Dosar 1295/2016
Dosar finalizatExceptii
Dosar public
Exceptii
Status: Dosar finalizat. Complet: C4.
Soluție consemnată: Exceptii.
Decizia de fond menționată în registru: 1096, data 23.06.2016.
Istoricul cuprinde 6 evenimente, între 2016-06-16 și 2016-06-24. Sunt asociate 1 decizii și 0 încheieri.
Rezumat al câmpurilor din registru. Ultima observare: 2026-10-01T20:39:00.790Z.
Dosar CNSC 1295/2016
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „dezinfectanţi, Lotul 12 - antiseptic pentru dezinfecţia igienică şi chirurgicală a mâinilor, pe bază de alcool”, s-a solicitat „respingerea deciziei autorităţii de descalificare a ofertei SC EUROMEDICA INC. GROUP SRL pe criterii tehnice, ca fiind tardivă, şi obligarea autorităţii contractante de a relua procedura de achiziţie din etapa 2”. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de către SC EUROMEDICA INC. GROUP SRL, în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ „SF. IOAN”, în calitate de autoritate contractantă. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 1/1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de către SC EUROMEDICA INC. GROUP SRL, în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ „SF. IOAN”, în calitate de autoritate contractantă. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 1/1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2016_1096_2016_Decizie_1096.pdf, BO2016_1096_2016_BO2016_1096.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1096/C4/1295 Data: 23.06.2016 Prin contestaţia nr. 50/15.06.2016, înregistrată la Consiliu cu nr. 18379/16.06.2016, SC EUROMEDICA INC. GROUP SRL, cu sediul în Bucureşti, str. Sănduliţa nr. 18, sector 5, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J40/32364/1992, având CUI 3022798, reprezentată legal de Voicu Mihai Sergiu, formulată împotriva rezultatului procedurii de negociere fără publicarea unui anunţ de participare, comunicată prin adresa nr. 12730/09.06.2016, precum şi nr. 13051/14.06.2016, emise de către SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ „SF. IOAN”, cu sediul în Bucureşti, Şos. Vitan – Bârzeşti nr. 13, sector 4, în calitate de autoritate contractantă, organizată în vederea atribuirii contractului de furnizare având ca obiect „dezinfectanţi, Lotul 12 - antiseptic pentru dezinfecţia igienică şi chirurgicală a mâinilor, pe bază de alcool”, s-a solicitat „respingerea deciziei autorităţii de descalificare a ofertei SC EUROMEDICA INC. GROUP SRL pe criterii tehnice, ca fiind tardivă, şi obligarea autorităţii contractante de a relua procedura de achiziţie din etapa 2”. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de către SC EUROMEDICA INC. GROUP SRL, în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ „SF. IOAN”, în calitate de autoritate contractantă. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 1/1
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CIF 20329980, CP 030084 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea, DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestaţia nr. 3112/27.04.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. ..., înaintată de SC ... SA, cu sediul în ..., având CUI ... formulată împotriva rezultatului procedurii emis de către ..., cu sediul în comuna ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de cerere de oferte organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „...”, s-a solicitat: - anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 1987/22.04.2016, precum şi a tuturor actelor subsecvente; - obligarea autorităţii contractante la reanalizarea ofertei depuse de SC ...SA; - obligarea autorităţii contractante la stabilirea ofertei câştigătoare dintre cele admisibile; - în temeiul art. 275 ind. 1 din OUG 34/2006, cu modificările ulterioare, suspendarea procedurii de achiziţie publică până la soluţionarea contestaţiei; - în subsidiar, în cazul în care se va constata vicierea gravă a procedurii, anularea întregii proceduri. Prin decizia sa nr. ..., Consiliul s-a pronunţat asupra capătului de cerere de suspendare a procedurii de atribuire, respingându-l ca nefondat. Prin contestaţia înregistrată la Consiliu cu nr. ... SRL, cu sediul în ..., având CUI ..., reprezentată convenţional de avocat ..., cu sediul ales în vederea comunicării actelor de procedură la ..., formulată împotriva rezultatului procedurii, emis de ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire, s-a solicitat: 1) În principal: - admiterea contestaţiei astfel cum este motivată şi formulată; 1
- anularea adresei nr. 1988/22.04.2016 «Comunicare privind rezultatul procedurii» prin care oferta sa a fost declarată inacceptabilă şi neconformă; - anularea Raportului procedurii de atribuire pentru atribuire contractului de achiziţie publică (denumit în continuare «Raportul procedurii»; - anularea tuturor actelor subsecvente emise de autoritatea contractantă după emiterea Raportului procedurii, inclusiv fără a se limita la adresa de comunicare, precum şi a oricăror acte subsecvente; - obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de la etapa evaluării ofertelor şi reevaluarea ofertei ... SRL în conformitate cu cerinţele formulate în cadrul documentaţiei de atribuire, 2) În subsidiar, anularea procedurii de atribuire pentru grave abateri legislative, în cazul în care nu se mai pot dispune măsuri de remediere. Pentru soluţionarea unitară a contestaţiilor, având în vedere că acestea au fost formulate în cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire, Consiliul a procedat la conexarea lor, în conformitate cu dispoziţiile art. 273 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006. În baza legii şi a documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: În temeiul art. 278 alin. (5) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, respinge ca nefondate contestaţiile formulate de SC ... SA şi SC ... SRL în contradictoriu cu COMUNA CIORTEŞTI În temeiul alin. (6) al aceluiaşi articol, dispune continuarea procedurii de atribuire. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. MOTIVARE În luarea deciziei s-au avut în vedere următoarele: Prin contestaţia nr. 3112/27.04.2016, înregistrată la Consiliu cu nr. ... SA, în calitate de operator economic participant la procedura de cerere de oferte indicată mai sus, organizată de ..., critică decizia autorităţii contractante de a respinge oferta sa ca fiind inacceptabilă şi neconformă. Se solicită: - anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 1987/22.04.2016, precum şi a tuturor actelor subsecvente 2
- obligarea autorităţii contractante la reanalizarea ofertei depuse de SC ... SA; - obligarea autorităţii contractante la stabilirea ofertei câştigătoare dintre cele admisibile Potrivit Procesului-verbal al şedinţei de deschidere/vizualizare a ofertelor, înregistrat la autoritatea contractantă cu numărul 728/19.02.2016, în cadrul procedurii s-au depus un număr de 6 (şase) oferte. În data de 31.03.2016, a primit solicitarea de clarificări înregistrată la autoritatea contractantă cu nr. 1560/31.03.2016, la care a răspuns în termen, respectând metodologia şi condiţiile enunţate în Fişa de date a achiziţiei, prin adresa nr. 2486/06.04.2016. În fapt, răspunsurile oferite la această solicitare de clarificări au constituit motivul respingerii ofertei sale ca neconformă şi inacceptabilă, prin comunicarea rezultatului procedurii înregistrat cu nr. 1987/22.04.2016. Prin adresa nr. 1987/22.04.2016 de comunicare a rezultatului procedurii, a luat la cunoştinţă de motivele ce au stat la baza respingerii ofertei sale ca neconformă şi inacceptabilă, decizie pe care o consideră netemeinică şi nelegală, pentru următoarele motive: 1. În conformitate cu comunicarea rezultatului procedurii punctul 1, oferta sa a fost declarată neconformă în temeiul art. 79 alin. (1) din HG 925/2006 şi neconformă în temeiul art. 36 alin. (2) lit. a) din HG nr. 925/2006, autoritatea contractantă detaliind motivele deciziei sale. Motivele invocate de către autoritatea contractantă sunt netemeinice, având în vedere că a prezentat în răspunsul la solicitarea de clarificare toate justificările necesare privind respectarea consumurilor de utilaje pentru îndeplinirea cerinţelor calitative prevăzute în caietul de sarcini. Astfel, prin clarificarea transmisă cu nr. 2486/06.04.2016, la pagina 7 a prezentat tabelar consumul orelor de funcţionare a utilajelor de aşternere şi compactare a mixturilor asfaltice, conform reţetelor clasice din indicatorul de norme de deviz ediţia 1981 (coloana 6 din tabel). A completat respectivul tabel cu coloana 7, în care a prezentat consumurile ofertate pentru utilajul de aşternere (repartizator finisor mixturi asfaltice), şi pentru utilajele de compactare (cilindri compactori), astfel cum acestea au fost detaliate în răspunsul de clarificări nr 2486/06.04.2016, unde codurile de utilaj sunt cele din Formular C8 - Lista privind consumurile de ore de funcţionare a utilajelor, respectiv 0004005-compactor static autopropulsat cu rulouri (valturi) R8-147 de 14 tf; 0004008-compactor static autopropulsat pe pneuri 10-16 tf; 0004046 - repartizator finisor mixturi asfaltice cu motor termic fără palpator, 92CP. Articol U/M Categorie/stadiu fizic Cantitate Cantitate totală
pe articol N.T. utilaj/UM, conform indicator norme deviz NT/UM ofertată 1 2 3 4 5 6 7 DB1381 to Fundatie
şi îmbrăcăminte 2080,00 2080,00 00040005- 0,044 ore 00040008- 0,044 ore 0004046- 0,044 ore 0004005- 0,025569 ore 00044008- 0,025569 ore 0004046- 3
0,025569 ore DB16H1 mp Fundaţie
şi îmbrăcăminte Drumuri laterale 17.325,00 750,00 18.075,00 3 0004005- 0,0053 ore 0004008- o,0053 oere 0004046- 0,0053 ore 0004005- 0,002424 ore 0004008- 0,002424 ore 0004046- 0,002424 ore În consecinţă, se poate observa, în coloana 6, că în cadrul eşalonului de asfalt, compus din repartizator finisor mixturi asfaltice şi cilindri compactori, indicatorul de norme de deviz, reţeta clasică, indică orele de consum egale pentru repartizator şi cilindri, respectiv consumul de 0,044 ore/to pentru articolul DB13B1, şi 0,0053 ore/mp pentru articolul DB16H1. În cadrul clarificării cu nr. 2486/06.04.2016, a precizat că reducerea consumului de ore utilaj se bazează pe prevederile normativelor in vigoare (normativ P91/1-2002 - Ghid privind elaborarea devizelor la nivel de categorii de lucrări şi obiecte de constructii pentru investitii), reducerea orelor de consum fiind justificată, motivată şi susţinută de dotarea tehnică a societăţii contestatoare, dotarea constând în utilaje de ultimă generaţie. De asemenea, a precizat la pagina 7 din clarificare că: „Pentru utilajele ce participă la aşternerea mixturilor asfaltice, conform coloanei 6 din tabelul de mai sus, normarea activităţii se realizează de repartizatorul finisor de mixturi asfaltice (0004046), acesta fiind utilajul coordonator al activităţii " (se subînţelege, activitatea de aşternere). La punctul 1 din adresa 1987/22.04.2016 (comunicarea rezultatului procedurii), autoritatea contractantă precizează: „Comisia de evaluare, având în vedere şi raportul expertului cooptat, constată că justificarea consumului de ore repartizator respectă reglementările tehnice aplicabile, dar nu se justifica diminuarea consumului pentru compactor autopropulsat cu rulouri si compactor autopropulsat pe pneuri, nefiind relevantă menţiunea că repartizatorul normează toate utilajele ce participă la aşternerea mixturilor". Cu privire la aceasta afirmaţie, ce constituie, practic, motivarea încadrării răspunsului său ca fiind neconcludent, contestatoarea susţine următoarele: a) prima parte a răspunsului confirmă că este acceptată justificarea răspunsului său cu privire la diminuarea consumului de ore utilizare repartizator finisor mixturi asfaltice; b) în cea de-a doua parte a motivării se face aprecierea că diminuarea consumului privind orele de cilindri compactori nu este acceptată, întrucât repartizatorul finisor nu este utilajul care normează (este utilaj coordonator) pentru activitatea de aşternere mixturi asfaltice. În fapt, această a doua parte evidenţiază motivul pentru care autoritatea contractantă a considerat răspunsul său cu privire la diminuarea consumurilor de ore utilaj ca fiind neconcludent. Consideră ca această afirmaţie a autorităţii contractante este neîntemeiată, autoritatea contractantă neaducând justificări în acest sens. Cu privire la acest aspect, consideră că se impun urmatoarele observaţii: 4
Având în vedere că în clarificarea cu nr 2486/06.04.2016, în cuprinsul paginilor 5-8 (patru pagini de analize, calcule, referinţe normative, rapoarte de inspecţie pentru utilaje etc.) a susţinut de o manieră elocventă şi acceptată de către autoritatea contractantă, reducerea consumurilor de ore utilaj pentru repartizator finisor mixturi asfaltice, consideră că similar, în conformitate cu consumurile de ore utilaj prevăzute în Indicatorul de Norme de Deviz aferentă articolelor DB13B1 si DB16H1, se impunea să procedeze şi comisia de evaluare şi expertul tehnic cooptat în susţinerea afirmaţiilor sale, cu atât mai mult cu cât prin documentele de calificare a demonstrat că deţine utilaje de compactare de ultimă generaţie cu productivităţi sporite faţă de cele care au făcut obiectul normărilor din Indicatoarele de norme de deviz ediţia 1981. În acest fel, putea şi trebuia să demonteze afirmaţia sa şi expertul tehnic, demonstrând că aceasta nu este corectă. Prin documentaţia de calificare depusă în cadrul ofertei sale, societatea a făcut dovada că deţine personal tehnic calificat, personal care are pregătire tehnică adecvată şi experienţa practică dobândită, şi care are responsabilitatea afirmaţiilor făcute, precum şi capacitatea şi mijloacele de a susţine şi demonstra acest lucru (a se reţine demonstraţia făcută cu privire la reducerea orelor de consum pentru aşternere mixturi cu repartizator finisor mixturi asfaltice). În măsura în care expertul nu a probat această afirmaţie (acesta a apreciat ca „fiind nerelevantă menţiunea că repartizatorul normează toate utilajele ce participă la aşternerea mixturilor"), şi existau la nivelul membrilor comisiei de evaluare numeroase nel uriri/nedumeriri cu privire la afirmaţia sa, potrivit careia „normarea activităţii se realizeaza de către repartizatorul finisor de mixturi asfaltice, acesta fiind utilajul coordonator al activităţii",autoritatea contractantă prin comisia de evaluare avea obligaţia legală de a solicita aceasta lămurire/clarificare. În clarificarea nr. 2486/06.04.2016, autoritatea contractantă putea lesne sesiza faptul ca normele clasice din indicatoarele de norme de deviz (tabel coloana 6), prevedeau acelaşi consum, atât pentru repartizatorul fininisor de mixturi asfaltice, cât şi pentru cilindrii compactori, acest lucru fiind el însuşi un fapt/argument prin care membrii comisiei ar fi putut să constate că afirmaţia sa este întemeiată (cilindrii compactori au acelaşi consum orar cu repartizatorul de mixturi asfaltice). Întrucât răspunsul la clarificare transmis de contestatoare cu nr. 2486/06.04.2016 a avut menirea de a edifica autoritatea contractantă cu privire la performanţa şi pertinenţa ofertei sale, făcând inclusiv menţiunea „vă stăm la dispoziţie cu orice clarificări pe care le consideraţi necesare", autoritatea contractantă, pentru lămurirea oricăror aspecte pe care le considera neconcludente avea obligaţia de a solicita clarificări suplimentare cu privire la aceste aspecte, la care contestatoarea, prin răspunsul înaintat, să facă dovada conformităţii ofertei cu cerinţele documentaţiei de licitaţie şi ale reglementarilor normative în domeniu. Autoritatea contractantă trebuia să pună în aplicare prevederile art. 35 din HG nr. 925/2006, respectiv: „pe parcursul analizarii şi verificării documentelor prezentate de ofertanţi, comisia de evaluare are dreptul de a solicita oricând clarificari sau completări ale documentelor prezentate de 5
aceştia pentru demonstrarea indeplinirii criteriilor de calificare, astfel cum sunt acestea prevăzute la art. 176 din ordonanţa de urgenta, sau pentru demonstrarea conformităţii ofertei cu cerinţele solicitate", precum şi prevederile art. 11 alin. (3) din HG nr. 925/2006, potrivit cărora: „În cazul în care exista incertitudini sau neclarităţi în ceea ce priveşte anumite documente prezentate, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita detalii, precizări sau confirmări suplimentare atat de la ofertantul/candidatul in cauza, cat si de la autoritatile competente care pot furniza informaţii în acest sens. În orice situatie, autoritatea contractantă are obligaţia de a asigura o perioadă rezonabilă de timp pentru furnizarea precizărilor/confirmărilor solicitate". În cadrul clarificării nr. 2486/06.04.2016, dar şi a ofertei iniţiale transmise, există urmatoarele date pe care autoritatea contractantă trebuia să le ia în considerare, şi care sunt probe în vederea susţinerii afirmaţiei sale (repartizatorul de mixturi este utilaj coordonator al activităţii de aşternere mixtură asfaltică): - a prezentat justificări acceptate de autoritatea contractantă, prin care a demonstrat că repartizatorul său finisor poate pune în operă 39,11 to/oră, cantitate aferentă pentru o suprafaţă de 412,5 mp/oră (lăţime bandă 2,75 m, grosime strat 4 cm.); - productivitatea determinată a staţiei proprii de producere a mixturii asfaltice este de 118,6 to/oră (raportul de inspecţie RI-165-28.05.2015, pagina 30 din clarificarea 2486/06.04.2016); - distanţa de transport pentru mixturi asfaltice, măsurată de la staţia proprie de mixturi şi până la lucrare, a indicat-o la pagina 11 din clarificarea 2486/06.04.2016 ca fiind de 40 km, astfel încât durata de preparare+transport la lucrare este de cca. 70-75 min. În oferta iniţială pagina 196 a declarat ca are disponibile pentru execuţia acestui contract un număr de 10 autobasculante (Formular nr. 12), fiind precizat, de asemenea că poate suplimenta numărul acestora, dacă este necesar, prin contracte de închiriere. Concluzionând, pentru o normă de timp de 1 ora, se obţine: - preparare mixtură: 118,6 to/ora => 24 to (o maşina) se prepară cu statia LINTEC CSD1500 în 0,202 ore, deci într-o ora pot fi încărcate 4,94 maşini (118,6 to/ora); - transport: se transportă cantitatea integral preparată de staţie, respectiv 118,6 to/oră (4,94 maşini cu 24 to/maşină), având la dispoziţie 10 autobasculante declarate; - aşternere mixtură cu repartizator: o cantitate de mixtură de 39,11 to/ora (demonstraţia fiind facută prin calcul în cuprinsul clarificării nr. 2486/06.04.2016, această demonstraţie fiind acceptată de expertul cooptat). Întrucât repartizatorul finisor are cea mai mică productivitate (39,11 to/oră) raportat la capacitatea de transport şi cea de preparare (respectiv 118,6 to/ora), se face dovada faptului că repartizatorul este utilajul coordonator al activităţii de preparare-transport-aşternere, afirmaţia sa fiind corectă, respectivele argumente pentru susţinere acestei afirmaţii 6
existând la dispoziţia autorităţii contractante prin oferta iniţială depusă sau clarificarea transmisă cu nr. 2486/06.04.2016. De asemenea, în oferta depusă (documente de calificare pagina 196), a precizat că va utiliza 2 cilindri compactori cu rulouri. Mai mult, in documentaţie a făcut dovada proprietăţii a mai multor cilindri compactori cu rulouri. Pentru cilindrul compactor BW144AD-2 prezintă in copie anexata prezentei (4 pagini) documentele de proprietate (existente în documentaţia de calificare la pag. 205-206), respectiv Factura 1200190. Transmite extras din cartea tehnică, unde se menţionează pentru BW144AD-2 productivitatea la compactare de 35-65 to/oră pentru grosime strat de 2-4 cm (a se citi 35 to pentru grosime de 4 cm şi 65 to pentru grosime de 2 cm). Acest compactor este cel mai uşor cilindru compactor dintre toti cilindri compactori existenţi în dotarea societăţii, având greutatea de 7,7 to (extras carte tehnică). Se poate observa că acest compactor nu îndeplineşte singur capacitatea de compactare ofertată (39,11 to/oră), motiv pentru care a inclus în propunerea sa documente de proprietate pentru cilindru compactor HAMM HD90, greutate 9,19 to (paginile 202-203, contract de leasing financiar nr. 38143/15.07.2011 - anexate prezentei contestaţii) şi pentru cilindrul compactor HD 110iVT, greutate 9,5 to (pagina 204, factura seria WIRT nr. 0032901, anexată prezentei contestaţii). Pentru cilindrii compactori HAMM menţionaţi, productivitatea de compactare de 39,11 to/oră ofertată a fost verificată inclusiv pe sectoare de probă, conform cerinţelor normative în vigoare. Solicită Consiliului să constate că documentele de proprietate existau în oferta depusă iniţial. În completarea respectivelor documente, a transmis şi certificat de inspecţie ICECON nr. RI-160 din 27.05.2015 pentru compactor vibrator HD90, unde se poate observa că greutatea maximă a acestuia este de 12,7 to. În documentul suport ataşat contestaţiei, se menţionează că viteza de lucru a cilindrului compactor HAMM HD90 (greutate maxima 12,7 to) este de 7,4 km/h. În documentaţia de atribuire (caiet de sarcini Îmbracaminti bituminoase cilindrate executate la cald) la pagina 32 se indica numărul minim de treceri pentru atelierul de compactare tip B (cu rulouri netede de 120 kN), respectiv 12 treceri pentru stratul de uzura 4 cm grosime. Astfel, dacă într-o oră efectivă de lucru, cilindrul propus de contestatoare pentru operaţia de compactare (HAMM HD90, greutate 12,7 to) parcurge cu viteza de lucru distanţa de 7400 m, iar pentru atingerea gradului de compactare sunt necesare 12 treceri pe aceeaşi urmă, rezultă ca respectivul cilindru asigură gradul de compactare pe un sector avand lungimea de 7400:12=616,66 m. Acest cilindru asigura lăţimea de compactare minimă 1,68 m, rezultând o suprafaţa de 616,66x1,68=1035,99 mp, pentru grosimea de 4 cm a stratului de uzura rezultând volumul de 41,44 mc realizaţi într-o oră, adică 41,44mc/ora x 2,37 to/mc=98,21 to/ora. Demonstrează, astfel, ca productivitatea indicată pentru repartizatorul de mixtură asfaltică (clarificarea nr. 2486/06.04.2016), respectiv de 39,11 to/ora raportat la: productivitatea staţiei de preparare 7
mixtură asfaltică (118,6 to/ora), capacitatea de transport asigurată cu 10 autobasculante (118,6 to/ora), capacitatea de compactare prin cilindrare (98,21 ore/ora), este cea mai mică, deci repartizatorul impune ritmul de execuţie al lucrării, acesta fiind utilajul coordonator pentru activitatea de realizare îmbrăcăminte asfaltică. 2. În conformitate cu comunicarea rezultatului procedurii punctul 2, oferta sa a fost declarata neconformă în temeiul art. 79 alin. 1 din HG nr. 925/2006, autoritatea contractantă detaliind motivele deciziei sale. Motivele invocate de către autoritatea contractantă sunt considerate netemeinice, având în vedere că a prezentat în răspunsul la solicitarea de clarificare toate justificările necesare privind respectarea consumurilor de utilaje pentru îndeplinirea cerinţelor calitative prevăzute in caietul de sarcini. Prin documentaţia de licitaţie şi clarificările ulterioare nu a fost impusă respectarea reţetelor articolelor de deviz, ci a listelor de cantităţi, autoritatea contractantă a evaluat oferta sa în baza unei cerinţe care nu exista in documentaţia de licitatie. Aşa cum a precizat în clarificarea nr. 2486/06.04.2016, respectarea listelor de cantităţi în baza consumurilor prevăzute în indicatoarele de norme de deviz ediţia 1981, ar fi obligat ofertanţii să aplice tehnologii de execuţie cu utilaje din perioada respectivă (în urma cu 35 ani). Din păcate, utilaje din acea generaţie nu mai există la acest moment, din acest punct de vedere fiind absurdă cerinţa autorităţii contractante cu privire la respectarea consumurilor de utilaje şi a productivităţilor acestora, aşa cum acestea existau la nivelul anilor 1980. Mai mult, obligarea ofertanţilor să respecte anumite consumuri (în mod evident depăşite) în cadrul reţetelor articolelor de deviz, contravine prevederilor normative in vigoare (normativ P91/1-2002, art 2.2.2, art 2.2.3). Mai mult, având în vedere că în documentaţia de licitaţie postată, autoritatea contractantă nu a prezentat lista consumurilor de utilaje (Formular C8), nu înţelege la ce ore de consum cu utilajele se raportează în motivarea descalificării sale de la paragraful 1 (compactor autopropulsat cu rulouri - se ofertează 1223 ore faţă de 1313 ore; compactor autopropulsat pe pneuri - se ofertează 96 ore faţă de 187 ore; repartizator mixturi asfaltice - se oferteaza 96 ore fata de 187 ore) , în această situaţie putând aprecia că autoritatea contractantă evaluează oferta sa prin comparare cu oferta altui operator economic participant la procedură, luând ca etalon oferta respectivului, urmare realizării acestei comparaţii între oferte, concluzionându-se, netemeinic, faptul că oferta sa este neconformă. Autoritatea contractantă nu a solicitat prin fişa de date, în mod expres, documente din care să rezulte capacităţile tehnice ale utilajelor. În speţă, pentru autoritatea contractantă prezintă interes proba faptului că operatorii economici dispun de utilaje care, raportat la performanţele tehnice şi productivitatea acestora, fac dovada realizarii lucrărilor în termenul ofertat. Cu alte cuvinte, autoritatea contractantă trebuie sa se asigure că utilajele ofertate sunt corespunzătoare din punct de vedere al capacităţii şi productivităţii pentru realizarea lucrărilor în termenul ofertat. 8
Aceasta a precizat prin clarificările postate în SEAP, până la data depunerii ofertelor, faptul că se vor respecta listele de cantităţi şi nu reţetele articolelor de deviz, aşa cum eronat afirmă autoritatea contractantă în motivaţia deciziei de declarare a ofertei sale ca neconformă. Autoritatea contractantă mai susţine că, în conformitate cu cerinţele din documentaţia de atribuire, contestatoarea putea modifica si alte articole din cadrul ofertei, însă nu a făcut acest lucru, consemnând faptul ca „pentru toate celelalte articole de deviz, aţi respectat conţinutul listelor de cantitati". Aşa cum a precizat în clarificarea sa nr. 2486/06.04.2016, normativul P91/1-2002 oferă ofertanţilor „deplina libertate în a-şi prevedea propriile consumuri şi tehnologii de execuţie" (art. 2.2.2.), autoritatea contractantă având doar obligaţia de a lua la cunoştinţă despre acest lucru şi a solicita ofertanţilor clarificări cu privire la acest aspect, însă respectivul normativ nu conferă acesteia posibilitatea de a impune ofertanţilor tehnologiile pe care să le respecte. Mai mult, legislaţia amintită nu obligă ofertanţii ca la elaborarea ofertei să modifice integral articolele de deviz. Ofertanţii pot face acest lucru (fără ca aceasta să constituie o obligativitate pentru ei), doar în corelare cu dotările pe care le deţin cu privire la utilaje, personal, capacităţi proprii de producţie, mijloace eficiente de organizare a execuţiei lucrărilor. Toate aceste modificări operate asupra reţetelor articolelor de deviz, se impun a fi prezentate autorităţii contractante, la solicitarea de clarificări venită din partea acesteia. 3. În conformitate cu comunicarea rezultatului procedurii punctul 3, oferta sa a fost declarată inacceptabilă în temeiul art. 36 alin. (1) lit. f) din HG nr. 925/2006, coroborat cu art. 36 ind. 1 alin. (4) din HG nr. 925/2006, autoritatea contractantă detaliind motivele deciziei sale. Motivele invocate de către autoritatea contractantă sunt netemeinice, având în vedere că a prezentat în răspunsul la solicitarea de clarificare toate justificările necesare privind respectarea consumurilor de utilaje pentru îndeplinirea cerinţelor calitative prevăzute în caietul de sarcini. Autoritatea contractantă consideră oferta sa inacceptabilă, întrucat aceasta nu a prezentat oferte de preţ pentru toate utilajele de construcţii prezentate în Formularul C8 şi nu prezintă documente privind costurile implicate. Cerinţa autorităţii contractante formulată la punctul 6 din adresa 1560/31.03.2016 era „fundamentarea economică şi prezentarea de documente privind costurile implicate de utilajele de construcţii prezentate în Formularul C8 privind consumurile de ore de funcţionare a utilajelor de constructii". La aceasta cerinţă a răspuns prin adresa nr. 2486/06.04.2016, unde la punctul 6 a prezentat fişe de tarifare pentru utilajele: autogreder, cilindru compactor de 14 to, cilindru compactor de 16 to, repartizator mixturi, făcând precizarea că ponderea acestora reprezintă 91,37% din total cheltuieli cu utilajele, conform Formular C8. Oferta sa a fost descalificată deoarece „nu se prezintă fundamentarea economica a preţului pentru toate utilajele de construcţii prezentate in Formular C8", în condiţiile în care cerinţa formulată de autoritatea 9
contractantă cu privire la acest aspect (tarife utilaje), nu prevedea expres prezentarea respectivelor analize de preţ pentru „toate utilajele de construcţii prezentate în Formular C8". În cazul în care autoritatea contractantă ar fi considerat că este necesară justificarea pentru toate utilajele şi echipamentele, avea la îndemână prevederile legale privitoare la solicitările de clarificări ce se impun pe parcursul evaluării ofertelor. Autoritatea contractantă a dat dovada, în evaluarea ofertei sale de un formalism excesiv, încălcând, astfel, principiul tratamentului egal şi cel al proprorţionalităţii, principii ce stau la baza atribuirii contractelor de achiziţie publică, enunţate la art. 2 alin. (2) lit. b) şi e) din OUG 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, impunându-se reluarea procedurii de achiziţie, prin evaluarea ofertei prezentate de contestatoare şi comunicarea unui nou rezultat al procedurii. Pe cale de consecinţă, este evident faptul că autoritatea contractantă nu a procedat corect la evaluarea ofertelor, fiind astfel întemeiate solicitările sale de anulare a comunicării rezultatului procedurii şi reanalizare a ofertei sale, cu stabilirea ofertei câştigătoare dintre cele admisibile. Prin contestaţia înregistrată la Consiliu cu nr. ..., SC ... SRL, în calitate de operator economic participant la procedura de cerere de oferte indicată mai sus, organizată de ..., critică decizia autorităţii contractante de a respinge oferta sa ca fiind inacceptabilă şi neconformă. La procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică au participat 6 ofertanţi, iar valoarea estimata a lucrărilor ce urmau să fie executate a fost stabilită la suma de 2.417.810 lei, exclusiv TVA. Învederează faptul că preţul ofertat de contestatoare a fost de 1.820.573,28 lei (cel mai mic preţ ofertat), iar pe parcursul procedurii, autoritatea contractantă i-a transmis doar solicitarea de clarificare nr. 1522 din 31.03.2016, la care a răspuns prin adresa nr. 1634/06.04.2016, prezentând în susţinerea argumetelor invocate şi înscrisurile solicitate. În urma evaluării ofertelor depuse în cadrul procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publica, deşi a prezentat o oferta conformă si admisibilă, prin comunicarea nr. 1988/22.04.2016 autoritatea contractantă îi transmite că: 1. Oferta ... SRL este neconforma în temeiul art. 79 alin. 1 din H.G. nr. 925/2006, deoarece: „comisia de evaluare, având în vedere şi raportul expertului cooptat, a constatat că în raport cu propriile consumuri şi tehnologii de execuţie şi respectarea cerinţelor calitative prevăzute în Proiectul tehnic (inclusiv Caietele de sarcini) şi alte acte normative care reglementează execuţia lucrărilor, - nu se justifică productivitatea medie pe oră (consumurile proprii) pentru manoperă şi utilajele de construcţii, prezentată, - nu se justifică substituirea/asimilarea/anumitor categorii de muncitori calificaţi şi utilaje de construcţii prezentate" În lipsa justificărilor menţionate anterior, nu se poate aprecia dacă consumurile de manoperă şi de utilaje de construcţii respectă prevederile 10
Proiectului tehnic (inclusiv Caiete de sarcini) şi reglementările tehnice aplicabile. Balastul prevăzut la art. 3 al devizului fundaţii şi îmbrăcăminţi, se aşterne mecanic cu autogrederul, contrar denumirii articolului de a se aşterne manual". 2. Oferta ... SRL este neconformă în temeiul art. 36 alin. (2) lit. a) din HG nr. 925/2006, deoarece: Tratamentul egal, principiu care sta la baza atribuirii contractului de achiziţie publică „... nu ar fi respectat în cazul admiterii consumurilor de manoperă şi utilaje diminuate şi/sau asimilate, deoarece în evaluarea tuturor ofertelor, s-ar accepta reguli diferite pentru situatii similare. Astfel, în raport cu operatorii economici ce au înţeles să oferteze conform răspuns nr. 2 din clarificarea nr. 2 postată în SEAP (nr. 584/10- 02.2016), cu respectarea conţinutului listelor de cantităţi în integralitatea lor (inclusiv normele de consum), acceptarea normelor de consum de manoperă şi utilaje diminuate şi/sau asimilate, ar conduce la aplicarea de reguli diferite de evaluare pentru situaţii similare, aceasta fiind o premiză de încălcare a principiului tratamentului egal, în plus, se observă că, pentru resursele materiale, aţi respectat conţinutul listelor de calităţi., în integralitatea lor. Mai mult, justificarea că ati ofertat conform art. 2.2.2. din Normativ P91/1 - 2002 în ceea ce priveşte libertatea ofertanţilor de a- şi prevedea propriile consumuri şi tehnologii de execuţie, cu respectarea cerinţelor cantitative şi calitative prevăzute în Proiectul tehnic inclusiv Caietul de sarcini nu are susţinere în oferta prezentată şi justificarea consumurilor prezentate asa cum am indicat mai sus. În concluzie, s-a constatat că nu ati respectat nici consumurile din normelor de deviz şi nici consumurile proprii de utilaje condiţionat de respectarea cerinţelor calitative prevăzute în Caietul de sarcini - oferta fiind neconforma raportat la disp, art 36, alin.2, lit. a din HG 925/2006. 3. Oferta ... SRL este neconformă raportat la prevederile art. 36 alin. (2) lit. a) din HG nr. 925/2006, deoarece: Execuţia stratului de piatră spartă din agregate de balastieră, „... încalcă prevederile proiectului tehnic, regăsite in Caiet de sarcini piatra sparta, profilul transversal tip planşa nr. 23, STAS 6400/84 si alte reglementari tehnice in vigoare". 4. Oferta ... SRL este inacceptabilă raportat la prevederile art. 36 alin. (1) lit. f), coroborat cu art. 36^1 alin. (4) din HG nr. 925/2006, întrucât: Prin răspunsurile la solicitarea de clarificări transmisă de autoritatea contractantă în ceea ce priveşte justificarea preţului aparent neobişnuit de scăzut, contestatoarea nu ar fi „... prezentat informaţii solicitate punctual de comisie sau anumite informaţii nu pot justifica preţul aparent neobişnuit de scăzut". Cu privire la motivele care au condus la respingerea ofertei sale, învederează Consiliului următoarele aspecte: 2.1. Referitor la primul motiv de neconformitate al ofertei ... SRL [art. 79 alin. (1) din HG nr. 925/2006]: Autoritatea contractantă, face trimitere la prevederile art. 79 alin. (1) din HG nr. 925/2006 "în cazul în care ofertantul nu transmite în perioada 11
precizată de comisia de evaluare clarificările/răspunsurile solicitate sau în cazul în care explicaţiile prezentate de ofertant nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată neconformă". Autoritatea contractantă consideră că prin justificările şi informaţiile transmise de contestatoarea prin adresa nr. 3576/05.04.2016- ANEXA nr. 2 (prin care a răspuns solicitării de clarificare nr. 1552/31.03.2016): - nu se justifică productivitatea medie pe oră (consumurile proprii) pentru manoperă şi utilajele de construcţii, prezentată, - nu se justifică substituirea/asimilarea/anumitor categorii de muncitori calificaţi şi utilaje de construcţii prezentate În lipsa justificărilor menţionate anterior, nu se poate aprecia dacă consumurile de manoperă şi de utilaje de construcţii respectă prevederile Proiectului tehnic (inclusiv Caiete de sarcini) şi reglementările tehnice aplicabile. Balastul prevăzut la art. 3 al devizului fundaţii şi îmbrăcăminţi, se aşterne mecanic cu autogrederul, contrar denumirii articolului de a se aşterne manual. Având în vedere temeiul de drept invocat, se poate aprecia că autoritatea contractantă a considerat că răspunsul său la solicitarea de clarificări ar fi unul neconcludent. În combaterea acestui motiv de neconformitate, solicită Consiliului să verifice şi să constate că în cuprinsul Fişei de date a achiziţiei pentru prezenta procedura, autoritatea contractantă nu a menţionat faptul că un ofertant nu are dreptul să modifice consumurile de manoperă şi orele de funcţionare a utilajelor, raportat la propriile consumuri şi tehnologii de execuţie. Astfel la cap. IV.4.1. pct. 3 - Prezentarea ofertei, din Fişa de date a achiziţiei, se stipuleaza în mod expres că: „ofertanţii vor Prezenta listele cuprinzând consumurile de resurse materiale, manoperă, utilaje si transporturi) necesare executării lucrărilor". De asemenea, la cap. IV.4.2.- Modul de prezentare a propunerii financiare, din Fişa de date a achiziţiei, propunerea financiară trebuie să cuprindă: „valoarea consumurilor totale de resurse materiale; valoarea consumurilor totale cu mâna de lucru; valoarea consumurilor totale privind utilajele de construcţii; valoarea consumurilor totale privind transporturile". Astfel se concluzionează că autoritatea contractantă nu a îngrădit dreptul ofertanţilor de a adapta consumurile cu manopera şi orele de funcţionare a utilajelor la propriile consumuri şi tehnologii de execuţie. În speţă îşi găseste aplicabilitatea şi principiul de drept protrivit căruia "ce nu este expres interzis de lege este permis". Anexează o fişă de date aferentă unei alte proceduri de atribuire unde se prevede în mod expres că "listele cuprinzând cantităţile de lucrări, completate pe capitole, aferente categoriilor de lucrări. Indicatoarele de norme de deviz seria 1981, vor fi folosite de către ofertant în descrierea lucrărilor, a condiţiilor de măsurare a lucrărilor, a evaluari resurselor necesare, a consumurilor specifice de materiale, manopera, utilaje şi transport". 12
În conformitate cu principiul transparenţei şi al tratamentului egal, autoritatea contractantă avea obligaţia să precizeze în mod expres în cadrul documentaţiei de achiziţie că ofertanţii nu au libertatea să modifice consumurile de manoperă şi utilaje, mai ales că potrivit Ordinului Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor si Locuinţei nr. 1568/15.10.2002 pentru aprobarea reglementarii tehnice "Ghid pentru elaborarea devizelor la nivel de categorii de lucrări si obiecte de constructii pentru investitii realizate din fonduri publice", indicativ P91/1-02, se precizează: - la art 2.2.2. - "Executanţii (ofertanţii) au deplina libertate de a-şi prevede în oferta propriile consumuri şi tehnologii de execuţie, cu respectarea cerinţelor cantitative şi calitative prevăzute în proiectul tehnic, în Caietul de sarcini şi în alte acte normative în vigoare care reglementează execuţia lucrărilor."; - la art. 2.2.3 - "Ca reper, indicatoarele de norme de deviz seria 1981 şi indicatoarele de norme de deviz seria 1981 revizuite şi completate după 1998, pot fi folosite în mod orientativ atât de proiectant, cât şi de ofertant în descrierea lucrărilor, a condiţiilor de măsurare a lucrărilor, a evaluării resurselor necesare şi a consumurilor specifice de materiale, manoperă şi utilaje". De altfel, chiar în Indicatorul de Norme de Deviz pentru lucrări de Drumuri D-1981, se arată la punctul 2.1, faptul că "normele de deviz din acest indicator sunt elaborate în ipoteza executării lucrărilor la nivelul actual de dotare şi proceselor tehnologice", ceea confirmă faptul ca aceste norme, tipuri de resurse şi consumuri specifice au fost valabile la nivelul anului 1981, în cadrul unei economii centralizate, în care toate antreprizele de construcţii deţineau aceeaşi dotare tehnică, aveau aceleaşi categorii de personal şi acelaşi nivel de salarizare. La punctul 2.2, din acelaşi act normativ se menţionează faptul ca "normele de deviz sunt elaborate în ipoteza că lucrările se execută: ... în condiţii medii de lucru şi de organizare a execuţiei lucrărilor...". Mai mult decât atât, solicită să se aibă în vedere şi faptul că Consumurile de manopera şi ore funcţionare utilaje nu se regăsesc în mod explicit în proiectul autorităţii contractante. Lista de cantităţi de lucrări conţine articole de deviz din Indicatoare de norme de deviz seria 1981. Cantităţile de lucrări aferente acestor articole de deviz înmulţite cu consumurile prevăzute în aceste norme de deviz, însumate pe toată oferta, probabil conduc la cifrele menţionate de autoritatea contractantă". Prin urmare, având în vedere faptul că: - operatorii economici participanţi la procedură au avut posibilitatea să oferteze o durata de execuţie cuprinsă intre 6 şi 12 luni, conform prevederilor FDA, punctul IV.4.1.3 şi Notei de Clarificari nr. 586/10.02.2016 (ataşate prezentei, ANEXA nr. 6); - consumurile de resurse sunt în directa legătură cu performanţele echipamentelor şi condiţiile specifice de execuţie a lucrărilor; - contestatoarea a ofertat o perioada de execuţie de 6 luni, 13
prin răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 1552/31.03.2016, contestatoarea a prezentat autorităţii contractante justificările privind consumurile proprii în raport de progresul tehnicii şi tehnologiile actuale de execuţie. Aceste documente relevă în mod explicit productivităţile şi resursele alocate pentru realizarea diferitelor activităţi din cadrul contractului. Documentele tehnice la care contestatoarea s-a raportat sunt: - prevederile Indicatoarelor de norme de deviz; - prevederile Proiectului tehnic; - productivitatea echipamentelor specificate că vor fi utilizate de ofertant pentru execuţia lucrărilor. Dacă s-ar admite contrariul şi ar exista o cerinţă explicită a autorităţii contractante, în sensul obligării ofertanţilor de a respecta consumurile de resurse cuprinse în indicatoarele de norme de deviz - seria 1981, ar intra în contradicţie cu prevederile legislative în vigoare, inclusiv cu principiile prevăzute de OUG nr. 34/2006, referitoare la promovarea concurenţei între operatorii economici şi asigurarea utilizării eficiente a fondurilor publice. Cu luarea în considerare a celor sus-menţionate, justificarea consumurilor de forţă de muncă şi ore de funcţionare a echipamentelor de construcţii folosite în oferta ... SRL este reprezentată de: - folosirea propriilor consumuri şi tehnologii de execuţie, cu respectarea prevederilor legale; - folosirea de echipamente superioare din punct de vedere tehnologic (caracteristici tehnice, performante de lucru) faţă de echipamentele în baza cărora au fost determinate consumurile specifice (normele de lucru), care se regăsesc in indicatoarele de normele de deviz seria 1981 (determinate in urma cu 35 de ani); - caracterul orientativ al normelor de deviz - seria 1981, stabilit prin Ordinului Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei nr. 1568/15.10.2002. În comunicarea privind rezultatul procedurii, autoritatea contractantă nu precizează, în mod clar, care au fost motivele pentru care a considerat că: - nu se justifică productivitatea medie pe oră (consumurile proprii) pentru manopera şi utilajele de construcţii, - nu se justifica substituirea/asimilarea/anumitor categorii de muncitori calificaţi şi utilaje de construcţii prezentate. Pe de altă parte, autoritatea contractantă chiar se contrazice, arătând că "nu se poate aprecia dacă consumurile de manoperă şi de utilaje de construcţii respectă prevederile Proiectului Tehnic (inclusiv Caiete de Sarcini) şi reglementările tehnice aplicabile." Se solicită să se aibă în vedere şi faptul că în conformitate cu prevederile art. 35 din HG nr. 925/2006 "Comisia de evaluare are obligaţia de a analiza şi de a verifica fiecare oferta atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât şi din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implica"- ori din concluziile punctului 1 al comunicării rezultatului procedurii, rezultă contrariul. 14
În ceea ce priveşte afirmaţia autorităţii contractante „Balastul prevăzut la art. 3 al devizului fundaţii şi îmbrăcăminţi, se aşterne mecanic cu autogrederul, contrar denumirii articolului de a se aşterne manual", se învederează următoarele aspecte: Numărul de 5.669 ore pentru poziţia pavator, cu siguranţa vine din folosirea greşită a articolului DA06A1 - Strat de balast cu aşternere manuală, deoarece, dacă se urmăreşte profilul transversal tip, se poate constata că: - aşternerea cantităţii de 4.095 mc balast pentru fundaţie în grosime constantă de 20 cm ar necesita împrăştierea manuală a balastului pe o suprafaţa de 4.095 mc / 0,20 m = 20.475 mp (ceea ce este practic, imposibil şi evident, ilogic); - aşternerea manuală a balastului pe o asemenea suprafaţă nu se poate face cu respectarea grosimii din proiect şi a suprafeţei. În Caietul de Sarcini - Fundaţie de balast (ANEXA nr. 10) - parte a documentaţiei de atribuire, publicată în SEAP, se face în mod explicit trimitere la "utilaje de răspândire pentru realizarea grosimii din proiect si o suprafaţare corectă" (a se vedea punctele 8.2 si 9.1. din Caietul de sarcini). 2.2. Cu privire la cel de-al doilea motiv de neconformitate al ofertei ... SRL prevăzut de art. 36 alin. (2) lit. a) din HG nr. 925/2006 "oferta nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini": În comunicarea rezultatului procedurii, autoritatea contractantă a menţionat: Cu privire la obligativitatea întocmirii ofertei cu respectarea conţinutului listelor de cantităţi, a fost menţionată în răspuns nr. 2 din clarificarea nr. 2 postată în SEAP (nr. 584/10.02.2016) privind documentaţia de atribuire. Astfel, cu privire la consumurile de manoperă şi ore de funcţionare a utilajelor de construcţii, se ofertează numai 4.590 de ore de manoperă dintr-un total de 13.380 ore de manoperă necesare conform conţinutului articolelor de deviz date şi numai 944 ore de funcţionare a utilajelor de construcţii dintr-un total de 1.970 ore de funcţionare a utilajelor de construcţii necesare conform conţinutului articolelor de deviz date. Diminuări semnificative ale consumurilor se observă la următoarele categorii de manoperă respectiv utilaje; - asfaltator - se ofertează 1323 ore faţă de un necesar de 1891 ore - pavator - se ofertează 737 ore faţă de un necesar de 5669 ore - săpător - se ofertează 0 ore faţă de un necesar de 5716 ore - autocisternă - ofertat 79 ore faţă de 110 ore necesare - compactor - ofertat 494 ore faţă de un necesar de 1544 ore - repartizator mixturi asfaltice - ofertat 155 ore faţă de un necesar de 187 ore. Astfel, comisia de evaluare a apreciat ca oferta este neconformă, din prisma asigurării tratamentului egal, în raport cu evaluarea tuturor ofertelor ţinând cont de răspuns nr. 2 din clarificarea nr. 2 postată în SEAP (nr. 584/10.02.2016) „oferta se va face pe listele de cantităţi respectând conţinutul acestora". Consideră că solicitarea autorităţii de respectare a conţinutului listelor de cantităţi, se poate referi numai la integralitatea 15
conţinutului acestora, inclusiv normele de consum pentru manoperă şi utilajele necesare. Consideră că tratamentul egal, principiu care stă la baza atribuirii contractului de achiziţie publică, nu ar fi respectat în cazul admiterii consumurilor de manoperă şi utilaje diminuate şi/sau asimilate, deoarece în evaluarea tuturor ofertelor, s-ar accepta reguli diferite pentru situaţii similare. Astfel, în raport cu operatorii economici ce au înţeles să oferteze conform răspuns nr. 2 din clarificarea nr. 2 postată în SEAP (nr. 584/10- 02.2016) cu respectarea conţinutului listelor de cantităţi în integralitatea lor (inclusiv normele de consum), acceptarea normelor de consum de manoperă şi utilaje diminuate şi/ sau asimilate, ar conduce la aplicarea de reguli diferite de evaluare pentru situaţii similare, aceasta fiind o premiză de încălcare a principiului tratamentului egal. "În plus, se observă că, pentru resursele materiale, aţi respectat conţinutul listelor de cantităţi, în integralitatea lor. Mai mult, justificarea că ati ofertat conform art. 2,2.2 din Normativ P91/1 - 2002, în ceea ce priveşte libertatea ofertanţilor de a-şi prevedea propriile consumuri şi tehnologii de execuţie, cu respectarea cerinţelor cantitative şi calitative prevăzute în Proiectul tehnic inclusiv Caietul de sarcini nu are susţinere în oferta prezentată şi justificarea consumurilor prezentate asa cum am indicat mai sus". În ceea ce priveşte acest motiv de neconformitate, contestatoarea arată că prin solicitarea de clarificări nr. 1552/31.03.2016, autoritatea contractantă a solicitat contestatoarei să transmită „...punctul de vedere privind asigurarea tratamentului egal si al proporţionalitâţii in raport cu celelalte oferte depuse, ce au prezentat consumurile de resurse respectând conţinutul articolelor din normele de deviz". În conformitate cu prevederile art. 78 din HG nr. 925/2006: „Comisia de evaluare stabileşte care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei oferte, precum şi perioada de timp acordată pentru transmiterea clarificărilor. Comunicarea transmisă în acest sens către ofertant trebuie să fie clară, precisă si să definească în mod explicit şi suficient de detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare". Consideră că autoritatea contractantă a formulat o solicitare care excede cerinţelor prevăzute în art. 78 din HG nr. 925/2006 şi art. 201 din OUG nr. 34/2006: „(1) Pe parcursul aplicării procedurii de atribuire, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de ofertanţi/candidaţi pentru demonstrarea îndeplinirii cerinţelor stabilite prin criteriile de calificare şi selecţie sau pentru demonstrarea conformităţii ofertei cu cerinţele solicitate. (2) Autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariţia unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat". În opinia contestatoarei, solicitarea autorităţii contractante este contrară prevederilor din legislaţia achiziţiilor publice referitoare la evaluarea ofertelor depuse, întrucât: 16
- ofertantul nu are posibilitatea legală sa formuleze o opinie - astfel cum contestatoarea a si precizat in cuprinsul răspunsului la clarificări; - în perioada de evaluare a ofertelor, ofertantul nu dispune de informaţii referitoare la celelalte oferte, pentru a fi în măsura să aprecieze acest aspect. Autoritatea contractantă nu o sancţionează cu "neconformitatea" ofertei pentru transmiterea unui răspuns neconcludent la solicitarea de clarificări, ci consideră că oferta depusă de acesta nu respectă cerinţele caietului de sarcini, fără a indica în mod clar şi fără echivoc care sunt acele cerinţe încălcate prin oferta depusă şi răspunsul formulat la solicitarea de clarificari. De asemenea, aceasta menţionează că răspunsul la solicitarea de clarificări "nu are susţinere în oferta prezentata şi justificarea consumurilor prezentate" - fără a preciza care sunt documentele din ofertă la care face referire, respectiv care sunt cerinţele calitative din caietul de sarcini şi proiectul tehnic care nu pot fi asigurate prin oferta depusă. În încercarea de a da o aparenţa de legalitate evaluării ofertei sale, autoritatea contractantă invocă prevederile Caietului de Sarcini, punctul 9.2., fără a lua în considerare şi faptul că: - pe de o parte, dacă se lecturează şi se analizează Caietul de Sarcini, se poate constata ca are un caracter general, neaplicat la obiectul procedurii de achiziţie. Un simplu exemplu: punctul 9.2. face vorbire de execuţia stratului de piatră spartă direct pe terasament, pe un substrat de nisip de 7cm. Din profilul transversal se observa, cu uşurinţă, faptul că în cazul acestei proceduri, stratul de piatra spartă se execută pe un strat de fundaţie din balast; - pe de alta parte, reiterează dispoziţiile prevăzute de Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor si Locuinţei nr. 1568/15.10 2002 executanţii (ofertanţii) au deplină libertate de a-şi prevedea în ofertă propriile consumuri şi tehnologii de execuţie, cu respectarea cerinţelor cantitative şi calitative prevăzute în proiectul tehnic, în Caietul de sarcini şi în alte acte normative în vigoare care reglementează execuţia lucrărilor, ... SRL elaborând oferta cu respectarea acestei prevederi legale. În continuare, autoritatea contractantă face trimitere şi la răspunsul nr. 2 din clarificarea nr. 2 din cadrul Notei de Clarificări nr. 584/10.02.2016. Solicitarea adresată autorităţii contractante viza faptul ca, în listele de cantităţi se foloseşte un articol de deviz (DA06A1) a cărui descriere, conform indicatoarelor de norme de deviz seria 1981, prevede aşternerea manuală a stratului de fundaţie din balast amestec optimal. Se observă că, pe de-o parte, autoritatea contractantă recunoaşte ca pentru respectarea prevederilor Caietului de sarcini, ofertanţii trebuiau să modifice conţinutul (reţeta) articolelor de deviz elaborate acum 35 de ani dar, pe de alta parte, motivul declarării ofertei ca neconformă este chiar nerespectarea în integralitate a resurselor şi consumurilor specifice precizate în aceste indicatoare de norme de deviz - consumuri neprecizate, în mod expres, în cadrul Documentaţiei de atribuire. 17
Răspunsul autorităţii contractante este "Oferta se va face pe listele de cantităţi respectând conţinutul acestora". Din răspunsul oferit nu reies cele afirmate de autoritatea contractantă în adresa de comunicare a rezultatului procedurii respectiv "considerăm că solicitarea autorităţii de respectare a conţinutului listelor de cantităţi, se poate referi numai la integralitatea conţinutului acestora inclusiv normele de consum pentru manoperă şi utilajele necesare". O astfel de interpretare conduce la concluzia că s-au încalcat prevederile Ordinului Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor si Locuinţei nr. 1568/15.10.2002 - art. 2.2.2. si 2.2.3 şi prevederile art. 2 (1) litera a) şi art. 2 (2) litera f) din O.U.G nr. 34/2006. Contestatoarea a elaborat oferta conform prevederilor din documentaţia de atribuire, a legislaţiei naţionale aplicabile şi a răspunsului oferit de autoritatea contractantă la punctul 2 al Notei de Clarificări nr. 584/10.02.2016, cu respectarea conţinutului listelor de cantităţi. În ceea ce priveşte modalitatea în care interpretează autoritatea contractantă principiul tratamentului egal - care sta la baza atribuirii contractului de achiziţie publică, astfel cum rezultă din comunicarea rezultatului, principiul s-ar rezuma la respectarea de către toţi ofertanţii a consumurilor de resurse conform indicatoarelor de norme de deviz seria 1981 - norme care aşa cum a arătat, nu au fost menţionate expres în cadrul prezentei proceduri de atribuire. Autoritatea contractantă însăşi, a încălcat principiul tratamentului egal, deoarece nu a precizat în mod clar în cadrul documentaţie de atribuire faptul că ofertanţii trebuie să prezinte consumurile de resurse cu respectarea articolelor din normele de deviz. Totodată, autoritatea contractantă are o viziune proprie în ceea ce priveşte interpretarea principiului tratamentului egal, considerând ca, prin folosirea de către un ofertant a unor echipamente cu performante superioare celor din articolele de deviz seria 1981 (care permit un randament ridicat cu un cost mai scăzut), ar conduce la aplicarea de reguli diferite de evaluare în raport cu ceilalţi operatori economici, chiar dacă acest aspect este reglementat prin legislaţia in vigoare (OUG nr. 34/2006 art. 2 lit. a), Ordinul MLPTL nr. 1586/2002) şi evident cu consecinţa respectării principiului eficienţei utilizării fondurilor publice prevăzut în OUG nr. 34/2006, art. 2 lit. f), pe care autoritatea contractantă nu îl are in vedere. Pe cale de consecinţă, susţinerile autorităţii contractante referitoare la faptul ca a "ofertat conform art. 2.2.2. din Normativ P91/1-2002 .... nu are susţinere în oferta prezentată şi justificarea consumurilor prezentate ..." este lipsita de orice argument juridic şi/sau temei legal. Mai mult decât atât, susţinerile autorităţii contractante sunt simple speculaţii întrucât oferta ... SRL a fost elaborată astfel cum s-a aratat şi în cadrul răspunsului nr. 4 din adresa Nr. 3575/ 05.04.2016, cu "...respectarea documentaţiei de atribuire precum si a legislaţiei in vigoare in Romania la data desfasurarii prezentei proceduri de achiziţie publica, printre care se numără si Ordinului Ministerului Lucrărilor Publice, 18
Transporturilor si Locuinţei nr. 1568/15.10.2002...." şi nu în mod exclusiv a Ordinului MLPTL nr. 1568/2002. Autoritatea contractantă remarcă şi precizează că "pentru resursele materiale, aţi respectat continutul listelor de cantitati, în integralitatea lor", fiind nelămurită de ce nu a aplicat şi în acest caz prevederile art. 2.2.3. din Ordinului MLPTL nr. 1568/2002. Învederează faptul că prevederile acestui ordin lasă libertatea ofertanţilor de a folosi propriile consumuri specifice de materiale şi nu de a le modifica în mod substanţial, contrar normativelor şi standardelor în vigoare - cu titlu de exemplu, consumul specific pentru prepararea şi aşternerea a 1 tona de mixtură asfaltică poate diferi de la ofertant la ofertant, în funcţie de staţia de preparare şi echipamentele de aşternere avute în vedere a fi utilizate. Astfel cum a menţionat şi la punctul 2.1. de mai sus, consumurile de manopera şi ore funcţionare utilaje nu se regăsesc în mod explicit în proiectul autorităţii contractante şi nici în listele de cantităţi care au fost puse la dispoziţia ofertanţilor. Listele de cantităţi de lucrări conţin doar denumirile articolelor de deviz din Indicatoarele de norme de deviz seria 1981. Consumurile considerate a fi diminuate de către autoritatea contractantă au fost calculate de către contestatoare cu luarea in considerare a următoarelor aspecte: - operatorii economici participanţi la procedura au avut posibilitatea sa oferteze o durata de execuţie cuprinsa între 6 şi 12 luni, - consumurile de resurse sunt in directa legătură cu performantele echipamentelor si condiţiile specific de execuţie a lucrărilor; - prevederile Ordinului Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei nr. 1568/15.10.2002 pentru aprobarea reglementarii tehnice "Ghid pentru elaborarea devizelor la nivel de categorii de lucrări şi obiecte de construcţii pentru investiţii realizate din fonduri publice", indicativ P91/1- 02, prin care se oferă executanţilor (ofertanţilor) "deplina libertate de a-şi prevedea în ofertă propriile consumuri şi tehnologii de execuţie", fiind justificate prin documentele intitulate "Mod de calcul consum manopera/ore funcţionare utilaje" transmise anexat răspunsului la solicitarea de clarificări nr. 1552/31.03.2016. In consecinţă, se solicită să se constate că şi acest motiv de neconformitate al ofertei sale este neîntemeiat. 2.3. Referitor la al treilea motiv de neconformitate al ofertei GEIGER TRANSILVANIA SRL, raportat la prevederile art. 36 alin. (2) lit. a) din HG nr. 925/2006, respectiv „Execuţia stratului de piatra sparta din agregate de balastiera, ar „..încalcă prevederile proiectului tehnic, regăsite in Caiet de sarcini piatra sparta, profilul transversal tip planşa nr. 23, STAS 6400/84 si alte reglementari tehnice in vigoare", învederează Consiliului că realizarea stratului din piatră spartă nu încalcă prevederile Proiectului Tehnic, a profilului transversal tip şi a normativelor în vigoare, întrucât: (i) In Proiectul Tehnic, la punctul 2.3. - Soluţia constructivă, se stipulează ca: "Sectorul de drum proiectat a fost studiat in cadrul unui studiu de fezabilitate, unde au fost date soluţiile tehnice potrivit cărora se adopta următoarea structura rutiera: 19
Sistem rutier proiectat: - cm strat de uzură din BA 16; - cm strat de legătură din BADPC20; - 12 cm piatra sparta (din bolovani de râu) amestec optimal; - 20 cm balast de râu; - Acostamente din material pietros (balast) Soluţia constructivă a profilului transversal tip este prezentată detaliat în planşele anexate." De asemenea, trebuia să fie avut în vedere că estimarea costului investiţiei se realizează în baza devizului general, întocmit în conformitate cu prevederile HG nr. 28/2008, Anexa 4, capitolul A - Prevederi generale, art. 1 care precizează că: "Devizul general este documentaţia economică prin care se stabileşte valoarea totală estimativă a cheltuielilor necesare realizarii obiectivelor de investiţii sau cheltuielilor asimilate investiţiilor, necesare lucrărilor de de intervenţii la construcţii şi instalaţii, în faza de proiectare studiu de fezabilitate/documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii." Pe cale de consecinţă, valoarea estimată totală a contractului este determinată în baza soluţiei tehnice aprobate în faza Studiu de fezabilitate, soluţie tehnică descrisă de proiectant în cadrul Proiectului tehnic conform celor mai sus mentionate. Prin urmare, rezultă că oferta ... SRL nu încalcă prevederile Proiectului Tehnic. (ii) În ce priveşte materialul ce va fi utilizat pentru execuţia stratului de piatră spartă, oferta ... SRL nu încalcă prevederile planşei nr. 23 aceasta fiind o reprezentare a soluţiei constructive adoptate, conform celor precizate de Proiectant în Proiectul tehnic, capitolul 2.3. (iii) standardul 6400/84 - Lucrări de drumuri - Straturi de bază şi de fundaţie - Condiţii tehnice generale de calitate, este un standard care nu interzice realizarea stratului de piatră spartă din agregate de balastieră. In cadrul acestuia, la capitolul 2.7 - Materiale, acest standard face doar trimitere la prevederile STAS 667/84 (ANEXA nr. 14), standard care a fost înlocuit cu SR EN 13242/2008 anexat in extras (ANEXA nr. 15); (iv) În conformitate cu punctul 1, standardul SR EN 13242/2008 "stabileşte proprietăţile agregatelor obţinute prin prelucrarea materialelor naturale, artificiale sau reciclate, pentru material legate şi nelegate hidraulic pentru lucrări de inginerie civilă sau construcţii de drumuri". Întrucât în Caietul de Sarcini - Piatră Spartă (ANEXA nr. 11), la punctul 3.1. se precizează ca agregatele trebuie "să provină din roci stabile, adică nealterabile la aer sau îngheţ", rezulta ca Proiectantul are în vedere utilizarea agregatelor naturale la execuţia stratului de piatra spartă. Conform SR EN 13242/2008 art 3.2 (Anexa nr. 15), agregatul natural este definit ca: "agregat de origine minerală care nu a suferit decât o transformare mecanică". Prin urmare, piatra spartă este un produs obţinut prin transformarea mecanică a agregatului natural, nefiind impuse restricţii cu privire la originea minerala a acestuia. 20
Prin Caietul de sarcini - Piatra Sparta, tabelul 4, sunt stabilite condiţiile de admisibilitate pentru piatra spartă amestec optimal. Dintre aceste cerinţe, relevantă pentru natura rocii din care se obţine piatra spartă este rezistenţa la fragmentare a agregatului grosier, determinată în termenii coeficientului Los Angeles conform SR EN 1097- 2/1998. În tabelul de mai jos se regaseşte sinteza principalelor cerinţelor referitoare la durabilitatea rocii din care se obţine piatra sparta, astfel: Cerinţa de durabilitate Conform SR EN 13242 (extras ataşaa prezentei, de la pag. 24 la pg. 27) Cerinţa Caiet de Sarcini Caracteristici declaratie de
conformitate furnizor-conform Declaraţie
de performanţă, document ce face parte din Propunerea
tehnică (anexat la pag. 74) Rezistenţa
la fragmentare, LA, %max. Între max. 20-60% Max. 30% Max. 25% Rezistenţa la uzură MD, %max. Între max. 15-50% nespecificat Max. 25% Rezistenţa la îngheţ- dezgheţ, %max. Între ≤1 şi >4 nespecificat 2.5 Absorbţia de apăn ≤1; ≤2 nespecificat 1.1 (WA242) (agregat rezistent
la
îngheţ dezgheţ conf. 7.3.2., al. 3, tab. 18 din SR EN 13242/2--8), Din cele prezentate se poate observa că oferta ... SRL „nu încalcă prevederile Caietului de Sarcini. STAS 6400/87 şi alte reglementari tehnice in vigoare". În ceea ce priveşte susţinerile autorităţii contractante referitoare la faptul că "... astfel, chiar dacă în memoriul tehnic al Proiectului tehnic, la cap. 2.3 se menţionează sistemul rutier proiectat ca fiind din 12 cm piatră spartă (din bolovani de râu) amestec optimal, în evaluarea ofertelor şi execuţia lucrărilor prioritate au planşele şi caietele de sarcini, date fiind prevederile art. 1 lit. (A) pct. 3 si primul paragraf al lit. (B) din Instrucţiuni de aplicare a a unor prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului cadru al documentaţiei tehnico- economice aferente investiţiilor publice, precum şi structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de interventii aprobate prin Ordinul nr. 863/2008", solicită sa se aibă în vedere următoarele precizări: - în cuprinsul documentaţiei de atribuire nu se regăsesc referiri cu privire la prioritatea documentelor în ceea ce priveşte evaluarea ofertelor, în acest caz, autoritatea contractantă aplicând CERINŢE care nu au fost aduse la cunoştinţa ofertanţilor în mod transparent prin fişa de date a achiziţiei şi documentaţia de atribuire; prevederile Ordinului nr. 863/2008 sunt aplicabile numai celor cărora se adresează, respectiv investitorilor şi proiectanţilor, neputând fi utilizate pentru evaluarea ofertelor depuse în cadrul procedurii de achiziţie publică, dacă nu au fost precizate în mod explicit de către autoritatea contractantă prin documentaţia de atribuire, cu atat mai mult cu cât, în conformitate cu punctul II. 1.2. din Fişa de date a achiziţiei, tipul contractului este unul de execuţie lucrări. - în condiţiile în care autoritatea contractantă invocă respectarea prevederilor Ordinului nr. 863/2008, aceasta ar fi trebuit să verifice în 21
primul rând, modul în care conţinutul Proiectului Tehnic - parte integrantă a documentaţiei de atribuire, respectă prevederile art. 1, litera (A) în ceea ce priveşte conţinutul - cadru al proiectului tehnic. - astfel, se poate observa că borderoul Proiectului Tehnic - piese scrise nu conţine nicio referire cu privire la „3. Caietele de sarcini" - astfel cum se solicită prin Ordinul nr. 863/2008. - chiar şi în situaţia ipotetică şi speculativă luată în considerare de autoritatea contractantă, oferta GEIGER TRANSILVANIA SRL respectă planşele şi caietele de sarcini puse la dispoziţie prin documentaţia de atribuire. - nu în ultimul rând, Memoriul Tehnic face parte din Proiectul Tehnic (a se vedea Borderoul pieselor scrise), acesta fiind solicitat prin dispoziţiile art. 2.2 din Ordinul nr. 863/2008 - motiv pentru care nu pot fi ignorate informaţiile cuprinse în acest document, ce face parte integrantă din documentaţia tehnică de atribuire. 2.4. Cu privire la ultimul motiv invocat de autoritatea contractantă - oferta ... SRL este inacceptabilă raportat la prevederile art. 36 alin. (1) lit. f) coroborat cu art. 361 alin. (4) din HG nr. 925/2006, întrucât : „Prin răspunsurile la solicitarea de clarificari transmisa de autoritatea contractantă în ceea ce priveşte justificarea preţului aparent neobişnuit de scăzut, nu ar fi „... prezentat informaţii solicitate punctual de comisie sau anumite informaţii nu pot justifica preţul aparent neobişnuit de scăzut". În susţinerea argumentelor care ar putea conduce la aplicabilitatea prevederile art. 36 alin. (1) lit. f) coroborat cu art. 36^1 alin. 4 din HG nr. 925/2006, autoritatea contractantă precizează că "prin răspunsul înregistrat sub nr. 1634/06.04.2016, nu aţi prezentat fundamentarea economică a modului de formare a preţului pentru toate articolele de deviz conţinute în ofertă ...". Susţinerile autorităţii contractante nu pot fi reţinute întrucât, prin răspunsul său la solicitarea de clarificări (a se vedea Anexa nr. 2) - punctul 5, a menţionat în mod expres faptul că: "cu privire a justificarea preţul aparent neobişnuit de scăzut al ofertei în raport cu ceea ce urmează a fi executat, găsiţi în cele ce urmează (de la pag. 10 -31) fundamentarea economică a modului de formare a preţului, respectiv: - oferte/analize de pret pentru: balast, piatra sparta, mixturi asfaltice, emulsie bituminoasa, beton C8/10; - documente privind nivelul de salarizare a forţei de munca; - analize de pret pentru tarifele orare la utilajele de construcţii, cu prezentarea de documente privind costurile implicate; - analize de pret pentru transporturile prevăzute in preţul materialelor pentru balast, piatra sparta, cu prezentarea de documente privind costurile implicate; - analiza de pret pentru transportul mixturilor asfaltice, cu prezentarea de documente privind costurile implicate." Pe cale de consecinţă, datele şi informaţiile furnizate autorităţii contractante reprezintă justificarea preţului unitar folosit, aferent 22
resurselor implicate în formarea preţului pentru toate articolele de deviz conţinute în ofertă. Articolele de deviz pentru care contestatoarea trebuia să justifice formarea preţului sunt cele transmise autorităţii contractate prin răspunsul la solicitarea de clarificări, la care se adaugă pentru TRA01A35, calculul prezentat în justificarea preţului de transport al mixturilor asfaltice . In ceea ce priveşte alegaţiile autorităţii contractante referitoare la faptul că "preturile din documentele prezentate, se încadrează în preţurile din oferta, însă comisia a apreciat că ofertele pentru balast şi sort concasat 0/63mm, nu pot fi veridice, deoarece acestea nu sunt datate şi/sau din acestea nu rezultă valabilitatea lor...., fără a avea confirmarea modificării de către emitentul ofertei", solicită să fie înlăturate, având în vedere următoarele aspecte: - aceste oferte au fost primite în forma scanată, prin email; ataşează prezentei contestaţii (de la pag. 65 la pag. 68), corespondenţa e-mail prin care au fost transmise ofertele de preţ de către furnizori; - autoritatea contractantă, cu bună ştiinţă, a ignorat dispoziţiile art. 202 din OUG nr. 34/2006, respectiv de a solicita ofertantului "detalii şi precizări pe care le considera semnificative cu privire la ofertă, precum şi de a verifica răspunsurile care justifică preţul respectiv". Rezultă fără putere de tăgadă faptul că autoritatea contractantă a dat dovada de rea-credinţă, preferând să "aprecieze" de la sine putere, că preţurile din oferta Agregate Est SRL "nu pot fi veridice", fără a avea un temei la baza acestei concluzii şi fără a face verificările la care este obligată de legislaţia achiziţiilor publice. Dar, se pare ca autoritatea contractantă a considerat ca este oportun să respingă oferta contestatoarei ca inadmisibilă, în condiţiile în care, înainte de a lua o decizie cu privire la veridicitatea ofertelor primite de la furnizorul Agregate Est SRL, avea obligaţia de a solicita "... detalii si precizări ...", de aceea solicită să se aibă în vedere că ... SRL a prezentat oferta de preţ primită de la furnizorul ... SRL în forma în care acesta a fost transmisă, fiind de domeniul evidenţei faptul că, în cazul în care autoritatea contractantă avea îndoieli cu privire la veridicitatea acesteia, există posibilitatea să se adreseze direct emitentului (furnizorului) întrucat avea la dispoziţie toate datele de contact ale acestuia sau să solicite ofertantului o confirmare din partea furnizorului cu privire la datele înscrise în oferta sa (astfel cum se uzitează în astfel de situaţii). Este evidentă poziţia autorităţii contractante, care, pentru a declara neconformă şi inacceptabila oferta ... SRL, a ales să încalce obligaţia legală precizată în textul art. 202 din OUG nr. 34/2006, cu consecinţa încălcării prevederilor art. 2 alin. (2) lit. f) din OUG nr. 34/2006. Curtea de Apel Timişoara, Secţia de contencios administrativ si fiscal a reţinut prin Decizia civilă nr. 1627 pronunţată în şedinţa publică din data de 17.03.2014, că: „.... nu poate fi acceptat argumentul potrivit căruia orice operator economic care formulează o ofertă ar trebui să se afle în posesia unor oferte de la furnizori comunicate în formă scrisă, pe baza cărora să se înscrie în documentele ce constituie oferta preţurile la diferite materiale, 23
ori costuri aferente utilajelor, transportului etc. Dimpotrivă, trebuie luat în considerare faptul că în raporturile juridice derulate de profesionişti, caracterizate prin celeritate, produc efecte juridice şi acte juridice încheiate verbal, care nu au fost consemnate în scris, dovada acestora în instanţa putând fi făcută în condiţii mai puţin restrictive decât în cazul raporturilor civile de drept comun. Aceste condiţii subzistă cu atât mai mult în cazul unui operator economic participant la o procedură de atribuire a unui contract de achiziţie publică, forţat să respecte termene relativ scurte pentru prezentarea unei oferte, respectiv, obligat să se încadreze într-un interval relativ redus de timp, de la momentul publicării în SEAP a anunţului de participare şi până la data limită de depunere a ofertelor, acesta fiind îndatorat ca în acest timp să identifice furnizori pentru un mare număr de materiale, impuse în caietul de sarcini, să identifice soluţii tehnice pentru realizarea proiectului ce face obiect al contractului, să întocmească o documentaţie vastă şi detaliată atât din punct de vedere tehnic cât şi financiar, care urmează a fi inclusă în oferta ce va participa la procedură". De altfel, practica judiciară a recunoscut în repetate rânduri că: „reprezintă o atitudine total abuzivă declararea unei oferte ca fiind neconformă pentru anumite aspecte evident minore raportat la complexitatea de ansamblu a ofertei şi la multitudinea de date pretinşe de aceasta. Prin prisma interesului public care trebuie satisfăcut prin utilizarea fondurilor europene, solicitarea de lămuriri suplimentare se impune cu forţa evidentei, fiind preferabilă unei soluţii de declarare a tuturor ofertelor ca neconforme sau inacceptabile, fără solicitarea vreunei lămuriri suplimentare" (Decizia nr. 387 din 16 februarie 2010 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal). În ceea ce priveşte susţinerea autorităţii contractante referitoare la faptul că nu ar fi prezentat documentele privind situaţia stocurilor de materii prime şi materiale sau informaţii referitoare la posibilitatea ofertantului de a beneficia de un ajutor de stat, solicită să se aibă în vedere faptul că, prin răspunsul oferit la solicitarea de clarificări, a prezentat toate documentele justificative ce concură la fundamentarea preţului ofertat, fără a se menţiona că beneficiază de avantajele/condiţiile deosebit de favorabile pentru executarea lucrărilor ce pot fi justificate prin stocuri de materii prime si materiale precum şi faptul că nu beneficiază de ajutor de stat. În caz contrar, aceste aspecte ar fi fost menţionate în mod explicit de către ofertant, în susţinerea justificării privind fundamentarea economică a modului de formare a preţului. Prin urmare, nu s-a transmis autorităţii contractante situaţia stocurilor de materii prime şi materiale deoarece stocurile de materii prime şi materiale nu au fost folosite în justificarea fundamentării economice a modului de formare preţului, oferta contestatoarei nu este fundamentată în baza unor materii prime şi materiale aflate în stoc (de regulă, o asemenea justificare intervine în cazul în care un operator are stocuri de materii prime/materiale fără mişcare, la preţuri mult sub cele ale pieţei la data ofertei, motiv pentru care poate justifica preţul ofertat prin prezentarea documentelor contabile care atestă stocul existent şi nivelul de preţ 24
alproduselor), astfel că nu este cazul să justifice costurile, întrucât materialele urmează a fi achiziţionate de la furnizorii indicaţi în justificarea fundamentării economice a modului de formare a preţului. În ceea ce priveşte justificarea preţurilor folosite pentru echipamentele de construcţii (utilaje, auto), este evident că autoritatea contractantă se află într-o mare eroare atunci când susţine că acestea sunt contrare documentelor de calificare prezentate. Astfel cum rezultă din justificarea acestor costuri, ...SRL a transmis autorităţii contractante tarifele interne practicate reprezentând costul (chiria) echipamentelor proprii (proprietate a ofertantului) care sunt folosite pe contractele derulate. Este evident că autoritatea contractantă se află în eroare atunci când susţine
că
nu
sunt
prezentate
contracte/precontracte
de închiriere/documente privind costurile de închiriere a utilajelor şi mijloacelor de transport, justificarea costurilor referindu-se la echipamentele de construcţii proprietate a ofertantului întrucât camioanele prevăzute pentru efectuarea transporturilor sunt proprietatea sa, iar costurile cu chiria camioanelor/utilajelor sunt chirii interne. Conform prevederilor art. 1 din Legea Contabilităţii nr. 82/1991 „Societăţile comerciale, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile cooperatiste şi celelalte persoane juridice au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi, şi contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activităţii." Conform Ordinului nr. 1826/2003 privind unele măsuri referitoare la organizarea şi conducerea contabilităţii de gestiune, emis de Ministerul Finanţelor Publice: „în funcţie de specificul activităţii desfăşurate, contabilitatea de gestiune va asigura, în principal, înregistrarea operaţiilor privind colectarea şi repartizarea cheltuielilor pe destinaţii, respectiv pe activităţi, secţii, faze de fabricaţie, centre de costuri, centre de profit, după caz, precum şi calculul costului de achiziţie, de producţie, de prelucrare al bunurilor intrate, obţinute, lucrărilor executate, serviciilor prestate, producţiei în curs de execuţie, imobilizărilor în curs etc., din unităţile de producţie, comerciale, prestatoare de servicii, financiare şi alte domenii de activitate. Prin contabilitatea de gestiune persoanele juridice pot obţine informaţii care să asigure o gestionare eficientă a patrimoniului, respectiv: - informaţii legate de costul bunurilor, lucrărilor, serviciilor, pentru persoanele juridice care desfăşoară activităţi de producţie, prestări de servicii, precum şi de costul bunurilor vândute pentru persoanele juridice care desfăşoară activitate de comerţ; - informaţii care stau la baza bugetării şi controlului activităţii de exploatare; informaţii necesare analizelor financiare în vederea fundamentării deciziilor manageriale privind conducerea activităţii interne; - alte informaţii impuse de realizarea unui management performant. Contabilitatea de gestiune se organizează de administratorul persoanei juridice fie utilizând conturi specifice, fie prin dezvoltarea 25
conturilor din contabilitatea financiară, fie cu ajutorul evidenţei tehnico- operative proprii. Folosirea conturilor contabile, precum şi simbolizarea acestora se efectuează astfel încât sistemul de stocare şi de accesare a informaţiilor obţinute să fie flexibil şi să permită o gamă largă de opţiuni. Lista conturilor de gestiune este adaptată în funcţie de scopurile urmărite, respectiv: evidenţierea fluxului costurilor, determinarea costurilor aferente stocurilor, determinarea veniturilor şi a rezultatelor în funcţie de activitatea care le generează, efectuarea de previziuni etc. Contabilitatea de gestiune furnizează informaţii necesare elaborării de rapoarte şi analize interne utilizate de managementul unităţii în luarea deciziilor. Cerinţele de prezentare şi analiză a informaţiilor oferite de contabilitatea de gestiune nu sunt limitative. La organizarea contabilităţii de gestiune se va urmări ca informaţiile obţinute să satisfacă atât necesităţile de informare existente, cât şi pe cele în continuă schimbare. Procedeele şi tehnicile utilizate în contabilitatea de gestiune se stabilesc în funcţie de caracteristicile calitative ale informaţiilor cerute de utilizatori, precum şi de particularităţile activităţii desfăşurate. Prevederi privind calculaţia costurilor: Calculaţia costurilor presupune ansamblul lucrărilor efectuate într-o formă organizată cu scopul de a obţine informaţii privind costul bunurilor, lucrărilor, serviciilor, activităţilor sau altor obiecte de calculaţie. Organizarea lucrărilor privind calculaţia costurilor depinde de o serie de factori, cum ar fi: mărimea unităţii, structura organizatorică a acesteia, tipul şi modul de organizare a producţiei, tehnologia de fabricaţie, gradul de integrare a producţiei, caracterul etc." Cheltuielile cu utilajele de construcţii şi transport proprii sunt urmărite pe centre de cost, având în vedere că în cursul unui an aceste utilaje sunt utilizate pe mai multe proiecte, şi astfel cheltuielile înregistrate trebuie repartizate pe mai multe destinaţii. Repartizarea cheltuielilor pe destinaţii/lucrări se face prin stabilirea unui tarif intern de închiriere calculat pe baza cheltuielilor cu amortizări, întreţinere şi reparaţii, cheltuieli cu manopera deserventului, asigurări, taxe, şi alte cheltuieli (fără combustibil, care este o cheltuială variabilă în funcţie de orele lucrate). Cu privire la "fundamentarea economică" pentru utilajul "vibrator universal", autoritatea contractantă nu a observat, din formularul C8, ca acest echipament are alocate doar 2,2 ore de funcţionare pentru întreg contractul, valoarea totala fiind de 44,88 lei. Aceasta valoare reprezintă 0,033% din valoarea echipamentelor din cadrul contractului, respectiv 0,002% din valoarea ofertei. Aceasta valoare nu poate reprezenta un detaliu semnificativ pentru autoritatea contractantă, neputand fi considerată ca element determinant in justificarea preţului aparent neobişnuit de scăzut al ofertei SC ... SRL. Vibratorul universal este în dotarea curentă a unui şantier, fiind cuprins, de regulă, în costurile de organizare de şantier sau în costurile indirecte, acesta având o valoare de achiziţie foarte redusă. 26
Din acest motiv, un asemenea echipament de mică mecanizare, în cadrul unui şantier, este tratat ca un echipament topo sau unelte accesorii (roabe, lopeţi etc.), care nu apar, în mod explicit în listele de echipamente sau utilaje. Faptul că apare în formularul C8, este justificat doar din punct de vedere tehnologic, articolul de turnare beton trebuie să includă si vibrarea acestuia. Cu privire la susţinerile autorităţii contractante referitoare la faptul ca nu a justificat punctual "transporturile prevăzute la art. 11 din devizul fundaţii şi îmbrăcăminţi, respectiv art. 6 din devizul drumuri laterale, aceste transporturi sunt identice, reprezentând costul transportului mixturilor asfaltice pentru execuţia lucrărilor la drumul şi la drumurile laterale acestuia. Justificarea acestei categorii de costuri se regăseste în răspunsul contestatoarei la solicitarea de clarificări adresată de autoritatea contractantă. În ceea ce priveşte nelămurirea autorităţii contractante cu privire la justificarea transportului mixturilor asfaltice pe distanţa de 50 km în raport cu distanţa de 35 km din articolele de transport, consideră că a justificat costul real al transportului mixturilor asfaltice cu respectarea clarificării oferită de autoritatea contractantă în Nota de clarificari nr. 671/16.02.2016. În consecinţă, susţinerile autorităţii contractante din cadrul comunicării rezultatului procedurii de atribuire sunt contradictorii cu precizările/solicitările din răspunsurile transmise ofertanţilor prin Notele de clarificari. De remarcat este si faptul ca prin Decizia Civilă nr. 1314 din 22 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, a apreciat că „procedura de achiziţie publică, fiind reglementată de norme din domeniul dreptului public, se desfăşoară sub autoritatea principiului priorităţii interesului pnhlir. care impune respectarea cu stricteţe a scopului ordonanţei şi a principiilor de bază pe care le prevede actul normativ (art. 2), acestea presupunând nerestricţionarea pe considerente pur formale a examinării pe fond a ofertelor, acordând prevalentă unor aspecte nerelevante, cu luarea acestora din urmă în considerare în mod vădit disproporţionat în raport cu celelalte elemente ale procedurii" (a se vedea Decizia CNSC nr. 3894/C4/3998/4102 din data 30.10.2012-fila 17-18). 3. Cu privire la anularea procedurii de atribuire: Având în vedere că în cadrul procesului de evaluare a ofertelor, autoritatea contractantă a utilizat CERINŢE care nu au fost aduse la cunoştinţa ofertanţilor în mod transparent prin fişa de date a achiziţiei şi documentaţia de atribuire, în situaţia în care se consideră că nu mai pot fi dispuse măsuri de remediere, solicită, în conformitate cu prevederile art 209 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 34/2006, „dacă abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului", anularea procedurii de atribuire. 27
Autoritatea contractantă nu a evaluat oferta şi răspunsurile prezentate de ... SRL în conformitate cu prevederile legale invocate în cuprinsul contestaţiei, motiv pentru care apreciază că se impune admiterea contestaţiei. Faţă de cele sus-menţionate, solicită Consiliului să constate că autoritatea contractantă a încălcat prevederile legale în ceea ce priveşte evaluare ofertei ... SRL, şi, pe cale de consecinţa, admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată şi să se dispună luarea măsurilor legale care se impun. Prin adresa nr. ..., Consiliul a înştiinţat autoritatea contractantă despre depunerea contestaţiei de către SC ... SA, solicitând punctul de vedere cu privire la contestaţie, copia dosarului achiziţiei publice, copiile documentelor de calificare, ale propunerii tehnice şi financiare depuse de către SC ... SA, precum şi corespondenţa purtată cu aceasta pe perioada de evaluare a ofertelor. Autoritatea contractantă a comunicat adresa nr. 2208/06.05.2016, înregistrată la Consiliu cu nr. ..., prin care solicită respingerea ca nefondată a contestaţiei din următoarele considerente: 1. Referitor la primul motiv de neconformitate a ofertei depuse de SC ...SA, respectiv faptul că prin răspunsul ofertantului nr. 2486 din 06.04.2016 la solicitarea de clarificări a comisiei nr. 1550/31.03.2016, nu se justifică diminuarea consumului pentru compactor autopropulsant cu rulouri şi compactor autopropulsant pe pneuri, nefiind relevantă menţiunea că repartizatorul normeză toate utilajele ce participă la aşternerea mixturilor - aceasta deoarece, compactarea mixturilor este o operaţiune diferită de aşternerea acestora, având reglementări tehnice specifice (ex: nr. de treceri minime, viteza de compactare, grad de compactare etc.), arată că prin pct. 5 lit. a) a adresei comisiei nr. 1550/31.03.2016, se solicită ofertantului: ,,a) Vă rugăm să justificaţi diminuarea consumurilor de ore de funcţionare a utilajelor de construcţii prezentate anterior", utilajele de construcţii prezentate în solicitare fiind compactor autopropulsant cu rulouri, compactor autopropulsant pe pneuri şi repartizator mixturi asfaltice. Prin solicitarea de clarificări adresată, i-a fost explicitat ofertantului, şi necesitatea justificării consumurilor pentru cele trei tipuri de utilaje, în raport cu prevederile documentaţiei de atribuire şi oferta prezentată. Prin pct. 5 al răspunsului ofertantului nr. 2486 din 06.04.2016, se justifică numai diminuarea consumului pentru repartizator mixturi asfaltice, aşa cum ofertantul menţionează la pag. 5 din contestaţie, „în cuprinsul paginilor 5-8 (patru pagini de analize, calcule, referinţe normative, rapoarte de inspecţie pentru utilaje etc) a sustinut reducerea consumurilor de ore utilaj pentru repartizator finisor mixturi asfaltice", or, era de datoria acestuia ca în mod similar, prin răspunsul nr. 2486 din 06.04.2016, să justifice diminuarea consumului şi pentru compactor autopropulsant cu rulouri şi compactor autopropulsant pe pneuri, pentru care a fost adresată de către comisie o solicitare punctuală în acest sens. Dacă ofertantul considera că solicitarea comisiei excede cadrului legal, avea posibilitatea contestării solicitării de clarificări, fapt ce nu s-a 28
realizat, motiv pentru care ofertantul şi-a asumat transmiterea răspunsului întocmai conform solicitărilor comisiei de evaluare. Astfel, prin răspunsul ofertantului, se justifică din punct de vedere tehnic, numai dimuarea consumului de ore de funcţionare pentru repartizator mixturi asfaltice. Cu privire la cele două tipuri de compactoare pentru care a fost solicitat, de asemenea, diminuarea consumului, prin răspunsul nr. 2486 din 06.04.2016, ofertantul nu prezintă nicio explicaţie/justificare punctuală. Astfel cum s-a menţionat şi în comunicarea rezultatului procedurii transmisă ofertantului, singura referire la diminuarea consumului pentru compactor autopropulsant cu rulouri şi compactor auopropulsant pe pneuri, ce poate fi dedusă din răspunsul acestuia nr. 2486 din 06.04.2016, este că repartizatorul normeză toate utilajele ce participă la aşternerea mixturilor. Dar acestă referire nu a putut fi reţinută de către comisie, deoarece compactarea mixturilor este o operaţiune diferită de aşternerea acestora, având reglementări tehnice specifice (ex. nr. de treceri minime, viteza de compactare, grad de compactare etc.). Astfel, în mod similar justificării prezentate pentru repartizatorul de mixturi asfaltice, ofertantul trebuia să justifice şi diminuarea consumului pentru cele două utilaje necesare compactării mixturilor. Aşa cum ofertantul a înţeles să justifice diminuarea consumului de ore pentru repartizator în raport cu performanţa acestuia şi tehnologia de excuţie utilizată, este evident că în mod similar trebuia justificat şi pentru cele două tipuri de compactoare. Comisia de evaluare a înţeles că ofertantul nu a prezentat consumul de ore din indicatoarele de norme de deviz, şi tocmai de aceea a solicitat ofertantului justificarea diminuării consumului. În această situaţie, este evident că nu poate prezenta relevanţă explicaţia ofetantului de la începutul pag. 4 a contestaţiei, „indicatorul de norme de deviz, reţeta clasică indică orele de consum egale pentru repartizator şi cilindri, respectiv consumul de 0,044 ore/to pentru articolul DB13B1 şi 0,0053 ore/mp pentru articolul DB16H1", deoarece nerespectarea reţetelor din indicatoare trebuie justificată strict din prisma performanţelor utilajelor şi tehnologiilor de execuţie utilizate, şi nu în raport cu indicatoarele de norme de deviz. Astfel, ofertantul se contrazice, deoarece a precizat în nenumărate rânduri în cuprinsul răspunsului nr. 2486 din 06.04.2016 dar şi a contestaţiei, că nu au fost respectate reţetele din indicatoarele de norme de deviz. Solicită să constate că justificarea diminuării consumului de ore de funcţionare pentru compactor autopropulsant cu rulouri şi compactor auopropulsant pe pneuri, apare pentru prima dată în motivaţia contestaţiei, pe parcursul paginilor 3-9, fiind astfel evident faptul că ofertantul recunoaşte că în răspunsul nr. 2486 din 06.04.2016 nu a justificat aceste diminuări ale consumurilor. Cu privire la această justificare prezentată în cadrul contestaţiei, prin prezentul punct de vedere nu va fi analizată concludenţa justificării, deoarece aceasta se putea realiza numai în cadrul evaluării ofertelor, prin prezentarea justificării în răspunsul nr. 2486 din 06.04.2016 la solicitarea de clarificări a comisiei de evaluare. Referitor la afirmaţiile eronate ale contestatoarei privind obligaţia comisiei de evaluare de a resolicita clarificări de justificare a diminuării 29
consumului de ore de funcţionare pentru compactor autopropulsant cu rulouri şi compactor autopropulsant pe pneuri, având în vedere prevederile art. 35 şi art. 11 alin. (3) din HG nr. 925/2006 dar şi menţiunea acesteia din răspunsul nr. 2486 din 06.04.2016 „vă stam la dispoziţie cu orice clarificari pe care le consideraţi necesare", comisia nu a mai uzat de acest drept legal, ci nu obligaţie, cum eronat afirmă contestatoarea, deoarece solicitarea de clarificări a comisiei nr. 1550/31.03.2016 a fost clară şi precisă definind în mod explicit şi detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare, fiind acordat ofertantului un termen de răspuns mai mult decât rezonabil. Evidenţa fapului că solicitarea de clarificări este conform afirmaţiilor anterioare, este dovedită şi de răspunsul ofertantului nr. 2486 din 06.04.2016 din care rezultă că a înţeles întrutotul solicitarea comisiei, însă răspunsul acestuia se referă doar la unul dintre cele trei utilaje pentru care a fost solicitată justificarea diminuării consumului de ore de funcţionare. Retransmiterea aceleiaşi clarificări ofertantului contestator ar fi determinat apariţia unui avantaj evident în favoarea acestuia, dat fiind şi faptul că a mai fost solicitat prin adresa comisiei nr. 1550/31.03.2016 clarificarea aceluiaşi aspect. Principiul egalităţii de tratament şi obligaţia de transparenţă interzic „negocierea" între autoritatea contractantă şi unul dintre ofertanţi cu privire la modalitatea de îndeplinire a cerinţelor de natură tehnică. Astfel, absenţa resolicitării de clarificări nu poate fi invocată de către contestatoarea a cărei ofertă a fost respinsă, în condiţiile în care caracterul imprecis al ofertei rezultă exclusiv din lipsa de diligenţă a acesteia de a răspunde întocmai şi punctual la solicitarea de clarificări a comisiei de evaluare nr. 1550/31.03.2016. 2. În ceea ce priveşte al doilea motiv al neconformităţii ofertei depuse de SC ... SA, în speţă fapul că oferta nu satisface cerinţele documentaţiei de atribuire cu privire la obligativitatea întocmirii ofertei cu respectarea conţinutului listelor de cantităţi, menţionată în răspuns nr. 2 din clarificarea nr.2 postată în SEAP (nr. 584/10.02.2016) privind documentaţia de atribuire. După cum se observă din afirmaţia anterioară a autorităţii contractante, motivul de declarare a neconformităţii ofertei contestatoarei are la bază răspunsul de clarificări a autorităţii contractante privind documentaţia de atribuire, postat în SEAP la data de 11.02.2016 cu denumirea clarificare 2 ([INV384412/008] clarificare 2.pdfp7s) înregistrat la autoritatea contractată cu nr. 584/10.02.2016. Răspunsul a fost dat la solicitarea de clarificări a unui posibil ofertant, SC Compania de Constructii Feroviare SA Câmpulung Moldovenesc, înregistrată la autoritatea contractantă cu nr. 498 din 04.02.2016: „Conform listelor de cantităţi, stratul de balast trebuie aşternut manual (art. DA06A1) atât în categoria de lucrări Fundaţii şi îmbrăcăminţi, cât şi în cele de Drumuri Laterale. Vă rugăm să analizaţi şi să clarificaţi, deoarece această activitate se poate efectua mecanic, având în vedere cantitatea mare, costul fiind mai redus." Răspunsul autorităţii contractante la această solicitare, a fost următorul: „Oferta se va face pe listele de cantităţi, respectând conţinutul 30
acestora." Răspunsul autorităţii contractante nu a fost contestat de niciun operator economic, astfel la întocmirea ofertelor şi în procesul de evaluare a ofertelor, răspunsul în cauză trebuie avut în vedere, întrucât conţinutul acestuia a devenit, în mod definitiv, parte integrantă a documentaţiei de atribuire. Analizându-se conţinutul listelor de cantităţi regăsite în documentaţia de atribuire în cadrul documentului postat în SEAP cu denumirea PTh 01-1, la paginile 18 - 24, se observă că în coloana 1 sunt menţionate simbolul şi denumirea resurselor din cadrul indicatoarelor de norme de deviz seria 1981 cu revizuirile şi completările ulterioare, acestea având consumuri prestabilite de resurse materiale, de ore manoperă şi ore funcţionare utilaje. De reţinut este faptul că în cadrul procedurii de atribuire în cauză, autoritatea contractantă având la bază încadrările făcute de proiectant, în scopul obţinerii de oferte comparabile din punct de vedere tehnic şi financiar, a cuantificat lucrările ce urmează a fi executate sub forma unor liste de cantităţi de lucrări, cu detalierea lucrărilor pe articole de deviz din cadrul indicatoarelor de norme de deviz seria 1981 cu revizuirile şi completările ulterioare. În aceste condiţii, operatorii economici aveau obligaţia întocmirii ofertelor tehnice cu respectarea întocmai a listelor de cantităţi şi a conţinutului acestora, conţinut ce se poate referi doar la consumurile specifice de materiale, manoperă, ore de funcţionare utilaje şi transport aferente încadrării făcute de proiectant în articole de deviz din cadrul indicatoarelor de norme de deviz seria 1981 cu revizuirile şi completările ulterioare. Având în vedere aceste precizări, din punctul de vedere al proiectantului şi al autorităţii contractante, respectarea obligatorie a conţinutului listelor de cantităţi, impusă pentru ofertanţi prin răspuns nr. 2 din clarificarea nr. 2 postată în SEAP (nr. 584/10.02.2016), se poate referi doar la respectarea consumurilor specifice de materiale, manoperă, ore de funcţionare utilaje şi transport aferente articolelor de deviz din cadrul indicatoarelor de norme de deviz seria 1981 cu revizuirile şi completările ulterioare, prevăzute în listele cuprinzând cantităţile de lucrări. În susţinerea afirmaţiilor anterioare, nu este de neglijat nici contextul în care vine răspunsul autorităţii contractante prin preluarea răspunsului proiectantului, de respectare obligatorie a conţinutului listelor de cantităţi, acesta fiind funizat la solicitarea unui operator de clarificare a aşternerii manuale a stratului de balast prevăzut în proiect. Este de evidenţiat faptul că solicitarea este adresată din prisma denumirii articolului de deviz din cadrul indicatoarelor de norme de deviz seria 1981, răspunsul autorităţii confirmând practic obligativitatea respectării tuturor articolelor de deviz date cu denumirile aferente şi implicit punctual aşternerea manuală a stratului de balast conform încadrării articolului din cadrul normelor de deviz. Astfel, în vederea respectării principiului simetriei juridice, autoritatea contractantă a fost obligată să evalueze toate ofertele prin raportare la aceleaşi cerinţe explicitate anterior; raţionamentul evaluării în acest mod a 31
ofertelor fiind validat şi de dispoziţiile art. 34 alin. (2) din HG nr. 925/2006 conform cărora "Comisia de evaluare are obligaţia de a analiza şi de a verifica fiecare oferta atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cat şi din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implica. " dar şi art. 72 alin. 2) lit.b) din HG nr. 925/2006, conform cărora „atribuţiile comisiei de evaluare sunt următoarele: f) verificarea propunerilor tehnice prezentate de ofertanţi, din punctul de vedere al modului în care acestea corespund cerinţelor minime din caietul de sarcini''. În raport de prezentarea anterioară şi din prisma asigurării tratamentul egal şi al transparenţei pentru toţi operatorii economici interesaţi de prezenta procedură inclusiv a celor participanţi, comisia de evaluare a stabilit evaluarea tuturor ofertelor sub aspectul respectării obligatorie a consumurilor specifice de materiale, manoperă şi ore de funcţionare utilaje aferente încadrării făcute de proiectant în articole de deviz din cadrul indicatoarelor de norme de deviz seria 1981. în privinţa consumurilor specifice de transport, acestea au fost acceptate a fi modificate, având în vedere răspunsul 3 din clarificare 2 postată în SEAP (nota de clarificări nr. 584/10.02.2016), în care se precizează „Se pot defalca distanţele de transport, cu condiţia să se respecte cantitatea totală din listele de cantităţi". În altă ordine de idei, deşi autoritatea contractantă este conştientă că evoluţia tehnologică conduce la randamente mult mai crescute ale utilajelor, considerarea acestui mod de evaluare a ofertelor, a avut la bază următoarele aspecte esenţiale: Modul de cuantificare a lucrărilor ce urmează a fi executate, conform Caietului de sarcini, acestea fiind sub forma listelor de cantităţi de lucrări detaliate pe articole de deviz din cadrul indicatoarelor de norme de deviz seria 1981 cu revizuirile şi completările ulterioare, încadrările, fiind în scopul obţinerii de oferte comparabile din punct de vedere tehnic şi financiar; Aceasta trebuie coroborată şi cu lipsa precizărilor din cadrul documentaţiei de- atribuire, privind libertatea ofertanţilor de a- şi prevedea propriile consumuri de resurse materiale, manoperă şi ore de funcţionare utilaje, singura execepţie fiind pentru consumurile de transport ce au fost acceptate a fi modificate, având în vedere răspunsul 3 din clarificare 2 postată în SEAP (nota de clarificări nr. 584/10.02.2016), în care se precizează „Se pot defalca distanţele de transport, cu condiţia să se respecte cantitatea totală din listele de cantităţi "; Asigurarea tratamentului egal pentru toţi operatorii economici ce au fost interesaţi de participarea la prezenta procedură, existând posibilitatea ca anumiţi operatori economici să nu fi depus ofertă tocmai din cauza impunerii respectării obligatorie a conţinutului listelor de cantităţi, conform răspuns nr. 2 din clarificarea nr.2 postată în SEAP (nr. 584/10.02.2016). De reţinut în acest sens, este şi faptul că nu a depus ofertă nici operatorul economic aparent interesat de procedură, SC ..., ce 32
a formulat solicitarea de clarificări în urma căruia a fost transmis de autoritate răspuns nr. 2 din clarificarea nr.2 postată în SEAP (nr. 584/10.02.2016); Asigurarea tratamentului egal pentru toţi operatorii economici ce au depus ofertă în cadrul prezentei proceduri, considerând că acest principiu ce stă la baza atribuirii contractului de achiziţie publică, nu ar fi respectat în cazul admiterii consumurilor de resurse diminuate, deoarece în evaluarea tuturor ofertelor, s-ar accepta reguli diferite pentru situaţii similare. Dintre cele 6 (şase) oferte depuse în cadrul prezentei proceduri, 4 (patru) oferte respectă consumurilor specifice de materiale, manoperă şi ore de funcţionare utilaje aferente încadrării făcute de proiectant în articole de deviz din cadrul indicatoarelor de norme de deviz seria 1981. În mod cât se poate de firesc, prezintă preţul cel mai mic, cele două oferte ce nu respectă consumurilor specifice de manoperă şi/ sau ore de funcţionare utilaje aferente încadrării făcute de proiectant în articole de deviz din cadrul indicatoarelor de norme de deviz seria 1981; Astfel, în raport cu operatorii economici ce au înţeles să oferteze conform răspuns nr. 2 din clarificarea nr. 2 postată în SEAP (nr. 584/10.02.2016), cu respectarea conţinutului listelor de cantităţi în integralitatea lor (inclusiv consumurile specifice), acceptarea consumurilor diminuate în raport cu consumurile din cadrul indicatoarelor de norme de deviz seria 1981, ar conduce la aplicarea de reguli diferite de evaluare pentru situaţii similare, aceasta fiind o premiză de încălcare a principiului tratamentului egal; Necesitatea respectării legislaţiei principale în domeniul achiziţiilor publice, în ceea ce priveşte asigurarea respectării principiilor achiziţiilor publice prevăzute în OUG nr. 34/ 2006 precum şi a admiterii numai a ofertelor ce îndeplinesc toate condiţiile de admisibilitate care rezultă din documentaţia de atribuire şi actele anexate acesteia (art. 200 alin. 1 din OUG nr. 34/ 2006). Respectarea legislaţiei principale este în mod categoric prioritar respectării legislaţiei secundare, cu referire la Ordinul MLPTL nr. 1568 din 15.10.2002 pentru aprobarea reglementării tehnice „Ghid privind elaborarea devizelor la nivel de categorii de lucrări şi obiecte de construcţii pentru investiţii realizate din fonduri publice", indicativ P 91/1-02, ordin ce „nota bene" nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României ci doar în Buletinul Construcţiilor. Mai mult decât atât, chiar dacă acest Ordin nu a fost abrogat de niciun alt act normativ, aplicabilitatea acestuia menţionată la pct. 1.5 din Ghid, se referă la activităţi de construcţii ce în prezent nu mai sunt clasificate conform Anexei 1 a Ghidului. Considerând că argumentaţia prezentată anterior este edificatoare cu privire la raţiunea neacceptării de către comisie a consumurilor de resurse de manoperă şi ore de funcţionare utilaje modificate de ofertanţi în raport 33
cu consumurilor specifice aferente încadrării făcute de proiectant în articole de deviz din cadrul indicatoarelor de norme de deviz seria 1981, oferta contestatoarei a fost respinsă, deoarece următoarele consumuri de utilaje nu respectă conţinutul din articolele de deviz date: -compactor autopropulsant cu rulouri - se ofertează 1223 ore faţă de 1313 ore necesare conform conţinutului articolelor de deviz date -compactor autopropulsant pe pneuri - se ofertează 96 ore faţă de 187 ore necesare conform conţinutului articolelor de deviz date -repartizator mixturi asfaltice - se ofertează 96 ore faţă de 187 ore necesare conform conţinutului articolelor de deviz date Neînţelegerea aparentă a contestatoarei descrisă la începutul paginii 10 din contestaţie „nu înţelegem la ce ore de consum cu utilajele se raportează autoritatea contractantă în motivarea descalificării de la pragraful 1 (compactor autopropulsat cu rulouri - se oferteaza 1123 ore fata de 1312 ore; repartizator mixturi asfaltice - se oferteaza 96 ore faţă de 187 ore), în aceasta situaţie putând aprecia că autoritatea contractantă evaluează oferta subscrisei prin comparare cu oferta altui operator economic participant la procedură, luând ca etalon oferta respectivului, urmare realizării acestei comparaţii între oferte", este contrazisă de însăşi motivaţia acesteia prezentată la punctul 1 al neconformităţii ofertei, la pag. 4 a contestaţiei, unde de această dată pentru justificarea consumurilor de ore funcţionare utilaje înţelege să se raporteze la „indicatorul de norme de deviz, reţeta clasică, indică orele de consum egale pentru repartizator şi cilindri, respectiv consumul de 0,044 ore/to pentru articolul DB13B1 si 0,0053 ore/mp pentru articolul DB16H1". De asemenea, contestatoarea nu cunoaşte faptul că simbolurile şi denumirea resurselor regăsite în listele de cantităţi din documentaţia de atribuire pot fi aferente numai indicatoarelor de norme de deviz seria 1981 cu revizuirile şi completările ulterioare, afirmaţie demonstrată de respectarea de către aceasta a celorlalte consumuri din indicatoarelor de norme de deviz seria 1981, cu excepţia celor obiect al neconformităţii. Pe de altă parte, cum a fost prezentat şi în comunicarea transmisă ofertantului SC ... SA, ofertantul nu a respectat nici consumurile proprii de utilaje condiţionat de respectarea cerinţelor calitative prevăzute în Caietul de sarcini, un exemplu elocvent prezentat în acest sens fiind prevederea în ofertă a aşternerii pietrei sparte cu autogrederul ce respectă conţinutul normelor de deviz, contrar cerinţelor caietului de sarcini pentru piatra spartă, în care la pct. 9.2 se solicită aşternerea acesteia cu repartizatorul. Este, astfel, evident faptul că nu se respectă nici prevederile art. 2.2.2 din Normativ P91/1 - 2002 aprobat prin Ordinul MLPTL nr. 1568 din 15.10.2002, în ceea ce priveşte libertatea ofertanţilor de a-şi prevedea propriile consumuri şi tehnologii de execuţie, cu respectarea cerinţelor cantitative şi calitative prevăzute în Proiectul tehnic inclusiv Caietul de sarcini, contrar nenumăratelor afirmaţii în acest sens ale ofertantului. Cu privire la acest ultim aspect, deşi a fost menţionat în comunicarea rezultatului transmisă prin adresa autorităţii contractante nr. 1987 din 22.04.2016, se observă că prin contestaţie nu se argumentează această neconformitate a ofertei tehnice prezentată în raport cu motivaţia 34
contestatoarei că a ofertat propriile consumuri şi tehnologii de execuţie, cu respectarea cerinţelor cantitative şi calitative prevăzute în Proiectul tehnic inclusiv Caietul de sarcini. 3. Cu referire la cel de-al treilea motiv al respingerii ofertei SC Conest SA, în temeiul art. 36 alin. (1) lit. f) coroborat cu art. 361 alin. (4), ambele din HG nr. 925/ 2006, deoarece prin răspunsul ofertantului nr. 2486 din 06.04.2016 înregistrat la autoritatea contractantă cu nr. 1696 din 08.04.2016, la solicitarea comisiei de justificare a preţului aparent neobişnuit de scăzut de la pct. 6 din adresa nr. 1550 din 31.03.2016, nu se prezintă următoarele informaţii solicitate punctual de comisie, conform art. 202 din OUG nr. 34/ 2006 actualizată coroborat cu art. 361 alin. (2) şi (3) din HG nr. 925/ 2006 respectiv: -Nu se prezintă fundamentarea economică a preţului pentru toate utilajele de construcţii prezentate în Formularul C8 din ofertă, respectiv pentru: vibrator universal, compactor vibrator autopropulsant, autogudronator, mătură mecanică pe tractor, maşina automata de tăiat otel, ştanţă electrică, maşină de fasonat, autocisternă cu dispozitiv de stropire, troliu electric. Această afirmaţie are la bază faptul că solicitarea nu s-a referit la o parte dintre utilaje sau la utilajele principale, iar pentru verificarea detaliată şi integrală a preţului ofertat pentru orele de funcţionare utilaje, comisia de evaluare avea nevoie de fundamentarea economică a modului de formare a preţului pentru toate utilajele, nu numai pentru 91% dintre acestea, în raport cu valoarea totală a orelor de utilaje prezentate de ... SA. De altfel, acest calcul al procentajului nu poate fi relevant, deoarece în lipsa prezentării fundamentării costurilor pentru utilajele menţionate, nu se poate aprecia corectitudinea modului de constituire a preţurilor unitare pentru aceste utilaje şi implicit, nu se poate determina ponderea valorică a acestora în totalul cheltuielilor cu ore de funcţionare utilaje; -Nu se prezintă documente privind costurile implicate de utilajele de construcţii prezentate. Cum a fost solicitat, documentele erau necesare în vederea verificării corectitudinii fundamentării economice a preţului ofertat pentru utilajele de construcţii. În lipsa acestor documente, fundamentarea economică reprezintă doar un calcul matematic, pur teoretic; -Nu se justifică componenţa costurilor pentru preţul unitar de transport de 0,20 lei/ to/ km pentru agregate şi de 0,21 lei/ to/ km pentru mixturi, prevăzute în preţul materialelor de la art. 2 şi art. 3 din devizul fundaţii şi îmbrăcăminţi respectiv art. 1 şi art. 2 din devizul drumuri laterale, -Nu se prezintă documente privind costurile implicate de transporturile prevăzute în preţul materialelor de la art. 2 şi art. 3 din devizul fundaţii şi îmbrăcăminţi respectiv art. 1 şi art. 2 din devizul drumuri laterale, -Nu se justifică componenţa costurilor pentru preţul unitar de transport de 0,21 lei/ to/ km, de la art.11 din devizul fundaţii şi îmbrăcăminţi respectiv art. 6 din devizul drumuri laterale, prevăzut pentru transporturi locale, 35
-Nu se prezintă documente privind costurile implicate de transporturile prevăzute la art. 11 din devizul fundaţii şi îmbrăcăminţi respectiv art. 6 din devizul drumuri laterale. Solicită Consiliul să constate că, în temeiul obligaţiilor impuse de art. 202 alin. (1) din OUG nr. 34/ 2006 şi art. 361 alin. (2) şi (3) din HG nr. 925/2006, comisia de evaluare a solicitat celor doi ofertanţi ce au prezentat un preţ aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi executat, detalii/ precizări/ informaţii/ documente, considerate de către comisie ca fiind semnificative cu privire la justificarea preţului ofertat şi prezintă relevanţă pentru verificarea detaliată de către comisie a justificării. În acest sens, în mod similar pentru ambii ofertanţi, au fost solicitate următoarele informaţii şi documente: - fundamentarea economică a modului de formare a preţului pentru toate articolele de deviz conţinute în ofertă, - prezentarea de documente privind preţurile la furnizori pentru balast, piatră spartă, mixturi asfaltice, emulsie de bitum, beton B150, - prezentarea de documente privind situaţia stocurilor de materii prime şi materiale, - prezentarea de documente privind nivelul de salarizare a forţei de muncă, - fundamentarea economică şi prezentarea de documente privind costurile implicate de utilajele de construcţii prezentate în Formularul C8 privind consumurile de ore de funcţionare a utilajelor de construcţii, - Justificarea transporturilor prevăzute în preţul materialelor pentru balast şi piatră spartă, de la art. 2 şi art. 3 din devizul fundaţii şi îmbrăcăminţi respectiv art. 1 şi art. 2 din devizul drumuri laterale, cu prezentarea de documente privind costurile implicate, - Justificarea transporturilor prevăzute la art. 1 din devizul fundaţii şi îmbrăcăminţi respectiv art. 6 din devizul drumuri laterale, cu prezentarea de documente privind costurile implicate, - descrierea soluţiilor tehnice adoptate şi/sau orice condiţii deosebit de favorabile de care beneficiaţi pentru executarea lucrărilor, - posibilitatea să beneficiaţi de un ajutor de stat. Se observă că toate solicitările adresate sunt clare şi precise, în legătură evidentă cu obiectul achiziţiei, definind în mod explicit şi detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare, fiind acordat ofertantului un termen de răspuns mai mult decât rezonabil. De asemenea, se poate constata că solicitările sunt conform obligaţiei impuse comisiei de art. 36A1 alin. (2) şi (3) din HG nr. 925/ 2006 de a efectua verificări detaliate în legătură cu aspectele prevăzute la art. 202 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, acestea fiind: ,,a) fundamentarea economica a modului de formare a preţului, aferent metodelor de execuţie utilizate, procesului de producţie sau serviciilor prestate; b)soluţiile tehnice adoptate şi/sau orice condiţii deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru executarea lucrărilor, pentru furnizarea produselor sau prestarea serviciilor; 36
c)originalitatea ofertei din punct de vedere al indeplinirii tuturor cerinţelor prevăzute in caietul de sarcini; d)respectarea dispoziţiilor privind protectia muncii si condiţiile de lucru aplicabile pentru executarea lucrării, prestarea serviciului sau furnizarea produselor; e)posibilitatea ca ofertantul sa beneficieze de un ajutor de stat", precum şi obligaţia de solicitare de „documente privind, după caz, preţurile la furnizori, situaţia stocurilor de materii prime şi materiale, modul de organizare şi metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare a forţei de muncă, performanţele şi costurile implicate de anumite utilaje sau echipamente de lucru. " Solicitarea a fost adresată contestatoarei prin adresa nr. 1550 din 31.03.2016, act ce nu a fost contestat de SC ... SA, motiv pentru care aceasta avea obligaţia de a răspunde întocmai solicitărilor adresate. În urma răspunsului ofertantului nr. 2486 din 06.04.2016 înregistrat la autoritatea contractantă cu nr. 1696 din 08.04.2016, comisia de evaluare a constatat că ofertantul nu a prezentat următoarele informaţii, solicitate punctual de comisie conform precizărilor anterioare, acestea fiind necesare pentru efectuarea de verificări detaliate în legătură cu aspectele prevăzute la art. 202 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă coroborat cu art. 36A1 alin. (2) şi (3) din HG nr. 925/ 2006, respectiv: -Nu se prezintă fundamantarea economică a preţului pentru toate utilajele de construcţii prezentate în Formularul C8 din ofertă, respectiv pentru: vibrator universal, compactor vibrator autopropulsant, autogudronator, mătură mecanică pe tractor, maşina automata de tăiat otel, ştanţă electrică, maşină de fasonat, autocisternă cu dispozitiv de stropire, troliu electric. Această afirmaţie are la bază faptul că solicitarea comisiei nu s-a referit la o parte dintre utilaje sau la utilajele principale iar pentru verificarea detaliată şi integrală a preţului ofertat pentru orele de funcţionare utilaje, comisia de evaluare avea nevoie de fundamentarea economică a modului de formare a preţului pentru toate utilajele, nu numai pentru 91% dintre acestea în raport cu valoarea totală a orelor de utilaje prezentată de SC Conest SA. De altfel, acest calcul al procentajului, nu poate fi relevant, deoarece în lipsa prezentării fundamentării costurilor pentru utilajele menţionate, nu se poate aprecia corectitudinea modului de constiuire a preţurilor unitare pentru aceste utilaje şi implicit nu se poate determina poderea valorică a acestora în totalul cheltuielilor cu ore de funcţionare utilaje; -Nu se prezintă documente privind costurile implicate de utilajele de construcţii prezentate. Aşa cum a fost solicitat, documentele erau necesare în vederea verificării corectitudinii fundamentării economice a preţului ofertat pentru utilajele de construcţii. în lipsa documentelor privind costurile componente prezentate pentru utilaje ca fiind formate din amortizare/reparaţii/ întreţinere/ salarii/ combustibili/ etc., fundamentarea economică reprezintă doar un calcul matematic, pur teoretic, ce nu a putut fi verificată de către comisie; -Nu se justifică componenţa costurilor pentru preţul unitar de transport de 0,20 lei/ to/ km pentru agregate, de 0,21 lei/ to/ km pentru 37
mixturi şi de 0,21 lei/ to/ km pentru transporturi locale. Aceasta era necesar, deoarece, practic în baza acestor preţuri unitare se formează preţurile tuturor transporturilor prevăzute în ofertă, nejustificarea bazei formării preţurilor de transport echivalând cu lipsa integrală a justificării costurilor de transport. Astfel, comisia de evaluare nu a avut la dipoziţie nicio informaţie privind componentele de costuri de formare a preţului unitar prezentat pentru transporturi. -nu se prezintă documente privind costurile implicate de transporturile prevăzute în preţul materialelor respectiv în articolele date. Aşa cum a fost solicitat, documentele erau necesare în vederea verificării corectitudinii fundamentării preţului ofertat pentru transporturi, în lipsa acestor documente, justificarea preţurilor preţurile pentru transport, ce au o pondere importantă în preţul contractului, fiind simple afirmaţii pur teoretice. Cu privire la toate aceste informaţii lipsă din răspunsului ofertantei nr. 2486 din 06.04.2016, ce au fost solicitate punctual de comisie pentru justificarea preţului aparent neobişnuit de scăzut in raport cu ceea ce urmeaza a fi executat, deşi acestea au fost menţionate în comunicarea rezultatului transmisă prin adresa autorităţii contractante nr. 1987 din 22.04.2016, se observă că prin contestaţie se argumentează numai aspectul referitor la fiindamantarea economică a preţului pentru toate utilajele de construcţii prezentate în Formularul C8 din ofertă. În ceea ce priveşte argumentaţia contestatoarei „În cazul în care autoritatea contractantă ar fi considerat că este necesară justificarea pentru toate utilajele si echipamentele, avea la indemana prevederile legale privitoare la solicitările de clarificari ce se impun pe parcursul evaluarii ofertelor", reiterează cele prezentate la punctul 1 anterior, prin care motivăm de ce comisia nu a mai uzat de acest drept legal: Solicitarea de clarificări a comisiei nr. 1550/31.03.2016, a fost clară şi precisă, în legătură evidentă cu obiectul achiziţiei, definind în mod explicit şi detaliat informaţiile şi documentele necesare comisiei pentru verificarea preţului ofertat, fiind acordat ofertantului un termen de răspuns mai mult decât rezonabil; Retransmiterea aceleiaşi clarificări ofertantului contestatoare, ar fi determinat apariţia unui avantaj evident in favoarea acestui ofertant, dat fiind şi faptul că a mai fost solicitat prin adresa comisiei nr. 1550/31.03.2016 clarificarea aceluiaşi aspect; Principiul egalităţii de tratament şi obligaţia de transparenţă interzic „negocierea" între autoritatea contractantă şi unul dintre ofertanţi cu privire la modalitatea de furnizare a informaţiilor care să justifice preţul ofertat. Astfel, absenţa resolicitării de clarificări nu poate fi invocată de către contestatoarea a cărei ofertă a fost respinsă, în condiţiile în care lipsa informaţiilor şi documentelor necesare comisiei pentru verificarea detaliată a justificării preţului aparent neobişnuit de scăzut in raport cu ceea ce urmeaza a fi executat, rezultă exclusiv din lipsa de diligenţă a acesteia de a răspunde întocmai şi punctual la solicitarea de clarificări a comisiei de evaluare nr. 1550/31.03.2016. 38
În ceea ce priveşte solicitarea subsidiară a contestatoarei, de anulare a procedurii de atribuire in cazul in care Consiliul va constata vicierea grava a procedurii, în evaluarea ofertelor, comisia de evaluare a luat în considerare şi acest aspect, în raport cu prevederile art. 209 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 34/2006 „dacă au fost depuse oferte care, deşi pot fi luate în considerare, nu pot fi comparate din cauza modului neuniform de abordare a soluţiilor tehnice şi/ori financiare;", respectiv în raport cu prevederile art. 209 şi alin. (3) coroborat cu alin. (4) lit. b) din OUG nr. 34/ 2006 "pe parcursul analizei, evaluării şi/sau finalizării procedurii de atribuire se constată erori sau omisiuni, iar autoritatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca acestea să conducă la încălcarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a)-f).". Dar, având în vedere argumentele şi aspectele prezentate anterior la punctul 2 privind abordarea modului de evaluare a ofertelor şi asigurarea respectării principiilor achiziţiilor publice, a considerat că nu se justifică anularea procedurii de atribuire. Având în vedere şi toate considerentele expuse anterior, autoritatea solicită respingerea ca nefondată a contestaţiei nr. 3112 din 27.04.2016 înregistrată la autoritatea contractantă cu nr. 2060 din 27.04.2016 şi la Consiliu cu nr. 12783 din 27.04.2016, formulată de SC CONEST SA Iaşi şi continuarea procedurii de atribuire prin semnarea contractului de achiziţie publică conform raportului procedurii încheiat. Prin adresa nr. ..., Consiliul a înştiinţat autoritatea contractantă despre depunerea contestaţiei de către SC ... SRL, solicitând punctul de vedere cu privire la contestaţie, copia dosarului achiziţiei publice, copiile documentelor de calificare, ale propunerii tehnice şi financiare depuse de către SC ... SRL, precum şi corespondenţa purtată cu aceasta pe perioada de evaluare a ofertelor. Autoritatea contractantă a comunicat adresa nr. 2260/10.05.2016, înregistrată la Consiliu cu nr. ..., prin care solicită respingerea ca nefondată a contestaţiei ca fiind nefondată, având în vedere şi argumentele prezentate în continuare punctual, dar şi în raport cu motivaţia prezentată de contestatoarea. În prealabil prezentării argumentelor cu privire la fondul contestaţiei, supune analizei Consiliului, respingerea contestaţiei fără număr din 27.04.2016 înregistrată la autoritatea contractantă cu nr. 2066/27.04.2016, şi la Consiliu cu nr. ... din 28.04.2016, formulată de SC ... SRL, motivat de următoarele excepţii: 1. Tardivitatea contestaţiei în raport cu data de înregistrare a contestaţiei la Consiliu. În situatia în care Consiliul va constata că, contestaţia a fost înaintată la Consiliu la data de 28.04.2016, din punctul său de vedere, acesta trebuie respinsă deoarece termenul de sesizare a Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a expirat la data de 27.04.2016, având în vedere data luării la cunoştiinţă de către SC ... SRL a actului atacat, adresa autorităţii contractante nr. 1988 din 22.04.2016, în raport cu prevederile art. 256 alin. (1) lit. b) coroborate cu art. 271 alin. (1), ambele din OUG nr. 34/ 2006. În acest sens, solicită să reţină ca fiind relevantă formularea legiuitorului de la cele două articole menţionate 39
anterior, de sesizare a Consiliului şi de a se înainta contestaţia Consiliului, nu mai târziu de expirarea termenului care în situaţia de faţă este data de 27.04.2016, aceasta echivalând practic cu existenţa contestaţiei la Consiliu până la data de 27.04.2016 inclusiv. Aceasta exclude, practic, şi acceptarea variantei primirii contestaţiei de către Consiliu, prin intermediul serviciilor poştale sau de curierat, ulterior datei de 27.04.2016, chiar dacă aceasta a fost preluată de furnizorii acestor sevicii până la data de 27.04.2016. Ipoteza acceptării contestaţiilor ce au fost doar preluate de serviciile poştale sau de curierat în termenul de depunere a acestora şi primirea acestora de către Consiliu ulterior acestui termen, ar fi în contradicţie cu prevederile art. 205 alin. (1) şi art. 2563 alin. (3) din OUG nr. 34 din 2006, cu consecinţa posibilităţii încheierii în mod legal a unui contract de achiziţie publică chiar dacă Consiliul ar fi sesizat cu privire la posibilitatea nelegalităţii actului de atribuire a contractului respectiv, în termenul aparent legal, raportat cu data poştei. Astfel, în situaţia în care contestaţia a intrat în posesia Consiliului la data de 28.04.2016, indiferent de forma de transmitere a acesteia, consideră că aceasta trebuie respinsă ca fiind tardivă. 2. Data depunerii, în original, la sediul autorităţii contractante, a garanţiei de bună conduită nu respectă prevederile art. 2711 alin. (3) din OUG nr. 34 din 2006. Aceasta deoarece prevederile legale menţionate, obligă contestatoarea să depună garanţia de bună conduită în original la sediul autorităţii contractante odată cu depunerea contestaţiei. Or, originalul garanţiei de bună conduită nr. GI/59419 din 26.04.2016 constituită de SC ... SRL, a fost depus la Primăria Comunei ..., la data de 03.05.2016, prin intermediul serviciilor poştale, iar contestaţia a fost depusă la sediul autorităţii contractante la data de 27.04.2016, conform documentelor din cadrul dosarului achiziţiei transmis Consiliului. Astfel, chiar dacă autoritatea contractantă nu mai este obligată la reţinerea garanţiei de bună conduită în cazul respingerii contestaţiei de către Consiliu, contestatoarele au în continuare obligaţia constituirii acesteia, conform prevederilor legale, sub sancţiunea respingerii contestaţiei de către Consiliu, în virtutea prevederilor art. 2711 alin. (2) din OUG nr. 34 din 2006. Şi în cazul de faţă, garanţia de bună conduită nu a fost constituită conform prevederilor legale, deoarece originalul acesteia nu a fost depus la sediul autorităţii contractante odată cu contestaţia, 27.04.2016, dată ce a fost şi termenul limită legal de depunere a contestaţiilor. Pe fond, solicită respingerea ca nefondată a contestaţiei depuse de SC ... SRL, având în vedere următoarele: 1. Referitor la primul motiv de neconformitate a ofertei depuse de SC ... SRL, în speţă fapul că prin răspunsul nr. 3576 din 05.04.2016 la solicitarea de clarificări a comisiei nr. 1552/31.03.2016, în raport cu propriile consumuri şi tehnologii de execuţie şi respectarea cerinţelor calitative prevăzute în Proiectul tehnic (inclusiv Caietele de sarcini) şi alte acte normative care reglementează execuţia lucrărilor, nu se justifică productivitatea medie pe oră (consumurile proprii) pentru manoperă şi utilajele de construcţii, prezentată şi nu se justifică substituirea/ 40
asimilarea/ anumitor categorii de muncitori calificaţi şi utilaje de construcţii prezentate solicită să constate următoarele: Prin pct. 4 lit. a) a adresei comisiei nr. 1552/31.03.2016, se solicită ofertantului „a) Vă rugăm să justificaţi modificarea consumurilor cu mâna de lucru şi a consumurilor de ore de funcţionare a utilajelor de construcţii", fiindu-i prezentat că, în oferta acestuia, se regăsesc numai 4.590 de ore de manoperă dintr-un total de 13.380 ore de manoperă necesare conform conţinutului articolelor de deviz date şi numai 944 ore de funcţionare a utilajelor de construcţii dintr-un total de 1.970 ore de funcţionare a utilajelor de construcţii necesare conform conţinutului articolelor de deviz date. De asemenea, se exemplifică ofertantului principalele diminuări semnificative ale consumurilor cu mâna de lucru şi a consumurilor de ore de funcţionare a utilajelor de construcţii, ca fiind: -asfaltator - se ofertează 1323 ore faţă de un necesar de 1891 ore -pavator - se ofertează 137 ore faţă de un necesar de 5669 ore -săpător - se ofertează 0 ore faţă de un necesar de 5716 ore -autocisternă - ofertat 79 ore faţă de de 110 ore necesare -compactor - ofertat 494 ore faţă de un necesar de 1544 ore -repartizator mixturi asfaltice - ofertat 155 ore faţă de un necesar de 187 ore. Prin solicitarea de clarificări adresată, i-a fost explicitată ofertantului necesitatea justificărilor solicitate, în raport cu prevederile documentaţiei de atribuire şi oferta prezentată. La finalul punctului 4 al răspunsului ofertantului nr. 3576 din 05.04.2016, se menţionează că la paginile 7 - 9 se regăseşte justificarea consumurilor cu mâna de lucru şi a consumurilor de ore de funcţionare a utilajelor de construcţii folosite. Comisia, analizând justificările consumurilor cu mâna de lucru şi a consumurilor de ore de funcţionare a utilajelor prezentate, a constatat următoarele: -acestea reprezintă un simplu calcul matematic, fapt ce rezultă şi din denumirea dată de ofertant acestor documente „Mod de calcul consum manoperă/ore funcţionare utilaje" - calculul matematic prezentat este raportat la o productivitate medie/ oră, aşa cum rezultă din coloana 4 a tabelelor, aceasta fiind baza diminuării consumurilor, şi pe cale de consecinţă, productivitatea trebuia justificată conform solicitării comisiei; -pentru justificarea consumurilor cu mâna de lucru şi ore de funcţionare a utilajelor, ofertantul nu a prezentat nicio explicaţie punctuală/ documente relevante, în raport cu tehnologiile de execuţie deţinute şi metodele de lucru utilizate, deşi în cadrul pct. 4 din răspunsul acestuia nr. 3576 din 05.04.2016, precizează „folosireapropriilor consumuri şi tehnologii de execuţie" şi „folosirea de echipamente superioare din punct de vedere tehnologic (caracteristici tehnice, performaţe de lucru) faţă de echipamentele în baza cărora au fost determinate consumurile specifice (normele de lucru) care se regăsesc în indicatoarele de norme de deviz seria 1981"; 41
-nu se justifică substituirea/asimilarea/anumitor categorii de muncitori calificaţi şi utilaje de construcţii prezentate în tabelele privind modul de calcul a consumurilor. Spre exemplu: pentru aşternerea manuală a balastului de la categoria de lucrări „fundaţii şi îmbrăcăminţi" se foloseşte autogreder, fără a fi justificată necesitatea acestuia în contextul diminuării considerabile a orelor de manoperă pentru pavator; pentru săpătură manuală nu se justifică asimilarea şi substituirea săpătorului cu muncitor deservire c-ţii montaj şi buldoexcavator; pentru împrăştierea cu lopata a pământului nu se justifică asimilarea şi substituirea săpătorului cu muncitor deservire c-ţii montaj- pentru compactarea mecanică a pământului, nu se justifică asimilarea şi substituirea finisorului terasamente cu muncitor deservire c-ţii montaj; etc. - Practic prin tabelele prezentate sub aparenţa unor justificări, ofertantul nu face decât să prezinte sub o altă formă, lista cuprinzând consumurile de manopera şi lista cuprinzând consumurile de ore de funcţionare a utilajelor de constructii, prezentate iniţial în ofertă. Dacă ofertantul considera că solicitarea comisiei excede cadrului legal, avea posibilitatea contestării solicitării de clarificări, fapt ce nu s-a realizat, motiv pentru care ofertantul şi-a asumat transmiterea răspunsului întocmai conform solicitărilor comisiei de evaluare. Astfel, prin răspunsul ofertantului, se justifică doar punct de vedere matematic modificarea consumurilor cu mâna de lucru şi a consumurilor de ore de funcţionare a utilajelor de construcţii o astfel de justificare, fără argumente de ordin tehnic, neputând prezenta relevanţă pentru comisia de evaluare, fiind evident contrară scopului solicitării, cel de evaluare a ofertei tehnice. Aşa cum s-a prezentat în comunicarea rezultatului nr. 1988 din 22.04.2016 transmisă ofertantului, neconformitatea ofertei prezentată la primul punct, se datorează neconcludenţei justificarii modificării consumurilor cu mâna de lucru şi a consumurilor de ore de funcţionare a utilajelor de construcţii prezentate în ofertă, ci nu a neconformităţii folosirii propriilor consumuri. Astfel, în motivarea contestaţiei, la paginile 5 - 8, se regăsesc numai argumente generaliste privind folosirea de către contestatoare a propriilor consumuri cu mâna de lucru şi ore de funcţionare a utilajelor de construcţii, nefiind prezentate argumente concrete şi punctuale privind lipsa justificărilor modificărilor aduse acestor tipuri de consumuri. Aprecirea contestatoarei de la sfârşitul paginii 8 din contestaţie, ,,Vă solicităm să aveţi în vedere şi faptul că în conformitate cu prevederile art. 35 din HG nr. 925/2006 "Comisia de evaluare are obligaţia de a analiza şi de a verifica fiecare oferta atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cat şi din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implica" - ori din concluziile punctului 1 al comunicării rezultatului procedurii rezultă contrariul!, este evident eronată, deoarece tocmai în acest scop a fost solicitat ofertantului „ Vă rugăm să justificaţi modificarea consumurilor cu mâna de lucru şi a consumurilor de ore de funcţionare a utilajelor de construcţii". Dar, în lipsa prezentării acestor justificări, în mod normal, cum a fost menţionat şi în comunicarea rezultatului, comisia „nu a putut aprecia dacă consumurile de manoperă şi de utilaje de construcţii 42
respectă prevederile Proiectului tehnic (inclusiv Caiete de sarcini) şi reglementările tehnice aplicabile. Conform scopului solicitării de verificare tehnică a ofertei, consecinţa firească fiind neconformitatea ofertei în temeiul art. 79 alin. (1) din HG nr. 925/2006 Cu privire la celelate argumente prezentate la acest punct al contestaţiei, nu prezintă relevanţă în contextul neconformităţii ofertei din cauza neconcludenţei justificării modificării consumurilor cu mâna de lucru şi a consumurilor de ore de funcţionare a utilajelor de construcţii prezentate în ofertă, neteminicia acestora va fi prezentată la punctul următor 2 privind neconformitatea ofertei depuse de SC .... Referitor la dreptul comisiei de evaluare de a resolicita clarificări de justificare a modificării consumurilor cu mâna de lucru şi a consumurilor de ore de funcţionare a utilajelor de construcţii, având în vedere prevederile art. 35 şi art. 11 alin. (3) din HG nr. 925/ 2006 comisia nu a mai uzat de acest drept legal, deoarece: Solicitarea de clarificări a comisiei nr. 1552/31.03.2016 a fost clară şi precisă definind în mod explicit şi detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare, fiind acordat ofertantului un termen de răspuns mai mult decât rezonabil; Retransmiterea aceleiaşi clarificări ofertantului ar fi determinat apariţia unui avantaj evident în favoarea acestuia, dat fiind şi faptul că a mai fost solicitată, prin adresa comisiei nr. 1552/31.03.2016, clarificarea aceluiaşi aspect. Principiul egalităţii de tratament şi obligaţia de transparenţă interzic „negocierea" între autoritatea contractantă şi unul dintre ofertanţi cu privire la modalitatea de îndeplinire a cerinţelor de natură tehnică. Astfel, este evident că, caracterul imprecis al ofertei SC ... SRL rezultă exclusiv din lipsa de diligenţă a acesteia de a răspunde întocmai şi punctual la solicitarea de clarificări a comisiei de evaluare nr. 1552/31.03.2016. În ceea ce priveşte neconformitatea constatată de către comisie în propunerea tehnică a SC ... SRL, „Balastul prevăzut la art. 3 al devizului fundaţii şi imbracăminţi, se aşterne mecanic cu autogrederul, contrar denumirii articolului de a se aşterne manual", prezintă următoarele: -În cadrul listelor de cantităţi regăsite în documentaţia de atribuire în cadrul documentului postat în SEAP cu denumirea PTh 01-1, la categoria de lucrări 04 - fundaţii şi îmbrăcăminţi, la poziţia. 3, regăs se regăseşte simbolul DA06A1, ce are denumirea STRAT AGREG NAT (BALAST) CILINDR CU FUNCT REZIST FILTRANT IZOL AERISIRE ANTCAP cu aşternere manuală" cu o cantitate aferentă de 4095 mc şi la categoria de lucrări 05 - Drumuri laterale, la poziţia 1, se regăseşte acelaşi articol cu o cantitate de 150 mc; -Prevederile documentaţiei de atribuire nu au fost contestate de niciun operator economic, astfel la întocmirea ofertelor şi în procesul de evaluare a ofertelor, este obligatorie respectarea acesteia, strict în forma existentă în SEAP, chiar dacă anumite cerinţe pot părea "ilogice", cum se afirmă la începutul paginii 9 din contestaţie; 43
-In răspunsul de clarificări a autorităţii contractante privind documentaţia de atribuire, postat în SEAP la data de 11.02.2016 cu denumirea clarificare 2 ([INV384412/008] clarificare 2.pdf.p7s) înregistrat la autoritatea contractată cu nr. 584/10.02.2016, la solicitarea de clarificări a unui operator economic „Conform listelor de cantităţi, stratul de balast trebuie aşternut manual (art. DA06A1) atât în categoria de lucrări Fundaţii şi îmbrăcăminţi, cât şi în cele de Drumuri Laterale. Vă rugăm să analizaţi şi să clarificaţi, deoarece această activitate se poate efectua mecanic, având în vedere cantitatea mare, costul fiind mai redus", răspunsul autorităţii contractante de la punctul 2 a fost prezentat conform răspunsului furnizat de către proiectantul obiectivului de investiţii, acesta fiind: „Oferta se va face pe listele de cantitati, respectând continutul acestora"; este cât se poate de evident că răspunsul autorităţii confirmă aşternerea manuală a stratului de balast conform încadrării articolului din cadrul normelor de deviz; -Răspunsul autorităţii contractante nr. 584/10.02.2016, menţionat anterior, nu a fost contestat de niciun operator economic, astfel la întocmirea ofertelor şi în procesul de evaluare a ofertelor, răspunsul în cauză trebuie avut în vedere, întrucât conţinutul acestuia a devenit, în mod definitiv, parte integrantă a documentaţiei de atribuire; -Conform tehnologiilor de execuţie, pentru aşternerea balastului conform celor două articole de lucrări menţionate la primul paragraf, sunt necesare utilajele compactor şi autocisternă cu dispozitiv de stropire respectiv un număr considerabil de ore de manoperă pavator; -Conform propunerii tehnice şi financiare a SC ... SRL şi anexelor „Mod de calcul consum manoperă/ ore funcţionare utilaje", din răspunsul acestuia nr. 3576 din 05.04.2016, se regăseşte aşternerea mecanică a balastului de la poziţia. 3 a categoriei de lucrări 04 - fundaţii şi îmbrăcăminţi, deoarece suplimentar cerinţelor de aşternere manuală se regăsesşte şi autogrederul, ce poate fi folosit doar în scopul aşternerii mecanice a balastului; de asemenea, balastul solicitat la poziţia 1 a categoriei de lucrări 05 - Drumuri laterale, se aşterne manual, deoarece se prezintă ca fiind necesare numai utilajele compactor şi autocisternă cu dispozitiv de stropire, fără autogreder, respectiv un număr de ore de manoperă pavator considerabil crescut faţă de aşternerea mecanică (de 5 ori mai mare). Conform celor relatate, este evident faptul că aşternerea mecanică a balastului de la categoria de lucrări 04 - fundaţii şi îmbrăcăminţi, reprezintă o încălcare a prevederilor Caietului de sarcini, ţinând cont mai ales de clarificarea autorităţii contractante privind documentaţia de atribuire, nr. 584/10.02.2016, prin care se impune ofertanţilor respectarea continutul listelor de cantităţi, care în cazul de faţă „STRAT AGREGATE NATURALE(BALAST) CU AŞTERNERE MANUALĂ". Deastfel, dintre cele şase oferte depuse, cu execepţia ofertei depuse de SC GEIGER TRANSILVANIA SRL, toate celelalte oferte au prevăzut aşternerea manuală a balastului. Având în vedere prezentarea anterioară, nu pot fi reţinute criticile contestatoarei privind "folosirea greşită a articolului DA06A1 - Strat de balast cu aşternere manuala; aşternerea cantităţii de 4.095 mc balast 44
pentru fundaţie in grosime constanta de 20cm ar necesita imprastierea manuala a balastului pe o suprafaţa de 4.095mc / 0,20m = 20.475 mp (ceea ce este practic imposibil si evident ilogic); aşternerea manuala a balastului pe o asemenea suprafaţă nu se poate face cu respectarea grosimii din proiect si a suprafaţării. ", deoarece acestea trebuiau să facă obiectul unei eventuale contestări a documentaţiei de atribuire, fapt ce este evident tardiv la acest moment, deoarece aceste informaţii au fost accesibile ofertanţilor începând cu data de 27.01.2016, data publicării invitaţiei de participare şi data de 11.02.2016, data publicării în SEAP a clarificării nr. 584/10.02.2016 privind documentaţia de atribuire. În ceea ce priveşte trimiterea la "utilaje de răspândire pentru realizarea grosimii din proiect şi o suprafaţare corectă" de la punctele 8.2 si 9.1. din Caietul de sarcini - Fundaţie de balast, după cum se observă nu se identifică utilajele, ce în cazul aşternerii manuale a balastului, se pot referi doar la utilajele compactor şi autocisternă cu dispozitiv de stropire. Mai mult, această prevedere se regăseşte la art. 9 "Experimentarea punerii în operă a balastului" din Caietul de sarcini, ce descrie punerea în operă a balastului pe un tronson de probă, relevant pentru aşternerea balastului pe drumurile prevăzute în proiect putând fi doar prevederile art. 10 "Punerea în operă a balastului" din Caietul de sarcini, ce nu prevede aşternerea balastului mecanic, cu autorgrederul. În plus, aceste prevederi nu pot prevala clarificării autorităţii contractante privind documentaţia de atribuire nr. 584/10.02.2016, prin care se impune ofertanţilor respectarea continutului listelor de cantităţi, care, în cazul de faţă, este „STRAT AGREGATE NATURALE (BALAST) CU AŞTERNERE MANUALĂ". Analogia contestatoarei cu aşternerea mecanizată a stratului superior din piatra sparta nu poate prezenta relevanţă, deoarece aşternerea stratului de balast este o operaţiune diferită de aşternerea stratului de piatră spartă, proiectantul fiind singurul în măsură să stabilească modul de punere în operă a celor două straturi de fundaţie, iar în cazul stratului de balast este evident că nu a fost o eroare, deoarece aşternerea manuală a balastului a fost confirmată de proiectant prin punctul 2 al răspunsului de clarificări privind documentaţia de atribuire nr. 584/10.02.2016. 2. In ceea ce priveşte al doilea motiv al neconformităţii ofertei depuse de SC ... SRL, în speţă fapul că oferta nu satisface cerinţele documentaţiei de atribuire cu privire la obligativitatea întocmirii ofertei cu respectarea conţinutului listelor de cantităţi, menţionată în răspuns nr. 2 din clarificarea nr. 2 postată în SEAP (nr. 584/10.02.2016) privind documentaţia de atribuire. După cum se observă afirmaţia anterioară a autorităţii contractante, motiv al neconformităţii ofertei contestatoarei, are la bază răspunsul de clarificări a autorităţii contractante privind documentaţia de atribuire, postat în SEAP la data de 11.02.2016 cu denumirea clarificare 2 ([INV384412/008] clarificare 2.pdfp7s) înregistrat la autoritatea contractată cu nr. 584/10.02.2016. Răspunsul a fost dat la solicitarea de clarificări a unui posibil ofertant, SC ..., înregistrată la autoritatea contractantă cu nr. 498 din 04.02.2016, solicitarea, obiect al răspunsului de interes, fiind următoarea: 45
„Conform listelor de cantităţi, stratul de balast trebuie aşternut manual (art. DA06A1) atât în categoria de lucrări Fundaţii şi îmbrăcăminţi, cât şi în cele de Drumuri Laterale. Vă rugăm să analizaţi şi să clarificaţi, deoarece această activitate se poate efectua mecanic, având în vedere cantitatea mare, costul fiind mai redus." Răspunsul autorităţii contractante la această solicitare, a fost prezentat conform răspunsului furnizat de către proiectantul obiectivului de investiţii, acesta fiind: „Oferta se va face pe listele de cantitati, respectând continutul acestora.", răspuns care nu a fost contestat de niciun operator economic, astfel la întocmirea ofertelor şi în procesul de evaluare a ofertelor, răspunsul în cauză trebuie avut în vedere, întrucât conţinutul acestuia a devenit, în mod definitiv, parte integrantă a documentaţiei de atribuire. Analizându-se conţinutul listelor de cantităţi regăsite în documentaţia de atribuire în cadrul documentului postat în SEAP cu denumirea PTh 01-1, la paginile 18 - 24, se observă că, coloana 1 conţine simbolul şi denumirea resurselor din cadrul indicatoarelor de norme de deviz seria 1981 cu revizuirile şi completările ulterioare, acestea având consumuri prestabilite de resurse materiale, de ore manoperă şi ore funcţionare utilaje. De reţinut este faptul că în cadrul procedurii de atribuire în cauză, autoritatea contractantă având la bază încadrările făcute de proiectant, în scopul obţinerii de oferte comparabile din punct de vedere tehnic şi financiar, a cuantificat lucrările ce urmează a fi executate sub forma unor liste de cantităţi de lucrări, cu detalierea lucrărilor pe articole de deviz din cadrul indicatoarelor de norme de deviz seria 1981 cu revizuirile şi completările ulterioare. In aceste condiţii, operatorii economici aveau obligaţia întocmirii ofertelor tehnice cu respectarea întocmai a listelor de cantităţi şi a conţinutului acestora, conţinut ce se poate referi doar la consumurile specifice de materiale, manoperă, ore de funcţionare utilaje şi transport aferente încadrării făcute de proiectant în articole de deviz din cadrul indicatoarelor de norme de deviz seria 1981 cu revizuirile şi completările ulterioare. Având în vedere aceste precizări, din punctul de vedere al proiectantului şi al autorităţii contractante, respectarea obligatorie a conţinutului listelor de cantităţi, impusă pentru ofertanţi prin răspuns nr. 2 din clarificarea nr. 2 postată în SEAP (nr. 584/10.02.2016), se poate referi doar la respectarea consumurilor specifice de materiale, manoperă şi ore de funcţionare utilaje aferente articolelor de deviz din cadrul indicatoarelor de norme de deviz seria 1981 cu revizuirile şi completările ulterioare, prevăzute în listele cuprinzând cantităţile de lucrări. In susţinerea afirmaţiilor anterioare, nu este de neglijat nici contextul în care vine răspunsul autorităţii contractante prin preluarea răspunsului proiectantului, de respectare obligatorie a conţinutului listelor de cantităţi, acesta fiind funizat la solicitarea unui operator de clarificare a aşternerii manuale a stratului de balast prevăzut în proiect. Este de evidenţiat faptul că solicitarea este adresată din prisma denumirii articolului de deviz din cadrul indicatoarelor de norme de deviz seria 1981, răspunsul autorităţii 46
confirmând practic obligativitatea respectării tuturor articolelor de deviz date cu denumirile aferente şi implicit punctual aşternerea manuală a stratului de balast conform încadrării articolului din cadrul normelor de deviz. Astfel, în vederea respectării principiului simetriei juridice, autoritatea contractantă a fost obligată să evalueze toate ofertele prin raportare la aceleaşi cerinţe explicitate anterior; raţionamentul evaluării în acest mod a ofertelor fiind validat şi de dispoziţiile art. 34 alin. (2) din HG nr. 925/2006 conform cărora "Comisia de evaluare are obligaţia de a analiza şi de a verifica fiecare oferta atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cat şi din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implica" dar şi art. 72 alin. 2) lit. b) din HG nr. 925/2006, conform cărora ,,atribuţiile comisiei de evaluare sunt următoarele: f) verificarea propunerilor tehnice prezentate de ofertanţi, din punctul de vedere al modului în care acestea corespund cerinţelor minime din caietul de sarcini". În raport de prezentarea anterioară şi din prisma asigurării tratamentul egal şi al transparenţei pentru toţi operatorii economici interesaţi de prezenta procedură inclusiv a celor participanţi, comisia de evaluare a stabilit evaluarea tuturor ofertelor sub aspectul respectării obligatorii a consumurilor specifice de materiale, manoperă şi ore de funcţionare utilaje aferente încadrării făcute de proiectant în articole de deviz din cadrul indicatoarelor de norme de deviz seria 1981. În privinţa consumurilor specifice de transport, acestea au fost acceptate a fi modificate, având în vedere răspunsul 3 din clarificare 2 postată în SEAP (nota de clarificări nr. 584/10.02.2016), în care se precizează „Se pot defalca distanţele de transport, cu condiţia să se respecte cantitatea totală din listele de cantităţi". In altă ordine de idei, deşi autoritatea contractantă este conştientă că evoluţia tehnologică conduce la randamente mult mai crescute ale utilajelor, considerarea acestui mod de evaluare a ofertelor, a avut la bază următoarele aspecte esenţiale: -Modul de cuantificare a lucrărilor ce urmează a fi executate, conform Caietului de sarcini, acestea fiind sub forma listelor de cantităţi de lucrări detaliate pe articole de deviz din cadrul indicatoarelor de norme de deviz seria 1981 cu revizuirile şi completările ulterioare, încadrările, fiind în scopul obţinerii de oferte comparabile din punct de vedere tehnic şi financiar; aceasta trebuie coroborată şi cu lipsa precizărilor din cadrul documentaţiei de atribuire, privind libertatea ofertanţilor de a-şi prevedea propriile consumuri de resurse materiale, manoperă şi ore de funcţionare utilaje, singura execepţie fiind pentru consumurile de transport ce au fost acceptate a fi modificate, având în vedere răspunsul 3 din clarificare 2 postată în SEAP (nota de clarificări nr. 584/10.02.2016), în care se precizează „Se pot defalca distanţele de transport, cu condiţia să se respecte cantitatea totală din listele de cantităţi"; -Asigurarea tratamentului egal pentru toţi operatorii economici ce au fost interesaţi de participarea la prezenta procedură, existând posibilitatea ca anumiţi operatori economici să nu fi depus ofertă tocmai din cauza 47
impunerii respectării obligatorie a conţinutului listelor de cantităţi, conform răspuns nr. 2 din clarificarea nr. 2 postată în SEAP (nr. 584/10.02.2016). De reţinut în acest sens, este şi faptul că nu a depus ofertă nici operatorul economic aparent interesat de procedură, SC Compania de Constructii Feroviare SA Câmpulung Moldovenesc, ce a formulat solicitarea de clarificări în urma căruia a fost transmis de autoritate răspuns nr. 2 din clarificarea nr.2 postată în SEAP (nr. 584/10.02.2016); -Asigurarea tratamentului egal pentru toţi operatorii economici ce au depus ofertă în cadrul prezentei proceduri, considerând că acest principiu ce stă la baza atribuirii contractului de achiziţie publică, nu ar fi respectat în cazul admiterii consumurilor de resurse diminuate, deoarece în evaluarea tuturor ofertelor, s-ar accepta reguli diferite pentru situaţii similare. Dintre cele 6 (şase) oferte depuse în cadrul prezentei proceduri, 4 (patru) oferte respectă consumurilor specifice de materiale, manoperă şi ore de funcţionare utilaje aferente încadrării făcute de proiectant în articole de deviz din cadrul indicatoarelor de norme de deviz seria 1981. în mod cât se poate de firesc, prezintă preţul cel mai mic, cele două oferte ce nu respectă consumurile specifice de manoperă şi/ sau ore de funcţionare utilaje aferente încadrării făcute de proiectant în articole de deviz din cadrul indicatoarelor de norme de deviz seria 1981. Astfel, în raport cu operatorii economici ce au înţeles să oferteze conform răspuns nr. 2 din clarificarea nr. 2 postată în SEAP (nr. 584/10.02.2016), cu respectarea conţinutului listelor de cantităţi în integralitatea lor (inclusiv consumurile specifice), acceptarea consumurilor diminuate/ asimilate/ modificate în raport cu consumurile din cadrul indicatoarelor de norme de deviz seria 1981, ar conduce la aplicarea de reguli diferite de evaluare pentru situaţii similare, aceasta fiind o premiză de încălcare a principiului tratamentului egal; -Necesitatea respectării legislaţiei principale în domeniul achiziţiilor publice, în ceea ce priveşte asigurarea respectării principiilor achiziţiilor publice prevăzute în OUG nr. 34/ 2006 precum şi a admiterii numai a ofertelor ce îndeplinesc toate condiţiile de admisibilitate care rezultă din documentaţia de atribuire şi actele anexate acesteia (art. 200 alin. 1 din OUG nr. 34/ 2006). Respectarea legislaţiei principale este în mod categoric prioritar respectării legislaţiei secundare, cu referire la Ordinul MLPTL nr. 1568 din 15.10.2002 pentru aprobarea reglementării tehnice „Ghid privind elaborarea devizelor la nivel de categorii de lucrări şi obiecte de construcţii pentru investiţii realizate din fonduri publice", indicativ P 91/1-02, ordin ce „nota bene" nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României ci doar în Buletinul Construcţiilor. Mai mult decât atât, chiar dacă acest Ordin nu a fost abrogat de niciun alt act normativ, aplicabilitatea acestuia menţionată la pct. 1.5 din Ghid, se referă la activităţi de construcţii (CAEN) ce în prezent nu mai sunt clasificate conform Anexei 1 a Ghidului. Considerând că argumentaţia prezentată anterior, edifică Consiliul cu privire la raţiunea neacceptării de către comisie a consumurilor de resurse de manoperă şi ore de funcţionare utilaje modificate de ofertanţi în raport cu consumurilor specifice aferente încadrării făcute de proiectant în articole de deviz din cadrul indicatoarelor de norme de deviz seria 1981, oferta 48
contestatoarei a fost respinsă, deoarece consumurile de manoperă şi ore de funcţionare a utilajelor de construcţii nu respectă conţinutul din articolele de deviz date. În acest sens, s-a constatat că se ofertează numai 4.590 de ore de manoperă dintr-un total de 13.380 ore de manoperă necesare conform conţinutului articolelor de deviz date şi numai 944 ore de funcţionare a utilajelor de construcţii dintr-un total de 1.970 ore de funcţionare a utilajelor de construcţii necesare conform conţinutului articolelor de deviz date. Diminuări semnificative ale consumurilor sunt la următoarele categorii de manoperă respectiv utilaje: asfaltator - se ofertează 1323 ore faţă de un necesar de 1891 ore; pavator - se ofertează 737 ore faţă de un necesar de 5669 ore; săpător - se ofertează 0 ore faţă de un necesar de 5716 ore; autocisternă - ofertat 79 ore faţă de 110 ore necesare; compactor - ofertat 494 ore faţă de un necesar de 1544 ore repartizator mixturi asfaltice - ofertat 155 ore faţă de un necesar de 187 ore. Cu privire la argumentele descrise de contestatoare referitoare la acest motiv al neconformitătii ofertei, având în vedere şi modul de evaluare a ofertelor în raport cu prevederile documentaţiei de atribuire, descris anterior, prezintă următoarele: -irelevanţa invocării principiului de drept "ceea ce nu este expres interzis de lege este permis", deoarece ofertanţii au obligaţia întocmirii ofertelor în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire, iar în situaţia de faţă documentaţia de atribuire conţine liste de cantităţi de lucrări, cu detalierea lucrărilor pe articole de deviz din cadrul indicatoarelor de norme de deviz seria 1981 cu revizuirile şi completările ulterioare, şi prevede respectarea obligatorie a conţinutului listelor de cantităţi conform răspuns nr. 2 din clarificarea nr. 2 postată în SEAP (nr. 584/10.02.2016); -analog invocării de către contestatoare a unei fişe de date aferentă unei alte proceduri de atribuire, unde se prevede, în mod expres, că "listele cuprinzând cantităţile de lucrări, completate pe capitole, aferente categoriilor de lucrări. Indicatoarele de norme de deviz seria 1981, vor fi folosite de către ofertant in descrierea lucrărilor, a condiţiilor de măsurare a lucrărilor, a evaluări resurselor necesare, a consumurilor specifice de materiale, manoperă, utilaje si transport", există în SEAP nenumărate fişe de date în care se precizează că "Ofertanţii au deplina libertate de a-şi prevedea în ofertă propriile propriile consumuri şi tehnologii de execuţie, cu respectarea cerinţelor calitative şi cantitative prevăzute în Proiectul tehnic si in actele normative in vigoare, care reglementează execuţia lucrărilor". Or, în fişa de date aferentă achiziţiei în speţă, nu este nicio menţiune în acest sens, motiv pentru care ofertanţilor le-a revenit obligaţia respectării întocmai a conţinutului listelor de cantităţi (parte a documentaţiei de atribuire) cu încadrările date de proiectant, ce sunt aferente indicatoarelor de norme de deviz seria 1981, reglementări legale în vigoare, aspect confirmat de răspuns nr. 2 din clarificarea nr. 2 postată în SEAP (nr. 584/10.02.2016); -faptul că "operatorii economici participanţi la procedură au avut posibilitatea să oferteze o durată de execuţie cuprinsă între 6 şi 12 luni", 49
este confundat de contestatoare cu posibilitatea depunerii unei oferte alternative, prin prevederea de consumuri şi tehnologii de execuţie ce nu respectă cerinţele calitative si cantitative prevăzute în Proiectul tehnic, posibilitate ce în mod evident nu se acceptă conform cap. II. 1.9) din Fişa de date. Astfel, posibilitatea acordată operatorilor economic de a reduce durata de execuţie până la 6 luni s-a relizat din prisma duratelor necesare pentru mobilizare/ aprovizionare/ etc., mod organizare specific fiecărui ofertant, nr. de utilaje şi muncitori de care poate dispune fiecare ofertant etc. -afirmaţia cum că, dacă "ar exista o cerinţa explicită a autorităţii contractante, în sensul obligării ofertanţilor de a respecta consumurile de resurse cuprinse în indicatoarele de norme de deviz - seria 1981, ar intra în contradicţie cu prevederile legislative în vigoare, inclusiv cu principiile prevăzute de O.U.G. nr. 34/2006, referitoare la promovarea concurenţei între operatorii economici şi asigurarea utilizării eficiente a fondurilor publice", este falsă şi, din nou, tardivă, la această dată. Având în vedere conţinutul listelor de cantităţi (parte a documentaţiei de atribuire) cu încadrările date de proiectant, ce sunt aferente indicatoarelor de norme de deviz seria 1981, publicate în SEAP la data de 27.01.2016, ofertanţilor le-a revenit obligaţia respectării întocmai a acestora, aspect confirmat de răspuns nr. 2 din clarificarea nr. 2 postată în SEAP (nr. 584/10.02.2016). Astfel, cerinţa privind obligarea ofertanţilor de a respecta consumurile de resurse cuprinse în indicatoarele de norme de deviz - seria 1981, a fost prevăzută în documentaţia de atribuire la data de 27.01.2016 şi reiterată la data de 11.02.2016 prin clarificarea nr. 584/10.02.2016 publicată în SEAP. În ceea ce priveşte promovarea concurenţei şi asigurarea utilizării eficiente a fondurilor publice, deoarece preţul ofertat de fiecare operator economic, este o consecinţă directă a preţurilor unitare aplicate de fiecare ofertant pentru resursele solicitate a fi utilizate prin articolele de deviz date prin Documentaţia de atribuire (inclusiv Proiectul tehnic) şi a cotelor de cheltuieli indirecte şi profit aplicate de fiecare ofertant, a fost asigurat un cadru concurenţial echilibrat, cu asigurarea utilizării eficiente a fondurilor publice pentru ofertele ce bineînţeles îndeplinesc cerinţele Caietului de sarcini. Pe de altă parte, ofertantul nu a respectat nici consumurile proprii condiţionat de respectarea cerinţelor calitative prevăzute în Caietul de sarcini, un exemplu elocvent prezentat în acest sens fiind prevederea în ofertă a aşternerii pietrei sparte cu autogrederul ce respectă conţinutul normelor de deviz, contrar cerinţelor caietului de sarcini pentru piatra spartă, în care la pct. 9.2 se solicită aşternerea acesteia cu repartizatorul. Este astfel evident faptul că nu se respectă nici prevederile art. 2.2.2 din Normativ P91/1 - 2002 aprobat prin Ordinul MLPTL nr. 1568 din 15.10.2002, în ceea ce priveşte libertatea ofertanţilor de a-şi prevedea propriile consumuri şi tehnologii de execuţie, cu respectarea cerinţelor cantitative şi calitative prevăzute în Proiectul tehnic inclusiv Caietul de sarcini, contrar nenumăratelor afirmaţii în acest sens ale ofertantului. Motivaţia regăsită în acest sens la sfârşitul paginii 11 din contestaţie, că "dacă se lecturează şi se analizează in integralitatea sa acest Caiet de 50
Sarcini, se poate uşor constata ca are un caracter general, neaplicat la obiectul procedurii de achiziţie. Un simplu exemplu: punctul 9.2 face vorbire de execuţia stratului de piatra sparta direct pe terasament, pe un substrat de nisip de 7cm (ANEXA nr, 11]. Din profilul transversal se observa cu uşurinţa faptul ca in cazul acestei proceduri, stratul de piatra sparta se executa pe un strat de fundaţie din balast", este eronată deoarece: -în situaţia în care s-ar fi acordat posibilitatea ofertanţilor de a-şi prevedea propriile consumuri şi tehnologii de execuţie, conform Ordinului art. 2.2.2 din Normativ P91/1 - 2002 aprobat prin Ordinul MLPTL nr. 1568 din 15.10.2002, invocat excesiv de insistent de contestatoare, se impunea respectarea obligatorie şi a cerinţelor cantitative şi calitative prevăzute caietul de sarcini. În cazul de faţă, la pct. 9.2 al Caietului de sarcini pentru piatră spartă se regăseşte "Pe substratul de nisip realizat se aşterne amestecul preparat într-o instalaţie de nisip stabilizat, cu un repartizator- finisor de asfalt", aşternerea startului de piatră spartă cu repartizatorul conducând la o calitate mult mai ridicată a stratului de piatră spartă comparativ cu aşternerea acesteia cu autogrederul. -cu privire la aşa zisul caracter general al Caietului de sarcini, motivat de execuţia stratului de piatra sparta direct pe terasament, pe un substrat de nisip de 7cm, ce nu se aplică în situaţia de faţă, solicită să se constate că, în conformitate cu art.9.2 din caietul de sarcini în aceeaşi frază din care ofertantul a înţeles să citeze parţial afirmaţii scoase din context, se menţionează "Pe terasamentele recepţionate, realizate din pământuri coezive şi pe care nu se prevăd în proiecte îmbunătăţiri ale patului sau execuţie straturi de formă, se va executa în prealabil un substrat de nisip de 7 cm". Dar în situaţia acestui proiect, se prevăd îmbunătăţiri ale patului şi execuţia unui strat de formă din balast, motiv pentru care evident devine inaplicabilă execuţia în prealabil a unui substrat de nisip de 7 cm. -mai mult, aceeaşi prevedere se regăşeşte şi la art. 3.1 lit. b) a aceluiaşi caiet de sarcini, unde se menţionează "Pentru execuţia fundaţiilor din piatră spartă amestec optimal 0-63 mm se utilizează următoarele agregate: - nisip 0-7 mm pentru realizarea substratului în cazul în care pământul din patul drumului este coeziv şi nu se prevede execuţia unui strat de formă sau balast 0-71 mm, pentru substratul drenant; - piatră spartă amestec optimal 0-63 mm". Dar în situaţia acestui proiect, se prevede execuţia unui strat de balast de 20 cm, motiv pentru care evident devine inaplicabil execuţia în prealabil a unui substrat drenant din de nisip 0-7 mm. O concluzie ce se poate deduce din acest mod de ofertare, este că ofertantul SC ... SRL, în raport cu indicatoarele de norme de deviz seria 1981, a diminuat/ modificat consumurile pentru resursele ce conduc la o diminuare a preţului contractului şi le-a păstrat pe cele ce ar fi determinat creşterea preţul contractului, chiar dacă se încalcă cerinţele calitative ale Caietului de sarcini. 3. În ceea ce priveşte următorul motiv de neconformitate a ofertei, raportat la disp. art. 36, alin. 2, lit. a din HG 925/2006, întrucât realizarea stratului din piatră spartă din agregate de balastieră încalcă prevederile 51
Proiectului tehnic regăsite în „Caiet de sarcini piatră spartă", profilului transversal tip planşa nr.23, STAS 6400/ 84 şi alte reglementări tehnice în vigoare, se constată următoarele: Conform profilului transversal tip planşa nr.23 din cadrul Proiectului tehnic postat în SEAP, structura rutieră a drumului prevăzut în proiect, este: 4 cm BA 16 strat de uzură AND 605 - 2014 5 cm BADPC20 strat de legătură AND 605 - 2014 12 cm piatră spartă amestec optimal STAS 6400/84 20 cm balast amestec optimal STAS 6400/84 10 - 15 cm zestre existentă din material pietros. De asemenea, conform referatului verificatorului atestat, regăsit la prima pagină a documentaţiei postate în SEAP cu denumirea PTh 01-1, soluţia pentru structura rutieră este: 4 cm BA16 5 cm BADPC20 12 cm piatră spartă 20 cm balast amestec optimal 10 - 15 cm pietruire existentă din balast. După cum se observă, structura rutieră a drumului, este formată dintr-un strat de balast de 20 cm şi un strat de piatră spartă de 12 cm. Ofertantul, după cum menţionează şi în contestaţie, pentru realizarea stratului de piatră spartă prevăzut în proiect, oferteză agregate de balastieră, sort concasat 0-63 mm, acesta obţinându-se, practic, prin concasarea bolovanilor (refuz de ciur) extraşi din albiile râurilor (balastiere). Astfel, este fără echivoc că sortul concasat 0-63 mm ofertat are aceiaşi provenienţă ca şi balastul, singura diferenţă faţă de acesta fiind modalitatea de obţinere, artificială, prin concasare a aceleeaşi roci din care provine şi balastul. Având în vedere cele prezentate anterior, este evident că stratul de piatră spartă nu poate fi realizat din aceleaşi agregate ca şi balastul, orice constructor specializat în construcţia de drumuri, cum este şi contestatoarea, cunoaşte faptul că piatra spartă poate proveni doar din carieră şi că execuţia lucrărilor se realizează în baza planşelor din cadrul Proiectului de execuţie. în caz contrar, nu ar mai avea logică utilizarea succesivă a două straturi de fundaţii din acelaşi material iar stratul de piatră spartă cu siguranţă nu ar fi din piatră spartă, ci din bolovani ce sunt definiţi în mod separat în terminologia de specialitate a drumurilor, precum şi ceilalţi cinci ofertanţi au înţeles să oferteze piatră spartă provenită din carieră. In altă ordine de idei, dacă ar fi acceptată utilizarea pietrei sparte din acelaşi material ca şi balastul, nu s-ar mai respecta "Specificaţie tehnică privind proiectarea, execuţia şi exploatarea drumurilor comunale şi vicinale cu o singură bandă de circulaţie din mediu rural", indicativ ST- 022-1999, în baza căreia a fost realizată proiectarea acestui drum comunal. Aceasta deoarece, conform pct. 2.10.4 din standard, stratul de fundaţie a fost proiectat pentru un modul de deformaţie echivalent de minim 350 daN/cmp, iar prin realizarea stratului de fundaţie din balast şi bolovani nu s-ar realiza modul de deformaţie echivalent de minim 350 daN/cmp, având 52
în vedere tabelului 7 din PD 177 şi modul de calcul a deformaţiei reglementat de acelaşi normativ. Mai mult, dimensionarea sistemului rutier al proiectului este realizată conform PD 177 si in STAS 6400, ce pentru un drum de clasă tehnică V, cum este cel ce formează obiect al modernizării de faţă, se poate utiliza balast în loc de piatră spartă numai în condiţiile unei grosimi mai mari a stratului şi stabilizării acestuia cu ciment sau un alt tip de liant. De asemenea, având în vedere şi detalierea prezentată la punctul 2 anterior, corelativ cu listele de cantităţi de lucrări regăsite în documentaţia de atribuire şi obligativitatea ofertanţilor de a respecta conţinutului acestora, impusă prin răspuns nr. 2 din clarificarea nr.2 postată în SEAP (nr. 584/10.02.2016), se impun următoarele precizări: -În cadrul listelor de cantităţi regăsite în documentaţia de atribuire în cadrul documentului postat în SEAP cu denumirea PTh 01-1, la categoria de lucrări 04 - fundaţii şi îmbrăcăminţi, la poziţia. 3, regăsim simbolul DA12C1, ce are denumirea „STAT FUND REPROF P SPARTA PT DRUM CU ASTERNERE MECANICA executată fără împanare şi fără înoroire" cu o cantitate aferentă de 2079 mc şi la categoria de lucrări 05 - Drumuri laterale, la poziţia 2, se regăseşte articolul DA11 Bl, ce are denumirea „STRAT FUND REPROF P SPARTA PT DRUM CU ASTERNERE MANUALA executată cu înpănare fără înoroire" cu o cantitate aferentă de 90 mc; -Din conţinutul acestor articole de deviz, resursele materiale necesare pentru realizarea stratului de fundaţie din piatră spartă sunt PIATRĂ SPARTA PT DRUMURI ROCI MAGMATICE şi apă; -Agregatele de balastieră de râu, cum sunt şi bolovanii concasaţi propuşi de ofertant pentru înlocuirea pietrei sparte, provin din roci sedimentare detritice mobile. Astfel, în mod evident, înlocuirea pietrei sparte ce trebuie să provină din roci magmatice, cu agregate ce provin din roci sedimentare, încalcă prevederile Documentaţiei de atribuire. Alegaţiile contestatoarei de la paragraful (i) al cap. 2.3 din contestaţie, referitoare la deteminarea valoarii estimate totale a contractului în baza soluţiei tehnice aprobate în faza Studiu de fezabilitate având în vedere prevederile art. 1 capitolul A - Prevederi generale din Anexa 4 a H.G. nr. 28/2008, nu pot prezenta relevanţă, deoarece: -conform art. 5 ale aceleiaşi prevederi legale, devizul general întocmit în faza Studiu de fezabilitate se actualizează, în situaţia de faţă prezentând interes actualizarea acestuia, la data solicitării autorizaţiei de construire, la data organizării procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică pentru execuţia de lucrări, şi la data întocmirii sau modificării de către ordonatorul principal de credite, potrivit legii, a listei obiectivelor de investiţii; -conform art. 13 din din Anexa 4 a H.G. nr. 28/2008, devizele pe obiect întocmite la faza de proiectare, studiu de fezabilitate, se refac avându-se în vedere cantităţile de lucrări rezultate la faza de proiect de execuţie; -conform pct. 2.10.4 din standard, stratul de fundaţie a fost proiectat pentru un modul de deformaţie echivalent de minim 350 daN/cmp, iar prin 53
realizarea stratului de fundaţie din balast şi bolovani nu s-ar realiza modul de deformaţie echivalent de minim 350 daN/cmp, având în vedere tabelului 7 din PD 177 şi modul de calcul a deformaţiei reglementat de acelaşi normativ. Caracteristicile tehnice prezentate în contestaţie pentru agregate de balastieră din bolovani concasaţi nu pot fi relevante, deoarece aşa cum am arătat mai sus, acceptarea acestui înlocuitor pentru piatra spartă ar duce la încălcarea reglementărilor tehnice ce au stat la baza stabilirii soluţiei constructive pentru sistemului rutier (indicativ ST-022-1999, PD 177, STAS 6400). În ceea ce priveşte aprecierile contestatoarei cu privire la adresabilitatea prevederilor Ordinului MDLPL nr. 863 din 2008 privind aprobarea Instrucţiunilor de aplicare a unor prevederi din Hotararea Guvernului nr. 28/2008, în Ordin la lit. (B), se menţionează că Părţile desenate sunt documentele principale ale proiectului tehnic pe baza cărora se elaborează părţile scrise ale acestuia, cuprinzând toate informaţiile necesare elaborării caietelor de sarcini. După cum se observă, această afirmaţiei se adresează şi tuturor celor ce utilizează Proiectul tehnic pentru întocmirea ofertelor şi ulterior execuţia lucrărilor, rezultând din paragraful citat şi prioritatea planşelor în faţa pieselor scrise, în orice etapă de utilizare a Proiectului tehnic. 4. Cu referire la cel de-al patrulea motiv al respingerii ofertei SC ... SRL, în temeiul art. 36 alin. (1) lit. f) coroborat cu art. 361 alin. (2) şi (3) din HG nr. 925/2006, deoarece prin răspunsul ofertantului nr. 3576 din 05.04.2016 înregistrat la autoritatea contractantă cu nr. 1634 din 06 04 2016 la solicitarea comisiei de justificare a preţului aparent neobişnuit de scăzut de la pct. 5 din adresa nr. 1552 din 31.03.2016, nu se prezintă următoarele informaţii solicitate punctual de comisie, conform art. 202 din OUG nr. 34/ 2006 actualizată coroborat cu art 361 alin. (2) şi (3) din HG nr. 925/ 2006 respectiv: -Nu se prezintă fundamentarea economică a modului de formare a preţului pentru articolele de deviz conţinute în ofertă. -Ofertele prezentate pentru balast şi sort concasat 0-63 mm, nu pot fi veridice, deoarece acestea nu sunt datate şi/ sau din acestea nu rezultă valabilitatea lor. In plus, în oferta SC Agregate Est SRL pentru balast, preţul este modificat cu pixul, fară a avea confirmarea modificării de către emitentul ofertei. -Nu se prezintă niciun răspuns la solicitarea comisiei de a prezenta documente privind situaţia stocurilor de materii prime şi materiale. -Nu se prezintă fundamentarea economică a preţului pentru utilajul vibrator universal, prezentat în Formularul Lista privind consumurile de ore de funcţionare a utilajelor de construcţii din propunerea tehnică, - solicitarea nu s-a referit la o parte dintre utilaje sau la utilajele principale. -Modul de fundamentare economică a costurilor pentru utilajele de construcţii şi de transport, având la bază preţul de închiriere pe zi a acestor (cu deservent inclus), este contrar documentelor de calificare prezentate (lista privind utilajele pg. 165 şi extras din registrul mijloacelor fixe), în care se declară că toate aceste utilaje folosite, sunt în proprietatea 54
ofertantului. Astfel, fundamentarea economică a costurilor implicate de utilajele de construcţii şi de transport, nu are la bază costurile implicate de utilizarea utilajelor în regie proprie cu documentele justificative aferente. Justificarea costurilor având la bază închirierea utilajelor, conduce la o formare artificială a acestor preţuri. În plus, nu se prezintă contract/ precontract de închiriere sau alte documente care să justifice costurile de închiriere prezentate. -Nu se justifică punctual transporturile prevăzute la art. 11 din devizul fundaţii şi îmbrăcăminţi respectiv art. 6 din devizul drumuri laterale. Din cost/ tonă transport mixturi asfaltice regăsit în fişă calcul utilaje construcţii nr. 10, rezultă că transportul prevăzut la aceste articole este aferent mixturilor asfaltice pe o distanţă de 50 km, aceasta fiind contrar distanţei de transport de 35 km regăsită în articolele şi lista cuprinzând consumurile privind transporturile, prezentate în oferta financiară. -Nu se prezintă niciun răspuns la solicitarea comisiei de descriere a soluţiilor tehnice adoptate şi/sau orice condiţii deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru executarea lucrărilor. -Nu se prezintă niciun răspuns la solicitarea comisiei privind posibilitatea ca ofertantul să beneficieze de un ajutor de stat. Comisia de evaluare, în temeiul obligaţiilor impuse de art. 202 alin. (1) din OUG nr. 34/ 2006 şi art. 361 alin. (2) şi (3) din HG nr. 925/ 2006, a solicitat celor doi ofertanţi ce au prezentat un preţ aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmeaza a fi executat, detalii/ precizări/ informaţii/ documente, considerate de către comisie ca fiind semnificative cu privire la justificarea preţului ofertat şi prezintă relevanţă pentru verificarea detaliată de către comisie a justificării. In acest sens, în mod similar pentru ambii ofertanţi, au fost solicitate următoarele informaţii şi documente: -fundamentarea economică a modului de formare a preţului pentru toate articolele de deviz conţinute în ofertă, -prezentarea de documente privind preţurile la furnizori pentru balast, piatră spartă, mixturi asfaltice, emulsie de bitum, beton Bl 50, -prezentarea de documente privind situaţia stocurilor de materii prime şi materiale, -prezentarea de documente privind nivelul de salarizare a forţei de muncă, -fundamentarea economică şi prezentarea de documente privind costurile implicate de utilajele de construcţii prezentate în Formularul C8 privind consumurile de ore de funcţionare a utilajelor de construcţii, -justificarea transporturilor prevăzute în preţul materialelor pentru balast şi piatră spartă, de la art. 2 şi art. 3 din devizul fundaţii şi îmbrăcăminţi respectiv art. 1 şi art. 2 din devizul drumuri laterale, cu prezentarea de documente privind costurile implicate, -justificarea transporturilor prevăzute la art. 11 din devizul fundaţii şi îmbrăcăminţi respectiv art. 6 din devizul drumuri laterale, cu prezentarea de documente privind costurile implicate, 55
-descrierea soluţiilor tehnice adoptate şi/sau orice condiţii deosebit defavorabile de care beneficiaţi pentru executarea lucrărilor, -posibilitatea să beneficieze de un ajutor de stat. Se observă că toate solicitările adresate sunt clare şi precise, în legătură evidentă cu obiectul achiziţiei, definind în mod explicit şi detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare, fiind acordat ofertantului un termen de răspuns mai mult decât rezonabil. De asemenea, se poate constata că solicitările sunt conform obligaţiei impuse comisiei de art. 361 alin. (2) şi (3) din HG nr. 925/ 2006 de a efectua verificări detaliate în legătură cu aspectele prevăzute la art. 202 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, acestea fiind: „a) fundamentarea economica a modului de formare a preţului, aferent metodelor de execuţie utilizate, procesului de producţie sau serviciilor prestate; -soluţiile tehnice adoptate si/sau orice condiţii deosebit de favorabile de care beneficiaza ofertantul pentru executarea lucrărilor, pentru furnizarea produselor sau prestarea serviciilor; -originalitatea ofertei din punct de vedere al indeplinirii tuturor cerinţelor prevăzute in caietul de sarcini; -respectarea dispoziţiilor privind protectia muncii şi condiţiile de lucru aplicabile pentru executarea lucrării, prestarea serviciului sau furnizarea produselor; -posibilitatea ca ofertantul sa beneficieze de un ajutor de stat" precum şi obligaţia de solicitare de „documente privind, după caz, preţurile la furnizori, situaţia stocurilor de materii prime şi materiale, modul de organizare şi metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare a forţei de muncă, performanţele şi costurile implicate de anumite utilaje sau echipamente de lucru. " Solicitarea a fost adresată contestatoarei prin adresa nr. 1552 din 31.03.2016, act ce nu a fost contestat de SC GEIGER TRANSILVANIA SRL, motiv pentru care aceasta avea obligaţia de a răspunde întocmai solicitărilor adresate. În urma răspunsului ofertantului nr. 3576 din 05.04.2016 înregistrat la autoritatea contractantă cu nr. 1634 din 06.04.2016, comisia de evaluare a constatat că ofertantul nu a prezentat următoarele informaţii solicitate punctual de comisie conform precizărilor anterioare, acestea fiind necesare pentru efectuarea de verificări detaliate în legătură cu aspectele prevăzute la art. 202 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă coroborat cu art. 36A1 alin. (2) şi (3) din HG nr. 925/2006, respectiv: - Nu se prezintă fundamentarea economică a modului de formare a preţului pentru articolele de deviz conţinute în ofertă, deşi în solicitarea de clarificări, într-un mod foarte clar, fundamentarea economică a preţului este solicitată pentru articolele de deviz conţinute în ofertă. În plus, după cum se observă din solicitarea adresată, informaţiile privind justificarea economică au fost solicitate individual de celelalte solicitări privind justificarea preţului, iar prin răspuns nu se prezintă nicio fundamentare econonomică conform solicitării punctuale a comisiei. În urma răspunsului ofertantului, comisia a verificat în integralitate conţinutul acestuia, dar a constatat că niciun document transmis nu corespunde 56
scopului solicitării, de identificare a componentelor materiale/manoperă/ utilaje/transport, cu preţurile unitare aferente, pentru fiecare articol de deviz. Astfel, nu pot fi reţinute susţinerile contestatoarei referitoare la faptul că «prin răspunsul subscrisei la solicitarea de clarificări (a se vedea Anexa nr. 2) - punctul 5, am menţionat în mod expres faptul că: "cu privire la justificarea preţul aparent neobişnuit de scăzut al ofertei în raport cu ceea ce urmează a fi executat, va rugăm găsiţi în cele ce urmează (de la pag. 10 -31) fundamentarea economica a modului de formare a preţului, respectiv oferte/analize de preţ pentru: balast, piatra sparta, mixturi asfaltice, emulsie bituminoasa, beton C8/10, documente privind nivelul de salarizare a forţei de munca analize de preţ pentru tarifele orare la utilajele de construcţii, cu prezentarea de documente privind costurile implicate, analize de preţ pentru transporturile prevăzute în preţul materialelor pentru balast piatra sparta, cu prezentarea de documente privind costurile implicate, analiza de preţ pentru transportul mixturilor asfaltice, cu prezentarea de documente privind costurile implicate"». Deoarece solicitarea comisiei nu a fost la modul general, în aceasta fiind identificate exact informaţiile şi documentele necesare. Or, cu siguranţă este o mare diferenţă între o fundamentarea economică a articolelor de deviz şi fundamentarea economică a componentelor de ore utilaje respectiv transport, regăsite în acestea, cum speculativ încearcă contestatoarea să le asimileze. În plus, toate informaţiile şi documentele transmise prin răspunsul contestatoarei conform enumerării anterioare, au fost solicitate de comisie prin alte puncte din solicitarea de justificare a preţului. Fundamentarea economică a modului de formare a preţului pentru articolele de deviz conţinute în ofertă este, în opinia autoritătii contractante, un element esenţial privind justificarea preţului ofertat. Nu înţelege la ce articole de deviz se referă contestatoarea atunci când afirmă "Articolele de deviz pentru care contestatoarea trebuia să justifice formarea preţului sunt cele transmise Autorităţii contractate prin răspunsul la solicitarea de clarificări (ANEXA nr. 2) la care se adaugă pentru TRA01A35, calculul prezentat in justificarea preţului de transport al mixturilor asfaltice (fila 25);", dar dacă se referă la răspunsul de la pct. 4 din adresa acestuia nr. 3576 din 05.04.2016, în speţă, tabelele „Mod de calcul consum manoperă/ore funcţionare utilaje, este evident că acestea nu fundamentează economic articolele de deviz, deoarece, după cum se observă, în cadrul acestor tabele nu se regăsesc resursele materiale necesare, tabelele fiind transmise de ofertant într-un alt scop. - Ofertele prezentate pentru balast şi sort concasat 0-63 mm, nu pot fi veridice, deoarece acestea nu sunt datate şi/ sau din acestea nu rezultă valabilitatea lor. În plus, în oferta SC Agregate Est SRL pentru balast, preţul este modificat cu pixul, fără a avea confirmarea modificării de către emitentul ofertei. In acest sens, se poate observa că, ofertele pentru balast şi sort concasat 0 - 63 mm funizate de ... SRL nu conţin niciun element din care să rezulte valabilitatea/ actualitatea acestora, şi drept urmare sustenabilitatea preţurilor ofertate pentru aceste materiale. În plus, 57
învederează că nici prin documentele suport depuse în cadrul contestaţiei şi cererea precizatoare din data de 05.05.2016, nu clarifică acest aspect, deoarece: -E-mailul "ofertă economică" primit la data de 04.02.2016, de la Mihaela Nistor, nu clarifică calitatea expeditorului, conţinutul ataşamentului şi nici valabilitatea ofertei pentru balast în situaţia în care aceasta se regăseste în ataşament; -E-mailul "ofertă de preţ" primit la data de 09.02.2016, de la Staţia ... SA, nu clarifică calitatea expeditorului, continutul ataşamentului şi nici valabilitatea ofertei pentru sort concasat 0 - 63 mm funizate de SC Agregate Est SRL, în situaţia în care aceasta se regăseşte în ataşament; Mai mult, având în vedere semnătura expeditorului, Staţia ... SA, nu cunoaşte care este legătura acestuia cu furnizorul ofertei SC ... SRL. Afirmaţiile contestatoarei privind ignorarea de către autoritatea contractantă, a dispoziţiilor art. 202 din O.U.G. nr. 34/2006, este falsă, deoarece prin pct. 5 a solicitării de clarificări nr. 1552 din 31.03.2016, a solicitat ofertantului punctual detalii si precizări pe care le-a considerat semnificative cu privire la oferta depusă de SC ... SRL şi după cum se observă şi din comunicarea transmisă ofertantului, răspunsurile prezentate au fost verificate într- un mod foarte serios. Acuzele aduse autorităţii contractante de către contestatoare, privind necontinuarea verificărilor de către comisia de evaluare, în scopul clarificării omisiunilor şi erorilor ofertantului, este evident eronată, deoarece, este stricta responsabilitate a ofertantului de a se asigura că documentele prezentate autorităţii contractante, conţin toate informaţiile solicitate, conform scopului solicitării acestora, lipsa acestora fiind datorate exclusiv lipsei de diligentă şi responsabilitate a ofertantului. Astfel, absenţa resolicitării de clarificări nu poate fi invocată de către contestatoarea a cărei ofertă a fost respinsă, în condiţiile în care lipsa informaţiilor şi documentelor necesare comisiei pentru verificarea detaliată a justificării preţului aparent neobişnuit de scăzut in raport cu ceea ce urmeaza a fi executat, rezultă exclusiv din lipsa de diligenţă a acesteia de a răspunde întocmai şi punctual la solicitarea de clarificări a comisiei de evaluare nr. 1552/31.03.2016. Invocarea jurisprudenţei de la pag. 20-21, este necontextuală, deoarece după cum se observă motivaţia Curţii de Apel Timişoara, are la bază argumentul privind existenţa ofertelor de la furnizori la momentul întocmirii ofertelor, aspect ce nu s-a pus în discuţie si nu se regăseşte printre motivele de respingere a ofertei SC ... SRL. În plus, agregatele naturale au pondere majoră în formarea preţului contractului, ofertele de preţ de la funizorii acestora, fiind astfel elemente esenţiale de justificare a preţului aparent neobişnuit de scăzut in raport cu ceea ce urmeaza a fi executat. -Nu se prezintă niciun răspuns la solicitarea comisiei de a prezenta documente privind situaţia stocurilor de materii prime şi materiale. -Nu se prezintă niciun răspuns la solicitarea comisiei de descriere a soluţiilor tehnice adoptate şi/sau orice condiţii deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru executarea lucrărilor. 58
-Nu se prezintă niciun răspuns la solicitarea comisiei privind posibilitatea ca ofertantul să beneficieze de un ajutor de stat. Ipoteza contestatoarei cu privire la aceste trei categorii de informaţii solicitate punctual de către comisie în vederea justificării preţului aparent neobişnuit de scăzut in raport cu ceea ce urmeaza a fi executat "Vă rugăm să aveţi în vedere faptul ca, prin răspunsul oferit la solicitarea de clarificări, ... SRL a prezentat toate documentele justificative ce concura la fundamentarea preţului ofertat, fara a se menţiona ca beneficiază de avantajele/condiţiile deosebit de favorabile pentru executarea lucrărilor ce pot fi justificate prin stocuri de materii prime şi materiale precum şi faptul că nu beneficiază de ajutor de stat. În caz contrar, aceste aspecte ar fi fost menţionate în mod explicit de către ofertant, în susţinerea justificării privind fundamentarea economică a modului de formare a preţului", poate fi reformulată şi în sensul că, omiterea prezentării acestor informaţii a avut scopul de a ascunde anumite elemente ale ofertei ce au condus la preţul aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi executat. Din moment ce comisia a solicitat aceste informaţii, cu o minimă diligentă din partea ofertantului acestea trebuiau furnizate, având în vedere că aceste trei aspecte pot avea influenţe majore în formarea preţului, mai ales că posibilitatea ca ofertantul să beneficieze de un ajutor de stat este tratată de legiutor într-un mod aparte, la art. 203 din OUG nr. 34/2006 actualizată. -Nu se prezintă fundamentarea economică a preţului pentru utilajul vibrator universal, prezentat în Formularul Lista privind consumurile de ore de funcţionare a utilajelor de construcţii din propunerea tehnică, - solicitarea nu s-a referit la o parte dintre utilaje sau la utilajele principale. Această afirmaţie are la bază faptul că solicitarea comisiei nu s-a referit la o parte dintre utilaje sau la utilajele principale, iar pentru verificarea detaliată şi integrală a preţului ofertat pentru orele de funcţionare utilaje, comisia de evaluare avea nevoie de fundamentarea economică a modului de formare a preţului pentru toate utilajele. -Modul de fundamentare economică a costurilor pentru utilajele de construcţii şi de transport, având la bază preţul de închiriere pe zi a acestor (cu deservent inclus), este contrar documentelor de calificare prezentate (lista privind utilajele pg. 165 şi extras din registrul mijloacelor fixe), în care se declară că toate aceste utilaje folosite, sunt în proprietatea ofertantului. Astfel, fundamentarea economică a costurilor implicate de utilajele de construcţii şi de transport, nu are la bază costurile implicate de utilizarea utilajelor în regie proprie cu documentele justificative aferente. Justificarea costurilor având la bază închirierea utilajelor, conduce la o formare artificială a acestor preţuri. în plus, nu se prezintă contract/ precontract de închiriere sau alte documente care să justifice costurile de închiriere prezentate. Afirmaţiile anterioare au la bază documentul ... SRL din 05.01.2016, denumit "Tarife închiriere utilaje", prezentat pentru fundamentarea economică a costurilor pentru utilajele de construcţii şi de transport. La o simplă lecturare a acestui document, orcine va afirma că documentul se referă la utilizarea utilajelor prin închirierea acestora. Nu contrazice noua 59
abordare contabilă a ofertantului, regăsită în contestaţie la paginile 22 - 23, cu privire la faptul că aceste tarife de închiriere reprezintă costuri interne cu privire la utilizarea utilajelor din dotare proprie, dar în această situaţie ofertantul trebuia să prezinte fundamentarea economică a acestor costuri şi documentele justificative aferente. După cum se menţionează şi în contestaţie, costurile proprii de închiriere ale utilajelor ofertantului, sunt formate din amortizări, întreţinere şi reparaţii, cheltuieli cu manopera deserventului, asigurări, taxe şi alte cheltuieli, situaţie în care, conform solicitării comisiei de fundamentarea economică şi prezentarea de documente privind costurile implicate de utilajele de construcţii prezentate în Formularul C8, trebuiau prezentate informaţiile şi documentele aferente. Aşa cum a fost solicitat de către comisie, informaţii complete şi documentele care să le susţină erau necesare în vederea verificării corectitudinii fundamentării economice a preţului ofertat pentru utilajele de construcţii şi transport. în lipsa informaţiilor complete şi a documentelor privind formarea costurilor de închiriere, componente ale costurilor totale pentru pentru utilaje, fundamentarea economică a costurilor proprii de închiriere ale utilajelor ofertantului, reprezintă doar un calcul matematic, pur teoretic, ce nu a putut fi verificată de către comisie; - Nu se justifică punctual transporturile prevăzute la art. 11 din devizul fundaţii şi îmbrăcăminţi respectiv art. 6 din devizul drumuri laterale. Din cost/ tonă transport mixturi asfaltice regăsit în fişă calcul utilaje construcţii nr. 10, rezultă că transportul prevăzut la aceste articole este aferent mixturilor asfaltice pe o distanţă de 50 km, aceasta fiind contrar distanţei de transport de 35 km regăsită în articolele şi lista cuprinzând consumurile privind transporturile, prezentate în oferta financiară.
În acest sens, prin răspunsul ofertantului nr. 3576 din 05.04.2016 nu se face nicio abordare privind transporturile de la cele două articole, informaţiile neputând fi deduse nici din documentele anexate, deşi solicitarea comisiei a fost cu referire exactă la acestea " Justificarea transporturilor prevăzute la art. 11 din devizul fundaţii şi îmbrăcăminţi respectiv art. 6 din devizul drumuri laterale, cu prezentarea de documente privind costurile implicate ". Cu privire la neconcordanţa dintre transportul mixturilor asfaltice pe o distanţă de 50 km regăsit în fişă calcul utilaje construcţii nr. 10 contrar distanţei de transport de 35 km regăsită în oferta contestatoarei la articolul TRA01A35 de la poziţia 11 din devizul fundaţii şi îmbrăcăminţi respectiv 6 din devizul drumuri laterale şi lista cuprinzând consumurile privind transporturile, prezentate în oferta financiară, de această dată, contestatoarea înţelege să justifice din prisma respectării consumurilor privind transportul din cadrul indicatoarelor de norme de deviz seria 1981 cu revizuirile şi completările ulterioare „...vă rugăm să observaţi că ofertantul a justificat costul real al transportului mixturilor asfaltice cu respectarea clarificării oferită de autoritatea contractantă în Nota de clarificări nr. 671/16.02.2016. " Clarificarea pe o invocă contestatoarea este postată cu nr. 10 în SEAP, unde la punctul 9 privind solicitarea de clarificare a cantităţilor de 60
transportat regăsite la aceste articole, răspunsul autorităţii contractante este în sensul respectării listelor de cantităţi publicate, clarificare care, în mod evident, nu anulează prevederile răspunsul 3 din clarificarea 2 postată în SEAP (nota de clarificări nr. 584/10.02.2016), în care se precizează „Se pot defalca distanţele de transport, cu condiţia să se respecte cantitatea totală din listele de cantităţi". Ceea ce trebuie remarcat este că, deşi, pe parcursul întregii contestaţii, în mod insistent a afirmat că a prevăzut în ofertă propriile consumuri, la acest punct nu mai prezintă aceiaşi consecvenţă, afirmând că a respectat listele de cantităţi publicate, deci inclusiv transportul pe o distanţă de 35 km prevăzut la articolul TRA01A35 din cadrul indicatoarelor de de norme de deviz seria 1981. Ca o concluzie la acest punct privind respingerea ofertei ... SRL, se poate observa multitudinea de informaţii şi documente ce nu au fost prezentate de aceasta pentru justificarea preţul aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi executat, deşi acestea au fost solicitate punctual de comisie prin adresa nr. 1552/31.03.2016. Practic, ofertantul a ignorat complet solicitarea comisiei, prezentând propria abordare a justificării preţului, cu prezentarea de informaţii şi documente selective şi omiterea prezentării de informaţii şi documente considerate de către comisie esenţiale pentru justificarea preţului (de ex. fundamentarea economică a modului de formare a preţului pentru toate articolele de deviz conţinute în ofertă, oferte conforme pentru agregate, prezentarea de documente privind situaţia stocurilor de materii prime şi materiale, fundamentarea economică integrală şi prezentarea de documente privind costurile implicate de utilajele de construcţii). Astfel, lipsa informaţiilor şi documentelor necesare comisiei pentru verificarea detaliată a justificării preţului aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi executat, rezultă exclusiv din lipsa de diligenţă a acesteia de a răspunde întocmai şi punctual la solicitarea de clarificări a comisiei de evaluare nr. 1552/31.03.2016. Invocarea principiului priorităţii interesului public nu poate fi reţinut în cazul de faţă, având în vedere multitudinea de neconformităţi regăsite în cadrul ofertei depuse de S.C. ... SRL şi lipsa de diligenţă a acestuia de funizare a clarificărilor, informaţiilor şi documentelor solicitate explicit prin adresa comisiei nr. 1552 din 31.03.2016. În ceea ce priveşte solicitarea subsidiară a contestatoarei, de anulare a procedurii de atribuire, în evaluarea ofertelor, comisia de evaluare a luat în considerare şi acest aspect în raport cu prevederile art. 209 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 34/ 2006 „dacă au fost depuse oferte care, deşi pot fi luate în considerare, nu pot fi comparate din cauza modului neuniform de abordare a soluţiilor tehnice şi/ori financiare;n, respectiv în raport cu prevederile art. 209 şi alin. (3) coroborat cu alin. (4) lit.b) din OUG nr. 34/ 2006 "pe parcursul analizei, evaluării şi/sau finalizării procedurii de atribuire se constată erori sau omisiuni, iar autoritatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca acestea să conducă la încălcarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a)-f). ". 61
Dar, având în vedere argumentele şi aspectele prezentate anterior la punctul 2 privind abordarea modului de evaluare a ofertelor şi asigurarea respectării principiilor achiziţiilor publice, a considerat că nu se justifică anularea procedurii de atribuire. Având în vedere şi toate considerentele expuse anterior, solicită respingerea contestaţiei formulată de SC ... SRL, şi să continuarea procedurii de atribuire prin semnarea contractului de achiziţie publică conform raportului procedurii încheiat. Cu adresa nr. 3567/17.05.2016, înregistrată la Consiliu cu nr. ..., SC ... SA a depus concluzii scrise, în care a precizat următoarele: ţinând cont de punctul de vedere transmis de către autoritatea contractantă în legătură cu contestatia sa, consideră că motivarea autorităţii contractante cu privire la încadrarea răspunsurilor sale ca fiind neconcludente, se bazeaza pe opinia exprimată în Raport de către expertul tehnic cooptat, potrivit caruia „nu este relevantă menţiunea ca repartizatorul normează toate utilajele ce participă la asternerea mixturilor asfaltice"; -răspunsul 2 oferit prin clarificarea 2 (nr. 584/10.02.2016), în ceea ce priveşte modificarea retetelor articolelor de deviz, ceea ce „ar conduce la aplicarea de reguli diferite pentru situatii similare", făcând imposibilă aplicarea principiului tratamentului egal al operatorilor economici; -neprezentarea de informaţii solicitate cu privire la „fundamentarea economică a preţului pentru toate utilajele de construcţii şi componenta costurilor pentru preţul unitar de transport. În baza Procesului-verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor nr. 728/19.02.2016, a luat la cunoştintă despre faptul că la procedura de achiziţie s-au depus un număr de 6 (sase) oferte, oferta sa clasându-se pe locul 2, cu o valoare ofertată de 1.831.289,69 lei, fără TVA, oferta clasata pe primul loc fiind cea a operatorului SC ... SRL, cu valoarea 1.820.573,28 lei fara TVA. La pagina 6 din adresa autorităţii contractante nr. 2208 din 06.05.2016, Punct de vedere, se face precizarea ca aceste oferte clasate pe primele doua locuri, şi care „nu respecta consumurile specifice de manopera si/sau ore de funcţionare utilaje aferente incadrarii făcute de proiectant" au fost descalificate, întrucat „nu au înţeles să oferteze conform răspuns nr. 2 din clarificarea nr. 2". 1. În punctul de vedere, autoritatea contractantă precizează ca: „justificarea diminuării consumurilor de ore funcţionare pentru compactor autopropulsat cu rulouri şi compactor pe pneuri apare pentru prima dată în motivarea contestaţiei, pe parcursul paginilor 3-9, fiind, astfel, evident faptul ca ofertantul recunoaşte că în răspunsul nr. 2486/06.04.2016 nu a justificat aceste diminuări ale consumurilor. Cu privire la aceasta justificare prezentata în cadrul contestaţiei, consideră că răspunsurile sunt relevante. În răspunsul nr. 2486/06.04.2016, a fost prezentată justificarea diminuării orelor de consum pentru repartizatorul de mixtură asfaltică prin analize, calcule, referinţe normative, rapoarte de inspecţie pentru utilaje, justificarea facandu-se de o maniera elocventa si acceptata de către autoritatea contractantă. Neconformitatea răspunsului s-a realizat in baza raportului expertului cooptat, care a apreciat ca „nefiind relevanta 62
menţiunea ca repartizatorul normeaza toate utilajele ce participa la asternerea mixturilor’’. Afirmaţia potrivit careia repartizatorul de mixturi normează toate celelalte utilaje ce participa la asternerea mixturilor, îi aparţine, şi se regăseşte în clarificarea nr. 2486/06.04.2016 la pagina 7, iar forma sa completa este: „Pentru utilajele ce participa la asternerea mixturii asfaltice, conform coloanei 6 din tabelul de mai sus, normarea activitatii se realizeaza de repartizatorul finisor de mixturi asfaltice (0004046), acesta fiind utilajul coordonator al activitatii." Astfel cum se poate observa in respectivul tabel, cilindru compactor static autopropulsat cu rulouri R8-14 de 14 to (0004005) şi compactorul static autopropulsat pe pneuri 10-16 to (0004008), pentru fiecare dintre articole de asternere asfalt (DB13Bl(to)-asternere binder si DB16Hl(mp)- asternere uzura) au aceleaşi ore de funcţionare cu repartizatorul finisor mixturi asfaltice (0004046). Raportat la fiecare articol de deviz de execuţie îmbrăcăminte asfaltică, consumul cu orele de utilaje cilindri compactori sunt aceleaşi cu cele ale repartizatorului de mixtura, deoarece utilajul de asternere mixtura asfaltica (repartizatorul de mixtura) este utilajul cu productivitatea cea mai mica, deci este utilajul coordonator al activităţii de asternere mixtură asfaltică. Acest lucru este cunoscut şi este evident pentru toţi cei care au lucrat/lucrează efectiv şi sunt implicaţi în execuţia lucrărilor de asternere mixturi asfaltice. Această situaţie nu a înregistrat modificări ca urmare a evoluţiei randamentelor utilajelor, în sensul ca aceeaşi situaţie se înregistra şi în anii 1980, ca şi în zilele noastre (dovada e tabelul comparativ prezentat în cadrul contestaţiei, în care a evidenţiat faptul că în reţetele clasice ale indicatoarelor de norme de deviz ediţia 1980, cilindrii compactori au aceleaşi ore de consum cu repartizatorul de mixturi asfaltice (atât pentru aşternere binder, cât si uzură), întotdeauna repartizatorul de mixturi asfaltice a avut o productivitate mai mică decât cea a cilindrilor compactori. Practica mai veche sau mai recentă a lucrului cu utilajele de preparare/transport/asternere/cilindrare a demonstrat acest lucru. Acesta este motivul pentru care în cadrul clarificării a prezentat justificarea reducerii orelor de utilaj pentru repartizatorul de mixturi asfaltice, precizând tabelar ca celelalte utilaje (cilindrii compactori) au aceleaşi ore de consum cu repartizatorul de mixturi asfaltice. În fapt, autoritatea contractantă a fost dusă în eroare de afirmaţia expertului tehnic cooptat potrivit caruia nu este relevantă menţiunea că repartizatorul normează toate utilajele ce participa la asternerea mixturii. Autoritatea contractantă, neavand calificare tehnică, a luat drept corectă afirmaţia expertului tehnic, însă în acest fel, a încălcat prevederile legislaţiei privind achiziţiile publice, art. 11 alin. (3) din H.G. nr. 925/2006, („In cazul in care exista incertitudini sau neclarităţi în ceea ce priveşte anumite documente prezentate, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita detalii, precizări sau confirmări suplimentare atât de la ofertantul/candidatul în cauză, cât şi de la autorităţile competente care pot furniza informaţii în acest sens. În orice situaţie, autoritatea contractantă are obligaţia de a asigura o perioadă rezonabilă de timp pentru furnizarea precizărilor/ confirmărilor solicitate".) 63
Faptul că în cadrul operaţiei de execuţie îmbrăcăminte asfaltică, productivitatea cea mai mică dintre toate utilajele ce concura la buna desfasurare a acestui proces, o are repartizatorul de mixturi asfaltice, se prezuma a fi cunoscut de o persoana cu pregătire tehnică, care, potrivit deciziei autorităţii contractante, are rol de expert tehnic cooptat. Aceasta persoana avea obligaţia de a demonstra expertiza sa tehnica in domeniul construcţiei de drumuri, pentru a putea ocupa poziţia de expert tehnic cooptat. Prin descalificarea ofertei sale în baza opiniei expertului tehnic (opinie personală a acestuia, pe care nu a susţinut-o în niciun fel), se ajunge într-o situaţie paradoxală: ofertanţii care au respectat reţetele clasice ale indicatoarelor de norme de deviz, în care repartizatoarele de mixturi asfaltice şi cilindri compactori au acelaşi ore consum raportat la unitatea de masură a respectivului articolul (principiul de baza fiind acelaşi: repartizatorul de mixturi are productivitatea cea mai mică, el fiind utilaj coordonator al operaţiei de realizare îmbrăcăminte asfaltică) sunt considerate oferte conforme, iar oferta sa, în care reţeta a fost modificată la nivelul consumurilor orare ale utilajelor, principiul aplicat fiind acelaşi (cilindrii compactori au norma de consum egală cu cea a utilajului de aşternere mixtură asfaltică) este considerată neconformă. Astfel, afirmaţia autorităţii contractante potrivit careia, în cadrul contestaţiei transmise, a făcut trimitere la consumurile din indicatoarele de norme de deviz, în susţinerea propriilor consumuri ofertate pentru aceste utilaje ce participa la realizarea îmbrăcăminţii asfaltice, este o afirmaţie eronata. În contestaţie a prezentat calculul productivităţii cilindrilor având un singur scop: să demonstreze că afirmaţia sa este responsabilă, are un caracter tehnic şi este una ce poate fi uşor argumentată de profesionişti. Scopul acestei prezentări a fost de a da posibilitatea autorităţii contractante, prin intermediul expertului tehnic cooptat, de a demonta, cu argumentele tehnice specifice, afirmaţia contestatoarei potrivit careia repartizatorul de mixtură asfaltică este utilaj coordonator al activităţii de execuţie îmbrăcăminte asfaltică. Însă, cu privire la evidenţa acestor lucruri, autoritatea contractantă se rezuma în a preciza ca „nu vom analiza concludenţa justificării" (pentru ca aceasta este una evidentă, expertul neavând argumente în a dovedi precaritatea acesteia). Dacă tot nu a procedat la a desfiinţa argumentele prezentate în vederea susţinerii afirmaţiei contestatoarei, expertul trebuia măcar să aducă propriile argumente prin care să dea un minim caracter de justeţe opiniei sale (aceasta opinie având un efect capital asupra ofertei contestatoarei). Mai mult, în răspunsul său la clarificari nr 2486/06.04.2016, la pagina 7 a făcut referire la normativ AND605/2014. Astfel, a procedat la reducerea consumurilor de ore utilaje pentru execuţie îmbrăcăminte asfaltică, avand la baza urmatoarele consideraţii: -normele clasice ale articolelor de deviz se raportează la productivităţi ale utilajelor din anii 1980, utilaje care la acest moment nu mai există şi ale căror productivităţi sunt depăşite; -contestatoarea are în dotare utilaje moderne, cu productivităţi mai mari decât cele ale utilajelor anilor 1980; 64
Concluzie: consumurile orelor utilajelor de execuţie îmbrăcăminte asfaltica, conform indicatoarelor normelor de deviz, sunt perimate la acest moment (sunt norme de acum 35 ani în urma) şi se impune a fi actualizate, în conformitate cu mijloacele tehnice actuale de realizare a acestei activităţi. In AND nr. 605/2014 (la care a făcut referire in clarificare), la pagina 35 se precizeaza „compactoarele ... nu se vor îndepărta mai mult de 50 m în spatele repartizatorului", deci compactoarele nu pot avea o norma de consum mai mica decât repartizatorul de mixtura asfaltica, acestea trebuind în permanenţă să stea în spatele repartizatorului. În Anexa 2 (2 pagini) prezintă comparativ costul realizării îmbrăcăminţii asfaltice, în varianta reţeta clasică (utilaje cu productivităţi la nivelul anilor 1980) şi reţeta ofertată (consumuri reduse ofertate, corespunzătoare productivitatii utilajelor pe care le deţine). Se constată că varianta ofertată (costuri reale cu utilajele, prin prisma productivitatii acestora) asigură o economie autorităţii contractante de 16.097,39 lei (821.966,77-805.869,38 lei). Sursa de finanţare a lucrării este buget local şi alte surse de finanţare. Oferta sa, realizată prin actualizarea productivităţii utilajelor, s-a făcut în beneficiul autorităţii contractante, aceasta plătind constructorului cheltuieli reale de realizare a investiţiei. Cu referire la punctul 2 - răspunsul 2 oferit prin clarificarea 2 (nr. 584/10.02.2016), în ceea ce priveşte modificarea reţetelor articolelor de deviz, ceea ce „ar conduce la aplicarea de reguli diferite pentru situaţii similare", făcând imposibilă aplicarea principiului tratamentului egal al operatorilor economici. Reiterează întrebarea 2 din clarificarea numărul 2 (nr 584/10.02.2016): Intrebare 2: „Conform listelor de cantităţi, stratul de balast trebuie aşternut manual (art DA06A1), atât în categoria de lucrări Fundaţii si îmbrăcăminţi, cât şi în cel de Drumuri laterale. Vă rugăm să analizaţi şi să clarificaţi, deoarece această activitate se poate efectua mecanic, având în vedere cantitatea mare, costul fiind mai redus". E pe înţelesul tuturor ca aceasta întrebare face referire la tehnologia adoptată în cadrul listelor de cantităţi pentru execuţia stratului de balast, în cadrul categoriilor de lucrări Fundaţii şi îmbrăcăminţi şi Drumuri laterale. Răspunsul la aceasta întrebare oferit de autoritatea contractantă, si care, potrivit precizărilor formulate în cadrul art 78 alin. (2) din OUG nr. 34/2006, trebuia sa fie formulat „în mod clar şi fără ambiguităţi", este: Raspuns 2: „Oferta se va face pe listele de cantităţi, respectând conţinutul acestora." În mod evident, ofertanţii se aşteaptau ca răspunsul oferit de autoritatea contractantă la o solicitare de clarificari să fie în spiritul prevederilor legale. Era de aşteptat ca răspunsul transmis de autoritatea contractantă „Oferta se va face pe listele de cantităţi, respectând conţinutul acestora" să fie raportat şi să aibă legătură cu întrebarea ce i-a fost adresată (tehnologia de execuţie a stratului de balast, pe care ofertanţii sa o aplice în cadrul categoriilor de lucrări Fundaţii şi îmbrăcăminţi şi Drumuri laterale). 65
În cadrul listelor de cantităţi, articolul DA06A1 se identifică astfel: În Anexa 3 (2 pagini), a prezentat analiza comparativă a aşternerii stratului de balast (conform ofertei depuse) aferent cantităţii cumulate, aşternere realizată în tehnologia manuală şi mecanică. Diferenţa valorică între tehnologia de aşternere manuală şi mecanică este de 18.241,35 lei, reprezentând 1% din valoarea ofertei (1.831.289,69 lei). În Fişa de date a achiziţiei, paragraf III.1.2) Principalele modalităţi de finanţare şi plată, se indică „Buget local şi alte surse de finanţare". Ori, principiul statuat prin OUG nr. 34/2006 art. 2 - eficienţa utilizării fondurilor publice, este unul care trebuie respectat de către autoritatea contractantă în analiza ofertelor depuse în cadrul procedurii de atribuire. Prin impunerea tehnologiei de aşternere manuala a balastului, autoritatea contractantă sporeşte artificial costurile de realizare a acestei investiţii (circa 1% raportat la preturile ofertei), fără a considera necesar să justifice cum a respectat aplicarea principiului eficientei utilizării fondurilor publice (art. 2 alin. (1) lit. f) din OUG nr. 34/2006). Autoritatea contractantă îşi justifică răspunsul sau cu privire la tehnologia de execuţie în varianta aşternere manuală, „nu a fost contestat de niciun operator economic" (autoritatea contractantă a găsit şi pentru aceasta o justificare). Vina este plasată asupra proiectantului (care de o maniera nefirească şi îndoielnică a încadrat articolul la tehnolgie manuală de aşternere balast, deşi lucrările de acest gen sunt în domeniul construcţiilor de drumuri realizate preponderent mecanizat), cât şi a ofertanţilor care nu au contestat răspunsul oferit: „Oferta se va face pe listele de cantităţi, respectând conţinutul acestora." Arată că aceluiaşi răspuns (răspunsul nr. 2 la clarificarea nr. 2), autoritatea contractantă îi conferă valenţe multiple, strict în funcţie de propriul interes: odată se găsesc vinovaţii pentru adoptarea tehnologiei costisitoare de asternere balast manual, dar şi o conotaţie subsidiară, rezultată din propria interpretare (respectarea consumurilor prevăzute in reţetele articolelor de deviz) pe care o dă cu un alt sens răspunsului transmis, şi care nu are legătură cu întrebarea la care se raportează. Mai mult, deşi în cadrul punctului 2 din comunicarea rezultatului procedurii, autoritatea contractantă face pledoarie cu privire la respectarea reţetelor articolelor de deviz (cum susţine ca s-ar fi impus prin răspunsul nr 2 la clarificarea nr 2), acesta fiind motivul neconformităţii ofertei sale, la ultimul paragraf aferent punctului 2 (pagina 7 din Punct de vedere) aceeaşi autoritatecontractantă opineaza ca oferta nu este conformă, întrucât „un exemplu elocvent prezentat în acest sens este prevederea în ofertă a aşternerii pietrei sparte cu autogrederul, ce respectă conţinutul normelor de deviz, contrar cerinţelor caietului de sarcini pentru piatra spartă, în care la pct 9.2 se solicită aşternerea acesteia cu repartizatorul". Autoritatea contractantă instituie, de asemenea, o scară a legislaţiei aplicabile. În acest sens, precizează ca legislaţia principală este cea din domeniul achiziţiilor publice. În schimb, legislaţia secundară (Ordin MLPAT nr. 1568/15.10.2002) este desconsiderată, motivat de faptul că nu ar fi fost publicat în Monitorul Oficial al României. 66
Ori, în clarificarea nr. 2486/06.04.2016, contestatoarea a precizat: Normativ P91/1- 2002 „Ghid privind elaborarea devizelor la nivel de categorii de lucrări şi obiecte de construcţii pentru investitii" este normativ în vigoare, conform site-ului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Lista reglementarilor tehnice în construcţii, actualizată la 15 septembrie 2015 (pagina 100). Există la acest moment o actualizare la data de 01.01.2016, acest normativ regăsindu-se la pagina 100. Prin aplicarea prevederilor normativului P91/1-2002 „Ghid privind elaborarea devizelor la nivel de categorii de lucrări şi obiecte de constructii pentru investiţii", articolele 2.2.2 si 2.2.3, contestatoarea nu a făcut decât să respecte cerinţa din Fişa de date a achiziţiei, paragraf IV.4.1 Modul de prezentare a propunerii tehnice, unde se precizează cu referire la elaborarea graficului de execuţie: „La întocmirea graficelor de execuţie a lucrărilor de constructie de drumuri, ofertanţii vor avea în vedere toate aspectele care ţin de: respectarea prevederilor din Documentaţia de Atribuire, a prevederilor legale privind calitatea in constructii, a prevederilor privind normativele in vigoare privind lucrările de constructii de drumuri’’. Cu privire la cel de-al treilea motiv de respingere a ofertei, autoritatea contractantă, în documentul 2208/06.05.2016, precizează că adresa sa nr. 1550/31.03.2016 (solicitare de clarificari) „nu a fost contestată de SC ...SA". Astfel, opinia autorităţii contractante este că contestatoarea a avut ocazia de a formula contestaţii, dar nu a uzat de acest drept al sau. Consideră că fiecare ofertant poate uza de dreptul de a depune contestaţie, dacă se considera lezat. Nu se poate face o regulă din a contesta toate actele autorităţii contractante. Prin solicitarea de clarificari nu a fost solicitată prezentarea de analize de preţ pentru toate utilajele din Formular C8. Legislaţia privind achiziţiile publice (art. 361 alin. 3) din HG nr. 925/2006) prevede că se vor prezenta „costurile implicate de anumite utilaje". Autoritatea contractantă precizează ca nu au fost prezentate documente privind costurile implicate de utilajele de constructii, „documente care erau necesare in vederea verificării corectitudinii fundamentării economice a preţului ofertat". Documentele de achiziţie ale utilajelor din dotare, pentru care am prezentat analize de pret (fundamentarea costurilor pentru utilaje), se regăsesc în oferta iniţiala a contestatoarei. Autoritatea contractantă apreciază ca fundamentarea economică prezentată „reprezintă doar un calcul matematic, pur teoretic, ce nu a putut fi verificat de către comisie". Contestatoarea arată că în adresa autorităţii contractante nr. 1550/31.03.2016 (solicitare de clarificari), aceasta nu a impus un anumit mod/metoda/analiza/forma de prezentare. În acest context, contestatoarea a avut libertatea de a prezenta fundamentarea preţului într-o formă proprie, în care a inclus toate cheltuielile ce concură la formarea preţului ofertat, autoritatea contractantă descalifica oferta precizând ca nu a fost justificată componenţa costurilor pentru preţul unitar de transport. 67
În adresa nr. 1987/22.04.2016 Comunicare privind rezultatul procedurii, autoritatea precizează că „Prin răspunsul înregistrat sub nr. 1696/08.04.2016, aţi justificat preţul materialului balast, ca fiind format din preţul loco staţie Raucesti Neamţ la care se adauga preţul transportului pe o distanţa de 136 km. Aţi justificat preţul materialului piatră spartă, ca fiind format din preţul loco furnizor Pojorâta la care se adaugă preţul transportului materialului pe o distanta de 236 km. Aţi justificat preţul mixturilor asfaltice, ca fiind format din preţul loco instalaţie Conest Iaşi la care se adauga preţul transportului pe o distanta de 40km. Comisia de evaluare apreciază că, în raport cu preturile materialelor şi distanţele de transport, transporturile sunt justificate, însă nu se justifică componenţa costurilor pentru preţul unitar de transport de 0,20 lei/to/km pentru agregate şi de 0,21 lei/to/km pentru mixturi şi nu se prezintă documente privind costurile implicate." Astfel, autoritatea contractantă confirmă faptul că preturile ofertate de contestatoare, ca preturi loco lucrare, sunt justificate. Mai mult, preţurile unitare rezultă ca fiind un cost evaluat suplimentar în oferta sa, datorită respectării modalităţii de întocmire a listelor de cantităţi de către proiectant şi a respectării acestor liste de cantitati de către contestatoare. Aceste costuri unitare nu fac decât să încarce oferta pentru aceasta procedura de achiziţie, costurile nefiind relevante în aprecierea valorii ofertate nici pentru contestatoarea, nici pentru autoritatea contractantă. Aceasta precizeaza ca nu au fost prezentate documente privind costurile implicate de utilajele de constructii, „documente care erau necesare în vederea verificării corectitudinii fundamentării economice a preţului ofertat". Documentele de achiziţie ale utilajelor din dotare, pentru care a prezentat analize de preţ (fundamentarea costurilor pentru utilaje), se regăsesc în oferta iniţială acontestatoarei. Este evident faptul că autoritatea contractantă nu a procedat corect la evaluarea ofertelor, fiind, astfel, întemeiate solicitările de anulare a comunicării rezultatului procedurii şi reanalizare a ofertei sale cu stabilirea ofertei câstigatoare dintre cele admisibile, precum şi anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 1987/22.04.2016 şi a tuturor actelor subsecvente În subsidiar, în cazul în care Consiliul va constata vicierea gravă a procedurii, solicită anularea întregii proceduri. Cu adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 15823/24.05.2016, SC ... SRL a depus, în urma studierii dosarului achiziţiei, concluzii scrise, solicitând respingerea excepţiei tardivităţii raportat la prevederile art. 183 Cod proc. civ, prevederile art. 271 alin. (1) coroborate cu art. 2562 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 34/2006, şi de cele ale art. 3 lit. z) din acelaşi act normativ. Termenul de 5 zile pentru „înaintarea contestaţiei" s-a împlinit in data de 27.04.2016, dată la care contestatoarea (conform documentelor anexate contestaţie si reanexate prezentei - ANEXA nr. 1 - Chitanţe emise de Posta Română, confirmări de primire] a expediat contestaţia in original, împreuna cu garanţia de buna conduita, de asemenea in original. 68
Contestaţia a fost transmisă prin poştă cu confirmare de primire la data de 27.04.2016, cu respectarea termenului de 5 zile prevăzut de dispoziţiile din O.U.G. nr. 34/2006, întrucât termenul pentru formularea si depunerea contestaţiei se calculează de la luarea la cunoştinţă a actului atacat, respectiv adresa nr 1988/ 22.04.2016. De asemenea, solicită Consiliului să aibă în vedere dispoziţiile prevăzute de art. 183 lin. 1 Cod proc. civ. care stipulează că: Actul de procedura depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen". Transmiterea contestaţie prin e-mail în data de 27.04.2016, ora 18:57 (fără anexe) a avut un un rol strict informativ, fiind ştiut faptul că in funcţionarea serviciilor poştale pot apărea şi sincope. Afirmaţiile Autorităţii contractante sunt, evident, rău-intenţionate, deoarece dacă s-ar accepta raţionamentul acesteia (înregistrarea contestaţiei şi a garanţiei de bună conduită în original la sediul autorităţii contractante înăuntrul termenului de 5 zile), un contestator ar avea mai puţin de 3 zile pentru a formula contestaţia şi a o înregistra la sediul autorităţii contractante. Invocarea excepţiilor strict în scopul respingerii contestaţiilor, fără a mai fi putea fi analizate pe fond în vederea atribuirii contractului unicului ofertant a cărui ofertă a fost declarată admisibilă (în condiţiile în care toate celelalte 5 oferte au fost respinse pentru diferite motive), cu alte cuvinte, ofertantului favorizat de Comisia de Evaluare. Faptul că originalul garanţiei de bună conduită a ajuns prin intermediul Poştei Române în data de 03.05.2016 la sediul Autorităţii contractante nu are nicio relevanţă, contestatoarea înaintând garanţia de bună conduită şi contestaţia în cadrul termenului de 5 zile prevăzut de OUG nr. 34/2006. Din studierea dosarului achiziţiei publice depus de autoritatea contractantă la Consiliu, rezultă că autoritatea contractantă a încălcat dispoziţiile legale la momentul evaluarii ofertelor. „ în ceea ce priveşte propunerea financiara, comisia de evaluare a analizat propunerea financiară sub aspectul existenţei corecţiilor admise de lege, al încadrărilor in valoarea estimată a contractului, al preţului neobişnuit de scăzut in raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat etc. si constată ca oferta depusă este admisă având preţul peste 78% din valoarea estimată. S-A SOLICITAT JUSTIFICAREA PREŢULUI NEOBIŞNUIT DE SCĂZUT şi s-au prezentat:" (ANEXA nr. 3 filele 1, 39-40 din Raportul procedurii). Principiul tratamentul egal, invocat de comisia de evaluare în evaluarea ofertelor şi printre motivele de respingere a ofertei a fost grav încălcat de comisia de evaluare deoarece: -nicăieri în cadrul documentelor transmise către VIAROM CONSTRUCT SA nu s-a regăsit vreo solicitare de clarificare de justificare a preţului cel mai scăzut; -ofertantul câştigător nu a formulat nici un răspuns la o astfel de clarificare; 69
-singura clarificare adresată ofertantului câştigător este clarificare nr. 1553/31.03.2016 şi s-a referit exclusiv la propunerea tehnica (ANEXA nr. 4); -mai mult decât atât, procentul de 78 % la care s-a raportat comisa de evaluare este eronat, fapt care confirmă ca evaluarea ofertei câştigătoare a avut un caracter strict formal. Comisia de evaluare nu a evaluat toate ofertele cu respectarea principului tratamentului egal prevăzut la art. 2 alin 2 din OUG nr. 34 / 2006 ci in mod preferenţial, principiul fiind invocat doar pentru a deturna atenţia Consiliului de la fondul contestaţiilor cu care a fost învestit. Astfel cum dispune art. 2 alin. 2 din O.U.G. nr. 34/2006. printre principiile care stau la baza atribuirii unui contract de achiziţie publică şi pe care orice autoritate contractantă trebuie să le respecte, se numără: NEDISCRIMINAREA ŞI TRATAMENTUL EGAL. Astfel cum rezultă din prevederile art. 201 din O.U.G. nr. 34/2006, scopul solicitării de clarificări este bine determinat: demonstrarea îndeplinirii cerinţelor stabilite prin criteriile de calificare şi selecţie sau demonstrarea conformităţii ofertei cu cerinţele solicitate. Comisia de evaluare nu este îndreptăţită să solicite clarificări ce nu îşi găsesc corespondent în cerinţele documentaţiei de atribuire, pentru a crea în mod artificial premisele respingerii acestora. O a doua limitare pe care o cunoaşte în mod firesc dreptul de a solicită clarificări se regăseste la alin. (2) al art. 201. În cazul în care solicită clarificări/completări, autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările formulate să determine apariţia unui avantaj evident in favoarea unui ofertant/candidat. In practică, această prevedere a fost interpretată şi in sensul că autoritatea contractantă nu trebuie să dezavantajeze prin clarificările transmise un anumit ofertant, în speţă ofertantul căruia i se adreseaza cu solicitarea de clarificari. Ori, din actele întocmite de autoritatea contractantă se constată că aceasta a aplicat un tratament discriminatoriu celor două contestatoare, urmărind eliminarea din procedură a acestor doua oferte care au prezentat preţul cel mai scăzut. Aceste afirmaţii sunt probate şi prin conţinutul clarificărilor transmise de autoritatea contractantă: Autoritatea contractantă a transmis către contestatoarea ...SRL şi către ... SA câte o solicitare de clarificări cu conţinut aproape identic - a se vedea solicitarea nr. 1550/31.03.2016 - transmisa ofertantului ... SA si solicitarea nr. 1522 din 31.03.2016 ce a fost transmisă ... SRL. Autoritatea Contractantă a transmis către ofertantul câştigător ... SA şi către ofertantul ... SA - clarificări cu un caracter strict formal, 3 din cele 5 întrebări. Solicitările de clarificare adresate către ... SRL si către ... SA au avut ca scop direct „crearea unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat - aspect interzis de lege. Comisia de evaluare a aplicat în mod diferit principiul tratamentului egal - doi dintre ofertanţi fiind verificaţi la sânge, iar alţi doi strict formal. Criticile formulate de contestatoare se regăsesc, în mare parte, şi în cuprinsul contestatiei ... S.A., aspect care conduce în mod evident la faptul 70
ca motivele principale pentru care autoritatea contractantă a respins cele doua oferte sunt similare. Autoritatea contractantă nu a menţionat în fişa de date faptul că un ofertant nu are dreptul oferteze propriile consumuri de manopera şi orele de funcţionare a utilajelor, raportat la propriile consumuri si tehnologii de execuţie. La cap. IV. 4.1. pct. 3 - Prezentarea ofertei, din Fisa de date a achiziţiei, se stipuleaza in mod expres că: ,,ofertanţii vor prezenta listele cuprinzând consumurile de resurse (materiale, manopera, utilaje şi transporturi) necesare executării lucrărilor" Prin urmare, prin documentaţia de atribuire nu a fost impusă respectarea reţetelor articolelor de deviz, Fişa de date menţionând in mod expres doar prezentarea listelor de cantităţi. Mai mult decât atât, nicăieri nu s-a menţionat în mod expres respectarea normelor de deviz, aspect confirmat implicit şi de către experţii cooptaţi în cadrul Raportului de specialitate final emis de ... SRL sub nr. 68/20.04.2016 si care se regăseşte la filele 304 - 324 la dosarul cauzei (biblioraftul negru). Astfel, urmare a analizării propunerii tehnice a ofertantului ... SA (a se vedea filele 1, 18 şi 19 din Raportul de specialitate final -ANEXA nr. 6), experţii tehnici concluzionează: „RECOMANDĂRI: Ofertă admisibilă şi acceptabilă din punct de vedere financiar. Menţiuni cu privire la recomandările formulate: 1. In cazul în care, comisia consideră că răspunsul formulat de autoritate cu privire la documentaţia de atribuire, prin pct. nr. 2 din clarificarea nr. 2 postată în SEAP (nr. 584/10.02.2016) permite NERESPECTAREA CONŢINUTULUI NORMELOR DE DEVIZ şi că în evaluarea ofertelor se vor avea în vedere numai prevederile art. 2.2.2 din Normativ P91/1-2002, în ceea ce priveşte libertatea ofertanţilor de a-şi prevedea propriile consumuri şi tehnologii de execuţie, cu respectarea cerinţelor cantitative şi calitative prevăzute în proiectul tehnic, inclusiv în caietul de sarcini, se va solicita ofertantului clarificări cu privire la ASTERNEREA PIETREI SPARTE CU AUTOGREDERUL CONTRAR CERINŢELOR DIN CAIETUL DE SARCINI. Acest punct de vedere este elocvent şi relevă modul in care autoritatea contractantă a făcut aplicarea principiului tratamentului egal, respectiv oferta a fost respinsă pentru că fost prezentată având la baza prevederile art. 2.2.2 din Normativ P91/1-2002 (a se vedea răspunsul ... SRL nr. 3575/05.04.2016 - filele 3-5 anexat contestaţiei introductive), iar oferta ... SA a fost declarată câştigătoare, cu toate că expertul tehnic a constat că si aceasta a ofertat in baza aceluiaşi normativ care lasă ofertanţilor libertatea deplină de a-si provedea propriile consumuri! În cuprinsul comunicării nr. 1988/22.04.2016, i s-a comunicat faptul că autoritatea contractantă a fost nevoită să respingă oferta ... SRL şi în virtutea respectării principiului tratamentul egal, principiu care stă la baza atribuirii contractului de achiziţie publică: „astfel, comisia de evaluare a apreciat că oferta este neconforma, din prisma asigurării tratamentului egal, în raport cu evaluarea tuturor 71
ofertelor ţinând cont de răspunsul nr. 2 din clarificarea nr. 2 postată în SEAP (nr. 584/10.02.2016) „oferta se va face pe listele de cantităţi respectând conţinutul acestora". Consideră că solicitarea autorităţii de respectare a conţinutului listelor de cantităţi, se poate referi numai la integralitatea conţinutului acestora, inclusiv normele de consum pentru manoperă si utilajele necesare. Tratamentul egal, principiu care stă la baza atribuirii contractului de achiziţie publică, nu ar fi respectat în cazul admiterii consumurilor de manoperă şi utilaje diminuate şi/sau asimilate, deoarece în evaluarea tuturor ofertelor, s-ar accepta reguli diferite pentru situaţii similare". Raportat la acest motiv de respingere al ofertei sale, menţiunile din Raportul final de specialitate şi principiul tratamentului egal, comisia de evaluare avea obligaţia să declare neconformă şi oferta depusă de ... S.A. în temeiul dispoziţiile art. 36 alin. 2 lit. a din H.G. nr. 925/2006. Astfel, toate ofertele fiind neconforme (incusiv oferta ... S.A.), comisia trebuia să dispună anulare procedurii de atribuire: „(2) în conformitate cu dispoziţiile art. 209 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, autoritatea contractantă are obligaţia de a anula aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziţie publică în următoarele cazuri: a) dacă au fost depuse numai oferte inacceptabile şi/sau neconforme". În ceea ce priveşte sutinerile de la pct. 1 al Punctului de vedere formulat de autoritatea contractantă, consideră că acesta este netemeinic, având în vedere următoarele considerente: în cuprinsul documentaţiei de atribuire, autoritatea contractantă nu a făcut precizări/impuneri cu privire la cuantumul consumurilor pe categorii de resurse la care ofertanţii ar fi obligaţi să se raporteze în elaborarea ofertei. În comunicarea rezultatului procedurii, autoritatea contractantă îşi motivează decizia sa de a declara neconformă oferta ...SRL pe faptul că răspunsul oferit a fost considerat neconcludent întrucât comisia de evaluare a avut în vedere un set de date (tipuri/cantităţi de resurse) care nu au fost solicitate în mod explicit ofertanţilor prin documentaţia de atribuire (ex: "asfaltator - se ofertează 1323 ore faţă de un necesar de 1891 ore". Necesarul de ore la care se raporteaza Comisia de Evaluare nu apare în cuprinsul documentaţiei de atribuire, iar o analiza care este raportată la acest aspect este nelegală. În contextul în care cadrul legal prevede, prin dispoziţiile Ordinului Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei nr. 1568/15.10.2002 pentru aprobarea reglementării tehnice "Ghid pentru elaborarea devizelor la nivel de categorii de lucrări şi obiecte de construcţii pentru investiţii realizate din fonduri publice", indicativ P91/1-02, art. 2.2.3 - "Ca reper, indicatoarele de norme de deviz seria 1981 si indicatoarele de norme de deviz seria 1981 revizuite şi completate după 1998, pot fi folosite în mod orientativ atât de proiectant cât şi de ofertant în descrierea lucrărilor, a condiţiilor de masurare a lucrărilor, a evaluarii resurselor necesare si a consumurilor specifice de materiale, manopera si 72
utilaje", iar în cadrul documentaţiei de atribuire nu se menţionează explicit că se vor utiliza, în elaborarea ofertei, articolele de deviz conform Indicatoare de Norme de Deviz seria 1981, se desprinde, în mod logic, faptul ca ofertanţii, în lipsa acestor precizări/cerinţe explicite, îşi pot elabora oferta fără niciun fel de îngrădire privitor la respectarea prevederilor legale în vigoare, inclusiv cele prevăzute în Ordinului Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei nr. 1568/15.10.2002. În cuprinsul documentaţiei de atribuire, autoritatea contractantă nu a făcut precizări/ impuneri cu privire la tipul şi cuantumul consumurilor pe categorii de resurse la care ofertanţii ar fi obligaţi sa se raporteze în elaborarea ofertei, nu a făcut precizări cu privire la obligativitatea folosirii Indicatoarelor de Norme de Deviz seria 1981, nu a transmis reţetele articolelor ce urmeaza a fi folosite de ofertanti (tipuri/cantitati de resurse). În ceea ce priveşte Normele de Deviz seria 1981, rezultă ca autoritatea contractantă nu cunoaşte aplicabilitatea acestora, astfel cum este reglementat prin însăsi preambulul acestora - Instrucţiuni privind folosirea indicatorului de norme de deviz pentru lucrări de drumuri fANEXA NR. 7) în care se precizează: La punctul 2.1: "Normele de deviz din acest indicator sunt elaborate in ipoteza executării lucrărilor la nivelul actual de dotare şi proceselor tehnologice (Nota: însemnând anul de referinţa 1981!), ţinând seama şi de tendinţa generală de industrializare a lucrărilor". La punctul 2.2: "Normele de deviz sunt elaborate în ipoteza ca lucrările se executa: 2.2.1. In condiţii medii de lucru şi de organizare a executării lucrărilor.... 2.2.4. Cu unelte de lucru obişnuite şi cu utilaje corespunzătoare unei mecanizari medii generale a executării lucrărilor de drumuri (Nota: însemnând anul de referinţă 1981!)". La punctul 2.3: "Pentru lucrările care se execută în alte condiţii decât cele de la punctul 2.2, urmează să se aplice prevederile dispoziţiilor în vigoare privind modul de întocmire a devizelor". La punctul 4.3: "încadrarea lucrărilor pe categorii tarifare si denumirea meseriilor s-a făcut conform prevederilor indicatoarelor tarifare de calificare, adoptandu-se denumiri din lista codificata a forţelor de munca" (Nota: insemnand anul de referinţa 1981!). La punctul 5.3: "Utilajele nominalizate în normele de deviz se consideră convenţionale şi corespund unui nivel de mecanizare mediu posibil al lucrărilor, ţinând seama de dotarea parcului de utilaje ale organizaţiilor de constructii- montaj". Din aceste Instrucţiuni se poate lesne observa că aceste Indicatoare de Norme de Deviz au fost aplicabile în urma cu 35 de ani, în cadrul unei economii centralizate, în care antreprizele de construcţii deţineau aceeaşi dotare tehnică, aceleaşi categorii de personal, acelaşi nivel de salarizare. Tocmai pentru a corecta acest aspect, pentru a promova libera concurenţă între operatorii economici, cu consecinţa utilizării eficiente a fondurilor publice a fost emis Ordinului Ministerului Lucrărilor Publice, 73
Transporturilor si Locuinţei nr. 1568/15.10.2002 pentru aprobarea reglementarii tehnice "Ghid pentru elaborarea devizelor la nivel de categorii de lucrări şi obiecte de construcţii pentru investiţii realizate din fonduri publice". Având în vedere cele mai sus aratate, consideră ca afirmaţiile autorităţii contractante că "nu se justifică substituirea/asimilarea anumitor categorii de muncitori calificaţi şi utilaje de construcţii", "se foloseşte autogreder, fără a fi justificată necesitatea acestuia în contextul diminuării considerabile a orelor de muncă pentru pavator", "nu se justifică asimilarea şi substituirea săpătorului cu muncitor deservent construcţii montaj şi buldoexcavator " sau "pentru împrăştierea cu lopata a pământului nu se justifică asimilarea şi substituirea săpătorului cu muncitor deservire construcţii montaj", sunt elemente care dovedesc reaua-credinţa a autorităţii contractante în evaluarea ofertei depuse de ..., cu eludarea a prevederilor normativelor invocate de aceasta şi încălcarea gravă a legislaţiei naţionale în vigoare la data desfăşurării procedurii de achiziţie publică. HG nr. 925/2006 nu prevedere un anumit tipar în baza căruia ofertanţii să-si elaboreze răspunsurile (cu argumente matematice şi/ sau de alta natură), important fiind ca acestea să răspundă solicitărilor primite de aceştia. În cazul de faţă, demonstraţia făcută de contestatoare privitor la consumurile de resurse utilizate în oferta sa nu poate fi "contrară scopului solicitării", aşa cum în mod abuziv consideră autoritatea contractantă. Solicitarea autorităţii contractante era de a "justifica modificarea consumurilor cu mana de lucru şi a consumurilor de ore de funcţionare a utilajelor de construcţii", în mod evident prin raportare la o baza care nu a fost indicată explicit prin documentaţia de atribuire, ofertantul fiind în imposibilitatea de a justifica aceste consumuri raportat la ceva ce nu exista! Contestatoarea a justificat modul de calcul al resurselor luate în considerare a fi utilizate pentru execuţia lucrărilor, conform cu cerinţa exprimată de autoritatea contractantă în fişa de date achiziţiei, punctul IV.4.1 - Modul de prezentare a propunerii tehnice: "Ofertanţii vor prezenta listele cuprinzând consumurile de resurse (material, manopera, utilaje si transporturi) necesare executării lucrărilor". Chiar Indicatoarele de Norme de Deviz seria 1981 (invocate de autoritatea contractantă în mod nelegal, ca bază de analizei ofertei ... SRL) nu prezintă argumente de ordin tehnic, consumurile de resurse fiind stabilite in baza unor observaţii/măsurători directe, productivităţi medii, calcule matematice şi interpretări statistice. Din motivele mai sus arătate, contestatoarea consideră abuzivă respingerea ofertei SC ... SRL ca neconforma, în baza unui răspuns considerat neconcludent de Comisia de Evaluare deoarece nu au fost "prezentate argumente concrete şi punctuale privind lipsa justificărilor modificărilor aduse acestor tipuri de consumuri". Astfel, se poate pune întrebarea, în mod evident retoric, care este prevederea din documentaţia de atribuire la care se raportează autoritatea contractantă când concluzionează asupra acestor „modificări" ale tipurilor de consum. 74
În lipsa obligativităţii ofertanţilor de respectare a unui cuantum prestabilit al consumurilor de resurse, menţionat explicit prin documentaţia de atribuire, nu se justifică decizia autorităţii contractante de a declara ca fiind neconformă oferta sa, raportat la faptul că: "Comisia nu a putut aprecia dacă consumurile de manoperă şi utilaje de construcţii respectă prevederile Proiectului Tehnic (inclusiv Caiete de sarcini) şi reglementările tehnice aplicabile". Cu privire la susţinerea autorităţii contractante că "este evident faptul ca aşternerea mecanică a balastului de la categoria de lucrări 04 - fundaţii şi îmbracăminţi, reprezintă o încălcare a prevederilor Caietului de Sarcini", menţionează că oferta sa s-a întocmit cu respectarea documentaţiei de atribuire şi a legislaţiei naţionale incidente, respectiv listele de cantităţi, cu respectarea conţinutului acestora, Ordinului Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor si Locuinţei nr. 1568/15.10.2002 - art. 2.2.2 si 2.2.3, prevederile Caietului de Sarcini unde, se poate observa la punctele 8.2, 9.1 (ANEXA nr, 8) ca pentru realizarea grosimii din proiect şi o suprafaţare corectă se folosesc utilaje de raspandire (Notă: lopata nu poate fi asimilată cu utilaj de răspândire!). În încercarea de a-şi justifica abuzul, autoritatea contractantă afirmă că în Caietul de Sarcini - Fundaţie de balast "nu se identifică utilajele care, în cazul aşternerii manuale a balastului, se pot referi doar la utilajele compactor şi autocisterna cu dispozitiv de stropire" dar pierde din vedere, în mod intenţionat, faptul că pentru cazul "utilaj de răspândire pentru realizarea grosimii din proiect şi o suprafaţare corectă" nu poate fi folosit nici compactorul şi nici autocisterna cu dispozitiv de stropire. Faptul ca autoritatea contractantă afirmă că doar art. 10 - "Punerea în operă a balastului", este relevant, este o dovada de interpretare trunchiată a prevederilor Caietului de Sarcini în ansamblu sau deoarece punerea în opera a balastului pe şantier trebuie sa respecte prevederile art. 9 - Experimentarea punerii în operă a balastului unde la punctul 9.1 se precizează foarte clar scopul realizării sectorului experimental, respectiv "Experimentarea are ca scop de a stabili component atelierului de compactare şi modul de acţionare a acestuia pentru realizarea gradului de compactare cerut prin caietul de sarcini precum şi reglarea utilajelor de răspândire pentru realizarea grosimii din proiect şi o suprafaţare corectă". În ceea ce priveşte suţinerile de la pct. 2 al Punctului de vedere formulat de autoritatea contractantă, contestatoarea îl consideră netemeinic, având în vedere următoarele considerente: Astfel cum rezultă din Indicatoare de Norme de Deviz pentru Lucrări de Drumuri seria 1981, acestea nu conţin "revizuri şi completări ulterioare", fiind doar "reeditate". Prin afirmaţia autorităţii contractante se încearcă doar inducerea in eroare a Consiliului. Menţionarea simbolului şi denumirii capitolului de lucrări în cadrul listelor de cantităţi nu înseamnă, în mod automat, obligativitatea folosirii acestor indicatoare (aşa cum afirmă autoritatea contractantă) atâta timp cat în cuprinsul documentaţiei de atribuire nu s-a menţionat în mod explicit acest lucru! In cuprinsul documentaţiei de atribuire nu se face nicio referire 75
explicită la folosirea Indicatoarelor de Norme de Deviz pentru Lucrări de Drumuri - seria 1981! Aşa cum s-a arătat anterior, articolele de deviz folosite de proiectant în listele de cantităţi pot fi elaborate cu respectarea Ordinului Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei nr. 1568/15.10.2002 pentru aprobarea reglementarii tehnice "Ghid pentru elaborarea devizelor la nivel de categorii de lucrări şi obiecte de constructii pentru investitii realizate din fonduri publice", indicativ P91/1-02 unde punctul 2.2.3 precizează "Ca reper, indicatoarele de norme de deviz seria 1981 şi indicatoarele de norme de deviz seria 1981 revizuite si completate după 1998, pot fi folosite în mod orientativ atât de proiectant, cât şi de ofertant în descrierea lucrărilor, a condiţiilor de măsurare a lucrărilor, a evaluării resurselor necesare şi a consumurilor specifice de materiale, manopera şi utilaje". În ceea ce priveşte susţinerea autorităţii contractante referitoare la faptul că "comisia de evaluare a stabilit evaluarea tuturor ofertelor sub aspectul respectării obligatorii a consumurilor specifice de material, manopera şi ore de funcţionare utilaje aferente încadrării făcute de proiectant în articole de deviz din cadrul indicatoarelor de norme de deviz seria 1981", solicită a se avea în vedere că dispoziţiile art. 72 alin. 2 din H.G. nr. 925/2006, care stabileste clar atributiile comisiei de evaluare, or printre acestea, nu se regăsesc atribuţii de a stabili criterii de calificare si selecţie, altele decât cele menţionate în documentaţia de atribuire. Deciziile luate de autoritatea contractantă în procesul de evaluare a ofertelor nu pot avea la bază cerinţe/criterii de calificare şi/sau selecţie ce nu se regăsesc în fişa de date/invitaţia de participare/anunţul de participare (temei de anulare a procedurii de atribuire), iar comisia de evaluare îşi raportează analiza la documente care nu au fost menţionate explicit în documentaţia de atribuire, respectiv Indicatoare de Norme de Deviz seria 1981. Trebuie reţinut faptul că autoritatea contractantă afirmă că deşi "este conştientă că evoluţia tehnologică conduce la randamente mult mai crescute ale utilajelor, considerarea acestui mod de evaluare ...fiind în scopul obţinerii de oferte comparative din punct de vedere tehnic şi financiar", modalitatea în care a evaluat oferta încalca prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006. Prin inserarea considerentelor privitoare la "asigurarea tratamentului egal pentru toţi operatorii economici ce au fost interesaţi de participarea la procedura, existând posibilitatea ca anumiţi operatori economici să nu fi depus oferta tocmai din cauza impunerii respectării obligatorii a listelor de cantităţi.... De reţinut în acest sens, este şi faptul că nu a depus oferta operatorul aparent interesat de procedura. SC ...", autoritatea contractantă confirmă argumentele celor două contestatoare, respectiv ca aceasta a acţionat cu nerespectarea prevederilor legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice şi a propriei documentaţii de atribuire. Pe de altă parte, un operator economic aparent interesat de participarea la o procedura de atribuire nu poate fi asimilat cu un operator economic participant la procedură, în etapa de evaluare a ofertelor 76
nemaiputând beneficia de principiul tratamentului egal, susţinerile autorităţii contractante fiind bazate exclusiv pe simple speculaţii. În încercarea de a-şi justifica decizia nelegală cu privire la oferta sa, autoritatea contractantă aduce ca argument "punctul de vedere al proiectantului" sau "nu este de neglijat nici contextul în care vine răspunsul autorităţii contractante prin preluarea răspunsului proiectantului", aceasta neavând nici o calitate în cadrul procedurii, întreaga responsabilitate cu privire la conţinutul documentaţiei de atribuire şi consecinţele de natură juridică a deciziilor adoptate pe parcursul procedurii de achiziţie publică revenind în integralitate autorităţii contractante. Cu privire la respectarea legislaţiei principale prioritar faţă de legislaţia secundară, acest fapt poate fi considerat în condiţiile în care legislaţia secundară contravine prevederilor cuprinse în legislaţia principală. Ori, în cazul de faţă, Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei nr. 1568/15.10.2002 nu încalcă prevederile legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice. Elaborarea ofertei s-a făcut cu respectarea întregii legislaţii aplicabile şi a prevederilor documentaţiei de atribuire. Cu privire la afirmaţia autorităţii contractante că "In ceea ce priveşte promovarea concurenţei şi asigurarea utilizării eficiente a fondurilor publice, deoarece preţul ofertat de fiecare operator economic, este o consecinţa directă a preţurilor unitare aplicate de fiecare ofertant pentru resursele solicitate a fi utilizate prin articolele de deviz date prin documentaţia de atribuire (inclusiv Proiectul tehnic) şi a cotelor de cheltuieli indirecte şi profit aplicate pentru fiecare ofertant, a fost asigurat un cadrul concurenţial echilibrat ..." trebuie avut in vedere că: -prin documentaţia de atribuire nu au fost solicitate preţuri unitare pentru resurse, ci preţuri unitare pentru categoriile de lucrări ce fac parte din listele de Cantităţi. -dacă se dorea o asemenea abordare a procedurii de achiziţie publică, autoritatea contractantă trebuia să pună la dispoziţie liste specifice prin care ofertanţii să coteze explicit numai resursele luate în considerare pentru execuţia lucrărilor; - în etapa de evaluare a ofertelor, prin interpretarea restrictivă a principiului asigurării tratamentului egal în defavoarea principiilor promovării concurenţei şi utilizării eficiente a fondurilor publice, autoritatea contractantă încalcă dreptul ofertanţilor de a prezenta oferte competitive ce reflectă propriile consumuri şi tehnologii de execuţie, cu respectarea cerinţelor cantitative şi calitative prevăzute în proiectul tehnic, în Caietul de sarcini şi în alte acte normative în vigoare care reglementează execuţia lucrărilor. Starea de confuzie în care se află autoritatea contractantă şi dorinţa de a elimina oferta sa din cadrul procedurii de atribuire rezultă şi din următoarele precizări: "ofertantul nu a respectat nici consumurile proprii condiţionat de respectarea cerinţelor calitative prevăzute în Caietul de sarcini, un exemplu elocvent prezentat în acest sens fiind prevederea în oferta a aşternerii pietrei sparte cu autogrederul, ce respecta conţinutul 77
normelor de deviz, contrar cerinţelor caietului de sarcini pentru piatră spartă, în care la pct. 9.2 se solicită aşternerea acesteia cu repartizatorul", afirmaţie care intră în contradicţie cu "operatorii economici aveau obligaţia întocmirii ofertelor tehnice cu respectarea întocmai a listelor de cantităţi şi a conţinutului acestora, conţinut ce se poate referi doar la consumurile specifice de material, manoperă, ore de funcţionare utilaje şi transport aferente încadrării făcute de proiectant în articole de deviz din cadrul indicatoarelor de norme de deviz seria 1981". Astfel, dacă se urmăreşte continutul art. DA12C1 din Indicatoare de Norme de Deviz pentru Lucrări de Drumuri seria 1981 (ANEXA nr. 9) se poate uşor constata că la resursa Utilaje este prevăzută folosirea a 3 categorii de echipamente: autogreder, cilindru compactor şi autocisternă. In ceea ce priveşte afirmaţia autoritatii contractante "... în situatia acestui proiect, se prevăd îmbunătăţiri ale patului şi execuţia unui strat de formă din balast...", din cuprinsul documentaţiei de atribuire (Proiect Tehnic, Caiet de Sarcini, Liste de Cantităţi), se poate constata cu uşurinţă că nu este prevăzută realizarea unui strat de formă din balast (ANEXA nr. 10 - extras din Proiectul tehnic şi Listele de Cantităţi). Cu privire la afirmaţiile Autorităţii Contractante: "este evident că stratul de piatră spartă nu poate proveni din aceleaşi agregate ca şi balastul" "piatra spartă poate proveni doar din carieră" "nu ar mai avea logica utilizarea succesivă a doua straturi de fundaţii din acelaşi material", contestatoarea a menţionat în cuprinsul contestaţiei că: -standardul 6400/84 - Lucrări de drumuri - Straturi de bază şi de fundaţie - Condiţii tehnice generale de calitate, este un standard care nu interzice realizarea stratului de piatra sparta din agregate de balastiera. În cadrul acestuia, la capitolul 2.7 - Materiale, acest standard face doar trimitere la prevederile STAS 667/84, standard care a fost înlocuit cu SR EN 13242/2008, astfel cum am probat prin contestaţia introductivă; -conform punctul 1, standardul SR EN 13242/2008 "stabileste proprietăţile agregatelor obţinute prin prelucrarea materialelor naturale, artificiale sau reciclate, pentru materiale legate şi nelegate hidraulic pentru lucrări de inginerie civilă sau construcţii de drumuri" (ANEXA nr. 11); -întrucât în Caietul de Sarcini - Piatra Spartă (ANEXA nr. 12), la punctul 3.1 se precizează ca agregatele trebuie "să provină din roci stabile, adică nealterabile la aer sau îngheţ, rezultă ca Proiectantul are în vedere utilizarea agregatelor naturale la execuţia stratului de piatra sparta. Conform SR EN 13242/2008 art. 3.2 (ANEXA nr. 13), agregatul natural este definit ca "agregat de origine mineral care nu a suferit decât o transformare mecanica". Prin urmare, piatra spartă este un produs obţinut prin transformarea mecanică a agregatului natural, nefiind impuse restricţii cu privire la originea minerală a acestuia. Prin Caietul de sarcini - Piatra Spartă, tabelul 4, sunt stabilite condiţiile de admisibilitate pentru piatra spartă amestec optimal. Dintre aceste cerinţe, relevantă pentru natura rocii din care se obţine piatra 78
spartă este rezistentă la fragmentare a agregatului grosier, determinată în termenii coeficientului Los Angeles conform SR EN 1097- 2/1998. Chiar dacă provenienţa materialului este aceeaşi, stratul de balast are caracteristici diferite faţă de cel de piatră spartă prin faptul că în primul caz, agregatul este cel în stare naturală (agregat rotund, neprelucrat mecanic) în timp ce în al doilea caz, materialul este supus unui proces de transformare mecanică (prin spargere/concasare), deci în final, nu se poate vorbi despre acelaşi material, ci doar de o "rocă de aceeaşi provenienţa" (ca exemplu, un agregat 4/8mm sortat şi spălat folosit la prepararea betoanelor nu poate fi "acelaşi material" cu balastul natural din care este obţinut). În încercarea de a-şi justifica decizia nelegală, autoritatea contractantă face trimiteri la prevederile unor normative de proiectare care nu au nicio relevanta în cadrul procedurii de achiziţie public, pe de o parte acestea vizând exclusiv activitatea de proiectare, iar pe de alta parte, neputand fi stabilite ca şi criterii pentru alegerea materialelor ce vor fi utilizate în execuţia lucrării. Definirea materialelor ce urmează a fi utilizate pentru execuţia stratului de piatră spartă se face prin prevederile Caietului de Sarcini, coroborat cu cele ale standardului în vigoare SR EN 13242/2008 - Agregate din material legate sau nelegate hidraulic pentru utilizare în ingineria civilă şi construcţii de drumuri. În plus, se observă cu uşurinţă că, în dorinţa de a-şi justifica deciziile nelegale, autoritatea contractantă afirmă ca pentru proiectarea acestui drum comunal s-a folosit o "Specificaţie tehnică privind proiectarea, execuţia şi exploatarea drumurilor comunale şi vicinale cu o singură bandă de circulaţie din mediul rural" în condiţiile în care, dacă se urmăreşte profilul transversal tip proiectat, se poate observa că obiectul procedurii de achiziţie publică este execuţia unui drum cu două benzi de circulaţie! O altă susţinere a autorităţii contractante neconformă cu realitatea este cea referitoare la materialele necesare pentru realizarea stratului de piatră spartă, şi anume aceea ca materialul indicat prin articolele DA12C1 si DA11B1 din Indicatoare de Norme de Deviz pentru Lucrări de Drumuri seria 1981 este "piatră spartă pentru drumuri roci magmatice". Astfel, se poate observa din cele două articole de deviz că materialul indicat în acestea este "piatră spartă pentru drumuri" (a se vedea ANEXA nr. 9), şi nu cum a precizat autoritatea contractantă. În plus, caracteristicile materialelor nu pot fi indicate prin indicatoarele de norme de deviz, acestea fiind stabilite prin standardele de material. Mai mult decât atât, autoritatea contractantă face abstracţie de conţinutul notei din subsolul celor două articole de deviz, unde se precizează că "piatra spartă pentru drumuri (produs de cariera) se poate înlocui cu piatra spartă din bolovani de râu, în aceleaşi cantităţi şi sorturi". Toate cele mai sus arătate demonstrează fără niciun dubiu că materialul piatră spartă folosit de contestatoare în cadrul ofertei îndeplineşte pe deplin cerinţele de calitate prevăzute în documentaţia de atribuire şi reglementările tehnice în vigoare, autoritatea contractantă 79
dând dovadă de rea-credinţă în procesul de evaluare a ofertelor prin respingerea ofertei ca neconformă. În ceea ce priveşte susţinerile de la pct. 4 al punctului de vedere formulat de autoritatea contractantă, contestatoarea consideră că este nefondat, învederând următoarele: -autoritatea contractantă a solicitat, prin clarificări, "fundamentarea economică a modului de formare a preţului pentru toate articolele de deviz conţinute în ofertă"; -contestatoarea a transmis justificarea economică a modului de formare a preţului pentru resursele cuprinse în Formularele C6 - Materiale, C7 - Manopera, C8 - Utilaj, C9 - Transport. Aceste preţuri, multiplicate cu consumul de resurse precizat în aceste Formulare, conduc la justificarea preţului pentru toate articolele de deviz cuprinse în ofertă - Formularul F3 (preţul ofertei). -în cadrul punctului de vedere nr. 2260/10.05.2016, autoritatea contractantă afirmă: "nici un document transmis nu corespunde scopului solicitării, de identificare a componentelor material/manopera/utilaje/ transport, cu preţurile unitare aferente, pentru fiecare articol de deviz". Această precizare diferă substanţial faţă de solicitarea formulată prin clarificări, în acest caz fiind incidente prevederile art. 78 din H.G. nr. 925/2006 care stipulează: "Comunicarea transmisă în acest sens către ofertant trebuie să fie clară, precisă, şi să definească în mod explicit şi suficient de detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare". Cu luarea în considerare a prevederilor art. 202 din O.U.G. nr. 34/2006, nu întelege ce detalii şi precizări semnificative cu privire la ofertă poate aduce solicitarea de a prezenta fundamentarea economică a modului de formare al preţului pentru fiecare articol de deviz, în raport cu justificarea modului de fundamentare economică a întregii oferte. Autoritatea contractantă încearcă din nou să inducă în eroare Cosiliul, afirmând: "este o mare diferenţă între o fundamentare economică a articolelor de deviz şi fundamentarea economică a componentelor de ore de utilaj respectiv transport regăsite în acestea", ignorând faptul ca contestatoarea a transmis prin adresa nr. 3576/05.04.2016 "Mod de calcul consum manopera/ore funcţionare utilaje" iar în ceea ce priveşte materialele folosite în ofertă, însăşi autoritatea contractantă, în Comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică precizează "consumurile de resurse materiale prezentate de dumneavoastră în ofertă, respectă conţinutul articolelor de deviz date". Corespondenţa prin e-mail prezentată de contestatoarea este cea prin care furnizorul (în lipsa unor dotări în locaţia in care-şi desfăşoară activitatea - calculator/scanner/e-mail/fax) i-a transmis oferta de preţ pentru materialele solicitate utilizând mijloacele cele mai apropiate de transmitere (terminale ale unor persoane fizice/juridice), ofertele fiind semnate şi ştampilate de către furnizor. Consideră ca legislaţia în materie nu impune restricţii cu privire la modalitatea de transmitere a ofertelor, prioritară fiind celeritatea transmiterii acestora, cu atât mai mult cu cât, în cazul de faţă, când derularea achiziţiei publice s-a făcut prin procedura de cerere de oferta. 80
Trebuie, de asemenea, reţinut că autoritatea contractantă a preferat să trateze ca pe "omisiuni şi erori ale ofertantului" faptul ca ofertele de preţ transmise de către SC ... SRL nu sunt datate şi/sau din acestea nu rezultă valabilitatea lor. Mai mult decât atât, deşi aceste oferte au toate elementele de identificare, respectiv antet, semnătură, ştampila, date de identificare/contact ale furnizorului, fără niciun temei legal şi în dorinţa de a o elimina din această procedură, au fost considerate de autoritatea contractantă ca lipsite de "veridicitate".. Cu privire la situaţia stocurilor de materii prime şi materiale/condiţii deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru executarea lucrărilor/posibilitatea ca ofertantul să beneficieze de un ajutor de stat, şi afirmaţia autorităţii contractante că "omiterea prezentării acestor informaţii a avut scopul de a ascunde anumite elemente ale ofertei ce au condus la preţul aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi executat, atât timp cat fundamentarea economică a modului de formare a preţului a fost justificată de contestatoare fără menţionarea unor stocuri de materii prime/materiale cu un preţ neobişnuit de scăzut, condiţii deosebit de favorabile sau ajutoare de stat, justificarea nu poate fi considerată neconcludentă. Cu privire la fundamentarea economică privind costurile implicate de utilajele de construcţii şi transporturi, contestatoarea a transmis fişele de calcul de unde rezultă preţul ofertat pentru aceste echipamente (inclusiv tarife interne, preţ carburant, mod de calcul). În încercarea de a-si justifica propria eroare, în punctul de vedere transmis aceasta îşi modifica poziţia, afirmând că ofertantul trebuia să prezinte costuri cu "amortizări, întreţinere şi reparaţii, cheltuieli cu manopera personalului deservent, asigurări, taxe şi alte cheltuieli", aceasta cerinţă nefiind solicitată în mod explicit şi suficient de detaliat prin solicitarea de clarificări adresată ofertantului, aşa cum este prevăzut la art. 78 din HG nr. 925/2006. Cu privire la justificarea transportului mixturilor asfaltice la art. TRA01A35 de la poziţia 11 din devizul fundaţii şi îmbrăcăminţi, respectiv poziţia 6 din devizul drumuri laterale, nu exista nicio "neconcordanţă", aşa cum susţine autoritatea contractantă, întrucât: -contestatoarea a respectat răspunsul oferit deautoritatea contractantă la poziţia 9 din Nota de Clarificari nr. 671/16.02.2016 unde, la solicitarea explicita a unui operator economic "prin urmare, va sa eliminaţi articolul ...(TRA01A35...) şi să introduceti 3 articole de transport...", răspunsul a fost "Pentru ofertare se vor respecta listele de cantităţi publicate", drept pentru care a respectat intocmai codul acestui articol de transport care face parte din lista de cantităţi; -contestatoarea a justificat costul real al transportului mixturilor asfaltice. Simpla păstrare a codului articolului de transport conform cerinţei autoritătii contractante neputându-se constitui într-o "neconcordanţă" atat timp cât preţul ofertat în interiorul articolului este preţul real de furnizare a serviciului respectiv. Contestatoarea îşi menţine în totalitate dezvoltările suplimentare expuse în cadrul contestaţiei introductive şi precizărilor aferente. 81
Analizând actele existente la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele:
..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de cerere de oferte privind atribuirea contractului de achiziţii publice de lucrări având ca obiect „...”. În acest sens, a elaborat documentaţia de atribuire aferentă şi a publicat în SEAP invitaţia de participare nr. ..., criteriul de atribuire stabilit fiind „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”, iar valoarea estimată a contractului fiind de ... lei. Potrivit procesului verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor nr. 728/19.02.2016, în cadrul procedurii au fost depuse 6 oferte, iar în urma evaluării ofertelor şi aplicării criteriului de atribuire, potrivit raportului procedurii nr. 1982/22.04.2016, oferta SC ... SRL a fost declarată câştigătoare, iar ofertele depuse de SC ... SA şi SC ... SRL au fost respinse ca neconforme. Împotriva acestui rezultat, au formulat contestaţii SC ... SA şi SC ... SRL, acestea formând obiectul dosarului aflat în analiza Consiliului. Cu privire la contestaţia depusă de SC ... SRL, autoritatea contractantă invocă tradivitatea contestaţiei în raport cu data de înregistrare a contestaţiei la Consiliu. Astfel, autoritatea arată că respectiva contestaţie a fost înaintată la Consiliu la data de 28.04.2016, deci acesta trebuie respinsă, deoarece termenul de sesizare a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a expirat la data de 27.04.2016, având în vedere data luării la cunoştiinţă de către SC ... SRL a actului atacat, adresa autorităţii contractante nr. 1988 din 22.04.2016, în raport cu prevederile art. 256 alin. (1) lit. b) coroborate cu art. 271 alin. (1), ambele din OUG nr. 34/2006. În acest sens, solicită să reţină ca fiind relevantă formularea legiuitorului de la cele două articole menţionate anterior, de sesizare a Consiliului şi de a se înainta contestaţia Consiliului, nu mai târziu de expirarea termenului, respectiv 27.04.2016. Contestatoarea consideră că este exclusă acceptarea variantei primirii contestaţiei de către Consiliu, prin intermediul serviciilor poştale sau de curierat, ulterior datei de 27.04.2016, chiar dacă aceasta a fost preluată de furnizorii acestor sevicii până la data de 27.04.2016. Ipoteza acceptării contestaţiilor ce au fost doar preluate de serviciile poştale sau de curierat în termenul de depunere a acestora şi primirea acestora de către Consiliu ulterior acestui termen, ar fi în contradicţie cu prevederile art. 205 alin. (1) şi art. 2563 alin. (3) din OUG nr. 34 din 2006, cu consecinţa posibilităţii încheierii în mod legal a unui contract de achiziţie publică chiar dacă Consiliul ar fi sesizat cu privire la posibilitatea nelegalităţii actului de atribuire a contractului respectiv, în termenul aparent legal, raportat cu data poştei. Consiliul va respinge excepţia invocată, deoarece potrivit dispoziţiilor art. 183 alin. (1) din Codul de procedură civilă, ,,Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen’’. De altfel, dispoziţiile respective sunt judicioase, tocmai pentru respectarea egalităţii 82
de tratament, deoarece în situaţia în care dispoziţia ar fi interpretată aşa cum susţine contestatoarea, petenţii aflaţi la o mare distanţă faţă de Bucureşti ar fi defavorizaţi. Contestaţia a fost transmisă prin e-mail în data de 27.04.2016, la ora 07.10 PM, deci după orele de program, fiind înregistrată la registratura Consiliului în data de 28.04.2016. Totodată, contestaţia a fost transmisă prin poştă, cu scrisoarea recomandată AR09639390742, în data de 27.04.2016, fiind respectat termenul de 5 zile prevăzut la art. 256 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 34/2006. Contestatoarea mai solicită respingerea contestaţiei transmise de SC ... SRL şi pentru nedepunerea, în original, la sediul autorităţii contractante, a garanţiei de bună conduită odată cu contestaţia. Autoritatea consideră că prevederile legale obligă contestatoarea să depună garanţia de bună conduită în original la sediul autorităţii contractante odată cu depunerea contestaţiei or, originalul garanţiei de bună conduită nr. GI/59419 din 26.04.2016 constituită de SC ... SRL, a fost depus la Primăria ..., la data de 03.05.2016, prin intermediul serviciilor poştale, iar contestaţia a fost depusă la sediul autorităţii contractante la data de 27.04.2016. Consiliul reţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014 prevede următoarele: (1) În scopul de a proteja autoritatea contractantă de riscul unui eventual comportament necorespunzător, contestatorul are obligaţia de a constitui garanţia de bună conduită pentru întreaga perioadă cuprinsă între data depunerii contestaţiei/cererii/plângerii şi data rămânerii definitive a deciziei Consiliului/ hotărârii instanţei de judecată de soluţionare a acesteia. (2) Contestaţia/Cererea/Plângerea va fi respinsă în cazul în care contestatorul nu prezintă dovada constituirii garanţiei prevăzute la alin. (1). (3) Garanţia de bună conduită se constituie prin virament bancar sau printr-un instrument de garantare emis în condiţiile legii de o societate bancară ori de o societate de asigurări şi se depune în original la sediul autorităţii contractante şi în copie la Consiliu sau la instanţa de judecată, odată cu depunerea contestaţiei/cererii/plângerii. (4) Cuantumul garanţiei de bună conduită se stabileşte prin raportare la valoarea estimată a contractului ce urmează a fi atribuit, astfel: a) 1% din valoarea estimată, dacă aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2) lit. a) şi b); b) 1% din valoarea estimată, dacă aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2) lit. c), dar nu mai mult decât echivalentul în lei a 10.000 euro, la cursul BNR de la data constituirii garanţiei; c) 1% din valoarea estimată, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2) lit. a) şi b), dar nu mai mult decât echivalentul în lei a 25.000 euro, la cursul BNR de la data constituirii garanţiei; d) 1% din valoarea estimată, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2) lit. c), dar nu mai mult decât echivalentul în lei a 100.000 euro, la cursul BNR de la data constituirii garanţiei. (5) Garanţia de bună conduită trebuie să aibă o perioadă de valabilitate de cel puţin 90 de zile, să fie irevocabilă şi să prevadă plata necondiţionată la prima cerere a autorităţii contractante, în măsura în care contestaţia/cererea/plângerea va fi respinsă. [...] Autoritatea contractantă este nemulţumită de faptul că societatea contestatoare nu a depus garanţia odată cu contestaţia, la 27.04.2016, ci ulterior, în data de 30.04.2015, context în care pretinde respingerea 83
contestaţiei pe cale de excepţie. Consiliul nu poate da curs solicitării autorităţii, din mai multe considerente: - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014 nu prevede nicio sancţiune în cazul în care garanţia nu este constituită la momentul depunerii contestaţiei, ci ulterior; - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014 nu interzice regularizarea contestaţiilor, inclusiv prin solicitarea constituirii garanţiei sau, dacă este cazul, suplimentarea ei; - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, astfel cum a fost amendată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014, interzice respingerea unei contestaţii neconforme fără a i se acorda contestatorului dreptul de a îşi corecta contestaţia [art. 270 alin. (2) - în situaţia în care Consiliul apreciază că în contestaţie nu sunt cuprinse toate informaţiile prevăzute la alin. (1), va cere contestatorului ca, în termen de 3 zile de la înştiinţare, să completeze contestaţia]; - art. 200 alin. (2) C. proc. civ. interzice respingerea/anularea unei cereri de chemare în judecată fără a i se comunica reclamantului în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să realizeze completările sau modificările dispuse; - art. 33 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru stabileşte dreptul reclamantului de a i se acorda un termen pentru timbrarea corespunzătoare a cererii sale: "Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei." Aşadar, o cerere care nu este însoţită de dovada achitării taxei de timbru nu este respinsă, ci i se pune in vedere autorului să îşi timbreze cererea într-un anumit termen. Doar dacă acesta nu se conformează măsurii dispuse de instanţă i se va respinge cererea. La art. 6 alin. (1) din Codul de procedură civilă se prevede că orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim şi previzibil, de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege. În acest scop, instanţa este datoare să dispună toate măsurile permise de lege şi să asigure desfăşurarea cu celeritate a judecăţii. Art. 21 din Constituţie dispune: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. (3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. (4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite." Garanţia de bună conduită reprezintă, prin natura sa, o specie de cauţiune, iar regulile care guvernează cauţiunea judiciară (cartea a VI-a, titlul XIV C. proc. civ.) îi permit instanţei să acorde un termen pentru constituirea cauţiunii. 84
Prin depunerea cauţiunii la 3 zile după depunerea contestaţiei, autoritatatea contractantă nu a suferit niciun prejudiciu, existând posibilitatea ca în situaţia unui eventual comportament necorespunzător al contestatoarei, autoritatea contractantă să fie protejată prin reţinerea garanţiei. Pe fondul celor două contestaţii, Consiliul constată că primele două motive de respingere a celor două oferte vizează modificarea consumurilor orare de manoperă şi utilaj, prin raportare la tehnologia ofertantei, autoritatea contractantă susţinând că, în situaţia în care ar arcepta alte consumuri, ar încălca principiul egalităţii între ofertanţi. Drept urmare, Consiliul va analiza unitar cele două contestaţii. Cu privire la nerespectarea listelor de cantităţi invocată de autoritatea contractantă drept motiv pentru respingerea ofertelor, disputa dintre părţi este dacă ofertanţii sunt obligaţi să respecte întocmai listele de cantităţi şi conţinutul reţetelor din cadrul articolelor de deviz sau pot uza de prevederile Normativului P91/1-2002 „Ghid privind elaborarea devizelor la nivel de categorii de lucrări şi obiecte de construcţii pentru investiţii", în vigoare la data prezentei, unde se se precizează urmatoarele: ,,2.2. Listele cu cantităţile de lucrări 2.2.1. Listele cuprind cantităţile de lucrări completate pe capitole aferente categoriilor de lucrări din cadrul unui obiect de construcţie. 2.2.2. Executanţii (ofertanţii) au deplină libertate de a-şi prevedea în ofertă propriile consumuri şi tehnologii de execuţie, cu respectarea cerinţelor cantitative şi calitative prevăzute în proiectul tehnic, în Caietul de sarcini şi în alte acte normative în vigoare care reglementează execuţia lucrărilor. 2.2.3. Ca reper, indicatoarele de norme de deviz seria 1981 şi indicatoarele de norme de deviz seria 1981 revizuite şi completate după 1998, pot fi folosite în mod orientativ atât de proiectant cât şi de ofertant în descrierea lucrărilor, a condiţiilor de măsurare a lucrărilor, a evaluării resurselor necesare şi a consumurilor specifice de materiale, manoperă şi utilaje’’. Totodată, între părţi este disputat răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 584/10.02.2016 postat în SEAP la data de 11.02.2016 cu denumirea clarificare 2 ([INV384412/008] clarificare 2.pdfp7s), respectiv interpretarea acestuia în ceea ce priveşte obligativitatea listelor de cantităţi şi a conţinutului articolelor de deviz din listă. Potrivit acelei solicitări de clarificări, operatorul economic era nelămurit în legătură cu posibilitatea ofertanţilor de a utiliza anumite lucrări mecanizat, şi nu manual, cum ar rezulta din aplicarea tehnologiilor nou apărute: „Conform listelor de cantităţi, stratul de balast trebuie aşternut manual (art. DA06A1) atât în categoria de lucrări Fundaţii şi îmbrăcăminţi, cât şi în cele de Drumuri Laterale. Vă rugăm să analizaţi şi să clarificaţi, deoarece această activitate se poate efectua mecanic, având în vedere cantitatea mare, costul fiind mai redus." Răspunsul autorităţii contractante la această solicitare, a fost următorul: „Oferta se va face pe listele de cantităţi, respectând conţinutul acestora." 85
Răspunsul autorităţii contractante este sec şi imposibil de interpretat, în sensul că indiferent de progresul tehnologic, întreaga ofertă se va întocmi utilizând conţinutul articolelor din indicatoarele de norme de deviz seria 1981. Deşi discutabil sub aspectul legalităţii şi oportunităţii, răspunsul autorităţii contractante nu a fost contestat de niciun operator economic, astfel la întocmirea ofertelor şi în procesul de evaluare a ofertelor, răspunsul în cauză trebuie avut în vedere, întrucât conţinutul acestuia a devenit parte integrantă a documentaţiei de atribuire. Ofertanţii nu neagă faptul că şi-au întocmit ofertele potrivit propriilor consumuri rezultate din folosirea propriilor tehnologii, ignorând pretenţia autorităţii contractante de a se respecta listele de cantităţi şi conţinutul acestora, aceasta însemnând inclusiv reţeta şi tehnologia de punere în operă, dar şi consumurile utilajelor specifice. Chiar dacă este exagerată abordarea autorităţii contractante, ofertanţii nu şi-au exercitat dreptul de a contesta acest răspuns la solicitarea de clarificări care le-a îngrădit posibilitatea de a-şi prevedea în ofertă propriile consumuri tehnologice. Cu privire la modificarea consumurilor de ore de manoperă şi utilaje, ambelor contestatoare le-au fost solicitate clarificări. În ceea ce o priveşte pe contestatoarea SC ... SA, autoritatea contractantă i-a solicitat clarificări prin adresa nr. 1550/31.03.2016, la care aceasta a răspuns cu adresa nr. 2486/06.04.2016, având următorul conţinut: ,,Referitor la consumurile de ore funcţionare a utilajelor de constructii, autoritatea contractanta precizeză că oferta subscrisei nu respecta conţinutul din cadrul articolelor de deviz date. Cu privire la aceasta afirmaţie, se impun a fi făcute urmatoarele precizări: 5.1. In cadrul documentaţiei de licitaţie (Fişa de date, memorii tehnice, caiete de sarcini) postate iniţial în SEAP, nu se regăsesc precizări cu privire la obligativitatea respectării reţetelor articolelor de deviz de către ofertanţi. Dacă din fişa de date a achiziţiei lipseşte precizarea privind libertatea ofertanţilor de a- şi prevedea propriile consumuri de resurse, aceasta nu înseamnă că acest lucru nu este permis, mai ales ca există reglementari normative care clarifica acest aspect, aspect pe care il prezentam in cele ce urmeaza. 5.2. In cadrul documentaţiei de licitatie, pentru listele de cantitati transmise nu a fost prezentat Formularul C8 - Lista privind consumurile de ore de funcţionare a utilajelor de constructii, cu obligativitatea respectării acestor consumuri. Prin clarificarea Nr 584/10.02.2016 răspunsul 2, s-a precizat: „Oferta se va face pe listele de cantitati, respectând continutul acestora" Menţionam ca am respectat aceasta precizare a autoritatii contractante, in sensui in care am respectat listele de cantitati si continutul acestora (simbol articol de deviz, descriere articol de deviz, cantitate asociata articolelor de deviz). Autoritatea contractanta nu a impus respectarea reţetelor. Prin răspunsul înregistrat sub nr. 1634/06.04.2016, SC ... SRL face, de asemenea, trimitere la art. 2.2.2 şi 2.2.3 din Normativ P91/1 - 2002, în ceea ce priveşte libertatea ofertanţilor de a-şi prevedea propriile consumuri şi caracterul orientativ al indicatoarelor de norme de deviz, precum şi la faptul că în documentaţia de achiziţie postată iniţial în SEAP, nu se 86
regăseşte menţiuni referitoare la obligativitatea ofertanţilor de a respecta reţele articolelor de deviz. Consiliul, aşa cum s-a arătat, consideră că deşi potrivit documentaţiei de atribuire, ofertanţii aveau posibilitatea de a-şi prevedea în ofertă propriile consumuri, nefiind interzisă nicăieri o atare practică, dar autoritatea contractantă le-a interzis acest lucru prin interpretarea expresă şi lipsită de nuanţe la o întrebare clară a unui ofertant, respectiv că ,,Oferta se va face pe listele de cantităţi, respectând conţinutul acestora’’, prin conţinut înţelegându-se reţeta şi tehnologia. Astfel, dacă în cadrul articolului DA06A1 se prevede aşternerea manuală a stratului de balast, autoritatea contractantă, prin răspunsul la solicitarea de clarificări, a impus ofertanţilor să utilizeze această metodă de aşternere a balastului, deşi nu există nicio justificare de ordin tehnic pentru acest lucru. Văzând că autoritatea contractantă a introdus prin clarificarea respectivă obligativitatea respectării listelor de cantităţi şi a conţinutului lor, Consiliul consideră că este justificată respingerea ofertelor celor două contestatoare pe acest motiv. Potrivit dispoziţiilor art. 170 din OUG nr. 34/2006, ,,Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile din documentaţia de atribuire’’, clarificările cu privire la interpretarea prevederilor documentaţiei de atribuire făcând corp comun cu aceasta. În acelaşi timp, autoritatea contractantă are obligaţia, potrivit art. 200 din acelaşi act normativ, să stabilească admisibilitatea ofertelor tot în baza documentaţiei de atribuire, deci nerespectarea oricărei clarificări conduce la respingerea ofertelor. Un alt motiv justificat pentru respingerea ofertelor celor două contestatoare este insuficienţa justificării preţului aparent neobişnuit de scăzut. Autoritatea contractantă a solicitat celor două contestatoare justificarea preţului în acelaşi mod. Astfel, prin adresa nr. 1550/31.03.2016, autoritatea contractantă a solicitat următoarele: ,,- fundamentarea economică a modului de formare a preţului pentru toate articolele de deviz conţinute în ofertă, - prezentarea de documente privind preţurile la furnizori pentru balast, piatră spartă, mixturi asfaltice, emulsie de bitum, beton B 150, - prezentarea de documente privind situaţia stocurilor de materii prime şi materiale, - prezentarea de documente privind nivelul de salarizare a forţei de muncă, - fundamentarea economică şi prezentarea de documente privind costurile implicate de utilajele de construcţii prezentate în Formularul C8 privind consumurile de ore de funcţionare a utilajelor de construcţii, - Justificarea transporturilor prevăzute în preţul materialelor pentru balast şi piatră spartă, de la art. 2 şi art. 3 din devizul fundaţii şi îmbrăcăminţi respectiv art. 1 şi art. 2 din devizul drumuri laterale, cu prezentarea de documente privind costurile implicate, - Justificarea transporturilor prevăzute la art. 1 din devizul fundaţii şi îmbrăcăminţi respectiv art. 6 din devizul drumuri laterale, cu prezentarea de documente privind costurile implicate, 87
- descrierea soluţiilor tehnice adoptate şi/sau orice condiţii deosebit de favorabile de care beneficiaţi pentru executarea lucrărilor, - posibilitatea să beneficiaţi de un ajutor de stat’’. Din conţinutul solicitării de clarificări se observă că aceasta deşi este excesivă, este ,,clară şi precisă’’, după cum declară autoritatea contractantă. Nu există niciun dubiu că autoritatea contractantă solicită justificări detaliate pentru fiecare articol de deviz, fapt ce implică un răspuns din partea ofertanţilor mai elaborat decât oferta însăşi. După cum recunosc toate părţile implicate, răspunsurile ofertantilor se referă la articolele cu pondere importantă în conţinutul ofertei. Potrivit art. 78 alin. (1) din HG nr. 925/2006, ,,Comisia de evaluare stabileşte care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei oferte, precum şi perioada de timp acordată pentru transmiterea clarificărilor. Comunicarea transmisă în acest sens către ofertant trebuie să fie clară, precisă şi să definească în mod explicit şi suficient de detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare’’. Sub aspectul clarităţii, nu i se poate reproşa nimic comisiei de evaluare, deoarece în mod evident ofertanţii nu aveau posibilitatea să aleagă din ofertă o serie de articole pe care să le justifice sau să nu le justifice, ci să ofere explicaţii complete şi detaliate pentru fiecare articol din ofertă. Ca şi în cazul răspunsului la solicitarea de clarificări menţionată mai sus, ofertanţii nu s-au plâns de modalitatea în care a înţeles autoritatea contractantă să le solicite clarificări, deci şi-au asumat faptul că răspunsul lor trebuie să fie complet şi concludent. În ceea ce priveşte oferta depusă de SC ... SA, prin răspunsul ofertantului nr. 2486 din 06.04.2016, înregistrat la autoritatea contractantă cu nr. 1696 din 08.04.2016, la solicitarea comisiei de justificare a preţului aparent neobişnuit de scăzut de la pct. 6 din adresa nr. 1550 din 31.03.2016, nu se prezintă anumite informaţii solicitate de comisie, conform art. 202 din OUG nr. 34/2006 actualizată coroborat cu art. 361 alin. (2) şi (3) din HG nr. 925/2006, respectiv nu se prezintă fundamentarea economică a preţului pentru toate utilajele de construcţii prezentate în Formularul C8 din ofertă, respectiv pentru: vibrator universal, compactor vibrator autopropulsant, autogudronator, mătură mecanică pe tractor, maşina automată de tăiat oţel, ştanţă electrică, maşină de fasonat, autocisternă cu dispozitiv de stropire, troliu electric. Contestatoarea se apără susţinând că solicitarea formulată de autoritatea contractantă cu privire la acest aspect (tarife utilaje) nu prevedea expres prezentarea respectivelor analize de preţ pentru „toate utilajele de construcţii prezentate în Formular C8". Consiliul nu împărtăşeşte punctul de vedere al contestatoarei, deoarece, aşa cum se menţionează în solicitarea de clarificări, ofertanţii trebuie să depună fundamentarea economică a modului de formare a preţului pentru toate articolele de deviz conţinute în ofertă, deci este indubitabilă obligativitatea prezentării justificărilor până la cel mai mic detaliu. Încă odată, este de subliniat că niciuna dintre contestatoare nu s-a plâns de conţinutul solicitărilor de clarificări formulate de autoritatea 88
contractantă, deci şi-au asumat obligaţia de a oferi răspunsuri şi justificări complete. În ceea ce priveşte oferta depusă de SC ... SRL, autoritatea contractantă a reţinut nejustificarea preţului pentru toate articolele de deviz, autoritatea contractantă a invocat anumite vicii formale ale documentelor prezentate de contestatoare în justificarea preţului, respectiv faptul că oferta pentru balast şi sort concasat 0-63 mm de la SC ... SRL nu este datată, iar preţul este modificat cu pixul, declararea unui preţ de închiriere pentru utilaje, în condiţiile în care se declară că toate aceste utilaje folosite, sunt în proprietatea ofertantului, faptul că preţul cost tonă/transport mixturi asfaltice regăsit în fişa de calcul are în vedere o distanţă de 50 km, aceasta fiind contrar distanţei de transport de 35 km regăsită în articolele şi lista cuprinzând consumurile privind transporturile, neprezentarea fundamentării economică a preţului pentru utilajul Vibrator universal. Deşi numeric lipsurile invocate de autoritatea contractantă în oferta celei de-a doua contestatoare sunt mai puţine, nici această contestatoare nu a răspuns complet şi concludent la solicitarea de clarificări necontestată. Este adevărat că multe din neregulile formale ale documentelor puteau fi acoperite prin solicitarea de noi clarificări, dar, cu toate acestea, văzând că ofertele oricum erau neconforme pentru nerespectarea listelor de cantităţi în ceea ce priveşte reţetele şi tehnologia de execuţie, Consiliul consideră inutil un astfel de demers. În ceea ce priveşte cel de-al treilea motiv de respingere a ofertei depuse de SC ... SRL, respectiv faptul că oferta a fost declarată neconformă raportat la dispoziţiile art. 36 alin. (2), lit. a) din HG 925/2006 întrucât realizarea stratului din piatră spartă din agregate de balastieră, încalcă prevederile Proiectului tehnic regăsite în „Caiet de sarcini piatră spartă", profilului transversal tip planşa nr. 23, STAS 6400/ 84 şi alte reglementări tehnice în vigoare, Consiliul reţine că autoritatea contractantă a interpretat greşit prevederile documentaţiei de atribuire. Astfel, autoritatea contractantă susţine că realizarea stratului din piatră spartă din agregate de balastieră încalcă prevederile Proiectului tehnic regăsite în „Caiet de sarcini piatră spartă", profilului transversal tip planşa nr. 23, STAS 6400/84 şi alte reglementări tehnice în vigoare. Autoritatea susţine că în ciuda faptului că în memoriul tehnic al Proiectului tehnic, la cap 2.3 se menţionează sistemul rutier proiectat ca fiind din 12 cm piatră spartă (din bolovani de râu) amestec optimal, în evaluarea ofertelor şi execuţia lucrărilor prioritate au planşele şi caietele de sarcini, date fiind prevederile art. 1 lit. (A) pc. 3 şi primul paragraf al lit. (B) din Instrucţiunile de aplicare a unor prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii aprobate prin Ordinul nr. 863/2008. Consiliul consideră că acest motiv de respingere a ofertei contestatoarei este nejustificat, din moment ce în documentaţia de atribuire, respectiv pag. 9 din Proiectul tehnic, la cap. 2.3. ,,Soluţia 89
constructivă’’ se menţionează expres că sistemul rutier proiectat cuprinde un strat de 12 cm piatră spartă (bolovani de râu). Este nereală susţinerea autorităţii contractante potrivit căreia în caietul de sarcini şi în planşa nr. 23 s-ar menţiona că piatra spartă trebuie să provină din carieră, şi nu din balastieră, din analiza acestor documente nerezultând explicit sau implicit acest lucru. Nici referirea la STAS 6400/84 nu este suficientă pentru a concluziona că era necesară piatră spartă din carieră şi nu de balastieră, din moment ce singura referire expresă din documentaţia de atribuire este cea referitoare la bolovani de râu, referirea la STAS 6400/84 ducând la concluzia că aceştia trebuie concasaţi pentru a se obţine piatra spartă cu granulaţia solicitată în acest standard. Mai mult, nici din standardul respectiv nu rezultă că ar fi exclusă piatra spartă provenită din bolovani de râu, el referindu-se la caracteristicile fizico-chimice şi dimensiunile pietrei, şi nu la provenienţa acesteia. Singurele referiri exprese din caietul de sarcini se referă la interdicţia folosirii agregatelor provenite din roci feldspatice (roci vulcanice cu structură lamelară) sau şistoase, or piatra spartă din bolovani de râu nu se încadrează în aceste categorii. Din caietul de sarcini rezultă, astfel, că ofertanţii pot folosi, contrar menţiunii de la cap. 2.3 din Proiectul tehnic, atât agregate de balastieră, cât şi agregate de carieră, cu excepţia celor feldspatice sau şistoase, cu îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate din tabelele de la pag. 38, 39 şi 40 din documentaţia de atribuire (caietul de sarcini-cap. Strat de Piatră Spartă). Autoritatea contractantă se află în eroare atunci când afirmă că o anumită contradicţie între specificaţiile tehnice din caietul de sarcini se rezolvă prin supremaţia planşei faţă de alte documente. În realitate, această supremaţie se referă la etapa de execuţie, şi nu la cea de elaborare a ofertelor. În această etapă, chiar dacă în planşă s-ar fi menţionat expres că stratul trebuie realizat din agregate de carieră, oferta contestatoarei nu putea fi respinsă pe acest motiv, ci ar fi fost, eventual, un motiv de anulare a procedurii, în situaţia în care ofertele ori nu ar fi fost comparabile, ori produsul obţinut ar fi fost neconform. În situaţia de faţă, folosirea bolovanilor de râu concasaţi, cu respectarea condiţiilor de admisibilitate, este pe deplin justificată. Nu în ultimul rând, Consiliul consideră relevante susţinerile contestatoarei referitoare la conformitatea ofertei sale ca urmare a folosirii agregatelor de balastieră: -planşa nr. 23 este o reprezentare a soluţiei constructive adoptate, conform celor precizate de Proiectant în Proiectul tehnic, capitolul 2.3; - standardul 6400/84 - Lucrări de drumuri - Straturi de bază şi de fundaţie - Condiţii tehnice generale de calitate, este un standard care nu interzice realizarea stratului de piatră spartă din agregate de balastieră. În cadrul acestuia, la capitolul 2.7 - Materiale, acest standard face doar trimitere la prevederile STAS 667/84, standard care a fost înlocuit cu SR EN 13242/2008 – toate aceste standarde fiind depuse în anexă la contestaţie; - în conformitate cu punctul 1, standardul SR EN 13242/2008 "stabileste proprietăţile agregatelor obţinute prin prelucrarea materialelor 90
naturale, artificiale sau reciclate, pentru materiale legate şi nelegate hidraulic pentru lucrări de inginerie civilă sau construcţii de drumuri". -întrucât în Caietul de Sarcini - Piatră Spartă la punctul 3.1. se precizează ca agregatele trebuie "să provină din roci stabile, adică nealterabile la aer sau îngheţ", rezultă că Proiectantul are în vedere utilizarea agregatelor naturale la execuţia stratului de piatră spartă, care sunt definite conform SR EN 13242/2008 art 3.2: "agregat de origine minerală care nu a suferit decât o transformare mecanică". Prin urmare, piatra spartă este un produs obţinut prin transformarea mecanică a agregatului natural, nefiind impuse restricţii cu privire la originea minerala a acestuia. -prin Caietul de sarcini - Piatra Spartă, tabelul 4, sunt stabilite condiţiile de admisibilitate pentru piatra spartă amestec optimal, condiţii pe care piatra spartă provenită din bolovani de râu le îndeplineşte. -dintre aceste cerinţe, relevantă pentru natura rocii din care se obţine piatra spartă este rezistenţa la fragmentare a agregatului grosier, determinată în termenii coeficientului Los Angeles conform SR EN 1097- 2/1998. - în cuprinsul documentaţiei de atribuire nu se regăsesc referiri cu privire la prioritatea documentelor în ceea ce priveşte evaluarea ofertelor, în acest caz, autoritatea contractantă aplicând CERINŢE care nu au fost aduse la cunoştinţa ofertanţilor în mod transparent prin fişa de date a achiziţiei şi documentaţia de atribuire; prevederile Ordinului nr. 863/2008 sunt aplicabile numai celor cărora se adresează, respectiv investitorilor şi proiectanţilor, neputând fi utilizate pentru evaluarea ofertelor depuse în cadrul procedurii de achiziţie publică, dacă nu au fost precizate în mod explicit de către autoritatea contractantă prin documentaţia de atribuire, cu atat mai mult cu cât, în conformitate cu punctul II. 1.2. din Fişa de date a achiziţiei, tipul contractului este unul de execuţie lucrări. - în condiţiile în care autoritatea contractantă invocă respectarea prevederilor Ordinului nr. 863/2008, aceasta ar fi trebuit să verifice în primul rând, modul în care conţinutul Proiectului Tehnic - parte integrantă a documentaţiei de atribuire, respectă prevederile art. 1, litera (A) în ceea ce priveşte conţinutul - cadru al proiectului tehnic. - nu în ultimul rând, Memoriul Tehnic face parte din Proiectul Tehnic (a se vedea Borderoul pieselor scrise), acesta fiind solicitat prin dispoziţiile art. 2.2 din Ordinul nr. 863/2008 - motiv pentru care nu pot fi ignorate informaţiile cuprinse în acest document, ce face parte integrantă din documentaţia tehnică de atribuire. Prin urmare, folosirea pietrei sparte provenită din bolovani de râu respectă prevederile documentaţiei de atribuire. Având în vedere că unul din motivele de respingere a ofertei depusă de contestatoarea SC ... SRL este întemeiat, nu se impune reevaluarea ofertei în cauză, fiind lipsit de relevanţă dacă o ofertă este respinsă pentru un motiv sau pentru mai multe. Nu în ultimul rând, este de analizat şi referirea contestatoarei SC ... SRL cu privire la nerespectarea principiului egalităţii de tratament, aceasta invocând faptul că în Raportul de specialitate final al experţilor cooptaţi 91
emis de ... SRL sub nr. 68/20.04.2016, aflat la filele 304 - 324 la dosarul cauzei, vol. 2, se menţionează, cu privire la oferta declarată câştigătoare, depusă de SC ... SA următoarele ,,RECOMANDĂRI: Ofertă admisibilă şi acceptabilă din punct de vedere financiar. Menţiuni cu privire la recomandările formulate: 1. In cazul în care, comisia consideră că răspunsul formulat de autoritate cu privire la documentaţia de atribuire, prin pct. nr. 2 din clarificarea nr. 2 postată în SEAP (nr. 584/10.02.2016) permite NERESPECTAREA CONŢINUTULUI NORMELOR DE DEVIZ şi că în evaluarea ofertelor se vor avea în vedere numai prevederile art. 2.2.2 din Normativ P91/1-2002, în ceea ce priveşte libertatea ofertanţilor de a-şi prevedea propriile consumuri şi tehnologii de execuţie, cu respectarea cerinţelor cantitative şi calitative prevăzute în proiectul tehnic, inclusiv în caietul de sarcini, se va solicita ofertantului clarificări cu privire la asternerea pietrei sparte cu autogrederul contrar cerinţelor din caietul de sarcini pentru piatră spartă, în care la pct. 9.2 se solicită aşternerea acesteia cu repartizatorul’’. Deşi la dosarul cauzei nu se regăseşte oferta câştigătoare, nu există indicii care să conducă la concluzia că autoritatea contractantă nu a respectat principiul tratamentului egal în evaluarea ofertelor, ofertantul câştigător ofertând în cadrul articolului DA 12C1, în care se prevede aşternere mecanică, autogreder, şi nu repartizator. Consiliul observă că articolul respectiv prevede aşternerea mecanică a stratului de piatră, autogrederul fiind şi el, ca şi repartizatorul, un utilaj de împrăştiere mecanică, astfel că nu ne aflăm în prezenţa unei erori sau a unui tratament diferenţiat. Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 278 alin. (5) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul va respinge ca nefondate contestaţiile formulate de SC ... SA şi SC ... SRL în contradictoriu cu COMUNA .... Redactată în cinci exemplare, conţine 93 pagini. PREŞEDINTE COMPLET, ... MEMBRU, MEMBRU, ... ... 92
| Data | Înregistrare | Sens | Document | Expeditor | Descriere ieșire | Destinatar |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 2016-06-24 | 19186 | Intrare | Răspuns | SC EUROMEDICA INC GROUP SRL | — | — |
| 2016-06-23 | 18942 | Intrare | Retur adresă CNSC | SC EUROMEDICA INC GROUP SRL | — | — |
| 2016-06-23 | 19036 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | SC EUROMEDICA INC GROUP SRL |
| 2016-06-23 | 19037 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | SPITALUL CLINIC DE URGENTA SF IOAN BUCURESTI |
| 2016-06-17 | 18479 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | SC EUROMEDICA INC GROUP SRL |
| 2016-06-16 | 18379 | Intrare | Contestatie | SC EUROMEDICA INC.GROUP SRL | — | — |
Respinge pe fond
Admite contestatia si dispune remedierea
Exceptii
Admite contestatia si dispune remedierea
Respinge pe fond
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.