Dosar 438/2016
Dosar finalizatAdmite contestatia si dispune remedierea
Dosar public
Admite contestatia si dispune remedierea
Status: Dosar finalizat. Complet: C1.
Soluție consemnată: Admite contestatia si dispune remedierea.
Decizia de fond menționată în registru: 525, data 04.04.2016.
Istoricul cuprinde 8 evenimente, între 2016-03-08 și 2016-04-05. Sunt asociate 1 decizii și 0 încheieri.
Rezumat al câmpurilor din registru. Ultima observare: 2026-10-01T20:39:03.210Z.
Dosar CNSC 438/2016
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
Prin contestaţia nr. 2364/08.03.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 6308/08.03.2016, formulată de SC GREEN LINE CONSTRUCT SRL, în calitate de lider al asocierii formată din SC GREEN LINE CONSTRUCT SRL – SC SAVA SERV CONSTRUCT SRL, cu sediul în Comuna Dărmăneşti, str. Dispensarului, nr. 957, jud. Dâmboviţa, având CUI 24516549, înregistrată la ORC sub nr. J15/1285/2008, reprezentată legal prin Gogonea Cristiana Giorgiana, împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii având nr. 756, s-a solicitat: „anularea deciziei de anulare a procedurii; continuarea procedurii de atribuire, prin evaluarea ofertelor; atribuirea contractului către ofertantul cu preţul cel mai scăzut.” Prin contestaţia nr. 235/11.03.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 6835/11.03.2016, formulată de SC PASIROM INTERACTIV SRL, cu sediul în Bucureşti, str. Intrarea Horbotei, nr. 4, sector 3, având CUI 14947358, înregistrată l…Verifică pasajul în context →
DECIDE: Admite contestaţiile formulate de SC GREEN LINE CONSTRUCT SRL, în calitate de lider al asocierii formată din SC GREEN LINE CONSTRUCT SRL – SC SAVA SERV CONSTRUCT SRL şi SC PASIROM INTERACTIV SRL în contradictoriu cu COMUNA GĂLBINAŞI (PRIMĂRIA COMUNEI GĂLBINAŞI). Anulează raportul de anulare a procedurii de atribuire nr.751/07.03.2016, şi adresele de comunicare a rezultatului procedurii, ca acte subsecvente ale raportului de anulare. Obligă autoritatea contractantă, în termen de 10 zile de la comunicare, să evalueze ofertele depuse potrivit prevederilor legale în vigoare, a documentaţiei de atribuire, a celor reţinute în motivarea Deciziei Consiliului nr. 252/C6/130,141/23.02.2016 şi a dispoziţiilor prezentei. Dispune continuarea procedurii de atribuire în cauză cu respectarea celor mai sus menţionate. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu prevederile art. 280 din OUG nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Împotriva prezentei de…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2016_525_2016_Decizie_525.pdf, BO2016_525_2016_BO2016_525.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos, nr. 6, sector 3, Bucureşti, România, CIF 20329980, CP 030084 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 525/C1/438, 463 Data: 04.04.2016 Pe rolul CNSC au fost înregistrate, sub nr. 6308/08.03.2016 şi nr. 6835/11.03.2016, contestaţiile formulate de SC GREEN LINE CONSTRUCT SRL, în calitate de lider al asocierii formată din SC GREEN LINE CONSTRUCT SRL – SC SAVA SERV CONSTRUCT SRL şi SC PASIROM INTERACTIV SRL, cu privire la procedura de „cerere de oferte”, a contractului de achiziţie publică, având drept obiect: „Extindere reţea de alimentare cu apă în comuna Gălbinaşi, judeţul Gălbinaşi”, cod CPV: 45332200-5, organizată de autoritatea contractantă COMUNA GĂLBINAŞI (PRIMĂRIA COMUNEI GĂLBINAŞI), cu sediul în Comuna Gălbinaşi, jud. Călăraşi, cod poştal 917285. Prin contestaţia nr. 2364/08.03.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 6308/08.03.2016, formulată de SC GREEN LINE CONSTRUCT SRL, în calitate de lider al asocierii formată din SC GREEN LINE CONSTRUCT SRL – SC SAVA SERV CONSTRUCT SRL, cu sediul în Comuna Dărmăneşti, str. Dispensarului, nr. 957, jud. Dâmboviţa, având CUI 24516549, înregistrată la ORC sub nr. J15/1285/2008, reprezentată legal prin Gogonea Cristiana Giorgiana, împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii având nr. 756, s-a solicitat: „anularea deciziei de anulare a procedurii; continuarea procedurii de atribuire, prin evaluarea ofertelor; atribuirea contractului către ofertantul cu preţul cel mai scăzut.” Prin contestaţia nr. 235/11.03.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 6835/11.03.2016, formulată de SC PASIROM INTERACTIV SRL, cu sediul în Bucureşti, str. Intrarea Horbotei, nr. 4, sector 3, având CUI 14947358, înregistrată la ORC sub nr. J40/10243/2002, reprezentată convenţional prin SCA 1
CEPARU ŞI IRIMIA, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Bucureşti, str. Dr. Grigore Romniceanu, nr. 3C, sector 5, împotriva adresei nr. 754/07.03.2016, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii, s-a solicitat: „anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii având nr. 754/07.03.2016, precum şi a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acesteia; anularea raportului procedurii de atribuire, precum şi anularea actelor care au stat la baza anulării procedurii de atribuire; anularea deciziei autorităţii contractante privind anularea procedurii; obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii, prin stabilirea ofertantului câştigător pe baza criteriului de atribuire.” Conform prevederilor art. 273 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, contestaţiile care fac obiectul dosarelor nr. 438/2016 şi nr. 463/2016, au fost conexate pentru a se pronunţa o soluţie unitară, deoarece acestea sunt formulate în cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire. În baza documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: Admite contestaţiile formulate de SC GREEN LINE CONSTRUCT SRL, în calitate de lider al asocierii formată din SC GREEN LINE CONSTRUCT SRL – SC SAVA SERV CONSTRUCT SRL şi SC PASIROM INTERACTIV SRL în contradictoriu cu COMUNA GĂLBINAŞI (PRIMĂRIA COMUNEI GĂLBINAŞI). Anulează raportul de anulare a procedurii de atribuire nr.751/07.03.2016, şi adresele de comunicare a rezultatului procedurii, ca acte subsecvente ale raportului de anulare. Obligă autoritatea contractantă, în termen de 10 zile de la comunicare, să evalueze ofertele depuse potrivit prevederilor legale în vigoare, a documentaţiei de atribuire, a celor reţinute în motivarea Deciziei Consiliului nr. 252/C6/130,141/23.02.2016 şi a dispoziţiilor prezentei. Dispune continuarea procedurii de atribuire în cauză cu respectarea celor mai sus menţionate. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu prevederile art. 280 din OUG nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din OUG nr. 34/2006 privind atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestaţia fără număr de înregistrare, datată la 07.03.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 6442/09.03.2016, S.C. ... S.A., cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu nr. ..., având CIF RO ..., reprezentată convenţional de ..., având sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul cabinetului de avocatură din ..., a contestat documentaţia de atribuire, clarificările nr. „1/02.03.2016” şi nr. „115/07.03.2016”, elaborate în cadrul procedurii de atribuire, prin „licitaţie deschisă”, a contractului de concesionare având ca obiect „Delegarea serviciului de colectare a deşeurilor municipale, transportul deşeurilor (zona 1, 2 şi zona 8), precum şi operarea şi întreţinerea Centrului Zonal de Management integrat al deşeurilor Curtea de Argeş (zona 1, 2) şi Costeşti (zona 8), în judeţul Argeş”, coduri CPV: 90500000-2, 90511100-3, 90511200-4, 90511300- 5, 90512000-9 (Rev.2), iniţiată de ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ... şi a solicitat „suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea cauzei în temeiul art. 2751 din OUG nr. 34/2006”, precum şi obligarea autorităţii contractante „la eliminarea tuturor condiţiilor restrictive impuse în documentaţia de atribuire şi clarificările sus-menţionate precum şi decalarea termenelor de depunere şi de deschidere a ofertelor cu un număr corespunzător de zile în conformitate cu prevederile art. 71 şi urm. din OUG nr. 34/2006, astfel încât operatorii economici să aibă posibilitatea de a-şi întocmi oferta ţinând cont de termenele legale şi de durata desfăşurării prezentului litigiu”. În subsidiar, a solicitat anularea procedurii „în condiţiile în care soluţionarea prezentei contestaţii se va realiza după data de 18.04.2016 (termenul limită de depunere al ofertelor) iar procedura nu a fost suspendată”. În baza legii şi a documentelor depuse de părţi, 1 / 61
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: Admite, în parte, contestaţia formulată de către S.C. ... S.A., cu sediul în ..., reprezentată convenţional de ..., având sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul cabinetului de avocatură din ... în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în .... Obligă autoritatea contractantă, ca în termen de 15 zile de la primirea deciziei, să remedieze documentaţia de atribuire corespunzător criticilor admise, cu respectarea celor evocate în motivare, să aducă completările/modificările astfel efectuate la cunoştinţa operatorilor economici interesaţi de participarea la această procedură şi să stabilească o nouă dată limită pentru depunerea ofertelor, cu respectarea prevederilor art. 71 din O.U.G. nr. 34/2006 şi aplicarea dispoziţiilor art. 501 din aceeaşi ordonanţă. Respinge, ca nefondat, capătul de cerere subsidiar formulat de către contestatoare privind anularea procedurii de atribuire, pentru considerentele arătate în motivarea deciziei. Dispune continuarea procedurii de atribuire cu respectarea celor decise anterior. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. MOTIVARE: Prin contestaţia fără număr de înregistrare, datată la 07.03.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 6442/09.03.2016, formulată de S.C. ... S.A., în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă, împotriva documentaţiei de atribuire, clarificărilor nr. „1/02.03.2016” şi nr. „115/07.03.2016”, elaborate în cadrul procedurii de atribuire, prin „licitaţie deschisă”, a contractului de concesionare având ca obiect „Delegarea serviciului de colectare a deşeurilor municipale, transportul deşeurilor (zona 1, 2 şi zona 8), precum şi operarea şi întreţinerea Centrului Zonal de Management integrat al deşeurilor Curtea de Argeş (zona 1, 2) şi Costeşti (zona 8), în judeţul Argeş”, s-a solicitat „suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea cauzei în temeiul art. 2751 din OUG nr. 34/2006”, precum şi obligarea autorităţii contractante „la eliminarea tuturor condiţiilor restrictive impuse în documentaţia de atribuire şi clarificările sus-menţionate precum şi decalarea termenelor de depunere şi de deschidere a ofertelor cu un număr corespunzător de zile în conformitate cu prevederile art. 71 şi urm. din OUG nr. 34/2006, astfel încât operatorii economici să aibă 2
posibilitatea de a-şi întocmi oferta ţinând cont de termenele legale şi de durata desfăşurării prezentului litigiu”. În subsidiar, a solicitat anularea procedurii „în condiţiile în care soluţionarea prezentei contestaţii se va realiza după data de 18.04.2016 (termenul limită de depunere al ofertelor) iar procedura nu a fost suspendată”. Contestatoarea învederează Consiliului faptul că actele atacate, contravin legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice şi a legislaţiei specifice, documentaţia de atribuire cuprinzând formulări ambigui, neclare, cerinţe restrictive şi contradictorii, ceea ce, determină eliminarea acestora în integralitate. I. Contestatoarea susţine că, „în ceea ce priveşte Anexa nr. 4 a Caietului de sarcini, aceasta cuprinde două modalităţi de tarifare a serviciului ce urmează a fi prestat încălcând Normele metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare a localităţilor, prevederile aprobate prin Ordinul A.N.R.S.C. nr. 109/2007 cât şi dispoziţiile Ordinului nr. 112/2007 privind aprobarea contractului cadru de prestare a serviciului de salubrizare a localităţilor având în vedere următoarele:” Astfel, la punctul 10, contestatoarea susţine că, în Anexa nr. 4 „Mecanismul Financiar” la Caietul de sarcini, autoritatea contractantă a precizat că „Oferta financiară a ofertantului se va prezenta sub formă a două fişe de fundamentare (…)”, respectiv, - fişa de fundamentare a tarifului pe tonă pentru agenţii economicii şi acea parte a populaţiei care va plăti contravaloarea serviciilor de salubritate sub formă de tarif şi - fişa de fundamentare a taxei pe tonă pentru acea parte a populaţiei care va plăti contravaloarea serviciilor de salubritate sub formă de taxă şi care vor fi defalcate pe componente de cost conform Ordinului ANRSC nr. 109/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare a localităţilor. În continuare, la punctele 11-19, contestatoarea prezintă consideraţiile sale faţă de aceste aspecte având în vedere şi alte prevederi ale documentaţiei de atribuire. Contestatoarea susţine, de asemenea, că autoritatea contractantă menţionează şi faptul că: „Defalcarea se va realiza după cum urmează: (...) Acest model se va utiliza atât pentru calcularea tarifului/tonă cât şi pentru calcularea taxei/tonă”, în opinia sa fiind evident că astfel, autoritatea contractantă impune o fişă de fundamentare pentru agenţii mici şi una pentru populaţie, stabilind în sarcina ofertanţilor două tipuri de tarifare diferite. Pe de altă parte, contestatoarea menţionează că, în conformitate cu art. 12 alin. (4) din modelul de Contract-cadru de prestare a serviciului de salubrizare a localităţilor aprobat prin Ordinul A.N.R.S.C. nr. 112/2007 „tariful practicat pentru colectarea deşeurilor municipale la încheierea contractului este de (…) lei/persoană (lei/kg)” şi consideră că, 3 / 61
autoritatea contractantă trebuie să aleagă o singură modalitate de exprimare a tarifului, fie lei/persoană, fie lei/kg. Faţă de cerinţele prezentate, contestatoarea apreciază că „ar trebui eliminată o modalitate de tarifare (fie lei/persoană, fie lei/tonă, astfel încât pe parcursul procedurii ofertele să aibă aceeaşi unitate de măsură, cu atât mai mult cu cât aceste activităţi nu sunt solicitate separat pe câte un lot fiecare), precum şi să se păstreze aceeaşi unitate de măsură indiferent că este vorba despre serviciul oferit populaţie sau despre cel prestat către agenţii economici şi instituţii, cu atât mai mult cu cât, conform Anexei nr. 4, pentru cheltuielile de depunere în rampă se vor avea în vedere următoarele tarife de depozitare: 59,06 lei/tonă deşeuri municipale în amestec; 29,53 lei/tonă deşeuri biodegradabile, deşeuri din construcţii demolări, deşeuri pământoase; 0 lei/tonă deşeuri reciclabile”. II. Contestatoarea susţine că, „Anexa 2 a Caietului de sarcini prevede că sistemul de colectare este din poartă în poartă şi din platforme de colectare plus grupuri de containere fără a se specifica agenţii economici, gospodăriile precum şi numărul de persoane care sunt deservite de platforme şi grupuri de containere şi de la care se va colecta din poartă în poartă”. În continuare, la punctele 20 – 26, contestatoarea prezintă consideraţiile sale faţă de aceste aspecte având în vedere şi alte prevederi ale documentaţiei de atribuire şi apreciază că, coroborarea acestora cu informaţiile lacunare din Anexa nr. 4 a Caietului de sarcini, determină imposibilitatea ofertanţilor de a-şi formula oferta, fiind imposibil de întocmit fişele de fundamentare a tarifului aşa cum au fost solicitate, respectiv să fie stabilit tariful lei/tonă având la bază costuri calculate în lei/persoană/lună cu atât mai mult cu cât nu se pune la dispoziţie niciun mecanism de conversie. III. Contestatoarea susţine că, prin Caietul de Sarcini „se solicită viitorului operator să doteze staţia de transfer cu o instalaţie de sortare mecanică a deşeurilor municipale colectate în amestec în al doilea an de operare, cu aprobarea autorităţii contractante”, fără însă a se preciza care sunt cerinţele tehnice ale acestei instalaţii. În continuare, la punctele 27 – 31, contestatoarea prezintă consideraţiile sale privind acest aspect, considerând că prin aceasta se încalcă prevederile art. 33 din O.U.G. nr. 34/2006. Contestatoarea subliniază neconcordanţa dintre prevederile Anexei nr. 3 în care se precizează că „şi la staţia de transfer cât şi la compost se vor sorta manual deşeurile” iar la pag. 3 se menţionează la secţiunea Zona principală de transfer (staţia de transfer) faptul că „această zonă este reprezentată de o hală tip şopron unde, autogunoierele descarcă deşeurile direct pe platformă betonată, deşeurile fiind apoi sortate manual de către personalul ce deserveşte amplasamentul”. IV. Contestatoarea formulează critici „în ceea ce priveşte articolul 10 din modelul Contractului de delegare din cadrul documentaţiei de atribuire”, apreciind că, autoritatea contractantă impune cerinţe „care nu 4
sunt corelate cu restul documentaţiei de atribuire şi care oricum exced prevederilor legale cu atât mai mult cu cât prin clarificarea de la punctul 3 din adresa ADIS111/07.03.2016 se solicită un tarif de lei/tonă la populaţie pentru fiecare lot în parte iar nu pentru fiecare UAT”, având în vedere următoarele: La punctul 32, contestatoarea citează conţinutul art. 10 alin. (1) lit. b) din Modelul de contract de delegare publicat în documentaţia de atribuire conform căruia „tariful pe care delegatul are dreptul să îl aplice la data de începere a Contractului este următorul: …lei/m3, exclusiv TVA pentru activitatea de colectare şi transport al deşeurilor din construcţii provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora, inclusiv pentru deşeurile abandonate şi/sau provenite de la evenimente speciale tariful este de…. lei/m3, plus TVA”. În continuare, la punctele 33 – 48, contestatoarea prezintă consideraţiile sale privind informaţiile contradictorii referitoare la modul de exprimare a tarifelor în ofertă (lei/tonă, lei/m3) şi invocă încălcarea de către autoritatea contractantă a prevederilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006. La punctul 41, contestatoarea mai arată că, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (4) din modelul de contract de delegare „contravaloarea Serviciului prestat pe Aria Delegării, se facturează de către Delegat potrivit contractelor de prestări servicii încheiate cu fiecare dintre Utilizatori. Pentru Utilizatorii care nu au contracte de prestări de servicii încheiate cu Delegatul, contravaloarea Serviciului este facturată către autoritatea publică locală cu care Delegatul are încheiat un contract” , ceea ce, în opinia sa, este în contradicţie cu prevederile art. 17 alin. (3) din Caietul de sarcini colectare operare Curtea de Argeş (pag. 22) conform căruia „colectarea deşeurilor rezultate din activităţi de construcţii se face în recipientele puse la dispoziţie de către Operator (containere metalice), la cererea generatorilor de deşeuri, plata făcându-se în baza unui contract de prestări servicii încheiat cu generatorul. Operatorul trebuie să asigure maşinile necesare pentru colectarea şi transportul întregii cantităţi de deşeuri din construcţii şi demolări, având în vedere cantităţile de deşeuri estimate”. Contestatoarea arată că, această ambiguitate continuă să persiste şi în urma solicitărilor de clarificări întrucât prin răspunsul nr. 3 din adresa ADIS111/07.03.2016 autoritatea contractantă a impus ca tariful lei/tonă să fie precizat pentru fiecare lot, iar nu pentru fiecare UAT. Or, ANEXA 4 - Mecanismul financiar - la pag. 1, 2 şi 8 se menţionează modalitatea de plată, precum şi art. 8 lit. b) şi lit. c) din modelul contractului de delegare conduc la ideea că decontarea cheltuielilor se face de către fiecare UAT iar nu de către ADIS aşa cum lasă ADIS să se înţeleagă pentru taxă locală. Concluzionând, contestatoarea arată că, pe lângă faptul că, oricum există necorelări în ceea ce priveşte facturarea şi modalitatea de plată, totuşi clarificarea nouă impune faptul că tarifarea trebuie să se realizeze la general pe fiecare lot contrazicând cele menţionate în documentaţie, 5 / 61
situaţie în care, ofertanţii nu-şi pot formula ofertele, cu atât mai mult cu cât fie li se oferă informaţii contradictorii, fie o lipsă de informaţii, fie li se impun cerinţe restrictive, astfel încât autoritatea contractantă stabileşte obstacole nejustificate în ceea ce priveşte participarea ofertanţilor la prezenta procedură de atribuire. V. În ceea ce priveşte alin. (3) din art. 39 Secţiunea a 4 - a - Sistemul informatic şi baza de date a operaţiunilor, contestatoarea susţine că, autoritatea contractantă impune cerinţe care nu sunt corelate cu restul documentaţiei de atribuire şi care oricum exced prevederilor legale, având în vedere următoarele: În continuare, la punctele 49 – 62 contestatoarea prezintă consideraţiile sale cu privire la acest aspect, invocând prevederile art. 33 alin. (1) din OUG nr. 34/2006 şi dispoziţiile OUG nr. 196/2005. Contestatoarea susţine, de asemenea, că informaţii contradictorii sunt prevăzute şi în cuprinsul alin. (2), alin. (6) şi alin. (7) ale aceluiaşi art. 39 Secţiunea a 4 a - Sistemul informatic şi baza de date a operaţiunilor, pentru edificare citând prevederile acestor alineate. Contestatoarea citează prevederile art. 34 alin. (9) din modelul contractului de delegare şi susţine că, pe de o parte, acestea sunt contradictorii cu prevederile Anexei nr. 11 la contractul de delegare, iar pe de altă parte, nu cuprind informaţiile necesare pentru ca operatorii economici să-şi poată formula ofertele, astfel încât, apreciază că se impune eliminarea cerinţei având în vedere că este lacunară, lasă loc de interpretări şi creează premisele unei evaluări subiective şi abuzive. VI. Referindu-se la menţiunile din caietul de sarcini conform cărora „este obligaţia şi dreptul Operatorului de a prelucra şi comercializa compostul final, respectând şi conformându-se tuturor regulilor şi reglementărilor referitoare la calitatea şi conţinutul compostului final. Dacă nu este posibil să se comercializeze, produsele de compost - împreună cu materialele reziduale rezultate din proces, vor fi folosite ca strat de acoperire la depozitul (...) de deşeuri nepericuloase Albota" şi la prevederile Anexei nr. 4 a Caietul de sarcini în care se stipulează faptul că „pentru cheltuielile de depunere în rampă se vor avea în vedere următoarele tarife de depozitare: 29,53 lei/tonă deşeuri biodegradabile", contestatoarea consideră că impunerea tarifului de 29,53 lei/tonă pentru depozitarea deşeurilor biodegradabile (care oricum vor fi utilizate ori în comercializare ori ca strat de acoperire) reprezintă un obstacol nejustificat în ceea ce priveşte participarea operatorilor economici fiind incidente prevederile art. 33 alin. (5) din O.U.G. nr. 34/2006. De asemenea, contestatoarea apreciază că există o neclaritate şi în ceea ce priveşte sintagma „este obligaţia şi dreptul Operatorului de a prelucra şi comercializa compostul final” în sensul că „ori este obligaţie, ori este drept?”. VII. Contestatoarea apreciază că prevederea din fişa de date a achiziţiei pct. III. 2.1.b), referitoare la prezentarea licenţei minim Clasa 2 pentru activitatea de depozitare, este în afara prevederilor obiectului contractului întrucât prin procedura de atribuire nu se deleagă serviciile 6
de depozitare, ci doar de colectare, transport, sortare şi compostare, având în vedere că, deşi în cadrul cerinţei se face trimitere la «licenţă clasa 2 pentru serviciile de salubrizare» se menţionează că serviciile de salubrizare prevăzute la art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 745/2007 sunt: "(...) e) depozitarea controlată a deşeurilor municipale”. Referitor la acest aspect, la punctele 68- 70, sunt prezentate susţinerile contestatoarei pentru care aceasta consideră că trebuie să se realizeze modificarea documentaţiei de atribuire şi să se elimine această cerinţă suplimentară faţă de obiectul contractului, astfel cum este descris la pct. II.1.5), întrucât restricţionează concurenţa, fiind incidente prevederile art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006. VIII. Contestatoarea consideră că „răspunsul nr. 5 la clarificarea nr. 1 din clarificarea nr. 110/02.03.2016” încalcă prevederile legislaţiei în domeniul salubrizării şi a achiziţiilor publice, având în vedere aspectele prezentate în continuare, la punctele 71-76. Astfel, contestatoarea enumără activităţile serviciului de salubrizare aşa cum sunt prezentate la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 101/2006 - Legea serviciului de salubrizare a localităţilor şi „activităţile specifice serviciului public de salubrizare a localităţilor, pentru care A.N.R.S.C. acordă licenţe, în condiţiile prezentului regulament” astfel cum sunt prezentate în H.G. nr. 745/2007 şi preluate de autoritatea contractantă ca fiind obiectul contractului, susţinând că cele două articole nu sunt corelate, autoritatea contractantă făcând trimitere la dispoziţiile H.G. nr. 745/2007 atât în cuprinsul fişei de date cât şi în cadrul documentaţiei de atribuire astfel încât obiectul contractului ar trebui să se raporteze la norme care sunt încă în vigoare. Contestatoarea consideră că, atât timp cât în documentaţia de atribuire se face trimitere la anumite activităţi care fie nu fac obiectul contractului, fie sunt suplimentare faţă de obiectul contractului este evident că se încalcă legislaţia în domeniul salubrizării, cu atât mai mult cu cât la momentul de faţă activităţile prevăzute la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 101/2006 pot face obiectul delegării de gestiune. La punctele 77-79, contestatoarea susţine, pe de o parte, că supravegherea prezentei proceduri de către Autoritatea de Management POS Mediu nu prezintă nicio relevanţă, întrucât această entitate nu poate impune altceva faţă de cele reglementate în lege, iar conform art. 2 alin. (4) din H.G. nr. 925/2006, autoritatea contractantă este responsabilă pentru modul de atribuire a contractului de achiziţie publică/acordului- cadru, cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale aplicabile iar nu Autoritatea de Management POS Mediu. Mai mult, contestatoarea susţine că nu înţelege implicaţia şi competenţa Autorităţii de Management POS Mediu în prezenta procedură, atât timp cât prezentul contract nu este finanţat din fonduri europene, astfel cum rezultă din conţinutul pct. VI.2) „Contractul/concursul se înscrie într-un proiect/program finanţat din fonduri comunitare/program operaţional/program naţional de dezvoltare rurală” din fişa de date, unde autoritatea contractantă a menţionat „Nu”. 7 / 61
În considerarea celor ce preced, contestatoarea solicită Consiliului, admiterea contestaţiei, constatarea veridicităţii aspectelor criticate şi, pe cale de consecinţă, să decidă în sensul petitului contestaţiei. În dovedirea contestaţiei sale, contestatoarea S.C. ... S.A. a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri. Prin adresa nr. 6596/445 C5/10.03.2016, Consiliul a solicitat contestatoarei S.C. ... S.A. să comunice, în termen de cel mult 3 (trei) zile de la primirea prezentei, în copie conformă cu originalul, dovada înaintării către autoritatea contractantă a contestaţiei depusă la Consiliu, în conformitate cu art. 271 alin. (1) din OUG nr. 34/2006. Prin adresa nr. 6598/445 C5/10.03.2016, transmisă prin fax şi recepţionată în aceeaşi zi de către autoritatea contractantă, Consiliul a încunoştinţat-o despre depunerea contestaţiei de către S.C. ... S.A. şi i-a solicitat, între altele, ca până la data de 11.03.2016, ora 12:00, să transmită documentele necesare, în conformitate cu dispoziţiile art. 274 din OUG nr. 34/2006, între care, dosarul achiziţiei publice definit de art. 213 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă, dovada transmiterii unei copii a contestaţiei către operatorii economici interesaţi în procedură, dovada transmiterii punctului de vedere către contestatoare precum şi confirmarea privind creditarea contului instituţiei sale, cu suma de 111.565 lei, reprezentând contravaloarea garanţiei de bună conduită, constituită prin Ordinul de plată nr. 511/07.03.2016. Prin adresa nr. 123/14.03.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 7011/14.03.2016, autoritatea contractantă a transmis, în original, punctul de vedere nr. 121/14.03.2016, referitor la contestaţia formulată de S.C. ... S.A., însoţit de dovada comunicării acestuia contestatoarei şi, în copie certificată, o parte din dosarul achiziţiei. Autoritatea contractantă consideră că documentaţia de atribuire cuprinde toate informaţiile necesare pentru a se asigura ofertanţilor o informare completă, corectă şi explicită, cu privire la modul de organizare, desfăşurare şi aplicare a procedurii şi conţine toate elementele obligatorii cerute de art. 30 alin. (5) din Legea nr. 51/2006 şi anume: regulamentul serviciului, caietul de sarcini al serviciului şi criteriile de selecţie specifice serviciului delegat. În plus, fiind vorba despre un proiect cu finanţare europeană, în elaborarea contractului de delegare, ce va fi semnat în urma încheierii procedurii şi a desemnării operatorului, autoritatea contractantă arată că a avut în vedere prevederile contractului standard propus de către Autoritatea de Management POS Mediu - autoritate care veghează ca implementarea proiectelor din care face parte şi prezenta procedură de atribuire, să se desfăşoare conform regulilor europene. Având în vedere argumentele invocate în contestaţie, autoritatea contractantă menţionează următoarele: Cu privire la aspectul nr. I din contestaţiei – „în ceea ce priveşte Anexa nr. 4 a Caietului de sarcini, aceasta cuprinde două modalităţi de tarifare a serviciului ce urmează a fi prestat încălcând Normele metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru 8
activităţile specifice serviciului de salubrizare a localităţilor prevederile aprobate prin Ordinul A.N.R.S.C. nr. 109/2007 cât şi dispoziţiile Ordinului nr. 112/2007 privind aprobarea contractului cadru de prestare a serviciului de salubrizare a localităţilor având în vedere următoarele”: Referitor la punctul 10, autoritatea contractantă susţine că, în mod corect, Anexa nr. 4 a Caietului de sarcini cuprinde 2 modalităţi de plată a contravalorii serviciului de salubritate, având în vedere dispoziţiile art. 26 (1) din Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor precum şi prevederea art. 2 din Ordinului ANRSC nr. 109/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare a localităţilor care menţionează: „Tarifele trebuie să asigure atât viabilitatea economică a operatorilor prestatori ai activităţilor specifice serviciului de salubrizare a localităţilor, cât şi protejarea intereselor utilizatorilor”. Având în vedere faptul că obiectul contractului este „colectarea separată şi transportul separat al Deşeurilor Menajere şi al Deşeurilor Similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii (inclusiv pieţe publice)”, în stabilirea modalităţii de plată a serviciilor de salubritate s-a avut în vedere modalitatea posibilă de plată a serviciilor: 1. de către populaţie sub forma tarifului (prin contract individual încheiat cu operatorul) cât şi sub formă de taxă plătită periodic la bugetul local (în cazul prestaţiilor efectuate în beneficiul întregii comunităţi locale pentru care urmează a plăti contravaloarea serviciilor Unitatea Administrativ Teritorială); 2. de către agenţii economici sub formă tarifului, în urma încheierii contractului direct cu operatorul. Autoritatea contractantă susţine că, atât fişa de fundamentare a tarifului/tonă pentru agenţii economici şi acea parte a populaţiei care va plăti contravaloarea serviciilor sub formă de tarif, cât şi fişa de fundamentare pentru acea parte a populaţiei care va plăti contravaloarea serviciilor sub formă de taxă, prin Anexa 4 a Caietului de Sarcini se solicită a fi întocmite cu respectarea componentelor de cost prevăzute de Anexa nr. 1 la Ordinul ANRSC nr 109/2007, respectiv Norma metodologică de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare a localităţilor din 09.07.2007. Referitor la punctul 11 din contestaţie, autoritatea contractantă arată faptul că acest contract de delegare de servicii vizează două tipuri de generatori de deşeuri: populaţia şi agenţii economici. Fiecare dintre aceşti doi generatori prezintă caracteristici specifice în ceea ce priveşte serviciul de salubritate, prin urmare documentaţia de atribuire trebuie să aibă în vedere aceste specificităţi. De asemenea, autoritatea contractantă susţine că nu se impune o fişă de fundamentare diferită pentru agenţii economici şi una pentru populaţie ci prin documentaţia de atribuire se solicită o fişă de fundamentare pentru plata serviciilor sub formă de taxă şi o fişă de fundamentare pentru plata serviciilor de 9 / 61
salubritate sub formă de tarif. Acestea se vor aplica fiecăruia dintre generatori, în funcţie de modalitatea de contractare a serviciilor. Autoritatea contractantă arată că, respectând prevederile art. 11 alin. (2) din Ordinul ANRS 107/2009, la realizarea documentaţiei de atribuire a ţinut cont de faptul că, plata serviciilor de salubritate sub formă de tarif presupune costuri administrative suplimentare din partea operatorilor de salubritate (necesare pentru colectarea plăţii serviciilor de la fiecare persoană/agent economic ce a încheiat contract cu operatorul), costuri ce în cazul taxei de salubritate nu sunt necesare, plata făcându-se de către UAT. Referitor la punctul 12 din contestaţie, autoritatea contractantă susţine că actul normativ invocat nu este relevant în aceasta teză, deoarece se referă la contractul-cadru pe care trebuie să-l încheie operatorul delegat cu utilizatorii serviciului (persoane fizice şi juridice, de drept public sau privat). Modelul de contract ce face parte din documentaţia de atribuire a cărei procedură este contestată are ca părţi operatorul şi autoritatea delegantă, în calitate nu de utilizator al serviciului, ci de concesionar. Referitor la punctul 13 din contestaţie, autoritatea contractantă susţine că, şi în lipsa relevanţei temeiului juridic invocat, afirmaţia contestatarului potrivit căreia există o singură modalitate de exprimare a tarifului, fie lei/persoană, fie lei/tonă nu este adevărată. Chiar actul invocat de către contestatar - Ordinul nr. 112/2007 privind aprobarea Contractului-cadru de prestare a serviciului de salubrizare a localităţilor, prevede la art. 4 că modalitatea de calcul este de număr persoane (persoanele fizice) şi cantitate exprimată în kilograme (pentru instituţiile publice şi operatorii economici) de la care operatorul delegat va colecta deşeurile generate. Referitor la punctele 14-17 din contestaţie, autoritatea contractantă menţionează următoarele: În ceea ce priveşte modalitatea de exprimare a tarifului/taxei atât sub formă lei/tonă cât şi lei/persoană aşa cum rezultă din Anexa nr. 4 la Caietul de sarcini (paginile 1-2 şi 2-3) cât şi din Formularul 14A Centralizator de tarife precum şi din Formularul 14B - Fişa de fundamentare, aşa cum argumentează contestatarul la punctele 14 şi 15, autoritatea contractantă susţine că art. 12 din Norma metodologică de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare a localităţilor din 09.07.2007 menţionează: „Stabilirea tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare se face potrivit formulei: T=V/Q, unde: T - tariful stabilit; V - venitul programat al activităţii respective, la nivelul anului; Q - cantitatea programată în unităţi de măsură specifice, la nivelul anului în care se face propunerea”. Având în vedere faptul că tariful se stabileşte pe baza unităţii de măsură specifice, în cadrul documentaţiei de atribuire s-a avut în vedere unitatea de măsură specifică serviciilor de salubritate aferente populaţiei, 10
respectiv lei/pers/lună iar pentru agenţii economici s-a avut în vedere unitatea de măsura specifică serviciilor de salubritate aferente, respectiv lei/tonă. Deşi este o practică uzuală exprimarea tarifelor pentru agenţii economici în lei/mc, trecerea de la tonă (greutate) la mc (volum) se poate face facil prin utilizarea densităţilor specifice deşeurilor. De asemenea, ofertanţii, în realizarea ofertei vor ţine cont şi de Ordinul ANRSC nr. 111/2007 privind aprobarea caietului de sarcini-cadru al serviciului de salubrizare a localităţilor, aşa cum se menţionează în Caietul de Sarcini la Secţiunea a 2 a - Legislaţia aplicabilă, art. 37. Astfel, pe baza valorilor fundamentate pentru cele două modalităţi de plată a serviciilor de salubritate pe baza costurilor specifice, şi ţinând cont de unităţile de măsură specifice celor două tipuri de generatori, operatorii vor avea în vedere modalitatea de exprimare a tarifului/taxei specifică fiecărui plătitor al serviciului prestat: populaţie sau agenţi economici. Din punctul de vedere al autorităţii contractante, modalitatea de realizare a documentaţiei de atribuire, în speţă a Anexei 4 - Mecanismul financiar ţine cont de prevederile legislaţiei în vigoare (Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor, Ordinul ANRSC nr. 109/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare a localităţilor, Ordinul ANRSC nr. 111/2007 privind aprobarea caietului de sarcini-cadru al serviciului de salubrizare a localităţilor etc.), de specificul contractului şi al infrastructurii de salubritate realizate prin finanţare nerambursabilă şi conţine cerinţele, criteriile, regulile şi legislaţia necesară pentru a asigura ofertanţilor informarea completă, corectă şi explicită care permite accesul egal la procedura de atribuire şi nu are ca efect introducerea unor obstacole nejustificate de natură sa restrângă concurenţa între posibilii ofertanţi, aşa cum se menţionează la punctele 15, 16, 17 din contestaţie. În plus, autoritatea contractantă arată că, la art. 9 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 101/2016 se menţionează că: „În exercitarea prerogativelor acordate prin prezenta lege, autorităţile administraţiei publice locale au, faţă de operatorul serviciului de salubrizare, următoarele obligaţii: h) să implementeze sistemul de colectare separată a deşeurilor (deci, se impune un tarif diferenţiat pentru persoanele care selectează deşeurile, tocmai pentru a se încuraja selectarea deşeurilor. Acest lucru este benefic atât operatorului, deoarece va avea costuri mai mici cu selectarea la CMID/depozitarea la depozitul Albota, cât şi pentru UAT şi România, deoarece ajută la îndeplinirea ţintelor de deviere impuse României de UE şi evitarea penalităţilor. Referitor la punctul 18 din contestaţie, autoritatea contractantă precizează că, în cadrul Anexei 1 a Caietului de Sarcini se regăsesc informaţii referitoare la: populaţie, agenţi economici, instituţii, număr de gospodării pentru fiecare localitate în parte din zona de colectare vizată iar în cadrul Anexei 2 a Caietului de sarcini se regăsesc informaţii referitoare la: cantităţile colectate (reziduale, reciclabile, biodegradabile compostabile) pe fiecare zonă de colectare în parte, număr de pubele pe fiecare tip de deşeu în parte şi pe fiecare localitate, număr de containere 11 / 61
pe fiecare tip de deşeu şi pe fiecare localitate în parte, lista platformelor de colectare pe tipuri de deşeuri şi pe localităţi, cantităţi de deşeuri voluminoase, periculoase şi din construcţii şi demolări pe fiecare zona în parte. Referitor la punctul 19 din contestaţie, autoritatea contractantă arată că, în cadrul contractului de finanţare prin care s-a realizat infrastructura necesară prestării serviciului ce urmează a fi delegat prin prezenta documentaţie de atribuire, tarifele/taxele sunt exprimate sub formă lei/tonă şi lei/pers/lună pentru populaţie şi lei/tonă pentru agenţii economici (valorile în lei/tonă atât pentru populaţie cât şi pentru agenţii economici fiind egale). II. Cu privire la aspectul nr. II - referitor la punctele 20-21 din contestaţie, autoritatea contractantă precizează că reiterează necesitatea exprimării tarifului/taxei atât în lei/pers/lună cât şi în lei/tonă, fiecare modalitate de exprimare fiind specifică tipului de generator vizat: populaţie sau agenţi economici, considerând că „înţelegerea contestatarului nu este pe deplin corectă″. Referitor la punctele 22, 24 şi 25 din contestaţie, autoritatea contractantă susţine că au fost puse la dispoziţie în Caietul de Sarcini, informaţii referitoare la populaţie, cantităţi, platforme de colectare, grupuri de containere, astfel: - Planul de colectare a deşeurilor conceput pentru a fi implementat în Zona 1 Curtea de Argeş, Zona 2 Domneşti, Zona 8 Costeşti a judeţului Argeş, presupune o infrastructură realizată în cadrul Etapei a II-a a proiectului Managementul integrat al deşeurilor solide din judeţul Argeş şi constă în implementarea unei combinaţii de sisteme, ce presupun colectare la domiciliu şi puncte comunale (platforme de colectare + grupuri de containere). - Populaţia, numărul de gospodării, numărul de agenţi economici se regăsesc în Anexa 1 la Caietul de sarcini şi anume: în Tabelul nr. 1 din Anexa 1 a Caietului de sarcini, se prezintă: populaţia (numărul de locuitori deserviţi), numărul de gospodarii, de agenţi economici, de instituţii, pentru fiecare localitate din zona 1 Curtea de Argeş, judeţul Argeş; în Tabelul nr. 2 din Anexa 1 a Caietului de sarcini, se prezintă: populaţia (numărul de locuitori deserviţi), numărul de gospodarii, de agenţi economici, de instituţii, pentru fiecare localitate din zona 2 Domneşti, judeţul Argeş; în Tabelul nr. 1, din Anexa 1 a Caietului de sarcini, se prezintă: populaţia (numărul de locuitori deserviţi), numărul de gospodării, de agenţi economici, de instituţii, pentru fiecare localitate din zona 8 Costeşti, judeţul Argeş. Autoritatea contractantă susţine, de asemenea, că informaţiile referitoare la cantităţile colectate, numărul de pubele, containere, platforme, grupuri de containere se regăsesc după cum urmează: - În Zona 1 Curtea de Argeş şi Zona 2 Domneşti, deşeurile reziduale, reciclabile, biodegradabile se vor colecta din pubele (sistem de colectare din poartă în poartă), din containere amplasate pe platformele 12
de colectare de tip A, tip B şi din grupuri de containere amplasate pe străzi (sistem de colectare la punct fix). - Tabelul nr. 3, din Anexa 2 a Caietului de sarcini, prezintă dotarea gospodarilor populaţiei cu pubele din Zona 1 şi Zona 2, pe tipuri de deşeuri, achiziţionate prin proiectul „Managementul integrat al deşeurilor solide din judeţul Argeş Etapa - a II-a”. - La pag. 3 din Anexa 2 a Caietului de sarcini se specifică faptul că, aşa cum este prezentat în tabelul nr. 3, în comunele Domneşti, Corbi, Pietroşani din Zona 2, pe lângă colectarea deşeurilor reciclabile, viitorul operator va colecta din pubele cu capacitatea de 120 l şi deşeurile reziduale. Rezultă faptul că în comunele Domneşti, Corbi, Pietroşani din Zona 2 Domneşti, se vor colecta deşeurile reziduale din pubele cu capacitatea de 120 l şi că, din restul comunelor din Zona 1 Curtea de Argeş şi Zona 2 Domneşti nu se vor colecta deşeurile reziduale din pubelele cu capacitatea de 120 l. - Colectarea deşeurilor reciclabile se va face din pubele cu capacitatea de 120 l, în toate comunele din Zona 1 Curtea de Argeş şi Zona 2 Domneşti. - La pag. 3 din Anexa 2 a Caietului de sarcini se specifică: „În cazul municipiului Curtea de Argeş, viitorul operator va colecta din pubelele aferente deşeurile reziduale, reciclabile şi cele organice. Colectarea deşeurilor: reziduale, reciclabile, biodegradabile, în cazul Municipiul Curtea de Argeş se va face din pubele cu capacitatea de 120 l. - La pag. 4 din Anexa 2 a Caietului de sarcini se specifică: „Sistemul de colectare din poartă în poartă se va aplica şi în cazul comunelor Albeştii de Argeş, Arefu, Cicanesti, Corbeni, Cepari, Salatrucu, Suici, Tigveni şi Baiculesti din Zona 1 Curtea de Argeş. În cazul acestor comune, viitorul operator va colecta deşeurile reziduale şi reciclabile din pubele”. Autoritatea contractantă susţine, de asemenea, că informaţii privind sistemul de colectare la punct fix al deşeurilor din Zona 1 Curtea de Argeş şi zona 2 Domneşti, se regăsesc în Tabelele nr. 4, 5, 8, 9 din Anexa 2 a Caietului de sarcini. Tabelul nr. 2 din Anexa 2 a Caietului de sarcini, prezintă dotarea gospodarilor populaţiei cu pubele din Zona 8, pentru colectarea deşeurilor reciclabile, achiziţionate prin proiectul „Managementul integrat al deşeurilor solide din judeţul Argeş Etapa - a II-a”. Sistemul de colectare la punct fix din Zona 8 Costeşti este descris în subcapitolele: 1.2. Colectarea deşeurilor din containere amplasate pe platformele de colectare tip A, tip B. (sistem de colectare la punct fix) şi 1.3. Colectarea deşeurilor reziduale, reciclabile, din grupuri de containere amplasate pe străzi (sistem de colectare la punct fix), aferente Anexei 2 a Caietului de Sarcini. Informaţii privind acest sistem de colectare la punct fix al deşeurilor din Zona 8 Costeşti se regăsesc în Tabelele nr. 3, 5, 6 din Anexa 2 a Caietului de sarcini. Referitor la susţinerile de la punctul 23 din contestaţie, conform cărora nu se menţionează locaţia platformelor şi a grupurilor de containere, autoritatea contractantă susţine şi argumentează contrariul 13 / 61
prin citarea fragmentelor din Anexa 2 a Caietului de sarcini atât pentru Zona 1 + Zona 2 cât şi pentru Zona 8. De asemenea, autoritatea contractantă precizează că, în tabelul nr. 10 din Anexa 2 a Caietului de sarcini, este prezentat numărul total de containere care vor fi folosite de către viitorul operator pentru colectarea la punct fix, funcţie de tipul de deşeuri care vor fi colectate (reciclabile, reziduale şi biodegradabile). Referitor la punctul 26 din contestaţie prin care se critică impunerea unor condiţii restrictive prin ofertarea mai multor tipuri de tarife, fiecare UAT urmând a alege ulterior modalitatea de tarifare ceea ce, în opinia contestatarului, „va duce la o debandadă în ceea ce priveşte operarea
contractului”,
autoritatea
contractantă
prezintă contraargumentele sale. Astfel, autoritatea contractantă consideră că prezentarea în cadrul ofertei, a două modalităţi de plată a serviciilor de salubritate şi a mai multor modalităţi de exprimare a tarifului/taxei în funcţie de cel care plăteşte serviciul (populaţie sau agenţi economici) şi optarea, ulterior încheierii licitaţiei, de către fiecare UAT, pentru modalitatea de plată (taxă sau tarif, în conformitate Legea 101 art. 26), nu reprezintă condiţii restrictive, ci dimpotrivă, vin în ajutorul viitorului operator, a autorităţilor locale, a populaţiei şi agenţilor economici. Autoritatea contractantă arată că, la stabilirea acestor cerinţe, s-a ţinut cont atât de prevederile art. 2 alin. (2) şi principiile prevăzute la art. 3 lit. a), c), d), e), k), din Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor cât şi de principiile responsabilităţii şi legalităţii prevăzut de art. 6 lit. d) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice. Autoritatea contractantă susţine că, afirmaţia contestatarului potrivit căreia au fost impuse cerinţe restrictive nu este întemeiată având în vedere că cerinţele din documentaţia de atribuire nu sunt restrictive, fiind prezentate informaţii complete, corecte şi explicite, necesare operatorilor economici în pregătirea ofertelor. Toate informaţiile au fost prezentate în mod transparent în SEAP, fiind disponibile oricărui operator economic interesat de participare. III. Cu privire la aspectul nr. 3 – autoritatea contractantă susţine că solicitarea privind dotarea Centrului Zonal de Management Integrat al Deşeurilor cu o instalaţie de sortare automată, se referă la anul al doilea de funcţionare, în contextul eficientizării activităţii de sortare, după un an complet de operare, moment în care operatorul va putea analiza eficienţa infrastructurii existente şi va putea propune măsuri de modernizare a activităţii şi nu influenţează valoarea propunerii financiare de la momentul licitaţiei, aceasta realizându-se pe baza informaţiilor aferente infrastructurii existente. Referitor la punctele 27-30 din contestaţie, autoritatea contractantă susţine că, în Anexa 3 la pag.40, sunt descrise fazele procesului de transfer al deşeurilor la staţia de transfer, în primul an de operare. Deşeurile trebuie sortate manual de către personalul ce deserveşte amplasamentul, în primul an de operare. Se vor sorta, în principal, deşeurile reciclabile (PET - uri, hârtie, carton etc.) care vor fi 14
transportate la punctul verde de colectare (aflat în imediata vecinătate a zonei de transfer) unde vor fi compactate cu ajutorul unor prese de balotat. Instalaţia de sortare mecanică a deşeurilor municipale colectate în amestec a fost solicitată de autoritatea contractantă pentru a creşte gradul de sortare a deşeurilor, implicit a reduce cantitatea de deşeuri care vor fi depozitate la Depozitul ecologic Albota şi atingerea indicatorilor de deviere şi respectiv scăderea costurilor pentru operator. Nu s-au solicitat cerinţele tehnice ale acestei instalaţii (de sortare mecanică a deşeurilor municipale colectate în amestec), deoarece s-a considerat necesară trecerea unui an de contract, pentru ca specificaţiile tehnice ale acestei instalaţii să fie corespunzătoare/corelate cu cantităţile de deşeuri colectate în amestec care vor ajunge şi vor fi cântărite la CMID. Prin urmare, referitor la punctul 31, autoritatea contractantă subliniază faptul că ofertanţii îşi pot fundamenta oferta financiară în lipsa specificaţiilor tehnice ale acestei instalaţii ce va fi implementată în anul doi de funcţionare, în urma unui studiu de fezabilitate. Autoritatea contractantă subliniază faptul că, achiziţionarea instalaţiei a fost solicitată, fără a se prezenta cerinţe tehnice, deoarece s-a încercat evitarea impunerii unor condiţii restrictive. IV. Cu privire la aspectul nr. IV - punctele 32 -48 din contestaţie, autoritatea contractantă susţine că, serviciul de salubrizare cuprinde, printre altele, următoarele activităţi: a) colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori; b) colectarea şi transportul deşeurilor provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora. Modalitatea de plată a tarifului pentru colectarea şi transportul deşeurilor rezultate din activităţi de construcţii este reglementată de art. 4 alin. (4 ) din Legea 101/2006, astfel încât, acest serviciu fiind unul ocazional, se tarifează separat, şi se prestează la cererea producătorului deşeului (utilizatorul) sau a deţinătorului de deşeuri (UAT). Relaţia dintre operator şi utilizatorii serviciului, este guvernată de contractele de prestări servicii încheiate cu aceştia. În baza cererii formulate (telefonic, conform caietului de sarcini), se încheie un contract separat, pentru prestarea serviciului solicitat. Autoritatea contractantă precizează totodată că, acest tarif nu reprezintă un criteriu de atribuire, însă tariful pe care operatorul îl va practica (având dreptul de a colecta acest tip de deşeuri, ca urmare a obţinerii delegării pentru colectarea deşeurilor de la lit.a) trebuie cunoscut de către ADI/UAT-uri, în vederea exercitării prerogativelor stipulate la art. 4 (4) din Legea 101/2006. V. Cu privire la aspectul referitor la alin. (3) al art. 39 din Secţiunea a 4 - a - Sistemul informatic şi baza de date a operaţiunilor, punctele 49-54 din contestaţie, autoritatea contractantă susţine că, 15 / 61
cerinţele din documentaţia de atribuire referitoare la Sistemul informatic şi baza de date a operaţiunilor sunt corelate cu restul cerinţelor din documentaţia de atribuire şi sunt în conformitate cu prevederile legale în domeniu, respectiv art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2006, art. 36 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 51/2006 şi art. 5 alin. (2) lit. t) din Statutul ADI ... Argeş. Autoritatea contractantă susţine că, un astfel de sistem informatic va asigura rapiditatea şi corectitudinea obţinerii datelor de către autoritatea contractantă şi că a lăsat la latitudinea operatorului cum îşi elaborează sistemul informatic, tocmai pentru a nu se interpreta această cerinţă, ca restrictivă. În plus, orice operator cunoaşte şi trebuie să îndeplinească cerinţele de raportare, impuse de OUG nr. 196/2005 privind fondul pentru mediu şi ale OM nr. 578/2006. Referitor la punctele 55-62 din contestaţie, autoritatea contractantă susţine că, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (14) din Legea nr. 51/2006, contractul de delegare trebuie să conţină prevederi privind structura forţei de muncă şi protecţia socială a acesteia. Se mai arată că remunerarea forţei de muncă se va realiza de către operator după regulile şi sistemul său de remunerare a angajaţilor (politica sa de personal), bazată pe legislaţia în vigoare care reglementează raporturile/contractele de muncă. Preluarea personalului existent din sistemul de salubrizare din aria Teritorială a UAT - urilor ce formează Zonal 2 Curtea de Argeş - Domneşti, este o măsură de protecţie socială a persoanelor care lucrează în domeniu şi care, altfel, la data încheierii contractului de delegare a gestiunii cu operatorul desemnat câştigător, şi-ar pierde locul de muncă. Cu privire la acest aspect, autoritatea contractantă susţine că, personalul de preluat prezintă un avantaj pentru operator, deoarece acesta cunoaşte specificul zonei, are experienţă în domeniu şi deci, se poate adapta cu uşurinţă la condiţiile de muncă pe care le cunoaşte deja. Aceste persoane vor încheia contracte de muncă cu noul operator, ambele părţi având drepturile şi obligaţiile ce decurg din acest tip de contract, iar angajatorul va putea lua orice măsură necesară pentru remedierea unor neconformităţi în activitatea angajaţilor, conform legislaţiei muncii. De altfel, autoritatea contractantă subliniază faptul că, în cadrul Etapei I a proiectului a fost preluat în acelaşi mod personalul operatorilor fără a exista probleme. Prin urmare consideră că, măsura nu este abuzivă, ci are ca temei protecţia socială a personalului existent şi nu este nimic contradictoriu în obligaţia de a prelua personalul. Cu privire la aspectul nr. VI, autoritatea contractantă menţionează că, documentaţia de atribuire are în vedere prevederile legislaţiei în vigoare referitoare la tratarea deşeurilor biodegradabile ţinând cont de asemenea şi de principiile economice conform cărora operatorul economic are dreptul de a valorifica output - urile activităţii sale în vederea eficientizării activităţii pe care o desfăşoară. În plus, documentaţia de atribuire nu impune depozitarea deşeurilor biodegradabile cum sintagma „se vor avea în vedere” nu este echivalentă cu o obligaţie. 16
Referitor la punctele 63-66 din contestaţie, autoritatea contractantă menţionează, pe de o parte, că în conformitate cu Legea nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor, art. 6, alin. (2) - strategia naţională privind reducerea cantităţii de deşeuri biodegradabile cuprinde măsuri referitoare la colectarea selectivă, reciclarea, compostarea, producerea de biogaz şi/sau recuperarea materialelor şi energiei, fiind obligaţia operatorului Centrului zonal de management integrat al deşeurilor să trateze deşeurile biodegradabile astfel încât să reducă cantitatea depozitată, cu atât mai mult cu cât autoritatea contractantă pune la dispoziţie infrastructura necesară tratării deşeurilor biodegradabile. În urma procesului de tratare al deşeurilor biodegradabile rezultă compostul care, în funcţie de calitate, poate fi comercializat sau, dacă nu are calitatea necesară comercializării, rămâne la latitudinea operatorului destinaţia finală a acestuia, ţinând cont de cerinţele legislative privind devierea de la depozitare. Astfel, pe de altă parte, este dreptul operatorului Centrului zonal de management integrat al deşeurilor, ca agent economic, să îşi eficientizeze activitatea prin comercializarea rezultatelor activităţii sale, în condiţiile în care acest lucru este posibil. Autoritatea contractantă susţine că, prin Caietul de sarcini, respectiv prin menţiunea făcută în cadrul Anexei 4 - Mecanismul financiar, nu se impune depozitarea deşeurilor biodegradabile, tariful de depozitare de 29,53 Lei/tonă este menţionat pentru deşeuri biodegradabile, deşeuri din construcţii demolări, deşeuri pământoase, acestea fiind categoriile de deşeuri pe care depozitarul le acceptă la depozitare pentru tariful de 29,53 lei/tonă. În situaţia în care, în urma tratării deşeurilor biodegradabile în cadrul platformei de compostare ar rezulta un output ce nu ar putea fi nici comercializat şi nici utilizat ca material de umplere, atunci aceste cantităţi ar fi duse la depozitare şi pentru ele s-ar achita tariful de 29,53 lei/tonă. Din punctul de vedere al autorităţii contractante, interpretarea de către contestatar a menţiunilor din Caietul de sarcini, referitoare la depozitarea deşeurilor biodegradabile, este scoasă din context şi nejustificată şi ar fi putut fi lămurită în urma unor solicitări de clarificări. Autoritatea contractantă consideră că prin menţiunile făcute în cadrul documentaţiei de atribuire, se asigură accesul egal pentru toţi posibilii ofertanţi la procedura de atribuire şi o informare completă, corectă şi explicită cu privire la modul de aplicare a procedurilor de atribuire, specificaţiile tehnice neavând ca efect introducerea unor obstacole nejustificate de natură să restrângă concurenţa între operatorii economici. Cu privire la aspectul nr. VII - punctele 67-70 din contestaţie, conform căruia „Prevederile din fişa de date a achiziţiei pct. III. 2. 1. b) referitoare la prezentarea licenţei minim Clasa 2 pentru activitatea de depozitare este în afara prevederilor obiectului contractului întrucât prin procedura de atribuire nu se deleagă serviciile de depozitare, ci doar de colectare, transport, sortare şi compostare (…)”, autoritatea contractantă precizează că, având în vedere dispoziţiile art. 6 alin. (2) lit. e) din HG nr. 745/2007, a decis eliminarea acestei cerinţe din fişa de date şi din 17 / 61
anunţul de participare, astfel încât, în cel mai scurt timp posibil, va adopta măsurile de remediere. Cu privire la aspectul nr. VIII - punctele 71-78 din contestaţie, referitor la răspunsul nr. 5 la clarificarea nr. 1 din solicitarea de clarificări 110/02.03.2016, autoritatea contractantă susţine că răspunsul său a fost următorul: „Referitor la actualizarea obiectului contractului vă informăm că în elaborarea contractului de delegare s-au avut în considerare prevederile contractului standard propus de către Autoritatea de Management POS Mediu, autoritate care veghează ca implementarea proiectului, din care face parte şi prezenta procedură de atribuire, să se desfăşoare conform regulilor europene. Obiectul contractului nu contravine prevederilor legislaţiei româneşti, în speţă Legea nr. 101 şi Legea nr. 51” şi consideră că acuzele contestatarului sunt neîntemeiate. Autoritatea contractantă susţine că prin răspunsul transmis, nu încalcă prevederile legale în domeniul salubrizării sau al achiziţiilor publice, activităţile ce fac obiectul prezentului contract fiind corelate cu prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 101/2006. În continuare, autoritatea contractantă prezintă, sub formă tabelară, pentru corespondenţă, activităţile ce fac obiectul contractului şi activităţile conform Legii nr. 101/2006, precizând că, restul activităţilor, care nu au fost menţionate pentru corespondenţă în cadrul tabelului, nu fac parte din obiectul contractului. În ceea ce priveşte susţinerea contestatorului de la punctul 73 din contestaţie referitoare la faptul că, „Autoritatea contractantă a preluat obiectul contractului raportându-se la prevederile HG. nr. 745/2007”, autoritatea contractantă susţine contrariul şi enumără activităţile ce fac obiectul contractului care sunt aceleaşi şi în cadrul Caietul de Sarcini şi în Fişa de date, şi anume: - colectarea separată şi transportul separat al Deşeurilor Menajere, inclusiv menajere periculoase, şi al Deşeurilor Similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii (inclusiv pieţe publice), inclusiv fracţii colectate separat, la centrul de management integrat al deşeurilor operaţional în Aria Delegării; - colectarea şi transportul la centrul de management integrat al deşeurilor operaţional în aria delegării deşeurilor din construcţii provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora; - colectarea şi transportul la centrul de management integrat al deşeurilor operaţional în aria delegării deşeurilor voluminoase provenite din locuinţe; - sortarea deşeurilor municipale, inclusiv deşeurile din Ambalaje; - operarea/administrarea centrului de management integrat al deşeurilor (staţia de transfer, staţia de compostare, punctul verde de colectare) în aria delegării; - organizarea prelucrării, neutralizării şi valorificării materiale a deşeurilor, inclusiv compostarea. 18
În ceea ce priveşte susţinerea contestatorului, de la punctul 74 din contestaţie referitoare la faptul că „obiectul contractului ar trebui să se raporteze la norme care sunt încă în vigoare”, autoritatea contractantă susţine că, la momentul redactării punctului de vedere, prevederile legale menţionate de contestatar şi pe care aceasta le-a avut în vedere, sunt în vigoare, obiectul contractului raportându-se la Legea nr. 101/2006. Referitor la susţinerile contestatorului de la punctul 76 din contestaţie referitoare la faptul că: „Or atât timp cât în documentaţia de atribuire se face trimitere la anumite activităţi care fie nu fac obiectul contractului, fie sunt suplimentare faţă de obiectul contractului este evident că se încalcă legislaţia în domeniul salubrizării, cu atât mai mult cu cât la momentul de faţă doar activităţile prevăzute la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 101/2006 pot face obiectul delegării”, autoritatea contractantă susţine că acesta face confuzie între activităţile contractului, aşa cum au fost menţionate în Caietele de Sarcini - CAPITOLUL III şi la pct. II. 1.5 din fişa de date, şi prevederile legale referitoare la activităţile pentru care ANRSC emite licenţa. Referitor la cele menţionate de către contestatar la punctele 77-79 din contestaţie, autoritatea contractantă susţine că AM POS Mediu a pus la dispoziţia tuturor beneficiarilor de finanţare europeană, un contract standard pentru atribuirea contractelor de delegare, care respectă legislaţia în domeniul salubrităţii. Autoritatea de Management pentru POS Mediu veghează ca Beneficiarii fondurilor europene, din care face parte şi întreaga infrastructură a prezentului proiect, să aplice legislaţia românească şi europeană în desfăşurarea oricăror activităţi din cadrul proiectului, astfel prin invocarea Autorităţii de Management POS Mediu s-a urmărit transmiterea unui mesaj clar ofertanţilor că autoritatea contractantă nu doreşte să acţioneze în mod discreţionar ci manifestă bună credinţă în implementarea proiectului ce include şi procedura de atribuire a contractelor de delegare. Faţă de cele precizate, autoritatea contractantă solicită respingerea contestaţiei depusă de către SC ... SA ca nefondată şi neîntemeiată. Prin adresa fără număr de înregistrare la emitentă, datată la 07.03.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 7627/17.03.2016, în replică la Punctul de vedere al autorităţii contractante, contestatoarea SC ... SA a comunicat „Concluzii scrise” prin care solicită obligarea autorităţii contractante „la eliminarea tuturor condiţiilor restrictive impuse în documentaţia de atribuire şi clarificările sus-menţionate precum şi decalarea termenelor de depunere şi de deschidere a ofertelor cu un număr corespunzător de zile în conformitate cu prevederile art. 71 şi urm. din OUG nr. 34/2006, astfel încât operatorii economici să aibă posibilitatea de a-şi întocmi oferta ţinând cont de termenele legale şi de durata desfăşurării prezentului litigiu” şi în subsidiar, în condiţiile în care se constată că nu se poate remedia documentaţia de atribuire, aplicarea prevederilor art. 278 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 respectiv anularea procedurii de atribuire având în vedere imposibilitatea operatorilor economici de a-şi întocmi oferta întrucât documentaţia de atribuire este 19 / 61
lacunară şi contradictorie în conformitate cu prevederile art. 209 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 209 alin. (4) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006. Contestatorul menţionează că, fără a reitera cele deja expuse în cadrul contestaţiei, îşi menţine criticile iar raportat la punctul de vedere emis de către autoritatea contractantă menţionează următoarele: În ceea ce priveşte Anexa nr. 4 a Caietului de sarcini, contestatorul susţine că aceasta cuprinde două modalităţi de tarifare a serviciului ce urmează a fi prestat încălcând Normele metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare a localităţilor, prevederile aprobate prin Ordinul A.N.R.S.C. nr. 109/2007 cât şi dispoziţiile Ordinului nr. 112/2007 privind aprobarea contractului cadru de prestare a serviciului de salubrizare a localităţilor şi apreciază că autoritatea contractantă nu a înţeles care este critica sa. Contestatoarea mai arată că informaţiile oferite în punctul de vedere cu privire la modalităţile de plată, nu sunt clarificate în cadrul documentaţiei de atribuire, autoritatea contractantă menţionând la general în documentaţie faptul că fişele tehnice „se întocmesc cu respectarea componentelor de cost prevăzute la Anexa nr. 1 de la Ordinul ANRSC nr. 109/2007”, iar pe de altă parte, autoritatea contractantă nu este clară nici de data aceasta, întrucât nu se înţelege cum ar putea operatorii economici să-şi întocmească oferta dacă trebuie să ţină cont de informaţii care se exclud reciproc şi care nu pot fi combinate. Astfel, contestatoarea susţine că: - trebuie realizată împărţirea între populaţie şi agenţi economici, - fişele nu trebuie să cuprindă aceste două modalităţi de diferenţiere, ci trebuie să se raporteze la altfel de diferenţiere, respectiv categoria de tarife şi categoria de taxe, - operatorii trebuie să ţină cont şi de unităţile de măsură aferente fiecărei categorii de utilizator (fie lei/kg în cazul agenţilor economice, fie lei/persoană în cazul populaţiei), - trebuie să exprime tarifele pentru agenţii economici în lei/mc întrucât aşa cum a menţionat la pag. 3 „deşi este o practică uzuală exprimarea tarifelor pentru agenţii economici în lei/mc, trecerea de la tonă (greutate) la mc (volum) se poate face facil prin utilizarea densităţilor specifice deşeurilor”, - să completeze Fişele de fundamentare solicitate aplicând tariful de lei/persoană/lună. Contestatoarea susţine că, trimiterea la aplicarea legislaţiei, dar fără a detalia în concret care sunt cerinţele faţă de care să se raporteze operatorul economic, este o modalitate frecventă de a eluda prevederile legale şi de a crea aparenţa de legalitate şi impresia că cerinţele impuse, deşi lacunare, sunt prevăzute de legislaţie, invocând în acest sens dispoziţiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 Contestatoarea susţine că, invocarea, de către autoritatea contractantă, a faptului că Ordinul nr. 112/2007 „nu este relevant în această teză, deoarece se referă la contractul-cadru pe care trebuie să îl încheie operatorul delegat cu utilizatorii serviciului (persoane fizice şi 20
juridice)”, este lipsită de fundament întrucât chiar autoritatea contractantă menţionează la pag. 2 din punctul de vedere că serviciile vor fi achitate de către „populaţie sub formă tarifului (prin contract individual cu operatorul)” precum şi de către „agenţi economici sub formă tarifului, în urma încheierii contractului direct cu operatorul”, în ambele situaţii autoritatea contractantă şi ofertantul fiind obligaţi să respecte inclusiv acest model cadru de contract dintre operator şi utilizatori, aprobat prin Ordinul ANRSC nr. 112/2007. Contestatoarea consideră că se impunea, potrivit art. 15 din Caietul de sarcini - cadru aprobat prin Ordinul nr. 111/2007, ca autoritatea contractantă să pună la dispoziţia potenţialilor ofertanţi numărul de persoane arondate fiecărui punct de colectare. Conform Anexei nr. 1 la Caietul de sarcini - cadru aprobat prin Ordinul nr. 111/2007 se impune arătarea numărului pentru cei deserviţi de puncte fixe de colectare, inclusiv pentru cei deserviţi de grupuri de containere. Contestatoarea recunoaşte că Ordinul nr. 112/2007 impune exprimarea tarifului în lei/persoană în ceea ce priveşte populaţia şi în lei/kg pentru agenţi economici, însă consideră că este greu de aplicat aceste modalităţi de exprimare a tarifului cu atât mai mult cu cât oricum autoritatea contractantă solicită două fişe de fundamentare pentru două modalităţi de plată diferite (atât pentru modalitatea de Plată a tarifului cât şi pentru modalitatea de plată a taxei) şi impune ca tariful pentru populaţie să fie exprimat tot în lei/tonă inclusiv când modalitatea de plată este tariful în baza unui contract individual încheiat cu operatorul, care, potrivit Contractului cadru aprobat prin Ordinul nr. 112/2007, trebuie exprimat în lei/persoană. În acest context, contestatoarea susţine că „Discrepanţa provine din faptul că autoritatea contractantă doreşte să impună toate distincţiile, fără însă a avea o abordare coerentă şi aplicabilă”. În continuare, contestatoarea susţine că în Anexa 4 la Caietul de sarcini din documentaţia de atribuire autoritatea contractantă impune mai multe tabele, pe care le şi prezintă şi anume: Model Fişa de fundamentare a costurilor pentru deşeurile municipale de la populaţie şi agenţii economici şi instituţii – în care se impune ca unitate de măsură lei/tonă, deşi este vorba atât de agenţi economici cât şi de populaţie. Într-un alt tabel prezentat de contestatoare, aceasta subliniază faptul că autoritatea face distincţia dintre cele două unităţi de măsură, dar nu menţionează care este modalitatea de calcul în baza căreia să se facă conversia de la lei/persoană la lei/tonă astfel încât să poată fi completate fişele de fundamentare, ceea ce în opinia contestatoarei nu corespunde Normelor aprobate prin Ordinul ANRSC nr. 109/2007, întrucât în cadrul acestuia nu se regăseşte modalitate de calcul a taxei impuse, normele făcând trimitere la stabilirea, ajustarea sau modificarea tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare a localităţilor, astfel încât şi fişa de fundamentare prevăzută la Anexa nr. 1 se referă tot la costurile specifice tarifelor, iar nu taxei. 21 / 61
Contestatoarea consideră că, autoritatea contractantă trebuia să ţină cont de prevederile Ordinului nr. 111/2007 prin punerea la dispoziţia celor interesaţi a tuturor informaţiilor prevăzute de acest ordin. Pe de altă parte, contestatoarea susţine că, potrivit Anexei nr. 1 şi a Anexei nr. 2 din Caietul de sarcini-cadru aprobat prin Ordinul nr. 111/2007 documentaţia de atribuire trebuia să cuprindă numărul de persoane deservite de puncte de colectare pe fiecare punct de colectare sau grup de containere pentru fiecare tip de deşeu colectat. De asemenea, contestatoarea susţine că potrivit Anexei nr. 3 şi Anexei nr. 4 privind Graficul de colectare a deşeurilor sortate şi nesortate autoritatea contractantă trebuia să pună la dispoziţia ofertanţilor atât numărul de persoane şi numărul de gospodarii de la care se face colectarea din poartă în poartă pentru ca ofertanţii să îşi poată întocmi graficul de colectare şi să-şi poată stabili numărul de utilaje necesare prestării unui serviciu de calitate. Faţă de cele mai sus prezentate, contestatoarea consideră că este evident faptul că autoritatea contractantă, contrar celor susţinute în punctul său de vedere, nu a respectat prevederile Ordinului ANRSC nr. 111/2007 privind aprobarea Caietului de sarcini cadru, documentaţia sa cuprinzând informaţii derizorii, contradictorii şi chiar lacunare. În ceea ce priveşte susţinerile autorităţii contractante referitoare la punctul 18 din contestaţie, contestatoarea susţine că în cadrul Anexei nr. 1 din Caietul de sarcini se regăsesc informaţii privind populaţia totală, numărul de gospodarii şi agenţi economici pe fiecare U.A.T. precum şi totalul pe zone urban şi rural dar ceea ce nu se regăseşte şi care este esenţial pentru întocmirea ofertei în modul în care se impune prin cele două fişe diferenţiate sunt următoarele: numărul total al populaţiei, numărul de gospodarii şi agenţi economici pe puncte de colectare, grupuri de containere şi din poartă în poartă defalcat pentru a putea fundamenta cheltuielile şi graficul de colectare potrivit Ordinului ANRSC nr. 111/2007. Contestatoarea susţine că, atât timp cât în punctul său de vedere autoritatea contractantă reiterează necesitatea exprimării tarifului în funcţie de tip de utilizator şi anume lei/persoană sau lei/tonă şi consideră că documentaţia de atribuire nu conţine informaţii contradictorii şi este alcătuită cu respectarea normelor legislative în domeniu, de ce nu a solicitat din primul moment exprimarea tarifului în lei/persoană în cadrul ofertei financiare de către un potenţial ofertant ci în lei/tonă indiferent care este modalitatea de plata? Contestatoarea susţine că, explicaţiile pe care autoritatea contractantă le-a dat în cadrul punctului său de vedere nu se regăsesc în cadrul documentaţiei de atribuire şi ele nu înlătură caracterul lacunar şi plin de interpretări a caietului de sarcini, cu atât mai mult cu cât informaţiile din cadrul documentaţiei sunt contradictorii, nu oferă detalierea necesară pentru ca operatorii economici să-şi poată întocmi oferta şi există reale probleme legate de modalitatea de exprimare a tarifelor ce trebuie ofertate. Aşadar, în opinia contestatoarei, autoritatea 22
contractantă fie trebuie să elimine anumite cerinţe impuse, care exced cadrului legislativ, fie să ofere informaţii suficiente şi clare în ceea ce priveşte modul în care ofertantul trebuie să-şi întocmească oferta, dar la momentul de faţă documentaţia de atribuire nu este completă. În concluzie, contestatoarea susţine că, în cadrul documentaţiei se impune a se avea în vedere, în formarea preţurilor, anumite tarife şi taxe de lei/tonă, dar se solicită în acelaşi timp şi exprimarea tarifului în lei/persoană pentru populaţia rurală/urbană astfel încât ofertantul este în dificultate în ceea ce priveşte întocmirea ofertei sale. II. Referitor la susţinerile privind faptul că „Anexa 2 a Caietului de sarcini prevede că sistemul de colectare este din poartă în poartă şi din platforme de colectare plus grupuri de containere fără a se specifica agenţii economici, gospodăriile precum şi numărul de persoane care sunt deservite de platforme şi grupuri de containere şi de la care se va colecta din poartă în poartă, aspecte care coroborate cu informaţiile lacunare din Anexa nr. 4 a Caietului de sarcini, determină imposibilitatea ofertanţilor de a-şi formula oferta”, autoritatea contractantă considerând că a pus la dispoziţie informaţiile necesare faţă de operatorii economici şi „nu a impus un mecanism de conversie, bazându-se pe experienţa Ofertanţilor în utilizarea mecanismelor specifice sectorului de deşeuri, mecanisme ce se regăsesc menţionate în legislaţie”, contestatoarea apreciază că autoritatea contractantă intenţionat a omis anumite informaţii, lăsând loc interpretărilor şi arbitrariului, dar scopul pentru care a făcut acest lucru nu este cunoscut la acest moment. Contestatoarea susţine că, din trimiterile autorităţii contractante la pagina 3 din Anexa 2 a Caietului de sarcini rezultă că în comunele DOMNEŞTI, CORBI, PIETROŞANI din zona 2 Domneşti, colectarea deşeurilor reciclabile şi reziduale se va face din poartă în poartă, respectiv din pubele de 120l astfel încât, se întreabă, de ce la pag. 11, 14, 16 din Anexa 2 a Caietului de sarcini zona 1 Curtea de Argeş + zona 2 Domneşti - ce cuprinde Lista platformelor amenajate, se regăsesc specificate şi containere pentru colectarea deşeurilor reziduale şi reciclabile aferente acestor comune şi de ce se regăsesc aceste comune şi la pag. 20 în tabelul 8 Distribuţia grupurilor de containere şi numărul lor în localităţile aferente Zonelor 1 şi 2. În ceea ce priveşte faptul că autoritatea contractantă a impus mai multe tipuri de tarife (tarif sau taxă specială) deşi Ordinul 109/2007 face trimitere doar la modalitatea de stabilire a TARIFULUI, iar nu şi cel al TAXEI autoritatea contractantă invocă, în susţinerea acestei modalităţi de tarifare, care se va realiza în funcţie de doleanţele fiecărei Unităţi administrativ - teritoriale, principiile salubrizării din Legea nr. 101/2006. Concluzionând, cu privire la acest aspect, contestatoarea susţine că, deşi ne aflăm în situaţia în care deşi se impun cerinţe restrictive (ofertarea mai multor tipuri de tarife, iar fiecare UAT va alege modalitatea de tarifare rezultând astfel o inconsecvenţă în ceea ce priveşte operarea acestui contract de delegare), autoritatea contractantă nici măcar nu furnizează informaţiile necesare pentru ca operatorii 23 / 61
economici să-şi realizeze oferta, încălcându-se prevederile art. 33 din O.U.G. nr. 34/2006. III. Referitor la susţinerile autorităţii contractante cu privire la critica faptului că, prin Caietul de Sarcini se solicită viitorului operator să doteze staţia de transfer cu o instalaţie de sortare mecanică a deşeurilor municipale colectate în amestec în al doilea an de operare, cu aprobarea autorităţii contractante, fără însă a se preciza care sunt cerinţele tehnice ale acestei instalaţii, fapt ce încalcă încă o dată prevederile art. 33 din O.U.G. nr. 34/2006, contestatoarea arată că, la fel ca orice investiţie, contractul de delegare de gestiune presupune costuri atât în ceea ce priveşte echipamentele ce urmează a fi achiziţionate, cât şi în ceea ce priveşte investiţiile referitoare la dotarea unui spaţiu, cum este staţia de sortare. În acest context, în opinia contestatoarei, susţinerea autorităţii contractante conform căreia „investiţia (...) nu influenţează valoarea ofertei financiare de la momentul licitaţiei, oferta financiară realizându-se pe baza informaţiilor aferente infrastructurii existente” este absurdă întrucât atât timp cât această obligaţie este cuprinsă în documentaţia de atribuire ea o să fie incidentă contractului şi operatorul economic trebuie să realizeze această investiţie. Orice contract de achiziţie publică, în special cel de delegare de gestiune, obligă operatorii economici să-şi calculeze tarifele luând în calcul investiţiile realizate dar şi autoritatea contractantă să achite preţul faţă de care s-a obligat atunci când a declarat câştigător un ofertant. Contestatoarea consideră că, susţinerile autorităţii contractante conform cărora „Această investiţie, ar influenţa valoarea tarifului din cel de-al doilea an de activitate. (...) Ajustarea/modificarea periodică a tarifelor/taxelor, indexarea Costurilor specifice activităţii de salubritate se va realiza la 12 luni», nu justifică în niciun caz lipsa informaţiilor în ceea ce priveşte componenta tehnică a acestei dotări, cu atât mai mult cu cât este evident că ajustarea se realizează la ceva ce s-a ofertat. Nu se pot stabili, sub pretextul ajustării, noi cheltuieli care nu au fost prevăzute în oferta financiară, dar care au fost încadrate în oferta tehnică. Referitor la susţinerea autorităţii contractante că „nu s-au solicitat cerinţele tehnice ale acestei instalaţii (...) deoarece s-a considerat necesară trecerea unui an de contract, pentru ca specificaţiile tehnice ale acestei instalaţii să fie corespunzătoare/corelate cu cantităţile de deşeuri colectate în amestec care vor ajunge şi vor fi cântărite la CMID”, contestatoarea susţine, pe de o parte, că un operator economic nu poate întocmi oferta dacă nu cunoaşte toate detaliile în care se va realiza contractul iar, pe de altă parte, autoritatea contractantă nu are temei legal pentru a impune o obligaţie viitoare pentru operatorul economic, fără a detalia în vreun fel, în limite aproximative, care vor fi necesităţile, având în vedere dispoziţiile art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006. IV. Contestatoarea susţine că prin articolul 10 din modelul Contractului de delegare din cadrul documentaţiei de atribuire, autoritatea contractantă impune cerinţe care nu sunt corelate cu restul documentaţiei de atribuire şi care oricum exced prevederilor legale cu 24
atât mai mult cu cât prin clarificarea de la punctul 3 din adresa ADIS111/07.03.20J6 se solicită un tarif de lei/tonă la populaţie pentru fiecare lot în parte iar nu pentru fiecare UAT. Contestatoarea susţine că din punctul de vedere formulat de către autoritatea contractantă rezultă clar că acesta conţine informaţii contractorii şi neclare care duc la imposibilitatea ofertanţilor să îşi elaboreze oferta şi consideră că se impune remedierea documentaţiei de atribuire prin completarea cu informaţiile lipsă precum şi prin eliminarea oricăror aspecte contradictorii, întrucât nici prin documentaţia de atribuire nici prin adresa nr. 115/07.03.2016, autoritatea contractantă nu a clarificat că se solicită ofertarea în lei/persoană pentru populaţia plătitoare pe baza de tarif şi lei/tonă pentru agenţii economici plătitori de tarif. Contestatoarea consideră că dacă autoritatea contractantă a solicitat exprimarea tarifului în lei/persoană sau în lei/tonă, modalitatea de tarifare în lei/mc, deja excede posibilităţilor operatorilor economici de a previziona şi această conversie susţinând că această ambiguitate are efecte asupra operatorilor economici întrucât aceştia, pe de o parte primesc informaţii contradictorii (ba oferta trebuie formulată utilizând lei/tonă ba trebuie formulat în lei/m3 ba tariful va fi modificat ulterior încheierii contractului) iar pe de altă parte, ei trebuie să ţină cont „de această modificare ulterioară imprevizibilă despre care nu se cunoaşte nicio informaţie legată de cuantumul acestuia în realizarea ofertei sale dar din lipsa unor informaţii nu vor putea şti clar că tariful propus în oferta va fi acelaşi cu cel ce va rezulta în urma aprobării tarifului de către fiecare unitate administrativ – teritorială”. V. În ceea ce priveşte alin. (3) al art. 39 din Secţiunea a 4 - a - Sistemul informatic şi baza de date a operaţiunilor, contestatoarea susţine că, autoritatea contractantă impune cerinţe care nu sunt corelate cu restul documentaţiei de atribuire şi care oricum exced prevederilor legale. Contestatoarea susţine că această cerinţă este ambiguă şi nu identifică detaliile suficient de clar pentru a se întocmi oferta tehnică şi criteriile în temeiul cărora să fie evaluat dacă sistemul informatic propus facilitează aplicarea cerinţelor din OUG nr. 196/2005. Contestatoarea apreciază că trimiterile la art. 23 alin. (3) din Legea 101/2006 sau la art. 36 alin. (2) din Legea 51/2006 nu sunt relevante, întrucât critica sa priveşte lipsa de informaţii în ceea ce priveşte acest sistem informatic, componentele acestuia, criteriile pe care trebuie să le respecte şi cerinţele din OUG nr. 196/2005. Contestatoarea apreciază ca fiind absurdă motivaţia autorităţii contractante că „un astfel de sistem informatic va asigura rapiditatea şi corectitudinea obţinerii datelor de către autoritatea contractantă (…) s-a lăsat la latitudinea operatorului cum îşi elaborează sistemul informatic, pentru a nu se interpreta această cerinţă, ca restrictivă, întrucât, «rapiditatea şi corectitudinea obţinerii datelor»” nu reprezintă o informaţie obiectivă şi suficientă pentru ca un operator economic să-şi întocmească oferta cu atât mai mult cu cât nu se poate anticipa modalitatea de evaluare obiectivă a acestei cerinţe raportat la aceste informaţii generaliste şi fără criterii stabilite concret. 25 / 61
Contestatoarea consideră că prin punctul de vedere autoritatea contractantă încearcă să-şi argumenteze cerinţa prin detalierea acesteia însă apreciază că aceasta ar fi trebuit să se regăsească fie în documentaţia de atribuire, fie în clarificări, fie într-o măsură de remediere ca urmare a contestaţiei. Referitor la modalitatea de preluare a personalului, contestatoarea susţine că nu se regăsesc informaţii cu privire la costurile şi cheltuielile legate de angajarea personalului aşa cum sunt expuse în cadrul prevederilor art. 39 alin. (6) şi alin. (7) din Contractul cadru din documentaţia de atribuire. VI. Contestatoarea consideră că nu se justifică suprapunerea celor două condiţii impuse prin caietul de sarcini şi anume „este obligaţia şi dreptul Operatorului de a prelucra şi comercializa compostul final, respectând şi conformându-se tuturor regulilor şi reglementărilor referitoare la calitatea şi conţinutul compostului final. Dacă nu este posibil să se comercializeze, produsele de compost - împreună cu materialele reziduale rezultate din proces, vor fi folosite ca strat de acoperire la depozitul conform de deşeuri nepericuloase Albiţa" . Contestatoarea susţine că tariful de 29,53 lei/tonă include şi deşeurile biodegradabile, fiind evident că există o contradicţie între cele două informaţii şi consideră că această contradicţie nu numai că nu a fost explicată de autoritatea contractantă, dar se regăseşte în continuare în documentaţie. VII. În ceea ce priveşte cerinţa din fişa de date a achiziţiei pct. III. 2.1.b), referitoare la prezentarea licenţei minim Clasa 2 pentru activitatea de depozitare, contestatoarea menţionează faptul că îşi menţine argumentele expuse în contestaţie, până la momentul la care autoritatea contractată va remedia situaţia prin eliminarea acestei cerinţe. VIII. Contestatoarea susţine în continuare că răspunsul nr. 5 la clarificarea nr. 1 din adresa nr. 110/02.03.2016 încalcă prevederile legislaţiei în domeniul salubrizării şi achiziţiilor publice şi că autoritatea contractantă a preluat obiectul contractului raportându-se la prevederile H.G. nr. 745/2007, pe care îl şi invocă în cadrul documentaţiei. De asemenea, contestatoarea susţine că autoritatea contractantă face trimitere la contractul standard propus de către autoritatea de management or această explicaţie nu este justificată întrucât pe de o parte nu este autoritate de reglementare în domeniul salubrizării, contractul nu este finanţat din fonduri europene, iar autoritatea contractantă este singura responsabilă pentru modul în care atribuie contracte de achiziţii publice, astfel încât aceasta trebuie să coreleze modelele de contract la legislaţia în vigoare. În subsidiar, în condiţiile în care se constată că nu se poate remedia documentaţia de atribuire întrucât există prea multe cerinţe care trebuie eliminate astfel încât documentaţia de atribuire rămâne fără susţinere tehnică şi financiară, contestatoarea solicită aplicarea prevederilor art. 278 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 (Consiliul dispune 26
orice altă măsură necesară pentru remedierea actelor ce afectează procedura de atribuire), respectiv anularea procedurii de atribuire având în vedere imposibilitatea operatorilor economici de a-şi întocmi oferta întrucât documentaţia de atribuire este lacunară şi contradictorie în conformitate cu prevederile art. 209 alin. (1) lit. c) coroborat cu 209 alin. (4) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006. Prin adresa nr. 132/24.03.2016, comunicată prin fax, înregistrată la Consiliu sub nr. 8460/24.0.32016, autoritatea contractantă a transmis „Concluzii scrise” cu privire la contestaţia şi concluziile scrise formulate de S.C. ... S.A., în care susţine că documentaţia de atribuire cuprinde toate informaţiile necesare pentru a se asigura ofertanţilor o informare completă, corectă şi explicită, cu privire la modul de organizare, desfăşurare şi aplicare a procedurii şi conţine toate elementele obligatorii cerute de art. 30 alin. (5) din Legea nr. 51/2006 şi anume: regulamentul serviciului, caietul de sarcini al serviciului şi criteriile de selecţie specifice serviciului delegat. Considerând că, prin punctul de vedere comunicat Consiliului, înregistrat sub nr. 7011/14.03.2016 (referinţa CNSC), au fost aduse suficiente argumente în vederea clarificării aspectelor invocate de contestatar, autoritatea contractantă menţionează că reiterează toate aspectele dezbătute pe larg în punctul de vedere şi face unele precizări. I. Cu privire la aspectul nr 1 – autoritatea contractantă precizează că reiterează argumentaţia din punctul de vedere, în speranţa că va clarifica contestatorului cerinţele din documentaţia de atribuire referitoare la taxă/tarif, lei/tonă, lei/persoană. Autoritatea contractantă arată că, deşi în opinia sa, orice operator cu experienţa în domeniu, poate să calculeze valoarea tarifului/taxei în baza informaţiilor prevăzute în Anexa 4 - mecanismul financiar din caietul de sarcini, coroborat cu prevederile legale în vigoare (Legea nr. 101/2006 şi Ordinele ANRSC nr. 109, 111 şi 112/2007), precizează că în conformitate cu normele de mai sus, un cetăţean produce 0,9Kg/zi în mediu urban şi 0,4 în mediul rural de unde rezultă că pe an un, cetăţean în mediul urban produce „0,328,5 tone/an” şi un cetăţean în mediul rural 0,146 tone/an, astfel încât, rezultă următoarea formulă de calcul: Xlei/pers/lună=lei/tonă x (kg/pers/zi x 365/1000)/12). Autoritatea contractantă menţionează că cererea sa pentru fundamentarea tarifului şi taxei în lei/tonă, a avut la bază faptul că evidenţele cantităţilor colectate şi depozitate la CMID vor fi în tone, cantităţile depozitate la Depozitul ecologic se evidenţiază în tone, raportările către ANPM, AFM şi autoritatea contractantă privind îndeplinirea obiectivelor se face în tone. Referitor la punctele 3-7 din Concluziile scrise, autoritatea contractantă menţionează că informaţiile prezentate în documentaţia de atribuire nu sunt contradictorii, nu se exclud reciproc şi pot fi combinate, după cum urmează: 1. Fişele de fundamentare se realizează pentru estimarea tarifului/tonă care trebuie să aibă aceeaşi valoare şi pentru populaţie şi pentru agenţii economici, având în vedere „principiul solidarităţii” şi al 27 / 61
„poluatorului plăteşte”, pe care se bazează infrastructura realizată prin proiectul Managementul integrat al deşeurilor solide din judeţul Argeş şi pentru estimarea taxei/tonă. 2. Operatorii de colectare şi transport vor trebui să încheie contracte de prestare a serviciului cu agenţii economici, în funcţie de specificul activităţii fiecăruia, tipul si cantităţile de deşeuri generate respectiv modul de depozitare al acestora (amestec sau selectiv); Prin urmare agenţii economici nu pot plăti contravaloarea serviciului contractat sub formă de taxă specială în beneficiul comunităţii locale (aşa cum în mod rău voit contestatarul a solicitat), contractarea directă presupunând doar plata serviciului sub formă de tarif. 3. Nu s-a solicitat în cadrul documentaţiei exprimarea tarifului pentru agenţii economici în lei/mc, dacă operatorului îi este mai facil în operare să factureze sub formă lei/mc, acest lucru se poate face pornind de la valoarea tarifului exprimat în lei/tonă pe baza densităţilor specifice deşeurilor generate. 4. Fişele de fundamentare şi pentru taxă şi pentru tarif se vor exprima în Lei/tonă, vor prezenta tipurile de cheltuieli solicitate conform Ordinului ANRSC nr. 109/2007 şi vor avea în vedere tipurile de activităţi de colectare menţionate în cadrul Anexei 4 - Mecanismului Financiar. În ceea ce priveşte punctele 20-21 în care contestatarul menţionează că în Ordinul ANRSC nr. 109/2007 nu se regăseşte modalitatea de calcul a TAXEI impuse, autoritatea contractantă subliniază faptul că „valoarea taxei aferentă serviciului de salubritate trebuie să aibă în vedere aceleaşi tipuri de costuri specifice necesare pentru desfăşurarea acestui serviciu”. Modalitatea de contractare diferită (contract între Operator şi Autoritatea Locală faţă de Contract între Operator şi fiecare gospodărie în parte) nu presupune o altă metodologie de calcul a contravalorii serviciilor de salubritate, în esenţă activităţile desfăşurate fiind aceleaşi: colectarea şi transportul deşeurilor. În ceea ce priveşte problemele ridicate la punctele 12, 13, 14, 22- 37, autoritatea contractantă precizează faptul că reiterează aspectele dezbătute pe larg la pag. 1-5 din punctul său de vedere. II. Cu privire la aspectul nr. 2 – „Anexa 2 a Caietului de sarcini prevede că sistemul de colectare este din poartă în poartă şi din platforme de colectare plus grupuri de containere fără a se specifica agenţii economici, gospodăriile precum şi numărul de persoane care sunt deservite de platforme şi grupuri de containere şi de la care se va colecta din poartă în poartă, aspecte care coroborate cu informaţiile lacunare din Anexa nr. 4 a Caietului de sarcini determină imposibilitatea ofertanţilor de a formula oferta”, autoritatea contractantă susţine că, planul de colectare a deşeurilor conceput pentru a fi implementat în Zona 1 Curtea de Argeş, Zona 2 Domneşti, Zona 8 Costeşti a judeţului Argeş, constă în implementarea unei combinaţii de sisteme, ce presupun colectare la domiciliu şi puncte comunale (platforme de colectare + grupuri de containere). De asemenea, autoritatea contractantă reiterează faptul că, prin Anexele 1 şi 2 ale caietului de Sarcini au fost 28
puse la dispoziţie informaţii referitoare la populaţie, cantităţi, platforme de colectare, grupuri de containere, astfel cum s-a arătat, pe larg, şi în punctul de vedere. Cu privire la aspectele subliniate de Contestatar la punctele 56-64, cu toate ca nu au fost puse în discuţie în cadrul contestaţiei, autoritatea contractantă citează prevederile art. 4 din Statutul ADI ... Argeş, cu privire la scopul Asociaţiei, şi susţine că „scopul acestei Asociaţii nu este instituirea unui singur sistem de plată (ori taxă ori tarif) a serviciului de colectare şi transport a deşeurilor municipale, aşa cum în mod forţat o interpretează contestatorul, ci doar aplicarea aceluiaşi cuantum al valorii prestaţiei pentru fiecare lot în parte”. Referitor la punctele 70-74 formulate de către contestatar în cadrul concluziilor scrise, în care acesta „se plânge” că nu poate obliga utilizatorii să încheie contracte, să selecteze deşeurile şi că autorităţile publice locale din aria ce urmează a fi delegată nu se implică în organizarea de campanii de conştientizare publică şi, prin urmare, încă o data nu îşi poate formula oferta, autoritatea contractantă arată că, prin Legea nr. 99/2014, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor, la art.28, respectiv la art. 26 (3) din Legea nr. 101/2006, legiuitorul a venit în sprijinul operatorilor, specificând că: „autorităţile publice locale au obligaţia să instituie taxe speciale, conform prevederilor alin. (1) lit. c) (taxe speciale, în cazul prestaţiilor de care beneficiază individual, fără contract) şi să deconteze lunar operatorilor, direct, din bugetul local, contravaloarea prestaţiei efectuate la utilizatorii fără contract”. De altfel, autoritatea contractantă susţine că, toate afirmaţiile şi interpretările făcute în cuprinsul contestaţiei şi în concluziile scrise depuse de contestatoare (cum ar fi cele de la punctele 9, 16, 27, 30, 33, 38-43, 49, 59, 67-69, 73, 80, 85, 99, 110, etc, din concluziile scrise depuse de contestatoare), sunt făcute cu o vizibilă rea - credinţă, pentru a se încerca să deruteze completul de judecată, având în vedere că este vorba despre un operator cu experienţă în domeniul salubrizării. Cu privire la aspectul nr 3 – „În Caietul de Sarcini se solicită viitorului operator să doteze staţia de transfer cu o instalaţie de sortare mecanică a deşeurilor municipale colectate în amestec în al doilea an de operare, cu aprobarea autorităţii contractante, fără însă a preciza care sunt cerinţele tehnice ale acestei instalaţii, fapt ce încalcă încă o dată prevederile art. 33 din O.U.G. nr. 34/2006”, autoritatea contractantă reiterează cele precizate pe larg la punctul III (pag. 10-12) din punctul de vedere nr. 7011/14.03.2016 şi subliniază incidenţa în cauză a prevederilor art. 37 alin. (2) din Ordinul ANRSC nr. 82/2015, privind aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităţilor conform căruia „Operatorii trebuie să îşi organizeze activitatea, astfel încât să se asigure un grad cât mai mare de valorificare a deşeurilor”. Astfel, consideră autoritatea contractă că, o instalaţie de sortare mecanică, ar duce, printre altele şi la o mai eficientă sortare a deşeurilor, la posibilitatea valorificării unei cantităţi mai mari de 29 / 61
deşeuri şi, implicit, la obţinerea unor beneficii financiare mai mari pentru operator. Referitor la punctul III din concluziile scrise formulate de contestatoare, autoritatea contractantă reiterează susţinerile sale cu privire la obligaţia operatorului de a dota staţia de transfer cu o instalaţie de sortare mecanică şi subliniază faptul că, aceasta investiţie se va realiza în anul 2 de funcţionare (după un an complet de operare, moment în care Operatorul va putea analiza eficienţa infrastructurii existente şi va putea propune măsuri de modernizare a activităţii) ceea ce înseamnă că, la momentul actual îşi fundamentează oferta financiară pe baza informaţiilor referitoare la infrastructura existentă şi nu pe baza investiţiilor posibile din viitor. Referitor la punctul în care Operatorul îşi exprimă îngrijorarea că există riscul să nu îşi poată amortiza investiţia, aspect pe care nu l-a ridicat în cadrul contestaţiei, şi va fi necesară o creştere de tarif suplimentară în ultimii ani de contract pentru recuperarea posibilelor investiţii realizate de Operator pe parcursul Contractului, autoritatea contractantă susţine că orice investiţie de modernizare a infrastructurii se realizează pe baza unei documentaţii tehnico-economice aprobată ulterior şi nu are interesul nici să crească excesiv taxele/tarifele de salubritate dar nici să împovăreze Operatorul cu investiţii pe care nu le poate susţine, situaţie ce ar duce într-un final la blocarea sistemului. Prin urmare, autoritatea contractantă consideră interpretarea contestatoarei subiectivă, atâta timp cât în cerinţă se specifică în mod clar că se referă la anul 2 de operare. IV. Cu privire la aspectul nr. 4 – „În ceea ce priveşte articolul 10 din modelul Contractului de delegare din cadrul documentaţiei de atribuire, autoritatea contractantă impune cerinţe care nu sunt corelate cu restul documentaţiei de atribuire şi care oricum exced prevederilor legale cu atât mai mult cu cât prin clarificarea de la punctul 3 din adresa ADIS111/07.03.2016 se solicită un tarif de lei/tonă la populaţie pentru fiecare lot în parte iar nu pentru fiecare UAT, având în vedere următoarele:”, autoritatea contractantă reiterează aspectele precizate la punctul IV (pag. 12-13) din punctul de vedere nr. 7011/14.03.2016 şi precizează că, respectivul Contract de delegare este întocmit pentru a permite un echilibru între obligaţiile părţilor. Pe de altă parte, autoritatea contractantă arată că, invocarea Autorităţii de Management s-a realizat pentru a-i arăta contestatarului că autoritatea contractantă acţionează în coordonare cu autorităţile publice relevante, şi nu în mod discreţionar. V. Cu privire la aspectul nr. 5 – „În ceea ce priveşte alin. (3) din art. 39 Secţiunea a 4 - a - Sistemul informatic şi baza de date a operaţiunilor, autoritatea contractantă impune cerinţe care nu sunt corelate cu restul documentaţiei de atribuire şi care oricum exced prevederilor legale (...)”, autoritatea contractantă reiterează aspectele precizate la punctul V (pag. 13) din punctul de vedere nr. 7011/14.03.2016 (referinţa CNSC) şi subliniază faptul că, cerinţele din documentaţia de atribuire referitoare la Sistemul informatic şi baza de 30
date a operaţiunilor sunt corelate cu restul cerinţelor din Documentaţia de atribuire şi sunt în conformitate cu prevederile legale în domeniu. Prin urmare, autoritatea contractantă apreciază că, simpla cunoaştere a legii, îl va ajuta pe orice operator să îşi formuleze oferta. În ceea ce priveşte aspectele legate de personalul ca va trebui preluat, autoritatea contractantă reiterează aspectele precizate la punctul V (pag 13 alin. ultim şi pag 14) din punctul de vedere depus de către ADI ... Argeş, în calitatea sa de autoritate contractantă şi consideră interpretarea făcută de contestator, potrivit căreia aceasta prevedere ar fi lacunară, ca fiind forţată şi făcută cu rea-credinţă, mai ales că acest aspect nici nu a făcut obiectul vreunei solicitări de clarificări din partea contestatorului. VI. Cu privire la aspectul nr. 6 – „în Caietul de Sarcini se stipulează faptul că este obligaţia şi dreptul Operatorului de a prelucra şi comercializa compostul final, respectând şi conformându-se tuturor regulilor şi reglementărilor referitoare la calitatea şi conţinutul compostului final. Dacă nu este posibil să se comercializeze, produsele de compost împreună cu materialele reziduale rezultate din proces, vor fi folosite ca strat de acoperire la depozitul de deşeuri nepericuloase Albota”, or conform Anexei nr. 4 la Caietul de sarcini „pentru cheltuielile de depunere în rampă se vor avea în vedere următoarele tarife de depozitare: 29,53 lei/tonă deşeuri biodegradabile”, autoritatea contractantă susţine că, în concluziile Contestatarului, acesta confirmă încă o dată interpretarea subiectivă, având în vedere contraargumentele prezentate la punctul VI, pag. 14-15 din punctul de vedere al autorităţii contractante. În continuare, fără a reitera argumentaţia din punctul de vedere, autoritatea contractantă subliniază faptul că, în urma unei clarificări transmise de Contestatar, această neclaritate se putea lămuri. În plus, autoritatea contractantă arată că, aspectul criticat la acest punct, referitor la biodeşeuri, a fost formulat în Caietul de sarcini, având în vedere şi prevederile art. 78 din Ordinul ANRSC nr. 82/2015, pentru aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităţilor şi prevederile art. 2 alin. (7) din Legea nr. 101/2006. Având în vedere cele de mai sus, coroborate cu aspectele dezbătute pe larg la punctul VI, pag. 14-15 din punctul de vedere, autoritatea contractantă consideră că nu încape echivoc în ceea ce priveşte prevederile Anexei 4 la caietul de sarcini, referitoare la deşeurile biodegradabile, la modul de valorificare al acestora, sau, în cazul în care acestea nu sunt conforme, la depozitarea contra-cost a acestora la depozitul ecologic, cu plata contravalorii tarifului perceput de operatorul depozitului pentru acest tio de deşeuri. Cu privire la aspectele numărul VII şi VIII din concluziile scrise ale contestatarului, autoritatea contractantă susţine că reiterează aspectele dezvoltate pe larg la punctele VII şi VIII (pag. 15-19) din punctul său de vedere nr. 7011/14.03.2016. Având în vedere cele de mai sus, coroborate cu precizările făcute în punctul de vedere nr. 7011/14.03.2016 (referinţa CNSC), autoritatea 31 / 61
contractantă solicită respingerea contestaţiei formulate de S.C. ... S.A. ca nefondată şi neîntemeiată. Din documentele depuse la dosarul cauzei şi din susţinerile părţilor, Consiliul reţine următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a iniţiat procedura de atribuire prin „licitaţie deschisă”, a contractului de concesionare având ca obiect „Delegarea serviciului de colectare a deşeurilor municipale, transportul deşeurilor (zona 1, 2 şi zona 8), precum şi operarea şi întreţinerea Centrului Zonal de Management integrat al deşeurilor Curtea de Argeş (zona 1, 2) şi Costeşti (zona 8), în judeţul Argeş”, coduri CPV: 90500000-2, 90511100-3, 90511200-4, 90511300-5, 90512000-9 (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunţului de concesionare servicii nr. 2793/25.02.2016, stabilind termenul limită pentru depunerea candidaturilor la 18.04.2016 şi o valoare estimată, fără TVA, de 50.546.297,12 lei. Procedura de atribuire este defalcată pe două loturi după cum urmează: • Lotul 1 - Delegarea serviciului de colectare a deşeurilor municipale, transportul deşeurilor (zona 1, 2), precum şi operarea şi întreţinerea Centrului Zonal de Management integrat al deşeurilor Curtea de Argeş (zona 1,2), în judeţul Argeş, având o valoare estimată de 32.277.319,36 lei fără TVA; • Lotul 2 - Delegarea serviciului de colectare a deşeurilor municipale, transportul deşeurilor (zona 8), precum şi operarea şi întreţinerea Centrului de Management integrat al deşeurilor Costeşti (zona 8) in judeţul Argeş, având o valoare estimată de 18.268.977,76 lei fără TVA. Prin decizia nr. 63s/C5/445 din 14.03.2016, Consiliul a admis cererea de suspendare a procedurii de atribuire formulată de către SC ... SA şi a dispus suspendarea procedurii de atribuire. Analizând conţinutul contestaţiei, Consiliul constată că aceasta este îndreptată împotriva documentaţiei de atribuire anexată anunţului de concesionare nr. 2793 publicat în SEAP la data de 02.03.2016 cât şi împotriva „clarificării nr. 1 din data de 02.03.2016 şi a clarificării nr. 115/07.03.2016”. Verificând informaţiile care se regăsesc în SEAP la anunţul de concesionare mai sus menţionat, Consiliul constată următoarele: - la data de 02.03.2016, autoritatea contractantă a publicat în SEAP documentul intitulat „Răspuns nr. 1 la solicitări de clarificări”, înregistrat la autoritatea contractantă sub nr. 110/02.03.2016; - la data de 07.03. 2016, autoritatea contractantă a publicat în SEAP documentul intitulat „Răspuns nr. 3 la solicitări de clarificări”, înregistrat la autoritatea contractantă sub nr. 117/07.03.2016 şi nu sub nr. 115/07.03.2016, aşa cum eronat indică autoarea contestaţiei; - vizualizând toate clarificările publicate de către autoritatea contractantă în SEAP se constată că niciuna nu poartă numărul de înregistrare 115/07.03.2016, de unde rezultă că în cuprinsul contestaţiei 32
s-a strecurat o eroare materială, cel de-al treilea act contestat de către SC ... SA fiind „Răspuns nr. 3 la solicitări de clarificări”, înregistrat la autoritatea contractantă sub nr. 117/07.03.2016. În continuare, Consiliul procedează la analiza criticilor formulate de contestatoare. Prima critică se referă la Anexa 4 a Caietului de sarcini, care cuprinde două modalităţi de tarifare a serviciului ce urmează a fi prestat, contestatoarea considerând că sunt încălcate atât Normele metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare a localităţilor, aprobate prin Ordinul A.N.R.S.C. nr. 109/2007 cât şi dispoziţiile Ordinului nr. 112/2007 privind aprobarea contractului cadru de prestare a serviciului de salubrizare. Analizând Fişa de date a achiziţiei, Consiliul reţine că la punctul IV.4.2) Modul de prezentare a propunerii financiare, autoritatea contractantă a precizat următoarele: „Propunerea financiară, în cazul în care un operator economic participă la 2 loturi, se va întocmi separat pentru fiecare lot. În cadrul propunerii financiare ofertantul are obligaţia de a prezenta: - Formularul de Oferta Formularul nr. 14; - Formularul 14 A - Centralizator de tarife - Fişa de Fundamentare - Formularul 14 B; (...)”. Conform Formularul 14A - Centralizator de tarife, ofertantul trebuie să completeze un tabel centralizator, în cadrul căruia are obligaţia de a menţiona pentru un număr de 12 activităţi, valori ale tarifelor ofertate/taxe ofertate fără TVA, precum şi să evidenţieze TVA-ul aferent. Pentru colectarea deşeurilor de la populaţie în zona rurală şi în cea urbană (totalizând un număr de 10 activităţi), unitatea de măsură (UM) este „lei/persoană/lună”, iar pentru colectarea deşeurilor de la agenţii economici şi instituţii în zona rurală şi zona urbană (totalizând un număr de două activităţi), unitatea de măsură (UM) este „lei/tonă” Conform Formularului 14B - Fişa de fundamentare, ofertantul trebuie să completeze două fişe de fundamentare, una pentru tarif şi una pentru taxă, unitatea de măsură fiind aceeaşi „lei/tonă”. În cuprinsul fişei sunt menţionate elementele de cost care vor fi avute în vedere de ofertanţi. Analizând prevederile Anexei 4 a caietului de sarcini intitulată „Mecanismul financiar”, Consiliul reţine că în cadrul propunerii financiare, candidaţii trebuie să prezinte: - Fişă de fundamentare a Tarifului pe tonă pentru agenţii economicii şi acea parte a populaţiei care va plăti contravaloarea serviciilor de salubritate sub forma de tarif; unitatea de măsură lei/tonă; - Fişă de fundamentare a Taxei pe tonă pentru acea parte a populaţiei care va plăti contravaloarea serviciilor de salubritate sub forma de taxă; unitatea de măsură lei/tonă. În cadrul aceluiaşi document autoritatea contractantă a precizat că „Fişele de fundamentare vor fi defalcate pe componente de cost conform 33 / 61
Ordinului ANRSC nr. 109 din 9 iulie 2007 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare a localităţilor”, în cuprinsul anexei 4 fiind menţionat şi modul în care se va face defalcarea. De asemenea, în cadrul aceleiaşi anexe, autoritatea contractantă a mai menţionat următoarele: „Fişele de fundamentare de mai sus, care vor constitui Oferta financiară a Ofertantului, vor avea la bază costurile calculate pentru următoarele tipuri de activităţi: - Colectarea deşeurilor de la populaţie în zona rurală: 1. Colectarea deşeurilor municipale în amestec la punct fix (platformă sau punct de colectare) în zonele rurale; Tarif(Lei/pers/lună) şi Taxă (Lei/pers/lună); 2. Colectarea deşeurilor municipale selectate la punct fix (platformă sau punct de colectare) în zonele rurale; Tarif(Lei/pers/lună) şi Taxă (Lei/pers/lună); 3. Colectarea deşeurilor municipale în amestec «din poartă în poartă» în zonele rurale; Tarif(Lei/pers/lună) şi Taxă (Lei/pers/lună); 4. Colectarea deşeurilor municipale selectate «din poartă în poartă» în zonele rurale; Tarif(Lei/pers/lună) şi Taxă (Lei/pers/lună); - Colectarea deşeurilor de la populaţie în zona urbană 5. Colectarea deşeurilor municipale în amestec de la asociaţiile de locatari în zonele urbane; Tarif(Lei/pers/lună) şi Taxă (Lei/pers/lună); 6. Colectarea deşeurilor municipale selectate de la asociaţiile de locatari în zonele urbane; Tarif(Lei/pers/lună) şi Taxă (Lei/pers/lună); 7. Colectarea deşeurilor municipale în amestec din gospodării individuale «din poartă în poartă» în zonele urbane; Tarif(Lei/pers/lună) şi Taxă (Lei/pers/lună); 8. Colectarea deşeurilor municipale selectate din gospodării individuale «din poartă în poartă» în zonele urbane; Tarif(Lei/pers/lună) şi Taxă (Lei/pers/lună); 9. Colectarea deşeurilor municipale în amestec din gospodării individuale la punct fix (platformă sau punct de colectare) în zonele urbane; Tarif (Lei/pers/lună) şi Taxă (Lei/pers/lună); 10. Colectarea deşeurilor municipale selectate din gospodării individuale la punct fix (platformă sau punct de colectare) în zonele urbane; Tarif (Lei/pers/lună) şi Taxă (Lei/pers/lună); - Colectarea deşeurilor de la agenţii economici şi instituţii în zona rurală şi zona urbană; 11. Colectarea în amestec a deşeurilor municipale de la agenţii economici şi instituţii din zona urbană şi rurală - Lei/tonă; 12. Colectarea deşeurilor municipale selectate de la agenţii economici şi instituţii din zona urbană şi rurală - Lei/tonă. (...) 3. Modalitatea de plată: Plătitorii contravalorii serviciilor de salubritate furnizate sunt: 3.1 În mediul rural: 34
- Consiliile Locale, pentru contravaloarea serviciilor prestate către populaţie atunci când modalitatea de plată acceptata este taxa de salubritate plătită de populaţie; - Populaţia, atunci când gospodăriile încheie contractul cu operatorul iar modalitatea de plată este tariful; - Agenţii economici şi instituţiile deservite prin serviciile de colectare şi operare a Centrelor Zonale de management; - Gospodăriile individuale, agenţii economici sau instituţiile care au solicitat servicii suplimentare de salubritate. 3.2. În mediul urban: - Consiliile Locale, pentru contravaloarea serviciilor prestate către populaţie atunci când modalitatea de plată acceptată este taxa de salubritate plătită de populaţie; - Populaţia, atunci când gospodăriile individuale şi asociaţiile de locatari încheie contractul cu operatorul iar modalitatea de plată este tariful; - Agenţii economici şi instituţiile din mediul urban deservite prin serviciile de colectare şi operare a Centrelor Zonale de management; - Gospodăriile individuale, agenţii economici sau instituţiile care au solicitat servicii suplimentare de salubritate; Pentru plata serviciilor de salubritate prestate către populaţie în cazul taxei de salubritate, Operatorul desemnat încheie un Acord cu fiecare autoritate locală în parte. Pentru plata acestor servicii Operatorul va emite lunar factura către Autoritatea Publică Locală. Pentru gospodăriile din mediul rural unde se doreşte ridicarea deşeurilor menajere individual, se va aplica tariful/taxa gospodăriilor cu colectare din poartă în poartă, cu condiţia să fie asigurat accesul corespunzător la recipientele de colectare (...)”. Având în vedere cele mai sus menţionate, Consiliul constată că acest tip de contract de delegare de servicii vizează două tipuri de generatori de deşeuri „populaţia” şi „agenţii economici/instituţii”, fiecare dintre aceştia prezentând caracteristici specifice în ceea ce priveşte serviciul de salubritate, motiv pentru care autoritatea contractantă a înţeles să întocmească documentaţia de atribuire în funcţie de aceste specificităţi. Relevantă în soluţionarea acestei critici, este Clarificarea nr. 110/02.03.2016, publicată de către autoritatea contractantă în SEAP, respectiv întrebarea nr. 4: „(...) Vă rugăm să ne puneţi la dispoziţie lista Consiliilor locale care au taxă locală şi a celor care au prevăzut ca modalitate de plată tariful”, şi răspunsul aferent: „Consiliile locale din aria delegată, vor hotărî, ulterior desemnării ofertantului desemnat câştigător, dacă vor opta pentru taxă/tarif, în funcţie de cuantumul taxei/tarifului rezultat în urma aplicării procedurii de atribuire”. Analizând cele mai sus menţionate, Consiliul constată următoarele: a) în situaţia în care autoritatea locală va alege să contracteze în numele populaţiei serviciile de salubritate şi să încheie contractul cu operatorul atunci plata de către populaţie se va face ca taxă aferentă serviciilor de salubritate plătită periodic către bugetul local; 35 / 61
b) în situaţia în care autoritatea locală va alege să nu încheie contract cu operatorul pentru serviciile de salubritate în numele populaţiei, atunci fiecare gospodărie va încheia contract separat cu operatorul şi în această situaţie contravaloarea serviciilor de salubritate va fi acoperită prin tarif. În acest context, Consiliul reţine că, aşa cum rezultă din susţinerile autorităţii contractante, valoarea tarifului este mai mare decât valoarea taxei, întrucât tarifului i se adaugă nişte costuri administrative suplimentare din partea operatorului de salubritate (cheltuieli cu contractarea, operarea informatică, facturarea şi încasarea), costuri care în cazul taxei nu sunt necesare întrucât contractarea se face cu Consiliul local acesta efectuând şi plata. c) în cazul agenţilor economici s-a avut în vedere doar modalitatea de contractare directă între agentul economic şi operatorul de salubritate situaţie în care aceştia achită un tarif. În ceea ce priveşte legătura dintre valoarea pe tonă a taxei/tarifului şi valoarea taxei/tarifului/persoană, Consiliul reţine ca fiind relevante următoarele susţineri ale autorităţii contractante: „Pentru populaţie, ofertanţii vor avea în vedere cantităţile medii generate de o persoană (din mediul urban sau rural) şi pornind de la valoarea pe tonă a taxei sau tarifului, înmulţind cu cantităţile medii generate de o persoană vor ajunge la valoarea taxei/tarifului pe persoană (mediul urban/rural) aceasta fiind valoarea pentru care se va emite factura: nr. de persoane din gospodărie x tarif/taxă (exprimată în lei/pers/lună) = factura lunară. Modalitatea de plată este menţionată la punctul 3 din cadrul Anexei 4 - Mecanismului Financiar. b) Pentru agenţii economici s-a avut în vedere unitatea de măsură specifică serviciilor de salubritate aferente, respectiv lei/tonă, cantităţile individuale colectate de la agenţii economici fiind uşor de cuantificat în practica. Cu toate că, în opinia noastră, orice operator cu experienţa în domeniu, poate să calculeze valoarea tarifului/taxei/ în baza informaţiilor prevăzute în Anexa 4 - mecanismul financiar din caietul de sarcini, coroborat cu prevederile legale in vigoare( Legea 101/2006 şi Ordinele ANRSC 109, 111 si 112/2007), dorim să menţionăm că, în conformitate cu normele de mai sus, un cetăţean produce 0,9Kg/zi în mediu urban şi 0,4 în mediul rural de unde rezultă că pe an un cetăţean în mediul urban produce 0,328,5 tone/an şi un cetăţean în mediul rural 0,146 tone/an. În concluzie, «X» Lei/pers/lună =Lei/tonă x (kg/pers/zi x 365/1000)/12)” Faţă de aceste susţineri ale autorităţii contractante, Consiliul apreciază că informaţiile cuprinse la aliniatul precedent trebuie aduse la cunoştinţa tuturor operatorilor economici interesaţi, în vederea respectării principiilor tratamentului egal şi al transparenţei stipulate de art. 2 alin. (2) lit. b) şi d) din OUG nr. 34/2006. Raportat la critica analizată, Consiliul apreciază că în speţă, modul în care autoritatea contractantă a solicitat prezentarea propunerii 36
financiare (taxă/tarif lei/tonă, taxă/tarif lei/pers/lună, tarif lei/tonă) nu încalcă prevederile legale în vigoare, în speţă fiind incidente următoarele dispoziţii legale: - Art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2006, care prevede că: „În funcţie de natura activităţilor prestate, atât în cazul gestiunii directe, cât şi în cazul gestiunii delegate, pentru asigurarea finanţării serviciului de salubrizare, utilizatorii achită contravaloarea serviciului de salubrizare prin: a) tarife, în cazul prestaţiilor de care beneficiază individual, pe bază de contract de prestare a serviciului de salubrizare; b) taxe speciale, în cazul prestaţiilor efectuate în beneficiul întregii comunităţi locale; c) taxe speciale, în cazul prestaţiilor de care beneficiază individual fără contract”; - Art. 2 din Norma metodologică de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare a localităţilor, aprobată prin Ordinul ANRSC nr. 109/2007, care prevede că: „Tarifele trebuie să asigure atât viabilitatea economică a operatorilor prestatori ai activităţilor specifice serviciului de salubrizare a localităţilor, cât şi protejarea intereselor utilizatorilor”. - Art. 11 alin. (2) din Norma metodologică de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare a localităţilor, aprobată prin Ordinul ANRSC nr. 109/2007, care prevede că: „Tarifele pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare se determină de către operatori, luând în calcul numai acele cheltuieli care sunt specifice activităţii respective”. Având în vedere cele mai sus menţionate, Consiliul apreciază că prin impunerea în documentaţia de atribuire a obligaţiei operatorilor economici interesaţi de a prezenta două modalităţi de ofertare (lei/persoană, lei/tonă), nu se încalcă nicio prevedere legală, ba mai mult autoritatea contractantă va avea informaţii suficiente pentru ca ulterior atribuirii, Consiliile locale din aria delegată, fiind în cunoştinţă de cauză, să poată decide modalitatea de tarifare pe care o agreează, evident în interesul cetăţenilor (pentru populaţie taxă sau tarif iar pentru agenţii economici doar tarif). Această modalitate de ofertare este evident în interesul autorităţii contractante şi nu încalcă nicio prevedere legală. Autoarea contestaţiei invocă încălcarea de către autoritatea contractantă a dispoziţiilor Ordinul nr. 112/2007 privind aprobarea Contractului-cadru de prestare a serviciului de salubrizare a localităţilor, respectiv a art. 12 alin. (4) din contractul-cadru. Analizând dispoziţiile art. 12, Consiliul reţine că acesta stipulează următoarele: „(1) Operatorii vor practica tarifele aprobate de autorităţile administraţiei publice locale, potrivit prevederilor legale în vigoare. (2) Stabilirea, ajustarea ori modificarea tarifelor se va face potrivit prevederilor legale. (3) Modificarea tarifelor va fi adusă la cunoştinţă utilizatorilor cu minimum 15 zile înaintea începerii perioadei de facturare. 37 / 61
(4) Tariful practicat pentru colectarea deşeurilor municipale la încheierea contractului este de ..... lei/persoană (lei/kg)”. În acest context, Consiliul reţine că acest contract-cadru are ca părţi „societatea comercială sau operatorul în gestiune directă, (după caz)” şi societatea comercială/instituţia/asociaţia de locatari/proprietari/ dl/dna)”, prin urmare acest model de contract se va încheia între operatorul de salubritate şi populaţie numai în situaţia în care Consiliile locale vor decide ca în cazul populaţiei să nu încheie contract cu operatorul pentru serviciile de salubritate în numele populaţiei, situaţie în care fiecare gospodărie va încheia contract separat cu operatorul, contravaloarea serviciilor de salubritate fiind acoperită prin tarif (lei/pers./lună pentru populaţie). În cazul agenţilor economici lucrurile sunt clare aceştia urmând a încheia în toate cazurile contract direct cu operatorul de salubritate, situaţie în care contravaloarea serviciilor de salubritate va fi acoperită de tarif exprimat în lei/tonă. Consiliul reţine că în conformitate cu art. 4 din Contractul-cadru de prestare a serviciului de salubrizare a localităţilor, contractul se încheie pentru un număr de persoane în ceea ce priveşte populaţia, în consecinţă (lei/pers. pentru populaţie) şi lei/kg pentru instituţii publice şi operatori economici. În acest context, Consiliul reţine ca fiind relevante susţinerile autorităţii contractante referitoare la faptul că „Cererea Autorităţii contractante pentru fundamentarea tarifului şi taxei în lei/tonă a avut la baza următoarele aspecte: - evidenţele cantităţilor colectate şi depozitate la CMID vor fi în tone; - cantităţile depozitate la Depozitul ecologic se evidenţiază în tone; - raportările către ANPM, AFM si Autoritatea Contractantă privind îndeplinirea obiectivelor se face în tone”, conversia de la tonă la Kg realizându-se facil, aşa cum de altfel în urma explicaţiilor oferite de autoritatea contractantă se constată că şi conversia de la lei/tonă la lei/pers/lună se realizează uşor. În ceea ce priveşte susţinerea autoarei contestaţiei referitoare la faptul că în Ordinul ANRSC nr. 109/2007 nu se regăseşte modalitatea de calcul a taxei, ordinul referindu-se la tarife, Consiliul constată că, într- adevăr, ordinul menţionat aprobă Norma metodologică de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare a localităţilor, însă acest fapt nu înseamnă că autoritatea contractantă nu ar putea percepe taxe, conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2006, fie în cazul prestaţiilor efectuate în beneficiul întregii comunităţi locale (în situaţia în care Consiliile locale vor alege să contracteze în numele populaţiei serviciile de salubritate şi să încheie contractul cu operatorul), fie în cazul prestaţiilor de care beneficiază individual fără contract. Având în vedere cele mai sus menţionate, faţă de cele constatate cu ocazia analizării primei critici a contestatoarei, Consiliul constată că aceasta este neîntemeiată, însă autoritatea contractantă urmează a 38
publica în SEAP informaţia apreciată de Consiliu ca fiind necesar a fi adusă la cunoştinţa tuturor operatorilor economici interesaţi. Cea de-a doua critică a contestatoarei se referă la Anexa 2 a Caietului de sarcini care prevede că sistemul de colectare este din poartă în poarta şi din platforme de colectare plus grupuri de containere fără a se specifica agenţii economici, gospodăriile precum şi numărul de persoane care sunt deservite de platforme şi grupuri de containere şi de la care se va colecta din poarta în poartă, aspecte care coroborate cu informaţiile lacunare din Anexa nr. 4 al Caietului de sarcini determină imposibilitatea ofertanţilor de a-şi formula oferta. Analizând prevederile documentaţiei de atribuire, Consiliul reţine că Planul de colectare a deşeurilor conceput pentru a fi implementat în zona 1 – Curtea de Argeş, zona 2 – Domneşti şi zona 8 Costeşti constă în implementarea unei combinaţii de sisteme ce presupun colectarea la domiciliu şi puncte comunale (platforme de colectare şi grupuri de containere), deşeurile urmând a fi colectate de la toţi locuitorii zonelor 1, 2 şi 8, atât în mediul urban cât şi în mediu rural. Anexele 1 ale caietelor de sarcini, conferă informaţii referitoare la număr de populaţie, nr. agenţi economici, nr. instituţii, nr. gospodării aferente fiecăreia dintre cele 3 zone. Anexele 2 ale caietelor de sarcini, conferă următoarele informaţii utile operatorilor economici interesaţi: 1. Astfel din Anexa 2 a caietului de sarcini – Sistem de colectare a deşeurilor municipale din zona 1 Curtea de Argeş şi zona 2 – Domneşti, jud. Argeş, rezultă următoarele informaţii: În Zona 1 Curtea de Argeş şi Zona 2 Domneşti, deşeurile reziduale, reciclabile, biodegradabile se vor colecta din pubele ( sistem de colectare din poartă în poartă), din containere amplasate pe platformele de colectare de tip A, tip B şi din grupuri de containere amplasate pe străzi (sistem de colectare la punct fix). Tabelul nr. 3, din Anexa 2 a Caietului de sarcini, prezintă dotarea gospodarilor populaţiei cu pubele din Zona 1 si Zona 2, pe tipuri de deşeuri, fiind menţionat numărul pubelelor noi de 120 l. La pag. 4 din Anexa 2 a Caietului de sarcini se specifică: „Aşa cum este prezentat în tabelul nr. 3. în comunele Domneşti, Corbi, Pietroşani din Zona 2, pe lângă colectarea deşeurilor reciclabile, viitorul operator va colecta din pubele cu capacitatea de 120 l şi deşeurile reziduale”. Din această informaţie rezultă faptul că în comunele Domneşti, Corbi, Pietroşani din Zona 2 Domneşti, se vor colecta deşeurile reziduale şi din pubele cu capacitatea de 120 l. Din Tabelul 3 mai rezultă faptul că în toate comunele din Zona 1 Curtea de Argeş şi Zona 2 Domneşti, colectarea deşeurilor reciclabile se va face din pubele cu capacitatea de 120 l. La pag. 4 din Anexa 2 a Caietului de sarcini se specifică: „În cazul Municipiul Curtea de Argeş, viitorul operator va colecta din pubelele aferente deşeurile reziduale, reciclabile şi cele organice (biodegradabile - verzi). Colectarea deşeurilor: reziduale, reciclabile, biodegradabile, în cazul Municipiul Curtea de Argeş se va face din pubele cu capacitatea de 39 / 61
120 l. Sistemul de colectare din poartă în poartă se va aplica şi în cazul comunelor Albeştii de Argeş, Arefu, Cicăneşti, Corbeni, Cepari, Salatrucu, Suici, Tigveni Şi Baiculeşti din Zona 1 Curtea de Argeş. În cazul acestor comune, viitorul operator va colecta deşeurile reziduale şi reciclabile din pubele”. În ceea ce priveşte Sistemul de colectare la punct fix din Zona 1 Curtea de Argeş şi zona 2 Domneşti, acesta este descris în Anexa 2 în subcapitolele: 1.2. Colectarea deşeurilor din containere amplasate pe platformele de colectare tip A, tip B (sistem de colectare la punct fix) şi 1.3. Colectarea deşeurilor reziduale, reciclabile, din grupuri de containere amplasate pe străzi (sistem de colectare la punct fix). Informaţii privind acest sistem de colectare la punct fix al deşeurilor din Zona 1 Curtea de Argeş si zona 2 Domneşti, se regăsesc în cadrul Anexei 2, după cum urmează: • Tabel nr. 4 - Lista platformelor de colectare amenajate pentru colectarea deşeurilor reziduale, reciclabile, biodegradabile şi dotarea acestora - Zona 1 Curtea de Argeş (este menţionată locaţia fiecărei platforme şi nr. containerelor); • Tabel nr. 5 - Lista platformelor de colectare amenajate pentru colectarea deşeurilor reziduale, reciclabile, biodegradabile şi dotarea acestora - Zona 2 Domneşti (este menţionată locaţia fiecărei platforme şi nr. containerelor); • Tabelul 6 – Număr total de containere noi, amplasate pe platforme de colectare de tip A, tip B construite în zona 1 şi zona 2; • Tabel 7 – Distribuţia platformelor în localităţile aferente zonei 1 şi 2 şi numărul de containere alocate; • Tabel nr. 8 - Distribuţia grupurilor de containere şi numărul lor în localităţile aferente Zonelor 1 si 2; • Tabel nr. 9 - Distribuţia containerelor pentru colectarea deşeurilor reziduale şi numărul lor în localităţile aferente Zonelor 1 şi 2. 2. Din Anexa 2 a caietului de sarcini – Sistem de colectare a deşeurilor din zona 8, Costeşti jud. Argeş, rezultă următoarele informaţii: Deşeurile reziduale, reciclabile, biodegradabile se vor colecta din containere amplasate pe platformele de colectare de tip A, tip B şi din grupuri de containere amplasate pe străzi (sistem de colectare la punct fix), iar deşeurile reciclabile se vor colecta şi din pubele (sistem de colectare din poartă în poartă). Tabelul nr. 2, din Anexa 2 a Caietului de sarcini, prezintă dotarea gospodarilor populaţiei cu pubele din Zona 8, pentru colectarea deşeurilor reciclabile. De aici rezultă informaţia că doar deşeurile reciclabile vor fi colectate din pubele cu capacitatea de 120 l prin sistemul de colectare din poartă în poartă. Deşeurile reziduale, din toate UAT-urile din zona 8 Costeşti, vor fi colectate din containere amplasate pe platformele de colectare de tip A, tip B şi din grupuri de containere amplasate pe străzi (sistem de colectare la punct fix). În ceea ce priveşte Sistemul de colectare la punct fix din Zona 8, acesta este descris în Anexa 2 în subcapitolele: 1.2 Colectarea deşeurilor 40
din containere amplasate pe platformele de colectare tip A, tip B (sistem de colectare la punct fix) şi 1.3. Colectarea deşeurilor reziduale, reciclabile, din grupuri de containere amplasate pe străzi (sistem de colectare la punct fix). Informaţii privind acest sistem de colectare la punct fix al deşeurilor din Zona 8 Costeşti se regăsesc în: • Tabel nr. 3 - Lista platformelor de colectare amenajate pentru colectarea deşeurilor reziduale, reciclabile, biodegradabile şi dotarea acestora - Zona 8 Costeşti (este menţionată locaţia fiecărei platforme şi nr. de containere); • Tabel 4 – Distribuţia platformelor în locaţiile aferente zonei 8 şi numărul de containere alocate; • Tabel nr.5 - Distribuţia grupurilor de containere şi numărul lor în localităţile aferente Zonei 8; • Tabel nr.6. - Distribuţia containerelor pentru colectarea deşeurilor reziduale şi numărul lor în localităţile aferente Zonei 8. În ceea ce priveşte critica autoarei contestaţiei referitoare la faptul că nu se menţionează locaţia platformelor şi a grupurilor de containere, Consiliul constată că aceasta este nefondată pentru următoarele motive: - În Anexele 2 ale caietului de sarcini (Tabel 4 – Anexa aferentă zonei 1 şi 2 şi Tabel 3 – Anexa aferentă zonei 8) sunt inserate coloane intitulate „Denumire locaţie amplasare platformă”; - În ceea ce priveşte locaţia grupurilor de containere, Consiliul reţine că în anexa nr. 2 aferentă zonei 1 şi 2 se menţionează următoarele: „1.3. Colectarea deşeurilor reziduale, reciclabile, din grupuri de containere amplasate pe străzi ( sistem de colectare la punct fix). Fiecare grup de containere cuprinde 2 containere de 1,1 mc (unul pentru deşeuri reziduale şi unul pentru deşeuri reciclabile). Aceste grupuri de containere vor fi amplasate de-a lungul străzilor principale din fiecare U.A.T, locaţia acestor grupuri de containere va fi predată viitorului operator în perioada de mobilizare. În tabelul nr. 8 este prezentată distribuţia grupurilor de containere şi numărul lor în localităţile aferente Zonelor 1 şi 2 (...) Suplimentar pentru colectarea deşeurilor reziduale vor fi amplasate pe străzi containere pentru colectarea deşeurilor reziduale. Aceste containere vor fi amplasate de-a lungul străzilor din fiecare U.A.T, mai ales acolo unde nu se face colectarea deşeurilor reziduale din poartă în poartă, în pubele de 120 l. Locaţia acestor containere va fi predată viitorului operator în perioada de mobilizare. În tabelul nr. 9 este prezentată distribuţia containerelor pentru colectarea deşeurilor reziduale şi numărul lor în localităţile aferente Zonelor 1 şi 2 (...)”; - În ceea ce priveşte locaţia grupurilor de containere, Consiliul reţine că în anexa nr. 2 aferentă zonei 8 se menţionează următoarele: „1.3. Colectarea deşeurilor reziduale, reciclabile, din grupuri de containere amplasate pe străzi (sistem de colectare la punct fix). Fiecare grup de containere cuprinde 2 containere de 1,1 mc ( unul pentru deşeuri reziduale şi unul pentru deşeuri reciclabile). Aceste grupuri de 41 / 61
containere vor fi amplasate de-a lungul străzilor principale din fiecare U.A.T, locaţia acestor grupuri de containere va fi predată viitorului operator în perioada de mobilizare. În tabelul nr.5 este prezentată distribuţia grupurilor de containere şi numărul lor în localităţile aferente Zonei 8 (...) Suplimentar pentru colectarea deşeurilor reziduale vor fi amplasate pe străzi containere pentru colectarea deşeurilor reziduale. Aceste containere vor fi amplasate de-a lungul străzilor din fiecare U.A.T, având în vedere faptul că colectarea deşeurilor reziduale nu se face din poartă în poartă, în pubele de 120 l. Locaţia acestor containere va fi predată viitorului operator în perioada de mobilizare. În tabelul nr. 6 este prezentată distribuţia containerelor pentru colectarea deşeurilor reziduale şi numărul lor în localităţile aferente Zonei 8 (...)”. Având în vedere cele mai sus menţionate, Consiliul constată că locaţiile platformelor sunt menţionate în Tabel 4 – Anexa aferentă zonei 1 şi 2 şi Tabel 3 – Anexa aferentă zonei 8 iar pentru locaţiile grupurilor de containere, Consiliul apreciază ca fiind relevant punctul de vedere al autorităţii contractante conform căruia: „aceste grupuri de containere nu sunt amplasate pe platforme construite, vor fi poziţionate pe străzile principale din fiecare UA.T. Traseul autogunoierelor, pentru colectarea deşeurilor, va include aceste străzi principale şi implicit vor fi colectate deşeurile reziduale şi cele reciclabile din aceste grupuri de containere”, astfel încât critica va fi respinsă ca nefondată. În ceea ce priveşte critica autoarei contestaţiei, referitoare la faptul că nu se specifică „agenţii economici, gospodăriile precum şi numărul de persoane care sunt deservite de platforme şi grupuri de containere”, Consiliul reţine că în conţinutul caietelor de sarcini, pag. 7 sunt menţionate următoarele: „Planul de colectare a deşeurilor conceput pentru a fi implementat (...) în Etapa a II-a a proiectului, constă în implementarea unei combinaţii de sisteme, ce presupun colectare la domiciliu şi puncte comunale (platforme de colectare + grupuri de containere). Acest lucru răspunde nevoilor de stocare la domiciliu şi colectare, acolo unde sistemele comunale nu pot fi implementate. Imposibilitatea este datorată condiţiilor topografice, lipsa spaţiilor disponibile şi/sau lipsa de participare a cetăţenilor” În cazul zonei 8 numai deşeurile reciclabile se vor colecta şi din pubele (sistem de colectare din poartă în poartă). În caietul de sarcini aferent este menţionat în mod expres că „Deşeurile reziduale, reciclabile, biodegradabile se vor colecta din containere amplasate pe platformele de colectare de tip A, tip B şi din grupuri de containere amplasate pe străzi (sistem de colectare la punct fix)”. În consecinţă toate deşeurile reziduale şi biodegradabile se vor colecta „la punct fix”, iar deşeurile reciclabile vor fi colectate în sistem de colectare „din poartă în poartă” pentru deţinătorii de pubele, iar pentru restul sistemul de colectare a deşeurilor reciclabile va fi „la punct fix”. În 42
acest context, Consiliul reţine că în cadrul anexei 2 a caietului de sarcini aferent zonei 8 – Tabel 2 - este menţionată dotarea gospodăriilor populaţiei cu pubele într-un număr total de 15.669 iar în anexa 1 - Tabel 1 - sunt menţionate următoarele valori: - agenţi economici – 639; - instituţii – 204; - nr. gospodării – 26.110; - populaţie locuitori deserviţi în anul 2015 – 60.006. În acest context, Consiliul mai reţine că în cadrul caietului de sarcini aferent acestei zone, la art. 12 se menţionează următoarele: „Schema de colectare a deşeurilor reziduale este aşa-numitul sistem de «aducere» în care generatorilor de deşeuri li se cere să îşi aducă deşeul rezidual la recipientul special desemnat (containere cu capacitatea de 1,1 mc) de pe platforme şi la containerele cu capacitatea de 1,1 mc amplasate pe străzi. Pentru colectarea deşeurilor reziduale, în Zona 8 Costeşti se va aplica colectarea la punct fix. Schema se aplică abonaţilor din zonele urbane şi din cele rurale. În orice caz, dacă containerele sunt accesibile publicului, ele se vor putea folosi de către toată lumea”. În cazul zonelor 1 şi 2, deşeurile reziduale, reciclabile, biodegradabile se vor colecta din pubele (sistem de colectare din poartă în poartă), din containere amplasate pe platformele de colectare de tip A, tip B şi din grupuri de containere amplasate pe străzi (sistem de colectare la punct fix). Şi pentru aceste zone în cadrul anexei 2 a caietului de sarcini aferent zonelor 1 şi 2 – Tabel 3 - este menţionată dotarea gospodăriilor populaţiei cu pubele într-un număr clar precizat iar în anexa 1 - Tabel 1 şi 2 sunt menţionate date privind populaţia, nr. de gospodării, de agenţi economici, instituţii pentru fiecare localitate din zona 1 şi 2. Consiliul mai reţine că în cadrul caietului de sarcini aferent acestor zone, la art. 12 se menţionează: „Schema de colectare a deşeurilor reziduale este un sistem mixt între aşa-numitul sistem de «aducere» şi serviciul de colectare din poartă în poartă. În sistemul de «aducere» producătorilor de deşeuri li se cere să îşi aducă deşeurile la containerele special desemnate, amplasate pe platforme special amenajate sau amplasate pe stradă. Schema se aplică abonaţilor (gospodăriilor şi agenţilor economici etc.) din zonele urbane şi din cele rurale (şi din gospodării individuale şi din gospodării din blocuri). În orice caz, dacă containerele sunt accesibile publicului, ele se vor putea folosi de către toată lumea”. În consecinţă, raportat la critica analizată, Consiliul constată că aşa cum rezultă din caietele de sarcini, dacă platformele şi grupurile de containere sunt accesibile publicului ele se vor putea folosi de către toată lumea, astfel încât Consiliul apreciază că ofertanţii, fiind în posesia acestei informaţii au la dispoziţie, suficiente date, pentru a-şi întocmi propunerile financiare. În ceea ce priveşte critica autoarei contestaţiei, referitoare la faptul că în comuna Corbi vor fi amplasate 6 grupuri de containere (conform 43 / 61
pag. 20 în tabelul 8 din Anexa nr. 2 din Caietul de sarcini) iar autoritatea contractantă în punctul de vedere se contrazice şi susţine că deşeurile reziduale şi reciclabile vor fi colectate numai din casă în casă, astfel încât nu cunoaşte în ce mod se va realiza colectarea deşeurilor în această comună, Consiliul o apreciază ca fiind nefondată deoarece comuna Corbi face parte din zona 2, iar aşa cum rezultă din Anexa 2 a caietului de sarcini aferent zonelor 1 şi 2, în această comună deşeurile reziduale, reciclabile, biodegradabile se vor colecta din pubele ( sistem de colectare din poartă în poartă), din containere amplasate pe platformele de colectare de tip A, tip B şi din grupuri de containere amplasate pe străzi (sistem de colectare la punct fix). Cu privire la critica autoarei contestaţiei referitoare la faptul că în cadrul documentaţiei de atribuire autoritatea contractantă ar fi trebuit să menţioneze densitatea specifică a deşeurilor generate în judeţul Argeş, critică formulată la data de 17.03.2016 prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, Consiliul o va respinge ca tardivă întrucât nu a fost formulată în cadrul termenului stipulat de art. 2562 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din OUG nr. 34/2006, în cadrul contestaţiei autoarea acesteia neînţelegând să conteste şi acest aspect. Având în vedere cele mai sus menţionate, faţă de cele constatate cu ocazia analizării celei de-a doua critici a contestatoarei, Consiliul constată că aceasta este neîntemeiată. Cea de-a treia critică a contestatoarei se referă la faptul că în Caietul de Sarcini se solicită viitorului operator să doteze staţia de transfer cu o instalaţie de sortare mecanică a deşeurilor municipale colectate în amestec în al doilea an de operare, cu aprobarea Autorităţii Contractante, deşi în anexa 3 se precizează că „şi la staţia de transfer cât şi la compost se vor sorta manual deşeurile”. De asemenea, contestatoarea arată că nu sunt precizate cerinţele tehnice ale acestei instalaţii, fapt ce încalcă prevederile art. 33 din O.U.G. nr. 34/2006. Analizând prevederile caietelor de sarcini, Consiliul reţine că la art. 28 alin. (2) autoritatea contractantă a prevăzut următoarele: „Pentru a creşte gradul de sortare a deşeurilor reziduale la C.M.I.D zonal, Autoritatea Contractantă solicită viitorului operator să doteze staţia de transfer cu o instalaţie de sortare mecanică a deşeurilor municipale colectate în amestec (de exemplu: sită dinamică, separator balistic), în al doilea an de operare, cu aprobarea Autorităţii Contractante. Această cerinţă va deveni obligatorie pentru viitorul operator al C.M.I.D zonal (...)”. De asemenea, în cadrul Anexei nr. 3 la Caietul de Sarcini intitulată „Managementul şi operarea C.M.I.D Zonal (...)”, se regăsesc următoarele dispoziţii relevante în analiza acestei critici: - pag. 3: „Zona principală de transfer (staţia de transfer). Această zonă este reprezentată de o hală tip şopron unde, autogunoierele descarcă deşeurile direct pe platforma betonată. Deşeurile sunt apoi sortate manual de către personalul ce deserveşte amplasamentul”; 44
- pag. 40: „Descărcarea deşeurilor reziduale se face numai pe platforma betonată a staţiei de transfer. Este interzisă cu desăvârşire descărcarea în altă parte. Deşeurile sunt apoi sortate manual de către personalul ce deserveşte amplasamentul. Se vor sorta în principal deşeurile reciclabile (PET-uri, hârtie, carton etc.) care vor fi transportate la punctul verde de colectare (aflat în imediata vecinătate a zonei de transfer) unde vor fi compactate cu ajutorul unor prese de balotat”. În ceea ce priveşte durata contractului, Consiliul reţine că, în fişa de date a achiziţiei la punctul II.3., este prevăzută o durată a contractului de „96 luni începând de la data atribuirii contractului/emiterii ordinelor de începere a serviciilor sau lucrărilor”. În cadrul aceluiaşi document la punctul II.4.1) Ajustarea preţului contractului, este trecută menţiunea „Da”, însoţită de următoarele precizări: „Preţul contractului se va ajusta în funcţie de cuantumul şi regimul tarifelor. Acestea vor fi ajustate sau modificate potrivit prevederilor legale în vigoare (Ordinul nr. 109/2007 al ANRSC privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare a localităţilor) şi în conformitate cu Planul anual de evoluţie a tarifelor privind colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor în judeţul Argeş aprobat prin Hotărâre A.D.I. ... Argeş. Ajustarea/modificarea se realizează conform Ordinului 109/2007 şi cu aprobarea prealabilă a autorităţii contractante. Ajustarea/modificarea se va face cu indicele preţurilor produselor industriale pentru piaţa internă – activitatea Distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de contaminare publicat de către Institutul Naţional de Statistica din România. Ajustarea/modificarea se va face la solicitarea scrisă a operatorului, transmisă cu minim 60 de zile înainte de data indexării. Formula de ajustare este următoarea: • T(1)=T(0) X IPC, unde • T(1) - tariful modificat; • T(0) - tariful actual; • IPC - indicele preţurilor de consum pe ramură, conform INS. În situaţia în care intervin creşteri majore a cheltuielilor totale ca urmare a modificărilor intervenite în costuri ajustarea tarifelor se va face în conformitate cu Normele metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare a localităţilor aprobate prin Ord. ANRSC 109/2007”. Raportat la critica analizată în speţă are incidenţă art. 6 alin. (1), (2) şi (3) din Ordinul preşedintelui ANRSC nr. 109/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare a localităţilor, care stipulează următoarele: „(1) Tarifele pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare se fundamentează pe baza cheltuielilor de producţie, exploatare, a cheltuielilor de întreţinere şi reparaţii, a amortismentelor aferente capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, a costurilor de 45 / 61
protecţie a mediului, a costurilor de securitate şi sănătate în muncă, a costurilor care derivă din contractul de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare, a cheltuielilor financiare şi includ o cotă pentru crearea surselor de dezvoltare şi modernizare a sistemelor de utilităţi publice, precum şi o cotă de profit. (2) Autorităţile administraţiei publice locale vor stabili necesitatea aplicării cotei de dezvoltare. Cota de dezvoltare aprobată de autorităţile administraţiei publice locale va fi determinată pe baza unor studii tehnico-economice, din care să rezulte oportunitatea, valoarea şi termenul de recuperare a investiţiei, precum şi creşterea calităţii serviciului de salubrizare. (3) Cota de dezvoltare va fi inclusă în nivelul tarifului numai după aprobarea acesteia, prin hotărâre, de către autorităţile administraţiei publice locale implicate”. Având în vedere prevederile documentaţiei de atribuire, dispoziţiile legale incidente în materie precum şi susţinerile părţilor, Consiliul reţine următoarele: - Astfel cum rezultă din dispoziţiile clare ale 28 alin. (2) din caietul de sarcini, investiţia, respectiv dotarea staţiei de transfer cu o instalaţie de sortare mecanică a deşeurilor municipale colectate în amestec (de exemplu: sită dinamică, separator balistic), este prevăzută a se realiza „în al doilea an de operare, cu aprobarea Autorităţii Contractante”, astfel încât prevederile documentaţiei de atribuire nu sunt contradictorii, pe parcursul derulării contractului urmând a se folosi atât sortarea manuală (anul întâi de operare) cât şi sortarea mecanică (din anul 2 de operare); - Aşa cum rezultă din punctul de vedere nr. 121/14.03.2016, înregistrat la CNSC sub nr. 7011/14.03.2016, precum şi din concluziile scrise nr. 132/24.03.2016, înregistrate la Consiliu sub nr. 8460/24.03.2016, ambele aparţinând autorităţii contractante, la momentul actual ofertanţii îşi vor fundamenta propunerea financiară „pe baza informaţiilor referitoare la infrastructura existentă şi nu pe baza investiţiilor posibile din viitor”. Consiliul apreciază că această informaţie este utilă posibililor ofertanţi, care, la acest moment, în fundamentarea tarifelor, nu vor lua în considerare costurile generate de dotarea staţiei de transfer cu o instalaţie de sortare mecanica a deşeurilor municipale colectate în amestec (de exemplu: sită dinamică, separator balistic). În aceste condiţii, Consiliul va obliga autoritatea contractantă ca, după reluarea procedurii de atribuire, pentru respectarea principiilor tratamentului egal şi al transparenţei stipulate de art. 2 alin. (2) lit. b) şi d) din OUG nr. 34/2006, să publice în SEAP această informaţie; - Deşi, în conformitate cu art. 6 alin. (1) din Ordinul preşedintelui ANRSC nr. 109/2007 tarifele pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare „includ o cotă pentru crearea surselor de dezvoltare şi modernizare a sistemelor de utilităţi publice”, în procedura de atribuire în cauză, nefiind întocmite „studiile tehnico-economice, din care să rezulte oportunitatea, valoarea şi termenul de recuperare a 46
investiţiei, precum şi creşterea calităţii serviciului de salubrizare” [conform alin. (2) al aceluiaşi articol], cota de dezvoltare, nu este nici determinată şi nici aprobată, autoritatea contractantă stabilind doar necesitatea aplicării ei, după realizarea tuturor etapelor prevăzute de legislaţia în vigoare. De altfel, în Anexa 4 a caietului de sarcini, în „Modelul de fişă de fundamentare a costurilor pentru deşeurile municipale de la populaţie şi agenţii economici şi instituţii”, la punctul III – Cota de dezvoltare există următoarele menţiuni: „În fişa de fundamentare iniţială Valoarea cotei de dezvoltare este 0, ea se va modifica, dacă este nevoie, la fiecare modificare a tarifelor/taxelor în funcţie de necesităţile sistemului şi în urma aprobării de către autoritatea contractantă”; - Consiliul reţine că fiind relevante susţinerile autorităţii contractante referitoare la faptul că „infrastructura creată pentru zonele ce urmează a fi delegate nefiind încă operată, la acest moment nu se poate face un studiu din care să rezulte informaţiile specifice acestei posibile investiţii”, precum şi la faptul că: „după un an complet de operare (...) operatorul va putea analiza eficienţa infrastructurii existente şi va propune măsuri de modernizare a activităţii”; În aceste condiţii, Consiliul apreciază că, în prezent, autoritatea contractantă se află în imposibilitate de a stabili specificaţiile tehnice ale instalaţiei de sortare mecanică a deşeurilor municipale colectate în amestec (de exemplu: sită dinamică, separator balistic), operatorul desemnat câştigător având un an la dispoziţie pentru a analiza eficienţa infrastructurii existente, acesta urmând a propune măsuri de modernizare a activităţii, motiv pentru care Consiliul va respinge critica autoarei contestaţiei referitoare la lipsa specificaţiilor tehnice ale instalaţiei solicitate. Consiliul mai apreciază ca neîntemeiată şi critica autoarei contestaţiei referitoare la faptul că autoritatea contractantă „doreşte să oblige ofertanţii să utilizeze gratis o staţie de sortare, cu alte cuvinte să fie obligaţi operatorii să facă astfel de investiţii, dar autoritatea să nu plătească nimic pentru această investiţie”, în condiţiile în care orice investiţie de modernizare a infrastructurii se realizează pe baza unei documentaţii tehnico-economice, ulterior aprobată de Autoritatea Contractantă. Astfel, se constată că această investiţie nu trebuie avută în vedere de către ofertanţi pentru întocmirea propunerii financiare, iar în caietul de sarcini sunt precizate condiţiile de realizare a investiţiei şi modul de aprobare a acesteia, raportat şi la dispoziţiile art. 6 alin. (1), (2) şi (3) din Ordinul preşedintelui ANRSC nr. 109/2007. Având în vedere cele mai sus menţionate, faţă de cele constatate cu ocazia analizării celei de-a treia critici a contestatoarei, Consiliul constată că aceasta este neîntemeiată, însă autoritatea contractantă urmează a publica în SEAP informaţia apreciată de Consiliu ca fiind necesar a fi adusă la cunoştinţa tuturor operatorilor economici interesaţi. Cea de-a patra critică se referă la faptul că prin articolul 10 din modelul Contractului de delegare din cadrul documentaţiei de atribuire, autoritatea contractantă impune cerinţe care nu sunt corelate cu restul 47 / 61
documentaţiei de atribuire şi care exced prevederilor legale cu atât mai mult cu cât prin clarificarea de la punctul 3 din adresa ADIS111/07.03.2016 se solicită un tarif lei/tonă la populaţie pentru fiecare lot în parte iar nu pentru fiecare UAT. Analizând prevederile Caietelor de sarcini, Consiliul reţine că aşa cum rezultă din art. 7 alin. (1) lit. b), obiectul prezentului contract îl constituie şi „colectarea şi transportul la centrul de management integrat al deşeurilor operaţional în Aria Delegării a Deşeurilor din construcţii provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora”. De asemenea, art. 17 intitulat - „Colectarea deşeurilor din construcţii – demolări” - din caietele de sarcini aferente celor două loturi stipulează următoarele: „(1) Obiectul serviciului este reprezentat de colectarea separată şi gestionarea deşeurilor provenite din gospodăriile populaţiei, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară a locuinţelor/ apartamentelor proprietate individuală. Operatorul va colecta selectiv deşeurile din construcţii - demolări, din fiecare zonă (...), pe baza comenzilor emise de către generatorul de deşeuri. În baza comenzilor emise, Operatorul va stabili împreună cu solicitantul ora şi data ridicării acestor deşeuri. (2) Colectarea deşeurilor din construcţii se va realiza «la cerere», în urma apelurilor telefonice de la populaţie. Cantităţile estimat a fi generate şi colectate sunt prezentate în Anexa 2 la prezentul Caiet de sarcini. (3) Colectarea deşeurilor rezultate din activităţi de construcţii se face în recipientele puse la dispoziţie de către Operator (containere metalice), la cererea generatorilor de deşeuri, plata făcându-se în baza unui contract de prestări servicii încheiat cu generatorul. Operatorul trebuie să asigure maşinile necesare pentru colectarea şi transportul întregii cantităţi de deşeuri din construcţii şi demolări, având în vedere cantităţile de deşeuri estimate. (4) În cazul împrăştierii deşeurilor din containere sau vehicule pe timpul colectării sau transportului către amplasamentul de stocare, Operatorul este obligat să cureţe imediat. (5) În cazul în care containerele sunt umplute până la refuz, utilizatorul va fi anunţat că activitatea de colectare nu se poate desfăşura înainte ca respectivul container să fie adus la nivelul de umplere corespunzător”. Analizând aceste prevederi, Consiliul constată că serviciul în discuţie este unul ocazional şi se prestează la cererea generatorului de deşeuri de către operatorul economic ce va fi declarat câştigător în prezenta procedură de atribuire. În acest context, Consiliul reţine că în conformitate cu art. 4 alin. (4) din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006 activităţile prevăzute la art. 2 alin. (3) lit. b) (n.n. colectarea şi transportul deşeurilor provenite din locuinţe, generate de activităţi de 48
reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora) „cu grad redus de repetabilitate şi care se desfăşoară ocazional, se prestează de către operatorii licenţiaţi pentru desfăşurarea activităţii de colectare şi transport al deşeurilor şi se efectuează la solicitarea producătorilor/ deţinătorilor de deşeuri, în baza tarifelor aprobate de către autoritatea deliberativă a administraţiei publice locale sau de către asociaţia de dezvoltare intercomunitară, după caz”. Analizând modelul de contract de delegare, Consiliul reţine că la art. 10 alin. (1) autoritatea contractantă a prevăzut următoarele: „ (1) Tariful pe care Delegatul are dreptul să îl aplice la Data de Începere a Contractului este următorul: a) pentru activitatea de colectare separată şi transport separat al Deşeurilor Municipale, conform Caietului de sarcini, anexa «Mecanismul de plată»; b) ........... lei/m³, exclusiv TVA pentru activitatea de colectare şi transport al Deşeurilor din construcţii provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora, inclusiv pentru deşeurile abandonate şi/sau provenite de la evenimente speciale tariful este de …………….. lei/m3, plus TVA; Tariful/taxele totale facturate de Delegat şi plătit de către Utilizatori pentru activitatea de colectare şi transport a deşeurilor municipale (lei/persoană, lei/mc) vor fi aprobate de către ADI Serval Arges, iar în baza acestora, ulterior, de către fiecare unitate administrativ - teritorială membră a ADI «...», care face parte din Aria Delegării şi va fi inclus în contractele de prestări servicii încheiate cu Utilizatorii. (2) Modificarea şi ajustarea tarifului se aprobă de ADI «...» în baza mandatului acordat în acest sens prin lege si Statut, şi în conformitate cu prevederile Caietului de sarcini, Anexa «Mecanismul de plată». Analizând în mod coroborat, cele mai sus menţionate şi având în vedere prevederile Fişei de date a achiziţiei, punctele IV.4.1 şi IV.4.2 referitoare la modul de prezentare a propunerii tehnice şi a propunerii financiare, Consiliul constată că, aşa cum rezultă din prevederile documentaţiei de atribuire, ofertanţii nu au obligaţia de a evidenţia în cadrul ofertei (propunere tehnică şi financiară) cuantumul tarifului „........ lei/m³, exclusiv TVA pentru activitatea de colectare şi transport al Deşeurilor din construcţii provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora, inclusiv pentru deşeurile abandonate şi/sau provenite de la evenimente speciale (...)”, deşi acesta ar trebui menţionat ca valoare exactă în contractele de delegare care se vor încheia între autoritatea contractantă şi delegat. Aşa cum rezultă din art. 4 alin. (3) lit. c) din modelul de contract, „Oferta Delegatului, inclusiv clarificările date de acesta, după deschiderea ofertelor” se constituie în anexa nr. 3 a contractului. În aceste condiţii, pentru a evita apariţia unor probleme în perioada de evaluare, Consiliul apreciază că în speţă se impune dispunerea unor măsuri de remediere de către autoritatea contractantă, fie în sensul eliminării art. 10 alin. (1) lit. b) din modelul de contract de delegare, fie 49 / 61
în sensul inserării în mod clar, în cuprinsul documentaţiei de atribuire, a obligaţiei operatorilor economici participanţi la procedura de atribuire de a menţiona în cadrul propunerii financiare şi valoarea acestui tarif, care însă nu intră în calculul criteriului de atribuire dar care trebuie cunoscut de către autoritatea contractantă şi în mod implicit de unităţile administrativ teritoriale membre ale Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ... ARGEŞ în vederea exercitării prerogativelor stipulate de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 101/2006. Astfel, Consiliul apreciază ca fiind întemeiată susţinerea contestatoarei referitoare la faptul că art. 10 din modelul de contract nu este corelat cu restul documentaţiei de atribuire. În ceea ce priveşte critica autoarei contestaţiei referitoare la următoarea prevedere din cadrul modelului de contract, art. 10: „Tariful/taxele totale facturate de Delegat şi plătit de către Utilizatori pentru activitatea de colectare şi transport a deşeurilor municipale (lei/persoană, lei/mc) vor fi aprobate de către ADI Serval Arges, iar în baza acestora, ulterior, de către fiecare unitate administrativ-teritorială membră a ADI «...», care face parte din Aria Delegării şi va fi inclus în contractele de prestări servicii încheiate cu Utilizatorii”, Consiliul constată următoarele: pe de o parte, se constată că este normal ca tarifele menţionate în cadrul art. 10 pentru activitatea de colectare şi transport a deşeurilor municipale să fie aprobate de către ADI Serval Arges, iar în baza acestora, ulterior, de către fiecare unitate administrativ-teritorială membră a ADI „...”, care face parte din Aria Delegării şi să fie incluse în contractele de prestări servicii încheiate cu utilizatorii, iar pe de altă parte se constată că paranteza cuprinsă în articolul reprodus mai sus „(lei/persoană, lei/mc)” este incompletă lipsind „lei/tonă” (tariful stabilit pentru colectarea deşeurilor de la agenţii economici şi instituţii în zona rurală şi zona urbană) menţionat în Anexa 4 a caietului de sarcini (poz. 11 şi 12) şi în Formularul 14A „Centralizator de tarife”, astfel încât acest aspect se impune a fi remediat de către autoritatea contractantă. În ceea ce priveşte critica autoarei contestaţiei referitoare la conţinutul art. 10 alin. (4) care stipulează: „Contravaloarea Serviciului prestat pe Aria Delegării, se facturează de către Delegat potrivit contractelor de prestări servicii încheiate cu fiecare dintre Utilizatori. Pentru Utilizatorii care nu au contracte de prestări de servicii încheiate cu Delegatul, contravaloarea Serviciului este facturată către autoritatea publică locală cu care Delegatul are încheiat un contract”, Consiliul o va respinge ca nefondată având în vedere: - dispoziţiile art. 17 alin. (3) din caietul de sarcini, care prevede următoarele: „Colectarea deşeurilor rezultate din activităţi de construcţii se face în recipientele puse la dispoziţie de către Operator (containere metalice), la cererea generatorilor de deşeuri, plata făcându-se în baza unui contract de prestări servicii încheiat cu generatorul. Operatorul trebuie să asigure maşinile necesare pentru colectarea şi transportul întregii cantităţi de deşeuri din construcţii şi demolări, având în vedere cantităţile de deşeuri estimate”; 50
- articolul 8 – Obligaţiile delegatului lit. b) şi c) din modelul de contract conform căruia delegatul are următoarele obligaţii generale: b) să presteze Serviciul pentru toţi Utilizatorii din Aria Delegării, cu asigurarea colectării întregii cantităţi de Deşeuri generate care intră în obiectul prezentului Contract şi să lase în stare de curăţenie spaţiul destinat recipientelor de colectare de pe domeniul public; Aria Delegării este împărţită, astfel: o parte reprezintă zona în care toţi Utilizatorii Casnici încheie contracte individuale conforme cu contractul-cadru de prestare a serviciului de salubrizare a localităţilor aprobat prin Ordinul ANRSC nr. 112/2007 la Data Semnării prezentului Contract şi o parte în care Utilizatorii Casnici plătesc taxă la autoritatea publică locală din Aria Delegării, în conformitate cu prevederile Legii nr. 101/2006, a serviciului de salubrizare a localităţilor. c) pentru Utilizatorii Non-Casnici Serviciul va fi prestat în baza contractelor individuale conforme cu contractul-cadru de prestare a serviciului de salubrizare a localităţilor aprobat prin Ordinul ANRSC nr. 112/2007 la Data Semnării prezentului Contract sau orice alt contract- cadru care va fi adoptat în acest sens de Autoritatea de Reglementare pentru modificarea contractului-cadru actual, pe care Delegatul este obligat să le încheie cu Utilizatorii; - Art. 3 – Modalitatea de plată din Anexa 4 a caietului de sarcini – Mecanismul financiar conform căruia: „Plătitorii contravalorii serviciilor de salubritate furnizate sunt: 3.1 În mediul rural: - Consiliile Locale, pentru contravaloarea serviciilor prestate către populaţie atunci când modalitatea de plată acceptata este taxa de salubritate plătita de populaţie; - Populaţia, atunci când gospodăriile încheie contractul cu operatorul iar modalitatea de plată este tariful; - Agenţii economici şi instituţiile deservite prin serviciile de colectare şi operare a Centrelor Zonale de management; - Gospodăriile individuale, agenţii economici sau instituţiile care au solicitat servicii suplimentare de salubritate. 3.2. În mediul urban: - Consiliile Locale, pentru contravaloarea serviciilor prestate către populaţie atunci când modalitatea de plată acceptata este taxa de salubritate plătită de populaţie; - Populaţia, atunci când gospodăriile individuale şi asociaţiile de locatari încheie contractul cu operatorul iar modalitatea de plată este tariful; - Agenţii economici şi instituţiile din mediul urban deservite prin serviciile de colectare şi operare a Centrelor Zonale de management; - Gospodăriile individuale, agenţii economici sau instituţiile care au solicitat servicii suplimentare de salubritate; Pentru plata serviciilor de salubritate prestate către populaţie în cazul taxei de salubritate, Operatorul desemnat încheie un Acord cu fiecare autoritate locală în parte. Pentru plata acestor servicii Operatorul va emite lunar factura către Autoritatea Publica Locală. 51 / 61
Pentru gospodăriile din mediul rural unde se doreşte ridicarea deşeurilor menajere individual, se va aplica tariful/taxa gospodăriilor cu colectare din poartă în poarta, cu condiţia să fie asigurat accesul corespunzător la recipientele de colectare (...)”. Având în vedere cele mai sus menţionate, Consiliul constată că plătitori pot fi, după caz, „Consiliile Locale”, „populaţia”, „agenţii economici şi instituţiile deservite prin serviciile de colectare şi operare a Centrelor Zonale de management” şi „Gospodăriile individuale, agenţii economici sau instituţiile care au solicitat servicii suplimentare de salubritate”, acestora urmând a li se factura şi în niciun caz ADIS. Referirea din art. 10 alin. (4) este la „autoritatea publică locală cu care Delegatul are încheiat un contract”, prin urmare la Consiliul local şi nu la „UAT” cum eronat face trimitere contestatoarea. Având în vedere aspectele menţionate în analiza celei de-a patra critici a contestatoarei, Consiliul constată că aceasta este întemeiată în parte, autoritatea contractantă având obligaţia de a lua măsurile de remediere indicate mai sus. Cea de-a cincea critică a contestatoarei se referă la trei aspecte: a) art. 39 alin. (3) din Caietul de sarcini, Secţiunea a 4-a - Sistemul informatic şi baza de date a operaţiunilor, contestatoarea susţinând că autoritatea contractantă impune cerinţe care nu sunt corelate cu restul documentaţiei de atribuire şi care exced prevederilor legale; b) se susţine că, pe de o parte art. 39 alin. (2), iar pe de altă parte art. 39 alin. (6) şi (7) din contractul de delegare „se contrazic întrucât dacă ofertantul va prelua angajaţii deja existenţi în sistemul de colectare, atunci el nu mai este răspunzător pentru calificarea, experienţa şi nu poate garanta modul în care aceste persoane vor contribui la realizarea contractului. Este evident că această responsabilitate pentru angajarea şi condiţiile de lucru pentru angajaţii care vor fi preluaţi nu ar trebui să intre în sarcina ofertantului, acesta neavând niciun control asupra calificării acestui personal. (...) nu se menţionează care sunt cheltuielile aferente acestor salariaţi (salariile acestora cât şi toate costurile care intră în sarcina ofertantului) astfel încât nu se poate întocmi oferta financiară raportată la aceste cheltuieli”; c) raportat la dispoziţiile art. 34 alin. (9) din modelul de contract de delegare, se critică pe de o parte că în anexa nr. 11 a contractului de delegare nu se menţionează pregătirea fiecăruia astfel încât să se poată realiza un astfel de plan de perfecţionare, iar pe de altă parte că sintagma „drepturile prevăzute în contractul colectiv de muncă sau individual de muncă” este lacunară întrucât nu se arată dacă „se referă la contractele şi condiţiile de angajare ale ofertanţilor sau ale autorităţii contractante care stau la baza personalului care va fi preluat de către operatorul economic”. Cu privire la critica de la litera a), în susţinerea căreia contestatoarea arată că autoritatea contractantă impune cerinţe care nu sunt corelate cu restul documentaţiei de atribuire şi care exced 52
prevederilor legale şi critică lipsa de informaţii în ceea ce priveşte sistemul informatic, componentele acestuia, criteriile pe care trebuie să le respecte şi cerinţele din OUG nr. 196/2005 faţă de care trebuie întocmit acest sistem, Consiliul constată că art. 39 din Caietul de sarcini inclus în cadrul Secţiunii a 4-a (Sistemul informatic şi baza de date a operaţiunilor) stipulează următoarele: „(1) Operatorul va instala, utiliza şi întreţine un sistem informatic computerizat, unde vor fi stocate, procesate şi arhivate datele legate de funcţionare. Sistemul informatic va fi implementat încă din etapa de mobilizare şi va trebui să fie utilizabil la data începerii serviciului. (2) În cadrul sistemului informatic, Operatorul va implementa şi menţine o Bază electronică de Date a Operaţiunilor. Baza de Date a Operaţiunilor va fi accesată online de la distanţă, numai de către terţi autorizaţi, astfel încât Autoritatea Contractanta şi delegaţii săi să poată accesa datele în orice moment. (3) Sistemul informaţional trebuie astfel realizat încât să faciliteze aplicarea cerinţelor din OUG 196/2005 privind Fondul pentru mediu cu modificările şi completările ulterioare şi a OM 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la obiectivul anual de diminuare cu 15% a cantităţilor de deşeuri municipale colectate şi trimise spre depozitare. (4) Operatorul este liber sa aleagă soluţiile hardware şi software de realizare a Sistemului informatic, ţinând seama de cerinţele minime privind raportarea”. Având în vedere cerinţele mai sus menţionate, Consiliul constată că documentaţia de atribuire este permisivă, lasă la latitudinea ofertanţilor stabilirea soluţiilor pentru realizarea acestui sistem informatic care a fost solicitat de către autoritatea contractantă având în vedere, atât dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2006, care stipulează că „Operatorii au obligaţia să furnizeze, atât autorităţilor administraţiei publice locale, cât şi A.N.R.S.C., toate informaţiile de interes public solicitate şi să asigure accesul la informaţiile necesare, în vederea verificării şi evaluării funcţionării şi dezvoltării serviciului de salubrizare, în conformitate cu prevederile regulamentului serviciului de salubrizare, ale contractului de delegare a gestiunii serviciului şi ale acordului şi autorizaţiei de mediu” cât şi dispoziţiile art. 36 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 51/2006, care stipulează următoarele: „Operatorii serviciilor de utilităţi publice au faţă de utilizatori următoarele obligaţii principale: (...) i) să furnizeze cu regularitate autorităţilor administraţiei publice locale, respectiv autorităţilor de reglementare competente informaţii privind modul de realizare a indicatorilor de performanţă, să aplice metodologia de comparare a acestor indicatori prin raportare la operatorul cu cele mai bune performanţe şi să asigure accesul la documentaţiile şi la actele individuale pe baza cărora furnizează/prestează serviciul de utilităţi publice, în condiţiile legii”. În consecinţă, Consiliul constată că: - solicitarea acestui sistem informatic are la bază prevederi legale, 53 / 61
- acoperă necesităţile autorităţii contractante care va colecta datele necesare rapid şi corect, - autoarea contestaţiei nu a menţionat în ce sens cerinţele nu sunt corelate cu restul documentaţiei de atribuire, - autoritatea contractantă a impus cerinţa ca sistemul informatic să fie realizat astfel încât să faciliteze aplicarea cerinţelor din OUG 196/2005 privind Fondul pentru mediu cu modificările şi completările ulterioare, prin urmare trebuie respectate toate cerinţele stipulate de acest act normativ, nefiind necesar ca autoritatea contractantă să indice cerinţele din OUG nr. 196/2005 în raport de care trebuie întocmit acest sistem, - sistemul informatic trebuie să răspundă cerinţelor de raportare prevăzute în caietul de sarcini şi în legislaţia menţionată de către autoritatea contractantă în cadrul art. 39, Pentru motivele mai sus menţionate, Consiliul va respinge ca nefondată această critică a contestatoarei constatând că în evaluarea acestui aspect al caietului de sarcini, membrii comisiei de evaluare vor trebui să se raporteze exclusiv la analizarea acestor cerinţe minime cuprinse în caietul de sarcini cu privire la Sistemul informatic şi baza de date a operaţiunilor, neputând face evaluarea în raport de alte aspecte pe care ulterior le-ar putea aprecia ca fiind importante, în speţă având incidenţă şi principiul asumării răspunderii stipulat de art. 2 alin. (2) lit. g) din OUG nr. 34/2006. Cu privire la critica de la litera b), prin care contestatoarea susţine, pe de o parte că art. 39 alin. (2), iar pe de altă parte art. 39 alin. (6) şi (7) din contractul de delegare „se contrazic întrucât dacă ofertantul va prelua angajaţii deja existenţi în sistemul de colectare, atunci el nu mai este răspunzător pentru calificarea, experienţa şi nu poate garanta modul în care aceste persoane vor contribui la realizarea contractului. Este evident că această responsabilitate pentru angajarea şi condiţiile de lucru pentru angajaţii care vor fi preluaţi nu ar trebui să intre în sarcina ofertantului, acesta neavând niciun control asupra calificării acestui personal. (...) nu se menţionează care sunt cheltuielile aferente acestor salariaţi (salariile acestora cât şi toate costurile care intră în sarcina ofertantului) astfel încât nu se poate întocmi oferta financiară raportată la aceste cheltuieli”, Consiliul constată următoarele: Analizând modelele de contract de delegare incluse în documentaţia de atribuire, se constată că numai modelul de contract care se referă la zona 1 şi 2 Curtea de Argeş şi Domneşti are inclus art. 39 alin. (2) în forma redată de către contestatoare, şi anume: „Delegatul se obliga sa preia, acolo unde este cazul, personalul existent în sistemul de colectare şi transport a deşeurilor municipale angajat din Aria delegată. Personalul este prevăzut în anexa nr. 11 la prezentul Contract”, în acelaşi model de contract regăsindu-se şi anexa nr. 11 intitulată „Personalul de preluat de către Delegat” care conţine un număr de 58 de persoane, nominalizate, pentru care sunt menţionate şi funcţiile ocupate. 54
În condiţiile în care modelul de contract care se referă la zona 8 – Costeşti nu are în cuprinsul său acest alineat (2) al art. 39 şi nici anexa nr. 11, rezultă că pentru acest lot delegatul (câştigătorul) nu are obligaţia de a prelua personal. Analizând punctul de vedere formulat de către autoritatea contractantă, Consiliul reţine ca fiind relevante susţinerile acesteia referitoare la faptul că, în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (14) lit. r) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, Contractul de delegare a gestiunii cuprinde în mod obligatoriu clauze referitoare la „structura forţei de muncă şi protecţia socială a acesteia”, astfel încât o asemenea clauză este obligatoriu să se regăsească în cuprinsul contractului de delegare. În ceea ce priveşte susţinerea contestatoarei referitoare la faptul că operatorul nu are niciun control cu privire la calificarea personalului, Consiliul constată că prin menţionarea funcţiilor ocupate pentru fiecare dintre cele 58 de persoane pot fi intuite calificările acestora, iar dacă pentru vreuna dintre persoane, posibilii ofertanţi doresc informaţii suplimentare pot solicita, motivat, clarificări în acest sens conform dispoziţiilor art. 78 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, nefiind necesar ca la acest moment autoritatea contractantă să fie obligată la menţionarea calificărilor pe care le deţin cele 58 de persoane. În legătură cu susţinerea contestatoarei referitoare la faptul că ofertanţii nu pot garanta „modul în care aceste persoane vor contribui la realizarea contractului”, Consiliul constată că ocuparea unei funcţii demonstrează experienţa pe acea funcţie, relevante în acest sens fiind şi susţinerile autorităţii contractante referitoare la faptul că „personalul de preluat prezintă un avantaj pentru operator, deoarece acesta cunoaşte toate specificaţiile zonei, are experienţă în domeniu şi deci, se poate adapta cu uşurinţă la condiţiile de muncă pe care le cunoaşte deja”. Desigur, după preluarea personalului câştigătorul procedurii va putea lua orice măsură necesară care se încadrează în limitele legii pentru remedierea unor neconformităţi în activitatea angajaţilor. În ceea ce priveşte critica autoarei contestaţiei referitoare la faptul că „nu se menţionează care sunt cheltuielile aferente acestor salariaţi (salariile acestora cât şi toate costurile care intră în sarcina ofertantului) astfel încât nu se poate întocmi oferta financiară raportată la aceste cheltuieli”, Consiliul o apreciază ca fiind întemeiată deoarece plata personalului ce va fi preluat va fi o obligaţie a operatorului economic desemnat câştigător conform art. 39 alin. (7) din modelul de contract „Delegatul (n.n. câştigătorul procedurii) este răspunzător şi va suporta toate costurile şi cheltuielile legate de angajarea personalului, de transportul acestuia şi achitarea la timp a salariilor”, astfel încât pentru respectarea principiului transparenţei, stipulat de art. 2 alin. (2) lit. d) din OUG nr. 34/2006, se impune ca potenţialii ofertanţi să aibă acces la informaţii cu privire la cheltuielile aferente acestor salariaţi, sub acest aspect contestaţia fiind întemeiată, autoritatea contractantă având obligaţia de a furniza aceste informaţii. 55 / 61
Cu privire la critica de la lit. c), întemeiată pe dispoziţiile art. 34 alin. (9) din modelul de contract care stipulează următoarele: „Personalul angajat al Delegatului beneficiază de toate drepturile prevăzute în contractul colectiv sau individual de muncă. Delegatul va întocmi planuri anuale (respectiv pentru fiecare an calendaristic/an contractual), pe categorii profesionale de angajaţi, în vederea perfecţionării acestora, prin participarea lor la cursuri, seminarii, instruiri”, autoarea contestaţiei critică, pe de o parte că în anexa nr. 11 a contractului de delegare nu se menţionează pregătirea fiecăruia astfel încât să se poată realiza un astfel de plan de perfecţionare, iar pe de altă parte că sintagma „drepturile prevăzute în contractul colectiv de muncă sau individual de muncă” este lacunară întrucât nu se arată dacă „se referă la contractele şi condiţiile de angajare ale ofertanţilor sau ale autorităţii contractante care stau la baza personalului care va fi preluat de către operatorul economic”. Consiliul va respinge ca nefondată această critică pentru următoarele motive: - După preluarea personalului de la delegatar (autoritate contractantă) acesta va deveni personalul delegatului (operatorul economic desemnat câştigător). Art. 34 alin. (9) din modelul de contract se referă la personalului delegatului (al operatorul economic desemnat câştigător) care în mod evident va trebui să beneficieze de toate drepturile prevăzute în contractul colectiv de muncă al acestuia şi individual de muncă încheiat între acesta şi salariat; - În ceea ce priveşte întocmirea „planurilor anuale (respectiv pentru fiecare an calendaristic/an contractual), pe categorii profesionale de angajaţi, în vederea perfecţionării acestora, prin participarea lor la cursuri, seminarii, instruiri”, Consiliul constată că aceasta este o obligaţie tot a delegatului (operatorului economic desemnat câştigător), prin urmare nu are legătură cu ofertarea. După preluarea personalului, delegatul va evalua activitatea personalului şi în funcţie de calificările acestuia va întocmi aceste planuri anuale, astfel încât aşa cum s-a arătat cu ocazia analizării criticii de la lit. b), Consiliul apreciază că la acest moment nu este necesar ca autoritatea contractantă să fie obligată la menţionarea calificărilor pe care le deţin cele 58 de persoane. Cea de-a şasea critică se referă la faptul că autoritatea contractantă nu justifică suprapunerea cerinţei menţionată în cadrul caietului de sarcini, la art. 33 conform căruia: „este obligaţia şi dreptul Operatorului de a prelucra şi comercializa compostul final, respectând şi conformându-se tuturor regulilor şi reglementărilor referitoare la calitatea şi conţinutul compostului final. Dacă nu este posibil să se comercializeze, produsele de compost - împreună cu materialele reziduale rezultate din proces, vor fi folosite ca strat de acoperire la depozitul conform de deşeuri nepericuloase Albota”, cu cerinţa menţionată în Anexa nr. 4 a Caietul de sarcini, care stipulează că: „pentru cheltuielile de depunere în rampă se vor avea în vedere următoarele tarife de depozitare: (...) 29,53 lei/tonă deşeuri 56
biodegradabile, deşeuri din construcţii demolări, deşeuri pământoase (...)”. De asemenea, se formulează critici cu privire la neclaritatea sintagmei: „este obligaţia şi dreptul Operatorului de a prelucra şi comercializa compostul final”. Analizând susţinerile autorităţii contractante cuprinse în cadrul punctului de vedere, Consiliul reţine ca fiind relevante următoarele susţineri ale acesteia: „(...) în ceea ce priveşte deşeurile biodegradabile, operatorul are obligaţia să le trateze conform Legii 349/2005 (n.n. HG nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor) şi are dreptul să comercializeze compostul, dacă acesta îndeplineşte condiţiile de calitate pentru comercializare. (...) prin menţiunea făcută în cadrul Anexei 4 (...) nu se impune depozitarea deşeurilor biodegradabile, tariful de depozitare de 29,53 lei/tonă este menţionat pentru deşeuri biodegradabile, deşeuri din construcţii demolări, deşeuri pământoase, acestea fiind categoriile de deşeuri pe care depozitarul le acceptă la depozitare pentru tariful de 29,53 lei/tonă. În situaţia în care, în urma tratării deşeurilor biodegradabile în cadrul platformei de compostare ar rezulta un output ce nu ar putea fi nici comercializat şi nici utilizat ca material de umplere, atunci aceste cantităţi ar fi duse la depozitare şi pentru ele s-ar achita tariful de 29,53 lei/tonă”. De asemenea, Consiliul reţine că în speţă cerinţele din documentaţia de atribuire la care face trimitere contestatoarea au fost formulate şi în temeiul dispoziţiilor art. 78 din Ordinul ANRSC nr. 82/2015 şi art. 2 alin. (7) din Legea nr. 101/2006, care stipulează următoarele: - „Instalaţiile de tratare biologică se operează astfel încât din componenta biodegradabilă să se obţină compost şi/sau o fracţie biostabilizată ce poate fi utilizată ca material de umplere ori transportată la depozitul conform”; - „Biodeşeurile colectate separat din deşeurile municipale şi deşeurile similare, de la deţinătorii de deşeuri şi/sau de la staţiile de transfer şi de sortare, se transportă către staţiile de producere a compostului ori către alte instalaţii de procesare şi tratare adecvată, dacă valorificarea biodeşeurilor se face fără riscuri pentru sănătatea populaţiei şi mediului sau se transportă în vederea eliminării la depozitele de deşeuri”. În consecinţă, Consiliul apreciază că susţinerile autorităţii contractante exprimate în cadrul punctului de vedere reprezintă explicitări/lămuriri cu privire la conţinutul documentaţiei de atribuire, iar pentru o acurateţe maximă şi evitarea alăturării unor termeni contradictorii în cadrul caietului de sarcini, Consiliul apreciază că în speţă se impune ca autoritatea contractantă să modifice teza I a articolului 33 din cadrul caietului de sarcini după cum urmează: sintagma „Este obligaţia şi dreptul Operatorului de a prelucra şi comercializa compostul final, respectând şi conformându-se tuturor regulilor şi reglementărilor referitoare la calitatea şi conţinutul compostului final” se va înlocui cu sintagma: „Este obligaţia Operatorului de a prelucra şi dreptul său de a comercializa compostul final, respectând şi conformându-se tuturor 57 / 61
regulilor şi reglementărilor referitoare la calitatea şi conţinutul compostului final”. De asemenea, se impune ca, autoritatea contractantă, pentru respectarea principiilor tratamentului egal şi al transparenţei stipulate de art. 2 alin. (2) lit. b) şi d) din OUG nr. 34/2006, să publice în SEAP şi precizarea conform căreia: „În situaţia în care, în urma tratării deşeurilor biodegradabile în cadrul platformei de compostare ar rezulta un output ce nu ar putea fi nici comercializat şi nici utilizat ca material de umplere, atunci aceste cantităţi ar fi duse la depozitare şi pentru ele s-ar achita tariful de 29,53 lei/tonă”. Având în vedere cele mai sus menţionate, Consiliul va admite această critică a contestatoarei şi va obliga autoritatea contractantă la măsurile de remediere mai sus menţionate. Cea de-a şaptea critică a contestatoarei se referă la cerinţa Fişei de date a achiziţiei, pct. III. 2. 1. b), referitoare la prezentarea licenţei minim Clasa 2 pentru activitatea de depozitare, contestatoarea apreciind că această cerinţă este în afara prevederilor obiectului contractului întrucât prin procedura de atribuire nu se deleagă serviciile de depozitare, ci doar de colectare, transport, sortare şi compostare. Din verificarea punctului de vedere nr. 121/14.03.2016, formulat de către autoritatea contractantă, Consiliul reţine că ... a achiesat la această critică a contestatoarei decizând „eliminarea acestei cerinţe din fişa de date şi din anunţul de participare”. Constatând că, în prezent, procedura de atribuire este suspendată iar poziţia autorităţii contractante exprimată în cadrul punctului de vedere în legătură cu critica analizată nu poate face obiectul unei clarificări în acest sens, pe care autoritatea să o aducă la cunoştinţa tuturor operatorilor economici interesaţi de procedură, Consiliul va admite această critică şi va obliga autoritatea contractantă ca, după reluarea procedurii de atribuire, pentru respectarea principiilor tratamentului egal şi al transparenţei stipulate de art. 2 alin. (2) lit. b) şi d) din OUG nr. 34/2006, să publice în SEAP eliminarea din cadrul documentaţiei de atribuire a cerinţei contestate. Ultima critică a contestatoarei se referă la răspunsul nr. 5 din Clarificarea nr. 1 din 02.03.2016, înregistrată sub nr. 110/02.03.2016, contestatoarea apreciind că încalcă legislaţia în domeniul salubrizării şi a achiziţiilor publice. Verificând documentele aflate la dispoziţia sa Consiliul reţine că prin adresa nr. 2108/29.02.2016, contestatoarea SC ... SA a transmis autorităţii contractante mai multe solicitări de clarificări, printre care şi următoarea: „ (...) vă rugăm să actualizaţi şi obiectul contractului de delegare cu activităţile definite potrivit Legii 101/2006 a serviciului de salubrizare”. Răspunzând acestei solicitări prin punctul 5 al documentului publicat în SEAP la data de 02.03.2016 ora 14:12 intitulat „Răspunsul nr. 1 la solicitări de clarificări”, înregistrat la autoritatea contractantă sub nr. 110/02.03.2016, ... a formulat următorul răspuns: „Referitor la 58
actualizarea obiectului contractului vă informăm că în elaborarea contractului de delegare s-au avut în considerare prevederile contractului standard propus de către Autoritatea de Management POS Mediu, Autoritatea care veghează ca implementarea proiectului, din care face parte şi prezenta procedură de atribuire, să se desfăşoare conform regulilor europene. Obiectul contractului nu contravine cu prevederile legislaţiei româneşti, în speţă Legea 101 şi Legea 51”. Analizând prevederile Caietelor de sarcini [Cap. III art. 7 alin. (1)], ale fişei de date, punctul II.1.5), precum şi ale Contractelor de delegare a gestiunii serviciului de colectare şi transport al deşeurilor municipale [Cap. II, art. 2 alin. (1)], rezultă că activităţile ce fac obiectul prezentului contract sunt următoarele: a) colectarea separată şi transportul separat al Deşeurilor Menajere, inclusiv menajere periculoase, şi al Deşeurilor Similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii (inclusiv pieţe publice), inclusiv fracţii colectate separat, la centrul de management integrat al deşeurilor operaţionala în Aria Delegării; b) colectarea şi transportul la centrul de management integrat al deşeurilor operaţional în Aria Delegării a Deşeurilor din construcţii provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora; c) colectarea şi transportul la centrul de management integrat al deşeurilor operaţional în Aria Delegării a deşeurilor voluminoase provenite din locuinţe; d) sortarea Deşeurilor Municipale, inclusiv Deşeurile din Ambalaje; e) operarea şi administrarea centrului de management integrat al deşeurilor din Curtea de Argeş; f) organizarea prelucrării, neutralizării şi valorificării materiale a deşeurilor, inclusiv compostarea. Art. 2 alin. (3) din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, prevede că: „Serviciul de salubrizare cuprinde următoarele activităţi: a) colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori [n.n. corespondenţă cu lit. a) de mai sus]; b) colectarea şi transportul deşeurilor provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora; [n.n. corespondenţă cu lit. b) şi c) de mai sus]; c) organizarea prelucrării, neutralizării şi valorificării materiale şi energetice a deşeurilor; [n.n. corespondenţă cu lit. f) de mai sus]; d) operarea/administrarea staţiilor de transfer pentru deşeurile municipale şi deşeurile similare; [n.n. corespondenţă cu lit. e) de mai sus]; e) sortarea deşeurilor municipale şi a deşeurilor similare în staţiile de sortare. [n.n. corespondenţă cu lit. d) de mai sus]; 59 / 61
(...)”. Astfel, Consiliul constată că activităţile ce fac obiectul prezentului contract sunt corelate cu prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 101/2006, motiv pentru care Consiliul va respinge ca nefondată susţinerea contestatoarei referitoare la faptul că autoritatea contractantă ar fi preluat obiectul contractului raportându-se la HG nr. 745/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea licenţelor în domeniul serviciilor comunitare de utilităţi publice, mai exact art. 6 alin. (2) din regulament, conform căruia: „Activităţile specifice serviciului public de salubrizare a localităţilor, pentru care A.N.R.S.C. acordă licenţe, în condiţiile prezentului regulament, sunt următoarele: a) precolectarea, colectarea şi transportul deşeurilor municipale, inclusiv ale deşeurilor toxice periculoase din deşeurile menajere, cu excepţia celor cu regim special; b) sortarea deşeurilor municipale; c) măturatul, spălatul, stropirea şi întreţinerea căilor publice; d) curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei sau îngheţ; e) depozitarea controlată a deşeurilor municipale; f) înfiinţarea depozitelor de deşeuri menajere şi administrarea acestora; g) organizarea prelucrării, neutralizării şi valorificării materiale şi energetice a deşeurilor; h) colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor rezultate din activităţi de construcţii şi demolări; i) dezinsecţia, dezinfecţia şi deratizarea”. Faptul că în cadrul fişei de date a achiziţiei şi în cadrul caietelor de sarcini autoritatea contractantă menţionează şi aplicabilitatea HG nr. 745/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea licenţelor în domeniul serviciilor comunitare de utilităţi publice (alături de Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, cu modificările şi completările ulterioare), nu înseamnă că obiectul contractului s-a raportat la dispoziţiile HG nr. 745/2007, de vreme ce, aşa cum Consiliu a constatat anterior, obiectul prezentului contract este corelat cu dispoziţiile Legii nr. 101/2006. În ceea ce priveşte susţinerea autoarei contestaţiei referitoare la faptul că „obiectul contractului ar trebui să se raporteze la norme care sunt încă în vigoare”, Consiliul constată netemeinicia deoarece autoritatea contractantă a raportat obiectul contractului la Legea nr. 101/2006, act normativ care este în vigoare iar autoarea contestaţiei nu a indicat un alt act normativ abrogat care ar fi fost avut în vedere de către autoritatea contractantă. Având în vedere cele mai sus menţionate, Consiliul va respinge ca nefondată ultima critică a contestatoarei. În consecinţă, luând în considerare aspectele de fapt şi de drept mai sus menţionate, în temeiul dispoziţiilor art. 278 alin. (2) şi (4) din OUG nr. 34/2006, Consiliul va admite, în parte, contestaţia formulată de 60
SC ... SA şi va obliga autoritatea contractantă, ca în termen de 15 zile de la primirea deciziei, să remedieze documentaţia de atribuire corespunzător criticilor admise, cu respectarea celor evocate în motivare, să aducă completările/modificările astfel efectuate la cunoştinţa operatorilor economici interesaţi de participarea la această procedură şi să stabilească o nouă dată limită pentru depunerea ofertelor, cu respectarea prevederilor art. 71 din O.U.G. nr. 34/2006 şi aplicarea dispoziţiilor art. 501 din aceeaşi ordonanţă. În temeiul dispoziţiilor art. 278 alin. (5) din OUG nr. 34/2006, Consiliul va respinge, ca nefondat, capătul de cerere subsidiar formulat de către contestatoare privind anularea procedurii de atribuire, deoarece prin decizia CNSC nr. ... din 14.03.2016, Consiliul a dispus suspendarea procedurii de atribuire astfel încât în cauză pot fi dispuse măsuri de remediere. În temeiul dispoziţiilor art. 278 alin. (6) din OUG nr. 34/2006, Consiliul va dispune continuarea procedurii de atribuire cu respectarea celor decise anterior. PREŞEDINTE COMPLET ... MEMBRU COMPLET MEMBRU COMPLET ... Redactată în 4 exemplare originale, conţine 61 pagini. 61 / 61
| Data | Înregistrare | Sens | Document | Expeditor | Descriere ieșire | Destinatar |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 2016-04-05 | 9835 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | ASOCIEREA SC GREEN LINE CONSTRUCT SRL, SC SAVA SERV CONSTRUCT SRL |
| 2016-04-05 | 9836 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | PRIMARIA COMUNEI GALBINASI, CALARASI |
| 2016-03-23 | 8228 | Intrare | Concluzii scrise | ASOCIEREA SC GREEN LINE CONSTRUCT SRL, SC SAVA SERV CONSTRUCT SRL | — | — |
| 2016-03-18 | 7757 | Intrare | Completare | PRIMARIA COMUNEI GALBINASI, CALARASI | — | — |
| 2016-03-18 | 7805 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | SC GREEN LINE CONSTRUCT SRL |
| 2016-03-14 | 6957 | Intrare | Duplicat contestatie | ASOCIEREA SC GREEN LINE CONSTRUCT SRL, SC SAVA SERV CONSTRUCT SRL | — | — |
| 2016-03-09 | 6503 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | PRIMARIA COMUNEI GALBINASI |
| 2016-03-08 | 6308 | Intrare | Contestatie | SC GREEN LINE CONSTRUCT SRL | — | — |
Admite contestatia in parte si continua procedura
Respinge pe fond
Renuntari
Exceptii
Respinge pe fond
Admite contestatia si dispune remedierea
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.