi luat cunoștință doar cu ocazia studierii înscrisurilor transmise de entitatea contractantă la dosarul cauzei, situație reglementată de art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 potrivit căreia „Este inadmisibilă prezentarea unor noi motive de contestare și/sau formularea unor noi capete de cerere pe calea concluziilor scrise sau orale ori a precizărilor la contestație ulterior termenului legal de formulare a acesteia”. Susținerile contestatorului privind pretinsa incidență a prevederilor art. 186 Cpc privind repunerea în termenul de contestare, nu pot fi reținute, deoarece, respectivele prevederi ale Codului de procedură civilă, în calitate de lege generală, sunt în contradicție cu prevederile legii speciale, respectiv cu cele ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, care statuează în sensul că este inadmisibilă completarea contestației cu noi motive/capete de cerere, după expirarea termenului legal de contestare. Or, conform art. 68 din Legea nr. 101/2016, completarea acesteia cu prevederile Codului de procedură civilă este posibilă doar în măsura în care acestea din urmă nu sunt contrare legii speciale. Prin urmare, instituția repunerii în termen, prevăzută la art. 186 Cpc, nu este aplicabilă în domeniul soluționării contestațiilor în domeniul Pagina 111 din 116

§ 286

achizițiilor publice, fiind contrară, atât principiului celerității ,statuat la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cât și prevederilor exprese ale art. 21 alin. (3) coroborat cu art. 68 din același act normativ. De asemenea, nu se poate admite nici că dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 au fost edictate pentru a se crea o categorie aparte, privilegiată, de operatori economici care, utilizând acest mijloc, să scape sancțiunilor inadmisibilității, așa cum s-ar întâmpla în cazul contestatorului de față, care, dacă i s-ar admite cererea de repunere in termen, în temeiul legii generale, ar obține beneficiile formulării unei veritabile noi contestații, cu încălcarea, însă, a tuturor prevederilor legale impuse pentru inițierea acestui demers. Pe de altă parte, având în vedere prevederile art. 21 din Constituția României privind dreptul la justiție și considerentele reținute de CJUE în Hotărârea pronunțată în cauza C-54/21, invocate de către contestator, Consiliul reține că societatea contestatoare avea posibilitatea să formuleze o nouă contestație, în termenul legal raportat la data luării la cunoștință a noilor aspecte contestate, din studierea dosarului cauzei, cu îndeplinirea cumulativă a tuturor condițiilor de admisibilitate a acestei noi contestații, printre care se regăsește și cauțiunea stabilită la art. 611 din Legea nr. 101/2016. Cu alte cuvinte, considerându-se vătămat de aspectele referitoare la evaluarea ofertei câștigătoare despre care a aflat din studiul dosarului la sediul Consiliului, ......... SRL ar fi putut să formuleze o nouă contestație, în termenul prevăzut la art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, calculat de la data studierii dosarului cauzei, pentru care avea

§ 287

obligația îndeplinirii condiției de admisibilitate prevăzută la art. 611 din același act normativ, privind constituirea cauțiunii. Este adevărat că, în conformitate cu jurisprudența comunitară invocată în contestație, operatorii economici interesați au dreptul de a formula contestație după luarea efectivă a informațiilor vătămătoare, însă, acest drept trebuie exercitat cu îndeplinirea tuturor celorlalte condiții de admisibilitate prevăzute de lege, printre care, se regăsește și obligația constituirii cauțiunii pentru soluționarea contestației. Faptul că societatea contestatoare a luat cunoștință de anumite înscrisuri din dosarul achiziției doar cu ocazia studierii dosarului cauzei la CNSC, nu poate fi utilizat în scopul de a se eluda condițiile de admisibilitate a contestației. Cu alte cuvinte, nu se poate utiliza acest mijloc procedural pentru a se masca, în fapt, completarea contestației, contrar dispozițiilor exprese ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, așa cum încearcă contestatorul să facă. În consecință, în ipoteza în care ......... SRL dorea să supună controlului de legalitate actele emise de entitatea contractantă cu privire la modalitatea în care a fost evaluată oferta câștigătoare, despre care a luat cunoștință ulterior studierii dosarului cauzei, trebuia să formuleze o contestație distinctă, în termenul legal și să facă aplicarea art. 611 din Legea nr. 101/2016. Considerentele Hotărârii CJUE pronunțată în cauza C-54/21, invocate, în mod repetat, de către contestator, nu se referă la admisibilitatea contestației din perspectiva cauțiunii, ci, a termenului de introducere, raportat la data luării efective la cunoștință a actului vătămat, aspect care rezultă din considerentele 105-107: „105 Revine în continuare acestei instanțe sarcina de a asigura remedierea oricărei încălcări eventual constatate a dreptului la o cale de atac efectivă. 106 În acest cadru, îi revine printre altele sarcina de a ține seama de jurisprudența constantă a Curții, potrivit căreia obiectivul stabilit la articolul 1 din Directiva 89/655, de a garanta existența unor căi de atac efective împotriva încălcărilor dispozițiilor aplicabile în materia atribuirii contractelor de achiziții publice, nu poate fi atins decât dacă termenul impus pentru a formula o cale de atac împotriva deciziei în discuție începe să curgă numai de la data la care reclamantul a luat cunoștință sau ar fi trebuit să ia cunoștință de pretinsa încălcare a dispozițiilor menționate [Hotărârea din 28 ianuarie 2010, Uniplex (UK), C- 406/08, EU:C:2010:45, punctul 32, și Hotărârea din 8 mai 2014, Pagina 113 din 116

§ 288

Idrodinamica Spurgo Velox și alții, C- 161/13, EU:C:2014:307, punctul 37, precum și Ordonanța din 14 februarie 2019, Cooperativa Animazione Valdocco, C- 54/18, EU:C:2019:118, punctul 45]. 107 În consecință, în ipoteza în care dreptul procedural național nu ar permite instanței sesizate cu o cale de atac împotriva unei decizii de atribuire a unui contract de achiziții publice să ia, în cursul judecății, măsuri care să restabilească respectarea dreptului la o cale de atac efectivă, această instanță trebuie, atunci când se dovedește că acest drept a fost încălcat din cauza nedivulgării unor informații, fie să anuleze această decizie de atribuire, fie să considere că reclamantul poate formula o nouă cale de atac împotriva deciziei de atribuire deja luate, termenul prevăzut în acest sens neîncepând să curgă decât de la momentul în care acest reclamant are acces la ansamblul informațiilor care fuseseră calificate în mod eronat drept confidențiale”. În speță, partea din notele scrise referitoare la aspecte care nu se regăsesc în contestația inițială reprezintă o nouă cale de atac, astfel cum este aceasta menționată la considerentul 107 din jurisprudența comunitară anterior reprodusă, pentru care, contestatorul avea obligația

§ 289

respectării tuturor celorlalte condiții de admisibilitate, inclusiv, constituirea cauțiunii. Față de cele de mai sus, Consiliul urmează să respingă, ca inadmisibile, în temeiul art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, criticile ......... SRL suplimentare celor din contestație, formulate ulterior studierii dosarului cauzei. Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de

§ 290

.........

§ 291

SRL

§ 292

în

§ 293

contradictoriu

§ 294

cu

§ 295

entitatea contractantă .......................... SA, iar, pe cale de consecință, va admite

§ 296

cererea

§ 297

de

§ 298

intervenție

§ 299

formulată de .......................... .......................... SRL. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu entitatea contractantă .......................... SA, iar, pe cale de consecință, admite cererea de intervenție formulată de .......................... .......................... SRL. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ............... PREȘEDINTE ................... Consilier de soluționare ......................

§ 300

Redactat practicaua deciziei

§ 301

................... Redactat practic deciziei An dra Pagina 115 din 116

§ 302

Redactată în 5 (cinci) exemplare originale, conține 82 (optzecisidouă) pagini

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.