Dosar 2291/2021
Dosar finalizatRespinge pe fond
Dosar public
Respinge pe fond
Status: Dosar finalizat. Complet: C6.
Soluție consemnată: Respinge pe fond.
Decizia de fond menționată în registru: 2328, data 20.10.2021.
Istoricul cuprinde 31 evenimente, între 2021-08-31 și 2021-12-13. Sunt asociate 1 decizii și 1 încheieri.
Rezumat al câmpurilor din registru. Ultima observare: 2026-10-01T20:38:06.746Z.
Dosar CNSC 2291/2021
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Lucrări de întreținere curentă și periodică a drumurilor județene din județul Satu Mare”, cod CPV 45233141-9 Lucrări de întreținere a drumurilor (Rev.2), (anunț de participare CN1029996/09.04.2021), s-au solicitat următoarele: „• anularea deciziei autorității contractante prin care oferta depusă de Asocierea ARDELEAN COMPANY NORD VEST SRL- EMILIANO VEST SRL- DITO GROUP SRL a fost declarată admisibilă, conformă și câștigătoare pe Lotul 2 (Zona Supur), Lotul 3 (Zona Satu Mare) și Lotul 4 (Zona Oaș); • anularea în parte a Raportului procedurii de atribuire nr. 16850/19.08.2021 cu privire la Loturile 2, 3 și 4 sub aspectul deciziei de desemnare drept admisibilă și câștigătoare a ofertei depusă de Asocierea ARDELEAN COMPANY NORD VEST SRL- EMILIANO VEST SRL- DITO GROUP SRL precum și a tuturor actelor subsecvente acestei decizii; Pagina 1 din 3Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție voluntară nr. 942/ 09.09.2021, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 47662/09.09.2021, formulată de către SC ARDELEAN COMPANY NORD VEST SRL, în calitate de lider al Asocierii SC ARDELEAN COMPANY NORD VEST SRL - EMILIANO VEST SRL - DITO GROUP SRL, cu sediul în municipiul Baia Mare, str. Minerilor nr. 13, et. 1, ap. 3, județul Maramureș. Respinge excepția inadmisibilității contestației, invocată de către intervenientă. Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către DIFERIT AG SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, b-dul Muncii nr. 18, județul Cluj, în ceea ce privește loturile 2, 3 și 4, în contradictoriu cu autoritatea contractantă JUDEȚUL SATU MARE, cu sediul în municipiul Satu Mare, str. 25 Octombrie nr. 1, județul Satu Mare. Pe cale de consecință, respinge solicitarea contestatoarei de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată. Admite cererea de intervenție înaintată de către SC ARDELEAN COM…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2021_2328_2021_Decizie_2328.pdf, BO2021_2328_2021_BO2021_2328.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2328/C6/2291 Data: 20.10.2021 Prin contestația datată 30.08.2021, transmisă prin e-mail și înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 45525/31.08.2021, formulată de către DIFERIT AG SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, b-dul Muncii nr. 18, județul Cluj, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J12/320/2009, având CUI 25113978, reprezentată legal prin administrator Vadean Grigore, și convențional prin avocat Horia Bora, împotriva adresei nr. 16983/20.08.2021 privind comunicarea rezultatului pentru lotul 2 – „Zona Supur”, a adresei nr. 16978/20.08.2021 privind comunicarea rezultatului pentru lotul 3 – „Zona Satu Mare”, respectiv a adresei nr. 16971/20.08.2021 privind comunicarea rezultatului pentru lotul 4 – „Zona Oaș”, documente emise de către JUDEȚUL SATU MARE, cu sediul în municipiul Satu Mare, str. 25 Octombrie nr. 1, județul Satu Mare, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, derulată online, pe loturi, în vederea încheierii unui acord cadru având ca obiect „Lucrări de întreținere curentă și periodică a drumurilor județene din județul Satu Mare”, cod CPV 45233141-9 Lucrări de întreținere a drumurilor (Rev.2), (anunț de participare CN1029996/09.04.2021), s-au solicitat următoarele: „• anularea deciziei autorității contractante prin care oferta depusă de Asocierea ARDELEAN COMPANY NORD VEST SRL- EMILIANO VEST SRL- DITO GROUP SRL a fost declarată admisibilă, conformă și câștigătoare pe Lotul 2 (Zona Supur), Lotul 3 (Zona Satu Mare) și Lotul 4 (Zona Oaș); • anularea în parte a Raportului procedurii de atribuire nr. 16850/19.08.2021 cu privire la Loturile 2, 3 și 4 sub aspectul deciziei de desemnare drept admisibilă și câștigătoare a ofertei depusă de Asocierea ARDELEAN COMPANY NORD VEST SRL- EMILIANO VEST SRL- DITO GROUP SRL precum și a tuturor actelor subsecvente acestei decizii; Pagina 1 din 3
• obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei depuse de Asocierea ARDELEAN COMPANY NORD VEST SRL- EMILIANO VEST SRL- DITO GROUP SRL pe Loturile 2, 3 și 4 în conformitate cu motivarea deciziei ce urmează a fi pronunțată • obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată (…)”. Prin cererea de intervenție voluntară nr. 942/09.09.2021, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 47662/09.09.2021, formulată de către SC ARDELEAN COMPANY NORD VEST SRL, în calitate de lider al Asocierii SC ARDELEAN COMPANY NORD VEST SRL - EMILIANO VEST SRL - DITO GROUP SRL, cu sediul în municipiul Baia Mare, str. Minerilor nr. 13, et. 1, ap. 3, județul Maramureș, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J24/796/2014, având CUI RO23019533, reprezentată legal prin administrator Ardelean George Traian, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) și (4) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu cele ale art. 61 și urm. C. pr. civ., cu referire la contestația DIFERIT AG SRL, s-au solicitat următoarele: admiterea cererii de intervenție, respingerea contestației pe cale de excepție, ca inadmisibilă, pentru neconstituirea cauțiunii, iar pe fond, ca nefondată, precum și menținerea rezultatului consemnat în raportul procedurii nr. 16850/19.08.2021.
CONSILIUL DECIDE: Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție voluntară nr. 942/ 09.09.2021, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 47662/09.09.2021, formulată de către SC ARDELEAN COMPANY NORD VEST SRL, în calitate de lider al Asocierii SC ARDELEAN COMPANY NORD VEST SRL - EMILIANO VEST SRL - DITO GROUP SRL, cu sediul în municipiul Baia Mare, str. Minerilor nr. 13, et. 1, ap. 3, județul Maramureș. Respinge excepția inadmisibilității contestației, invocată de către intervenientă. Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către DIFERIT AG SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, b-dul Muncii nr. 18, județul Cluj, în ceea ce privește loturile 2, 3 și 4, în contradictoriu cu autoritatea contractantă JUDEȚUL SATU MARE, cu sediul în municipiul Satu Mare, str. 25 Octombrie nr. 1, județul Satu Mare. Pe cale de consecință, respinge solicitarea contestatoarei de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată. Admite cererea de intervenție înaintată de către SC ARDELEAN COMPANY NORD VEST SRL, în calitate de lider al Asocierii SC ARDELEAN COMPANY NORD VEST SRL - EMILIANO VEST SRL - DITO GROUP SRL. Obligatorie. Pagina 2 din 3
Împotriva prezentei decizii, se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016.
Pagina 3 din 3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. … Data: … Prin contestația datată 30.08.2021, transmisă prin e-mail și înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ..., formulată de către ... SRL, cu sediul în …, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. …, având CUI …, reprezentată legal prin administrator …, și convențional prin avocat …, împotriva adresei nr. 16983/20.08.2021 privind comunicarea rezultatului pentru lotul 2 – „Zona …”, a adresei nr. 16978/20.08.2021 privind comunicarea rezultatului pentru lotul 3 – „Zona …”, respectiv a adresei nr. 16971/20.08.2021 privind comunicarea rezultatului pentru lotul 4 – „Zona …”, documente emise de către JUDEȚUL …, cu sediul în municipiul …, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, derulată online, pe loturi, în vederea încheierii unui acord cadru având ca obiect „Lucrări de întreținere curentă și periodică a drumurilor județene din județul ...”, cod CPV 45233141-9 Lucrări de întreținere a drumurilor (Rev.2), (anunț de participare ...), s-au solicitat următoarele: „• anularea deciziei autorității contractante prin care oferta depusă de Asocierea ... SRL- ... SRL- ... SRL a fost declarată admisibilă, conformă și câștigătoare pe Lotul 2 (Zona ...), Lotul 3 (Zona ...) și Lotul 4 (Zona ...); • anularea în parte a Raportului procedurii de atribuire nr. 16850/19.08.2021 cu privire la Loturile 2, 3 și 4 sub aspectul deciziei de desemnare drept admisibilă și câștigătoare a ofertei depusă de Asocierea ... SRL- ... SRL- ... SRL precum și a tuturor actelor subsecvente acestei decizii; • obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei depuse de Asocierea ... SRL- ... SRL- ... SRL pe Loturile 2, 3 și 4 în conformitate cu motivarea deciziei ce urmează a fi pronunțată • obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată (…)”. Pagina 1 din 38
Prin cererea de intervenție voluntară nr. 942/09.09.2021, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ..., formulată de către SC ... SRL, în calitate de lider al Asocierii SC ... SRL - ... SRL - ... SRL, cu sediul în municipiul ..., având CUI RO…, reprezentată legal prin administrator …, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) și (4) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu cele ale art. 61 și urm. C. pr. civ., cu referire la contestația ... SRL, s-au solicitat următoarele: admiterea cererii de intervenție, respingerea contestației pe cale de excepție, ca inadmisibilă, pentru neconstituirea cauțiunii, iar pe fond, ca nefondată, precum și menținerea rezultatului consemnat în raportul procedurii nr. 16850/19.08.2021.
În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Prin contestația datată 30.08.2021, transmisă prin e-mail și înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ..., ... SRL critică adresa nr. 16983/20.08.2021 privind comunicarea rezultatului pentru lotul 2 – „Zona ...”, adresa nr. 16978/20.08.2021 privind comunicarea rezultatului pentru lotul 3 – „Zona ...”, precum și adresa nr. 16971/20.08.2021 privind comunicarea rezultatului pentru lotul 4 – „Zona ...”, documente emise de către JUDEȚUL ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, derulată online, pe loturi, în vederea încheierii unui acord cadru având ca obiect „Lucrări de întreținere curentă și periodică a drumurilor județene din județul ...”, solicitând cele redate în partea introductivă. În motivare, autoarea contestației prezintă cele 4 loturi în care a fost divizată procedura, precum și rezultatul procedurii de atribuire pentru fiecare lot. Susținând că, în mod nelegal, autoritatea contractantă a declarat admisibilă și câștigătoare oferta depusă de către Asocierea ... SRL - ... SRL - ... SRL, autoarea contestației prezintă următoarele critici: 1. Oferta desemnată câștigătoare nu îndeplinește cerința minimă de calificare vizând experiența similară în execuție. În acest sens, contestatoarea se raportează la cerințele fișei de date referitoare la valoarea lucrărilor executate în ultimii 5 ani și la lucrările similare. De asemenea, prezintă cele 5 contracte indicate de către ofertantul declarat câștigător în DUAE, 3 fiind prezentate de către liderul asocierii, iar două de către asociatul ... SRL. Referindu-se la aceste documente, autoarea contestației arată că autoritatea contractantă le-a analizat superficial, deoarece acestea nu fac dovada îndeplinirii de către ofertant a cerinței de calificare solicitată prin fișa de date, întrucât: Pagina 2 din 38
a. documentele nu confirmă că lucrările au vizat străzi rurale principale sau alte drumuri solicitate în documentația de atribuire. Contractele prezentate vizează străzi rurale, iar autoritatea contractantă nu a verificat tipul acestor străzi, respectiv dacă lucrările prezentate de ofertant au vizat străzi rurale principale. b. organizatoarea procedurii nu a verificat valoarea lucrărilor executate în perioada de referință, ultimii 5 ani solicitați în fișa de date, iar mare parte din contractele indicate ca experiență similară au început anterior acestui interval. c. unul dintre contractele prezentate de ofertantul asociat cuprinde și alte tipuri de lucrări (refacere străzi) decât cele care ar fi putut justifica îndeplinirea cerinței de calificare, iar valoarea acestora ar fi trebuit eliminată de autoritatea contractantă din calculul experienței similare. Detaliind aceste critici, contestatoarea arată că, deși cerința se referea la străzi principale din localitățile rurale, conform Ordinului nr. 50/1998 al ministrului transporturilor, toate contractele prezentate de liderul asocierii și contractul nr. 299/06.11.2018 prezentat de ofertantul asociat, vizează străzi din localități rurale, iar organizatoarea procedurii nu a realizat minime verificări pentru a identifica dacă acestea sunt sau nu străzi principale în sensul ordinului anterior indicat. Invocând prevederile art. 2 alin. (1) din „Instrucțiunea 2/2017”, precum și principiul egalității de tratament, contestatoarea arată că autoritatea contractantă a încălcat cerințele impuse prin documentația de atribuire, deoarece a considerat îndeplinită cerința experienței similare doar prin prisma însumării valorii unor contracte, fără nicio altă verificare cu privire la obiectul acestora. Totodată, contestatoarea susține că, în dovedirea experienței similare, ofertantul declarat câștigător a prezentat contracte cu perioada de execuție începând cu anul 2014, respectiv anul 2015, iar autoritatea contractantă nu a solicitat minime explicații cu privire la lucrările ce au fost executate în intervalul de referință impus prin documentația de atribuire. Ultimii 5 ani se raportează la termenul limită de depunere a ofertelor, perioada de referință fiind 01.04.2016 - 01.04.2021, apreciază autoarea contestației, arătând că, în justificarea îndeplinirii cerinței, ofertantul declarat câștigător trebuia să dovedească valoarea și tipul lucrărilor executate în acest interval. Cu privire la aceste aspecte, contestatoarea invocă evaluarea deficitară a autorității contractante prin raportare la documentația de atribuire, și arată că, în etapa de evaluare, dacă contractul depus pentru dovedirea experienței similare cuprinde mai multe tipuri lucrări efectuate, este necesar să fie avute în vedere lucrările care prezintă relevanță prin prisma noțiunii de experiență similară, dar și prin raportare la perioada de referință. Pagina 3 din 38
În acest context, autoarea contestației face trimitere la cauze ale CJUE, respectiv Comisia Europeană vs. Irlanda (c 266/09 paragrafele 59- 60) și EVN și Wienstorm c/a Austria CJUE, și arată că, în raport de conținutul fișei de date și a dispozițiilor art. 132 alin. (1) din H.G, nr. 395/2016, autoritatea contractantă trebuia să solicite clarificări, întrucât nu avea informațiile de bază necesare pentru a verifica îndeplinirea cerinței de calificare privind experiența similară. Astfel, consideră că este nelegală decizia autorității contractante de desemnare a ofertei câștigătoare și se impune a fi anulată. 2. Susținând că oferta desemnată câștigătoare nu îndeplinește cerința minimă de calificare vizând utilajele, autoarea contestației se raportează la prevederile fișei de date, respectiv anexa la formularul 3, și arată că, în DUAE, ofertantul declarat câștigător nu a nominalizat utilajele solicitate în fișa de date, ci doar a făcut trimitere la propunerea tehnică, astfel că devin incidente dispozițiile art. 137 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 395/2016. Trimiterea ofertantului la propunerea tehnică, unde la pag. 32 a preluat utilajele din fișa de date, fără a le individualiza (număr, serie etc.), și fără a menționa modalitatea de deținere, nu poate suplini necompletarea DUAE, apreciază contestatoarea, sens în care invocă dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. f) și cele ale art. 2 din Legea nr. 98/2016, precum și jurisprudența CJUE. Completarea corespunzătoare a DUAE în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor de calificare, respectiv indicarea tuturor utilajelor și a formei de deținere în raport de care se dovedește „capacitatea tehnică și profesională”, astfel cum s-a solicitat prin fișa de date, trebuia realizată până la data-limită de depunere a ofertei, conform art. 60 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, dar ofertantul declarat câștigător nu a indicat în DUAE niciun utilaj, deși în fișa de date a achiziției s-a solicitat să fie indicate utilajele și forma lor de deținere, precizează contestatoarea. Cu privire la aceste aspecte, contestatoarea subliniază că oferta declarată câștigătoare trebuia respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul art. 137 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 395/2016, dar organizatoarea procedurii a acceptat ca ofertantul declarat câștigător să aducă noi elemente în susținerea îndeplinirii unei cerințe de calificare, conduită prin care a încălcat dispozițiile art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. 3. În susținerea criticii privind neconformitatea propunerii tehnice a Asocierii ... SRL - ... SRL - ... SRL, autoarea contestației invocă cerința de la secțiunea IV.4.1 „Modul de prezentare a propunerii tehnice”, arată că asocierea nu a respectat această cerință în cadrul propunerilor tehnice depuse pe loturile 2-4 și prezintă următoarele argumente: A. Nu au fost prezentate descrieri detaliate ale metodelor de lucru pentru componentele majore ale lucrărilor, precum și materialele pe care le va pune în operă, astfel încât ofertarea unei garanții extinse a lucrărilor să nu se facă doar la nivel declarativ. Pagina 4 din 38
Astfel, precizează că asocierea a prezentat procedura tehnică de execuție „Așternerea și compactarea a straturilor de mixturi asfaltice”, dar nu a prezentat PTE (descrierea detaliată a metodelor de lucru) pentru majoritatea lucrărilor ce urmează a fi executate, sens în care prezintă o listă, și susține că reprezintă componente majore ale lucrării, conform prevederilor fișei de date a achiziției. B. La pagina 9 din propunerea tehnică, asocierea declarată câștigătoare a prevăzut „Badijonarea suprafeței poroase a drumului se va executa mecanizat folosind utilajul pentru badijonarea suprafețelor poroase. Suprafața badijonată se va compacta cu cilindrul compactor, numărul de treceri va fi cel stabilit pe tronsonul experimental”, dar în lista de utilaje din același document nu a fost prevăzut un utilaj pentru badijonare. C. După ce menționează că, la pagina 15 din propunerea tehnică, asocierea declarată câștigătoare a prevăzut: „Se va pulveriza pe suprafața drumului tratamentul bituminos cu trusa de tratament bituminos după care se va realiza compactarea cu cilindrul compactor”, autoarea contestației susține că afirmația este eronată din punct de vedere tehnic. Tratamente bituminoase simple și duble- criblurile nu se pulverizează, nu este vorba de un amestec numit tratament bituminos, sens în care detaliază. D. În propunerea tehnică, ofertantul declarat câștigător nu a prezentat personal suficient alocat pentru execuția contractului. În acest sens, contestatoarea se raportează la cerințele de la pag. 4 a caietului de sarcini și la informațiile care se regăsesc la pag. 153-156 din propunerea tehnică, arătând că asocierea nu a menționat că ar dispune de asfaltatori, deși aceștia reprezintă ponderea cea mai mare a muncitorilor necesari pentru executarea lucrărilor de asfaltare. Tot în ceea ce privește personalul, autoarea contestației susține că există neconcordanțe în privința nominalizării specialiștilor solicitați conform caietului de sarcini, sens în care detaliază, și prezintă, pentru fiecare lot și specialist, aspectele pe care le critică. E. Ofertantul declarat câștigător nu a prezentat modul de gestionare al deșeurilor sau contract privind valorificarea acestora cu o firmă autorizată. F. Contestatoarea susține că asocierea declarată câștigătoare nu a prezentat autorizația pentru laboratorul de încercări menționat la pagina 53 din propunerea tehnică. G. Susținând că duratele de execuție ofertate de asocierea declarată câștigătoare nu sunt realiste, autoarea contestației arată că, dacă s-ar lucra fără întrerupere (excluzând perioadele de iarnă), respectiv 8 luni pe an, 32 luni total pentru fiecare categorie de lucrări în parte, unele categorii de lucrări s-ar finaliza cu mult după „încheierea acordului cadru”. Pagina 5 din 38
Totodată, precizează că tratamentele bituminoase și slamul bituminos se pot executa doar în perioada 15 mai - 15 septembrie. Spre exemplificare, prezintă, sub formă de tabele, lucrări aferente fiecărui lot contestat. H. În tabelul cu utilaje din propunerea tehnică, asocierea nu a declarat deținerea de cilindrii compactori pe pneuri, utilajele indicate fiind cilindrii Bomag mixt, dar ulterior, în fișele tehnice prezentate prin răspunsurile la clarificări, a completat în denumirea utilajului sintagma „pe pneuri”. Cu privire la aceste aspecte, contestatoarea arată că cilindrii micști sunt pentru lucrări de terasamente și straturi de fundație, nu pentru asfalt. De asemenea, susține că cele două tipuri de utilaje sunt fundamental diferite, sens în care inserează fotografii. În concluzie, autoarea contestației susține că multiplele neconformități ale propunerii tehnice depuse de asocierea declarată câștigătoare, impuneau respingerea acestei ofertei, ca neconformă, în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, deoarece nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini. 4. Susținând neconformitățile propunerii financiare a Asocierii ... SRL - ... SRL - ... SRL, cu titlu general, contestatoarea raportează valoarea ofertată pentru fiecare lot la valoarea estimată a acordului cadru, și arată că prețul ofertat este unul neobișnuit de scăzut în sensul prevederilor art. 210 din Legea nr. 98/2016, nefiind justificat în mod corespunzător de către ofertant. După ce precizează că diferența de preț dintre oferta sa și oferta declarată câștigătoare nu este mare, contestatoarea arată că a justificat toate costurile incluse în propunerea financiară, iar prețul ofertat are la bază oferte ferme de la furnizori și costuri care sunt rezultatul liberei concurențe. Referindu-se la prețul ofertat de către asocierea declarată câștigătoare, contestatoarea arată că nu a fost justificat, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 136 alin. (3) din H.G. nr. 395/2016. Totodată, autoarea contestației susține că a identificat neconcordanțe în cadrul propunerii financiare a Asocierii ... SRL - ... SRL - ... SRL, neconcordanțe care justificau respingerea acestei ofertei ca neconformă, sens în care prezintă, în mod punctual, următoarele argumente: A. La articolul „Înlăturarea denivelărilor și făgașelor” s-a greșit cantitatea a două articole. Detaliind, prezintă extras din listele de cantități publicate în documentație, respectiv fragmentul relevant din oferta financiară a asocierii, și invocă cerințele caietului de sarcini (pagina 10 paragraf 2). Pagina 6 din 38
B. Cota de cheltuieli indirecte ce a fost ofertată de asocierea declarată câștigătoare nu acoperă necesarul pentru astfel de cheltuieli, susține contestatoarea, sens în care exemplifică. Precizează că acest ofertant a prevăzut o cotă de cheltuieli indirecte de 1% pentru fiecare lot în parte, dar acest procent este insuficient, deoarece doar cheltuielile cu paza și specialiștii nominalizați în ofertă depășesc valoarea alocată acestor cheltuieli. C. Prețul ofertat pentru filer este nejustificat, iar oferta de preț depusă în propunerea financiară nu reflectă prețul ofertat în cadrul devizelor, susține autoarea contestației, sens în care indică prețul de 156 lei/ tonă din oferta furnizorului …, precum și prețul de 1,65 lei/ kg, respectiv 1650 lei/ tonă, din devizul cuprins în propunerea financiară. D. În analizele de preț pentru utilaje nu a fost defalcată rubrica mentenanță + taxe + amortisment, prin urmare costul cu utilajele nu poate fi considerat justificat, arată autoarea contestației, sens în care redă fragmente relevante. În concluzie, ... SRL solicită admiterea contestației, astfel cum a fost formulată. În drept au fost indicate textele legale menționate în cuprinsul documentului, iar în probațiune au fost solicitate înscrisuri. Prin adresa nr. …, în temeiul dispozițiilor art. 611 alin. (1) lit. b) și alin. (22) din Legea nr. 101/2016, Consiliul i-a solicitat contestatoarei să transmită dovada consemnării cauțiunii în cuantum de 622.391,96 lei, pentru loturile contestate, iar în temeiul art. 10 alin. (1) din același act normativ, să transmită la dosarul cauzei raportul procedurii nr. 16850/19.08.2021, precum și dovada datei recepționării acestui act atacat al autorității contractante. Ca răspuns la aceste solicitări ale Consiliului, prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, ... SRL a transmis la dosarul cauzei raportul procedurii nr. 16850/19.08.2021, precum și dovada recepționării acestui document în data de 20.08.2021. Prin punctul de vedere nr. 17972/06.09.2021, înregistrat la C.N.S.C. sub nr. …, în temeiul dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, autoritatea contractantă JUDEȚUL ... a solicitat respingerea contestației formulată de ... SRL împotriva rezultatului procedurii pentru loturile 2, 3 și 4, precum și menținerea deciziilor adoptate de către comisia de evaluare, astfel cum au fost consemnate în raportul procedurii nr. 16850/19.08.2021, respectiv în adresa nr. 16983/20.08.2021- pentru lotul 2, adresa nr. 16978/ 20.08.2021 - pentru lotul 3 și adresa nr. 16971/20.08.2021 - pentru lotul 4. Cu titlu prealabil, organizatoarea procedurii prezintă loturile în care a fost divizată procedura de atribuire, precum și oferta ce a fost declarată câștigătoare pentru fiecare lot. De asemenea, precizează că, prin adresa înregistrată la instituție cu nr. 17031/23.08.2021, contestatoarea a solicitat accesul la dosarul Pagina 7 din 38
achiziției publice, solicitare ce i-a fost admisă prin adresa nr. 17066/ 23.08.2021. Subliniind că motivele invocate în contestație sunt „netemeinice și nefondate”, organizatoarea procedurii răspunde, în mod punctual, după cum urmează: 1. În ceea ce privește critica referitoare la neîndeplinirea cerinței privind experiența similară, autoritatea contractantă invocă și redă prevederile corespunzătoare din cadrul fișei de date și prezintă cele 5 contracte nominalizate în DUAE de Asocierea SC ... SRL - ... SRL - ... SRL, respectiv: - Contractul nr. 1216/02.08.2018 - „Modernizare străzi de interes local - Comuna … - Județul ...”; - Contractul de execuție lucrări nr. 10868/28.07.2015- „ Modernizare străzi de interes local în cartierul …, … ..., județul ...”; - Contractul de lucrări nr. 627/17.03.2015 - „Asfaltare 4 km strada …, în Comuna …, județul ...”; - Contractul nr. 11176/24.09.2014 – „Reabilitare …, legătură cu DN57”; - Contractul nr. 299/06.11.2018 – „Refacere și modernizare străzi calamitate în comuna …, jud. …”. Precizează că primele 3 au fost prezentate de către SC ... SRL, iar celelalte două de către asociatul ... SRL. Cu privire la critica referitoare la faptul că instituția nu ar fi verificat dacă tipul străzilor (contractele de lucrări nominalizate ca experiență similară) se încadrează în categoriile solicitate prin documentația de atribuire, autoritatea contractantă arată că lucrările similare prezentate de către asociere sunt lucrări de investiții similare lucrărilor de modernizare a drumurilor județene, respectiv lucrări care afectează în mod direct capacitatea portantă a sistemului rutier prin realizarea straturilor de balast piatră spartă și mixturi asfaltice. Dimensionarea structurii rutiere se face în funcție de intensitatea și de compoziția traficului de perspectivă, de caracteristicile fizico-mecanice și de deformabilitate ale materialelor, conform reglementărilor în vigoare, și nu în funcție de clasificarea drumurilor. Astfel, contractele de lucrări prezentate ca experiență similară de către asocierea declarată câștigătoare se încadrează în categoriile solicitate prin documentația de atribuire, conchide organizatoarea procedurii. În ceea ce privește perioada de referință pentru verificarea cerinței experienței similare, autoritatea contractantă invocă dispozițiile art. 13 alin. (3) din Instrucțiunea ANAP nr. 2/2017, precum și aspectele consemnate de către comisia de evaluare în Procesul-Verbal intermediar de evaluare nr. 2/10567/27.05.2021 (pag.32 - pag.35). Arată că recepționarea lucrărilor aferente celor 5 contracte anterior indicate a fost efectuată la următoarele date: 14.02.2020, 06.10.2016, 17.11.2017, Pagina 8 din 38
11.05.2020, respectiv 21.08.2020, iar data limită de primire a ofertelor a fost 18.05.2021, ora 15,00. Ca răspuns la argumentul contestatoarei privind cel de-al doilea contract prezentat de către ofertantul asociat ca experiență similară, respectiv acesta ar cuprinde și alte tipuri de lucrări (refacere străzi), iar valoarea acestor lucrări trebuia să fie eliminată din calculul experienței similare, organizatoarea procedurii susține că această critică este nefondată, deoarece execuția de lucrări similare nu înseamnă execuția de lucrări identice, fapt reglementat de dispozițiile art. 5. alin. (1) din Instrucțiunea ANAP nr. 2/2017, emisă în aplicarea prevederilor art. 178 și art. 179 lit. a) și b) din Legea nr. 98/2016, respectiv a prevederilor art. 191 și art. 192 lit. a) și b) din Legea nr. 99/2016. 2. În combaterea criticii ce viza neîndeplinirea de către asocierea declarată câștigătoare a cerinței de calificare privind utilajele, organizatoarea procedurii invocă și redă cerința 2. „Capacitatea tehnică” din fișa de date a achiziției, secțiunea III.1) CONDIŢII DE PARTICIPARE: III.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională. Precizează că Asocierea SC ... SRL - ... SRL - ... SRL a transmis declarație referitoare la utilajele/ instalațiile/ echipamentele tehnice de care poate dispune operatorul economic pentru îndeplinirea corespunzătoare a contractului de lucrări - formularul 3 și anexa la formularul 3, astfel cum s-a solicitat prin documentația de atribuire, respectiv prin fișa de date a achiziției. Nominalizarea tuturor tipurilor de utilaje/ instalații/ echipamente tehnice de care poate dispune pentru îndeplinirea contractului nu a fost solicitată prin documentația de atribuire, punctează organizatoarea procedurii. Cu privire la declarația transmisă de către asociere și anexa la formularul 3, din care reiese faptul că aceasta dispune de utilajele/ instalațiile/echipamentele necesare realizării lucrărilor ce fac obiectul prezentei proceduri, comisia de evaluare găsind corespondent pentru fiecare utilaj/instalație/echipament solicitat prin documentația de atribuire, autoritatea contractantă arată că cerința de calificare a fost îndeplinită, aspectele fiind consemnate în Procesul-Verbal intermediar de evaluare nr. 2/10567/27.05.2021 (pag.35 - pag.36). Totodată, autoritatea contractantă indică informațiile referitoare la utilaje care se regăsesc în propunerea tehnică a asocierii, respectiv pentru lotul 2 (vol. 2, pag. 87), pentru lotul 3 (vol. 2, pag. 85) și pentru lotul 4 (vol. 2, pag. 64). Precizează că prin adresele nr. 15850/04.08.2021 și nr. 16263/10.08.2021, i-a solicitat acestui ofertant să facă dovada dispunerii sub orice formă a acestora (dotarea proprie/ închirierea sau alte forme de punere la dispoziție), prin depunerea de documente justificative pentru fiecare utilaj/instalație/echipament în parte. Pagina 9 din 38
După ce enumeră documentele prezentate de către Asocierea SC ... SRL - ... SRL - ... SRL ca urmare a solicitării de clarificări, aspectele fiind consemnate în Procesul-Verbal intermediar de evaluare nr. 25/16159/09.08.2021, autoritatea contractantă subliniază că, potrivit cerințelor documentației de atribuire, trebuia să solicite documentele justificative privind informațiile cuprinse în Declarația referitoare la utilajele/ instalațiile/ echipamentele tehnice solicitate de care asocierea poate dispune, respectiv să facă dovada dispunerii sub orice formă a acestora (dotarea proprie/ închirierea sau alte forme de punere la dispoziție) numai după aplicarea criteriului de atribuire în clasament, nu la nivel declarativ DUAE. Toate susținerile contestatoarei cu privire la acest punct sunt nefondate, conchide organizatoarea procedurii. 3. În combaterea criticilor ce vizau neconformități ale propunerii tehnice a Asocierii SC ... SRL - ... SRL - ... SRL, organizatoarea procedurii invocă cerințele din documentația de atribuire, fișa de date a achiziției, „IV. 4. Prezentarea ofertei IV 4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice”, și arată că asocierea a transmis formularul 7 (pag. 2 - 142), pentru fiecare lot în parte, respectiv a prezentat Metodologia de executare a lucrărilor (pag. 1- 28) pentru categoriile de lucrări ce fac obiectul prezentei proceduri în concordanță cu devizele pe categorii de lucrări - formular F3 prezentate în anexa nr. 3 la caietul de sarcini, sens în care detaliază. Raportându-se la cerințele din documentația de atribuire, respectiv la caietul de sarcini cap. V.1 pct. 2 și la formularul 7 Propunere Tehnică pct. 2, autoritatea contractantă susține că asocierea are implementat un sistem de management integrat unde este inclus și sistemul de management al calității în conformitate cu SR EN ISO 9001/2015 (pag. 29 - 136). Referindu-se la conținutul acestuia, organizatoarea procedurii arată că asocierea a îndeplinit corespunzător cerința din documentația de atribuire, aspectele fiind consemnate în Procesul-Verbal intermediar de evaluare nr. 12/12750/24.06.2021 (pag. 3 - 5). Ca răspuns la critica ce viza lipsa unui utilaj pentru badijonare, autoritatea contractantă susține că, din punct de vedere tehnic, acesta este utilajul pentru plombare cu emulsie și criblură, combinat cu răspânditorul autopropulsat de nisip și sare cu motor, care au fost prevăzute în Tabelul utilaje/echipamente/instalații la poziția 2 și poziția 16. Cu privire la critica privind afirmația eronată a asocierii câștigătoare, și anume „se va pulveriza pe suprafața drumului tratamentul bituminos (…)” organizatoarea procedurii menționează că este vorba despre gradul de detaliere scriptic al ofertantului, nicidecum o afirmație eronată. În ceea ce privește personalul alocat de către asocierea declarată câștigătoare pentru executarea contractului, autoritatea contractantă Pagina 10 din 38
redă cerințele relevante din caietul de sarcini și arată că ofertantul a prezentat structura echipei propusă pentru executarea celui mai mare contract, sens în care indică persoanele propuse și informațiile care se regăsesc în propunerea tehnică, respectiv la pag. 137 și pag. 146 – 155 pentru lotul 2, pentru lotul 3 la pag. 137 și pag. 146 – 155, iar pentru lotul 4 la pag. 137 și pag. 146 – 155. Cu referire la criticile contestatoarei ce vizau presupusele neconcordanțe în ceea ce privește specialiștii nominalizați, organizatoarea procedurii precizează că omiterea unui membru al asocierii în declarațiile de disponibilitate nu poate fi considerată un element de neconformitate, deoarece acestea conțin referiri la procedură și la autoritatea contractantă, „pentru care fiecare specialist își dă acordul de disponibilitate, neexistând o dispoziție legală care să prevadă faptul că declarațiile de disponibilitate nu ar trebui luate în considerare”. În combaterea criticii referitoare la specialiștii care nu sunt angajați ai SC ... SRL, și nici nu s-a depus un document „care să facă legătura între aceștia”, organizatoarea procedurii susține că nu există o cerință a documentației de atribuire în acest sens. Pentru toți specialiștii care nu sunt angajați permanenți ai ofertantului care participă la procedură cu oferta individuală sau ca membru în cadrul unei asocieri, s-a transmis formularul 8(2), conform cerinței. Redând cerința caietului de sarcini: „Personalul necesar pentru activitatea de întreținere curentă și periodică a drumurilor județene va fi format din cadre tehnice cu pregătire superioară, cadre tehnice cu pregătire medie, personal calificat pentru deservirea utilajelor și mijloacelor de transport și personal muncitor”, autoritatea contractantă consideră că Asocierea SC ... SRL - ... SRL - ... SRL a disponibilizat pentru derularea contractului categoriile de personal solicitate prin caietul de sarcini, iar gestionarea resurselor materiale și umane, încadrarea acestora într-o categorie sau alta, rămâne la latitudinea fiecărui ofertant. Conform extrasului REVISAL transmis de către liderul asocierii în cadrul propunerii tehnice (pag. 76 - 79), asocierea dispune de suficient personal în vederea derulării contractului, fără a mai lua în considerare și personalul celorlalți membri ai asocierii, punctează autoritatea contractantă. Cu referire la critica privind netransmiterea de către asocierea declarată câștigătoare a autorizației pentru laboratorul de încercări, organizatoarea procedurii susține că prin documentația de atribuire nu a prevăzut acestă cerință. Era suficientă nominalizarea resurselor materiale. În ceea ce privește duratele de execuție prevăzute de către asocierea declarată câștigătoare, în combaterea aspectelor criticate de către contestatoare, autoritatea contractantă susține că acestea sunt prevăzute pentru o singură formație de lucru, astfel că, în cazul a două Pagina 11 din 38
sau mai multe formații de lucru, în aceeași unitate de timp, cantitățile executate se multiplică în funcție de numărul de formații de lucru implicate. Totodată, precizează că duratele de execuție ofertate de către asocierea câștigătoare sunt mai mari decât cele ofertate de către contestatoare. Ca răspuns la critica contestatoarei referitoare la faptul că Asocierea SC ... SRL - ... SRL - ... SRL nu a declarat deținerea de cilindri compactori pe pneuri, organizatoarea procedurii invocă și redă prevederile art. 98, alin. (2) din Ordinul nr. 6970/1779/2017 pentru aprobarea reglementării tehnice, Normativ privind mixturile asfaltice executate la cald, Condiții tehnice de proiectare, preparare și punere în operă a mixturilor asfaltice, Indicativ AND 605-2016, și susține că ofertantul poate efectua această categorie de lucrări cu utilajele indicate. 4. Combătând criticile contestatoarei referitoare la neconformitățile propunerii financiare a Asocierii SC ... SRL - ... SRL - ... SRL, autoritatea contractantă subliniază că, în ceea ce privește prețul neobișnuit de scăzut, în conformitate cu dispozițiile art. 210 din Legea nr. 98/2016, nu se poate raporta la valoarea estimată a procedurii. Cu privire la prețul ofertat de către asociere, precizează că a solicitat clarificări, aspectele fiind consemnate în Procesul-Verbal intermediar de evaluare nr. 22/15279/27.07.2021 (pag. 7 - 9). Astfel, urmare a solicitării de clarificări nr. 15285/27.07.2021 pentru lotul 2, solicitării de clarificări nr. 15286/27.07.2021 pentru lotul 3 și solicitării de clarificări nr. 15287/27.07.2021 pentru lotul 4, asocierea a răspuns și a transmis o serie de documente în vederea justificării prețului ofertat, toate acestea fiind consemnate în Procesul-Verbal intermediar de evaluare nr. 24/15812/03.08.2021 (pag. 1 - 14). În ceea ce privește verificarea și analizarea documentelor depuse de către ofertant, autoritatea contractantă face trimitere la aspectele consemnate în procesele-verbale intermediare nr. 19/14374/ 14.07.2021, nr. 20/14633/16.07.2021, nr. 21/14867/ 21.07.2021,nr. 22/15279/
27.07.2021,
nr.
24/15812/03.08.2021,
nr. 25/16159/09.08.2021, precum și în procesul-verbal intermediar de evaluare nr.26/16402/ 12.08.2021 în urma solicitărilor de clarificări. Susține că asocierea a justificat prețul aparent neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi executat, iar toate documentele depuse de ofertant în cadrul propunerii financiare respectă cerințele din documentația de atribuire. Astfel, în mod corect și legal, comisia de evaluare, în temeiul prevederilor art. 127 alin. (1) lit. k) și ale art. 137 alin. (4) din H.G. nr. 395/2016, a decis în unanimitate că ofertele depuse pentru lotul 2, lotul 3 și lotul 4 de ofertantul Asocierea SC ... SRL - ... SRL - ... SRL sunt admisibile. Pagina 12 din 38
Răspunzând punctual neconcordanțelor indicate de către contestatoare, organizatoarea procedurii prezintă următoarele argumente: A. În ceea ce privește cantitățile pentru articolul „Înlăturarea denivelărilor și făgașelor” autoritatea contractantă precizează că autoarea contestației a inversat listele de cantități în defavoarea asocierii câștigătoare. În acest sens indică anexa 3 la caietul de sarcini, formularul F3, Deviz ofertă 404608 „Înlăturarea denivelărilor și făgașelor” (pag. 14), precum și răspunsul oferit la punctul 11 din Răspunsul Consolidat/ Clarificare nr. 9156/07.05.2021. Astfel, arată că asocierea a respectat listele de cantități, informațiile regăsindu-se la pag. 9 din propunerea tehnică. B. Cu referire la cota de cheltuieli indirecte din oferta asocierii, autoritatea contractantă susține că autoarea contestației s-a raportat la durata de 48 luni a acordului-cadru, deși cheltuielile indirecte trebuiau raportate la durata contractului subsecvent. Totodată, precizează că instituția nu a impus un procent sau o limită a acestor cheltuieli, fiecare ofertant fiind responsabil inclusiv pentru gestionarea acestora. C. Cu privire la prețul pentru filer ofertat de către asocierea declarată câștigătoare, autoritatea contractantă menționează oferta de preț/factura nr. 1502102646/06.06.2021 de la furnizorul … SA, care este de 156 lei/tonă, și arată că în propunerea financiară, în C6 - LISTA cuprinzând consumurile de resurse materiale (pag.79), ofertantul a cotat prețul ofertat pentru filer la valoarea de 1,65 lei/kg, adică 1650 lei/tonă. Prețul ofertat este mai mare decât prețul furnizorului, adică prețul de achiziție, subliniază organizatoarea procedurii. D. Referindu-se la critica privind defalcarea rubricii „mentenanță + taxe + amortisment”, respectiv „costul cu utilajele nu poate fi considerat justificat”, organizatoarea procedurii susține că nedefalcarea unei rubrici, care cuprinde un cumul de cheltuieli, nu poate duce la concluzia că acel cost nu poate fi justificat. Defalcarea nu ar fi făcut decât să detalieze în parte fiecare dintre aceste cheltuieli, însă suma rezultată ar rămâne neschimbată, prețul lei/oră al utilajelor, ofertat și justificat de către ofertantul declarat câștigător ar fi neschimbat. De asemenea, autoritatea contractantă precizează că, prin documentația de atribuire, nu a impus un tipar standardizat în vederea justificării prețurilor ofertate, fiecare ofertant justificând prețul din propunerea financiară după „considerentele sale”. În concluzie, autoritatea contractantă JUDEȚUL ... susține că motivele invocate de către contestatoare sunt „eronate, nefondate și fără susținere legislativă”, astfel că solicită respingerea contestației ... SRL, ca nefondată. Pagina 13 din 38
În drept, au fost invocate prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, iar în dovedire, au fost solicitate înscrisuri. Prin adresa nr. 17972/06.09.2021, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, autoritatea contractantă JUDEȚUL ... a transmis, în copie certificată, documente din dosarul achiziției publice. Dovada recepționării punctului de vedere al autorității contractante a fost transmisă la dosarul cauzei de către contestatoare prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …. Răspunzând solicitării Consiliului privind transmiterea dovezii consemnării cauțiunii în cuantum de 622.391,96 lei, ... SRL a transmis 3 recipise, după cum urmează: prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, a transmis, în original, recipisa de consemnare nr. …, emisă de …, a sumei de 308.090,52 lei, prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, a transmis, în original, recipisa de consemnare nr. …, emisă de …, a sumei de 110.352,16 lei, iar prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, a transmis, în original, recipisa de consemnare nr. …, emisă de …, a sumei de 203.949,28 lei. În completarea documentației ce a fost înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, prin adresa nr. 18192/08.09.2021, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. … autoritatea contractantă JUDEȚUL ... a transmis un CD ce conține ofertele Asocierii ... SRL - ... SRL - ... SRL pentru loturile contestate, precum și opisul documentației transmise inițial. Prin cererea de intervenție voluntară nr. 942/09.09.2021, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ..., formulată de către SC ... SRL, în calitate de lider al Asocierii SC ... SRL - ... SRL - ... SRL, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) și (4) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu cele ale art. 61 și urm. C. pr. civ., cu referire la contestația ... SRL, s-au solicitat următoarele: admiterea cererii de intervenție, respingerea contestației pe cale de excepție, ca inadmisibilă, pentru neconstituirea cauțiunii, iar pe fond, ca nefondată, precum și menținerea rezultatului consemnat în raportul procedurii nr. 16850/ 19.08.2021. Susținând admisibilitatea cererii, intervenienta arată că oferta sa pentru loturile 2, 3 și 4, loturi contestate în prezenta cauză, a fost declarată câștigătoare, astfel că are interesul de a-și păstra această calitate. I. Argumentând excepția inadmisibilității contestației, intervenienta arată că ... SRL nu a constituit, în termenul legal, cauțiunea prevăzută de dispozițiile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Precizează că societatea anterior indicată avea obligația de a obligația de a constitui cauțiune pentru fiecare dintre cele trei loturi ce fac obiectul contestației, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului. Cum la data formulării cererii de intervenție „nu s-a făcut dovada îndeplinirii acestei obligații”, asocierea solicită admiterea excepției inadmisibilității și respingerea contestației ca inadmisibilă, în măsura în care se va constata că SC ... SRL nu a consemnat cauțiunea. Pagina 14 din 38
II. Pe fondul contestației, intervenienta susține că sunt nefondate criticile aduse modului de evaluare a ofertelor depuse de asocierea sa pentru loturile 2, 3 și 4, astfel că solicită menținerea, ca temeinică și legală, a deciziei autorității contractante privind rezultatul procedurii de atribuire. În acest sens, intervenienta combate punctual criticile din cadrul contestației, după cum urmează: 1. Cu privire la neîndeplinirea cerinței privind experiența similară, intervenienta arată că oferta sa a fost întocmită în conformitate cu cerințele documentației de atribuire, existența contractelor de lucrări făcând dovada îndeplinirii experienței similare solicitată. Detaliind, intervenienta analizează 5 contracte, primele 3 fiind prezentate de către SC ... SRL, iar celelalte două de către ... SRL, respectiv: - Contractul nr. 1216/02.08.2018 - „Modernizare străzi de interes local - Comuna … - Județul ...”; - Contractul de execuție lucrări nr. 10868/28.07.2015- „ Modernizare străzi de interes local în cartierul …, … ..., județul ...”; - Contractul de lucrări nr. 627/17.03.2015 - „Asfaltare 4km strada …, în Comuna …, județul ...”; - Contractul nr. 11176/24.09.2014 – „Reabilitare …, legătură cu DN57”; - Contractul nr. 299/06.11.2018 – „Refacere și modernizare străzi calamitate în comuna …, jud. …”. Pentru fiecare dintre acestea, intervenienta prezintă datele relevante, încadrarea în cerințele fișei de date, precum și perioada de referință. De asemenea, prezintă explicații referitoare la categoriile de drumuri. Astfel, consideră că a îndeplinit cerința privind experiența similară și solicită respingerea acestei critici ca neîntemeiată. 2. Apreciind că este neîntemeiată și critica contestatoarei ce viza neîndeplinirea cerinței de calificare referitoare la utilaje, intervenienta susține că i-au fost adresate clarificări conform prevederilor din documentația de atribuire, în sensul prezentării de documente justificative privind informațiile referitoare la utilajele/ instalațiile/ echipamentele tehnice solicitate de care poate dispune, respectiv „să facă dovada dispunerii sub orice formă a acestora (dotarea proprie/ închirierea sau alte forme de punere la dispoziție)”. Arată că asocierea sa a răspuns la solicitări și a prezentat toate documentele solicitate, dovedind astfel capacitatea tehnică în ceea ce privește deținerea utilajelor. 3. În combaterea criticii ce viza neconformități ale propunerii tehnice, intervenienta arată că asocierea sa a întocmit propunerea tehnică cu respectarea cerințelor autorității contractante din fișa de date, Pagina 15 din 38
iar argumentele contestatoarei „apar a fi din altă procedură de atribuire”, deoarece cerințele și standardele de întocmire ale propunerii tehnice la care aceasta face trimitere nu se regăsesc în cadrul cerințelor și specificațiilor din documentația de atribuire. Detaliind, prezintă următoarele considerente: A. Cu privire la prezentarea de descrieri detaliate ale metodelor de lucru pentru componentele majore ale lucrărilor precum și materialele ce vor fi puse în operă, intervenienta indică formularul 7 pe care l-a prezentat în propunerea tehnică. De asemenea, precizează că, pentru componentele majore ale lucrărilor, respectiv așternerea straturilor de mixturi asfaltice, a prezentat și procedura tehnică de execuție și PCCVI, în aceste documente fiind detaliate, la cel mai înalt nivel, metodele de lucru. Referindu-se la sintagma „componente majore ale lucrării” utilizată de către contestatoare, intervenienta arată că autoritatea contractantă nu a specificat care sunt „componentele majore” ale „acestui contract”, stabilirea acestora rămânând la latitudinea ofertanților, iar asocierea sa, în conformitate cu factorul de evaluare pentru garanția lucrărilor, a considerat că așternerea straturilor de mixturi asfaltice este componenta majoră. Planul de management al calității în cadrul contractului a fost întocmit de asociere cu stricta respectare a solicitărilor autorității contractante din documentația de atribuire, susține intervenienta, arătând că organizatoarea procedurii nu a solicitat și anexe la planul de management al calității. Susține că a prezentat o singură procedură, deoarece aceasta răspunde solicitării din documentația de atribuire, și anume: „prezentarea descrierii detaliate ale metodelor de lucru pentru componentele majore ale lucrărilor precum și materialele pe care le va pune în operă, astfel încât ofertarea unei garanții extinse a lucrărilor să nu se facă doar la nivel declarativ în vederea obținerii unui punctaj mare pentru acest factor de evaluare”. Singura categorie de lucrări la care se solicita o garanție extinsă fiind: 23. Covor bituminos (BA16) în grosime de 5 cm cu așternere prealabilă a unui strat de egalizare (BAD 22.4) în grosime de 6 cm și a unui strat geocompozit anti-fisură: - recepție în două etape, - (minimum 24 luni garanție, maximum 48 luni garanție); - factor de evaluare, menționează intervenienta. Arată că, în procedura tehnică de execuție atașată la Planul de Management al Calității în Cadrul Contractului, dar și în PCCVI-ul atașat, a prezentat metodologia detaliată pentru așternerea straturilor de asfalt și al materialului geocompozit antifisură. Descrieri detaliate pentru toate lucrările (nu doar pentru cele majore) au fost prezentate începând cu pagina 2 a propunerii tehnice, precizează asocierea intervenientă. Pagina 16 din 38
B. Cu privire la critica ce viza lipsa din lista de utilaje din propunerea tehnică a unui utilaj pentru badijonare, intervenienta redă lista cu utilajele pe care autoritatea contractantă le-a prevăzut ca obligatorii în documentația de atribuire, precum și cerința privind dovada dispunerii de aceste utilaje. Astfel, intervenienta susține că a prezentat dovada deținerii utilajelor obligatorii solicitate, deoarece asocierea s-a clasat pe primul loc la cele 3 loturi. Precizează că asocierea sa a întocmit propunerea tehnică cu respectarea punctuală a solicitărilor și indicațiilor autorități contractante din documentația de atribuire, fără a prezenta informații și documente care nu au fost solicitate expres, iar împrejurarea că organizatoarea procedurii nu a solicitat prezentarea unor utilaje, nu conduce la concluzia că asocierea nu le deține „(prin diverse forme)”, sau că nu le va folosi la execuția lucrărilor. C. Cu referire la tehnologia de execuție prezentată de asocierea sa, intervenienta punctează diferențierea dintre pulverizare și stropire sau distribuire, prezentată de către contestatoare, și arată că nicăieri în documentele prezentate, asocierea nu a specificat că va folosi un amestec, ci va folosi materiale distincte (emulsie și criblură), care se vor încărca în trusa pentru tratament bituminos. „Pulverizarea” acestora se va face separat, nicidecum concomitent, susține intervenienta, precizând că asocierea sa a prezentat propria tehnologie de execuție, varianta contestatoarei nefiind „singura exprimare” care se poate utiliza pentru descrierea unei anumite proceduri de execuție. D. În combaterea criticii ce viza conținutul propunerii tehnice referitoare la personalul insuficient pentru execuția contractului, intervenienta arată că asocierea sa este formată din 3 societăți mari de construcții de drumuri, cu experiență vastă în domeniu și cu personal calificat, care deține experiență în execuție. În acest sens face trimitere la informațiile pe care le-a prezentat în formularul 7 din propunerea tehnică. Subliniind că „tot personalul nostru muncitor este încadrat ca și muncitori lucrări de drumuri și lucrări anexe la drumuri”, intervenienta menționează că organizatoarea procedurii a solicitat prezentarea de „personal muncitor”, dar nu a solicitat prezentarea acestuia pe meserii, sau ca acesta să aibă o anumită încadrare în REVISAL. Precizează că muncitorii asocierii sunt calificați pentru execuția de lucrări de drumuri și lucrări anexe la drumuri, aceștia fiind bine instruiți cu privire la toate activitățile de construcție drumuri și lucrări anexe la drumuri (asfaltare, așternere straturi de agregate naturale, terasamente, lucrări la șanțuri și rigole, lucrări de poduri și podețe etc). Cu privire la personalul de specialitate/ cadre tehnice cu pregătire superioară, asocierea intervenientă arată că, în propunerea tehnică, în Pagina 17 din 38
formularul 7, la capitolul „3. Resurse umane utilizate pentru îndeplinirea contractului”, a prezentat lista cu persoanele de specialitate și cu funcția propusă pentru fiecare. De asemenea, precizează că a întocmit formularele 8(1) si 8(2) în conformitate cu instrucțiunile autorității contractante, forma și modul de completare fiind impuse, fără a exista rubrică pentru indicarea funcției propuse. Referitor la critica ce privește lipsa documentelor ce fac legătura dintre specialiștii nominalizați și membrii asocierii, intervenienta precizează că declarațiile (formularele 8(1) și 8(2)), constituie însăși această legătură, autoritatea contractanta nesolicitând contracte de muncă sau contracte de prestări servicii la data depunerii ofertelor. Împrejurarea că s-a strecurat o greșeală de tehnoredactare care face ca numele asocierii să apară la un moment dat în cuprinsul ofertei incomplet, nu prezintă relevanță în justa apreciere, denumirea asocierii fiind menționată pe celelalte documente determinante ale dosarului achiziției în mod complet, apreciază intervenienta. E. Ca răspuns la critica referitoare la modul de gestionare a deșeurilor, intervenienta susține că nu există nicio prevedere în cuprinsul documentației de atribuire referitoare la obligația ofertanților de a prezenta un plan de gestionare al deșeurilor sau un contract privind valorificarea acestora cu o firmă autorizată în acest sens, la întocmirea propunerii tehnice. F. În mod similar, intervenienta susține că autoritatea contractantă nu a solicitat prin documentația de atribuire prezentarea autorizației pentru laborator, iar alegațiile contestatoarei nu sunt coroborate cu nici o prevedere din documentația de atribuire și par a fi aferente altei proceduri. G. Cu referire la criticile legate de duratele de execuție ofertate, asocierea intervenientă arată că autoritatea contractantă, în mod corect, le-a apreciat „realiste”, acestea fiind completate pe baza datelor de pe șantierele membrilor asocierii. Precizând că, prin documentația de atribuire, autoritatea contractantă nu a limitat personalul și utilajele care se pot folosi, ci a prevăzut doar resursele minime necesare, intervenienta arată că, în momentul execuției, în funcție de volumul de cantități de lucrări solicitate, va disloca resursele necesare pentru a finaliza lucrările în perioada impusă de contract. Cu referire la perioada 15 mai - 15 septembrie, în care se pot executa tratamentele bituminoase slam bituminos, intervenienta susține că toți ofertanții sunt obligați a respecta aceleași standarde și normative, dar nici un ofertant nu este limitat la un număr de utilaje, echipamente și personal, astfel că asocierea va disloca oricâte truse de execuție sunt necesare pentru a finaliza lucrările în intervalul de timp impus fie de autoritatea contractantă, fie de legislația incidentă. Pagina 18 din 38
H. În combaterea criticii privind deținerea cilindrilor compactori, asocierea intervenientă arată că autoarea contestației nu a indicat, în concret, cerințele documentației de atribuire la care a făcut referire, dar documentația prevede doar că aceștia trebuie să fie autopropulsați pe pneuri, sens în care citează: „1 buc. compactor static autopropulsat pe pneuri 8-10 TF; - 1 buc. compactor static autopropulsat pe pneuri 10,1- 16 TF”. Astfel, intervenienta arată că a prezentat cilindri compactori autopropulsați pe pneuri, chiar dacă aceștia au pneuri doar la partea posterioară, iar autoritatea contractantă nu a specificat că trebuie să fie integral pe pneuri, astfel că asocierea sa a îndeplinit cerința. Nici una dintre criticile referitoare la modul de întocmire a propunerii tehnice a asocierii nu este întemeiată, conchide intervenienta. Totodată, menționează că asocierea sa a prezentat toate tipurile de cilindri compactori necesari realizării tuturor lucrărilor (lucrări de terasamente, infrastructură - straturi de fundație și suprastructură -așternere straturi de asfalt) pentru această investiție și conform cerințelor din documentația de atribuire. 4. Ca răspuns la susținerile contestatoarei referitoare la neconformitățile din propunerea financiară a asocierii, intervenienta arată că autoarea contestației a invocat prețul neobișnuit de scăzut în sensul art. 210 din Legea nr. 98/2016, dar nu a prezentat argumente concrete care să conducă la concluzia că prețul ofertat de asociere nu ar putea fi justificat. Precizează că, deși a participat la toate cele 4 loturi, cu aceleași prețuri unitare la materiale, manoperă și utilaje, lotul 1 a fost câștigat de către contestatoare, diferența făcându-se la distanțele de transport. Astfel, criticile ... SRL nu pot fi justificate, atât timp cât prețurile acesteia sunt comparabile cu ale asocierii, diferența fiind făcută doar de distanțele față de furnizori sau de baza de producție. Prețurile ofertate în cadrul propunerii financiare sunt fundamentate, astfel că nu există nicio suspiciune că elementele de preț din ofertă ar fi aparent neobișnuit de scăzute, prin raportare la preturile pieței, astfel cum a sugerat contestatoarea, subliniază asocierea intervenientă. Răspunzând punctual criticilor referitoare la propunerea financiară, asocierea intervenientă prezintă următoarele argumente: A. În ceea ce privește respectarea listelor de cantități postate pe SICAP pentru categoria de lucrări „ÎNLĂTURAREA DENIVELĂRILOR ȘI FĂGAŞELOR”, intervenienta menționează că fragmentul prezentat în contestație este aferent formei inițiale postate pe SICAP, dar care a fost ulterior modificată prin răspunsul la clarificări al autorității contractante nr. 9156 din 07.05.2021, punctul nr. 11. Cu privire la acest aspect, intervenienta susține că este de analizat modul în care contestatoarea a respectat cerința, astfel cum a fost clarificată. Pagina 19 din 38
Din această perspectivă, oferta contestatoarei apare a fi neconformă și nu respectă prevederile caietului de sarcini, apreciază asocierea intervenientă. B. Susținând că este neîntemeiată critica referitoare la cota de cheltuieli indirecte ofertata de către asocierea sa, intervenienta se raportează la dispozițiile Ordinului nr. 1826/22.12.2016 al ministrului finanțelor publice, la practica în materie, precum și la jurisprudența Consiliului. Totodată, potrivit art. 3.3.3. din Ghidul privind elaborarea devizelor la nivel de categorii de lucrări și obiecte de construcții pentru investiții realizate din fonduri publice, cheltuielile indirecte la nivelul unui deviz pe categorii de lucrări se determină prin aplicarea unei cote aferente acestora la valoarea total - cheltuieli directe. Această cotă se stabilește de către fiecare unitate de execuție pe baza propriilor analize, precizează intervenienta. În acest context, asocierea intervenientă subliniază că, în raport de documentele din cuprinsul ofertei sale, procentul de cheltuieli indirecte a fost pe deplin demonstrat. C. Filerul ce reiese din listele de cantități este destinat realizării straturilor bituminoase foarte subțiri, iar în prețul acestuia sunt cuprinse și cheltuielile cu transportul și manipularea pe șantier, arată asocierea contestatoare. Precizează că prețul ofertat pentru acest material este superior prețului de achiziție, neexistând din punct de vedere legal o limitare în acest sens. Orice ofertant are dreptul să-și prevadă anumite provizioane prin care să-și ia măsuri pentru eventuale creșteri de prețuri sau pentru alte cheltuieli legate de punerea în operă a materialelor. D. În solicitarea de clarificări nr. 15285/27.07.2021, autoritatea contractantă i-a cerut pentru anumite utilaje, prezentarea de oferte de la furnizori sau analize de preț, fără a preciza nivelul de detaliu al acestora, la care asocierea sa a răspuns clar și punctual, fără a omite vreun cost, susține intervenienta. Precizează că, pentru analizele de preț la utilaje, nu există un formular standard universal agreat, prin care să se solicite, în mod expres, o defalcare a cheltuielilor după o anumită schemă, sau pentru mentenanță, taxe, amortisment și pentru alte componente, astfel că este nefondată critica contestatoarei. În concluzie, SC ... SRL, în calitate de lider al Asocierii SC ... SRL - ... SRL - ... SRL, solicită admiterea cererii de intervenție și respingerea contestației, ca nefondată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 17 din Legea „98/2016”, raportat la dispozițiile art. 61 și urm. C. pr. civ, împreună cu toate „dispozițiile legale, contractuale și statutare” menționate în cadrul documentului. Pagina 20 din 38
În probațiune, au fost solicitate și atașate înscrisuri. De asemenea, au fost atașate dovezile de comunicare a cererii de intervenție către contestatoare și către autoritatea contractantă. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, ... SRL a răspuns la argumentele prezentate de către autoritatea contractantă în punctul de vedere nr. 17972/06.09.2021, înregistrat la C.N.S.C. sub nr. …. În cadrul documentului, în combaterea apărărilor organizatoarei procedurii, societatea reia și detaliază argumente deja prezentate în cadrul contestației. Dovada comunicării acestui document către autoritatea contractantă a fost atașată. Prin adresa nr. 18749/16.09.2021, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, autoritatea contractantă JUDEȚUL ... a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea contestației formulată de ... SRL împotriva rezultatului procedurii pentru loturile 2, 3 și 4, ca nefondată, precum și menținerea deciziilor adoptate de către comisia de evaluare, astfel cum au fost consemnate în raportul procedurii nr. 16850/19.08.2021, respectiv în adresa nr. 16983/ 20.08.2021- pentru lotul 2, adresa nr. 16978/20.08.2021 - pentru lotul 3 și adresa nr. 16971/20.08.2021 - pentru lotul 4. În cadrul documentului, în combaterea susținerilor contestatoarei din adresa transmisă în data de 10.09.2021, organizatoarea procedurii reia argumente deja prezentate în cadrul punctului de vedere referitor la contestație. Dovada comunicării acestui document către autoarea contestației a fost atașată. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, ... SRL a formulat întâmpinare la cererea de intervenție a SC ... SRL, în calitate de lider al Asocierii SC ... SRL - ... SRL - ... SRL, solicitând respingerea acesteia. În cadrul documentului prezintă următoarele argumente: 1. Cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție, contestatoarea apreciază că cererea de intervenție formulată de către ofertantul câștigător ar trebui calificată ca cerere de intervenție accesorie în interesul autorității contractante. 2. Solicitând respingerea excepției inadmisibilității contestației sale, ca neîntemeiată, ... SRL arată că a consemnat cauțiunea pentru fiecare lot contestat, în conformitate cu dispozițiile legale. În acest sens, enumeră cele 3 recipise prin care a consemnat cauțiunea, documente transmise la dosarul cauzei. 3. Argumentând solicitarea de respingere a cererii de intervenție, ca nefondată, ... SRL răspunde punctual considerentelor asocierii câștigătoare, sens în care reiterează aspecte deja prezentate în cadrul contestației. Dovada comunicării acestui document către intervenientă și către autoritatea contractantă a fost atașată. De asemenea, a fost atașată Pagina 21 din 38
dovada comunicării către intervenientă a adresei din 10.09.2021, respectiv răspunsul formulat de contestatoare la punctul de vedere al autorității contractante. Prin adresa nr. 1012/22.09.2021, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, SC ... SRL, în calitate de lider al Asocierii SC ... SRL - ... SRL - ... SRL, a transmis „note scrise”. În cadrul documentului, intervenienta subliniază că, în termenul legal, în temeiul art. 17 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu dispozițiile art. 61 și urm. C. pr. civ., a formulat o cerere de intervenție principală prin care a „dezvoltat pe de o parte o serie de argumente de natură a genera un control al ofertei financiare a contestatoarei, care pare a fi neconformă în raport de disp. art. 137 al. 3 lit. a, iar pe de altă parte argumente de natură a demonstra netemeinicia contestației formulate și împrejurarea că oferta subscrisei este conformă și acceptabilă”. Susținând că, prin formularea cererii de intervenție, a urmărit apărarea drepturilor asocierii sale, oferta sa fiind declarată câștigătoare, intervenienta arată că cererea de intervenție este principală, și nu accesorie, așa cum în mod eronat a apreciat contestatoarea. Pe fond, în combaterea considerentelor din întâmpinarea contestatoarei, asocierea declarată câștigătoare reiterează argumente deja prezentate în cererea de intervenție. În concluzie, SC ... SRL, în calitate de lider al Asocierii SC ... SRL - ... SRL - ... SRL, solicită admiterea cererii de intervenție, respingerea contestației ... SRL, precum și menținerea deciziilor autorității contractante privind comunicarea rezultatului pentru loturile 2, 3 și 4. Dovada comunicării acestui document către societatea contestatoare și către organizatoarea procedurii a fost transmisă a dosarul cauzei, fiind înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, ... SRL a transmis „note scrise” prin care a răspuns la afirmațiile intervenientei din notele scrise transmise la dosarul cauzei în data de 22.09.2021. În cadrul documentului, după ce face precizări cu privire la calificarea cererii de intervenție, contestatoarea subliniază că sunt inadmisibile criticile intervenientei față de oferta societății sale. Arată că remediul procedural prin care putea investi Consiliul cu aceste critici era contestația, nu cererea de intervenție. C.N.S.C. nu este legal investit cu controlul de legalitate în privința admisibilității ofertei ... SRL din prezenta procedură, conchide contestatoarea. Pe fond, petenta menționează că, prin răspunsul la punctul de vedere și prin întâmpinarea la cererea de intervenție, nu a formulat critici noi, ci a prezentat o detaliere a argumentelor care susțin criticile formulate prin contestație. Pagina 22 din 38
Totodată, face trimitere la susținerile din documentele pe care le-a transmis anterior la dosarul cauzei și solicită admiterea contestației, astfel cum a fost formulată. Dovada comunicării acestor note către autoritatea contractantă și către asocierea intervenientă a fost atașată. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul reține următoarele: JUDEȚUL ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de licitație deschisă, derulată online, pe loturi, în vederea încheierii unui acord cadru având ca obiect „Lucrări de întreținere curentă și periodică a drumurilor județene din județul ...”, cod CPV 45233141-9 Lucrări de întreținere a drumurilor (Rev.2), prin publicarea anunțului de participare .... La pct. II.1.5) - Valoarea totală estimată, din cadrul anunțului de participare mai sus precizat, este de … lei, fără TVA. Procedura de achiziție a fost divizată pe mai multe loturi, loturile criticate fiind următoarele: lotul 2 - Zona ..., cu o valoare estimată de … lei, fără TVA, lotul 3 - Zona ..., cu o valoare estimată de … lei, fără TVA, respectiv lotul 4 - Zona ..., cu o valoare estimată de … lei, fără TVA. Criteriul de atribuire prevăzut a fost „… Conform raportului procedurii nr. 16850/19.08.2021, pentru loturile nr. 2, 3 și 4, contestate în prezenta cauză, au fost depuse mai multe oferte, printre acestea regăsindu-se și cele depuse de către ... SRL, respectiv Asocierea SC ... SRL - ... SRL - ... SRL.
După evaluarea ofertelor și aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile, organizatoarea procedurii a întocmit următoarele clasamente: - pentru lotul 2: Nr. crt . ofertant Punctaj total clasament 1 Asocierea SC ... SRL - ... SRL - ... SRL 100 puncte 1 2 ... SRL 97,14 puncte 2 3 … SRL 89,72 puncte 3 - pentru lotul 3: Nr. crt . ofertant Punctaj total clasament 1 Asocierea SC ... SRL - ... SRL - ... SRL 100 puncte 1 2 93,83 2 Pagina 23 din 38
... SRL puncte 3 … SRL 88,75 puncte 3 4 … SA 84,18 puncte 4 - pentru lotul 4: Nr. crt . ofertant Punctaj total clasament 1 Asocierea SC ... SRL - ... SRL - ... SRL 100 puncte 1 2 ... SRL 90,46 puncte 2 3 … SRL 87,87 puncte 3 4 … SA 77,45 puncte 4 După verificarea documentelor suport DUAE, ofertele depuse de către Asocierea SC ... SRL - ... SRL - ... SRL pentru loturile 2, 3 și 4 au fost declarate câștigătoare. Această decizie a autorității contractante a fost transmisă către ... SRL prin adresa nr. 16983/20.08.2021 privind comunicarea rezultatului pentru lotul 2 – „Zona ...”, prin adresa nr. 16978/ 20.08.2021 privind comunicarea rezultatului pentru lotul 3 – „Zona ...” și prin adresa nr. 16971/20.08.2021 privind comunicarea rezultatului pentru lotul 4 – „Zona ...”. Împotriva acestor comunicări, ... SRL a formulat contestația din prezenta cauză, solicitând cele redate în partea introductivă. Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată: Preliminar analizării aspectelor sesizate de contestatoare, este de remarcat că documentația de atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini (părțile tehnice), formularele necesare și modelul contractului de achiziție, la care se adaugă clarificările postate în SEAP, prin faptul că au depus ofertă, au fost acceptate de operatorii economici participanți, drept pentru care toate prevederile ei și-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât și pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire. La acest moment nu pot fi emise pretenții sau critici vizavi de prevederile documentației de atribuire, întrucât ar fi vădit tardive, raportat la termenul prescris de Legea nr. 101/ 2016. În soluționarea cauzei, Consiliul are în vedere faptul că, urmare a contestației înaintată de către societatea ... SRL, SC ... SRL, în calitate de lider al Asocierii SC ... SRL - ... SRL - ... SRL, a formulat cererea de Pagina 24 din 38
intervenție voluntară nr. 942/09.09.2021, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ..., în calitate de participant la procedura de atribuire a cărui ofertă a fost declarată câștigătoare. Prealabil aprecierii asupra admisibilităţii ei în principiu, Consiliul ia act de faptul că autoarea cererii de intervenţie sprijină apărările autorităţii contractante, în sensul menţinerii derulării procedurii. În consecinţă, cererea de intervenţie în discuție îmbracă elementele unei cereri formulate în condiţiile precizate la art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. Considerată de Consiliu admisibilă, în principiu, cererea de intervenţie, aparţinând Asocierii SC ... SRL - ... SRL - ... SRL, urmează a fi cercetată odată cu solicitările contestatoarei în condițiile impuse de dispozițiile coroborate ale art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 și cele ale art. 64 şi 67 din Codul de procedură civilă, autoarea acesteia având interes în menținerea actualului rezultat al procedurii de atribuire. Totodată, în considerarea dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora: „Consiliul se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi de fond, iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”, Consiliul are în vedere excepția inadmisibilității și lipsei de interes, invocată de către intervenientă, motivat de faptul că societatea contestatoare nu ar fi constituit cauțiunea în termenul legal de maxim 5 zile în conformitate cu prevederile art. 61¹ alin. (1) din Legea nr. 101/2016, pe care o va respinge ca neîntemeiată. În stabilirea cestei concluzii, Consiliul ține seama de faptul că regimul cauțiunii este cel reglementat de dispozițiile Legii nr. 101/2016 coroborate cu cele ale dispozițiilor art. 671 și art. 1057-1062 din C.pr.civ.; art. 61¹ alin. (1) din Legea nr. 101/2016, la care face trimitere și intervenienta, stabilește următoarele: „Pentru soluţionarea contestaţiei formulate în condiţiile art. 8 sub sancţiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, o cauţiune stabilită după cum urmează: (...)”. Astfel, referitor la contestația în cauză, societatea ... SRL a comunicat la Consiliul, următoarele recipise de consemnare în cuantum de 622.391,96 lei: - nr. …, emisă de …, Sucursala … - 308.090,52 lei; - nr. …, emisă de …, Sucursala … - 110.352,16 lei; - nr. …, emisă de …, Sucursala … - 203.949,28 lei. Prin urmare, față de data de transmitere a contestației, respectiv 30.08.2021, contestatoarea s-a conformat cerințelor legale mai sus citate și a constituit cauțiunea în data de 31.08.2021, cu respectarea termenului legal „de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului”. Din analiza conținutului contestației, Consiliul reține că autoarea ei, a cărei oferta, pentru loturile în dicuție, s-a clasat pe locul al doilea, Pagina 25 din 38
critică modul în care autoritatea contractantă a desemnat oferta câștigătoare aparținând Asocierii ... SRL - ... SRL - ... SRL, considerând că aceasta nu ar fi îndeplinit anumite cerințe din documentația de atribuire. Astfel, prima critică a contestatoarei vizează faptul că asocierea desemnată câștigătoare nu ar fi îndeplinit cerința referitoare la experiența similară, în opinia acesteia, documentele prezente de asocierea criticată nu confirmă că lucrările au vizat străzi rurale principale sau alte drumuri solicitate în documentația de atribuire, organizatoarea procedurii nu a verificat valoarea lucrărilor executate în perioada de referință, ultimii 5 ani solicitați în fișa de date, iar unul dintre contractele prezentate de ofertantul asociat cuprinde și alte tipuri de lucrări (refacere străzi) decât cele care ar fi putut justifica îndeplinirea cerinței de calificare, iar valoarea acestora ar fi trebuit eliminată de autoritatea contractantă din calculul experienței similare. Legat de acest aspect, Consiliul are în vedere fișa de date a achiziției, unde la cap. III.1.3.a) - Capacitatea tehnica si/sau profesionala, pentru îndeplinirea acestei cerințe, se solicită: „Loturile: 1,2,3,4 Pentru contractele de achizitie de lucrari: executarea de lucrari de tipul specificat 1. Prezentarea listei principalelor lucrari executate in ultimii 5 ani (calculati pana la data limita de depunere a ofertelor, fara a lua in calcul eventualele decalari ale termenului limita prevazut in anuntul de participare), insotita de certificari de buna executie si/sau alte documente, continand valori, perioade de executie, beneficiari, indiferent daca acestia din urma sunt autoritati contractante sau clienti privati, din care sa rezulte ca au fost executate in conformitate cu normele profesionale în domeniu si ca au fost duse la bun sfarsit lucrări în domeniul infrastructurii de transport rutier sau al unei infrastructuri similare din punctul de vedere al complexitatii si/sau utilitatii in valoare cumulata de minim: Pentru lotul I : 10.000.000,00 lei, fără TVA; Pentru lotul II : 7.000.000,00 lei, fără TVA; Pentru lotul III : 5.000.000,00 lei, fără TVA; Pentru lotul IV : 2.500.000,00 lei, fără TVA, la nivelul a unuia sau mai multor contracte. Prin lucrari in domeniul infrastructurii de transport rutier sau al unei infrastructuri similare din punctul de vedere al complexitatii si/sau utilitatii se intelege lucrari de intretinere curenta a drumurilor si/sau lucrari de intretinere periodica a drumurilor, lucrări de constructii si/sau modernizari si/sau reabilitari de drumuri de interes local (drumuri comunale, strazi de categoria I-III din localitatile urbane conf. Ord. Min. Transporturilor nr.49/1998 si strazi principale din localitatile rurale conf. Ord. Min. Transporturilor nr. 50/1998)/ drumuri de interes judetean / drumuri de interes national (autostrazi, drumuri expres, drumuri nationale europene, drumuri nationale principale si drumuri nationale Pagina 26 din 38
secundare) necesare pentru realizarea unei infrastructuri de transport rutier similare sau superioare din punct de vedere al complexitatii (operatiuni, tehnologii sau utilaje) cu lucrarile aferente contractului supus achizitiei. Se vor lua in considerare lucrarile similare cu obiectul achizitiei, din care sa reiasa ca acestea au fost duse la bun sfarsit. Nu se iau in considerare contractele aflate in derulare si nereceptionate deloc la data publicarii anuntului de participare, in schimb se accepta lucrarile receptionate partial la aceasta data, cu conditia ca specificul contractului prezentat, sa permita elaborarea unui obiect de constructie cu functionalitate independenta si cu mentiunea ca sfarsitul executarii lucrarilor pentru o investitie nu presupune expirarea perioadei de garantie.” Din verificarea DUAE – ului depus de către asocierea desemnată câștigătoare, Consiliul constată SC ... SRL a precizat, la Cap. C - Capacitatea tehnică și profesională, printre altele: - Contractul nr. 1216/02.08.2018 - „Modernizare străzi de interes local - Comuna … - Județul ...”, Proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 442/14.02.2020 – valoare 3.284.472,67 lei; - Contractul de execuție lucrări nr. 10868/28.07.2015- „ Modernizare străzi de interes local în cartierul …, … ..., județul ...”; Proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 18046/06.10.2016; valoare 1.384.049,72 lei; - Contractul de lucrări nr. 627/17.03.2015 - „Asfaltare 4 km strada …, în Comuna …, județul ...”, Proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 3291/17.11.2017, valoare 1.466.246 lei, iar asociatul ... SRL, la același capitol al DUAE - ului său, a consemnat: - Contractul nr. 11176/24.09.2014 – „Reabilitare …, legătură cu DN57”, Proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 7960/11.05.2020, valoare 4.808.688,55 lei; - Contractul nr. 299/06.11.2018 – „Refacere și modernizare străzi calamitate în comuna …, jud. …”, Proces verbal la terminarea lucrărilor nr. 20977/21.08.2020, valoare 8.720.094,99 lei. Prin adunarea valorilor acestor contracte rezultă suma de 19.663.551,93 lei, acoperitoare pentru toate cele 3 loturi criticate (lotul II, lotul III și lotul IV), cea mai mare valoare solicitată fiind pentru lotul II, respectiv 7.000.000,00 lei, fără TVA. Prin urmare, din acest punct de vedere Consiliul constată că asocierea în cauză a îndeplinit cerința referitoare la valoarea experienței similare, astfel că va respinge, ca neîntemeiată critica societății contestatoarei pe acest aspect. De asemenea, Consiliul nu va reține ca întemeiată nici afirmația contestatoarei potrivit căreia din documentele prezentate, de către Asocierea ... SRL - ... SRL - ... SRL, nu ar rezulta că au fost executate lucrări aferente contractului de achiziție publică ce urmează a se executa, întrucât, conform obiectului acestor contracte, citate mai sus, care se referă la: modernizare străzi de interes local, asfaltare strada, Pagina 27 din 38
reabilitare …, legătură cu DN57, refacere și modernizare străzi calamitate, sunt respectate precizările autorității contractante, din fișa de date, cu privire la ce se înțelege „Prin lucrari in domeniul infrastructurii de transport rutier sau al unei infrastructuri similare din punctul de vedere al complexitatii si/sau utilitatii se intelege lucrari de intretinere curenta a drumurilor si/sau lucrari de intretinere periodica a drumurilor, lucrări de constructii si/sau modernizari si/sau reabilitari de drumuri de interes local (drumuri comunale, strazi de categoria I-III din localitatile urbane (...), informații care nu au fost contestate, deci acceptate de către toți participanții la această procedură de atribuire. Prin urmare lucrările care au fost executate conform respectivelor contracte se încadrează în categoriile solicitate prin documentația de atribuire. Legat de acest aspect, Consiliul ține seama și de faptul că sintagma „similar” nu înseamnă identic, ci asemănător, corespondent, apropiat etc. Și în ceea ce privește respectarea condiției impusă prin fișa de date, referitoare la „lucrari executate in ultimii 5 ani”, Consiliul constată că asocierea în discuție s-a conformat acestei cerinței, deoarece, la același punct privind modalitatea în care se poate demonstra experiența similară, se regăsește următoarea sintagmă: „Se vor lua in considerare lucrarile similare cu obiectul achizitiei, din care sa reiasa ca acestea au fost duse la bun sfarsit”. Or, potrivit proceselor-verbale de recepție la terminarea lucrărilor, aferente contractelor de lucrări enumerate anterior, aceste contracte au fost finalizate la: 14.02.2020, 06.10.2016, 17.11.2017, 11.05.2020, respectiv 21.08.2020, termene care se încadrează în data limită de depunere a ofertelor 18.05.2021. În concluzie, față de cele evocate, Consiliul va respinge, ca neîntemeiate toate observațiile contestatoarei referitoare la neîndeplinirea, de către Asocierea ... SRL - ... SRL - ... SRL, a cerinței referitoare la experiența similară, pentru loturile II, III și IV. Următoarea critică a societății ... SRL vizează cerința minimă de calificare privind utilajele, menționând că în DUAE, asocierea desemnată câștigătoare nu a nominalizat utilajele solicitate în fișa de date, ci doar a făcut trimitere la propunerea tehnică, în opinia contestatoarei fiind incidente dispozițiile art. 137 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 395/2016. În soluționarea acestei afirmații, Consiliul are în vedere fișa de date achiziției, unde la cap. III.1.3.a) Capacitatea tehnica si/sau profesionala, se precizează: „Loturile: 1,2,3,4 Utilaje, instalatii si echipament tehnic Ofertantul va depune pentru fiecare lot în parte pentru care depune ofertă: Declaratie referitoare la utilajele / instalatiile / echipamentele tehnice de care poate dispune operatorul economic pentru indeplinirea Pagina 28 din 38
corespunzatoare a contractului de lucrari - Formularul 3 si Anexa la Formularul 3. Se solicita ca ofertantii sa faca dovada dispunerii sub orice forma (dotarea proprie/ inchirierea sau alte forme de punere la dispozitie) a minim urmatoarelor tipuri de utilaje / instalatii / echipamente tehnice: - 1 buc. utilaj pentru colmatare fisuri; - 1 buc. utilaj pentru plombare cu emulsie si criblura; - 1 buc. trusa tratamente bituminoase; - 1 buc. incarcator frontal; - 1 buc. excavator pe pneuri (buldoexcavator); .... - 1 buc. freza rutiera; - 1 buc. autocombina pentru slam; - 1 buc. autobasculantă; - 1 buc. autotrailer pentru transportul utilajelor. Modalitatea de indeplinire: Autoritatea contractanta va solicita ofertantului clasat pe primul loc documentele justificative privind informațiile cuprinse în Declarație referitoare la utilajele/instalatiile / echipamentele tehnice solicitate de care poate dispune, respectiv sa faca dovada dispunerii sub orice forma a acestora (dotarea proprie/inchirierea sau alte forme de punere la dispozitie), numai dupa aplicarea criteriului de atribuire in clasament, iar aceste documente vor fi transmise în SEAP.” Consiliul nu va reține ca întemeiată nici afirmația contestatoarei conform căreia Asocierea ... SRL - ... SRL - ... SRL „nu ar fi indicat în DUAE niciun utilaj, deși în fișa de date a achiziției s-a solicitat să fie indicate utilajele și forma lor de deținere”, întrucât, în DUAE-urile membrilor asocierii în cauză, la Cap. C: Capacitatea tehnică și profesională, la rubrica: „Utilaje, instalații și echipament tehnic”, se regăsesc următoarele informații: „Descriere: conform propunere tehnică – Formularul 3”, sau: „1 buc. utilaj pentru colmatare fisuri; - 1 1 buc. utilaj pentru plombare cu emulsie și criblura”. Prin urmare, respectivele informații erau suficiente, astfel că nu era necesar să fie enumerate toate utilajele/instalațiile/echipamentele tehnice dacă acestea se regăseau în respectivul formular. Astfel, verificând oferta depusă de către asocierea criticată, Consiliul constată că, în cadrul propunerii tehnice a acestei asocieri, se regăsește Tabelul Utilaje/Echipamente/Instalații, ce conține informațiile solicitate prin Anexa la Formularul 3, respectiv: denumirea utilaj/echipament/ instalație; cantitate; forma de deținere etc. Având în vedere precizarea de la rubrica Modalitatea de îndeplinirea acestei cerințe conform căreia „Autoritatea contractanta va solicita ofertantului clasat pe primul loc documentele justificative privind informațiile cuprinse în Declarație referitoare la utilajele / instalatiile / echipamentele tehnice (...)”, JUDEȚUL ..., prin adresele nr. Pagina 29 din 38
15850/04.08.2021 și nr. 16263/ 10.08.2021, a solicitat asocierii criticată să facă dovada dispunerii sub orice formă a acestora (dotarea proprie/ închirierea sau alte forme de punere la dispoziție), prin depunerea de documente justificative pentru fiecare utilaj/instalație/echipament în parte. SC ... SRL a transmis răspunsurile astfel: -filele 202-422 – la solicitare nr. 15850/04.08.2021, - filele 429-442 pentru solicitarea 16263/ 10.08.2021. Din verificarea conținutului acestor răspunsuri, Consiliul constată că au fost anexate: contracte de închiriere (ex: nr. 835/13.05.2021) , facturi (nr. 05.11.2015 din 26.11.2015 – fila 215, nr. 000162/24.10.2018), cărți de identitate ale utilajelor, contract de leasing etc. În concluzie, față de cele evocate, Consiliul va respinge ca neîntemeiată și această critică a contestatoarei ... SRL, întrucât informațiile, documentele, comunicate de către asocierea desemnată câștigătoare, au demonstrat că aceasta respecta cerința de calificare privind utilajele. Relevante, pe acest aspect, sunt și documentele enumerate de către autoritatea contractantă în punctul său de vedere, documemnt despre care autoarea contestației a luat cunoștință, potrivit dovezilor existente la dosarul cauzei. În continuare, autoarea contestației critică propunerea tehnică a Asocierii ... SRL - ... SRL - ... SRL, considerând că aceasta conține neconformități față de anumite cerințe solicitate prin documentația de atribuire. Astfel, una dintre critici se referă la faptul că, raportat la cap. IV.4.1- Modul de prezentare a propunerii tehnice, din fișa de date a achiziției, asocierea de mai sus nu ar fi prezentat, în cadrul propunerilor sale tehnice, pentru loturile 2, 3 și 4, „descrieri detaliate ale metodelor de lucru pentru componentele majore ale lucrărilor precum și materialele pe care le va pune în operă”. Legat de acest aspect, Consiliul ține seama de următoarele cerințe de la Cap. IV.4.1- Modul de prezentare a propunerii tehnice, din fișa de date a achiziției: „Propunerea tehnică se va prezenta distinct pentru fiecare lot la care ofertantul depune ofertă. (...). Prin propunerea tehnica operatorul economic va descrie modul in care planul de management al calității va asigura nivelul necesar de calitate al rezultatelor sale si al procesele de lucru, prin prezentarea abordării generale si metodologiei pentru realizarea activităților din cadrul contractului, inclusiv descrieri detaliate ale metodelor de lucru pentru componentele majore ale lucrărilor precum si materialele pe care le va pune in opera, astfel încât ofertarea unei garanții extinse a lucrărilor sa nu se facă doar la nivel declarativ in vederea obținerii unui punctaj mare pentru acest factor de evaluare.”. Pagina 30 din 38
În conținutul propunerii tehnice, prezentată de Asocierea ... SRL - ... SRL - ... SRL, se regăsește „Metodologia de executare a lucrărilor” (filele 1-28), cu introducerea: „In acest capitol al Propunerii Tehnice, asocierea noastra prezinta metodologia de executie a lucrărilor pentru toate categoriile de lucrări ce fac obiectul prezentei proceduri in concordanță cu devizele pe categorii de lucrari - Formular F3 prezentate in Anexa nr. 3 la Caietul de sarcini”, urmată de descrierea lucrărilor ce se vor executa, de exemplu: „- PLOMBARE CU MIXTURA ASFALTICA 8A16 CU DECAPARE MECANIZATA; -PLOMBARE CU MIXTURA ASFALTICA 8A16 CU DECAPARE; MANUALA; - PLOMBARE CU EMULSIE BITUMINOASA CU CRIBLURA; -PLOMBARE CU MIXTURA STOCABILA MASBFS; -COLMATAREA FISURILOR SI A CRAPATURILOR MECANIZAT CU MASTIC BITUMINOS; -INLATURAREA DE NIVELARILOR SI FAGASELOR; -BADIJONAREA SUPRAFETELOR POROASE (...) - INTRETINEREA DRUMURILOR PIETRUITE PRIN SCARIFICARI SI CILIIYDRARI CU ADAOS DE MATERIALPIETROS DE 3OOMC/KM .... -CURATAREA PLATFORMEI DRMULUI DE MATERIALE ADUSE DE VIITURI (POTMOL, STANCI, ANROCAMENTE, ARBORI,ETC.); .... - EXECUTAREA SANTURILOR; ..... - COMPLETARE CU PIATRA SPARTA (AMESTEC OPTIMAL) A GROPILOR”. Față de cele expuse, raportat la modul în care a fost formulată cerința citată anterior, precum și la conținutul caietului de sarcini, unde la cap. I. GENERALITĂŢI, se regăsesc și următoarele precizări: „Pentru lucrările de întreţinerea curentă şi periodică ce fac obiectul prezentei documentaţii sunt avute în vedere următoarele categorii de lucrări: 1. plombare cu mixtura asfaltica (BA16) cu decapare mecanizata 2. plombare cu mixtura asfaltica (BA16) cu decapare manuala; 3. plombare cu emulsie bituminoasa si criblura mecanizat; 4. plombare cu mixtura stocabila MASBF 8; 5. colmatarea fisurilor si a crapaturilor mecanizat cu mastic bituminos; 6. inlaturarea denivelarilor si fagaselor; 7. badijonarea suprafetelor poroase; 8. aducerea la profil a acostamentelor; 9. completarea cu balast a acostamentelor; 10. combaterea excesului de bitum; Pagina 31 din 38
11. intretinerea drumurilor pietruite prin scarificari si cilindrari cu adaos de material pietros de 300 mc/km; 12. curatirea platformei drumului de noroi; 13. curatirea platformei drumului de materiale aduse de viituri (potmol, stanci, anrocamenten arbori, etc.); 14. tratarea burdusirilor cu piatra sparta; 15. decolmatarea santurilor, a rigolelor, a canalelor de scurgere, a podetelor; 16. curatirea de gunoaie, paie, noroi, etc., a platformei drumului, a taluzurilor, santurilor, locurilor de parcare; 17. cosirea vegetatiei ierboase (acostamente, santuri,taluzuri); 18. defrisarea suprafetelor impadurite cu tufisuri (fără scoatere rădăcini); 19. executarea santurilor; 20. Tratament bituminos simplu; 21. Tratament bituminos dublu; 22. Covor bituminos (BA16) in grosime de 6 cm; 23. Covor bituminos (BA16) în grosime de 5 cm cu asternere prealabila a unui strat de egalizare (BAD 22.4) în grosime de 6 cm si a unui strat geocompozit anti-fisura 24. Amenajari si completari de acostamente, inclusiv benzi de incadrare 25. Amenajarea
platformelor
pentru
verificarea
tonajelor autovehiculelor, parcari; 26. Straturi bituminoase foarte subtiri. 27. completarea acostamente cu piatra sparta; 28. intretinerea drumurilor pietruite prin scarificari si cilindrari cu adaos de material pietros de 600 mc/km; 29. amenajarea drumurilor laterale; 30. santuri betonate; 31. tratarea burdusirilor cu balast stabilizat; 32. completarea cu piatra sparta (amestec optimal) a gropilor, Consiliul apreciază că asocierea desemnată câștigătoare a descris operațiile indicate de către autoritatea contractantă, respectând dispozițiile art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016, conform cărora: „Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire (...)”. Referitor la observația contestatoarei potrivit căreia, în propunerea tehnică asocierea criticată a menționat că operația de badijonare a suprafeței poroase a drumului se va executa mecanizat folosind un utilaj în acest sens, dar nu ar fi prevăzut un utilaj pentru badijonare, Consiliul o va respinge ca neîntemeiată, considerând relevantă explicația autorității contractante din punctul său de vedere nr.17972/06.09.2021, înregistrat la CNSC cu nr. …, respectiv: „din punct de vedere tehnic, utilajul pentru badijonare este utilajul pentru plombare cu emulsie și Pagina 32 din 38
criblură, combinat cu răspânditorul autopropulsat de nisip și sare cu motor, care au fost prevăzute în Tabelul utilaje/echipamente/instalații la poziția 2 și poziția 16”, care nu a fost combătută de societatea contestatoare. Referitor la observațiile contestatoarei legate de modul în care asocierea desemnată câștigătoare a descris diverse operații de execuție, în propunerea tehnică, de exemplu: „răspândirea liantului, răspândirea agregatelor naturale”, Consiliul nu le va reține ca întemeiate, deoarece, pe de o parte, ... SRL nu a arătat care ar fi cerințele din caietul de sarcini pe care această asociere nu le-a fi respectat astfel încât să fie incidente dispozițiile art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, potrivit cărora: „În condiţiile art. 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii: a) nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini”, iar, pe de altă parte, ține seama de explicațiile tehnice ale autorității contractante, care se regăsesc la pag. 13-15 din același punct de vedere, care nu au fost combătute tehnic de către contestatoare. O altă observație a ... SRL se referă la faptul că Asocierea ... SRL - ... SRL - ... SRL nu ar deține „un număr suficient de personal alocat pentru execuția contractului”. În fișa de date, la cap. III.2.3) Informatii privind personalul responsabil cu executarea contractului, la rubrica: „Obligatie de a preciza numele si calificarile profesionale ale angajatilor desemnati pentru executarea contractului”, se menționează: „Nu”. Pe de altă parte, în caietul de sarcini, la Cap. 3 - Resurse umane utilizate pentru indeplinirea contractului, se regăsesc următoarele cerințe: „Ofertantii vor prezenta structura echipei propusă pentru executarea lucrărilor. Personalul necesar pentru activitatea de întreținere curentă și periodică a drumurilor județene va fi format din cadre tehnice cu pregătire superioară, cadre tehnice cu pregatire medie, personal calificat pentru deservirea utilajelor și mijloacelor de transport și personal muncitor. La nivelul propunerii tehnice se va prezentata modalitatea de asigurare a accesului la resursele umane necesare pentru executarea celui mai mare contract subsecvent. Se solicita ca ofertantii sa faca dovada dispunerii a minim următoarelor resurse umane: 1. Coordonator lucrări - un absolvent al unei facultati cu specializarea drumuri (inginer/subinginer drumuri); 2. Responsabil tehnic cu executia - in domeniul constructiilor de drumuri, cu atestat valabil la data limita de depunere a ofertelor, in conformitate cu Legea nr.10/1995, cu modificarile și completările Pagina 33 din 38
ulterioare, HG nr.925/1995, cu modificarile si completarile ulterioare, Ordin nr.2264/2018; 3. Responsabil cu calitatea lucrarilor - cu decizie de numire din partea ofertantului, pentru care se vor atașa documente justificative în acest sens, respectiv: - Formularul 8(1)/ Formularul 8(2), după caz, pentru fiecare personal propus; - Pentru coordonator lucrări se va prezenta copie dupa diploma ce atesta calitatea de inginer/subinginer drumuri; - Pentru Responsabil tehnic cu executia se va prezenta copie dupa atestat; - Pentru Responsabil cu calitatea lucrarilor se va prezenta copia deciziei de numire”. Verificând propunerea tehnică a asocierii criticată, Consiliul constată că sunt precizați: Coordonator lucrări - ing. …; Responsabil tehnic cu executia – …; Responsabil cu calitatea lucrarilor: sing. … (pag. 62 de pe DVD), împreună cu documentele care să justifice calitatea acestora (declarații de disponibilitate, diplome, atestate etc.). Având în vedere cele prezentate anterior, Consiliul va respinge ca neîntemeiată și această critică, întrucât, raportat la modul în care s-a solicitat îndeplinirea acestei cerințe în documentația de atribuite, consideră că asocierea în discuție s-a conformat. Legat de acest aspect, Consiliul constată că, și de data acesta, contestatoarea nu a indicat cerințele din documentația de atribuire care nu ar fi fost respectate de către Asocierea ... SRL - ... SRL - ... SRL. În concluzie, Consiliul va respinge toate alegațiile contestatoarei, inclusiv cea referitoare la specialiștii care nu sunt angajați ai SC ... SRL și nu s-a depus un document „care să facă legătura între aceștia”, ținând seama de afirmația autorității „că nu există o cerință a documentației de atribuire în acest sens.” O altă critică, pe care Consiliul o va respinge ca neîntemeiată, se referă la faptul că asocierea desemnată câștigătoare nu ar fi prezentat modul de gestionarea a deșeurilor sau contract privind valorificarea acestora cu o firmă autorizată în acest sens, deoarece, nu a indicat unde anume în documentația de atribuire s-ar fi solicita acest lucru. Or, doar simpla afirmație de mai sus, fără a fi însoțită de dovezi în acest sens, este contrară dispozițiilor art. 249 – Sarcina probei din Codul de Procedură Civilă, conform cărora: „Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”. Pe baza aceluiași raționament, Consiliul nu va reține ca întemeiată nici afirmația contestatoarei potrivit căreia Asocierea ... SRL - ... SRL - ... SRL nu ar fi „prezentat autorizația pentru laboratorul de încercări menționat la pagina 53 din propunerea tehnică”, în condițiile în care, pe de o parte, nu a indicat unde anume în documentația de atribuire s-a Pagina 34 din 38
solicitat acest lucru, iar, pe de altă parte, autoritatea contractantă a afirmat, în punctul său de vedere, că „prin documentația de atribuire nu a prevăzut această cerință”. Următoarea critică, pe care Consiliul o va respinge ca neîntemeiată, vizează duratele de execuție prevăzute de către asocierea declarată câștigătoare, în opinia contestatoarei acestea nu ar fi realiste, întrucât consideră că explicațiile autorității contractante, conform cărora acestea sunt prevăzute pentru o singură formație de lucru, astfel că, în cazul a două sau mai multe formații de lucru, în aceeași unitate de timp, cantitățile executate se multiplică în funcție de numărul de formații de lucru implicate, subliniind că duratele de execuție, ofertate de către asocierea câștigătoare, sunt mai mari decât cele ofertate de către contestatoare, sunt relevante și edificatoare, ... SRL neprezentând contraargumente în acest sens, în documentele comunicate ulterior punctului de vedre al autorității contractante. De asemenea, Consiliul nu va reține ca întemeiată nici susținerea contestatoarei legată de faptul că, în propunerea tehnică, în tabelul cu utilaje, asocierea în discuție nu ar fi declarat deținerea de cilindrii compactori pe pneuri, utilajele indicate fiind cilindrii Bomag mixt, completând ulterior, în fișele tehnice, ca urmare a solicitări de clarificări din partea autorității, cu sintagma „pe pneuri”. În justificarea acestei concluzii, Consiliul ține seama de faptul că prin dispozițiile art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016: „În cazul în care informaţiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate sau în cazul în care lipsesc anumite documente, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita într-un anumit termen ofertanţilor/candidaţilor clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de aceştia în cadrul ofertelor sau solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor tratamentului egal şi transparenţei”, legiuitorul a permis completare cu anumite documente/informații care au fost incomplete sau eronate Ultimele critici ale contestatoarei vizează propunerea financiară a asocierii desemnată câștigătoare, în opinia acesteia, valorile ofertate pentru cele trei loturi ar fi neobișnuit de scăzute, în sensul prevederilor art. 210 din Legea nr. 98/2016, și nu au fost justificate „în mod corespunzător”. Consiliu va respinge ca neîntemeiate aceste critici, relevantă, în acest sens, fiind afirmația contestatoarei potrivit căreia „chiar dacă diferența de preț între oferta subscrisei și oferta declarată câștigătoare nu este mare, subscrisa am justificat toate costurile în propunere financiară”. Prin urmare, existând aceste diferențe mici între propunerile financiare ale celor două ofertante, nu se poate face vorbire de faptul că doar Asocierea ... SRL - ... SRL - ... SRL ar fi propus prețuri care /costuri care nu au fost justificate. Pagina 35 din 38
De altfel, din analiza dosarului cauzei, Consiliul constată că autoritatea contractantă, în temeiul art. 210 din Legea nr. 98/2016, coroborat cu art. 136 alin. (1) din HG nr. 395/2016, prin adresele nr. 15285/27.07.2021 pentru lotul 2, solicitării de clarificări nr. 15286/ 27.07.2021 pentru lotul 3 și solicitării de clarificări nr. 15287/27.07.2021 pentru lotul 4, (filele 432-437), a cerut Asocierii SC ... SRL - ... SRL - ... SRL explicații/justificări referitoare la propunerile financiare, respectiv: analiză de preț pentru principalele produse, oferte de preț de la furnizori etc., răspunsurile asocierii regăsindu-se în vol. 8 – filele 211- 508, respectiv în vol. 9 – filele 1-163. Legat de aceste aspecte, Consiliul constată că autoritatea contractantă a explicat detaliat, în punctul său de vedere, modul în care a analizat informațiile prezentate de către asociere, răspunzând punctual neconcordanțelor indicate de către contestatoare, respectând principiul transparenței, statuat de art. 2 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 98/2016, dispozițiile art. 133 alin. (1) din HG nr. 395/2016, potrivit cărora: „Comisia de evaluare are obligaţia de a analiza şi de a verifica fiecare ofertă (...) şi din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică”, precum și pe cele ale art. 210 alin. (3) din Legea nr. 98/2016: „Autoritatea contractantă evaluează informaţiile şi documentele furnizate de ofertantul a cărui ofertă are un preţ aparent neobişnuit de scăzut (...)”. În concluzie, Consiliul va respinge ca neîntemeiate toate afirmațiile contestatoarei asupra propunerii financiare a asocierii desemnată câștigătoare, reținând, în soluționare, și explicațiile detaliate ale autorității contractante din punctul său de vedere. În ceea ce privește invocarea altor decizii ale CNSC, Consiliul nu le va lua în considerare, întrucât soluționarea dosarelor se face doar în funcție de documentele conținute de fiecare în parte. În concluzie, având în vedere aspectele de fapt și de drept mai sus prezentate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările și completările ulterioare, pentru considerentele evocate în motivare, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de către societatea ... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă JUDEȚUL .... Pe cale de consecință, va respinge solicitarea contestatoarei de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată. Va admite cererea de intervenție înaintată de către SC ... SRL, în calitate de lider al Asocierii SC ... SRL - ... SRL - ... SRL. Pagina 36 din 38
Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere în temeiul art. 29 din același act normativ. Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție voluntară nr. 942/ 09.09.2021, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ..., formulată de către SC ... SRL, în calitate de lider al Asocierii SC ... SRL - ... SRL - ... SRL, cu sediul în municipiul …. Respinge excepția inadmisibilității contestației, invocată de către intervenientă. Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către ... SRL, cu sediul în …, în ceea ce privește loturile 2, 3 și 4, în contradictoriu cu autoritatea contractantă JUDEȚUL ..., cu sediul în municipiul ..., str. …, județul .... Pe cale de consecință, respinge solicitarea contestatoarei de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată. Admite cererea de intervenție înaintată de către SC ... SRL, în calitate de lider al Asocierii SC ... SRL - ... SRL - ... SRL. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii, se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016.
PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, … … … … … …
Pagina 37 din 38
Redactată în 5(cinci) exemplare originale, conține … pagini. Pagina 38 din 38
3213_2021_Incheiere_3213.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: ÎNCHEIERE Nr. 3213/C6/2291 Data: 10.12.2021 Prin cererea nr. 3010/06.12.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 63042/06.12.2021, DIFERIT AG SRL, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, bd. Muncii nr. 18, județul Cluj, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J12/320/2009, având CUI 25113978, reprezentată legal prin administrator Vadean Grigore, a solicitat restituirea sumelor achitate cu titlu de cauțiune în dosarul nr. 2291/2021, în care a avut calitatea de contestatoare, în cadrul procedurii de licitație deschisă, derulată online, pe loturi, în vederea încheierii unui acord cadru având ca obiect „Lucrări de întreținere curentă și periodică a drumurilor județene din județul Satu Mare”, cod CPV 45233141-9 Lucrări de întreținere a drumurilor (Rev.2), (anunț de participare CN1029996/09.04.2021), organizată de către autoritatea contractantă JUDEȚUL SATU MARE, cu sediul în municipiul Satu Mare, str. 25 Octombrie nr. 1, județul Satu Mare. CONSILIUL DECIDE: Admite cererea nr. 3010/06.12.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 63042/06.12.2021, formulată de către DIFERIT AG SRL și dispune eliberarea către aceasta a cauțiunii din dosarul nr. 2291/2021, în sumă totală de 622.391,96 lei, consemnată după cum urmează: suma de 308.090,52 lei conform recipisei de consemnare nr. 207464907/1 din 31.08.2021, emisă de către CEC BANK, Sucursala Cluj, înregistrată la Consiliu sub nr. 47059/07.09.2021, suma de 203.949,28 lei conform recipisei de consemnare nr. 207464905/1 din 31.08.2021, emisă de către CEC BANK, Sucursala Cluj, înregistrată la Consiliu sub nr. 47061/07.09.2021, iar suma de 110.352,16 lei conform recipisei de consemnare nr. 207464895/1 din 31.08.2021, emisă de către CEC BANK, Sucursala Cluj, înregistrată la Consiliu sub nr. 47060/07.09.2021. Pagina 1 din 2
Prezenta încheiere este executorie, potrivit art. 539 alin. (2) Cod procedură civilă. Împotriva acesteia se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare, conform art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2016.
Pagina 2 din 2
| Data | Înregistrare | Sens | Document | Expeditor | Descriere ieșire | Destinatar |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 2021-12-13 | 64756 | Iesire | Adresa transmitere incheiere | — | Adresa transmitere incheiere | JUDETUL SATU MARE |
| 2021-12-13 | 64757 | Iesire | Adresa transmitere incheiere | — | Adresa transmitere incheiere | DIFERIT AG SRL |
| 2021-12-08 | 63974 | Intrare | Punct de vedere | JUDETUL SATU MARE | — | — |
| 2021-12-07 | 63496 | Intrare | Restituire cauțiune | DIFERIT AG SRL | — | — |
| 2021-12-06 | 63042 | Intrare | Restituire cauțiune | DIFERIT AG SRL | — | — |
| 2021-10-21 | 55291 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | ARDELEAN COMPANY NORD VEST SRL |
| 2021-10-21 | 55292 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | JUDETUL SATU MARE |
| 2021-10-21 | 55295 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | DIFERIT AG SRL |
| 2021-09-30 | 51367 | Intrare | Concluzii scrise | DIFERIT AG SRL | — | — |
| 2021-09-28 | 50953 | Intrare | Concluzii scrise | ARDELEAN COMPANY NORD VEST SRL | — | — |
| 2021-09-27 | 50599 | Intrare | Concluzii scrise | ARDELEAN COMPANY NORD VEST SRL | — | — |
| 2021-09-22 | 49777 | Intrare | Concluzii scrise | ARDELEAN COMPANY NORD VEST SRL | — | — |
| 2021-09-21 | 49534 | Intrare | Răspuns | DIFERIT AG SRL | — | — |
| 2021-09-17 | 48986 | Intrare | Punct de vedere | DIFERIT AG SRL | — | — |
| 2021-09-16 | 48846 | Intrare | Concluzii scrise | JUDETUL SATU MARE | — | — |
| 2021-09-15 | 48595 | Intrare | Cerere | ARDELEAN COMPANY NORD VEST SRL | — | — |
| 2021-09-10 | 47826 | Intrare | Cerere de intervenție | ARDELEAN COMPANY NORD VEST SRL | — | — |
| 2021-09-10 | 47859 | Intrare | Răspuns | DIFERIT AG SRL | — | — |
| 2021-09-09 | 47471 | Intrare | Completare | JUDETUL SATU MARE | — | — |
| 2021-09-09 | 47662 | Intrare | Cerere de intervenție | ARDELEAN COMPANY NORD VEST SRL | — | — |
| 2021-09-07 | 47040 | Intrare | Punct de vedere + Dosar achiziție | JUDETUL SATU MARE | — | — |
| 2021-09-07 | 47059 | Intrare | Cauțiune | DIFERIT AG SRL | — | — |
| 2021-09-07 | 47060 | Intrare | Cauțiune | DIFERIT AG SRL | — | — |
| 2021-09-07 | 47061 | Intrare | Cauțiune | DIFERIT AG SRL | — | — |
| 2021-09-07 | 47155 | Intrare | Răspuns | DIFERIT AG SRL | — | — |
| 2021-09-07 | 47165 | Intrare | Dovada | DIFERIT AG SRL | — | — |
| 2021-09-06 | 46883 | Intrare | Punct de vedere | JUDETUL BACAU | — | — |
| 2021-09-02 | 46095 | Intrare | Dovada | DIFERIT AG SRL | — | — |
| 2021-09-02 | 46171 | Intrare | Duplicat contestatie | DIFERIT AG SRL | — | — |
| 2021-09-01 | 45994 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | DIFERIT AG SRL |
| 2021-08-31 | 45525 | Intrare | Contestatie | DIFERIT AG SRL | — | — |
Admite contestatia in parte si continua procedura
Admite contestatia in parte si continua procedura
Respinge pe fond
Respinge contestatia cf. art 61 ind 1 din Legea nr. 101/2016
Respinge pe fond
Admite contestatia si dispune remedierea
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.