AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2006/2023

FIROGAL 1 SRL în contradictoriu cu COMUNA GRECI

Decizia CNSC nr. 2006/C3/2017 din 28.08.2023

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2006/C3/2017 din 28.08.2023

Data din document
2023-08-28
Complet
C3

Obiectul procedurii

având ca obiect Execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții cu titlul „Amenajare sistem rutier în Comuna Greci - FAZA I”, cod CPV 45233120-6 – Lucrări de construcții de drumuri, anunț de participare simplificat nr. SCN1125643/26.05.2023, s-au solicitat: „- în principal, modificarea actelor contestate și obligarea autorității contractante la furnizarea unor informații clare, precise și complete privind modalitatea de elaborare a ofertelor, cu consecința alocării unui nou termen de depunere a ofertelor; - în subsidiar, în ipoteza în care se vor primi oferte de participare la procedura de atribuire, anularea acesteia ca urmare a imposibilității adoptării de măsuri de restabilire a legalității”. Pagina 1 din 3
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

Admite contestația formulată de FIROGAL 1 SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA GRECI. Anulează procedura de atribuire.
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2006/2023

Decizie CNSC
An dosar: 2023Înregistrare: 39749Data înregistrării: 2023-07-20
ContestatorFIROGAL 1 SRLCUI 5051340
Autoritate contractantăCOMUNA GRECICUI 4793960

2023_2006_2023_Decizie_2006.pdf, BO2023_2006_2023_BO2023_2006.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.775 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2006/C3/2017 Data: 28.08.2023 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 39749/20.07.2023, formulată de FIROGAL 1 SRL, cu sediul în Galați, str. Traian nr. 446, județul Galați, înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J17/3188/1993, având cod unic de înregistrare 5051340, reprezentată legal prin administrator Bulgaru Petrina-Paula și convențional de SCPA „Ceparu și Irimia”, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, str. Ștefan Mihăileanu nr. 11, sector 2, împotriva clarificărilor și răspunsurilor consolidate publicate în SEAP sub denumirea de [SCN1125643/00024] Clarificare din oficiu final_s.pdf din 13.07.2023, [SCN1125643/00027] Raspuns

§ 2

consolidat

§ 3

2_Rev

§ 4

1_s.pdf.p7m din

§ 5

17.07.2023, [SCN1125643/00029] Raspuns consolidat 3_18.07.2023. pdf.p7m din 18.07.2023, [SCN1125643/00031] Raspuns consolidat 4.pdf.p7m din 18.07.2023 și [SCN1125643/00034] Raspuns consolidat 5.pdf.p7m, documente emise de către COMUNA GRECI, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în comuna Greci, str. 1 Decembrie nr. 16, județul Tulcea, în cadrul procedurii simplificate, derulată online, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții cu titlul „Amenajare sistem rutier în Comuna Greci - FAZA I”, cod CPV 45233120-6 – Lucrări de construcții de drumuri, anunț de participare simplificat nr. SCN1125643/26.05.2023, s-au solicitat: „- în principal, modificarea actelor contestate și obligarea autorității contractante la furnizarea unor informații clare, precise și complete privind modalitatea de elaborare a ofertelor, cu consecința alocării unui nou termen de depunere a ofertelor; - în subsidiar, în ipoteza în care se vor primi oferte de participare la procedura de atribuire, anularea acesteia ca urmare a imposibilității adoptării de măsuri de restabilire a legalității”. Pagina 1 din 3

§ 6

Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE:

§ 7

Admite contestația formulată de FIROGAL 1 SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA GRECI. Anulează procedura de atribuire.

§ 8

Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 3 din 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 76.323 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. .../.../... Data: ... Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. .../..., formulată de ... SRL, cu sediul în ..., înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. ..., având cod unic de înregistrare ..., reprezentată legal prin administrator ... și convențional de SCPA „...”, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în ..., împotriva clarificărilor și răspunsurilor consolidate publicate în SEAP sub denumirea de [.../00024] Clarificare din oficiu final_s.pdf din 13.07.2023, [.../00027] Raspuns consolidat 2_Rev 1_s.pdf.p7m din 17.07.2023, [.../00029] Raspuns consolidat 3_18.07.2023. pdf.p7m din 18.07.2023, [.../00031] Raspuns consolidat 4.pdf.p7m din 18.07.2023 și [.../00034] Raspuns consolidat 5.pdf.p7m, documente emise de către ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ..., în cadrul procedurii simplificate, derulată online, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții cu titlul „Amenajare sistem rutier în ... - FAZA I”, cod CPV 45233120-6 – Lucrări de construcții de drumuri, anunț de participare simplificat nr. .../..., s-au solicitat: „- în principal, modificarea actelor contestate și obligarea autorității contractante la furnizarea unor informații clare, precise și complete privind modalitatea de elaborare a ofertelor, cu consecința alocării unui nou termen de depunere a ofertelor; - în subsidiar, în ipoteza în care se vor primi oferte de participare la procedura de atribuire, anularea acesteia ca urmare a imposibilității adoptării de măsuri de restabilire a legalității”. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: ... SRL formulează contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. .../..., împotriva documentației de Pagina 1 din 45

§ 2

atribuire întocmită de către ..., solicitând cele redate în partea introductivă. Preliminar, petentul precizează că, într-un ciclu procesual anterior, a contestat documentația de atribuire aferentă procedurii, iar prin decizia nr. ..., prin care contestația i-a fost admisă în parte, Consiliul a dispus: «(...) dat fiind faptul că impune ofertanților să se încadreze în resursele prevăzute limitativ în documentația de atribuire pentru consumurile de materiale, manopera, utilaje și transport, fără a prezenta modul în care sunt calculate resursele minime sau productivitatea maximă și nici care

§ 3

sunt consumurile normate luate în considerare la stabilirea normelor compuse din formularul „F3cp”, și va obliga autoritatea contractantă la remedierea documentației de atribuire și la publicarea în SEAP a măsurilor de remediere adoptate, cu respectarea prevederilor legale și a motivării aferentă prezentei (...)». În vederea punerii în aplicare a acestei decizii, arată că autoritatea contractantă a publicat în SEAP, în data de 13.07.2023, documentul intitulat Clarificare din oficiu final_s.pdf, iar în data de 18.07.2023, răspunsuri la solicitările de clarificări formulate de operatorii economici interesați de participarea la procedura de atribuire. De asemenea, indică faptul că, potrivit eratei publicate la 13.07.2023, termenul limită de depunere a ofertelor era 20.07.2023, ora 15:00. Contestatorul apreciază că modalitatea de punere în aplicare a deciziei anterioare a CNSC încalcă atât autoritatea de lucru judecat a acesteia, cât și dispozițiile legale care instituie reguli de asigurare a respectării principiilor transparenței și tratamentului egal. Astfel, afirmă că: I. au fost nesocotite regulile legale de publicitate. În acest sens, subliniază că organizatoarea procedurii a încălcat dispozițiile art. 161 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, conform cărora răspunsurile la solicitările de clarificări trebuie să fie publicate cu cel puțin 6 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor. Totodată, adaugă că, prin menținerea datei limită de depunere a ofertelor în 20.07.2023, ... încalcă și dispozițiile art. 153 din același act normativ. Cu titlu de exemplu de clarificări care au efect de modificare semnificativă a modalității de elaborare a ofertelor, redă următoarele: - „Suntem de acord cu prezentarea graficului de execuție pe fiecare stradă în parte și a planului de lucru cu resursele alocate per total lucrare”. (Răspuns consolidat nr. 4/18.07.2023); - „Dacă veți considera necesar, în spiritul prezentei documentații puteți adăuga și o operațiune de nivelare după cele de scarificare și reprofilare, înainte de compactarea materialului adus la umiditatea optimă, aceasta putând apărea ca fiind necesară punctual dacă nu se respectă cu strictețe exigențele geometrice la reprofilare”. (Răspuns consolidat nr. 4/18.07.2023). Prin aceste informații suplimentare, consideră că se introduc în documentația de atribuire condiții care au un potențial impact asupra concurenței, fiind de natură să influențeze adoptarea deciziei de participare la procedura de atribuire, dar și modul de elaborare a ofertei, atât din punct de vedere tehnic, cât și financiar. Astfel de informații suplimentare, privind modalitatea de întocmire a ofertelor, au fost furnizate inclusiv prin Răspunsul consolidat nr. 5, publicat în SEAP în Pagina 3 din 45

§ 4

data de 19.07.2023, cu 1 (una) zi înainte de data limită de depunere a ofertelor, mai adaugă contestatorul. Cu titlul de exemplu, semnalează precizarea conform căreia 1,05 reprezintă coeficientul acceptat al pierderilor tehnologice pentru produsul bordură 50x10x15. În acest context, este de părere că menținerea datei de 20.07.2023 ca dată limită de depunere a ofertelor determină imposibilitatea adaptării corespunzătoare a ofertelor și a participării la procedura de atribuire, fiind evident redus nivelul de concurență care trebuie asigurat în vederea obținerii, de către autoritatea contractantă, a celei mai bune variante.

§ 5

Așadar, conchide acesta, în condițiile date, se impune obligarea autorității contractante la decalarea cu o perioadă corespunzătoare a datei limită de depunere a ofertelor, în ipoteza în care nu se va dispune anularea procedurii de atribuire. II. a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a deciziei CNSC, precum și principiul transparenței. Pentru început, ... SRL expune faptul că, prin decizia pronunțată, Consiliul a obligat autoritatea contractantă la prezentarea următoarelor informații necesare elaborării ofertelor: - modul de calcul al resurselor minime sau productivitatea maximă în ceea ce privește consumurile de materiale, manoperă, utilaje și transport; - consumurile normate luate în considerare la stabilirea normelor compuse din formularul „F3cp”. Deși organizatoarea procedurii a postat în SEAP, în data de 13.07.2023, clarificări din oficiu, încercând să demonstreze că și-ar fi îndeplinit obligația stabilită de CNSC, în realitate, nici de acestă dată nu a prezentat suficiente informații pentru a se putea întocmi o propunere tehnică admisibilă, susține petentul. Detaliind, transmite că, în primul rând, autoritatea contractantă a refuzat să prezinte consumurile normate luate în considerare la stabilirea normelor compuse din formularul „F3cp” (chiar și în urma solicitărilor sale de clarificări), refuz care echivalează cu nerespectarea caracterului obligatoriu al deciziei anterioare a Consiliului, principiu statuat de art. 28 din Legea nr. 101/2016, expunând achizitorul la riscul nulității contractului de achiziție publică. Subliniind importanța respectivelor informații, arată că, printr-o solicitare de clarificări, s-au adus la cunoștința ... următoarele: «în Formularul F3cp, postat în cadrul prezentei proceduri se regăsește norma compusă „SR G-C Sistem rutier C-10-20-20-6-4” având ca unitate de măsura mp, iar în cadrul formularului 1 - DESCRIERE STADII FIZICE - Norme compuse, la art. 30, unde este descrisă pe subnorme norma SR G-C, se regăsește subnorma BB - Fundație din blocaj de piatră brută sau bolovani min 30% suprafață, subnorma care compune norma SR G-C. Având în vedere că prin răspunsul la clarificări nu s-au prezentat rețelele normelor și subnormelor, iar fiecare ofertant va trebui să își prevadă propriile consumuri vă rugăm să ne precizați unde și dacă în cadrul proiectului tehnic postat (piese scrise și piese desenate) se regăsesc descrise aceste operațiuni pentru ca fiecare ofertant să poată întocmi propriile consumuri. Pagina 5 din 45

§ 6

Având în vedere că norma SR G-C se regăsește în cadrul listelor aferente majorității străzilor din proiectul tehnic am luat drept exemplu strada Mărului pentru care sunt prevăzute 1942,93 mp de SR G-C și implicit 1942,93 mp de subnorma BB dar studiind în piesele scrise pentru Strada Mărului cât în piesele desenate „Profil transversal tip 1 - planșa ptt-01” nu am regăsit nicio mențiune referitor la lucrările prevăzute în subnorma BB. Totodată în cadrul aceleași norme sunt prevăzute prin subnorma SC lucrări de scarificare a patului drumului pe o adâncime de 20 cm

§ 7

urmate de subnorma Rep - reprofilare, lucrări care iarăși nu sunt descrise în cadrul proiectului tehnic, lucrări care pot chiar dăuna patului drumului dacă nu sunt înlocuite cu o nivelare». Față de acestea, relevă că autoritatea contractantă a răspuns (prin postarea documentului intitulat „Răspuns consolidat 3_18.07.2023.pdf”) astfel: „în ceea ce privește norma SR G-C cu subnorma BB - așa cum apare clar și fără echivoc în descriere, consumul acesteia este de min30%. Consumurile normate folosite la evaluarea lucrărilor pentru fiecare resursă componentă a acesteia au fost prezentate în Clarificarea din Oficiu cu nr. 4963/13.07.2023 cu anexele acestuia, consumuri ce pot fi determinate prin operațiuni aritmetice simple și din productivitățile, densitățile specific prezentate în documentația publicată”. Astfel, contestatorul declară că, prin solicitarea de clarificări, a identificat subnorma BB și ceea ce conține aceasta în cadrul listelor cu cantități, însă afirmă și că soluțiile tehnice cu privire la structura rutieră adoptată prin proiect tehnic - ca ultima etapă înaintea începerii execuției, se stabilesc în memoriile de specialitate și în piesele desenate (profiluri tip, detalii de execuție, etc,) iar nu în listele cu cantități care sunt prezentate în norme compuse, cu obligația ofertanților de a-și prevedea propriile consumuri pe baza memoriilor de specialitate și a pieselor desenate. Aceste documente nu conțin, însă, informații precum: detalii de execuție/profiluri, elemente fără de care nu pot fi executate lucrările, mai adaugă. Totodată, prin trimitere la dispozițiile HG nr. 925/1995, arată că a solicitat să i se prezinte listele cu cantități vizate de un verificator de proiect, dacă prin acestea se stabilesc soluții tehnice care nu sunt prezentate în memoriile și piesele desenate din cadrul proiectului tehnic. Redând răspunsul autorității contractante („Proiectul tehnic pus la dispoziție este verificat în concordanță cu prevederile HG 742/20 privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 925/1995 pentru aprobarea Regulamentului de verificare și expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuției lucrărilor și a construcțiilor”), este de părere că aceasta refuză în mod abuziv să dea curs solicitării sale. Reluând susțineri prezentate și în cadrul contestației din ciclul anterior, punctează că, potrivit art. 5 alin. (3) din HG nr. 907/2016, documentațiile tehnico-economice (din care face parte și proiectul tehnic de execuție) se elaborează de către operatori economici care prestează servicii de proiectare în domeniu. Totodată, potrivit Anexei 10 - PROIECT TEHNIC DE EXECUȚIE - conținut-cadru, proiectul tehnic de execuție trebuie să fie astfel elaborat încât să fie clar, să asigure informații Pagina 7 din 45

§ 8

tehnice complete privind viitoarea lucrare și să răspundă cerințelor tehnice, economice și tehnologice ale beneficiarului. Or, în contextul refuzului achizitorului de a furniza informații esențiale și obligatorii precum profiluri, detalii de execuție și liste de cantități verificate de verificator de proiect, consideră că este evident încălcată obligația legală de a se asigura informațiile tehnice complete care să permită ofertanților a depune oferte competitive într-un mediu transparent.

§ 9

Prin modul în care alege să acționeze, autoritatea contractantă încalcă prevederile art. 49 și art. 154 din Legea nr. 98/2016, mai menționează contestatorul. Redând, din nou, considerente ale Consiliului, expuse în cadrul deciziei nr. ..., afirmă că refuzul autorității contractante de a furniza informații indispensabile pentru elaborarea ofertelor conduce la încălcarea principiilor transparenței și tratamentului egal, care impun ca potențialii ofertanți să dispună de toate informațiile necesare astfel încât să fie înlăturat riscul arbitrariului în evaluarea propunerilor lor. O evidentă imprecizie a răspunsurilor la solicitările de clarificări, respectiv o reticență vădită a ... de a asigura informarea completă și precisă a potențialilor ofertanți este evidentă și ca urmare a analizei documentului denumit Răspuns consolidat nr. 5, publicat în ziua anterioară depunerii ofertelor, mai adaugă petentul. Acesta semnalează că documentul relevă refuzul autorității contractante de a furniza informații importante precum decontarea parțială a lucrărilor executate la sistemul rutier și acostamente, avizul de amplasament pentru amenajarea intersecției dintre str. Drumul Negru și DN 22 D, confirmarea rolului de protecție a gardului de plasă împletită împotriva animalelor, cu lungimea L= 4786m. ... SRL apreciază că, prin maniera în care a înțeles să acționeze, autoritatea contractantă încalcă inclusiv jurisprudența CJUE, sens în care redă extras din cuprinsul Hotărârii din 6 noiembrie 2014, pronunțată în cauza C-42. Față de cele prezentate, contestatorul conchide că răspunsurile la solicitările de clarificări postate în SEAP în data de 13,17,18 și 19 iulie sunt publicate fără respectarea exigențelor legale de publicitate, încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei CNSC nr. .../..., respectiv sunt incomplete și imprecise, nefiind în măsură să asigure respectarea principiului transparenței. Drept urmare, reia solicitările din partea introductivă a documentului. În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 101/2016, ale Legii nr. 98/2016, precum și cele ale HG nr. 395/2016. În probațiune, au fost anexate înscrisuri. Dovada comunicării contestației către ... a fost, de asemenea, atașată. Prin adresa nr. .../..., în temeiul art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, Consiliul solicită petentului dovada constituirii cauțiunii aferente contestației sale, în cuantumul legal. Pagina 9 din 45

§ 10

Prin adresa nr. 5206/24.07.2023, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. .../..., autoritatea contractantă transmite punct de vedere cu privire la contestația formulată de ... SRL. I. Considerând nefondată mențiunea contestatorului cu privire la nesocotirea regulilor legale de publicitate, face o serie de precizări: - termenul limită inițial de depunere a ofertelor a fost 12.06.2023, ora 15:00; în perioada 29.05.2023 – 06.06.2023 au fost primite solicitări de clarificări de la operatorii economici interesați, iar în data de 07.06.2023 a răspuns acestora prin publicarea răspunsului consolidat în

§ 11

SEAP. Astfel, apreciază că au fost respectate prevederile art. 161 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. - prin Erata nr. 1046278 din 07.06.2023, ce a adus modificări ale informațiilor postate inițial, a prelungit data limită de depunere a ofertelor la 19.06.2023, fiind, așadar, respectate prevederile art. 153 alin. (3). - în urma contestației depuse de ... SRL în ciclul procesual anterior, a fost pronunțată încheierea nr. ..., prin care s-a admis cererea de suspendare a procedurii și în urma căreia procedura a fost suspendată pentru perioada 13.06.2023 – 13.07.2023. - ca urmare a emiterii Deciziei C.N.S.C. nr. ... din ..., autoritatea contractantă a procedat la realizarea remedierilor și la înștiințarea operatorilor economici despre acestea, în termenul prevăzut de hotărâre, dar și de prevederile art. 26, alin. (5) din Legea nr. 101/2016, prin publicarea în SEAP, în data de 13.07.2023, a documentelor și a Clarificării din Oficiu cu nr. 4963/13.07.2023. În acest sens, autoritatea contractantă a procedat la extinderea termenului limită de depunere a ofertelor până la data de 20.07.2023, ora 15:00. Dincolo de susținerile contestatorului, cum că nu a ținut cont de decizia Consiliului, organizatoarea procedurii transmite că, astfel cum reiese și din clarificarea din oficiu, s-a procedat la prezentarea consumurilor normate unitare avute în vedere la evaluarea lucrărilor pentru obiectivul de investiții și menținerea doleanței ca acestea să fie considerate ca fiind minimale, acest fapt oferind garanția că lucrările pot fi executate la nivelul de calitate și cantitate impus prin documentele Proiect Tehnic, Caiete de Sarcini și prin legislația în vigoare. Despre măsurile de remediere afirmă că sunt „niște simple explicații ale documentației de atribuire pusă la dispoziție către toți operatorii economici interesați”, acestea neaducând modificări în documentație, de unde rezultă că, în speță, nu sunt încălcate prevederile art. 153 din Legea nr. 98/2016. Pentru a întări acestă afirmație, redă clarificările la care a făcut referire: 1. „Suntem de acord cu prezentarea graficului de execuție pe fiecare stradă în parte și a planului de lucru cu resursele alocate per total lucrare.”, emis ca urmare a solicitării unui operator economic interesat. Despre răspunsul său, prin care simplifică modul de elaborare a graficului, susține că nu duce la aplicarea prevederilor art. „152, alin. (1), lit. b)”. 2. „Dacă veți considera necesar, în spiritul prezentei documentații puteți adăuga și o operațiune de nivelare după cele de scarificare și reprofilare, înainte de compactarea materialului adus la umiditatea Pagina 11 din 45

§ 12

optimă, aceasta putând apărea ca fiind necesară punctual dacă nu se respectă cu strictețe exigentele geometrice la reprofilare”, de asemenea, formulat în urma unei solicitări de clarificări adresată de unul dintre operatorii economici interesați. Considerând important să expună întregul răspuns, spre deosebire de contestator, inserează suplimentar: „În ceea ce privește norma SR G-C cu subnorma BB- așa cum apare clar și fără echivoc în descriere, consumul acesteia este de min 30%. Consumurile normate folosite la evaluarea lucrărilor pentru fiecare

§ 13

resursă componentă a acesteia au fost prezentate în Clarificarea din Oficiu cu nr. 4963/13.07.2023 cu anexele acestuia, consumuri ce pot fi determinate prin operațiuni aritmetice simple și din productivitatea, densitățile specific prezentate în documentația publicată.

§ 14

Apreciem ca fiind nejustificată dorința unui operator economic de a se substitui proiectantului prin punerea la îndoială a modului în care s-au evaluat cantitățile de lucrări în detrimentul preocupării sale firești de a întocmi o ofertă competitivă pe baza propriilor concepții, tehnologii și consumuri de resurse cu încadrarea în minimele indicate. Înainte de începerea execuției, până la efectuarea și primirea rezultatelor încercărilor și testelor ce vor fi efectuate pentru stabilirea condițiilor tehnice și de calitate pe care trebuie să le atingă suprafața de la patul drumului, sectoarele pe care se vor realiza aceste lucrări nu pot fi specificate. Cantitatea minimă a fost stabilită în urma repetatelor vizite în teren și a datelor din studiile specifice în concordanță cu normele tehnice și literatura de specialitate în ceea ce privește îmbunătățirea terenurilor de fundare prin blocaje de piatră sau bolovani. Referitor la operațiunile de scarificare și reprofilare, acestea fiind operațiuni tehnologice simple, de bază pentru orice specialist cu o minimă experiență, facem o trimitere la literatura de specialitate. Daca veți considera necesar (...)” Comunicând că prin acest răspuns nu au fost aduse la cunoștința operatorilor economici informații suplimentare la documentația de atribuire sau că aceasta a fost modificată în vreun fel, reiterează că dispozițiile „art. 152 alin. (1) lit. b)” nu sunt aplicabile. Este foarte clar, mai punctează autoritatea contractantă, că i-a comunicat contestatorului că toate informațiile pe care le solicită se regăsesc deja în documentația de atribuire pusă la dispoziția tuturor operatorilor economici interesați încă din data publicării anunțului de participare, respectiv, .... 3. În ceea ce privește un alt răspuns la solicitarea de clarificare pe care contestatarul îl dă drept exemplu, în mod eronat, ca reprezentând informații suplimentare la modalitatea de întocmire a ofertei („Spre exemplu, se precizează că 1,05 reprezintă coeficientul acceptat al pierderilor tehnologice pentru produsul bordură 50x10x15”), arată că, așa cum reiese din Răspunsul Consolidat nr. 5, s-a făcut trimitere la documentația de atribuire și la informațiile deja existente în aceasta, anume: „Unitățile de măsura sunt prezentate în documentația de atribuire. 1 buc bordură=50cm => 2 buc=1m, 1,05 reprezintă coeficientul acceptat al pierderilor tehnologice”. Astfel, adaugă că nici prin acest răspuns nu au fost aduse modificări documentației de Pagina 13 din 45

§ 15

atribuire, caz în care, din nou, nu pot fi aplicabile dispozițiile legale anterior menționate. În lumina celor prezentate, ... apreciază că a demonstrat bună credință și că a respectat principiile transparenței și egalității de șanse. Suplimentar, înțelege să menționeze că, în data de 14.07.2023, contestatorul i-a transmis o solicitare de clarificări prin care, chiar înainte de a primi un răspuns din partea autorității contractante, a adus acuze și amenințări. Redând conținutul acesteia, precizează că, la data la care a

§ 16

fost emisă, remedierile dispuse în urma deciziei C.N.S.C. fuseseră deja publicate. Autoritatea contractantă este de părere că solicitările de clarificări ale ... SRL relevă reaua credință a acestuia cu privire la interpretarea documentației de atribuire, a deciziei Consiliului și a remedierilor adoptate în urma acesteia, întrucât s-a revenit asupra unor aspecte tehnice care au fost deja contestate și asupra cărora C.N.S.C. a dispus. Cu privire la acest aspect, prevalându-se de principiul „non bis in idem”, subliniază autoritatea de lucru judecat a deciziei Consiliului. O altă dovadă de rea credință din partea petentului este, în opinia organizatoarei procedurii, și faptul că, deși a avut la dispoziție 10 zile pentru a formula plângere împotriva deciziei și 7 zile de la data publicării remedierilor pentru a le putea contesta, ... SRL a ales să formuleze contestație chiar în ziua ce reprezintă data limită de depunere a ofertelor, pentru a putea solicita anularea procedurii. În plus, adaugă că, din cei 8 operatori economici interesați de procedura în cauză, petentul este singurul care consideră că este necesar timp suplimentar pentru formularea unei oferte (peste cele 2 luni cuprinse între ... și 20.07.2023). Autoritatea

§ 17

contractantă

§ 18

solicită

§ 19

respingerea

§ 20

solicitării contestatorului de decalare a datei limită de depunere a ofertelor, motivând că, în aprecierea sa, intervalul indicat mai sus este suficient pentru orice participant de a întocmi și depune o ofertă fermă și serioasă, mai ales în condițiile în care: - remedierile publicate în SEAP au fost aplicate conform Deciziei C.N.S.C. nr. 1512 din ...; - răspunsurile la solicitările de clarificare nu au adus informații suplimentare la documentația de atribuire, sunt simple trimiteri la documentația deja existenta în SEAP; - niciun alt operator economic interesat de procedură și niciun alt operator economic care a solicitat clarificări și căruia i s-a acordat răspunsul de către autoritatea contractantă nu a considerat că ar fi necesară o extindere a termenului limită de depunere a ofertelor; - la data limită de depunere a ofertelor, 20.07.2023, ora 15:00, au fost depuse 2 oferte, fapt ce demonstrează că în baza documentației pusă la dispoziție și a răspunsurilor consolidate ale autorității contractante s-au putut formula și depune oferte. II. Apreciind ca fiind eronată și nefondată mențiunea contestatorului cu privire la încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei C.N.S.C. și a principiului transparenței, pe motiv că citatul utilizat de acesta este unul trunchiat și scos din context, redă considerente din cuprinsul hotărârii (pag. 21) și arată că, în sensul celor reținute de Pagina 15 din 45

§ 21

Consiliu, a publicat clarificarea din oficiu din data de 13.07.2023, împreună cu documentele remediate, și a adus următoarele lămuriri: „Pentru a elimina posibilitatea creării unor confuzii, pentru a ușura posibilitatea de întocmire a Propunerii Tehnice și a Propunerii Financiare, pentru ca toți potențialii ofertanți să procedeze la elaborarea documentelor ofertei pornind de la premise egale, cu un grad mai mare de transparență, procedăm la prezentarea consumurilor normate unitare avute în vedere la evaluarea lucrărilor pentru obiectivul de investiții și menținem doleanța ca acestea să fie considerate ca fiind minimale

§ 22

pentru că plecând de la acestea avem garanția că lucrările pot fi executate la nivelul de calitate și cantitate impus prin documentele Proiectului Tehnic, Caiete de Sarcini și legislația în vigoare. Ofertanții pornesc la evaluarea ofertelor de la acest prag minim, egal pentru toți, nefiind limitați în a concepe oferta la acestea, orice alte operațiuni, fie ele descrise prin norme comasate sau articole de deviz, putând fi cuprinse în cadrul secțiunii tehnice sau financiare. De asemenea reiterăm posibilitatea de a folosi propriile consumuri de resurse umane, materiale, utilaje și transporturi pentru descrierea și calcularea operațiunilor minime cerute”. Astfel, prin publicarea consumurilor normate pe fiecare resursă în parte și prin simplificarea cerințelor ce privesc graficul, formularele, etc., consideră că a respectat întocmai Decizia ... din .... De asemenea, menționează că solicitarea și contestarea evaluării lucrărilor are, în mod vădit, ca scop copierea consumurilor avute în vedere la acestă fază, contestatorul încercând să speculeze orice aspecte formale și să inducă în eroare atât C.N.S.C., cât și autoritatea contractantă în privința corectitudinii și a legalității documentației puse la dispoziție. Redând, din nou, extras din cuprinsul hotărârii, reiterează că, prin aplicarea dispozițiilor acesteia, nu s-au adus elemente noi, iar formulare cerute au rămas aceleași atât ca număr, cât și ca formă; practic remedierile adoptate de autoritate nu au schimbat conținutul proiectului tehnic pus la dispoziție inițial, ci au adus elemente ajutătoare pentru a ușura elaborarea ofertelor. Mai exact, ofertanții care nu aveau capacitatea de a calcula propriile consumuri din datele și experiența propriei societăți sau nu dispuneau de informații privind propriile consumuri au avut la dispoziție consumurile normate folosite la evaluare, ce puteau fi utilizate ca atare. În ceea ce privește afirmația contestatarului „Totodată, de bună credință fiind, având în vedere că toate soluțiile tehnice stabilite prin proiectul tehnic trebuie însoțite de viza unui verificator de proiecte cât și de însușirea de un expert tehnic (conform HG nr. 925/1995 cu modificările și completările ulterioare), am solicitat să ni se prezinte listele de cantități vizate de un verificator de proiect dacă prin acestea se stabilesc soluții tehnice care nu sunt prezentate în memoriile și piesele desenate din cadrul proiectului tehnic”, ... transmite că, deși din documentația de atribuire postată în SEAP reiese în mod clar că documentația tehnică este verificată de către verificator tehnic conform prevederilor Hotărârii nr. 742/2018, a acordat răspuns contestatarului. În consecința celor relevate, solicită respingerea contentației ofertantului ... SRL și, implicit, a solicitărilor din cadrul acesteia. Pagina 17 din 45

§ 23

Dovada comunicării punctului de vedere și către contestator a fost prezentată. Cu adresa nr. 5207/24.07.2023, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. .../..., autoritatea contractantă transmite, în copie certificată, documente din dosarul achiziției publice. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. cu nr. .../..., contestatorul transmite, în original, recipisa nr. ... din data de 21.07.2023, eliberată de CEC Bank - Sucursala ..., în valoare de 35.000,00 lei.

§ 24

Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată, derulată online, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții cu titlul „Amenajare sistem rutier în ... - FAZA I”, cod CPV 45233120-6 – Lucrări de construcții de drumuri, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând în SEAP, anunțul de participare nr. .../.... Conform acestui anunț, valoarea estimată a procedurii este de 26.020.229,35 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire utilizat este „Cel mai bun raport calitate-preț”, cu următorii factori de evaluare: Prețul ofertei – 40%; Demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului, precum și o planificare adecvată a resurselor umane și a activităților – 50% și Experiența echipei de experți – 10%. Împotriva documentației de atribuire publicată în SEAP a fost formulată de ... SRL contestația a cărei soluționare a făcut obiectul dosarului CNSC nr. .../..., prin care a fost solicitată, în principal, obligarea autorității contractante la completarea documentației de atribuire cu informațiile necesare pentru elaborarea propunerilor tehnice și financiare, raportate la listele cu cantități de lucrări. Prin încheierea nr. .../..., Consiliul a dispus: „Admite cererea de suspendare a procedurii, din contestația formulată de ... SRL în contradictoriu cu ... și dispune suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea fondului cauzei”. Contestația anterior menționată a fost soluționată de Consiliu prin Decizia nr. ... din ..., prin care au fost dispuse următoarele: „Admite, în parte, contestația formulată de ... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., respectiv critica potrivit căreia documentația de atribuire nu respectă dispozițiile art. 154 din Legea nr. 98/2016, dat fiind faptul că impune ofertanților să se încadreze în resursele prevăzute limitativ în documentația de atribuire pentru consumurile de materiale, manoperă, utilaje și transport, fără a prezenta modul în care sunt calculate resursele minime sau productivitatea maximă și nici care sunt consumurile normate luate în considerare la stabilirea normelor compuse din formularul „F3cp”, și va obliga autoritatea contractantă la remedierea documentației de atribuire și la publicarea în SEAP a măsurilor de remediere adoptate, cu respectarea prevederilor legale și a motivării aferentă prezentei în termen de 10 zile de la comunicare. Totodată, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondate, restul criticilor și capetelor de cerere formulate ... SRL. Consiliul va obliga ... la plata sumei de 2.000 lei către ... SRL, reprezentând cheltuieli efectuate pentru soluționarea contestației. Obligatorie. Pagina 19 din 45

§ 25

Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare”. Conform informațiilor din cadrul SEAP, procedura de atribuire a fost suspendată, începând cu data de 13.06.2023, până la data de 13.07.2023. Reluând procedura de atribuire, autoritatea contractantă a stabilit termenul limită de depunere a ofertelor la data de 20.07.2023 și a publicat în SEAP, în aplicarea Deciziei CNSC nr. ... din ..., clarificări din oficiu cu privire la documentația de atribuire și mai multe răspunsuri la

§ 26

solicitări de clarificări transmise de operatori economici interesați de procedură. Nemulțumit de modul în care autoritatea contractantă a pus în aplicare Decizia CNSC nr. ... din ... și de clarificările publicate în SEAP de autoritatea contractantă, ... SRL a formulat contestația a cărei soluționare face obiectul prezentei cauze și a solicitat următoarele: „- în principal, modificarea actelor contestate și obligarea autorității contractante la furnizarea unor informații clare, precise și complete privind modalitatea de elaborare a ofertelor, cu consecința alocării unui nou termen de depunere a ofertelor; - în subsidiar, în ipoteza în care se vor primi oferte de participare la procedura de atribuire, anularea acesteia ca urmare a imposibilității adoptării de măsuri de restabilire a legalității”. Prin contestația formulată de contestatorul ... SRL au fost formulate critici cu privire la faptul că autoritatea contractantă a publicat în SEAP clarificări din oficiu și răspunsuri la solicitări de clarificări transmise de operatorii economici, fără a fi respectate regulile legale de publicitate, precum și faptul că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a Deciziei CNSC nr. ... din ..., precum și principiul transparenței. În analiza criticilor formulate de contestator, Consiliul reține că autoritatea contractantă a publicat Decizia CNSC nr. ... din ..., în SEAP, la data de 11.07.2023, în anexa anunțului de participare simplificat nr. .../..., sub identificatorul „[.../00023] decizie CNSC_s.pdf”. Ulterior, la data de 13.07.2023, autoritatea contractantă a publicat în SEAP, în anexa anunțului de participare simplificat nr. .../..., sub identificatorul „[.../00024] Clarificare din oficiu final_s.pdf”, clarificări cu privire la documentația de atribuire, în cadrul cărora a precizat următoarele: „/.../ Se remediaza Documentul „... - Fara Valori - Scanat si Semnat (l).pdf' ca urmare a deciziei Consiliului Natiponal pentru Soluţionarea Contestatiilor prin care se impune adoptarea unor masuri de remediere, clarificare si corelare a unor aspecte tehnice si formale ale documentaţiei de atribuire conform extrasului prezentat mai jos. /.../ Reanalizând aspectele indicate de către CNSC facem următoarele completări şi clarificări. Pentru a elimina posibilitatea creării unor confuzii, pentru a uşura posibilitatea de întocmire a Propunerii Tehnice si a Propunerii Financiare, pentru ca toţi potenţialii ofertanţi sa procedeze Ia elaborarea documentelor ofertei pornind de la premise egale, cu un grad mai mare de transparenta, procedam la prezentarea consumurile normate unitare avute in vedere la evaluarea lucrărilor pentru obiectivul de investiţii si menţinem doleanţa ca acestea sa fie considerate ca fiind minimale pentru că plecând de la acestea avem garanţia ca lucrările pot 11 executate la nivelul de calitate si cantitate impus prin documentele Proiectului Tehnic, Caiete de Sarcini şi legislaţia în vigoare. Pagina 21 din 45

§ 27

Ofertanţii pornesc la evaluarea ofertelor de la acest prag minim, egal pentru toţi nefiind limitaţi in a concepe oferta la acestea, orice alte operaţiuni fie ele descrise prin norme comasate sau articole de deviz putând fi cuprinse in cadrul secţiunii tehnice sau financiare. De asemenea reiteram posibilitatea de a folosi propriile consumuri de resurse umane, materiale, utilaje şi transporturi pentru descrierea şi calcularea operaţiunilor minime cerute. În sensul celor precizate anterior s-a procedat la revizuire si detalierea în cadru Formular 2 a consumurilor normate avute in vedere la evaluarea lucrărilor ce urmeaza a fi executate, formular anexat prezentei

§ 28

2. Fișa de date_DF1180431 Nr. secțiunii În loc de: A se citi: Secțiunea IV Prezentarea ofertei IV.4.1. Modul de prezentare al propunerii tehnice Lit. f) (pag. 7-8) • Formular

§ 29

2 -

§ 30

Devize

§ 31

- Consumuri/productivitati resurse directe minime - ofertantii vor lua in calcul propriile consumuri de materiale si propriile productivitati pentru utilaje si forta de munca. Valorile prezentate in coloana 1 sunt minimale pentru materiale, maximale pentru productivitati si sunt obligatorii fiind minimul de consumuri materiale, forta de munca, utilaje necesare pentru realizarea investitiei. Densitatile materialelor vor fi luate in calcul asa cum au fost prezentate pentru comparabilitatea ofertelor. Se va completa coloana 3 cu propriile valori luate in calcul la evaluarea ofertei. In situația in care, consumurile sunt mai mici si productivitatile mai mari decat cele prezentate de catre AC in coloana 1, oferta va fi considerata neconforma, valorile

§ 32

ofertate

§ 33

fiind

§ 34

considerate nerealiste pentru amplasamentul si complexitatea proiectului. •

§ 35

Formular

§ 36

2

§ 37

-

§ 38

Devize

§ 39

- Consumuri/productivitati resurse directe minime - ofertantii vor lua in calcul propriile consumuri de materiale si propriile productivitati pentru utilaje si forta de munca. Valorile prezentate in coloana 1 sunt minimale pentru materiale, maximale pentru productivitati si sunt obligatorii fiind minimul de consumuri materiale, forta de munca, utilaje necesare pentru realizarea investitiei. Densitatile materialelor vor fi luate in calcul asa cum au fost prezentate pentru comparabilitatea ofertelor. Se va completa coloana 3 si/sau coloana 3

§ 40

1oferta

§ 41

cu propriile valori luate in calcul la evaluarea ofertei. In situația in care, consumurile sunt mai mici si productivitatile mai mari decat cele prezentate de catre AC in coloana 1, oferta va fi considerata neconforma, valorile ofertate fiind considerate nerealiste pentru amplasamentul si complexitatea proiectului. Secțiunea IV Prezentarea ofertei IV.4.1. Modul de prezentare al propunerii tehnice Lit. f) (pag. 8) • Formular 3 – Devize - Descrierea categoriilor minime de lucrari – norme simple, pentru evaluarea categoriilor de lucrari minime obligatorii din componenta stadiilor fizice se va completa coloana 4 cu consumurile unitare calculate in baza propriilor consumuri si productivitati conform formular 2 - Devize, coloana 3, corelate cu celelalte resurse din componeneta categoriei de lucrari – norma compusa respectiva. Se vor respecta intocmai unitatile de masura din coloana 5 pentru prezentarea si evaluarea unitara. Resursele materiale, forta de munca si transport ce compun categoriile de lucrari din formularul 3 - Devize – norme simple, sunt minimale, obligatorii, ofertantii putand doar sa adauge orice alte resurse cu propriile consumuri pe care le considera a fi necesare conform tehnologiilor avute la dispozitie si conceptiei proprii, acestea vor fi prezentate fara valori unitar. In situația in care, nu se vor respecta unitatile de masura, nu exista o corelare intre resursele din cadrul aceleiasi categorii de lucrari, nu vor fi respectate resursele materiale, umane, utilaje si transporturi minime prezentate oferta va fi considerata neconforma, valorile ofertate fiind considerate nerealiste pentru amplasamentul si complexitatea proiectului. • Formular 3 – Devize - Descrierea categoriilor minime de lucrari – norme simple, pentru evaluarea categoriilor de lucrari minime obligatorii din componenta stadiilor fizice se va completa coloana 3 cu propriile valori luate în calcul la evaluarea ofertei conform formular 2 - Devize, coloana 3, corelate cu celelalte resurse din componeneta categoriei de lucrari – norma compusa respectiva. Se vor respecta intocmai unitatile de masura din coloana 5 pentru prezentarea si evaluarea unitara. Resursele materiale, forta de munca si transport ce compun categoriile de lucrari din formularul 3 - Devize – norme simple, sunt minimale, obligatorii, ofertantii putand doar sa adauge orice alte resurse cu propriile consumuri pe care le considera a fi necesare conform tehnologiilor avute la dispozitie si conceptiei proprii, acestea vor fi prezentate fara valori unitar. In situația in care, nu se vor respecta unitatile de masura, nu exista o corelare intre resursele din cadrul aceleiasi categorii de lucrari, nu vor fi respectate resursele materiale, umane, utilaje si transporturi minime prezentate oferta va fi considerata neconforma,

§ 42

valorile

§ 43

ofertate

§ 44

fiind considerate

§ 45

nerealiste

§ 46

pentru amplasamentul si complexitatea proiectului. Aceleași modificări au fost aduse caietului de sarcini, document publicat în SEAP în anexa anunțului de participare simplificat nr. .../..., Pagina 23 din 45

§ 47

sub identificatorul „[.../ 00006] Caiet de sarcini – Faza I.pdf.p7m”, înscris care, potrivit prevederilor art. 20 alin. (10) din HG nr. 395/2016, conține specificații tehnice prin intermediul cărora a descris autoritatea contractantă necesitatea sa, pentru a cărei satisfacere a fost organizată prezenta procedură de atribuire. Prin anunțul de tip erată nr. .../13.07.2023, termenul limită de depunere a ofertelor a fost stabilit la data de 20.07.2023. Consiliul reține faptul că la data de 17.07.2023, autoritatea contractantă a publicat în SEAP, în anexa anunțului de participare

§ 48

simplificat nr. .../..., sub identificatorul „[.../00027] Raspuns consolidat 2_Rev 1_s.pdf.7m”, clarificări cu privire la documentația de atribuire, în cadrul cărora a precizat următoarele: «/…/ Urmare a solicitarilor de clarificare la documentatia de atribuire, postata in SEAP in data de 14.07.2023, orele 13:19:59, 14.07.2023, orele 13:53:29 primite din partea unor operatori economici interesati de participarea la procedura de achizitie publica, anunt de participare simplificat nr. ... din data de ..., autoritatea contractanta va raspunde astfel: /…/ SOLICITARE 2 Intrebare 1 /…/ vă solicităm să procedați la prelungirea duratei de depunere a ofertelor, pentru a fi în măsură să întocmim o ofertă completă, care să aibă în vedere cele indicate de către Consiliu în cadrul deciziei. /.../ Cu privire la partea dvs de solicitare prin care „vă solicităm să procedați la prelungirea duratei de depunere a ofertelor, pentru a fi în măsură să întocmim o ofertă completă, care să aibă în vedere cele indicate de către Consiliu în cadrul deciziei.” -Termenul de depunere a ofertelor se menține cel precizat în Erata nr. .... Consideram ca aceasta solicitare nu are temei, intrucat remedierile conform Deciziei CNSC...au fost realizate in termenul prevazut de lege si de CNSC. De asemenea, consideram ca informatiile aduse prin remedierile impuse prin Decizia CNSC ... sunt niste simple explicatii ale documentatiei de atribuire pusa la dispozitie catre toti operatorii economici interesati de procedura de atribuire publicata prin anuntul ... in data de .... Ele nu modifica in niciun fel documentele achizitiei, nu aduc informatii noi ci doar explica modalitatea de calcul al normelor din Formularul F3cp, asa cum a fost solicitat prin Deciziei CNSC .... Informatiile stabilite prin decizie au fost aduse la cunostinta tuturor operatorilor interesati. Mai mult decat atat: - Anuntul de participare a fost publicat de catre Autoritatea Contractanta in data de ..., - Autoritatea Contractanta a publicat in data de 07.06.2023 o Erata privind modificarea unor informatii originale oferite de Autoritatea Contractanta ca urmare a solicitarilor de clarificare primate din partea operatorilor economici interesati, fapt ce a dus la o prelungire a perioadei de depunere a ofertelor (de la data de 12.06.2023, la data de 19.06.2023), - Procedura a fost suspendata in perioada 13.06.2023 –13.07.2023, - La reluarea procedurii a fost necesara extinderea perioadei de depunere a ofertelor pana la data de 20.07.2023, ora 15.00. Astfel, perioada cuprinsa intre data publicarii anuntului de participare si data depunerii ofertelor, 20.07.2023 este mai mult decat suficienta pentru elaborarea unei oferte complete. Remedierile aduse la cunostinta operatorilor Pagina 25 din 45

§ 49

economici interesati in data de 13.07.2023 asa cum am mentionat anterior, ele nu modifica in niciun fel documentele achizitiei, nu aduc informatii noi ci doar explica modalitatea de calcul al normelor din Formularul F3cp /…/”. Ulterior, la data de 18.07.2023, autoritatea contractantă a publicat în SEAP, în anexa anunțului de participare simplificat nr. .../..., sub identificatorul „[.../00029] Raspuns consolidat 3_18.07.2023.

§ 50

pdf.7m”, clarificări cu privire la documentația de atribuire, în cadrul cărora a precizat următoarele:

§ 51

«/.../ Urmare a solicitarilor de clarificare la documentatia de atribuire, postata in SEAP in data de 17.07.2023, orele 15:16, primita din partea unui operator economic interesat de participarea la procedura de achizitie publica, anunt de participare simplificat nr. ... din data de ..., autoritatea contractanta va raspunde astfel: /…/ Solicitare 2 Întrebare 1: 2. In Formularul F3cp, postat in cadrul prezentei proceduri se regaseste norma compusa „SR G-C Sistem rutier C-10-20-20-6-4" avand ca unitate de masura mp, iar in cadrul formularului 1 - DESCRIERE STADII FIZICE - Norme compuse" la art. 30 unde este descrisa pe subnorme norma SR G-C se regaseste subnorma BB - Fundaţie din blocaj de piatra bruta sau bolovani min 30% suprafaţa, subnorma care compune norma SR G-C. Avand in vedere ca prin răspunsul la clarificari nu s-au prezentat reţelele normelor si subnormelor, iar fiecare ofertant va trebui sa isi prevada propriile consumuri va rugam sa ne precizaţi unde si daca in cadrul proiectului tehnic postat (piese scrise si piese desenate) se regăsesc descrise aceste operaţiuni pentru ca fiecare ofertant sa poata intocmi propriile consumuri. Avand in vedere ca norma SR G-C se regaseste in cadrul listelor aferente majoritatii străzilor din proiectul tehnic am luat drept exemplu strada Mărului pentru care sunt prevăzute 1942,93 mp de SR G-C si implicit 1942,93 mp de subnorma BB dar studiind in piesele scrise pentru Strada Mărului cat in /.../ piesele desenate „Profil transversal tip 1 - planşa ptt-01" nu am regăsit nicio menţiune referitor la lucrările prevăzute în subnorma BB. Totodata in cadrul aceleaşi norme sunt prevăzute prin subnorma SC lucrări de scarificare a patului drumului pe o adancime de 20 cm urmate de subnorma Rep - reprofilare, lucrări care iarasi nu sunt decrise in cadrul proiectului tehnic, lucrări care pot chiar dauna patului drumului daca nu sunt înlocuite cu o nivelare. Datorita celor descrise mai sus va rugam sa ne puneţi la dispoziţie reteta fiecărei norme si subnorme compuse cu resurse de material, manopera si utilaj pentru unitatea de masura folosita. Raspuns 2: In ceea ce priveşte norma SR G-C cu subnorma BB-asa cum apare clar si fara echivoc in descriere, consumul acesteia este de min 30%. Consumurile normate folosite la evaluarea lucrarilor pentru fiecare resursa componenta a acesteia au fost prezentate in Clarificarea din Oficiu cu nr. 4963/13.07.2023 cu anexele acestuia, consumuri ce pot fi determinate prin operatiuni aritmetice simple si din productivitatile, densitatile specific prezentate in documentatia publicata. Apreciem ca fiind nejustificata dorinta unui operator economic de a se substitui proiectantului prin punerea la indoiala modului in care s-au evaluat cantitatile de lucrari in detrimentul preocuparii sale firesti de a intocmi o oferta competitiva pe baza propriilor conceptii tehnologii si consumuri de resurse cu incadrarea in minimele indicate. Inainte de inceperea executiei, pana la efectuarea si primirea rezultatelor incercarilor si testelor ce vor fi efectuate pentru stabilirea conditiilor tehnice si de calitate pe care trebuie sa le atinga suprafata de la patul drumului, sectoarele pe care se vor realiza aceste lucrari nu pot fi Pagina 27 din 45

§ 52

specificate. Cantitatea minima a fost stabilita in urma repetatelor vizite in teren si a datelor din studiile specifice in concordanta normele tehnice si literatura de specialitate in cee ace priveste imbunatatirea terenurilor de fundare prin blocaje de piatra sau bolovani. Referitor la operatiunile de scarificare si reprofilare, acestea fiind operatiui tehnologice simple, de baza pentru orice specialist cu o minima experienta, facem o trimitere la literature de specialitate. Daca veti considera necesar, in spiritul prezentei documentatii puteti adauga si o operaţiune de nivelare dupa cele de scarificare si reprofilare,

§ 53

inainte de compactarea materialului adus la umiditatea optima, aceasta putand aparea ca fiind necesara punctual daca nu se respecta cu strictete exigentele geometrice la reprofilare. Avand in vedere urmatoarele aspecte: - Prin intrebarea nr. 2 din solicitarea de clarificare se revenine asupra unor aspecte tehnice ce au fost contestate si asupra carora Consiliul National pentru Solutionarea Contestatiilor a dispus, - Autoritatea Contractanta a aplicat masurile de remediere dispuse de catre CNSC prin Decizia nr. 1512 din ... si le-a adus la cunostinta operatorilor economici interesati prin publicarea lor in SEAP, fiind respectate astfel prevederile art. 26, alin (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, dar si dispozitiile Deciziei anterior mentionata. Informatiile mentionate in masurile de remediere aferente Deciziei CNSC ... reprezinta simple explicatii ale documentatiei de atribuire pusa la dispozitia operatorilor economici interesati inca din data de ... prin publicarea Anuntului de Participare .... Consideram ca de la data publicarii documentatiei de atribuire pana la data solicitarii de clarificare, respectiv 17.07.2023 orice operator economic interesat de a depune o oferta ferma si serioasa, ar fi putut face acest lucru. Ne mentinem punctul de vedere mentionat atat in Clarificarea din Oficiu cu nr. 4963/13.07.2023, publicata in SEAP in data de 13.07.2023, dar si in Raspunsul Consolidat nr. 5050/17.07.2023 publicat in SEAP in data de 17.07.2023 si anume, cantităţile de lucrări puse la dispoziţia ofertanţilor in formularul F3cp sunt in concordanta cu aspectele menţionate anterior, ofertanţii având obligaţia de a le respecta. Acestea reprezintă o condiţie minimă pentru realizarea operaţiunilor/tehnologiilor de execuţie conform prevederilor legii /.../». Tot la data de 18.07.2023, autoritatea contractantă a publicat în SEAP, în anexa anunțului de participare simplificat anterior menționat, sub identificatorul „[.../00031] Raspuns consolidat 4. pdf.7m”, clarificări cu privire la documentația de atribuire, în cadrul cărora a precizat următoarele: „/…/ Urmare a solicitarilor de clarificare la documentatia de atribuire, postata in SEAP in data de 18.07.2023, orele 13:08, primita din partea unui operator economic interesat de participarea la procedura de achizitie publica, anunt de participare simplificat nr. ... din data de ..., autoritatea contractanta va raspunde astfel: SOLICITARE 1 Intrebare1 Avand in vedere solicitarea din Caietul de sarcini, pag. 9, pct. e): Graficul de executie elaborat pe luni, la nivel de categorie de lucrari din deviz, care sa ilustreze succesiunea tehnologica de realizare a lucrarilor, ordinea si derularea in timp a activitatilor pe care ofertantul propune sa le indeplineasca pentru Pagina 29 din 45

§ 54

realizarea lucrarilor, astfel incat ofertantii sa faca dovada ca vor finaliza executia in termenul impus. Va rugam sa fiti de acord cu prezentarea graficului de executie pe fiecare strada in parte si a planului de lucru cu resursele alocate per total lucrare. Raspuns 1 Suntem de acord cu prezentarea graficului de executie pe fiecare strada in parte si a planului de lucru cu resursele alocate per total lucrare /…/”. La data de 19.07.2023, autoritatea contractantă a publicat în SEAP, în anexa anunțului de participare simplificat anterior menționat, sub

§ 55

identificatorul „[.../00034] Raspuns consolidat 5. pdf.7m”, clarificări cu privire la documentația de atribuire, în cadrul cărora a precizat următoarele: „/…/ Urmare a solicitarilor de clarificare la documentatia de atribuire, postata in SEAP in data de 18.07.2023, orele 16:22, primita din partea unui operator economic interesat de participarea la procedura de achizitie publica, anunt de participare simplificat nr. ... din data de ..., autoritatea contractanta va raspunde astfel: SOLICITARE 1 Intrebare1 /.../ In Formularul 2, la pct 20 gasim: Bordura 50x10x15 –consum 1,005 buc/buc. Va rugam clarificati problema unitatii de masura pentru borduri. Raspuns 1 Unitatile de masura sunt prezentate in documentatia de atribuire. 1 buc bordura = 50cm => 2 buc = 1m, 1,05 reprezinta coeficientul acceptat al pierderilor tehnologice /…/. Consiliul va analiza prima critică formulată de contestator, care consideră că nu au fost respectate de către autoritatea contractantă regulile de publicitate prevăzute în legislația incidentă cauzei, prin faptul că au fost publicate răspunsuri la solicitările de clarificări în datele de 18.07.2023 și 19.07.2023, cu mai puțin de 6 zile înainte de termenul limită de depunere a ofertelor, respectiv data de 20.07.2023, fiind încălcate dispozițiile art. 161 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Totodată, contestatorul consideră că autoritatea contractantă a încălcat dispozițiile art. 153 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/2016, prin faptul că nu a prelungit perioada stabilită prin anunțul de participare pentru depunerea ofertelor. În analiza criticii, Consiliul are în vedere prevederile legale considerate de contestator a fi fost încălcate de către autoritatea contractantă, după cum urmează: „Art. 153. - (1) Autoritatea contractantă prelungește perioada stabilită în anunțul de participare sau în documentele achiziției pentru depunerea ofertelor/solicitărilor de participare, în următoarele cazuri:

§ 56

a) în cazul în care, din orice motiv, informațiile suplimentare sau răspunsul autorității contractante la solicitările de clarificări transmise de către operatorii economici nu sunt transmise în termenele prevăzute la art. 161, deși clarificările sau informațiile suplimentare au fost solicitate de operatorul economic în termenul prevăzut în anunțul de participare/simplificat/de concurs;

§ 57

b) în cazul în care se modifică semnificativ documentele achiziției. /.../ Art. 161. - (1) În măsura în care solicitările de clarificări sau informații suplimentare au fost adresate în termenul prevăzut în anunțul de participare/de concurs, răspunsul autorității contractante la aceste solicitări trebuie să fie transmis Pagina 31 din 45

§ 58

cu cel puțin 10 zile, respectiv 5 zile în situațiile de urgență demonstrate în mod corespunzător de autoritatea contractantă, prevăzute la art. 74 alin. (3) și art. 79 alin. (5), înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor sau solicitărilor de participare.

§ 59

(2) În cazul aplicării procedurii simplificate, termenele prevăzute la alin. (1) se reduc la 6 zile în cazul contractului de achiziție publică de lucrări, respectiv 3 zile în cazul contractului de achiziție publică de produse sau de servicii, sau cu cel puțin două zile, în cazul contractului de achiziție publică de produse de complexitate redusă sau în situațiile de urgență, demonstrate în mod corespunzător de către autoritatea

§ 60

contractantă, înainte de data-limită stabilită pentru depunerea ofertelor sau solicitărilor de participare”. De asemenea, Consiliul are în vedere prevederile din instrucțiunile pentru ofertanți, publicate în SEAP în anexa anunțului de participare simplificat sub identificatorul „[.../00001] FisaDate_DF1180431.pdf”, intitulate generic „fișa de date”, în care au fost precizate următoarele: „I.3) Comunicare /.../ Număr zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor 10 /…/”. Consiliul reține faptul că, în ciclul procesual anterior, contestatorul a solicitat, în principal, obligarea autorității contractante la completarea documentației de atribuire cu informațiile necesare pentru elaborarea propunerilor tehnice și financiare, raportate la listele cu cantități de lucrări și aducerea la cunoștința operatorilor economici modificările respective. În considerentele deciziei CNSC nr. ... din ..., Consiliul a reținut faptul că documentația de atribuire cuprinde listele cu cantitățile de lucrări necesare pentru realizarea obiectului contractului, fiind precizate următoarele: «/.../Analizând formularul „F3cp – Lista cu cantități de lucrări pe categorii de lucrări”, inclus de autoritatea contractantă în documentația de atribuire, Consiliul constată că acest formular îndeplinește cerințele actelor normative indicate de contestator, respectiv precizează cantitățile de lucrări necesare realizării obiectului contractului, calculate de proiectant, fiind indicate, pentru fiecare articol de lucrări, cantitățile totale necesar a fi executate, așa cum a reținut Consiliul la o pagină anterioară a prezentei decizii, unde a fost precizat, spre exemplificare, articolul de lucrări cod „SR G- C”, denumit „Sistem rutier C-10-20-20-6-4”, pentru care este prevăzută necesitatea executării unei cantități de 1.942,93 mp (pag. 388 din Vol. 2/2 al dosarului cauzei). Astfel, acest formular este conform cu modelul prevăzut în Anexa nr. 10 la HG nr. 907/2016, iar coloanele nr. 1 (capitolul de lucrări), nr. 2 (unitatea de măsură) și nr. 3 (cantitatea) au fost completate de către proiectant, fiind solicitat ca informațiile din coloanele 4 și 5 să fie completate de ofertant. Consiliul constată că articolele (capitolele) de lucrări precizate în coloana 1 din formularul „F3cp”, anterior menționat, sunt articole compuse, nefiind utilizate articole de lucrări standard, precizate în indicatoarele de norme de deviz. Astfel, articolele de lucrări cuprind mai multe operațiuni (în cazul articolului „Sistem rutier C-10-20-20-6-4” fiind necesară realizarea de straturi de nisip, piatră spartă și asfalt), pentru care sunt precizate aspecte de natură tehnică, cum ar fi caracteristicile materialelor care intră în compunerea articolului de lucrări [precizate în „Proiect tehnic de execuție (PT)”] și tipurile de resurse utilizate pentru realizarea acestui tip de lucrări (precizate în Pagina 33 din 45

§ 61

formularele „Descriere stadii fizice – norme compuse – formular 1” și „Descrierea categoriilor minime de lucrări – formular 3”). Cu privire la aceste articole de lucrări compuse, Consiliul constată că sunt respectate cerințele de la art. 2.2.5 din Ordinul nr. 1568/15.10.2002 (ghidul P 91/1-02), fiind făcută în cadrul documentației de atribuire o descriere clară a articolelor de lucrări din formular, astfel încât executantul poate să aprecieze corect toate operațiile tehnologice necesare a se executa în cadrul acestei descrieri și respectiv să evalueze costurile aferente. În acest sens, Consiliul are în

§ 62

vedere faptul că ofertantul este cel care are obligația completării, în cadrul procedurii de atribuire, a informațiilor cu privire la consumurile de resurse (materiale, manoperă, utilaje și transporturi) necesare realizării cantității de lucrări indicată în formularul „F3cp”, iar la art. 2.2.2 din cadrul Ordinului nr. 1568/15.10.2002 (ghidul P 91/1-02) este menționat faptul că „Executanții (ofertanții) au deplină libertate de a-și prevedea în ofertă propriile consumuri și tehnologii de execuție, cu respectarea cerințelor cantitative și calitative prevăzute în proiectul tehnic, în Caietul de sarcini și în alte acte normative în vigoare care reglementează execuția lucrărilor”. Contestatorul consideră că autoritatea contractantă, prin documentația de atribuire, le solicită ofertanților, în fapt, prestarea unor servicii de proiectare, întrucât aceștia trebuie să completeze, în cadrul formularelor din documentația de atribuire, partea destinată conform legii proiectantului. Or, așa cum a constatat Consiliul în cele mai sus reținute, formularele puse la dispoziția operatorilor economici care sunt interesați de procedură au fost completate cu informațiile impuse, prin legislația incidentă cauzei, în sarcina proiectantului, iar utilizarea indicatoarelor de norme de deviz seria 1981 și indicatoarelor de norme de deviz seria 1981 revizuite și completate după 1998 nu este obligatorie, acestea putând fi folosite în mod orientativ de proiectant în descrierea lucrărilor, a condițiilor de măsurare a lucrărilor, a evaluării resurselor necesare și a consumurilor specifice de materiale, manoperă și utilaje. Astfel, nu este necesar ca ofertanții să realizeze activități de proiectare, așa cum susține contestatorul, dat fiind faptul că documentația de atribuire indică articolele de lucrări necesare și cantitățile solicitate, ofertanții urmând a completa doar consumurile proprii de resurse necesare pentru realizarea cantităților de lucrări solicitate de autoritatea contractantă. Date fiind aceste constatări, Consiliul va respinge, ca nefondată, critica formulată de contestator, potrivit căreia din documentația de atribuire nu este inclusă o descriere clară a articolelor de lucrări din lista cu cantitățile de lucrări, ceea ce face ca operatorii economici interesați de procedură să nu poată să identifice corect toate operațiile tehnologice necesare și să evalueze costurile aferente /.../». După cum rezultă din considerentele reproduse mai sus, pe baza susținerilor formulate de părțile din dosarul CNSC nr. .../... și a probelor administrate de acestea, Consiliul a apreciat faptul că documentația de atribuire cuprinde o descriere clară a articolelor de lucrări necesare realizării obiectului contractului, astfel încât executantul poate să aprecieze corect toate operațiile tehnologice necesare a se executa și, respectiv, să evalueze costurile aferente, fiind necesar ca acesta să elaboreze oferta luând în considerare operațiile tehnologice impuse prin proiectul tehnic și cantitățile de resurse aferente acestora, în funcție de Pagina 35 din 45

§ 63

productivitatea planificată de acesta și de pierderile stabilite pe baza propriei experiențe. Tot prin Decizia CNSC nr. ... din ..., Consiliul a admis critica care a vizat faptul că autoritatea contractantă a impus ofertanților, prin documentația de atribuire, să se încadreze în anumite consumuri de resurse prevăzute limitativ în documentația de atribuire pentru materiale, manoperă, utilaje și transport, fiind dispuse următoarele: «/.../ Pentru considerentele anterior menționate, Consiliul urmează a admite critica formulată de contestator, potrivit căreia documentația de

§ 64

atribuire nu respectă dispozițiile art. 154 din Legea nr. 98/2016, dat fiind faptul că impune ofertanților să se încadreze în resursele prevăzute limitativ în documentația de atribuire pentru consumurile de materiale, manoperă, utilaje și transport, fără a prezenta modul în care sunt calculate resursele minime sau productivitatea maximă și nici care sunt consumurile normate luate în considerare la stabilirea normelor compuse din formularul „F3cp”. Dată fiind admiterea criticii anterior menționată, Consiliul constată că este necesară, în vederea corelării tuturor informațiilor din documentația de atribuire, remedierea acesteia de către autoritatea contractantă, fie prin prezentarea consumurilor normate luate în considerare la stabilirea normelor compuse din formularul „F3cp”, fie prin eliminarea cerințelor minime privind materialele, respectiv a cerințelor maxime privind productivitatea, stabilite prin documentul intitulat „Consumuri/productivități resurse directe minime – formular 2”, precum și la publicarea în SEAP a măsurilor de remediere adoptate de autoritatea contractantă. Față de aceste măsuri de remediere, Consiliul subliniază că se impune o reverificare a documentației de atribuire, de către autoritatea contractantă, pentru a vedea dacă sunt necesare și alte modificări ale acesteia, în corelare cu criticile reținute de Consiliu, conform tuturor considerentelor de mai sus /.../». Astfel, prin considerentele Deciziei CNSC nr. ... din ..., a fost stabilit atât faptul că documentația de atribuire cuprinde o descriere clară a articolelor de lucrări necesare realizării obiectului contractului, astfel încât executantul poate să aprecieze corect toate operațiile tehnologice necesare a se executa și, respectiv, să evalueze costurile aferente, cât și necesitatea ca autoritatea contractantă să indice toate să reverifice documentația de atribuire, pentru a stabili dacă sunt necesare și alte modificări ale acesteia, conform tuturor considerentelor reținute prin decizia anterior menționată. Ori, în condițiile în care, potrivit art. 430 alin. (2) din Codul de procedură civilă „(2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă”, rezultă faptul că, în speță, considerentele Deciziei CNSC nr. ... din ..., rămasă definitivă prin neatacare, se bucură de autoritate de lucru judecat. În aceste condiții, părțile din cauză sunt obligate să respecte întocmai decizia pronunțată de CNSC. Puterea de lucru judecat semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio) iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să contrazică o altă hotărâre (res iudicata pro veritate habetur). Efectele puterii de lucru judecat prezintă un dublu aspect: un aspect negativ pentru partea care a pierdut litigiul, în sensul că nu mai poate repune în discuție dreptul său într-un alt litigiu și un aspect pozitiv, Pagina 37 din 45

§ 65

pentru partea care a câștigat procesul, în sensul că se poate prevala de dreptul recunoscut într-o nouă judecată. În privința aspectelor considerate a fi de natură a conduce la încălcarea dispozițiilor art. 153 alin. (1) și a art. 161 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, contestatorul are în vedere următoarele precizări din cadrul răspunsurilor la solicitările de clarificări transmise de autoritatea contractantă:

§ 66

- „Suntem de acord cu prezentarea graficului de execuție pe fiecare stradă în parte și a planului de lucru cu resursele alocate per total lucrare”. (Răspuns consolidat nr. 4/18.07.2023); - „Dacă veți considera necesar, în spiritul prezentei documentații puteți adăuga și o operațiune de nivelare după cele de scarificare și reprofilare, înainte de compactarea materialului adus la umiditatea optimă, aceasta putând apărea ca fiind necesară punctual dacă nu se respectă cu strictețe exigențele geometrice la reprofilare”. (Răspuns consolidat nr. 3/18.07.2023); - „Unitatile de masura sunt prezentate in documentatia de atribuire. 1 buc bordura = 50cm => 2 buc = 1m, 1,05 reprezinta coeficientul acceptat al pierderilor tehnologice” (Răspuns consolidat nr. 5/19.07.2023). Consiliul constată că permiterea prezentării graficului de execuție pe fiecare stradă în parte și a planului de lucru cu resursele alocate per total lucrare reprezintă o modificare semnificativă a documentației de atribuire, afectând modalitatea de elaborare a ofertei și impunând corelarea aspectelor cuprinse în diferitele documente întocmite de ofertant. De asemenea, cu privire la răspunsul autorității contractante privind posibilitatea adăugării unei operațiuni de nivelare în vederea realizării articolului de deviz „SR G-C Sistem rutier C-10-20-20-6-4”, după cele de scarificare și reprofilare, înainte de compactarea materialului adus la umiditatea optimă, Consiliul constată că acesta este de natură a reprezenta o modificare substanțială a documentației de atribuire. Astfel, în cazul unui contract de execuție de lucrări, pentru care proiectul tehnic este pus la dispoziție de autoritatea contractantă, riscul apariției necesității unor categorii suplimentare de lucrări sau a unor operații tehnologice suplimentare este asumat de către autoritatea contractantă, care are responsabilitatea includerii unor liste cu cantitățile de lucrări necesare executării obiectului contractului în cadrul documentației de atribuire, sub forma unor articole concrete din indicatoare de norme de deviz sau a unor articole care au la baza norme compuse, care nu sunt cuprinse în indicatoare de norme de deviz. Această modalitate de lucru este corelată și cu prevederile modelului de contract de achiziție publică ce urmează a fi încheiat cu ofertantul declarat câștigător, document publicat în SEAP în anexa anunțului de participare simplificat nr. .../..., sub identificatorul „[.../00007] Contract de achiziție publică.pdf.p7m”, în care sunt menționate următoarele: „/.../ 19.3. Plățile trebuie să fie făcute, la cererea executantului, la valoarea lucrărilor executate conform contractului, în maxim 30 de zile. Lucrările executate trebuie să fie dovedite ca atare printr-o situație de lucrări /.../”. Pagina 39 din 45

§ 67

În cazul unui astfel de contract, o eventuală diferență între cantitățile de lucrări real executate și cele rezultate din antemăsurătoarea care a stat la baza pregătirii ofertei conduce la plata cantităților de lucrări real executate, folosind prețurile unitare din propunerea financiară depusă de ofertantul declarat câștigător. Pe de altă parte, în cazul unui contract care include proiectare și execuție, în propunerea financiară sunt incluse prețuri care reflectă inclusiv asumarea de către ofertant a riscului apariției unor diferențe între cantitățile de lucrări real executate și cele estimate la momentul

§ 68

pregătirii ofertei, ofertantul având, pe de altă parte, libertatea de a propune toate soluțiile tehnice și operațiunile pe care le consideră necesare realizării obiectului contractului. În cadrul Ordinului nr. 1568/15.10.2002 pentru aprobarea reglementării tehnice „Ghid privind elaborarea devizelor la nivel de categorii de lucrări și obiecte de construcții pentru învestiții realizate din fonduri publice”, indicativ P 91/1-02, Consiliul a regăsit următoarele prevederi relevante cauzei: „/.../ 2.2.5. În cazul în care la elaborarea listelor de cantități pe articole de lucrări nu se utilizează articole concrete din indicatoarele de norme de deviz, proiectantul

§ 69

trebuie să facă o descriere cât mai clară a articolelor din listă, în așa fel încât să dea posibilitatea executantului să aprecieze corect

§ 70

toate

§ 71

operațiile tehnologice necesare a se executa în cadrul acestei descrieri și respectiv să evalueze costurile aferente /.../”. Cu toate acestea, prin răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 3/18.07.2023, autoritatea contractantă a permis ca ofertanții să stabilească, în mod individual, operațiile tehnologice care sunt necesare pentru realizarea obiectului contractului, fiind posibil ca ofertele depuse în cadrul procedurii să propună abordări diferite cu privire la activitățile derulate în vederea realizării obiectului contractului, ceea ce are implicații majore asupra modului de formare a prețului și poate influența clasamentul ofertanților și câștigătorul desemnat. Astfel, autoritatea contractantă a urmărit să transfere în sarcina ofertanților riscul corectării unei posibile neclarități sau omisiuni de la nivelul proiectului, cu toate că a precizat, în răspunsurile la solicitările de clarificări transmise operatorilor economici interesați de procedură și în punctul de vedere cu privire la contestația din prezenta cauză faptul că documentația de atribuire descrie, cu lux de amănunte, toate aspectele tehnice necesare realizării lucrărilor. În mod similar, aspectele comunicate cu privire la unitățile de măsură și pierderile tehnologice pentru borduri sunt de natură a putea afecta modul de elaborare a ofertelor. Astfel, operațiunile care implică nivelare și borduri reprezintă o parte care nu este nesemnificativă în raport cu obiectul contractului de execuție de lucrări de drumuri, iar influența acestor aspecte asupra deciziei de a participa la procedură, a modului de elaborare a ofertelor și a clasamentului final nu sunt neglijabile, așa cum susține autoritatea contractantă. Date fiind implicațiile acestor clarificări publicate în SEAP la data de 18.07.2023 și la data de 19.07.2023, autoritatea contractantă a considerat, în mod eronat, faptul că nu sunt incidente dispozițiile art. 153 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/2016, care stipulează obligația autorității contractante de a prelungi perioada stabilită în anunțul de Pagina 41 din 45

§ 72

participare pentru depunerea în cazul în care aceasta modifică semnificativ documentele achiziției. În acest sens, Consiliului are în vedere și faptul că autoritatea contractantă, la reluarea procedurii de atribuire (la data de 13.07.2023), ulterior emiterii deciziei CNSC nr. ... din ...), a stabilit ca termen limită de depunere a ofertelor data de 20.07.2023, ofertanții având la dispoziție numai 7 zile pentru a lua cunoștință despre modificările efectuate de autoritatea contractantă cu privire la documentația de atribuire, iar eventuale solicitări de clarificări adresate de operatorii

§ 73

economici după reluarea procedurii și care vizau măsurile de remediere dispuse de Consiliu au putut fi formulate numai după expirarea termenului prevăzut la punctul 1.3 din fișa de date a achiziției. Mai mult, prin clarificările solicitate de operatorii economici a fost și „/.../ prelungirea duratei de depunere a ofertelor, pentru a fi în măsură să întocmim o ofertă completă, care să aibă în vedere cele indicate de către Consiliu în cadrul deciziei /.../”, autoritatea contractantă refuzând să acorde o astfel de prelungire. Or, dată fiind stabilirea unui astfel de termen scurt de depunere a ofertelor, autoritatea contractantă avea, cu atât mai mult, obligația de a prelungi perioada de depunere a ofertelor în cazul modificării semnificative a documentației de atribuire, pentru a asigura un termen suficient pentru ca operatorii economici să poată să analizeze informațiile transmise prin răspunsurile la clarificări, iar pe baza acestora să poată fi elaborate ofertele. Date fiind aceste considerente, Consiliul urmează a admite critica formulată de contestator, potrivit căreia era necesar ca autoritatea contractantă să facă aplicarea prevederilor art. 153 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/2016 și să prelungească perioada stabilită pentru depunerea ofertelor, întrucât, prin răspunsurile nr. 3 și 4 și 5 la solicitările de clarificări ale operatorilor economici, acesta a modificat semnificativ documentația de atribuire. Pe de altă parte, Consiliul constată că, după cum rezultă din informațiile din cadrul SEAP, în procedura de atribuire au fost depuse oferte, aceasta fiind în etapa de evaluare financiară. Dat fiind faptul că nu mai este posibilă dispunerea unor măsuri de remediere cu privire la prelungirea perioadei stabilită pentru depunerea ofertelor, Consiliul va admite capătul de cerere subsidiar formulat de contestator și va dispune anularea procedurii de atribuire. Prin raportare la admiterea criticii anterior analizată și admiterea capătului de cerere subsidiar formulat de contestator și anularea procedurii de atribuire, Consiliul nu va mai analiza restul criticilor formulate de contestator. Având în vedere aspectele de fapt și de drept mai sus evocate, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va admite contestația formulată de ... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., respectiv critica potrivit căreia era necesar ca autoritatea contractantă să facă aplicarea prevederilor art. 153 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/2016 și, întrucât nu mai pot fi dispuse măsuri de remediere, va obliga autoritatea contractantă la anularea procedurii de atribuire. Pagina 43 din 45

§ 74

Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE:

§ 75

Admite contestația formulată de ... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., Anulează procedura de atribuire.

§ 76

Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ... PREȘEDINTE ... Consilier de soluționare ... Redactat practicaua deciziei ... Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține ... (...) de pagini. Pagina 45 din 45

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.