AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2354/2023

TOP DECON SRL în contradictoriu cu COMUNA CALDARARU (PRIMARIA CALDARARU)

Decizia CNSC nr. 2354/C4/2707 din 06.10.2023

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2354/C4/2707 din 06.10.2023

Data din document
2023-10-06
Complet
C4

Contestația, din document

Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 52866/28.09.2023, depusă de Top Decon SRL, cu sediul în str. Basarabilor nr. 41, spațiul comercial nr. 2, bloc 3BCD, scara B, parter, Slatina, județul Olt, CUI 15197440, număr de înregistrare în registrul comerțului J28/82/2008, reprezentată legal de domnul Nicolae Cristian Deaconu - administrator și convențional de „Alexe Călin Costică” - Cabinet de Avocat, cu sediul profesional în aleea Barajul Dunării nr. 4, bloc M38, scara 1, etaj 1, apartament 7, camera 3, sectorul 3, București, ales pentru comunicarea actelor de procedură, privind procedura simplificată pentru atribuirea contractului de lucrări de asfaltare drumuri locale în comuna Căldăraru, cod CPV 45233120-6, cu data-limită de depunere a ofertelor 27.03.2023, anunț de participare nr. SCN1121648/ 10.03.2023, organizată de Comuna Căldăraru, prin primăria sa, cu sediul în str. Principală nr. 355, comuna Căldăraru, județul Argeș, în calitate…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge, pentru nedepunerea cauțiunii, contestația Top Decon SRL înregistrată la Consiliu cu nr. 52866/28.09.2023, în contradictoriu cu Comuna Căldăraru, prin primăria sa. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile. Pagina 1 din 1
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2354/2023

Decizie CNSC
An dosar: 2023Înregistrare: 52866Data înregistrării: 2023-09-28
ContestatorTOP DECON SRLCUI 15197440
Autoritate contractantăCOMUNA CALDARARU (PRIMARIA CALDARARU)CUI 5010145

2023_2354_2023_Decizie_2354.pdf, BO2023_2354_2023_BO2023_2354.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.198 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2354 / C4 / 2707 Data: 06.10.2023 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 52866/28.09.2023, depusă de Top Decon SRL, cu sediul în str. Basarabilor nr. 41, spațiul comercial nr. 2, bloc 3BCD, scara B, parter, Slatina, județul Olt, CUI 15197440, număr de înregistrare în registrul comerțului J28/82/2008, reprezentată legal de domnul Nicolae Cristian Deaconu - administrator și convențional de „Alexe Călin Costică” - Cabinet de Avocat, cu sediul profesional în aleea Barajul Dunării nr. 4, bloc M38, scara 1, etaj 1, apartament 7, camera 3, sectorul 3, București, ales pentru comunicarea actelor de procedură, privind procedura simplificată pentru atribuirea contractului de lucrări de asfaltare drumuri locale în comuna Căldăraru, cod CPV 45233120-6, cu data-limită de depunere a ofertelor 27.03.2023, anunț de participare nr. SCN1121648/ 10.03.2023, organizată de Comuna Căldăraru, prin primăria sa, cu sediul în str. Principală nr. 355, comuna Căldăraru, județul Argeș, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat, în esență, în principal, anularea actualului rezultat al evaluării ofertelor Top Decon SRL și Construcții Drumuri șl Lucrări de Artă SRL și obligarea autorității la reevaluarea acestora, iar în subsidiar anularea procedurii de atribuire. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, pentru nedepunerea cauțiunii, contestația Top Decon SRL înregistrată la Consiliu cu nr. 52866/28.09.2023, în contradictoriu cu Comuna Căldăraru, prin primăria sa. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile. Pagina 1 din 1

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 5.878 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... / ... / ... Data: ... Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ..., depusă de ...SRL, cu sediul în str. ..., CUI ..., număr de înregistrare în registrul comerțului ..., reprezentată legal de domnul ... - administrator și convențional de „...” - Cabinet de Avocat, cu sediul profesional în aleea ..., ales pentru comunicarea actelor de procedură, privind procedura simplificată pentru atribuirea contractului de lucrări de asfaltare drumuri locale în ..., cod CPV 45233120-6, cu data-limită de depunere a ofertelor 27.03.2023, anunț de participare nr. ..., organizată de ..., prin primăria sa, cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat, în esență, în principal, anularea actualului rezultat al evaluării ofertelor ...SRL și ...SRL și obligarea autorității la reevaluarea acestora, iar în subsidiar anularea procedurii de atribuire. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ofertantul ...SRL reclamă decizia autorității contractante ... de respingere a ofertei sale, în cadrul procedurii de atribuire menționată în partea introductivă. La finalul contestației sale, ...SRL a precizat textual că va depune la Consiliu, în original, dovada consemnării cauțiunii prevăzute de art. 61 ind. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016 în interiorul termenului de cinci zile de la data formulării contestației. Așadar, autoarea contestației are cunoștință de obligația legală care îi revine și și-a asumat expres îndeplinirea ei, respectiv depunerea la Consiliu a originalului dovezii în termenul prevăzut de lege, context în care nu a fost necesară emiterea de către organul jurisdicțional a unei înștiințări a contestatoarei despre obligația legală pe care aceasta a arătat deja că o cunoaște. Pagina 1 din 3

§ 2

În pofida obligației care îi era cunoscută, societatea nu a prezentat cauțiunea pretinsă de lege, Consiliul constatând formularea contestației fără a fi constituită și depusă cauțiunea, cauțiune care nu a fost primită de Consiliu nici la acest moment. Conform art. 61 ind. 1 din Legea nr. 101/2016: Art. 61 ind. 1. - (1) Pentru soluționarea contestației formulate în condițiile art. 8 sub sancțiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, o cauțiune stabilită după cum urmează: a) 2% din valoarea estimată a contractului, în cazul în care aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai mult de 35.000 lei pentru contestațiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. a), respectiv nu mai mult de 88.000 lei pentru contestațiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. b); b) 2% din valoarea estimată a contractului, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai mult de 220.000 lei pentru contestațiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. a), respectiv nu mai mult de 2.000.000 lei pentru contestațiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. b. Față de normele redate, în vigoare și prezumate absolut a fi cunoscute de către ...SRL (care le și invocă), această societate era debitoarea obligației legale de a constitui și depune, până la data de 03.10.2023, o cauțiune de 2% din valoarea estimată a contractului, în limita a 88.000 lei, obligație pe care nu a respectat-o, nefiind recepționată de către Consiliu – nici prin poșta electronică (astfel cum a transmis inițial contestația), nici prin fax – o dovadă în acest sens, în termenul acordat de lege și asumat de contestatoare în cuprinsul contestației. În atari condiții, chestiunea neonorării obligației de constituire și depunere a cauțiunii fiind lichidată, Consiliul se vede nevoit să aplice normele obligatorii ale art. 61 ind. 1 alin. (1) evidențiate mai sus și, pe cale de consecință, să respingă contestația ...SRL. Întrucât normele supracitate au prevalență în aplicare și împiedică organul de jurisdicție să analizeze contestația pe fond sau din punct de vedere al excepțiilor, contestația respectivă este respinsă indiferent și independent de analiza pe fond a ei sau a altor excepții. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, pentru nedepunerea cauțiunii, contestația ...SRL înregistrată la Consiliu cu nr. ..., în contradictoriu cu ..., prin primăria sa. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile. Pagina 2 din 3

§ 3

PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactată practicaua deciziei, ... Redactată în patru exemplare, conține trei pagini. Pagina 3 din 3

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.