Dosar 1069/2016
Dosar finalizatAdmite contestatia in parte si continua procedura
Dosar public
Admite contestatia in parte si continua procedura
Status: Dosar finalizat. Complet: C4.
Soluție consemnată: Admite contestatia in parte si continua procedura.
Decizia de fond menționată în registru: 1035, data 14.06.2016.
Istoricul cuprinde 13 evenimente, între 2016-05-20 și 2016-07-06. Sunt asociate 1 decizii și 0 încheieri.
Rezumat al câmpurilor din registru. Ultima observare: 2026-10-01T20:39:01.373Z.
Dosar CNSC 1069/2016
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Servicii de mentenanţă şi asistenţă tehnică pentru sistemul informatic SIMPOP”, s-a solicitat: - în principal, anularea procedurii de atribuire; - în subsidiar, obligarea autorităţii contractante la remedierea aspectelor criticate, ca fiind restrictive şi nelegale, din răspunsurile la solicitările de clarificare transmise de operatorii economici. De asemenea, s-a solicitat suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea fondului contestaţiei. Prin decizia nr. 146S/C4/1069 din 24.05.2016, Consiliul s-a pronunţat asupra capătului de cerere de suspendare a procedurii de atribuire până la soluţionarea fondului contestaţiei, pe care l-a respins, ca rămas fără obiect. În baza legii şi a documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: În temeiul art. 278 alin. (2), (4) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziţie 1Verifică pasajul în context →
DECIDE: În temeiul art. 278 alin. (2), (4) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziţie 1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2016_1035_2016_Decizie_1035.pdf, BO2016_1035_2016_BO2016_1035.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CIF 20329980, CP 030084 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea, DECIZIE Nr. 1035/C4/1069 Data: 14.06.2016 Prin contestaţia nr. 4443/20.05.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 15506/20.05.2016, depusă de SC SIVECO ROMANIA SA, cu sediul în Şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 73-81, Victoria Park, Corp Clădire C4, sector 1, Bucureşti, având CUI 476331, formulată împotriva documentaţiei de atribuire elaborată de către MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE, cu sediul în B-dul Carol I nr. 2-4, sector 3, Bucureşti, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Servicii de mentenanţă şi asistenţă tehnică pentru sistemul informatic SIMPOP”, s-a solicitat: - în principal, anularea procedurii de atribuire; - în subsidiar, obligarea autorităţii contractante la remedierea aspectelor criticate, ca fiind restrictive şi nelegale, din răspunsurile la solicitările de clarificare transmise de operatorii economici. De asemenea, s-a solicitat suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea fondului contestaţiei. Prin decizia nr. 146S/C4/1069 din 24.05.2016, Consiliul s-a pronunţat asupra capătului de cerere de suspendare a procedurii de atribuire până la soluţionarea fondului contestaţiei, pe care l-a respins, ca rămas fără obiect. În baza legii şi a documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: În temeiul art. 278 alin. (2), (4) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziţie 1
publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare admite în parte contestaţia formulată de SC SIVECO ROMANIA SA, urmând a se dispune continuarea procedurii de atribuire după remedierea documentaţiei de atribuire, în sensul comunicării informaţiilor concrete pentru întrebările nr. 2, 3, 8, 9 şi 16 din adresa nr. 157571/17.05.2016. Actul de remediere a răspunsului la aceste întrebări va fi postat de autoritate în SEAP, pentru a fi adus la cunoştinţa operatorilor economici interesaţi, în termen de 11 zile de la data primirii prezentei. Termenul limită de depunere a ofertelor se va prelungi cu minim 5 zile lucrătoare. Respinge ca nefondate criticile contestatoarei privind răspunsurile la întrebările nr. 4, 6 şi 7 din adresa nr. 157571/17.05.2016. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos, nr. 6, sector 3, Bucureşti, România, CIF 20329980, CP 030084 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 +4 021 890 07 45 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr. 337/2006 cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. … Data: … Prin contestaţia nr. TNI 12712/19.05.2016, înregistrată la CNSC sub nr. 15567/20.05.2016, înaintată de SC ... SA, cu sediul în …, CUI …, reprezentată prin … – reprezentant împuternicit, formulată împotriva rezultatului etapei de selecţie, comunicat prin adresa nr. T220207/11.05.2016, emisă de ..., cu sediul în comuna …, în calitate de autoritate contractantă în cadrul procedurii de „licitaţie restrânsă”, organizată în vederea încheierii unui acord-cadru, având ca obiect “…’’, cod CPV: 64200000-8 Servicii de telecomunicaţii (Rev. 2), iniţiată prin publicarea, în SEAP, a anunţului de participare nr. ..., s-a solicitat Consiliului să dispună: obligarea autorităţii contractante la anularea comunicării rezultatului procedurii nr. T220207/11.05.2016, reluarea etapei de selecţie cu reevaluarea candidaturii sale, precum şi obligarea autorităţii contractante la emiterea unei noi comunicări privind rezultatul etapei de selecţie. În baza legii şi a documentelor depuse de părţi, cu majoritate de voturi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE Respinge ca nefondată contestaţia formulată de SC ... SA, în contradictoriu cu ... şi dispune continuarea procedurii de atribuire. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. 1
Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. MOTIVARE În luarea deciziei, s-au avut în vedere următoarele: Prin contestaţia TNI 12712/19.05.2016, înregistrată la CNSC sub nr. 15567/20.05.2016, SC ... SA atacă rezultatul etapei de selecţie, comunicat prin adresa nr. T220207/11.05.2016, emisă de ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii mai sus amintite, solicitând cele menţionate în partea introductivă. După ce face un istoric al procedurii de atribuire, contestatoarea precizează că, în urma procesului de reevaluare a candidaturilor din cadrul etapei I a licitaţiei restrânse, din data de 11.05.2016, autoritatea contractantă i-a comunicat respingerea candidaturii sale, ca inacceptabilă, în conformitate cu art. 36 alin. (1) lit. b) din HG nr. 925/2006, din următoarele considerente: „Candidatura dumneavoastra a fost declarata respinsa fiind inacceptabila in conformitate cu art. 36 alin. (1), litera b) din HG nr. 925/2006, modificata si completata ulterior, deoarece nu sunt îndeplinite cerinţele de calificare din fisa de date a achiziţiei, de la pct. III.2.3.a): „Specialist comunicaţii - o persoana. - studii superioare finalizate; - experienţa dovedita de minim 3 ani pe o poziţie similara", respectiv nu s-a făcut dovada existentei personalului specializat si/sau a experienţei dovedite de minim 3 ani pe o poziţie similara, după cum urmează: Pentru aceasta cerinţa a fost propus domnul ... , iar din evaluarea documentelor cuprinse in oferte a rezultat faptul ca acesta este absolvent al Facultatii de Matematica si Informatica – specializarea Informatica, in anul 2015. De asemena, nu s-a dovedit existenta experientei dovedite de minim 3 ani pe o pozitie similara, conform solicitarii. Pentru persoana solicitata ca specialist comunicaţii s-au făcut menţiunile de a avea atat studii superioare finalizate cat si experienţa dovedita de minim 3 ani pe o poziţie similara. S-a considerat ca din enumerarea condiţiilor se înţelege ca specialistul solicitat trebuie sa aiba atât studiile cat si experienţa in domeniul comunicaţiilor pentru a putea desfasura activitatile specifice domeniului ce sunt necesare îndeplinirii contractului. Prin aceasta cerinţa s-a cerut, candidaţilor sa faca dovada ca din echipa de implementare a contractului va face parte cel puţin un specialist cu minimum de cunostinte si experienţa in domeniul contractului, respectiv in domeniul comunicaţiilor. Autoritatea contractanta considera ca lipsa cunoştinţelor in domeniul contractului nu poate asigura implementarea cu succes a acestuia de către prestator. Mai mult, Legea nr. 374/2013 prevede si o serie de specificaţii tehnice minimale pe care soluţia de blocare si întrerupere a comunicaţiilor in scopul prevenirii utilizării neautorizate trebuie sa le indeplineasca si pe care numai un specialist cu experienţa si cunostinte cel puţin generice din domeniul comunicaţiilor le poate înţelege si implementa cu succes. Aceste minime cerinţe pentru specialistul in comunicaţii au fost solicitate astfel incat sa se reducă riscul implementării defectuoase a serviciilor de blocare si întrerupere a comunicaţiilor in perimetrele unitatilor din sub ordinea ..., astfel incat pe parcursul derulării contractului cunostintele teoretice si experienţa practica a specialistului sa poata preîntâmpina erorile care pot aparea si sa. le remedieze cu promptitudine”. 2
Cu privire la acest motiv, contestatoarea subliniază că noua adresă de comunicare rezultată în urma procesului de reevaluare, are acelaşi conţinut referitor la motivele respingerii candidaturii sale, precum comunicarea anterioară nr. T2/18804 din data de 06.04.2016, act pe care autoritatea contractantă l-a revocat prin adresa nr. T2/15.04.2016. SC ... SA consideră că, în procesul de evaluare a candidaturii sale, din nou, s-au încălcat prevederile art. 2 alin. (2) lit. a)-b)-d)-e) din OUG nr. 34/2006. De asemenea, susţine că, în etapa de reevaluare a candidaturii sale, autoritatea contractantă a aplicat necorespunzător prevederile art. 36 alin. (1) din HG nr. 925/2006, ceea ce a condus, din nou, neîntemeiat şi eronat la încadrarea acesteia, ca fiind inacceptabilă. Contestatoarea arată că, ulterior şedinţei de deschidere a candidaturilor, respectiv, în data de 22.03.2016, autoritatea contractantă i-a transmis solicitarea de clarificări nr. T2/18260, referitoare la conţinutul documentelor depuse în etapa 1, respectiv: „Conform Fisei de date la pct.III2.3.A Capacitatea tehnica si profesionala – Informaţii referitoare la studiile, pregătirea si experienţa profesionala a persoanelor responsabile pentru îndeplinirea contractului pct. 2 s-a solicitat "specialist comunicaţii cu studii superioare finalizate si experienţa dovedita pe minim 3 ani pe o poziţie similara (comunicaţii)". Din documentele depuse pentru dl. … nu rezulta: - studii superioare in domeniul comunicaţii (din diploma de absolvire depusa rezulta ca a absolvit Facultatea de Matematica si Informatica - Specialitatea Informatica, in anul 2015) - experienţa de minim 3 ani pe o poziţie de specialist cu studii superioare in comunicaţii". La această solicitare de clarificări, SC ... SA a răspuns prin adresa nr. TNI 12231/24.03.2016, evidenţiind, pe de o parte că a făcut dovada îndeplinirii tuturor cerinţelor de calificare stabilite prin documentaţia de atribuire, iar pe de altă parte, împrejurarea că autoritatea contractantă a adus modificări/completării la criteriile de calificare şi selecţie stabilite pentru această poziţie, respectiv modificarea acestora în: - studii superioare în domeniul comunicaţiilor; - experienţă de minim 3 ani pe o poziţie de specialist cu studii superioare în comunicaţii. Invocând prevederile art. 178 alin. (1) şi art. 179 din OUG nr. 34/2006, contestatoarea evidenţiază că cerinţele de calificare formulate de autoritatea contractantă, prin solicitarea de clarificări nr. T2/18260 din 22.03.2016, nu se regăsesc în documentaţia de atribuire, anunţul de participare sau în cadrul clarificărilor la documentaţia de atribuire. Contestatoarea opinează că, aşa cum a precizat şi în răspunsul adresat autorităţii contractante, documentele pe care le-a depus demonstrează, fără echivoc, îndeplinirea cerinţelor cu privire la studiile şi experienţa specifică solicitate prin Fişa de date, cap. III.2.3.A. şi anume: 1. Studii superioare finalizate, dovedite prin Diploma de Licenţă, nr. 2963, din data de 22.02.2016, care atestă faptul că ... S. este absolvent 3
al Universităţii din Bucureşti Facultatea de Matematică şi Informatică, având titlul de Licenţiat în Informatică. 2. Experienţa dovedită de minim 3 ani pe o poziţie similară, dovedită prin documentul Recomandare, emis de SC ... SA, din data de 07.03.2016, care confirmă faptul că … deţine experienţa de peste 4 ani pe o poziţie similară, prin implicare în diverse proiecte, în care a desfăşurat activităţi aferente poziţiei de Specialist Comunicaţii şi în care a colaborat cu echipa internă în următoarele proiecte: - „Sistem de Management al Situaţiilor de urgenţă la Nivelul Municipiului Bucureşti” Beneficiar: Municipiul Bucureşti Durata: decembrie 2011-prezent (în desfăşurare). - “Infrastructura hardware şi software de bază, servicii de dezvoltare şi implementare a sistemului informatic SIAMC propus prin proiect (analiză, proiectare, implementare, testare sistem informatic, inclusiv portal web, precum şi instruirea personalului care va utiliza şi administra sistemul informatic dezvoltat), respectiv servicii de consultanţă în vederea realizarii analizei legislative şi instituţionale pentru identificarea oportunităţilor de îmbunătăţire a proceselor de lucru din cadrul IM" Beneficiar: Inspecţia Muncii Durata: septembrie 2014 - mai 2015. - "Contract de furnizare de produse şi servicii pentru realizarea reţelei de comunicaţii prin microunde între Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Someş" al Judeţului Satu Mare şi subunităţile din Carei şi Negreşti Oaş, respectiv între Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Someş " al Judeţului Satu Mare şi Direcţia Catastrofelor din oraşul Nyiregyhaza - Ungaria, în cadrul proiectului HURO/0802/064 AF" Beneficiar: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Someş" al Judeţului Satu Mare Durata: iulie 2012 - noiembrie 2012. Contestatoarea apreciază că afirmaţia autorităţii contractante, prin care se susţine că din enumerarea condiţiilor care privesc specialistul în comunicaţii se înţelege că acesta trebuie să aibă atât studiile cât şi experienţa în domeniul comunicaţiilor, nu poate fi reţinută întrucât, potrivit legislaţiei în materie de achiziţii publice, în speţă art. 187 alin. (2) din OUG nr. 34/2006, autoritatea contractantă este obligată să indice în documentaţia de atribuire informaţiile pe care operatorii economici urmează să le prezinte în scopul demonstrării capacităţii tehnice şi/sau profesionale. SC ... SA precizează că autoritatea contractantă consideră că lipsa cunoştinţelor în domeniul contractului nu poate asigura implementarea cu succes a acestuia de către prestator. De asemenea, arată că autoritatea contractantă a invocat Legea nr. 374/2013 prevede şi o serie de specificaţii tehnice minimale pe care soluţia de blocare şi întrerupere a comunicaţiilor în scopul prevenirii 4
utilizării neautorizate trebuie să le îndeplinească şi pe care numai un specialist cu experienţă şi cunoştinţe cel puţin generice din domeniul comunicaţiilor le poate înţelege şi implementa cu succes şi susţine că aceste minime cerinţe pentru specialistul în comunicaţii au fost solicitate astfel încât să se reducă riscul implementării defectuoase a serviciilor de blocare şi întrerupere a comunicaţiilor în perimetrele unităţilor din subordinea …, astfel încât, pe parcursul derulării contractului cunoştinţele teoretice şi experienţa practică a specialistului să poată preîntâmpina erorile care pot apărea şi să le remedieze cu promptitudine. În opinia contestatoarei, nici aceste afirmaţii nu pot fi reţinute întrucât sunt lipsite de obiect, autoritatea contractantă făcând vorbire despre cerinţe/criterii de calificare care nu există la nivelul documentaţiei de atribuire şi nici în anunţul de participare. În concluzie, apreciază că, aşa cum au fost formulate în cadrul documentaţiei de atribuire şi a anunţului de participare, criteriile de calificare, privind specialistul în comunicaţii, şi-au consolidat forţa obligatorie atât pentru operatorii economici, cât şi pentru autoritatea contractantă, având în vedere că nu au făcut obiectul niciunei solicitări de clarificări, contestaţii sau note de remediere, înainte de depunerea candidaturilor, acestea fiind clare şi lipsite de echivoc pentru orice operator economic. Prin adresa nr. T2/20862/26.05.2016, înregistrată la CNSC sub nr. 16098/26.05.2016, ... a transmis punct de vedere referitor la contestaţia depusă, solicitând respingerea acesteia ca nefondată. După ce face un istoric al modului de derulare a procedurii, autoritatea contractantă reaminteşte că, după comunicarea primului rezultat privind selectarea candidaţilor, au fost primite două contestaţii înaintate de SC ... SA şi de SC … SA. Urmare a contestaţiilor înaintate, autoritatea contractantă, în temeiul art. 2561 alin. (3) din OUG nr. 34/2006, a adoptat măsura revocării actului "Raportul procedurii de licitaţie restrânsă, etapa I, nr. T2/18759 din 05.04.2016” şi a actului "Comunicare privind rezultatul etapei de selecţiei nr. T2/18804/06.04.2016", iar prin Decizia nr. T2/19279/ 15.04.2016 a hotărât reevaluarea candidaturilor respinse. Cu privire la acest aspect, susţine că, prin Decizia nr. 652/C9/768,774 din data de 20.04.2016, Consiliul a luat act de renunţare la contestaţia formulată de SC ... SA şi a respins, ca rămasă fără obiect, contestaţia înaintată de SC … SRL. Totodată, susţine că urmare a reevaluării, candidaţii selectaţi au fost următorii: SC … SRL; SC … SRL în asociere cu SC … SRL; SC … SRL; SC … SA. Operatorii economici SC ... SA, … şi SC … SA au fost respinşi, ofertele acestora fiind declarate inacceptabile, în conformitate cu art. 36 5
alin. (1) lit. b) din HG nr. 925/2006, deoarece nu au fost îndeplinite cerinţele de calificare. Comisia a luat această hotărâre deoarece pentru persoana solicitată ca specialist comunicaţii, s-au făcut menţiunile de a avea atât studii superioare finalizate cât şi experienţă dovedită, de minim 3 ani, pe o poziţie similară. Prin această cerinţă s-a cerut candidaţilor să facă dovada că, din echipa de implementare a contractului, va face parte cel puţin un specialist cu minimum de cunoştinţe şi experienţă în domeniul contractului, respectiv în domeniul comunicaţiilor. Mai mult, arată că Legea nr. 374/2013 prevede şi o serie de specificaţii tehnice minimale pe care soluţia de blocare şi întrerupere a comunicaţiilor în scopul prevenirii utilizării neautorizate trebuie să le îndeplinească şi pe care numai un specialist cu experienţă şi cunoştinţe cel puţin generice din domeniul comunicaţiilor le poate înţelege şi implementa cu succes. Aceste minime cerinţe pentru specialistul în comunicaţii au fost solicitate astfel încât să se reducă riscul implementării defectuoase a serviciilor de blocare şi întrerupere a comunicaţiilor în perimetrele unităţilor din subordinea ..., astfel încât pe parcursul derulării contractului cunoştinţele teoretice şi experienţa practică a specialistului să poate preîntâmpina erorile care pot apărea şi să le remedieze cu promptitudine. Motivarea necesităţii specialiştilor a fost evidenţiată în nota justificativă nr. T2/15226 din 08.01.2016, notă din care reiese cu claritate că nu a modificat/completat cerinţele fişei de date, prin solicitarea de clarificări, ci a ţinut să lămurească şi să evidenţieze un aspect existent în documentaţia de atribuire, aspect înţeles de marea majoritate a candidaţilor, care au propus specialişti în domeniile solicitate. Faţă de susţinerile contestatoarei şi de documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul reţine cele ce urmează: În vederea încheierii unui acord cadru, având ca obiect “…’’, cod CPV: 64200000-8 Servicii de telecomunicaţii (Rev. 2), ..., în calitate de autoritate contractantă, a iniţiat procedura de „licitaţie restrânsă”, prin publicarea, în SEAP, a anunţului de participare nr. ..., odată cu care a publicat şi documentaţia de atribuire, valoarea estimată fiind de 12.309.876 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire este „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”. Nemulţumită fiind de noul rezultat al etapei de selecţie comunicat prin adresa nr. T220207/11.05.2016, prin care oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă în baza dispoziţiilor art. 36 alin. (1) lit. b) din HG nr. 925/2006, întrucât persoana nominalizată ca specialist în comunicaţii nu îndeplineşte cerinţele solicitate, SC SC ... SA a formulat contestaţia în analiză, solicitând Consiliului să dispună: obligarea autorităţii contractante la anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 6
T220207/11.05.2016, reluarea etapei de selecţie cu reevaluarea candidaturii sale, precum şi obligarea autorităţii contractante la emiterea unei noi comunicări privind rezultatul etapei de selecţie. Consiliul constată că, în cadrul prezentei proceduri, au mai fost formulate contestaţii de SC ... SA şi ... SA, împotriva primului rezultat al etapei de selecţie, ce au fost soluţionate de Consiliu prin decizia nr. 652/C9/768,774 din data de 20.04.2016, în sensul luării act de renunţarea la contestaţia formulată de SC ... SA şi respingerii, ca rămasă fără obiect, a contestaţiei formulate de ... SA. Analizând motivul de respingere al ofertei contestatoarei prin raportare la cerinţele documentaţiei de atribuire, Consiliul are în vedere că la cap. III.2.3.a) din fişa de date a achiziţiei, s-au solicitat: „Informatii referitoare la studiile, pregatirea si experienta profesionala a persoanelor responsabile pentru îndeplinirea contractului. Operatorul economic va face dovada ca dispune de urmatoarele categorii de personal: (...) 2.Specialist comunicatii – o persoana: -Studii superioare finalizate -Experienta dovedita de minim 3 ani pe o pozitie similara. În scopul dovedirii îndeplinirii cerintei, ofertantul va prezenta, pentru fiecare specialist nominalizat, urmatoarele documente: CV-ul specialistului, Copii ale diplomelor/certificatelor/documentelor relevante privind pregatirea profesionala a specialistului, conform cerintelor impuse de Autoritatea Contractanta, Documente relevante privind experienta profesionala a specialistului, conform cerintelor impuse de Autoritatea Contractanta -Declaratie de angajament, pentru specialiştii care nu sunt angajati ai ofertantului Nota: *Ofertantul are libertatea sa prezinte CV-urile specialiştilor nominalizati în orice forma, dar fiecare CV va cuprinde o sectiune dedicata în care se va mentiona modalitatea de îndeplinirea a fiecarei cerinte stabilite de catre Autoritatea Contractanta pentru rolul pentru care specialistul este nominalizat”. În acest sens, Consiliul reţine că SC ... SA, pentru poziţia de specialist comunicaţii, l-a nominalizat pe …, prezentând, ca documente care să confirme îndeplinirea cerinţelor de mai sus: CV, diplomă de licenţă seria LA nr. 0008938 emisă la data de 22.02.2016 de Universitatea din Bucureşti la propunerea Facultăţii de Matematică şi Informatică şi recomandarea emisă de SC ... SA, la data de 07.03.2016, în care se precizează următoarele: „certific faptul că dl … a colaborat cu ... SA în perioada februarie 2011-iulie 2013 şi mai 2014-prezent. Pe parcursul întregii colaborări, dl … a fost implicat în proiecte în care a desfăşurat cu succes activităţi aferente poziţiei de specialist comunicaţii, colaborând cu echipa internă de proiect ...”. Cu privire la îndeplinirea acestei cerinţe, Consiliul are în vedere că la dosarul cauzei, se află adresa nr. T2/18260/22.03.2016, prin care autoritatea contractantă i-a solicitat contestatoarei să clarifice aspectele în discuţie, precum şi răspunsul acesteia din urmă transmis prin adresa nr. TNI 12231/24.03.2016 în care se regăsesc următoarele: „... atragem atenţia asupra faptului că, pentru expertul Specialist comunicaţii, în documentaţia de atribuire nu s-au solicitat studii superioare în domeniul comunicaţiilor şi nici experienţa de minim 3 ani pe o poziţie de specialist cu studii superioare în comunicaţii ...”. Faţă de cele prezentate, Consiliul reţine că SC ... SA nu a făcut dovada îndeplinirii cerinţei de calificare mai sus menţionată, întrucât persoana nominalizată nu a dovedit experienţă de minim 3 ani pe o 7
poziţie similară atâta timp cât diploma de licenţă prezentată confirmă finalizarea studiilor în februarie 2015, aşa cum s-a solicitat prin fişa de date a achiziţiei şi constată că autoritatea contractantă a respins, în mod corect, ca inacceptabilă, candidatura contestatoarei. În aceste condiţii, autoritatea contractantă a respectat, în raport cu alţi potenţiali ofertanţi, care nu au depus ofertă deoarece nu îndeplineau respectiva cerinţă de calificare, principiul tratamentului egal şi cel al transparenţei, principii ce stau la baza atribuirii contractelor de achiziţie publică, enunţate la art. 2 alin. (2) lit. b) şi d) din OUG nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, Consiliul nu reţine, în soluţionare, susţinerile contestatoarei potrivit cărora a îndeplinit cerinţa de calificare, prin documentele depuse, respectiv: diploma de licenţă „nr. 2963/22.02.2006”, fiind indicat eronat anul 2006, anul corect fiind 2016 şi recomandarea din data de 07.03.2016, care nu pot confirma experienţa de minim 3 ani pe o poziţie similară atâta timp cât persoana nominalizată nu avea studiile superioare finalizate. Cu privire la această situaţie, Consiliul constată că autoritatea contractantă s-a raportat, în procesul de evaluare al ofertelor primite, la conţinutul fişei de date şi la prevederile legale în vigoare în materia achiziţiilor publice, respectiv la art. 34 alin. (1) din HG nr. 925/2006, cu modificările şi completările ulterioare, care prevede: „În cazul în care, în cadrul documentaţiei de atribuire, a fost prevăzută obligaţia îndeplinirii unor criterii de calificare, astfel cum sunt acestea prevăzute la art. 176 din ordonanţa de urgenţă, comisia de evaluare are obligaţia verificării modului de îndeplinire a acestor criterii de către fiecare ofertant în parte” şi la art. 72 alin. (2) lit. b) din acelaşi act normativ, potrivit cărora: „Atribuţiile comisiei de evaluare sunt următoarele: b) verificarea îndeplinirii criteriilor de calificare de către ofertanţi/candidaţi, în cazul în care acestea au fost solicitate prin documentaţia de atribuire”. Totodată, Consiliul nu va reţine, în soluţionare, criticile contestatoarei legate de faptul că, pe parcursul evaluării ofertei sale, comisia de evaluare a considerat iniţial oferta sa fiind inacceptabilă, iar, ulterior, ca urmare a reevaluării, a decis la fel, deoarece, prevederile legale incidente nu interzic autorităţii contractante posibilitatea ca, pe parcursul procedurii de atribuire, să-şi modifice sau nu evaluarea iniţială, în condiţiile în care constată că aceasta a fost eronată. Luând în considerare aspectele de fapt şi de drept, în temeiul art. 278 alin. (5) din OUG nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de SC ... SA, în contradictoriu cu .... În baza art. 278 alin. (6) din ordonanţă, Consiliul dispune continuarea procedurii de atribuire. La punerea în aplicare a dispoziţiilor din prezenta decizie, părţile vor avea în vedere că aceasta este obligatorie, conform art. 280 alin. (3) 8
din OUG nr. 34/2006, precum şi că au dreptul de a o ataca cu plângere, în concordanţă cu art. 281 din acelaşi act normativ.
PREŞEDINTE COMPLET MEMBRU COMPLET
… …
OPINIE SEPARATĂ, Contrar soluţiei exprimate de majoritatea membrilor completului – de respingere ca nefondată a contestaţiei SC ... SA – în ceea ce ne priveşte opinăm că aceasta nu este în concordanţă cu principiile şi dispoziţiile legale în vigoare, ci în contradicţie cu acestea, având în vedere următoarele considerente: În esenţă, divergenţa de opinie poartă asupra interpretării şi aplicării cerinţei de calificare privind specialistul în comunicaţii, regăsită în fişa de date a achiziţiei, la pct. III.2.3.a) - Capacitatea tehnică şi profesională: Operatorul economic va face dovada ca dispune de urmatoarele categorii de personal: [...] 2. Specialist comunicatii - o persoana: - studii superioare finalizate; - experienta dovedita de minim 3 ani pe o pozitie similara. În scopul dovedirii îndeplinirii cerintei, ofertantul va prezenta, pentru fiecare specialist nominalizat, urmatoarele documente: - CV-ul specialistului; - copii ale diplomelor/certificatelor/ documentelor relevante privind pregatirea profesionala a specialistului, conform cerintelor impuse de autoritatea contractanta; - documente relevante privind experienta profesionala a specialistului, conform cerintelor impuse de autoritatea contractanta; - declaratie de angajament, pentru specialiştii care nu sunt angajati ai ofertantului. Nota: Ofertantul are libertatea sa prezinte CV-urile specialiştilor nominalizati în orice forma, dar fiecare CV va cuprinde o sectiune dedicata în care se va mentiona modalitatea de îndeplinirea a fiecarei cerinte stabilite de catre autoritatea contractanta pentru rolul pentru care specialistul este nominalizat. Cerinţa de calificare nu a făcut obiectul vreunei solicitări de lămuriri sau clarificări din oficiu, motiv pentru care este aplicabilă în forma redată anterior. Totodată, este de remarcat că documentaţia de atribuire, la care se adaugă clarificările postate în SEAP, nu a fost contestată de niciun operator economic, drept pentru care toate prevederile ei şi-au consolidat forţa obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât mai ales pentru operatorii economici participanţi la procedura de atribuire, inclusiv pentru SC ... SA. La acest moment nu pot fi emise pretenţii sau critici vizavi de prevederile documentaţiei de atribuire, întrucât ar fi vădit tardive, raportat la termenul prescris de art. 256 ind. 2 alin. (1) lit. a), coroborat cu alin. (2), din ordonanţa privind achiziţiile publice. În concluzie, documentaţia acceptată implicit de toate societăţile candidate le impunea să îi urmeze cu stricteţe prescripţiile, sens în care 9
dispune şi art. 170 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 – ofertanţii au obligaţia de a elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentaţia de atribuire. Prin depunerea candidaturilor/ofertelor la procedură, se presupune că operatorii şi-au însuşit documentaţia de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate scuza nicio abatere de la prescripţiile ei, opozabile în cel mai mic detaliu (relevantă în acest sens este decizia nr. 1555 din 6 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, Secţia de contencios administrativ şi fiscal). Astfel cum un contract constituie legea părţilor, şi documentaţia de atribuire, întovărăşită de clarificările postate în SEAP, are aceeaşi valoare pentru părţi, iar niciuna dintre ele nu îi poate ignora sau nesocoti clauzele. În aceeaşi direcţie, Curtea de Apel Iaşi, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, a reţinut în decizia nr. 2204 din 21 septembrie 2012 că cerinţele riguroase în materie de achiziţii publice presupun întocmirea documentelor necesare în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire, cunoscut fiind faptul că garantarea corectitudinii procedurii achiziţiilor publice poate justifica respingerea ofertei pentru orice fel de încălcare a dispoziţiilor legale în materie, care ar putea fi considerată de ofertant mai puţin importantă. Raportat la obiectivul general constând în prevenirea şi sancţionarea încălcării dispoziţiilor legale în materia procedurilor de achiziţie publică, nu i se poate reproşa autorităţii contractante că a analizat ofertele participanţilor la procedură în raport de cerinţele minime de participare necontestate, sancţionând neîndeplinirea acestora. În jurisprudenţa sa, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că autoritatea adjudecătoare trebuie să interpreteze criteriile în acelaşi fel pe parcursul întregii proceduri. Principiul egalităţii de tratament presupune ca toţi participanţii la o procedură de atribuire să beneficieze de aplicarea aceloraşi condiţii impuse de autoritate, astfel încât să se garanteze că este înlăturat orice risc de favoritism şi de arbitrar din partea autorităţii. Principiile egalităţii de tratament şi transparenţei, care au drept semnificaţie în special faptul că ofertanţii trebuie să se afle pe o poziţie de egalitate atât în momentul în care îşi pregătesc ofertele, cât şi în momentul în care acestea sunt evaluate de către autoritatea contractantă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 octombrie 2001, SIAC Construction, C-19/00, pct. 34, şi Hotărârea din 4 decembrie 2003, EVN şi Wienstrom, C-448/01, pct. 47), constituie temeiul directivelor privind procedurile de atribuire a contractelor de achiziţii publice (Hotărârea Universale-Bau şi alţii, C-470/99, pct. 91, şi Hotărârea din 19 iunie 2003, GAT, C-315/01, pct. 73), iar obligaţia autorităţilor contractante de a asigura respectarea acestora corespunde chiar esenţei acestor directive (în acest sens sunt Hotărârea din 17 septembrie 2002, Concordia Bus Finland, C-513/99, pct. 81, şi Hotărârea din 3 martie 2005, Fabricom, C-21/03 şi C-34/03, pct. 26). 10
Depăşind această scurtă introducere de subliniere a importanţei respectării întru totul a regulilor impuse de autoritate în documentaţia de atribuire, asupra aspectelor sesizate de reclamantă, Consiliul ia act că numita ... a cerut următoarele detalii candidatei reclamantă, prin adresa nr. T2/18260/ 22.03.2016: Din documentele depuse pentru dl. … nu rezultă: - studii superioare în domeniul comunicaţii (din diploma de absolvire depusă rezultă că a absolvit Facultatea de Matematică si Informatică - Specialitatea Informatică în anul 2015) - experienţa de minim 3 ani pe o poziţie de specialist cu studii superioare în comunicaţii Vă solicităm, ca până la data de 28.03.2016, ora 14:00, să ne transmiteţi documente pentru dl. … în scopul dovedirii îndeplinirii cerinţei solicitată prin Fişa de date. În răspunsul său nr. TNI12231/24.03.2016, candidata atrage autorităţii atenţia că nu s-au solicitat studii superioare în domeniul comunicaţiilor şi nici experienţă de minim 3 ani pe o poziţie de specialist cu studii superioare în comunicaţii. Expertul propus îndeplineşte cerinţa din fişa de date: - studii superioare finalizate, astfel cum reiese din diploma de licenţă nr. 2963/22.02.2016, pag. 170-171, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Matematică şi Informatică; - experienţa de peste 3 ani pe o poziţie similară, conform recomandării din partea SC ... SA din 07.03.2016, pag. 172-174, prin implicarea în proiecte în care a desfăşurat activităţi aferente poziţiei de specialist comunicaţii. Candidatura acesteia a fost respinsă ca inacceptabilă, prin raportul procedurii de atribuire, etapa I (reevaluare), nr. T2/20134/10.05.2016, respingere comunicată în ziua următoare, comisia de selecţie constatând şi consemnând: Candidatura dumneavoastră a fost declarată respinsă fiind inacceptabilă în conformitate cu art. 36, alin (1), litera b) din HG nr. 925/2006, modificată şi completată ulterior, deoarece nu sunt îndeplinite cerinţele de calificare din fişa de date a achiziţiei, de la pct. III.2.3.a): "Specialist comunicaţii - o persoana - studii superioare finalizate; - experienţă dovedită de minim 3 ani pe o poziţie similară" respectiv nu s-a făcut dovada existenţei personalului specializat şi/sau a experienţei dovedite de minim 3 ani pe o poziţie similară, după cum urmează: Pentru aceasta cerinţa a fost propus domnul …, iar din evaluarea documentelor cuprinse în oferte a rezultat faptul că acesta este absolvent al Facultăţii de Matematică şi Informatică - specializarea Informatică în anul 2015. De asemenea, nu s-a dovedit existenţa experienţei dovedite de minim 3 ani pe o poziţie similară, conform solicitării. Pentru persoana solicitată ca specialist comunicaţii s-au făcut menţiunile de a avea atât studii superioare finalizate cât şi experienţă dovedită de minim 3 ani pe o poziţie similară. S-a considerat că din enumerarea condiţiilor se înţelege că specialistul solicitat trebuie să aibă atât studiile cât şi experienţa în domeniul comunicaţiilor pentru a putea desfăşura activităţile specifice domeniului ce sunt necesare îndeplinirii contractului. Prin această cerinţă s-a cerut candidaţilor să facă dovada că din echipa de implementare a contractului va face parte cel puţin un specialist cu minimum de cunoştinţe şi experienţă în domeniul contractului, respectiv în domeniul comunicaţiilor. Autoritatea contractantă consideră că lipsa cunoştinţelor în domeniul contractului nu poate asigura implementarea cu succes a acestuia de către prestator. Mai mult, Legea nr. 374/2013 prevede şi o serie de specificaţii tehnice minimale pe care soluţia de blocare şi întrerupere a comunicaţiilor în scopul prevenirii utilizării neautorizate trebuie să le îndeplinească şi pe care numai un specialist cu experienţă şi cunoştinţe cel puţin generice din domeniul comunicaţiilor le poate înţelege şi implementa cu succes. 11
Aceste minime cerinţe pentru specialistul în comunicaţii au fost solicitate astfel încât să se reducă riscul implementării defectuoase a serviciilor de blocare şi întrerupere a comunicaţiilor în …, astfel încât pe parcursul derulării contractului cunoştinţele teoretice şi experienţa practică a specialistului să poate preîntâmpina erorile care pot apărea şi să le remedieze cu promptitudine. Din modul cum a înţeles autoritatea achizitoare să redacteze în anunţul de participare şi în fişa de date multipla cerinţă de calificare reprodusă reiese că a tratat separat componentele sale: - studii superioare finalizate, fără a se face distincţie după domeniul acestora şi anul finalizării; - experienţa de minimum 3 ani pe o poziţie similară, fără a exista condiţionarea ca această experienţă să survină finalizării studiilor superioare. Potrivit art. 27 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2011, autoritatea contractantă are obligaţia de a preciza în cadrul documentaţiei de atribuire orice cerinţă, criteriu, regulă şi alte informaţii necesare pentru a asigura ofertantului/candidatului o informare completă, corectă şi explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire. Documentaţia de atribuire trebuie să cuprindă, dacă sunt solicitate, cerinţele minime de calificare, precum şi documentele care urmează să fie prezentate de ofertanţi/candidaţi pentru dovedirea îndeplinirii criteriilor de calificare şi selecţie. Încălcarea acestor prevederi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 80.000 lei la 100.000 lei, dispune aceeaşi ordonanţă, la art. 189 lit. b) şi art. 190 alin. (3). Art. 11 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006 ordonă autorităţii contractante trebuie să precizeze în anunţul de participare şi în documentaţia de atribuire informaţiile pe care operatorii economici urmează să le prezinte în scopul îndeplinirii criteriilor de calificare, precum şi documentele specifice prin care se pot confirma informaţiile respective. Relativ la condiţionările ca studiile să fie într-un anumit domeniu, absolvirea să fie în urmă cu minimum 3 ani şi experienţa să acopere doar perioada ulterioară absolvirii, în anunţul de participare şi în fişa de date a achiziţiei nu există asemenea cerinţe de calificare pentru candidaţi. Este subînţeles că autoritatea achizitoare nu îşi poate întemeia decizia de respingere a unei candidaturi pe eventuala lipsă a unor documente de calificare care nu au fost cerute ori pe neîndeplinirea unor cerinţe neprevăzute în documentaţie. În baza art. 34 alin. (1), art. 37 alin. (2), art. 72 alin. (2) lit. b) şi art. 82 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006: - comisia de evaluare are obligaţia de a verifica modul de îndeplinire a criteriilor de calificare, astfel cum au fost prevăzute în documentaţia de atribuire, de către fiecare ofertant în parte; 12
- oferta câştigătoare se stabileşte numai dintre ofertele admisibile şi numai pe baza criteriului de atribuire precizat în documentaţia de atribuire; - comisia de evaluare are obligaţia de a verifica îndeplinirea criteriilor de calificare de către ofertanţi, în cazul în care acestea au fost solicitate prin documentaţia de atribuire; - comisia de evaluare are obligaţia de a aplica criteriul de atribuire, astfel cum a fost prevăzut în documentaţia de atribuire, şi stabili oferta câştigătoare. În aceeaşi direcţie, art. 175 din ordonanţă dispune că autoritatea contractantă are obligaţia de a stabili oferta câştigătoare pe baza criteriului de atribuire precizat în anunţul/invitaţia de participare şi în documentaţia de atribuire, în condiţiile în care ofertantul respectiv îndeplineşte criteriile de selecţie şi calificare impuse. Aşadar, autoritatea nu poate respinge o ofertă pe temeiul neîndeplinirii unei condiţii care nu este scrisă ori nu îi este aplicabilă potrivit documentaţiei de atribuire. Din ansamblul legislaţiei pe linie de achiziţii publice rezultă că evaluarea fiecărei oferte se raportează numai la cerinţele care îi sunt aplicabile din documentaţia de atribuire, nu la altele (sau la aceleaşi, însă diminuate ori majorate). Dacă documentaţia a fost incomplet sau greşit întocmită, atunci sancţiunea este cea a anulării procedurii de atribuire şi de plată de despăgubiri către ofertanţii vătămaţi prin neglijenţa autorităţii contractante. În cuprinsul anunţului de participare sau al fişei de date a achiziţiei nu apare trecută obligaţia operatorilor economici de a îndeplini exigenţele suplimentare evocate mai sus, la care s-a raportat autoritatea achizitoare în luarea deciziei de a descalifica societatea candidată contestatoare. De altminteri, excluderea contestatoarei pentru absolvirea studiilor în anul 2015, pentru faptul că acestea sunt în informatică ori pentru că trebuie luată în considerare doar experienţa pe o poziţie similară după data absolvirii studiilor ar expune autoritatea contractantă la săvârşirea contravenţiei prevăzute la art. 189 lit. l) din ordonanţă, constând în "aplicarea incorectă, în cadrul procesului de selecţie şi/sau de evaluare, a criteriilor stabilite prin documentaţia de atribuire ori aplicarea altor criterii decât a celor stabilite la nivelul invitaţiei/anunţului de participare şi prin documentaţia de atribuire", contravenţie sancţionată cu amendă de la 80.000 la 100.000 lei. Presupunerea autorităţii că "din enumerarea condiţiilor se înţelege că specialistul solicitat trebuie să aibă atât studiile cât şi experienţa în domeniul comunicaţiilor pentru a putea desfăşura activităţile specifice domeniului ce sunt necesare îndeplinirii contractului" este subiectivă şi nu îşi găseşte locul în procesul minuţios şi riguros de evaluare a candidaturilor pentru atribuirea unui contract estimat valoric la peste 12 milioane de lei, fără TVA. Criteriile de calificare nu trebuie să depindă de modul în care sunt înţelese la un moment dat de către o autoritate 13
achizitoare, dincolo de exprimarea din documentaţia de atribuire, fiind imperativ ca aceasta din urmă să asigure candidaţilor o înţelegere/interpretare unitară, decurgând din informarea lor completă, corectă şi explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire. Obligaţia de transparenţă are ca scop în special să garanteze că este înlăturat riscul de arbitrar din partea autorităţii contractante (a se vedea, de pildă, Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza SAG ELV Slovensko şi alţii, C-599/10, EU:C:2012:191, punctul 25, precum şi jurisprudenţa acolo citată). Principiul egalităţii de tratament şi obligaţia de transparenţă interzic autorităţii contractante să respingă o ofertă care îndeplineşte cerinţele prevăzute în cererea de ofertă pe baza unor motive care nu au fost prevăzute în cererea de ofertă menţionată (Hotărârea Medipac-Kazantzidis, C-6/05, EU:C:2007:337, punctul 54). Deosebit de relevantă este concluzia la care aceeaşi instanţă de la Luxemburg a statuat-o în Hotărârea din 16 aprilie 2015, cauza C- 278/14, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată de Curtea de Apel Alba Iulia, în procedura SC Enterprise Focused Solutions SRL împotriva Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia: "Articolul 23 alineatul (8) din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de lucrări, de bunuri şi de servicii, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (UE) nr. 1251/2011 al Comisiei din 30 noiembrie 2011, nu este aplicabil unui contract de achiziţii publice a cărui valoare nu atinge pragul de aplicabilitate prevăzut de această directivă. În cadrul unui contract de achiziţii publice care nu intră sub incidenţa directivei menţionate, dar care prezintă un interes transfrontalier cert, aspect a cărui verificare este de competenţa instanţei de trimitere, normele fundamentale şi principiile generale ale Tratatului FUE, în special principiile egalităţii de tratament şi nediscriminării, precum şi obligaţia de transparenţă care rezultă din acestea trebuie interpretate în sensul că autoritatea contractantă nu poate respinge o ofertă care îndeplineşte cerinţele anunţului de participare pe baza unor motive care nu sunt prevăzute în anunţul menţionat." Contrar părerii şi argumentelor numitei ..., evaluarea şi concluzia la care s-au oprit cei nouă membri ai comisiei desemnate nu trebuiau să exceadă cadrului rezervat şi strict delimitat în documentaţia de licitaţie pentru calificarea candidaţilor. Nu puteau fi introduse în ecuaţie data absolvirii studiilor şi domeniul lor, întrucât nu s-au impus o asemenea dată şi un anumit domeniu [intenţionat sau din neatenţie], după cum nu se putea lega experienţa pe o poziţie similară de momentul absolvirii studiilor. Practic, prin combinarea celor două subcerinţe iniţiale, comisia a obţinut o tertia conditia, neprevăzută în documente, neanticipată de 14
operatorul economic şi interzisă de la aplicare de legislaţia achiziţiilor publice. Reformularea subcerinţelor în timpul evaluării trece dincolo de domeniul protecţiei încrederii legitime şi este de natură să surprindă chiar şi "operator economic prudent şi avizat", sintagmă împrumutată din jurisprudenţa Curţii de la Luxembourg. Pe de altă parte, presupunând că ar exista o deficienţă de exprimare a autorităţii în cadrul fişei de date, ea nu poate fi interpretată decât prin prisma regulii de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans, care nu îngăduie ca organizatoarea achiziţiei să îşi invoce propria neatenţie, propria culpă, pentru a sancţiona candidaţii. Totodată, interpretarea trebuie să fie tributară şi lui in dubio pro reo, în sensul că echivocul profită celui obligat, nu autorităţii. Faptul că studiile au fost absolvite de domnul … în anul 2015 sau că experienţa include şi perioade anterioare absolvirii nu pot reprezenta repere de evaluare şi nici atrage inacceptabilitatea candidaturii câtă vreme autoritatea achizitoare nu a impus prin documentaţia de atribuire aceste repere. Eventuala neglijenţă din partea autorităţii în redactarea documentaţiei de atribuire nu poate avea repercusiuni în persoana candidaţilor care au înţeles să se conformeze formei deficitare a documentaţiei. În CV-ul domnului ... este cuprinsă (ultimele trei file) o secţiune în care se explică îndeplinirea cerinţei experienţei pe poziţii similare stabilită de autoritatea contractantă, autoritate care nu combate în niciun fel explicaţiile asumate de autorul CV-ului, de parcă ele nici nu ar exista. De ce nu corespund cerinţei de calificare fiecare dintre poziţiile ocupate de domnul ... în cadrul proiectelor acolo evocate? – întrebare la care autoritatea trebuia să răspundă înainte de a concluziona că ofertantul nu îndeplineşte cerinţa. Care dispoziţie legală îi interzicea domnului ... să fie implicat în diverse proiecte informatice cu atribuţii de specialist comunicaţii înainte de a obţine diploma de licenţă şi, mai ales, de ce nu ar putea ea fi valorificată ca experienţă specifică? În absenţa unor răspunsuri temeinic argumentate, aprecierile autorităţii rămân reduse la nivelul unor simple supoziţii, care nu pot fundamenta respingerea candidaturii şi concluzia că societatea nu îşi va putea executa obligaţiile contractuale pe care urmează a le oferta şi, eventual, asuma prin viitorul acord-cadru/contract. Riscul pe care îl prezumă în mod subiectiv autoritatea putea şi trebuia să facă obiectul unei reclarificări punctuale cu societatea antreprenoare de servicii informatice, în virtutea art. 78 alin. (1) teza I din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006, care să limpezească complet cum şi-a desfăşurat activitatea domnul ... anterior absolvirii studiilor superioare, care au fost posturile ocupate, fişele lor, în ce bază contractuală (contract individual de muncă/convenţie de prestări servicii/contract de voluntariat/altă 15
formă) perioadele exacte de desfăşurare a activităţii şi orice alte elemente relevante în descifrarea experienţei persoanei în cauză. Explicaţiile şi documentele pe care le are la dispoziţie în prezent autoritatea sunt insuficiente şi neclare, situaţie în care autoritatea avea obligaţia de a adresa o nouă solicitare de clarificare candidatei, ştiut fiind că orice hotărâre a autorităţii privind admiterea sau respingerea unei candidaturi/oferte trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică a ei, sub toate aspectele, şi pe probe concludente, iar nu pe documente insuficiente sau neclare. În decizia nr. 4146 din 18 septembrie 2012, Curtea de Apel Ploieşti, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a statuat că autoritatea trebuie să manifeste un rol activ şi să solicite clarificările necesare, în sprijinul ideii că, în procedura achiziţiei publice, autoritatea are obligaţia să asigure ofertanţilor toate condiţiile pentru ca aceştia să îşi poată justifica şi proba calificarea şi conformitatea ofertei. În speţă, Consiliul nu poate nega eventualitatea ca experienţa domnului ... să nu fie îndeajuns pentru a fi considerată pe o poziţie similară sau pe o durată de trei ani, însă această carenţă trebuie dovedită cu mijloace de probă şi cu respectarea legii, dincolo de orice îndoială rezonabilă. În considerarea celor evocate, din perspectiva noastră, Consiliul ar fi trebuit să determine că autoritatea a procedat în mod nelegal la respingerea candidaturii SC ... SA pentru motivele consemnate în raportul procedurii de atribuire, etapa I, ceea ce conduce la infirmarea acestuia şi la obligarea autorităţii contractante la reclarificarea şi reevaluarea candidaturii strict prin prisma cerinţei de calificare din fişa de date a achiziţiei, urmate de emiterea unui nou raport al etapei I a licitaţiei restrânse. Pentru toate aceste raţiuni nu am putut subscrie la opinia majorităţii, considerând totodată necesar să formulăm prezenta opinie separată. MEMBRU, …
16
Redactată în 4 exemplare originale, conţine 17 pagini. 17
| Data | Înregistrare | Sens | Document | Expeditor | Descriere ieșire | Destinatar |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 2016-07-06 | 20576 | Iesire | Adresa Tribunal/ Curte de Apel | — | Adresa Tribunal/ Curte de Apel | CURTEA DE APEL BUCURESTI |
| 2016-06-14 | 18072 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | SC SIVECO ROMANIA SA |
| 2016-06-14 | 18073 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE BUCURESTI |
| 2016-06-02 | 16820 | Intrare | Concluzii scrise | SC SIVECO ROMANIA SA | — | — |
| 2016-05-27 | 16221 | Intrare | Punct de vedere + Dosar achiziție | MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE BUCURESTI | — | — |
| 2016-05-27 | 16264 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | SC SIVECO ROMANIA SA |
| 2016-05-25 | 15895 | Iesire | Adresa transmitere decizie de suspendare | — | Adresa transmitere decizie de suspendare | MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE BUCURESTI |
| 2016-05-25 | 15897 | Iesire | Adresa transmitere decizie de suspendare | — | Adresa transmitere decizie de suspendare | SC SIVECO ROMANIA SA |
| 2016-05-24 | 15793 | Intrare | Răspuns | MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE BUCURESTI | — | — |
| 2016-05-24 | 15813 | Intrare | Răspuns | MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE BUCURESTI | — | — |
| 2016-05-24 | 15833 | Intrare | Răspuns | MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE BUCURESTI | — | — |
| 2016-05-23 | 15650 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE BUCURESTI |
| 2016-05-20 | 15506 | Intrare | Contestatie | SC SIVECO ROMANIA SA | — | — |
Admite contestatia in parte si dispune remedierea
Exceptii
Renuntari urmare a remedierii
Exceptii
Exceptii
Respinge pe fond
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.