Dosar 3801/2017
Dosar finalizatExceptii
Dosar public
Exceptii
Status: Dosar finalizat. Complet: C11.
Soluție consemnată: Exceptii.
Decizia de fond menționată în registru: 2815, data 26.10.2017.
Istoricul cuprinde 14 evenimente, între 2017-10-20 și 2017-10-30. Sunt asociate 1 decizii și 0 încheieri.
Rezumat al câmpurilor din registru. Ultima observare: 2026-10-01T20:38:43.419Z.
Dosar CNSC 3801/2017
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect “SALUBRIZARE STRADALĂ ȘI DESZĂPEZIRE ÎN MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA - DELIMITARE SECTOR 1”, coduri CPV 90620000-9, 90610000-6, 90630000-2, s-au solicitat următoarele: - anularea solicitării de clarificări nr. 443744/29.09.2017, întrucât încalcă legislația în vigoare privind achizițiile publice și este vădit abuzivă; - constatarea faptului că autoritatea contractantă a răspuns doar formal notificării prealabile prin adresa nr. 454347/05.10.2017 prin care şi-a asumat că urmează să adopte măsuri de remediere, dar că remediile nu au fost implementate efectiv în termenul de 7 zile prevăzut de art. 6 alin. (5) din Legea nr. 101/2016; -obligarea autorității contractante la adoptarea remediilor în cauză: anulare solicitării de clarificări nr. 443744/29.09.2017, reevaluarea ofertei sale şi a celorlalte oferte din procedură, în conformitate cu dispoziţiile legii şi cu considerentele Deciziei nr. 2487/C11/3087 din 1/2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca rămasă fără obiect, contestația formulată de GARDEN CENTER GRUP SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2017_2815_2017_Decizie_2815.pdf, BO2017_2815_2017_BO2017_2815.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2815/C11/3801 Data: 26.10.2017 Prin contestația înregistrată la Consiliu cu nr. 44559/20.10.2017, formulată de GARDEN CENTER GRUP SRL, cu sediul în Măgurele, str. Atomiștilor nr. 127-135, județul Ilfov, înregistrată la ONRC sub nr. J23/614/2015, având CUI 15148952, reprezentată de Ion Olteanu – Administrator și de avocat Bianca Racolța, împotriva adresei nr. 443744/29.09.2017, reprezentând solicitare de clarificări și a răspunsului la notificarea prealabilă nr. 454347/05.10.2017, emise de către MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Moților nr. 3, județul Cluj, cod poștal 400001, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii unui acord cadru de servicii, având ca obiect “SALUBRIZARE STRADALĂ ȘI DESZĂPEZIRE ÎN MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA - DELIMITARE SECTOR 1”, coduri CPV 90620000-9, 90610000-6, 90630000-2, s-au solicitat următoarele: - anularea solicitării de clarificări nr. 443744/29.09.2017, întrucât încalcă legislația în vigoare privind achizițiile publice și este vădit abuzivă; - constatarea faptului că autoritatea contractantă a răspuns doar formal notificării prealabile prin adresa nr. 454347/05.10.2017 prin care şi-a asumat că urmează să adopte măsuri de remediere, dar că remediile nu au fost implementate efectiv în termenul de 7 zile prevăzut de art. 6 alin. (5) din Legea nr. 101/2016; -obligarea autorității contractante la adoptarea remediilor în cauză: anulare solicitării de clarificări nr. 443744/29.09.2017, reevaluarea ofertei sale şi a celorlalte oferte din procedură, în conformitate cu dispoziţiile legii şi cu considerentele Deciziei nr. 2487/C11/3087 din 1/2
25.09.2017 pronunţată de CNSC respectiv: “(a) să constatate că oferta subscrisei este admisibilă (cum reiese din decizia CNSC mai sus citată); (b) să constatate că oferta RER ECOLOGIC SERVICE ORADEA SRL necesită a fi respinsă (întrucât este inacceptabilă - conform considerentelor Deciziei CNSC); (c) să declarare câştigătoare oferta subscrisei, în termenul de 15 zile impus de decizia CNSC şi să comunice rezultatul reevaluării subscrisei”; - accesul la documentele dosarului constituit la Consiliu, în temeiul art. 19 din Legea nr. 101/2016; - în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor efectuate de către GARDEN CENTER GRUP SRL pentru soluţionarea contestaţiei potrivit documentelor doveditoare anexate. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca rămasă fără obiect, contestația formulată de GARDEN CENTER GRUP SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestaţia nr. 309/10.02.2017, înregistrată la CNSC sub nr. 5055/10.02.2016, înaintată de SC ... SRL, cu sediul social în …, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. …, CUI …, reprezentată prin …, formulată împotriva comunicării privind rezultatul procedurii nr. 1291/8/03.02.2017, transmisă de ..., cu sediul în …, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări „...”, cod CPV: ... (Rev. 2), iniţiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ..., s-a solicitat Consiliului: - să admită prezenta contestație; - să dispună anularea adresei nr. 1291/8/03.02.2017 privind comunicarea rezultatului procedurii, a raportului procedurii care a stat la baza acesteia și a tuturor actelor subsecvente lui; - să oblige autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor depuse de SC ... SA, SC ...SRL, SC ...SRL, SC ...SRL, SC ... SRL, SC ... SRL și să le respingă ca inacceptabile și neconforme; - să dispună continuarea procedurii de achiziție.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia de faţă, prin care SC ... SRL atacă rezultatul procedurii de atribuire transmis cu adresa nr. 1291/8/03.02.2017, emisă de ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii mai sus amintite, solicitând cele menţionate în partea introductivă. 1
De asemenea, apreciază că, la evaluarea ofertelor, autoritatea contractantă nu a respectat cerinţele impuse prin fișa de date a achiziţiei și clarificarea nr. 3, înregistrată cu nr. 14025/ 06.12.2016, prin care se atașează răspunsul proiectantului nr. 1059/05.12.2016, în care, la punctul 5, se precizează „organizarea de şantier se va licita de către fiecare ofertant în funcţie de dotarea și situația acestuia, valoarea organizării de şantier fiind de 13,091 mii lei, formată din 9,169 mii lei lucrări construcții și instalații aferente organizării de şantier și 3,927 mii lei cheltuieli conexe organizării de şantier". Contestatoarea consideră că: - autoritatea contractantă nu a respectat cerinţele HG nr. 28/ 2008, care au fost impuse prin fișa de date a achiziției la capitolul III.1.5 - Legislaţia aplicabilă și capitolul IV.4.2 - Modul de prezentare a propunerii financiare; - la evaluarea ofertelor, autoritatea contractantă nu a respectat cerinţa privind salariul minim garantat de 1.450 lei, valabil la data evaluării ofertelor; - autoritatea contractantă nu a verificat temeinic distanțele de transport de la furnizori până la amplasamentul podului, așa cum a fost solicitat prin fișa de date a achiziţiei - capitolul IV.4.1; - autoritatea contractantă nu a verificat temeinic garanţia de participare prezentată de ofertantul SC ... SRL, în sensul că aceasta nu respectă prevederile art. 36 alin. (1) și art. 37 alin. (1) din HG nr.395/2016; - autoritatea contractantă nu a verificat prețurile foarte de mici, care, în opinia sa, nu sunt raportate la prețurile pieţei și nu s-a asigurat că respectivii ofertanți au posibilitatea de a duce la bun sfârșit contractul în condiţiile de calitate impuse prin documentaţia de atribuire. Din aceste motive, solicită Consiliului să dispună anularea raportului procedurii de achiziţie și a tuturor actelor subsecvente acestuia și reevaluarea ofertelor depuse de SC ... SA, SC ...SRL, SC ... SRL, SC ...SRL, SC ... SRL, SC ... SRL, SC ... SA, în opinia sa, autoritatea contractantă urmând să le respingă ca neconforme și inadmisibile din următoarele motive: Oferta depusă de SC ... SA Propunerea financiară a SC ... SA nu reprezintă rezultatul liberei concurențe și nu poate fi justificată, elementele de cost aflându-se sub preţul pieţei, fiind neobişnuit de scăzute, motiv pentru care trebuia respinsă ca inacceptabilă. În acest sens, prezintă sub formă tabelară informații despre prețurile unitare la produsele prezentate de societatea desemnată câștigătoare și cele pe care le consideră ca fiind „prețul pieței”. De asemenea, susține că SC ... SA nu a ofertat corect costurile aferente distanțelor de transport de la furnizori la punctul de lucru, astfel: 2
- pentru grinzile prefabricate a ofertat distanța de transport de 36 km - deviz pag. 34 din ofertă - (TRA04A36), în opinia sa, grinzile prefabricate și dalele se aprovizionează de la SC ... SA, distanța fiind de 390 km; - transportul materialelor a fost ofertat la 20 km, când sediul declarat este la Piteşti, judeţul Argeş, distanța fiind de 280 km; - transportul oțelului beton a fost cotat la 20 km, neexistând furnizori de oțel beton la această distanță; - transportul mixturilor asfaltice a fost cotat la 20 km, în realitate, distanța până la furnizorul declarant - SC ... SA fiind de 25 km; Transportul balastului a fost cotat la 20 km, neexistând furnizori de balast la această distanță; - transportul nisipului a fost cotat la 20 km, neexistând furnizori de nisip la această distanță; - transportul pietrei sparte a fost cotat la 20 km, cel mai apropiat furnizor aflându-se la 120 km. Contestatoarea afirmă că SC ... SA nu a declarat producătorii reali ai materialelor solicitate, astfel: - pentru oțel beton a declarant ca producător SC ... SRL, localitatea …, judeţul …, care nu poate să fie decât un simplu comerciant, conform informaţiilor de pe www.....ro; - pentru mixturi asfaltice a declarat ca furnizor SC ...SA, care, în opinia sa, nu poate produce decât o parte din mixturile asfaltice solicitate prin caietele de sarcini. SC ...SA nu poate produce mixtura asfaltică BAP, mixtura cea mai importantă pentru această lucrare. Totodată, menționează că fișele cu detaliile de la producători nu sunt confirmate de către aceştia. Manopera ofertată de SC ... SA (7,6 lei/oră) nu respectă obligaţiile relevante din domeniul social și al relaţiilor de muncă la nivel naţional ce trebuiesc îndeplinite pe parcursul îndeplinirii contractului de lucrări conform solicitărilor din fișa de date, capitolul IV.4.1. Manopera orară, la data atribuirii contractului și evaluării ofertelor, este de 8,735 lei, conform legislaţiei la nivel naţional, condiţie care este impusă și de art. 51 din Legea nr. 98/2016 și art. 137 din HG nr. 395/2016. În opinia sa, sunt încălcate și dispoziţiile HG nr. 1/2017. Contestatoarea consideră că oferta SC ... SA nu asigură o corelare între propunerea tehnică și propunerea financiară și trebuie respinsă ca neconformă potrivit art. 137, alin. (3) pct. d) din HG nr. 395/2016. În acest sens, susține că transportul grinzilor prefabricate, de la … la ..., pe distanța de 390 km, nu se poate face cu suma de 8.600 lei, cât a fost ofertat în devizul grinzi beton (pag. 34 din ofertă). Ținând cont de distanța foarte mare de transport, de gabaritul grinzilor și greutatea acestora și de faptul că este necesară autorizaţie specială de transport pentru fiecare grindă transportată, nu se poate realiza transportul unei grinzi cu numai 2.866 lei, preţul real pentru aceasta distanță fiind de cel puţin 10.000 lei. 3
SC ... SA nu a cotat costul real al transportului și chiriei macaralei necesare montajului grinzilor prefabricate din beton. În cadrul devizului 146206 - grinzi beton (pag. 34 din ofertă) 3 buc, art. 1 - montarea elementelor prefabricate din beton armat cu macara pe pneuri de 20-29 TF a fost cuantificată suma de 277,2 lei/buc. La poziţia de utilaj, valoarea totală aferentă utilajului pentru montaj grinzi fiind de 2.494 lei, sumă ce cuprinde atât chiria necesară montajului cât și deplasarea și dislocarea utilajului. Având în vedere gabaritul (lungime de 24 ml) cât și greutatea grinzilor (20 tone) și ținând cont de faptul că nu au fost alocate sume suplimentare pentru amenajarea de platfome de montaj, contestatoarea susține că este nevoie de o macara de minim 120 to, care necesită autorizaţie specială de transport, suma de 2.494 lei neacoperind nici măcar costurile pentru transportul macaralei și autorizaţiei necesare pentru deplasare, costul real pentru montajul grinzilor fiind de aproximativ 20.000 lei. În continuarea, apreciază că SC ... SA: - nu a ofertat aparatele de reazem conform specificaţiilor din caietele de sarcini și planşele de execuţie, preţul de achiziţie fiind mult mai mare (800-1200 lei, față de 130-150 lei); - nu a ofertat rostul de dilatație conform specificaţiilor din proiect acesta având un preț mult mai mare decât un rost obişnuit (820 lei, față de 22 lei/ml); - nu a ofertat piatra spartă conform specificaţiilor din proiect, ci a ofertat probabil pietriş concasat, având în vedere că cel mai apropiat furnizor de piatră spartă se află la 120-140 km de locaţia podului iar SC ... SA a ofertat o distanță de transport pentru piatra spartă de 20 km. În concluzie, consideră că oferta financiară nu acoperă în condiţii de calitate specificaţiile din caietele de sarcini. Contestatoarea susține că oferta câștigătoare nu cuprinde cheltuielile conexe organizării de şantier, iar lucrările de bază nu satisfac cerinţele minime desfășurării activității în șantier (lipsă împrejmuire, lipsă barăci muncitori, lipsă grup sanitar). În opinia sa, oferta în discuție este neconformă și în privinţa cheltuielilor cu organizarea de şantier. Pentru organizarea de şantier s-a ofertat suma de 3.941 lei, care se referă doar la amenajarea unei platforme de balast de 40 mc. Devizul de organizare de şantier prezentat de SC ... SA nu respectă cerinţele din documentaţia de atribuire prin care se solicită ca devizul de organizare de şantier să respecte condiţiile impuse de HG nr. 28/2008. Oferta depusă de SC ...SRL. În opinia sa, aceasta este neconformă și inadmisibilă și trebuie respinsă din următoarele motive: - elementele constitutive ale prețurilor sunt nejustificat de mici raportat la preţul pieţei și nu sunt rezultatul liberei concurențe, prezentând sub formă tabelară informații despre prețurile unitare la 4
produsele prezentate de societatea criticată și cele pe care le consideră ea fiind „prețul pieței”; - macaraua pentru montajul grinzilor a fost ofertată cu 95 lei/oră, ceea ce nu acoperă nici măcar chiria pentru o macara de 18 tone; - pentru montajul grinzilor este necesară o macara de mare tonaj; - pentru montajul grinzilor s-a cotat suma de 239 lei/buc., respectiv suma de 2.154 lei pentru întreaga operaţiune de montaj grinzi, costul real fiind de aproximativ 20.000 lei; - pentru transportul grinzilor s-a cotat 41,8 lei/tonă, suma totală fiind de 2.508 lei (pag.36 din ofertă) ceea ce înseamnă 836 lei/grindă, respectiv 2,3 lei/km, sumă care nu acoperă nici măcar taxele și autorizaţiile de transport. La pagina 127, oferta de transport este de 3.400 lei/buc, preţul transportului fiind de 10.200 lei, fără TVA, față de 2.508 lei ofertați, care nu acoperă nici măcar transportul unei grinzi la şantier. Cu toate că a anexat oferta de preț pentru transportul grinzilor, în valoare de 10.200 lei (pag. 127 din ofertă), în deviz a cotat suma de 2.508 lei; - transportul materialelor a fost ofertat la 24 km, cu toate că sediul societății se află la …, distanța de transport până la punctul de lucru fiind de peste 80 km; - la devizul CIN218 - Amenajare amplasament, s-a ofertat în plus cantitatea de 900 mc, respectiv 4.664 lei, costuri directe care nu se justifică. (…) - nu a ofertat piatra spartă conform specificaţiilor din proiect, ci a ofertat probabil pietriş concasat, având în vedere că cel mai apropiat furnizor de piatră spartă se află la 120-140 km de locaţia podului, iar SC ...SRL a ofertat o distanță de transport de 68 km. Față de cele prezentate, contestatoarea apreciază că oferta financiară a SC ...SRL nu acoperă în condiţii de calitate specificaţiile solicitate prin caietele de sarcini. Oferta depusă de SC ... SRL. În opinia contestatoarei, oferta de mai sus trebuie respinsă ca neconformă, deoarece elementele constitutive ale prețurilor sunt nejustificat de mici raportat la preţul pieţei și nu sunt rezultatul liberei concurențe, prezentând sub formă tabelară informații despre prețurile unitare la produsele prezentate de societatea criticată și cele pe care le consideră ea fiind „prețul pieței”. În acest sens, apreciază că SC ... SRL nu a ofertat corect costurile cu transportul materialelor de la furnizori la punctul de lucru, astfel: - transportul grinzilor a fost ofertat la 100 km, față de 120 km cât este distanța reală de la Roman la amplasamentul podului; - transportul oțelului beton (furnizor SC ... SRL) a fost ofertat la 5 km față de 25 km (baza SC ... SRL); - transportul lemnului a fost ofertat la 2 km, față de 25 km (baza SC ... SRL); - transportul dalelor a fost ofertat la 50 km, față de 120 km cât este distanța de la furnizorul declarat SC ...; 5
- transportul apei a fost ofertat la 2 km - nu se cunoaşte locaţia; - transportul pietrei sparte a fost ofertat la 40 km, față de 120 km unde se află cea mai apropiată carieră. Fișele tehnice nu sunt confirmate de către producător. Manopera ofertată de SC ... SRL este de 7,4 lei/oră, față de 8,735 lei/oră. Costul macaralei pentru montajul grinzilor nu a fost evaluat corect și nu corepunde realității, macaraua fiind cotată la 80 lei/oră, mult sub preţul real al cheltuielilor cu macaraua necesare montajului grinzilor. În devizul PCI068 - grinzi beton precomprimat (pag.26 din ofertă), art. 1 montare elemente prefabricate din beton cu macaraua pe pneuri 20-29 TF - 201,6 lei/buc și un cost total de 1.851 lei pentru toate grinzile, preţul real al montării grinzilor fiind de aproximativ 20.000 lei. Preţul ofertat nu acoperă nici măcar costul cu deplasarea și dislocarea macaralei. Costul cu transportul grinzilor agabaritice a fost evaluat la doar 2.160 lei (pag. 26 din ofertă) care nu acoperă nici măcar transportul unei singure grinzi, costul total fiind de aproximativ 10.000 lei. SC ... SRL nu a cotat corespunzător costurile cu aparatele de reazem, preţul ofertat referindu-se la aparate obişnuite care se folosesc pentru poduri cu deschideri mici și nu la aparatele de reazem solicitate prin proiect conform detaliilor de execuţie. Piatra spartă nu a fost ofertată conform cerinţelor din proiect, având în vedere că transportul acesteia a fost ofertat la 40 km, față de 120 km cât este distanța față de cel mai apropiat furnizor. În opinia sa, propunerea financiară a SC ... SRL nu acoperă condiţiile de calitate solicitate prin caietele de sarcini, fiind neconformă și în condiţiile privind ofertarea organizării de şantier, în cadrul cheltuielilor de construcții nefiind ofertată desfacerea organizării de şantier, iar în cadrul cheltuielilor conexe fiind ofertată doar o sumă de 1.500 lei, reprezentând diferenţa preț-material care nu are nicio legătură cu prevederile HG nr. 28/2008 privind componenta cheltuielilor conexe organizării de şantier. Oferta depus de SC … SRL În opinia contestatoarei, oferta acesteia nu este semnată cu semnătura electronică a persoanei autorizate pentru semnarea ofertei. De asemenea, consideră că elementele constitutive ale prețurilor sunt nejustificat de mici raportat la preţul pieţei și nu sunt rezultatul liberei concurențe, prezentând sub formă tabelară informații despre prețurile unitare la produsele prezentate de societatea criticată și cele pe care le consideră ea fiind „prețul pieței”, susținând că SC ...SRL nu a ofertat corect distanțele de transport, astfel: - transportul oțelului beton a fost cotat la 15 km, în realitate neeexistând furnizori la această distanță; (…) - transportul ţevii corugate a fost cotat la 15 km, la această distanță neeexistând furnizori. 6
Nu au fost declaraţi producătorii reali ai tuturor materialelor solicitate prin fișa de date. Astfel, pentru oțel beton a fost declarat SC VASION SRL Bacău, acest operator economic având rol de comerciant al acestui material. Fișele cu detalii producător nu sunt confirmate de către aceştia. Manopera ofertată este de 7,5 lei/oră, față de 8,735 lei/oră, salariul minim la data evaluării ofertelor, ceea ce contravine solicitărilor din fișa de date a achiziţiei. Transportul grinzilor prefabricate agabaritice pe distanța de 310 km, în valoare de 6.199,8 lei, nu acoperă costul real al acestui transport, costul cu transportul depăşind 10.000 lei. Montajul grinzilor prefabricate nu este cotat la costul real. Devizul 227GPB - Grinzi din beton precomprimat cuprinde un cost pentru macara de 201,8 lei/buc, respectiv 1.814 lei pentru montajul tuturor grinzilor, preț care nu acoperă nici costurile pentru dislocarea și transportul macaralei în şantier. Autoritatea contractantă avea obligaţia să verifice dacă ofertantul are posibilitatea de a monta 3 grinzi de 20 tone/buc., cu deschiderea de 24 ml, cu numai 1.814 lei, respectiv 80 lei/ora de funcţionare macara, costul real fiind de aproximativ 20.000 lei. Aparatele de reazem la preţul la care au fost ofertate, respectiv 81 lei/buc și 171 lei/buc, nu pot satisface cerinţele din caietele de sarcini. Aparatele de reazem proiectate pentru acest pod, conform detaliilor de execuţie, sunt mult mai complexe și preţul este mult mai mare. În privinţa respectării cerinţelor din documentele de licitație la organizarea de şantier, conform HG nr. 28/2008, nu s-a ofertat capitolul de lucrări conexe organizării de şantier iar în cadrul lucrărilor de construcții și instalații nu a ofertat dezafectarea lucrărilor de organizare de şantier, transportul barăcilor și orele de funcţionare macara necesare montajului barăcilor, oferta fiind neconformă și sub acest aspect. Oferta depusă de SC … SRL În opinia contestatoarei, oferta de mai sus nu reprezintă rezultatul liberei concurențe și nu poate fi justificată, elementele constitutive ale preţului fiind sub preţul de piaţă, fiind neobişnuit de scăzut, prezentând sub formă tabelară informații despre prețurile unitare la produsele prezentate de societatea criticată și cele pe care le consideră ea fiind „prețul pieței”. În acest sens, consideră că nu au fost ofertate costurile cu tranporturile materialelor conform cerinţelor din fișa de date a achiziţiei privind distanța reală de transport față de furnizorii de materiale și locaţia podului, astfel: „Transportul betonului a fost cotat la 20 km, iar furnizorul declarat a fost SC MUV SRL Bacău- distanța reală 80 km; (…) Transportul apei a fost cotat la 5 km, al bolovanilor la 20 km, al lemnului la 20 km, al ţevii corugate la 20 km, cel mai apropiat comerciant aflându-se la minim 25 km.” De asemenea, susține că manopera ofertată de SC ... SRL de 7,5 lei/oră, față de 8,735 lei/oră, ceea ce contravine solicitărilor din fișa de date a achiziţiei; aparatele de reazem ofertate nu corespund cerinţelor 7
din caietele de sarcini, preţul ofertat referindu-se la aparate obişnuite care se folosesc pentru poduri cu deschideri mici și nu la aparatele de reazem solicitate prin proiect conform detaliilor de execuţie. În opinia sa, costul real al macaralei pentru montarea grinzilor prefabricate nu a fost inclus corect în ofertă, fiind ofertat un preț de 252 lei/grindă și un preț total de 2.268 lei (pag. 27 din ofertă), față de aproximativ 20.000 lei costul real. Acest preț nu acoperă nici costurile cu autorizaţiile și deplasarea macaralei la punctul de lucru. Transportul grinzilor agabaritice nu a fost evaluat la valoarea reală a acestor cheltuieli, fiind ofertat un preț total de 1.200 iei (pag. 27 din ofertă) pentru transportul a 3 grinzi agabaritice la o distanță reală de 410 km (de la SC … SA), când, în condiţii reale, costul acestora este de 3 ori mai mare (costul pe distanța de 120 km fiind de peste 10.000 lei). Referitor la devizul de organizare de şantier SC ... SRL nu a ofertat cheltuielile conexe organizării de şantier iar în cadrul lucrărilor de construcții și instalaţii aferente organizării de şantier nu a ofertat lucrările de desfacere a organizării la terminarea lucrărilor. Oferta depusă de SC ... SRL trebuia respinsă la deschidere, deoarece garanţia de participare nu respectă solicitările legale privind garanţia de participare la licitație. Componentele unitare ale costurilor nu sunt rezultatul liberei concurențe și sunt mult sub preţul pieţei, prezentând sub formă tabelară informații despre prețurile unitare la produsele prezentate de societatea criticată și cele pe care le consideră ea fiind „prețul pieței”. Nu au fost ofertate corect costurile de transport, distanțele aferente de la furnizori la punctul de lucru. Distanța pentru transportul materialelor nu este cea reală față de furnizori, astfel: - Sediul SC ... SRL este în Adjud, iar distanța până la punctul de lucru este de 58 km și nu de 50 km cât se cotează; - Transportul grinzilor prefabricate a fost cotat la 50 km, iar în tabelul detalii furnizor este declarat SC … punct de lucru …, distanța reală fiind de 120 km; (…) - Transportul emulsiei a fost cotat la 51 km, față de distanța reală de 110 km. Manopera ofertată de SC ... SRL de 7,6 lei/oră nu respectă obligaţiile relevante din domeniul social și al relaţiilor de muncă la nivel naţional ce trebuiesc îndeplinite pe parcursul îndeplinirii contractului de lucrări conform solicitărilor din fisa de date, capitolul IV.4.1, manopera orară la data atribuirii contractului și evaluării ofertelor fiind de 8,735 lei, conform legislaţiei la nivel naţional, condiţie care este impusă și de art. 51 din Legea 98/2016. Contestatoarea consideră că SC ... SRL nu a cotat la valoarea reală costul privind transportul grinzilor, valoarea pentru transportul a 3 grinzi agabaritice pe distanța Roman-... (120 km) a fost de 960 lei (pag. 27 din ofertă), însemnând 320 lei/cursă. Costul real este de aproximativ 10.000 lei. 8
SC ... SRL nu a cotat la valoarea reală costurile privind montajul grinzilor. Articolul P106C1 din devizul grinzi din beton precomprimat 3 buc (pag. 27 din ofertă) - costul cu macaraua pentru montajul grinzilor este de 315 lei/buc, respectiv 2.835 lei pentru toate grinzile, costul real find de aproximativ 20.000 lei. Nu s-a cotat la valoarea reală costul cu aparatele de reazem, a cotat 149 lei/buc, respectiv 331 lei/buc, ceea ce reprezintă aparate de reazem care nu respectă cerinţele din detaliile de execuţie și care nu pot fi utilizate, costul real fiind de 800 lei/buc, respectiv 1.200 lei/buc. Nu a ofertat piatră spartă conform specificaţiilor din caietele de sarcini, având în vedere că a ofertat transportul la 50 km iar cea mai apropiată carieră se află la 120 km. SC ... SRL nu a ofertat costurile cu organizarea de şantier conform specificaţiilor din fișa de date și conform celor impuse de HG 28/2008. Nu a ținut cont de cheltuielile conexe organizării de şantier și în special de transportul muncitorilor și paza şantierului. Conform graficului prezentat, tehnologia de execuţie este greşită și nu poate fi aplicată în realitate, în sensul că grinzile sunt montate înainte de a fi finalizată execuţia lucrărilor de infrastructură pod. Oferta depusă de SC ... SA trebuia respinsă din următoarele motive: SC ... SA nu a stabilit exact care sunt activitățile pe care le execută fiecare asociat în parte. Odată cu prezentarea DUAE avea obligaţia de a prezenta și Acordul de asociere sau subcontractare, în care să specifice exact care sunt sarcinile fiecărui asociat în îndeplinirea contractului. Conform instrucţiunii nr. 256/2016 emisă de ANAP, nedepunerea odată cu DUAE a acordului de subcontractare și/sau acordului de asociere atrage respingerea ofertei ca inacceptabilă. SC ... SA nu a respectat solicitările din fișa de date referitoare la obligativitatea ofertării distanțelor de transport reale față de furnizorii de materiale, astfel: - Transportul oțelului beton a fost ofertat la 7 km, la această distanță neeexistând furnizori; - Transportul grinzilor prefabricate a fost cotat la 7 km, furnizorul declarat fiind SC …, jud. …, distanța reală fiind de 205 km; (…) - Transportul argilei a fost cotat la 1 km, la această distanță neeexistând furnizori. În tabelul detalii producători, pentru oțel beton, este nominalizată SC ... SRL care, de fapt, poate fi un simplu comerciant și nu producătorul (fabricantul). Tabelele cu detalii producător nu sunt semnate de către producători. Manopera ofertată este de 8 lei/oră, față de 8,735 lei/oră, manopera minimă legală la data evaluării ofertelor. 9
SC ... SA nu a ofertat costul real al transportului grinzilor agabaritice pe distanța de 104 km (lași-...), cost care depăşeşte 10.000 lei. Totodată, nu a ofertat costul real cu montajul grinzilor, ofertând un preț de 9.038 lei (pag. 28 din ofertă) față de 20.000 lei preţul pieţei. Aparatele de reazem, la preţul ofertat de SC ... SA, nu pot satisface cerinţele din caietele de sarcini, neputând fi utilizate la această lucare, fiind mult mai mici față de cele solicitate prin proiectul tehnic. Devizul pentru organizarea de şantier nu cuprinde elementele minime solicitate de HG 28/2008 (nu include amenajarea platformei necesare organizării de şantier, macaraua pentru montarea barăcilor și dezafectarea lucrărilor de organizare la finalizarea lucrărilor). Devizul de lucrări conexe cuprinde doar nişte ore de funcţionare grup electrogen, care nu este specificat în HG nr. 28/2008, dar nu cuprinde elementele esenţiale strict necesare desfășurării activității, cum ar fi transportul muncitorilor sau paza şantierului. În concluzie societatea contestatoare apreciază că ofertele SC ... SA, SC ...SRL, SC ...SRL, SC ...SRL, SC ... SRL, SC ... SRL, SC ... SRL nu au respectat cerinţele minime din fișa de date a achiziţiei și caietele de sarcini: - s-au utilizat distanțe mult mai mici la calcularea costurilor de transport față de furnizorii de material, diminuîndu-se astfel costul real al transporturilor; - preţul privind transportul grinzilor agabaritice este eronat, prețul real fiind în jur de 10.000 lei; - similar, pentru montajul grinzilor, prețul real este de aproximativ 20.000 lei ținând cont de deschiderea de 24 ml a grinzilor, de greutatea de 20 to a fiecărei grinzi și de poziţia de montaj în şantier, inclusiv transportul macaralei necesitând autorizaţie specială; - conform detaliilor de execuţie, aparatele de reazem sunt de tip 16M respectiv 17F și sunt diferite ca dimensiuni față de aparatele de reazem obişnuite pentru poduri cu deschideri mai mici, preţul de piaţă al acestor aparate fiind de 800 lei, respectiv 1.200 lei pe bucată; - calculul devizului privind organizarea de șantier nu respectă cerinţele HG 28/2008, solicitarea fiind foarte clară în fișa de date a achiziţiei, atât în privinţa costurilor de construcții cât și în privinţa costurilor conexe aferente organizării de şantier; - ofertanţii nu au asigurat salariul minim garantat în plată pe toată durata de realizare a contractului, care, la data evaluării, era de 8,735 lei/oră; Contestatoarea susține că niciunul dintre operatorii economici enumerați nu a respectat cele precizate anterior, care, fiecare în parte sunt condiţii de respingere a ofertei. Toate cele 7 oferte prezintă abateri grave privind modul de formare a preţului ofertat, care nu poate fi justificat și care pun în pericol real ducerea la îndeplinire a contractului și realizarea în condiţiile de calitate solicitate a lucrărilor. 10
Prețurile ofertate sunt nejustificat de mici față de preţul pieţei, nu sunt rezultatul liberei concurențe și nu pot fi justificate. Propunerile financiare sunt neconforme, devizele prezentate pentru organizarea de şantier nu respectă cerinţele din HG nr. 28/2008. Contestatoarea consideră că autoritatea contractantă a făcut doar o verificare formală a ofertelor, refuzând să adopte măsurile de remediere a aspectelor sesizate prin notificarea prealabilă. În opinia sa, autoritatea contractantă avea obligaţia de a se convinge că ofertele primite acoperă toate costurile necesare ducerii la bun sfârșit a contractului de lucrări, în condiţii de calitate și cu respectarea cerinţelor tehnice solicitate prin caietele de sarcini, chiar dacă ofertele au peste 80 % din valoarea estimată, acest lucru neînsemnând că sunt și conforme cu solicitările din documentaţia de atribuire. Prin adresa nr. 2168/22.02.2017, înregistrată la CNSC cu nr. 6485/23.02.2017, ... a transmis punctul său de vedere referitor la contestația înaintată de SC ... SRL, solicitând Consiliului respingerea acesteia. Față de susținerile contestatoarei, autoritatea contractantă susține că afirmația contestatoarei cu privire la nerespectarea salariului minim garantat în plată la data evaluării ofertelor, în valoare de 1.450 lei, este nefondată având în vedere următoarele: - în evaluarea ofertelor a luat în calcul salariul minim garantat la data depunerii ofertelor; - salariul minim garantat la data de 20.12.2016 era de 1.250 lei (conform HG nr. 1017/30.12.2015, cu un tarif minim orar de 7.382 lei/oră, pentru un program complet de 169.33 ore în medie pe lună în anul 2016); - salariul minim garantat de 1.450 lei intră în vigoare de la data de 01.02.2017 (conform HG nr. 1/2017; - în etapa de evaluare financiară, comisia de evaluare a întocmit un centralizator pentru principalele materiale, tariful orar la principalele utilaje și tariful orar pentru manoperă, centralizator din care rezultă salariul minim de 7.4 lei/oră, salariu orar peste minimul de 7.382 lei/oră la acea dată. Referitor la afirmațiile SC ... SRL cum că nu a verificat garanţia depusă de SC ... SRL, cu privire la modul de plată a acesteia și anume că „plata garanţiei se va executa necondiţionat la prima cerere a beneficiarului, că este irevocabilă, că poate fi executată în cazul în care ofertantul își retrage oferta în perioada de garanţie, nu constitue garanţia de bună execuţie în perioada convenită, refuză să semneze contractul dacă oferta sa este stabilită câștigătoare", autoritatea contractantă susține că aceste afirmaţii sunt total nefondate deoarece: - SC ... SRL îndeplineşte cerinţa privind garanţia de participare prin Poliţa de asigurare de garanţie necondiţionată pentru participarea la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică/ contractului sectorial/acordului-cadru BOND B/NR. 0148800/ 16.12.2016, unde, la 11
punctul 4 se regăsesc toate condiţiile de reţinere a garanţiei enumerate de contestatoare; - contestatoarea a depus drept instrument de garantare o poliţă de asigurare emisă de aceeaşi societate de asigurări „ CertAsig". Autoritatea contractantă arată că, în contestație, SC ... SRL atacă fiecare ofertant, încearcând să demonstreze că prețurile unitare la anumite produse au fost „nejustificat de mici raportat la preţul pieţei". Per a contrario, autoritatea contractantă anexează o listă cu prețurile unitare practicate de … pentru comercializarea materialului lemnos (lemn rotund, bile manele) în care există prețuri unitare de 150 lei/ mc, respectiv 125 lei/mc, iar în ofertele contestate există prețuri unitare pentru aceste produse începând cu 200 lei/mc, demonstrând astfel că acestea sunt prețurile practicate în piaţă. De asemenea, menţionează că, din punct de vedere valoric, toate ofertele sunt peste 80 % din valoarea estimată a contractului ce urmează a fi încheiat, astfel că, după întocmirea centralizatorului cu prețuri unitare, comisia de evaluare nu a considerat necesar să solicite fundamentarea preţurilor ofertate, deoarece, din centralizatorul mai sus menționat, nu au rezultat diferențe mari de preț între oferte. Prin urmare, autoritatea contrcatantă apreciază că, având în vedere criteriul de atribuire „preţul cel mai scăzut", comisia de evaluare a procedat corect în evaluarea ofertelor. Cu adresa nr. 371/24.02.2017, înregistrată la CNSC cu nr. 6625/24.02.2017, SC ... SRL a răspuns la punctul de vedere formulat de ... Contestatoarea amintește că, prin fișa de date a achiziţiei s-a solicitat ca obligaţiile relevante din domeniul mediului, social și al relaţiilor de muncă care sunt la nivel naţional și european, vor fi respectate pe toată perioada îndeplinirii contractului de lucrări. În aceste condiții reia la modul general afirmațiile din cadrul contestației referitoare la salariul minim garantat în plată, susținând că autoritatea contractantă nu a depus un minim de diligență în a solicita clarificări la această chestiune și anume ofertanții să depună documente justificative care să dovedească cum vor acoperi plata drepturilor salariale pentru toate categoriile de personal implicate în realizarea contractului raportat la oferta depusă. Referitor la modul de prezentare a garanţiei de participare depusă de SC ... SRL, contestatoarea precizează că operatorul economic în cauză a prezentat doar o poliţă de asigurare, fără să depună și scrisoare de garanţie așa cum s-a solicitat prin documentele de licitație, respectiv forma de prezentare a garanţiei de participare este formularul "Scrisoare de garanţie" (punctul III.1.1 din fisa de date). Este adevarată afirmaţia autorității contractante că și SC ... SRL a prezentat poliţa de asigurare emisă de aceeaşi societate de asigurări Certasig, dar nu menționează că aceasta a fost însoțită de scrisoarea de garanţie nr. 0148775 AddO, emisă în baza poliţei de asigurare nr. 0148775/15.12.2016, lucru pe care SC ... SRL nu l-a făcut. 12
Referitor la prețurile unitare care au stat la baza formării preţurilor, autoritatea contractantă face referire doar la materialul lemnos care are o valoare nesemnificativă în valoarea totală a ofertelor, afirmând că Direcţia Silvică Bacău comercializează material lemnos la prețuri de 150 lei/mc, respectiv 125 lei/mc, dar fără a face referire la faptul că materialul lemnos se vinde prin licitație și că prețurile menționate sunt prețuri de pornire a licitației, preţurile finale de achiziţie fiind mult mai mari. Autoritatea contractantă nu a verificat modul în care este posibil a se asigura montajul grinzilor, în condiţiile în care deplasarea macaralei de mare tonaj de la furnizor la punctul de lucru presupune un cost de piaţă de 3.000 euro (13.500 lei) inclusiv autorizaţiile speciale de transport, chiria unei astfel de macara fiind de 150 euro/oră. Potrivit contestatoarei, costul real pentru toate activitățile necesare montajului grinzilor, în condiţiile unei organizări perfecte în care activitatea de deplasare la punctul de lucru a macaralei și montajul grinzilor se realizează într-o singură zi este de minim 4.500 euro (20.250 lei). În opinia sa, sumele ofertate de operatorii economici clasate pe locurile 1-7 sunt mult sub preţul de piaţă și nu acoperă nici autorizaţiile și deplasarea macaralei la punctul de lucru, prezentând sub formă tabelară prețurile propuse de cei șapte ofertanți admisibili din fața sa, față de prețurile pe care le consideră ea ca fiind rezultatul pieței libere. În ceea ce privește afirmația autorității contractante că toate ofertele sunt, din punct de vedere valoric, peste 80% din valoarea estimată, că au existat oferte cu preț foarte apropiat și că din aceste motive nu a considerat necesar să solicite fundamentarea preţului ofertat, contestatoarea susține că nicăieri în noua legislaţie privind achiziţiile publice nu este specificat faptul că dacă ofertele primite sunt peste 80% din valoarea estimată atunci autoritatea contractantă nu trebuie să verifice dacă contractul de lucrări poate fi dus la bun sfârșit în condiţii de calitate și cantitate solicitate prin caietele de sarcini. Autoritatea contractantă are obligaţia legală să verifice și să se asigure că ofertele sunt reale și nu folosesc elemente discreţionare. Elementele cotate care atrag suspiciuni de nerealitate trebuie verificate și dovedite. În punctul de vedere, autoritatea contractantă nu specifică nimic referitor la neofertarea distanțelor reale de transport de către opertorii economic clasați pe locurile 1-7 inclusiv, așa cum a fost solicitat prin documentele de licitație. Autoritatea contractantă nu face referire la nerespectarea de către ofertanții clasaţi pe locurile 1-7 inclusiv a formarii preţului pentru organizarea de şantier conform solicitărilor din documentaţia de atribuire. Autoritatea contractantă nu face referire la aparatele de reazem ofertate de către ofertanții clasaţi pe locurile 1-7 inclusiv, având în vedere ca preţul ofertat de aceştia nu asigură procurarea aparatelor de 13
reazem din detaliile de execuţie și că nu sunt acceptate oferte alternative. Autoritatea contractantă nu face precizări privind oferta depusă de SC ... SA privind respectarea cerinţelor referitoare la asociere/ subcontractare, prevăzute în Notificarea nr. 256/08.12.2016 emisa de ANAP. În opinia sa, autoritatea contractantă avea obligaţia de a respinge toate ofertele care: - nu prezintă garanţia de participare în forma solicitată; - constituie o alternativă la prevederile caietului de sarcini; - nu asigură respectarea reglementărilor obligatorii privind relaţiile de muncă pe toată durata de derulare a contractului; - nu asigura îndeplinirea contractului la parametrii calitativi și cantitativi solicitați prin caietele de sarcini; - constituie o abatere de la legislaţia incidentă alta decât cea în domeniul achiziţiilor publice; - conţine în cadrul propunerii financiare prețuri care nu sunt rezultatul liberei concurențe și care nu pot fi justificate. Neverificarea de către autoritatea contractantă a cerinţelor impuse prin documentaţia de atribuire presupune încălcarea principiilor consacrate privind achiziţiile publice prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. b) și lit. d) din Legea nr. 98/2016 și are ca rezultat direct acceptarea diminuării nejustificate a preţului ofertat de către firmele clasate pe primele 7 locuri. Faţă de susţinerile părţilor şi de documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul reţine cele ce urmează: În vederea atribuirii contractului de lucrări: „...”, cod CPV: ... (Rev. 2), ..., în calitate de autoritate contractantă, a iniţiat o procedură simplificată, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. 396819/24.11.2016, odată cu care a postat şi documentaţia de atribuire. Criteriul de atribuire a contractului este „prețul cel mai scăzut”, valoarea estimată fiind de 541.584 lei, fără TVA. În urma etapei de evaluare a ofertelor, autoritatea contractantă a întocmit raportul procedurii nr. 1290/03.02.2017, potrivit căruia oferta contestatoarei a fost declarată admisibilă, dar necâștigătoare, clasându- se pe ultima poziție a clasamentului, respectiv nr. 8. Comunicarea rezultatului procedurii s-a efectuat către contestatoare cu adresa nr. 1291/8/03.02.2017. Nemulțumită de conținutul adresei de mai sus, SC ... SRL a înaintat prezenta contestație, criticând atât ofertantul desemnat câștigător, respectiv SC ... SA, cât și ofertele tuturor operatorilor economici clasate înaintea ei, solicitând cele precizate în partea introductivă. Preliminar analizării aspectelor sesizate de contestatoare, este de remarcat că documentația de atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini (părțile tehnice), formularele necesare și modelul 14
contractului de achiziție, la care se adaugă clarificările postate în SEAP, prin faptul că au depus ofertă, au fost acceptate de operatorii economici participanți, drept pentru care toate prevederile ei și-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât mai ales pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire, inclusiv pentru SC ... SRL. La acest moment nu pot fi emise pretenții sau critici vizavi de prevederile documentației de atribuire, întrucât ar fi vădit tardive, raportat la termenul prescris de Legea nr. 101/2016. În soluționarea cauzei, Consiliul are în vedere clasamentul ofertelor declarate admisibile, determinat de propunerile financiare, potrivit raportului procedurii: 1. SC ... SA – 438502 lei, fără TVA – 81% din valoarea estimată; 2. SC Instal Desing SRL – 458350,77 lei, fără TVA – 84,63% - ” -; 3. SC ... SRL – 458415,71 lei, fără TVA – 84,64% - ” -; 4. SC ...SRL – 465112,01 lei, fără TVA – 85,88% - ” -; 5. SC ... SRL – 466212,11 lei, fără TVA – 86,08% - ” -; 6. SC ... SRL – 482760,53 lei, fără TVA – 89,14% - ” -; 7. SC ... SA 516135,89 lei, fără TVA – 95,30% - ” - ; 8. SC ... SRL – 537904,65 lei, fără TVA – 99,32% - ” -. Așa cum se poate observa, pe de o parte, prețurile de mai sus se situează peste procentul de 80%, considerat un reper acceptabil de către autoritatea contractantă, iar pe de altă parte că diferențele procentuale între ofertele clasate pe primele patru locuri sunt foarte mici, variind între 3,63% - 4,88%. În ceea ce privește criticile societății contestatoare conform cărora, oferta financiară a societății desemnată câștigătoare SC ... SA nu ar reprezenta rezultatul liberei concurențe, pe motiv că elementele de cost ale acesteia (piatră spartă, bitum, ... dale prefabricate) s-ar afla sub prețul pieței, fiind neobișnuit de scăzute, respectiv că SC ... SA nu a ofertat corect costurile aferente distanțelor de transport de la furnizori la punctul de lucru, Consiliul le respinge ca neîntemeiate. În stabilirea acestei concluzii, Consiliul are în vedere faptul că informațiile pe care societatea contestatoare le-a prezentat sub formă tabelară, ca o comparație între prețurile propuse de SC ... SA și cele care ar fi rezultatul liberei concurenței (în opinia SC ... SRL), nu sunt susținute de documente care să confirme că doar prețurile la care se raportează aceasta sunt cele reale, conform dispozițiilor art. 249 din Codul de Procedură Civilă, ci sunt simple supoziții care nu probează că prețurile indicate de SC ... SA ar fi prețurile pieței. Cu alte cuvinte, contestatoarea nu a demonstrat că deține documente/probe care ar impune doar prețurile indicate de ea la rubrica „prețul pietei” pentru materialele necesare execuției lucrării în cauză, din tabelul existent în cadrul contestației. Toate acele prețuri sunt exemple ale contestatoarei și nu confirmă faptul că, pe piața economică, există numai acele valori sau intervale de valori la care se raportează ea (de exemplu: la piatră spartă 0,03 lei/ kg – 0,05 lei/kg; bitum 2,6 lei/kg – 6 lei/kg... dale prefabricate 800 lei/buc – 900 15
lei/buc), față de cele menționate de SC ... SA (piatră spartă 0,014 lei/kg; bitum 1,4 lei/kg... dale prefabricate 600 lei/buc.) Potrivit cap. IV.4.2.) – Modul e prezentare a propunerii financiare, din fișa de date a achiziției, ofertanșii trebuiau să întocmească oferta financiară conform următoarelor cerințe: „1.Propunerea financiara se va exprima în lei. Preturile din oferta vor include - toate si orice costuri necesare pentru ca lucrarile sa corespunda cerintelor din Caietul de sarcini;- toate taxele legale - toate si orice cheltuieli care vor fi angajate de executant in vederea îndeplinirii sarcinilor prevazute în caietul de sarcini. 2. Oferta financiara va cuprinde:• Formularul de oferta;• Anexa la formularul de oferta ce va cuprinde obligatoriu si valoarea alocata cheltuielilor cu organizarea de santier, Grafic de executie;• Centralizatorul financiar al obiectelor (C2); • Centralizatorul financiar al categoriilor de lucrari (C3); • Lista cuprinzand cantitatile de lucrari (C5); • Lista cuprinzand consumurile de materiale (C6); • Lista cuprinzand cheltuielile cu forta de munca (C7); • Lista consumurilor ore de functionare a utilajelor de constructii (C8); • Lista consumurilor privind transporturile (C9). 3.Oferta financiara se va cripta obligatoriu în SEAP (www.e-licitatie.ro). 4.Preturile unitare folosite trebuie sa fie justificate si rezultatul liberei concurente. 5. Valabilitate oferta financiara: 90 zile de la data limita stabilita pentru depunerea ofertelor.5. Se va prezenta un deviz pentru organizarea de santier ce va respecta conditiile impuse prin HG 28/2008 (...).”. Or, față de cele de mai sus, Consiliul apreciază că orice operator economic este liber să-și întocmească oferta financiară pe baza studiului propriu de piață și a ofertelor de preț pentru materii și materiale ce urmează a fi folosite, de la diverși producători, furnizori etc. A afirma cu certitudine că doar prețurile propuse de către contestatoare sunt cele reale și sustenabile este un aspect pe care Consiliul nu poate să-l rețină ca fiind întemeiat, deoarece, pentru lucrarea în cauză se folosesc materiale uzuale, pe care chiar societatea contestatoare le-a enumerat (piatră spartă, bitum, lemn rotund, panou cofrag... dale prefabricate). Prin urmare, nu se poate face vorbire de faptul că această lucrare presupune utilizarea de materii prime sau materiale rare, care nu pot fi produse/furnizate decât de anumiți producători/furnizori. Și chiar și în aceste condiții, prețurile la aceleași tipuri de materiale putând fi diferite, neexitând o impunere a respectivilor producători/furnizori să vândă un produs cu același preț pentru toți posibilii cumpărători. În susținerea acestei concluzii, Consiliul ține seama și de faptul că obiectul contractului de achiziție publică în cauză este de execuție a unui pod pe drum forestier, cu o lungime de 31 m, cu o valoare de 541.584 lei, fără TVA, fiind lucrări de o complexitate redusă. Pe baza aceluiași raționament, Consiliul va respinge ca fiind neîntemeiate atât criticile contestatoarei care vizează costurile aferente transportului de la furnizori la punctul de lucru pentru diversele 16
materiale: grinzi prefabricate, oțel beton, mixturi asfaltice etc., pe care societatea desemnată câștigătoare le-a prezentat, cât și cu privire la eventualii furnizori care s-ar afla la anumite distanțe de față de punctul de lucru. De altfel, în fișa de date, la cap. IV.4.1) – Modul de prezentare a propunerii tehnice, se regăsește următoarea mențiune: „Distantele folosite pentru transportul materialelor vor fi calculate de la furnizor pana la amplasamentul podului. Distantele prevazute de proiectant in memoriul tehnic, antemasuratori sau formularul C5/F3 sunt orientative. Fiecare ofertant va folosi propriile distante de transport, in functie de proprii furnizori de materiale.” O hotărâre judecătorească elocventă în speţă este cea cu nr. 4399/CA/2012-R din 6 decembrie 2012, în care Curtea de Apel Piteşti, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în considerente a arătat: „calitatea lucrărilor executate nu depinde de preţul materialelor, dar depinde de calitatea materialelor utilizate şi de modul de punere în operă, iar modul de control al calităţii este clar stipulat în normativele în vigoare. Deşi preţul bitumului este sub limita valorilor aflate pe piaţă, acest lucru reprezintă un risc contractual, care poate fi reglementat prin prevederile contractului de achiziţie publică şi ţine de decizia celor două părţi să şi-l asume sau nu. Aspectul că SC ... SA ar fi ofertat prețuri care nu reprezintă rezultatului liberei concurențe astfel că oferta financiară a acesteia nu poate fi justificată, nu va fi reținut de către Consiliu ca fiind întemeiat, fie și prin faptul că, la originea sistemului deschis de achiziţii publice se află libera concurenţă între operatorii economici, care au tot interesul în a participa la licitaţii cu preţuri cât mai competitive, pentru a îşi maximiza astfel şansele de a obţine contractul supus licitaţiei. Prin urmare, dacă toţi operatorii economici ar practica aceleaşi preţuri, atunci sistemul în discuţie ar deveni de prisos. Cât privește susținerea contestatoarei potrivit căreia manopera ofertată de SC ... SA, de 7,6 lei/oră, nu respectă obligațiile relevante din domeniul social și al relațiilor de muncă la nivel național, în sensul că sunt încălcate, printre altele, dispozițiile HG nr. 1/2017, pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, Consiliul nu o reține ca întemeiată, întrucât, procedura în cauză a fost inițiată în data de 24.11.2016, așa cum reiese din anunțul de participare nr. … postat în SEAP. Or, având în vedere că actul normativ invocat de contestatoare a fost publicat în data de 06.01.2017, conform Monitorul Oficial, Partea I nr. 15 din 06 ianuarie 2017, iar data de depunere a ofertelor a fost 20.12.2016, este evident că societatea criticată nu se putea prevala de un act normativ care a apărut ulterior depunerii ofertei sale. Prin urmare, în ceea ce privește salariul minim brut, actul normativ la care trebuia să se raporteze contestatoarea în întocmirea ofertei sale era HG nr. 1017/2015, unde la art. 1 se prevede: „Începând cu data de 1 mai 2016, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 1.250 lei lunar, pentru un program 17
complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2016, reprezentând 7,382 lei/oră.” În aceste condiții, Consiliul constată că manopera de 7,6 lei/oră, ofertată de SC ... SA, respectă HG nr. 1017/2015, în vigoare la momentul depunerii ofertelor. De altfel, la cap. III.1.5) - Legislația aplicată, din fișa de date, este consemnat acest act normativ. Consiliul nu reține ca fiind întemeiată nici susținerea contestatoarei potrivit căreia, raportat la gabaritul și greutatea grinzilor, SC ... SA ar fi avut nevoie de o macara de „minim 120 tone”, care ar necesita o autorizație necesară pentru deplasare, conducât la un cost de „aproximativ 20.000 lei”, și respinge ca fiind nefondate și criticile referitoare la faptul că SC ... SA nu a ofertat aparate de reazem, rostul la dilatație și piatra spartă conform specificațiilor tehnice, astfel că prețul acestora ar fi trebuit să fie mult mai mare față de cel propus. În stabilirea acestei concluzii, Consiliul are în vedere faptul că alegațiile contestatoarei sunt simple supoziții bazate doar pe propriile impresii, fără un fundament real tehnic și financiar, iar folosirea sintagmei „ci a ofertat probabil pietriș concasat” conduce la incertitudinea celor afirmate. De asemenea, Consiliul consideră a fi nerelevante și susținerile contestatoarei referitoare la faptul că SC ... SA nu a declarat producătorii/furnizorii reali ai materialelor solicitate, deoarece este modul propriu al ofertanților de a-și alege producătorii/furnizorii, fie și de oțel beton, mixturi asfaltice etc., pe de o parte, iar pe de altă parte, contestatoarea nu a dovedit că deține toate informațiile care să convingă că un producător, de exemplu „SC ...SA nu poate produce decât o parte din mixturile asfaltice solicitate prin caietele de sarcini”, respectiv că „SC ...SA nu poate produce mixtura asfaltică BAP”. Referitor la critica ce vizează organizarea de șantier, în sensul că oferta SC ... SA „este neconformă deoarece nu respectă cerințele din fișa de date”, Consiliul o respinge ca neîntemeiată. În aprecierea acestei finalități, Consiliul ține seama de faptul că, în fișa de date, la cap. IV.4.2) – Modul de prezentare a propunerii finaciare, la pct. 2, se menționează: „Oferta financiară va cuprinde: Formularul de ofertă; Anexa la formularul de ofertă ce va cuprinde obligatoriu și valoarea alocată cheltuielilor cu organizarea de șantier (...)”. Din verificarea ofertei SC ... SA, Consiliul constată că fost depus Formularul de ofertă însoțit de anexa la acesta, în cadrul căreia, la poz. 8, este menționată organizarea de șantier, cu valoarea de 3.941 lei. Or, în condițiile în care, în cadrul documentației de atribuire, pentru organizarea de șantier nu s-a impus un prag minim sau maxim și nu s-au specificat eventualele elementele care să constituie această componentă, valoarea aferentă ei a fost lăsată la latitudinea operatorilor economici ofertanți, astfel că afirmația contestatoarei cum că oferta câștigătoare nu cuprinde cheltuielile conexe organizării de șantier este nefondată. 18
Având în vedere cele expuse, Consiliul constată că autoritatea contractantă a considerat, în mod corect, că oferta SC ... SA este admisibilă raportat la criticile aduse, astfel că respectând criteriul de atribuire ales „prețul cel mai scăzut” a desemnat-o câștigătoare întrucât a avut valoarea cea mai mică, respectiv: 438.502 lei, fără TVA. În concluzie, observațiile contestatoarei, asupra ofertei desemnate câștigătoare, sunt neîntemeiate. Pe cale de consecință, întrucât criticile referitoare la oferta clasată pe locul 1, deci desemnată câștigătoare, nu au putut fi dovedite, ele fiind respinse ca neîntemeiate, este evidentă lipsa de interes a contestatoarei în ceea ce privește observațiile asupra ofertanților ocupanți ai locurilor 2, 3, 4, 5, 6 și 7, față de locul 8 pe care l-a ocupat SC ... SRL, deoarece, chiar dacă observațiile acesteia din urmă cu privire și la cele 6 ofertante clasate înaintea ei ar fi întemeiate, rezultatul procedurii de desemnarea câștigătoare a ofertei SC ... SA rămâne neschimbat, astfel că posibilitatea ca SC ... SRL să se claseze pe locul 1 este înlăturată. Prin urmare, nu sunt îndeplinite condițiile stipulate la art. 3 lit. f) (i) și (ii) din Legea nr. 101/2016. În susținerea celor evocate, Consiliul are în vedere și practica instanţelor judecătoreşti, cu titlu de exemplu în acest sens fiind Decizia nr. 2718 din 6 octombrie 2011, emisă de Curtea de Apel Craiova, Secția contencios administrativ și fiscal, în care se menționează: „Plângerea este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă, pentru considerentele care se vor arăta în continuare. Dispoziţiile art. 255 alin. (1) din ordonanţă reglementează dreptul de contestare a actului autorităţii contractante pentru persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, iar alin. (2) defineşte persoana vătămată ca fiind orice persoană care îndeplineşte cumulativ două condiţii, respectiv are un interes legitim în legătură cu un anumit contract de achiziţie publică şi a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecinţă a unui act al autorităţii contractante, de natură să producă efecte juridice. În accepţiunea legiuitorului, sunt necesare, aşadar, două condiţii, cerute simultan pentru ca un operator economic să dobândească calitatea de persoană vătămată. În ceea ce priveşte interesul, Curtea admite, la nivel teoretic, că un ofertant la procedură poate avea interes în a formula contestaţie indiferent de locul pe care se clasează în urma evaluării ofertelor realizate de autoritatea contractantă, existând posibilitatea ca, în urma soluţionării contestaţiei, să se ajungă la respingerea tuturor ofertanţilor clasaţi pe locuri superioare, din diverse motive, ori chiar la renunţarea de către aceştia la a-şi menţine oferta sau la a încheia contractul, ceea ce poate conduce, în final, la declararea câştigătoare chiar a ofertei contestatoarei. (...) Pentru considerente similare, Curtea apreciază ca nici cea de-a doua cerinţă, aceea a prejudiciului, nu este îndeplinită, întrucât, prin plasarea pe locul doi, petenta nu este pusă în situaţia de a suferi un prejudiciu. Conchizând asupra celor expuse, Curtea constată ca petenta nu justifică niciuna dintre cele două condiţii cerute de textul art. 255 alin. (2) din ordonanţă, decizia pronunţată de Consiliu fiind una legală.” În ceea ce privește criticile suplimentare contestației, din cadrul răspunsului SC ... SRL, transmis cu adresa nr. 371/24.02.2017, înregistrată la CNSC cu nr. 6801/27.02.2017, Consiliul le respinge ca inadmisibile. 19
În justificarea acestei concluzii, Consiliul are în vedere definiţia „notificării prealabile”, potrivit art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 101/ 2016, astfel: „notificare prealabilă - cererea prin care se solicită autorităţii contractante reexaminarea unui act al autorităţii contractante, în sensul revocării sau modificării acestuia”, precum şi dispoziţiile art. 6 alin. (1) din acelaşi act normativ, care stabilesc următoarele: „Sub sancţiunea respingerii contestaţiei ca inadmisibilă, care poate fi invocată şi din oficiu, înainte de a se adresa Consiliului sau instanţei de judecată competente, persoana care se consideră vătămată are obligaţia să notifice autoritatea contractantă cu privire la solicitarea de remediere, în tot sau în parte, a pretinsei încălcări a legislaţiei privind achiziţiile publice sau concesiunile, în termen de: (...)”. De asemenea, relevante sunt şi prevederile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora: „Este inadmisibilă prezentarea unor noi motive de contestare şi/sau formularea unor noi capete de cerere pe calea concluziilor scrise sau orale ori a precizărilor la contestaţie ulterior termenului legal de formulare a acesteia.” Luând în considerare aspectele de fapt şi de drept mai sus prezentate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, pentru considerentele evocate în motivare, Consiliul respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de SC ... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 şi poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 alin. (1) din acelaşi act normativ.
Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de SC ... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, … … … 20
Redactată în 4(patru) exemplare, conţine 21(duăzecișiunu) pagini. 21
| Data | Înregistrare | Sens | Document | Expeditor | Descriere ieșire | Destinatar |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 2017-10-30 | 45906 | Intrare | Punct de vedere | PRIMARIA MUNICIPIULUI CLUJ NAPOCA | — | — |
| 2017-10-27 | 45685 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | GARDEN CENTER GRUP SRL |
| 2017-10-27 | 45686 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | PRIMARIA MUNICIPIULUI CLUJ NAPOCA |
| 2017-10-24 | 44849 | Intrare | Punct de vedere | GARDEN CENTER GRUP SRL | — | — |
| 2017-10-24 | 44888 | Intrare | Duplicat contestatie | GARDEN CENTER GRUP SRL | — | — |
| 2017-10-24 | 44921 | Intrare | Completare | PRIMARIA MUNICIPIULUI CLUJ NAPOCA | — | — |
| 2017-10-24 | 44926 | Intrare | Punct de vedere | PRIMARIA MUNICIPIULUI CLUJ NAPOCA | — | — |
| 2017-10-24 | 44943 | Intrare | Punct de vedere | GARDEN CENTER GRUP SRL | — | — |
| 2017-10-23 | 44613 | Intrare | Duplicat contestatie | GARDEN CENTER GRUP SRL | — | — |
| 2017-10-23 | 44734 | Intrare | Completare | PRIMARIA MUNICIPIULUI CLUJ NAPOCA | — | — |
| 2017-10-23 | 44759 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | PRIMARIA MUNICIPIULUI CLUJ NAPOCA |
| 2017-10-23 | 44760 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | GARDEN CENTER GRUP SRL |
| 2017-10-20 | 44559 | Intrare | Contestatie | GARDEN CENTER GRUP SRL | — | — |
| 2017-10-20 | 44592 | Intrare | Duplicat contestatie | GARDEN CENTER GRUP SRL | — | — |
Respinge pe fond
Admite contestatia in parte si dispune remedierea
Respinge pe fond
Renuntari
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.