AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Dosar public

Dosar CNSC 625/2016

Dosar 625/2016

Dosar finalizat
Complet C6Prima înregistrare: 2016-03-29Decizie fond: 504 · 01.04.2016

Renuntari urmare a remedierii

7Evenimente
1Decizii
0Încheieri
2016An dosar

Pe scurt

Status: Dosar finalizat. Complet: C6.

Soluție consemnată: Renuntari urmare a remedierii.

Decizia de fond menționată în registru: 504, data 01.04.2016.

Istoricul cuprinde 7 evenimente, între 2016-03-29 și 2016-04-01. Sunt asociate 1 decizii și 0 încheieri.

Rezumat al câmpurilor din registru. Ultima observare: 2026-10-01T20:39:02.464Z.

Dosar CNSC 625/2016

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 504/C6/625 din 01.04.2016

Data din document
2016-04-01
Complet
C6

Contestația, din document

Prin contestaţia nr. 171/29.03.2016, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 9015/29.03.2016, formulată de S.C. B.BRAUN AVITUM S.R.L., cu sediul în localitatea Remetea Mare nr. 636, DN6, km 546+400 dr., judeţul Timiş, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu nr. J35/1052/2008, având C.U.I. RO 23517392, reprezentată legal prin director general Gheorghe Bulat, împotriva rezultatului procedurii de atribuire aferent lotului nr. 1, comunicat prin adresa nr. 8456/24.03.2016, de către SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ SIBIU, cu sediul în Sibiu, str. b-dul Corneliu Coposu nr. 2-4, judeţul Sibiu, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin cerere de oferte online, organizată pe loturi, în vederea încheierii unui „Acord-cadru de furnizare diverse consumabile pentru dializa 2016”, cod CPV 33181520-3 consumabile pentru dializa renală (Rev. 2), s-a solicitat „anularea comunicării ofertei câştigătoare nr. 8456/24.03.2016, pentru lotul 1 «Dializoare»” şi obliga…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

DECIDE: Ia act de renunţarea, de către S.C. B.BRAUN AVITUM S.R.L., cu sediul în localitatea Remetea Mare, nr. 636, DN6, km 546+400 dr., judeţul Timiş, la soluţionarea contestaţiei formulată în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ SIBIU, cu sediul în Sibiu, str. b-dul Corneliu Coposu nr. 2-4, judeţul Sibiu. 1
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Documentele dosarului

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.184 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Bucureşti, Str.Stavropoleos nr.6, sector 3, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +4 021 3104641, Fax. +4 021 3104642, +4 021 8900745, www. cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 266 din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 504 /C6/625 Data: 01.04.2016 Prin contestaţia nr. 171/29.03.2016, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 9015/29.03.2016, formulată de S.C. B.BRAUN AVITUM S.R.L., cu sediul în localitatea Remetea Mare nr. 636, DN6, km 546+400 dr., judeţul Timiş, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu nr. J35/1052/2008, având C.U.I. RO 23517392, reprezentată legal prin director general Gheorghe Bulat, împotriva rezultatului procedurii de atribuire aferent lotului nr. 1, comunicat prin adresa nr. 8456/24.03.2016, de către SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ SIBIU, cu sediul în Sibiu, str. b-dul Corneliu Coposu nr. 2-4, judeţul Sibiu, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin cerere de oferte online, organizată pe loturi, în vederea încheierii unui „Acord-cadru de furnizare diverse consumabile pentru dializa 2016”, cod CPV 33181520-3 consumabile pentru dializa renală (Rev. 2), s-a solicitat „anularea comunicării ofertei câştigătoare nr. 8456/24.03.2016, pentru lotul 1 «Dializoare»” şi obligarea autorităţii contractante la reevaluarea tehnică a ofertelor depuse, cu luarea în considerare a condiţiilor minime de calificare prevăzute în caietul de sarcini. În baza documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: Ia act de renunţarea, de către S.C. B.BRAUN AVITUM S.R.L., cu sediul în localitatea Remetea Mare, nr. 636, DN6, km 546+400 dr., judeţul Timiş, la soluţionarea contestaţiei formulată în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ SIBIU, cu sediul în Sibiu, str. b-dul Corneliu Coposu nr. 2-4, judeţul Sibiu. 1

§ 2

2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 88.135 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos, nr. 6, sector 3, Bucureşti, România, CIF 20329980, CP 030084 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 +4 021 890 07 45 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr. 337/2006 cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. … Data: … Prin contestaţia nr. 213/07.03.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 6198/07.03.2016, formulată de către S.C. ...S.R.L., în calitate de lider al asocierii S.C. ...S.R.L. – S.C. ... S.R.L., cu sediul în ..., str. ..., nr. …, judeţul ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu nr. …, având CUI …, reprezentată prin …, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în …, str. … nr. …, sectorul …, formulată împotriva adresei nr. 630/01.03.2016 de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, emisă de către ..., cu sediul în …, str. ...nr. …, judeţul …, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de cerere de oferte, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „Modernizare străzi de interes local în ..., judeţul Ilfov, proiectare şi execuţie”, se solicită admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată, anularea adresei nr. 630/01.03.2016 de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, anularea deciziei prin care a fost desemnată admisibilă şi câştigătoare oferta depusă de S.C. ... S.R.L., anularea raportului procedurii de atribuire nr. 6112/29.02.2016 şi a actelor subsecvente acestuia, obligarea autorităţii contractante la reluare procedurii de achiziţie publică prin reevaluarea ofertelor şi la stabilirea ofertei câştigătoare din rândul ofertelor declarate admisibile, prin aplicarea corectă a criteriului de atribuire menţionat în invitaţia de participare şi în fişa de date a achiziţiei, precum şi studierea/fotocopierea dosarului achiziţiei publice. Prin cererea de intervenţie accesorie în interesul autorităţii contractante nr. 2775/21.03.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 7949/21.03.2016, depusă de către S.C. ... S.R.L., cu sediul în Bucureşti, str. … nr. …, bloc …, et. …, ap. …, sectorul …, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu nr. …, având CUI RO …, reprezentată prin …, cu sediul pentru comunicarea actelor de procedură în …, str. … nr. …, corp …, et. …, sectorul …, se solicită admiterea 1

§ 2

cererii de intervenţie, astfel cum a fost formulată, respingerea contestaţiei asocierii S.C. ...S.R.L. – S.C. ... S.R.L. ca neîntemeiată şi menţinerea deciziei autorităţii contractante de atribuire către intervenient a respectivului contract de achiziţie publică. Procedura de soluţionare în faţa Consiliului s-a desfăşurat în scris. În baza legii şi a documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: Respinge excepţia tardivităţii contestaţiei formulate de către S.C. ...S.R.L., în calitate de lider al asocierii S.C. ...S.R.L. – S.C. ... S.R.L., invocată de către autoritatea contractantă .... Admite contestaţia formulată de către S.C. ...S.R.L., în calitate de lider al asocierii S.C. ...S.R.L. – S.C. ... S.R.L., cu sediul în ..., str. ..., nr. …, judeţul ..., în contradictoriu cu ..., cu sediul în …, str. ...nr. …, judeţul …. Anulează, în parte, raportul procedurii nr. 612/29.02.2016, în ceea ce priveşte menţiunile referitoare la oferta depusă de către Asocierea S.C. ...S.R.L. – S.C. ... S.R.L. şi la oferta depusă de către S.C. ... S.R.L., precum şi actele subsecvente acestuia. Obligă ... ca, în termen de cel mult 10 zile de la primirea prezentei decizii, să reevalueze ofertele depuse de către Asocierea S.C. ...S.R.L. – S.C. ... S.R.L. şi de către S.C. ... S.R.L., pentru considerentele din motivare şi să stabilească rezultatul procedurii, cu întocmirea unui nou raport al procedurii. Obligă ... ca, în cadrul aceluiaşi termen dispus anterior, să aducă la cunoştinţa operatorilor economici încă implicaţi în procedura de atribuire noul rezultat al procedurii. Respinge cererea de intervenţie formulată de către S.C. ... S.R.L., cu sediul în …, str. … nr. …, bloc …, et. …, ap. …, sectorul …, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu nr. …, având CUI RO …, reprezentată prin …, cu sediul pentru comunicarea actelor de procedură în …, str. … nr. …, corp …, et. …, sectorul …, ca neîntemeiată. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. MOTIVARE: În luarea deciziei s-au avut în vedere următoarele: Prin contestaţia nr. 213/07.03.2016, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 6198/07.03.2016, S.C. ...S.R.L., în calitate de lider al asocierii S.C. ...S.R.L. – S.C. ... S.R.L., atacă rezultatul procedurii ce i-a fost comunicat prin adresa nr. 630/01.03.2016, emis de …, în calitate de autoritate contractantă în procedura mai sus amintită, publicată în S.E.A.P. cu nr. …, considerând nelegale motivele invocate în respingerea ca neconformă a ofertei sale. 2

§ 3

Contestatorul face un istoric al desfăşurării procedurii de atribuire, în care evocă faptul că prin adresa nr. 81/13.01.2016, autoritatea contractantă i-a comunicat rezultatul procedurii, potrivit căruia oferta sa a fost declarată neconformă în temeiul art. 36 alin. (2) lit. a) şi b) din H.G. nr. 925/2006, întrucât „nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini, conţine în cadrul propunerii financiare preţuri care nu sunt rezultatul liberei concurenţe şi care nu pot fi justificate”. Acest rezultat al procedurii a fost contestat de S.C. ...S.R.L., contestaţie ce a fost soluţionată de Consiliu prin decizia nr. 207/C1/68/15.02.2016. Prin respectiva decizie, Consiliul a admis, în parte, contestaţia şi a dispus anularea raportului procedurii şi a actelelor subsecvente şi a obligat autoritatea contractantă la refacerea acestora, cu respectarea prevederilor legale, a documentaţiei de atribuire şi a celor reţinute în motivarea aferentă. Ulterior, comunicării deciziei C.N.S.C., pe data de 02.03.2016, contestatorul susţine că a primit noul rezultat al procedurii, însoţit de raportul procedurii nr. …, din care rezultă că oferta sa a fost declarată neconformă, în temeiul art. 36 alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 925/2006, iar oferta declarată câştigătoare a fost cea depusă de S.C. ... S.R.L. Contestatorul apreciază ca netemeinică şi nelegală decizia autorităţii contractante, fiind emisă cu încălcarea prevederilor legislaţiei achiziţiilor publice şi printr-o evaluare superficială a ofertelor depuse în cadrul procedurii de atribuire, fapt pentru care critică atât respingerea ca neconformă a ofertei sale, cât şi decizia prin care a fost declarată admisibilă şi câştigătoare oferta depusă de S.C. ... S.R.L. Referitor la decizia prin care oferta depusă de contestator a fost declarată neconformă, în temeiul art. 36 alin. (2) lit. a) din HG nr. 925/2006, acesta precizează că temeiul în baza căruia a fost respinsă oferta sa, nu este aplicabil în speţă. În susţinerea acestei afirmaţii, contestatorul precizează că, potrivit respectivelor dispoziţii legale, ofertele sunt respinse ca neconforme în situaţia în care „nu satisfac în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini”, iar în speţă, arată că nu există caiet de sarcini şi, în cadrul adresei nr. 630/01.03.2016, autoritatea contractantă nu a precizat cerinţele care nu sunt îndeplinite. Potrivit adresei nr. 630/01.03.2016, de comunicare a rezultatului procedurii, motivul pentru care oferta sa a fost declarată ca fiind neconformă, a constat în faptul că „în cuprinsul ofertei tehnice nu a fost prezentat Planul de management de trafic cu prezentarea de schiţe aplicate pentru această lucrare”. Contestatorul arată că acest plan de management de trafic a fost solicitat de către autoritatea contractantă prin fişa de date la cap. IV.4.1) „Modul de prezentare a propunerii tehnice” pct. 7, iar susţinerea autorităţii contractante din adresa nr. 630/01.03.2016, este nefondată, având în vedere că respectivul plan se regăseşte însoţit de schiţele aplicate la lucrare, la pag. 327 - 339 din propunerea tehnică depusă de acesta. De asemenea, contestatorul menţionează că, deşi prin decizia C.N.S.C. anterior pronunţată se reţine că „în elaborarea raportului procedurii şi a 3

§ 4

adreselor de comunicare aferente, autoritatea contractantă ar fi trebuit, pe de o parte, să consemneze propriile constatări, în virtutea principiului asumării răspunderii şi, pe de altă parte, să se raporteze strict la prevederile documentaţiei de atribuire, astfel cum impun atât principiile transparenţei şi nediscriminării...”, şi în cazul noului raport al procedurii nr. 612/29.02.2016, autoritatea contractantă consemnează tot concluziile expertului cooptat şi nu propriile concluzii. În această situaţie, contestatorul apreciază că, în prezenta speţă, evaluarea ofertelor depuse a fost făcută cu nerespectarea prevederilor art. 34 coroborat cu art. 72 din H.G. nr. 925/2006, iar raportul procedurii a fost încheiat cu nerespectarea prevederilor art. 213 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006. Totodată, contestatorul precizează că în cadrul respectivului raport al procedurii se reţine, cu privire la îndeplinirea cerinţei privind „planul de management de trafic cu schiţe aplicate la lucrare”, faptul că „nu a fost detaliat subiectul”, fără să se precizeze în ce constă acest aspect. Faţă de aceste menţiuni din raportul procedurii şi de faptul că din adresa nr. 630/01.03.2016 nu rezultă motivele concrete pentru care oferta contestatorului a fost declarată neconformă, acesta apreciază că rezultatul procedurii comunicat încalcă prevederile art. 207 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006. Faţă de aceste considerente, S.C. ...S.R.L. solicită admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată şi, pe cale de consecinţă, anularea deciziei prin care oferta sa a fost declarată neconformă. Referitor la decizia prin care oferta depusă de S.C. ... S.R.L. a fost desemnată admisibilă şi câştigătoare, contestatorul arată că din analiza raportului procedurii nr. 612/29.02.2016, se constată că această ofertă nu respectă documentaţia de atribuire în ce priveşte documentele de calificare, cât şi în ceea ce priveşte propunerea tehnică şi financiară depuse. Astfel, referitor la neîndeplinirea cerinţelor minime de calificare, contestatorul citează cap. III.2.1 Capacitatea de exercitare a activităţii profesionale din fişa de date a achiziţiei şi susţine că din raportul procedurii rezultă că această cerinţă este îndeplinită prin certificatele constatatoare depuse de către terţul susţinător şi de către subcontractant. Astfel, la pag. 11 din raportul procedurii, se prevede, în ceea ce priveşte oferta depusă de S.C. ... S.R.L., faptul că „a fost depus certificatul solicitat, ofertantul nu are trecut în certificat codul CAEN pentru activitatea ce face obiectul achiziţiei, în schimb au fost depuse Certificate constatatoare de la ONRC pentru subcontractant şi terţul susţinător” şi se reţine „cerinţă îndeplinită”. S.C. ...S.R.L. evocă faptul că, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, respectiv prevederile art. 186 şi art. 190 din O.U.G. nr. 34/2006, numai îndeplinirea cerinţelor minime de calificare privind capacitatea tehnică şi profesională şi cea economică şi financiară, poate fi demonstrată prin susţinere din partea unei terţe persoane. Astfel, în susţinerea acestei afirmaţii, contestatorul evocă prevederile Instrucţiunii nr. 1/2015 emisă de ANRMAP, care reglementează situaţia terţului susţinător, cât şi prevederile art. 7 din Ordinul nr. 509/2011. 4

§ 5

Prin urmare, contestatorul consideră că în raport de aceste prevederi legale, cerinţele privind demonstrarea Capacităţii de exercitare a activităţii profesionale a ofertanţilor, nu poate fi demonstrată prin susţinere din partea unei terţe persoane. În raport de prevederile art. 11 alin. (7) din H.G. nr. 925/2006, contestatorul apreciază că informaţiile din certificatul constatator prezentat de subcontractant se iau în considerare în raport de partea din contract pe care acesta o execută, fapt ce conduce la concluzia că în certificatul constatator al ofertantului trebuie să se regăsească printre codurile CAEN existente şi cel care corespunde obiectului contractului autorizat conf. art. 15 din Legea nr. 359/2004, având în vedere că şi acesta execută o parte din contract. Prin urmare, contestatorul concluzionează că cerinţa privind capacitatea de exercitare a activităţii profesionale nu poate fi îndeplinită numai de către subcontractant şi, în speţă sunt incidente prevederile art. 36 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 925/2006, întrucât oferta depusă S.C. ... S.R.L. nu îndeplineşte cerinţa minimă de calificare prevăzută la pct. III.2.1. lit. b) din fişa de date a achiziţiei. Referitor la nerespectarea cerinţelor tehnice, contestatorul arată că prin raportul procedurii, fila 22, se susţine faptul că în propunerea tehnică depusă de S.C. ... S.R.L., „în programul calităţii a fost trecut eronat numele societăţii care a formulat oferta”. În această situaţie, contestatorul apreciază că oferta depusă de S.C. ... S.R.L. este incompletă, nefiind respectate prevederile din fişa de date a achiziţiei, cap. IV .4.1, pct.3, în sensul că din propunerea tehnică depusă de acest ofertant lipseşte programul calităţii, iar comisia de evaluare nu a înţeles să lămurească acest aspect prin solicitarea unei clarificări. Astfel, în raport de menţiunile din cadrul propunerii tehnice depuse de ofertatul câştigător cu privire la planul calităţii şi de prevederile fişei de date a achiziţiei, potrivit cărora propunerile tehnice care nu satisfac în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini, vor fi declarate neconforme, contestatorul apreciază că îndeplinirea respectivei cerinţe trebuia lămurită de către autoritatea contractantă, iar în situaţia în care aceasta apreciază că nu se impune, respectiva oferta trebuia respinsă ca neconformă. Referitor la faptul că propunerea financiară depusă de S.C. ... S.R.L. conţine preţuri care nu pot fi justificate, contestatorul face trimitere la afirmaţiile din raportul procedurii nr. 612/29.02.2016, unde se reţine că „Ofertantul a prezentat un tarif orar de 6 lei/oră sub salariul minim pe economie, dar a declarat că respectă condiţiile de muncă”. Din aceste susţineri, contestatorul arată că rezultă fără putinţă de tăgadă că S.C. ... S.R.L. a prezentat un tarif orar pentru manoperă sub salariul minim pe economie, astfel cum este acesta reglementat de H.G. nr. 1091/2014, fapt ce conduce la concluzia că preţul ofertat de acesta nu poate fi justificat. În susţinerea acestei afirmaţii, contestatorul precizează că S.C. ... S.R.L. a prezentat în extrasele de manoperă din dosarul achiziţiei (pag. 1459, 1452, 1426, 1410, 1397, 1356 şi 1340) preţuri la manoperă de 6 5

§ 6

lei/oră, care nu respectă încadrarea legală conform H.G. nr. 1091/2014, care reglementează un salariu minim brut pe ţară de 6,225 lei/oră. Susţinerea autorităţii contractante potrivit căreia respectivul ofertant a declarat că „respectă condiţiile de muncă”, nu demonstrează faptul că acest ofertant a respectat la momentul întocmirii ofertei legislaţia privind raporturile de muncă, respectiv H.G. nr. 1091/2014. În această situaţie, contestatorul apreciază că oferta depusă de S.C. ... S.R.L. nu respectă legislaţia muncii, fapt pentru care consideră că respectiva oferta trebuia respinsă ca inacceptabilă, în raport de prevederile art. 36 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 925/2006. În concluzie, în raport de considerentele prezentate, contestatorul apreciază că în mod greşit autoritatea contractantă a declarat oferta depusă de S.C. ... S.R.L. ca fiind admisibilă şi câştigătoare. Faţă de toate considerentele de fapt şi de drept prezentate, S.C. ...S.R.L. susţine că, în mod greşit, autoritatea contractantă i-a declarat oferta depusă ca fiind neconformă şi oferta depusă de S.C. ... S.R.L. ca fiind admisibilă şi câştigătoare, fapt pentru care solicită C.N.S.C. admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată, anularea adresei nr. 630/01.03.2016 de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, anularea deciziei prin care a fost desemnată admisibilă şi câştigătoare oferta depusă de S.C. ... S.R.L., anularea raportului procedurii de atribuire nr. 6112/29.02.2016 şi a actelor subsecvente acestuia, obligarea autorităţii contractante la reluare procedurii de achiziţie publică prin reevaluarea ofertelor şi la stabilirea ofertei câştigătoare din rândul ofertelor declarate admisibile, prin aplicarea corectă a criteriului de atribuire menţionat în invitaţia de participare şi în fişa de date a achiziţiei, precum şi studierea şi fotocopierea dosarului achiziţiei publice. În drept, S.C. ...S.R.L. evocă dispoziţiile art. 255, coroborate cu cele ale art. 2562 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, precum şi toate celelalte prevederi legale invocate în cuprinsul contestaţiei. Prin adresa nr. 749/10.03.2016, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 6927/14.03.2016, … a transmis punctul de vedere faţă de contestaţia depusă, precum şi documentele emise ulterior deciziei Consiliului nr. 207/C1/68 din 15.02.2016. Prin punctul de vedere transmis, autoritatea contractantă consideră că respectiva contestaţie este netemeinică, solicitând astfel Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor să o respingă. Autoritatea contractantă arată că, în urma reevaluării ofertelor depuse în cadrul acestei proceduri de achiziţie publică, a constatat că asocierea contestatoare nu îndeplineşte cerinţele din fişa de date a achiziţiei, respectiv modalitatea de prezentare a ofertelor tehnice, acesta nedepunând Planul de management de trafic cu prezentarea de schiţe aplicate la lucrare, motiv pentru care oferta sa a fost considerată neconformă. În ceea ce priveşte susţinerile contestatorului cu privire la respingerea ofertei S.C. ... S.R.L., autoritatea contractantă consideră că acestea sunt neîntemeiate, ofertantul îndeplinind cerinţele solicitate prin fişa de date a 6

§ 7

achiziţiei, astfel cum sunt menţionate în raportul procedurii şi comunicate prin adresa nr. 630 din 01.03.2016. Astfel, autoritatea contractantă apreciază că raportul procedurii respectă prevederile O.U.G. nr. 34/2006 şi ale H.G. nr. 925/2006, cu modificările şi completările ulterioare, motiv pentru care solicită C.N.S.C. menţinerea valabilităţii acestuia şi respingerea contestaţiei. Faţă de cele mai sus menţionate, autoritatea contractantă consideră că s-a depăşit termenul de contestaţie, întrucât a primit contestaţia pe data de 09.03.2016, prin poştă, aceasta dovedindu-se cu ştampila poştei Dărăşti de pe plic şi prin nr. de intrare al documentului la registratură. În acest sens, autoritatea contractantă concluzionează că „Unitatea noastră putând astfel încheia contractul de achiziţie publică”. Prin adresa nr. 250/16.03.2016, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 7464/17.03.2016, S.C. ...S.R.L. transmite concluzii scrise, ca urmare a studierii dosarului achiziţiei publice la data de 16.03.2016, în care solicită admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată, având în vedere atât aspectele prezentate în cadrul contestaţiei, cât şi în concluziile scrise. Referitor la excepţia tardivităţii, invocate de autoritatea contractantă, contestatorul solicită Consiliului respingerea acesteia ca nefondată, având în vedere prevederile art. 3 lit. z), art. 2562 alin. (1) lit. b), art. 271 alin. (1), art. 297 din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi art. 183 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă. Astfel, contestatorul susţine că, potrivit dispoziţiilor din Codul de procedură civilă, contestaţia transmisă prin poştă înăuntrul termenului prevăzut de lege, este considerată ca fiind depusă în termen. În acest sens este şi decizia nr. … pronunţată de Curtea de Apel ... În considerarea celor evocate, contestatorul arată că, luând în considerare data comunicării rezultatului procedurii şi a raportului procedurii a căror anulare o solicită, respectiv 01.03.2016, ultima zi legală în care se putea formula contestaţie era 06.03.2016. Având în vedere că data de 06.03.2016 a fost într-o zi nelucrătoare, respectiv duminică, contestatorul a transmis contestaţia către autoritatea contractantă şi către C.N.S.C. pe data de 07.03.2016, prin poştă cu confirmare de primire, potrivit chitanţelor nr. DIV00004727 şi nr. DIV00004729, anexate. În această situaţie, contestatorul menţionează că a respectat termenul imperativ de 5 zile reglementat de O.U.G. nr. 34/2006, aspect pentru care solicită respingerea excepţiei tardivităţii, ca nefondată. Pe fond, contestatorul solicită admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată având în vedere atât considerentele din cadrul acesteia, cât şi cele din concluziile scrise. Astfel, referitor la critica privind decizia prin care oferta depusă de contestator a fost declarată neconformă, în temeiul art. 36 alin. 2 lit. a) din H.G. nr. 925/2006, acesta susţine că adresa nr. 630/01.03.2016 de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, nu respectă prevederile art. 207 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, în sensul că nu precizează care sunt motivele pentru care oferta sa este neconformă şi că planul de 7

§ 8

management se regăseşte însoţit de schiţele aplicate la lucrare, la pag. 327 – 339 din propunerea tehnică. Referitor la neîndeplinirea cerinţelor minime de calificare de către S.C. ... S.R.L., contestatorul menţionează faptul că critica decizia prin care această ofertă a fost declarată admisibilă şi câştigătoare, pe considerentul că nu se respectă cerinţa din fişa de date a achiziţiei prevăzută la cap. III.2.1, privind certificatul constatator din care să rezulte domeniul de activitate principal/secundar, codurile CAEN aferente acestora, iar pentru activitatea specifică domeniului obiectului contractului să se facă dovada autorizării conform art. 15 din Legea nr. 359/2004. În raportul procedurii se precizează că această cerinţă este îndeplinită prin certificatul depus de subcontractant şi de terţul susţinător. Ca urmare a studiului efectuat, contestatorul a constatat că ofertantul câştigător a declarat subcontractant pentru parte de proiectare a contractului ce urmează a se încheia …, potrivit formularului 18 (fila nr. 1652 din dosarul achiziţiei publice - vol.8) şi acordul de subcontractare nr. 25/10.11.2015 (fila nr. 1651 din acelaşi dosar). Din certificatul constatator prezentat de subcontractant, contestatorul consideră că rezultă că acesta are în obiectul de activitate şi activităţi aferente proiectării, prin urmare, în raport de prevederile art. 11 alin. (7) din H.G. nr. 925/2006, resursele materiale ale acestuia se iau în considerare pentru partea sa de implicare în contractul care urmează să fie îndeplinit. În ceea ce priveşte resursele terţului susţinător, aşa cum a arătat şi prin contestaţie, S.C. ...S.R.L. consideră că în raport de prevederile art. 186 şi art.190 din O.U.G. nr. 34/2006, nu pot fi luate în consideraţie decât în ceea ce priveşte cerinţele referitoare la capacitatea tehnică şi profesională şi la capacitatea economică şi financiară. Astfel, contestatorul precizează că în dosarul achiziţiei publice se regăseşte certificatul constatator depus de terţul susţinător S.C. … S.R.L. (fila nr. 1620 din dosarul achiziţiei publice - vol. 8), din care rezultă că acesta poate desfăşura activităţi privind lucrări de drumuri şi poduri, însă în raport de prevederile art. 186 şi art. 190 din O.U.G. nr. 34/2006, aceste resurse nu pot fi luate în considerare pentru demonstrarea îndeplinirii cerinţei de la cap. III.2.1 din fişa de date a achiziţiei, întrucât nu sunt resursele ofertantului câştigător. Îndeplinirea cerinţelor privind „situaţia personală a ofertantului” nu poate fi demonstrată decât prin resursele ofertantului, nu şi prin susţinere sau de către subcontractant (cu excepţia celor privind partea sa de implicare). În această situaţie, contestatorul apreciază că în speţă sunt incidente prevederile art. 36 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 925/2006, întrucât oferta depusă S.C. ... S.R.L. nu îndeplineşte cerinţa minimă de calificare prevăzută la pct. III.2.1. lit. b) din fişa de date a achiziţiei. Referitor la nerespectarea cerinţelor tehnice de către S.C. ... S.R.L., contestatorul arată că în raportul procedurii, la fila 22, se susţine faptul că în propunerea tehnică depusă de acest ofertant, „în programul calităţii a fost trecut eronat numele societăţii care a formulat oferta” şi că în cadrul 8

§ 9

propunerii tehnice depuse de acesta, Planul calităţii (regăsit la filele 2229 şi urm. din dosarul achiziţiei publice) este al S.C. … S.R.L. Contestatorul susţine că, deşi autoritatea contractantă a constatat acest aspect, astfel cum rezultă din raportul procedurii, nu a înţeles să lămurească această neconcordanţă. Din dosarul achiziţie publice nu rezultă că pe parcursul reevaluării ofertei depuse de S.C. ... S.R.L. s-au solicitat clarificări lămurirea aspectelor neclare, însă oferta sa a fost declarată admisibilă şi ulterior câştigătoare, încălcându-se astfel principiul tratamentului egal. Referitor la faptul că propunerea financiară depusă de S.C. ... S.R.L. conţine preţuri care nu pot fi justificate, contestatorul precizează că acest ofertant a prezentat în extrasele de manopera din dosarul achiziţiei publice (pag. 1459, 1452, 1426, 1410, 1397, 1356 şi 1340), preţuri la manoperă de 6 lei/oră, preţuri care nu respectă încadrarea legală conform H.G. nr. 1091/2014, care reglementează un salariu minim brut pe ţară de 6,225 lei/oră. În acest sens, autoritatea contractantă susţine că respectivul ofertant a prezentat un tarif orar de 6 lei/oră sub salariul minim pe economie, dar a declarat că respectă condiţiile de muncă, fapt pentru care apreciază respectiva cerinţă ca fiind îndeplinită. Contestatorul apreciază că această susţinere este nefondată, având în vedere, pe de o parte că, formularul 24 „Declaraţia privind respectarea legislaţiei de securitate şi sănătate în muncă”, regăsit în cadrul ofertei depusă de S.C. ... S.R.L. a fost prezentat ca urmare a solicitării din fişa de date a achiziţiei, cap. IV. 4.1, pct.1 şi, pe de altă parte, că, deşi a declarat că respectă legislaţia muncii, din oferta prezentată, respectiv din devizele privind consumul cu mâna de lucru (formularul C7) rezultă că legislaţia privind salariul minim pe economie nu este respectată (H.G. nr. 1091/2014). Faţă de aceste considerente, S.C. ...S.R.L. consideră că în ceea ce priveşte oferta câştigătoare, sunt incidente prevederile art. 36 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 925/2006 şi, faţă de considerentele prezentate în cadrul contestaţiei, cât şi în concluziile scrise, solicită Consiliului admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată. În drept, contestatorul evocă dispoziţiile art. 275 alin. (6) din O.U.G. nr. 34/2006, precum şi toate celelalte prevederi legale invocate în cuprinsul contestaţiei şi concluziilor scrise. Prin adresa nr. 2775/21.03.2016, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 7949/21.03.2016, S.C. ... S.R.L. formulează cerere de intervenţie accesorie în interesul autorităţii contractante, în care prezintă admisibilitatea în principiu a acesteia, precum şi o expunere a fondului cererii de intervenţie. Pe fondul cererii de intervenţie, S.C. ... S.R.L. solicită Consiliului să reţină că prin contestaţia formulată, s-a criticat declararea ofertei S.C. ...S.R.L. ca fiind neconformă, apreciindu-se că, în realitate, nu există caiet de sarcini, iar cerinţa a cărei neîndeplinire este reţinută de către autoritatea contractantă, este solicitată prin fişa de date şi se reflectă în propunerea sa 9

§ 10

tehnică. Pe aceste considerente, contestatorul a solicitat anularea deciziei prin care oferta sa a fost declarată neconformă. În continuare, intervenientul arată că S.C. ...S.R.L. susţine, de asemenea, că oferta S.C. ... S.R.L. ar fi inacceptabilă şi, respectiv neconformă, solicitând anularea deciziei prin care această ofertă a fost declarată admisibilă şi câştigătoare. Intervenientul solicită Consiliului să constate că ambele critici la adresa deciziei autorităţii contractante sunt nefondate. În ceea ce priveşte susţinerea contestatorului referitoare la inexistenţa caietului de sarcini, intervenientul consideră că, în situaţia în care această afirmaţie se vrea o critică privind documentaţia de atribuire, aceasta este tardivă în raport cu data publicării în SEAP a invitaţiei de participare şi a documentaţiei de atribuire aferente procedurii de atribuire, prin raportare la dispoziţiile art. 2562 din O.U.G. nr. 34/2006. Data publicării a fost 21.10.2015, astfel încât respectivele critici fiind formulate peste termenul prevăzut de lege pentru contestarea conţinutului documentaţiei de atribuire. Pe de altă parte, intervenientul arată că în legislaţia în vigoare în materia achiziţiilor publice, nu se regăseşte nicio dispoziţie care să reglementeze forma caietului de sarcini. Singura referire la conţinutul acestui document este la art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, prevedere din care se înţelege că acest document poate conţine şi alte elemente. Astfel, în documentaţia de atribuire publicată în SEAP, autoritatea contractantă a inclus studiul de fezabilitate, devizul general şi cantităţile de lucrări pe categorii de lucrări. De asemenea, intervenientul susţine că prin punctul IV.4.1 din fişa de date a achiziţiei, autoritatea contractanta a stabilit anumite exigenţe ale propunerii tehnice, de natură să completeze prevederile studiului de fezabilitate, la care neîndeplinirea acestora este sancţionată cu declararea ofertei ca inacceptabilă ori neconformă, altele având un caracter tehnic explicit, a căror necesitate rezidă din natura lucrării. Una din aceste cerinţe este aceea de prezentare a planului de management de trafic, însoţit de schiţe aplicate la lucrare, adică de prezentare a documentului a cărui nedepunere a determinat calificarea ofertei contestatorului drept neconformă. În acest sens, intervenientul apreciază că soluţia adoptată de către autoritatea contractantă este legală, deoarece respectivul plan constituie un document a cărui completare nu se poate solicita ulterior deschiderii ofertelor. Orice altă interpretare este de natură să încalce dispoziţiile art. 201 din O.U.G. nr. 34/2006, care permite doar completarea documentelor deja depuse şi care interzice, în mod expres, ca prin astfel de solicitări de clarificare să se creeze ofertantului un avantaj. Pe de altă parte, intervenientul precizează că prezentarea unui asemenea plan de management al traficului apare ca fiind necesară, având în vedere că acesta este de natură a asigura continuitatea traficului în localitate pe timpul executării lucrărilor, dar şi de a asigura securitatea în muncă a personalului implicat în activităţile de execuţie. 10

§ 11

În aprecierea celor evocate, intervenientul menţionează că prin contestaţia formulată se critică oferta sa, apreciindu-se că în mod nelegal ar fi fost declarată admisibilă. Un prim aspect criticat este acela că intervenientul nu ar avea în obiectul de activitate codul CAEN aferent obiectului contractului ce urmează a fi atribuit. Astfel, procedând la revizuirea documentelor depuse în cadrul procedurii de atribuire, intervenientul susţine că a constatat că la momentul „procesării” certificatului constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerţului, nu a fost menţionat acest obiect de activitate, fapt pentru care a întreprins demersuri, iar la data de 18.03.2016 a obţinut un nou certificat constatator, în care respectivul cod CAEN se regăseşte, deşi nu a procedat la efectuarea niciunei modificări a actului constitutiv al societăţii, rezultând că, în realitate, a fost o simplă eroare materială a Oficiului Registrului Comerţului. Referitor la cea de-a doua critică, referitoare la programul calităţii, intervenientul arată că aceasta rezidă tot dintr-o eroare materială, în sensul că, în documentul respectiv a fost înscris numele unei societăţi neimplicate în niciun fel în această procedură de atribuire, deşi în mod evident, toate celelalte documente susţin faptul că S.C. ... S.R.L. este ofertantul, iar lucrările vor fi verificate din punct de vedere calitativ conform planului depus în propunerea tehnică, fiind evident că în discuţie este un viciu de formă, în înţelesul art. 80 alin. (3) din H.G. nr. 925/2006. Referitor la faptul că S.C. ...S.R.L. susţine că intervenientul a ofertat, pentru anumite operaţiuni, preţuri de manoperă mai mici decât salariul minim pe economie, acesta arată că, în realitate, operaţiunile din categoriile respective îi sunt prestate de un prestator, la un preţ fix stabilit anterior, rezultatul în costuri fiind cel arătat. Astfel, cele invocate în susţinerea deciziei autorităţii contractante, cu privire la oferta intervenientului, pot fi dovedite de acesta cu înscrisuri, pe care le va depune la dosarul cauzei. Intervenientul solicită Consiliului, ca pe baza analizei dosarului procedurii, să constate că, în realitate, autoritatea contractantă trebuia să reţină şi alte aspecte care determină ca oferta contestatorului să nu fie admisibilă. Astfel, intervenientul evocă faptul că S.C. ...S.R.L. nu îndeplineşte cerinţele de calificare şi are un preţ neobişnuit de scăzut pentru ceea ce urmează a fi executat, aşa încât nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii calitativi şi cantitativi solicitaţi prin documentaţia de atribuire, oferta acestuia fiind inacceptabilă. Referitor la preţul ofertat de contestator, intervenientul arată că în propunerea financiară a acestuia se regăsesc şi preturi care nu sunt rezultatul liberei concurenţe şi nu pot fi justificate, ceea ce determină, şi sub acest aspect, calificarea respectivei oferte ca neconformă. În temeiul dispoziţiilor art. 274 din O.U.G. nr. 34/2006, intervenientul solicită acces la dosarul achiziţiei publice depus la Consiliu. În drept, intervenientul evocă prevederile art. 297 din O.U.G. nr. 34/2006, art. 63 din N.C.P.C. 11

§ 12

Pentru motivele arătate, S.C. ... S.R.L. solicită Consiliului admiterea cererii de intervenţie, aşa cum a fost formulată, respingerea contestaţiei formulată de către asocierea S.C. ...S.R.L. – S.C. ... S.R.L. ca neîntemeiată şi menţinerea deciziei autorităţii contractante de atribuire către intervenient a respectivului contract de achiziţie publică. Prin adresa fără număr de înregistrare la emitent şi nedatată, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 8399/24.03.2016, S.C. ... S.R.L. transmite concluzii scrise, ca urmare a studierii dosarului achiziţiei publice la data de 22.03.2016, în care face următoarele aprecieri: Prin contestaţia formulată, s-a criticat faptul că autoritatea contractantă nu a solicitat clarificări cu privire la oferta intervenientului, acesta susţinând că poate dovedi contrariul susţinerilor contestatorului, prin documente. Astfel, intervenientul susţine că pentru critica referitoare la obiectul de activitate, deţine răspunsul Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub nr. …, din care rezultă că deţine codul CAEN necesar pentru această procedură de atribuire, iar acest lucru nu este rezultatul unei modificări a actului constitutiv, din perioada de după depunerea ofertelor. Referitor la preţurile de manoperă prezentate, intervenientul precizează că acestea sunt preţuri practicate de furnizorul său de servicii pentru operaţiunile de genul respectiv, conform contractului încheiat la 15.02.2015, între intervenient, în calitate de beneficiar şi … S.R.L, în calitate de prestator, ori în aceste condiţii, preţul de manoperă nu reprezintă preţuri nejustificate şi nici nu încalcă cerinţele privitoare la condiţiile de muncă. În ceea ce priveşte programul calităţii, intervenientul menţionează că identificarea în cuprinsul acestui document a denumirii unei alte firme, constituie o eroare materială, în înţelesul art. 80 alin. (4) din H.G. nr. 925/2006. Este evident că aceste documente ar fi trebuit analizate de autoritatea contractantă în cadrul procesului de evaluare a ofertelor, însă aceasta nu a sesizat cele criticate de contestator, iar în acest context, nu poate fi negat dreptul său de a prezenta răspunsuri la clarificări. Prin cererea de intervenţie, S.C. ... S.R.L. susţine că a arătat că preţul ofertat de contestator este neobişnuit de scăzut şi conţine preţuri care nu sunt rezultatul liberei concurenţe şi nu pot fi justificate. Astfel, intervenientul arată că preţul de … lei, ofertat de contestator în propunerea sa financiară, raportat la valoarea estimată de … lei, reprezintă 66,68%, ceea ce implică incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 202-203 din O.U.G. nr. 34/2006, care obligă autoritatea contractantă să solicite clarificări referitoare la preţul respectiv şi să procedeze la verificarea acestora. În acest context, intervenientul consideră că exigenţa textului legal arătat (solicitarea de clarificări şi verificarea acestora) determină obligaţia autorităţii contractante, la un control riguros al preţurilor, care în speţă nu a avut loc, deşi putea fi cu uşurinţă realizat. Astfel, intervenientul constată că preţurile ofertate pentru cantităţile de lucrări, pe categorii de lucrări, din formularul F3, pentru utilaj, trebuie să fie rezultatul costului utilajului pentru unitatea de măsură a operaţiunii, 12

§ 13

multiplicat cu norma de timp prevăzută în normativul în vigoare. În realitate, intervenientul susţine că în oferta contestatorului se regăsesc aceste preţuri pentru utilaje, mult subevaluate. Exemplificând, intervenientul arată că pentru strada Taberei, la articolul TSC03F1- săpătură mecanizată - 100 mc, se oferă preţul de 45 lei/100 mc (vol. 5, pag. 847), iar normele de devize aflate în vigoare şi la care trebuie să se raporteze, conform art. 35 alin. (6) lit. d) din O.U.G. nr. 34/2006, stabilesc faptul că, pentru utilajul cu caracteristicile indicate de contestator, norma de timp este 2,25 h/100 mc. În formularul C8, contestatorul a prezentat pentru utilajul respectiv un tarif de 100 lei/h, ceea ce înseamnă că preţul pentru articolul TSC03F1 era de 225 lei/100 mc şi nu 45 lei/100 mc. În mod asemănător, intervenientul menţionează că se reflectă lucrurile pentru articolul DA06B1, strat agregat (vol. 5 pag. 846), pentru care unitatea de măsură este mc, iar utilajele folosite sunt: autogreder - cu tarif de 130 lei/h, compactor - cu tarif de 90 lei/h şi autocisternă dotată cu stropitoare - cu tarif de 80 lei/h, rezultatul ofertat de contestator fiind de 4,37 lei/mc. În realitate, intervenientul consideră că respectivele consumuri orare/mc, conform aceloraşi norme de deviz, sunt de 0,48 h/mc - pentru autogreder, 0.153 h/mc - pentru compactor şi 0,023h/mc - pentru autocisternă, care multiplicate cu tarifele indicate de contestator, înseamnă că preţul real pentru utilaje, la acest articol, este de 21,85 lei/mc. Pentru articolul DB12B1 strat binder la cald (vol. 5 pag. 845), articol măsurat în tone, intervenientul precizează că S.C. ...S.R.L. a ofertat preţul pentru utilaje, de 2,81 lei/tonă, deşi utilajele folosite sunt compactor cu rulouri, cu preţ ofertat de 90 lei/h, compactor pe pneuri, cu preţ ofertat de 90 lei/h şi finisor de mixturi asfaltice, cu preţ ofertat de 140 lei/h. Normele de timp, din acelaşi normativ, sunt de 0,44 h/tonă, pentru fiecare din utilajele arătate, ceea ce multiplicat cu preţurile ofertate, însemnă 14,08 lei/tonă. Intervenientul susţine că cele arătate în mod concret pentru strada Taberei, se repetă, pentru fiecare dintre celelalte străzi, prevăzute în documentaţia de atribuire, iar aspectele relevate, demonstrează că în realitate, justificarea preţului deosebit de scăzut, nu poate fi avută în vedere, fiind, în mod clar realizată în mod formal, cu ocazia evaluării ofertelor, deoarece autoritatea contractantă nu a procedat conform dispoziţiilor legale în materie. Pe de altă parte, intervenientul apreciază că preţurile ofertate de contestator, sunt rezultatul neaplicării normelor de deviz, care constituie singurele reglementări tehnice naţionale în materie şi care, în baza principiilor tratamentului egal şi al nediscriminării, trebuie utilizate de către toţi ofertanţii, cu atât mai mult cu cât autoritatea contractantă nu a permis depunerea de oferte alternative. În aceste condiţii, intervenientul consideră că se face dovada că în realitate, preţurile ofertate de S.C. ...S.R.L., în listele cu cantităţile de lucrări, pe categorii de lucrări, pentru utilaje, nu sunt rezultatul liberei 13

§ 14

concurenţe şi nu pot fi justificate, deoarece nu respectă raportarea comună din normele de deviz privind norma de timp pentru unitatea de măsură. În considerarea celor evocate, intervenientul apreciază că oferta contestatorului este inacceptabilă şi neconformă, în baza dispoziţiilor art. 36 alin. (1) lit. f) şi art. 36 alin. (2) lit. c) din H.G. nr. 925/2006, iar în baza principiului tratamentului egal, contestatorul ar trebui să poată prezenta clarificări autorităţii contractante. Pentru motivele arătate, S.C. ... S.R.L. solicită Consiliului admiterea cererii de intervenţie, astfel cum a fost formulată, respingerea contestaţiei asocierii S.C. ...S.R.L. – S.C. ... S.R.L. ca neîntemeiată şi menţinerea deciziei autorităţii contractante de atribuire către intervenient a respectivului contract de achiziţie publică. Prin adresa nr. 932/23.03.2016, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 8419/24.03.2016, autoritatea contractantă apreciază că „cea mai mare parte a aspectelor sesizate se confirmă, ceea ce conduce la ideea că ambele oferte apar ca nefiind admisibile” şi, în consecinţă, se impune anularea procedurii de achiziţie publică. Prin adresa nr. 295/29.03.2016, înregistrată la Consiliu cu nr. 8938/29.03.2016, S.C. ...S.R.L. transmite concluzii scrise, ca răspuns la cererea de intervenţie şi concluziile scrise depuse de S.C. ... S.R.L., solicitând respingerea cererii de intervenţie ca nefondată, admiterea contestaţiei, astfel cum a fost formulată, având în vedere atât aspectele prezentate în cadrul contestaţiei, cât şi în prezentele concluzii. Contestatorul evocă prevederile art. 61 alin. (3) şi art. 67 alin. (2) din Codul de procedură civilă, arătând că intervenientul a criticat oferta depusă de S.C. ...S.R.L. cu privire la alte aspecte decât cele reţinute de către autoritatea contractantă, prin urmare, critică rezultatul procedurii astfel cum a fost acesta emis de către autoritatea contractantă şi la a cărei menţinere acesta tinde. În această situaţie, contestatorul apreciază ca fiind inadmisibile criticile intervenientului cu privire la oferta depusă de S.C. ...S.R.L., având în vedere că acestea vizează alte aspecte decât cele reţinute de autoritatea contractantă (pe care acesta o sprijină prin respectiva cerere de intervenţie) în rezultatul procedurii comunicat prin adresa nr. 630/01.03.2016 şi în raportul procedurii nr. 612/29.02.2016. De asemenea, contestatorul consideră că, potrivit art. 2562 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, respectivele critici sunt şi tardive, raportat la momentul la care acestea au fost formulate, precum şi faptul că inadmisibil este şi capătul de cerere referitor la anularea procedurii în temeiul art. 209 din ordonanţa aplicabilă, în raport de calitatea S.C. ... S.R.L. de intervenient accesoriu în interesul autorităţii contractante, având în vedere că acesta este în contradicţie cu interesele autorităţii contractante. Pe fondul cererii de intervenţie, contestatorul solicită Consiliului respingerea acesteia ca nefondată, susţinând că în cadrul cererii de intervenţie se menţionează că sunt tardive criticile referitoare la inexistenţa caietului de sarcini. Cu privire la aceste susţineri, contestatorul apreciază că intervenientul este într-o gravă eroare, având în vedere că prin contestaţia 14

§ 15

formulată nu se critică faptul că nu există caiet de sarcini, ci faptul că temeiul de drept în baza căruia a fost respinsă oferta sa, respectiv art. 36 alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 925/2006, este inaplicabil în speţă, având în vedere că în cadrul documentaţiei nu există caiet de sarcini şi, mai mult că, în cadrul actelor contestate nu se precizează care dintre cerinţele tehnice nu au fost respectate de acesta. De asemenea, contestatorul precizează că prin cererea de intervenţie se susţine că planul de management a fost solicitat prin fişa de date pct. IV.4.1 (aspect necontestat), fapt pentru care apreciază ca fiind legală soluţia autorităţii contractante de respingere a ofertei depuse de acesta. Aceste susţineri sunt nefondate, având în vedere că respectivul plan se regăseşte însoţit de schiţele aplicate la lucrare, la pag. 327 – 339 din propunerea tehnică depusă de societatea sa. Referitor la criticile privind oferta depusă de S.C. ... S.R.L., contestatorul arată că, în combaterea criticii privind lipsa codului CAEN, intervenientul depune, în această fază procesuală, documente noi care nu se regăsesc în cadrul ofertei. Potrivit art. 34 din H.G. nr. 925/2006, comisia de evaluare analizează oferta depusă în raport de documentaţia de atribuire. Astfel, comisia de evaluare nu putea să declare ca fiind admisibilă oferta depusă de S.C. ... S.R.L., având în vedere că la momentul evaluării ofertei, documentul la care face referire intervenientul, nu există, respectivul document fiind emis ulterior comunicării rezultatului procedurii (18.03.2016). Astfel, contestatorul apreciază că prin nedepunerea documentelor care să demonstreze îndeplinirea tuturor cerinţelor solicitate prin fişa de date a achiziţiei, ofertantul şi-a asumat posibilitatea respingeri ofertei sale ca inadmisibilă pentru nerespectarea tuturor cerinţelor minime de calificare, având în vedere că potrivit art. 170 din O.U.G. nr. 34/2006, ofertele se întocmesc potrivit documentaţiei de atribuire. În ceea ce priveşte propunerea tehnică, contestatorul menţionează că chiar dacă menţiunea din planul calităţii este o simplă eroare materială, acesta există şi trebuia să fie lămurită de către autoritatea contractantă. Prin urmare, fără a lămuri aspectele neclare din cadrul propunerii tehnice, autoritatea contractantă nu putea să declare ca fiind admisibilă oferta depusă de S.C. ... S.R.L. Referitor la critica contestatorului privind preţul manoperei prezentat de S.C. ... S.R.L., acesta apreciază ca fiind nefondată susţinerea intervenientului potrivit cărei „operaţiunile din categoriile respective sunt prestate în mod obişnuit de un prestator, la un preţ fix stabilit anterior, rezultat în costul final arătat”, având în vedere, pe de o parte, că legislaţia muncii în ceea ce priveşte salariul minim pe economie trebuie respectată, indiferent de cine execută respectivele operaţiuni şi, pe de altă parte că, din cadrul ofertei nu rezultă că respectivele operaţiuni au fost subcontractate. Referitor la criticile intervenientului cu privire la oferta depusă de contestator, acesta solicită Consiliului, în situaţia în care va trece peste excepţia inadmisibilităţii respectivelor critici, respingerea acestora ca nefondate, având în vedere următoarele aspecte: 15

§ 16

Sub un prim aspect, S.C. ...S.R.L. constată că prin cererea de intervenţie se susţine că autoritatea contractantă nu a solicitat contestatorului clarificări cu privire la justificare preţului ofertat. Această susţinere este nefondată, având în vedere că pe parcursul evaluării ofertelor, autoritatea contractanta a solicitat contestatorului două clarificări (nr. 3660/27.11.2015 şi nr. 3781/07.12.2015), cu privire la preţurile ofertate pentru anumite materiale, pentru care aceasta avea anumite neclarităţi. De asemenea, referitor la oferta de preţ şi consumurile folosite de contestator, acesta apreciază ca fiind nefondată susţinerea intervenientului potrivit căreia „preţurile ofertate pentru cantităţile de lucrări, pe categorii de lucrări, din formularul F3, pentru utilaj, trebuie să fie rezultatul costului utilajului pentru unitatea de măsură a operaţiunii, multiplicat cu norma de timp prevăzută în normativul în vigoare”, având în vedere că nu există niciun normativ cu privire la norma de timp la care face referire intervenientul. Mai mult decât atât, contestatorul susţine că autoritatea contractantă nu a prevăzut niciunde în cadrul documentaţiei de atribuire respectarea unor praguri minime privind consumurile sau obligarea ofertanţilor de a respecta consumurile prevăzute în cadrul indicatoarelor de deviz seria 1981-1982. În cadrul fişei de date a achiziţiei, la capitolul IV.4.2 Modul de prezentare a propunerii financiare, autoritatea contractantă oferă libertatea ca ofertanţii să-şi prevadă propriile consumuri: „Ofertanţii îşi pot prevedea propriile consumuri, dar cu respectarea cantităţilor din cadrul documentaţiei de atribuire”. În această situaţie, contestatorul precizează că este normal ca randamentul utilajelor să fie diferit faţă de cele prezentate în cadrul indicatoarelor de deviz din anul 1981-1982, având în vedere că respectivele utilaje au fost modernizate constant. De asemenea, contestatorul evocă prevederile art. 1.4, art. 2.2.2, art. 2.2.3 şi art. 3.3.1.4 din Ordinul nr. 1568/15.10.2002 pentru aprobarea reglementării tehnice „Ghid privind elaborarea devizelor la nivel de categorii de lucrări şi obiecte de construcţii pentru investiţii realizate din fonduri publice”, indicativ P 91/1-02. În concluzie, contestatorul susţine că din aceste prevederi legale şi din documentaţia de atribuire, astfel cum a fost întocmită de către autoritatea contractantă rezultă că, pentru aprecierea consumurilor de resurse, se pot utiliza atât normele de consumuri indicate normele de deviz, cât şi consumuri proprii. Prin urmare, susţinerile intervenientului cu privire la oferta depusă de contestator, sunt nefondate. Faţă de considerentele prezentate în cadrul contestaţiei, cât şi în concluziile scrise, S.C. ...S.R.L. solicită C.N.S.C. admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată. Prin adresa fără număr de înregistrare la emitent şi nedatată, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 9107/30.03.2016, S.C. ... S.R.L. transmite concluziile sale scrise, ca răspuns la concluziile scrise formulate de contestator, în care solicită Consiliului să constate că susţinerea privind 16

§ 17

inadmisibilitatea criticilor sale cu privire la oferta contestatorului, este neîntemeiată. Referitor la aşa-zisa tardivitate, intervenientul susţine că aspectele criticate de acesta nu i-au fost aduse la cunoştinţă decât la momentul studierii dosarului achiziţiei publice, iar raportarea la dispoziţiile art. 2562 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, nu este incidentă în cauză, neavând calitatea de contestator. În continuare, intervenientul arată că susţinerile contestatorului din pag. 4 a concluziilor sale, cu privire la ofertă, sunt nefondate, fiind rezultatul unei interpretări de totală rea credinţă a dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice. Astfel, intervenientul precizează că documentul eliberat de Oficiul Registrului Comerţului la data de 18.03.2016 face dovada că situaţia societăţii sale nu a suferit nici o modificare de mai mulţi ani, astfel încât nu poate fi interpretat decât ca o completare a unui document depus iniţial. Eroarea materială din conţinutul planului calităţii nu poate fi caracterizată decât ca un viciu de formă, motivat de faptul că, aşa cum a dovedit prin documentele de calificare, are implementat un sistem de management al calităţii certificat, ceea ce susţine planul calităţii aplicat la lucrare. În ceea ce priveşte preţul manoperei, intervenientul arată că la acest capitol, contestatorul analizează cu altă măsură decât cea referitoare la propria oferta. Astfel, acesta ar fi trebuit să aibă în vedere că furnizorul de servicii, poate avea şi el consumuri proprii. De asemenea, contestatorul face referire la subcontractare, deşi contractul invocat de intervenient nu are un asemenea caracter. În ceea priveşte susţinerile contestatorului de la pct. 2B (pag. 5) a contestaţiei, prin care încearcă să dovedească faptul că poate utiliza consumuri proprii, în listele de cantităţi, intervenientul subliniază că acestea sunt neîntemeiate, întrucât pct. 2.2.2 din Ordinul nr. 1568/15.10.2002 nu poate fi incident în cauză, premisa din conţinutul acestuia nefiind îndeplinită. Aceeaşi cerinţă referitoare la proiectul tehnic se regăseşte şi la pct. 1.4 din Ordinul arătat, prevedere care de asemenea este invocată şi citată de contestator în susţinerile sale şi, prin urmare, la fel de inaplicabilă în cauză. Din cele arătate, intervenientul apreciază că rezultă faptul că, în lipsa unui proiect tehnic, prevederea de la pct. IV.4.2 din fişa de date a achiziţiei, referitor la propriile consumuri, sunt inaplicabile, deoarece nu există premisa arătată, aceea a existenţei unei proiect. Mai mult decât atât, intervenientul adaugă că normele de deviz seria 1981 şi indicatoarele de norme de deviz seria 1981, aşa cum rezulta din pct. 2.2.3 al Ordinului nr. 1568/15.10.2002, au fost revizuite şi completate după anul 1998, iar modernizarea utilajelor, care menţin caracteristicile esenţiale referitoare la capacitatea cupei, tracţiune, etc., nu poate conduce la un randament care să reducă de 5 ori timpul necesar pe unitatea de măsură, aşa cum rezulta din descrierea făcută de intervenient, articolelor de deviz, arătate anterior în concluziile sale. 17

§ 18

În considerarea celor evocate, intervenientul consideră că a făcut dovada că în oferta S.C. ...S.R.L. au fost incluse preţuri care nu sunt rezultatul liberei concurenţe şi nu pot fi justificate. Pentru motivele arătate, S.C. ... S.R.L. solicită C.N.S.C. înlăturarea susţinerilor contestatoarei din concluziile scrise nr. 295/29.03.2016 şi să admită cererea de intervenţie aşa cum a fost formulată. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situaţie de fapt: În calitate de autoritate contractantă, ... a iniţiat o procedură de atribuire, prin cerere de oferte, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „Modernizare străzi de interes local în ..., judeţul Ilfov, proiectare şi execuţie”, cod CPV 45233140-2 Lucrări de drumuri (Rev.2), prin publicarea în S.E.A.P. a invitaţiei de participare nr. ... Conform invitaţiei de participare şi a documentaţiei de atribuire, criteriul de atribuire este „preţul cel mai scăzut”, iar valoarea estimată a contractului de lucrări este de … lei. Conform menţiunilor existente în procesul-verbal nr. 3529/17.11.2015, al şedinţei de deschidere a ofertelor, 3 operatori economici au depus oferte, unul dintre aceştia fiind asocierea S.C. ...S.R.L. – S.C. ... S.R.L., contestatorul din prezenta cauză. În raportul procedurii nr. 612/29.02.2016, întocmit în urma evaluării ofertelor, s-a consemnat că oferta depusă de către S.C. ... S.R.L. a fost declarată câştigătoare, cu o propunere financiară de 2.024.389,52 lei, fără T.V.A. Comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire a fost transmisă de către autoritatea contractantă către asocierea S.C. ...S.R.L. – S.C. ... S.R.L. prin adresa nr. 630/01.03.2016, împotriva acestui rezultat fiind formulată prima contestaţie din prezenta procedură de atribuire, de către S.C. ...S.R.L. şi soluţionată de C.N.S.C. prin Decizia nr. 207/C1/68/15.02.2016, în sensul admiterii, în parte, a contestaţiei şi obligării autorităţii contractante la refacerea raportului procedurii şi a comunicării privind rezultatul procedurii, cu respectarea prevederilor legale, a documentaţiei de atribuire şi a celor reţinute în motivarea aferentă prezentei, care au constat, printre altele, în comunicarea motivelor concrete care au stat la baza deciziei de respingere, ca neconformă, a ofertei depusă de către Asocierea S.C. ...S.R.L. – S.C. ... S.R.L., Consiliul reţinând în motivarea deciziei că „În elaborarea raportului procedurii şi a adreselor de comunicare aferente, autoritatea contractantă ar fi trebuit, pe de o parte, să consemneze propriile constatări, în virtutea principiului asumării răspunderii şi, pe de altă parte, să se raporteze strict la prevederile documentaţiei de atribuire, astfel cum impun atât principiile transparenţei şi nediscriminării, statuate la art. 2 alin. (2) lit. d) şi a) din OUG nr. 34/2006, cât şi prevederile 72 alin. (2) lit. f) din HG nr. 925/2006.” Totodată, prin decizia anterioară, Consiliul a respins, ca nefondate, celelalte critici, dispunând continuarea procedurii de atribuire în cauză. Prezenta cauză are în vedere demersurile întreprinse de către autoritatea contractantă ulterior pronunţării Deciziei nr. …, fiind contestat, 18

§ 19

din nou, de către S.C. ...S.R.L., în asociere, rezultatul procedurii de atribuire, fiind formulate critici legate, pe de-o parte, de motivele care au stat la baza deciziei de respingere, ca neconformă a ofertei contestatorului iar, pe de altă parte, legate de oferta depusă de către S.C. ... S.R.L., desemnată câştigătoare a contractului de achiziţie publică aferent procedurii de atribuire. În soluţionarea cauzei, Consiliul are în vedere, ca o chestiune prealabilă, faptul că după depunerea contestaţiei de către S.C. ...S.R.L., în calitate de lider al asocierii S.C. ...S.R.L. – S.C. ... S.R.L., a depus cerere de intervenţie în interesul autorităţii contractante ... ofertantul S.C. ... S.R.L., solicitând admiterea acesteia, în sensul prevederilor art. 63 din Codul de procedură civilă, respingerea contestaţiei formulate de către S.C. ...S.R.L. ca nefondată şi menţinerea rezultatului procedurii prin care oferta depusă de S.C. ... S.R.L. a fost desemnată câştigătoare a contractului aferent procedurii de atribuire în cauză. Cu privire la admiterea în principiu a cererii de intervenţie în interesul autorităţii contractante formulată de S.C. ... S.R.L., având în vedere faptul că interesul acestui ofertant, în calitate de câştigător al procedurii, este evident, Consiliul o va admite în principiu. Procedând la analizarea contestaţiei formulată de către S.C. ...S.R.L., Consiliul face, mai întâi, aplicarea dispoziţiilor art. 278 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, soluţionând excepţia tardivităţii contestaţiei, invocată de autoritatea contractantă ..., excepţie pe care o respinge, pentru următoarele considerente: În conformitate cu prevederile art. 271 din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, „(1) Sub sancţiunea respingerii contestaţiei ca tardivă, aceasta se înaintează atât Consiliului, cât şi autorităţii contractante, nu mai târziu de expirarea termenelor prevăzute la art. 256². (...)”. Prin raportare la termenul de depunere a contestaţiilor la organul administrativ-jurisdicţional, Consiliul constată că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 256² alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora: „(1) Persoana vătămată poate sesiza Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor în vederea anulării actului şi/sau recunoaşterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termen de: (...) b) 5 zile începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, despre un act al autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea contractului care urmează să fie atribuit, estimată conform prevederilor art. 23 şi ale cap. II secţiunea a 2-a, este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2)”. Din probele administrate la dosarul cauzei, rezultă faptul că S.C. ...S.R.L., în calitate de lider al asocierii S.C. ...S.R.L. – S.C. ... S.R.L., a luat cunoştinţă de conţinutul adresei nr. 630, privind rezultatul procedurii de atribuire, care reprezintă „actul administrativ” criticat, la data de 01.03.2016, termenul legal de 5 zile, avut la dispoziţie pentru depunerea contestaţiei, calculat în conformitate cu dispoziţiile art. 3 lit. z) din O.U.G. 19

§ 20

nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd că: „zilele calendaristice, în afara cazului în care se prevede expres că sunt zile lucrătoare. Termenul exprimat în zile începe să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului şi se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului; ziua în cursul căreia a avut loc un eveniment sau s-a realizat un act al autorităţii contractante nu este luată în calculul termenului. Dacă ultima zi a unui termen exprimat altfel decât în ore este o zi de sărbătoare legală, o duminică sau o sâmbătă, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare”, împlinindu-se la data de 07.03.2016. Contestaţia formulată de către S.C. ...S.R.L., în calitate de lider al asocierii S.C. ...S.R.L. – S.C. ... S.R.L. a fost transmisă la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, iniţial, prin fax, la data de 07.03.2016, fiind înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 6198/07.03.2016 şi ulterior a fost depusă prin poştă, fiind înregistrată cu nr. 6299/08.03.2016. De asemenea, din documentele depuse la dosarul cauzei, rezultă faptul că o copie a contestaţiei a fost transmisă la autoritatea contractantă ..., prin Poşta Română, la data de 07.03.2016. Astfel, luând în considerare valoarea estimată a contractului de achiziţie publică în cauză (… lei, fără T.V.A., aproximativ … euro) şi tipul acestuia (contract de lucrări), având în vedere că data comunicării adresei nr. 630 a fost 01.03.2016, Consiliul constată că prin transmiterea contestaţiei la data de 07.03.2016 la C.N.S.C. şi la autoritatea contractantă, S.C. ...S.R.L., în calitate de lider al asocierii S.C. ...S.R.L. – S.C. ... S.R.L., a respectat termenul de 5 zile pe care îl avea la dispoziţie, pentru a contesta adresa nr. 630/01.03.2016, privind rezultatul procedurii de atribuire. Aşadar, raportat la cele expuse mai sus, Consiliul respinge excepţia tardivităţii, invocată de către autoritatea contractantă ... în punctul de vedere nr. 750/10.03.2016, înregistrat la C.N.S.C. cu nr. 6927/14.03.2016, urmând a analiza pe fond criticile contestatorului. În consecinţă, pentru motivele reţinute anterior, în baza art. 278 alin. (1) şi (5) din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul respinge excepţia tardivităţii contestaţiei formulată de către S.C. ...S.R.L., în calitate de lider al asocierii S.C. ...S.R.L. – S.C. ... S.R.L., invocată de către autoritatea contractantă .... Pe fondul cauzei, astfel cum s-a reţinut anterior în motivare, Consiliul constată că prezenta cauză are în vedere demersurile întreprinse de către autoritatea contractantă ulterior pronunţării Deciziei nr. …, fiind contestat, din nou, de către S.C. ...S.R.L., în asociere, rezultatul procedurii de atribuire, fiind formulate critici legate, pe de-o parte, de motivele care au stat la baza deciziei de respingere, ca neconformă, a ofertei contestatorului iar, pe de altă parte, legate de oferta depusă de către S.C. ... S.R.L., desemnată câştigătoare a contractului de achiziţie publică aferent procedurii de atribuire. În ceea ce priveşte primul aspect legat de motivele de respingere a ofertei depusă de către S.C. ...S.R.L., în asociere, Consiliul va verifica, mai întâi, conţinutul adresei nr. 630/01.03.2016, privind comunicarea 20

§ 21

rezultatului procedurii de atribuire, faţă de susţinerea contestatorului potrivit căreia autoritatea contractantă nu i-a comunicat clar, în cuprinsul adresei privind comunicarea rezultatului procedurii, motivele pentru care oferta sa a fost respinsă ca neconformă, sun acest aspect reţinându-se, în soluţionare că, potrivit dispoziţilor art. 207 alin. (2) din OUG nr. 34/2006, „În cadrul comunicării prevăzute la art. 206 alin. (2), autoritatea contractantă are obligaţia de a informa ofertanţii/candidaţii care au fost respinşi sau a căror ofertă nu a fost declarată câştigătoare asupra motivelor care au stat la baza deciziei respective, după cum urmează: (….) b) pentru fiecare ofertă respinsă, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere, detaliindu-se argumentele în temeiul cărora oferta a fost considerată inacceptabilă şi/sau neconformă, îndeosebi elementele ofertei care nu au corespuns cerinţelor de funcţionare şi performanţă prevăzute în caietul de sarcini”. Prin raportare la textul de lege menţionat anterior, se constată, din verificarea conţinutului adresei nr. 630/01.03.2016 privind comunicarea rezultatului procedurii, că autoritatea contractantă a precizat, în fapt, motivele pentru care a decis respingerea ofertei contestatorului ca neconformă, în baza dispoziţiilor art. 36 alin. (2) lit. a) din HG nr. 925/2006, şi anume faptul că „în cuprinsul ofertei tehnice nu a fost prezentat Planul de management de trafic cu prezentarea de schiţe aplicate pentru această lucrare”. Prin urmare, din cele precizate anterior, rezultă că autoritatea contractantă i-a adus la cunoştinţă ofertantului contestator atât temeiul legal, în materia achiziţiilor publice, în baza căruia oferta sa a fost respinsă, precum şi faptul că oferta sa a fost considerată neconformă pentru neîndeplinirea unei cerinţe din documentaţia de atribuire, referitoare la conţinutul ofertei. Totodată, Consiliul are în vedere şi faptul că S.C. ...S.R.L. a fost în măsură să formuleze critici, în cuprinsul contestaţiei înaintată la C.N.S.C., cu privire la motivele de respingere ca neconformă a ofertei sale, transmise de autoritatea contractantă prin adresa sus menţionată. Prin urmare, critica formulată de către contestator sub acest aspect va fi respinsă ca neîntemeiată. Referitor la motivul de respingere, ca neconformă, a ofertei contestatorului, în soluţionare Consiliul are în vedere faptul că în documentaţia de atribuire, fişa de date a achiziţiei, la punctul IV.4.1) „Modul de prezentare a propunerii tehnice”, autoritatea contractantă a prevăzut că „Propunerea tehnică va cuprinde cel puţin: (...) 7. Planul de management de trafic cu prezentarea de schiţe aplicate la lucrare”, sub sancţiunea respingerii ofertei, ca neconformă. De asemenea, se reţine în soluţionare că în Raportul procedurii nr. 612/29.02.2016, la pagina 24, comisia de evaluare a procedat la fel ca la prima evaluare a ofertelor (demers sancţionat de către C.N.S.C. prin Decizia …), preluând doar punctul de vedere al expertului cooptat şi a menţionat că la punctul 7. „Plan de management de trafic cu prezentarea de schiţe aplicate la lucrare” din cadrul ofertei prezentată de S.C. ...S.R.L., în 21

§ 22

asociere, „Nu a fost detaliat subiectul”, fără a indica, în mod concret, ce aspecte nu au fost detaliate, raportat la conţinutul documentaţiei de atribuire, prin indicarea cerinţelor minime care nu ar fi fost îndeplinite de către ofertantul contestator. Or, în aceste condiţii, susţinerile contestatorului conform cărora în cadrul respectivului raport al procedurii se reţine, cu privire la îndeplinirea cerinţei privind „planul de management de trafic cu schiţe aplicate la lucrare”, faptul că „nu a fost detaliat subiectul”, fără să se precizeze în ce constă acest aspect, sunt întemeiate, maniera în care a procedat autoritatea contractantă în evaluarea ofertei depusă de către S.C. ...S.R.L., în asociere, fiind în contradicţie cu legislaţia aplicabilă în materia achiziţiilor publice. Procedând la verificarea propunerii tehnice depusă de S.C. ...S.R.L., în asociere, Consiliul constată că, în conţinutul acesteia, la paginile 327-339, se regăseşte „Proiectul de management de trafic” propus de ofertantul în discuţie autorităţii contractante pe perioada lucrărilor de reabilitare a infrastructurii pentru obiectivul ce face obiectul achiziţiei, la paginile 335- 338 fiind prezentate şi schiţele propuse în acest sens (ex: fig. 1 Restricţionare parţială de trafic de stânga şi de dreapta la intersecţii, schiţa cu rutele ocolitoare propuse, s.a.). Aşadar, luând în considerare cele de mai sus, Consiliul constată că motivul reţinut de autoritatea contractantă în decizia de respingere, ca neconformă, a ofertei depusă de către S.C. ...S.R.L., în asociere, a fost unul nelegal, în condiţiile în care evaluarea propunerilor tehnice se efectuează prin verificarea îndeplinirii de către acestea a cerinţelor minime din caietul de sarcini, conform art. 72 alin. (2) lit. f) din HG nr. 925/2006, cu modificările şi completările ulterioare, motiv pentru care se impune anularea acestuia şi reluarea procedurii de atribuire, cu luarea în considerare de către autoritatea contractantă a celor constatate de către C.N.S.C. În ceea ce priveşte cel de-al doilea aspect contestat de către S.C. ...S.R.L., în asociere, referitor la caracterul inacceptabil şi neconform al ofertei depusă de către S.C. ... S.R.L., desemnată câştigătoare a contractului de achiziţie publică aferent procedurii de atribuire, Consiliul constată că acesta este întemeiat, impunându-se reevaluarea ofertei depusă de S.C. ... S.R.L. pentru următoarele considerente: - legat de neîndeplinirea cerinţei minime de calificare de către S.C. ... S.R.L., cerinţă prevăzută la cap. III.2.1). „Capacitatea de exercitare a activităţii profesionale” din fişa de date a achiziţiei, conform căreia ofertanţii erau obligaţi că prezinte „certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Teritorial din care să rezulte domeniul de activitate principal/secundar, codurile CAEN aferente acestora, iar pentru activitatea specifică domeniului contractului să se facă dovada autorizării conform art. 15 din Legea nr. 359/2004. Dovada autorizării reiese din menţiunea cuprinsă în certificatul ORC la pct. Sedii şi/sau activităţi autorizate, respectiv identificarea la acest punct a codului CAEN autorizat”, Consiliul constată că susţinerea contestatorului conform căreia S.C. ... S.R.L. nu a îndeplinit această cerinţă este întemeiată. 22

§ 23

Din conţinutul cerinţei de calificare redat anterior în motivare se constată că autoritatea contractantă a impus ofertanţilor prezentarea certificatului constatator din care să reiasă autorizarea activităţii specifice domeniului contractului, adică cel puţin autorizarea lucrărilor de construcţii drumuri, ce aveau corespondent în codul CAEN 4211-„lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor”. Prin raportare la conţinutul cerinţei de calificare, precum şi în urma verificării documentelor depuse de S.C. ... S.R.L. în îndeplinirea cerinţei în discuţie, Consiliul constată că acest ofertant a depus Certificatul constatator nr. … (a se vedea fila 1732 din D.A.P., vol 8), în care este prevăzut codul CAEN 4120-lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale ca activitatea principală, precum şi activităţile secundare, atât cea principală cât şi celelate secundare neavând corespondenţă în activitatea specifică domeniului contractului aferent procedurii de atribuire în cauză, cerinţa impusă de autoritatea contractantă conform căreia „pentru activitatea specifică domeniului contractului să se facă dovada autorizării conform art. 15 din Legea nr. 359/2004. Dovada autorizării reiese din menţiunea cuprinsă în certificatul ORC la pct. Sedii şi/sau activităţi autorizate, respectiv identificarea la acest punct a codului CAEN autorizat” nefiind îndeplinită de către S.C. ... S.R.L. prin documentul depus odată cu oferta, situaţie pe care comisia de evaluare, în virtutea atribuţiilor exprese, trebuia să o constate şi să respingă oferta, ca inacceptabilă. Cu toate acestea, se constată că în Raportul procedurii nr. 612/29.02.2016, la pagina 11, referitor la cerinţa de calificare privind prezentarea certificatului constatator emis de către O.R.C.M.B., comisia de evaluare a enumerat trei certificate constatatoare depuse de către S.C. ... S.R.L. atât pentru societatea sa cât şi pentru S.C. ...-declarat ca subcontractant (certificat constatator nr. 306727 din 03.08.2015) şi pentru S.C. … S.R.L., declarat ca terţ susţinător (certificat constatator nr. …din 04.11.2015), concluzia comisiei de evaluare fiind „cerinţă îndeplinită-a fost depus certificatul solicitat, ofertantul nu are trecut în certificat codul CAEN pentru activitatea ce face obiectul achiziţiei, în schimb au fost depuse certificate constatatoare de la ORC pentru subcontractant şi terţ susţinător Din cele reţinute anterior se constată nerespectarea de către autoritatea contractantă a propriei cerinţe impuse prin documentaţia de atribuire, precum şi a principiilor asumării răspunderii şi tratamentului egal între ofertanţi în condiţiile în care, deşi a menţionat că S.C. ... S.R.L. nu are trecut în certificat codul CAEN pentru activitatea ce face obiectul achiziţiei, implicit recunoscând nerespectarea cerinţei de calificare, aceasta a luat în considerare documentele depuse de către subcontractantul şi terţul susţinător al ofertantului, demers nepermis de legislaţia în materia achiziţiilor publice, susţinerile contestatorului sub acest aspect fiind întemeiate. Astfel, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, respectiv prevederile art. 186 şi art. 190 din O.U.G. nr. 34/2006, numai îndeplinirea cerinţelor minime de calificare privind capacitatea tehnică şi profesională şi cea economică şi financiară, poate fi demonstrată prin susţinere din partea 23

§ 24

unei terţe persoane, relevante în acest sens fiind şi prevederile Instrucţiunii nr. 1/2015 emisă de ANRMAP, care reglementează situaţia terţului susţinător, cât şi prevederile art. 7 din Ordinul nr. 509/2011, cerinţele privind demonstrarea capacităţii de exercitare a activităţii profesionale a ofertanţilor neputând fi demonstrată prin susţinere din partea unei terţe persoane. De asemenea, sunt relevante susţinerile contestatorului, urmând a fi reţinute în consecinţă, conform cărora în raport de prevederile art. 11 alin. (7) din H.G. nr. 925/2006, informaţiile din certificatul constatator prezentat de subcontractant se iau în considerare pentru partea din contract pe care acesta o execută, fapt ce conduce la concluzia că în certificatul constatator al ofertantului trebuie să se regăsească printre codurile CAEN existente şi cel care corespunde obiectului contractului autorizat conf. art. 15 din Legea nr. 359/2004, având în vedere că şi acesta execută o parte din contract, prin urmare cerinţa privind capacitatea de exercitare a activităţii profesionale nu putea fi îndeplinită numai de către subcontractant, situaţie care atrăgea respingerea ofertei depusă de către S.C. ... S.R.L., ca inacceptabilă, în baza art. 36 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 925/2006, pentru neîndeplinirea cerinţei minime de calificare prevăzută la pct. III.2.1. lit. b) din fişa de date a achiziţiei. Depunerea de către intervenientul S.C. ... S.R.L., odată cu „Concluziile Scrise” înregistrate la C.N.S.C. cu nr. 8399/24.03.2016, a documentului emis de O.R.C.M.B., intitulat „Furnizare Informaţii Extinse”, având nr. 129422/18.03.2016, din care reiese că în baza solicitării nr. 129422 din data de 18.03.2016 (aşadar ulterior primirii rezultatului procedurii de atribuire), formulată de acest operator economic, au fost autorizate şi activităţile secundare 4211-lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor şi 4212-lucrări de construcţii a căilor ferate de suprafaţă şi subterane, activităţi aferente obiectului achiziţiei publice în cauză, nu poate fi primită de către Consiliu, documentul depus fiind pro causa, înscrisul nefiind depus de către S.C. ... S.R.L. odată cu oferta şi nefiind verificat de comisia de evaluare în etapa de evaluare a ofertei, situaţie în care Consiliul nu poate face aprecieri asupra acestuia, neputându-se substitui în atribuţii comisiei de evaluare. Situaţia în care acest document ar fi putut să fie luat în considerare ar fi fost aceea în care, anterior depunerii ofertei în cadrul procedurii de atribuire în cauză, S.C. ... S.R.L. ar fi efectuat diligenţe către Oficiul Registrului Comerţului în sensul extinderii/autorizării activităţilor secundare pe care urma să le efectueze societatea sa, inclusiv activităţi aferente codului CAEN 4211, şi ar fi probat efectuarea acestora prin depunerea de documente, sens în care ofertantul putea să se prevaleze de prevederile art. 11 alin. (4) din HG nr. 925/2006, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv dreptul de a prezenta iniţial o declaraţie de propria răspundere, prin care confirma că îndeplineşte cerinţa de calificare în cauză, astfel cum a fost solicitată, sau că a întreprins diligenţe în acest sens, făcând dovada acestora. Or, în lipsa exercitării acestui drept, depunerea documentului în forma impusă în cadrul cerinţelor de calificare era obligatorie. 24

§ 25

În aceste condiţii, verificarea efectuată de către membrii comisiei de evaluare a documentelor de calificare depuse de către S.C. ... S.R.L. în îndeplinirea cerinţei de calificare prevăzută la cap. III.2.1). „Capacitatea de exercitare a activităţii profesionale” din fişa de date a achiziţiei, a fost defectuoasă, în totală contradicţie cu dispoziţiile art. 200 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu încălcarea dispoziţiilor art. 72 alin. (2) lit. b) din HG nr. 925/2006, cu modificările şi completările ulterioare, care impun comisiei de evaluare să verifice îndeplinirea criteriilor de calificare de către ofertanţi, în cazul în care acestea au fost solicitate prin documentaţia de atribuire. Astfel, membrii comisiei de evaluare erau ţinuţi de obligaţia verificării documentelor de calificare depuse în cadrul ofertei la momentul stabilit de către autoritatea contractantă pentru depunerea acestora, în raport cu cerinţele exprese şi imperative prevăzute în cadrul fişei de date a achiziţiei, ţinând seama de respectarea principiului tratamentului egal consacrat de art. 2 alin. (2) lit. b) din ordonanţa de urgenţă aplicabilă în materia achiziţiilor publice şi de evitarea avantajării vreunui ofertant în detrimentul celorlalţi. Mai mult, legiuitorul a acordat multe remedii şi posibilităţi de acţiune pentru operatorii economici, inclusiv prin dreptul de a contesta documentaţia de atribuire, în situaţia în care considera că anumite cerinţe sunt discriminatorii, restrictive sau nelegale. Odată ce contestatorul nu a solicitat clarificări şi nici nu a formulat o atare contestaţie cu privire la aspectul învederat, respectiv cu privire la cerinţa autorităţii contractante de prezentare a certificatului constatator, înseamnă că şi-a însuşit fără obiecţiuni documentaţia de atribuire, ignorând faptul că nu îndeplineşte întrutotul cerinţele autorităţii contractante. Prin depunerea ofertei, contestatorul şi-a însuşit conţinutul întregii documentaţii de atribuire, deci implicit şi conţinutul fişei de date a achiziţiei, motiv pentru care avea obligaţia, potrivit art. 170 din OUG nr. 34/2006 de a elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentaţia de atribuire. Astfel, în speţă, pentru motivele arătate anterior, se constată că exercitarea atribuţiilor de către comisia de evaluare a fost nelegală şi abuzivă, efectuată cu încălcarea prevederilor art. 34 alin. (1) din HG nr. 925/2006, conform cărora „În cazul în care, în cadrul documentaţiei de atribuire a fost prevăzută obligaţia îndeplinirii unor criterii de calificare, astfel cum sunt acestea prevăzute la art. 176 din ordonanţa de urgenţă, comisia de evaluare are obligaţia verificării modului de îndeplinire a acestor criterii de către fiecare ofertant în parte”, Consiliul constatând că membrii comisiei de evaluare nu au ţinut cont de cerinţele obligatorii solicitate prin fişa de date a achiziţiei. De asemenea, se constată şi încălcarea de către autoritatea contractantă a principiile expres reglementate la art. 2 alin. (2) din OUG nr. 23/2006, respectiv cel al nediscriminării, tratamentului egal, transparenţei şi al asumării răspunderii. În aceste condiţii, se impune reverificarea de către autoritatea contractantă a documentelor de calificare depuse de către S.C. ... S.R.L. şi, 25

§ 26

pentru motivele arătate anterior, constatarea faptului că oferta se încadrează în situaţia expres prevăzută de lege la art. 36 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 925/2006, pentru neîndeplinirea cerinţei minime de calificare prevăzută la pct. III.2.1. lit. b) din fişa de date a achiziţiei; - legat de critica adusă de contestator cu privire la nerespectarea de către S.C. ... S.R.L. a cerinţelor tehnice, acesta arătând că „în programul calităţii a fost trecut eronat numele societăţii care a formulat oferta”, Consiliul o respinge, ca neîntemeiată, în condiţiile care, în urma verificărilor efectuate, a constatat că, deşi în loc de „S.C. ... S.R.L.” a fost trecut „S.C. … S.R.L.”, această situaţie poate fi asimilată unei erori materiale astfel cum aceasta este definită la art. 80 alin. (3) din H.G. nr. 925/2006 şi în condiţiile în care toate celelalte documente din ofertă susţin faptul că S.C. ... S.R.L. este ofertantul, iar lucrările vor fi verificate din punct de vedere calitativ conform planului depus în propunerea tehnică de către acest ofertant; - legat de faptul că propunerea financiară depusă de S.C. ... S.R.L. conţine preţuri care nu pot fi justificate, Consiliul constată că această critică este întemeiată, constatându-se că în raportul procedurii nr. 612/29.02.2016, s-a menţionat că „Ofertantul a prezentat un tarif orar de 6 lei/oră sub salariul minim pe economie, dar a declarat că respectă condiţiile de muncă”, această concluzie a comisiei de evaluare nefiind susţinută de vreo analiză/verificare desfăşurată de comisie în etapa de evaluare, analiză în urma căreia să se poată determina în ce măsură preţul propus de ofertantul în discuţie respectă atât dispoziţiile legale exprese (H.G. nr. 1091/2014, care reglementează un salariu minim brut pe ţară de 6,225 lei/oră) cât şi dispoziţiile art. 36^1 din HG nr. 925/2006, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la un preţ aparent neobişnuit de scăzut), situaţie în care se impune reluarea procedurii de atribuire şi obligarea autorităţii contractante la reverificarea preţului propus de către S.C. ... S.R.L. în ceea ce priveşte tariful orar pentru manoperă, prin raportare la dispoziţiile H.G. nr. 1091/2014, în condiţiile în care se constată că acest ofertant a propus în Formularul C7 „Lista consumurilor cu mâna de lucru” un tarif orar de 6 lei/oră, relevante fiind şi extrasele de manoperă din dosarul achiziţiei, paginile 1459, 1452, 1426, 1410, 1397, 1356 şi 1340. Susţinerea autorităţii contractante potrivit căreia respectivul ofertant a declarat că „respectă condiţiile de muncă”, nu poate fi acceptată de către Consiliul în condiţiile în care, aşa cum s-a reţinut anterior, legislaţia în materia achiziţiilor publice obligă autoritatea contractantă să efectueze verificări legate de conţinutul propunerii financiare, cu respectarea de către ofertant a tuturor obligaţiilor legale aplicabile. Or, în această situaţie, constatându-se lipsa de diligenţă a autorităţii contractante şi încălcarea de către comisia de evaluare a atribuţiilor prevăzute la art. 72 alin. (2) lit. g) din HG nr. 925/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul constată că se impune obligarea autorităţii contractante la reevaluarea propunerii financiare depusă de către S.C. ... S.R.L. şi verificarea sustenabilităţii preţului propus de acesta, precum şi respectarea de către acesta a dispoziţiilor H.G. nr. 1091/2014, care reglementează un salariu minim brut pe ţară de 6,225 lei/oră sau încadrarea 26

§ 27

acesteia în cazurile prevăzute de art. 36 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 925/2006. Pentru toate aceste considerente, în baza art. 278 alin. (2), (4) şi (6) din OUG nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul admite contestaţia formulată de către S.C. ...S.R.L., în calitate de lider al asocierii S.C. ...S.R.L. – S.C. ... S.R.L., în contradictoriu cu .... Anulează, în parte, raportul procedurii nr. 612/29.02.2016, în ceea ce priveşte menţiunile referitoare la oferta depusă de către Asocierea S.C. ...S.R.L. – S.C. ... S.R.L. şi la oferta depusă de către S.C. ... S.R.L., precum şi actele subsecvente acestuia. Obligă ... ca, în termen de cel mult 10 zile de la primirea prezentei decizii, să reevalueze ofertele depuse de către Asocierea S.C. ...S.R.L. – S.C. ... S.R.L. şi de către S.C. ... S.R.L., pentru considerentele din motivare şi să stabilească rezultatul procedurii, cu întocmirea unui nou raport al procedurii. Obligă ... ca, în cadrul aceluiaşi termen dispus anterior, să aducă la cunoştinţa operatorilor economici încă implicaţi în procedura de atribuire noul rezultat al procedurii. Pe cale de consecinţă, aspectele învederate de intervenientul S.C. ... S.R.L. legate de caracterul conform al ofertei sale sunt respinse, ca nefondate, de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor pentru argumentele reţinute anterior în motivare, impunându-se reevaluarea atât a documentelor depuse de către S.C. ... S.R.L. în îndeplinirea cerinţei de calificare prevăzută la punctul III.2.1) „Capacitatea de exercitare a activităţii profesionale” în ceea ce priveşte prezentarea „certificatului constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Teritorial (...) din care să rezulte domeniul de activitate principal/secundar, codurile CAEN aferente acestora, iar pentru activitatea specifică domeniului obiectului contractului să se facă dovada autorizării conf. art. 15 din Legea nr. 359/2004” cât şi reevaluarea propunerii financiare sub aspectul sustenabilităţii şi justificării preţurilor propuse de S.C. ... S.R.L. în cadrul tarifelor orare pentru manoperă (paginile 1459, 1452, 1426, 1410, 1397, 1356 şi 1340 din propunerea financiară), sub salariul minim pe economie, astfel cum este acesta reglementat de H.G. nr. 1091/2014. În ceea ce priveşte criticile formulate de către S.C. ... S.R.L. atât prin cererea de intervenţie transmisă prin adresa nr. 2775/21.03.2016, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 7949/21.03.2016, cât şi prin concluziile scrise înaintate prin adresa fără număr de înregistrare la emitent şi nedatată, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 8399/24.03.2016, ca urmare a studierii dosarului achiziţiei publice la data de 22.03.2016, referitoare la oferta depusă de către Asocierea S.C. ...S.R.L. – S.C. ... S.R.L. sub aspectul neîndeplinirii unor cerinţe de calificare şi a preţului neobişnuit de scăzut, Consiliul le respinge, ca inadmisibile, în condiţiile în care calitatea sa procesuală este aceea de intervenient, nu de contestator, S.C. ... S.R.L. nedepunând o contestaţie, pentru a avea astfel de pretenţii, cu atât mai mult cu cât ordonanţa în materia achiziţiilor publice prevede calea de atac a 27

§ 28

contestaţiei pe motive de netemeinicie sau nelegalitate, dar nu pentru motive necunoscute părţii vătămate. În acest sens sunt şi susţinerile S.C. ...S.R.L., în asociere, exprimate prin adresa nr. 295/29.03.2016, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 8938/29.03.2016, prin care au fost transmise concluzii scrise, ca răspuns la cererea de intervenţie şi concluziile scrise depuse de S.C. ... S.R.L., contestatorul arătând că intervenientul a criticat oferta depusă de asocierea sa cu privire la alte aspecte decât cele reţinute de către autoritatea contractantă, apreciind că aceste critici sunt, pe de-o parte, inadmisibile, având în vedere că acestea vizează alte aspecte decât cele reţinute de autoritatea contractantă (pe care acesta o sprijină prin respectiva cerere de intervenţie) în rezultatul procedurii comunicat prin adresa nr. 630/01.03.2016 şi în raportul procedurii nr. 612/29.02.2016 iar, pe de altă parte, aceste critici sunt tardive, prin raportare la prevederile art. 2562 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, respectiv la momentul la care acestea au fost formulate. În consecinţă, pentru argumentele prezentate anterior, Consiliul respinge cererea de intervenţie transmisă prin adresa nr. 2775/21.03.2016, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 7949/21.03.2016, formulată de către S.C. ... S.R.L., ca neîntemeiată. Conform prevederilor art. 280 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, decizia este obligatorie. PREŞEDINTE COMPLET …

§ 29

MEMBRU MEMBRU … …

§ 30

Redactată în 5 (cinci) exemplare, conţine 29 (douăzecişinouă) pagini. 28

Istoricul dosarului

Ordine cronologică
Evenimente, de la cel mai recent la cel mai vechi
DataÎnregistrareSensDocumentExpeditorDescriere ieșireDestinatar
2016-04-019454IesireAdresa transmitere decizie—Adresa transmitere decizieSC B BRAUN AVITUM SRL
2016-04-019455IesireAdresa transmitere decizie—Adresa transmitere decizieSPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA SIBIU
2016-03-319327IntrareRenunțareSC B BRAUN AVITUM SRL——
2016-03-319341IntrareRenunțareSC B BRAUN AVITUM SRL——
2016-03-309151IntrareDuplicat contestatieSC B BRAUN AVITUM SRL——
2016-03-299015IntrareContestatieSC B BRAUN AVITUM SRL——
2016-03-299023IntrareDuplicat contestatieSC B BRAUN MEDICAL SRL——

Alte dosare ale părților

B. BRAUN AVITUM SRL

Vezi toate dosarele (2)

SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA SIBIU

Vezi toate dosarele (129)

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.