AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1188/2023

INTEGRA GUARD SRL în contradictoriu cu UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

Decizia CNSC nr. 1188/C3/1202 din 24.05.2023

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1188/C3/1202 din 24.05.2023

Data din document
2023-05-24
Complet
C3

Obiectul procedurii

având ca obiect: „Servicii de pază, monitorizare și intervenție”, cod CPV 79713000-5, anunț publicitar ADV 1331829/24.11.2022, s-au solicitat următoarele: „1. Admiterea contestației; 2. Anularea Raportului procedurii nr. 3999/25.04.2023 și a Comunicării nr. 4018/25.04.2023 cu consecința: 3. În principal, a anulării procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică - Procedura proprie servicii Anexa 2 -"Servicii de pază, monitorizare
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

Respinge ca nefondată contestația depusă de INTEGRA GUARD SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI și, pe cale de consecință, admite cererea de intervenție accesorie formulată de TMG GUARD SRL, în calitate de lider al Asocierii TMG GUARD SRL – SGPI SECURITY FORCE SRL. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1188/2023

Decizie CNSC
An dosar: 2023Înregistrare: 23670Data înregistrării: 2023-05-04
ContestatorINTEGRA GUARD SRLCUI 31003163
Autoritate contractantăUNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTICUI 4505502

2023_1188_2023_Decizie_1188.pdf, BO2023_1188_2023_BO2023_1188.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.357 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 1188/C3/1202 Data: 24.05.2023 Prin contestația înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 23670/04.05.2023, formulată de către INTEGRA GUARD SRL, cu sediul în municipiul București, str. Dumbrăveni nr. 4D, sectorul 4, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/14619/2012, având CUI RO31003163, reprezentată legal prin administrator Dinu Cornel, și convențional prin avocat Lungu Ramona Mihaela, împotriva raportului procedurii nr. 3999 din 25.04.2023, precum și a comunicării rezultatului procedurii nr. 4018/25.04.2023, documente emise de către UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI, cu sediul în municipiul București, str. Panduri nr. 90, sectorul 5, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii proprii, derulată în vederea încheierii acordului cadru având ca obiect: „Servicii de pază, monitorizare și intervenție”, cod CPV 79713000-5, anunț publicitar ADV 1331829/24.11.2022, s-au solicitat următoarele: „1. Admiterea contestației; 2. Anularea Raportului procedurii nr. 3999/25.04.2023 și a Comunicării nr. 4018/25.04.2023 cu consecința: 3. În principal, a anulării procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică - Procedura proprie servicii Anexa 2 -"Servicii de pază, monitorizare

§ 2

și

§ 3

intervenție,

§ 4

nr.

§ 5

anunț

§ 6

publicitar- ADV1331829112.12.2022,COD CPV:79713000-5 4. În subsidiar, a obligării autorității contractante să adopte măsurile necesare restabilirii legalității și declararea ca acceptabilă și conformă a ofertei INTEGRA GUARD SRL, respectiv să reia procedura de evaluarea a ofertei depusă de INTEGRA GUARD SRL, stabilirea participanților câștigători și a clasamentului acestora; 5. Suspendarea procedurii de atribuire/executării contractului până la soluționarea pe fond a contestației”. Pagina 1 din 2

§ 7

Prin cererea de intervenție voluntară, nr. 1326/10.05.2023, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 24983/10.05.2023, formulată de TMG GUARD SRL, în calitate de lider al Asocierii TMG GUARD SRL – SGPI SECURITY FORCE SRL, cu sediul în municipiul Târgu Jiu, str. Lalelelor nr. 3B, județul Gorj, și adresa de corespondență în municipiul Târgu Jiu, str. Narciselor nr. 133, județul Gorj, având CUI RO35469698, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J18/76/2016, reprezentată legal de administrator Mecu Victor-Lucian, în temeiul dispozițiilor art. 61-63 C.pr. civ. și cele ale art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, cu referire la contestația INTEGRA GUARD SRL, s-a solicitat admiterea cererii de intervenție, precum și respingerea contestației. DECIDE:

§ 8

Respinge ca nefondată contestația depusă de INTEGRA GUARD SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI și, pe cale de consecință, admite cererea de intervenție accesorie formulată de TMG GUARD SRL, în calitate de lider al Asocierii TMG GUARD SRL – SGPI SECURITY FORCE SRL. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 40.982 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. … Data: … Prin contestația înregistrată la C.N.S.C. cu nr. ..., formulată de către ... SRL, cu sediul în municipiul …, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. …, având CUI …, reprezentată legal prin administrator …, și convențional prin avocat …, împotriva raportului procedurii nr. 3999 din 25.04.2023, precum și a comunicării rezultatului procedurii nr. 4018/25.04.2023, documente emise de către ..., cu sediul în municipiul …, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii proprii, derulată în vederea încheierii acordului cadru având ca obiect: „Servicii de pază, monitorizare și intervenție”, cod CPV 79713000-5, anunț publicitar ... s-au solicitat următoarele: „1. Admiterea contestației; 2. Anularea Raportului procedurii nr. 3999/25.04.2023 și a Comunicării nr. 4018/25.04.2023 cu consecința: 3. În principal, a anulării procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică - Procedura proprie servicii Anexa 2 -"Servicii de pază, monitorizare și intervenție, nr. anunț publicitar-…12.12.2022,COD CPV:79713000-5 4. În subsidiar, a obligării autorității contractante să adopte măsurile necesare restabilirii legalității și declararea ca acceptabilă și conformă a ofertei ... SRL, respectiv să reia procedura de evaluarea a ofertei depusă de ... SRL, stabilirea participanților câștigători și a clasamentului acestora; 5. Suspendarea procedurii de atribuire/executării contractului până la soluționarea pe fond a contestației”. Prin cererea de intervenție voluntară, nr. 1326/10.05.2023, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. ..., formulată de ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL – ... SRL, cu sediul în municipiul …, și adresa de corespondență în municipiul …, având CUI …, înregistrată la Registrul Pagina 1 din 18

§ 2

Comerțului sub nr. …, reprezentată legal de administrator …, în temeiul dispozițiilor art. 61-63 C.pr. civ. și cele ale art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, cu referire la contestația ... SRL, s-a solicitat admiterea cererii de intervenție, precum și respingerea contestației. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Prezentând situația de fapt, contestatorul menționează aspectele ce au fost analizate de către Consiliu în primul ciclu procesual. Arată că ulterior pronunțării deciziei CNSC nr. ... din 27.02.2023, autoritatea contractantă a procedat la reevaluarea ofertei societății sale, apreciind că aceasta este inacceptabilă, sens în care i-a comunicat: „vă informăm că oferta dumneavoastră a fost desemnată inacceptabilă potrivit art. 215 alin. ( 4) din Legea nr. 98/2016 coroborat cu art. 137 alin. (2) lit. b) din HG 395/2016 deoarece nu îndepliniți unul dintre criteriile de calificare privind autorizația necesară prestării serviciilor de monitorizare și intervenție pentru județele Brăila și Hunedoara (Anexa 1B a Regulamentului de Organizare și Funcționare al Dispeceratului depus nu cuprinde județele Brăila și Hunedoara pentru asigurarea serviciilor de monitorizare)”. Criticând respingerea ofertei sale, ca inacceptabilă, ... SRL formulează următoarele critici: 1. Consideră că măsura este nelegală și neîntemeiată, fiind în contradicție inclusiv cu documentația de atribuire, deoarece societatea sa deține „autorizația/licența de funcționare tip T și avizul de dispecerat și anexa 1B”. Cu privire la aceste aspecte, contestatorul invocă și redă răspunsuri oferite de către autoritatea contractantă la solicitări de clarificări, respectiv răspunsul oferit la întrebarea nr. 1 din adresa nr. 14717/25.11.2022 și cel oferit la întrebarea nr. 1 din adresa nr. 14957/29.11.2022. Precizează că, anterior depunerii ofertelor, autoritatea contractantă a clarificat condițiile de calificare pentru stabilirea unei oferte acceptabile și a stabilit că nu sunt necesare deținerea unei licențe de tip T sau existența avizelor de dispecerat și a anexei 1B la data depunerii

§ 3

ofertelor, fiind suficiente declarații pe propria răspundere a ofertanților, deoarece nu exista o certitudine cu privire la necesitatea acestor servicii pentru cele 6 locații ale instituției. Consideră că, la reevaluarea ofertei societății sale, autoritatea contractantă a ignorat aceste cerințe ale documentației de atribuire. Totodată, contestatorul susține că, deși aceste autorizații/licențe nu erau necesare la data depunerii ofertei pentru celelalte 6 locații pentru care s-ar fi putut solicita în viitor servicii de monitorizare și intervenție, societatea sa deține licență de funcționare tip T și avizul de dispecerat aplicabil la nivel național, autorizarea pentru orice județ fiind o simplă formalitate. După ce precizează că și prin decizia nr. ... din 27.02.2023 a CNSC i s-a pus în vedere autorității contractante ca la reevaluarea ofertei depuse de ... SRL să respecte documentația de atribuire, contestatorul apreciază că acestă obligație a fost încălcată de către autoritatea contractantă. Invocând prevederile art. 212 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 98/2016, contestatorul susține că nu reprezintă culpa societății sale faptul că CNSC, prin decizia pronunțată, a considerat că autoritatea contractantă trebuia să solicite aceste licențe/autorizații/avize și pentru județele Brăila și Hunedoara. Contestatorul arată că respingerea ofertei sale pentru lipsa licenței/autorizații/avize pentru județul Brăila și Hunedoara încalcă dispozițiile legale ale art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 privind principiul nediscriminării, a tratamentului egal, a proporționalității și a asumării răspunderii, întrucât această condiție a fost stabilită de către CNSC prin decizia nr. .../27.02.2023, ulterior depunerii ofertelor iar societatea sa nu putea să prevadă necesitatea acestor avize câtă vreme nu erau solicitate. Precizează că legea nu impune existența lor câtă vreme serviciile nu erau certe, iar practica în domeniul serviciilor de pază, monitorizare și intervenții permite avizarea sau subcontractarea ulterioară, în funcție de solicitările autorității contractante. Totodată, contestatorul arată că descalificarea ofertei sale nu a fost nici proporțională, deoarece culpa pentru absența avizelor specifice aferente județelor Brăila și Hunedoara aparține exclusiv autorității contractate. Precizează că nu putea depune aceste avize ulterior termenului limită de depunere a ofertelor, deoarece exista riscul considerării unei modificări a ofertei, iar soluția legală, echitabilă și în concordanță cu principiul asumării răspunderii era anularea procedurii de achiziție publică și reluarea acesteia dând astfel dreptul societății sale să participe la procedură. Pagina 3 din 18

§ 4

2. Contestatorul susține că autoritatea contractantă a stabilit că oferta societății sale este inacceptabilă fără să-i ceară clarificări, fiind conștientă de vicierea procedurii de atribuire din culpa proprie. Precizează că, urmare a pronunțării deciziei CNSC nr. .../27.02.2023, autoritatea contractantă i-a solicitat clarificări doar cu privire la propunerea financiară, nu și cu privire la existența licențelor/autorizațiilor/avizelor pentru județele Brăila și Hunedoara. Subliniază că autoritatea contractantă nu a solicitat clarificări, nu a permis „completarea documentației conform modificărilor documentației de atribuire realizată de către CNSC prin Decizia nr. .../27.02.2023, procedura de atribuire fiind lovită de nulitate”. După ce prezintă susțineri ale autorității contractante din primul ciclu procesual referitoare la acceptarea subcontractantului, contestatorul invocă dispozițiile art. 151 lit. b) din H.G. nr. 395/2016, precum și jurisprudența CJUE, respectiv hotărârea pronunțată în cauza C-403/21. Contestatorul precizează că pentru serviciile de dispecerat și monitorizare, nu este necesară o „licență de funcționare”, așa cum s-a menționat în decizia CNSC, ci de un aviz de la IGPR, pe care societate sa îl deține, fiind valabil pentru întreg teritoriul țării. Astfel, monitorizarea și intervenția rapidă la o locație se pot face numai în baza existenței avizului dispeceratului și a anexei 1B, procedura de modificare sau actualizare efectuându-se în conformitate cu regulamentul de organizare și funcționare a dispeceratului de monitorizare a sistemelor de alarmare împotriva efracției, model aprobat de către IGPR. Raportându-se la prevederile art. 24 din Regulamentul de organizare și funcționare a dispeceratului de monitorizare a sistemelor de alarmare împotriva efracției, pe care le citează, contestatorul arată că avizul exista, iar locațiile de intervenție se actualizează pe baza unei simple informări a organelor de poliție, procedură care reprezintă o simplă formalitate. Actualizarea anexei ulterior câștigării licitației este confirmată și de practica Consiliului, menționează autorul contestației.

§ 5

De asemenea, cu privire la posibilitatea introducerii unui nou subcontractant, invocă prevederile art. 150-160 din H.G. nr. 395/2016. După ce subliniază că, pentru serviciile ofertate, necesare la data achiziției, erau deja îndeplinite absolut toate condițiile formale, iar pentru cele posibile în viitor exista asumarea societății sale cu privire la îndeplinirea formalităților necesare, contestatorul mai invocă și declarația de proprie răspundere oferită în acest sens. În concluzie, ... SRL solicită admiterea contestației, astfel cum a fost formulată. În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 98/2016, cele ale Legii nr. 101/2016, ale H.G. nr. 395/2016, precum și cele menționate în cuprinsul documentului, iar în probațiune au fost solicitate înscrisuri. Prin adresa nr. …, în temeiul art. 611 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul i-a solicitat ... SRL să transmită la dosarul cauzei dovada constituirii cauțiunii în cuantumul legal, iar în temeiul art. 10 alin. (1) din același act normativ, actele atacate ale autorității contractante, respectiv raportul procedurii nr. „3999/25.04.2023” și adresa nr. „4018/25.04.2023”. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. …, contestatorul a indicat datele de contact ale societății sale, respectiv telefon și e-mail, iar prin adresa nr. 1538/05.05.2023, înregistrată la CNSC sub nr. …, a transmis la dosarul cauzei, în copie, actele atacate ale autorității contractante. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. …, autoritatea contractantă a transmis la dosarul cauzei dovada respectării dispozițiilor art. 16 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, respectiv comunicarea contestației către ofertanți. Prin adresa nr. 4797/08.05.2023, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, în temeiul dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, autoritatea contractantă ... a formulat punct de vedere cu privire la contestația ... SRL, solicitând respingerea acesteia, ca nefondată. În combaterea criticilor contestatorului, organizatoarea procedurii prezintă următoarele argumente: 1. Cu privire la critica potrivit căreia respingerea ofertei contestatorului, ca inacceptabilă, a fost o decizie nelegală și netemeinică, organizatoarea procedurii arată că autorizația/licența de funcționare tip T a fost prevăzută inițial în invitația de participare, iar până la data-limită de depunere a ofertelor, prin răspunsul nr. 14717/25.11.2022 publicat pe site-ul propriu, a indicat faptul că acceptă depunerea ofertelor și de către operatorii economici care nu dețin licență de funcționare tip „T”. Acest răspuns s-a datorat unei solicitări de clarificare în urma căreia a constatat că licența tip T este necesară pentru proiectare, instalare, modificare sau întreținere a componentelor sau sistemelor de alarmare Pagina 5 din 18

§ 6

împotriva efracției, și nu pentru prestarea activităților de monitorizare și intervenție. În ceea ce privește necesitatea existenței avizului de dispecerat și a anexei 1B pentru prestarea activităților de monitorizare și intervenție, autoritatea contractantă susține că prin răspunsul nr. 14957/29.11.2022, publicat pe site-ul propriu, a confirmat că este necesară deținerea acestui aviz de dispecerat și a anexei, sens în care redă textul solicitării și al răspunsului oferit. Precizează că 6 obiective din 7 sunt imobile ce vor fi asigurate cu servicii de monitorizare și intervenție în viitor, acesta fiind motivul pentru care a acceptat ca la data depunerii ofertei să se prezinte o declarație pe proprie răspundere/DUAE, urmând ca ofertantul clasat pe primul loc, după aplicarea criteriului de atribuire, să prezinte dovada avizului de dispecerat și a anexei 1B. Autoritatea contractantă menționează că, în acest context, ... SRL a depus Avizul de dispecerat și Anexa 1B a Regulamentului de Organizare și Funcționare al Dispeceratului odată cu DUAE și ofertă, iar din cuprinsul anexei reiese că aceasta nu cuprinde județele Brăila și Hunedoara pentru asigurarea serviciilor de monitorizare. Susține că, la stabilirea caracterului inacceptabil al ofertei contestatorului, potrivit art. 215 alin. (4) din Legea nr. 98/2016 și art. 137 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 395/2016, a pus în aplicare cele dispuse de Consiliu prin decizia nr. .../27.02.2023, având în vedere lipsa avizării prestării serviciilor de monitorizare și intervenție pentru județele Brăila și Hunedoara. Astfel, organizatoarea proceduri consideră că este nefondată critica contestatorului, deoarece acesta a evidențiat doar o parte din răspunsul oferit prin adresa nr. 14957/29.11.2022. A ignorat faptul că în același răspuns se menționează că este necesară deținerea acestui aviz de dispecerat și a anexei, ceea ce înseamnă că societatea trebuie să dețină aceste documente la momentul depunerii ofertei. 2. Cu referire la critica potrivit căreia a respins oferta contestatorului fără a-i solicita clarificări cu privire la existența licențelor/ autorizațiilor/ avizelor, autoritatea contractantă precizează că era

§ 7

necesar ca avizul de dispecerat și anexa 1B să fi existat la momentul depunerii ofertei, iar printr-un răspuns la clarificări agentul economic nu ar fi putut să suplinească faptul că societatea nu deținea documentele în discuție pentru județele Brăila și Hunedoara. Combătând susținerea potrivit căreia se impune anularea procedurii de atribuire în temeiul dispozițiilor art. 212 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 98/2016, din cauza faptului că cerința de depunere a avizului de dispecerat și a anexei 1B pentru asigurarea serviciilor de monitorizare în județele Brăila și Hunedoara a fost introdusă prin decizia CNSC nr. ... din 27.02.2023, organizatoarea procedurii arată că această obligație a fost precizată prin răspunsul la solicitarea de clarificare privind necesitatea deținerii Avizului de dispecerat și a Anexei 1B a Regulamentului de Organizare și Funcționare al Dispeceratului, care a fost publicat pe site-ul instituției până la data-limită de depunere a ofertelor. Acest răspuns a putut fi vizualizat de orice operator interesat, fiind invocat chiar de către ... SRL în cuprinsul contestației. Cu privire la aceste aspecte, autoritatea contractantă susține că sunt nejustificate afirmațiile contestatorului, conform cărora „nu putea să prevadă necesitatea acestor avize câtă vreme nu erau solicitate”, respectiv „avizele au fost solicitate doar ca urmare a modificării de către CNSC a condițiilor de atribuire”, deoarece societatea sa le-a depus chiar până la data-limită de depunere a ofertelor, împreună cu DUAE și oferta. La reevaluarea ofertei ... SRL, comisia de evaluare a respectat dispozițiile legale privind principiul nediscriminării, al tratamentului egal, al proporționalității și asumării răspunderii, cuprinse în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, și a pus în aplicare decizia CNSC nr. .../27.02.2023, subliniază autoritatea contractantă. Totodată, cu privire la acestă critică, arată că ... SRL se contrazice, deoarece a susținut că nu i s-au cerut clarificări și cu privire la existența licențelor/autorizațiilor/avizelor pentru județele Brăila și Hunedoara, iar pe de altă parte solicită anularea procedurii de achiziție publică precizând că nu putea depune aceste avize ulterior termenului limită de depunere a ofertelor. În concluzie, în baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, autoritatea contractantă ... solicită respingerea contestației ... SRL, ca nefondată. Dovada comunicării punctului de vedere către contestator a fost atașată. Prin cererea de intervenție voluntară, nr. 1326/10.05.2023, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. ..., în temeiul dispozițiilor art. 61-63 C.pr. civ. și cele ale art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, cu referire la contestația ... SRL, ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL – ... Pagina 7 din 18

§ 8

SRL, a solicitat admiterea cererii de intervenție și respingerea contestației. În justificarea interesului, ... SRL precizează că oferta asocierii sale a fost declarată câștigătoare prin raportul procedurii nr. 3999/25.04.2023. Pe fond, după ce prezintă argumentele referitoare la solicitarea de suspendare a procedurii, intervenientul susține că este nefondată contestația formulată de către ... SRL, sens în care arată următoarele: a) Actele autorității contractante vizate de prezenta contestație sunt diferite de cele care au fost analizate prin decizia CNSC nr. ... din data de 27.02.2023, dar motivele invocate de ... SRL sunt identice cu cele din plângerea ce a făcut obiectul dosarului nr. …/2/2023 al Curții de Apel București, Secția a X-a Contencios Administrativ și Fiscal. Cerințele documentației de atribuire referitoare la depunerea licenței de funcționare de tip „T” pentru prestarea activităților de monitorizare și intervenție, eliberată în conformitate cu prevederile art. 31-33 din Legea nr. 333/2003, inclusiv pentru obiectivele care pot fi asigurate cu servicii de monitorizare și intervenție, au fost analizate în ciclul procesual anterior, precizează intervenientul. Apreciază că această licență trebuia depusă de ... SRL, în calitate de ofertant, inclusiv pentru obiectivele care pot fi asigurate în viitor cu servicii de monitorizare și intervenție situate în București și localitățile din județele Brăila și Hunedoara, precizate în tabelul nr. 1 din caietul de sarcini. Referindu-se la depunerea de către ... SRL, în calitate de ofertant, a licenței de funcționare de tip „T”, pentru prestarea activităților de monitorizare și intervenție, eliberată în conformitate cu prevederile art. 31-33 din Legea nr. 333/2003, inclusiv pentru obiectivele care pot fi asigurate cu servicii de monitorizare și intervenție în viitor, intervenientul invocă dispozițiile art. 431 alin. (2) C. pr. civ. și art. 68 din Legea nr. 101/2016. Consideră că această chestiune a fost tranșată definitiv prin decizia CNSC nr. .../27.02.2023, rămasă definitivă prin decizia nr. 109/12.04.2023 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a X-a de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. …/2/2023, având putere de lucru judecat.

§ 9

b) Cu privire la critica ce viza clarificările ce i-au fost solicitate contestatorului de autoritatea contractantă urmare a deciziei CNSC nr. .../27.02.2023, intervenientul susține că este neîntemeiată. Precizează că, nici din considerentele, și nici din dispozitivul deciziei CNSC nr. .../27.02.2023, nu rezultă că măsurile de remediere dispuse vizau și solicitarea de clarificări ofertantului ... SRL cu privire la existența licențelor/autorizațiilor/avizelor pentru județele Brăila și Hunedoara. Apreciază că o eventuală solicitare de clarificări adresată contestatorului cu privire la existența licențelor/autorizațiilor/avizelor pentru județele Brăila și Hunedoara ar fi fost contrară dispozițiilor art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, deoarece ar fi adus atingere principiului tratamentului egal și transparenței, întrucât acest ofertant nu a înțeles să uzeze de licență. Chiar din motivarea contestației rezultă că ... SRL nu a făcut dovada deținerii licenței de tip „T” pentru prestarea activităților de monitorizare și intervenție, eliberată în conformitate cu prevederile art. 31-33 din Legea nr. 333/2003, pentru toate imobilele din tabelul nr. 1 al caietului de sarcini, menționează intervenientul, considerând corectă decizia autorității contractante de respingere a ofertei contestatorului în temeiul art. art. 215 alin. (4) din Legea nr. 98/2016 coroborat cu art. 137 alin. (2) lit. b din H.G. nr. 935/2016. În drept au fost invocate prevederile art. 61 - 63 C. pr. civ. și cele ale art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, iar în probațiune au fost solicitate înscrisuri. Dovada comunicării acestui document către contestator și către autoritatea contractantă a fost atașată. În probațiune, prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, autoritatea contractantă ... a transmis, pe suport electronic (CD), documente din dosarul achiziției publice. Ca răspuns la solicitarea Consiliului, prin adresa nr. 1538/05.05.2023, înregistrată la CNSC sub nr. …, ... SRL a transmis la dosarul cauzei, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 209115892/1 din 04.05.2023, eliberată de …, în cuantum de 309.369,98 lei. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura proprie, în vederea atribuirii acordului-cadru având ca obiect: „Servicii de pază, monitorizare și intervenție”, cod CPV 79713000-5, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând, în SEAP, anunțul publicitar ... conform căruia valoarea estimată a acordului-cadru este cuprinsă între 8.964.326,40 lei și 15.468.499,20 lei, fără TVA. Pagina 9 din 18

§ 10

Conform invitației de participare, care conține și documentația de atribuire aferentă prezentei proceduri, invitație atașată anunțului publicitar anterior precizat, criteriul de atribuire al acordului cadru este „cel mai bun raport calitate – preț”, având următorii factori de evaluare: - „prețul” – pondere 80%; - „calitatea” – pondere 20%. În cauza care formează obiectul prezentei, ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL – ... SRL, a transmis în data de 10.05.2023, prin mijloace electronice, respectiv prin e-mail, cererea de intervenție cu nr. 1326/10.05.2023, înregistrată la CNSC sub nr. ... (pag. 000107, vol. 1/1 al dosarului cauzei), care prezintă natura juridică a unei cereri de intervenție accesorie deoarece sprijină poziția autorității contractante, fără a solicita desființarea vreunui act emis de aceasta, motiv pentru care Consiliul califică cererea de intervenție drept cerere de intervenție accesorie formulată în favoarea autorității contractante. În raport de dispozițiile art. 16 alin. (2) și (3) coroborate cu cele ale art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 care stipulează că „(2) În termen de o zi de la primirea contestației, autoritatea contractantă are obligația să o publice în SEAP. (3) În cazul procedurilor de atribuire a căror inițiere nu se realizează prin publicare în SEAP, autoritatea contractantă are obligația de a comunica contestația și celorlalți operatori economici interesați/implicați în procedură, în termen de o zi de la data primirii acesteia, prin orice mijloc de comunicare prevăzut de legislația privind achizițiile publice, legislația privind achizițiile sectoriale sau legislația privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, după caz. Art. 17 – (3) Până la soluționarea contestației de către Consiliu, (...), operatorii economici participanți la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenție voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestației. (...)” și având în vedere faptul că, la data de 04.05.2023, autoritatea contractantă a transmis prin mijloace electronice, respectiv prin e-mail (pag. 000073 și pag. 000077, vol. 1/1 al dosarului cauzei), către

§ 11

operatorii economici interesați/implicați în procedură, contestația formulată de ... SRL, Consiliul constată că cererea de intervenție este formulată în cadrul termenului legal. Luând în considerare dispozițiile art. 17 alin. (3) și art. 68 din Legea nr. 101/2016, coroborate cu prevederile art. 61 alin. (3), art. 63, 65 și 67 din c.p.c. dar și faptul că, în cadrul procedurii de atribuire în cauză, Asocierea ... SRL – ... SRL are calitatea de ofertant desemnat câștigător iar cererea sa privește menținerea deciziei autorității contractante, Consiliul admite în principiu cererea de intervenție formulată de ... SRL, astfel cum a fost calificată iar, în conformitate cu art. 67 din c.p.c., coroborat cu cele ale art. 68 din Legea nr. 101/2016, Consiliul va analiza cererea de intervenție a acestuia împreună cu contestația formulată de ... SRL. În cadrul acestei proceduri, într-un prim ciclu procesual, Consiliul a analizat contestația nr. 199/26.01.2023, înregistrată la CNSC sub nr. …, formulată de ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL – ... SRL, iar prin decizia nr. .../27.02.2023 a dispus următoarele: „Admite contestația formulată de ... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... și, pe cale de consecință, anulează în parte raportul procedurii, în ceea ce privește oferta ... SRL desemnată câștigătoare, și actele subsecvente și obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei depusă de ... SRL, începând cu propunerea financiară, cu respectarea documentației de atribuire inserată în Invitația de participare, a prevederilor legale și a motivării aferentă prezentei în termen de 10 zile de la comunicare. Respinge ca nefondată cererea de intervenție formulată de ... SRL. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare”. Decizia CNSC nr. .../27.02.2023 a fost atacată cu plângere de către ... SRL la Curtea de Apel București, Secția a X-a de Contencios Administrativ și Fiscal și pentru Achizitii Publice, pe rolul căreia a fost constituit dosarul nr. …/2/2023. Prin Decizia civilă nr. 109, pronunțată în ședința publică din data de 12.04.2023, Curtea de Apel București a hotărât următoarele (soluția pe scurt): „Respinge plângerea, ca nefondată. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 12.04.2023.” Decizia civilă nr. 109/12.04.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, este definitivă și executorie, iar cele statuate în dispozitivul ei beneficiază de autoritate de lucru judecat. În atari condiții, părțile din cauza soluționată anterior de Curtea de Apel București, în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, sunt obligate să respecte întocmai decizia pronunțată. Pagina 11 din 18

§ 12

Procedând la analiza actualei contestații formulată de ... SRL, Consiliul reține că acesta este nemulțumit de rezultatul procedurii de atribuire, comunicat prin adresa nr. 4018/25.04.2023 (pag.000026, vol. 1/1 al dosarului cauzei) și consemnat în raportul procedurii nr. 3999/25.04.2023 (pag. 000027, vol. 1/1 al dosarului cauzei), motiv pentru care Consiliul va soluționa contestația care face obiectul prezentei analizând aspectele criticate, raportat la conținutul documentației de atribuire, la prevederile legale incidente și la cele dispuse de Consiliu prin Decizia CNSC nr. .../27.02.2023, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 109/12.04.2023, pronunțată de Curtea de Apel București. Solicitarea ce viza suspendarea procedurii până la soluționarea pe fond a contestației a fost analizată de Consiliu, iar prin încheierea nr. … din 08.05.2023, aceasta a fost respinsă, ca nefondată. Această hotărâre a fost comunicată către contestator și către autoritatea contractantă prin adresele nr. … și nr. … din 10.05.2023 (pag. 000113 și 000115, vol. 1/1 al dosarului cauzei). Analizând prezenta contestație, formulată de contestatorul ... SRL, Consiliul reține că, potrivit Răspunsului solicitare clarificări nr. 2, document înregistrat de autoritatea contractantă sub nr. 14957/29.11.2022 (data-limită de depunere a ofertelor fiind 12.12.2022, ora 11:00) și publicat pe site-ul oficial al acesteia (link document - http://bitly.ws/xfW5), respectiva autoritate a clarificat și a solicitat expres următoarele: „Întrebarea/solicitarea nr. 1 Referitor la procedura proprie "Servicii de pază, monitorizare și intervenție", vă rugăm să clarificaţi dacă pentru serviciile de monitorizare și intervenție la data depunerii ofertei se va face dovada avizului de dispecerat si a anexei 1B, sau ofertantul va prezenta declaraţie pe proprie răspundere prin care își va asuma îndeplinirea serviciilor respective, având în vedere că 6 (șase obiective) din 7 (șapte) sunt imobile ce vor fi asigurate cu servicii de monitorizare și interventie în viitor. Răspuns nr. 1 Având în vedere prevederile caietului de sarcini conform cărora prestatorul se obligă să asigure monitorizarea locaţiei achizitorului prin

§ 13

dispecerat şi intervenţie în caz de detecţie la efracţie, precizăm că la data depunerii ofertei se va prezenta o declaraţie pe proprie răspundere/DUAE, urmând ca ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire să prezinte dovada avizului de dispecerat şi a anexei 1B, împreună cu celelalte documente doveditoare pentru informaţiile declarate în DUAE. Chiar dacă

§ 14

în prezent există doar 1 obiectiv asigurat

§ 15

cu servicii de monitorizare si intervenţie,

§ 16

este necesară deţinerea acestui aviz de dispecerat şi a anexei." Din economia celor mai sus redate, rezultă în mod clar că ofertantul clasat pe primul loc (după aplicarea criteriului de atribuire), care inițial, la data depunerii ofertei, prezenta o declaraţie pe proprie răspundere/DUAE, avea obligația să prezinte ulterior, tot în timpul derulării procedurii, dovada avizului de dispecerat şi a anexei 1B (împreună cu celelalte documente doveditoare pentru informaţiile declarate în DUAE), chiar dacă șase obiective din cele șapte menționate în documentația de atribuire sunt imobile ce vor fi asigurate cu servicii de monitorizare și intervenție în viitor, fapt omis de contestator în formularea criticilor sale din prezenta contestație. În acest context, Consiliul subliniază că documentația de atribuire, așa cum aceasta este întocmită de autoritatea contractantă, este obligatorie atât pentru operatorii economici participanți la procedură, care au obligația de a-și elabora ofertele în conformitate cu prevederile acesteia, cât și pentru autoritatea contractantă, aceasta fiind obligată ca, în desfășurarea procedurii de atribuire, să respecte atât dispozițiile legale aplicabile în acest domeniu cât și prevederile propriei documentații de atribuire, care stabilește regulile ce trebuie respectate de ambele părți în derularea procesului competitiv. Odată ce aceste cerințe, din documentul - Răspunsul solicitare clarificări nr. 2, nu au fost contestate de niciun operator economic interesat, până la data-limită de depunere a ofertelor, operatorii economici, prin depunerea ofertelor la procedura în cauză, au acceptat și și-au însușit condițiile impuse de autoritatea contractantă, motiv pentru care aveau obligația de a elabora oferta în conformitate cu respectivele cerințe. Or, potrivit considerațiilor din motivarea Deciziei CNSC nr. .../27.02.2023, „Potrivit Formularului de propunere tehnică (Formularul nr. 4), inserat în Invitația de participare, „Pentru serviciul pază prin monitorizare si interventie, prestatorul se obligă: (...) Obligațiile prestatorului: (…) - Prestatorul se obligă să își asume toate locațiile prevăzute în tabelul nr. 1 din caietul de sarcini.” În cadrul Tabelului 1 care se regăsește în caietul de sarcini și care conține lista obiectivelor pentru care se intenționează achiziționarea de servicii de pază și de monitorizare și intervenție, la secțiunea - Imobilele Pagina 13 din 18

§ 17

achizitorului ce sunt asigurate cu servicii de monitorizare și intervenție este menționat doar un imobil din București iar la secțiunea - Imobilele achizitorului ce pot fi asigurate cu servicii de monitorizare și intervenție în viitor, sunt menționate 2 imobile din județul Hunedoara (comuna General Berthelot și orașul Hațeg), un imobil din orașul Brăila și 3 imobile din Municipiul București, dar nu și din județul Mehedinți, contrar criticilor contestatorului. (...) Astfel, localitățile pentru care ... SRL asigură servicii de monitorizare sunt doar cele menționate în Anexa 1b) depusă de acesta (pag. 446, vol. 2/6 al dosarului cauzei), respectiv Municipiul București și localități din județele Ilfov, Pravova, Giurgiu, Călărași, Anexă menționată în Avizul favorabil emis de către Inspectoratul General al Poliției Române, Direcția de Ordine Publică, prin adresa cu nr. 2.471.635/S3/C.P. din 07.09.2022 (pag. 445, vol. 2/6 al dosarului cauzei). În schimb, pentru obiectivele (imobilele) care pot fi asigurate cu servicii de monitorizare și intervenție în viitor și care au fost precizate în acest sens în caietul de sarcini, ... SRL (ofertant desemnat inițial câștigător – n.n.) a prezentat o declarație pe propria răspundere privind prestarea serviciilor de monitorizare și intervenție (pag. 418, vol. 2/6 al dosarului cauzei), prin care acest ofertant a precizat că „(...) în funcţie de necesităţi, dacă autoritatea contractantă va emite ordin de începere, în centrele teritoriale ale …, așa cum sunt prezentate în documentația de atribuire, respectiv: (…) Imobilele achizitorului ce pot fi asigurate cu servicii de monitorizare și intervenție în viitor, vom întreprinde toate demersurile necesare prestării serviciilor, prin forţe proprii sau prin intermediul unor subcontractanţi agreaţi de ..., (...).” Consiliul subliniază că orice decizie a comisiei de evaluare privind admiterea sau respingerea unei oferte trebuie fundamentată pe o evaluare legală și temeinică, sub toate aspectele acesteia, având certitudinea că propunerile tehnice ofertate de operatorii economici sunt sustenabile, țin cont de toate prevederile legale în vigoare și de cerințele documentației de atribuire, astfel încât rezultatul procedurii să nu fie viciat de aceștia prin simpla prezumție că urmare a declarării ca și câștigătoare a ofertei lor, vor găsi o modalitate prin care să se încadreze în cerințele impuse în documentația de atribuire

§ 18

Astfel, raportat la precizările exprese din Invitația de participare, sus citate, Consiliul constată că verificarea ofertei depuse de ... SRL nu s-a făcut cu rigurozitatea impusă atât de cerințele exacte în discuție cât și de legislația în domeniu. Pe cale de consecință, Consiliul va reține ca fiind fondate criticile contestatorului ... SRL, formulate la pct. 2) din prezenta contestație, în ceea ce privește faptul că ... SRL, prin oferta depusă, nu a demonstrat că poate presta servicii de intervenție, în condițiile solicitate de autoritatea contractantă, sus menționate, pentru obiectivele situate în localitățile din județul Hunedoara, precizate în acest sens în Tabelul nr. 1 din caietul de sarcini.” Consiliul subliniază că ... SRL, la acel moment ofertant clasat pe locul întâi, a confirmat, prin declarația pe proprie răspundere sus citată, că poate îndeplini pe viitor, și dacă autoritatea contractantă emite ordin de începere, în funcţie de necesităţi, (acest lucru implicând întâi semnarea acordului-cadru – a se vedea clauzele exprese în acest sens, din modelele de acord și contract subsecvent acestuia – n.n.), cerințele autorității contractante, referitoare la prestarea serviciilor de monitorizare și intervenție inclusiv la centrele teritoriale ale Universităţii din Bucureşti, în condițiile în care aceste cerințe vizau, în sensul precizat mai sus, prezentarea obligatorie, în timpul derulării procedurii, a dovezii avizului de dispecerat si a anexei 1B, pentru toate obiectivele în discuție (inclusiv pentru centrele teritoriale), de către ofertantul clasat pe locul întâi, fapt pe care ... SRL îl cunoștea și l-a acceptat, astfel cum a fost demonstrat anterior. Astfel, contrar criticilor contestatorului ... SRL, Consiliul reține că autoritatea contractantă, în reevaluarea ofertei acestuia, ca urmare a Deciziei CNSC nr. .../27.02.2023, nu îi putea solicita, prin comisia de evaluare, clarificări și completări formale sau de confirmare, legate de aspectele în discuție, fiind evidentă, în condițiile anterior prezentate, neîndeplinirea cerințelor în cauză, în timpul derulării procedurii, de către ... SRL, prin oferta depusă. Consiliul reține, ca fiind relevante în context, susținerile autorității contractante din punctul de vedere transmis ca urmare a formulării prezentei contestații (pag. 000100, vol. 1/1 al dosarului cauzei), și anume „Prin urmare, este nefondată critica contestatorului ... SRL conform căreia la reevaluarea ofertei sale a fost ignorată documentaţia de atribuire publicată iniţial, precum şi clarificarea condiţiilor de calificare realizată de către autoritatea contractantă prin răspunsul înregistrat cu nr. 14957/29.11.2022. Contestatorul încearcă să denatureze adevărul evidenţiind numai o parte din răspunsul autorităţii contractante, şi anume faptul că iniţial se putea prezenta o declaraţie pe proprie răspundere referitoare la deţinerea avizului, urmând ca după aplicarea criteriului de atribuire, ofertantul clasat pe primul loc să prezinte dovada Pagina 15 din 18

§ 19

avizului de dispecerat şi a anexei 1B referitoare la toate judeţele menţionate în caietul de sarcini. Contestatorul ignoră însă faptul că în acelaşi răspuns se menţionează că este necesară deţinerea acestui aviz de dispecerat şi a anexei, ceea ce înseamnă că societatea trebuie să deţină aceste documente la momentul depunerii ofertei. Referitor la critica potrivit căreia autoritatea contractantă a stabilit inacceptabilitatea ofertei ... SRL fără să ceară clarificări ofertantului cu privire la existenţa licenţelor/autorizaţiilor/avizelor, precizăm că era necesar ca avizul de dispecerat şi anexa 1B să fi existat la momentul depunerii ofertei astfel încât printr-un răspuns la clarificări agentul economic nu ar fi putut să suplinească faptul că societatea nu deţinea documentele în discuţie pentru judeţele Brăila şi Hunedoara.” Raportat la cele evocate și ținând seama că printre atribuțiile comisiei de evaluare sunt și cele de stabilire a solicitărilor de participare neadecvate, a ofertelor inacceptabile și/sau neconforme, precum și a motivelor care stau la baza încadrării acestora în fiecare din aceste categorii, așa cum este prevăzut la art. 127 alin. (1) lit. j) din HG nr. 395/2016, Consiliul constată că această verificare s-a făcut în cazul ofertei contestatorului, raportat la aspectele sus menționate, cu rigurozitatea impusă de legislația în domeniu și cu respectarea Deciziei CNSC nr. .../27.02.2023, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 109/12.04.2023, pronunțată de Curtea de Apel București. În acest context, referitor la capătul de cerere din prezenta contestație, cu privire, în principal, la anularea procedurii de atribuire, Consiliul subliniază, având în vedere considerațiile anterioare, că nu a identificat circumstanțe de anulare a prezentei proceduri, astfel cum sunt acestea reglementate de art. 212 alin. 1) din Legea nr. 98/2016, cu atât mai mult cu cât, în cadrul procedurii în discuție, au fost declarate admisibile șase oferte, dintre care oferta Asocierii ... SRL – ... SRL a fost declarată ca fiind câștigătoare (Raportul procedurii cu nr. 3999/25.04.2023, pag. 000027, vol. 1/1 al dosarului cauzei). Pe cale de consecință, având în vedere toate aspectele de fapt și de drept mai sus evocate, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va respinge ca nefondată contestația depusă de ... SRL în contradictoriu cu

§ 20

autoritatea contractantă ... și, pe cale de consecință, va admite cererea de intervenție accesorie formulată de ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL – ... SRL. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE:

§ 21

Respinge ca nefondată contestația depusă de ... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... și, pe cale de consecință, admite cererea de intervenție accesorie formulată de ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL – ... SRL. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare … PREȘEDINTE … Consilier de soluționare …

§ 22

Redactat practicaua deciziei … Pagina 17 din 18

§ 23

Redactată în 5 (cinci) exemplare originale, conține … pagini

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.