Dosar 2443/2016
Dosar finalizatAdmite contestatia si dispune remedierea
Dosar public
Admite contestatia si dispune remedierea
Status: Dosar finalizat. Complet: C3.
Soluție consemnată: Admite contestatia si dispune remedierea.
Decizia de fond menționată în registru: 2116, data 29.11.2016.
Istoricul cuprinde 6 evenimente, între 2016-11-08 și 2016-11-29. Sunt asociate 1 decizii și 0 încheieri.
Rezumat al câmpurilor din registru. Ultima observare: 2026-10-01T20:38:57.061Z.
Dosar CNSC 2443/2016
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Execuția serviciilor de proiectare și execuția lucrărilor Refacere drumuri de interes local afectate: Râpeanu, Negreni, Zamfirescu, Stuparu, Scrociob, Gornistu, Dumitrana-Despa, La Modarga. Refacere 2 podețe avariate (La Delnita, La Mogoie), refacere punte pietonală pct. La Podul Morii în comuna Frâncești, județul Vâlcea”, cu anunț de participare simplificat nr. 392809 publicat în SEAP la 28.09.2016, s-a solicitat Consiliului anularea actului atacat, reluarea procedurii de atribuire și ”reevaluarea tuturor ofertelor care îndeplinesc condițiile de calificare”. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite contestația depusă de SC CIVIL SPEED SRL. Anulează procesul-verbal intermediar de evaluare nr. 8013 din 17.10.2016 şi toate actele subsecvente, în partea vizând oferta SC CIVIL SPEED SRL. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei, cu respectarea dispozițiilor legale și a celor evocate în motivare, să continue procedura de atribuire prin reanalizarea ofertei depuse de SC CIVIL SPEED SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2016_2116_2016_Decizie_2116.pdf, BO2016_2116_2016_BO2016_2116.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos, nr. 6, sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642, +40218900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2116/C3/2443 Data: 29.11.2016 Prin contestaţia nr. 788/07.11.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 34134/08.11.2016, înaintată de SC CIVIL SPEED SRL, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, str. Ostroveni nr. 6, judetul Vâlcea, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J38/130/2011, având CUI 28136089, reprezentată legal prin Purcărea Ovidiu Endi – Administrator, formulată împotriva răspunsului nr. 8444/03.11.2016 la notificarea prealabilă emisă de COMUNA FRÂNCEȘTI (CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI FRÂNCEȘTI), cu sediul în comunca Frâncești, str. Principală nr. 1, județul Vâlcea, în calitate de autoritate contractantă în procedura simplificată online, într-o singură etapă, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „Execuția serviciilor de proiectare și execuția lucrărilor Refacere drumuri de interes local afectate: Râpeanu, Negreni, Zamfirescu, Stuparu, Scrociob, Gornistu, Dumitrana-Despa, La Modarga. Refacere 2 podețe avariate (La Delnita, La Mogoie), refacere punte pietonală pct. La Podul Morii în comuna Frâncești, județul Vâlcea”, cu anunț de participare simplificat nr. 392809 publicat în SEAP la 28.09.2016, s-a solicitat Consiliului anularea actului atacat, reluarea procedurii de atribuire și ”reevaluarea tuturor ofertelor care îndeplinesc condițiile de calificare”. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1
Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația depusă de SC CIVIL SPEED SRL. Anulează procesul-verbal intermediar de evaluare nr. 8013 din 17.10.2016 şi toate actele subsecvente, în partea vizând oferta SC CIVIL SPEED SRL. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei, cu respectarea dispozițiilor legale și a celor evocate în motivare, să continue procedura de atribuire prin reanalizarea ofertei depuse de SC CIVIL SPEED SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, București, cod poștal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 și +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului National de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... 1. Prin contestația nr. 3746/03.11.2016, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 33619/03.11.2016, formulată de către S.C. ... S.R.L., cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI RO ..., reprezentată prin ..., împotriva procesului-verbal de evaluare nr. ... și a răspunsului nr. 13671/02.11.2016 la notificarea prealabilă, emise de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Servicii de colectare, transport, procesare și eliminare finală a deșeurilor spitalicești”, s-a solicitat admiterea contestației astfel cum a fost formulată, obligarea autorității contractante la adoptarea măsurii de remediere constând în anularea procesului-verbal de evaluare nr. ..., reevaluarea ofertei depuse de S.C. ...S.R.L., deoarece aceasta este inadmisibilă, precum și obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea contestației, în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, coroborat cu art. 452 din Codul de procedură civilă. 2. Prin contestația nr. 3747/03.11.2016, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 33648/04.11.2016, formulată de către S.C. ... S.R.L., cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI RO ..., reprezentată prin ..., împotriva adresei nr. 13588/28.10.2016 de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire și a răspunsului nr. 13671/02.11.2016 la notificarea prealabilă, emise de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Servicii de colectare, transport, 1
procesare și eliminare finală a deșeurilor spitalicești”, s-a solicitat admiterea contestației astfel cum a fost formulată, obligarea autorității contractante la adoptarea măsurii de remediere constând în anularea raportului procedurii nr. ...și a actelor subsecvente, între care și adresa de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire nr. 13588/28.10.2016, reevaluarea ofertei depuse de S.C. ...S.R.L., deoarece aceasta este neconformă/inacceptabilă, precum și obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea contestației, în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, coroborat cu art. 452 din Codul de procedură civilă. Având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, conform cărora contestațiile formulate în cadrul aceleiași etape a procedurii de atribuire vor fi conexate pentru a se pronunța o soluție unitară, Consiliul urmează să facă aplicarea acestora, conexând dosarele nr. 2416/2016 și nr. 2417/2016, contestațiile înregistrate la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 33619/03.11.2016 și nr. 33648/04.11.2016, urmând a fi soluționate în cadrul dosarului nr. 2416/2016. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ofertantul S.C. ... S.R.L. reclamă faptul că autoritatea contractantă a calificat, în mod eronat, oferta S.C. ...S.R.L., întrucât aceasta nu corespunde cerințelor caietului de sarcini și a fișei de date a achiziției. În susținerea contestației, S.C. ... S.R.L. învederează faptul că a transmis autorității contractante în termenul legal Notificarea prealabilă nr. 1875/27.10.2016, la care, ... a răspuns prin adresa nr. 13671/02.11.2016, acesta nefiind de acord cu măsurile de remediere propuse. Contestatorul evocă prevederile art. 2 din Legea nr. 101/2016, considerându-se vătămat într-un interes legitim, printr-un act al autorității contractante și precizează că, urmare a evaluării efectuate, s-a constatat că atât S.C. ... S.R.L., cât și S.C. ...S.R.L. îndeplinesc cerințele privind documentele solicitate, drept pentru care comisia de evaluare a invitat cei doi ofertanți calificați la negocierea ofertelor financiare la sediul autorității contractante. În continuare, contestatorul menționează că la notificarea sa prealabilă, autoritatea contractantă i-a transmis adresa de răspuns nr. 13671/02.11.2016, prin care îi face cunoscut că susținerile formulate în notificare, cu privire la neprezentarea documentelor de calificare și selecție ale ofertantului S.C. ...S.R.L., sunt neîntemeiate și l-a invitat să consulte dosarul achiziției publice. 2
Astfel, la data de 02.11.2016, contestatorul a consultat dosarul achiziției publice la sediul autorității contractante, ocazie cu care susține că a observat că ofertantul câștigător nu a prezentat mai multe documente de calificare prevăzute ca fiind obligatorii, drept pentru care nu trebuia să fie calificat și să intre în faza de negociere. Documentele obligatorii considerate de contestator ca fiind lipsă din actele de calificare depuse de ofertantul câștigător, sunt următoarele: a) Dovada înregistrării la Autoritatea Rutieră Română, din care să rezulte calitatea de operator de transport rutier de mărfuri conform O.G. nr. 27/2011 - a se vedea pct. 4 Cap. V - capacitatea de exercitare a activității profesionale din fișa de date a achiziției; b) Dovada de la Autoritatea Rutieră Română, din care să rezulte că operatorul economic poate efectua transport de mărfuri periculoase potrivit OMTI nr. 980/2011 - a se vedea pct. 5 Cap. V - capacitatea de exercitare a activității profesionale din fișa de date a achiziției. La dosar s-a regăsit o adresă din partea ARR prin care se menționează că societatea ar fi exceptată de la obținerea autorizației, datată 13.10.2016, deci ulterior datei de depunere a ofertelor. De asemenea, în lipsa unei solicitări de clarificare, ofertantul și-a asumat documentația așa cum a fost ea prezentată de către autoritatea contractantă. c) Autorizația sanitară de funcționare pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor periculoase - a se vedea pct. 6 Cap. V - capacitatea de exercitare a activității profesionale din fișa de date a achiziției. d) Dovada că poate elimina deșeuri, cu respectarea prevederilor din Legea nr. 278/2013 și alte prevederi legale în vigoare - Cap. 3.3 din caietul de sarcini, respectiv nu a făcut dovada deținerii unei instalații de decontaminare termică a deșeurilor, fiind în mod evident încălcat art. 45 din OMS nr. 1226/2012. În considerarea celor evocate, contestatorul susține că din interpretarea prevederilor art. 45 din OMS nr. 1226/2012, reiese faptul că legiuitorul a stabilit o ordine de preferință în vederea eliminării deșeurilor și metode de eliminare diferite, în raport de tipurile de deșeuri supuse eliminării. În acest context, legiuitorul precizează faptul că incinerarea este permisă numai pentru tipurile de deșeuri medicale pentru care este interzisă eliminarea prin decontaminare termică sau pentru cazurile prevăzute la art. 45 alin. (1) lit. d) din OMS nr. 1226/2012, în care buletinul de analiză pune în evidență depășiri ale încărcării biologice conform standardelor / prevederilor în vigoare. Este astfel evident că legiuitorul a stabilit metoda decontaminării termice ca și regulă, iar incinerarea urmează a fi utilizată doar în cazurile expres prevăzute de către text. Astfel, contestatorul consideră că decizia autorității contractante de a califica oferta S.C. ...S.R.L., s-a făcut cu nesocotirea prevederilor legale în materia evaluării ofertelor și, în acest sens, se referă la prevederile art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, pe care îl citează. În concluzie, pentru toate aceste motive, S.C. ... S.R.L. solicită C.N.S.C. admiterea contestației astfel cum a fost formulată, obligarea 3
autorității contractante la adoptarea măsurii de remediere constând în anularea procesului-verbal de evaluare nr. ..., reevaluarea ofertei depuse de S.C. ...S.R.L., deoarece aceasta este inadmisibilă, precum și obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea contestației, în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, coroborat cu art. 452 din Codul de procedură civilă. În drept, S.C. ... S.R.L. precizează că își întemeiază contestația pe dispozițiile Legii nr. 101/2016, Legii nr. 98/2016 și H.G. nr. 395/2016, iar în susținere, anexează, în copie certificată, o serie de documente justificative. 2. Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ofertantul S.C. ... S.R.L. reclamă decizia autorității contractante de declarare ca și câștigătoare a ofertei depuse de S.C. ...S.R.L. În susținerea contestației, S.C. ... S.R.L. învederează faptul că a transmis autorității contractante în termenul legal Notificarea prealabilă nr. 1885/28.10.2016, la care, ... a răspuns prin adresa nr. 13671/02.11.2016, acesta nefiind de acord cu măsurile de remediere propuse. Contestatorul face o serie de aprecieri legate de faptul că și în contestația precedentă, cu privire la art. 2 din Legea nr. 101/2016 și, suplimentar, prezintă motivele pentru care apreciază că oferta depusă de S.C. ...S.R.L. nu ar fi trebuit declarată câștigătoare:. a) ofertantul declarat câștigător nu a depus documente pentru a justifica prețul aparent neobișnuit de scăzut în raport cu produsele sau serviciile care constituie obiectul contractului de achiziție publică care urmează a fi atribuit/încheiat, autoritatea contractantă având obligația de a solicita ofertantului care a depus o astfel de ofertă clarificări cu privire la prețul sau costul propus, astfel cum se prevede la art. 210 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. Autoritatea contractantă nu și-a îndeplinit această obligație și nu a solicitat clarificări cu privire la prețul aparent neobișnuit de scăzut față de valoarea estimată a contractului menționată în invitația de participare la pct. 16 valoarea estimată: 48.639,00 lei, fără T.V.A. și declară câștigătoare oferta respectivă. Contestatorul precizează că prin adresa nr. 13671/02.11.2016, autoritatea răspunde la Notificarea prealabilă transmisă în data de 31.10.2016 și menționează că oferta câștigătoare are un preț de 24.564,62 lei, fără TVA, respectiv mai mult de 50% din valoarea estimată a contractului de 48.639,00 lei. Chiar dacă în noua legislație nu se mai regăsesc praguri la care să se raporteze cu privire la un preț neobișnuit de scăzut, totuși, estimarea prețului contractului a fost făcută pe baza unui studiu de cercetare a pieței cu privire la acest tip de serviciu. Raționamentul pe care autoritatea contractantă îl face în adresa de răspuns la Notificarea prealabilă este acela că în O.U.G. nr. 34/2006 exista un reper obiectiv pentru determinarea prețului neobișnuit de 4
scăzut, respectiv prețul situat sub 85% din valoarea estimată a contractului, reper care acum nu mai este prevăzut de legiuitor. Cu toate acestea, când estimarea valorii contractului este cu aproximativ 50% mai mare decât prețul ofertat și de asemenea oferta primită de la contestator a fost de 48.536,35 lei fără TVA, autoritatea contractantă ar fi putut avea dubii cu privire la propunerea financiară prezentată de S.C. ...S.R.L. și implicit la posibilitatea de a îndeplini contractul, iar solicitarea de documente justificative se impunea în această situație. b) ofertantul declarat câștigător nu satisface cerințele din fișa de date a achiziției cu privire la Capacitatea tehnică, concret nu a respectat prevederile art. 179 lit. l) din Legea nr. 98/2016 cu privire la eșantioane. Neprezentarea acestora duce la declararea ofertei ca inacceptabilă, astfel cum a menționat chiar autoritatea contractantă în fișa de date a achiziției. Față de cele menționate în Notificarea prealabilă, ca urmare a studierii dosarului achiziției, contestatorul precizează că a observat că ofertantul câștigător nu a depus mostre ale ambalajelor și nici certificate ADR pentru ambalajele solicitate de autoritatea contractantă. Totodată, din consultarea dosarului achiziției publice, contestatorul a apreciat că autoritatea contractantă a încălcat prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și a încheiat contractul de achiziție publică cu S.C. ...S.R.L. la data de 28.10.2016, deși în aceeași dată a fost depusă Notificarea prealabilă nr. 13521/28.10.2016, la ora 8.30. Astfel, contestatorul consideră că autoritatea contractantă a încălcat prevederile art. 133, art. 137 alin. (3) lit. a) și alin. (5) din H.G. nr. 395/2016, precum și art. 215 alin. (3) din Legea nr. 98/2016. În concluzie, pentru toate aceste motive, S.C. ... S.R.L. solicită C.N.S.C. admiterea contestației astfel cum a fost formulată, obligarea autorității contractante la adoptarea măsurii de remediere constând în anularea raportului procedurii nr. ...și a actelor subsecvente, între care și adresa de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire nr. 13588/28.10.2016, reevaluarea ofertei depuse de S.C. ...S.R.L., deoarece aceasta este neconformă/inacceptabilă, precum și obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea contestației, în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, coroborat cu art. 452 din Codul de procedură civilă. În drept, S.C. ... S.R.L. arată că își întemeiază contestația pe dispozițiile Legii nr. 101/2016, Legii nr. 98/2016 și H.G. nr. 395/2016, iar în susținere, anexează o serie de documente justificative. În punctul său de vedere nr. 14329/11.11.2016 asupra contestației, înregistrat la C.N.S.C. cu nr. 34639/11.11.2016, ... susține, în apărare, respingerea contestației nr. 3746/3.11.2016 ca neîntemeiată și respingerea contestației nr. 3747 ca inadmisibilă, în parte, privind apărările referitoare la prezentarea de eșantioane și neîntemeiată, în parte, privind criticile referitoare la prețul neobișnuit de scăzut. 5
Autoritatea contractantă evocă faptul că deschiderea ofertelor a avut loc la în ziua de 10.10.2016 ora 11:00, fiind depuse oferte de către S.C. ...S.R.L., S.C. ... S.R.L. și S.C. ... S.R.L. Comisia de evaluare a solicitat completarea documentelor de calificare, la care, ofertanții au răspuns. În continuare, autoritatea contractantă precizează că la data de 27.10.2017, s-au evaluat ofertele, ocazie cu care s-a decis că S.C. ...S.R.L. și S.C. ... S.R.L. îndeplinesc cerințele de calificare și cerințele tehnice, iar S.C. ... S.R.L. nu îndeplinește cerințele de calificare. Astfel, comisia de evaluare a invitat la data de 28.10.2016 participanții calificați la procedură, pentru negocierea ofertelor financiare, în cadrul căreia s-a constata că ofertele sunt următoarele: S.C. ... S.R.L. - 48.636,35 lei fără TVA, iar S.C. ...S.R.L. - 24.564,62 lei fără TVA. Raportul procedurii nr. 13556 a fost încheiat la data de 28.10,2016, autoritatea contractantă desemnând pe S.C. ...S.R.L. drept câștigător, conform criteriului de atribuire „prețul cel mal scăzut”, pentru suma de 24.564,62 lei fără TVA, pentru întreaga cantitate solicitată prin caietul de sarcini, inclusiv ambalajele. La data de 28.10.2016, S.C. ... S.R.L. a înregistrat prima notificare, nr. 13521, iar ulterior, la 31.10.2016 a înregistrat la sediul autorității contractante încă o notificare, cu nr. 13608, prin care a solicitat luarea unor măsuri de remediere. La aceste notificări, autoritatea contractantă a răspuns prin adresa nr. 13671/02.11.2016, arătând că apreciază ca fiind neîntemeiate măsurile solicitate de către S.C. ... S.R.L. Ca o chestiune prealabilă, autoritatea contractantă precizează că, așa cum bine se cunoaște, circuitul documentelor într-o instituție publică presupune parcurgerea anumitor etape, care de cele mai multe ori implică foarte mult timp. De la momentul înregistrării unui document până la luarea la cunoștință de acel document de persoanele responsabile poate trece și o zi, până la câteva zile. Astfel s-a întâmplat și în cazul notificărilor transmise de către S.C. ... S.R.L. Practic, la momentul semnării acordului-cadru, reprezentanții autorității contractante nu aveau cunoștință de vreo notificare depusă la sediul acesteia, întrucât documentul nu ajunsese de la registratură la mapa managerului. Cu toate acestea, autoritatea contractantă menționează că, în cazul în care contestațiile formulate de către S.C. ... S.R.L. vor fi admise, va înceta contractul nr. 13563/28.10.2016 de comun acord cu S.C. ...S.R.L. și va organiza o nouă procedură de atribuire. Cu privire la contestațiile formulate, autoritatea contractantă face referiri la netemeinicia acestora, astfel: Prin contestația nr. 3746/03.11.2016, S.C. ... S.R.L. susține, în mod tendențios, că ofertantul câștigător nu ar fi depus toate documentele solicitate de către autoritatea contractantă, context în care oferta sa ar fi trebuit respinsă. În acest sens, autoritatea contractantă menționează că oferta desemnată câștigătoare a fost depusă de către o asociere, respectiv cea 6
formată din S.C. ...S.R.L. și S.C. ... S.R.L., context în care îndeplinirea cerințelor minime de calificare și selecție se face cumulat, se raportează la fiecare asociat în parte, în funcție de partea din contract pe care urmează să o îndeplinească. Astfel, autoritatea contractantă arătă că a fost încheiat acordul de asociere din data de 5.10.2016, potrivit căruia activitatea de colectare și transport deșeuri spitalicești rubricate în caietul de sarcini vor fi realizate de S.C. ... S.R.L., iar activitatea de procesare și eliminare finală prin incinerare a deșeurilor medicale și asigurarea ambalajelor necesare colectării, vor fi realizate de S.C. ...S.R.L. În considerarea celor evocate, autoritatea contractantă evocă prevederile art. 53 și art. 185 din Legea nr. 98/2016, precum și Anexa 2 din Ordinul A.N.R.M.A.P. nr. 509/2011 privind cerințele minime de calificare și selecție și menționează că dovezile îndeplinirii cerințelor de către ofertanții ce depun ofertă comună se cumulează. În cele ce urmează, autoritatea contractantă arătă că asocierea formată din S.C. ...S.R.L. și S.C. ... S.R.L. a îndeplinit toate cerințele minime de calificare și selecție în mod cumulat, fiecare asociat demonstrând că are toate autorizațiile și documentele în raport de partea din contract pe care o va executa, în deplină conformitate cu dispozițiile legale invocate anterior. Așadar, în ceea ce privește dovada înregistrării la Autoritatea Rutieră Română, din care să rezulte calitatea de operator de transport rutier de mărfuri conform O.G. nr. 27/2011 (pct. 4 Cap. V Capacitatea de exercitate a activității profesionale din fișa de date a achiziției), autoritatea contractantă susține că S.C. ...S.R.L. a prezentat dovada de la Autoritatea Rutieră Română, din care a rezultat că operatorul economic poate efectua transport de mărfuri periculoase potrivit OMTI nr. 980/2011 (pct. 5 Cap. V - Capacitatea de exercitare a activității profesionale), sens în care a răspuns la solicitarea sa nr. 12800/13.10.2016, transmițând adresa nr. 37910/13.10.2016, emisă de Direcția de Transport Rutier către S.C. ... S.R.L., prin care Ministerul Transporturilor a arătat că, potrivit art. 11 lit. c), respectiv art. 19 lit. b) din O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, întreprinderile angajate exclusiv în operațiuni de transport rutier național cu vehicule sau ansamblurile de vehicule ale căror masă totală autorizată nu depășește 3,5 tone, nu se supun licențierii. De altfel, o adresă aproape identică cu aceasta se regăsea și în oferta inițială, respectiv adresa nr. 15412/10.04.2015, emisă de Ministerul Transporturilor. ... precizează vă aceste adrese au fost coroborate cu autorizațiile sanitare de funcționare emise de Ministerul Sănătății - D.S.P. ... pe numele asociatului S.C. ... S.R.L., din care rezultă că autoutilitarele ce vor fi folosite pentru îndeplinirea obiectului contractului, au capacitatea maximă de până la, inclusiv 3.5 tone, depuse la dosarul achiziției. Totodată, autoritatea contractantă arată că în oferta depusă inițial de către S.C. ...S.R.L. se regăsește și adresa nr. 849 din 23.03.2015, emisă de Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. prin care se comunică că 7
autoutilitarele cu masa maximă autorizată de 3.5 tone sunt exceptate de la licențiere, în baza art. 11 lit. c) din O.U.G. nr. 27/2011. Referitor la autorizația sanitară de funcționare pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor periculoase, emisă de primărie (pct. 6 Cap. V - Capacitatea de exercitare a activității profesionale din fișa de date a achiziției), autoritatea contractantă confirmă faptul că asocierea S.C. ...S.R.L. – S.C. ... S.R.L. a făcut dovada îndeplinirii cerinței prin autorizația nr. 6/1434999/29.08.2016. Cu privire la dovada că poate elimina deșeuri, cu respectarea prevederilor din Legea nr. 278/2013 și alte prevederi legale, autoritatea contractantă arată că S.C. ...S.R.L. a depus autorizația integrată de mediu nr. 64/03.01.2012, din care rezultă că poate trata și elimina deșeuri nepericuloase și periculoase și incinera deșeuri spitalicești. Trebuie avut în vedere că îndeplinirea cerințelor minime de calificare și selecție în cazul unei asocieri se verifică prin raportare la partea din contract pe care o îndeplinește fiecare asociat. Ori, în cazul de față, conform contractului de asociere, S.C. ...S.R.L. îndeplinește activitatea de eliminare a deșeurilor și, prin urmare, aceasta trebuie să dețină autorizația de mediu pentru activitatea respectivă. De asemenea, autoritatea contractantă precizează că S.C. ... S.R.L. deține, la rândul său, autorizația de mediu nr. 257 din 06.09.2011, revizuită în data de 19.05.2014 pentru activitățile de colectare și transport deșeuri medicale periculoase și nepericuloase, în conformitate cu activitățile pe care și le-a asumat că le va îndeplini din contractul de achiziție publică. Cu privire la contestația nr. 3747 din 03.11.2016, autoritatea contractantă invocă inadmisibilitatea parțială a acesteia, privind motivul de la lit. b), potrivit căruia neprezentarea mostrelor ambalajelor și certificatelor ADR pentru ambalaje, atrage respingerea ofertei ca inacceptabilă. Astfel, autoritatea contractantă solicită C.N.S.C. să observe că, deși potrivit susținerilor contestatorului, acesta a luat la cunoștință de acest aspect cu ocazia studierii dosarului achiziției publice la data de 02.11.2016, nu a formulat vreo notificare prealabilă cu privire la acest aspect, până la data prezentului punct de vedere. În consecință, în raport de dispozițiile art. 6 din Legea nr. 101/2016, autoritatea contractantă solicită Consiliului respingerea în parte a contestației nr. 3747 din 03.11.2016 ca inadmisibilă, pentru motivul de la litera b). Mai mult decât atât, chiar de s-ar trece peste acest motiv și Consiliul ar intra pe fondul apărărilor contestatorului, autoritatea contractantă solicită Consiliului să observe că, potrivit cerinței la care face referire aceasta, a solicitat operatorilor economici următoarele: „2. Eșantioane, descrieri sau fotografii ale ambalajelor solicitate prin caietul de sarcini, pentru fiecare tip. Eșantioanele, descrierile sau fotografiile produselor care urmează a fi livrate, vor fi solicitate de către autoritatea contractantă ofertantului clasat pe locul I în clasamentul intermediar la finalizarea ofertelor. Autenticitatea eșantioanelor cu produsele solicitate 8
trebuie să fie certificată la solicitarea autorității contractante, în conformitate cu art. 179 lit. l) din Legea nr. 98/2016. Neprezentarea acestora va duce la declararea ofertei ca inacceptabilă.” Așadar, autoritatea contractantă apreciază că a cerut alternativ, nu cumulativ, „Eșantioane, descrieri sau fotografii ale ambalajelor” și a precizat expres în continuare că acestea vor fi solicitate ofertantului clasat pe locul I. Astfel cum se poate observa din analiza propunerii tehnice a S.C. ...S.R.L., autoritatea contractantă consideră că în conținutul acesteia a fost respectată solicitarea din documentație, chiar înainte de a fi fost desemnată ca și câștigătoare oferta sa. În considerarea argumentelor expuse mai sus, autoritatea contractantă susține că, pe acest aspect, contestația S.C. ... S.R.L. este și nefondată. Cu privire la motivul invocat în contestație la lit. a), autoritatea contractantă susține netemeinicia acesteia, evocând prevederile art. 210 din Legea nr. 98/2016 și precizează că, spre deosebire de reglementarea anterioară, respectiv O.U.G. nr. 34/2006, actuala lege în materie de achiziții publice nu mai dispune ce se va înțelege prin preț neobișnuit de scăzut. Trecând peste aceste aspecte și chiar dacă s-ar raporta la O.U.G. nr. 34/2006, exclusiv în lipsa altui reper obiectiv, autoritatea contractantă arătă că în reglementarea anterioară, prin preț neobișnuit de scăzut, se înțelegea acel preț mai mic de 85% din valoarea estimată. În cazul de față, oferta S.C. ...S.R.L. a fost de 24.564,62 lei, respectiv mai mult de 50% din valoarea estimată. Nu în ultimul rând, ... arătă că pentru stabilirea valorii estimate, a solicitat oferte mai multor operatori economici, însă numai S.C. ... S.R.L. și S.C. ... S.R.L. au transmis răspuns în acest sens. Astfel, valoarea estimată a fost calculată prin raportare la prețurile comunicate de către aceste două societăți. Cu toate acestea, lipsa răspunsurilor celorlalți operatori economici nu este de natură să ducă la concluzia că acestea sunt toate preturile de pe piață și că nu pot exista prețuri mai mari sau mai mici, de altfel de aceea se vorbește de valoarea estimată și nu exactă. Altfel spus, valoarea estimată este relativă. Față de aceste din urmă precizări, autoritatea contractantă apreciază că susținerile contestatorului referitoare la dubiile serioase care ar plana asupra ofertei declarate câștigătoare, sunt nefondate. În opinia autorității contractante, prețul ofertat de S.C. ...S.R.L. nu este un preț neobișnuit de scăzut, iar din conținutul contestației nu rezultă vreun motiv pertinent sau obiectiv, indicat expres prin vreun text de lege conform căruia acesta să își schimbe opinia. Pentru aceste motive, ... solicită C.N.S.C. respingerea contestației ca neîntemeiată. Prin adresa nr. 3771/17.11.2016, înregistrată la Consiliu cu nr. 35308/18.11.2016, S.C. ... S.R.L. transmite concluzii scrise, ca urmare a comunicării punctului de vedere formulat de autoritatea contractantă sub 9
nr. 14330/11.11.2016, față de cele două contestații ce fac obiectul dosarelor nr. 2416/C7/2016 și nr. 2417/C7/2016. Referitor la chestiunea prealabilă, contestatorul arată că, deși a depus Notificarea prealabilă în termenul legal de 5 zile potrivit art. 6 lit. b) din Legea nr. 101/2016, autoritatea contractantă invocă un anumit motiv - circuitul greoi al documentelor în instituție - pentru a acoperi un act nelegal, reprezentat de semnarea contractului de atribuire, fără respectarea termenului de așteptare. Astfel, la data de 28.10.2016, autoritatea contractantă a întocmit Raportul procedurii nr. 13556 și adresa de comunicare a rezultatului procedurii și tot la aceeași dată a semnat contractul de atribuire înregistrat sub nr. 13563/28.10.2016, fără a ține seama că „Formularea unei notificări prealabile în termenul legal de către persoana care se consideră vătămată are ca efect suspendarea dreptului de încheiere a contractului, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Suspendarea dreptului de încheiere a contractului nu încetează înainte de expirarea unui termen de: (...) b) cel puțin 5 zile, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziție publică, achiziție sectorială sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunțurilor de participare, potrivit legislației privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, după caz.” Totodată, contestatorul evocă prevederile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 101/2016 care prevede: „Contractul încheiat cu încălcarea dispozițiilor alin. (2) este lovit de nulitate absolută”. Contestatorul susține că a depus la autoritatea contractantă Notificarea prealabilă nr. 13521/28.10.2016 la ora 8,30 și Notificarea prealabilă nr. 13608/31.10.2016, iar contestațiile la data de 03.11.2016, toate documentele fiind depuse cu respectarea termenelor legale, potrivit Legii nr. 101/2016, iar autoritatea contractantă a încheiat Contractul nr. 13563/28.10.2016 cu S.C. ...S.R.L. și nu cu asocierea formată din S.C. ...S.R.L. – S.C. ... S.R.L., care de altfel a participat la negociere, iar pe cale de consecință contractul este nul absolut, indiferent de decizia pe care o va pronunța C.N.S.C. în speța supusă soluționării. Cu privire la contestația nr. 3746/03.11.2016, S.C. ... S.R.L. solicită C.N.S.C. verificarea întocmirii Raportului procedurii nr. ...și a adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 13558/28.10.2016, a căror anulare a solicitat-o prin contestație, deoarece S.C. ...S.R.L. a fost declarată câștigătoare a procedurii și, deși aceasta era parte din asocierea formată din S.C. ...S.R.L. – S.C. ... S.R.L., din documentele anterior menționate reiese că această societate a participat cu o ofertă individuală, nu în asociere. Totodată, contestatorul arată că propunerea tehnică aflată la dosarul achiziției este întocmită de către S.C. ...S.R.L. în nume propriu și este adresată ... și nu ..., ceea ce creează dubii cu privire la beneficiarul ofertei tehnice depuse în această procedură. Contestatorul reiterează faptul că autoritatea contractantă a procedat în mod eronat atunci când a calificat oferta depusă de către asocierea S.C. ...S.R.L. – S.C. ... S.R.L., întrucât această ofertă nu 10
corespunde pe deplin cerințelor din caietul de sarcini și fișa de date a achiziției, astfel cum acestea au fost redactate de către autoritatea contractantă, aspecte pe care le va dezvolta în continuare: a) Lipsa dovezii înregistrării la Autoritatea Rutieră Română, din care să rezulte calitatea de operator de transport rutier de mărfuri conform O.G. nr. 27/2011 - pct. 4 Cap. V - Capacitatea de exercitare a activității profesionale din fișa de date a achiziției - dacă ofertantul cunoștea că nu trebuie depusă o astfel de licență de transport rutier emisă de ARR pentru vehicule sau ansambluri de vehicule ale căror masa totală autorizată nu depășește 3,5 tone, trebuia să solicite clarificări cu privire la documentația de atribuire. La dosar se găsește o adresă de la Ministerul Transporturilor - Autoritatea Rutieră Română, în care se menționează că S.C. ... S.R.L. ar fi exceptată de la obținerea autorizației, adresă datată 13.10.2016, ulterior datei de depunere a ofertelor. b) Lipsa dovezii de la Autoritatea Rutieră Română, din care să rezulte că operatorul economic poate efectua transport de mărfuri periculoase potrivit OMTI nr. 980/2011 - pct. 5 Cap. V - Capacitatea de exercitare a activității profesionale din fișa de date a achiziției - în lipsa unei solicitări de clarificări, ofertantul și-a asumat documentația de atribuire așa cum a fost ea prezentată de către autoritatea contractantă. În ipoteza în care ofertantul declarat câștigător cunoștea faptul că această cerință nu trebuia impusă de autoritatea contractantă, trebuia să se solicite clarificări sau luarea unor măsuri de remediere în termenul legal. c) Lipsa Autorizației sanitare de funcționare pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor periculoase - pct. 6 Cap. V - Capacitatea de exercitare a activității profesionale din fișa de date a achiziției. Autoritatea contractantă arată în punctul de vedere că ofertantul a făcut dovada îndeplinirii acestei cerințe, depunând documentul „Autorizație pentru evacuarea și transportul deșeurilor spitalicești din Mun. București” - emisă de ... conform HCGMB nr. 119/2010, încercând evident să inducă în eroare C.N.S.C. În fapt, contestatorul apreciază că este vorba despre 2 documente complet diferite, ambele solicitate în invitația de participare, primul este emis de către Direcția de Sănătate Publică, pe care ofertantul nu l-a depus, iar cel de-al doilea este emis de către Primăria Municipiului București, care se află la dosar. d) lipsa dovezii că ofertantul poate elimina deșeuri, cu respectarea prevederilor din Legea nr. 278/2013 și alte prevederi legale în vigoare - Cap. 3.3 din caietul de sarcini, respectiv nu a făcut dovada deținerii unei instalații de decontaminare termică a deșeurilor, fiind în mod evident încălcat art. 45 din OMS nr. 1226/2012. Contestatorul arată că legislația precizează faptul că incinerarea este permisă numai pentru tipurile de deșeuri medicale pentru care este interzisă eliminarea prin decontaminare termică sau pentru cazurile prevăzute la art. 45 alin. (1) lit. d) din OMS nr. 1226/2012, în care 11
buletinul de analiză pune în evidență depășiri ale încărcării biologice conform standardelor/prevederilor în vigoare. Legiuitorul a stabilit metoda decontaminării termice ca și regulă, iar incinerarea urmează a fi utilizată doar în cazurile expres prevăzute de către text. Astfel, autoritatea contractantă face referire în punctul de vedere la două autorizații de mediu prezentate de S.C. ...S.R.L. - nr. 64/03.01.2012 și S.C. ... S.R.L. - nr. 257/06.09.2014, fără a observa însă că pentru partea sa de contract S.C. ...S.R.L. nu deține autorizație de mediu pentru tratarea deșeurilor medicale prin metoda decontaminării termice, ci doar pentru tratarea și eliminarea deșeurilor spitalicești prin incinerare. Cu privire la motivul de la lit. b) din contestația nr. 3747/03.11.2016, S.C. ... S.R.L. consideră că autoritatea contractantă se află în eroare, deoarece în Notificarea prealabilă înregistrată sub nr. 13608/31.10.2016, s-a arătat că ofertantul declarat câștigător nu satisface cerințele din fișa de date a achiziției cu privire la Capacitatea tehnică, concret, nu a respectat art. 179 lit. l) din Legea nr. 98/2016 cu privire la eșantioane. Prin urmare, S.C. ... S.R.L. precizează că contestația sa nu poate fi respinsă ca inadmisibilă, parțial, pe acest capăt de cerere, deoarece prin Notificarea prealabilă s-a referit la neprezentarea de eșantioane, termen similar cu „mostre”, cu referire direct la faptul că ofertantul câștigător nu a depus mostre/eșantioane ale ambalajelor și nici certificate ADR pentru ambalajele solicitate de autoritatea contractantă, potrivit prevederilor legale și documentației de atribuire. La data de 02.11.2016, când contestatorul a studiat dosarul achiziției publice la sediul autorității contractante, a avut confirmarea faptului că nu s-au depus eșantioane cu ambalajele, astfel cum au fost solicitate de către autoritatea contractantă în invitația de participare: „Eșantioane, descrieri sau fotografii ale ambalajelor solicitate prin caietul de sarcini, pentru fiecare tip” și nici certificatele ADR ale acestora. În considerarea celor evocate, contestatorul susține că evaluarea unei oferte numai după o fotografie cu cutii de culoare galbenă, a căror capacitate nu este nici măcar indicată, așa cum arată autoritatea contractantă în punctul său de vedere, demonstrează încă o dată superficialitatea comisiei de evaluare. Referitor la motivul de la lit. a) din contestație, S.C. ... S.R.L. precizează că își menține argumentele invocate în aceasta. Totodată, contestatorul evocă faptul că ofertantul declarat câștigător nu a depus documente pentru a justifica prețul aparent neobișnuit de scăzut în raport cu produsele sau serviciile care constituie obiectul contractului de achiziție publică care urmează a fi atribuit/încheiat, autoritatea contractantă având obligația de a-i solicita clarificări cu privire la prețul sau costul propus, astfel cum se prevede la art. 210 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. Astfel, contestatorul apreciază că autoritatea contractantă nu și-a îndeplinit această obligație și nu a solicitat clarificări cu privire la prețul aparent neobișnuit de scăzut față de valoarea estimată a contractului 12
menționată în invitația de participare (48.639,00 lei fără T.V.A.), declară câștigătoare oferta respectivă, iar argumentele invocate în punctul de vedere sunt cel puțin stranii. Având în vedere cele menționate în contestații și în prezentele concluzii scrise, S.C. ... S.R.L. solicită C.N.S.C. admiterea contestațiilor astfel cum au fost formulate. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de autoritate contractantă, ... a inițiat o procedură de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Servicii de colectare, transport, procesare și eliminare finală a deșeurilor spitalicești”, cod CPV 90524400-0 Servicii de colectare, transport și eliminare a deșeurilor spitalicești (Rev.2), prin transmiterea invitației de participare nr. ... către 18 operatori economici. Conform invitației de participare și a documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „prețul cel mai scăzut”, iar valoarea estimată a contractului de servicii, este de 48.639 lei, fără TVA. Conform
mențiunilor
existente
în
procesul-verbal
nr. 12511/10.10.2016 al ședinței de deschidere a ofertelor, 3 operatori economici au depus oferte, unul dintre aceștia fiind S.C. ... S.R.L., contestatorul din prezenta cauză. În raportul procedurii nr. 13556/28.10.2016, întocmit în urma evaluării ofertelor, s-a consemnat că oferta depusă de către S.C. ...S.R.L. a fost declarată câștigătoare, cu o propunere financiară de 24.564,62 lei, fără T.V.A. Comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire a fost făcută de către autoritatea contractantă către S.C. ... S.R.L. prin adresa nr. 13558/28.10.2016. În conformitate cu prevederile Legii nr. 101/2016, S.C. ... S.R.L. a transmis
autorității
contractante
notificările
prealabile
nr. 1875/27.10.2016 și nr. 1885/28.10.2016, la care, aceasta a răspuns prin adresa nr. 13671/02.11.2016, în sensul refuzului de a lua măsurile de remediere soilcitate de S.C. ... S.R.L., împotriva acestor răspunsuri fiind formulate cele două contestații. În soluționare, Consiliul are în vedere faptul că prin prima contestație, criticile aduse de către S.C. ... S.R.L. vizează aspecte legate de inacceptabilitatea ofertei depusă de către S.C. ...S.R.L., sub aspectul neîndeplinirii cerințelor de calificare referitoare la neprezentarea de către acest ofertant a dovezii privind înregistrarea la Autoritatea Rutieră Română, din care să rezulte calitatea de operator de transport rutier de mărfuri conform O.G. nr. 27/2011 și conform cerinței de calificare prevăzută la pct. 4 Cap. V – „Capacitatea de exercitare a activității profesionale” din fișa de date a achiziției, la neprezentarea dovezii de la Autoritatea Rutieră Română, din care să rezulte că operatorul economic poate efectua transport de mărfuri periculoase potrivit OMTI nr. 980/2011 și potrivit cerinței de calificare impusă la pct. 5 Cap. V –„Capacitatea de exercitare a activității profesionale” din fișa de date a achiziției, la 13
neprezentarea autorizației sanitare de funcționare pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor periculoase, conform cerinței de calificare prevăzută la pct. 6 Cap. V –„Capacitatea de exercitare a activității profesionale” din fișa de date a achiziției, precum și a lipsei dovezii că acest ofertant poate elimina deșeuri, cu respectarea prevederilor din Legea nr. 278/2013 și alte prevederi legale în vigoare, conform cerințșei de la Cap. 3.3 din caietul de sarcini, S.C. ...S.R.L. nedovedind faptul că deține instalație de decontaminare termică a deșeurilor, încălcând astfel art. 45 din OMS nr. 1226/2012. De asemenea, Consiliul constată că prin cea de-a doua contestație, S.C. ... S.R.L. aduce critici legate de inacceptabilitatea ofertei depusă de către S.C. ...S.R.L. și în ceea ce privește neprezentarea de eșantioane, precum și cu privire la prețul neobișnuit de scăzut ofertat de S.C. ...S.R.L. prin raportare la valoarea estimată a achiziției publice în cauză. Referitor la chestiunea prealabilă, invocată de autoritatea contractantă prin punctul de vedere, ce vizează caracterul inacceptabil al criticii formulată de contestator prin cea de-a doua contestație, cu privire la neprezentarea de către S.C. ...S.R.L. a mostrelor/eșantioanelor, Consiliul o respinge, ca neîntemeiată, constatând că S.C. ... S.R.L. a formulat în termen această critică, prin raportare la actul administrativ contestat (adresa nr. 13558/28.10.2016). Procedând la verificarea aspectelor sesizate, Consiliul are în vedere faptul că procedura de atribuire în cauză a fost finalizată de către autoritatea contractantă prin încheierea contractului de achiziție publică nr. 13563/28.10.2016 (contract aflat la dosarul achiziției publice, transmis de autoritatea contractantă la dosarul cauzei) cu S.C. ...S.R.L. Sub acest aspect, Consiliul constată că S.C. ... S.R.L. a transmis prima Notificare prealabilă (nr. S.C. ... S.R.L.-1875/27.10.2016), formulată împotriva procesului-verbal de evaluare nr. ..., în termenul legal de 5 zile potrivit art. 6 lit. b) din Legea nr. 101/2016, această notificare fiind înregistrată la ... cu nr. 13521/28.10.2016, ora 8,30. Așadar, demersul ofertantului că S.C. ... S.R.L. de a notifica autoritatea contractantă a fost unul legal și formulat în termen, fiind adus la cunoștința autorității contractante care, în justificarea demersului său de a încheia contractul chiar în ziua în care a primit notificarea prealabilă, nu poate invoca „circuitul greoi al documentelor în instituție”, cum eronat susține în punctul de vedere nr. 14329/11.11.2016, înregistrat la C.N.S.C. cu nr. 34639/11.11.2016. Într-o atare situație, ținând seama de competența sa materială, care este limitată în acest caz, Consiliul constată doar incidența în cauză a prevederilor art. 7 din Legea nr. 101/2016, privind remediile și căile de atac, conform cărora „(1) Formularea unei notificări prealabile în termenul legal de către persoana care se consideră vătămată are ca efect suspendarea dreptului de încheiere a contractului.” Tot ca o chestiune importantă de clarificat anterior verificării fiecărei critici ce face obiectul cauzei, Consiliul constată că S.C. ...S.R.L. a depus ofertă individuală, nu ofertă comună, fapt ce reiese fără dubiu din documentele aflate la dosarul achiziției publice (scrisoarea de înaintare 14
din 14.10.2016, transmisă de S.C. ...S.R.L., înregistrată la ... cu nr. 12876/14.10.2016) și din Formularele de ofertă (propunerea financiară și propunerea tehnică) unde este menționat ofertantul „S.C. ...S.R.L.”, iar semnatară a acestor formulare este doamna ..., în calitate de director general, legal autorizată să semneze oferta „în numele SC ...SRL”. Într-adevăr, la dosarul achiziției publice se regăsește „Acordul de Asociere” încheiat în data de 05.10.2016 între S.C. ...S.R.L. și S.C. ... S.R.L., pentru procedura de atribuire în cauză. Însă acest document nu poate fi luat în considerare atât timp cât S.C. ...S.R.L. a înțeles să depună ofertă în nume propriu fiind vorba așadar de o ofertă individuală, nu de o ofertă comună, situație în care sunt incidente, în cauză, dispozițiile art. 53 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, care prevăd că „Orice operator economic are dreptul de a participa la procedura de atribuire în calitate de ofertant sau candidat, individual ori în comun cu alți operatori economici, inclusiv în forme de asociere temporară constituite în scopul participării la procedura de atribuire, subcontractant propus sau terț susținător, în condițiile prevăzute de prezenta lege.” Mai mult, se constată că nu poate fi vorba nici despre o eroare materială, atât timp cât dispozițiile art. 124 din HG nr. 395/2016 prevăd că „(1) Oferta are caracter obligatoriu, din punctul de vedere al conținutului, pe toată perioada de valabilitate stabilită de către autoritatea contractantă și asumată de ofertant”. Astfel, asumarea conținutului ofertei de către reprezentantul legal al S.C. ...S.R.L. vizează inclusiv aspectul legat de caracterul individual al ofertei depusă în cadrul procedurii, informațiile cuprinse în formularele de ofertă depuse de S.C. ...S.R.L. fiind fără vreun dubiu sub acest aspect. Totodată, Consiliul constată o altă inadvertență legată de modul de prezentare a ofertei de către S.C. ...S.R.L., aspect sesizat de contestatorul S.C. ... S.R.L., și anume faptul că propunerea tehnică, întocmită de S.C. ...S.R.L., este adresată ... și nu ..., aspect ce trebuia clarificat de autoritatea contractantă, cu atât mai mult cu cât Formularul de propunere financiară îi era adresat. Concluzionând asupra aspectelor prealabile sesizate, în soluționare, Consiliul va avea în vedere faptul că, în speță, este vorba despre a ofertă individuală depusă de către S.C. ...S.R.L., astfel încât, în verificarea pe care o va efectua, va analiza doar documentele depuse de acest ofertant, nu și de către operatorul economic S.C. ... S.R.L., care nu are calitate de ofertant în procedură sau de terț susținător. Verificând aspectele referitoare la neprezentarea de către S.C. ...S.R.L. a dovezii privind înregistrarea la Autoritatea Rutieră Română, din care să rezulte calitatea de operator de transport rutier de mărfuri conform O.G. nr. 27/2011 și conform cerinței de calificare prevăzută la pct. 4 Cap. V – „Capacitatea de exercitare a activității profesionale” din fișa de date a achiziției, a dovezii de la Autoritatea Rutieră Română, din care să rezulte că operatorul economic poate efectua transport de mărfuri periculoase potrivit OMTI nr. 980/2011 și potrivit cerinței de calificare impusă la pct. 5 Cap. V –„Capacitatea de exercitare a activității 15
profesionale” din fișa de date a achiziției, a autorizației sanitare de funcționare pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor periculoase, conform cerinței de calificare prevăzută la pct. 6 Cap. V – „Capacitatea de exercitare a activității profesionale” din fișa de date a achiziției, precum și a dovezii că poate elimina deșeuri, cu respectarea prevederilor din Legea nr. 278/2013 și a altor prevederi legale în vigoare, conform cerinței de la Cap. 3.3 din caietul de sarcini, Consiliul constată că susținerile contestatorului sunt întemeiate, în condițiile în care S.C. ...S.R.L. nu a prezentat niciun document în îndeplinirea cerințelor de calificare menționate anterior. Sub acest aspect, se constată că ofertantul în discuție nu a depus documentele de calificare odată cu oferta, fapt ce trebuia constatat de către comisia de evaluare care, în exercitarea atribuțiilor sale, trebuia să țină seama atât de propriile cerințe de calificare, care trebuiau îndeplinite de ofertant, cât și de principiul tratamentului egal față de ceilalți ofertanți, care au respectat condițiile impuse de autoritatea contractantă prin documentația de atribuire și au depus ofertele, însoțite de documentele de calificare aferente. Acest fapt reiese fără putere de tăgadă și din demersul efectuat de comisia de evaluare, ulterior ședinței de deschidere a ofertelor din data de 10.10.2016, ce a constat în solicitarea documentelor de calificare în discuție ofertantului S.C. ...S.R.L. Mai mult, Consiliul constată că prin adresa din data de 14.10.2016, înregistrată la ... cu nr. 12876/14.10.2016, S.C. ...S.R.L. nu a depus documente de calificare proprii, ci documente ce-l vizau pe operatorul economic S.C. ... S.R.L., care nu a avut calitate de ofertant în procedură sau de terț susținător, așa cum s-a arătat anterior în motivare, situație în care comisia de evaluare, în baza atribuțiilor prevăzute la art. 127 alin. (1) lit. b) din HG nr. 395/2016, era obligată să constate acest fapt și să facă aplicarea dispozițiilor art. 137 alin. (2) lit. b) din același act normativ invocat anterior, respectiv să respingă oferta, ca inacceptabilă, pe motiv că „a fost depusă de un ofertant care nu îndeplinește una sau mai multe dintre criteriile de calificare stabilite prin documentația de atribuire.” Or, contrar normelor legale și principiului tratamentului egal între operatorii economici, consacrat de legislația în materia achizițiilor publice, Consiliul constată că autoritatea contractantă a luat în considerare documentele depuse de către S.C. ...S.R.L., situație în care se impune anularea demersurilor și a actelor încheiate în acest sens de autoritatea contractantă și reverificarea documentelor de calificare depuse de către S.C. ...S.R.L., în calitatea sa de operator economic care a depus ofertă individuală, cu luarea în considerare a celor menționate anterior în motivare. În ceea ce privește aspectul legat de nerespectarea de către S.C. ...S.R.L. a cerinței din fișa de date a achiziției cu privire la „Capacitatea tehnică”, prin neprezentarea de eșantioane, critică adusă prin cea de-a doua contestație, Consiliul constată că aceasta este întemeiată, în parte. 16
Astfel, deși prin cerința de calificare, așa cum susține și însăși autoritatea contractantă în punctul de vedere, le era permisă ofertanților posibilitatea de a alege să prezinte „2. Eșantioane, descrieri sau fotografii ale ambalajelor solicitate prin caietul de sarcini, pentru fiecare tip”, Consiliul constată că în oferta depusă de S.C. ...S.R.L. nu se regăsesc fotografii pentru fiecare tip de ambalaj, ci doar două poze, respectiv la punctul „C4: Preluarea deșeurilor”, pentru recipienții certificați ADR și la punctul „C13”, pentru mijloacele de transport, în condițiile în care „obiectul” achiziției vizează mai multe tipuri de ambalaje (cutii deșeuri infecțioase cu sac plastic, de diferite dimensiuni, cutii PVC cu capac și pictogramă, de diferite dimensiuni, saci autoclavabili, s.a.-a se vedea caietul de sarcini, punctul 3. Cerințe tehnice, subpct. 3.2.1). Prin urmare, la reevaluarea dispusă anterior, autoritatea contractantă este obligată să verifice și acest aspect, legat de respectarea de către S.C. ...S.R.L. a cerinței privind prezentarea de „2. Eșantioane, descrieri sau fotografii ale ambalajelor solicitate prin caietul de sarcini, pentru fiecare tip”, cu luarea în considerare a celor constatate anterior de Consiliu. O ultimă critică adusă de S.C. ... S.R.L. prin cea de-a doua contestație vizează prețul neobișnuit de scăzut propus de S.C. ...S.R.L., de 24.564,62 lei, prin raportare la valoarea estimată a contractului de achiziție publică, de 48.639,00 lei fără T.V.A., conform „Notei justificative privind valoarea estimată și alegerea procedurii de achiziție publică” nr. 12133/03.10.2016. Sub acest aspect, Consiliul constată că susținerile contestatorului sunt întemeiate, neavând nicio relevanță susținerea autorității contractante, exprimată în punctul de vedere, conform căreia noua legislație nu mai instituie praguri sau valori procentuale la care să se raporteze o autoritatea contractantă pentru a solicita clarificări/justificări unui ofertant atunci când acest oferă un preț de aproape 50% din valoarea sa estimată, în condițiile în care la art. 210 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice ce prevede că „(1) În cazul unei oferte care are un preț sau cost aparent neobișnuit de scăzut în raport cu ...produsele..care constituie obiectul contractului de achiziție publică..care urmează a fi atribuit/încheiat, autoritatea contractantă are obligația de a solicita ofertantului care a depus o astfel de ofertă clarificări cu privire la prețul sau costul propus”. Așadar, din textul legal, reiese obligația unei autorități contractante de a solicita clarificări în cazul unei oferte care are un preț sau cost aparent neobișnuit de scăzut, obligație pe care ... nu a respectat-o, comisia de evaluare nerespectându-și atribuția prevăzută la art. 127 alin. (1) lit. h) din HG nr. 395/2016, și anume „verificarea propunerilor financiare prezentate de ofertanți,..., precum și, dacă este cazul, verificarea încadrării acestora în siatuația prevăzută la art. 210 din lege”. Într-o atare situație, se impune reluarea procedurii de atribuire și reverificarea ofertei depusă de către S.C. ...S.R.L. atât în ceea ce privește îndeplinirea criteriilor de calificare impuse prin documentația de atribuire cât și, în măsura în care se mai impune, în ceea ce privește prețul propus 17
de acest ofertant, preț aparent neobișnuit de scăzut în raport cu valoarea estimată a achiziției. În consecință, pentru toate aceste motive, constatând că susținerile contestatorului S.C. ... S.R.L. sunt întemeiate, în baza art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac, Consiliul admite contestațiile nr. 3746/03.11.2016, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 33619/03.11.2016 și nr. 3747/03.11.2016, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 33648/04.11.2016, formulate de către S.C. ... S.R.L., în contradictoriu cu .... Anulează, în parte, raportul procedurii nr. ..., în ceea ce privește mențiunile referitoare la oferta depusă de către S.C. ...S.R.L., precum și toate actele subsecvente acestuia. Obligă ... ca, în termen de cel mult 10 zile de la data primirii prezentei decizii, să reia procedura de atribuire și să reverifice documentele de calificare depuse de către S.C. ...S.R.L. și, după caz, prețul aparent neobișnuit de scăzut propus de acest ofertant, în raport cu valoarea estimată a achiziției, cu luarea în considerare a celor precizate în motivare. În baza art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac, dată fiind temeinicia demersului legal efectuat și probarea cheltuielilor efectuate de către contestatorul S.C. ... S.R.L., Consiliul admite cererile formulate de către S.C. ... S.R.L., privind obligarea ... la plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației. Pe cale de consecință, Consiliul obligă ... la plata sumei de 3.264 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor juridice prestate în baza contractului de asistență juridică nr. ... Obligă ... la plata sumei de 3.264 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor juridice prestate în baza contractului de asistență juridică nr. ..., conform facturilor fiscale nr. ... și nr. SCA ..., către S.C. ... S.R.L. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestațiile nr. 3746/03.11.2016, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 33619/03.11.2016 și nr. 3747/03.11.2016, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 33648/04.11.2016, formulate de către S.C. ... S.R.L., cu sediul în ..., în contradictoriu cu ..., cu sediul în ... Anulează, în parte, raportul procedurii nr. ..., în ceea ce privește mențiunile referitoare la oferta depusă de către S.C. ...S.R.L., precum și toate actele subsecvente acestuia. Obligă ... ca, în termen de cel mult 10 zile de la data primirii prezentei decizii, să reia procedura de atribuire și să reverifice documentele de calificare depuse de către S.C. ...S.R.L., cu luarea în considerare a celor precizate în motivare. 18
Admite cererile formulate de către S.C. ... S.R.L., privind obligarea ... la plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației. Obligă ... la plata sumei de 3.264 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor juridice prestate în baza contractului de asistență juridică nr. ..., conform facturilor fiscale nr. ... și nr. ..., către S.C. ... S.R.L. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactată în 4 (patru) exemplare, conține 20 (douăzeci) pagini. 19
| Data | Înregistrare | Sens | Document | Expeditor | Descriere ieșire | Destinatar |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 2016-11-29 | 36752 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | SC CIVIL SPEED SRL |
| 2016-11-29 | 36754 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | PRIMARIA COMUNEI FRANCESTI, VALCEA |
| 2016-11-14 | 34735 | Intrare | Punct de vedere + Dosar achiziție | PRIMARIA COMUNEI FRANCESTI, VALCEA | — | — |
| 2016-11-11 | 34544 | Intrare | Contestatie | SC CIVIL SPEED SRL | — | — |
| 2016-11-08 | 34134 | Intrare | Contestatie | SC CIVIL SPEED SRL | — | — |
| 2016-11-08 | 34142 | Intrare | Duplicat contestatie | SC CIVIL SPEED SRL | — | — |
Admite contestatia in parte si dispune remedierea
Respinge pe fond
Nu sunt alte dosare asociate în arhivă.
Vezi toate dosarele (1)Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.