Decizie 941/2023
Decizie CNSC2023_941_2023_Decizie_941.pdf, BO2023_941_2023_BO2023_941.pdf
Document CNSC
MEDICAL GAZPLUS SRL în contradictoriu cu ȘCOALA CU CLS I-VIII ACÂȘ
Decizia CNSC nr. 941/C11/864 din 27.04.2023
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Furnizare aparatură de dezinfectare a spațiilor și suprafețelor cu ozon, în cadrul proiectului «Consolidarea capacității unității de învățământ Școala Gimnazială Acâș»”, cod SMIS 149883, inițiată prin anunțul simplificat nr. SCN1119473 din 17.01.2023, s-au solicitat următoarele: 1. admiterea contestației, astfel cum este formulată; 2. obligarea autorității contractante la anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 219/23.03.2023, postată în SEAP, în data de 23.03.2023, și, pe cale de consecință, anularea raportului procedurii nr. 218/23.03.2023, precum și a actelor subsecvente; 3. obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire prin reexaminarea/reevaluarea ofertei depusă de MEDICAL GAZPLUS SRL; 4. continuarea procedurii de atribuire și finalizarea acesteia cu respectarea prevederilor legislației în vigoare în domeniul achizițiilor publice și a documentației de atribuire. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația depusă de MEDICAL GAZPLUS SRL, în contradictoriu cu ȘCOALA GIMNAZIALĂ ACÂȘ. Admite cererea de intervenție formulată de DIGIMED DEVICES CENTER SRL Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2023_941_2023_Decizie_941.pdf, BO2023_941_2023_BO2023_941.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 941/C11/864 Data: 27.04.2023 Prin contestația nr. 19/30.03.2023, transmisă prin e-mail și înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 17408/31.03.2023, MEDICAL GAZPLUS SRL, cu sediul în municipiul București, str. Puțul lui Zamfir nr. 48, sector 1, înregistrată la Registrul Comerțului București sub nr. J40/395/2014, având CUI RO 32666172, reprezentată legal prin administrator Dumitrașcu Oana-Maria, împotriva raportului procedurii nr. 218/23.03.2023 și a adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 219/23.03.2023, emise de ȘCOALA GIMNAZIALĂ ACÂȘ, cu sediul în localitatea Acâș, str. Mihăienilor nr. 232, județul Satu Mare, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Furnizare aparatură de dezinfectare a spațiilor și suprafețelor cu ozon, în cadrul proiectului «Consolidarea capacității unității de învățământ Școala Gimnazială Acâș»”, cod SMIS 149883, inițiată prin anunțul simplificat nr. SCN1119473 din 17.01.2023, s-au solicitat următoarele: 1. admiterea contestației, astfel cum este formulată; 2. obligarea autorității contractante la anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 219/23.03.2023, postată în SEAP, în data de 23.03.2023, și, pe cale de consecință, anularea raportului procedurii nr. 218/23.03.2023, precum și a actelor subsecvente; 3. obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire prin reexaminarea/reevaluarea ofertei depusă de MEDICAL GAZPLUS SRL; 4. continuarea procedurii de atribuire și finalizarea acesteia cu respectarea prevederilor legislației în vigoare în domeniul achizițiilor publice și a documentației de atribuire. Pagina 1 din 2
Prin cererea de intervenție fără număr de înregistrare la emitent, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 19172/10.04.2023, formulată de DIGIMED DEVICES CENTER SRL, cu sediul în municipiul București, str. Gheorghe Ionescu Sisești 134A-C1, sectorul 1, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J40/12182/2017, având CUI 37946173, reprezentantă legal prin administrator Sorin Shmuel Ilovici, în temeiul art. 17 și următoarele din Legea nr. 101/2016, s-au solicitat: admiterea în principiu a cererii de intervenției; respingerea contestației și menținerea raportului/rezultatului procedurii nr. 218/ 23.03.2023, în ceea ce privește caracterul neconform și inacceptabil al ofertei depuse de MEDICAL GAZPLUS SRL. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația depusă de MEDICAL GAZPLUS SRL, în contradictoriu cu ȘCOALA GIMNAZIALĂ ACÂȘ. Admite cererea de intervenție formulată de DIGIMED DEVICES CENTER SRL Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 19/30.03.2023, transmisă prin e-mail și înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 17408/31.03.2023,
.........
SRL,
cu
sediul
în municipiul ........., ........., ........., înregistrată la Registrul Comerțului ......... sub nr. ........., având CUI RO ........., reprezentată legal prin administrator ..., împotriva raportului procedurii nr. 218/23.03.2023 și a adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 219/23.03.2023, emise de ..... ..... ........., cu sediul în localitatea ........., ...., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Furnizare aparatură de dezinfectare a spațiilor și suprafețelor cu ....., în cadrul proiectului
«Consolidarea
capacității
unității
de învățământ ..... ..... .........»”, cod SMIS 149883, inițiată prin anunțul simplificat nr. ...... din 17.01.2023, s-au solicitat următoarele: 1. admiterea contestației, astfel cum este formulată; 2. obligarea autorității contractante la anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 219/23.03.2023, postată în SEAP, în data de 23.03.2023, și, pe cale de consecință, anularea raportului procedurii nr. 218/23.03.2023, precum și a actelor subsecvente; 3. obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire prin reexaminarea/reevaluarea ofertei depusă de ......... SRL; 4. continuarea procedurii de atribuire și finalizarea acesteia cu respectarea prevederilor legislației în vigoare în domeniul achizițiilor publice și a documentației de atribuire. Prin cererea de intervenție fără număr de înregistrare la emitent, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu Pagina 1 din 24
nr. ........./10.04.2023, formulată de ......... SRL, cu sediul în municipiul ........., ........., sectorul 1, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr., având CUI ........., reprezentantă legal prin administrator ........., în temeiul art. 17 și următoarele din Legea nr. 101/2016, s-au solicitat: admiterea în principiu a cererii de intervenției; respingerea contestației și menținerea raportului/rezultatului procedurii nr. 218/ 23.03.2023, în ceea ce privește caracterul neconform și inacceptabil al ofertei depuse de ......... SRL. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) din Codul de procedură civilă. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ......... SRL solicită cele menționate în partea introductivă a deciziei. Justificând interesul său în formularea contestației prin prisma faptului că oferta sa a fost respinsă ca neconformă, „în mod abuziv și neîntemeiat”, petenta invocă și redă dispozițiile art. 2 alin. (1) și art. 3 din Legea nr. 101/2016. Precizează că interesul său este legitim fiind prevăzut la art. 2 din Legea nr. 101/2016 și vizează anularea de către autoritatea contractantă a actului vătămător, adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 219/23.03.2023, prin care i s-a adus la cunoștință faptul că oferta sa a fost declarată neconformă. În ceea ce privește condiția existenței interesului la momentul formulării contestației, dar și pe toată perioada desfășurării demersului juridic, consideră că această condiție este îndeplinită raportat la faptul că actul vătămător al autorității contractante creează o situație cu consecințe de ordin financiar. În opinia sa, anularea adresei de comunicare nr. 219/23.03.2023 și, prin urmare, anularea raportului procedurii se impune ca o consecință firească, potrivit principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial (resoluto iure dantis, resolvitur ins accipientis). ......... SRL reiterează faptul că oferta sa a fost respinsă ca neconformă, ca urmare a evaluării din punct de vedere tehnic, autoritatea contractantă motivând această decizie astfel: 1. Dispozitivul ofertat de ...... ..... ..... SRL „nu este dotat cu un panou de control sau comutatoare în acest sens, atât pentru generarea de ....., cât și pentru ioni negativi independent/împreună (programare pornire automată la o anumită oră, conform cerințelor minime din caietul de sarcini, acestea neexistând”, 2
2. „Ofertantul declară că generarea de ..... se face prin 3 căi de descărcare electrică, folosind o anumită tehnologie, dar nu există nicio dovadă că la generarea separată de ioni negativi/..... și cum se face poate face, informații nedovedite prin declarația producătorului și fotografiile aparatului/nu există niciun comutator/buton/referință pentru această generare pe fiecare generator în parte." 1. Petenta afirmă că primul motiv invocat de autoritatea contractantă pentru respingerea propunerii sale tehnice este neîntemeiat, întrucât aparatul pe care l-a ofertat are un Panou de control, în care este integrată o componentă electronică (hardware) care dă posibilitatea de a programa, astfel cum a declarat în propunerea tehnică, în baza unui software, pornirea automată a aparatului la o anumită oră. De asemenea, aparatul, în cazul în care se dorește, poate să fie pornit opțional și în baza unei prize programabile. Cu privire la acest aspect, învederează Consiliului faptul că autoritatea contractantă nu i-a solicitat clarificări, deși avea obligația de a le solicita înainte de a-i respinge oferta, în virtutea obligațiilor prevăzute la art. 127 alin. (1) lit. i) din H.G. nr. 395/2016 si în conformitate cu prevederile art. 134 alin. (1) din același act normativ. În același sens, arată că, potrivit dispozițiilor art. 62 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, în scopul verificării conformității propunerii tehnice cu cerințele caietului de sarcini sau în scopul verificării propunerii financiare, autoritatea contractantă va solicita prezentarea anumitor clarificări/ completări, care se transmit în SEAP, în format electronic. Prin urmare, apreciază că, înainte de a fi luat o decizie de respingere a ofertei sale, comisia de evaluare trebuia să-i solicite clarificări și, după caz, completări ale documentelor din ofertă, cu respectarea dispozițiilor art. 209 din Legea nr. 98/2016 și numai în situația în care ......... SRL nu ar fi transmis în termenul precizat de comisia de evaluare sau clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu ar fi fost concludente, precum și dacă ar fi modificat prin răspunsurile la clarificări/completări conținutul propunerii tehnice, autoritatea contractantă ar fi putut să-i respingă oferta ca inacceptabilă, potrivit dispozițiilor art. 134 alin. (5) și (6) din H.G. nr. 395/2016, cu completările și modificările ulterioare. În opinia contestatoarei, respingându-i oferta, fără a-i oferi posibilitatea, cel puțin, de a clarifica acest aspect constatat nejustificat de autoritatea contractantă, achizitoarea a încălcat principiile nediscriminării și tratamentului egal, prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 98/2016, cu completările și modificările ulterioare, potrivit cărora autoritatea contractantă are obligația de a aplica, în toate etapele procedurii, aceleași reguli și criterii tuturor ofertanților economici, de așa manieră încât orice participant la procedură să beneficieze de șanse egale de a dobândi calitatea de contractant. Este considerată afectată procedura de atribuire atunci când în modul de aplicare a acesteia se constată omisiuni care au drept efect încălcarea principiilor transparenței, tratamentului egal, al proporționalității, omisiuni care pot consta și în neobservarea întrunirii cerințelor/criteriilor cerute prin documentație. Pagina 3 din 24
Subliniază faptul că principiul tratamentului egal a fost explicat uneori ca implicând atât aspecte procedurale, cât și de drept substanțial: tratament egal înseamnă atât egalitatea de oportunități - definirea unor cerințe cu respectarea acestui principiu, cât și egalitatea de rezultat, adică egalitatea efectivă după aplicarea unor măsuri sau a unor cerințe care, la prima vedere, creează oportunități egale. 2. Cu privire la cel de-al doilea motiv de respingere a ofertei sale, petenta menționează că, prin adresa nr. 140/13.02.2023, postată în SEAP, autoritatea contractantă i-a solicitat să clarifice, printre altele, următorul aspect: „2. În propunerea tehnică prezentata de dvs., la pagina 2, menționați: «Prevăzut cu un generator împărțit în 3 căi de descărcare electrică controlată uniformă. Produce 180 gr/h de ..... .....os”, iar înainte/jos «Cele 3 generatoare permit funcționarea simultană sau independentă». Vă rugăm să clarificați, respectiv să dovediți numărul de generatoare de ....., precum și funcționarea acestora independentă în generarea de ..... și/sau ioni negativi?”, solicitare la care ......... SRL a răspuns, postând în SEAP următorul răspuns: „Aparatul propus în oferta tehnică este dotat cu 3 generatoare de ....., care permit funcționarea simultană și independentă. Generarea de ..... se face prin 3 cai de descărcare electrică (Tehnologie OTC Tube - .......). Anexăm prezentei note de clarificări declarație producător SC ..... SRL, fotografiile aparatului, fișa tehnică, Declarație de Conformitate, Declarație producător SC ..... SRL”. Contestatoarea susține că, atât din fișa tehnică a produsului, cât și din declarația producătorului transmise autorității contractante și atașate contestației, reiese faptul că cele trei generatoare funcționează independent (punctele 3 și 4 din fișa tehnică, respectiv punctele 2 și 3 din declarația producătorului). Astfel, arată ......... SRL, potrivit fișei tehnice și declarației producătorului, generatorul pe care l-a ofertat are integrate trei generatoare de ...... În baza unei componente electronice (hardware) incluse în Panoul de control și a unui software dedicat, utilizatorul aparatului are posibilitatea să bifeze câte generatoare de ..... urmează să genereze ..... pentru generator: 1 generator de ..... (Generator 1); 2generatoare de ..... (Generator 1 + Generator 2); 3 generatoare
de
..... (Generator 1 + Generator 2 + Generator 3). Aceasta opțiune hardware este implementată prin intermediul întrerupătorului Ceas de pe Panoul de Control - funcția „Deschis”. Referitor la afirmația autorității contractante, potrivit căreia „nu există nicio dovadă că la generarea separate de ioni negativi/..... și cum se face poate face, informații nedovedite prin declarația producătorului și fotografiile aparatului/nu există niciun comutator/buton/referință pentru această generare pe fiecare generator în parte", petenta învederează faptul că, inclusiv din fotografia cu panoul de control, depusă de ......... 4
SRL în cadrul propunerii tehnice, se observă funcția generare separată de ..... .....os și ioni negativi. Precizează că, în fotografia Panoului de comanda Generator nu se poate observa și componenta electronică internă (hardware) pentru comenzi separate pentru fiecare generator de ....., însă, atât în fișa tehnică a aparatului, cât și în Declarația emisă de producător, se precizează faptul că aparatul generează ..... .....os și ioni negativi pentru fiecare generator de ....., implicit, prin setările mecanico – electrice – electronice, poate să genereze: .....: pentru fiecare generator (multiplu); Anioni: pentru fiecare generator (multiplu); ..... + Anioni: pentru fiecare generator (multiplu). Prin urmare, ......... SRL învederează Consiliului că, din documentele pe care le-a prezentat în cadrul propunerii tehnice, reiese faptul că aparatul ofertat îndeplinește cerințele minime solicitate de autoritatea contractantă, iar decizia de respingere a ofertei sale este neîntemeiată. Având în vedere cele expuse, petenta solicită admiterea contestației, astfel cum a fost formulată. În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 98/2016, ale Legii nr. 101/2016, ale H.G. nr 395/2016, ale Codului de procedură civilă, precum și ale altor acte normative incidente. În probatoriu, au fost depuse înscrisuri. Prin punctul de vedere nr. 247/04.04.2023, înregistrat la CNSC cu nr. 18309/04.04.2023, ..... ..... ......... a solicitat respingerea contestației formulată de ......... SRL ca nefondată și menținerea tuturor actelor emise în cadrul procedurii de atribuire. Autoritatea contractantă menționează că, pe baza propunerii tehnice și a documentelor suport prezentate, precum și a imaginii din catalogul prezentat de către ofertantul ......... SRL în SEAP, pentru produsul ofertat ..... SP 180, care trebuie să îndeplinească cerințele minime din caietul de sarcini, comisia de evaluare a constatat că produsul ofertat nu îndeplinește cerințele minime din caietul de sarcini cu privire la: - „Să fie prevăzut cu cel puțin trei generatoare de ..... și un ventilator, să producă cel puțin 180 gr/oră ..... .....os”. - „Sistemul trebuie să producă controlat/automatizat și cel puțin 1 000,000 ioni negativi/cm3, care să redea moleculele de oxigen în stare activă după utilizare, pentru un mediu sănătos și bogat în oxigen”. - „Cele 3 generatoare de ....., după caz, trebuie să permită funcționarea simultan sau independent (atât pentru generarea de ....., cât și pentru generarea de ioni negativi)”. - „Suprafața potențială de dezinfecție de cel puțin 2000 mp/oră. Dezinfectarea unei nu trebuie să dureze mai mult de 3 minute”. - „Să fie echipat cu panou de control prevăzut cu cronometru pentru reglarea timpul de funcționare. Posibilitatea programării pentru pornire automată la o anumită oră și oprire după maxim 3 minute de funcționare”. - „Se vor prezenta fotografii relevante ale produsului supus ofertei (inclusiv imaginea etichetei produsului cu marcajul CE și caracteristici Pagina 5 din 24
tehnice), precum și Fișele tehnice ale produsului, emise de producător, care trebuie să cuprindă toate informațiile necesare în vederea determinării corespondenței între echipamentul ofertat și cerințele minimale din caietul de sarcini. Ofertantul trebuie să declare conformitatea/neconformitatea cu cerința impusă de specificația tehnică, indicând, acolo unde este necesar, și documentul producătorul și pagina care atestă cele declarate (în coloana «Observații» din fișa tehnică). La fișele tehnice se vor atașa și documentele la care se face referire în ele”. Prezentând un extras din oferta contestatoarei ......... SRL, achizitoarea arată că, din documente prezentate de aceasta, comisia a constatat că, cerințele caietului de sarcini nu sunt îndeplinite (produsul nu este dotat cu minim 3 generatoare, care să permită funcționarea simultan sau independent, atât pentru generarea de ....., cât și pentru ioni negativi), motiv pentru care, prin adresa nr. 140/13.02.2023, i-a solicitat clarificări cu privire la aceste aspecte care nu sunt îndeplinite. Mai mult, susține că aceste aspecte de neconformitate sunt confirmate și de imaginea aparatului din catalog pentru produsul ..... SP 180, prezentat de ofertantul ......... SRL, și cu privire la echiparea cu un panou de control pentru pornire automată la o anumită oră și oprire după maxim 3 minute de funcționare. În susținere prezintă o imagine din catalogul ..... ..... SP 180, unde se specifică următoarele: „Generator de ..... - ..... SP180: Generatorul ..... SP180 este un generator de ..... cu tehnologie OTC Tube ce folosește efectul corona. Acest generator este gândit, proiectat și realizat pentru purificarea aerului. Modelul ..... SP 180 poate produce până la 180 grame de ..... pe oră. Dedicat pentru: suprafața potențială de dezinfecție este de cel puțin 2000 mp/h pentru încăperi cu încărcături uzuale de bacterii, viruși, mucegaiuri și mirosuri; generator de ..... echipat cu panou de control prevăzut cu cronometru pentru reglarea timpului de funcționare. Pentru încăperile unde elementele arătate mai sus sunt mult mai puternice sau chiar cronice, trebuie crescută doza de ....., urmându-se să se facă un tratament de .....izare. IMPORTANT- Venim în întâmpinarea dumneavoastră cu recomandările necesare pentru achiziția corectă a unul generator de ..... .....”. „Oxidează mirosuri, mucegaiuri, bacterii si viruși”. Autoritatea contractantă a prezentat răspunsurile înaintate de ofertantul ......... SRL, la solicitările de clarificări din adresa nr. 140/13.02.2023: Răspuns 1: „Referitor la solicitarea «Se vor prezenta fotografii relevante ale produsului supus ofertei (inclusiv imaginea etichetei produsului cu marcajul CE și caracteristici tehnice». Conform cerinței din caietul de sarcini: «Conformitate cu standarde Energy Star, RoHS, CE <sau echivalent> pentru producător». Anexat la propunerea tehnică, încărcată în SEAP se regăsește documentul Declarație de conformitate a produsului Generator ..... ..... SP 180, cu respectarea următoarelor 6
directive/standarde: Directive: 2014/35/EU Directiva privind Tensiunea joasă LVD; 2014/30/EU Compatibilitatea Electromagnetică – EMC; Standarde
EC:
EN55014-1:2006+A2:2011;
EN61000-3- 2:2006+A1:2009
+A2:2009
EN61000
-3-3:2008;
EN55014- 2:1997+A1:2001+A2: 2008EN6033S-2-65: 2003+A11:2012 EN 60335- 1:2012. Conform acestui document cerința din caietul de sarcini este îndeplinită. De asemenea, în cadrul propunerii tehnice, este anexat catalog de produse SC ..... ..... în care se regăsesc fotografii ale produsului. Anexăm prezentei Note de clarificări Declarația de Conformitate a produsului, fotografii cu aparatul propus în oferta tehnică, declarație producător”. Răspuns 2: „Aparatul propus în oferta tehnică este dotat cu 3 generatoare de ....., care permit funcționarea simultană și independentă. Generarea de ..... se face prin 3 căi de descărcare electrică (Tehnologie OTC Tube- .....”. Achizitoarea precizează că, în urma analizării informațiilor prezentate de ofertant, precum și a răspunsurilor la clarificări, a fotografiilor prezentate de acesta, comisia de evaluare a concluzionat că informațiile prezentate de către ofertantul ......... SRL, nu corespund cerințelor caietului de sarcini. Mai mult, din fotografiile prezentate, dar și din Declarația producătorului, rezultă că acest aparat este prevăzut cu un panou de control care să nu oferă posibilitatea programării pornirii la o anumită oră, conform cerințelor din caietul de sarcini, acesta „funcționând în baza unei prize programabile". În sprijinul susținerii, prezintă un extras din Declarația producătorului: „4. Echipat cu panou de control prevăzut cu cronometru pentru reglarea timpului de funcționare. Posibilitatea programării pentru pornire automată, la o anumită oră, prin funcția «Deschis», în baza unei prize programabile”. Precizează că ..... ..... ......... „are obligația de a respinge oferta ca neconformă, pe baza informațiilor și a documentelor suport prezentate de către ofertant”, și anume „oferta nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini". În acest caz, comisia de evaluare a respins oferta ......... SRL, ca neconformă, în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare. Subliniază faptul că, raportat la aceste neconformități tehnice ale produsului ofertat, autoritatea contractantă are obligația de a respinge oferta conform mențiunilor din documentația de atribuire: „Ofertele care nu respectă toate cerințele minime prezentate în caietul de sarcini vor fi declarate neconforme”. Achizitoarea precizează că toate aceste aspecte prezentate, au fost incluse în procesul-verbal nr. 2, privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini nr. 187/09.03.2023, parte integrantă a dosarului achiziției. Pagina 7 din 24
Conchide că produsul ..... SP 180, prezentat de către ofertantul contestator, în cadrul procedurii de atribuire nu satisface în mod corespunzător cerințele minime ale caietului de sarcini. Susține că, în cuprinsul contestației, ......... SRL prezintă un aparat cu programare pornire în baza unui software, care nu a fost prezentat în propunerea tehnică și nici în documentele aferente, inclusiv în răspunsul la solicitările de clarificări, software de programare la care nu există nici o referire în documentele suport emise de producător și prezentate în cadrul procedurii. În sprijinul susținerilor sale, autoritatea contractantă prezintă un extras din contestația formulată de ......... SRL: „1. Cu privire la primul motiv de respingere a ofertei noastre tehnice, acesta este neîntemeiat, întrucât aparatul ofertat de noi are un Panou de control, în care este integrată o componentă electronică (hardware), care dă posibilitatea de a programa, astfel cum am declarat în propunerea tehnică, în baza unui software, pornirea automată a aparatului la o anumită oră. De asemenea, aparatul, în cazul în care se dorește, poate să fie pornit opțional și în baza unei prize programabile”, precum și o imagine din catalogul produsului și o imagine a produsului prezentat în contestație. Cu privire la cel de al doilea aspect susținut de contestatoare, autoritatea contractantă afirmă că imaginea prezentată la pagina 8, din contestație cu privire la acest aparat, nu există în nici un document depus în cadrul procedurii de către ......... SRL în SEAP și nici în documentele aferente de răspuns la solicitarea de clarificări. (Nu corespunde cu imaginea aparatului ofertat din catalogul ..... SP 180). Mai mult, susține achizitoarea, nici documentul „Raport producător", prezentat ca anexă la contestație (paginile 18-20), respectiv fotografia de la pagina 21, nu au fost prezentate în cadrul procedurii de atribuire și nici în documentele suport la răspunsurile la solicitarea de clarificări ale contestatoarei. De asemenea, învederează faptul că, în cadrul procedurii sunt fotografii conform catalogului producătorului, în timp ce, în documentele anexă la contestație există alte fotografii. Pentru aceste considerente, autoritatea contractantă solicită Consiliului să respingă contestația formulată de ......... SRL, ca nefondată, și să mențină, ca fiind legale, toate actele emise în cadrul procedurii. În drept, au fost invocate prevederile Codului de procedură civilă, ale Legii nr. 98/2016, ale Legii nr. 101/2016 și ale H.G. nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare. În probațiune, prin adresa înregistrată la CNSC cu nr. 19231/10.04.2023, ..... ..... ......... a transmis, în original, punctul de vedere nr. 247/04.04.2023 și, în copie certificată, o parte din documentele dosarului achiziției publice. 8
Prin cererea de intervenție înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ........./10.04.2023, formulată de ......... SRL, s-au solicitat următoarele: admiterea, în principiu, a cererii de intervenției; respingerea contestației și menținerea raportului/rezultatului procedurii nr. 218/23.03.2023, în ceea ce privește caracterul neconform și inacceptabil al ofertei depuse de ......... SRL. A. În prealabil, intervenienta menționează că, de la momentul publicării documentației de atribuire și până la data limită de depunere a ofertelor, posibili ofertanți au solicitat clarificări cu privire la documentație, iar autoritatea contractantă a emis răspunsuri cu privire la aspectele solicitate. Subliniază faptul că, după expirarea termenului de contestare a documentației de atribuire și după furnizarea răspunsurilor la clarificări formulate de către achizitoare, această documentație, împreună cu clarificările furnizate, devin obligatorii atât pentru autoritatea contractantă, cât și pentru ofertanți. Mai mult, arată că, în etapa de evaluare a ofertelor, clarificările necontestate de către ofertanți devin definitive, iar aceștia au obligația de a răspunde în mod concludent, pentru a-și menține oferta acceptabilă și conformă. Astfel, învederează faptul că autoritatea contractantă are obligația de a evalua ofertele depuse doar prin prisma prevederilor documentației de atribuire (fișa de date, caiet de sarcini, specificații tehnice) și a clarificărilor comunicate. B. În ceea ce privește fondul contestației, intervenienta menționează că la pagina 9 din caietul de sarcini, autoritatea contractantă a menționat în mod expres că, în cadrul propunerii tehnice, ofertanții trebuie să prezinte: „fotografii relevante ale produsului supus ofertei (inclusiv imaginea etichetei produsului cu marcajul CE și caracteristici tehnice), precum și Fișele tehnice ale produsului, emise de producător, care trebuie să cuprindă toate informațiile necesare în vederea determinării corespondenței între echipamentul ofertat și cerințele minimale din caietul de sarcini. Ofertantul trebuie să declare conformitatea/neconformitatea cu cerința impusă de specificația tehnică, indicând, acolo unde este necesar, și documentul producătorului și pagina care atestă cele declarate (în coloana «Observații» din fișa tehnică). La fișele tehnice se vor atașa si documentele la care se face referire în ea”. La pagina 10 din caietul de sarcini, a prevăzut că „Cerințele impuse în caietul de sarcini sunt considerate minimale, nerespectarea acestora ducând la respingerea ofertei”. ......... SRL precizează că, potrivit proceselor-verbale de evaluare, ......... SRL, a ofertat produsul ..... 180, susținând faptul că acesta îndeplinește caracteristicile tehnice din caietul de sarcini, respectiv: - Sistem de dezinfectare ecologic pe bază de ....., care dezinfectează aerul și suprafețele din încăperi, distruge bacteriile, mucegaiul și virușii, generând un mediu sănătos și bogat în oxigen. Pagina 9 din 24
- Sistemul trebuie să fie portabil, prevăzut cu roți, să aibă o greutate maximă de 25 kg, ușor deplasabil, prevăzut cu cablu de alimentare la 220 V. - Dimensiunile nu trebuie să depășească 60cm x 60cm ca să poată fi introdus cu ușurință în clase. - Conformitate cu standarde: Energy Star, RoHS, CE „sau echivalent” pentru producător. - Să aibă un consum de maximum 500 W/h, la cea mai mare putere de funcționare. - Să fie prevăzut cu cel puțin trei generatoare de ..... și un ventilator, să producă cel puțin 180 gr/oră ..... .....os. - Sistemul trebuie să producă controlat/automatizat și cel puțin 1.000.000 ioni negativi/cm3, care să redea moleculele de oxigen în stare activă după utilizare, pentru un mediu sănătos și bogat în oxigen. - Cele trei generatoare trebuie să permită funcționarea simultan sau independentă (atât pentru generarea de ....., cât și pentru generarea de ioni negativi). - Suprafața potențială de dezinfecție de cel puțin 2000 mp/oră. Dezinfectarea unei clase de 60 mp nu trebuie să dureze mai mult de 3 minute. - Să fie echipat cu panou de control prevăzut cu cronometru pentru reglarea timpului de funcționare. Posibilitatea programării pentru pornire automată la o anumită oră și oprirea după maxim 3 minute de funcționare. Intervenienta susține că, la data limită de depunere a ofertelor, ......... SRL, nu a prezentat fotografii cu produsul ofertat ..... 180, din care, coroborate cu mențiunile din cadrul propunerii tehnic, să rezulte îndeplinirea caracteristicilor minime solicitate prin caietul de sarcini. Menționează că autoritatea contractantă, constatând că, din documentele prezentate de ofertant în cadrul propunerii tehnice, nu rezultă îndeplinirea cerințelor caietului de sarcini i-a solicitat să clarifice aceste aspecte. Arată că, în răspunsul la solicitarea de clarificări, ......... SRL, a precizat următoarele: - Răspuns întrebarea 1: „(…) De asemenea, în cadrul propunerii tehnice este anexat catalogul de produse ....., în care se regăsesc fotografii ale produsului. Anexăm prezentei note de clarificări Declarația de Conformitate a produsului, fotografii cu aparatul propus în oferta tehnică, Declarație producător”. - Răspuns întrebarea 2: „aparatul propus în oferta tehnică este dotat cu 3 generatoare de ....., care permit funcționarea simultană și independentă. Generarea de ..... se face prin 3 căi de descărcare electrică (Tehnologie OTC Tube - .....). 10
- Răspuns întrebarea 3: „Generatorul de ..... este echipat cu panou de control prevăzut cu cronometru pentru reglarea timpului de funcționare. Posibilitatea programării pentru pornire automată la o anumită oră și oprire după 3 minute de funcționare”. Prin urmare, arată că, autoritatea contractantă a evaluat răspunsul transmis și a constatat neconformitatea produsului ofertat de ......... SRL. Susține că aspectele de neconformitate reținute de comisia de evaluare sunt confirmate inclusiv prin prisma răspunsului comunicat de contestatoare, în care aceasta face trimitere la fotografiile produsului ofertat ce se regăsesc în manualul de prezentare al produselor ....., anexat la propunerea tehnică. Intervenienta afirmă că, potrivit răspunsului ofertantului, evaluarea trebuie efectuată prin compararea informațiilor prezentate în cadrul propunerii tehnice cu imaginea/fotografiile produsului din Catalogul produselor ....., anexat la propunerea tehnică. Redă fotografia prezentată de ofertant, cu informațiile aferente acesteia: „Generator de ..... - ..... SP180. Generatorul ..... SP180 este un generator de ..... cu tehnologie OTC Tube ce folosește efectul corona. Acest generator este gândit, proiectat și realizat pentru purificarea aerului. Modelul ..... SP 180 poate produce până la 180 grame de ..... pe oră”. „Dedicat pentru: suprafața potențială de dezinfecție este de cel puțin 2000 mp/h pentru încăperi cu încărcături uzuale de bacterii, viruși, mucegaiuri și mirosuri; generator de ..... echipat cu panou de control prevăzut cu cronometru pentru reglarea timpului de funcționare”. Precizează că al doilea motiv de neconformitate este cel privind îndeplinirea caracteristicilor tehnice, și anume dotarea cu 3 generatoare și posibilitatea ca cele trei generatoare să funcționeze simultan sau independent (atât pentru generarea de ....., cât și pentru generarea de ioni negativi).
Intervenienta susține că produsul ofertat de contestatoare nu respectă această cerință/caracteristică tehnică, deoarece este prevăzut doar cu o cale de evacuare a .....ului, aspect relevat de fotografia produsului la care a făcut trimitere inclusiv ofertanta, din care rezultă faptul că echipamentul este dotat doar cu o cale de evacuare, nefiind astfel posibilă funcționarea independentă a celor 3 generatoare pentru generarea de ....., cât și pentru generarea de ioni negativi. Menționează că, pentru a justifica îndeplinirea acestei cerințe, ofertantul a prezentat, doar în cadrul contestației, un Raport tehnic, emis de producător, în cuprinsul căruia este prezentată o imagine prin care se dorește justificarea acestei cerințe.
Autoarea cererii de intervenție afirmă că, analizând catalogul produselor ..... și comparând informațiile din propunerea tehnică depusă de ofertant, precum și mențiunile din cadrul raportului tehnic anexat contestației, se pot constata următoarele: Produsul ofertat la data limită de depunere a ofertelor este generatorul ..... SP 180, iar produsul prezentat în cadrul raportului tehnic este un alt generator ..... SP 180, conform catalogului de produse ..... https://www.......ro/generator-...../.....-sp-180/85/. Pagina 11 din 24
Precizează că acest raport tehnic vizează produsul ..... SP 180*, așa cum rezultă din documentul depus în cadrul procedurii de atribuire având nr. SCN 1119405/2023, care face obiectul dosarului CNSC nr. 847/C8/2023. Prin urmare, arată că cele două generatoare sunt diferite, cel ofertat în cadrul propunerii tehnice este cel SP 180, iar cel din raport este SP 180*. De asemenea, mai arată intervenienta, comparând imaginile privind interfața celor două generatoare se poate constata că acestea sunt diferite. Inclusiv forma celor două generatoare este diferită așa cum se poate constata din compararea imaginilor existente pe site-ul producătorului. În sprijinul susținerilor sale, intervenienta prezintă o fotografie a Generatorului ofertat ..... SP180, conform catalogului prezentat în propunerea tehnică, comparativ cu o fotografie a Generatorul ..... SP180*, prezentat în cadrul raportului tehnic https: //www.......ro/ generator-...../.....- sp-180/85/. Reiterează faptul că, produsul ofertat, la care a făcut trimitere inclusiv ofertanta, este dotat cu o singură (1) cale de evacuare, motiv pentru care nu este posibilă funcționarea independentă a celor 3 generatoare pentru generarea de ....., cât și pentru generarea de ioni negativi.
Susține că raportul tehnic, prezentat de ofertant, vizează un alt produs ..... SP180*, care deține 3 căi de evacuare, care ar putea face posibilă funcționarea independentă sau simultan, atât pentru generarea de ....., cât și pentru generarea de ioni negativi. În concluzie, arată intervenienta, documentele de confirmare privind îndeplinirea caracteristicilor tehnice a produsului ofertat, ..... SP180 se referă la un alt produs ..... SP 180*, iar produsul ofertat nu îndeplinește caracteristicile tehnice solicitate prin caietul de sarcini. Astfel, produsul ofertat de ......... SRL (..... SP 180) nu are 3 căi de descărcare, așa cum se afirmă ofertantul în cadrul răspunsului la clarificări. Intervenienta apreciază că, raportat la faptul că răspunsul la clarificări este neconcludent, oferta este și inacceptabilă potrivit prevederilor art. 134 alin. (5) din H.G. nr. 395/2016. Prin urmare, afirmă că decizia declarării ofertei depuse de ......... SRL ca fiind neconformă și inacceptabilă este temeinică și legală raportat la prevederile documentației de atribuire, în cuprinsul căreia achizitoarea a specificat că „Ofertele care nu respectă toate cerințele minime prezentate în caietul de sarcini vor fi declarate neconforme”. De asemenea, intervenienta învederează faptul că fișa tehnică emisă de către producător, anexată contestației, a fost semnată electronic de către acesta anterior datei de depunere a ofertelor (09.01.2023) și vizează produsul/echipamentul ..... SP180. 12
Susține că, din această fișă tehnică, asumată de producător la data de 09.01.2023, nu reiese îndeplinirea caracteristicilor solicitate prin documentația de atribuire. ......... SRL precizează că, în cadrul altor proceduri de atribuire a formulat contestații față de oferta ......... SRL, vizând neconformitățile produselor ofertate, iar, ulterior pronunțării deciziilor Consiliului, ofertantul în conivență cu producătorul „îmbunătățește” și „creează” produse noi, pentru ca acestea să „îndeplinească” cerințele din documentațiile de atribuire. În susținerea acestor afirmații, arătă faptul că, în prezenta procedură și în prezentul dosar, raportul tehnic nr. 569/26.03.2023 anexat contestației se referă la generatorul ..... SP 180, iar în procedura cu anunțul de participare simplificat nr. SCN 1119405/2023 unde s-a formulat contestația ce face obiectul dosarului nr. 847/C8/2023, raportul tehnic a fost „îmbunătățit”, respectiv, în această situație, se referă la generatorul ..... SP 180*, cu steluță, dar vizează procedură pentru care a fost emis - Liceul Petre Banița, precum și numărul 569/26.03.2023. Intervenienta apreciază că, în prezenta procedură, în mod corect, autoritatea contractantă s-a raportat, în momentul evaluării, la produsul ofertat la data limită de depunere a ofertei și nu la produsul/echipamentul care nu a fost ofertat, respectiv generatorul de ..... ..... SP180*. Mai arată că, analizând produsul ofertat de contestatoare în cadrul prezentei proceduri de atribuire, se poate constata că acesta nu este prevăzut cu un panou de control prevăzut cu cronometru pentru reglarea timpului de funcționare dorit de utilizator și nu se poate programa funcționarea la o anumită oră și oprirea automată după 3 minute de funcționare.
Învederează faptul că necesitatea unui panou de control prevăzut cu cronometru pentru reglarea timpului de funcționare dorit de utilizator, este solicitată de către achizitoare și prin prisma necesității îndeplinirii cerinței privind capacitatea produsului de „Dezinfectare a unei clase din ..... de 60 mp, care nu trebuie să dureze mai mult de 3 minute”.
Autoarea cererii de intervenție mai susține că produsul prezentat de ......... SRL nu deține un panou de control prevăzut cu cronometru iar butonul/potențiometru privind setarea timpului este direct predefinit pe următoarele intervale de timp 10 min., 20 min., 30 de min. etc., nefiind posibilă stabilirea exactă a unui interval de timp dorit de utilizator între aceste durate predefinite.
În privința programării duratei dorite de utilizator, precum și a opțiunii programării pentru pornire automată la o anumita oră și oprirea după maxim 3 minute de funcționare, arată că, inclusiv producătorul, menționează faptul că produsul nu deține această funcție, iar o posibilă
programare a pornirii automate la o anumită oră se poate realiza doar printr-un element suplimentar „funcționând în baza unei prize programabile”. Mai mult, arată intervenienta, din nici un document nu rezultă faptul că acest produs deține caracteristica tehnică de programare automată privind oprirea după maxim 3 minute de funcționare, deși în Pagina 13 din 24
caietul de sarcini, autoritatea contractantă a solicitat ca produsul să dețină această opțiune și îndeplinirea ei să nu se realizeze printr-un alt element extern. Conchide că produsul ofertat de ......... SRL este neconform, deoarece nu îndeplinește cerința privind dotarea cu un panou de control, prevăzut cu cronometru pentru reglarea timpului de funcționare dorit de utilizator și, totodată, nu deține și nu poate fi programat să funcționeze la o anumită oră și oprirea după maxim 3 minute de funcționare. Pentru aceste considerente, ......... SRL solicită admiterea, în principiu, a cererii de intervenție, respingerea contestației și menținerea raportului/rezultatului procedurii în ceea ce privește caracterul neconform și inacceptabil al ofertei depuse de ......... SRL. Prin adresa nr. 28/13.04.2023, înregistrată la CNSC cu nr. 20420/18.04.2023, ......... SRL a răspuns punctului de vedere formulat de ..... ..... ......... și cererii de intervenție formulată de ......... SRL, arătând următoarele: I. Referitor la afirmațiile autorității contractante, potrivit cărora „În urma analizării informațiilor prezentate și a răspunsurilor la clarificări, a fotografiilor prezentate, comisia a stabilit că informațiile prezentate de către ofertantul ......... SRL, nu corespund cerințelor caietului de sarcini”, cu referire la faptul că produsul ..... SP 180 nu ar fi dotat cu minim 3 generatoare, care să permită funcționarea simultan sau independentă, atât pentru generarea de ....., cât și pentru ioni negativi, și „Mai mult, din fotografiile prezentate, dar și din declarația producătorului, acest aparat este prevăzut cu un panou de control, care să nu ofere posibilitatea programării pornirii la o anumită oră, conform cerințelor din caietul de sarcini, acesta «funcționând în baza unei prize programabile», contestatoarea reiterează răspunsul său la solicitarea de clarificări a autorității contractante, postat în SEAP. Precizează că, astfel cum a arătat și în cadrul contestației, atât din fișa tehnică a produsului, cât și din Declarația producătorului transmise, reiese faptul că cele 3 generatoare funcționează independent (punctele 3 și 4 din fisa tehnică, respectiv punctele 2 și 3 din Declarația producătorului). Petenta susține că, potrivit fișei tehnice și Declarației producătorului, generatorul ofertat de societatea sa are integrate trei generatoare de ...... Astfel, Generatorul ..... SP 180 este dotat cu trei generatoare de ....., adică descărcarea electrică se face în trei căi de generare electrică, trei căi de descărcare electrică, însemnând trei generatoare de ..... independente, integrate în Generator ..... SP 180 și care pot genera ..... în felul următor: Independent: Generator de ..... 1, Generator de ..... 2; Generator de ..... 3. 14
Concomitent: Generator de ..... 1 + Generator de ..... 2; Generator de ..... 1 + Generator de ..... 3; Generator de ..... 2 + Generator de ..... 3; Generator de ..... 1 + Generator de ..... 2 + Generator de ..... 3. Generator de ..... care funcționează în baza unui: 1. Timer integrat, cu următoarele posibilități de funcționare: 0-120 min.; 3 min. Exact; Deschis. Generatorul este dotat cu hardware integrat în Panoul de control al generatorului (montat în interiorul generatorului, prin urmare nu are cum să fie vizibil în exterior) și software dedicat pentru acest hardware, care dă posibilitatea ca generatorul să fie programat să pornească la un timp exact stabilit și pentru o perioadă de timp definita: zi, oră, minut, secundă. Nu în ultimul rând, face trimitere la Declarația producătorului, potrivit căreia: „Broșura emisă de noi, ..... detaliază parametrii tehnici esențiali ai produsului fiind o broșura comercială. 1. Doza de ..... generată de generator de ..... ..... SP 180 este de: la concentrație de 20% este de 36 Gr O3/H; la concentrație de 100% este de până la 180 Gr O3/H. 2 Generator de ..... dotat cu 3 generatoare de ....., generarea de ..... se face prin 3 căi de descărcare electrică (Tehnologie OTC Tube - .....). 3. Generatorul de ..... funcționează în următoarele 3 moduri diferite de generare: generare doar de ....., generare doar de ioni negativi, generare simultană pentru ..... și Ioni negativi. 4. Echipat cu panou de control prevăzut cu cronometru pentru reglarea timpului de funcționare. Posibilitatea programării pentru pornire automată la o anumită oră și oprire după 3 minute de funcționare”. Cu privire la fotografiile diferite, prezentate în cadrul ofertei și în cadrul contestației, menționează faptul că ..... este un producător de generatoare de ..... din România, din anul 1991, astfel că acesta poate să customizeze și să personalizeze un generator în funcție de solicitările exprese ale unui beneficiar. Referitor la diferențele din cadrul imaginilor prezentate asupra produsului ofertat (..... SP 180), petenta precizează că producătorul ....., datorită unor considerente de managementul produselor și de marketing a schimbat designul generatorului de ...... Subliniază faptul că cele două produse nu se diferențiază din punct de vedere tehnic, ci diferențele sunt date de abordarea diferită a noului concept de design, adoptat de către companie, raportat la anul 2023. Așadar produsul inițial prezentat a făcut parte dintr-un lot al cărui concept de design a fost depășit, ținând seama de noua abordare impusă de politica de marketing a companiei. Reprezentările fotografice ulterioare, chiar dacă diferă într-o oarecare măsură de conceptul anterior prezentat, se diferențiază doar sub aspectul conceptului de design, produsul în sine sub aspectul funcționalității fiind identic cu cel prezentat inițial. Astfel, arată contestatoarea, generatorul este funcțional identic unul cu celălalt. Pagina 15 din 24
Precizează că prezentarea unor întrerupătoare, timere, pe panoul de comandă, întotdeauna se suplinesc cu hardware interne montate pe panoul de comandă. Aceste hardware integrate, împreună cu întrerupătoarele mecanice montate pe Panoul de comandă, pot să dea posibilitatea de funcționare separată sau concomitentă pentru generarea de ....., anioni, timpi de funcționare, programe de funcționare la o anumita oră pentru generarea de ..... sau anioni etc. Nu în ultimul rând, învederează faptul că, pentru a constata conformitatea/neconformitatea unei oferte, autoritatea contractantă trebuie să ia în calcul mai multe date și documente prezentate și, dacă acestea se aliniază cuprinzător și coerent, poate să constate conformitatea, iar fotografia produsului, singulară, per se, nu e suficientă oricum pentru ca o ofertă să fie declarată conformă sau neconformă. În opinia sa, prezintă interes, mai degrabă, asumarea ofertantului și experiența sa cu privire la faptul că se poate conforma cerinței extrem de specifice, „decât un document formal livrat alături de produs, poate neactualizat sau generic redactat sau o fotografie a unui produs de serie”. În acest sens, arată că, în documentația de atribuire, în general, se solicită (suplimentar declarației de asumare a îndeplinirii cerințelor) fișa tehnică a produsului pentru a se verifica caracteristicile acestuia și capacitatea, abilitatea de a răspunde cerințelor sau fotografii ale produselor, însă aceste documente pur formale nu servesc drept unic indiciu, imperativ, pentru verificarea capacității tehnice, întrucât autoritățile trebuie să verifice datele prezentate de ofertanți în mod coroborat, astfel încât să selecteze oferta cea mai potrivită pentru executarea contractului, conform criteriului de atribuire. Afirmă că autoritatea contractantă ar fi trebuit să observe că această broșură și imaginile prezentate arată caracteristicile de bază ale produsului și faptul că echipamentul există, are reperele de bază necesare solicitate, că în răspunsul la solicitările de clarificări producătorul a declarat că echipamentul ofertat îndeplinește specificațiile solicitate expres în procedură și că se va adapta la specificații diferite (conform cerinței autorității contractante) față de standardul prezentat de producător prin broșurile sale tipizate. Contestatoarea precizează, de asemenea, că nu există nici în cuprinsul documentației de atribuire, nici în legislația în materia achizițiilor publice, obligația pentru ofertanți de a oferta produse/echipamente preexistente, de serie, aceștia având posibilitatea să și le configureze conform necesităților autorității contractante, motiv pentru care, având în vedere propunerea sa tehnică și declarația producătorului că echipamentul pe care ......... SRL l-a ofertat îndeplinește cerințele prevăzute în caietul de sarcini, oferta sa trebuia declarată conformă. 16
II. Referitor la cererea de intervenție depusă de ......... SRL, preliminar, contestatoarea reiterează faptul că ..... este un producător de generatoare de ..... din România, din anul 1991, astfel că acesta poate să customizeze și să personalizeze un generator în funcție de solicitările exprese ale unui beneficiar. Precizează că ....., fiind producătorul ..... SP 180*, își rezervă dreptul de a modifica designul, panoul de comandă, întrerupătoarele, hardware-ul, dimensiunile, greutatea, etc., fără nici o notificare prealabilă, dar cu păstrarea riguroasă a solicitărilor venite din partea unui beneficiar (în acest caz ......... SRL). Susține că diferența de denumire dintre ..... SP 180 și ..... SP 180* se datorează unui update de software care s-a făcut pentru hardware intern generator. Aceste update-uri se concretizează prin personalizarea de nume cu litere, cifre, semne etc., pentru a se ști când s-a făcut acest update. ......... SRL precizează că a ofertat produsul ..... SP 180, acest produs fiind de câțiva ani în producție, iar ..... și-a luat angajamentul să producă și să personalizeze aparatul 100% conform cerințelor caietului de sarcini. Reiterează faptul că cele două produse (..... SP 180 și ..... SP 180*, model 2023) nu se diferențiază din punct de vedere tehnic, ci diferențele sunt date de abordarea diferită a noului concept de design adoptat de către companie raportat la anul 2023. Referitor la afirmația intervenientei conform căreia „Analizând produsul prezentat se poate constata că acesta nu deține un panou de control prevăzut cu cronometru, iar butonul/potențiometru privind setarea timpului este direct predefinit - pe următoarele intervale de timp 10 min., 20 min., 30 de min. Etc., nefiind posibilă stabilirea exactă a unui interval de timp dorit de utilizator între aceste durate predefinite", reiterează cele declarate de producător în Declarația depusă în cadrul procesului de evaluare tehnică, la punctul 4. Cu privire la documentul „Raport producător", contestatoarea susține că acesta a fost emis de producător din propria inițiativă, ulterior comunicărilor rezultatului procedurilor de atribuire, după analiza de către acesta a motivelor de respingere comunicate de autoritatea contractantă, pentru a fi depus în cadrul contestațiilor formulate de ......... SRL în sprijinul susținerilor sale, mai ales că motivele de neconformitate au fost aceleași la ambele autorități, „fiind vădit nemulțumit de faptul că i-a fost pusă la îndoială capacitatea și capabilitatea de a crea un produs care să se plieze pe cerințele autorităților contractante, fiind producător de astfel de generatoare cu o vechime de peste 30 de ani”. Susține că nu a făcut, în niciun moment, referire la faptul că autoritatea contractantă ar fi avut cunoștință despre acest document pe parcursul procesului de evaluare. Prin urmare, petenta solicită Consiliului să constate că afirmațiile intervenientei sunt „simple speculații, bazate doar pe presupuneri și fotografii, acesta neinvocând argumente de ordin tehnic cu privire la Pagina 17 din 24
specificațiile tehnice ale produsului ..... SP 180, specificații asumate de însuși producătorul acestui generator de .....”. Totodată, solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată, precum și respingerea cererii de intervenție formulată de ......... SRL, ca nefondată, „afirmațiile acesteia fiind bazate doar pe presupuneri și nu pe argumente tehnice”. În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 98/2016, Legii nr. 101/2016, H.G. nr. 395/2016 și Codului de procedură civilă, precum și celelalte acte normative incidente. În probațiune, a fost depusă declarația producătorului cu privire la produsul ..... SP 180. Prin corespondența transmisă prin e-mail la data de 27.04.2023, înregistrată la CNSC sub nr. 22581/27.04.2023, intervenienta a formulat Note scrise ca urmare a susținerilor contestatoarei cu privire la punctul de vedere al autorității contractante și cererea de intervenție. Contestatoarea ......... SRL a constituit cauțiunea în valoare de 9.436,00 lei, conform art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 209023627/1 din data de 30.03.2023, emisă de CEC Bank – Unitatea Pantelimon. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ..... ..... ........., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat o procedura simplificată pentru atribuirea contractului de achiziție publică având ca obiect „Furnizare aparatură de dezinfectare a spațiilor și suprafețelor cu ....., în cadrul proiectului «Consolidarea capacității unității de învățământ ..... ..... .........»”, cod SMIS 149883, cod CPV 39330000-4 (Rev. 2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN1119473/17.01.2023, stabilind termenul limită de depunere a ofertelor pentru 26.01.2023, criteriul de atribuire „cel mai bun raport calitate preț” și valoarea estimată de 471.800 lei În cadrul procedurii de atribuire au depus oferte 2 operatori economici, respectiv ......... SRL și ......... SRL, aspect consemnat în procesul verbal nr. 98/30.01.2023. După evaluarea ofertelor, autoritatea contractantă a stabilit rezultatul procedurii, consemnat în raportul procedurii nr. 218/23.03.2023, potrivit căruia a fost declarată câștigătoare oferta depusă de ......... SRL, în timp ce oferta depusă de ......... SRL a fost respinsă ca neconformă, în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, motivat de faptul că: „1. Dispozitivul nu este dotat cu un panou de control sau comutatoare în acest sens atât pentru generarea de ....., cât și pentru ioni negativi independentă/împreună (programare pentru pornire automată la o anumită oră, conform cerințelor minime din caietul de sarcini, aceasta neexistând). 18
Declarația producătorului «(...) Aparatul are posibilitatea programării pentru pornire automată la o anumită oră prin funcția Deschis în baza unei prize programabile». 2. Ofertantul declară că generarea de ..... se face prin 3 căi de descărcare electrică, folosind o anumită tehnologie, dar nu există nicio dovadă la generarea separată de ioni negativi/..... .....os și cum se poate face, informații nedovedite prin declarația producătorului și fotografiile aparatului/nu există niciun comutator/buton/referință, pentru această generare pe fiecare generator în parte”. Nemulțumit de acest rezultat, comunicat prin adresa nr. 219/23.03.2023, ofertantul ......... SRL a depus contestație care face obiectul prezentei cauze, solicitând: - obligarea autorității contractante la anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 219/23.03.2023, postată în SEAP, în data de 23.03.2023, și, pe cale de consecință, anularea raportului procedurii nr. 218/23.03.2023, precum și a actelor subsecvente; - obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire prin reexaminarea/reevaluarea ofertei depusă de ......... SRL; - continuarea procedurii de atribuire și finalizarea acesteia cu respectarea prevederilor legislației în vigoare în domeniul achizițiilor publice și a documentației de atribuire. Ca o chestiune prealabilă, Consiliul reține că în cadrul dosarului ofertantul ......... SRL, poziționat pe locul 1 în clasament și declarat câștigător, a transmis Consiliului prin e-mail, la data CNSC, la data de 09.04.2023, cererea de intervenție (depusă în termen legal având în vedere faptul că autoritatea contractantă a publicat contestația în SEAP la data de 31.03.2023), prin care a solicitat respingerea contestației formulată de ......... SRL ca nefondată. În ceea ce privește demersul intervenientei ......... SRL de a susține actul achizitoarei privind poziționarea ofertei sale pe locul 1 și de a menține decizia de respingere ca neconformă a oferte depusă de ......... SRL, cererea de intervenție este încuviințată în principiu, în conformitate cu art. 64 din Codul de procedură civilă, dat fiind faptul că autoarea acesteia dovedește interes legitim propriu în pricină. În analizarea criticilor formulate de ......... SRL care vizează decizia autorității contractante de a respinge oferta sa Consiliul reține ca relevante următoarele prevederi ale caietului de sarcini: „4. DESCRIEREA PRODUSELOR SOLICITATE (...) CERINŢE TEHNICE Sistem de dezinfectare portabil - aparat tip nebulizator pentru dezinfecția spatiilor și a suprafețelor de bacterii și viruși, cu ..... .....os (7 bucăți) Trebuie să îndeplinească următoarele caracteristici tehnice minime (...) - Să fi p c c puț t generatoa d .... ș un vent , să producă cel puțin 180 gr/oră ..... .....os. Pagina 19 din 24
- Sistemul trebuie să producă controlat/automatizat și cel puțin 1.000.000 ioni negativi/cm3 care să redea moleculele de oxigen în stare activă după utilizare, pentru un mediu sănătos si bogat în oxigen. - Cele 3 generatoare de ....., după caz, trebuie să permită funcționarea simultan sau independent (atât pentru generarea de ....., cât si pentru generarea de ioni negativi). - Suprafața potențială de dezinfecție de cel puțin 2000 mp/oră. Dezinfectarea unei nu trebuie să dureze mai mult de 3 minute. - Să fie echipat cu panou de control prevăzut cu cronometru pentru reglarea timpului de funcționare. Posibilitatea programării pentru pornire automată la o anumită oră și oprire după maxim 3 minute de funcționare. (...) 4.2.Toate produsele ofertate precum și componentele acestora vor fi noi, de ultimă generație și nefolosite. Toate componentele care compun produsele ofertate trebuie să fie conforme în totalitate cu cerințele și detaliile tehnice minime obligatorii specificate în prezentul caiet de sarcini. Ofertantul va include în oferta tehnică denumirea produsului, numele producătorului precum și linkul către site-ul producătorului unde sunt specificate caracteristicile tehnice ale produsului sau va anexa/atașa fișa tehnică a acestuia emisă de producător, în cazul în care aceste informații nu există pe site. Ofertele care nu respectă toate cerințele minime prezentate în caietul de sarcini vor fi declarate neconforme. (...) 9. PREZENTAREA OFERTEI 9.1 .Modul de prezentare a propunerii tehnice
Propunerea tehnică va fi elaborată astfel încât să se asigure posibilitatea verificării corespondenței cu cerințele şi specificațiile tehnice prevăzute în caietul de sarcini (inclusiv Anexele reprezentând Fișele tehnice ale echipamentelor). Vor fi acceptate ofertele care îndeplinesc cerințele minime prevăzute în caietul de sarcini. Nu se admite prezentarea pe post de propunere tehnică a caiețelului de sarcini semnat/ștampilat de ofertant, iar comentariile de tipul DA/NU nu reprezintă îndeplinirea cerințelor solicitate, sub sancțiunea declarării propunerii tehnice ca fiind neconformă. (...) Se vor prezenta fotografii relevante ale produsului supus ofertei (inclusiv imaginea etichetei produsului cu marcajul CE și caracteristici tehnice), precum și Fișele tehnice ale produsului emise de producător, care trebuie să cuprindă toate informațiile necesare în vederea determinării corespondenței între echipamentul ofertat şi cerințele minimale din caietul de sarcini. Ofertantul trebuie să declare conformitatea/neconformitatea cu cerința impusă de specificația tehnică, indicând, acolo unde este necesar, și documentul producătorului şi pagina care atestă cele declarate (în coloana Observații din Fișa 20
tehnică). La fișele tehnice se vor atașa și documentele la care se face referire în ea.” Aceste ultime mențiuni se regăsesc și în cadrul fișei de date a achiziției, la pct. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice. Documentația de atribuire nu a fost contestată de către potențialii ofertanți în termenul legal avut la dispoziție, astfel că prevederile acesteia au devenit obligatorii atât pentru operatorii economici care au depus oferte, aceștia având obligația de a prezenta oferta în conformitate cu cerințele stabilite în documentația de atribuire, cât și pentru autoritatea contractantă, care avea obligația de a verifica acceptabilitatea/ conformitatea/admisibilitatea ofertelor depuse prin raportare la cerințele expres stabilite în documentația de atribuire. Din conținutul propunerii tehnice depusă de ......... SRL rezultă că produsul ofertat de acesta este „..... SP 180”, produs de ..... SRL, în legătură cu acest echipament fiind depuse mai multe documente, printre care se regăsesc următoarele: - catalog ....., care conține informații referitoare la producătorul echipamentului, beneficiile acestui echipament, tipurile de echipamente ....., etc.; - Fișa tehnică aferentă echipamentului ..... SP 180, elaborată de producător, în cadrul căreia sunt redate caracteristici tehnice ale acestui echipament. De asemenea, în cadrul Formularului de propunere tehnică (Formular 4), ofertantul a indicat, în legătură cu cerințele din caietul de sarcini impuse de autoritatea contractantă, că acestea sunt îndeplinite, aspect care ar rezulta din broșura aparatului „.....”. Astfel, ofertantul a precizat că „echipament său este echipat cu panou de control prevăzut cu cronometru pentru reglarea timpului de funcționare și posibilitatea programării pentru pornire automată la o anumită oră”. În legătură cu cerințele „Să fie prevăzut cu cel puțin trei generatoare de ..... și un ventilator, să producă cel puțin 180 gr/oră ..... .....os” și „Cele 3 generatoare de ....., după caz, trebuie să permită funcționarea simultan sau independent (atât pentru generarea de ....., cât si pentru generarea de ioni negativi)”, ofertantul a menționat că „echipamentul este prevăzut cu un generator împărțit în 3 căi de descărcare electrică controlată uniformă” și „cele trei generatoare permit funcționarea simultană sau independentă”. În etapa de evaluare a propunerii tehnice, neputând să stabilească pe baza informațiilor din propunerea tehnică a ......... SRL, dacă echipamentul ofertat de acesta îndeplinește toate cerințele/ specificațiile tehnice din caietul de sarcini, comisia de evaluare a transmis contestatoarei, prin adresa nr. 140/13.02.2023, următoarea solicitare de clarificări: «În caietul de sarcini, la pagina 9 s-au solicitat: „Se vor prezenta fotografii relevante ale produsului supus ofertei (inclusiv imaginea etichetei produsului cu marcajul CE și caracteristici tehnice), precum și Fișele tehnice ale produsului emise de producător, care trebuie să cuprindă toate informațiile necesare în vederea determinării Pagina 21 din 24
corespondenței între echipamentul ofertat şi cerințele minimale din caietul
de
sarcini.
Ofertantul
trebuie
să
declare conformitatea/neconformitatea cu cerința impusă de specificația tehnică, indicând, acolo unde este necesar, și documentul producătorului şi pagina care atestă cele declarate (în coloana Observații din Fișa tehnică). La fișele tehnice se vor atașa și documentele la care se face referire în ea.” Vă rugăm clarificați aceste aspecte În propunerea tehnică prezentată de dvs. la pagina 2 menționați „Prevăzut cu un generator împărțit în 3 căi de descărcare electrică controlată uniformă. (...)” iar mai jos „Cele trei generatoare permit funcționarea simultană sau independentă. Vă rugăm să clarificați, respectiv să dovediț nr. de generatoare de ....., precum și funcționa acestora i în genera d .... ș ion n ”. Această solicitare de clarificări nu a fost contestată de ......... SRL, astfel că s-a născut obligația ofertantului de a răspunde acesteia. Ofertantul a răspuns acestei solicitări, precizând, printre altele, următoarele: „1. (...) Anexat la propunerea tehnică încărcată în SEAP se regăsește documentul Declarație de conformitate a produsului Generator de ..... ..... SP 180 cu respectarea următoarelor standarde (...). De asemenea, în cadrul propunerii tehnice este anexat catalog de produse SC ..... ..... în care se regăsesc fotografii ale produsului. Anexăm prezentei note de clarificări Declarația de Conformitate a produsului, fotografii cu aparatul propus în oferta tehnică (...) 2 Aparatul propus în oferta tehnică este dotat cu 3 generatoare de ..... care permit funcționarea simultană și independentă. Generarea de ..... se face prin 3 căi de descărcare electrică (Tehnologie OTC Tube - .....)”. Atașat acestui răspuns, ofertantul a depus 5 fotografii, declarație de conformitate emisă de producător cu privire la faptul că produsul ..... SP 180 nu pune în pericol viața, sănătatea și securitatea muncii și declarație emisă de producător, potrivit căreia broșura emisă de acesta detaliază parametrii tehnici esențiali ai produsului, fiind o broșură comercială, în cadrul acestei ultime declarații fiind menționate și o serie de specificații tehnice ale produsului ..... SP 180. Membrii comisiei de evaluare au analizat acest răspuns, concluziile fiind consemnate în procesul verbal nr. 187/09.03.2023, reținându-se următoarele: „După analizarea, în detaliu, a documentelor transmise de către ofertant, inclusiv a fotografiilor aparatului, comisia a constatat că aparatul , chiar dacă ar fi dotat cu 3 generatoare de ..... acestea nu permit funcționarea independentă a generatoarelor, (...) în fotografiile prezentate nu există niciun panou de control sau comutatoare în acest sens, atât pentru generarea de ....., cât și pentru ioni negativi, independentă sau împreună. Mai mult, aparatul prezentat și ofertat, prin panoul de control trebuie să ofere și posibilitatea programării pentru 22
pornire automată la o anumită oră, conform cerințelor minime din caietul de sarcini, acestea neexistând, nefiind prevăzut niciun buton sau informații de programare electronică. În declarația producătorului, acesta declară «aparatul are posibilitatea programării pentru pornire automată la o anumită oră prin funcția Deschis pe baza unei prize programabile». Ofertantul declară că generarea de ..... se face prin 3 căi de descărcare electrică, folosindu-se o anumită tehnologie, dar nu face nicio referire la generarea separată de ioni negativi și cum se poate face, informații nedovedite nici prin declarația producătorului și fotografiile aparatului sau printr-un raport de testare efectuat de către un laborator autorizat în domeniu.” Analizând critica autoarei contestației cu privire la această concluzie a comisiei de evaluare, prin raportare la cerințele documentației de atribuire, Consiliul constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere faptul că informațiile prezentate de ofertant prin propunerea tehnică și răspunsul la solicitarea de clarificări nu au fost de natură să demonstreze îndeplinirea cerințelor caietului de sarcini. În acest sens, este de reținut, în primul rând, faptul că, deși cerința din documentația de atribuire a făcut referire la necesitatea ca echipamentul să aibă trei generatoare, în cadrul propunerii tehnice depusă de contestatoare, însăși ofertantul a menționat că echipamentul său este prevăzut „c un generator”, iar la solicitarea autorității contractante de a dovedi funcționarea independentă în generarea de ..... și/sau ioni negativi a celor 3 căi de descărcare electrică controlată uniformă, contestatoarea a făcut referire la „Tehnologie OTC Tube – .....”. În mod evident, un asemenea răspuns nu a putut conduce la stabilirea conformității echipamentului ofertat cu cerințele expres stabilite de autoritatea contractantă în caietul de sarcini. De altfel, din documentele atașate contestației de către ......... SRL, rezultă că a fost depus un raport tehnic care face referire atât la generatorul ..... SP 180 cât și la generatorul ..... SP 180*, echipament diferit de cel ofertat în prezenta cauză, acest document neregăsindu-se, însă, printre documentele transmise autorității contractante ca răspuns la solicitarea de clarificări, astfel că acesta nu poate fi luat în considerare la acest moment. Pe de altă parte, Consiliul constată ca fiind corectă și concluzia autorității contractante cu privire la neîndeplinirea cerinței din caietul de sarcini referitoare la faptul că dispozitivul trebuie să fie dotat cu un panou de control sau comutatoare în acest sens, atât pentru generarea de ....., cât și pentru ioni negativi, independentă sau împreună, respectiv că panoul de control are posibilitatea programării pentru pornire automată la o anumită oră, în condițiile în care, din informațiile existente în documentele depuse în propunerea tehnică și răspunsul la solicitarea de clarificări nu rezultă îndeplinirea acestor cerințe. În sensul celor reținute anterior, Consiliul apreciază relevant și faptul că, în declarația emisă de producător, potrivit căreia broșura emisă de acesta detaliază parametrii tehnici esențiali ai produsului, atașată răspunsului la solicitarea de clarificări, însuși producătorul menționează că „Posibilitatea programării pentru pornire automată, la o anumită oră, Pagina 23 din 24
prin funcția Deschis, în baza unei prize programabile”, ceea ce reprezintă utilizarea unui echipament extern, de altă natură decât cel solicitat. Față de prevederile art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016, „(1) Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire, în condițiile art. 57 alin. (4) din Lege” și cele ale art. 133 alin. (2) din același act normativ, potrivit cărora „(2) Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv”, Consiliul constată că, în mod corect, autoritatea contractantă a constatat incidența în speță a dispozițiilor art. 137 alin. (3) lit. a) din hotărârea indicată, contestația fiind neîntemeiată. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea şi funcționarea Consiliului National de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul urmează să respingă, ca nefondată, contestația formulată de ......... SRL, în contradictoriu cu ..... ..... .......... Față de cele anterior reținute, Consiliul va admite cererea de intervenție formulată de ......... SRL. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația depusă de ......... SRL, în contradictoriu cu ..... ..... .......... Admite cererea de intervenție formulată de ......... SRL Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. 24
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.