AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Dosar public

Dosar CNSC 1454/2016

Dosar 1454/2016

Dosar finalizat
Complet C6Prima înregistrare: 2016-07-06Decizie fond: 1382 · 05.08.2016

Admite contestatia si dispune remedierea

11Evenimente
1Decizii
0Încheieri
2016An dosar

Pe scurt

Status: Dosar finalizat. Complet: C6.

Soluție consemnată: Admite contestatia si dispune remedierea.

Decizia de fond menționată în registru: 1382, data 05.08.2016.

Istoricul cuprinde 11 evenimente, între 2016-07-06 și 2016-08-08. Sunt asociate 1 decizii și 0 încheieri.

Rezumat al câmpurilor din registru. Ultima observare: 2026-10-01T20:39:00.222Z.

Dosar CNSC 1454/2016

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1382/C6/1454 din 05.08.2016

Data din document
2016-08-05
Complet
C6

Obiectul procedurii

având ca obiect „Servicii de evaluare bunuri ce aparţin domeniului public şi privat al municipiului Slatina”, s-a solicitat anularea deciziei nr.62947/28.06.2016 şi continuarea procedurii de atribuire. Prin cererea de intervenţie în interes propriu nr.15/12.07.2016, înregistrată la Consiliu sub nr.21109/12.07.2016, S.C. DANINA STAR S.R.L., cu sediul în Braşov, Str.Ghe.Lazăr nr.25, Jud.Braşov, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr.J08/3836/1992, având CIF R 3581471, a solicitat respingerea, ca nefondată, a contestaţiei formulată de BIROU EXPERT CONTABIL/EVALUATOR AUTORIZAT TROCAN A.CORNEL, menţinerea raportului procedurii de atribuire şi a tuturor actelor subsecvente şi continuarea procedurii de atribuire. Pentru cele constatate, 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite contestaţia formulată de către BIROU EXPERT CONTABIL/EVALUATOR AUTORIZAT TROCAN A.CORNEL, cu sediul în Calafat, Str.Teilor nr.56, Jud.Dolj, în contradictoriu cu MUNICIPIUL SLATINA, cu sediul în Slatina, Str.Mihail Kogălniceanu nr.1, Jud.Olt, anulează raportul procedurii de atribuire nr.62941/28.06.2016 în ceea ce priveşte
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Documentele dosarului

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.059 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1382/C6/1454 Data: 05.08.2016 Prin contestaţia nr.31/05.07.2016, înregistrată la Consiliu sub nr.20443/06.07.2016,

§ 2

formulată

§ 3

de

§ 4

BIROU

§ 5

EXPERT CONTABIL/EVALUATOR AUTORIZAT TROCAN A.CORNEL, cu sediul în Calafat, Str.Teilor nr.56, Jud.Dolj, având CIF RO27202206, reprezentată legal prin Trocan Cornel, împotriva “deciziei” nr.62947/28.06.2016, emisă de MUNICIPIUL SLATINA, cu sediul în Slatina, Str.Mihail Kogălniceanu nr.1, Jud.Olt, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitaţie deschisă, on-line, organizată în vederea încheierii acordului-cadru de servicii având ca obiect „Servicii de evaluare bunuri ce aparţin domeniului public şi privat al municipiului Slatina”, s-a solicitat anularea deciziei nr.62947/28.06.2016 şi continuarea procedurii de atribuire. Prin cererea de intervenţie în interes propriu nr.15/12.07.2016, înregistrată la Consiliu sub nr.21109/12.07.2016, S.C. DANINA STAR S.R.L., cu sediul în Braşov, Str.Ghe.Lazăr nr.25, Jud.Braşov, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr.J08/3836/1992, având CIF R 3581471, a solicitat respingerea, ca nefondată, a contestaţiei formulată de BIROU EXPERT CONTABIL/EVALUATOR AUTORIZAT TROCAN A.CORNEL, menţinerea raportului procedurii de atribuire şi a tuturor actelor subsecvente şi continuarea procedurii de atribuire. Pentru cele constatate, 1

§ 6

în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestaţia formulată de către BIROU EXPERT CONTABIL/EVALUATOR AUTORIZAT TROCAN A.CORNEL, cu sediul în Calafat, Str.Teilor nr.56, Jud.Dolj, în contradictoriu cu MUNICIPIUL SLATINA, cu sediul în Slatina, Str.Mihail Kogălniceanu nr.1, Jud.Olt, anulează raportul procedurii de atribuire nr.62941/28.06.2016 în ceea ce priveşte

§ 7

evaluarea

§ 8

ofertei

§ 9

depusă

§ 10

de

§ 11

BIROU

§ 12

EXPERT CONTABIL/EVALUATOR AUTORIZAT TROCAN A.CORNEL, decizia de atribuire şi actele subsecvente acestuia Obligă MUNICIPIUL SLATINA la continuarea procedurii de atribuire cu reevaluarea ofertei depusă de BIROU EXPERT CONTABIL/EVALUATOR AUTORIZAT TROCAN A.CORNEL şi stabilirea ofertei câştigătoare, în termen de 12 zile de la primirea prezentei. Respinge cerere de intervenţie voluntară accesorie formulată de S.C. DANINA STAR S.R.L., cu sediul în Braşov, Str.Ghe.Lazăr nr.25, Jud.Braşov Obligatorie. Împotriva prezentei decizii, se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 25.268 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Bucureşti, Str.Stavropoleos nr.6, sector 3, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +4 021 3104641, Fax. +4 021 3104642, +4 021 8900745, www. cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ….. Data: ……. Prin contestaţia nr. 912 din 20.07.2016, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 22165 din 20.07.2016, depusă de către S.C. ..... S.R.L., cu sediul în ....., ....., judeţul ....., înregistrată la Oficiul Registrul Comerţului sub nr. ….., având CIF ….., reprezentată legal prin ing. ,,,,,, împotriva rezultatului procedurii de atribuire, comunicat cu adresa nr. AF 332 din 14.07.2016, de către ..... cu sediul în municipiul ....., str. ....., judeţul ....., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin cerere de oferte online, organizată pe loturi, în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică având ca obiect „Lucrări de reparaţii, construcţii şi instalaţii”, cod CPV 45000000 – Lucrări de construcţii (Rev.2), se solicită anularea actului atacat, obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei depusă de S.C. ..... S.R.L., cu luarea în considerare a celor prezentate în cuprinsul contestaţiei. Totodată, petenta a solicitat accesul la documentele dosarului achiziţiei depus de autoritatea contractantă la Consiliu. În luarea deciziei asupra cauzei de faţă, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor reţine următoarele: Prin contestaţia nr. 912 din 20.07.2016, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 22165 din 20.07.2016, S.C. ..... S.R.L. critică rezultatul procedurii de atribuire, comunicat cu adresa nr. AF 332 din 14.07.2016, de către ..... în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire menţionată în partea introductivă, solicitând anularea actului atacat, obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei depusă de 1

§ 2

S.C. ..... S.R.L., cu luarea în considerare a celor prezentate în cuprinsul contestaţiei. Totodată, petenta a solicitat accesul la documentele dosarului achiziţiei depus de autoritatea contractantă la Consiliu. Contestatoarea menţionează că, în data de 08.07.2016, a depus oferta în cadrul procedurii de atribuire, iar în data de 14.07.2016, prin adresa nr. AF 332, autoritatea contractantă i-a comunicat faptul că oferta sa a fost respinsă, ca inadmisibilă, pe motiv că, în ofertă, nu a prezentat formularul DUAE. Petenta menţionează că, având în vedere decizia autorităţii contractante privind respingerea ofertei sale, a transmis autorităţii contractante notificarea prealabilă nr. 886/15.07.2016, la care intimata i-a răspuns prin adresa nr. AFL549/15.07.2016. Petenta menţionează că a revenit cu adresa nr. 901/18.07.2016 la autoritatea contractantă, adresă la care, însă, până la data formulării contestaţiei, nu a primit niciun răspuns. S.C. ..... S.R.L. menţionează că, la Cap. III.2.1 al fişei de date a achiziţiei, autoritatea contractantă stipulează că „va accepta în cadrul ofertelor Documentul Unic de Achiziţie Europeană, în locul documentelor solicitate în vederea demonstrării cerinţelor de calificare, inclusiv a capacităţii de exercitare, ca dovadă preliminară”. Sintagma „va accepta”, utilizată de autoritatea contractantă, în aprecierea contestatoarei, reprezintă forma optativă a verbului „a accepta”, astfel că cerinţa se referea la eventuala prezentare a documentului Documentul Unic de Achiziţie Europeană (DUAE), în locul documentelor solicitate. Astfel, petenta precizează că nu a uzat de posibilitatea depunerii iniţiale a DUAE, ci a prezentat, odată cu oferta, toate documentele de calificare, aspect rezultat şi din procesul-verbal de deschidere a ofertelor nr. A3408/11.07.2016. Referitor la corespondenţa purtată de autoritatea contractantă cu ANAP, S.C. ..... S.R.L. susţine că respectiva corespondenţă „a omis” să precizeze că, în fişa de date a achiziţiei, formularea cerinţei a fost în sensul că „autoritatea contractantă va accepta în cadrul ofertelor DUAE (Documentul unic de Achiziţie european), în locul documentelor solicitate în vederea demonstrării cerinţelor de calificare, inclusiv a capacităţii de exercitare, ca dovadă preliminară”, iar răspunsul ANAP a fost în sensul că responsabilitatea evaluării ofertelor aparţine comisiei de evaluare, care „are la dispoziţie toate documentele şi informaţiile necesare în vederea luării unei decizii corecte şi fundamentate şi care are obligaţia de a întreprinde toate demersurile care se impun, conform legii”. Astfel, arată contestatoarea, „faţă de situaţia creată prin formularea ambiguă din FDA, raportat la existenţa în oferta ..... a tuturor documentelor şi declaraţiilor solicitate pentru demonstrarea cerinţelor de calificare (toate datele din DUAE sunt deja incluse în oferta .....) şi raportat la răspunsul ANAP”, aceasta a propus, ca măsura de remediere şi pentru a nu vătăma interesele S.C. ..... S.R.L., ca autoritatea contractantă să formuleze o solicitare de clarificări prin care să 2

§ 3

primească DUAE, solicitare care, în opinia petentei, „nu este în măsură să încalce, ci dimpotrivă să respecte principiile achiziţiilor publice, deoarece clarificarea nu ar aduce date noi referitoare la ....., ci date deja cuprinse în oferta depusă”, solicitare la care însă autoritatea contractantă nu a înţeles să adopte măsuri de remediere. În probaţiune, a fost depus, în copie, un set de documente. Prin punctul de vedere nr. A3605/25.07.2016, înregistrat la C.N.S.C. sub nr. 22576/25.07.2016, .....- .......... a solicitat respingerea contestaţiei ca „nefondată şi bazată pe o interpretare eronată a unei expresii din fişa de date şi fără să aibă un temei legal”. Prezentând istoricul procedurii de atribuire, autoritatea contractantă precizează că a derulat procedura simplificată, desfăşurată integral prin mijloace electronice, pentru atribuirea contractului de achiziţie publică având ca obiect executarea de lucrări de reparaţii construcţii şi instalaţii aferente pavilioanelor din cazarma 1369 ....., organizată pe loturi, respectiv: Lotul 1 – Lucrări de instalare de echipamente sanitare şi de construcţii băi la pavilionul D4; Lotul 2 – Lucrări de renovare clădiri degradate la pavilionul O2. Se menţionează că procedura a fost organizată şi desfăşurată în conformitate cu prevederile Legii nr. 98/2016, Legii nr. 101/2016 şi H.G. nr. 395/2016, invitaţia de participare fiind publicată în SEAP la data de 22.06.2016, sub nr. 388964, iar ataşat acesteia a fost publicată documentaţia de atribuire, valoarea estimată a lucrărilor fiind de 657.053 lei, fără TVA (Lotul nr. 1 - 565578,32 lei; Lotul 2 – 91475 lei, fără TVA). Autoritatea contractantă mai arată că au solicitat clarificări privind documentaţia de atribuire următorii operatori economici: S.C. ….. S.R.L., S.C. …… S.R.L., S.C. ….S.R.L., S.C. ….. S.R.L., solicitări la care .......... a răspuns postând în SEAP răspunsurile aferente. Deschiderea ofertelor a avut loc în SEAP la data de 11.07.2016, ora 08.00, la procedură fiind depuse un număr de 9 oferte pentru Lotul nr. 1 şi 8 oferte pentru lotul nr. 2, iar în urma analizării documentelor de calificare prezentate de S.C. ..... S.R.L., comisia de evaluare a constatat că: - pentru Lotul nr. 1, ofertantul a prezentat toate documentele de calificare, astfel cum au fost solicitate în documentaţia de atribuire, dar nu a prezentat DUAE, motiv pentru care comisia de evaluare, în unanimitate de voturi, în conformitate cu art. 137 alin. (2) lit. b) şi art. 60 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016 a respins oferta S.C. ..... S.R.L., ca inacceptabilă. - pentru Lotul nr. 2, ofertantul a prezentat toate documentele de calificare, astfel cum au fost solicitate în documentaţia de atribuire, dar nu a prezentat DUAE, motiv pentru care comisia de evaluare, în unanimitate de voturi, în conformitate cu art. 137 alin. (2) lit. b) şi art. 60 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016 a respins oferta S.C. ..... S.R.L., ca inacceptabilă. 3

§ 4

Autoritatea contractantă menţionează că „în urma încheierii etapei de evaluare a DUAE”, comisia de evaluare a întocmit raportul procedurii simplificate nr. A 3474 din 14.07.2016. Se mai arată că, în urma transmiterii comunicărilor către operatorii economici care au depus oferte, autoritatea contractantă a recepţionat, prin fax, notificarea cu nr. A 3500 din 15.07.2016, din partea S.C. ..... S.R.L., prin care se solicită remedierea rezultatului evaluării nr. AF332/14.07.2016, solicitare la care a răspuns prin adresa nr. AFL 549/15.07.2016, iar ulterior transmiterii răspunsului, unitatea achizitoare menţionează că a primit de la S.C. ..... S.R.L. documentul „revenire la notificare”, prin care operatorul economic îşi menţine punctul de vedere. .......... consideră contestaţia formulată de S.C. ..... S.R.L. ca fiind nefondată şi „bazată pe o interpretare eronată a unei expresii din fişa de date şi fără să aibă un temei legal”, sens în care argumentează astfel: 1. Procedura simplificată de atribuire desfăşurată integral prin mijloace electronice a fost organizată şi desfăşurată în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare; 2. Toate ofertele depuse în SEAP, inclusiv cea aparţinând contestatorului, au fost tratate egal şi evaluate conform legislaţiei în vigoare; 3. Formularea din cuprinsul fişei de date a achiziţiei potrivit căreia „Autoritatea contractantă VA ACCEPTA în cadrul ofertelor DUAE în locul documentelor solicitate în vederea demonstrării cerinţelor de calificare, inclusiv a capacităţii de exercitare, ca dovadă preliminară” are ca scop respectarea legislaţiei în vigoare şi informarea operatorilor economici că autoritatea contractantă acceptă acest nou document introdus în legislaţie, în locul documentelor de calificare. Autoritatea contractantă apreciază că verbul „a accepta” nu are, sub nicio formă, înţelesul de opţional, astfel cum „eronat” susţine contestatoarea pentru a-şi atinge scopul, şi nici nu lasă posibilitatea ofertanţilor să aleagă modul în care să facă dovada îndeplinirii cerinţelor minime de calificare. Se mai precizează că „pct. 2.1 de la Cap. III al fişei de date a achiziţiei a fost întocmit în conformitate cu prevederile art. 193 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, prin care autoritatea contractantă acceptă documentul DUAE în locul documentelor solicitate în vederea demonstrării cerinţelor de calificare, inclusiv a capacităţii de exercitare şi în nici un caz invers”. 4. Subliniind faptul că mai presus de interpretarea sintagmei „VA ACCEPTA” este legislaţia în vigoare, autoritatea contractantă menţionează faptul că obligaţia completării şi transmiterii DUAE până la termenul limită de depunere a ofertelor este prevăzută la art. 137 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 395/2016 potrivit căruia „(…), oferta este considerată inacceptabilă în următoarele situaţii: b) a fost depusă de un ofertant care nu îndeplineşte una sau mai multe dintre criteriile de 4

§ 5

calificare stabilite în documentaţia de atribuire sau nu a completat DUAE în conformitate cu criteriile stabilite de autoritatea contractantă”. În acelaşi sens, autoritatea contractantă mai arată că art. 104 alin. (3) – art. 60 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006 prevede expres că: „Operatorul economic are obligaţia de a transmite oferta şi DUAE în format electronic şi numai până la data şi ora limită de depunere a ofertelor, prevăzută în anunţul de participare”. Precizând că obligaţia însuşirii şi respectării legislaţiei în vigoare aparţine, în aceeaşi măsură, atât autorităţii contractante, cât şi operatorului economic participant la procedură, .......... menţionează că, în cuprinsul contestaţiei, S.C. ..... S.R.L. nu face nicio referire la Legea nr. 98/2016 sau la H.G. nr. 395/2016 în care este prevăzut Documentul Unic de Achiziţie European, singurul său argument fiind legat de interpretarea eronată a sintagmei „VA ACCEPTA”. 5. Arătând că, în cuprinsul contestaţiei, S.C. ..... S.R.L. precizează: „(…) am propus, ca măsură de remediere, ca autoritatea contractantă, pentru a evita un formalism exagerat de natură a vătăma interesele ..... să formuleze o solicitare de clarificări prin care să primească DUAE, solicitare ce nu este în măsură să încalce, ci dimpotrivă să respecte principiile achiziţiilor publice, deoarece clarificarea nu ar aduce date noi referitoare la ....., ci date deja cuprinse în oferta depusă”, autoritatea contractantă afirmă că societatea contestatoare nu cunoaşte prevederile legale în vigoare, respectiv art. 104 alin. (3) – art. 60 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, întrucât chiar dacă DUAE este o formă simplificată a documentelor de calificare, acesta este un document de sine stătător şi nu poate fi depus după data limită de depunere a ofertelor. 6. Autoritatea contractantă apreciază că răspunsul ANAP la solicitarea sa de a formula un punct de vedere în speţa în cauză relevă faptul că DUAE este obligatoriu a fi utilizat atât de către autorităţile contractante, cât şi de către operatorii economici participanţi la procedura de atribuire, fapt subliniat şi de art. 132 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, potrivit căruia „În cazul în care, în cadrul documentaţiei de atribuire a fost prevăzută obligaţia îndeplinirii unor criterii de calificare şi selecţie formulate în baza criteriilor prevăzute la Cap. V, secţiunea a 6-a, paragraful 1 din Lege, comisia de evaluare are obligaţia verificării modului de îndeplinire a acestora de către fiecare ofertant/candidat în parte prin analizarea conţinutului DUAE”. 7. Organizatoarea procedurii menţionează că la pct. 2.1 de la Cap. III al fişei de date a achiziţiei se stipulează că „înainte de atribuirea contractului, autoritatea contractantă va solicita ofertantului clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire să prezinte documentele justificative actualizate prin care să demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare, în conformitate cu informaţiile cuprinse în DUAE”, precizare prin care autoritatea contractantă subliniază ordinea de transmitere a documentelor, respectiv: în faza de depunere a ofertelor se transmite DUAE, iar după aplicarea criteriului de atribuire se prezintă documentele justificative, doar de către ofertantul clasat pe primul loc. 5

§ 6

În drept, au fost invocate prevederile Legii 98/2016, Legea nr. 101/2016 şi H.G. nr. 395/2016. Prin adresa nr. 947/27.07.2016, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 22921/27.07.2016, S.C. ..... S.R.L. a transmis documentul intitulat „Concluzii scrise”, prin care precizează că „ne menţinem solicitările formulate în contestaţia nr. 912/20.07.2016, dar renunţăm la capătul de cerere privind studiul dosarului procedurii la C.N.S.C.”, reiterând susţinerile din cuprinsul contestaţiei. Faţă de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul reţine următoarea situaţie de fapt: .....- .......... a iniţiat, în calitate de autoritate contractantă, o procedură de atribuire, prin cerere de oferte online, organizată pe loturi, în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică având ca obiect „Lucrări de reparaţii, construcţii şi instalaţii”, cod CPV 45000000 – Lucrări de construcţii (Rev.2), prin publicarea, în SEAP, a invitaţiei de participare nr. 388964 din 22.06.2016. Conform invitaţiei de participare şi documentaţiei de atribuire, criteriul de atribuire a contractului este „preţul cel mai scăzut”, iar valoarea estimată a lucrărilor este 657.053,32 lei, fără TVA. Potrivit procesului-verbal de deschidere a ofertelor nr. A-3408 din 11.07.2016, la procedura de atribuire au depus oferte 9 operatori economici, pentru Lotul nr. 1 - Lucrări de instalare de echipamente sanitare şi de construcţii băi la pavilionul D4 şi un număr de 8 operatori economici, pentru Lotul nr. 2 – Lucrări de renovare clădiri degradate la pavilionul O2. În conformitate cu cele consemnate în raportul intermediar al procedurii nr. A-3474 din 14.07.2016, S.C. ..... S.R.L. a prezentat toate documentele de calificare solicitate prin documentaţia de atribuire, dar nu a prezentat DUAE, motiv pentru care comisia de evaluare, invocând prevederile art. 137 alin. (2) lit. b) şi art. 60 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, a respins respectiva ofertă, ca inacceptabilă, rezultat comunicat contestatoarei prin adresa nr. AF 332/14.07.2016. În data de 15.07.2016, prin notificarea prealabilă nr. 886, S.C. ..... S.R.L. a solicitat autorităţii contractante remedierea rezultatului procedurii, autoritatea contractantă comunicând răspunsul nr. AF 549/15.07.2016, prin care a enumerat un număr de 7 considerente, în finalul răspunsului solicitând petentei să precizeze punctul său de vedere referitor la respectivele considerente. Revenind la notificarea prealabilă, prin adresa nr. 901/18.07.2016, contestatoarea a invocat conformarea la prevederile documentaţiei de atribuire, considerând că „autoritatea contractantă, pentru a evita un formalism exagerat de natură a vătăma interesele ....., poate formula o solicitare de clarificări prin care să primească DUAE”. La data de 20.07.2016, S.C. ..... S.R.L. a depus, în termen legal, contestaţia ce constituie obiect al prezentei analize. Examinând susţinerile părţilor, probatoriul aflat la dosarul cauzei şi dispoziţiile legale aplicabile, Consiliul constată: 6

§ 7

Din adresa de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire nr. AF 332/14.07.2016, rezultă că oferta petentei S.C. ..... S.R.L. a fost respinsă pentru motivul menţionat astfel: „(...) oferta dvs. a fost declarată inacceptabilă în baza prevederilor art. 137 alin. (2) lit. b) din HG 395/2016, deoarece nu aţi prezentat formularul DUAE aşa cum este prevăzut de art. 104 alin. (3) referitor la art. 60 alin. (1) din HG 395/2016. În plus, sistemul SEAP ne obligă să vă evaluăm DUAE. Datorită faptului că dumneavoastră nu aţi transmis DUAE, autoritatea contractantă nu are posibilitatea să vă evalueze”. După cum contestatoarea susţine, iar autoritatea contractantă nu tăgăduieşte, contestatoarea a depus odată cu oferta toate documentele de calificare, aspect consemnat şi în procesul verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor nr. A 3408/11.07.2016. Petenta susţine că nu a depus documentul european de achiziţie unic (DEAU/DUAE), care constă într-o „declaraţia pe propria răspundere a operatorului economic cu privire la îndeplinirea criteriilor de calificare şi selecţie” [art. 3 lit. s) din Legea nr. 98/2016], deoarece documentaţia de atribuire nu a reglementat o astfel de obligaţie, ci a oferit doar o opţiune alternativă pentru ofertanţi. În raport de prevederile lit.z) a art. 3 din Legea nr. 98/2016, care defineşte documentaţia de atribuire ca fiind „documentaţia de atribuire - documentul achiziţiei care cuprinde cerinţele, criteriile, regulile şi alte informaţii necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă şi explicită cu privire la cerinţe sau elemente ale achiziţiei, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire, inclusiv specificaţiile tehnice ori documentul descriptiv, condiţiile contractuale propuse, formatele de prezentare a documentelor de către candidaţi/ofertanţi, informaţiile privind obligaţiile generale aplicabile” şi dispoziţiile art. 154 din acelaşi act normativ – „Autoritatea contractantă are obligaţia de a elabora documentaţia de atribuire care conţine toate informaţiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă şi precisă cu privire la cerinţele achiziţiei, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire”, Consiliul reţine că, în invitaţia de participare – „Detalii procedură [RFQ0080821]”, în legătură cu Documentul Unic de Achizitie European (DUAE), s-au precizat următoarele: „Potrivit prevederilor art.193 din Legea 98/2016, autoritatea contractanta va accepta in cadrul ofertelor DUAE (Documentul Unic de Achizitie European) in locul documentelor solicitate in vederea demonstrarii cerintelor de calificare, inclusiv a capacitatii de exercitare, ca dovada preliminara. DUAE poate fi descarcat in vederea completarii si depunerii

§ 8

de

§ 9

la

§ 10

adresa

§ 11

https://ec.europa.eu/growth/tools- databases/espd/filter (instructiuni privind completarea DUAE sunt disponibile la adresa www.e-licitatie.ro ). Înainte de atribuirea contractului, autoritatea contractanta va solicita ofertantului clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire, sa prezinte documentele 7

§ 12

justificative actualizate prin care sa demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare, în conformitate cu informatiile cuprinse în DUAE. DUAE se va depune, dupa caz, si de catre tertul sustinator”. Aceeaşi formulare – „(...) autoritatea contractanta va accepta in cadrul ofertelor DUAE (Documentul Unic de Achizitie European) in locul documentelor solicitate in vederea demonstrarii cerintelor de calificare, ca dovada preliminara” se regăseşte în mai multe secţiuni ale fişei de date. Este adevărat că formularea este preluată din textul art. 193 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, dar textul legii oferă îndrumare spre aplicarea uneia dintre variante, cu caracter de recomandare fiind acceptarea iniţială a DUAE, însă obligaţia de a „asigura operatorilor economici o informare completă, corectă şi precisă cu privire la cerinţele achiziţiei şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire”, prin dispoziţiile art. 154 din lege, incumba autorităţii contractante. Prin urmare, neprecizând complet, corect şi precis cerinţa obligatorie de prezentare iniţială, de către ofertanţi, a DUAE, regula documentaţiei de atribuire a fost în sensul că ofertanţii pot depune DUAE, ca dovadă preliminară, fără însă a fi fost exclusă/prohibită posibilitatea de depunere, încă din faza iniţială, a documentelor de calificare. Astfel fiind, contestatoarea a elaborat şi prezentat oferta cu respectarea dispoziţiilor art. 75 din Legea nr. 98/2016 – „Ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informaţiile şi cerinţele prevăzute în documentele achiziţiei, însoţită de documentele sau de documentul unic de achiziţie european, în conformitate cu dispoziţiile art. 193-197, după caz, care demonstrează îndeplinirea criteriilor de calificare stabilite de autoritatea contractantă” şi pe cele ale art. 123 din Norma metodologică aprobată prin HG nr. 395/2016 – „Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire (…)”, iar respingerea ofertei petentei pentru motivul invocat, constituit de prezentarea documentelor de calificare, fără a se fi recurs la prezentarea, ca dovadă preliminară opţională a DUAE (autoritatea contractantă va accepta şi nu impune obligaţia fermă a ofertanţilor), a fost decisă împotriva regulilor documentaţiei de atribuire, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile art. 215 alin. (4) din lege încât oferta contestatoarei să fi fost declarată inacceptabilă. Faptul că sistemul SEAP, prin facilităţile tehnice, solicita introducerea rezultatului evaluării DUAE, nu împiedica autoritatea contractantă să introducă, la respectiva etapă, rezultatul evaluării documentelor de calificare, rolul DEAU prevăzut de pct. 84 justificativ al Directivei 2014/24/UE fiind de limitare a cerinţelor în scopul încurajării concurenţei şi nu de reprimare/restrângere artificială a acesteia prin interpretări de genul celei invocată de autoritatea contractantă. Întrucât criticile petentei sunt întemeiate, în temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite 8

§ 13

contestaţia formulată de către S.C. ..... S.R.L., în contradictoriu cu ..... va anula raportul intermediar în partea privind decizia de respingere a ofertei contestatoarei şi va dispune continuarea procedurii, în termen de 10 zile de la primirea deciziei, cu reevaluarea ofertei petentei în sensul reţinut în motivarea de faţă, cu respectarea dispoziţiilor legale în materie şi a regulilor documentaţiei de atribuire. Decizia este obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din lege. Pentru cele constatate, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestaţia formulată de către S.C. ..... S.R.L., cu sediul în ....., ....., judeţul ....., în contradictoriu cu ..... cu sediul în municipiul ....., str. ....., judeţul ...... Anulează raportul intermediar al procedurii nr. A-3474 din 14.07.2016 în partea privind decizia de respingere a societăţii contestatoare şi actele subsecvente părţii anulate din respectivul raport. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei, să procedeze la reevaluarea ofertei petentei cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare în materia achiziţiilor publice, a regulilor documentaţiei de atribuire şi a celor reţinute în motivarea prezentei. În acelaşi termen, autoritatea contractantă va emite un addendum la raportul procedurii cu rezultatul reevaluării dispuse şi va înştiinţa operatorii economici implicaţi despre respectivul rezultat. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 9

Istoricul dosarului

Ordine cronologică
Evenimente, de la cel mai recent la cel mai vechi
DataÎnregistrareSensDocumentExpeditorDescriere ieșireDestinatar
2016-08-0824182IesireAdresa transmitere decizie—Adresa transmitere deciziePRIMARIA MUNICIPIULUI SLATINA, OLT
2016-08-0824192IesireAdresa transmitere decizie—Adresa transmitere decizieSC DANINA STAR SRL
2016-08-0824194IesireAdresa transmitere decizie—Adresa transmitere decizieBIROU EXPERT CONTABIL/EVALUATOR AUTORIZAT TROCAN A CORNEL
2016-07-1821730IntrarePunct de vederePRIMARIA MUNICIPIULUI SLATINA, OLT——
2016-07-1821766IntrarePunct de vederePRIMARIA MUNICIPIULUI SLATINA, OLT——
2016-07-1421444IntrarePunct de vederePRIMARIA MUNICIPIULUI SLATINA, OLT——
2016-07-1321311IntrareDuplicat contestatieBIROU EXPERT CONTABIL/EVALUATOR AUTORIZAT TROCAN A CORNEL——
2016-07-1221109IntrareCerere de intervențieSC DANINA STAR SRL——
2016-07-1221110IntrareCerere de intervențieSC DANINA STAR SRL——
2016-07-1120944IesireAdresa solicitare/ completare (complet)—Adresa solicitare/ completare (complet)PRIMARIA MUNICIPIULUI SLATINA, OLT
2016-07-0620443IntrareContestatieBIROU EXPERT CONTABIL, EVALUATOR AUTORIZAT TROCAN A CORNEL——

Alte dosare ale părților

BIROU EXPERT CONTABIL/EVALUATOR AUTORIZAT TROCAN A CORNEL

Nu sunt alte dosare asociate în arhivă.

Vezi toate dosarele (1)

MUNICIPIUL SLATINA

Vezi toate dosarele (58)

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.